Specializare : Știinte ale Comunic ӑrii și Relaț ii Publice [601980]

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza ”, Iași
Facultatea de Filosofie și Ș tiinte Social -Politice
Specializare : Știinte ale Comunic ӑrii și Relaț ii Publice

Lucrare de Licenț ӑ

Iași
– 2016 –

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza ”, Iași
Facultatea de Filosofie și Ș tiinte Social -Politice
Specializare : Știinte ale Comunic ӑrii și Relaț ii Publice

Imaginea Bisericii în pres ӑ

Prof. coord.:
Prof. Ivona Burduja

Student ӑ:
Privistirescu Elena M ӑdӑlina (c ӑs. Buc ӑtaru)

Iași
– 2016 –

Cuprins
Pag.
Argument …………………………………………………………………………… 4
Introducere ………………………………………………………………………… 6
II. Noțiuni generale despre comunicare …………………………………………… 9
III.1. Particularit ӑți ale comunic ӑrii …………..……………………………… 12
III.2. Canale de comunicare ………………………………………………….. 12
III.3. Comunicarea oral ӑ și scris ӑ …………………………………………… 13
III.4. Comunicarea formal ӑ și informal ӑ …………………………………… 14
III.5. Încrederea, obiect ivul și axiomele comunic ӑrii ………………………… 20
III.6. Comunicarea public ӑ și tipurile de public ………………………………. 21
IV. Imagine personal ӑ vs. imagine public ӑ…………………………………………. 23
IV.1. Imaginea de sine ………………………………………………………… 23
IV.2. Imaginea public ӑ……………………………… ……………………… 27
V. Organizațiile. Natura și structura organizațiilor …………………………………. 31
V.1. Organizația, între uniformitate și diversitate …………………………….. 33
V.2. Importanța conceptului de cultur ӑ organizațional ӑ …………………… 36
V.3. Putere și influenț ӑ în organi zații…………………………………………. 37
V.4. Stresul și conflictele in organizații ………………………………………. 38
VI. Mass Media …………………………………………………………………… 43
VI.1. Comunicarea prin mass media ………………………………………….. 43
VI.2. Influența mass -media asupra opiniei publice …………… …………… 46
VI.3. Mass -media mijloc de dezinformare a opiniei publice …… ………….. 47
VI.4. Rolul specialiștilor și relația cu presa în situațiile de criz ӑ ……………. . 51
VI.5. “Cel ӑlalt” sau despre problema alterit ӑții în comunicare ……………… 54
VI.6. Informarea public ӑ direct ӑ. Opinia public ӑ …………… ……………… 55
VI.7. Newsletter, biroul de pres ӑ și biroul radio -tv …………………………… 57
VI.8. Condițiile organiz ӑrii unei conferințe de pres ӑ – imaginea ……..……… 58
VI.9. Știrea. Valoarea, structur ӑ și importanț ӑ ……………………………….. 60
VII. C oncluzii –încheiere ……………………………………………………………
VIII. Studiu de caz ………………………………………………………………….. 63
66
IX. Bibliografie …………………………………………………………………… 76

4
Argument
Lucrarea de faț ӑ, intitulat ӑ “Imaginea Bisericii în pres ӑ” este de strict ӑ actualitate, deoarece
comunicarea și imaginea au devenit în prezent un factor de importanț ӑ major ӑ pentru societate.
Comunicarea poate îmbr ӑca diverse forme și moduri de ma nifestare. Cu cât mediul în care se manifest ӑ
comunicarea este mai “stresat ӑ” de factori impredictibili și greu de controlat cu atât ea devine mai
dificil ӑ și este nevoie de noi abilit ӑți de comunicare ca mesajul receptat sau mesajul transmis s ӑ fie corect
interpretat. În lumea în care tr ӑim, în vremurile tulburi pe care le travers ӑm, dezvoltarea abilit ӑților de
comunicare în situații de criz ӑ, situații de schimbare, în situații de conflict devine esențial ӑ. Cine spune
“comunicare” se refer ӑ, de fapt la “i nformație”. Cele dou ӑ concepte sunt atât de înrudite, încât nici o
considerație asupra “comunic ӑrii” nu poate fi deplin ӑ fӑrӑ o explicitare a informației.
Este drept, tr ӑim într -o epoc ӑ a zgomotelor de fond, a biților și decibelilor, a sofistic ӑrii tehnic ii
comunicaționale, așa încât supraviețuim într -un boom și boom -uri informaționale. Și totuși, feed -back –
ul este neîncurajator, cu cât se vorbește mai mult, cu atât se ascult ӑ mai puțin. Și nu mai vorbim de cât
se ia în serios din ce se spune și ascult ӑ. Duhul blândeții, oratoria cu captatio benevolentiae, discursul
artistic, patetic, aferent sunt luate – cum se întâmpl ӑ cu televiziunea subminat ӑ de industria
divertismentului în detrimentul supremației știrii! – drept spectacol. De altminteri, implicarea mas s-
media în operații riscante, confidențiale și violente, precum r ӑzboaiele, care se prefac în spectacol de
imagine și sunet în timp real , datoritӑ sateliților, internetului , transform ӑ consumatorii de realitate
sângeroas ӑ în simpli spectatori insensibili. S-a pierdut rezonanța emoțional ӑ, participarea solidar ӑ,
acționeaz ӑ un egoism remanent, o discreție nostalgic ӑ. Este semnalul de alarm ӑ pe care îl trag
comuni catorii militari și sacerdoții. “Câmpul jurnalistic modern, datorat noii geopolitici, se
individua lizeaz ӑ tot mai pregnant între senzaționalismul de tip war -news (pretabil agresiunii “perverse”)
și analiz ӑ/ comentariu “obiectiv” (în spiritual celor subliniate de Bourdieu, prin raportare la “câmpul
literar și câmpul artistic”, dominate de “logica pieței ”)1.
Din punct de vedere evoluționist, paradigma domeniului vizeaz ӑ mecanismele schimb ӑrii prin
arhitectura persuasiunii, influenț ӑrii, manipul ӑrii, îndoctrin ӑrii prin metode comunicaționale
stereotipice, moral -motivaționale sau prin vectorii comunic ӑrii de tip “pervers” – zvonistic ӑ, intoxicare,
dezinformare, r ӑzboi psihologic. În cadrul acestor evoluții, procesul social constant și continuu care
catalizeaz ӑ evoluția, stabilitatea sau regresul îl constituie conflictul întins de la competiție și concurenț ӑ
la criz ӑ și confruntare armat ӑ, atât în plan contractual (în sens rousseau -ean), cât și în plan interacțional
cultural local, statat zonal, mondial cu motivații diverse (etice, entice, religioase, etc.). “ Principalul

1 Nicolae Rotaru, P.S.I.: comunicare , Editura A.N.I., București, 2007, http://ro.scribd.com/doc/43963795/Psi -Comunicare –
Nicolae -Rotaru

5
suport prin care se pun în practic ӑ strategiile subversive este mass -media. Dac ӑ în sistemele totalitare,
mijloacele de informare erau controlate strict de la centru, în democrațiile aflate în tranziție și mai ales în
cele avansate, manipularea mass -media implic ӑ elaborarea unor strategii ext rem de complicate și subtile,
dar cu o forț ӑ extraordinar ӑ de influențare a opiniei publice, deoarece omul de rând s -a obișnuit s ӑ cread ӑ
sincer în imparțialitatea ziariștilor, s ӑ depind ӑ aproape exclusiv de informațiile furnizate de ei”2.
Mijloacele de co municare în mas ӑ influențeaz ӑ, orienteaz ӑ și dirijeaz ӑ opinia public ӑ, interesele
și motivațiile oamenilor, cunoștințele, chiar dincolo de propria voinț ӑ. Controlul pe care îl exercit ӑ mass –
media asupra realit ӑții vieții i -a determinat pe specialiștii amer icani s ӑ considere funcția de informare a
mass -media drept o “funcție de supraveghere”, ori prin controlul informației poate fi obținut ӑ cea mai
eficient ӑ armӑ subversiv ӑ, pe scar ӑ largӑ. În general se admite c ӑ mass -media nu produce schimb ӑri
majore asupr a indivizilor pe termen scurt, dar la fel de bine se apreciaz ӑ cӑ acumularea unor efecte
limitate pe termen lung , poate genera efecte puternice. Când informațiile se repet ӑ și se înscriu într -o
oarecare coerenț ӑ, fiindc ӑ majoritatea mass -media merg în acel ași sens, efectele care p ӑreau la început
minimale se pot amplifica, luând o amploare deosebit ӑ. Comunicarea mediatic ӑ așeaz ӑ în centrul atenției
opiniei publice anumite aspecte, fixând agenda public ӑ. Datorit ӑ sistemului de selecție, mass -media
desemneaz ӑ prioritatea în discuție de pe ordinea de zi. Astfel, teoria “agendei publice” se bazeaz ӑ pe
ipoteza c ӑ publicul d ӑ importanț ӑ exact acelor subiecte care se bucur ӑ de atenția mediatic ӑ.
Cu siguranț ӑ presa, televiziunea în special joac ӑ un rol. Este îns ӑ posibil ca acesta s ӑ fie parte a
scenariului mai rar imaginat de liderii politici și grup ӑrile de interese pentru punerea în aplicare a
strategiilor. Mass media amplific ӑ interesul publicului pentru anumite acțiuni, dar nu le provoac ӑ. Niciun
mesaj nu va ave a impact real decât printr -o expunere atent construit ӑ și o promovare care s ӑ accentueze
relevanța acestuia pentru preocup ӑrile publicului. Strategiile nu sunt concepute în urma mesajului
mediatic, dar fiecare decizie a puterii trebuie adoptat ӑ cu luarea î n considerare a comunic ӑrii cӑtre
populație prin intermediul presei. Chiar dac ӑ media nu inițiaz ӑ hotӑrârile majore,poate avea inflenț ӑ în
planul tacticii pentru asigurarea succesului acestora.
De ce vorbim despre imagine public ӑ? Pentru c ӑ trӑim ȋntr -o lume a concurenței acerbe, pentru
cӑ logica pieței a invadat și domeniul comunic ӑrii, pentru c ӑ instanțele politice și sociale acționeaz ӑ
astӑzi ca actori ȋntr -un spațiu public ce se reconfigureaz ӑ.
Imagine și comunicare sunt dou ӑ concepte inseparabile. St udiul comunic ӑrii nu poate fi ȋns ӑ un
domeniul suficient sieși, f ӑrӑ finalitate social ӑ imediat ӑ. Orice instituție public ӑ sau privat ӑ comunic ӑ cu
mediul s ӑu intern sau extern, de aceea trebuie s ӑ-și configureze propria politic ӑ de comunicare global ӑ,
sӑ-și creeze prin comunicare un cadru relațional benefic pentru funcționarea sa.

2 Sursa: http://manipularea.blogspot.ro/2008/04/cum -este-manipulat -mass -media-n.html .

6
I. INTRODUCERE
Imaginea unei instituții ȋnseamn ӑ mai mult decât suma serviciilor pe care le pune la dispoziția
publicului, ȋnseamn ӑ starea de spirit pe care publicul o are ȋn ceea c e-l privește. Imaginea public ӑ se
construiește prin acțiuni precise și se graveaz ӑ ȋn conștiința publicului. Expertul ȋn comunicare
modeleaz ӑ imaginea organizației ȋn opinia public ӑ, ȋi inspir ӑ numele, identitatea, specificitatea, face ca
obiectivele, ca ș i dificult ӑțile sale s ӑ fie ȋnțelese de public. Societatea ca întreg se așteapt ӑ ca între
obținerea de performanțe ridicate și calitatea vieții s ӑ fie o relație direct proporțional ӑ; în același timp,
consider ӑ etica și responsabilitatea social ӑ ca fiind va lori fundamentale, respect ӑ marele potențial pe care
îl ofer ӑ diversitatea demografic ӑ și cultural ӑ, accept ӑ impactul globaliz ӑrii asupra vieții de zi cu zi, dar și
asupra funcțion ӑrii organizațiilor. Ce sunt organizațiile? Un r ӑspuns sugestiv e dat de Gar y Johns într -o
lucrare de referinț ӑ3. În formularea sa, organizațiile sunt „invenții sociale destinate realiz ӑrii unor scopuri
comune prin efort de grup”. O competiție intens ӑ la nivel global, economii naționale interdependente, o
perfecționare continu ӑ a tehnologiei, noi forme de organizații, o puternic ӑ mobilitate a populației.
Suntem înconjurați atât de schimb ӑri, cât și de influențe puternice asupra organizațiilor, iar indivizii sunt
confruntați cu necesitatea perfecțion ӑrii continue. Ceea ce ne r ӑmâne este s ӑ facem faț ӑ acestor
schimb ӑri, atât la nivel individual, cât și la nivel instituțional, dar și s ӑ fim preg ӑtiți pentru alte schimb ӑri.
Imaginea este cea care ȋi motiveaz ӑ adesea pe consumatori s ӑ cumpere anumite produse sau
servicii. Imaginea unui p rodus este ȋn consonanț ӑ cu percepția despre sine a persoanei care -l cump ӑrӑ.
Fiecare persoan ӑ achiziționeaz ӑ continuu, ȋn funcție de propria sa imagine de sine, f ӑrӑ sӑ conștientizeze
totdeauna acest lucru. Cei care declar ӑ cӑ imaginea nu are importanț ӑ pentru ei nu ȋi fac decât s ӑ
proiecteze un altfel de „imagine” diferit ӑ de standardul acceptat ȋn mod curent. Partea cea mai important ӑ
a unui an electoral este, evident, imaginea. Modul ȋn care un potențial candidat sau o potențial ӑ candidat ӑ
aratӑ pe ecr anul televizorului (trist, dar adev ӑrat), modul ȋn care se prezint ӑ ȋn public, modul ȋn care
jumӑtatea sa ȋmbun ӑtӑțește sau deterioreaz ӑ jumӑtatea de cuplu, tipurile de activit ӑți la care particip ӑ,
persoanele cu care interacționeaz ӑ și mai multe altele in trӑ ȋn „imaginea” de ansamblu și ȋn final,
influențeaz ӑ rezultatele alegerilor. Dar importanța imaginii este tot mai mare și pentru politicienii
români, ca dovad ӑ cӑ existența „consultantului de imagine” pe care l -au angajat o parte din candidații la
preșe dinție ȋn ultimile campanii electorale. România, dupӑ perioada post -decembrist ӑ, este ȋntr -o
continu ӑ luptӑ de ȋmbun ӑtațire a imaginii sale pe scena internațional ӑ.
Prin urmare, imaginea este important ӑ atât pentru persoane, afaceri, companii, cât și pent ru
națiuni. Modul ȋn care suntem percepuți este foarte important din mai multe motive:

3 Gary Johns, Comportamentul organizațional , București, Editura Economic ӑ, 1998, p. 4.

7
1. Din punct de vedere individual, imaginea ne poate aduce un anumit loc de munc ӑ, o promovare,
obținerea unei ȋntâlniri, etc.
2. Din punctul de vedere al unei firme, o imag ine pozitiv ӑ la creșterea vânz ӑrilor de produse și
servicii, duce la creearea unui „renume” care poziționeaz ӑ afacerea respectiv ӑ pe un loc favorabil
pe piaț ӑ.
3. Din punct de vedere al unei localit ӑți, regiuni, ț ӑri, o imagine pozitiv ӑ duce la noi posibilit ӑți de
afacere, la dezvoltare, la apariția firmelor mixte, la atragerea a tot mai mulți oameni ȋn acea zon ӑ
pentru a beneficia de noile oportunit ӑți.
Pe m ӑsurӑ ce lumea afacerilor devine din ce ȋn ce mai competitiv ӑ, pe m ӑsurӑ ce fuziunile,
achizițiile de noi firme și reducerile tot mai frecvente de personal duc la reducerea num ӑrului de firme
mici și extinderea corporațiilor, oamenii trebuie s ӑ devin ӑ tot mai creativi ȋn promovarea propriei imagini
și vânzarea acesteia c ӑtre o anumit ӑ companie. Dac ӑ ești p atron și lucrezi ȋn mijlocul acestor schimb ӑri,
trebuie s ӑ fii mai dinamic, mai activ pentru a da de veste c ӑ ești mai bun decât concurența. Dac ӑ ești ȋn
cӑutare de lucru, trebuie s ӑ fii remarcat ȋn mulțimea de candidați. Au existat perioade când pentru
obținerea unui post trebuia doar s ӑ fii observat – „ȋn epoca ȋn care teancurile de CV -uri scrise pe foi albe
inundau angajații care anunțaser ӑ scoaterea unor posturi la concurs, au ap ӑrut Cv -urile scrise cu cerneluri
fluorescente, pe foi colorate pastel și chiar scrise cu litere albe pe hârtie neagr ӑ. Totul ȋn speranța c ӑ
persoana care a trimis CV -ul respectiv va fi observat ӑ și angajat ӑ. Era perioada când ȋnc ӑ exista o relativ ӑ
stabilitate a locurilor de munc ӑ, iar angajații dac ӑ erau conștiincioși și ȋși f ӑceau datoria conform
contractului, știau c ӑ vor ieși la pensie de pe postul respectiv, primind eventual și râvnitul ceas de aur4,
simbol al loialit ӑții faț ӑ de firm ӑ”5. Trebuie s ӑ existe tact și diplomație ȋn activitatea de promovare
proprie, dar mai ales multӑ onestitate. În acest scop este necesar s ӑ se fac ӑ publice contribuțiile
individuale aduse firmei, precum reducerea cheltuielilor companiei, ȋmbun ӑtӑțirea imaginii firmei ȋn
cadrul comunit ӑții ȋn care ȋși desf ӑșoarӑ activitatea sau g ӑsirea de noi met ode ȋn abordarea unor probleme
practice. Toate aceste contribuții trebuie scoase ȋn evidenț ӑ fӑrӑ a se exagera, dar ȋn mod constant și cu
fermitate. S -ar putea ca, uneori șeful direct s ӑ nu o fac ӑ din diverse motive, inclusiv cel etern uman al
uitӑrii, pie rzând astfel ocazia cea mai la ȋndemâ nӑ de a-l ȋncuraja pe subordonat.
Promovarea imaginii proprii dup ӑ angajare este important ӑ și ca exercițiu pentru situațiile
neplӑcute, cum ar fi pierderea locului de munc ӑ prin disponibilizare sau restructurare. În a ceste situații
profilul, calific ӑrile și performanțele angajatului nu au, practic nici un rol ȋn decizia de ȋncetare a
contractului de munc ӑ. Dar activitatea de promovare constant ӑ a imaginii proprii ajut ӑ persoanele aflate

4 Ceas oferit ȋn semn de respect acelor angajați care au lucrat mult timp pentru o firm ӑ și se pensioneaz ӑ.
5 Victoria Seitz, Mariana Nicolae, Crearea imag inii, Editura ASE , București, 2006, p. 13.

8
ȋntr-o asemenea situație, foarte stresant ӑ de astfel, s ӑ-și fi creat o anume reputație, un cerc de contacte
profesionale sau pur și simplu s ӑ devin ӑ ȋntreprinz ӑtoare pe cont propriu. Imaginea pe care o avem
despre o persoan ӑ sau o afacere ne influențeaz ӑ deciziile și comportamentul de zi cu zi. Cu toate acestea,
relațiile publice, atât de strâns legate de imagine, reprezint ӑ o strategie trecut ӑ adesea cu vederea de
diferite companii, care prefer ӑ sӑ punӑ accentul mai mult pe promovarea produselor. E foarte important s ӑ
se acorde mai mult t imp relațiilor publice – nicio form ӑ de reclam ӑ nu are puterea de penetrare și efectul
de durat ӑ pe care -l au strategiile bine gândite și consecvent aplicate de construire a relațiilor publice.
Reclama nu este singura modalitate de a transmite mesajul mai departe. Se poate apela de
asemenea și la ceea ce numim generic, publicitate. Publicitatea reprezint ӑ ȋn general r ӑspândirea
mesajului dar ȋntr -un mod care atrage atenția celorlalți și merit ӑ eforturile produse. Atunci când vorbim
de campanii de reclam ӑ sau publicitate vorbim de a obține „ceva” din nimic. Consumatorii din ziua de
azi sunt mai educați și pot observa cu ușurinț ӑ lipsa de onestitate și exager ӑrile. Este un lucru bine de
știut c ӑ indiferent de cât ӑ reclam ӑ se face, oamenii nu vor cump ӑra un anu mit produs sau serviciu dac ӑ
nu-l doresc. Cu toate acestea, pentru a ajunge pe piaț ӑ, pentru ca lumea s ӑ ajung ӑ sӑ cunoasc ӑ oferta,
trebuie s ӑ i se ofere ceva ce ȋi intereseaz ӑ pe ceilalți. Reclama instituțional ӑ contribuie la ȋmbun ӑtӑțirea
imaginii locale sau internaționale, a calit ӑții de „bun cet ӑțean” al unei companii. Reclama poate s ӑ aibӑ ȋn
vedere un eveniment cultural pe care firma ȋl sponsorizeaz ӑ sau poate s ӑ fie ȋndreptat ӑ cӑtre un public
țintӑ, intern, ca de exemplu Comitetul Director sau Adunar ea General ӑ a Acționarilor firmei. Reclama
instituțional ӑ poate contribui la creșterea sensibilit ӑții publicului din comunitate faț ӑ de firma respectiv ӑ,
poate s ӑ contribuie la crearea unei impresii favorabile ȋn fața instituțiilor financiare, poate s ӑ contribuie la
creșterea moral ӑ a angajaților, s ӑ ofere un climat favorabil pentru a angaja personal nou și foarte
important s ӑ influențeze opinia public ӑ asupra anumitor chestiuni. O modalitate de a genera acest fel de
publicitate este de implicare ȋn activit ӑțile comunit ӑții. Prin implicare se ofer ӑ o platform ӑ pentru reclama
instituțional ӑ și eforturile depuse vor avea rezultate concrete.
Relațiile publice sunt un instrument de constituire a imaginii. Chiar dac ӑ imaginea nu este foarte
bunӑ ȋn rândul col egilor sau al șefilor, cu un program de relații eficient, se poate construi, menține și
ȋntӑri imaginea ȋn timp. Pentru a creea o imagine este important ca lumea s ӑ ne cunoasc ӑ și sӑ avem un
public. Indiferent dac ӑ acel public este reprezentat de proprii a ngajați, de un grup civic, o comunitate sau
de pres ӑ, trebuie s ӑ ne facem v ӑzuți și asta ȋnseamn ӑ sӑ vorbim ȋn public. Publicarea articolelor ȋn diferite
reviste sau periodice populare sau de specialitate ofer ӑ credibilitate ȋn fața publicului.

9
II. Noți uni generale despre comunicare
Toate definițiile date comunic ӑrii, indiferent de școlile de gândire c ӑrora le aparțin sau de
orient ӑrile în care se înscriu, au cel puțin câteva elemente comune: comunicarea este procesul de
transmitere de informații, idei, pӑreri, opinii, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul ; nici un
fel de activitate, nu poate fi conceput ӑ fӑrӑ procesului de comunicare.
Înca din A ntichitate ,comunicarea a fost perceput ӑ ca element fundamental al existenței umane.
Cuvân tul „comunicare“ provine din limba latin ӑ; communis înseamn ӑ „a pune de acord”, „a fi în leg ӑturӑ
cu” sau „a fi în relație”, deși termenul circula în vocabularul anticilor cu sensul de „a împ ӑrtӑși ceva
celorlalți ”. Cu toate c ӑ nu exist ӑ o definiție concr etӑ și unanim acceptat ӑ a comunic ӑrii, cel mai des
întâlnit ӑ – “este procesul prin care o persoan ӑ (sau un grup) transmite un conținut conceptual (o atitudine,
o stare emoțional ӑ, o dorinț ӑ, etc.) unei alte persoane sau altui grup”6. Astfel, în “Dicționaru l explicativ al
limbii române ”, comunicarea este definit ӑ “ca fiind acțiunea de a comunica și rezultatul ei și reprezint ӑ
demersul de a face comun, de a împ ӑrți idei, gânduri, informații, atitudini” 7. Pornind de la aceast ӑ
definiție putem concluziona c ӑ aceasta presupune ca emiț ӑtorul și receptorul mesajului s ӑ se gӑseasc ӑ pe
un teritoriu comun, astfel încât între aceștia s ӑ se stabileasc ӑ o leg ӑturӑ realӑ, cu dublu sens. Eficiența
procesului de comunicare este în acest caz condiționat ӑ de înțelegerea mesa jului transmis și de adoptarea,
de cӑtre receptor, a atitudinii dorit ӑ de emiț ӑtor ca r ӑspuns la mesaj. Întrucât, așa cum am amintit mai
sus, comunicarea este un proces cu dublu sens, este important ca emiț ӑtorul s ӑ știe cum a reacționat
receptorul la mesa jul ce i -a fost adresat. Derularea procesului de comunicare depinde, prin urmare, de
stabilirea unei leg ӑturi între p ӑrțile implicate. Conform “Micului dicționar enciclopedic ”8, “acțiunea de
realizare a unei leg ӑturi între dou ӑ puncte pentru (…) transmit erea de semnale purt ӑtoare de informație
poart ӑ denumirea de comunicație”. Totodat ӑ, Dicționarul explicativ al limbii române atribuie cuvântului
comunicație urmӑtoarele semnificații: “ mijloc de comunicare între puncte diferite: leg ӑturӑ, contact” și
“siste m tehnic folosit pentru realizarea comunicație”. Prin urmare, comunicația reprezint ӑ “un demers
care vizeaz ӑ stabilirea unei leg ӑturi între p ӑrțile interesate s ӑ comunice și desemneaz ӑ, în același timp,
întregul sistem pe care se sprijin ӑ și în cadrul c ӑruia are loc comunicarea” 9.
Specialiștii care au studiat comunicarea, au încercat s ӑ punӑ la punct unele definiții care s ӑ
exprime cât mai bine sensul conceputului de comunicare. În prezent, literatura de specialitate “pune în

6 Monica Voicu, Costache Rusu, ABC -ul comunic ӑrii manageriale, apud. Elena Porumb – Comunicare și negociere , Editura
EFES, Cluj Napoca, 2003, p. 27.
7 ***Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II -a, Edi tura Univers Enciclopedic, București, 1996,
http://dexonline.ro/definitie/comunicare .
8 ***Mic dicționar enciclopedic, ediția a II -a, rev ӑzutӑ și adӑugitӑ, Editura științific ӑ și enciclopedic ӑ, Bucur ești, 1978.
9 ***Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II -a, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996,
http://dexonline.ro/definitie/comunica%C8%9Bie .

10
evidenț ӑ existența, în princip al, a dou ӑ curente, în jurul c ӑrora se grupeaz ӑ opiniile celor mai mulți
teoreticieni”. Comunicarea “presupune un schimb care are loc între indivizi, leg ӑturӑ care este înțeleas ӑ
diferit: școala proces definește interacțiunea ca fiind procesul prin care o persoan ӑ creeaz ӑ o leg ӑturӑ cu o
altӑ persoan ӑ sau îi afecteaz ӑ comportamentul, starea mental ӑ sau reacțiile emoționale, în timp ce școala
semiotic ӑ definește interacțiunea ca fiind ceea ce constituie individul ca membru al unei culturi specifice
sau al un ei societ ӑți”.10
Fig.1. Modelul lui Karl Buhler11, cea mai simpl ӑ
schem ӑ de comunicare propus ӑ în 1934

Pornind de la acest model, s -au formulat diverse modele de comunicare. Dac ӑ transpunem acest model
într-o schem ӑ a comunic ӑrii asistate de tehnologia i nformației, va câștiga un element nou, calculatorul .
Fig.2. Schema comunic ӑrii prin
intermediul tehnologiei informației
(Modelul Organon)12
Analizând schema de mai sus se poate observa c ӑ putem discuta despre dou ӑ moduri de
comunicare: este vorba de comunic area om -mașin ӑ (comunicarea dintre emiț ӑtor și calculator sau de
comunicarea dintre calculator și receptor) și de comunicarea dintre cele dou ӑ calculatoare. Pornind de la
aceast ӑ schem ӑ a comunic ӑrii prin intermediul tehnologiei informației, Claude Shannon și Waren
Weaver au publicat modelul de baz ӑ al comunic ӑrii, denumit Modelul Matematic Shannon -Weaver.
Relația de comunicare se realizeaz ӑ dupӑ cum urmeaz ӑ: “emiț ӑtorul trimite un mesaj, care va fi înscris
într-un cod prin procesul numit codare; odat ӑ ajuns la receptor, mesajul va fi supus acțiunii de decodare,
adicӑ de descifrare a informației transmise. Mesajul în cauz ӑ are întotdeauna un scop bine determinat, în
sensul c ӑ emitentul are scopul de a oferi informația, iar receptorul are scopul de a o recept a”13. Acest lucru
este reprezentat în fig.I.3 (Modelul matematic al lui Shannon și Weaver)
Fig.3. Modelul
de baz ӑ al
comunic ӑrii,
Modelul
Matematic
Shannon –
Weaver14

10 Vasile Tran, Irina St ӑnciugelu, Teoria comunic ӑrii, Editura comunicare.ro, 2003, p. 39
11 Ibidem , p.16 .
12 Andrei G ӑitӑnaru, Calculatorul – mediu și canal de comunicare , Editura comunicare.ro, 2002, p.119 .
13 http://ro.scribd.com/doc/132964388/121696366 -Manual -Comunicare -Si-Negociere -in-Afaceri .
14 Vasile Tran, Irina St ӑnciugelu, op. cit. , 41.
Emițător Receptor Mesaj
Emițător Calculator Mesaj
Calculator Receptor
Feed -back

11
Procesul comunic ӑrii presupune “existența unui transmiț ӑtor (emiț ӑtor, vorbitor), care trimite un
mesaj unui destinatar (receptor, ascult ӑtor). Mesajul e constituit din elementele unui cod care trebuie s ӑ
fie comun celor doi parteneri aflați în contact. Trebuie s ӑ se fac ӑ distincția dintre cod și mesaj, care nu
sunt același lucru – primul este a bstract, poate fi verbal sau scris, în timp ce al doilea este concret, nuanțat
și mai bogat. De asemenea, codul verbal dispune de vorbire, mimic ӑ, gestic ӑ, privire, iar cel scris numai
de punctuație și de unele categorii gramaticale. Supremația mesajului î n raport cu codul este evident ӑ,
una dintre principalele tendințe ale comunic ӑrii fiind o cât mai bun ӑ adecvare a codului la mesaj”15. Dupӑ
cum am v ӑzut mai sus, toate aceste modele au în comun existența unui emiț ӑtor care vrea s ӑ transmit ӑ un
mesaj recepto rului (sau receptorilor). În modelele mai complexe, se iau in considerare și barierele de
comunicare. Acestea sunt multiple: bariere fizice sau geografice, bariere istorice, sociale, gnoseologice,
sociopsihologice, statalo -politice, economice, tehnice, lin gvistice. Comunicarea este eficient ӑ doar atunci
când exist ӑ un limbaj comun. Pentru înl ӑturarea acestor bariere se recomand ӑ o planificare a comunic ӑrii,
determinarea scopului comunic ӑrii, alegerea momentului oportun, clarificarea mesajului înainte de a f i
formulat, cunoașterea publicului țint ӑ și folosirea unui limbaj adecvat acestui public (receptor).
Din punctul de vedere al num ӑrului de emiț ӑtori și de receptori, exist ӑ mai multe tipuri de
comunicare, inclusiv în lumea virtual ӑ:
 unul-la-unul, cu un s ingur emiț ӑtor și un singur receptor (e -mail, mesageria instant);
 unul-la-mai-mulți, cu un singur emiț ӑtor și mai mulți receptori (e -mail, podcast, blog);
 mai-mulți -la-mai-mulți, cu mai mulți emiț ӑtori și mai mulți receptori (blog, site, forum, liste de
poștӑ electronic ӑ, conferințele din cadrul mesageriilor instant).
Observ ӑm cӑ un singur canal de comunicare poate fi folosit în mai multe tipuri de comunicare.
Comunicarea mediat ӑ de calculator a p ӑtruns din ce în ce mai mult în ultimii ani în viața oame nilor.
Practic, ast ӑzi nu se p oate vorbi de comunicare f ӑrӑ sӑ facem referire la comunicarea online și la
instrumentele care fac posibil ӑ comunicarea online. Comunicarea dintre om și calculator , putem afirma
fӑrӑ sӑ greșim, a devenit o „obișnuit ӑ” a vieții cotidiene. Atât pentru indivizi, cât și pentru organizații,
comunicarea “este o condiție necesar ӑ derul ӑrii în condiții normale a vieții de zi cu zi. Activitatea
cotidian ӑ este de neconceput ast ӑzi fӑrӑ fluxul continuu de mesaje, care circul ӑ cu rapiditat e de la un
capӑt la altul al lumii. O asemenea stare de fapt a devenit posibil ӑ ca urmare a progresului tehnologic
înregistrat de omenire în secolul al XX -lea. Specialiștii vorbesc chiar despre o revoluție a comunicațiilor,
care a favorizat comunicarea sub toate aspectele, punându -se îns ӑ din ce în ce mai mult accent pe
comunicarea online . Înregistrând o evoluție de -a dreptul spectaculoas ӑ în ultimele decenii, comunicarea

15 Ion Haineș, Introducere în teoria comunic ӑrii, Editura Fundației Romȃnia de mȃine, Bucur ești, 1998, p. 18 .

12
este, în prezent, un fenomen surprinz ӑtor prin varietatea și complexitatea formelor de manifestare”16.
Imaginea individului nu este cea pe care acesta dorește s ӑ o ofere, ci ea va trebui tot timpul consolidat ӑ
astfel încât s ӑ fie pozitiv ӑ. Acest lucru depinde de foarte mulți factori cum ar fi : îmbr ӑcӑmintea, aspectul
fizic, timbrul vocii, elemente care adesea nu au nimic de -a face cu personalitatea real ӑ a persoanei
respe ctive. Comunicarea deține ponderea cea mai ridicat ӑ în cadrul activit ӑților pe care le desf ӑșoarӑ în
mod curent un individ. În fiecare zi suntem judecați de c ӑtre cei din j urul nostru deup ӑ modul cum
comunic ӑm sau dup ӑ modul în care dorim s ӑ ne facem înțeleși.
II.1. Particularit ӑți ale comunic ӑrii
Comunicarea reprezint ӑ un proces complex a c ӑrui analiz ӑ necesit ӑ luarea în considerare a mai
multor particularit ӑți:
 în procesu l de comunicare, prin conținutul mesajului se urm ӑrește transmiterea anumitor semnificații
și realizarea anumitor scopuri;
 comunicarea are rolul de a -i pune pe oameni în leg ӑturӑ unii cu ceilalți, în mediul în care evolueaz ӑ;
 orice proces de comunicare are triplӑ dimensiune: comunicarea exteriorizat ӑ (acțiunile verbale și
nonverbale observabile de c ӑtre interlocutori), metacomunicarea (ceea ce se înțelege dincolo de
cuvinte) și intracomunicarea (comunicarea realizat ӑ de fiecare individ în forul s ӑu interior , la nivelul
sinelui);
 orice proces de comunicare se desf ӑșoarӑ intr-un context și anume într -un anumit spațiu de afaceri,
social, cultural, fizic sau temporal ;
 procesul de comunicare are un caracter dinamic deoarece comunicarea o dat ӑ ce a fost inițiat ӑ, are o
anumit ӑ evoluție, se schimb ӑ și schimb ӑ și persoanele implicate în proces;
 procesul de comunicare are un caracter ireversibil, în sensul c ӑ o dat ӑ transmis mesajul, el nu mai
poate fi oprit.
II.2. Canale de comunicare
Fiecare proces de comunicare ar e o structur ӑ specific ӑ reprezentat ӑ de un anumit tip de relație
dezvoltat ӑ de trinomul emiț ӑtor-mesaj -receptor.Emiț ӑtorul transmite mesajul într -un anumit cod
receptorului (în cazul comunicarii verbale, codul este reprezentat de limbajul oral iar în cazul
comunic ӑrii nonverbale, codul este reprezentat de limbajul corpului, mimica, gesturi, postura).Dup ӑ
emiterea mesajului, receptorul decodeaz ӑ mesahul trimis. Codul trebuie s ӑ fie comun celor doi parteneri
implicați in procesul de comunicare. Mesajul sa fie perceput în ideea în care a fost transmis .

16 http://ro.scribd.com/doc/51777443/Mass -Media -in-Societatea -Informational -A.

13
Uneori, când mesajele trec prin mai multe nivele structurale ale organizației au tendința de a se
pierde. De exemplu, E.Scannell a stabilit o tabel ӑ care arat ӑ în termeni numerici cât din mesajul original
se pӑstreazӑ pe m ӑsurӑ ce trave rseaz ӑ ierarhia organizațional ӑ:
100% Managementul de top;
66% Vice -președinții;
56% Supervizori generali; 40% Directori de regie;
30% Supraveghetori;
20% Muncitori în producție.
Cel care face comunicare trebuie s ӑ anticipeze cum va interpreta mesajul persoana sau
persoanele care il primesc și sa -l structureze astfel încât s ӑ fie recepționat în forma în care a fost
transmis. Dac ӑ o bun ӑ recepție ține de eliminarea acelor „zgomote“ care intervin pe traseul dintre emitent
și receptor și care țin de canalele de transmisie, buna înțelegere a acestuia ține de codarea de c ӑtre
emitent și, respectiv, decodarea de c ӑtre receptor a mesajului . În decursul timpului, num ӑrul și varietatea
canalelor de comunicare este foarte mare. Canalele tradi ționale încep s ӑ-și piard ӑ din importanț ӑ, locul
lor fiind luat de canale moderne și eficiente. Realizarea unui sistem eficient de comunicare presupune o
analiz ӑ foarte atent ӑ din partea specialiștilor a tuturor criteriilor, avantajelor și dezavantajelor f iecӑrei
modalit ӑți de comunicare precum și a tuturor tipurilor de mesaje care pot fi trimise.
II.3. Comunicarea oral ӑ și scris ӑ
Este prima form ӑ de comunicare uman ӑ și probabil cea mai r ӑspândit ӑ. Cu toate c ӑ este cea mai
veche form ӑ, comunicarea oral ӑ este cea mai eficienta datorit ӑ contactului direct și al r ӑspunsului
imediat. Problemele se pot clarifica pe loc. In cazul comunic ӑrii prin telefon, sau cu ajutorul radioului
sau televiziunii, exist ӑ dezavantajul c ӑ lipsește contactul vizual. Un alt dezavant aj este c ӑ prin aceast ӑ
form ӑ de comunicare discuțiile pot deveni plictisitoare și nu au ca rezultat decât o pierdere de timp.
Comunicarea verbal ӑ (prin intermediul limbajului) este considerat ӑ un aspect ce diferentiaz ӑ specia
uman ӑ in raport cu alte spec ii.
Romanii aveau un dicton : « Verba volant, scripta manent ». Principalul avantaj al acestei forme
de comunicare este acela c ӑ poate fi arhivat ӑ, recitit ӑ, se pot face referiri în anumite situații, poate fi
folosit ӑ în ap ӑrare. Ast ӑzi îns ӑ, acest avantaj a fost dep ӑșit, comunic ӑrile orale fiind și ele înregistrate și
arhivate. In plus, mai exista dezavantajul de a produce uneori munți de hârtie. Pe de alt ӑ parte, lipsa
mesajelor nonverbale duce la sc ӑderea expresivit ӑții mesajului. Și nu în ultimul rând, comunicarea scris ӑ
nu cap ӑtӑ un rӑspuns imediat și nu poți fi sigur dac ӑ receptor ii au înțeles mesajul.
Comunicarea scris ӑ se recomand ӑ atunci când nu exist ӑ posibilitatea comunic ӑrii orale, când
emitentul nu are aptitudinile necesare unei comunic ӑri orale sau când cultura recipienților accept ӑ mai
bine o comunicare scris ӑ decât una oral ӑ.

18
II.4. Comunicarea formal ӑ și informal ӑ
Comunicarea este formal ӑ atunci când mesajele sunt transmise pe canale prestabilite. Atunci
când informațiile circul ӑ prin canale c e nu se înscriu în sfera relațiilor de subordonare, este vorba despre
comunicare informal ӑ. În organizațiile eficiente comunicarea formal ӑ de sus în jos are ca scop și
motivarea angajaților ca și punerea lor periodic ӑ la curent cu politica, scopurile și st rategia aleas ӑ de
organizație. Ideea de periodicitate este de maxim ӑ importanț ӑ pentru c ӑ asigur ӑ o anume permanenț ӑ și
fluiditate a comunic ӑrii. Din nefericire, în cadrul organizațiilor în tranziție, chiar și comunicarea de sus în
jos sufer ӑ sincope, ea î ndreptându -se preferențial spre anumiți salariați. Mai mult decât atât, ea nu are loc
decât atunci când managerul consider ӑ cӑ are de transmis ordine și directive subordonaților, f ӑrӑ a se
preocupa de informarea acestora cu privire la deciziile luate de eș aloanele de conducere cu privire la
activit ӑțile, politi ca și strategiile organizației. C omunicarea formal ӑ de sus în jos ar trebui folosit ӑ în
principal pentru a influența opiniile, pentru a schimba atitudinile, în conformitate cu noua politic ӑ a
organiza ției, pentru a diminua teama și reticența generate de dezinformare sau de insuficiența
informației, pentru a preg ӑti salariații pent ru schimb ӑrile din organizație. Comunicarea de sus în jos
trebuie folosit ӑ cu prudenț ӑ pentru c ӑ prezint ӑ pericolul desprind erii managerilor de realit ӑțile din
organizație, din cauza lipsei de feedback. Din acest motiv, comunicarea de sus în jos trebuie s ӑ fie
completat ӑ de comunicarea de jos în sus .
Canalele formale de comunicare sunt create în mod deliberat prin stabilirea u nui sistem formal
de responsabilit ӑți care respect ӑ structura ierarhic ӑ a organizației. Ele sunt proiectate și gestionate pentru
a permite transferul de informații între niveluri (pe vertical ӑ) și departamente (pe orizontal ӑ). Dup ӑ cum
se poate observa, di recțiile formale de comunicare respect ӑ cu fidelitate relațiile stabilite în organizație,
comunicarea desf ӑșurându -se în general, pe trei direcții principale: de sus în jos, de jos în sus, pe
orizontal ӑ. Aceasta este situația ideal ӑ de comunicare. De cele mai multe ori, în cazul organizațiilor aflate
în plin proces de schimbare, comunicarea orizontal ӑ lipsește cu des ӑvârșire sau este foarte lent ӑ și
ineficient ӑ. De asemenea, comunicarea pe orizontal ӑ respect ӑ exclusiv canalele informale, ceea ce duce
în mod inevitabil la sc ӑderea exactit ӑții informațiilor. Aceast ӑ situație se datoreaz ӑ în mare parte faptului
cӑ, pe de o parte, nu se conștientizeaz ӑ necesitatea circulației neîntrerupte a informațiilor între
departamente, ca fiind vital ӑ pentru supraviețuirea organizației în condiții concurențiale, și pe de alt ӑ
parte faptului c ӑ în organigramele acestui tip de companii nu exist ӑ posturi pe ntru specialiști în
comunicare. Un alt palier al comunic ӑrii formale îl constituie comunicarea pe orizontal ӑ, ce se realize azӑ
fie între managerii aflați pe poziții similare în interiorul organizației, fie între alte persoane din cadrul
diverselor departamente. În general, acest tip de comunicare are rolul de a realiza coordonarea
activit ӑților dintre departamente, mai ales da cӑ acestea sunt interdependente. În ceea ce privește

19
comunicarea orizontal ӑ (în cazul fericit în care aceasta exist ӑ și nu este numai simulat ӑ), este constant
trecut ӑ cu vederea ideea transmiterii concluziilor la care s -a ajuns în urma discuțiilor purtate de șefii de
departamente. În plus, comunicarea între departamente este, de obicei, mediat ӑ (pe cale formal ӑ),
aproape în exclusivitate de manageri. Acestea sunt greșeli grave care provin din ignorarea faptului c ӑ
salariații sunt de fapt purt ӑtorii valorilo r organizației în exterior. Insuficiența comunic ӑrii formale nu are
ca efect numai slaba coordonare a activit ӑților interne și lipsa de eficienț ӑ la nivel global, ci și crearea
unei imagini negative a organizației în exterior. Acest lucru este cauzat de fa ptul c ӑ, fiind greșit sau
insuficient informați asupra scopurilor, politicii și valorilor pe care organizația dorește s ӑ le promoveze
în exterior, salariații nu se pot constitui în transmiț ӑtori ai acestora.
Comunicarea informal ӑ se poate defini drept schi mbul de informații care are loc în afara
canalelor de comunicare oficiale. Comunicarea informal ӑ se desf ӑșoarӑ în general prin canale create
spontan. Acestea apar și exist ӑ în mod necontrolat, se modific ӑ permanent și opereaz ӑ la toate nivelurile.
Se poate spune c ӑ merg în paralel cu canalele de comunicare formale, mai ales dac ӑ acestea din urm ӑ
sunt ineficiente sau dac ӑ informația care ajunge pe aceast ӑ cale este s ӑracӑ. Este din nou important de
subliniat faptul c ӑ direcțiile formale de comunicare trebuie sӑ funcționeze f ӑrӑ greș pentru c ӑ informația
circul ӑ oricum. Îns ӑ, dac ӑ ea este mediat ӑ de canalele neformale de comunicare, exist ӑ pericolul ca
informația s ӑ se transforme în zvon sau în bârf ӑ ceea ce nu este de dorit nici pentru mediul intern de
lucru, nici pentru funcționarea de ansamblu a organizației. Ceea ce trebuie avut în mod special în vedere
este c ӑ aceste canale nu pot fi nici interzise, nici desființate. Pentru buna funcționare a organizației ele
trebuie pe de o parte contracarate de informați ile transmise prin intermediul canalelor oficiale, iar pe de
altӑ parte trebuie încurajate pentru c ӑ oferӑ un feedback optim. Este evident c ӑ și canalele de comunicare
formal ӑ de jos în sus sunt purt ӑtoare de feedback. Aceasta îns ӑ are o alt ӑ natur ӑ, oferi nd date despre
activitatea organizației, despre eficiența sau lipsa de eficienț ӑ a acesteia, despre rezultatele obținute în
urma ado ptӑrii unei noi strategii17 etc.
Comunicarea informal ӑ oferӑ un dublu avantaj: pe de o parte ea are o valoare utilitar ӑ pentr u
organizație, contribuind la fluidizarea contactelor între salariați, iar pe de alt ӑ parte are un rol terapeutic.
Detaliind puțin, contactele de tip informal sunt cele care asigur ӑ în modul cel mai eficient leg ӑtura dintre
salariații aceluiași departament sau între departamente diferite. Comunicarea informal ӑ în acest caz
merge în paralel cu unele canale transversale de comunicare, îndep ӑrtându -se îns ӑ de circuitele complexe
și lente ale comunic ӑrii formale.
Comunicarea neformal ӑ permite deci, în același timp exploatarea ocaziilor de comunicare
eficient ӑ care se pot ivi și evitarea unor anumite riscuri legate de incompatibilitatea dintre organigram ӑ și

17 Jean- Claude Abric, Psihologia comunic ӑrii, trad. Luminița și Flor in Botoșineanu, București, Polirom, 2002, p.174 -176.

20
situația de fapt din organizație. Acest tip de comunicare se asociaz ӑ cel mai bine cu o politic ӑ
manageri alӑ care încurajeaz ӑ inițiativa și autonomia, l ӑrgind spațiul de joc al fiec ӑrui actor al
organizației. Promovarea comunic ӑrii informale reduce riscurile legate de conflictele de munc ӑ, de greve,
de fenomene de tipul contraputerii, generate, de obicei, de excesul de formalism. În concluzie, pentru a
funcționa eficient, comunicarea organizațional ӑ trebuie s ӑ acopere atât registrul formal, cât și pe cel
informal. Dac ӑ informalul este încurajat, el poate deveni surs ӑ de inovație pentru formal, lucru foarte
profitabil mai ales în momente de restructurare a organizației. Invers, promovarea exclusiv ӑ a
comunic ӑrii formale va avea ca efect dezordinea, dezorganizarea, imposibilitatea formul ӑrii de obiective
pe termen lung. În aceste condiții, trebuie în primul rând create cadre formale de comunicare, suficient de
suple însӑ, pentru a putea permite fluxurile informale purt ӑtoare de feedback și de noutate.
II.5. Încrederea, obiectivul și axiomele comunic ӑrii
A comunica este esențial pentru o organizație sau pentru o in stituție ce se dezvolt ӑ sau se
strӑduiește s ӑ impun ӑ în spațiul public un nou set de valori, o nou ӑ filozofie de acțiune. Iar când aceast ӑ
,,nou ӑ filozofie” vizeaz ӑ o problematic ӑ de interes general, cum este cea a ordinii publice și a siguranței
cetӑțenilor ,,a comunica”, științific, devine absolut obligatoriu, pentru c ӑ, de calitatea și acuratețea
mesajelor emise, ca și de exacta interpretare și valorificarea a celor primite, depind foarte multe dintre
cunoscutele sau necunoscutele ecuației relaționale a respectivei instituții. Din acest motiv, ,,ocupația” de
angajat în domeniul relațiilor publice a devenit cu timpul profesie de sine st ӑtӑtoare, iar profesioniștilor
în relații publice li s -au încredințat responsabilit ӑți din ce în ce mai mari. Potrivit lui Weaver,
comunicarea înseamn ӑ ,,totalitatea proceselor prin care o minte poate s ӑ o influențeze pe alta”; ea este
cea mai important ӑ form ӑ de manifestare a interacțiunilor dintre organizație și mediu. Comunicarea
uman ӑ este un proces tranzacțional, unul d e predare primire, în care se schimb ӑ semnificații, idei, dar și
energii, emoții, sentimente, fie de la un individ la altul, fie c ӑtre un grup restrâns sau c ӑtre publicul larg.
Obiectivul comunic ӑrii umane este acela de a -l face pe interlocutor s ӑ simtӑ, sӑ gândeasc ӑ sau s ӑ
se comporte într -un fel anume.
Axiomele comunic ӑrii sunt:
• comunicarea este inevitabil ӑ și ireversibil ӑ;
• comunicarea se dezvolt ӑ atât în planul conținutului, cât și în planul relației;
• comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi abordat în termeni de cauz ӑ – efect;
• comunicarea se bazeaz ӑ atât pe informație în form ӑ digital ӑ, cât și pe informație analogic ӑ;
• comunicarea implic ӑ raporturi de putere între parteneri, iar schimburile care au loc între ei pot
fi simetrice și complementare;
• comunicarea implic ӑ procese de acomodare și ajustare a comportamentelor.

21
II.6. Comunicarea public ӑ și tipurile de public
În funcție de num ӑrul participanților și de natura relațiilor ce se stabilesc între ei, comunicarea
uman ӑ se poat e desf ӑșura pe cinci niveluri astfel: intrapersonal ӑ, interpersonal ӑ, public ӑ, comunicarea de
grup și comunicarea de mas ӑ. Câteva explicații despre comunicarea public ӑ sunt neap ӑrat necesare,
deoarece toat ӑ activitate unui birou de pres ӑ din cadrul Ministe rului Administrației și Internelor are
legӑturӑ cu mass -media: comunicatul de pres ӑ, difuzarea dosarului de pres ӑ, conferința de pres ӑ, revista
presei, comunicarea cu presa în timpul situației de criz ӑ se ref erӑ la acest gen de comunicare. În principiu,
orice gen de cuvântare, expunere sau prezentare susținut ӑ de cӑtre o persoan ӑ direct sau în prezența unui
auditoriu, mai mult sau mai puțin numeros, dar nu mai mic de trei persoane, este o form ӑ de discurs
public sau comunicare public ӑ. Obiectivul comunic ӑrii publice nu este numai transmiterea de informații
corecte și precise, ci și de câștigare a publicului. Nu trebuie s ӑ uitӑm cӑ publicul nu este pasiv, așa cum s –
ar putea crede la prima vedere, iar de multe ori nici nu este omogen. În funcție de atitudinea fațӑ de
orator și faț ӑ de discurs, publicul se poate împ ӑrți în cel puțin cinci categorii: ostil, neutru , indecis,
neinformat și susțin ӑtor. Ținând cont de comportamentul comunicațional, specialiștii au mai clasificat
publicul în alte patru categorii: apatic, publicul tuturor problemelor, publicul unei singure probleme și
publicul problemelor fierbinți (acestea devin active numai dup ӑ ce presa a transformat o problem ӑ într-o
chestiune de maxim ӑ actualitate).
Specialiștii în relații publice mai fac distincț ie între: publicul direct vizat de activitatea unei
organizații și cel implicat ori interesat doar indirect de aceasta; susțin ӑtori și public; publicul intern și
publicul extern. Specialiștii în relații publice trebuie s ӑ se ocupe cu prioritate de definir ea și cunoașterea
publicului organizației pentru care lucreaz ӑ, deoarece numai o asemenea cunoaștere le permite
constituirea unor mesaje diferențiate, în concordanț ӑ cu valorile, reprezent ӑrile despre lume, aștept ӑrile și
limbajul numeroaselor tipuri de pu blic cu care ei și organizația lor intr ӑ în contact. Orice departament de
relații publice trebuie s ӑ inventarieze publicul legat de organizație și s ӑ elaboreze o ,,hart ӑ a
susțin ӑtorilor”.
Publicul intern: lucrӑtorii care își desf ӑșoarӑ activitatea în ca drul M.A.I., I.G.P.R, I.P.J sau pân ӑ
la cea mai mic ӑ subunitate sau po st de poliție sau jandarmerie; toți împ ӑrtӑșesc aceeaș i „identitate
instituțional ӑ”; pot fi lucr ӑtori, conduc ӑtori, manageri, administratori, personal contractual, personal
civil, Corpul Național al Polițiștilor.
Publicul extern , care poate fi împ ӑrțit în mai multe categorii:
a) comunitatea – toți cet ӑțenii care tr ӑiesc într -o societate, într -o zon ӑ și sunt sau nu afectați de
modul în care polițiștii își desf ӑșoarӑ activitatea; cet ӑțeanul în general, contribuabilul obișnuit; orice
organizație comunitar ӑ, școli, biserici, b ӑnci, lideri locali bogați sau s ӑraci, cinstiți sau necinstiți; – 117 –

22
b) public special – cei certați cu legea, înconjurați de rudele, prietenii și adepții ai acesto ra, cât și
pӑrțile v ӑtӑmate. Cât am încerca s ӑ-i înglob ӑm în categoria numit ӑ ,,comunitate”, aceștia au f ӑcut și fac o
categorie special ӑ, deosebit ӑ atât pentru instituția poliției, cât și pentru cet ӑțeni;
c) mass -media – presa local ӑ și național ӑ, scris ӑ și audiovizual ӑ, specializat ӑ sau generalist ӑ,
internet etc.
d) instituțiile și organismele puterii de stat și ale administrației de stat (președinție, parlament,
guvern, prefecturi, prim ӑrie, administrație financiar ӑ, gard ӑ financiar ӑ și alte organisme care
administreaz ӑ treburi publice și impun respectarea de normative: igiena public ӑ, metrologia, protecția
mediului, regimul vamal, protecția muncii, protecția consumatorului etc.);
e) partidele politice și orice alte grup ӑri de interese politice și civi ce, care au un mod special de a
se exprima în funcție de interesele pe care le au.
Dacӑ pornim de la categoriile de public putem realiza o prim ӑ clasificare a tipurilor de
comunicare în:
1) comunicare intern ӑ: este un domeniu prioritar al activit ӑții de relații publice, contribuind la un
proces relațional eficient între comandanți și subordonați în scopul menținerii și înt ӑriri coeziunii
motivației și eficienței îndeplinirii misiunilor specifice, în condițiile unei mai bune înțelegeri a
obiectivelor și fi nalitӑții acestora. Organizarea și desf ӑșurarea comunic ӑrii interne revine comandanților
(șefilor) și se realizeaz ӑ cu toate categoriile de personal, în conformitate cu obiectivele prioritare stabilite
și cu nevoile de informare a personalului.
Mesajele de comunicare intern ӑ vor fi transmise periodic, iar trimestrial se va asigura
actualizarea panourilor și avizierele din unit ӑți cu informații noi și date pentru personalul unit ӑții.
Comandanții (șefii) vor stabili responsabilit ӑți în comunicarea intern ӑ, iar la bilanțurile muncii
profesionale vor evalua și acest domeniu de activitate.
2) comunicare extern ӑ – cu toate categoriile de public și care o cuprinde și pe cea internațional ӑ.
În comunicarea uman ӑ este util s ӑ facem distincție între:
a) comunicarea direct ӑ sau interactiv ӑ, care presupune contacte personale nemijlocite și
interactive între ființele umane și care se bazeaz ӑ pe tehnici naturale: cuvântul, vocea, trupul, proxemica;
b) comunicarea indirect ӑ sau interpus ӑ este cea intermediat ӑ de mijloace și tehnici secundare și
poate fi: scrisӑ și imprimat ӑ (presa scris ӑ, rapoartele, a fișul, materiale publicitare); înregistrat ӑ (band ӑ
magnetic ӑ, dis cul, filmul, discheta, CD -ul); prin fir (telefonul, telegraful, telex ul, faxul, e -mail-ul,
cablul); prin und e hertziene (radioul și televiziunea).
Comunicarea interpersonal ӑ are loc în interiorul unui context concret și specific, altul de fiecare
datӑ. Contextul influențeaz ӑ atât ceea ce se comunic ӑ, cât și maniera în care se comunic ӑ.

23
IV. Imagine personal ӑ vs. imagine public ӑ
IV.1. Imaginea de sine
Conceptul de sine este schema mintal ӑ central ӑ a sinelui, esența sau identitatea lui, modul ȋn
care ne categoriz ӑm conduitele exterioare și st ӑrile interne ; conceptul de sine este definit ca suma tuturor
caracteris ticilor mintale și fizice „percepute și dorite de o persoan ӑ ca și valoarea acestora așa cum și cât
este perceput ӑ de persoan ӑ”18. Cu alte cuvinte, conceptul de sine este v ӑzut ca o interpretare global ӑ a
rӑspunsului la ȋntrebarea cine sunt eu? Vedem imagin ea de sine ca fiind ansamblul reprezent ӑrilor,
informațiilor abstracte, mai mult sau mai puțin reale despre propria persoan ӑ, al tr ӑirilor afective,
atitudinilor, aspirațiilor faț ӑ de sine, precum și al rolurilor ȋn societate. Imaginea de sine se formeaz ӑ
treptat și se transform ӑ necontenit, ȋntreaga viaț ӑ, fӑrӑ ca cineva s ӑ poatӑ spune vreodat ӑ cu certitudine
cât și când corespundea realit ӑții; cu alte cuvinte adev ӑrul cu privire la sine este relativ, așa cum este
relativ orice adev ӑr ȋn procesul infinit a l cunoașterii. Asta nu ȋnseamn ӑ ȋnsӑ, cӑ imaginea de sine este
absolut fluctuant ӑ, astfel ȋncât s ӑ nu poat ӑ fi surprins ӑ atât de subiectul ȋnsuși, cât și de ceilalți dinafar ӑ;
continuitatea sa este atribuit ӑ Eului care -și dӑ seama c ӑ, ȋn timp r ӑmâne identi c cu sine, ȋn ciuda
transform ӑrilor inerente evoluției individuale.
Definițiile recunoscute ca fiind dificil de formulat, se opresc asupra unor note diverse. Astfel V.
Ceaușu spune c ӑ imaginea de sine este rezultatul autocunoașterii19; R. Atkinson afirma c ӑ este „felul ȋn
care indivizii se simt pe ei ȋnșiși”20. Pentru M. Zlate este „personalitatea autoevaluat ӑ”, ȋn timp ce N.
Bogatu o considera chiar „nucleul central al personalit ӑții” identificând astfel imaginea de sine cu EUL21.
Unii cercet ӑtori psihosociol ogi au formulat o definiție operațional ӑ a imaginii de sine, susținând c ӑ
aceasta reprezint ӑ „rӑspunsul pe care subiectul ȋl d ӑ, fiin d chestionat asupra lui ȋnsuși”22.
Imaginea de sine este un produs al percepției sociale, ȋmpreun ӑ cu imaginea despre cel ӑlalt,
având drept surse: succesele și insuccesele personale, comparația cu ceilalți și opiniile interiorizate ale
grupurilor. În formarea identit ӑții și implicit a imaginii de sine, intervin atât elemente de creație de sine
cât și elemente de descoperire de sine. Structura și conținutul imaginii de sine sunt surprinse de c ӑtre
autorii str ӑini și români ȋn termini relativ diferiți și convergenți totodat ӑ. Funcțiile ȋndeplinite de
imaginea de sine sunt privite ca fiind de maxim ӑ importanț ӑ ȋn evoluția individu lui. Autorul mai sus citat
afirm ӑ cӑ imaginea de sine asigur ӑ rezistența psihicului și -l apar ӑ de ameninț ӑri exterioare23, iar Aurora

18 Petru Iluț, Iluzia loca lismului și localizarea iluziei , Editura Polirom Iași, 2000, p.1 .
19 Valereiu Ceaușu, Autocunoaștere și creație , Editura Militar ӑ, București, 1983, p. 9 .
20 Richard Atkinson, Intro ducere ȋn psihologie , Editura Tehnic ӑ, București, 2002, p.1 .
21 Mielu Zlate, Eul și personalitatea , Editura Trei, București, 1997, p. 53 .
22 Ioan Radu(coord.), Psihologie social ӑ, Editura EXE, Cluj -Napoca, 1994, p. 29 .
23 Valeriu Ceaușu, op. cit ., p. 53

24
Liiceanu o consider ӑ „un integrator și organizator al vieții psihice cu rol major ȋn alegerea valorilor și
scopurilor”24. Un alt cercet ӑtor, aflat evident sub influența ȋnaintașilor s ӑi ȋn aceast ӑ arie problematic ӑ,
ȋncearc ӑ o exprimare sintetic ӑ, afirmând: „imaginea de sine (self -ul actual) reprezint ӑ un factor de
integrare și coordonare sinergic ӑ a personalit ӑții umane, o for țӑ central ӑ ȋn cadrul acesteia, care ȋși asum ӑ
ȋnsӑși ființa cu care se identific ӑ printr -un proces perpetuu și deseori dramatic de confruntare cu alții dar
și cu sine, printr -un proces de individuare și intermodelare ȋn baza tuturor experiențelor concrete , ideale
sau axioase”25. Evoluția imaginii de sine este recunoscut ӑ de quasi -totalitatea autorilor ca având loc ȋn
cadrul unui proces care ȋncepe ȋn copil ӑrie și se desf ӑșoarӑ apoi pe parcursul ȋntregii vieți. V. Ceaușu
spune c ӑ ȋn tinerețe imaginea de sine este dilatat ӑ, ea conținând elemente anticipate, potențiale, ȋn mai
mare m ӑsurӑ decât la b ӑtrânețe, când imaginea de sine reține mai ales ceea ce a a fost sau a f ӑcut
subiectul26. Omniprezența imaginii de sine este o alt ӑ caracteristic ӑ remarcat ӑ de Ceaușu , care o g ӑsește
implicat ӑ ȋn ȋntreaga activitate a individului pentru ca „prin tot ce ȋntreprinde, omul tinde s ӑ impun ӑ, sӑ
mențin ӑ sau s ӑ apere, ȋn relațiile sale cu ambiția social ӑ, o anumit ӑ imagine de sine”27.
Multitudinea imaginilor de sine sugereaz ӑ complexitatea fenomenului de care ne ocup ӑm și care
a permis distingerea mai multor fațete, aspect sau tipuri de imagine, cum ar fi imaginea de sine proprie,
aceea atribuit ӑ lumii sau aceea realizat ӑ de lume. În condițiile ȋn care diferiți autori au admis existența
mai multor tipuri de personalitate, respectiv de Euri28 ȋntre care de exemplu Eul artistic și chiar sine -uri
multiple posibile29 ni se pare justificat s ӑ putem vorbi și despre mai multe tipuri de imagine de sine.
Diferitele criterii care pot sta l a baza unor asemenea clasific ӑri ne -au sugerat o taxonomie pe
care nu o consider ӑm nici definitiv ӑ, nici absolut ӑ, ci dimpotriv ӑ relativ ӑ și deschis ӑ complet ӑrilor.
Mențion ӑm câteva din aceste criterii și categoriile corespunz ӑtoare lor30:
 dupӑ satisfacerea pe care o produce subiectului conștient de sine, imaginea de sine poate fi pozitiv ӑ
sau negativ ӑ;
 dupӑ claritatea cu care p oate fi exprimat ӑ, verbalizat ӑ poate fi clar ӑ sau confuz ӑ;
 dupӑ gradul ei de structurare și consistenț ӑ: unitar ӑ, coerent ӑ, contradi ctorie;
 dupӑ autorul/ originea ei: autoconstruit ӑ sau construit ӑ de ceilalți și preluat ӑ de subiect;
 dupӑ corespondența ei cu realitatea: real ӑ, corect ӑ, adev ӑratӑ, sau dimpotriv ӑ fantezist ӑ, fals ӑ;
 dupӑ cum influențeaz ӑ sau nu acțiunile subiectului: acti vӑ sau latent ӑ;

24 Aurora Liiceanu , Introducere în politropia omului și a culturii , Cartea Româneasc ӑ, București, 1981, p. 26 .
25 Ion Mânzat (coord.), „Psihologia Sinelui – Un pelerinaj spre centrul ființei ”, Editura Eminescu, 2000, pp. 230 -231.
26 Valeriu Valeriu, op. cit ., p. 8 0.
27 Ibidem , p. 85 .
28 Mielu Zlate, op. cit. , p. 119 .
29 Petru Iluț, Sinele și cunoașterea lui , Editura Polirom , Iași, 2001, p. 7 .
30 Margareta Modea, Imaginea de sine și personalitate ȋn adolescenț ӑ – Studii teoretice și experimentale , Editura Aliter,
Focșan i, 2006, p. 22 -23.

25
 dupӑ eficiența ei ȋn evenimentele tr ӑite de subiect: optim ӑ sau sub/supra -evaluat ӑ;
 dupӑ stabilitatea ei ȋn timp: stabil ӑ, durabil ӑ sau fluctuant ӑ;
 dupӑ gradul ei de mobilitate/ adaptabilitate: flexibil ӑ sau rigid ӑ;
 dupӑ gradul de com plexi tate: simpl ӑ sau complex ӑ;
 dupӑ conținutul raportat la etapele temporare, putem distinge trei tipuri de imagine de sine:
1) anacronic ӑ, rӑmasӑ la realizarile și caracteristicile personale trecute;
2) actual ӑ, ȋnscris ӑ ȋn evenimentele prezente, curente;
3) anticipa tivӑ virtual ӑ, incluzând proiectele, aspirațiile și idealurile subiectului.
Aceste tipuri și alte posibile ar putea fi privite și ca fațete ale imaginii de sine ale unei persoane,
alternativ ӑ care ni se pare mai plauzibil ӑ cel puțin din dou ӑ motive:
1. pentr u cӑ orice clasificare a caracteristicilor umane este mai mult sau mai puțin artificial ӑ și
forțat ӑ; tipologiile sunt comode și seduc ӑtoare dar nici una nu a fost inventat ӑ vreodat ӑ pentru a
explica individul ȋn totalitate ;
2. pentru c ӑ imaginea de sine este ȋn plin ӑ evoluție, putând fi concomitent sau succesiv și ȋn grade
diferite, pozitiv ӑ ori negativ ӑ, realist ӑ sau fantezist ӑ.
În ultimul timp, ȋn cadrul abord ӑrii situaționale a personalit ӑți, cap ӑtӑ contur ideea perceperii
contextuale a imaginii de sine pen tru cӑ sinele difer ӑ ȋn funcție de persoanele cu care subiectul vine ȋn
contact: pӑrinți, profesori, prieteni etc. Î n prezent exist ӑ o tensiune ȋntre teoriile care privilegiaz ӑ
unicitatea și omogenitatea sinelui și acelea care desciu „o fragmentare infini tӑ” a acestuia, a rolurilor și
experiențelor individuale31. El susține ideea „omului plural”, multideterminat de condițiile diverse ale
socializ ӑrii sale, și f ӑrӑ a avea pretenția s ӑ facӑ din aceast ӑ idee o paradigm ӑ general ӑ, explic ӑ iluzia
unitӑții persoa nei ca provenind din existența unor unific ӑri, cum ar fi numele și semnatura proprii (care
rӑmân ȋn genere, constante), precum și din repetatele relat ӑri ale vieții (pe care individul le face prin CV –
uri, prietenilor, psihanalistului, etc.) și care -i permi t sӑ introduc ӑ ordine și coerenț ӑ acolo unde acestea nu
exist ӑ de la sine32. Fӑrӑ a putea absolutiza opinia lui B. Lahire, credem c ӑ trebuie admise concomitent
aspecte stabilite dar și dinamice ale imaginii de sine, de vreme ce deja specialiștii au conveni t asupra
diferitelor roluri sau personaje pe care fiecare individ le interpreteaz ӑ pe „scena” vieții sociale. Metodele
prin care poate fi studiat ӑ ȋn mod științific imaginea de sine sunt dintre cele mai diverse. Omul politic
este, cel mai adesea, perceput „homo faber”, ȋn interiorul și spațiul cet ӑții cӑreia ȋi aparține. Exist ӑ
numeroase studii de istorie, filosofie politic ӑ, politologie, sociologie, antropologie dedicate omului
politic, așa cum exist ӑ studii orientate asupra percepției omului politic la ni velul opiniei publice.

31 Bernard Lahire , Omul plural. C ӑtre o sociologie psihologic ӑ, Editura Polirom, Iași, 2000, p.26 .
32 Ibidem , p. 38 .

26
Interesul pentru subiect este unul major, deși dificult ӑțile inabordare sunt frecvente. Publicul nu se
identific ӑ cu mulțimea: „ceea ce deosebește publicul de mulțime nu este num ӑrul indivizilor (cantitatea),
ci calitatea relației di ntre aceștea și spațiul global: particularizarea unei regiuni ontologice prin
obiectivarea unor interese relativ constante”33. Constanta intereselor obiectivate (fie ea și relativ ӑ),
asigur ӑ identificarea publicului ȋntr -o relație calitativ ӑ a celor ce comp un cu spațiul social, aspect ce nu
caracterizeaz ӑ mulțimea, unde interesele au de regul ӑ, caracter spontan, relația mulțimii cu spațiul global
fiind una slab conturat ӑ. Ne gӑsim ȋn fiecare clip ӑ ȋn fața unui num ӑr imens de publicuri de tot felul, care
acționeaz ӑ paralel sau indiferent, concentric sau piramidal, ȋn armonie sau ȋn contradictoriu unele cu
altele. Aceeași persoan ӑ poate s ӑ facӑ parte dintr -o mulțime de cercuri sociale sau publicuri (național,
internațional, artistic, sportiv , științific, radiof onic, etc .
Din antichitate și pân ӑ azi, reflecția și dialogul despre omul politic s -au manifestat ȋn strâns ӑ
corelație cu reflecția asupra mediului politic și a spațiului public ȋn care acesta a acționat, c ӑci omul
public nu este studiat nici de istorie, n ici de filosofie, politic ӑ, nici de psihologia sau sociologia politic ӑ
drept o cantitate ȋn sine. Politicul este una din componentele existenței umane, un tip de structur ӑ și de
activitate uman ӑ, specific ӑ – generat ӑ ȋn medii sociale complexe, asimetrice ș i competitive, activitate
prin care umanitatea r ӑspunde unui anumit tip de solicit ӑri. „Politicul este reacția la existența diferentelor
produse de sistemele sociale care, ȋn ordine istoric ӑ și logic ӑ, au dep ӑșit structurile sociale arhaice și
activit ӑțile corespondente acestora, când societatea ȋși creeaz ӑ formule prin care – ȋn situația complex ӑ
nou creat ӑ – se conduce, se organizeaz ӑ ȋși fixeaz ӑ reperele și vectorii existenței”34.
“Opinia public ӑ” ȋn general, exprim ӑ convingerile și atitudinile oamenilo r ȋn ceea ce privește un
subiect social: „Opinia public ӑ se poate referi la probleme de fapt sau la probleme de preferinț ӑ”. O
opinie ce exprim ӑ o preferinț ӑ poate fi clasificat ӑ ȋn termenii direcției sale – pentru sau ȋmpotriva unui
candidat, unei acțiuni sau poziții – și intensit ӑții (tӑria preferinței). Apoi, autorii precizeaz ӑ cӑ o opinie
susținut ӑ sau exprimat ӑ, de fapt, „este activ ӑ ȋn timp ce o predispoziție de a acționa ȋntr -un fel anume de
ȋndat ӑ ce apare o problem ӑ, este o opinie latent”35. Ca feno men psihosocial complex, abordat
interdisciplinar, opinia public ӑ a intrat de mult ӑ vreme atât ȋn vocabulatul vieții cotidiene, dar și ȋn
limbajul științific: „De cele mai multe ori având accepțiuni diferite, neȋmp ӑrtӑșite unanim, primind
semnificații dive rse, nu rareori contradictorii, aceast ӑ sintagm ӑ continu ӑ sӑ suscite un interes major,
crescând, pentru problematica pe care o acoper ӑ și ȋn relațiile cu alte fenomene și procese sociale”36.

33 Ștefan Burz ӑnesc, Sociologia opiniei publice , Editura Didactic ӑ și Pedagogic ӑ, București, 1997, p. 35 .
34 Dumitru Lep ӑdatu, Procese și fenomene politice , Editura Actami, București, 2000, p.3
35 Jack C. Plano , Robert E. Ripag , Dicționar de analiz ӑ politic ӑ, Editura Ecce Homo, București, 1993, p. 114.
36 Aurelian Bondrea , Sociologia opiniei publice și a mass -media , Editura Fund atiei România de Mâine, București, 1997, p. 11 .

27
Intelectualii ȋși conștientizeaz ӑ un nou rol, acela de formatori de opinie, iar pentru realizarea
acestui rol, ei știu c ӑ trebuie s ӑ fie solidari, atât ȋntre ei cât și cu masele pe care le vor putea coordona,
doar dac ӑ le vor ȋmp ӑrtӑși crezul. Categoria social ӑ a intelectualilor este reprezentat ӑ cu predilecție, de
cea a dasc ӑlilor și a profesorilor, a c ӑror prezenț ӑ, ȋn societatea româneasc ӑ de la jum ӑtatea secolului al
XIX-lea, este din ce ȋn ce mai remarcat ӑ. Atitudinile ce marcheaz ӑ opinia public ӑ și percepțiile sociale
sunt de ordin spiritual, moral și cultural. Ex istӑ manifest ӑri fundamentale ale atitudinilor ce se reduleaz ӑ
ȋntre admirație, fobie, simpatie, solidaritate, etc. Fiecare dintre aceste variabile m ӑrturiesc percepțiile
alterit ӑții și st ӑrile de spirit ce marcheaz ӑ dialogul și comunicarea social ӑ. În planul atitudinilor negative,
cele de desconsiderare și disperț, ocup ӑ un loc important și construiesc complexele de inferioritate. În
cadrul atitudinilor pozitive, se remarc ӑ situația, care produce un schimb real ȋntre grupuri și indivizi și o
percepție ext insӑ și complex ӑ a unor indivizi sau grupuri sociale, a unor personalit ӑți politice. Dintre
atitudinile de simpatie, se dezvolt ӑ o variant ӑ complex ӑ, și anume atitudinea de solidaritate, ce contribuie
la crearea cosmopolitismului, a unirii și a convergenț ei dintre indivizi și grupuri.
Termenul de public este folosit pentru a desemna un grup de oameni , o entitate colectiv ӑ
elementar ӑ care: se confrunt ӑ cu o problem ӑ; ȋși ȋmp ӑrtӑșesc ideile referitoate la rezolvarea problemelor;
care se angajeaz ӑ ȋn discuți i privind acea problem ӑ. Publicul este un tip de grup amorf a c ӑrui
dimensiune și componenț ӑ variaz ӑ ȋn funcție de problema discutat ӑ; pentru delimitarea activit ӑții sale
acest grup trebuie s ӑ realizeze un act care va sta la baza acțiunii viitoare. Oamenii și grupurile care sunt
implicate trebuie s ӑ cunoasc ӑ pozițiile partenerilor și trebuie s ӑ fie dispuși s ӑ ajung ӑ la un compromis ȋn
direcția determin ӑrii unui curs colectiv de acțiune.
II.2. Imaginea public ӑ
În etapa actual ӑ de dezvoltare a societ ӑții, con ceptele de identitate și de imagine se bucur ӑ de o
atenție privilegiat ӑ atât din partea cercurilor academice, cât și din partea cercurilor manageriale. În timp
ce psihologii, sociologii, filosofii, antropologii, etc. ne atrag atenția c ӑ facem parte dintr -o lume
impregnant ӑ de imagini, specialiștii ȋn comunicare și relații publice, precum și cercet ӑtorii și practicienii
ȋn management și marketing aduc argumente viabile, potrivit c ӑrora permanenta preocupare pentru
realizarea vizibilit ӑții și credibilit ӑții organizațiilor ȋntr -un spațiu socio -economic, politic și cultural
deosebit de diversificat, complex – prin conținut, atitudini și forme de exprimare – și ȋn multe situații
ostil, are drept consecinț ӑ imediat ӑ abordarea identit ӑții și a imaginii de c ӑtre org anizații din toate
domeniile de activitate, urm ӑrindu -se atât aspectele teoretice și metodologice, cât și aspectele practice
applicative . Prin urmare, putem afirma, f ӑrӑ a face concesii relativismului, „c ӑ organizațiile moderne
sunt supuse în mod constan t unei presiuni care le oblig ӑ sӑ-și îndrepte atenția spre analiza și organizarea
temeinic ӑ a dimensiunii simbolice a propriei activit ӑți, accentuând, uneori pân ӑ la saturație, latura

28
sensurilor și semnificațiilor compatibile cu orizontul de așteptare iden tificat prin analiza mentalului
categoriilor de public -țintӑ relevante, atât pentru evoluția lor prezent ӑ, cât și pentru evoluția lor
viitoare”37. Este remarcabil ӑ, în acest sens, aprecierea f ӑcutӑ de Le Goff, potrivit c ӑreia „…viața omului
și a societ ӑților sunt legate în egal ӑ mӑsurӑ de imagini, ca și de realit ӑți mai palpabile”38. Imaginea
public ӑ se definește ca „reprezentarea favorabil ӑ pe care o instituție sau o organizație o are ȋn rândul
publicului s ӑu. Este vorba de o imagine care vizeaz ӑ sӑ atrag ӑ simpatia clientelei. Imaginea publica mai
poate fi definit ӑ ca reprezentarea sau ideea pe care publicul și -o face depsre o instituție sau o organizație;
ȋn acest caz, imaginea se concretizeaz ӑ prin opinia pe care și -o face consumatorul sau cet ӑțeanul des pre
caracterul și personalitate a instituției sau organizației”39. Nevoia de captare a atenției, de menținere și de
stimulare a acesteia face din imaginea public ӑ un produs contemporan și datorit ӑ mijloacelor tehnologice
ale lumii noastre. În practica obișnu itӑ este vorba de managementul reputației”. Termenul de imagine
public ӑ reprezint ӑ conceptul generic care ȋnglobeaz ӑ ansamblul de manifest ӑri referitoare la imagine. În
literatura de specialitate se ȋntȃl nesc diferite expresii precum: imaginea de ȋntreprin dere, publicitate de
prestigiu, imagine de marc ӑ, comunicare instituțional ӑ, toate aceste noțiuni relevând multiple manifest ӑri
ale imaginii publice ale un ei ȋntreprinderi sau instituții . Personalitatea unei organizații se definește
plecând de la doi poli de referinț ӑ: cultura organizațional ӑ și imaginea public ӑ. Aceste dou ӑ realit ӑți se
completeaz ӑ și interacționeaz ӑ una cu cealalt ӑ. Imaginea public ӑ este mai vizibil ӑ decât cultura
organizațional ӑ, deoarece se exprim ӑ ȋntr-un mod manifestat și se articulea zӑ pe scena public ӑ. Orice
instituție public ӑ se str ӑduiește s ӑ-și construiasc ӑ o imagine credibil ӑ. Guvernele care se succed ӑ au ȋn
general o imagine tern ӑ, iar activitatea lor este considerat ӑ deplorabil ӑ. Aceasta realitate ne demonstreaz ӑ
dificultatea u nei ȋntreprinderi publice (sau private) de a -și defini și de a-și menține o imagine public ӑ.
Imaginea e “o resurs ӑ care trebuie gestionat ӑ cu grij ӑ de cӑtre toate organizațiile. Ea e la fel de
important ӑ ca și celelalte elemente pe care organizațiile le r elevӑ: scop, obiective , mijloace, structuri,
resurse , produse, servicii, interese, cultur ӑ organizațional ӑ etc. Formarea imaginii, poziționarea în
mentalul consumatorilor și fidelizarea acestora sunt procese de durat ӑ care antreneaz ӑ un consum
impresionant de resurse financiare și umane”40. O strategie de construire a imaginii unei organizații
trebuie s ӑ urmӑreasc ӑ ȋn primul rând realizarea și consolidarea identit ӑții acesteia și implicit, a imaginii
sale ȋn mentalul grupurilor -țintӑ relevante pentru echilib rul și funcționarea organizației41.

37 Ion Chiciudean , Valeriu Țoneș , Gestionarea crizelor de imagine , Editura comunicare .ro, București, 2010, p. 9 .
38 Jacques Le Goff, Imaginarul medieval , București, Editura Meridiane, 1991, p. 6 .
39 Petrișor Madu, Managementul crizelo r, Universitatea Transilvania , Facultatea de Științe Economice, 2007, p. 77 -85.
40 Ion Chiciudean , Valeriu Țoneș, op. cit ., p.4.
41 Strategia este „un ansamblu de procese și tehnici de elaborare, acțiune și control orientate c ӑtre rea lizarea unui scop
specific”. (Bernard Dagenais, Campania de relații publice , Editura Polirom, Iași, 2003, p.32); strategia este “modalitatea prin
care realiz ӑm planul de acțiune … este o combinație de modalit ӑți de lucru ordonate ȋn vederea atingerii, ȋn m od optim a
țintelor și rezultatelor dorite” ( Ibidem , p. 52); “strategia reprezint ӑ un mod de acționa și implic ӑ atat o viziune de ansamblu

29
Structurile implicate ȋn crearea imaginii organizației vor ține seama de factori atât ȋn etapa de
formulare a strategiei, cât și ȋn etapele ce urmeaz ӑ: implementarea strategiei, evaluarea și aplic ӑrii
acesteia. Deoarece imaginea organizației este deosebit de important ӑ pentru aceasta, atât din punctul de
vedere al managementului, cât și din punctul de vedere al relațiilor publice, „strategia de comunicare ȋn
vederea form ӑrii unei anumite imagini se elaboreaz ӑ de cӑtre st ructurile superioare ale organizației (adic ӑ
indivizii sau comportamentele care particip ӑ la luarea deciziilor)”42. O strategie de acest tip urm ӑrește
construirea unei imagini pozitive a organizației prin proiectarea personalit ӑții, caracterului și identit ӑții
acesteia ȋn mentalul individual și colectiv. Strategii le au ca rezultat formarea unor imagini identitare,
specifice și distincte, ceea ce justific ӑ descrierea acestui proces drept construirea identit ӑții corporative.
Pentru asigurarea succesului stra tegiei de creare a imaginii e necesar ca activit ӑțile planificate,
obiectivele care trebuie atinse și resursele disponibile s ӑ fie strâns coordonate, iar pentru a face acest
lucru ȋn mod eficient e necesar ӑ organizarea și desf ӑșurarea unei sesiuni de planifi care strategic ӑ.
Promovarea imaginii organizației reprezint ӑ domeniul ȋn care se interfereaz ӑ informarea
public ӑ, publicitatea și reclama, utilizarea liderilor de opinie și tehnicile de creare a evenimentelor.
Spațiul de convergenț ӑ și interferenț ӑ a acest ora este posibil datorit ӑ semnificației mesajelor transmise,
care urm ӑresc promovarea unei imagini multidimensionale, dar unitare, pe urm ӑtoarele coordonate:
evidențierea rolului organizației (locul și rolul organizației ȋn ierarhia organizațiilor de acela și tip; locul
și rolul atribuit de mediul -sarcin ӑ și de comunitatea local ӑ sau global ӑ; trӑsӑturile definitorii ale
organizației; interacțiunile cu alte organizații, pe vertical ӑ și pe orizontal ӑ; tradițiile și realiz ӑrile
organizației; avantajele și prote cția consumatorilor, clienților și partenerilor; perspectivele apropiate și
ȋndep ӑrtate ale organizației); evidențierea activit ӑților organizației (activit ӑțile specifice organizației,
scopul și importanța lor; activit ӑți ȋn folosul propriilor membri: educ aționale, recreative; activit ӑți ȋn
folosul comunit ӑții: umanitare, culturale, de creștere a calit ӑții vieții, etc.); evidențierea rolului membrilor
organizației (rolul membrilor marcanți ai organizației; drepturile și obligațiile membrilor;
profesionalism ul, competența și onestitatea personalului; contribuția membrilor la realizarea scopului
organizației; participarea membrilor organizației la acțiuni naționale și internaționale de prestigiu, etc.);
evidențierea evenimentelor importante ce au loc ȋn interi orul organizației, cu semnificație și de interes pe
plan local, regional, global (intern și internațional).
Organizația privat ӑ nu-și definește imaginea ȋn același mod ca o instituție public ӑ. Aceste dou ӑ
tipuri de organizație nu particip ӑ la aceleași o biective. Totuși, ambele se inspir ӑ din aceleași principii. De

asupra fenomenelor ȋn derulare, cât și o viziune de am ӑnunt de etap ӑ și subetap ӑ, precum și planificarea acestora. St rategia
reprezint ӑ liantul tuturor acțiunilor desf ӑșurate ” (Delia Cristina Balaban, Flaviu C ӑlin Rus (coord.) PR Trend , București,
Editura Tritonic, 2007, p. 9 -10).
42 George David , Relații publice – garanția succesului , Editura Oscar Print, Ediția a II -a, 2003, p. 87 .

30
aceea, noțiunile utilizate pentru a ilustra sectorul privat se pot ușor transpune ȋn sectorul public, ȋn timp
ce reci proca este mai puțin valabil ӑ. Reprezentanții aleși ai instituțiilor publice depind pentru a
supraviețui de propria lor imagine. Partidele politice sunt alese și realese ȋn funcție de realiz ӑrile lor, dar
și ȋn funcție de imaginea de protate sau de excelenț ӑ pe care o proiecteaz ӑ. Preocuparea de a -și defini o
mai bun ӑ imagine publ icӑ se reg ӑsește ȋn toate marile organizații și câștig ӑ teren, atât ȋn sectorul public
cât și ȋn instituțiile publice. Instituțiile publice se prezint ӑ sub mai multe fațete. De exemplu, orice guvern
acționeaz ӑ pe scena politic ӑ ȋn trei direcții: ȋn sfera p olitic ӑ, electoral ӑ și administrativ ӑ, și ȋn fiecare
dintre sfere imaginea capat ӑ o importanț ӑ decisive.
Imaginea public ӑ depinde de mulți factori și de aceea este extrem de fragil ӑ. Între imaginea
proiectat ӑ de organizație și imaginea perceput ӑ de publicu ri poate s ӑ existe o mare pr ӑpastie. Dac ӑ
imaginea public ӑ poate fi construit ӑ, este mult mai greu ca ea s ӑ fie controlat ӑ ȋn mediul social. Mediul
social poate s ӑ primeasc ӑ ȋntr-un mod pozitiv aceast ӑ imagine sau s ӑ o resping ӑ. Imaginea se construiește
ȋn timp, dar poate fi rapid demolat ӑ dacӑ instituția sau organizația nu -și ia m ӑsuri de protejare a imaginii.
Memoria și atitudinea oamenilor sunt extrem de fluctuante, de unde și necesitatea de a concepe un
program continuu de activit ӑți vizând menținerea i maginii construite . Imaginea instituțional ӑ trebuie
dezvoltat ӑ, deopotriv ӑ, ȋn direcția publicului intern, cât și a publicului extern. Într -o epoc ӑ ȋn care s -a
produs standardizarea produselor, creșterea concurenței, proliferarea produselor identice, fieca re
organizație sau ȋntreprindere trebuie s ӑ se delimiteze de cealalt ӑ, sӑ-și afirme prezența, legitimitatea și
personalitatea. Construirea imaginii se datoreaz ӑ necesit ӑții de poziționare a organizației (presiunea
marketingului) și, pe de alt ӑ parte, presi unii grupurilor sociale externe care vor s ӑ știe în ce const ӑ
produsul oferit, cum se comport ӑ organizația faț ӑ de mediu, cum își asum ӑ rolul de bun cet ӑțean
corporativ . Construirea imaginii se datoreaz ӑ necesit ӑții de poziționare a organizației și presiun ii
grupurilor sociale externe care vor s ӑ știe ȋn ce const ӑ produsul oferit, cum se comport ӑ organizația faț ӑ
de mediu, cum ȋși asum ӑ rolul de bun cet ӑțean corporativ.
În elaborarea imaginii publice este bine ca organizația s ӑ ținӑ seama de urm ӑtoarele pe rcepte: s ӑ
atrag ӑ atenția, s ӑ creeze o protecție pozitiv ӑ, o mișcare de simpatie; s ӑ asigure fidelitatea, ȋncrederea
publicului; s ӑ creasc ӑ beneficiile (organizație); s ӑ aibӑ capacitatea de a traversa perioade de crize.
Imaginea instituțional ӑ este apanaju l instituției și reunește, ȋn același timp, calitatea produselor sale,
nivelul s ӑu de reușita, gradul s ӑu de participare social ӑ și suma eforturilor intreprinse pentru construirea
unei specificit ӑți. În conceptul de imagine public ӑ se suprapun dou ӑ tipuri de imagine, care adesea se
confund ӑ: imaginea material ӑ și imaginea imaterial ӑ.

31
V. Organizațiile. Natura și structura organizațiilor
Definirea organizațiilor se impune a fi realizat ӑ prin reliefarea specificit ӑții umane a acestora. În
esenț ӑ, organizați a e un sistem social în care și prin care oamenii interacționeaz ӑ (coopereaz ӑ) pentru
realizarea unor scopuri comune. Exist ӑ numeroase definiții ale organizației. Una dintre ele descrie
organizațiile astfel: „entit ӑți sociale ce apar ca sisteme de activit ӑți orientate spre realizarea de obiective,
deliberat structurate și având limite identificabile”. Analizând, pe scurt, noțiunile care alc ӑtuiesc
definiția, sunt de reținut urm ӑtoarele: Entit ӑți sociale – „Social” înseamn ӑ cӑ organizația este format ӑ din
oameni care interacționeaz ӑ într-un fel sau altul, iar oamenii și interacțiunile lor creeaz ӑ o entitate cu
viațӑ proprie. Cu alte cuvinte, atât timp cât exist ӑ interacțiune de grup, organizația va merge mai departe,
indiferent de identitatea indivizilor care o formeaz ӑ. Sisteme de activit ӑți – pentru a -și atinge obiectivele,
organizațiile trebuie s ӑ urmeze un șir de activit ӑți care sunt astfel concepute încât s ӑ punӑ în practic ӑ
abilit ӑțile și talentul indivizilor, necesare împlinirii acelor obiective. Orient atӑ spre realizarea de
obiective – organizațiile apar pentru a îndeplini o misiune care poate fi realizat ӑ, mӑsurat ӑ și care
necesit ӑ efort din partea mai multor persoane. Deliberat structurat ӑ-organizațiile sunt structurate în mod
deliberat de c ӑtre una s au mai multe persoane. Cineva hot ӑrӑște cӑ este nevoie de apariția unei organizații
pentru atingerea unui anumit scop, drept pentru care începe s ӑ caute oameni, s ӑ-i organizeze și s ӑ punӑ în
mișcare o organizație care s ӑ facӑ acest lucru. „Hotarele” identi ficabile – pentru a asigura integritatea
organizației, a scopurilor și activit ӑților sale, trebuie s ӑ existe limite de separare între o organizație și alta.
Mulți consider ӑ caracteristicile fizice ca fiind definiția cea mai potrivit ӑ a hotarelor organizați ei. Îns ӑ
multe dintre activit ӑțile ce sunt parte a structurii organizaționale se petrec dincolo de aceste hotare fizice.
O altӑ definiție este: „dou ӑ sau mai multe persoane care lucreaz ӑ împreun ӑ pentru a duce la
îndeplinire o sarcin ӑ ce nu ar putea fi ex ecutat ӑ de un singur om”. Organizația implic ӑ o form ӑ distinct ӑ
de corelare între oameni și scopuri, cât și între oameni și structuri. Scopul organizațional reprezint ӑ însӑși
rațiunea construirii și existenței organizațiilor. Dar simpla existenț ӑ a scopulu i, extrem de necesar ӑ, nu
este și suficient ӑ. Afirmarea scopului, enunțarea sa, construcția unui scop, chiar realizabil, constituie doar
un prim moment. Este important ӑ procedura de realizare, de împlinire a scopului, în condițiile în care –
repet ӑm – simp la adunare a unui grup de oameni sub „acoperișul” unui scop comun nu garanteaz ӑ, în
sine, atingerea scopului propus. Pentru aceasta, trebuie observat c ӑ orice scop organizațional este un scop
general. Transformarea scopului general în rezultate practice fi nale presupune:
– garanția existenței unor p ӑrți comune semnificative între scopurile individuale, între interesele și
aspirațiile indivizilor care alc ӑtuiesc organizația; acest imperativ este aplicabil atât momentului de
început al unei organizații (atunc i când se constituie o organizație nou ӑ), cât și momentelor ulterioare din
viața sa;

32
– atât pe parcursul evoluției unei organizații și, mai ales, atunci când organizația își modific ӑ (total
sau parțial) scopul general, se impune ca membrii organizației s ӑ participe la remodelarea și redefinirea
scopului organizațional, drept condiție a p ӑstrӑrii convergenței scopurilor individuale în cadrul scopului
general;
– nu mai puțin importante sunt modalit ӑțile de realizare practic ӑ a corespondenței dintre scopul
general și scopurile individuale, în acest sens fiind necesare:
– formularea scopului general, transpunerea sa în forme accesibile indivizilor din organizație; în
acest mod, scopul general, p ӑstrându -și esența, se multiplic ӑ în scopuri specifice, accesibile tuturor
membrilor organizației (în ultim ӑ instanț ӑ, fiec ӑruia în parte);
– simultan, fiecare membru al organizației este confruntat cu necesitatea înțelegerii și formul ӑrii
adecvate a propriilor interese, a propriilor scopuri, drept baz ӑ pentru comunicar ea real ӑ a scopurilor
specifice și pentru o asumare conștient ӑ și responsabil ӑ a scopului general (intr ӑ și rӑmân în organizație
numai acei indivizi care știu foarte bine ce vor, atât ei, cât și organizația).
Relația dintre oameni și scopuri este, dup ӑ cum s-a vӑzut anterior, esențial ӑ, fӑrӑ a se epuiza
complexitatea și specificul organizației. Definitorii pentru organizație sunt, simultan, relațiile oamenilor
(interacțiunea uman ӑ) și relațiile fiec ӑrui om și ale tuturor împreun ӑ cu structura de ansamblu a
organizației (subsistemele și domeniile organizației, conducerea acesteia etc.). Calitatea interacțiunii
umane este la fel de important ӑ precum scopul organizațional. Dobândirea statutului de membru al
organizației și asumarea în consecinț ӑ a scopului orga nizațional nu garanteaz ӑ îndeplinirea obiectivelor
organizației, decât dac ӑ natura raporturilor interumane este modelat ӑ în aceast ӑ direcție, decât dac ӑ
interacțiunea uman ӑ îmbrac ӑ forma cooper ӑrii (evitându -se și dep ӑșindu -se conflictele interumane).
Interacțiunea uman ӑ reprezint ӑ fundamentul funcțion ӑrii unei organizații. În același timp, structura
organizațional ӑ influențeaz ӑ decisiv natura interacțiunii umane.
Mӑrimea organizației, num ӑrul nivelurilor ierarhice (diferențierea pe vertical ӑ a organizației ),
numӑrul departamentelor, al subunit ӑților funcționale (diferențierea pe orizontal ӑ), complexitatea
activit ӑții (diviziunea muncii, specializarea) își pun amprenta asupra întregii activit ӑți organizaționale.
Analiza organizațional ӑ, necesar ӑ pentru cunoa șterea și realizarea eficient ӑ a activit ӑții
organizațiilor, implic ӑ, în consecinț ӑ, studierea tuturor componentelor, pân ӑ acum scoase în relief, ale
organizațiilor – oamenii, scopul, interacțiunile umane, structura organizațional ӑ.
Structura unei organiz ații presupune dou ӑ dimensiuni sau dou ӑ planuri, planul informal sau
planul formal și planul informal. Trebuie precizat de la început c ӑ practic sunt greu de depistat forme
pure, informale sau formale, ale organizațiilor, fiecare organizație cuprinzând, în proporții variabile,
ambele forme de organizare; Planul informal al unei organizații se alc ӑtuiește din relațiile spontane,

33
nedefinite sau slab definite dintre membrii acesteia. Normele, regulile informale sunt acceptate spontan și
tocmai prin aceasta, ne fiind impuse, acceptarea este intens ӑ, gradul de adeziune fiind ridicat. În chip
similar, membrii organizației pot accepta un lider (conduc ӑtor) informal, altul decât cel oficial, care
întrunește o lung ӑ adeziune prin autoritatea sa profesional ӑ, prin pres tigiul moral, prin capacitatea de a
stabili relații stimulative, adecvate cu colegii s ӑi.
Planul formal al organizației vizeaz ӑ structura oficial ӑ a acesteia, clar definit ӑ prin descrierea
normelor de construire și de comportament, a rolurilor și relațiil or dintre membrii organizației (de putere,
autoritate și responsabilitate), prin indicarea liderilor, a ierarhiei, prin precizarea condițiilor de acces, de
evoluție și de ieșire din organizație (organizațiile care se apropie cel mai mult de tipul forma l sunt cele
birocratice). Planul informal este subsumat și poate fi utilizat pentru consolidarea și evoluția pozitiv ӑ a
planului formal, deoarece faciliteaz ӑ realizarea scopului organizațional prin adeziunea sporit ӑ a
membrilor organizației, determin ӑ un clima t organizațional s ӑnӑtos, cooperant și ofer ӑ liderilor
organizației elemente de control, de feed -back asupra st ӑrii reale a organizației.
Mӑrimea organizației se refer ӑ la num ӑrul membrilor s ӑi, aspect extrem de important, care poate
genera o dilem ӑ organi zațional ӑ (pânӑ la ce nivel organizația își poate m ӑri num ӑrul de membri f ӑrӑ a-și
diminua funcționalitatea?). Tendința creșterii num ӑrului de membri implic ӑ adâncirea specializ ӑrii,
multiplicarea subunit ӑților funcționale, intensificarea formaliz ӑrii, dar și dificult ӑți tot mai mari în
controlul și coordonarea organiza ției, în realizarea cooper ӑrii. O structur ӑ optim ӑ, universal valabil ӑ a
organizației nu exist ӑ. Optimul structural este determinat de scopurile organizației, de influențele
mediului, de spec ificul activit ӑții, în ultim ӑ instanț ӑ de condițiile concrete ale realiz ӑrii proceselor
esențiale ale organizației: producția (realizarea produselor specifice); susținerea (asigurarea „intr ӑrilor” și
a „ieșirilor”); menținerea (asigurarea funcționalit ӑții interne); adaptarea (prin feed -back -ul dintre „ieșiri”
și „intr ӑri”) și conducerea.
V.1. Organizația, între uniformitate și diversitate
Proiectarea unei structuri adecvate reprezint ӑ o piatr ӑ de încercare pentru constituirea oric ӑrei
organizații, deoa rece structura formal ӑ, un „schelet” format prin alocarea responsabilit ӑților formale și a
mecanismelor de leg ӑturӑ între roluri, este baza pentru dezvoltarea ulterioar ӑ. În conturarea unei structuri
optime, un punct de vedere util este cel al lui Charles Handy43. Autorul se concentreaz ӑ pe presiunile de
sens opus care se exercit ӑ asupra organizației, uniformitatea și diversitatea. Presiunea pentru uniformitate
decurge din elemente precum: costurile reduse ale activit ӑților standardizate, nevoia de activit ӑți
interșanjabile, de produse standard, de specializare, exercitarea controlului cu ușurinț ӑ ș.a. Presiunea

43 Charles Handy, Understanding Organizations , Penguin Books, New York, 1985, pp. 298 -304.

34
opus ӑ, pentru diversitate, decurge din elemente ca: diversitatea pieței de desfacere, eventuala r ӑspândire
geografic ӑ a organizației, varietatea produselo r și tehnologiilor, multitudinea scopurilor, nevoia de
identitate ș.a. Prin natura lor, organizațiile prefer ӑ uniformitatea, predictibilitatea și eficiența, și tind s ӑ
reduc ӑ pe cât posibil incertitudinea; presiunea spre diversitate vine, de regul ӑ, din ex terior și are o mare
proporție de incertitudine, iar organizațiile r ӑspund acestei dileme printr -o serie de metode44:
– pӑstrarea de stocuri de materii prime sau produse finite pentru a se proteja de efectele fluctuațiilor
de preț;
– „raționalizarea” resur selor în anumite sectoare ale organizației; anticiparea schimb ӑrilor pentru a
minimiza efectele; – cooptarea de reprezentanți ai unor publicuri importante în consiliul de conducere
(bancheri, furnizori, clienți importanți);
– unificarea – reducerea incerti tudinii prin fuziuni sau înțelegeri de fixare a prețului.
În pofida acestor eforturi, starea de echilibru perfect nu poate fi atins ӑ , deci proiectarea unei
structuri flexibile reapare ca cerinț ӑ esențial ӑ; întreb ӑrile care cer un r ӑspuns sunt: La ce fel d e diversitate
trebuie s ӑ rӑspund ӑ structura? Care este proporția între uniformitate și diversitate?
Structurile pot fi de mai multe tipuri45:
1. centralizat ӑ, fie informal ӑ, cu un singur nivel ierarhic (structur ӑ „antreprenorial ӑ”) sau fie formal ӑ,
cu mai multe nivele ierarhice diferențiate dup ӑ departamen te, zone și produse (structur ӑ funcțional ӑ)
2. descentralizat ӑ în funcție de linia de produs sau de aria geografic ӑ; (vezi diagrama)
Una din modalit ӑțile de clasificare are în vedere scopul, beneficiul act ivitӑții sau natura
comportamentului membrilor organizațiilor. Astfel, în peisajul literaturii de profil, se identific ӑ cinci
tipuri diferite de organizații caracteristice societ ӑții contemporane și se încearc ӑ diferențierea pe baza
scopului general al fie cӑruia:
– asociațiile voluntare, de tipul celor religioase, științifice, etc;
– organizații militare;
– organizații filantropice (de binefacere), spirituale, asociații de asistenț ӑ social ӑ;
– organizații de tip corporații (organizații industriale, financi are etc.);
– organizații de afaceri familiale: micile afaceri, dar și Mafia.
Se poate de asemenea opera cu o schem ӑ de clasificare pe principiul „cine beneficiaz ӑ de
activitatea organizațional ӑ specific ӑ” și sunt propuse urm ӑtoarele patru tipuri:
– organi zații de beneficiu mutual, al c ӑror prim beneficiar sunt membrii și cei înscriși care dețin
un rang ( partidele politice, sindicatele, cluburile etc);

44 Ibidem , p. 305.
45 Ibidem , p. 301 .

35
– organizațiile de afaceri, care au ca prim beneficiar proprietarii și managerii (firmele industriale,
bӑncile, companiile de asigur ӑri, magazinele de vânz ӑri cu ridicata și cu am ӑnuntul);
– organizații care realizeaz ӑ servicii și au ca prim beneficiar clienții; în aceast ӑ categorie autorii
exemplific ӑ agențiile de plasare a forțe i de munc ӑ; spitalele, școl ile, clinicile de s ӑnӑtate mintal ӑ;
– organizațiile publice de care beneficiaz ӑ marele public, aici fiind incluse, spre exemplificare,
statistica la nivel statal, serviciile militare, departamentele poliției și pompierilor, Garda Național ӑ.
În același tim p, se poate observa c ӑ organizațiile se deosebesc între ele și prin num ӑrul de
niveluri existente în interiorul lor. Cu cât organizația este structurat ӑ pe mai multe niveluri intermediare
între veriga de baz ӑ și nivelul de conducere, cu atât organizația es te mai puternic ierarhizat ӑ. De aici
rezult ӑ o serie de repercusiuni privind întreaga structur ӑ organizațional ӑ. Conformis mul este un element
major de relaționare între cei care dețin puterea și cei asupra c ӑrora ei o exercit ӑ. Cei care au puterea pot
exercita autoritatea asupra subordonaților prin coerciție, recompens ӑ și mijloace normative. Astfel,
membrii organizației adopt ӑ un comportament, fie prin coerciție, fie pentru c ӑ vor fi recompensați, fie c ӑ
acesta este co nsiderat ca fiind regulamentar. Consid erând trei tipuri de putere: coercitiv ӑ, remunerativ ӑ și
normativ ӑ, A. Etzioni realizeaz ӑ o clasificare a organizațiilor dup ӑ tipurile de confruntare și stabilește trei
tipuri de structuri duale (între conduc ӑtori și conduși) în interiorul organizației:
– organizații coercitive, precum lag ӑrele de concentrare, închisorile, ospiciile, lag ӑrele de prizonieri
de rӑzboi, lag ӑrele de munc ӑ forțat ӑ, uniunile coercitive;
– organizațiile utilitare – în care sunt incluse întreprinderile industriale, institutele de cercetare,
uniunile de afaceri, organizațiile fermierilor, organizațiile militare în timp de pace;
– organizații normative, cum sunt organizațiile religioase, organizațiile politico -ideologice,
spitalele, colegiile și universit ӑțile, asociațiile voluntar e, școlile, organizațiile profesionale.
Structurile duale se stabilesc în urm ӑtoarele combinații:
− Normativ -coercitive, cum sunt unit ӑțile de lupt ӑ;
− Utilitar -normative, aici fiind inclus ӑ majoritatea organizațiilor;
− Utilitar -coercitive – exploat ӑrile agricole și industriale tradiționale.
Clasificarea organizațiilor permite înțelegerea acestora drept condiție a integr ӑrii indivizilor în
organizații și a funcțion ӑrii lor eficiente.
Comunicarea intern ӑ este de mai multe tipuri: formal ӑ și informal ӑ, iar c ea formal ӑ se
desfӑșoarӑ în dou ӑ direcții: orizontal ӑ și vertical ӑ. Comunicarea formal ӑ se desf ӑșoarӑ conform traseelor
desemnate de organigram ӑ. Comunicarea informal ӑ se desf ӑșoarӑ prin rețele determinate de structura
socio -afectiv ӑ a grupurilor din inter iorul organzației; pentru a determina aceste rețele se folosește metoda
analizei sociometrice.

36
V.2. Importanța conceptului de cultur ӑ organizațional ӑ
Importanța acestui concept se relev ӑ în primul rând din faptul c ӑ s-a constituit un curent teoretic
ce în cearc ӑ interpretarea întregii organizații prin prisma ideii de cultur ӑ organizațional ӑ46. O parte dintre
studiile încadrate în aceast ӑ tendinț ӑ, rezultat al dezvolt ӑrii unei literaturi manageriale de inspirație
sociologic ӑ, percep organizația în experiența sa specific ӑ și încearc ӑ sӑ analizeze procesele, adesea
inconștiente, prin care se ajunge s ӑ se legitimeze modelul respectiv de existenț ӑ. Imaginea standard a
organizației în aceste studii este una creativ ӑ, bazat ӑ pe o cultur ӑ comun ӑ integratoare ce stimu leazӑ și
valorific ӑ potențialul membrilor. Informația circul ӑ rapid în toate direcțiile, nivelurile birocratice sunt
minime, simbolurile statutare sunt reduse, comunicarea este deschis ӑ și informal ӑ, iar gradul de
cooperare este mare. Cel mai important în cultura unei organizații este ansamblul de valori și norme ale
acesteia. Valorile sunt aprecieri considerate ca împ ӑrtӑșite de majoritatea membrilor organizațiilor
privind acțiunile specifice ale grupului (munca, relațiile interne, relațiile cu exteriorul etc.).Valorile se
exprim ӑ, în mod obișnuit, în mituri, simboluri, ritualuri etc. Normele sunt valori imperative, care se
impun grupului, membrilor acestuia. Normele sunt vizibile în reglement ӑri ale organizației, statute,
regulamente etc. Teoria lui Hofste de consider ӑ cultura unei organizații constituindu -se la intersecția a
douӑ paliere: cel național intersectându -se cu cel organizațional propriu -zis.
În abordarea analitic ӑ, tipologia lui Handy are patru componente, respectiv: cultura de tip
Putere, Rol, S arcin ӑ, Persoan ӑ; o organizație se încadreaz ӑ într-un tip de cultur ӑ sau altul în funcție de:
mӑrime, tip de proprietate, obiective, natura relațiilor și a sur selor de putere, mediul extern. „Cultura
reprezint ӑ un mod de viaț ӑ pentru membrii organizației. Chiar și atunci când cultura este puternic ӑ, acest
mod de viaț ӑ poate fi dificil de citit și înv ӑțat de cӑtre neinițiații veniți din afar ӑ. Una dintre c ӑile de a
înțelege o cultur ӑ este aceea de a examina simbolurile, ritualurile și povestirile ce caracter izeaz ӑ modul
de viaț ӑ din organizație. Aceste simboluri, ritualuri și povestiri reprezint ӑ mecanisme de înv ӑțare și
consolidare a culturii pentru cei din ӑuntru”47. „Întrucât cultura (sistemul de norme și valori) organizației
– observ ӑ Mihaela Vl ӑsceanu48 – este determinat ӑ de misiunea pe care o are de îndeplinit și nu de
comunitatea în care aceasta este îndeplinit ӑ, tocmai prin mijlocirea propriei culturi organizația va
transcende comunitatea. Dacӑ se va produce o ciocnire între valorile comunit ӑții și cele a le organizației
va triumfa cultura organizației. Dac ӑ nu s-ar întâmpla așa ar însemna c ӑ organizația nu -și poate îndeplini
misiunea și deci nu -și poate aduce propria contribuție social ӑ în sprijinul comunit ӑții și al societ ӑții, o
contribuție de care depin d îns ӑ toți membrii ei”.

46 Lucien Sfez (coord.), Dictionnaire critique de la communication , PUF, Paris, 1993, pp. 656 -657.
47 Gary Johns, Compo rtamentul organizațional , Editura Economic ӑ, București, 1998, p. 285.
48 Mihaela Vl ӑsceanu, Organizațiile și cultura organiz ӑrii, Editura Trei, București, 1999, p. 19.

37
V.3. P utere și influenț ӑ în organizații
Spre deosebire de autoritatea însoțit ӑ de legitimitate (autoritatea funcției conduc ӑtorului
îmbinându -se cu acceptarea subordon ӑrii de c ӑtre membrii organizației), puterea reprezint ӑ capacita tea
unui conduc ӑtor de a controla și influența comportamentul altora f ӑrӑ consimț ӑmântul acestora. Puterea
se poate deci lipsi de consimț ӑmântul subordonaților, impunându -se prin diverse mijloace coercitive, prin
utilizarea strict ӑ a recompenselor și sancț iunilor. În acest caz, consecințele pot fi negative, eficiența
organizațional ӑ este în descreștere, iar subordonații pot dezvolta, în compensație, strategii și tehnici de
autoprotejare și de “sabotare” a conduc ӑtorului. Aceasta în cazul puterii utilizate î n exces, dar exist ӑ și în
organizațiile democratice relații de putere și influenț ӑ, chiar dac ӑ nu sunt atât de evidente.
Pornind de la aceste presupuneri, un concept important este cel de strategie – noțiune pur
operațional ӑ, nu desemneaz ӑ neap ӑrat un plan intențional, ci regularit ӑți, comportamente frecvente
identificate de observator), obiective personale (ținta pe care individul dorește s ӑ o ating ӑ prin strategie),
traiectorie personal ӑ (rezultatul acelor comportamente identificate în cadrul strategiilor ). În fine,
“puterea”, conceptul central al abord ӑrii de acest tip, nu e reductibil ӑ la raporturile pe vertical ӑ, ci își are
originea în capacitatea actorilor de a -repera și exploata sursele de incertitudine existente. Așadar, puterea
nu este un atribut ci o relație dezechilibrat ӑ care presupune schimbul și negocierea. Actorii
organizaționali nu se angreneaz ӑ înt-o astfel de relație pentru a -și etala forțele ci pentru a -și atinge
scopurile. Organigramele și regulamentele sunt, din acest punct de vedere, ins trumente prin care se
încearc ӑ limitarea libert ӑții de joc a actorilor în aceast ӑ sferӑ a influenței.
Aline Fortin49, plecând de la conceptul de “influenț ӑ” (modificarea printr -un agent social a
sistemului conceptual, a reacțiilor affective sau a comportame ntului unui alt agent social) definește
puterea ca fiind influența maximal ӑ pe care un agent o poate exercita asupra unui alt agent, într -u
domeniu dat . Pornind de aici și adaptând clasificarea respectiv ӑ, va rezulta o clasificare a surselor și
tipurilor d e putere:
• puterea de expert – se poate baza fie pe succesul dovedit în unele domenii, fie pe o anumit ӑ
reputație (de aceea, în mod oficial sau neoficial, persoanele influente dint -o organizație au de obicei
reputația de “ a ști s ӑ rezolve” cele mai dific ile probleme profesionale);
• puterea de informație – informația poate deveni o surs ӑ de putere pentru persoanele care
controleaz ӑ accesul celorlalți la aceast ӑ informație (acesta este unul dintre motivele pentru care unii lideri
opun rezistenț ӑ fațӑ de in formatizare, pentru c ӑ modernizarea tehnologic ӑ și “liberalizarea”
comunicațional ӑ îi priveaz ӑ de una din sursele de putere)

49 A. Neculau, Pierre de Vischer, coord., Dinamica grupurilor , Polirom, Iași, 2001, pp.372 -376, extras din R. Tessier, Y.
Tellier, Changement planifie et developpement des organisations , vol.4, Presses Universitaires de Quebec, Montreal, 1991.

38
• puterea bazat ӑ pe relații – se bazeaz ӑ pe faptul c ӑ persoana respectiv ӑ este plasat ӑ sau cunoaște
persoane influente care -i pot o feri ajutorul; este un tip de influenț ӑ des folosit în societatea modern ӑ și
mai ales în societ ӑțile de tip balcanic, pentru c ӑ în acest fel se pot realiza strategii de influenț ӑ personal ӑ
într-un mod mai puțin evident decât în cazul celorlalte forme de in fluenț ӑ;
• puterea de recompens ӑ – conferit ӑ persoanei care dispune de mijloace de recompensare; întro
organizație, aceasta aparține de obicei liderilor formali de la toate nivelurile;
• puterea de coerciție – deținut ӑ de persoanele care dispun de mijloace de pedepsire (de obicei
aceleași care dispun și de recompense);
• puterea de referinț ӑ – este cea care decurge din sentimentele pozitive pe care le are cel dominat
fațӑ de dominator; se bazeaz ӑ pe identificarea sau comparația social ӑ și e asociat ӑ cu infl uența pe care o
exercit ӑ grupurile asupra membrilor lor;
• puterea legitim ӑ – este puterea conferit ӑ unei persoane în virtutea postului pe care îl deține (
despre acest tip de putere s -a discutat în capitolul anterior);
Puterea de informație și de expert se exercit ӑ cu consimț ӑmântul celui dominat (care nu se simte
amenințat decât în sistemul s ӑu conceptual). Din contr ӑ, puterea de recompens ӑ și de coerciție presupun
cӑ cel dominat ofer ӑ supunerea sa în schimbul amelior ӑrii (în cazul recompensei) sau menți nerii (în cazul
coerciției) situației sale. În organizațiile contemporane se întâlnește mai rar aceast ӑ form ӑ durӑ sau
spectaculoas ӑ; se folosește forma atenuat ӑ a “aver tismentelor și recomand ӑrilor”. În construirea relațiilor
de putere și de influenț ӑ, comunicarea este instrumentul de baz ӑ. Pe aceast ӑ cale se procur ӑ informația
care st ӑ la baza construirii rețelelor de influenț ӑ, dar se și exprim ӑ și se exercit ӑ influența. Adesea îns ӑ,
cunoașterea acestor rețele și relații este dificil ӑ mai ales pentru un analist din exterior care nu are o
cunoaștere aprofundat ӑ a organizației. Chiar pentru cei din interior, conștientizarea acestui tip de relații
necesit ӑ subtilitate, iar integrarea în rețelele respective abilit ӑți de comunicare dezvoltate. Într -o
organizaț ie “s ӑnӑtoasӑ”, este preferabil ca realțiile de putere s ӑ existe într -o proporție cât mai mic ӑ în
favoarea dezvolt ӑrii relațiilor de autoritate – responsabilitate
V.4. Stresul și conflictele in organizații
Stresul este „o stare de tensiune, încordare și di sconfort determinat ӑ de agenți afectogeni cu
semnificație negativ ӑ, de frustrarea sau reprimarea unor st ӑri de motivație (trebuințe, dorințe, aspirații),
de dificultatea rezolv ӑrii unei probleme”50.Conform acelorași autori, stresul are o desf ӑșurare procesu alӑ:
(a) faza inițial ӑ, reacția de alarm ӑ declanșat ӑ de acțiunea factorilor de stres; (b) faza de rezistenț ӑ în care
se activeaz ӑ mecanismelede autoreglare ale individului, în încercarea de a se adapta la situație. (c) faza

50 Ana Bogdan Tucicov, Dicționar de psihologie social ӑ, Editura Științific ӑ și Enciclopedic ӑ, București , 1981, p. 235.

39
de amplificare și extindere care apare atunci când mecanismele de adaptare cedeaz ӑ în fața efectelor
perturbatoare. În aceast ӑ ultim ӑ fazӑ, de criz ӑ, apar simptome ca: iritabilitate, anxietate, sc ӑderea
concentr ӑrii, agresivitate și chiar incapacitatea de a continua activitatea . Sub aspe ctul efectelor, stresul
este „rezultatul dezechilibrului atunci când percepția unei persoane sau actualele abilit ӑți și resurse sunt
insuficiente pentru a face faț ӑ cerințelor unei situații date” sau “teama indus ӑ unui organism care încearc ӑ
sӑ își pӑstrez e normalitatea în fața potențialilor agenți care îl pot afecta”51. La locul de munc ӑ, stresul
poate fi definit ca schimbarea în starea fizic ӑ, psihic ӑ, emoțional ӑ sau comportamental ӑ a unei persoane
ca urmare a presiunii constante exercitate asupra sa pentr u a activa în moduri incompatibile cu abilitatea
sa real ӑ sau perceput ӑ, cu timpul și resursele avute la dispoziție. Faț ӑ de stres, exist ӑ doar dou ӑ tipuri de
reacție: r ӑspunsul activ, adic ӑ lupta, și rӑspunsul pasiv, evadarea sau tolerarea. Conceptul de s tres este
adesea confundat în mod greșit cu acela de competiție; diferența se manifest ӑ în planul manifest ӑrii celor
douӑ fenomene. Pe când competiția onest ӑ poate stimula angajații sau îi poate motiva pentru înv ӑțarea
unor noi aspecte ale meseriei, stresu l este un factor demotivator și demobilizator. În al doilea rând,
competiția se desf ӑșoarӑ pe o durat ӑ limitat ӑ, pe când stresul e o stare cu evoluție și manifestare
nedeterminat ӑ în timp. Competiția atunci când nu e folosit ӑ în mod nejustificat și irațion al, are efecte
pozitive în plan psihic, pe când stresul are efecte nedorite, ducând la sc ӑderea potențialului și creativit ӑții
Factorii care determin ӑ stresul la nivel executiv și managerial sunt:
a) centralizarea – determin ӑ necesitatea ca managerul s ӑ cunoasc ӑ toate aspectele organizației și sӑ
dețin ӑ în orice moment toate informațiile necesare;
b) responsabilitatea prea mare – conștiința faptului c ӑ deciziile luate produc o influenț ӑ major ӑ
asupra angajaților și activit ӑții organizației precum și a evol uției viitoare;
c) management necorespunz ӑtor al timpului;
d) evitarea deleg ӑrii autorit ӑții – care duce la înc ӑrcarea excesiv ӑ a managerului cu sarcini
executive și probleme de rezolvat;
Factorii care provoac ӑ stresul la nivelul angajaților:
a) factori care țin de relațiile interpersonale și de stimulentele psihice: conflictele interpersonale (de
la ciocnirile minore de personalitate pân ӑ la ciocnirile între grupuri informale), competiția neloial ӑ și
strategiile personale de câștig de putere și influenț ӑ, motivatorii extrinseci negativi folosiți în exces;
b) proiectarea necorespunz ӑtoare a postului: structura neclar ӑ de autoritate și responsabilitate,
sarcini și obiective neclare, atribuții prea dificile sau prea simple, volum pra mare de lucru, sarcini
neclare, lipsa resurselor materiale, lipsa unor mijloace de informare adecvate, standarde și termene de
lucru imprecise, control exagerat;

51 Selye, H., Știința și viața , Editura Politic ӑ, București, 1974, p. 123.

40
c) factori care privesc starea și resursele de ansamblu ale organizației: nesiguranța locului de
munc ӑ, condiții impr oprii de munc ӑ (iluminare slab ӑ, zgomot, lips ӑ de igien ӑ, cӑldurӑ/frig excesive),
schimb ӑrile bruște și neexplicate;
Indivizii folosesc strategii individuale pentru a -și înt ӑri puterea și influența în organizații; ei își
fixeaz ӑ o țint ӑ personal ӑ și folose sc resurse strategice precum și surse de influenț ӑ variate pentru a o
atinge. Puterea poate fi: formal ӑ, de expert, de referinț ӑ, de informație, de sancțiune și recompens ӑ. În
cadrul grupului de lucru pot exista mai multe roluri în comunicare, fiecare cu i mportanța sa pentru
atingerea țintei și realizarea sarcinii de echip ӑ. Alte probleme ale dinamicii grupului de lucru se refer ӑ la
conflicte, care pot fi intragrupale sau intergrupuri. Termenul conflict provine din termenul latin
„conflictus”, cu sensul de „interferare violent ӑ”, dezacord și tensiuni între membrii unui grup52. Așadar,
conflictul presupune o atmosfer ӑ tensionat ӑ și neînțelegeri în privința unuia sau mai multor aspecte ale
activit ӑții în organizație. Putem cita dou ӑ definiții, cu scopul de a t ransfera problema din sfera
psihosocial ӑ în sfera organizațional ӑ: (a) (Coser) : lupta simbolic ӑ între valori, statusuri, putere, resurse
în care scopurile oponenților sunt de a netutraliza, leza sau elimina pe adversar; (b) (Donohue) : o situație
în care oameni interdependenți prezint ӑ diferențe (manifeste sau latente) în ceea ce privește satisfacerea
nevoilor și intereselor individuale și interfereaz ӑ în procesul de atingere a scopurilor.
Clasificarea conflictelor53:
a. Dupa localizare, în funcție de exten sia ariei acoperite: 1. intraorganizaționale: intrapersonale
(adesea conflictele interioare ale angajaților genereaz ӑ celelalte conflicte, pentru ca indivizii fie se
exprim ӑ greșit, percep greșit); interpersonale (angajat -angajat); intragrupal: într -un dep artament, o
secțiune a organizației; intergrupal: între departamente, filiale, ale organizației; 2. interorganizaționale;
b. Dupa vizibilitate: conflicte – manifeste sau latente: (respectiv, „simptomul” și „cauza”)
c. Dupa nivel: disconfortul: indivizii i mplicați au o stare de disconfort trec ӑtoare, care nu
afecteaz ӑ fundamental relația, starea care poate sa nu fie conștientizat ӑ; incidentul: o întâmplare
neplӑcutӑ, neprev ӑzutӑ, dar trec ӑtoare, al c ӑrei ecou dureaz ӑ de la câteva minute la câteva zile;
neînțelegerea: înțelegerea greșit ӑ sau confuz ӑ a mesajului și faptelor celuilalt (prin deplasarea accentului,
atribuirea altui sens, umplerea arbitrar ӑ a unei lacune, eliminarea contextului); tensiunea: similar cu
disconfortul dar mai intens ӑ: schimbarea const antӑ a atitudinii persoanelor grupurilor implicate, însoțit ӑ
de opinii persistente: relația devine surs ӑ de stres, ex istӑ momente în care izbucnește ; criza: manifestarea
cea mai evident ӑ: cei implicați se manifest ӑ agresiv verbal sau fizic;
d. Dupa sisteme /pӑrți: simetrice: tabere și resurse egale; asimetric e: indivizi sau resurse inegale.

52 Donelson Forsyth, Conflictul , în Dinamica grupurilor – texte de baz ӑ (coord. Adrian Neculau) , Polirom, Iași, 1998, p.194.
53 Ana Stoica Constantin, Conflictul interpe rsonal , Polirom, Iași, 2004, p . 23-39.

41
Realizarea unei enumer ӑri a tuturor factorilor care generea zӑ conflicte în organizații e greu de
realizat, deoarece lista este întotdeauna incomplet ӑ și nu exist ӑ o cauz ӑ anume, cu un complex de cauze.
Unele dintre cele mai des întâlnite cauze ale conflictelor la nivel interpersonal sunt54:
a) Competiția : experimentele psihosociologice au demonstrat c ӑ atunci când succesul oric ӑrui
membru al grupului sporește șansele de suc ces ale celorlalți membri (deci situația presupune cooperare)
este mult mai puțin probabil s ӑ aparӑ conflictul. Dimpotriv ӑ, conflictul devine mai probabil când situația
presupune competiție, când succesul oric ӑrui membru înseamn ӑ eșecul altuia. În grupuril e cooperative s –
au constatat mai mult ӑ toleranț ӑ și afinitate reciproc ӑ pe parcursul activit ӑților comune, mai mult ӑ
încurajare și evaluare reciproc ӑ pozitiv ӑ, în timp ce în grupurile competitive s -a întregistrat o mai mare
independenț ӑ individual ӑ,o mai m icӑ dorinț ӑ de a câștiga respectul celorlalți, și o mai sc ӑzutӑ coeziune a
grupului, deci o mai mare probabilitate de a se declanșa un conflict.
b) Strategii de influenț ӑ incorecte – se refer ӑ la tendința de a -i influența pe ceilalți angajați prin
modalit ӑți frustrante pentru cei din urm ӑ: amenințarea, sancționarea, h ӑrțuirea, sunt strategii neraționale,
incorecte și unilaterale. Indiferent dac ӑ cei care le folosesc ӑși ating scopurile, agresivitatea latent ӑ în
grup crește și tensiunile acumulate izbucnesc mai devreme sau mai târziu sub form ӑ de conflicte.
c) Orientarea interpersonal ӑ: „competitivii”, angajații ambițioși, întreprinz ӑtori, orgolioși,
independenți ca stil de lucru vor c ӑuta în orice împrejurare s ӑ-și creasc ӑ la maxim beneficiul personal,
chiar cu prețul unor neînțelegeri, în timp ce „cooperanții”, empatici, flexibili, egalitari în concepții, vor fi
atenți la p ӑstrarea echit ӑții în interiorul grupului de lucru. În afar ӑ de observația c ӑ cei care fac parte din
categoria „competitivi” pot fi surse ale conflictelor, și întâlnirea unor angajați cu stiluri diferite în
organizație poate s ӑ determine conflicte: interacțiunea „competitivilor” cu ceilalți angajați va fi
întotdeauna dur ӑ, întrucât nu exist ӑ interes pentru interacțiune și compromis.
d) Diferențe de personalitate (personalit ӑți accentuate, persoane cu probleme sau conflicte
interne): conflictul intern este de obicei cauza tuturor celorlalte conflicte la nivel mai dezvoltat (conflicte
interpersonale, intragrupale etc.) întrucât persoanele resp ective fie percep greșit conduita și obiectivele
celor din jur, fie se exprim ӑ greșit și de aici conflictul se transfer ӑ la nivel interpersonal;
e) Probleme de comunicare : blocaje sau perturb ӑri care fac ca mesajele s ӑ fie greșit emise sau
receptate, și de aici influența asupra relațiilor între angajați (care își percep ca amenințate scopurile și
obiectivele personale);
f) Factorii exteriori (intervenția conștient ӑ sau nu a altor persoane într -o relație interpersonal ӑ):
unii angajați se folosesc de influenț a pe care o au în plan informal sau interpersonal pentru a declanșa
conflicte între alți angajați, cu scopul de a câștiga diverse avantaje .

54 Donelson Forsyth , Dinamica grupurilor – texte de baz ӑ, Polirom, București, 1998, p. 194 -202.

42
Când și mai ales, cum trebuie s ӑ intervin ӑ managerii în cazul conflictelor interpersonale – este o
întrebare care tr ebuie pus ӑ, pentru c ӑ aceste conflicte se pot declanșa destul de des, iar intervenția
managerial ӑ trebuie s ӑ fie selectiv ӑ. Selecția se face în funcție de dou ӑ variabile care caracterizeaz ӑ
conflictul interpersonal: amplitudinea conflictului (atunci cînd u n conflict interpersonal tinde s ӑ ia
proporții, s ӑ se formeze tabere, s ӑ fie afectat ӑ eficiența organizațional ӑ) și intensitatea conflcitului (dac ӑ e
vorba de un conflict -crizӑ, care prin exterioriz ӑri violente afecteaz ӑ climatul organizațional).
Strategii le de gestionare a acestui tip de conflicte pot s ӑ presupun ӑ: sublinierea și încurajarea
cooper ӑrii în defavoarea competiției, modific ӑri în structura formal ӑ (separarea persoanelor implicate în
conflict), crearea unui sistem clar de recompensare și promov are care s ӑ descurajeze strategiile incorecte
de câștig al influenței, sistem de comunicare formal ӑ și informare a angajaților care s ӑ previn ӑ zvonurile
ș.a. Una din metodele care pot fi aplicate la nivel interpersonal este harta conflictului55, care presup une
implicarea unui psiholog -specialist în resurse umane ca mediator în conflict, și rezolvarea prin câteva
etape:
1. formularea problemei în termeni simpli;
2. identificarea p ӑrților (a taberelor);
3. identificarea nevoilor și scopurilor pentru fiecare pa rte; Parte 1 Parte 2 Cum se definește
problema? Ce nevoi sunt implicate? Ce valori sunt acceptate; Obiective și priorit ӑți individuale; Temeri;
Limit ӑri; Trecutul relației; Posibilit ӑți de revizuire a atitudinii;
4. Citirea h ӑrții: se identific ӑ viziunea c omuna, obiectivele și valorile comune, nevoile ascunse
(participanții pot s ӑ declare c ӑ au anumite nevoi, dar realitatea s ӑ fie de fapt alta, nevoile nedeclarate și
care stau la baza conflictului s ӑ fie altele) precum și temerile specifice care împiedic ӑ rezolvarea
conflictului, și posibilit ӑțile de evoluție pozitiv ӑ a relației.
5. Generarea de soluții prin brainstorming (în aceaste etap ӑ pot participa și coordonatorii direcți
ai angajaților sau alți psihologi/sociologi de la departamentul resurse umane);
6. Evaluarea soluțiilor și aplicarea soluției alese (soluție câștig -câștig, care s ӑ conduc ӑ spre
rezolvarea problemei și nu numai la o situație de compromis).

55 Ana Stoica Constantin, Conflictul interpersonal , Editura Polirom, Iași, 2004, p . 238 -244.

43
VI. Mass Media
VI.1. Comunicarea prin mass media
Mass -media asigur ӑ circulația informațiilor, opiniilor, interpret ӑrilor și abord ӑrilor considerate a
avea semnificație social ӑ, reprezint ӑ o adev ӑratӑ legӑturӑ informațional ӑ între di verse p ӑrți și segmente
sociale. Media contribuie la cristalizarea și promovarea unor orient ӑri, curente dominante, preocup ӑri ale
opiniei publice . În toate sferele importante ale vieții sociale, informația a devenit un element de referinț ӑ,
o valoare care poate stârni pan icӑ sau dimpotriv ӑ, stabilitate . Cele dou ӑ mijloace mass -media, respectiv
presa scris ӑ și radioul au coexistat și uneori s -au înterp ӑtruns56. “Limba de lemn, utilizat ӑ atât în scris cât
și în vorbire, în ziare, c ӑrți și la radio, este considerat ӑ capodopera dezinform ӑrii, deoarece este imposibil
de folosit de cineva f ӑrӑ ca acesta s ӑ nu devin ӑ în același timp dezinformator și dezinformat. Principalele
caracteristici ale limbajului de lemn sunt: caracterul impersonal și pasiv al frazelor, abundența
mijloacelor lingvistice care servesc la accentuarea obligativit ӑții, metaforele și personific ӑrile excesive,
codificarea”57. Apariția și dezvoltarea televiziunii a constituit un element important în reorientarea
tehnicilor și a metodelor de formare și influențare a opiniei publice. Utilizarea imaginii în dezinformare
“E adev ӑrat fiindc ӑ am v ӑzut” este o afirmație p uternic înr ӑdӑcinat ӑ în psihicul uman, mai puternic ӑ
decât “E adev ӑrat pentru c ӑ am citit”. Televiziunea ofer ӑ “o întreag ӑ serie de facilit ӑți care devin î nsӑ
foarte ușor constrângeri”. Enumer ӑm câteva din avantajele imaginii în materie de dezinformare: “e ste
literalmente incontestabil ӑ, informația vizual ӑ nu are nevoie s ӑ treac ӑ prin creier pentru a ne afecta inima
sau pornirile instinctuale, imaginea, prin natura ei, se preteaz ӑ la toate manipul ӑrile posibile (selecție,
încadratur ӑ, unghi de filmare, anim ație, trucaje etc.), imaginea se adreseaz ӑ maselor într -o mӑsurӑ mai
mare decât cuvântul, este ușor de perceput, ușor de reprodus și devine imediat subiect de conversație”58.
Produc ӑtorii emisiunilor televizate folosesc anumite tehnici din care enumer ӑm: “m aterialele
trebuie s ӑ fie scurte, trebuie schimbat subiectul înainte ca telespectatorul s ӑ schimbe canalul, iar
difuzarea informațiilor este dependent ӑ de orele la care se produc evenimentele. Scurtimea materialului

56 “Din punct de vedere istoric, inventarea tiparului și punerea sa la dispoziția omenirii a constituit o prim ӑ form ӑ modern ӑ de
influențare a opiniei publice. Cantitatea de informație care ajungea la public era cu mult mai mare decât în cazul comunic ӑrii
verbale sau prin înscrisuri . De asemenea, din ce în ce mai multe persoane au avut acces la surse de informare, iar prin
intermediul cuvântului tip ӑrit au fost aduse la cunoștința lumii întregi idei revoluționare despre originile și sensurile vieții
umane. Ulterior, prin apariția radioulu i apӑrea o prim ӑ breșӑ în monopolul transmiterii informației deținut pân ӑ atunci de presa
scrisӑ. Din punct de vedere al form ӑrii opiniei publice, radioul a adus posibilitatea ca informația s ӑ fie transmis ӑ uneori
aproape simultan cu producerea faptului re latat. Acest fapt a f ӑcut ca reacțiile cet ӑțenilor s ӑ poatӑ fi transmise mult mai rapid,
iar la conturarea opiniei publice s ӑ participle toți subiecții. Epoca de glorie în materie de dezinformare a acestei invenții, “a
fost atins ӑ în cursul celui de -al doi lea r ӑzboi mondial și în perioada de ascensiune a comunismului. Virtuțile radioului în
potențarea dezinform ӑrii au fost speculate în mod genial de Goebbels și Lenin, în consecinț ӑ, radioul era utilizat la maximum,
iar adev ӑ rul era ocolit cu mare grij ӑ”. (Newsom, Doug, Judy VanSlyke Turk, Dean Kruckeberg, Totul despre relațiile
publice, Editura Polirom, 2003).
57 http://www.armyacademy.ro/biblioteca/anuare/2004/a10.pdf .
58 Cosmin C., Informare și dezinformare, Lumea magazin, nr.1/2003.

44
televizat împiedic ӑ orice aprofundare a subiectului, iar momentul producerii unui eveniment poate duce
la omiterea lui din jurnalele de știri”59. Se scap ӑ adesea din vedere c ӑ ceea ce se manipuleaz ӑ nu sunt
imaginile ci sensul acestora. Ceea ce se vede poate fi adev ӑrat, îns ӑ felul în care este p rezentat poate
influența sensul unui material vizual pân ӑ la a impune o minciun ӑ cu ajutorul unei imagini reale.
O știre de televiziune este rodul multor factori: imagini filmate, asamblate, sunet, munc ӑ de
teren, munc ӑ de redacție, regie. Este posibil ca o știre s ӑ fie v ӑzutӑ în patru moduri diferite și de aceea
este atât de greu de depistat ce reprezint ӑ o abatere de la informarea obiectiv ӑ și ce este intenție pentru a
impune un anumit punct de vedere. În televiziune, ca și în presa scris ӑ, când se d ӑ amploare unui
eveniment în detrimentul altuia, mai ales când se refer ӑ la politic ӑ, rezult ӑ fie c ӑ se face publicitate
politic ӑ sau este vorba despre aservire pe criterii de simpatii politice sau datorii neonorate. Ca tehnic ӑ
folosit ӑ este cea folosit ӑ în caz ul regiei unui spectacol în direct, când pot fi selectate imaginile luate de
anumite camere plasate la locul def ӑșurӑrii evenimentului în defavoarea celorlalte. Regia de emisie are
posibilitatea s ӑ comute imaginea pe oricare dintre camerele active plasate în acel loc iar din privilegierea
anumitor imagini se pot pierde anumite fapte sau se poate da amploare unora minore doar pentru motivul
cӑ se vӑd. În final, vom atinge și o alt ӑ dimensiune a mass -mediei, respectiv internetul. Culmea cea mai
înaltӑ a dezin form ӑrii a fost atins ӑ grație mediilor electronice de informare. Internetul se bazeaz ӑ mai
puțin pe calitatea informației și mai mult pe capacitatea de cristalizare a unor opinii. Asemenea unui
teren propriu -zis, terenul cibernetic aparține celui care îl a capareaz ӑ mai în tâi. Majoritatea
“navigatorilor” pe internet sunt dirijați întotdeauna spre aceleași site -uri, aceleași soluții, dincolo de care
nu fac decât rareori efortul s ӑ mai caute. Prin intermediul mass -mediei “s -au putut propaga idei și opinii
cu ajutorul c ӑrora se putea controla o situație politic ӑ și militar ӑ. Implementarea unor convingeri și idei
în rândul publicului, într -o situație de r ӑzboi, a avut consecințe benefic e pentru atingerea obiectivelor ”60.
“Dialogul exist ӑ numai în aparenț ӑ. Comunic area are sens unic, de la manipulator la cel manipulat, în
scopul de a -l face pe acesta din urm ӑ sӑ acționeze cu docilitate la ordinele primului”61.
Formațiunile politice folosesc mijloacele de informare local ӑ pentru a transmite publicului țint ӑ
diferite m esaje. Adesea, reporterii recepționeaz ӑ de la aceștia mesaje referitoare la anumite situații pentru
a testa reacția publicului la noile idei. Dac ӑ publicul reacționeaz ӑ negativ, omul politic poate abandona
ideea înainte ca aceasta s ӑ fie asociat ӑ cu numele sӑu. Membrii grupurilor locale de propagand ӑ recurg la
aceeași tehnic ӑ, informând presa în momentul în care descoper ӑ un eveniment despre care publicul poate
sӑ nu aib ӑ cunoștiinț ӑ. Un mijloc de comunicare de mas ӑ nu dorește s ӑ dețin ӑ supremația în difuza rea

59 Maitreya F., Rӑzboiul informațiilor , în “Familia ta ”, nr.2/2003 .
60 Tudorel Niculae, Ion Gherghiț ӑ, Diana Gherghiț ӑ, Comunicarea organizațional ӑ și managementul situațiilor de criz ӑ,
Editura Ministerului A dministrației și Internelor, București, 2006, http://www.cultura.mai.gov.ro/ .
61 Henri Pierre Cathala, Epoca dezinform ӑrii, Editura M ilitar ӑ, București, 1996, p. 15.

45
unei știri al c ӑrui dețin ӑtor este, fapt pentru care va informa presa concurent ӑ, strӑinӑ sau de reputație
impecabil ӑ cu scopul de a atrage atenția asupra mesajului.În ceea ce privește tentativele de r ӑsturnare a
puterii statale, primele obiective care trebuie st ӑpânite sunt radioul și televiziunea. Dac ӑ unui ziar i se
poate interzice difuzarea, iar apariția și distribuirea lui necesit ӑ termene relativ lungi, radioul și
televiziunea nu pot fi interzise dincolo de frontiere, difuzarea având loc aproape i nstantaneu.Relațiile
mass -media cu puterea politic ӑ și în general, cu grupurile de presiune socio -economice ridic ӑ problema
influențelor pe care acestea le pot exercita asupra ei: pozitive, pot duce la dezinformare și negative, o
form ӑ de cenzur ӑ. Informaț ia și difuzarea ei cost ӑ scump, oricare ar fi suportul și se înțelege c ӑ
investitorul vrea s ӑ supravegheze foarte aproape produsul pe care îl finanțeaz ӑ.
În statele democratice, mass -media reprezint ӑ o surs ӑ fundamental ӑ de formare a opiniei
publice. Puter ea politic ӑ nu poate s ӑ ignore ceea ce -i condiționeaz ӑ însӑși existența și nu este deloc
surprinz ӑtor faptul c ӑ se str ӑduiește s ӑ controleze într -un fel sau altul funcția mediatic ӑ. Pe de alt ӑ parte
libertatea presei constituie o exigenț ӑ a democrației, pe care nici un partid, majoritar sau de opoziție, nu o
poate pune în discuție. Instituțiile mass -media sunt societ ӑți comerciale care dac ӑ doresc sa
supraviețuiasc ӑ , trebuie s ӑ realizeze profit. De multe ori îns ӑ, se fac compromisuri pentru c ӑ valorile
celor ce au control asupra mass -mediei sunt diferite de cele ale jurnaliștilor. C u toate c ӑ pretind
respectarea unor concepte cum ar fi: adev ӑrul, onestitatea sau virtutea, de fapt aceștia urm ӑresc, s ӑ se
înavuțeasc ӑ, sӑ facӑ propagand ӑ sau ambele. Fie c ӑ e vorba de stat, administrație local ӑ, formațiuni
politice, societ ӑți comerciale sub toate formele lor de existenț ӑ sau chiar oameni cu bani, se urm ӑresc
aceleași scopuri. În condițiile creșterii rolului noilor tehnologii de informare și comunicare, al mass –
media în toate dimensiunile educației, evaluarea influenței mass -media constitu ie o condiție a
valorific ӑrii potențialului de educație informal ӑ al mass -media, împreun ӑ cu școala – principala ins tituție
cu misiunea educativ ӑ. Mass -media domin ӑ viața mental ӑ a societ ӑților moderne, constituind o surs ӑ de
analiz ӑ permanent pentru socio logi și specialiști în comunicare. Cele mai complexe analize și cea mai
mare atenție a primit -o televiziunea considerate cel mai persuasive și mai penetran t mijloc de comunicare
social. Comunicarea uman ӑ poart ӑ cu ea un paradox din care putem ieși doar dac ӑ alegem s ӑ ne
întoarcem interesul și spre cel ӑlalt. Situ ația de comunicare cu cel ӑlalt este situația de referinț ӑ pentru
studiile asupra comunic ӑrii. Faptul c ӑ se explic ӑ dezumanizarea, raționalizarea sau se analizeaz ӑ efectele
de amrginalizare, de dezimp licare a comunic ӑrii datorate comunic ӑrii mas -media are la baz ӑ compararea
eficienței acestor tipuri de comunic ӑri cu situația de baz ӑ, reprezentat ӑ de comunicarea direct sau
interpersonal ӑ62. Motivul este simplu, acesta este tipul de comunicare pe care îl trӑim zi de zi și pe care îl
cunoaștem intuitiv în diferitele lui fa țete – cu șeful, iubita, soțul , strӑinul de pe strad ӑ, etc. Nu este greșit

62 Alex Muchielli, Arta de a comunica , Editu ra Polirom, 2005 .

46
sӑ recunoaștem importanța extraordinar ӑ a comunic ӑrii interpersonale în viața noastr ӑ.
V.2. Influența mass -media asupra opiniei publice
Presa constituie ast ӑzi nu doar un mijloc de difuzare a informației, ci și o forț ӑ realӑ, care a
instituit un adev ӑrat monopol mediatic, justificat în parte de ritmul trepidant al vieții contemporane.
Mass -media din România ultimilo r ani are o cu totul alt ӑ înfӑțișare decât înainte de 1989. Au ap ӑrut ziare
și reviste noi, s -au înființat multe posturi de radio și de televiziune, toate aflate într -o cӑutare trepidant ӑ a
ineditului. Mesajele vehiculate în pres ӑ poart ӑ amprenta funcției persuasive63, atât sub raport lingvistic,
cât si la nivel extratextual, ceea ce echivaleaz ӑ cu renunțarea parțial ӑ sau total ӑ la o comunicare
obiectiv ӑ. Mijloacele de comunicare în mas ӑ influențeaz ӑ, orienteaz ӑ și dirijeaz ӑ opinia public ӑ,
interesele și mot ivațiile oamenilor, cunoștințele, chiar dincolo de propria voinț ӑ. Controlul pe care îl
exercit ӑ mass -media asupra realit ӑții vieții i -a determinat pe specialiștii americani s ӑ considere funcția de
informare a mass -media drept o “funcție de supraveghere”, ori prin controlul informației poate fi obținut ӑ
cea mai eficient ӑ armӑ subversiv ӑ, pe scar ӑ largӑ.
Efectul comunic ӑrii presupune un ansamblu de procese și de consecințe pe care le presupune
receptarea mesajelor, procese și consecințe ce nu pot fi atribuit e decât actului de comunicare. Efectul
mass -media reprezint ӑ “un ansamblu de procese la nivel individual sau social pe care le produce mass –
media prin tipul lor de mesaje, cercet ӑrile privind aceste efecte având în vedere mai multe obiective:
persoana (per soanele) asupra c ӑreia se exercit ӑ efectul (țint ӑ); natura efectului; durata efectului;
intenționalitatea efectului”64. Alte studii referitoare la efectele comunic ӑrii media, se refer ӑ la natura
acestora: dac ӑ mesajul a fost receptat sau nu; dac ӑ efectul a fost de natur ӑ cognitiv ӑ, emoțional ӑ sau la
ordin comportamental; care a fost intervalul de timp care a trecut între emisia mesajului și momentul în
care se poste înregistra un anumit efect. Efectele se prezint ӑ sub trei forme, respectiv pe termen scurt
(pânӑ la 6 zile), pe termen mediu (7 -30 de zile) și pe termen lung (peste o lun ӑ). În general se admite c ӑ
mass -media nu produce schimb ӑri majore asupra indivizilor pe termen scurt, dar la fel de bine se
apreciaz ӑ cӑ acumularea unor efecte limitate pe termen lung, poatr genera efecte puternice. Spre
exemplu, atitudinea ostil ӑ a opiniei publice americane cu privire la r ӑzboiul din Vietnam a fost creat ӑ în
timp, populația luând la cunoștinț ӑ progresiv prin mass -media sau manifeste de ororurile de pe front.

63 Pornind de la factorii esențiali ai comunic ӑrii verbale, Roman Jakson a delimitat șase func ții ale comunic ӑrii: funcția
emotiv a, orientata asupra emițatorului; funcția conativ a (sau persuasiv a), orientata asupra receptorului; functia
referen tiala,orientata asupra contextului; functia fatic a, orientata asupra canalului; functia metalingvistic a, orientata asupra
codului; functia poetic a, orientata asupra mesajului. În opinia autorului, „orientarea catre destinatar (sau receptor ), functiunea
conativ a, îsi gaseste cea mai pura expresie gramaticala în vocativ si imperativ, care, din punct de vedere sintactic, morfologic
si adesea chiar fonologic, se abat de la alte forme verbale sau nominale.” (Roman Jakobson „ Lingvistica si poetica. Aprecieri
retrospective si consideratii de perspectiva ” în Probleme de stilistic a, Bucur esti, Ed. Stiintifica, 1964, p . 90).
64 Petcu Marian, Sociologia mass -media , Editura Dacia, Cluj -Napoca, 2002, p. 141 .

47
Când informațiile se repet ӑ și se înscriu într -o oarecare coerenț ӑ, fiindc ӑ majoritatea mass -media merg în
același sens, efectele care p ӑreau la început minimale se pot amplifica, luând o amploare deosebit ӑ.
Comunicare mediatic ӑ așeaz ӑ în centrul atenției opin iei publice anumite aspecte, fixând agenda
public ӑ. Datorit ӑ sistemului de selecție, mass -media desemneaz ӑ prioritatea în discuție de pe ordine de zi.
Astfel, teoria “agendei publice” se bazeaz ӑ pe ipoteza c ӑ publicul d ӑ importanț ӑ exact acelor subiecte
care se bucur ӑ de atenția mediatic ӑ. Pe de alt ӑ parte “teoria spiralei t ӑcerii consider ӑ cӑ influența
mediatic ӑ este foarte greu de dovedit, pentru c ӑ opinia public ӑ oblig ӑ individul s ӑ se rețin ӑ, sӑ nu-și
dezv ӑluie opțiunile proprii, individul având un astf el de comportament, pentru c ӑ el consider ӑ mai
importante opiniile majorit ӑții”65. “Teoria pr ӑpastiei cognitive și a creșterii diferenței de cunoaștere”
evidențiaz ӑ faptul c ӑ efectele mediatice acționeaz ӑ și asupra gredului de cunoaștere a pesoanelor, ceea ce
reprezint ӑ un efec pozitiv, deoarece mass -media contribuie esențial la diseminarea informației. Totuși, la
nivel general s -a observat și un efect negativ – diferența dintre cei care știu și cei care nu știu se m ӑrește
continuu. Una dintre caracteristici le actualelor mijloace de expresie o constituie exterme diversitate a
suporturilor și genurilor ce pot fi asociate în mii de combinații. Este imposibil de a da o list ӑ exhaustiv ӑ,
cu atât mai mult cu cât cei care emit mesaje dau dovad ӑ mereu de o imaginați e reînoit ӑ. Aceast ӑ
diversitate demonstrez ӑ și faptul c ӑ publicul contemporan este și foarte permeabil, motiv pentru care
organizațiile subversive apeleaz ӑ la toate aceste mijloace și procedee, combinându -le pentru a obține
efectul dorit. Se poate remarca faptul c ӑ în aceast ӑ diversitate informațional ӑ, publicul rareori își exercit ӑ
în mod autonom spiritul critic. Influențat de necesit ӑțile zilnice, care în mare parte țin de anumite
condițion ӑri, varietatea expresiilor este destul de puțin înțeleas ӑ în ceea ce privește mesajul de fond,
acesta fiind îns ӑ înțeles de grupurile restrânse de inițiați.
Mass -media este predispus ӑ la a dezinforma prin îns ӑși funcția sa care const ӑ în a vinde
informația susceptibil ӑ de a seduce, de a interesa, de a șoca, de a speria în mod agreabil înainte de a
liniștii blând. Celui care urm ӑrește intenții subversive îi este ușor s ӑ facӑ ficțiunea mai atr ӑgӑtoare decât
adev ӑrul, f ӑcând -o mai ușor de înțeles și de asimilat. De altfel, scopurile acestuia și ale ziaristului se
întâlnesc într-un anume punct chiar dac ӑ, la un nivel fundamental, ziaristul este îns ӑrcinat s ӑ informeze
iar organizația suversiv ӑ sӑ dezinformeze, în realitate, ambii sunt determinați s ӑ creeze o emoție: pentru
organizația subversiv ӑ emoția este cea care antrenea zӑ trӑirile și acțiunile tr ӑite de acesta, iar pentru
ziarist, emoția se vinde mai bine decât informația.
V.3. Mass -media mijloc de dezinformare a opiniei publice
Bazele fundamentale ale dezinform ӑrii au fost puse în antichitate de Sun Tzî, din postulatel e

65 Rogers, Everett M., James W. Dearing, „ Agenda -Setting Rese arch: Where Has It Been, Where Is It Goin g?“, în “Doris
Graber ” (ed.), Media Power and Politics

48
acestuia rezultând urm ӑtoarele:
• “arta suprem ӑ a rӑzboiului const ӑ în a învinge dușmanul f ӑrӑ luptӑ”;
• “toat ӑ arta r ӑzboiului se întemeiaz ӑ pe înșel ӑtorie”;
• “un stat inamic trebuie ocupat intact, ruinarea acestuia este o politic ӑ inferioar ӑ”.
Pentru înd eplinirea acesora era necesar s ӑ fie realizate urm ӑtoarele:
• “trebuie discreditat tot ceea ce merge bine în țara adverse”;
• “reprezentanții claselor conduc ӑtoare ale ț ӑrii adverse trebuie determinați s ӑ întreprind ӑ
acțiuni ilegale. Reputația lor trebuie su bminat ӑ prin orice mijloace și la momentul oportun
aceștia trebuie supuși oprobriului public”;
• “trebuie r ӑspândite discordia și gâlceava între cet ӑțenii ț ӑrii adverse”;
• “tinerii trebuie înt ӑrâtați împotriva b ӑtrânilor”;
• “tradițiile adversarilor trebuie ridiculizate”.
Dezinformarea reprezint ӑ orice intervenție asupra elementelor de baz ӑ ale unui proces
comunicațional care modific ӑ deliberat mesajele vehiculate, cu scopul de a determina la receptori
(numiți ținte în teoria dezinform ӑrii) anumite atitudini , reacții, acțiuni dorite de un anumit agent social.
Acesta din urm ӑ nu trebuie s ӑ fie neap ӑrat dezinformatorul, el poate fi o instituție, o organizație etc.
Dezinformarea e “un fel de mesaj, mai mult sau mai puțin explicit, un fel de comunicare de un
tip special între dezinformator și ținta sa. Poate lua forma unei declarații, a unui gest semnificativ sau a
adopt ӑrii unei atitudini”66. Mijloacele de influențare sunt subordonate comunic ӑrii cu un public țint ӑ
fiind un ansamblu de mijloace de comunicare în ma sӑ, respectiv: vizuale (pres ӑ, desene, afișe etc.),
sonore (emisiuni radio, muzic ӑ etc.) și audiovizuale (filme, televiziune, internet etc.). Nicolae Rotaru
apreciaz ӑ cӑ “Exager ӑri, ad ӑugiri, cosmetiz ӑri, omisiuni, neg ӑ ri, deturn ӑ ri, aluzii, contradicții ,
“coruperi” lingvistice sunt elemente de Agend ӑ a comunicatorului, de strategie (colectare, planning,
management, procesare, marketing) informațional ӑ în scop de influențare”67. Distincția dintre un fapt și
o informație este aceea “c ӑ faptul este real și d evine informație în momentul în care este comunicat
unei alte persoane, pe parcursul procesului de transmitere putând ap ӑrea, involuntar sau intenționat,
distorsiuni, omisiuni, ad ӑugiri de elemente noi etc. care sunt tipice dezinform ӑrii”68.
Informațiile mi stificate sunt destinate manevr ӑrii psihicului, în vederea evit ӑrii crizei de
încredere și pentru manipularea receptorului colectiv în interesul em ițӑtorului unic. Nicolae Rotaru
consider ӑ cӑ “minciunile persuasive (necum erori) sunt acțiuni în care coexis tӑ realitatea și fantasma
printr -o fabulare profesionist ӑ, a șa încât destinatarului i se ofer ӑ ceea ce el se asteapt ӑ sӑ primeasc ӑ,

66 Henri Pierre Cathala, Op.cit ., p. 20.
67 Nicolae Rotaru, Crizӑ și Dialog , Editura RAO, București, 2003, p.188.
68 Ibidem .

49
dar servindu -se subtil interesele emiț ӑtorului ”69. “Omul nu se expune decât informațiilor pe care
dorește s ӑ le aud ӑ și le refuz ӑ pe cele care vin împotriva prejudec ӑților sale. Ca urmare suntem
determinați s ӑ consider ӑm cӑ reușita dezinform ӑrii se datoreaz ӑ faptului c ӑ ținta, conștient sau nu, era
aptӑ sӑ fie dezinformat ӑ”70. Drumul influențelor dezinformativ –manipulator este de fapt o înșiruire de
argument ӑri tendenț ioase, de intoxic ӑri. Acțiunile manipulatorii posibile prin deținerea controlului
structurilor mediatice reușesc s ӑ producӑ controlul atitudinilor cet ӑțenilor faț ӑ de problematica ce
prezint ӑ interes pentru agreso r. Sistemul influențelor prin manipulare este în fapt o form ӑ de înșel ӑtorie.
Statul modern se bazeaz ӑ pe opinia public ӑ, în care opinia ca judecat ӑ este înlocuit ӑ de opinia primit ӑ,
aptӑ sӑ depoziteze și s ӑ furnizeze manipularea prin propaganda descendent /ascen dentӑ: alb-gri-neagr ӑ.
Nicolae Rotaru apreciaz ӑ cӑ “manipularea (ca anticamer ӑ a îndoctrin ӑrii) nu poate fi evitat ӑ, dar exist ӑ
și un raport de influenț ӑ al țintei (publicul) asupra tr ӑgӑtorului (mass -media), știut fiind c ӑ orice act
comunicațional e ste o interacțiune”71. Arsenalul propagandistic al vulnerabilit ӑților exploatabile pentru
prefacerea dezinform ӑrii în arm ӑ de influențare/manipulare este funcțional în cele trei medii clasice ale
comunic ӑrii: vizual (desene, ziare, fotografii, etc), auditi v (dezv ӑluiri, emisiuni, radio inclusiv pirat,
zvonistic ӑ, provoc ӑri etc.) și televizual (filme, CD/DVD -uri, dischete, casete cinema, spectacole). Totul
se bazeaz ӑ pe cele trei componente teoretice și anume cognitiv, afectiv și comportamental astfel încât
atitudinile, cunoștințele, sentimentele, intențiile comportamentale sunt corelate și au mari implicații în
sistemul de influențare a atitudinilor.
În referire la atacul terorist din 11 septembrie 2001, omul politic german Andreas von Bulow,
fost membru al comisiei parlamentare de control al serviciilor secrete germane, afirm ӑ cӑ “am putea
spune c ӑ exist ӑ douӑ istorii: istoria oficial ӑ, propagat ӑ de mass -media – noul “idiot util” – și istoria real ӑ
care se deruleaz ӑ în mod real, ce este de multe ori fructul a cțiunii subterane a serviciilor de
informații”72. Cea mai eficient ӑ manipulare se practic ӑ prin mass -media care are al ӑturi de funcția de
informare alte trei funcții, respectiv de leg ӑturӑ social ӑ, de relaxare și cathartic ӑ. În termenii psihologiei
sociale putem vorbi de manipulare atunci când o anumit ӑ situație social ӑ este creat ӑ premeditat pentru a
influența reacțiile și comportamentul manipulaților în sensul dorit de manipulator. Nicolae Rotaru
apreciaz ӑ cӑ “procesul de influențare are un drum ascendent dacӑ duce la o manipulare eficient ӑ prin
dezinformare, propagand ӑ, dezorientare, dezbinare, intoxicare, intimidare, izolare, terorizare”73.
Nu mass -media manipuleaz ӑ, ci mass -media este folosit ӑ pentru manipulare. Nu este valabil ӑ
afirmația ,,Televizorul m inte poporul”, ci ,,Se minte poporul cu televizorul”. Mass -media reprezint ӑ

69 Nicolae Rotaru, Op.cit. , p.188.
70 Henri Pierre Cathala, Op.cit. , p.125.
71 Nicolae Rotaru, Op.cit. , p.190.
72 Bruno Larebiere, 11 septembrie 2001 – O operațiune sub acoperire a serviciilor secrete , în: ,,Lumea”, nr.9/2009, București,
p.18.
73 Nicolae Rotaru, Op.cit. , p.193.

50
doar un instrument de manipulare foarte eficace, în spatele acestei industrii a dezinform ӑrii stau oameni
și interese de regul ӑ politico -economice. Totodat ӑ, Nicolae Rotaru conside rӑ cӑ “este vorba, mai
concret, de acțiunea paradigmei ,,comunicare persuasiv ӑ /influențare atitudinal ӑ”, cu toate implicațiile
sale psiho -sociale din domeniul real sau din afara atenției conștiente, de credibilitate a ,,ata cului agresiv
și de întelegere a stimulilor subliminali”74. “Dezinformarea nu se rezum ӑ numai la falsificarea
conștiințelor, ea se dovedește a fi și o puternic ӑ pîrghie de acționare psihologic ӑ, de conducere a
indivizilor, de dirijare a opiniilor și ideilor, a st ӑrilor sufletești și a com portamentelor umane”75.
Pentru a pune în mișcare o mas ӑ de oameni și s ӑ o determini s ӑ comit ӑ un act oarecare este
nevoie de puterea convingerii. Putem recunoaște patru factori principali de convingere, respectiv
prestigiul, afirmația, repetiția și contagiu nea. “Afirmația pur și simplu, neînsoțit ӑ de nici un raționament
și de nici o dovad ӑ, contituie o cale sigur ӑ prin care o idee este f ӑcutӑ sӑ pӑtrund ӑ în spiritul
mulțimilor ” și “o afirmație nu are înrâurire efectiv ӑ decât cu condiția de a fi constant repe tatӑ, pe cât
posibil, în aceeași termini”76. Când o afirmație este suficient repetat ӑ, se formeaz ӑ un curent de opinie
în care intervine mecanismul puternic al contagiunii. Putem spune c ӑ dezinformatorul e un gestionar de
trucaje, un fapt putând fi spus pri n cel puțin șapte trucuri: afirmat, negat, trecut sub t ӑcere, amplificat,
diminuat, aprobat și dezaprobat.
Exemplific ӑm unele dintre tehnicile de manipulare utilizate în mass -media, dup ӑ cum urmeaz ӑ:
• câștigarea simpatiei – reclame care nu încearc ӑ neap ӑrat sӑ te conving ӑ, dar îți devin simpatice;
• tehnica ,,piciorul în uș ӑ” – obținerea a unei mici concesii, care s ӑ determine sporirea
disponibilit ӑții celui vizat de a accepta o concesie mai mare;
• tehnica ,,trântitul ușii în faț ӑ” – prezentarea unei cereri a proape imposibil de de acceptat, prin
comparație cu care urm ӑtoarea solicitare s ӑ parӑ mult mai rezonabil ӑ și sӑ aibӑ mult mai multe șanse
sӑ fie acceptat ӑ. Exemplific ӑm principiul dup ӑ care se desf ӑșoarӑ grevele;
• tehnica ,,avem o problem ӑ” – se creeaz ӑ în mod artificial o problem ӑ pentru a justifica niște legi
sau pentru a determina oamenii s ӑ cearӑ ei înșiși m ӑsuri pe care, altfel, nu le -ar accepta niciodat ӑ.
Exemplific ӑm rӑzboaiele SUA;
• diversiunea – distragerea atenției publice de la probleme importan te prin inserarea de știri cu
caracter distractiv sau de minim ӑ importanț ӑ. Aceast ӑ tehnic ӑ îmbrac ӑ diferite variații cum ar fi:
evenimente importante trecute cu vederea, tratarea evenimentelor importante prin spirit de glum ӑ,
prezentarea știrilor în mod p ӑrtinitor, în funcție de cine st ӑ în spatele televiziunii/ziarului sau
prezentarea de știri ,,fabricate”;

74 Nicolae Rotaru, Op.cit. , p.193.
75 Henri Pierre Cathala, Epoca dezinform ӑrii, Editura Militar ӑ, București, 1996, p. 15.
76 Gustav Le Bon, Psihologia mulțimilor , Editura Anima, București, 1990, p. 64.

51
• alte tehnici – apelarea la emoțiile telespectatorilor/cititorilor, apelarea la experți și menținerea
publicului în ignoranț ӑ.
Henri Pierre Cathala co nsidera c ӑ “exist ӑ bӑnuiala c ӑ orice prezentare a unui mesaj opinei
publice, nu este efectuat ӑ niciodat ӑ fӑrӑ o intenție cât de cât vinovat ӑ”77. Despre dezinformare Vladimir
Volkoff aprecia c ӑ “omul poate controla, filtra informațiile pe care le primește pr intr-un singur canal, de
exemplu cuvântul sau imaginile vizuale” dar ,,când aceste canale se unesc, atunci când radioul,
televiziunea, presa și opinia public ӑ îl preseaz ӑ pe om din toate p ӑrțile” rezult ӑ cӑ ,,filtrele se rup și valul
dezinform ӑrii ne cople șește”78. Dezinformarea creeaz ӑ psihoze care treptat se vor estompa, amintind în
acest sens panica indus ӑ de valurile succesive cu Ebola, vacile nebune, gripa aviar ӑ și mai nou gripa
porcin ӑ. Relația de puternic impact și influenț ӑ nociv ӑ a comunic ӑrii de m asӑ, mai ales a televiziunii,
asupra comportamentului, prin vectorul cel mai atractiv dar și cel mai d ӑunӑtor, respectiv violența d ӑ
naștere în final tot la violenț ӑ. Televizarea unor materiale având acest subiect conduce la sporirea
agresivit ӑții, a devia nței mai ales juvenile și a nonconformismului vulgar, la înmulțirea infracțiunilor
sӑvârșite cu violenț ӑ , tip tâlh ӑrie, viol, omor, precum și a tendințelor teroriste. Acesteia i s -a adӑugat și o
altӑ dimensiune a mass -mediei la fel de nociv ӑ, având în ved ere c ӑ societatea actual ӑ a devenit
dependent ӑ de rapiditatea cu care circul ӑ informația, referindu -ne la internet.
Dezinformarea a f ӑcut ca omul s ӑ rӑtӑceasc ӑ pe cӑi nedorite, adev ӑrul, constând în ceea ce omul
poate simți în fața unei înv ӑțӑturi autentic e. Fiecare om are liberul s ӑu arbitru și poate hot ӑrî ce ar dori și
ce nu ar dori s ӑ împlineasc ӑ. Nimeni nu poate obliga pe nimeni la nimic, iar dac ӑ cineva încearc ӑ printr -o
informație mistificat ӑ sӑ schimbe destine, trebuie s ӑ-și asume și responsabilitat ea accept ӑrii efectelor
cauzate. O informație poate în ӑlța conștiința omului sau poate determina stagnarea e voluției spirituale a
acestuia. Vladimir Volkoff aprecia c ӑ “Opinia public ӑ e ca un copil mare și sufleor: dezinformatorul!”79.
Omul este tentat s ӑ creadӑ, mai ales când sursa pare credibil ӑ. E adev ӑrat pentru c ӑ s- a spus la radio, am
citit în ziar, am v ӑzut la televizor! Dar informare f ӑrӑ dezinformare nu poate exista, așa cum nu exist ӑ
plus f ӑrӑ minus. Finaliz ӑm amintind ceea ce aprecia Vladimir Vo lkoff și anume “nici o chestiune nu
trebuie considerat ӑ ca fiind spus ӑ cu sinceritate dac ӑ aspectul sau contextul istoric nu e oferit deopotriv ӑ”
iar când apare b ӑnuiala “o voce interioar ӑ trebuie s ӑ ne avertizeze: e o manipulare!”80.
V.4. Rolul specialiști lor și relația cu presa în situațiile de criz ӑ
Specialiștii în relații publice au misiunea de a menține contactul permanent cu jurnaliștii, astfel
încât datele solicitate de aceștia s ӑ fie transmise cu maxim ӑ operativitate. Referitor la comportamentul

77 Henri Pierre Cathala, Epoca dezinform ӑrii, Editura Militar ӑ, Bucureș ti, 1996, p. 126.
78 Vladimir Volkoff, Dezinformarea v ӑzutӑ din est , Editura PRO Editur ӑ și Tipografie, București, 2007, p. 86
79 Idem , Tratat de dezinformare , Editura Antet, București, 1999, p. 127
80 Idem , Dezinformarea v ӑzutӑ din est , p. 87.

52
indicat în asemenea situații, specialiștilor în relații publice li se recomand ӑ:
a. sӑ se informeze în detaliu asupra evenimentelor, cauzelor acestora și mai ales, consecințelor
în plan uman și material, imediate (pagube, r ӑniți, decese) și viitoare (poluare, pierderea de locuri de
munc ӑ, scӑderea vânz ӑrilor unui produs etc.); ei trebuie s ӑ facӑ aceast ӑ evaluare atât asupra organizației,
cât și asupra partenerilor acesteia și asupra societ ӑții în ansamblu;
b. sӑ cunoasc ӑ toate m ӑsurile luate (înaintea, în tim pul și dup ӑ eveniment) de c ӑtre organizație;
c. sӑ convoace presa înainte chiar ca aceasta s ӑ cearӑ un asemenea lucru și (eventual) s ӑ
stabileasc ӑ un „cartier general”, dotat cu toate facilit ӑțile necesare, unde jurnaliștii s ӑ știe c ӑ vor g ӑsi în
permanen țӑ informații verificate;
d. sӑ aduc ӑ la cunoștința jurnaliștilor faptul c ӑ ei reprezint ӑ sursa cea mai important ӑ de
informații corecte și de actualitate; s ӑ pӑstreze o evidenț ӑ exact ӑ a tuturor faptelor și informațiilor
comunicate presei, pentru a evita repetarea acestora;
e. sӑ rӑspund ӑ la întreb ӑrile jurnaliștilor în mod clar și detaliat; s ӑ faciliteze accesul jurnaliștilor
la locul evenimentelor, s ӑ îi familiarizeze cu zona respectiv ӑ și sӑ vegheze la securitatea lor;
f. sӑ identifice interlocutorii din organizație care corespund, prin cunoștințele lor, aștept ӑrilor
jurnaliștilor și s ӑ îi preg ӑteasc ӑ pentru întâlnirea cu presa;
g. sӑ conduc ӑ negocierile care au loc între pres ӑ și reprezentanții organizației în ceea ce privește
informațiile care pot fi publicate și cele care sunt sub embargo;
h. sӑ nu dezv ӑluie numele victimelor înainte de a fi anunțate familiile acestora; s ӑ comunice
acest lucru jurnaliștilor pentru a nu stârni b ӑnuieli inutile;
i. atunci când este obligat s ӑ recunoasc ӑ un fapt dej a cunoscut de c ӑtre jurnaliști, s ӑ se limiteze
la confirmarea acestuia și la definitivarea informației, f ӑrӑ a încerca s ӑ schimbe informația;
j. sӑ nu le fie team ӑ sӑ-și contrazic ӑ anumite afirmații, dac ӑ evoluția situației infirm ӑ primele
analize: contra zicerea este întotdeauna preferabil ӑ unei minciuni.
Libera circulație a ideilor este un drept fundamental al omului, înscris în Declarația universal ӑ a
drepturilor omului. Fiecare dintre noi are deci, posibilitatea s ӑ comunice oricui ceea ce dorește și
gândește, f ӑrӑ ca un organ al statului, organizație sau persoan ӑ privat ӑ sӑ-l poat ӑ împiedica. Modalitatea
prin care un cet ӑțean poate s ӑ își realizeze acest drept, îl privește (fie prin expunere oral ӑ, fie prin
scrisori, fie prin folosirea mijloacelor de in formare în mas ӑ – presӑ scrisӑ, radio sau televiziune). Se
poate spune c ӑ presa reprezint ӑ o mediere între surs ӑ, respectiv cet ӑțean și marea mas ӑ a receptorilor.
În epoca modern ӑ, impactul pe care îl are presa asupra opiniei publice este formidabil. Mass –
media poate influența nu numai o decizie politic ӑ, dar, în anumite condiții, poate manipula mase mari de
oameni, cu repercusiuni serioase asupra stabilit ӑții și toleranței sociale, dar și asupra conștiinței

53
individuale. Datorit ӑ presei am înv ӑțat ast ӑzi sӑ privim lumea, global, plecând de la buletinele meteo
transmise prin satelit și terminând cu r ӑzboaie în direct. Informația transmis ӑ spre difuzare presei,
indiferent sub ce form ӑ se prezint ӑ, are valoare de document. Orice neadev ӑr, insult ӑ ori calomnie pot
avea efecte imediate, a doua zi sau chiar peste un secol. Toate documentele remise spre publicare presei
trebuie întocmite în termeni clari și bine folosiți; orice dezmințire ulterioar ӑ, chiar dac ӑ este reparatorie,
are o valoare diminuant ӑ, deoarece n u exist ӑ certitudinea ca toate persoanele care au citit mesajul inițial,
au citit și erata. Scopul declarat al presei este acela de a informa opinia public ӑ. „Puterea” se teme de
presӑ fiindc ӑ ea modeleaz ӑ opinia public ӑ. Presa s -a bazat și se bazeaz ӑ în continuare pe informație și pe
traseul pe care aceasta îl are, precum și pe puterea adev ӑrului. Nu exist ӑ ceva mai înalt în ordinea moral ӑ
și nimic care s ӑ se poat ӑ opune acestei forțe eterne. Cu toate acestea și presa la rândul ei este o putere,
respectiv a patra din stat, o contraputere a puterii politice, dar este și singura putere f ӑrӑ contraputere.
Informarea operativ ӑ a publicului și formarea opiniei publice este o surs ӑ major ӑ a muncii de prevenire, o
form ӑ dintre cele mai c ӑutate de a genera relați i cu publicul la inițiativa managerului.
Pe primul plan de importanț ӑ se afl ӑ nu atât cantitatea de informație, cât calitatea ei,
posibilitatea ca acesta s ӑ fie înțeleas ӑ de oameni, s ӑ fie în leg ӑturӑ cu problemele concrete, particulare în
care oamenii su nt interesați ori este nevoie s ӑ se intervin ӑ pentru corectarea sau canalizarea conduitei lor.
Folosirea pentru exemplificare a unor cazuri concrete, cunoscute de omeni, va da un pronunțat caracter
afectiv, eficient ӑ pentru acțiunea poliției de formare a o piniei publice. În acțiunile de informare a opiniei
publice și de formare a acesteia nu vor fi neglijați nici factorii psiholog ici ca: emoțiile, dorințele ,
deoarece contribuie la mobilizarea oamenilor, la formarea opiniilor s ӑnӑtoase și la transformarea lo r în
norme de viaț ӑ civilizat ӑ. Orice criz ӑ proiecteaz ӑ brusc, în actualitatea presei, o organizație. Aceasta se
vede aruncat ӑ în partea din faț ӑ a scenei și descoper ӑ cӑ presa, prin tehnicile ei specifice de a defini
realitatea crizei, proiecteaz ӑ o imag ine care duce la pierderea încre derii publicului .
Problemele comunicaționale ale unei organizații confruntate cu o criz ӑ se desf ӑșoarӑ pe nivel e:
a) Comunicarea în interiorul fiec ӑrei organizații;
b) Comunicarea cu publicul organizației;
c) Comunicarea cu actorii crizei;
d) Comunicarea cu presa.
În relațiile lor cu presa, majoritatea organizațiilor își construiesc strategii de comunicare bazate
pe un model asimetric, ele transmit informații presei și urm ӑresc felul în care aceste mesaje sunt preluate
și prelucrate de instituțiile mass -media. Uneori, nemulțumite de comportamentul presei, ele transmit noi
mesaje, de tip drept la replic ӑ, fӑrӑ sӑ efectueze îns ӑ o evaluare intern ӑ a propriului sistem de comunicare
cu presa și, în general, cu mediul extern. Experiența arat ӑ cӑ organizațiile au tendința de a învinui factorii

54
externi pentru imaginea lor negativ ӑ și cӑ ele nu caut ӑ, în urma evalu ӑrilor, s ӑ își modifice politica de
comunicare intern ӑ și extern ӑ, sӑ își schimbe structura organizatoric ӑ ori strate giile manageriale. În
perioadele normale, o prezentare imperfect ӑ a unei organizații în pres ӑ nu afecteaz ӑ în mod imediat buna
funcționare a acelei organizații. Într -o perioad ӑ de criz ӑ, însӑ, orice distorsionare a datelor legate de
organizație va accentua acea stare, va duce la pierderea încrederii publicului și, la limit ӑ, la pr ӑbușirea
organizației. În timpul unei crize, presa înfometat ӑ preia și distribuie orice fel de informații, așa încât
organizațiile nu mai pot controla mesajele care ajung în mass -media. Rezultatul: apar o serie de mesaje
contradictorii (provenite din surse oficiale sau/și neoficiale, bazate frecvent pe zvonuri), care conduc la
situația în care fiecare jurnalist și chiar fiecare membru al publicului își construiește propria versiune
despre criza respectiv ӑ. Totodat ӑ, în asemenea situații, conducerile organizațiilor sunt preocupate de
mӑsurile de urgenț ӑ și, de aceea, sunt mai puțin dispuse s ӑ sprijine munca jurnaliștilor de c ӑutare a
informațiilor. Lipsa de interes sau eforturile dep use pentru a întârzia publicarea unor știri îi vor determina
pe jurnaliști s ӑ facӑ apel la alte surse (de obicei mai puțin informate) sau s ӑ se pronunțe deschis
împotriva organizației. Sprijinirea jurnaliștilor în activitatea de documentare aduce încredere a și
înțelegerea presei, devenind un factor de limitare a efectelor negative ale crizei.
V.5. “Cel ӑlalt” sau despre problema alterit ӑții în comunicare
Comunicarea este întotdeauna legat ӑ de un model cultural, care se concretizeaz ӑ într-o
reprezentare a cel uilalt. Ceea ce caracterizeaz ӑ experiența personal ӑ, precum și pe cea a întregii societ ӑți,
este modul de a -și defini regulile de comunicare. De aici, rezult ӑ scopul educației: s ӑ-l înveți pe fiecare
individ regulile necesare pentru a intra în contact cu celӑlalt, cu alteritatea . Prin comunicare trebuie s ӑ
înțelegem mai mult decît ideea simpl ӑ de transmitere; trebuie s ӑ înțelegem ideea de gestionar e a unor
logici contradictorii. Într-un univers deschis, unde fiecare are propria legitimitate de a se exprima,
comunicarea const ӑ mai puțin în „a face s ӑ treac ӑ mesajele” și mai mult în a asigura un minimum de
coeziune între viziuni despre lume în mod necesar heterogene. A comunica înseamn ӑ a organiza
coabitarea unor logici mai mult sau mai puțin concurente și con flictuale. O comunicare este punerea în
relație a dou ӑ „locuri” (al al emiț ӑtorului și al receptorului). Un emiț ӑtor nu poate comunica f ӑrӑ sӑ se
situeze el însuși și f ӑrӑ ca, simultan, s ӑ-l situeze pe receptorul c ӑruia i se adreseaz ӑ, prin raport la ceea ce
spune. În analiza enunț ӑrii, enunțiatorul este la locul emiț ӑtorului, iar destinatarul este la locul
receptorului. Aceast ӑ „aranjare” pe locuri este reg ӑsibilӑ și în comunicarea interpersonal ӑ (unde
emițӑtorul este personal), și în comunicarea mediatic ӑ (unde emiț ӑtorul este instituțional). Modelul
teoretic ce se poate construi de aici este cunoscut sub n umele de „contract de lectur ӑ”. El propune
receptorului nu doar un conținut, ci și o relație. Aceast ӑ propunere este materializat ӑ în text prin

55
dispozit ivul de enunțare, care const ӑ în co nstruirea de ființe discursive și, pe aceast ӑ bazӑ, construirea
unei relații între ele. Ca în cazul oric ӑrei propuneri, îi revine receptorului s ӑ o accepte sau nu.
În practica relațiilor publice, apelul la mass -media este o tehnic ӑ foarte frecvent utilizat ӑ. Pentru
a decide care mijloc de comunicare de mas ӑ este de preferat – și, deci, trebuie sedus – comunicatorul de
relații publice de studiul atent și cu mijloace științifice al mediului general, social -cultural, de studi ul
comparativ al mijloacelor de comunicare de mas ӑ. Un instrument la îndemîn ӑ ar fi teoria 'contractului de
lectur ӑ', care i -ar permite comunicatorului s ӑ prevad ӑ ce publicuri vor recepta mesajul s ӑu. Introdus de
Eliséo Véron în cadrul unui studiu asup ra presei scrise, conceptul de contract de lectur ӑ servește la
caracterizarea funcțion ӑrii dispozitivului de enunțare conținut în orice suport de pres ӑ. Contractul de
lectur ӑ nu are în vedere ceea ce e spus, ci spunerea și modul de a spune. Într -un discurs, in diferent de
natura sa, modalit ӑțile de spunere construiesc, dau form ӑ la ceea ce numim „dispozitiv de enunțare”
(atenție! Nu este totuna cu conceptul de “dispozitiv de comunicare”). Acestaeste alc ӑtuit din:
1. Imaginea celui care vorbește . Aceast ӑ imagine se va numi enunțiator . Aici, “imagine” este
metafor ӑ: este vorba despre locul/locurile pe care cel care vorbește și -l/și le atribuie. Aceast ӑ imagine
conține, deci, relația celui care vorbește cu ceea ce spune.
2. Imaginea celui c ӑruia îi este adresat disc ursul: destinatarul. Produc ӑtorul discursului nu -și
construiește doar locul lui, ci îl definește, în același timp, și pe destinatarul acestuia.
3. Relația dintre enunțiator și destinatar. Aceasta este propus ӑ de și prin discurs. Trebuie s ӑ
distingem, în am onte, emiț ӑtorul real de enunțiator și, în aval, receptorul real de destinatar. Enunțiatorul
și destinatarul sînt entit ӑți discursive. Observația este esențial ӑ, pentru c ӑ dezv ӑluie faptul c ӑ un același
emițӑtor, în discursuri diferite, va putea construi e nunțiatori diferiți și, de aici, destinatari diferiți.
Enunțiatorul poate s ӑ se lase perceput fie ca apropiat de destinatar, ca un complice al acestuia, fie ca
aflîndu -se într -o poziție dep ӑrtatӑ de acesta. El ar putea s ӑ se prezinte ca familiar cu univers ul pe care îl
propune descoperirii, ca avînd un bagaj sensibil egal cu al destinatarului . Conceptul de contract de
lectur ӑ implic ӑ faptul c ӑ discursul unui suport de pres ӑ este un spațiu imaginar unde îi sînt propuse
cititorului multiple parcursuri.
V.6. Informarea public ӑ direct ӑ. Opinia public ӑ
Informarea public ӑ direct ӑ reprezint ӑ activitatea de asigurare a accesului la informațiile de
interes public. Ea este stipulat ӑ acte legislative generale și specifice unor org anizații și instituții publice .
În inte riorul acestei activit ӑți sunt stabilite responsabilit ӑțile în furnizarea informațiilor, termenele de
furnizare a informațiilor și categoriile de informații pe care instituțiile publice le pune din oficiu sau la
cerere la dispoziția celor interesați: perso ane fizice, persoane juridice sau reprezentanți ai mass -media.
Informarea public ӑ direct ӑ din oficiu pr esupune publicarea periodic ӑ a unor categorii de informații

56
publice prev ӑzute în legea care reglementeaz ӑ acest domeniu de activitate. Accesul la aceste informații
este asigurat la sediul organizațiilor și instituțiilor, unde funcționeaz ӑ puncte de informare -documentare,
prin publicarea în buletine oficiale de informații sau prin publicarea pe paginile de Internet, unde li se
alocӑ o secțiune dedicat ӑ. Informarea public ӑ la cerere presupune o solicitare din partea unor persoane,
adresat ӑ organizației, prin care se cer anumite informații de interes public. R ӑspunsul la aceste solicit ӑri
trebuie furnizat într -un termen specificat de lege. Se face întotdeauna în scris, folosind o modalitate
cerut ӑ de petent: prin înmânare direct ӑ, prin poșt ӑ, prin e -mail. În cazul în care informațiile solicitate nu
sunt de interes public, fiind clasificate, se comunic ӑ acest fapt petentului, iar dac ӑ rӑspunsul nu este de
compet ența sau în responsabilitatea organizației c ӑreia îi este adresat ӑ cererea, petentul este îndrumat
spre sursa competent ӑ.
Opinia public ӑ reprezint ӑ “un ansamblu de cunoștințe, convingeri și tr ӑiri afective manifestate
cu intensitate relativ mare de membri i unui grup sau ai unei comunit ӑți faț ӑ de un anumit domeniu de
importanț ӑ social ӑ major ӑ”81. Sintagma termenului “opinie” provine din latin ӑ, “opinion” care înseamn ӑ
“pӑrere, credinț ӑ, gând, presupunere”. Opinia unei/unor persoane semnific ӑ “o evaluare, ap reciere,
valorizare a unui fapt, fenomen sau eveniment, a unei idei din actualitate sau a unor relații interumane”
82. Opiniile reflect ӑ poziția individului faț ӑ de problemele în care sunt de f ӑcut alegeri între alternative, în
vederea unor acțiuni ce ar tr ebui întreprinse într -un domeniu de interes colectiv. Nu trebuie confundat ӑ
opinia public ӑ cu mulțimea, ambele presupun reuniunea social ӑ dar psihologia lor nu este identic ӑ.
Mulțimea reunește într -un anume loc, la un moment dat, indivizi care au depus efo rtul de a veni, ceea ce
dӑ valoare reuniunii respective, pe când opinia public ӑ se formeaz ӑ în orice moment și în orice loc.
Conceptul de opinie public ӑ nu este confundabil nici cu cel al majorit ӑții, aceasta fiind
reprezentat ӑ de grupul cel mai important de persoane cu aceeași opinie la un moment dat. Din punct de
vedere sociologic, “opinia public ӑ exprim ӑ gânduri, atitudini și acțiuni ale oamenilor referitoare la
fenomene politice, economice, sociale”83. Opinia public ӑ se formeaz ӑ “în raport cu interesele sau
comunitatea de interese a mai multor categorii sociale faț ӑ de diferitele evenimente și probleme ale vieții
sociale”84. Henri Pierre Cathala considera c ӑ ,,exist ӑ o opinie public ӑ pentru fiecare moment, pentru
fiecare problem ӑ”85. Rezumând succint, opin ia public ӑ nu este doar o oglind ӑ a realit ӑții, ci și o form ӑ
specific ӑ de raportare la aceasta, prin reflecție, atitudine, poziție și replic ӑ. În acest context, putem afirma
cӑ în epoca actual ӑ nu se poate vorbi de opinie public ӑ fӑrӑ a avea în vedere mas s-media, ca principal
factor de transmitere a informației c ӑtre public, cu posibilit ӑți nelimitate de influențare a acestuia.

81 Cӑtӑlin Zamfir, Laz ӑr Vlӑsceanu, Dicționar de sociologie , Editura Babel, 1993 cit., p. 402 .
82 Coord. Maria Bulgaru, Sociologie (manual), volumul II, Editura USM, Chișin ӑu, 2003, p.54 .
83 Aurelian Bondrea, Opinia public ӑ, democrația și statul de drept , Fundați a Romȃni a de mȃine, București, 1996. p. 43 .
84 Ibidem .
85 Henri Pierre Cathala, Epoca dezinform ӑrii, Editura Militar ӑ, București, 1996, p.121 .

57
VI.7. Newsletter, b iroul de pres ӑ și biroul radio -tv
Newsletter este un produs informativ realizat de c ӑtre structurile de relați i publice care
deservesc organizații sau instituții și este destinat publicului extern, în principal, jurnaliștilor acreditați la
sediul instituțiilor sau organizațiilor ori cu prilejul unor evenimente de relații publice. Același produs
informativ poate fi pus la dispoziția partenerilor sociali ai organizației, precum și oric ӑrei persoane
interesate de activitatea organizației. Newsletter se realizeaz ӑ sub form ӑ tipӑritӑ sau electronic ӑ. Dac ӑ
este tip ӑrit, newsletter se difuzeaz ӑ prin poșt ӑ sau se înmâneaz ӑ direct celor interesați. Dac ӑ este realizat
în format electronic, newsletter se difuzeaz ӑ prin e -mail. Acest produs informatic nu este destinat
public ӑrii în mass -media, pentru a fi adus la cunoștința unui public larg, ci numai inform ӑrii și
aprofund ӑrii cunoștințelor unui public restrâns despre organizație și despre activit ӑțile sale. Aceste dou ӑ
structuri de informate pot funcționa în cadrul unui centru de pres ӑ sau pot funcționa independent. Situația
în care funcționeaz ӑ independent este caracterizat ӑ de faptul c ӑ anumite organizații, de regul ӑ de
anvergur ӑ național ӑ, gӑsesc oportun s ӑ întrețin ӑ și sӑ asigure funcționarea unor astfel de birouri.
Misiunea principal ӑ a lor este realizarea, promovarea și menținerea unor imagini sociale favorabile
pentru org anizațiile care le întrețin și le asigur ӑ funcționarea.
Biroul de pres ӑ este parte integrant ӑ a structurii de relații publice a instituției și asigur ӑ
comunicarea public ӑ a organizațiilor. Prin activitatea sa asigur ӑ interfaț ӑ dintre organizație și jurnal iști, în
calitate de reprezentanți ai opiniei publice. Angajații biroului de pres ӑ trebuie s ӑ se comporte ca niște
reporteri în interiorul organizației de care aparțin, pentru a fi în m ӑsurӑ sӑ furnizeze date și informații
cӑtre jurnaliștii din mass -media atunci când sunt solicitate. Ei nu pot stabili caracterul public al
informațiilor, acesta fiind un atribut al sursei de informații, dar pot aprecia gradul de interes pe care îl
reprezin tӑ informațiile pentru public. P entru a putea face corect aceast ӑ aprec iere ei vor colabora cu
sursele de informații, armonizând astfel și interesele de comunicare pe care le are instituția sau
organizația. În același timp, birourile de pres ӑ realizeaz ӑ monitorizarea canalelor mediatice în care apar
informații despre organiza ția cӑreia îi aparțin. În funcție de caracterul informațiilor și a efectului acestora
asupra imaginii publice a organizației, birourile de pres ӑ reacționeaz ӑ recurgînd la mijloace proprii sau la
angajarea unor mijloace externe. Din modul de acțiune se poat e deduce specificul acestor structuri, care
const ӑ în caracterul post -evenimențial al acțiunii lor, în raport cu apariția unor materiale de pres ӑ care fac
referire la organizație. În cazul în care au ca misiune și producerea unor publicații specifice prese i scrise,
biroul poate fi organizat pe redacții. Dac ӑ sarcina birourilor de pres ӑ const ӑ doar în a monitoriza presa și
în a furniza informații sub form ӑ de comunicate și alte genuri specifice relațiilor publice, organizarea pe
redacții nu are sens. Produse le de pres ӑ ale acestor structuri sunt destinate, de regul ӑ, comunic ӑrii interne,
adicӑ personalului și membrilor organizației. Sub aceast ӑ form ӑ ele sunt fie reviste ale presei (sau sinteze

58
de pres ӑ), fie buletine de informare intern ӑ. În unele situații a ceste produse pot c ӑpӑta aspectul așa –
numitei prese de instituție.
Pentru transmiterea de comunicate, birourile de pres ӑ recurg la mijloacele de comunicații
specifice. Informațiile pot fi puse la dispoziția publicului fie ca urmare a contactului nemijlocit al
reprezentanților biroului de pres ӑ cu jurnaliștii, fie în lipsa unui contact nemijlocit, prin punerea la
dispoziție a informațiilor prin corespondenț ӑ sau doar prin indicarea unor locații unde pot fi consultate
acestea. Biroul radio -tv joac ӑ aceleași r oluri și are aceleași misiuni în structura unei organizații, ca și
biroul de pres ӑ. Monitorizarea pe care o execut ӑ este orientat ӑ mai mult spre canalele radio și de
televiziune. Producțiile mediatice ale acestor birouri au aceleași caracteristici. Produse le lor sunt difuzate
în rețele interne de radio (radiodifuziune) și televiziune ale organizațiilor, avînd drept scop asigurarea
unor fluxuri de comunicare intern ӑ cît mai largi și cît mai prompte.
Birouri de pres ӑ și birouri radio -tv pot fi întîlnite în ca drul organizațiilor mari, care își permit
menținerea în funcțiune a unor astfel de structuri, dar mai ales în acele organizații care au ajuns la un
nivel ridicat de conștientizare a necesit ӑții comunic ӑrii interne, unde aceast ӑ activitate a îmbr ӑcat aspect e
formale. Organizațiile cu un num ӑr mare de angajați au nevoie de astfel de structuri pentru a fluidiza
comunicarea intern ӑ, atât pe fluxurile sale verticale, cât și pe fluxurile orizontale. În organizațiile în care
o bun ӑ parte a personalului este instit uționalizat (baze militare, penitenciare, tabere etc.), dar și în
organizații cu personal doar parțial instituționalizat (universit ӑți, școli, spitale etc.) astfel de birouri au o
importanț ӑ deosebit ӑ prin produsele pe care le pun la dispoziția acestora, c ontribuind la creșterea
coeziunii între categoriile de personal și la consolidarea culturii organizaționale.
VI.8. Condițiile organiz ӑrii unei conferințe de pres ӑ – imaginea
Imaginea public ӑ a organizației, instituției, grupului, comunit ӑții sau persoanei este primul
element ce trebuie evaluat în momentul în care se organizeaz ӑ o conferința de pres ӑ. Dacӑ clientul
agentului de relații publice nu are o imagine public ӑ bine conturat ӑ, dac ӑ nu este cunoscut, este puțin
probabil ca efortul organizatoric s ӑ dea rezultate, deoarece jurnaliștii invitați nu vor veni la conferința de
presӑ. Conferințele de pres ӑ care se desf ӑșoarӑ într-o zi sunt numeroase, pe cînd num ӑrul jurnaliștilor
este relativ restrîns. Puține sunt canalele mediatice care își permit s ӑ trimit ӑ câte un jurnalist la toate
conferințele de pres ӑ la care primesc invitații de participare. Redacțiile procedeaz ӑ la selecții, alegînd
acele conferințe de presa organizate de organizații care au imagine public ӑ, care garanteaz ӑ prin numele
lor, prin imaginea pe car o au, interesul publicului și importanța informațiilor pe care le pot transmite.
Organizațiile cu cea mai bun ӑ imagine public ӑ o reprezint ӑ organismele de stat: guvern,
ministere, prefecturi; instituțiile tradiționale sau cu mare atractivitate: ar mata, biserica, poliția; grupurile
de persoane: partidele, asociații sportive, cluburi, instituții de art ӑ; comunit ӑți: comunit ӑțile etnice,

59
comunit ӑțile izolate, comunit ӑți religioase marginale, comunit ӑțile sociale marginale; persoanele foarte
cunoscute opiniei publice, persoanele care au ajuns în atenția opiniei publice datorit ӑ unor realiz ӑri
deosebite (pozitive sau negative).
Importanța activit ӑții pe care o desf ӑșoarӑ organizația, comunitatea, grupul, instituția pentru
societate în general și pentru publicul țint ӑ al canalului de pres ӑ este o alt ӑ condiție care trebuie luat ӑ în
calcul. Dac ӑ activit ӑțile organizației care desf ӑșoarӑ conferința de pres ӑ sunt foarte importante pentru
populația dintr -o anumit ӑ zonӑ, sau pentru anumite categorii ale popula ției dintr -o societate, se justific ӑ
organizarea conferinței de pres ӑ. Chiar dac ӑ organizatorul nu are o imagine public ӑ prea bine conturat ӑ
pentru opinia public ӑ, dac ӑ activit ӑțile sale sunt de impact social major pentru segmente importante ale
populației , conferința de pres ӑ va avea darul de a preg ӑti sau de a explica impactul acestor activit ӑți.
O organizație nou instalat ӑ într-o zon ӑ, care urmeaz ӑ sӑ desfӑșoare activit ӑți economice, de
exemplu, în care vor fi implicați și locuitori ai zonei respective, poate și chiar trebuie s ӑ organizeze o
conferinț ӑ de pres ӑ în care s ӑ prezinte intențiile sale și modul cum se activit ӑțile sale vor influența viața
locuitorilor zonei respective. Importanța subiectului pentru opinia public ӑ trebuie bine cânt ӑritӑ. Nu ori ce
eveniment din viața unei organizații, instituții, comunit ӑți, grup trebuie s ӑ devin ӑ subiect al conferinței de
presӑ. Anumite subiect pot fi aduse la cunoștința opiniei publice apelând la alte tehnici de comunicare
decât conferințele de pres ӑ. Dar dac ӑ evenimentul are implicații profunde pentru opinia public ӑ,
organizația trebuie s ӑ informeze publicul asupra lui. Dac ӑ se organizeaz ӑ conferințe de pres ӑ pentru orice
subiect sau ideea ce trebuie transmis ӑ opiniei publice, exist ӑ riscul ca interesul presei și al presei s ӑ scadӑ
iar imaginea organizației s ӑ fie cotat ӑ negativ.
Importanța subiectului pentru pres ӑ este un alt element ce trebuie luat în calcul la organizarea
unei conferințe de pres ӑ. Chiar dac ӑ anumite subiecte nu prezint ӑ un interes prea mare s au justificat
pentru public, ele pot prezenta un interes special pentru pres ӑ. Dac ӑ subiectul este capabil s ӑ stîrneasc ӑ
interesul și întreb ӑrile jurnaliștilor, atunci poate face obiectul unei conferințe de pres ӑ. Dac ӑ agentul de
relații publice este convi ns ca subiectul nu va provoca jurnaliștii la întreb ӑri, e mai bine sa renunțe la
organizarea conferinței și s ӑ apeleze la alte tehnici de comunicare.
Caracterul informativ al subiectului prezentat în conferința de pres ӑ trebuie s ӑ fie predominant.
De multe ori conferințele de pres ӑ sunt folosite drept mijloace de semnalizare a prezenței publice și a
menținerii în activitate a unor organizații, instituții, grupuri, comunit ӑți, persoane. Subiectele prezentate
presei nu reprezint ӑ în egal ӑ mӑsurӑ și informații destinate publicului, ci doar ocazia ca numele
organizației s ӑ fie amintit într -o rubric ӑ de evenimente curente sau imaginea persoanei ce reprezint ӑ
organizația s ӑ aparӑ pe canale audio -video. Organizatorii conferințelor de pres ӑ ce promoveaz ӑ imagine
și nu informație vor r ӑmînea f ӑrӑ jurnaliști în sal ӑ dupӑ cîteva astfel de acțiuni.

60
VI.9. Știrea. Val oarea, structur ӑ și importanț ӑ
Știrea reprezint ӑ un raport sau o descriere a unor evenimente sau întîmpl ӑri recente, care sunt
astfel prezentate încît s ӑ poate fi asimilate ca reprezentînd informație nou ӑ pentru cel care o recepteaz ӑ86.
Implicațiile sociale pe care le prezint ӑ știrile nu apar cu suficient ӑ transparenț ӑ din aceast ӑ descriere.
Pentru a surprinde și aceast ӑ implicație a știrilor, John Harltey16 rec urge la o definire mult mai larg ӑ a
știrii: „instituție social ӑ și cultural ӑ, care cuprinde cuvinte și imagini, adic ӑ un subsistem specific
diferențiat din cadrul limbajului“. Fiind determinate cultural, nu orice relat ӑri sau rapoarte despre un
eveniment p oate c ӑpӑta caracterul de știre. Valoarea de știre o cap ӑtӑ acele informații care sunt astfel
structurate încît reprezint ӑ noutatea în cheia cultural ӑ a mediului în care se produc. Identificarea nout ӑții
dintr -o relatare, dintr -un raport de pres ӑ, poate di feri nu doar de la o cultur ӑ la alta, ci și în interiorul
aceleiași culturi, în funcție de orientarea perceptiv ӑ a nout ӑții de c ӑtre o redacție sau alta, precum și de la
un moment istoric la altul. Cum nu orice informație poate stârni interesul publicului, e firesc ca jurnaliștii
sӑ aplice un proces de selecție a știrilor.
Elementele87 care definesc valoarea de știre a informațiilor sunt:
– noutatea : informațiile despre evenimentele petrecute recent sunt prezint ӑ mult mai mult ӑ
atractivitate decât informații le despre evenimente trecute; proximitatea temporal ӑ determin ӑ caracterul de
noutate al informațiilor;
– proximitatea : informațiile despre evenimente în curs de desf ӑșurare sau care s -au petrecut în
apropierea spațial ӑ a receptorilor cap ӑtӑ caracter de ști re important ӑ, pe cînd evenimentele petrecute la
distanțe mari de c ӑtre receptori sunt mai puțin capabile s ӑ capete caracter de știre; avînd în vedere
posibilele consecințe datorate proximit ӑții spațiale în raport cu anumite evenimente este de presupus o
implicare activ ӑ sau pasiv ӑ a receptorilor, motiv pentru care aceștia caut ӑ și așteapt ӑ astfel de informații;
– impactul : informațiile care se refer ӑ la evenimente ce au impact asupra unor grupuri mai de
persoane sunt mult mai c ӑutate și așteptate decât inf ormațiile despre evenimente ce privesc un num ӑr
restrâns de persoane; consecințele cât mai largi implicate de un eveniment suscit ӑ interesul unui public
cât mai larg, devenind știre interesant ӑ;
– amploarea : cu cît num ӑrul persoanelor implicate în evenimen t este mai mare sau cu cît
efectele unui eveniment sunt mai întinse ca arie de cuprindere, cu atît crește caracterul de știre al
informațiilor despre evenimentul în cauz ӑ;
– proeminența : dac ӑ în producerea unor evenimente sunt implicate persoane care sunt foarte
cunoscute de c ӑtre public (politicieni, sportivi, artiști etc.) interesul public va fi orientat cӑtre rolul jucat

86 John Hartley, Discursul știrilor , trad. Monica Mitarc ӑ, Editura Polirom, Iași, 1999, p. 14 .
87 Cristina Coman, Relații pu blice. Tehnici de comunicare cu presa , Editura ALL, București, 1999, p. 55 .

61
de aceste persoane și c ӑtre consecințele pe care le pot avea atitudinile acestora în desf ӑșurarea
evenimentului; astfel de știri îndepl inesc și funcția de evaluare public ӑ a persoanelor;
– unicitatea : caracterul de unicat al informațiilor despre eveniment are capacitatea de a le
transforma în știri; cu cât informațiile despre evenimente sunt mai imprevizibile, cu atât crește interesul
pentru ele;
– conflictualitatea : informațiile despre evenimente care pot constitui surse ale conflictului au
șanse foarte mari de a deveni știri; nesiguranța general ӑ pe care o creeaz ӑ conflictele determin ӑ creșterea
interesului pentru știrile care se refer ӑ la astfel de evenimente, conferind caracterul de știre aproape
oricӑror informații care provin din zona conflictului;
– interesul : informațiile care vin în întâmpinarea intereselor manifestate de public în anumite
perioade, zone, culturi, grupuri socio -profesionale, alte forme de agregare social ӑ au toate șansele de a
deveni știri pentru comunit ӑțile respective; la fel și informațiile care rӑspunde intereselor umane
generale: securitate, cunoaștere, experiențe de viaț ӑ etc., pot constitui știri la un moment dat și dintr -o
perspectiv ӑ bine pus ӑ.
Pînӑ la urm ӑ, știrile sunt mici relat ӑri, scurte puneri în scen ӑ, în care este vorba întotdeauna de
unul sau mai multe personaje care joac ӑ anumite roluri, în anumite împrejur ӑri, astfel încît acțiunile lor
au impact social.
Din punct de vedere structural, din conținutul unei știri trebuie s ӑ poatӑ fi identificate
rӑspunsurile la urm ӑtoarele întreb ӑri: cine?, ce?, când?, unde?, cum?, de ce? Respectarea în redactare a
acestei ordini are meritul de a conferi valoarea d e știre informațiilor despre evenimente și de a capta
interesul receptorului, a cititorului. Cine rӑspunde nevoi indivizilor de a personaliza informațiile. Acele
știri care se refer ӑ la evenimente cu agenți identificați sunt mult mai pline de interes pentr u public,
deoarece evenimentul poate fi legat de persoanele identificate în conținutul știrii. Chiar dac ӑ nu se dau
nume despre cei implicați în producerea evenimentelor, este obligatoriu s ӑ se consemneze anumite
calitӑți sau funcții ale lor pentru a putea fi reprezentați ca actori ai știrii. Punerea în scenӑ nu poate fi
fӑcutӑ în lipsa unor actori, de aceea autorii sau agenții, subiecții evenimentul trebuie s ӑ fie exprimați în
conținutul știrii. Ce se refer ӑ la subiectul punerii în scen ӑ a știrii, reprezen tând referința acesteia,
evenimentul al c ӑrui autor sau agent a fost menționat. Evenimentul este la fel de important ca și autorul
sau agentul s ӑu în economia știrii, pentru c ӑ dӑ ocazia autorului știrii s ӑ prezinte evenimentul ca atare,
desfӑșurarea acest uia, structura sa informativ ӑ. Cînd și unde reprezint ӑ coordonatele localiz ӑrii
evenimentului. Evenimentele trebuie s ӑ fie localizate în timp și spațiu. Cu cît evenimentele produse și
actorii implicați în ele se afl ӑ în proximitatea receptorilor, cu atît s unt mai interesante și mai atractive
știrile pentru public, cu atît au capacitatea de a trezi și suscita interesul acestuia. Cum privește filmul de

62
desfӑșurare al evenimentelor, narațiunea, care satisface nevoia de participare, fie și în ipostaza de martor
fictiv, a cititorilor. Cunoașterea a cît mai multor amӑnunte cu referire la evenimente și la împrejur ӑrile în
care s -a produs, furnizeaz ӑ cititorul sentimentul și impresia particip ӑrii, determinînd mai apoi, în unele
cazuri, nevoia de a se implica. De ce rӑspunde nevoi cititorilor de a cunoaște rațiunile și motivațiile care
au condus la producere a evenimentelor la care fac referire știrile. Chiar dac ӑ astfel de informații pot fi
deosebit de interesante, nu de puține ori ele lipsesc din conținutul știrilor , mai ales atunci cînd furnizarea
unor astfel de informații este nesigur ӑ sau în situațiile în care ar putea fi implicate persoane care
beneficiaz ӑ de dreptul la imagine privat ӑ sau de prezumția de nevinov ӑție.
Informațiile pe care le transmite agentul de relații publice c ӑtre instituțiile de pres ӑ trebuie sӑ
rӑspund ӑ acestor cerințe pentru a avea șansa de a intra în structura paginii, adic ӑ pentru a fi publicate.
Agentul de relații publice își atinge scopul dac ӑ informațiile pe care dorește s ӑ le difuzeze ajung la
public, adic ӑ sunt publicate, și nu doar la birourile redacțiilor de pres ӑ. De aceea, știrile trebuie redactate
pentru public. Din punctul de vedere al importanței dup ӑ care sunt clasate știrile de c ӑtre public, din
perspectiva referinței pe care o au, pot fi distinse trei categorii de știri. Cele mai importante știri sunt cele
care au drept referinț ӑ ceea ce se spune despre anumite evenimente, persoane, întâmpl ӑri. Furnizarea
unor puncte de vedere gata formulate reprezint ӑ informațiile cele mai așteptate de c ӑtre public.
Subiectele aflate deja în discuția public ӑ se cer l ӑmurite, motiv pentru care orice sugestie de interpretare
este c ӑutatӑ și asimilat ӑ mai repede decât datele în baza c ӑrora s -a fӑcut interpretarea. În ordinea
importanței urmeaz ӑ știrile despre ceea ce se spune c ӑ se va întâmpla. Astfel de știri anticipative au
capacitatea de a aduce viitorul mai aproape și de a preg ӑti publicul pentru evenimentele care urmeaz ӑ sӑ
se produc ӑ. Nevoia de reducere a nesiguranței și de creștere a secur itӑții proprii plaseaz ӑ astfel de
informații înaintea știrilor despre evenimentele în curs de desf ӑșurare. Nu e îns ӑ mai puțin adev ӑrat cӑ
acestea din urm ӑ au o pondere copleșitoare în orice grupaj de știri, pentru c ӑ responsabilitatea furniz ӑrii
unor info rmații despre evenimente viitoare este prea mare pentru a da curs interesului publicului în
aceast ӑ direcție.

63
VII. Concluzii -încheiere
Imaginea public ӑ se definește ca reprezentarea favorabil ӑ pe care o instituție, o organizație sau o
persoana o are ȋn rândul publicului s ӑu. Personalitatea unei organizații se definește plecând de la doi poli
de referinț ӑ: cultura organizațional ӑ și imaginea public ӑ. Imaginea public ӑ are mai multe fațete: imaginea
de produs, imaginea de marc ӑ, imaginea de intreprindere, o rganizație sau instituție; aceste componete se
conjug ӑ și se influențeaz ӑ, constituidu -se ȋntr -un ansamblu care r ӑspunde unui obiectiv comun, și anume
acela de a da o viziune pozitiv ӑ asupra ȋntreprinderii, organizației sau instituției și asupra ofertelor sale.
Imaginea de sine este expresia concret ӑ a modului ȋn care se vede sau se reprezint ӑ pe sine
individul. Conceptul se refer ӑ la perspectiva individual ӑ asupra propriei personalit ӑți. Imaginea de sine
este o creație cognitiva, un construct psihic care s e dimensioneaz ӑ sub influența evenimentelor care
acționeaza asupra persoanei. Ȋnțelegerea imaginii de sine ar putea ȋnsemna ȋnțelegerea raportului dintre
succes și eșec, ceea ce ar oferi posibilitatea relans ӑrii unei cariere. Reprezent ӑrile sociale constit uie o
modalitate particular ӑ de cunoaștere, proprie simțului comun, care se refer ӑ la ansamblul cunoștințelor,
credintelor, opiniilor ȋmp ӑrtӑșite de un grup faț ӑ de un obiect social dat. În toate formele sale,
manipularea este o form ӑ de influențare agresi vӑ, care nu respect ӑ liberul arbitru și demnitatea țintei,
interesele influențatorului (sursei) fiind singurele care conteaz ӑ, indiferent de justific ӑrile invocate de
acesta. În sensul cel mai general, prin manipulare se urm ӑrește relativizarea, alterarea sau distrugerea
referențialelor personale sau de grup de natura axiologica, cognitiv ӑ, afectiv ӑ sau praxiologicutilitar ӑ, cu
scopul de a se obține schimb ӑri atitudinale și comportamentale la nivelul țintei, care s ӑ corespund ӑ
intereselor sursei.
Motivația și randamentul profesional sunt ȋn strâns ӑ legӑtura cu satisfacția pe care o are
individul ȋn leg ӑtura cu profesia aleas ӑ, și-l ajut ӑ la accesarea resurselor interne și externe ȋn ȋndeplinirea
scopului propus. Persoanele cu o imagine de sine coerent ӑ și po zitivӑ cred ȋn șansa lor de reușit ӑ și, ȋn
general, se îndreapt ӑ spre profesii care le valorific ӑ la maxim potențialul. Când sunt cooptați ȋn realizarea
unui proiect, se dedic ӑ trup și suflet, ȋncurajându -i pe cei din jur prin atitudinea lor ȋncrez ӑtoare.
Conștiința social ӑ acoper ӑ un spectru larg, care merge de la sesizarea instantanee a st ӑrii interioare a
celuilalt pân ӑ la înțelegerea sentimentelor și gândurilor acestuia sau „priceperea” situațiilor sociale
complicate. Charisma este un alt aspect al imag inii de sine. Charisma unui vorbitor public de efect ori a
unui mare înv ӑțӑtor sau lider înseamn ӑ capacitatea acestora de a stârni în noi emoțiile pe care ei le
eman ӑ, atrӑgându -ne în spectrul lor emoțional. Suntem martorii unei astfel de contamin ӑri emoți onale
intense atunci când privim o figur ӑ charismatic ӑ fascinând mulțimile. Persoanele charismatice sunt
înzestrate cu o expresivitate aparte, care îi atrage pe ceilalți în sincronie cu ritmul și sentimentele lor.
Unii oameni nu sunt decât ceea ce vor s ӑ parӑ, complet goliți de conținut. Diversele tipuri de inteligenț ӑ

64
social ӑ nu reprezint ӑ un substitut pentru celelalte tipuri de expertiz ӑ de care poate fi nevoie într -un
anumit rol social. Preocuparea reflect ӑ capacitatea de compasiune a unei persoane. Oame nii manipulativi
pot fi înzestrați cu alte abilit ӑți de inteligenț ӑ social ӑ, dar aceasta le lipsește. Lacunele în ceea ce privește
dezinvoltura social ӑ ar trebui s ӑ identifice cel mai bine tipurile anitsociale, c ӑrora nu le pas ӑ de nevoile
sau suferința al tora, și care, cu atât mai puțin, caut ӑ sӑ ajute.
La noi, mass -media are cel puțin dou ӑ aspecte, fiind o realitate de tip aisberg : partea v ӑzutӑ,
presa ”jandarm”, care sacrific ӑ economicul, de dragul adev ӑrului, pentru a -și exercita funcțiile, și partea
nevӑzutӑ (considerat ӑ mai mare, ca și partea de sub ap ӑ a aisbergului), presa economic ӑ, care urm ӑrește
în primul rând profitul, și care, pentru asta, este dispus ӑ la sacrificii deontologice, la partizanat politic,
susceptibil ӑ de manipulare – presa de scan dal. Mass -media este înțeleas ӑ ca intermediere necesar ӑ între
diversele niveluri ale grupurilor sociale. Pe plan politic, activitatea presei a adus dou ӑ inovații: evaluarea
oficialit ӑților și accesul la informații. Participarea cet ӑțenilor la dialogul publ ic a fost posibil ӑ prin
intermediul presei, prin l ӑrgirea publicului consumator și al celui electoral, realizându -se transferal
puterii pe mâinile poporului. În antichitate “mass -media era înțeleas ӑ ca o intermediere necesar ӑ între
diversele niveluri ale g rupurilor sociale. În tradiția greac ӑ democrația era condiționat ӑ de participarea
unor cet ӑțeni egali în drepturi care printr -un schimb comunicațional ajungeau s ӑ ia niste decizii asupra
cӑrora c ӑdeau de comun accord”88.
Rolul mass -mediei este mult mai comp lex decât transmiterea unor mesaje de natur ӑ semiotica,
ci transmiterea oric ӑror forme materiale cu conținut informativ, fie persoane, bunuri sau informații.Dac ӑ
ne referim din punct de vedere economic, mass -media reprezint ӑ un important factor de presiune asupra
cadrului general de acțiune al mijloacelor de informare; la nivel simbolic, mass -media poate fi
considerat ӑ factorul principal de propagare a ideilor și devine purt ӑtoare a valorilor democratice cu rolul
de a educa populația, realizându -se astfel, prin mass -media, o punte comunicațional ӑ între cet ӑțeni și
Putere. “Mass-media deține trei funcții esențiale: supravegherea lumii pentru prezentarea elementelor
aflate în derulare; interpretarea sensului evenimentelor și socializarea indivizilor în mediul lor social”.
Acestor trei funcții li se poate ad ӑuga lejer o a patra: manipularea deliberat ӑ a proceselor politice , iar
modul în care cele patru funcții se manifest ӑ afecteaz ӑ în mod direct viața indivizilor. În condiții de
democrație, libertate de expresi e și pluriformitate în care se afla „câinele de paz ӑ” al ordinii de drept
(cum mai este nu mitӑ „a patra putere în stat”) , mass -media numit ӑ televiziune are un suport de
universalitate inedit. Armata a ridicat cota de audienț ӑ a televiziunii, dup ӑ momentul decembrie 1989,
care a aparținut în special armatei și televiziunii – cel puțin în partea v ӑzutӑ a aisbergului – tӑvӑlugul
reformelor democratice s -a dovedit rapid și eficace. Una din cele mai importante facilit ӑți

88 http://ro.scribd.com/doc/46539882/Termenul -Mass -Media .

65
comunicaționale, de la descoperirea tipar ului și a radioului încoace – internetul – a produs și cel mai
nedorit sistem al crizelor din toat ӑ istoria civilizației. Internetul se furnizeaz ӑ, ca instrument capabil s ӑ
gestioneze comunicațional/ informațional orice tip de criz ӑ în orice colț al planet ei.Distincția între fals și
adev ӑr este greu de realizat, fiindc ӑ pe internet g ӑsim orice, inclusiv negarea a tot ce g ӑsim. Conectat la
rețeaua rețelelor, fie prin piața electronic ӑ (www), fie prin post ӑ electronic ӑ (e-mail), orice individ se
poate afla la un click de crim ӑ, și poate avea acces în câteva secunde la „Manualul teroristului” ori la
„Metodologia fabric ӑrii bombelor artizanale”. Este bine -cunoscut faptul c ӑ ne afl ӑm în plin ӑ crizӑ a
computerelor con ectate la internet, c ӑ aceast ӑ descoperire a de scoperirilo r în domeniul comunicațional a
furnizat și cele mai redundante arme ale r ӑzboiului informațional -electronic. Micul ecran are o forț ӑ
manipulatoare cu atât mai mare cu cât se bazeaz ӑ pe credibilitatea conferit ӑ de imagine (“ceea ce omul a
vӑzut l a televizor cu ochii lui este considerat a fi veridic”). “Manipularea opiniei publice într -un talk –
show, dezbatere, documentar, sau anchet ӑ, în scopul p ӑrtinirii uneia dintre p ӑrțile implicate, se poate face
prin darea cuvântului în majoritatea timpului re prezentanților acelei p ӑrți, acordarea acestora a dreptului
de a avea intervenții mai lungi și într -un spațiu de prezentare mai larg, sublinierea acțiunilor lor pozitive
și minimalizarea faptelor benefice ale p ӑrții adverse etc. Exist ӑ trei elemente princi pale care concura la
realizarea manipul ӑrii în cazul diverselor producții de televiziune: moderatorul, compoziția platoului și
scenariul (discuției/emisiunii)”89. Strategiile nu sunt concepute în urma mesajului mediatic, dar fiecare
decizie a puterii trebui eadoptat ӑ cu luarea în considerare a comunic ӑrii cӑtre populație prin intermediul
presei. Chiar dca ӑ media nu inițiaz ӑ hotӑrârile majore,poate avea inflenț ӑ în planul tacticii pentru
asigurarea succesului acestora.Reținerea determinat ӑ de inoportunitatea u nei intervenții pe teritoriul unei
mari puteri a dep ӑșit reacțiile emoționale provocate de transmisiunile canalelor media. Analiza relat ӑrilor
presei interne și internaționale a ultimelor decenii relev ӑ cӑ ,,efectul CNN'' trebuie privit cu prudenț ӑ.
Într-adevӑr, urm ӑrim în direct revoluții și r ӑzboaie, catastrofe naturale, alegeri, dezbateri politice. M ӑsura
în care relația noastr ӑ inflențeaz ӑ politica statelor și alianțel or este dificil de cuantificat. Cu si guranț ӑ
presa, televiziunea în special joac ӑ un rol. Este îns ӑ posibil ca acesta s ӑ fie parte a scenariului mai lar
imaginat de liderii politici și grup ӑrile de interese pentru punerea în aplicareva srtategiilor. Mass media
amplific ӑ interesul publicului pentru anumite acțiuni, dar nu le provoac ӑ. Niciun mesaj nu va avea impact
real decât printr -o expunere atent construit ӑ și o promovare care s ӑ accentueze relevanța acestuia pentru
preocup ӑrile publicului. Dorind s ӑ închei într -o not ӑ optimist ӑ, fac precizarea c ӑ nu exist ӑ provocare,
care s ӑ nu aib ӑ soluț ii, care s ӑ nu genereze soluții. Totul este s ӑ ne trezim la timp, s ӑ identific ӑm
provoc ӑrile și s ӑ elabor ӑm o strategie potrivit ӑ pentru fiecare dintre acestea!

89 Popa Dorin, Mass -media, ast ӑzi, Editura Institutul European, Iași, 2002; www.acad.ro/pro_pri/doc/st_e03a.doc .

66
VIII. Studiu de Caz
În țara nоaѕ trӑ, în tоat ӑ maѕѕ -mеdia, dе ϲеlе mai dеѕе оri, ѕе vоrbеștе d еѕрrе Βiѕеri ϲӑ în aѕре ϲtе
nеɡativе – рrеоți ϲatеriѕiți, рrоtеѕtе, рrеоți imрli ϲați în difеritе ϲоnfli ϲtе. Rarеоri ѕunt рrеzеntatе la ТV
rероrtajе dеѕрrе un реlеrinaj, dеѕрrе ϲоnѕtru ϲția unеi biѕеri ϲi, еtϲ…Βa mai mult, în рrеѕa nоaѕtr ӑ nu
еxiѕt ӑ niϲi rubriϲi dеdi ϲatе Βiѕеri ϲii, indifеrеnt dеѕрrе ϲarе biѕеri ϲӑ vоrbim.
Рrеѕa arе un rоl hоt ӑrâtоr în ѕо ϲiеtatе. Ре lânɡӑ faрtul ϲӑ еѕtе ϲеa ϲarе ϲоntrоlеazӑ infоrmația,
fӑϲând-о рubliϲӑ, рrеѕa еѕtе și ϲеa ϲarе ϲrееazӑ imaɡinе. Мajоritatеa оamеnilоr dе rând își fоrmеazӑ о
рӑrеrе dеѕрrе anumiți оamеni оri dеѕрrе anumit е inѕtituții d оar din ϲееa ϲе vӑd la t еlеvizоr, aud la radi о
ѕau ϲitеѕϲ în ziar е.
Тrӑim într -о lumе ϲоntrоvеrѕatӑ undе valоrilе рrinϲiрalе și еtiϲе alе unеi ѕоϲiеtӑți ѕе rӑѕfrânɡ
aѕuрra рорulațiеi. Βiѕеriϲa și ma ѕѕ-mеdia r ерrеzintӑ, ϲоnfоrm Βarоmеtrului d е Οрiniе Рubliϲӑ din
nоiеmbri е 2011, in ѕtituțiil е în ϲarе оamеnii au mai mar е înϲrеdеrе, fiind d еϲi și val оrilе mai im роrtantе
alе ѕоϲiеtӑții. Ϲееa ϲе ѕе rеvarѕӑ aѕuрra рорulațiеi еѕtе ϲrеdința și in fоrmația. Dе undе рrоvinе ϲrеdința?
Rӑѕрunѕul е unul ѕimрlu – din n еvоia dе a ϲrеdе într-о fоrțӑ mult mai рrеѕuѕ dеϲât ϲеa a оmului. Da ϲӑ
ϲrеdința еѕtе ϲееa ϲе nе faϲе ѕӑ mеrɡеm mai d ерartе și ѕӑ trеϲеm ϲu ușurinț ӑ реѕtе рanоrama d еɡradant ӑ
a ѕоϲiеtӑții din ziua d е azi, inf оrmația, mai bin е ziѕ maѕѕ-mеdia, еѕtе ϲеa ϲarе nе faϲе și nе ѕрunе ϲе ѕӑ
ϲrеdеm. A реlând la mani рularе, оmul d еvinе ѕlab în fața рrеѕеi atât ѕϲriѕе, ϲât și n еѕϲriѕе, maѕѕ-mеdia
fiind un еxроnеnt im роrtant al un еi ѕоϲiеtӑți ϲоntrоvеrѕatе, iar ре dе altӑ рartе, ѕе ѕimtе nеvоia fоlоѕirii
dе ϲӑtrе Βiѕеriϲӑ a mijl оaϲеlоr dе ϲоmuni ϲarе în ma ѕӑ ϲa mоdalitӑți rеalе еfiϲiеntе dе рrороvӑduirе și dе
aрӑrarе a înv ӑțӑturii d е ϲrеdințӑ.
Βiѕеriϲa niϲiоdatӑ nu a ѕϲӑрat dе оϲhii vi ɡilеnți ai jurnaliștil оr, mai mult ѕau mai рuțin
binеvоitоri. Ϲееa ϲе ѕе întâm рlӑ în Βiѕеriϲӑ ϲоnѕtituiе, dе multе оri, ѕubiеϲtul еmiѕiunilоr ϲu audi еnțӑ
maxim ӑ оri оϲuрӑ рrimul l оϲ în tорul știril оr. Dеѕрrе mоdul în ϲarе maѕѕ-mеdia rеflеϲtӑ viața Βiѕеriϲii,
dеѕрrе ϲât dе оbiеϲtivi ѕunt ϲеi ϲarе difuz еazӑ matеrialе dеѕрrе Βiѕеriϲӑ, ѕе vоrbеștе рuțin, ba ϲhiar nu
еxiѕtӑ niϲi о ϲеrϲеtarе, dar a ϲеѕt ѕubiеϲt nu еѕtе ϲu nimi ϲ mai n еintеrеѕant d еϲât ѕtudiil е ϲu rеfеrirе la
реrѕоanеlе ϲu dеzabilit ӑți, rrоmi, еvrеi, еtϲ… Роѕturilе dе tеlеviziun е aϲоrdӑ un vоlum r еduѕ dе еmiѕiе
ѕubiеϲtеlоr роzitivе ϲu rеfеrințӑ la Βiѕеriϲӑ și рrеоți, aϲеștia fӑϲând рartе din Βiѕеriϲӑ. Мai mult, рrin
matеrialеlе difuzat е, роѕturilе ТV рrоmоvеazӑ imaɡinеa ѕtеrеоtiрiϲӑ a рrеоțilоr, рrеzеntându -i drерt
реrѕоanе ϲarе nu își еxеrϲitӑ mеѕеria ϲоrеϲt, ϲarе ϲоnѕumӑ alϲооl, viоlеazӑ, bat f еmеi, еtϲ. Ϲritiϲii
Βiѕеriϲii, în m оd dеоѕеbit рrеѕa, ϲautӑ dеѕеоri ѕӑ aѕоϲiеzе aϲеaѕtӑ inѕtituți е ϲu ϲееa ϲе a fоѕt ϲândva în
ѕоϲiеtatеa tоtalitar ӑ Рartidul Ϲоmuni ѕt. Βiѕеriϲa реntru еi nu еѕtе dеϲât un m еϲaniѕm dе inɡinеriе
ѕоϲialӑ, ϲarе arе trеbuiе ѕӑ inѕtituiе ре рӑmânt m оdеlul ѕоϲiеtӑții dеѕϲriѕе dе Karl Мarx.

67
Dе aiϲi роrnеѕϲ și ϲritiϲilе. Βiѕеriϲii i ѕе rерrоșеazӑ faрtul ϲӑ nu își înd ерlinеștе ѕârɡuinϲiоѕ rоlul
dе aϲеѕt mеϲaniѕm dе inɡinеriе ѕоϲialӑ. Aрarеnt, ѕuntеm mart оri unеi ѕϲhizоfrеnii – iеrarhii ѕunt învinuiți
dе liрѕa unеi vеrtiϲalitӑți și atitudini роlitiϲе în реriоada in ѕtituirii r еɡimuril оr tоtalitar е, dar în a ϲеlași
timр ѕunt ata ϲați ϲând r ерrеzеntanții bi ѕеriϲii aрrоbӑ ѕau dеzaрrоbӑ unеlе aϲțiuni роlitiϲе. Βiѕеriϲii i ѕе
rерrоșеazӑ ϲӑ nu dеѕfӑșоarӑ aϲțiuni d е întrajut оrarе a ϲеlоr ѕӑraϲi, iar atun ϲi ϲând о faϲе, еѕtе ѕuѕреϲtatӑ
dе atеntarе la “ϲaraϲtеrul lai ϲ al ѕоϲiеtӑții”. Βiѕеriϲa еѕtе învinuit ӑ falѕ ϲӑ ѕ-ar орunе рrоɡrеѕului
tеhnоlоɡiϲ, dar еѕtе irоnizat ӑ ϲând a рrоbӑ și utiliz еazӑ nоilе tеhnоlоɡii inf оrmați оnalе (ѕе uitӑ ϲӑ ре
рarϲurѕul a d оuӑ milеnii, Βiѕеriϲa a f оѕt ϲеa mai рrоɡrеѕiѕtӑ inѕtituți е în ϲееa ϲе рrеѕuрunе
imрlеmеntarеa nоilоr tеhnоlоɡii).
Тrӑim într-о ероϲ ӑ dоminat ӑ dе maѕѕ-mеdia, iar Βiѕеriϲa nu își роatе реrmitе luxul ѕӑ iɡnоrе
aϲеѕt luϲru, din ϲеl рuțin tr еi mоtivе:
1. Οmul ϲоntеmроran еѕtе ϲоndițiоnat d е maѕѕ-mеdia, еѕtе ѕuрuѕ unеi рrеѕiuni ϲоntinu е din рartеa
idеоlоɡiеi рrорaɡatе dе maѕѕ-mеdia, о idеоlоɡiе ϲarе dе ϲеlе mai mult е оri ѕе dоvеdеștе a fi în
ϲоntradi ϲtiе ϲu val оrilе ϲrеѕtinе;
2. Мaѕѕ-mеdia nu i ɡnоrӑ Βiѕеriϲa, ϲi abоrdеazӑ рrоblеmatiϲa еi, dе multе оri ϲu о atitudin е vоit
nеfavоrabilӑ ѕau ϲu dilеtantiѕm;
3. Inѕtrum еntеlе mеdiatiϲе ѕunt ϲоmрatibil е ϲu miѕiunеa Βiѕеriϲii și еѕtе ϲhiar indi ϲata fоlоѕirеa lоr
în aϲеѕt ѕϲор.
Atitudinеa ϲrеștin ӑ fațӑ dе maѕѕ -mеdia variaz ӑ dе la еxaltarеa lоr ϲa “daruri alе lui Dumnеzеu
ϲarе, în ϲоnfоrmitatе ϲu ѕϲорurilе Рrоvidеnțеi aрrорiе ророarеlе și lе ajut ӑ ѕӑ ϲоореrеzе la рlanul
mântuirii lоr”90 рâna la a lе ϲоnѕidеra inѕtrumеntе alе ѕatanеi mеnitе a nе du ϲе la рiеirе. Рrоbabil еlе nu
ѕunt ni ϲi inѕtrumеntе alе lui Dumnеzеu ni ϲi alе diavоlului, ϲi рur și ѕimрlu alе оmului, еlе рutând ѕ ӑ nе
aрrорiе într -о mӑѕurӑ mai mi ϲӑ ѕau mai marе fiе dе Dumnеzеu, fiе dе diavоl. Fеlul în ϲarе еѕtе fоlоѕit ӑ
maѕѕ -mеdia în ѕо ϲiеtatеa ϲоntеmроran ӑ еѕtе dе natur ӑ ѕӑ nе îndер ӑrtеzе dе Dumnеzеu, fiind dе datоria
Βiѕеri ϲii ѕӑ valоrizеzе a ϲеѕtе mijlоa ϲе dе ϲоmuni ϲarе în vеdеrеa aрrорiе rii dе Dumnеzеu.
Ѕtatеlе mоdеrnе, inϲluѕiv ϲеl rоmân, își рrорun ѕӑ ɡarant еzе libеra ϲirϲulațiе a inf оrmațiil оr,
drерtul la inf оrmați е fiind ϲоnѕidеrat unul dintr е drерturilе fundam еntalе alе оmului91. Рrоblеma ϲarе ѕе
ridiϲӑ еѕtе daϲ ӑ în liрѕa unеi val оrizӑri a inf оrmatiit оr, aϲеѕt drерt nu ѕе întоarϲе îmроtriva оmului.
Тrӑim о ероϲ ӑ în ϲarе lumеa еѕtе avidӑ dе infоrmațiе, iar maѕѕ -mеdia arе ɡrijӑ ѕӑ-i alim еntеzе ϲоntinuu
aϲеaѕtӑ ѕеtе, ѕtimulându -i ϲuriоzitatеa, о ϲuriоzitatе dе multе оri ѕtеrilӑ daϲӑ nu ϲhiar mal еfiϲӑ. Într-о
fоrm ӑ ѕau alta , ma ѕѕ-mеdia еѕtе оmniрrеzеntӑ în ѕоϲiеtatе întinzându -și influ еnța dir еϲt ѕau indir еϲt

90 Consiliul Pontifical pentru Comunica țiile Sociale, Etica în Publicitate , Bucureșt i,1997, p. 3.
91 ***Legea audio -vizualului , nr.48 din 2 1 mai 1992, publicata în Monitorul Ofcial nr.104 din 25 mai 1992, cap.1, art.1 .

68
aѕuрra tutur оr. Οmul m оdеrn, оmul d е maѕӑ, еѕtе ѕuрuѕ unui b оmbardam еnt ϲоntinuu d е infоrmații,
ϲarе-l dереrѕоnaliz еazӑ, îl fa ϲе ѕӑ-și рiardӑ ϲоnștiința dе ѕ inе. Dеzvоltarеa tеhniϲii a du ѕ la aрariția d е
inѕtrum еntе mеdiatiϲе tоt mai atra ϲtivе, dе natur ӑ ѕӑ ϲrееzе о adеvӑratӑ faѕϲinațiе aѕuрra dеѕtinatarului.
Οamеnii d еvin d ереndеnți d е maѕѕ-mеdia și r еaϲțiоnеazӑ în ma ѕӑ la ѕеmnal еlе рrimit е. Мaѕѕ-mеdia
ajunɡе aѕtfеl ѕӑ imрunӑ valоri și ϲоmроrtamеntе.
În aϲеѕtе ϲоndiții ѕ-a rеmarϲat ϲӑ maѕѕ -mеdia rерrеzint ӑ о рutеrе în ѕtat. Еa nu еѕtе înѕӑ о рutеrе
în ѕinе, ϲi о рutеrе în mân ӑ ϲuiva. Atâta tim р ϲât ϲеi ϲе dеțin a ϲеaѕtӑ рutеrе ѕunt d е bunӑ ϲrеdințӑ,
urmӑrind d еzvоltarеa реrѕоnalitӑții uman е; еduϲarеa în ѕрiritul val оrilоr aut еntiϲе și aрrорiеrеa оmului
dе Dumn еzеu, tоtul еѕtе în rеɡulӑ. Din рӑϲatе, еxреriеnța n е dоvеdеștе ϲӑ luϲrurilе nu ѕtau așa.
“Ѕоϲiеtatеa în ϲarе tr ӑim nu еѕtе о ѕо ϲiеtatе ϲrеștin ӑ, ϲi una ѕеϲularizat ӑ în ϲarе реrmiѕivitatеa și
rеlativitatеa valоrilоr ѕunt nоilе dоɡmе ѕоϲialе imрuѕе tuturоr, în ѕреϲial рrin maѕѕ -mеdia ”92.
Libеrtatеa dе ϲirϲulațiе a infоrmațiilоr рrоѕt înțеlеaѕ ӑ, a fӑϲut ϲa maѕѕ -mеdia ѕ ӑ dеvin ӑ un izvо r
dе infоrmații реriϲulоaѕе, dе idеi falѕе și irеalе; în liрѕa unui ѕiѕtеm ϲоеrеnt dе valоri autеntiϲе.
Ϲоnϲurеnța întrе difеritеlе ϲanalе mеdiatiϲе și dоrința dе ϲâștiɡarе a unеi audiеnțе ϲât mai larɡi, duϲе la
difuzarеa unоr mеѕajе tоt mai nоϲivе, рrin е xaltarеa viоlеnțеi și a еrоtiѕmului, ϲultivarеa оrɡоliului și a
lӑϲоmiеi, a dеrizоrului și a liрѕеi dе ѕеnѕ. Ѕе рrоmоvеaz ӑ mitul vеdеtеlоr, idоlii lumii ϲоntеmроranе,
рrорuѕе ϲa mоdеlе univеrѕalе. Οmul ajunɡе ѕ ӑ nu mai tr ӑiaѕϲӑ еl înѕuși ϲi ѕ ӑ-și ϲеdеzе tr ӑirilе mоdеlеlоr,
înϲadrându -ѕе în ϲlișее. Dar, aϲеѕtе vеdеtе, faϲ dе ϲеlе mai multе оri о mândriе din imоralitatеa lоr și își
afirm ӑ adеrеnț ӑ la difеritе ѕеϲtе și mișϲ ӑri ѕinϲrеtiѕtе93. Еfеϲtul еѕtе diѕtruɡ ӑtоr, mai alеѕ aѕuрra tinеrilоr
aflați la vârѕta ϲ ӑutӑrii mоdеlеlоr și a idеntifiϲ ӑrii ϲu aϲеѕtеa; рutând fi ϲоnѕtatat în întrеaɡa atitudinе a
adоlеѕϲеnțilоr, dе la îmbr ӑϲӑmintе рân ӑ la ϲоmроrtamеnt.
Ѕеϲulariѕmul m оdеrn рrоmоvat d е maѕѕ-mеdia ѕе ϲaraϲtеrizеazӑ nu рrintr-о nеɡarе a ,.`:valоrilоr
rеliɡiоaѕе, ϲi рrintr-о ϲоnfuzi е valоriϲӑ în ϲarе nu mai еxiѕtӑ niϲi un ϲritеriu оbiеϲtiv al ad еvӑrului, рrintr-
о рunеrе ре рiϲiоr dе еɡatitat е a val оrilоr rеliɡiоaѕе ϲu altе valоri (еludând fa рtul ϲӑ valоrilе rеliɡiоaѕе
ѕunt val оri int еɡratоarе) și рrin ѕinϲrеtiѕm. Ѕfântul Мaxim Мӑrturiѕitоrul rеmarϲ ӑ faрtul ϲ ӑ viața оmului
ϲӑzut еѕtе о alеrɡarе duрӑ рlӑϲеrе și о fuɡӑ dе durеrе și ϲӑ numai Мântuit оrul Hri ѕtоѕ роatе ѕрarɡе aϲеѕt
ϲеrϲ. În mar е mӑѕurӑ maѕѕ-mеdia рrоfitӑ dе aϲеѕt ϲоmроrtamеnt al оmului ϲӑzut, рrоmоvând о filоzоfiе
a еvdеmоniѕmului vi еții, adi ϲӑ a rеɡӑѕirii оmului în рlӑϲеrе dând iluzia роѕibilit ӑții dоbândirii ϲоntinu е a
aϲеѕtеia în ab ѕеnța dur еrii. A ϲеaѕtӑ filоzоfiе еѕtе рrоmоvatӑ în рrimul rând d е рubliϲitatе, ϲarе оϲuрӑ un
lоϲ fоartе imроrtant în ma ѕѕ-mеdia dat оritӑ dереndеnțеi finan ϲiarе dе еa.

92 Mitropolit Emilianos Timiadis, Biserica în climatul social de ast ӑzi, în Telegraful Român, nr.37 -40 / 1997 .
93 New Age, Biseric a scientologic ӑ, etc.

69
Ѕеϲularizar еa еѕtе о rеalitat е aѕtӑzi, о rеalitat е durеrоaѕӑ, în d еvеnirеa ѕрiritual ӑ a umanit ӑții.
Ѕintеtizând f еnоmеnul рrеzеnt al ѕеϲulariz ӑrii, ѕub роvara ϲӑruia tr ӑiеștе оmul ѕfârșitului d е ѕеϲоl XX,
un tеоlоɡ rоmanо-ϲatоliϲ оbѕеrva ϲӑ “fațӑ dе înϲrеdеrеa еxϲеѕivӑ în fоrțеlе uman е, рrоmоvatӑ dе
Rеnaștеrе, avеa ѕӑ rӑѕрundӑ ϲurând fid еliѕmul tra ɡiϲ al Rеfоrmеi, ϲu înϲrеdеrеa în fața ɡrațiеi divin е,
реntru ϲa, aроi, într -un n оu rеflux, umani ѕmul ilumini ѕt ѕӑ dеa nașt еrе atеiѕmului ϲоntеmроran, adi ϲӑ
autоdеifiϲӑrii оmului li рѕit dе о autеntiϲӑ autоdеfiϲarе ϲrеștinӑ”94. Aϲеѕtеi afirm ӑri ѕеϲularе a
individuali ѕmului îi рutеm ad ӑuɡa, într -un tabl оu ɡеnеral “dеzvоltarеa valоrilоr libеralе, ѕubоrdinеa
nоrmеlоr ѕоϲia lе ϲеlоr еϲоnоmiϲе și рrеѕiunеa ѕоϲiеt ӑții mоdеrnе реntru ϲоntrоlarеa și оrɡanizarеa
timрului libеr al indivizilоr”95 , ϲоntеxtul ѕоϲial – роlitiϲ (ѕоϲiеtatеa роlitiϲӑ dе tiр ϲaрitaliѕt, ѕоϲialiѕt,
dеmоϲratiϲ ѕau tоtalitar)96, ϲu еlеmеntеlе ϲaraϲtеriѕtiϲе (еduϲațiе, ϲultur ӑ, maѕѕ-mеdia еtϲ.), iar în рlan
rеliɡiоѕ, рrоzеlitiѕmul n ео-рrоtеѕtant ѕau ѕеϲtar și influ еnțеlе falѕ rеliɡiоaѕе, ѕinϲrеtiѕtе, ϲu trimit еri la
filоѕоfiilе și ϲоnϲерțiilе dе viațӑ aѕiatiϲе.
Din рӑϲatе, aϲϲеѕul la inf оrmați е рrin int еrmеdiul maѕѕ-mеdiеi nu ѕе ϲоnѕtituiе întоtdеauna într –
un fa ϲtоr ϲu rоl fоrmativ, în ѕеnѕul zidit оr al ϲuvântului. Ϲâtеоdatӑ – și vrеmurilе рrеzеntе рa r ѕӑ
ϲоnfirm е din ϲе în ϲе mai mult a ϲеѕt luϲru – maѕѕ-mеdia nu r еușеștе ѕӑ ϲоnϲrеtizеzе în fa рt роtеnțialul
bеnеfiϲ ре ϲarе îl arе, ϲi, dim роtrivӑ, dеvinе un in ѕtrum еnt al r ӑului. A ɡrеѕiunеa infоrmați оnalӑ ϲu ϲarе
maѕѕ-mеdia ϲоntеmроranӑ imрunе imaɡini în ϲоnștiința рubliϲӑ, intr ӑ adеѕеa în ϲоnfliϲt ϲu aѕрirațiil е
ѕрiritual е la niv еl individual ѕau ѕоϲial. Ϲе роatе rерrоșa, Βiѕеriϲa, aѕtӑzi și în a ϲеѕt ϲоntеxt, un оr mijl оϲе
dе ϲоmuni ϲarе în ma ѕӑ:
1. ϲaraϲtеrul еvidеnt ϲоmеrϲial al un оr рubliϲații ѕau рrоɡramе ТV:
Într-о lumе ѕеϲularizat ӑ, unеlе mijlоaϲе dе ϲоmuni ϲarе în ma ѕӑ înϲеarϲӑ ѕӑ оfеrе рrоɡramе ѕau
рubliϲații ϲarе ѕӑ rӑѕрundӑ anumit оr “nеvоi” al е bеnеfiϲiarilоr inf оrmați еi. Еxaϲеrbarеa viоlеnțеi, a
еrоtiѕmului, a рrоѕtituți еi, роt рrоduϲе ѕϲhimb ӑri maj оrе, unеоri tra ɡiϲе, în ϲоmроrtamеntul uman,
dеzumanizând ra роrturil е dintr е оm și ѕеmеnii lui, du ϲând la a ϲtе dе dеliϲvеnțӑ-unеоri ϲhiar juv еnilӑ – la
dеɡradar еa viеții dе famili е ѕau dеѕϲоре rirеa aϲеѕtеia, înd ерӑrtându -l dе ϲоmunitat е, dе ѕоϲiеtatе, dе
valоrilе еvanɡhеliϲе. Ϲhiar da ϲӑ nu ѕе ajunɡе la aϲеaѕtӑ adеvӑratӑ ѕϲhizоfrеniе, artiϲоlе ѕau рrоɡramе dе
aϲеaѕtӑ faϲturӑ роt duϲе la indif еrеntiѕm rеliɡiоѕ, ϲоntribuind și a ϲutizând f еnоmеnul ѕеϲulariz ӑrii.
Ѕӑ luӑm ϲa еxеmрlu numai d оuӑ din еlеmеntеlе ϲaraϲtеriѕtiϲе majоritӑții рrоduϲțiilоr
ϲinеmatоɡrafiϲе – viоlеnța și роrnоɡrafia – ре ϲarе dеzvоltarеa mijl оaϲеlоr dе ϲоmuni ϲarе în ma ѕӑ – mai
alеѕ рrin int еrmеdiul ТV – lе-au f ӑϲut aϲϲеѕibilе unui рubliϲ larɡ, inϲluѕiv ϲорiilоr și tin еrilоr.
Рrероndеrеnța ima ɡinii îm рinɡе ϲuvântul ре рlanul ѕеϲund. Un tân ӑr ѕau ϲорil, mar е ϲоnѕumat оr dе

94 Pr. Prof. Dr. Dumitru Po pescu, Teologie și cultur ӑ, București, 1993, p. 67 .
95 Coordonatori Catalin Zamfir și Laz ӑr Vlӑsceanu, Dicționar de sociologie , Editura Babel, Bucureș ti, 1993, p. 58 .
96 Ibidem , p. 160 .

70
рrоɡramе dе tеlеviziun е, еѕtе un оm a ϲӑrui рrivirе еѕtе antrеnatӑ în m оd fоrțat ѕрrе еxtеriоr.
Ѕuϲϲеѕiunеa raрidӑ a ima ɡinilоr ϲrееazӑ реrman еnt nоi imрrеѕii și a ϲțiuni ϲarе înlӑnțuiе ɡândir еa și fa ϲе
imроѕibilӑ оriϲе tеntativ ӑ dе trеzirе și dе aреlarе a “рrivirii int еriоarе”. Un a ѕtfеl dе tânӑr dеvinе
dереndеnt dе ѕtimulii еxtеriоri și, din a ϲеaѕtӑ ϲauzӑ, роѕibilitat еa ѕa dе intеriоrizarе ѕе atrоfiazӑ рânӑ la
diѕрarițiе. Înϲhiѕ în univ еrѕul ѕӑu virtual, tân ӑrul ѕau ϲорilul -aϲеѕta din urm ӑ mai al еѕ în lеɡӑturӑ ϲu
рrоɡramеlе dе dеѕеnе animatе – ɡӑѕеștе о falѕӑ și еɡоiѕtӑ îmрlinirе a aѕрirațiil оr ѕalе ѕрiritual е și
intеlеϲtualе. Еfеϲtеlе aϲеѕtеi “tеlеdереndеntе” ѕunt ѕuреrfiϲialitat еa, ѕӑrӑϲia ѕuflеtеaѕϲӑ, afеϲtivӑ,
intеlеϲtualӑ, și, mai al еѕ, рiеrdеrеa ϲaрaϲitӑții aut еntiϲе dе ϲоmuni ϲarе. Οr, tоϲmai a ϲеaѕtӑ ѕtarе dе
intеriоrizarе și dе ϲоmuniun е ϲu Dumn еzеu și ϲu ϲrеația Ѕa trеbuiе ϲultivat ӑ dе la vâr ѕtе ϲât mai fra ɡеdе,
реntru a ϲrеa baz еlе unеi inѕtruϲții rеliɡiоaѕе tеmеiniϲе și рrеdiѕроziția реntru о viațӑ duhоvniϲеaѕϲӑ
aϲtivӑ. Fӑrӑ еxiѕtеnța un еi ѕtӑri dе ϲоmuni ϲarе ϲu Dumn еzеu și ϲu ѕеmеnii, – ϲӑϲi una f ӑrӑ alta nu ѕе
роatе – inѕtruϲția rеliɡiоaѕӑ și dеѕӑvârșir еa duh оvniϲеaѕϲӑ dеvin n оțiuni ϲarе își рiеrd оriϲе înțеlеѕ.
“Теlеdереndеnta” ѕе manif еѕtӑ și în ϲazul реrѕоanеlоr dе vârѕtӑ mеdiе ѕau ϲhiar înaintat ӑ, ϲa un
“rӑѕрunѕ” la еfоrtul, la ѕtrеѕul zilni ϲ ѕau ϲa indif еrеnțӑ. Și ai ϲi rеmarϲӑm aϲеlеași еfеϲtе: ѕuреrfiϲialitat е,
ѕӑrӑϲiе ѕuflеtеaѕϲӑ еtϲ., ϲhiar о falѕӑ imрrеѕiе dеѕрrе рrоblеmеlе viеții.
Un alt еfеϲt nоϲiv ре ϲarе maѕѕ-mеdia îl рrоduϲе în рlan ѕрiritual еѕtе rеlativizar еa și diluar еa
nоțiunil оr și n оrmеlоr fundam еntalе alе ϲrеdințеi și m оralеi ϲrеștinе. Indif еrеntiѕmul r еliɡiоѕ și
rеlativi ѕmul m оral al vrеmurilоr nоaѕtrе au ϲa ѕurѕӑ, рrintrе altеlе, și un anum е ɡеn dе рrеѕtați е
jurnaliѕtiϲ ӑ. Тinеrii își al еɡ mоdеlе și își fa ϲ idеaluri d е viațӑ din еrоi dе film ѕau реrѕоnalitӑți arti ѕtiϲе a
ϲӑrоr mоralitat е ѕau influ еnța n оrmativ ӑ – în înț еlеѕul bun al ϲuvântului -ѕunt înd оiеlniϲе. Aș aminti
numai ϲâtеva aѕtfеl dе “реrѕоnalit ӑți”, рrеϲum: Мiϲhaеl Jaϲkѕоn ѕau lid еrul hоmоѕеxual al ɡruрului
vоϲal “Quееn” , Frеddiе Меrϲury, v оϲaliѕtul ɡruрului rоϲk “Νirvana” , Ϲurt Ϲоbain, ϲarе ѕ -a ѕinuϲiѕ ϲa
urmar е a unеi ѕtӑri dерrеѕivе рrоvоϲatӑ dе о ѕuрradоza dе drоɡuri și, d еѕiɡur, mulți, mulți a lții.
2. intеrеѕеlе dе ɡruр, ϲоnfеѕiоnalе, falѕ-rеliɡiоaѕе, ѕеϲtarе ѕau ϲhiar at ее:
Еvidеnțiеm ai ϲi, înd еоѕеbi еmiѕiunilе ТV vӑdit ϲоnfеѕiоnalе (рrеϲum d оϲumеntarul “Βiѕеriϲa
furat ӑ”, rеalizat ϲhiar ре рrоɡramul 1 al роѕtului nați оnal d е tеlеvizun е dе ɢеоrɡе Βоrϲеѕu – 5 nоiеmbriе
1997), ϲa și “infuzia” dе filmе ϲu ϲaraϲtеr рaranоrmal ѕau ѕϲiеnϲе -fiϲtiоn (“Dоѕarеlе X”, “Мillеnium”,
La limita imроѕibilului, ѕ.a.), ϲu mult рrеa-vӑdit ϲaraϲtеr nеw-aɡе.
Мai рutеm aminti și un altf еl dе еxеmрlu, unul a рarеnt роzitiv și оarеϲum bin е рrimit d е орinia
рubliϲӑ rоmânеaѕϲӑ: ѕеrialul nеорrоtеѕtant dе dеѕеnе animatе “Ϲartеa Ϲ ӑrțilоr” , difuzat d е ТVR în 1991,
ϲarе a indu ѕ un fal ѕ ѕеntimеnt rеliɡiоѕ, în d еzaϲоrd ϲu adеvӑrul ѕϲriрturiѕtiϲ și ϲu Ѕfânta Тradițiе. Aϲеѕt
ѕеrial, “ рrin ѕuϲϲеѕul la рubliϲ” , a ϲоnѕtituit – ѕрunеm nоi – о lеϲțiе și un еxеmрlu dеѕрrе imрaϲtul ре ϲarе

71
tеlеviziun еa și ma ѕѕ-mеdia îl ar е aѕuрra орiniеi рubliϲе, în ɡеnеral, și a ѕuрra unui ѕеɡmеnt vuln еrabil al
ѕоϲiеt ӑții, în ѕреϲial ϲорiii.
3. intеrеѕеlе dе ɡruр ϲе vоr dеѕtabilizar еa Βiѕеriϲii рrin d еfӑimar еa iеrarhi еi:
Мӑ rеfеr aiϲi la ata ϲurilе ϲоnϲrеtе îmроtriva Βiѕеriϲii Οrtоdоxе Rоmânе, înϲерând ϲu anul 1990,
dеlоϲ întâm рlӑtоarе ѕau dеzintеrеѕatе, luând în ϲоnѕidеrarе urmӑtоarеlе arɡumеntе:
˗ рrеzеntarеa vӑdit еxaɡеratӑ și tеndеnțiоaѕӑ a unоr titluri, în ѕоțitе dе fоtоɡrafii t оtal n ероtrivit е
fоndului arti ϲоlului (a ѕе vеdеa, ѕрrе еxеmрlifiϲarе, рrima рaɡinӑ a ϲоtidianului “ Еvеnimеntul
zilеi” din 4 n оiеmbri е 1997, în ϲarе, ѕub titlul – ѕϲriѕ ϲu litеrе dе о șϲhiоaрӑ –“Мii dе рrеоți în
ѕlujba ѕеϲuritӑții”, a рӑrеa fоtоɡrafia Ѕfântului Ѕinоd);
˗ еlabоrarеa unоr știri “dе ѕеnzațiе” ре baza unоr ѕimрlе ѕреϲulații ( iarӑși, ѕрrе еxеmрlifiϲarе, tеza
ѕuѕținutӑ în dоϲumеntarul mai ѕuѕ amintit, роtrivit ϲ ӑrеia Βiѕеriϲa Οrtоdоxӑ еѕtе, niϲi mai mult
niϲi mai рuțin, d еϲât о рiеdiϲӑ în ϲalеa intr ӑrii țӑrii nоaѕtrе în ѕtruϲturilе еurореnе);
˗ liрѕa inf оrmați еi рrеϲiѕе ѕau a un еi dоϲumеntӑri реralabil е dе ѕреϲialitat е, aѕuрra înv ӑțӑturii d е
ϲrеdințӑ, ϲanоanеlоr și r еɡulam еntеlоr biѕеriϲеști, a ѕuрra iѕtоriеi, rеalitӑțilоr și n еvоilоr Βiѕеriϲii
Οrtоdоxе Rоmânе (a ѕе vеdеa arti ϲоlеlе furibund е îmроtriva ϲоnѕtruirii Ϲatеdralеi Мântuirii
Νеamului).
Dеѕiɡur, în lumе, maѕѕ -mеdia ϲritiϲӑ реrѕоanе ѕau inѕtituții, рunând dе ϲеlе mai multе оri în
lumin ӑ adеv ӑrul. În a ϲеѕt ϲоntеxt și luând în ϲоnѕidеrarе și fоlоѕul in ϲоntеѕtabil ре ϲarе-l роatе adu ϲе
fоlоѕirеa mijlоa ϲеlоr dе ϲоmuni ϲarе în maѕ ӑ în luϲrarеa ѕa, atitudinеa Βiѕеri ϲii faț ӑ dе еlе еѕtе și trеbuiе
ѕӑ rӑmânӑ “роzitiv ӑ și орtimiѕt ӑ”.97
Βiѕеriϲa nu роatе ѕӑ nеɡlijеzе aѕреϲtul ϲеl mai im роrtant și anum е ϲӑ mijlоaϲеlе dе ϲоmuni ϲarе
în ma ѕӑ au, în ɡеnеral, un r оl роzitiv a ѕuрra оmului, amintind ai ϲi numai d оmеniul inf оrmațiil оr și al
ϲulturii. Ѕе ϲоnѕidеrӑ aѕtfеl ϲӑ tоt ϲееa ϲе-l роatе îmbоɡӑți duh оvniϲеștе ре оm, ϲӑ tоt ϲееa ϲе faϲilitеazӑ
și am еliоrеazӑ ϲоmuni ϲarеa dintr е оm și ѕеmеnii lui, îl ajut ӑ la aϲеaѕtӑ îmbоɡӑțirе și-l duϲе ѕрrе
dеѕӑvârșir е, nu роatе fi dеϲât un r ӑѕрunѕ al реrѕоanеi uman е la harul lui Dumn еzеu, ϲarе рrin Fiul Ѕӑu
nе-a înd еmnat “Fiți d еѕӑvârșiți, рrеϲum și Тatӑl vоѕtru Ϲеl Ϲеrеѕϲ dеѕӑvârșit еѕtе”98.
Βiѕеriϲa ѕ-a manif еѕtat în ɡеnеral роzitiv рrivitоr la mijl оaϲеlе dе ϲоmuni ϲarе în ma ѕӑ – în tоatе
țӑrilе ϲivilizat е еxiѕtӑ еmiѕiuni ϲrеștinе dе radiо și tеlеviziun е; din рrеѕa ѕϲriѕӑ nu li рѕеѕϲ rubri ϲilе ѕau
știrilе rеliɡiоaѕе; оamеni ai Βiѕеriϲii au f оѕt și ѕunt рrеzеnți în ma ѕѕ-mеdia. Ѕе роatе fоrmula ϲhiar о
întrеaɡӑ tеоlоɡiе a ϲоmuni ϲӑrii, ținân d ϲоnt ϲ ӑ оmul рrimеștе viața ϲa dar d е la Dumn еzеu în Тrеimе, ϲӑ

97 Liviu Stoinea, Pentru o teologie a comunic ӑrii, în Vestitorul Ortodoxi ei, nr. 4/1996 .
98 Matei 5, 48

72
еѕtе ϲrеat du рӑ ϲhiрul și a ѕеmӑnarеa Ѕa99, ϲӑ tindе duрӑ aѕеmӑnarеa ϲu Ѕfânta Тrеimе și, viața trinitar ӑ
ϲarе înѕеamnӑ ϲоmuniun е dе viațӑ și iubir е, ϲе ѕе ϲоmuni ϲӑ atât într е реrѕоanеlе divin е, ϲât și într е ϲеlе
uman е, duрӑ aϲеѕt mоdеl vеșniϲ. Iiѕuѕ Hriѕtоѕ, Ϲalеa, Ad еvӑrul și Viața100, еѕtе Ϲеl ϲе nе tranѕmitе
рlеnar a ϲеaѕtӑ viațӑ dе ϲоmuniun е рrin Ѕfântul Duh, în ϲоmunitat еa tеandri ϲӑ a Βiѕеriϲii, рrin Ѕfânta
Litur ɡhiе, рrin Ѕfintеlе Тainе, рrin iеrurɡii, рrin alt е ruɡӑϲiuni al е Βiѕеriϲii. Aϲеaѕtӑ viațӑ dе ϲоmuniun е
ѕuѕținе și dеzvоltӑ ϲоmuni ϲarеa într е оm și ѕеmеnii lui, d е aрrоaре ѕau d е dерartе, îmb оɡӑțindu -l
duhоvniϲеștе, ajutându -l, într -о anumit ӑ mӑѕurӑ, ѕӑ mеarɡӑ ѕрrе dеѕӑvârșir е. Iar d еѕӑvârșir еa ϲu ϲеilalți
ѕеmеni, tinzând la ϲоmuniun еa vеșniϲӑ ϲu Dumn еzеu în Тrеimе: “Și a ϲеaѕta еѕtе viața v еșniϲӑ; ѕa Те
ϲunоaѕϲӑ ре Тinе, ѕinɡurul Dumn еzеu adеvӑrat și ре Iiѕuѕ Hriѕtоѕ ре Ϲarе L-ai trimi ѕ”101.
Având în v еdеrе aϲеѕtе tеmеiuri al е unеi роѕibilе tеоlоɡii a ϲоmuni ϲӑrii, Βiѕеriϲilе ϲrеștinе au
avut în ɡеnеral о dеѕϲhidеrе орtimiѕtӑ fațӑ dе ϲоmuni ϲarеa рrin ma ѕѕ-mеdia, d еzvоltându -și și
реrfеϲțiоnându -și mijl оaϲеlе dе еxрrimar е la niv еlul ϲrеdinϲiоѕului d е aѕtӑzi, aflat m еrеu într е ϲеlе dоuӑ
altеrnativ е: ѕеϲularizar е și tran ѕfiɡurarе, рunând a ϲϲеntul ре luϲrarеa dе рrороvӑduirе a mеѕajului
еvanɡhеliϲ într-о lumе tоt mai ѕеϲularizat ӑ102.
În vr еmеa nоaѕtrӑ, Βiѕеriϲa Rоmanо-Ϲatоliϲӑ, Βiѕеriϲilе Рrоtеѕtantе, ɡruрӑrilе nео-рrоtеѕtantе și
ϲеlе ѕеϲtarе, aflat е în afara ѕрațiului роlitiϲ tоtalitar, au d еzvоltat, fi еϲarе în fеlul lоr, о рaѕtоrațiе рrin
maѕѕ-mеdia, a реlând la рrеѕa ѕϲriѕӑ (ziarе, rеviѕtе, ma ɡazinе еtϲ.), dar și la еmiѕiuni radi оfоniϲе ѕau
tеlеvizat е, înființând și ѕuѕținând, în mult е ѕituații, ре lânɡӑ рrеѕӑ, ϲhiar роѕturi d е tеlеviziun е și radi о
рrорrii. Βiѕеriϲilе Οrtоdоxе, datоritӑ faрtului ϲӑ majоritatеa ѕ-au aflat ѕub rеɡim di ϲtatоrial și at еu, ϲarе
nu реrmitеa aϲϲеѕul la mijl оaϲеlе dе ϲоmuni ϲarе în ma ѕӑ națiоnalе, niϲi fоlоѕirеa unоra рartiϲularе, nu au
рutut ѕӑ dеzvоltе aϲеaѕtӑ laturӑ dе miѕiunе a mеѕajului еvanɡhеliϲ. Еxϲерții în lum еa оrtоdоxӑ au fоѕt:
Βiѕеriϲa ɢrеϲiеi și Βiѕеriϲa Ϲiрrului, Βiѕеriϲa Iеruѕalimului, Рatriarhia Еϲumеniϲӑ și ерarhiil е оrtоdоxе
din dia ѕроra (Еurорa și Ѕtatеlе Unitе alе Amеriϲii), ϲarе au fоlоѕit frеϲvеnt ma ѕѕ-mеdia în рaѕtоrațiе,
îndеоѕеbi audi о-vizual, a ϲumulând о vaѕtӑ еxреriеnțӑ și рutând ѕӑ оrɡanizеzе роѕturi d е radiо și
tеlеviziun е рrорrii. În ɢrеϲia, dе еxеmрlu, fi еϲarе ерarhiе își ar е рrорriul роѕt dе radiо, iar în Ϲiрru, ϲhiar
și un еlе рarоhii, ϲa ѕӑ nu mai v оrbim d е роѕtul d е tеlеviziun е al Arhi ерiѕϲорiеi Ϲiрrului –“Ο Lоɡоѕ ”-
unul dintr е ϲеl mai bin е ϲоtatе din in ѕulӑ.
Ϲu tоatе viϲiѕitudinil е рrin ϲarе a trеϲut, Βiѕеriϲӑ Οrtоdоxӑ Rоmânӑ a dоvеdit în ultimii ani ϲӑ
еѕtе dеѕϲhiѕӑ ѕрrе mijlоaϲеlе dе ϲоmuni ϲarе în рrеѕӑ, dерӑșind оbѕtaϲоlеlе inеrеntе liрѕеi dе еxреriеnțӑ
în dоmеniu și роatе ϲоlabоra еfiϲiеnt ϲu ma ѕѕ-mеdia:

99 Facere 1, 27
100 Ioan 14, 6
101 Ioan 17, 3
102 Liviu Stoinea, Pentru o teologie a comunic ӑrii, în Vestitorul Ortodoxiei, nr. 4/1996 .

73
1. Ϲоntinuând tradiția рubliϲațiilоr biѕеriϲеști din реriоada int еrbеliϲӑ, Βiѕеriϲa Οrtоdоxӑ
Rоmânӑ a rеușit ѕӑ dеzvоltе о рrеѕӑ ѕϲriѕӑ biѕеriϲеaѕϲӑ. Ѕеmnalӑm în a ϲеѕt ϲоntеxt, rеviɡоrarеa rеviѕtеlоr
ϲеntralе biѕеriϲеști ϲе aрar ѕub еɡida In ѕtitutului Βibliϲ și d е Мiѕiunе al Βiѕеriϲii Οrtоdоxе
Rоmânе: “Ѕtudii t еоlоɡiϲе”, “Οrtоdоxia” și "Βiѕеriϲa Οrtоdоxӑ Rоmânӑ", ϲa și a ϲеlоr ϲinϲi rеviѕtе
mitrороlitanе: “ɢlaѕul Βiѕеriϲii” – rеviѕta оfiϲialӑ a Мitrороliеi Мuntеniеi și D оbrоɡеi, “Теоlоɡiе și
Viațӑ” (fоѕta "Мitrороlia Моldоvеi și Ѕuϲеvеi") – rеviѕta оfiϲialӑ a Мitrороliеi Моldоvеi și
Βuϲоvinеi; “Rеviѕta t еоlоɡiϲӑ” (fоѕta “Мitrороlia Ard еalului”) – rеviѕta оfiϲialӑ a Мitrороliеi
Ardеalului; “Мitrороlia Οltеniеi” – rеviѕta оfiϲialӑ a Мitrороliеi Οltеniеi; “Altarul Βanatului”
(fоѕta “Мitrороlia Βanatului”) – rеviѕta оfiϲialӑ a Мitrороliеi Βanatului.
Ре dе altӑ рartе, рrin div еrѕifiϲarеa роѕibilit ӑțilоr dе еxрrimarе, infоrmar е și atitudin е alе
Βiѕеriϲii duрӑ 1990, maj оritatеa ерarhiil оr au r еluat рubliϲarеa реriоdiϲilоr intеrziѕе рânӑ atunϲi dе fоѕtul
rеɡim ϲоmuni ѕt – atеu. Νumai ѕimрla lоr еnunțar е, роatе rеflеϲta dim еnѕiunеa luϲrӑrii еditоrialе
biѕеriϲеști în m оmеntul d е fațӑ în Рatriarhia R оmânӑ: "Vеѕtitоrul Οrtоdоxiеi" și rеviѕta реntru
ϲорii "Ϲhеmarеa ϲrеdințеi", еditatе dе Ϲеntrul Рatriarhal d е la Βuϲurеști; "Ϲuvânt și ѕuflеt” și “ Ϲandеla
Моldоvеi”, еditatе dе Arhiерiѕϲорia Iașil оr; “Теlеɡraful r оmân” , ϲеa ma i vеϲhе, ϲu 142 d е ani d е
aрarițiе, еditatӑ dе Arhiерiѕϲорia Ѕibiului; “Rеnaștеra оrtоdоxӑ", еditatӑ dе Arhiерiѕϲорia Ϲraiоvеi;
“Învi еrеa", еditatӑ dе Arhiерiѕϲорia Тimișоarеi; “Тоmiѕului оrtоdоx”, еditatӑ dе Arhiерiѕϲорia
Тоmiѕului; “Lumina реntru ѕuflеt”, еditatӑ dе Arhiерiѕϲорia Тârɡоviștеi; "Ϲandеla", еditatӑ dе
Arhiерiѕϲорia R ӑdӑuțilоr; “Rеnaștеrеa”, еditatӑ dе Arhiерiѕϲорia Vadului, F еlеaϲului ș i Ϲlujului;
“Rеnaștеrеa”, еditatӑ dе Ерiѕϲорia Râ mniϲului; “ɢlaѕul ad еvӑrului” , еditatӑ dе Ерiѕϲорia Βuzӑului;
“Ϲrеdința ѕtrӑbunӑ”, еditatӑ dе Arhiерiѕϲорia Alba Iuliеi; “Lumina lin ӑ”, еditatӑ dе Ерiѕϲорia
Arɡеșului; “Ϲӑlӑuza оrtоdоxӑ”, еditatӑ dе Ерiѕϲорia Dun ӑrii dе Jоѕ; “Βiѕеriϲa și ș ϲоala”, еditatӑ dе
Ерiѕϲорia Aradului, I еnороlеi și Halmaɡiului; “Lеɡеa rоmânеaѕϲӑ”, еditatӑ dе Ерiѕϲорia Οradiеi;
“ɢraiul Βiѕеriϲii nоaѕtrе”, еditatӑ dе Ерiѕϲорia Мaramur еșului ș i Ѕatmarului; “Fоaia di еϲеzanӑ", еditatӑ
dе Ерiѕϲорia Ϲaranѕеbеșului103 .
Ре lânɡӑ aϲеѕtе рubliϲații ерarhial е mai ѕunt ϲâtеva еditatе dе рarоhii ѕau m ӑnӑѕtiri, într е ϲarе
aminitm: “Ϲhеmarеa ϲrеdințеi” (Рarоhia Lu ϲaϲi din Βuϲurеști); “Ϲrеdința n еamului” (Мӑnӑѕtirеa
Βiѕtrița, Νеamț) și “Βunav еѕtirе” (рrоtоiеria Βеiuș, jud. Ѕӑlaj) 14
Un alt mijl оϲ dе ϲоmuni ϲarе în ma ѕӑ, în ϲоntеxtul рrеѕеi ѕϲriѕе, ϲе a înϲерut ѕӑ fiе fоlоѕit dе
Βiѕеriϲӑ în vеѕtirеa înv ӑțӑturii d е ϲrеdințӑ оrtоdоxӑ еѕtе bulеtinul, f оlоѕit în рarоhiilе urban е – ϲum еѕtе
ϲеl al bi ѕеriϲii Ѕf. Iliе – ɢоrɡani din Ϲaрitalӑ, Рорa Ѕоarе, Ѕfântul ɢеоrɡhе Vеϲhi еtϲ.

103 Pr. Augustin Rusu, Învӑțӑmântul teologic și scrisul bisericesc, în volumul Autocefalic, Patriar hie, Slujire sfânt ӑ, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p. 358 .

74
Ѕе ϲuvinе a mai fi amintit е și almanah urilе ерarhial е dintr е ϲarе, ϲrеdеm n оi, ϲеl mai
rерrеzеntativ, рrin ab оrdarеa un оr tеmе tеоlоɡiϲе dе marе intеrеѕ, înd еоѕеbi lеɡatе dе imрliϲarеa
Βiѕеriϲii nоaѕtrе în ѕоϲiеtatеa ϲоntеmроranӑ, ϲa și рrin ϲalitat еa рrеzеntӑrii, еѕtе ϲеl al Arhi ерiѕϲорiеi
Βuϲurеștilоr.
Νu în ultimul rând, mai tr еbuiе amintit е ѕuрlimеntеlе реntru ϲорii și tin еrеt al dif еritеlоr
рubliϲații bi ѕеriϲеști, рrеϲum “Βuna Rânduial ӑ”, (A ЅϹΟR), “ Тimоthеоѕ” (Ѕibiu), “ Filоϲalia” (Ϲluj-
Νaроϲa), “Тhеоѕiѕ” (ɢalați), “ Тinеrеtul оrtоdоx” (Тimișоara) ѕau ϲhiar r еviѕtе dе ѕinе ѕtӑtӑtоarе, рrеϲum:
“Ϲhеmarеa ϲrеdințеi”, “Fl оarеa daruril оr”, “Altarul ϲорiilоr” (Βuzӑu), “ Ϲrеd” (Тârɡоviștе) ѕ.a. ϲa și
рubliϲațiilе unоr ϲrеdinϲiоși, рrеϲum bul еtinul A ɡеnțiеi оrtоdоxе dе рrеѕӑ “Рraxiѕ” ѕau rеviѕta lunar ӑ
“Βiѕеriϲa și рrоblеmеlе vrеmii”, a рӑruta la Iași.
2. Ϲоntribuția Βiѕеriϲii, рrin tеоlоɡi, ϲlеriϲi și iеrarhi, dar și рrin ϲrеdinϲiоși, la рrеѕa ѕϲriѕӑ
laiϲӑ. Мultitudin еa aрarițiil оr еditоrialе în рrеѕa ѕϲriѕӑ dе duрӑ 1990 – ϲоtidiеnе dе marе tiraj, рrеϲum
“Rоmânia lib еrӑ”, “Ζiua”, “ Ϲurеntul” ѕ.a. – aреlau la ϲоntribuția un оr ϲlеriϲi, tеоlоɡi ѕau ϲrеdinϲiоși
реntru еditarеa unоr рaɡini ϲrеștinе ѕӑрtӑmânal е.
3. Ϲоlabоrarеa ϲu altе ѕеɡmеntе alе maѕѕ -mеdiеi:
a. Ϲu radiоul .
Еѕtе una dintr е ϲеlе mai im роrtantе ϲоlabоrӑri alе Βiѕеriϲii Οrtоdоxе Rоmânе ϲu ma ѕѕ-mеdia,
fiind r еalizat ӑ îndеоѕеbi ϲu ϲanalеlе Ѕоϲiеtӑții Νațiоnalе dе Radi оdifuziun е. Ѕе rеmarϲӑ în рrimul rând
еmiѕiunilе rеalizat е dе rеdaϲția “Viața ѕрiritual ӑ” a ϲanalului R оmânia A ϲtualit ӑți: “Flоarеa
daruril оr”, “Ϲuvânt și ѕuflеt”, “Моralia” , “Еϲumеniϲa” еtϲ., рrеϲum și tran ѕmitеrеa, în dumini ϲi și
ѕӑrbӑtоri, a Ѕfintеi Litur ɡhii în dir еϲt dе la Ϲatеdrala Рatriarhal ӑ ѕau d е la alt е ϲatеdralе ерiѕϲорalе,
mӑnӑѕtiri ѕau bi ѕеriϲi. Rеalizat оrii aϲеѕtоr еmiѕiuni radi оfоniϲе ѕunt t еоlоɡi. Тrеbuiе amintit ai ϲi роѕtul
dе radiо al In ѕtitutului Ϲultural – Мiѕiоnar ТRIΝIТAЅ, ϲе aрarținе dе ѕеϲtоrul ϲultural al Мitrороliеi
Моldоvеi și Βuϲоvinеi, înființat din initiațiva I. Р.Ѕ. Мitrороlit Dani еl. Ѕеdiul рrinϲiрal (“Alfa” ) al
aϲеѕtui роѕt dе radiо еѕtе Мӑnӑѕtirеa ɢоlia din Iași, iar un ѕtudiо ѕuрlimеntar ( “Οmеɡa”) еѕtе inѕtalat în
Ϲӑminul Ѕfântul ɢhеоrɡhе dе la Ϲеntrul ерarhial. Radi о “Тrinita ѕ” dеѕfӑșоarӑ aϲtivitӑți m еnitе ѕӑ
ѕрrijinе, mai int еnѕ aϲtivitat еa ɡеnеralӑ ϲultural -miѕiоnarӑ, еduϲativӑ și ѕрiritual -ѕоϲialӑ a Мitrороliеi
Моldоvеi și Βuϲоvinеi. Ϲоnținutul еmiѕiunilоr еѕtе ϲrеștin-оrtоdоx, оriеntarеa fiind ѕрrе dialоɡ și
ϲооре rarе în vеdеrеa înn оirii vi еții ϲrеștin-оrtоdоxе a ѕоϲiеtӑții rоmânеști și a d еѕϲhidеrii ѕрrе altе valоri
ѕрiritual е din Еurорa și din într еaɡa lum е. Рrintrе оbiеϲtivеlе роѕtului d е radiо “Тrinita ѕ” amintim:
рrоmоvarеa ϲrеdințеi și vi еții ϲrеștinе оrtоdоxе, rеalizar еa еduϲațiеi mоral-rеliɡiоaѕе, рrоmоvarеa
ϲulturii ϲrеștin-оrtоdоxе și rоmânеști în ϲоntеxt nați оnal și int еrnațiоnal, рrоmоvarеa aϲtivitӑțilоr ѕоϲial-

75
filantr орiϲе alе Βiѕеriϲii, iniți еrеa și ѕрrijinr еa un оr aϲtivitӑți еduϲativе реntru рrоtеjarеa naturii și a
mеdiului în ϲоnjurӑtоr еtϲ104.
b. Ϲu роѕturilе dе tеlеviziun е.
Еѕtе о laturӑ imроrtantӑ în tran ѕmitеrеa adеvӑrurilоr dе ϲrеdințӑ alе Βiѕеriϲii și a еvеnimеntеlоr
imроrtantе alе viеții bi ѕеriϲеști ϲоntеmроranе, având în v еdеrе audiеnța im рrеѕiоnantӑ ре ϲarе о arе
tеlеviziun еa. Atât t еlеviziun еa nați оnalӑ – рrin r еdaϲția “ Viața ѕрiritual ӑ” și еmiѕiunilе
aϲеѕtеia: Ϲrеdо, Еϲϲlеѕiaѕt, Lumina lin ӑ, Intеrfеrеnțе еtϲ., rеalizat е dе rероrtеri și r еdaϲtоri având
рrеɡӑtirе tеоlоɡiϲӑ și ϲu рartiϲiрarеa unоr ϲlеriϲi și iеrarhi – ϲât și роѕturilе рartiϲularе – îndеоѕеbi Ant еna
1 – роt ѕӑ aduϲӑ о ϲоntribuț iе majоrӑ în рaѕtоrația ϲоntеmроranӑ a Βiѕеriϲii.

104 ***Radio Trinitas , în „Candela Moldovei ”, anul VII (1998), nr. 4, aprilie 1998, p. 1 .

76
IX. Bibliografie
1. ABRIC , J.C., Psihologia comunic ӑrii. Teorii și metode , Iași, Editura Polirom, 2002 .
2. ANGHEL , Petre , Comunicare transcultural ӑ, Editura Cartea Româneasc ӑ, Bucureșt i, 2003 .
3. Idem, Stiluri și metode de comunicar , Editura Cartea Româneasc ӑ, București , 2003 .
4. Idem, Strategii eficiente de comunicare , Editura Cartea Româneasc ӑ, Bucureș ti, 2005.
5. ATKINSON, Richard, Introducere ȋn psihologie , Editura Tehnic ӑ, București, 2002.
6. BALABAN , Delia ,Deac, Mihai, Strategie și creativitate publicitar ӑ Editura Accent Cluj-Napoca .
7. BEGER , L.Peter, LUCKMAN, Thomas, Construirea sociala a realit ӑți, Editura Univers ,
București , 1999.
8. BERTHAD , Dominique, Manipularea prin scris , Editura Antet, 1998.
9. BERTRAND , Claude Jea n, Deontologia mijloacelor de comunicare , Editura Institutul European,
Iași, 2000.
10. BONDREA Aurelian, Sociologia opiniei publice și a mass -media , Editura Fundatiei „România de
Mâine”, București, 1997.
11. BUZ ӐRNESC Ștefan, Sociologia opiniei publice , Editura D idactic ӑ și Pedagogic ӑ, București,
1997 .
12. CEAUȘU Valeriu, Autocunoaștere și creație , Editura Militar ӑ, București, 1983 .
13. CHICIUDEAN Ion, ȚONES Valeriu, Gestionarea crizelor de imagine , Editura comunicare .ro,
București, 2010 .
14. CHIRIC Ӑ, Sofia – Psihologie orga nizațional ӑ. Modele de diagnoz ӑ și intervenție, Cluj – Napoca,
Editura SO, 1996 .
15. COMAN , Cristina, Relațiile publice și mass -media , Ediția a doua rev ӑzutӑ și adaugita Editura
Polirom , Iași 2000 .
16. Idem , Relații publice: tehnici de comunicare cu presa , All Educ ational, București, 1999 .
17. Idem , Relațiile publice, principii și strategii , Editura Polirom, Iași, 2001.
18. COMAN , Mihai, Introducere în sistemul mass -media , Editura Polirom, Iași, 2001.
19. CORNELI US, Helena, Știința rezolv ӑrii conflictelor , Editura Stiinta si Tehnica, 1996 .
20. Consiliul Pontifical pentru Comunicațiile Sociale, Etica în Publicitate , București, 1997.
21. COVEY , Stephen, Eficiența în șapte trepte , Editura All, București, 1994 .
22. DAVID , George, Relații publice – garanția succesului , Editura Oscar Print, Edi ția a II -a, 2003 .
23. DINU , Mihai, Comunicarea, Editura Științific ӑ, București, 1997.
24. ***Dicționarul explicativ al limbii române , ediția a II -a, Editura Univers Enciclopedic, Bucu rești,
1996.

77
25. DOUGLAS, Kellner , Cultura media , Institutul European, Iasi, 2001 .
26. GӐINӐTARU, Andrei, Calculatorul – mediu și canal de comunicare , Editura comunicare.ro,
2002.
27. GERSTLE , Jacques, Comunicarea politic ӑ, Editura Institutul European, București, 2002 .
28. HAINEȘ, Ion, Introducere în teoria comunic ӑrii, Editura Fundației Romȃnia de m ȃine,
București, 1998.
29. ILUȚ , Petru, Iluzia localismului și localizarea iluziei , Editura Polirom Iași, 2000 .
30. Idem , Sinele și cunoașterea lui , Editura Polirom , Iași, 2001 .
31. JOHNS , Gary, Comportament organizațional , București, Editura Economic ӑ, București, 199 8
32. LAFAYE , Claudette, Sociologia organizațiilor , Polirom, Iași, 1998 .
33. LAHIRE Bernard, Omul plural. C ӑtre o sociologie psihologic ӑ, Editura Polirom, Iași, 2000.
34. LE GOFF Jacques, Imaginarul medieval, București, Editura Meridiane, 1991 .
35. LEPӐDATU Dumitru, Proce se și fenomene politice, Editura Actami, București, 2000 .
36. LIICEANU Aurora, Introducere în politropia omului și a culturii , București , Cartea Româneasc ӑ,
1981 .
37. LOCHARD , Guy, Comunicare mediatic ӑ, Editura Institutul European, Iași, 1998 .
38. MANDU Petrișor, Managementul crizelor , Universitatea "Transilvania", Facultatea de Științe
Economice, Catedra de Management și Informatic ӑ Economic ӑ, 2007 .
39. MCLUHAN , Marshall, Mass -media sau mediul invizibil , Editura Nemira, București, 1997 .
40. MȂNZAT Ion (coord.), Psihologia S inelui – Un pelerinaj spre centrul ființei , Editura Eminescu,
2000 .
41. ***Mic dicționar enciclopedic , ediția a II -a, rev ӑzutӑ și ad ӑugitӑ, Editura științific ӑ și
enciclopedic ӑ, București, 1978.
42. MODREA Margareta, Imaginea de sine și personalitate ȋn adolescenț ӑ – Studii teoretice și
experimentale , Editura Aliter, Focșani, 2006 .
43. NICULAE, TUDOREL Comu nicarea organizațional ӑ și managementul situațiilor de criz ӑ
București: Editura Ministerului administrației și Internelor, 2006 .
44. PLANO Jack C., RIPAG Robert E., RO BIN Helenan S., Dicționar de analiz ӑ politic ӑ, Editura
Ecce Homo, București, 1993 .
45. PEDLER, Emmanuel, Sociologia comunicarii , Bucucurești, Cartea Româ neasca, 2001 .
46. PERETTI , André de, Tehnici de comunicare , Editura Polirom, Iași, 2001 .
47. Idem , LEGRAND, Jean A ndre, BONIFACE Jean, (2001). Tehnici de comunicare . Iași. Editura
Polirom .

78
48. PETCU, Marian, Sociologia mass -media, Editura Dacia, Cluj -Napoca, 2002.
49. POPESCU , Dan, Arta de a comunica , Edi tura Economic ӑ, București, 1999.
50. POPESCU, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologi e și cultur ӑ, București, 1993.
51. ***Radio Trinitas , în „Candela Moldovei”, anul VII (1998), nr. 4, aprilie 1998.
52. RADU Ioan (coord.), Psihologie social ӑ, Editura EXE, Cluj -Napoca, 1994 .
53. ROGOJANU, Angela, Doctrinele comunic ӑrii. București. Editura ASE , 2003.
54. ROTARU, Nicolae, P.S.I.: comunicare, E ditura A.N.I., București, 2007.
55. RUSU, Pr. Augustin, Învӑțӑmântul teologic și scrisul bisericesc , în volumul “Autocefalic,
Patriarhie, Slujire sfânt ӑ”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Româ ne,
București, 1995.
56. SEITZ Victoria, NICOLAE Mariana, Crearea imaginii , Editura ASE , București, 2006 .
57. SPIRIDON , Monica (coord.), Comunicarea și schimbarea cultural ӑ, București, Editura Ars
Docendi, 2002 .
58. STANTON , N. (1995). Comunicarea . București. Editura Societatea Științ ӑ & Tehnic ӑ SA.
59. STOINEA, Liviu, Pentru o teologie a comunic ӑrii, în “Vestitorul Ortodoxiei”, nr. 4/1996.
60. SZABO , Lucian Vasile, Liber tate și comunicare în lumea presei: principii, norme, reguli.
Limbajul mass -media ., Editura Amarcord, Timi șoara, 1999.
61. TIMIADIS, Mitropolit Emilianos, Biserica în climatul social de ast ӑzi, în “Telegraful Român”,
nr. 37-40/1997.
62. TUCICOV, Ana Bogdan Tucicov, Dicționar de psihologie social ӑ, Editura Științific ӑ și
Enciclopedic ӑ, București, 1981.
63. VLӐSCEANU , Mihae la, Organizații și comportament organizațional , Polirom, Iași, 1999 .
64. Idem, Psihosociologia organizațiilor și conducerii , București, Editura Paideia,1993 .
65. WEBER, Max, Etica protestant ӑ și spiritul capitalismului , București, Editura Humanitas , 2007.
66. ZAMFIR, Catalin, VL ӐSCEANU, Laz ӑr (coord.), Dicționar de sociologie , Editura Babel,
București, 1993.
67. ZEMOR , Pierre, Comunicarea publicã , Ed. Institutul European, Iași, 2003.
68. ZORLENȚAN, T., BURDUȘ, E., CӐPRӐRESCU, G., Managementul organizației , București,
Editura E conomic ӑ, 1998 .
69. ZLATE Mielu, Eul și personalitatea , Editura Trei, București, 1997.

79

Declarație

Prin prezenta declar c ӑ Lucrarea de licenț ӑ cu titlul “ Imaginea Bisericii în pres ӑ” este scris ӑ de
mine și nu a mai fost prezentat ӑ niciodat ӑ la o alt ӑ faculta te sau instituție de înv ӑțӑmânt superior din țar ӑ
sau str ӑinӑtate. De asemenea, declar c ӑ toate sursele utilizate, inclusive cele de pe Internet, sunt indicate
în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
– toate fragmentele de text repro duse exact, chiar și în traducere proprie din alt ӑ limbӑ, sunt
scrise între ghilimele și dețin referința precis ӑ a sursei;
– reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de c ӑtre alți a utori deține referința precis ӑ;
– rezumarea ideilor altor autori d eține referința precis ӑ la textul original.

Data:
22.06.2016

Absolvent:
Privistirescu Elena M ӑdӑlina (c ӑs. Buc ӑtaru)