CAPITOLUL I IDENTIFI CAREA CRIMINALISTIC Ă, ELEMENT DEFINITORIU AL PROCES ULUI DE INVESTIGARE CRIMINALISTIC… [602058]
UNIVERSITATEA BUCURE ȘTI
FACULTATEA DE DREPT
REZUMAT
TEZĂ DE DOCTORAT
Conducător științific:
Prof. Univ. dr. Emilian STANCU
Doctorand: [anonimizat], 2007
UNIVERSITATEA BUCURE ȘTI
FACULTATEA DE DREPT
REZUMAT
TEZĂ DE DOCTORAT
Conducător științific:
Prof. Univ. dr. Emilian STANCU
Doctorand: [anonimizat], 2007
5/64
CUPRINS
CAPITOLUL I IDENTIFI CAREA CRIMINALISTIC Ă, ELEMENT
DEFINITORIU AL PROCES ULUI DE INVESTIGARE
CRIMINALISTIC Ă……………………………………………………………………………….. 6
SECȚIUNEA I No țiunea, obiectul, principiile și elementele identific ării
criminalis tice………………………………………………………………………………………………….. …….. 6
1. Noțiunea de identificare criminalistic ă………………………………………………………………………. 6
2. Obiectul și elementele identific ării criminalistice ……………………………………………………….. 6
3. Principiile identific ării criminalistice ………………………………………………………………………… 6
SECȚIUNEA II Etapele identific ării criminalistice……………………………………….. 6
1. Unitatea identific ării criminalistice …………………………………………………………………………… 6
2. Stabilirea apartenen ței de gen sau identificarea generic ă……………………………………………… 6
3. Identificarea individual ă………………………………………………………………………………………….. 6
SECȚIUNEA III Unele considera ții privind metodologia identific ării
criminalis tice………………………………………………………………………………………………….. …….. 6
1. Metodele și fazele procesului de identificare ……………………………………………………………… 6
2. Examinarea prealabil ă…………………………………………………………………………………………….. 6
3. Examinarea intrinsec ă……………………………………………………………………………………………… 6
4. Examinarea comparativ ă…………………………………………………………………………………………. 6
5. Formularea concluziei …………………………………………………………………………………………. …. 6
SECȚIUNEA IV Rolul și importan ța expertizei criminalistice în procesul penal.
Aspecte de drept penal și procesual penal………………………………………………………………. 6
1. Noțiuni generale despre expertiz ă…………………………………………………………………………….. 6
2. Expertizele criminalistice …………………………………………………………………………………….. …. 6
CAPITOLUL II TEHNICI MO DERNE DE DENTIFICARE ÎN
DACTILOSCOPIE…………………………………………………………………………………. 6
SECȚIUNEA I Examinarea dactiloscopic ă de la metoda clasic ă la cea asistat ă
de calculator…………………………………………………………………………………………………… …….. 6
1. Considera ții generale privind examinarea și identificarea dactiloscopic ă……………………….. 6
SECȚIUNEA II Sisteme automate de identificare a amprentelor și urmelor
digitale ……………………………………………………………………………………………………….. ………… 6
1. Sistemul automat de identificare a ampren telor digitale folos it în Japonia – NEC…………… 6
SECȚIUNEA III Sisteme MORFO de recunoa ștere și identificare automat ă a
amprentei digitale ………………………………………………………………………………………………. … 6
SECȚIUNEA IV Sistemul A F I S 2000 – PRINTRAK INTERNATIONAL INC
mijloc modern de examinare și identificare automat ă a amprentelor digitale………….. 6
1. Schema logic ă de funcționare a sistemului AFIS 2000 ………………………………………………… 6
2. Componentele sistemului AFIS 2000………………………………………………………………………… 6
6/64 SECȚIUNEA V ……………………………………………………………………………………………. 6
1. Noțiuni de ordin terminologic ……………………………………………………………………………………6
2. Clasificarea de referin ță…………………………………………………………………………………………….6
3. Utilizarea b ăncii de date ……………………………………………………………………………………………6
SECȚIUNEA VI Considera ții privind necesitatea utiliz ării sistemelor automate
de identificare în rezol varea cauzelor penale ………………………………………………………….. 6
1. Importan ța utilizării sistemelor automate de identificare……………………………………………….6
2. Direc ții de dezvoltare și modernizare a sistemelor automate de identificare a amprentelor..6
CAPITOLUL III IDENTIFICAREA PERSOANEI PRIN
EXAMINAREA CRIMINALISTIC Ă A URMELOR DE BUZE, DIN ȚI ȘI
URECHI………………………………………………………………………………………………….6
SECȚIUNEA I Cercetarea și expertiza urmele de buze…………………………………. 6
1. Preciz ări noționale……………………………………………………………………………………………………6
2. Revelarea și ridicarea urmelor de buze ……………………………………………………………………….6
SECȚIUNEA A II-A…………………………………………………………………………………….. 6
1. Expertiza urmelor de buze……………………………………………………………………………………… …6
SECȚIUNEA A III-A Cercetarea și expertiza urmelor de din ți……………………… 6
1. Considera ții de ordin general …………………………………………………………………………………….6
2. Obținerea modelelor de compara ție…………………………………………………………………………….6
3. Expertiza urmelor de din ți…………………………………………………………………………………………6
SECȚIUNEA A IV-A Cercetarea și expertiza urmelor de urechi …………………… 6
1. Formarea, relevarea și ridicarea urmelor de urechi……………………………………………………….6
2. Expertiza urmelor de urechi ……………………………………………………………………………………. ..6
CAPITOLUL IV REGULI DE CERCETARE CRIMINALISTIC Ă A
URMELOR DE PICIOARE …………………………………………………………………….6
SECȚIUNEA I Cercetarea criminalistic ă a urmelor de picior la fa ța locului….. 6
1. Mecanismul de formare a urmelor de picioare……………………………………………………………..6
2. Ridicarea urmelor de picioare ………………………………………………………………………………….. .6
3. Examinarea urmelor de picioare…………………………………………………………………………………6
SECȚIUNEA A II-A Cercetarea urmelor de înc ălțăminte și cărării de urme…. 6
1. Aspecte de ordin general ………………………………………………………………………………………. ….6
2. Urmele l ăsate pe corpul uman ……………………………………………………………………………………6
3. Probleme ce se pot rezolva prin cercetarea urmelor de picior…………………………………………6
CAPITOLUL V TEHNICI MODERNE DE IDENTIFICARE A
PERSOANELOR ȘI CADAVRELOR………………………………………………………6
SECȚIUNEA I Identificarea persoanel or în sistemul de recunoa ștere și
compunere facial ă…………………………………………………………………………………………………. 6
1. Metoda de identificare antropometric ă………………………………………………………………………..6
2. Noțiunea de semnalmente și portret vorbit. Scurt istoric asupra semnalmentelor și portretul
vorbit ………………………………………………………………………………………………………… ……………………6
3. Principiile metodei portretului vorbit ………………………………………………………………………….6
4. Identificarea persoanelor dup ă metoda portretului vorbit ………………………………………………6
7/64 5. Metode tehnice folosite în identificarea persoanelor dup ă semnalmentele exterioare1…….. 6
SECȚIUNEA A II-A IMAGETRAK, sistem de recunoa ștere și compunere
facială………………………………………………………………………………………………………………. ….. 6
1. Considera ții generale privind sistemul de recunoa ștere și compunere facial ă…………………. 6
2. Facilit ățile bazei de date Imagetrak …………………………………………………………………………… 6
3. Posibilit ățile sistemului Imagetrak ……………………………………………………………………………. 6
4. Modul de lucru la sistemul Imagetrak ……………………………………………………………………….. 6
SECȚIUNEA A III-A Tehnici moderne de identificare a persoanelor și
cadavrelor cu identitate necunoscut ă……………………………………………………………………… 6
1. Prezentare general ă…………………………………………………………………………………………………. 6
2. Activit ăți ce se desf ășoară în cazul cadavrelor cu identitate necunoscut ă și completarea
corespunz ătoare a fișei tip …………………………………………………………………………………………………………. 6
3. Activit ăți ce se desf ășoară în cazul persoanelor disp ărute în condi ții suspecte si
completarea corespunz ătoare a fișei tip „D“ ………………………………………………………………………………… 6
4. Activit ăți ce se desf ășoară în cazul persoanelor cu identitate necunoscut ă și completarea
corespunz ătoare a fișei tip ,,P“ …………………………………………………………………………………………………… 6
5. Activit ăți ce se desf ășoară în cazul dromomanilor și completarea corespunz ătoare a fișei tip
„D“ …………………………………………………………………………………………………………… ……………….. 6
CAPITOLUL VI ELEMENTE DE INVESTIGARE ȘI
IDENTIFICARE BIOCRIMINALISTIC Ă PE BAZA PROFILULUI ADN. 6
SECȚIUNEA I Fundamentul științific al identific ării ……………………………………. 6
1. Noțiuni generale…………………………………………………………………………………………………… … 6
2. Genetica popula țiilor ………………………………………………………………………………………………. 6
SECȚIUNEA A II-A AND construc ție fundamental ă a structurii genetice ……. 6
1. Noțiuni introductive……………………………………………………………………………………………….. .6
2. Localizarea AND în corpul uman……………………………………………………………………………… 6
SECȚIUNEA A III-A Recoltarea și păstrarea probelor biologice …………………. 6
1. Identificarea probelor ADN…………………………………………………………………………………….. .6
2. Transportul și depozitarea urmelo r biologice ce con țin ADN……………………………………….. 6
3. Proba ADN prin eliminarea mostrelor8……………………………………………………………………… 6 4. CODIS ……………………………………………………………………………………………………….. ………… 6
SECȚIUNEA A IV-A Modalit ăți de determinare a stru cturii genetice a unei
persoane ……………………………………………………………………………………………………….. ……… 6
1. Recoltarea și conservarea dovezilor biologice ……………………………………………………………. 6
2. Principiile determin ării profilului ADN …………………………………………………………………….. 6
3. Banca de date ADN …………………………………………………………………………………………….. …. 6
SECȚIUNEA A V-A Modalit ăți de recoltare a pr obelor biologice …………………. 6
1. Sânge și pete de sânge …………………………………………………………………………………………….. 6
2. Examenul la locul faptei al petelor de sânge ………………………………………………………………. 6 3. Examenul medico-legal de la borator al petelor de sânge ……………………………………………… 6
4. Sperma și petele de sperm ă………………………………………………………………………………………. 6
SECȚIUNEA A VI-A Prelucrare a probelor de ADN …………………………………….. 6
1. Primirea probelor la laborator…………………………………………………………………………………. .. 6
2. Metode de laborator pentru prelucrarea ini țială…………………………………………………………… 6
8/64 3. Metode folosite în determinarea ADN-ului………………………………………………………………….6
4. Principii generale ale reac ției de polimerizare în lan ț……………………………………………………6
5. Protocolul PCR……………………………………………………………………………………………….. ………6
6. Metoda cromozomului „Y“ ……………………………………………………………………………………….6
7. Caracteristicile cromozomului Y………………………………………………………………………………..6
CAPITOLUL VII M ĂSURĂTORILE BIOMETRICE UTILIZATE ÎN
CRIMINALISTIC Ă…………………………………………………………………………………6
SECȚIUNEA I Aspecte de ordin general ………………………………………………………. 6
SECȚIUNEA A III-A Aplica ții civile de baze de date și utilitatea bazelor de
date în cadrul proba țiunii juridic ă…………………………………………………………………………. 6
BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă………………………………………………………..6
11/64 CAPITOLUL I
IDENTIFICAREA CRIMINALISTIC Ă, ELEMENT
DEFINITORIU AL PROCESULUI DE INVESTIGARE
CRIMINALISTIC Ă
SECȚIUNEA I
Noțiunea, obiectul, principiile și elementele identific ării
criminalistice
1. Noțiunea de identificare criminalistic ă
„Criminalistica se întemeiaz ă pa faptul c ă un infractor, cel mai adesea f ără știrea sa, las ă
întotdeauna urme la locul faptei; reciproc, el prelev ă pe corpul s ău, pe haine și pe obiectele purtate
alte urme, toate indicii, de obicei imp erceptibile, dar caracteristice, pentru prezen ța sau acțiunea sa”1.
Noțiunea de „identificare criminalistic ă” nu poate fi definit ă fără înțelegerea unor termeni utiliza ți
atât în teoria, cât și în practica de specialitate. În acest sens, termenul „identic” este folosit fie cu în țelesul de
„ceea ce este unic” , fie cu în țelesul de „aceeași”, adică o persoan ă „este identic ă cu ea îns ăși”, neavând
relevanță schimbările ce pot ap ărea pe parcursul existen ței sale2. Alteori, termenul „identic” este utilizat în
sensul că două – ori mai multe – obiecte de gândire, aflate în stare numeric ă distinctă, sunt considerate ca
având acelea și proprietăți sau cantit ăți3.
În diferite lucr ări de specialitate, no țiunea de „ identitate” este definit ă ca fiind „proprietatea unui
obiect de a fi și a rămâne, cel pu țin un anumit timp, ceea ce este, calitatea de a- și păstra un anumit
timp caracterele fundamentale”4.
„Legea identit ății este fundamental ă, dar ea nu se fundamenteaz ă cu adev ărat dacă nu este
dublată concomitent cu legea identit ății concrete”5 spunea, pe bun ă dreptate, Constantin Noica. Din acest
considerent, ideea exprimat ă de reputatul profesor Emilian Stancu, potrivit c ăreia „…stabilirea identit ății
unor persoane sau obiecte, privit ă în sensul ei cel mai larg , proprie tutore domeniilor științei,
reprezint ă elementul definitoriu al proces ului de investigare criminalistic ă”6 își găsește o deplin ă
acoperire atât în plan teoretic, cât și în planul practicii în domeniu. Aceast ă opinie, coroborat ă cu aprecierile
după care investigarea criminalistic ă este o „artă”7, iar criminalistica, în sens larg, „arta și tehnica
investiga ților penale”8 demonstreaz ă elocvent rolul de elemen t definitoriu al identific ării criminalistice în
procesul de investigare.
În contextul celor ar ătate subliniem c ă identificarea criminalistic ă n u s e r e a l i z e a z ă numai prin
activități de laborator. O astfel de identificare se poate realiza și prin alte activit ăți, cum ar fi: ascultarea
martorilor, ascultarea victimei infrac țiunii prezentarea pentru recunoa ștere etc. aceasta deoarece nici
criminalistica nu poate fi redus ă numai la componenta ei tehnic ă9.
2. Obiectul și elementele identific ării criminalistice
Atât în literatura de specialitate, cât și în practica criminalistic ă, obiectul identific ării criminalistice
este privit într-un sens larg și într-un sens restrâns.
În sens larg, obiectul identific ării criminalistice este constituit din totalitatea obiectelor, fenomenelor,
calităților, intervalelor de timp și spațiu, însușirilor fizice sau ac țiunilor psihice ale omului10. În sens restrâns,
obiectul identific ării criminalistice îl formeaz ă doar elementele solide ale lu mii materiale, acestea având
volum și caracteristici, relativ constante11.
Școala româneasc ă de criminalistic ă s-a pronun țat în favoarea ideii potrivit c ăreia:
12/64 ș persoana, reprezint ă obiectul principal al identific ării, în nici o împrejurare neputând fi conceput ă
săvârșirea unei infrac țiuni fără existența unui infractor12;
ș obiectele, fie că nu au fost purtate de autorul infrac țiunii, fie c ă au fost folosite la comiterea acesteia,
reprezintă legătura nemijlocit ă dintre autor și faptă;
ș animalele pot forma și ele obiectul identific ării criminalistice13.
3. Principiile identific ării criminalistice
În afara principiilor cu valabilitate general ă, identificarea criminalistic ă este guvernat ă și de alte
principii din rândul acestora, men ționăm:
♦ Principiul identit ății
Așa cum este cunoscut, identitatea este definit ă ca fiind „starea unui obiect de a fi ceea ce este, de
a-și păstra un anumit timp caracterele fundamentale, individualitatea, r ămânând el însu și14.
Așa cum remarc ă pe bună dreptate reputatul profesor Emilian Stancu, principiul identit ății este un
principiu fundamental al gândirii și se impune prin îns ăși natura activit ății de identificare, circumscris ă
domeniului judiciar15. De fapt, stabilirea identit ății înseamn ă nerepetabilitatea obiectului, persoanei sau
ființei căutate, chiar fa ță de cele asem ănătoare cu ele16.
♦ Principiul stabilit ății relative a caracteristicilor de identificare
Dacă principiul identit ății consacr ă, atât în plan practic, faptul c ă identitatea se stabile ște pe baza
proprietăților, caracteristicilor ori semnalmentelor exterioare, principiul stabilit ății relative a
caracteristicilor de identificare consacră diferențierea între obiectele relativ constante și cele relativ
schimbătoare.
♦ Principiul delimit ării precise între obiectele identice și obiectele asem ănătoare
Fiecare obiect este identic numai cu el însu și, acest lucru constituind fundamental oric ărei
identificări.
♦ Principiul dinamicit ății și al interdependen ței cazuale
După cum este cunoscut, factorul mi șcare constituie un atribut inerent al materiei, mi șcarea
cuprinzând toate schimb ările și procesele ce au loc în univers, de la simpla deplasare și până la gândire. Din
acest considerent identificarea criminalistic ă trebuie s ă porneasc ă de la premiza c ă orice cercetare a
obiectelor, persoanelor sau fiin țelor trebuie abordat ă din perspectiva mi șcării acestora și a schimb ărilor
trăsăturilor și proprietăților acestora.
♦ Principiul delimit ării stricte dintre obiectele scop și obiectele mijloc ale identific ării
În procesul oric ărei identific ări criminalistice este absolut necesar ă diferențierea dintre obiectul care a
creat urma descoperit ă la locul faptei. Este vorba deci de diferen țierea dintre obiectul scop al identific ării –
persoana f ăptuitorului, victima sau cadavru l acesteia, obiectele care au servit ori erau destinate s ă servească
la săvârșirea faptei, produsul infrac țiunii – și obiectul mijloc al identific ării, concretizat din urmele
obiectului scop și din modelele de compara ție, realizate experimental.
13/64 SECȚIUNEA II
Etapele identific ării criminalistice
1. Unitatea identific ării criminalistice
Identificarea criminalistic ă este, așa cum am precizat un proces de stabilire a identit ății unei
persoană, obiect ori fiin ță, toate aflate într-un raport de cauzalitate cu fapta incriminat ă de legea penal ă17.
Totodată, acest proces are un caracter unitar, identificarea f ăcându-se treptat, pornindu- se de la general la
particular. În cadrul acestui proces, toate tr ăsăturile caracteristice ale obiectel or, persoanelor sau animalelor
parcurg o etap ă de selecție în cadrul c ăreia se determin ă genul, specia, grupa, subgrupa, tipul, modelul, etc.
2. Stabilirea apartenen ței de gen sau identificarea generic ă
Aceasta se constituie în prima etap ă a identific ării criminalistice, în cazul ob ținerii unui rezultat
pozitiv continuându-se examinarea pân ă la stabilirea identit ății.
Determinarea apartenen ței generice este subordonat ă unor reguli statuate de practica
criminalistic ă. Dintre acestea, exemplific ăm următoarele:
a) un obiect necunoscut trebuie definit prin date privito are la destina ția lui uzual ă, modul de
confecționare – industrial sau artizanal, materialul din care este confec ționat obiectul supus
examinării li, bineîn țeles, culoarea, dimensiunea, etc.;
b) dacă se pune problema determin ării apartenen ței obiectului suspus examin ării la un anumit gen,
specialistul criminalist trebuie s ă se pronun țe atât cu privire la gen, cât și cu privire la eventualele
subclasific ări ale acestuia;
c) în situația în care este necesar ă determinarea apartenen ței mai multor obiecte la acela și gen,
expertiza criminalistic ă poate constata faptul c ă obiectele sunt de acela și fel, fără precizarea
genului18;
d) când specialistului criminalist i se pune la dispozi ție urma în litigiu, stabilirea apartenen ței de gen
trebuie făcută în raport cu reflectarea st ructurii exterioare a suprafe ței de contact19;
e) ca bază de definire și de triere, caracteristicile de gen trebuie s ă fie suficiente din punct de vedere
cantitativ;
f) pentru stabilirea apartenen ței de gen, caracteristicile trebuie s ă fie suficiente din punct de vedere
cantitativ;
g) în determinarea apartenen ței generice o importan ță deosebit ă o au atât deosebirile, cât și
eterogenitatea obiectelor sau substan țelor comparate;
h) punerea în eviden ță a unor deosebiri esen țiale are drept rezultat negarea apartenen ței de gen, deci
și a identit ății;
i) probabilitatea identit ății este cu atât mai mare cu cât grupa din care face parte obiectul analizat
este mai restrâns ă; în alt plan, cu cât num ărul elementelor comune este mai mare și cu cât acestea
sunt mai rare, cu atât identificarea de gen se apropie de identificarea individual ă;
j) pentru a putea constitui criterii de diferen țiere, deosebirile trebuie s ă fie reale și nu create în mod
artificial, generate de împrejur ări aleatorii; pe cale de consecin ță noțiunea de „provenien ță
comună” trebuie să fie, întotdeauna, concretizat ă20.
3. Identificarea individual ă
Identificarea individual ă se constituie atât în scopul, cât și în sarcina identific ării criminalistice,
termenul „individual” desemnând pe de o parte esen ța, iar pe de alt ă parte condi ția „sine qua non” a
acesteia.
14/64 Și în cazul identific ării individuale au fost consacrate o serie de reguli, dup ă cum urmeaz ă:
a) în cadrul raportului necesitate-întâmplare, chiar și caracteristicile generice pot c ăpăta valoare de
identificare;
b) întâmplarea nu se manifest ă numai sub forma defectelor datorate uzurii ori elementelor ap ărute în
mod accidental;
c) alături de raportul necesi tate-întâmplare exist ă și un tip de leg ătură, respectiv condi ționarea
reciprocă a caracteristicilor și însușirilor; deosebirea este contradictorie și, ca orice caracteristic ă
se manifest ă atât ca element opus generalului din care se deta șează obiectul examinat, cât și ca o
caracteristic ă proprie obiectului, oferind posibilitatea recunoa șterii acestuia dintre obiectele
asemănătoare.
SECȚIUNEA III
Unele considera ții privind
metodologia identificării criminalistice
1. Metodele și fazele procesului de identificare
În majoritatea covâr șitoare a cazurilor, identificarea criminalistic ă parcurge urm ătoarele faze:
ș examinarea prealabil ă:
ș examinarea intrinsec ă;
ș examinarea comparativ ă;
ș formularea concluziei.
2. Examinarea prealabil ă
Constituind primul pas ce precede efectuarea examin ării propriu-zise, e xaminarea prealabil ă este
mai degrab ă o fază pregătitoare, preliminar ă. Ea const ă în efectuarea unor verific ări din partea
specialistului sau expertului criminalist, cu accent pe:
ș verificarea sarcinilor rezultate di n actul de dispunere a constat ării tehnico- științifice ori, dup ă caz, a
expertizei;
ș stabilirea cadrului organizatoric necesar pentru derularea activit ăților de examinare.
3. Examinarea intrinsec ă
Faza examin ării intrinseci const ă în analizarea caracteristicilor generale și individuale, proprii
fiecărui obiect, în vederea stabilirii identit ății. Aceast ă fază debuteaz ă, de regul ă, cu urma în litigiu și se
continuă cu obiectul de identific at, urmând deci traseul urma incriminat ă-urma de compara ție21.
Fără a intra în alte detali i, subliniem faptul c ă faza examin ării intrinseci utilizeaz ă ca metod ă de bază
analiza, destinat ă stabilirii caracteristicilor obiecte lor, at ât la urma sau obiectul în întregime, cât și la
anumite p ărți ale acestora. Tot astfel, analiza caracteristicilor și a altor elemente definitorii implic ă
obligatoriu observația.
La rândul lor, materialele de compara ție, care reprezint ă condiția indispensabil ă pentru reu șita
identificării, trebuie s ă îndeplineasc ă anumite cerin țe, respectiv:
ș metodele de compara ție trebuie s ă cuprindă, după caz, obiectele de la care se presupune c ă provin
urmele incriminate ori impresiuni ale acestora22 sau mostre de referin ță23;
ș procurarea materialelor de compara ție cade, în marea majoritate a cazurilor în sarcina organelor
judiciare, stabilirea cantit ății acestora fiind atributul specialist ului sau expertului criminalist;
15/64 ș în anumite situa ții, pentru ob ținerea modelelor de compara ție se recurge la a șa-numitele „ probe
constituite “, constând în crearea de urme cu obi ectele de verificat puse la dispozi ție de către organul
judiciar;
ș uneori, raport cu specificul cauzei, modelele de compara ție se pot ob ține și prin experiment ,
urmărindu-se reconstituirea împrejur ărilor în care s-a format urma. De asemenea, aceste „ probe
experimentate “ vizează și stabilirea diver șilor factori de mediu care ar fi putut interveni24;
ș influența factorilor interni sau externi este, în general, mai redus ă în cazul modelelor de compara ție
de provenien ță recentă25.
4. Examinarea comparativ ă
Așa cum arat ă și denumirea, în cadrul acestei faze compara ția este metoda de baz ă. Aceasta se
realizează prin confruntarea a dou ă sau mai multe persoane, fiin țe sau obiecte pentru stabilirea asem ănărilor
și deosebirilor dintre ele și demonstrarea identit ății sau ne-identit ății.
5. Formularea concluziei
Evaluarea rezultatelor ob ținute în urma examin ării comparative și, bineînțeles, interpretarea acestora,
constituie, f ără îndoială, faza de cea mai mare r ăspundere a întregii examin ări. Este și normal s ă fie așa, atâta
timp cât în aceast ă fază specialistul ori expertul criminalist decide dac ă obiectul poate s ă fie identificat sau
nu pe baza caracteristicilor eviden țiate. De asemenea, a șa cum subliniaz ă literatura de specialitate26, în
această fază se apreciaz ă și dacă suma caracteristicilor constante este unică și ireparabil ă.
În raport cu gradul de certitudine atins, concluziile expertului sau specialistului criminalist pot fi
clasificate în:
1. Concluzii categorice
Acest gen de concluzii constau în r ăspunsuri pozitive sau negative f ără echivoc. Cu alte cuvinte,
aceste concluzii trebuie s ă exprime certitudinea c ă suma caracteristicilor asem ănătoare ale obiectivului
examinat și ale urmei în litigiu este unic ă, ireparabil ă la alte obiecte. Dac ă acesta este situa ția în cazul
concluziilor categorice pozitive, în cazul c oncluziilor categorice negative trebuie s ă existe certitudinea c ă
deosebirile dintre obiectele comparate sunt fundamentale și exclud identitatea.
2. Concluzii de probabilitate
Concluziile de probabilitate trebuie s ă fie, în exclusivitate, rezu ltatul unor factori ce limiteaz ă
posibilitatea unei identific ări certe, deci a unei conc luzii categorice, fie pozitiv ă, fie negativ ă. Așa cum
remarcă literatura de specialitate, o concluzie de probabilitate nu trebuie pus ă pe seama nesiguran ței
specialistului sau expertului criminalist. Din contr ă, o astfel de concluzie trebuie considerat ă mai degrab ă o
dovadă de probitate științifică. Expresie a acestui adev ăr stau afirma țiile unui reputat specialist în domeniu.
Astfel, E Locard f ăcea următoarea remarc ă:
„Nu vă considera ți niciodat ă obligați să ajungeți la concluzii mai ferme decât cele furnizate de
cercetările tehnice… Dac ă avem cea mai mic ă îndoială s-o exprim ăm“27.
3. Concluzii de imposibilitate
Concluziile de imposibilitate a rezolv ării problemei se impun în situa ția în care stabilirea sau
infirmarea identit ății nu este posibil ă nici măcar cu probabilitate. Dintre cauzele care genereaz ă o concluzie
de imposibilitate, men ționăm următoarele:
ș calitatea necorespunz ătoare a materialelor supuse examin ării;
ș imposibilitatea procur ării materialelor de compara ție adecvate;
ș cantitatea infim ă a probei de analizat;
ș limitele cunoa șterii și lipsa unor metode științifice adecvate;
ș inexistența particularit ăților sau elementelor identificatoare în urmele ridicate din câmpul infrac țiunii
ș.a.28
16/64 SECȚIUNEA IV
Rolul și importan ța expertizei criminalistice
în procesul penal.
Aspecte de drept penal și procesual penal
1. Noțiuni generale despre expertiz ă
Specialistul numit pent ru a face o expertiz ă sau chiar o constatare științifică nu se subordoneaz ă
organului de urm ărire penal ă, deoarece atribu țiile sale sunt limitate prin actul de numire în care sunt trecute
problemele Ia care i se cere s ă răspundă și materialul pe care-l poate consulta.
Importan ța expertizei
Expertiza este important ă deoarece contribuie la aflarea adev ărului, cu privire la existen ța sau
inexistența infracțiunii, Ia persoana care a s ăvârșit-o, precum și la alte împrejur ări necesare pentru corecta
soluționare a cauzei. Elemente de prob ă îndoielnice ori simple indicii po t, prin efectuarea expertizei, s ă fie
reținute ca probe temeinice ori înl ăturate ca fiind, f ără valoare.
Felurile expertizei
Dispunerea efectu ării unei expertize de c ătre organul de urm ărire penal ă sau instan ța de judecat ă se
face ori de câte ori sunt necesare cuno ștințele unui specialist, în func ție de problemele care urmeaz ă a fi
lămurite, expertiza va fi diferit ă, clasificarea acestora f ăcându-se dup ă mai multe criterii: natura probelor ce
urmează a fi lămurite prin expertiz ă; modul în care legea reglementeaz ă necesitatea efectu ării expertizei;
modul de desemnare a expertului; modul de organizare a expertizei.
2. Expertizele criminalistice
Expertiza criminalistic ă face parte din categoria mai larg ă a expertizelor judici are ce constituie un
mijloc de prob ă, un procedeu probator valoros, prin care, pe baza unei cercet ări fundamentat ă pe date și
metode științifice, expertul aduce la cuno ștința organului judiciar concluzii motivate științific cu privire la
fapte pentru a c ăror lămurire sunt necesare cuno ștințe de specialitate29.
Definitoriu pentru expertiza criminalistic ă este faptul c ă, ea reprezint ă o cercetare științifică a
probelor materiale, destinat ă identific ării persoanelor, obiectelor, substan țelor și fenomenelor aflate în
legătură cauzală cu fapta, stabilirii anumitor propriet ăți ale acestora, precum și a unor eventuale modific ări
de formă, conținut sau structur ă.
Spre deosebire de constatarea tehnico- științifică, la efectuarea expertiz ei poate participa, al ături de
expertul numit de organele judiciare, și un expert recomandat de p ărți.
Pentru a dispune efectuarea unei expertize criminalistice trebuie rea lizate urm ătoarele dou ă
condiții:
ș existența unor fapte sau împrejur ări ale cauzei care, pentru a sta la baza convingerii organelor
judiciare, impun necesitatea unor preciz ări, clarific ări;
ș lămurirea semnifica ției acestora necesit ă cunoștințe de specialitate dintr-un domeniu sau altul de
activitate.
Dispunerea efectu ării expertizei
Dispunerea unei expertize de c ătre organul de urm ărire penal ă se va face dup ă aprecierea probelor pe
care le are la dosar, stabilind pentru care din ele are nevoie de o expertiz ă sau nu. Aprecierea aceasta trebuie
să se facă în mod just, atât în sensul de a nu se întârzia efectua rea expertizei dac ă aceasta este absolut
necesară, cât și de a nu se întârzia mersul cercet ărilor cu expert ize de mai pu țină importan ță. De asemenea,
17/64 dispunerea efectu ării expertizei, pentru l ămurirea unor fapte sau împrejur ări neclare ce necesit ă folosirea
cunoștințelor unui specialist într-un anumit domeniu, se poate face nu numai în cursul urm ăririi, ci și în
cursul judec ății.
În situația în care, dispunerea expertizei se impune a fi f ăcută în cursul urm ăririi penale, forma
procesual ă, potrivit art. 203, C. pr. pen., este ordonan ța sau rezolu ția motivat ă, în cursul judec ății în prima
instanță efectuarea expertizei se dispune prin încheiere, iar cu ocazia judec ății în recurs prin decizia de
casare.
În situația când, organul de urm ărire penal ă sau instan ța de judecat ă s-a adresat, pentru efectuarea
expertizei, unei institu ții de specialitate, conducerea institut ului va numi pe unul din salaria ții acestuia cu
efectuarea expertizei.
Efectuarea expertizei criminalistice se poate dispune în tot cursul urm ăririi penale, îns ă după punerea
în mișcare a acțiunii penale. Iar, în timpul judec ății, se poate dispune atât înainte, cât și în cursul efectu ării
cercetării judecătorești.
Pregătirea în vederea di spunerii expertizei
În vederea dispunerii efectu ării expertizelor criminal istice, organele de urm ărire penal ă sau
instanțele de judecat ă trebuie s ă ia unele m ăsuri de preg ătire, care ar putea fi astfel sintetizate:
ș aprecierea necesit ății și utilității dispunerii expertizelor;
ș formularea întreb ărilor;
ș punerea la dispozi ția expertului a materialelor necesare examin ării;
ș alegerea institu ției abilitate sau a exper ților ce urmeaz ă să efectueze expertiza.
În vederea dispunerii expertizei, organele de urm ărire penal ă trebuie să efectueze o analiz ă temeinică
a necesității și utilității acestora spre a nu apela la exper ți decât în situa ția când pentru l ămurirea unor fapte
sau împrejur ări sunt necesare cuno ștințe de specialitate, iar aceste l ămuriri a faptelor sau împrejur ărilor
prezintă importan ță pentru cauz ă, respectiv pentru aflarea adev ărului.
Formularea întreb ărilor la care trebuie s ă r
ăspundă expertul impune îndeplinirea unor condi ții, unele
se referă la fondul problemei, iar altele se refer ă la forma în care trebuie s ă se materializeze.
Corecta formulare a întreb ărilor impune cunoa șterea de c ătre organele judiciare, în anumite limite, a
domeniului științific în care se dispune efectuarea expe rtizei criminalistice. Nivelul de cunoa ștere al
organului judiciar în domeniul specialit ății în care se dispune efectuarea expertizei se impune pentru a nu se
solicita inutil efectuarea unor examin ări de specialitate.
Pregătirea în vederea efectu ării expertizei criminalistice impune obliga ția organelor judiciare de a
pune la dispozi ția expertului materialele ce vor fi supuse examin ării.
Materialele supuse e xpertizei trebuie s ă fie reprezentative și suficiente din punct de vedere cantitativ
și calitativ.
Pregătirea materialelor necesare efectu ării expertizei revin în exclusivitate organelor judiciare care
ordonă efectuarea unor astfel de examin ări.
O cerință important ă se referă la calitatea pe care trebuie s-o prezinte materialele, în sensul c ă ele
trebuie să conțină suficiente elemente caracteristice pe baza c ărora să se facă identificarea care este prezent ă
cel mai mult în activitatea laboratoarelor de expertiz ă criminalistic ă.
În cazul expertizei criminalistice, organele judiciare au obliga ția de a trimi te materialele ce vor fi
supuse examin ărilor de specialitate la institu ția în care func ționează laboratorul de expertiz ă criminalistic ă,
urmând ca speciali știi să fie numiți de către conduc ătorul acesteia.
Codul de procedur ă penală în vigoare a consacrat, în domeniul expertizei criminalistice, expertiza
oficială în sensul c ă aceasta nu poate fi efectuat ă decât în cadrul unor institu ții specializate, sistem menit s ă
asigure un nivel științific corespunz ător examin ărilor de specialitat e, iar pe de alt ă parte a garanta, prin
modul de organizare al acestor institu ții și de recrutare a exper ților, obiectivitatea activit ății de expertiz ă.
18/64 În ceea ce prive ște efectuarea noii expe rtize ca urmare a nemul țumirii concluziilor primei expertize,
părțile pot solicita efectuarea unei noi examin ări de specialitate în cadru l Laboratorului central de
criminalistic ă, care este cea mai înalta treapt ă în organizarea activit ății de expertiz ă criminalistic ă.
Dacă expertiza se efectueaz ă într-o institu ție de specialitate, expertul este numit de conducerea
instituției. Potrivit art. 119, alin. ultim, C. pr. pen., este posibil ca institu ția de specialitate s ă considere
necesar ca la efectuarea unor exper tize de mai mare complexitate s ă participe sau s ă-și dea părerea și
specialiști de la alte institu ții ce nu au profilul efectu ării de expertize. În acest caz se folose ște asistența sau
avizul acestora.
Dacă expertiza se efectueaz ă de un expert desemnat de organul judiciar, în acest ca z organul judiciar
dispunând efectuarea expertizei, fixeaz ă și expertul din lista existent ă la instan ță, apoi fixeaz ă un termen
când sunt citate p ărțile și expertul desemnat. Acestora li se arat ă obiectul expertizei, întreb ările și termenele
de depunere a rapoartelor. P ărților li se arat ă că au dreptul s ă-și desemneze un expert care s ă participe al ături
de expertul oficial.
Organul de urm ărire penal ă dispune efectuarea expe rtizei printr-o rezolu ție, iar expertiza contabil ă și
tehnică se poate dispune printr-o ordonan ță. În ceea ce prive ște instanța de judecat ă, poate dispune
efectuarea expertizei prin încheiere.
1 P.F. Ceccaldi, La criminalsitique, PUF, 1962, p. 7.
2 A se vedea V. Berche șan, op. cit., p. 38.
3 A. Lalande, Vocabulaire technique et critique de Philosophie, PUF, Paris, Ed. A XII-a, p. 434.
4 Colectiv, Dicționare de filozofie , Ed. Politic ă, București, 1978, p. 341, cit. de V. Berche șan, M Ruiu în op. Supracit., p. 40 și V.
Bercheșan, op. cit., p. 38.
5 C. Noica, O remarcabil ă concepție filozofic ă: legea identit ății concrete, în Revista de filozofie nr. 2/1982, p. 186.
6 E. Stancu, op. cit., p. 39.
7 E. Locard, Traite de criminalistique , Ed. J. Desvigbne, Lzon, 1931, p. 78; M. Le Clere, Manuel de police tehnique, Ed. Police
Revue
8 Jean Nepote, Situation actuelle et tendance d’evolution de la criminalistique, RIPC nr. 384/1983, p. 2.
9 Vezi E. Stancu, op. cit., p. 41.
10 S. Patapov, Introducere în criminalistic ă, Moscova, 1946, p. 1.
11 Katona Geza, op. cit., p. 27.
12 În acest sens, V. Berche șan, op. cit., p. 47.
13 L. Ionescu, D. Sandu, op. cit. p. 87.
14 Colectiv, Mic dicționar enciclopedic, Ed. Științifică și Enciclopedic ă, București, 1972, p. 472.
15 E. Stancu, op. cit., p. 44.
16 V. Manea, Curs de tehnic ă criminalistic ă, vol. I, Școala Militar ă de Ofițeri Activi a Ministerului de Interne, Bucure ști, 1983, p.
14.
17 În același sens, E. Stancu, op. cit., p. 46.
18 V. Berche șan, op. cit., p. 53.
19 L. Ionescu, D. Sandu, op. cit., p. 111.
20 Pentru detalii, V. Berche șan, op. cit., p. 53-55.
21 În acest sens, V. Berche șan, op. cit., p. 61.
22 Fișe dactiloscopice, specimene de scris sau semn ături etc.
23 Probe de scris, e șantioane ș.a.
24 A se vedea L. Ionescu, D. Sandu, op. cit., p. 157-162.
25 V. Berche șan, op. cit., p. 62.
26 În același sens, V Berche șan, op. cit., p. 65.
27 E. Locard, op. cit., p. 29.
28 A se vedea în acest sens, V Berche șan, op. cit., p. 69.
29 Codul de procedur ă penală al României , art. 453. 455.
19/64 CAPITOLUL II
TEHNICI MODERNE DE DENTIFICARE ÎN
DACTILOSCOPIE
SECȚIUNEA I
Examinarea dactiloscopic ă de la metoda clasic ă la cea asistat ă de
calculator
1. Considera ții generale privind examinarea și identificarea dactiloscopic ă
Identificarea dactiloscopic ă se bazeaz ă pe cunoscutele propriet ăți ale desenului papi lar – unicitatea,
fixitatea și inalterabilitatea – și este realizat ă printr-un examen dactiloscopi c comparativ între amprentele
papilare în litigiu și amprentele papilare martor prin care se în țeleg cele aflate în cartotecile mono sau
decadactilare, cele provenite din cercul de suspec ți, de la persoanele care urmeaz ă să li se stabileasc ă
identitatea, de la cadavrele cu identitate nec unoscuta sau urmele papilare ridi cate de pe diverse obiecte ce
aparțin persoanei disp ărute1.
Sarcina principal ă dactiloscopiei este a șadar, de a constata dac ă o amprent ă incriminat ă și o amprent ă
de compara ție sunt create de acela și deget, palma sau planta și pe aceast ă bază, de a stabili identitatea fizic ă
a unei persoane. Aspectul morfologic care este acela și demonstreaz ă identitatea de origine a unei urme cu
impresiunea și în același timp, le deosebe ște de urmele si impresiunile provenite de la alte degete2.
Expertiza dactiloscopica ca mijloc de prob ă în procesul penal reprezint ă etapa final ă a activității de
examinare dactiloscopic ă comparativ ă, clarificând aspecte privind modul de formare a urmelor de mâini la
fața locului, persoana care le-a creat, precum și precizarea raport ului dintre urm ă si activitatea infrac țională a
persoanei.
După aproape un secol de la consacrar ea dactiloscopiei ca metoda cert ă de identificare a persoanei,
de utilizare eficient ă a sa pentru stabilirea identit ății infractorilor recidivi ști ca și în probarea particip ării
acestora la comiterea faptelor penale pe baza urmelor papilare ridicate de la fa ța locului, metodologia și
tehnica de lucru în acest domeniu erau foarte pu țin evaluate fa ță de stadiul de pionierat.
Creșterea num ărului de speciali ști dactiloscopici nu s-a dovedit o solu ție viabilă, deoarece, cu toate
eforturile de perfec ționare a preg ătirii acestora și concomitent cu cercet ările și inovațiile privind
diversificarea formulelor de cl asificare, a fost imposibil s ă se elimine în totalitate subiectivismul. Consecin ța
în timp a fost nefinalizat ă printr-un randament corespunz ător al eforturilor fizice deosebite.
Cu toată pregătirea, factorul uman era dep ășit de volumul de date, impr esiuni urme – ce trebuiau
comparate – și se releva pregnant necesitatea unei îmbun ătățiri radicale de lucru, urmat ă de consecin țe
favorabile pentru îns ăși înfăptuirea actului de justi ție, impunându-se în acest domeniu de robotizare care s-a
realizat în cele din urm ă prin ani de studii și cercetări aplicative ale tehnicii de calcul în domeniul
dactiloscopiei.
Cu asemenea st ări de fapt s-au confruntat autorit ățile judiciare din toate țările, ceea ce a impus și
punerea în oper ă a unor solu ții de modernizare.
Cu certitudine se poate afirma c ă, începând cu anii ’80, are loc o veritabil ă revoluționare a
dactiloscopiei, studiile conjugate ale speciali știlor în dactiloscopie și a celor din informatic ă materializându-
se în crearea unor sistem e de identificare automat ă a amprentelor digitale.
Stadiul actual al tehnologiilor informatice și rezultatele spectaculoase ob ținute în domeniul trat ării, a
analizei imaginilor au permis punerea la punct și implementarea în activitatea curent ă a autorităților judiciare
20/64 a unor sisteme automate de identif icare a amprentelor aflate ast ăzi într-o continu ă perfecționare si
expansiune.
Sistemele automate de identificare a amprente lor digitale cunoscute generic sub numele AFIS
(Automated Identification Sist em), sunt într-o conti nu ă perfecționare și expansiune pe plan mondial3.
Practica utiliz ării unor astfel de sisteme și testările efectuate pe parcursul mai multor ani, au
determinat avantaje considerabile fa ță de modul clasic de lucru, enumerate dup ă cum urmeaz ă:
a) automatizarea cvasicomplet ă a celor mai dificile și anevoioase opera țiuni în procesul valorific ării
amprentelor, de la selec ționarea datelor la compararea impresiunilor sau urmelor;
b) precizia și fiabilitatea, factorilor care permit analizarea a milioane de impresiuni și urme într-o
unitate de timp inimaginabil ă anterior, respectiv minute, fapt ce permite speciali știlor efectuarea
unor activit ăți de validare și analiză a rezultatelor;
c) compartimentarea cu sisteme informatice preexistente;
d) arhitectura modular ă și flexibilă ce permite adaptarea la condi țiile utilizatorului;
e) exploatarea relativ simpl ă, modul de lucru fiind însu șit de speciali ști dactiloscopici într-o
perioadă de timp relativ scurt ă;
f) exploatarea respectiv codificarea automat ă a oricărei amprente inclusiv a fragmentelor de urme
papilare, inexploatabile prin metodele tradi ționale;
g) calitatea imaginii – operatorul fiind în m ăsura să completeze lacunele acesteia prin m ăriri parțiale
a zonelor cu minu ții clare, ajustarea contrast ului sau inversarea crestelo r (alb-negru, negru-alb);
h) citirea direct ă a amprentei f ără amprentarea clasic ă folosindu-se scanarea electronic ă.
Corelarea acestor facilit ăți cu cerin țele practice curente ale investiga ției dactiloscopice relev ă
mutațiile calitative incontestabile ce deriv ă din implementarea sistemelor automate în activitatea autorit ăților
judiciare. Astfel, pe segmentul identific ării făptuitorilor prin examinarea urmelor papilare descoperite și
ridicate de la fa ța locului sistemele permit codificarea și stocarea la nivel central a tuturor amprentelor,
inclusiv a celor imprimate fragmentar, în a șa fel încât, în momentul identific ării se pot stabili aproape
instantaneu faptele comise pân ă la acea dat ă pentru care exist ă asemenea posibilit ăți de proba țiune.
21/64 SECȚIUNEA II
Sisteme automate de identificare a
amprentelor și urmelor digitale
1. Sistemul automat de identificare a ampre ntelor digitale folosit în Japonia – NEC
Pentru a detecta particularit ățile, ordinatorul consider ă amprenta ca o imagine, axele „x“ și „y“ au
originea în centrul de senului papilar. Pozi ția fiecărui element particular este definit ă de distan ța față de axa
„x“ și „y“ iar direc ția este indicat ă de unghiul pe care-l face cu axa „x“.
Computerul stabile ște apoi raporturile care leag ă între ele particularit ățile definind num ărul de creste
care le separ ă4 Poziția, direcția particularit ăților și raporturile lor reciproce sunt traduse în date numerice pe
care calculatorul le stocheaz ă în memorie. Procesul este realizat pentru ansamblul întregii amprente; ma șina
detectează în medie 100 particularit ăți pe marginea unui deget.
Sistemul are dou ă funcții principale : înregistrarea și compararea.
a) Funcția de înregistrare.
Amprentele (cele de pe fi șele dactiloscopice ale infractorilor) sau urmele de la locul s ăvârșirii
infracțiunii) fac obiectul unei citiri automate. Exist ă o bază de date pentru identificarea amprentelor rulate, o
a doua pentru identificarea urmelor relevate la fa ța locului și o a treia con ținând amprentele r ămase anonime.
Viteza de scanare este în jur de 1,5 secunde pentru un deget, pentru o fi șă decadactilar ă și 6 secunde pentru o
urmă papilară.
b) Funcția de comparare.
Identitatea unui susp ect este verificat ă după ce i se iau amprentele pe fi șe, iar identificarea sa se face
după urmele g ăsite la fața locului
5.
Instalația se compune dintr-un subsistem de înregistrare și un subsistem de gestiune și de
comparare. Principalele aparat e ce compun fiecare subsistem și funcțiile lor sunt:
♦ Cititorul de fise dactiloscopice si de urme papilare
♦ Comparatorul de amprente
SECȚIUNEA III
Sisteme MORFO de recunoa ștere și identificare automat ă a
amprentei digitale
Societatea MORFO-SYSTEMS, cu sediul în Fran ța și cel subsidiar în SUA, având ca scop
dezvoltarea și marketingul sistemelor de computere cu tehnologie avansat ă care să permită industrializarea și
automatizarea muncii de exami nare, comparare și identificare a amprentelor digitale, a pus la punct dou ă
sisteme care permit ca un infractor s ă fie identificat în câteva minute dup ă amprentele și urmele digitale:
AFR (Automatic Fingerprint Recognition System)
AFIS (Automated Fingerprint Identification System)
Baza de date a Sistemului AFR (AFIS) poate con ține informa ții diferite:
amprente, imagini (portrete, fotografii, schi țe) și date alfanumerice. 11 Sistemele sunt destul de puternice ca s ă
permită compararea elementelor c ăutate cu cele din baza de date în câteva minute. Examinarea comparativ ă
cuprinde cel mai frecvent: fi șele decadactilare, urmele ridicate de la fa ța locului r ămase neidentificate și date
complementare.
22/64 Structura sistemului MORFO-AFR
♦ Stația de lucru principal ă
♦ Stația de lucru pentru verific ări
♦ Codificator de amprente
♦ Sistemul de stocare digitala și refacere a imaginilor
♦ Sistemul de comparare automat ă
♦ Interfața computerului
♦ Controlul de re țea
♦ Stație individual ă automat ă de lucru cu fi șele dactiloscopice
♦ Stație de lucru dep ărtată
♦ Stația de lucru
SECȚIUNEA IV
Sistemul A F I S 2000 –
PRINTRAK INTERNATIONAL INC
mijloc modern de examinare și identificare automat ă a amprentelor
digitale
1. Schema logic ă de funcționare a sistemului AFIS 2000
Schema logic ă de funcționare efectiv ă a sistemului este aceea a oric ărei cartoteci monodactilare.
Ca mod de lucru, sistemul AFIS 2000 identific ă, codifică și clasifică automat detaliile amprentelor,
ulterior opera ția fiind supravegheat ă și corectat ă de operatorul dactiloscopic. În mod diferit fa ță de
specialistul dactiloscopic, procesorul de imagini „vede“ amprenta ca orice sistem de computere interpretând
informația sub form ă de numere.
2. Componentele sistemului AFIS 2000
a) Stația de introducere IS 2000
b) Stația de introducere urme LS 2000
c) Stația de verificare VS 2000
d) Stația de amprentare și fotografiere direct ă LSS 2000
e) Stația de prelucrare a imaginilor MSS 2000
f) Subsistemul de stocare si reg ăsire a datelor DSR 2000
g) Subsistemul de c ăutare și identificare SP 2000
23/64 SECȚIUNEA V
Clasificarea amprentelor papilare
în sistemul AFIS 20006
1. Noțiuni de ordin terminologic
Amprentele prelevate cu tu ș (cerneală) și amprente prelevate, mult mai recent, scanate electronic sunt
folosite pentru o înregistrare a car acteristicilor unice ale impresiunii. Urm ătoarele cuvinte sunt termeni
folosiți in mod curent pentru a descri e caracteristicile amprentei.
♦ RIDGES – creste papilare;
♦ DIVERGENCE – creste divergente;
♦ RECURVE – curburi;
♦ TYPE RIDGES – creste de demarca ție;
♦ PATTERN AREA – zona central ă;
♦ CORE – nucleu;
♦ DELTA – delta;
♦ MINUTIAE – detaliu (element);
♦ ENDING RIDGES – capete de creste;
♦ BIFURCATION – bifurcație;
♦ PATTERN TYPES – clasificări.
♦ RIDGES – sunt crestele papilare vizibile prelevate cu tu ș ale amprentei.
♦ DIVERGENCE – două creste paralele care se despart.
♦ RECURVE – este o creast ă care se curbeaz ă. Una sau mai muIte curburi formeaz ă nucleul zonei
centrale.
TIPE RIDGES – sunt crestele situat e spre interior care m ărginesc zona central ă și formeaz
ă deltele.
PATTERN AREA – este acea zon ă a urmei care determin ă clasificarea și este acea por țiune a
amprentei care con ține nuclee și delte. Zona central ă, fie la tipul la ț, fie la tipul spiral ă, este înconjurat ă de
crestele marginale (de demarca ție) care pornesc paralel și apoi se despart înconjurând zona central ă.
2. Clasificarea de referin ță
Procesorul de imagine poate clasifica cu u șurință zonele centrale ale amprentelor care sunt clare și
mari. Oricum, când zonele centrale s unt foarte mici, clasificarea automat ă este mult mai dificil ă. Din acest
motiv, procesorul de imagine introduce o clasificare de referin ță a unor simboluri pentru amprenta
respectivă. Un alt motiv este acela c ă uneori o amprent ă comport ă caracteristici de la dou ă tipuri de
simboluri. În acest caz, procesorul de imagine indic ă o clasificare de referin ță care este afi șată direct sub
clasificarea ini țială.
Trebuie re ținut că, atât clasificarea ini țială, cât și clasificarea de referin ță sunt memorate atunci când
înregistrările sunt introduse în banca de date. Este im portant ca operatorul s ă indice și/sau să verifice
simbolurile de referin ță pentru amprente și să scoată referințele inutile înainte de a începe o c ăutare.
3. Utilizarea b ăncii de date
1. Structura b ăncii de date
Banca de date a detaliilor este organizat ă pe fișiere ce con țin înregistrarea amprentelor individuale
înmagazinate în subsiste mul SP 2000 (procesorul de c ăutare). Imaginile amprentelo r sunt înmagazinate în
24/64 subsistemul D.S.R. 2000. Când este cerut ă o înregistrare din banca de date sunt combinate detaliile și
imaginile din fi șierele la num ărul de identificare cerut (ID) pentru a se ajunge la înre gistrarea complet ă.
2. Tipuri de fi șiere în banca de date
LCF (fișierul de cunoa ștere a amprentei) înmagazineaz ă înregistr ări ale impresiunilor digitale.
Amprentele ridicate de la locul faptei sunt c ăutate în LCF, noile fi șe cu impresiuni sunt de asemenea c ăutate
în LCF pentru a se elimina duplicatele și consolidarea performan țelor.
ULF (fișierul cu amprente necunoscute) înmagazineaz ă înregistrările amprentelor pentru care nu s-a
recurs la identificare. Atât clasificarea ini țială, cât și cea de referin ță sunt stocate în ULF. Atunci când o
persoană este arestat ă, impresiunile sale digitale pot fi c ăutate în ULF pentru o poten țială soluționare a unor
crime de curând comise. Aceast ă operațiune este numit ă „căutare invers ă“. Amprentele recent ridicate pot fi
de asemenea c ăutate în ULF pentru a corela noile incidente cu cazuri deja existente.
3. Verificarea detaliilor
După ce operatorul a verificat clas ificarea pentru fiecare amprent ă de pe fișa cu impresiuni, pasul
următor este verificarea detaliilor.
La început trebuie verificat, dac ă fiecare urm ă a fost codificat ă automat cu detaliile de c ătre
procesorul de imagini. Apoi, se verific ă amploarea detaliilor, urmărind îndeaproape zonele întunecate, p ătate
și având cicatrici. În cele din urm ă, după cerințe, urmând regulile specificate în Manualul de codificare a
detaliului.
4. Căutări în banca de date
Termenul de „ căutare a amprentei “ se referă la o amprent ă aflată în compartimentul de c ăutare.
Termenul de „ fișier de amprente “ se refer ă la o amprent ă dintr-un fi șier sau din „banca de date“.
AFIS caut ă baza de date a fi șierului de amprente, utilizând descriptorul și informațiile de clasificare ca filtru,
pentru a exclude fi șierul de amprente care nu se potrive ște filtrelor de c ăutare. Evident, cu cât operatorul
folosește în căutare mai multe informa ții de filtrare, cu atât mai pu ține înregistr ări din banca de date trebuie
căutate.
5. Filtrarea descriptorului
Descriptoarele de c ăutare sunt specificate de ope rator înainte de a fi ini țiată „căutarea“ și sunt folosite
ca fiind primele filtre de-a lungul procesului de c ăutare. Când sunt indicate descriptoarele de c ăutare sunt
folosite pentru a localiza posibile „r ăspunsuri“ înainte de a fi verificate clasific ările amprentelor.
6. Filtrarea clasific ării. Regula celor 16 puncte
După filtrarea descriptorului, un alt filtru este folosit pentru a computeriza o schem ă bazată pe cât de
bine se potrivesc clasific ările celor 10 degete de pe fi șa „de căutare“ cu cele de pe fi șa din fișier, reducându-
se numărul de înregistr ări căutate în baza de date.
25/64 SECȚIUNEA VI
Considera ții privind necesitatea utiliz ării sistemelor automate de
identificare în rezolvarea cauzelor penale7
1. Importan ța utilizării sistemelor automate de identificare
Este de necontestat aportul adus de sistem ele automate de identificare a amprentelor și urmelor
digitale la reducerea tim pului dintre comiterea și identificarea autorilor.
Performan țele inimaginabile în trecut au devenit realitate. De exemplu, în urma introducerii în
exploatare la Institutul de criminalistic ă din Inspectoratul General al Poli ției, a sistemului AFIS 2000
furnizat de firma Americana PR INTRAK, se poate vorbi în adev ăratul sens al cuvântului de o explozie de
identificări dactiloscopice.
În primele 20 de luni de utilizare s-au identificat peste 1550 de autori de fapte judiciare, peste 60%
dintre ace știa săvârșind infrac țiunile în alte localit ăți decât cele de domiciliu sau chiar în afara țării. În primii
doi ani de utilizare a sistemului au fost identifica ți 1835 autori de infrac țiuni.
Cazuistica rezolvat ă confirmă integral previziunile, reu șindu-se identificarea unor f ăptuitori pentru
infracțiunile comise pe întregul teritoriu al țării, inclusiv în afara grani țelor (omoruri și tâlhării în Ungaria și
Germania).
Astfel, în perioada scurt ă de asimilare a noii tehnologii au fost solu ționate cazuri aflate în eviden ță de
mai mulți ani, pentru care nu existau pe rspective de identificare a autorilor prin alte metode.
2. Direcții de dezvoltare și modernizare a sistemelor automate de identificare a
amprentelor
Se are în vedere necesitatea cre șterii gradului de accesibilitate în utilizarea unei asemenea tehnologii,
urmând a fi instalate sta ții locale de lucru, interconectate cu sistemul central. În consecin ță, urmele de la
cazurile nesolu ționate vor fi examinate chiar la data constat ării faptelor, nemaifiind necesara trimiterea lor
prin poștă.
1 . În acela și sens, Emilian Stancu, pag. 9-10; Jurgon Torwald, Un secol de lupta cu delicventa , Ed. Junimea, Ia și, 1981
(traducere).
2 . I. R. Constantin, M. Radulescu, Dactilosc opia, Ed. Ministerului de Interne, Bucure ști, 1975, pag. 146-148.
3 Criminalistica – Mileniul III , Lucrările simpozionului din 19 aprilie 2000.
4 Marin Mircea, Petru Dume – Utilizarea sistemului automat de identificare a amprentelor în investigarea dactiloscopic ă,
pag.105-106.
5 Viteza de comparare este de 1,3 milisecunde pentru o comparative deget cu deget (n.a.).
6 AFIS 2000 – Autoclasificare și Instrucțiuni de codificare a detaliilor, Bucure ști, 1996, pag.60.
7 Nistor R., Savin O. Goldhar I. – Microscopia electronic ă în cercetarea criminalistic ă a urmelor – Comunicare la al VII-lea
Simpozion de Criminalistica, Bucure ști, 1970, pag.97-98.
26/64 CAPITOLUL III
IDENTIFICAREA PERSOANEI PRIN EXAMINAREA
CRIMINALISTIC Ă A URMELOR DE BUZE, DIN ȚI ȘI
URECHI
SECȚIUNEA I
Cercetarea și expertiza urmele de buze
1. Precizări noționale
Folosirea urmelor de buze în procesul identific ării criminalistice a suscitat interes abia în ultimul
deceniu și jumătate, perioad ă în care s-a pus la punct și metodologia de examinare a acestor urme1.
Urmele de buze sunt reproduceri ale reliefului și formelor exterioare ale buzelor, create pe
diverse suprafe țe, în procesul s ăvârșirii unei infrac țiuni.
După mecanismul de formare, dup ă plasticitatea materiei și după celelalte criterii cunoscute, urmele
de buze se clasific ă în acelea și grupe ca și alte urme: dinamice și statice, de adâncime și suprafață, vizibile și
latente ș.a.m.d.
Urmele de buze se g ăsesc relativ rar la locul s ăvârșirii infrac țiunii și de aceea aportul lor la
identificarea faptelor penale și a infractorilor este procentual mai redus decât al altor urme.
Posibilitatea identific ării își are justificarea în faptul c ă desenele coriale sunt apreciate ca unice la o
persoană, fiind, prin urmare, individuale.
În același timp valoarea de identificare rezult ă și din aceea c ă desenul lor este relativ stabil, adic ă se
păstrează în aceeași formă o perioad ă destul de îndelungat ă. Se poate ar ăta că această particularitate face
posibilă o identificare a persoanei dup ă luni sau chiar ani de zile.
2. Revelarea și ridicarea urmelor de buze
Revelarea urmelor de buze se efectueaz ă prin urm ătoarele metode:
Pudrarea , care const ă în pulverizarea, într-un strat extrem de fin, a pudrei relevante pe suprafa ța
presupusă că păstrează urma de buz ă sau așternerea ei cu o pensul ă fină, după ce, în prealabil, aceast ă a fost
introdusă de câteva ori în recipientul cu praf relevant.
Afumarea (dup ă aceleași procedee ca cele folosite la relevarea urmelor de mâini) se aplic ă mai ales la
relevarea urmelor aflate pe obiecte din metal cromat sau nichelat.
27/64 SECȚIUNEA A II-A
1. Expertiza urmelor de buze
Identificarea persoanei dup ă desenele coriale ale buzelor are la baz ă următoarele caracteristici
prezentate anterior:
♦ unicitatea (individualitatea) ca tegoria desenelor coriale;
♦ stabilitatea în timp a caracteristicilor individuale ale desenelor coriale.
Specialiștii criminali ști din țara noastr ă au efectuat în anul 1977 un st udiu pe amprentele labiale
prelevate de la 397 de subiec ți, dintre care : 105 femei, între 17 și 22 de ani; 263 b ărbați, între 17 și 58 de
ani și la copii, între 8 și 9 ani. Cu aceast ă ocazie s-au desprins urm ătoarele concluzii2:
În toate cazurile analizate s-a constatat prezen ța într-o form ă sau alta a liniilor coriale, care dup ă
relevare apar sub form ă de plinuri și goluri:
♦ în distribuirea liniilor coriale pe suprafa ța bazei inferioare se remarc ă,
♦ într-o anume pondere, gruparea lor spre centrul buzei;
♦ liniile coriale au c ăpătat forme diferite, cum ar fi: transversale,
♦ longitudinale și combinate, prezentând la rândul lor o serie de
♦ caracteristici individuale.
În efectuarea examin ării urmelor de buze și a metodelor de compara ție se folosesc urm ătoarele
mijloace tehnice: lupa dactiloscopia cu picior, bulele binoculare de ca p, lupe care permit m ărirea la scar ă a
imaginii, aparatul de proiec ție Faurot (în cazul fragme ntelor de buze sau a celor slab imprimate, executate și
examinate la aceea și scară cu modelele de compara ție), aparate de fotografiat și reprodus imagini foto,
microscopul comparator (pentru situa ții de excep ție, când urma și impresiunea buzei sunt la aceea și scara),
epidiascoapele de diferite m ărimi și modele etc.
Procedeele de lucru folosite în exper tiza urmelor de buze sunt cele clasice și anume:
♦ confruntarea imaginilor urmei de buze și a modelului de executare la aceea și scară;
♦ suprapunerea imaginilor urmei și modelului de compara ție (imaginea superioar ă trebuie s ă fie
transparent ă);
♦ stabilirea continuit ății liniare a pupilelor co riale reflectate în urm ă comparativ cu cele ce rezult ă
din modelele de compara ție3.
ETAPELE EXAMIN ĂRII
a) Examinarea separat ă
În aceast ă etapă, expertul procedeaz ă la fixarea caracteristicilor generale și individuale prin:
fotografierea la scar ă, macro-fotografierea, microf otografierea zonele care con țin caracteristici individuale și
executarea mulajelor, în cazul ur melor amprentelor de adâncime.
28/64 b) Examinarea comparativ ă
Expertul va porni de la un element de valoare, cu pozi ție stabilă, existent atât în urm ă, cât și în
impresiunea buzei, apoi va tr ece la examinarea lateral ă, de o parte și de alta, ascendent și descendent, a
celorlalte caracteristici i ndividuale simetrice.
c) Demonstra ția
Această se realizeaz ă prin:
Planșa de comparare, în care se intr oduc fotografiile urmei incriminate și ale celei create
experimental, indicându-se cu s ăgeți numeroase caracteristicile coincidente.
EXPERTIZE CE SE POT EFECTUA
Prin examinarea urmelor de buze, expert ul poate efectua e xpertiza antropometric ă și cea a liniilor
coriale. R ăspunsurile ce pot fi date de expert vizeaz ă următoarele:
a) Când se prezint ă numai urma
♦ numărul de persoane care au creat urmele;
♦ sexul și vârsta aproximativ ă ale persoanei care a creat urma;
♦ tipul antropologic al pers oane care a creat urma;
♦ malforma țiile congenitale sau dobândite, existente pe buze;
♦ mecanismul de formare a urmei de buze;
♦ urme materiale adiacente, care au înlesnit crearea urmei (îndeosebi urmele biologice și cele lăsate
de ruj).
b) Când se prezint ă urma și metodele de compara ție
♦ dacă urma în litigiu a fost creat ă de buzele de la care s-au prelevat metodele de compara ție;
♦ regiunea buzei care a creat urma.
SECȚIUNEA A III-A
Cercetarea și expertiza urmelor de din ți
1. Considera ții de ordin general
Prin urme de din ți se înțeleg acele modific ări aduse elementelor componente ale locului faptei ca
rezultat al conflictului din ților cu ele în procesul s ăvârșirii infracțiunii sau în leg ătură cu aceast ă4.
Prin exploatarea urmelor de din ți, în țara noastr ă s-au descoperit autorii unor fapte penale, din care
unele deosebit de grave. Astfel , în perioada 1970-1971 în Bucure ști, au fost comise mai multe omoruri și
tentative de omor. Una dintre caracte risticile modului de operare al f ăptuitorului consta în aceea c ă mușca
victimele. Expertizele efectuate asupra urmelor de din ți comparativ cu dantura unor suspec ți au contribuit la
descoperirea și dovedirea vinov ăției răpitorului (cazul Rîmaru).
Urmele din ților se formeaz ă ca urmare a ac țiunii persoanelor asupra obiectelor primitoare, ac țiuni
ce pot consta în:
♦ mușcarea din diferite produse alimentare;
♦ producerea de mu șcături pe corpul victimei, ca rezultat al atacatorului, sau pe corpul acestuia,
create de victim ă în timpul luptei;
♦ stoarcerea mierii din fagurele de cear ă cu ajutorul din ților;
♦ ruperea cu din ții a sigiliilor din plumb sau alt material maleabil etc.
Urmele de din ți se găsesc la fa ța locului atât în form ă statică ( c a z î n c a r e î n u r m ă sunt redate
conturul, plasamentul, distan ța și lățimea dinților cât și în form ă dinamică (situație în care pe obiectul
primitor apar urme create de neregularit ățile fețelor ocluzionate ale din ților).
29/64
2. Obținerea modelelor de compara ție
Urma de din ți este în m ăsură a da înc ă de la locul faptei unele informa ții cu privire la tipul
constituțional al celui ce a creat-o precum și vârsta acestuia. Se iau în considerare elementele de ordin
anatomic care sunt deduse din interpretarea aspectului urmei din ților, cum ar fi: mărimea și modul de
dispunere a lor; l ățimea arcadei alveolare; prezen ța malforma țiilor dentare și aspectul lor cu un corespondent
în starea de s ănătate a persoanei.
Starea obiectului primitor manifestat ă prin gradul de oxidare, topire, congelare, deshidratare etc., d ă
posibilitatea de a se face interpret ări cu privire la timpul ce s-a scurs din momentul cre ării urmei pân ă în cel
al descoperirii.
Pentru urmele stria ții, modele tip pentru compara ție vor fi ob ținute pe obiecte asem ănătoare celor
purtătoare ale urmelor descoperite la fa ța locului. Ob ținerea lor pe suporturi mai pu țin dure îngreuneaz ă
examinarea comparativ ă, prin aceea c ă pe asemenea suporturi se imprim ă toate caracteristicile din ților din
zona de contact.
Se va căuta pe cât posibil ca obiectul pe care se creeaz ă modelele tip de compara ție să aibă poziția ce
a avut-o obiectul purt ător de urme. În cazul cadavrelor, modelele pentru compara ție se iau de pe fe țele
anterioare ale din ților incisivi și canini prin mulaje (fig.nr.54). În acest scop, past ă folosită pentru forma
negativă a mulajului se apas ă în zona respectiv ă, iar la ob ținerea pozitivului se folose ște ipsosul dentar.
Mulajul sau fotografia acestuia pot fi întrebuin țate și în activitatea de identificare.
3. Expertiza urmelor de din ți5
A. Expertiza urmelor l ăsate de din ți pe corpul uman
Fundamentul științific al identific ării persoanei dup ă urmele de din ți create pe corpul omenesc
este prezentat de capacitatea aparatul ui dentoalveolar de a însuma urm ătoarele propriet ăți: unicitatea,
stabilirea relativ ă, individualitatea și reflectivitatea, ce se conjug ă cu capacitatea țesuturilor de a ac ționa
defensiv la agresiunea mecanic ă și biologic ă.
♦ Unicitatea se dovede ște prin aceea c ă nu este posibil s ă existe o perfect ă coresponden ță a tuturor
caracteristicilor morfologice și morfopatologice cu sediul dento- alveolar la doi indivizi diferi ți
într-un acela și moment de referin ță.
♦ Stabilirea relativ ă constă în aceea c ă, pentru o anumit ă perioadă de timp, din ții prezintă aceleași
caracteristici.
♦ Individualitatea const ă în faptul c ă aparatul dento- alveolar se afl ă într-o permanent ă dinamică,
impusă de însăși desfășurarea proceselor v itale, de interferen ță a factorilor de ap ăsare și de
adaptare la noi condi ții de func ționare etc.
♦ Reflectivitatea este proprietatea țesuturilor și substraturilor cu plasticitate minim ă necesară
de a primi și reține caracteristicile de ordin morfologic și morfopatologic ale din ților.
În procesul efectu ării acestui gen de expertiz ă se pot folosi urm ătoarele mijloace tehnice:
♦ aparate de examinare radiologic ă (mobile și portabile); stereomicroscopul;
♦ aparate de raze ultraviolete, infraro șii și aparate de fotografiat.
ETAPELE EXAMIN ĂRII
a) Examinarea separat ă
În aceast ă etapă se examineaz ă și consemneaz ă caracteristicile ce reflect ă aspectul morfologic
macroscopic extern, urmând ca, dup ă caz, să fie prelevate și piese pentru examinare histopatologica.
Expertul va proceda la o analiz ă a caracteristicilor proprii aparatului dentoalveolar al victimei, pentru
a se stabili dac ă nu există o auto-participare la crearea lor (simulare).
30/64 În cursul examin ării separate a urmelor de din ți și a celor prelevate pentru compara ție se
utilizează, în funcție de particularit ățile concret întâlnite, urm ătoarele procedee și tehnici de lucru:
♦ măsurători metrice și unghiulare;
♦ examinarea morfologic ă macroscopic ă externă a suprafe ței urmei;
♦ examinarea morfologic ă macroscopic ă a produselor biologice;
♦ studiul radiologic a s ubstratului osos;
♦ studiul morfologic macroscopic intern și suprafața de secțiune;
♦ examinarea odontostomatologic ă a persoanei purt ătoare de urme de din ți; prelevarea de piese
histopatologice;
♦ prelevarea de produse biologice normale sau patologice; – examin ări microbiologice,
parazitologice, virusologice;
♦ ridicarea de mulaje;
♦ desenarea conturilor;
♦ fotografierea.
b) Examinarea comparativ ă
În aceast ă etapă sunt examinate comparativ urm ătoarele caracteristici generale și individuale:
♦ conforma ția general ă a urmelor;
♦ date de ordin metric și unghiular pentru fiecare urm ă în parte;
♦ variabilitatea de profunzime în cadrul aceleia și grupe dentare;
♦ modul de dispunere a urmelor în raporturi reciproce;
♦ variabilitatea numeric ă de urme pentru acela și segment de cerc; – elementele ce redau structura
aparatului dento-alveolar de urme;
♦ tipul de ocluzie dentar ă;
♦ aspectul profunzimii urmei;
♦ mărimea intervalului de suport r ămas neatins;
♦ modificări de aspect ce pot fi puse pe seama existen ței malforma țiilor congenitale sau dobândite,
a semnelor de port al protezei și a semnelor create de interven țiile medico-chirurgicale.
c) Demonstra ția
În vederea demonstr ării rezultatelor întreprinse de expert se pot folosi urm ătoarele procedee:
♦ Procedeul tabelului sinoptic, în cuprinsul c ăruia se vor prezenta în mod comparativ
caracteristicile generale și individuale proprii urmelor de din ți și modelelor de compara ție.
♦ Procedeul confrunt ării, ce se realizeaz ă prin punerea al ăturată a urmelor de din ți și a modelelor de
comparație, pe care marcheaz ă caracteristicile coincidente.
♦ Procedeul stabilirii continuit ății liniare, care const ă în secționarea în acelea și puncte a urmelor de
dinți a modelelor de compara ție și lipirea lor în pozi ții inverse, pentru a se constata dac ă
caracteristicile î și păstrează aspectul morfologic.
♦ Procedeul suprapunerii, care se realizeaz ă prin două tehnici, și anume:
o osuprapunerea imaginii transparente a urmelor de din ți peste
o imaginea modelului de compara ție;
♦ osuprapunerea mulajului danturii (p ozitivul) peste urmele de din ți. Procedeul chinogramei, cu
ajutorul c ăruia se ilustreaz ă etapele mecanismului de creare a urmelor de din ți.
31/64 d) Formularea concluziilor6
În expertizele urmelor de din ți se pot formula urm ătoarele concluzii:
♦ Certa pozitiv ă.
De exemplu: „Urmele de din ți lăsate pe sânul drept al victimei NH au fost create de arcada
dentară superioar ă a numitului P Gh“;
♦ Certa negativ ă.
De exemplu: „Urmele de din ți lăsate pe piciorul stâ ng al cadavrului PI nu au fost create de
dantura numitului TC“;
♦ De probabilitate.
De exemplu: „Urmele de din ți lăsate pe obrazul stâng al minorei AL au fost probabil create
de arcada dentar ă inferioară a numitului II“;
♦ De imposibilitate.
De exemplu: „Nu se poate stabili autorul urmei de din ți de pe abdomenul numitei ZD“.
Expertize ce se pot efectua
Cu privire la urmele create de din ți se pot efectua expe rtize antropometrice și traseologice.
Răspunsurile date de expert pot avea în vedere:
a) Când se prezint ă numai urma:
a) dacă urma de din ți este de natur ă umană sau animal ă;
b) sexul și vârsta aproximativ ă ale persoanei care a creat urma de din ți; tipul antropologic al
persoanei care a creat urma;
c) caracteristicile specif ice danturii care a cr eat urma; mecanismul de formare a urmei.
b) Când se prezint ă urma și modele de compara ție:
♦ dacă urma de din ți a fost creat ă de persoana de la care s-au prelevat
♦ modelele de compara ție;
♦ grupul de din ți care au creat urma.
ETAPELE EXAMIN ĂRII
a) Examinarea separat ă
În aceast ă etapă este necesar s ă se stabileasc ă mecanismul cre ării urmelor, pozi ția făptuitorului în
momentul mu șcăturii, forma obiectului și a suprafe ței mușcate, plasticitatea obiectului primitor etc. Pe
baza elementelor constatate în etapa examin ării separate a urmelor din ților, în raport cu gradul lor de
uzură reprodus în urm ă se poate stabili cu aproxima ție de 5-10 ani vârsta persoanei.
b) Examinarea comparativ ă
În această etapă se procedeaz ă la compararea caracteris ticilor stabilite prin m ăsurarea dimensiunilor,
distanțelor, unghiurilor de curbur ă, făcându-se o interpretare larg ă atât a elementelor coincidente, cât și a
celor de deosebire. Când se folose ște metoda suprapunerii pent ru studiu în transparen ță, clișeele trebuie se
fie de acela și fel: negative sau diapozitive.
c) Demonstra ția
Demonstra ția diferă de la caz la caz. Pe lâng ă descrierea caracteristicilor constatate, mai pot fi
folosite și următoarele : desenul tehnic, fotogr afia, microfotografia și filmul judiciar.
Dacă imaginile urmelor sunt diapoz itivate separat sau pe pelicul ă cinema, se vor anexa la raportul de
expertiză.
32/64
d) Formularea concluziilor
În expertiza urmelor l ăsate de din ți pe obiecte, expertul poate formula urm ătoarele concluzii:
♦ Certa pozitiv ă.
De exemplu: „Urma de mu șcătură lăsată pe batonul de ciocolat ă găsit la locuin ța victimei
S.L. din str………….nr….. din Bucure ști a fost creat ă de dinții incisivi și canini ai numitului
BC“;
♦ Certa negativ ă.
De exemplu: „Urma de mu șcătură lăsată pe batonul de ciocolat ă găsit la locuin ța victimei AA
din str …………… nr ……. din Bucure ști nu a fost creat ă de dinții numitului NV“;
♦ De probabilitate.
De exemplu : „Urma de mu șcătură lăsată pe mărul găsit la locuin ța victimei OV din str
…………….. nr ………. din Bucure ști a fost probabil creat ă de dinții incisivi și canini ai
numitului UA“;
♦ De imposibilitate.
De exemplu: „Nu se poate stabili autorul urmei de din ți lăsată pe bucata de brânz ă
descoperit ă la domiciliul numitului OZ“.
Expertize ce se pot efectua
Prin examinarea urmelor de din ți expertul poate efectua expertize antropometrice și aseologice.
Răspunsurile ce pot fi date de expert au în vedere urm ătoarele:
a) Când se prezint ă numai urma:
♦ numărul de persoane care au creat urmele;
♦ sexul și vârsta aproximativ ă ale persoanei care a creat urma;
♦ tipul antropologic al persoa nei care a creat urma;
♦ caracteristicile spec ifice danturii care a creat urma;
♦ mecanismul de formare a urmei;
♦ tratamentul stomatologic și stadiul în care se g ăsește.
b) Când se prezint ă urma și modele de compara ție:
♦ dacă urmele de din ți am fost create de vreuna dintre persoanele de la
♦ care s-au prelevat modelele de compara ție;
♦ regiunea dentar ă care a creat urma.
ETAPELE EXAMIN ĂRII
În vederea examin ării se vor pune la dispozi ție experților, după caz, fie corpul victimei, fie obiectul
sau alimentele care poart ă urmele de din ți.
a) Realizarea fotografiei si mulajului urmei de din ți
b) Reconstituirea fizionomiei
Reconstituirea fizionomiei umane se poate face pe baza caracteristicilor st abilite în procesul
examinării urmelor de din ți.
33/64
Răspunsuri care pot fi date de expert7
Răspunsurile date la expert cu ocazia efectu ării expertizei pot avea în vedere urm ătoarele:
a) Când se prezint ă numai urma:
♦ sexul și vârsta aproximativ ă;
♦ tipul și subtipul antropologic;
♦ anomaliile dentare.
b) Când se prezint ă urma, modelele de compara ție și fotografiile persoan elor suspecte:
♦ dacă desenul realizat dup ă urma de mu șcătură prezintă aceleași semnalmente cu una din
fotografiile apar ținând persoanelor suspecte.
1 România poate fi considerata printre pionierii folosirii aces tei noi metode. Nu este lipsit de interes sa se arate c ă în anul 1969 s-a
efectuat în laboratoarele cr iminalistice prima expertiz ă referitoare la examinarea urmelor de buze. Tratat practic de criminalistic ă,
vol. I, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial și Cinematografic Bucure ști 1976, p 158.
2 Colectiv, Tratat practic de criminalistic ă, vol. II, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial și Cinematografic, Bucure ști, 1978,
pag. 60.
3 Colectiv, Tratat practic de criminalistic ă, vol. II, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial și Cinematografic, Bucure ști, 1978,
pag. 61.
4 În categoria urmelor de din ți intră și cele create de pl ăcile dentare mobile, vezi și Mina Minovici, Tratat complet de Medicin ă
Legală, Ed. Socec, Bucure ști, 1930, pag. 1055.
5 Buus Alexandru – Concluziile pr obabile în expertiza criminalistic ă în 20 de ani de expertiz ă criminalistic ă, p 148.
6 Buus Alexandru – Concluziile pr obabile în expertiza criminalistic ă în 20 de ani de expertiz ă criminalistic ă, p 18.
7 Buus Alexandru – Concluziile pr obabile în expertiza criminalistic ă în 20 de ani de expertiz ă criminalistic ă, p 128.
34/64 SECȚIUNEA A IV-A
Cercetarea și expertiza urmelor de urechi
1. Formarea, relevarea și ridicarea urmelor de urechi
Urmele de urechi au f ăcut obiectul unor cercet ări de specialitate, ajungându-se la concluzia c ă „toate
părțile corpului uman pot l ăsa urme, prin contact sau penetra ție pe alte obiecte1.
Prin aceste urme se poate ajunge în unele cazuri la identificarea persoanei care a l ăsat urma, iar în
anumite situa ții, în coroborare cu alte categorii de urme g ăsite la fața locului etc contribuie la stabilirea
apartenen ței de gen ori a altor date cu privire la f ăptuitor sau fapta penal ă.
Interpretarea la fa ța locului a urmelor urechilor, ofer ă anumite date cu privire la: vârsta,
înălțimea, sexul, num ărul persoanelor, ori despre activit ățile ce au avut loc în câmpul infrac țional. Astfel
existența mai multor urme de urech e, provenind de pe aceea și parte a câmpului, ajut ă la aflarea num ărului
persoanelor care le-a u creat, iar distan ța de la sol și până la locul unde a r ămas urma, în raport cu condi țiile
concrete, poate servi uneori la stabilirea în ălțimii făptuitorilor.
2. Expertiza urmelor de urechi
Încă de la începutul secolului al XX-lea, speciali știi au încercat s ă găsească metode adecvate de
identificare a omului, folosind în prim ul rând rezultat ele fructuoase ob ținute de Alfonso Bertillom prin
măsurătorile antropometrice.
Cercetătorul Fritz Hirschi consider ă urechea ca unul din semnalmentele cele mai edificatoare în
identificarea unei persoane2, dar o expertiz ă a urmelor l ăsate de către ea nu s-a f ăcut decât dup ă cel de-al
doilea război mondial.
Edmond Locard3 semnaleaz ă atât în anul 1931, cât și ulterior, efectuarea unor experiment ări prin
ridicarea cu ajutorul mu lajului a unei urme de fa ță umană rămasă pe nisip și alta pe z ăpadă, folosite pentru
identificarea cu ajutorul martorilor.
Urechea face parte dintre semnalmentel e anatomice ale omului care pre zint ă caracter de imuabilitate
și de diversitate, ceea ce constituie temeiul științific al identific ării persoanelor dup ă urmele pe care ea le
lasă.
Caracteristici generale și individuale
a) Caracteristici generale
Urmele lăsate de urechi fac parte din categoria urmelor form ă, reflectând construc ția anterioar ă a
obiectului creator.
Caracteristicile urechii sunt determinate de p ărțile constitutive ale pavi lionului extern (helix,
antehelix, tragus și antetragus, lob, precum cele dou ă fosete).
b) Caracteristici individuale
Caracteristicile individuale ale urechii se refer ă la forma și dimensiunea fiec ăreia dintre p ărțile
componente ale pavilionului, din p unct de vedere al lungimii, l ățimii și distanței dintre ele, precum și a
existenței unor semne particulare, cum ar fi: negi, lob g ăurit, lob tăiat etc.
35/64 ETAPELE EXAMIN ĂRII
a) Examinarea separat ă
În cadrul etapei examin ării separate se studiaz ă și se delimiteaz ă caracteristicile generale și cele
individuale atât în urma creat ă de urechi, cât și în metodele prelevate de la persoanele suspecte.
Expertul trebuie s ă aibă în vedere c ă, în raport cu natura obiectului primitor, nu întotdeauna
caracteristicile sunt reflectate în totalitatea lor.
b) Examinarea comparativ ă
În etapa examin ării comparative se analizeaz ă coinciden țele de m ărime și plasament ale
caracteristicilor relief ate în etapa precedent ă, ținându-se seama de eventualele modific ări ce puteau s ă apară
în momentul cre ării urmei și cel al prelev ării metodelor de compara ție.
c) Demonstra ția
Existența unor puncte caracteris tice coincidente în urm ă și în modelul de compara ție se demonstreaz ă
cu ajutorul confrunt ării, juxtapunerii sau suprapunerii.
d) d) Formularea concluziei
Expertul criminalist poate formula, dup ă caz, una din urm ătoarele concluzii:
♦ Certa pozitiv ă.
♦ Certa negativ ă.
Expertize ce se pot efectua
Prin examinarea urmelor l ăsate de urechi, se pot efect ua expertize antropometrice și raseologice.
Răspunsurile ce pot fi date de expert se refer ă la următoarele:
a) Când se prezint ă numai urmele
♦ numărul persoanelor care au creat urmele;
♦ sexul, vârsta și înălțimea aproximativ ă ale persoanei care a creat urma;
♦ malforma țiile prezentate de ureche;
♦ mecanismul de formare a urmei și vechimea aproximativ ă.
b) Când se prezint ă urmele și metodele de compara ție:
♦ dacă urmele de ureche au fost ori nu create de persoane de la care
♦ s-au prelevat modele de compara ție.
1 Dr. Edmond Locard – Tratat de criminalistic ă, Lyon 1931, vol. II, pag. 58.
2 F Hirschi – Cabrioleurs internationaux, in „Revue Internationale de Police Criminelle“, nr.239/1970, pag. 184-193.
3 E. Locard , op. cit., pag. 509.
36/64 CAPITOLUL IV
REGULI DE CERCETARE CRIMINALISTIC Ă
A URMELOR DE PICIOARE
SECȚIUNEA I
Cercetarea criminalistic ă a urmelor
de picior la fa ța locului
1. Mecanismul de formare a urmelor de picioare
Urmele de picioare reproduc construc ția exterioar ă a piciorului gol sau a înc ălțămintei purtate, ca
urme de adâncime sau de suprafa ță, după natura obiectului în care s-a fo rmat urma, ca urme statice sau
dinamice.
Urmele formate în mers sau în fug ă denatureaz ă în parte caracteristicile de structur ă exterioar ă a
piciorului dar în schimb oglindesc aspectul dinamic al mersului și uneori chiar mi șcările corpului întreg.
Lungimea ceva mai mare a urmei l ăsate de piciorul aflat în mers fa ță de urma creat ă în poziție statică
se datoreaz ă în parte mecanismului mersului care determin ă ca diferitele p ărți ale piciorului s ă ia contact pe
rând cu solul, iar cele dou ă extreme s ă acționeze în sensuri contrare1.
Cu cât mersul va fi mai rapid cu atât vârful piciorului se va imprima mai intens „înspre înapoi“,
datorită împingerii înai nte a corpului.
Regiunea calcanean ă se imprim ă integral, având o form ă circulară alungită. Regiunea tarsian ă și o
parte a celei metatarsiene se sub țiază în dreptul boltii planetare. Caracteristic este faptul c ă, cu cât bolta
planetară este mai înalt ă, cu atât urma regiunii tarsiene este mai îngust ă2.
2. Ridicarea urmelor de picioare
Urmele de picioare, indiferent de forma în care s-au creat sunt fotografiate înc ă din primul moment al
descoperirii lor. Acestea sunt fotogr afiate pentru a fixa imaginea încadr ării lor în locul faptei în raport cu alte
obiecte înconjur ătoare și pentru a reproduce și fixa detaliile caracteristice de construc ție, elementele de
individualizare a acesteia, detalii caracteristice, precum și pentru a se evita pierder ea în totalitate a urmei în
eventualitatea distrugerii acesteia.
Urmele de adâncime se ridic ă prin mulaj dar numai dup ă ce au fost fotografiate, având al ăturat o
unitate metric ă de măsurare a acesteia (rigla gradat ă, metru de croitorie, rulet ă etc.) deoarece mulajul, de
obicei, stric ă urma… cele de suprafa ță se ridică cu ajutorul peliculei folio adezive, sau prin desen, iar urmele
latente de picior descul ț se eviden țiază prin prăfuire, vaporizare cu vapori de iod sau cu reactivi chimici.
Urmele picioarelor formate în z ăpadă se ridic ă cu ajutorul unor polimeri
cum ar fi: cauciucul sintetic, sileastul, sulful topit etc. Când stratul de z ăpadă este afânat, mulajul nu se poate
face decât dup ă întărirea pere ților laterali și a fundului urmei cu un strat protector de șelac și talc. Mulajele
urmează a fi încălzite încet la temperatura camer ei, pentru ca resturile de z ăpadă aflate în relieful urmei s ă se
topească, fără ca prin topire s ă se distrug ă microrelieful mulajului3.
3. Examinarea urmelor de picioare
Urmele descoperite la locul faptei și urmele create experimental cu piciorul gol sau de înc ălțămintea
celor bănuiți, se supun unui examen comparativ pentru a se stabili dac ă prezintă elemente de structur ă
coincidente sau apar țin unor obiecte diferite. Modelele expe rimentale pentru urmele de suprafa ță se iau prin
37/64 acoperirea piciorului gol, a ciorapului sau a înc ălțămintei cu tu ș tipografic sau alt ă substan ță
corespunz ătoare.
În examinarea comparativ ă a elementelor caracteristice oglindite în urmele descoperite la locul
faptei, intereseaz ă următoarele caracteristici:
♦ La urma creat ă de piciorul gol se va acorda o deosebit ă atenție formei și mărimii exacte a
piciorului, formei m ărimii și poziției fiecărui deget, structurii diferitelor regiuni ale t ălpii4.
♦ Se va insista asupra desenului papilar plantar, a b ătăturilor și a cicatricelor;
♦ La urma creat ă de încălțăminte pe lâng ă elementele care re-prezint ă
♦ forma și mărimea acesteia intereseaz ă și natura înc ălțămintei cum ar fi: bocan ci, cizme, pantofi,
sandale, papuci precum și diferite caracteristici strict individuale provenite din fabrica ție sau
uzură. La astfel de urme se insist ă asupra formelor caracteristice al e uzurii tocului, a vârfului, a
marginii exterioare ale t ălpii. De-a lungul urmei l ăsate de talpa de înc ălțăminte se vor cerceta
urmele cus ăturii și locurile de întrerupere ale acesteia, urmele cuielor cu care este prins ă talpa sau
peticul, urmele țintelor căzute, forma și uzura celor existente. Se va examina oglindirea în urma
blacheurilor din vârful t ălpii și din extremitatea exterioar ă a tocului.
Regula de baz ă a acestor analize comparative const ă în faptul c ă întotdeauna se compar ă obiecte de
aceiași natură, adică urme cu urme, mulaje cu mulaje, fotografii cu fotografii. Nerespectând aceast ă regulă
riscăm să nu identific ăm detaliile caracteristice care în aceste forme de prezentare nu sunt oglindite la fel5.
SECȚIUNEA A II-A
Cercetarea urmelor de înc ălțăminte
și cărării de urme
1. Aspecte de ordin general
În funcție de obiectul creator al urme i aceasta poate fi urma de înc ălțăminte, urma a piciorului gol sau
desculț și al piciorului semiînc ălțat sau cu ciorap. La urma de picior înc ălțat care poate fi de adâncime sau de
suprafață, se măsoară anumite elemente care sunt caracteristice fiec ărei perechi de înc ălțăminte. De aceea se
măsoară: lungimea total ă a tălpii, lungimea și lăți mea pingelei, lungimea și lățimea glengului, lungimea și
lățimea tocului.
Urmele piciorului semiînc ălțat pot servi la determin ări de grup sau la identificare dac ă prezintă
elemente de individualizare cum ar fi cus ături sau unele uzuri specifice. Se observ ă particularit ățile privind
forma, detaliile cus ăturilor, structura țesăturii, prezen ța unor găuri sau petice c ăutându-se totodat ă prezența
unor defecte cum ar fi: noduri, a țe, porțiuni tocite etc6.
2. Urmele lăsate pe corpul uman
Fundamentul științific al acestui gen de expertiz ă este determinat de calit ățile obiectului primitor
de a recepta, conserva și reda urma pe care a primit-o. Atunci câ nd obiectul primitor este corpul uman,
posibilitatea descoperirii, ridic ării și examinării urmelor de înc ălțăminte este determinat ă de:
♦ Capacitatea de reflectare a caracteristicilor generale și individuale ale obi ectului creator în
substrat tisular uman animat;
♦ Influența exercitat ă asupra caracteristicilor generale și individuale de ac țiune a factorilor
intenționali, accidentali și incidentali;
♦ Capacitatea de a men ține între anumite limite temporale semnele modific ărilor de substrat7.
38/64 3. Probleme ce se pot rezolva prin cercetarea urmelor de picior
Pentru examinare, expertul ui i se pot pune anumite pr obleme la care trebuie s ă răspundă cum ar fi:
dacă urmele plantare descoperite la fa ța locului au fost create sau nu de o anumit ă persoană, dacă urmele de
încălțăminte descoperite la fa ța locului apar țin sau nu (provin sau nu) de la înc ălțămintea ridicat ă de la o
anumită persoană, cărui tip apar ține încălțămintea ale c ărei urme s-au ridicat de la fa ța locului8.
Expertul mai poate r ăspunde la întreb ări de genul: ce particularit ăți are încălțămintea ale c ărei
urme s-au ridicat, cum s-a deplasat persoana car e a creat urma, ce anume concluzii se pot trage din
cercetarea urmelor g ăsite la fața locului privind particularit ățile persoanei care le-a l ăsat precum și înălțimea,
sexul, maniera de mers etc.
1 Lucian Ionescu și Dumitru Sandu – Identificarea Criminalistic ă, Editura Științifică, 1990. pag. 65-67.
2 Camil Suciu, op. cit., pag. 246-249.
3 Colectiv – Curs de Tehnic ă Criminalistic ă – vol. I, Editura Ministerului de Interne, Școala Superioar ă de Ofițeri de Mili ție, 1983,
pag. 128-132.
4 ***Tratat practic de criminalistic ă – vol. I. Editura Ministerului de Interne, Institutul de Criminalistic ă, 1976. pag. 149-150.
5 Camil Suciu – op. cit. pag. 249-250.
6 Emilian Stancu – op. cit. pag. 164.
7 Vasile Cotta – op. cit. pag. 180.
8 Cârjan L. – Curs de criminalistic ă, Ed. Curtea Veche, Bucure ști, 2003, pag. 25-26.
39/64 CAPITOLUL V
TEHNICI MODERNE DE IDENTIFICARE A
PERSOANELOR ȘI CADAVRELOR
SECȚIUNEA I
Identificarea persoanelor în sistemul de recunoa ștere și compunere
facială
1. Metoda de identificare antropometric ă
Constituirea criminalisticii ca știință autonom ă, la începutul secolului XIX este dat ă de justiție sau
erau dominate de practici mistico-formale, existând o lips ă de interes aportul științelor naturii în acest
domeniu1.
Începuturile criminalisticii sunt st râns legate de medicina legal ă. Necesitatea rezolv ării unor
probleme de identificare a persoanei, a cadavrului și a instrumentului vulnerabil a determinat elaborarea unor
metode specifice criminalisticii de mai târziu2.
2. Noțiunea de semnalmente și portret vorbit. Scurt is toric asupra semnalmentelor și
portretul vorbit
Pentru a se putea ajunge la recunoa șterea și identificarea unei persoane a fost necesar ă și elaborarea
unei terminologii speciale, unitar ă și precisă, menită să înlăture apari ția unor gre șeli sau confuzii. Cu alte
cuvinte, descrierea semnalmentelor trebuie s ă fie făcută în mod clar și sistematic, în cadrul unui sistem
științific de descriere și comparare a semnalmentelor unei persoane. Acest sistem științific de descriere și
comparare a semnalmentelor poart ă numele de metoda portretului vorbit.
Această metodă are în vedere caracteristicile întregul ui corp, accentul fiind pus pe particularit ățile
anatomice ale fe ței, descrierea vizând volumul, forma, pozi ția, culoarea etc., fiecare element fiind apreciat nu
în raport cu un anumit sistem metric, ci în raport cu alte elemente anatomice care alc ătuiesc ansamblul
descris3.
Fundamentul științific al identific ării după metoda portretului vorbit II constituie individualitatea și
relativa stabilitate a caract eristicilor somatice ale fiec ărui individ adult.
Bazele portretului vorbit au fost stabilite în sec. XV de c ătre Leonardo da Vinci, care a sistematizat
organele corpului uman, consider ându-le a fi de diverse tipuri: drepte, concave, convexe. El ar ăta că
tehnica descrierii port retului vorbit const ă în „maniera de a re ține și reproduce profilul unei figuri umane
după ce a fost v ăzută o singură dată“4.
Tehnica identific ării persoanelor dup ă semnalmente a intrat îns ă în practica organelor de poli ție
datorită lui Alphonse Bertillon (1853-1914), ajutor de grefier la Prefectura poli ției din Paris, care în anul
1879 a propus, în vederea recunoa șterii recidivi știlor, măsurarea lungimii unor elem ente invariabile ale
scheletului și corpului uman, creând astfel antrop ometria (una din metodele de baz ă ale antropologiei).5
40/64 3. Principiile metodei portretului vorbit
Specialiștii din domeniul criminalisticii sunt unanimi în a aprecia c ă identificarea pe rsoanelor prin
metoda portretului vorbit se bazeaz ă pe principiile identific ării criminalistice, respectiv:
♦ principiul identit ății;
♦ principiul stabilit ății relative a caracteristicilor de identificare;
♦ principiul dinamicit ății și al interdependen ței cauzale;
♦ principiul delimit ării precise între ceea ce este identic și ceea ce este asem ănător6.
4. Identificarea persoanelor dup ă metoda portretului vorbit7
Portretul vorbit este o metod ă aplicată frecvent și perfecționată pe parcursul timpului, care serve ște Ia
identificarea persoanelor, pe baza descrierii semnalmentelor exterioare ale acestora, de c ătre o altă persoană.
În descrierea f ăcută de cel care a perceput caracter isticile somatice ale individului c ăutat sunt vizate, pe de o
parte, formele statice, iar pe de alt ă parte, formele dina mice. Aprecierea formei și dimensiunilor acestora
se face dup ă un sistem cuprinzând trei grada ții: mare, mijlociu și mic.
Descrierea formelor statice
Acest segment al descrierii vizeaz ă elementele caracteristice privind talia, constitu ția fizică sau
aspectul general al persoanei, forma capului și a feței, eventuale infirmit ăți ș.a.
Descrierea capului
Capul persoanei, atât în întregul s ău, cât și în ceea ce prive ște aspectul morfologic, v ăzut din fa ță și
din profil de ține, în mod firesc, locul principa l în realizarea portretului vorbit.
Formele dinamice
Descrierea acestor forme denumite și funcționale, este menit ă să completeze posibilit ățile de
identificare și se referă, în special, la ținuta corpului, felul mersului, mimi ca, privirea, diferitele forme de
manifestare.
5. Metode tehnice folosite în identificarea persoanelor dup ă semnalmentele
exterioare18.
Portretul schi țat
Portretul schi țat, sau schi ța de portret, reprezint ă o metod ă menită să înlăture, cel pu țin în parte,
neajunsurile determinate de modul în care o persoan ă apreciază sau descrie semnalmentele exterioare.
Fotorobotul
Este o metod ă de identificare cu ajutorul unui colaj foto grafic de elemente faciale preluate din
fotografii ale semnalmentelor unor persoane diferite.
41/64 Identi-kit-ul și Photo-identi-kit-ul9
Se numără printre mijloacele tehnice folosite frecvent în practica organelor de cercetare penal ă. La
dispoziția martorului, ori victimei, este pus un album ce con ține zeci de variante ale elementelor faciale.
Fiecare element facial din album es te reprodus separat pe o pelicul ă transparent ă purtând acela și număr de
cod.
Mimicompozitorul și sintetizorul fotografic
Mimicompozitorul (MIMIC) se apropie, întrucât va, de metoda Identi-k it-ului, desigur mai
perfecționată. Dispozitivul are forma unei cutii prev ăzute cu un ecran. Pe ecran sunt proiectate succesiv
elementele faciale înregistrate pe filme de 36mm. În aparat se g ăsesc 6 filme pe care se afl ă înregistrate
variante ale elementelor faciale. Deplasarea filmului este dirijat ă de la un panou de comand ă. După
compunerea imaginii pe ecran, a ceasta poate fi fotografiat ă rapid cu un aparat de tip Polaroid.
Sintetizorul fotografic are la baz ă aceleași principii de compunere a im a ginii. Într-un timp foarte
scurt se realizeaz ă un montaj cu ajutorul a pa tru dispozitive ce proiecteaz ă pe un ecran câte o zon ă a feței.
Variantele de elemente faciale sunt selec ționate din fotografii obi șnuite, ceea ce confer ă compoziției un grad
sporit de autenticitate. Practic, procedeul se apropie de metoda fotorobotului, într-o variant ă mai
perfecționată, care permite compunerea de figuri din elemente faciale naturale.
Portretul robot computerizat
Dificultățile inerente întâlnite în practic ă, de identificare pe baza metode i portretului vorbit, ori prin
intermediul procedeelor tehnice de ti pul fotorobotului, identi-kit-ului ș.a., au condus la c ăutarea unor noi
modalități de realizare a portretului r obot. Pentru aceasta, speciali știi au recurs la tehnica de calcul
electronic, care se dovede ște a fi foarte util ă în practic ă.
Fundamentul științific al expertizei de portret10
Identificarea dup ă fotografie, potrivit criminali știlor Lucian Ionescu și Dumitru Sandu, are ca obiect
stabilirea faptului dac ă persoana dintr-o fotogr afie este cea presupus ă sau dacă două fotografii reprezint ă
aceeași persoană. Imaginea fotografic ă a persoanei necunoscute sa u cu identitate contestat ă este comparat ă
cu imagini fotografice originale, pr eexistente expertizei sau realizate în acest scop. Identificarea fotografic ă a
persoanei se realizeaz ă pe baza elementelor men ționate pentru portretul-vorbit, coroborate cu m ăsurători și
proiecții. La evaluarea constat ărilor trebuie s ă se aibă în vedere eventualele modific ări ale fizionomiei,
inerente trecerii timpului. Totodat ă, se va verifica dac ă nu s-a operat un trucaj fotografic.
42/64 SECȚIUNEA A II-A
IMAGETRAK, sistem de recunoa ștere
și compunere facial ă11
1. Considera ții generale privind sistemul de recunoa ștere și compunere facial ă
Sistemul de recunoa ștere și compunere facial ă (Imagetrak) înlocuie ște cu succes clasoarele clasice cu
fotografii de semnalmente, folosite de forma țiunile poli ției pentru identificarea persoanelor, prin prelucrarea
și stocarea la nivel na țional a fotografiilor și a datelor de stare civil ă ale persoanelor cercetate de poli ție în
stare de arest sau libertate, ca urmare a comiterii de infrac țiuni prin diverse moduri de operare. Fotografia
este digitalizat ă în limbaj pentru computer, procesat ă și stocată într-o banc ă de date12.
Sistemul Imagetrak este destinat activit ăților operative ale poli ției și, de la finele tr imestrului II 2004,
este instalat, personalizat și în stare de exploatare.
Sistemul este integrat la nivel na țional și are în componen ță un server de date central, instalat la
Institutul de Criminalistic ă din cadrul Inspectoratului General al Poli ției Române, la care sunt conectate prin
inelul de comunica ții 42 de sta ții de lucru, instalate în fiecare jude ț și la Direc ția General ă de Poliție a
Municipiului Bucure ști.
2. Facilitățile bazei de date Imagetrak
♦ are capacitatea de a stoca date de stare civil ă pentru un N num ăr de aproximativ 500.000 de
persoane;
♦ pentru fiecare persoan ă din cele 500.000, stocheaz ă un număr de maxim șase fotografii digitale
(trei pentru identificarea persoanei, una frontal ă și două profil iar celelalte trei sunt pentru
semnalmente și semne particulare-cicatrice, tatuaje).
3. Posibilitățile sistemului Imagetrak13
a) Căutarea în baza de date se face foarte rapid, în func ție de urm ătorii parametri:
♦ semnalmente;
♦ semne particulare;
♦ date de stare civil ă;
♦ fotografii digitale cu ajutorul algoritmului LFA- potrivire facial ă;
♦ portret robot – realizat cu ajutorul aplica ției E-FIT.
b) Listarea de rapoarte despre pers oanele înregistrate cu fotografii și date de interes operativ.
c) Acces pe re țeaua M.A.I.
d) Acces la distan ță pentru furnizorii sistemului în vederea interven ției cât mai rapide pentru înl ăturarea
eventualelor probleme ap ărute la sistem.
e) Obținerea facil ă de diferite rapoarte.
f) Softul personalizat în limba român ă.
g) Permite importul de imagini digitale.
♦ imagine cadru (Frames) din cadru l unui film de supraveghere;
♦ fotografii scanate;
♦ imagini cu portret robot.
Softul pentru portret robot suport ă format JPEG, TIFF GIF și BMP. Posibilitatea edit ării imaginii:
scalare, decuplare, str ălucire, contrast etc.
h) Permite una sau mai multe c ăutări în baza de date.
♦ rezultatul acestei c ăutări este o lista de candida ți, afișată în ordinea punctajului ob ținut.
43/64 i) Filtre de c ăutare care permit reducerea timpului de c ăutare.
În continuare voi prezenta în sintez ă datele tehnice, și diferite ferestre din timpul proces ării
informațiilor și imaginilor folosite de aplica ția Imagetrak14.
4. Modul de lucru la sistemul Imagetrak15
Sistemul automat de recunoa ștere facial ă IMAGETRAK este destinat s ă funcționeze în baza Legii de
organizare și funcționare a Poli ției Române și Instrucțiunilor M.A.I, ca o baz ă de date central ă operativă a
Poliției, pentru a stoca fotografii, semnalmente, semne particulare și date de identificar e ale unor categorii de
persoane cercetate de poli ție, în vederea stabilirii pe baz ă acestora și a algoritmului de c ăutare facial ă LFA, a
identității persoanelor și clarificarea unor aspecte de inte res operativ în activitatea Poli ției și altor unit ăți din
Ministerul Administra ției și Internelor, pe linia asigur ării ordinii publice și siguranței naționale.
În baza de date a sistemului IMAGETRAK pe rsoanele sunt înregistrate sub un num ăr unic de
identificare (ID).
Stațiile de lucru ale sistemului IMAGETRAK au instalate și softul E-FIT destinat realiz ării de
portrete robot pe baza datelor declarate de o ter ță persoană (victimă, martor etc.) în scopul c ăutării și
stabilirii identit ății făptuitorilor, prin compararea portretului realizat cu fotografiile persoanelor înregistrate
anterior în baza de date.
Sistemul IMAGETRAK este inte rconectat prin intermediul re țelei de comunica ții a MAI și are
următoarea configura ție:
a) serverul central și o stație de administrare a bazei de date instalate la Inspectoratul General al
Poliției Române – Institutul de Criminalistic ă;
b) 41 stații de lucru instalate la fiecare Inspectorat Jude țean de Poli ție;
c) 3 stații de lucru și o stație LSS 2000 de scanare live, instalate la Direc ția General ă de Poliție a
Municipiului Bucure ști – Serviciul criminalistic.
44/64 SECȚIUNEA A III-A
Tehnici moderne de identificare a persoanelor și
cadavrelor cu identitate necunoscut ă
1. Prezentare general ă
Evidența persoanelor disp ărute de la domiciliu în împrejur ări suspecte, a persoanelor și cadavrelor cu
identitate necunoscut ă și a dromomanilor, se constituie ca eviden ță specială folosită la identificarea judiciar ă
a acestor categorii de persoane și se organizeaz ă la nivel local la serviciile de criminalistic ă din
Inspectoratele de poli ție județene, la nivel zonal la sta țiile AFIS și la nivel central la Institutul de
Criminalistic ă din Inspectoratul General al Poli ției Romane.
2. Activități ce se desf ășoară în cazul cadavrelor cu identitate necunoscut ă și
completarea corespunz ătoare a fi șei tip
Echipa de cercetare deplasat ă la fața locului procedeaz ă la executarea urm ătoarelor activit ăți:
a) fotografierea de orientare a locului g ăsiri cadavrului;
b) toaletarea sumar ă și fotografierea metric ă (pe cât posibil color) a cadavrului în starea în care a fost
găsit, precum și a obiectelor aflate asupra sa;
c) transportarea la laboratorul de medicin ă legală unde se procedeaz ă la toaletarea corespunz ătoare,
urmată de fotografierea fa ță, profil stângadreapta (pe cât posibil cu ochii deschi și) și de detaliu a
eventualelor semne particul are (tatuaje, cicatrice, amput ări, malforma ții etc.);
d) amprentarea digito-palmar ă (când este posibil), ridicarea de fire de p ăr din zonele capilar ă și pubiană,
precum și recoltarea depoz itului subunghial;
e) probele biologice ridicate sunt ambalate și sigilate în vederea expertiz ării lor ulterioare sau p ăstrării
la dosar;
f) descrierea exact ă a semnalmentelor, semnelor particulare, denti ției, vestimenta ției, încălțămintei,
obiectelor și înscrisurilor g ăsite asupra cadavrului, urm ărindu-se completarea întregii rubrica ții
prevăzută în fișa de identificare tip;
g) cu ocazia necropsiei se solicit ă recoltarea de probe biologice, în vede rea stabilirii ulterioare, în
laborator, a grupei sanguine și alcoolemiei, urm ărindu-se și realizarea acestora;
h) obiectele, îmbr ăcămintea și încălțămintea g ăsite asupra cadavrului, sunt supuse examin ării și
expertizării criminalistice sau de alt ă natură, fiind totodat ă fotografiate metric sau în detaliu (pe cât
posibil color) când prezint ă particularit ăți specifice. Pân ă la soluționarea cauzei, acestea sunt p ăstrate
în camera de corpuri delicte, dup ă ce sunt sp ălate și dezinfectate. În situa ția când acestea, datorit ă
gradului de uzur ă avansat sau a mizeriei fiziol ogice nu pot fi supuse opera țiilor de cur ățare și
dezinfectare, pentru a îndeplini condi țiile necesare depunerii la camera de corpuri delicte, se ia
măsura ridic ării unor eșantioane reprezentative care se ambaleaz ă și păstrează la dosarul cauzei.
45/64 3. Activități ce se desf ășoară în cazul persoanelor disp ărute în condi ții suspecte si
completarea corespunz ătoare a fi șei tip „D“
Pe parcursul cercet ării din punct de vedere criminalistic se urm ărește identificarea și ridicarea
următoarelor categorii de urme, obiecte și înscrisuri:
a) urme digito – palmare, ce sunt relevate de pe obi ecte de uz personal, mobilier, înscrisuri, precum
și alte locuri sau obiect e accesibile persoanei disp ărute. Urmele digitale ridicate de pe anumite
obiecte accesibile persoanei disp ărute sunt ata șate fișei de identificare tip ,,D“ care se înainteaz ă
la stația locală AFIS unde este arondat jude țul respectiv, numai la m ărimea natural ă (ca pentru
urmele ridicate de la fa ța locului in cazul s ăvârșirii unei infrac țiuni), pentru a fi comparate cu
impresiunile cadavrelor cu identitate necunoscut ă din banca de date a sistemului AFIS. Fi șei de
identificare tip „D“ îi sunt ata șate fotograma urmei și filmul la m ărime natural ă, folia rămânând
la dosarul cauzei de la poli ția judiciar ă;
b) fire de păr ce pot proveni din zona capilar ă, subaxală și pubiană, care sunt g ăsite pe obiecte de
îmbrăcăminte, sau alte lucruri fo losite de persoana disp ărută, precum și resturi de unghii sau alte
urme biologice pentru stab ilirea grupei sanguine;
c) înscrisuri din care s ă rezulte inten țiile persoanei disp ărute (jurnale, bilete l ăsate în mod voit,
literatură cu tematic ă de aventuri, psihologice etc., care atest ă aprofundarea acesteia) ori
persoanele cu care poate intra în leg ătură (agende telefonice, coresponden ță, însemnări etc.);
d) documente din care s ă rezulte afec țiunile medicale, grupa sanguin ă, particularit ăți ale sistemului
osos și dentar, semne particulare (bile te de externare din spital, re țete medicale, radiografii
dentare sau ale altor structuri osoase);
e) obiecte care eviden țiază particularit ăți ale denti ției și sistemului osos (prote ze dentare sau aparate
de corecție, corsete metalice, înc ălțăminte ortopedic ă, proteze oculare, auditi ve ori ale aparatului
locomotor, precum și alimente care p ăstrează urmele dinamice ale denti ției).
4. Activități ce se desf ășoară în cazul persoanelor cu identitate necunoscut ă și
completarea corespunz ătoare a fi șei tip ,,P“
De îndată, cât și în situația primirii unor sesiz ări din partea unit ăților sanitare cu privire la faptul c ă au
internat astfel de persoane , se constituie echipa operativ ă formată din lucrător de poli ție judiciar ă și specialist
criminalist, care se deplaseaz ă la locul unde este internat ă persoana în cauz ă, și desfășoară următoarele
activități:
f) stabilirea împrejur ărilor în care a fost g ăsită, unde, când, de c ătre cine, înso țitorul, cu ce mijloc a
fost transportat ă și ora sosirii la unitatea sanitar ă, precum și a minimului de date cu privire la
identitatea acestuia;
g) amprentarea digito-palmar ă a persoanei, fotografierea fa ță, profil stânga-dreapta și în picioare, a
semnelor particulare cât și a vestimenta ției, încălțămintei, obiectelor și documentelor purtate de
acesta la data g ăsirii;
h) stabilirea exact ă a semnalmentelor (odontogr ama), potrivit rubrica ției din fișa de identificare, în
care se men ționează și celelalte date rezultate din investigare (nume la care r ăspunde ticuri,
deficiențe sau particularit ăți manifestate în vorbire, semne particulare, vestimenta ția avută etc.);
i) în raport de primele date ob ținute, verific ările și investiga țiile sunt continuate ulterior, în mod
direct sau prin intermediul personalului sanitar.
5. Activități ce se desf ășoară în cazul dromomanilor și completarea corespunz ătoare a
fișei tip „D“
1 C. Suciu, Dezvoltarea înv ățământului criminalistic în România, Școala Româneasc ă de criminalistic ă, Serviciul cultural, pres ă și
editorial, 1975, p. 29.
2 L. lonescu și D. Sandu, Identificarea criminalistic ă, Editura științifică, București, 1990, p.69.
46/64
3 E. Stancu, op cit, p. 180; C. Suciu, op. cit., p. 425 și următ.; Colectiv, Tratat practic de criminalistic ă; vol. I, Ministerul de
Interne, Serviciul Editorial și Cinematografic Bucure ști, 1976, p. III, și următ.
4 A se vedea E. Locard – Traite de criminalistique, vol. III, Lyon, 1932, p. 119.
5 Antropologia – știința complex ă care studiaz ă omul, originea, evolu ția lui biologic ă și rasele umane.
6 V Berche șan, Valonficarea științifică a urmelor infrac țiunii, Editura Little Star, Bucure ști, 2003, p. 169.
7 Voinea Dan – Tehnica portretului vorbit folosit ă pentru identificarea Teroristului Carlos în Revista Criminalistic ă anul 1
nr.4/1999, p. 10.
8 Reiss R.A. – Manuel de police scientifique (tehnique), vol. I, Lausanne, 1991, p. 101.
9 Ruiu M. – Valorificarea științifică a urmelor infrac țiunii – curs de tehnic ă criminalistic ă, vol. II, Ed. Little Star, Bucure ști, 2003,
p. 80.
10 Mihuleac E. – Expertiza judiciar ă, Ed. ătiințifică, București, 1971, p. 52.
11 Popa Gheorghe – Criminalistic ă – note de curs, Editura Biblioteca Târgovi ște, 2003, p. 72.
12 Țâru Gabriel – Revista Criminalistic ă nr.4/2006, p. 15.
13 Dan Voinea, Cri șan Lăzureanu – Urmele – obiect de studiu al criminalisticii, 2005, p. 23.
14 Țâru Gabriel – Note interne, I.G.PR., 2006, p. 60.
15 Metodologia de lucru la sistemul automat de recunoa ștere și compunere facial ă elaborată de Institutul de Criminalistic ă, 2004, p.
131
47/64 CAPITOLUL VI
ELEMENTE DE INVESTIGARE ȘI IDENTIFICARE
BIOCRIMINALISTIC Ă PE BAZA PROFILULUI ADN1
SECȚIUNEA I
Fundamentul științific al identific ării
pe baza profilului ADN
1. Noțiuni generale
Descoperirea acidului dezoxiri bonucleic (ADN) a condus la în țelegerea conceptului de ereditate și,
ulterior de identificare , prin decodarea informa țiilor genetice pe care mol ecula de ADN le are în
componen ță. Aceasta are structur ă molecular ă și este con ținută de toate celulele vii ale organismelor.
Genetica studiaz ă ereditatea și variația organismelor biologice, acest lucru se poate considera fie la
nivel individual, cum ar fi mo ștenirea unor caractere particulare de la p ărinți la copii, fie la un nivel mai
general, cum ar fi urm ărirea unor markeri ge netici într-o popula ție. Ambele concepte integreaz ă utilizarea
ADN in investiga țiile din medicina – legal ă2.
2. Genetica popula țiilor
Fiecare din markerii ge netici au o frecven ță particular ă în cadrul unei popula ții. Este foarte bine
cunoscut c ă grupele sanguine AB 0 prezint ă diferite frecven țe. În popula ția caucazian ă, de exemplu, grupa
sanguină B are o frecven ță de aproximativ 10%.
Fiecare allel ă a unui marker utilizat în analizele ADN are de asemenea o frecven ță populațională
particular ă.
Determinarea acestei frecven țe este important ă în scopul determin ării semnifica ției markerului pentru
un timp genetic particular.
SECȚIUNEA A II-A
AND construc ție fundamental ă a structurii genetice
1. Noțiuni introductive
ADN sau acidul dezoxiribonucleic este construc ția fundamental ă a structurii genetice. De fapt, este o
component ă a fiecărei celule din corpul uman. Mai mu lt, ADN unei persoane este acela și în fiecare celul ă.
De exemplu, ADN din sângele unui b ărbat este asem ănător cu ADN sau celulele pielii, sperm ă sau saliv ă.
Acest aspect este foarte important deoarece AND -ul fiec ărei persoane este diferit, cu excep ția gemenilor
monozigo ți. Datorită acestor diferen țe ADN ridicat de la lo cul faptei face leg ătura cu un susp ect sau îl poate
elimina, asemenea tehnicii amprentelor. De asemenea, prin ADN o victim ă poate fi identificat ă de rude,
chiar și când cadavrul nu poate fi g ăsit.
2. Localizarea AND în corpul uman
ADN este cuprins în sânge, sperm ă, celule ale pielii, țesuturi organe, mu șchi, celule nervoase, oase,
dinți, păr, salivă, mucozitate, transpira ție, unghii, urin ă, fecale etc.
48/64 SECȚIUNEA A III-A
Recoltarea și păstrarea probelor biologice3
Investigatorii și personalul de laborator trebuie s ă colaboreze pentru a stabi li cele mai edificatoare
componente ale probelor și pentru a decide priorit ățile. Fiecare poli țist trebuie s ă fie atent la aspectele
importante privind identificarea, recoltarea, transportarea și depozitarea probelor de ADN. Aceste probleme
sunt esen țiale atât pentru echipajul de poli ție constatator, cât și pentru ofi țerul specialist și cel criminalist.
Materialul biologic poate con ține agenți patogeni periculo și precum HIV sau virusul hepatitei B care pot
cauza boli letale. Având în vedere natura sensibil ă a ADN-ului, poli țiștii trebuie s ă contacteze personalul
laborant sau tehnicienii, care se ocup ă de ridicarea probelor atunci când exist ă întrebări privind recoltarea
lor.
1. Identificarea probelor ADN
Întrucât doar câteva celule sunt suficiente pentru a ob ține informa ții asupra unui ADN viabil, lista de
mai jos identific ă niște indicatori care v-ar putea ajuta s ă recoltați, să aflați posibile loca ții de ADN sau sursa
biologică a celulei.
2. Transportul și depozitarea urmelor biologice ce con țin ADN
Atunci când se transport ă și depoziteaz ă urme ce con țin ADN, este important s ă se păstreze probele
uscate și la temperatura camerei. Odat ă ce urina a fost asigurat ă în pungi de hârtie sau plicuri, trebuie apoi
sigilată, etichetat ă și transportat ă într-un mod care s ă asigure identificarea adecvat ă a locului unde a fost
descoperit ă și apoi să fie bine p ăstrată.
Niciodată nu se vor pune probe care pot con ține ADN în pungi de plastic , deoarece acestea vor re ține
umezeală nocivă. Condițiile de căldură și lumină solară directă pot, de asemenea, s ă dăuneze ADN-ului,
deci, se va evita p ăstrarea urmelor în locuri care se pot înc ălzi, cum ar fi camerele sau ma șinile de poli ție
fără aer condi ționat. Pentru depozitarea pe termen l ung, se va contacta laboratorul local.
3. Proba ADN prin eliminarea mostrelor8
Asemenea amprentelor, uzul ADN, necesit ă colectarea și analizarea lor prin eliminare. Adesea, este
necesar acest procedeu pentru a determina dac ă urma provine de la un suspect sau de la alt ă persoană. Un
polițist trebuie s ă aibă acest aspect în vedere, înai nte de data procesului. De ex emplu, în cazul unui furt din
locuința unde suspectul poate a b ăut un pahar de ap ă la locul faptei, poli țistul trebuie s ă identifice persoanele
apropiate – membrii casei sau menajera – pentru eliminarea viitoarelor teste. Aceste probe ajut ă la compara ția
cu saliva g ăsită pe pahar, pentru a determina dac ă saliva reprezint ă o probă viabilă. În cazurile de omor,
asigurați-vă să se recolteze ADN-ul victimei de la autopsie, chiar dac ă respectivul cadavru este în faz ă
avansată de descompunere.
4. CODIS
CODIS (Combined DNA Index System) este o baz ă electronic ă de date a tipurilor de ADN, care
poate identifica suspec ții, este similar ă cu AFIS (Automated Fingerpritnt Id entification System). Fiecare stat
din SUA implementeaz ă un index ADN al condamna ților pentru diferite infrac țiuni, cum ar fi – violul,
omorul, abuzul asupra copiilor. Astfel , profilele ADN ale infractorilor intr ă în baza de date.
49/64 SECȚIUNEA A IV-A
Modalități de determinare a structurii genetice
a unei persoane4
1. Recoltarea și conservarea dovezilor biologice5
Capacitatea de a efectua analize su ccesive de ADN din dovezile biologi ce de la locul faptei depinde
foarte mult de tipul de material biologic și de felul în care au fost c onservate. Astfel, tehnica folosit ă pentru a
recolta asemenea dovezi, cantitatea și tipul materialului biologic care trebuie recoltat, modalitatea prin care
materialul trebuie împachetat și modul de conservare a acestuia reprezint ă punctele sensibile ale programului
medico-legal de testare a ADN-ului.
Examenul la locul faptei al urmelor biologice trebuie s ă descrie urma respectiv ă în ceea ce prive ște
forma, m ărimea, culoarea, dispunerea etc, și să fie urmat de fotografierea sau efectuarea de schi țe ale
urmelor respective. În cazul în care ur mele sunt mici sau modificate, datorit ă timpului scurs și nu permit un
diagnostic al naturii și provenien ței, se va proceda la re coltarea în vederea efectu ării investiga țiilor de
laborator.
Dovezi la locul faptei:
♦ Fotografierea și/sau filmarea dovezilor înainte de a fi atinse, deplasate sau recoltate.
♦ Observarea pozi ției și condiției în care se afl ă dovezile.
♦ Observarea și schițarea distan țelor dintre dovezi și alte obiecte de la locul faptei.
♦ Observarea și schițarea condi țiilor dovezilor biologice.
Dovezi la laboratorul de medicin ă legală6
♦ Observarea împachet ării, etichet ării și sigilării probelor.
♦ Pachetul ini țial cu mărci unice de identificare, num ărul cazului și data.
♦ Verificarea num ărului și compararea cu forma admis ă pentru a asigura c ă a fost primit articolul
corect.
♦ Observarea, schi țarea și/sau fotografierea articolului primit.
♦ Verificarea articolului, dac ă îndepline ște condițiile de admitere și dacă
descrierea lui este corect ă.
2. Principiile determin ării profilului ADN7
Molecula de ADN este dublu helicoidal ă și este format ă dintr-un num ăr de patru baze:
A. (adenina)
G. (guanina) C. (citozina) și
T. (timina), a c ăror secven ță constituie codul genetic.
3. Banca de date ADN
Deși compararea profilului ADN al probelor ridica te de la locul faptei cu profilurile unor
persoane suspecte în cauz ă se poate executa manual. Un num ăr de state au trecut la constituirea bazelor
de date ADN, în care sunt datele ob ținute prin recoltarea de probe biologice de la persoane selectate dup ă
anumite criterii. Aceste b ănci de date permit urm ătoarele facilit ăți:
♦ descoperirea persoanelor cu identitate fals ă;
♦ identificarea autorului pe baza analizelor urmelor ridicate de la fa ța locului;
50/64 ♦ compararea profilului unei persoane cu urme le ridicate de la to ate cazurile nesolu ționate;
♦ compararea între urmele ridicate de la dife rite cazuri, pentru a se stabili existen ța acelorași autori;
♦ furnizarea unor rezultate probab ile în cazul în care materialul bi ologic este degradat sau atunci
când probele sunt constituite din am estecul de la mai multe persoane.
SECȚIUNEA A V-A
Modalități de recoltare a probelor biologice8
1. Sânge și pete de sânge
♦ Sânge de la o persoan ă trebuie recoltat de pe rsonal medical calificat.
♦ Se recolteaz ă în două eprubete de câte 5 ml fiecare, folosind EDTA ca anticoagulant.
♦ Fiecare eprubet ă trebuie etichetat ă în data, ora, numele persoanei, numele celui care recolteaz ă,
numărul cazului și numărul de expunere.
♦ Probele de sânge se intr oduc în frigider (nu înghe țate) și trebuie date în lucru cât mai curând
posibil.
Sânge lichid de la locul faptei
♦ Sângele lichid se recolteaz ă cu o sering ă curată (de preferin ță sterilă) sau cu o pipet ă și se
transferă într-o eprubet ă curată.
♦ Un cheag de sânge poate fi transferat într-o eprubet ă curată cu o spatul ă curată.
♦ O bucată de bumbac curat ă poate fi folosit ă pentru a absorbi sângele lic hid sau cheaguri de sânge;
♦ Eșantioanele vor fi etichetate cu num ărul cazului, num ărul articolului, data ora și numele celui
care recolteaz ă;
♦ Dacă sunt recoltate e șantioane de sânge uscat, acestea trebuie s ă fie conservate pe un
anticoagulant, p ăstrate la frigider și aduse cât mai curând posibil la laborator.
2. Examenul la locul faptei al petelor de sânge9
Conservarea și consemnarea morfologiei petelor de sânge la locul faptei prezint ă un interes deosebit
prin datele ce pot fi puse la dispozi ția anchetei penale, prin expertiza criminalistic ă sau medico-legal ă.
În cazul petelor de sânge sunt relevante urm ătoarele aspecte:
♦ locul unde s-au g ăsit: pe victim ă (corp sau îmbr ăcăminte, pe agresor, pe obiecte din mediul în
care se aflau victima sau agresorulu i sau în care s-au consumat fapt ele (podele, ziduri mobile, sol,
arme, caroseria ma șinii). Pentru consemnarea riguroas ă a topografiei petelor, în afara procesului
verbal de constatare, se execut ă schițe, fotografii judiciare sau înregistr ări video, care vor reda
raporturile și distanțele dintre ele și cadavru sau obiectele din jur precum și detaliile morfologice;
♦ suporturile pe care cad petele de sânge condi ționează aspectul și modul de conservare al acestora,
aceste suporturi putând fi conservate/neabsorbante (metale, lemn l ăcuit, material plastic) sau
neconservante – absorbante (textile, p ământ, tencuial ă, cărămidă), pe primele se formeaz ă de
obicei pelicule lucioase, friabile, cu forma p ăstrată, iar pe celelalte apar urme difuze cu caracter
neregulat;
♦ sângele se poate g ăsi sub forma de pic ături, bălți, împroșcări, cruste, mânjituri, toate având
consecința modului de producere prin st ropire, picurare , prelingere, țâșnire sau contact direct.
Uneori, sângele este amestecat și cu alte produse biologice, cum ar fi: substan ța cerebral ă,
fragmente de organe, fire de p ăr, spermă, vomismente etc.
Dacă hemoragia este de origine venoas ă, se formeaz ă lacuri, iar dac ă sursa este arteriala, sângele este
proiectat în jet, la în ălțime și la distan țe mari.
51/64 Dacă sângele cade pe un plan orizontal, în direc ție perpendicular ă și de la mic ă înălțime, se va forma
o pată compactă, circulară, cu contur zim țat. În căderile de la în ălțimi mai mari, în jurul petei centrale se
formează pete mai mici, satelite, cu form e diferite, punctiforme sau lineare.
3. Examenul medico-legal de laborator al petelor de sânge10
Acest examen const ă în:
a) Reacții de probabilitate:
♦ Reacția Adler folose ște o soluție saturată de bezidin ă în acid acetic glaci al, la care se adaug ă
în părți egale pic ături de ap ă oxigenată 10%.
♦ Reacția Guarino are o specificitate mai mare ia r reactivul este format din: 0,5 ml dimetil-
anilina, 1 ml acid acetic glacial, 100 ml ap ă distilată și în părți egale ap ă oxigenat ă 10%. În
prezența sângelui apare culoarea galben ă.
b) Reacții de certitudine:
♦ Examen microscopic direct sau proba morfologic ă, când se utilizeaz ă numai pete de sânge
proaspăt, fără hemoliză.
♦ Proba cristalografic ă – care se bazeaz ă pe proprietatea deriva țiilor hemoglobinei de a forma în
anumite condi ții cristale caracteristice.
♦ Metoda spectroscopic ă se bazeaz ă pe proprietatea hemoglobinei și a deriva țiilor acesteia de a
absorbi din spectrul luminii unele zone.
c) Reacții de determinare a speciei sângelui din pete (uman sau animal).
♦ Cel mai des folosit ă în acest scop este reac ția de imuno precipitare
♦ Uhlenhut. Aceast ă reacție este complet ă. Pentru efectuarea ei sunt necesare seruri provenite
de la om sau de la diverse animale și este realizat ă numai de c ătre speciali ști în laborator.
d) Determinarea grupei de sânge în pata de sânge
♦ Este o activitate de laborator complex ă și nu poate fi reprezentativ ă decât pe pete de sânge
vechi, de cel mult un an.
4. Sperma și petele de sperm ă11
Probele de lichid spermatic g ăsite la fața locului:
♦ se catalogheaz ă dovezile de sperm ă prin observare, înregistrare video și desenare;
♦ se folosește o sering ă curată pentru a transfera lichidul spermatic într-o eprubet ă sterilă;
♦ se eticheteaz ă eprubeta cu num ărul cazului, data, ora, localizarea și numele celui care
recoltează;
♦ proba se p ăstrează la frigider și se aduce la laborator cât mai curând posibil;
♦ în mod alternativ, lichidul spermatic poate fi transferat pe o bucat ă de bumbac prin absorb ție.
Bucata de bumbac este apoi uscat ă, împachetat ă, sigilată și etichetat ă.
Pete de sperm ă de pe obiecte transportabile
♦ petele de sperm ă de pe îmbr ăcăminte, lenjerie de pat, perne, și alte obiecte transportabile,
trebuie recoltate ca atare;
♦ dacă un obiect are pe el pete umede acestea trebuie l ăsate să se usuce înainte de a fi recoltate
♦ fiecare obiect trebuie împachetat separa t într-un recipient de hârtie curat;
♦ fiecare obiect trebuie etichetat și sigilat;
♦ obiectele trebuie ținute la frigider și trimise la laborator cât mai
♦ curând posibil.
52/64 SECȚIUNEA A VI-A
Prelucrarea probelor de ADN
1. Primirea probelor la laborator
După ce probele au fost recoltate și transportate la laboratorul me dicolegal, pentru prelucrarea lor
se fac urm ătoarele recomand ări:
♦ probele fizice trebuie admise la laborator cu ordonan ța în care este notat tipul de examinare
solicitat;
♦ toate probele trebuie primite dup ă procedura standard a laboratorului respectiv;
♦ numărul cazului trebuie verificat înainte de a fi primit;
♦ se va verifica modul în care sunt împachetate, sigilate și etichetate. Va trebui notat ă fiecare
incorectitudine semnalat ă;
♦ se va nota orice semn de murd ărie de pe ambalaj;
♦ se va înregistra orice informa ție privitoare la tipul de test ADN și la cazul respectiv;
♦ la primirea probelor se vor nota data, ora, nu mele laboratorului, numele celui care prime ște
proba, a celui care o aduce și numărul cazului;
♦ probele fizice care vor fi supuse test ării ADN trebuie aduse la laborat or cât mai curând posibil.
2. Metode de laborator pentru prelucrarea ini țială
1. Se folose ște o form ă de examinare a probelor pentru a înregistra prelucrarea ini țiala a fiec ărui
articol. Informa țiile necesare pentru fiecare prob ă sunt:
a) deschiderea pachetului;
b) etichetarea;
c) descrierea probei
d) orice alt articol de prob ă existent în acela și pachet
e) numărul cazului și al articolului
f) data și numele examinatorului.
2. Se localizeaz ă zonele cu pete folosind fotografii, noti țe și schițe.
3. Se înregistreaz ă localizarea, m ărimea și starea oric ărei pete biologice.
4. Trebuie înregistrat rezultatul oric ărui test preliminar.
5. Se vor consemna corect rezultatele testelor pentru fiecare articol.
6. Se va folosi o form ă de înregistrare a informa țiilor pentru fiecare prob ă care va fi supus ă analizei
ADN. Informa țiile care trebuie incluse sunt urm ătoarele:
a) numărul cazului;
b) descrierea articolului și nr.
c) localizarea petei
d) mărimea și forma petei
e) starea de amestec a petei cu alte lichide
f) cantitatea probei
g) nr. eprubetei în care a fost pus ă
7. Fiecare prob ă de ADN testat ă trebuie recoltat ă cu grijă pentru a preveni contaminarea;
8. Se va păstra o parte din prob ă pentru o posibil ă analiză viitoare.
9. Fiecare prob ă pentru analiza ADN trebuie pus ă într-o eprubet ă pachet sau recipient, separat.
53/64 10. Înainte de a fi extras ă, fiecare prob ă/testare de ADN trebuie inventariat ă;
11. Pentru articolele care vor fi analizat e prin metoda PCR se va recolta o prob ă de control.
12. Porțiunile nefolosite din probe trebuie înregistrate, reambalate, resigilate, etichetate și depozitate
într-un congelator.
3. Metode folosite în determinarea ADN-ului12
a) Testul RFLP
b) Analiza prin metoda enzimei de restric ție
c) Analiza prin metoda reac ției în lanț a polimeraziei (PCR)
4. Principii generale ale reac ției de polimerizare în lan ț
5. Protocolul PCR
6. Metoda cromozomului „Y“13
7. Caracteristicile cromozomului Y14
1 Emilian Stancu – Tratat de criminalistic ă ediția a II-a rev ăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucure ști 2002, pag. 147-162.
2 V Berche șan. M. Roiu, Tratat de tehnic ă criminalistic ă, Ed. Litle Star, Bucure ști 2004, pag. 301-304.
3 V Beliș, Tratat de medicin ă legală, vol. II, Bucuresti 1995, pag. 673. John Ballan tines et. al. Eds. DNA Technology and Forensic
Science, Cold Spring Hatbor Press, 1989, passim.
4 Emilian Stancu – Tratat de criminalistic ă ediția a II-a rev ăzută și adăugită, Ed. Universul juridic, Bucure ști 2002. pag. 147-149.
5 . Ionel Lulu și Nicolae V ăduva – Recoltarea și conservarea probelor ADN în Revista Criminalistic ă nr.6/2001, pag. 11.
6 V Beliș, sub red. op. cit. Bucure ști 1995, pag. 665 și urm.
7 V Berche șan. M. Roiu – Tratat de tehnic ă criminalistic ă, Ed. Litle Star, Bucure ști 2004, pag, 301-304.
8 Vasiliu Lia, Moise Terbancea – Metodologia recolt ării probelor pentru exam enul serologic în infrac țiunea de omor – în PCC nr.1
și 2, Bucure ști 1984, pag. 133.
9 Asanache GH. – Biocriminalistic ă, Ed. Era, 2006, pag. 59.
10 Panaitescu V – Note de curs, Institutul de Medicin ă Legală, București, pag. 98.
11 Popa GH., Buzatu N., Hahga GH., Conicescu O. – Exploatarea urmelor prin expertiz ă criminalistic ă, pag. 146.
12 Stancu E. – Tratat de criminalistic ă, ediția a III-a, Ed. Universul Juridic, Bucure ști, 2004, pag. 57.
13 Barbarii Ligia – Cromozomul „y“ nou ă perspectiv ă pentru identificarea ADN-urilor judiciare – Revista Criminalistic ă nr.5/2002,
pag. 26.
14 Knijft M. și colab. – Chromosome „y“ microsatellites – population genetic and evolutionary aspects Inst. Legal Med. 1997, pag.
72.
54/64 CAPITOLUL VII
MĂSURĂTORILE BIOMETRICE
UTILIZATE ÎN CRIMINALISTIC Ă
SECȚIUNEA I
Aspecte de ordin general
Măsurătorile biometrice ce pot fi utilizate în sistemele de asigurare a diferitelor u și, sunt
impresiunile papilare și irisul . Acestea dou ă sunt cele mai des utilizate pentru închiderea și asigurarea
ușilor de apartament, de case, de institu ții, magazine, ma șini, precum și în cadrul unor biblioteci, sau a altor
spații ce necesit ă astfel de m ăsuri.
De asemenea, impresiunile papilare au început s ă fie folosite pe scar ă largă ca elemente de siguran ță
pe documentele de identitate (pa șapoarte, c ărți de identitate).
Desigur c ă aceasta presupune existen ța unui sistem de calcul ce trebuie s ă aibă încorporat un
calculator, un scanner, imprimant ă, dar și cititoare pentru recunoa șterea lor.
Cu ajutorul sistemului de calcul se va construi o baz ă de date a tuturor celor prezen ți într-o institu ție,
sau a locatarilor unui bloc.
Pentru a crea o baz ă de date electronic ă este necesar un calculator, peri ferice alc ătuite din
echipamente de intrare, echipamente de ie șire și mai multe programe, precum și culegerea de informa ții, date
și cunoștințe. În alcătuirea unei baze de date se porne ște de la informa ție, dată și cunoștință.
Informația este acea entitate care înl ătură total sau par țial starea de nedeterminare pe baza unui
mesaj adresat unui receptor. O informa ție va fi relevant ă în situația în care va dezvolta cuno ștințe, va reduce
nedeterminarea și este util ă scopului propus. O informa ție ne va fi util ă dacă va fi: consistent ă, relevant ă,
exactă, oportună, accesibil ă și complex ă1.
Data este o entitate individual ă, indivizibil ă atât în raport cu cu informa ția reprezentat ă, cât și în
raport cu procesorul care o prelucreaz ă. Ea este, totodat ă și un model de reprezentare a informa ției la nivel
logic sau fizic.
Cunoștința include capacitatea de a evalua informa ția într-un anumit sens sau scop. A avea
cunoștințe sau abilitatea de a efectua sarcini complexe, pre supune mai mult decât a avea o list ă de
instrucțiuni sau informa ții necesare, ceea ce presupune abilitatea manipul ării informa țiilor sau a sarcinilor2.
Baza de date reprezint ă una sau mai multe colec ții de date, aflate în interdependen ță împreună cu descrierea
acestora, precum și a relațiilor dintre ele. O colec ție de date va deveni baza de date prin prisma unui sistem
de gestiune al acestuia.
O altă definiție a bazei de date este aceea de sistem integrat coerent și partajat de fi șiere.3
Ca periferice (sau dispozitive de intrare), utile în introducerea și verificarea mai rapid ă a datelor,
în vederea cre ării unei baze de date amintim:
a) Pentru analiza scrisului, a semn ăturilor sau a diverselor documente și monede putem utiliza
comparatorul video-spectral sau docuboxul;
b) Aparate ce utilizeaz ă măsurătorile biometrice precum impresiunile papilare, impresiunea irisului,
cum ar fi:
♦ bio-lock (sistem biometric de control al acestuia pe baza impresiunii papilare)
♦ pocket PC-pc pentru automob il sau laptop având modul GSM/ GPRS integrat; acesta ajut ă la
verificarea datelor autoturismelor și a persoanelor fie în baza de date centrale, fie locale3.
c) PDA-urile microcalculatoare porta bile gen asistent personal asem ănător pocket PC.
55/64 SECȚIUNEA A III-A
Aplicații civile de baze de date și utilitatea bazelor de date în cadrul
probațiunii juridic ă
Recent au fost create baze de date, cu aplica ții civile, cu ajutorul m ăsurătorilor biometrice la o școală
din Anglia care a utilizat un scanner pentru irisul uman.
Sistemul AFIS-2000 care a avut ca punct de plecare nevoia criminali știlor de rapiditate în
identificare a fost extins g ăsindu-i-se și alte utilit ăți în domenii civile, cum ar fi:
♦ în Franța a fost utilizat cu succes de Oficiul Francez pentru Protec ția Refugia ților și Apatrizilor,
pentru a depista persoa nele care se înregistra u sub diverse identit ăți, primind astfel sprijin social
pentru fiecare identitate.
♦ în Statele Unite ale Americii, la Los Angeles prin EDS – AFIS a fost utilizat sistemul pentru a fi
depistate persoanele ce benefici au de ajutor social, acestea fii nd înregistrate tot sub diferite
identități.
Baza de pornire, în aproape orice anchet ă, o reprezint ă cercetarea la fa ța locului, acol o de unde se
adună toate urmele, primele declara ții și se fac primele constat ări. Cu cât factorul timp în prelucrarea
urmelor se reduce, cu atât ancheta este mai eficient ă, asigurându-se astfel acea celeritate, operativitate de
care se tot vorbe ște. În aceast ă situație factorul timp va fi preluc rat de factorul uman, precum și de factorul
distanță sau spațiu.
Oportunitatea și utilitatea cre ării unei baze de date trebuie f ăcută cu minuțiozitate, pornindu-se de la
analiza static ă a modurilor de operare, a num ărului de infrac țiuni de un anumit gen, aria de cuprindere,
frecvența de producere a acestora.
Pornind de la analiza acestora se vor calcula costurile constituirii oric ărei baze de date atât
economice, de timp, cât și umane, și posibilitatea de a fi utilizat ă o lungă perioadă de timp, dar cu o
amortizare cât mai rapid ă și eficientă. Trebuie studiat ă posibilitatea „recicl ării“ bazelor de date prin ștergerea
celor ce nu mai sunt utile și introducerea altora noi.
1 Colectiv – Bazele com puterelor Hard&Soft, Edi ția a II-a.Ediura Mirton, Timi șoara 1999 pag. 14.
2 Colectiv – Bazele com puterelor Hard&Soft, Edi ția a II-a Editura Mirton, Timi șoara, 1999, pag. 17,35.
3 pliant prezentare de la Siemens Business Services, noembrie 2003.
56/64 BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă
ACTE NORMATIVE
♦ Constituția României.
♦ Codul penal al României.
♦ Codul de procedur ă penală al României.
♦ Ordonanța de Urgen ță a Guvernului nr.63/28.06.2003 publicat ă în Monitorul Oficial
nr.462/28.06.2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administra ției și Internelor.
♦ Ordonanța de Urgen ță a Guvernului nr.1/2000 privind organizarea activit ății și funcționarea
instituțiilor de medicin ă legală, publicată în Monitorul Oficial nr. 22/2000.
♦ Legea nr.92/1992 pentru organizarea judec ătorească, cu modific ările ulterioare.
♦ Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poli ției Române.
♦ Legea nr.360/2002 privind Statutul Poli țistului.
♦ Hotărârea Guvernului României nr.368/1998 privind organizarea și funcționarea Institutului
Național de Expertize Criminalistice.
♦ Instrucțiunile ministrului de interne nr .420/2003 privind efectuarea cercet ării la fața locului de
către unitățile de poli ție.
AUTORI, LUCR ĂRI, PUBLICA ȚII
1. ANGHELESCU ION – Expertiza fonobalistic ă judiciară, Ministerul de Interne, 1975.
2. ASANACHE GH – Biocriminalistic ă, Ed. Era, 2006.
3. ASANACHE GH. – Elemente de medicin ă biocriminalistic ă, vol. I-XII, Institutul „Victor
Babeș“, Bucure ști, 1984-1987.
4. ASANACHE GH. – Elemente de medicin ă biocriminalistic ă, vol. I-XIX, Institutul „Victor
Babeș“, Bucure ști, 1984.
5. ASANACHE GH. – Elemente de medicin ă biocriminalistic ă, vol. XI, Institutul „Victor Babe ș“,
București, 1978.
6. ATHANASIU A. – Tratat de grafoscopie, Ed. Humanitas, Bucure ști, 1996.
7. BARBARII LIGIA – Cromozomul „y“ nou ă perspectiv ă pentru identificarea ADN-urilor
judiciare – Revista Criminalistic ă nr.5/2002.
8. BASARAB M. – Criminalistica, Universitatea „Babe ș-Bolyai“, Cluj, 1968.
9. BELEIU GHEORGHE – Drept civil român, Editura Șansa, Bucure ști, 1994.
10. BERCHE ȘAN V. – Metodologia investig ării criminalistice a omorului, Ed. Paralela 45, Pite ști,
1998.
11. BERCHE ȘAN V. – Cercetarea penal ă (Criminalistic ă – teorie și practică). Îndrum ător complet de
cercetare penal ă, Ed. Icar, Bucure ști, 2001.
12. BERCHE ȘAN V. – Cercetarea penal ă (Criminalistic ă – teorie și practică). Îndrum ător complet de
cercetare penal ă, ediția a II-a, Ed. Icar, Bucure ști, 2002.
13. BERCHE ȘAN V. – Valorificarea științifică a urmelor infrac țiunii – curs de tehnic ă criminalistic ă,
vol. I, Ed. Little Star, Bucure ști 2002.
14. BERCHE ȘAN V., DUMITRA ȘCU I. N. – Probele și mijloacele de prob ă (mic îndrum ător de
cercetare penal ă), Ed. Ministerului de Interne, Bucure ști, 1994.
15. BIDIAN L., VICOL I. – Îndrumarul specialistului în grafoscopi e, Ministerul de Interne,
București 1970.
16. BOBOȘ GHEORGHE – Teoria general ă a dreptului, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1994.
17. BOGDAN I. – MODUL DE FORM ARE AL DREPTULUI – Bucure ști, 1920.
57/64 18. BOGDAN V., SINTEA I., CORNIANU D. – Com portamentul uman în procesul judiciar –
Editura Ministerului de Interne, Bela, 1983.
19. BULAI CONSTANTIN – Drept penal român – Partea general ă, Casa de editur ă și presă Șansa,
București, 1992.
20. BOIA A. – Introducere de grafologie și expertiza grafic ă. Elemente de anatomie grafic ă,
București, 1944.
21. BOUZAT PIERRE, PINATEL JEAN – Traite de doit pe nal et de criminologie, vol. I, Ed. Sierz,
Paris, 1963.
22. BURGESS, A.W., HARTMAN, C. R., RESSLER, R.K.et al. – Se xual homicide: A motivational
model. Journal of Interp ersonal Violence, 1986, 251-272.
23. BUUS ALEXANDRU – Concluziile proba bile în expertiza criminalistic ă în 20 de ani de
expertiză criminalistic ă.
24. BUTOI T. – Detec ția comportamentelor infrac ționale simulate, Bucure ști, 1997.
25. Butoi T. – Psihologia crimei, Societatea Științifică și Tehnică, București, 1997.
26. CANTER, DAVID V. – Profiling Ra pe and Murder, University of Liverpool Press, 1999.
27. CANTU A. – A sketch of anal itycal methods for document da ting, International Journal of
Forensic Document Examinares, vol. 1, No. 1 jan/mar. 1995.
28. CÂRJAN L. – Curs de criminalistic ă, Ed. Curtea Veche, Bucure ști 2003.
29. CÂRJAN L. – Criminalistica și științe de contact, Ed. MAI, Bucure ști 2004.
30. CÂRJAN L. – Criminalistica și științe de contact, Ed. MAI, Bucure ști 2006.
31. CECCALDI P.F. – La criminalistique, PUF, Paris, 1962.
32. CECCALDI P.F., CHEVET C., MARANO P.H. – Cr iminalistique, Laboratorul de identificare
judiciară a prefecturii din Paris, 1980.
33. CETERCHI IOAN, CRAIOVAN ION – In troducere în teoria general ă a drepturilor, Editura All,
București, 1993.
34. CIOPRAGA A. – Criminalistic ă – Tratat de tactic ă, Editura Gama, Ia și, 1996
35. COLECTIV – Curs de tehnic ă criminalistic ă, vol. I-II, Academia de Poli ție „Alexandru Ioan
Cuza“, Bucure ști, 1963.
36. COLECTIV – Curs de tehnic ă criminalistic ă, vol. I-II, Academia de Poli ție „Alexandru Ioan
Cuza“, Bucure ști, 1975.
37. COLECTIV – Curs de tehnic ă criminalistic ă, vol. I-II, Academia de Poli ție „Alexandru Ioan
Cuza“, Bucure ști, 1983.
38. COLECTIV – Dermato-Vene rologie, Ed. Didactic ă și Pedagogic ă, București, 1999.
39. COLECTIV – Dic ționar de criminalistic ă, Ed. Științifică și Enciclopedic ă, București, 1984.
40. COLECTIV – Trat at de metodic ă criminalistic ă, vol. I, Ed. Carpa ți, Craiova, 1994.
41. COLECTIV – Tratat de tactic ă criminalistic ă, Ed. Carpa ți, Craiova, 1992.
42. COLECTIV – Tratat practic de criminalistic ă, vol. I, Ministerul de Interne, Bucure ști, 1976.
43. COLECTIV – Tratat practic de criminalistic ă, vol. II, Ministerul de Interne, Bucure ști, 1978.
44. COLECTIV – Tratat practic de criminalistic ă, vol. III, Ministerul de Interne, Bucure ști, 1980.
45. COLECTIV – Rolul și contribu ția probelor criminalistice și medico-legale în stabilirea
adevărului, Ed. Luceaf ărul, Bucure ști 2005.
46. COLECTIV – Criminalistica-Almanah 2002, Ed. LITTLE STAR, Bucure ști 2002.
47. COLECTIV – Realit ăți și perspective în criminalistic ă, Ed. Luceaf ărul, Bucure ști 2003.
48. COLECTIV – 20 de ani de expertiz ă criminalistic ă, Ministerul Justi ției, Bucure ști 1979.
49. COLECTIV – Criminalistic ă mileniul 3, Ed. Little Star, Bucure ști 2001.
50. COMAN D., C ĂRPINAN C. BUZATU N. – Crimina listica, Ed. Dacia Europa Lugoj, 2003.
58/64 51. CONSTANTINESCU TEODOR-DINU – Fotografia mijloc de cunoa ștere, Bucure ști, 1980.
52. DJUVARA MIRCEA – Teoria general ă a dreptului, vol II, Editura Bucure ști, f.d.
53. DONGORO Ș VINTILĂ – Drept penal, Bucure ști, 1939.
54. DIKO L. și IOFIS E. – Tehnica și arta fotografic ă – Editura Tehnic ă București 1961.
55. DR. ISAC GH. – Criminalistica id entificarea persoanelor prin met ode odorologiei judiciare, Ed.
Alma Mater, Sibiu, 2004.
56. DR. DRĂGHICI C. IACOB. A. IFTIMIE C. – Metode și tehnici moderne de cercetare și
identificare criminalistic ă, Ed. Lumina Lex, 2006.
57. DUMITRESCU C., GACEA E. – Elem ente de antropologie judiciar ă, Ed. Ministerului de
Interne, Bucure ști, 1993.
58. EREMIA MIHAI-CONSTANTIN – Interpretarea juridic ă, Editura All, Bucure ști, 1998.
59. FLORIN STANCIU, DANA STOIAN – Genotipare uman ă în biocriminalistic ă și paleontologic ă,
Ed. Semne, Bucure ști 2005.
60. FLONTA MIRCEA – Structura coordon ării acțiunilor și geneza opera țiilor logico-matematice,
Teoria acțiunii umane, vol. I, Forum- Științe sociale, 1969.
61. FLORESCU IOAN SORIN – Identifi carea probei biologice prin compararea în bazele de date
ADN, Revista Criminalistic ă nr.2/1999.
62. FOX, J.A. AND LEVIN, JACK – Overkill: mass murder and serial killing exposed, New York,
Plenum Press, 1994.
63. GODWIN, G.M. – Criminal psychology and forens ic technology: a collaborative approach to
effective profiling, CRC Press, 2001.
64. FRĂȚILĂ A. și VASILESCU A. – Concluzi a raportului de expertiz ă criminalistic ă, Ed.
Continent XXI, Bucure ști 2001.
65. RĂȚILĂ A. PĂȘESCU GH. – Expertiza criminalistic ă a semnăturii, Ed. Na țional, 1997.
66. GAYET J. – ABC de Police Scientifique, Ed. Payot, Paris, 1973.
67. GAYET J. – Manuel de Police Scie ntifique, Ed. Payot, Paris, 1961.
68. GHEORGHE ENE – AFIS – 2000 – Autoclasificare și insturctiuni de c odificare traducere,
București, 1996.
69. GROZA IONEL LULU și VĂDUVA – Recoltarea și conservarea probelor ADN în Revista
Criminalistica nr.6/2001.
70. GROSS HANS – Gesammelte Kriminalistiche Austfatze, Leipzig, 1902.
71. GROSS HANS – Îndreptarul judec ătorului de instruc ție în sistemul criminalisticii, München,
1893.
72. GROSS HANS – Manuel practique d'in struction criminelle, Paris, 1873.
73. GROSS HANS – Manuel practique d'in struction criminelle, Paris, 1899.
74. HILTON O. – Detecting fr audulent phtocopies, Forensic Science Journal 1979.
75. HUMA IOAN – Teoria general ă a dreptului, Editura Neuron, Foc șani, 1995.
76. IFTENIE V. – Interferen ța mdicină legală-criminalistic ă, Ed. Era, 2006.
77. IONESCU F. – Metode, procedee și tehnici de examinare criminalistic ă a documentelor,
București 2003 (tez ă de doctorat).
78. IONESCU L. – Expertiza criminalistic ă a scrisului, Ed. Junimea, Ia și 1973.
79. IONESCU L., SANDU D. – Identificarea criminalistic ă, Ed. Științifică, București, 1990.
80. IONESCU LUCIAN – Criminalistica. Note selective de curs pentru uzul studen ților,
(Nepublicat), Universitatea cre ștină D. Cantemir, Bucure ști 1997.
81. IONESCU L., SANDU D. – Identificarea criminalistic ă, Ed. Științifică, București, 1990.
82. MIRCEA I. – Valoarea criminalistic ă a urmelor de la locul faptei, Ed. V. Goldis, Arad, 1996.
59/64 83. J. PAUL DE RIVER – The Sexual Criminal, 1949, Charles C. Thomas Publishing, Springlfield,
Illinois, pp. 210-211.
84. JUVINĂ ION – Contribu ții psihologice cu privire la identificarea autorilor de omoruri în func ție
de profilul de personalitate, Ed. M.I., 1977.
85. 85. KARPMAN, BENJAMIN – The sexual offender and his offences: e tiology, pathology,
psychodynamics and treatment, New York, Jullian Press,1960.
86. KANT I. – Ce înseamn ă a te orienta în gândire – 1786.
87. KERNBACH M – Medicin ă judiciară, Ed. Medical ă, București, 1958.
88. KEVIN P. O., SULLIVAN R. C. – Criminalisti cs, Theory and practic, Holdbruce Science
Publishers Inc, New York, 1976.
89. KUSTANOVICI S. D. – Balistica judiciar ă, Moscova, 1956.
90. KUSTANOVICI S. D. – Balistica judiciar ă, Moscova, 1956.
91. KNIJFT M. și colab. – Chromosome „y“ microsatellite s – population genetic and evolutionary
aspects Inst. Legal Med. 1997.
92. LAZĂR CORNELIU și alții – Chimie analitic ă – Metode de separare în biochimie, Editura TUB,
București, 1980.
93. LĂPĂDUȘI V. POPA GH. – Investigarea criminalistic ă a locului faptei, Bucure ști Ed.
Luceafărul, 2005.
94. LE CLERE M. – Manuel de police tehni que, Ed. Police Revue, Paris, 1974.
95. LOCARD E. – Traite de criminalistiq ue, vol. I, Ed. Flamarion, Paris, 1925.
96. LOCARD E. – Traite de cr iminalistique, vol. II, Lyon, 1931.
97. LOCARD E. – Manuel de technique policiere, Paris, 1948.
98. LOCARD E. – Les faux en encriture et leur expertise, Paris, 1959.
99. LUPULESCU A. – Investigarea accidentelor aviatice, Ed. Luceaf ărul, 2005.
100. MANEA V. – Determinarea distan ței de la care s-a produs împu șcătura prin examenul urmelor
descoperite pe țintă, Ministerul de Interne, Bucure ști, 1979.
101. MĂCELARU V. – Balistica judiciar ă, Ministerul de Interne, Bucure ști, 1972.
102. MIHULEAC E. – Expertiza judiciar ă, Ed. Științifică, București, 1971.
103. MINOVICI MINA – Tratat complet de medicn ă legală, vol. I-II, Ed. Socec, Bucure ști, 1928-
1930.
104. MIRCEA I. – Criminalistica, Ed. Didactic ă și Pedagogic ă, București, 1978.
105. MIRCEA I. – Criminalistica, Ed. Tempus, Bucure ști, 1978.
106. MIRCEA I. – Criminalistica, Ed. Lumina lex, Bucure ști, 1998.
107. MIRCEA I – Criminalistica, Universitatea „Babe ș-Bolyai“, Cluj, 1992.
108. MOTICA I RADU, MIHAI GHEORGHE – Introducere în studiul dreptului, vol II, Editura Alma
Mater, Timi șoara, 1995.
109. NISTOR R., SAVIN O. GOLDHAR I. – Microscopia electronic ă în cercetarea criminalistic ă a
urmelor – Comunicare la al VII-lea Simpozion de Criminalistica, Bucure ști, 1970.
110. NEAGU ION – Drept procesual penal – partea general ă, – Editura Șansa, Bucure ști, 1994.
111. O'HARA E. – Fundamentals of Criminal I nvestigation, Ed. Thomas, Illinois, SUA, 1973.
112. PANGHE C., DUMITRESCU C. – Portretul vo rbit, Ministerul de Interne, Bucure ști, 1974.
113. PANAITESCU V. – Note de curs, Institutul de Medicin ă Legală, București.
114. PAPADOPOL V., POPOVICI M. – Re pertoriul alfabetic de practic ă judiciară în materie penal ă
pe anii 1976-1980, Ed. Științifică și Enciclopedic ă, București, 1982.
115. PARHON I.C. – Studiul clinic al criminalilor și delincven ților – Revista de Sociologie și
Criminologie – Cern ăuți, 1915.
60/64 116. PĂȘESCU GH. – Interpretarea criminalistic ă a urmelor la locul faptei, Ed. Era, Bucure ști 2006.
117. PĂȘESCU GH. – Interpretarea criminalistic ă a urmelor la locul faptei, Ed. Na țional 2000.
118. PĂȘESCU GH., CONSTANTIN R. ION – Secr etele amprentelor papilare, Ed. Na țional, 1996.
119. PLASTARA GEORGE – Dreptul civil român, Editura Cartea Româneasc ă, București, f.d.
120. POPA GH., BUZATU N., HANGA GH., CONICESCU O. – Exploatarea urmelor prin expertiz ă
criminalistic ă.
121. POPA GH., IONEL NECULA – Master european de criminalistic ă, Ed. Era, 2006.
122. POPA NICOLAE – Teoria general ă a dreptului, Tipografia Universit ății din Bucure ști, 1992.
123. POTORAC ROMIC Ă – Strategii de interpretare a informa țiilor furnizate de c ătre profilele
genetice în Revista Criminalistic ă nr.4/2004.
124. PREDA GHE. – SÂNTEA I. – Din experien ța politicii judiciare – Ed. M.I. – 1999.
125. PYNOON, R.S., and ETH, S. – ,,Children trauma tized by witneesing acts of personal violence:
Homicide, rape, or suicidal behavior“ and ,, Post Traumatic Stress Disorders in Children“,
Washington, D.C.: American Psychiatric Press, 1985, p. 17-44.
126. PURI K.S. – Les empreintes des pieds, RIPC nr.260/1973.
127. RADU A. – Examinarea holografic ă, „Tratat de criminalistic ă“, vol. III.
128. REINHARDT, J.M. – ,,Sex perversions and sex crimes: a psychocultural examination of the
causes, nature and criminal manifestations of sex perversions“. Police Science Series.
Springfield, IL: Charles C. Thomas, 1975.
129. RESSLER, R.K. (ed.) – ,,Violent crimes“. FBI Law Enforcement Bulletin, 1985, 54: p.1-31.
130. RESSLER, R.K. et al. – ,,Offender profiling: a multidisciplinary approach”. FBI Law
Enforcement Bulletin, 1980, 49: 16-20.
131. RESSLER, R.K. et al. – FBI Law En forcement Bulletin, 1985, 54: 1 – 43.
132. RESSLER, R.K., BURGESS, A.W et al. – ,,Criminal profiling re search on homicide”, în A.W.
Burgess (ed.), ,,Rape and sexual assault: a research handbook” (pp. 343 – 349).New York:
Garland, 1985.
133. RESSLER, ROBERt K. and TOM SHACHTMAN – ,,I Have Lived in the Monster”, New York,
St. Martin’s Press, 1997.
134. RESSLER, ROBERT K.; ANN W. BURGESS, JO HN E. DOUGLAS – ,,Sexual Homocide:
patterns and motives”, Lexington Books, 1988.
135. REVITCH, E. – ,,Sex murderer and the potential sex murderer”. Disease Nervous System, 1965,
26: 640 – 648.
136. REISS R.A. – Manuel de police scientifi que (tehnique), vol. I, Lausanne, 1911.
137. REISS R.A. – Manuel de police scientif ique, Ed. Felix Alcon, Paris, 1911.
138. RIȘCUPA C. – Reconstituirea fizionomiei dup ă craniu, în „Probleme de medicin ă legală și
criminalistic ă“, nr.7-8/1969.
139. ROLAND DORON, FRANCO ISE PAROT – Dic ționar de psihologie – Ed. Humanitas, 1999.
140. RUIU M. – Valorificarea științifică a urmelor infrac țiunii – curs de tehnic ă criminalistic ă, vol. II,
Ed. Little Star, Bucure ști, 2003.
141. SANNIE C.H. – La recherche scientifique du criminel, Ed. Armand Colin, Paris, 1954.
142. SANTAI IOAN – Introducere în studiul dr eptului, Universitatea din Sibiu,1991.
143. SAMENOW, S.E. – Inside the Crimin al Mind, New York Times Books, 1984.
144. SANDU D. – Falsul în acte , Editura Dacia, Cluj. l977.
145. SCRIPCARU TH., TERBANCEA – Patologie medico-legal ă, Ed. Didactic ă și Pedagogic ă,
București 1978.
146. SCULLY D., and MAROLLA J. – Riding the bull at Gilley’s: convicted rapists describe the
rewards of rape, Social Problems, 1985, 32: 251-263.
61/64 147. STOCKTON A., GILLIES E. A. – Identification of modern office machinery by paper handling
marks-A method of distinguishing between phot ocopied and laser printed documents, London
l996, Abstract.
148. SEVERIN E. – Genetica anomaliilor automa xilare la om, Ed. Scripta, Bucure ști, 1998.
149. STANCU E. – Criminalistica, vol. I, Ed. Actami, Bucure ști, 1999.
150. STANCU E. – Criminalistica – Știința investig ării infrac țiunilor, vol. II, Ed. Proarcadia,
București, 1993.
151. STANCU E. – Tratat de criminalistic ă, Ed. Actami, Bucure ști, 2001.
152. STANCU E. – Tratat de criminalistic ă, ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucure ști, 2002.
153. STANCU E. – Tratat de criminalistic ă, ediția a III-a, Ed. Universul Juridic, Bucure ști, 2004.
154. STANCU E. – Criminalistica, vol. I, Ed. Actami, Bucure ști, 1997.
155. STĂNESCU I., GORESCU O. – Pr oblema de patologie social ă – Ed. Penitenciarul V ăcărești,
București, 1935.
156. SUCIU C. – Criminalistica, Ed. Didactic ă și Pedagogic ă, București, 1972.
157. SWENSON A., WENDEL O. – Descoperirea infrac țiunilor (metode moderne de investiga ție
criminală) Stokholm, 1954.
158. SWENSON A., WENDEL O. – Tehniques of crime scene investigation, American El-seivier
Publishing Companz Inc, New Zork, 1963.
159. TANOVICEANU I. – Tratat de drept penal și procedur ă penală, vol. I, Bucure ști, 1924.
160. TANOVICEANU I. – Tratat de drept și procedur ă penală – Ed. Curs Juridic, Bucure ști, 1924.
161. TEBARCEA M. – Unele aspecte juridice și medico-legale ale transp lantelor de organe, în
A.U.B., nr.2/1971.
162. TERBANCEA M. – Problemele e xpertizei legale în infrac țiunile săvârșite cu violen ță, în revista
P.C.C., nr. 4/1981.
163. TURVEY, BRENT E. – Criminal Pr ofiling: an introduction to beha vioral evidence analysis, San
Diego, California, Academic Press, 2002.
164. TOTTY R., N. BAXENDALE D. – Defect mark s and the identification of photocopying
machines, The forensic Scientists Society Journal, vol 21, nr. 1/1981
165. T.G. KEE, C. BECK, V.L. BEAVIS – An automated scanning electron microscope,
microanalzsis sistem for detection of firearm discharge particles – Comunicare la Congresul
IAFS, Vancover, 1987.
166. ȚURAI C. – Elemente de criminalistic ă și tehnică criminal ă, Tipografia Poli ției Capitalei,
București, 1947.
167. US DEPARTMENT OF JUSTICE, F.B.I. – The Science of Fingerprints, U.S. Government
Printing Office, 1990.
168. VASILIU LIA, MOISE TERBANC EA – Metodologia recolt ării probelor pentru examenul
serologic în infrac țiunea de omor – în PCC nr.1 și 2, Bucure ști 1984.
169. VASILIU T., ANTONIU G. s. a. – Codul Penal comentat și adnotat. Partea general ă, Editura
Stiinifică, București, 1972.
170. VLĂDUȚ I. – Introducere în sociologia judiciar ă – Ed. Ministerului de Interne, Bucure ști, 1994.
171. VOICU COSTIC Ă – Crimă organizat ă.
172. VOINEA MAGDALENA, N. ZAMFIRESCU – Concepte psihocriminalistice – not ă cercetare
științifică, Centrul de cercet ări psihocriminalistice „General Dumitru Ceacanica“ Rm. S ărat,
1997- prezent.
173. VOINEA DAN – Tehnica portr etului vorbit folosit ă pentru identificarea Te roristului Carlos în
Revista Criminalistic ă anul 1 nr.4/1999.
174. VOLONCIU N. – Tratat de procedur ă penală, Ed. Paideia, Bucure ști, 1993.
175. VOLONCIU N. – Drept procesual penal, Editura T.U.B., 1988.
62/64 176. VOLONCIU N. – Drept procesual penal, Ed. Didactic ă și Pedagogic ă, București, 1972.
177. VOLONCIU N. – Tratat de procedur ă penală, vol. I și II, Ed. Paideia, Bucure ști, 1996.
178. VOINEA D., POPA GH., L ĂZUREANU CM – Urmele, obiect de studiu al criminalisticii, Ed.
Era, 2006.
179. VRABIE GENOVEVA – Teoria general ă a dreptului, Editura Ștefan Procopiu, Ia și, 1993.
180. WINCHESTER M. J. – Examining a Computer Pr inted Document – Presented at the the 43-rd
Annual Meeting of the American Society of Questioned Documents Examiners, 1985.
181. W.W.Wiliams – Examination of suspected mont airs for spermatoza laboratoy, Revue Chemical
Medicine SUA 1957.
182. WOLFGANG, M.E., și Ferracuti F. – The subculture of violence: towards an integrated theory in
criminology. 2d Ed. Beverly Hills, California: Sage Publications, 1982.
183. WOLFGANG, M.E. – Patterns of homicide. Philadelphia: Univer sity of Pennsylvania Press,
1958.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: CAPITOLUL I IDENTIFI CAREA CRIMINALISTIC Ă, ELEMENT DEFINITORIU AL PROCES ULUI DE INVESTIGARE CRIMINALISTIC… [602058] (ID: 602058)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.