Unitatea de învățare 2 . Mediul și viața [601684]

1
Unitatea de învățare 2 . Mediul și viața
Cuprins
2.1. Introducere ………………………………………………………………………………………………. …………….. 1
2.2. Competențe ……………………………………… ………………………………………………………. …………….. 1
2.3. Durata medie de studiu individual ……………………………………………………………………………… 2
2.4. Conținutul celei de a doua unități de învățare ……………………………… ……………………………… 2
2.5. Resurse și mijloace de lucru …………………………………………………………. …………………………. 14
2.6. Să ne reamintim ………… ……………………………………………………………….. …………………………. 15
2.7. Rezumat ………………………………………………………………………………………………….. ……………. 15
2.8. Test de evaluare a cunoștințelor ……………………………………………………………………………. …. 15
2.9. Test de autoevaluare a cunoștințelor ……………………………………………………………………… …. 15
2.10. Temă de control …………………………………………………………………………. ………………………… 16

2.1. Introducere
A doua unitate de învățare pune bazele cunoașterii apariției și
continuității vieți i pe TERRA, cunoașterii evoluției mediului înconjurător și a
transformărilor produse de f enomene, procese naturale și presiunea omului
asupra fiecărei componente a mediului sau asupra mediului în ans amblu;
definește, utilizează, transpune, stimulând dezvol tarea gândirii logice, cauzale –
aplicată studiului geografic la nivel local și regional.

2.2. Competențele unității de învățare
 Utilizarea cor ectă a terminologiei științifice și a limbajelor specifice
pentru explicarea mediului înconjurător ;
 Identificarea legăturilor dintre elemente , fenomene și procese din
mediul înconjurător ;
 Raportarea elemenetelor semnificative din societate, știință și
tehnologie la mediul înconjurător ca întreg și la sistemele sale
componente;
 Explicarea f enomenelor și proceselor specifice mediului geografic la
nivelul orizontului local și al României;
 Asocierea adecvată a conceptelor, a noțiunilor și a termenilor specifici
științelor cu diferite contexte de utilizare (clasificare, descriere,
interpretare e tc. a aspectelor specifice fenomenelor naturale) ;
 Identificarea inf ormațiilor cu caracter științific în baze de date
accesibile din diferite surse de informare;
 Proiectarea propriilor sarcini de lucru din perspectiva selectării
materialelor, a aparatelor/ ustensilelor, a modului de lucru, a
organizării datelor;
 Utilizarea investigației ca demers fundamental al științelor;

2  Aplicarea metodei științifice în contexte diferite;
 Decodificarea limbajului simbolic specific științelor în scopul
înțelegerii relației acestuia cu limbajul comun;
 Justificarea concluziilor investigațiilor plecând de la rezultatele
obținute;
 Dobândirea unor priceperi, deprinderi, metode și tehnici generale de
învățare (inclusiv TIC) care să faciliteze o pregătire permanentă
asumată.

2.3. Dura ta medie de parcurgere a celei de a doua unități de învățare este de 4
ore.
2.4. Conținutul celei de a doua unități de învățare

 Apariția vieții pe Terra

Începând cu cele mai vechi timpuri , oamenii și -au pus întrebări în legătură cu apariția vieții
și a omului, elaborând diverse teorii referitoare la aceste aspecte.
●Teoria generației spontane susținea că viețuitoarele apar spontan din materie nebiologică (muștele
apar din carne, puricii apar din praf etc.). Această teorie a fost vehiculată din Antichitate până în
secolul al XIX -lea.
●Teoria panspermiei susținea că materia vie a apărut pe Terra prin intermediul unor organisme ajunse
pe Terra de pe alte corpuri cerești.
●Teoria științifică asupra apariți ei și evoluției mediului susține că apariția vieții s -a produs în trei
etape, primele două presupunând o evoluție chimică și a treia o evoluție biologică.
Evoluția chimică
În prima etapă a acestei evoluții , au avut loc o serie de evenimente care au generat o anumită
compoziție chimică a atmosferei:
-atmosfera primordială (acum circa 4,5 miliarde ani) -cenușa vulcanică provenită din frecventele erupții
vulcanice a determinat caracterul de „ceață roșiatică” a atmosferei; razele ultraviolete, vulcanismul,
schimbările de temperatură au determinat sinteza de aminoacizi acizi grași, zaharuri, baze azotate etc ;
principalele gaze existente în atmosferă erau: hidrogen, azot, vapori de apă, monoxid de carbon,
hidrogen sulfurat;
-atmosfera primitivă (acum circa 4 miliarde ani) -cantitățile mari de vapori de apă eliberați în atmosferă
de erupțiile vulcanice s-au condensat ca urmare a scăderii temperaturii la nivel global; apa rezultată s –
a căzut pe suprafața scoarței terestre sub formă de precipitații; a luat naștere Oceanul Planetar și a
început desfășurarea circuitul ui apei în natură ; principalele gaze existente în atmosferă erau: vapori de
apă, azot, gaz carbonic, anhidridă sulfuroasă ;
-atmosfera actuală (începând de acum circa 2 mili arde ani) -precipitațiile care cad antrnează spre
suprafața terestră substanțe existente în atmosferă și limpezesc astfel atmosfera; în apa oceanică apare
„supa organică” primitivă, în care s -au produs reacții chimice variate; principalele gaze existente în
atmosferă sunt azotul și oxigenul.

3 În a doua etapă au apărut proteine simple prin polimerizarea aminoacizilor și polinucleotide
din acizii nucleici prin polimerizarea bazelor azotate și nucleotidelor.
Evoluția biologică
Combinațiile și schimburile de informație genetică între acizii nucleici (ADN și ARN) și
proteine, stau la baza organizării și evoluției lumii vii. Proteinele sintetizate pe baza informației
genetice au generat apariția coacervatelor , în primul miliard și jumătate de ani -capabile de diviziune și
de a elibera energie. Coacervatele reprezintă tranziția treptată a formelor de organizare a materiei
organice fără viață (apărute pe cale abiogenă) spre primele forme de materie vie.

 Apariția omul ui pe Terra

Omul ca ființă vie înseamnă poziție verticală a corpului, mers biped, limbaj articulat,
gândire abstractă, viață socială etc. Animalele cele mai apropiate de om sunt maimuțele (gibon,
urangutan, gorilă, cimpanzeu) , atât omul cât și maimuțele aparținând aceluiași grup de mamifere,
apărut acum circa 70 milioane ani. Evoluția primatelor a dus la apariția antropoidelor acum circa 35
milioane ani, moment în care s -a produs o bifurcare care are într -o ramură antropoidelor actuale și
într-o altă ramură omul.
Evoluția umană:
-australopiteci (de acum circa 4 milioane ani până acum circa 1 milion ani; exemplu Homo habilis);
-arhantropienii (de acum circa 1 milion ani până acum circa 100 000 ani; exemple: pitecantrop,
sinantrop), paleantropienii (de acum circa 100 000 ani până acum circa 30 000 ani; exemplu: omul de
Neanderthal) și neantropienii (de acum circa 30 000 ani; exemplu: omul de Cro Magnon) au
reprezentat trei etape în evoluția omului; aceste grupuri au migrat din aria inițială a antropogenezei
localizată în A frica estică spre Asia și Europa (expansiunea veche) , ulterior spre America și Australia
(expansiunea nouă) și Oceania (expansiunea recentă) .

Exemplu
Cel mai vechi schelet al unei femei -Lucy, are o vechime de circa 3 milioane ani și a fost
descoperit în Etiopia.
Ultimele regiuni de uscat populate au fost cele din Oceania: arhipelagurile Hawaii, Noua
Zeelandă (1000 d.Hr.)

 Teorii referitoare la evoluția vieții

Concepția evoluționistă a fost susținită încă din secolul al XVIII -lea de către Buffon și
Lamark, dar cel care a demonstrat evoluț ia a fost Charles Darwin -procesul a fost descris în lucrarea
„Originea speciilor”.
●Teoria darwinist ă clasică a evoluției
-se bazează pe dovezi directe (studii ale lui Ch.Darwin pe populații și specii) și indirecte (din anatomie
comparată, paleontologie, biogeografie etc.);
-factorii darwiniști ai evoluției sunt: ereditatea (organismele vii transmit cara ctere morfologice,
fiziologice și comportamentale generațiilor viitoare), variabilitatea (viețuitoarele se deosebesc unele de

4 altele), suprapopulația ( creșterea excesivă a numărului de indivizi dintr -o specie), lupta pentru existență
(duce la formarea de s pecii noi), selecția naturală (supraviețuiește cel mai apt/ cel mai bine adaptat).
●Teoria sintetică, modernă a evoluției
-se bazează pe completarea teoriei darwiniste cu date ale geneticii referitoare la originea și baza
materială a eredității și variabil ității;
-conform acestei teorii factorii evoluției sunt genetici și ecologici:
-factorii genetici sunt reprezentați de: viteza de succesiune a generațiilor, dimensiunea populației,
fluxul genetic, deriva genetică, selecția intrapopulațională;
-factorii ecologici sunt reprezentați de: migrație, izolarea geografică/ ecologică, zona ecologică,
structura biocenozei

 Utilizând diferite surse de informare (manual școlare, internet etc.),
precizați câte o caracteristică a factorilor evoluției menționa ți anterior.

 Mediul înconjurător -evoluție și modificări recente

Intervenția omului asupra mediului înconjurător s-a produs încă de timpuriu, cu intensitate
și efecte reduse inițial, dar crescânde în timp spre perioada actuală.
În timp, intervenția antropică în mediu are următoarele repere:
– între anii 10.000 și 5.000 î.Hr.: utiliz area lemnului ;
– între anii 5.000 și 2.000 î.Hr: revoluția neolitică (domesticirea animalelor, culturi agricole) ;
– între anii 2.000 și 1.000 î.Hr: metalurgia bronzului și fierului ;
– între anii 1.000 î.Hr și 1.000 d.Hr. : agricultură; construcții, creșterea numărului de orașe ;
– între anii 1.000 și 1.500: despăduriri, deșertificare , agricultură irigată ;
– între anii 1.500 și 1.700: descoperiri geogra fice;
– între anii 1.700 și 1.800: revoluția industrială -a marcat influenț a omului asupra mediului: se
extind căile ferate, se dezvoltă industria metalurgică în Anglia, Franța, Germania, Belgia, se
intensifică poluarea aerului si a apelor;
– între anii 1.800 și 1.900: secolul cărbunelui; utilizarea electricității duce la diversificarea
proceselor tehnologice în industria chimică (transformarea petrolului, a gazelor naturale,
electroliza) si favorizează dezvoltarea tuturor ramurilor industrial;
– între anii 1.900 și 1.950: exploatarea extensiv ă a petrolului ( secolul petrolului ); utilizarea
petrolului a dus la dezvoltarea transporturilor, a indus triei petrochimice, a industriei în general;
dezvoltarea transporturilor auto a influențat cererea și producția de produs e petroliere, care a u
crescut rapid; a u apărut noi regiuni de extractie, cele tradiționale scăzând în importanță;
– între anii 1.950 și 1.960: începutul utilizării energiei atomice; utilizarea energiei atomice în
scopuri practice și militare a produs modific ări semnificative în relațiile socio -economice
internaționale, prin crearea unei dependențe față de resursele de uraniu, de anumite tehnologii,
precum și o atenție crescută față de mediul înconjurător; armele atomice au reprezentat o
modalitate de presiune internațională;
– între anii 1.970 și 1.980: criza energetică, perceperea degradării mediului, înțelegerea
caracterului finit al resurselor ;

5 – între anii 1.980 și 2.000: hazarduri antropice , poluare, distrugerea stratului de ozon , creșterea
concentrației dioxidului de carbon, globalizare;
– după 2000: dezvoltare durabilă, măsuri de protecție a mediului .
Evoluția efectelor intervenției antropice în mediul înconjurător:
– în perioada preistorică, intervenția omului în mediul înconjurător și utilizarea resurs elor naturale au
avut dimensiuni reduse; p rima intervenție semnificativă a omului a fost o dată cu utilizarea lemnului
pentr u foc și pentru construcții;
– în Neolitic se produce „revoluția agrară”, odată cu cultivarea plant elor și creșterea animalelor; s unt
utilizate sarea, izvoarele minerale, cuprul și fieru l;
– în Antichitate apar primele transformări ale mediu lui cu caracter ireveresibil; sunt construite orașe,
sunt amenajate drumuri pavate, apeducte, sisteme de diguri, canale artificial; modificări semni ficative
se produc în bazinul Mării Mediterane și Extremul orient;
– în Evul Mediu se produc defrișări pentru extinderea agriculturii; deșertificarea se extinde în Africa de
Nord și Asiei Centrală;
– în Epoca Modern ă are loc revoluția industrial -utilizarea motorului cu aburi, producerea cocsu lui și
utilizarea în diverse scopuri a cărbunelui (secolul al XIX -lea este cunoscut sub denumirea de „ secolul
cărbunelui ”).
Evoluția mediului din punct de vedere a condițiilor climatice:
-ultima glacia țiune a luat sfârșit acum circa 10 -15 mii de ani, clima începând să se apro pie de
caracteristicile actuale;
-acum 5000-7000 ani, a existat o perioad ă cu maximum de precipitații, denumită „optimum climatic
postglaciar”; această perioadă coincide cu „revolu ția neolitică” ;
-la începutul primului mileniu s-a produs creșterea umidității climei, iar până la sfârșitul său s -a trecut
la o scădere a umidității și o creștere a temperaturii; secolele X -XI sunt considerate ca aparținând unei
perioade de încălzire;
-între anii 1450 și 1900 s -a instalat un proces general de răcire; între anii 1550 și 1850 se con sideră că
răcirea a determinat „mica glaciațiune”;
-din anul 1850) până spre anul 1940 a avut loc un fenomen de încălzire, susținut de datele climatice
obținute la stațiile meteorologice; pe baza acestora s -a constatat că temperatura media a nuală a crescut
cu 0,6 C, creșteri mai mari constat ându -se la stațiunile meteorologice din Arctica (cu aproape 3 C);
-în perioada 1940 -1960 a existat o anumită stabilitate cli matic;
-între anii 1970 și 1980 se constată o ușoară răcire;
-între anii 1980 -1990 apare o perioadă de stabilitate;
– începând din 1990 se manifestă o perioadă de încălzire.
Actual se presupune că modificarea circuitului energetic din med iul înconjurător reprezintă
cel mai important element care induce modificări în climă și în mediul înconjurător. Cauzele
modificărilor climatic e sunt: naturale externe: de ordin astronomic (variația orbitei, variația activității
solare), cauze tereste ( erupții vulcanice ), cauze interne sistemului climatic: modificarea compoziției
aerului, variabilit atea sistemului atmosferă -ocean și cauze antropice: gaze cu efect de seră, modificarea
peisajului geogra fic.
Creșterea cantității de dioxid de carbon duce la încălzirea suprafeț ei terestre cu aproximativ
1-3 C, pâ nă la mijlocul secolului al XXI -lea. Această încălzire globală duce la topirea unor suprafețe

6 mari din banchiză, ghețari de calotă și ghețari montani, urma tă de ridicarea nivelului oce anului
planetar.
MODIFICĂRI RECENTE ALE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
Cele mai multe modificări ale med iului sunt determinate de climă, fiind reprezentate de
schimbări în regimul temperaturii și a l precipitațiilor atmosferice.
În ultimii 1000 de ani au existat trei modificări climatice majore și anume: optimul climatic
medieval, mica glaciațiune medievală și încălzirea din secolul XX. Este posibil ca parțial, recenta
încălzire să se producă pe fondul dispariției condițiilor micii glaciațiuni medievale. Cu toate acestea,
încălzirea de aproximativ 0,4 oC față de mijlocul secolului al XIX -lea este considerată a fi datorată
efectului de seră. În ultimii două sute de ani a crescut mult concentrația atmosferică a unor gaze de
seră, ca rezultat al activității antropice, c ele ma i importante fiind vaporii de apă, dioxidul de carbon și
metanul. Cantitatea de vapori de apă nu a crescut în mod direct în urma activitățiilor umane, dar
urmarea acestui aspect se regăsește în crfeșterea modificări lor climate viitoare. C oncen trația de diox id
de carbon a crescut îndseosebi datorită arderilor de combustibili minerali fosili, coroborate cu
reducerea ac tivității de fotosinteză, datora tă despăduririlor. Creșterea rapidă a populației din regiunile
estice, sud-estice și sudice ale Asiei a necesitat cantități crescânde de hrană, astfel că, pe măsura
creșterii suprafețelor cultivate cu orez a crescut și concentrația de metan. La creșterea concentrației de
metan a contribuit și o altă activitate agricolă, r espectiv creșterea animalelor. Datele meteorologice
indică o creștere a temperaturii la nivelul suprafeței terestre cu circa 0,5o C în ultimul secol și s e
estimează că, în condițiile menținerii emisiilor actuale de gaze de seră, temperatura medie globală va
crește în secolul următor cu circa 0,3o C pe deceniu.
În privința precipitațiilor s -au produs mai puține schimbă ri la nivel global, dar sunt
evidenț iate modificări importante ale cantităților de precipitații la nivel regional. Astfel, c ele mai clare
modificări se manifestă în sensul creșterii cantității de precipitații la latitudini medii î n emisfera nordică
și scăderea cantităț ii în regiunile subtropicale din aceeași emisferă. O modificare evidentă a cantităților
de preci pitații în acea stă perioadă s -a produs î n regiunea Sahel, unde secetele prelungi au contribuit la
accelerarea procese lor de deșertificare î n vecinătatea sudică a Saharei .
Modificările climatice afectează îndeosebi regiunile de tranziție î ntre diferite t ipuri de
vegetaț ie, ca de exemplu zona de trecere de la savana cu arbori la savana propriu -zisă, zona de trecere
de la tundră la zona ghețarilor continentali etc. Situații deosebite apar î n regiunile boreale și subpolare,
unde probabil, încălzirea globală î nregistrează cele mai mari valori . Probabil, aici tempe ratura din
timpul iernii va creș te mai mu lt decât media anuală, astfel că sunt așteaptate creșteri semnificative ale
cantităților de precipitații și reducerea supra fețelor acoperite de ba nchiză ș i ghețar i de calotă sau
montani . Topirea gheț arilor contribui e la creșterea debitelor unor râuri care se alimentează din apa
rezultată prin topire (Gange -Munții Himalaya, Pad, Rin, Ron -Munții Alpi etc.) și la creș terea nivelului
oceanului planetar.
Creș terea nivelul ui oceanului planetar reprezintă cel mai important și cel mai vizibil efect al
încălzirii globale din acest s ecol. Acest proces are impact asupra tuturor zonelor de coastă marina, cu
atât mai mult cu câ t aproximativ jumătate din popul ația Terrei locuiește în astfel de regiuni, aflate deja
sub o mare presiune antropică prin creștere demografică accentuat ă, extindere urbană , industrializare,
poluare, inundații etc. S-a estimat că în ultimii 100 de a ni nivelul mediu global al oceanului s-a ridicat

7 cu 0,5 -3,0 m/ an, r egiunile cele ma i vulne rabile fiind plajele, atolii, ță rmurile cu mangrove, zonele
deltaice.

Exemplu
Se estimează că î n jurul anului 2100, nivelul marin local în deltele Nilu lui și Gange –
Brahmaputra ar putea fi cu 3,3 -4,5 m mai ridicat decât nivelul actual, afectând 25 %
respectiv 35 % din teritoriul locuibil al Egiptului respectiv Bangladeshului . Creșterea
nivelului oceanului planetar nu este uniformă: pentru zona Antarcticii creșterea este
negativă (intre -0,2 si 0 mm/ an), pentru Groenlanda este extrem de redusă (între 0-0,1mm/
an), pentru zona de nord -est a Oceanului Atlantic (Baltimore, în estul SUA) creș terea este de
circa 3,5mm/ an. În Marea Neagră creș terea este de cir ca 3mm/ an.
Unele din cele mai importante modificări în hidrosferă sunt legate de regularizarea unor
cursuri de râuri și fluvii (Nil, Chang Jiang, Huang He, Gange, Mississippi etc.), de construirea unor
baraje și de lacuri hidroenergetic e (Porț ile de Fier I, Ostrovu Mare, Vid raru, Vidra, Izvorul Muntelui,
Țimleansk, Rî binsk, Assuan, Kariba, Caborra Bassa, Hoover, Angara etc .). Primele civilizații au apărut
în apropierea unor surse de apă (Nil, Chang Jiang, Huang He, Tigru, Eufrat, Gange, Indus etc.),
regiunile re spective fiind intens populate și în prezent. Ală turi de acestea, regiuni puternic
industrializate (Rin-Ruhr, Donbass, Katowice, Marile Lacuri, Triunghiul Indus trial din nordul Italiei
etc.) și suprapopulate necesită cantități mari de apă potabilă ș i industrială . Pescuitul intensiv și
poluarea (îndeosebi cu hidrocarburi) reprezintă un mare pericol pentru apele marine și oceanice .
Astfel, calitatea apelor este afec tată de poluare, scăzâ nd disponibilul de apă la nivel mondial.
Pădurile influențează și sunt influențate de modificările climatice, încălzirea climatică din
ultima perioadă determinând o migrare a limitelor zonelor forestiere spre poli și modifi carea
ecosistemelor forestiere. Reducerea suprafețelor foresti ere a fost impusă de creșterea suprafețelor
agricole, extinderea așezărilor umane, utilizarea lemnului drept combustibil , încălzirii globale etc .
Pădurile tropicale suferă actual un proces intens de despădurire, pentru satisfacerea necesarului de
spațiu lo cuibil, ca urmare a exploziei demografice din unele zone tropicale (Indonezia, Filipine, India,
Bangladesh, Brazilia etc. În zonele tropicale și subtrop icale, vegetația specifică este constituită din
pâlcur i de arbori și savane cu ierburi înalte, formațiun i vegetale de tranziție între pădurea tropicală și
deșert ul tropical. Marginile savanei sunt afectate în prezent de deșertificare, deoarece tot mai mulți
arbori sunt utilizați drept combustibil, iar suprapășunatul se extinde.
Din multitud inea de specii de plante și animale existente ca rezultat al evoluției îndelungate,
unele specii s -au dezvoltat, s -au înmulțit și și -au extins arealul iar altele au dispărut parțial sau total.
Dispariția speciil or are cauze multipl e, de natură internă (a s peciei ) și externă (componente abiotice ale
mediului înconjurător ).
Cauzele interne sunt reprezentate de :
 îmbătrânirea speciei;
 epuizarea potențialului vital;
 pierderea capacității de adaptare la condițiile de mediu, ca urmare a specializării;
 existența un or boli .
Cauzele externe sunt reprezentate de :

8  evenimente tectonice cu implicații climatice;
 oscilațiile nivelului oceanic;
 modificările climatice;
 modificările compoziției atmosferice, a salinității apei oceanice, a solului;
 acțiunea simultană a mai multo r cauze.
Dispariția sau scăderea până la punctul critic a l speciilor la nivel local sau regional au fost cauzate de:
 pierderea sau modificarea habitatului;
 poluarea apei, aerului și solului;
 introducere a în mediu a unor specii care pun în pericol speciile locale;
 comercializa rea excesivă a florei și faunei.
Degradările de teren provocate de accelerarea er oziunii solului reprezintă o gravă problemă
a mediului înconjurător, deoarece s olul este un component natural fragil, iar utilizarea sa pentru culturi
agricole și creșter ea animalelor duce la o degradare rapidă. Degradarea învelișului vegetal natural
duce la o eroziune accentuată și are efecte asupra scur gerii în regim natural, crescând riscul
inundațiilor și alunecărilor de teren.
Deșertificarea este procesul de distrugere a solului și extindere a deș ertului, precedat de:
 distrugerea covorului vegetal care acoperă solul;
 reducerea rezervelor de apă din sol;
 degradarea solului din cauza accentuării proceselor de eroziune, salinizare, lateritizare;
 expansiunea dunelor .
Procesul de deșertificare înregistrat în ultima perioadă reprezintă una dintre cele mai
seriaose probleme ale mediului, care în prezent tinde să se agraveze, prin extindere a rapidă în
supraf ață și prin modificarea condiț iilor din arealele limitrofe . Deșerturile sunt regiuni lipsite de viață
dar și neclare din punct de vedere teritorial, existand numeroase conflicte între state învecinate (î ntre
Maroc si Alg eria, î ntre Arabia Saudita ș i Irak e tc.). Omul a încercat diferite modalități de transformare
a deșerturilor în folosul propriu:
-irigarea unor suprafețe cu ape provenite din surse subterane;
-crearea unor acumulări acvatice foarte întinse la marginea/ în interiorul unor deșerturi (lacul Nas ser
de pe Nil, în Egipt);
-fertilizarea oazelor și zonelor marginale ale deșerturilor cu soluri fertile provenite din alte tipuri de
medii (savană);
-utilizarea energiei solare ca sursă energetică pentru activități agricole, irigații și activități industri ale;
-valorificarea resurselor de hidrocarburi , sare , minereuri și crearea unei rețele de căi de comunicație
eficientă, care să stimuleze stabilizarea populației.

Exemplu
Peste 80 % din suprafața împăd urită și peste 35 % din suprafața irigată sunt amenințate de
deșertificare .
Caracteristicile deș erturilor tropicale sunt următoarele: bilanț hidrologic negativ
(evapotranspiraț ia este de 10 -20 de ori mai crescută decâ t cantitatea de prec ipitații) , cantitate mai mică
de 200 mm / an precipitații ( cantitatea precipitaț iilor căzute se modifică în spațiu și timp, astfel că și

9 limitele deșerturilor și nivelul lor de ariditate diferă foarte mult), radiația solară este foarte puternică
datorită lipsei no rilor-deșerturile permițând eroziunea eoliană și dezagregarea rocilor. Deșerturile se
modifică în timp : Sahara s -a extins foarte mult din antichitate până în prezent, ajungâ nd spe nord până
la Marea Mediterană , spre sud invadâ nd zona de savană print r-o fâșie denumită Sahel, spre est până la
Oceanul Indian în Peninsula Somalia și spre vest până la Oceanul Atlantic .

Exemplu
Regiunea Sahel, cu o intensă deșertificare , este o fâșie cu lățime de 300-400 km, desfășurată
din vestul până în estul Africii, asigurând trecerea de la deșert la s avană. Regimul de
precipitații -cu medii aniale de 100-250 mm/ an și caracteristicile p edologice au determinat
existența unor caractere specifice ale vegetației , repreze ntată de graminee, tufișuri spinoase
și arbori.

Tipuri de deș erturi:
-deșerturi semiaride : cuprind arealele cu precipitații de circa 200 mm/ an; vegetația este discontinuă,
fiind dominată de tufișuri de stepă ;
-deșerturi aride : cu precipitații cuprinse între 50 -200 mm/ an; pot fi „ calde” ( localizate în zona
intertropicală), „temperate” (localizate î n interiorul continentelor la latitudini temperate) sau „reci”
(localizate pe calote glaciare sau podișuri î nalte );
-deșerturi hiperaride: cu precipitatii ex trem de reduse (sub 50 mm/an) și cu caracter ocazional (se
produc la intervale de câțiva ani).
Despăduririle . Lemnul este cea mai veche resursă utilizată în mod sistematic de către om.
Lemnul a fost inițial utilizat drept combustibil, pe ntru unelte, arme, apoi pentru construcții,
ambarcațiuni, fiind utilizat în prezent și ca materie primă industrială în industria cherestelei, mobilei,
rechizitelor școlare și de birou, celulozei și hîrtiei etc. Despăduririle reprezintă tăierea parțială sau
completă a fondului forestier de pe o anumită suprafață, cu scopul obținerii de materie primă pentru
industrie sau teren care săpoată fi utilizat în alte scopuri: așezări umane, culturi agricole, pășunat, căi
de comunicație, platforme industriale etc. Urm ările despăduririlor sunt de cele mai multe ori grave și
constau în șiroire, torențialitate, alunecări de teren, căderi de stânci, curgeri de pietre și de noroaie,
viituri, inundații, modificări climatice, modificări în peisaj etc.
Se apr eciază că suprafața inițială a pădurilor a fost de circa 62 milioane km2 , din care au
mai rămas în prezent circa 38 milioane km2 , din care actual cele mai mari întinder i sunt ocupate de
taiga (12 milioane Km2 )-cea mai putin transformată pădure a globul ui, urmata de padurile ecuatoriale
(8 milioane Km2) și pădurile de foioase din zona temperată (6 milioane km2). Despăduririle se
realizează prin autoaprindere, ardere inteționată sau accidentală, tăiere în scop comercial sau
utilizarea lemnului ca materi e primă industrială etc. Despăduririle se pot produce și datorită unor
fenomene naturale cum sunt uraganele, inundațiile, erupțiile vulcanice etc.

 Hazardele

Evidențiază vulnerabilitatea componentelor mediului înco njurător sau a mediului în
ansamblu la pericole potențiale care pot afecta echilibrul acestuia.

10 A. Hazardele naturale sunt manifestări extreme ale unor fenomene naturale care pot afecta mediul
înconjurător la nivel local sau regional. După geneză, hazardele n aturale se clasifică în hazarde
endogene și hazarde exogene.
Hazarde endogene
●Cutremurele de pământ sunt deplasări bruște a le stratelor litosferei , concentrate într -un hipocentru ,
de unde se propag ă unde seismice spre suprafață -cel mai apropiat loc u nde a jung numindu -se epicentru
(proiecția la suprafața scoarței terestre a hipocentrului) . Cele mai numeroase și mai puternice
cutremure se produc în lun gul contactului dintre plăcil e tectonice („Cercul de Foc al Pacificului” care
cuprinde Arh.Japonez, Arh.Fil ipinelor, Arh.Indonezian, Pen California etc., insulele atlantice: Islanda,
Canare, Azore, Madeira etc. ). Anual se produc pe Glob peste un milion de cutremure, dar numai o mică
parte din tre acestea pot fi considerate hazarde. Undele seismice pot declanșa alunecări de teren ,
prăbușiri, căderi de stânci, apariția sau reactivarea unor falii , formarea unor valuri de tip tsunami etc.
În România , cele mai puternice cutremure se înregistrează în regiunea seismică Vrancea (cutremurele,
care au determinat numeroas e pierderi de vieți omenești s -au manifestat la 26 noiembrie 1802, 10
noiembrie 1940 și 4 martie 1977). Alte regiuni seismice sunt în Banat, în nord -vestul țării, în
Transilvania -regiunea Făgăraș etc. Mărimea cutremurelor este măsurată pe scări de magnitud ine
(scara Richter) sau de intensitate (scara Mercalli).
●Erupțiile vulcanice sunt hazardele endogene legate de energii le acumulate în rezervoa rele subterane
de magmă ce determină ascensiun ea acesteia la suprafață iese sub formă de gaze fierbinți , cenușă
vulcanică, fragmente de rocă ,lave etc. Cei mai numeroși vulcani activi de pe Terra sunt situați în
zonele de subducție din j urul Oceanului Pacific („Cercul de Foc a Pacificului” -vulcanii Krakatao, Aso,
Fuji, Asama -Yama, Bandai San, Kliucev, St.Helens, Oj os del Salado etc. ) și de -a lungul liftului din
Oceanul Atlantic (Hekla, Asjkia etc) și din partea de est a Africii (Kenya, Kilimandjaro etc.) . Vulcanii
activi reprezi ntă un pericol permanent pentru localitățile aflate în apropiere, pentru căile de
comunic ație și terenurile agr icole, fiind cunoscute numeroase exemple de distrugeri provocate de
erupții (Insula Martinica, Indonezia, Hawaii).
Hazarde exogene
●Hazardele geomorfologice cuprin d procese care produc degradări de terenuri, distrugeri de așezări
uman e, de căi de comunicație și une ori victime omenești.
Cuprind ca tipuri :
Alunecările de teren -reprezintă deplasarea unor mase de sol și rocă sub acțiunea gravitației, în lungul
unor suprafețe cu conținut ridicat de apă. În România , cele mai întinse areale cu alunecări de teren
apar în Subcarpați, Depresiunea C olinară a Transilvaniei, Podișul Moldovei și Carpații Orientali.
Prăbușirile -care sunt deplasări bruște și rapide ale unor acumulări de roci pe versanți abrupți , prin
cădere lib eră, rostogolire etc. Apar în regiunile temperate, subpolare și etajele montane înalte, la
începutul primăverii , când se produc frecvent alternanțe îngheț -dezgheț). În România se produc frecvent
și aui caracter de risc pentru locali tățile și că ile de comunicație din defileele Oltului și Jiului.
Curgerile de noroi și grohotișuri -care se produc în ur ma supraumectării substratului argilos sau
depozitelor de materiale de pe versanții cu pantă mare și despăduriți, din regiunile deluroase și
montane . În România apar în Subcarpați, respectiv în zona montană înaltă.
Avalanșele -reprezintă deplasarea rapidă a zăpezii, cu viteze care depășesc 100 km/ h, pe versan ții
abrupți acoperiți cu zăpadă.Fenomenul este declanșat de ninsori abundente, schimbări rapide de

11 temperatură ce determină to pirea bruscă a stratului de zăpadă, dispariția echilibrului stratului de
zăpadă prin seisme, zgomote puternice, practicarea unor sporturi de iarnă sau extreme (în Munții Alpi,
Pirinei, Carpați , Himalaya, Alaskăi etc.).
●Hazardele climatice și hidrologice sunt legate de fenomene și procese care se produc în atmosferă și
în hidrosferă și care provoacă pagube materia le, pierderi de vieți omenești și modificări în peisaj .
Cuprind ca tipuri:
Ciclonii tropicali -sunt furtuni violente care se manifestă între 5 -15ș latitudine nordică și sudică, având
viteze ale vântului de peste 120 km/ h. Sunt denumite „ uragan” (hurricane) în Oceanul Atlanti c, „tai –
funuri” în Oceanul Pacific și „ciclon i tropical i” în Oceanul Indian.
Tornadele -sunt vânturi cu un caracter t urbionar, care se produc pe continente între 20 -60ș latitudine
nordică și sudică, având aspectul unor coloane cu formă de pâlnie întoarsă și o v iteză a vântului de 80 –
400 km/ h. În deplasarea lor antrenează mari cantități mari de praf, căpătând astfel culoarea cenu șie.
Secet ele-sunt fenomene de durată, fiind caracterizat e prin lipsa precipitațiilor și o cantitate redusă de
vapori de apă în atmosferă. Au ca efecte directe micșorarea debitelor râurilor, a rezer velor de ape
subterane, apariția deficitului de umiditate în aer și sol, uscarea vegetației spontane și a culturilor
agricole, moartea animalelor și sărăcirea populației etc.
Inundațiile -se produc în luncile râurilor, datorită creșterii puternice a debite lor acestora și în regiunile
unde râurile au un regim de scurgere variabil. M ari inundații s -au produs pe cu rsul inferior al râurilor
Gange, Brahmaputra, Chang Jiang, Huang He, Mekong, Amazon, Mississippi. În România, au produs
inundații aproape toate râurile mari: Dunăre, Siret, Someș, Olt, Mureș, Timiș etc.
Viiturile -se produc în timpul unor plo i cu intensitate foarte mare, prin concentrarea apelor într -o albie
minoră care la un moment dat nu mai este eficientă în evacuarea debitelrt crescute, apa părăsește albia
minoră și se scurge pe versantul neprotejat (de vegetație forestieră .)
●Hazardele oceanografice cuprind hazardeîe care afectează suprafețe oceanice și zone de litora l ale
continentelor și insulelor . Au mai multe moduri de manifestare: valurile pot produce dificu ltăți
transportului maritim și activitățil or portuare, banchiza ș i ghețarii desprinși sub forma de iceberguri
periclitează navigația etc.
Valurile de peste 10 m înălțime -produs e de furtuni în Marea Nordului, Marea Japoniei, Marea Ohotsk
etc.
Tsunami -sunt valuri uriașe produse de cutremure subacvat ice puternice, erupțiile vulcanice și
alunecări / căderi de stânci submar ine de mare amploare . Sunt frecvent e în Oceanul Pacific, dar apar și
în Oceanul Indian .
El Niñ o-este un fenomen complex care se ma nifestă prin încălzirea exagerată , la suprafață, a ap elor
Oceanu lui Pacific în dreptul coastelor sud -americane, care se de plasează dinspre vest spre est sub
impul sul u nor mase de aer calde. Zonele de litoral sunt afectate de secete, furtuni violente, in undații și
cicloni puternici.
La Nina -este un fenomen produs în sectorul central -estic al Oceanului Pacific în urma răcirii
accentuate a apei -vânturile de est împing cantități mari de apă caldă de la suprafața oceanului spre
vest, locul apei calde fiind luat de o apă mai rece provenind din adâncurile oceanulu i; se realizează
astfel o cir culație a aerului dinspre ocean spre uscat , ce generează ploi abundente în Peninsula
Indochina și Australia.
●Hazardele biologice

12 Epidemiile -provoacă îmbolnăviri î n masă ale populației datorită acțiunii unor agenți patogeni
(virusuri, bacterii etc.). Cele mai grave maladii sunt transmise de țânțari (malaria, febra galbenă),
musca țețe (boala somnlui), păduchi (tifosul exantematic).
Invaziile de animale -produc pagube în agri cultură (lăcuste, broaște țestoase -îndeosebi în Africa, Asia,
America de Nord), disconfort populației rurale și urbane (maimuțe, șobolani -Africa, Asia) etc.
Incendiile naturale -sunt provocate de descărcările electrice din at mosferă sau de autoaprinderea
vegetației uscate (păduri și savane din Australia, Afr ica, America de Nord, Asia).
B. Hazardele antr opice
Omul intervine în mediul natural direct , prin activități agricole, industriale, de construcții, de
transport, amenajarea spațiulu i și indirect, prin con flicte. Astfel, cu excepția unui număr redus de
regiuni naturale (Arctica, Antarctica, unele zone ale pădurii ecuatoriale, ale deșert urilor tropicale sau
temperate , ale taiga lei), pe Glob există un mozaic de regiuni antropizate aflate în diferite grade de
antropizare.
Degradarea solurilor -apare în urma de spăduririlor practicate pe suprafețe mari sau în regiuni cu risc
de producere a unor hazarduri, a suprapășunatului , a irigațiilor neraționale, a exploatării ir aționale a
solului prin practicarea unei agriculturi abuzive. A scăzut astfel fertilitatea soluri lor, care au fost
distruse și prin activități economice ce au favorizat to rențialitatea, alunecări de teren , curgerile de
noroaie etc. Degradarea solurilor este realizată pe următoarele căi: eroziunea prin apă, eroziunea prin
vânt, degradarea chimică, degr adarea fizică. Terenuri puternic degradate există în Asia, Africa și
America de Sud , acolo unde pe fondul creșter ii demografic e accentuate a crescut necesarul de hrană,
deci, presiunea antropică asupra solului.
Reducerea biodiversității -din cele circa 1 5 00 000 de specii de animale și 500 000 de specii vegetale , în
ultimele secole au dispărut câteva sute de specii animale și vegetale datorită defrișărilor și
desțelenirilor excesive, a desecărilor neraționale, a supra pășunatului , poluării, vânatului și pesc uitului
excesiv, braconajului etc.
Hazardele industriale -cuprind explozii, incendii, poluare declanșate intenționat sau nu de către om,
emisii de substanțe nocive și depozitarea necorespunzătoare a deșeuril or care afectează solul, apa ,
aerul și peisajul î n general . O situație aparte o reprezintă incendiile provocate de bombardamente -cum
au fost incendiile care au cuprins unele câmpuri petroliere în Kuwait, Irak, Libia etc.
Hazardele legate de transporturi -cuprind:
– Transporturile rutiere din care rezultă pa gube și victime omenești sunt provocate de: viteza
excesivă, consu mul băuturilor alcoolice, oboseala la volan, dificultatea traseelor în anumite zone,
defecțiuni ale mijloacelor de transport, calitatea neco respunzătoare a căilor de comunicație rutieră ,
supraaglomerarea acestora etc.
– Transporturile feroviare sunt domina te de magistrale feroviare transcontinentale, pe care se
produc uneori accidente foarte grave din cauza vitezei foarte mari de dep lasare ( 300 km/ oră), erorilor
de semnalizare etc.
– Transport urile navale prezintă riscuri mai mari în cazul transporturilor maritime comparativ cu
transporturile fluviale. Cele mai grave accidente sunt cele produse de tancurile petroliere .
– Transporturile aeriene sunt considerate cele mai sigure, dar în cazul acestor accidente , pierderile
sunt totale.
– Transporturile speciale pot genera riscuri în cazul transportului prin conducte a gazului metan, a

13 unor produse petroliere, a unor substanțe chimice etc.
Hazardele nucleare -se datorează răspândi rii necontrolat e a uno r substanțe radioactive și de
manevrarea și depozitarea necorespunzătoare deșeurilor radioactive. Producerea unor astfel de
hazarduri duce la iradi erea populați ei și a mediul ui înconjurător , produc erea directă de victime
omenești și pagube materiale , dar ș i indirect, prin acțiunea efectului remanent al expunerii la radiații.
Cel mai grav accident nuclear a fost cel de la Cernobîl, în Ucraina (1986) , care a însemnat o puternica
emisie r adioactiva, deplasată de masele de aer spre Europa Centrală și Europa de Nord, efectele ei
resimțindu -se până în prezent . Un alt accident este cel al submarinului nuclear Kursk, scufundat în
Marea Barents, la nord de Murmansk, în anul 2000.

 Poluarea

Poluarea aerului reprezint ă introducerea de către om în at mosferă a unor substanțe care au
actiune nocivă asupra viețuitoarelor și activității umane. Î n mod natural , substanțele respective nu se
regăsesc în compoziția aerului sau se gasesc într -un procentaj redus. Poluanții pot fi substanțe gazoase,
solide sau l ichide, care introduse în aer modifică sensibil caracteristicile fizice, chimice și organoleptice
ale acestuia . Principalele surse de poluare ale atmosferei sunt: industria energetică , industria energiei
electrice, industria sider urgică, industria metalurg ică neferoasă, industria lianților , industria pielăriei,
transporturile rutiere, feroviare, aeriene etc. Poluarea aerului este amplificată de calm ul atmosferi c și
este diminuată de circulația rapidă și continuă a aerului . Atmosfera situată deasupra unor ma ri
metropole prezintă uneori „umbrele de gaze”, ca și urmări ale circulaț iei rutiere și poluă rii industriale –
Ciudad de Mexico -datorită munților înalți care conferă localizării orașului un caracterul depresionar ),
Tokyo-datorită aglomerării urbane și climat ului umed, Los Angeles -datorită stabilității termice și
calmului atmosferic .
Poluarea apelor continentale este produsă prin activități industriale (metalurgică, chimică,
energiei electrice, textilă, pielăriei și încălțămintei etc.), activ ități agricole, transporturi fluviale,
activități turistice, deversări de ape menajere neepurate sau insuficient epurate etc.
Poluarea oceanului planetar se produce atât în mod direct atat direc t-prin intermediul unor
substanțe deversate pe suprafața lor, cât ș i indire ct, prin aportul apelor continentale poluate pe
suprafețele uscatului terestru. Principalii poluanț i ai apelor oceanice sunt hidrocarburile. Acestea
provin din deversările efectuate pe platformele de foraj marin sau din tanc urile petroliere. Poluarea cu
hidrocarburi este cu atât mai periculoasă cu cât efectele sunt grave și dificil de îndepărtat: petrolul este
nemiscibil cu apa, formează o peliculă la suprafața acesteia, care împiedică oxigenarea apelor,
pătrunderea luminii î n apa oceanică și acumulează energie calorică, toate acestea afectând
ecosistemele marine expuse poluării.

 Utilizând diferite surse de informare, localizați pe o Hartă politică a
lumii state cu diferite tipuri de hazarduri și state cu poluare accentua tă
a aerului și apelor continentale și marine/ oceanice.

 Tipuri de medii

Medii geografice zonale:

14 Medii din zona caldă: -mediul pădurilor ecuatoriale;
-mediul tropical cu două anotimpuri;
-mediul tropical musonic;
-mediul tropical uscat (al deșerturilor tropicale);
Medii din zonele temperate : -mediul subtropical ;
-mediul mediteranean ;
-mediul temperat oceanic ;
-mediul continental excesiv ;
-mediul forestier rece (taiga);
Medii din zonele reci: -mediul subpolar (tundră) ;
-mediul polar.
Medii geografice azonale:
Medii montane -mediul munților izolați (Kenya, Kilimndjaro, Camerun etc.);
-mediul lanțurilor montane (Scandin aviei, Ural, Marii Cumpene de Apă; Appalachi etc.);
-mediul sistemelor montane (Alpino -Himalayan, Cordilier -Andin);
Medii litorale
Medii antropice -mediul regiunilor urbane;
-mediul regiunilor industriale;
-mediul regiunilor degradate.

 Utilizând diferite surse de informare, realizați caracterizări ale tipurilor
de medii menționate anterior, făcând referiri la: localizare (latitudine,
continente), relief (unități majore:munți, podișur i, câmpii), condiții
climatice (temperaturi medii anuale, precipitații medii anuale, vânturi,
anotimpuri), hidrografie (râuri, lacuri, ghețari), vegetație (exemple de
plante caracteristice/ asociații vegetale caracteristice), faună (exemple
de animale cara cteristice), soluri (fertilitate), intervenție antropică
(așezări umane, activități economice).

2.5 Resurse și mijloace de lucru
●Pentru atingerea obiectivlor, se se vor utiliza ca metode pedagogice : conversația,
explicația , demonstrația , observaț ia și reprezentarea cartografică.
●Ca mijloace informatice necesare parcurgerii materialului și rezolvării testelor vor fi
utilizate: Harta fizică a județului Brașov, Harta fizică a României , Harta fizică a lumii , CD-
uri tematice, Internet .
●Instrumentele utilizate în vederea înțelegerii aspectelor teoretice și a rezolvării
elementelor de test sunt reprezentate de tr usă de geometrie, hârtie milimetrică etc.
●Pentru atingerea obiec tivlor, se se vor utiliza ca metode pedagogice : conversația,
explicația , demo nstrația , observația și reprezentarea cartografică .

15
2.6 Să ne reamintim…
● supă organică, antropoide , factori genetici, factori ecologici, mediu înconjurător,
hazarde, poluare

2.7 Rezumat
Începând cu cele mai vechi timpuri , oamenii și -au pus î ntrebări în legătură cu
apariția vieții și a omului, elaborând diverse teorii referitoare la aceste aspecte.
Omul ca ființă vie înseamnă poziție verticală a corpului, mers biped, limbaj
articulat, gândire abstractă, viață socială etc.
Concepția evoluționis tă a fost susținită încă din secolul al XVIII -lea de către Buffon
și Lamark, dar cel care a demonstrat evoluția a fost Charles Darwin -procesul a fost
descris în lucrarea „Originea speciilor”.
Cele mai multe modificări ale med iului sunt determinate de climă , fiind reprezentate
de schimbări în regimul temperaturii și a l precipitațiilor atmosferice.
Hazardele evidențiază vulnerabilitatea componentelor mediului înconjurător sau a
mediului în ansamblu la pericole potențiale care pot afecta echilibrul acestuia.
Poluarea reprezint ă introducerea de către om în atmosferă, hidrosferă, pedosferă a
unor substanțe care au actiune nocivă asupra viețuitoarelor și activității umane.

2.8 Test de evaluare a cunoștințelor (N r.2)
I.Prezentați comparat iv mediul pădurilor ecuatoriale și mediul de taiga,
identificând două asemănări și trei deosebiri între acestea. Asemănările și
deosebirile se pot referi la : localizare (latitudine, continente), relief (unități
majore:munți, podișuri, câmpii), condiții cli matice (temperaturi medii anuale,
precipitații medii anuale, vânturi, anotimpuri), hidrografie (râuri, lacuri,
ghețari), vegetație (exemple de plante caracteristice/ asociații vegetale
caracteristice), faună (exemple de animale caracteristice), soluri (fer tilitate),
intervenție antropică (așezări umane, activități economice).

2.9 Test de autoevaluare a cunoștințelor (Nr.2)
Utilizând Harta politică a lumii, rezolvați aplicația de mai jos .
I. Localizați :
1. Cinci state afectate de fenomenul El Niño;
2. Cinci state afectate de erupții vulcanice;
3. Cinci state afectate de inundații.
II. Identificați:
1. Cinci state în care există mediu tropical deșertic;
2. Cinci state în care există mediu subpolar;
3. Cinci state în care există mediu continental excesiv.
Răspunsurile corecte și complete vor fi oferite imediat după aplicarea testului.

16

2.10 Temă de control (Nr.2 )
Descrieți un fenomen sau proces natural cu impact pozitiv sau negativ
caracteristic orizontului local și apropiat al localității de domiciliu.

Precizări privind redactarea:
●Tema de control va cuprinde 5 -7 pagini (Times New Roman, 12, la 1 ,15 rând,
Justify), elemente g rafice și suport cartografic.
●Tema de control va fi anexată la Portofoliul studentului ca proiect final.
●Tema de control va fi realizată pe parcursul Semestrului I și va fi postată pe
platformă până înainte cu 3 (trei) ore de debutul examenului scris .
●Tema de control (Nr.2) va reprezenta 1 punct din nota finală.
●Punctajul complet se acordă pentru tratare a completă și corectă a cerințelor .