Formele integrării economice [601516]

Formele integrării economice

Finanțe -Bănci

Student: [anonimizat]: 31040701SL130978
Grupa: 14

2
Cuprins

Capitolul 1: Conceptul de integrare economică ………………………….. ………………………….. ………………………. 3
Capitolul 2: Caracterizarea principalelor forme ale integrării economice ………………………….. ……………….. 3
2.1 Zona de comerț liber ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 3
2.2 Uniunea vamală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 4
2.3 Piața comună ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 5
2.4 Uniunea economică (și monetară) ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 5
2.5 Uniunea economică totală (completă) ………………………….. ………………………….. ………………………….. 6
Capitolul 3: Evoluția procesului de integrare economică europeană ………………………….. ………………………. 7
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 9

3
Capitolul 1: Conceptul de integrare economică

Integrarea economică .reprezintă forma re relațiilor economice dintre țări diferite ale lumii;
în prezent fiind o caracteristică importantă a evoluției economiei mondiale.
Prin integrare economică se intelege un proces complex care constă în identificarea
interdependențelor între diferite state, proces condiționat de un ansamblu de factori economici.
Integrarea economică .reprezintă constituirea .de către două sau mai multe țări a unui
spațiu economic comun care să asigure:
 dezvo ltarea schimburilor reciproce;
 interdependențe .economice și întrepătrunderea economiilor naționale.
Procesul de integrare .economică are la bază acorduri, înțelegeri între țările participante,
presupunând constituirea unor organizații economice corespunzătoare.

Factorii .care au favorizat procesul .de integrare economică sunt:
 apropierea geografică a țărilor respective ;
 existența unor interese economice și politice comune ;
 apropierea nivelurilor de dezvoltare economico -socială.

Capitolul 2: Caracterizarea principalelor forme ale integrării economice
2.1 Zona de comerț liber
Este forma integrării prin care se stabilește de către două sau mai multe țări să înlăture
barierele tarifare și netarifare dintre aceste a, pe baza unui acord de comerț, dar fiecare țară să -și
mențină propriile bariere comerciale care le are stabilite cu țările care nu sunt membre.
În spațiul european s -au format de -a lungul timpului, o serie de forme interogative simple
de tipul zonei de comerț liber, cea mai cunoscută este Asociația Economică a Liberului Schimb
(AELS). Aceasta a luat naștere pe baza .Convenției de la Stockholm din 21 iulie 1959 încheiată
între Danemarca, Austria, Norveg ia, Suedia, Elveția, Portugalia și Marea Britanie, cărora li s -au
alăturat în timp și alte state europene care nu făceau parte din celelalte structuri .integrative aflate

4
în Europa .în perioada respectivă. În prezent au mai rămas în AELS: Islanda, Lichtenste in,
Norvegia si Elveția. Cu excepția Elveției, toate celelalte state sunt componente ale Spațiului Unic
European.
Alte forme reprezentative ale zonei de liber schimb sunt NAFTA (North Atlantic Free
Trade Area) formată din Statele Unite, Mexic și Canada în spațiul nord american, CEFTA
(Central European Free Trade Area) în spațiul est european, MERCOSUR format din Argentina,
Brazilia, Paragiay și Uruguay în spațiul Americii Centrale și ASEAN (Association of South East
Asian Nations) în Asia.

2.2 Uniunea vamală
Uniunea vamală reprezintă forma de integrare economică prin care țările membre
înlăturătoate barierele în comerțul desfășurat între ele și adoptă un tarif vamal extern.comun fată
de terți. Înființarea primei uniuni vamale (Zollverein) a fost înfi ințată în anul 18 34, prin
înlăturarea barierelor. vamale, în primă fază între 18 state prusace a căror număr a fost extins
ulterior la 25. Uniunea vamală s -a transformat într -o comunitate economică confederativă care,
alături de transformările de natură politică a condus la formarea statului german în anul 1871.
Unii autori consideră ca formele uniunii vamale sunt:
 uniunea vamală perfectă care este uniunea teritorială între țări prin care se
elimină vama, iar schimbul cu alte țări se fac conform unui tarif și a unei
legislații vamale comune;
 uniunea vamală imperfectă semnifică păstrarea tarifelor independente a
țărilor componente, dar, pen tru schimburi importante își acordă avantaje
diverse;
 uniunea vamală cu tarife preferențiale reprezintă instituirea unui regim
reciproc de preferințe pentru anumite produse în cadrul uniunii.
Prețurile relative ale bunurilor de pe piețele interne ale state lor membre vor fi modificate
datorită formări uniunii vamale, formând și unele repercursiuni .asupra fluxurilor de comerț,
producției și consumului.

5
2.3 Piața comună
Piața comună reprezintă o uniune vamală în cadrul cărora mișcarea de bunuri și servicii
este însoțită de liberalizarea mișcării flux ilor a factorilor de producție între țările membre. O
piață comună poate fi formată doar între economiile de același tip.
Ca exemplu de piață comună poate fi considerata a treia etapă în cadrul dezvoltării
Comuni tăților Economice Europene când liberalizarea fluxurilor de bunuri .finite a
fost.acompaniată de liberalizarea mișcărilor factorilor de producție. Evoluția favorabilă a formei
integrative numită Piață Comună a condus la formarea în timp a pietei interne unice.
Un alt exemplu de piață comună, între economii de comanda este dat de Consiliu de
Ajutor Economic Reciproc (CAER). Acesta are scopul de a con tribui , prin unirea și coordonatra
eforturilor țărilor .membre ale Consiliului ,.la dezvoltarea economiei naționale, la ridicarea
nivelului industrializări țarilor cu o industrie mai slab dezvoltată , creșterea productivității munci
la accelerarea progresulu i economic si tehnologic și la ridicarea bunăstării popoarelor țărilor
membre ale Consiliului.

2.4 Uniunea economică (și monetară )
Aceasta se.formează pornind .de piața internă.unică , în cadrul căreia .are loc creșterea
gradului de .armonizare a politicilor economice .naționale, în general cele care vizează sfera
monetară financiară , până la.adoptarea .unei monede .unice și a unor instituții comune .de
gestionare a chestiunilor.monetar fi nanciare .la nivel comunitar.
Principalele momente ale formării uniunii economice și monetare:
 Crearea unui aranjament monetar numit Uniunea Europeană de Plăți (1950)
format nu doar din state europene ci, prin intermediul lirei sterline și a zonei francului, și din
țările africane afl ate în spațiul colonial.
 Crearea C omunității Economice Europene care a însemnat liberalizarea fl
uxurilor de bunuri și servicii, și a Pieței Comune pentru liberalizarea mișcării factorilor de
producție.
 Crearea Sistemului Monetar European (1979), înlocuit ulterior de către
Mecanismul Ratei de Schimb cu cele două forme ale sale.
 Summitul de la Haga din 1969 în care s -a pus problema creării unei uniuni
economice și monetare;

6
 Raportul Werner din 1970 , care a propus crearea Uniunii Monetare Europene prin
fi xarea irevocabilă a parităților dintr e monedele statelor membre și liberalizarea totală a fl
uxurilor de capital
 Crearea, în 1988, a Comitetului pentru Studiul Uniunii econom ice ș i monetare ,
sub conducerea președintelui Comisiei Europene din acea perioadă, Jaques Delors, care a propus,
prin r aportul care îi poartă numele, o nouă bază pentru unifi carea monetară în Europa. Raportul
Delors a defi nit strategia care a condus la realizarea, în mai multe etape, a uniunii monetare.
 Tratatul de la Maastricht (1992) privind constituirea Uniunii Europene, care în
plan monetar, a consfi nțit constituirea unei Bănci Centrale la nivelul Uniunii și a stabilit
criteriile pe care statele membre trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membru al spațiului
monetar e uropean.
 Crearea Sistemului European al Bãncilor Centrale , a cărui funcționare se bazează
pe mai multe principii generale dintre care amintim independența instituțională și fi nanciară a
Băncii Centrale Europene și a băncilor centrale ale statelor membre, transparența, subsidiaritatea
și responsabilitatea în atingerea obiectivelor propuse prin Tratatul de la Maastricht.
 Introducerea monedei Euro , începând cu ianuarie 1999.

2.5 Uniunea economică totală (completă)
Uniunea economică completă este ultimul stadiu al integrării și ce -a mai evoluată formă a
integrări economice de până acum, în cadrul căreia unificarea .politicilor economice .este întregită
prin stabilirea unei unități supranaționale .ale cărei decizii sunt obligatorii .pentru statele membre.
Integ rarea economică completă presupune parcurgerea etapelor mentionate anterior,
spațiul integrat căpătând trasături apropiate .de cele .ale uniunii economice naționale : instituții
comune care.guvernează cu.ajutorul unei legislații .comune utilizând un .buget comun și
adresându -se.unei piețe de producție .și de desfacere .comună; utilizarea unei moned . unice și a
unui sistem bancar .omogen, a politicilor .interne și externe .comune.

7
Capitolul 3: Evoluția procesului de integrare economică europeană

Începutul procesului de integrare europeană poate fi considerat anul 1950, când Robert
Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, a propus implicarea unor state europene într -un
proiect de cooperare mai strâ ns,conparativ cu formele existe nte în acea perioadă. Acest nouă
cooperare presupunea transferul de suveranitate către o organizație cu puterede constrângere
asupra membrilor săi. Inițiativa a constat în introducerea producției de cărbune și oțel a Franței și
Germaniei, în cadrul unei or ganizații deschise unde puteau participa și alte state europene .
În 1951, negocierile se desfășurau între Franța, Germania, Belgia, Luxemburg, Italia și
Olanda au condus la semnarea Tratatului de la Paris, înființându -se Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului (CECO). Principalul element de noutate în comparație cu alte organizații
existente în acea perioadă era caracterul supranațional al acestei Comunități, reprez entat de
transferul de competențe către o instituț ie (Înalta Autoritate) responsabilă cu luarea de decizii,
independent d e consensul Statelor Membre .
O altă inițiativă sectorială este reprezentată de crearea unei Comunități Europene de
Apărare (CEA) , inițiativă care a eșuat, datorită faptului ca Tratatul aferent – semnat în 1952 – nu
a fost niciodată ratificat de către Parlamentul Franț ei.
În anul 1955, în cadrul conferinței de la Messina, la care miniș trii afacerilor externe ai
CECO au că zut de acord asupra înființării unei uniuni economice bazată pe o piată comună și
asupra creării un ei organizaț ii pentru energia atomic ă reprezintă relansarea în forță a inițiativei
europene. Au fost elaborate două proiecte conduse de Paul -Henry Spaak, ministrul bergian al
afacerilor externe, care au dus la semnarea celor două Tratate de la Roma, în anu l 1957, cel prin
care se înființa Comunitatea Economicã Europeanã (CEE) și tratatul Comunitãtii Europene
pentru Energie Atomicã (EURATOM ).
Obiectivul imediat al Tratatului de la Rom a, semnat la 25 martie 1957 și intrat în vigoare
la 1 ianuarie 1958, era reprezentat de crearea unei "piețe comune" și de abordarea progresivă a
politicilor economice ale statelor membre , ca mijloace de realizare a unei extinderi continue și
echilibrate, a unei creșteri accelerate a standardelor de viață și a unor relații mai s trânse între
statele membre
Crearea unei piețe comune nu înseamnă numai eliminarea tuturor barierelor exi stente în
calea liberei circulații a bunurilor ș i stabilirea unei t axe vamale unice (uniunea vamală); piată
comună înseamnă ș i liberalizarea altor sec toare (cum ar fi libera circulație a persoanelor,
serviciilor și capitalului) ș i stabilirea unor politici comune în domenii strategice (agricultură,
comerț , transpor t si concurență) pentru crearea unor condiții omogene în vederea creșterii
performanței acti vităților economice.
În 1968, CEE avea deja încheiata uniunea vamala si avea o piata agricola comuna.
Începând cu 195 0, gradul de integrare europeană a crescut progresiv, atât din punct de
vedere geografic – prin aderari succesive – cât si d in punctul de vedere al dezvoltării de politici și
structuri instituț ionale comune. Astfel, pornind de la o comunitat e economică cu șase membri, în

8
momentul de fată s -a ajuns la o uniune politică a 25 de ță ri (cu negocieri în plina desfasurare
pentru admiterea de noi me mbri) și care va avea în curând o nouă Constituț ie.
Schimbarea peisajului politic european după că derea regimurilor comuniste din Europa
Centrala si de Est a condus la un proces de regândire a structurii Comunității Europene, în
direcția creării unei uniuni politice ș i a uniunii economice și monetare. Baza legală a noii U niuni
Europene este reprezentată de Tratatul de la Maastrich t, semnat la 7 februarie 1992.
Tratatul de la Maastricht modifică Tratatul de la Roma al CEE și creează Comunitatea
European ă, subliniind astfe l caracterul sau extins, ce depășește marginile integrăr ii economice .
Urmă torul moment che ie în directia adâncirii integră rii europene este constituit
de Tratatul de la Amsterda m, semnat la 2 octombrie 1997 si ratificat la 1 mai 1999. Tratatul a
reprezentat punctul final al lucră rilor Conferintei Inter -guvernamemtale (CIG) initiat e la Torino
în 1997 si prevazută deja prin Tratatul de la Maastricht.
Tratatul de la Amsterdam, ca ș i Tratatul de la Maastricht, prevede revizuirea sa printr -o
a doua Conferintă inter -guvernamentală , cu scopul de a realiza reformele instit uționale necesare
procesului de extindere a Uniunii. Mai mult, prin acest Tratat a fost aprobat un număr de reforme
fară legatură cu procesul de extinder e. Lucrarile CIG au dus la pregă tirea textului Tratatului de
la Nis a, care a fost semnat la 26 februarie 2001 și a intrat în vigoare la 1 februarie 2003.
Odată cu Tratatul de la Nisa a f ost elaborată o "Declaraț ie asupra viitorului Uniunii
Europene", prin ca re se lansa o dezbate re generală asupra dezvoltării viitoare a Uniunii ș i care
implică atât statele membre , cât si statele candidate. Aspectele avu te în vedere de aceasta
declaraț ie sunt: delimita rea responsabilităților între UE si statele membre , statutul Cartei
drepturilor fundamentale a UE, simplificarea tratatelor și rolul parlamentelor naționale în cadrul
instituț ional al UE.
În urma aprob ării Declaraț iei de la Laeke n, la 15 decembrie 2001 , Consiliul European
a hotărât înființ area unei Convenț ii Europen e, care să pregătească procesul de reforma a UE.
A avut astfel loc o dezbatere ce a durat 16 luni ș i la care au participat reprezentanți ai
guvernelor și parlamentelor naționale ale statelor membre ș i ale țărilor candidate, Parlame ntul
european, Comisia Europeană , Comitetul Economic ș i Social, Comitetul Regiunilor, alături de
organizațiile interesate (ș i participante prin intermediul unui forum deschis). Rezultatul
dezbaterii este reprezentat de elaborarea proiectului Constitutiei europen e.

. Extinderea integrării europene semnifică extinderea geografică și constă în aderarea de
noi membrii la CEE. Etapele integrării geografice în s -a desfășurat în șapte extinderi, după cum
urmează:
 fondatorii : 1957 – Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda;
 prima estindere : 1973 – Danemarca, Irlanda, Marea Britanie;
 a doua extindere : 1981 – Grecia;
 a treia extindere : 1986 – Portugalia, Spania;
 a patra extindere : 1996 – Austria, Finlanda, Suedia;

9
 a cincea extindere : 2004 – Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituani a, Malta,
Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria;
 a șasea extindere: 2007 – Bulgaria ți România;
 a șaptea extindere: 2013 – Croația.

CONCLUZII

Putem spune că mecanismul integră rii economice cuprinde: crearea unui spatiu economic
comun; circulația liberă a factorilor de producție atunci când există o piață comună ; consumarea
resursel or împreună, cu eficientă economică și socială maximă ; realizarea unei uniuni vamale;
realizarea unor politici comune î n domeniu l econ omic, monetar, financiar ș i social.

În concluzie, integrarea europeană este un proc es evolutiv de integrare deplină a
economiilor naționale într -o nouă entitate; elementele definitorii sunt:
– declanș area procesului de in tegrare se produce prin desființarea barierelor tarifare ș i
netarifare din calea schimburilor comerciale;
– integrarea economică se realizează concomitent î n toate domeniile, progresiv, etapizat,
conform unei legitati proprii, finalizând cu integrarea politică ;
– principiul de bază al integrării îl constituie solidaritatea, î n toate formele sale;
– o serie de instrumente de intervenție se impun deoarece simpla acțiune a legilor pieței
nu conduce la situația considerată a fi î n avantajul fiecarui participant și a ansamblului în
acelaș i timp.

Concluzii