CERCETĂRI PRIVIND STRATEGIA DEZVOLTĂRII INFRASTRUCTURII ÎN [601990]

1

REZUMAT

„CERCETĂRI PRIVIND STRATEGIA DEZVOLTĂRII INFRASTRUCTURII ÎN
AGRICULTURA ROMÂNIEI ȘI ROLUL SĂU ÎN IMPLEMENTAREA POLITICILOR
AGRICOLE COMUNITARE. STUDIU DE CAZ ”

Agricultura joacă un rol strategic în toate țările lumii, întrucât este principalu l sector
responsabil de secu ritatea alimentară a populației, având totodată o contribuție specială la
procesul general de dezvoltare economică durabilă și de protecție a mediului.
În consecință, unul dintre obiectivele principale ale CEE a fost și elaborar ea și aplicarea
Politicii Agricole Comune, considerată de fapt chiar ”propulsorul” unificării economice, devenind astfel, prima axă a construcției comunitare.
Integrarea în Uniunea Europeană a fost una dintre prioritățile -cheie ale politicii externe a
României. Acest obiectiv strategic de importanță crucială a dat un impuls reformelor structurale
ce trebuiau realizate până la aderare și care au acoperit toate sectoarele economiei naționale. La
fel ca și celelalte 10 noi state membre ale UE, care au aderat în anul 2004, România, ca nou stat
integrat, a trebuit să înlocuiască politica agricolă națională cu Politica Agricolă Comună, să
îndeplinească Criteriile de aderare de la Copenhaga, deci, să se alinieze la întregul set legislativ
al politicilor existente ale UE.
Implementarea PAC în România a ridicat un întreg lanț de decizii strategice importante,
care trebuiau evaluate și luate la nivelul organismelor guvernamentale și a instituțiilor agricole
centrale și teritoriale pe baza rezultatelor negocierilor R omâniei cu Uniunea Europeană și
aprobărilor ulterioare ale Comisiei Europene cu privire la funcționarea cadrului instituțional
agricol.
În contextul celor prezentate, lucrarea de față se vrea a fi o investigare amplă în plan
teoretic și practic a proceselor ce se desfășoară actualmente în agricultura românească , o analiză
a stadiul ui actual de dezvoltare a acesteia și a modului cum se aplică politicile agricole
comunitare, menite să asigure compatibilizare a agriculturii românești cu modelul e uropean. Pe
lângă analiza profundă a aspectelor amintite, prin studiul de caz din această lucrare s -a încercat și
contura rea unei strategii privind dezvoltarea infrastructurii din agricultură, care să fie în
concordanță cu strategia de dezvoltare durabilă a agriculturii și a spațiului rural.

Întreg ul material este structurat în 6 capitole, astfel:
Capitolul I al lucrării, intitulat “Conceptul de dezvoltare rurală ” constituie baza
teoretică a acestui studiu, abordând aspecte cum ar fi: conținutul dezvoltării rurale, obiec tivele
politicii de dezvoltare rurală în Uniunea Europeană, premisele și prioritățile noii politici de
dezvoltare rurală în Uniunea Europeană cu 27 state membre în perioada 2007- 2013 precum și
perspectivele dezvoltării agricole și rurale a României în proc esul de implementare a noii Politici
Agricole Comune.
Problema dezvoltării rurale este o problemă de actualitate, ea vizând în esență realizarea
unui echilibru între cerința de conservare a valorilor spațiului rural, pe de o parte, și tendința de moderniz are a vieții rurale, pe de altă parte.
În ultimele patru decenii au fost formulate mai multe variante ale definiției dezvoltării
rurale. Reține atenția cea elaborată la nivelul Uniunii Europene, conform căreia: ”Dezvoltarea
rurală reprezintă un mijloc de îmbunătățire generală a bunăstării economice și sociale a
rezidenților rurali și a mediului instituțional în care trăiesc aceștia”.

2 În condițiile în care, în Uniunea Europeană, 50 % din populația țărilor membre locuiește
în zona rurală și ocupă aproximat iv 80 % din teritoriul său, dezvoltarea rurală a constituit un
obiectiv important în politicile uniunii. În contextul Uniunii Europene, conceptul de dezvoltare
rurală a suferit schimbări în decursul timpului.
Conștientizarea problemelor complexe ale spaț iului rural și necesitatea elaborării
politicilor pentru edificarea unei noi Europe este caracterizată de anularea discrepanțelor majore și realizarea unei conexiuni socio -economice. Pe baza acestui deziderat s -au elaborat orientări și
programe care au condus la deplasarea accentului de la politica agrară la politica dezvoltării rurale.
Obiectivele politicii de dezvoltare rurală a Uniunii Europene, definite prin Regulamentul
Consiliului nr. 1257/17 mai 1999, referitoare la sprijinul Comunitar pentru dezvoltare rurală se
referă la:
– Ameliorarea situației exploatațiilor agricole;
– Garantarea siguranței și calității produselor agricole;
– Asigurarea unor niveluri stabile și echitabile ale veniturilor fermierilor;
– Protecția mediului;
– Dezvoltarea unor activități co mplementare și alternative generatoare de locuri de
muncă, pentru a contracara procesul de depopulare a zonelor agricole și a întări substanța
economică și socială a zonelor rurale;
– Îmbunătățirea condițiilor de muncă și viață în zonele rurale și promovarea șanselor
egale.

Principiile care stau la baza politicii de dezvoltare rurală, definite în același regulament,
sunt:
• multifunc ționalitatea agriculturii, în sensul asigurării unei interpretări mai largi
activităților agricole față de rolul tradițional de f urnizor de produse agricole;
• principiul referitor la abordarea multisectorial ă și integrat ă a economiei rurale , în
sensul diversificării activităților, a creării unor surse suplimentare de venit și ocupare,
precum și a prezervării patrimoniului rural;
• principiul flexibilităț ii financiare în susținerea dezvoltării rurale, prin descentralizarea
deciziei, adoptarea subsidiarității, și a implicării partenerilor locali;
• principiul transparenț ei în elaborarea programelor de dezvoltare rurală, bazat pe
simplificar ea legislației.
Pentru a asigura o abordare echilibrată a politicii, statele membre și regiunile sunt
obligate să împartă finanțarea acestora pentru dezvoltarea rurală, între toate cele trei axe tematice.
O altă cerință este aceea că o parte din finanțare trebuie să sprijine proiecte bazate pe
experiența cu inițiativele comunității pentru dezvoltarea rurală. „Abordarea Leader” față de dezvoltarea rurală implică proiecte extrem de individuale, proiectate și executate prin parteneriate locale, pentru a rezolv a problemele locale specifice.
Ca și înain te de 2007, fiecare stat membru trebuie să stabilească un program de
dezvoltare rurală care să specifice ce finanțare va fi cheltuită și pe ce măsuri în perioada 2007 –
2013.
În acest context și țara noastră a elab orat un Plan Național de Dezvoltare Rurală prin a
cărui aplicare se urmărește:
•
• Dezvoltarea competitivității sectoarelor agricol, forestier și de pescuit bazat pe cunoaștere
și inițiativă privată;
• Reducerea populației ocupate în agricultură în corelare cu c rearea de exploatații viabile;
Reducerea gradului de fragmentare a suprafeței agricole și stimularea concentrării fermelor de mici dimensiuni;

3 •
• Menținerea calității și diversității spațiului rural și forestier, urmărind echilibrul între
activitățile umane ș i conservarea resurselor naturale.
În capitolul al II -lea, intitulat “ Indicatori și metode de evaluare a dezvoltării
infrastructurii din agricultură ”, tratează următoarea problematică: precizări metodologice
privind monitorizarea implementării Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a UE reînnoite,
indicatori socio- economici de prezentare a caracteristicilor unui areal geografic determinat și ai
nivelulului de dezvoltare a acestuia, indicatori macro -economici de apreciere a dezvoltării
durabile a unui areal geografic determinat, indicatori statistici de dezvoltare durabilă și
indicatorii de apreciere a dezvoltării infrastructurii din agricultură – parte componentă a
sistemului de indicatori de evaluare a impactului măsurilor de dezvoltare rurală.
Elaborarea unor strategii de dezvoltare rurală, echitabile trebuie să se bazeze pe o serie
întreagă de date, concentrate în baze de date informaționale veridice, și multilaterale, care prin
interpretare să se poată constitui într -un suport pentru construirea unui sis tem de indicatori care
să exprime cantitativ, dar mai ales calitativ, multiplele aspecte de stare, structură, dinamică și comportament a dezvoltării rurale. La stabilirea indicatorilor trebuie să se țină cont de:
– valoarea reală a acestora, astfel încât să exprime veridic laturile generale și specifice
ale activității economice și sociale ale țării;
– să pună în lumină relația cauzală dintre fenomenele și procesele social -economice care
se manifestă/derulează prin corelarea indicatorilor factoriali cu cei rezu ltativi, pentru a
putea măsura eficiența economică și socială;
– să asigure unitatea de formă și conținut a indicatorilor, metodologiei de calcul și a interpretărilor, la toate nivelele;
– să asigure comparabilitatea informațiilor pe plan european, mondial, pr ecum și a
conținutului economic dintre indicatorii retrospectivi și cei prospectivi.
În prezent, România dispune de o bază de date ce cuprinde indicatori relevanți ai
spațiului rural, definiți după legislația națională în concordanță cu legislația european ă și cea la
nivel mondial. Astfel, analizele aferente Planului Național Strategic și Planului Național de Dezvoltare Rurală 2007- 2013 se bazează pe acești indicatori, iar în următoarea perioadă se va
analiza oportunitatea aplicării metodologiei Organizație i pentru Colaborare și Dezvoltare
Economică (OCDE ).
Strategia dezvoltării rurale în România este compat ibilă cu cea a Uniunii Europene, iar
indicatorii de impact folosiți de Uniunea Europeană pentru a calcula eficiența măsurilor de
reformă a PAC sunt cei p e care România va trebui să -i implementeze în perioada următoare.
În capitolul III al lucrării, intitulat „ Dezvoltarea durabilă a agriculturii României,
prin modernizarea infrastructurii, în contextul aplicării politicilor comunitare” s-a realizat
o retro spectivă a agriculturii românești în perioada 2004- 2009, prin prisma principiilor care
guvernează dezvoltarea durabilă a agriculturii. S -a pus un accent deosebit pe necesitatea
obiectivă a implementării politicilor comunitare, în procesul de modernizare a agriculturii și de
compatibilizare cu agricultura europeană performantă. De asemenea s -a încercat realizarea unei
diagnoze a situației existente în sectorul agricol românesc, insistându -se asupra aspectelor legate
de infrastructura din agricultură, având î n vedere rolul deosebit de important al acesteia în
procesul de modernizare a agriculturii țării noastre și a spațiului rural în general.
Retrospectiva asupra agriculturii românești a pus în evidență faptul că România se
diferențiază de celelalte state din Europa Centrală și de Est (unde agricultura a pierdut din
importanță după 1990) prin faptul că aici, după 1990, sectorul agricol este cel care a absorbit o parte importantă din forța de muncă disponibilizată din alte sectoare în perioada de tranziție.
Agricultura este una dintre cele mai importante ramuri ale economiei românești:
agricultura, pădurile și pescuitul contribuind la produsul național brut cu circa 7%, față de media

4 UE de numai 1,1%.
Diferențele cele mai importante între agricultura românea scă și cea a celorlalte state
membre ale Uniunii Europene rezidă în numărul mare al fermelor și în populația activă implicată
în agricultură.
Acești doi factori grevează puternic asupra competitivității agriculturii românești, care se
confruntă cu o fărâmi țare foarte mare a terenurilor (numărul excesiv de exploatații) care nu
permite dezvoltarea de ferme moderne, de dimensiuni economice viabile. Este adevărat însă că numărul mare de ferme de dimensiuni reduse joacă și un rol social, proprietarii acestora re ușind
să-și asigure traiul fără a apela la ajutoare sociale de la stat.
Deși forța de muncă în agricultura României este în continuare una dintre cele mai
numeroase din Europa, dinamica ponderii populației ocupate în agricultură arată o tendință de scădere treptată a acesteia, de la 40,9% în anul 2001 la 27,7 % în anul 2008.
O analiză atentă a valorilor anuale ale producției agricole a pus în evidență fluctuații
considerabile, de la an la an, în special în ceea ce privește producția vegetală. La originea acestor fluctuații stau o mulțime de factori determinanți. Pe primul loc, cel puțin în cazul producției vegetale, stau condițiile atmosferice, la care fermierii români sunt încă extrem de vulnerabili. Alți factori care au determinat aceste evoluții sunt: uti lizarea redusă a pesticidelor și
îngrășămintelor, orientarea spre tehnologii extensive, schimbarea graduală a politicii de prețuri, impactul reformei funciare și nu în ultimul rând distrugerea sistemului de irigații. De asemenea
un rol foarte important îl joacă și serviciile conexe cum ar fi cele de asistență/consultanță din
agricultură, sau facilitățile pentru depozitarea și condiționarea producției, care nu permit obținerea de profituri superioare cu efecte favorabile asupra producției.
Toți acești factor i determină în mod clar ca valoarea adăugată la prețurile de bază să fie în
România de două ori mai slabă decât în Germania spre exemplu. Astfel, România are o valoare brută adăugată de 6,37 miliarde € la o producție agricolă industrială de 14,13 miliarde €, în timp
ce Germania înregistrează doar 12,84 miliarde € la o producție agricolă industrială de 42,44 miliarde €.
Au fost idenificate principalele nevoi investiționale în agricultura noastră din tre care pot
fi amintite următoarele: investiții în echipamente tehnice agricole, investiții în animale, investiții în plantații viticole și pomicole, investiții în construcții cu destinație agricolă, investiții în îmbunătățiri funciare, investiții pentru protecția mediului înconjurător, investiții în capitalul uman și social etc.
Totodată în acest capitol a u fost analizate în detaliu și evoluția și stadiul actual al
amenajărilor de irigații și a altor amenajări de îmbunătățiri funciare din România , situația
existentă în ceea ce privește mecanizarea, aplicarea îng rășămintelor. De asemenea a fost tratat și
aspectul spațiilor de depozitare pentru produse agricole, având în vedere că la ora actuală România are nevoie de o capacitate de depozitare a cerealelor de 22 -25 milioane de tone, cu 40-
55% mai mare față de cea d e care dispune în prezent.
Capitolul IV , intitulat “Studiu de caz privind dezvoltarea durabilă a agriculturii în
județul C ălărași prin modernizarea infrastructurii, în contextul aplicării politicilor
comunitare” se concentrează pe analiza principalilor in dicatori economico -sociali, a sectorului
agricol și în final a infrastructurii agricole a județului . În finalul capitolului este realizată analiza
SWOT privind dezvoltarea durabilă a agriculturii județului și a infrastructurii aferente acesteia.
Analiza ef ectuată a evidențiat ca puncte forte ale sectorului agricol: condiții naturale
propice dezvoltării agriculturii, potențial agricol legumicol, cerealier și zootehnic ridicat,
fertilitate ridicată a solului , proprietatea sectorului privat asupra majorității terenurilor agricole ,
tendința de creșterea a sectorului de servicii și a celui privat , existența unor firme private
reprezentative cu capital străin sau mixt , existența bazei de cercetare în domeniul agriculturii și
pomiculturii, potențial natural, cultural și istoric pentru dezvoltarea turismului rural.

5 Punctele slabe identificate sunt : calitate a scăzută a managementului industrial și agricol ,
predominarea producției cu valoare adăugată mică, c ompetitivitate și eficiență scăzută în
agricultură , nivel sc ăzut al procesării și marketingului produselor agricole , practicarea în special
a agriculturii de subzistență , număr redus al IMM -urilor cu activități în domeniul prelucrării și
valorificării superioare a produselor agro -alimentare , capital investițional r edus în agricultură ,
insuficienta exploatare a condițiilor naturale propice dezvoltării turismului rural .
De asemenea analiza a relevat existența unei infrastructuri agricole slab dez voltată și
ineficientă, care nu -și poate aduce pe deplin aportul la moder nizarea sectorului , astfel încât
acesta să devină competitiv în privința calitații produselor și a nivelului prețurilor.

Capitolul V al lucrării , intitulat „Strategii privind dezvoltarea infrastructurii din
agricultura României in condițiile implementării Programului Național de Dezvoltare
Rural ă”, abordează printre altele problematica fondurilor comunitare de dezvoltare a agriculturii
și spațiului rural .
În cadrul acestei problematici o deosebită importanță a fost acordată posibilităților de
relansare a agriculturii românești prin dezvoltarea c u prioritate a infrastructurii în zonele rurale,
în condițiile implementării Planului Național de Dezvoltare Rurală. A fost analizat stadiul actual
al implementării proiectelor din cadrul Măsurii 1.2.5., care are ca obiectiv general adaptarea
infrastructurii agricole și forestiere la noile structuri de proprietate apărute ca urmare a procesului de restituire a proprietăților , în vederea creșterii competitivității sectorului agricol și
forestier. Acțiunile sprijinite în cadrul acestei măsuri sunt modernizarea și/sau retehnologizarea
infrastructurii de irigații și alte lucrări de îmbunătățiri funciare, construcția și/sau modernizarea de drumuri de exploatare agricolă și drumuri forestiere.
De remarcat este faptul că până la sfârșitul anului 2010 au fost depuse 870 de proiecte cu
o valoare totală eligibilă solicitată de 922.896,844 mii Euro. Din cele 870 de proiecte depuse, au fost selectate în urma întrunirii Comitetului de Selecție 141 proiecte, din care au fost contrac tate
135 de proiecte, cu un volum total al investițiilor de 193.079,151 mii Euro și cu o valoare eligibilă nerambursabilă de 154.915,111 mii Euro.
Având în vedere că a proximativ 99.26% din totalul de 135 proiecte aprobate pentru
această măsură se adresează investițiilor pe tipul operațiunii „Căi de acces” se poate deduce că
există un slab interes pentru investițiile din domeniul îmbunătățirilor funciare.
Tot în cest capitol a fost analizată și strategia privind dezvoltarea infrastructurii
reprezentată de si stemul de irigații, a vând în vedere necesitatea adaptării agriculturii românești
la cerințele Uniunii Europene, prin promovarea unui sector eficient și viabil din punct de vedere economic .
1. Stabilirea ordinii reabilitării sistemelor; Strategia de dezvoltare de dezvoltare a irigațiilor vizează prin tre altele:
2. Închiderea sistemelor ș i subsistemelor neviabile;
3. Propunerea ca fermi erii din suprafeț ele neviabile și marginal viabile să ia î n calcul
aplicarea unor tehnici agricole mai profitab ile pentru agric ultura neirigată sau să schimbe
destinația folosinț ei terenului ;
4. Să întreprinda prin studiile ș i proiectele pilot ale ANIF, investigarea opț iunilor pentru
sursele de energie alternative sau pent ru reducerea costului energiei în agricultura irigată ;
5. Organiz area unei campanii susținute de creștere a conștientizării pentru a informa
fermierii individuali ș i OUA- urile despre pers pectivele agriculturii irigate ș i vari antele de
sprijinire a acestora.

Concluziile finale și propunerile din capitolul V I al lucrării vin să sublinieze faptul că
dezvoltarea durabilă a agriculturii este indispensabil legată de îmbunătățirea infrastructurii
agricole. În acest sens pot fi amintite ca propuneri:

6 1. Încurajarea dezvoltării amenajărilor locale de irigații;
2. Stabilirea soluțiilor tehnice de punere în valoare a sistemelor de irigații considerate a
fi marginal viabile economic sau neviabile, prin proiecte de dezvoltare rurală durabilă;
3. Realizarea unei rețele de perdele forestiere în corelare cu rețelele sistemelor de irigații
din zonele cu viabilitate economică ;
4. Un interes mai mare din partea autorităților pentru o bținerea din partea Uniunii
Europene a unui sprijin continuu a sectorului de irigații, pentru a opri depopularea
zonelor rurale și degradarea terenurilor arabile.
5. Stabilirea periodică a structurii culturilor agricole cu profitabilitate mare, în corelare
cu cerințele Uniunii Europene și a pieții de valorificare.
6. Reabilitare a și modernizarea amenajărilor de desecare -drenaj și combaterea
eroziunii solului e xistente în baza un or studii interdisciplinare , realizate de specialiști,
ținând cont de efectele modificărilor climatice și a despăduririlor ;
7. Pregătirea și formarea continuă a resurselor umane care lucrează în acest sector ;
8.
Considerăm că aplicarea acestor măsuri și acordarea priorității cuvenite dezvoltării
infrastructurii rurale ar duce în mod indiscutabil la creșterea gradului de competitivitate a
agricul turii românești, ar atrage investitorii români și străini. Investițiile în infrastructură,
determinând investiții în agricultură, vor duce în final la atragerea de investiții în logistică și distribuție, vor crește atr activitatea spațiului rural prin punerea la dispozițe a unor locuri de
muncă pentru populația rurală care nu va mai fi obligată să emigreze în țările mai bogate ale Europei, adâncind și mai mult în felul acesta criza satului românesc.
Creșterea capacită ții de absorbție a fondurilor s tructurale, prin proiecte durabile
care să contribuie la dezvoltarea infrastructurii agricole în general.