Secția Educație fizică și sportivă [602143]
Universitatea “Babeș -Bolyai” Cluj -Napoca
Facultatea de Educație fizică și sport
Secția Educație fizică și sportivă
Studiul privind învățarea prinderii a mingii de către
portar la vârsta de 12 -14 ani în jocul de fotbal
Conducător științific
Conf. univ. dr. Ormenișan Septimiu
Absolvent: [anonimizat]
2015
CUPRINS
I.Introducere………………………………………………………………………
1.1.Motivarea alegerii temei………………………………………………………………………..
1.2 Ipotezele cercet ării, obiective………………………………………………………………..
II.Fundamentarea teoretică a temei l ucrării………………………………………
2.1.Tehnica jocului de fotbal……………………………………..………………
2.2 Elementele tehnice ale portarului ……………………………………………………. …….
2.3.Poziția fundamental ă …………………………. ………………………. ……………………….
2.4.Deplasarea în teren ………………………………………………………………………………
2.5.Prinderea mingii joase cu picioarele paralele …………………………………
2.6. Prinderea mingii joase stand într-un genunchi ………………………………
2.7. Prinderea mingii cu traiectorie la înălțimea genunchilor …………………….
2.8. Prinderea mingii cu traiectorie la înălțimea abdomenului ……………………
2.9. Prinderea mingii cu traiectorie la înălțimea pieptul ui………………………..
2.10. Prinderea mingii cu traiectorie la mingile înalte care dep ășesc înâlțimea
corpului …………………………………………………………………………..
2.11. Plonjonul cu c ădere lateral ………………………………………………….
2.12 Plonjonul la picioarele adversarului …………………………………………
2.13 Boxarea mingii ?????
2.14 Devierea mingii ?????
2.15 Obiectivele stadiului de pregătire la copii între 12 -14 an i…………………..
III.Organizarea cercetării…………………………………………………………
3.1 Locul, perioada și eșantionul de lucru… ……………………..
3.2. Testarea inițială și testarea finală ……….. ……………………
3.3. Procedee tehnice de prinderea mingii ……………… ……….
IV.Analiza și interpretarea rezultatelor………………………………………… …
V. Concluzii………………………………………………………………………
Rezumat în limba engleză…………………………………………… …………
Bibliografie………………………………………………………………………..
„Un angajament total este esențial pentru a ajunge la cea mai bună
performanță” (Tim Flores)
I. INTRODUCERE
Jocul de fotbal este o îmbinare armonio asă între mișcări naturale ca: alerga rea, săritura
și lovirea mingii cu piciorul, pe de o parte și deprinderi motrice specifice simple, accesibile și
atractive, pe de altă parte. Jocul se desfășoară pe un fond de solicitări psihice intense, care au
un pronunțat caracter educativ. Din aceste motive, fotbalul este considerat fără rezerve ca un
important mijloc al educației fizice, care contribuie pozitiv la rezolvarea sarcini lor acesteia.
Jocul de fotbal contribuie la întărirea sănătății, la dezvoltarea multilaterală a capacităților
fizice și psihice, la însușirea unor deprinderi motrice și a unor cunoștințe speciale de tehnică și
tactică.
Teoria și metodica jocului de fotbal studiază o sferă largă de probleme referitoare la
fotbalul în școală, fotbalul de masă, fotbalul de performanță și de înaltă performanță. Pentru
toate aceste categorii valorice, cercetările încearcă să găsească cele mai eficiente căi, mijloace
și metodolog ii prin care să se realizeze optimal obiectivele și sarcinile instructiv -educative
caracteristice fiecărui eșalon.1
Teoria și metodica acestei discipline se ocupă în mod deosebit de studierea fotbalului
din trei unghiuri diferite, fiecare având o problematică proprie și anume: ca mijloc al educației
fizice, ca disciplină sportivă și ca disciplină științifică.
Jocul de fotbal este o disciplină sportivă cu cea mai răspândită arie de dezvoltare din
lume.Este un fenomen social de suprastructură internațională care obligă pe toți participanți,să
se întreacă în condiții egale,idiferent de așezare geografică,de sistemele
politice,religioase,culoarea pielii sau rasă,demonstrând că fotbalul este internațional în
conținutul său specific.
Marea popularitate de care se bucură jocul de fotbal se datorează și îndemânării cu care
jucătorii de fotbal fac față unor situații deosebi t de complexe din timpul jocului. Dincolo de
pasiuni și satisfacți,el se adresează unor virtuți profund umane:cinste, loialitate, curaj,
inteligență.
Fotbalul este un joc sportiv în care acțiunile rezultă din combinarea mișcărilor de viteză , forță ,
1http://www.fefsoradea.ro/PDF/curs/Dumitrescu/fotbal_2011.pdf
rezis tență și îndemânare.
Este cunoscut faptul că visul oricărui copil este să devină jucătorul echipei sale
favorite,unde trecând prin diferite etape de pregătire să ajungă pe cele mai înalte culmi ale
performanței.
Nu este obligatoriu ca toți copii să facă performanță în fotbal. Mișcarea înseamnă sănătate.
Prin practicarea fotbalului se obține o dezvoltare fizică care să contribuie la menținerea unei
ținute corecte și a unei atitudini sănătoase acasă,la școală și în societate. Antrenamentele
specific e din fotbal corectează și previn deficiențele fizice și combat obezitatea . Activitatea
fizică, pe lângă faptul că îi menți ne sănătoși,are efecte benefice și asupra capacităților
cognitive ale copiilor și va contribui la rezultate bune și pe plan școlar. Fotbalul are și un
caracter stimulativ de socializare, de bună dispoziție dar și un profil de învingător. Jocul de
fotbal are efecte binefăcătoare asupra tinerilor în curs de dezvoltare prin stimularea tuturor
funcțiilor organismului.
Fotbalul se practic ă pe baza regulilor de joc, în spiritul eticii sportive. El contribuie la
satisfacerea dorin ței de întrecere a tinerilor. În acela și timp cei ce asist ă la meciuri în calitate
de spectatori sau telespectatori tr ăiesc din plin spontaneitatea și frumuse țea faz elor de joc
precum și încordarea luptei sportive.
1.1.Motivarea alegerii temei
Am ales acest subiect pentru prezentarea unei metode prin care putem oferi copiilor
din ziua de azi care vor să practice jocul de fotbal pe postul de portar o dezvoltare optimă din
toate punctele de vedere.
Jocul de fotbal, antrenamentele, mediu în care acestea decurg, sunt un bun mijloc
pentru dezvoltarea armonioasă fizică și psihică a copiilor.Importanța practicării unui sport
este evidentă în zilele noastre. Calculatorul, televizorul sunt ispite pentru tînăra generație.
Fotbalul dezvoltă2 la un înalt nivel spiritul de echipă și facilitează ridicarea pe o
treaptă superioară a unor calități psihice prețioase cum sunt: voința, perseverența, spiritul de
abnegație și de sacrific iu, dârzenia, tenacitatea, gândirea combinativă, promovarea soluțiilor
surpriză etc.
Factorul teoretic – educativ a cunoscut și la fotbal, la fel ca și în cazul celorlalte ramuri
sportive, o importanță aparte în cadrul teoriei antrenamentului sportiv -social. O educație
2 http://www.studia.ubbcluj.ro/download/pdf/839.pdf
potrivită poate plasa sportivul într -un plan care să -l infățișeze ca pe un model al reușitei și al
succesului, iar astfel sportul să fie ambasadorul competiției adevărate, al fair -play-ului și al
atingerii idealurilor. Fiind un sport colecti v este necesar pregătirea educațională încă de la
vârstele cele mai fragede pentru ca jucătorul să se poată integra atât în echipă cît și în
societate.
Chiar dacă la început personalit ățile jucătorilor sunt diferite , iar modelele de astăzi
arată tendințe de individualism ,prin informare și educare se poat e implementa spiritul de
echipă , conceptul de fair -play, integrarea sociala. Acestea sunt de fapt prioritățile care
trebuiesc luate în considerare de către profesorul de educație fizică sau antrenor.Pe lan gă
educația formală,antrenamentul , competiția, oferă o educație nonformală, astfel ridicându -se
nivelul de cunostințe și experiență al sportivului.
Fotbalistul incontinuu se află în fața unor noi provocări, noi realizări. Prin acestea se
dezvoltă spiritul de observație,de autocorectare și libera exprimare. Prin participarea la
competiții și evenimente sportive,sportivul are șansa de a se întâlni cu diferite persoane ,din
diferite medii social -culturale. El poate acumula experiență , prin select area conștientă a
informațiilor , realizând o învățare voluntară sau o învațare spontană. Așadar un fotbalist
informat și educat atât prin metodele form ale cât și prin cele nonformale , poate deveni chiar el
insuși un model in societate.
Renumele, f aima și o situație financiară bună, o educație potrivită poate plasa sportivul
într-un plan care să -l infățiș eze ca pe un model al reușitei ș i al s uccesului, iar astfel sportul să
fie ambasadorul competiției adevărate ș i al atingerii idealurilor.
1.2. Ipotezele cercetă rii, obiective
Lucrarea de față încearcă demonstrarea ipotezei prin care procedeele de prindere a mingii
de către portar în jocul de fotbal ajută la dezvoltarea organizmului și psi hicului copiilor la
vârstă de 12 -14 ani. U nei alternative ,prin care putem crește o generație sănătoasă din toate
punctele de vedere.
Fotbalul este sportul cu care putem atrage cei mai multi copii, fiind un joc mediatizat, cu
mare atragere la generația tânără. Se poate practica indiferent de vârsta la care începe inițierea
și de sex. Totuși este important de înțeles că practicarea acestui sport trebuie să se desfășoare
într-un cadru organizat, sub indrumarea unui specialist unui antrenor , pentru a se asigura
obținerea rezultatelor dorite. Nu toți copii vor ajunge jucători extrao rdinari, dar primul
obiectiv este cel de a obține o dezvoltare fizică armonioasă, un psihic întărit și o viață social
sănătoasă.
Prin diversitatea execuțiilor, exercițiilor, metode folosite la antrenamente, fotbalul este un
sport care angrenează toate se gmentele corpului asigurând o dezvoltare proporționată, suplețe
și mobilitate.
Scopul testărilor efectuate , testarea inițială si testarea finală, au fost de a demonstra ipoteza
conform căreia ,copi i (fiind pe postul de portar în acest studiu) care pra ctică jocul de fotbal cu
câte 2 antrenamente pe săptămână se poate observa o evoluare prin dezvoltare generală mai
accentuată, decât la testarea inițială .
II. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI LUCRĂRII
2.1. Tehnica jocului de fotbal
„Tehnica reprezintă un ansamblu de deprinderi motrice – de procedee specifice
manevrării mingii și deplasării jucătorilor în vederea executării acestor manevre – care se
desfășoară după legile activității nervoase superioare și ale biomecanicii, în scopul realizării
randamentului maxim în joc”.” Constantinescu D., Fotbal – Curs de bază, Iași, 1995
Leon Teodorescu, în „Probleme de antrenament în jocurile sportive”, definește tehnica ca
fiind: „Ansamblu de procedee specifice ca formă și conținut, folosit în scopul practicării cu
randament maxim a unui joc sportiv, în concordanță cu ce rințele jocului competițional”.
Tehnica jocului de fotbal, ca în orice joc sportiv, constituie fundamentul pe care se
dezvoltă și se perfecționează jocul. Practicarea jocului de fotbal nu va putea fi efectuată până
când elevii nu -și vor însuși deprinderi corecte de a lovi, prelua și conduce mingea, practicarea
jocului presupunând cunoașterea unor variate procedee de manevrare a mingii care să le
permită rezolvarea sarc inilor de joc. Calitatea perceperii depinde de mai multe procese, cum
sunt: vederea periferică, atenția concentrată sau cuprinzătoare, simțurile specializate.
Perceperea întregii situații de concurs este însă numai o parte a acestei faze, în care fotbalist ul
trebuie să observe detaliile ce duc la precizie în rezolvarea acțiunii tehnice.
Pentru un viitor specialist în domeniul educației fizice și a sportului, sistematizarea
următoare a tehnicii jocului de fotbal este absolut necesară și indispensabilă: Eleme ntele
tehnice ale portarului putem sistematiza astfel3:
1. Poziția fundamentală
2. Deplasarea în teren
3. Prinderea mingii
4. Boxarea mingii
5. Devierea mingii
6. Blocarea mingii
7. Repunerea mingii în joc cu mâna
8. Repunerea mingii în joc cu picio rul
3Gheorghe Balint – Bazele generale ale fotbalului, 2008, pag. 16
2.2. Elementele tehnice ale portarului
Regulamentul jocului de fotbal4 precizează faptul că o echipă de fotbal este alcătuită
din 10 jucători de câmp și un portar. Sarcina principală a portarului este de a împiedica
intrarea mingii în poartă prin orice mijloace, inclusiv prin folosirea mâinilor. Această
prevedere regulament ară privind folosirea mâinilor este valabilă numai în interiorul suprafeței
de pedeapsă proprii. În afara acestei suprafețe fiind considerat ca și oricare alt jucător de
câmp. Datorită faptului că „Regulamentul jocului de fotbal” îi dă dreptul jucătorului
specializat pe acest post să folosească în suprafața de pedeapsă (careul de 16 metri) mâinile și
oricare altă parte a corpului în vederea apărării porții, elementele tehnice specifice acestui
post sunt diferite în mare măsură de cele ale celorlalți jucător i care alcătuiesc o echipă de
fotbal.
Portarului i se cer și alte activitâți, el este primul jucător care după ce a oprit un atac
advers, pornește atacul propriei sale echipe, printr -o degajare precisă și rapidă, cu mâna sau cu
piciorul. O altă activitate importantă a portarului este aceea de îndrumare și dirijare a
componenților liniei defensive. Portarul este jucătorul multilateral al echipei, iar în jocul său
întâlnim alte elemente tehnice decât la ceilalți jucători. Totodată pregătire fizică, tehnico –
tactică și în special moral -volitivă are un conținut diferit și datorită acestei cauze i se cer
calități și însușiri deosebite cum ar fi: forța, voința, încrederea în sine, hotărâre, imaginație,
atenție distributivă, etc. Jocul portarului cere o instruire, o îndrumare psihică.
Sarcina portarului nu se re feră numai la ap ărarea por ții proprii, ci se extinde și la
inițierea atacurilor, prin trimiterea în teren a mingii. Datorit ă acestor dou ă sarcini tehnica
jocului portarului se împarte astfel5:
a) mijloace te hnice de ap ărare ale portarului;
b) mijloace tehnice de atac ale portarului.
Mijloacele tehnice de ap ărare ale portarului pot fi sistematizate astfel:
1. Mi șcări fără minge:
a. pozi ția de baz ă;
b. plasamentul;
c. deplasarea pe linia por ții.
2. Mi șcări cu mingea:
a. prinderea mingii;
4 http://www -regras -do-futebol.f1cf.com.br/ro/rules -of-soccer -01.html
5 Popovici – Curs de fotbal
b. plonjonul;
c. boxarea mingii;
d. devierea mingii;
e. aruncarea mingii cu m âna
f. ieșirea din poart ă și blocarea mingii;
g. conducerea mingii;
h. degajarea mingii cu piciorul.
2.3. Poziția fundamentală
Poziția fundament ală permite portarului “realizarea de acțiuni tehnice succesive în timpul meciului
cu maximă eficacitate” (F. G. Ocana, 2000).
În așteptarea mingii, portarul trebuie să ia o poziție cât mai convenabilă pentru prinderea, boxarea,
devierea, cât și pentru ieș irea din poartă Este poziția ce precede intervenția asupra mingii. În
literatura de specialitate mai este denumită și poziție de așteptare sau poziție de intervenție.
Această poziție se poate descrie astfel:
• sprijin pe sol pe toată talpa sau pe vârfuri, picioarele depărtate la lățimea umerilor, cu
greutatea egal repartizată pe ambele picioare;
• articulațiile gleznelor, genunchilor și coxo -femurală, ușor flexate;
• trunchiul ușor aplecat, conferind o poziție semijoasă;
• brațele lateral, îndoite cu palmele orientate spre jos;
• privirea la joc (la minge).
Astfel, trunchiul este ușor aplecat înainte din șolduri, picioarele depărtate la nivelul umerilor,
genunchii flexați și împinși înainte, membrele superioare lăsate în jos pe lângă corp, dar
îndoite din articulația cotului, la un unghi de aproape 45 grade, palmele orientate în jos,
privirea îndreptată în permanență spre minge.
Utilizare:
-Poziția fundamentală perm ite declanșarea rapidă a acțiunii în vederea executării oricărui
element tehnic specific acestui post. Din această poziție, portarul, poate pleca în plonjon,
poate ieși la minge înaltă sau joasă, poate prinde mingea, poate să se desprindă pentru
respingere a, boxarea sau devierea mingii.
Greșeli:
-sprijin pe călcâie sau poziție „pe spate” , greutatea corpului nu este repartizată pe ambele
picioare;
-corpul nu se află într -o poziție joasă, poziție prea înaltă sau prea joasă
-genunchii nefiind flexați suficient și orientați pe direcția mingii, depărtarea exagerată a
picioarelor în plan lateral
Indicații metodice
Jucătorii trebuie să se așeze în toate cele trei poziții fundamentale – joasă, medie și înaltă.
Greutatea corpului trebuie să fie repartizată pe ambele picioare.
2.4. Deplasarea în teren
Face parte din tehnica jocului portarului fără minge. Rareori se întâmplă ca portarul să
stea timp îndelungat în poziția fundamentală și acest lucru se întâlnește mai ales atunci când
se execută o lovitură liberă sau o lovitură de pedeapsă. În timpul desfășurării jocului el își
schimbă poziția în poartă, în f uncție de locul mingii sau de fazele de joc. Aceasta se compune
din: mers (variante de mers) și alergare (variante de alergare), pe fondul cărora se pot realiza
sărituri pe un picior sau pe ambele picioare, căderi, ridicări. Din poziția de intervenție, pe ntru
a putea acționa asupra mingii, portarul poate porni direct printr -o desprindere de pe loc sau
prin câțiva pași pentru a se apropia favorabil ca distanță și unghi față de locul și momentul
acțiunii. Aceste deplasări în teren ale portarului sunt de două tipuri:
1. Deplasarea frontală (înainte): în care portarul utilizează ca mijloc de deplasare o
alergare obișnuită în care uneori, în funcție de necesități, va folosi pași mai mari și o viteză de
deplasare mai mare.
2. Deplasare laterală – în care portaru l utilizează ca mijloc de deplasare pașii adăugați,
adică plecând din lateral cu piciorul dinspre direcția deplasării, îl apropie apoi pe celălalt,
mișcarea repetându -se. Pe tot timpul deplasării, portarul, își va păstra poziția fundamentală. În
timpul dep lasării laterale, translația se face prin pași adăugați și târșiți (un fel de alunecare pe
laterală), menținând în permanență sprijinul pe vârfuri pentru se putea desprinde în orice
moment. În deplasarea laterală nu se fac salturi, centrul de greutate al c orpului urmând o linie
cât mai orizontală. Într -un procedeu mai rar, deplasarea laterală se face prin pași încrucișați,
un picior peste celălalt, o dată sau de mai multe ori.
Aceste deplasări sunt condiționate de adversar, pe de o parte, și de distanța la care
trebuie să intervină portarul, pe de altă parte. Ele se fac dintr -o poziție joasă, cu pași mărunți,
pentru a putea interveni oricând asupra mingii cu eficiență. În privința căderilor și ridicărilor
de la pământ, menționăm că au o tehnică specială, pri n care mișcările inutile se înlătură pentru
a mări eficacitatea intervenției asupra mingii.
Utilizare:
• contribuie la rezolvarea cu eficiență a celorlalte elemente tehnice cu minge din jocul
portarului (prinderea mingii, blocarea, boxarea, devierea și repunerea mingii în joc).
Greșeli:
• nu se apreciază corect de către portar distanța până la minge;
• nu se apreciază corect traiectoria mingii în situațiile de deviere și boxare;
• deplasarea laterală se face cu pași mari, fapt e împiedică efectuarea rapidă a
schimbărilor de direcție.
Indica ții metodice
În timpul deplas ărilor, trebuie s ă se urm ăreasc ă ca, în orice moment al opririi, centrul de
greutate s ă fie repartizat pe ambele picioare.
Prinderea mingii
Prinderea mingii este unul din elementele de bază ale tehnicii portarului. Siguranța în
prinderea mingii ridică în mare măsură valoarea randamentului portarului. O condiție de bază
a prinderii mingii este interpunerea unui obstacol corespunzător în drumul mingii. Trebuie să
interpunem ambele palme în fața min gii care vin e încât ele pe de o parte să oprească mingea
din drumul ei și în același timp să reducă forța cu care este transmisă.
Oprirea mingii cu mâinile este posibilă când formăm din ambele palme un coș pe care –
l așezăm în drumul mingii. Degetele trebu ie să fie depărtate, relaxate astfel ca ele să cuprindă
balonul. Trebuie avut grijă ca palma să formeze un obstacol direct față de minge și să nu
atingă mingea lateral, nici în partea ei superioară sau inferioară. În timpul prinderii, cele două
palme trebu ie să fie destul de apropiate una de alta, pentru ca balonul venit cu putere să nu
poată trece printre ele.
Prinderea mingii este un element tehnic specific jocului portarului. Acest element tehnic este
foarte diversificat în func ție de traiectoria, distan ța, direc ția, for ța-viteza și unghiul de lovire
al mingii.
Astfel, distingem urm ătoarele procedee tehnice derivate ale prinderii mingii6:
a. În func ție de traiectoria cu care sose ște mingea:
a.1. Mingi pe sus cu bolt ă
a.2. Mingi pe sus directe
a.3. Mingi la semi înălțime
6 Gheorghe Balint – Bazele generale ale fotbalului, 2008, pag. 17
a.4. Mingi pe jos directe
a.5. Mingi pe jos cu rico șare
b. În func ție de direc ția de sosire a mingii:
b.1. Mingi perpendiculare pe poart ă
b.2. Mingi oblice pe poart ă
b.3. Mingi laterale fa ță de portar
c. În func ție de distan ța la care se lo vește mingea:
c.1. Lovituri foarte îndep ărtate – peste 40 m
c.2. Lovituri dep ărtate – peste 20 m
c.3. Lovituri de la 16 m
c.4. Lovituri apropiate – 11-16 m
c.5. Lovituri foarte apropiate – 5-11 m
d. În func ție de viteza de sosire a mingii:
d.1. Mingi lovit e foarte puternic
d.2. Mingi lovite puternic
d.3. Mingi lovite u șor
e. În func ție de unghiul dintre locul lovirii și barele por ții:
e.1. Lovituri la col țul scurt
e.2. Lovituri la col țul lung
2.5. Prinderea mingii joase cu picioarele paralele
La mingiile care vin pe jos și direct din față, portarul se așază pe direcția de sosire a
mingii în poziția fundamentală.
Prinderea mingii joase c u picioarele paralele și întinse. Pentru a se realiza acest procedeu de
prindere a mingii, portarul trebuie să -și întrebui nțeze, în mare măsură, tot corpul, membrele
superioare au rolul cel mai activ, fiind segmentele care realizează prinderea mingii. Până la
prinderea mingii, portarul adoptă o poziție statică corespunzătoare prinderii mingiilor joase,
caracterizată printr -o aplecare mai mult sau mai puțin accentuată a trunchiului înainte, în
funcție de modul cum vine mingea, cu membrele superioare întinse în fața picioarelor și
palmele orientate spre direcția mingii.
Portarul aflat pe direcția mingii cu tălpile picioarelor pa ralele și depărtate la 10 -12 cm. seap
leacă înainte, având genunchii cât mai întinși iar brațele sunt întinse în fața picioarelor astfel
încât vârfurile degetelor să atingă pământul. Palmele sunt apropiate astfel încât degetele mici
se ating. Aceasta este poziția de așteptare a mingii. Prinderea propriu -zisă începe în momentul
contactului mingii cu vârfurile degetelor. Mingealuând contact cu palmele se rostogolește în
sus de-a lungul antebrațelor, concomitent cu ridicareatrunchiului. Flexând cotul facem ca
mingea să se rostogolească de -a lungul antebrațelor până latorace, iar de aici îi blocăm drumul
prin acoperirea mingii cu pieptul. Mingea ajunge în „cuibul“ format de torace, antebrațe și
palmele mâinilor. Privirea urmărește mingea până în momentul blocăr ii ei lapiept, după care
îndreptându -se trunchiul, privirea se îndreaptă spre terenul de joc .
Utilizare:
• poate repune mingea în joc cu ușurință și rapiditate.
Greșeli:
• îndoaie genunchii înainte, fapt ce contribuie la ricoșarea mingii;
• picioarele sunt dep ărtate prea mult, astfel mingea se poate strecura printre ele;
• genunchii sunt îndoiți în timpul mi șcării înainte prea mult și astfel risc ăm să lovim
mingea cu ei;
• depărtarea exagerat ă a picioarelor în fandare lateral ă pentru a ridica mingea mai u șor
2.6. Prinderea mingii joase stând într -un genunchi
Stând într -un genunchi (aparent): flexarea genunchiului membrului inferior de bază. În ceea
ce privește poziția trunchiului și a brațelor, aceasta este aproape identică cu cea amintită la
procedeul descris mai sus.
Tehnica execuției este aproape identică cu cea descrisă anterio r, deosebirea constând
înașezarea picioarelor pe sol în așteptarea mingii. Piciorul de sprijin, puternic flexat din
genunchi, suportă întreaga greutate a corpului, iar axa longitudinală a piciorului este aproape
perpendiculară pedirecția mingii, având vârf ul ghetei îndreptat ușor lateral. Celălalt picior
răsucit din șold are genunchiul coborât aproape până la pământ și este așezat lângă piciorul de
sprijin în așa fel încât gamba săblocheze drumul mingii spre poartă. Brațele întinse spre
pământ, între cele d ouă picioare conduc mingea de -a lungul palmelor șiantebrațelor până la
torace, respectiv până la abdomen. Privirea este îndreptată înspre minge până lablocarea ei în
„cuib“, după care se îndreaptă spre ternul de joc .
Principala deosebire constă în poziția picioarelor. Greutatea corpului este trecută
aproape în întregime asupra membrului inferior de sprijin, puternic flexat din genunchi.
Celălalt membru rămâne înapoia trunchiului îndoit din genunchi până aproape de sol, răsucit
lateral și așezat în apropierea genunchiului de sprijin (fără a atinge, însă, solul). Membrele
superioare se întind spre pământ, între cele două picioare, întâmpină mingea și o conduc cu
rapiditate și cu ușurință de -a lungul palmelor și antebrațel or spre torace, respectiv până la
abdomen, mingea fiind prinsă ca într -un „cuib”.
Utilizare:
• poate reacționa rapid la schimbarea direcției inițiale a mingii, deviată din denivelările
terenului sau alte cauze;
• poate repune mingea în joc cu rapiditate, reven ind cu ușurință la poziția inițială a
corpului.
Greșeli:
• genunchiul membrului inferior răsucit pe sol nu este aproape de cel de sprijin și,
uneori, se găsește mult prea avansat, îngreunând prinderea mingii.
• cea mai frecvent ă greșeală este pozi ția bra țelor având coatele dep ărtate. Mingea se
poatelovi de pieptul portarului rico șând în teren.
La ac este procedee de prindere a mingilor rostogolite se întâlnesc diferite variante de
ordinpersonal cum ar fi: picioarele pu țin flexate sau cu un genunchi orientat înainte și puternic
flexat iar cel ălalt de asemenea flexat aproape c ă ia contact cu p ământul. Fiecare procedeu are
avantaje și dezavantaje, dar la toate procedeele în momentul în care mingea a fost re ținută ea
trebuie dus ă la piept.
2.7. Prinderea mingii cu traiectorie la înâlțimea genunchilor
Portarul flexează genunchii, apleacă trunchiul înainte, membrele superioare sunt
întinse în întâmpinarea mingii, ușor îndoite din articulațiile cotului. Degetele sunt răsfirate, iar
palmele orientate spre minge. Mingea , în momentul contactului cu palmele, este dusă la piept
și, concomitent, trunchiul își revine la poziția normală.
Prinderea mingilor la semiînălțime au o înălțime convențional cuprinsă între nivelul
genunchiului și al capului portarului. Reținerea balonu lui este mult ușurată de prezența
pieptului sau a abdomenului care ajută amortizarea.
2.8. Prinderea mingii cu traiectorie la înălțimea abdomenului
La apropierea mingii, genunchii se flexează iar trunchiul se apleacă înainte. Brațele se
flexează de la co t, palmele orientate spre interior. Când mingea atinge corpul în regiunea
abdominală se produce o retragere a abdomenului necesară amortizării mingii. Pie ptul vine
deasupra mingii și împreună cu coatele și palmele formează o cavitate de unde mingea nu
poate ricoșa. mingile venite cu o forță mai mică vor fi prinse direct cu mâinile. Brațele se duc
în întâmpinareamingii (asemănător prinderii mingii din jocul de handbal și baschet) având
degetele orientate în sus,iar palmele spre minge.
După prindere mingea poate fi dusă la piept pentru a fi protejată de atacantulaflat în
apropiere, trimisă imediat în joc la un coechipier liber, sau poate fi bătută de pământ în
limitele celor 6 secunde după care va fi degajată spre un coechipier. Mingile venite puternic
vor fi blocate laabdomen. În momentul în care mingea se apropie de corp, genunchii se
flexează, trunchiul seapleacă înainte iar brațele se flexează din coate având palmele orientate
spre interior cu degeteledesfăcute. În momentul când mingea a atins corpul se produce și o
retragere a abdomenuluinecesară amortizării forței cu care vine aceasta .
2.9. Prinderea mingii cu traiectorie la înălțimea pieptului
Portarul se ridică ușor pe vârful p icioarelor, în extensie, o mână folosindu -se
dedesubtul mingii, cealaltă deasupra ei. Dacă mingea vine la înălțimea capului, a feței,
portarul va executa o săritură ușoară, blocând astfel mingea tot la piept.
Portarul este așezat în poziție fundamentală sa u cu un picior înaintea celuilalt, astfel ca
greutatea corpului să fie trecută în mare parte asupra piciorului aflat în față. Ambele picioare
sunt flexate din genunchi, iar genunchii cât mai apropiați. Trunchiul este puțin aplecat înainte,
brațele îndoite din coate, sunt întinse înainte, iar palmele îndreptate în sus. Mingea ia contact
cu palmele și cu antebrațele și se rostogolește de -a lungul lor întâlnind toracele. Înainte ca
mingea să să ia contact cu suprafața toracelui, antebrațele și palmele se ridic ă brusc din coate
și strâng balonul la piept. În momentul contactului cu pieptul, greutatea corpului este trecută
de pe piciorul din față asupra piciorului din spate. Prin aceasta, suprafața de izbire, aflată în
fața mingii cedează, amortizând viteza cu ca re vine balonul.
Este recomandabil ca prinderea să se facă la înălțimea abdomenului. În acest caz
portarul va efectua înprealabil o săritură în înălțime blocând mingea la abdomen folosind
procedeul descris anterior. În cazul în care mingea vine cu putere la înălțimea pieptului
sau sub bărbie, atunci ea va fiblocată în această regiune a corpului. Portarul se ridică pe
vârfurile picioarelor, corpul în extensie,palmele cu degetele desfăcute sunt orientate spre
interior și vor bloca mingea
În prinderea direct la piept, portarul cu trunchiul puțin înclinat întinde brațele, avându –
le paralele, cu palmele orientate în sus, formând un „tobogan” pe care se înscrie mingea. Când
mingea atinge corpul se produce o retragere a acestuia necesară amortizării forței mingii.
Pieptul vine deasupra mingii și împreună cu coatele și palmele formează o cavitate de unde
aceasta nu mai poate ricoșa. Dacă mingea vine la înălțimea capului, a feței, portarul va
executa o săritură ușoară, blocând astfel mingea tot la piept.
Greșeli frecvente:
• la prinderea la piept, antebrațele închid cu întârziere, astfel că mingea ricoșează din torace;
• în momentul contactului cu mingea, toracele se bombează, mingea ricoșând din acest plan
rigid, spre teren;
• în prinderea la piept, coatele se țin depărtate, prin spațiul liber dinspre abdomen, mingea
scăpând în jos;
• portarul stă pe călcâie în momentul prinderii mingii și nu se ridică ușor pe vârfuri;
• genunchii nu sunt bine întinși.
Utilizare tactică:
• în declanșarea mai ușoară a atacului .
2.10. Prinderea mingii cu traiectorie la mingile înalte care depășesc înălțimea corpului
Picioarele sunt depărtate, genunchii ușor flexați. Membrele superioare sunt ridicate
oblic deasupra capului și în sus. Degetele, răsfirate, cele mari aproape că se ating. Contactul
cu mingea coincide cu trecerea greutății pe piciorul din spate, iar privirea este îndreptată spre
minge. Mingile înalte au o înălțime convențional cuprinsă peste capul portarului. Mingile care
depășesc înălțimea portarului nu mai pot fi p rotejate de corp, iar pentru prinderea lor se vor
utiliza numai mâinile.
În cazul mingilor înalte prinse din poziție statică, portarul va întinde corpul și brațele spre
direcția de sosire a mingii, având palmele orientate înainte cu degetele desfăcute în formă de
evantai,iar degetele mari și cele arătătoare foarte apropiate. Mingile venite la înălțimi mai
mari vor fi prinse în urma efectuării în prealabil a unei sărituri. Săritura poate fi executată cu
un singur picior sau cu ambele picioare, aceasta în funcție de înălțimeacare trebuie atinsă,
respectiv de spațiul pe care îl avem la dispoziție pentru a executa săritura cu elan.
Concomitent cu desprinderea de pe sol, brațele sunt întinse energic în sus, palmele orientate
pe direcția de sosire a mingii, degetele răsfirate în formă de evantai, și cu degetele mari
apropiate. În timpul aterizării mingea este dusă la piept. Aterizarea trebuie să fie cât mai elasti
că, relaxată, efe ctuându -se de obicei p e piciorul de bătaie aflat într -o ușoară fandare oblică, iar
pentruamortizarea căderii genunchii sunt ușor flexați.
În cazul baloanelor care vin la o înălțime mai mare decât înălțimea capului atenția portarului
trebuie să fie mărită, pentru că în spatele mâinilor nu mai este, ca în cazul procedeelor
anterioare, nici o suprafață care să blocheze drumul mingii. Mingile înalte pot fi prinse din
poziție statică sau din săritură. Dacă mingea zboară la o asemenea înălțime, încât poate fi
prinsă și din poziție statică, portarul va sta cu picioarele ușor depărtate, unul înaintea celuilalt,
trecând greutatea corpului pe piciorul aflat în față. Genunchii ușor flexați asigură menținerea
unui echilibru stabil . Brațele, puțin flexate din coate, sun t ridicate oblic deasupra capului și
întinse în sus. Palmele apropiate sunt întinse înainte. Degetele mâinilor sunt ușor răsfirate, iar
degetele mari aproape că se ating. Atacul la minge se face cu ambele mâini spre sus și înainte.
Poziția de plecare a mâi nilor este cu coatele îndoite, apoi în continuă extensie până la
întinderea completă în momentul prinderii. Pe acest traseu, palmele cu degetele desfăcute, se
apropie una de alta formând un paravan în drumul mingii care sosește. Priza este momentul
princip al al prinderii. Ea se face în “cuibul” format de cele două palme. Condiția principală a
prizei este acoperirea posterioară a mingii, adică formarea acelui cuib -paravan, cu ajutorul
palmelor, având degetele răsfirate și degetele mari apropiate. La contactu l cu mingea are loc o
ușoară amortizare a vitezei sale de sosire. Ea se realizează atât prin retragerea brațelor cât și
prin trecerea greutății corpului pe piciorul din spate. Brațele vor fi cu coatele spre corp,
această poziție favorizând acoperirea compl etă cu mâinile și degetele a mingii. Mingea este
urmărită cu privirea până la prinderea ei. După prindere urmează asigurarea mingii, realizată
în același mod ca și la prinderea mingilor semiînalte. Astfel, palmele, slăbesc strânsoarea și
lasă să cadă balon ul în cuibul format între timp de antebrațe și torace și acoperit de sus de cele
două palme. În cazul unor lovituri foarte puternice prinderea mingilor înalte este destul de
riscantă, mai ales că în spatele palmelor nu mai există nici o suprafață de oprire . Pentru a evita
surprizele, portarii nu caută cu orice preț să prindă mingea. Dacă nu se află adversari în
apropiere, ei ating mingea mai întâi cu supafața palmelor împreunate, pentru ca ea să cadă la
pământ și abia pe urmă o prind cu mâna. Dacă mingea nu poate fi prinsă din poziție statică, ea
trebuie prinsă din săritură. Execuția este similară cu prinderea mingii din poziție statică.
Săritura poate fi executată cu un singur picior sau cu ambele picioare, acest lucru fiind în
funcție de înălțimea care tre buie atinsă și mai ales de locul de care dispunem pentru
executarea săriturii cu elan.
În momentul contactului cu mingea, mâinile vor fi încordate pentru a putea amortiza forța
cu care vine mingea, după care va fi dusă imediat la pieptpentru mai multă sigu ranță. În tot
acest timp privirea va urmări în permanență mingea
La prinderea acestor mingi portarul execută următoarele faze:
1. Elan – bătaie (cu urmărirea traiectoriei mingii);
2. Desprindere;
3. Prinderea mingii;
4. Aterizare.
1.Elanul constă în deplasarea rapidă pe direcția de venire a mingii. Elanul este continuat cu o
scurtă bătaie pe un picior sau pe ambele picioare în scopul executării unei sărituri.
2.Desprinderea este faza imediat următoare. În timpul acestei faze portarul atacă mingea ce
sosește prin ducerea brațelor oblic deasupra capului cu degetele răsfirate.
3.Prinderea mingii se face între „cuibul” format între cele două palme. Esențială în această
fază este priza asupra mingii. Condiția principală a prizei este acoperirea posterioa ră a mingii,
adică formarea acelui cuib -paravan, cu ajutorul palmelor, având degetele răsfirate și în mod
special degetele mari apropiate.
La contactul cu mingea are loc o ușoară amortizare a vitezei sale de sosire. Priza mai
presupune și o avantajoasă poz iție a brațelor. Brațele vor avea coatele orientate spre corp.
Această poziție favorizează acoperirea completă cu mâinile și degetele a mingii, mai ales a
degetelor mari ce trebuie să se întâlnească posterior. Este momentul în care s -a realizat
prinderea ș i în care începe faza a patra – aterizarea.
4. Aterizarea înseamnă revenirea portarului, după săritură, pe sol. Ea se poate face pe un
picior sau după caz pe ambele picioare. În timpul aterizării este obligatorie asigurarea și
prinderea mingii care asigur ă ca mingea odată prinsă să fie adusă de îndată la piept și bine
„acoperită” în spațiul format de antebrațe și torace, având coatele apropiate.
Greșeli frecvente :
• mingea nu se duce la piept după prindere;
• la prinderea la piept, antebrațele închid cu întârziere, astfel că mingea ricoșeaz ă din torace.
-prinderea mingii se face lateral și nu în față;
-prinderea mingii cu articulațiile încordate –mingea nu poate fi amortizată;
-aprecierea greșită a traiectoriei și vitezei cu care vine mingea, dar mai ales alegerea
momentului bătăii
– mingea trece peste mâini, săritura efectuându -se în contra timp
Utilizare tactică:
• în declanșarea mai ușoară a atacului;
• în prinderea loviturilor înalte de la colțul terenului și declanșarea atacului;
• în prindere a loviturilor libere înalte și declanșarea atacului.
2.11. Plonjonul cu cădere lateral
Plonjonul este un alt element tehnic specific jocului portarului și constă din
desprinderea portarului de la sol și proiecția sa într -un zbor oarecare în vederea prinderii,
respingerii, boxării sau devierii mingii. Este unanim recunoscut faptul că diferitele condiții de
sosire a mingii la poartă creează mereu noi forme particulare de plonjon, astfel că procedeele
tehnice ale acestui element sunt foarte diverse. În funcție de direcția spre care se intervine și
de traiectoria mingii putem clasifica astfel procedeele de plonjon:
• plonjoane laterale;
• plonjoane frontale;
• plonjoane la picioarele adversarului.
La rândul lor, aceste procedee se împart în funcție de t raiectoria mingii, astfel:
A. Plonjoane laterale:
• pe jos;
• la semiînălțime;
• pe sus.
B. Plonjoane frontale:
• pe loc;
• spre înainte;
• spre înapoi.
C. Plonjoane la picioare:
• longitudinale;
• transversale.
Plonjonul este elementul tehnic cel mai spectaculos al tehnicii jocului portarului și constă în
aruncarea corpului pentru a prinde sau a respinge mingile care sunt șutate la poartă, lateral
față deacesta. El necesită mult curaj și o deosebită elasticitate și coordonare. În timpul
plonjonului, po rtarul „zboară“ prin aer (2 -3 metri), după care aterizează de la înălțimi mari pe
una din părțile laterale ale corpului, ceea ce nu este deloc ușor și câteodată chiar riscant. Este
bine ca portarul să știe săexecute corect plonjonul, dar el nu trebuie să s e folosească de acest
procedeu de apărare decâtatunci când nu există altă posibilitate pentru prinderea sau respin
gerea mingii . Plonjonul este indicat în toate cazurile în care portarul nu poate să prindă
mingea din poziție statică sau din deplasare. Port arul se desprinde de la sol și respinge mingea
în timpul sau după un zbor sau o aruncare pe sol.
Corpul rulează pe: gambă, coapsă, șold, partea laterală a toracelui și brațul din direcția
plonjonului. O palmă se interpune între minge și poartă, iar cealalt ă acoperă mingea.
Prin plonjon pot fi apărate mingile razante, semiînalte și înalte dar mișcările pe care
leefectuează portarul din poziția inițială și până la ridicarea de la pământ, sunt identice și se
compun din următoarele părți:
a) poziția de pregătir e
b) împingerea de sol
c) zborul
d) prinderea sau respingerea mingii
e) aterizarea
f) ridicarea în picioare
Poziția de pregătire
Este aproape identică cu poziția de bază a portarului. În cazul în care minge a este venită
lateral și nu poate fi prinsă din plonjon de pe loc, portarul va căuta să -și ia o pozițiede
pregătire prin pași laterali, identici cu mișcările de plasare sau printr -un pas încrucișat.
Portariirutinați aplică ambele variante. Portarul execută pasul încrucișat trecându -și piciorul
opus direcției deplonjare cruciș în fața piciorului de sprijin, concomitent cu trecerea greutății
pe acest picior, iar cupiciorul rămas pe loc va păși în direcția plonjării, executând în același
timp și bătaia.
Împingerea și desprinderea de sol
Se execută din poziția de pregătire, trecând greutateacorpului de pe piciorul mai îndepărtat de
direcția plonjării pe piciorul opus, puternic îndoit dingenunchi, în timp ce trunchiul este ușor
răsucit în direcția plonjăr ii. Piciorul cu care se face împingereaeste întins energic din
genunchi, iar genunchiul piciorului opus este ridicat în sus.
Distanța zborului
Depinde de puterea împingerii. În timpul zborului ambele picioare sunt ușor flexate din
genunchi urmând într -o po ziție relaxată direcția de zbor a trunchiului. În zbor, corpul
are îndreptată spre sol partea sa laterală, iar privirea urmărește mingea.
Mingea este reținută sau respinsă în timpul zborului. La prinderea mingii vom avea grijă
săinterpunem în măsura posib ilităților un obstacol între minge și poartă care să -i bareze
drumul
Prinderea se execută astfel: degetele mâinii din partea căderii sunt întinse și răsfirate cu
palmaorientată pe direcția de sosire a mingii, iar celălalt braț cu degetele răsfirate, dar cu
palma orientatădeasupra mingii, o acoperă. În timpul zborului facem pregătirile în vederea
Aterizării pentru amortizarea căderii. Înainte determinarea zborului tragem sub noi piciorul
mai apropiat de pământ, flexat din genunchi și mingea spre noi, îndoi nd ambele coate.
Aterizarea este deci amortizată cu ajutorul brațului și piciorului aflatmai aproape de pământ,
urmând să ia contactul cu pământul și trunchiul cu partea laterală. Contactulcu pământul se ia
în următoarea succesiune: gambă, coapsă, șold, pă rțile laterale ale trunchiului șibrațul din
direcția plonjonului, în cazul când plonjonul se execută fără desprindere de pământ. În
cazulcând portarul execută și o săritură, succesiunea segmentelor corpului este inversă.
După căderea la pământ mingea este trasă complet lângă trunchi și se începe mișcarea de
ridicare. Aceasta se face prin sprijinirea pe palma mâini aflată mai aproape de pământ și prinr
idicarea genunchiului piciorului aflat deasupra și sprijinirea lu i pe pământ. Împingerea în
palmă și sprijin irea pe talpa piciorului aflat deasupra se face energic și cât mai repede posibil
pentru ca portarulrecăpătându -și poziția în picioare să poată fi în măsură să continue imediat
jocul
Plonjonul prin cădere laterală este indicat în toate cazurile în care por tarul nu poate să
prindă mingea din poziție statică sau din deplasare. Bazele generale ale fotbalului 18 Portarul
execută o alunecare pe sol urmată de prinderea sau respingerea mingii, în funcție de situația
tactică a jocului. Acest tip de plonjon, are loc printr -o rulare a corpului pe părțile laterale,
începând cu partea exterioară a labei piciorului, gamba, coapsa, șoldul și continuând cu
toracele, umărul și brațele care, întinse, încearcă prinderea mingii.
Trunchiul și brațele se întind către direcția de venire a mingii. Culcarea laterală, spunem noi,
este suficientă pentru prinderea mingilor venite pe jos sau la mică înălțime.
Greșeli frecvente:
• contactul cu solul nu se face pe partea laterală a corpului (începând cu partea exterioară a
labei piciorului, gamba, coapsa, șoldul și continuând cu toracele, umărul și brațele);
• mingea nu se duce la piept după prindere;
• la prinderea la piept, ant ebrațele închid cu întârziere, astfel că mingea ricoșează din torace;
• plonjonul se execută în direcția barelor porții – de aici rezultând pericolul de accidentare.
Utilizare tactică:
• câștigarea în spațiu și timp pentru intrarea în posesia mingii;
• la acțiunile de finalizare ale adversarului prin șut pe jos și prin surprindere la poartă.
2.12. Plonjonul la picioarele adversarului
Acest procedeu tehnic din arsenalul portarului se execută la picioarele adversarului
care conduce mingea și se pregătește să finalizeze.
Plonjonul la picioarele adversarului are două modalități concrete de execuție: •
plonjonul longitudinal;
• plonjonul transversal.
• ieșirea din poartă și îndreptarea spre atacantul mingea;
Plonjonul longitudinal sau direct la minge și la piciorul atacantului are următoarele
faze: • bătaie pe un picior cu proiecție înainte;
• zbor cu mâinile înainte – întinse spre ming e;
• cădere pe mâini – care prind mingea;
• interpunerea corpului între minge și atacant;
• protejarea mingii și redresare.
Plonjonul transversal se face asupra atacantului cu mingea, într -o poziție menită să
bareze șutul la poartă al acestuia. Această poziție este una de baraj în fața mingii.
Portarul plonjează cu capul și mâinile spre partea laterală în care anticipează șutul,
asigurându -se cu ajutorul picioarelor întinse de B azele generale ale fotbalului protejarea părții
opuse. Corpul în căderea laterală atinge solul rând pe rând cu: partea exterioară a labei
piciorului aflat în direcția blocării mingii, gamba piciorului, coapsa, șoldul și în cele din urmă
cu brațele întinse paralel cu mingea. Mingea est e prinsă, în partea ei dinapoi de palma mâinii
aflate jos, iar sus de palma mâinii aflate deasupra, împiedicând astfel ricoșarea. Prinderea
mingii trebuie să se facă într -o direcție perpendiculară pe direcția alergării atacantului.
Greșeli frecvente:
• portarul nu apreciază bine momentul când adversarul șia îndepărtat mingea de picior
și de cele mai multe ori se accidentează;
• contactul corpului cu solul nu se face rând pe rând cu: partea exterioară a labei
piciorului aflat în direcția blocării mingii, gamba piciorului, coapsa, șoldul și în cele din urmă
cu brațele întinse paralel cu mingea.
Utilizare tactică:
– înlătură posibilitatea adversarului de a -și pregăti momentul transmiterii mingii spre poartă
prin micșorarea unghiului față de poartă și accel erarea execuției.
2.13. Boxarea mingii
Nu întotdeauna portarul are posibilitatea să prindă mingea. Adeseori se poate produce
o aglomerare în fața porții care nu permite alegerea poziției celei mai potrivite pentru
prinderea mingii. Uneori portarul sare cu mai mulți jucători în același timp după minge și din
această cauză prinderea nu oferă destulă siguranță. Prinderea mingii nu este sigură nici atunci
când jocul se dispută în condiții de ploaie și balonul devine alunecos. În toate aceste cazuri
mijlocul cel mai eficient de intervenție a portarului este boxarea mingii. Boxarea este o
respingere a mingii în teren (mai rar în afara terenului) cu ajutorul pumnului sau pumnilor.
Boxarea se face asupra mingilor cu traiectorie înaltă și uneori semiînaltă. Boxare a este un
mijloc de apărare cu o eficacitate relativ redusă.
Pe de o parte datorită suprafeței mici de lovire care determină o lovire nesigură. Pe de
altă parte, pentru că după atingerea cu pumnul (pumnii) mingea ajunge de cele mai multe ori
înapoi în terenul de joc. Dacă portarul cade sau se dezechilibrează după in tervenție el are cel
puțin un moment în care nu poate interveni. De aceea tactica elementului recomandă ca
mingea să fie boxată înspre părțile mai libere ale terenului, cât mai departe de poartă și pe cât
posibil în partea opusă celei din care ea a venit.
Procedeele elementului sunt: – boxarea cu un singur pumn; – boxarea cu ambii pumni
apropiați. Ambele procedee se realizează în aproape toate cazurile din săritură. De obicei
săritura se face cu bătaie pe un singur picior dar sunt și situații (aglomerație mare în fața
porții) în care bătaia se face pe ambele picioare. Boxarea mingii se compune din următoarele
mișcări: – elanul; – bătaia -desprinderea; – zborul și boxarea propriu -zisă; – aterizarea. Nu
întotdeauna se dispune de loc și timp pentru efectuarea e lanului. Distanța elanului depinde de
direcția și viteza mingii care vine spre poartă. Portarul trebuie să fie atent la jucătorii care îl
pot incomoda în mișcările sale.
Ultimul pas de alergare trebuie să fie mai lung, iar centrul de greutate va fi coborâ t.
Piciorul de bătaie se așează pe sol activ, pe toată talpa, după care execută o rulare completă,
călcâi -talpă -vârf, terminând impulsia pe vârf întins din articulația genunchiului. Acțiunea
piciorului de bătaie este însoțită la desprindere de avântarea pi ciorului opus cu coapsa la
orizontală, flexat din articulația genunchiului. Ridicarea genunchiului are și rolul de a -l
proteja pe portar la contactul cu adversarii, mai ales dacă el nu se află în suprafața de
protecție. Înălțarea este ajutată și de mișcare a brațelor care se ridică prin înainte sus. În timpul
zborului pumnii se alătură unul de celălalt. Brațele aduse în fața corpului și flexate din coate,
se ridică deasupra capului, în direcția mingii care vine. La contactul cu balonul brațele se
întind brus c din coate și pumnii lovesc cu putere mingea.
Pentru realizarea suprafeței de lovire pumnii strânși sunt alăturați în așa fel ca
falangele proximale ale degetelor să formeze o suprafață plană. Aterizarea se face pe ambele
picioare și pentru amortizarea e i genunchii se vor îndoi ușor. Portarul va reveni cât mai
curând în poziția fundamentală fiind gata să intervină din nou. Pentru siguranța și eficacitatea
boxării se folosesc ambii pumni. În situația în care portarul nu are loc sau nu poate atinge
mingea c u ambele mâini boxarea se poate face și cu o singură mână. În acest caz suprafața de
lovire va fi suprafața formată de falangele proximale ale degetelor. Datorită suprafeței mici
dirijarea mingii este mai nesigură în acest caz dar se poate ajunge mai ușor la balon.
Greșeli frecvente:
– lipsa de coordonare între elan, mișcarea brațelor și lovirea mingii;
– acționarea asupra mingii cu coatele flexate;
– boxarea mingii în aceeași direcție din care a venit;
– coatele trebuie întinse printr -o mișcare bruscă în momentul lovirii mingii.
Mulți portari lovesc mingea în timpul când brațele sunt complet întinse, folosind deci
pentru trimiterea mingii la distanță numai forța elanului și a săriturii care de multe ori nu este
suficientă.
Utilizare tactică:
– procedeul este folosit frecent în suprafața de poartă atunci când numărul jucătorilor
care iau parte la acțiune este mare, iar prinderea mingii nu prezintă siguranță.
În situațiile în care nu există nici ofsaid în prima fază (lovitură de la colț, aruncare de
la margine) prinderea mingii este îngreunată de aglomerarea jucătorilor.
2.14.Devierea mingii
Este elementul tehnic cu ajutorul căruia este schimbată traiectoria mingii fără ca
aceasta să fie controlată. N oua traiectorie este consecința contactului portar – minge (F. G.
Ocana, 2000).
După segmenele care sunt implicate deosebim:
– devierea mingii cu mâna, în cazul căreia intră în contact cu balonul brațul, antebrațul
sau mâna;
– devierea mingii cu picioru l, în cazul căreia intră în contact cu balonul membrul
inferior. Din punct de vedere tactic se recomandă ca atunci când portarul este în luptă cu unul
sau mai mulți adversari să folosească devierea. De asemenea în cazul partidelor disputate pe
ploaie, când mingea devine alunecoasă devierea este eficientă.
În timpul săriturii sau al plonjonului mâna se așează în așa fel încât palma să fie pe
direcția mingii, iar în urma contactului balonul să fie trimis (deviat) peste bara transversală
sau pe lângă stâlpii porții. Contactul cu mingea trebuie executat cu cel puțin 20 – 30 cm
înaintea liniei porții, deoarece în caz contrar mingea poate intra pe sub bara transversală.
Execuția cu două mâini prezintă o siguranță mai mare și se folosește în mod special la mingile
șutate violent din față pe când execuția cu o singură mână favorizează luarea unei înălțimi cât
mai mari și se folosește la devierea mingilor venite spre părțile laterale ale porții. Pentru
executarea procedeului portarul se va folosi de brațul din direcț ia plonjonului.
Greșeli frecvente:
– executarea devierii mingii cu brațul opus celui de pe partea căruia vine mingea;
– în momentul contactului cu mingea palma nu are forța necesară de a schimba direcția
mingii consecință a aprecierii greșite a vitezei cu care vine mingea.
Utilizare tactică:
– atunci când mingea nu poate fi prinsă; este o intervenție de ultim moment pentru a
evita intrarea mingii în poartă.
2.15. Obiectivele stadiulu i de pregătire la copii între 12 -14 ani
Importanța nivel ului II I, care se numește și adolescență timpurie, se referă la pregătirea
copiilor între 12 -14 ani, considerăm necesară acordarea atenției cuvenite elaborării
principalelor obiective care vor constitui cadrul metodologic al întregii activități.
Nivelul 3 – adolesc ență timpurie – 75 minute : procedee tehnice de bază și specifice:
pregătirea fizică generală și specială, tactică de grup și echipă, pregătirea complexă a
portarilor, cunoașterea regulamentului de joc, dezvoltarea conceptului de grup, joc fără
adversar, jo c 11 contra 5 -6 adversari, joc bilateral 11 contra 11 pe teren regulamentar. Apare
individualizarea, vizând procedeele tehnice, calitâțile motrice, pe posturi și compartimente.
Foarte important : participarea la competiție este, de fapt, cea care dă verdic te asupra
posibilităților jucătorilor, asupra instruirii, a educației acestora, dar și nu în ultimul rând,
asupra calității muncii antrenorului.
Particularități morfologice, funcționale, fiziologice și psihologice la 12 – 14 ani
Băieții de 12 -14 ani se af lă într -o etapă foarte complexă a creșterii: pubertatea.
Fenomenul central al pubertății este maturația sexuală produsă de fluxul crescut al
hormonilor sexuali, care determină apariția caracterelor sexuale secundare concomitent cu
profundemodificări somato vegetative și psihice. Dacă până în jurul vârstei de 11 ani
secrețiileendocrine abundau în hormoni de creștere, după această vârstă sistemul endocrin
secaracterizează printr -o activitate secretorie intensă a testiculului, care prin hormonii
sexualidetermin ă modificări morfologice și funcționale importante ale organismului.
Evenimentuleste mai precis marcat prin apariția ejaculației. Se produce sexualizarea corpului,
fenomenele de maturizare sexuală împletindu -se cu acelea de maturizare neuropsihică
(Șt. Milcu, citat deM. Ifrim, 1986). Odată cu pubertatea se evidențiază caracterele sexuale
secundare,dezvoltarea laringelui și schimbarea vocii, apariția pilozității axilare și pubiene (de
tiprombic), creșterea masei musculare și altele.Perioada pubertară se înscrie ca o fază
caracterizată printr -un ritm accelerat de creștereși dezvoltare, atât în privința organelor,
aparatelor și sistemelor din sfera somatică, dar și a celor din sfera vegetativă. Referitor la
caracteristicile morfologice ale aparatelor și sistemelor menționămurmătoarele aspecte:
Aparatul locomotor
Frecvența cardiacă în repaus ajunge la 80/min la 12 ani. Tensiunea arterială este maimică
decât la adolescenți. La 12 ani volumul sistolic în repaus ajunge la 30 ml iar debitul cardiac
crește în efort până la 10 – 12 litri/minut.
Aparatul respirator
– plămânii la această vârstă sunt mai puțin rezistenți la infecții. Cavitățile nazale sunt mai
mici și mai înguste decât la adult; bronhiile sunt la început puține ca număr ; dezvoltarea
toracelui est e devansată de cea a membrelor. Mușchii respiratori, insuficient dezvoltați, nu pot
asigura mărirea corespunzătoare a volumului toracelui în efort, amplitudinea mișcărilor
respiratorii fiind din această cauzărelativ mică. În timpul efortului posibilitățil e de mărire a
volumului cut iei toracice printr -o respirație amplă sunt încă reduse. Frecvența respiratorie
ajunge la 11 ani la 18respirații/minut. Capacitatea vitală ajunge la 11 ani la 2000 cmc.
Emotivitatea
–este crescută la copiii de 10 – 12 ani, mai a les când au jocuri. Pot apare și cazuri în care se
trece de la emoțiile pozitive la cele negative. Uneori se poate trece ușor dela stări de mare
vioiciune la apatie.
Caracteristici ale pregătirii rezultate din specificul vârstei
Această perioadă de vârstă , importantă în pregătirea fotbalistică, este favorabilă
pentruobținerea de noi acumulări. Nivelul de dezvoltare psiho -fizic permite lărgirea
acumulărilorgestuale, achiziționarea rapidă de noi deprinderi motrice, formarea unei “culturi”
a mișcării.Are loc acum o creștere a capacității de ghidaj motric, de diferențiere temporală, de
ritm și dereacție. Prin mixarea deprinderilor noi cu cele deja fixate, pe cale integrativă, sunt
asigurate premisele pentru consolidarea unui bagaj motric multilateral (I. Iones cu, M.
Demian, 2007).
Factorii antrenamentului se abordează atât în forma lor globală cât și izolat. Referitorla
factorul fizic, preocuparea principală și constantă va fi atât dezvoltarea armonioasă cât
șidezvoltarea selectivă specifică, creșterea capacită ții generale de efort a aparatului respirator
șicirculator. Aparatul circulator se comportă favorabil la eforturile fizice cu caracter dinamic
șide mică intensitate. Cu toate că aparatul cardiovascular are resurse funcționale încă
reduse,aparatul respirato r cunoaște o creștere semnificativă, indicii obiectivi demonstrând
cărezistența aerobă poate fi dezvoltată cu succes.
În antrenarea rezistenței se recomandă eforturile aerobe, ce urmăresc
dezvoltareaanduranței de bază, ținând cont de posibilitățile individ uale. Dozarea corectă a
efortului, prinevitarea subsolicitării sau suprasolicitării, va asigura valorificarea optimă
a capacității de efortși a disponibilităților de progres.
Viteza de execuție a mișcărilor și viteza de reacție se ameliorează constant,
fiindinfluențată de procesul de dezvoltare fizică, de creștere, de mărire a masei musculare și
amobilității articulare. Pentru dezvoltarea vitezei, care poate crește mult la vârsta de 10 – 12
ani, până la echivalentul a 83% din randamentul ce va fi maxim, se vor utiliza sisteme de
acționare specifice, precum execuții, secvențe de joc, atacuri rapide, care prin transfer
pozitivcresc potențialul de viteză.
Antrenamentul de forță are rol important în dezvoltarea capacității de performanță șiîn
stimularea procesul ui de creștere și de dezvoltare fizică. La această vârstă se constatădiferențe
semnificative între musculatura spatelui, mai puternică și cea a părții anterioare atrunchiului,
mai slabă, între mușchii părții anterioare a coapselor și a celor din partea posterioară, între
flexorii brațelor, mai puternici și extensorii brațelor, mai slab dezvoltați.
Dezvoltarea analitică a forței principalelor grupe musculare se va face în regim
derezistență neuro -musculară, cu evoluție de la regimul de durată la regimul de viteză. Se
vaacționa cu atenție, în condiții dinamice, prioritară fiind combinația forță -viteză. Se vor
utilizaexerciții specifice (desprinderi, sărituri, lucru pentru abdomen și spate) alături de
exerciții cu îngreuieri (extensoare, mingi um plute, săculeți cu nisip, haltere în greutate de
maxim 5 – 10 kg). Principiile metodice ce stau la baza activității practice sunt continuitatea
și progresivitatea. Pe prim plan se situează îndemânarea fără de care tehnica nu este de
conceput.
Importanța, v aloarea acesteia crește, dat fiind faptul că este în strânsă legătură cu
toatecelelalte calități motrice de bază, contribuind la dezvoltarea acestora. În această etapă are
loco diminuare a cuantumului exercițiilor de îndemânare generală în raport cu exerci țiile cu
caracter specific. Pentru ameliorarea supleții și a mobilității, în special în articulațiile
coxofemurală șiscapulohumerală, se recomandă și exercițiile de întindere (stertching).
Foarte importantă este îmbunătățirea capacităților coordinative, ne cesare în
stăpânireamotrică a diversității de situații apărute în joc, situații ce se derulează în condiții de
relativăincertitudine și în prezența unor adversari opozivi. Deși capacitățile coordinative sunt
în maremăsură determinate genetic, trebuie acțio nat pentru ameliorarea acestora. Utilizând
mijloacecomplexe, metode și forme de organizare a exersării, vor crește atât indicii
coordonăriigenerale cât și a celei specifice (I. Ionescu, M. Demian, 2007).
În globalitatea pregătirii se recomandă creșterea i mportanței dezvoltării capacităților
specifice, fotbalistice, factorul tehnic fiind permanent prezent. Pentru consolidarea gradului de
stăpânire a elementelor și procedeelor tehnice (fondul stabil al tehnicii) se va asigura un
volum mare de repetări. Volum ul devine factor de acumulare și de perfecționare a tehnicii.
Concomitent cu lucrul analitic, cu individualizarea pregătirii tehnice,
începe programarea “învățării” tehnicii în corelație cu exigențele jocului. Algoritmul de
însușire și deconsolidare a tehn icii, precum și de dezvoltare a calităților motrice necesare
optimizăriiexecuțiilor tehnice se repetă sistematic.
În formarea bagajului tactic de bază, se va acționa în trei direcții:
-tactica individuală;
-tactica colectivă a grupului restrâns de jucăto ri (2- 3);
-tactica de echipă
Elementele specifice, atât cele cu caracter tehnic cât și cele tactice,
consolidatefragmentat, se corelează în unități funcționale de joc, care în ultimă instanță dau
formaglobală a acestuia. Are loc în acest fel, trecerea de la învățarea fragmentată la cea
globală, însensul deplasării metodelor de instruire. Etapele de trecere de la forma fragmentată
la ceaglobală nu au loc succesiv ci concom itent, printr -o continuă suprapunere a învățării
analiticeși globale.
Practica interna țională reclamă și obligă la promovarea unui curent de opinie
favorabilunui bogat program competițional local, național și internațional.
Particularități morfologice, funcționale, fiziologice și psihologice la 12 – 14 ani
Băieții de 12 -14 ani se află într -o etapă foarte complexă a creșterii: pubertatea.
Fenomenul central al pubertății este maturația sexuală produsă de fluxul crescut al
hormonilor sexuali, care determină apariția caracterelor sexuale secundare concomitent cu
profundemodificări somatovegetat ive și psihice. Dacă până în jurul vârstei de 11 ani
secrețiileendocrine abundau în hormoni de creștere, după această vârstă sistemul endocrin
secaracterizează printr -o activitate secretorie intensă a testiculului, care prin hormonii
sexualidetermină modif icări morfologice și funcționale importante ale organismului.
Evenimentuleste mai precis marcat prin apariția ejaculației. Se produce sexualizarea corpului,
fenomenele de maturizare sexuală împletindu -se cu acelea de maturizare neuropsihică
(Șt Milcu, cit at deM. Ifrim, 1986).
Odată cu pubertatea se evidențiază caracterele sexuale secundare,dezvoltarea
laringelui și schimbarea vocii, apariția pilozității axilare și pubiene (de tiprombic), creșterea
masei musculare și altele.Perioada pubertară se înscrie ca o fază caracterizată printr -un ritm
accelerat de creștereși dezvoltare, atât în privința organelor, aparatelor și sistemelor din sfera
somatică, dar și a celor din sfera vegetativă.Referitor la caracteristicile morfologice ale
aparatelor și sistemelor men ționămurmătoarele aspecte:
Aparatul locomotor
Oasele se dezvoltă la această vârstă mai ales pe seama creșterii lor în grosime,
prindepunerea de săruri minerale (calciu și fosfor) și prin consolidarea structurii
funcționaleintime. Ele devin mai rezistente la acțiunea factorilor mecanici, de presiune,
tracțiune șirăsucire, în detrimentul elasticității lor anterioare.
La nivelul coloanei vertebrale, între 13 – 15 ani are loc închiderea canalului sacrat; la
13 ani se termină procesul de sinostozare a pediculi lor corpurilor vertebrale.
Dezvoltarea toracelui, în prima parte a vârstei pubertare, este lentă (vârsta
toraceluiîngust), după care urmează o dezvoltare mai accentuată. Troh leea humerală se osifică
printr -un centru dublu la 13 ani. Articulațiile, în schi mb, sunt slab dezvoltate, iar ligamentele
nu asigură în suficientămăsură rezistența la tracțiune, la răsucire.
Mușchii se dezvoltă mai ales prin alungirea fibrelor și nu în grosime. Din aceastăcauză
suprafața lor de secțiune fiziologică este încă mică și, în consecință, și forța lor estemică.
Lungimea fibrelor musculare are și un avantaj în sensul că determină creșterea valoriilucrului
mecanic, cu obligația ca să nu existe îngreuiere p este forța globală a mușchiului.
Forța relativă (forța raportată la kg/c orp),în această etapă nu numai că stagnează,
ciarată chiar un regres considerabil, atât la nivelul flexorilor, cât și la al extensorilor.
Revizuirea concepțiilor vechi, care contraindicau folosirea exercițiilor de forță
la eleviide vârstă pubertară, invocând argumente de ordin morfologic și funcțional, este
absolutnecesară. Sunt contraindicate eforturile maximale de forță și marile
încordări neuromusculare,care prezintă pericolul suprasolicitării aparatului
musculoligamentar. În schimb, exercițiile de forță bine dozate, bazate pe lucrul cu haltere mici
și gantere, cu mărirea treptată a intensității,conform principiului fiziologic de creștere gradată
a efortului, nu sunt de loc contraindicate.
Viteza de reacție și de repetiție este dezvoltată, însă forț a și rezistența sunt multrămase
în urmă față de adult. De aceea nu sunt permise antrenamentele în vederea
obținerii performanțelor la eforturile de forță și de rezistență; orice folosire nejudicioasă
a mijloacelorcare dezvoltă forța și rezistența are urmăr i negative asupra creșterii
Procesul de osificare este înaintat dar mai persistă cartilagiile de conjugare și punctele
de osificare noi. Exercițiile fizice care contribuie la dezvoltarea vitezei și a îndemânării
prelungesc durata existenței cartilagiilor de creștere. Folosirea exercițiilor de forță șirezistență
grăbește procesul de osificare, încetinind creșterea (C. Alexandrescu, 1962).
Creșterea în lungime a oaselor și alungirea mușchilor dau aspectul caracteristic al puberului:
înalt și slab, cu torace le îngust, indicele Erissmann negativ, cu valori minime la 14 -15 ani (C.
Ionescu, 1979, M. Ifrim, 1986), plămâni cu volum mic (pericol de tuberculoză), vocea
schimbată la băieți datorită creșterii rapide a laringelui, tonus muscular
scăzut predispunând la deformări ale coloanei , apariția sau accentuarea piciorului plat, apariț a
acneii juvenile etc
Tabel. Nr. 1 Valorile medii ale unor indici ai dezvoltării fizice după A. Nicu și colab. (1994)
Vârsta în ani Greutatea (kg) Înălțimea(cm) Perimetrul toracic (c m)
Inspirație expirație
12 39,51+ – 7,05 150,12+ -7,74 75,49+ -5,5 69,63+ -5,51
13 44,61+ -8,25 156,94+ -8,6 78,85+ -5,81 72,2+ -5,63
14 50,40+ -8,7 164,2+ -8,64 82,06+ -5,78 75,16+ -5,54
Către vârsta de 13 -14 ani atinge o înaltă perfecțiune capacitatea de orientare în spațiu,se
ascute simțul tempoului mișcărilor, al aprecierii distanței, capacitatea de a analiza
senzațiilemusculare în timpul modificării suprafeței de sprijin. Aceste modific ări în
capacitateainformațională au loc paralel cu creșterea deosebită a posibilităților de detentă și
formareacapacității de a efectua mișcări frecvente și rapide (Farfel 1957, 1960, Verhutina,
Vasiutina,1958 – citați de Gandelsman și Smirnov, 1973).
Siste mul nervos
Se dezvoltă rapid și se încheie, practic, maturizarea ariei corticale a analizatorului motor.
Funcția de analiză și sinteză a scoarței se dezvoltă, crește procesul inhibiției interne. Pe
această bază viteza realizării diferențierilor crește, iar reflexele condiționate formate se
stingmai lent. Funcția celui de -al doilea sistem de semnalizare domină asupra primului
sistem.Marea plasticitate a sistemului nervos central se păstrează și în această etapă a vieții,
deși a mai pierdut ceva din vitalita te și eficiență datorită unor perturbări de origine hormonală
careaccentuează caracterul reactiv al sistemului nervos, ducând la instabilitatea
comportamentuluiși a stărilor afective. La pu bertate mai persistă încă, într -o oarecare măsură,
insuficiența proceselor de inhibiție condiționată față de puterea proceselor de excitație. Datorit
ă acestuifapt, mișcările copiilor la această vârstă au un caracter brusc, cu precizie scăzută.
Tendința spre iradiere a procesului de excitație are la bază tot slăbirea relat ivă
a procesului de inhibiție corticală la școlarii de vârstă pubertară, de unde rezultă caracterulneu
niform și chiar brusc al mișcărilor, activitatea motrică a acestor elevi fiind în
generalexagerată, excesivă. Toate aceste particularități ale activității sistemului nervos central,
la elevii de vârstă pubertară, influențează în mod direct viteza de formare și stabilizare
a deprinderilor motrice,favorizând a pariția oboselii, slăbește într -o oarecare măsură voința
și perseverența.
În schimb, marea plasticitate a scoarței cerebrale favorizează elaborarea inițială a unor
reflexecondiționate motrice și chiar stereotipuri dinamice complexe, a căror stabilizare și
fixarenecesită un număr sporit de repetări și exersări.
Datorită plasticității crescute a s coarțeicerebrale, neuronii corticali își refac rapid
balanța energetică, ceea ce favorizează mobilitatea proceselor nervoase fundamentale.
Către vârsta de 13 -14 ani atinge o înaltă perfecțiune capacitatea de orientare în spațiu,se
ascute simțul tempoului m ișcărilor, al aprecierii distanței, capacitatea de a analiza
senzațiilemusculare în timpul modificării suprafeței de sprijin. Aceste modificări în
capacitateainformațională au loc paralel cu creșterea deosebită a posibilităților de detentă și
formareacapac ității de a efectua mișcări frecvente și rapide (Farfel 1957, 1960, Verhutina,
Vasiutina,1958 – citați de Gandelsman și Smirnov, 1973).
Sistemul nervos
Se dezvoltă rapid și se încheie, practic, maturizarea ariei corticale a analizatorului motor.
Funcția de analiză și sinteză a scoarței se dezvoltă, crește procesul inhibiției interne. Pe
această bază viteza realizării diferențierilor crește, iar reflexele condiționate formate se
stingmai lent. Funcția celui de -al doilea sistem de semnalizare domină asupra pri mului
sistem.Marea plasticitate a sistemului nervos central se păstrează și în această etapă a vieții,
deși a mai pierdut ceva din vitalitate și eficiență datorită unor perturbări de origine hormonală
careaccentuează caracterul reactiv al sistemului nervos , ducând la instabilitatea
comportamentuluiși a stărilor afective. La pu bertate mai persistă încă, într -o oarecare măsură,
insuficiența proceselor de inhibiție condiționată față de puterea proceselor de excitație. Datorit
ă acestuifapt, mișcările copiilor l a această vârstă au un caracter brusc, cu precizie scăzută.
Excitabilitatea și mobilitatea ridicată a sistemului nervos, în perioada pubertară,explică
rapiditatea reacțiilor motrice în general, însă întrucât echilibrul proceselor nervoaseeste
instabil, coo rdonarea nu beneficiază de condiții favorabile de dezvoltare.
Tendința spre iradiere a procesului de excitație are la bază tot slăbirea relativă
a procesului de inhibiție corticală la școlarii de vârstă pubertară, de unde rezultă caracterulneu
niform și ch iar brusc al mișcărilor, activitatea motrică a acestor elevi fiind în
generalexagerată, excesivă. Toate aceste particularități ale activității sistemului nervos central,
la elevii de vârstă pubertară, influențează în mod direct viteza de formare și stabili zare
a deprinderilor motrice,favorizând a pariția oboselii, slăbește într -o oarecare măsură voința
și perseverența.
În schimb, marea plasticitate a scoarței cerebrale favorizează elaborarea inițială a unor
reflexecondiționate motrice și chiar stereotipuri dinamice complexe, a căror stabilizare și
fixarenecesită un număr sporit de repetări și exersări.
Datorită plasticității crescute a scoarțeicerebrale, neuronii corticali își refac rapid
balanța energetică, ceea ce favorizează mobilitatea proceselor nervoas e fundamentale
La vârsta școlară și mai ales la pubertate, diversele celule se perfecționează, sedezvoltă
noi căi de asociație, se intensifică dezvoltarea lobilor frontali, se produc procese
de perfecționare a structurii interne a creierului, cu formarea definitivă a circumvoluțiunilor.
III. ORGANIZAREA CERCETĂRII
3.1. Locul, perioada , eșantionul de lucru
Pentru a verifica ipotezele enumerate, am organizat cercetarea pornind de
la respectarea a sarcinilor propuse, ținând cont că am avut la dispoziție o perioada dă preg ătire
(01.11.2014 – 31.05.2015 ).
Pregătirea echipe i de fotbal este încadrată în activitățile sportive din Clubul FC
Bihorul Oradea .
În urma efectuării selecției din 45 elevi înscriși, pe baza măsurării somatice –
antropometrice și pe baza probelor pentru selecție au fost selecți onate primii 30 elevi care au
avut cele m ai bune rezultate. După procesul de selecție, elevii selecționati au fost testați de o
evaluare a nivelului de pregătire.
Experimentul s -a realizat la Clubul FC Bihorul Oradea , la ec hipă masculină – cu
vârsta cuprinsă între 12 -14 ani în sala de antrenamen t, unde a u fost efectuate și testările
inițiale și testările finale . Echipa participă anual la campionate naționale, județene și locale.
Periodizarea antrenamentului
Studiul a început la data de 01.11.2014 și s -a încheiat la data de
31.05.2 015, antrenamentele având următoarea configurație:
Perioada pregătitoare
01 noiembrie – 31 mai : 24 săptămâni X 2 antrenament e = 48 antrenamente
Planificarea antrenamentelor
Antrenamentele au fost planificate în zilele de marți și vineri . Durata fiecărui antr enament a
fost de 1,30 min., pe toată durata antrenamentelor punându -se accent pe pregătire , învățare .
În acest studiu se pune accent pe testarea inițială a celor 5 portari selecționați care se
încadrează în această categorie de vârstă de 12 -14 ani, la pr ocesul privind învățarea prinderii a
mingii și pe rezultatul final după perioada de antrenament.
Am reușit să realizez o sarcină a cercetării și anume stabilirea subiecților și efectuarea
analizei ind ividuale a acestora. Impreună cu antrenorul echipei am î ntocmit documentele de
planificare .
După efectuarea selecției a urmat o verificare de evaluare a nivelului de pregătire,
testarea inițială.
La sfârșitul studiului, am realizat testarea nivelului de pregătire la aceeași parametri și
în aceleași condiții ca la verificarea nivelului de pregătire inițiale.
Comparând datele obținute la cele două testări și folosind interpretarea statistico –
matematică, am reușit să realizez o analiză obiectivă și o interpretare corectă a datelor
recoltate pe parcursul studiulu i.
3.2.Testarea inițială și testarea finală
La începutul studiului se verifică prin următoarele exerciții nivelul în care se
încadrează fiecare portar. Fiec are exercițiu constă din câte 5 lovituri la poartă și fiecare
prindere reușită se punctează cu câte 1 punct. La final se adună punctele acumulate si se face
o comparație cu testarea finală la aceeași parametri la aceeași exerciții.
Tabel: Club FC Bihorul Oradea
Ex.1. Prinderea mingii joase cu picioarele paralele
Ex.2 Prinderea mingii joase stand într -un genunchi
Ex.3. Prinderea mingii cu traiectorie la înălțimea genunchilor
Ex.4 .Prinderea mingii cu traiectorie la înălțimea abdomenului
Ex.5. Prinderea mingii cu traiectorie la înălțimea pieptului
Ex.6. Prinderea mingii cu traiectorie la mingile înalte care depășesc înâlțimea corpului
Ex.7. Plonjonul cu cădere lateral
Ex.8 Plonjonul la picioarele adversarului
Ex.9 Boxarea mingii ?????
Ex.10.Devi erea mingii ?????
Nr.
Crt. NUME TALIE
GREUT
ATE Vârsta Ex.1 Ex.2 Ex. 3 Ex. 4 Ex. 5. Ex. 6 Ex. 7 Ex. 8. Ex. 9 Ex.10
.
1
B.E 154
cm 40 kg 12
2
B.F. 154
cm 50 kg 12
3
H.N. 158
cm 48 kg 13
4
K.R. 169
cm 53 kg 14
5
L.D. 168
cm 55 kg 14
3.3. Procedee tehnice de prinderea mingii
Între perioada de testare inițială si testare finală s -au efectua t antrenamentele pentru învâțarea
procedeelor de prinderea a mingii cu ajutorul căreia s -au evidenția t evoluția copiilor.
În cadrul unei echipe d e fotbal, postul de portar joacă un rol foarte important. Datorit ă poziț iei
sale din teren, portarul este considerat ca fiind un antrenor secund. Una dintre principalele
sale d atorii este de a observa jocul și de a -și dirija colegii de echipă, în special pe cei din
defensivă .
Calit ățile portarului de fotbal7
Datorită faptului că în cadrul unei echipe postul de portar este unul singur, trebuie să precizăm
că acest jucător special are nevoie de serie de calități pentru a -și îndeplini cu s ucces sarcinile
de joc. Aceste calități sunt împărțite în patru categorii:
1. Calitățile somatice se referă la:
talie cuprinsă între 1,60 și 1,7 0 metri;
segmente lungi și bine proporționate.
2. Calitățile motrice necesare se clasifică în calități motrice generale și specifice
(combinate).
Calitățile motrice generale sunt:
viteză (de reacție, de execuție, de repetiție, de deplasare);
forță (generală, statică, dinamică, mixtă, absolută, relativă);
îndemânare (generală);
rezistență (generală, anaerobă, aer obă, mixtă);
mobilitate, elasticitate.
Calitățile motrice specifice sunt:
viteză în regim de: forță (forță explozivă -detentă) și rezistență;
îndemânare în regim de: viteză și rezistență;
rezistență în regim de: viteză;
7 http://www.championclub.ro/AFPortari.html
3. Calitățile psiho -motrice sunt:
echilibru;
orientare spațio -temporală;
coordonare, amplitudine;
ambidextrie;
precizie.
4. Calitățile psiho -intelectuale sunt:
inteligență;
gândire (rapiditate, suplețe, caracter critic);
calități morale (atitudinea față de fotbal, spiritul de echipă, sent imentul
responsabilității, încredere în sine);
voință (capacitatea de control a temerilor și emoțiilor -stăpânire de sine, spiritul de
disciplină, hotărâre, curaj, bărbăție, dârzenie, perseverența, rezistență la stres, dorința
de victorie);
capacitatea de a tenție (concentrarea, stabilitatea, distributivitatea atenției);
capacitatea de anticipare;
capacități perceptive;
trăsături de personalitate, temperament (combinație de coleric, sanguin, flegmatic),
caracter(autoritate), autoeducare (conștiința de sine, c apacitate autocritică,
6autoîncurajările).
Mijloace pentru dezvoltarea vitezei
-alergări de viteză pe distanțe de 15 -80m în linie dreaptă,
-alergări lansate,
-întreceri și ștafete de 4 x 80 m sau 5 x 60m
Exerciții pentru dezvoltarea vitezei de deplasare și de pornire
-alergări în viteză pe distanțe de 10 -20m,
-porniri de pe loc,
-alergare pe loc cu genunchii ridicați (10 -20 sec),
-alergare pe distanțe de 40 -80 m
-sprinturi cu schimbări de direcție
-sprinturi cu întoarceri
-ștafete
Exerciții sp ecifice
1. Executarea rapidă a lovirii mingii cu piciorul la perete, distanța se micșorează și se
mărește fără a depăși 5m
2. Conducerea mingii în viteză alternativ cu ambele mâini în diferite direcții pe jos, sau
prin ricoșarea ei în teren
3. Aruncarea mingii în s us cu piciorul la distanță de 5 -20 m și prinderea ei în viteză
Exerciții pentru dezvotlarea vitezei de pornire și deplasare
1. Sprinturi cu start de pe loc și din picioare pe distanțe de 5 -10-15m la comandă
2. Alergare pe loc timp de 30 -35 sec cu ridicarea gen unchilor la piept și mișcarea
energică a brațelor. Se repetă de 5 ori cu pauze față de durata fiecărei serii de alergare
3. Din alergare ușoară se vor efectua diferite exerciții de viteză: sprinturi cu schimbări de
direcție pe distanțe de 10 -15m, întoarceri urmate de sprint, căderi și rostogoliri urmate
de sprint. Se va repeta de 4 -6 ori
4. Exerciții cu mingea sub formă de ștafetă – se formează 3 echipe a câte 3 jucători la o
distanță de 20m. Primul jucător primește mingea și șutează la poartă după ce a condus –
o 5-6 m, apoi sprintează și se așează la coada șirului. Exercițiul se poate repeta de mai
multe ori.
5. Ștafete pe linia porții până la linia mare a careului de 16 m
6. Alergare în coloană câte doi cu intervale de 2 m între perechi. Ultima pereche de
jucători plea că în sprint puternic trecând în fața primei perechi. Perechea care rămâne
ultima sprintează și ea în momentul în care prima s -a așezat în față. Exercițiul se
efectuează din alergare ușoară în jurul terenului și se repetă până când fiecare jucător a
efectu at 8-10 sprinturi.
7. Joc în pătrat. Laturile pătratului sunt de 5 -10m. Se joacă 2 contra 2, 3 contra 3, 4
contra 4, cu portarul la mijloc având diferite sarcini (intercepție, blocaj la picioare,
boxare)
8. Portarul aflat pe linia porții lângă unul din stâlpii l aterali, iar antrenorul pe linia mare a
careului mic de 6 m, față în față cu portarul. Mingea se trimite de la unul la altul,
ambii mișcându -se în aceeași direcție. Antrenorul aruncă mingea portarului pe jos la
semiînălțime sau la înălțimea porții obligându -l să se deplaseze în viteză pentru a o
reține. Durata exercițiilor este la aprecierea antrenorului.
9. Portarul aflat în fața porții în careul mic, iar antrenorul în fața careului de 16m îi
aruncă mingea pe direcția spațiului porții cu piciorul pe d iferite traiectorii (pe jos, pe
sus, la semiînălțime). Portarul pornind de pe loc se deplasează în viteză pentru a
prinde mingea la piept sau în mâini
10. Portarul pe linia porții, iar antrenorul în fața lui la punctul de la 11 m, îi comandă să
alerge în vitez ă în diferite direcții pe distanțe scurte (3 -5 m ) și cu mișcări inverse. De
exemplu se comandă: sprint către antrenor apoi spre poartă prin întoarcere cu fața spre
poartă, din nou sprint spre stâlpul porții din dreapta și înapoi prin întoarcere cu fața.
11. Antrenorul comanda startul bruște cu schimbări de direcție
12. Portarul împreună cu ceilalți jucători din lot se află în careul de la 16 m, la distanțe de
6-8 m între ei. La comanda antrenorului, portarul sprintează puternic către unul din
jucătorii aflați în fața lui, îl atinge cu mâna pe umăr și se așează în locul lui. Jucătorul
care a fost atins sprintează spre altul și îi ia locul. Exercițiul continuă până când toți
jucătorii au sprintat.
Metodica dezvoltării îndemânării
Îndemânarea se dezvoltă folosind m ijloace din cadrul pregătirii fizice generale și specifice:
-exerciții de gimnastică, în sepcial cel de gimnastică acrobatică și exerciții la aparate
-sărituri la aparate
-rostogoliri
-sărituri și alergări din atletism
-baschet, înot, handbal, rugby, vole i
Exerciții de gimnastică acrobatică dezvoltă în mare măsură îndemânarea generală,
mobilitatea, echilibrul, schimbările de direcție, dând o mare amplitudine mișcărilor.
Îndemânarea generală se obține și se perfecționează prin executarea repetată a diferite lor
procedee tehnice în condiții variate și neobișnuite, ca de exemplu:
-lovirea mingii cu pumnul sau pălmuire ei la o distanță mai mare decât cea obișnuită
-conducerea mingii cu mâna și apoi cu piciorul, cu trecerea ei pe sub un gard mic(10x 50 cm)
concom itent cu săritura peste gard a portarului
Exerciții pentru dezvoltarea îndemânării
1. Exerciții de gimnastică pentru cap, brațe, trunchi: rotări, aplecări, balans,
îndoiri, în diferite direcții
2. Exerciții la paralele sau inele, ridicări în brațe sau balansări urmate de sărituri
în față sau lateral de la paralele și înainte de la inele.
3. Rostogoliri de pe loc cu elan pe lada de gimnastică și cu aterizare în stând, se
repetă de 5 -10 ori
4. Sărituri de pe loc sau cu elan, sărituri în înălțime de pe loc sau c u elan
5. Joc de baschet sau handbal pe teren redus
6. Mingea suspendată și ridicată din ce în ce mai sus este boxată cu pumnul și
trimisă înainte sau pe spate
7. Conducerea mingii cu mâna pe jos prin dribling de baschet în viteză pe distanțe
scurte de 10 -15 m urma tă de degajarea ei la punct fix
8. Aruncarea mingii în sus cu piciorul sau mâna la diferite înălțimi urmat de o
rostogolire și de prinderea mingii. Se repetă de 5 -8 ori
9. Aruncarea mingii în sus, cădere la pământ în sprijin pe mâini și ridicare rapidă
pentru a prinde mingea.
10. Din stând pe genunchi sau din șezând depărtat portarul va încerca să prindă
mingea și să paseze mingea antrenorului care i -o aruncă în diferite direcții.
Exercițiul se repetă cu pauze între serii.
Exerciții pentru dezvoltarea forței
La bar a fixă:
– tracțiuni
– semitracțiuni cu un singur braț
Exerciții cu partener:
1. In pereche se opune rezistență prin împingere în brațe
2. Flotări în pereche. Jucătorul care execută este susținut de glezne de partener
Exerciții pe scările stadionului:
1. Alergare pe scări una câte una. În viteză.
2. 10 săituri pe piciorul drept, 10 sărituri pe piciorul stâng și 10 sărituri pe ambele
picioare
3. Alergare pe trepte din 2 în 2, la coborâre mers.
Principalele mijloace folosite pentru dezvoltarea for ței
a. pentru dezvoltarea forței generale :
Exerci ții cu învingerea propriei greut ăți :
– flotări ( cu sprijin în palme, pumni sau degete ), flot ări într-o mână, flot ări pe mingea
medicinal ă ;
– genuflexiuni ( pe ambele picioare sau pe c âte un picior ) ;
– tracțiuni în bra țe ( cu priz ă apropiat ă, dep ărtată, în supina ție sau prona ție );
– sărituri cu genunchii la piept ;
– din culcat dorsal : ridicarea trunchiului sau ridicarea picioarelor deasupra capului;
– din culcat facial : extensia trunchiului, a bra țelor și picioarelor ; extensia trunchiului cu
răsucire st ânga-dreapta ;
– triplusalt, pentasalt, decasalt, de pe loc sau cu elan mic ;
Exerci ții dinamice cu mingea medicinal ă :
– împingerea mingii de la piept cu o m ână sau cu ambele m âini ;
– lansarea mingii cu o m ână ;
– azvârlirea mingii cu o m ână ;
– pase între 2 portari cu mingea medicinal ă, la firul ierbii ;
– 2 portari stau în stând, spate în spate, trecerea mingii de la unul la cel ălalt prin răsucirea
trunchiului sau pe deasupra capului prin extensia trunchiului și printre picioare, prin aplecare ;
Exerci ții cu îngreuieri ( vest ă, centur ă, man șoane prinse la glezn ă, halter ă, partener ) :
– pas s ăltat, pas s ărit cu man șoane prinse de glezne ;
– alergare 50 -100m cu partener dus în spate sau în bra țe ;
– genuflexiuni cu haltera pe umeri ;
– ridicări pe v ârfuri cu haltera pe umeri ;
– semigenuflexiuni cu ridicare pe v ârfuri și desprindere pe vertical ă, ca haltera pe umeri ;
Exerci ții la sala de for ță pentru dezvoltarea principalelor grupe musculare :
– pentru dezvo ltarea musculaturii spatelui : trac țiuni la helcometru, ramat cu gantera,
îndrept ări cu bara ;
– pentru dezvoltarea musculaturii umerilor : împins cu bara de la ceaf ă, ridic ări laterale cu
ganterele, din st ând ramat cu bara ;
– pentru dezvoltarea musculaturii pieptului : împins cu bara din culcat ( orizontal, înclinat sau
declinat ), din culcat flutur ări laterale cu ganterele ;
– pentru dezvoltarea bicepsului : flexia antebra țelor pe bra ț cu o ganter ă sau cu bara, flexii la
Banca Larry -Scott ;
– pentru dezvoltarea tricepsului : extensia antebra țului la helcometru, extensia antebra țelor cu
bara din culcat, împins de la piept cu priz ă apropiat ă;
– pentru dezvoltarea musculaturii abdominale : ridic ări de genunchi la piept din atârnat, flexii
crunch la b ăncuță, flexii r ăsucite la b ăncuță ;
– pentru dezvoltarea musculaturii coapselor : împins la pres ă, extensia gambelor la scaun,
flexia gambelor la b ăncuță, din st ând apropierea și dep ărtarea picioarelor (pentru abductori și
adduc tori ) ;
– pentru dezvoltarea musculaturii gambelor : ridic ări pe v ârfuri la pres ă sau spalier, ridicări pe
vărfuri pe c âte un picior la spalier ;
b. pentru dezvoltarea for ței speciale :
Exerci ții cu îngreuieri :
– pase cu m âna între 2 portari cu mingea umplut ă, de diferite dimensiuni și greut ăți;
– pase cu piciorul între 2 portari cu mingea umplut ă, de diferite dimensiuni și greut ăți ;
– imitarea lovirii mingii cu piciorul prin lucru la banda elastic ă ;
– pas s ăltat cu s ăculeți cu nisip prin și de glez ne și prinderea mingii medicinale în aer ;
Exerci ții în condi ții îngreuiate :
– sărituri și prinderea mingii pe teren moale, nisip, z ăpadă ;
– joc de fotbal c ălare la 2 por ți mici, unul din juc ători este c ălăreț, celălalt este cal ; la 2
minute se schimb ă rolurile ;
– joc de fotbal în condi ții îngreuiate : noroi, nisip, z ăpadă ;
c. pentru dezvoltarea detentei :
– prinderea sau boxarea mingii venite din centrare, prin s ăritură ;
– prinderea sau boxarea mingii suspendate prin s ăritură, cu elan sau f ără elan
– săritură peste g ărdule ț și prinderea mingii aruncate de c ătre coechipier, înainte ca aceasta s ă
ating ă solul ;
– din ghemuit, s ăritură și prinderea mingii în aer ;
– din culcat dorsal sau facial, la semnal sonor, ridicare și săritură pentru prin derea mingii în
aer ;
– sărituri peste garduri ;
– sărituri peste coard ă ;
– din șezând, b ătaia mingii în pământ cu putere, ridicare rapid ă și prinderea ei în aer ;
– bătaia mingii pe sol de c ătre coechipier, prinderea ei c ât mai înaltă urmat ă de
plonjon înainte ;
– portarul se afl ă în șezând, mingea fiind trimis ă cât mai înalt de c ătre un coechipier ; el se va
ridica c ât mai rapid și va prinde mingea deasupra capului celuilalt portar, aflat în stând într-o
poziție static ă ;
Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței în regim de viteză
1. Alergări în tempouri uniforme 2/4 (alergare 8 -10 min), 800 -1200 -1600 -2000 m, pe
teren plat sau variat
2. Alergări în tempouri variabile pe diferite distanțe (2 -30 40 -50-60 m) cu pauze de la
15-30 sec, până la un minu t și jumătate în diferite combinații, spre ex. : 10 m 4/4 -30 m
2/4 10 m 4/4 -pauză 1 min și 30 sec, fără sau cu repetarea porțiunilor respective
3. Sărituri repetate(liber peste diferite obstacole sau cu lovirea mingii cu capul), cu pauze
între repetări de la 30 sec la 1 min.
4. Ștafete și jocuri pe distanțe până la 60 m: -repetarea executării procedeelor tehnice și a
acțiunilor tehnice caracteristice posturilor compartimentelor înlănțiute sau separate
5. Jocuri pregătitoare în condiții de superioritate numerică ca n umăr egal și cu
inferioritate numerică în care se alterează dificultățile(zăpadă, teren desfundat,
pieptare, sarcini pentru 1 -4 jucători, sarcini pentru întreaga echipă etc.). Pauzele dintre
eforturi constituie cheia succesului în antrenamentul de rezisten ță
6. Jucătorii așezați pe 2 linii fațî în față, plasate pe cele 2 margini ale terenului. Cei din
partea stângă a terenului au câte o minge. La semnal, trimit o minge lungă, cu boltă
partenerilor din față și aleargă spre aceștia. Partenerii preiau mingile, le conduc spre
poarta opusă schimbându -și astfel locurile. Exercițiul poate avea loc și în varianta
următoare: fiecare preia mingea celui din față, apoi își schimbă locurile în viteză,
mingea rămânând pe loc.
7. În exercițiul următor jucătorii execută alergări, pase, preluări și conducerea mingii.
Distanța este delimitată: suprafața de pedeapsă, semicercului careului și suprafața de
poartă. Jucătorul A sprintează spre colțurile suprafeței de pedeapsă unde primește o
pasă de la B, pe care i -o restituie, se întoar ce și după ce ocolește stegulețul fixat pe
punctul de la 11m, aleargă spre C, de la care primește o altă pasă. Execută o preluare,
îi retrimite mingea, apoi aleargă din nou spre punctul de la 11 m, unde după ce
ocolește stegulețul își continuă alergarea în direcția lui B de la care primește o pasă , o
retrimite și aleargă spre locul de pornire. Distanța pe care trebuie să o parcurgă fiecare
jucător o calculăm ca și în exercițiul precedent. Exercițiul se poate efectua
concomitent și la mijlocul terenului.
8. Doi portari A și B așezați față în față la 10 m unul de altul. Jucătorul A pasează lateral
la 7-8 m de B. Acesta se deplasează în viteză și retrimite mingea lui A. În acest timp A
pasează numai pe loc, pe când B aleargă și retrimite mingea, apoi locurile se schimbă.
Executanții aleargă aprox. de 12 x 7 m, astfel încât pulsul să atingă valori de 170 -180
bătăi pe minut.
Exerciții cu mingea pentru dezvoltarea rezistenței specifice portarului
1. Portarul se află pe linia porții, iar 5 jucători sunt dispersați în jurul suprafeței de
pedeapsă, fiecare având câte o minge, cei 5 jucători trag la poartă succesiv, spre colțul
stabilit în prealabil de către antrenor. Loviturile la poartă se succed cu rapiditate, astfel
că după o serie de lovituri pulsul portarului va tre bui să atingă valori de170 -180 bătăi
pe minut.
2. Portarul și 2 jucători de câmp sunt postați pe linia suprafeței de pedeapsă. La semnalul
antrenorului, portarul aleargă cu spatele spre poartă, iar înainte de a ajunge pe linia
porții unul din cei doi jucători trimite o minge spre colțul drept al porții, care va fi
respinsă de către portar, celălalt jucător o preia și o trimite spre colțul opus.
3. Portarul se află postat pe linia suprafeței de poartă, iar antrenorul pe punctul de 11m.
Antrenorul auncă mingea, cu boltă peste portar, care încearcă să o respingă, alergând
spre poartă cu spatele. Apoi, spre poartă va fi pasată o altă minge cu boltă în fața
porții, pe care portarul va încerca de asemenea să o rețină din alergare, înainte ca
mingea să atingă solul venin d în întâmpinarea ei.
4. Portarul se găsește culcat pe o latură în fața porții: antrenorul, aflat la 2 m în fața lui, îi
aruncă mingea în partea opusă. Portarul se întoarce brusc, încercând să rețină mingea
pe care trebuie să o arunce înapoi antrenorului. Num ărul de repetări depinde de gradul
de antrenament al portarului.
Principalele mijloace selec ționate pentru dezvoltarea coordon ării
– bătaia mingii pe sol cu m âna st ângă și mâna dreapt ă, simultan și alternativ, de pe loc și
din alergare ;
– boxarea mingii cu o m ână și men ținerea ei în aer prin lovituri succesive ;
– trecerea mingii dintr -o mână în alta, pe la spate sau printre picioare ;
– menținerea mingii în aer alternativ prin lovituri cu piciorul, cu coapsa, capul și mâna ;
– pase între 2 portari cu piciorul, alternativ cu st țngul și dreptul, dintr -o atingere ;
– pase între 2 portari cu piciorul, f ără ca mingea s ă ating ă solul ;
– prinderea succesiv ă a mingiilor trimise de c ătre coechipier : deasupra capului, la firul
ierbii, st ânga, dreapta ;
– idem, pozi ția de pornire este cu spatele la coechipier, pornire la semnal ;
– jocuri sportive : baschet, handbal, rugby, volei cu capul sau tenis cu piciorul ;
– exerci ții de gimnastic ă acrobatic ă ;
Principalele mijloace selec ționate pentru dezvoltarea mobilit ății/suple ței
– rotări ale capului de la st ânga spre dreapta și invers ;
– îndoiri ale capului înainte -înapoi, r ăsuciri st ânga-dreapta ;
– rotări simultane și alternative ale bra țelor înainte -înapoi ;
– rotirea bra țului st âng spre înainte, simultan cu rotirea bra țului drept spre înapoi ;
– extensia bra țelor pe spate, cu arcuire ;
– din culcat facial, prinderea gleznelor cu m âinile, arcuirea spatelui și men ținerea poziției
timp de 10 -15 sec. ;
– din culcat facial, m âinile prinse la ceaf ă, extensia trunchiului cu r ăsucire st ânga dreapta;
– din culcat dorsal, ridicarea trunchiului și aplecarea acestuia spre v ârful picioarelor ;
– din aceea și pozi ție, prinderea gleznelor și men ținerea pozi ției aplecate 10 -15 sec ;
– rularea trunchiului pe spate prin mi șcări înainte -înapoi ;
– din st ând dep ărtat cu bra țele sus, rotirea trunchiului c ât mai ampl ă spre st ânga și
spre dreapta ;
– din st ând dep ărtat cu bra țele sus și mâinile prinse deasupra capului, îndoire lateral ă și
menținerea pozi ției 10 -15 sec. pe partea st ângă și dreapt ă ;
– din st ând se execut ă aplec ări ale trunchiului la v ârfurile picioarelor ; se pot prinde
gleznele și men ține pozi ția timp de 10 -15 sec ; acela și exerci țiu se poate face pe câte un
picior, cu pl ecare din st ând dep ărtat ;
– din șezând cu picioarele dep ărtate, aplecarea trunchiului spre înainte și menținerea lui
10-15 sec. pe piciorul drept, dup ă care pe piciorul st âng ; în timpul execu ției genunchii
sunt întinși ;
– din st ând cu picioarele dep ărtate, rot ări ale bazinului spre st ânga și spre dreapta, cu
amplitudine mare ;
– din st ând, ducerea piciorului drept la piept, prin trageri succesive cu ambele mâini ;
menținerea pozi ției 10 -15 sec. ;
– din st ând într-un picior, prinderea gleznei drepte la spate și men ținerea pozi ției 10-15
sec., dup ă care se schimb ă piciorul ;
– fandări laterale și înainte -înapoi pe c âte un picior și trecerea greut ății de pe stângul pe
dreptul ;
– din sprijin pe palme, genunchiul drept este tras la piept ; printr -o mi șcare scurt ă și
energic ă se execut ă schimbarea alternativ ă a picioarelor între ele ;
– din ghemuit cu sprijin pe palme, s ăritură cu picioarele întinse înapoi și revenire ;
– culcat dorsal, m âinile întinse lateral ; piciorul drept se duce spre m âna stângă, iar
piciorul st âng spre m âna dreapt ă ; în acest timp spatele este în permanent contact cu
solul ;
– din culcat pe spate, sprijin pe omopla ți, se execut ă „bicicleta ” ; exerci țiul se poate
executa și din culcat dorsal ;
– din culcat dorsal, trunchiul rid icat la un unghi de 150 , picioarele lipite și ridicate la 300,
se execut ă forfecarea încruci șată a picioarelor ;
– din st ând, balansul piciorului înainte -înapoi și lateral st ânga-dreapta ;
– rostogoliri înainte -înapoi, executate lent și relaxat ;
– din at ârnat la bara transversal ă se execut ă balansarea trunchiului înainte -înapoi și
stânga-dreapta ;
Jocuri pentru portari
1. Concurs între portari. Doi portari își amenajează față în față două porți la distanță de
16-25 m. Ei încearcă prin lovituri de picior să marcheze reciproc goluri.
2. Portarul se află în mijlocul unui cerc format din 5 -8 jucători care pasează între ei. El
încearcă să prindă mingea, după un timp se schimbă portarii între ei.
3. Portarul se află între 2 linii de jucători față în față la 15 -25 m, lățimea spațiului de joc
este 5 -8 m, jucătorii celor 2 linii pasează între ei la semiînălțime și pe jos iar portarul
intervine încercând să prindă mingea. Cei 2 -3 portari își schimbă rolurile prin rotație.
4. Se formează un cerc cu diametrul de 20 -30 m, în funție de numărul jucătorilor și
sarcinile date de antrenor. Cei 6 -8 jucători care alcătuiesc atelierul respectiv pasează
mingea între ei, iar portarul încearcă prin plonjon să prindă mingea pasată numai în
diagonală, pe jos sau la semiînălțime. După 10 mingi reținute de portar, portarii
schimbă rolurile între ei.
5. Același exercițiu, portarul nu are voie să prindă mingea numai să o boxeze. Mingea se
pasează numai la înălțime.
6. Același exercițiu, portarul nu are voie să mai folosească mâinile ci doar picioarele,
capul, pieptul la fel ca și jucătorii de câmp.
Exercițiu pentru tehnica si agilitatea portarilor8
Obiectivul acestui exercitiu este imbunatatirea tehnicii si agilitatii portarilor. Exercitiul
contine diferite forme de reactivitate pentru a -i face mai rapizi si asigura o tehnica corecta in
ceea ce priveste elementele tehnice specifice postului.
DESCRIERE
– 4 portari (A, B , C si D)
– 3 conuri plasate in forma literei „L”, la distanta de 6m unul de celalalt
– 1 minge
REGULI
– Portarul A arunca mingea pe sus (1) catre B, pentru ca acesta sa alerge si sa o prinda
– In timp ce B alearga (2), A alearga (sub diferite forme) in p unctul D (2)
– B trebuie sa prinda mingea inainte ca aceasta sa atinga pamintul
– Odata ce B retine mingea, trebuie sa o arunce lui C (3)
– Apoi B urmareste aruncarea si alearga in punctul C (3), in timp ce portarul C culege mingea
si ii ia locul lui B (3)
– C reincepe procesul aruncind mingea in sus pentru D (4)
8 http://www.coaches -ahead.ro/l -exercitiu -pentru -tehnica -si-agilitatea -portarilor
PROGRESIA
– In loc de a arunca mingea in sus (1 si 4), el transmite mingea din drop
– In loc sa arunce in (3), transmite mingea din drop
ANTRENORII URMARESC:
– Prinderea mingii prin diferite tehnici
– Saritura inalta la prinderea mingii
– Miscarea picioarelor cind se efectueaza deplasarea catre minge
Exerciții pentru învățarea prinderii a mingii
Mijloace pentru învățarea pozi ției fundamentale
1. Din alergare, la semnal sonor, oprire în pozi ție fundamental ă.
2. Sărituri cu m âinile pe șolduri, la semnal sonor, oprire în pozi ție fundamental ă.
3. Pe perechi fa ță în față, distan ță 1 m între parteneri, deplas ări laterale, înainte, înapoi, la
semnal sono r, oprire în pozi ție fundamental ă.
4. Rostogolire înainte și ridicare cu oprire în pozi ție funda ¬mental ă.
Mijloace pentru învățarea deplas ării în teren
1. Din alergare u șoară, deplas ări înainte, înapoi, lateral cu pas ad ăugat, lateral cu pas
încruci șat.
2. Din alergare u șoară, rostogolire înainte în ghemuit și în dep ărtat.
3. Din alergare u șoară, cu spatele rostogolire înapoi în ghemuit și în dep ărtat.
4. Din alergare cu spatele pe o distan ță de 5 m, c ădere pe spate, ridicare, deplasare
dreapta 6 m, depla sare st ânga 5 m.
5. Din alergare, la semnal sonor, opriri și deplas ări pe distan ță de 5 m cu fa ța, cu spatele,
cu pas ad ăugat și încruci șat.
Mijloace pentru învățarea prinderii mingii f ără plonjon
1. Acomodare cu mingea – priză, ridicarea mingii de pe sol.
2. Din st ând cu mingea în mâini, ducerea ei în diferite pozi ții – sus, jos, lateral, înainte, pe
spate, între membrele inferioare.
3. Din st ând dep ărtat, trecerea mingii printre memebrele inferioare, în jurul bazinului,
dintr -o mână în alta.
4. Cu fa ța spre perete, aruncarea și prinderea mingii la diferite înălțimi.
5. Individual, aruncarea mingii în pământ, deplasare lateral și înainte cu prinderea mingii
din și fără săritură.
6. Doi juc ători fa ță în față; din pozi ție fundamental ă, priz ă la minge la nivelul pieptului și
ridicarea ei deasupra capului; cel ălalt partener încearc ă prin lovituri succesive s ă scoat ă
mingea aflat ă în posesia coechipierului.
7. În fața unui perete doi juc ători fa ță în față; jucătorul cu fa ța la perete transmite m ingea
cu piciorul sau cu m âna, cel ălalt se întoarce brusc și încearc ă să prind ă mingea.
8. Prinderea mingii transmis ă de partener cu piciorul de la distan țe și din unghiuri diferite
(alternarea pozi țiilor de prindere – stând, pe genunchi, a șezat).
Mijloace pentru învățarea prinderii mingii cu plonjon
1. Din alergare înainte, înapoi, lateral, c ăderi și ridic ări de la sol f ără ajutorul membrelor
superioare.
2. Din alergare, rostogolire înainte cu c ădere lateral ă dreapta – stânga.
3. Din alergare, rosto golire înapoi cu c ădere lateral ă dreapta – stânga.
4. Din pozi ție fundamental ă, prinderea mingii aruncat ă lateral peste o minge medicinal ă.
5. Pe perechi, un juc ător aflat în sprijin pe genunchi și palme, cel ălalt a șezat lateral la
distan ță de 1 m, execut ă trecerea prin tunel, t ârându-se în cealalt ă parte, de unde execut ă
bătaie pe un picior, s ăritură peste partener, prinderea mingii cu plonjon și trecere în pozi ția
primului juc ător.
6. Jucătorii dispu și pe dou ă șiruri în unghiuri de 350 -450, perpendicular pe col țul
suprafe ței de poart ă, transmit alternativ mingea în poart ă; portarul se deplaseaz ă după fiecare
minge la bara opus ă locului unde se șuteaz ă.
7. Pe perechi, prinderea cu plonjon a 10 mingi în torent (alternativ, 10 -15 m).
8. Pe perechi, por țile așezate la distan ță de 15 -20 m, portarii transmit mingea cu piciorul
de la unul la cel ălalt, sub form ă de întrecere, efectu ând prinderea mingii cu plonjon.
IV. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR
Tabelurile de mai jos cuprinde fișele a celor 5 portari cu privire la rezultatele înregistrate la
testarea inițială și la testarea finală la următoarele probe prin care am urmărit dezvoltarea
generală a subi ecților în perioada testăriilor :
Ex.1. Prinderea mingii joase cu picioarele paralele
Ex.2 Pri nderea mingii joase stand într -un genunchi
Ex.3. Prinderea mingii cu traiectorie la înălțimea genunchilor
Ex.4 .Prinderea mingii cu traiectorie la înălțimea abdomenului
Ex.5. Prinderea mingii cu traiectorie la înălțimea pieptului
Ex.6. Prinderea mingii cu traiectorie la mingile înalte care depășesc înâlțimea corpului
Ex.7. Plonjonul cu cădere lateral
Ex.8 Plonjonul la picioarele adversarului
Ex.9 Boxarea mingii ?????
Ex.10.Devierea mingii ?????
Tabel nr. 2. Fișa individuală Nr.1 – Testarea inițială
Tabel nr. 3. Fișa individuală Nr.1 – Testarea finală
NU
ME TALIE
GREUT
ATE Vâr
sta Ex.
1 Ex.
2 Ex.
3 Ex.
4 Ex.
5. Ex.
6 Ex.
7 Ex.
8. Ex.
9 Ex.
10.
B.E 154
cm 40 kg 12 0 1 0 0 1 0 0 1 0 0
1 0 0 0 0 0 0 1 0 0
0 0 0 0 0 1 1 0 1 1
1 0 1 0 1 0 0 0 0 0
0 1 0 0 0 0 0 0 0 0
Total: 2 2 1 0 2 1 1 2 1 1
NU
ME TALIE
GREUT
ATE Vâr
sta Ex.
1 Ex.
2 Ex.
3 Ex.
4 Ex.
5. Ex.
6 Ex.
7 Ex.
8. Ex.
9 Ex.
10.
B.E 156
cm 42 kg 12 0 1 1 1 0 0 1 1 1 0
1 0 0 0 1 1 1 1 0 1
1 1 0 0 0 0 0 0 1 0
1 1 0 0 1 1 0 0 0 1
0 0 0 0 1 0 0 0 0 0
Total: 3 3 1 1 3 2 2 2 2 2
Grafic Nr.1 Prinderi reușite la testare inițială vs. Testare finală la Portarul 1.
La graficul nr. 1. am ilustrat diferențele apărute între testarea inițial ă și testarea finală
la portarul Nr. 1 . (B.E.) Se poate observa o creștere semnificativă la prinderi reușite la testarea
finală. De exemplu La exercițiul nr. 1 , 2, 4, 5, 6, 7, 9, 10 portarul nr. 1 la testarea finală a avut
câte o prindere reușită în plus față de testarea inițială.
Tabel nr. 4. Fișa individuală Nr.2 – Testarea inițială
012345
Ex 1 Ex 2 Ex 3 Ex 4 Ex 5 Ex 6 Ex 7 Ex 8 Ex 9 Ex 10Testare Initiala
Testare finala
NU
ME TALIE
GREUT
ATE Vâr
sta Ex.
1 Ex.
2 Ex.
3 Ex.
4 Ex.
5. Ex.
6 Ex.
7 Ex.
8. Ex.
9 Ex.
10.
B.F 154
cm 50 kg 12 1 0 0 1 0 0 1 0 1 1
0 0 1 0 1 0 0 1 0 0
0 1 1 0 0 1 1 0 0 1
1 0 0 1 1 0 0 0 1 0
0 0 1 0 0 0 0 0 0 0
Total: 2 1 3 2 2 1 2 1 2 2
Tabel nr. 5. Fișa individuală Nr.2 – Testarea finală
Grafic Nr.2 Prinderi reușite la testare inițială vs. Testare finală la Portarul 2.
Se poate observa o creștere la prinderi reușite la testarea finală. La exercițiul nr. 1 , 3,
4, 5, 8 portarul nr. 2, la testarea finală a avut câte o prindere reușită în plus față de testarea
inițială. La exercițiile 2, 6, 7, 9, 10 a obținut aceeași rezultat.
012345
Ex 1 Ex 2 Ex 3 Ex 4 Ex 5 Ex 6Ex 7 Ex 8Ex 9Ex 10Prinderi reusite Prinderi reușite la testare inițială vs. testare finală
Testare Initiala
Testare finalaNU
ME TALIE
GREUT
ATE Vâr
sta Ex.
1 Ex.
2 Ex.
3 Ex.
4 Ex.
5. Ex.
6 Ex.
7 Ex.
8. Ex.
9 Ex.
10.
B.F 157
cm 53 kg 12 0 0 1 1 0 0 1 0 1 0
1 1 1 1 0 1 0 1 1 1
1 0 0 0 1 0 1 0 0 0
0 0 1 1 1 0 0 1 0 1
1 0 1 0 1 0 0 1 0 0
Total: 3 1 4 3 3 1 2 3 2 2
Tabel nr 6. Fișa individuală Nr.3 – Testarea inițială
Tabel nr. 7. Fișa individuală Nr.3 – Testarea finală
Grafic Nr.3 Prinderi reușite la testare inițială vs. Testare finală la Portarul 3. 012345
Ex 1 Ex 2 Ex 3 Ex 4 Ex 5 Ex 6 Ex 7 Ex 8 Ex 9 Ex 10Testare Initiala
Testare finalaNU
ME TALIE
GREUT
ATE Vâr
sta Ex.
1 Ex.
2 Ex.
3 Ex.
4 Ex.
5. Ex.
6 Ex.
7 Ex.
8. Ex.
9 Ex.
10.
H.N. 158
cm 48 kg 13 0 1 0 1 0 1 1 0 1 0
0 0 0 0 1 0 0 0 0 0
1 0 1 1 1 1 0 0 1 1
1 0 0 0 0 0 0 0 0 0
1 1 0 0 0 1 0 0 0 1
Total: 3 2 1 2 2 3 1 0 2 2
NU
ME TALIE
GREUT
ATE Vâr
sta Ex.
1 Ex.
2 Ex.
3 Ex.
4 Ex.
5. Ex.
6 Ex.
7 Ex.
8. Ex.
9 Ex.
10.
H.N. 159
cm 49 kg 13 0 1 0 1 0 1 1 0 1 1
0 0 1 0 0 1 0 0 0 1
1 1 1 0 1 1 1 1 0 0
1 1 0 1 1 0 0 1 1 0
1 0 0 0 1 1 0 0 0 1
Total: 3 3 2 2 3 4 2 2 2 3
Se poate observa o creștere semnificativă la prinderi reușite la testarea finală. La exercițiul 8
a avut cu 2 prinderi reușite în plus față de testarea inițială.
La exercițiul 2, 3, 5, 6, 7, 10 a avut câte o prindere reușită în plus față de testarea inițială.
Tabel nr 8. Fișa individuală Nr.4 – Testarea inițială
Tabel nr. 9. Fișa individuală Nr.4 – Testarea finală
Grafic Nr.4 Prinderi reușite la testare inițială vs. Testare finală la Portarul 4. 012345
Ex 1 Ex 2 Ex 3 Ex 4 Ex 5 Ex 6 Ex 7 Ex 8 Ex 9 Ex 10Testare Initiala
Testare finalaNU
ME TALIE
GREUT
ATE Vâr
sta Ex.
1 Ex.
2 Ex.
3 Ex.
4 Ex.
5. Ex.
6 Ex.
7 Ex.
8. Ex.
9 Ex.
10.
K.R. 169c
m 53 kg 14 0 0 1 0 0 1 0 1 1 0
0 1 0 0 0 0 1 0 0 1
1 0 1 0 0 0 0 0 0 0
1 0 0 1 0 0 0 1 0 1
0 0 1 1 1 1 1 1 0 0
Total: 2 1 3 2 1 2 2 3 1 2
NU
ME TALIE
GREUT
ATE Vâr
sta Ex.
1 Ex.
2 Ex.
3 Ex.
4 Ex.
5. Ex.
6 Ex.
7 Ex.
8. Ex.
9 Ex.
10.
K.R. 171c
m 55 kg 14 0 1 0 1 0 1 0 1 1 1
1 0 1 0 0 0 1 0 0 0
0 0 0 0 1 1 1 0 0 0
0 1 0 1 1 1 0 1 0 1
1 1 1 0 1 0 0 0 1 0
Total: 2 3 2 2 3 3 2 2 2 2
Și la portarul nr. 4 putem observa diferențe semnificative între cele două testări. La exercițiul
2, 5, a avut cu câte două prinderi reușite în plus față de testarea inițială. Iar la exercițiul 3, 6,
9 a avut câte o prindere reușită în plus față de testarea inițială.
Tabel nr. 10. Fișa individuală Nr.5 – Testarea inițială
Tabel nr. 11. Fișa individuală Nr.5 – Testarea finală
Grafic Nr.5 Prinderi reușite la testare inițială vs. Testare finală la Portarul 5. 012345
Ex 1 Ex 2 Ex 3 Ex 4 Ex 5 Ex 6 Ex 7 Ex 8 Ex 9 Ex 10Testare Initiala
Testare finalaNU
ME TALIE
GREUT
ATE Vâr
sta Ex.
1 Ex.
2 Ex.
3 Ex.
4 Ex.
5. Ex.
6 Ex.
7 Ex.
8. Ex.
9 Ex.
10.
L.D. 168
cm 55 kg 14 0 1 0 1 1 0 0 0 1 0
1 0 1 0 0 1 0 0 0 0
0 0 0 0 1 0 1 1 0 1
0 0 0 0 0 0 1 0 1 0
1 1 1 0 1 1 0 1 0 0
Total: 2 2 2 1 3 2 2 2 2 1
NU
ME TALIE
GREUT
ATE Vâr
sta Ex.
1 Ex.
2 Ex.
3 Ex.
4 Ex.
5. Ex.
6 Ex.
7 Ex.
8. Ex.
9 Ex.
10.
L.D. 170
cm 53 kg 14 1 1 1 0 0 1 0 1 0 1
1 0 1 0 0 1 0 0 0 0
0 0 0 1 1 1 0 1 1 0
0 0 1 1 1 1 1 0 1 0
1 1 0 0 1 0 1 1 1 0
Total: 3 2 3 2 3 4 2 3 3 1
La portarul nr. 5 putem observa ca doar la exercițiile 2, 5, 7 și 10 a obținut aceeași rezultat la
cele două testări. La exercițiul 1, 3, 4, 8, 9, a avut câte o prindere reușită în plus și la
exercițiul nr. 6 a avut două prinderi reușite în plus față de testarea inițială.
Tabel Nr.12 : Rezultate testare inițială
Grafic Nr. 6 Testarea inițială a celor 5 portari la cele 10 exerciții
După acest grafic putem observa prinderile reușite la fiecare portar în parte la cele 10 exerciții
la testarea inițială. Se poate spune că 3 prinderi reușite a avut portarul nr. 3 (H.N.) la exercițiul
nr. 1 și nr. 6 și portarul K.R. la exercițiul nr. 3 și nr. 8.
012345
Ex 1Ex 2Ex 3Ex 4Ex 5Ex 6Ex 7Ex 8Ex 9Ex 10B.E.
B.F.
H.N.
K.R.
L.D.Nr.
Crt. NUME TALIE
GREUT
ATE Vârsta Ex.1 Ex.2 Ex. 3 Ex. 4 Ex. 5. Ex. 6 Ex. 7 Ex. 8. Ex. 9 Ex.10
.
1
B.E 154
cm 40 kg 12 2 2 1 0 2 1 1 2 1 1
2
B.F. 154
cm 50 kg 12 2 1 3 2 2 1 2 1 2 2
3
H.N. 158
cm 48 kg 13 3 2 1 2 2 3 1 0 2 2
4
K.R. 169
cm 53 kg 14 2 1 3 2 1 2 2 3 1 2
5
L.D. 168
cm 55 kg 14 2 2 2 1 3 2 2 2 2 1
Tabel Nr.13 : Rezultate testare finală
Grafic Nr. 7 Testarea finală a celor 5 portari pentru cele 10 exerciții
După acest grafic putem observa prinderile reușite la fiecare portar în parte la cele 10 exerciții
la testarea finală. Se poate spune că 4 prinderi reușite a avut portarul nr. B.F la exercițiul nr. 3,
portarul H.N. la exercițiul nr. 6 și portarul L.D. la exercițiul nr. 6.
Potrivit i potezei, prin care s -a urmărit îmbunătăți rea prinderii a mingii de către portar,
în cadrul antrenamentelor am introdus o serie de exerciții și modele operaționale menite să
îmbunătățească parametrii testați.
În capitolul prece dent am prezentat o serie de mijloace de învățare folosite la această
categorie de vârstă între 12 -14 ani. Menționez că în cadrul antrenamentelor ne -am folosit de
012345
Ex 1Ex 2Ex 3Ex 4Ex 5Ex 6Ex 7Ex 8Ex 9Ex 10B.E.
B.F.
H.N.
K.R.
L.D.Nr.
Crt. NUME TALIE
GREUT
ATE Vârsta Ex.1 Ex.2 Ex. 3 Ex. 4 Ex. 5. Ex. 6 Ex. 7 Ex. 8. Ex. 9 Ex.10
.
1
B.E 156
cm 42 kg 12 3 3 1 1 3 2 2 2 2 2
2
B.F. 157
cm 53 kg 12 3 1 4 3 3 1 2 3 2 2
3
H.N. 159
cm 49 kg 13 3 3 2 2 3 4 2 2 2 3
4
K.R. 171
cm 55 kg 14 2 3 2 2 3 3 2 2 2 2
5
L.D. 170
cm 53 kg 14 3 2 3 2 3 4 2 3 3 1
aceste mijloace într -o măsură foarte mare. Ele au fost folosite diferențiat în funcție de
specificul antrenamentului din ziua respectivă (mijloace pentru dezvoltarea simțului mingii,
mijloace pentru îmbunătățirea vitezei, mijloace pentru dezvoltarea îndemânării, exerciții
pentru dezvoltarea forței, etc.)
V. Concluzii
Lucrarea de față aduce în discuție problematica jocului de fotbal și în mod special pe cea a
purtătorului tricoului cu nr. 1, adică a portarului.
Am prezentat în această lucrare numai câteva aspecte pe care le ridică pregătirea unui portar,
încercând să su bliniez importanța și mai ales rolul pe care îl ocupă acest jucător în angrenajul
unei echipe de fotbal.
În ciuda faptului că problemele legate de rolul portarului fac obiectul unor discuții
contradictorii în rândul specialiștilor, putem releva totuși cara cterul benefic al acestor
preocupări. De aceea mi -am propus să pun în lumina problemele pe care le implică jocul
actual de apărare și în special al prinderii a mingii de către portar la categoria de vârstă de 12 –
14 ani.
Portarul trebuie format în așa fel î ncât să posede calități deosebite: viteză de reacție,
mobilitate, forță explozivă, vedere periferică, plasament, capacitate de anticipare, etc. și nu în
ultimul rând trăsături psihice: putere de concentrare, felxibilitate, rapiditate în gândire,
discernămâ nt, oportunitate, curaj, etc. toate susținute de o motivație și o responsabilitate bine
insuflate.
Analizând și comparând datele din experiment putem constata următoarele concluzii:
– creșterea în talie a fost favorizat de participarea la antrenamente
– la executarea extensiilor și flexiilor de trunchi sa observant o dezvoltare mai modestă
– pe plan psihic și social sa constatat o mare schimbare pozitivă
– La calitate motrică viteză sa observat o îmbunătățire foarte bună
– la calitate motrică îndemânare sa constatat o îmbunătățire în executarea exercițiilor
– la calitate motrică forță sa constatat o dezvoltare la forța membrelor superioare,iar la
cele inferioare dezvoltarea a fost mai puternică
– la calitatea motrică rezi stență nu sa insistat prea mult , dezvoltarea acestuia necesitând
un timp mai îndelungat la această vârstă
În concluzie p racticarea jocului de fotbal favorizează dezvoltarea copiilor. Calitățile
motrice sau îmbunătățit semnificativ la copii care practică fotbal, iar cele psihice și cognitive
au arătat o dezvoltare puternică.
În perioada dintre cele două testări sa observat o dezvoltare generală și uniformă la
copii antrenați.
Totodată am încercat și sper că am reușit să pun pe hârtie întrea ga mea experiență de peste 13
ani între butu rile echipelor de fotbal, care poate fi un model de urmat de către tinerii jucători
care evoluează pe acest post și nu în ultimul rând poate fi un ghid parctico -metodic pentru
specialiștii din domeniu.
SUMMARY
This study aims to present how playing football helps to develop the organis m and
psyche of children aged 12 -14 years, an alternative, which we can grow a healthy generation
with, from all points of view.
Physical activity, in addition to keeping them healthy, has beneficial effects on
children's cognitive abilities , and contribute to good results on schools. Football has a
stimulative nature of socialization, good humor and a winning profile. Football has beneficial
effects on developing the youth during the p rogress by stimulating all body functions. Playing
football, the trainings and the environment in which they take place, are a good way of the
harmonious physical and mental development of the children. The importance of practicing
sport is obvious today. It is known that a child's dream is to become his favorite team s player,
and crossing through different stages of trainings can reach the highest level of performance.
Football is a game in which actions result from combined speed movements, strength,
resistance and skill.
Physical and mental development of childr en between 12 -14 years have obvious
particularities, and respecting these can influence not only current, but als o future
performance. Between 12 -14 years is the period with the best capacity to learn motor – skills.
As somatic development, psychomotor and physiological development happens, it takes place
a continuous evaluation of all genetic and acquired abilities of children.
All this implies a concern for correct motor function, most often flaw ed, to form a
correct stature during walking, running, and standing or sitting position.
Must be used exercises for muscle extensor for strengthening antigravity muscles, through
proper gearing, eliminating the reasons that can cause spinal deformities, learning and
forming stereotypes and dynamic movements, which will be done right from the beginning.
For practical verification of the above, and more pronounced observation of physical
deve lopment during practicing football, there has been conducted an e xperimental
verification.
I selected a groups of children, from the generation born in 2002 -2004 . The experimental
group was a junior team, the current generation of football club " FC Bihorul Oradea . They
began training in November 2014.
Initial tests were made in Novem ber 201 4 and the finals in May 2015 .
By analyzing the results of the initial tests it was observed that there were already
small differences in developments. At the final test these differences were greater and the
overall development of th e youth football group , esepcially at the goalkeeper, was more
pronounced.
BIBLIOGARFIE
1Apolzan, D.(1996). Fotbal 2010 .București:Ed.FRF.
2. Andrade I. Bichescu (2013) Fotbal. Strategia instruirii in centrele de copii si junior.
Editura de Vest , Bucuresti
3. Constantinescu D., Fotbal – Curs de bază, Iași, 1995
4. Dragnea,A.(1991). Teoria și metodica dezvoltării calităților motrice .București:
Ed.Sport -Turism
5. Gîrleanu, D. (1992) – Lecții pentru dezvoltarea calitășilor motrice la fotbaliști, Ed. Sport –
Turism, București
6. Ionescu,M.(1988). Fotbal de la A la Z .București:Ed.Sport -Turism.
7. Ion V. Ionescu – Fotbal -curs de baza, Ed. Universit ății de Vest, Timi șoara, 2000;
8. Ion V. Ionescu și Sorin Brindescu – Fotbalul scolar, Ed. Universit ății de Vest,
Timi șoara, 1999;
9. Ion V. Ionescu și sorin brindescu – Fotbal – exercitii, Ed. Universit ății de Vest,
Timi șoara, 2000.
10. Motroc,I.(1994). Fotbal de la teorie la practică .București:Ed. Rodas.
11. Motroc,I.,Motric,F.(1996 ).Fotbalul la copii și junior .București:Ed.Did. și Ped.,R.A.
12. Palfi, L. Benedek, (1984) – Fotbal – 600 exerciții, Ed CNEFS.
13. Popovici,C.(2007). Fotbal -Copii și junior .Cluj -Napoca:Ed.Napoca Star.
14. Popovici,C.,Neta Gh.(2000). Fotbal 2000 .Turda:Ed.J.R.C.
15. Roman,Gh.(2004). Antrenamentul și competiția în sportul de performanță .Cluj -Napoca:
Ed.Napoca Star.
16 Voica, I.(1973) -Fotbal -Exerciții, Ed. Stadion, București
17. www.didactic.ro
18. http://www.fefsoradea.ro/PDF/curs/Dumitrescu/fotbal_2011.pdf
19. http://www.coaches -ahead.ro/
20. http://psihoconsultanta.wordpress.com/discipline/psihologia -varstelor
21. http://www.studia.ubbcluj.ro/download/pdf/839.pdf
22. http://sportsvite.com/sports/Football/rules
23. www.wikipedia.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Secția Educație fizică și sportivă [602143] (ID: 602143)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.