Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea 2 PROGRAMUL DE STUDII ȘTIINȚȚE PENALE APROFUNDATE DISCIPLINA: EXPERTIZA… [601610]

PROGRAMUL DE STUDI I
ȘTIINȚ ȚE PENALE APROFUNDATE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚ IFIC:
Conf. dr. Ioan Aron

Autor :
BIRU ANDREEA

BRAȘOV
2019

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
2

PROGRAMUL DE STUDII
ȘTIINȚȚE PENALE APROFUNDATE

DISCIPLINA:

EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ ÎN PROCESUL PENAL

TEMA:
PARTICULARITĂȚI PRIVIND EXPERTIZA
CRIMINALISTICĂ A SCRISULUI DE MÂNĂ

Subse mnata, Biru Andreea, declar pe proprie răspundere, sub inciden ța legii penale
și a Legii dreptulu i de autor, că lucrarea de diserta ție prezentată este elaborată de
mine și am respectat normele deontologice de folosire a bibliografiei.

Data predării lucr ării, Semnătură,

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
3 Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ……………………….. 4
Capitolul I. Expertiza criminalistică a scrisului ………………………….. ……… 6
I.1. Rolul expertizei grafoscopice ca mijloc de probă ……………………… 6
I.2. Propunerea expertizei în procesul penal ………………………….. …….. 7
I.3. Scrisul ca mijloc de identificare criminalistică ………………………….. . 8
Capitolul II. Scrisul ca obiect al cercetării criminalistice …………………… 11
II.1. Examinarea criminalist ică a scrisului ………………………….. ………. 11
II.2. Identificarea judiciară ………………………….. ………………………….. .. 12
II.2.1 Modelele de comparație ………………………….. …………………… 13
II.2.2. Studiul criminalistic al semnăturilor ………………………….. ……. 15
II.2.3. Scrisul într -o limbă străină ………………………….. ……………….. 16
II.3. Modificarea intenționată a scris ului- deghizarea scrisului ……….. 18
II.3.1.Denaturarea caracteristicilor grafice ………………………….. …… 19
II.3.2. Scrierea cu caractere tipografice ………………………….. ………. 20
II.3.3. Scrierea cu mâna stângă ………………………….. …………………. 21
Capitolul III.Cercetarea criminalistică a actelor scrise ……………………… 22
III.1.Stabilirea autenticității și vechim ii înscrisurilor ………………………. 22
III.3. Cercetarea criminalistică a falsului ………………………….. ………… 25
III.3.1 Infracțiunile de fals în înscrisuri ………………………….. …………. 26
III.3.2 Contrafacerea scrisului ………………………….. ……………………. 27
III.3.3.Falsificarea impresiunii de ștampilă ………………………….. …… 29
III.4. Identifi carea semnăturilor falsificate ………………………….. ……….. 29
III.4.1. Procedee de falsificare a semnăturilor ………………………….. . 30
III.4.2. Examinarea semnăturilor ………………………….. ………………… 32
III.5. Cercetarea textelor dactilografiate ………………………….. …………. 34
Capitolul IV. Raportul de expertiză ………………………….. ………………….. 36
IV.1. Fazele cercetării criminalistice a scrisului și redactarea raportului
de expertiză……………………………………………………………… ……………. 37
IV.2. Formularea concluziilor de ident ificare ………………………….. …… 38
IV.3. Legalitatea expertizei criminalistice în procesul penal ………….. 40
Anexe ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 44
Concluzii ………………………….. ………………………….. …………………………. 46
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………. 48

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
4 Introducere

Simpla activitate de a nota o idee pe un suport de hârtie devine cu
timpul un lucru rar, scrisul de m ână fiind dezavanta jat în fața dezvoltării
continu e a tehnologiei prin care se încearcă stocarea informațiilor, a
noțiunilor ori a unor anumite evenimente din viața fiecărui om, pe un
suport cât mai util, accesibil și care să nu ocupe mult spațiu. Acest fa pt a
condus la dezvoltarea numeroaselor tentative de a descoperi noi metode
infracționale din domeniul informatic, care vizează datele importante ale
unei persoane stocate în mediul online, care pot fi cu ușurință accesate
dacă nu dispun de un sistem de se curitate adecvat.
Cu dorința de a evolua, omenirea a abordat cea mai ușoară cale
dar și cea mai periculoasă de accesare în mod nelimitat la informații,
persoana în cauză devenind astfel vulnerabilă în fața atacurilor
informatice. Cu toate acestea tehnol ogia încă nu a reușit în totalitate să
înlocuiască modalitatea clasică de exprimare a consimțământului cu
privire la conținutul unui document și anume semnătura, semnul grafic
care sub o analiză din partea unui specialist, poate releva mai multe date
despr e o persoană decât un text întreg scris de mână.
Scrisul de mână re prezintă o trăsătură caracteristică omului prin
care se pot exprima gânduri, idei care po t dăinui de -a lungul timpului ca
lecții pentru viitoarele generații. Este deprinderea ca re ne dife rențiază și
ne clasează mai presus de orice altă ființă, fiind un reflex inconsțient
care se formează la o vârstă fragedă și se dezvoltă odată cu persoana.
Arta de a studia scrisul de mână a conferit o perspectivă asupra
psihicului și comportamentului unei persoane, această știință fiind
cunoscută sub denumirea de grafologie dar și asupra structurii unui
scris, al caracterelor generale ale grafiei care pot conduce la
indentificarea unui individ.
Având în vedere modernismul ce caracterizează lumea în care ne
desfășurăm în momentul de față activitățile de zi cu zi putem spune
faptul că arta scrisului de mână se află într -o continuă degradare întrucât
nevoia de a economisi cât mai mult timp a făcut ca această îndemânare
să fie înlocuită cu sisteme informatice , date î nregistrate și documente
tipărite, singurele elemente scrise de mâna omului ajungând să fie doar
numele și semnătura. Deși documentele scrise de mână sunt într-un
număr mai scăzut în prezent, de -a lungul timpului au luat naștere formele
de știință bazându -se pe particularitățile scrisului de mână, care sunt de
folos și în ziua de astăzi pr ecum grafologia și grafoscopia.
Dintre cele două știinte amintite, grafoscopia se află în strânsă
legătură cu tot ceea ce înseamnă criminalistică ajutând la dezv oltarea
unei noi ramuri de e xpertiză și anume expertiza scrisului și a
documentelor fiind cunoscută sub denumirea de expertiză grafică sau
grafoscopică, care presupune stabilirea autorului unui text, a unei

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
5 semnături, modificări sau adăugiri grafice, ori s tabilirea existenței
modificărilor efectuate pe orice tip de acte sau documente și sursa lor.
Ca știință grafoscopia are drept scop analizarea modului de
elaborare al scrierii cu influențele sale particulare, de la caz la caz,
asupra celor trei proprietă ți fundamentale ale scrisului și anume forța,
mobilitatea și echilibrul. De asemenea complexitatea acestei științe
constă în faptul că procesul de analiză se poate orienta după o axă
temporală mai îndelungată în are tipul de scris al unei persoane a suferi t
o serie de modificări, stabilitatea scrisului având totuși un caracter relativ
datorită unor schimbări care se pot produce la nivel social, medical sau
unele care pot fi doar de moment precum starea fizică sau psihică a
scriptorului ori calitatea suportu lui de scris.
Ca tip de expertiză criminalistică în cadrul unui proces fie civil fie
penal, prezintă o pondere datorită faptului că înscrisurile încă sunt
admise ca mijloc de probă în justiție, iar expertiza grafoscopică poate
arăta dacă s -a produs o alt erare a adevărului în acele înscrisuri ori o
contrafacere a scrierii conducând, dacă se solicită acest l ucru, chiar la
identificarea autorului falsului.
Prin lucrarea de față îmi propun să evidențiez importanța acestui
tip de expertiză în special în mater ie penală și rolul activității expertului
precum și dificultățile pe care le poate întâmăina în tot acest proces
analitic. De asemenea se analizează legătura directă dintre expertiza
grafoscopică și soluționarea cazurilor de fals în înscrisuri precum și
modalitățile de contrafacere a scrierii și care sunt șansele în fiecare
situație ca raportul să cuprindă concluzii certe cu privire la identitatea
devăratului autor. Cazuri particulare care pot reprezenta situații speciale
în cazulu nei expertize grafoscopic e prezentate de asemnea în cuprinsul
lucrării sunt cele în care modele de comparație se limitează la un număr
minim în care obiectul expertizei îl reprezintă doar semnătura, textele
dactilografiate ori scrisul de mână într -o limbă străină, aspecte care pot
reprezentare o provocare pentru cel ce efectuează expertiza
grafoscopică, dar nu imposibil.
Expertiza grafosopică se dispune în situațiile în care este nevoie
de a desluși proveniența unor documente scrise, semnate ori înscrierii
de pe acestea, precum și autenticitatea lor, deoarece conținutul acestora
poate conține date importante referitoa re la faptă sau chiar la persoana
autorului. Ceea ce diferențiază expertiza grafoscopică de grafologie este
faptul că aceasta din urmă are un alt scop stabilit și anum e acela de a se
axa și a evidenția cât mai bine din punct de vedere psihologic caracterul
și temperamentul unei persoane deja cunoscute, unde putem oferi ca
exemplu o scrisoare de adio în cazul unei sinucideri, fără a se pune prea
mult accen t pe latura teh nică, dacă aș put ea spune, a scrisului a cărei
origine interează mai mult în ide ntificarea unor falsuri sau modificări ale
conținutului înscrisurilor.

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
6 Capitolul I. Expertiza criminalistică a scrisului
I.1. Rolul expertizei grafoscopice ca mijloc de prob ă
Apelarea de către in stanță sau organele de urmărire penală la
expertiza grafoscopică se datoreză faptului că prin analizarea scrisului și
întocmirea unui raport de expertiză care cuprinde concluzii certe și
obiective din pa rtea unui specialist , se poate ajunge la identificarea
persoanei, stabilirea autenticității acestuia ori a semnăturii și depistarea
unor presupuse falsuri. Pentru îndeplinirea acestor sarcini de către
expert, se pot pune la dispoziție fie toate elementele necesare analizei
care să cond ucă la un rezultat cât mai concret precum modele de scris,
modele de semnături ori chiar al mașinii de scris, în cazul scrisului
dactilografiat, însă de cele mai multe ori obiectul expertizei grafice îl
constituie doar unul dintre aceste elem ente, fapt car e îngreunează
proces ul criminalistic.
Potrivit art. 172 din NCPP o expertiză se dispune atunci când
pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte sau împrejurări
ce prezint importanță pentru aflarea adevărului în cauză este necesară și
opinia unui expert . Oportunitatea solicitării unei expe rtize trebuie
apreciată ținân d cont de timpul necesar efecturării acesteia cât și de
costurile implicate în acest proces, obiectul expertizei fiind unul st rict
delimitat prin conți nutul ordonanței organului de u rmărire penală sau a
încheierii instanței, prin ambele fiind posibilă dispunerea efec tuării unei
expertize . Procedura efectuării expertizei se va concentra asupra
faptelor și împrejurărilor indicate de către organul de u rmărire penală sau
instanță, fi ind condiționată totodată de un anumit termen, raportat la
natura expertizei și resursele necesare acesteia, precum și instituția și
expertul desemnat să realizeze toate procedurile în cauză.
Recurgerea la decizia de a efectua o expertiză reprezintă o mă sură
de ordin procesual, expertiza fiind unul dintre mijloacele de probă
prevă zute de lege cu valoare probatorie egală cu a celorlalte1, de
această dată având la dispoziție opinia unul specialist care asigură
veridicitatea asp ectelor analizate și aflate su b semnul incertitudinii.
Autoritatea expertizei derivă din autoritatea sa științifică, din pregătirea
de specialitate a experților și nu împrumută nimic din autoritatea
organelor judiciare pentru care nu e obligatorie, acestea valorificând
concluziile for mulate în ansamblu. Raportat la analizarea scrisului unei
persoane și la teoria generală a identificării prin scris, obiectul nemijlocit
al expertizei grafice îl reprezintă constatarea autenticității textului sau
semnăturii supuse analizei și identificarea autorului acestora care să
corespundă cu persoana nominalizată în cauză, ori în caz contrar a
persoanei care a contrafăcut scrierea.

1 E. Stancu, op. cit, p. 335 -342, I. Mircea, op. cit., p. 314 apud . N.V. Cătuna, Criminalistică , Editura CH Beck,
București, 2008, p. 89

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
7 Expertiza în cauză se efectuează prin analiza comparativă a
elementelor grafice caracteristice cuprinse în textul dat cu acest scop
având încă autor necunoscut și înscrisurile ridi cate ca modele
comparative libere, executate cu un alt scop și un alt context decât cel
procedural și modele experimentale executate la cererea organului de
urmările penală sau instanță, dacă aces t fapt este posibil.
Dacă în cazul altor tipuri de expertiză, precum balistica, traseologia
sau dactiloscopia, există tipare prestabilite, particulare fiecărui caz care
nu se modifică de -a lungul timpului decât odată cu apariția unor noi
modele sau situa ții, precum expertiza armelor și a munițiilor, în cazul
expertizei grafice, elementul central îl reprezintă scrisul de mână, care
nu este un proces mecanizat, fiind influențat de numeroși factori, însă
impos ibil de reprodus în totalitate, diferențele const ând în cele mai mici
amănunte, trăsături ale scrierii care sunt specifice doar unei anumite
persoane2.
I.2. Propunerea expertizei în procesul penal
În cazurile în care este nece sar să se recurgă la cunoștințele unui
expert, se dispune această măsură p otrivit art. 172 alin . 2 NCPP , din
oficiu sau la cerere, în scris care să indice faptele și împrejurările care
necesită a fi supuse evaluării și a obiectelor care trebuie lămur ite, de
către organul de urmărir e penală sau de către instanțe, în etape
procesu ale diferite și anume fie în cursul urmării penale fie în cea a
judecății, prin ordonanță sau încheiere motivată în ambele cazuri.
Din analiza raportului de activitate pe anul 2018 acordat de către
Institutul Național de Expertize Criminalistice3 s-a sub liniat faptul că din
totalul de 1340 de expertize criminalistice efectuate de către INEC și
laboratoarele interjudețene de expertize criminalistice, ponderea cea mai
mare o au două specialități și anume expertiza criminalistică în
accidentele de trafic cu 50%, fiind îndeaproape urmată de expertiza
grafică și tehnică a documentelor cu 44%, aspect valabil și pentru anii
anteriori, de unde reiese și necesitatea acestui tip de expertiză și
relevanța acesteia în procesul penal, date fiind cifrele relevante.
Expe rtiza criminalistică este efectuată de către expertul numit de organul
de urmările penală sau de către instanță, însă părțile dispun de dreptul
de a solicita ca la efectuarea expertizei să participe și un expert
recomanda t de către acestea.
Cu privire la experți , aceștia pot face parte fie din laboratoare sau
instituții de specialitate ori pot fi experți independenți autorizați din țară
sau din străinătate, însă cu respectarea dispozițiilor legale. De regulă se
desemnează în acest scop doar un singur expe rt însă dacă procedurile
implică o anumită complexitate atunci se pot desemna doi sau mai mulți

2 Lucian Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului , Editura Junimea, Iași, 1973, op. cit. , p. 132 -142
3 Valabil pe adresa de internet www.inec.ro/images/Documente/RapoarteSiStudii

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
8 experți, pentru a se asigura cunoștințele necesare și din alte discipline
implicate în caz.
Odată ce se asigu ră că nu există niciun caz de incompatibiliate al e
expertului desemnat, pr evăzute în art. 64 NCPP , organul de urmărire
penală sau instanța de judecată fixează un term ene la care în prezența
expertului și a părților și a subiecților procesuali principali, se aduc la
cunoștință obiectul expertizei, în trebă rile ce necesită un răspuns din
partea specialistului, terme nul în care trebuie să fie realizată expertiza
precum și înștiințarea părților cu privire la dreptul lor de a face observații
cu privire la întrebările adresate expertului și dreptul de a particip a la
efectuarea expertizei.
Actele scrise de mâna sunt singurele ca re se pretează atât unei
examină ri grafice cât și tehnice. În cazul acestora deosebirea se face
conform cu alte două criterii: p rocedeul propriu și scopul urmă rit. În
raport cu primul as pect, expertiza scrisului presupune un examen
comparativ între scrisul litigios și cel ce ap arține persoanei pretinse sau
bănuite a fi autor, examinarea teh nică recurge la altă metodologie de
lucru bazată pe analize fizico -chimice sau traseologice.
Cele două examinări au scopuri în principiu diferite: expertiza
grafică s e solicită atunci cand se urmăreș te identificarea autorului unui
text, indirect se poate ajunge la depistarea unui fals, examinarea tehnică
are ca unic scop depistarea falsurilor materiale de orice fel. Documentul
ce prezintă elemente ale scrisului de mână se poate analiza în felul
următor: din punct de vedere grafic se studiază: modul de scriere a
literelor, cifrelor, semnelor de ortografie și de punctuație, elementele și
alte caracteristi ci stricte ale grafismului, din punct de vedere tehnic se
poate analiza suportul scrisului: materialul, dimensiunile, substanța
provenită de la instrumentul scriptura l (creion, cerneală ), dacă prezintă
ștersături, adăugiri ori alte semne asemănătoare.
I.3. Scrisul ca mijloc de identificare criminalistică
Enciclopedia Criminalistică ne re levă faptul că scrisul este o
formațiune de caractere, litere sau simboluri realizate prin utilizarea unui
model ce po ate fi recunoscut și care este con stituit pentru a putea
comunica cu alte persoane4.
Scrisul constituie un mijloc suprem de comunicare inter -umană, dar
și un mijloc de identificare a persoanei, în literatura recentă scrierea fiind
văzută ca “mijloc de fixare și comunicare a ideilor constituie o deprinder e
și anume o deprindere intelectuală în care sunt implicate varii acte
motrice ”5. În noțiunea de scris trebuie incluse nu numai manifestările
explicit literale, dar și cele grafice neliterale : semne de punctuație,
modurile de subliniere, semnele care însoț esc cifrele de numerotare a

4 The Encyclopedia of Forensic Sc iences, Academic Press , 2000, p . 584.
5 R. Constantin , Grafologie, Editura SAAB, București , 2006 , p. 76

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
9 paginilor, de continuitate ori finalizare a frazei, marcarea aliniatelor,
desenele explicative,chiar modurile de anulare ale unor cuvinte6 .
Gestul grafic se constituie astfel ca un act conștient, coordonat,
care prin intermed iul învățării integrate procesului educativ devine în
funcție de timpul și frecvența repetitivității exercițiilor, o activitate semi –
reflexă coordonată, cu conținut ideatic și de comunicare. Cu toate
acestea scrisul mai poate fi caracterizat de dinamism da r și complexitate,
în sensul că este într -o continuă schimbare, pornind de la fixarea
acestuia printr -un proces îndelungat de învățare până la personalizarea
lui odată cu înaintarea în vârstă, meseri ile avute și experiența acumulată.
„Scrisul – preciza C.I .Parhon – este într -adevăr graficul unei
persoane….”. Este vorba de un grafic mai complicat care prezintă
raporturi atât de strânse cu personalitatea autorului încât se poate
recunoaște o persoană după scrisul său așa cum se recunoaște după
figură sau du pă fotografia sa ”. Practic scrisul reprezintă o formă de
manifestare a omului, iar prin intermediul grafologiei se poate interpreta
chiar și starea fizică sau psihică în care persoana în cauză se afla în
momentul redactării textului analizat. În plan grafi c stabilitatea scrierii se
traduce prin apariția unui grup de atribute manifeste constant. Această
grupare individualizatoare poate fi decelată de marea diversitate de
forme grafice generate de constituenții variabili ai mecanismului scrierii
care au carac ter circumstanțial.
Identificarea unei persoane după scrisul său este posibil datorită
celor două atribuite ale acestuia și anume individualitatea și stabilitatea
relativă. Individuliatea scrisului este echivalentă cu însuși modul de
elaborare al scrisul ui fiind influențat de particularitățile individuale ale
tipului de activitate nervoasă proprie fiecăruia7. Cele trei proprietăți care
formează un întreg și caracterizează în mod general scrisul unei
persoane sunt forța, mobilitatea și echilibrul. Deși ac este particularități
luate izolat pot fi întânite în scrisul mai multor persoane, combinația lor
este cea care nu este repetativă și este specifică scrisului unei singure
persoane8, fiind influențată de particularitățile individului și de tipul de
activita te nervoasă proprie.
Prin stabilitatea relativă a scrisului se înțelege faptul că odată
instaurate în grafismul unei persoane car acteristicile gen erale și
majoritatea formelor scriptuale rămân constante toată viața9, toate
acestea datorită fenomenului fiz iologic de deprindere. Această stabilitate
este relativă deoarece scrisul de -alungul timpului mai poate suferi
anumite modificări naturale care însă nu au impact asupra posbilității de
identificare a unei persoane.

6 Gh Pășescu, Particularitățile expertizei semnel or auxiliare ale scrisului în Colectiv -Metode și tehnici de
identificare criminalistică, Asociația Criminaliștilo r din România Bucu rești, 2006 p . 128
7 L. Ionescu, op. cit., p. 40
8 I. Aron, Rolul expertizei criminalistice în procesul penal și civil , Edi tura Sitech, Craiova, 2014, p. 133
9 L. Ionescu , op. c it., p. 44

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
10 Modificările principale ale scrisului de mână care ar putea apărea
sunt ca urmare a modificărilor survenite în cursul evoluției scrisului,
odată ce persoana în cauză își perfecționează deprinderile scrierii, de
subliniat faptul că un scris inferior nu se mai poate dezvolta iar odată
rămas în a cest stadiu, o persoană cu un astfel de scris nu va putea
niciodată să imite un scris evoluat10, modificări datorate stării psiho –
somatice a scriptorului, ca urmare a unor boli acute sau cronice,
bătrânețe, slabirea vederii, etc, stări de moment precum cea de
ebrietate, situație în care echilibrul și viteza de reacție sunt micșorate,
modificări determinate de instrumentul de scris folosit și poziția scrieri, de
exemplu aflat în mișscare, din picioare etc.
Experții folosesc termenul de variabilitate care est e prezentă la
fiecare act scriptural și face parte din însuși modul de manifestare a
scrisului. Stimulii care determină variații permanente la nivelul scrisului
sunt de mică amplitudine, impactul lor cu mecanismul de scriere fiind
minor și ca atare neprodu când nici măcar tulburări ale acestuia. Concret,
variabilitatea se manifestă prin variații în privința caracteristicilor
elementelor componente ale scrisului și chiar modificări ale
caracteristicilor generale ale acestuia. Variabilitatea este vizibilă la n ivelul
fiecărui act scriptural ce realizează un text sau chiar și o semnătură dar
este pusă mai bine în evidență cu ocazia examinării mai multor grafisme
având același autor. La polul opus, se situează scrisurile ce prezintă un
tablou aparent diferit de la o execuție la alta. Deosebirile sunt evidente
dar nu alterează structura fundamentală a scrisului care poate fi
determinată prin observație. Aceste ambitusuri ale variabilității pot fi de
mică și mare variabilitate. Undeva, între aceste praguri se situeaz ă
variabilitatea medie, scrisurile cu această caracteristică fiind
identificabile. Variabilitatea poate fi considerată ca o manifestare
naturală a oricărui scris. De aceea, în expertiza tehnică a documentelor
absența acestui fenomen este interpretată ca fi ind un indiciu de fals.
Stabilirea gradului de variabilitate pe care îl prezintă un scris sau o
semnătură este important în expertiză deoarece ne oferă o imagine
credibilă a posibilităților scripturale ale unei persoane și permite o
evaluare a deosebirilo r ce sunt raportate la limite le și direcțiile
fenomenului, a stfel, scrisul apare sub aspect criminalistic a avea mai
multe posibilități de utilizare ca mijloc de identificare. Pe de altă parte, în
chiar structura scrierii, experții cu un nivel mai ridicat de cunoștințe pot
decela, observând și apreciind dezorganizarea sau alterarea
grafismelor, diferitele boli ce afectează scriptorul, interpretând uneori,
chiar prin elementele de natură medic ală, aspectele discernământului
așa cum sunt ele oglindite în man ifestarea grafică de ansamblu – text și
semnătură11.

10 I. Aron, op. cit., p.136
11 S. Alămoreanu, Cum putem defini scrisul, ca mijloc de identificare criminilastistică? , articol publicat în SUBB
Iurisprudentia nr. 2/2017, DOI:10.24193/SUBBiur.62 (2017).2.9, http://arhiva -studia.law.ubbcluj.ro

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
11 Capitolul II. Scrisul ca obiect al cercetării criminalistice
II.1. Examinarea criminalistică a scrisului
Pentru determinarea caracteristicilor generale ale unui înscris este
nevoie de analizarea mai multor scrisuri concomitent astfel încât să
permită realizarea unei categorii în care acestea să se claseze, astfel se
vor reț ine scrisurile referință, iar numai acestea vor f i comparate cu cel
din litigiu. Individuali tatea scrisului reprezintă una dintre proprietățile
scrisului și s e exprimă prin particularitățile de ansamblu și a celor de
detaliu. Ceea ce este important este de fapt combinarea acestor
particularități întrucât acestea sunt cele care pot conduce la
individualizarea scrisului și inde ntificarea autorului, deoarece există un
grad mai ridicat de șanse ca luate izolat aceste particularități să fie
întâlnite în scrisul a mai multor persoane.
La baza individualizării fiecărui mod de a scrie se află fiziologia și
psihiologia formării deprinderii d e a sc rie alături de care mai pot con tribui
metoda de predare a scrisului și modelul caligrafic folosit precum și
experiența ori exercițiile făcute în scopul de a îmbunătății modalitatea de
executare a mișcărilor, accelerarea ritmului și formarea unui stil propriu.
Deprinderile de a scrie se consolidează treptat prin procesul practicării
scrisului. Perioada formării deprinderilor se încheie în momente diferite în
timp la diferiți indivizi de obicei către vârsta de 25 -30 de ani. Aceasta
stabilitate a scrisul ui nu este î nsă absolut ă, scrisul suferind modificări în
timp, de obicei fără repercursiuni asupra posibilităților de identificare a
scriptorului. Aceste modificări nu trebuie însă confundate cu variabilitatea
scrisului, întâlnită la unele persoane cu posi bilități grafice mari, care se
manifestă prin capacitatea lor de a putea executa voit mai multe variate
de scris.
De-alungul timpului s -au atribuit o serie de clasificări a stilului de a
scrie și de a -l recunoaște bazat pe forma scrisului (scrisuri arcada te,
ghirlandate, ungiulare cu trăsături ascuțite, rotunjite, tipografice) cu
ajutorul căreia se examinează și gradul de simplificare a scrisului,
dimensiunea scrisului (înălțimea literelor mare -4mm, medie -2-3 mm,
mică -sub 2mm, dilatat sau comprimat), încli nația sa (înclinat spre stânga,
spre dreapta, vertical, scris în evantai), viteza (viteza mare de xecuție
poate conduce la simplificarea construcției literelor, legarea semnelor
grafice, deplasarea spre drepata semnelor diacritice și a barei literei T,
abrevierea unor cuvinte), presiunea sau apăsarea sc risului (slabă,
puternică, unif ormă, dife rențiată pe ducte, conformă mod elului caligrafic,
diferită de modelul caligrafic), continuitatea (mare – peste 6 litere legate,
medie -între 4 și 6 litere legate, mică – maxim 3 litere, scris tocat), direcția
și forma rândurilor (direcția – ascendentă, orizontală descendentă, forma –
rectilinie, convexă, concavă, șerpuitoare), dispunerea textului pe pagină
în raport cu marginile acesteia (folosirea alineatelor, dimensiunea

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
12 spațiilor și prepondrența lor) plasarea altor elemente ale textului
(semnătura, data, forma de adresare sau tiltul actului).
Sunt particularități condiționate de deprinderile de executare a
grafismelor specifice unei persoane, care se manifestă în mod preg nant
și constante în scrisul acesteia. Deci ele sunt elemente individuale care
oglindesc aceste deprinderi în executarea uneia sau a mai multor litere
ce alcătuiesc un cuvânt și se referă la modul de construcție atât a
literelor cât și a cifrelor. Valoarea de identificare a caracteristicilor
individuale depinde de gradul lor de deviere de la modelul caligrafic.
Detaliile de execuție, formele scripturale și combinațiile de trăsături sunt
irepetabile într -un alt scris și nu pot fi reproduse în totalitatea lor de o altă
persoană. Aceste caracteristici individuale ale scrisului sunt relativ
neschimbătoare.
Ținând cont de părțile componente ale literelor de clasificarea lor
după forma, natura și felul elementelor de construcție pot fi apreciate
particularitațile scrisului unei persoane care îl fac apt pentru identificarea
scriptorului.
II.2. Identificarea judiciară
Examinarea criminalistică are drept scop identificarea autorului
unui text sau a unei semnături falsificate, prin diferite modalități
descoperite de-alungul timpului de către experții în domeniu și
clasificarea acestora după compexitatea lor și gradul de reușită în
privința identificării titu larului unui fals. La baza studierii unei scrieri
asupra căreia dă inuie su poziția de a fi falsificată se află metoda
comparației, un proces care implică stabilirea asemănă rilor și
deosebirilor dintre probele confruntate.
Drept urmare cercetarea criminalistică a scrisurilor necesită ca
orice altă identificare o exa minare separată a caracter isticilor grafice ale
fiecărui scris în parte, o comparare a acestora și în sfârșit o apreciere a
constatărilor făcute12. Expertiza grafoscopică reprezintă o modalitate
indirectă de a ajunge la autorul unui scris, mai întâi prin stabilirea unui
cerc de suspecți astfel încât să f ie stabilită și sursa modeleleor de
comparație. Deși două scrisuri care emană de la aceeași persoană nu
pot fi întotodeauna identice, posibilitatea identificării scriptorului constă în
portretizarea individualității care se manifestă prin caractersiticile
generale și speciale ale scrisului care conduc la identificarea unui scris
sențial și individual, fapt ce reprezintă adevăratul obiect al unei expertize
grafoscopice.

12 L. Ionescu, op. cit., p.124

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
13 II.2.1 Modelele de comparație
Aparent în legislație cât și în practică cele mai impo rtante în
procesul expertizei sunt modele de comparație deoarece la b aza
expertizei grafoscopice se află de fapt un proces de analiză de na tură
comparativă a probelor obținute în litigiu și cele extrajudicare. În princ ipiu
conținutul supus expertizei este de pr eferat să fie de aceeași natură cu
cel cuprins în modelul de comprație, astfel încât elementele de nuanță să
fie practic privite în oglindă de către expert pentru o mai bună
concluzionare.
Prezentarea scrip telor de comparație, potrivit art. 183 NCPP se
dispune de către organul de urmărire penală sau de către instanța de
judecată, această obligație fiind valabilă atât persoaneor fizice în a căror
posesie se află înscrisu rile respective cât și autor ităților publice. De
asemenea, suspectului sau inculpa tului i se poate solicita un model de
piesă scrisă fie în mod liber fie după dictare, aceste modele de comprație
fiind clasificate drept experimentale.
Pentru activitatea desfășurată de către expert este de peferat ca
aces ta să aibă la dispoziție cât mai multe modele de comparație posibile ,
astfel încât să își formeze o imagine de ansamblu privind autorul textelor
obținute prin analizarea car acteristicilor gen erale și speciale ale scrisului
și indentificarea acestor asemănări prin individu alizarea modalită ții de
scriere a textelor și semnăturilor din probele din litigiu. Din acest motiv
este de preferat o diversitae a modele lor de comparație, precum cele
scrise formal (cereri, declarații) cele scrise în mod liber (notițe, bilețele,
scrisori) și cele după di ctarea judecătorului sau a procurorului, cele
scrise cu pix, creion sau folosind stiloul, folosirea mai multor tipuri de
suport și în funcție de perioada în care acestea au fost scrise, de
preferat să reflecte o axă teporală mai lunga, pentru a fi evidenț iată și o
anumită evoluție a scrisului persoanei respective.
Verificarea pieselor de comparație este o operație importantă în
procesul de expertizare. Tratarea superficială a acestui aspect nu numai
că nu asigură o examinare compara tivă corespunzătoare, d ar, mai grav,
se poate solda cu erori în privința rezultatului final al expertizei.
Necesitatea expertizei grafoscopice constă în efectuarea sa pe baza
unui material comparativ bogat și care întrunește o serie de cerințe13.
Pentru examinarea semnăturilor ș i identificarea unor posibile falsuri
este nevoie de obținerea unor piese de comparație sau modele de
comparație, care să ajute în procesul examenului comparativ. Obținerea
acestor piese de comparație poate fi uneori îngreunată de numărul
acestora scăzut, obligația de a le obține revine a organului ce a dispus
efectuarea ei. În privința semnăturilor numărul acesta trebuie să permită
expertului să observe în primul rând evoluția acesteia, pentru a sesiza

13 A. Frățilă, R. Constantin, Expertiza grafică și raționamentul prin analogie , Editura Te hnica, București, 2000 ,
p. 19

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
14 dacă este cazul unele prefaceri survenite la nivelul u nuia sau alte
caracteristici definitorii și de a identifica dacă autorul dispune de mai
multe variante de scriere. Modele de comparație se clasifică la rândul lor
astfel :
Modelele libere . Sunt cele executate în contexte anterioare
examinării semnăturii li tigioase așadar într -un mod voit, în scop personal
și în afara unui litigiu. Exemple de semnături libere pot fi regăsite pe
notițe personale, scrisori, autobiografii, cereri, contracte, sau bilețele,
condiția fiind aceea ca veridicitatea acestora să fie de ja asigurată, pentru
a îndeplini condiția de a fi un model comparativ în proces. Valoarea
probatorie a acestor modele de semnături libere este una importantă
deoarece este singurul tip de semnătură executat în mod voit, fără
tentativă de deghizare, intenți a de a imita cât mai bine un model ori
persoana se află sub o presiunea litigiului.
Modelele de semnături libere trebuie să corespundă unor criterii și
anume să fie de aceeași factură ca și cea din litigiu și să stabilească
dacă cu certitudine provin de la titularul semnăturii în litigiu sau de a
persoana bănuită ca autor.14 În cazul în care aceste modele nu pot fi
obținute și puse la dispoziția expertului, acesta are nevoie cel puțin de
următoarele detalii și anume date cu privire la executor, vârsta,
specialitatea, fucnția deținută și dacă este cazul bolile de care suferă15.
Modelele experimentale . Acestea m ai poartă denumirea de piese
la cerere deoarece se execută special pentru expertiza dispusă în cauză,
de regulă fiind executate sub supravegherea ju decătorului sau a
procurorului. Modalitatea lor de obținere este mai personalizată
comparativ cu modele de semnături libere, deoarece fiin d făcute la
cerere se tinde la aducere a scrierii cât m ai apropiată de probele din
litigiu, eventual chiar prin dictare a unui text identic cu cel conținut de
probe. Persoanei în ca uză i se poate solicita mai multe stiluri de scriere
precum cel de tipar sau fol osind caracere cursive și executarea acestora
în mai multe condiții în poziție așezată, în picioare, sub dictare, c u mâna
stângă etc.
Modelele experimentale a semnăturilor se ridică în număr nu mai
puțin de 30 -40, executate pe 3 file aparte câte 5 -6 semnături, pe fiecare
filă sau în două coloane. Acestea trebuie să respecte în primul rând
recomandările expertului și anume să fie executate în condiții care să
afecteze scriptorul și care să aibă efect negativ pe plan grafic iar
recoltarea probelor să se realizeze sub supravegherea expertului.
Modelele convențional -libere . Acestea vin drept ca materiale
suplimentare la cele libere și experimentale sub forma unor procese –
verbale, cereri de chemare în judecată, plângeri, lămurir i etc., fiind
adăugate la dosarul cauzei.

14S. Nestor, Modele de comparație ale expertizei crimin alistice a semnăturii , Analele științifice ale Academiei
Ștefan cel Mare a MAI a Republicii Moldova, Științe socioumane, ediția a XI -a, nr.1, p. 129
15 Ibidem

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
15 Precum am enunțat anterior volumul modele comparative din punct
de vedere cantitativ este unu foarte important întrucât vin în ajutorul
expertului iar astfel se reduce riscul producerii unei erori.

II.2.2. Studiul criminalistic al semnăturilor
Semnătura în domeniul expertizei grafice are aceeași pondere din
punct de vedere valoric ca și scrisul fiin d constituită tot din elemente
grafice ca și textele doar că acestea se caracerizează printr -o serie de
particula rități specifice doar acestora. Prin semnătură se înțelege
imaginea grafică a numelui executată personal de către titularul
respectiv, prin car e atestă că este autorul actului în cauză sau că aprobă
conținutul acestuia16. Semnătura constituie o varietate a scrisului și
reprezintă un semn de atestare ce indică numele și prenumele persoanei
certificând o anumită acțiune, activitate, conținutul unui text, etc. Fiecare
persoană are propriul său fel de a semna, ceea ce face ca aspectul
semnăturii, plasamentul ei pe un document să prezinte elemente de
strictă individualitate17.Deși semnătura apare c a semn distinctiv pentru o
persoană după deprindere scris ului, respectiv în cele mai multe cazuri
după împlinirea vârstei de 14 ani unde se recunoaște și o capacitate
restrânsă a mi norului, semnătura devine o dovadă de exprimare a
consimțământului privitor la conținutul documentelor semnate.
În faza incipientă semnătura constă în sc rierea completă și destul
de lizibilă a numelui18, ritmul fiind unul lent în astfel de cazuri. Odată cu
evoluția în societate și dezvoltarea capacităților intelectuale dar și
frecvența cu care aceasta va fi folosită, semnătura va căpă ta cu totul alte
trăsături, îndepărtându -se treptat de simpla caligrafiere a numelui. De
cele mai multe ori momentul constituirii semnăturii are la baza un model
inspirat din mediul ambiant19, iar acesta deseori este cel familial ori unde
frecvența vizualiz ării unor texte scrise și semnate este ridicată, însă
atunci când semnătura model este imitată destul de reușit pot apărea
probleme de identificare în cursul examinărilor comparative. Încă de la
începutul formării sale, semnătura este bine individualizată pentru că
reflectă caracterul individual al scrisului din care rezidă. Acestor note
grafice, pe care semnătura le moștenește de la scri s, li se vor adăuga și
altele o dată cu evoluția semnăturii. Materialul pe care îl oferă o
semnătură este redus cantitativ , spre deosebire de scrisul sub formă de
text, însă pune în evidență un grafism de o complexitate grafică net mai
avansată, mult mai cristalizat și mai împregnat de personalitatea
titularului, oglindind în cel mai înalt grad spontaneitatea și reflexele
proprii20.

16 L. Ionescu , op. cit., p.226
17 I. Aron, op. cit., p.162
18 L Ionescu, op . cit., p.229
19 Idem, op. cit., p. 230
20 Idem , op. cit., p. 234

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
16 Pe lângă individualitate și constanță, semnăturile, precum și scrisul
în general, se mai caracterizează prin variabilitate care se manifestă în
timp și de moment. Sub aspectul variabilitații de moment se
disting: semnături cu grad mare, mic sau me diu de variabilitate.
Diferențele de la o execuție la alta sunt respectiv mari, mici sau medii. În
cazul unei variabilități mari sau medii șansele de depistare a contrafacerii
sunt mai reduse, dar cu toate acestea diferențele se manifestă între
anumite lim ite.
Procesul de scriere are la baza un automatism, de aceea apariția
unor diferențe totale este imposibilă. S-a constatat că variabilitatea nu se
manifestă în orice direcție, devenind într -un fel previzibilă "luând
cunoștință de orientările sale, expert ul va putea, într -o anumită măsură,
să anticipeze posibilele variații".21 Variabilitatea în timp se manifestă în
special datorită deteriorării stării se s ănătate a titularului, bătrâneț e sau
chiar prezența unei boli influențând trasarea unei semnături din p unct de
vedere calitativ și nu tiparul său grafic, iar varibilitatea de moment se
referă la acel context în care o persoană execută cel puțin două
semnături consecutiv, fără a a avea o conformație absolut identică, fiind
vizibile mici diferențe însă apărut e în urma unor factori externi.
Prin examinare, expertul va avea de răspuns la întrebări precum
dacă semnătura în litigiu este falsificată sau autentică și dacă aparține
titularului respectiv, iar dacă este contrafăcută, cine este autorul ei. De
regulă id entificarea falsificării semnăturii precedă identificarea autorului
acesteia, astfel încât odată stabilită autenticitatea sau falsitatea unei
semnături respectiv a unui act, care făcea obiectul litigiului, identificarea
autorului nu mai reprezintă interes, decât dacă ne află în domeniul
procedurii penale, unde o stfel de constatare conduce la începerea
urmăririi penale in rem pentru infracțiunile de fals.

II.2.3. Scrisul într -o limbă străină
Identificarea persoanei după scris este posibilă datorită
caracteristicilor de identificare a scrisului. Aceste caracteristici sunt
prezente, mai ales în: limbajul specific scriptorului, modul de amplasare a
textului, forma sau aspectul general al scrisului și particularitățile de
construcție a semnelor grafice.22 Caracteristicile generale ale scrisului
care determină aspectul general al acestuia sunt cunoscute sub
denumirea științifică de dominante grafice sau caractere obiective ale
scrisului (C.I. Parhon). Caracteristicile speciale ale scrisului sunt
deprinderile proprii ale unei anumite persoane manifestate în construirea
semnelor grafice considerate separat sau a mai multor semne care
alcătuiesc o formațiune (monogramă, grup literal etc.).

21 A. Frățilă, Expertiza semnăturii , Editura Național, București, 1997, p. 32
22 E. Stancu, Criminalistic ă, Vol.I, ediția a II -a, Editura Actami, București, 1997, p . 329.

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
17 Aceste deprinderi se referă la modul de executare a literelor și
cifrelo r, a semnelor de punctuație și a altor semne, precum și la poziția
lor reciprocă.23Determinarea acestor caracteristici suis -generis de
identificare, necesită examinarea conținutului înscrisului, urmărindu -se
vocabularul folosit de autor, modul în care acest a respectă regulile de
ortografie și de punctuație, claritatea stilului ș.a. Principalele date ce se
pot desprinde dintr -o asemenea analiză privesc, de regulă, nivelul
general de cultură al persoanei, profesia care marchează serios modul
de exprimare prin folosirea unei terminologii de specialitate, vârsta și
eventual sexul, unele caracteristici ale personalității sale, ca și posibile
dizarmonii psihice.
Limbajul oral se află într -o strânsă legătură cu cel scris întrucât
primul este cel care se materialize ază prin intermediul textului scris, fiind
personalizat prin semnele de punctuație și frecvența acestora precum
semnele de punctuație, parantezele, semnele de exclamație. Aceste
detalii pot ajuta la identificarea unei persoane chiar dacă avem în vedere
un text tipărit și nu scris de mână, fapt ce ajută la identificarea autorilor
unor amenințări. Câteodată o expunere scrisă poate fi individualizată prin
vocabular, stil, construcția și complexitatea frazelor, anumite preferințe
de ordin gramatical, cum ar fi timpurile verbelor, plasarea adjectivelor
etc. Dintre acestea, cele mai prețioase indicații le oferă vocabularul
folosit. Bogăția sau sărăcia lexicului ne va da o imagine aproximativ
exactă asupra gradului de instruire al autorului sau chiar asupra
profesi unii acestuia.
Modul de aranjare în pagină, stilistica și caracteristigile generale al
scrierii sunt de fapt elemente care nu fac parte efectiv din categoria
elementelor grafice de identificare ci sunt de natură extragrafică. Ele sunt
incluse, totuși, în această categorie întrucât servesc efectiv la
individualizarea persoanei scriptorului și, mai ales, la restrângerea
cercului persoanelor suspecte . Determinarea acestor caracteristici suis –
generis de identificare, necesită examinarea conținutului înscrisu lui,
urmărindu -se vocabularul folosit de autor, modul în care acesta respectă
regulile de ortografie și de punctuație sau claritatea stilului .
Aceste aspecte sunt im portante în cazul persoanelor străine și
analizarea unor texte scrise de mână într -o limbă străină. În cazul de față
este vorba despre o expertiză criminalistică extrajudicară unde trebuie să
se stabilească dacă testamentul olograf datat din 13 decembrie 2014,
având ca titular L.L în vârsta de 97 de ani, de origine rusă și stabilită prin
căsăto rie în România, este scris și datat cu adevărat de cătrea aceasta,
fiind folosite testamentul original ca probă (Anexa 1) și și cea din litigiu
(Anexa 2).
În urma examinării efectuate în primul rând asupa caracteristicilor
de limbaj s -a observat faptul c ă titlul înscrisului reprezintă un stil aparte,

23 L. Ionescu, op.cit., p. 74 și 104

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
18 prezentat sub forma “Oбoрoднoe сoглaсиe” care înseamnă „Acord
reciproc” („oбoюднoe = reciproc” (adjectiv), iar „сoглaсиe = acord”).
Cunoștințele expertului în lim ba rusă, fapt ce a cântărit des tul de mult în
proces, alături de analizarea tututror caracteristicilor de limbaj și a
stilisticii l -a ajutata să concl uzioneze faptul că testamentul î n cauză nu a
fost redactat și semnat de către numita L.L. întrucât textul este scris de
către o personă care nu cunoaște limba rusă fapt dovedit de
nerespectarea particularităților aceste limbi și caracterele slavone, astfel
a confundat „ю” -ul de la „oбoюднoe”, care așa cum este executat
seamănă întradevăr cu grupul „po”, și a scris „oбoрoднoe”, ceea ce a
ridicat suspiciun i în ceea ce rivește identitatea autorului iar examinarea
caracteristicilor generale și speciale au condus la concluzia finală.24
Din cele descrise mai sus rezultă faptul că aceste caracteristici
generale și speciale ale scrisului de mână sunt definitrorii în orice caz
indiferent de tipul de scriere supus expertizei și limba în care se scrie. În
opinia mea dedus faptul că expertul în procesul de analiză nu este
necesar să cunoască particularitățile limbii respective și se își va
îndrepta atenția către elem entele de bază a fiecătui tip de scris și anume
forma sa, terminațiile literelor și a cuvintelor, dimenisunea scrisului,
presiunea cu care s-a scris, liniile scrisului, celelalte detalii precum
naționalitatea autorului probelor iar particularitățile scrieri i în limba
respectivă reprezintă doar un avantaj, însă procesul de desfășurare al
expertizei fiind într -adevăr unul îngreunat.
II.3. Modificarea intenționată a scrisului – deghizarea scrisului
O altă problemă în practică care se dorește a fi soluționată prin
expertiză este aceea de a identifica dacă un scris a fost modificat în mod
intențion at fie prin deghizarea propriului scris ori fie prin contrafacerea
sa. Dacă e să analizăm separat cele două căi de a modifica sau falsifica
un scris, atunci trebuie s ubliniat faptul că deghizarea spre desebire de
contrafacere presupune o schimbare conștientă, deiberată a propriului
stil de scriere25 și o îndepărtare de la acest tipar astfel încât scriptorul să
își poată ascunde identitatea, pe când contrafacerea26 are dr ept tipar
scrisul unei alte persoane străine, care prin copiere ori prin imitație se
dorește preluarea identității persoanei care în acest caz devine o victimă
a falsificatorului, existând riscu de a fi expusă pe nedrept unor sancțiuni
de ordin administrat iv sau chiar penale, până la dovada contrară că acel
act nu este unul autentic.
Deghizarea scrisului precum reiese și din denumire presupune o
ascundere a identit ății în spatele unui grafism total diferit față de cel

24R. Con stantin, Importanța caracteristicilor de limbaj în identificarea autorului unui text , Comunicare
prezentată la XI CONGRESSO NAZIONALE DI GRAFOLOGIA GIUDIZIARIA „GRAFOLOGIA GIUDIZIARIA: ORIZZONTI
E LIMITI” – NAPOLI 26, 27 E 28.11.09, www.old.mpblic.ro
25 L. Ionescu, op. cit., p.175
26 Ibidem

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
19 personal și deprins în tot acel timp, un fapt descris de către specialiști
destul de complex care nu poate fi perfect tocmai datorită individualității
fiecărui tip de scriere și al gesturilor grafice care vor ieși la surafață în
special în cazurile unor texte mai lungi. “Cu alte cuvinte, auto rul
deghizării revine fără să vrea la obiceiurile grafice inițiale, deghizarea
presupunând, într -o oarecare măsură, o reîntoarcere reflexă la grafismul
original ” (D.G. Stuckey). În legătură cu acest fenomen speciliștii au
identificat trei modalități de deg hizare ale unui scris și anume
denaturarea c aracteristiclor grafice, scrier ea cu litere tipografice și
scrierea cu mâna stângă.

II.3.1.Denaturarea caracteristic ilor grafice
În cadrul experimentelor desfășurate s -a observat de cele mai
multe ori faptul că prin schimbarea intenționată a scrisului, persoanele
aflate în cauză au r eacționat prin modificarea caracteristici lor care sunt
mai evidente și au un impac t mult mai mare vizual precum structura
generală a scrisului, înclinarea, dimensiunea, legarea și forma literelor,
fără a acorda prea multă atenție detaliilor de finețe, care prin analizarea
aprofundată și cunoștințele necesare urmele de deghizare se pot
identifica cu ușurință.
De cele mai multe ori autorii scrisurilor deghizate nu discern
elementele cu adeărat identificatoare, în acest sens aceleași persoane
nefiind capabile să -și descrie propriul scris27, de unde provine și această
stângăcie a celor care încearcă această metodă pentru a nu fi
decsoperiți. Acest proces de deghizare necesită exercițiu, control vizual
permanent și siguranță în trasarea semnelor grafice.
Identificarea modificării intenționate a scrisului este posibilă
deoarece sarcina menț inerii constante a carateristici lor adoptate în mod
artificial crește în dificultate în mod direct proporțional cu lungimea
textului. Acest aspect atrage după sine o stare de oboseală și de
scadere a atenției și a capacității de concentrare, din această cauză cea
mai relevantă formă de deghizare a scrisului se va regăsi la începuul
textului unde atenția este canalizată asupra țelului propus urmând mai
apoi ca aceste aptitudini să scadă fapt observat după primele rânduri
scrise, în cuprinsul textului, unde în mod inconștient se revine ușor la
propriul stil grafic și corectarea acestuia mai apoi, spre fina l.
Trebuie adăugat la aceste semne distinitive dintre un scris care
aparține adevăratul ui autor și cel deghizat și o mo dificare a vitezei și a
siguranței cu care se execută elementele grafice, trăsăturile pierzându -și
din spontaneitate ș i siguranță, în s pecial dacă vo rbim despre o persoană
lipsită de experință în acest domeniu fraudulos.

27 L. Ionescu, op. cit., p. 178

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
20 II.3.2. Scrierea cu caractere tipografice
Deși unele perso ane au de prins acest stil de scris, forma pură și
anume utilizarea exclusivă numai a literelor de tipar este destul de rară,
cea mai cunoscută formă de scriere fiind literele de tipar în amestec cu
cele cursive. De asemnea se poate apela la acest tip de scris în
momentul în care se notează pe un act oficial precum trimiterile poștale
ori completarea unor formular e atunci când este nevoie a datele scrise
să fie cât mai lizibile pentru oricine citește.
De cele mai multe ori falsificatorii recurg la acest tip de scr is
întrucât se consideră a fi cel mai lipsit de individualitate stil cunoscut,
însă specialiștii contrazic cu desăvârșire acest fapt, afirmând faptul că
scrisul tipografic prezintă de fapt o serioasă individualitate iar cu ajutorul
modelelor de comparație autorul poate fi ușor identificat, condiția fiind ca
în aceste modele scrisul să fie tot cu litere de tipar.
Deși la o primă vedere scrisul tipografic poate fi cu ușurință
reprodus, acest fapt este mult mai înșelător întrucât fără o pregătire
anterioară ori cu o înclinare artistică, fiecare persoană va trasa literele
după propria convingere, după un mode l imaginar, pe care acestea l -ar
considera a fi reprezentativ unui scris tipografic lipsit de individualitate.
De fapt, acest scris va releva adevăratul autor tocmai datorită acestei
nesiguranțe în scriere, prin care ies în evidență aspectul configurației
literelor, a înclinării, a proporțiilor28, cu alte cuvinte aceleași particularități
elocvente și în descrirea unui scris cursiv . Ceea ce mai contribuie la
evaluarea semănărilor și deosebirilor dintre scrisurile analizate, es te
faptul că scrisul tipografic e ste unul ocazional, ca toate celelalte cazuri
de deghizare a ascrisului de altfel, prin urmare, se pune din nou
problema lipsei u nei stabilități grafice pe care o persoană o deprinde
doar prin exercițiu și o perioadă îndelungată de folosință.
Din analiza mai multor astel de tipuri de scris cu influențe de
tipografie, s -a observat faptul că majoritatea scriptorilor prefe ră
deghizarea scrisului folosind doar majuscule întâmpinând mari dificultăți
în executarea minusculelor tipografice, cele mai semnificative fiind
literele G și J, unde de cele mai multe ori se recurge la forma normală,
obișnuită de scris, fiind în imposibilitatea de a le trasa după modelul
tipografic29. În cazul unui stil de scris tipografci se va recurge bineînțeles
tot la analiza caracterist icilor generale ale textului mai întâi precum,
gradul de evoluție al scrisului, întrucât dacă operația a fost efectuată de
către o persoană care posedă un scris de o evoluție superioară, textul va
fi unul aliniat, alcătuit din linii armonioase și trasate c u siguranță, în mod
contrar un scris tipografic neregulat, cu trăsături tremurate și frânte,
inegale prezentând deseori opriri, sunt semne evidente de scris care
proveni de la o persoană care în mod curent scrie mai greoi.

28L. Ionescu, op. cit., p. 198
29 Ibidem

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
21 Dimensiunea în opinia specialișt ilor nu consti tuie un element
elecovent în procesul exper tizei, fiind doar unul orientat iv, deoarece
poate varia în special la scrisurile deghizate. Pe de altă parte înclinarea
merită a fi reținută ca un element identificator alături de aranjamentul
scrisu lui în pagină și pe plic, dacă este cazul, p rezența sau lipsa
aliniatelor, fo rma marginilor etc. Deghizar ea scrisului prin folosirea
caracteristicilor tipografice oferă numeroase posibilități de identificare
deși la prima vedere nu pare acest lucru, căci ș i această scriere, chiar de
este atipică, rămâne cunoscut drept un model individual de scris însă
îngreunând procedul de identificare al autorului în c omparație cu tipul de
scris cursiv.

II.3.3 . Scrierea cu mâna stângă
O total diferită abordare al stil ului de scris care oferă impresia de
deghizare totală a unui scris individual este scrisul cu mâna stângă, care
pentru persoanele dreptace este o adevărată provocare de a transcrie
un text în acest fel. Din această cauză acest tip de schimbare
intenționată a grafismului a atras atenția scriptorilor, fiind cunoscută și
sub denumirea de sinistrografie . Pentru o persoană neobișnuită cu acest
stil de s cris, are loc de fapt un transf er a deprinderilor30 de la o mână la
alta, fapt nu tocmai realizat cu ușurință, r ezultatul fiind o scriere rigidă,
lipsită de suplețe și de naturalețe. Neregularitățile reie s din
impo sibilitatea de a deplas a cu ușurință mâna spre dreapta, observându –
se o evoluție a înclinării literelor de la literele răsturnate până la cele
verticale ș i cele îndreptate spre partea dreaptă și o imposibilitate de
menținere a axelor în acelși timp, scrisul având un aspect de arcadă.
Identificare autorului unui astfel de scris este una anevoioasă iar
de cele mai multe ori un element esențial în expertiza grafică o
reprezintă proba grafică executată cu mâna dreaptă de către persoana
bănuită, deoarece atunci când are loc o scriere cu mâna stângă în mod
ocazional, se încearcă o reproducere a caracterelor grafice pe care în
mod normal persoana respectivă le -ar fi executat în mod natural cu
mâna dreapta, fapt pentru care individualitatea acestor caractere grafice
se păstrează însă sub un aspect deformat.
Acest lucru este posibil însă cel mai probabil în cazul celor care nu
au exercițiul scrierii cu mâna stângă , deghizarea propriului scris fiind
doar una ocazională, un timp îndelungat de scriere cu mâna stângă
determinând o atenuare progresivă a incoerenței mișcărilor și a
trăsăturilor necontrolate, fapt care în final conduce la senzația de a nu
mai retușa anumi te caracteristic i, ceea ce din nou facilitează identificarea
autorului unui astfel de scris.

30 L. Ionescu, op. cit., p. 207

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
22 Capitolul III.Cercetarea criminalistică a actelor scrise

Prin act scris sau document se înțelege orice scris, tipărit,
dactilografiat, manuscris, schiță, desen , prin care se atestă starea c ivilă,
identificarea personală, pregătirea școlară ori profesi onală, încheierea de
diferite cont racte, felurite declarații precum și biletele de călătorie, de
bancă, timbre, etc.31 Cercetarea înscrisurilor are menirea de a pune în
evidență rolul c riminalisticii atât în cauzele penale cât și cele civile, în
primul caz acestea ajungând chiar să aibă rolul de obiect material al
infracțiunilor de fals în inscrisuri.
Așadar înscrisul nu repre zintă orice mod de materializare, de
exprimare a gândirii și voinței într -un obiect material, ci numai în
exprimarea prin scris acesta reprezentând e xprimarea prin semne
grafice a s unetelor și cuvintelor32.
III.1.Stabilirea autenticității și vechimii înscrisurilor
Un act scris și pus la dispo ziție expertului poate prezenta anumite
semne de distrugere fie în mod intențional ori prin acțiunea unor factori
externi, datorită trecerii timpului și lipsa luării unor măs uri de conservare
a acestuia, care să îl ajute să se mențină într -o stare cât mai bună chiar
și după trecerea anilor33. Ridicarea acestora se face luând măsurile
necesare pentru a nu distruge urmele existente iar în același timp să nu
se creeze urme noi, fără a se face alte mențiuni sau adnotări ori alte
fapte care să altereze scrisul.
Stabilirea autenticității unui înscris înseamnă ca în urma expertizei
să se elimine existența intervenției în vederea falsificării acestuia, fiind
supuse analizării amănunțite orice detaliu de la modul de scriere ca
expresie a unei deprinderi personale , la elementele materiale ale
scrisului precum suportul scrie rii ori substanța scrierii. Din acest punct de
vedere primul pas în identificarea falsului este acela de a găsi cele mai
evidente urme ale acestuia, pri ncipalele modalități de falsificare
cunoscute în domeniul expertizei tehnice ale documentelor fiind
ștergerea sau adăugirea unor elemente de pe document. Este bine
cunoscut faptul că în primă instanță, intenția de a falsifica conținutul unui
act înseamnă înlăturarea unor mențiuni literale sau cifre, p rivind sume de
bani, cantități, date calendaristice care să convină autorului falsului și
intențiilor sale.
După modificare scrisului prin ștersături se mai poate acționa
asupra lui prin adăugarea unor mențiuni noi. Întorcându -ne la trăsăturile
scrisului și caracteristicile sale, ace astă activitate de falsificare se
indentifică prin faptul că scriptorul la momentul respectiv s -a aflat în
imposibilitatea de a se integra în ansamblul grafic deja existent pe

31 N.V. Cătuna, op. cit., p. 65
32 L. Ionescu, op. cit., p.15
33 N.V. Cătuna, , op.cit., p. 66

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
23 document, adă ugirile fiind neconcodante, car acteristice prin dezalinieri,
diferențe de dimensiuni, înclinare și presiune. De asemenea un element
distinctiv este instrumentul cu care se real izează modificarea grafică din
care ar putea rezulta un material de scriere diferit de cel al scrisului
anterior.
Semnătura chiar dacă nu repr ezintă elementul central al exp ertizei,
are un rol decisiv în identificarea unui fals deoarece din punct de vedere
cronologic scrierea textului este anterioară semnăturii, acesta fiind de
regulă ultimul semn grafic de pe un docume nt, așadar dacă trăsăturile
semnăturii sunt depășite de cele ale rândului precedent, în mod firesc
vorbim despre un fals prin adăugire.
Descoperirea unui fals are relevanță în ceea ce privește
succesiunea probelor și necesitatea expertizei criminalistice, întrucât
descoperire unor materiale cont rafăcute și demonstrând falsitatea
actului, face inutilă o comparare a scrisurilor ori descoperirea autorului
său, dacă acest scop nu este urmărit de către părți.34Împrejurările în c are
se poate stabili data exactă a unui înscris sunt variate, întrucât prin
falsificarea unui înscris este îndeajuns doar datarea falsă a acesteia ori
prelucrarea acesteia prin tehnici fraud uloase. Astfel un prim semn îl
reprezintă carcateristicile de fabricație ale hârtiei și cernelii pre cum și
gradul lor de îmbătrânire de unde provine și neconcordanța dintre
vechimea acestora și data pe care se pretinde că o are documentul.
Conținutul unui înscris poate fi în acest scop unul foarte sugestiv,
elemente precum ortografia folosită de autor, d enumirea unor străzi sau
clădiri cunoscute, localități, ori poate chiar menționaea unui eveniment
specific unei perioade concrete.
Cu privire la vechimea hârtiei sau a cernelii se va apela la anumite
procese fizico -chimice specifice cercetării criminalist ice a unui înscris,
urmârindu -se identificarea tipului de instrument scriptural folosit și dacă
este cazul semne de intersectare a trăsăturilor de cerneală, stratul
superior adăugat, în cazul falsului prin adăugarea de text, fiind unu l
proaspăt, cerneala a vând alte calități sau poate chiar alt as pect care nu
mai poate asigura acea suprapunere dorită de că tre falsificator35.
Determinarea perioadei relative de efectuare a înscrisurilor are loc
prin compararea anumitor parametrii caracteristici pentru fiecare material
de scris în parte ai documentului în litigiu cu cei a altor acte puse la
dispoziția expertului pentru comparație. Pentru actele supuse condițiilor
de mediu extreme, precum și factorilor de îmbătrânire artificială este
greu sau chiar imposibil de d eterminat timpul îndeplinirii înscrisurilor36.

34 L. Ionescu, op. cit, p. 16
35 E. St ancu, Tratat de criminalistică , Ediția a IV -a, Editura Universul Juridic, București, 2007 , p.281
36 Alina Zadorojniuc , Cercetarea materialelor documentelor. Sar cini și metode de cercetare a ma terialelor
documentelor cu scopul determinării timpului cr eării documentelor , DOI:10.24193/SUBBiur.62(2017).2.3 ,
publicat online la data de 15 -06-2017 , studia.law.ubbcluj.ro

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
24 III.2. Cercetarea materialelor documentelor
Dezvoltarea continuă a științei și tehnicii a contribuit la faptul că
numărul documentelor falsificate să fie în creștere și de o calitate mai
ridicată, acestea fiind tot mai greu de depistat și de deosebit de actele
originale. O atenție deosebită se acordă determinării timpului îndeplinirii
documentului, în acest domeniu fiind efectuate o multitudine de cercetări.
Fiecare întrebare formulată expertului spre soluț ionare se abordează în
mod special în dependență de materialul destinat cercetării.
Datorită compoziției calitative și cantitative a materialelor de
scriere, acestea sunt bine diferențiate în: hârtie; creioane; cerneală de
diferite tipuri; pasta pentru st ilou cu bilă; hârtia copiativă; vopsea pentru
ștampile; tonere, cerneală pentru imprimante jet, ș.a. Deși s -ar crede
exact contrariul, durabilitatea scrisului e xecutat cu creionul este mult m ai
mare decât cel cu cerneală, examinarea trăsăturilor de creion fiind
realizată prin observarea la microscop și pe baza unor reactivi chimici.
Trăsătura de creion se cercetează pornindu -se de la compoziția minei
acestuia, iar în același mod ca la cerneluri trăsăturile acestuia se face
prin observarea la microscop și pe baza unor reactivi chimici .37
Compoziția cernelurilor este deosebit de variată iar cercetarea
criminalistică a acesto ra se impune ori de câte ori este necesar să se
stabilească diferențele dintre tipurile de cerneală întâlnite în falsul
material prin adău garea de text, vechimea unui înscris ori compoziția
cernelurilor sau tușurilor folosite în contrafacerea diferitelor instrumente
de hârtie cu o valoare juridică. Cernelurile actuale au o rezistență foarte
mare la decolorare, iar stabilirea vechimii relativ e a paragrafelor dintr -un
act scris este cu mult mai greu de determinat. Pentru datarea actelor se
utilizează metode ce constau în cercetarea comparativă a conținutului de
substanțe volatile remanente în urmele de cerneală în actul în litigiu și
probele de comparație efectuate cu aceeași cerneală în perioade
apropiate de timp cu ajutorul cromatografiei lichide. Cromatograful
trebuie să ofere posibilitatea de a introduce proba cercetată fără
dizolvare în interiorul tubului de injectare, cu scopul transferulu i cantitativ
a substanțelor volatile.
Cerneala carbon a fost utilizată multă vreme la scriere, datarea
fiind greu de rezolvat. Cerneala suferă puține modificări în timp, singura
schimbare este nuanța, pentru datare se cercetează coloranții utilizați
pentr u corectarea nuanței de cafeniu specifică carbonului, precum și a
lianților deoarece aceștia au fost folosiți în procesul de fabricație a
cernelii la date precis determinate.
Cerneala pe bază de galatonat de fier , cerneala proaspătă are
culoarea temporară specifică colorantului ce intră în compoziția ei, iar
odată cu trecerea timpului în urma proceselor de oxidare, în decurs de
aproximativ doi ani devine neagră și mult mai stabilă la acțiunea

37 E. Stancu, op. cit., p.282

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
25 factorilor mediului. Este posibilă îngălbenirea cerneliii odată cu trecerea
timpului datorită procesului de descompunere a coloranților și a
compușilor fierului, însă toate modificările suferite de cerneală nu sunt
uniforme, ci depind mult de condițile de păstrare precum și calitatea
materialului pe care a fost efectua t înscrisul.38
Datarea actelor scrise cu cerneala stiloului cu bilă este deosebit de
dificilă, deoarece pasta se decolorează sub acțiun ea luminii solare
directe iar unele dintre ele dispar complet. În cazul falsului prin adăugare
de text, dacă cercetarea s e desfășoară într -un moment nu prea
îndepărtat de cel al executării scrisului, se pot constata că scrisul
preexistent este decolorat iar adăugirile au o culoare mult mai
pronunțată, locurile în care sunt prezente putând fi identificate relativ
ușor. Datare a actelor scrise cu pasta de tip gel în prezent nu s -au
elaborat metode care ar permite datarea acestora, deoarece gelul
posedă proprietăți deosebite față de alte materiale de scris și datarea lui
poate fi efectuată pentru o perioadă foarte mică care de ob icei nu este
reprezent ativă.
III.3. Cercetarea criminalistică a falsului
Din punct de vedere criminalistic, falsul poate fi unul parțial, atunci
când se are în vedere alterarea parțială a înscrisului în scopul conferirii
altor efecte decât cele pe care le-a avut înscrisul inițial ș i falsul total,
denumit și cont rafacerea când înscrisul este alterat39. Pentru realizarea
falsului se folosesc diferite metode precum : falsul din înlăturarea de text,
înlăturarea sau ștergerea de text reprez intă o modalitate d e falsificare
care se realizează pe cale mecanică sau pe cale chimică; falsul prin
adăugarea de text, această modalitate este specifică falsului parțial,
textul adăuga t constând în simpla mod ificare a unor car actere până la
introducerea unor rânduri întreg i; falsul prin imitarea, deghizarea ori
copierea scrisului, omiterea scrisului constă în reproducerea
caracteristicilor grafice specifice aparținând altei persoane.
Imitarea scrisului unei persoane poate fi imitare liberă când este
utilizat un model sau după memorie sau o imitare servilă când
plastograful urmărește în mod fidel modelul scrierii originale pe care
acesta îl are în față. Deghizarea scrisului este util izată în special când
autorul înscrisului intenționează să -și ascundă identitatea și se
realizează prin deformarea sau modificarea unor caracter istici proprii
scrierea cu mâna stângă sau scrierea cu majuscule sau cu caracter de
tipar40.

38 E. Locard – Les faux en écriture et leur expertise – Editure Payot, Paris, 1959, pag. 345, în A. Zadarojniuc ,
Cercetarea materialelor documentelor. Sarcini și metode de cercetare a materialelor documentelor cu scopul
determinării timpului creării documentelor , SUBB Iurisprudentia nr.2/2017, DOI:10.24193/SUBBiur.62(2017).2.3
Publicată online 15-06-2017
39 V. Berch eșan, M. Ruiu, op. cit., p. 559 -560, E. Stancu, op. cit., p. 278
40 N.V.Cătuna, op. cit., p. 74

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
26 III.3.1 Infracțiuni le de fals în înscrisuri
În partea specială a codului penal român sunt prevăzute o serie de
infracțiuni care presupun ca activitatea infracțională principală falsificarea
fie a unui înscris fie a semnăturii care atestă c onfirmarea conținutului
acestuia cu sau fără scopul de a -l utiliza ulterior pentru producerea de
efecte juridice. Aceste infracțiuni sunt falsul material în înscrisuri oficiale,
falsul intelectual și falsul în înscr isuri sub semnătură privată. Diferența
dintre ele o constituie elementul m aterial astfel încât fiecare infracț iune
are un alt mod de concepere chiar dacă sunt incluse în aceeași
categorie și anume aceea de fals în înscrisuri. Astfel formele principale
da fals în inscrisuri consacrate în legea penalaă și criminalistică sunt :
1. Falsul material în înscrisuri oficiale . Falsificarea unui înscris
prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice
mod, de natură să producă consecin țe juridice, se pedepsește (…). În
doctrină s -a subliniat faptul că prin însc risuri oficiale se înțelege ca fiind
acel act ca re emană de la o unitate dintre cele pre văzute de art. 175
NCP ori de l a persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) NCP și care să
respecte cerințele ad validitatem prevăzute de lege, să aibă valoare
probatorie și să fie apt de a da naștere, modifica sau stinge raporturi
juridice, în această categori e fiind inclusă și copia legalizată.
Din analizarea conținutului art . 320 NCP, rezultă faptul că
activitatea infracțională se răsfrânge asupra unui act deja emis de către
o autoritate competentă, așadar asupra lui nu se poate acționa decât
asupra formei materiale pre cum spune și textul legislativ, prin
contrafacere sau alterare. Prin prisma expertizei grafoscopice se
observă faptul că prin contrafacere se înțelege de fapt reproducerea rin
imitare a obiectului falsificat iar aceasta poate privi fie scrierea fie
semnătura, autorul falsului încercând să realizeze o copie fidelă a
conținutului actului respec tiv și a semnăturii. Modalitatea de falsificare
prin alterare tot uși spre deosebire de con trafacere consider că este mai
ușor de identificat întrucât autorului falsului trebuie să asigure o
continuitate a carcatersiticilor grafice care aparțin scrisului adevăratului
autor, iar numărul mic de caractere modificate îngreun ează acest scop
infracțional.
2. Falsul intelectual . Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul
întocmirii acestuia de către un funcționar public aflat în exercitarea
atribuțiilor de serviciu prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera
unele date sau împrejurări (…). Comparativ cu prima infracțiune,
falsificarea are loc odată cu întocmirea înscrisului, întrucât activitatea
infracțională se acționează asupra conținutului acestuia și nu asupra
materialității sale, așadar nu se mai mai poate spune că s -a procedat la
contrafacerea sau alterarea scrisului ori alte modalități de falsificare,
având totodată un subiect activ calificat, respectiv funcționarul public.

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
27 În falsificarea unui în scris poate fi folosită numai una dintre
modalitățile enunțate, care pot fi întrebuințate concomitent cum ar fi
înlăturarea unui text, urmată de adăugarea altuia, ori chiar falsificarea
impresiunilor de ștampile și de sigilii, ori înlocuirea de fotografii de pe
legitimație ori înscrisuri41. În ipoteza în care s -ar proceda la falsificarea
înscrisului sau contr afacrea semnăturii ulterior întocmirii sale de către
funcționarul public atunci s -ar reține un concurs real cu infracțiunea de
fals material în înscrisu ri oficiale. Consider că în acest caz un astfel de
act nu poate constitui o probă din litigiu care să fie supus examinării unui
expert, în special în cazul în care ace sta este tipărit și doar dacă n u se
poate aprecia autenticita tea semnăturii.
3. Falsul î n înscrisuri sub semnătură privată . Falsificarea unui
înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în
art. 320 sau art. 321 dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl
încredințează unei alte persoane spre folosir e, în ve derea producerii unei
consecințe juridice (…). În acest context trebuie raportat la un înscris
preex istent falsificării și anume atunci când se apelează la contrafacerea
scrierii sau alterare a sa unde ne raportăm la acelea și concluzii privind
îngreunarea încercării de falsificare și rata scăzută se reușită precum în
cazul falsului material în înscrisuri oficiale.

III.3.2 Contrafacerea scrisului
În cadrul examinării generale mai întâi se cercetează aspectul de
ansamblu al actului supus expertizei și an ume conținutul său, tipul de
suport pe care este scris, modul de formulare, antetul, numărul de
înregistrare, data, semnăturile, impresiunea de ștampilă, eventualele
rezoluții ori notări, starea documentului și a eventualelor imagini cu
scopul de a constat a aspecte care ar putea indica anumite semne ale
contrafacerii precum urme evidente de ștergere, suprapunere sau
acoperirea scrisului, modificarea cifrelor, poziția anormală a semnăturii
comparativ cu textul ori nesiguranța de execuție a acesteia. Ulterior în
cadrul examinării speciale unde se recurge și la mijloacele tehnice, unde
actul se analizează sub diferite unghiuri de incidență a luminii naturale
sau artificiale fiind analizate elementele sale componente cu lupa,
microcospul, cu ajutorul filtrelor d e lumină42.
Imitarea constă în reproducerea scrisului altei persoane fie după
un model aflat în față fie doar din memorie, fiind asemănătoare cu
metoda copierii ca și model de deghizare. Prin această modalitate de
deghizare a scrisului se încearcă o însuș ire a deprinderilor grafice ale
unei ale persoane, această însușire însă fiind doar una de moment,
superficială, iar din această cauză renunțarea deplină la propriul model
de scris este imposibilă.

41 E. Stancu, op. cit., p.291
42 C. Tărnăuceanu, Expertiza tehnico -științifică a falsurilor în înscrisuri , Facultatea de drept, Universitatea Mihail
Kogălniceanu, Iași, 2012 -2013, p. 6

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
28 Scrisul deghizat prin imitație este caracterizat prin ri tmul lent al
execuției, cu numeroase întreruperi și reluări datorită efortului de a imita
cât mai aproape de original majoritatea elementelor caracteristicilor
grafice. Totodată, cu cât textul reprodus cu un scris deghizat este mai
lung cu atât există șans ele ca falsificatorul să revină în mod inconștient
la scrisul său obișnuit ori în cazul în care scrisul care se încearcă a fi
imitat este în mod absolut diferit față de scrisul acestuia.
Falsul prin ștersături reprezintă o tendință de mascare a
caracter erelor inițiale, acțiunea mecanică asupra actului fiind pusă în
evidență prin mai multe elemente ce au legătură în primul rând cu
aspectul hârtiei și anume ștersăturile antrenează distrugerea încleierii
fibrelor de hârtie din stratul superior al acesteiea, ceea ce duce la o
scămoșare a lor, fenomenul fiind însoțit de pierderea luciului hârtiei în
porțiunea respectivă, porțiunea devenind mată și intrând în contrast cu
aspectu l normal al zonelor învecinate. De semenea se poate ajunge și la
o subțiere a hârtie i atunci când acțiunea abrazivă este mai energică,
gradul diminuării grosimii fiind observat la fel prin compararea porțiunii
respective cu restul suportului.
Pentru a evidenția modificarea grafismului unui document eventual
șters, se folosesc în mod deo sebit metode fizice și chimice de
examinare, având întâietate cele care nu afectează actul respectiv,
urmând ca în cazul în care acestea nu dau ran dament să se recurgă la
metode distructive care de cele mai multe ori au anumite urmări asupra
unor porțiuni ale actului.
Falsul prin adăugiri poate însemna fie un act simplu precum
adăugirea unui simplu semn de punctuație care să schimbe sensul
conținutului actului ori unul mai complex precum adăugirea unei cifre,
unui cuvânt, fraze sau chiar fragmente de text. Cu privire la adăugirie
într-un text acestea se observă atât la manuscrise cât și cele
dactilografiate. În primul caz trebuie avut în vedere adăugirile care se
manifestă asupra continuității logice a textului. Analiza actului prin
adăugiri poate fi consta tată și prin examinarea intersecției scrisului cu
îndoiturile hârtiei. Adăugirea unui scris pe un asemenea act va fi marcată
de întreruperea trăsăturii în locul intersecției sau, în cazul scrierii cu
cerneala, de difuzia acestuia.
Adăugirile dactilografi ce se pot identifica mult mai ușor atunci când
s-a utilizat o altă marcă sau model de mașină de scris decât acela la
care s -a dactilografiat textul inițial iar dacă adăugirea s -a realizat la
aceeași mașină de scris, atenția se va canaliza asupra aspectului
textului per total și anume depășirea marginilor textului inițial, încălcarea
între rândurile acestuia sau scrierea la intervale diferite.43

43Dr. Anghel Andreescu, Falsul în acte. Modalități de prevenire, descoperire și combatere prin mijloace
criminalistice , Ministerul de interne, Academia de poliție Alexandru Ioan Cuza, Centrul de studii
postuniversitare Postacademi ce Buc urești, Catedra de drept , p.7

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
29 III.3.3.Falsificarea impresiunii de ștampilă
Precum și în cazul scrisului ștampilele sunt la rândul lor origina le
relizate după anumite criterii pornind de la alcătuirea compoziției
poligrafice, realizarea amestecului de cauciuc, vulcanizarea și finisarea
clișeului. Asemănător cu scrisul, ștampila presupune o anumită
traseologie, de impresiune pe un suport de hârti e care implică un proces
de uscare.
Pentru a identifica dacă se respectă continuitatea s pecifică
desenului grafic, trebuie să se constate dacă există urme de desenare,
de copiere ori folosire unei alte metode rudimentare. În acest scop se
folosesc instru mente de măsurat precum lupa, microscopul sau alte
instrumente de laborator. În caz contrar, dacă astfel de urme de
intervenție asupra ștampilei nu există se impune trecerea la a doua fază
de cercetare care presupune procesul de comparație dintre modelul d e
ștampilă din litigiu și cele efectuate cu același tip de ștampilă bănuit.
Pentru comparație se execută 10 -12 impresiuni, jumătate din ele
pe o hârtie similară celei în litigiu, jumătate pe hârtie de calitate
superioară. O parte a impresiunilor vor fi e xecutate prin apăsarea
accentuată, cealaltă parte prin apăsarea medie și ușoară folosindu -se
tuș de aceeași culoare cu tușul existent la impresiunea în litigiu.
Indiciile care conduc la descoperirea falsului depind de modul de
falsificare, astfel în cazu l ștampilelor desenate apar elemente tipice unui
fals prin imi tare servilă precum în cazul copierii sau transferării unde sunt
depistate urme ale meterialului cu ajutorul căruia s -a făcut copierea. În
cazul contrafacerii ștampilei cu alte cuvinte, cazul în care se
confecționează o dublură a modelului inițial, elemente constau în lipsa
de simetrie și de neuniformitate a literelor și cifrelor, a intervaleleor dintre
acestea, realizarea defectuoasă a stemei precum și a altor elemente din
structura ștampilei44.
III.4. Identificarea semnăturilor falsificate
Pentru identificarea autorului unei semnături falsificate este nevoie
de a identifica în primul rând procedeul de contrafacere folosit. Acest
procedeu este unul destul de complicat întrucât modalitatea de fa lsificare
a unei semnături în special prin copiere îngreunează expertiza
grafoscopică fiind nevoie de a idenitifica elementele proprii ale autorului
pe care le reține semnătura falsificată.
Identificarea unui posibil fa lsificato r a unei semnături este cu
putință datorită faptului că acestea reprezintă la rândul lor tot un scris,
fiind alcătuite din elemente grafice precum textele care pot evolua de -a
lungul timpului oda tă cu gradul de evoluție al per soanei respective.

44 E. Stancu, op. cit., p. 301

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
30 III.4.1. Procedee de falsificare a semnăturilor
a. Semnăturile false prin copiere
Acest procedeu de fals ificare a semnăturii este privit drept unul
simplu prin care se urmărește redarea exactă a unei semnături
autentice, în același autorul renunțând pentru acest scop la propriile
deprind eri grafice pentru a realiza o copie fidelă.
Pentru realizarea acestei metode de falsificare este nevoie de a
intra în contact direct cu semnătura care urmează a fi duplicată, fie prin
suprapunerea unei hârtii care asigură suportul falsului care de asem enea
trebuie să prezintă un anumit grad de transparență care să faciliteze
copierea exactă a fiecărui element grafic, ori retrasarea semnăturii
urmârind cu atenție modelul original, avâd dedesubtul actului autentic o
altă hârtie copiativă, urmând ca apoi să se acopere cu cerneală modelul
rămas trasat prin impresiune cu un instrument de scris adecvat care să
nu deterioreze primul act.
Această modalitate de falsificare este una din punct de vedere
tehnic ușor de descoperit, întrucât din dorința de a realiza o copie cât
mai corectă care să arate la prima vedere a fi una autentică, este nevoie
de utilizarea unui ritm lent de redactare primul pas fiind trasarea traseului
semnătu rii model pe act iar mai apoi r eluarea acestui traseu folosind de
această dată o altă presiune a instrumentului de scris. De exemplu,
copierea reușită a unei semnături complicate va tră da un scriptor cu o
grafie evoluată. Invers, o copiere grosieră va pune în evidență o
persoană avâ nd un nivel scriptural mediocru.
Așadar sunt trei semne di stinctive pe care un expert le poate
observa imediat în acest caz și anume presiunea neuniformă, lipsind o
continuitate a firului grafic, întreruperile de ritm în special în cazul
semnăturilor complexe și urme ale tremuratului urmare a unor cauze
precum te nsiunea exagerată a mâinii, lipsa îndemânării sau chiar emoții.
“Ritmul lent și presiunea uniformă a execuției, carora li se adaugă
uneori imperfecțiuni ale traseului, conferă scrisurilor copiate un asp ect
general static, desenat, neîntâ lnit la nici o al tă semnătură autentică, fie
aceasta chiar și de factură inferioarî. într -adevăr , indiferent de nivelul de
evoluție la care se situează, orice semnatură executată î n baza unei
deprinderi va reflecta spontaneitatea gestului grafic ”.45 Acestea sunt
simptomele comune copierii indiferent de procedeul folosit. Copierea
indirectă prezintă semne proprii după care poate fi recunoscută. Sub
aspectul depistării prezintă avantajul descoperirii grafismului de
ghidare.

45 A.Frățilă ,op.cit.,p .58

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
31 b. Semnăturile falsificate prin imitație
În domeniul falsificării semnăturilor, metoda imitării se clasifică la
rândul său în alte trei metode care se diferențiază prin procedeul folosit
pentru reproducere unei semnăturii și semnele esențiale pentru expert
pentru a le identifica. Aceste sun t imita ția servilă, imitația liberă și
semnăturile executate din fantezie.
Imitație servilă. Falsificarea semnăturii prin imitație implică un
proces de reproducere grafică a fiecărui detaliu privind trăsăturile
semnăturii model din care rezultă însă o semnătură care d in punct de
vedere formal corespunde cu semnătura imitată dar lipsită de
spontaneitate, întrucât realizarea acesteia se bazează pe percepția
vizuală a particularităților semnăturii autentice, pe care autorul imitației
consideră că le poate transcrie.
Denumirea de servilă provine tocmai datorită efortului depus de
către autorul falsului de a -și controla permanent propriile gesturi grafice,
de fiecare dată comparând rezultatul cu modelul46. Drept urmare,
grafismele obtinuțe prin acest procedeu nu vor p rezenta decât foarte rar
elementele grafice specifice modelului autentic, datorită omiterii detaliilor
fine și o posibilă indiferență prinvind interpretarea formelor grafice
complicate.
Imitație liberă. Pentru punerea în aplicarea acestui procedeu de
falsificare a unei semnături este nevoie de o anumită siguranță din
partea autorului deoarece semnătura model este învațată pe dinafară în
urma unor exerciții bazate pe copieri și imitații servile succesive, fără a
mai urmării vizual semnătura originală47.
Așadar gradul de reușită privind copierea corectă a unei semnături
depinde cel mai mult de spritul de observație al autorului și exactitatea
trasării grafice care să reflecte spontaneitatea caracteristică unei
semnături autentice, cu alte cuvinte se urmăreș te o combinare între
ritmul rapid de execuție și de a evita redarea defectuoasă a imaginii
model.
Semnături executate din fantezie. Ceea ce descrie această tehnică
este naturalețea prin care se execută deoarece așa cum reiese și din
denumirea ei, autorul nu are un tipar anume, respectiv nu dorește să
realizeze o anumită copie după o anumită semnătură, ci doar se va
materializa o semnătură în care se vor regăs i particularitățile grafice
specifice acestuia însă fără a -și consemna propria semnătură pe
suportu l de scris. Situația este des întâlnită în cazul statelor de plată ale
angajaților sezonieri, pe act trebuie să figureze o semnătură iar
falsificatorul execută ceva care are alura unei semnături, fără să -l
intereseze conținutul ei.

46 L. Ionescu, op. cit., p. 243
47 Ibidem

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
32 Grafismele ce rețin în alcătuire semnele grafice propriu -zise oferă
premise serioase în vederea identificării autorului, în schimb la celelalte
posibilitatea stabilirii acestuia este mai mică sau chiar imposibilă, în
funcție de caracteristicile pe care le reține grafismul respec tiv.

III.4.2. Examinarea semnăturilor
Pentru a pune în evidență posibilele urme materiale ale
contrafacerii este imperios necesar ca examinarea comparativă să se
efectueze având la dispoziție semnătură în original și nu o reproducere
fotografică care nu poate reda în totalitate toate nuanțele trăsăturilor și
nici cele de culoare48. Pentru îndeplinirea cerințelor din raportul de
expertiză și pentru observarea celor mai fine detalii care ar putea
conduce la identificarea autorului fasificării unei semnătu ri este nevoie să
se apele la aparatură de specialitate, printre care se numără și
microscopul binocular stereoscopic care oferă o imagine în relief, fiind
nevoie totodată de o iluminare adecvată.
În funcție de metoda folosită în contrafacerea semnăturii depinde
rapiditatea și siguranța identificării acesteia de către specialist, cele mai
vizibile semne în acest sens fiind urmele de îndepărtare mecanică a
trăsăturilor inițiale, ca urmare a precauției de care a dat dovadă
falsificatorul, sesizând depășirea conturului copiat fapt care lipsește
execuția de naturalețe și spontaneitate.
Urmele de presiune la rândul lor sunt specifice contrafacerii
semnăturii prin copiere prin apăsare, examinarea pe verso a imaginii
punând în avidență existența șanțurilor în funcție de instrumentul de scris
folosit în acest scop. În luc rările de specialitate s -a semn alat folosirea
rarisimă totuși a unui procedeu de copiere care presupune marcarea
conturului semnăturii prin înțepare cu acul urmând mai apoi unirea
acestor semne printr -o linie continuă cu cerneală. Este de la sine înțeles
cum aceste semne se pot observa doar prin simpla analiză cu lupa chiar
dacă acestea sunt umplute cu cerneală.
Contrafacerea defectuasă este caracterizată prin calitatea
nesatisfăcătoare a trăs ăturilor, pauzele care nu sunt specifice ori
retușurile frauduloase care nu mai pot fi asimilitae de către trăsăturile
naturale, de asemnea din lipsa exercițiului ori contactul spontan cu
semnătura originală se poate ca scriptorul să omită unele detalii c are țin
fie de grafism fie de formă, dimensiune sau așezarea în pagină.
În expertiza scrisurilor și a semnăturii, pentru a stabilirea identității
dintre două semnături , corespondența tuturor trăsăturilor observate prin
suprapunere este o dovadă absolută a contrafacerii prin copiere,
deoarece acest fapt este imposibil pentru două semnături autentice
executate succesiv și în acelea și condiții de către titular49.

48 L.Ionescu, op. cit., p. 246
49 Idem, p. 255

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
33 Semnăturile imitate servil nu diferă foarte mul t față de cele copiate,
însă dacă analizăm separ at modalitat ea de realizarea a celor două
modele există mai multe șanse ca în cazul primul tip de semnătură
imitată să nu se identifice urme materiale al e contrafacerii precum
anumite corecturi, urme de impresiune sau în rare cazuri de înțepături.
Acestea se aseamănă mai mult printr -o prezentare slabă de coordonare
a mișcărilor, anumite ezitări, pauze, urme de nesiguranță.
Exactitatea rezultatelor constatării falsului depinde foarte mult de
siguranța și experința autorului privind execuția semnăturii real izată doar
prin urmărire vizuală a modelului copiat, fiind vorba totodată și de o
menținere ori o degradare a calității, care nu se poate compara cu o
semnătură copiată prin suprapunere, prin faptul că nu se respectă
redarea fidelă a proporțiilor elemente lor componente ale semnului grafic.
În cazul semnăturilor copiate în mod liber cele mai frecevente
greșeli se produc în redarea prop orțiilor respectiv raporturile dintre litere
și elementele lor componente, punând u-se accent pe elemntele grafice
cele mai fine care nu pot fi reproduse ori chiar chiar observate de către
scriptor. De cele mai multe ori eroare poat e consta în fap tul că autorul
falsului folosește un model întipărit în memoria sa mult mai vechi
comparativ față de perioada întocmirii actului fals ificat și semnătura
folosiă de către adevăratul autor, de une rezultă o neconcordanță
suspectă la o primă vedere.
Cu privire la raportul de expertiză având ca obiect semnătura
execu tată prin fantezie, deosebirile dintre aceasta și o semnătură
originală s unt atât de pregnante încât nu se realizează un examen
comparativ ci doar o descriere a presupusei semn ături copiate și
eventual o probabilitate de apropiere cu stilul de scriere a unei persoane
cunoscute din mediul titularului semnăturii autentice.
Proce dura folosită în re alizarea falsului este una foarte importantă
deoarece prin prezentarea unor scurte trăsături ale fiecăruia am relevat
ceea ce poate conduce la depistarea unui fals și a autorului acestuia.
Așadar semnăturile realizate prin copiere sunt cele care nu vor
conduce niciodat ă la identificarea autorului întrucât la re alizarea
semnăturii scriptorul reproduce întocmai toate con strucțiile literale și
toate caracteristicile generale specifice adevăratului autor, adică va
constitui o redare fidelă a grafismului titularului semnăturii50, lipsind -o de
propriile elemente grafice specifice acestuia.
Procesul de identifcare al autorului unui fals poate fi îngreunat în
semnăturii executate prin imitație servilă, care conține numai elemente
formale din semn ăturile originale , în acest caz existând posibilitatea ca
doar falsifica torii cu o capacitate scriptuală redusă să nu poată
reproduce fiecare detaliu cu exactitate, înlocuindu -le cu propriile

50 L. Ionescu, op. cit., p. 271

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
34 caracteristici din scrisul lor51, care de multe ori nu sunt înd eajuns din
punct de vedere cantitativ și calitativ încât să conducă la identificarea
autorului, decât în cazuri foarte speciale.
O rată mare de reușită ca în urma expertize i grafice să reiasă cine
este autorul unui fals o poate asigura semnăturile falsif icate prin imitație
liberă și prin fantezie. Precu m am descris anterior fiecare mo dalitate de
copiere a unei semnături astf el încât să nu constat e a fi un fals aceste
utime două modalități presupun o executare spontană, cu un ritm alert al
scrierii, ca re însă conțin particularități din scrisul și m ai ales din
semnăturile proprii ale falsificatorului. Desigur în cazul unei expertize
este cel mai bine să existe un grup de suspecți astfel încât modele de
comparație să fie restrânse din punct de vedere cantitat iv astfel încât
metoda comparației să fie una cu un re zultat pozitiv și nu se consumă
prea mult timp.
Execuția este una liberă în ambele cazuri fără a avea un tipar în
față în momentul respectiv, din această cauză există cele m ai multe
șanse ca în mod su bconștient autorul fa lsului să lase imprimate cât mai
multe urme grafice ale propriei per sonalități.
Semnătura nu reprezintă doar trasare grafică a numelui ci îmbracă
o anumită f ormă individuală, cu simplificarea și complicarea trăsăturilor
executate în mod automat de către titularul respectiv52, iar dacă expertul
are la dispoziția sa atât o semnătură cât și un text alături de care
identificarea autor ului semnăturii este una mult m ai simplificată, odată
stabilită originea semnăturii expertiza acesteia se t ransformă într -o
analiză a textului în vederea determinării persoanei care l -a scris.
III.5. Cercetarea textelor dactilografiate
În cazul textelor dactilografiate expertiza este destinată identificării
mașinii la care textul respectiv a fost bătut iar pe plan secundar
identificarea persoanei dactilo grafului. Cercetarea unor astfel de
înscrisuri realizate prin acest tip este asemănătoare cu cea a
manuscriselor iar printre problemele de soluționat de către expert se
numără stabilirea vechimii înscrisului dactilografiat ori existența falsului
prin adăugarea de text.
Un element distinctiv care face diferența dintre un scris autentic
dactilografiat și un caracter sau un text adăugat specific falsului, este
distanța dintre litere sau cuvinte precum și schim barea direcției liniei de
bază a rândurilor53, fiind practic imposi bil de adăugat o literă sau orice alt
caracter exact în locul necesar, odată ce hârtia este scoasă din mașina
de scris. O eventuală identificare a modelului mașinii de scris este
posibilă pr in examinarea atentă a tipului caracterelor semnelor grafice, a
distanței dintre rânduri, complexitatea semnelor gr afice cu care este

51 L. Ionescu, op. cit ., p. 272
52 Idem, op. cit., p. 28 1
53 E. Stancu, op. cit., p.300

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
35 dotată mașina de scris54, pe baza datelor deținute de către organele de
specialitate, în carto teca mașinilor de scris exist entă la nivelul Interpol –
ului cât și a poliției naționale. Diferențele sunt milimetrice întrucât este
vorba despre calcul ul lungimii în milimetri raport la spațiul ocupat de 100
de semne și forma cifrelor luând în considerare și eventualele semne de
uzură panglicii mașinii de scris ori impurități.
Pasul mașinii este distanța dintre semne dată mașinii de miș carea
carului spre stânga prin apă sarea pe taste sau pe levier pentru spaț iile
goale dintre cuvinte55. Distanța dintre rânduri este reglabilă și se
compa ră suprapunând exact cele două râ nduri de sus a le paginilor și
urmărind cum se situează celelalte rânduri. Dacă distanța dintre
rândurile ambelor texte este la fel se vor suprapune perfect. Existența
diferențierilor se evidențiază prin fotografia comparat ivă ș i de
suprapunere.
Deformă rile caracterel or intervin în cursul utilizării îndelungate sau
în mod necorespunzător a mașinii, de către persoane neinițiate î n
dactilografie. Deformarile constau în ruperea unei porțiuni din literă sau
cifră, iar în ceea ce privește devierea caracterelor, aceasta poate fi poate
fi orizontală sau verticală și reprezintă, ce reprezintă schimbarea de la
poziția lor ini țială și se întâlnește nu doar la ma șinile uzate, ci și la cele
noi. Prima formă const ă în imprimarea în text a unor caractere u șor spre
stânga sau spre dreapta, cea de -a doua se manifest ă prin imprimarea
caracterului deviat mai sus sau mai jos fa ță de orizontala r ândului.
Defectele actului constand în deform ări, devieri, etc se iau în
considerare doar dac ă se mai repeta în mod constant, astfel încât se pot
datora și unei b ătăi greșite a dupei sau unei defec țiuni a cilindrului56.
Pentru identificarea persoanei care să fi dactilografiat textul în
cauză se apelează la latura spihologică a studiului crim inalistic al
scrisului, întrucât un text dactilografiat este lipsit de personalitate,
comparativ cu scrisul de mână, specifice în acest caz fiind elemente
tehnice, precum amplasarea titlului, existența și mărimea alineatelor,
eventuale sublinieri sau evide nțieri ale textului, respectarea regulilor
gramaticale, forme de adresare, fapte ce relevă o anumită conduită în
ceea ce privește redactarea unui text și a mesajului care se dorește a fi
transmis. De asemenea se poate pune problema experienței autorului
falsului în utilizarea unei astfel de mașini de scris, întrucât opinez faptul
că erorile de dactilografiat pot fi mai evidente și mai numeroare în cazul
unei persoane care nu a mai experimentat un astfel de instrument de
redactat.

54W. Schennberger, L’examen preliminaire des exritures a la machine , în RIPC nr.3/ 1949 , apud. E. Stancu, p.299
55I. Mircea, Criminalistică , Editura Fundația Chemarea, Iași, 1994, p. 198
56M. Basarab, Drept penal. Partea genera lă, Editura Lumina Lex, București, 1997, p .184

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
36 Capitolul IV. Raportul de expertiză

Dat fiind faptul că raportul de expertiză întocmit de către expert
cuprinde o serie de răspunsuri la întrebările organelor de urmărire
penală care a dispus efectuarea expertizei grafice, acestea trebuie să
ajute la stabilire a unei concordanțe între un fapt ipotetic și re alitate,
întrucâ pe baza acestor rezultate și opinii obiective, instanța poate
aprecia vinovăția unei persoane acuzate.
În cazul în care pentru efectuarea unei expertize grafoscopice au
fost numiți mai mulți experți, se întocme ște un singur raport de expertiză,
iar în cazul unor concluzii diferite, raportul trebuie să cuprindă părerea
motivată a fiecărui expert și consemnată în cuprinsul raportului de
expertiză sau anexă. În cazul anulării primei expertizei și a unor îndoieli
în privința exactității concluziilor expertului se poate dispune efectuarea
unei noi expertize, conform art. 181 din NCPP .
Ceea ce caracterizează un raport de expertiză ca mijloc de probă
într-un proces penal este faptul că avizul dat de către expert emană de la
o persoană care nu are cunoștință de faptele anterioare care fac obiectul
judecății și care totodată au condus la necesitatea efectuării expertizei,
dar care datorită competenței sale și a cunoștințelor acumulate în urma
cercetării faptelor supuse a nalizei, reușește să contribuie la buna
desfășurare a unui proces și la elucidarea din punct de vedere științific
ale unor aspecte pe care se pot baza autoritățile judecătorești în
descoperirea infracțiunii și identificarea făptuitorului, precum și a
perso anelor participante la comiterea ei, contribuind în mod substanțial
la rezolvarea corectă a cauzei respective atât în faza de urmărire penală,
cât și în cea de judecată.
Potrivit legislației în vigoare, după efec tuarea expertizei,
constatările, clarifică rile, evaluările și opinia expertului sunt consemnate
într-un raport, care se depune la organul judiciar care care a dispus
efectuarea expertizei . Acesta va cu prinde răspunsuri obiective din partea
expertului cu privire la obiectivele stabilite prealabil d e către organul
judiciar precum și la orice alte precizări sau constatări rezultate din
efectuarea expertizei. Totuși dacă este necesară lămurirea unor aspecte
cuprinse în raport, expertul poate fi audiat în această privință de căre
organul de urmărire pen ală sau instanța de judecată, la cerera
procurorului, a părților, a subiecților procesuali principa li sau din oficiu .
De asemnea dacă prin audierea expertului aceste nelămuriri nu pot
fi acoperite iar organul de urmărire penală sau instanța constată că
expertiza nu este completă, va dispune efectuarea unui supliment de
expertiză care poate fi înfăptuit de către același expert ori dacă acest
lucru nu mai es te posibil, trebuie să se dispu nă efectuarea unei noi
expertize de către un expert diferit.

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
37 IV.1. Fa zele cercetării criminalistice a scrisului și redactarea
raportului
Printr -un orice demers de identificare a unui autor indiferent de
natura expertizei, este nevoie de trecerea gradată de la general spre
particular prin utilizarea procedeelor logice57, prin examinarea analitică
iar pe baza rezultatelor formularea unor concluzii. În cazul expertizei
grafoscopice se pune problema analizei materialelor documentelor, al
scrisului prin examinarea comparativă și aprecierea corespunzătoare.
Fazele unei cercetăr i criminalistice a scrisului constă în cercetarea
prealabilă a actelor trimise spre examinare, analiza separată a
caracteristicilor grafice ale fiecărui scris în parte, examinarea
comparativă a caracteristicilor scrisului în litigiu și a celui cu autor
cunoscut și finalizarea cercetării comparative prin aprecierea
constatărilor făcute și fromularea concluziilor. Cercetarea prealabilă
presupune a fi o etapă eliminatorie întrucât prin examinarea actului
procesual examinatorul va constata dacă scrisu rile de co mparație sunt
suficiente atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ dar și
analizarea naturii probelor de care depinde în mare parte însăși situația
scrisurilor incriminate.
Volumul materialelor de comparație și a calității acestora sunt
strâns legate de natura concluzii expertului , deoarece în urma numărului
scăzut al modelelor de comparație ori un grad de de gradare al acestora
se poate ajunge la imposibilitatea de identificare ori se ajunge doar la
argumentarea unei opinii ipotetice. Este de a semenea necesar ca
specimenel e obținute pentru procesul comp arativ să prezinte aceleași
caractere ca de exemplu un posibi l scris cu mâna stângă sau într -o limbă
străină.
Prin analizarea separată a scrisurilor din litigiu și a celor de
comparație, se iden tifică dacă s -a utilizat o execuția normală, sinceră
spontană, ori dacă există indicii de deghizare, respectiv de modificare
intenționată. În același timp se va proceda și la examinar ea actuluui
respectiv din punct de vedere tehnic, în scopul relevării eve ntualelor
intervenții de ordin mecanic sau chimic, a urmelor de copiere etc.58
Ordinea firească este examinarea caracteris ticilor generale și apoi a
celor speciale întrucât prima categorie reflectă în mai mare măsură
deprinderile grafice ale unei persoane i ndiferent de forma literelor.
Examinarea scrisurilor trebuie să îmbrățișeze toate aspectele,
toate caracteristicile iar numai după o completă edificare expertul va fi în
măsură să desprindă ceea ce este individual, particular pentru un anumit
scris. Aceea și metod ologie se utilizează și în exam enul comparativ, de
unde rezultă asemănările și deoseb irile dintre dintre scrisurile di n litigiu și
scrisurile aparținând persoanelor bănuite.

57F. Mircea , Structura coordonării acțiunilor și genez a operaț iilor logico -matematice , Teoria acțiunii
umane, Forum-Științe sociale 1969 Vol. I, p. 109-115.
58 L. Ionescu, op. cit. 133

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
38 Întrucât asemănările și deosebirile nu se manifestă ca elemente
perfect eșalonate și ușor departajabile în indicii pozitive și negative,
concluziile unui raport de expertiză sunt de fapt o evaluare a
caracteristicilor grafice astfel descrierea acordată este cea care se
confruntă cu probele oferite și analizate, exactitatea rez ultatelor
examinării nefiind niciodată 100%.

IV.2. Formularea concluziilor de identificare
La aprecierea concluziilor trebuie avut în vedere faptul că ele nu
sunt imperative, nici chiar atunci când toți experții au ajuns la aceleași
concluzii, întrucâ t, potrivit legii, acest mijloc de probă nu are forță
doveditoare absolută59, ci poate servi ca temei la soluționarea cauzei
numai dacă organul judiciar s -a convins de exactitatea concluziilor
emise. Acestea vin în completarea soluției date în final de cătr e instanță
în coroborare cu întregul material administrat în cauză și baza legislativă.
Dacă organul judiciar este suveran în a -și însuși sau respinge
concluziile expertizei, nu trebuie omis faptul că opțiunea sa nu poate fi
arbitrară, ci ea trebuie să se bazeze pe cercetările științifice făcute de un
alt institut, laborator sau expert. Atunci când au fost efectuate mai multe
expertize, nu se poate soluționa cauza pe baza mediei concluziilor
formulate, întrucât fiecare expertiză are individualitatea sa, co ncluziile ei
exprimând o anumită opinie științifică.
Momentul final al realizării expertizei, alături de redactarea
raportului de expertiză criminalistică, este cel al formulării concluziilor.
Concluziile unui expert trebuie să fie clare, decurgând în s uccesiune
logică din rezultatele examinărilor făcute. După gradul de certitudine al
părerii expertului și în funcție de posibilitățile reale de rezolvare din punct
de vedere tehnic se pot distinge concluzii categorice cât și concluzii de
probabilitate60, concluziile certe fiind la rândul lor pozitive sau negative.
Precum le spune și denumirea concluziile certe pozitive sunt c ele
de indentificare fiind formulate astfel : “semnătura în litigu a fost
executată de către titularul… ”, în timp ce cele negative e xclud
presupunerile cum ar fi „semnătura în litigiu nu a fost executată de
către… ”. Acestea au relevanță în fața organului judiciar în sensul că
indică autorul unei anumite acțiuni sau exlcude o anumită persoană din
cercul de subiecți cercetați având men irea ca mereu să înlăture orice
îndoială asupra aspectului examinat. Concluziile categorice reliefează o
anumită siguranță și certitudine din partea expertului suficiente astfel
încât să confere înlăturarea oricărei îndoieli pentru excluderea oricărei
coincidențe accidentale. Acestea survin în urma unei examinări științifice
care a dus la obținerea unei certitudini maxime, confirmată în mod
obiectiv în corelare cu celelate împrejurări ale cauzei.

59 I. Aron, op. cit. , p. 100
60 L. Ionescu, op. cit., p.146

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
39 Concluziile de probabilitate. Formularea unei concl uzii de
probabilitate este în general rezultatul insuficienței materialului de
examinare, dar mai ales al insuficienței cantitative și calitative a
materialului de comparație. Obiectul, fenomenul căutat nu oferă
suficiente elemente cu potențial identific ator pentru formularea unei
concluzii categorice, iar pe de altă parte, caracteristicile descoperite mai
pot fi întâlnite și la alte obiecte61. Comparativ cu concluziile certe, cele
de probabilitate nu constituie întocmai o opinie individuală absolută cu
privire la elementele analizate, ci mai mult o posibilitate, o părere care
rămâne la nivel ipotetic. Acest fenomen poate apărea și în cazul în care
expertul constată o serie de asemănări între modelele comparate însă
nu îndeajuns să conducă la formularea un ei concluzii categorice dar care
nu pot fi trecute cu vederea și care trebuie menționate în raportul de
expertiză sub o anumită formă.
Expertul se află deci, în imposibiliatea de a formula o concluzie cu
caracter de certitu dine, întrucât elementele cons tatate de el la nivelu l
caracteristicilor generale și individuale nu au sufi cient potențial
identificator. El va trebui deci să formuleze o apreciere ipotetică, ce
poate fi ras turnată de probe noi, contrare, suplimentare, etc. Con cluziile
de probabilitat e apar î n general in forma “Probabil DA” în sensul că se
apreciază ca un anumit aspect este p osibil să se fi produs .
Specialiștii susțin opinia potrivit căreia concluziile de probabilitate
sunt științific admisibile62 și pot conduce la identificarea unei pe rsoane,
cu mențiunea că aceste opinii trebuie concret argumentate. Totuși dacă
datorită caracterului lor și anume acela de probabilitate, nu prezintă
foarte multă încredere din punct de vedere juridic se poate apela la o
nouă expertiză care poate oferi o a ltă perspectivă a faptelor. Majoritatea
autorilor sunt însă de acord cu formularea concluziilor probabile
considerându -le utile și pertinente63. Expertul nu este infailibil, iar datele
ce i-au fost puse la dispoziție pot fi insuficiente. Pe de altă parte,
concluziile de probabilitate pot oferi organelor judiciare versiuni
altenative spre care să -și îndrepte cercetările, deschizând uneori
perspective noi, remarcând laturi considerate până la acel moment ca
neimportante.
Concluziile de imposibilitate a identificării constituie o situație
parte în identificare criminalistică, dar ele nu trebuie respinse sau
desconsiderate î n planul probator. Acestea se af lă la polul opus
concluziilor categorice, care pot surveni în urma insuficienței
caracteristicilor o biectului propus și lipsa mijloacelor tehnice, metodice
sau științifice de realizare a examinărilor necesare cauzei care nu pot

61 C. Suciu, Criminalistică, vol 1 Ed itura Științifică 1962, p.18
62 L. Ionescu, op. cit., p. 149
63 B. Alexandru , Concluziile în expertiza cfriminalistică în 20 de ani de expertiză criminalistică, p. 42 -50 Locard E.
Les faux en scriture et leur expertise Paris 1959, p. 29, Basarab Matei, Criminalistică, op. cit. p. 325, A.Ciopraga ,
op. cit., p. 342 -433

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
40 conferi nici măcar o opinie ipotetică. Uneori, în practică concluzia de
imposibilitate este apreciată ca o concluzie de exclud ere, conducând la
aprecieri greș ite. Ea este însă expresia unei imposibilități generale, nu
numai față de obiectul prezentat, dar și față de orice alt obiect, fenomen,
ființă. Un motiv poate fi starea materialelor supuse examinării care pot fi
parțial arse , uzate, foarte vechi, iar caracteristicile generale sunt mult mai
dificil de regăsit și analizat.
Concluziile de imposibilitate a soluționării problemelor stabilite ca
obiective ale expertizei pot fi formulate astfel: “NU se poate stabili care
au fost me nțiunile cifrice radiate de pe cecul cu seria …” sau “ Datorită
lipsei unor materiale de comparație corespunzătoare nu se poate stabili
dacă impresiunea de sigiliu de pe actul în litigiu provine din anul … sau a
fost realizată ulterior” . Ajungerea la acest gen de concluzie trebuie însă
să fie însoțită întotdeauna de o analiză temeinică și de
descrierea tuturor împrejurărilor pe temeiul cărora nu se poate formula o
concluzie de probabilitate sau una ca tegorică. Este necesar ca, din
conținutul concluziilor sa se desprindă clar asupra cărei urme, document,
sigiliu, mențiune, etc. poartă concluzia respectivă.
În ceea ce privește examenul comparativ al semnăturilor, aici se
constată fiecare element asemănător cât și cel de deosebire care au
ajutat expertul în trasarea unei concluzii cu privire la autenticit atea sau
falsitatea semnturii re spective. Acest proces analitic trebuie tratat cu cea
mai mare seriozitate întrucât în cazul semnăturilor o simplă privire de
ansamblu poate induce unie persoane impresia că cele două modele
aflate în fața sa sunt realizate de către aceeași persoană, reamintind
cele spuse cu privire la suprapunerea a două semnături ca semn evident
al contrafacerii și celelalte urme ale contrafacerii care nu trebuie
neglijate, întotdeauna expe rtul având ocazia de a se afla în fața unei
rarități în ceea ce privește o metodă de co ntrafacere sau o situație
nemaiî ntâlnită până atunci care să fie descoperită prin analogie.

IV.3. Legalitatea expertizei criminalistice în peocesul penal
Pentru a co nstata lipsa oricărui motiv de nelegalitate al raportului
de expertiză trebuie mai întâi să se apeleze la exa minarea elementelor
ce sunt strâ ns legate de persoana expertului precum modul în care a fost
numit ori dacă nu există motive de recuzare sau de inc ompatibilitate.
Expertul trebuie să corespundă atât unor cerințe de competență
profesională, cât și unor exigențe morale, toate aceste elemente contând
pentru evaluarea concluziilor formulate. Pentru îndeplinirea cerinței
legalității probei expertizei cri minalistice, organul judiciar urmărește dacă
în raport este cuprinsă descrierea clară a expertizei efectuate. Se mai
urmărește dacă s -a răspuns la toate întrebările adresate expertului și
dacă răspunsurile formulate sunt complete, dacă părțile au fost cita te, în
care legea prevede expres această obligație, precum și dacă raportul
este datat și semnat de expert, dacă opiniile separate sunt consemnate

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
41 în raport. Problemele pe care le poate re zolva expertiza grafică sunt:
identificarea autorului unu i scris sau a unei semnături, identificarea
persoanei care a efectuat o semnătură prin imitație liberă ori servilă,
identificarea persoanei care a folosit un scris deghizat, stabilirea situației
în care scrisul de pe un document a fost executat de una sau mai multe
persoane64.
Condiția esențială pentru ca organul judiciar să poată face aceste
verificări o constituie motivarea temeinică de către expert a concluziilor
formulate. În cadrul acestei verificări se au în vedere raționamentele
prezentate, respectiv, dacă într e cercetările întreprinse și concluzii există
sensul logic necesar, observându -se dacă s -a ajuns la înțelegerea justă
a faptelor, care necesită o explicație științifică. În acest sens, trebuie să
se verifice și dacă răspunsurile experților la diversele înt rebări nu se
contrazic, iar în cazul în care sunt mai mulți experți, dacă toți au aceeași
opinie ori dacă există păreri diferite și acestea sunt motivate.
Un exemplu de motiv care ar putea conduce la nelegalitatea probei
cu expertiza este strâns legat de persoana expertului a cărui activitate se
află sub inc idența dispozițiilor art. 64 NCPP referitoare la cazurile de
incompatabilitate. În cazul în care expertul se află într -unul dintre cazurile
enumerate de articolul menționat, aceasta nu mai poa te avea a ceastă
calitate în procesul penal ori în cazul în care expertiza a fost deja
realizată, concluziile cuprinse în raport nemaiavând valoare juridică în
fața instanței.
Cu privire la persoana expertului lipsa de specializare a persoanei
desemnate să î ntocme ască un raport de consta tare tehnico -științifică, în
doctrină65 s-a susținut faptul că acest aspect legat de specilitatea și
experiența unei persoane pasibilă de a efectua o expertiză într -o cauză
penală, nu constituie un motiv de nelegalitate ci doar vizea ză fiabilitatea
probatoriului.
Având în vedere acest aspect expertul trebuie să apeleze la toate
metodele specifice bunei desfășurări a unei expertize grafoscopice
prevăzute în doctrină și practica de specialitate fără a contribui într -un
mod subiectiv p recum utiliarea unui procedeu nou personal în ideea de a
inova sau a ajunge mai ușor la rezultatele propuse, cu riscul de a
preliclita întreaga procedură, existând riscul condamnării unei persoane
nevinovate, ilustrativ în acest sens fiind cazul Dreyfus66, unde s -a produs
o eroare judiciară impardonabilă generată tocmai de raportul de
expe rtiză întocmit de A. Bertillion, în acea vreme criminalist cunoscut și
întemeitorul serviciului de identitate judiciairă a poliției din Paris, care și -a
propus o îmbunătăți re de ordin tehnic în cercetarea scrisului.

64 I. Aron, op. cit., p.
65 M. Udroiu, op. cit., p. 157, apud C. Ghigheci, Cereri și excepții, II. Legalitatea și loiali tatea probelor, Editura
Hamangiu, p. 416
66 L. Ionescu, op. cit., p. 156

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
42 Astfel prin noua metodologie acesta propune reproducerea
fotografică a documentelor de comparat prin mărire lor de două ori
literele fiind decupate și aranjate în tabele în ordine alfabetică urmând ca
unr alt r ând să fie decupat de data aceasta conținând cuvinte. Având
procesul comparativ la bază, se urmărește studierea prin juxtapunere
mecanică începutul cuvintelor similare, respectiv cele care au în comun
o silabă ori încep cu aceeași literă, toate acestea avâ nd scopul de a
permite examinatorului să cerceteze grupele literale în funcție de poziția
ocupată în cuvinte.
Această metodă caligrafic -descriptivă avea dezanvantajul major de
a înlătura de la examinare caracteristice generale ale unui scris, simpla
înlăurare a unor cuvinte și doar focusarea asupra unui grup de literele
conducând în mod inevitabil la asemănări morfologice dar care nu
asigură în niciun caz veridicitatea apartenenței scrisului unei persoane
suspecte, în acest caz acuzatul Alfred Dreyfus.
Acuzațiile care i se aduceau capitanului de armată franceze erau
de spionaj și împărtășire de informații armatei germane. Obiectul care a
stat la baza acestor acuzații a fost un document denumit borderou care
avea înregistrate oserie de date despre evenim entele din acea vreme iar
partea supusă expertizei grafice fiind o bucată de text scris de mână cu
privire la piesele de artilerie ale armatei franceze.
Deși la examinarea acelui paragraf incriminator s -a realizat de
către doi experți, Bertillion67 a susți nut faptul că diferențele dintre cele
două tipuri de scris, primul de pe border iar al doilea fiind un text redactat
după dictare, se datorează intenției de deghizare a scrisului, pentru a -și
ascunde adevărata indetitate. Această afirmație coroborată cu în că două
documente, respectiv o scrisoare și o telegramă, din a căror conținut s -a
extras doar paragrafe care să -l incrimineze în mod nejst pe Dreyfus, au
condus la condamnarea acestuia din urma pentru înaltă tradare.
Eroarea judiciară a constat în fapul că deși probele din partea
acuzării erau destul de slabe și neconvingătoare, instanța a luat în
considerare opiniile unui expert care și -a personalizat modalitatea de
examinare, iar fără a confirma veridicitatea celorlalte probe care constau
tot în înscris uri s -a ajuns la condamnarea unei persoane nevinovate,
urmând ca după 12 ani adevăratul vinovat care a notat în mod
intenționat acele infromații în borderou încercând să imite scrisul
viitorului inculpat pe acea vreme, să fie descoperit tot în urma unei
expertize grafice, ca fiind contele Walsin – Esterhazy, maior de infanterie .
Eficacitatea expertizei în practica judiciară constă în elucidarea
unor nedumeriri cu un carcater științific, prin intermediul opiniei unui
expert, fără ca raportul întocmit să fie unicul element pe care se
întemeiază soluția judiciară.

67Alfred Dreyfus, Five Years of My Life , 1894 -1899, McClure, Phillips, New York, 1901 în I. Șerban, Afacerea
Dreyfus – de la eroare judiciară la proces politic , a Universitatea din Crai ova, Facultatea de Istorie, Filosofie,
Geografie, Catedra de Istorie, p. 136 , valabil pe www. drept.ucv.ro

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
43 Convingerea personală a expertului se formează prin aprecierea
critică, obiectivă și multilaerală a întregului material proba tor, prin care se
rețin numai acele fapte care au putut fi dovedite.68

V.4. Suplimentul ui de expertiză
În urma aprecierii concluziilor cuprinse în raportul de expertiză
grafică, se poate deduce faptul că acestea se află în cpntradicție cu alte
probe din proces, iar până la proba contrarie acestea po fi înlăturare. Din
aceast ă cauză unele nelămuriri ori probe cu un caracter relativ pot fi
înlăturate prin întocmirea unui supliment de expertiză.
Temeiul juridic al dispunerii și efectuării suplimentului de expertiză
criminali stică îl constituie prevederile art. 180 din NCPP, atu nci când
expertiza nu este completă, iar această deficiență nu poate fi suplinită
prin audierea expertului care a efectuat lucrarea. „Caracterul incomplet al
examinării de specialitate vizează una din următoarele situații: datorită
unor împrejurări obiecti ve (formularea unor termeni impreciși a obiectului
expertizei, formularea confuză sau greșită a întrebărilor, omisiunea unor
întrebări, inexistența sau insuficiența materialelor de c omparație etc.)
sau subiective ( omisiunea expertului de a examina anumite aspecte ale
cauzei), expertul nu răspunde la toate chestiunile formulate de organul
judiciar datorită insuficienței cantitative și/sau calitative materialelor
trimise expertului sau unor alte împrejurări, chestiunea supusă
examinării primește un răspuns pa rțial, care nu satisface organul judiciar
ulterior dispunerii expertizei apar noi împrejurări de fapt, aflate în
anumite raporturi cu cele ce au făcut obiectul examinării inițiale, deci
situații nou ivite, necunoscute în momentul în care s -a dispus efectua rea
expertizei”.
Prin urmare constatăm că organul de urmărire penală sau instanța
de judecată poate dispune efectuarea unui supliment de exper tiză în
următoarele situații: expertul a omi s să răspundă unor întrebări;
răspunsurile date nu sunt complete; dup ă efectuarea expertizei s -au
descoperit fapte sau împrejurări, care au strânsă legătură cu obiectul
acesteia. Persoana căreia îi revine competența de a efectua suplimentul
respectiv, conform dispozițiilor alin. 1 al art. 180 Cod procedură penală
este exper tul care a efectuat lucrarea ce urmează a fi completată.
În situația în care pentru efectuarea suplimentului de primă
expertiză sau de nouă expertiză nu este posibilă desemnarea aceluiași
expert sau comisie de experți, șeful LIEC, după încunoștințarea
organului judiciar va desemna pentru efectuarea lucrării un alt expert
criminalist autorizat decât cel care a efectuat raportul de expertiză inițial.
Suplimentul de expertiză, făcând parte integrantă dintr -un raport de
expertiză anterior efectuat, în mod obl igatoriu are forma scrisă și se
redactează în conformitate cu dispozițiile art. 178 Cod procedură penală .

68 L. Ionescu, D. Sandu, op. cit., p. 210

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
44 Anexe

Anexa 169

69 R. Constantin, Importanța caracteristicilor de limbaj în identificarea autorului unui text , op. cit., p. 79

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
45

Anexa 270

70 R. Constantin, Importanța caracteristicilor de limbaj în identificarea autorului unui text , op. cit., p. 80

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
46 Concluzii

Precum afirma și sociologul și criminologul francez Gabriel Tarde
expertiza este talismanul pentr u descoperirea adevărului, iar indiferent
de natura acesteia, poate avea o mare pondere în întregul proces
decizional, fiind privită doar ca un simplu procedeu probatoriu, dar care
poate oferi o altă perspectivă asupra evenimentelor și a ipotezelor
ridicat e în fața instanței, aspecte care nu pot fi altfel lămurite decât prin
noțiunile oferite de către un specialist în urma unui proces analitic
riguros. Cadrul strict în care un expert este nevoit să își desfășoare
activitatea și anume în urma indeplinirii tu turor condițiilor legale cu privire
la competența acestuia și obiectivele la care acesta trebuie să răspundă,
se datorează ca, în final , să aibă capacitatea de a oferi autorităților
judiciare concluzii obiective care să ajute cât mai mult buna desfășurare
a procesului penal .
Cu privire la expertiza grafoscopică aceasta nu dispune de o
prevedere exactă în codul de procedură penală, diferitele tipuri de
expertiză fiind prevăzute în doctrină și practica criminalistică. Ceea ce
diferențiază grafoscopia de cele lalte modele de expertiză cunoscute
precum balistica sau expertiza tehnică auto dar și ceea ce poate
îngreuna totodată acest proces este obiectul supus examinării și anume
scrisul, care este o urmare a activității nervoase și musculare a omului,
cu alte cu vinte rezultatul unor deprinderi descrise prin dinamică și
variabilitate. Expertiza grafoscopică vine cu rolul de procedeu probatoriu
într-un proces penal având o pondere mare în cazul judecării
infracțiunilor de fals în înscrisuriîn care se dorește ident ificarea autorului
unui scris oferit procesului comparativ executat de către expert în care
sunt analizate modelele comparative care sunt de preferat a fi realizate
într-un contex asemănptor cu cel presupus la data săvârșirii falsului ori a
redactării actu lui a cărui autenticitate se dorește a fi confirmată.
După cum am putut observa concluziile conferite de către un
expert nu pot fi doar de ordin imperativ, unde fie se confirmă ori neagă
apartenența unui înscris redactat unei persoane suspecte, ci în ca zurile
în care opinia expertului înclină spre individualitatea unui scris însă fără
a avea dovezi suficiente care să îi suțină părerea obiectivă, de altfel,
încheie raportul cu o serie de concluzii de probabilitate . Deși se poate
crede că în cazul unor co ncluzii afirmative acestea se pot concretiza într –
o hotărâre definitivă de condamnare, în toate cazurile procesul
deliberatoriu aparține judecătorului coroborând cu celelalte probe din
proces .
Se pune problema totuși dacă această latură a expertizei poate fi
inovată printr -o metodă mult mai tehnică care să ofere rezultate precise
și poate într -un timp mai scurt , care să asigure analizarea detaliilor
grafice astfel încât să se detecteze în mod sistematic asemănări care să
conducă la o conlcuzie precisă.

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
47 Având în vedere faptul că obiectul expertizei grafoscopice îl
reprezintă scrisul, c are este specific ființei umane , fiind un reflex care în
anumite condiții poate suferi o serie modificări de moment care nu mai
pot fi surprinse odată cu obținerea script elor de comparație, aspecte pe
care doar o persoană cu o serie de cunoștințe acumulate în domeniu le
poate obser va și reține la factori externi, astfel de poate evita o
producerea unei erori judiciare, exemplificativ fiind cazul Dreyfus, acțiune
care deși a av ut loc în secolul XX reprezintă totuși un punct de referință
în domeniul expertizei.
Cifrele indicate în raportul anual al Iinstitutului Național de
Expertize criminalistice arată varietatea metodelor de falsificare a
scrisului și contrafacerea semnături lor și necesitatea deslușirii acestora,
expertiza fiind puntea dintre modul în care un fals este obținut cu scopul
de a da naștere unor raporturi juridice în favoarea infractorului și șansele
ca un expert să sesizeze aceste urme ale infracțiunii și consem narea lor
în raportul de expertiză.
În concluzie, ca organ adiacent al instanței și autonom prin
activitatea sa desfășurată, expertul prin punerea în aplicare a
cunoștințelor acumultae și expertiza în calitate de sursă de probe în
procesul penal, rămân o sursă de informare ca dovadă a unei relații de
colaborare între laboratoarele de expertiză și instanță unde la solicitarea
celei din urmă expertul este îndatorat moral și prin statutul să răspundă
la cele cerute. Expertul va rămâne mereu o sursă de informa ție și de
recunoaștere a unor aspecte pe care doar un specialist le poate observa
și descifra, hotărârea judecătorească fiind mult mai solidă și
convingătoae odată ce raportul de expertiză este oferit și nu prezintă
creanțe din punct de vedere procesual.
Din această cauză grafoscopia va rămâne și ea la rândul său un o
știință care nu va înceta să provoace din punct de vedere criminalistic,
având în vedere posibilitățile pe care o persoană le are în ceea ce
privește alterarea uneia dintre cele mai important e forme de exprimare
ale omenirii și anume scrisul. Posibilități care fie sunt deja notate și
studiate în practica criminalistică fie descoperite sub o altă formă, mai
performantă privind tehnica folosită, identificate prin analogie, astfel încât
identitat ea grafică a unei persoane să fie folosită într -un mod fraudulos
iar sancțiunile prevăzute de legea penală să se aplice în concordanță cu
faptele săvârșite.

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
48 Bibliografie

 Doctrină

1. I. Aron, Rolul expertizei criminalistice în procesul penal și civ il,
Editura Sitech, Craiova, 2014
2. I. Aron, Criminalistică, Editura Sitech, Craiova, 2013
3. M. Basarab, Drept penal, Partea generală, Editura Lumina Lex,
București, 1997
4. N.V. Cătună Criminalistică, Editura CH.Beck, București, 2008
5. R. Constantin -Grafologie, Editura SAAB, București 2006
6. A. Frățilă, Expertiza semnăturii, Editura Național, București, 1997
7. A. Frățilă, R. Constantin, Expertiza grafică și raționamentul prin
analogie, Editura Tehnica, București, 2000
8. C. Ghigheci, Cereri și excepții de cameră prelimin ară II. Legalitatea
și loialitatea administrării probelor, Editura Hamangiu, Bu curești,
2017
9. L. Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului , Editura Junimea,
Iași, 1973
10. L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea criminalistică, Editura
Științifică, București, 1 990
11. I. Mircea, Criminalistică, Editura Fundația Chemarea, Iași, 1994
12. F. Mircea, Structura coordonării acțiunilor și geneza operațiilor
logico -matematice, Teoria acțiunii umane, Forum -Științe sociale
1969 Vol. I
13. Gh Pășescu, Particularitățile expertizei sem nelor auxiliare ale
scrisului în Colectiv -Metode și tehnici de identificare criminalistică,
Asociația Criminaliștilor din România Bucuresti 2006
14. E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ediția a IV -a, Editura
Universul Juridic, București, 2007
15. E. Stancu, Cr iminalistica, Vol.I, ediția a II -a, Editura Actami,
București, 1997
16. E. Stancu, P. Ciobanu Criminalistică. Metodologia criminalistică,
Editura Universul Juridic, București, 2018
17. C. Suciu, Criminalistică, vol 1 Editura Științifică 1962
18. M. Ruiu, Metodologia i nvestigării criminalistice a unor genuri de
infracțiuni, Editura Universul Juridic, București, 2014
19. N. M. Vlădoiu, Drept penal român. Partea specială, Editura
Universul juridic, București, 2014

Particularități privind expertiza criminali stică a s crisulu i Biru Andreea
49  Articole și studii de specialitate

1. Dr. Anghel Andreescu , Falsul în acte. Modalități de prevenire,
descoperire și combatere prin mijloace criminalistice, Ministerul de
interne, Academia de poliție Alexandru Ioan Cuza, Centrul de
studii postuniversitare Postacademice București, Catedra de drept
2. S. Alămoreanu, Cu m putem defini scrisul, ca mijloc de identificare
criminilastistică?
3. R. Constantin, Importanța caracteristicilor de limbaj în identificarea
autorului unui text, Comunicare prezentată la XI Congresso
nazionale di grafologia giudiziaria Grafologia giudiziari a Orizzonti e
limiti –Napoli 26, 27 E 28.11.09, Castel Nuovo Maschio Angioino,
Biblioteca Storia Patria
4. S. Nestor, Modele de comparație ale expertizei criminalistice a
semnăturii, Analele științifice ale Academiei Ștefan cel Mare a MAI
a Republicii Moldov a, Științe socioumane, ediția a XI -a, nr.1
5. I. Șerban, Afacerea Dreyfus – de la eroare judiciară la proces
politic
6. C. Tărnăuceanu, Expertiza tehnico -științifică a falsurilor în
înscrisuri, Facultatea de drept, Universitatea Mihail Kogălniceanu,
Iași, 2012 -2013
7. Alina Zadorojniuc, Cercetarea materialelor documentelor. Sarcini și
metode de cercetare a materialelor documentelor cu scopul
determinării timpului creării documentelor
8. The Encyclopedia of Forensic Sciences, Academic Press 2000

 Legislație

1. Legea nr. 135/2010 privind intrarea în vigoare a Codului de
procedură penală publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din
15 iulie 2010, în vigoare din 1 februarie 2014.

 Alte surse

1. drept.ucv.ro
2. www.inec.ro
3. arhiva -studia.law.ubbcluj.ro
4. old.mpublic.ro
5. drept.ucv.ro