1 Ce trebuie să știŃi despre o hotărâre judecătorească? În limbaj comun, prin hotărâre judecătorească se înŃelege actul final al judecăŃii și… [601813]
1 Ce trebuie să știŃi despre o hotărâre
judecătorească?
În limbaj comun, prin hotărâre judecătorească se înŃelege
actul final al judecăŃii și reprezintă actul de dis poziŃie al instanŃei de
judecată cu privire la pretenŃiile deduse judecăŃii .
Măsurile dispuse de către instanŃa de judecată în c ursul
judecăŃii se dispun tot prin hotărâri.
Hotărârile prin care instanŃele de judecată soluŃio nează cauza
atunci când aceasta se judecă în primă instanŃă, ad ică pentru prima
oară, se numesc sentinŃe . Cele prin care se soluŃionează apelul și
recursul se numesc decizii .
Toate celelalte hotărâri pronunŃate de instanŃă în cursul
judecăŃii se numesc încheieri .
Hotărârile care se pronunŃă pe parcursul judecării cauzei se
mai numesc încheieri premergătoare sau încheieri de ședinŃă. În
principiu, judecătorii nu sunt legaŃi prin aceste î ncheieri, adică pot
reveni asupra măsurilor dispuse anterior. Asemenea încheieri se
numesc preparatorii, adică pregătesc darea hotărârii, iar din
cuprinsul lor nu se poate anticipa soluŃia.
InstanŃele pot pronunŃa și încheieri cu privire la care nu mai
pot reveni, denumite încheieri interlocutorii . Asemenea încheieri,
fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegare a ei.
Orice dispoziŃie luată de instanŃă prin încheierile
premergătoare va fi motivată.
Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate fa ce apel
decât odată cu fondul, în afară de cazul în care pr in ele s(a întrerupt
cursul judecăŃii.
Cum se adoptă o hotărâre judecătorească? Ce înseamn ă
pronunŃarea hotărârii?
După rezolvarea excepŃiilor, administrarea probelor și după
ce părŃile și(au spus cuvântul asupra fondului cauz ei, dacă instanŃa se
consideră lămurită, președintele completului de jud ecată va declara
dezbaterile închise, iar judecătorii vor delibera în vederea pronunŃării
hotărârii.
2 Dacă instanŃa nu poate hotărî de îndată, pronunŃarea se poate
amâna pentru un termen care nu va putea fi mai mare de 7 zile și
care va fi anunŃat de președintele completului de j udecată, respectiv
va fi menŃionat în condica ședinŃei de judecată.
Hotărârea trebuie să reflecte opinia majorităŃii ju decătorilor
care formează completul de judecată. Rezultatul del iberării se
consemnează într(o minută , care va fi scrisă pe cererea de chemare
în judecată, pe cererea de apel sau de recurs ori p e ultima încheiere.
În situaŃia în care această majoritate legală nu se poate întruni
(de exemplu, în cazul completelor formate din doi j udecători, când
fiecare judecător are altă opinie), pricina se va j udeca în complet de
divergenŃă , în aceeași zi sau în cel mult 5 zile.
Termenul “pronunŃare” are atât sensul de adoptare a hotărârii,
ca urmare a deliberării, dar și de citire a acestei a în sala de ședinŃă, în
vederea aducerii sale la cunoștinŃa părŃilor.
În practică, uneori deliberarea asupra cauzelor se finalizează
la ore târzii, astfel încât, la citirea soluŃiilor pronunŃate părŃile lipsesc
din sala de ședinŃă, luând la cunoștinŃă despre con Ńinutul acestora din
condica ședinŃei de judecată la serviciul arhivă al instanŃei.
Legea prevede că hotărârea se pronunŃă întotdeauna în
ședinŃă publică .
Ce trebuie să cuprindă o hotărâre judecătorească?
Hotărârea trebuie să fie întocmită în formă scrisă și se
compune din trei părŃi:
• practicaua;
• considerentele (motivarea);
• dispozitivul.
Practicaua este partea introductivă a hotărârii și cuprinde:
1. indicarea instanŃei care a pronunŃat hotărârea și n umele
judecătorilor care au luat parte la judecată;
2. numele părŃilor, calitatea în care s(au judecat, nu mele
mandatarilor sau reprezentanŃilor legali și al avoc aŃilor;
3 3. obiectul cererii și susŃinerile în prescurtare ale părŃilor, cu
arătarea dovezilor;
4. concluziile procurorului, dacă este cazul.
Considerentele sau motivarea trebuie să cuprindă motivele
de fapt și de drept care au format convingerea instanŃei, precum și
cele pentru care s(au înlăturat cererile părŃilor. Aceasta reprezintă
partea cea mai extinsă a unei hotărâri și în cuprin sul său instanŃa va
arăta fiecare capăt de cerere, apărările părŃilor, probele care au fost
administrate, motivele pentru care unele dintre ace stea au fost
reŃinute iar altele au fost înlăturate, excepŃiile invocate de părŃi sau de
către instanŃa de judecată, din oficiu și modul în care au fost
soluŃionate, textele de lege pe care le(a aplicat l a situaŃia de fapt
stabilită. Motivarea trebuie să fie clară, exactă ș i necontradictorie.
Dispozitivul este ultima parte a hotărârii și cuprinde soluŃia
propriu-zisă pronunŃată de către instanŃa de judecată cu prilej ul
deliberării, fiind o reproducere a minutei.
În cuprinsul dispozitivului trebuie să se regăseasc ă modul de
soluŃionare a fiecărui capăt de cerere, a excepŃiil or, dacă este cazul,
menŃionarea părŃii sau părŃilor obligate să suporte cheltuielile de
judecată, calea de atac și termenul în care se poat e exercita,
menŃiunea că pronunŃarea s(a făcut în ședinŃă publi că, precum și
semnăturile judecătorilor și grefierului.
Cheltuielile de judecată cuprind taxele judiciare de timbru,
timbrul judiciar, onorariile avocaŃilor și experŃil or, cheltuielile pentru
deplasarea părŃilor și martorilor la instanŃă, chel tuielile făcute pentru
administrarea probelor, sumele plătite pentru depla sarea instanŃei cu
ocazia cercetării locale, salariul cuvenit părŃilor sau martorilor pentru
ziua când s(au deplasat la instanŃă și pe care nu l (au încasat de la
locul lor de muncă, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care
a câștigat procesul, va dovedi că le(a făcut.
Va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată partea care a
căzut în pretenŃii, adică partea care a pierdut pro cesul. Temeiul
4 obligaŃiei de restituire a cheltuielilor de judecat ă îl reprezintă culpa
procesuală.
Cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, c i numai la
cerere, astfel că dacă aŃi câștigat procesul și aŃi efectuat cheltuieli,
trebuie să le solicitaŃi.
Înainte de închiderea dezbaterilor, instanŃa trebui e să pună în
vedere părŃilor dreptul pe care îl au de a cere che ltuieli de judecată.
În situaŃia în care nu aŃi cerut acordarea cheltuie lilor de
judecată ori, deși le(aŃi cerut, instanŃa a omis să se pronunŃe asupra
solicitării, le puteŃi cere pe calea unei acŃiuni s eparate, în termen de 3
ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin car e vi s(a dat câștig de
cauză.
Dacă pretenŃiile fiecărei părŃi au fost încuviinŃat e numai în
parte, instanŃa poate face compensarea lor.
Când există mai mulŃi reclamanŃi sau mai mulŃi pârâ Ńi, ei vor
fi obligaŃi să plătească cheltuielile de judecată î n mod egal,
proporŃional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după
felul raportului de drept dintre ei.
În cuprinsul dispozitivului instanŃa poate să preva dă și un
termen de graŃie .
Termenul de graŃie reprezintă amânarea sau eșalonar ea pe
care judecătorul o acordă debitorului pentru execut area hotărârii.
Acordarea acestui termen trebuie solicitată de debi tor, instanŃa
neputând să ia această măsură din oficiu.
În materie comercială, judecătorul nu poate acorda termen de
graŃie.
În ce termen se redactează hotărârea?
Hotărârea se redactează de către unul din judecător ii care au
pronunŃat(o, în cazul completelor formate din mai m ulŃi judecători,
desemnat de către președintele completului, sau de către judecătorul
unic, în cauzele care se soluŃionează de un singur judecător, după
caz, în termen de cel mult 30 de zile de la pronunŃ are.
5 Dacă hotărârea a fost dată cu opinie majoritară, op inia
judecătorilor rămași în minoritate (opinia separată ) va fi redactată în
același timp cu hotărârea.
În câte exemplare se întocmește o hotărâre judecăto rească?
Hotărârea se întocmește în două exemplare originale , din care
unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune la dosarul
(mapa) de hotărâri a instanŃei.
Comunicarea hotărârii.
Hotărârea se va comunica părŃilor, în copie, după r edactarea
motivării de către judecător, în cazul în care lege a prevede că această
comunicare este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a
apelului sau recursului.
Ce este o hotărâre parŃială?
În situaŃia în care persoana pe care aŃi chemat(o î n judecată,
adică pârâtul, recunoaște o parte din pretenŃii, in stanŃa, la cererea
dumneavoastră, poate da o hotărâre parŃială, în măs ura recunoașterii.
Hotărârea se va da fără drept de apel, împotriva sa putând fi exercitat
recurs.
Ce este o tranzacŃie?
Dacă aŃi ajuns la un acord cu partea adversă și aŃi concretizat
acest acord în cuprinsul unui înscris, puteŃi oricâ nd să solicitaŃi
pronunŃarea unei hotărâri care să vă consfinŃească învoiala la care aŃi
ajuns, adică să ia act de tranzacŃia încheiată.
Învoiala dumneavoastră va alcătui dispozitivul hotă rârii.
Hotărârea se dă fără drept de apel, putând fi ataca tă doar cu
recurs.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: 1 Ce trebuie să știŃi despre o hotărâre judecătorească? În limbaj comun, prin hotărâre judecătorească se înŃelege actul final al judecăŃii și… [601813] (ID: 601813)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
