COMBATEREA BOLILOR SI DAUNATORILOR VITEI DE VIE [601875]

COMBATEREA BOLILOR SI DAUNATORILOR VITEI DE VIE

Vita de vie este afectata de un numar insemnat de boli si daunatori; de
aceea, masurile de protectie fitosanitara ocupa un loc important in tehnologiile de
cultura.
Pe langa masurile de preveni re (efectuarea la timp a lucrarilor solului
distrugerea buruienilor,strangerea resturilor vegetale atacate de boli si daunatori,
aplicarea lucrarilor si operatiunilor in verde, fertilizarea echilibrata, etc.), un rol
important in mentinerea sanatatii pla ntelor si evitarea pierderilor de recolta,
combaterea chimica ramane mijlocul de baza in tratarea bolilor si daunatorilor.
Combaterea chimica consta in administrarea unor substante chimice (sau a
unui amestec), cunoscute sub numele de pesticide sau produs e fito- farmaceutice
pentru prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor. In comert exista o
multitudine de produse gata de folosire care contin una sau mai multe substante
active (s.a) care asigura eficacitatea produsului respectiv. In momentul fabric arii,
substanta activa este incorporata intr -un suport. Acesta reprezinta o substanta
solida sau lichida, precum si un adjuvant (o substanta inactiva biologic, dar cu rol
de de inbunatatire a calitatilor fizico chimice, ca de exemplu: solventi, dispersanti ,
diluanti, adezivi).
In functie de grupa de agenti patogeni impotriva carora se folosesc,
pesticidele se grupeaza in fungicide, insecticide, acaricide etc.
Fungicidele sunt pesticide folosite in combaterea bolilor care sunt produse
de ciuperci. In func tie de de natura lor chimica ele pot fi anorganice, organice si
organo – minerale.
Insecticidele sunt produse fitofarmaceutice folosite in combaterea
insectelor daunatoare. Ele pot fi: de ingestie, care actioneaza dupa ce au fost
introduse in organism odat a cu hrana; de contact, care patrund in corpul insectei
dupa contactul cu tegumentul; gazoase, care patrund prin caile respiratorii si
paralizante, care ataca centrii nervosi.
Acaricidele sunt destinate combaterii acarienilior (paianjenilor).
Pentru ocom batera eficienta a bolilor si daunatorilor vitei de vie trebuie sa
se tina cont de unele aspecte:
-este mai usor sa se previna un atac decat sa se combata dupa aparitie;
-folosirea mijloacelor chimice se va face numai dupa ce toate celelalte au
fost epui zate;
-tratamentele trebuiesc aplicate la momentul optim cand au cea mai mare
eficacitate.
-se recomanda aplicarea tratamentelor combinate pentru combaterea
concomitenta a mai multor boli si daunatori cu conditia ca produsele sa fie
compatibile (sa nu -si modifice proprietatile fizico – chimice).
Aplicarea produselor chimice se face sub forma de:
-tratamente uscate cand se folosesc pulberile pentru prafuirea plantelor;
-tratamente umede aplicate prin pulverizare.
Ceea ce intereseaza in mod deosebit, exp licatia termenilor: solutie,

concentratie, remanenta, compatibilitate.
Solutia este lichidul format din produsul comercial cu apa, gata de folosit.
Concentratia solutiei reprezinta procentul, respectiv cantitatea de lichid
sau de kg. de produs comer cial cu apa gata de folosit.
Compatibilitatea reprezinta posibilitatea amestecarii a doua sau mai multe
produse (fara a -si schimba propritatile fizico chimice si fara risc), pentru a evita
mai multe tratamente si pentru a combate mai multe boli si daunato ri in acelasi
timp.
Amestecarea produselor poate fi facuta numai atunci cand organele care
trebuiesc protejate sunt aceleasi, persistenta actiunii produselor este identica si
cand proprietatile produselor sunt asemanatoare, in special, rezistenta la spala re.
Tratamentele fitosanitare pot fi:
-preventive, cand produsul trebuie aplicat inainte de contaminare ( ca de
exemplu – mana vitei de vie);
-curative, dupa ce contaminarea a avut loc;
-curative si preventive in acelasi timp, in cazul produselor care care opresc
dezvoltarea ciupercii sau distruge daunatorii, protejand vegetatia fata de atacurile
de inaintea tratamentului.
Alegerea momentului de aplicare a tratamentului se face la avertizare, in
functie de faza de vegetatie a vitei de vie si de conditi ile meteorologice.
Alegerea produselor se face in functie de eficacitate, de modul de actiune,
de efectele secundare, remanenta, cost., etc.
Este necesar sa se cunoasca timpul de pauza inainte de recoltarea
strugurilor, deoarece unele substante nu se des compun si rezidurile de pe
struguri pot influenta fermentatia mustului si sanatatea celor care consuma
produsul finit.
La stabilirea dozei de pesticid, este bine sa se practice in litri sau kilograme
/ha. Indiferent de cantitatea de solutie folosita la ha , trebuie avut in vedere sa se
respecte doza pe ha, desi obisnuit se practica o cantitate de 900 -1000 l/ha.
Efectuarea tratamentelor fitosanitare trebuie sa contribuie la mentinerea
productiei in stare buna de sanatate, cu calitati maxime, fara reziduuri de diferite
substante si fara sa afecteze echilibrul biologic din natura.
Combaterea bolilor criptogamice. Prevenirea si combaterea bolilor
criptogamice (produse de ciuperci) reprezinta problema cea mai complexa a
protectiei fitosanitare in viticultura, incepand cu mana vitei de vie, fainarea si
putregaiul cenusiu al strugurilor.
In aceasta strategie de combatere integrata a bolilor criptogamice,
tratamentele chimice raman cele mai eficiente. Pentru a se limita cantitatile de
pesticide, s -a introdus not iunea de „ prag economic de daunare” PED. Acesta
reprezinta nivelul de atac la care trebuie aplicat tratamentul, pierderea de recolta
fiind echivalenta cu costul tratamentului.

BOLILE VIȚEI DE VIE

Mana viței de vie – Plasmopara viticola

Boala este originară din America de Nord, unde a fost observată încă din
anul 1834 de către L.D.Schweinitz. Datorită schimburilor comerciale, mana a fost
introdusă în Europa, mai întâi în Franța , unde primele infecții au fost constatate
de către J. Planchon în anul 1878 și din această țară s -a răspândit peste tot cu
mare rapiditate, determinând împreună cu filoxera pagube considerabile
plantațiilor viticole. La noi în țară, mana a fost observată în anul 1887 în
podgoriile Buzăului dar, după P.Viala, este aproape imposibil ca ea să fi apărut
așa de târziu, ținând seama că boala era semnalată în țările limitrofe încă din anul
1881. Pagubele produse de mană sunt foarte mari, nu numai în anul când boa la
se manifestă cu intensitate, ci și în anii următori. Pierderile de recoltă datorită
acestei boli pot varia de la 10 % până la 70 -80 %, în funcție de condițiile
climatice din anul respectiv, care determină atât intensitatea atacului cât și
frecvența boli i.
Simptome . Atacul de mană se manifestă pe toate organele aeriene ale
viței de vie: frunze, lăstari ierbacei, cârcei, flori, ciorchini și boabe.
Atacul pe frunze . Frunzele pot fi atacate după ce ating o suprafață de 10 -25
cm2, adică atunci când prezintă osteolul stomatelor deschis și până ce
îmbătrânesc, când practic manifestă o rezistență sporită la mană. Petele de mană
pe frunze au aspect variat în funcție de momentul când se produce infecția. În
primăvară, petele sunt de culoare galbenă -untdelemnie, a u un contur difuz,
atingând dimensiuni ce variază de la câțiva mm la câțiva cm (stadiul petelor
untdelemnii). Cu timpul, centrul acestor pete se brunifică, frunzele luând un
aspect uscat (stadiul de arsuri pe frunze). Pe partea inferioară a limbului, în
dreptul acestor pete galbene -untdelemnii, se constată prezența unui puf albicios,
alcătuit din sporangioforii și sporangii ciupercii. În funcție de condițiile climatice
(temperatură ridicată în jur de 20 -22oC și umiditate accentuată), ce determină o
perioadă de incubație foarte scurtă, faza de "pete untdelemnii" nu mai apare, iar
frunzele prezintă pe fața inferioară acel puf albicios caracteristic.
La soiurile cu struguri roșii sau negri, petele de mană sunt înconjurate de
un halo vișiniu iar la cele reziste nte față de această boală petele se necrozează,
iau o formă colțurată, sunt limitate de nervuri datorită reacțiilor celulare de
apărare a plantei împotriva ciupercii.
Către toamnă, când frunzele devin mai rezistente, în urma infecțiilor apar
pete mici, co lțuroase, de 1 -2 mm în diametru, în dreptul cărora țesuturile se
brunifică, în timp ce restul frunzei rămâne de culoare verde. Această formă de
atac poartă numele de "pete de mozaic". În această fază ciuperca nu mai produce
pe partea inferioară a limbului sporangiofori si sporangi.
Lăstari ierbacei și cârceii atacați prezintă pete alungite de culoare brună,
care pe timp umed, se acoperă cu un puf albicios, alcătuit din masa de din
sporangiofori și sporangi. Pe lăstarii mai evoluați și lignificați, atacul de mană
apare sub forma unor pete alungite de culoare brună, dispuse în preajma
nodurilor, în dreptul cărora scoarța este mortificată. Coardele atacate nu se

maturează normal iar substanțele de rezervă acumulate în celule se găsesc în
cantitate mai redusă decât în coardele sănătoase (fig. 1).
Atacul pe ciorchinii tineri poate fi foarte periculos în anii cu precipitații
abundente. Infecția are loc prin pedunculul inflorescențelor, prin flori sau prin
partea mai dezvoltată a pedicelului de la baza boabelor. Aceștia se îngălbenesc și
se acoperă cu sporangiofori și sporangi de culoare albă pe timp umed (rot -gris)
sau se brunifică și se usucă pe timp secetos. Bobițele se acoperă cu un puf
albicios format din sporangiofori și sporangi, deoarece bacele tinere pre zintă
stomatele epidermei deschise, neacoperite de pruină, ceea ce permite ieșirea
acestora în exterior. Infecția pe boabe continuă și după închiderea stomatelor,
când ciuperca pătrunde prin stomatele ce se găsesc pe partea lățită a pedicelului
de la baza bobului cât și prin diferite răni produse de insecte sau grindină.
Bobițele atacate se brunifică, se zbârcesc și uneori se desprind de pe ciorchine și
cad cu ușurință. Acest aspect parazitar întâlnit pe bobițele mai dezvoltate, care
ating aproximativ 2/3 d in dimensiunea lor normală, poartă numele "rot -brun" .
Agentul patogen – Plasmopara viticola (Berk. et Curt.) Berl. et de Toni.,
subîncr. Mastigomycotina .
Aparatul vegetativ al ciupercii este un sifonoplast intercelular ce trimite în
celule haustori sferi ci sau piriformi din camera substomatică. După o perioadă de
hrănire, ciuperca emite în afară, prin osteolul tomatelor, prelungiri ale
sifonoplastului, ramificate monopodial – sporangiofori ce poartă sporagi mici.
Sporangioforii sunt ramificați în treimea superioară, prezentând 5 -6 ramuri
perpendiculare, ultimele terminații purtând denumirea de sterigme de care se
prind sporangii. Sporangioforii au dimensiuni între 300 –
14-30 x 10 –
-8 zoospor i biflagelați,
reniformi, de 6 –
într-un timp relativ scurt (6 -10 ore), dacă umiditatea atmosferică este ridicată
(95-100 %) și temperatura este cuprinsă între 18 -24oC.
Către toamnă în spațiil e intercelulare ale frunzelor mozaicate ciuperca
formează oogoane și anteridii și, ca urmare a procesului de oogamie sifonogamă,
apar oosporii, organele de rezistență și de iernare a acestui agent patogen.
Oosporii sunt sferici, bruni, prevăzuți cu un endo spor, un exospor gros și un
epispor rezultat din resturile de citoplasmă a oogonului fecundat și măsoară
25-

Numărul oosporilor variază în funcție de sensibilitatea soiurilor de viță de
vie față de mană cât și de condițiile climati ce ale anului respectiv, variind de la
200-1250 pe mm2
(Tr. Săvulescu,
1941).
Epidemiolog
ie. Numărul
sporangilor de vară
ce se formează pe
un sporangiofor este
foarte mare, fiind
cuprinse între 200 –
400. Sporangii sunt
luați de curenții de
aer și duși la
distanțe mari. Ei își
pot păstra
viabilitatea 7 -8 zile.
Ajunși pe organele
viței de vie,
sporangii
germinează în
picăturile de apă
timp de 1,5 ore și
produc filamente de
infecție ce pătrund prin osteolul stomatelor în țesuturile plantei gazde. Aceste
infecții, produse de zoosporii ce sunt eliberați prin germinarea sporangilor poartă
denumirea de infecții sau contaminări secundare.
În primăvară, oosporii germinează la suprafața solului îmbibat cu apă, la
temperaturi de peste 10oC (maxima fiind de 32oC, iar optimum de 22 -23oC). În
timpul germinării, oosporul crapă iar endosporul se alungește și formează un
promiceliu terminat cu un zoosporange mare, de 35 -55 x 25 –
în interior un număr de 15 -20 de zoospori biflagelați. În timpul ploiolor repez i din
primăvară, zoosporii eliminați din sporange, care plutesc în băltoacele din jurul
butucilor ,sunt proiectați pe partea inferioară a frunzelor, își resorb flagelii, produc
,filamente de infecție și pătrund în țesuturile plantei -gazdă prin osteolul
stomatelor. Acest proces poartă numele de contaminare primară. Deoarece
oosporii germinează în mod eșalonat (pe măsură ce aceștia ajung la suprafața
solului și în funcție de umiditate) contaminările primare au loc din luna aprilie
până în luna iunie. Uneori, oosporii pot germina de timpuriu, înainte ca vița de vie
să intre în vegetație; în acest caz contaminarea primară nu poate avea loc decât
după ce apar frunzele, organe ale plantei receptive la mană.
După ce se produc contaminările primare sau cele secunda re, urmează
perioada de incubație, în care ciuperca se dezvoltă intercelular, se hrănește pe
seama țesuturilor parazitate, iar pe frunze apar pete galbene -untdelemnii.
Lungimea perioadei de incubație variază în funcție de temperatura mediului

Fig. 1 -Mana viței de v ie – Plasmopara viticola: a,b,c -atac pe frunze; d,e,f -atac pe
ciorchini și bobițe; g,h -atac pe lăstari și coarde (din I. Bobeș și col., 1973).

înconjurător.
Manifestarea bolii este marcată de apariția sporangioforilor ce poartă
sporangi. Contaminările secundare cu ajutorul sporangilor de vară se pot repeta
de mai multe ori în timpul perioadei de vegetație, în funcție de frecvența ploilor
ce mențin picăturil e de apă pe organele viței de vie, 1 -2 ore. În anii favorabili
pentru mană, numărul infecțiilor secundare poate ajunge la 10 -20 și chiar mai
multe. Stabilirea momentului când are loc o infecție secundară și determinarea
duratei perioadei de incubație are o mare importanță în combaterea rațională a
manei. Tratamentele chimice trebuie aplicate numai în timpul perioadei de
incubație, pentru ca la apariția sporangioforilor și a sporangilor, când în mod real
există pericolul unei noi invazii, organele viței de v ie să fie acoperite cu peliculă
de fungicid.
Spre toamnă, după efectuarea ultimei contaminări secundare, ciuperca
formează oogoane și anteridii și are loc procesul de fecundație, iar în frunze, în
special în țesutul lacunar, apar oosporii sub forma căror a ciuperca iernează.
În ceea ce privește comportarea soiurilor la atacul de mană, soiurile
superioare de masă și de vin sunt mai sensibile la atac. Printre acestea cităm:
Afuz-Ali, Muscat Hamburg, Perlă de Csaba, Chasselas, Cardinal, Regina viilor,
Riesling italian, Italia, Fetească regală, Fetească albă, Băbească neagră etc. în
timp ce soiurile Negru vârtos și Crâmpoșie sunt mai rezistente. Cercetările
efectuate de către C. Rafailă și col. (1968) au dus la obținerea unor soiuri și
hibrizi rezistenți care folosiți ca portaltoi imprimă altoiului o toleranță sporită față
de mană, cum sunt: Vitis riparia, Vitis berlandieri, Berlandieri x Riparia, Solonis x
Riparia etc.
Prevenire și combatere . Se recomandă aplicarea unui complex de
măsuri agrofitotehnice în pl antațiile viticole, mana fiind mai frecventă și mai
păgubitoare în plantațiile neîngrijite. Arăturile prin care frunzele cu oospori sunt
îngropate la adâncimi mai mari, cât și drenarea terenurilor care rețin puternic
apa, duc la reducerea numărului de infe cții. Se recomandă ca terenul din vii să fie
menținut curat de buruieni pentru a se evita o atmosferă umedă, propice
infecțiilor de mană. De asemenea, legatul, copilitul cât și cârnitul se va executa la
timp( prin cârnit eliminându -se din vii lăstarii nest ropiți, care sunt foarte receptivi
la mană).
Combaterea chimică a manei se face la avertizare prin aplicarea
tratamentelor cu zeamă bordoleză 0,5 % -1 % sau cu alte produse cuprice. În anii
cu condiții climatice normale se aplică 3 -4 tratamente, astfel: st ropitul întâi, cu
zeamă bordoleză 0,5 -1 % se efectuează când lăstarii au 6 -8 frunze; stropitul al
doilea, se face înainte de înflorit; stropitul al treilea și eventual al patrulea, după
înflorit și la formarea ciorchinilor.
Cele mai des utilizate produse fungicide împotriva manei sunt
următoarele: Champion 50 WP -3 kg/ha, Funguran OH -50 WP -4 kg/ha; Kocide
101-0,4 % (4 kg/ha/100 l), Oxicig 50 PU -6 kg/ha, Super Champ FL -3 l/ha,
Turdacupral 50 PU -6 kg/ha, Antracol 70 WP -0,2-0,3 %, Dithane M -45 NG -0,2 %,
Efman zeb 80 WP -0,2 %, Mancozeb -0,2 %, Nemispor 80 WP -0,2 %, Novozir MN
80-0,2 %, Polyram combi -0,2 %, Polyram df -0,2 %, Trimangol 80 pu -0,2 %,
Vondozeb -0,2,%,Topsin M -ULV-2,25 l/ha, Delan 700 VDG -0,5 kg/ha, Bravo 500

SC-2 l/ha, Captadin 50 PU -0,2 %, Captan 80 W P-0,125 %, Folpan 50 WP -0,2 %,
Folpan 80 WP -1,5 kg/ha, Merpan 50 WP -0,2 %, Curzate 50 WP -0,25 kg/ha
Alfonat -3 kg/ha, Euparen 50 WP -0,25 %, Euparen Multi 50 WP -2 kg/ha, Quandris
SC-0,75 l/ha, Acrobat MZ 90/600 -2 kg/ha, Aliette C -5 kg/ha, Cuprofix F -5 kg/ha,
Curzate Cuman 3,5 kg/ha, Curzate Manox -0,15 %, Curzate Plus T -0,25 %,
Curzate Super V -3 kg/ha, Equation Pro -0,4 kg/ha, Folicur 50 WP -2,5 kg/ha,
Forum Star WDG -1,75 kg/ha, Galben M -3 kg/ha, Labilite 70 WP3 -4 kg/ha,
Mancuvit PU -0,2 %, Mikal B -4 kg/ha, Mirag e F-75WP -2,5 kg/ha, Patafol PU -2
kg/ha, Ridomil Gold MZ -2,5 kg/ha, Ridomil Plus 42,5 WP -3 kg/ha, Sabitane EC –
0,3 l/ha, Shavit F 71,5 WP -2 kg/ha, Tridal TC PU -2 kg/ha.
Unele produse au un ușor efect stimulator asupra plantelor tratate, ceea ce
face ca în școlile de viță rezultatele obținute să fie din cele mai bune. Deoarece
produsele organice sunt spălate destul de repede în timpul ploilor (7 -8 zile), se
recomandă alter narea acestora cu zeamă bordoleză, care are o remanență mai
mare pe organele tratate.

Făinarea viței de vie – Uncinula necator

Făinarea sau oidium -ul viței de vie este o boală originară din America de
Nord. În anul 1845 a fost observată în Anglia de căt re C.M.Tuker și studiată în
1847 de către J.M.Berkeley, de unde s -a răspândit în toate podgoriile din Europa.
La noi în țară făinarea a fost descoperită în anul 1851, iar astăzi este des
întâlnită în podgoriile din Oltenia, Muntenia, Dobrogea și mai puțin în Transilvania
și Moldova, fiind considerată ca o boală ce depășește în unii ani pierderile produse
de mană.
Simptome . Sunt atacate frunzele, lăstarii ierbacei, ciorchinii și boabele,
din primăvară până toamna târziu.
Pe frunze se observă un miceliu al bicios, ectoparazit, fin, cu aspect
pulverulent, ce se întinde formând pete pe ambele suprafețe ale limbului. Sub
pâsla de miceliu, țesuturile se brunifică sau se înroșesc puțin, dar frunzele nu cad
decât spre toamnă.
Lăstarii nelignificați, prezintă acel eași pete albicioase, uneori pulverulente,
sunt opriți din creștere iar frunzele se încrețesc. Atacul pe ciorchini face ca aceștia
să se brunifice și apoi să se usuce pe timp de secetă. Pâsla miceliană acoperă și
bobițele care, ca urmare a măririi volumulu i, de multe ori crapă, iar conținutul
acestora se scurge în afară, oferind un mediu excelent pentru dezvoltarea altor
microorganisme. Pe timp secetos, bobițele se usucă, semințele ies în evidență, iar
ciorchinii distruși în totalitate exală un miros de muc egai. În toamnele ploioase,
bobițele atacate de Oidium sunt supuse infecțiilor cu Botrytis fuckeliana , pagubele
putând fi foarte mari.
Spre toamnă, pe pâsla miceliană și pe organele parazitate se constată
uneori prezența cleistoteciilor care apar ca niște formațiuni punctiforme mici, de
culoare neagră. Atacurile tardive pe bobițele ajunse la maturitate le depreciază
calitativ, la suprafața acestora formându -se numeroase pete necrotice (fig. 2).
Agentul patogen -Uncinula necator (Schw.) Burrill., subîncr.
Ascomycotina, f.c. Oidium tuckeri Berk.

Pe miceliul ectoraparazit prevăzut cu apresori și haustori se formează
conidii de forma unor butoiașe, hialine, de 20 -36 x 14 –
(C. Sandu -Ville, 1967).
Conidiile răspândesc ciuperca în perioad a de vegetație, putând germina de
la 3-4oC până la 34oC, temperatura optimă fiind cuprinsă între 24 -26oC. După
perioada cu temperaturi mai scăzute, spre sfârșitul vegetației, se formează
cleistoteciile gălbui la început, apoi negricioase ,ce măsoară 50 -70 x 9-
(E. Rădulescu și col., 1972).
Cleistoteciile conțin mai multe asce cu câte 4 -8 ascospori de 15 -18 x
9-
organele plantei. Ele sunt sferice, prevăzute cu apendi ci lungi, răsuciți spre vârf în
spirală. Forma cu cleistotecii care a apărut treptat în Europa pe măsură ce
ciuperca se adapta noilor condiții ecologice, a fost găsită în țara noastră de Vera
Bontea în anul 1948 în podgoria Dealul Mare.
Epidemiologie . Principalele forme de iernare a parazitului sunt miceliu de
rezistență mai ales în mugurii lăstarilor infectați și, în al doilea rând cleistoteciile.
Cercetările efectuate în Europa demonstrează rolul redus ce -l au ascosporii
în infecțiile de primăvară. La n oi în țară ascosporii ajung la maturitate spre
toamnă, iar cei ce nu se degradează până în primăvară nu -și mai păstrează
viabilitatea (N.Toma, 1964).
Boala este favorizată de temperaturi mai ridicate, în jur de 20 -25oC, când
și perioada de incubație este de 7-10 zile, fiind des întâlnită în verile secetoase.
După ce infecțiile s -au produs, evoluția bolii este favorizată de temperaturi
cuprinse între 18 -25oC și de o umiditate relativă moderată a aerului (50 -80 %),
când atacul pe ciorchini și boabe produce p agube deosebit de mari.
Conidiile nu germinează în picăturile de apă, iar ploile abundente împiedică
evoluția bolii cât și efectuarea de noi infecții prin aglutinarea și spălarea conidiilor.
Soiurile de viță de vie cu tegumentul boabelor subțire, cu cior chini cu
boabe dese și albe sunt mai sensibile ca cele cu pielița groasă și boabe colorate.
După E. Rădulescu și E. Docea (1967) ca soiuri sensibile se pot cita:
Riesling italian, Muscat Ottonel, Tămâioasă românească, Cabernet Sauvignon,
Băbească neagră, Grasă de Cotnari, Afuz -Ali, Muscat Hamburg, Chasselas rosé,
Chasselas d'oré, Regina viilor, Fetească albă, Aligote, ș.a.

Prevenire și combatere . Pentru a reduce sursa de infecție din plantație,
se recomandă ca
lăstarii atacați să
fie tăiați și distruși
prin ardere.
Importanță mai
mare o are de
asemenea,
aplicarea corectă a
lucrărilor de
întreținere (tăiat,
legat, copilit, prășit,
combaterea
buruienilor) cât și
administrarea
îngrășămintelor în
complex cu
evitarea azotului în
exces. Deseori, în
natură se o bservă
atacuri ale ciupercii
hiperparazite ce
parazitează miceliul
și conidiile
agentului patogen Ampelomyces quisqualis .
În podgoriile unde boala este frecventă și păgubitoare, alegerea soiurilor în
vederea înființării noilor plantații se face ținând sea ma și de rezistența acestora la
făinare.
Combaterea chimică se face cu o gamă largă de produse de contact sau
sistemice cum sunt: Fluidosoufre -30 kg/ha, Kumulus DF -0,3 %, Microthiol –
0,4 %, Microthiol special -0,2-0,3 %, Polisulfură de calciu L -2 %, Sulfomat P –
20 kg/ha, Sulfomat PU -4 kg/ha, Thiovit 0,4 -0,5 %, Bavistin DF -0,085/0,85 kg/ha,
Bavistin 50WP 0,05 -0,07 %, Benlate 0,06 -0,1 %, Derosal 50 SC 0,08 -0,1 %,
Metoben 70 PU 1,5 -2 kg/ha, Topsin 70 PU 0,1 -0,12 %, Karathane FN 57 -0,1 %,
Karathane LC -0,05 %, Folpan 50 WP -0,2 %, Saprol 190 EC 1 -1,5 l/ha, Afugan
EC-0,05 %, Rubigan 12 CE -0,25 l/ha, Anvil 5 SC -0,25 l/ha, Bayleton 5 PU
1-1,5 kg/ha, Folicur SOLO 250 EW 0,4 l/ha, Orius 25 EW – 0,4 l/ha, Punch 40 EC –
0,05 l/ha, Systhane 12 ,5 CE -0,2 l/ha, Systhane Forte -0,01 %, Tilt 250 EC -0,02
%, Topas 100 EC -0,25 %, Trifmine 30 WP -0,3 kg/ha, Vectra 10 SC – 0,25
l/ha, Crystal 250 SC 0,1 -0,15 l/ha, Stroby DF -0,2 kg/ha, Folicur 50 WP – 2,5
kg/ha, Labilite 70 WP 3 -4 kg/ha, Mirage F 75WP -2,5 kg/ha, Shavit F 71,5 WP -2
kg/ha, Tridal TC PU -2 kg/ha.

Fig. 2 – Făinarea viței de vie – Uncinula necator : a-strugure atacat;
b-frunză atacată.; c -conidiofor; d -conidii; e -peritecie; f,g -asce cu
ascospori
(după E. Docea și V. Severin 1964).

Putregaiul cenușiu al strugurilor – Botryotinia fuckeliana

Atacul acestei ciuperci se manifestă cu foarte mare intensitate în toamnele
ploioase, când pagubele pot fi deosebit de mari. În unii ani, în unele podgorii,
pagubele s -au
ridicat la 70 -80 %
din r ecoltă. De
asemenea, se
înregistrează
atacuri puternice în
depozitele de forțat
vițe altoite precum
și în pepinierele
viticole.
Simptome .
În camerele de
forțat vițe, butașii
altoiți prezintă la
nivelul scoarței un
puf cenușiu,
alcătuit din
conidioforii și
conidiile ciupercii.
Scoarța este putrezită și pe suprafața acesteia apar numeroși scleroți. Alteori,
prezența ciupercii determină formarea scleroților în jurul zonei de altoire sau
aceștia se interpun între altoi și portaltoi, împiedicând sudura acestor două
componente (C.Tică, 1990).
Atacul început în serele de forțat poate continua și în școlile de vițe,
ciuperca împiedicând dezvoltarea normală a frunzulițelor, a lăstarului și
distrugând calusul ce sudează altoiul și portaltoiul. În plantațiile pe rod, sunt
atacați ciorchinii, coardele și lăstarii cu lovituri mecanice (grindină) sau atacați de
insecte etc.), miceliul și conidiile constituind o puternică sursă de infecție a
strugurilor spre toamnă.
Atacul cel mai cunoscut de viticultori apare toamna, pe struguri, după ce
se acumulează suficient zahăr în celule. Pielița este brunificată, se desprinde ușor
de pulpă și întreaga boabă putrezită se acoperă cu un puf cenușiu. Boala se
răspândește cu rapiditate, cuprinzând întregul ciorchine, ce putrezește în
totalitate (fig.3). Dacă intervine o perioadă secetoasă, ciorchinii se usucă iar
boabele, pe care se dezvoltă și alte ciuperci saprofite, se mumifiază și se scutură
foarte ușor. Boala este favorizată de atacul larvelor Cochylis și Eudemis și de
viespi, de p rezența rănilor produse de grindină, cât și de crăparea bobițelor în
pârgă, fenomen ce apare frecvent în timpul ploilor din toamnă, mai ales după
atacul de Uncinula . În urma secretării de către parazit a oxidazei, substanțele
aromatice și colorante din boa be sunt distruse, nemaiputându -se obține vinuri

Fig. 3 – Putregaiul cenușiu al strugurilor – Botryotinia fuckeliana : a-lăstar atacat;
b-ciorchine atacat; c -conidiofor; d -conidii (după E. Docea, V. Severin,
1964).

roșii. În urma vinificării strugurilor atacați se obțin vinuri cu o cantitate
necorespunzătoare de alcool, supuse îmbolnăvilor (casare, băloșire etc.).
În unele regiuni ale Franței (Champagne, Bordeaux etc.) cât și pe valea
Rinului, ciuperca produce așa -numitul "mucegai nobil". În urma infecțiilor,
miceliul ciupercii consumă o cantitate de apă din boabe, sporind concentrație în
zahăr a țesuturilor . Pielița boabelor se stafidește, capătă o culoare vineție, ia r
ciuperca nu mai fructifică. Mustul obținut are o aromă deosebită iar concentrația
ridicată în zahăr duce la obținerea vinurilor licoroase, tari, de o deosebită calitate.
Acest "mucegai nobil" dorit de viticultori scade producția cu peste 40 %.
În unele toamne secetoase, pe colinele expuse insolației se constată același
fenomen în podgoriile din țara noastră, obținându -se astfel vinuri licoroase din
soiurile: Grasă de Cotnari, Rămâioasă românească ș.a. Atacul pe frunze și lăstari
se întâlnește rar și nu prezintă importanță deosebită.
Agentul patogen – Botryotinia fuckeliana (De Bary.) Wethzel, subîncr.
Ascomycotina , f.c. Botrytis cinerea Pers.
Miceliul ciupercii trăiește saprofit pe diferite substraturi organice sau ca
parazit. Conidioforii s unt septați, ramificați monopodial și poartă pe sterigme
conidii unicelulare, ovoide, aglomerate de 9 -15 x 6 –
ușor în sucul zaharat de pe boabe, iar filamentele rezultate pătrund în țesuturi,
producând infecții.
În condiții nefa vorabile (temperaturi scăzute) ciuperca formează
microscleroți din care în anul următor apar apotecii cu asce și ascospori
unicelulari, elipsoidali, hialini, de 8 -10 x 3,5 –

Epidemiologie . Din cercetările efectuate de C. Sandu -Ville, Al. Lazăr și M.
Hatman (1960, 1962), rezultă că ciuperca se dezvoltă cu ușurință pe bobițele ce
au o concentrație în zahăr cuprinsă între 14 -22 %; peste acest procent ciuperca
nu mai formează conidiofori și conidii, sucul zaharat comportându -se ca o soluție
hipertonică, inh ibitoare.
Temperatura optimă de dezvoltare a ciupercii este cuprinsă între
22-24oC când perioada de incubație este extrem de scurtă (2 zile). Astfel se
explică pagubele foarte mari ce le produce ciuperca în toamnele ploioase și
călduroase. Dezv oltarea ciupercii începând cu 1 -2oC, duce la pierderi mari și la
strugurii depozitați.
Pe organele atacate ciuperca formează microscleroți sub forma cărora
iernează. În primăvară, în urma germinării scleroților, se formează atât conidii cât
și apotecii cu asce și ascospori.
Plantațiile amplasate în văi umede, unde nu circulă curenți de aer au mult
de suferit de pe urma acestui atac, mai ales în toamnele călduroase și bogate în
precipitații.
Soiurile de viță cu boabe dese și pielița subțire sunt mai sensi bile la
această boală decât cele cu boabe rare și pielița groasă. Foarte sensibile sunt
soiurile: Aligoté, Fetească albă, Riesling italian, Grasă de Cotnari, Tămâioasă
românească, Galbenă de Odobești, Regina viilor, Pinot noir, Pinot gris, Chasselas,
Crâmp oșie, Afuz -Ali, Cadarcă. Mai rezistente sunt soiurile: Cabernet Sauvignon,
Coarnă neagră etc.
Prevenire și combatere . Se recomandă ca în toamnele ploioase, viile să

fie culese mai de timpuriu, înainte ca putregaiul să producă pagube. În cazul când
concent rația în zahăr a boabelor este mică și condițiile climatice favorizează
infecțiile și evoluția bolii, se vor aplica tratamente chimice. Stropirile se vor face
cu produse ca: Fluidosoufre -30 kg/ha, Dithane M -45 -0,2 %, Vondozeb -0,2 %,
Bavistin DF -0,85 kg/ha (0,085 %), Bavistin 50 WP 0,06 -0,1 %, Benlate 50 WP
0,06-0,1 %, Benomyl 50 WP -1 kg/ha (0,1 %), Derosal 50 SC 0,08 -0,1 %,
Metoben 70 PU 1,5 -2 kg/ha, Topsin 70 PU 0,1 -0,12 %, Bravo 500 SC -2 l/ha,
Captadin -0,2 %, Captan 50 WP -0,2 %, Captan 80 WP -0,125 %, Fol pan 50 WP –
0,2 %, Folpan 80 WDG -1,5 kg/ha, Merpan 50 WP -0,2 %, Ronilan 50 WP -0,75
kg/ha, Rovral 50 WP -1 kg/ha, Rovral PU -0,2 %, Sumilex 50 PU 1 -1,5 kg/ha,
Punch 40 EC -0,05 l/ha, Euparen 50 WP -0,25 %, Calidan SC -2 l/ha, Cuprofix F -5
kg/ha, Folicur 50 WP -2,5 kg/ha, Forum Star WDG -1,75 kg/ha, Konker -1,5 l/ha,
Labilite 70 WP 3 -4 kg/ha, Mirage 75 WP -2,5 kg/ha, Switch 62,5 WG -0,6 kg/ha,
Trichodex 25 WP -2 kg/ha. Pentru ca aceste produse să nu ajungă în must și să
stânjenească fermentația (în special produsul Captan ), tratamentele se vor
executa cu cel puțin 10 -14 zile înainte de recoltarea strugurilor. Folosirea
fungicidelor sistemice înlătură acest neajuns ce -l prezintă produsele amintite.
Din cercetările făcute de către I. Mirică (1976) rezultate foarte bune se
obțin prin aplicarea primului tratament după înflorit, al doilea în momentul
formării ciorchinelui și al treilea în pârgă cu unul din produsele pe bază de
Benomyl (Benlate, Fundazol, De rosal) sau tiofanat metyl (Topsin) în concentrație
de 0,1 %.

Alte boli ale viței de vie
Viroze
Scurt -nodarea – Grapevine fan leaf virus
Mozaicul nervurian al viței de vie – Grapevine vein mosaic virus
Răsucirea frunzelor – Grapevine leaf roll virus

Micoplasmoze
Îngălbenirea aurie ( flavescența aurie) – Flavescence d'orée –
Mycoplasma

Bacterioze
Cancerul bacterian – Agrobacterium radiobacter pv. Tumefaciens

Micoze
Antracnoza sau cărbunele – Elsinoe ampelina
Putregaiul alb al rădăcinilor – Rosell inia necatrix
Eutipoza viței de vie – Eutypa lata
Boala petelor roșii – Pseudopeziza tracheiphila

FAINAREA VITEI DE VIE ( Uncinula necator) – atac pe strugure

PUTREGAIUL CENUSIU AL VITEI DE VIE ( Botrytis cinerea )

PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN PLANTAȚIILE
DE VIȚĂ DE VIE

Filoxera viței de vie – Phylloxera vastatrix Plancth.,
ordinul Homoptera, familia Phylloxeridae
Filoxera este originară din America de Nord (regiunea Alegani), unde și astăzi
trăiește pe numeroase sp ecii de vită sălbatică (Vitis riparia, Vitis rupestris, etc.).
În Europa, filoxera a fost semnalată prima oară în anul 1863 în Anglia (în serele
din jurul orașului Londra) și în Franța (în împrejurimite localitătilor Pujoutt și
Bordeaux). Treptat, filoxera s-a răspăndit și în alte tări din Europa (Portugalia
1871, Austria 1872, Spania 1877, Germania și Ungaria 1874). În țara noastră a
fost semnalată pentru prima dată în anul 1884 la Pietroasele, în podgoria Dealul
Mare, de unde s -a extins în toate regiunile viticole, producănd pagube
considerabile la vița indigenă.
Descriere. Filoxera se prezintă sub 4 forme morfologice și anume:
1) forma galicolă apteră;
2) forma radicicolă apteră;
3) forma sexupară;
4) formele sexuate.
Forma galicolă apteră se prezintă sub două tipuri:
a) fundatrixul are corpul piriform de 1,5 – 2,0 mm lungime, de culoare brună,
lățit, ușor bombat dorsal și cu abdomenul subtiat spre partea posterioară;
b) fundatrigenele au corpul globulos, de culoare galbenă -portocalie de 1,5 –
1,8 mm lungim e și 1,0 – 1,2 mm lătime; capul și toracele lătite, abdomenul ușor
îngustat apical. Dorsal are un aspect rugos și este lipsit de tuberculi. Rostrul este
lung, ajungănd pănă la coxele posterioare. Antenele sunt formate din 3 articole,
dintre care ultimul es te cel mai dezvoltat, cu vărful îngroșat .
Forma radicicolă apteră (virginogenă) are corpul oval 0,8 – 1,0 mm lungime,
de culoare variabilă, după anotimp: vara, galben -roșcat, iar iarna castaniu -închis.
Dorsal prezintă aproximativ 70 de tuberculi mici, dis puși în rănduri simetrice.
Antenele sunt formate din 3 articole, ca la formele galicole .
Forma sexupară are corpul mai alungit de 1,0 -1,3 mm lungime, de culoare
galbenă -portocalie, în afară de mezotorace, care este brun. Este singura formă
aripată. Aripil e sunt mai lungi decăt corpul, transparente, cu reflexe irizante.

Fig.4 . Filoxera viței de vie – Phylloxera vastatrix Fig.5 .Forma sexupara
a filoxerei
a-fundatrix; b -fundatrigene; c -forma radicicolă și ouă: a -forma sexupară; b -ouă
din (dupa Gra ssi) care ies femele; c -oua
din care vor ieși masculi (după Grassi)

Formele sexuate (femele și masculi) au corpul alungit, de culoare galbenă,
fiind lipsite de aripi și aparat bucal. Femela are corpul de 0,45 – 0,50 mm
lungime, iar masculul de 6,21 – 0,30 mm.
Oul de iarnă este eliptic, avănd chorionul gros, reticulat, de culoare galbenă
la depunere, iar mai tărziu devine brun -deschis. Lungimea oului este de 0,27 –
0,38 mm.
Oul de vară este eliptic, galben, de 0,18 – 0,22 mm lungime.
Biologie. Filoxera prezintă două cicluri bine distincte:
a) un ciclu complet pe vitele americane ( Vitis riparia, Vitls rupestris etc.) sau
pe hibrizi, prezentănd cele 4 forme morfologice; în acest caz iernează ca ou de
rezistentă și larve pe părțile subterane ale vitei de vie;
b) un ciclu incomplet pe vitele europene ( Vitis vinifera), fiind reprezentată în
principal prin forma radicicolă, care se dezvoltă pe părțile subterane ale viței de
vie (rădăcini, radicele) și mai putin prin forma galicolă, care nu prezintă
importa nță economică.
Plante atacate și mod de dăunare. Filoxera este un dăunător specific
genului Vitis, trăind pe diferite specii sălbatice și cultivate: Vitis riparia, Vitis
rotundifolia, Vitis californica, Vitis candicans, etc. Toate aceste specii nu sunt
atacate în aceeași măsură.
Millardet emite ideea că rezistenta la atacul filoxerei este o însușire ereditară
a unor specii și soiuri de vită de vie; singura specie imună la filoxeră este Vitis
rotundifolia. Viola și Ravaz au stabilit o scară în 20 de puncte, notănd cu zero
Vitis vinifera (cea mai sensibilă) și cu 20 Vitis rotundifolia (imună).
Formele radicicole înteapă și sug seva din rădăcini. în locurile atacate,
țesuturile se deformează și se hipertrofiază apărănd umflături denumite
"nodozităti". Nodozităt ile sunt produse pe rădăcinile subtiri, iar tuberozitătile apar
pe rădăcinile mai groase, avănd 4 -10 mm lungime și 1 – 3 mm grosime. Rădăcinile
cu nodozităti se usucă total, iar în cele cu tuberozități, țesuturile se necrozează și
se rup, formăndu -se porti pentru pătrunderea diferitelor microorganisme. Vitele
atacate se debititează, au frunze vestejite, dau productii din ce în ce mai mici și în
decurs de cătiva ani se usucă. Atacuri mai puternice se constată la vitele
europene, cultivate pe soluri grele, pag ubele pot ajunge la 70 – 90%.
Forma galicolă determină aparitia pe partea inferioară a unor gale, sub forma
unei urne neregulate, de mărimea unui bob de măzăriche sau de mazăre, la
început de culoare galbenă -verzuie, apoi ruginie. La invazii mari pot fi ac operite
cu astfel de gale atăt limbul foliar, precum petiolul, uneori și cărceii.
Combatere. Pentru combaterea formei radicole cea mai importantă măsură

este altoirea soiurilor de viță europeană pe portaltoi americani sau pe hibrizii lor.
Înființarea plant atiilor de viță de vie pe rădăcini proprii este posibilă numai în
terenurile nisipoase (cu peste 60% SiO 2), unde filoxera nu se poate dezvolta. în
focarele izolate, butucii se scot, iar solul se tratează cu diferite substante
gazoase: diclor etan, bromură de metil, etc.
În ultimul timp, se folosește preparatul Phyllodien R, aplicate la sol în două
etape:
a) primăvara, înainte de dezmugurit;
b) în prima jumătate a lunii iunie. Pentru fiecare tratament se aplică în doză
de 180 -200kg/ha.

Forfecarul – Lethru s apterus Laxm.,
ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae
Este răspândit în Europa – Meridională și Orientală, în Asia Centrală. La noi se
întălnește frecvent în Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia.
Descriere. Adultul are corpul masiv, de culoare neagr ă-mat, de 10 -20 mm
lungime. Capul este masiv, mandibulele sunt mari și prevăzute cu un dinte la
mascul, îndreptat în jos. Protoracele este puternic dezvoltat. Elitrele sunt sudate
între ele, iar aripile posterioare lipsesc și de aceea adultul nu poate zbur a (Figura
6).
Larva matură este de tip scarabeid, galben -albicioasă, de 30 – 38 mm
lungime.
Biologie. lernează în stadiul de adult în galerii în sol, la 50 – 70 cm
adăncime și are o generatie de an.
Plante atacate și mod de dăunare. Este un dăunător polifa g ce atacă vița
de vie, diferite specii pomicole, floarea -soarelui, sfecla, lucerna, rapita, ceapa,
etc. Pagubele mari le produc adulții care atacă frunzele și lăstarii vitei de vie atăt
pentru hrănirea proprie în perioada maturației sexuale, căt și pentru pregătirea
hranei larvelor.

Fig. 6. Forfecarul – Lethrus apterus
A.adult; B.schema galeriei: a -camera de depozitare; b -camera larvara;
c-cameră pupală; d -culoar de ieșire (dupaA.S. Balachowsky)

Retezarea lăstarilor este dreaptă, ca de foarfece, de u nde și denumirea de

"forfecar".
Combatere. Întreținerea plantațiilor viticole prin lucrări de arat, săpat și
prășit pentru distrugerea galeriilor.
În regiunile de invazie, primăvara devreme, în jurul plantatiilor sau în
interiorul lor se va trata solul sub forma unor benzi de 2 – 3 m lătime cu produse
granulate: Sinoratox 10 G -15 kg/ha.
La semnalarea atacului se vor efectua tratamente cu produse
organofosforice: Carbetox 37 CE – 0,4%, Sinoratox 35 CE – 0,15%, Sumithion
50CE-0,1%,etc.
Cărăbușul marmorat – Polyphylla fullo L.,
ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae
Este răspăndit în Europa Centrală și Orientală. La noi este mai frecvent în
viile pe nisipurile din Oltenia, Cămpia Romănă și unele regiuni din Moldova
(județul Galati).
Descriere. Adultul are corpul masiv, convex, de 28 – 38 mm lungime, de
culoare neagră sau castaniu -roșcat. Elitrele apar marmorate din cauza
numerosilor peri solzosi albi sau gălbui. ce formează pete neregulate (Figura 7).
Larva este de tip scarabeid și are 60 – 75 mm lungime.

Fig. 7 . Carăbușul marmorat – Polyphylla fullo adult (după Pașol și Naum)

Plante atacate și mod de dăunare. Este un dăunător polifag, ce atacă mai
ales ca larvă numeroase plante de cultură: vița de vie, diferite specii pomicole și
forestiere, etc. Larvel e atacă rădăcinile, în care rod cavităti sub forma unor
galerii, uneori retează rădăcinile. Pagube mai mari se înregistrează în pepinierele
viticole din terenurile nisipoare cănd numărul larvelor la m2 poate ajunge pănă la
8 – 12. Datorită atacului, plante le nu se mai dezvoltă normal și treptat se usucă.
Adultii în general nu se hrănesc.
Combatere. Adunarea adultilor la începutul apariției prin scurtarea butucilor
sau a arborilor pe prelate și distrugerea lor.
In terenurile infestate se tratează solul cu in secticide carbamice granulate:
Furadan 5 G – 40 kg/ha, etc.

Cărăbușelul verde al viței de vie – Anomala solida Er.,

ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae
Este răspândit în țările din centrul și sudul Europei, în nordul Africii. În tara
noastră se înt ălnește în plantațiile de viță de vie de pe nisipuri din Oltenia,
Muntenia și Moldova.
Descriere. Adultul are corpu! oval de 12,5 – 16,8 mm lungime, de culoare
verde metalic cu reflexe arămii sau albăstrui. Antenele și marginile laterale ale
pronotului sun t gălbui. Elitrele prezintă puncte fine și dungi longitudinale (Fig. 8).

Fig. 8. Carabușelul verde al viței de vie – Anomala solida: a-adult (după
Bonnemaison)

Oul este aproape sferic, de culoare gălbuie.
Larva este de tip scarabeid, de 31,2 – 36,8 mm lungime, de culoare galbenă –
închis; capul, stigmele, ghiarele și perișorii de pe tergite sunt ruginii.
Pupa este gălbuie de 18,0 – 18,7 mm lungime.
Biologie. lernează în stadiul de larvă de vărsta a ll -a în sol, la 50 – 80 cm
adăncime și are o generatie p e an.
Plante atacate și mod de dăunare. Este un dăunător polifag, atacă: vița
de vie și pomii (mai ales sâmburoasele), salcâmul, plopul, fasolea, secara,
porumbul, floarea -soarelui, etc.
Adulții rod frunzele sub formă dantelată, lăsand intacte numai nervur ile.
Atacul începe cu frunzele de le varful lăstarului, ce capătă o culoare ruginie. La
invazii mari se pot întalni pe un lăstar 50 -100 de adulti.
Uneori pot fi atacati si strugurii în formare, precum și scoarta lăstarilor.
Larvele atacă rădăcinile sub for ma unor rosături, concave, superficiaie.
Combatere. Adunarea și distrugerea adulților manual sau cu diferite aparate
de capturat insecteie, în perioada hrănirii suplimentare.
La apariția în masă a adultilor se aplică tratamente chimice cu produse
organofos forice: Carbetox 37 CE – 0,4%, Sinoratox 35 CE – 0,1%, etc.

Țigărarul viței de vie – Byctiscus betulae L.,
ordinul Coleoptera, familia Attelahidae
Este răspăndit în Europa, Asia Centrală și America Centralăi. În țara noastră
apare mai frecvent în Mun tenia (podgoria Dealul Mare).
Descriere. Adultul are corpul oviform de 5,5 – 9,5 mm lungime, de culoare
albastru -metalic, cu reflexe verzui -aurii. Rostrul este lung și putin lățit spre vărf.
Pronotul este cordiform, prevăzut la mascul cu căte un dinte late ral. Elitrele sunt
patratiforme, cu striuri longitudinale punctate (Figura 9).

Fig. 9 . Țigărarul – Byctiscus betulae. Adult și mod de dăunare
(după Mirică și Mirică Afrodita)

Larva are 5-8 mm lungime, este apodă, de culoare alb -gălbuie, capul brun.
Biologie. lernează în stadiul de adult în căsute pupale în sol, în litieră sau în
crăpăturile scoartei butucilor și are o generatie pe an.
Plante atacate și mod de dăunare. Este un dăunător polifag, ce atacă
frunzele la numeroase specii de arbori fores tieri: fagul, alunul, castanul, plopul,
salcia, arinul, mesteacănul, etc., precum și diferite specii de pomi: prun, cireș,
păr, gutui, etc., preferănd frunzele de viță de vie, pe care le transformă în tigări.
Numărul frunzelor din căte sunt confectionate ț igările diferă în functie de specia
atacată: 1 -2 frunze la vița de vie, 5 – 7 la pomi, 8 – 15 la plop și mesteacăn, etc.
La invazii mari poate produce defolierea în masă a vitei de vie, ceea ce duce la
scaderea producției de struguri și a formării mugurilo r de rod pentru anul
următor.
Combatere. Adunarea tigărilor și distrugerea lor prin ardere. Aplicarea de
stropiri cu produse organofosforice, la aparitia adulților, cu unul din produsele:

Carbetox 37 CE – 0,4%, Sinoratox 35 CE – 0,15%, etc.

Molia verde a strugurilor (eudemisul) – Lobesia botrana Den et
Schiff., ordinul Lepidoptera, familia Tortricidae

Molia verde a strugurilor este considerat ca cel mai important dăunător al
viței de vie, fiind răspăndit mai ales în regiunile viticole din Europa Central –
Meridională, în Africa de Nord, Asia Mică, India, Japonia, etc. În țara noastră este
frecventă în toate podgoriile, producănd pagube de 30 – 50% la toate cele trei
generatii, începănd cu înfloritul viței de vie și pănă la recoltatul strugurilor.
Descriere. Fluturii au corpul galben -cenușiu de 6 – 8 mm lungime. Aripile
anterioare au anvergura de 14 – 18 mm, sunt de culoare cenușie cafenie, cu 3
macule brune (bazală, mediană, apicală), ce alternează cu dungi albastre -cenușii,
cu franjuri fine pe margini. Arip ile posterioare sunt cenușii -deschis și cu franjuri
lungi ( Figura 10).

Fig. 10 . Molia verde a strugurilor – Lobesia botrana: a-adult; b -larva; c -pupa;
d,e-inflorescente și boabe atacate (după Săvescu)

Oul are formă eliptică, de culoare gălb uie la depunere și verzuie înainte de
ecloziune.
Larva are 10 – 12 mm lungime, de culoare verde -cenușie; capul, pronotul și
picioarele sunt brune.
Pupa are 7 – 9 mm lungime, brun -verzuie sau cărămizie.
Biologie. lernează în stadiul de pupă într -un cocon mătăsos sub scoarța

butucilor sau a coardelor vitei de vie, mai rar sub resturile vegetale și în
crăpăturile solului.
În țara noastră, molia verde a strugurilor are 3 generatii pe an și anume:
G I – de primăvară (mai -iunie);
G II – de vară (iulie -august);
G III- de toamnă (septembrie – aprilie).
Plante atacate și mod de dăunare. Este un dăunător polifag, care atacă
peste 20 specii de plante lemnoase și ierboase ( Cornus mas, Viburnum lantama,
Ribes spp., Rhus glabra, Convolvulus arvensis, etc).
Atacul este diferențiat în funcție de generatie. Astfel, larvele generației I rod
bobocii florali și inflorescentele; o larvă distruge 2 -3 boboci pe zi, deci 60 – 80
boboci în timpul dezvoltării sale.
Larvele generației a II -a atacă boabele verzi sau în pargă (la soiu rile
timpurii), consumand o parte din pulpă, iar larvele generației a III -a rod boabe în
părga sau coapte. Organele atacate sunt înconjurate cu fire mătăsoase albe, sub
forma unor cuiburi. Totodată se creează microleziuni, prin care se scurge sucul
zaharat , ce constituie un mediu foarte favorabil pentru dezvoltarea ciupercii
Botryotinia fuckeliana.
Soiuri sensibile la atacul moliei verde a strugurilor s -au dovedit: Perlă de
Csaba, Muscat Hamburg, Muscat Ottonel, Chardonay, Riesling italian, Tămăioasă
romăne ască, Pinot gris, etc.
Combatere. Noile plantatii să fie înfiintate pe spalieri din beton și la distanțe
corespunzătoare între randuri și pe rand, pentru o bună aerisire și iluminare.
Efectuarea în conditii optime a lucrăriior de întretinere cum sunt: lega tul
lăstarilor, copilitul, cărnitul, distrugerea buruienilor.
Tratamentele chimice se fac la avertizare prin urmărirea curbei de zbor a
adulților la capcanele cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrabot sau cu ajutorul
capcanelor alimentare. PED este de 1 00 fluturi măsculi capturați/
săptămănă/capcană.
Schemele de tratament se aplică în functie de intensitatea atacului. Se pot
adopta schemele: 1+1+1; 2+1+1; 1+2+1; 2+2+1.

La soiurile cu coacere timpurie nu se mai aplică tratamente pentru generația
a III-a.
Pentru larvele din generatia I -a și a II -a se pot folosi produsele: Actellic 50
CE – 0,1%, Carbetox 37 CE – 0,4%, Ekalux 25 CE – 0,1%, Nogos 50 CE -0,1%,
Vapona 48 CE – 0,1%, Zolone 35 CE – 0,2%, Decis 2,5 CE – 0,03%, Ripcord 40
CE – 0,03%, Karate 2,5 CE – 0,025%.
Pentru larvele generației a III -a se folosesc produse biologice: Dipel 2X WP –
0,1%.
Se poate folosi și combaterea biologică prin lansarea viespii Trichogramma
embryophagum, în două reprize, asigurăndu -se o eficacitate de peste 90 %.

Molia brună a strugurîlor (cochilisul) – Eupoecilla amblguella Hb.,
ordinul Lepidoptera, familia Cochylidae

Este răspândită în Europa, Africa de Nord, Asia Centrală, Japonia, etc. În țara
noastră se întălnește mai ales în regiunile viticole mai n ordice, găsindu -se
împreună cu molia verde a struguri

Fig.11 . Molia bruna a strugurilor -Eupoecilia ambiguella. a-adult; b -larvă;
c-boabe atacate (după Stellwaag)

Descriere. Fluturii au anvergura aripilor de 12 – 15 mm. Aripile anterioare
sunt galben deschis, străbătute median de o bandă transversală, trapezoidală,
brun-albăstruie. Aripile posterioare sunt brune -cenușii sau albicioase, cu franjuri
pe margini (Figura 11).
Larva are 10-13 mm lungime și este de culoare brună -măslinie; capul și
picioarele negre.
Biologie. lernează în stadiul de pupă în scoarța butucilor sau a coardelor mai
groase și are 2 generatii pe an.
Plante atacate și mod de dăunare. Este un dăunător polifag, ce atacă
peste 90 specii de plante, printre care: Cornus mas, Cornus sanquine a, Viburnum
lantana, Rlbes grossularia, Ribes rubrum, Syringa vulgaris, etc. Pagubele cele mai
mari le produce la vita de vie.
Larvele generatiei I -a atacă la început inflorescentele, pe care le înfășoară cu
fire de mătase, albicioase, sub formă de cuiburi . Mai târziu, larvele rod boabele,
mai rar frunzele și lăstarii.
Larvele generatiei a II -a atacă boabele verzi sau în părgă, provocănd
microleziuni prin care pătrund bacterii și ciuperci. Boabele atacate se brunifică, se
zbârcesc și putrezesc, mai ales în perioadele ploioase. În anii favorabili atacului,
pagubele produse de cochilis pot ajunge la 20 – 30% din recoltă.
Combatere. Se aplică tratamente chimice efectuate la avertizare, prin
urmărirea curbei de zbor a adultilor la capcanele cu feromoni sexuali s intetici de
tip Atrambig.
Se pot folosi aceleași produse, care au fost specificate la molia verde a
strugurilor.

Acarianul galicol al viței de vie – Eriophyes vitis Nal.,

ordinul Acari, familia Eriophyidae

Fig. 12 . Acarianul galicol al viței de vie – Eriophyes vitis. Adult

Este răspândit mai ales în Europa Central -Meridională și Orientală, în
America, Africa și Asia. În țara noastră este răspândit în toate zonele viticole.
Descriere. Femela are 0,18 mm lungime, iar masculul 0,14 mm; corpul este
alungit-viermiform, cu segmentele mediane mai late, iar abdomenul prezintă 80
de striuri transversale. Ochii lipsesc și are numai două perechi de picioare. Corpul
este de culoare alb -gălbuie sau roșcat (Figura 12).
Biologie. lernează în stadiul de adult sub sc oarta butucilor, solzii mugurilor
sau pe sub frunzele căzute. Prezintă 3 – 4 generatii pe an, din care 2 -3 generatii
partenogenetice și una sexuată.
Plante atacate și mod de dăunare. Atacă numai vița de vie. Pagubele mai
mari se înregistrează în primăveril e si verile secetoase și călduroase. Acarienii
atacă în colonii pe partea inferioară a frunzelor, întepănd și sugănd seva din
țesuturi. În timpul hrănirii secretă o substantă toxică, care acționează asupra
tesuturilor foliare determinănd hipertrofierea lor si aparitia pe partea superioară a
frunzelor a unor umflături sub forma unor gale. Din această cauză, acest atac,
este cunoscut și sub denumirea de "bășicare" sau "erinoza" vitei de vie. În dreptul
acestor gale are loc o hipertrofiere a perilor cuticulei inferioare și formarea unor
pete pasloase. La începutul atacului, petele sunt subtiri și de culoare gălbuie –
albicioase, apoi devin mai mari, dense și cafenii, iar spre toamnă cafenii -brunii. La
infestări puternice, acarienii pot ataca și petiolul frunzelor , mugurii, cărceii și
ciorchinii. în urma atacului, frunzele se etiolează și cad; iar florile avortează.
Soiuri mai sensibile la atacu! acarianu!ui galicol sunt: Riesling italian,
Caberet Sauvignon, Chasselas dore, Pinot gris, Muscat Hamburg, iar ca rezist ent
Fetească albă.
Combatere. In plantatiile puternic infestate se vor aplica tratamente
chimice, primăvara devreme, în fenofaza umflarii mugurilor cu zeama sulfocalcică
8 – 10% sau polisulfură de bariu 4%.
În timpul perioadei de vegetație se vor aplica tr atamente chimice cu
acaricide selective, pentru protejarea acarienilor prădători. Se pot folosi

următoarele acaricide: Kelthane 18,5CE – 02%, Mitigan 18,5 CE – 0,2%, Neoron
500 CE – 0,1%, Omite 57 E – 0,1%, Tedion V 18 – 0,2%.
În general nu se intervine cu tratamente chimice, dacă procentul de frunze
ocupate cu acarieni prădători este egal sau superior procentului de frunze ocupate
de acrieni. Se poate admite o diferență de 20% în defavoarea acarienilor
prădători.