14 Mobilitatea (flexibilitatea) atenției constă în deplasarea și reorientarea atenției de la un obiect la altul, de la o activitate la alta, într- un… [601395]

14 Mobilitatea (flexibilitatea) atenției constă în deplasarea și reorientarea atenției de la un obiect la
altul, de la o activitate la alta, într- un interval de timp optim. Acesta trebuie să fie de maxim 1/6 s ec.
Dacă acest prag este mai mare, apare inerția atenției. Varietat ea și profunzimea intereselor, bogăția
cunoștințelor măresc flexibilitatea atenției.
Distributivitatea atenției se refer ă la capacitatea de a se desfășura simultan două sau mai multe
activități, cu condiția ca cel puțin una din ele să fie automat izată, adică transformată în deprindere.
Datorită ei elevul poate să ia notițesă fie atent la conținutul celor spune de profesor și, în același timp,
să exploreze vizual ceva anume. Acestă însușire este solicitată îndeosebi în activitățile complexe, cu
un câmp larg al percepției sau a l problematicii de gândire și d e acțiune practică.
Educarea atenției presupune educarea formelor și însușirilor ei, prin formarea și dezvoltarea unor
interese largi, stabile și profunde. Cu cât un subiect deține m ai multe informații din domenii diverse,
cu cât el dispune de mai multe „puncte de sprijin”, cu atât va fi mai atent voluntar sau chiar involu ntar.
Baza educării atenției voluntare o constituie educarea voinței.

ACTIVITATEA ȘI COMPONENTELE EI

Activitatea umană este, în general, o activitate conștientă, vo luntară și motivată, dispune de scopuri
și motive proprii și de o organizare mai mult sau mai puțin com plexă. Orice activitate umană are o
structură ierarhică fiind alcătuită din unități componente mai simple: acțiuni, operații și mișcări (acte
psihice). Acțiunile nu au o motivație proprie, ci sunt impulsionate de motivul act ivității căreia i se
subordonează. Au însă un scop propriu și pot fi voluntare sau i nvoluntare, conștiente sau automatizate.
De exemplu, față de activitatea de învățare, alcătuirea unui pl an de idei, a unei scheme apar ca acțiuni.
Reușita activității depinde adesea de gradul de însușire al acț iunilor sale. Dacă acțiunile sunt în faza
inițială de însușire, ele vor necesita un reglaj voluntar cresc ut ceea ce va perturba reglajul general al
activității a cărei componentă es te. La rândul său, acțiunea e alcătuită din elemente numite operații.
Operația nu dispune nici de un motiv, nici de un scop propriu, însă are un conținut specific. Operațiile
sunt transferabile, se desfășoară sub un control voluntar de an samblu, dar pot să se desfășoare și
involuntar. Cu cât sunt mai bine e laborate și însușite, cu atât s unt facilitate acțiunile și acti vitățile în
care ele se integrează. Aceleași operații pot fi integrate în a cțiuni și activități diferite. Mișcările sunt
elemente structurale ale operațiilor.

DEPRINDERILE

1. Definire și caracterizare generală

15 Reglajul voluntar se exercită as upra activității de ansamblu, d ar și asupra tuturor componentelor ei.
Unele dintre acestea ajung însă să se desfășoare automatizat, a șadar fără să necesite depunerea unui
efort voluntar. Acesta este cazul deprinderilor.
Deprinderile sunt c omponente automatizate ale activit ății, elaborate con știent, consolidate prin
exercițiu și desfășurate fărǎ un control con știent permanent.
Cine dispune de deprinderi are c ursivitate în mișcări, operații , acțiuni, care se realizează spontan,
facil, evitându-se opririle, reîntoarcerile. De regulă, se automatizează a cele componente ale activității
care se repetă frecvent, dar o activitate nu poate fi integral automatizată. Deprinderile sunt un rezultat
al învățării. Nu sunt inconștiente și autonome, putând fi ușor trecute sub controlul conștient. Se
desfășoară involuntar p entru că sunt postvoluntare. Deși sunt desfășurate fǎrǎ un control conștient
permanent, deprinderile pot fi reluate ca acțiuni intenționate, reconstruite conștient. Sub aspect
procesual, deprinderile comportă o simplificare treptată a proc eselor psihice implicate în componența
lor și se limitează de obicei la o acțiune, operație sau algori tm.

2. Clasificarea deprinderilor
După gradul de complexitate , deprinderile sunt simple sau complexe (le cuprind pe cele simple, nu
ca pe o simplă alăturare, ci ca structuri unitare, flexibile și transferabile în condiții noi). Relația dintre
ele este ilustrată de situația școlarului mic care își însușește scrierea, executâ nd mai întâi elementele
literelor, în mod repetat, până la deprindere și apoi și le îns ușește pe cele complexe d e s c r i e r e a
cuvintelor.
După natura proceselor în care are loc automatizarea , deprinderile sunt: deprinderi intelectuale
(senzorial-perceptive, verbale, de gândire) și deprinderi motrice (de mișcare) . Exemple: deprinderile
senzorial- perceptive de orientare a automa tizată a privirii în zona centr ală a câmpului perceptiv și în
stânga sus, explicate prin activitatea de citire, deprinderi pe rceptive de identificare a literelor în
activitatea de citire, cu centrarea pe punctele de maximă infor mație a acestora, deprinderi de auz
verbal care ne permit să distingem cuvintele într -o limb ă cunoscută, deprinderile de pronunție,
ortografice, de scriere corect ă, de utilizare a regulilor gramaticale, de calcul matematic mi ntal etc. ,
deprinderi motrice de înot, schiat, patinat , dans, modelaj, pictură etc .
După tipul de activitate în care se integrează , pot fi: deprinderi de joc, de învățare , de muncă , de
conduit ă socio -morală. În orice activitate tipurile diferite de deprinder e se întrepătrund .

3. Formarea deprinderilor
Deprinderile se formează prin învățare, fiind elaborate conștie nt și consolidate prin exercițiu, dar
după formare, se desfășoară fără control conștient permanent. P entru buna formare a deprinderilor se
cere respectarea unor etape care sa asigure însușirea lor siste matică .
1. Etapa familiariz ării cu specificul și conținutul deprinderii

16 În această etapă se dau explicațiile necesare privind semnifica ția și importanța deprinderii,
succesiunea secvențelor și a mișcărilor, fără a se omite condiț iile de calitate pe care le presupun.
Simultan se face demonstrația practică a modului de acțiune.
2. Etapa înv ățării analitice
În această etapă d eprinderea se descompune în părți (secvențe, mișcări) care se învață succesiv ,
fiecare separat. Atenția este crescută, timpul necesar și efort ul voluntar depus sunt mari, sunt prezente
erori numeroase.
3. Etapa înv ățării integrale
După ce fiecare parte a fost bine însușită, se integrează părți le în întreg, care se execută și se
exersează integral. Atenția și controlul voluntar se orientează asupra executării întregului. Se
organizează apoi exercițiul pentru formarea și automatizarea de prinderilor.
4. Etapa sintetiz ării și automatiz ării
În această etapă se desăvârșește integrarea și sintetizarea. De prinderea se automatizează, execuția
realizându- se cu o atenție redusă, cu încordare și fiind încă prezente ero rile.
5. Etapa perfec ționării
Deprinderea se desfășoară integral corect, cu exactitate, în ti mp optim, cu efort redus și atenție
scăzută.

4. Priceperile și obișnuințele
Priceperile sunt componente ale activității formate prin achiziționarea mai multor deprinderi,
înlănțuirea lor într -o anumită ordine și, eventual, elaborarea mai multor variante d e acțiune. Sunt
îmbinări optime de deprinderi, fiind mai flexibile și putând fi restructurate în situații noi . Exemple:
priceperi sportive, tehnice, artistice etc. Priceperile și deprinderile sporesc măiestria într -o activit ate și
contribuie la cultivarea aptitudinilor și talentelor.
Obișnuințele sunt deprinderi legate de viața cotidiană care sunt asociate anumitor trebuințe, sau
necesități interne de a face ceva anume. Exemple: obișnuința de a bea cafea dimineața, de a ne tr ezi
sau culca la o anumită oră, de a mânca la anumite intervale etc . Spre deosebire de deprinderi,
obișnuințele au o componentă afec tivă, neîndeplinirea lor gener ând frustrare , disconfort. În plus, d acă
deprinderile sunt neutre, obișnuințele se deosebesc p rin polaritatea lor, putând fi atât pozitive
(deprinderi de comportare civilizat ă, de respectare a unui regim de viață echilibrată și ordonat ă, de
frecventare sistematică a unor pr ograme culturale etc.), cât și negative (fumat, consum abuziv de
alcool, dro guri, dependența de televizor, calculator etc.).