Specializarea Finanțe -Bănci [602245]

Universitatea OVIDIUS Constanța
Departamentul ID-IFR
Facultatea de Științe Economice
Specializarea Finanțe -Bănci
Forma de învățământ ID
Anul de studiu III
Semestrul II
Valabil începând cu anul universitar 2009-2010

Caiet de Studiu Individual

pentru

Gestiune Bancară

Coordonator disciplină: Prof. Univ. Dr. DOBRE ELENA

Introducere

Gestiune Bancară

INTRODUCERE

Stimate student: [anonimizat], specializarea: FINANȚE –
BĂNCI.
Lucrarea cuprinde cunoștințe aprofundate de monedă și cr edit precum și
aspectele principale ale gestiunii bancare care se const ituie în capitole separate.
Politicile și practicile financiar-bancare de identifica re a riscurilor semnificative
precum și metodele de administrare a acestora repre zintă cunoștințe fundamentale
pentru formarea viitorilor economiști în domeniul b ancar. În scopul fixării
cunoștințelor necesare viitorului economist „banch er” s-au folosit raționamente
teoretice și practice pe fondul cunoașterii general e a reglementărilor legate de
managementul bancar. În contextul actualei crize fi nanciare cunoștințele și
abilitățile de Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară sunt
relevante și necesare atât din punct de vedere al c auzelor cât și din punct de vedere al
efectelor.
Notele bibliografice pot reprezenta un materia l suplimentar de
documentare pentru aprofundarea cunoștiințelor.

Spor la învățat și succes!

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 1

Curs nr 1 – Concepte și raționamente de management financiar

Cursul Nr. 1
PRINCIPII ȘI RAȚIONAMENTE DE MANAGEMENT FINANCIAR

Cuprins Pagina
Obiectivele Cursului Nr. 1 3
1.1 Concepte și raționamente de management financiar 3
Lucrare de verificare CursNr. 1 12
Răspunsuri și comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 13
Bibliografie CursNr. 1 13

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 2

Curs nr 1 – Concepte și raționamente de management financiar

OBIECTIVELE Cursului nr. 1
Principalele obiective ale CursuluiNr. 1 sunt:
• înțelegerea de către studenți a importanței conceptelo r și principiilor de
management financiar;
• însușirea noțiunii de valoare timp a banilor;
• familiarizarea cu conceptul de gestiune a relației dint re risc și venit;
• familiarizarea cu conceptul de diversificare;
• înțelegerea rolului eticii în afaceri.

1.1 Concepte și raționamente de management financiar
În domeniul managementului financiar autori de prestigiu au cristalizat experiența în
câteva raționamente numite chiar axiome datorită aplicării și verificării lor
permanente în practică. Se spune că deși nu este necesar să cunoști finanțe pentru a
înțelege aceste raționamente, este necesar să cunoști aces te axiome pentru a înțelege
finanțele. Acestea utilizează concepte și tehnici, c e permit descoperirea logicii care
stă la baza practicii managementului financiar. În cele ce urmează se definesc
conceptele, se enunță raționamentele și se explică mecanismele practico-aplicative.

Risc

Venit

Valoarea
timp a
banilor

Cash-flow
Piețe
eficiente

Prețuri
obiective

Etica 1. Gestiunea remunerării riscului prin câștig/venit (lb. Engl. the risk-return trade-
off ) – Nu vom accepta un risc mai mare decât dacă va fi r emunerat sau
compensat de un câștig mai mare
În primul rând, investitorii cer o rată de câștig m inimă pentru faptul că iși întârzie
consumul lor personal, care trebuie să fie mai mare decât rata anticipată a inflației.
Dacă nu ar primi un câștig care să compenseze infla ția anticipată, investitorii ar
cumpăra bunurile pe care și le doresc cu mult timp inainte, sau ar investi în active
care ar fi supuse inflației, tocmai pentru a câștiga rata inflației acestor bunuri/active.
Nu ar exista vreun interes de a ne întârzia consumu l dacă economiile noastre și-ar
micșora puterea de cumpărare. Alternativele de inve stiții sunt formate din mărimi
diferite de risc și câștig previzionat. Investitori i aleg uneori să iși pună banii în
investiții riscante deoarece acestea oferă câștigur i estimate mai mari. Cu cât o
investiție are un risc mai mare, cu atât beneficiul estimat va fi mai mare. Relația
dintre risc și câștigul viitor probabil este prezen tată în figura de mai jos Nu ne referim
însă la câștigul actual , ci la un câștig estimat sau probabil . Putem avea doar estimări
asupra câștigului adus de investiție, dar nu putem că lători în viitor să vedem care va fi
nivelul lui real. Relația risc – câștig este un con cept cheie în gestiunea bancară
privind expunerile la risc precum și în gestiun ea portofoliilor de instrumente
financiare, fiind necesar pentru evaluarea acțiunilor, obligațiunil or și alte proiecte de
investiții financiare. Pentru acest raționament, ca re are la bază oportunitatea atașată
oricărui risc, a fost acordat premiul Nobel pentru Economie în anul 1990. Venitul

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 3

Curs nr 1 – Concepte și raționamente de management financiar

estimat este direct proporțional cu riscul asumat, așa cum r ezultă din figura de mai
jos:

Venit
estimat

Venitul estimat
pentru asumarea unui
risc mai mare

Venitul estimat pentru
întârzierea consumului

Risc

2. Valoarea timp a banilor (lb. Engl. the time value of money ) – O unitate
monetară primită în prezent valorează mai mult decâ t una primită în viitor
Un concept fundamental în finanțe este faptul că banii au o valoare de timp asociată:
un dolar sau un euro primit astăzi valorează mai mu lt decât un dolar sau un euro
primit de azi într-un an. Datorită faptului că putem primi do bândă pe banii primiți
astăzi, este bine să îi primim mai devreme decât ma i tarziu. În cursurile de economie,
acest concept de valoarea timp a banilor poate fi expl icat drept costul de oportunitate
de a refuza potențialul câștig al unui dolar primit ast ăzi. Pentru a evalua bogăția sau
valoarea se poate folosi conceptul de valoarea timp a banilor pentru a aduce în
prezent câștigurile și costurile viitoare ale unui proiect. D acă, după acest procedeu,
veniturile depășesc costurile, proiectul creează no u-valoare și ar trebui acceptat; dacă
costurile depășesc veniturile, proiectul ar trebui respins. Fără a accepta existența
conceptului de valoarea timp a banilor, este imposibil să eva luăm corect proiecte cu
venituri și cheltuieli viitoare. Pentru a aduce în prezent câștigurile și costurile viitoare
ale unui proiect, trebuie să estimăm un cost specif ic de oportunitate a banilor, sau
rata a dobânzii . Răspunsul la întrebarea “care este exact aceasta? ” este dat de
raționamentul 1, care afirmă că investitorii cer câștigur i mai mari pentru a își asuma
proiecte mai riscante. Prin urmare, atunci când determinăm valoare a prezentă a

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 4

Curs nr 1 – Concepte și raționamente de management financiar

veniturilor și cheltuielilor viitoare, trebuie să l uam în calcul faptul că investitorii cer o rată
mai mare de câștig ca o compensație pentru un risc mai mare.
3. Cash- ul și nu profitul este mai important (the ca sh is the king not the profit)
În aprecierea bogăției sau valorii vom lua ca instr ument de măsurare mai degrabă
fluxurile de numerar, decât profiturile contabile. Fluxurile de num erar ( cash flows )
sunt încasate de întreprindere și pot fi re-investi te. Profitul contabil este disponibil nu
atunci când s-a realizat, ci când banii sunt încasați de fi rmă. Fluxurile de numerar și
profitul unei firme nu survin neapărat în același t imp. De exemplu, cheltuielile de
capital, cum ar fi cumpărarea unui nou echipament s au clădiri, sunt amortizate în
decurs de mai mulți ani, cu amortizarea anuală dedu să din profit. Însă, fluxul de
numerar asociat cu această cheltuială survine de re gulă imediat! Prin urmare, fluxurile
de numerar către exterior care presupun plăți de nu merar, precum și fluxurile de
numerar către interior (bani încasați) care pot fi re-invest ite reflectă în mod corect
costurile și beneficiile realizate.
4. Fluxurile de numerar adăugate (lb. Engl. incremental cash flows ) – contează
numai diferența de numerar adăugată în perioada de gestiune
Atunci când luăm o decizie de afaceri suntem preocu pați de rezultatele acestei decizii:
Ce se întâmplă dacă spunem “da” versus ce se întâmp lă dacă spunem “nu”.
Raționamentul 3 arată că trebuie să folosim de fluxu rile de numerar pentru a măsura
beneficiile care vin din asumarea unui nou proiect. Evaluăm proiectul, luând în calcul
doar fluxurile de numerar adăugate. Acestea reprezintă difer ența dintre fluxurile de
numerar ale firmei dacă proiectul ar fi pus în prac tică și fluxurile de numerar ale
firmei fără punerea proiectului în practică. Diferența dintre veniturile și numerarul
generate de un nou produs, o nouă activitate sau un nou proiect și veniturile și
numerarul care ar fi fost obținute dacă s-ar fi menț inut activitatea curentă reprezintă
fluxurile de numerar adăugate.. Această diferentă reflectă impactul real al deciziei.
Regula de calificare dacă un flux de numerar este de adao s sau nu este să analizăm
bilanțul companiei cu și fără efectele de numerar ale noului produs, ale noii a ctivități
sau ale noilor proiecte.
5. Piețele competitive și proiectele profitabile
Sarcina managerilor financiari, este de a crea bogăție, nou valoare pentru proprietarii
de capital. Prin urmare, ne interesează în special m ecanismele de evaluare și de luare
a deciziilor. Ne concentrăm asupra fluxurilor est imate de numerar, determinarea
câștigului investiției, și evaluarea activelor și noilor proi ecte. De ce este așa de greu
să găsim proiecte și investiții care sunt foarte profitabil e? Ce face un proiect să fie
excepțional de profitabil? Răspunsurile la aceste î ntrebări sunt date de înțelegerea
mecanismului de operare al piețelor competitive, bazate pe concurență. Aici trebuie

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 5

Curs nr 1 – Concepte și raționamente de management financiar

să ne uităm pentru a găsi proiecte profitabile. În realitate, este vorba de o bună
evaluare și selecție a proiectelor și nu despre găsire a acestora, pur și simplu. Dacă un
domeniu de activitate înregistrează profituri mari, ac est lucru atrage mai întotdeauna
noi investitori dornici de a intra pe piață. Concur ența mai mare, precum și noile
capacități de producție au drept rezultat scăderea ratei profitului până la nivelul
minim acceptat de investitori. Dimpotrivă, dac ă un domeniu de activitate
înregistrează profituri sub rata minimă de profitab ilitate acceptată a proiectelor, atunci
unii participanți din piață se retrag, ceea ce are efectul reducerii capacităților de
producție și a concurenței. Ca urmare, prețurile cr esc. În piețele bazate pe
concurență, profituri foarte mari nu pot exista pe termen lung. Având în vedere
această oarecum sumbră perspectivă, se pune totuși întrebarea: cum putem găsi
proiecte bune? Adică, să găsim proiecte care au rat a de profitabilitate mai mare decât
rata minimă de profitabilitate a economiei respecti ve. Cu toate că este dificil să le
găsim, din cauza concurenței, trebuie să investim î n piețe care nu sunt perfect
competitive. Cele mai uzuale moduri de a face piața mai puțin competitivă este să
diferențiem o caracteristică esențială a produsului nostru sau să obținem un avantaj de
cost comparativ cu competitorii noștri. Diferențierea produsului izolează produsul
nostru de cel al competiției, prin urmare permițând u-ne să menținem prețurile
suficient de mari pentru a obține profituri mari. D acă produsele sunt diferențiate,
opțiunea consumatorului nu se mai bazează exclusiv pe preț. De exemplu, în industria
farmaceutică, patentele (licențele de producție, de exploata re, de vânzare) creează
bariere concurențiale. Serviciile auxiliare și cali tatea sunt iarăși folosite pentru a
diferenția un produs. Indiferent că diferențierea prod usului se face pe baza reclamei,
patentelor, serviciilor adiționale sau calității, cu cât produsul se diferențiază mai
mult de cele ale competiției, cu atât este mai mică concurența pe care trebuie să o
înfrunte și deci, cu atât mai mare posibilitatea unu i profit mai crescut. Economiile de
scală (aferente costurilor fixe) și abilitatea de a produce la un cost variabil mai mic
decât cel al competiției, descurajează noii investitori să intre pe piață și prin urmare,
reduce concurența. Un exemplu este industria vânzăr ilor de produse hardware . În
acest domeniu există costuri fixe care sunt independ ente de mărimea magazinului. De
exemplu, costurile privind stocurile, cheltuielile de reclamă și cele manageriale sunt
în esență la fel, nefiind influențate de vânzările anuale. Pri n urmare, cu cât vânzările
sunt mai mari, cu atât sunt mai mici costurile priv ind stocurile, de reclamă și de
management, per produs. Indiferent cum este creat avantajul de cost (prin economii
de scală, tehnologii proprietare, sau monopolu l asupra materiilor prime), el
descurajează noi intrări pe piață, concomitent cu avantajul produc ției la un cost sub
cel al industriei respective. Acest avantaj de cost are deci potențialul de a crea
profituri mari. Cheia pentru a găsi proiecte de inve stiții profitabile este de a înțelege
în primul rând cum și unde ele există în piețele co ncurențiale. Apoi, filozofia
întreprinderii trebuie să fie orientată mai degrabă spre crearea sa u exploatarea unei

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 6

Curs nr 1 – Concepte și raționamente de management financiar

imperfecțiuni în aceste piețe (prin diferențierea p roduselor sau crearea unui avantaj de
cost) decât spre noi piețe sau domenii de activitate care par să ofere profituri mari.
Orice domeniu de activitate bazat numai pe concuren ță și care pare profitabil, nu va fi
viabil la infinit.
6. Piețele de capital eficiente conduc la formarea prețurilor obiective – Dacă
piețele sunt lichide și volatile atunci și prețurile sunt juste/corecte
Dacă scopul managerilor financiari este maximizarea aver ii acționarilor, deciziile
care au drept scop sporirea bogăției acționarilor a u ca efect creșterea prețului de piață
al acțiunilor respectivei firme. Pentru a înțelege aceas tă relație, precum și modul de
evaluare sau prețuire al instrumentelor financiare precum ac țiuni sau obligațiuni în
piața de capital, este necesar să ințelegem conceptul de piețe eficiente. Acestea sunt
piețe în care valoarea la un moment dat în timp a tuturor active lor și instrumentelor
financiare tranzacționate reflectă toate informații le care sunt disponibile la acel
moment. Viteza cu care infomațiile sunt încorporate în prețul activelor financiare
determină dacă o piață este eficientă sau nu. O astf el de piață este caracterizată de un
număr mare de participanți al căror scop este obținerea d e profit, și care acționează
independent. În plus, noile informații privind acti vele financiare sosesc în piață într-o
manieră aleatoare. Dat fiind acest mediu, investitor ii se adaptează la noile informații
imediat și cumpără și vând active financiare până î n momentul în care ei simt că
prețul pieței reflectă corect noua informație. Sub ipoteza pieței eficiente, informația
este reflectată în prețul activelor financiare cu o asemenea viteză încât nu există
oportunități pentru investitori de a profita de p e urma informațiilor disponibile
public. Investitorii care concurează pentru obținerea de prof it garantează că prețul
instrumentelor financiare reflectă corect câștigurile și pie rderile viitoare posibil, și
deci valoarea corectă a firmei. Care sunt implicații le pieței eficiente? În primul rând,
prețul este cel corect. Prețurile acțiunilor reflectă toat ă informația disponibilă public
în legătură cu valoarea companiei. Acest lucru înseamnă că put em implementa țelul
nostru de maximizare a averii acționarilor concentrându-ne asupra efectului pe care
fiecare decizie ar trebui să îl aibă asupra prețului acțiunilor, dacă toate celelalte
variabile sunt menținute constante. În al doilea rând, manipularea câ știgurilor prin
intervenții contabile nu va rezulta în modificarea prețuril or. Diviziunea acțiunilor și
alte modificări în metodele contabile care nu afectează f luxurile de numerar nu sunt
reflectate în prețuri. Prețurile pieței reflectă fluxurile de numerar disponibile
acționarilor. Prin urmare, preocuparea noastră cu privi re la fluxurile de numerar de a
măsura momentul în care survin beneficiile este just ificată. Este cert și încurajator
faptul că prețurile acțiunilor întreprinderii reflectă valoarea acesteia. Cu toate că face
procesul de investire în sine mai puțin interesant și provocator, acest raționament
permite totuși managementului financiar al firmei să fie mult mai sigur.
7. Problema delegării/mandatării conducerii executi ve (lb. Engl. the agency

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiun e Bancară 7

Curs nr 1 – Concepte și raționamente de management financiar

problem ) – Managerii nu lucreză pentru proprietarii întreprinderi i decât dacă
aceasta corespunde și propriului interes
Cu toate că obiectivul firmei este maximizarea averii ac ționarilor, în realitate însă,
problema delegării administrației poate fi un impas în r ealizarea acestuia. Problema
delegării sau reprezentării rezultă din separarea m anagementului de proprietatea
firmei. De exemplu, o firmă mare poate fi condusă de către m anageri sau directori
profesioniști, cu foarte mică participație la capital sau chiar deloc. Datorită acestei
separări a celor care iau decizii de cei care dețin fi rma, managerii pot lua decizii care
nu au drept obiectiv maximizarea averii acționarilo r. Ei pot să nu muncească la
capacitatea lor maximă și pot încerca să ben eficieze ei înșiși de pe urma
întreprinderii, prin salariu, în detrimentul acțion arilor. Costurile asociate cu problema
delegării conducerii executive sunt dificil de măsu rat, dar ocazional le observăm
efectul în piață. Dacă piața observă că managementu l unei firme aduce deservicii
averii acționarilor, putem observa o reacție în pre țul acțiunilor acelei firme, de a
schimba managementul. Dacă managementul unei firme lucrează spre interesul
proprietarilor, care sunt de fapt acționarii, de ce nu pot fi aceștia schimbați? În teorie,
acționarii aleg Consiliul de Administrație, iar aceștia din urm ă aleg Managementul
(directorii executivi). Din păcate, în practică, sistemul s e dovedește de multe ori a fi
inversat. Managementul firmei alege candidații pentru Consiliul de Administrație pe
care îi propune acționarilor pentru a fi aleși. Rez ultatul final este că de fapt
managementul alege Consiliul de Administrație, care a poi sunt mult mai apropiați și
loiali managerilor decât acționarilor. Managerii pot fi c ontrolați prin auditarea
situațiilor financiare și a pachetelor salaria le. Interesul managerilor și cel al
acționarilor poate fi unul comun prin introducerea unor opțiuni de rec ompensare a
managementului cu acțiunile firmei (management stock options ), un bonus care este
legat direct deciziile managerului în fav oarea acționarilor. Problema
delegării/reprezentării administrației va continua să persiste dacă nu se stabilesc astfel
de motivații, care aliniază interesul managerilor c u cel al acționarilor. Cu alte cuvinte,
ceea ce este bine pentru acționari trebuie să fie bine și pentru manageri. Dacă acest
lucru nu se întâmplă, managerii vor lua decizii mai degrabă în interesul propriu, decât
pentru maximizarea averii acționarilor.
8. Taxele și impozitele afectează procesul de luare a decizi ilor ( lb. Engl. earning
before taxes and after-tax cash flows)
Foarte puține decizii sunt luate de managerul finan ciar fără a lua în considerare
impactul taxelor și impozitelor. Atunci când am discut at despre raționamentul 4, am
declarat că numai fluxurile de numerar adăugate ar trebui con siderate în procesul de
evaluare. Mai specific, vom considera numai fluxurile de numerar după taxare /
impozitare . Atunci când evaluăm noi proiecte, vom vedea că impoz itarea veniturilor
joacă un rol fundamental. Atunci când firma studiază pos ibilitatea achiziționării unei

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 8

Curs nr 1 – Concepte și raționamente de management financiar

fabrici sau unui nou echipament de producție, venit urile rezultate din investiție ar
trebui evaluate după impozitare. Altfel, firma nu va evalua î n mod real fluxurile de
numerar adăugate generate de noul proiect. Guvernul realizează deasemenea că
impozitarea și taxarea afacerilor pot afecta decizi ile de afaceri, și prin urmare se
folosește de acestea pentru a încuraja consumul și investiț iile în anumite zone. Dacă
spre exemplu guvernul dorește încurajarea investițiilor în dezvolta rea și cercetarea
unor proiecte, poate oferi o amânare de la plata impozitelor pe asemenea investiții
(investment tax credit ). Acest lucru ar avea efectul reducerii impozitări i acestui
domeniu de activitate, care la rândul ei, duce la cre șterea fluxurilor de numerar după
impozitare ale firmei ( after-tax cash flows ). La rândul lor, fluxurile mai mari de
numerar au efectul de a face proiectele de cercetare și dezvoltare profitabile, fapt ce
nu ar fi fost altfel posibil. De fapt, guvernul se folosește de taxe și impozite ca un
instrument de a direcționa investițiile spre astfel de pro iecte care ar fi ne-profitabile
altfel, și spre proiecte care creează noi locuri de muncă. Taxarea și impozitarea joacă
deasemenea un rol în determinarea structurii financiar e a unei firme, cu alte cuvinte,
compoziția active – pasive ale acesteia. Cu toate că aces t fapt a fost și este subiectul
unor intense controverse timp de trei decenii, un a spect rămâne constant: legile
privind taxarea și impozitarea fac finanțarea sau cred itarea firmei mai atractive decât
emiterea de acțiuni. Cheltuielile privind dobânda s unt deductibile din punct de vedere
fiscal, pe când plățile de dividende către acționari nu sunt deductibile atunci când se
calculează profitul impozitabil al firmei. Cheltuielile pr ivind plata dobânzii pentru
creditele atrase reduc profitul; în fapt, a plăti d obânzi în loc de dividende ajută la
reducerea taxelor pentru întreprindere.
9. Nu toate riscurile sunt egale – unele tipuri de risc pot fi diversificate și reduse,
altele nu
Relația dintre risc și venit este fundamentală în deciziile f inanciare. Trebuie însă să
învățăm cum măsurăm riscul. Riscul este dificil de măsurat dar se poate diversifica și
chiar reduce. Pe de altă parte, diversificarea risc ului face dificil procesul de măsurare
a riscului unui proiect sau activ. Conceptul de diversificare c orespunde unei vechi
zicale: „nu îți pune toate ouăle în același coș ”. Diversificarea permite efectelor
pozitive și negative ale unor evenimente sau situați i să se anuleze reciproc, rezultatul
fiind reducerea variabilității, a incertitudinii, fără a fectarea venitului estimat.
Pentru a arăta cum diversificarea complică măsurarea riscului, să luăm ca exemplu *,
dificultățile pe care le întâmpină o companie americană, Lousiana Gas, în
determinarea nivelului de risc asociat cu un proiec t de explorare a unui nou zăcământ
de gaze naturale. În fiecare an, Lousiana Gas poate să foreze câteva sute de puțuri,

* Keown Petty, Scott Martin, Foundations of Finance -The Logic and Practice of F inancial Management , Prentice- Hall Inc. 1998, pag. 17

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 9

Curs nr 1 – Concepte și raționamente de management financiar

fiecare având însă o șansă de 10% de a găsi gaze naturale . Dacă există succes, sonda
respectivă produce profituri mari, însă dacă forarea puțului nu a fost încununată de
succes, investița este pierdută. Prin urmare, cu o rată de 90% de pierdere, fiecare
proiect luat separat este extrem de riscant. Însă d acă Louisiana Gas forează anual
2000 de noi locații, fiecare cu un procentaj de 10% ș anse de succes, atunci ar avea în
mod normal aproximativ 200 de noi sonde funcționale . Mai mult, un an prost poate fi
echivalat în 190 de sonde bune, iar unul bun în 2 10 de sonde bune. Analizând
totalitatea forărilor, rezultatele foarte bune și c ele foarte proaste tind să se anuleze
reciproc și prin urmare, proiectul forării de noi p uțuri, luate în totalitatea lor, nu
prezintă un risc mare sau variabilitate a venitului estimat. Nivelul de risc în
proiectul firmei de mai sus depinde de perspectiva ma nagerului. Dacă privim fiecare
forare în sine, riscul este foarte mare; însă dacă considerăm riscul cu care fiecare nouă
forare contribuie la riscul final al tuturor proiectelor firme i, acesta este foarte mic.
Acest lucru se întâmplă deoarece o mare parte din r iscul asociat fiecărui puț
individual este diversificat în cadrul firmei. Din perspectiva unui investitor în acțiuni,
o mare parte din riscul cu care un proiect contribu ie la riscul final sau global este
diversificat și redus pe măsură ce investitorul adaugă și a lte acțiuni în portofoliu, pe
lângă cele ale firmei Louisiana Gas. Riscul unei in vestiții variază în funcție de
perspectiva individului care îl gestionează. Cea ma i simplă cale de înțelegere a
conceptului de diversificare este cea grafică așa c um vedem în figura de mai jos.

În acest caz, fluxurile de numerar ale acestor proiecte se mișcă în direcții contrare, și
atunci când sunt combinate, variația/variabilitatea com binării lor este total eliminată.
Să notăm că venitul nu s-a schimbat. Venitul, atât al fiecărui proiect individual cât și
al combinației lor, se situează la media de 10%. În aces t caz, valorile extrem de bune
și extrem de proaste se anulează reciproc. Pentru cele mai multe proiecte și active,

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 10

Curs nr 1 – Concepte și raționamente de management financiar

unele riscuri pot fi eliminate prin diversificare, iar alt ele nu. Trebuie să realizăm că
procesul diversificării poate reduce riscul, și prin urmare, mă surarea riscului unui
proiect sau al unui activ devine un proces foarte d ificil. Riscul unui proiect se
modifică în funcție de ceea ce evaluăm: 1) riscul p roiectului individual, 2) nivelul de
risc cu care proiectul participă la riscul global a l firmei, sau 3) nivelul de risc cu care
proiectul contribuie la portofoliul acționarului.
10. Conduita etică este calea de urmat, dar problem ele etice sunt întâlnite
frecvent în finanțe
Etica, sau mai degrabă, lipsa acesteia în finanțe, este o temă des întâlnită în zilele
noastre. Frauda este forma cea mai gravă a lipsei de etică iar ero rile de comportament
moral, etic, nu se uită însă așa ușor în lumea aface rilor. Nu numai că a acționa într-o
manieră etică este corect din punct de vedere moral, dar se și armoniază cu scopul
nostru de a maximiza averea acționarilor. Un comportament etic î nseamnă “a face
ceea ce este corect”. Aici intervine însă problema d efinirii acestui lucru. Dificultatea
constă în faptul că fiecare manager financiar are setul s ău de valori, care formează
baza de a judeca ceea ce este „corect”. Cu toate ac estea însă, fiecare întreprindere
trebuie sa adopte un set de reguli proprii inspirat din cultura organizațională și
managerială. Aceasta reflectă valorile societății ș i întreprinderii ca un întreg, pe
măsură ce aceasta evoluează. Problemele etice inter vin în general atunci când un
comportament individual este considerat a fi “la limită”, în contr adictoriu chiar cu
dorințele unei largi părți ale populației, deși acest comport ament nu este interzis de
către lege. Problemele etice, prin urmare, sunt ca un cataliz ator pentru dezbateri și
discuții, care pot eventual conduce la o revizuire a textului legilor financiare. Este
etica atât de importantă? Cu toate că erorile în afaceri pot fi iertate, greșelile privind
etica tind de regulă să spulbere cariere și oportunități vii toare. De ce? Pentru că un
comportament imoral distruge încrederea , iar fără încredere, afacerile nu se pot
dezvolta, nu pot interacționa unele cu cealelalte . Încrederea din mediul economic și
comercial exprimă prezumția de continuare a activităț ii economice. În al doilea rând,
cel mai dezastruos eveniment pe care o afacere îl p oate cunoaște este scăderea
încrederii publice privind standardele sale etice. În finan țe, am văzut multe exemple
recente în acest sens. În afara problemelor de etică sunt problemele de
responsabilitate socială. În general, responsabilit atea socială a unei firme înseamnă că
aceasta are datorii față de societate, în af ara datoriei de a maximiza averea
acționarilor. Se afirmă deseori că o companie trebuie să răs pundă unui grup social
mai larg decât cel al acționarilor. Însă, ca și dezbaterile privind problemele etice și
morale, nu există un răspuns definitiv. În sistemul bancar, încă din antichitate s-a pus
problema dacă dobânda este sau nu morală.

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 11

Curs nr 1 – Concepte și raționamente de management financiar

Test de autoevaluare 1.1.
Găsiți corespondențele între coloanele de mai jos a stfel încât să se evidențieze
concepte și raționamente de management financiar:

A. the time value of money
corespunde afirmației:
B. the agency problem
caracterizează situația în care:
C. Diversificarea permite:

D.Conceptul de diversificare
corespunde unei vechi zicale:

E. Forma cea mai gravă a lipsei de
etică este:
F. Relația risc – câștig este un
concept cheie:

1. frauda
2. nu îți pune toate ouăle în același coș
3. o unitate monetară primită în
prezent valorează mai mult decât una
primită în viitor
4.managerii nu lucreză pentru
proprietarii întreprinderii decât dacă
aceasta corespunde și propriului
interes
5. efectelor pozitive și negative ale
unor evenimente sau situații să se
anuleze reciproc
6. în gestiunea bancară privind
expunerile la risc precum și în gestiunea
portofoliilor de instrumente financiare

1. Cum explicați relația dintre risc și câștig (oport unitate)?
2. Ce înseamnă valoarea timp a banilor?
3. Cum ne explicăm faptul că proiectele profitabile a par numai în condiții de
În loc de
rezumat copetitivitate?
4. Cum se formează prețurile pe piațele financiare eficie nte?
5. Cum ne explicăm diversificarea riscurilor?
6. De sunt importante fluxurile de numerar adăugate?
7. Cum explicăm termenul agency problem ?
Lucrare de verificare Curs nr. 1
Prezentați conceptele și raționamentele de manageme nt financiar și explicați utilitatea lor în
practică

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 12

Curs nr 1 – Concepte și raționamente de management financiar

Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 1.1 A3, B4, C5, D2, E1,F5

Bibliografie Curs nr. 1
[1]. Keown Petty, Scott Martin, Foundations of Finance -The Logic and Practice
of Financial Management , Prentice -Hall, Inc. 1998
[2]. Douglas R. Emery, John D. Finnery, John D. Stowe, Principles of Financial
Management , Prentice -Hall, Inc. 1998
[3]. Zvi Bodie, Robert C. Merton, Finance, Prentice -Hall, Inc. 2000
[4]. Dobre E.,Munteanu I. Finanțele întreprinderii, Editura Muntenia, 2005

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 13

Curs nr 2 – Instituții de credit și instituții fina nciare nebancare

Cursul Nr. 2
INSTUTUȚII DE CREDIT ȘI INSTITUȚII FINANCIARE
NEBANCARE

Cuprins Pagina
Obiectivele Cursului Nr. 2 15
2.1 Organizarea și funcționarea instituțiilor de credit în România 15
2.2 Organizarea și funcționarea instituțiilor financiare neb ancare în România 21
Lucrare de verificare CursNr.2 25
Răspunsuri și comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 25
Bibliografie CursNr. 2 25

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 14

Curs nr 2 – Instituții de credit și instituții fina nciare nebancare

OBIECTIVELE Cursului nr. 2
Principalele obiective ale CursuluiNr. 2 sunt:
• punerea în evidență a diferitelor categorii de ins tituții de credit
• însușirea principalelor activități autorizate ale inst ituțiilor de credit în
România
• evidențierea particularităților de organizare și funcți onare a instituțiilor
financiare nebancare
• însușirea principalelor activități autorizate ale inst ituțiilor financiare
nebancare în România

2.1 Organizarea și funcționarea instituțiilor de cr edit în România
bănci

organizatii
cooperatiste
de credit

banci de
economisire si
creditare in
domeniul
locativ

banci de
credit
ipotecar

institutii
emitente de
moneda
electronica

activitate
bancara Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, a avut loc și modificarea
legislativă în domeniul bancar în sensul armonizării la regleme ntările comunitare și
la adecvarea capitalului bancar. Astfel, au fost ar monizate condițiile de acces la
activitatea bancară și de desfășurare a acesteia pe teritoriul României, supravegherea
prudentiala a instituțiilor de credit și a societăților de se rvicii de investiții financiare
și supravegherea sistemelor de plăti și a sistemelor de de contare a operațiunilor cu
instrumente financiare. Noile reglementări se aplică instituț iilor de credit, persoane
juridice române, inclusiv sucursalelor din străinat ate ale acestora și instituțiilor de
credit din alte state membre, respectiv din state terțe, în ceea ce privește activitatea
acestora desfașurata în Romania, precum și societăț ilor de servicii de investiții
financiare și supravegherea sistemelor de plăti și a sistemelor de decontare a
operațiunilor cu instrumente financiare. Nu intră sub incidenta pr ezenței ordonante de
urgență băncile centrale din statele membre.
Instituțiile de credit, persoane juridice române, s e pot constitui și functiona în
România cu respectarea dispozițiilor generale ale Băncii Naționale a României
aplicabile instituțiilor de credit și a cerintel or specifice legale, în una din
urmatoarele categorii: a) bănci; b) organizații cooperatiste de credit; c) bănci de
economisire și creditare în domeniul locativ; d) bănci de credit ipotecar; e) instituții
emitente de monedă electronică.
Banca Natională a României este autoritatea competen tă cu privire la reglementarea,
autorizarea si supravegherea prudențială a instituțiilor de credit. Se interzice oricarei
persoane fizice, juridice sau entitate fără personalitate jur idică, ce nu este instituție
de credit, să se angajeze într-o activitate de atragere de d epozite sau de alte fonduri
rambursabile de la public, într-o activitate de emitere de moneda electronică ori într-
o activitate de atragere și/sau gestionare de sume de bani pr ovenite din contribuțiile
membrilor unor grupuri de persoane constituite in v ederea acumulării de fonduri
colective și acordării de credite/împrumuturi din f ondurile astfel acumulate pentru
achizitionarea de bunuri și/sau servicii de c ătre membrii acestora. În baza

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 15

Curs nr 2 – Insti tuții de credit și instituții financiare nebancare

atragere de
depozite
acordare de
credite
credite
ipotecare

factoring
forfetare
leasing
financiar
cecuri
cambii
bilete la
ordin
certificate de
depozit
valuta
contracte
futures
contracte
options

administrare
de portofolii
si
consultanta

intermediere
pe piata

armonizării legislației naționale cu cea comunitară, interdictia nu se a plică în cazul
atragerii de depozite sau alte fonduri rambursabile : a) de către un stat membru al
Uniunii Europeane ori de câtre administrațiile regionale sau au toritățile
administratiei publice locale ale unui stat membru; b) de către organisme publice
internaționale la care participă unul sau mai multe state membre ale Uniunii
Europene; c) în cazurile expres prevăzute de legislația românească sau de legislația
națională a altui stat membru al Uniunii Europeane ori de leg islația comunitară, cu
condiția ca aceste activități să fie reglementate ș i supravegheate corespunzător, în
scopul protejării deponenților și investitorilor.
Se interzice oricărei persoane, alta decât o instituție de c redit autorizată, să utilizeze
denumirea de "banca" sau "organizație cooperatistă de credit", "cooperativa de
credit", "casa centrală a cooperativelor de credit" , "banca cooperatista", "banca
centrală cooperatistă", "banca ipotecară/banca de credit ipotecar", "banca de
economisire și creditare în domeniul locativ", "ins tituție emitentă de moneda
electronică" sau derivate ori traduceri ale acestor denumiri, în legatură cu o
activitate, un produs sau un serviciu, cu excepția ca zului în care această utilizare este
stabilită sau recunoscută prin lege sau printr-un a cord internațional, sau când, din
contextul în care este utilizată denumirea respectivă rezult ă neîndoielnic că nu este
vorba despre desfașurarea unei activități bancare. Filialele unei instituții de credit
care funcționează în Romania pot utiliza în denumir ea acestora inițialele, sigla,
emblema, denumirea ori alte elemente de identificare a le instituției de credit-mama.
În intelesul noilor reglementări, termenii și expre siile de mai jos au urmatoarele
semnificații: activitate bancară – atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile
de la public și acordarea de credite în cont propri u; firma de investiții – orice
persoană juridică a cărei activitate o constituie p restarea unuia sau a mai multor
servicii de investiții financiare către terți și/sa u desfasurarea uneia sau mai multor
activități de investiții pe baze profesionale; instituție financiară – o entitate, alta
decât o instituție de credit, a cărei activitate pr incipală consta în dobandirea de
participații în alte entități sau în desfațurarea activit ăților autorizate în mod expres
cum este cazul instituțiilor financiare nebancare; moneda electronică – valoare
monetară reprezentând o creanță asupra emitentului, care îndeplinește cumulativ
urmatoarele condiții: a) este stocată pe un suport electronic; b) este emisă în
schimbul primirii de fonduri a căror valoare nu poa te fi mai mica decât valoarea
monetară emisă; c) este acceptată ca mijloc de plată și de alte entit ăți decăt
emitentul; participație calificată – o participație directă sau indirectă într-o entitate,
care reprezintă 10% sau mai mult din capitalul ori din drepturi le de vot ale entității
sau care face posibilă exercitarea unei influențe s emnificative asupra administrării
entitații respective; public – orice persoană fizică, persoană juridică sau ent itate fără
personalitate juridică, ce nu are cunostințele și experienț a necesare pentru evaluarea

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 16

Curs nr 2 – Instituții de credit și instituții fina nciare nebancare

interbancara

inchiriere de
casete de
siguranta

operatiuni
cu metale si
pietre
pretioase

riscului de nerambursare a plasamentelor efectuate. Nu intră în această categorie:
statul, autoritatile administrației publice central e, regionale și locale, agențiile
guvernamentale, băncile centrale, instituțiile de c redit, instituțiile financiare, alte
instituții similare și orice altă persoană consider ată investitor calificat, în intelesul
legislației, privind piața de capital; societate-mama – o entitate care se află în oricare
din urmatoarele situații: a) are majoritatea drepturilor de vot într-o altă ent itate (o
filială); b) are dreptul de-a numi sau de a înlocui majoritatea m embrilor organelor de
conducere, administrare sau de supraveghere ale alt ei entități (o filială) și este în
același timp actionar/asociat sau membru al acelei entități; c) are dreptul de a
exercita o influență dominantă asupra unei entități (o filia lă) al cărei acționar/asociat
sau membru este, în virtutea unui contract încheiat cu acea entitate sau a unor
prevederi din actul constitutiv al entității, în cazul in car e legislația aplicabilă filialei
îi permite acesteia să fie supusă unor astfel de co ntracte sau prevederi; d) este
actionar/asociat sau membru al unei entități și maj oritatea membrilor organelor de
conducere, administrare sau de supraveghere ale ace lei filiale, aflați în funcție în
exercițiul financiar în curs, în exercițiul financiar anteri or și până la data la care sunt
întocmite situațiile financiare anuale consolidate, au fost n umiți numai ca rezultat al
exercitării drepturilor sale de vot; această regulă nu se a plică în situația în care o altă
entitate are față de filiala drepturile prevazute l a lit. a), b) sau c); e) este
acționar/asociat sau membru al unei entități și con trolează singura, în baza unui
acord încheiat cu alți acționari/asociați sau membr i ai acelei entități (o filială),
majoritatea drepturilor de vot în acea filială; f) are dreptul de a exercita sau exercita
în fapt o influență dominantă sau un control asupra altei entități (o filială); g)
societatea-mama împreuna cu o altă entitate (o filială) sunt conduse pe o baza unică
de către societatea-mamă; societate de administrare a investițiilor – o societate de
administrare a investițiilor în sensul Legii privin d piața de capital, precum și o
societate de administrare a investițiilor dintr-un stat terț, autorizată conform legii,
daca ar avea sediul principal pe teritoriul Românie i;
Cerințe minime de acces și de desfățurare a activită ții instituțiilor de credit se referă
la autorizarea acordată de Banca Națională a României pe baza adecvării
capitalului. Banca Nationala a României nu poate acorda autorizație unei instituții de
credit, dacă aceasta nu dispune de fonduri proprii distincte sau de un nivel al
capitalului inițial cel puțin egal cu nivelul minim stabilit prin reglementări, care nu
poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 5 mili oane euro. Această nouă cerință
privind mărimea capitalului vine reconfigureze sist emul bancar românesc și să-l
aducă la nivel comparabil cu cel comunitar, după su ccesivele majorări de capital
impuse de Banca Națională a României în perioada de reformă și tranziție către
economia de piață ( de la 2 miliarde lei în 1991 la 370 miliarde lei în 2005). La
constituirea unei instituții de credit, persoana juridică română, capitalul inițial este
reprezentat de capitalul social, cu excepția cazurilor în care instit uția de credit care

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 17

Curs nr 2 – Instituții de credit și instituții financiare neb ancare

se constituie este rezultată dintr-un proces de reo rganizare prin fuziune sau divizare.
Capitalul social al unei instituții de credit, persoana jur idică română, trebuie vărsat
integral și în numerar la momentul subscrierii, inclusi v în cazul majorării acestuia,
aporturile în natura nefiind permise. Acțiunile/părțile sociale ale unei instituții de
credit, persoana juridică română, pot fi numai nominat ive. În actele lor constitutive,
instituțiile de credit, persoane juridice române, n u vor putea stabili excepții de la
principiul potrivit căruia o acțiune dă dreptul la un singur vot. La constituire,
aporturile la capitalul social trebuie sa fie vărsate într-un cont deschis la o instituție
de credit. Acest cont este blocat pana la înmatricu larea instituției de credit, persoana
juridică română, în registrul comerțului. Conducere a operativă a activității unei
instituții de credit trebuie să fie asigurată de ce l putin doua persoane. Aceste
persoane trebuie să aibă reputație și experie nță adecvate pentru exercitarea
responsabilităților. Sediul social și, dupa caz, se diul real, al instituției de credit,
persoana juridică română, trebuie să fie situate pe teritori ul României. Sediul real
reprezintă locația în care se situează centrul de co nducere și de gestiune a activității
statutare, în cazul în care acesta nu este situat l a sediul social. Instituția de credit
trebuie să desfășoare efectiv și cu preponderența pe teritori ul României activitatea
pentru care a fost autorizată. În vederea autorizării unei instituții de credit, persoana
juridică română, Banca Nationala a României trebuie să fie informată cu privire la
identitatea acționarilor sau a membrilor, persoane fizice s au juridice, care urmează
să dețină direct sau indirect participații calificate l a instituția de credit, și cu privire
la valoarea acestor participații. Banca Natională a României acorda autorizație
numai dacă este incredințată ca, din perspect iva necesității asigurarii unui
management prudent și sănătos al instituției de credit, calitatea persoanelor
respective este adecvată.
Activitațile permise instituțiilor de credit sunt în mod expres prevăzute de
reglementări. Instituțiile de credit pot desfasura, in limita autorizației acordate,
urmatoarele activități: a) atragere de depozite și de alte fonduri rambursabi le; b)
acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare,
factoring cu sau fără regres, finanțarea tranzacții lor comerciale, inclusiv forfetare; c)
leasing financiar; d) operațiuni de plăti; e) emitere și administrare de mijloace de
plată, cum ar fi: cărti de credit, cecuri de călato rie și alte asemenea, inclusiv emitere
de moneda electronică; f) emitere de garanții și asumare de angajamente; g)
tranzacționare în cont propriu și/sau pe contul clienților, în cond ițiile legii, cu: 1.
instrumente ale pieței monetare, cum ar fi: cecuri, camb ii, bilete la ordin, certificate
de depozit; 2. valuta; 3. contracte futures și options financiare; 4. instrumente
avand la baza cursul de schimb și rata dobânzii; 5. valori mobiliare și alte
instrumente financiare transferabile; h) participare la emisiunea de valori mobiliare
și alte instrumente financiare, prin subscrierea și plasamentul acestora ori prin
plasament și prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni; i) servicii de

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 18

Curs nr 2 – Instituții de credit și instituții fina nciare nebancare

consultanță cu privire la structura capitalului, st rategia de afaceri și alte aspecte
legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni și achiziții și prestarea altor
servicii de consultanță; j) administrare de portofolii și consultanță legată d e aceasta;
k) custodie și administrare de instrumente financiare ; l) intermediere pe piața
interbancară; m) prestare de servicii privind furnizarea de date și referințe în
domeniul creditării; n) inchiriere de casete de siguranță; o) operațiuni cu metale și
pietre pretioase și obiecte confecționate din acestea; p) dobandirea de participații la
capitalul altor entități. Activitatea de acordare d e credite ipotecare finanțate prin
emisiune de obligațiuni ipotecare poate fi desfașur ată cu respectarea legislației
speciale în materie.
Instituțiile de credit pot desfașura și alte activi tăți, permise potrivit autorizației
acordate de Banca Națională a României, și anume: a) operatiuni ne-financiare în
mandat sau de comision, în special pe contul altor entități din c adrul grupului din
care face parte instituția de credit; b) operațiuni de administrare a patrimoniului
constand din bunuri mobile și/sau imobile aflate în proprietatea acestora, dar
neafectate desfașurării activitaților financiare; c) prestarea de servicii clientelei
proprii care, deși nu sunt conexe activității desfa șurate, reprezinta o prelungire a
operațiunilor bancare. Aceste activități trebuie să fie compatibile cu cerințele
activității bancare, în special cu cele referitoare la menținerea bunei reputații a
institutiei de credit și protejarea intereselor depon enților. Nivelul total al veniturilor
obținute din activitățile prevăzute la alin. (1), n u poate depași 10% din veniturile
obținute de o instituție de credit din activitățile autorizate. Instituțiile de credit se pot
angaja în operațiuni cu bunuri mobile și imobile numai dacă: a) operațiunile sunt
necesare desfășurării în condiții adecvate a activi tatilor pentru care instituția de
credit a fost autorizată, și în masura în care bunu rile respective sunt necesare în acest
scop; b) operațiunile, au ca obiect bunuri mobile și imobile des tinate perfecționării
pregătirii profesionale a salariaților, organizarii unor spații de odihnă și recreare sau
asigurării de locuințe pentru salariati și familiil e acestora; c) operațiunile au ca
obiect bunuri mobile și imobile dobândite în urma exec utării creanțelor.
Instituțiile de credit nu pot desfașura alte activități în afara celor permise potrivit
prezentei ordonanțe de urgență. Instituțiile de credit nu se pot anga ja în operațiuni
cum ar fi: a) gajarea propriilor acțiuni pe contul datoriilor bancii; b) acordarea de
credite garantate cu acțiuni, alte titluri de capit al sau cu obligațiuni emise de
instituția de credit insăsi sau de o altă entitate aparținând grupului din care face parte
instituția de credit; c) atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile, tit luri
sau alte valori, de la public, cand instituția de credit se af lă în stare de insolvență.
Conditiile minime de desfășurare a activității instituțiilor de credit se referă la
cerințele de capital și de administrare a riscului. Fondurile proprii ale unei instituții
de credit nu trebuie săă scadă sub nivelul minim al cap italului inițial prevăzut pentru

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 19

Curs nr 2 – Instituții de credit și instituții financiare nebancare

autorizare. Dacă nivelul fondurilor proprii se redu ce sub nivelul minim cerut, Banca
Naționala a României poate, daca circumstanțele o jus tifică, să acorde instituției de
credit o perioada limitată în care aceasta fie să remedie ze aceasta situație, fie să-si
inceteze activitatea. Fiecare instituție de credit trebuie sa dispună de un cadru formal
de administrare a activității riguros conceput , care să includă o structură
organizatorică clară cu linii de responsabilitate bine definite, transparente și
coerente, de procese eficiente de identificare, adm inistrare, monitorizare și raportare
a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă și de me canisme adecvate de control
intern, care să includa proceduri administrative și contabile riguroase. Cadrul de
administrare, procesele și mecanismele administrati ve trebuie să fie cuprinzătoare și
adaptate la natura, extinderea și complexitatea activi tății desfasurate de instituția de
credit. Mecanismele de control intern trebuie să as igure cel putin organizarea
funcțiilor de control al riscurilor, de asigurare a conformității și de audit intern.
Cerințele de capital se reflectă și în structura acți onariatului care trebuie cunoscută
și autorizată de Banca Națională a României. Astfel, orice persoana care
intentionează să dobandească, direct sau indirect, o participație calificată într-o
instituție de credit, persoana juridică română, trebu ie să notifice în prealabil aceasta
intenție Bancii Naționale a României, informând asu pra nivelului participației
calificate pe care dorește să o dobândească. Orice p ersoană care intenționează să-si
majoreze participația calificată, astfel încât acea sta să atingă sau să depășească
nivelurile de 20%, 33% ori de 50% din capitalul social s au din drepturile de vot ale
unei instituții de credit, persoana juridica română, o ri astfel încât instituția de credit
să devină o filială a sa, trebuie să notifice aceas ta intenție Bancii Naționale a
României. Aceste măsuri fac parte din strategia și politica prudențială a băncii
centrale.
Test de autoevaluare 2.1.
1.Care sunt categoriile de instituții de credit în România?
a) Instituții financiare nebancare
b) Bănci
c) Bănci de credit ipotecar
Alegeți răspunsurile corecte.
2.Găsiți corespondențele între coloanele de mai jos astfel încât să se evidențieze
activitățile permise și cele interzise instituțiilo r de credit:
A. Activități permise: 1.gajarea propriilor actiuni pe contul datoriilor
băncii;
2. instrumente având la bază cursul de schimb și
rata dobanzii;

3. emitere de garanții și asumare de angajamente;
4. acordarea de credite garantate cu acțiuni, alte

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 20

Curs nr 2 – Instituții de credit și instituții fina nciare nebancare

titluri de capital sau cu obligațiuni emise de
instituția de credit insăși sau de o altă entitate
apartinând grupului din care face parte instituția
de credit;
B. Activități interzise: 5. operațiuni de plăți;
6. atragerea de depozite sau de alte fonduri
rambursabile, titluri sau alte valori, de la public,
când instituția de credit se află în stare de
insolvență;
7. tranzactionare în cont propriu și/sau pe contul
clientilor cu: 1. instrumente ale pieței monetare,
cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin,
certificate de depozit; 2. valuta; 3. contracte
viitoare și opțiuni financiare; 4. instrumente
având la bază cursul de schimb și rata dobânzii;
5. valori mobiliare si alte instrumente financiare
transferabile;

2.2. Organizarea și funcționarea instituțiilor fina nciare nebancare în România
În scopul asigurarii și al menținerii stabilitătii f inanciare în România au fost extinse
conditiile minime de acces la activitatea de credit are și desfașurarea acesteia pe
teritoriul României, prin reglementări privind ac tivitatea instituțiilor financiare
nebancare. Acestea se aplică în mod corespunzator și sucursa lelor din Romania ale
instituțiilor financiare având sediul în strainătate.
instituții
financiare
nebancare

microcredite

case de
amanet

case de
ajutor
reciproc Instituțiile financiare nebancare se organizeaz ă și funcționează ca societăți
comerciale autorizate pentru activitatea specifică de către Banca Națională a
României . Institutiile financiare nebancare sunt reglementat e de prevederile Legii
93/2009, completate, după caz, cu cele ale Legii nr . 31/1990 privind societățile
comerciale, republicată, cu modificarile și complet ările ulterioare, cu cele ale
Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la aso ciații și fundații. Instituțiile
financiare nebancare pot fi și case de amanet și case de a jutor reciproc.
Instituțiile financiare nebancare pot desfașura următoarele activi tăți de creditare :
a) acordare de credite, incluzând, fara a se limita l a: credite de consum, credite
ipotecare, credite imobiliare, microcredite, fi nanțarea tranzacțiilor comerciale,
operațiuni de factoring, scontare, forfetare; b) leasing financiar; c) emitere de
garanții, asumare de angajamente de garantare, asumare de angajamente de
finanțare; d) acordare de credite cu primire de bunuri in gaj, r espectiv amanetare
prin case de amanet; e) acordare de credite către membrii asociatiilor făr a scop
patrimonial organizate pe baza liberului consimtământ al sal ariaților/pensionarilor,
în vederea sprijinirii prin împrumuturi financiare a membrilor lor de către aceste
entități, organizate sub forma juridica a caselor d e ajutor reciproc; f) alte forme de

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 21

Curs nr 2 – Instituții de credit și instituții financiare nebancare

finanțare de natura creditului.
În cadrul derularii activității de creditare, instit uțiile financiare nebancare pot emite
și administra carduri de credit pentru clienți și p ot desfașura activități legate de
procesarea tranzacțiilor cu acestea, cu respectarea regl ementărilor în domeniu. In
masura în care activitățile avute în vedere se circumscriu ac tivităților de creditare
înscrise în obiectul de activitate al instituției f inanciare nebancare, aceasta poate
efectua operațiuni în mandat și poate presta servic ii de consultanța. Instituțiile
financiare nebancare înscrise în Registrul general ținut la nivelul Băncii Naționale a
României pot efectua și operatiuni de schimb valutar a ferente activitatilor permise,
cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de regl ementarile în materie. Instituțiile
financiare nebancare pot administra fonduri publice acordate dr ept fonduri pentru
microcredite de agentiile guvernamentale, în condiț iile legii.
Activitățile ce sunt interzise instituțiilor financ iare nebancare sunt: a) atragerea
de depozite ori de alte fonduri rambursabile de la public; b) emiterea de obligațiuni,
cu excepția ofertei publice adresate investitorilor cali ficați, in înțelesul legii privind
piata de capital; c) operațiuni cu bunuri mobile și imobile, cu excepția celor legate
de activitatea de creditare sau a celor necesare fu ncționării în condiții adecvate a
entității; d) acordarea de credite, condiționată de vanzarea sau de cumpararea
acțiunilor instituției financiare nebancare; e) acordarea de credite, condiționată de
acceptarea de catre client a unor servicii care nu au legatură cu operațiunea de
creditare respectivă.
Capitalul social minim al instituțiilor financiare nebancare nu poate fi mai mic decât
echivalentul in lei al sumei de 200.000 euro, respe ctiv 3.000.000 euro în cazul
instituțiilor financiare nebancare care acordă credite ipote care. Banca Naționala a
României poate stabili prin reglementări niveluri a le capitalului social minim
superioare celui prevăzut mai sus, diferențiate în funcție de tipul de activitate a
instituției financiare nebancare. Capitalul social al instituțiilor financiare nebancare
trebuie vărsat integral la momentul subscrierii, inclusiv în cazul majorării acestuia.
Capitalul social se constituie și se majorează prin aporturi în numerar, nefiind
permise aporturile în natură. Acțiunile emise de ins tituțiile financiare nebancare nu
pot fi decât acțiuni nominative. Instituțiile financiare nebanca re au obligația de a
furniza Băncii Naționale a României informații refe ritoare la acționarii semnificativi
și la structura grupurilor din care fac parte acest ia. Conducatorii instituțiilor
financiare nebancare trebuie să aibă reputație și experiență adecvate pentru
exercitarea responsabilităților incredințate, confo rm criteriilor stabilite de Banca
Naționala a României. Instituțiile financiare nebancar e au obligația de a elabora, cu
respectarea legislatiei aplicabile, norme interne p entru realizarea activitătilor de
creditare, în conformitate cu regulile unei practici prudente și sanatoa se. În cadrul

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 22

Curs nr 2 – Instituții de credit și instituții fina nciare nebancare

normelor interne de creditare, instituțiile financiare nebanca re stabilesc reguli care
să se refere cel putin la bonitatea beneficiarului, la criteriile și la condițiile acordării
creditului. Instituțiile financiare nebancare organizează și conduc contabilitatea, în
conformitate cu prevederile Legii contabilității și c u reglementarile specifice
elaborate de Banca Națională a României, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
Situațiile financiare anuale ale instituțiilor financia re nebancare se auditează.
Instituțiile financiare nebancare constituie, regularizează ș i utilizează provizioane
specifice de risc de credit, potrivit reglementaril or emise de Banca Naționala a
României. Provizioanele astfel constituite sunt ded uctibile la calculul impozitului pe
profit, în conformitate cu prevederile fiscale. Instituți ile financiare nebancare
raportează Bancii Naționale a României structura portofoliul ui de credite și orice
informație solicitată de banca centrală în scop sta tistic și de analiză. Instituțiile
financiare nebancare sunt înscrise în Registrul gen eral dacă, în urma notificării
efectuate, fac dovada respectării cerințelor legale aplicabile. Banca Națională a
României transmite institutiilor financiare nebanca re documentul ce atestă inscrierea
in Registrul general, în termen de 30 de zile de la data la ca re documentația depusă
este completă și corespunzătoare. Neindeplinirea cerintel or legale aplicabile atrage
respingerea cererii de înscriere a entității în Registrul general și, implicit,
neacordarea permisiunii de a desfășura activitate d e creditare. Radierea din Registrul
general se poate realiza în următoarele situații: a) la solicitarea instituției financiare
nebancare; b) ca urmare a aplicării unei sancțiunii; c) dacă respectivei instituții
financiare nebancare i-a fost interzisă definitiv și irevoc abil desfășurarea activității
de creditare; d) dacă instituția financiară nebancară iși incetează existența ca urmare
a unui proces de fuziune, divizare sau din alte cauze. Banca Naționa lă a României
publică efectuarea radierii din Registrul general în Monit orul Oficial al României,
Partea I, și în doua cotidiene de circulație națion ală.
Banca Națională a României stabilește prin reglemen tări criteriile de înscriere a
instituțiilor financiare nebancare în Registrul spe cial. Criteriile de înscriere a
instituțiilor financiare nebancare în Registrul special sunt stabilite de Banca
Națională a României și se pot referi, fără a se li mita, la: a) cifra de afaceri; b)
volumul creditelor; c) gradul de indatorare; d) totalul activelor; e) capitalurile
proprii. Calitatea acționarilor semnificativi și st ructura grupurilor din care acestia fac
parte trebuie să asigure stabilitatea și dezvoltarea i nstituției financiare nebancare și
să permită realizarea de către Banca Naționala a Ro mâniei a unei supravegheri
eficiente. Conducătorii, administratorii și membrii consiliului de supraveghere
trebuie să dispună de buna reputație și experiența adecvată naturii, intinderii și
complexității activității instituției financiare nebancare și responsibilităților
incredințate. Conducerea trebuie să fie asigurată d e cel putin doua persoane, în cazul
optării pentru sistemul unitar de administrare regl ementat de Legea societăților.

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 23

Curs nr 2 – Instituții de credit și instituții fina nciare nebancare

Instituțiile financiare nebancare trebuie să respecte în activitatea desfașurată
cerințele stabilite de Banca Națională a României, care se referă, fără a se limita, la:
a) fondurile proprii; b) expunerea fața de un debitor și expunerea agregată ; c)
expunerea față de persoanele aflate în relații spec iale cu instituția financiară
nebancară; d) organizarea, controlul intern, auditul intern și a dministrarea riscurilor.
Casele de amanet desfașoară activitate de creditare cu respectarea următ oarelor
condiții: a) înscrierea in Registrul de evidență; b) organizarea și funcționarea
potrivit prevederilor Legii societăților comerciale; act ivitatea de creditare
desfașurată este limitată. Casele de ajutor reciproc desfăsoara activitate de creditare
cu respectarea următoarelor condiții: a) înscrierea în Registrul de evidența; b)
păstrarea modului de organizare, funcționare și asociere, potrivit prevederilor
legislatiei speciale care le reglementează activitat ea; c) activitatea de creditare este
limitată; d) sursele de finanțare se limitează la cele prevazute de l egile speciale care
le reglementează activitatea. Entitățile care desfașoară activitate de creditare
exclusiv din fonduri publice ori puse la dispoziția ac estora în baza unor acorduri
interguvernamentale își derulează activitatea cu respectarea următoare lor condiții: a)
înscrierea in Registrul de evidență; b) organizarea și funcționarea, după caz, potrivit
Legii societăți comerciale, potrivit Ordonantei Guvernu lui nr. 26/2000 , aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 246/2005 , cu modificarile și completarile
ulterioare, sau potrivit legislației speciale aplica bile în materie; c) activitatea de
creditare desfașurată este limitată ; d) limitarea surselor de finanțare la fonduri
publice ori puse la dispoziția acestora în baza uno r acorduri interguvernamentale.
Test de autoevaluare 2.2.
Citiți cu atenție și apreciați cu adevărat sau fals afirmațiile de mai jos:
a. atragerea de depozite ori de alte fonduri rambursabile de la pu blic face parte din
activitățile ce sunt interzise instituțiilor financiar e nebancare ;
b. instituțiile financiare nebancare nu pot emite ș i administra carduri de credit pentru
clienți si pot desfasura activitati legate de proce sarea tranzacțiilor cu acestea ;
c. Instituțiile financiare nebancare pot desfășura activități de acordare de credite,
incluzând, fara a se limita la: credite de consum, credite ipotecare, credite
imobiliare, microcredite, finanțarea tranzacțiilor comerciale, operațiuni de factoring,
scontare, forfetare;
d. acordarea de credite, condiționată de vânzarea sau de cumpararea acțiunilor
instituției financiare nebancare precum și acordare a de credite, condiționată de
acceptarea de către client a unor servicii care nu au legatură cu operațiunea de
creditare respectivă, sunt activități permise institu țiilor financiare nebancare ;
e. Capitalul social minim al instituțiilor financiare nebancare nu poate fi mai mic
decât echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, respectiv 3.000.000 eur o în cazul
instituțiilor financiare nebancare care acordă cred ite ipotecare.

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 24

Curs nr 2 – Instituții de credit și instituții fina nciare nebancare

Care sunt categoriile de instituții de credit ce se pot constitui și funcționa în
România?
Care sunt cerințele minime de acces și de desfășura re a activității instituțiilor de
În loc de
rezumat credit ?
Sub ce formă se pot constitui in stituțiile financi are nebancare?
Care sunt cerințele minime de acces și de desfășurare a activității ins tituțiilor
financiare nebancare ?
Lucrare de verificare Curs nr. 2
Prezentați principalele diferențe între cerințele d e organizare și funcționare ale
instituțiilor de credit și ale instituțiilor financ iare nebancare

Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 1.1
1. b, c
2. A 2,3,5,7 ; B 1,4,6
Răspuns 1.2. a adevărat , b fals , c adevărat , d fals , e adevărat

Bibliografie Curs nr. 2
[1]. DobreE. Elemente de monedă credit bănci , ExPonto, 2003
[2]. Ordonanta nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului,
M.Of.nr. 1027/dec 2006
[3]. Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, M.Of .nr.
[4]. Ordonanta de urgenta nr. 98/2006 privind supraveghe rea suplimentara a
institutiilor de credit, a societatilor de asigurar e, a societatilor de reasigurare, a
societatilor de servicii de investitii financi are si a societatilor de
administrare a investitiilor dintr-un conglomerat f inanciar, M.Of.nr.
[5]. Legea nr. 93/2009 privind institutiile financiare nebancare, M.Of.nr.
[6]. www.bnr.ro

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 25

Curs nr 3 – Considerații privind managementul riscu rilor în domeniul bancar

Cursul Nr. 3
CONSIDERAȚII PRIVIND MANAGEMENTUL RISCURILOR ÎN
DOMENIUL BANCAR

Cuprins Pagina
Obiectivele Cursului Nr. 3 27
3.1 Orientări în managementul bancar și managementul risc urilor în teoria și practica
internațională 27
3.2 Riscurile bancare și etapele procesului de control și gestiune 32
Lucrare de verificare Curs Nr. 3 38
Răspunsuri și comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 38
Bibliografie Curs Nr. 3 38

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 26

Curs nr 3 – Considerații privind managementul riscu rilor în domeniul bancar

OBIECTIVELE Cursului nr. 3
Principalele obiective ale Cursului Nr. 3 sunt:
• Recunoașterea riscului și a componentelor acestuia
• Familiarizarea cu terminologia și metodologia managem entului riscurilor
• Recunoașterea riscurilor bancare și însușirea etapelo r de gestiune și control

3.1 Orientări în managementul bancar și managemen tul riscurilor în teoria și
practica internațională
În dezvoltarea managementului activelor, s-au contu rat în literatura și practica
bancară mai multe teorii: teoria creditului comercial; teoria transferabilității; teoria
veniturilor anticipate.
Teoria creditului comercial – pornește de la dilema gestiunii bancare: lichidit ate sau
profit? Față de această întrebare se consideră pri mordial în cadrul acestei teorii
caracterul de active ușor lichidabile pe care le au garan țiile ce stau la baza acordării
Risc

Oportunitate

Identificare

Evaluare

Relevanță/
Semnificație

Prioritizare/
Ierarhizare creditului. În această abordare, băncile trebuie să manifeste prudență și să exercite
un control permanent asupra garanțiilor depuse de debitor. Prudența s e impune mai
ales în cazul creditului comercial acordat pe baza planurilor de afaceri, a studiilor de
fezabilitate, care nu întotdeauna garantează p roducția și calitatea acesteia și,
implicit, rambursarea creditului. Această teorie a caracterizat practica bancară în
secolul al XIX-lea și în primele decenii ale secolu lui al XX-lea.
Teoria transferabilității – a apărut în perioada dintre cele două războaie mondiale, în
care s-au dezvoltat preponderent creditul obligatar și, în special, creditul acordat
statului pe baza obligațiunilor de stat sau a bonur ilor de tezaur. Conform acestei
teorii, activitatea băncii se axează pe calitatea de int ermediar de fluxuri financiare și
pe posibilitatea acesteia de transfera resursele primi te în constituire de depozite, în
titluri de stat sau alte titluri emise de alți oper atori. Această practică aduce în
economie o creștere evidentă a lichidităților în an samblu, deoarece deținerea de
obligațiuni, de titluri de valoare care au un grad mare de lichiditate conduce la
obținerea de disponibilități prin răscumpărare la m omentul exigibilității creditului
sau la efectuarea tranzacțiilor bursiere în perioada de pâ nă la momentul exigibilității
creditului. Dezavantajul acestui tip de management bancar se consideră a fi acela că
prin plasarea excesivă a resurselor bancare în cred ite obligatare celelalte forme de
creditare rămân nesatisfăcute, în detrimentul agenților economici care au nevoie de
credite de exploatare sau de investiții.
Teoria veniturilor anticipate – s-a dezvoltat în perioada postbelică, într-o etapă în
care piața creanțelor s-a dezvoltat foarte mult. Co nform acestei teorii, resursele pe
termen scurt pot fi angajate în credite pe termen l ung, deoarece acestea asigură pe

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 27

Curs nr 3 – Considerații privind managementul riscu rilor în domeniul bancar

parcursul încasării lor un aport însemnat și ritmic de lichidități în activitatea
băncilor. Între practicile bancare legate de aceast ă teorie se numără scontarea
efectelor de comerț, forfetarea și factoringul.
În activitatea lor, băncile se confruntă cu riscuri specifice, riscuri ce reprezintă
factori primordiali de decizie în operațiunile banc are. Riscul bancar influențează
modul de operare al băncilor, cerințele de acordare a creditelor, nivelul dobânzilor și
a altor aspecte specifice. Între riscurile sp ecifice bancare se numără: riscul
imobilizării (al lipsei de lichidități); riscul modific ării dobânzilor pentru resursele
mobilizate; riscul eroziunii capitalului prin infla ție; riscul repatrierii capitalului
investit în condițiile creditării externe (riscul v alutar și de țară); riscul insolvabilității
bancare (al pierderii de capital). Riscul imobilizării stă la baza riscului
insolvabilității bancare și al falimentului bancar. Î n cadrul managementului bancar,
compararea și corelarea activelor cu pasivele bancare s e desfășoară pe două planuri:
– pe planul duratei de mobilizare și angajare a resurselor și respectiv
plasamentelor;
– pe planul prețului creditului (al dobânzii).
Durata de mobilizare și angajare a resurselor este strâns legată de poziția de
lichiditate a băncii și devine un mijloc de operare p entru evitarea riscului lichidității.
Față de durata de angajare sau maturizare a creditu lui și durata de angajare a
depozitelor, băncile calculează indicele de lichidita te ca raport între suma pasivelor
corelate cu perioadele de maturitate și suma active lor ponderate cu perioada de
maturitate. Rata lichidității se calculează lunar și trebuie să fie un indice supraunitar.
Prețul creditului ca plan pe care se desfășoară corelarea activelor cu pasivele
bancare și apare sub forma diferenței nete dintre cuantumul dob ânzilor încasate și
cel al dobânzilor plătite. Folosirea dobânzii fixe atât pent ru depozite, cât și pentru
creditele acordate face posibilă o previzionare a veniturilor și cheltuielilor băncii. În
ultimele decenii însă (începând din anii 80), practica banca ră a cunoscut schimbări
în sensul practicării pe scară largă a dobânzilor f lotante sau variabile, fapt ce
afectează atât prețul resurselor bancare, cât și nivelul dob ânzii la credite. Băncile
calculează rata gradului de sensibilitate ce exprimă gradul de acoperire a dobânzilor
variabile plătite prin dobânzile variabile încasate . Dacă rata este supraunitară,
veniturile din dobânzile încasate acoperă cheltuiel ile cu dobânzile plătite. Rezultă că
optimizarea corelării operațiunilor active bancare cu operațiunile pasive bancare este
un factor major de diminuare a riscului de lichidit ate și insolvabilitate bancară.
Contextul economic și financiar actual în plan inte rnațional ne induce în mod
automat preocuparea față înțelegerea cauzelor și efecte lor crizei financiare în plină
manifestare. Lichiditatea este sursa asigurării contrapart idei în economia modernă iar
lipsa acesteia este o problemă ce se cere g estionată în mod eficace.
Managementul riscurilor bancare a stat la baza decl anșării crizei financiare iar cheia
depășirii acesteia, se pare că va fi tot management ul riscurilor.
În literatura de specialitate, dar și în practica inter națională, funcția managerială de

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 28

Curs nr 3 – Considerații privind managementul riscu rilor în domeniul bancar

gestiune a riscurilor (Lb. engl. Enterprise Risk Management (ERM) ) reprezintă o
preocupare profesională pentru management, pentru sistemul de control intern și
audit intern dar și pentru auditorul extern. Etapele ERM în activitatea managentului
sunt: Identificarea riscurilor prin perceperea probabilității producerii lor și p rin
evaluarea consecințelor sau a impactului patrimonial; Evaluarea riscurilor și
stabilirea relevanței (semnificației) riscurilor pt bancă; Întocmirea registrului
riscurilor cu identificarea riscurilor și stabilirea persoan elor însărcinate cu gestiunea
riscurilor; Dimensionarea relevanței (semnificației) riscurilor ; Prioritizarea sau
ierarhizarea riscurilor funcție de relevanță/semnificație. Aceste etape sunt genera l
valabile pentru orice organizație inclusiv pentru bă nci.
Registrul riscurilor reprezintă o listă completă a riscurilor (de obicei o bază de date)
identificate de conducerea organizației, care amenință atingerea obiectivelor
organizației. Dacă în cadrul organizației există o fun cție de management al
riscurilor, atunci construirea și actualizarea acestei baze de date este
responsabilitatea acesteia. Volumul de muncă al auditorilor interni este mult redus
dacă managementul riscurilor există și funcțio nează corespunzător. În lipsa
managementului riscurilor, auditorii interni pot sp rijini și consilia conducerea
superioară (consiliul de administrație) în ceea ce privește înființarea registrului de
riscuri, evaluarea riscurilor și determinarea apeti tului pentru risc. În ceea ce privește
registrul riscurilor, răspunsul la întrebarea „ registrul riscurilor include toate
riscurile semnificative ?” este crucial. Punctul de pornire constă în a for mula, pe baza
propriei experiențe, anticipările privind riscu rile potențiale care amenință
obiectivele, pentru a le putea discuta ulterior în întâlnirile cu persoanele relevante
din cadrul organizației. Fiecărui risc anticipat, î i sunt atașate apoi procesele de
control care, se prezumă că reduc riscurile respective sau, mai bine zis, le
controlează. Detaliind, la un nivel imediat inferior, procesele de c ontrol devin, la
rândul lor obiective, amenințate de alte riscuri, a meliorate de alte controale, etc.
Ierarhizându-le astfel, într-o abordare logică, din apr oape în aproape, pot fi
identificate, pe rând, toate riscurile și se poate construi r egistrul riscurilor. Această
manieră de identificare a riscurilor, deși dificilă de apli cat, este facilă de urmărit și
de înțeles de către consiliu, respectiv ușor de uti lizat de către auditorii interni în
elaborarea planurilor anuale de audit pt că odată c onstruit, registrul riscurilor nu
trebuie decât actualizat. De reținut faptul că procesele de control indicate în cadrul
acestei ierarhii sunt cele ce pot ameliora riscuril e considerate, nu cele pe care le
aplică organizația. În mod firesc, între acestea și cele utilizate de organizație, ar
trebui să existe o apropiere foarte mare, însă pot exi sta situații (ce pot fi descoperite
astfel) în care nu sunt procese de control care să amelioreze anumite riscuri, după
cum pot fi identificate controale inutile. Totuși, această dezvoltare arborescentă
poate deveni foarte complexă, motiv pentru care este necesară structurarea ei astfel
încât să fie utilizabilă. Structurarea acesteia tre buie să țină cont de două aspecte:
riscurile care amenință procesele superioare din ie rarhie, respectiv procesele de
control care se prezumă că le ameliorează.
Dimensionarea relevanței riscurilor (R) este realizată prin prisma celor două
variabile componente ale fiecărui risc: consecința (C) și probabilitatea (P).
Aritmetic, relația de calcul este exprimată astfel:

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 29

Curs nr 3 – Considerații privind managementul riscu rilor în domeniul bancar

R = C x P
Reamintim că, dacă în cadrul organizației există un depart ament de management al
riscurilor, aceasta evaluare ar fi responsabilitate a acestuia. Există în practică un
model de cuantificare a relevanței riscurilor, cu mențiunea că nu este infailibil, el
putând fi adaptat sau modificat, în funcție de pref erințele managerilor. Două
precizări legate de modelul de cuantificare a semnificației risc urilor: (1) Se
utilizează o scală de dimensionare pe cinci nivele , fiecărui nivel atașându-i-se valori
numerice cuprinse între 1 și 5, detaliată în tabelu l 1. de mai jos. (2) Momentul
dimensionării relevanței riscurilor : înainte sau după evaluarea proceselor de control
atașate acestora?. Literatura de specialitate și pr acticile relevă preferințe diferite
pentru momentul măsurării relevanței riscurilor. As tfel, normele profesionale de
audit intern recomandă dimensionarea riscurilor atâ t înainte, cât și după ce procesele
de control au fost evaluate. Reținem de aici următo arele: Riscul inerent (brut,
absolut) , este riscul dimensionat înainte de a evalua eficacitatea și eficiența
controalelor interne; Riscul rezidual (net, controlat) , este riscul dimensionat după ce
au fost evaluate eficiența și eficacitatea controal elor interne ale organizației. Tabelul
1. Dimensionarea relevanței riscului bancar
Dacă se produce riscul, Consecințele SAU, Relevanța
acestuia ar fi: Probabilitatea riscului:
riscului este:
1 2 3 =1×2
Închiderea activităților băncii total sau Foarte ridicată Foart e mare
parțial pe un orizont de timp lung (5) (25)
(5)
Imposibilitatea băncii de a-și atinge Ridicată Mare
obiectivele sale majore pe un orizont de
timp îndelungat (4) (4) (16)
Imposibilitatea băncii de a-și atinge unele Medie Medie
obiective pe o perioadă de timp limitată (3)
(3) (9)
Apariția unor pierderi fără să fie afectată Redusă Redusă
atingerea obiectivelor majore ale
organizației (2) (2) (4)
Apariția unor pierderi minore, fără a fi Foar te redusă Foarte redusă
afectată atingerea obiectivelor organizației (1)
(1) (1)
Evaluarea semnificației riscurilor inerente (modelul poate fi utilizat apoi și
pentru riscul rezidual) prin prisma apetitului pent ru risc poate fi realizată prin
realizarea unei matrice, pentru fiecare risc, astfe l încât prin combinația probabilității

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 30

Curs nr 3 – Considerații privind managementul riscu rilor în domeniul bancar

cu consecința riscurilor, consiliul să poată decide asupra riscurilor acceptabile,
respectiv inacceptabile din punctul său de vedere. Al tfel spus, consiliul își definește
astfel apetitul pentru risc. Tabelul 2 de mai jos, prezintă un model de evaluare a
semnificației riscurilor inerente prin referință la apetitul pentru risc al consiliului de
administrație.
Consecința riscului inerent:
5 4 3 2 1
5 25 20 15 10 5
4 20 16 12 8 4
3 15 12 9 6 3
2 10 8 6 4 2
1 5 4 3 2 1
Presupunem că, în ansamblu, consiliul își definește apetitul pentru risc astfel:
riscurile inerente a căror relevanță se află în intervalul 1-4 sunt riscuri acceptabile
sau nesemnificative. Altfel spus, toate celelalte riscuri ale căror releva nță depășește
pragul valoric 4 reprezintă un interes pentru management adică s unt relevante sau
semnificative .
Din schema de mai jos rezultă modalitatea de iera rhizare sau de priorizizare a
riscurilor bancare:

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 31

Curs nr 3 – Considerații privind managementu l riscurilor în domeniul bancar

OBIECTIVUL STRATEGIC AL BĂNCII
este expus diferitelor riscuri :

RISC 1 RISC 2 RISC n
Controlate prin următoarele procese de control (PC) :

PC1 PC2 PC3 PCn
R1 R2 R3 R n

Riscurile ameliorate prin controale, devin sub-obie ctive ale băncii și la
rândul lor sunt expuse la riscuri ce sunt supuse pr ioritizării… etc.

Test de autoevaluare 3.1.
Care din afirmațiile de mai jos caracterizează etap ele funcției manageriale de
gestiune a riscurilor (Lb. engl. Enterprise Risk Management)?
a) Identificarea riscurilor prin perceperea probabilității producerii lor
și prin evaluarea consecințelor sau a impactului p atrimonial;
b) Evaluarea riscurilor și stabilirea relevanței (semnificației)
riscurilor pentru bancă;
c) Întocmirea registrului riscurilor cu identificarea riscurilor și
stabilirea persoanelor însărcinate cu gestiunea ri scurilor;
d) Dimensionarea relevanței (semnificației) riscurilor ;
e) Prioritizarea sau ierarhizarea riscurilor funcție de
relevanță/semnificație.

3.2. Riscurile bancare și etapele procesului de con trol și gestiune
Orice organizație cu profil economic sau financiar se conduce după un statut

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 32

Curs nr 3 – Considerații privind managementul riscu rilor în domeniul bancar

propriu, care consfințește sfera de activitate și c are, în mod direct, îi definește
personalitatea și specificul afacerilor cu care se ocupă. Diferitele organizații și
instituții au ceva specific, dar și ceva comun și a cest ceva comun este obiectivul de a
finaliza propriile acțiuni cu un profit. Băncile in tră și ele în această categorie,
activitatea lor specifică constând în principal în atragerea de disponibilități de pe
piață, care, împreună cu capitalul propriu, să fie plasate în afaceri profitabile.
Aceasta înseamnă că băncile vor fi în măsură să asigure pre țul resurselor atrase de
pe piață, cheltuielile de funcționare proprii și să obțină un profit convenabil.
Orice activitate bancară bazată pe oportunitate comportă și un risc. De aceea riscul
există permanent . El însoțește ca o umbră toate afacerile băncii și se produce sau
nu, în funcție de condițiile care i se creează. Orice bancă car e s-a decis ce piață să
servească și funcționează ca atare, trebuie s ă ia decizii corelate cu nivelul
rezultatelor și al riscurilor pe care banca vrea să și le asume pentru a atinge acele
niveluri. Am amintit despre nivelul rezultatelor sperate și riscuri, pentru a întări un
adevăr prea bine cunoscut al relației existente înt re rezultate și riscuri. Efectele unor
măsuri bine conduse asupra relației risc-câștig, cu noașterea și aplicarea acestor
măsuri cheie pentru luarea deciziilor viitoare cons tituie, împreună, un obiectiv
central al managementului bancar.
Riscul bancar poate fi definit ca un fenomen care poate apare pe p arcursul derulării
operațiunilor bancare și care provoacă efecte negat ive asupra activităților respective
prin deteriorarea calității afacerilor respective, diminuarea profitului și chiar
înregistrarea unor pierderi, afectarea funcționalității bănc ii. Riscul bancar poate fi
provocat în interiorul băncii de către clienți sau din cauza mediului concurențial. Cel
mai adesea, riscurile bancare sunt considerate din două puncte de ve dere sensibil
diferite: punctul de vedere teoretic și cel practic . Atunci când definesc riscul și
gestiunea riscului, cei mai mulți se concentrează asupra f uncției clasice a băncilor,
de intermediere în sfera riscurilor financiare prin diviziunea acestora; din acest punct
de vedere este tratată problema unor pierderi neprevăzute l a activele bancare. Alți
autori se concentrează asupra unor pierderi potenți ale sau efective cauzate de riscuri
cu totul aleatoare și necontrolabile, ca de exemplu f rauda, incendiul sau catastrofele
naturale. Cei mai mulți practicieni abordează o sin gură grupă sau clasă de riscuri cel
mai adesea sub aspectul tehnicilor de gestiune și d oar foarte rar sunt analizate și
mecanismele de transmisie/amplificare a riscului suporta t de instituția financiară.
Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii băncii , atât impact în sine
(de regulă sub forma pierderilor directe suportate), cât și un impact indus, cauzat de
efectele asupra clientelei, personalului, partenerilor și chiar asupra autorității
bancare. Definiția standard a riscului este probabi litatea de producere a unui
eveniment cu consecințe adverse pentru subiect. În același context, prin expunere la
risc înțelegem valoarea actuală a tuturor pierderilor sau a cheltuielilor suplimentare
pe care le suportă sau pe care le-ar putea suporta inst ituția financiară în cauză. Din
această definiție rezultă că expunerea la risc poat e fi efectivă sau potențială. În
domeniul financiar, riscul trebuie privit ca un con glomerat sau complex de riscuri de
cele mai multe ori interdependente prin aceea că po t avea cauze comune sau că
producerea unuia poate produce un lanț de astfel de riscuri.

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 33

Curs nr 3 – Considerații privind managementul riscurilor î n domeniul bancar

Orice strategie bancară performantă trebuie să cupr indă atât programe, cât și
proceduri de gestionare a riscurilor care vizează, de fapt, minimizarea probabilității
producerii acestor riscuri și a expunerii potențiale a băncii pe fundalul respectării
unui alt principiu economic și anume acela de maxim izare a profitului. Nu
întotdeauna aceste două obiective – cel general și cel sectorial – se află în
concordanță. În anumite situații costul implementăr ii și exploatării procedurilor care
vizează gestiunea riscurilor poate să fie mai mare decât expunerea potențială la risc,
caz în care aceste programe trebuie selectate în fu ncție de criterii de eficiență. În alte
cazuri s-ar putea ca strategia băncii să implice asuma rea unor riscuri sporite sau a
unor riscuri noi, în acest caz decizia trebuie să f ie luată având în vedere și
cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurare a unei protecții corespunzătoare și
pierderile potențiale mai mari. Obiectivele ma nagementului bancar sunt:
maximizarea rentabilității; minimizarea expunerii l a risc; respectarea reglementărilor
în vigoare (conformitatea). O gestiune eficace a riscurilor ba ncare își va pune
amprenta și asupra imaginii publice a băncii. Clienții dor esc o bancă sigură, la fel
doresc și acționarii. Soliditatea unei bănci îi atr age însă pe deponenți în condițiile în
care depozitele nu sunt asigurate în mod obligatori u. Dacă băncile sunt obligate să se
asigure de răspunderea lor față de deponenți, atunc i interesul acestora pentru
Identificarea
și analiza
riscului

Controlul și
eliminarea
riscurilor

Asumarea
riscului

Transferul
riscului alegerea celei mai bune instituții este dimin uat; principalul obiectiv devine
rentabilitatea plasamentului. În această situație p oate să apară o selecție adversă
pentru că este foarte probabil ca băncile cu cele m ai mari probleme, în lipsă de
lichiditate, să acorde cele mai mari dobânzi.
Evoluția preocupărilor referitoare la gestiunea riscurilor- Pe plan mondial, până în
anii `80, gestiunea riscurilor bancare se rezuma aproape exclusiv la gestionarea
riscului de creditare, în relațiile cu clienții băn cii și în cadrul sistemului de plăți.
Acest fapt se datora stabilității relative a sistemului financiar și a piețelor financiare.
Stabilitatea ce a caracterizat acea perioadă a fost rezultatul acțiunii a doi factori
majori: primul a fost că riscurile efective erau re lativ reduse, iar cel de-al doilea
factor de stabilitate l-a constituit marjele dobânzii rel ativ mari. Condițiile obiective
care au generat acest climat de stabilitate au fost, în p rimul rând, condițiile de piață și
apoi cadrul legislativ de desfășurare a activității bancare. Fluctuațiile ratei
dobânzii pe piață nu erau foarte pronunțate (datorită ș i politicii monetare adoptate de
băncile centrale în conformitate cu interesele țărilo r debitoare), fluctuațiile cursurilor
valutare erau controlate de sistemul monetar de la Bretton Woods, iar
reglementările, practicile anticoncurențiale de tip cartel au contribuit la limitarea
concurenței pe piața depozitelor bancare, fapt ce a făcut ca ratele dobânzii la
depozite să fie reduse și relativ stabile. Marjele substanțiale ale dobânzii puteau fi
folosite pentru a amortiza șocul fluctuației, a ren tabilității plasamentelor pentru a
reconstitui fondurile bancare fără a apela la piață .
De la sfârșitul anilor `70 instabilitatea devine o trăsătură a mediului în care operează
instituțiile financiare. Ea este generată de proces ul inflaționist generat de criza
petrolieră și apoi după abolirea sistemului monetar internațional de la Bretton
Woods când s-a trecut la un sistem al cursurilor fl otante, fapt ce a afectat
semnificativ performanțele globale ale clienților ș i ale băncilor cu o activitate

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 34

Curs nr 3 – Considerații privind managementul riscu rilor în domeniul bancar

semnificativă pe plan internațional.
În al treilea rând, începând cu anii `80 s-a intensificat concurența în cadrul
sistemului financiar. Principalele cauze au fost su primarea controlului asupra
transferurilor internaționale de capital, liberalizarea c adrului legislativ în domeniul
bancar, apariția în sistem a intermediarilor nebanc ari și în cele din urmă noile
tehnologii de comunicație și prelucrare a datelor, care au redus inerția clienților și au
schimbat structura costurilor bancare în favoarea celor fixe. Drept urmare, băncile
au de suportat riscuri mai mari în condițiile în care concurența le erodează puternic
marjele. Aceste condiții de operare au mărit vulner abilitatea băncilor la șocuri
negative succesive și, pentru a prospera, băncile a u asimilat noi instrumente și
tehnici de gestiune a riscurilor.
Etapele procesului de conducere și gestionare a riscului bancar- În activitatea de
conducere și gestionare a riscului bancar, în literatura de sp ecialitate se recomandă
folosirea unei metodologii care include o procedură în etape, respectiv: identificarea
și analiza riscului; controlul și eliminarea riscul ui; asumarea riscului; transferul
riscului.
Identificarea și analiza riscului – Unele riscuri sunt evidente pentru oricine. Altel e nu
pot fi identificate, indiferent de măsurile de precauție luat e, până la declanșarea lor
și provocarea de pierderi în activitățile respectiv e. În aceste condiții, se recomandă o
maximă atenție pentru identificarea oricărui risc posibil pentru a limita la maxim
riscurile neidentificate. Munca de identificare a r iscurilor devine astfel foarte
importantă. Afacerile nefiind statice, în anumite i ntervale de timp datele problemelor
se schimbă, ceea ce poate conduce la apariția de noi tipuri de risc. necesitatea unei
astfel de analize a crescut și prin schimbările intervenite în serviciile și produsele
bancare. Orice nou produs sau serviciu presupune o nouă p rocedură în depistarea și
anticiparea noilor riscuri. Analiza riscului este co ntinuă, ea nu se încheie niciodată,
este la fel de continuă cum sunt și schimbările intervenite în tranzacțiile bancare.
Procesul de gestiune al riscurilor începe prin descif rarea profilului risc al diferitelor
game de produse bancare pentru principalele activit ăți bancare. Apoi acestea trebuie
comparate cu profilul risc al băncii. Dacă profilul risc a l băncii este mai îndrăzneț
decât suma profilurilor risc identificate, atunci conglomerat ul bancar are o valoare
sinergetică, pozitivă pentru acționarii săi. Corelat cu raportul de gestiune anual și
alte raportări contabile, organigrama băncii poate fi de mare ajutor în stabilirea
departamentelor care pot fi responsabile de expunerea la ri sc a acesteia și deci au
sarcina de a face analiza tipurilor de risc implicate și determinarea modului lor de
tratare. Analiza înregistrărilor financiare poate duce la de scoperirea riscului după
apariția sa, în timp ce comunicațiile permanente și deschise dintre compartimentele
băncii, care pot expune banca la riscuri, pot duce la depistarea riscurilor chiar înainte
ca acestea să devină o realitate.
Controlul și eliminarea riscurilor – Pe măsură ce riscul este identificat se trece la a
doua etapă, care constă în eliminarea sau controlul riscului cât mai mult posibil. De
obicei cel mai potrivit moment pentru declanșarea c ontrolului riscului este cel în
care se lansează o acțiune și deci în care, prin preveder i de contract, se încearcă ca
riscul să fie stăpânit. În plus, controlul riscului constituie o sar cină permanentă și

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 35

Curs nr 3 – Considerații privind managementul riscu rilor în domeniul bancar

individuală ce se desfășoară în interiorul fiecărei bănci, dar ac esta se asigură și de
banca centrală – și în primul și în al doilea caz – prin departamente specializate și de
supraveghere. Departamentele implicate verifică: dacă s-a u constituit la timp și în
formă legală garanțiile; dacă se respectă limitele legale ale contractului privind
cuantumul și durata rambursării; dacă apar incidente de plată a tât în cazul plăților
datorate altora de propriul client, cât și în cazul plăților curente către clienți din
partea altor agenți economici.
Asumarea riscului -Deși bancherii sunt familiarizați cu asumarea ris curilor în
activitatea zilnică de acordare a creditelor, ei sunt reticenț i în asumarea totală sau
parțială a riscurilor accidentale. Atunci când vorbim de o asuma re a riscurilor, ne
gândim la o asumare conștientă. Nu trebuie scăpat din ved ere, însă, că ne întâlnim și cu o
asumare inconștientă a riscului, ceea ce înseamnă n eluarea la cunoștință a riscului,
deci neidentificarea lui. Constituirea provizioanel or reprezintă în fapt o asumare pe
rezultat a efectelor riscurilor.
Transferul riscului – În practica multor bănci există sistemul de transfer a r iscului
prin sistemul asigurărilor, polița de asigurare fii nd considerată ca un mijloc de
transfer a riscului. Mai sunt și alte forme și mijl oace de transfer a riscului. Divizarea
și transferul riscului se pot realiza și prin constituirea de consorții între mai multe
bănci. Din punctul de vedere al evitării concentrării riscului, c u cât banca are mai
mulți codebitori pentru aceeași creanță, cu atât sc ade importanța insolvabilității
unuia dintre ei. Pe de altă parte, prin reglementăr i proprii sau ale băncii centrale,
concentrarea riscului este evitată și prin limita i mpusă în acordarea de împrumuturi
unui și aceluiași debitor. Cu mult mai eficient și, paradoxa l cu atât mai riscant este
transferul riscurilor prin utilizarea (luarea de poziții ) de instrumente financiare.
Instrumentele financiare derivate (numite și derivative) sunt instrumente
financiare sau alte contracte pentru care valoarea se modifică drept răspuns la
schimbările unei rate specificate a dobânzii, ale cursului d e schimb valutar, prețului unor
mărfuri, prețului unui titlu sau a unei clasificări de credit, etc., nu necesită nici o
investiție netă inițială sau necesită o investiție netă iniția lă de valoare mică și se
decontează la o dată stabilită în viitor ( forward ). Instrumentele financiare derivate pot
fi abordate din două perspective:
1. conform metodologiei International Swap and Derivatives Associations
(ISDA), care consideră un instrument financiar deri vat ca un contract de
transfer al unui risc, a cărui valoare depinde de valoarea activului de bază;
2. conform metodologiei International Financial Reporting Standards (IFRS),
potrivit căreia, un instrument financiar derivat este un instrument financ iar
care îndeplinește simultan următoarele cerințe: val oarea sa depinde de
valoarea activului de bază; nu necesită o investiție inițială sau presup une o
investiție inițială mică; este decontat la o dată ulterioară.
Politica generală de gestiune a riscurilor bancare de următoarele considerente:
1) banca trebuie protejată împotriva pierderilor care pe te rmen lung i-ar putea
afecta semnificativ activele sau veniturile;
2) costul total de gestiune și control al riscurilor trebuie menținut la un nivel
minim.

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 36

Curs nr 3 – Considerații privind managementul riscu rilor în domeniul bancar

Strategii în domeniul riscului bancar- Banca are în vedere totuși că expunerea la risc
este o condiție pentru a fi profitabilă pe piața ba ncară. În aceste condiții se va
acționa pe toate căile pentru reducerea la maxim a expuneri i la riscuri în condițiile
menținerii unei profitabilități care să-i asigure o poziți e puternică pe piață. În plan
managerial, banca va elabora și dezvolta metode de monitorizare permanentă a
riscurilor la care este expusă. Strategia băncii are în v edere neacceptarea riscurilor
individuale sau acumularea de riscuri care nu pot fi măsurate (calculate) sau a căror
incidență finală ar putea periclita poziția băncii pe piață sau i-ar pune chiar sub
semnul întrebării existența.
În contextul unor cerințe, condițiile care impun ca banca să-și asume un anumit risc
sunt:
1) expunerea respectivă să asigure un profit corespun zător cu riscul asumat;
2) eventualele pierderi care ar putea apare să poată fi suportate din contul de
profit și pierdere, fără ca efectele acestor pierderi să influențeze în mod devastator
situația anului respectiv;
3) pierderile să poată fi acoperite din provizi oane pentru pierderi deja
constituite;
4) dacă activitatea în care s-a asumat riscul devine falimentară, acesta să aibă loc în
cadrul unei activități bancare normale și, deci, pierderea s ă nu afecteze imaginea băncii
nici pe plan intern, nici pe plan extern, astfel ba nca își va asuma riscuri numai pentru
activități bancare specifice.
Banca va întreprinde măsuri pentru a deveni indepen dentă de sursele mari de
finanțare pe baza unor planuri de alternativă subor donate acestui scop. Riscul
decurge din operațiunile efectuate și poate fi considerat un obie ctiv permanent al
managementului băncii. Banca urmărește toate categor iile de riscuri care pot afecta
diferitele poziții din bilanț sau pozițiile pe piață și anume: riscul lichidității; riscul
creditului; riscul ratei dobânzii; riscul valutar.
Test de autoevaluare 3.2.
Găsiți corespondențele între coloanele de mai jos a stfel încât să se evidențieze
etapele procesului de control și gestiune a riscuri lor bancare.
A. Transferul riscului presupune:
B. Asumarea riscului presupune: 1. luarea deciziei de a risca și
asumarea pe rezultat a consecinței
2. constituirea de provizioane
3. asigurarea garanțiilor materiale
4. luarea de poziții pe instrumente
financiare

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 37

Curs nr 3 – Considerații privind managementul riscu rilor în domeniul bancar

În loc de Definiți riscul.
rezumat Care este metodologia de gestiune a risculu i?
Precizati etapele de control și gestiune a riscuril or bancare.
Arătați care sunt metodele de transfer al riscurilo r bancare.
Lucrare de verificare Curs nr. 3
Descrieți metodología generală de management al ris curilor și etapele de gestiune a
riscurilor bancare

Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 1.1 a, b, c,d,e

Răspuns 1.2. A 3,4 ; B 1,2

Bibliografie Curs nr. 3
[1]. Dobre E. Elemente de monedă credit bănci, Editura ExPonto, 2003
[2]. Diaconescu M., Bănci, Sisteme de plăți, Riscuri , Editura Economică, 1999
[3]. Hoanță N. , Bani și Bănci , Editura Economică, București 2001
[4]. Roxin L., Gestiunea riscurilor bancare , Ed. Didact. și Pedagogică RA ,1997
[5]. Stoica M., Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiun e Bancară ,
Editura Lumina Lex , București, 2002

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 38

Curs nr 4 – Clasificarea riscurilor bancare

Cursul Nr. 4

CLASIFICAREA RISCURILOR BANCARE

Cuprins Pagina
Obiectivele Cursului Nr. 4 40
4.1 Clasificarea riscurilor bancare 40
Lucrare de verificare CursNr. 4 44
Răspunsuri și comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 44
Bibliografie Curs Nr. 4 45

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 39

Curs nr 4 – Clasificarea riscurilo r bancare

OBIECTIVELE Cursului nr. 4
Principalele obiective ale Cursului Nr. 4 sunt:
• Înțelegerea importanței clasificării riscurilor bancar e
• Recunoașterea riscului după tipul expunerii și caract eristica bancară
• Cunoașterea riscurilor semnificative în domeniul bancar

4.1 Clasificarea riscurilor bancare
Gruparea riscurilor bancare în clase și tipuri de r isc este necesară atât în scop
didactic, cât și practic. Multe riscuri prezi ntă trăsături comune (cauze,
instrumente/tehnici de gestiune, metode de evaluare ) și tratarea lor corelată permite
observații ce pot facilita atât înțelegerea procesu lui de gestiune, cât și asimilarea unor
Risc de
creditare

Risc de
lichiditate

Risc de
piață

Risc
operațional

Risc
strategic

Risc de
fraudă

Risc de
faliment procedee și tehnici. Expunerea la risc a unei insti tuții financiare, deși generată de
același ansamblu de activități, poate fi privită di n două puncte de vedere diferite: ca
expunere inerentă și ca expunere suplimentară sau s ubiectivă.
Din punct de vedere al expunerii la risc , riscurile bancare pot fi: pure și speculative
(lucrative). Riscurile pure se caracterizează prin aceea că expunerea este gene rată de
activitățile și procesele bancare cu potențial de a produc e evenimente care să se soldeze
cu pierderi. Astfel de evenimente pot fi considerat e fraude în efectuarea unor plăți,
accidentarea unui client într-una din agențiile băn cii (ce dă naștere unei răspunderi
civile din partea băncii) sau degradarea mediului ambiant de că tre active dobândite de
bancă în urma exercitării unor drepturi de ipotecă. La rândul lor, riscurile pure se pot
împărți în: riscuri fizice; riscuri financiare; riscuri de frau dă; riscuri de răspundere.
Riscurile speculative (lucrative) se caracterizează prin aceea că expunerea este generată
de încercarea de a obține un profit mai mare. Această exp unere poate genera cheltuieli
suplimentare și chiar pierderi. Cheltuielile s uplimentare pot rezulta din credite
nerambursate la timp, pierderi la portofoliul de ti tluri sau o structură defectuoasă a
activelor bancare. Din punct de vedere al caracteristicii bancare, riscurile pot fi:
financiare, de prestare, riscuri ambientale.
Risc de
creditare
Risc de
Operațiuni Riscuri
bilanțiere financiare lichiditate
Risc de piață
Risc de
faliment

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 40

Curs nr 4 – Clasificarea riscurilor bancare

Risc
operațional
Risc
Servicii Riscuri de tehnologic și
bancare prestare al produselor
noi
Risc strategic

Risc de
fraudă
Risc
Cadrul de Riscuri economic
activitate ambientale
Risc
concurențial
Risc al
cadrului
legal
În tabelul de mai sus se prezintă o clasificare succintă a principalelor tipuri de riscuri
asumate de o bancă universală în desfășurarea opera țiilor proprii: riscuri financiare
asumate în gestiunea operațiunilor bilanțiere, riscuri de pres tare caracteristice pentru sfera
serviciilor bancare și riscuri ambientale care sunt g enerate de modul de operare a băncii
într-un mediu concurențial strict reglementat de banca centr ală și într-un spațiu economic
cu propria lui dinamică.

RISCURILE FINANCIARE pot fi considerate drept cel mai important grup de riscuri
bancare, dat fiind că ineficienta lor gestiune produce ce le mai multe falimente bancare. În
acest grup de riscuri se includ:
– riscul de creditare , denumit și risc de insolvabilitate a debitorilor, risc de
nerambursare sau risc al deteriorării calității acti velor bancare (în condițiile în care alte
active au o pondere redusă în bilanțul băncii). Exp rimă probabilitatea încasării efective, la
scadență, a fluxului de venituri anticipat (capital avansat și dobânzi);
– riscul de lichiditate sau riscul de finanțare. Exprimă probabilitatea fi nanțării
efective a operațiilor bancare. Pentru cei care au împrumutat banca, poate apare ca un

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 41

Curs nr 4 – Clasificarea riscurilor bancare

risc de creditare, dar aceasta este doar o componen tă a sa;
– riscul de piață este reprezentat de riscul de variație a ratelor dobânzii, de riscul
de variație a cursului de schimb valutar și de risc ul de variație a prețului instrumentelor
financiare. Exprimă probabilitatea ca o variație a condițiilor de piață să afecteze negativ
profitul bancar;
– riscul de faliment , riscul de capital sau riscul de îndatorare . Exprimă
probabilitatea ca fondurile proprii ale băncii să f ie insuficiente pentru a acoperi
pierderile rezultate din activitatea curentă și ca aceste pierderi să afecteze în mod
negativ plasamentele creditorilor băncii.
Între toate aceste grupe de risc se exercită o inte racțiune permanentă, deoarece ele
exprimă doar aspecte diferite ale aceluiași potenți al de risc – operațiunile bancare
curente. Așa, de exemplu, o expunere reală excesivă la riscul de creditare poate genera
risc de lichiditate, dacă banca nu are suficiente resurse pentr u a face față obligațiilor
sale scadente fără aportul sumelor rezultate din ra mbursarea creditelor primite de
clienți. Riscul de lichiditate poate genera, la rându l său, risc de faliment dacă banca nu
își poate procura rapid resursele deficitare. Mai m ult, în sistemul bancar, problemele cu
care se confruntă o bancă se pot transmite întregulu i sistem prin efectul de contagiune.
Acest risc este specific ansamblului de bănci este numit risc sistemic, gestiunea lui este
asigurată de autoritatea bancară, aceasta nu înseam nă că fiecare bancă nu trebuie să
urmărească în permanență soliditatea partenerilor săi în baz a tuturor informațiilor de
care poate dispune.
RISCURILE DE PRESTARE sunt asociate operațiilor din sfera serviciilor fi nanciare. În
această categorie sunt cuprinse:
– riscul operațional sau riscul de sarcină. Exprimă probabilitatea ca ba nca să
devină incapabilă să mai asigure servirea cliențilo r într-un mod rentabil. În acest
context sunt importante atât oferta, cât și capacita tea conducerii de a evalua și controla
cheltuielile generate de prestarea unor servicii;
– riscul tehnologic este asociat calității și structurii ofertei de produse fi nanciare
care au și ele un ciclu de viață propriu și tind să fie înloc uite într-un ritm din ce în ce
mai alert de noi servicii mai performante. Alegerea incorectă a momentului scoaterii pe
piață a unui nou produs poate genera pierderi semni ficative și există în permanență
riscul ca momentul ales să nu fie cel mai adecvat din punct de vedere al maximizării
profitului bancar;
– riscul produsului nou este asociat inovărilor din sfera produselor finan ciare.
Exprimă probabilitatea cumulată a producerii mai multor eve nimente adverse pentru
bancă, precum: situarea cererii sub nivelul anticip at, depășirea costurilor specifice
planificate, lipsa de profesionalism a echipei mana geriale;
– riscul strategic , exprimă probabilitatea de a nu alege strategia op timă în condiții
date. El este inerent oricărei selecții de piețe, p roduse și zone geografice pe care o
implică definirea strategiei băncii într-un mediu c omplex.

RISCURILE AMBIENTALE cuprind riscuri cu un puternic impact asupr a

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiun e Bancară 42

Curs nr 4 – Clasificarea riscurilor bancare

performanței bancare. În esență, aceste riscuri exprimă pr obabilitatea ca o schimbare
adversă de mediu să afecteze negativ profitul bănci i: riscul de fraudă; riscul economic;
riscul concurențial; riscul legal . Riscul de fraudă este un risc ce se poate manifesta d in
interiorul și din exteriorul băncii. Concurența poa te provoca multe neajunsuri din punct
de vedere al prețurilor, al produselor noi sau al capacității de finanțare, fapt ce poate
afecta redirecționarea clientelei. Riscul legal este de exemplu, riscul ca întreaga bază a
unui acord de garantare să facă obiectul contestației sau schi mbării. Riscuri de natură
legală pot fi: 1.riscul de stabilire a portofoliulu i de garantare care se dovedește prea
împovărător din punct de vedere administrativ în ra port cu cerințele unei anumite
operații de creditare; 2.riscul de realizare (valor ificare) a portofoliului de garantare care
trebuie să fie, în caz de insolvabilitate, supus un or perioade de așteptare și să fie
obstrucționat de terți (lichidatori, justiție în curs ori acțiune a creditorilor); 3. riscul de
solvabilitate a custodelui; 4. riscul de conflict de legi datorat diferenței de jurisdicție
dacă portofoliul de garantare este furnizat pentru scopurile unei operații transfrontaliere.
Conform regulamentelor emise de Banca Națională a R omâniei l a evaluarea riscului
juridic și a celui reputațional instituțiile de cre dit trebuie să ia în considerare cadrul
legal și de reglementare , inclusiv în domeniul social, precum și orice alte elemente care
le pot afecta activitatea (de exemplu: publicitatea negativă , conformă sau nu cu
realitatea, făcută practicilor de afaceri și/sau persoanel or legate de acestea, pierderea
încrederii în soliditatea unei instituții de credit, datorată încă lcării grave a securității
acesteia în urma unor atacuri interne sau externe a supra sistemului informațional,
întâmpinarea de către clienți a unor probleme în ut ilizarea anumitor produse, fără a avea
suficiente informații despre acestea și fără a cuno aște procedurile de remediere a
problemelor respective, necunoașterea clară a drepturilor ș i obligațiilor părților unei
tranzacții de tip "electronic banking", inclusiv cu monedă ele ctronică). Pentru reducea
riscului juridic și reputațional, instituțiile de cr edit pot dezvolta programe de educare a
clienților pentru utilizarea noilor produse și servicii , pentru cunoașterea comisioanelor
aferente acestora, pentru semnalarea problemelor ce pot apărea și a modalităților de
soluționare a acestora.
Analizând marea criză din 1930, economiștii americ ani au împărțit riscurile din
evenimentele neprevăzute în următoarele categorii: riscul de sistem cauzat de o scădere
acceptabilă a ofertei de bani, precum și de anumite re stricții impuse băncilor; riscul de
preț care se referă la posibilitatea ca ratele dobânzii să crească brusc în condițiile în care
banca deține active cu scadența mai lungă decât a pasivel or; riscul de credit care apare
când împrumuturile nu sunt rambursate în volumul și termenul stabilit; riscul de fraudă
care rezultă din fraude, incompetență sau efectuarea unor operațiuni neeficiente; riscul
de reglementări se referă atât la schimbări neașteptate ale regleme ntărilor bancare, cât
și ale legilor ce împiedică băncile să acționeze eficient și î n siguranță.
Normele emise de Banca Națională a României pe lini a administrării riscurilor prezintă

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 43

Curs nr 4 – Clasificarea riscurilor bancare

drept riscuri semnificative pentru sectorul bancar, riscul de credit, riscul de piață,riscul de
lichiditate, riscul operațional, riscul reputaționa l și riscul de țară.

Test de autoevaluare 4.1.
1.Care din riscurile de mai jos se încadrează în categoria riscurilor financiare :
a) riscul de creditare;
b) riscul cadrului legal;
c) riscul de piață.
2.Care din riscurile de mai jos se încadrează în categoria riscurilor de prestare :
a) riscul concurențial;
b) riscul de lichiditate;
c) riscul operațional.
3. Care din riscurile de mai jos se încadrează în categoria riscurilor ambientale :
a) riscul produsului nou;
b) riscul de fraudă;
c) riscul strategic.

1. Care sunt riscurile bancare din punct de vedere a l expunerii la risc?
În loc de 2. Care sunt riscurile bancare din punct de vedere a l caracteristicii bancare?
rezumat 3. Care sunt riscurile bancare semnificative din punc t de vedere al Băncii
Naționale a României ?
Lucrare de verificare Curs nr. 4
Clasificați riscurile bancare după tipul expunerii și după caracteristica bancară

Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 4.1
1 a,c
2 c
3 b

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 44

Curs nr 4 – Clasificarea riscurilor bancare

Bibliografie Curs nr. 4
[1]. Dobre E. Elemente de monedă credit bănci, Editura ExPonto, 2003
[2]. Diaconescu M., Bănci, Sisteme de plăți, Riscuri , Editura Economică, 1999
[3]. Hoanță N. , Bani și Bănci , Editura Economică, București 2001
[4]. Roxin L., Gestiunea riscurilor bancare , Ed. Didact. și Pedagogică RA ,1997
[5]. Stoica M., Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiun e Bancară ,
Editura Lumina Lex , București, 2002

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 45

Curs nr 5 – Indicatori și tehnici de gestiune a ris curilor bancare

Cursul Nr. 5

INDICATORI ȘI TEHNICI DE GESTIUNE A RISCURILOR
BANCARE

Cuprins Pagina
Obiectivele Cursului Nr.5 47
5.1 Indicatori și tehnici de gestiune a riscurilor bancare 47
Lucrare de verificare Curs Nr. 5 51
Răspunsuri și comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 51
Bibliografie Curs Nr. 5 51

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 46

Curs nr 5 – Indicatori și tehnici de gestiune a ris curilor bancare

OBIECTIVELE Cursului nr. 5
Principalele obiective ale CursuluiNr. 5 sunt:
• Cunoașterea pricipalilor indicatori de gestiune a riscur ilor bancare
• Cunoașterea tehnicilor de gestiune a riscurilor bancare
• Aplicarea corespunzătoare a tehnicilor de gestiune pe t ip de riscuri

5.1 . Indicatori și tehnici de gestiune a riscurilor banc are
Analiza
creditelor

Documentarea
creditelor

Controlul
creditelor

Poziția Riscurile financiare sunt de departe cele mai semni ficative pentru bănci ca
incidență și amploare a pierderilor pe care le pot genera. De aceea, gestiunea lor
poate aduce băncilor un plus semnificativ de valoare și de solidita te. În tabelul de
mai jos sunt prezentate principalele tehnici de gest iune pentru evaluarea și controlul
riscurilor financiare precum și principalii indicat ori.
Tipul de risc Indicatori specifici Tehnici de
gestiune
Risc de Credite/Acreditive Concentrarea creditelor Analiza
creditare creditelor
Credite calitate Creșterea creditelor
medie/ Documentarea
Ponderea
creditelor
lichidității

Planul de
lichiditate

Dezvoltarea
resurselor de
finanțare

Planificarea
necesarului
de capital
Politica de
dividende Total credite
Pierderi credite/
Total credite
Rezerve credite

Risc de Credite/Depozite
lichiditate
Active lichide/
Depozite împrumuturilor
interbancare Controlul
creditelor
Rezerve credite de
calitate medie

Credite interbancare Poziția
contractate lichidității
Costul resurselor Planul de
împrumutate lichiditate
Active lichide Dezvoltarea
resurselor de
Împrumuturi/Depozite finanțare

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 47

Curs nr 5 – Indicatori și tehnici de gestiune a riscurilor bancare

Capitalizarea Risc de
în funcție de piață
risc

Risc de
neadecvare
a
capitalului

Gradul de
sensibilitate
Bresa (gap-ul)

Capital social/
Depozite
Capital social/
Active
Fonduri bancare/
Active Bresele grupate
Durata
Bresele dinamice
Active risc/Capital
social
Dinamica activelor
relativ la dinamica
capitalului social Gestiunea
bresei
dinamice
Analiza
duratei
Planificarea
necesarului
de capital
Politica de
dividende
Capitalizarea
în funcție de
risc

Sursa: Luminița Roxin, Gestiunea Riscurilor Bancare , Editura Didactică și Pedagogică, R.A.
București pag. 25
Riscul de creditare este asumat de toate băncile și poate genera probleme serioase
dacă expunerea la risc este substanțială. Indicator ii tradiționale sunt mai puțin
folosiți deoarece ei afectează negativ rentabilitate a băncii. Ei se pot dovedi utili în
analize temporale și comparații interbancare: indic atorii obiectivi, monitorizați
atent, pot semnaliza în avans apariția unor probleme pe parc ursul procedeului de
creditare, mai ales dacă limitele sunt depășite pen tru mai mulți dintre ei. Indicatorii
tradiționali ai riscului de lichiditate tind să se concentreze asupra lichidității
activelor bancare. Indicatorii obiectivi urmăresc î ndeosebi evoluția corelată a
activelor lichide și a pasivelor imediate. Din practică rezul tă că cel mai bun este
indicatorul derivat ce raportează diferența dintre activele lichide și împrumuturi (de
pe piață și de la banca centrală) la o mărime care să reprezinte nevoile potențiale ale
băncii de lichiditate (de exemplu, depozitele volati le). Fiecare bancă are o structură
a activelor și pasivelor. Pe parcursul unei perioad e de gestiune banca obține

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 48

Curs nr 5 – Indicatori și tehnici de gestiune a ris curilor bancare

anumite câștiguri și efectuează anumite cheltuieli, cea mai mare parte a acestora
fiind cheltuielile cu dobânzile la fondurile atrase. Atât veniturile, cât și cheltuielile
pot fi estimate în funcție de structura activelor ș i pasivelor, de operațiile efectuate și
de factorii macroeconomici. Teoria portofoliului arată că relația dintre patrimoniul
net al unei bănci, instabilitatea câștigurilor de pe urma por tofoliului și cheltuielile
de funcționare determină riscul ce cauzează falimen tul băncii. Riscul variației ratei
dobânzii pe piață este măsurat tradițional prin gradul de sens ibilitate (relativ) sau
gap (absolut). Principalele neajunsuri ale acestor indi catori sunt generate de
greutatea alegerii scadenței de folosit drept criteriu pentr u sensibilitate, precum și
de neluarea în considerare a efectelor pe care variația rat ei dobânzii le are asupra
valorii actuale a plasamentelor. Maniera în care o ba ncă își structurează activele și
pasivele determină poziția riscului ratei dobânzii. Exemplul cel mai frecvent este
cel al băncii ce finanțează active pe termen lung c u dobândă fixă prin pasive pe
termen scurt sau cu o dobândă variabilă. Având în vedere că dobânzile pe termene
scurte sunt mai mici decât dobânzile pe termene lun gi, asemenea bănci obțin
profituri din diferența dintre dobânzi. Consecința unei asemenea strategii este faptul
că banca își asumă un risc al ratei dobânzii atunci când do bânzile pe termen scurt
cresc, crește și costul fondurilor atrase, în timp ce dobânz ile câștigate din activele
pe termen lung rămân relativ fixe. În această situa ție, marja dintre câștigul din
active și costul pasivelor poate deveni negativă. Poziți a riscului ratei dobânzii unei
bănci este determinată, în principal, de măsura în care active le și pasivele sunt în
„concordanță”. Neconcordanța se referă la sincronizarea dobânz ilor la active și la
pasive. În măsura în care ajustarea dobânzilor la ac tive se face la o dată diferită de
cea a pasivelor, există o nepotrivire. Trebuie subli niat faptul că riscul ratei dobânzii
apare și în țările în care dobânzile sunt fixate de admi nistrație și sunt menținute la
același nivel o lungă perioadă de timp. Factorii ca re pot afecta aceste niveluri țin de
mediul economic și, în special, de creșterea ratei inflației peste anumite limite.
Indicatorii clasici ai riscului de capital sunt ind icatori relativi prin care se poate
determina valoarea raportului dintre diferite categorii de a ctive/pasive și capital.
Acești indicatori sunt statici și nu pun în evidență diferențel e referitoare la riscul
diferitelor plasamente. Mai mult încă, se folosesc valori din contabilitate pentru
elemente și nu valoarea de piață a acestora. Aceste neajunsuri sunt compensate de
indicatori mai noi care țin cont și de elemente din afara bilanțului și de gradul
diferit de risc.
Tehnicile de gestionare a riscului sunt menite a preîntâmpina efectele fenomenelor
neprevăzute și de a reduce riscul. Astfel, se poate acționa în următoarele direcții: 1.
clasificarea activelor și pasivelor în funcție de reacția lor la evenimente
neprevăzute; 2. schimbarea politicii de portofoliu fie prin ori entarea către activele
cu scadență scurtă, fie prin creșterea ponderii pasiv elor cu scadență îndelungată; 3.
creșterea capitalului. Capitalul în sectorul bancar joa că un rol important în cazul

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 49

Curs nr 5 – Indicatori și tehnici de gestiune a ris curilor bancare

legăturii câștiguri – riscuri. Creșterea capitalulu i duce la descreșterea riscurilor prin
reducerea instabilității veniturilor și la reducere a ca banca să dea faliment. Din
punct de vedere al insolvabilității, capitalul adecvat p oate fi definit astfel:
„Capitalul este adecvat atunci când el reduce la minimum riscul viitoarei
insolvabilități”.
Ca o concluzie, putem reține că funcțiunea capitalu lui este să reducă riscul prin
absorbirea pierderilor, rezolvarea problemelor legate de lichiditate, limitarea
creșterii riscurilor asumate de bancă. Relația dint re risc și capital este neliniară,
pericolul insolvabilității scade rapid atunci când capitalul crește. În prezent,
autoritățile de reglementare se axează pe măsurarea c apitalului. El încearcă să afle
ce risc trebuie să-și asume o bancă pornind de la e valuarea activelor băncii, politica
de creditarea, administrarea numerarului și calitatea managementului băncii.
Băncile cu riscuri mari sunt obligate să aibă un ca pital mare. În 1988 autoritățile din
principalele țări industrializate au publicat „Conv enția de la Bassel” ce privește
stabilirea capitalului adecvat pentru organizațiile bancare. Înțelegerea privește
componentele capitalului de bază pentru organizațiil e bancare, elemente ce trebuie
scoase din capitalul primar în vederea calculării indi catorului capital/active,
structura și ponderile de risc pentru activele riscante și pentru activitățile din afara
bilanțului și utilizarea în scop de control a indic atorului capital primar/active
riscante. Indicatorul se calculează astfel:

Indicator de risc = Capital primar ajustat
Valoarea activelor riscante

Valoarea minimă recomandată a acestui indicator pentru toate bă ncile este 5,5%.
Valoarea minimă recomandată a indicatorului capital total rap ortat la total active este
de 6%. În ultimii ani, Acordul Basel II a pus un accent deosebit pe gestiunea riscurilor
și adecvarea capitalului.
Test de autoevaluare 5.1.
Găsiți corespondența între diferite tipuri de risc și t ehnicile de gestiune:

A.Risc de creditare

B.Risc de lichiditate

C.Risc de piață

D.Risc de neadecvare a capitalului 1. planificarea necesarului de capital,
politica de dividende și capitalizarea
în funcție de risc
2. poziția lichidității, planul de
lichiditate și dezvoltarea resurselor de
finanțare
3. analiza creditelor, documentarea
creditelor și controlul creditelor

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 50

Curs nr 5 – Indicatori și tehnici de gestiune a riscurilor bancare

.

În loc de
rezumat

Care sunt principalii indicatori de gestiune a risc urilor bancare?
Care sunt tehnicile de gestiune a riscurilor bancar e?

Lucrare de verificare Curs nr. 5
Indicatori și tehnici de gestiune a riscurilor banc are

Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 5.1
A 3
B 2
C 4
D1

Bibliografie Curs nr. 5
[1]. Dobre E. Elemente de monedă credit bănci, Editura ExPonto, 2003
[2]. Diaconescu M., Bănci, Sisteme de plăți, Riscuri , Editura Economică, 1999
[3]. Hoanță N. , Bani și Bănci , Editura Economică, București 2001
[4]. Roxin L., Gestiunea riscurilor bancare , Ed. Didact. și Pedagogică RA ,1997
[5]. Stoica M., Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiun e Bancară ,
Editura Lumina Lex , București, 2002

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 51 4. gestiunea bresei dinamice și analiza
duratei

Curs nr 6 – Analiza și documentarea acordării cred itelor

Cursul Nr. 6

ANALIZA ȘI DOCUMENTAREA ACORDĂRII CREDITELOR

Cuprins Pagina
Obiectivele Cursului Nr. 6 53
6.1 Analiza și documentarea acordării creditelor 53
Lucrare de verificare Curs Nr. 6 57
Răspunsuri și comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 57
Bibliografie CursNr. 6 57

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 52

Curs nr 6 – Analiza și documentarea acordării creditelor

OBIECTIVELE Cursului nr. 6
Principalele obiective ale Cursului Nr. 6 sunt:

• Înțelegerea legăturii dintre metodologia de manage ment al riscurilor și
procedurile de analiză și documentare a acordării creditelor
• Însușirea modului de calcul a indicatorilor financ iari folosiți în analiza și
documentarea acordării creditelor
• Însușirea metodei “scoring” de analiza și documentarea a cordării creditelor

6.1 Analiza și documentarea acordării creditelor
Așa cum a fost prezentată anterior, metodologia utilizată în mana gementul riscului
presupune mai multe etape și anume: 1. identificarea și analiza riscului; 2.
eliminarea și controlul riscului; 3. evaluarea și a sumarea riscului; 4. transferul
riscului.
După etapa de identificare a riscurilor, care este cea mai importantă, se trece la
analiza lor în mod continuu, pe măsura schimbărilor intervenite în activitatea
bancară. Diversificarea produselor și serviciilor bancare, păt runderea lor pe piață,
determină noi riscuri pentru bancă, de aceea ele tr ebuie mai întâi identificate,
urmând apoi să fie analizate pentru obținerea celor mai bune metode de tratare a
Indicatori de
de nivel și
structură
bilanțieră

Indicatori de
performanță

Metoda
“scoring” acestora.
În analiza riscului de credit care este un risc de contrapartidă, banca utilizează
rapoarte și situații financiare. Ele permit calcularea unor serii de indicatori care oferă o
imagine clară asupra riscurilor generate de activit atea clientului. Cuantificarea
performanțelor tehnico-calitative și financiare ale client ului devine o componentă
majoră în decizia de creditare. Aprecierea performanței financiare în scopul
diminuării riscului de credit are în vedere două co mponente:
1) aprecierea performanței trecute în evoluție, ceea ce conduce la concluzii
privind sănătatea financiară a clientului în moment ul actual;
2) estimarea performanțelor viitoare, concluziile ace stora influențând direct
decizia de creditare (aprobare/respingere).
Analiza economico-financiară a clienților unei bănci se efectuează în
conformitate cu metodologia privind activitatea de creditare având ca bază
documentele contabile de sinteză cum ar fi: bilanțul cont abil și raportul de gestiune,
contul de profit și pierdere, raportări contabile p eriodice. De asemenea, mai sunt
utilizate: analiza fluxurilor de numerar/ lichidită ți, cashflow-ul estimat pentru
perioada următoare. Pornind de la acestea, banca va analiza bonitatea clienților
utilizând un sistem de indicatori de nivel și structură ș i indicatorii de performanță.
Indicatori de nivel și structură bilanțieră utilizați în analiza și evaluarea bonității
clienților: cifra de afaceri; capitaluri proprii; r ezultatul exercițiului (profit sau
pierdere); necesarul de fond de rulment; trezoreria netă; lichiditatea: lichiditatea
imediată, lichiditatea curentă, lichiditatea la o dată vi itoare; solvabilitatea; gradul de
îndatorare: de îndatorare generală, de îndatorare financiară; vit eza de rotație: rotația
activelor circulante, rotația stocurilor de materii prime, rota ția stocurilor în curs de
producție, rotația stocurilor de produse finite/ mă rfuri, durata medie de încasare a
Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 53

Curs nr 6 – Analiza și documentarea acordării credi telor

clienților, durata medie de plată a furnizorilor.
Indicatorii de performanță: rentabilitatea (brută/netă, economică, financiară);
riscul financiar (gradul de acoperire a dobânzii); rata valor ii adăugate; politica de
dividende.
Aprecierea financiară a bonității clienților s e realizează prin coroborarea
rezultatelor și a celor două categorii de indicator i, astfel încât să poată fi determinate
performanțele bune și foarte bune, precum și cele s labe în vederea luării unor decizii
adecvate în domeniul creditării. În fundamentarea d eciziei de creditare, esențială este
și analiza nefinanciară care vizează credibilitatea clientului. În literatura de
specialitate, analiza riscului în activitatea de cr editare presupune o analiză financiară a
clientului, precum și o analiză nefinanciară.

Analiza indicatorilor de performanță p resupune utilizarea situațiilor financiare
tradiționale ale clientului, în vederea calculării unor indicatori care să ofere o
imagine clară asupra riscurilor generate de activitatea curentă a clientului. Acești
indicatori au fost sintetizați sub forma unei piramide denumită „piramid a
performanței”. Această piramidă prezintă indicatorii primar i, secundari și terțiari.
Principalii indicatori sunt:
1. randamentul capitalului utilizat = profituri rapor tate la capital utilizat x 100;
2. marjele de profit = profituri raportate la vânzări x 100;
3. marja profitului din producție = profituri din producție raportate l a vânzări x
100;
4. marja profitului impozabil = profitul impozabil ra portat la vânzări x 100;
5. randamentul activelor = vânzări raportate la capit alul utilizat;
6. randamentul activelor selectate drept garanție = activele selectate drept
garanție raportate la vânzări x 100;
7. randamentul capitalului circulant = active circula nte nete raportate la vânzări;
8. perioada (viteza de rotație) a clienților/debitorilor = soldul mediu al
debitorilor raportat la vânzările pe credit x 365 z ile;
Analiza structurii capitalului sau gradul de îndato rare
În cadrul acestei etape sunt calculați următorii in dicatori pe baza bilanțului
contabil:
1. capitaluri proprii = total active-datorii =capital social + rezerve+ profit;
2. gradul de îndatorare= datorii raportat la total pasive = c apitalul împrumutat
raportat la activele nete totale sau capitalul împrumu tat raportat la capitalul propriu
tangibil;
3. gradul de acoperire al dobânzii = profit înainte d e dobândă raportat la
dobândă și cheltuielile de leasing.
Analiza lichidității clientului presupune calculul următorilor indicatori:
1. lichiditatea curentă = active circulante raportate la pasive curente;
2. lichiditatea imediată (testul acid) = active c irculante – stocuri ambele
Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 54

Curs nr 6 – Analiza și documentarea acordării credi telor

raportate la datorii curente.
Determinarea lichidității clientului mai presupune și analiza fluxului de numerar,
folosind metoda directă sau metoda indirectă. Pent ru o evaluare completă a
clientului atât din punct de vedere al stabilității , cât și din punct de vedere al
posibilității înregistrării unor pierderi sau chiar a falim entului analiza financiară se
continuă cu o analiză care ține cont de toate elementele care det ermină activitatea
clientului. Pentru aceasta sunt utilizate diverse m odele de analiză care sunt bazate pe
o singură variabilă sau pe mai multe. Analiza univariabilă se bazează pe indicatori
univariați de prognozare a situației clientului. Acești indicatori sunt:
1) lichiditate/datorie totală;
2) venit net/datorie totală;
3) datorie/total active;
4) prețul acțiunilor companiei.
Analiza multivariabilă presupune utilizarea unor date cant itative privind situația
companiei pentru a realiza un punctaj financiar în vederea aprecierii financiare
generale. Cea mai utilizată metodă de către bănci ș i instituții financiare pentru
propriile evaluări de credit este metoda „scoring”, care permite poziționarea rapidă a
riscului de faliment pe care îl prezintă firmele îm prumutate. Această metodă
constituie un instrument de detectare a riscului de faliment pentr u o întreprindere dată,
respectiv care este probabilitatea de a fi o întreprinde re normală. Situația de mai jos
reprezintă o fișă de lucru pentru metoda „scoring”:
FIȘA privind calculul indicatorilor financiari
Active circulante
1. Lichiditate generala = = =
Datorii curente
Capital propriu
Solvabilitatea
2.

3. =
Total pasiv patrimoniala
Profit
Rata profitului brut = = =

brut
x 100 = =
Cifra de afaceri

4. Rata rentabilitatii =
financiare Profit net
x 100 Capital propriu

Datorii curente
= =
5. Gradul de indatorare = Total activ = =

Total punctaj………………………… ………………………..
Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 55

Curs nr 6 – Analiza și documentarea acordării credi telor

Test de autoevaluare 6.1. Precizați indicatorii financiari folosiți în cadr ul metodei
„scoring” de analiză și documentare a acordării cre ditelor:
a) lichiditatea generală
b) solvabilitatea patrimonială
c) rata profitului brut
d) rata rentabilității financiare
e) gradul de exploatare
f) datorii scadente
g) active circulante
h) fond de rulment
Alegeți răspunsurile corecte.

Care sunt indicatorii de nivel și structură bilanțieră folosiți în analiza și
documentarea acordării creditelor?
În loc de
rezumat Care sunt indicatorii de performanță folosiți în
creditelor?
Ce indicatori folosește metoda “scoring”? analiza și documentarea acordării
Lucrare de verificare Curs nr. 6 Simulați acordarea unui credit completând cu
date situațiile de mai jos:
SITUAȚIA privind calculul indicatorilor financiari
Active circulante
6. Lichiditate generala = = =
Datorii curente
Capital propriu
7. Solvabilitatea = = =
Total pasiv patrimoniala
Profit
8. Rata profitului brut =
brut
x 100 = =
Cifra de afaceri

9. Rata rentabilitatii =
financiare Profit net
x 100 Capital propriu

Datorii curente
= =
10. Gradul de indatorare = Total activ = =
Total punctaj…………………………………………………..
Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 56

Curs nr 6 – Analiza și documentarea acordării credi telor

FIȘA DOSARULUI DE CREDITE NR……din……………………
1. Cererea de credite nr………………..din………………………………
2. Solicitant……………………….adresa………………………………
3. Credit solicitat (mii lei) ………………pe……… (ani, luni) ………….
4. Destinația creditului……………………………………………………
5. Garanțiile materiale propuse (pe scurt)…………………………… …..
……………………………………………………………… …………
6. Condiții speciale de creditare * )……………………………………….
…………………………………………………………………………
7. În competența de aprobare a …………………………………………..
(filialei, scursalei, centralei).
8. Economistul (referentul) care a analizat îndeplini rea condițiilor de creditare,
D-l (a)…………………………………………………………………
9. Propunerea economistului (referentului):
a. aprobarea integrală (mii lei)……………………………………….
b. aprobarea parțială (mii lei) ………………………………………..
c. respingerea cererii (motivul)………………………………………
10. DECIZIA COMITETULUI DE CREDITE al…………………………
10.1. Aprobat : – integral ………………………..mii lei
– parțial …………………………mii lei
10.2. Respins pentru motivul ………………………………………………
…………………………………………………………………………

Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 6.1 a,b,c,d

Bibliografie Curs nr. 6
[1]. Dobre E. Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB
III Gestiune Bancară , Note de curs 2006
[2]. Manual de creditare-Reiffaisen Bank, 2005
Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 57

Curs nr 7 – Administrarea riscurilor semnificative în ins tituțiile de credit

Cursul Nr. 7
ADMINISTRAREA RISCURILOR SEMNIFICATIVE ÎN
INSTITUȚIILE DE CREDIT

Cuprins Pagina
Obiectivele Cursului Nr.7 59
7.1 Atribuții și responsabilități în administrarea riscu rilor semnificative 59
7.2 Politici de administrare a riscurilor semnificative 63
Lucrare de verificare Curs Nr. 7 66
Răspunsuri și comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 67
Bibliografie Curs Nr. 7 67

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 59

Curs nr 7 – Administrarea riscurilor semnificative în instituțiile de credit

OBIECTIVELE Cursului nr. 7
Principalele obiective ale Cursului Nr. 7 sunt:
• înțelegerea atribuțiilor consiliului de admini strație privind riscurile
semnificative în instituțiile de credit
• însușirea responsabilităților conducerii în ad ministrarea riscurilor
semnificative în instituțiile de credit
• cunoașterea politicilor de administrarea riscu rilor semnificative în
instituțiile de credit

7.1 Atribuții și responsabilități în administrar ea riscurilor semnificative
Instituțiile de credit trebuie să ia măsuri pe linia admini strării următoarelor riscuri
semnificative: riscul de credit, riscul de piață, riscul d e lichiditate, riscul
operațional și riscul reputațional .
În domeniul administrării riscurilor semnificative, consiliul de administrație al
instituțiilor de credit are cel puțin următoarele atribuții:

Profilul de
risc

Strategii

Politici

Măsuri

Proceduri

Comitet de
administrare
a riscurilor /head2right să aprobe și să reconsidere profilul de risc al acestora;
/head2right să aprobe politicile privind administrarea riscurilor respective, să le an alizeze
periodic, cel puțin anual, și să dispună revizuirea acestor a, după caz;
/head2right să asigure luarea de către conducătorii instituției de credit a măsurilor
necesare pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea și contr olul riscurilor,
inclusiv pentru activitățile externalizate;
/head2right să aprobe procedurile de stabilire a competențelor și a responsabilități lor în
domeniul administrării riscurilor;
/head2right să aprobe externalizarea unor activități;
/head2right să aprobe politica de instruire a personalului ;
În domeniul administrării riscurilor semnificative, conducătorii instituțiilor de
credit sunt responsabili cel puțin pentru următoarele:
/head2right implementarea strategiilor aprobate de consiliul de administrație și
asigurarea comunicării acestora personalului implic at în punerea lor în
aplicare;
/head2right asigurarea comunicării politicilor și procedurilor pentru identificarea,
evaluarea, monitorizarea și controlul riscurilor pe rsonalului implicat în
punerea lor în aplicare;
/head2right menținerea unor sisteme de raportare corespunzătoare a expunerilor la
riscuri, precum și a altor aspecte legate de riscur i;
/head2right menținerea limitelor corespunzătoare privind expunerea la riscuri, inclusiv
pentru condiții de criză, în conformitate cu mărimea, complexitatea și situația
financiară a instituției de credit;
/head2right menținerea eficienței și eficacității sistemului de control in tern ;
/head2right analizarea oportunității externalizării unor activități prin prisma riscurilor
implicate de externalizare precum și supravegh erea și monitorizarea

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 60

Curs nr 7 – Administrarea riscurilor semnificative în instituțiile de credit

contractului de externalizare;
/head2right asigurarea unui personal calificat , având experiența și cunoștințele necesare;
/head2right asigurarea instruirii corespunzătoare a personalului;
/head2right asigurarea concordanței politicilor de remunerare a personalului cu strategia
instituției de credit privind riscurile .
În procesul de administrare a riscurilor și pentru o bună practică, instituțiile de
credit trebuie să constituie un comitet de administrare a riscurilor . Comitetul de
administrare a riscurilor este un comitet permanent ce își poate desfășura lucrările în
subcomitete, în funcție de mărimea și complexitatea instituțiilor de credit. Se
constituie prin decizie a consiliului de administrați e. Instituțiile de credit trebuie să
dispună de un regulament al comitetului de administrare a riscurilor, aprob at la
nivelul consiliului de administrație și revizuit pe riodic, după caz, care să indice
componența, autoritatea și responsabilitățile acest uia și modul de raportare către
consiliul de administrație. Membrii comitetului de administra re a riscurilor trebuie
să aibă o experiență compatibilă cu responsabilităț ile lor în cadrul acestuia.
Comitetul de administrare a riscurilor este format din conducători ai instituției de
credit și ai compartimentelor a căror activit ate este afectată de riscurile
semnificative și, dacă se consideră necesar, din acest comitet pot face parte și alți
conducători de compartimente. Atribuțiile comitetului de administrare a
riscurilor sunt:
a) informarea consiliului de administrație asupra problemelor și evoluțiilor
semnificative care ar putea influența profilul de r isc al instituției de credit;
b) dezvoltarea de politici și proceduri adecvate pentru identificarea, evaluarea,
monitorizarea și controlul riscurilor semnificative ;
c) aprobarea de metodologii și modele adecvate pentru evaluarea riscurilor și
limitarea expunerilor;
d) stabilirea de limite corespunzătoare privind expunerea la riscuri, inclusiv
pentru condiții de criză, în conformitate cu mărime a, complexitatea și situația
financiară a instituției de credit, precum și proce duri necesare pentru aprobarea
excepțiilor de la respectivele limite;
e) aprobarea angajării instituțiilor de credit în noi activități, pe baza analizei
riscurilor semnificative aferente acestora;
f) analiza măsurii în care planurile alternative de care dispune banca c orespund
situațiilor neprevăzute cu care aceasta s-ar putea confrunta;
g) prezentarea consiliului de administrație de informări suficient de de taliate și
oportune, care să permită acestuia să cunoască și s ă evalueze performanța conducerii în
monitorizarea și controlul riscurilor semnificative, potrivit p oliticilor aprobate, precum
și performanța de ansamblu a instituției de credit;

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 61

Curs nr 7 – Administrarea riscurilor semnificative în instituțiile de credit

h) informarea regulată a consiliul de administrație asupra situației expu nerilor
instituției de credit la riscuri și imediat, în caz ul în care intervin schimbări
semnificative în expunerea curentă sau viitoare a i nstituției de credit la riscurile
respective;
i) stabilirea de sisteme de raportare corespunzătoare a aspectelor legate de riscuri;
j) stabilirea competențelor și responsabilităților pentru administra rea și controlul
expunerilor la riscuri.
Test de autoevaluare 7.1.
Găsiți corespondențele între coloanele de mai jos a stfel încât să se
evidențieze atribuțiile și responsabilitățile pe linia administ rării riscurilor
semnificative ale instituțiilor de credit:
A. Consiliul de a) informarea consiliului de administrație asupra
administrație are problemelor și evoluțiilor semnificative care ar pu tea
următoarele influența profilul de risc al instituției de credit ;
atribuții:
b) dezvoltarea de politici și proceduri adecvate pentru
identificarea, evaluarea, monitorizarea și cont rolul
riscurilor semnificative;
c) aprobarea de metodologii și modele adecvate pentru
evaluarea riscurilor și limitarea expunerilor;
d) stabilirea de limite corespunzătoare privind
expunerea la riscuri, inclusiv pentru condiții de cr iză, în
conformitate cu mărimea, complexitatea și situ ația
financiară a instituției de credit, precum și proce duri
necesare pentru aprobarea excepțiilor de la respectivel e
limite;

B. Conducerea /head2right implementarea strategiilor aprobate de consiliul
are următoarele de administrație și asigurarea comunicării
responsabilități: acestora personalului implicat în punerea lor în
aplicare;
/head2right asigurarea concordanței politicilor de
remunerare a personalului cu strategia instituției
de credit privind riscurile

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 62

Curs nr 7 – Administrarea riscurilor semnificative în instituțiile de credit

C. Comitetul de 1. să aprobe și să reconsidere profilul de risc al
administrare a acestora;
riscurilor are 2. să aprobe politicile privind administrarea
următoarele riscurilor respective, să le analizeze periodic, ce l
atribuții: puțin anual, și să dispună revizuirea acestora,
după caz;
3. să asigure luarea de către conducătorii instituției
de credit a măsurilor necesare pentru
identificarea, evaluarea, monitorizarea și
controlul riscurilor, inclusiv pentru activitățile
externalizate;
4. să aprobe procedurile de stabilire a
competențelor și a responsabilităților în
domeniul administrării riscurilor;
5. să aprobe externalizarea unor activități;
6. să aprobe politica de instruire a personalului ;
7.2 Politici de administrare a riscurilor semnifica tive
Instituțiile de credit trebuie să opteze pentru un profil de risc, stabilind obiectivul și
strategia pentru fiecare risc semnificativ, inclusiv în ceea ce privește activitățile
externalizate. Ele stabilesc tipurile de riscuri pe care sunt pregătite să le asume,
precum și pragul de la care un risc este considerat semnificativ. La stabilirea
acestora se au în vedere natura, dimensiunea și complexitatea a ctivității. Strategia
instituțiilor de credit privind administrarea riscurilor semnificative trebuie să
determine raportul dintre risc și profit pe care instituția de credit îl consideră
acceptabil în condițiile asigurării continuității a ctivității acesteia pe baze sănătoase și
prudente. Instituțiile de credit trebuie să adopte politici pentru administrarea
riscurilor semnificative, în vederea implementării profilului de risc ales. Politicile
respective trebuie să corespundă strategiilor gener ale, să fie corelate cu nivelul
fondurilor proprii ale instituțiilor de credit și c u experiența acestora în administrarea
riscurilor, precum și cu disponibilitatea de expune re la risc stabilită de consiliul de
administrație. Politicile privind administrarea r iscurilor semnificative,
corespunzătoare naturii, dimensiunii și complexităț ii activităților instituțiilor de
credit, trebuie să fie transpuse în mod clar și tra nsparent în norme interne, proceduri,
inclusiv în manuale și coduri de conduită, făcându-se distincție între standardele
generale aplicabile întregului personal și regulile specifice aplicabile anumitor
categorii de personal. Politicile de administrare a riscurilor semnificative trebuie să
asigure , cel puțin următoarele:
a) un sistem de proceduri de autorizare a operațiunilor afectate de riscurile
respective;
b) un sistem de stabilire a limitelor expunerii la risc și de monitorizare a acestora,

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 63

Curs nr 7 – Administrarea riscurilor semnificative în instituțiile de credit

care să reflecte profilul de risc ales și care să fie în conformitate cu legislația și cu
reglementările în vigoare; limitele stabilite la nivelul activităților și/sau
compartimentelor/sediilor secundare trebuie corelat e cu cele stabilite la nivel de
ansamblu al instituțiilor de credit;
c) un sistem de raportare a expunerilor la riscuri, precum și altor aspecte legate de
riscuri către nivelurile de conducere corespunzătoa re;
d) un sistem de proceduri pentru situații neprevăzute ;
e) criterii de recrutare și remunerare a personalului, care să stabilească standarde
ridicate pentru pregătirea, experiența și integrita tea acestuia;
f) un program de instruire a personalului;
Politicile de securitate ale instituțiilor de credit aferente activității de tipul
"electronic banking", inclusiv a celei de emisiune și administrare de monedă
electronică, trebuie să cuprindă cel puțin: definirea responsabilităților pentru
dezvoltarea și implementarea unor proceduri de securit ate a informațiilor, stabilirea unor
proceduri pentru evaluarea conformității cu politic a, punerea în aplicare a unor măsuri
de remediere și raportarea situațiilor de nerespecta re a măsurilor de securitate.
Procedurile de securitate a informațiilor trebuie să cuprindă o combinare de elemente
de hardware și software, cum ar fi: codificare, par ole, firewalls, controale ale
virușilor și monitorizarea angajaților.
Pentru activitățile cu instrumente financiare derivate , băncile trebuie să
stabilească politici și proceduri de evaluare a poz ițiilor și să verifice respectarea
acestora, a frecvenței de evaluare, precum și a independenței și calității surselor de
stabilire a prețurilor de evaluare, în specia l pentru instrumentele emise și
tranzacționate pe piețe cu lichiditate scăzută. Aceste r eguli sunt valabile și în cazul
pozițiilor pe care băncile le dețin în valori mobiliare necot ate pe piețe organizate.
Decizia privind angajarea băncilor în activități cu instrume nte financiare derivate
este de competența consiliului de administrație și se va baza cel puțin pe
următoarele: descrierea instrumentelor financiare derivate relevante, precum și a
piețelor și strategiilor propuse; resursele necesare pentru stabilirea de sisteme
eficiente de administrare a riscurilor, precum și p entru atragerea de personal cu
experiență în tranzacționarea instrumentelor financ iare derivate; analiza activităților
propuse în funcție de situația financiară generală a băncii și de fondurile proprii ale
acesteia; analiza riscurilor cu care băncile se pot confrunta ca urmare a desfășurării
activităților respective; procedurile pe care băncile le vor utiliza pentru a evalua,
monitoriza și controla riscurile; tratamentul contabil și fiscal adecvat și relevant;
Înainte de a se angaja în tranzacții cu instrumente financiare derivate, băncile trebuie

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 64

Curs nr 7 – Administrarea riscurilor semnificative în instituțiile de credit

să se asigure că, potrivit cadrului legal și de reg lementare, contrapartidele au
capacitatea de a se angaja în astfel de tranzacții. Trebuie obținută asigurarea că
obligațiile contrapartidei care apar din tranzacții cu instrumente financiare derivate și
drepturile lor asupra oricăror garanții reale primi te de la o contrapartidă, pot fi
îndeplinite. De asemenea, trebuie obținută asigurar ea privind întocmirea în mod
corespunzător și posibil de pus în aplicare din pun ct de vedere legal a contractelor de
compensare a creanțelor și obligațiilor reciproce d ecurgând din operațiuni cu
instrumente având la bază cursul de schimb și rata dobânzii.
Instituțiile de credit trebuie să efectueze sistematic o evaluare a riscurilor
semnificative , pe baza următoarelor aspecte: a) implicațiile corelării fiecărui risc
semnificativ cu celelalte riscuri semnificative la care se expune instituția de credit;
b) previzionările profitului și fondurilor proprii pe baza diferitelor scenarii în
condiții de criză, inclusiv o cuantificare a pierderilor maxime în condiții extreme.
Scenariile în condiții de criză trebuie să aibă în vedere ident ificarea evenimentelor
posibile sau a modificărilor viitoare ale condițiil or economice care ar putea avea
efecte nefavorabile asupra expunerilor instituției de credit la riscurile semnificative,
precum și evaluarea capacității instituției de cred it de a face față acestora. Condițiile pe
care instituțiile de credit trebuie să le îndeplinească pe ntru a administra eficient riscurile
semnificative sunt:
– să dispună de un sistem de informare adecvat pentru identificarea,
evaluarea, monitorizarea și documentarea sistematică a riscurilor semnificative atât la
nivelul instituțiilor de credit, cât și la nivelul compartimentelor și sediilor
secundare ale acestora.
– să se asigure că există o separare corespunzătoare a atribuțiilor în cadrul
procesului de administrare a riscurilor, pentru evi tarea potențialelor conflicte de
interese.
– să asigure o monitorizare sistematică a conformității cu procedurile
stabilite pentru riscurile semnificative și să solu ționeze deficiențele constatate.
– să dispună de un sistem adecvat de control intern asupra procesului de
administrare a riscurilor semnificative, care impli că analize independente și regulate
și evaluări ale eficacității sistemului și, acolo unde se impune, asigurarea remedierii
deficiențelor constatate. Rezultatele unor astfel de a nalize trebuie să fie comunicate
în mod direct consiliului de administrație, comitet ului de administrare a riscurilor și
comitetului de audit.

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 65

Curs nr 7 – Administrarea riscurilor semnificative în instituțiile de credit

Test de autoevaluare 7.2.
Politicile de administrare a riscurilor semnificati ve trebuie să asigure , cel puțin
următoarele:
a) un sistem de proceduri de autorizare a operațiunilor afectate de riscurile
respective;
b) un sistem de înregistrare contabilă a consecițelor ;
b) un sistem de stabilire a limitelor expunerii la risc și de monitorizare a acestora;
c) un sistem de raportare a expunerilor la riscuri;
d) un sistem de proceduri pentru situații neprevăzute ;
e) criterii de recrutare și remunerare a personalului și un program de instruire a
personalului;
f) un calcul adecvat al numărului de personal
Alegeți variantele incorecte.

Care sunt atribuțiile consiliului de admnistrație privind admistrarea riscurilor
semnificative?
În loc de
rezumat Care sunt responsabilitățile conducerii pri vind administrarea riscurilor
semnificative?
Care sunt atribuțiile comitetului de administrare a riscurilor semnificative?
Precizați politicile de administrare a riscurilor s emnificative?

Lucrare de verificare Curs nr. 7
Precizați atribuțiile, responsabilitățile și politi cile de administrare a riscurilor

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 66

Cu rs nr 7 – Administrarea riscurilor semnificative în instituțiile de credit

Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 7.1 A 1-6, C a-d, B
/head2right implementarea strategiilor aprobate de consiliul de administrație și
asigurarea comunicării acestora personalului implic at în punerea lor în
aplicare;
/head2right asigurarea concordanței politicilor de remunerare a personalului cu strategia
instituției de credit privind riscurile
Răspuns 7.2. b, f

Bibliografie Curs nr. 7
[1] Normele Băncii Naționale a României nr. 17/2003 privind organizarea și
controlul intern al activității instituțiilor de credit, administrarea riscurilor
semnificative și organizarea și desfășurarea activi tății de audit intern, M. Of. Nr.
47/ian 2004
[2] Regulament al BNR nr 18 /2009 privind cadrul de administrare a activității
instituțiilor de credit, procesal intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și
condițiile de externalizare a activităților , M. Of . Nr. 630/sept 2009

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 67

Curs nr 8 – Administrarea riscului de credit

Cursul Nr. 8
ADMINISTRAREA RISCULUI DE CREDIT

Cuprins Pagina
Obiectivele Cursului Nr.8 69
8.1 Administrarea riscului de credit 69
Lucrare de verificare Curs Nr. 8 74
Răspunsuri și comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 74
Bibliografie CursNr. 8 74

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 68

Curs nr 8 – Administr area riscului de credit

OBIECTIVELE Cursului nr. 8
Principalele obiective ale Cursului Nr. 8 sunt:
• înțelegerea profilului și componentelor riscului d e credit în instituțiile de
credit ;
• cunoașterea formelor concrete de manifestare a ris cului de credit;
• însușirea criteriilor de acordare a creditelor;
• înțelegerea strategiei și politicilor de administr are a riscurilor;
• recunoașterea procedurilor de administrare eficientă a riscului de credit;
• cunoașterea rolului Centralei Riscurilor Bancare.

8.1 Administrarea riscului de credit
Strategia instituțiilor de credit privind riscul de credi t ar trebui să includă cel puțin
următoarele:
a) categoriile de credit pe care dorește să le promoveze, tipul expunerii, sectoru l
economic, forma de proprietate, categoria contrapartidei, rezidența, aria geografică,
moneda, durata inițială și profitabilitatea estimat ă;
Categorii de
credit

Contrapartide
eligibile

Garanții
acceptabile

Concentrarea
expunerilor
dață de
contrapartide b) identificarea piețelor pe care doresc să acționeze și determinarea
caracteristicilor portofoliului de credite (inclusiv gradul de diversificare și gradul de
concentrare).
Politicile și procedurile instituțiilor de credit p rivind riscul de credit trebuie să se
refere la toate activitățile acestora și trebuie să aib ă în vedere atât creditele la nivel
individual , cât și întregul portofoliu . Politicile și procedurile sunt stabilite și
implementate de către instituțiile de credit astfel încât să se asigure următoarele:
menținerea unor standarde sănătoase de creditare; m onitorizarea și controlul
riscului de credit; evaluarea corespunzătoare a noi lor oportunități de afaceri;
identificarea și administrarea creditelor neperform ante.
Politicile instituțiilor de credit stabilesc cadrul de desfășurare a activității de
creditare și se referă la următoarele: a) contrapartidele eligibile și condițiile ce
trebuie îndeplinite de către acestea pentru a putea intra în relație de afaceri cu
instituția de credit; b) garanțiile acceptabile de către instituția de credit. Pentru
prevenirea intrării în relații de afaceri cu persoane implicate î n activități frauduloase și
alte activități de natură infracțională, instituții le de credit trebuie să aibă în
funcțiune politici stricte care să includă cel puțin:
a) solicitarea de referințe și informații de la persoa ne autorizate ;
b) consultarea informațiilor puse la dispoziție instituțiilor de credit de stru cturi,
constituite sub forma Centralei Riscurilor Bancare sau sub forma unor entități cu

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 69

Curs nr 8 – Administrarea r iscului de credit

activitate similară, organizate în condițiile legii , având drept scop colectarea și
furnizarea de informații privind situația contrapar tidei în calitatea sa de beneficiar de
credite ori alte informații de natură financiară;
c) cunoașterea structurii participanților la capitalul societății, precum și a
persoanelor responsabile de administrarea acesteia, în cazul clienților persoane
juridice, verificarea referințelor și a situației f inanciare personale a administratorilor
și asociaților.
La evaluarea riscului de credit instituțiile de credit trebuie să ia în considerare cel
puțin: a) performanța financiară curentă și previzionată a contrapartidelor; b)
concentrarea expunerilor față de contrapartide , piețele în care acestea operează,
sectoarele economice și țările unde sunt stabilite; c) capacitatea de punere în
aplicare , din punct de vedere legal, a angajamentelor contr actuale; d) capacitatea și
posibilitatea de a executa garanțiile , în condițiile pieței; e) angajamentele
contractuale cu persoanele aflate în relații specia le cu instituțiile de credit,
personalul propriu, precum și familia acestuia. În ceea ce privește cadrul contractual,
instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere ce l puțin următoarele: natura specifică
a creditului; clauzele contractuale aferente creditului; profilul expunerii până la
scadență prin prisma evoluțiilor potențiale ale pieței; e xistența garanțiilor reale sau
personale; probabilitatea nerespectării obligațiilor contractuale, stabilită pe baza
unui sistem intern de rating.
Instituțiile de credit trebuie să desfășoare activi tatea de creditare în baza unor
criterii bine definite de acordare a creditelor. În acest sens, în activitatea de
creditare, instituțiile de credit trebuie să aibă î n vedere cel puțin următoarele: a)
destinația creditului și sursa de rambursare a acestuia; b) profilul de risc curent al
contrapartidei și garanțiile prezentate, precum și senzitivitatea garanțiilor la
evoluțiile economice și cele ale pieței; c) istoricul serviciului datoriei aferent
contrapartidei și capacitatea curentă și viitoare de ramb ursare a acesteia, bazată de
evoluțiile financiare istorice și proiecțiile viitoarel or fluxuri de numerar; d)
experiența în activitate a contrapartidei și sector ul economic în care aceasta își
desfășoară activitatea, precum și poziția sa în cad rul acestui sector, în cazul
creditelor comerciale; e) termenii și condițiile propuse în contractul de creditare,
inclusiv clauzele destinate să limiteze modificăril e în profilul de risc viitor al
contrapartidei; f) capacitatea instituțiilor de credit de executare și valorificare a
garanțiilor , dacă este cazul, într-un termen cât mai scurt.
Creditele care depășesc un anumit procent din fondurile proprii a le instituțiilor de
credit și/sau care presupun un risc de credit ridic at ori cele care nu se înscriu în
politica în domeniul creditării se aprobă la nivelu l consiliului de administrație.

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 70

Curs nr 8 – Administrarea riscului de credit

Procedurile de administrare a riscului de credit se frupează în mai multe
categorii:
– Procedurile de identificare și înregistrare a expun erilor mari care sunt
obligatorii în activitatea instituțiilor de credit la fel ca și mecanismele de
monitorizare a acestor expuneri în funcție de politica în mater ie de expuneri.
La aprobarea pentru prima dată a contrapartidelor, instituțiile de credit
trebuie să ia în considerare integritatea și reputația acestora, precum și
capacitatea lor juridică de a-și asuma obligații. I nformațiile pe care le
primesc trebuie aă fie suficiente pentru luarea une i decizii de creditare
corecte.
– Procedurile pentru aprobarea noilor credite , precum și pentru restructurarea
celor existente (de exemplu: reeșalonare, refinanța re), care trebuie să dea
asigurări că refinanțarea creditelor nu va conduce la încadrarea acestora într-
o categorie de clasificare superioară. Astfel, ins tituțiile de credit vor clasifica
creditele reeșalonate în condiții mai stricte decât cele asociate situației
inițiale a respectivelor credite.
– Procedurile pentru evaluarea continuă a garanțiilor reale . În legătură cu
garanțiile personale, instituțiile de credit trebui e să evalueze capacitatea
garanților de a-și asuma obligații.
– Proceduri de stabilire , într-o manieră consecventă, de la o perioadă la a lta, a
provizioanelor specifice și a provizioanelor generale pentru riscul de credit
(provizioane constituite pentru pierderi potențiale , neidentificate în mod
specific, dar pe care experiența le precizează ca fiin d prezente în portofoliul
de credite) și trebuie să dispună de suficiente fon duri proprii pentru a
înregistra un nivel de solvabilitate corespunzător.
Instituțiile de credit stabilesc limite privind exp unerile la riscul de credit și
trebuie să monitorizeze respectarea acestora. Limitele de expunere sunt stabilite în
legătură cu orice activitate a instituției de credit care im plică risc de credit. Ele se
stabilesc la nivel de ansamblu al instituției de cr edit dar și în mod corelat cu limitele
stabilite la nivelul compartimentelor și sediilor s ecundare.Se pot stabili limite
privind expunerile la riscu de credi și pentru diverse sectoare economice, regiuni
geografice și produse bancare specifice. Personalul instituț iei de credit implicat în
activitatea de creditare trebuie să aibă o experiență c orespunzătoare dimensiunii și
complexității operațiunilor în legătură cu care are competențe. Este necesară și
obligatorie, existența unor sisteme de informare în baza căror a aspectele legate de
riscul de credit să fie raportate la timp, cu accen t pe înregistrarea de credite
neperformante și/sau identificarea neconformării cu limitele de expune re stabilite.

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 71

Curs nr 8 – Administrarea riscului de c redit

Sistemele de informare trebuie să permită evaluarea de c ătre instituția de credit a
riscului de credit aferent elementelor din bilanț ș i din afara bilanțului. Ele trebuie să
furnizeze informații adecvate privind componența po rtofoliului de credite, precum și
informații care să permită identificarea oricăror c oncentrări de risc.
Sistemul de monitorizare a riscului de credit ar trebui să cuprindă cel puțin
următoarele: a) înțelegerea situației financiare curente a contrapartidei; b)
urmărirea conformității cu clauzele contractuale; c) evaluarea gradului de
acoperire cu garanții a expunerii în raport cu situația curentă a contrapartidei; d)
actualizarea dosarului de credit , obținerea de informații financiare curente.
În cadrul activităților de control intern, instituț iile de credit trebuie să dispună de un
sistem pentru remedierea la timp a situației credit elor a căror calitate se deteriorează
și pentru administrarea creditelor neperformante. C reditele neperformante se declară
permanent la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) care reprezintă o structură
specializată în colectarea, stocarea și centralizarea i nformațiilor privind expunerea
fiecărei persoane declarante (instituție de credit sau ins tituție financiară nebancară
înscrisă în Registrul special) din România față de acei debitori care au beneficiat de
credite și/sau angajamente al căror nivel cumulat d epășește suma limită de raportare
(20.000 RON), precum și a informațiilor referitoare la fraudel e cu carduri produse
de către posesori. Baza de date a Centralei Riscuri lor Bancare este organizată în
patru registre:

1. Registrul central al creditelor (RCC) conține informații de risc bancar
raportate de persoanele declarante și este actualiz at lunar;
2. Registrul creditelor restante (RCR ) conține informații de risc bancar
referitoare la abaterile de la graficele de rambursare din cel mult ultimii șapte ani
și este alimentat lunar de Registrul central al cre ditelor;
3. Registrul grupurilor de debitori (RGD ) conține informații despre grupurile
de persoane fizice si/sau juridice care reprezintă un grup de debitori si este
alimentat lunar de Registrul central al creditelor;
4. Registrul fraudelor cu carduri (RFC) conține informații despre fraudele cu
carduri produse de către posesori raportate de pers oanele declarante și este
actualizat on-line.

Ca o concluzie, reținem că riscul de credit este un risc de neexecutare a
contrapartidei. În aceeași categorie se înscriu și r iscul de țară și riscul de transfer.
Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și de pr oceduri corespunzătoare
pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea și c ontrolul riscului de țară și
riscului de transfer . Instituțiile de credit trebuie să stabilească și să moni torizeze
expunerile pe fiecare țară și să ia măsuri corespunz ătoare în cazul înregistrării unor
evoluții necorespunzătoare. La monitorizarea riscului de țară , instituțiile de credit
trebuie să aibă în vedere cel puțin următoarele:
a) incapacitatea potențială de onorare a obligațiilor de către contrapartidele din
cadrul unui sector privat străin, ce poate fi cauzată de factori economic i specifici

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 72

Curs nr 8 – Administrarea riscului de credit

țării respective;
b) imposibilitatea de punere în aplicare a contractel or de creditare, precum și
incapacitatea și imposibilitatea de a executa la timp garanțiile în baza cadrului legal
național al împrumutatului.
Test de autoevaluare 8.1. Alegeți răspunsurile incorecte:
1. Criteriile de acordare a creditelor sunt:
a) destinația creditului și sursa de rambursare a a cestuia;
b) urmărirea conformității cu clauzele contractuale ;
c) istoricul serviciului datoriei aferent contrapar tidei;
d) experiența în activitate a contrapartidei și sec torul economic;
e) termenii și condițiile propuse în contractul de creditare;
f) capacitatea instituțiilor de credit de executare și valorificare a garanțiilor.
2. Sistemul de monitorizare a riscului de credit cupri nde:
a) înțelegerea situației financiare curente a contr apartidei;
b) profilul de risc curent al contrapartidei și gar anțiile prezentate;
c) evaluarea gradului de acoperire cu garanții a ex punerii în raport cu situația
curentă a contrapartidei;
d) actualizarea dosarului de credit, obținerea de informații financiare curente.

Precizați strategia și politicile de administrare a ri scului de credit.
În loc de
rezumat Ce elemente se au în vedere la evaluarea riscului d e credit?
Precizați criteriile de acordare a creditelor.
Care sunt procedurile de administrare a riscului de credit?
Ce ar trebui să cuprindă sistemul de monitorizare a risc ului de credit?

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 73

Curs nr 8 – Administrarea riscului de credit

Lucrare de verificare Curs nr. 8
Prezentați strategia, politicile și procedurile de administrare a riscului de credit

Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 8.1
1. b
2. b

Bibliografie Curs nr. 8

[1] Normele Băncii Naționale a României nr. 17/2003 privind organizarea și
controlul intern al activității instituțiilor de credit, administrarea riscurilor
semnificative și organizarea și desfășurarea activi tății de audit intern, M. Of. Nr.
47/ian 2004
[2] Regulament al BNR nr 18 /2009 privind cadrul de administrare a activității
instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și
condițiile de externalizare a activităților , M. Of . Nr. 630/sept 2009
[3] www.bnr.ro

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 74

Curs nr 9 – Administrarea riscului de piață

Cursul Nr. 9

ADMINISTRAREA RISCULUI DE PIAȚĂ

Cuprins Pagina
Obiectivele Cursului Nr. 9 76
9.1 Administrarea riscului de piață 76
Lucrare de verificare Curs Nr. 9 79
Răspunsuri și comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 79
Bibliografie Curs Nr. 9 79

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 75

Curs nr 9 – Administrarea riscului de piață

OBIECTIVELE Cursului nr. 9
Principalele obiective ale CursuluiNr. 9 sunt:
• să fie capabili să definească riscul de piață cu care se confruntă instituțiile
de credit;
• să poată da exemple de situații sau evenimente ce ar p utea constitui riscuri
de piață pentru instituțiile de credit;
• înțelegerea strategiei și politicilor de administrar e a riscului de piață;
• recunoașterea procedurilor de administrare eficientă a riscului de piață.

9.1 Administrarea riscului de piață
Politicile instituțiilor de credit privind administ rarea riscului de piață trebuie să
se refere cel puțin la riscurile pe care acestea in tenționează să și le asume, precum și
la modul în care respectivele riscuri sunt controla te. Riscul de piață pentru o
instituție de credit provine din variația ratelor do bânzii și/sau din variația cursurilor
de schimb. Întrucât instituțiile de credit efectuea ză și tranzacții cu instrumente
financiare primare și derivate în care prețul tranz acției este volatil și trebuie protejat
sau dimpotrivă este stabilit anticipat, riscul și o portunitățile trebuie foarte bine
gestionate prin proceduri bine definite și în acela și timp flexibile. Politicile de
administrare a riscului de piață trebuie să definea scă următoarele aspecte:
1. instrumentele financiare autorizate a fi utilizate;
2. strategiile de acoperire împotriva riscurilor;
3. oportunitățile legate de asumarea de poziții;
4. parametrii cantitativi care definesc nivelul ris cului de piață acceptabil.
Instituțiile de credit trebuie să dispună de proceduri de autor izare pentru pozițiile
asumate. Ele trebuie să stabilească limite în legătu ră cu expunerile la riscurile
asumate și să monitorizeze respectarea acestora. Li mitele trebuie să specifice
pozițiile permise a fi asumate. Se pot stabili limite la nivelul unităților funcționale,
portofoliilor, tipurilor de instrumente financiare sau instrumente financiare specifice.
Se poate stabili și dacă limitele nu pot fi în nici o situație depășite sau dacă, în
condiții clar specificate, depășirea acestora poate fi tolerată pentru o perioadă scurtă.
Instituțiile de credit trebuie să dispună de planuri alternative care să cuprindă
procedurile ce trebuie aplicate în cazuri de criză. Procedurile respective trebuie să se
refere inclusiv la punerea în evidență a pozițiilor deschise ce pot fi afectate de riscul
de piață, precum și la variante de închidere a aces tor poziții în astfel de situații.
Evaluarea riscului de piață , se realizează avându-se în vedere cel puți n
următoarele:

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 76

Curs nr 9 – Administrarea riscului de piață

a) toate activitățile ale căror rezultate sunt sensibile la fluctuațiile înre gistrate de
prețuri, rata dobânzii și/sau cursul valutar pe pia ță, indiferent dacă rezultatele
respectivelor activități sunt reflectate în bilanț sau în afara bilanțului;
b) evoluțiile înregistrate în legătură cu lichiditatea diferitelor piețe financia re;
c) pozițiile deschise înregistrate în legătură cu toate activitățile;
d) concentrările de risc în cadrul pozițiilor din portofoliul pentru tranza cții
(trading book);
e) impactul corelării dintre diferitele activități ale instituțiilor de credit în care sunt
utilizate instrumente financiare;
f) instrumentele financiare complexe , cum ar fi instrumentele financiare derivate.
Instituțiile de credit trebuie să dezvolte sisteme de evaluar e a riscului de piață, pe baza
cărora să poată fi evaluate riscurile asociate activelo r, pasivelor și elementelor în afara
bilanțului și care să utilizeze tehnici de evaluare adecvate. Astfel, instituțiile de credit
dispun de proceduri de administrare a riscurilor de piață pentru toate activitățile
care implică astfel de riscuri, cum ar fi:
a) proceduri pentru desfășurarea activităților care, prin speci ficul lor, afectează
dimensiunile riscului de piață la care instituțiile de credit sunt expuse, inclusiv
proceduri pentru asumarea de poziții;
b) proceduri pentru utilizarea instrumentelor financi are.
În legătură cu pozițiile din portofoliul pentru tranzacții cu i nstrumente financiare,
instituțiile de credit trebuie să dispună de proceduri care implică cel puțin
următoarele:
a) evaluarea respectivelor poziții la valoarea de pia ță, precum și calcularea
expunerilor cel puțin zilnic;
b) identificarea imediată a depășirilor de limite, prec um și raportarea și evaluarea
acestora cel puțin zilnic;
c) monitorizarea continuă a lichidității portofoliului pe ntru tranzacții;
d) evaluarea și monitorizarea permanentă a pozițiilor deschise, cu luarea în
considerare a dimensiunii, scadenței și complexități i acestora.
Instituțiile de credit ar trebui să dispună de un sistem de informare adecvat pentru
evaluarea, monitorizarea, controlul și raportarea exp unerilor afectate de riscul de

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 77

C urs nr 9 – Administrarea riscului de piață

piață. Raportările se transmit conducătorilor și, într-o formă sintetică, consiliului de
administrație. Ele trebuie să cuprindă: a) expunerile agregate la nivel de instituție de
credit; b) gradul de conformitate cu politicile și limitele stabilite ; c) rezultatul
testelor efectuate pentru condiții de criză; d) sinteze ale constatărilor rezultate ca
urmare a analizei politicilor, procedurilor și adecvării si stemului de administrare a
riscurilor, inclusiv ale constatărilor auditului in tern și auditorului financiar al
instituțiilor de credit.

Test de autoevaluare 9.1.
Găsiți corespondențele între coloanele de mai jos a stfel încât să se evidențieze
procedurile de administrare a riscului de piață:

1. evaluarea pozițiilor la valoarea de
piață;
2. identificarea imediată a depășirilor
de limite;
3. monitorizarea continuă a lichidității
portofoliului pentru tranzacții;
A. Evaluarea riscului de piață
are în vedere:

B. P rocedurile pentru utilizarea
instrumentelor financiare
implică: 4. evaluarea și monitorizarea
permanentă a pozițiilor deschise.
5. activitățile ale căror rezultate sunt
sensibile la fluctuațiile de prețuri;
6. evoluțiile înregistrate în legătură cu
lichiditatea diferitelor piețe financiare;
7. pozițiile deschise înregistrate în
legătură cu toate activitățile;
8. concentrările de risc în cadrul
pozițiilor din portofoliul pentru
tranzacții (trading book);
9. instrumentele financiare complexe.

.

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 78

Curs nr 9 – Administrarea riscului de piață

Din ce provine riscul de piață pentru o instituție de credit?
În loc de Ce aspecte trebuie să definească politicile de administ rare a riscului de piață?
rezumat Cum se evaluează riscul de piață?
Ce implică procedurile pentru tranzacții cu instrum ente financiare?

Lucrare de verificare Curs nr. 9
Prezentați criteriile de evaluare a riscului de pia ță și procedurile de
administrare a riscului de piață pentru instrumente financiare

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Răspuns 9.1 A 5-9 ; B 1-4

Bibliografie Curs nr. 9
[1] Normele Băncii Naționale a României nr. 17/2003 privind organizarea și
controlul intern al activității instituțiilor de credit, administrarea riscurilor
semnificative și organizarea și desfășurarea activi tății de audit intern, M. Of. Nr.
47/ian 2004
[2] Regulament al BNR nr 18 /2009 privind cadrul de administrare a activității
instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a a decvării capitalului la riscuri și
condițiile de externalizare a activităților , M. Of . Nr. 630/sept 2009
[3] www.bnr.ro

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 79

Curs nr 10 – Riscuri și avan taje asociate instrumentelor financiare

Cursul Nr. 10

RISCURI ȘI AVANTAJE ASOCIATE INSTRUMENTELOR
FINANCIARE

Cuprins Pagina
Obiectivele Cursului Nr. 10 81
10.1 Riscuri și avantaje asociate instrumentelor fi nanciare 81
Lucrare de verificare Curs Nr. 10 87
Răspunsuri și comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 87
Bibliografie Curs Nr. 10 87

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 80

Curs nr 10 – Riscuri și avantaje asociate instrumen telor financiare

OBIECTIVELE Cursului nr. 10
Principalele obiective ale CursuluiNr. 10 sunt:
• Înțelegerea conceptului de instrument financiar
• Familiarizarea cu problematica instrumentelor fina nciare derivate
• Recunoașterea caracteristicilor contractelor Futures ș i contractelor Options

10.1 Riscuri și avantaje asociate instrumentelor fi nanciare derivate
Instrumentele financiare derivate (numite și derivative) sunt instrumente
financiare sau alte contracte pentru care valoarea se modifică drept răspuns la
schimbările unei rate specificate a dobânzii, ale cursului de schimb valutar, prețului unor
mărfuri, prețului unui titlu sau a unei clasificări de credit, etc., nu necesită nici o
investiție netă inițială sau necesită o investiție netă iniția lă de valoare mică și se
decontează la o dată stabilită în viitor ( forward ). Instrumentele financiare derivate pot
fi abordate din două perspective:
Contracte
futures

Contracte
options

Hedging

Speculație

Arbitraj 1. conform metodologiei International Swap and Derivatives Associations
(ISDA), care consideră un instrument financiar deri vat ca un contract de
transfer al unui risc, a cărui valoare depinde de valoarea activului de bază;
2. conform metodologiei International Financial Reporting Standards (IFRS),
potrivit căreia, un instrument financiar derivat es te un instrument financiar
care îndeplinește simultan următoarele cerințe:
– valoarea sa depinde de valoarea activului de bază ;
– nu necesită o investiție inițială sau presupune o investiție inițială
mică;
– este decontat la o dată ulterioară.
Instrumentele financiare derivate tranzacționate pe piețele organizate sunt
reprezentate de contractele la termen standardizate de tip futures, opțiuni sau
combinații ale acestora. Contractul futures reprezintă o înțelegere fermă între un
cumpărător și un vânzător, prin care cumpărătorul s e obligă să cumpere o anumită
marfă sau un anumit activ pentru care livrarea se face în viitor, la o dată numită
scadență , iar prețul se negociază în momentul încheierii tr anzacției, totul în baza
unor clauze standardizate. Important de menționat e ste faptul că în momentul
încheierii tranzacției se stabilesc numai obligații le ce revin fiecăreia dintre părți,
neavând loc nici o decontare bănească sau schimb de marf ă între aceștia. Negocierea
prețului se face în cadrul burselor, care ofera locația neces ară și stabilește regulile de
negociere și admitere a participanților la negociere. Pâna la sfarșitul secolului XX,
negociarea prețurilor diferitelor mărfuri pe piețele futur es se făcea de către persoane
calificate numite brokeri. Fiecare broker negocia și incheia contracte futures sau cu
opțiuni în numele clienților săi în locuri special amenjate î n cadrul bursei. Odata cu
dezvoltarea acestor piețe, au apărut societăți specializate în intermedierea cererii și
ofertei pe piața futures. Fiecare astfel de societa te își angaja unul sau mai multi
brokeri în ringul bursei (pit-brokers), cărora le transmitea ordinele de tranzacționare
primite de la clienți . Dezvoltarea tehnicilor moderne și de calcul au permis mutarea
brokerilor din ringurile burselor clasice în fața ecranelor d e tranzacționare, bursele
moderne introducând sisteme electronice de tranzactionare.O componentă esenț ială

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 81

Curs nr 10 – Riscuri și avantaje asociat e instrumentelor financiare

în procesul tranzacționării contractelor futures o reprezină garantarea unei bune
execuții a acestora. Deschiderea unei poziții pe piața fut ures implică un vărsământ
prealabil – constituirea unui depozit de garanție. Astfel, pe ntru a tranzacționa
contracte futures, un investitor trebuie mai întâi să depună la societatea de servicii de
investiții financiare la care are deschis cont o sumă de ban i numită marjă . Aceasta
reprezintă o garanție că cel care caștigă își va incasa banii, iar cel care pierde îi va
plăti. În funcție de evoluția prețului contractului futures, investitorul începe să
înregistreze profit sau pierdere. Dacă poziția iniț ială este de cumpărare (long) și
prețul crește va înregistra profit, dacaă prețul scade, va pi erde. În cazul unei poziții
inițiale de vânzare (short), situația este inversă: se inregis trează profit când prețul
scade și pierdere dacă prețul crește. Procesu l prin care se determină
profitul/pierderea virtuală sau efectivă pentru par ticipanții cu poziții deschise pe
diferite contracte poartă numele de marcare la piață . În acest proces se utilizează
prețul de închidere pentru fiecare contract și scade nță înregistrat la sfârșitul fiecărei
ședințe de tranzacționare. În funcție de acest preț , numit și preț de cotare, se
stabilește profitul-pierderea înregistrată de fiecare investitor în ziua respectivă. Atât
timp cât poziția rămâne deschisă, profitul sau pierdere a sunt virtuale, ele devenind
efective numai în momentul închiderii poziției pe cont ractul respectiv.

profit/pierdere
Poziție short într-un
contract futures

Ps

Pe – prețul de exercitare
P s – prețul la scadență al activului suport Profit
Pe
Pierdere Poziție long într-un
contract futures
Ps
cursul activului-suport
Figura 1 – Rezultatul contractului futures la scade nța
Tranzacțiile futures nu se finalizează cu livrarea activului suport de la baza
contractului. Aproape toate tranzacțiile futures se lichi dează prin plata diferențelor
dintre prețul la care a fost realizat contractul și prețul activului suport la scadență. O

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 82

Curs nr 10 – Riscuri și avantaje asociate instrumen telor financiare

altă variantă este lichidarea contractului înainte de scadență , printr-o operațiune de
sens contrar (vânzare în cazul în care s-a început cu o cumpă rare). Opțiunea este
definită ca fiind un contract standardizat care dă cumpărătorului dreptul, dar nu și
obligația de a cumpăra sau vinde activul suport la un preț pres tabilit ( preț de
exercitare ), contra unei sume plătite vânzătorului la încheierea contractului, numită
primă , la sau înaintea unei anumite date, numită scadență . În mod opus, vânzătorul
de opțiune se obligă ca sa devină contraparte la tranzacția viitoare în momentul în
care cumpărătorul va dori acest lucru, contra acele iași sume de bani numită primă pe
care o încasează când vinde opțiunea. În ceea ce privește m arja, în cazul opțiunilor
numai vânzătorul este obligat să o constituie. Nivelul marj elor este stabilit de Casa
de Compensație și poate fi modificat periodic, în funcție de volatilitatea prețului.
Acest lucru se explică prin faptul că vânzătorul îș i asumă un risc teoretic nelimitat în
schimbul unui câștig limitat la prima încasată, în timp ce pierderea maximă pe care o
poate avea cumpărătorul se limitează la prima plăti tă, câștigul acestuia putând fi
teoretic nelimitat. Există două tipuri de opțiuni: CALL (de cumpărare) – cel care
deține poziția long are dreptul de a cumpăra la scadență activul suport, la prețul
prestabilit; PUT (de vânzare) – cel care deține poziția long are dreptul de a vinde la
scadență activul suport la prețul prestabilit. Derivă de aici patru poziții de bază care
pot fi întâlnite în contractele cu opțiuni:

profit/pierdere

long CALL

Pe
PM

profit/pierdere

long PUT

Pe
PM ST
ST profit/pierdere
short CALL
Pe PM ST
profit/pierdere
short PUT
PM P e ST

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 83

Curs nr 10 – Riscuri și avantaje asociate instrumen telor financiare

Pe – prețul de exercitare
PM – punctul mort (rezultatul contractului este zer o, atât pentru vânzător, cât și
pentru cumpărător)
ST – cursul activului suport
Figura 2 – Rezultatul contractului cu opțiuni
În funcție de evoluția activului suport, opțiunile pot fi:
în bani (in-the-money) – o opțiune call este în bani atunci când prețul curent de
tranzacționare al activului suport este mai mare de cât prețul de exercitare, iar o
opțiune put este în bani atunci când prețul de exerc itare este mai mare; la bani
(at-the-money) – atunci când prețul curent al activului suport es te egal cu
prețul de exercitare;
în afara banilor (out-of-the-money) – o opțiune call este în afara banilor
atunci când prețul curent de tranzacționare al activului suport e ste mai mic
decât prețul de exercitare, iar o opțiune put este în afara banilor atunci când
prețul de exercitare este mai mic.
Privite din punctul de vedere al posibilității de e xercitare, opțiuninile pot fi:
/head2right de tip american – cumpărătorul poate exercita opțiunea oricând pân ă la
scadență;
/head2right de tip european – cumpărătorul poate exercita opțiunea numai la da ta
scadenței.
Avantaje și riscuri ale tranzacționării instrumentel or financiare derivate
Unul din cele mai importante avantaje ale tranzacți onării derivatelor rezidă în
versatilitatea lor: folosind contracte futures, opțiuni sau c ombinații ale acestora, se
pot modela poziții sintetice care să răspunda tutur or necesităților investiționale
(speculație, hedging, arbitraj) și care pot fi aplicat e pe orice tip de piata (în creștere,
scădere sau neutră). Mai mult, datorită relațiilor intrinseci între piața derivatelor și
piețele spot suport – de acțiuni, devize, etc. – op erațiunile dorite pot fi extinse pe
intreg portofoliul deținut de un investitor. Tranza cționarea derivatelor creeaza astfel
noi oportunități care aduc avantaje comparative viz ible față de investitorii care aleg,
din motive mai mult sau mai puțin întemeiate, să nu le folosească în strategiile lor
investitionale. Deși derivatele au fost lansate rel ativ recent pe piata de capital,
avantajele evidente oferite de acestea au fost repede identi ficate și puse in practică
de către investitori, cele mai importante fiind “tr anzacțiile in marjă” și “vânzarea în
lipsă”. Avantajele tranzacționării pe piața futures pot fi sintetizate dupa cum
urmează:
investiții mici – sumele necesare pentru tranzacționarea unui acti v financiar
pe piața futures reprezintă 10 – 15% din suma necesară pentru
tranzacționarea aceluiași activ pe piața spot;
amplificarea efectului investitiei (efectul de levi er) – cu o cantitate de bani pe
piața futures se manipulează o cantitate de 7 – 10 ori mai mare de active
comparativ cu piața cash, ceea ce înseamnă că profi tul / pierderea sunt de 7-

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 84

Curs nr 1 0 – Riscuri și avantaje asociate instrumentelor fin anciare

10 ori mai mari decât pe piața cash;
reducerea sau eliminarea riscurilor – hedgingul valutar sau de portofoliu
permite un management profesionist al cash-flow ulu i companiilor și al
portofoliilor de titluri;
oportunitatea realizării de profit în ambele direcți i de mișcare a prețurilor –
se poate vinde un activ pe piața futures fără a fi nevoie de cumpărarea lui în
prealabil (se câștigă sau se pierde în urma diferențelor dint re prețul de
vânzare și cel de cumpărare);
gradul ridicat de standardizare al derivatelor – simplifică mecanismul de
tranzacționare și procesul de decontare. Toate elementele contra ctului sunt
standardizate (marimea contractului, scadența, pasul de cotare, m odalitatea
de lichidare, nivelul garanțiilor). Singurul elemen t negociabil este prețul.

Dacă efectul de levier este unul din principale le avantaje ale tranzacționării
produselor derivate, în același timp el reprezintă și un risc major, putând conduce la
pierderi substanțiale într-un interval de timp scurt. Sumele p ierdute sunt potențial
nelimitate și pot depăși depozitul inițial plasat î n contul de tranzacționare deschis la
SSIF. Acest fapt se datorează în principal efectulu i de levier care permite, prin
intermediul unei sume mici de bani, accesul la acti ve suport cu valoare de câteva ori
mai mare. Deși datorită efectului de levier tranzac ționarea poate avea ca rezultat
profituri substanțiale în perioade foarte scurte, s e poate solda de asemenea cu
pierderi importante și imediate. Ca și în cazul inv estițiilor în alte instrumente
financiare, nimeni nu poate garanta câștiguri sig ure în urma tranzacțiilor cu
instrumente derivate.
Câștigurile/pierderile investitorului sunt creditate/debita te în timp real, astfel încât
evoluția nefavorabilă a cursului poate conduce la necesitatea suplimentării
fondurilor din contul de marjă, în caz contrar pozițiile deschise putâ nd fi lichidate
forțat de broker.
Un alt risc îl constituie imposibilitatea închideri i pozițiilor, în cazul suspendării de la
tranzacționare a activului suport sau în cazul în c are piața pe care s-au deschis
pozițiile respective este una fără lichiditate, inv estitorul negăsind contrapartidă
pentru realizarea tranzacțiilor de sens opus.
Lichiditatea scăzută a pieței poate să conducă și la un alt dezavantaj, respectiv
reducerea corelației dintre prețul instrumentului derivat și cot ația spot a activului
suport. În cazul instrumentelor derivate pe indici, aceste abateri de la relația normală cu
piața spot pot să apară o dată cu suspendarea de la tranz acționare a oricăruia din
activele componente ale indicelui respectiv.
Instrumentele financiare derivate atrag, prin avantajele oferite, trei tipuri de
investitori: hedgeri , speculatori și arbitrajori .
Hedging-ul constă în tranzacționarea instrumentelor financiare derivate î n scopul
reducerii sau eliminării riscului generat de fluctuația prețu lui activului suport (curs
valutar, rata dobânzii, acțiuni, alte mărfuri). În acest scop, tranzacționarea

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 85

Curs nr 10 – Riscuri și avantaje asociate instrumen telor financiare

instrumentelor derivate asigură un preț prestabilit pentru activele ce vor face
obiectul vânzării/cumpărării.
Cea mai folosită strategie este tranzacționarea speculativă, care are ca principiu
urmărirea tendințelor pieței, iar decizia pentru a intra în piață se ia în funcție de
datele fundamentale cele mai recente despre activul respecti v sau date de analiza
tehnica care indica o anumita tendință în viitorul imediat. Spre de osebire de piața
spot, deciziile în piața futures se iau pentru un o rizont imediat de timp, deoarece
susținerea unei poziții greșite în piață, poate imp lica un efort financiar important.
Arbitrajul reprezintă situația în care un operator are posibilitat ea de a obține câștig
fără a-și asuma vreun risc și fără a investi capita l. Operațiunile de arbitraj se bazează
pe exploatarea anomaliilor de preț pentru un produs tranzacționat simultan pe 2 piețe
de același tip (fie spot, fie futures) sau a difere nțelor dintre cotația spot și cea futures
pentru produsul respectiv. În general, aceste anoma lii apar destul de rar și se
corectează foarte rapid, întrucât foarte mulți traderi încearcă să profite de acestea la
diferențe (spreaduri) din ce în ce mai mici, până în momentul în care prețurile de pe
cele 2 piețe se egalizează.
În baza celor expuse mai sus, regulamentele BNR prevăd ca înainte de a se angaja în
tranzacții cu instrumente financiare derivate, bănc ile și celelalte instituții de credit trebuie
să se asigure că:
1. potrivit cadrului legal și de reglementare, c ontrapartidele au
capacitatea de a se angaja în astfel de tranzacții;
2. obligațiile contrapartidei care apar din tranzacții cu instrum ente
financiare derivate și drepturile lor asupra oricăr or garanții reale
primite de la o contrapartidă, pot fi îndeplinite;
3. s-au întocmit în mod corespunzător și sunt posibil de p us în aplicare
din punct de vedere legal, contractelor de compens are a creanțelor și
obligațiilor reciproce decurgând din operațiuni cu instrumente având
la bază cursul de schimb și rata dobânzii.
Test de autoevaluare 10.1. Selectați răspunsurile incorecte:
1. Avantajele tranzacționării pe piața futures pot fi sintetizate dupa cum urmează:
a) investiții mari
b) amplificarea efectului investitiei (efectul de l evier)
c) reducerea sau majorarea riscurilor
d) oportunitatea realizării de profit în ambele direcț ii de mișcare a prețurilor
e) gradul ridicat de standardizare al derivatelor

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 86

Curs nr 10 – Riscuri și avantaje asociate instrumen telor financiare

Ce sunt instrumentele financiare derivate?
În loc de Precizați caracteristicile contractelor F utures.
rezumat Precizați caracteristicile contractelor Opt ions.
Ce tipuri de tranzacții cu instrumente financiare d erivate cunoașteți?

Lucrare de verificare Curs nr. 10
Prezentați avantaje și riscuri ale tranzacționării instrumentelor financiare
derivate

Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 10.1 a, c

Bibliografie Curs nr. 10
[1] Dobre E., Noi dimensiuni în gestiunea și contabilitatea titlurilor de valoare ,
Editura InfoMega, 2005
[2] Dobre E. , Evoluții conceptuale privind instrumentele financiare, Revista
CAFR, audit FINANCIAR nr. 5/2007
[3] Dobre E., Titluri de valoare și instrumente financiare- identi ficare și tratament
contabil, Revista CAFR, audit FINANCIAR nr. 6-7/2007
[4] Dobre E., Tipurile de tranzacții efectuate pe piața de capit al cu instrumente
financiare , Revista CAFR, audit FINANCIAR nr. 8/2007
[5] Hull, John C., Options, futures and other derivatives , Englewood Cliffs,
Prentice Hall, 2000

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 87

Curs nr 11 – Administrarea riscului de lichiditate

Cursul Nr. 11

ADMINISTRAREA RISCULUI DE LICHIDITATE

Cuprins Pagina
Obiectivele CursuluiNr. 11 89
11. 1 Politici și proceduri de administrare a riscului de li chiditate și insolvabilitate 89
11.2 Studiu de caz: Managementul riscului de lichiditate la Banca Transilvania 94
Lucrare de verificare CursNr. 11 97
Răspunsuri și comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 97
Bibliografie CursNr. 11 98

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 88

Curs nr 11 – Administrarea riscului de lichiditate

OBIECTIVELE Cursului nr. 11
Principalele obiective ale Cursului Nr. 11 sunt:
• Înțelegerea conceptului de lichiditate bancară și de p oziție monetară
• Recunoașterea componentelor poziției monetare
• Caracterizarea riscului de lichiditate și a riscului de insolvabilitate
• Însușirea instrumentelor de politică monetară a Băncii Naționale a României
11.1 Politici și proceduri de administrare a riscu lui de lichiditate și
insolvabilitate
Băncile și celelalte instituții de credit trebuie să î și dezvolte strategia în domeniul
administrării lichidității, care trebuie să includă și o componentă a administrării
zilnice a acesteia. Lichiditatea este proprietatea generală activelor ce exprimă
capacitatea acestora de a fi transformate rapid și cu o che ltuială minimă în monedă
lichidă (numerar sau disponibil în contul curent). Lichiditatea bancară se referă la
gestiunea pasivelor și activelor bancare care au gr ade diferite de lichiditate și
exprimă capacitatea băncii de a-și finanța operațiunile curent e. Riscul de lichiditate
Poziție poate apărea nu numai din incapacitatea activelor b ancare de a se transforma în
monetară monedă lichidă dar și din estimarea incorectă a nev oilor de lichiditate.

Sarcina gestiunii bancare este de a adapta permanen t lichiditatea curentă aferentă
Lichiditate activelor bancare la lichiditatea necesară plăților exigibile. Pe termen lung, deținerea
de active lichide prea mari față de nevoile de lich iditate, poate afecta rentabilitatea
băncii. Pe de altă parte, prea puține lichidități p ot crea probleme de insolvență,
Rezerve insolvabilitate și faliment. Lichiditatea adecvată fiecărei bănci din sistem este
minime importantă și pentru riscul sistemic datorită ușuri nței de propagare a acestuia prin
obligatorii sistemul de plăți interbancar. Gestiunea lichidită ții bancare se realizează prin
indicatorul poziția monetară care reprezintă valoarea la un moment dat a tuturor
activelor bancare lichide. Componentele poziției monetare sunt: (1) numerarul aflat
Sistemul de în posesia băncii la ghișee și în tezaur (monede me talice și bancnote); (2)
rating disponibilul în contul de rezervă de la banca centr ală (rezervele minime obligatorii
bancar si de impuse ca măsură prudențială de către banca central ă, inclusiv în România); (3)
avertizare disponibilul în conturi curente la alte bănci sub forma depozitelor la vedere pe care
C.A.M.P.L. băncile mai mici le constituie la bănci partenere (mai mari) pentru care beneficiază
de servicii bancare precum: participarea la c redite sindicalizate, tranzacții
internaționale de fuziune sau preluare, consultanță și asistență în efectuarea unor
plasamente; (4) sume de încasat de la alte bănci aflate în tranzit sau în curs de
decontare în sistemul bancar. Acestea din urmă reprezintă valoarea instrumentelor
de plată (cecuri, bilete la ordin, cambii) depuse de bancă la băncile corespondente
spre încasare sau depuse la banca centrală pentru a obține credit. Nici una din
componente nu aduce băncii venituri, cu excepția, e ventual, a rezervelor minime

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 89

Curs nr 11 – Administrarea ri scului de lichiditate

obligatorii la care se poate bonifica dobândă atunc i când rata inflației este mare ca în
României. În condițiile în care obiectivul gestiu nii bancare este maximizarea
rentabilității, atunci valoarea activelor lichide trebuie minimizată . Minimizarea
optimă este cea făcută în următoarea ordine: sume de încasa t în tranzit, depozite la
vedere la alte bănci, numerarul deținut, rezervele la banca centrală. Gestiunea poziției
monetare presupune asigurarea încadrării în nivelul minim al rezervelor obligatorii și
adecvarea permanentă a valorii activelor lichide la nevoia de lichiditate. În sistemul
bancar românesc se aplică norme de lichiditate bancară prin care se impune limita
minimă a indicatorului de lichiditate la valoarea 1 . Indicatorul de lichiditate se
calculează ca raport între lichiditatea efectivă (disp onibilă) și lichiditatea necesară
pe fiecare bandă de scadență (sub 1 lună, sub 3 lun i, sub 6 luni, sub 12 luni, peste 12
luni). Băncile sunt obligate să mențină indicatorul de li chiditate cel puțin la valoarea
1. În cazul înregistrării unui excedent de lichidit ate în oricare dintre benzile de
scadență, cu excepția ultimei benzi, acesta se va ad ăuga la nivelul lichidității efective
aferent benzii de scadență următoare. Lichidit atea efectivă se determină prin
însumarea pe fiecare bandă de scadență a activelor bilanțiere și a angajamentelor
primite evidențiate în afara bilanțului. Lichiditate a necesară se determină prin
însumarea pe fiecare bandă de scadență a obligațiilor bi lanțiere și a angajamentelor
date/ acordate evidențiate în afara bilanțului. I nstituțiile de credit trebuie să își
dezvolte strategia în domeniul administrării lichidității, care trebuie să includă și o
componentă a administrării zilnice a acesteia. Polit icile instituțiilor de credit privind
administrarea lichidității se referă la următoarele :
a) componența activelor , prin prisma lichidității și a capacității acestor a de a fi
tranzacționate pe piață, a pasivelor, precum și a e lementelor din afara bilanțului;
b) modul de administrare a lichidității pe principalele valute cu care operea ză atât la
nivel individual, cât și la nivel agregat;
c) utilizarea anumitor instrumente financiare , cum ar fi instrumentele financiare
derivate.
Instituțiile de credit dispun de proceduri de evalu are și monitorizare a poziției
lichidității, stabilite pe baza analizei fluxurilor de numerar viitoare, determinate în
funcție de evoluțiile viitoare ale elementelor de a ctiv, de pasiv și din afara bilanțului .
Fluxurile de numerar viitoare sunt distribuite pe b enzi de scadențe. Instituțiile de
credit calculează indicatori de lichiditate, pentru care există limite. O problemă
importantă ce se stabilește este perioada în raport cu care se determină poziția
lichidității, precum și frecvența de determinare a acesteia, în funcție de natura
activității. Se determină poziția lichidității pe b aza unor scenarii care să țină cont atât
de factori interni (specifici instituțiilor de credit), cât ș i de factori externi (legați de
evoluțiile pieței).

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 90

Curs nr 11 – Administrarea riscului de lichiditate

Este necesar să se revizuiască periodic scena riile utilizate în administrarea
lichidității, pentru a determina dacă acestea continuă să fie valabile. În acest scop,
instituțiile de credit vor lua următoarele măsuri:
a) determinarea nivelului activelor potențiale (de exemplu: active ajunse la
scadență ce ar putea fi reînnoite, cereri de noi credite c e ar putea fi aprobate, trageri din
angajamente de finanțare date de instituții de credit, ce ar pute a fi efectuate);
b) determinarea capacității de tranzacționare pe piață a activelor;
c) determinarea evoluției elementelor de pasiv bilanțiere în condiții normale de
desfășurare a activității (de exemplu: nivelul reînn oirii depozitelor și a altor elemente de
pasiv, scadența efectivă a depozitelor la vedere sa u a conturilor de economii,
creșterea înregistrată în legătură cu noile depozit e, monedă electronică emisă și
vândută), precum și în condiții de criză (de exemplu, probabilita tea de rămânere la
dispoziția instituției de credit a surselor de fina nțare);
d) determinarea evoluției elementelor din afara bilanțului , inclusiv a pozițiilor
rezultate din operațiuni cu instrumente financiare derivate.
Instituțiile de credit trebuie să mențină relații s tabile cu furnizorii surselor de
finanțare, să asigure o diversificare corespunzătoa re a acestor surse prin evitarea
concentrărilor în domeniul finanțării.
În vederea implementării strategiei instituției de credit privind administrarea
lichidității în condiții de criză, instituțiile de credit trebuie să dispună de planuri
alternative și de proceduri de remediere . Un plan alternativ în condiții de criză
presupune cel puțin: a) existența unor fluxuri de informații oportune și neîntrerupte
care să permită conducerii luarea unor decizii rapi de; b) luarea de măsuri pentru
modificarea evoluției elementelor de activ și de pa siv; c) menținerea relațiilor cu
furnizorii surselor de finanțare ; d) orientarea către piețe alternative; e) apelarea la
facilitățile de credit avute la dispoziție și neutilizate .

Banca Națională a României duce o politică monetară susținută și în domeniul
lichidității sistemului bancar. Astfel, impune bănci lor constiturea de rezerve minime
obligatorii și exercită o supraveghere prudențială asupra defic itelor și excedentelor
înregistrate. Rezervele minime obligatorii (RMO) su nt reprezentate de disponibilități
bănești ale instituțiilor de credit, în lei și în v alută, păstrate în conturi deschise la
Banca Națională a României. Funcțiile principale al e mecanismului RMO constituite
în lei sunt cea de control monetar (aflată în strânsă corelație cu cea de gestionare a
lichidității de către BNR) și cea de stabilizare a ratelor dobânzilor de pe piața
monetară interbancară. Rolul major al RMO în valută este acela de a tempera
expansiunea creditului în valută. Principalele carac teristici ale acestui instrument de
politică monetară sunt:

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 91

Curs nr 11 – Administrarea riscului de lichiditate

• baza de calcul a RMO se determină ca nivel mediu zilnic (pe perioada de
observare) al soldurilor elementelor de pasiv în lei și în valută din bilanțurile
băncilor (cu excepția pasivelor interbancare, a obligațiilor căt re BNR și a
capitalurilor proprii);
• perioada de observare și cea de aplicare au durata de o lună, fiind succesi ve
(prima dintre ele reprezentând intervalul cuprins î ntre data de 24 a lunii
precedente și data de 23 a lunii curente);
• ratele RMO pot fi diferențiate atât în funcție de moneda de constituire, c ât și
în funcție de scadența reziduală a elementelor incluse în baza de calc ul (mai
mică sau mai mare de 2 ani);
• RMO se constituie ca nivel mediu zilnic al dispon ibilităților menținute pe
parcursul perioadei de aplicare în conturile deschi se la BNR;
• deficitului de rezerve i se aplică o dobândă pena lizatoare, iar abaterile
repetate se sancționează prin avertisment, ame nzi sau prin limitarea
operațiunilor instituției de credit.
Ratele rezervelor minime obligatorii (RMO) în perio ada actuală
Rata RMO (%)
în vigoare în vigoare
Elemente ale bazei de calcul lei începând cu: valut ă începând cu:
Pasive cu scadență reziduală mai
mica de 2 ani de la finele
perioadei de observare 15 24 iul. 2009 25 24 noi. 2 009
cu clauză de
rambursare,
transferare,
Pasive cu
scadență
reziduală retragere
anticipată 15
24 iul. 2009 25 24 noi. 2009
mai mare de fără clauză de
2 ani de la rambursare,
finele transferare,
perioadei de retragere
observare anticipată 0 24 aug. 2002 0 24 mai 2009
Împrumuturi nerambursabile 0 24 aug. 2002 0 24 aug. 2002

Ratele dobânzii bonificate la RMO

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 92

Curs nr 11 – Administrarea riscului de lichi ditate

Rata dobânzii
bonificate în vigoare începând
Moneda de constituire %p.a. cu:
RMO constituite în lei 2,89 24 ian. 2010
RMO constituite în EUR 1,27 24 dec. 2009
valută
USD 1,19 24 ian. 2010

Ratele dobânzilor penalizatoare pentru deficitele d e RMO
Rata dobânzii
penalizatoare în vigoare
Moneda de constituire %p.a. începând cu:
RMO constituite în lei 16,50 24 febr. 2010
RMO constituite în EUR 13,50 24 ian. 2010
valută
USD 13,50 24 ian. 2010
Riscul insolvabilității este consecința lipsei de l ichiditate iar limita acceptabilă
arata pana la ce valoare poate scade valoarea fondu rilor proprii ale băncii înainte
ca poziția creditorilor ei sa fie pusă in pericol. Gestiunea acestui risc tine de
mărimea fondurilor proprii ale băncii, deoarece, indiferent de eficacitatea acțiunilor
intreprinse pentru a gestiona riscurile, apariția p ierderilor este oricând posibila,
rezultând necesitatea creșterii permanente a f ondurilor proprii. Identificarea,
cuantificarea si monitorizarea riscului de insolvabilita te în sistemul bancar național
a constituit o permanentă preocupare a BNR. Astfel, au fost emise spre aplicare o
serie de norme precum: Norma nr.8/1999 privind limi tarea riscului de credit al
băncilor, Norma nr.7/1999 privind fondurile pr oprii ale băncilor. Pentru
identificarea, cuantificarea si monitorizarea riscului de insol vabilitate funcționează
Sistemul de rating bancar si de avertizare C .A.M.P.L. instituit de Direcția
Supraveghere din Banca Naționala a României, unde: C: adecvarea capitalului; A:
calitatea activelor; M: management; P: profitabilit ate;L: lichiditate. Un alt
instrument de supraveghere prudențială de către BNR este Cent rala Incidentelor de Plăți
(CIP) este un centru de intermediere care gestionea ză informația specifică
incidentelor de plăți atât din punct de vedere bancar (tragere a în descoperit de cont) cât
și din punct de vedere social (pierdere/furt/distrugere).

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 93

Curs nr 11 – Administrarea riscului de lichiditate

Test de autoevaluare 11.1.
1. Alegeți afirmațiile incorecte:
a). Lichiditatea este proprietatea generală activelor ce exprimă ca pacitatea acestora de a
fi transformate rapid și cu o cheltuială minimă în monedă lichidă
b) Lichiditatea bancară se referă la exploatarea pasivelor și activelor ba ncare care au
grade diferite de lichiditate și exprimă incapacitatea băncii de a-și finanța
operațiunile curente
c) Riscul de lichiditate poate apărea nu numai din incapacitatea activelor banca re de
a se transforma în monedă lichidă dar și din estima rea incorectă a nevoilor de
lichiditate.
2. Identificarea, cuantificarea si monitorizarea r iscului de insolvabilitate realizează
prin Sistemul de rating bancar si de avertizare C.A .M.P.L. Explicați abrevierea.

11.2. Studiu de caz: Managementul riscului de lichi ditate la Banca Transilvania
Din studiul rapoartelor anuale ale Băncii Transilva nia pe anul 2004 și pe anul 2007,
se poate constata că în acest interval de aplicare a reglementărilor BNR privind
administrarea riscurilor semnificative, manageme ntul riscurilor bancare s-a
îmbunătățit substanțial. Astfel, riscul de lichiditate este reflectat cu mai multă
acuratețe și mai pe larg Raportul anual : BTR2007 d ecât în Raportul anual: BTR
2004. Cauzele pot fi identificate în tabloul de ana liză în oglindă a datelor privind
managementul riscurilor, publicate prin situațiile financiare anuale.
Date privind managementul
riscurilor prezentate în
situațiile financiare –
Raport Anual BTR 2004
Controlul și managementul
riscului Felul în care Banca
Transilvania gestionează
structurile de management și
control al riscului arată un
angajament serios din partea
băncii de a implementa cele
mai bune practici din
domeniu și de asemenea în
conformitate cu normele și
standardele BNR. Entitatea
pentru identificare, evaluare
și control a riscului în cadrul Date privind managementul riscurilor prezentate în
situațiile financiare – Raport Anual BTR 2007

Controlul și managementul riscului
Evoluția mediului economic internațional în anul
2007 a fost marcat de evenimente care au avut un
impact destabilizator asupra băncilor și piețelor de
capital, începând cu criza din Statele Unite a
creditelor ipotecare. În acest context,
managementul riscului a devenit o problemă de
importanță majoră pentru instituțiile financiare ,
fiecare din băncile implicate încearcă să
implementeze metode compensatorii, pentru a
acoperi posibilele pierderi. Deși sistemul bancar d in
România nu a fost direct expus crizei creditelor
ipotecare, a experimentat efecte adverse: corecți i

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 94

Curs nr 11 – Administrarea riscului de lichiditate

Băncii Transilvania este
Departamentul de
Management a Riscului , ale
cărui principii de
implementare a
managementului riscului
sunt stabilite în normele
privind controlul și
managementului riscului .
Departamentul de Analiza a
Riscului de Credit
Corporativ – Riscul de credit
este cel mai important risc la
care sunt expuse băncile.
Scopul este de a menține
acest risc la cele mai mici
nivele posibile, pentru a
asigura venituri adecvate. O
importanță majoră în acest
domeniu a fost instruirea
continuă a analiștilor de
credit și introducerea unor
norme clare și detaliate de
evaluare a riscului care
cuprind o recomandare a
membrilor Departamentului
de Credit. Fiecare credit este
discutat în parte cu
Directorul Managementului
Riscului și analistul de risc al
creditului, scopul fiind acela
de a trece peste riscul de
lichiditate , până la a analiza
efectelor competiției,
riscurile legate de
management, a afacerii ca un
întreg, riscurilor colaterale,
riscurilor legat de un grup
(dacă este cazul). Un alt
succes este crearea unor baze
de date interne care țin cont
de toate aplicațiile de credit
ajunse la scadență, timpul
necesar pentru aprobarea
împrumutului, condițiile
speciale și datele de evaluare

ale pieței de capital , larg răspândite și fluctu ații
ale ratei de schimb. În acest context, combinând
evoluțiile pieței în general cu evoluția rapidă a
Băncii Transilvania în ultimii ani, banca trebuie să
facă față unor creșteri ale riscului. De ace ea,
activitatea de identificare, de monitorizare și d e
control a riscurilor continuă să prezinte o
importanță majoră pentru managementul bancar.
Tipurile de risc -Banca Transilvania împarte
procesele de monitorizare și control asociate cu
managementul riscului în următoarele categorii
principale :
/G0 Riscul de credit
/G0 Riscul de piață
/G0 Riscul de lichiditate
/G0 Riscul operațional
Principiile managementului riscului în cadrul
Bancii Transilvania sunt :
/G0 Stabilitatea financiară a Băncii Transilvania
prin minimizarea potențialelor efecte
adverse a diferitelor riscuri de capital sau de
venit.
/G0 Independența managementului riscurilor și a
departamentelor legale, care asigură
împărțirea corectă a sarcinilor.
/G0 Un portofoliu diversificat de produse
bancare pentru a evita concentrarea pe un
anumit segment
/G0 Vederea de ansamblu a riscurilor cărora
banca trebuie să le facă față
Riscul de lichiditate provine în anul 2007, în
general din cauza activităților de finanțare a
Grupului și cea a managementului activelor și
pasivelor. Include atât riscul de a obține fonduril e
necesare în vederea îndeplinirii angajamentelor, fie
cu imposibilitatea vânzării unui activ financiar în
timp scurt la un preț cât mai apropiat de valoarea
justă a activului. Grupul are acces la diferite baz e
de finanțare. Fondurile sunt strânse prin folosirea
unei game variate de instrumente din care fac parte
depozitele, împrumuturile, obligațiunile emise și o
parte din capital. Acestea asigură o mare
flexibilitate a fondurilor, limitează dependența față
de o singură sursă și în general micșorează costul

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 95

Curs nr 11 – Administrarea riscului de lichiditate

specifice.
Departamentul de Inspecție
a Riscurilor
Banca Transilvania are 2
echipe de inspectori care
îndeplinesc misiuni pentru
fiecare departament de-a
lungul unui an, asigurând
acoperirea întregii rețele a
băncii .
Scopul departamentului este
de a monitoriza și controla
riscurile de credit, în
conformitate cu Norma nr.
17/2003, dar și acela de a da
informații despre credit și
adoptarea normelor interne.
Scopul este de asemenea de
a susține sucursalele prin a le
arăta cum să își mențină
profilul riscurilor la un nivel
scăzut și să ajute să își
corecteze deficiențele cât
mai devreme posibil..

creării fondurilor. Grupul se străduiește să mențină
balanța dintre continuitatea resurselor și
flexibilitatea acestora prin intermediul pasivelor cu
diferite scadențe. Urmând normele și recomandările
Băncii Naționale a României, în noiembrie 2007
Banca Transilvania a implementat cu succes
alocarea capitalului în concordanță cu cereril e
Acordului Basel II. Diferite oferte au fost analizate
în ceea ce privește prima alocare de capit al
conform cerințelor Acordului Basel II, dar după o
analiză atentă a avantajelor și dezavantajelor ,
Banca Transilvania o optat pentru o elaborare a
unui soft-ware intern. Departamentul de
Management a Riscului are ca structuri:
/G0 Analiza Riscului de Credit a
Corporațiilor
/G0 Departamentul de Inspecție a Riscului
/G0 Departamentul de Revizuire și
Monitorizare
/G0 Departamentul Riscului Operațional
Din cele de mai sus rezultă că în 2007 apar prezentate în situațiile financi are mult
mai multe date privind managementul riscurilor și în sp ecial riscul de lichiditate.
Riscul de lichiditate se poate identifica și evalua prin compararea activelor și
pasivelor bancare pe benzi de scadență de 1 lună, 3 luni, 6 luni, 1 an, 5 ani. Concluzia
studiului prezentat este aceea că băncile românești deși nu au experiență îndelungată
în managementul riscurilor în general, au o atentă preocupare și o îndelungată
experiență în gestiunea lichidității , grație literaturii de specialitate dar și
supravegherii prudențiale exercitate de BNR. Se pare însă că în ult imii ani, băncile
autohtone au înregistrat evoluții pozitive privind conceptele și bunele practici
occidentale de management al riscurilor, în contextul în care criza financiară actuală
are la bază lipsa de lichiditate înregistrată urmare crizei cre ditelor ipotecare
americane.

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 96

Curs nr 11 – Administrarea riscului de lichiditate

Test de autoevaluare 11.2.
Care sunt departamentele de management al riscurilor ce funcționează în cadrul
Băncii Transilvania?
a) Departamentul de Inspecție a Riscurilor
b) Departamentul de Analiza a Riscului de Credit Corp orativ
c) Departamentul de Management a Riscului,
Alegeți răspunsurile corecte .
Ce structuri are Departamentul de Management a Riscului la Banca Tra nsilvania?
a) Analiza Riscului de Credit a Corporațiilor
b) Departamentul de Inspecție a Riscului
c) Departamentul de Revizuire și Monitorizare
d) Departamentul Riscului Operațional
Alegeți răspunsurile corecte .

Definiți poziția monetară.
Care este strategia instituției de credit privind a dministrarea lichidității în condiții de
În loc de criză?
rezumat Care sunt politicile și procedurile instituțiilor de credit privind administrarea
lichidității?
Ce sunt rezervele minime obligatorii?
Lucrare de verificare Curs nr. 11
Explicați rolul rezervelor minime obligatorii în pr evenirea riscului de lichiditate

Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 11.1 1b ; 2 C:capital adecvat A: calitatea activelor M: management P:
profitabilitate L: lichiditate
Răspuns 11.2. 1 a,b,c ; 2 a,b,c,d

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 97

Curs nr 11 – Administrarea riscului de lichiditate

Bibliografie Curs nr. 11

[1] Normele Băncii Naționale a României nr. 17/2003 privind organizarea și
controlul intern al activității instituțiilor de credit, administrarea riscurilor
semnificative și organizarea și desfășurarea activi tății de audit intern, M. Of. Nr.
47/ian 2004
[2] Regulament BNR nr 18 /2009 privind cadrul de ad ministrare a activității
instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a a decvării capitalului la riscuri și
condițiile de externalizare a activităților , M. Of . Nr. 630/sept 2009
[3] Norma BNR nr. 1 din 9 apr. 2001 publicată în M. Of. n r. 201 din 20 apr. 2001
[4] Regulament BNR nr. 6 /2002 privind regimul rez ervelor minime obligatorii M.
Of.566/aug 2002
[5] Rapoarte anuale Banca Transilvania 2004, 2007 [6]
www.bnr.ro

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 98

Curs nr 12 – Administrarea riscului operațional

Cursul Nr. 12

ADMINISTRAREA RISCULUI OPERAȚIONAL

Cuprins Pagina
Obiectivele CursuluiNr. 12 99
12.1 Riscul operațional și riscul activităților exte rnalizate 99
Lucrare de verificare CursNr. 12 103
Răspunsuri și comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 103
Bibliografie CursNr. 12 104

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 99

Curs nr 12 – Administrarea riscului operațional

OBIECTIVELE Cursului nr. 12
Principalele obiective ale Cursului Nr. 12 sunt:
• Înțelegerea noțiunii de risc operațional
• Recunoașterea procedurilor de administrare a riscu lui operațional

12.1. Riscul operațional și riscurile asociate
Fiecare instituție de credit trebuie să definească riscul operațional pentru necesități
interne. Politicile de administrare a riscului oper ațional, au în vedere tipuri de
evenimente generatoare ale unui astfel de risc, și anume:
a) frauda internă (de exemplu: raportarea cu rea-credință a pozițiil or, furtul,
încheierea de către salariați de tranzacții în cont propriu);

Risc
operational

Frauda

Risc legal

Risc
reputațional

Riscul
activităților
externalizate b) frauda externă (de exemplu: tâlhăria, falsificarea, spargerea unor coduri
aferente sistemelor informatice);
c) condițiile aferente efectuării angajărilor de personal și siguranța locului de
muncă (de exemplu: cererile compensatorii ale personalului, ne respectarea normelor
de protecție a muncii, promovarea unor practici dis criminatorii);
d) practici defectuoase legate de clientelă, produse ș i activități (de exemplu:
utilizarea necorespunzătoare a informațiilor confid ențiale deținute în legătură cu
clientela, spălarea banilor, vânzarea unor produse neautorizate, fol osirea greșită de
către clienți a produselor și serviciilor aferente siste mului "electronic banking");
e) punerea în pericol a activelor corporale (de exemplu: acte de terorism sau
vandalism, incendii, cutremure);
f) întreruperea activității și funcționarea defectuoas ă a sistemelor (de exemplu:
defecțiuni ale componentelor hardware și softw are, probleme legate de
telecomunicații, proiectarea, implementarea și întreținerea defectuoasă a sistemului
"electronic banking");
g) tratamentul aplicat clienților și contraparti delor comerciale , precum și
procesarea defectuoasă a datelor legate de aceștia (de exem plu: înregistrarea eronată a
datelor de intrare, administrarea defectuoasă a gar anțiilor reale, documentația
legală incompletă, accesul neautorizat la conturile clien ților, litigii);
h) securitatea sistemului "electronic banking" (de exemplu: angajamente ale
instituției de credit rezultate în mod fraudu los prin contrafacerea monedei
electronice sau înregistrarea unor pierderi ori a u nor angajamente suplimentare de

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 100

Curs nr 12 – Administrarea riscului operațional

către clienți în cazul unui acces defectuos în cadr ul sistemului).
În scopul identificării și evaluării riscului opera țional, instituțiile de credit trebuie să ia
cel puțin următoarele măsuri :
1) evaluarea operațiunilor și activităților în vederea determinării celor vulnerabile la
riscul operațional;
2) stabilirea unor indicatori cu ajutorul cărora să poată fi determinată poziția
instituției de credit afectate de riscul operațional (de exe mplu, număr de tranzacții
nefinalizate, frecvența și/sau gravitatea erorilor și omisiunil or, rata de fluctuație a
personalului, creșterea rapidă a activității), precum și a unor limite aferente acestora;
3) evaluarea permanentă a expunerilor la riscul operațional (de exemplu, pe baza
datelor istorice legate de înregistrarea de pierderi, an alizării unor scenarii diferite).
Băncile trebuie să aibă sisteme și capacitate operaț ională adecvate activităților cu
instrumente financiare derivate pe care acestea le desfășo ară. Procedurile pentru
administrarea riscului operațional sunt :
a) proceduri de evaluare;
b) proceduri de monitorizare;
c) proceduri de reducere a riscului fie pe plan inter n (prin corectarea la timp a
erorilor constatate și prin introducerea unor tehno logii adecvate de procesare și
asigurare a securității informațiilor), fie prin tr ansferul riscului către alte domenii de
activitate.
Instituțiile de credit trebuie să stabilească planu ri de reîncepere a activității și pentru
situații neprevăzute, care să ia în considerare diferite tip uri de scenarii, inclusiv în
condiții de criză.
Riscurile asociate riscului operațional sunt riscul juridic și reputațional și riscul
activităților externalizate
La evaluarea riscului juridic și a celui reputaționa l instituțiile de credit trebuie să ia
în considerare cadrul legal și de reglementare , inclusiv în domeniul social, precum
și orice alte elemente care le pot afecta activitat ea (de exemplu: publicitatea
negativă , conformă sau nu cu realitatea, făcută prac ticilor de afaceri și/sau
persoanelor legate de acestea, pierderea încrederii în soliditatea unei instituții de
credit, datorată încălcării grave a securității ace steia în urma unor atacuri interne sau
externe asupra sistemului informațional, întâmpinar ea de către clienți a unor
probleme în utilizarea anumitor produse, fără a ave a suficiente informații despre

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 101

Curs nr 12 – Administrarea riscului operațional

acestea și fără a cunoaște procedurile de remediere a problemelor respective,
necunoașterea clară a drepturilor și obligațiilor p ărților unei tranzacții de tip
"electronic banking", inclusiv cu monedă electronic ă). Pentru reducea riscului
juridic și reputațional, instituțiile de credit pot dezvolta programe de educare a
clienților pentru utilizarea noilor produse și servicii, pentru cunoașterea
comisioanelor aferente acestora, pentru semnalarea problemelo r ce pot apărea și a
modalităților de soluționare a acestora.
Legat de riscurile activităților externalizate , instituțiile de credit trebuie să dispună
de politici privind externalizarea activităților au xiliare sau conexe în raport cu
activitățile principale precum și de proceduri de administra re a riscurilor asociate
activităților externalizate, respectiv a riscului j uridic, a riscului reputațional și a
riscului operațional. Acestea din urmă, se pot refe ri la următoarele: a) luarea
deciziilor privind externalizarea unor noi activități sau modific area celor existente;
b) selectarea și evaluarea societăților prestatoare de servicii auxiliare sau conexe în
legătură cu aspecte cum ar fi: solvabilitatea, reputația, f amiliarizarea cu specificul
sectorului instituțiilor de credit, calitatea servi ciilor prestate, organizarea activității și
controlul intern, existența unui personal competent, existența unui plan alternativ de
redresare a activității, asigurarea confidențialității infor mației, în special în cazul
celei legate de instrumentele de plată electronică; c) monitorizarea modului în care
societățile prestatoare de servicii auxiliare sau conexe desfășoară activitățile
externalizate; d) elaborarea de planuri alternative și stabilirea co sturilor și resurselor
necesare pentru schimbarea societăților prestatoare de servicii auxiliare sau conexe.
Instituțiile de credit nu pot externaliza următoa rele activități: a) activitățile
principale pentru care au autorizare BNR; b) activitatea de audit intern , în condițiile
în care furnizorul extern de servicii în domeniul auditului intern are și calitatea de
auditor financiar al instituției de credit în cauză; c) organizarea și ținerea
contabilității , în condițiile în care între persoanele cărora le- ar fi externalizată
activitatea de ținere a contabilității și auditorul financiar există legături ce afectează
independența acestuia în exercitarea mandatului; d) organizarea și desfășurarea
activității juridice curente , în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 514/200 3 privind
organizarea și exercitarea profesiei de consilier j uridic; e) orice alte activități care în
urma externalizării nu mai pot fi controlate și desfășurate în conformitate cu regulile unei
practici bancare prudente și sănătoase.

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 102

Curs nr 12 – Administrarea riscului operațional

Test de autoevaluare 12.1. Alegeți răspunsurile corecte dintre variantele de mai
jos:
1. Procedurile pentru administrarea riscului opera țional sunt:
a) proceduri de exploatare;
b) proceduri de monitorizare;
c) proceduri de reducere a riscului fie pe plan intern, fie prin tr ansferul riscului
către alte domenii de activitate.
2. Instituțiile de credit nu pot externaliza următoarele act ivități:

a) activitățile auxiliare ;
b) activitatea de audit intern , în condițiile în care furnizorul extern de servicii în
domeniul auditului intern are și calitatea de auditor financiar al instituției de credit
în cauză;
c) organizarea și desfășurarea activității juridice curent e
d) orice alte activități care în urma externalizării nu mai pot fi controlate și
desfășurate în conformitate cu regulile unei practi ci bancare prudente și sănătoase.:

În loc de
rezumat

Care sunt măsurile de identificare și evaluare a ri scului operațional?
Descrieți procedurile pentru administrarea riscului operațional.
Ce activități din cadrul instituțiilor de credit nu se pot externaliza?
Lucrare de verificare Curs nr. 12
Riscul operațional și riscurile asociate

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 103

Curs nr 12 – Administrarea riscului operațional

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Răspuns 12.1
1. b,c
2. b,c,d

Bibliografie Curs nr. 12
[1] Normele Băncii Naționale a României nr. 17/2003 privind organizarea și
controlul intern al activității instituțiilor de credit, administrarea riscurilor
semnificative și organizarea și desfășurarea activi tății de audit intern, M. Of. Nr.
47/ian 2004
[2] Regulament BNR nr 18 /2009 privind cadrul de ad ministrare a activității
instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a a decvării capitalului la riscuri și
condițiile de externalizare a activităților , M. Of . Nr. 630/sept 2009
[3] www.bnr.ro

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 104

Curs nr 13 – Auditul intern în instituțiile de cre dit

Cursul Nr. 13

AUDITUL INTERN IN INSTITUȚIILE DE CREDIT

Cuprins Pagina
Obiectivele Cursului Nr. 13 106
13. 1 Locul și rolul auditului intern în cadrul or ganizațional 106
13.2 Organizarea și desfășurarea activității de audit intern în instituțiile de credit 109
Lucrare de verificare Curs Nr. 13 116
Răspunsuri și comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 116
Bibliografie CursNr. 13 116

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 105

Curs nr 13 – Auditul intern în instituțiile de cre dit

OBIECTIVELE Cursului nr. 13
Principalele obiective ale Cursului Nr. 13 sunt:
• Înțelegerea conceptului de audit intern
• Familiarizarea cu locul și rolul auditului intern î n cadrul unei organizații
• Recunoașterea elementelor de bază ale activității de a udit intern în bănci și
alte instituții de credit
• Sublinierea elementelor specifice auditului intern b ancar

13.1 Locul și rolul auditului intern în cadrul orga nizațional
O componentă importantă a sistemelor proprii de con trol intern, impusă la nivel
global în ultimele decenii de regulile de guvernanță corpora tivă este auditul intern.
Această verigă de guvernanță corporativă a fost ext insă și în sectorul guvernamental
(public) datorită rolului său în îmbunătățirea proc eselor manageriale de conducere și
control.
În România, evoluțiile ultimului deceniu în acest domeniu sunt p rezente din punct
de vedere al reglementărilor. În același timp, prac tica a evoluat lent și caută încă
soluții de aplicare a cerințelor prevăzute de stand ardele internaționale. În cele ce
Audit intern

Servicii de
asigurare

Servicii de
consultanță

Calificare

Performanță

Implementare urmează vom prezenta locul și rolul auditului inter n în cadrul unei societăți
comerciale.
INSTUTUTULUI AUDITORILOR INTERNI (IIA) cu sediul in S UA, Altamota
Spring, Florida( www.theiia.org ), definește auditul intern ca fiind o activitate
independentă și obiectivă de asigurare și consultan ță/consiliere în ceea ce privește
gradul de control asupra operațiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătă ți operațiunile
și contribuie la adăugarea unui plus de valoare. Au ditul intern ajută această
organizație să își atingă obiectivele, evaluând pri ntr-o abordare sistematică și
metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control , și de guvernare a
organizației și făcând propuneri pentru a le consol ida eficacitatea.
Organizarea auditului intern- Societățile comerciale din România ale căror
situații financiare anuale sunt supuse auditului financiar, potrivi t legii, sau opțiunii
acționarilor, organizează activitatea de audit intern, fie într-un compartiment distinct în
structura organizatorică a entității economice, fie la opțiunea entității economice
activitatea poate fi externalizată pe baze contractuale.
Serviciile de audit intern sunt de asigurare și de consiliere. Serviciile de asigurare
au ca obiectiv evaluarea probelor pentru a oferi o opinie independentă sau concluzii
cu privire la un proces, un sistem sau alte subiect e. Forma și scopul misiunii de
asigurare se stabilesc de către auditorul intern. P ersoane implicate: persoana sau
grupul implicat direct în procesul, sistemul sau problema auditată ; persoana sau
grupul care face evaluarea – auditorul intern ; persoana sau grupul care folosește
evaluarea(utilizatorul serviciului de audit int ern – conducerea ). Asigurarea
reprezintă examinarea obiectiva a evidentei in scopul de a furniza o
evaluare(apreciere) independenta asupra manag ementului riscului, asupra

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 106

Curs nr 13 – Auditul intern în instituțiile de cre dit

controlului intern sau asupra proceselor de guvernare/conducere. A uditul intern da
entitatii o asigurare in ceea ce priveste gradul de control asupra operatiunilor;
Serviciile de consultanță (în auditul public intern apare termenul de consiliere )care sunt
recomandări de formă realizate în general la cerere a specifică de misiune a unui client.
Forma și scopul misiunii de consultanță fac subiectul acordului c u clientul. Persoane
implicate: persoana sau grupul care oferă recomandarea- auditorul intern; persoana sau
grupul care caută și primește recomandarea- clientul misiuniic onducerea
Consultanța reprezintă servicii de audit intern, in afara servi ciilor de asigurare ale
auditului intern, prin care managementul este asistat (consultat/consiliat)
pentru atingerea obiectivelor sale. Natura si aria de aplicabilitate a consultantei
se stabileste cu clientul.
Standarde internaționale de Audit Intern sunt disponibile pe site-ul Institului
Auditorilor Interni din Florida SUA (www.theia.org ), pe site-ul Asociației
Auditorilor Interni din România (AAIR- filiala IIA- SUA www.aair.ro ) și pe site+ul
Camerei Auditorilor Financiari din România( www.cafr.ro ). Scopul standardelor
este de a:
-Delimita principiile de bază care reprezintă practi ca auditului intern
-Oferi un cadru pentru realizarea și promovarea unei game largi de activități care
să ducă la plus valoare prin calitate și cantitate
-Stabili bazele de evaluare a performanței auditulu i intern
-Se preocupa de îmbunătățirea proceselor și operațiunilor organizaționale (care
tinde spre calitatea totală a organizației).
Standardele profesionale de audit intern sunt următ oarele:
• 1xxx Standarde de calificare (Attribute Standards ) -se aplică tuturor
serviciilor de audit intern
• 2xxx Standarde de performanta /privind modul de lucru ( Performance
Standards )-se aplică tuturor serviciilor de audit intern
• Există un singur set de STD de calificare și perf ormanță
• Standarde de implementare -se aplică tipurilor specifice de misiuni:
asigurare și consultanță, se aplică în mod integr at cu SC si cu SP
• Există seturi multiple de STD de implementare: un set pentru fiecare tip
principal de activitate de audit intern: pentru activi tăți de asigurare (A) și
pentru activități de consultanță (C).
• Ex. 1130.A1-Auditorii interni trebuie să evite s ă evalueze anumite
operațiuni de care au fost responsabili în trecut
• Ex. 1130.C1- Auditorii interni pot oferi servicii de consultanță î n legătură
cu realizarea operațiunilor pentru care au fost responsabi li în trecut
1xxx Standardele de calificare (Attribute Standards )reprezintă caracteristicile
organizațiilor și părților (persoane sau grupuri) ce deruleaz ă/efectuează activități

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 107

Curs nr 13 – Auditul intern în instituțiile de cre dit

de audit intern
• 1000- Scop, autoritate, responsabilitati (Purpose, Authority,
Responsability)
• 1100-Independenta si obiectivitate ( Independence and Objectivity )
• 1200-Competenta si constiinciozitate profesion ala ( Proficiency & Due
Professional Care)
• 1300-Program de asigurare si imbunatatire a calit atii auditului intern
(Quality Assurance & Improvement )
Scopul,autoritatea și responsabilitățile auditului inter n trebuie să fie definite în
conformitate cu Standardele de audit intern, în mod oficial, într-un Regulament
propriu entității sau Norme proprii entității ( CARTA auditului intern ), și
care trebuie să fie aprobate de Consiliul de Admnistrație (Board of Directors).
Scopul si misiunile auditului intern imbracă 2 form e: Asigurare și Consultanța.
Standardul 1100-Independența și obiectivitate ( Independence and Objectivity ) se
referă la:
• 1110- Independența în cadrul entității (raportarea în cadrul entității tr ebuie
facută la un nivel care să nu afecteze independenț a)
• 1120- Obiectivitate individuală (atitudine imparțial ă și neinfluențată, evitarea
conflictelor de interese)
• 1130- Prejudicii aduse independenței și obiectiv ității (afectarea în fapt sau în
aparență) Evitarea evaluărilor asupra operațiun ilor de care au fost
responsabili chiar auditorii interni. Misiunile de asigurare trebuie să fie
supervizate. Serviciile de consultanță care ar afecta independența și
obiectivitatea trebuie raportate
2xxx Standardele de performanta (Performance Standards ) descriu natura
activităților de audit intern și furnizează criteri i de calitate pe baza cărora să poată
fi evaluată performanța acestor servicii
• 2000- Gestionarea activitatii de audit intern (Managing the Activity)
• 2100- Natura activitatii ( Nature of Work )
• 2200- Planificarea misiunii ( Engagement Planning )
• 2300- Realizarea misiunii ( Performing the Engagement )
• 2400- Comunicarea rezultatelor ( Communicating Results )
• 2500- Monitorizarea evolutiei ( Monitoring Progress )
• 2600- Soluționarea acceptării riscurilor de către manage ment
(Management’s Acceptance of Risks)

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 108

Curs nr 13 – Auditul intern în instituțiile de cre dit

Test de autoevaluare 13.1. Indicați răspunsurile incorecte:
Standardele profesionale de audit intern sunt:
a) Standarde de calificare ce se aplică tuturor servicii lor de audit intern;
b) Standarde de productivitate/privind modul de lu cru ce se aplică tuturor
serviciilor de audit intern
c) Standarde de implementare ce se aplică tipurilor s pecifice de misiuni: asigurare și
consultanță și în mod integrat.

13.2. Organizarea și desfășurarea activității de au dit intern în instituțiile de
credit
Obiectivul auditului intern bancar îl reprezintă îmbunătățirea activității
instituțiilor de credit. Auditul intern bancar reprezintă monitorizarea sistemului de
control intern și a evaluării gradului de adecvare a nivelului fondur ilor proprii în
funcție de riscurile la care instituțiile de credit sunt expuse, în vederea a sigurării
Audit intern unei evaluări independente a adecvări i politicilor și procedurilor stabilite și a
bancar modului în care acestea sunt respectate. Aud itul intern trebuie să acopere toate
activitățile instituțiilor de credit, inclusiv activitățile sediilor se cundare din țară și
din străinătate. Instituțiile de credit trebuie să își organizeze activitatea de audit
intern astfel încât aceasta să contribuie la înde plinirea obiectivelor lor, prin
Consultanță prezentarea unei abordări sistematice și discipli nate de evaluare și îmbunătățire a
eficienței sistemului de control intern, procesului de administrare a riscurilor și
proceselor de conducere din cadrul instituțiilor de credit, în cadrul unor angajamente
de audit sau, după caz, prin furnizarea unor servi cii de consultanță, potrivit statutului
Evaluare auditului intern. Pentru îndeplinirea obiec tivului său , auditul intern al instituțiilor
de credit include, în principal, în cadrul unui ang ajament de audit, următoarele
activități: a) evaluarea eficienței și a gradului de adecvare a sistem ului de control
intern; b) evaluarea modului de aplicare și a eficacită ții procedurilor de
administrare a riscurilor și a metodologiilor de ev aluare a riscurilor semnificative;
Eficiență c) analizarea relevanței și integrității datelor furni zate de sistemele informaționale
financiare și de gestiune, inclusiv de sistemul in formatic; d) evaluarea acurateței și
credibilității înregistrărilor contabile și situaț iilor financiare; e) evaluarea modului
Adecvare în care se asigură protejarea elementelor patrimoni ale bilanțiere și extrabilanțiere
și identificarea metodelor de prevenire a fraudelor și pierderilor de orice fel; f)
evaluarea gradului de adecvare a nivelului fonduril or proprii ale instituțiilor de
credit în funcție de riscurile la care acestea sunt expuse; g) testarea atât a

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 109

Curs nr 13 – Auditul intern în instituțiile de cre dit

operațiunilor, cât și a funcționării procedurilor specific e de control; h) evaluarea
eficienței operațiunilor instituțiilor de credit; i) evaluarea modului în care sunt
respectate dispozițiile cadrului legal, cerințele c odurilor de conduită, precum și
evaluarea modului în care sunt implementate politicile și p rocedurile instituției de
credit; j) testarea integrității, credibilității și, după caz, a oportunității raportărilor,
inclusiv a celor destinate utilizatorilor externi .
Consiliul de administrație al instituțiilor de credit, cu avizul c omitetului de audit,
poate lua decizia externalizării totale sau parțiale a activită ții de audit intern. Se poate
externaliza activitatea de audit intern numai unui audi tor financiar specializat în
auditarea respectivei categorii de instituții de cr edit (dar cu condiția ca acest
auditor să nu efectueze la aceeași instituție de cr edit și în aceeași perioadă,
misiunea de audit financiar extern) . Principiile fundamentale ale auditului intern
rămân aplicabile și în cazul externalizării acestei activități. Coordonatorul activității de
audit intern trebuie să fie angajat al instituției de credit.
Principiile fundamentale ale auditului intern banca r sunt:
1. – Permanența auditului intern – Auditul intern reprezintă o activitate cu caract er
permanent. Conducătorii instituțiilor de credit sunt responsabili pe ntru asigurarea unei
activități de audit intern adecvate, corespunzătoar e dimensiunii și naturii
operațiunilor lor.
2. – Independența auditului intern – Instituțiile de credit trebuie să asigure
independența activității de audit intern de activit ățile auditate și de activitățile
zilnice pe care le implică controlul intern. Activitatea de audit intern este
subordonată consiliului de administrație din p unct de vedere funcțional.
Coordonatorul activității de audit intern trebuie să aibă c ompetența de a comunica,
direct și din proprie inițiativă, cele constatate î n cadrul activității desfășurate
consiliului de administrație, comitetului de audit, p recum și auditorilor financiari ai
instituțiilor de credit, după caz, potrivit prevederi lor stabilite de fiecare instituție de
credit în cadrul statutului auditului intern.
3. – Obiectivitatea și imparțialitatea auditului intern – Auditorii interni trebuie să
fie obiectivi și imparțiali, astfel încât să fie evitat orice conflict de interese. Orice
situație de conflict de interese este adusă la cun oștință părților interesate. Situația de
limitare a sferei de cuprindere a auditului intern trebuie să fie adusă la cunoștință
consiliului de administrație și comitetului de audi t. Situația prin care se prejudiciază
obiectivitatea și imparțialitatea auditului intern, înaintea începerii sau în timpul
desfășurării unui angajament de consultanță, trebui e adusă imediat la cunoștință
conducerii instituției de credit. Persoanele care s unt soți, rude sau afini până la
gradul al patrulea inclusiv cu conducătorii unei instituț ii de credit nu pot fi auditori

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 110

Curs nr 13 – Auditul intern în instituțiile de cre dit

interni ai instituției de credit. În vederea evităr ii oricărui conflict de interese,
auditorii interni nu vor putea audita activități sau funcții desfășu rate și, respectiv,
deținute decât după trecerea unei perioade de cel puțin un an și nu vor putea fi
angrenați în operațiuni ale instituțiilor de credit ori în proiectarea sau implementarea
oricăror proceduri de control.
Auditorii interni pot formula recomandări cu privir e la procedurile de control. Fără a
prejudicia obiectivitatea și imparțialitatea auditu lui intern, la cererea conducătorilor
instituției de credit, aceștia poate să exprime opi nii legate de modul în care
principiile de control intern sunt respectate în un ele situații specifice, cum ar fi:
reorganizări de amploare, demararea unor noi activi tăți importante sau riscante,
constituirea sau reorganizarea sistemelor de contro l al administrării riscurilor,
sistemelor informaționale ori informatice. Fără a prej udicia obiectivitatea și
imparțialitatea auditului intern, auditorii interni vor putea acorda consultanță asupra
unor operațiuni pentru care au avut anterior respon sabilități sau asupra cărora au
exercitat angajamente de audit, în conformitate cu statutul auditului intern, cu
condiția de a nu efectua un angajament de audit în anul următor.
4. – Integritatea și competența profesională – Auditorii interni trebuie să fie
corecți, onești și incoruptibili, să respecte prevederile legale și ale Codului privind
conduita etică în activitatea de audit intern și să comunice informații potrivit
cerințelor legale și ale profesiei. Băncile trebuie să se asigure că auditorii interni
sunt competenți din punct de vedere profesion al privind îndeplinirea
responsabilităților individuale. Pentru a nu fi af ectată capacitatea de evaluare critică
a auditorilor interni, ca urmare a rutinei și execut ării permanente a acelorași sarcini,
instituțiile de credit trebuie să asigure, în măsura pos ibilităților, rotirea acestora, cu
condiția respectării principiului obiectivității și i mparțialității. Instituțiile de credit
trebuie să se asigure că, pe ansamblu, auditorii interni r ăspund din punct de vedere
profesional obiectivelor prevăzute de statutul audi tului intern.
5. – Confidențialitatea – Auditorii interni trebuie să fie prudenți în utili zarea
informațiilor colectate în exercitarea activității și să asigure protejarea acestor
informații. Ei nu pot utiliza informațiile colectate pentru obț inerea unor avantaje
personale sau în orice mod care ar fi contrar prevederilor lega le ori în detrimentul
obiectivelor instituției de credit.
Statutul auditului intern cuprinde următoarele: a) obiectivele și sfera de
cuprindere ale auditului intern; b) poziția auditului intern în cadrul instituției de
credit, competențele și responsabilitățile acestuia; c) responsabilitățile
coordonatorului activității de audit intern; d) termenii și condițiile în care auditorii
interni pot furniza servicii de consultanță sau pot îndeplini alte sarcini speciale.

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 111

Curs nr 13 – Auditul intern în instituțiile de cre dit

Pentru un angajament de audit (de asigurare), activitatea de audit intern presupu ne
parcurgerea următoarelor etape: a) planificarea activității de audit intern; b)
examinarea și evaluarea informațiilor avute la dispoziție; c) comunicarea
rezultatelor; d) monitorizarea implementării recomandărilor date.
Pentru un angajament de consultanță , activitatea de audit intern presupune
parcurgerea următoarelor etape: a) planificarea unor întâlniri cu beneficiarul
serviciului de consultanță – reprezentantul compartimentului/sediul ui secundar al
instituției de credit – pentru evaluarea naturii și întinderii serviciului ce va fi
furnizat; b) confirmarea faptului că beneficiarul serviciului î nțelege și este de acord cu
tipul de consultanță prevăzut de statutul aud itului intern; c) evaluarea
angajamentului de consultanță sub raportul compatibilității cu pl anul de audit; d)
stabilirea printr-un acord a condițiilor și cerințe lor generale, precum și a altor factori
importanți ai unui angajament oficial de consultanț ă; e) comunicarea rezultatelor; f)
monitorizarea implementării recomandărilor date.
Coordonatorul activității de audit intern răspunde de dezvoltarea și menținerea unui
program de asigurare a calității și îmbunătățire a activității de audit intern, prin care
să se asigure că activitatea de audit intern se desfășoar ă pe baza unor norme solide
de audit intern, transpuse în proceduri, precum și în conformi tate cu Codul privind
conduita etică în activitatea de audit intern. Coordona torul activității de audit intern
răspunde de monitorizarea și evaluarea eficienței p rogramului de asigurare a calității
acestei activități. Evaluarea calității activității de audit intern poate fi internă sau
externă și se referă la următoarele: a) conformitatea cu normele de audit intern și
Codul privind conduita etică în activitatea de audit intern; b) adecvarea activității
de audit intern la statutul auditului intern, obiectivele, politic ile și procedurile
aferente; c) contribuția activității de audit intern la îmbunătățirea procesului de
administrare a riscurilor, de conducere și la sistemul de con trol intern; d) modul în
care activitatea de audit intern a contribuit la îm bunătățirea activității instituției de
credit. Coordonatorul activității de audit intern este responsabil pentru asigurarea
competenței profesionale a auditorilor interni, pen tru pregătirea profesională a
acestora și pentru existența unor resurse necesare, adecvate de sfășurării activității.
Coordonatorul activității de audit intern este respo nsabil pentru stabilirea politicilor
și procedurilor aferente activității de audit inter n. Acestea pot fi concretizate în
manuale privind tehnica auditului intern. Coordonatorul activității de audi t intern
este responsabil pentru informarea, cel puțin anual, a consiliului de administrație al
instituției de credit și a comitetului de audit asu pra activității desfășurate în raport cu
planul auditului intern (angajamente efectuate, abateri semnifica tive de la plan și
motivele aferente) și a principalelor recomand ări aferente angajamentelor
desfășurate. Auditul intern poate utiliza, în funcție de obiectivul urmărit, una dintre
următoarele forme de audit , specifice unui angajament de audit: a) audit financiar ,

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 112

Curs nr 13 – Auditul intern în instituțiile de cre dit

ce are ca obiectiv verificarea credibilității siste mului contabil și informatic și a
situațiilor financiare anuale; b) audit de conformitate , ce are ca obiectiv verificarea
conformității cu legile, reglementările, politicile și procedurile; c) audit operațional ,
ce are ca obiectiv verificarea calității și adecvării sistemelor și procedurilor, analiza
critică a structurii organizatorice, evaluarea adec vării metodelor și resurselor în
raport cu obiectivele stabilite; d) audit al conducerii , ce are ca obiectiv evaluarea
din punct de vedere calitativ a modului în care este exercitat ă funcția de conducere
pentru îndeplinirea obiectivelor instituției de credit. Auditul int ern poate oferi, în
limita statutului auditului intern, următoarele tipuri de servicii de consultanță : a)
angajamente oficiale de consultanță – planificate și concretizate într-un document
scris; b) angajamente neoficiale de consultanță – activități de rutină, cum ar fi:
participarea la comitete permanente, proiecte pe durată l imitată, întruniri ad-hoc și
schimb de informații; c) angajamente speciale de consultanță – participări la fuziuni
și achiziții; d) angajamente de consultanță pentru cazuri deosebite – participarea
într-o echipă stabilită pentru redresarea sau menți nerea activităților după un dezastru
sau alt eveniment extraordinar ori într-o echipă de semnată să acorde sprijin
temporar pentru îndeplinirea unei cerințe speciale. Coordonatorul activității de audit
intern elaborează un plan de audit care va include termenele și frecvența
angajamentelor de audit planificate. Planul de audit trebuie să cuprindă o situație
referitoare la resursele necesare, inclusiv cele de personal. Planul de audit trebuie să
aibe la bază metodologia de evaluare a riscurilor, ale cărei principii sunt stabilite
de coordonatorul activității de audit intern și act ualizate cu regularitate. Analiza
riscurilor se va referi la toate activitățile insti tuțiilor de credit și la sistemul de
control intern. Planul de audit se derulează pe un anumit număr de ani și se va stabili
pe baza rezultatelor analizei riscurilor aferente t uturor activităților desfășurate.
Planul audit are în vedere și evoluțiile prognozate , gradul de risc, în general mai
ridicat, aferent noilor activități, necesitatea de a audita într-o perioadă stabilită prin
statutul auditului intern toate activitățile semnif icative, precum și angajamentele de
consultanță propuse și acceptate, după caz. Planul de audit se aprobă de către
consiliul de administrație al instituției de credit și de conducătorii instituției de
credit, în cazul în care aceștia nu sunt membri ai consiliului de administrație, cu
avizul comitetului de audit. Pentru fiecare angajament de audit din planul de audit
trebuie elaborat un program care să descrie obiectivele și etapele acest uia.
Programul inițial și orice modificări ale acestuia trebuie să fie aprobate de către
coordonatorul activității de audit intern. Pro cedurile de audit aferente
angajamentului de audit trebuie documentate în fișe de lucru care, întocmite pe
baza unei metode determinate, trebuie să reflecte informațiil e colectate, precum și
examinările efectuate și să evidențieze evaluările formulate în raport. Fișele de lucru
trebuie aprobate de către coordonatorul activității de audit intern, înaintea începerii
unui angajament. Pentru fiecare angajament de audit di n planul de audit trebuie

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 113

Curs nr 13 – Auditul intern în instituțiile de cre dit

întocmit un raport de audit în cât mai scurt timp posibil. Raportul de audit tr ebuie
transmis conducerii structurii auditate și, într-o formă sumară, conducătorilor
instituției de credit. Raportul de audit într-un an gajament de audit trebuie să prezinte
scopul și întinderea angajamentului respectiv, incl usiv perioada auditată, și să
cuprindă constatările și recomandările auditului in tern, un plan de acțiuni pentru
punerea în practică a acestora, în vederea îmbunătă țirii activității instituției de credit,
precum și răspunsurile structurii auditate pe margi nea acestora. Raportul poate
include și stadiul îndeplinirii recomandărilor afere nte angajamentelor anterioare. În
cazul în care anumite informații conținute în r aportul de audit (informații
privilegiate, legate de acțiuni ilegale sau necorespunzătoa re) nu este oportun să fie
cunoscute de toți beneficiarii unui astfel de rapor t, ele vor fi dezvăluite într-un
raport separat, care va fi transmis consiliului de administrație al instituției de credit.
În cazul în care se dorește comunicarea unor inform ații ce necesită atenție imediată,
a modificării întinderii angajamentului sau informarea continuă a conducătorilor
structurii auditate asupra progreselor unui angajament ce se înti nde pe o perioadă
mai mare, se pot întocmi rapoarte interimare. În urma analizării recomandărilor
auditului intern, conducătorul/conducătorii respons abil/responsabili de coordonarea
structurii auditate dispun asupra implementării recomand ărilor respective. La
implementarea recomandărilor vor fi avute în vedere cel puțin: importanța
recomandării făcute de auditul intern, responsabili tățile persoanelor implicate în
remedierea deficiențelor raportate, termenul în care trebuie remediată deficiența,
complexitatea măsurii de corectare și implicațiile asupra instituției de credit în cazul
în care măsura de corectare eșuează. Auditul intern va urmări modul de
implementare a recomandărilor sale și va raporta în ac est sens, cel puțin semestrial,
conducătorilor, consiliului de administrație și comitetului de audit. I nstituțiile de
credit ar trebui să dispună de un comitet de audit permanent, independent de
conducătorii instituțiilor de credit, subordonat direct consiliului de administrație,
având funcție consultativă. Activitatea acestui com itet este prevăzută într-un
regulament aprobat la nivelul consiliului de administrați e și revizuit periodic, dacă
este cazul. Acest document trebuie să indice compon ența, competențele și atribuțiile
comitetului de audit, modul de raportare către consili ul de administrație, precum și
periodicitatea întrunirilor comitetului de audit. Comitetul de audit este format din
membri ai consiliului de administrație al instituți ei de credit, care nu au și nu au avut
calitatea de conducător. Membrii comitetului de audit trebuie s ă aibă o experiență
corespunzătoare atribuțiilor ce le revin în cadrul r espectivului comitet. Cel puțin un
membru trebuie să aibă experiență în domeniul contabilității sau auditului.
Atribuțiile c omitetului de audit intern bancar sunt următoarele: a) încurajarea
comunicării dintre membrii consiliului de administrație, conducătorii in stituției de
credit, auditul intern, auditorul financiar al instit uției de credit și Banca Națională a
României; b) avizarea statutului auditului intern, planului de aud it și necesarului

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 114

Curs nr 13 – Auditul intern în instituțiile de cre dit

de resurse aferente acestei activități; c) asigurarea relației cu auditorul financiar al
instituției de credit, în sensul primirii planului de audit ș i analizării constatărilor și
recomandărilor acestuia, precum și ale altor organe de supr aveghere și control din
afara instituției de credit; d) analiza constatărilor și recomandărilor auditului
intern și a planurilor conducerii instituției de credi t pentru implementarea acestora.
Ședințele comitetului de audit pun accentul cel puț in pe următoarele aspecte:
funcționarea sistemului de control intern și a activității de audit intern; activitățile
afectate de riscuri ce urmează a fi analizat e în anul respectiv în cadrul
angajamentelor de audit și ale auditorului fi nanciar al instituției de credit;
corectitudinea și credibilitatea informațiilor financiare furnizate conducerii și
utilizatorilor externi; conformarea instituției de credit cu prevederile cadrului legal,
cu actul constitutiv și cu normele stabilite de con siliul de administrație. Comitetul de
audit poate formula recomandări adresate consiliulu i de administrație privind
strategia și politica băncii în domeniul controlulu i intern, auditului intern și auditului
financiar, precum și pentru numirea auditorului fin anciar al instituției de credit.
Instituțiile de credit trebuie să întocmească anual un raport asupra condițiilor în care
este desfășurat controlul intern . Acest raport trebuie să cuprindă cel puțin: 1) o
inventariere a principalelor deficiențe identificate în cadrul sistemului de control
intern și măsurile întreprinse pentru corectarea acestora; 2) o descriere a
modificărilor semnificative intervenite în sistemul de control intern în perioada
respectivă, în special axate pe evoluția activități i și a riscurilor; 3) o descriere a
condițiilor de aplicare a procedurilor de control a ferente noilor activități; 4)
desfășurarea controlului intern în cadrul sediilor se cundare ale instituțiilor de credit
din străinătate. Instituțiile de credit trebuie să întocmească anual un raport privind
măsurile luate pe linia administrării riscurilor semnificative la care sunt expuse
acestea și, după caz, măsurile luate de entitățile cuprinse în perimetrul lor de
consolidare și societățile prestatoare de servicii auxilia re sau conexe. Instituțiile de
credit trebuie să întocmească anual un raport privi nd angajamentele de audit
desfășurate în perioada respectivă, din care să reiasă const atările și recomandările
auditului intern și modul de implementare a recoman dărilor respective de către
conducerea structurii auditate. Rapoartele menționate mai sus se transmit Băncii
Naționale a României – Direcția supraveghere în termen de 6 luni de la încheierea
exercițiului financiar.
Test de autoevaluare 12.2. Alegeți răspunsurile incorecte .
1. Pentru un angajament de audit , activitatea de audit intern bancar presupune: a)
planificarea activității de audit intern; b) examinarea și evaluarea informațiilor
avute la dispoziție; c) comunicarea rezultatelor; d) centralizarea implementării
recomandărilor date.
2. Pentru un angajament de consultanță , activitatea de audit intern bancar

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 115

Curs nr 13 – Auditul intern în instituțiile de cre dit

presupune: a) planificarea unor afaceri cu beneficiarul serviciu lui de consultanță ; b)
confirmarea faptului că beneficiarul serviciului în țelege și este de acord cu tipul de
consultanță prevăzut de statutul auditului intern; c) evaluarea angajamentului de
consultanță sub raportul compatibilității cu planul de audit; d) stabilirea printr-un
acord a condițiilor și cerințelor generale, precum și a altor factori importanți ai unui
angajament oficial de consultanță; e) comunicarea rezultatelor; f) monitorizarea
implementării recomandărilor date.

.

Care este definiția auditului intern conform IIA?
În loc de Care sunt standardele de audit intern?
rezumat Enunțați principiile de audit intern bancar în România.
Care sunt atribuțiile compartimentului de audit int ern bancar?

Lucrare de verificare Curs nr. 13
Principiile și etapele angajamentelor de audit inte rn în cadrul instituțiilor de
credit

Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 13.1 b
Răspuns 13.2.
1. d
2. a

Bibliografie Curs nr. 13
[1] Normele Băncii Naționale a României nr. 17/2003 privind organizarea și
controlul intern al activității instituțiilor de credit, administrarea riscurilor
semnificative și organizarea și desfășurarea activi tății de audit intern, M. Of. Nr.
47/ian 2004
[2] Regulament al BNR nr 18 /2009 privind cadrul de administrare a activității
instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a a decvării capitalului la riscuri și

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 116

Curs nr 13 – Auditul intern în instituțiile de cre dit

condițiile de externalizare a activităților , M. Of . Nr. 630/sept 2009

[3] www.theiia.org
[4] www.cafr.ro

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 117

Curs nr 14 – Gestiunea riscurilor financiare și fal imentul bancar

Cursul Nr. 14
Pagina

GESTIUNEA RISCURILOR FINANCIARE ȘI FALIMENTUL
BANCAR

Cuprins
Obiectivele CursuluiNr. 14 119
14.1 Gestiunea riscurilor bancare și falimentul ban car 119
Lucrare de verificare CursNr. 14 126
Răspunsuri și comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 126
Bibliografie CursNr. 14 126

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 118

Curs nr 14 – Gestiunea riscurilor financiare și fal imentul bancar

OBIECTIVELE Cursului nr. 14
Principalele obiective ale Cursului Nr. 14 sunt:
• Înțelegerea riscurilor și avantajelor atașate instrumen telor financiare derivate
• Cunoașterea cazului de faliment al băncii BARINGS
• Sublinierea elementelor cheie ale fraudei lui Nich olas Leeson
• Recunoașterea elementelor de ineficiență a controlui și auditului intern

14.1 Studiu de caz: Falimentul băncii BARINGS
Banca Barings Brothers a fost o venerabilă bancă britanic ă de investiții de
233 de ani vechime. Aceasta a facilitat reluarea comerțulu i cu Statele Unite după
Războiul Revoluționar. În 1803, a ajutat Statele Unit e pentru finanțarea cumpărării
teritoriului Louisiana de la Franța. În ciuda unei asemenea istorii prestigioase, la
începutul anului 1995, unui tânăr trader de 28 de ani i-a luat numai o lună să
defecteze tranzacțiile bursiere ale bancii și să cr eeze o pierdere de 1 miliard $, ceea
ce a cauzat falimentul băncii. Nicholas Leeson era un trader pentru tranzacții de
arbitraj la Barings Securities. El tranzacționa con tracte futures în Singapore și
futures

optiuni

arbitraj

pierdere

lipsa control
intern

faliment
bancar Japonia. Simultan, pe aceeași piață cumpăra și vindea contracte future s în scopul de
a profita de diferența de preț. Profiturile erau mici dar î n același timp riscante..Într-o
zi la sfârșitul lunii ianuarie 1995, Leeson a decis că opțiunile denumite „plain
vanilla” sunt prea puțin incitante (docile sau prea puțin spect aculoase, și a schimbat
tactica. A stopat ordinele simultane de vânzare și cumpărare și a devenit cumpărător
de acțiuni Japoneze crezând că știe în ce mod prețu rile și ratele dobânzilor vor
evolua. Fără autorizație, el a tranzacționat un volum mare de acț iuni și până să fie
descoperită tranzacția el cumpărase contracte fut ures pe acțiuni în valoare de 7
miliarde $ reprezentând acțiuni Japoneze și contracte future s pe rata dobânzii în
valoare de 22 miliarde $ reprezentând titluri de stat Japoneze. Din ne fericire, Leeson a
produs băncii de investiții o pierdere de 1 miliard $ față de care autoritățile de
reglementare au constatat drept cauză o defecțiun e a sistemului de control intern
bancar. De unul singur, Nicholas Leeson a redus val oarea băncii de afaceri Baring
Brothers de la 500 de milioane la 1,60 dolari. Leeson a negociat cont racte futures pe
Nikkei 225 și pe obligațiuni de stat japoneze fără autorizare, fără ca direcțiunea
Baring, Singapore International Monetary Exchange ( SIMEX), Bursa din Osaka
(Osaka Stock Exchange) și alte instituții de contro l britanice și din Singapore să
detecteze semnele premergătoare ale unei catastrofe financiare. Falimentul Baring
este un caz de studiu asupra necesității de a urmăr i și de a încadra riscurile și
responsabilitățile asociate negocierii produselor d erivate.
Istoria băncii Baring Brothers
Aceasta bancă datează de la sfârșitul secolului al XVIII – lea și se specializase încă de
la începuturi în negocierea obligațiunilor, a depozitelor ș i a produselor de bază și de
materii prime. A fost la apogeul notorietății sale în cursul s ecolului următor prin
finanțarea cumpărării statului Louisiana de către S tatele Unite de la Franța, plata
reparațiilor (despăgubirilor) franceze puterilor aliate cont ra lui Napoleon,
plasamente financiare pentru calea ferată din Canada, și alte numeroa se proiecte. A

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 119

Curs nr 14 – Gestiunea riscurilor financiare și fal imentul bancar

fost aproape de faliment în preajma anului 1890 cu ocaz ia plasării unei emisiuni de
acțiuni în valoare de 2 milioane de lire sterline pentru servi cii de alimentare cu apă
din Buenos Aires, dar a fost salvată „in extremis” de către Banca Angliei care a
garantat reabilitarea. Atunci numele ei s-a schimba t în Baring Brothers & Co. Banca
a rămas o afacere privată de talie rezonabila și s- a clasat pe locul 474 printre băncile
din lume în 1995.
Baring s-a lansat în negocierile de titluri în 1984 achiziționân d portofoliul asiatic al unui
intermediar (agent, comisionar) britanic și a dat o nouă entitate numelui de Baring
Securities Ltd. (BSL). Responsabilul său, Christopher Heath, spe cialist în titluri
japoneze, a reușit să păstreze autonomia băncii până în 1993. Acești opt ani au fost atât de
prosperi încât toți salariații de la Baring se obiș nuiseră să li se dea prime substanțiale. În
1989, BSL a raportat 50 de milioane de lire sterlin e beneficii față de un total de 65 de
milioane de lire pentru tot grupul Baring. Dar pierderile BSL in 1992 au antrenat
demisia lui Heath în martie 1993.
Nicholas Leeson
Provenit dintr-o familie modestă dintr-un cartier m ărginaș londonez, având ca bagaj
doar o diplomă de studii secundare, Nick Leeson își incepe cu noroc cariera sa
bancară, la Coutts & Co., apoi la Morgan Stanley și în sfârșit la BSL la Londra unde
intră in 1989 la 22 de ani. Leeson este lucrător hotărât, ambițios, rapid în însușirea
de cunoștințe și având experiența contractelor futu res și de opțiuni cu Japonia.
Promovarea sa este deci logică. El este repede plas at într-o echipă de patru persoane
trimise la Jakarta pentru a rezolva dificultățile de „ back-office” al unei filiale locale
BSL. În 1992, la 25 de ani, este ales pentru a condu ce una din noile filiale ale
acesteia, Baring Futures Singapore, specializată în contracte futures și opțiuni.
Responsabilitățile sale exacte sunt puțin neclare, dar ele implică contabilitatea și
controlul back-office-ului și execuția ordinelor emise de clienți. Acesta este
momentul în care tranzacțiile neautorizate ale lui Leeson își au începutul. Din
propria inițiativă, trece cu success examenul Singa pore International Monetary
Exchange pentru a fi înregistrat ca membru asociat al acesteia. Atestarea aceasta nu
îi este necesară pentru funcțiile sale, ci are nevoie pentru ca el să decidă în privința
ordinelor de bursă. De fapt, funcțiile sale implică doar primirea ordinelor de la
clienți și transmiterea lor către intermediar.
În 1992, Leeson deschide un cont de erori numărul 8 8888 ( tradiția chineză spune că
cifra 8 este purtătoare de noroc) în care disimulea ză ( mai bine zis ascunde)
tranzacțiile neautorizate, potrivit anchetatorilor de la SIMEX. Exista deja un cont de
erori cu numărul 99002 cunoscut de BSL, iar noul co nt 88888 nu apărea deci în
rapoartele transmise de la Singapore la Londra. Acesta nu este cunoscut de SIMEX
decât ca fiind un cont de client, nu ca fiind unul de erori al BSL. De câte ori este
necesar, Leeson trebuie să prezinte contul său 88888 în mod diferit l a SIMEX( nu
putea să-l ascundă) și superiorilor săi de la BSL (nu putea explica volumul
tranzacțiilor și soldurile).
Instrumentele financiare derivate

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară
120

Curs nr 14 – Gestiunea riscurilor financiare și fal imentul bancar

Aceste instrumente financiare de tipul contractelor futures și options s-au dezvoltat
începând cu anii 1970 și companiile se servesc de el e din ce în ce mai mult ca să-și
administreze riscurile. Definiția în accepțiune a contabilă * este aceea că un
instrument financiar este un contract care care ge nerează simultan un activ financiar
pentru o entitate și o datorie financiară pentru altă entita te (ex. acțiuni, obligațiuni,
titluri de stat etc.). Un instrument financiar derivat este un i nstrument financiar sau un
al contract pentru care:
– valoarea se modifică drept răspuns la schim bările unei rate
specificate a dobânzii, ale cursului de schimb valu tar, prețului unor
mărfuri, prețului unui titlu sau a unei clasificări de credit, etc.,
– nu necesită nici o investiție netă inițială sau n ecesită o investiție
netă inițială de valoare mică, și
– se decontează la o dată stabilită în viitor ( forward ).
Piața de capital a consacrat termenul de produse bu rsiere derivate pentru aceste
instrumente financiare. Astfel, când se cumpără un produs derivat, doar o parte
subiacentă este risc, în timp ce se poate beneficia de o variație a prețurilor. Produsele
derivate oferă de asemenea posibilitatea unui câști g considerabil ceea ce duce la a se
folosi de ele ca instrument speculativ. Dar ele pot de asemenea să provoace pierderi
înspăimântătoare, în funcție de pozițiile adoptate.
Nick Leeson negociază contracte futures și opțiuni pe Nikkei 225, un indice al
acțiunilor japoneze. Leeson a avut poziții pe termen lung la contrac tele futures pe
Nikkei 225, pe termen scurt la obligațiuni de stat j aponeze și pe termen scurt puts și
calls la Nikkei. Pariază pe cresterea acesteia. Se înșală și pierde 1,39 miliarde de
dolari în ianuarie și februarie 1995. Pentru a pierd e atât, se estimează că a trebuit să
dețina numai el aproximativ un sfert din contractel e necompensate (open interest) de
la bursele din Osaka și Singapore. Aceasta este cu atat mai mult indetectabilă cu cât
el controlează în același timp „front-office” și „ba ck-office” de la BSL.
Cum proceda? Leeson echilibra pierderile pe care le făcea cu plasamentele pe
termen lung pe Nikkei vânzând opțiunile. Aceasta însemna că de fiecare dată când
cumpăra contracte futures, trebuia să plătească numerar 15% din valoarea
contractului SIMEX-ului, și când pierderile contrac tuale continuau, el trebuia să facă alte
plăți pentru ca futures-urile sunt reevaluate zilni c la cursul cotei de piață (marked
to market). Dar cand vindea opțiunile, el primea bani lichizi sub fo rmă de prime. Aceste
prime aveau două obiective:
1. ele ascundeau pierderile la nivel de contracte f utures care ar fi putut apărea în
documentele financiare ale BFS.
2. ele acopereau marja dintre cumpărarea și vânzarea co ntractelor futures.
În această perioadă, reglementarea de piață japonez ă în legătură cu futures-urile
făceau lucrul posibil. În Japonia marja era evidenț iată net pentru clienți. Dacă
numeroși clienți sunt pe termen scurt în futures-ur i pe indice, banca poate să ia

* IAS 39 Instrumente financiare: recunoaștere și eva luare paragraful 3.1 și 3.2

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 121

Curs nr 14 – Gestiunea riscurilor financiare și fal imentul bancar

poziții pe termen lung fără să evidențieze marjele de plătit. În plus, evaluarea zilnică
nu se făcea decât într-un sens deoarece, în timp ce cei care pierd trebuie să acopere
pierderile la sfârșitul zilei, cei care câștigă nu pot să- și încaseze câștigul. Aceasta
permitea să compenseze pierderile BFS cu câștiguril e clienților. La fel, din punct de
vedere regulamentar, intermediarii nu erau obligați să separe fluxurile clienților lor
de propriile lor fluxuri. Nu se puteau deci disting e pozițiile clienților de cele ale
băncii.
Nikkei 225 era în apogeu la sfârșitul anilor 1980, atingând aproap e 40000 în 1989.
Spre jumătatea anului 1994, Leeson considera că, Ni kkei scăzând la jumătate față de
vârful atins, și că, pe lângă asta, ratele dobânzii erau mici, indicele s-ar relansa bine
pe termen scurt. El presupunea că acesta n-ar căd ea sub 19000 și a început să
parieze peste el cu bani de la Baring. Dar într-ucâ t el risca să fie demascat în cazul în
care ratele dobânzii ar fi crescut, el s-a acoperit luând obligațiuni de stat japoneze pe
termen scurt. Tot acest montaj se sprijinea pe sen timentul că lucrurile s-ar volatiliza
repede. De fapt, el deja negociase astfel de contracte pentru momentul căderii încât
fabricase el însuși această volatilizare. El trebui a să vândă un număr crescând de
opțiuni ca să-i aducă primele de care avea nevoie. Cân d a devenit dificil să acopere
cererile de marjă pe futures cu primele încasate el a ce rut fonduri de la Londra. Pe
23 februarie 1995, BSL, care nu s-a informat deloc, având impresia că o parte a
fondurilor reprezentau împrumuturi ale clienților, așa cum ace asta fusese indicat in
bilanțul BFS, deja trimisese 600 de milioane de dolari.
Pierderile
Leeson a început să negocieze futures în iulie 1992 și într-o lună deja cumparase și
vânduse 2051 futures pe Nikkei, înregistrând pierde ri imediate de aproximativ
64000 de dolari. Dar la sfârșitul anului, pierderile sale din contul 8888 8 depășeau
3,2 milioane de dolari. Lucrurile s-au întors puțin în favoarea sa la mijlocul anului
1993, când pierderile nu mai atingeau decât 40000 de dola ri. Din nefericire, Leeson
s-a încăpățânat și a perseverat sperând că rezultat ele tranzacțiilor sale vor deveni
pozitive. La sfârșitul anului 1993 pierderile reprez entau în jur de 30 de milioane de
dolari. În acest moment, Leeson și-a vândut opțiunile cu 35 de milioane de dolari
pentru a compensa pierderile contractelor futures și pentru a îndepărta suspiciunile
sediului din Londra și a comisarilor de conturi. În tot acest timp, r aporta profituri
considerabile și trecea drept un superstar.
La sfârșitul anului 1994, Nikkei se stabilizase sub 20000 și pierderile lui Leeson se
apropiau de 330 de milioane de dolari. Cu toate ace stea, conducerea Baring se
aștepta la profituri de 20 de milioane de dolari pe ntru 1994.
La începutul anului 1995, activitățile lui Leeson er au cele ale unui speculator
normal. Pe 13 ianuarie 1995, Nikkei era de 19331 și Bar ing avea 3024 de contracte
futures pe termen lung la acesta. Dar pe 17 ianuari e 1995, un cutremur de
magnitudine 7,2 a devastat orasul japonez Kobe. Indicele a scăzut sub 18840 pe 20
ianuarie, data la care Leeson a dublat numărul cont ractelor sale ridicându-le la 7135.
Această tendință a continuat, Nikkei coborând la 18 000 la 23 februarie 1995 și
poziția globală a lui Leeson a atins atunci 55399 de contra cte futures fără acoperire.

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 122

Curs nr 14 – Gestiunea riscurilor financiare și fal imentul bancar

Situația s-a agravat în plus cu ratele dobânzii car e nu au crescut cum anticipase
Leeson, în așa fel încât pierdea în același timp și cu obligațiunile de stat japoneze.
Vineri 25 februarie 1995 Baring și lumea întreagă a flau că Leeson înregistrase
pierderi atingând 1,1 miliarde de dolari, reprezentând mai mult decâ t dublul
capitalurilor proprii ale băncii care era deci virt ual în faliment. La deschiderea
piețelor de la Singapore și Osaka, Baring a fost declarat ă în incapacitate de plată. In
week-end, Banca Angliei a făcut eforturi să formeze un consorți u pentru a susține
Baring. Banca Barclays a preluat conducerea și a at ras în jur de 900 milioane de
dolari pentru o durată de trei luni. Din nefericire pentru Bari ng nici o altă instituție
nu a vrut să-și asume pierderi suplimentare nedeclarate înc ă, și efortul de salvare a
eșuat. Se știa într-adevar luni 27 februarie 1995, că ar mai fi fost un supliment de
370 de milioane de dolari, ridicând totalul pierder ilor la 1,39 miliarde de dolari.
Banca Baring era acum în faliment.
Elementele cheie ale fraudei lui Nick Leeson la Bar ing Brothers & Co
1989 Nick Leeson este angajat ca funcționar pentru a lichida co nturi.
1992 Leeson este transferat la Singapore unde este responsabi l de suport
(back-
office) al Baring Futures Singapore (BFS)
Iunie 1992 Leeson își obține licența pentru a negocia în numele BFS l a Singapore
International Monetary Exchange (SIMEX). El nu este autorizat de către Baring să
negocieze mai mult decât ordinele pe care le primește de la clienți.
Iulie 1992 Leeson deschide contul numărul 88888, pentru a efectua tranzacții
interzise.
Octombrie 1992 Pierderile din contul 88888 ating 4,5 milioane de li re.
Iunie 1993 Pierderile nu atingeau acum mai mult de 34000 de lire.
Octombrie 1993 Leeson obține de la Baring în numele său libertatea de a negocia
oportunitatea și prețurile tranzacțiilor. Pierderile atingeau acum 24,39 milioane de
lire.
1993 Baring Brothers & Co. este una din primele bănci care și-a unit
activitățile bancare cu cele de intermediere pentru a se conforma la noile
reglementari.
Martie 1994 Credit Suisse First Boston pierde 40 de milioane de dolari în
rambursarea către un client, urmare a unor tranzacții neautorizate în
contul acestui client, care antrenaseră pierderi.
Aprilie 1994 Kidder Peabody descoperă că angajatul său Joseph Jert este ur mărit
pentru 350 milioane de dolari din profituri fictiv e. Procter & Gamble
(P&G) intră în clubul perdanților pe tranzacții de produse derivate cu

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 123

Curs nr 14 – Gestiunea riscurilor financiare și fal imentul bancar

157 milioane de dolari pierderi din tranzacții cu d obânzi. Bankers
Trust se regăsește în inima controversei. P&G refuz ă să plătească
invocând un abuz de încredere al Bankers Trust.
August 1994 Un audit intern al BFS critică absența controlului asu pra activităților
de back-office și
front-office ale lui Leeson și exprimă îndoieli în legătură cu utilizarea
fondurilor primite de la Londra.
Octombrie 1994 Eastman Kodak pierde 220 de milioane de dolari pe sc himburi și
opțiuni.
Decembrie 1994 Orange County pierde 1,7 miliarde de dolari și dă faliment din
cauza tranzacțiilor pe
instrumente de rată variabilă inversată. Merrill Ly nch este urmarită și
trebuie să platească aproximativ 480 milioane de do lari către Orange
County ca și penalități la SEC.
31 Decembrie 1994 Pierderile din contul 88888 depășesc 208 milioane de dolari.
Conducerea Baring se aștepta la un profit de la 20 la 36 milioane de dolari din partea
BFS.
11 Ianuarie 1995 SIMEX trimite o scrisoare la BFS spunând că din mar ja contului
88888 lipsește suma de 100 milioane de dolari. Scrisoarea este remis ă lui Leeson
pentru ca acesta să răspundă la ea.
13 Ianuarie 1995 Nikkei este la 19331, și Baring deține 3024 contra cte futures.
17 Ianuarie 1995 Kobe, oraș japonez, suferă un cutremur catastrofal . Pierderile sunt
estimate la mai mult de 100 miliarde de dolari. Nik kei scade, ceea ce afectează
valoarea plasamentelor Baring la contractele future s.
20 Ianuarie 1995 Leeson dublează plasamentele la 7135 de contracte pe Nikkei,
sperând o revenire a șansei.
25 Ianuarie 1995 Nikkei scade sub 18000. Leeson dublează încă o dată
plasamentele la aproximativ 17000 de contracte la 2 7 ianuarie.
23 februarie 1995 Pierderi de aproximativ 1,1 miliarde de dolari, ce ea ce ar fi
dublul capitalurilor proprii ale băncii Baring. Leeson pără sește Singapore cu două
zile înaintea aniversării celor 28 de ani. El este aresta t puțin mai târziu în Germania.
Decembrie 1995 Un tribunal din Singapore îl judecă și condamnă pe Leeson la șase
ani și jumătate de închisoare pentru fraudă. Este e liberat în 1999 pentru bună
conduită și se angajează într-un circuit de conferi nțe și de editări de cărți biografice.
Banca Baring îndepărtează cadrele care au fost impl icate în afacerea Leeson. Biroul
din Singapore este închis și este cumpărat mai târz iu cu 1 dolar simbolic de către un
grup financiar olandez. Ea face parte acum din Ing G roup sub numele de Baring

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 124

Curs nr 14 – Gestiunea riscurilor financiare și fal imentul bancar

Asset Management, urmându-și astfel activitatea în gestionarea patrimoniului. Se
prezintă la 30 octombrie 2003 ca administrator al un ui portofoliu de 23 miliarde de euro
în acțiuni și obligațiuni internaționale.
În concluzie , pierderea controlului de către oficialii Barings a fost o mare surpriză
pentru managerii de risc de pe Wall Street. Conside rat a fi un campion al
tranzacțiilor bursiere, Leeson a fost lăsat nesuprave gheat de controlul intern. Lui nu i-au
fost fixate prețuri limită sau limite valorice ale poziți ilor de tranzacționare. Pe de altă
parte Leeson a fost în același timp și trader și responsabilul back-office -ului. Astfel,
Leeson a devenit propriul său controlor. Această po ziție recunoscută unanim în practica
bursieră, și nu numai, ca fiind incompatibilă, i-a permis falsificarea rapoartelor
către Barings și împiedicarea procesului de monitor izare. Concluzia finală este că,
deși riscante, produsele derivate pot fi tranzacțio nate în siguranță prin instituirea unui
sistem de control eficace și eficient în care autoc ontrolul sau monitorizarea
propriei activități trebuie eliminate.
Test de autoevaluare 14.1.
Un instrument financiar derivat este un instrument financiar sau un al contract
pentru care:
a) valoarea se modifică drept răspuns la schimbările unei rate specificate a
dobânzii, ale cursului de schimb valutar, prețului unor m ărfuri, prețului unui
titlu sau a unei clasificări de credit, etc.,
b) nu necesită nici o investiție netă inițială sau neces ită o investiție netă inițială
de valoare mică;
c) se decontează la o dată stabilită în viitor ( forward ).
Alegeți răspunsurile corecte.

Care este istoria băncii Barings?
În loc de Ce tranzacții și ce instrumente financiar e au generat pierderi și chiar falimentul
rezumat băncii?
Care au fost slăbiciunile sistemului de control int ern bancar?

Lucrare de verificare Curs nr. 14 Explicați modul în care se pot
înregistra pierderi financiare din tranzacții cu in strumente financiare derivate

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 125

Curs nr 14 – Gestiunea riscurilor financiare și fal imentul bancar

Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 14.1 a,b,c

Bibliografie Curs nr. 14
[1] Douglas R.Emery, John D. Finnerty, John Stowe, PRINCIPLES OF FINANCIAL
MANAGEMENT, Prentice Hall, USA, 1998
[2] Zvi Bodie, Robert C. Merton, FINANCE, Prentice Hall, USA, 2001
[3] A. Keown, W. Petty, D. Scott, J. Martin, FOUNDATIONS OF FINANCE The logic
and practice of financial management, Prentice Hall, USA, 1999
[4] Stephen J. Brown, Onno W. Steenbeek, DOUBLING: NICK LEESON’S
TRADING STRATEGY, Fothcoming, Pacific-Basin Finance Journal 2001
[5] Dobre E., Riscurile instrumentelor financiare derivate – cazu l Nicholas Leeson ,
revista „Economica” Academia de Studii Economice Mo ldova, nr.4(60) 2007
[6] www.nickleeson.com/biography/index/html

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena Curs ID FB III Gestiune Bancară 126