Fără justiție niciun tărâm nu poate prospera. [601675]

5
INTRODUCERE

„Fără justiție niciun tărâm nu poate prospera.”
Pitagora
O ordine juridică națională este formată din norme obligatorii, principii, instituții și
noțiuni juridice aplicabile în interiorul unei societăți date. Jean Constantinesco susține că ordinea
juridică este un întreg format din particule juridice elemen tare ce pot fi socotite celulele acestui
organism. Autorul citat împarte aceste particule în elemente determinante și elemente perisabile
sau fungibile. Elementele determinabile au o semnificație ideologică și teleologică, ele se află în
relație directă cu sistemul de valori care stă la baza ordinii juridice date, exprimând individual,
sau prin corelație, finalitatea acestei ordini juridice. Ordinile juridice pot fi determinate și de tipul
de civilizație. Sistemele naționale de drept sunt influențate prin c ontribuții externe care pot
proveni din fenomene ca: păstrarea, exportarea, asimilarea sau adaptarea unui anumit tip de drept.
Legislația europeană conferă drepturi și obligații, nu doar statelor membre, ci, de
asemenea, și cetățenilor și întreprinderilor . Aceasta este feedback -ul sistemului juridic al statelor
membre de a răspunde, în primul rând, de aplicarea corectă a acestor reglementări. Prin urmare,
orice cetățean al statelor membre ale UE ar trebui să aibă dreptul, din partea autoritățile naționale
de pe întreg teritoriul Uniunii Europene, de a i se aplică în mod corect drepturile lui în calitate de
cetățean european.
Fiecare stat membru este responsabil pentru punerea în aplicare în cadrul sistemelor
juridice naționale, de drept a normelor de drept comunitar (de transpunere a termenelor,
respectare și aplicarea lor corectă). În temeiul tratatelor, Comisia Europeană veghează la
aplicarea corectă a legislației europene. Prin urmare, dacă un stat membru nu se conformează cu
legislația europeană (eșecul acțiunii proprii – Tratatul CE și Tratatul CEEA), Comisia are puterea
de a încerca să pună capăt încălcării și, dacă este necesar, se poate apela la Curtea Europeană de
Justiție. Eșecul înseamnă nerespectarea de către un stat membru a obligațiilor sale în conformitate
cu legislația europeană. Aceasta poate lua forma unei acțiuni sau omisiuni. U.E. înțelege că statul
membru a încălcat legislația europeană, indiferent de autoritatea – centrală, regională sau locală –
responsabilă pentru eșec.
Orice persoană poate depune o plângere la Comisia Europeană împotriva unui stat
membru prin denunțarea unei măsuri (legislativă, de reglementare, administrativă sau imputate la
practică) pe care o consideră contrară unei dispoziții sau p rincipiu de drept european. Plângerea

6
trebuie să se refere la o încălcare a unui drept de către un stat membru, astfel încât obiectul
petiției nu poate avea o problemă de natură personală.
Sistemul juridic al statelor membre ale Uniunii Europene are două componente ce
se completează reciproc, după cum urmează: o componentă a dreptului european și o componentă
Ce constă în normele juridice naționale. Legislația europeană este o ordine juridică, deoarece este
un set de norme juridice dotate cu surse proprii , organele necesare pentru adoptarea și aplicarea
normelor și respectarea acestuia fiind asigurate de un dispozitiv judiciar independent. Legislația
europeană stabilește relația dintre Uniunea Europeană și statele membre.
În lucrarea de fată, am încerca t să evidențiez cum legislația europeană influențează
sistemul de drept național și, respectiv, sistemele naționale ale sistemelor de drept ale fiecărui stat
membru al Uniunii Europene, ierarhizarea și atribuțiile instituțiilor de drept a fiecărui stat
mem bru U.E.
Am decis să structurez această lucrare în patru capitole în care am vorbit de
sistemul european de drept și sistemul de drept al fiecărui stat membru. Ca elemente de comparat
am folosit ierarhizarea instanțelor și atribuțiile acestora în fiecare stat membru U.E. primul
capitol al lucrării a fost dedicat elementelor de ordin introductiv, constând în definirea noțiunii de
drept, respectiv, sistem de drept. Capitolul doi caracterizează sistemul de drept european,
punându -se accent pe principiul apli cabilității imediate a dreptului european și definind dreptul
comunitar. Capitolul al treilea este dedicat sistemului de drept al fiecărui stat membru al Uniunii.
Acest capitol începe cu definirea noțiunii de stat membru, conținând apoi cu statele membre
fondatoare urmate de celelalte state membre U.E. Capitolul final este dedicat concluziilor și
propunerilor de lege ferenda.

7

CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Dreptul apare ca un ansamblu organizat și logic a cărui structura implica o rețea de r elații
a căror organizare și ierarhizare constituie până la urmă un sistem. Existența acestui sistem,
exclude posibilitatea că dreptul să fie privit ca o simplă alăturare a unui număr, mai mare sau mai
mic, de norme juridice.
Societatea modernă se caracter izează printr -o amplificare fără precedent a activității
normative. Numărul mare de acte normative impune organizarea lor, ordonarea lor în raport de
anumite criterii. Caracteristica sistemului consta în prezență obligatorie a unei structuri comune,
care r eunește elementele și care -și pune, în cele din urmă, amprenta pe aceste elemente.

I.1. Noțiunea sistemului de drept

În teoria dreptului este întrebuințata noțiunea de sistem atât în ceea ce privește
juridicul ca dimensiune inalienabilă a existenței umane (parte componentă a realității sociale) –
sistemul juridic – în ce privește legislația – sistemul legislației – dar și în privința organizării
dreptului, ca fenomen normativ, pe ramuri și instituții – sistemul dreptului.
SISTEMUL DREPTULUI – este re zultatul unității ramurilor și instituțiilor dreptului.
Sistemul dreptului apare ca unitate obiectiv determinată, pe când sistemul legislației reprezintă o
organizare a legislației pe baza unor criterii alese de legiuitor. Normele juridice nu exista izolat e,
ele se grupează pe instituții și ramuri. În felul acesta, norma juridica reprezintă elementul de bază
al sistemului dreptului, ea formează sistemul juridic elementar1.
Norma juridica este legată de sistem, este măsura să inerenta, derivă din schema să și
implică funcția pe care o va juca sistemul ca atare. Sistemul dreptului, constituie generalul în
raport cu normă de drept, care reprezintă individualul. Spre deosebire de alte sisteme normative,
sistemului dreptului este concretizat printr -o mai accentu ată convergență a laturilor sale.
Între elementele sistemului de drept (norme, instituții, ramuri), exista fuziuni
organice, nefiind izolate, rupte unele de altele. Sistemul dreptului – evoca unitatea dreptului și
diferențierea să, adică împărțirea să pe ramuri de drept și instituții juridice.

1 Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului. Editia 5, Editura C.H. Beck, Bucuresti, p. 9

8
I.2. Ramurile de drept

Cea mai largă grupare de norme juridice o constituie ramură de drept. Ramură de
drept – este ansamblul normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr -un anumit
domeniu al vieți i sociale, în baza unei metode specifice de reglementare și a unor principii
comune2.
Criteriile în temeiul cărora se structurează ramurile sistemului dreptului sunt:
1. Obiectul reglementarii juridice – relațiile sociale ce cad sub incidența normelor juridice;
2. Metoda reglementarii – modalitatea practica de influențare a conduitei în cadrul respectivelor
relații sociale;
3. Principiile comune – ramurii de drept respective.
În baza acestor criterii, ramură de drept stabilește forme specifice de legătură între
normele juridice care o compun, legături ce determina trăsăturile de trăinicie și unitate, ramurii
asigurandu -i-se durabilitate în timp.
Nu oricăror relații sociale le corespunde o normă de drept. Ramură de drept se
constituie în baza spec ificului calitativ al unei grupări de relații sociale care impun un complex de
norme cu caracter asemănător, dar și cu note caracteristice.
Obiectul reglementarii juridice – ca temei prioritar în structura unei ramuri de drept,
constituie împreună cu prin cipiile comune reglementari din ramura respectivă, criterii obiective
ale construcției unei ramuri3.
Metoda de reglementare – ca ansamblu de modalități prin care se dirijează conduita
umană, pe o cale socialmente utilă, formează un criteriu subiectiv. Ast fel: în ramura dreptului
civil, obiect de reglementare îl reprezintă relațiile sociale cu conținut patrimonial și relațiile
sociale personale, nepatrimoniale. Dar relațiile sociale cu conținut patrimonial cad sub incidența
reglementării și a altor ramuri d e drept: dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul funciar.4
În aceste condiții criteriul obiectului reglementarii juridice se completează cu cel al
metodei de reglementare juridică. Dreptului civil îi este specifică metoda egalității parților, sp re
deosebire de dreptul administrativ sau de dreptul financiar, în care metoda de reglementare este
aceea a subordonării părților (metoda autoritaristă).

2 Ion Craiovan, Tratat de teoria generala a dreptului, Editia a III -a, revazuta si adaugita , Editura Universul Juridic,
Bucuresti, 2015, p. 14
3 Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului. Editia 5, Editura C.H. Beck, Bucuresti, p. 15
4 Idem, p. 10

9
Într-un raport de drept financiar părțile se afla în raporturi de subordonare (organul
de impozitare și un subiect impozabil). În cadrul fiecărei ramuri de drept, normele juridice se
grupează în ansambluri normative mai reduse = instituțiile juridice.
Ansamblul normelor juridice care reglementează relații sociale apropiate alcătuiesc o
instituție juridic ă5. Spre exemplu: o instituție a prescripției instituția moștenirii = în dreptul civil,
instituția căsătoriei în dreptul familiei, instituția tentativei în dreptul penal, etc.
Instituția juridică se definește ca o totalitate de norme juridice organic lega te,
aparținătoare unei ramuri de drept, norme ce reglementează un grup de relații sociale înrudite,
după metode de reglementare specifica ramurii respective.
Existența ramurii de drept și a instituțiilor juridice este determinată de complexitatea
relațiil or sociale ce dobândesc reglementare juridică.
Dreptul pozitiv se împarte în drept public și drept privat. Aceasta diviziune a
dreptului își găsește originea încă în dreptul roman: -jus publicum
– Jus privatum.
Aceasta mare diviziune privește atât dreptul intern cât și dreptul internațional.
A. Ramurile dreptului ce intra în componența dreptului public au ca obiect de
reglementare6:
A). – Relații sociale din domeniul organi zării puterilor publice;
– Distribuirea competentelor în stat
– Forma statului
Specific drept constituțional
B). – Organizarea puterii executive la nivel central și local (drept administrativ);
C). – Apărarea socială, împotriva faptelor infracționale ce pu n în pericol ordinea de drept (dreptul
penal);
D). – Relațiile de muncă și protecție socială (dreptul muncii);
E). – Relațiile financiare bancare (dreptul financiar);
F). – Relațiile ce privesc bună desfășurare a procesului judiciar (dreptul procesual).
B. Ramurile ce intra în competența dreptului privat reglementează relațiile sociale,
patrimoniale și personale nepatrimoniale la care participa particularii.

5 Ibidem
6 Idem, p. 13

10
Uneori dreptul civil este calificat ca drept privat general, subliniindu -se prin aceasta
marea să însemnătate și pentru celelalte ramuri ce compun drept privat. Astfel, dreptul comercial
– care reglementează relații sociale de comerț – utilizează pe larg principii și instituții ale
dreptului civil, ceea ce creează uneori aparenta că dreptul comercial n -ar fi, de fapt, decât o
ramură specială a dreptului civil.
Criteriile tradiționale ce prezidează la aceasta diviziune a dreptului = interesul
general, statal, în cazul dreptului public și interesului personal, privat, în cazul dreptului privat,
au fost c ompletate ulterior (sau chiar abandonate) în teoria juridică.
Amestecul statului în treburile private, modificarea contractelor de către instante,
reglementarea prețurilor, a concurentei neloiale, etc. au produs importante modificări în
calificarea unor i nstituții care după tradiție se plasau în domeniul dreptului privat, iar după forma
lor de manifestare intra acum în sfera dreptului public.

11
CAPIT. II. SISTEMUL DE DREPT EUROPEAN
II.1. Caracteristici ale sistemului de drept european

În primele organizări juridice (în Orientul antic), normele juridice se găsesc în strânsă
legătură cu regulile religioase, obisnuielnice. Codul lui Hamurabi, Legile lui Manu, Codul lui Mu
atesta acest lucru. Nu exista încă suficientă discriminare intre nor mele juridice și cele
extrajuridice. Astfel, în cartea sfântă a perșilor, Zend – Avesta, se întâlnesc prescripții cu caracter
religios, moral, ceremonial, juridic, prescripții superstițioase, sfaturi practice etc. Este momentul
în care dreptul nu s -a delim itat, nu și -a conturat un ansamblu de forme care să -l reprezinte.
Mai târziu, la romani, dreptul cutumiar n -a avut prea mare întindere, dată fiind grija
jurisconsulților Romei de a reglementa raporturile sociale prin legi scrise.
După căderea imperiului, dreptul roman, cu rigurozitatea elaboratelor sale și cu eleganță
și eficientă construcțiilor sale tehnice, este treptat subminat de obiceiurile barbare. În perioada
Evului Mediu, dreptul consuetudinar înregistrează o m are extindere. S -a încercat chiar și
strângerea (incorporarea) obiceiurilor, pentru o mai bună cunoaștere și aplicare a lor. Sunt
cunoscute celebrele Oglinzi germane: Oglinda Saxona (Sachsenspiegel), 1230, și Oglinda Șvaba
(Schwabenspiegel), 1273 – 1282, i ar în Franța: Așezămintele lui Ludovic cel Sfânt 1270. Aceeași
nevoie l -a determinat, mai târziu, pe regele Carol al VII -lea al Franței să dispună printr -o
ordonanță, în anul 1453, să se redacteze toate cutumel e și să se publice într -un cod.
Treptat, după revoluțiile burgheze, sistemele de drept din familia romano -germanica reduc
sfera de influență a obiceiului printr -o masivă politica legislativă, atât în dreptul privat, cât și în
dreptul public (în mod special în dreptul penal). Acest lucru es te explicabil, date fiind rapidele
schimbări în planul economico -social, care impun o dinamică specifica dreptului. Or, obiceiul, cu
tentă să conservatoare, nu poate răspunde necesității de celeritate (rapiditate) a schimbărilor în
plan legislativ. Totuși, obiceiul este încă prezent în dreptul privat (civil și comercial) și în dreptul
public (constituțional și administrativ). În dreptul constituțional, el este prezent în mod deosebit
sub forma tradițiilor (tradițiile constituționale, parlamentare, republica ne, monarhice, tradițiile
organizării administrativ – teritoriale etc.).7
Sistemele de drept aparținând familiei anglo -saxone (Common Law) mențin în continuare
dreptul cutumiar ca un izvor important al dreptului.

7 Roxana Mariana Popescu, Dreptul Uniunii Europene , Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2014, p. 20

12
În dreptul internați onal public, cutuma este un izvor principal de drept (alături de tratat).
Cutuma internațională este o exprimare tacită a consimțământului statelor cu privire la
recunoașterea unei reguli determinate, ca norma de conduită obli gatorie în relațiile dintre el e8.
Statutul Curții Internaționale de Justiție menționează expres cutuma ca "dovadă a unei practici
generale, acceptate ca drept". Observăm că și în domeniul dreptului internațional public cutuma
își păstrează elementul material, constând dintr -o practică constantă a statelor9.
Totodată, această practică trebuie să îmbrace și elementul psihologic – convingerea că
această practică are valoare obligatorie. Este interesant de remarcat faptul că în această ramură de
drept s -a vorbit uneori de așa -numitele obiceiuri spontane (instant custom) când o anumită
practică este imediat adoptata ca normă în relații dintre state, fără să se aștepte validarea sa în
timp. Ca realitate a dreptului pozitiv contemporan, dreptul comunitar are o anumită istorie și un
anumit specific. Abordându -se problema viitorului Ruropei după cel de -al doilea război mondial
s-a afirmat necesitatea unei Europe unite. Pentru început concretizarea ei s -a produs prin crearea
la 5 mai 1949 a Consiliului Europei a adoptat și deschis spre semnare la 4 noiembrie 1950, la
Roma, Convenția Europeană a Drepturilor Omului10.
În cadrul procesului sinuos și complex de reconstrucție și integrare europeană care a
urmat menționam, în primul rând, adoptarea Tratatului privind Comunitatea Eur opeană a
Cărbunelui și Oțelului – C.E.C.O. – La 18 aprilie 1951, intrat în vigoare la 25 iulie 1952. Apoi,
Tratatul privind Comunitatea Economică Europeană și Tratatul privind instituirea Comunității
Europene a Energiei atomice, semnate la Roma, la data de 25 martie 1957 împreună cu Tratatul
C.E.C.O., au constituit cadrul legislativ fundamental al integrării economice europene. O fază
decisivă a procesului integrării europene a început odată cu semnarea de către membrii
Comunității Europene la 7 februarie 1 992, a Tratatului de la Maastricht privind instruirea unei
Uniuni Europene. Obiectivul major al Uniunii vizează organizaarea coerenta și solidara a
relațiilor intre statele membre și între popoarele lor11.
În asigurarea coerentei și continuități i acțiunilor întreprinse în scopul îndeplinirii
obiectivelor Uniunea dispune de un cadru instituțional unic perfecționat și adaptat, constituit, în
principal, de Consiliul european, Parlamentul european, Consiliul, Comisia și Curtea de Justiție.

8 GH. Moca, M. Dutu “ Dreptul international public ”, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2008, p. 54
9 Anamaria Groza, Uniunea Europeana. Drept material, Editura C.H. Beck , Bucuresti, 2015, p. 14
10 Idem , p. 45
11 Apostol Tofan, D., Instituții administrative europene , București: CH Beck, 2006 , p. 34

13
Cu privire la o problemă controversată în literatura juridică s -a remarcat faptul că
tratatele care pun bazele Comunității Europene nu au fost înlocuite prin tratatul de la Maastricht,
ci modificate. Uniunea este bazată pe Comunitățile Europene, care funcționează potrivit tratatelor
lor constitutive, modificate prin tratat. Comunitățile sunt completate de politicile și formele de
cooperare instituite prin Tratatul de la Maastricht.
Integrarea economică vest -europeana a realizat treptat și un drept in stituțional și
substanțial comunitar. Acest corp de legi formează deja un sistem juridic ce se individualizează
prin trăsături specifice, ca sistem cu structura și funcții unitare care au conturat o ordine juridică
comunitara.
Considerăm că posibilitatea acestei noi tipologii este susținută de o nouă tipologie a
sistemelor de organizare socială europeană, corespunzătoare tendinței obiective de integrare
complexă – economică, politica și, deci, juridică. Atâta timp cât Piața Comună nu a fost decât un
spați u economic mai mult sau mai puțin omogen, nu se poate vorbi despre o ordine juridică aptă
să se diferențieze atât în raport cu ordinea internă a statelor, cât și în raport cu ordinea juridică
internațională tradițională. A fost, cel mult, o ordine juridică internă lărgită, cu accente deosebite
puse pe preocuparea de a contura armatura juridică a sistemului instituțional comunitar12.
Tratatul de la Maastricht13 a prefigurat bazele unei noi Europe, care reprezintă mult
mai mult decât un spațiu economic omogen. Filosofia care a prezidat înțelegerile încheiate la
Maastricht și -a propus să readucă într -un cadru unitar și supranațional cele trei mari aspecte tipice
ale suveranității statale: monedă, siguranța internă și justiția; politica externă și apărarea.
Tradiționalelor politici deja de competenta comunitară, cum ar fi agricultura, concurenta, li se
adauga altele: de la sănătate la transporturi, de la mediu la po litica socială, industria, educația,
cultura. Europa decide astfel să renunțe progresiv la dimensiunea națională și în sectoarele mai
delicate, cum ar fi: politica externă și securitatea14.
Într-o atare situație, construcția juridică vizează o tipologie no uă, a cărei structură a
putut fi uneori asemuita fie unei ordini de tip federal, fie uneia de tip confederal. În orice caz,
considerăm ca pentru a putea vorbi despre o tipologie juridică nouă este nevoie mai întâi de
existența unei voințe autonome, care co manda procesul decizional juridic, voința care nu
reprezintă o simplă suma aritmetică a voințelor individuale ale statelor. În acest proces, statele se

12 Cotea, F., Drept comunitar european, București: Editura Wolters Kluver, 2009, p. 45
13 Beatrice Andresan -Grigoriu, Tudorel Stefan, Tratatele Uniunii Europene. Actualizat 1 februarie 2015 , Ed.
Hamangiu, Bucuresti, 2015, p. 22
14 Idem, p. 65

14
angajează să se supună unei voințe juridice distincte de a lor. Uniunea Europeană îmbina, într -o
dialect ică specifică, supranaționalul cu naționalul, în cadrul unei ordini cu determinații calitative
noi.
În afara unei voințe autonome care comanda creația juridică, noua tipologie implica
și existența unor prescripții fundamentale, a unor principii generale c are să comande direcțiile
esențiale ale construirii și dezvoltăr ii ordinii juridice comunitare . Din punctul de vedere al voinței
generale care comanda elaborarea normativă și conturează ordinea juridică comunitară, tipul
dreptului comunitar se structurează în: drept originar și drept derivat15.
Dreptul comunitar originar își are izvoarele, mai întâi, în tratatele constitutive – cel de
la Paris și tratatele de la Roma, apoi în tratatele și acordurile care au modificat și adaptat pe cele
constitutive 16 și, în sfârșit, în protocoalele și convențiile pe care Curtea de Justiție le definește ca
având forța imperativă.
Dreptul comunitar derivat este alcătuit din actele unilaterale ale instituțiilor
comunitare. Instituțiile comunitare sunt abilitate să adopte o ser ie de acte – regulamente,
directive, decizii, recomandări, avize. Art. 14 CECA 17, art. 189 CEE și art.161 CEEA enumera
aceste acte în raport de natură și efectele pe care le produc 18.
Se impune în acest moment o primă constatare: autoritățile care elabore ază regulile
de drept ale comunităților europene sau care colaborează la formarea lor sunt variate. Necesitatea
avizului prealabil, de la o altă autoritate, este instituționalizata. Astfel, avizul Adunării
Parlamentare precede regulamentele și directivele. Este prescris, de asemenea, avizul prealabil al
Comitetului Economic și Social. Pe lângă Comisie, sunt organizate și funcționează comitete
consultative, formate din reprezentanți ai statelor membre și din delegațiile profesiilor
interesate19.
Cat privește competenta normativă propriu -zisă20, trebuie remarcate câteva
particularități:
– Adunarea Parlamentară își exercita competenta normativă la propunerea unei alte
autorități și în condiții strict precizate.

15 Vataman, D., Drept instituțional al Uniunii Europene, București: Editura Universul Juridic, 2010, p. 24
16 Tratatul si actul de aderare al Danemarcei, Irlandei si Marii Britanii (ianuarie 1972), al Greciei (1979), al Spaniei
si Portugaliei (iunie 1985), Actul unic european (iulie 1981)
17 CECA: Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului; CEE: Comunitatea Ec onomica Europeana; CEEA:
Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Euroatom).
18 Uneori acestor acte li se alatura si asa -numitele "deliberari ale Adunarii" si "programele generale"
19 Cotea, F., Drept comunitar european, București: Editura Wolters Kluver, 2 009, p.56
20 Apostol Tofan, D., Instituții administrative europene , București: CH Beck, 2006 , p.34

15
– Din perspectiva primului Tratat de la Roma, Consiliul de Miniștri are o competentă
normativă accentuată.
– Dreptul comunitar cunoaște și practica deciziilor luate de 6 miniștri în calitatea lor
de reprezentanți ai guvernului unui stat membru și nu în calitatea lor de membri ai organului
comunitățil or – Consiliul de Miniștri.
– Directivele apar uneori ca acte preparatorii ale legilor și reglementarilor naționale
ele lasa instanțelor naționale competenta privind forma și mijloacele prin care să se reglementeze
în vederea atingerii scopului "recomanda t" (principiul subsidiarității).
– Poziția "dreptului jurisprudențial" – Curtea de Justiție, asemenea oricărei supreme
instante, este abilitată să interpreteze texte normative (să explice sensul, importantă și câmpul de
aplicare al acestora), precum și să umple lacunele regulilor de drept ale Comunităților. Curtea
face acest lucru fie cu ocazia soluționării litigiilor aduse în fața sa, fie când, prin aplicarea art.
177 al Tratatului CEEA, tribunalele naționale invita Curtea să interpreteze o normă comunitar a
pe care aceste tribunale trebuie să o aplice. Curtea asigura astfel o interpretare cu caracter
autentic și unitar.
Trebuie să reținem însă faptul că puterea Curții este cu atât mai reală cu cât aceasta,
spre deosebire de ordinea juridică internă, nu are o contrapondere instituțională sau funcțională.
Este în afara discuției faptul că nu poate fi antamat discursul teoretic asupra
existenței posibile a unei tipologii juridice noi atâta timp cât nu se poate stabili atașamentul
normelor acestui tip de drept la un număr de principii. Unitatea acestei totalități de norme nu
poate fi realizată decât în condițiile consecventei tuturor normelor fata de ideile conducătoare pe
care le degaja principiile generale. Este larg acceptat faptul că un principiu general de drept poate
fi de natura constituțională, de natura legală sau poate fi dedus pe cale de interpretare21.
Crearea normelor și aplicarea lor implica existența (și, deci, cunoașterea)
prescripțiilor cu vocație de expansiune, în raport cu cazurile concrete. Î n general, recunoașterea
acestor principii s -a făcut pe cale de interpretare – fie doctrinara, fie judiciara. Doctrina a sesizat
preocuparea permanentă a Comisiei CE de a asigura specificitatea dreptului comunitar și de a
garanta transpunerea principiilor de drept național în principii juridice comunitare. O asemenea
transpunere poate fi realizată cu minimă condiție că principiul avut în vedere să poată fi conciliat
cu structura și obiectivul dreptului comunitar.

21 Drăganu, T., Introducere în teoria și practica statului de drept, Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1992, p. 34

16
Din natura Comunităților și din chiar ideea de Piața Comună au fost extrase câteva
principii: solidaritatea intre statele membre, echilibrul instituțional, nediscriminarea și egalitatea
de tratament, proporționalitatea și preferința comunitară.
Examinarea de către Curtea de Justiție a compatibilit ății principiilor de drept național
cu structura și obiectul dreptului comunitar a permis acesteia să delimiteze, pe cale de
interpretare și prin analize de drept comparat, o serie de alte principii. Spre exemplu: principiul
egalității în fata reglementari lor economice, principiul distincției intre impozite și taxe, principiul
responsabilității puterii publice pentru daunele cauzate particularilor prin actele normative,
principiul dreptului întreprinderilor de a nu le fi divulgate secretele în afaceri etc. Acestora li se
adauga principii generale procedurale, întâlnite în orice sistem juridic – dreptul la apărare, buna –
credință prezumata, încrederea legitimă, echitatea etc22.
Existența unei voințe autonome care comanda elaborarea normativă și consecvență
normelor fata de un număr de principii, oferă imaginea unui tip de drept autonom. Autonomia
sistemului dreptului comunitar este afirmata în decizii ale Curții de Justiție în care se vorbește fie
de o nouă ordine juridică de drept internațional, fie direct des pre o ordine juridică proprie.
Caracterul imediat executoriu al normei de drept comunitar și preeminenta dreptului comunitar
asupra dreptului național se înfățișează ca note calitative specifice noii ordini juridice.
În cazul existenței unor antinomii int re normele comunitare și de drept intern, acestea
se rezolvă în funcție de competentele la care statele au înțeles să renunțe sau pe care au vrut să le
rezerve în virtutea tratatelor. Analiza competentelor va avea ca rezultat să oprească efectele legii
interne în măsură necesară eficacității dreptului comunitar.
O altă caracteristică a ordinii juridice comunitare este aceea că ordinea juridică
comunitara se integrează în ordinile juridice naționale, iar dispozițiile sale creează în mod direct
drepturi și o bligații pentru particulari, judecătorii naționali trebuind să le garanteze respectarea.
În ceea ce privește izvoarele dreptului comunitar, acestea pot fi grupate în mai multe
categorii. Astfel, distingem23:
– Izvoare primare, în ca re sunt incluse actele juridice fundamentale ale dreptului
comunitar (tratatele de instituire a celor trei Comunități europene, Actul unic european și Tratatul
de fuziune din 1967, deciziile și tratatele de aderare, Tratatul de la Maastricht etc.);

22 Cotea, F., Drept comunitar european, București: Editura Wolters Kluver, 2009, p. 67
23 Craig, P., Burca, G., Dreptul Uniunii Europene. Comentarii, jurisprudență și doctrină , Ediția a IV -a, București:
Editura Hamangiu, 2009, p. 34

17
– Izvoare secundare, categorie ce cuprinde actele adoptate de instituțiile comunitare în
scopul aplicării prevederilor Tratatului, regulamente, directive, decizii. Acestea au un caracter
juridic obligatoriu, dar nu pot contraveni dreptului primar;
– Izvoare terțiare, care pot include acele regulamente, directive, decizii ce dobândesc forța
juridica din regulile de drept comunitar secundar;
– Principiile generale ale dreptului, având în vedere noutatea dreptului comunitar ;
– Jurisprudența Curții comunitare de Justiție, întrucât în numeroase probleme Curtea de
Justiție completează și precizează dispozițiile Tratatului, concomitent cu asigurarea respectării
lor;
– Regulile dreptului internațional, care d eși nu au o natură obligatorie, ele sunt aplicate ca
reguli de drept cutumiar sau ca principii generale de drept;
– Dreptul național, care uneori poate constitui izvor al dreptului comunitar prin referiri fie
exprese, fie implicite.
Natura juridică în general și identitatea Comunității europene au constituit problema
fundamentală ce s -a pus în doctrina după ce a fost instituita prima dintre Comunitățile europene,
respectiv C.E.C.O.24
Curtea de Justiție a subliniat specific itatea Comunităților europene astfel: "instituind o
Comunitate pe o durată nelimitată, dotată cu atribuții proprii, cu personalitate, capacitate juridică,
cu o capacitate de reprezentare internațională și mai ales cu puteri reale izvorâte dintr -o limitare a
competentei sau un transfer de atribuții de la state la Comunitate, acestea și -au limitat, deși în
domenii restrânse, drepturile lor suverane și au creat un corp de drept aplicabil resortisanților lor
și lor înșiși" (hoț. Costa c. Enel, 1964). Dat fiind această specificitate, Comunitățile europene,
Uniunea Europeană sunt ireductibile la multiplele teorii federaliste, internaționaliste,
supranaționale, constituite în încercarea de a explica natura lor juridică.25
Astfel Comunitățile nu au gradul de integrare a unui stat federal, ele își au originea și
statutul într -un tratat, act de drept internațional și nu într -o constituție, act de drept intern. Statul
federal monopolizează în principiu calitatea de subiect de drept internațional pe care state le
membre i -o abandonează, lucru care nu s -a întâmplat în cazul Uniunii Europene.

24 Idem, p. 36
25 Idem, p. 38

18
În cadrul tezei internaționaliste se considera că oricare ar fi particularitățile lor,
comunitățile europene rămân în întregime în câmpul de aplicare al dreptului internațional ca
organizații internaționale cu caracteristici proprii.
S-a obiectat însă faptul că raporturile dintre statele membre ale Uniunii Europene ies total
de sub incidența dreptului internațional pentru a fi guvernate de un drept prop riu.
Teoriile supranaționale releva în cadrul Uniunii Europene "reorganizarea suveranităților",
înlăturarea concepției tradiționale a indivizibilității suveranității și conchid ca Comunitățile
europene intra în specia organizațiilor supranațion ale. S -a argumentat apartenenta comunităților
europene la organizații de tip "autonom" deoarece: a) revizuirea tratatelor necesita o intervenție a
instituțiilor comunitare; b) instituțiile comunitare au competente proprii, exclusive de orice
intervenție a statelor; c) ele dispun de o putere normativă, care nu implica, în mod necesar,
intervenția statelor pentru a produce efecte. În acest caz, se stabilește o legătură directă între
Comunități și resortisanții lor; d) organele de decizie statuează în numeroas e cazuri cu majoritate
calificată.
Rezulta de aici ca trăsături definitorii26:
– Calitatea de ordine juridică, ceea ce înseamnă că normele juridice comunitare formează
un ansamblu organizat și structurat de norme juridice având propriile sale izvoare, dotat cu
proceduri apte să le emită, să le integreze, precum și să cons tate și să sancționeze, dacă este
cazul, încălcările;
– Ordinea juridică comunitara este proprie, fiind autonoma în raport cu ordinea juridică
internațională întemeiată în principal pe ideea de cooperare, ca urmare a menținerii integrale a
suveranității. De asemenea, ordinea juridică comunitara este relativ autonoma fata de dreptul
intern al statelor membre (Curtea de Justiție nu aplica reguli de drept intern, nu e competența să
verifice legalitatea unui act sau a unei măsuri interne, ea nu are misiunea de a da interpretare
dreptului intern etc.). S -a considerat ca, în realitate, este preferabil ca relațiile dintre ordinea
juridică internă și ordinea juridică comunitara să fie privite în termeni de cooperare, cu
respectarea trăsăturilor proprii f iecăruia dintre ele, având în vedere că: jurisdicțiile naționale au
sarcina să aplice dreptul comunitar; unele norme comunitare necesita o intervenție a autorităților
naționale pentru a avea deplina lor eficacitate; sunt efectuate retrimiteri de către drep tul
comunitar la dreptul național;

26 Craig, P., Burca, G., Dreptul Uniunii Europen e. Comentarii, jurisprudență și doctrină , Ediția a IV -a, București:
Editura Hamangiu, 2009, p. 70 – 82

19
– Ordinea juridică comunitara este integrată sistemului juridic al statelor membre și se
impune jurisdicțiilor lor. Această trăsătură explica raporturile dintre ordinea juridică comunitara
și ordinea juridică internă și ea a fost abordată în literatura juridică utilizându -se expresii diferite
ca: aplicabilitate directă, aplicabilitate imediată, efect direct, efect imediat, existând o anumită
ambiguitate terminologică, ceea ce solicita precizarea conținutului te rmenilor folosiți. Astfel, s -a
precizat că:
– Aplicabilitatea directă a dreptului comunitar desemnează ca eficacitatea regulilor sale nu
ar putea fi subordonata anumitor formalități pentru introducerea acestuia în ordinea internă a
statelor mem bre și cu atât mai puțin transformării sale în drept intern;
– Efectul direct al dreptului comunitar, releva posibilitatea de invocare a normelor
comunitare în fata instanțelor statale;
– Prioritatea dreptului comunitar consacra fap tul că o lege națională posterioara intrării în
vigoare a unei reguli comunitare trebuie să respecte această regulă, astfel ar pune în cauza
existenta însăși a Comunității.

II.2. Aplicabilitatea sistemului de drept european

Spre deosebire de normele de drept internațional, considerate norme de drept extern,
normele de drept comunitar dobândesc automat, încă de la adoptare, statutul de legislație pozitivă
în sistemul juridic intern al statelor membre. Explicația este una de natura doctrinară , în sensul
că, în timp ce raportul dintre dreptul intern și dreptul internațional primește o interpretare
dualistă, raportul dintre dreptul intern și dreptul comunitar primește o interpretare monistă.
Concepția dualistă susține că între dre ptul intern și dreptul internațional exista o relație
de independentă, astfel ca cele două sisteme de drept funcționează în paralel. Din această
perspectivă se considera că tratatele internaționale, chiar și cele perfect ratificate produc efecte
doar în or dinea juridică internațională. Altfel spus, dreptul internațional „nu reglementează și
condițiile în care normele cuprinse în tratate să fie integrate în ordinea juridică a statelor pentru a
fi aplicate de organele și jurisdicția acestora. Această chestiun e este lăsată la latitudinea fiecărui
stat, care o reglementează, în mod suveran, în funcție de concepția pe care o adoptă asupra
relațiilor dintre dreptul internațional și cel intern”27. Iar pentru ca prevederile tratatelor
internaționale să aibă aplicabil itate în dreptul unui stat semnatar ele trebuie să fie naționalizate,

27 Fuerea Augustin, Manualul Uniunii Europene , Editura Universul Juridic – ediția a – III – a revăzută și adăugită,
București – 2006, p. 55

20
adică acele prevederi să fie cuprinse într -o normă juridica internă a statului respectiv. În felul
acesta, „norma internațională suferă o transformare a naturii sale și va fi aplicată în noua să
calitate de reglementare de drept intern și nu de drept internațional”28.
Cu totul alta este perspectiva doctrinară în înțelegerea raporturilor dintre dreptul intern
și dreptul comunitar. Locul concepției dualiste este luat de teori a monistă, postulata chiar de
filosofia dreptului comunitar, teorie potrivit căreia cele două sisteme de drept slujesc o finalitate
comună, întrucât, indubitabil, numai finalitatea comună justifica, teoretic și practic, întreaga
construcție europeană. Idee a este că miza unei asemenea construcții explica orice dezbatere. Și,
în această înțelegere, prevederile tratatelor comunitare sunt integrate total în ordinea juridică
internă, păstrându -și totuși calitatea lor inițială, de reglementari comunitare. Conseci nțele acestei
abordări sunt următoarele:
– Dreptul comunitar este integrat de la sine în sistemul juridic al statelor membre, fără o
naționalizare suplimentară printr -un alt act normativ;
– Deși sunt integrate în ordinea juridică internă a statelor membr e, normele comunitare își
păstrează natura lor distinctă. Procedura prin care dreptul comunitar devine aplicabil într -un stat
în virtutea unui act al Parlamentului, nu înseamnă că el emana de la Parlament;
– Obligația judecătorilor naționali este de a apl ica normele dreptului comunitar în aceeași
manieră în care aplica normele dreptului intern.
Dreptul comunitar, pe lângă însușirea de a se integra imediat în ordinea internă a
statelor membre, are și capacitatea generală de a completă în mod direct statutul juridic al
persoanelor particulare.
Și această caracteristică a dreptului comunitar iese în evidență prin raportare la situația
dreptului internațional. Ideea este ca inițial, în concepția dominantă a dreptului internaționa l, se
considera că tratatele internaționale pot crea direct drepturi și obligații doar în sarcina statelor, ca
subiecte clasice de drept internațional, nu și în sarcina persoanelor particulare. Abia ulterior, ca
excepție, doctrina a acceptat și posibilitat ea că statele contractante ale unui tratat să adopte clauze
speciale în acest sens, care să fie direct aplicabile la tribunalele naționale.
Trebuie reținut însă faptul că nu toate normele juridice comunitare au aceeași
aplicabilitate direct ă. În funcție de categoria căreia aparțin, unele dispoziții comunitare au o
aplicabilitate directă completă, altele au o aplicabilitate limitată, iar unele nu au niciun efect

28 Fuerea Augustin, Dreptul Uniunii Europene al afacerilor , Editura Universul Juridic – ediția a – II– a revăzută și
adăugită, București – 2006, p. 45

21
direct, întrucât, prin conținutul lor, nu pot fi aplicate altor destinatari decât celor expres
specificați.
Fiind aplicabil imediat și direct, dreptul comunitar se bucură și de caracteristica
aplicabilității prioritare. Prioritatea sau superioritatea dreptului comunitar semnifică faptul că
acesta este, din momentul adop tării sale, imediat și direct aplicabil în ordinele juridice interne a
statelor membre și nu poate fi înlăturată aplicarea sa prin norme naționale chiar posterioare”29.
Singura soluție în cazul unui asemenea conflict este să se acorde priori tate uneia dintre
cele două categorii de norme. Întrucât Tratatele institutive nu conțin referiri exprese privind
această situație, problema a rămas în sarcina doctrinei juridice comunitare, care s -a dezvoltat în
jurul cazurilor practice reclamate la Curte a de Justiție a Comunităților Europene.
În primul rând, teza „comunitară” s -a impus ca o condiție esențială pentru însăși
existența dreptului comunitar, ba chiar pentru existența unei integrări europene, întrucât nu poate
fi vorba de integrare europeană fără un sistem de drept comunitar, după cum nu poate fi vorba de
existența dreptului comunitar dacă nu poate fi aplicat uniform în toate statele membre, întrucât i
se opun sistemele dreptului național din aceste state. Aceasta înseamnă că principiul priorității
dreptului comunita r nu este chemat să producă o ierarhie artificială intre autoritatea națională și
cea comunitară, care ar contrazice baza procesului de integrare, ci este adoptat și asumat pentru a
garanta existenta și raționalitatea întregii construcții europene.
În al doilea rând, teza „comunitară” a rezultat din originalitatea dreptului comunitar,
din natura specifica a tratatelor comunitare, și nu izvorăște din eventualele concesii ale statelor
membre. De aceea, ordinea juridică comunitara este priori tară, în integralitatea să, contra oricărei
norme juridice naționale din statele membre. Mai mult, prioritatea dreptului comunitar poate fi
invocată nu numai în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene, ci și în fata jurisdicțiilor
naționale. Drept consecință, la întrebarea privind relația dintre ordinea juridică națională și cea
comunitară, răspunsul pare a fi următorul: „din punctul de vedere al Curții de Justiție, libertatea
tradițională a statului de a decide pentru el însuși cum să -și îndepline ască obligațiile rezultate din
semnarea Tratatelor comunitare a fost abolita de către ordinea juridică comunitara” 30.

II.2.1. Principiul aplicabilității imediate a dreptului european

29 Paul Mircea Cosmovici, L’Union Européenne dans le labyrinth de l’avenir. Problèmes fundamentaux , Editura
Expert, Academia Română, Centrul Român de Economie Comparată, București, 2003 , p. 45
30 Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor, încheiată la Viena la 23 mai 1969

22

Statele sunt față de sursele de drept internațional într -o situație de autonomie din
punct de vedere al efectelor în dreptul intern și asu pra resortisanților lor. Ele pot utiliza un sistem
dualist care stabilește o separare radicală intre ordinea juridică internațională și ordinea juridică
internă având ca principiu ca o s ursă de drept internațional nu poate fi prin ea însăși o sursă de
drept intern. De aceea pentru a avea efecte în dreptul intern o sursă de drept internațional trebuie
să fie supusă unei proceduri particulare de introducere sau de transformare31.
Statele po t opta de asemenea pentru monism și să admită efectul juridic direct în drept
intern al unei surse de drept internațional. Chiar și în acest caz ele conserva o deplină autonomie
pentru a defini condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o sursă de drep t internațional pentru a
avea un efect direct în dreptul intern. Această funcție este desigur de competenta tribunalelor.
Aceasta autonomie dispare total când este vorba despre dreptul comunitar. Statele
membre sunt ținute să aplice consecințele pe care Cu rtea le desprinde din principiul integrării.
Rezulta pe de o parte o aplicabilitate imediată a dreptului comunitar și pe de altă parte un
principiu al invocabilitatii dreptului comunitar de către resortisanții statelor membre.
Dreptul comunitar este integ rat dreptului statelor membre. Acestea nu au deci
posibilitatea de a alege între dualism și monism. Acesta din urmă se impune. Din 1968 Curtea a
afirmat principiul după care "dispozițiile comunitare intra în ordinea juridică internă fără a fi
necesar recur surl la o măsură națională" (3 aprilie 1968 Firma Molkerei, 28/67).32 Această
respingere a dualismului se aplică dreptului derivat. În schimb statele dualiste pot aplica tratatelor
constitutive și actelor asimilate metodele lor tradiționale de introducere î n dreptul intern, dar
utilizarea unor procedee dualiste în momentul ratificării tratatelor constitutive sau a unui acord de
adeziune nu trebuie să aibă repercusiuni asupra posibilităților pe care le dețin apoi particularii de
a invoca dispozițiile tratatel or.
Curtea a condamnat tehnicile dualista utilizate de Italia fata de regulamentele comunitare,
fata de sistemul "ordinului de executare în dreptul intern" având ca efect transformarea sursei de
drept internațională în sursă internă (7 ianuarie 1973, Com isia/Italia, 39/72, și 10 octombrie 1973,
Variola, 34/73)33.
Soluții în alte state dualiste

31 I.P. Filipescu, A. Fuerea , Drept institutional comunitar european, ed. a V -a, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 53.
32 Ibidem.
33 R. Lecourt , L ‘Europe des juges, Bruylant, Bruxelles, 1976, p. 248, apud C. Lefter , Drept comunitar institutional,
Ed. Economica, Bucuresti, 2001, p. 58.

23
Principiul integrării poate fi obiectul unei aplicări de către tribunale (Germania). El poate
de asemenea să fie de competenta legislatorului, exemplul cel mai e vident al utilizării unui
procedeu dualist pentru a asigura aplicarea principiului integrării în momentul ratificării tratatelor
constitutive este constituit de "European Communities Act" votat de parlamentul britanic în
același timp cu autorizarea ratific ării tratatului de adeziune.34
Articolul 2/1 al acestei legi stipulează: "toate drepturile, puterile, responsabilitățile,
obligațiile și restricțiile create uneori de tratate sau instituite în baza tratatelor precum și recursul
și procedurile prevăzute de tratate sau instituite de ele trebuie să fie aplicate sau utilizate în Marea
Britanie conform tratatelor fără a fi necesar nici un alt text. Ele vor fi recunoscute legal și puse în
aplicare, autorizate în consecință".35
Actul constituie pentru toate autori tățile britanice și în special pentru tribunale un ordin de
executare permanenta al ansamblului dreptului comunitar.
În măsura în care se aplică și dreptului derivat se poate considera că deroga principiului
de integrare automată a dreptului comunitar. C u toate acestea trebuie admis că ținând cont de
faptul că tribunalele britanice nu aplică decât legea și nu pot aplica dreptul internațional (cu
excepția dreptului cutumiar) în sine, această dispoziție era singura de natură a evita dificultățile
pe care co munitatea le -a cunoscut cu Italia. Practica demonstrează de asemenea că, grație lui,
tribunalele britanice aplica principiile integrării și aplicării prioritare.
Irlanda a adoptat de asemenea în momentul aderării, pe baza constituției revizuite în acest
scop, un European Communities Act mai puțin detaliat dar cu efect analog actului britanic.
Aplicarea principiului aplicării imediate în Franța
În Franța, stat monist, nu a existat nici o dificultate de acest fel. Cosiliul de stat a admis că
"regulamentul comunitar, în virtutea articolului 189, se integrează, din momentul publicării sale,
în dreptul statelor membre" (22 decembrie 1978, Syndicat des Hautes Graves de Borde aux)36
Cosiliul constituțional a fost de asemenea foarte clar în cele două decizii din 3 0 decembrie 1977
admițând că forța obligatorie a regulamentului comunitar nu este subordonată unei inetrventii a
autorităților statelor membre.
Atunci când exista posibilitatea de a lua măsuri naționale de aplicare a unui regulament
comunitar, aceste măsu ri sunt de competenta executivului întrucât ele sunt asimilate unor măsuri

34 C. Lefter , Drept comunitar institutional, Ed. Econo mica, Bucuresti, 2001, p. 62
35 Idem, p. 64
36 J.-P. Jacqué , Droit institutionnel communautaire , 1998, apud A. Popescu, I. Jinga , Organizatii europene si
euroatlantice, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001, p. 88.

24
de executare a legilor. Intervenția legislatorului este cu toate acestea ceruta dacă aceste masurio
trebuie să instituie sancțiuni penale.37

II.3. Teoria monistă – exemplificări

Spre deosebire de dreptul internațional, dreptului Uniunii Europene nu -i este
indiferentă natura relațiilor ce trebuie să se stabilească între dreptul Uniunii Europene și dreptul
național. El postulează monismul și impune respectarea acestuia de către stat ele membre.
Monismul decurge și din însăși natura Comunităților, deci din ansamblul sistemului
Tratatului, așa cum a subliniat Curtea de justiție. Sistemul Uniunii Europene, mai cu seamă în
măsura în care el comportă atribuții de putere normativă pentru i nstituții, nu poate funcționa
decât în monism, singurul principiu compatibil cu ideea unui sistem de integrare: prin instituirea
unei Comunități cu durată nedeterminată, învestită cu atribuții proprii, cu personalitate, cu
capacitate juridică și mai ales c uputeri reale rezultate dintr -o limitare a competenței sau dintr -un
transfer de atribuții de la statele membre spre uniune, acestea și -au limitat, chiar dacă în domenii
restrânse, drepturile lor suverane, creând astfel un drept aplicabil resortisanților lo r și lor înșile.
Afirmația este cât se poate de clară: diferit de Tratatele internaționale obișnuite, Tratatul
instituind C.E.E. a instituit o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor
membre de la intrarea în vigoare a Tratatului ș i care se impune jurisdicțiilor acestora.
Teoria monistă are la baza ideea că există o singură ordine juridică ce are drept
componente, dreptul național și dreptul internațional iar una din aceste componente primează
asupra celeilalte38 și cuprinde două va riante: primatul dreptului internațional asupra dreptului
intern; primatul dreptului intern asupra dreptului internațional.
Prima variantă, primatul dreptului internațional asupra dreptului intern, dezvoltată
după primul război mondial în care, pornind de la concepțiile dreptului natural, se susține că ar
exista o ordine juridică universală care ar fi superioară ordinilor juridice interne al diverselor
state, implicând faptul că norma juridică internațională se aplică imediat, de plin drept, fără
receptare sau transformare, în ordinea juridică internă a statului -parte la tratat39, iar în caz de

37 A. Marga , Filosofia unificarii europene, ed. a II-a, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj -Napoca, 1997, p. 5.
38 Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea – op. cit., pagina 53
39 J. Boulouis, R.M. Chevallier, Grands arrêts de la Cour de justice de s Communautés européennes, 1999 , vol. 27, p.
26

25
contradicție între norma internă și cea internațională, se va aplica aceasta din urmă, iar norma
internă va fi inaplicabilă pe perioada cât tratatul internațional este în vigoare.
Majoritatea statelor europene au prevăzut în Constituțiile lor, recunoașterea normelor
internaționale ca fiind parte a sistemului lor intern. Un asemenea sistem de receptare se regăsește
în Austria, în Italia, Franța și Germania. Constitu ția Olandei prevede în plus, ca tratatele
internaționale la care statul este parte prevalează asupra legilor interne care conțin dispoziții
contrare (sistem monist cu primatul dreptului internațional asupra dreptului intern).
Cea de a doua variantă a apăr ut ca o reacție față de prima, susținând independența și
suveranitatea deplină a statelor, încerca să demonstreze că dreptul internațional reprezenta o
proiectare în sfera raporturilor dintre state a unor norme din dreptul intern, dreptul internațional
derivând deci, din dreptul intern al fiecărui stat. Dominantă la sfârșitul secolului al XIX -lea, cu
primatul dreptului intern asupra dreptului internațional, tratatul dobândește forța juridică în
măsura în care aceasta ar fi prevăzută de legea internă, iar în caz de conflict între norma internă și
cea internațională, se dă prioritate actului normativ intern.
În dreptul contemporan, se manifestă o tot mai accentuată determinare a dreptului
intern de către dreptul internațional, fără că vreuna din cele două teo rii să se fi validat în
totalitate. Nu există însă o practică uniformă a statelor în acest sens, primatul unuia sau a altuia
dintre cele două sisteme juridice apreciindu -se pentru fiecare caz în parte, în funcție de
prevederile constituțiilor naționale, da r și ale Convenției de la Viena, care în art. 27 afirmă că: o
parte nu poate invoca dispozițiile dreptului său intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat
40.
Dreptul Uniunii Europene a instituit teoria monismului și impune respectarea acesteia
de către toate statele membre al Comunităților europene, deoarece monismul decurge din însăși
natura Comunităților iar sistemul Uniunii Europene nu poate funcționa decât în monism, singurul
compatibil cu ideea de integrare.
Sistemul de drept Uniunii Europene funcționează pe principiul aplicării lui în ordinea
juridică internă așa cum a fost adoptat, fără să fie necesară asimilarea sau transformarea lui în
drept intern.
Principiul aplicabilității imediatea dreptului Uniunii Europene semnifică integrarea
autom ată a normelor Uniunii Europene în ordinea juridică internă a statelor membre, fără a fi
nevoie de o normă națională de introducere (aceasta este chiar interzisă, pentru că afectează

40 R.M. Chevalier, J.Bo ulouis – op. cit., pagina 38

26
statutul dreptului Uniunii Europene). Aplicabilitatea imediată nu vizează aspectul temporal, astfel
încât cuvântul imediat trebuie luat cu sensul de i -mediat adică acționează fără intermediar. Sunt
aplicabile imediat următoarele: -dispozițiile tratatelor constitutive;
– Cele ale acordurilor internaționale ce conțin o obligație
clară și precisă, ale cărei executare și efecte nu sunt subordonate adoptării unui act ulterior;
– Regulamentele (în baza art. 249 alin. 2 TCE).
Decizia are aplicabilitate imediată și directă astfel: – decizia se integrează în dreptul
intern din momentul adoptării ei;
– Nu sunt necesare măsuri
naționale de receptare;
– Are efect direct în persoana
destinatarilor ei și a terților care se pot prevala de ea.
Principiul aplicării imediate nu permite judecătorilor dintr -o țară dualistă să considere
un tratat al Uniunii Europene ca fiind aplicabil precum dreptul intern sub pretextul că admiterea
să conform procedurilor de admitere a tratatelor internaționale a făcut din acesta unul de drept
național.
De asemenea nu poate fi eludată aplicarea unui tratat al Uniunii Europene ratificat cu
regularitate sub pretextul că nu au fost îndeplinite procedurile de admitere a tratatelor
internaționale prevăzute de Constituție.
Tratatele institutive au fo st ratificate în mod regulat și introduse de fiecare dintre
statele fondatoare în propria ordine juridică internă conform prevederilor naționale referitoare la
tratatele obișnuite. Astfel, prin prevederile hotărârii din 3 aprilie 1 968, în cauza Firma Molke rei,
Curtea de justiție a consacrat concepția monistă, statuând că normele juridice de drept Uniunii
Europene trec în ordinea juridică internă fără a mai fi nevoie de ajutorul unei măsuri naționale,
prin urmare dreptul Uniunii Europene – originar sau deriv at – este imediat aplicabil în ordinea
juridică internă a statelor Comunităților europene.
Conform principiului aplicabilității imediate, norma Uniunii Europeneă dobândește în
mod automat statutul de drept pozitiv în ordinea internă a statelor membre, fii nd interzisă orice
transformare a normelor Uniunii Europene în norme de drept național, orice procedeu de
receptare a lor, precum și toate măsurile interne de executare susceptibile să altereze integritatea
normelor Uniunii Europene.

27
În ceea ce privește dreptul Uniunii Europene primar, aplicabilitatea imediată semnifică
nu atât suprimarea recepțiunii formale, ci mai degrabă neutralizarea efectelor ei. În privința
dreptului derivat și a celui născut din relațiile internaționale ale Comunităților, acesta co nstituie
domeniul în care suprimarea dualismului acționează din plin: dreptul care are ca sursă activitatea
normativă a instituțiilor Uniunii Europene se impune în ordinea juridică a statelor membre fără
transformare, fără receptare sau măsuri de executare41.

II.4. Teoria dualistă

Din punct de vedere juridic, teoria dualistă a fost elaborată în doctrina germană și italiană,
la sfârșitul sec. al XIX –lea și începutul sec. XX și a statuat ideea că dreptul internațional și
dreptul intern reprezintă sisteme ju ridice cu valoare egală, dar distincte, care acționează pe
planuri diferite, având izvoare și destinatari diferiți. În consecință, cele două sisteme juridice nu
se pot intersecta în nici o situație, fiecare dintre ele reglementând un domeniu specific de
raporturi juridice. Se susține, de asemenea, că pot să existe neconformități între actele interne și
cele internaționale, ceea ce în dreptul contemporan nu este de acceptat.
Ca atare, un tratat internațional perfect, adică ratificat cu regularitate, n -ar ave a efect decât
în ordinea internațională.
Pentru ca el să se poată aplica în ordinea internă a unui stat contractant este necesar ca
acest stat să -i preia dispozițiile într -o normă națională (cel mai adesea o lege) sau să -l introducă
în ordinea națională pr intr-o formulă juridica care realizează admiterea.
Și într -un caz și în celălalt se produce o naționalizare a Tratatului, adică norma
internațională suferă o transformare a naturii sale și nu va fi aplicată decât în noua să calitate de
reglementare de dre pt intern și nu în cea de reglementare de drept internațional.
După A.Fuerea, conform acestei teorii, se lansa posibilitatea că normele juridice să fie
conforme atât cu prescripțiile dreptului intern, cât și cu cele ale dreptului internațional, dar la fel
era posibil că normele juridice să corespundă cu normele unei ordini juridice și să fie contrare
prevederilor celeilalte dar fără să afecteze valabilitatea lor. În oricare din cazuri trebuie aplicate
normele de drept național în dreptul intern, iar în cazu l în care acestea contravin unor acorduri

41 V. Neumann , Neam, popor sau natiune? Despre identitatile politice europene, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2003,
p. 56

28
sau angajamente internaționale, neconcordanța va atrage răspunderea internațională a statului
respectiv42.
Deci teoria dualistă, susține distincția netă între cele două sisteme de drept – intern și
internațional – și afirmă că este necesară emiterea unui act normativ prin care se face transferul
tratatului din ordinea internațională în ordinea internă, acesta dobândind caracterul actului în care
a fost transpus (legea internă).
În unele state se aplică sistemul duali st așa cum sunt Regatul Unit al Marii Britanii,
Irlanda sau țările scandinave unde, pentru că normele dreptului internațional să aibă efect în
ordinea juridică internă se procedează la transpunerea normelor juridice de drept internațional –
cuprinse în trat ate – în norme juridice de drept intern, printr -un act normativ intern. Tratatele
internaționale pot deveni parte a dreptului intern numai după ce o lege specială de aplicare este
adoptată de legiuitor.

42 I.P. Filipescu, A. Fuerea , Drept institutional comunitar european, ed. a V -a, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 78

29
CAPIT. III. SISTEMELE DE DREPT DIN FIECARE STAT MEMBRU U.E.
III.1. Noțiunea de stat membru U.E.

Un stat membru al Uniunii Europene este unul din cele 28 de state care au devenit
membre ale Uniunii Europene (UE) de la întemeierea de facto a acesteia în 1957, când era
cunoscută sub numel e de Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Grupului de
șase state fondatoare i s -au mai adăugat prin intermediul a șase aderări succesive — cea mai largă
extindere întâmplându -se la 1 mai 2004, când zece state au devenit membru cu drepturi depline
— alte 21 de națiuni. În prezent, UE este alcătuită din douăzeci și unu de republici, șase regate și
un mare ducat.43
Croația este cel mai nou stat membru, aderând la 1 iulie 2013 De asemenea,
negocierile sunt în curs de desfășurare cu o serie d e alte state. Procesul de extindere este
desemnat uneori cu ajutorul sintagmei „integrarea în Uniunea Europeană”. De asemenea, acest
termen se referă la creșterea cooperării între statele UE în timp ce guvernele naționale permit
armonizarea treptată a legi slațiilor naționale.
Înainte că statele să devină membre ale Uniunii Europene, trebuie să împlinească
condițiile economice și politice, cunoscute în general sub numele „Criteriile de la Copenhaga”.
Acestea înseamnă un sistem de guvernare democratic și secular, împreună cu lib ertățile și
instituțiile corespunzătoare, și respectarea principiului statului de drept. În conformitate cu
termenii Tratatului Uniunii Europene, extinderea Uniunii necesită de fiecare dată acordul fiecărui
stat membru, precum și aprobarea Parlamentului Eu ropean.

III.2. Sistemul de drept din statele fondatoare a Uniunii Europene44

Sistemele judiciare ale statelor membre sunt foarte diverse, reflectând diferențele care
există între tradițiile judiciare naționale.
În majoritatea statelor membre există diferite categorii de instanțe. În general, trei tipuri
principale de instanțe pot fi identificate:
– Instanțe judecătorești de drept comun;
– Instanțe specializate; și/sau

43 Cipru de Nord nu este recunoscut de UE, așa că este de jure parte a Republicii Ciprului și a Uniunii Europene, dar
de facto este în afara controlului ambelor entități și operează ca și un stat independent recunoscut doar de Turcia.
44 Steiner, J., Woods, L., EU Law , 10th edition, Oxford: Oxford University Press, 2009 , p. 23

30
– Instanțe competente în materi e de drept constituțional.
De obicei, instanțele judecătorești de drept comun se ocupă de litigii în materie civilă (și
anume litigii între cetățeni și/sau societăți) și/sau în materie penală. În plus, numeroase state
membre au înființat ins tanțe care au competențe specifice, cum ar fi litigiile între autorități
publice și cetățeni sau societăți (litigii de natură administrativă etc.).
De asemenea, în diferite state membre există o instituție sau o instanță care asigură
respecta rea Constituției acestora. Multora dintre aceste instanțe sau instituții li se poate solicita să
verifice dacă o anumită lege sau legislație este conformă cerințelor constituționale. Unele dintre
acestea pot să judece cauze individuale, dar, de obicei, doa r că instanță de ultim grad de
jurisdicție45.
În majoritatea statelor membre, din sistemul judiciar fac parte nu doar instanțele, ci și
alte autorități și instituții judiciare care exercită autoritatea publică, cum ar fi procurorii sau, în
anumite cazuri, avocații statului, notarii publici sau executorii judecătorești. În ceea ce privește
avocații privați, notarii și profesiile conexe cu funcții importante în sistemul judiciar, vă rugăm să
consultați pagina privind profesiile juridice.
Parchetul sau ministerul public, care este considerat drept parte a sistemului judiciar în
multe state membre, are un rol esențial în procedurile penale. Responsabilitățile și statutul
procurorilor diferă în mod considerabil de la un stat membru la a ltul.

III.2.1. Sistemul de drept din Belgia46

Curtea supremă este Curtea de Casație , fiind considerată “instanța superioară
tuturor celorlalte instanțe” și se află la Bruxelles.
Curtea cu jurați – Cele zece provincii și arondismentul capitalei Bruxelle s au fiecare
câte o curte cu jurați . Aceasta nu este o instanță permanentă, ci se întrunește numai atunci când
există acuzați care trebuie să compară în fața sa.
Instanțele de apel – Curți de Apel : există 5 curți de apel în Belgia, și anume la:
 Bruxelles (pentru provinciile Braban Walon, Braban flămând și regiunea Bruxelles –
Capitale)
 Liège (pentru provinciile Liège, Namur și Luxemburg)
 Mons (pentru provincia Hainaut)

45 Idem, p. 45
46 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-be-ro.do?member=1

31
 Gând (pentru Flandra occidentală și Flandra orientală)
 Anvers (pentru provinci ile Anvers și Limburg).
– Instanțele de dreptul muncii : există cinci instanțe de dreptul muncii
în Belgia. Acestea sunt specializate în dreptul muncii și își au sediul în circumscripțiile
teritoriale ale curților de a pel menționate anterior.
Instanțele de prim grad de jurisdicție:
 tribunale de primă instanță : există 13 tribunale de primă instanță în Belgia (câte unul în
fiecare arondisment judiciar și două în Bruxelles, unul francofon și unul neerlandofon).
 tribunale de dreptul muncii : există 9 tribunale de dreptul muncii în Belgia (în principiu,
câte unul în fiecare circumscripție teritorială a unei curți de apel, cu excepția curții de apel
a Bruxelles -ului, care include tribunalele muncii de la Louvain, Nivelles, și Bruxelles și a
teritoriului germanofon de la Eupen).
 tribunale comerciale : există 9 tribunale comerciale în Belgia (în principiu, câte unul în
fiecare circumscripție teritorială a unei curți de apel, cu excepția curții de apel a
Bruxelles -ului, care incl ude tribunalele comerciale de la Louvain, Nivelles, și Bruxelles și
a teritoriului germanofon de la Eupen).
Instanțele inferioare sau de proximitate:
 Judecătorii de pace : există 187 de judecătorii de pace în Belgia (câte una în fiecare
canton judiciar).
 Tribunale de poliție : există 15 tribunale de poliție în Belgia.
Tribunalul pentru minori47
Tribunalul pentru minori judecă în principal dosare referitoare la aplicarea Legii
din 1965 privind protecția minorilor, cum ar fi decăderea din drepturile părintești, plasamentul
minorilor în familii -gazdă sau în centre închise, precum și dosare de delincvență juvenilă.
Judecătorul nu dă pedepse minorilor infractori, ci ia măsuri în ceea ce -i privește. În practică,
acesta poate mustra minorul („rechemare la ordine”), îl poate plasa într -o familie -gazdă sau într -o
instituție specializată, unde se va alătura altor tineri supravegheați de educatori, îi poate impune
să efectueze o activitate de interes general și chiar, în anumite cazuri excepționale, poate dispu ne
detenția provizorie în închisoare. Judecătorul din cadrul tribunalului pentru minori ia măsuri de
pază, de protecție sau de educare . În cazul în care minorul care a comis o faptă penală a
împlinit vârsta de 16 ani, judecătorul poate, în anumite situații specifice, să renunțe la dosar. În

47 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-be-ro.do?member=1

32
acest caz, minorul este trimis în fața unei camere specifice a tribunalului pentru minori, care
joacă rol de tribunal penal.
Tribunalele de aplicare a pedepselor
Tribunalele de aplicare a pedepselor pronunță hotărâri privind statutul juridic
extern al persoanelor condamnate la o pedeapsă cu privare de libertate. Acestea decid cu privire
la utilizarea următoarelor posibilități: detenția limitată, supravegherea electronică, eliberarea
condiționată și punerea în libertate provizorie în vederea îndepărtării de pe teritoriu sau a
repatrierii. Parchetul și condamnații pot ataca hotărârile Camerei de aplicare a pedepselor la
Curtea de Casație48.
Curtea cu jurați49
Atunci când o persoană este acuzată de săvârșirea unei infracț iuni grave, care nu
poate fi încadrată sau nu a fost încadrată ca infracțiune intermediară (délit/wanbedrijf)
aceasta trebuie să compară în fața curții cu jurați pentru a fi judecată de către jurați populari .
Curtea cu jurați este condusă de un magistrat d e profesie, asistat de doi asesori, care sunt de
asemenea judecători de profesie. Aceștia nu se pronunță cu privire la vinovăția sau nevinovăția
acuzatului. Membrii curții – jurații – sunt cei care au misiunea de a stabili dacă acuzatul a săvârșit
sau nu o infracțiune. Jurații sunt desemnați prin tragere la sorți din rândul populației. Orice
cetățean belgian cu vârsta cuprinsă între 28 și 65 de ani, care se bucură de drepturile sale civile și
politice, știe să scrie și să citească, nu a suferit nicio condam nare penală la o pedeapsă mai mare
de 4 luni sau o pedeapsă mai mare de 60 de ore de muncă în folosul comunității poate fi chemat
pentru a fi jurat.
La începutul unui proces cu jurați , se dă citire actului de acuzare, care reprezintă o
sinteză a anchetei realizate, cuprinzând principalele elemente culese în timpul cercetărilor. Apoi
sunt audiați martorii și persoanele vizate de anchetă. Audierile trebuie să permită juraților, care
nu au avut posibilitatea de a studia dosarul, să -și formeze o opinie. Ulteri or, procurorul își enunță
rechizitoriul, părțile civile iau cuvântul și avocații își susțin pledoaria. Acuzatul este de asemenea
audiat. Acesta răspunde la întrebările președintelui completului de judecată, își justifică faptele și
poate să -și susțină nevi novăția. După audieri, cei doisprezece jurați deliberează cu ușile închise.
Aceștia trebuie să decidă dacă acuzatul este vinovat sau nevinovat . Hotărârea este luată prin
vot și poate fi nuanțată. De exemplu, jurații pot hotărî că acuzatul este vinovat, rec unoscând

48 Michael Bobek, On the Application of European Law(Not only) in the Courts of the New Member States:Don’t
do as I say, Editura Hort Publishing, Oxford and Portland –Oregon, Vol.10, 2008, pag.1 -34;
49 Ibidem

33
totuși existența unor circumstanțe atenuante. Dacă acuzatul este declarat vinovat, judecătorii de
profesie și jurații deliberează împreună cu privire la pedeapsă care trebuie aplicată acestuia.
Această decizie este luată cu majoritate absolută. Ve rdictul de vinovăție trebuie motivat.
În principiu, hotărârile curții cu jurați nu pot fi atacate. Cu toate acestea,
condamnatul, partea civilă și Parchetul pot ataca hotărârea la Curtea de Casație . În cazul în care
o condamnare este casată, adică anulată de către Curtea de Casație, cauza este trimisă în fața altei
curți cu jurați, care va trebui să o judece din nou.

III.2.2. Sistemul de drept din Franța50

A) Instanțele de prim grad de jurisdicție51
A. Instanțe civile
1. Tribunalul regional (Tribuna l de grande instance)
Tribunalul regional soluționează litigii între persoane fizice (cauze civile) având
valori mai mari de 10 000 EUR. În plus, oricare ar fi suma care face obiectul cererii, acesta are
competență în următoarele domenii:
 statutul persoanelor: căsătorie, afiliere, adopție, declarație de absență;
 rectificarea actelor de stare civilă; succesiuni; amenzi civile aplicate ofițerilor de stare
civilă
 taxe de înregistrare, taxe de cadastru, taxe de timbru și contribuții indirecte , precum și alte
taxe asimilate acestor tipuri de taxe și contribuții;
 contracte de închiriere a unui spațiu comercial, cu excepția contestațiilor privind stabilirea
prețului de închiriere la revizuirea sau reînnoirea contractului, contracte de închiriere în
scopuri profesionale și convenții de locație temporară și care conferă drepturi limitate
(conventions d’occupation précaire) în materie comercială;
 înscrierea de date false pe documente autentice;
 acțiuni civile pentru defăimare sau injurii publice sau nepublice, verbale sau scrise.
Tribunalul regional este format din judecători de profesie: președintele, vice –
președinți, judecători, procurorul Republicii, vice -procurori și locțiitori.

50 https://e -justice.europa.eu/content_ordinary_courts -18-fr-ro.do?member=1
51 Diana Alina Rohnean, Dreptul Uniunii Europene. Ordine juridica proprie, integrata in sistemele de drept ale
statelor membre , Ed. Haman giu, Bucuresti, 2011, p. 33

34
2. Tribunalul de primă instanță (Tribunal d'instance)
Tribunalul de primă instanță soluționează litigii între persoane fizice (cauze civile)
a căror valoare nu depășește 10 000 EUR. Acesta are, de asemenea, competențe atribuite (de
exemplu: popriri ale remunerațiilor, rente viagere, probleme legate de alegeri, contract e de
închiriere a unei locuințe) și competențe administrative; astfel, de exemplu, grefierul șef al
tribunalului de primă instanță are competența de a elibera certificate de naționalitate52.
În plus, tribunalul de primă instanță exercită funcțiile de insta nță de protecție, și
anume, are sarcina de a proteja adulții vulnerabili, controlând gestionarea patrimoniului acestora.
Tribunalul de primă instanță este format din unul sau mai mulți judecători, însă cauzele sunt
judecate de un singur judecător. În gener al, tribunalul de primă instanță are sediul în centrul
administrativ al arondismentului..
3. Instanța pentru litigii și contravenții minore (juridiction de proximité )
Judecătorii din cadrul instanței pentru litigii și contravenții minore se ocupă de
litigiile civile între persoane fizice a căror valoare nu depășește 4 000 EUR. De asemenea, aceștia
au competența de a emite hotărâri privind contravențiile care aparțin primelor 4 clase. Ministerul
Public este reprezentat de către un funcționar ministerial pu blic.
4. Tribunalul comercial (Tribunal de commerce)53
Tribunalul comercial soluționează litigii privind tranzacțiile încheiate între
comercianți, între instituții de credit sau între aceste două părți, precum și litigii privind
societățile comerciale sau actele de comerț între toate persoanele. De asemenea, acesta audiază
procedurile privind întreprinderile aflate în dificultate.
Tribunalul comercial este format din judecători consultanți, toți comercianți.
Aceștia sunt aleși pentru 2 sau 4 ani de către un colegiu electoral format din judecători și foști
judecători ai tribunalului, precum și din delegați consulari (comercianți aleși din aria de
competență teritorială a tribunalului comercial).
5. Instanța pentru soluționarea litigiilor de muncă (Conseil de prud’hommes)
Instanța pentru soluționarea litigiilor de muncă are sarcina de a soluționa litigiile
individuale între angajatori și salariați care izvorăsc dintr -un contract de muncă sau de ucenicie.
Aceasta este formată din judecători aleși, reprezentâ nd în egală măsură salariații și angajatorii.
Instanța este împărțită în 5 secțiuni specializate (management, industrie, comerț și servicii
comerciale, agricultură, diverse activități). În cazul unei egalități de voturi între cei 4 consilieri,

52 Ibidem
53 Ibidem

35
instanța pen tru soluționarea litigiilor de muncă este prezidată de către un judecător al tribunalului
de primă instanță. Există 210 instanțe pentru soluționarea litigiilor de muncă.
6. Tribunalul pentru probleme de securitate socială (Tribunal des affaires de la
sécurité sociale)
Tribunalul pentru probleme de securitate socială soluționează litigiile existente între
fondurile de asigurări sociale și reclamanți (de exemplu: o problemă legată de apartenența la un
fond, de alocarea fondurilor și de plată prestațiilor et c.).
Acesta este format dintr -un președinte (un judecător al tribunalului regional) și din
arbitri consultanți, desemnați pentru o perioadă de 3 ani de către prim -președintele curții de apel
dintr -o listă alcătuită, în aria de competență teritorială a fie cărui tribunal, de către directorul
regional pentru tineret, sport și coeziune socială, în baza unei propuneri din partea celor mai
reprezentative organizații profesionale. Este necesar, de asemenea, avizul președintelui
tribunalului pentru probleme de sec uritate socială. Există 115 tribunale pentru probleme de
securitate socială.
7. Tribunalul pentru probleme de invaliditate (Tribunal du contentieux de
l’incapacité)
Tribunalul pentru probleme de invaliditate are competența de a soluționa litigii
privind invaliditatea sau incapacitatea de a munci a unui asigurat social, și anume, starea ori
gradul de incapacitate în caz de boală ori de accident de muncă sau starea ori gradul de
invaliditate în caz de boală ori de accidente altele decât profesionale. Acesta este alcătuit dintr -un
președinte (judecător onorific său persoană calificată), un arbitru care reprezintă salariații și un
arbitru care reprezintă angajatorii sau lucrătorii independenți (ambii numiți pentru o perioadă de
3 ani de către prim -președintele curții de apel în a cărei arie de competență teritorială se află
tribunalul, dintr -o listă alcătuită de către directorul regional pentru tineret, sport și coeziune
socială, în baza unei propuneri din partea celor mai reprezentative organizații profesional e. Există
26 de tribunale pentru probleme de invaliditate.
8. Tribunalul paritar în materie de arendare (Tribunal paritaire des baux ruraux )
Tribunalul paritar al închirierilor agricole are competența de a soluționa litigiile
dintre proprietarii și chir iașii bunurilor agricole care fac obiectul unei închirieri în ceea ce
privește statutul arendării, al dării în parte, al închirierii șeptelurilor, al închirierilor la libera
alegere, al închirierii culturilor mixte, al închirierii pe termen lung și al cont ractelor de utilizare a
terenului în scopul folosirii ca pășune. Un judecător de la tribunalul de primă instanță prezidează

36
tribunalul paritar al închirierilor agricole. Acesta este asistat de 4 arbitri consultanți aleși de către
colegii lor: 2 proprietari și 2 chiriași aleși pentru o perioadă de 6 ani pe baza listelor electorale
întocmite de către prefect la propunerea Comisiei de elaborare a listelor electorale.
B) Instanțe penale54
1. Curtea cu jurați (cour d’Assises )
Curtea cu jurați are competența de a judeca infracțiunile penale, și anume,
infracțiunile cele mai grave care sunt pasibile de o pedeapsă constând în privare de libertate pe o
perioadă între 10 ani și pe viață. Aceasta este o instanță departamentală nepermanentă, care se
reunește oricând este necesar. Totuși, instanța este cvasi -permanentă în departamentele cele mai
mari.
Instanța este formată din 3 judecători de profesie: un președinte (președintele
camerei sau un judecător al curții de apel), 2 arbitri (judecători la curtea de apel sau judecători ai
tribunalului regional pentru zona în care are loc audierea), un juriu (6 cetățeni selectați prin
tragere la sorți). De asemenea, aceasta funcționează ca și curte cu jurați pentru minori, dispunând
de un juriu, atunci când este vorba despre i nfracțiuni săvârșite de către minori. În astfel de cazuri,
arbitrii de profesie sunt judecători pentru minori.
2. Tribunalul corecțional (Tribunal correctionnel )
Tribunalul corecțional are competența de a judeca delictele, și anume, infracțiunile
sancțio nate prin lege cu maximum 10 ani de închisoare sau cu o amendă de minimum
3 750 EUR. Acesta este atașat tribunalului regional. În principiu, este format din 3 judecători de
profesie, cu excepția infracțiunilor pentru judecarea cărora este necesar un singur judecător.
Ministerul Public este reprezentat de către procurorul Republicii sau de către unul dintre
locțiitorii acestuia.
3. Tribunalul de poliție (Tribunal de police)
Tribunalul de poliție are competența de a se ocupa de contravențiile care aparțin
celei de a cincea clase. Acesta are sediul la tribunalul de primă instanță și este prezidat de către
judecătorul tribunalului de primă instanță, care pronunță hotărâri în calitate de judecător unic.
Ministerul Public este reprezentat de către procurorul Rep ublicii sau de către unul dintre
locțiitorii acestuia.
4. Instanța pentru litigii și contravenții minore (juridiction de proximité )

54 Idem,p. 38

37
Aceasta are competența să judece contravențiile care aparțin primelor patru clase.
Sediul său se află la tribunalul de pri mă instanță. Aceasta este prezidată de către un judecător
pentru litigii și contravenții minore, care pronunță hotărâri în calitate de judecător unic.
Atribuțiile Ministerului Public sunt îndeplinite, de regulă, de către un comisar de poliție
B) Instanțe de al doilea grad de jurisdicție
Curtea de apel este instanța de al doilea grad de jurisdicție care rejudecă, în
aspectele de drept și de fapt, cauzele judecate deja de către instanțele de prim grad de jurisdicție.
Aceasta este formată exclusiv d in judecători de profesie: un prim -președinte, președinți de
cameră și consilieri (cu excepția curții cu jurați de apel, a se vedea mai sus).
Fiecare curte de apel cuprinde secții specializate (civilă, socială, comercială și
penală), fiecare fiind formată din trei judecători de profesie: un președinte de secție și doi
consilieri. Hotărârile curții cu jurați sunt revizuite în a doua instanță de către o altă curte cu jurați,
desemnată de Secția Penală a Curții de Casație. Curtea cu jurați de apel este format ă din 9 jurați.
Instanța națională pentru probleme de invaliditate și stabilirea asigurărilor în caz de
accident de muncă reprezintă instanța de apel a tribunalelor pentru probleme de invaliditate.
Ministerul Public este reprezentat de către procurorul ge neral sau de către unul dintre avocații săi
generali sau locțiitorii generali.
Curtea de Casație este cea mai înaltă instanță de drept comun. Aceasta are sediul la
Paris, iar rolul său constă în verificarea conformității hotărârilor pronunțate de instanțe le de prim
și al doilea grad de jurisdicție cu normele de drept, în afara oricărei aprecieri noi a faptelor
cauzei. Aceasta nu constituie o instanță de al treilea grad de jurisdicție, însă asigură unificarea
jurisprudenței, dovedindu -se un organ de regleme ntare a dreptului și de respectare a legalității.
Această instanță este sesizată cu recurs, „recurs în casație”, exercitat de către o persoană care a
făcut obiectul unei hotărâri judecătorești sau de către Ministerul Public55.

III.2.3. Sistemul de drept din Germania56

Jurisdicție în materie civilă

55 Verginia Vedinaș, Ștefania –Cristina Mirica, Regimul juridic al dreptului de asociere a unităților administrativ –
teritoriale, Revista de Drept Public, nr. 2 / 2007 , pag. 19 -31
56 https://e -justice.europa.eu/content_ordinary_courts -18-de-ro.do?member=1

38
Instanțele locale57 sunt curți de primă instanță cu competență în cauzele civile – în
principal în cauze în care valoarea litigiului nu depășește 5 000 EUR. De asemenea, acestea au
competență în anumite tipuri de cauze, indiferent de valoarea litigiului, cum ar fi litigiile cu
privire la chirii și cauzele privind familia și dreptul de întreținere..
Instanțele regionale58 sunt curți de primă instanță cu competență în cauze de drept civil
referitoare la litigii care nu intră în competența instanțelor locale. Este vorba de obic ei de cauze
în care valoarea litigiului depășește 5 000 EUR.
Curțile regionale de a doua instanță audiază cauzele în tribunalele civile din cadrul
instanțelor regionale. Acestea sunt formate de obicei din trei judecători, care judecă apelurile
împotriva h otărârilor instanțelor locale.
În plus, la nivelul instanțelor regionale pot fi create camere în materie comercială .
Acestea judecă de obicei litigiile în prima și a doua instanță dintre oameni de afaceri/agenți
comerciali. Astfel de camere sunt alcătuite dintr -un judecător de carieră și doi asesori populari,
care sunt agenți comerciali.
Instanțele regionale superioare (Oberlandesgerichte) sunt de regulă curți de a doua
instanță. În materie civilă, acestea judecă apeluri împotriva hotărârilor emise de ins tanțele
regionale și împotriva hotărârilor instanțelor locale în materie de familie. Completul de judecată
al instanțelor regionale superioare este alcătuit în principiu din trei judecători de carieră. Cu
toate acestea, cauzele civile care nu prezintă difi cultăți speciale și care nu sunt de importanță
fundamentală pot fi transferate unui singur judecător.
Cea mai înaltă instanță de drept comun este Curtea Federală de Justiție
(Bundesgerichtshof), care reprezintă curtea de ultimă instanță și judecă numai re cursuri pe
probleme de drept. Completul de judecată al înaltei curți federale este alcătuit din cinci judecători
de carieră.

Jurisdicție în materie penală
Curți de primă instanță
Instanța locală reprezintă curtea de primă instanță în materie penală, cu excepția cazurilor
în care se stabilește competența instanței regionale sau a instanței regionale superioare . Instanța

57 Amtsgerichte
58 Landgerichte

39
regională judecă infracțiunile care nu sunt nici de competența instanțelor locale, nici de
competența instanțelor regionale superioare, de exemplu în cazurile în care se anticipează o
pedeapsă cu închisoarea pe perioadă mai îndelungată.
Trebuie remarcat f aptul că dreptul penal german face distincție între „delict”, pe de o
parte, și „infracțiune”, pe de altă parte. În acest sens59, o infracțiune este o faptă penală pentru
care legea prevede o pedeapsă minimă de cel puțin un an de închisoare. Astfel, infracț iunile sunt
cele mai grave dintre faptele penale. Instanța regională are competență, de asemenea, în toate
celelalte fapte penale cu o pedeapsă anticipată de peste patru ani de închisoare60. Aceasta poate
judeca o anumită cauză și atunci când Parchetul hotă răște să o trimită în fața instanței regionale
datorită importanței sale deosebite, chiar dacă aceasta este de competența instanței locale.

III.2.4. Sistemul de drept din Italia61

Instanțele judecătorești de drept comun au două tipuri de competențe:
 competență în materie civilă , prin intermediul căreia se urmărește protejarea drepturilor
în raporturile dintre persoane fizice sau dintre persoane fizice și administrația publică în
cazul în care, în îndeplinirea sarcinilor sale, administrația publică înc alcă drepturile
persoanelor fizice;
 competență în materie penală , în cadrul căreia instanțele decid temeinicia acuzațiilor
aduse de procurori împotriva unor persoane fizice.
Aceste două materii sunt guvernate de norme procedurale diferite – Codul de proce dură
civilă (
Instanțele civile
Judecătorii de pace (giudici di pace) sunt judecători onorifici sau nepermanenți
(giudici onorari), competenți în cauze de importanță minoră .
Instanțele inferioare (tribunali) reprezintă primul grad de jurisdicție pentru toa te
celelalte litigii, dar soluționează și căile de atac formulate împotriva deciziilor pronunțate de
judecătorii de pace.

59 conform Codului penal federal
60 Idem
61 https://e -justice.europa .eu/content_ordinary_courts -18-it-ro.do?member=1

40
Instanțele pentru minori (tribunali per i minorenni) și secțiile pentru minori de la
curțile de apel (sezioni per i minorenni delle co rti di appello) sunt competente în anumite cauze
care implică minori și care nu țin de competența instanțelor judecătorești de drept comun.
Există, de asemenea, secții (sezioni) în cadrul instanțelor inferioare și al curților de apel
specializate în aspect e legate de dreptul muncii .
Curțile de apel (corti di appello) reprezintă al doilea grad de jurisdicție.
Curtea de Casație (Corte di Cassazione sau Corte Suprema di Cassazione), cu sediul la
Roma, este curtea supremă în sistemul judiciar și analizează dacă hotărârile celorlalte instanțe au
fost pronunțate în conformitate cu legea.
Instanțele penale
Judecătoriile de pace se pronunță în cazul infracțiunilor de mică gravitate. Instanțele
inferioare reprezintă primul grad de jurisdicție și soluționează toate cauzele penale care nu țin de
competența judecătoriilor de pace sau a curților cu jurați, precum și căile de atac introduse
împotriva hotărârilor pronunțate de judecătoriile de pace.
Instanțele p entru minori și secțiile pentru minori de la curțile de apel reprezintă
primul și al doilea grad de jurisdicție pentru toate infracțiunile săvârșite de minori.
Curțile cu jurați (corti di assise) reprezintă primul grad de jurisdicție pentru cele mai
grave infracțiuni.
Curțile de apel reprezintă al doilea grad de jurisdicție. Curțile de apel cu jurați (corti di
assise di appello) soluționează căile de atac introduse împotriva hotărârilor pronunțate de curțile
cu jurați.
Instanțele de supraveghere (tribunali di sorveglianza) și birourile de supraveghere
(uffici di sorveglianza) asigură executarea pedepselor cu închisoarea și plata amenzilor și
aplicarea legislației în materie de pedepse.
Curtea de Casație verifică legalitatea hotărârilor pronunțate de celelalt e instanțe,
soluționează căile de atac formulate împotriva oricărei hotărâri civile sau penale ori împotriva
unei limitări aduse drepturilor sau libertăților fundamentale; poate fi și primul grad de jurisdicție,
în unele cazuri. Curtea de Casație reprezint ă curtea supremă în sistemul judiciar.

III.2.5. Sistemul de drept din Luxemburg62

62 https://e -justice.europa.eu/content_ ordinary_courts -18-lu-ro.do?member=1

41
Curțile și tribunalele sunt însărcinate conform Constituției să exercite puterea
judecătorească și să nu aplice hotărârile și regulamentele generale și locale decât în măsura în
care sunt conforme cu legile.
Instanțe judiciare
Curtea Supremă de Justiție
În vârful ierarhiei instanțelor judiciare se află Curtea Supremă de Justiție care are în
componență o Curte de Casație și o Curte de Apel , precum și un Parchet Gene ral. Curtea de
Casație, este alcătuită dintr -o secție care judecă în complet de cinci judecători. Curtea de Apel
are în componență zece secții care judecă în complet de trei consilieri.
Țara este împărțită în două circumscripții judiciare , fiecare având câte un tribunal
teritorial, unul la Luxemburg și unul la Diekirch. Cele două tribunale teritoriale sunt împărțite în
secții care se întrunesc în complete de trei judecători; pe lângă fiecare tribunal teritorial există un
parchet alcătuit d intr-un procuror de stat și din supleanți. Judecătorii de instrucție de pe lângă
fiecare tribunal teritorial sunt însărcinați să instrumenteze cauzele penale și, dacă este cazul,
cauzele corecțional63e.
Există trei tribunale de pace , dintre care unul la Luxemburg, unul la Esch -sur-
Alzette (circumscripția judiciară Luxemburg) și unul la Diekirch (circumscripția judiciară
Diekirch).
În materie civilă și comercială , judecătorul de pace judecă toate cauzele în care îi
este atribuită competența în teme iul noului Cod de procedură civilă sau al altor dispoziții legale;
acesta este competent în ultimă instanță până la valoarea de 2 000 de euro și în apel până la
valoarea de 10 000 de euro. Acesta judecă în anumite materii, ca de exemplu popririle pe salari i,
pensii și rente, precum și repartizarea sumelor poprite până la valoarea creanței64.

III.2.6. Sistemul de drept din Olanda65

Denumirile instanțelor din Olanda66 sunt următoarele:
– Tribunalul regional (Rechtbank): prima instanță pentru toate cauzele civile și penale
– Curtea de Apel (Gerechtshof): recurs pentru toate cauzele civile și penale

63 Diana Alina Rohnean, Dreptul Uniunii Europene. Ordine juridica proprie, integrata in sistemele de drept ale
statelor membre , Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2011, p. 41
64 Ibidem
65 Tarile de Jos
66 https://e -justice.europa.eu/content_ordinary_courts -18-nl-ro.do?member=1

42
– Curtea Supremă (Hoge Raad): curtea supremă pentru toate cauzele civile și penale.
Olanda67 recunoaște căsătoria între persoane de același sex:
* 1979 – recunoașterea concubinajului a cuplurilor de același sex sau de sex opus, și
acordarea unor drepturi precum în domeniul taxelor, securității sociale, închiriere…
* 1998 – cuplurile înregistrare li se recunosc aceleași drepturi și responsabilități ca și
pentru cuplurile căsătorite.
* 2001 – recunoașterea căsătoriei intre cuplurile de același sex, cu aceleași drepturi și
obligații ca și în cazul cuplurilor de s ex opus cu o singură excepție: nu pot adopta un copil din
străinătate.

III.3. Sistemul de drept din celelalte state membre U.E.
III.3.1. Sistemul de drept din Austria68

Instanțele de drept comun sunt organizate pe patru niveluri. În prezent,
jurisprudenț a este constituită din hotărârile următoarelor instanțe:
 115 de instanțe teritoriale
 20 de instanțe regionale
 4 instanțe regionale superioare
 Curtea Supremă
În materie penală, următoarele servicii ale Ministerului Public apără interesele
publice:
 16 parchete
 parchetul central de urmărire a infracțiunilor economice și de corupție
 4 parchete pe lângă instanțele regionale superioare
 Parchetul general de pe lângă Curtea supremă
De aplicarea pedepselor privative de libertate sunt responsabile 27 de
penitenciare.

III.3.2. Sistemul de drept din Bulgaria69

67 http://www.dreptonline.ro/enunturi/detalii_tara.php?id_tara=120
68 https://e -justice.europa.eu/content_ordinary_courts -18-at-ro.do?member=1
69 https://e -justice.europa.eu/content_ord inary_courts -18-bg-ro.do?member=1

43
Administrarea justiției în Bulgaria este bazată pe trei grade de jurisdicție. Instanțele sunt
organisme publice care administrează justiția în materie civilă, penală și administrativă.
În Bulgaria există următoarele instanțe: – instanțe locale – 113
– Instanțe districtuale – 28
– Instanțe administrative – 28
– Instanța penală specializată – 1
– Curți de apel – 5
– Curtea de apel penală specializată – 1
– Instanțe militare – 5
– Curtea Militară de Apel – 1
– Curtea Supremă de Casație – 1
– Curtea Supremă Administrativă – 1.
Organiz area și activitatea instanțelor bulgare sunt prevăzute în Legea privind sistemul
judiciar, care stabilește structura și principiile de funcționare ale organismelor judiciare,
reglementează interacțiunile dintre acestea, precum și interacțiunile acestora cu organismele
legislative și executive. Conform Legii privind sistemul judiciar, publicată în Monitorul de Stat
nr. 64/2007, Consiliul Judiciar Suprem este cea mai înaltă autoritate administrativă și este
însărcinat cu gestionarea sistemului judiciar și asi gurarea independenței acestuia. Aceasta
stabilește alcătuirea și organizarea sistemului judiciar și gestionează activitatea acestuia fără a
afecta independența organismelor în cauză.
Instanțe regionale (IR)70
Judecata în primă instanță are loc, în principiu , la instanța regională: Aceasta examinează
cauze civile, penale și administrative/penale. Printre acestea se numără cauzele privind dreptul
familiei și dreptul muncii, pretențiile în materie de întreținere și adopție, acțiunile privind litigiile
comercial e și cauzele civile al căror obiect are o valoare mai mică de 50 000 BGN (< 25 000
EUR), precum și partajul bunurilor imobile corporale. Instanța regională este formată din
președinte și din adjuncții săi, o secretară administrativă, un grefier registrator , o secretară, un
grefier, un funcționar al curții și un arhivar.
Instanțele districtuale (ID)71
Atunci când judecă în primă instanță , instanța districtuală examinează:

70 Diana Alina Rohnean, Dreptul Uniunii Europene. Ordine juridica proprie, integrata in sistemele de drept ale
statelor membre , Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2011, p. 46
71 Idem, p. 44

44
 cauze civile – acțiuni pentru stabilirea sau contestarea paternității, pentru revocarea
adopțiilor, orice acțiune de interdicție, precum și acțiunile în cauze civile al căror obiect
are o valoare de peste 50 000 BGN (> 25 000 EUR).
 cauze penale – cauze privind infracțiunile îndreptate împotriva statului, omoruri, tâlhării
calificate, posesia și distribuția de droguri, răpiri și privări ilegale de libertate, infracțiuni
împotriva regimului vamal, infracțiuni împotriva sistemelor financiar, fiscal și de
asigurări, infracțiuni de serviciu, luare și dare de mită, infracțiuni împotriva sistemului d e
transport soldate cu victime etc..
 cauze comerciale și privind societățile – persoanele juridice non -profit sunt înregistrate la
instanța districtuală care examinează și plângerile referitoare la refuzurile Agenției de
înregistrare în temeiul Legii privi nd registrul comerțului. Instanța districtuală examinează,
de asemenea, litigiile comerciale al căror obiect are o valoare de peste 25 000 BGN,
procedurile de faliment, precum și procedurile de plângere împotriva acțiunilor
executorilor judecătorești.
Instanțele districtuale sunt situate în reședințele de district. În cadrul fiecărui
teritoriu de competență a unei instanțe districtuale există una sau mai multe instanțe regionale. La
Sofia, există un Tribunal Municipal care are competențele unei instanțe dis trictuale.

III.3.3. Sistemul de drept din Cipru72

În Republica Cipru există instanțe de numai două grade de jurisdicție: Curtea Supremă ,
care judecă toate căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de către o instanță de prim grad de
jurisdicție, și următoarele instanțe de prim grad de jurisdicție:
 Instanțe teritoriale
 Instanțe superioare de drept penal
 Instanța de dreptul familiei
 Instanța de control locativ
 Instanța pentru litigiile de muncă
 Instanța militară
Curtea Supremă

72 https://e -justice.europa.eu/content_ordina ry_courts -18-cy-ro.do?member=1

45
Curtea Supremă este alcătuită din treisprezece judecători, dintre care unul este
președintele instanței. Curtea Supremă are următoarele competențe:
Instanță de apel
Curtea Supremă judecă toate căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele
de grad inferior în materie civilă și penală. De regulă, căile de atac sunt judecate de un complet
de judecată format din trei judecători. Judecarea unei căi de atac se bazează pe analizarea
documentelor provenite din procedurile desfășurate în cadrul instanței inferioare (în cadrul Curții
Supreme se administrează probe numai în situații excepționale și foarte rare). În exercitarea
competenței sale de instanță de apel, Curtea Supremă poate să confirme, să modifice sau să
anuleze hotărârea atacată, sau poate dispune rejudecarea cauzei.
Dreptul maritim
Curtea Supremă judecă litigiile privind dreptul maritim atât în prima, cât și în a doua
instanță. În primă instanță, cauza este audiată de un singur judecător, iar în a doua instanță, de
către întregul complet de judecători.
Instan țe teritoriale
Instanțele teritoriale sunt competente să judece în primă instanță orice acțiuni civile (cu
excepția celor de drept maritim) și orice acțiuni penale privind infracțiuni care pot fi pedepsite cu
până la 5 ani de închisoare. Există o instanță teritorială în fiecare district administrativ al
Republicii Cipru. Cauzele sunt judecate de un singur judecător, fără jurați.
Instanțe superioare de drept penal
Instanțele superioare de drept penal judecă exclusiv cauze penale. De regulă, numai
infracțiuni le cele mai grave, care pot fi pedepsite cu mai mult de 5 ani de închisoare, sunt
prezentate în fața acestora. Orice instanță superioară de drept penal este alcătuită din trei
judecători. Hotărârile sunt adoptate prin acordul majorității. Nu există juraț i.73

III.3.4. Sistemul de drept din Cehia74

73 Idem
74 Diana Alina Rohnean, Dreptul Uniunii Europene. Ordine juridica proprie, integrata in sistemele de drept ale
statelor membre , Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2011, p. 49

46
Sistemul judiciar din Republica Cehă este alcătuit din 89 de instanțe teritoriale, opt
instanțe regionale și Curtea Supremă75.
Competența în materie civilă
Cauzele civile sunt soluționate de instanțele districtua le, instanțele regionale, instanțele
superioare și de Curtea Supremă a Republicii Cehe (Nejvyšší soud České republiky).
Instanțele districtuale examinează și soluționează litigiile și alte chestiuni de drept civil,
de dreptul muncii, de dreptul familiei și de drept comercial în cazul în care nicio altă instanță nu
are competență materială asupra acestora, în conformitate cu legea.
Cauzele care țin de competența instanțelor districtuale se judecă de obicei în complet cu
judecător unic. Cauzele de dreptul mun cii și alte cauze prevăzute de lege se judecă în complete
formate dintr -un judecător și doi consultanți (asesori).
Cauzele introduse la instanțele regionale pentru judecarea fondului sunt examinate și
soluționate în complet cu judecător unic; în anumite ca zuri prevăzute de lege, completul care
soluționează fondul este alcătuit din trei judecători, unul dintre aceștia fiind președinte de
complet. Curtea Supremă se întrunește în complete de diferite dimensiuni sau în secții unite.
Atunci când fondul a fost ju decat la instanța districtuală, apelul (al doilea grad de
jurisdicție) se judecă la instanța regională. Atunci când fondul a fost judecat la instanța regională,
apelul se judecă la instanța superioară.
Competența în materie penală
Cauzele penale sunt soluț ionate de instanțele districtuale, instanțele regionale, instanțele
superioare și de Curtea Supremă a Republicii Cehe.
Instanțele regionale judecă fondul cauzelor penale în cazul cărora legea prevede o
pedeapsă privativă de libertate de minim cinci ani sau dacă poate fi impusă o pedeapsă specială.
Instanțele regionale judecă în primă instanță infracțiunile menționate la articolul 17 alineatul (1)
din Legea privind codul de procedură penală, chiar dacă pedeapsa minimă este sub pragul de
cinci ani.
Instanțele regionale soluționează cauzele în complete. Cazurile în care completele sunt
formate dintr -un judecător unic sunt prevăzute în codurile de procedură.
Completele instanțelor regionale sunt formate:
A) dintr -un președinte de complet, funcție îndeplinită de un judecător, și doi judecători
asociați, în cazul în care completul soluționează cauze penale în primă instanță;

75 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_system s_in_member_states -16-cz-ro.do?member=1

47
B) dintr -un președinte de complet, funcție îndeplinită de un judecător, și doi judecători, în
celelalte cazuri.
„Complet cu judecător unic” în seamnă un judecător sau un judecător care îndeplinește
funcția de președinte de complet. Doar judecătorii pot fi președinți de complet.
Apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele districtuale sunt soluționate de o
instanță regională superioar ă. Apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de o
instanță regională sunt soluționate de o instanță superioară.
La instanțele superioare, completele sunt formate dintr -un judecător care îndeplinește
funcția de președinte și de alți doi j udecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

III.3.5. Sistemul de drept din Croația76

Croația are un sistem juridic cu trei niveluri, format din Curtea Supremă, Curțile
Cantonale și cele municipale. Curtea Constituțională decide în aspec te legate de Constituție. Pe
lângă acestea, mai există tribunale contravenționale, tribunale comerciale și d e contencios
administrativ. Aplicarea legii în Croația cade în responsabilitatea Poliției Croate, aflată sub
controlul Ministerului de Interne.

III.3.6. Sistemul de drept din Danemarca77

Curtea Supremă
Curtea Supremă este instanța de ultim grad de jurisdicție din Danemarca și are
sediul la Copenhaga. Curtea revizuiește hotărâri și ordine pronunțate de:
 Înalta Curte a Danemarcei de Est
 Înalta Curte a Danemarcei de Vest
 Tribunalul maritim și comercial din Copenhaga.
Curtea Supremă revizuiește atât cauze civile, cât și cauze penale și reprezintă instanța
de ultim grad de jurisdicție (al treilea nivel de judecată) în materie succesorală, faliment,
executare și cauze de înregistrare funciară. Curtea Supremă nu revizuiește aspecte legate de fond
din cauzele penale. Numai în cazuri excepționale există dreptul de a introduce o cale de atac (al

76 Diana Alina Rohnean, Dreptul Uniunii Europene. Ordine juridica proprie, integrata in sistemele de drept ale
statelor membre , Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2011, p. 51
77 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_syste ms_in_member_states -16-dk-ro.do?member=1

48
treilea nivel de judecată) înaintea Curții Supreme (a se vedea mai jos). În completul Curții
Supreme nu există judecători consultanți.
Înalta Curte a Danemarcei de Est și Înalta Curte a Danemarcei de Vest
În Danemarca78 există două înalte curți – Înalta Curte a Danemarcei de Vest și
Înalta Curte a Danema rcei de Est. Înaltele curți soluționează căile de atac de la instanțele
districtuale.
Cauzele civile și penale sunt judecate de instanțele districtuale (primul nivel de
judecată). În anumite condiții o cauză civilă poate fi înaintată unei înalte curți.
Instanțele districtuale
Instanțele districtuale soluționează cauze civile, penale, privind executarea silită,
cauze în materie succesorală și falimentul. Actele notariale se încadrează, de asemenea, în
jurisdicția instanțelor districtuale. Unele instanț e districtuale continuă să se ocupe de aspecte
funciare în anumite circumscripții teritoriale până când aceste atribuții vor fi preluate de
Tribunalul cadastral.

III.3.7. Sistemul de drept din Estonia79

Instanțele regionale reprezintă, în general, prim ul grad de jurisdicție (instanțe de
fond) și soluționează cauze civile, penale, precum și cauze privind delicte minore și alte aspecte
care, conform legii, intră în sfera lor de competență. Procedura aplicată de instanțele regionale
pentru soluționarea ace stor tipuri de cauze este cea prevăzută de Codul de procedură civilă – în
cauzele civile, Codul de procedură penală – în cauzele penale și, respectiv, Codul de procedură în
cazul infracțiunilor administrative – în cazurile minore.
În cadrul instanțelor re gionale funcționează și serviciile cadastrale și registrul funciar,
departamente care îndeplinesc funcții administrative. Registrul funciar și cel al bunurilor
dobândite în timpul căsătoriei sunt ținute de departamentul responsabil de registrul funciar.
Deciziile și hotărârile pronunțate de instanțele regionale sunt supuse căilor de atac, acestea din
urmă fiind de competența instanțelor districtuale , care reprezintă al doilea grad de jurisdicție.
Instanțele districtuale se supun acelorași norme procedurale ca și instanțele de prim grad de
jurisdicție.

78 Diana Alina Rohnean, Dreptul Uniunii Europene. Ordine juridica proprie, integrata in sistemele de drept ale
statelor membre , Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2011, p. 53
79 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-ee-ro.do?member=1

49
Instanțe de prim grad de jurisdicție
În Estonia funcționează patru instanțe regionale:
1. Instanța regională Harju
2. Instanța regională Viru
3. Instanța regională Pärnu
4. Instanța regională Tartu Secția din Tartu
În Estonia funcționează două instanțe districtuale:
 Instanța districtuală Tallinn (Tallinna Ringkonnakohus)
 Instanța districtuală Tartu (Tartu Ringkonnakohus)

III.3.8. Sistemul de drept din Finlanda80

Curțile de Justiție din Finlanda pot fi împărțite în instanțe generale în materie civilă
sau penală, instanțe administrative pentru cauzele administrative și instanțe speciale.
Termenul de „instanțe generale ” se referă la instanțele ale căror jurisdicție este
generală. Cu alte cuvinte, acestea tratează litigiile juridice care nu au fost introduse în aria de
responsabilitate a altor instanțe. Instanțele generale sunt:
 Tribunalele Districtuale
 Curțile de Apel
 Curtea Supremă
Tribunale districtuale
Tribunalele locale sau districtuale funcționează ca prim grad de jurisdicție. Acestea
tratează cauzele civile și penale și chestiunile referitoare la sarcinile fiscale (impozitele pe
proprietăți) precum și dreptul de proprietate asupra bunurilor imobiliare (ip oteci și înregistrarea
de titluri de proprietate).
Un tribunal districtual are membrii consultanți care participă în principal la procedurile
penale. Membrii consultanți sunt aleși de consiliile municipale. Ministerul Justiției confirmă
numărul de membri i consultanți care urmează să fie aleși de municipalități. Remunerația acestora
este plătită din fondurile statului.
Curțile de apel

80 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-fi-ro.do?member=1

50
Finlanda are șase curți de apel . În calitate de curți superioare, acestea soluționează
căile de atac formulate împotriva hotărârilor tribunalelor districtuale. În anumite cazuri, curțile de
apel îndeplinesc funcțiile primului grad de jurisdicție: de exemplu, pentru punerea sub acuzare a
unui judecător dintr -o instanță inferioară sau a funcționarilor publici de rang înalt.
Curțile de apel sunt responsabile și de supravegherea aplicării legii în tribunalele
districtuale, precum și de anumite chestiuni care țin de administrația judiciară. O anumită
chestiune administrativă necesită emiterea unui aviz către comisia judiciară d e selecție privind
solicitanții care candidează pentru funcția de judecător în cadrul unui tribunal districtual sau al
unei curți de apel. Avizul oficial este prezentată de comisia curții de apel căreia îi revine această
responsabilitate. Președintele (șef ul) curții de apel este responsabil de funcț ionarea și eficiența
acesteia.
Curtea Supremă
Curtea Supremă reprezintă cel mai înalt grad de jurisdicție . Ca și curtea de apel,
Curtea Supremă este împărțită în secțiuni care, pentru a fi competente din punct de vedere legal,
sunt formate din cinci membri.
În plus față de tratarea chestiunilor legale, Curtea Supremă numește judecătorii în
posturile temporare pe o perioadă de un an sau mai mult. De asemenea, Curtea Supremă poate
prezenta observații la leg islația propusă și la cererile de grațiere trimise Președintelui Finlandei.

III.3.9. Sistemul de drept din Grecia81

Toate litigiile între persoane fizice sunt de competența instanțelor civile, inclusiv cauzele
de jurisdicție voluntară atribuite acestor i nstanțe prin lege.
Instanțele civile sunt următoarele:
1. Curtea Supremă
2. instanțele de apel
3. instanțele de prim grad de jurisdicție cu un complet de judecată format din mai mulți
membri instanțele de prim grad de jurisdicție cu un complet de judecată format d intr-un
singur membru
4. instanțele civile districtuale.
Instanțe penale

81 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-el-ro.do?member =1

51
Instanțele penale sunt competente să judece cauze penale și sunt următoarele
1. Curtea Supremă;
2. instanțele de apel cu un complet de judecată format din cinci membri;
3. instanțele mixte cu jurați;
4. instanțele de apel mixte cu jurați;
5. instanțele de apel cu un complet de judecată format din trei membri;
6. instanțele pentru delicte cu un complet de judecată format din trei membri;
7. instanțele pentru delicte cu un complet de judecată format dintr -un singur membru;
8. instanțele penale districtuale;
9. instanțele pentru minori.
În temeiul legilor speciale, competența penală este exercitată și de:
 Curțile Marțiale;
 instanțele forțelor navale;
 instanțele forțelor aeriene.
Aceste instanțe sunt competente să ju dece cauze în calitate de instanțe penale speciale.
Aceste instanțe judecă dosare referitoare la infracțiuni comise de personalul militar din
cadrul infanteriei, al forțelor navale sau al forțelor aeriene.

III.3.10. Sistemul de drept din Ungaria82

Toate procedurile care nu au fost deferite prin lege instanțelor generale sunt de
competența instanțelor districtuale .
Instanțele generale acționează în calitate de instanțe de prim grad de jurisdicție în ceea
ce privește:
 acțiunile privind dreptul de pro prietate în care valoarea bunului depășește 30 de milioane
HUF (aproximativ 106 000 EUR), cu excepția procedurilor privind bunurile introduse
odată cu procesul de divorț;
 procedurile privind drepturile de autor și drepturile conexe și cele privind dreptul de
proprietate industrială;
 procedurile în vederea obținerii de despăgubiri pentru prejudicii cauzate de persoane care
au acționat în exercițiul funcției pe care o dețin în cadrul administrației publice;

82 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-hu-ro.do?member=1

52
 procedurile privind acordurile internaționale referi toare la transportul de bunuri;
 procedurile aferente acțiunilor civile introduse în legătură cu încălcarea drepturilor
individuale, inclusiv acțiunile în despăgubire pentru astfel de încălcări, în cazul în care
sunt inițiate împreună cu aceste proceduri sa u pe parcursul acestor proceduri;
 procedurile privind titlurile de valoare;
 despăgubirile pentru calomnie;
Instanțe generale acționează în cauzele de competența instanțelor districtuale de prim
grad de jurisdicție, precum și cauze înaintate instanțelor adm inistrative și de muncă.
Curți de apel regionale solutioneaza cauzele care sunt de competența instanțelor
generale de prim grad de jurisdicție.
sunt formate dintr -un complet compus din trei judecători profesioniști .
Pe parcursul revizuirii judiciare , comp letul de judecată al Curiei este compus din trei
(sau în anumite cazuri – dacă această suplimentare este justificată de natură, în mod particular,
complexă a cauzei respective – cinci ) judecători profesioniști .
Sistemul de justiție penală83
Ca reg ulă generală, instanțele districtuale au competențe în materie penală.
Cu toate acestea, instanțele generale pot să aibă competențe în materie penală în
următoarele cauze specifice:
A) infracțiuni care se pedepsesc prin lege cu închisoarea până la 15 ani s au cu închisoare
pe viață; și
B) infracțiuni împotriva statului (capitolul X din Codul penal);
C) crime împotriva umanității (capitolul XI din Codul penal);
D) complicitate la comiterea infracțiunilor de omor, ucidere din culpă, etc;
E) infracțiuni care aduc atingere bunei desfășurări a alegerilor, referendumurilor și
inițiativelor cetățenilor și ale cetățenilor europeni (secțiunea 211 din Codul penal), folosirea
frauduloasă a datelor clasificate (titlul III capitolul XV din Codul pena l),
F) acte de terorism (secțiunea 261 din Codul penal), încălcarea restricțiilor economice
internaționale (secțiunea 261/A din Codul penal), deturnarea de aeronave și vehicule feroviare,
nave și vehicule rutiere de transport în masă sau vehicule adecvate pentru transportul în masă de
bunuri (secțiunea 262 din Codul penal), participarea la o organizație criminală (secțiunea 263/C
din Codul penal);

83 Gyula Fábián, Drept institutional al Uniunii Europene , Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2012, p. 65

53
Domeniile de competență ale instanțelor sunt, în principiu, determinate de zona în care
este comisă infracțiun ea.
În cazul în care acuzatul a comis infracțiuni care intră în sfera de competență a mai multor
instanțe, instanța generală va avea jurisdicție asupra cauzei.

III.3.11. Sistemul de drept din Irlanda84

Sistemul judiciar din Irlanda își are originile în Constituția din 1922, care prevedea
înființarea de noi instanțe pentru înlocuirea celor care s -au dezvoltat sub administrația britanică.
În 1924 s -au instituit instanțe noi, în conformitate cu Legea privind curțile de justiție din 1924,
care a creat tem eiul juridic pentru sistemul judiciar. Instanțele actuale au fost înființate prin
Legea privind instanțele (înființare și componență) din 1961, în conformitate cu articolul 34 din
Constituția adoptată de poporul irlandez în 1937. Articolele 34 -37 din Const ituție vizează
administrarea justiției în general. Articolul 34.1 prevede faptul că „justiția se înfăptuiește în
instanțe instituite prin lege”. Constituția definește structura sistemului judiciar ca fiind alcătuită
dintr -o instanță de ultim grad de jurisd icție, Curtea Supremă, precum și din instanțe de prim grad
de jurisdicție, care includ Înalta Curte, având competență deplină în materie penală și civilă, și
instanțe având competență limitată, organizate la scară regională, instanța de circuit și instanța
teritorială.85
Instanțele civile86
Curtea Supremă
Curtea Supremă are calitate de instanță de recurs pentru toate hotărârile pronunțate de
Înalta Curte. De asemenea, Curtea Supremă are competența de a judeca un apel provenind de la
Curtea Penală de Apel în cazul în care Curtea Penală de Apel sau Procurorul General certifică
faptul că hotărârea implică o chestiune de drept de importanță publică deosebită și că este de
dorit, în interesul public, ca apelul să fie înaintat către Curtea Supremă.
Înalta Curt e
Prin Constituție, Înalta Curte deține competența inițială deplină și puterea de a se
pronunța cu privire la toate acțiunile în justiție și chestiunile, de drept sau de fapt, în materie

84 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_ systems_in_member_states -16-ie-ro.do?member=1
85 Gyula Fábián, Drept institutional al Uniunii Europene , Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2012, p.68
86 Diana Alina Rohnean, Dreptul Uniunii Europene. Ordine juridica proprie, integrata in sistemele de drept ale
statelo r membre , Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2011, p. 61 -63

54
civilă sau penală. Înalta Curte are competență exclusivă în cauze le gate de adopția copiilor și
cereri de extrădare. Competența Înaltei Curți se extinde la stabilirea constituționalității oricărei
legi (cu excepția legilor care au fost deja înaintate către Curtea Supremă de președintele Irlandei).
Majoritatea cauzelor de l a Înalta Curte sunt judecate de un singur judecător, însă în anumite
acțiuni, cum ar fi cele pentru calomnie, agresiune sau lipsire de libertate în mod ilegal, legea
prevede un complet format dintr -un judecător și un juriu
Înalta Curte funcționează că ins tanță de apel pentru instanța de circuit în materie
civilă. În afară de competența sa că instanță de apel pentru apelurile civile provenind de la
instanța de circuit, Înalta Curte are, de asemenea, competența de a revizui hotărârile tuturor
instanțelor de grad inferior prin emiterea de ordonanțe speciale mandamus, de interdicție și
certiorari. Astfel de ordonanțe nu se referă la temeinicia hotărârilor instanțelor inferioare, ci la
chestiunea dacă a fost depășită sau nu competența acestora.
Instanța de cir cuit
Competența civilă a instanței de circuit este limitată, cu excepția cazului în care toate
părțile la o acțiune au căzut de acord asupra competenței nelimitate a acesteia. Limită de
competență a instanței în acțiuni având ca obiect acorduri comerciale , contracte de închiriere cu
posibilitatea de cumpărare, contracte de vânzare în rate și răspundere delictuală este de 38 092,14
EUR.
Instanța teritorială
Instanța teritorială are competență locală și limitată. În materie de dreptul familiei,
aceasta p oate emite ordine cu privire la întreținere, restricționare, custodie, drept de vizită și
filiație.
Instanța teritorială are competență în judecarea cauzelor civile având ca obiect
acorduri comerciale, contracte de închiriere cu posibilitate de cumpărare, contracte de vânzare în
rate și răspundere delictuală, neplata chiriei sau deținerea abuzivă de bunuri, în cazul în care
valoarea reclamației nu depășește 6 348,69 EUR. Instanța teritorială are 24 de sedii în întreaga
țară. În general, locul în care este audiat un caz depinde de locul unde a fost încheiat contractul
său unde își are sediul ori își desfășoară activitatea pârâtul sau, în cazurile de acordare a
licențelor, de locul unde este situat sediul autorizat.
Instanțe penale87
Curtea Supremă

87 Ibidem

55
Curtea Supremă soluționează căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de Curtea
Penală de Apel, în cauzele având ca obiect chestiuni de drept de o importanță publică deosebită.
Curtea Penală de Apel
Curtea Penală de Apel soluționează căile de atac înaint ate de persoane condamnate pe
baza rechizitoriului de instanța de circuit, Curtea Penală Centrală sau Curtea Penală Specială.
Curtea Penală Specială
Curtea Penală Specială a fost înființată pentru a judeca infracțiuni atunci când se
stabilește că instan țele de drept comun nu sunt adecvate pentru a asigura aplicarea eficientă a
legii și menținerea liniștii și a ordinii publice. Completul de judecată este format din trei
judecători, fără juriu.
Curtea Penală Centrală
Curtea Penală Centrală este secția p enală a Înaltei Curți. Aceasta judecă infracțiuni
grave, inclusiv infracțiuni de omor, viol, acte de trădare și piraterie, precum și procese penale în
temeiul Legii concurenței din 2002. Completul de judecată este format dintr -un judecător și un
juriu.
Instanța Penală de Circuit
Instanța Penală de Circuit (Circuit Criminal Court) judecă alte infracțiuni decât cele
care pot fi judecate la Curtea Penală Centrală. Completul de judecată este format dintr -un
judecător și un juriu. Aceasta soluționează căile d e atac de la instanța teritorială.
Instanța teritorială
Instanța teritorială soluționează infracțiunile minore (majoritatea de natură statutară)
și unele dintre infracțiunile pasibile de urmărire judiciară. Completul este format dintr -un singur
judecăto r.

III.3.12. Sistemul de drept din Letonia88

În Republica Letonia, puterea judiciară este exercitată de instanțele municipale și
districtuale , de instanțele regionale și de Curtea Supremă .
Cauzele civile și penale din Letonia sunt judecate de 40 de instanțe care se împart pe
trei niveluri : există 34 de instanțe municipale sau districtuale, cinci instanțe regionale și Curtea
Supremă.89

88 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-lv-ro.do?member=1

56
Competența materială a instanțelor
În conformitate cu Legea privind procedura penală , toate cauzele penale sunt
judecate în prima instanță de o instanță districtuală sau municipală. În instanțele municipale sau
districtuale, cauzele penale sunt audiate de un singur judecător. În cazul în care cauzele penale
sunt deosebit de complexe, președintele instanței de prim grad de jurisdicție poate stabili că
respectiva cauză trebuie să fie judecată de un complet format din trei judecători ai instanței
respective. Căile de atac în materie penală, atât c ele cu procedură completă, cât și cele întemeiate
pe o problemă de drept, sunt examinate de un complet alcătuit din mai mulți judecători.
În conformitate cu Legea privind procedura civilă , cauzele sunt judecate în primă
instanță de o inst anță districtuală sau municipală, cu excepția cauzelor care, prin lege, sunt
instrumentate în cadrul unei instanțe regionale. Litigiile privind executarea necontestată a
obligațiilor și punerea în aplicare a obligațiilor la notificarea de către instanță su nt soluționate de
Oficiul registrului funciar al districtului relevant sau de către instanța municipală. Instanțele
regionale judecă următoarele cauze în primă instanță:
 litigii privind dreptul de proprietate asupra unor bunuri imobile, cu excepția partajului
bunurilor între soți;
 cauzele privind protejarea drepturilor de brevet, a mărcilor comerciale și a indicațiilor
geografice protejate;
 cauzele privind insolvența și lichidarea instituțiilor de credit.
Curtea Supremă cuprinde Senatul, alcătuit din trei departamente (Departamentul pentru
cauze civile, Departamentul pentru cauze penale și Departamentul pentru cauze administrative) și
două camere (Camera pe ntru cauze civile și Camera pentru cauze penale). Camerele examinează
căi de atac complete împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în prima instanță de către
instanțele regionale. Senatul este instanța care examinează căi de atac întemeiate pe probl eme de
drept împotriva tuturor hotărârilor instanțelor districtuale sau municipale sau ale instanțelor
regionale și este, de asemenea, instanță de prim grad de jurisdicție pentru cauzele referitoare la
decizii ale Consiliului Biroului de Stat pentru Audit adoptate în conformitate cu procedura
prevăzută la articolul 55 din Legea privind Biroul de Stat pentru Audit. Cauzele sunt audiate, în
cadrul fiecărei camere, de un complet alcătuit din trei judecători. În cadrul Senatului Curții
Supreme, cauzele sunt aud iate de un complet alcătuit din trei judecători sau, în anumite cazuri
prevăzute prin lege, cu o componență extinsă.

89 Diana Alina Rohnean, Dreptul Uniunii Europene. Ordine juridica proprie, integrata in sistemele de drep t ale
statelor membre , Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2011, p. 64

57

III.3.13. Sistemul de drept din Lituania90

În Lituania, există 61 de instanțe cu jurisdicție generală :
 Curtea Supremă din Lituania
 Curte a de Apel din Lituania
 5 instanțe regionale
 54 de instanțe districtuale.
Curtea Supremă din Lituania
Curtea Supremă din Lituania este singura curte de casație (de ultim grad de jurisdicție)
pentru revizuirea hotărârilor, deciziilor, sentințelor și ordinelor efective, formulate de instanțele
cu jurisdicție generală. Instanța a dezvoltat o practică judiciară uniformă de interpretare și
aplicare a legilor și a altor acte juridice.
Curtea de Apel din Lituania
Curtea de Apel vă dă dreptul de a ataca hotă rârile instanțelor regionale (ca instanțe de
prim grad de jurisdicție). De asemenea, soluționează cererile formulate referitoare la
recunoașterea deciziilor pronunțate de instanțele străine sau internaționale, precum și hotărârile
arbitrale străine sau int ernaționale și executarea acestora în Republica Lituania. Curtea de Apel
îndeplinește și alte funcții atribuite prin lege jurisdicției sale.
Președintele Curții de Apel organizează și controlează activitățile administrative ale
instanțelor districtuale și ale judecătorilor lor, în conformitate cu procedura prevăzută de lege.
Instanța regională reprezintă primul grad de jurisdicție pentru cauzele penale și civile
atribuite, prin lege, jurisdicției sale. De asemenea, o instanță regională soluționează căile d e atac
împotriva hotărârilor, deciziilor, sentințelor și ordinelor instanțelor districtuale.
Președintele unei instanțe regionale organizează și controlează activitățile administrative
ale instanțelor districtuale și ale judecătorilor lor din jurisdicția i nstanței, în conformitate cu
procedurile prevăzute de lege.
Instanța districtuală reprezintă primul grad de jurisdicție pentru următoarele tipuri de
cauze:
 cauze penale
 cauze civile

90 https://e -justice.europa.eu/content_ordinary_courts -18-lt-ro.do?member=1

58
 cauze de contencios administrativ (atribuite, prin lege, jurisdicției sal e)
 cauze atribuite jurisdicției judecătorilor în materie de ipoteci
 cauze privind executarea hotărârilor și sentințelor
Judecătorul unui tribunal districtual îndeplinește și funcțiile unui judecător de instrucție și
ale unui judecător de executare, pe lâng ă alte funcții atribuite prin lege unei instanțe districtuale.

III.3.14. Sistemul de drept din Malta91

Sistemul judiciar din Malta este esențialmente un sistem cu două niveluri care cuprinde
un tribunal de primă instanță prezidat de un judecător sau magi strat și o curte de apel. Curtea de
apel – ca organ jurisdicțional superior – este organizată în complete de trei judecători și
soluționează căile de atac introduse împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de un
judecător. Ca organ jurisdicțional inferior, curtea de apel este organizată în complete cu un singur
judecător și soluționează căile de atac introduse împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță
de un magistrat. De asemenea, există diverse instanțe care se ocupă de domenii specifice ale
dreptului și au diverse grade de competență. Majoritatea căilor de atac împotriva hotărârilor
pronunțate de oricare din aceste instanțe sunt soluționate de curtea de apel ca organ jurisdicțional
inferior.
Directorul General (al organelor jurisdicționa le), care este numit de prim -ministru, este
responsabil de administrarea instanțelor. Acesta este asistat de grefierul instanțelor civile, de
grefierul instanțelor penale, de grefierul instanțelor din Gozo și de directorul serviciilor de
asistență.
Directorul General (al organelor jurisdicționale) este responsabil de gestiunea și
administrarea departamentului privind organele jurisdicționale, inclusiv grefe, arhive și alte
servicii, și, de asemenea, conduce acest departament. Toți funcționarii judici ari ai instanțelor care
îndeplinesc sarcini în cadrul departamentului privind organele jurisdicționale primesc instrucțiuni
de la Directorul General și răspund în fața acestuia92.

III.3.15. Sistemul de drept din Polonia93

91 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-mt-ro.do?member=1
92 Ibidem
93 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-pl-ro.do?member=1

59
Capitolul VIII din Constituția P oloneză prevede instanțele și tribunalele și enumeră
autoritățile învestite cu administrarea justiției în Polonia, și anume:
 Curtea Supremă
 Instanțe de drept comun
 Instanțe administrative
 Instanțe militare.
Sistemul instanțelor de drept comun include instanțele de apel, instanțele provinciale
și instanțele districtuale. Aceste instanțe se pronunță, printre altele, în cauzele de drept penal și
civil, de dreptul familiei și privind tutela, drept comercial, drept al muncii și al asigurărilor
sociale cu excepția cauzelor atribuite altor instanțe speciale (de exemplu, instanțe militare).
Instanțele de drept comun administrează registrele funciare, de ipoteci și garanții, precum și
registrul instanțelor naționale sau cazierul judiciar național etc.
Curtea Supremă este organul judiciar suprem al Republici Polone. Aceasta exercită
controlul judiciar asupra deciziilor tuturor instanțelor, asigurând consecvență în interpretarea
legislației și în practica judiciară. Curtea Supremă nu este o instanță de dr ept comun.
În sistemul juridic din Polonia, Tribunalul Constituțional nu este considerat o instanță
de drept comun.
Tribunalul de Stat se pronunță cu privire la cauze în care persoanele care ocupă (sau
care au ocupat) cele mai înalte poziții în stat sunt acuzate de încălcarea Constituției sau a altor
acte legislative.

III.3.16. Sistemul de drept din Portugalia94

Articolele 202 și următoarele din Constituția Portugaliei definesc principiile ce stau
la baza administrării justiției și activităților instanțelor portugheze. Instanțele sunt organisme
suverane ce au competența de a împărți dreptate în numele poporului. Acestea sunt responsabile
pentru apărarea drepturilor și intereselor protejate prin lege ale cetățenilor, pentru interzicerea
încălcării statului de drept democratic și pentru soluționarea diferendelor publice sau private.
Audierile sunt publice, cu excepția cazurilor în care, pentru a proteja demnitatea
persoanei sau moralitatea publică sau pentru a -și asigura funcționarea corespunzătoare , instanța
în cauză decide altfel prin intermediul unui ordin scris prin care stabilește bazele acestei decizii.

94 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-pt-ro.do?member=1

60
În conformitate cu articolele 209 și următoarele din Constituție, Portugalia are
două categorii distincte de instanțe – instanțele civile și i nstanțele administrative. Sunt prevăzute
și alte instanțe – Curtea Constituțională (Tribunal Constitucional), Curtea Auditorilor (Tribunal
de Contăș), instanțele de arbitraj (tribunais arbitrais) și instanțele de pace (julgados de paz).
În sfera civilă, i nstanțele ordinare cu competență civilă și penală sunt instanțele
judecătorești, organizate în trei categorii. Curțile de primă instanță se împart în trei categorii, în
funcție de obiectul acțiunii și de suma vizată: instanțe cu competență generală, instan țe cu
competență specializată (cauze penale, dreptul familiei, minori, dreptul muncii, comerț, afaceri
maritime și executorii judecătorești) sau competență specifică (secții civile, penale sau mixte;
curți civile sau penale; curți civile sau penale care se ocupă de chestiuni minore).
În sistemul judiciar portughez există următoarele categorii de instanțe:
 Curtea Constituțională, a cărei sarcină principală este evaluarea constituționalității sau a
legalității legilor și regulilor, precum și a constituțional ității nelegiferării;
 Curtea Auditorilor, care este organismul suprem ce are autoritatea de a examina
legalitatea cheltuielilor publice și de a revizui conturile care trebuie înaintate acesteia,
conform legii;
 instanțele judecătorești care au competență ge nerală în aspecte civile și penale și care
exercită jurisdicție și asupra tuturor aspectelor care nu sunt alocate altor instanțe. Acestea
includ Curtea Supremă de Justiție, curțile de a doua instanță (ca regulă, curțile de apel) și
curțile de primă inst anță (ca regulă, judecătoriile).

III.3.17. Sistemul de drept din România95

Sistemul judiciar din România96 este structurat după cum urmează:
Nivelul 1: – Judecătorii (176 judecătorii)
– Parchete
Nivelul 2: – Tribunale (42 tribunale)
– Tribunale Specializate (3)
– Tribunalul pentru Minori și Familie (1)
– Parchete

95 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-ro-ro.do?member=1
96 Marius Cristian Ispas, Aplicarea dreptului european de instantele romane, Ed. Universul Juridic, Bucuersti, 2012,
p. 55 -61

61
Nivelul 3: – Curți de Apel (15)
– Parchete
Nivelul 4: – Înalta Curte de Casație și Justiție
– Parchet
Înalta Curte de Casație și Justiție
În calitate de instanță supremă în România, aceasta reprezintă singura instituție
judiciară care deține puterea de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către
celelalte instanțe. Recursul în interesul legii reprezintă principal a procedură prin care se poate
realiza acest lucru.
Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții, fiecare având propriile
competențe: – Secția I civilă;
– Secția a II -a civilă;
– Secția penală;
– Secția de contencios administrativ și fiscal
Cele patru complete de cinci judecători, Secțiile Unite, Completul pentru
soluționarea recursului în interesul legii și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
sunt alte structuri din cadrul instanț ei supreme care au propriile competențe de judecată.
Secția I civilă, Secția a II -a civilă și Secția de contencios administrativ și fiscal
ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile formulate împotriva hotărârilor
pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și
recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură,
care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în f ața curților de apel.
În primă instanță, Secția penală judecă procesele și cererile date prin lege în competența de primă
instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă următoarele cauze în
primă instanță:
 infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și europarlamentari;
 infracțiunile săvârșite de membrii Guvernului;
 infracțiunile săvârșite de judecătorii Curții Constituționale;
 infracțiunile săvârșite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
 infracțiunile săvârșite de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de
procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

62
 infracțiunile săvârșite de mareșali, amirali, generali și chestori;
 alte cauze date prin lege în competența sa.
În calitate de instanță de recurs :
 recursuri formulate împotriva hotărârilor pronunțate pentru cauze penale judecate, în
primă instanță, de curțile de apel și de Curtea Militară de Apel;
 recursuri formulate împotriva hotărârilor pronunțate pentru cauze penale judecate, în apel,
de curțile de apel și de Curtea Militară de Apel;
 recursuri formulate împotriva hotărârilor pronunțate pentru cauze penale judecate, în
primă instanță, de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și pentru alte
cauze prevăzute de lege.
Completul de nouă judecători
Prin Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării
proceselor, atribuțiile C ompletului de 9 judecători au fost preluate de Completele de 5 judecători.
Procesele în curs de judecată la Completul de 9 judecători vor continua să fie judecate de acest
complet.
Completele de 5 Judecători
Conform art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, Completele de 5 judecători soluționează recursurile și cererile în cauzele
judecate în primă instanță de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție și judecă și alte
cauze date în competenț a lor prin lege, precum și că instanță disciplinară.
Înalta Curte de Casație și Justiție se constituie în Secții Unite pentru:
1. soluționarea sesizărilor privind schimbarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și
Justiție;
2. sesizarea Curții Constituționale pentru controlul constituționalității legilor înainte de
promulgarea acestora.
Curțile de Apel din România sunt conduse de un președinte, care poate fi asistat
de unul sau doi vice -președinți.
În cadrul Curții de Apel funcționează secții sau complete specializate pentru:
 cauze civile,
 cauze penale,
 cauze cu minori și de familie,
 cauze de contencios administrativ și fiscal,

63
 cauze cu privire la conflicte de muncă și asigurări sociale, societăți, registrul comerțului,
insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii și
 cauze maritime și fluviale.
Cele 15 curți de apel au personalitate juridică, fiecare dintre acestea acoperind
jurisdicția mai multor tribunale (aproximativ 3).
În materie civilă, curțile de apel soluționează următoarele cauze:
În primă instanță , cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit
legii special; în calitate de instanțe de apel , apelurile formulate împotriva hotărârilor pronunțate
de tribunale în primă instanță; în calitate de instanțe de recurs , în cazurile anume prevăzute de
lege.
În materie penală, curțile de apel soluționează următoarele cauze:
A) În primă instanță:
 infracțiunile prevăzute de Codul Penal în art. 155 -173 (ex. Trădarea, spionajul, complotul,
subminarea puterii de stat, subminarea economiei naționale) și infracțiunile privind
siguranța națională a României prevăzute în legi speciale;
 infracțiunile prevăzute de Codul penal în art. 253^1 (conflictul de interese), art. 273 – 276
(unele infracțiuni co ntra siguranței circulației pe căile ferate) când s -a produs o catastrofă
de cale ferată și art. 356 – 361 (infracțiunile contra păcii și omenirii)
 infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale și de procurorii de la
parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe, precum și de avocați, notari publici,
executori judecătorești și de controlorii financiari ai Curții de Conturi
 infracțiunile săvârșite de șefii cultelor religioase organizate în condițiile legii și de ceilalți
membr i ai înaltului cler, care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;
 infracțiunile săvârșite de magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de
judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la
parchetele de pe lângă aceste instanțe;
 infracțiunile săvârșite de membrii Curții de Conturi, de președintele Consiliului Legislativ
și de Avocatul Poporului;
 alte infracțiuni date prin legi speciale în competența sa.
B) În calitate de instanțe de apel , judecă apelurile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de
tribunale în primă instanță pentru cauze penale. În calitate de instanțe de recurs , judecă
recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția

64
celor date în competența tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege. Curțile
de apel soluționează de asemenea conflictele de competență dintre tribunale sau dintre
judecătorii și tribunalele din circumscripția lor sau dintre judecătoriile aflate sub jurisdicția unor
tribunale diferite aflate în circumscripția Curții de Apel. Curțile de apel hotărăsc de asemenea cu
privire la cererile de extrădare sau de transfer în străinătate al persoanelor condamnate.
Tribunal
Cele 42 de tribunale naționale au personalitate juridică și sunt organizate la nivel
de județ. În circumscripția fiecărui tribunal intră toate judecătoriile de la nivelul județului în care
este situat tribunalul. În cadrul Tribunalelor funcționează secții sau compl ete specializate pentru:
 cauze civile,
 cauze penale,
 cauze cu minori și de familie,
 cauze de contencios administrativ și fiscal,
 cauze cu privire la conflicte de muncă și asigurări sociale, societăți, registrul comerțului,
insolvență, concurență neloia lă sau pentru alte materii și
 cauze maritime și fluviale.
Judecătoria
Judecătoriile nu dețin personalitate juridică, fiind înființate la nivelul județelor și
Municipiului București. În materie civilă, Judecătoriile soluționează în principal următoarele
cauze:
 cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de
cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;
 cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;
 cererile avâ nd ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau
spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind
raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau
persoane juridice, după caz;
 cererile de evacuare, etc;
De asemenea, judecătoriile judecă căile de atac împotriva hotărârilor autorităților
administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în
cazurile prevăzute de lege.

65
III.3.18. Sistemul de drept din Slovacia97

În Republica Slovacia, justiția este administrată de instanțe ordinare și de
Curtea Constituțională a Republicii Slovacia .
În Republica Slovacia, justiția este administrată de j urisdicții independente și
imparțiale. La toate gradele de jurisdicție, puterea judecătorească este separată ce celelalte organe
ale statului. Președintele instanței organizează administrarea justiției în respectiva instanță.
În Republ ica Slovacia, administrarea justiției incombă, conform legii, Ministerului
Justiției și președintelui instanței în cauză, care este, de asemenea, reprezentantul legal al
acesteia. În măsura în care acest lucru este prevăzut de lege, o instanță este adminis trată și de
directorul administraiei judiciare.
În conformitate cu Legea 757/2004 privind instanțele și de modificare a anumior legi:
1. instanțele locale sunt instanțe de prim grad de jurisdicție în cauze civile și penale, cu
excepția cazu lui în care reglementările privind procedurile judiciare conțin alte dispoziții
în acest sens.
2. instanțele locale sunt competente, de asemenea, în materie electorală, în cazul în care
acest lucru este stipulat printr -o lege specială.
3. instanțele regionale re prezintă al doilea grad de jurisdicție în cauze civile și penale care
au fost judecate pe fond de către instanțele locale.
4. reglementările privind procedurile judiciare stabilesc tipurile de cauze civile și penale în
care instanțele regionale sunt instanțe de prim grad de jurisdicție.
5. instanțele regionale sunt instanțe de prim grad de jurisdicție în cauze administrative, cu
excepția cazului în care nu există alte dispoziții contrare.

III.3.19. Sistemul de drept din Slovenia98

Toate instanțele din Republica Slovenia sunt instanțe de drept comun, care acționează
în conformitate cu principiile constituționalității, independenței și statului de drept.
Sistemul unitar al instanțelor este alcătuit din instanțe cu jurisdicție generală și
specializată.

97 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-sk-ro.do?member=1
98 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-si-ro.do?member=1

66
 instanțele cu jurisdicție generală cuprind 44 de instanțe locale , 11 instanțe districtuale,
4 instanțe superioare și Curtea Supremă ;
 instanțele cu jurisdicție specializată cuprind 3 instanțe de dreptul muncii , o instanță de
dreptul muncii și de contencios social și o instanță superioară de dreptul muncii și de
contencios social (care soluționează dispute în materie de dreptul muncii și de securitate
socială), precum și o instanță administrativă , care oferă protecție juridică în chestiuni
administrative și a re statutul de instanță superioară.
Curtea Constituțională este cea mai înaltă autoritate judiciară în materie de protecție a
constituționalității, a legalității, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceasta are
competența de a anula acțiu nile legislativului prin abrogarea (respingerea) unei legi sau a unei
părți dintr -o lege.

III.3.20. Sistemul de drept din Spania99

În cadrul sistemelor juridice contemporane, sistemul spaniol urmează așa -numitul
model continental.
Caracteristicile fundamentale ale acestui model sunt:
 separarea dreptului public de cel privat în cadrul sistemului juridic, care este împărțit în
diferite ramuri specializate în materie constituțională, penală, administrativă, fiscală,
civilă, comercială, de dreptul munc ii și procedurală;
 supremația legii și a dreptului scris în cadrul sistemului de izvoare de drept definit de
Codul civil, și anume legea, uzanța și principiile generale ale dreptului;
 organizarea ierarhică a puterii judiciare, cu un sistem de căi de atac j udiciare.
Constituția spaniolă din 1978 prevede că Spania se constituie într -un stat de drept
social și democratic care apără libertatea, justiția, egalitatea și pluralismul politic ca valori
primordiale ale sistemului său juridic.

99 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-es-ro.do?member=1

67
Constituția este întem eiată pe unitatea indisolubilă a națiunii spaniole, patria comună și
indivizibilă a tuturor spaniolilor. Aceasta recunoaște și garantează dreptul la autonomie pentru
naționalitățile și regiunile care o alcătuiesc, precum și solidaritatea între acestea.
Toate aceste principii stau la baza organizării instanțelor din Spania și se materializează
în existența unui sistem jurisdicțional unic, cu un corp unic de judecători și de magistrați, care
constituie sistemul jurisdicț ional de drept comun.
Curtea Supremă este compusă dintr -un președinte, președinții de secție (presidentes
de sală) și judecătorii (magistrados) stabiliți prin lege pentru fiecare secție. Există cinci secții:
secția civilă, secția penală, secția de contencios administrativ, secția de dreptul muncii și secția
militară.
Curtea Penală și Administrativă Națională (Audiencia Nacional) este formată dintr –
un președinte, președinții de secție și judecătorii stabiliți prin lege pentru fiecare secție (de apel,
penală, de contencios administrativ și de dreptul muncii).
Curțile Superioare de Justiție ale Comunităților Autonome (Tribunales Superiores de
Justicia) sunt formate din patru secții (civilă, penală, de contencios administrativ și de dreptul
muncii). Acestea sunt compuse dintr -un președinte, care este, de asemenea, președintele secțiilor
civilă și penală, din președinții de secții și din judecătorii stabiliți prin lege pentru fiecare secție.
Instanțele provinciale (Audiencias Provinciales) sunt alcătuite dintr -un președinte și
doi sau mai mulți j udecători. Acestea soluționează cauze civile și penale. Este posibil să existe
secții cu aceeași componență.
Pe lângă aspectul teritorial, materiile sau chestiunile care pot fi aduse în fața instanței
sunt de naturi diferite și sunt soluționate în cadrul a patru sisteme de instanțe:
Instanțele civile : judecă litigiile care nu sunt atribuite în mod explicit altui tip de
instanță. Prin urmare, acestea pot fi descrise ca instanțe de drept comun.
Instanțe penale : cauzele și procedurile penale trebuie să fie instrumentate în sistemul
penal. Cu toate acestea, în dreptul spaniol, o acțiune de drept civil rezultată dintr -o faptă penală
poate fi introdusă în același timp cu acțiunea penală. În acest caz, despăgubirile care urmează a fi
plătite pentru a repara prej udiciul cauzat de infracțiune sau de contravenție vor fi stabilite de
instanța penală.
Instanțe de contencios administrativ : controlează legalitatea acțiunilor întreprinse de
către autorități și examinează cererile de atragere a răspunderii patrimoniale î naintate împotriva
acestora.

68
Instanțe de dreptul muncii : examinează cererile înaintate în temeiul dreptului muncii,
atât în cazul litigiilor individuale dintre angajați și angajatori, izvorâte din contractul de muncă,
cât și în cazul negocierilor colectiv e, precum și cererile privind asigurările sociale sau cele
înaintate împotriva statului, atunci când acesta din urmă este răspunzător în temeiul dreptului
muncii.
Pe lângă cele patru sisteme de instanțe, în Spania există, de asemenea, instanțe
militare . Instanțele militare reprezintă o excepție de la principiul unității sistemului
jurisdicțional.

III.3.21. Sistemul de drept din Suedia100

Sistemul judiciar se referă în general la autoritățile și agențiile responsabile de
aplicarea normelor statului de drept și de asigurarea certitudinii juridice. Instanțele judecătorești
reprezintă coloana vertebrală a sistemului judiciar, care cuprinde, de asemenea, autoritățile
responsabile de prevenirea criminalității și cercetarea penală, respectiv:
 Poliția
 Autoritatea de Urmărire Penală și Oficiul Național pentru Infracțiuni Economice din
Suedia
 Institutul Național de Medicină Legală
 Serviciul pentru Penitenciare și Eliberare Condiționată din Suedia.
În Suedia există în paralel două tipuri de instanțe:
 instanțe de drept comun , care soluționează cauze civile și penale;
 instanțe generale administrative , care soluțio nează cauze legate de administrația
publică.
Instanțele de drept comun sunt organizate într -un sistem pe trei niveluri : curți
regionale, curți de apel și Curtea Supremă.
Ministerul Justiției se ocupă de aspectele leg ate de instanțe, inclusiv codurile de
procedură și organizarea instanțelor. Cu toate acestea, nici guvernul și nicio altă agenție nu are
autoritatea de a decide în legătură cu hotărârile pronunțate de o instanță în cauze individuale.

100 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-se-ro.do?me mber=1

69
Administrația Națională a Instanțelor este agenția administrativă centrală pentru
instanțele publice, instanțele administrative publice, tribunalele regionale pentru locațiune,
tribunalele regionale pentru închiriere și Autoritatea Națională pentru Asistență Juridică .

III.3.22. Sistemul de drept din Regatul Unit

Regatul Unit are trei jurisdicții: Anglia și Țara Galilor101, Scoția102 și Irlanda de Nord103.
Responsabilitatea administrării multora dintre instanțele judecătorești din Anglia și Țara Galilor
aparține Serviciului Majestății Sale pentru curți și tribunale (Her Majesty’s Courts and Tribunals
Service – HMCTS). HMCTS este o agenție a Ministerului Justiției, departamentul guvernamental
responsabil pentru sistemul de justiție din Anglia și din Țara G alilor.
Cauzele penale în Anglia și în Țara Galilor sunt soluționate de Curțile Magistraților, de
Curtea Coroanei, de curțile divizate pe secții ale Înaltei Curți și de secția penală a Curții de Apel.
Cauzele civile în Anglia și în Țara Galilor sunt sol uționate de instanțele regionale, de
Înalta Curte și de secția civilă a Curții de Apel.
Noua Curte Supremă a Regatului Unit este ultima instanță la care se poate introduce o
cale de atac în Regatul Unit atât pentru cauzele penale, cât și pentru cele civile , deși cauzele
penale din Scoția nu pot fi atacate la Curtea Supremă..
In Scoția, Serviciul Judiciar este responsabil de administrarea instanțelor. Aceasta este un
organism independent condus de Lordul Președinte, judecătorul aflat în vârful ierarhiei sist emului
judiciar din Scoția.
Înalta Curte de Justiție (High Court of Justiciary) este condusă de Lordul Judecător
General (Lord Justice General) care este și Lordul Președinte (Lord President). Această este
instanța supremă a țării în materie penală, care s e ocupă de cele mai grave cauze, cum ar fi
infracțiunile de omor sau viol. Aceasta are și rol de ultim grad de jurisdicție în materie penală.
Majoritatea cauzelor penale, atât cele solemne, cât și cele sumare, sunt soluționate de
către Curții șerifilor , iar cauzele mai puțin grave sunt de competența Judecătoriei de pace.
Aceasta din urmă este alcătuită din judecători de pace [care sunt fie judecători consultanți care
prezidează împreună cu un consultant juridic, fie magistrați salariați (stipendiary magistr ates) cu
pregătire juridică].

101 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-ew-ro.do?member=1
102 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_member_states -16-sc-ro.do?member=1
103 https://e -justice.europa.eu/content_judicial_systems_in_membe r_states -16-ni-ro.do?member=1

70
Instanțele civile soluționează cauze dintr -o gamă variată de materii, inclusiv recuperarea
datoriilor, acțiuni de dreptul familiei și drept comercial. Curtea de Sesiune reprezintă instanța
civilă supremă din Scoția. Are o came ră externă, care are competențe în ceea ce privește cauzele
care nu au fost supuse căilor de atac, și o cameră internă (inner house) care are, în principal,
atribuții în ceea ce privește judecarea căilor de atac. Judecătorul principal este Lordul Președint e.
Chestiunile de drept pot fi contestate în fața noii Curți Supreme a Regatului Unit.
Curțile Șerifilor (Sheriff courts) pot fi competente în cauze similare celor prezentate în
fața Curții de Sesiune (Court of Session), dar și în proceduri simplificate pe ntru cauze de până la
5000 de lire sterline, atunci când prezența reprezentanților legali nu este necesară.

CAPIT. IV. CONCLUZII SI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

Uniunea Europeană este un actor mondial important, ea reprezentând o mare
putere comercia lă și un donator semnificativ în asistența umanitară. Descrisă uneori
ca putere civilă sau normativă , acest lucru „reflectă faptul că mijloacele de care
dispune sunt – din necesitate, dată fiind lipsa capacității sale militare – de natură
economică, diplom atică și politică, mai degrabă decât coercitivă.
Obiectivele urmărite de Constituția Europeană vizează îndeosebi reorganizarea
instituțiilor comunitare care să confere U.E. o poziție mai clară pe scena internațională ș i
pentru a pe rmite accelerarea procesului decizional în cadrul uniunii, prin stabilirea unor reguli
de votare mai simple.
Sistemul judiciar al dreptului comunitar trebuie să fie ferm, intransigent și eficient în
anihilarea disfuncționalităților, iar dacă acestea au apărut să fie înlăturate prin norme de drept
comunitar urgent și eficient.

71
Dreptul comunitar european trebuie de asemenea să reprezinte baza „cetățeniei
europene ”, prin atenuarea distanței dintre cetățeni și U.E., așezarea cetățeanului în centru, dându –
i acestuia posibilitatea de a -și asuma responsab ilități și de a avea o contribuț ie ma i mare la
construcția europeană.
Drept ul comunitar european trebuie să aibă în sistemul său de referință, în primul rând
umanistul, să considere omul valoare supremă și astfel să -i faciliteze evoluția în condiț ii de
normalitate pent ru consolidarea uniunii, promovând p rincipiile care fac obiectul consensului
social la nivelul U.E.
Sistemul judiciar co munitar este o necesitate impusă de societatea umană, care pe lâng ă
rolul supraveghetor al respectării actelor normative, trebuie să aibă ș i un rol preventiv, un rol de
garantare a principiilor libertății și al demnităț ii umane, iar atu nci când legile sunt încălcate să
intervină să facă ordine doar prin mijloacele specifice ș i legale, moment din care devine o putere
care trebuie văzută și respectată ca atare de întreaga uniune.
Dreptul Uniunii Europene acordă drepturi și impune obligaț ii nu doar statelor membre,
ci și cetățenilor și întreprinderilor cărora li se aplică direct anumite norme. Face parte integrantă
din sistemul juridic al statelor membre care răspund, în primul rând, de aplicarea corectă a
acestor reglementări. Prin urmare , orice cetățean al statelor membre ale UE sa fie îndreptățit să se
aștepte ca autoritățile naționale de pe tot teritoriul Uniunii Europene să aplice corect drepturile
care le revin în calitate de cetățeni europeni.
Fiecare stat membru este responsabil de punerea în aplicare în cadrul sistemului juridic
național, a dreptului Uniunii Europene (transpunerea în termenele stabilite, conformitate și
aplicare corectă). În temeiul tratatelor, Comisia Europeană veghează la corecta aplicare a
dreptului Uniunii Euro pene. Prin urmare, în cazul în care un stat membru nu respectă dreptul
Uniunii Europene, Comisia dispune de puteri proprii (acțiune în neîndeplinirea obligațiilor)
prevăzute de Tratatul CE și de Tratatul CEEA pentru a încerca să pună capăt acestei încălcă ri a
dreptului Uniunii Europene și, după caz, poate sesiza Curtea de Justiție a Comunităților
Europene.
Neîndeplinirea înseamnă nerespectarea de către un stat membru a obligațiilor care îi
revin în temeiul dreptului Uniunii Europene. Aceasta poate lua for ma unei acțiuni sau a unei
omisiuni. Prin stat se înțelege statul membru care a încălcat dreptul Uniunii Europene, oricare ar
fi autoritatea – centrală, regională sau locală – responsabilă de neîndeplinirea obligațiilor.

72
În cadrul acțiunii în neîndeplinir ea obligațiilor, Comisia Europeană lansează, mai întâi,
o procedură administrativă denumită procedură de încălcare a dreptului Uniunii Europene sau
procedură precontencioasă. Obiectivul fazei precontencioase este conformarea, de bună voie, a
statului membr u la cerințele prevăzute de dreptul Uniunii Europene. Această procedură are mai
multe etape și poate fi precedată de o fază de analiză sau de examinare, în special în cazul
procedurilor de încălcare a dreptului Uniunii Europene inițiate pe baza unor plânge ri.
Somarea reprezintă prima etapă a fazei precontencioase, în cursul căreia Comisia
Europeană solicită unui stat membru să îi comunice, până la o anumită dată, observațiile sale
referitoare la o problemă de aplicarea a dreptului Uniunii Europene. Avizul motivat își propune
să stabilească poziția Comisiei Europene față de încălcarea dreptului Uniunii Europene și să
determine obiectul eventualei acțiuni în neîndeplinirea obligațiilor, fiind însoțit de invitația de a
pune capăt acestei încălcări până la o da tă stabilită. Avizul motivat trebuie să co nțină o prezentare
coerentă și detaliată a motivelor care au condus Comisia Euro peană la concluzia că statul în
cauză nu și -a îndeplinit una dintre obligațiile care îi revin în baza tratatului.