AJUTORUL URMELOR DE SPERMĂ ȘI A URMELOR PILOASE COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: Lect.univ.dr. COSMIN IONESCU ABSOLVENT: CARAGHIAUR MIHAI Craiova 2016 CUPRINS… [601425]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT – ZI

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Lect.univ.dr. COSMIN IONESCU

ABSOLVENT: [anonimizat]
2016

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT – ZI

IDENTIFICAREA ADN -ULUI CU
AJUTORUL URMELOR DE SPERMĂ ȘI A
URMELOR PILOASE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Lect.univ.dr. COSMIN IONESCU

ABSOLVENT: [anonimizat]
2016

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 1
CAPITOLUL I . Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de
identificare criminalistică ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 4
Secțiunea 1. Noțiune. Obiect. Metode generale și particulare de investigare
criminalistică. Caracterele Criminalisticii. Principii. Elemente de identificare
criminalistică. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 4
1.1. Noțiune ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 4
1.2. Obiectul cr iminalisticii ………………………….. ………………………….. ……………………… 5
1.3. Metode generale și particulare de investigare criminalistică ………………………….. .. 6
1.4. Caracterele criminalisticii. ………………………….. ………………………….. …………………. 8
1.5. Principii. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 10
1.6. Element e de identificare criminalistică. ………………………….. …………………………. 15
SECȚIUNEA 2. Etapele identificării criminalistice și metodologia identificarii
criminalistice. Rolul și importanța identificării criminalistice în procesul penal. ………. 18
2.1. Etapele identificării criminalistice. ………………………….. ………………………….. ……. 18
2.2. Metodologia identificării criminalistice. ………………………….. ………………………… 19
2.3. Rolul și importanța identificării criminalistice în procesul penal. ………………….. 22
CAPITOLUL II. Urmele biologice ca obiect al investigării criminalistice …………….. 24
SECȚIUNEA 1. Noțiune. Clasificarea urmelor. Clasificarea urmelor de natura
biologică. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 24
1.1. Noțiune. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 24

1.2. Clasificarea urmelor. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 26
1.3. Clasificarea urmelor biologice. ………………………….. ………………………….. …………. 28
Sub raportul valorii de identificare, specialiștii geneticieni clasifică probele biologice î n
trei categorii: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 28
SECȚIUNEA 2. Performanțele metodei de analiză genetică a urmelor și microurmelor
biologice de natură umană. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 29
CAPITOLUL III. Aspecte particulare privind investigarea urmelor de spermă și
piloase din punct de vedere al expertizei criminalistice ………………………….. ……………. 36
SECȚIUNEA 1. Cercetarea criminalistică a urmelor de spermă. ………………………….. … 36
1.1. Noțiuni generale. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 36
1.2. Descoperirea și cautarea urmelor de spermă. ………………………….. ………………….. 37
1.3. Ridicarea și ambalarea urmelor de spermă. ………………………….. …………………….. 37
SECȚIUNEA 2. Cercetarea criminalistica a firului de păr. ………………………….. ………… 40
2.1. Noțiuni generale. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 40
2.2. Descoperirea, fixarea și ridicarea firelor de păr. ………………………….. ……………… 42
2.3. Recoltarea firelor de păr de la persoanele suspecte. ………………………….. …………. 44
CAPITOLUL IV.
Expertiza criminalistică a urmelor de spermă și a urmelor piloase ……………………… 45
SECTIUNEA 1. V ersiunile în activitatea de planificare a urmăririi penale ………………. 45
1.1. Noțiuni generale. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 45
1.2. Clasificarea versiunilor. ………………………….. ………………………….. …………………… 47
1.3. Tactica elaborării versiunilor de urmarire penală. ………………………….. ……………. 48
1.4. Modalitați de verificare a versiunilor. ………………………….. ………………………….. .. 50
SECȚIUNEA 2. Investigarea și identificarea biocriminalistică pe baza profilulu A.D. N.
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 51

2.1. Noțiuni generale. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 51
2.2. Expertiza criminalistică a urmelor seminale. ………………………….. ………………….. 53
2.3. Expertiza criminalistică a umelor de natură piloasă. ………………………….. ………… 55
CAPITOLUL V. Studiu de caz ………………………….. ………………………….. ………………….. 61
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 74
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 77

Introducere
1
INTRODUCERE
Luând în considerare perfecționarea infractorilor în savârșirea faptelor cu un
grad mare de p ericulozitate, cum ar fi infracț iunea de viol, de omor etc., unde se pot
descoperi urme biologice ale persoanelor care au participat la activitatea ilicită,
indiferent că vorbim de subiecții pasivi sau subiecții activi ai infracțiunii, consider
ca această temă este oportună și de actualitate.
Apariția Criminalisticii s -a datorat faptului că, în procesul penal, pent ru
tragerea la ră spundere a persoanelor vinovate, a fost necesar un ansamblu de
mijlo ace de probă care să fie certe ș i să fie obiective. Aceste mijloace de probă,
pentru a putea fi folosite în procesul penal și pentru a exprima realitatea, este
necesar ca la revelarea, ambalarea, transportarea acestora să fie p rezent un
criminalist, pentru că acesta are pregă tirea necesară pentru a efectua astfel de
activități.
Specificul activității desfașurat e de organele de urmă rire penală , constă în
stabilirea exactă a unor fapte petrecute în trecut. Ace st lucru se poate realiza cu
ajutorul probelor judiciare, care reprez intă orice element care servește la
constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei
care a săvârșit -o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru corecta soluționare
a cauzei.
Lucrarea tratează modul în care se pot releva, ridica, transporta urmele de
spermă si urmele piloase, posibilitatea de identi ficare pe baza acestor urme a
făptuitorilor, precum și modul de realizare a expertizei biocriminalistice. Consider
că această temă este foarte importantă deoarece, chiar prin natura urmelor analizate
în contin uare, reiese faptul că aceste urme sunt legate de anumite infracțiuni cu un
grad de pericol social ridicat, unde infractorul, de cele mai multe ori încearcă să
ascundă urmele, să îngreuneze munca criminaliștilor. Aceste urme sunt foarte

Introducere
2
importante pentru a flarea adevărului pentru că, dacă de exemplu urmele de picor în
noroi sau de sânge pe un perete sunt vizibile cu ochiul liber și pot fi distruse de
infractor, în cazul urmelor de spermă ș i a urmelor piloase nu este la fel de ușor.
În scopul elaborării ace stei lucrări am studiat normele legale și procedurale
referitoare la dispunerea și efectuarea rapoartelor de expertiză biocriminalistică,
lucrări ale profesioniștilor în acest domeniu, precum și lucrări de medicină -legală.
Lucrarea este structurată pe capi tole și subcapitole care tratează at ât unele
aspect generale în legă tură cu cercetarea criminalistică, cât și aspecte specifice
investigării urmelor de spermă și urmelor piloase, precum și procesul de examinar e
biocriminalistică a acestora.
Astfel, primul capitol abordează aspete generale privind definiția, obiectul,
caracteristicile și principiile criminalisticii, precum si mijloacele de identificare
criminalistică.
Capitolul doi prezintă câteva noțiuni despre urme, ca obiect al investigării
crimin alistice, fiind analizate atât urmele priv ite ca modificări intervenite în
condițiile săvârșirii unei fapte penale, cât și urmele biologice, ca subcategorie a
totalității urmelor. În subcapitolul doi al acestui capitol sunt prezentate
performanțele metodei de analiză genetică a urmelor și microurmelor biologice de
natură umană . În acest subcapitol este prezentat cum urmele de natura umană pot
duce la identificarea făptuitorului, nerămânând doar la urmele de spermă și urmele
piloase, ci analizând și celelalt e categorii de urme biologice.
Cel de -al treilea capitol prezintă particularitățile investigării criminalistice a
urmelor de spermă, cât și a urmelor piloase, a modului de revelare, ambalare,
transportare a acestora, a modului de depozitare a acestora, fii nd prezentată
deasemenea și modul de fixare a acestor tipuri de urme.
În capitolul următor , în prima secțiune am prezentat modul de efectuare a
urmăririi penale, precedeele de aflare a adevărului, modul de elaborare a versiunilor
de urmărire penală. În ce a de-a doua secțiune a acestui capitol , am prezentat modul

Introducere
3
de efectuare a expertizei criminalistice a urmelor de spermă și a urmelor de păr,
secțiune în care medicina are un loc important datorită faptului că prin interpretarea
acestor urme treb uie să se a jungă la identificarea unui A.D.N., care va conduce
organele de urmărire penală la identificarea persoanelor vinovate.
Consider că aspectele reliefate în cuprinsul lucrării pot ajuta la lămurirea
diferitelor probleme de ordin criminalistic întâlnite în probațiunea infracțiunilor cu
un grad de risc însemnat, unde identificarea fă ptuitorilor nu este posibilă fară
posibilitat ea inte rpretării acestor urme de natură biologică.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

4
CAPITOLUL I
IDENTI FCAREA CRIMINALISTICĂ -ELEM ENT
DEFINITORIU AL PROCESULU I DE IDENTIFICARE
CRIMINALISTICĂ
Secțiunea 1. Noț iune. Obiect . Metode generale ș i particula re de
investigare criminalistică . Caracterele Criminalisticii. Principii.
Elemente de identificare criminalistică
1.1. Noțiune
Criminalistica este considerată a fi o stiința judiciară , ea conținâ nd elemente
de psihologie, tehnică și ș tiință , combinate astfel încâ t să formeze un sistem de
cunostiințe care să fie folosit la investigarea faptelor penale . Întemeietorul acestei
stiințe a fost judecătorul de instrucț ie austria c și profesorul de drept pena l, Hans
Gross, cel care a folos it denumirea de ,,Criminalistică ” in urmă cu mai mult de un
secol, în lucrarea ,,Manualul judecătorului de instrucț ie”, reeditat ulterior su b
denumirea de ,,Manualul judecătorului de instrucț ie in sistemul criminalisticii” ,
definind criminalistica ,,o știință a stărilor de fapt î n procesul penal”1.
Apariț ia c riminalist icii î n procesul penal este dată ș i de evoluția î n toate
domeniile cuno așterii umane, precum și de rezul tatele revoluției tehnico -științ ifice
de la sfarș itul secolul ui XIX și î nceputul secolului XX, fapt ce a făcut ca această
știință să asigure elaborarea unor mijloace ș i metode eficiente de lup tă împotriva
criminalita ții. Aceste metode ș i tehnici fiind folosite mai ales de catre organele de

1 Hans GROSS, Handbuch fur Undersuchungrichter,als System des Kriminalistik, Germania, Munchen, 1914.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

5
poliție, au fost cunoscute în toat ă lumea sub denumirea de ,,poliție tehnică” sau
,,poliție științifică ”.
Criminalistica creează sau preia din alte științe diverse metode ș i mijloace
tehnice d e cercetare , pe care le adaptează potrivit nevoilor sale. Aceasta știință
pune la dispoziț ia organelor judiciare diverse instrumente prin care sunt cercetate,
descoperite, interpretate o seri e de date, de elemente esenț iale pentru stabilirea
existenței sau inexistenței infacț iunii, a identificării infractorului, generând a ceste
informa ții care au ca scop descoperirea ș i administrarea probelor necesare aflarii
adevă rului in procesul penal. Rolul Criminalisticii in aflarea adevă rului trebuie
privit in sens larg, deoarece aceasta nu intervine doar un cursul urmă ririi penale , ci
privește î ntregul proces penal, până la pronunțarea unei hotă râri penale definitive.

1.2. Obiectul criminalisticii
Fiind știință de sine -stătătoare, criminalistic a are obiect propriu de studiu ș i
domeniu de cercetare bine delimitat. Stabilirea principalelor aspecte menite să
contureze obiectul propriu al Criminalisticii , prezintă importanță cel putin pe două
planuri dis tincte: pe de o parte se remarcă aportul său particular in aflarea
adevă rului, iar pe de altă parte se remarcă faptul că aceas tă știință își creează
mijloace tehnice, metode ș i procedee propri i de lucru pe baza cuceririlor științ ifice,
sau adaptâ nd , dezvoltând și perfectionâ nd altele din diverse domenii (ca exemple
putem menț iona medicina leg ală, psihologia judiciară , fizica, chimia etc.) , științe cu
care, chiar dacă intră in contact sau î mprumută anumite metode,tehnici,procedee,
iși pastrează autonomia2.
Din punct de vedere ș tiințific, principalele direcții de acț iune sunt3:
a) inițierea de metode tehnice destinate cercetării urmelor infracț iunilor,
începâ nd cu urm ele specifice omului și continuâ nd cu cele ale armelor sau

2 Gheorghe VINTILĂ, Criminalistică, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 3.
3 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 29.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

6
intrumentelor, mijloacelor de transport, fenomenelor fizico -chimice etc., în vederea
identific ării persoanelor sau obiectelor;
b) adaptarea de metode aparținâ nd științelor exacte la necesită țile proprii
Criminalisticii, a unor metode din alte domenii ale științ ei, cum sunt cele proprii
fizicii, chimiei, biologiei, matematicii , pentru aplic area lor la specificul activitaț ii
de pre venire si de combatere a infracț iunilor;
c) elaborarea de reguli ș i procedee tactice destinate efectuă rii unor acte de
urmărire penală , precum și creșterii eficienț ei acestora, prin asigurarea unui
fundament științific investigă rii;
d) studierea practicii judiciare, în vederea valorifică rii științifice si
generalizării experienț ei pozitive rezultate d in activitatea organelor de urmărire
penală pe linia investigării infracț iunilor;
e) analiza evoluț iei mod ului de savârș ire a faptelor penale, pentru stabilirea
celor mai adecvate procedee de combatere ș i prevenire a lor, inclusiv de
identificare a autorilor acestora ;
f) perfecț ionarea modului de cercetare a diverselor categorii de infracțiuni, cu
preponderență a acelora care aduc atingere unor valori sociale deosebite, a acelora
care sunt săv ârșite cu violență ș i, in general, a faptelor penale care prezintă
dificultaț i de investigare;
g) elaborarea de m etode și prefigurarea de mă suri destinate prevenirii
infracț iunilor sau altor fapte cu caracter antisocial .

1.3. Metode generale ș i particula re de investigare criminalistică
Pentru a satisface scopul urmă rit, Criminalisticii î i sunt sp ecifice anumite
metode de cunoaș tere, unele dintre ele specifice acestei științ e, altele c omune mai
multor științ e, dar aplicate î ntr-un mod particular, potrivit obiectului să u.
Elaborarea metodelor criminalistice presupune cunoaș terea modului de formare a

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

7
urmelor privite in ansamblul lor, cunoașterea temeinică a experienț ei organelor
judicare, precum ș i a ce lor mai noi metode folosite de științ ele naturii cum ar fi:
chimia, fizca, biologia, psihologia4 etc.
Criminalistica nu prei a în mod mecanic descoperirile științ elor naturii, ci le
adapteaza scopurilor speciale ale a nchetă rii infracț iunilor. Pentru a c onstitui o parte
componentă a tehnicii crimin alistice, acestea trebuie adaptate scopurilor anchetei
penale , astfel î ncât pe baza acestor descoperiri , să rezulte noi procedee și mijloace
care să satisfacă scopul acestei științ e5:
a) la baza metodologiei crimin alistice se situează modalitațile generale de
cunoaș tere cum sunt: observaț ia, analiza, sinteza, deducția și inducț ia, comparaț ia.
Toate acestea fiind adaptate la spec ificul obiectului Criminalisticii ;
b) există metode adaptate la specificul Criminalisticii, prelua te din alte
domenii științ ifice, cum ar fi: metodele biologice de examinare a urmelor de
secreț ii, excreții ori ț esuturi moi (ex: identificarea infractorului pri n interpretarea
urmelor de s permă , piloase, urmelor de sâ nge, de salivă etc.), metodele
antropologice, metode de examinare optic ă, în radiații vizibile ș i invizibile,
spectroscopia, analiza fizico -chimică a urmelor și microurmelor care se prezintă
sub formă de resturi de obiecte ș i de materii etc;
c) metode de examinare proprii Criminalisticii, care ț in de particul aritățile
obiectu lui să u de cercetare:
– metode de identificare a persoanelor și a cadavrelor după semnalmentele
exterioare ori după resturi osoase;
– metode de descoperire, ridicare, fixare, ambalare și interpretare a urmelor ș i
mijloacelor materiale de probă ;
– metode de cercetare a î nscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau
contrafă cute;

4 Gheorghe VINTILĂ, Criminalistică, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 4.
5 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 29 -30.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

8
– metode de efectuare a experimentelor, a portretului robot, a identificării și
codifică rii amprentelor digitale;
d) metode tehnice de prevenire a infracț iunilor, cum sunt cele vizâ nd
prevenirea falsurilor, a furturilor etc. Dintre aceste metode, evidenț iem:
înregistrarea penală a procedeelor folosite în anumite categorii de infracț iuni,
înregistr area persoanelor dispă rute etc.
e) procedee tactice de efectuare a unor acte de ur mărire penală , procedee
bazate atât pe experienț a organelor judiciare , precum ș i pe aplicarea la nivelul
Criminalisticii a unor date, informaț ii, aparținâ nd psihologiei;
f) Stabilirea mij loacelor tehnice necesare a plicării metodelor de cercetare –
prin mijloace tehn ice, înțelegându -se totalitatea instrumentelor și mijloacelor puse
la dispoziția criminaliș tilor, atât in cadrul ce rcetării î n laboratoarele de
criminalistică , cât și î n cadrul investigă rii pe teren (ex: trusa de cercetare a locului
faptei) .
După elaborarea metodelor, acestea sunt aplicate î n activitatea de
descoperire, cercetare și prevenire a infracț iunilor , fiind supuse unui proces
continuu de perfecț ionare, acestea trebuind modificate, înlocuite, îmbunătățite
odată cu progresele științei ș i tehnicii.

1.4. Caracterele criminalisticii .
a) Caracterul autonom. Analiza obiectului Criminalisticii conduce la
concluzia că acesta este deosebit de cel al altor științ e juridice. Metodele ș i
mijloacele tehnico -științ ifice de descoperire, ridicare, examinare a urmelo r
infracț iunii sau de identificare a infrac torilor , sunt specifice acestei științ e, astfel
încat, nici o altă știință juridică nu are un asemenea obiect de reglementare6.

6 Gheorghe VINTILĂ, Criminalistică, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 4.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

9
b) Caracterul judiciar. Este î n unanimitate recunoscut faptul că între această
știință ș i activi tățile de cercetare ș i urmă rire penală există o stransă legatură . De
cele mai multe ori , soluț ionare a cauzelor penale este precedată de un proces
laborios destinat strâ ngerii, interpretă rii prbelor, stabilirii î mprejurărilor î n care s -a
produs fapta, precum ș i a identifică rii autorului7.
c) Caracter unitar. Crimin alistica este o materie complexă , acest caracter fiin d
dat de necesitatea rezolvă rii unor probleme diverse, probleme care sunt
determinate de varietatea faptelor penale, a împrejurărilor î n care sunt comise
acestea, precum și a inve ntivităț ii infractorilor. Criminalistic a cuprinde trei domenii
aflate într -o legatură indisolubilă , chiar dacă , aparent, sunt distincte8:
– tehnica criminalistică cuprinde ansamblul mi jloacelor tehnice ș i metodelor
științ ifice necesare descoperirii, fixării, ridică rii, examinării și interpretării urmelor
și a a ltor mijloace materiale de probă , efectuării expertizelor și constatărilor –
științ ifice;
– tactica criminal istică î nglobează totalitatea procedeelor ș i regulilor specifice
prin care se asig ură efectuarea planificată , organizată , operativă și oportună a
activităților de urmarire penală . Domeniul tac tic al Criminalisticii se referă la
activităț i procedurale ca, de exemplu: cercetarea la faț a locului, reconstituirea,
elaborarea ipotezelor , planificarea și desfașurarea unor activitați de urmarire
penală , cum ar fi ascultarea martorului, inculpatului; perchezitia etc.
– metodologia criminalistică vizează particulari tățile cercetă rii diferitelor
genuri de infracț iuni, ținându-se seama de regulile generale ale t ehnicii ș i tacticii
criminalistice, reguli ce interferează î n momentul propriu -zis al anchetei, fapt ce
dovedește că e imposibil de fă cut o disociere î ntre elem entele structurale ale acestei
științ e, indiferent de faza în care se află procesul. Din punct de vedere metodologic,
investigarea unei infracț iuni, presupune urm area unei anumite conduite de că tre

7 Gheorghe VINTILĂ, Criminalistică, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 4.
8 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p.31 -32.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

10
organele judiciare, destinată descoperirii ș i administrari i prob elor necesare
dovedirii faptei și fă ptuitorului.
d) Caracterul pluridisciplinar. În activitatea complexa de prevenire a
fenomenului infracț ional, în lupta dusa de organele judic iare pentru descoperirea
infracțiunilor ș i identificarea autorilor , se face tot mai mult simț ita nevoia recurgerii
la mijloace, metode, procedee din ce în ce mai perfecționate ș i eficiente. Asistăm la
o înmă nunchere a cunoștințelor despre om și natură , cum sunt cele din domeniul
fizicii, chimiei, medicinei, biologiei, matematicii, psiho -fiziologiei, într-o știință de
sine stătă toare, pusă în slujba stabilirii adevărului și care să servească , în cele din
urmă , la scientizarea procesului penal. Ignorarea cuceririlor acestor științ e, precum
și perfecționarea neîncetată a mijl oacelor proprii, ar fi astă zi de neconceput p entru
o cercetare criminalistică temeinică a urmelor infracț iunii sau a mijloacelor
materiale de probă . Chiar pe plan tactic se remarcă necesitat ea alăturării regulilor
de desfă șurare a activităț ilor de investig are, de anchetă , a unor procedee tehnice
prin care să se demonstreze științific rezultatele obținute în cursul urmă ririi penale9.

1.5. Principii .
Ca orice altă știință , Crimina listica este guvernată de anumite principii
fundamentale, unele dintre acestea fiind comune î ntregului sistem de drept, altele
specifice doar Criminalisticii. Fiind subordonată , în principal, scopului procesului
penal, Criminalistica este călă uzită de principii le de bază care guvernează modul de
organizare a sistemului judiciar și ac tivitatea efectuată pe parcursul procesului
penal. Astfel , cum noț iunea de principiu fundamental al procesului penal poate fi
reținută ca fiind regula cu caracter general după care se desfaș oară procesul penal,
la fel noț iunea de principiu fundamental al c riminalisticii trebuie interpretată în
sensul de regulă generală aplicabilă tuturor domeniilor acesteia10.

9 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, Buc urești, 2015, p. 32.
10 Gheorghe VINTILĂ, Criminalistică, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 8.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

11
a) Principiul legalităț ii.
Acest pri ncipiu este fundamental pentru î ntrega activitate a unui stat de drept,
fiind consacrat atât î n art. 1 alin.(5) din Consti tuția R omâniei ( ,,În România,
respectarea Constituției, a supremației sale ș i a legilor este obligatorie”), cât și î n
art.1 al noului Cod penal (,,Legea penală prevede faptele care constituie infracț iuni.
Nicio persoană nu poate fi sancționată penal pentru o faptă care nu era prevazută de
legea penală la data când a fost savârșită”) și î n art.2 alin .(6) al noului Cod de
procedură penală(,,Procesul penal se desfășoară potrivit dispoziț iilor prevazute de
lege”). Din aceste articole rezultă faptul că î ntreaga activitate procesual penală , pe
cale de consecință și aceea proprie investigării infracț iunilor, se desfășoară în
strictă conformitate cu dispoziț iile legii.
Situarea acestui principiu pe primul loc al si stemului principiilor
fundamentale ale Criminalisticii, are drept scop evidențierea faptului că î ntreaga
activitate criminalistică trebuie să se desfașoare în concordanță cu prevederile legii.
În condițiile unui stat de drept , în care drepturile și libertă țile cetățenilor sunt
esențiale pentru existența societăț ii, orice încă lcare a legii, orice abatere de la
regulile de e xecutare a uneia dintre activităț ile sau ac tele de cercetare
criminalistică , poate atrage după sine sancț iuni, fie cu caracter administra tiv ori
disciplinar, fie cu caracter procesual, acestea putâ nd merge pană la anularea actului
ilegal. Prin posibilităț ile sale specifice, Criminalistica serveș te acelui deziderat,
conform că ruia, nimeni să nu se sustragă ră spunderii pentru î ncălcarea legilor și să
rămâ nă nepedepsit, dar, totodată , nimeni să nu fie sancț ionat sau pedepsit pe
nedrept 11.
b) Principiul aflării adevă rului .
Acest principiu trebuie respectat deoarece , pentru soluționarea unei cauze
penale , este imperios necesară aflarea adevă rului. Este consacrat î n art.5 din noul

11 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Univesul Juridic, București, 2015, p. 37 -38.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

12
Cod de procedură penală , care prevede că: ,,Organele judiciare au obligaț ia de a
asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejură rile
cauzei, precum ș i cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Organele de
urmă rire penală au obligația de a strânge și a administra probe atât î n favoarea, cât
și în defavoarea suspectului sau inculpatului”. Aflarea adevă rului presupune o
activitate complexă de investigare a faptelor și împrejură rilor concrete î n care s -a
savârșit fapta , astfel î ncât concluziile desprinse din interpretarea probelo r de catre
organele judiciare să reflecte exact, concret, riguros realitatea obiectivă12.
Criminalistica, pentru a servi acestui deziderat, folos ește o multitudine de
tehnici, procedee și metode. Aceste mijloce proprii Criminalisticii servesc la
descope rirea autorului faptei ilicite și pot să aducă la lumină probe necesare aflării
adevărului î n procesul penal, existând posibilitatea reală aflării adevă rului de catre
organele judiciare.
c) Prezumția de nevinovăț ie.
Potrivit acestui principiu, persoana împotriva careia s -a pornit un proces
penal, beneficiază de această prezumț ie pe tot parcursul procesului penal, aceasta
nefiind obligată să -și probeze nevinovăț ia, organele judiciare având obligaț ia de a
administ ra probe pentru dovedirea vinovăț iei.
În acti vitatea de analiză ș i cercetare a urmelor unei infracț iuni, criminaliștii
trebuie să caute , atât probe din car e rezultă vinovăț ia persoanei, cât ș i probe prin
care s e poate stabili nevinovăț ia sa, evitându -se astfel evocarea unor pă reri
preconcepute, precum și a încercărilor de a dovedi , în orice mod , vinovăț ia unei
persoane13.
d) Principiul existenței urmelor oric ărui fapt penal .
Este unanim admisă teza potrivit căreia nu există activitate infracțională fară
urme, astfel încât orice infracțiune produce transformă ri sau modificări în mediul

12 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Jur idic, București, 2015, p. 38.
13 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 38.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

13
înconjură tor, care se obiectivează , din punct de vedere ciminalistic, în urm e ale
infracț iunii. Uneori, organele de urmărire penală sunt puse în situația în care în
urma săvârșirii unei infracțiuni , nu identifică urme datorită abilității și
perfecționă rii infractorilor. Acest lucru nu înseamnă că urmele nu există , ci se pun
întrebă ri cu privire la m odul de investigare a locului săvârșirii infracț iunii, întrebări
legate de modul î n care s -a facut ac eastă cercetare. Tocmai aceste situații fac ca
această știință să fie î ntr-un proces continuu de perfecț ionare, pe toat e planurile ,
astfel încât mijloacele și metodele Criminalisticii să răspundă cerințelor realităț ii14.
În primul râ nd, prin urmă a infracț iunii, trebuie să se înțeleagă orice
modificare materială intervenită în condițiile săvârș irii unei fapte prevă zute de
legea penală . Între fapta autorului și modificarea intervenită , este necesar să existe
un raport cauzal caracterizat prin aceleaș i criterii cu ra portul cauzal prezent î n
structura laturii obiective a infracț iunii. Astfel , se poate expl ica de ce urma este
interpretată nu numai ca o modificare materială , realizată î n exclusivitate de autorul
faptei, ci și ca o modificare materială determinată de victima unei agresiuni, dar ca
o consecință a infracț iunii, cum sunt muș căturile, zgârieturile, petele de spermă
aflate pe corpul sau î mbrăcă mintea agresorului15.
În al doilea râ nd, noțiunea de urmă trebuie privită î ntr-un sens foarte larg,
întrucât prin urmă nu se înț elege numai urma formată prin contactul direct a două
corpuri (urmele de mâ ini, de picioare, de dinț i, de buze, de pneuri, ale
instrumentelo r de spargere etc.) ci ș i urme de resturi materiale, urme biologice,
reziduri ale tragerii cu arma de foc, microurme diverse etc. Însăș i consumarea
infracț iunii sau modul de operare al infractorului pot să fie incluse în categoria
generală a urmelor16.
e) Principiul identităț ii.

14 Gheorghe VINTILĂ, Criminalistică, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 10.
15 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Unive rsul Juridic, București, 2015, p. 39.
16 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 39.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

14
În centrul investigațiilor criminalistice ce concură direct la aflarea adevărului
în procesul penal , se află identificarea persoanelor, a obiec telor sau a fenomenelor
aflate în legatură directă . La baza acestui proces, caracterizat prin varietate ș i
complexitate, stă un princiupiu fundamental al gâ ndirii umane, și anume principiul
identităț ii. Potrivit acestui principiu, orice obiect al lumii mate riale este identic
numai cu el î nsuși. Identitatea este dată de totalita tea caracteristicilor generale ș i
particulare care permit delimitarea sa u izolarea obiectului cercetat de toate celelalte
obiecte cu caracteristici asemanatoare, ceea ce face posibilă individualizarea lui17.
Identific area criminalistică presupune un proces de căutare și examinare
științifică a probelor neces are descoperirii infractorului și soluționă rii cauzei
penale. În Criminalistică se porneș te de la principiul potrivit că ruia toate obiectele
lumii materiale sunt i dentice numai cu ele insele.18
f) Principiul operativității în efectuarea investigaț iei penale .
Acest principiu este specific întregii activități consacrate rezolvă rii cauzelor
penale, el servind scopului penal, mai ales în direcția constatării la timp și î n mod
complet a fa ptelor prevă zute de legea penală , precum ș i la identificarea
faptuitorilor.
Este î n unanimitate recunoscut faptul că administrarea pr obelor de calitate
este influențată de rapiditatea cu care se face acest lucru, susținându -se faptul că o
dată cu trecerea timpului se ș terg urmele din amintirea oamenilor ș i de pe obiecte,
dispar oamenii ș i obiectele, fiind adevarată afirmația că ,,timpul lucrează î n
favoarea infractorului”19.
Urgența are rezonanță în întreaga activi tate de investigaț ie. Astfel, cercetarea
locului faptei se desfă șoară cu maximă urgență pentru prevenirea dispariț iei sau
distrugerii urmelor. Existența ș i calitatea urmelor poate fi influe nțată negativ nu

17 Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică și tactică criminalistică, Editura Hamangiu, 2014, p. 18
18 Emilian STANCU, Tra tat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 40.
19 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 40.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

15
numai de scurgerea timpului, dar ș i de factori met eorologici, de acț iunea oamenilor,
animalelor etc.
Urgența se impune și în condițiile efectuării de constatări tehnico -științ ifice
sau expertize destinate identifică rii unor obiecte ale caror caracteristici exterio are
se pot modifica din cauza uzurii sau d egradării î n timp20.

1.6. Element e de identificare criminalistică .
Identificarea unor persoane sau obiecte, reprezintă elementul definitoriu al
investigaț iilor criminalistice, fiind o actvitate strâns legată de actul de justiți e.
Aceasta este o activitate prin care se caută atât însuș irile comune ale obiectelor,
fenomenelor sau ființ elor, cât și însuș irile ce le deosebesc pe unele de altele, pentru
ordonarea lor î n tipuri, grupe ș i subgrupe, iar apoi în vederea deosebirii fiecăruia î n
parte d e toate cel elalte cu care are anumite asemănă ri21.
Identif icarea unui obiect este posibilă numai în mă sura în care el ramâne
acelaș i, identic lui însuș i. Pe de altă parte , se știe că toate obiectele însuflețite și
neînsuflețite sunt supuse schimbă rilor. Unele din proprietățile lor se modifică mai
repede și într -o masură mai mare, altele mai încet și mai puț in, unele dispar, altele
reapar. Un obiect ramâne acelaș i, identic lui însuși , atâta vreme cât aceste
schimbă ri privesc doar anumite proprietăț i, câtă vreme ace stea nu sunt schimbări de
adâncime, cât nu -l privesc î n totalitatea sa. Însă, cu toate schimbările ară tate,
identitatea unui astfel de obiect se poate stabili. Când, însă, schimbă rile au mers
atât de departe, încât au schimbat esenț a obiectului, au schimbat propriet ățile
esenț iale ale acestuia , obiectul încetează a mai fi acelaș i, el devenind alt obiect.
Astfel un fac tor important de care trebuie să se țină seama , căci poate modifica
rezultatul cercetă rilor, este acela al timpului scurs de la data comiterii crimei sau a
delictului până la data anchetei, căci timpul poate modifica, dacă nu chiar distruge,

20 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 51.
21 Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică și tactică criminalistică, Editura Hamangiu, București, 2014, p. 21.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

16
unele elemente identificative, atât ale obiectului ce se identifică , cât și pe acelea ce
servesc drept comparaț ie22.
Identificarea criminalistică este subordonată scopurilor de terminate ale
cercetă rii judiciare, de descoperire a unor fapte și situații care prezintă valoare
probantă și trebuie întreprinsă în limitele stricte ale legislaț iei procesual penale.
Această activitate este realizată de exper ți criminaliș ti, specializaț i prin studii sau
prin profesiunea lor, care de multe ori întâmpină dificultăți în eleborarea
demonstrațiilor științ ifice, fiindu -le interzis să -și exprime simple impresii sau
păreri. Aceș tia au o responsabilitate foarte mare în soluționarea cauzelor penale ș i
civile, trebuind să -și întemeieze concluziile pe o serie de considerații de natură
foarte diferită , în legatură cu elementele materiale pe care le au de interpretat. De
exemplu, trebuie să aibă mereu în minte faptul că exis tă posibilitatea ca infractorul
să falsifice sau să simuleze an umite elemente de identificare pentru a î ndruma
organele judiciare în alte direcț ii, făcând descoperirea faptu itorului mai grea sau
imposibilă .
Prin urmare, identificarea criminalistică poate f i definită ca un proces de
constatare a i dentităț ii unor persoane, obiecte sau fenomene aflate în legatură
cauzală cu fapta ilicită , prin metode științifice ciminalistice , în scopul stabilirii
adevărului î n procesul judiciar23.
Obiectul identifică rii crimin alistice este reprezentat de ființ e, fenomene,
obiectul care a generat o anumită stare de fapt. Prin identificarea criminalistică nu
se soluționează probleme de natură juridică , ci probleme de natură faptică . Pentru a
putea face obiectul identifică rii, obiectul sau ființa trabuie să îndeplinească anumite
trasaturi24:

22 Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică si tactică criminalistică, Editura Hamangiu, București, 2014, p. 22.
23 Emilian STANCU, Tr atat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p.47.
24 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p.47.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

17
– obiect material al identifică rii criminalistice poate fi orice pers oană , ființă
sau lucru, orice element al l umii materiale care se manifestă în spațiu ș i timp,
susceptibil de a fi identif icat după urmele create în câmpul infracț ional;
– obiectul id entifică rii criminalistice este un obiect concret, nu numai prin
natura sa, ci și prin însă și raportul cauzal cu fapta cercetată .
În practica de anchetă există mai multe procedee de identificare, și anume25:
a) stabilirea identităț ii unei persoane sau a unui obiec t după memorie , care se
realizează pe baza caracteristicilor esenț iale ale unui obiect, fenomen sau ființă ,
percepută anterior de catre o persoană , în anumite condiții de loc ș i de timp, și
reținute până în momentul reîntâ lnirii sale cu acel obiect, fenomen sau ființă , când
acestora li se face examenul comparativ. Practic, persoanele rețin caracteristicile
esenț iale ale obiectelor, ființelor sau fenomen elor prin perceperea nemijlocită o
singură dată sau de mai multe ori, la intervale diferite de timp, în condiț ii vari ate
privind natura ș i gradul de iluminare, distanța și unghiul de observaț ie. Cu ajutorul
memoriei se identifică infractorii vă zuți la locul faptei sau în alte împrejură ri,
obiectele și animalele dispă rute ori furate, zgomotele de o anumită frecvență ș i
intensitate etc.;
b) identificarea după descrierea trasăturilor esenț iale ale obiectelor,
fenomenelor ori ființelor se realizează de catre o altă persoană decâ t aceea care le -a
perceput, prin compararea trasă turilor descrise fie cu obiectul, ființa sau fenomenul
supu s examinării î n procesul de identificare, examinâ ndu-l nemijlocit, fie cu o altă
descriere;
c) identificarea obiectelor, fenomenelor sau ființelor după urmele lăsate este
întâlnită mai frecvent în practica cercetă rii criminalistice. Ea se realizează prin
compar ația dintre urme le descoperite la locul faptei ș i impresiunile create
experimental cu obiectul sau ființa bănuită că ar fi lă sat urmele respective. Întrucât

25 Ion MIRCEA, CRIMINALISTICA, Editura LUMINA LEX , București, 2001, p. 13.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

18
urmele păstrează , de regulă , mai multe detalii ale obiectului creator, această
identificare prezintă un grad mai mare de certitudine decâ t cele precedente. Urmele
create rețin î n mod obiectiv mai multe detalii din o biectul creator sau din substanța
de prov eniență ș i, după formare suferă mai puține schimbări prin trecerea timpului
decât cele percepute și pă strate în memoria persoanelor până în momentul
prezentă rii lor organelor judiciare .

SECȚ IUNEA 2. Etapele identifică rii criminalistice și
metodologia ide ntificarii criminalistice . Rolul și importanța
identificării criminalistice în procesul penal
2.1. Etapele identifică rii criminalistice
Identificarea criminalistică se reali zează gradual de la general la particular,
parcurgâ nd, conform doctrinei, două faze principale26:
a) În prima fază , cunoscută sub mai multe denumiri , se realizează delimitarea
grupului căruia îi aparține obiectul scop al identifică rii. În această etapă obiectele
sunt delimitate î n tipuri, grupe ș i chiar subgrupe, activitate ce se realizea ză pe baza
caracteristicilor generale descope rite- caracteristici comune mai multor obiecte,
ființe și fenomene asemănă toare. Importanța acestei faze este dată de faptul că prin
includerea obiectului, ființei sau fenomenului î ntr-un anumit grup, într-o anu mită
grupă sau subgrupă se restrânge sfera căutării și astfel atenț ia organului judiciar se
orientează asupra obiectelor care au trăsă turile de grup respective, excluzâ ndu-le pe
celelalte;
b) În faza a doua se finalizează procesul de identificare, prin ind ividualizare
sau determinare a obiectului concret, aflat î n raport cauzal cu fapta cercetată ,

26 Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică și tactică criminalistică, Editura Hamangiu, 2014, p. 32.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

19
delimitâ ndu-se acesta de toate celelalte obiecte asemanatoare lui. Această ultimă
fază are o valoare deosebită sub raportul stabilirii adevărului î n procesul judi ciar.

2.2. Metodologia identifică rii criminalistice
Metoda principală la care se recurge în identificarea criminalistică a unei
persoane, obiect sau fenomen, aflat în legatură cu un fapt juridic , este examinarea
comp arativă (a obiectu lui scop și obiectului mijloc). Î n concret, această metodă
presupune stabilirea genului pe baza informaț iilor generale care caracterizează o
anumită categorie de obiecte, un anumit gen de obiecte sau o specie subordonată a
acestora, iar pentru ident ificarea speciei se folosesc atât informaț iile generale,
comune, alături de care se menț ionează și informațiile specifice fiecărei
individualități î n parte. În procesul de comparare al obiectului ,,scop” al
identificării ș i al obiectului ,,mijloc”, fiecare eleme nt caracteris tic este analizat î n
toate detaliile lui, pentru a -i stabi li caracteristicile de structură și pentru a î ncadra
apoi fiecare detaliu, prin procesul de sinteză , în întregul din care face parte27.
Efectuarea examenului comp arativ parcurge două etape: în prima etapă se
stabilesc caracteristicile comune ș i particulare dintre exemplarele analizate, iar în
cea de -a doua etapă este aprofundată examinarea trăsăturilor asemănă toare, pentru
a se stabili concordanța între trasă turile reflectate în urmă ș i cele reflectate de
modelele de comparaț ie, precum și a neconcordanței î ntre acestea, ajungâ ndu-se fie
la identificarea obiectului că utat, fie la excluderea celui investigat și care se
dovedește că nu este cel că utat. În cea de -a doua et apă, este imperios neces ar ca
explicațiile ce se dau situațiilor constatate să se întemeieze pe faptul că28:
– doar o parte din caracteristicile obiectului creator, aflate pe partea de
contact cu obiectul primitor, sunt redate î n urma sa;

27 Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică și tactică criminalistică, Editura Hamangiu, 2014, p. 36.
28 Gheorghe VINTILĂ, CRIMINALISTICĂ, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 16 -17.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

20
– claritatea caracteristicilor obiectului creator, reproduse î n obiectul primitor
sau pe suprafaț a acestuia, depinde de natura ambelor obiecte;
– caracteristicile obiectelor mijloc și a obiectelor scop suferă de la formare și
pană la examinare, modificări mai mult sau mai puț in perce ptibile;
Exam inarea se ef ectuează , de regulă , pe baza unor modele de comparaț ie
create experimental. Pentru obținerea modelelor de comparație , este necesar să fie
respectate următoarele cerinț e29:
a) să se cunoască cu exactitate persoana sau obiectul de la care provin;
b) la obținerea modelelor de comparație să se țină seama , atât câ t este posibil,
de condițiile în care s -a format urma la faț a locului;
c) urma și modelele tip de comparație să conțină suficiente elemente
caracteristice de individualizare a factorului crea tor, în primul râ nd elemnte de
ordin calitativ;
d) folosirea de modele similare, având aceeași proveniență în momentul
examină rii comparative.
Pentru a demonstra și a vizualiza constată rile din cadrul examenului
compara tiv, se folosesc mai multe procedee d e lucru, dintre care unele sunt
universal valabile, iar altele sunt aplicabile doa r la anumite genuri de expertiză
criminalistică .
Cele mai importante procedee de lucru sunt: confruntarea, suprapunerea,
caroiajul, masurarea valorilor liniare ș i unghiulare, diagrama punctelor
caracteristice coincidente, proiecț ia punctelor comune30 etc.
a) Confruntarea constă în prezentarea alăturată a fotografiilor obiectelor
comparate, pe care se marchează și se descriu asemă nările ș i deosebirile dintre
caracteri sticile acestora;

29 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistic ă, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2015, p. 53 -54.
30 Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică și tactică criminalistică, Editura Hamangiu, București, 2014, p. 37 –
38.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

21
b) Compararea prin suprapunere este procesul care presupun e fotografierea la
aceeasi scară a obiectelor comparate și suprapunerea imaginilor obț inute, pentru a
demonstra coincidența sau necoincidenț a dintre caracteristicile lor. În cazul
suprapune rii fiind necesar ca o fotografie să fie transparentă ;
c) Compar area prin stabilirea continuității liniare reprezintă procedeul
denumit ș i juxtapunere, procedeu care urmărește evidențierea continuităț ii liniare a
caracteristicilor care se compară . Pentru a putea fi utilizat acest procedeu, este
necesar ca modelele de comparație să fie realizate în aceleași condiții sau în
condiț ii sim ilare cu cele din momentul formă rii urmei;
d) Caroiajul ilustrează asemănă rile sau deosebirile dintre caracteristici le
urmei și modelului de comparaț ie, sub aspectul plasamentului ș i al dimensiunilor.
Se utilizează imagini fotografice obținute la aceeași scară , pe suprafața cărora se
trasează o reț ea de pă trate, construită în raport cu două anexe de coordonate care
străbat pun cte de acelaș i fel;
e) Măsurarea valorilor liniare ș i unghi ulare este procedeul care constă în
măsurarea distanțelor și unghiuril or construite între puncte de acelaș i fel,
identificat e pe imaginile fotografic e ale obiectelor care se compară ;
f) Diag rama punctelor carac teristice coincidente , reprezintă procedeul care
constă în unirea , în aceeaș i ordine , a punctelor coincidente din imaginile
comparate. Se obțin astfel două figuri geometrice care, în caz de identitate, au
aceeași formă ș i dimensiuni.
Pentru a se aju nge la o concluzie definitivă cu privire la ident ificarea sau la
lipsa identifică rii, trebuie con fruntate toate datele obținute î n urma examină rii.
Doar în cazuri excepționale se întâmplă ca toate caracteristicile să corespundă
complet. Pentru a se st abili identitatea , este n ecesar ca fiecare carcateristică să fie
reprezentativă și să aibă propria sa valoare identificatoare, stabilită după criterii
științ ifice, fiind înlăturată astfel orice concepție subiectivă . Caracteristici le

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

22
comparat e trebuie analizate î n interdependența dintre ele, deoarece, privite separat,
ele se pot manifesta în mod asemănător și la alte obiecte incluse în aceeaș i
categorie sau specie din care fac parte31.
Rezultatele descoperite î n timpul procesului de identificar e pot avea un
caracter cert sau de probabilitate, fiind posibilă , de asemenea, situația în care este
imposibilă rezolvarea problemei din cauze diverse.

2.3. Rolul și importanța identificării criminalistice î n procesul penal
În cadrul procesului penal, un principiu de bază îl reprezintă aflarea
adevă rului, iar rolul esențial în realizarea acestui deziderat î l au metodele tehnice,
tactice ș i metodologice ale criminalisticii. Practica judiciară a ajuns la concluzia că
aflarea adevă rului nu se poate realiza d oar prin norme juridice, fiind necesar e și alte
mijloace și metode care să conducă la stabilirea fă ptuitorilor, a vinovăției acestora
și a tragerii lor la raspundere. În ultima perioadă , datorită dezvoltării societăț ii din
punct de vedere social, politic, economic, fenomenul infracț ional a cunoscut o
creștere ș i o deversificare deosebită . Legiuitorul și justiț ia au trebuit să aibă o
reacție puternică î mpotriva ace stui fenomen, folosind procedee științ ifice moderne,
prin care să combată eficient actele crimi nale, în condițiile în care făptuitorii se află
intr-un proces continuu de perfecț ionare. În aceste condiț ii, datorită unui pronunțat
progres al științ ei, au apă rut metode eficiente de i nvestigare a fenomenului
infracț ional, susținâ ndu-se rolul important pe care îl are Criminalistica în stabilirea
adevă rului în cazul faptelor de natură penală . Aceste mijloace m oderene de
investigare a infracțiunilor , au dus la dispariția metodelor de aflare a adevărului
bazate pe suferințe fizice și tortură , în cazul că rora, de multe ori, se pedepseau
oameni nevinovați32.

31 Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică și tactică criminalistică, Editura Hamangiu, 2014, p. 38 -39.
32 Nicolae VĂDUVA, Nicolae MĂRGĂRIT, CRIMINALISTICĂ TRATAT DE TACTICĂ, Editura MUSTANG, București, 2015,
p. 12.

Identificarea criminalistică -element definitoriu al procesului de identificare criminalistic ă

23
Practica ju diciară a determinat o serie lungă de juriști să înțeleagă că , pentru
soluționarea corectă a cauzelor penale, nu este suficient numa i aplicarea regulilor
de drept și că se impune aplicar ea unu i caracter modern activității de urmarire
penală ș i de judecare a cauzelor penale33.
Specialiș tii din domeniul Dreptului procesual penal , apreciază importanța
acestei științ e, susținând că aceasta pune la îndemana instanțelor civile ș i penale
mijloace noi d e aflare a adevarului.
De precizat este faptul că Criminalistica nu are norme juridice proprii, dar
tehnicile, tacticile ș i metodologiile sale , se fundamentează și se supun normelor
penale și de procedură penală . Refeitor la legatura Criminalisticii cu Dre ptul
procesual penal, se poate concluziona că în orice acti vitate specifică acestei ș tiințe,
începând cu cercetarea la fața locului și până la î ntocmirea rapoartelor de expertiză
și a altor activități de anchetă penală , este necesară respectarea normelor stabilite de
Codul de procedură penală . Aceste domenii nu sunt singurele în care importanța
acestei științe se face simțită , ci metodele criminalistice sunt aplicabile și în
anumite cauze care vizează dreptul muncii, dreptul civil, dreptul transporturilor
etc., situație în care este aplicată pentru clarificarea unor împrejură ri care nu pot fi
doved ite decâ t prin metode criminalistice34.
Criminalistica are legaturi nelimitate cu alte științ e, folosind cunoștiinț e din:
chimie, biologie , fizică , medicină -legal ă etc., fapt pentru care experții criminaliști
trebuie să fie la curent cu ultimele progrese realizate în aceste științ e. Înțelegâ nd
imperativul momentului, știința criminalisticii a căutat și a găsit sprijin eficient în
științ ele exacte, folosind cercetăr ile de vâ rf în sprijinul propriului demers de
cercetare.

33 Nicolae VĂDUVA, Nicolae MĂRGĂRIT, CRIM INALISTICĂ TRATAT DE TACTICĂ, Editura MUSTANG, București, 2015,
p. 13.
34 Nicolae VĂDUVA, Nicolae MĂRGĂRIT, CRIMINALISTICĂ TRATAT DE TACTICĂ, Editura MUSTANG, București, 2015,
p. 19.

Urmele biologice ca obiect al investigării criminalistice
24
Capitolul II
URMELE BIOLOGICE CA OBIECT AL I NVESTIGĂ RII
CRIMINALISTICE
SECȚ IUNEA 1. Noțiune. Clasificarea urmelor . Clasificarea
urmelor de natura biologică
1.1. Noțiune
Orice fapt ă a omului este reflecta tă în transformările produse î n mediul în
care se desfășoară , astfel, orice activitate infracțională produce transformă ri
obiectivate, sub raport criminalistic, în urme ale infracț iunii. Fundamentul științific
al investigației criminalistice î l reprezi ntă principiul , potrivit căruia , săvârșirea une i
infracțiuni determină modifică ri în mediul înconjură tor35.
Potrivit principiului enunțat ma i sus și unanim admis î n literatura de
specialitate, prin urmă a infracțiunii se î nțelege orice modificare intervenită î n
condițiile săvârș irii unei fapte penale, între faptă și reflectarea ei materială existâ nd
un raport de cauzalitate36.
Din cele expuse m ai sus, nu trebuie trasă concluzia că prin urmă a infracțiunii
se înțeleg doar modificările produse în câmpul infracț ional de subiectul activ al
infracț iunii, urme putând fi produse ș i de subiectul pasiv. Extinderea înțelesului de
urmă a infracțiunii nu tr ebuie privită doar ca rezultat al conta ctului fizic dintre
diverse parț i ale corpului infractorului sau instrumente folosite și victima, ori dintre
acesta și elemente ale spațiului î n care s -a produs fapta . De exemplu , dacă î n timpul
comiterii infracț iunii s-a imprimat dialogul dintre persoanele implicate, ne aflăm în

35Gheorghe VINTILĂ, CRIMINALISTICĂ, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 47.
36Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 113.

Urmele biologice ca obiect al investigării criminalistice
25
prezența unui mijloc material de probă , deoarece poartă o urmă evidentă a faptei
săvârș ite, chiar dacă este o urmă sonoră și nu o urma de spermă , piloasă sau de
mâini37 etc.
Domeniul tehnic al investigației criminalistice care se ocupă cu cercetarea
urmelor poartă denumirea de Traseologie. Traseologia prezintă două particularităț i
caracteristice38:
– prima dintre ele se referă la scopul examin ării, care constă î n a stabili genu l
obiectului care a creat urma și dacă a fost creată de o anumită persoană , de un
anumit animal sau de un anumit obiect. Prin u rmare, sarcina traseologiei ca știință
constă în elaborarea mijloacelor ș i procedeelor de studi ere a urmelor care să
permită stabilirea apartenenț ei de gen a obiectelor creatoare de urme, precum ș i
identificarea acestor obiecte, deci care să permită stabilirea identităț ii acestora.
Elaborarea acestor mijloace ș i procedee se face pe baza principiilor te oriei
identifică rii.
– a doua particularitate c onstă în faptul că î n traseologie, atât stabilirea
apartenenț ei de gen, cât și identificarea obiectelor după urmele acestora , se
realizează pe calea studierii structurii exterioare a obiectelor. Din totalitatea
caracteristicilor care dau posibilitatea dife rențierii obiectelor atat dupa gen, cât ș i
individual, traseologia foloseș te numai caracteristicile structurii exte rioare a
obiectelor. Prin urmare, atât stabilirea apartenenț ei de gen, cât ș i identificarea
obiectului se întemeiază pe studierea structurii exterio are a obiectului care se
imprimă în urma produsă , precum ș i pe co mpararea acestei impresiuni cu însuș i
obiectul .

37 Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică și tactică criminalistică, Editura Hamangiu, București, 2014, p.
112.

38 Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică ș i tactică criminalistică, Editura Hamangiu, București, 2014, p.
113.

Urmele biologice ca obiect al investigării criminalistice
26
În categoria urmelor bi ologice se înscrie marea masă a urmelor de material
biologic uman, îndeosebi produse le de secretie(exemplu de secreț ii: laptele matern,
saliva, secreț iile nazale etc.), excreț ie (exemp le: urina, fecalele, sperma, sputa etc.)
și țesuturile umane(sâ nge, piele, țesut, fire de pă r, oase, unghii etc.). În cazul
cercetă rii urmelor biolo gice, este necesară o atenț ie spor ită la modul cum acestea
sunt conservate, relevate, transportate, examinate, efectuându -se aceste operațiuni
cu maximă prudentă datorită caracterului perisabil al acestora. Examenul de
laborator al aceste i categorii de urme este unul complex, care, pe lâng ă cunoștinț ele
de ordin criminalistic, necesită consultarea unor specialiș ti din diferite domenii de
activitate, cum ar fi: medicina legală , chimie, biologie, toxicologie etc.
Însușirea de către juriș ti a noț iunilor gen erale privind urmele biologice ș i a
problemat icii cercetării acestora , are la baza două argumente majore39:
– de modul î n care organul judiciar descoperă și ridică de la locul faptei
urmele biologice , depinde nu numai reușita expertizei biocriminalistice, ci mai ales
clarificarea unor problem e esenț iale referitoare la fapta penală , în special la
persoanele implicate în să vârșirea acesteia (participanți sau victimă );
– pregă tirea materialelor î n vederea expertizei, formularea corectă a
întrebă rilor adresate specialistului, precum ș i aprecierea concluziilor, admiterea sau
respingerea lor , nu se poa te face decâ t de magistratul având un minimum de
cunoș tințe î n domeniu, ceea ce reprezintă , în fond, o dovadă de probitate
profesională .

1.2. Clasificarea urmelor
În literatura de specialitate, urmele sunt împarțite în două categorii40:
– urme for mate prin reproducerea construcț iei exteri oare a obiectelor(urme de
mâini, de picioare, îmbrăcă minte, instrumente de spargere etc.)

39 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 115 -116.
40 Camil SUCIU, Criminalistica, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972, p. 20 0.

Urmele biologice ca obiect al investigării criminalistice
27
– urme formate de resturi de obiecte și de materii organice și anorgani ce
(resturi de î mbrăcă minte, secreț ii, excreții, țesuturi, resturi de alimente etc.)
Într-o lucare destinată specialiș tilor din cadrul Minister ului de Interne, urmele
se clasifică în funcț ie de cinci criterii41:
a) În funcț ie de factorul creator:
– urme ale omului, care cuprind totalitatea modifică rilor rezultate din simplul
contact al corpului omenesc cu elemente componente ale mediului, cât și din
mișcările complexe ale acestuia iniț iate, deliberate ș i coo rdonate de activitatea
cerebrală ;
– urme ale animal elor, categorie din care fac parte urmele de copite, ghiare,
produse bilogice etc.
– urme ale obiectelor, care cuprind totalitatea modifică rilor prodse de obiecte
la locul savârșirii infracț iunii;
– urme create de unele fenomene;
b) În funcț ie de tipul sau natura urmei:
– urme care reproduc forma suprafeț ei de contact a obiectului creator,
exemplu: urmele de mâ ini, picioare, buze etc;
– urme sub formă de pete sau resturi de materii organice sau anorganice,
inclusiv resturi sau fragmente de obiecte;
– urme sonore ș i urme olfactive;
– urme vizibile ș i urme latente;
– macro ș i microurmele;
c) După modul de formar e a urmelor, în funcție de procesul de mișcare dintre
cele două obiecte, obiectul primitor ș i obiectul creator, se deosebesc:

41 COLECTIV, Tratat practic de criminalistică, vol.I -V, Editura Ministerului de Interne, București, 1976 -1984, p. 117 –
123.

Urmele biologice ca obiect al investigării criminalistice
28
– urme statice care se formează prin apă sare sau lovire, când urma se
formează ca urmare a contactul ui suprafețelor celor două obiecte care intră î n
contact, fară ca cele două suprafețe să alunece una pe cealalta;
– urmele dinamice se formează prin contactul dintre suprafețele c elor două
corpuri care intră î n contact, dar, prin procesul de miș care, de aluneca re a unei
suprafețe pe cealaltă ;
La randul lor, atât urmele statice , cât și urmele dinamice pot fi:
– de suprafață când se formează prin modificarea de suprafață a obiectului
primitor de urmă , fără ca acesta din urmă să -și modifice forma. Datorita acestui
mod de reproducere, urmele de suprafață pot fi de două feluri: de stratificare (când
obiectul creator de urmă lasă pe obiectul primitor de urmă un strat dintr -o substanță
străină) ș i urme de destratificare (se formează în cazul în care obiectul creator de
urmă desprinde de pe obiectul primitor de urmă , un strat de su bstanță care se află
pe acesta);
– de adâ ncime, se formează fie ca rezultat al deformă rii obiectului primitor de
urme, fie ca rezultat al imprimă rii unei anumite forme;

1.3. Clasificarea urmelor biologice
Sub raportul valorii de identificare, specialiștii geneticieni clasifică probele
biologice în trei categorii42:
a) probe cu înalt grad de precizie în identificarea profilului ADN: sângele,
lichidul seminal (care chiar dacă nu conține spermă, are suficient material pentru
efectuarea analizelor ADN), saliva (indiferent pe ce tipuri de obiecte este recoltată –
țigări, periu țe de dinți, plastice ale țigărilor de foi, măști, veselă, timbre și plicuri
poștale etc);
b) probe cu potențial în definirea profilului ADN: fluidul vaginal (în cazurile
de viol poate conține un amestec de celule provenind de la ambele sexe care pot fi

42 Final raport of the Interpol European working party on DNA profiling, Dubrovnik, mai, 1998.

Urmele biologice ca obiect al investigării criminalistice
29
analizate separat), secreții nazale, părul (numai părul smuls are valoare pentru
analizele nucleare ADN atâta timp cât ADN – ul este cuprins numai în celulele ce
înconjoară rădăcina), bucăți de car ne, celule ale pielii, urină, pă rți de corp, oase
(măduva poa te fi analizată chiar și în c azuri de descompunere avansată);
c) probe cu potențial în analizele ADN mitocondrial: orice probe care nu se
pretează la alte analize, pot fi analizate prin analizele ADN mitocondrial.

SECȚ IUNEA 2. Performanțele metodei de ana liză genetică a
urmelor și microurmelor biologice de natură umană .
Metodele de genotipare ale urmelor și microurmelor biologice continuă să
evolueze, impunându -se depășirea cunoștințelor de bază presupuse a fi acumulate și
însușirea unor noțiuni noi, în to n cu performanțele din domeniu.
În cele ce urmează, voi analiza, câteva din performanțele care au fost atinse
în analiza genetică a urmelor și microurmelor biologice și contribuțiile acestora în
investigarea cazurilo r pentru care au fost efectuate43:
a) Metoda de genotipare oferă posibilitatea de individualizare a urmelor și
microurmelor biologice, atribuindu -le profile genetice care , prin extrapolare sunt,
de fapt ale p ersoanelor care au creat urmele;
b) Puterea de discriminare a persoanelor pe baza pro filului genetic, utilizând
pentru genotipare 16 loci, este de până la 1/1023, ceea ce semnifică faptul că la un
grup de 1023 de persoane un profil este unic;
c) Se pot genotipa toate tipurile de urme și microurme biologice umane care
conțin celule nucleate :
– leucocite (sânge);

43 Anthony GRIFFITHS, William GELBART – Modern Genetic Analysis , New York, W H Freeman & Co, 1999 .

Urmele biologice ca obiect al investigării criminalistice
30
– celule epiteliale provenite atât de pe suprafața organismului cât și din
zonele interne, diverse lumene sau cavități;
– celule spermatice;
– țesuturi osoase, dinți;
– diverse secreții biologice
– fire de păr etc.
d) Permite obținerea separată a profilelor genetice în cazul unor amestecuri
de urme, în funcție de tipul celulelor constituente. De exemplu, dintr -un amestec de
spermă și celule epiteliale, se va obține separat profilul genetic al celulelor
spermatice și se parat al celulelor epiteliale.
Aici pot fi amintite numeroase cazuri de violuri, unele soldate cu moartea
victimelor . Unul din cazurile în care au fost solicitate analize genetice , este acela
pentru elucidarea împrejurărilor în care a murit numita C.M , găsită violată și
strangulată în catacombele de pe o stradă din municipiul Iași. Au fost analizate mai
multe urme biologice printre care și secreția vaginală recoltată de la victimă unde
au fost identificate celule epiteliale vaginale, sânge și spermatoz oizi. Extracția
diferențială a ADN din acest amestec , a permis obținerea separată a fracției
provenită de la persoana de sex masculin care a violat -o și implicit profilul genetic
al acestuia. Ulterior, după investigarea unui număr considerabil de suspecți, a fost
identificat autorul în persoana fratelui victimei, care a recunoscut fapta.
e) Se pot genotipa urme sau microurme de natură biologică aflate în amestec
cu substanțe inhibitoare de natură organică sau anorganică, care nu permit
amplificarea ADN extr as, etapă vitală în obținerea profilelor genetice. În procesul
de purificare, pot interveni în funcție de natura inhibitorului și a urmei biologice, o
serie de etape prin care aceștia sunt îndepărtați din sistem, astfel încât să nu
afecteze molecula ADN.

Urmele biologice ca obiect al investigării criminalistice
31
Din cazuistica de până acum a Sistemului de Analize Genetice, pot fi
amintite44:
– microurmele de sânge uman tratate cu luminol, identificate pe diverse
suporturi. De exemplu, pe suprafața unei perechi de pantofi puși la dispoziție în
cauza privind săvîrșire a infracțiunii de omor a supra victimei, din localitatea S , prin
tratare cu luminol au fost observate microurme de sânge în amestec cu cremă de
ghete, urme de sol și diverse alte reziduuri. Genotiparea ADN extras din aceste
microurme a pus în evidență un pr ofil genetic al unei persoane de sex masculin care
are o frecvență de apariție în cadrul populației de 1/1021;
– celule epiteliale remanente sau urme de sânge amestecate cu sol, uleiuri sau
diverse alte substanțe chimice care le degradează, identificate în cauze cum ar fi:
accidente de circulație, tâlhării, omoruri și dispariții. Pentru exemplificare, voi
aminti g enotiparea urmelor de sânge puternic degradat e chimic ca urmare a reacției
cu azotatul de pe suprafața canciocului analizat în cauza privind moart ea numitului
E.M, a evidențiat un profil genetic identic cu profilul probei de referință recoltată
de la victimă . Aceasta a demonst rat că tăietura din zona feței a fost produsă de către
cancioc . Tot în această cauză au fost efectuate un număr impresionant de analize
genetice ale microurmelor de celule epiteliale remanente pe diverse suporturi, care
au concluzionat că este este vorba de un suicid;

– se pot analiza urme și microurme biologice umane, precum și țesuturi
biologice (mușchi, oase etc.), parțial degradate termic sau bacteriologic. De
exemplu, genotiparea fragmentelor craniene degradate bacterian, puse la dispoziție
în cauza privind dis pariția numitului G.N. , a pus în evidență un profil genetic
identic cu cele obținute din celulele epiteliale rema nente pe obiectele vestimentare
persoanale, ridicate din locuința acestuia.

44 Sistem de analiză genetică a urmelor biologice cu bază de date, Octavian Conicescu, Simpozionul de
Criminalistică, 29 octombrie 2002, București.

Urmele biologice ca obiect al investigării criminalistice
32
f) Este posibilă obținerea profilelor genetice ale microurmelor de celule
epiteliale remanente în urma contactului fizic dintre o persoană și un obiect sau
între două persoane.
Pentru exemplificare, voi prezenta câteva posibilități de transfer ale
microurmelor biologice în scena infracțiun ii sau pe corpul altei persoane45:
– dacă victima a fost mușcată într -o anumită regiune a corpului, mic rourmele
de salivă și implicit de celule epiteliale provenite de la auto r, vor rămâne în zona
respectivă;
– dacă victima declară că a zgâriat cu unghiile sau a avut un contact ferm
între mâini și suprafața pielii sau o mucoasă a autorului, de pe aceste zone pot fi
prelevate deasemeni, microurme d e celule e piteliale remanente de la autor;
– dacă victima a fost legată de autor cu ajutorul unei frânghii, cordon etc.,
este știut fapt ul că pentru a realiza nodurile și chiar pe lungime, autorului îi trebuie
un contact ferm sub formă de strângere și chia r de frecare cu acesta, în urma căruia
lasă suficiente celule epiteliale pentru a se putea realiza un profil genetic. Aceste
microurme sunt prelevate din zonele învecinate nodului, necesare formării prin
apucare – strângere cu mâna – și de pe lungimea obie ctului, astfel încât să fie feri te
zonele de contact cu victima;
Microurme biologice care conțin celule nucleate pot fi prezente în orice zonă
a corpului declarată de victimă că a existat un contact ferm sau de frecare cu
autorul.
– dacă am examina microscopic obiectele de îmbrăcăminte, în special lenjeria
intimă, vom putea observa mii de celule epiteliale provenite prin exfolierea
suprafeței corpului, un proces fiziologic normal. În cazul unui viol, de exemplu,
obiectele vestimentare ale victimei po t fi trase, rupte, forțate de către autor. Acesta,
prin apucare și frecare a obiectelor respective , lasă o multitudine de celule epiteliale

45 Vasile BERCHESCU , Valorificare științifică a urmelor infracțiunii, Editura Little Star, Bucuresti, 2002 .

Urmele biologice ca obiect al investigării criminalistice
33
pe suprafața de contact. De asemenea, în cazul acestei infracțiuni, se pot gasi urme
de spermă sau piloase pe îmbrac amintea victimei. Aceste microurme dacă sunt
prelevate corespunzător , pot fi genotipate.
Să luăm cazul unui chilot, în care victima declară că autorul, împotriva
voinței ei, a forțat -o să îi dezbrace, apucând zonele laterale. Acest obiect
vestimentar are o parte interioară, unde contactul cu corpul victimei este evident
cantitativ și o parte exterioară unde, în cazul de față , avem microurmele autorului
lăsate sub formă de celule epiteliale remanente în urma contactului de apucare și
chiar frecare cu mâinile . În cazul î n care contactul sexual a avut loc , se pot
descoperi ur me de sperma sau piloase, atât î n partea interioara la lenjeriei, cât și pe
partea exterioară.
În analiza unei sticle din care, conform informațiilor, autorul a folosit -o să
bea din conținutul acesteia, z onele acesteia care păstrează microurmele biologice
provenite de la acesta sunt: regiunea de contact cu buzele și cea de apucare cu
mâna. În ambele cazuri, pot exista suficiente celule epiteliale pentru a se obține
profilu l genetic.
Dacă autorul , în actul infracțional, a folosit o cagulă, aceasta va păstra foarte
bine în interior microurmele biologice provenite de la acesta, astfel:
– zona gurii și nasului sub form ă de salivă sau chiar de celule epiteliale
remanent e prin frecare;
– zona frunții, feței – sub formă de celule epiteliale;
– zona scalpului – sub formă de mătreață, fire de păr sau celule
epiteliale provenite prin exfoliere.
Lista obiectelor vestimentare sau textile poate continua, dar să luăm un alt
exemplu. O cămașă a cărei proveniență este necunoscută, iar pe suprafața a cesteia
se observă urme de spermă și urme piloase , care în urma analizelor genetice se
stabilește că provin de la agresor . Întrebarea care se pune este, ce alte microurm e
biologice mai pot fi prezente pe acest obiect ? Dacă sunt recoltate microurmele de

Urmele biologice ca obiect al investigării criminalistice
34
celule epiteliale remanente prin frecare cu corpul purtătorului în regiunile
subaxiale, gulerului sau a mânecilor și supuse analizelor genetice, se va obține
profilul genetic al persoanei care a purtat acest obiect vestimentar. Deci, cămașa
poate face o legătură între victimă și autor prin prezența microurmelor biologice
provenite de la ambii pe același obiect suport.
O altă categorie de microurme pot fi cele create în urma atingerii cu cavitatea
bucală sub formă de mușcătură creată pe un aliment. De exemplu, un sandwich
mușcat poartă în regiunea imediată a acesteia, microurme de celule epiteliale
provenite din mucoasa bucală sub formă de salivă a persoanei respective.
Obiecte purtătoare de urme sau microurme biologice sub formă de celule
epiteliale din scena unei infracțiunii de acest gen, pot fi foarte numeroase.
Trebuiesc doar indicii că persoana cercetată a avut contact fizic cu corpurile
respective.
În cazul infracți unilor urmate de moartea victimei, este foarte important să se
studieze suprafața corpului acesteia în vederea identificării urmelor de sec reții sau
hematoamelor, d eoarece acestea au putut fi create de autor prin apucare, strângere
sau lovire cu mâna.
În cazul obiectelor sau armelor care au fost utilizate de o persoană sau au fost
doar atinse, pot fi transferate pe suprafața acestora fire de par sau celule epiteliale
care pot fi folosite pentru obținerea profilului genetic.
g) Având în vedere posibilitățile de interpretare și calcule biostatistice
aferente profilelor genetice, avem posibilitatea să amintim cazurile de incest sau
dezastre. Nu puține au fost situațiile în care tatăl sau fratele , în urma unor violuri
repetate cu fiiica sau respectiv sora , dădea u naștere unui copil, iar testele genetice
solicitate au elucidat cazul.
Referitor la explozia produsă în ziua de 24 mai 2004 pe raza comunei
Mihălești, județul Buzău, având ca urmare decesul a 18 persoane, au fost grupate

Urmele biologice ca obiect al investigării criminalistice
35
un număr de 22 fragmen te de corpu ri umane și stabilită identitatea pe baza testelor
de paternitate.
h) Interpretarea amestecurilor de profile genetice prin teoria deconvoluției
celor mai mici pătrate și ariile picurilor din interferograme, oferă posibilitatea
obținerii separate a profilel or genetice a contributorilor. Astfel, se pot obține pe
baza calculelor biostatistice, probabilități de regăsire ale profilelor genetice mult
mai mici și implicit grupurile populaționale în care profilul este unic, mult mai
mari.
i) Unul dintre sectoarele de activitate ale Sistemului de Analiză Genetică din
Institutul de Criminalistică este dedicat Bazei de Date, cu posibilitatea stocării și
căutării unui număr impresionant de profile genetice, atât unitare cât și aflate în
amestecur i. Aceasta îndeplinește toate cerințele normelor din domeniu și este
compatibilă din toate punctele de vedere cu bazele de date similare internaționale46.
j) O metodă nouă de extracție și de purificare avansată a ADN din urmele și
microurmele biologice de n atură umană care se găsesc în amestec cu substanțe
inhibitoare sau aflate în stare de degradare biologică avansată și care prin alte
metode, rezultatele nu sunt satisfăcătoare, a fost inovată specialiști. Aceasta
utilizează proprietățile fizice și chimice ale macromoleculei de ADN, știut fiind
faptul că în anumite condiții încărcarea electromagnetică totală a acesteia este
remarcabilă47.
Prin această metodă pot fi genotipate cu succes toate tipurile de microurme
biologice enumerate mai sus, care conțin câtev a celule nucleate, indiferent de starea
acestora sau natura suportului.

46 Sistem de analiză genetică a urmelor biologice cu bază de date, Octavian CONICESCU, Simpozionul de
Criminalistică, 29 octombrie 2002, București.

47 Thomas CURRAN – Analiza genetică în criminalistic ă: tehnologie și aplicabilitate , Direcția de științe și tehnologie,
Direcția Cercetărilor Parlamentare, Canada, septembrie 1997.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
36
Capitolul III
Aspecte particulare privin d investigarea urmelor de spermă
și piloase din punct de vedere al expertizei criminalistice
SECȚIUNEA 1. Cercetarea criminalistică a urmelor de spermă

1.1. Noțiuni generale
Urmele de spermă fac parte din categoria urmelor biologice, fiind de regulă
prezente la locul săvârș irii unor infractiuni cu grad sporit de pericol social, cum
sunt infracțiunile privitoare la viața sexuală (ex.violul, incestul etc.) . Acestea
prezintă mare importanță î n procesul de identificare a infractorului48.
Formarea urmelor de spermă are loc prin depunerea, pe diverse suporturi, a
lichidului sper matic eja culat în momentul consumă rii unui act sexual, al
masturbă rii, sau ca o consecință a unor tulbură ri neuro psihice49.
Formele și aspectele în care se prezintă urmele de spermă depind de natura ș i
forma suportului, modul î n care lichidul seminal a venit in contact cu suportul
respectiv, durata de timp scursă , bolile de care suferă persoana în cauză .
Obiectele absorbante, cum sunt țesă turile de bumbac, în zonele cu spermă
proaspătă , sunt de culoare gri deschis, lipicioase la pipă it, iar după uscare z ona în
cauză este aspră , amintind pâ nza scrobită . Pe obiectele neabsorbante, ca țesă turile
din fibre sintetice, suprafeț ele netede ale obiectelor de lemn, fier, sticlă , înainte de
uscare petele de spermă se prezintă sub formă de masă vâscoasă , lipicioasă , de

48 Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică și tactică criminalistică, Editura Hamangiu, București, 2014, p.
181-182.

49 Gheorghe VINTILĂ, Criminalistică, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 91.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
37
culoare gri -deschis, uneori cu ușoare nuanțe de sâ nge diluat. După dezhidr atare au
aspectul de cruste stră lucitoare, care privite sub un unghi ascuțit amintesc suprafața
solzului de peș te. Perii păturilor de lâna sau din felurite blă nuri, precum ș i peri i
pubieni, amintesc parul dat cu fixativ. Prin frecarea lor ușoara se creează o pulbere
albicioasă . Indiferent de starea în care se află , semifluide sau deshidratate, sub
razele ultraviolete au o fluorescență proprie, albăstruie50.

1.2. Descoperirea și cautarea urmelor de spermă
Căutarea urmelor de s permă impune examinarea corpului victimei, o atenție
specială fiind acordată orificiilor naturale (examinare realizata de cadre medicale).
Căutarea se realizează cu ochiul liber , cu lupa, microscop ul de buzunar sau cu
radiaț ii ultraviolete. Spre deosebire de alte urme biologice, urmele de spermă sunt
mai ușor de descoperit datorită fluorescenț ei lor relativ specifice, de nuanță
albăstruie, determinată de radiaț iile ultraviolete.
Petele de sperm ă se caută : pe pămâ nt, pe duș umea, pe îmbrăcămintea și
lenjeria victimei ș i a agresorului, în așternut etc. De regulă , ele se gă sesc pe lenjeria
de corp, hainele de pat, prosoape, batiste, uneori pe ciorapi, haine, șerveț ele etc.

1.3. Ridicarea și ambalarea urmelor de spermă .
Ridicarea urmelor seminale necesită , poate mai mult decât î n cazul altor urme
biologice, precauție deosebită pentru păstrarea intactă a petei ș i implicit a
spermatozoizilor, principalul element asupra căruia se în dreaptă examinarea. Pentru
aceasta se ridică întreg obiectul purtător de urme sau se taie porțiunea cuprinzâ nd
pata, fară a se î ndoi51.

50 Gheorghe SCRIPCARU, M. TERBANCEA, Patologia medical ă, Editur a Didactică și Pedagogică, București, 1978, p.
253.
51 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 165.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
38
Probele de lichid spermatic găsite la locul faptei52:
– se cataloghează dovezile de spermă prin observare, înregistrare video și
desenare;
– se folosește o seringă curată pentru a transfera lichidul sp ermatic într -o
eprubetă sterilă;
– se etichetează eprubeta cu numărul cazului, data, ora, localizarea și numele
celui care recol tează;
– proba se păstrează la fr igider și se aduce la l aborator cât mai curând posibil;
– în mod alternativ, lichidul spermatic poate fi transferat pe o bucată curată de
bumbac prin absorbție. Bucata de bumbac este apoi uscată, împachetată, sigilată și
etichetată.
Pete de spermă de pe ob iecte transportabile53:
– petele de spermă de pe îmbrăcăminte, lenjerie de pat, perne și alte obiecte
transporta bile trebuie recoltate ca atare;
– dacă un obiect are pe el pete umede , acestea trebuie lăsate să se usuce
înaint e de a fi recoltate;
– fiecare obiect trebuie împachetat separat în tr-un recipient de hârtie curat;
– fiecare obie ct trebuie sigilat și etichetat;
– obiectele trebuie ținute la frigider și trimise la l aborator cât mai curând
posibil.
Pete de spermă de pe obiecte mari care pot fi tăiate ( exemple: covoare,
lenjerie de pat și tapițerii etc.)54:
– se cataloghează p roba așa cum am descris mai sus;

52 ANEXĂ LA DISPOZIȚIA IGPR Nr. 373 din 21.11.2003 , METODOLOGIE DE RIDICARE, AMBALARE ȘI CONSERVARE A
URMELOR BIOLOGICE PROVENITE DIN CÂMPUL INFRACȚIONAL DESTINATE ANALIZEI GENETICE , p.5.

53 ANEXĂ LA DISPOZIȚIA IGPR Nr. 373 din 21.11.2003 , METODOLOGIE DE RIDICARE, AMBALARE ȘI CONSERVARE A
URMELOR BIOLOGICE PROVENITE DIN CÂMPUL INFRACȚIONAL DESTINATE ANALIZEI GENETICE , p.5.
54 ANEXĂ LA DISPOZIȚIA IGPR Nr. 373 din 21.11.2003 , METODOLOGIE DE RIDICARE, AMBALARE ȘI CONSERVARE A
URMELOR BIOLOGICE PROVENITE DIN CÂMPUL INFRACȚIONAL DESTINATE ANALIZEI GENETICE , p.6.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
39
– se folosește un cuțit sau o lamă curată pentru a tăia zona cu pete;
– se împachetează pentru a o asigura și a preveni orice contaminare;
– acest pachet se pune într -un recipient, se sigilează și se etichetează.
Pete de spermă de pe suprafețe neabsorbante și netransportabile (exemple de
asemenea suprafețe sunt podele, tejghele și suprafețe de metal etc.): 55
– se cataloghează pete le de spermă așa cum am descris;
– se folosește un bisturiu curat pentru a răzui petele de spermă pe o hârtie
curată și se pun într -un recipient;
– se curăță bisturiul înainte de fiecare folos ire pentru a evita contaminarea;
– fiecare recipient trebuie sigilat și etichetat.
Probele de spermă de la victimele atacurilor sexuale (victimele atacurilor
sexuale sunt întotdeauna examinate în spital )56:
– probele fizice trebuie recoltate după procedurile stabilite ;
– fiecare probă trebuie împa chetată, sigilată și etichetată;
– probele trebuie aduse la laborator cât mai curând posibil.
Masurile sus -mentionate se explică prin aceea că, datorită rezultatelor unor
cercetari relativ recente, s-a ajuns la concluzia că stabilirea calității de secretor ș i
determinarea antigenelor din sistemul A.B.O , este mai sigură în cazul urmelor de
spermă , în comparație cu urmele de sâ nge, noile metode permițâ nd stabilirea grupei
sanguine î n pete de lichid spermatic cu o vechime de peste un an57.

55 ANEXĂ LA DISPOZIȚIA IGPR Nr. 373 din 21.11.2003 , MET ODOLOGIE DE RIDICARE, AMBALARE ȘI CONSERVARE A
URMELOR BIOLOGICE PROVENITE DIN CÂMPUL INFRACȚIONAL DESTINATE ANALIZEI GENETICE , p.6.
56 ANEXĂ LA DISPOZIȚIA IGPR Nr. 373 din 21.11.2003 , METODOLOGIE DE RIDICARE, AMBALARE ȘI CONSERVARE A
URMELOR BIOLOGICE PROV ENITE DIN CÂMPUL INFRACȚIONAL DESTINATE ANALIZEI GENETICE , p.6.
57 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015 , p. 165.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
40

SECȚIUNEA 2. Cercetare a criminalisti ca a firului de pă r

2.1. Noțiuni generale
Firele de pă r alcatuiesc o categorie distinctă de urme biologice, denumite și
urme de natură piloasă , furnizâ nd date despre natura, originea, caracteristicile de
sex, vârstă, regiunea corporală din care provine, pigmentaț ia, diversele
particularități morfologice ale firului de pă r. Cu prilejul savârș irii mai multor feluri
de infracț iuni, alături de al te urme, rămân ș i urme sub forma firelor de par. Ele
provin din zonele păroase ale corpului datorită procesului fi ziologic obiș nuit al
organismului ori din cauza unor acțiuni de forț are, ca taierea, ruperea sau
smulgerea din radacină , cu ajutorul anumitor instrumente ori nemijlocit cu mâna58.
Fierele de păr reprezintă un real folos pentru activitatea de cercetare
criminalistică , deoarece prin examinarea lor se obț in date imp ortante cu privire la
persoane și la î mprejură rile faptei, problemele rezolvate de ex pertiză î nscriindu -se
pe acelea și coor donate ca și î n cazul expertizei biocriminalistice a celorlalte urme
biologice.
După detaș are, firele de pă r se depun pe cele mai variate obiecte de la locul
faptei, cum sunt podeaua, canapelele, păturile, covarele, obiectele sanitare,
instrumentele corp -delict, corpul victimei sau al fă ptuitorului etc. Când infracțiunea
se comite în câ mp deschis, curte, câmp, livezi etc., urmele se depun pe pămâ nt,
iarbă , flori, frunze etc.
Datorită grosimii variate, lungimii diferite, formei exterioare ș i mai ales
structurii lui anatomice , firul de păr poate evidenția caracteristicile referitoare la
sex, vârstă , regiunea corporală din care provine, pigmentaț ia, diverse particularități

58 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015 , p. 170.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
41
morfologice ale firului de pă r etc. La aceasta se adauga posibilitatea identificarii pe
baza examinarii tipologiei genetice59.
Firul de pă r este compus din două părț i principale: rădacina ș i tulpina. Din
punct de vedere morphologic, un fir este format din trei straturi: cuticula, care este
situată la exterior și se prezintă , de regulă , sub forma unor solzișor i diferiț i de la o
specie la alta; cortexul ce conține pigmenții părului ș i canalul medular60. În general ,
unui fir de păr îi sunt caracteristice o anumită grosime, lungime, ondulaț ie, precum
și unele degradă ri, toate raportate la vâ rsta, sexul, stările fi ziopatologice.
Caracteristicile firului de pă r pot fi d iferite î n funcț ie de regiunea corpului, sexul
persoanei, starea de sănă tate a persoanei.

Fig. 3.1.

Prin analiza firelor de păr descoperite la locul săvârșirii infracț iunii, se pot
emite conclu zii cu privire la modul de detaș are de pe corup ul persoanei. Acest
lucru se poate re aliza prin analizarea configuraț iei pe ca re o are extremitatea
inferioară a firelor de pă r. Astfel, la firele de pă r rupte, ea este despicată și nu are
radacină , spre deosebire de cele tă iate, la care conturul este regulat ș i foarte bine

59 Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică și tactică criminalistică, Editura Hamangiu, București, 2014, p.
191.
60 Gheorghe VINTILĂ, Criminalistică, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 83.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
42
delimitat. Firele care au căzut natural , au rădă cina ruptă , iar cele deg enerate au
bulbul uscat si chera tinizat61.

2.2. Descoperirea, fixarea și ridicarea firelor de pă r
Descoperirea firelor de pă r nu presupune folosirea de metode sau mijloac e
tehnico -științ ifice deosebite, ele fi ind destul de uș or vizibile cu ochiul liber . Totuș i,
pentru facilita rea descoperirii este necesar să se recurgă la lupe și la surse de
lumin ă puternică .
Căuta rea firelor de pă r se face sistematic, mai întâi pe hainele ș i pe corpul
victimei, în cheaguri de sâ nge, pe obiectele folosite la săvârșirea infracț iunii sau de
care vic tima sau inf ractorul au putut să se lovească în timpul acesteia, în aș ternutul
de pat, pe podea etc. În cazul accidentelor de circulaț ie, de exemplu, se pot lipi,
prin tamponarea victimei, pe bara de protecț ie, aripile maș inii, anvelope, osii etc.
De asemenea, firele de pă r mai pot rămâ ne pe corpul, hainele ș i obiectele
agresorului62 .
Firele de păr descoperite la locul săvârșirii infracțiunii vor servi atâ t la
identificarea infractorului, cât ș i la explicar ea unor împrejurări ale infracț iunii. În
procesul de ridicare a firelor de pă r, trebuie să se țină seama de locul unde au fost
gasite, pentru a stabili legătura de cauzalitate între prezența lor la locul faptei și
săvârșirea infracț iunii. O atenție particulară trebuie acordată cercetării obiectelor
corp-delict(cuț ite, arme de foc, topoare, obiecte contondente etc.). Adeseori, firele
de păr se găsesc la fața locului î n asociere cu alte urme biologice(pete de spermă ,
de sâ nge, de salivă etc.). În cazurile de omor, viol ș i loviri, se examinează cu
atenț ie corpul victimei, mai ales mâ inile, reverele hainelor, mânecile , lenjeria de
corp, încăl țămintea, serviete etc. La cadavre, nu trebuie omisă cercetarea unghiilor

61 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 173.
62 Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică și tactică criminalistică, Editura Hamangiu, București, 2014, p.
193.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
43
și, în general, a mâinilor, în care poate fi găsit pă r smuls de la agresor. În literatura
de specialitate este citat un caz de identificare a unui infractor care a lovit cu
piciorul in corpul victimei căzute la pămâ nt, după firele de păr din spranceană
ramase pe încălțămintea fă ptuitorului63.
Pentr u a se stabili dacă firele de pă r desco perite la locul săvârșirii infracț iunii
sunt sau nu de origine umană sau animală , trebuie ca acestea să se analizeze în
condiț ii de laborator, aceasta nu se poate efectua la locul săvârșirii infracț iunii.
Pentru a se analiza în condiț ii de laborator, firele de păr descoperite trebuie
transportate, dar n umai dupa prealabila descriere în procesul -verbal și după
fotografiere. Odată descoperite, firele de păr se fixează prin descriere î n pro cesul –
verbal de cercetare la faț a locului faptei, prin fotografiere a locului în care au fost
descoperite și î n detaliu.
În activitatea de descriere se arată locul î n care au fost descoperite firele de
păr, culoarea și aspectul suprafeței obiectului purtă tor, culoarea și numarul firelor
sau precizându -se dacă se află sub forma de șuvițe ori smocuri de pă r. Se specifică
daca se observă pe tijele firelor de păr eventuale corpu ri stră ine, culoarea ș i starea
acestora. După descriere, firele de păr se fotografiază pe locul î n care au fost
descoperite, astfel că în imagine să se poată distinge obi ectele pe care se află ,
eventuale obiecte din imediata apropiere. Apoi se fotografiază în detaliu, de la o
distanță cât se poate de mică , pentru evidențierea formei și aspectului î n care se
prezint ă64.
Ridicarea frului de păr se face respectând anumite cerinț e pentru pă strarea
integrității firului de păr, evitarea amestecării lui cu alte fire de pă r, inclusiv cu cele
provenite accidental de la persoanele care efectuează cercetarea, precum și evitarea
apariț iei pe firul de par a altor substanțe care ar î ngreuna cercetarea lui. Astfel65:

63 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 171.
64 Ion MIRC EA, CRIMINALISTICĂ, Editura LUMINA LEX, București, 2001, p. 122.
65 Gheorghe VINTILĂ, Criminalistică, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 84.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
44
– probele de păr trebuie recoltate cu ajutorul unei pensete curate;
– fiecare probă de păr trebuie împachetată separat și apoi sigilată și etichetată;
– recoltarea trebuie făcută cu atenție pentru a nu deteriora rădăcina firului de
păr. Pentru ambala re, nu sunt recomandate ambalaje constând în plicuri de hâ rtie,
deoa rece prin frecarea firului de păr de pereții plicului de hârtie se vor ș terge sau se
va absorbi o parte din subs tanțele care au aderat la par (praf, sânge, vopsea etc.)
– părul amestecat cu sânge, țesuturi sau alte lichide ale organismului trebuie
tratate cu atenție. Fiecare probă trebuie pusă într -un recipient curat după care se
sigilează și se etichetează.
Probele trebuie depozitate în frigider și duse la laborator cât mai repede

2.3. Recoltarea firelor de pă r de la persoanele suspecte .
Pe langa firele de pă r de la locul faptei, se va recolta păr de la persoanele
bănuite, după natura pă rului descoperit (cap, sprâncene, mâini etc.) , regiunea di n
care se face recoltarea, alegându -se în funcț ie de carcteristicile generale ale urmelor
descope rite la locul faptei.
Recoltarea pă rului de pe cap se face prin pieptanare sau smulgere, în timp ce
părul de pe corp se recoltează numai prin smulgere. Tăierea firelor este un
procedeu greșit , datorită faptului că prin acest procedeu firul de pă r nu mai are
radacina ș i, în plus, există pericolul de a amesteca firele66.
Pentru cercetarea comparativă cu urmele ridicate de la locul faptei, se
recoltează fire de pă r din toate reg iunile piloase ale corpului, atât de la victimă , cât
și de la fă ptuitor sau suspec t. După recoltare, se ambalează în plicuri de plastic
separate, pe eticheta cărora se menționează numele ș i prenumele persoanei,
regiunea corpului, metoda prin care s -a detaș at, ziua, ora și locul unde s -a făcut
recoltarea etc67.

66 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p.171
67Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică și tactică criminalistică, Editura Hamangiu, București, 2014, p. 193.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
45
Capitolul IV
EXPERTIZA CRIM INALISTICĂ A URMELOR DE
SPERMĂ ȘI A URMELOR PILOASE
SECTIUNEA 1. VERSIUNILE ÎN ACTIVITATEA DE
PLANIFICARE A URMĂRIRII PENALE
1.1. Noțiuni generale
Pe parcursul cercetărilor într -o cauză penală, un fapt sau altul, precum și o
totalitate de fapte, care pot avea legatură cu cauza , permit explicații diferite. În
asemenea situații, organele de urmărire penală elaborează versiunile de anchetă,
adică presupuneri bazate pe datele stabilite privitor la explicația ce se poate da unui
anumit fapt sau unei grupe de fa pte, precum și importanței acestora pentru cauză68.
În diverse momente ale cercetarii infracțiunilor, fapta, privită î n ansamblu,
sau un element al infracțiunii, sau aspecte secunda re care nu au relevanță juridică ,
pot primi mai multe explicații diferite. A ceste supoziții sunt elaborate pentru a da
explicații posibile faptei î n ansamblu sau unor aspecte care se află î n legatură cu
aceasta, fiind denumite versiuni.
În cadrul planului de anchetă, versiunile de urmarire penală dețin o poziție
centrală, întrucât prin ele se materializează una din metodele tactice fundamentale,
menite să orienteze întreaga activitate spre stabilirea faptelor și împrejurărilor
cauzei, într -un cuvânt, spre aflarea adevărului69.

68 Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică și tactică criminalistică, Editura Hamangiu, București, 2014, p.
194.
69 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Ed itura Universul Juridic, București, 2015, p. 404.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
46
Prin versiune, din punct de vedere al domeniului tactici i criminalistice,
trebuie să se înțeleagă acele evenimente sau fapte care s -au petrecut în trecut,
uneori cu o semnif icație foarte importantă. Cunoaș terea acestor evenimente este
posibilă prin verificarea fiecărei presupuneri ce ar pu tea explica fapta săvâ rșită.
Activitatea de elaborare a versiunilor trebuie să respecte anumite reguli,
unele țin de temeiurile de fapt ce pot justifica o explicație sau alta, altele se referă la
calitățile profesionale pe care trebuie sa le aibă organul judiciar care elaboreaz ă
versiunile70.
Astfel, datele faptice ce stau la baza elaborării versiunilor trebuie să fie
suficiente din punct de vedere cantitativ si calitativ. Dacă exist ă foarte multe date,
acestea pot duce la elaborarea unui numă r mare de versiuni, fapt ce atrage
îngreunarea cercetărilor și un volum mare de muncă ce duce la tergiversarea
cercetărilor. Din punct de vedere al calității, informațiile ce servesc la elaborarea
versiunilor, trebuie să fie obținute prin folosirea unor constatări operative ori prin
efectuar ea activităților legate de descoperirea și valorificarea urmelor și
mijloacelor materiale de probă. La baza e laborării versiunilor trebuie să stea
întotdeauna elemente de fapt, temeiuri care duc la explicații plauzibile. Astfel, de
exemplu, ar fi inutilă o versiune care ar include în categoria suspecților unei
infracțiuni de viol, orice persoana de sex mascu lin care ar putea comite această
faptă, ingnorându -se legatura reala a acestora cu fapta savârșită. Astfel de versiuni
lipsite de temei pot duce la ter giversarea procesului de urmarire penală, prin luarea
lor în considerare se pot pierde din vedere elementele importante care duc la
rezolvarea cauzei penale, se irosesc forță de muncă, timp etc71.
Datele pe care se bazeaza versiunile pot proveni72:
– fie din mijloace de probă propriu -zise, adică acele informații ce provin din
mijloace legale de probă, cum ar fi: declarațiile martorilor, ale victimei, percheziții,

70 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 404
71 Gheorghe VINTILĂ, Criminalistică, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 278 -279.
72 Gheorghe VINTILĂ, Criminalisti că, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 278 -280.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
47
constatări desprinse cu ocazia cercetării la fața locului, concluzii ale constatărilor
tehnico -științifice, medico -legale etc;
– fie din surse care nu au acest caracter, constituind explicații probabile cu
privire la faptă și făptuitor care, odată elaborate, trebuie verificate prin mijloace
legale de probă.
Dată fiind legatura dintre cele două cate gorii de surse, reiese faptul că
elaborarea versiunilor trebuie să se bazeze pe cele din prima categorie, mai ales
ținând cont de forța de convingere a celor din prima categorie față de cele din ce -a
de-a doua categorie73.
1.2. Clasificarea versiunilor
Clasificarea versiunilor prezintă importanță nu numai pe plan teoretic, dar în
special practic, întrucât presupunerile, ipotezele cu privire la faptă și la autorul
acesteia, pot cuprin de o sferă mai mare sau mai mică de aspecte, fiecare cu
semnifica ția sa, în soluț ionarea cauzei. În funcție de aceste versiuni, se organizează
și se planifică întreaga activitate a organului de urmarire penală74.
a) Versiunile principale sau generale. Prin acestea se urmarește să se
determine dacă fapta intra sau nu sub inciden ța legii penale și dacă aceasta atrage
raspunderea penală a unei persoane.
Versiunile principale trebuie interpretate într -un sens mai larg, întrucât, așa
cum s -a vă zut, ele includ ș i versiuni referitoare la elementele constitutive ale
infracțiunii și chia r la termenii acesteia. De exemplu75:
– versiuni privind latura obiectivă a infracțiunii care au drept finalitate
stabilirea împrejură rilor de loc, timp și mod de s ăvârșire a faptei. Aceste versiuni
sunt, prin natura lu crurilor și cele mai numeroase;

73 Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică și tactică criminalistică, Editura Hamangiu, București, 2014, p.
315.
74 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 405 .
75 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 405.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
48
– versiuni privind lat ura subiectivă, sunt elaborate î n legatură cu fo rma
vinovației și cu scopul urmărit prin să vârșirea faptei de catre autor și ceilalți
participanți;
– versiuni referitoare la subiectul infracțiunii.
b) Versiunile secundare. Sunt indiferente pentru caracterizarea sub raport
juridic a faptei, fiind presupuneri referitoare la unele asp ecte izolate ale faptei, dar
având o anumită importanță în cauză. O versiu ne secundară este subordonată unei
versiuni principale, datele obținute prin prima categorie oferind explicații cu privire
la fondul cauzei. De aceea versiunile secundare sunt realiz ate și verificate înaintea
versiunilor principale.

1.3. Tactica elaborării versiunilor de urmarire penală
Această etapă prezintă maximă importanță în desfă șurarea anchetei. Pentru
elaborarea unor versiuni care să ajute la aflarea adevărului, este necesară întrunirea
mai multor condiții76:
a) o solidă formație juridică, ample cunoștiințe, mai cu seamă în domeniile
dreptului penal, procesual penal si al cr iminalisticii, precum și din alte ramuri ale
științei, cum ar fi medicina legală , chimie, fizică, biologie, psihologie, în general,
psihologie judiciară, în particular, criminologia e tc.
Mai cu seamă în stadiul incipient al investigațiilo r, moment în care
informațiile care își au izvorul în mijloace legale de probă sunt reduse, iar
versiunile se întemeiază preponderent pe surse neprocesuale, astfel de cunoștiințe
generale din diverse domenii ale șiinței vor ajuta organul de urmărire penală să
construiască versiunile plauzibile chiar in absența unor date provenind din mijloace
de proba verificate ;77

76 Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică și tactică criminalistică, Editura Hamangiu, București, 2014, p.
315.
77 Gheorghe VINTILĂ, Criminalistică, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 280.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
49
b) experiența profesională, are un rol foarte important în activitatea organului
judiciar, cunoașterea aprofundată a metodologiei de cercetare a infracțiuni lor,
reprezintă un atribut care duce la elab orarea unor versiuni plauzibile;
c) de intuiția organului judiciar depinde corecta elaborare a versiunilor, mai
ales în acele situații în care organul judiciar cunoaște puține inform ații cu privire la
fapta comis ă;
d) aptitudinea organului judiciar de a opera cu unele forme de raționament,
cum ar fi:
– raționamentul deductiv care reprezintă operația logică în care gândirea se
îndreaptă de la adevăruri generale spre adevăruri mai puțin general e, altfel spus, în
această formă de raționament gâ ndirea trece de la general la particular, iar
concluzia decurge cu necesitate din premise78;
– raționamentul inductiv -operație logică opusă deducției – constituie
raționamentul în care gândirea trece de la cunoștiințe despre fapt e și lucruri
individuale, la cunoștiinț e despre ceea ce este esențial ș i general în faptele și
obiectele individuale79;
– raționamentul prin ana logie constituie operația logică potri vit căreia, pe
baza asemă nării existente între două sau mai multe fenomene în privința unor
însușiri ale lor, se conchide asupra asemănării probabile și î n privința altor însușiri.
Propriu acestui ultim tip de raționament, îi este faptul că unul din elemente este
cunoscut integral, altul este cunoscut parțial, iar asemă nările în partea cunoscut ă a
ambelor fenomene se extind ș i asupra pă rții necunoscute din al doilea element. Din
această cauză, raționamentul prin analogie duce numai la concluzii probabile, nu și
la concluzii certe . Aceste concluzii vor fi cu atâ t mai temeinice, cu cât cele două
fenomene ce se compară au mai multe insușiri esențiale comune80.

78 I. DIDILESCU, V. PAVELCU, Logica, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967, p. 99.
79 I. DIDILESCU, V. PAVELCU, Logica, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967, p. 135.
80 I. DIDILESCU, V. PAVELCU, Logica, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967, p. 168.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
50
Sinteti zând aspectele tratate mai sus ș i raportându -ne la experiența organelor
judiciare, așa cum este evidențiat de către autorii de specialitate, în elaborarea
versiunilor se impune respectar ea urmă toarelor reguli tactice81:
a) versiunile de urmărire penală să fie elaborate nu mai pentru faptele sau
împrejură rile ce pot avea mai multe explicații, cauzele c u o explicație în mod cert
unică neimpunând o asemenea operație;
b) elabora rea versiunilor să se facă, în principiu, pe baza datelor de natură
procesuală, completate, în caz de nevoie, cu date sau informații obținute pe căi
extraprocesuale, dar care să cap ete ulterior caracter procesual;
c) temeiul versiunilor să îl constiuie num ai datele concrete, date care
îndeplinesc cerințele d e ordin calitativ si cantitativ;
d) versiun ile să fie elaborate în legatură cu toate explicaț iile posibile care pot
fi date in cauza cercetată;
e) versiunile trebuie să fie bine construite din punct de v edere logic, iar
problemele fiecăreia dintre ele, clar si precis formulate.

1.4. Modalitați de verificare a versiunilor
După elaborarea versiunilor de urmă rire penală , urmează o etapă de maximă
importanță în stab ilirea adevărului. Această etapă delimiteaz ă un proces de trecere
de la probabilitatea fiecăreia dintre versiuni , la certitudinea faptei și a vinovației sau
nevinovăției f ăptuitorului. Este evident că cea mai mare parte a urmăririi penale
propriu -zise este destinată tocmai acestui scop82.
Pentru a e limina acele ipoteze , care nu sunt conforme cu realitatea, organul
de cercetare penală verifică atent fiecare versiune în parte, acest proces având un
caracter complex.

81 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 372.
82 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 373.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
51
Ca și î n etapa elaborării versiunilor, în faza anchetei propriu -zise, când
practic se procedează la verificarea fiecărei versiuni, este necesară respectarea de
reguli tactice, reguli impuse de necesitatea unei juste soluționări a cauzei. În esența
acestea sunt83:
a) verificarea concomitentă a tuturor versiunilor și a problemelor esențiale,
indiferent de gradul lor mai mic sau mai mare de plauzabilitate;
b) acordarea de prioritate acelor probleme a că ror amânare poate stânjeni
aflarea adevărului. În astfel de situații, se poate recurge, de exemplu, la cercetarea
urgentă la fața locului, la exp ertiza urmelor perisabile, la ascultări ș i confruntări, la
percheziții etc;
c) calificarea integ rală a fiecărei probleme, până în momentul în care se
constată cu siguranță că versiunea nu corespunde realității.

SECȚ IUNEA 2. INVESTIGAREA ȘI IDENTIFICAREA
BIOCRIMINALISTICĂ PE BAZA PROFILULUI A.D.N.

2.1. Noțiuni generale

Materialul genetic, ADN -ul, este prezent în nucleul celulelor. Genomul,
termen introdus de Winkler (1920), reprezintă setul complet de cromozomi
moștenit ca o unitate de la un părinte. Aici este stocată informația genetică a
fiecărui individ. Genomul uman este constituit din 22 de perechi de cromozomi
autosomali și doi care determină sexul. În structura cromozomului sunt prezente
genele care controlează caracte risticile ereditare ale organismului. Poziția ocupată
de o genă în cromozom poartă denumirea de locus84.

83 Emil ian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 373.
84 Vladimir BELIȘ și col. – Tratat de medicină legală , volumul II, Editura Medicală, București, 1995, p. 674.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
52
Genotipul, noțiune creată de W.L.Johannsen (1909), indică totalitatea
genelor unui organism, compoziția, constituția sau informația genetică totală a un ui
organism.
Variabilitatea genetică a indivizilor poate fi determinată de mutații genice,
recombinări, dislocații și ploidii, când sunt ereditare și de condițiile de mediu când
diferențele nu sunt ereditare. Variabilitatea genetică este evidențiată prin analizele
efectuate la nivelul markerilor (locilor) regăsiți pe segmentele intronilor, regiuni
necodante ale genomului uman, care reprezintă cca. 80 -95% din lungimea ADN
corespunzător genelor. În determinarea genotipului (profilului genetic) se folosesc
mai mulți markeri – loci. Frecvența de regăsire a unui profil genetic în populație
este invers proporțională cu numărul de markeri (loci) luați în lucru. Astfel,
utilizând pentru realizarea unui profil genetic un anumit număr de loci, grupul
populațional în care acel profil este unic, mult prea mare pentru a mai putea fi
regăsit. Cu cât numărul de alele este mai mare pentru un anumit marker, cu atât este
mai mare și numărul de genotipuri posibile. Dacă numărul de alele este n, sunt
posibili n homozigoți și n( n-1)/2 heterozigoți. Astfel, un locus cu 10 alele posibile
permite existența a 10 + 10×9/2 = 55 genotipuri85.
Din fiecare urmă sau microurmă biologică umană identificată ca fiind de
interes în soluționarea unui caz, se extrage ADN -ul care este apoi purificat și
amplificat. Zonele vizate din genom sunt fragmentele scurte repetitive de un anumit
număr de ori – „Short Tanden Repet”. Acestea, utillizându -se reactivi specifici
fluorescenți, sunt supuse unei reacții de amplificare – „Polymeraze Chain
React ion” – un proces enzimatic prin care regiunile sunt replicate de 28 -32 ori,
generându -se cca. un bilion (109) de copii. Produșii de amplificare astfel obținuți
sunt analizați prin electroforeză capilară86.

85 Vladimir BELIȘ și col. – Tratat de medicină legală , volumul II, Editura Medicală, București, 1995, p. 690.
86 Thomas CURRAN – Analiza genetică în criminalistică: tehnologie și aplicabilitate , Direcția de științe și tehnologie,
Direcția Cercetărilor Parlamentare, Canada, septembrie 1997.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
53
Rezultatele se obțin întâi, sub formă de electrofer ograme care sunt, apoi
trecute automat sub formă de numere într -un tabel, corespunzător fiecărui locus
luat în lucru.

2.2. Expertiza criminalistică a urmelor seminale
Prin această expertiză se urmărește a se stabili dacă urmele respective sunt
intr-adevăr de spermă sau au o alta natură, precum și dacă acestea sunt de origine
animală sau de origine umană.
Dintre reacțiile de probabilitate, amintim reacțiile cristalograf ice (Florence si
Barberio), reacțiile cromatografice și spectografice, reacții pentru fosfataza acidă,
iar ca reacții de certitudine, scoaterea in evidență a spermatozoidului printr -o
reacție de culoare87. Această reacție servește, de asemenea, la determina rea
caracterului de secretor sau nesecretor al persoanei respective, precum și la
determinarea grupei sanguine (acest lucru este posibil numai în cazul individului
care este secretor), precum și a vechimii petei, a substanțelor străine prezente în
urmă și a eventualelor boli venerice.
Posibilitățile de ex aminare a urmelor de spermă față de alte urme biologice
sunt amplificate de capacitatea de supraviețuire a spermatozoizilor. Astfel , la o
femeie în viață, sprmatozoizii supraviețuiesc intravaginal cca. 48 o re, iar la un
cadavru ei se pot conserva un timp mai îndelungat, megând pană la 19 zile, în
ipoteza cadavrelor înghețate88. În cazul în care urm ele de spermă se găsesc pe
îmbră căminte sau lenjerie de corp, spermatozoidul se poate conserva luni de zile,
dar numai dacă materialul d in care este confecționată îmbră cămintea sau lenjeria
are bune calități absorbante.
O particularitate deosebită a expertizei urmelor de spermă –privită cu o
anumită rez ervă îndreptățită, de că tre specialiști – în ipoteza prezentării și probei de

87 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 167.
88 M. TERBANCEA, L. VASILIU, K. CRAINIC, M. BOIA, Limitele și posibilitățile examenelor serologice în infracțiunile
privind viața sexuală, în ,,Școala românească de criminalistică”, op. cit., p.170 -173.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
54
comparație , o reprezintă posibilitatea individualizării persoanei ai că ror
spermatozoizi au fost gasiți în urma descoperită la fața locului sau pe victimă.
Acest gen de identificare – complementară celei genetice – pornește de la faptul că,
alături de spermatozoizii normali, există la fiecare individ și spermatozoizi cu
diferite forme deosebite sau anormale. Tipurile diferite de sper matozoizi anormali
alcătuiesc o mare varietate ce combinații, astfel încât se consi deră aproape
imposibil ca doi bărbați să prezinte același procentaj de celule atipice89 .
Rezerva exprimată în legatură cu acest gen de identificare pornește de la
faptul că formele anormale ale spermatozoizilor nu prezintă caractere stabile, ele
variind în cursul vieții individului, deci concluziile de identitate trebuie privite cu
prudență90.
Astăzi, aceste critici nu mai sunt de actualitate deoarece au fost descoperite
noi tehnici de identificare a persoanei după urmele de spermă, prin perfecționarea
tehnicilor de stabilire a tipolo giei genetice a spermei, destinate descoperirii și
cuantificării mărcilor genetice91.
Analiza profilului A.D.N., în laboratoarele specializate se desfășoară prin
două metode92:
a) Analiza prin met oda enzimei de restricție.În caz ul în care se folosește
această metodă, este necesară o cantitate suficientă de A.D.N. ce este supusa
izolării și purificării cu ajutorul unor detergenți și enzime cu mare specificitate,
cum ar fi proteinaza K2. Ce-a de-a doua etapă o constituie decuparea A.D.N. –ului
cu ajutorul unor enzime d e restricție, în fragmente de mă rimi diferite. Fragmentele
astfel decupate sunt triate după o lungime cu ajutorul unui gel de agaroză, fenomen
ce poartă numele de electroforeză. Urmatoarea etapă poartă numele de tranfer

89 W.W. WILLIAMS, Examination of suspected monstairs for spermatoza laboratory, Revue Chemical Medicine, SUA,
1957,p. 1173 -1175.
90 L. VASILIU, Posibilități și limite în cercetarea urmelor biologice de pe corpurile delicte, în ,,Probleme de
Criminalistică și Criminologie”, p.81.
91 La typologie Génétique du sperme dans les enquete pour le viol , în RIPC nr.375, aprilie 1984, p.56 -58, articol
preluat din publicația National Institute of Justice, Rockville, SUA, noiembrie, 1983 .
92 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 157 -158

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
55
,,Southern ” și constă în tranferarea fregmentelor de pe gel pe o mem brană de
nailon, urmată de denaturarea A.D.N. –ului, ce constă in ruperea punților de
hidrogen dintre bazele complementare și apoi reunirea A.D.N. (hibridarea). Ultima
etapă a metodei prin enzime de restricție constă în autoradiografia membranei.
Rezultatu l analizei îl constituie vizualizarea fragmentelor A.D.N. sub forma unor
benzi întunecate. Benzile astfel obținute pot fi folosite pentru comparație cu cele
rezultate din prelucrarea probelor ridicate de la fața locului. Lipsa corespondenței
benzilor compa rate duce la eliminarea din cercul suspecților a persoanei examinate.
b) Analiza prin metoda reacției în lanț a polimerazei (PCR). O altă metodă
care s -a impus extrem de rapid este cea a reacției în lanț a polimerazei (PCR =
polymerase chain reaction). Ava ntajul acestei metode față de metoda cu enzime de
restricție constă în sensibilitatea acesteia, putându -se folosi o singură moleculă de
A.D.N. pentru a fi amplificată.
Privitor la valoarea identificării pe baza profilului A.D.N., în ciuda
controverselor și a criticilor ce nu au întârziat să apară, precizăm că amprenta
genetică oferă dovada științifică a un icității noastre. Astfel, s -a impus în
investigațiile criminalistice o nouă metodă de identi ficare, cu șanse reale in
realiz area actului de justiție penal ă sau civilă, în condiții de certitudine și de
obiectivitate93.

2.3. Expertiza criminalistică a u rmelor de natură piloasă
Expertiza firelor de păr este destinată, pe de -o parte, cercetării structurii
părului, cu numeroasele sale elemente caracteristice, iar, pe de altă parte , analiz ei
suprafeței acestuia, a diverselor particule aderente, urme ale materi ei în care a fost
descoperit, precum și microurme de natura cea mai diversă94.

93 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 169 -170.
94 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 172 -173.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
56
Prin efectuarea expertizei criminalistice a firului de păr se urm ărește a se
răspunde la diverse întrebăr i, întrebări ref eritoare la mai multe aspe cte: modul de
detașare a firului de păr, natura și originea u mană sau animală a firului de pă r, zona
corpului din care provine, dacă există anumite alterări ale firului de păr produse d e
anumite boli, sexul,vârsta apropiată și rasa persoanei, identificarea persoanei pe
baza profilului A.D.N., stabilirea grupei sanguine a persoanei căreia îi aparține firul
de păr, natura depunerilor de pe suprafața firului de păr95.
Investigarea biocrimin alistică de laborator a firelor de păr, parcurge de regulă
trei etape96:
a) în prima etapă se examinează modul de detașare, culoarea sau vopseaua cu
care este acoperit firul de păr, particularitățile d e formă și aderențele care se gă sesc
pe firul de păr;
Natura si originea unui fi r de păr uman s e diferențiază de cele ale altor
mamifere prin structura sa intimă și prin so lzișorii de pe suprafața cuticulei. Unul
dintre elementele importante de diferențiere este indicele medular, care reprezintă
raportul dint re diametrul canalului medular și diametrul total al firului de păr. La
om, acesta are valoarea de aproximativ 0.30, iar la animale, acesta are valoarea mai
mare de 0.50.
b) în a doua etapă se examinează structura exterioară a firului de păr, pentru
a se determina :
– sexul persoanei -acest lucru se determină pe baza cromatinei sexuale ,
apreciată ca fiind mai mare in cazul femeilor, dar care, spre deosebire de cel al
barbaților, este lipsit de medularăș ;
– rasa umana căreia îi aparține firul de păr. Acest lucru este posibil
secționând firul de păr, diferența cons tând în forma secțiunii transversale a firului
de păr, ovala la albi, rotundă la rasa galbenă și reniformă la negri;

95 Vladimir BELIȘ și col. – Tratat de medicină legală , volumul II, Editura Medicală, București, 1995, p. 698.
96 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2007, p.161.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
57
– vârsta se determină cu aproximație realizată pe baza pigmentației ș i a
grosimi i părului;
– regiunea corporală din care provine stabilită pe baza lungimii, grosimii,
forma, starea de maceraț ie a cuticulei.
Examinare a structurii exterioare a firului de păr se realizează cu ajutorul
microscopului.
c) în a treia etapă se examinează structura interioară, cortexul si medulara;
Prin analizarea structurii interioare a firului de păr se poate obs ereva că firul
de păr conține peste 15 elemente chimice (aur, mangan, cupru etc.), a caror
concentrație variază de la o luna la alta în funcție d e igienă, produsele aplicate pe
păr, în funcție de mediu, de alimentație etc.
Dintre principalele metode tehnico -științifice de examinare , menționăm
microscopia clasică și electronică, îndeosebi aceea cu baleiaj, calorimetria și
spectrofotometria de absor bție atomică97.
În prezent este posibilă determinarea grupei sanguine a unei persoane prin
analiza firului de păr, acest lucru fiind posibil datorită antigenelor specifice
grupelor sanguine din sistemul A,B,O, antigene ce există și în păr.
În literatura de specialitate sunt descrise mai multe procedee pentru
determinarea grupei sanguine, toate bazându -se pe metoda absorbției. La nivelul
laboratorului de biologie judiciară al Institutului de criminalistică al I.G.M. s -au
testat două procedee, un ul necesitând în procesul analiz ei un fir de păr cu lungimea
de 2 cm iar altul, un fir de 6 cm98.
Firele de pă r ce vor fi analizate se spală cu apa si săpun și amestec de alcool
etilic . După spă lare, acestea se introduc într -un amestec de perhidrol, amoniac, apă
distilată în care sunt menținute timp de 10 -15 minute, după care firele se spală cu
apă distilată de 2 -3 ori.

97 Emilian STANCU, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 172.
98Vasile LĂPĂDUȘI, Dan VOINEA, APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA CRIMINALISTICII ROMÂNEȘTI, Volumul I, ASOCIAȚIA
CRIMINALIȘTILOR DIN ROMÂNIA, București 2014, 396.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
58
După ce se termina această etapă, fiecare fir de păr astfel pregă tit este
împărțit in doua părți egale, fragmentele obținute fiind zdrobite separa t pe o placă
de oțel cu un pistil de agat. După strivire, firul de păr este desfă cut în mai multe
fragmente mai mici de 2 -3 mm, care se introduc in eprubete sau se pun pe o lamă
de micrscop99.
Punerea în evidență a antigenelor caracteristice grupelor sangui ne100:
– Procedeul folosirii unui fir de 2 cm. Fragmentele de 2 -3 mm de păr strivite
și desfăcute în filamente se așază spre capetele unei lame de sticlă . Fragmentele
provenite dintr -un centimetru se acoperă cu o picatura de ser A, iar cel de -al doilea
centimetru se acoperă cu o picatură de ser B. Lamele astfel pregatite se așaz ă într -o
cameră umedă și se țin la frigi der timp de 2 ore. După cest interval, firu l se spală de
5-6 ori cu ser fiz iologic rece pentru a se îndepărta serul nereactiv. Firele uscate pe
hârtie de filtru și reașezate pe lamă , se acoperă cu o picatură de suspensie enteretară
A și B 2% în albumina bovină, după care se introduc în camera umedă, iar aceasta
în termostat la 55°C, unde sunt menține timp de 20 de minute.
– Procedeul fol osirii unui fir de păr cu o lungime de 6 cm. Fragmentele de 2 –
3 mm de fir de păr strivite și desfăcute în 2 -3 filamente (pe lungimea firului din
fiecare jumătate a firelor analizate) se introduc intr -o eprubetă. Firele dintr -o
eprubetă se acoperă cu 2 -3 picături de ser A, iar firele din cealaltă eprubetă se
acoperă cu 2 -3 picături de ser B. Eprubetele cu probe se mențin la frigider 24 de
ore, timp în care are loc procesul de absorbț ie. După acest interval se spală firele de
5-6 ori cu ser fiziologic rece. D upa fiecare spălare firele se usucă. Firele spălate se
acoperă cu 2+3 picaturi de ser fiziologic, după care se introduc în termostat la o
temperatură de 55°C, timp de 20 minute, sau într -o baie de apă electrică la aceeași
temperatură (tot 20 de minute), pentru a avea loc procesul de evoluție.

99 Vasile LĂPĂDU ȘI, Dan VOINEA, APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA CRIMINALISTICII ROMÂNEȘTI, Volumul I, ASOCIAȚIA
CRIMINALIȘTILOR DIN ROMÂNIA, București 2014, p.397.
100 Vasile LĂPĂDUȘI, Dan VOINEA, APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA CRIMINALISTICII ROMÂNEȘTI, Volumul I, ASOCIAȚIA
CRIMINALIȘTILOR DIN ROMÂNIA, București 2014, p.397.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
59
În primul procedeu, citirea se face la microscop după o oră și două ore de la
scoaterea probelor din termostat.
În al doilea procedeu, citirea rez ultatelor se face cu ochiul liber sau la
stereomicroscop la 3, 5 și 24 de ore.
În cazul folosirii primului procedeu, rezultatele sunt mai puțin sigure,
deoarece poate împiedica citirea și chiar strica proba intervenția multor factori
ca101:
– strivirea și desfacerea necorespunzătoare a firului în filamente nu vor
permite extr agerea antigenului din acesta;
– spălarea se face mai greu și nu întotdeauna în mod suficient;
– posibilitatea picăturii d e suspensie eritrocitată care acoperă proba, în timpul
menținerii la termostat, de a se evapora fie total , proba stricându -se, fie parțial,
rămânînd în soluție doar 1 -2 fragmente de fir de păr, cantitate nu întotdeauna
suficientă pentru punerea în evidență a antigenului.
Cel de -al doilea procedeu înlă tură aceste neajunsuri prin cantitatea mai mare
de fire de păr, ușurința mai mare de spălare și imposibilitatea evaporării lichidu lui
care acoperă firele în timp ul menținerii la termostat102.
Experimentele și expertiz ele efectuate până în present, au demonstrat că
grupa sanguină s e poate determina și prin analiz a firelor de păr recoltate chi ar cu 8 –
9 luni în urmă și ținute la temperatura camerei.
Firele de păr în litigiu se vor lucra întotdeauna în paralel cu fire de păr
provenite de la persoane cu grupe sanguine cunoscute: 0(1); A(II); B(III); și
AB(IV).
Cu privire la identificarea A.D.N. –ului din firul de păr, s -a ajuns de la
obținerea unor rezultate cu caracter de probabilitate, la rezultate certe. Acest lucru

101 Vasile LĂPĂDUȘI, Dan VOINEA, APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA CRIMINALISTICII ROMÂNEȘTI, Volumul I, ASOCIAȚIA
CRIMINALIȘTILOR DIN ROMÂNIA, București 2014, p.398.

102 Vasile LĂPĂDUȘI, Dan VOINEA, APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA CRIMINALISTICII RO MÂNEȘTI, Volumul I, ASOCIAȚIA
CRIMINALIȘTILOR DIN ROMÂNIA, București 2014, p.398.

Expertiza criminalistica a urmelor de spermă și a urmelor piloase
60
este posibil numai în cazul în care firul de păr suspus examinării are radăcină. Doar
în acest c az se poate determina amprenta gene tică103.

103 Vasile LĂPĂDUȘI, Dan VOINEA, APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA CRIMINALISTICII ROMÂNEȘTI, Volumul I, ASOCIAȚIA
CRIMINALIȘTILOR DIN ROMÂNIA, București 2014, p.398.

Studiu de caz
61
Capitolul V
Studiu de caz
Pe data de 02.02.2015, persoana vătămată V .C., în vârstă de 60 de ani, a
sesizat lucrătorii Postul ui de Poliție P. cu privire la faptul că în noaptea de
01.02.2015, în jurul orelor 21.00, a fost violată de o persoană necunoscută la
locuința sa, din com. P. Aceasta a încercat să sesizeze organele de poliție și în acea
seara dar nu a găsit pe nimeni la pos tul de poliție și nu a știut să sune la 112.
În urma cercetărilor efectuate s -a constat faptul că pe data de 01.02.2015, pe
timp de noapte, în jurul orelor 21.00, inculpatul V .M. a pătruns fără drept în
locuința persoanei vătămate V .C., din com.P ., unde a așteptat ca persoana vătămată
să intre în casă. Când persoana vătămată a intrat în casă, inculpatul a aruncat din
spatele persoanei vătămate peste aceasta o haină, a prins -o cu mâinile de gură și de
gât. Persoana vătămată a încercat să scape, dar a căzut î ntr-o cadă cu apă care se
afla pe hol și s -a udat. Inculpatul a dus persoana vătămată într -o cameră a locuinței,
unde becul era stins. Când persoana vătămată a încercat să aprindă becul, inculpatul
a lovit -o, a împins -o și a deșurubat becul din dulie. Incu lpatul i -a spus persoanei
vătămate să se dezbrace, dar aceasta a refuzat. Inculpatul a început să o dezbrace,
iar de frică și datorită faptului că era udă, persoana vătămată s -a dezbrăcat, iar
inculpatul a violat -o. După consumarea primului act sexual norm al, persoana
vătămată a încercat să fugă, dar inculpatul a lovit -o. Apoi inculpatul și -a aprins o
țigară pentru a fuma. Persoana vătămată a mai încercat o dată să fugă, dar
inculpatul a lovit -o iar. După ce persoana vătămată i -a spus inculpatului că vine
poliția , acesta s -a ridicat din pat, s -a uitat afară, a mers pe hol, târând și persoana
vătămată după el, unde a mai întreținut un raport sexual normal. Persoana vătămată

Studiu de caz
62
a fost capabilă să vadă unele trăsături ale inculpatului deoarece acesta și -a aprins o
țigară între cele două acte sexuale, iar din bucătărie venea, pe hol, lumina unui bec
aprins.
După consumarea violului a schimbat lenjeria de pat.
Persoana vătămată a declarat faptul că tot evenimentul a durat aproximativ 3
ore. Inculpatul a declarat că a întreținut relații sexuale cu persoana vătămată de
comun acord și totul a durat aprox imativ o oră.
Raportul de expertiză medico -legal al Serviciului Medico -Legal Județean
concluzionează faptul că victima prezenta echimoze pe piramida nazală și la nivelul
buzei inferioare, echimoză și excoriații submentonier, infiltrate sanguine în părțile
moi cervicale, fracturi costal bilateral și echimoze pe fețele antero -interne ale
coapselor , arătând faptul că declarațiile vi ctimei cum că faptuitorul a acț ionat cu
violență sunt adevarate. În urma vătămărilor suferite, persoana vă tămată a necesitat
un numar de 10 -11 zile de îngrijiri medicale.
În secreția vaginală s -a găsit spermă, ceea ce, coroborat cu existența leziunii
traumatice vaginale (infiltrat sanguin constatat macroscopic și confirmat de
examenul histopatologic), poate atesta producerea unui raport sexual pe această
cale. Au fost recoltate probe pentru examenul genetic. Sângele recoltat de la
victimă nu conține alcool .
Din procesul -verbal de cercetare la fața locului rezultă următoarele aspecte
relevante: într-o farfurie mică a fost găsit un muc de țigară care a fost ridicat și
ambalat; într -o alta camera a fost gasită o țigară marca Winchester ; victima a pus la
dispoziția organelor judiciare lenjeria care era pe pat la momentul consumării
violului.

Studiu de caz
63
Din raportul de expertiză medico -legală genetică rezultă că profilul genetic al
inculpatului V.M. a fost pus în evidență în secreția vaginală recoltată de la victimă
V.C. cu prilejul examinării acesteia , precum și de pe lenjeria de pat pe care au fost
gasite urme de culoare gri -deschis . Au fost puse în e vidență urme de spermă pe
lenjeria de pat pusă la dispoziție de partea vatămată, găsită împăturită și ridicată de
la fața locului . În secreția vaginală recoltată de la victim a V.C., în urma analizei
genetice s -a pus în evidență un profil genetic mixt, provenit din amestecul de
profiluri genetice de la minim două persoane, dintre care cel puțin una de sex
masculin; cara cterele genetice ale victimei V.C. se regăsesc integral în amestec,
alături de caracterel e genetice ale inculpatului V.M. ; din analiza statistică și de
probabilitate rezultă că probabilitatea ca urmele de spermă din secreția vaginală a
victimei să conțină ADN care să provină de la victimă și de la inculpatul V.M. este
de 6,1 x 1018 (6,1 cvadrilioane, adică 6,1 miliarde de miliarde) de ori mai mare
decât ipoteza ca aceste urme de spermă să conțină ADN care să provină de la
victimă și de la un bărbat necunoscut ; aceste cifre echivalează cu certi tudinea
faptului că profi lul genetic al inculpatului V.M. se regăsește în urma de
spermă din secreția vaginală reco ltată de la V.C. (aceasta în condițiile în care
întreaga populație masculină a planetei este estimată la aproximativ 3,5
miliarde); Profilul genetic cromozomia l Y al inculpatului V.M. este unic,
nefiind regăsit nici un corespondent în Baza de date internațională (bază de
date ce cuprinde și profiluri cromozomiale Y specifice populației masculine a
României).
Apărarea inculpatului , conform cărei a el a fost la persoana vătămată acasă și
i-a dus o căruță cu lemne uscate, iar mai târziu noaptea, pe la ora 23.00, a revenit la
locuința acesteia pentru că persoana vătămată l -a chemat și de comun acord au
întreținut relații sexuale, nu poate fi reținută deoarece inițial inculpatul a declarat că
în noaptea de 01.02. 2015 a fost la el acasă, iar din declarațiile martorei V .A. reiese
faptul că la locuința persoanei vătămate nu a fost nimeni pe data de 01.02. 2015

Studiu de caz
64
pentru a -i duce lemne, cele două petrecând împ reună o mare parte din ziua
respectivă, iar din declarația martorului U .G. reiese faptul că inculpatul, pe data de
01.02. 2015, în jurul orei 15.00, a fost la potcovit cai, după care a mers la un bar, iar
pe la ora 20.30 ce -i doi au plecat către casele lor.

MIJLOACE DE PROBĂ
– plângere și declarații persoană vătămată V .C.;
– proces -verbal de cercetare la fața locului din data de 02.02. 2015;
– proces -verbal de recunoaștere d upă voce din data de 02.02. 2015;
– proces -verbal de recunoaște re din grup din data de 02.02. 2015;
– raport de expertiză medi co-legală din 02.02 .2015;
– raport de expertiză crimi nalistică din 10.02. 2016;
– declarații martori V. A., U.G., M.F.;
– declarații suspect/inculpat V .M.;
– mijloace materiale de probă;
– fișa de cazier judiciar;
– alte înscrisuri.

Planșa fotografică – privind aspectele fixate cu ocazia investigării tehnico –
științifice a locului faptei efectuate la data de 02.02.2015, în cauza privind violul
comis de autor necunoscut asupra numitei V.C. de 61 ani, din comuna P., județ
D.,în seara zilei de 01.02.2015, la domiciliul acesteia de pe strada D., Nr.10, din
comuna P., județ D.

Studiu de caz
65

Fig. 5 .1: Imagine de orientare la fața locului privind pe direcția Sud -Nord.

Fig. 5 .2: Imagine de orientare la fața locului privind pe direcția Nord -Sud.

Fig. 5.3: Imagine de orientare la fața locului privind pe direcția Vest -Est.

Studiu de caz
66

Fig 5 .4: Imagine de orientare la fața locului privind pe direcția Est -Vest.

Fig. 5 .5: Poarta de acces în curtea locuinței.

Fig. 5 .6: Partea sudică a curții locuinței.

Studiu de caz
67

Fig. 5 .7: Partea nordică a curții locuinței.

Fig. 5.8: Ușa de acces în locuință dinspre Nord.

Fig. 5 .9: Ușa de acces în locuință dinspre Sud.

Studiu de caz
68

Fig. 5. 10: Ușa de acces în holul principal al locuinței.

Fig. 5 .11: Imagine din camera nr.1. Săgețile indică plăcuțele nr.1 și nr.2 ce fixează locurile de unde au fost
ridicate mijloace materiale de probă.

Studiu de caz
69

Fig. 5 .12: Săgeata indică un muc de țigară ce a fost ridicat și ambalat în plicul de hârtie cu numărul 2.

Fig. 5 .13: Săgeata indică un smoc de păr de origine necunoscută ce a fost ridicat și ambalat în plicul de
hârtie cu numărul 3.

Studiu de caz
70

Fig. 5 .14 și 5.15: Imagine panoramică a camerei nr.2.

Fig. 5 .16: Imagine din spatele ușii de acces în camera nr.2. Săgeata indică plăcuța cu numărul 3 ce fixează
locul unde a fost găsită o țigară marca Winchester.

Fig 5 .17: Țigara ce a fost ridicată și ambalată în plicul de hârtie nr.4.

Studiu de caz
71

Fig 5 .19: Săgețile ind ică urme de noroi pe cuvertura patului.

Fig 5 .21: Plăcuța cu nr.4 indică cearceaful care a fost ridicat și ambalat în sacul de hârtie cu nr.5.

Fig 5 .22: Cărarea ce duce la WC -ul situat în partea nordică a curții.

Studiu de caz
72

Fig 5 .23: Plăcuța cu nr.0 indică buca ta de hârtie igienică ce a fost ambalată în plicul de hârtie cu
numărul 1.
Planșă fotografică – privind aspectele fixate cu ocaz ia examinării lenjeriei de
pat ridicată la data de 02.02.2015 cu ocaz ia investigării tehnico -științifice a locului
faptei efectuată în cauz a privind violul comis de A.N. în seara zilei de 01 -02.2015
asupra numitei V.C. în vârstă de 61 ani , din comuna P, județul D.

Fig 5.24 – Lenjeria de pat pusă la dispoziție de organele judiciare.

Studiu de caz
73

Fig. 5.25 : Zona, indicată cu săgeată, în care au fost descoperite două pete de substanță de culoare alb –
gălbui.

Fig. 5.26 : Petele de substanță de culoare alb -gălbui (indicate cu săgeți) evidențiat e după folosirea
dispozitivului Polylights PL 500 .

Concluzii
74

CONCLUZII
Din analiza acestei lucrari putem afirma că urmele biologice de natură umană
descoperite la locul savârșirii faptei sau în alte locuri, reprezintă un mijloc
important de probă fără de care, tragerea la raspundere a persoanelor vinovate ar fi
îngreunată sau, uneori, chiar imposibil de făcut .
Preluarea mijloacelor si tehnicilor de interpretare a probelor din mai multe
domenii ale științei și cunoașterii și adaptarea lor la cercetarea criminalistică,
reprezintă un progre s în procesul de tragere la raspundere a persoanelor vinovate și,
de asemenea, per a contrario , împiedicarea condamnării persoanelor nevinovate.
În procesul de identficare a făptuitorului p e baza urmelor biologice,
criminalistica a preluat metode și tehnici din bilogie, medicină -legală, etc., luând
naștere o noua știință, și anume biocriminalistica. Această știință este chemată să
ofere informații despre persoana de la care provin urmele bio logice, informațiile
oferite fiind certe ș i elaborate în mod obiectiv, constatate de catre criminaliști în
rapoarte de expertiză biocriminalistică.
Concluziile raportului de expertiză biocriminalistică sunt certe deoarece, prin
analiza unei urme biologice, grație dezvoltării științei ( în anul 1993, Karry Mullis
fundamentează metoda polimerazei, prin care este posibila multiplicarea de
miliarde de ori a cantitații de A.D.N. dintr -o urmă), este posibilă identificarea
persoanei pe baza profilului A.D.N.
Descoperirea acidului dezixoribonucleic a condus la înțelegerea conceptului
de ereditate, iar ulterior a condus la identificarea persoanei de la care pr ovine urma,
prin decodarea informațiilor genetice pe care molecula de A.D.N. le are în
componență.

Concluzii
75
Procesul de identificare a unei persoane , așa cum am aratat în prezenta
lucrare, începe în momentul în care aceasta lasă la locul savârșirii infracțiunii o
urmă biologic ă, care conține în mod necesar material genetic, continuând cu
activitatea special iștilor de preluare ș i de analizare a urmei în co ndiții de laborator,
finalizându -se prin concluziile specialiștilor transcrise în raportul de expertiză.
Pentru a putea oferi informații certe, totalitatea urmelor, dar mai ales cele biologice,
trebuie relevate, tranferate, transportate, depozitate cu foarte mare grijă, astfel încât
urma să nu se degradeze și inf ormațiile obținute să fie certe. Considerând important
acest aspect, am prezentat modul de desfășurare a activității specialiștilor în
precesul interpretare a urmelor biologice și de identificare a persoanei de la care
provin, tratând în mod deosebit aspectele particulare ale urmelor de spermă și a
urmelor pil oase.
Am prezentat, în Capitolul 2, performanțele analizei genetice a urmelor și
microurmelor de natură umană deoarece am considerat foarte important pentru
identificarea persoanelor care au luat parte la activitate infracțională și pentru
aflarea adevărul ui în procesul penal, evoluția geneticii, modul de folosire a
performanțelor acestei științe și adaptarea acesteia la nevoile procesului penal.
Urmele de spermă constituie urme cu un înalt grad de precizie în
identificarea profilului A.D.N., iar urmele pi loase sunt urme cu un potențial ridicat
în identificarea acidului dezixoribonucleic. Tocmai datorită faptului că aceste urme
duc la identificarea persoanei, în această lucrare, am prezentat amănunțit modul de
identificare a moleculei de A.D.N.
Consider c ă, în prezent, exista o legatură strânsă între procesul penal ș i
metode le de investigare criminalistică , o legatură care i -a facut pe mulți, în mod
greșit, să susțină că această știință nu are o existență de sine statătoare.
Studiul pe care l -am realizat pentru elaborarea acestei lucrări mă face să
susțin, fară niciun fel de reținere, faptul că în lispsa acestei științe,
biocriminalistica, în lipsa specialiștilor din acest domeniu, multe din infracțiunile

Concluzii
76
consumate, infracțiun i cu un grad de pericol social sporit , ar rămâne cu autor
necunoscut, iar în altele, tragerea la raspundere a persoanelor vinovate ar fi
imposibilă deoarece nu ar exista probe împotriva acestora.
Concluzionez prin a relata că, expertiza biocriminalistică a urmelor biologice
de spermă și piloase are ca scop identificarea A.D.N. -ului persoanei de la care
provine urma respectivă, această expertiză însumând un ansmblu de procese și
tehnici pe baza cărora se elaborează concluzii cert e care duc la identificarea
infractorilor.

Bibliografie
77
Bibliografie

I. Tratate, cursuri, monografii, dicționare

1. Vasile LĂPĂDUȘI, Dan VOINEA, APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA
CRIMINALISTICII ROMÂNEȘTI, Volumul I, ASOCIAȚIA
CRIMINALIȘTILOR DIN ROMÂNIA, București 2014;
2. Hans GROSS, Handbuch fur Undersuchungrichter,als System des
Kriminalistik, Germania, Munchen, 1914;
3. Nicolae VĂDUVA, Nicolae MĂRGĂRIT, CRIMINALISTICĂ TRATAT
DE TACTICĂ, Editura MUSTANG, București, 2015
4. Constantin NEDELCU, CRIMINALISTICĂ -Tehnică și tactică
criminalistică, Editura Hamangiu, 2014
5. Emilian STANCU, Tratat de Criminalistic ă, Editura Universul Juridic,
Bucureș ti, 2015
6. Emilian STANCU, Tratat de Criminalistic ă, Editura Universul Juridic,
Bucureș ti, 2007;
7. Emilian STANCU, Tratat de C riminalistic ă, Editura ACTAMI, Bucureș ti,
2001;
8. Gheorghe VINTILĂ, CRIMINALISTICĂ, Editura Themis, Craiova, 2001
9. Ion MIRCEA, CRIMINALISTICA, Editu ra LUMINA LEX , București,
2001;
10. Camil SUCIU, Criminalistica, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1972 ;
11. COLECTIV, Tratat practic de criminalistică, vol. I-V, Editura
Ministerului de Interne, București, 1976 -1984

Bibliografie
78
12. Anthony GRIFFITHS, William GELBART, Modern Genetic Analysis,
New York, W H Freeman & Co, 1999 ;
13. Sistem de analiză geneti că a urmelor biologice cu bază de date, Octavian
Conicescu, Simpozionul de Criminalistic ă, 29 octombrie 2002, București;
14.Vasile BERCHESCU, Valorificare științifică a urmelor infracțiunii,
Editura Little Star, Bucuresti, 2002 ;
15. Thomas CURRAN, Analiza genetică în criminalistică: tehnologie și
aplicabilitate, Direcția de științe și tehnologie, Direcția Cercetărilor Parlamentare,
Canada, septembrie 1997 ;
16. Gheorghe SCRIPCARU, M. TERBANCEA, Patologia medical ă, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1978 ;
18. I. DIDILESCU, V. PAVELCU, Logica, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1967 ;
19. Vladimir BELIȘ și col. – Tratat de medicină legală, volumul II, Editura
Medicală, București, 1995 ;
20. M. TERBANCEA, L. VASILIU, K. CRAINIC, M. BOIA, Limitele și
posibilitățile examenelor serologice în infracțiunile privind viața sexuală, în
,,Școala românească de criminalistică” ;
21. W.W. WILLIAMS, Examination of suspected monstairs for spermatoza
laboratory, Revue Chemical Medicine, SUA, 1957 ;
22. L. VASILIU, Posibilități și limite în cercetarea urmelor biologice de pe
corpurile delicte, în ,,Probleme de Criminalistică și Criminologie” ;
23. La typologie Génétique du sperme dans les enquete pour le viol , în RIPC
nr.375, aprilie 1984 ;
24. Ministerul de Interne, Coordonatori: Constantin AIONIȚOAIE, Ion –
Eugen SANDU și col., Tratat de tactică criminalistică, Editia a II -a revazută și
completată, Editura Carpați;

Bibliografie
79
25. Nicolae VĂDUVA, Expertiza judiciară, Editura Universitaria, Craiova,
2001;
26. Nicolae VĂDUV A, CRIMINALISTICA -Curs de tactică și metodică,
Editura Universitaria, Craiova, 2002;
27. Tiberiu -Constantin MEDEANU, CRIMA ȘI CRIMINALUL Geneza
crimelor și descoperirea criminalilor, Editura LUMINA -LEX, București, 2006;
28. Nicolae VĂDUVA, CRIMINALISTICA -Tratat de tactică și metodică,
Editura ERA, București, 2009;
29. Nicolae VĂDUVA, CRIMINALISTICA -Curs universitar de tactică și
metodică, Editura Universitaria, Craiova, 2004;
30. Emilian STANCU, Adrian Cristian MOISE, Criminalistica -Elemente de
tehnică și tactică a investigării penale, Editura Universul Juridic, 2014;

II. Legislație
1. ANEXĂ LA DISPOZIȚIA IGPR Nr. 373 din 21.11.2003,
METODOLOGIE DE RIDICARE, AMBALARE ȘI CONSERVARE A
URMELOR BIOLOGICE PROVENITE DIN CÂMPUL INFRACȚIONAL
DESTINATE ANALIZEI GENETICE ;
III. Hotărâri
1. Curtea de Apel Bucure ști, Secția a II -a Penală , dec. nr. 888 /A din
08.08.2014 ;
2. Tribunalul Bucure ști, Secția I Penală, dec. 104/A din 17.02.2010;
3. I.P.J. Dolj;
4. Parchetul de pe langa Judecătoria Băilești;