__________________ _____________________ _____________________ GHID ECOLOGIC ȘCOLAR volumul I… [601352]

POLUAREA AERULUI
__________________________

GHID ECOLOGIC ȘCOLAR
volumul I

POLUAREA AERULUI
__________________ _____________________ _____________________

GHID ECOLOGIC ȘCOLAR
volumul I
__________________________________________________________

Brașov 2005

Coordonatori: Dan DINU
V e n e ția SANDU

Concepție și editare: Liliana AXENTE
I u l i a T O M I ȚĂ
Ecaterina ILIE
Ruxandra NI ȚU

Design și fotografii: Dan DINU

Ghid realizat în cadrul proiectului:

PENTRU UN AER MAI CURAT

Acest material exprim ă exclusiv opinia autorilor, Funda ția pentru Parteneriat nu poate fi f ăcută în
nici un fel r ăspunzătoare de felul în care se folosesc informa țiile cuprinse în acest material.

INTRODUCERE

“Dacǎ dǎrâmi treptat pere ții casei, vine o zi când î ți cade tavanul în cap.”
Victor Kernbach

Seara târziu, când ne întoarcem de pe drumurile aproape interminabile pe care ni le
inventǎm singuri, uneori cu o tenacitate uimitoare, ne retragem înspre o lume a viselor și a
nostalgiilor noastre. Venim dintr-o lume a trepida țiilor, dintr-un univers al tehnologiilor și ne
refugiem într-un infinit mai mic, lumea lini știi noastre și a gândurilor noastre. Fire ște cǎ am fi
nedrepți dacǎ ne-am plânge de atâtea minuni cu care civiliza ția și tehnologia ne asalteaz ǎ și care ne
fac uneori s ǎ fim atât de mândri și de arogan ți, dar trebuie s ǎ realizǎm cǎ noi, oamenii, suntem
bogați fǎrǎ sǎ vrem și adesea f ǎrǎ sǎ știm. Bogǎția noastrǎ constǎ în lumea vie care ne-a generat și
care ne înconjoar ǎ.
De 4600 milioane de ani, de când s-a format, P ǎmântul a știut sǎ se regenereze și sǎ
supraviețuiascǎ urmându- și ciclurile lui naturale. Prezen ța poluǎrii aratǎ însǎ cǎ legǎtura dintre via țǎ
și mediul ei a început s ǎ se destrame, c ǎ între rela țiile de echilibru ale mediului au ap ǎrut rupturi. În
condiții de echilibru, în natur ǎ nu existǎ deșeuri, reziduurile biologice ale unei specii fiind hran ǎ
pentru altele, stabilind astfel cicluri de-a lungul c ǎrora materia se recicleaz ǎ. În acest lan ț perfect a
intervenit îns ǎ omul care tinde s ǎ distrugǎ acest echilibru transformându-l într-un fenomen liniar.
Pentru a ar ǎta timpul în care omul a reu șit sǎ modifice echilibrul planetei, printr-un concept
simplu, o s ǎ condensǎm vârsta P ǎmântului (4600 milioane de ani) și o sǎ îl asemǎnǎm cu o persoan ǎ
de 46 de ani. Despre primii șapte ani din via țǎ nu cunoa ștem nimic, iar despre perioada de mijloc a
vieții existǎ doar informa ții fragmentate. Pamântul a început s ǎ înfloreasc ǎ la vârsta de 42 de ani.
Dinozaurii și marile reptile nu au ap ǎrut decât acum un an, când planeta avea 45 de ani,
mamiferele în urm ǎ cu opt luni, la mijlocul s ǎptǎmânii trecute omul a început s ǎ evolueze, iar la
sfârșitul sǎptǎmânii era glaciar ǎ a învǎluit pǎmântul.
Oamenii moderni exist ǎ de numai patru ore, iar în ultima jum ǎtate de or ǎ au descoperit
agricultura. Revolu ția industrial ǎ a inceput acum un minut, iar de atunci, în șaizeci de secunde de
timp biologic oamenii au reu șit sǎ transforme Pamântul într- un proces liniar de extinc ție. Oare câte
zeci de secunde mai are de tr ǎit planeta noastr ǎ?
A venit momentul ca omul s ǎ învețe sǎ prețuiascǎ ceea ce are, s ǎ nu mai fie intolerant și sǎ
nu mai tr ǎiascǎ dupǎ ideea cǎ atât timp cât mai sunt p ǎduri, ape nepoluate, locuri frumoase sau
munți în care s ǎ ne refugiem în vacan țe, și mai ales atâta timp cât “nu ne cade tavanul în cap”,
problemele mediului nu ne preocup ǎ, ele fiind doar lament ǎri și vorbe. Noi putem a ștepta ca și pâna
acum, problema este îns ǎ alta… Pamântul, el mai poate a ștepta? Nu cred c ǎ se cuvine s ǎ ne lipsim
de tezaurul acesta natural și sǎ uitǎm de frumuse ți! Trebuie s ǎ ne amintim c ǎ existǎ un singur loc pe
care noi to ți, indiferent de cine și ce suntem, îl numim Acas ǎ!

CAPITOLUL I
POLUAREA AERULUI ȘI CONSECIN ȚELE EI

1. ATMOSFERA

Mediul înconjur ǎtor este format din patru mari elemen te: atmosfera, hidrosfera, litosfera și
biosfera. Atmosfera este un înveli ș gazos, fragil și aproape transparent care reprezint ǎ un factor
esențial al existen ței vieții pe Pǎmânt. Ea furnizeaz ǎ aerul pe care îl respir ǎm zi de zi, regleaz ǎ
temperatura și filtreazǎ radiațiile solare periculoase. Privit ǎ din spațiu, atmosfera, este asemenea
unui voal sub țire albastru, și este men ținutǎ de gravita ție pentru a nu se dispersa în spa țiul cosmic.
Groasǎ de aproximativ 1000 de km de la nivelul m ǎrii, ea ne protejeaz ǎ și de meteori ții din spațiu.
Compozi ția atmosferei este un amestec de circa 10 gaze dintre care componentele
principale, dup ǎ volum, sunt azotul (78%), oxigenul (21%) și argonul (0,93%), gaze care
controleaz ă temperatura și compozi ția chimic ǎ a atmosferei. Exist ǎ de asemenea cantit ǎți mici din
alte gaze: dioxid de carbon, neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon, la acestea
adǎugându-se propor ții variabile de vapori de ap ă (în medie 0,2 – 3%).
În ultimii ani cercet ǎrile științifice au ar ǎtat cǎ structura chimic ǎ a atmosferei este în
schimbare din cauze naturale sau antropogene (provocate de activit ățile omului), de aceea aten ția
este focalizat ǎ asupra impactului activit ǎții umane asupra atmosferei. Omenirea prin activit ǎțile ei
contribuie la cre șterea cantit ǎții de gaze poluante eliminate în atmosfer ǎ, contribuind astfel și la
încǎlzirea global ǎ, la distrugerea stratului de ozon și la multe alte deregl ǎri ale mediului natural

Atmosfera planetei se vede din spa țiu asemeni unui voal transparent albastru.

ISTORICUL ATMOSFEREI
Pǎmântul s-a format acum 4,6 miliarde de ani. În primii 500 de milioane de ani din vaporii
și gazele degajate din interiorul planetei s-a format o atmosfer ǎ densǎ. Aceste gaze erau formate din
hidrogen (H 2), vapori de apa, metan (CH 4) și oxizi de carbon. Acum 3,5 miliarde de ani atmosfera
era probabil format ǎ din dioxid de carbon (CO 2), monoxid de carbon (CO), ap ǎ (H 2O), azot (N 2) și
hidrogen. Cea mai important ǎ caracteristic ǎ a acestui tip de mediu înconjur ǎtor este lipsa oxigenului
liber. Dovezi care sus țin ipoteza unei atmosfere lipsit ă de oxigen liber se g ǎsesc în rocile care con țin
mai multe elemente cum ar fi fierul sau uraniul. Elemente de acest gen nu se g ǎsesc în rocile
formate în Precambrian și erele mai recente. Acum un miliard de ani, algele albastre-verzi au
început sǎ foloseasc ǎ energie solar ǎ pentru a descompune moleculele de H 2O și CO 2 și pentru a le

recombina în compu și organici și oxigen molecular (O 2). Aceastǎ transformare bazat ǎ pe energia
solarǎ poartǎ numele de fotosintez ǎ. O parte din oxigenul rezultat în urma fotosintezei combinat cu
carbonul organic au recreat molecule de CO 2. Oxigenul r ǎmas, acumulat în atmosfer ă a creat un
dezastru ecologic în ce prive ște organismele anaerobe. Pe masur ǎ ce cantitatea de oxigen din
atmosferă a crescut, cea de CO 2 a scǎzut. În atmosfera superioar ǎ o parte din moleculele de oxigen
au absorbit energie de la razele ultraviolete ale soarelui și s-au transformat în oxigen atomic. Ace ști
atomi combina ți cu oxigenul molecular r ǎmas au format molecule de ozon (O 3) care absorb eficient
razele ultraviolete. Acest strat fin de ozon ac ționeazǎ ca un scut protector al planetei împotriva
razelor ultraviolete. Cantitatea de ozon necesar ǎ pentru protejarea P ǎmântului de razele ultraviolete
nocive variaz ǎ întra 200 și 300 nanometri (nm) și se crede c ǎ existǎ de peste 600 milioane de ani.
Atunci nivelul de oxigen era aproximativ 10% din concentra ția actualǎ din atmosfera. Înainte de
acest moment existen ța vieții era posibil ǎ doar în ocean. Prezen ța ozonului a dat organismelor
ocazia sǎ evolueze și sǎ traiascǎ pe uscat. Ozonul a jucat un rol semnificativ în evolu ția vieții pe
pǎmânt și datoritǎ ozonului exist ǎ viațǎ așa cum o știm azi.

STRUCTURA ATMOSFEREI
Stratul gazos care înv ǎluie pǎmântul este împ ǎrțit în mai multe straturi sferice concentrice
separate de zone de tranzi ție înguste. Limita de sus la care gazele se disperseaz ǎ în spațiu se aflǎ la
o altitudine de aproximativ 1000 de km deasupra nivelului m ǎrii. Mai mult de 90% din totalul masei
atmosferice este concentrat ǎ în primii 40 de km de la suprafa ța
pǎmântului. Straturile atmo sferice se caracterizeaz ǎ prin diferen țe în
compoziția chimicǎ care dau na ștere la varia ții de temperatur ǎ.

Troposfera este stratul atmosferic cel mai apropiat de
suprafața pǎmântului și reprezint ǎ cel mai ridicat procent al masei
atmosferice. Este caracterizat de densitatea aerului și de o varia ție
verticalǎ a temperaturii de 6 șC pe km.
Temperatura și vaporii de ap ǎ conținuți în troposfer ǎ descresc
rapid cu altitudinea. Vaporii de ap ǎ joacǎ un rol major în reglarea
temperaturii aerului pentru c ǎ absorb energia solar ǎ și radiația termicǎ
de la suprafa ța planetei. Troposfera con ține 99% din vaporii de apa din
atmosferǎ. Concentra ția de vapori de ap ǎ din atmosfer ǎ poate varia cu
latitudinea. Aceasta este mai ridicat ǎ la tropice unde poate atinge 3%
și descrește spre poli.
Limita superioar ǎ a stratului variaz ǎ în înǎlțime între 8 km la latitudini mari și 18 km la
ecuator. În ǎlțimea variaz ǎ de asemenea cu anotimpurile; cea mai
ridicatǎ în timpul verii și cea mai scazut ǎ în timpul iernii. O zon ǎ
îngustǎ numitǎ tropopauz ǎ separǎ troposfera de urm ǎtorul strat,
stratosfera. Temperatura aerului în tropopauz ǎ rǎmâne constant ǎ cu
creșterea altitudinii.

Stratosfera este al doilea strat atmosferic. Se g ǎsește între 10
și 50 de km deasupra planetei. Temperatura aerului în stratosfer ǎ
rǎmâne relativ constant ǎ pânǎ la o altitudine de 25 de km. Apoi ea
crește progresiv pân ǎ la 200-220 K pân ǎ la limita superioar ǎ (~50
km).
Ozonul joac ǎ un rol major în reglarea regimului termic din
stratosferǎ, din moment ce volumul de vapori de ap ǎ din strat este
foarte redus. Temperatura cre ște odatǎ cu concentra ția ozonului.
Energia solara e convertit ǎ în energie cinetic ǎ când moleculele de

ozon absorb radia ția ultraviolet ǎ rezultând în înc ǎlzirea stratosferei.
Stratul de ozon (o zonosfera) se afl ǎ între 30 și 40 de km altitudine. Aproximativ 90% din
ozonul din atmosfera se g ǎsește în stratosfer ǎ. Concentra ția de ozon din acest strat este de aproape 2
ori și jumǎtate mai mare decât cea din troposfer ǎ.

Mezosfera , un strat ce se întinde de la 50 la 80 de km este caracterizat ǎ prin temperaturi
scǎzute care ating 190-180 K la o altitudine de 80 de km. În mezosfer ǎ, concentra țiile de ozon și
vapori de ap ǎ sunt neglijabile. De aceea temperatura este mai sc ǎzutǎ decât cea din troposfer ǎ sau
stratosferǎ.
La distanțǎ mare de suprafa ța pǎmântului compozi ția chimicǎ a
aerului devine dependent ǎ de altitudine, iar atmosfera se îmbog ǎțește
cu gaze mai u șoare. La altitudini foarte înalte, gazele reziduale încep
sǎ se stratifice dup ǎ masa molecular ǎ datoritǎ separǎrii gravita ționale.

Termosfera este situat ǎ deasupra mezosferei și e separat ǎ de
ea prin mezopauz ǎ (strat de tranzi ție). Temperatura în termosfer ǎ
crește cu altitudinea pân ǎ la 1000-1500 K. Aceast ǎ creștere de
temperatur ǎ se datoreaz ǎ absorbției de radia ție solarǎ de cǎtre o
cantitate limitat ǎ de oxigen molecular. La o altitudine de 100-200 de
km majoritatea componentelor atmosferice sunt înc ǎ azotul și
oxigenul, moleculele fiind îns ǎ dispersate.
Exosfera
Exosfera este stratul cel mai de sus al atmosferei. Limita
superioarǎ a exosferei se întinde pân ǎ la înǎlțimi de 960-1000 de km și
nu poate fi delimitat ǎ exact. Exosfera este o zon ǎ de tranzi ție între
atmosfera planetei și spațiul interplanetar.

ECHILIBRUL ATMOSFERIC
Aerul, împreun ǎ cu apa, are cea mai mare contribu ție la
întreținerea vie ții pe Pǎmânt. Dup ǎ cunoștințele actuale, f ǎrǎ aceste
douǎ elemente via ța n u a r f i p o s i b i l ǎ. Dintre componen ții aerului,
oxigenul este indispensabil respira ției vegetale ș
i animale, fenomenul
de oxidare reprezentând principala surs ǎ de energie în procesele vitale.
Dioxidul de carbon din aer intervine în asimila ția clorofilian ă, iar
azotul atmosferic reprezint ă una din verigile circuitului azotului în
natură.
În evoluția lui, omul a ac ționat fǎrǎ sǎ își dea seama c ǎ deregleaz ǎ pânǎ la distrugere
echilibrul dintre produc ția de oxigen și consumul acestuia, atât de necesar vie ții. Rezerva de oxigen
din atmosfer ǎ este reînoit ǎ de vegeta ție, aceastǎ reînoire nefiind îns ǎ suficient ǎ pentru a compensa
pierderea de oxigen datorat ǎ consumului. Aici intervine oceanul care produce mai mult de 70% din
oxigenul care trece anual prin atmosfer ǎ cu ajutorul fitoplanctonului. Exist ǎ deci un echilibru între
aer și ocean datorit ǎ cǎruia oxigenul din atmosfer ǎ se pǎstreazǎ în cantitǎți suficiente.
Tot de circula ția oxigenului este legat ǎ și cea a dioxidului de carbon, pentru c ǎ acesta este
absorbit de vegeta ție care îl descompune în carbonul pe care îl asimileaz ǎ la creștere și în oxigen pe
care îl red ǎ atmosferei. Acest ciclu ar trebui s ǎ ducǎ teoretic la existen ța unui echilibru stabil a
atmosferei. Exist ǎ de asemenea descompuneri de materii vegetale și animale, incendii, erup ții
vulcanice și alți factori naturali care emit în atmosfer ǎ particule solide și gaze care nu au l ăsat
niciodatǎ atmosfera s ǎ fie complet pur ǎ, dar toate aceste dezechilibre naturale nu au periclitat
niciodatǎ existența vieții, deoarece într-un timp relativ scurt, ele s-au reintegrat st ării de echilibru.

Poluarea atmosferic ǎ este o problem ǎ social-economic ǎ gravǎ care în unele p ǎrți ale lumii,
în special în țǎrile puternic industrializate, a luat propor ții masive care au impus adoptarea unor
metode de limitare a polu ǎrii. Despre problemele pe care le ridic ǎ aceastǎ poluare și despre
principalele surse de poluare vom vorbi în continuare.

2. POLUAREA AERULUI

Termenul de poluare (lat. pollo, polluere – a murdări, a profana) desemneaz ă orice activitate
care, prin ea îns ăși sau prin consecin țele sale, aduce modific ări echilibrelor biologice, influen țând
negativ ecosistemele naturale și / sau artificiale cu urm ări nefaste pentru activitatea economic ă,
starea de s ănătate și confortul speciei umane.

Prin poluarea aerului se în țelege prezen ța în atmosfer ă a unor substan țe străine de
compoziția normal ă a acestuia, care în func ție de concentra ție și timpul de ac țiune provoac ă
tulburări în echilibrul natural, afectând s ănătatea și comfortul omului sau mediul de via țǎ al florei și
faunei. De aici rezult ǎ că – pentru a fi considerate poluante – substan țele prezente în atmosfer ă
trebuie să exercite un efect nociv asupra mediului de via țǎ de pe Pǎmânt.
Principalele substan țe ce contribuie la poluarea atmosferic ǎ sunt: oxizii de sulf și azot, cloro-
fluoro-carbonii, dioxidul și monoxidul de carbon; ace știa fiind doar o parte din miliardele de tone de
materiale poluante pe care le genereaz ǎ în fiecare an dezvoltarea industriei, și care afecteaz ǎ
ecosistemele acvatice și terestre în momentul în care poluan ții se dizolv ǎ în apǎ sau precipit ǎ sub
formǎ de poaie acid ǎ.

Primele m ǎsuri legate de poluarea aerului din istorie sunt:

1. În anul 1273, Parlamentul Britanic a adoptat o lege prin care se interzicea arderea
cǎrbunilor în Londra. Regele Carol al VI-lea d ǎ un edict în anul 1383, în care se interzice emiterea
de fumuri r ǎu mirositoare, iar în anul 1510, la Rouen în Fran ța, s-au luat m ǎsuri contra fumului
provenit de la c ǎrbuni.
2. Consiliul European pentru protec ția mediului a dat în raportul din 14 septembrie 1967
urmǎtoarea defini ție poluǎrii aerului: “Se consider ǎ poluat aerul când se constat ǎ prezența unor
substanțe strǎine sau varia ții importante ale acestora în propor ția pǎrților componente ale aerului
care, ținând seama de cuno ștințele specifice ale momentului pot provoca efecte d ǎunǎtoare sau
creazǎ acțiuni jenante”.
3. România adopt ǎ Legea nr. 9 din 20 iunie 1973 prin care se iau anumite m ǎsuri de
prevenire și de combatere chiar din faza incipient ǎ a tendințelor de poluare a mediului.Conform
acestei legi prin mediu înconjur ǎtor se înțelege totalitatea factorilor naturali și a celor crea ți prin
acțiuni umane care influen țeazǎ echilibrul ecologic, determinând condi țiile de via țǎ pentru om și
dezvoltarea societ ǎții. Echilibrul ecologic este definit prin raportul relativ stabil creat în decursul
vremii între diferite grupe de plante, animale și microorganisme, precum și interacțiunea acestora cu
condițiile mediului în care tr ǎiesc. În spiritul acestei legi, poluarea mediului const ǎ în acele ac țiuni
care pot s ǎ producǎ ruperea echilibrului ecologic sau d ǎuneazǎ sǎnǎtății, liniștii și stării de confort a
oamenilor.
4. Asocia ția Francez ǎ de Normalizare AFNOR define ște ca poluant orice corp solid, lichid
sau gazos existent în atmosfer ǎ care nu face parte din compozi ția normal ǎ a aerului sau care este
prezent în cantit ǎți anormale.

SURSE DE POLUARE
Sursele de poluare reprezint ǎ locul de producere și de evacuare în mediul înconjur ǎtor a
unor emisii poluante. Dup ǎ natura poluan ților, emisiile poluante acestea pot fi sub form ă de

pulberi și gaze, emisii radioactive și emisii sonore; în func ție de provenien ța poluanților surse de
poluare sunt naturale și artificiale.
Sursele naturale produc o poluare accidental ǎ care se integreaz ǎ repede în ciclul ecologic
și adesea sunt situate la distan țe mari de centrele populate.

Vulcanii pot polua atmosfera cu pulberi solide, gaze și vapori, substan țe toxice datorit ǎ
conținutul lor mare de compu și ai sulfului, ce rezult ǎ în urma erup ției și a pulveriz ǎrii lavei
vulcanice în aer. Vulcanii activi polueaz ǎ continuu prin produse gazoase emise prin crater și
crǎpǎturi, numite fumarole. Dintre marile erup ții vulcanice o amintim pe cea a vulcanului Krakatoa
(Indonezia, 1883), când a fost proiectat ǎ o cantitate de 50×10
6 tone de material vulcanic. Aceast ǎ
erupție a provocat o sc ădere cu 10% a transparen ței atmosferei timp de mai multe luni și a produs
peste 100 000 de victime umane. O alt ǎ erupție important ǎ o constituie cea a vulcanului Mont Saint-
Helens, din mai 1980 în SUA, care a fost
însoțitǎ de o emisie de 3×106 tone, dintre
care 1,4×106 au ajuns în stratosfer ǎ. Un
exemplu mai recent de erup ție vulcanic ǎ
este cel din 1991 când vulcanul Pinatubo
din Filipine, a produs un dezastru asupra
mediul înconjur ǎtor și a fǎcut 700 de
victime.
În țara noastr ǎ majoritatea
vulcanilor sunt stin și și nu mai au
activitate specific ǎ. Un exemplu este și
Ciomatu Mare, în al c ǎrui crater s-au
acumulat apele singurului lac vulcanic
din România, Sfânta Ana.
Furtunile de praf provocate de uragane, cicloane etc. asociate cu eroziunea solului produc
poluare atmosferic ă pe mari întinderi, ce pot cuprinde mai multe țǎri sau pot chiar trece de pe un
continent pe altul. Pulberea poate fi ridicat ǎ pânǎ la mare în ǎlțime și odatǎ ajunsǎ într-o zon ǎ
anticiclonic ǎ, începe s ǎ se depun ǎ. Se estimeaz ǎ cǎ în fiecare an atmosfera poart ǎ peste 30 de
milioane de tone de praf, ceea ce a produs ingroparea în timp a multor vestigii ale antichit ǎții. La
scarǎ globalǎ a fost sesizat faptul c ǎ, în absen ța unor m ǎsuri împotriva erod ǎrii solului, acesta va
pierde 20% din suprafa ța terenurilor cultivabile din lume pân ǎ în 2010.
Circulația prafului în atmosfer ǎ poate dura zeci de zile, cum a fost cazul unei furtuni din
Kansas din 1903, al c ǎrei praf a circulat 68 de zile. În Romania cea mai puternic ǎ furtunǎ de acest
fel a fost cea din 6-7 aprilie 1960, cu sursa în sudul Rusiei; aceasta a redus radia ția solarǎ vizibilǎ și
UV cu 50%.
Cantitǎți mici de pulberi meteorice pǎtrund în mod constant în atmosfer ǎ, acestea
estimându-se cam la 10 000 tone/zi. Pulberile se depun cu o vitez ǎ extrem de mic ǎ deoarece au
dimensiuni coloidale și se consider ǎ cǎ de la 10 km în sus, aeros olul de origine extraterestr ǎ este
preponderent.

Trǎsnetul și temperaturile ridicate din timpul sezoanelor calde sunt cauzele declan șǎrii
incendiilor din p ǎduri, care se întind uneori pe suprafe țe de sute de hectare, formând nori de fum.
Cele mai periculoase sunt incendiile p ǎdurilor de conifere din regiunile temperate, care, datorit ǎ
rǎșinii și terebentinei, accelereaz ǎ propagarea focului.

Descompunerea reziduurilor organice. Poluarea atmosferei cu NH 3, H 2S, CO 2 poate fi
produsǎ și de o serie de gaze rezultate din descompunerea anaerob ǎ sau aerob ǎ, enzimatic ǎ sau
bacterianǎ a reziduurilor precum: de șeuri organice industriale sau alimentare, cadavre, dejec ții
umane și animale, frunze. Putrefac ția sau descopunerea anaerob ǎ, elibereaz ǎ în aer substan țe toxice,
rǎu mirositoare și inflamabile.
Fermenta ția nǎmolului în bazine, în
stații de epurare, rampe de gunoi,
canale, ape st ǎtǎtoare, gropi septice
poate dura chiar și zeci de ani,
reacția fiind urmat ǎ de creșterea
presiunii gazelor, ce poate produce explozii și incendii, uneori la o
distanțǎ mare de surs ǎ.

În nod natural
descompunerea cadavrelor este un foarte bun îngr ǎșǎmânt pentru noi
forme de via țǎ, cum este aceast ǎ
brândușǎ din imagine.
Particulele vegetale precum polenurile, sporii, mucegaiurile, algele, ciupercile și fermenții
pot polua atmosfera, de și sunt produse de arbori și ierburi care ajut ǎ la combaterea polu ǎrii aerului.
Polenurile au diametre de 10-50 µm (micrometri) și au fost identificate chiar și la altitudini de 12
000 m, iar sporii ș
i ciupercile pân ǎ la 1600 m. Spre deosebire de praf, acestea sunt mai periculoase
deoarece o singur ǎ particulǎ poate provoca îmboln ǎvirea unui organism viu. Aceste particule
vegetale al ǎturi de bacterii, microbi și viruși reprezint ǎ principalii poluan ți patogeni ai aerului.

Ceața este frecvent ǎ în zonele situate în vecin ǎtatea oceanelor și a mǎrilor, care aduc în
atmosfera continental ǎ cristale de sare ce constituie nuclee de condensare a vaporilor de ap ǎ. Ceața
din zona londonez ǎ este principala cauz ǎ a formǎrii smogului reduc ǎtor acid, deosebit de grav
sǎnǎtǎții.

Ionizarea atmosferei este cauzat ǎ în straturile înalte de intensificarea activit ǎții solare, în
anumite perioade de timp, iar în straturile infe rioare de mic șorarea sau perforarea stratului de ozon,
lǎsând astfel cale liber ǎ radiațiilor ultraviolete, cu ac țiune ionizant ǎ.
Sursele artificiale sunt mai numeroase și cu emisii mult mai d ǎunǎtoare, totodat ǎ fiind și
într-o dezvoltare continu ǎ datoratǎ extinderii tehnologiei ș
i a proceselor pe care acestea le
genereazǎ. Emiterea în atmosfer ǎ a poluan ților artificiali se poate face prin dou ă moduri. Unul
organizat, prin canale și guri de evacuare cu debite și concentra ții de impurit ǎți cunoscute și
calculate și unul neorganizat, prin emiterea poluan ților direct în atmosfer ǎ discontinuu și în cantit ǎți
puțin sau chiar deloc cunoscute. Cate goriile de materiale ce pot fi agen ți poluanți sunt: materii
prime (cǎrbuni, minerale etc.), impurit ǎți din materiile prime (sulf, plumb, mercur, arsen, fluor etc.),
substanțe intermediare, ob ținute în anumite faze ale procesului tehnologic (sulfa ți, hidrocarburi
etc.), produse finite (ciment, clor, negru de fum, diferi ți acizi etc.). Poluarea atmosferei cu particule
solide este cea mai veche și mai evident ǎ categorie de poluare artificial ǎ. Dintre surse putem aminti
procesele industriale principale și combustibilii, nici una dintre aceste surse îns ǎ nu degaj ǎ în
atmosferǎ numai poluan ți solizi.

Poluarea industrial ǎ

Industria termoenergetic ǎ eliminǎ în
atmosferǎ poluanți cum ar fi: praful (cenu șǎ,
particule de c ǎrbune nears, zgur ǎ), oxizii de sulf
și de azot, iar în cantit ǎți mai mici: hidrocarburi,
funingine, sulfa ți și acizi organici. To ți
combustibilii uzuali (p ǎcurǎ, cocs, c ǎrbune)
conțin cenușǎ provenit ǎ din substan țele solide
necombustibile. În mod normal combustibilii
gazoși sau cei distila ți nu con țin impurit ǎți
solide, dar în condi ții de ardere
necorespunz ǎtoare ei produc funingine. Partea
vizibilǎ a emisiilor este concretizat ǎ prin fum
care, în func ție de natura combustibilului și
felul combustiei are culori diferite. De exemplu, la arderea c ǎrbunelui inferior, de la care rezult ǎ
multǎ cenușǎ, fumul este de culoare gri
albicioasǎ. La arderea incomplet ǎ a cǎrbunelui
și a produselor petroliere se elimin ǎ mult
combustibil nears, iar fumul cap ǎtǎ o culoare
neagrǎ.
Termocentrala din cartierul R ǎcǎdǎu al
orașului Brașov polueaz ǎ considerabil aceast ǎ
parte a ora șului.
Odat ǎ cu evolu ția continu ǎ a
capacitǎților de produc ție de energie electric ǎ va
crește proporțional și volumul poluan ților emiși
în aer. Deasemenea și dezvoltarea economic ǎ a combustibililor superiori va duce la cre șterea
utilizǎrii combustibililor inferiori și odatǎ cu aceștia și a cantitǎții poluanților emiși. Mǎsurile luate
trebuie sǎ fie pe m ǎsura acestui raport. Centralele electrice moderne, de mare capacitate (peste 5
000 MW) sunt asemenea unor laboratoare, depozitarea, transportul și toate manipul ǎrile se fac
automat, pneumatic, cu instala ții ermetice, iar evacuarea cenu șii se face pe cale umed ǎ. Combustia
este verificat ǎ și reglatǎ permanent astfel încât s ǎ fie cât mai complet ǎ, ceea ce face ca randamentul
arderii sǎ fie mare, iar în ga zele de combustie s ǎ nu mai existe poluan ți. Dupǎ ardere pulberile sunt
reținute în instala ții de captare, iar restul de gaze sunt evacuate la mare în ǎlțime.
Industria siderurgic ǎ produce o important ǎ poluare a atmosferei, în special local. În
aceastǎ industrie, minereul de fier și cǎrbunele sunt materiile prime care degaj ǎ în atmosfer ǎ atât
poluanți solizi (praf de minereu, cenu șǎ și praf de c ǎrbune), cât și poluanți gazoși (compu și ai
sulfului și carbonului). Datorit ǎ noilor tehnologii introduse pentru fabricarea fontei și a oțelului, și
datoritǎ consumului ridicat de oxigen, poluarea din aceast ǎ industrie a devenit din ce în ce mai
complexǎ. Principalii poluan ți sunt: prafurile și particulele fine, fumuri le, în special cele ro șii ale
oxidului de fier și bioxidul de sulf. Raza de r ǎspândire a acestor poluan ți ajunge uneori la mai mul ți
kilometri. Combinatul de la Hunedoara, de și are o capacitate de produc ție mai mare decât cel de la
Reșița, produce o poluare mai redus ǎ, din cauza condi țiilor mai favorabile de autopurificare.
Combinatul din Re șița este dezavantajat de topografia zonei, fiind a șezat într-o vale îngust ǎ și
sinuoasǎ, ce favorizeaz ǎ acumularea poluan ților.
Industria metalelor neferoase contribuie la poluarea atmosferei cu produse toxice
cunoscute înc ǎ din cele mai vechi timpuri. Multe dintre acestea posed ǎ anumite propriet ǎți fizico-
chimice care le favorizeaz ǎ rǎspândirea sub form ǎ de aerosoli, ceea ce faciliteaz ǎ poluarea pe
suprafețe mari. Metalele neferoase utilizate în industrie se împart în dou ǎ mari grupe: grele (cupru,
zinc, plumb, cositor, nichel, mercur) și ușoare (litiu, magneziu, titan, aluminiu, bariu). În afar ǎ de

particulele solide, metalurgia neferoas ǎ produce și importante emisii de gaze toxice, în special
vapori de mercur și compuși de sulf.
Dintre poluan ții din metalurgia metalelor neferoase grele cel mai important este plumbul,
deosebit de toxic și cu proprietatea r ǎspândirii la mari distan țe. La început constituit din vapori, el
se oxideaz ǎ și se transform ǎ în oxid de plumb care, prin înc ǎrcare electric ǎ, se poate aglomera și
poate sedimenta.
Metalurgia metalelor neferoase u șoare este caracterizat ǎ în special prin industria aluminiului
și a beriliului. În cazul prelucr ǎrii primului se eman ǎ în aer acid fluorhidric și fluoruri. Din
prelucrarea beriliului ajung în aer particule în concentra ții reduse, dar deosebit de toxice. Poluan ții
atmosferici rezulta ți din aceast ǎ industrie sunt: beriliul metalic, oxidul, sulfatul, fluorura, hidroxidul
și clorura de beriliu.
Industria materialelor de construc ție are la baz ǎ prelucrarea, fie la cald, fie la rece, a unor
roci naturale (silica ți, argile, magnezit, calcar, ghips etc.) cele mai poluante fiind industria
cimentului, azbestului, magneziului și gipsului.
Industria cimentului este una dintre cele mai importante în privin ța poluǎrii atmosferice,
dând adesea un aspect tipic terenurilor învecinate. Produc ția cimentului a ridicat probleme legate de
protecția atmosferei și a mediului înconjur ǎtor, deși s-au luat m ǎsuri esen țiale atât în ceea ce
privește materia prim ǎ utilizatǎ, cât și a tehnologiilor de prelucrare. Praful produs se poate împr ǎștia
și depune pe distan țe de peste
3 km de surs ǎ, iar în
apropierea acestora concetrațiile pot varia între
500-2000 tone/hm
2/an.

Fabrica de ciment din
orașul Fieni, Dâmbovi ța
polueazǎ în prezent mai pu țin
decât acum câ țiva ani,
datoritǎ electrofiltrelor
instalate, acest lucru nefiind
însǎ de ajuns pentru a
schimba imaginea dezolant ǎ
din jurul fabricii.

Industria magneziului
este asem ǎnǎtoare cu cea a
cimentului. Prin arderea
carbonatului de magneziu se elimin ǎ dioxidul de carbon ob ținându-se oxidul de magneziu
(magnezitul). Din acest procedeu rezult ǎ pulberi ce se pot întinde pe raze de pân ǎ la 5 km.
Industria gipsului are la baz ǎ prelucrarea sulfatului de calciu prin ardere și mǎcinare.
Pulberea de gips este foarte fin ǎ și depunerile din vecin ǎtatea fabricilor devin vizibile pân ǎ la peste
1 km distan țǎ. Deasemenea este foarte important ǎ și industria azbestului care, asemenea celei a
gipsului, produce un praf cu o concentra ție ridicatǎ și foarte greu de re ținut în aparatele de epurare.
Industria chimic ǎ are ca poluan ți principali emisiile de gaze, dar foarte rar se întâmpl ǎ sǎ
se facǎ numai elimin ǎri ale acestora, de cele mai multe ori ele fiind amestecate cu particule solide
sau lichide. Pentru a vedea amploarea pe care o are poluarea chimic ǎ asupra atmosferei, trebuie s ǎ
știm cǎ, din cele 5 milioane de substan țe înregistrate pân ǎ în 1990, 30 000 sunt fabricate la scar ǎ
industrial ǎ. Perfecționarea proceselor tehnologice a dat o larg ǎ dezvoltare chimiei organice la care
poluarea cu gaze și vapori este mult mai divers ǎ, mai puternic ǎ și mai periculoas ǎ decât poluarea cu
particule solide. Dup ǎ cercetǎri fǎcute în SUA, se constat ǎ cǎ în timp ce eliminarea de fum, cenu șǎ
și praf industrial însumeaz ǎ o masǎ de 12×106 t/an, eliminarea de oxizi de sulf și diverși vapori
depǎșește 60×106 t/an, iar eliminarea de oxid de carbon, singur ǎ are aproximativ aceea și valoare. În

majoritatea cazurilor gazele eliminate în atmosfer ǎ sunt reprezentate de substan țe toxice mai nocive
decât particulele solide. Prin interac țiunea chimic ǎ a acestor substan țe din aer cu diversele forme
fizice ale apei, precum și ale altor substan țe și prin interven ția unor cataliz ǎri fizico-chimice rezult ǎ
substanțe chimice foarte toxice. Dintre acestea cele mai importante ar fi: oxizii sulfului și ai
carbonului, sulfur ǎ de carbon, hidrogen sulfurat, aceton ǎ, formaldehide, cloropren, dicloretan,
tetraetil de plumb etc.
Industria petrolului este necesar ǎ deoarece creaz ǎ o sursǎ important ǎ de energie, îns ǎ pe
cât este de necesar ǎ, pe atât de periculoas ǎ este din punct de vedere ecologic. În func ție de
compoziția petrolului, rafinarea este un procedeu complex ce const ǎ din separ ǎri, distilǎri,
desulfurǎri, procese în urma c ǎrora se emit numero și poluanți (hidrocarburi, oxizi de sulf și de
carbon, aldehide, acizi organici, amoniac etc.). Petrolul și substan țele rezultate din prelucrarea
acestuia contribuie deasemenea la apari ția smogului. Se estimeaz ǎ cǎ anual, în urma devers ǎrilor
petroliere accidentale, în oceane p ǎtrund pân ǎ la 200 000 de tone de țiței. Cantit ǎți și mai mari
provin în urma proceselor de extrac ție, transport și prelucrare. În afara deza strului ecologic astfel
format, evaporarea în atmosfer ǎ este destul de intens ǎ, astfel circa 25% din pelicula de petrol se
evaporǎ în câteva zile și pǎtrunde în aer sub form ǎ de hidrocarburi.
În concluzie, nu exist ǎ ramurǎ industrial ǎ care sǎ nu polueze cu: fum, pulberi, vapori, gaze,
deșeuri toxice etc. și de aceea, înaintea amplas ǎrii și funcționǎrii unui obiectiv industrial este
necesar sǎ se stabileasc ǎ cu precizie riscurile poten țiale pentru mediu înconjur ǎtor și sǎ se impun ǎ
mijloace eficiente de protejare a acestuia.

Poluarea prin mijloacele de transport
O alt ǎ sursǎ important ǎ de poluare a aerului o constituie mijloacele de transport . În aceast ǎ
categorie intr ǎ: autovehiculele, locomotivele, vapoarele, avioanele etc. Cea mai mare pondere de
gaze ce polueaz ǎ aerul provine îns ǎ de la autovehicule, datorit ǎ în primul rând num ǎrului foarte
mare al acestora. În numai o jum ǎtate de secol (1930-1980), de când au început s ǎ se foloseasc ǎ,
numǎrul lor s-a înzecit, ajungând ca, în SUA, num ǎrul lor sǎ ajungǎ
unul la dou ǎ persoane. În Los
Angeles num ǎrul lor este de unul pentru fiecare persoan ǎ.
Cum majoritatea autovehiculelor sunt concentrate în zonele urbane (93 % în SUA) se poate înțelege rolul lor deosebit de important în poluarea ora șelor (tot în SUA s-au evaluat 76,6×10
6 t/an
substanțe toxice ce ajung în atmosfer ǎ). Indiferent de tipul motorului autovehiculele polueaz ǎ aerul
cu oxizi de carbon și de azot, hidrocarburi near se, oxizi de sulf, aldehide, plumb, azbest, funingine
etc.
Dac ǎ am reveni ast ăzi la trac țiunea animal ǎ, atmosfera ora șelor ar deveni nepoluat ǎ; dar
pentru a înlocui caii putere cu “caii fizici” care s ǎ asigure trac țiunea, poluarea produs ǎ de grajduri ar
fi îngrijor ǎtoare.
Cea mai important ǎ sursǎ de CO din poluarea general ǎ a atmosferei (60%) este produs ǎ de
gazele de e șapament. S-a estimat c ǎ 80% din cantitatea de CO este produs ǎ în primele 2 minute de
funcționare a motorului și reprezint ǎ 11% din totalul gazelor de e șapament.

În ultimii 30 de ani s-au intensificat preocup ǎrile privind îmbun ǎtǎțirea calitǎții aerului prin
diminuarea polu ǎrii produse de motoarele autovehiculelor. În prezent vehiculele polueaz ǎ de 8-10
ori mai pu țin decât cele care au existat în circula ție acum 30 de ani. Acest lucru s-a realizat
optimizarea procedeului de ardere și prin utilizarea dispozitivelor antipoluante. Cele mai importante
realizǎri sunt:
– emisiile de CO, în perioada 1970-1995, s-au diminuat de 12 ori;
– emisiile de hidrocarburi, pe vehicul, au sc ǎzut, în medie, de la 120 kg la 5 kg pe an;
– emisiile de particule s-au mic șorat, în medie, de la110 la 21 µg/m3 ;
– emisiile de oxizi de azot s-au mic șotrat mai lent , 167 µg/m3 în 1993, fa țǎ de 185 µg/m3 în
1988;

– reînoirea parcului de automobile, prin facilit ǎți fiscale, a f ǎcut ca vehiculele mai vechi de 8
ani, în unele țǎri occidentale, s ǎ reprezinte numai 40%. Dac ǎ acestea ar fi înlocuite cu altele
noi, poluarea s-ar mic șora de 3 ori;
– intensificarea studiilor privind utilizarea energiilor de substitu ție: electricitate, gaze
petroliere lichefiate , gaze naturale comprimate, bio-combustibili.

Intersecția strǎzilor
Toamnei și Calea Bucure ști,
una dintre cele mai circulate
artere ale Bra șovului, arat ǎ,
chiar și la o orǎ de noapte,
traficul intens ce se
desfǎșoarǎ în oraș. Poluarea
cu dioxid de carbon produs ǎ
de aceste mijloace de
transport este îngrijor ǎtoare,
iar poluarea fonic ǎ afecteazǎ
zonele de locuin țe din jur.

Poluarea produs ǎ de
avioane prezint ǎ caracteristici
specifice combustiei și
extinderii zborului în
stratosferǎ. Particularit ǎțile stratosferei accentueaz ǎ poluarea, din cauza rarefierii aerului. Agen ții
poluanți au un timp mai lung de ac țiune, iar vaporii de ap ǎ rezultați sunt solidifica ți în cristale fine
de gheațǎ, ce formeaz ǎ o nebulozitate ce diminueaz ǎ radiația solarǎ. S-a calculat c ǎ la traversarea
Atlanticului se consum ǎ 0,12 kg carb urant pe pasager și kilometru; la un zbor de 6000 km aceasta
înseamnǎ 720 kg carburant pentru fiecare pasager și eliminarea în atmosfer ǎ a 900 kg vapori de ap ǎ
și peste 1000 kg CO 2. Cu toate acestea avioanele produc o poluare mai redus ă decât alte mijloace de
transport, datorit ǎ utilizǎrii de turbine cu gaz și a unui combustibil înalt rafinat.
Vapoarele utilizeaz ǎ motoare cu ardere intern ǎ și produc o poluare specific ǎ acestora,
asemenea autovehiculelor, iar locomotivele folosesc motoare Diesel electrice care emit cei mai
puțini poluan ți dintre toate vehiculele.

Alte tipuri de poluare

Incinerarea de șeurilor de toate tipurile sub cerul liber, are o foarte mare activitate
poluantǎ. Ea produce poluan ți gazoși, urât mirositori și particule solide ce polueaz ǎ neadmis
atmosfera. Prin combustia ambalajelor din material plastic se elibereaz ǎ acid clorhidric (din PVC –
policlorur ǎ de vinil) și agenți plastifian ți ca policlorobifenoli, deosebit de toxici. Arderea ierburilor
uscate și nefolositoare de pe câmpuri reprezint ǎ o mǎsurǎ de distrugere a d ǎunǎtorilor și de
mineralizare a terenurilor. Poluarea produs ǎ atmosferei în acest caz, este pu țin important ǎ,
comparativ cu rolul benefic pe care îl are asupra solului.

Fumul de țigarǎ produce o poluare îngrijor ǎtoare pentru incinte, afectând direct pe fum ǎtori
cât și pe nefum ǎtorii care inspir ǎ aerul poluat. Acest tip de poluare ia o amploare din ce în ce mai
mare, deoarece procentul de fum ǎtori în cadrul persoanelor adulte este de 75%. Prin arderea
tutunului are loc o distilare uscat ǎ a acestuia, iar în fumul emis au fost identifica ți circa 3000 de
substanțe, care în cea mai mare parte sunt mutagene și/sau cancerigene. Dintre acestea amintim:

nicotina, oxidul de carbon, benzopirenul, acroleina, hidrocarburi, compu și ai HCN și ai acizilor
organici, alcoolul metilic, fenolul, piridina, plumbul, plutoniul radioactiv etc. Ac țiunile patogene ale
fumului de țigarǎ pot fi: cardiovasculare, respiratorii și cancerigene.

Contaminarea radioactiv ǎ a existat întotdeauna, dar s-a accentuat atunci când criza de
hidrocarburi fosile a fost solu ționatǎ cu energie electronuclear ǎ. Estimǎrile fǎcute pentru perioada
1970-2015, privind puterea nuclear ǎ, aratǎ o creștere de la 25 GW la 10 000 GW.
Radiațiile la care este expus omul pot fi, dup ǎ provenien ța lor, cosmice, care inund ǎ întreg
spațiul interstelar, far ǎ sǎ se poatǎ preciza dac ǎ originea lor este solar ǎ sau stelar ǎ, și telurice,
cauzate de prezen ța în scoar ța terestrǎ a numeroase elemente radioactive ce emit continuu radia ții.
Principalele surse de poluare radioactiv ǎ sunt: mineritul uraniului și plutoniului, uzinele de
preparare a combustibilului nuclear, de șeurile centralelor nucleare, experien țele nucleare, avariile și
accidentele nucleare.

Poluarea fonic ǎ este o poluare ce se produce
datoritǎ unor zgomote sau emisii de sunete cu vibra ții de
o anumitǎ intensitate ce produce o senza ție dezagreabil ǎ,
jenantǎ și chiar agresiv ǎ. Acest tip de poluare se
întâlnește în cele mai variate ambian țe, fiind prezent ǎ
aproape oriunde, la locurile de munc ǎ, pe strad ǎ și în
locuințe.
Principalele surse de poluare fonic ǎ sunt:
transporturile terestre și aeriene, șantierele de construc ții,
complexele și platformele industriale etc. Expunerea la
un astfel de tip de poluare poate duce la: degradarea
auzului și pierderea auzului, contrac ția arterelor, sl ǎbirea
metabolismului, senza ții auditive, dureri de cap,
accelerarea pulsului și a ritmului respira ției, diminuarea
reflexelor, crearea unor st ǎri de stres și disconfort.
Poluarea fonic ǎ produsǎ de utilajele industriale
se ridicǎ la valori periculoase, în aceast ǎ fotografie un
ciocan pneumatic perforeaz ǎ asfaltul șoselei cu un
zgomot greu de suportat pentru lucr ǎtori.
Pentru a în țelege mai bine la ce nivel al sunetului poate interveni poluare fonic ǎ putem
urmǎri valorile din tabelul de mai jos.
Nivel de presiune (dB) Sursa sunetului

140 motor cu reac ție (la 25 m) nivel de
rănire 130 pu șcă ghintuită
120 elice de avion (la 50 m)
110 burghierea pietrei
100 atelier de prelucr ări mecanice
90 trafic intens
80 strad ă aglomerat ă
nivel
periculos
70 automobil personal
60 conversa ție normal ă (la 1 m)
50 conversa ție ton jos (la 1 m)
40 muzic ă liniștitǎ
30 șoaptă (la 1 m)
20 ora ș liniștit

nivel de
siguranță
10 fo șnetul unei frunze

Pentru reducerea zgomotelor se pot lua unele m ǎsuri precum: utilizarea unor structuri și
fundații amortizoare de vibra ții în construirea spa țiilor industriale, înlocuirea opera țiilor zgomotoase
(ciocǎnire, perforare pneumatic ǎ) cu altele mai silen țioase (presarea, sudura), plantarea unor perdele
de arbori în jurul surselor de zgomot, izolarea fonic ǎ a locuinței și a instituțiilor etc.

DISPERSIA POLUAN ȚILOR ÎN ATMOSFER Ǎ

Din nefericire elementele poluante nu r ǎmân la locurile unde sunt produse, ci, datorit ǎ unor
factori influen ți, ele se dep ǎrteazǎ mult de acestea. Aflate în concentra ție mare la sursa emitent ǎ, pe
mǎsurǎ ce se dep ǎrteazǎ se împrǎștie și datoritǎ unor fenomene fizice sau chimice, în anumite zone
sau regiuni ele cad pe p ǎmânt, sau se descompun realizând o autopurificare a atmosferei.
De foarte multe ori aceast ǎ autopurificare nu este posibil ǎ și datoritǎ unor cauze naturale ele
sunt purtate la mare distan țǎ, aglomerate sau concentrate, dând na ștere unor adev ǎrate calamit ǎți,
atât asupra oamenilor și animalelor, cât și asupra mediului înconjur ǎtor.
Procesele care influen țeazǎ actiunea agen ților poluan ți din atmosfer ǎ se pot încadra în dou ǎ
mari categorii: procese fizice și procese chimice. Distan ța la care propriet ǎțile naturale ale
atmosferei se pot restabili prin autopurificare este dependent ǎ de concentra ția de elemente poluante
și de factorii meteorologici și topografici.
Principalii factori meteorologici care contribuie la mi șcarea poluan ților în atmosfer ǎ sunt:
temperatura, umiditatea, vântul, turbulen ța și fenomenele macrometeorologice.
Temperatura aerului nu este o m ǎrime constant ǎ, ea prezentând dou ǎ feluri de varia ții:
periodice și accidentale. Varia ția aerului în func ție de presiune și de înǎlțime este un factor
important care intervine în deplasarea maselor de aer și implicit în r ǎspândirea în atmosfer ǎ a
impurifian ților. Stǎrile atmosferice care prezint ǎ cea mai mare importan țǎ pentru dispersia
poluanților sunt: instabilitatea și inversiunea termic ă . În primul caz se realizeaz ǎ o dispersie rapid ǎ,
iar în al doilea caz dispersia este împiedicat ǎ aproape total.
Aerul atmosferic con ține în permanen țǎ o cantitate oarecare de ap ǎ sub form ǎ de vapori,
care îi dau o stare de umiditate. Aceasta se opune difuziei poluan ților și respectiv mic șorǎrii
concentra ției lor, împiedicând particulele s ǎ se deplaseze. Umiditatea crescut ǎ duce la formarea
ceții, care produce concentrarea impurit ǎților. În zone poluate cea ța se formeaz ǎ frecvent, dând
naștere smogului. În general, cu cât este mai mare propor ția de vapori de ap ǎ în atmosfer ǎ, cu atât
se agraveaz ǎ și poluarea. La apari ția precipita ților se produce sp ǎlarea de impurit ǎți a atmosferei;
ploaia realizeaz ǎ spǎlarea atmosferei în principal de gaze, iar z ǎpada de particule solide.
Vântul nu este altceva decât mi șcarea orizontal ǎ a aerului, iar datorit ǎ acestui fapt el este
considerat cel mai important factor ce contribuie la împr ǎștierea poluan ților. Acesta reprezint ǎ
procesul prin care impurit ǎțile se deplaseaz ǎ și creeazǎ fenomenul prin care acestea se difuzeaz ǎ în
bazinul aerian. Difuzia este direct propor ționalǎ cu viteza vântului. Dac ǎ acesta este uniform și de
vitezǎ micǎ menține concentra ții ridicate de poluan ți în stratul de aer în care au ajuns. Cu cat viteza
este mai mare, cu atât în ǎlțimea la care ajung poluan ții elimina ți prin surs ǎ este mai mic ǎ. Calmul
atmosferic este cea mai nefavorabil ǎ condiție meteorologic ǎ pentru poluarea aerului, deoarece pe
mǎsura producerii de poluan ți aceștia se acumuleaz ǎ în vecinǎtatea sursei și concentra ția lor crește
progresiv.
Prin turbulen țǎ se înțelege un fenomen complex, permanent, care rezult ǎ din diferen țele de
temperatur ǎ, mișcare și frecare dintre straturile în mi șcare, a unor por țiuni mici ale maselor de aer,
care determin ǎ o continu ǎ stare de agita ție internǎ. Acest fenomen favorizeaz ǎ repede amestecurile
și de aceea difuzia impurit ǎților în masa de aer turbulent se face mai repede.
Studiile meteorologice au scos în eviden țǎ rolul maselor mari de aer ca factori de care
depinde difuzia poluan ților elimina ți de surse aflate la sol. Pe glob exist ǎ regiuni în care în cursul
unui an se înregistreaz ǎ mișcǎri de mase mari de aer. De exemplu în sud-estul SUA apar frecvent
mase anticiclonice care dep ǎșesc durata a câtorva zile și favorizeaz ǎ stagnarea, acumularea și

transportul impurit ǎților, cu vitez ǎ mare pe distan țe apreciabile. În țara noastr ǎ masele anticiclonice
se manifest ǎ de obicei în lunile decembrie-ianuarie și iulie-august.
În regiunile cu mase anticiclonice, vântul este slab sau absent, presiunea atmosferic ǎ este
ridicatǎ, iar inversiunea termic ǎ se produce frecvent, motiv pentru care aceste fenomene
macrometeorologice sunt strâns corelate cu concentra ția poluanților din zon ǎ.

EFECTELE POLU ǍRII

Omul poate suferi direct de pe urma agen ților poluan ți, spre exemplu din actiunea smogului
produs de industrie, sau indirect, unde putem lua ca exemplu ac țiunea toxic ǎ a petrolului deversat în
oceane asupra pe știlor, ce se poate transmite omului în urma utiliz ǎrii acestuia ca hran ǎ. Agenții
poluanți altereazǎ și perturbǎ relațiile normale ale omului cu mediul înconjur ǎtor și pe cele formate
între ecosisteme. Gradul de perturbare poate merge de la un simplu inconfort pân ǎ la o acțiune
toxicǎ evidentǎ. Existǎ mai multe c ǎi de deteriorare a confortului omului și a senzatiilor sale
vizuale, olfactive, sonore etc. și anume: poluarea sonor ǎ, degradarea ambian ței (prin defri șǎri,
eroziuni etc.), gustul apei potabile poluate (date de substan țe ca: petrol, clor, fenoli, sulf), mirosul
neplǎcut al substan țelor rǎu mirositoare din ap ǎ sau aer, murd ǎria și toxicitatea produs ǎ de fum,
aglomerarea necontrolat ǎ a deșeurilor domestice și industriale.
Agenții nocivi elimina ți în atmosfer ǎ care pot provoca efecte d ǎunǎtoare asupra felului de
viațǎ al oamenilor, animalelor și plantelor sunt de cele mai multe ori sub forma unui complex de
substanțe toxice în compozi ția cǎrora intrǎ atât particule solide cât și gaze. În unele situa ții acțiunea
nocivǎ este datǎ însǎ numai de particule solide sau numai de gaze, de o singur ǎ naturǎ. În continuare
vom enumera cele mai importante efecte ale polu ǎrii și vom eviden ția numai efectul lor nociv, de
efectele d ǎunǎtoare sǎnǎtǎții omului ne vom ocupa mai pe larg în alt capitol.
Poluarea aerului cu aerosoli are ca efect o ac țiune iritant ǎ, toxicǎ, cancerigen ǎ, alergicǎ,
infectantǎ și de scǎdere general ǎ a rezisten ței organismului. Aerosolii elimina ți în atmosfer ǎ pot fi
netoxici (ace știa devin nocivi numai când particulele aerosolice au dimensiuni mari) și toxici (sunt
mai puțin rǎspândiți, dar sunt mult mai agresivi). Ace știa din urm ǎ reprezint ǎ categoria care are cele
mai nocive efecte, dar din fericire numai unele din aceste particule sunt întâlnite în mediul ambiant
și anume: plumbul, fluorul, arsenul, beriliul, manganul etc.
Gazele și vaporii care au un efect d ǎunǎtor asupra organismului se împart în: toxice
respiratorii, sanguine, hepatice și neuroleptice. Dintre dife ritele gaze care polueaz ǎ atmosfera, unele
produc efecte nocive atât prin concentra țiile mai mari, cât și prin frecven ța mai ridicat ǎ cu care sunt
întâlnite. Cele mai importante în acest sens sunt: oxidul de carbon (foarte întâlnit atât în mediul
industrial cât și în mediul de locuit), dioxidul de carbon, amestecul de oxizi de azot (în cea mai
mare concentra ție fiind dioxidul de azot), clorul, hidrogenul sulfurat și ozonul.
Efectele nocive asupra plantelor. Plantele sesizeaz ǎ timpuriu și masiv influen ța nocivǎ a
poluanților aerului, constituind prin leziunile ce le sufer ǎ, indicatori importan ți asupra gradului de
poluare. Pagubele generate de poluarea plantelo r pot duce la pierderi economice importante
(alimente, furaje, arbori). Prin sp ǎlarea atmosferei de c ǎtre precipita ții și prin sedimentarea
particulelor și gazelor toxice se poate produce o modificare a compozi ției apei și solului și o
creștere a substan țelor toxice din acestea, lucru ce produce tulbur ǎri de dezvoltare a plantelor.
Efectele nocive asupra animalelor. Studiul acestor efecte are o importan țǎ directǎ prin
consecințele de ordin economic din cauza pierderilor suferite printre animale și o importan țǎ
indirectǎ, prin concluziile utile patologiei umane. Cei mai importan ți poluanți atmosferici în ceea ce
privește efectele asupra animalelor sunt aceia care persist ǎ și se concentreaz ǎ pe plante. Asupra
animalelor pot ac ționa și acei compu și care dǎuneazǎ sǎnǎtǎții omului.
Un alt efect nociv al poluan ților este modificarea factorilor meteorologici naturali . Acest
lucru este posibil prin prezen ța în atmosfer ǎ a poluan ților sub form ǎ de pulberi și gaze ce pot crea
un mediu atmosferic diferit de cel natural, prin modific ǎrile ansamblului microclimatic. Cele mai
importante modific ǎri meteorologice sunt legate de cre șterea în localit ǎțile poluate a num ǎrului
zilelor cu cea țǎ.

Smogul este un amestec de cea țǎ solidǎ sau lichid ǎ și particule solide rezultate din poluarea
industrial ǎ. Acest amestec se formeaz ǎ când umiditatea este crescut ǎ, iar condi țiile atmosferice nu
împrǎștie emana țiile poluante, ci din contr ǎ, permit acumularea lor lâng ǎ surse. Smogul reduce
vizibilitatea natural ǎ și adesea irit ǎ ochii și cǎile respiratorii. În a șezǎrile urbane cu densitate
crescutǎ, rata mortalit ǎții poate sǎ creascǎ considerabil în timpul perioadelor prelungite de expunere
la smog. Acest lucru este favorizat și de procesul de inversiune termic ǎ ce creazǎ un plafon de smog
ce stagneaz ǎ deasupra ora șului. Smogul fotochimic este o cea țǎ toxica produs ǎ prin interac țiunea
chimicǎ între emisiile poluante și radiațiile solare. Cel mai întâlnit produs al acestei reac ții este
ozonul. Smogul apare îndeosebi
în zonele ora șelor de coasta și
este o adevarat ă problem ǎ a
poluǎrii aerului în mari ora șe
precum Londra, Atena, Los
Angeles, Tokyo. În Los Angeles
s-a demonstrat c ǎ în 90% din
cazuri cea ța se datoreaz ǎ poluǎrii
și numai 10% cauzelor naturale.
Și în Bucure ști, deși nu este un
oraș cu poluare ridicat ǎ, numǎrul
zilelor cu cea țǎ a crescut
progresiv în ultimii ani.
Imaginea Bra șovului
vǎzutǎ de pe dealul Lempe ș este
una îngrijor ǎtoare. Este foarte
evidentǎ prezențǎ smogului în
orele dimine ții.

Reducerea vizibilit ǎții în marile centre populate poate deveni accentuat ǎ și poate provoca
tulburǎri ale transportului. Aceast ǎ reducere a vizibilit ǎții poate fi favorizat ǎ de anumite fenomene
meteorologice (stagnarea aerului, vânturi puternice și umiditatea ridicat ǎ).
Acest apus de soare ar fi fost mult mai
interesant dac ǎ din prim plan ar fi lipsit acel
coș de evacuare al gazelor, aflat în zona Triaj a
orașului Brașov, care prin emisiile lui și ale
platformei din care face parte, duce la o slab ǎ
vizibilitate; cazul mun ților din fundal.
Poluanții din aer pot determina
degradarea și deteriorarea ulterioar ǎ a unor
obiecte, materiale și substan ț
e cu care vin în
contact prin fenomene fizico-chimice complexe, diferite dup ǎ natura poluan ților și a stratului
material afectat. Cele mai importante sunt
fenomenele de coroziune, decolorare și spǎlare a
unor materiale, reducerea elasticit ǎții și
rezistenței unor compu și organici.
Durata de via țǎ a construc țiilor metalice
se reduce de 2-3 ori în zonele intens populate
datoritǎ fenomenului de coroziune la care sunt

expuse. Compu șii agresivi din aer proveni ți din surse de poluare, agen ții meteorologici, cât și
precipitațiile și umiditatea, determin ǎ coroziunea superficial ǎ a metalelor provocând pagube
considerabile. Ce țurile acide sunt cele mai agresive, deoarece formeaz ǎ sǎruri sfǎrâmicioase. Viteza
de coroziune depinde de factorii men ționați mai sus și este uneori de 100 de ori mai mare în zonele
intens populate decât în zonele f ǎrǎ poluare și lipsite de condi ții meteorologice care s ǎ favorizeze
coroziunea.
Prin reacția unor substan țe din aer cu materialele de construc ție (calcar, mortar, marmur ǎ) se
produc substan țe chimice noi cu rezisten țǎ și durabilitate mai redus ǎ. Astfel, carbona ții din care sunt
constituite aceste materiale se transform ǎ în prezen ța oxizilor de sulf, în sulfa ți, substan țe cu o
solubilitate mai mare ce pot fi antrenate de ploaie. Durata obi șnuitǎ de 20-30 de ani f ǎrǎ reparații și
renovǎri, a unor materiale de construc ție poate fi redus ǎ la numai 4-5 ani datorit ǎ poluanților
atmosferici. Cel mai r ǎspândit agent agresiv este dioxidul de sulf, acesta provocând degradarea
construcțiilor prin transformare lui în acid sulfuros și sulfuric. Al ți agenți agresivi cum ar fi vaporii
de apǎ și particulele de praf se infiltreaz ǎ în ziduri și fisuri accelerând procesul de distrugere.
Valoarea unor construc ții se reduce și prin depunerile de poluan ți sub form ǎ de fum, funingine, praf
sau prin modific ǎrile de culoare.
Pielea, cauciucul, hârtia și materialele sintetice sunt atacate de poluan ți și se întǎresc, se
crapǎ, își pierd elasticitatea, pierd str ǎlucirea și maleabilitatea. Hârtia, celuloza, bumbacul, fibrele
sintetice sunt foarte u șor atacate de oxidul de sulf. Vopseaua î și schimbǎ culoarea și compozi ția
chimicǎ prin reac ția cu gaze ca hidrogenul sulfurat, clorul, oxizii de azot, ozonul și dioxidul de sulf.
Prin mecanismele de corodare, dar și prin alte reac ții fizico-chimice, se poate reduce și
gradul de conductibilitate electric ǎ a unor conductori în zonele intens poluate. Depunerile de
materiale pe conductorii și izolatorii electrici, cât și coroziunea acestora reduc calit ǎțile inițiale,
mǎrindu-le rezisten ța electricǎ și favorizând pierderile de electricitate.

Conceptul de dezvoltare durabil ă a fost formulat de Comisia Brundtland (1987) în
raportul „Viitorul nostru comun”, referindu-se la dezvoltarea unei societ ăți umane, ca fiind “acea
dezvoltare care se axeaz ă pe satisfacerea nevoilor actuale f ără a compromite nevoile genera țiilor
viitoare”, iar atingerea acestor obiective impune un proces de schimbare, adaptând utilizarea
resurselor, distribuirea investi țiilor, concentrarea dezvolt ării tehnologice și structurile institu ționale
la acoperirea nevoi lor actuale, dar și a celor viitoare.

3. CONSECIN ȚELE MAJORE ALE POLU ǍRII AERULUI

Pǎmântul începe s ǎ se încǎlzeascǎ, ghețurile veșnice se topesc, nivelul oceanului planetar
crește, stratul de ozon se sub țiazǎ, ploile acide sunt din ce în ce mai frecvente. Toate acestea au la
bazǎ nu numai fenomene naturale (care se integreaz ǎ în ciclurile normale ale naturii), dar și
poluarea excesiv ǎ cu care ne confrunt ǎm în ultimul timp. O cre ștere de 5°C a temperaturii pe tot
Pǎmântul poate topi complet calotele arctice crescând astfel nivelul oceanelor și inundând o mare
parte din uscat; unele state insula re pot fi acoperite complet de ap ǎ. În astfel de condi ții de încǎlzire
globalǎ, recoltele nu vor mai putea cre ște normal în unele zone, c ǎderile de ploaie nu vor mai putea
fi absorbite în timp util, iar plantele și animalele vor migra sau vor avea mari greut ǎți de adaptare.

EFECTUL DE SER Ǎ ȘI ÎNCǍLZIREA GLOBAL Ǎ

Schimbǎrile climatice ale trecutului
Condițiile meteorologice capricioase din decada anilor 80 și 90 i-au f ǎcut pe oameni s ǎ
creadǎ cǎ ne confrunt ǎm cu o catastrof ǎ globalǎ. Clima P ǎmântului nu a fost îns ǎ niciodat ǎ
constantǎ. De-a lungul istoriei condi țiile climatice s-au schimbat de multe ori.
Studiul rocilor și fosilelor a oferit multe informa ții despre climele din trecut. De exemplu,
filonii carboniferi din Antarctica demonstreaz ǎ cǎ aceastǎ regiune vast ǎ de ghețuri a avut în trecut o
climǎ mai caldǎ. Dovezile din roci demonstreaz ǎ cǎ în urmǎ cu aproximativ 300 de milioane de ani,

întinderi de ghea țǎ acopereau sud-estul Americii de Sud, sudul Africii, India și Australia. Oamenii
de științǎ susțin astǎzi cǎ schimbǎrile climatice se produc odat ǎ cu mișcarea plǎcilor tectonice care
produc modificarea pozi ției continentelor. Aceeast ǎ teorie este sus ținutǎ și de studiul unor fosile.
Ultima er ǎ glaciarǎ, care a început acum 1,8 milioane de ani, când harta tectonic ǎ a globului nu
diferea mult de cea actual ǎ, nu poate fi îns ǎ explicatǎ de mișcǎrile tectonice lente. Nici deplasarea
continentelor nu poate explica varia țiile climatice considerabile ap ǎrute în ultimii 10 000 de ani de
la sfârșitul erei glaciare. Mai mult de atât, mi șcǎrile tectonice nu au nici o leg ǎturǎ directǎ cu
condițiile meteorologice capricioase din ultimii 30 de ani.
În decursul ultimei ere glaciare, în emisfera nordic ǎ nu era frig pe parcursul întregului an.
Perioadele de timp numite glacia țiuni, când vremea era rece și blocurile de ghea țǎ avansau dinspre
zonele polare c ǎtre sud, alternau cu perioade mai calde numite interglacia țiuni, când se topeau mari
cantitǎți de gheațǎ. Prin studierea inelelor arborilor și a urmelor de polen s-a descoperit c ǎ, dupǎ era
glaciarǎ, clima s-a înc ǎlzit brusc. Nivelul m ǎrilor a crescut dup ǎ topirea ghe țurilor și multe terenuri
joase au fost inundate. Spre exemplu, Marea Britanie, a fost desp ǎrțitǎ de continent în urm ǎ cu
aproximativ 7500 de ani.
Clima Europei de Vest era, în urm ǎ cu 7000 de ani, mai cald ǎ decât ast ǎzi,temperaturile
medii ale verii fiind cu dou ǎ sau trei grade mai ridicate, iar temp eraturile iernii erau cu un grad mai
mari. Ca urmare, limita inferioar ǎ a stratului permanent de z ǎpadǎ era cu aproximativ 300 de metri
mai ridicat ǎ decât ast ǎzi. În urm ǎ cu 5000 de ani, clima din nord-vestul Europei a devenit mai
uscatǎ și mai rece, iar Sahara era o paji ște cu râuri și lacuri. Nord-vestul Europei devenea acum
3000 de ani, mai rece și umed, ghe țarii începeau s ǎ coboare pe v ǎile Alpilor, lacurile s-au ridicat și
au format mla știni întinse, iar Sahara a îmbr ǎcat haina de șertului pe care îl știm noi ast ǎzi.
Dovezile referitoare la schimb ǎrile climatice din ultimii 2000 de ani provin din date istorice,
din adâncul m ǎrilor și din forarea stratului de ghea țǎ. Europa a avut o perioad ǎ uscatǎ, lipsitǎ de
furtuni între anii 400 și 1200, iar în Anglia a început s ǎ se cultive vi țǎ de vie, deci temperaturile
erau cu unu, dou ǎ grade mai ridicate decâ t acum. În secolele XIII și XIV în Europa au revenit
condițiile climatice mai reci, Dun ǎrea și Tamisa înghe țând frecvent în cursul iernii. Sud-vestul SUA
a devenit foarte arid, iar India suferea de secet ǎ în lipsa musonului ce a încetat s ǎ mai batǎ. Între
1550 și 1880 nord-vestul Europei a fost cuprins de o „mic ǎ erǎ glaciarǎ”, când temperaturile au fost
cele mai sc ǎzute de la era glaciar ǎ propriu-zis ǎ. Dupǎ 1800 temperaturile au început s ǎ creascǎ în
mod constant, cu mici excep ții (1940 și 1950 când temperaturile medii au sc ǎzut cu 0,2-0,3 grade
C). În paralel cu schimb ǎrile termice au avut loc și modificǎri ale distribu ției precipita țiilor. Pânǎ în
prezent temperatura medie anual ǎ s-a manifestat într-o continu ǎ tendințǎ de creștere, la acest lucru
contribuind din plin poluarea aerului și dereglarea efectului de ser ǎ natural al planetei.

Date cronologice despre efectul de ser ǎ

1827 – Matematicianul francez Jean-Baptiste Fourier presupune existen ța unui efect
atmosferic care face ca temperatura medie anual ǎ sǎ fie mai mare decât rezult ǎ din calcule. Este
primul cercet ǎtor care face analogia cu „efectul de ser ǎ” produs la scar ǎ largǎ.
1863 – John Tyndall, om de științǎ irlandez, public ǎ o lucrare în care descrie modul prin
care vaporii de ap ǎ ajutǎ la producerea efectului de ser ǎ.
1880 – Suedezul Svante Arrhenius și americanul Chamberlain analizeaz ǎ independent
problemele pe care emisiile de CO 2 le ridicǎ în atmosfer ǎ.
1880-1940 – Temperatura medie anual ǎ crește cu 0,25 șC, efectul de ser ǎ fiind semnalat de
cǎtre unii oameni de științǎ ca fiind intrat în ac țiune.
1940-1970 – Temperatura medie scade cu 0,2 șC, iar unii climatologi prezic intrarea într-o
nouǎ erǎ glaciarǎ.
1957 – Oceanograful american Roger Revelle atrage aten ția lumii asupra faptului c ǎ suntem
pe cale s ǎ începem un experiment geofizic la scar ǎ mondial ǎ, prin eliberarea în atmosfer ǎ de
cantitǎți tot mai mari de CO 2.

1979 – Are loc prima conferin țǎ mondialǎ asupra problemelor climatice. Guvernele lumii
sunt avertizate asupra poten țialelor schimb ǎri climatice provocate de om.
1985 – Se desf ǎșoarǎ la Villach, în Austria, prima conferin țǎ internaționalǎ important ǎ,
având ca tem ǎ efectul de ser ǎ. Participan ții atrag aten ția asupra faptului c ǎ în prima jum ǎtate a
secolului XXI, temperaturile medii anuale ar putea s ǎ creascǎ foarte rapid. Conferin ța mai arat ǎ cǎ
nu numai CO 2 contribuie la înc ǎlzirea global ǎ, ci și alte gaze cum ar fi metanul, cluoro-fluoro-
carburile, oxizii de azot și ozonul.
1987 – Se înregistreaz ǎ un record de c ǎldurǎ, cei mai reci ani din decada 1980 sunt mult mai
cǎlduroși decât media celor mai calzi ani din anii 1880.
1988 – Încǎlzirea global ǎ devine subiect de prim ǎ paginǎ. Reuniunea climatologilor de la
Toronto, din Canada, cheam ǎ națiunile lumii s ǎ reducǎ emisiile de CO 2 cu 20%, pân ǎ în 2005. ONU
înființeazǎ o comisie interguvernamental ǎ (IPCC – Intergovernamental Panel on Climate Change)
pentru a analiza rapoartele oamenilor de științǎ.
1990 – Primul raport al IPCC arat ǎ cǎ temperaturile medii au crescut cu 0,5 șC în ultima sut ǎ
de ani. IPCC avertizeaz ǎ cǎ sunt necesare m ǎsuri împotriva emiterii de gaze ce provoac ǎ efectul de
serǎ.
1991 – Vulcanul Pinatubo, din Filipine, erupe și în atmosfer ǎ sunt aruncate mari cantit ǎți de
cenușǎ vulcanicǎ, care încetine ște efectul de ser ǎ. Temperatura medie scade timp de doi ani, dup ǎ
care începe s ǎ creascǎ din nou. Oamenii de științǎ profitǎ de acest eveniment, pentru a ar ǎta cât de
sensibilǎ este clima la varia ții ale factorilor de mediu.
1992 – Conven ția asupra schimb ǎrilor climatice, semnat ǎ la Rio de Janeiro, Brazilia, de
cǎtre 154 de state, inclusiv România, recunoa ște rolul negativ al efectului de ser ǎ, provocat de
activitǎțile industriale. Se propune ca, țǎrile puternic industrializate, s ǎ își reducǎ emisiile de CO 2
pânǎ în 2000, la nivelul anului 1990.
1994 – Alianța micilor state insulare, care grupeaz ǎ țǎrile cele mai amenin țate de cre șterea
nivelului oceanului planetar, cer reducerea emisiilor de CO 2 cu 20% pân ǎ în 2005.
1995 – Un an foarte cald. În martie, la Berlin, se face o întâlnire în care țǎrile puternic
industrializate cad de acord s ǎ reducǎ emisiile de CO 2. În noiembrie, IPCC arat ǎ cǎ încǎlzirea
globalǎ nu are numai cauze naturale și cǎ dovezile arat ǎ cǎ existǎ o contribu ție majorǎ a activitǎților
umane la înc ǎlzirea global ǎ. Se indic ǎ deasemenea c ǎ, pânǎ în 2100, temperatura medie ar putea s ǎ
creascǎ cu 1 pânǎ la 3,5 șC.
1996 – La a doua reuniune a Conven ției asupra schimb ǎrilor climatice, SUA accept ǎ
limitarea prin reglement ǎri internaționale, a emisiilor de CO 2. Dupǎ patru ani de stagnare, emisiile
de CO 2 încep sǎ creascǎ din nou, ceea ce atrage protestele oamenilor de științǎ.
1997 – Protocolul de la Kyoto stabile ște ca obiectiv sc ǎderea emisiilor de CO 2, în medie, cu
5,4%, pân ǎ în 2010, conven ția propune un mecanism foarte flexib il, astfel încât statele pot vinde
sau cump ǎra dreptul de a emite CO 2. Singura restric ție, reducerea medie s ǎ nu fie afectat ǎ. SUA
refuzǎ semnarea protocolului, atâta timp cât nu se va demonstra implicare tuturor statelor în
reducerea emisiilor de CO 2.
1998 – Anul cel mai fierbinte din secolul XX. Negocierile de la Buenos Aires nu reu șesc sǎ
rezolve disputele asupra regulamentului de aplicare a Protocolului de la Kyoto, dar se cade de acord
ca acesta s ǎ fie revizuit pân ǎ în 2000.
2000 – Oamenii de științǎ avertizeaz ǎ din nou c ǎ, dacǎ rata de cre ștere a emisiilor de CO 2
rǎmâne la nivelul actual, la sfâr șitul secolului XXI temperatura va cre ște cu 6 șC. În luna noiembrie,
la Haga, negocierile pentru finalizarea regulamentului de aplicare a Protocolului de la Kyoto
eșueazǎ din nou.

Una dintre cele mai grave probleme cu care se confrunt ǎ lumea contemporan ǎ este efectul
de serǎ. Acest efect are acest nume, deoarece, asemenea pere ților de sticl ǎ ai unei sere p ǎstreazǎ
cǎldura și oprește evaporarea. În jurul p ǎmântului exist ǎ un strat de gaze care are acela și rol, și fǎrǎ
de care via ța pe Pǎmânt nu ar fi posibil ǎ. Ce se întâmpl ǎ însǎ când oamenii, prin gazele pe care le

trimit zilnic în atmosfer ǎ, amplific ǎ acest efect? Tulburarea acestui proces natural are ca rezultat o
climǎ mult mai cald ǎ și o planetǎ ce riscǎ sǎ devinǎ mult mai fierbinte.
Pǎmântul e men ținut la o temperatur ǎ ridicatǎ de atmosfer ǎ care acționeazǎ ca o pǎturǎ. Fǎrǎ
ea temperatura medie la suprafa țǎ ar fi de -18 șC (fa țǎ de 25 șC, temperatura medie actual ǎ), iar
viața nu ar putea fi men ținutǎ. Gazele de ser ǎ permit razelor cu lungime scurt ǎ de undǎ, lumina
vizibilǎ a soarelui, s ǎ le traverseze, înc ǎlzind atmosfera, oceanele, suprafa ța planetei și organismele.
Energia caloric ǎ este rǎspânditǎ în spațiu în form ǎ de raze infraro șii, adicǎ de unde lungi. Acestea
din urmǎ sunt absorbite în parte de gazele cu efect de ser ǎ, pentru a se reflecta înc ǎ o dată pe
suprafața Pǎmântului.
Acest efect natural de ser ǎ al atmosferei a fost dereglat în ultimii 200 de ani, de om, care,
prin activit ǎțile sale, a sporit concentra ția gazelor cu efect de ser ǎ din atmosfer ǎ , stricând astfel
echilibrul termic al sistemului climatic prin declan șarea procesului de înc ǎlzire la nivel planetar
global.
Dioxidul de carbon, metanul, oxizii de azot, ozonul, împreun ǎ cu vaporii de ap ǎ formeazǎ în
mod natural gazele de ser ǎ. Majoritatea gazelor poluante ce aj ung printre acestea au o capacitate
diferitǎ de a absorbi c ǎldura și rǎmân în atmosfer ǎ perioade lungi de timp, ceea ce le spore ște
acțiunea dǎunǎtoare. Efectul nociv de ser ǎ se produce atunci când gazele existente în atmosfer ǎ
depǎșesc cantitatea normal ǎ. Cele mai importante gaze care deregleaz ǎ acest efect sunt:

Dioxidul de carbon (CO 2).
Conținutul atmosferic de dioxid de carbon
(gazul cu efect de ser ǎ de provenien țǎ
antropicǎ cel mai frecvent) a crescut pân ă la
25% de la debutul revolu ției industriale cu o
frecvențǎ de 280 p ǎrți pe milion (ppm) pân ǎ
la 350 ppm. Elimin ǎrile de CO 2 de origine
antropicǎ au condus la sporirea cu 59% a
potențialului efectului de ser ǎ. CO 2 este unul
dintre principalele substan țe emise la
arderile de combustibil fosil. Circa 90% din
energia comercializat ǎ pe plan mondial este
produsǎ de cǎtre combustibili fosili : p ǎcurǎ,
cǎrbune brun, gaz natural și lemn.

Metanul (CH 4) contribuie cu
aproape 18% la cre șterea efectului de ser ǎ.
Metanul este principalul component al
gazului natural ars de c ǎtre utilajele de
încǎlzit. El provine din: descompunerile
vegetale, câmpurile inundate de orez,
mlaștinile, gazele de balt ǎ, aparatul digestiv
al numeroaselor animale, în special bovinele
și termitele, arderile anaerobe
(descompunerea vegeta ției în lips ă de O 2).
Metanul mai provine în egal ǎ mǎsura de la
scurgerile conductelor de gaze, de la
centrele de tratament, de la instala țiile de
stocaj și de la minele de c ǎrbune, de la
materiale organice în descompunere (cum ar fi produsele alimentare aflate în depozite).

Cercetǎtorii sunt alarma ți, deoarece înc ǎlzirea climei va antrena eliberarea unei p ǎrți din CH 4
natural acumulat în cantit ǎți mari sub ghe țari și în calotele polare, provocânt astfel efectul de
retroacțiune.

Oxidul de azot (N 2O) provine de la arderea combustibilului fosil, utilizarea îngr ǎșamintelor
azotate, incinerarea arborilor și reziduurilor de plante. Gazul contribuie la sporirea efectului de ser ǎ
cu circa 6%.

Ozonul troposferic (O 3). În atmosfer ǎ la o înǎțime foarte mare ozonul creat natural apare
ca un ecran de protec ție împotriva razelor ultraviolete. În troposfer ă însă, ozonul e un produs al
reacțiilor poluantelor atmosferice, ale industriilor și ale automobilelor. Ozonul troposferic
reacționeazǎ cu țesuturile vegetale și animale provocând efectul de ser ǎ. Contribu ția ozonului
troposferic la sporirea efectului de ser ǎ se estimeaz ǎ la 8%.

Clorofluorocarburile (CFC) sunt un produs chimic care ajut ǎ la subțierea stratului de ozon,
constituind în egal ǎ mǎsura un gaz cu efect de ser ǎ în creștere. Savan ții nu sunt siguri de efectele
reale produse de CFC asupra schimb ǎrii climatului pentru c ǎ acțiunea lor de rarefiere a stratului de
ozon poate s ǎ aducǎ o nouǎ rǎcire a planetei. Este posibil ca, reducând emisia de CFC, s ǎ protejǎm
stratul de ozon, accelerând o nou ǎ încǎlzire a planetei. Aceast ǎ problemǎ demonstreaz ǎ în ce mǎsurǎ
factorii de mediu sunt lega ți nemijlocit.

Protocolul de la Kyoto
În urma întâlnirii de la Kyoto din 1997 a fost enun țat un act, care se remarc ă (spre deosebire
de rezultatele întâlnirilor anterioare) prin concrete țe și concentrare. De fapt, p ărțile semnatare î și iau
angajamente foarte ferme și relativ u șor de contabilizat și verificat, fapt care a f ăcut ca unele state s ă
refuze sau s ă amâne semnarea în prima faz ă. Protocolul a pornit ini țial cu 55 de semn ături, ajungând
în anul 2000 la peste 100 de semn ături. Dar marii poluatori cum ar fi Statele Unite și Rusia, au lipsit
mult timp de pe list ă.
Concentrarea asupra emisiilor poluante care provoac ă efectul de ser ă este determinat ă de
faptul că, din considerente de fizic ă a circula ției fluidelor, ele nu mai sunt o problem ă locală, nici
măcar națională, ci afecteaz ă teritorii foarte îndep ărtate geografic.
România, prin semnarea acestui protocol s-a angajat voluntar s ă reducă emisiile la nivel
național care provoac ă efectul de ser ă cu 8 % fa ță de emisiile de acest tip corespunz ătoare anului
1990.

Circuitul carbonului
Oamenii arunc ǎ în atmosfer ǎ anual aproximativ 8 miliarde de tone de carbon. Mai pu țin de
jumǎtate rǎmâne acolo; ce se întâmpl ǎ însǎ cu restul? Porne ște mașina, aprinde lumina, regleaz ǎ
termostatul sau f ǎ aproape orice și adaugi dioxid de carbon în atmosfer ǎ. Cǎrbunele, petrolul și
gazele naturale, bazele economiei industriale moderne, toate con țin carbon inhalat de plante în urm ǎ
cu sute de milioane de ani în urm ǎ. Carbonul se întoarce acum în atmosfer ǎ prin țevile de
eșapament, furnale și coșuri de fum, emisiile datorate p ǎdurilor incendiate pentru crearea de terenuri
agricole sau p ǎșuni. Dioxidul de carbon este cel mai important gaz ce ajut ǎ la reținerea cǎldurii în
atmosferǎ. Potrivit calculelor din cele 8 miliarde de tone de carbon ce intr ǎ în atmosfer ǎ (6,5
miliarde din combustibili fosili și 1,5 miliarde din desp ǎduriri), mai pu țin de jum ǎtate, aproximativ
3,2 miliarde de tone, r ǎmâne în atmosfer ǎ pentru a înc ǎlzi planeta. Imagina ți-vǎ ce s-ar putea
întâmpla dac ǎ tot carbonul ar contribui la acest fenomen, înc ǎlzirea global ǎ ar fi accelerat ǎ cu
aproape 50%. Restul de carbon care nu intr ǎ în circuitul atmosferic este absorbit de plantele terestre
și fitoplanctonul oceanic, care îl asimileaz ǎ pentru cre ștere, reintrând astfel în circuitul lui natural.
Vegetația terestrǎ folosește anual 60 de miliarde de tone de carbon pentru cre ștere, în acest
proces eliberând oxigen. Aceast a ar epuiza carbonul din atmosfer ǎ dacǎ n-ar fi regenerat constant
prin respira ția plantelor și descompunerile materialelor organice . Circuitul carbonului devine astfel

un mecanism complex, foarte echilibrat, care sus ține viața pe Pǎmânt. Tot acest fenomen absoarbe
mari cantit ǎți de carbon din atmosfer ǎ și le stocheaz ǎ în oceane, p ǎduri, zǎcǎminte naturale de
cǎrbune, petrol și gaze naturale. Oamenii au perturbat acest ciclu prin eliberarea prematur ǎ a
carbonului din aceste rezervoare, începând cu arderea p ǎdurilor și a combustibililor fosili ce a
inundat atmosfera cu suficient carbon încât s ǎ poatǎ afecta climatul global.

Carbonul – element vital?
În afarǎ de circuitul apei, nu exist ǎ în natur ǎ mecanism mai important decât circula ția
carbonului între aer, ap ǎ și pǎmântAbilitatea carbonului de a se combina cu majoritatea nemetalelor
l-a fǎcut un element de baz ǎ al structurilor organice – plante și animale.
Diamant 100% Corpul uman 18%
Grafit 100% Calcar 12%
Cǎrbune (antracit) 92% Sol arabil 1-2%
Petrol 86% O țel 0,2-1,5%
Lemn 50% Aer 0,015%
PVC 38% Apa m ǎrii 0,0025%

Potrivit unui raport din 1991, 108 milioane de tone de carbon sunt eliminate anual în
Canada, rezultând astfel câte 4 tone de CO 2 eliminat anual în atmosfer ă pentru fiecare canadian.
Canada nu este întrecut ă decât de Statele Unite în ceea ce prive ște producerea de CO 2 pe cap de
locuitor.
Zonele de pe glob care
stocheazǎ cele mai mari rezerve
de carbon sunt prezentate în
imaginea al ǎturatǎ. A – pǎdurile
boreale, B – permafrostul arctic,
C – pǎdurile tropicale, D –
carbonul din Atlanticul de Nord
Din anul 1958 s-au
început m ăsurătorile precise de
CO
2 în atmosfer ă în muntele
Mauna Loa din Hawai, iar examinarea e șantioanelor de ghea ță arctică ce conțin bule de aer din
trecut a facilitat m ăsurarea con ținutului de CO 2 în atmosfer ă până în anul 1700. Toate aceste
mǎsurǎtori și multe alte date au dus la în țelegerea ciclului carbonului în natur ǎ. Acest ciclu arat ă că
respirația și fotosinteza sunt în echilibru ceea ce este adev ărat și în ocean. Acest lucru poate
surprinde oamenii, deoarece s-a creat o imagine în care plantele ar absorbi CO 2 și ar degaja O 2.
Ecologiștii au îns ǎ o viziune global ă asupra ecosistemului, nu numai asupra plantelor și a
suprafețelor restrânse și au arătat că ecosistemele stabile pe timp î ndelungat nu sunt absorbante de
CO 2. Un exemplu simplu ar fi lanul de grâu, care în timp ce cre ște absoarbe CO 2, iar dupǎ ce este
recoltat tarlaua este ars ă sau lăsată să putrezeasc ă, astfel CO 2 este reintrodus în atmosfer ă.
Principalul consumator de carbon este îns ǎ oceanul, cu cât cre ște concentra ția de CO 2 din
atmosferă, cu atât se m ǎrește și cantitatea de CO 2 dizolvat în ap ă.

Echilibrul atmosfer ǎ – hidrosfer ǎ
Clima terestr ǎ a suferit un proces puternic de înc ǎlzire acum aproape 55 milioane de ani.
Cauza acestui efect a fost intensificarea activit ǎții vulcanice, care a dus la cre șterea rapid ǎ a
cantitǎții de gaze, în special CO 2, ce a favorizat efectul de ser ǎ. Temperatura medie a crescut în
numai 30 000 de ani, un interval scurt la scar ǎ geologicǎ, cu mai mult de 6 șC. Dup ǎ o altǎ perioadǎ,
cu același numǎr de ani, lucrurile au intrat în normal revenind la temperaturile medii normale. Ce a
provocat acest fenomen?

Rǎspunsul î avem de la Santo Bains, de la Universitatea Oxford, care, analizând con ținutul
de sulfat de bariu (rezultat în special din descompunerea fitoplanctonului) din sedimentele depuse
pe fundul Oceanului Atlantic, urm ǎrindu-i astfel evolu ția de-a lungul timpului. Rezultatul
cercetǎrilor l-au îndreptat pe cercet ǎtor spre un scenariu interesant, în care P ǎmântul este capabil s ǎ
refacǎ un sistem climatic distrus accidental.
Pe mǎsurǎ ce temperatura medie anual ǎ a creșcut, în oceanul planetar a sosit un surplus de
apǎ încǎrcatǎ cu substan țe nutritive c ǎruia i se ad ǎuga un surplus de CO 2. Aceastǎ combinație a dus
la dezvoltarea exploziv ǎ a fitoplanctonului, care, prin fotosintez ǎ a absorbit CO 2 din aer și a reușit
curǎțarea atmosferei de surplusul de CO 2.
Efectele înc ǎlzirii globale
Nivelul de CO
2 crește, oceanele se înc ǎlzesc, ghe țarii se topesc, nivelul m ǎrii crește, lacurile
scad, seceta persist ǎ, ghețarii de șelf se prǎbușesc, precipita țiile cresc, apele de munte seac ǎ,
incendiile din p ǎduri se înmul țesc, iarna este mai blând ǎ, primǎvara mai timpurie, toamna întârzie,
perioadele de migra ție variazǎ, pǎsǎrile cuibǎresc mai devreme, plantele înfloresc timpuriu, recifele
de corali albesc, z ǎpezile perene se restrâng, speciile exotice î și extind arealul, amfibienii dispar,
temperaturile cresc la latitudini înalte, p ǎdurile tropicale se usuc ǎ… ce se întâmpl ǎ?
Încǎlzirea global ǎ este un fenomen ce se produce aproape imperceptibil pentru om, efectele
pe care le poate avea îns ǎ pot fi catastrofale. Secet ǎ, inundații, incendii, uragane, toate pot fi
provocate de înc ǎlzirea planetei. Pretutindeni pe P ǎmânt ghea ța este într-o permanent ǎ modificare.
Zǎpezile faimoase ale muntelui Kilimanjaro s-au topit din 1912 cu mai mult de 80%. Ghe țarii din
Garhwal Himalaya, de pe teritoriul Indiei, se retrag atât de repede, încât majoritatea ghe țarilor din
estul și centrul masivului ar putea disp ǎrea pânǎ în 2035, calota polar ǎ s-a subțiat semnificativ în
ultimii 50 de ani, intinderea ei mic șorându-se cu circa 10% în ultimii 30 de ani. Prim ǎvara,
dezghețul apelor dulci se produce în emisfera nordic ǎ cu 9 zile mai repede decât în urm ǎ cu 150 de
ani, iar înghe țul de toamn ǎ cu 10 zile mai târziu. Dezghe țul permafrostului (stratul de p ǎmânt
permanent înghe țat de la suprafa țǎ din zonele polare) a determinat l ǎsarea solului cu aproape 5
metri în unele p ǎrți din Alaska. Topirea calotelor glaciare (în vestul Antarcticii a ap ǎrut o fisur ǎ în
stratul de ghea țǎ ce se presupune c ǎ ar fi din cauza acestui fenomen) poate duce la ridicarea
nivelului oceanului planetar, punând în pericol milioane de oameni care tr ǎiesc în regiunile de
coastǎ și estuarele situate aproape de nivelul m ǎrii. Se estimeaz ǎ cǎ nivelul oceanelor cre ște cu 6 cm
în fiecare deceniu. Dac ǎ încǎlzirea nu va fi stopat ǎ, orașe ca Rotterdam (Olanda), Londra (Anglia),
New Orleans (SUA), Vene ția (Italia) vor fi acoperite de ap ǎ. În Bangladesh, pentru o cre ștere de
circa 1 m a oceanului, 70 de milioane de oameni vor trebui muta ți. La o cre ștere cu pu țin peste
0,5m, 75% din zonele de coastǎ ale Louisianei vor
dispǎrea, iar pentru doar 10
cm de ap ǎ în plus, multe
insule joase din m ǎrile sudice
riscǎ inundații importante.

Celebrul ora ș italian,
Vene
ția, este inundat uneori
la maree, apa p ǎtrunzând în
Piazza San Marco, al c ǎrei
turn se vede în imagine.
Dacǎ nivelul oceanului
planetar va cre ște, acest
minunat ora ș ar putea fi
înghițit de ape.

Topirea ghe țurilor – un semnal de alarm ǎ
Oamenii de științǎ au la dispozi ție multe mijloace pentru a putea monitoriza clima terestr ǎ.
Unul dintre acestea este m ǎsurarea continu ǎ a stratului de ghea țǎ din regiunile polare. În ultimii ani
s-a constatat o sub țiere continu ǎ a acestuia. Spre exemplu în Groenlanda, determin ǎrile fǎcute cu
ajutorul radarelor montate pe sateli ți demonstreaz ǎ, fǎrǎ nici o urm ǎ de îndoial ǎ, cǎ anual stratul
groenlandez de ghea țǎ își micșoreazǎ volumul cu 51 km3, suficient pentru a ridica nivelul oceanului
planetar cu 0,127 mm. Aceast ǎ valoare pare nesemnicativ ǎ, dar trebuie s ǎ menționǎm cǎ acest
fenomen se produce la scar ǎ globalǎ, procese similare înregistrându-se atât în regiunile polare, cât și
la nivelul ghe țarilor ce acoper ǎ culmile mun ților înalți. Practic se constat ǎ o creștere cu 1,8 mm/an a
nivelului oceanului planetar, iar temperatura medie anual ǎ este în cre ștere…

Odatǎ cu înc ǎlzirea climatului,
ecosistemele terestre devin mai uscate și mai
expuse incendiilor. Astfel, în 1992, parcul
național Yellowstone a luat foc, provocând un
adevǎrat dezastru ecologic. Recoltele din
unele zone, înainte foarte fertile, au sc ǎzut din
cauza lipsei de ap ǎ, iar centurile cerealiere din
America de Nord s-ar putea transforma în
deșerturi, ceea ce ar provoca un dezastru
economic serios. Într-un climat în schimbare,
incidența uraganelor cre ște, iar efectele
acestora au fost deja sim țite. Inunda țiile sunt o
altǎ trǎsǎturǎ a încǎlzirii globale, cauzate de
dezlǎnțuirea apelor care înainte fuseser ǎ
captate sub form ǎ de gheațǎ în munți sau în
lacuri glaciare.
În trecut, chiar și în România,
vârfurile mun ților erau acoperite de ghe țari,
care datorit ǎ încǎlzirii temperaturii au
coborât și au format c ǎldǎri și lacuri
glaciare. În imagine ave ți Vârful Scara, din
Masivul Bucegi, care, prin topirea ghe ții, a
ajutat la formarea unei impresionante v ǎi,
formate din trei circuri glaciare, ș
i anume
Valea Gaura.
Modificǎrile de temperatur ǎ au
întotdeauna un efect imediat asupra vie țuitoarelor. Cre șterea temperaturii poate afecta profund
ecosistemele pe întreaga planet ǎ, acolo unde animalele, plantele și insectele se adapteaz ǎ deja la
încǎlzirea moderat ǎ a climei, schimbându- și arealele, devansându- și datele de migra ție și
modificându- și datele de împerechere și înflorire. Un studiu asupra a 35 de specii de fluturi
nemigratori din Europa a descoperit c ǎ în ultimele decenii cam dou ǎ treimi dintre ei și-au extins
arealele spre nord cu 30 pân ǎ la 240 de km. Multe plante înfloresc în Europa cam cu o s ǎptǎmânǎ
mai devreme decât acum 50 de ani și pierd frunzele cu cinci zile mai târziu. Rândunicile de copac
din America de Nord migreaz ǎ spre nord prim ǎvara cu 12 zile mai devreme decât o f ǎceau acum un
sfert de secol, iar vulpile ro șii din Canada și-au extins arealul cu sute de kilometrii spre pol, intrând
pe teritoriul vulpilor polare. Plantele alpine sunt împinse și ele spre altitudini mai mari, afect ǎnd
specii mai rare ce tr ǎiesc pe în ǎlțimi. Coralii tr ǎiesc în ape tropicale calde, unde cre șterea
temperaturii poate provoca decolorarea lor prin pierderea algelor care tr ǎiesc în simbioz ǎ cu ei și îi

ajutǎ la procurarea hranei. De obicei, recifele î și revin dup ǎ încǎlzirile temporare, îns ǎ creșterea
temperaturii medii a oceanului provoac ǎ episoade de decolorare mai lungi și mai frecvente, care
pentru unii corali sunt fatale.
Într-un loc ca Marea Britanie fauna și flora sunt influen țate puternic de climatul european și
o micǎ schimbare a temperaturii are ca efect cre șterea num ǎrului de specii de insecte, p ǎsǎri sau
plante situate mai la nord, iar speciile nordice, c ǎrora le prie ște frigul, sunt determinate s ǎ se retragǎ
spre zone mai reci. Un exemplu concret este cel al fluturelui amiral ro șu care nu ierna în Marea
Britanie pân ǎ în urmǎ cu câțiva ani. Broa ștele se împerecheaz ǎ cu pânǎ la 7 sǎptǎmâni mai devreme.
Pǎsǎrile își pot începe mai devreme cuib ǎritul din cauza înc ǎlzirii globale și scot pui, în medie, cu 9
zile mai devreme decât la mijlocul secolului XX.

Importan ța ecosistemelor forestiere
Ecosistemele forestiere au un rol important și deosebit de activ în fenomenul de schimbare
climatică, prin rolul de absorban ți și rezervoare de CO 2. Ele sunt deasemenea afectate direct de
acest fenomen. Valorificarea resurselor înt r-un mod durabil face ca fondul forestier s ă fie un
absorbant continuu de carbon, îns ă exploatarea și utilizarea lemnului contribuie fie la revenirea
imediată în aer, fie la stocarea îndelungat ă a carbonului în produsele de lemn. La nivel global, în
anii 90, emisia de CO 2 rezultată din schimbarea folosin ței terenurilor, în special din defri șarea
pădurilor tropicale, a reprezentat 20% din emisia total ă. Pădurile se comport ă ca un rezervor net de
carbon, mai ales în condi țiile în care P ământul este acoperit în propor ție de 30% de acestea și ajută
la stabilirea ciclului carbonului. Acest fapt arat ă clar importan ța pădurilor în bilan țul încălzirii
globale. Din totalul stocului de carbon, circa 40% se afl ă în vegeta ție, ponderea majoritar ă fiind în
soluri (în medie 60%), adesea urcând în solurile p ădurilor boreale pân ă la 80%. Înc ălzirea global ă
poate duce la accelerarea fenomenului de descompunere de materie organic ă din aceste soluri și la
transformarea p ădurilor în surse de emisie a carbonului. Toate fenomenele asociate acestei
schimbări climatice (incendii, furtuni ) pot afecta strunctura și productivitatea actualelor ecosisteme
forestiere. În România, la momentul actual, riscul climatic asociat cu vulnerabilitatea maxim ă la
uscăciune și secetă este localizat în sud-sud-vestul și estul țării.

Țara noastr ǎ beneficiaz ǎ
încǎ de o foarte mare suprafa țǎ de
pǎdure, probleme foarte mari apar
însǎ datorit ǎ defri șǎrilor
necontrolate. În imagine o p ǎdure de
conifere de la poalele Masivului
Bucegi. Vedere spre Culoarul Ruc ǎr
– Bran și Masivul Piatra Craiului.
Chiar dac ǎ climatul
Pǎmântului a variat întotdeauna,
oscilând între cald și rece, din cauze
naturale, tendin ța din prezent de
încǎlzire devine îngrijor ǎtoare din
multe motive. Este prima dat ǎ când omenirea accelereaz ǎ schimbarea, iar înc ǎlzirea ar putea avea
loc atât de rapid, încât speciile s ǎ nu se poat ǎ adapta. Fiecare specie reac ționeazǎ diferit la
schimbǎrile climatice, iar ciclurile naturale ale vie țuitoarelor care depind unele de altele (ca de
exemplu p ǎsǎrile și insectele cu care se hr ǎnesc), se pot desincroniza și pot duce la declinul
populațiilor. Deocamdat ǎ singura posibilitate a animalelor și plantelor de a învinge c ǎldura este
retragerea c ǎtre latitudini și altitudini mai ridicate. Aceast ǎ cale are îns ǎ o limitǎ, de cele mai multe
ori impus ǎ de oameni. Spre deosebire de mileniile trecute, flora și fauna trebuie s ǎ se adapteze într-
o lume care, nu numai c ǎ se încǎlzește, dar mai ad ǎpostește și 6,3 miliarde de oameni.

Din pǎcate toate efectele înc ǎlzirii globale enumerate mai sus, nu sunt doar scenarii sau
ipoteze ale unor oameni de științǎ, ci sunt date de teren, cercet ǎri minuțioase care ne arat ǎ cǎ planeta
și-a schimbat ciclul de echilibru natural într-unul liniar, la cap ǎtul cǎruia încǎ nu știm ce va fi!

Cei mai c ǎlduroși ani: Patru specii amenin țate din regiunile polare și de munte:

1. 1998 4. 2001 ursul polar oposumul pitic de munte
2. 2002 5. 1997 babuinul gelada fluturele monarh
3. 2003
Manifest ǎri ale schimb ǎrilor climatice pe teritoriul României
În ultimul secol s-au produs schimb ǎri climatice importante, pe care și cei mai șceptici
cercetǎtori le recunosc, ce au ca rezultat înc ǎlzirea suprafe ței Pǎmântului cu 0,3-0,6 °C, acest lucru
fǎcând ca ultimii ani s ǎ fie cei mai c ǎlduroși de dupǎ 1860, de când au început s ǎ se înregistreze
fenomenele meteorologice. În ultim ii ani au fost înregistrate o mul țime de evenimente
meteorologice deosebite în întreaga lume, iar România nu a f ǎcut excep ție. Efectele schimb ǎrilor
climatice au fost observate la noi în țarǎ, cu precǎdere în ultimii ani. De asemenea, trecerea de la
anotimpul rece la cel cald nu se mai face treptat, ci brusc, cu varia ții mari de temperatur ǎ.
În anul 2000 temperatura medie pe țarǎ a fost cu 1,8 °C mai ridicat ǎ decât cea obi șnuitǎ (8,3
°C). Fațǎ de valorile medii anuale, temperaturile medi i ale anului 2000 au pr ezentat abateri pozitive
cuprinse între 0-1 °C în centrul țǎrii și între 1-2 °C în cea mai mare parte a teritoriului.
Temperaturile maxime din anul 2000 au dep ǎșit 40 °C în sudul țǎrii, iar temperatura maxim ǎ anualǎ
a fost de 43,5 °C înregistrat ǎ la Giurgiu în 5 iulie. Temperaturile minime s-au înregistrat în zilele de
25-26 ianuarie, valorile acestora fiind sub -25 °C în zona montan ǎ, pe areale restrânse din nord-
vestul, sud-vestul și sudul țǎrii, iar în depresiunile din estul Transilvaniei acestea au sc ǎzut sub -30
°C. Temperatura minim ǎ anualǎ a fost de -33,1 °C semnalat ǎ la Miercurea Ciuc în ziua de 26
ianuarie.
Precipitațiile cǎzute pe întreg teritoriul țǎrii în anul 2000 (430,7 mm) comparativ cu normala
climatologic ǎ (647,0 mm) au prezentat un regim deficitar. Cantitatea anual ǎ de precipita ții cǎzutǎ la
nivelul întregii țǎri a fost cu 33,4% mai redus ǎ decât cantitatea medie anuala, abaterile fa țǎ de
aceastǎ medie fiind mai reduse cu 20-40% în centrul și estul țǎrii și cu 40-60% în vestul și sud-
vestul teritoriului. Exceptând lunile ianuarie, martie și septembrie, în care regimul precipita țiilor a
fost excedentar, în celelalte luni din an precipita țiile au fost deficitare. Putem lua ca exemplu luna
octombrie, în care cantitatea medie de precipita ții pe țarǎ a fost de 3,2 mm. (normala climatologic ǎ
fiind 38,0 mm), iar în Oltenia, vestul Munteniei și Carpații de curbur ǎ precipita țiile au fost
inexistente.

DISPARI ȚIA STRATULUI DE OZON
Ozonosfera se afl ǎ la 30-40 km altitudine, în cadrul stratosferei. Ozonul se formeaz ǎ prin
acțiunea razelor solare asupra oxigenului. Ozonul are rolul de a absorbi radia ția ultraviolet ǎ cu
lungimi de und ǎ între 290-320 nm. Aceste lungimi de und ǎ sunt dǎunǎtoare vieții pentru c ǎ ele pot
fi absorbite de acidul nucleic din celule. Penetrarea excesiva a radia
ției ultraviolete spre suprafa ța
planetei ar distruge vegeta ția și ar avea urm ǎri ecologice grave. Mari cantit ǎți de radiații ultraviolete
ar duce la efecte biologice negative cum ar fi cre șterea cazurilor de cancer. Concentra ții ridicate de
ozon la nivelul solului sunt de asemenea periculoase și pot provoca boli pulmonare. Condi țiile
metereologice afecteaz ǎ distribuția ozonului, producerea și distrugerea ozonului având loc în
stratosfera superioar ǎ tropicalǎ unde este prezent ǎ cea mai mare cantitate de radia ții ultraviolete.
Disocierea are loc în zonele inferioare ale stratosferei și la latitudini superioare celor la care se
realizeazǎ producerea ozonului.
Stratul de ozon este de foarte mare importan țǎ, datoritǎ lui viața a reușit sǎ aparǎ pe Pǎmânt,
iar fǎrǎ el aceasta nu ar mai putea continua, din cauza efectelor negative ale radia țiilor dǎunǎtoare

pe care acesta le opre ște. Datorit ǎ acestui fapt, oamenii de științǎ au fost îngrijora ți când au
descoperit c ǎ produsele chimice eliberate de om în atmosfer ǎ sunt o posibil ǎ amenințare a stratului
de ozon.Aceste substan țe interacționeazǎ cu cele naturale deja existente și distrug moleculele de
ozon. Spre exemplu o singur ǎ moleculǎ de CFC (clorofluorocarbon) poate distruge pân ǎ la 100 000
de molecule de ozon. Din aceast ǎ cauzǎ folosirea acestor tipuri de compu și chimici a fost redus ǎ sau
chiar interzis ǎ în unele state ale lumii. Alte chimicale, ca de exemplu halocarburile bromurate și
oxizii de azot din îngr ǎșaminte, pot de asemenea ataca stratul de ozon. Distrugerea stratului de ozon
ar putea cauza cre șterea num ǎrului cazurilor de cancer de piele și a cataractelor, distrugerea de
anumite culturi, a planctonului și creșterea cantit ǎții de dioxid de carbon datorit ǎ scǎderii vegeta ției.
Începând din anii 70 cercet ǎtorii care lucrau în Antarctica au detectat o pierdere periodic ǎ a
stratului de ozon din atmosfera și o gaurǎ formatǎ deasupra acestei zone. Studiile f ǎcute cu baloane
de mare altitudine și sateliți meteorologici indic ǎ faptul cǎ procentul total de ozon de deasupra zonei
antarctice este în sc ǎdere. Alte cercet ǎri au arǎtat cǎ și alte zone ale globului se confrunt ǎ cu
probleme asem ǎnǎtoare, de exemplu regiunile arctice.
PLOAIA ACID Ǎ
Fenomenul de ploaie acid ǎ este un tip de poluare atmosferic ǎ, ce se formeaz ǎ atunci când
oxizii de sulf și cei de azot se combin ǎ cu vaporii de ap ǎ, rezultând acizi sulfurici și azotici. Ace știa
pot fi transporta ți la distan țe mari de locul originar al producerii și pot precipita. Ploaia acid ǎ este în
prezent un important subiect de controvers ǎ datoritǎ acțiunii sale pe areale largi și posibilit ǎții de a
se rǎspândi și în alte zone decât cele ini țiale form ǎrii. Printre ac țiunile dǎunǎtoare se num ărǎ:
erodarea structurilor, distr ugerea culturilor agricole și a plantațiilor forestiere, amenin țarea speciilor
de animale terestre si acvatice. Datorit ǎ faptului c ǎ foarte pu ține specii pot rezista unor astfel de
condiții se poate vorbi de o distrugere general ǎ a ecosistemului.
Problema polu ǎrii acide î și are
începuturile înc ǎ din timpul Revolu
ției Industriale
și efectele acesteia au luat ast ǎzi o amploare foarte
mare. Oriunde în lume se poate petrece acest
fenomen, dar zonele puternic industrializate
constituie adev ǎrata problem ǎ. De exemplu o
zonǎ care a primit o aten ție deosebit ǎ din punct de
vedere al studierii sale, o reprezint ǎ Europa nord-
vesticǎ. În 1984 raporturile privind mediul
ambiant indicau faptul c ǎ aproape o jum ǎtate din
masa forestiera a P ǎdurii Negre din Germania, a
fost afectat ǎ de ploi acide. Nord-estul Statelor
Unite și estul Canadei au fost de asemenea
afectate în special de aceast ǎ formă de poluare.
Încǎ din trecut emisiile industriale au fost
învinuite ca fiind cauza major ǎ a formǎrii ploii
acide, astǎzi acest lucru devenind o certitudine.
Clǎdire afectat ǎ de poluare pe o arter ǎ
foarte circulat ǎ a Municipiului Bra șov, strada
Iuliu Maniu. Cl ǎdirile vechi sunt cele mai
deteriorate de acizii din atmosfer ǎ, pierzându-se
astfel un foarte important patrimoniu cultural.

Formarea ploii acide
Procesul care duce la formarea ploilor acide începe cu emisia în atmosfer ǎ a poluan ților pe
bazǎ de azot și sulf, care, ajungând în atmosfer ǎ se combin ǎ cu vaporii de ap ă și formeaz ǎ acizi.
Aceștia precipit ǎ odatǎ cu ploaia și ajung sǎ polueze nu numai aerul, dar și solul și apa. Uneori

acizii poluan ți apar ca particule uscate și ca gaze care pot atinge solul f ără ajutorul apei. Când aceste
substanțe uscate sunt sp ălate de ploaie, se combin ǎ cu apa și formeaz ă o soluție cu acțiune mult mai
corozivă.

Efectele ploii acide
Ploaia acid ă reacționează chimic cu orice obiect cu care intr ă în contact. Acizii sunt
substanțe chimice corozive ce ac ționează prin punere în comun de atomi de hidrogen. Aciditatea
unei substan țe provine din abunden ța de atomi de hidrogen liberi în momentul în care substan ța este
dizolvată în apă. Aciditatea este m ăsurată pe scara pH cu valori de la 0 la 14. Substan țele acidice au
numere pH de la 0 la 7 – cu cât este mai mic num ărul, cu atât substan ța este mai puternic ă și mai
corozivă.
Efectele asupra copacilor se pot manifesta prin îndep ărtarea substan țelor nutritive din sol,
și prin încetinirea cre șterii plantelor. De asemenea mai atac ă copacii într-un mod mai aparte prin
producerea unor g ăuri în depozitele de amidon ale frunzelor, rezultând pete moarte, maronii. Dac ă
se formeaz ă mai multe astfel de pete, un copac î și pierde abilitat ea de a produce hran ă prin
fotosintez ă, iar organismele pot infecta copacul prin frunzele r ănite. Odat ă slăbiți, copacii sunt mai
vulnerabili la al ți posibili factori cum sunt infestarea cu insecte, temperaturi sc ăzute sau secet ă.
Efectele asupra suprafe țelor de ap ă se produc atunci când ploaia acid ǎ cade și se combin ǎ
cu apa râurilor, lacurilor și mlaștinilor. În zonele cu z ăpadă, apele locale devin mai acide odat ǎ cu
topirea acesteia prim ăvara. Marea majoritate a apelor naturale sunt aproape de neutrul chimic, pH-
ul lor fiind undeva între 6 și 8. În Mun ții Adirondack din SUA, o p ătrime din lacuri și iazuri sunt
acidice, și multe dintre ele și-au pierdut deja pe știi. Toate râurile majore ale Norvegiei au fost
atacate de ploaia acid ă, reducând drastic popula ția de somon și păstrăv.
Efectele asupra structurilor construite de om produse de ploaia acid ă și depunerea de
acid „uscat” se manifest ǎ
în special prin deteriorarea
clădirilor, statuilor,
automobilelor și ale altor
structuri din piatr ă, metal
sau orice alt material expus
pentru o perioad ă
îndelungat ă de timp la
capriciile vremii. Paguba
corozivă poate fi foarte
scumpă, iar în ora șele cu
clădiri istorice, poate fi de
importanțǎ majorǎ. Atât
Parthenon-ul din Atena
(Grecia), cât și Taj Mahal-
ul din Agra (India) sunt
deteriorate de ploile acide.
Urmări ale ploii
acide pot fi observate în
estul Americii de Nord, în Europa, în Japonia, China
și sud-estul Asiei, unde
ploaia acid ă a îndep ărtat
substanțele nutritive din
sol, a încetinit dezvoltarea arborilor și a transformat
lacurile într-un mediu care
nu poate între ține viața.

CAPITOLUL II
SURSE ALTERNATIVE DE ENERGIE

1. ENERGIILE ALTERNATIVE

Una dintre cele mai importante probleme ale omenirii este problema energiei, deoarece
întreaga activitate a omului este dependent ă de surse de energie. În prezent omenirea folose ște, în
principal, surse de energie epuizabile, iar discrepan ța dintre nevoia de energie și resursele existente
devine tot mai mare. La aceast ă situație se mai adaug ǎ și o altă problemă majorǎ ce trebuie luat ă în
considerare, și anume poluarea aerului.

Surse de energie conven ționale
În secolul XX întreaga industrie și civilizație s-au bazat pe energia furnizat ă de combustibilii
fosili, în special pe țiței, gaze naturale și cărbune. Rezervele de țiței au dus îns ă la coflicte
internaționale, iar utilizarea lui a cauzat poluare și daune mediului înconjur ător. În prezent este
cunoscut faptul c ă rezervele de petrol, cel pu țin cele cunoscute pân ă în prezent, se afl ă într-o
scădere accelerat ă fapt care va conducela epuizarea acestora în urm ători 35 de ani .
Utilizarea petrolului implic ă riscuri majore în ceea ce prive ște poluarea aerului și apei,
datoritǎ utilizǎrii intensive. Gazele de e șapament evacuate de autoturisme și de alte ma
șini, ce
folosesc motorul cu combustie intern ă, conțin noxe otr ăvitoare cum ar fi monoxid de carbon,
hidrocarburi nearse, oxizi de azot și plumb.
În prezent, singura solu ție pe termen lung la criza energetic ă provocat ă de epuizarea
rezervelor de combustibili fosili o reprezint ă dezvoltarea unor forme alternative de energie. Una
dintre problemele care apar este cea a îmbin ării eficien ței economice, f ără de care orice economie s-
ar prăbuși, cu utilizarea unor surse de energie nepoluante sau mai pu țin poluante.
Am putea spune c ǎ
aceastǎ imagine reprezint ǎ
un rǎsǎrit de soare, dar ceea
ce vedem este lumina orașelor de pe Valea
Prahovei: Bu șteni și Azuga,
Predeal, iar în plan îndepǎrtat Brașov, reflectate
într-un plafon de cea țǎ,
fotografiat ǎ de la Cabana
Miorița din Masivul Bucegi.
Consumul de energie al orașelor pe timp de noapte
este foarte mare.

ENERGETICA ECOLOGIC Ă
Moneda de schimb fundamental ă a Universului este energia, principala surs ă de pe Pământ
fiind soarele. Nu numai c ă energia din lumina solar ă este for ța care face posibil ă procesele
ecosistemelor, dar c ăldura sa conduce ciclul apei ceea ce la rândul s ău este în strânsâ leg ătură cu
ciclurile nutrien ților. Energetica ecologic ă se ocupă de curgerea, transformarea și eficiența uzului de
energie prin organisme și ecosisteme.

Din toata energia din lumina solar ă care ajunge pe suprafa ța Pământului, mai pu țin de unu la sut ă
este transformat ă în produc ție netă primară de către plante. Acest lucru se întâmpl ă din mai multe
motive, de exemplu o mare parte a luminii este pur și simplu reflectat ă de către plante, iar energia
de la majoritatea razelor solare nu este utilizabil ă de către plante. Odat ă ce energia este “fixat ă” de
către plante, nu este folosit ă doar pentru acumularea de biomas ă; există și alte func ții metabolice ca
aceea de men ținere a vie ții sau de reproducere.
În medie numai între 10-20% din produc ția netă primară terestră este consumat ă de ierbivore, de și
cifra este mult mai mare (aproximativ 80%) în ecosistemele acvatice. Acest lucru se datoreaz ă în
parte faptului c ă majoritatea plantelor terestre con țin multe ingrediente nefolositoare variind de la
componente nedigerabile, folosite ca sus ținere structural ă, până la substan țe toxice antierbivore.
Pe de altă parte, carnivorele nu consum ă întreaga lor prad ă vertebrat ă. În ceea ce prive ște prada
alcătuită din insecte, din cauza dimensiunilor reduse exist ă o mare propor ție de părți nedigerabile,
cum ar fi exoscheletul. Nevoia men ținerii unei temperaturi corporal e constante este un factor
important la p ăsări și mamifere rezultând ca doar în tre 1-2% din energia asimilat ă să fie
transformat ă în biomas ă nouă.
Luând în calcul toate aceste pierderi și ineficien țe, între 2 și 24 % (cu o medie de 10%) din energia
ce intră într-un nivel trofic, este transferat ă la următorul nivel trofic.

SURSE ALTERNATIVE DE ENERGIE

Surse alternative clasice

Energia solar ă reprezint ă
o sursă inepuizabil ă de energie, dar
transformarea ei în energie
convențională este o idee relativ
nouă.

Energia soarelui este
practic nelimitat ǎ; dacǎ toatǎ
aceastǎ splendoare, care se
ascunde în fotografie dup ǎ
Mǎgura Codlei, ar putea fi
transformat ǎ în energie, oamenii
ar putea sc ǎpa de poluare.

De miliarde de ani Soarele
revarsă asupra P ământului cantit ăți enorme de energie sub diferite forme: lumin ă, căldură, unde
radio, chiar și raze X. Pamântul, în mi șcarea lui în jurul Soarelui, prime ște o cantitate foarte mic ă
din energia generat ă de acesta.
Captarea direct ă a energiei solare se face prin utilizarea unor colectori solari sub forma panourilor
solare, utilizate pentru înc ălzirea caselor prin montarea unor ferestre mari pe partea unde cad razele
soarelui la amiaz ă, și mai mici, pe partea mai r ăcoroasă. În multe locuri se monteaz ă obloane sau
jaluzele, confec ționate din material izolant termic, care se închid noaptea, astfel p ăstrându-se
căldura primit ă în timpul zilei. Aceasta reprezint ă folosirea pasiv ă a energiei solare.
În multe gospod ării, energia solar ă se folose ște pentru înc ălzirea apei. Lumina soarelui
încălzește apa rece care curge prin panourile plate și închise, numite colectoare. De obicei acestea
se monteaz ă pe acoperi șurile caselor sub un unghi care s ă permită absorbirea unei cantit ăți cât mai
mari de energie.
Energia solar ă reprezint ă 3% din totalul energiei nepoluante produse la scar ă mondială si
are, după părerea specialistilor, cele mai multe șanse să ajungă la o pondere de 10%.

BATERIILE SOLARE
Bateriile electrice sunt instrumente electronice, care utilizeaz ă fenomenul fotoelectric pentru
producerea energiei electrice. Modulul de baterie solar ă este compus dintr-un num ăr foarte mare de
fotocelule, legate în seri e, deoarece într-o singur ǎ fotocelul ă se genereaz ă o tensiune mic ă.
Fotocelulele sunt pl ăci subțiri din materiale semiconductoare, de obicei siliciu. Astfel de celule au
randamentul mai sc ăzut, dar pot fi folosite la temperaturi mult mai ridicate. De aceea se folosesc
pentru alimentarea cu energie a sateli ților, mai expu și radiației solare. Cei mai mul ți sateliți
artificiali func ționează cu ajutorul panourilor solare, asemenea calculatoarelor si ceasurilor cu
quartz.
Avionul Solar Challenger a zburat peste Canalul Mânecii având ca singur ă sursă de energie lumina
soarelui. Panourile solare care îi acopereau aripile generau suficient curent pentru a roti cu o tura ție
corespunz ătoare elicea.

Energia eolian ă reprezintǎ energia ob ținutǎ
de forța vânturilor care bat la suprafa ța Pământului.
Aceasta poate fi convertit ă în energie mecanic ă
utilizată pentru a pompa apa (pompe de vânt),
pentru a m ăcina cerealele (morile de vânt) și pentru
prelucrarea lemnului. De asemenea, energia
vântului poate fi convertit ă în electricitate de
turbine electrice. Acest proces este curat, nu
produce poluare și nu folose ște combustibili.
Dacǎ în trecut energia morilor de vânt era
folositǎ pentru a m ǎcina cereale, ast ǎzi turbinele de
vânt pot crea o energie nepoluant ǎ atât de
necesarǎ.
O pompă de vânt tipic ă are o elice cu
diametrul între 3-4 m, cu circa 20 de palete de o țel
presat. Elicea este montat ă pe un stâlp metalic
având înălțimea de aproximativ 8 m. Pompele cu
palete multiple, ac ționate de vânt, sunt folosite
pentru a ob ține apă din puțuri în regiunile mai
izolate, în special în Australia și Africa de Sud. Apa
pompată este depozitat ă într-un turn din apropiere.
Turbinele electrice moderne au dou ă sau trei palete și sunt utilizate pentru a genera energie
locuințelor izolate și unor sate din statele în curs de dezv oltare. Este nevoie de un diametru al
rotorului (acea parte a turbinei care se rote ște sub for ța vântului) de circa 50 m pentru a genera 1
MW de energie, deci 1000 de astfel de generatoare de vânt ar putea egala capacitatea unei centrale
electrice uzuale. La o scar ă redusă, generatoarele de vânt mici asigur ă însă o cale ieftin ă de
reîncărcare a bateriilor electrice în zonele izolate, f ără alimentare de la re țea.
Într-o lume în care mai mult de dou ă miliarde de oameni tr ăiesc fără curent electric, se
preconizeaz ă că energia eolian ă va deveni una dintre cele mai im portante surse de electricitate ale
secolului XXI.

Energia apei poate fi ob ținută prin transformarea puterii apei aflat ă în mișcare. Apa a fost
dintotdeauna sursa natural ă cea mai pre țioasă a omenirii. Roata cu ap ă este cel mai vechi și cel mai
cunoscut dispozitiv folosit pentru captarea ener giei apei. Arheologii au descoperit dovezi ale
utilizării roții cu apă pentru m ăcinarea cerealelor care dateaz ă de acum 3000 de ani.

În prezent, echivalentul vechilor ro ți de apă sunt turbinele electrice – larg utilizate pentru a
furniza energia necesar ă acționării unor generatoare de electricitate imense în re țele hidroelectrice.
Unele țări, de exemplu Norvegia, produc cea mai mare parte a electricit ății în acest fel.
Alte forme de hidroenergie sunt reprezentate de energia mareelor și de cea a valurilor.
Energia mareelor poate fi folosit ă pentru a ac ționa turbine conectate la generatoare de electricitate.
Se estimeaz ă că, aproximativ 3000 GW de ener gie sunt în mod continuu produ și de acțiunea
mareelor, dar numai 2% sau 60 GW dintre ace știa pot fi recupera ți ca poten țial de generare a
electricității. Valurile imense ale oceanelor poart ă cantități masive de energie, zonele cele mai bune
din acest punct de vedere sunt cele de pe partea de vest a continentelor, între latitudinile de 40° și
60°, în ambele emisfere. Aceste zone cu vâ nt optim pot produce cele mai mari concentra ții de
putere ale valurilor, ob ținându-se o frecven ță de 60 Hz.

Soluții alternative complementare
Biomasa – energia naturii. Termenul de „biomas ă” se refer ă la materia organic ă care
înmagazineaz ă în ea energie solar ă, printr-un proces de fotosintez ă. Biomasa exist ă sub forma
vegetației care poate fi convertit ă în energie prin procesul de ardere sau descompunere, în urma
căruia se elibereaz ă dioxid de carbon respectiv gaz natural. Majoritatea combustibililor de biomas ă
folosiți în prezent provin de la produse construite din lemn, vegeta ție uscată, rămășițe ale culturilor
și plantelor acvatice.
Energia ob ținută din biomas ă este utilizat ă peste tot în lume pentru înc ălzirea locuin țelor,
gătit, dar și pentru generarea de electricitate. Biomasa a devenit cea mai folosit ă sursă de energie
alternativ ă utilizată pentru generarea curentului electric din ultimile dou ă decenii, dup ă
hidroenergie.

Energia geotermal ă este energia din adâncul p ământului, accesibil ă prin intermediul apelor
geotermale. Acestea sunt purt ătoare de c ăldură, trasferând la suprafa ța Pământului energie termic ă
din cuptorul magmatic. Temperatura acestora este în medie de 50-90 °C. Energia geotermal ă este
convertită în electricitate prin pomparea mecanic ă, pomparea prin absorb ție și pomparea cu
ejectoare.
Hidrogenul se aflǎ pe locul 10 în lista celor mai r ǎspândite elemente de pe P ământ,
reprezentând practic o rezerva nelimitat ă. Acesta nu se g ăsește niciodat ă singur ci în combina ție cu
alte elemente, de exemplu oxigenul și carbonul. Hidrogenul se poate ob ține din aproape orice
compus ce îl con ține, cea mai cunoscut ă metoda de ob ținere a acestuia fiind electroliza
(descompunerea moleculei de ap ă în cele dou ă elemente componente hidrogen și oxigen).
Având în vedere nevoia de energie a planetei, ce se ridic ă la 77 de milioane de barili de
petrol zilnic, utilizarea celulelor de combustibil de hidrogen, ca surs ă de energie, poate deveni, în
scurt timp, foarte profitabil ă. Acest tip de energie nu a trecut neobservat de c ătre NASA, ea fiind
folosită pentru furnizarea c ăldurii, electricit ății și apei potabile în toate misiunile spa țiale, începând
cu Proiectul Gemini din anul 1965.
Soluții energetice ale viitorului
Fuziunea nuclear ă sau „fuziunea la rece” (anun țatǎ pe 23 martie 1989 de c ǎtre doi
electrochimi ști de la Universitatea din Utah – SUA ca un nou domeniu științific ce studia o reac ție
nucleară asistatǎ din punct de vedere chimic) înseamn ă de fapt fuziunea nuclear ă a deuteriului, un
izotop greu al hidrogenului, la o temperatur ă relativ apropiat ă de temperatura camerei. În urma
acestui proces se produce un exces de c ăldură, eliberându-se heliu și o cantitate foarte mic ă de
neutroni (particule elementare simple, f ără sarcină electrică, din componen ța nucleului atomic).
Datorită excesului de c ăldură ce se genereaz ă în urma procesului, cercet ătorii au propus ca fuziunea

la rece să fie o metod ă de a produce energie ieftin ă, reciclabil ă, nepoluant ă, fiind și o cale de
reducere a radioactivit ății nucleare pierdute prin trasmutare.

„Consider c ă fuziunea nuclear ă constituie unica surs ă de energie durabil ă și de viitor , întrucât
celelalte resurse naturale, precum petrolul și cărbunele, sunt pe cale s ă se epuizeze.”
Geoff Cordey, expert britanic în fuziune nuclear ă

Alte surse energetice
Bio combustibilii. În anii 50, fermierul Harold Bate din Devon a dezvoltat un „digerator“
care transforma balega în metan folosit pentru a alimenta automobilul si autocamionul s ău la un
cost aproape de zero. De și ideea lui Bate nu prea „a prins“, mul ți cred că ea are un bun poten țial,
furnizându-ne alternative ieftine, nepoluante și în mari cantit ăți.
Oamenii de știință au lansat un studiu de 100 000 de lire sterline privind fabricarea
bioetanolului (etanol – extras din biomasa și/sau din partea biodegradabil ă a deșeurilor) din fânul
scoțian. Bioetanolul este deja amestecat cu benzina în Fran ța, iar în Brazilia a luat o mare
amploare ob ținerea etanolului din trestie de zah ăr. Etanolul se ob ține prin fermentarea cerealelor și
legumelor ( grâu, porumb,orz, sfecl ă de zahăr ,cartofi),se amestec ă cu benzina în propor ție de 15 –
20%, iar emisiile poluante sunt mai reduse.
Un număr de companii produc versiuni legale ale unui alt tip de bio combustibil, uleiul
comestibil uzat , ce poate înlocui perfect motorina și poate fi g ăsit în toate buc ătăriile restaurantelor.
„Motorul Diesel a fost ini țial proiectat s ă foloseasc ă ulei de arahide“, sus ține Martin Brook de la
Biofuel, Marea Britanie. Sunt dezvoltate și uleiuri vegetale din rapi ță , porumb și floarea soarelui
care sunt esterificate și care pot arde în amestec de 15 -20 % cu motorina îm notoare diesel cu
modificări minime. Efectele de sc ădere ale poluan țlor sunt considerabile.

2. AUTOMOBILUL

Automobilul a schimbat lumea secolului XX, în special în țările industrializate,
modificările s-au produs atât în ceea ce prive ște modul de deplasare dar și în ceea ce prive ște
peisajul, apari ția drumurilor, șoselelor. În momentul de fa ță, automobilul a devenit indispensabil și
este un element important al economiilor industriale.
Pe lânga oferirea unei mobilit ăți crescute și crearea de locuri de munc ă, automobilele produc
atât o poluare a aerului cât si o poluare fonic ă, iar accidentele de automobile se afl ă printre primele
cauze ale deceselor în lume. Cu toate aceste aspecte, bune sau rele, adev ărul este că automobilul va
continua s ă defineasc ă în continuare cultura și economia secolului XXI.
Majoritate automobilelor func ționează pe baza unui motor cu combustie interna (motor
termic) care folose ște drept combustibil benzina (motorul cu aprindere prin scânteie) sau motorina
(motorul cu aprindere prin comprimare sau motorul diesel), dar exist ă și alte tipuri de combustibili
printre care : electricitatea, gazele naturale, energia solar ă, sau combustibili deriva ți din metanol
(alcool din lemn) și etanol (alcool ob ținut din cereale), hidrogen.

Motorul cu ardere (combustie) intern ă

Motorul cu ardere intern ă este un tip de motor termic, un dispozitiv care produce energie
mecanică utilizând diferen ța de temperatur ă dintre o surs ă rece și o sursă caldă. Alte tipuri de
motoare termice: motorul cu aburi, cu gaz, motorul cu reac ție.
Definiție: Se nume ște motor cu combustie intern ă orice dispozitiv care produce energie
mecanică direct din energie chimic ă prin arderea unui combustibil într-o camer ă de combustie
care este parte integrant ă a motorului.
Există de fapt patru tipuri de baz ă de motoare cu ardere intern ă după cum urmeaz ă: motorul
Otto (motor cu aprindere intern ă în patru timpi), motorul Diesel, motorul cu turbin ă pe gaz și
motorul rotativ .
Motorul Otto este denumit astfel dup ă numele inventatorului sau Nikolaus August Otto, iar
motorul Diesel în aceea și manieră după numele Rudolf Diesel. Motorul Diesel este folosit pentru
generatoare de energie electric ă, de asemenea el este utilizat și la camioane și autobuze precum și în
unele automobile. Motorul Otto este motorul folosit pentru majoritatea automobilelor.
Modul de func ționare a a unui motor Otto (în patru timpi): motorul Otto standard este un
motor în 4 timpi în care pistonul face 4 curse.
Timpul 1:Admisie pistonul porne ște de la cap ătul superior al cilindrului și în cilindru este
aspirat amestecul de aer și benzină deoarece supapa de admisie este deschis ă la sfârșitul acestui
timp pistonul ajunge la cap ătul inferior și supapa de admisie este închis ă.
Timpul 2:Compresie adiabatic ă ( fenomen fizico-chimic care se produce f ără transfer de
căldură), amestecul se înc ălzește până cînd pistonul ajunge la cap ătul superior.
Timpul 3:Ardere și destindere adiabatic ă; o descărcare electric ă a bujiei aprinde amestecul
carburant a c ărui ardere are loc rapid, ca o explozie. De aici provine și denumirea alternativ ă de
motor cu explozie. Presiunea și temperatura în cilindru cresc brusc și pistonul este împins. Timpul 3
este timpul motor, în care se efectueaz ă lucru mecanic asupra pistonului. La motoarele mari
acționează mai multe pistoane și mai mul ți cilindri în succesiune rapid ă, pentru a produce lucru
mecanic mai uniform. La sfâr șitul acestui timp se deschide supapa de evacuare.
Timpul 4: Evacuarea gazelor arse în atmosfer ă începe printr-un proces de r ăcire, până când
gazele ajung la presiunea atmosferic ă. Pistonul se ridic ă și gazele sunt evacuate, supapa de evacuare
fiind deschis ă. La capătul ciclului supapa de evacuare se închide, supapa de admisie se deschide și
începe un nou ciclu.
Randamentul unui motor Otto modern este de 20-25 %, cu alte cuvinte doar acest procent
din energia caloric ă a combustibilului fiind transformat în energie mecanic ă utilă. 38% din energie
se pierde prin c ăldură emanată, 36% prin înc ălzirea apei, 6% prin frecare.

Automobilul a avut un impact enorm asupra felului în care oamenii tr ăiesc, muncesc și își
desfășoarǎ activitățile zilnice, și milioanele de automobile vândute anual în lume reafirm ă rolul lor
de simbol al libert ății de mișcare și al avuției.
Dar toate aceste avantaje aduse de automobile au fost înso țite de: poluare, probleme de
trafic, dependen ța de petrol și preocuparea pentru siguran ță. Pentru a rezolva aceste probleme
cercetătorii caută soluții inovatoare pentru producerea unor automobile care s ă emită mai puțini
poluanți și să depindă de surse de energie diferite, nepoluante.
Necesitatea g ăsirii unor alternative viabile combustibililor fosili a ap ărut atât datorit ă
poluării cât și faptului c ă rezervele de petrol sunt limitate și se estimeaz ă că până în 2050 acestea se
vor epuiza, între timp vom asista, îns ă, la o creștere a pre țului. Cu toate astea benzina va fi cu greu
înlocuită ca sursă de energie pentru func ționarea automobilelor deoarece este u șor de transportat și
de vândut, costul pe unitate de energie este mic. Într-un rezervor de 38 de litri de benzin ă este
stocată o energie de 2100 KJ.

Toți producătorii de autovehicule încearc ă să realizeze modele de automobile care s ă
utilizeze combustibili alternativi, cum ar fi: motorina, gaze naturale, etanol, metanol, electricitate,
etc. Convertorii catalitici conven ționali nu pot fi adapta ți cu ușurință pentru a ameliora emisiile în
cazul motoarelor Diesel, deoarece substan țele care contribuie la formarea smogului nu pot fi
eliminate. De aceea, produc ătorii de autovehicule caut ă, în prezent, solu ții pentru îmbun ătățirea
acestei probleme. Unul dintre dezavantajele automobilelor care func ționează pe bază de gaze
naturale este legat de costurile necesare instal ării unor sta ții specializate de alimentare. În schimb,
avantajele folosirii acestui tip de combustibil constau în uzura redus ă a motorului și nivelul
emisiilor extrem de sc ăzut.
Vehiculele care func ționează pe baza de etanol, spre deosebire de cele care folosesc
combustibil fosil, elimin ă în mare parte riscurile epuiz ării resurselor. Un alt avantaj major al acestui
tip de combustibil este acela c ă, vehiculele conven ționale pot fi adaptate cu mare u șurință pentru
utilizarea etanolului, necesitând doar unele ajust ări minore.
Rezultă deci că, eforturile de a realiza un autovehicul al c ărui motor s ă aibă un consum redus
de combustibil sunt orientate c ătre o gam ă variată de soluții, fiecare cu propriile avantaje și
dezavantaje.

Automobilul – ceasornic al lui Leonardo da Vinci
Dac ă va veni timpul când aproape toate rezervele de combustibili vor „seca“, automobili știi
ar putea g ăsi o soluție în opera lui Leonardo da Vinci. Printre inven țiile acestui geniu exist ă un
desen a ceea ce s-ar putea s ă fie primul vehicul auto-propulsat, un „automobil-ceasornic“. C ăruța de
lemn a lui Da Vinci era pus ă în mișcare de ni ște arcuri care se r ăsuceau în direc ție opusă celei de
mers. Un sistem rudimentar de frâne era, de asemenea, încorporat. Dac ă Leonardo ar fi inventat și
prima linie de asamblare în secolul al XV-lea, istoria automobilului ar fi fost complet diferit ă.
Profesorul Paolo Galluzzi, șeful unei echipe care a construit recent un vehicul conform desenului lui
Da Vinci, afirma: „Este o ma șina foarte puternic ă. Dacă dă peste ceva, poate s ă producă pagube
serioase”.

Surse de energie pentru automobile
Pila de combustie hidrogen–oxigen este alc ătuită dintr-un electrod de hidrogen cuplat cu un
electrod de oxigen. Hidrogenul este combustibil. Aceste pile formeaz ă baterii care se întrebuin țează
pentru a ac ționa motoare în automobile cu o raz ă de acțiune redus ă, submarine mici, pentru a
lumina faruri sau geamanduri etc.
Pilele de combustie cu hidrogen reprezint ă o tehnologie care ar putea avea un impact major,
putând înlocui chiar conven ționalul motor cu ardere intern ă. Aceasta este de dou ă ori mai eficient ă
decât tehnologia conven țională î n c e e a c e p r i v e ște transformarea combustibilului în energie
mecanică sau electric ă, nu necesit ă aproape deloc între ținere, este silen țioasă și singurii produ și de
emisie sunt vaporii de ap ă. De asemenea, motoarele care folosesc pilele de combustie pot produce
energie electric ă și în timpul sta ționării energia rezultat ă putând fi folosit ă pentru alimentarea
locuințelor.
Experții consider ă alternativa vehiculelor cu pil ă de combustie (Fuel Cell Electric Vehicles –
FCEV) ca fiind cea mai bun ă opțiune pentru automobilele cu adev ărat ecologice ale viitorului.
Pilele de combustie sunt realizate ca un sandwich ce utilizeaz ă straturi de catalizator de platin ă si
polimeri (compus chimic, macromolecular, ob ținut prin îmbinarea monomerilor – substan țe cu masă
molecular ă mică și compozi ție simplă) electroconductori. Hidrogenul este dirijat în aceast ă mixtură
și reacția chimic ă declanșată în prezen ța oxigenului din aer genereaz ă electricitate. Sistemul nu
produce emisii și are ca rezultat doar un nivel minim de bioxid de carbon, motiv pentru care

producătorii de autovehicule din întreaga lume se afl ă într-o acerb ă competiție pentru a perfec ționa
acest principiu și a realiza o surs ă ideală de energie pentru produsele lor.
Există două tipuri de FCEV. Primul este sistemul pe baz ă de stocare de hidrogen, caz în care
un rezervor de stocare a hidrogenului este instalat în vehicul pentru a asigura furnizarea direct ă a
acestuia. Al doilea tip este cel bazat pe modificarea metanolului. În acest caz, în vehicul este instalat
un rezervor de metanol lichid, care este apoi tr ansformat în hidrogen la bordul vehiculului. De și
sistemul de stocare a hidrogenului este atractiv, deoarece nu genereaz ă emisii de bioxid de carbon,
el prezint ă totuși dezavantajul existen ței unui spa țiu pentru instalarea unui rezervor suficient de
mare, precum și a unei re țele de stații de alimentare. De și sistemul bazat pe modificarea metanolului
generează unele emisii de bioxid de carbon pe parcursul transform ării metanolului în hidrogen,
această variantă nu necesit ă existența unor rezervoare prea mari. În plus, dac ă metanolul va putea fi
procurat de la sta țiile service ca și benzină, nu va mai fi nevoie de o re țea independent ă pentru
alimentare.
Marii constructori de de automobile au început s ă investeasc ă serios în dezvoltarea unor
motorizări alternative, capabile s ă ofere performan țe similare celor „produse” azi de propulsoarele
pe benzin ă sau Diesel. Una dintre variantele propuse este utilizarea hidrogenului pe post de
combustibil pentru motor cu avantaje evidente atât pe planul protec ției mediului, cât și cel al
eliminării dependen ței de o resurs ă finită (petrolul). Acest tip de motor este unul cu ardere intern ă,
bazându-se tot pe principiul folosit de to ți producătorii de automobile în ultimii 100 de ani, îns ă este
modificat pentru a arde hidrogen în combina ție cu aerul în locul amestecului de aer și vapori de
benzină.
Automobilul electric – vehicul cu motor electric alim entat de un sistem de baterii
reîncărcabile. Mecanismul de func ționare este mai simplu și mai durabil decât cel al autovehiculelor
ce folosesc motorul cu ardere intern ă, în plus aceste vehicule nu fo losesc resurse neregenerabile și
poluează mai puțin decât cele ce folosesc benzina pe post de combustibil în plus acestea sunt foarte
silențioase.
Automobilele electrice par s ă fie soluția cea mai promi țătoare pentru eliminarea emisiilor de
dioxid de carbon. Principala barier ă în calea comercializ ării acestora este îns ă autonomia redus ă de
deplasare la o singur ă încărcare. În ultima vreme, se pare c ă, noile baterii realizate din nichel
hidrogen au ameliorat aceast ă autonomie de deplasare (practic, au dublat-o) comparativ cu bateriile
pe bază de plumb. Mai mult, noile baterii au și o durată de viață de trei ori mai mare decât cea a
bateriilor cu plumb. Pe lâng ă acest tip de baterii, realizarea unor baterii pe baz ă de litiu, cu o
capacitate de stocare de 1,5 ori mai mare decât cea a bateriilor de nichel hidrogen se pare c ă, va face
posibilă comercializarea acestor vehicule într-un orizont de timp nu foarte îndep ărtat. Automobilele
electrice realizeaz ă o reducere de cca. 90% a emisiilor de noxe, comparativ cu vehiculele cu motor
diesel, în timp ce emisiile de dioxid de carbon sunt reduse aproape la jum ătate.
Firma Honda a realizat un vehicul electric spre sfâr șitul secolului trecut. Totu și, aceste
vehicule care func ționează integral pe baz ă electrică sunt de trei pân ă la zece ori mai costisitoare
decât cele conven ționale. Alte probleme r ămase încă de rezolvat sunt cele legate de autonomia
redusă de deplasare între dou ă încărcări și performan țele slabe în materie de accelera ție.
Acest tip de vehicul reprezint ă o cale mai eficient ă de transformare a combustibililor fosili
(petrol, gaze naturale, c ărbune) în energie necesar ă punerii în mi șcare a automobilelor.
Combustibilii fosili sunt ar și în centrale electrice care produc electricitatea necesar ă reîncărcării
bateriilor astfel eliberarea în aer de substan țe poluante poate fi mai u șor controlat ă decât în cazul
evacuării acestora prin țevile de e șapament ale milioanelor de autoturisme ce folosesc drept
combustibil benzina.
Automobilele electrice din ziua de azi sunt mai eficiente decât cele cu motor cu ardere
interna ce folosesc benzin ă, fiind considerate o modalitate mai u șoară și eficientă de a utiliza sursele
de energie existente – orice surs ă de energie poate fi convertit ă în electricitate. În plus, pentru

utilizarea acestora, nu este necesar ă o nouă tehnologie pentru livrarea combustibilului –
electricitatea este distribuit ă în aproape toate locuin țele și locurile de munc ă. Singurul sistem care
necesită o îmbun ătățire este cel de reînc ărcare a bateriilor. Marii c onstructori de autoturisme
încearcă crearea unui sistem standard pentru reîncarcarea bateriilor. Automobilele electrice pot fi
obținute prin transformarea celor ce folosesc motoare cu ardere intern ă.

Vehiculele solare reprezintă o variant ă de perspectiv ă a vehiculelor electrice. Acestea sunt
vehicule electrice, în general foarte u șoare, care î și reîncarc ă bateriile prin intermediul energiei
electrice produse de o suprafa ță de celule voltaice. Performan țele vehiculelor solare de curse sunt
remarcabile, ajungând la 86 de km/or ă în 1996, fapt ce a dus la tran sferarea rezultatelor asupra unor
autoturisme de ora ș, de dimensiuni reduse. Vehiculele solare reprezint ă un mijloc de transport
individual care p ăstrează avantajele automobilului electric reducând aspectele negative ale utiliz ării
acestuia. În plus, apare problema costului mare al energiei electrice produse de bateriile fotovoltaice
și de suprafa ța mare necesar ă pentru a asigura energia necesar ă. Prima problem ă este legat ă de
răspândirea tehnologiilor voltaice, reprezentând pre țul pe care trebuie s ă-l plătim ori de câte ori se
introduce o surs ă de energie regenerabil ă. A doua problem ă poate fi dep ășită printr-un compromis
între num ărul mașinilor solare și gradul de îmbun ătățire a calit ății mediului pe care vrem s ă-l
atingem. Din punct de vedere al emisiilor poluante, în ipoteza înlocuirii parcului de autoturisme
convenționale al unui ora ș mare cu ma șini solare, se asigur ă o reducere considerabil ă a nivelului de
poluare a aerului.

Automobile hibride
Pentru mult timp s-a considerat c ă motorul cu combustie intern ă este superior oric ărui altul,
cel electric și cel cu aburi fiind date uit ării. Apare îns ă o nouă tehnologie: un automobil care îmbin ă
cele două tipuri de motoare: motorul electric și motorul cu combustie intern ă.
„Sistemul hibrid ” este un termen general pentru un sistem care combin ă și utilizeaz ă două
tipuri de surse de energie.
Aceast ă combinație este ideal ă din mai multe puncte de vedere: motoarele electrice pornesc
foarte repede, motoarele cu gaz sunt mai eficiente atunci când func ționează la o vitez ă constantă
(produc electricitate), energia electric ă poate fi generat ă în timpul frân ării, recuperând energia
piedută altfel prin c ăldură. Deoarece discu țiile despre înc ălzirea global ă apar din ce în ce mai des,
iar problema polu ării aerului a devenit una foarte serioas ă, producătorii auto î și orienteaz ă producția
către crearea unui automobil cât mai pu țin poluant. Și dacă în acest moment automobilele electrice
sau cele ce folosesc alte surse de energii alternative nu sunt înc ă eficiente din punct de vedere
economic, automobilul hibrid se pare c ă oferă soluția de compromis.
Cum func ționează aceste automobile? Exist ă în acest moment trenuri care func ționează pe
baza acestei tehnologii folosind un motor care arde combustibili fosili (benzin ă), în combina ție cu
un sistem electric compus dintr-un motor, un generator și o baterie. În func ție de sistem, motorul pe
bază de benzin ă poate pune singur în mi șcare vehiculul, sau poate pune în func țiune doar sistemul
electric care în final e cel care pune trenul în mi șcare, acest lucru poate fi realizat doar de sistemul
electric sau ambele sisteme pot func ționa împreun ă în același timp.
Un automobil obi șnuit poate avea un motor cu o putere de 200 de cai putere. Automobilul
va folosi întreaga sa putere foarte rar, doar pentru dep ășiri rapide sau la urcarea unor dealuri mai
abrupte. În cea mai mare parte a timpului, îns ă, motorul va func ționa la o putere mai mic ă. Odată
aflat în mi șcare continu ă va folosi 20-30 de cai putere pentru a se men ține în mișcare. De fapt, cei
mai mulți șoferi apeleaz ă foarte rar sau deloc la întrega capacitate a motorului. Oamenii au nevoie,
de fapt, de de cei 200 de cai putere din câ nd în când, ceva mai des de 100 de cai putere și cel mai
adesea de 30-40 de cai putere.

Poate oare un automobil electric s ă rezolve aceast ă problemă? Automobilul electric este unul
silențios și lin și nu produce emisiile gene rate de motoarele ce func ționează pe bază de benzin ă, însă
după aproape un secol de cercet ări nu s-a g ăsit încă o baterie potrivit ă care să satisfacă pe deplin
cerințele pieței și care să facă profitabil ă înlocuirea automobilului cu motor cu combustie intern ă cu
cel electric. Acesta are acelea și neajunsuri ca și acum 100 de ani – parcurgerea unei distan țe limitate
până l a u r m a t o a r e a r e î n c ărcare care poate dura ore. Iar alimentarea unui automobil cu motor cu
benzină durează câteva minute.
În câteva cuvinte concluzia ar fi c ă automobilul electric nu are destul ă putere atunci când
este nevoie iar automobilele conven ționale au prea mult ă atunci când nu este nevoie.
Așadar autovehiculul hibrid rezolv ă aceste probleme. Una dintre cele mai cunoscute forme
de vehicul hibrid este locomotiva diesel-electric ă. Acestea au motoare diesel enorme care pun în
funcțiune generatoarele, care la rândul lor furnizeaz ă energia necesar ă motoarelor electrice, care
pun în mi șcare roțile. Acest tip de locomotiv ă are o eficien ță ridicată în ceea ce prive ște utilizarea
combustibilului. Dar bineînteles, odat ă pornit trenul, acesta circul ă de obicei cu o vitez ă constantă.
Automobilele îns ă, circula cu viteze diferite în func ție de condi țiile de trafic. Pornesc,
staționează, sunt folosite în drume ții scurte cu familia sau pentru vacan țe, sunt blocate în trafic –
toate acestea creeaz ă probleme în leg ătură cu consumul îi emisiile de gaze. Pentru a rezolva aceste
două probleme autovehiculele hibride sunt alc ătuite dintr-un motor cu benzin ă relativ mic care pune
în mișcare roțile sau generatorul sau pe amândou ă odată. Există, de asemenea, și un motor electric,
care pune în mi șcare rotile singur sau împreun ă cu motorul conven țional. Un sistem de baterii
alimenteaz ă motorul electric și un generator produce curentul electric necesar pentru a reînc ărca
bateria. Acest mecanism este supravegheat de un sistem electronic, asemenea unui software pentru
computer.
În general, sistemele hibride sunt clasificate în cele în serie și în paralel. Sistemele hibride în
serie utilizeaz ă electromotorul doar pentru a pune în mi șcare un generator electric, energia astfel
obținută fiind folosit ă pentru a pune în mi șcare motorul care, la rândul s ău acționează roțile.
Sistemul este considerat a fi un hibrid "în serie" pentru c ă, energia trece printr-o serie de leg ături
succesive. Avantajele sistemului constau în faptul c ă un motor cu un randament redus poate fi
operat eficient într-un mod cvasi-sta ționar, în timp ce bateriile sunt înc ărcate corespunz ător. În
cazul sistemului hibrid paralel, motorul și electromotorul ac ționează roțile. Forța propulsoare a
unuia sau a celuilalt este folosit ă în funcție de localizare și viteză. Numele sistemului provine din
faptul că legăturile forței propulsoare sunt paralele. În cazul acestui sistem, energia motorului poate
asigura înc ărcarea bateriilor în timpul deplas ării. Dată fiind actuala infrastructur ă, problema
principală care se pune în cazul motoar elor hibride es te aceea a men ținerii performan țelor la un
nivel comparativ cu cele ale motoarelor cu combustie. Este luat ă în calcul și menținerea acestei noi
orientări a produc ției și chiar diminuarea costurilor, dac ă se va considera c ă, sistemul trebuie
promovat. Pe de alt ă parte, atâta timp cât sistemul include și o component ă electrică (bateriile),
dezvoltarea si perfec ționarea motoarelor hibride nu mai este exclusiv o preocupare a produc ătorilor
de autovehicule, deoarece ei nu au cum s ă diminueze, singuri, costurile cu bateriile. Progresul în
acest domeniu va fi, deci, legat de eliminarea barierelor industriale.
Oricare dintre cele dou ă tipuri de automobile au avantajul de a reduce semnificativ emisiile
din gazele de e șapament.
Cel mai sofisticat produs de acest tip este pân ă acum Toyota Prius, realizat în 2004. Acest
tip de automobil are un motor cu combustie intern ă pe bază de benzin ă care este conectat direct
pentru a pune în mi șcare roțile și, de asemenea, în timpul func ționării alimenteaz ă un generator care
menține bateria înc ărcată. Generatorul furnizeaz ă energie electric ă motorului electric sau bateriei,
după cum este necesar.
În timpul sta ționării motorul cu benzin ă este oprit. În felul acesta nu se mai irose ște
combustibil și se reduc emisiile de gaze poluante. În cazul acceler ării la o vitez ă medie, Prius-ul

folosește motorul electric, alimentat de baterie. Pe m ăsură ce bateria se descarc ă, motorul cu ardere
internă reacționează alimentând generatorul electric, care reîncarc ă bateria. Motorul cu benzin ă are
două sarcini pe parcursul traseului punerea în mi șcare a roților și alimentarea generatorului iar în
cazul unei acceler ări bruște, ca în cazul dep ășirilor sau o demarare mai rapid ă, ambele motoare pun
în mișcare rotile.
Rezultatul este un vehicul care func ționează pe baza motorului cu ardere intern ă cu benzin ă,
motor care pune în mi șcare atât ro țile cât și generatorul care alimenteaz ă electromotorul. Iar
motorul este atât de mare cât este necesar. Și în plus nu este pornit tot timpul, iar în cazul unei
accelerări bruște ambele motoare împart efortul. Motorul la automobilele Prius func ționeză exclusiv
pe bază de benzin ă iar în cazul p ărții electrice a sistemului, acesta nu necesit ă ore de reîncarcare,
deci aceast ă problemă este rezolvat ă.
Așadar, acest tip de automobil rezolv ă ambele probleme legate de poluare și de perioada
lungă de timp necesar ă reîncărcării bateriei.
Catalizatorii sunt substan țe care activeaz ă o reacție chimic ă accelerând viteza de reac ție
fără ca ea însăși să sufere modific ări.
Catalizatorii sunt de dou ă tipuri: omogeni și eterogeni. Catalizatorii eterogeni : atunci când
reactanții și catalizatorii se afl ă în faze diferite, ace știa au capacitatea de a absorbi pe suprafa ța lor
molecule ale unor gaze sau lichide. Un asemenea tip de catalizator este cel folosit pentru a cataliza
reacția monoxidului de carbon cu oxigenul pentru a forma dioxidul de carbon. Aceast ă reacție este
folosită la convertoarele catalitice mo ntate automobilelor pentru a elimina monoxidul de carbon
care rezulta din arderea combustibililor fosili și care este eliminat în atmosfer ă prin gazele de
eșapament. Compu șii care con țin plumb reduc eficien ța catalizatorului ; de aceea , un automobil
echipat cu un convertor catalitic pentru controlul emisiilor de gaze nocive trebuie s ă fie alimentat cu
benzină fără plumb.
Catalizatorii au o foarte mare importan ță în lumea industrial ă de azi. Cea mai mare parte a
industriei și transporturilor se bazeaz ă pe arderea de combustibili fosili, ca de exemplu benzina. Pe
măsură ce acești combustibili sunt ar și, chimicale și particule de materie sunt eliminate în
atmosferă. Există un număr destul de mare de substan țe care contribuie la poluarea aerului, dintre
care mai frecvente sunt cele care con țin carbon, sulf si azot. Aceste substan țe chimice
interacționează între ele și împreun ă cu razele ultraviolete emise de soare producând efecte
negative. Smogul, de obicei întâlnit în zonele urbane unde circul ă multe automobile, se formeaz ă
când oxizii de azot din gazele de e șapament reac ționează cu hidrocarburile din aer și rezultă o ceață
deasă, amestecat ă cu fum. Smogul poate afecta destul de mult s ănătatea.
Când dioxidul de sulf și oxidul de azot (substan țe existente în gazele de evacuare ale
automobilelor și pentru care exist ă anumite reglement ări privind limitarea lor), sunt trasformate în
acid sulfuric, în atmosfer ă, se întorc pe p ământ sub forma precipita țiilor : ploia acid ă. Aceasta
cauzează probleme serioase la nivel global deoarece foarte pu ține specii pot supravie țui unui mediu
atât de acid.
Pentru a reduce cantitatea emis ă în atmosfer ă din aceste substan țe se utilizeaz ă unele solu ții
pasive : convectoare catalitice (unde protec ția este dat ă de catalizatorii platin ă, paladiu, rhodiu fin,
divizați, depuși pe un suport ceramic). Ac țiunea catalizatorilor de acest gen se bazeaz ă pe
proprietatea acestora de a reduce substan țial pragul energetic, pentru declan șarea reac țiilor de
oxidare și de reducere și a de accelera viteza de reac ție a acestor procese.Deci, catalizatorii joac ă un
rol din ce în ce mai mare în ac țiunile de protec ție a mediului, deoarece prin intermediul lor se pot
distruge agen ții poluanți cu eficien ța reducerii de circa 80-95%. Reac țiile chimice din interiorul
convertorului catalitic transform ă cea mai mare parte a hidrocarburilor, a monoxidului de carbon și
a oxizilor de azot , produse de motor, în vapori de apa si dioxid de carbon (CO 2) gaze mai pu țin
poluante, dar care accelereaz ă efectul de ser ă.

CAPITOLUL III
CALITATEA AERULUI ȘI SĂNĂTATEA NOASTR Ă

1. POLUAREA AERULUI ȘI SĂNĂTATEA OMULUI

În cursul unui act respirator, prin pl ǎmânii omului trece o cantitate de 500 cm3 de aer, volum
care crește mult în cazul efectu ării unui efort fizic, fiind direct propor țional cu acest efort. În 24 de ore
omul respir ă în medie circa 15-25 m3 de aer. Comparativ cu consumul de alimente și apă, în timp de 24
ore, omul inhaleaz ă în medie 15 kg de aer în timp ce consumul de ap ă nu depășește de obicei 2,5 kg, iar
cel de alimente 1,5 kg. Rezult ă din aceste date importan ța pentru s ănătate a compozi ției aerului
atmosferic, la care se adaug ă și faptul c ă bariera pulmonar ă reține numai în mic ă măsură substanțele
pătrunse pân ă la nivelul alveolei, odat ă cu aerul inspirat.
Din punct de vede re al igienei, aerul influen țează sănătatea atât prin compozi ția sa chimic ă, cât
și prin propriet ățile sale fizice (temperatur ă, umiditate, curen ți de aer, radia ții, presiune).
Efectele directe sunt reprezentate de modific ările care apar in starea de s ănătate a popula ției ca
urmare a expunerii la agen ți poluanți. Aceste modific ări se pot traduce în ordinea gravit ății prin:
creșterea mortalit ății, creșterea morbidit ății, apariția unor simptome sau modific ării fizio-patologice,
apariția unor modific ări fiziologice directe și/sau încărcarea organismului cu agentul sau agen ții
poluanți.
Efectele de lung ă durată sunt caracterizate prin apari ția unor fenomene patologice în urma
expunerii prelung ite la poluan ții atmosferici. Aceste efec te pot fi rezultatul acumul ării poluan ților în
organism, în situa ția poluanților cumulativi (plumb, fier), pân ă când încărcarea atinge pragul toxic. De
asemenea modific ările patologice pot fi dete rminate de impactul repeta t al agentului nociv asupra
anumitor organe sau sist eme. Efectele de lung ă durată apar dup ă intervale lungi de timp de expunere
care pot fi de ani sau chia r de zeci de ani. Manifest ările patologice pot îmbr ăca aspecte specifice
poluanților (intoxica ții cronice, alergii, efecte carcinogene, mutagene și teratogene) sau pot fi
caracterizate prin apari ția unor îmboln ăviri, în care poluan ții să reprezinte unul dintre agen ții
determinan ți sau agravan ți (boli respiratorii acute și cronice, anemii ).

2. TIPURI DE POLUAN ȚI ȘI ACȚIUNEA LOR

Poluanții iritanți realizeaz ă efecte iritative asupra mucoasei oculare și îndeosebi asupra
aparatului respirator. În aceast ă grupă intră pulberile netoxice, precum și o sumă de gaze și vapori ca
dioxidul de sulf, dioxi dul de azot, ozonul și substanțele oxidante, clorul, am oniacul etc. Poluarea
iritantă constituie cea mai r ăspândită dintre tipurile de poluare, rezu ltând în primul rând din procesele
de ardere a com bustibilului, dar și din celelalte surse.

Poluanții fibrozan ți produc modific ări fibroase la nivelul aparatul ui respirator. Printre cei mai
răspândiți sunt dioxidul de siliciu, azbestul și oxizii de fier, la care se adaug ă compușii de cobalt, bariu
etc. Sunt mult mai agresivi în mediul industrial unde determin ă îmbolnăviri specifice. Poluarea intens ă
cu pulberi poate duce la modific ări fibroase pulmonare.

Poluanții asfixian ți sunt cei care împiedic ă asigurarea cu oxigen a țesuturilor organismului.
Dintre poluan ții atmosferici cu efect asfixi ant cel mai important este ox idul de carbon, care formeaz ă
cu hemoglobina un compus relativ stabil (carboxi hemoglobina) și împiedic ă astfel oxigenarea sângelui

și transportul de oxigen c ătre țesuturi. În func ție de concentra ția din aer și timpul de expunere se
realizează o anumit ă proporție de carboxihemoglobin ă care poate dep ăși 60% din hemoglobina total ă.
Intoxicația acută este relativ rar ă, apărând practic numai în spa ții închise în prezen ța unor surse
importante de CO (în înc ăperi în care sistemele de înc ălzit funcționează defectuos, garaje, pasaje
subterane pentru autovehicule etc.)

Poluanții alergenici din atmosfer ă sunt cunoscu ți de multă vreme. Putem men ționa aici cazul
poluanților naturali (polen) precum și a prafului din cas ă, responsabili de un num ăr foarte mare de
alergii respiratorii sau cutanate. Pe lâng ă acestea se adaug ă poluanții proveni ți din surse artificiale – în
special industriale – care pot emite în atmosfer ă o sumă de alergeni comple ți sau incomple ți. Pe primul
loc din acest punct de vedere, se g ăsește industria chimic ă (industria maselor plastice, industria
farmaceutic ă, fabricile de insecticid e etc.). Sunt semnalate și situații cu apari ția unor fenomene alergice
in masă, un exemplu poate fi cel produs la New Orleans în 1958 în care alergenul a fost identificat în
praful provenit de la de șeurile industriale.

Poluanți cancerigeni. Există foarte multe dificult ăți în estimarea rolului poluan ților atmosferici
ca factori generatori ai cancerului. Totu și creșterea frecven ței cancerului îndeoseb i în mediul urban, a
impus luarea în considerare și a poluan ților atmosferici ca agen ți cauzali posibili, cu atât mai mult cu
cât în zonele poluate au fost identificate în aer substan țe cancerigene. Putem clasifica substan țele
carcinogene prezente în aer în substan țe organice și substanțe anorganice. Dintre poluan ții organici
cancerigeni din aer, cei mai r ăspândiți sunt hidrocarburile policic lice aromatice ca benzopiren,
benzontracen, benzofluor anten etc. Cel mai r ăspândit este benzopirenul, provenind din procese de
combustie. Substan ța cancerigen ă este cunoscut ă de multă vreme, iar prezen ța în aer indic ă un risc
crescut de cancer pulmonar. Efecte cancerigene se atribuie și insecticidelor organoclorurate precum și
unor monomeri folosi ți la fabricarea maselor practice. Dintre poluan ții cancerigeni anorganici
menționăm azbestul, arsenul, cromul, co baltul, berili ul, nichelul și seleniul.

3. POLUAN ȚI DE CARE TREBUIE S Ǎ NE FERIM ORGANISMUL

Oxigenul nu este practic un poluant în adev ǎratul sens al cuvântului, dar poate influen ța
sănătatea prin sc ăderea concentra ției lui în aer și prin scăderea presiunii atmosferice, efectul fiind
determinat de sc ăderea presiunii par țiale la nivelul alveol ei pulmonare, alterare a schimbului de gaze
(O2 și CO 2) și a procesului de oxigenare a sângelui. Fenomenele care ap ar sunt fenomene de hipoxie
sau anoxie, gravitatea lor fiind dependent ă de gradul de sc ădere a presiunii par țiale.

Dioxidul de carbon nu produce tulbur ări ale organismului uman, decât în situa țiile în care este
împiedicat ă trecerea gazului din sângele venos în alveola pulmonar ă și eliminarea lui prin aerul expirat.
De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea par țială a CO 2 din aer cre ște atât de mult
încât împiedic ă eliminarea acestuia. Ini țial apare o cre ștere a CO 2 din sânge mai pu țin datorit ă
pătrunderii lui din aerul exterior , cât din cauza autointoxic ării organismului. Pe m ăsură ce crește
concentra ția în aerul atmosferic, intervine și solubilizarea lui în plasma sanguin ă datorită presiunii
parțiale crescute. Primele tulbur ări apar în jurul concentra ției de 3% manifestat ă prin tulbur ări
respiratorii (accelerarea respira ției), apare apoi cianoza, urmat ă de tulbur ări respiratorii și circulatorii.
Dioxidul de sulf produce iritarea mucoaselor și dilatarea bronhiolelor. În contact cu sângele
formează sulfhemoglobina care imprim ă sângelui o culoare ro șu-brună. De asemenea, dioxidul de sulf
poate deregla activitatea de sintez ă a acizilor nucleici rezultând abera ții cromozomiale, sc ăderea
ritmului de cre ștere. Efectele nocive care se produc asupra omului în leg ătură cu concentra ția de SO
2
din aerul atmosferic sunt prezentate în tabel.

Concentra ția (ppm) Efectul fiziologic Observații
0,3 – 1 Nu sunt efecte grave. Prezen ța
se simte dup ă miros. Concentra ții tolerabile în
ateliere sau zone de lucru
1 – 10 Iritare u șoară a nasului și a
urechilor. Posibilitatea de suportabilitate
scade pe m ăsura cre șterii
concentra ției.
10 – 100 Iritare puternic ă a nasului și a
ochilor. Capacitatea de suportabilitate
este de maximum o or ă.
150 – 600 Atac puternic asupra aparatului
respirator. Expunerea timp de o jum ătate
de oră pune viața în pericol.

Azotații și azotiți pot provoca efecte nocive as upra omului prin intoxica ție, fenomen care se
produce prin intermediul alimentelor și a apei de b ăut. Conform normelor igienice din țara noastr ă apa
potabilă poate avea un con ținut de azota ți de cel mult 45 mg/litru și nu se admite prezen ța azotiților
decât în mod excep țional în cantitate de 0,3 mg/l itru în apele subterane pân ă la 60 m adâncime. Apa
devine suspect ă la 50-100 mg azot/litru și toxică la 1 g/litru. Calea cea mai frecvent ă de intoxicare a
omului este cea digestiv ă. În tubul digestiv azota ții suferă o serie de transform ări succesive pân ă la
amoniac. Aceste transform ări sunt efectuate sub influen ța florei bacteriene și a unor enzime.
Toxicitatea azota ților și a compu șilor rezulta ți din metabolizarea acestora se manifest ă la început chiar
în tubul digestiv prin efecte iritante și congestive asupra mucoas elor digestive. Apoi, ac țiunea iritant ă
se manifest ă asupra rinichiulu i prin congestii și hemoragii.
După pătrunderea în circu itul sanguin, azota ții
și azotiții acționează paralizant as upra centrilor
vasomotori, asupra venelor, îndeosebi asupra celor de calibru mic, provocând vasodilata ție și
hipotensiune. Ace ști compu și ai azotului au influen țe negative asupra glandelor endocrine, asupra
hipofizei, dar mai ales asupra tiroidei. Azota ții și metaboli ții săi induc o stare de hipotiroidism.

Fosfații pot provoca efecte polua nte ce se manifest ă direct asupra omului prin apari ția
intoxicațiilor. La cre șterea gradului de to xicitate contribuie și unele “impurit ăți” pe care le con țin
superfosfa ții, dintre care cel mai importan t este fluorul. Fosforul împreun ă cu fluorul au un efect iritant
asupra mucoasei tubului digestiv, ac ționează toxic asupra m ăduvei osoase și perturbă metabolismul
calciului .
Pesticidele , după felul în care p ătrund în organism și după caracterul ac țiunii nocive, se împart
în produse de ingestie (p ătrund în organism odat ă cu hrana), produse de contact (ac ționează prin
atingere cu tegumentul ), produse de respira ție (care ac ționează prin intermediul aparatului respirator).
Insecticidele organofosfo rice au în general ac țiune de contact și ingestie și mai rar de respira ție.
Prezintă o acțiune toxic ă puternică a sistemului nervos modificâ nd transmiterea in fluxului nervos,
apărând spasme, convulsii și moarte. Nematocidele și moluscocidele sunt pe sticide cu toxicitate
ridicată care se aplic ă pe sol. Ac ționează prin ingestie și contact. Efectele cronice ale intoxica țiilor cu
pesticide se observ ă cel mai adesea asupra ficatului și a sistemului nervos. Deoarece ficatul este
organul cel mai import ant care metabolizeaz ă pesticidele, el es te cel mai lezat.

Metalele grele
Mercurul are anumi ți compuși precum HgCl
2 care este cunoscut de mu lt timp ca fiind toxic.
O toxicitate mare o au compu șii organomercurici, ca metilmercurul și dimetilmercurul. Compu șii
metilmercurici provoac ǎ aberații cromozomiale, trec prin placenta di n corpul mamei în cel al f ǎtului,
afecteazǎ celulele nervoase ale crei erului, provocând grave afec țiuni (orbire, deteriorarea coordon ǎrii

nervoase, anomalii psihice, moarte). Mercurul este singurul metal care se g ǎsește în toate cele trei
medii majore (ap ǎ, sol, aer), sursele lui putând s ǎ fie atât naturale, cât și produse de activitatea uman ǎ.
Mercurul este folosit mai ales în industria chimic ǎ, la fabricarea vopselelor, a hârtiei, a unor pesticide, a
produselor farmaceutice și a dezinfectan ților. La prepararea sodei caustic e, de exemplu, la fiecare ton ǎ
de sodǎ sunt deversate circa 200 g de mercur.O alt ǎ sursǎ de poluare cu mercur o constituie arderea
combustibililor fosili. Anual în urma acestui proces în atmosfer ǎ ajung circa 5000 t de mercur.

Plumbul este cel mai important din metalurgia neferoas ǎ atât prin cantit ățile mari rezultate cât
și prin posibilitatea de r ăspândire la mare distan ță. La început acest metal se prezint ă sub form ă de
vapori, dup ă care prin oxidare se transform ă în oxid de plumb, form ă ce poate fi vehiculat ă la mari
distanțe. Din atmosfera plum bul ajunge în sol și apǎ. În apa de ploaie sa u determinat concentra ții de 40
mg de plumb. Din sol, plumbul este ab sorbit de plante, în special de rad ǎcini, cel din atmosfer ǎ poate
ajunge în frunze, poate fi consumat de animale și poate ajunde la concentra ții destul de importante.
Mamiferele erbivore re țin 1% din plumbul consumat. Omul preia plumbul atât prin respira ție cât și,
mai ales, prin alimente ( 330 µg/zi). O parte important ǎ a plumbului ajuns în organism este acumulat ǎ în
oase și pâr, iar o alta se acumuleaz ǎ în ficat. Plumbul poate provoca anemie și intoxicații cronice ce duc
la tulburarea si stemului nervos și poate provoca o boal ǎ numitǎ saturnism, poate afecta deasemenea
sângele, rinichii și mǎduva osoas ǎ. Efectele toxice ale plumbului s-au observat la oamenii din industria
oglinzilor, iar mai apoi la cei di n fabricile de acu mulatori. Cu toat ǎ toxicitate a ridicatǎ pe care o are,
anual se extrag peste 2, 5 milioane de tone de plumb. Poate ajunge în atmosfera în special odat ǎ cu
gazele de e șapament ale automobilelor dotate cu motoare pe benzin ǎ. O serie de compu și ( tetrametilul
și tetraetilul de plumb) au fost folosi ți ca aditivi antidetonan ți în benzin ă ( stabilizatori ai arderii in
motoarele cu aprinder e cu scânteie), dar toxicita tea mare a plumbului a condus la eliminarea sa treptat ă
din industria auto. În pr ezent aditivii pe baz ă de plumb au fost interzi și în Europa și sunt pe cale de a fi
înlocuiți și în România.

Cadmiul are o puternic ǎ acțiune toxic ǎ asupra organismelor vii. Intoxica ția cu cadmiu se face
pe cale digestiv ă și respiratorie. Organe le cele mai afectate sunt rinichiul și testiculul (cadmiul este letal
pentru spermatozoizi). Ac țiunea toxic ă se realizeaz ă prin interferen ța Cd cu metabolismul țesuturilor și
prin inhibi ția unor enzime, mai ales cele care prezint ă grupări sulfhidrice sau de zinc, cadmiul fiind un
antagonic al zi ncului. Intoxica ția acută se înregistreaz ă doar în mediul industrial manifestat ă prin așa
zisa febră a topitorilor. Intoxica ția de tip cronic se poate înregistra atât la popula ția din industrie, cât și
la restul popula ției. Începând cu poarta de intr are, respiratorie sau digestiv ă, se constat ă iritația căilor
respiratorii superioare, lipsa mirosului, atrofia și ulcerația mucoasei nazale. Uneori se instaleaz ă dintele
galben cadmic ca urmare a color ării progresive a co letului dentar. Apar diverse tulbur ări digestive și
cardiovasculare. Ca dmiul se presupune c ă ar avea și efecte teratogene și cancerigene.
Poluarea apelor cu cadmiu rezult ă în principal din devers ări de ape industriale uzate. Prin
mijloacele clasice ale epur ării apelor cantitatea de Cd scade foarte pu țin. Limita maxim admis ă de Cd
din apă este de 0,01 mg/lit ru. Consumul de ap ă cu conținut ridicat de Cd duce la apari ția
hipocupremiei, la oameni.
Pulberile datorate în special din industr ia materialelor de construc
ție (ciment, azbest, gips,
magnezit) pot provoca organismului uman diferite simptome, având în general ac țiune iritant ă,
infectantă, toxică, alergică și cancerigen ă. Modul de ac țiune al pulberilor asupr a organismului depinde
de structura lor fizic ă și chimică. Acțiunea iritant ă este consecin ța formei ascu țite sau a unei anumite
durități a particulelor care declan șează o reacție de apărare din partea țesuturilor sau or ganelor expuse.
Pulberile induc pe lâng ă disconfort și boli specifice numite conioze. În funcție de organul sau țesutul
afectat acestea pot fi dermoconioze, oftalm oconioze, enteroconioze sau pneumoconioze.

4. EFECTELE POLU ǍRII AERULUI ASUPRA OMULUI

Principalele efecte asupra s ănătății umane cauzate de agen ți de poluare ai aerului, par a fi r ăni
ale țesuturilor delicate, realizate de obicei prin deteriorarea me mbranelor celulare. Acest lucru
determină un răspuns inflamator, o serie complex ă de interac țiuni între celulele deteriorate, țesutul
înconjurator și sistemul imunitar. Unul dint re primele simptome ale inflam ării este scurgerea de fluid
(plasmă) din vasele de sânge. Expunerea țesuturilor respiratorii la iritan ți severi poate duce la formarea
unui edem (acumularea de fluid) în pl ămâni, încât unul di ntre ei se îneac ă efectiv.
Bronșita este o inflamare persistent ă a bronhiilor și bronhiolelor (c ăi mici și mari de trecere a
aerului prin pl ămân) ce cauzeaz ă o tuse dureroas ă, o mare produc ție de saliv ă (mucus și celule moarte)
și spasme musculare involuntare care contract ă căile respiratorii. Bron șita acută poate obstruc ționa
căile respiratorii atât de tare încât se poate aj unge la deces. Fumatul este far ă îndoială cea mai mare
cauză a bronșitei cronice în majoritatea
țărilor. Smogul persistent și aerosolii acizi pot de asemenea s ă
cauzeze aceast ă boală.
Bronșita severă poate conduce la emfizem, o boal ă pulmonar ă obstructiv ă și ireversibil ă ce
constă în contractarea permanent ă a căilor respiratorii și deteriorarea sau chiar distrugerea alveolelor.
Aerul închis în c ăile blocate, ce stagneaz ă, umflă sacii mici de aer din pl ămâni (alveolele), blocând
circulația aerului. Atunci când celulele mo r din cauza lips ei de oxigen și nutrienți, pereții alveolelor
cedează, creând spa ții goale mari incapabile s ă realizeze schimbul de gaze. Pera ții îngroșați ai
bronhiolelor î și pierd elasticitatea, îngreunând respira ția. Victimele emfizemului realizeaz ă un sunet
șuierat caracteristic, atunci când respir ă. De multe ori au nevoie de oxigen suplimen tar pentru a
compensa capacitatea respiratorie redus ă.
Presiunea cardio-vascular ă este o complica ție frecvent ă în cazul bolilor pulmonare obstructive
din cauza lipsei de oxigen din sânge. Aproximativ de dou ă ori mai mul ți oameni mor de insuficien ță
cardiacă decât cei care mo r de cancer de pl ămîni.
Iritanții din aer sunt atât de r ăspândiți încât jum ătate din num ărul plămânilor examina ți la
autopsie în Statele Unite , aveau un oarecare grad de deteriorare alveolar ă. Oficiul de Evaluare al
Tehnologiei estimeaz ă ca 250.000 de oa meni sufer ă de bronșită și emfizem cauzate de poluare în
Statele Unite, și în jur de 50.000 de mor ți în plus în fiecare an sunt atribuite complica țiilor acestor boli,
care sunt probabil pe locul doi, dup ă atacurile de cord.
Astma este o boal ă supărătoare caracterizat ă de insuficien țe respiratorii ce nu pot fi prev ăzute,
cauzate de episoade bru ște de spasme musculare în pere ții bronhiali. Aceste atacuri sunt declan șate
deseori de inhalarea alergenilor, cum ar fi praful, polenul, p ărul de animale sau g azele corozive. În
anumite cazuri, în aparen ță nu există nici un factor extern cauzator, astfel eliberarea intern ă de agenți
declanșatori este suspectat ă. Nu se cunoa ște dacă astma este genetic ă, datorată mediului sau o
combinație a celor dou ă.

Degenerescen ța fibroas ă este numele dat acumul ării de țesut cicatrizat în pl ămân. Printre
materialele care cauzeaz ă această boală se numără: siliciul sau praful de c ărbune, azbestul, fibra de
sticlă, beriliul și aluminiul, vaporii de me tal, scamele de bumbac și chimicalele iritante. Fiecare din
aceste boli are un nume individual (silicoză, boală pulmonar ă cauzată de beriliu), dar de fapt sunt foarte
asemănătoare ca dezvoltare și efecte. Celulele r ăspund la iritan ți și materiale str ăine din pl ămâni prin
închiderea zonelor afectate cu țesut cicatrizat (produs fie de celule intersti țiale din pere ții căilor
respiratorii, fie de „c ăptușeala” epitelial ă). În timp ce pl ămânul se umple cu țesut fibrotic, respira ția
este blocat ă și persoana se sufoc ă treptat. În unele cazuri cre șterea celular ă determinat ă de prezen ța
materialelor str ăine din pl ămân poate cauza formarea unor tumori. Cancerul de pl ămân este deseori
mortal.

5. MERSUL PE JOS O ALTERNATIV Ă SĂNĂTOASĂ

Sportul și mersul pe jos sunt la fel de importante pentru s ănătate ca și consumul alimentelor
potrivite în cantit ăți necesare. Exerci țiile fizice ajut ă la controlul greut ății corpului, dar și la păstrarea
sănătății generale și menținerea în form ă a organismului, pr in tonificarea mu șchilor, înt ărirea
mușchiului inimii, men ținerea organelor vi tale în bune condi ții și îmbunătățirea respira ției și circulației
sangvine. Exerci țiile fizice fac organismul mai rezistent. La tineri, variatele forme de exerci ții fizice pe
care le pot efectua sunt în general mult mai viguroas e decât vor fii la o vârst ă mai înaintat ă, însă oricine
poate beneficia de pe urma exerci țiilor fizice regulate, chiar dac ă e vorba doar de me rs zilnic pe jos.
Combinate cu o alimenta ție echilibrat ă, exercițiile ne fac s ă arătăm și sǎ ne simțim mai bine.

11 motive pentru mersul pe jos

1. Amelioreaz ă performan țele intelectuale – Mai mult e studii au demonstrat c ă este bine s ă
mergi pe jos, de oarece o scurt ă alergare favorizeaz ă transportul de oxigen al pl ămânilor, provocând
astfel eficient comanda cerebral ă.
2. Mărește capitalul osos – Sc heletul organismului este supus continuu ac țiunii celulelor care
fabrică sau distrug substan țele osoase. Tensiunile provo cate de alergare constituie un stimulent necesar
menținerii delicate care exist ă între procesel e de fabricare sau de distruge re. De aceea cei care ies la o
plimbare de trei ori pe s ăptămână au un organism mai s ănătos decât cei pasivi.
3. Prelunge ște viața – Mersul pe jos este o alegere s ănătoasă pentru cei care îl practic ă, deoarece
le prelunge ște viața.
4. Doboar ă depresia – Printr-o scurt ă plimbare, mergând pe jos, persoanele depresive v ăd și alte
priveliști care le dau o stare psihic ă mult mai bun ă, decât dac ă ar sta în propria camer ă. Le dă
sentimentul de libertate. Li se limpezesc gândurile , ideile sunt mai clare și soluțiile bune vin mai u șor.
5. Fortific ă inima – Mergând pe jos cu regularitate, se modific ă funcțiunea aparatului cardio-
vascular, ajungând la o stare fiziologic ă bine cunoscut ă: în fața efortului, inima ac ționează cu o
accelerare moderat ă, care poate sus ține mult timp efortul, f ără să oboseasc ă. După o plimbare într-un
ritm mai repejor, inima revine rapid la ritmul ei de repaus. Adic ă, ea produce mai mult lucru, obosind
mai puțin.
6. Permite pl ămânilor s ǎ respire din plin – Munca mu șchilor respiratori va fi diminuat ă prin
micșorarea mi șcărilor pe minut datorit ă unei mai bune umpleri a pl ămânilor, a unui num ăr mărit de
alveole în stare de func ționare și datorită schimbului de gaze îmbun ătățit. Pe scurt mersul pe jos
mărește considerabil capacitatea pulmonar ă.
7. Ușurează tranzitul gastrointestinal – Digestia devine mai u șoară, apetitul mai bun.
Organismul absoarbe complet elem entele nutritive din ceea ce mânc ăm.
8. Favorizeaz ă somnul recuperator – O scurt ă alergare seara destinde mu șchii corpului, care au
tendința de a se crispa dup ă activitățile stresante ale zilei. Mi șcarea lasă o senzație plăcută, eliminând
consecințele surmenajului și micile rele care împiedic ă un somn adânc și odihnitor, nu favorizeaz ă
instalarea insomniei.
9. Normalizeaz ă grăsimile din sânge – Sângele con ține douǎ categorii principale de gr ăsimi:
colesterolul și trigliceridele. Se știe că amândou ă măresc probabil itatea de nepl ăceri cardio-vasculare.
Exercițiile fizice regulate re duc, uneori ca tegoric, propor ția trigliceridelor și a colesterolului.
10. Asigur ă o mai bun ă circulație venoas ă – Prin presiunea ritmic ă, la fiecare pas, asupra t ălpii
se favorizeaz ă aruncarea sângelui venos spre inim ă ca o pomp ă. Un fenomen asem ănător se întâmpl ă și
cu sângele acumulat de mu șchi.

11. Menține pieptul în plin ă formă – Prin mai multe st udii s-a constatat c ă femeile care fac
mișcare sunt mai pu țin expuse la cancerul de sân. De asemenea problemele le gate de ciclul menstrual
sunt îmbun ătățite la cele care practic ă alergarea.

Atât mersul pe jos, cât și cel pe
bicicletǎ, role sau alt mijloc de
transport pus în mi șcare de for ța
omului este benefi c pentru organismul
uman și ajutǎ la recreere.

Considerăm că mai trebuie
precizat c ă mersul pe jos nu este doar
un mijloc de tratamen t pentru depresii
sau psihoze, ci un excelent mijloc de a cea o stare de bun ă dispoziție, de
optimism și încredere în for țele
proprii. Mersul în grup, dezvolt ă
spiritul de colaborare și prietenie,
creând adesea sim țăminte umanitare
de întrajutorare. Un alt câ știg considerabil este acela c ǎ mersul pe jos nu polueaz ǎ, este sǎnǎtos și în același timp
este o alegere bun ǎ pentru a economisi banii pe care îi cheltuim aproap e zilnic pentru transport.

CAPITOLUL IV
SFATURI PRACTICE ȘI TESTE

“Pǎmântul nu ne apar ține, noi apar ținem lui.”

1. CE PO ȚI FACE TU PENTRU A AJUTA P ǍMÂNTUL

Încălzirea global ă, ploia acid ă, subțierea stratului de ozon, smogul , resursele limitate, precum și
dispariția unui num ăr din ce în ce mai ma re de specii, plante și animale, toate aces te probleme nu le
vom putea opri noi singuri dintr-o dat ă și în fața lor ne cuprinde uneori un sentiment de disperare și de
inutilitate; “Oare vom reu și vreodată să avem o planet ă curată și sănătoasă?”. Uneori ni se pare c ǎ sunt
atât de multe de f ăcut și că noi ca persoan ă, singuri, nu putem face nimic, a șa că mai bine s ă-i lăsăm pe
ceilalți să facă asta, pe cei care au aceast ă responsabilitate. Îns ă trebuie să fim conștienți, tot timpul, c ă
fiecare în parte este responsabil de soarta P ământului pentru c ă fiecare om consum ă zi de zi resursele
acestei planete, se bucur ă de natur ă, de viața, posibil ă pentru noi oamenii doar cu ajutorul acestei
planete, nici mic ă, nici mare dar primitoare, pe care trebuie s ă o ocrotim în fiecare zi ca și cum ar fi
trupul nostru. Așa că, haideți să dăm la o parte ignoran ța și comoditatea și să începem pas cu pas s ă ocrotim
acest loc în care tr ăim cu toții și care, în ciuda incon știenței noastre, fatale uneori, continu ă să ne
bucure și să ne ofere condi țiile pentru a tr ăi.
Pământul poate merge mai departe f ără noi, dar noi nu put em continua f ără el.
Ce putem noi face pent ru a ameliora situa ția? Putem încerca o schi mbare prin reducerea
pagubelor datorate risipei de elec tricitate, produse petroliere, metale , hârtie, lemn; putem fi mai aten ți
atunci când arunc ăm de
șeuri toxice, ne-biodegradab ile, care nu fac decât s ă se acumuleze în natur ǎ,
fenomen ce afecteaz ă deopotriv ă oameni și animale.
De și este din ce în ce mai scurt, exist ă timp să mai schimb ăm ceva! Iat ă câteva lucruri pe care
oricine le poate face și care ajut ǎ la însǎnǎtoșirea planetei noastre.

Acasǎ
– încercați să folosiți produse de cur ățare a vaselor, detergen ți și săpunuri care nu con țin fosfați;
– evitați folosirea pesticidelor și a substan țelor chimice pentru a sc ăpa de insecte, exist ǎ și alte
metode la fel de eficiente;
– curățați geamurile cu ap ă și oțet în locul produselor chimice;
– pentru sp ălat, atât cât es te posibil, folosi ți apa rece; apa cald ă încercați s-o folosi ți doar dac ă
este neaparat ă nevoie, pentru înc ălzirea acestei a se consum ă foarte mult ǎ energie;
– un ziar vechi înmuiat în ap ă face minuni la sp ălarea ferestrelor, astfel se poate evita folosirea
detergenților care polueaz ă mediul;
– nu arunca ți la coșul de gunoi produse toxice cum ar fi vopsele, lac pentru mobil ă, etc. Le
puteți arunca în locuri special amenajate!
– nu folosi ți aparatele electrice pentru a face lucruri pe care le pute ți face la fel de u șor doar cu
mâinile;
– aruncați gunoiul în saci de hârtie în locul celor din plasti c, plasticul este aproape ne-
biodegradabil, r ămânând în natur ă pentru o perioad ă de timp foarte lung ă;
– folosiți recipiente refolosibile pentru p ăstrarea mâncarii (nu cele din plastic sau folie de
aluminiu);

– scrieți companiilor care v ă trimit oferte pe care nu le cere ți să vă scoată din baza lor de date,
evitați astfel risipa de hârtie;
– nu arunca ți lucrurile de care nu mai ave ți nevoie; le pute ți dona unor organiza ții caritabile,
puteți ajuta astfel natura și semenii vo ștri;
– economisi ți apa: este necesar ă o mare cantitate de energie pentru a purifica apa. Un robinet
stricat poate consuma apr oximativ 30 de litri de ap ă pe zi, pute ți face astfel și o important ǎ economie
de bani;
– opriți căldura atunci când v ă puteți încălzi îmbrăcând un pulover. Exist ă un principiu care
spune că nu se utilizeaz ă o energie superioar ă pentru a face ceva ce se poate ob ține printr-o energie
inferioară, adică nu folosi ți o drujb ă pentru a t ăia untul sau electricitatea la înc ălzirea apei și a
casei/locuin ței.
– stingeți lumina și căldura la ie șirea din camer ă. La fel și televizorul.
– efectuați un control periodic al aparatelor electrice și al instala ției de gaze pentru evitarea
pierderilor inutile.
– izolați-vă casa: căutați crăpăturile din u și, ferestre, și asigurați-vă că podul este suficient izolat
pentru a p ăstra căldura casei, astfel ve ți economisi energie.

În curtea casei
– plantați copaci și alte plante în curte care vor asigura hran ă și adapost pentru p ăsări și alte
animale precum și un aer curat;
– hraniți păsările cu resturile de pâine de la mas ă;
– dacă folosiți pesticide, ierbicide sa u fungicide pentru a sc ăpa de dăunatori, nu arunca ți
deșeurile rezultate la gunoi;
– ignorați gândacii și alte insecte din gr ădina dumneavoastr ă, lăsați păsările și alte prădătoare să
se ocupe de ele;
– folosiți îngrășăminte naturale în locul celor chimice;
– interesați-vă despre controlul natural al înmul țirii insectelor și despre alternativele la pesticide;
– plantați în imediata apropiere a casei tufi șuri dese care vor ajuta la izolarea termic ă a
căminului dumneavoastr ă;
– folosiți bazine pentru p ăstrarea apei în gr ădină.

În vacanțǎ
– opriți centrala termic ă înainte de a pleca în concediu;
– folosiți la picnic farfurii, tacâmuri și căni din materiale refolosibile;
– asigurați-vă că pungile cu gunoi pe care le arunca ți nu vor ajunge în ap ă, ci la coșul de gunoi;
– nu aduna ți plante sau animale s ălbatice pentru colec ție sau pentru a le ține lângă casă; lăsați-le
unde le gasi ți, pentru c ǎ acolo le este locul;
– nu cump ărați suveniruri confec ționate din piele de animale;
– atenție la viața animalelor s ălbatice, acorda ți atenție tuturor animalelor și plantelor pe care le
întâlniți în drumul vostru;
– acolo unde este posibil și permis, face ți mici focuri de tab ăra în loc s ă folosiți butelii cu gaz.

În mașina dumneavoastr ă
– conduce ți cu atenție, nu risipi ți combustibilul;
– folosiți mijloacele de transport în co mun de câte or i este posibil;
– încercați să folosiți bicicleta sau s ă parcurgeți pe jos distan țele mai scurte;
– cumpărați automobile care au un c onsum redus de combustibil;
– reciclați uleiul de motor;
– pentru a economisi combustibil, fi ți sigur că aveti cauciucurile umflate corespunz ător;

– reciclați cauciucurile vechi.

La cump ărături
– nu cump ărați produse p ăstrate în pungi de plas tic sau aluminiu dac ă există o alternativ ă
(carton pentru lapte, ou ă, ulei vegetal);
– farfuriile și cănile din hârt ie sau spum ă de polistiren (z ǎpadǎ artificialǎ) reprezint ă o risipire
extravagant ă a resurselor planet ei, deci nu le cump ărați;
– dacă trebuie totu și să cumpărați asemenea pr oduse, alege ți-le pe cele confec ționate din hârtie
în dauna celor din plastic sau spum ă de polistirenstiren. Fabricile produc ătoare de astfel de spum ă
poluează serios atmosfera;
– verifica ți consumul de energie al aparatelor el ectrocasnice pe ca re le achizitiona ți; folosiți
aparatura electric ă casnică care nu consum ă multă energie: când cump ărați noi aparate electrocasnice
întrebaț
i care modele consum ă mai puțină energie. Folosi ți becuri cu un consum sc ăzut de energie și
baterii reînc ărcabile;
– citiți pe etichet ă și cumpărați detergen ții și produsele de cur ățat cu cel mai redus con ținut de
substanțe toxice;
– nu cump ărați animale exotice provenite din mediul natural pentru a le ține în captivitate.

Folosiți puterea cuvântului
– vă puteți înscrie într-o organiza ție pentru protec ția animalelor și a naturii;
– donați bani unei astf el de organiza ții;
– reconsidera ți-vă stilul de via ță. Gândiți-vă la efectele pe care le au ac țiunile dumneavoastr ă
asupra mediului;
– urmăriți emisiunile TV despre an imale pentru a le întelege mai bi ne modul de via ță și pentru a
învața să le respecta ți;
– abonați-vă la publica ții despre animale, despre conservarea și protecția mediului; dup ă ce le
citiți, oferiți-le și prietenilor;
– convinge ți prin exemple, încuraja ți și pe alții să protejeze mediul la fel cum o face ți
dumneavoastr ă;
– învățați-vă copiii să respecte natura și mediul; ajuta ți-i să planteze copaci sau s ă construiasc ă
cuiburi pentru p ăsări; cumpărați-le cărți despre p ăsări și animale.
Am vorbit mai sus despre ce poate face fiecare persoan ǎ în parte, totu și este necesar ă existența
unei atitudini responsabile și la nivelul întreprinderilor, nu doar la nive lul individului. Și dacă o
persoană este mai u șor de convins de ne cesitatea reducerii polu
ării, organiza țiile sunt mult mai
complexe și au interese diferite. Unul dintre principiil e care le conduc este ob ținerea unei eficien țe
ridicate, adeseori privit ă doar din prisma profitului ob ținut. Ori ast ăzi se cunoa ște că o economie
sănătoasă și eficientă nu poate exista într-un mediu degradat, din punct de vedere ecologic sau/ și social.
Analiza costuri-beneficiu este util ă, dar nu va proteja P ǎmântul pentru c ă lucrurile esen țiale ca:
viața omului, o bun ă sănătate, curățenia aerului și a apei, frumuse țea naturii, s ălbăticiunile și procesele
naturale de cur ățare, nu se pot reduce la bani.
Anticiparea și prevenirea problemel or este mai ieftin ă și mai eficace decât reac ția tardivă și
încercarea de rezolvare a problemelor existente, un gram de prevedere valoreaz ă mai mult decât o ton ă
de tratament. Mai exist ă încă oameni care priv esc planeta precum și plantele și animalele care o populeaz
ă ca
pe un bun propriu de care pot dispune dup ă bunul plac, considerân du-se specia dominant ă, singura
capabilă de o evolu ție conștientă, voită.

Îns ă, în primul rând fiecare spec ie vie are dreptul la via ță sau cel pu țin să se străduiască să
trăiască, și asta doar pentru c ă există. Acest drept nu apar ține unei anumite specii actuale sau poten țiale
care ar fi folositoare nou ă. Este gre șit ca oamenii s ă contribuie la dispari ția prematur ă a oricărei specii
sălbatice precum și la eliminarea sau dist rugerea habitatului ei.
În al doilea rând oamenii și-au asumat respons abilitatea de a modifica mediul natural în care
trăiesc, iar acum va trebui s ă și-o asume pe aceea de a repara propriile gre șeli și să încerce s ă înțeleagă
și să lucreze al ături de ceea ce înseamn ă restul naturii decât s ă încerce s ă o domine sau s ă o cucereasc ă.
O modalitate ar fi s ă protejăm ceea ce a mai r ămas din ecosistemele s ălbatice ale planetei, ca urmare a
activităților noastre, s ă reabilităm sau să refacem ecosistemele nu mai pe baze durabile și să părăsim o
mulțime de ecosisteme pe care le-am ocupat și de care am abuzat, l ăsându-le s ă revină la sălbăticie.

Câteva reguli de baz ă pentru fiecare om

™ În protejarea și susținerea naturii, s ă mergem mai departe d ecât o cere orice lege.

™ Toți oamenii trebuie f ăcuți responsabili de pr opria lor poluare și degradare a mediului.

™ Ar fi bine s ă înțelegem că orice sistem care depinde de sl ăbiciunea (imperfec țiunea) uman ă
pentru proiectare a, utilizarea și întreținerea lui, se va pr ăbuși mai devreme sau mai târziu.

™ Nu putem avea pa ce, dreptate, un p ământ durabil și un sentiment de mândrie în leg ătură cu
realizările noastre atâta timp cât lumea înc ă mai trăiește în sărăcie.

™ Pentru a în țelege Pământul și pe tine însu ți, fă-ți timp să iei contact direct și să simți aerul, apa,
solul și plantele, animalele, bacteriile și alte părți ale Pământului.

™ Cele mai bune lucruri în via ță nu sunt bunurile acumulate, ci dragostea, afec țiunea, bucuria
sprijinite pe o planet ǎ durabilǎ pentru noi în șine și pentru alte specii, precum și a lăsa în urm ă
un Pământ mai bun decât l-am g ăsit.

2. ÎNTREB ǍRI ȘI RǍSPUNSURI DESPRE ECOLOGIE

1. Ce este ecologia și cine a introdus termenul?

Ecologia este știința care studiaz ǎ interdependen ța dintre organismele vii și mediul lor de via țǎ.
Termenul a fost introdus de savant ul Ernst Haeckel (1869), biolog evolu ționist german, care considera
ecologia drept științǎ care cerceteaz ǎ “totalitatea rela țiilor animalului, at ât cu mediul s ǎ anorganic, cât
și cu cel organic”. Ast ǎzi, ecologia abordeaz ǎ un cerc de probleme mult mai cuprinz ǎtor: interac țiunea
materiei vii cu cea nevi e, productivitatea biologic ǎ, relația omului cu natura, etc.

2. Ce este un poluant?

Orice material sau substan țǎ introdusǎ artificial de c ǎtre om în biosfer ǎ, sau care exist ǎ în condi ții
naturale și provoacǎ modificǎri negative ale calit ǎții mediului.

3. Un pericol f ǎrǎ precedent în is torie, care amenin țǎ întreaga omenire, indiferent de
regiunea geografic ǎ, este deteriorarea mediului înconjur ǎtor. Știți în ce const ǎ aceastǎ
deteriorare?

Prin deteriorarea mediului sau poluarea acestuia în țelegem alterarea calit ǎților mediului înconjur ǎtor,
mergând pân ǎ la starea de incompatibilitate cu desf ǎșurarea normal ǎ a proceselor metabolice din
organismele animale și vegetale, ce ea ce pune în primejdie îns ǎși existența vieții pe Pǎmânt.

4. Ce factori poluan ți cunoașteți?

Aceștia pot fi plumbul, mercurul , cadmiul, sub diferite forme eliberate în atmosfer ǎ; substan țele
radioactive; reziduurile petrol iere, industriale sau de alt ǎ naturǎ, care altereaz ǎ calitatea apelor;
reziduurile canalelor de scurgere sau a lte diverse reziduuri organice; detergen ți sintetici proveni ți atât
din activitatea casnic ǎ, cât mai ales din i ndustrie; emisii de gaze și de pulberi industriale; cât și orice
altǎ substantǎ ce nu se integreaz ǎ în circuitul natural.

5. Ce este molismologia?

Molismologia studiaz ǎ acțiunea factorilor poluan ți asupra vie țuitoarelor.

6. Ce este coprologia?

Știința gospodǎririi deșeurilor, reziduurilor și dejecțiilor, în condi țiile mediului înconjur ǎtor.

7. Ce este incidentul de poluare?

Prin incidentul de poluare în țelegem desc ǎrcarea în mediul ambiant a unui agent poluant în asemenea
cantitate, încât necesit ǎ mǎsuri immediate de îngr ǎdire, curǎțire și eliminare.

8. Omul a ac ționat asupra biosferei, con știent sau incon știent, în dou ǎ direcții diametral
opuse. Știți care sunt acestea?

Activitatea omului asup ra biosferei îmbrac ǎ un dublu aspect: distructiv și constructiv. În primul caz,
omul contribuie, direct sau indirect, la sc ǎderea numeric ǎ a popula țiilor, la reducerea biomasei, la
perturbarea sau lichidarea unor biocenoze naturale, etc. Astfel, nevoia mereu sporit ǎ de produse
alimentare reclam ǎ extinderea suprafe țelor agricole în detrimetrul p ǎdurilor, ceea ce înseamn ǎ
lichidarea unor important e ecosisteme naturale. La fel, extinderea re țelei de hidrocentrale aduce mari
perturbații în ecologia apelor respective. De asemenea, ritmul im petuos al urbaniz ǎrii, al construc ției de
șosele, canale etc. duce la distrugerea, ireversibil ǎ, a unor ecosisteme. În ce l de-al doilea caz, omul
contribuie prin activitatea sa con știentǎ, la sporirea unor specii și populații, la dezvoltarea biocenozelor,
sau chiar la formarea altora noi, omul ia m ǎsuri de ocrotire a plantelor și animalelor pe cale de
dispariție etc.

9. Care este pozi ția omului în procesul atât de complex al polu ǎrii mediului înconjur ǎtor,
este el un factor poluant sau poluat?
În epoca modern ǎ, tehniciz ǎrii și civilizației atât de înaintate, omul a devenit, direct sau indirect, un
important factor de polu are a mediului înconjur ǎtor. Dar, dep ǎșind anumite limite, acest aspect al
activitǎții omului se repercuteaz ǎ asupra sa și a întregii biosfere, asem enea unui bumerang, având
consecințe dintre cele mai nefaste. Evident, omul apare, astfel, într-o dubl ǎ ipostazǎ: aceea de factor
poluant, dar și poluat.

10. Ce mǎsuri practice cunoa șteți pentru a preveni poluarea aerului?

Dintre m ǎsurile adoptate la noi, pentru a preveni poluar ea aerului atmosferic, enumer ǎm câteva:
dotarea marilor întreprinderi industr iale cu dispozi tive care epureaz ǎ și neutralizeaz ǎ substanțele
poluante; amplasarea noilor obiective industriale în afara zonelor de locuit; pentru c ontrolul tehnic al
autovehiculelor, serviciul de circula ție dispune de analizat ori de gaze, fumetru și sonometru;
amplasarea, în locuri spec iale, a rampelor de gunoi și transportul acestuia cu autovehicule închise;
realizarea unor perdel e vegetale de protec ție, în jurul unor întrep rinderi industriale, r ǎspunzǎtoare de
poluarea aerului atmosfer ic; plantarea de arbori și arbuști, extinderea parc urilor; supraînâl țarea
coșurilor, la unit ǎțile care genereaz ǎ mari cantit ǎți de fum și gaze; etc.

11. Cunoa șteți unele specii de arbori ca re au un rol antipoluant?

Existǎ unele specii de ar țari, peri s ǎlbatici caucazieni, plopi canadien i etc., care absorb din atmosfer ǎ
benzen, hidrocarburi, acizi, alcooli și eteri.

12. Știți ce mǎsuri se întrev ǎd împotriva polu ǎrii produse prin arderea carburan ților de
cǎtre autovehicule?

Împotriva polu ǎrii aerului de c ǎtre autovehicule se preconizeaz ǎ: folosirea turbinelor cu gaz, folosirea
unui combustibil combinat (din benzin ǎ și gaz nepoluant) și extinderea automobilului electric.

13. Știați cǎ laserul poate fi utilizat în combaterea polu ǎrii?

Detectorul cu laser, cu im pulsuri ultraviolete, ce func ționeazǎ cu N 2 sau H 2, depisteaz ǎ poluanții
atmosferici de ordinul miligramului pe m3.

14. Ce în țelegeți prin poluare fonic ǎ? Care sunt principalele surse ale acestui tip de
poluare?
Poluarea fonic ǎ, cauzatǎ de zgomotele puternice care dep ǎșesc limita admis ǎ pentru om, afecteaz ǎ, cu
precǎdere, popula ția orașelor mari și a centrelor industriale . Normele igienice prev ǎd ca limit ǎ pentru
zgomotul interior, din locuin țe, 35-40 dB. Principala surs ǎ a poluǎrii fonice o constitu ie traficul rutier și
aerian, ciocanele pneumati ce folosite în construc țiile rutiere, platformele industriale, etc.

3. CE PO ȚI FACE TU PENTRU A RE DUCE POLUAREA AERULUI
Folose ște benzina f ǎrǎ plumb
Se estimeaz ǎ cǎ mai mult de jum ǎtate din cele 450 000 de to ne de plumb eliberate în aer în fiecare an,
provin de la automobile.
Cumpǎra extinctoare f ǎrǎ halon
Halonul și CFC-urile sunt gaze artific iale care contribuie la sub țierea stratului de ozon.

Fii atent la aparatele de aer condi ționat
În cazul în care ap aratul de aer condi ționat de acas ǎ sau din ma șinǎ se stricǎ, ar trebui reparat
corespunz ǎtor, nu doar reumplut. Dac ǎ scurgerea nu este reparat ǎ, CFC-urile in troduse ast ǎzi, se vor

evapora în aer s ǎptǎmâna viitoare. De altfel, este bine s ǎ atragi aten ția atelierelor de repara ții sǎ
foloseascǎ echipament pentru reciclarea CFC-urilor.

Cumpǎrǎ cutii de aerosoli f ǎrǎ CFC-uri
Cel mai bine ar fi s ǎ nu folosi ți deloc aerosoli, chiar și cu gaze înlocuitoare, sp ray-urile cu aerosoli sunt
dǎunǎtoare. Propanul și butanul, hidrocarburile folosite pentru a propulsa aerosolii ajut ǎ la crearea
smogului atunci când interac ționeazǎ cu lumina soarelui. Multe produse folosesc ast ǎzi pompe ne-
aerosolice în vid. Ele nu mai au nevoie de gaze și sunt la fel de u șor de folosit. Dac ǎ tot cumperi
aerosoli, încearc ǎ întotdeauna s ǎ verifici eticheta și nu cump ǎra nimic ce ar e pe etichet ǎ urmǎtoarele
CFC-uri: CFC-11, CFC-12, CFC-113, CFC-114, CFC-115.

Asigurǎ-te cǎ automobilul t ǎu funcționeazǎ cât mai eficient posibil
Reparația și verificarea la zi sunt cele mai u șoare metode prin care î ți poți face ma șina sǎ fie cât mai
eficientǎ în privin ța combustibilului. O ma șinǎ reparatǎ corespunz ǎtor folose ște cu 9% mai pu ținǎ
benzinǎ fațǎ de una reparat ǎ neadecvat. Asta înseamn ǎ cu 9% mai pu ține emisii toxice.

Folosește mașina personal ǎ doar când este necesar
Nu lǎsa mașina sǎ consume combustibil degeab a atunci când nu o folose ști. Ai nevoie de mai pu țin
combustibil pentru a porni ma șina decât s ǎ o lași sǎ meargǎ în van. Func ționarea ma șinii pe loc devine
mai puțin eficient ǎ decât repornirea dup ǎ aproximativ un minut. Nu folosi ma șina personal ǎ pentru
drumuri pe care le po ți face la fel de bine și de ușor cu transportul public în comun, pe jos sau cu
bicicleta.
Curǎțǎ filtrele de combusti bil ale automobilului
Filtrele înfundate folosesc mai mult combustibil.

Încearcǎ sǎ reduci din greutatea ma ș
inii
Verificǎ dacǎ mașina ta are o greutate nefolositoare. În mod surprinz ǎtor, un plus de 100g poate reduce
economia carburantului cu peste 1%. Acord ǎ atenție și la echipamentul op țional cum ar fi transmisia
automatǎ ce are nevo ie de mult ǎ energie pentru a func ționa și se adaug ǎ la greutatea ma șinii. Dacǎ 100
000 de proprietari de autoturisme ar repara regulat automobilul mai mult de 40 milioane kg de CO 2 ar
putea sǎ nu mai intre în compozi ția atmosferei în fiecare an. Un mili on de proprietari de autoturisme ar
putea elimina aproape 450 milioane kg de CO 2.

Folosește baterii reînc ǎrcabile și acumulatori
Deși conțin cadmiu, acestea au o durat ǎ mai lung ǎ de funcționare decât bateriile alcaline. Astfel, ele
contribuie mai pu țin la înmul țirea deșeurilor periculoase.

Recicleaz ǎ bateriile alcaline
Bateriile care sunt aruncate împreun ǎ cu gunoiul menajer sunt duse la gropile de gunoi unde se
corodeazǎ, se rup în buc ǎți eliberând mercurul și cadmiul (metale d ǎunǎtoare) în sol. Bateriile care sunt
incinerate împreun ǎ cu gunoiul, elibereaz ǎ aceste metale în aer.

Refolosește pungile de plastic
Pungile de plastic nu sunt degradabile și sunt fǎcute din petrol – o surs ǎ neregenerabil ǎ. În plus
cerneala folosit ǎ pe pungile de plastic con ține cadmiu. Atunci câ nd pungile de plasti c sunt incinerate,
metalele grele sunt eliberate în aer. De altfel, pungile de plastic ajung deseori în oceane sau m ǎri unde

ucid fauna marin ǎ care le înghit sau se încurc ǎ în ele. Refolose ște pungile de plastic, folose ște-le pe
cele de hârtie sau, și mai bine, folose ște plase din material textil ce se pot sp ǎla.

Cumpǎrǎ sau realizeaz ǎ produse f ǎrǎ toxine
Dacǎ folosești produse alternativ e celor ce con țin toxine, reduci riscul pentru familia ta, dar și pentru
mediu. Iat ǎ câteva exemple: Toxice – haine c ǎlcate permanent sau lenjeria ce nu necesit ǎ cǎlcare.
Acestea sunt tratate cu r ǎșinǎ de folmaldehid ǎ aplicatǎ într-un mod care o face s ǎ devinǎ o parte a
țesǎturii. Rezultatul – abur i toxici. Alternativa – Fibre natura le pe cât posibil. Toxic – odorizan ții pentru
încǎperi. Ei nu “împrosp ǎteazǎ” aerul, ci mai degrab ǎ îți astupǎ cǎile nazale sau le amor țesc cu ulei. Ar
putea sǎ conținǎ și chimicale precum xi len, etanol, naftalin ǎ etc. Alternativa – amestecurile de plante
aromatice, aromoterapie sau o țet cu suc de l ǎmâie. Toxic – naftalina. F ǎcutǎ din 100%
paradiclorobenzen care este d ǎunǎtor ficatului și rinichilor t ǎi. Alternativ ǎ – produse din plante
aromatice, buc ǎțele sau ulei de cedru.

Folosește pesticide organice pentru tratarea gazonului
Dacǎ doar 10% din proprietarii de gazoane ar folosi pesticide organice, ar îndep ǎrta 1,2 pân ǎ la 2,5
milioane kg de ch imicale toxice di n mediul înconjur ǎtor în fiecare an.

Evitǎ spuma de polistiren
Aceasta este f ǎcutǎ din benzen (un cunoscut cancer igen), transformat în stiren care este apoi injectat în
gaze care îl fac “spum ǎ”. De obicei, gazele folosite sunt CFC- uri. Alternative al e acestora nu sunt
viabile pân ǎ în prezent. Una dintre ele este HCFC, care este cu 95% mai pu țin dǎunǎtoare, dar atac ǎ
stratul de ozon. Altele ca butanul și pentanul, sunt hidrocarburi ce contribuie la formarea smogului din
zonele urbane. Cu al te cuvinte spuma f ǎrǎ CFC-uri nu face decât s ǎ înlocuiasc ǎ o problem ǎ a mediului
cu alta. Nu folosi spuma de polistiren și încearcǎ sǎ eviți sǎ cumperi produse ambalate în astfel de
spumǎ.

Dacǎ vrei sǎ folosești izolații din spum ǎ, asigurǎ-te cǎ nu conțin CFC-uri
Izolațiile din spum ǎ fără CFC sunt disponibile și sunt la fel de eficiente. În plus, ele nu vor face o
“gaurǎ în cer”. Verific ǎ și izolațiile din fibr ǎ de sticlǎ și celulozǎ.

Verificǎ instalația de încǎlzire
Încǎlzirea casei este responsabil ǎ de eliberarea a 350 milioane de tone de carbon în atmosfer ǎ în fiecare
an – ceea ce înseamn ǎ peste un miliard de tone de CO 2, cel mai obi șnuit gaz ce cauzeaz ǎ efectul de
serǎ. De asemenea, o bun ǎ parte a emisiilor de oxid de sulf și oxid de azot – ambii cauzatori principali
ai ploii acide – provin din înc ǎlzirea casei. Pentru a opri toate astea, trebuie doar s ǎ faci o verificare
sistemului de înc ǎlzire. Asta înseamn ǎ sǎ îl testezi (pentru eficien ța combustiei și agenții poluanți), sǎ îl
cureți (sedimente în boiler, cenu șǎ în camera de combustie) și sǎ îl potrive ști (calibrarea termostatului).
O astfel de verificare poate cre ște eficien ța sistemului de înc ǎlzire cu pân ǎ la 5% și același numǎr de
emisii dǎunǎtoare reduse. O cre ștere de 5% în eficien țǎ înseamnǎ o reducere a combustibilului folosit și
deci mai pu țini bani arunca ți pe fereastr ǎ.

Înlocuiește becurile clasice cu cele fluorescente
Acestea din urm ǎ sunt mari economisitoare de energie și au o durat ǎ de viațǎ mult mai mare. În plus
ajutǎ la împiedicarea eliber ǎrii unei jum ǎtǎți de tonǎ de CO 2 în atmosfer ǎ, în întreaga durat ǎ de folosire
a unui bec.

Recicleaz ǎ sticla și folosește sticlǎ reciclatǎ
Sticla produs ǎ din sticlǎ reciclatǎ și nu din material brut reduc e poluarea aerului cu 20% și poluarea
apei cu 50%.
Recicleaz ǎ cutiile de aluminiu
Reciclarea aluminiului reduce polu area aerului cu 95%. În plus, real izarea aluminiului din aluminiu
reciclat folose ște cu 90% mai pu ținǎ energie decât realizarea acestuia din resturi.

Recicleaz ǎ cutiile metalice
Reciclarea și folosirea acestor materiale reduce consumul de energie cu 74%, poluarea aerului cu 85%,
deșeurile solide cu 95% și poluarea apei cu 76%. Cu toate aste a numai 5% din cutiile metalice sunt
reciclate.
Ajutǎ la salvarea p ǎdurilor
Se știe cǎ pǎdurile sunt consumatoare de CO
2 și producǎtoare de oxigen. P ǎdurile amazoniene produc
aproape 40% din oxigenul întregii planete. În contrast, desp ǎduririle contribuie cu 10 pân ǎ la 30% la
emisia de CO 2 în atmosfer ǎ. Pentru a ajuta la protejarea p ǎdurilor po ți susține una din organiza țile
implicate în conservarea p ǎdurilor. De asemenea, po ți scrie scrisori în care î ți exprimi îngrijorarea,
persoanelor care au un rol în desp ǎduriri.

Planteazǎ un copac
Interdependen ța dintre arbori și viața umanǎ sau animal ǎ nu poate fi mai esen țialǎ: noi avem nevoie de
oxigen și eliminǎm dioxid de carbon, vegeta ția are nevoie de CO 2 și produce oxigen. Orice pierdere
semnificativ ǎ a zonelor împ ǎdurite afecteaz ǎ în mod direct atmosfera. Prin consumarea de CO 2, copacii
micșoreazǎ efectul de ser ǎ. Se estimeaz ǎ cǎ fiecare copac matur consum ǎ, în medie, aproximativ 6 tone
de CO 2 pe an. Plantarea copacilor are și un efect cumulativ; fiecare copa c plantat de tine va furniza
beneficii în anii ce vor urma. De exemplu, dac ǎ numai 100 000 de oameni ar planta fiecare câte un
copac în acest an, copacii vor absorbi peste 460 000 kg de CO 2 annual în 2025. dar dac ǎ același numǎr
de oameni ar planta un copa c în fiecare an de acum pân ǎ în 2025, copacii vor absorbi peste 9 milioane
kg de CO 2 în acel an.

Condu mai pu țin
Pentru început, ai putea folosi un mijloc de tran sport alternativ – aut obuze, metrouri, biciclet ǎ sau chiar
mersul pe jos – doar o zi pe s ǎptǎmânǎ. Deși este greu, merit ǎ efortul. Alte țǎri au reușit: 80% din
olandezi fac nave ta cu trenul și ajung la gar ǎ cu bicicleta; 30% di n drumurile pe care le fac danezii sunt
fǎcute pe biciclet ǎ. Într-o zi se ard 800 milioane litri de combustibil ce reprezint ǎ o cantitate enorm ǎ de
CO 2 eliberat în atmosfer ǎ. O altǎ soluție ar fi sǎ folosești mașina în comun cu al ți colegi sau vecini.
Dacǎ fiecare persoan ǎ ce face un drum ar mai lua o persoan ǎ în plus în ma șinǎ, care face acela și drum,
ar împiedica poluarea atmosf erei cu 5,5 milioane kg de CO 2.

Mǎnâncǎ mai puținǎ carne de vit ǎ
Crezi sau nu, vacile cont ribuie la efec tul de serǎ prin metanul ce îl produc. Ce le 1.3 miliarde de vaci ale
planetei produc annual 100 milioane to ne de metan, care, molecul ǎ cu molecul ǎ, reține de 25 de ori mai
multǎ cǎldurǎ solarǎ decât CO 2. Cel mai simplu lu cru pe care îl po ți face chiar dac ǎ ești mare
consumator de carne, este s ǎ reduci cantitatea de carne de vit ǎ pe care o consumi.

Rǎspândește informa țiile
Acum cǎ ai investit timp în citirea acestui ghid și ai experimentat modul de a pune idei le prezentate mai
sus în practic ǎ, ești conștient de câteva moduri prin care o persoan ǎ poate sǎ schimbe lucrurile. Un alt

mod prin care tu po ți ajuta este s ǎ dai și altora posibilitatea s ǎ știe ceea ce știi tu, transmite mai departe
ceea ce ai înv ǎțat. Abilitatea de a îi face pe oameni s ǎ-și uneascǎ forțele pentru protej area mediului
începe chiar cu tine. Prietenii și membrii familiei tale care vor vedea c ǎ iei problemele legate de mediu
în serios și cǎ te implici în rezolvarea lor, vor dori și ei sǎ coopereze. R ǎspândirea informa ției are un
efect cumulativ. Tu îi înve ți pe ei, iar ei, la râ ndul lor, îi vor înv ǎța pe alții. Abilitatea noastr ǎ de a avea
un impact pozitiv va cre ște proporțional. Ne dator ǎm nouǎ și celor care vor urma, s ǎ facem tot ce putem
pentru a avea un mediu mai curat și nepoluat.

4. ȘTIAȚI CǍ…

1. Oceanul produce cu ajutorul fitoplanctonului mai mult de 70% din oxigenul care circul ǎ annual
prin atmosfer ǎ.

2. Toate tipurile de poluare natural ǎ, deși uneori sunt dezastroase, se integreaz ǎ rapid în echilibrul
natural al ecosistemelor.

3. Din cele 5 milioa ne de substan țe chimice înregistrate pân ǎ în anul 1990, ap roximativ 30 000
sunt fabricate la scar ǎ industrial ǎ.

4. Anual, în urma devers ǎrilor petroliere accidentale, în oceane p ǎtrund pân ǎ la 200 000 de tone de
țiței, ce provoac ǎ adevǎrate dezastre ecolog ice în rândul vie țuitoarelor marine și al pǎsǎrilor.

5. În SUA num ǎrul autoturismelor este de unul la dou ǎ persoane, ajungând ca în Los Angeles s ǎ
ajungǎ unul pentru fiecare persoan ǎ. Acest lucru contri buie considerabil la plas area SUA pe primul loc
în ceea ce prive ște emisia de dioxid de carbon din lume.

6. Prin arderea tutunului ar e loc o distilare uscat ǎ a acestuia, iar în fumul em is au fost identificate
circa 3000 de substan țe, care în cea mai mare parte sunt mutagene și cancerigene.

7. O creștere de 5°C a temperaturii pe tot P ǎmântul poate topi complet calotele arctice crescând
astfel nivelul oceanelor și inundând o mare parte din us cat; unele state insulare pot fi acoperite complet
de apǎ.

8. Aproximativ 90% din en ergia comercializat ǎ pe plan mondial este produs ǎ de cǎtre combustibili
fosili : pǎcurǎ, cǎrbune brun, gaz natural și lemn.

9. Prin activit ǎțile pe care le fac, oamenii emit în atmosfer ǎ, anual, aproximativ 8 miliarde de tone
de carbon.
10. Vegetația terestrǎ folosește anual 60 de miliarde de tone de car bon pentru cre ștere.

11. O singurǎ moleculǎ de CFC (clorofluorocar boni) poate distruge pân ǎ la 100 000 de molecule de
ozon.
12. În SUA se acumuleaz ă anual o cantitate de de șeuri de circa 3,5 miliarde tone, la ni velul anului
1990 aceasta reprezentând o cantitate de 4,5 kg de de șeuri pe zi pentru fiecare locuitor. În Marea
Britanie, în anul 1970, greutatea de șeurilor era de 0,8 kg pe locuitor pe zi, iar în anul 1990 s-a ajuns la
o valoare de 3 ori mai mare.

13. Energia solar ă care ajunge pe P ământ în 40 de minute ar fi de ajuns pentru a acoperi nevoia de
energie pe un an a întregii omeniri.
14. După unele calcule f ăcute de cercet ători, cantitatea de radia ți i s o l a r e c a r e s e r e v a r s ă asupra
Pământului in 72 de ore este echivalent ă cu energia pe care ar furniza-o toate resursele de c ărbune,
petrol și gaze naturale!
15. Grecii au utilizat energia solar ă încă din 400 î.e.n. pentru aprindere a focului, folosind globuri de
sticlă pline cu ap ă. În 200 î.e.n ei și chinezii foloseau oglinzi concave în acest scop.
16. Două miliarde de oameni tr ăiesc fără curent electric.
17. Concursul World solar Chal lenge din 1987, care s-a desf ășurat pe o distan ță de 3138 km, a fost
câștigat de autoturismul cu numele Sunr acer, cu baterii solare, cu o vitez ă medie de 67 km/h.
18. În secolul XXI sateli ții – centralele solare – vor ajuta la rezolvarea problemelor energetice.
Aceste panouri solare imense vor transforma lumina Soarelui în electricita te. Energia va fi radiat ă pe
Pământ cu ajutorul microundelor.
19. Chinezii p ăstrează documente despre folosirea morilor de vânt din anul 1219, dar descoperiser ă
această tehnologie cu câteva secole înainte. Prima men
ționare în Europa a unui astfel de dispozitiv a
fost cea din Bury St. Edmu nds din Suffolk, Anglia. Pân ă în secolul XVI-lea, în Olanda func ționau deja
10.000 de astfel de dis pozitive. Prima turbin ă eoliană folosită pentru a produce el ectricitate a fost
construită in anul 1888, în SUA, și producea pân ă la 12kW.
20. Până în anul 2010, la peste un milion de locuin țe de pe întreg mapam ondul li se va furniza
energie electrica cu ajutorul puterii vântului, ceea ce înseamn ă o reducere a emisiei de CO
2 în
atmosferă de aproximativ 100 de milioane de tone .
21. 77 de milioane de barili de petrol reprezint ă nevoia de energie a pl anetei pentru o singur ă zi.
22. Hidroenergia a deve nit sursa principal ă de energie alternativ ă, furnizând mai mult de 80% din
cantitatea tota la de electricitate generat ă de sursele alternativ e de pretutindeni.

5. TESTE DE VERIFICARE A CUNO ȘTINȚELOR

Capitolul I
1. Care este primul strat al at mosferei, cel mai apropiat de P ământ?
a. Stratosfera; b. Mezosfera; c. Troposfera .
2. Care este cea mai important ă sursă de oxigen, producând aproximati v 70% din oxigenul care circul ă
prin atmosfer ă?
a. Oceanul ; b. Pădurile; c. Florile.
3. Care dintre urm ătoarele surse, nu este o surs ă naturală de poluare?
a. Erupțiile vulca nice; b. Industria chimică; c. Furtunile de praf.

4. Cea mai important ă cantitate de di oxid de carbon din poluarea general ă a atmosferei, aproximativ
60%, este produs ă de:
a. Mijloacele de transport ; b. Industria siderurgic ă; c. Industria alimentar ă.
5. Poate poluarea fonic ă să afecteze s ănătatea?
a. Da, dacă depășește pragul de 70dB ; b. Nu; c. Da, dac ă se situeaz ă între 20-40dB.
6. Smogul apare cel mai adesea în:
a. Munții înalți; b. Asia; c. Orașele mari de coast ă.
7. Cel mai frecvent gaz cu efect de ser ǎ provenit din activit atea omului este:
a. Oxigenul; b. Metanul; c. Dioxidul de carbon .
8. Stratul de ozon are un ef ect benefic asupra omului?
a. Da, deoarece ne protejeaz ă de razele soarelui ; b. Nu, și este bine s ă îl distrugem; c. Nu, deoarece
ajută la încălzirea global ă.
9. Ce se întâmpl ă cu viețuitoarele care sunt influen țate de fenomenul de înc ălzire global ă:
a. Migreaz ă către zone mai calde; b. Migrează către zone mai reci
; c. Hiberneaz ă.
10. Pentru a forma ploaia acid ă, oxizii de sulf și de azot formeaz ă acizi sulfurici și azotici atunci când
se combin ă cu:
a. Oxigenul; b. Plumbul; c. Vaporii de ap ă.

Capitolul II
11. Care este sursa care asigur ă jumătate din energia consumat ă de omenire:
a. Petrolul ; b. Cărbunele; c. Gazul natural.
12. Care dintre urm ătoarele nu sunt surse alternative de energie:
a. Energia solar ă; b. Energia eolian ă; c. Combustibilii fosili .
13. Câte generatoare de vânt sunt necesare pentru a egala capacitatea unei ce ntrale electrice uzuale?
a. 10; b. 100; c. 1000 .
14. Care este cel mai vechi și cunoscut dispozitiv pentru captarea ener giei apei?
a. Roata cu ap ă; b. Moara de vânt ; c. Roata eolian ă.
15. Biomasa este: a. Energie solar ă; b. Energia naturii ; c. Energia combustibililor fosili.
16. Energia geotermic ă, este energia din adâncul p ământului ca re se obține cu ajutorul:
a. Apelor de suprafa ță; b. Apei de mare; c. Apelor geotermale .
17. Poate fi aerul un combus tibil pentru vehicule?
a. Da, atunci când nu este poluat; b. Da, sub form ă de aer comprimat ; c. Nu.
18. Care dintre urm ătoarele nu este o surs ă de energie pentru automobile?

a. Pila de combustie; b. Energia solar ă; c. Energia mareelor.

19. Automobilul hibrid este specific deoarece folose ște:
a. Două tipuri de motoare ; b. Energia geotermal ă; c. Energia biomasei.
20. Ce este un vehicul solar? a. Un vehicul care merge spre Soare; b. Un vehicul ce folose ște energia solar ă; c. Un vehicul care
poluează Soarele.

Capitolul III

21. Un om inhaleaz ă în medie în cu rsul unei zile:
a. 200 kg de aer; b. 15 kg de aer ; c. 3 kg de aer.
22. Care sunt efectele intoxica ției cu plumb ?
a. Somnolen ță; b. Răceală. ; c. Anemie .
23. Care dintre urm ătoarele substan țe pot fi considerate poluan ți cancerigeni?
a. Oxigenul; b. Azbestul ; c. Carbonul.
24. Care dintre urm ătoarele substan țe nu este practic un polua nt, dar poate influen ța sănătatea prin
scăderea concentra ției din aer?
a. Dioxidul de carbon; b. Dioxidul de sulf; c. Oxigenul .
25. Care este cel mai important polu ant din categoria metalelor grele?
a. Plumbul ; b. Cadmiul; c. Zincul.

26. Bronșita este:
a. O inflamare persistent ă a bronhiilor și bronhiolelor ; b. O fractur ă internă; c. O boal ă mintală
.
27. Degenerescen ța fibroasă este o boal ă cauzată de poluare ce afecteaz ă:
a. Inima; b. Ficatul; c. Plămânii .
28. Siliciul poate provoca o boal ă numită:
a. Silicoză; b. Răceală; c. Tuse.
29. Mersul pe jos este s ănătos pentru c ă:
a. Produce febr ă muscular ă; b. Produce oboseal ă; c. Mărește capitalul osos.
30. Care tip de mers ajut ă la normalizarea gr ăsimilor în sânge și la o mai bun ă circulație a acestuia?
a. Mersul cu ma șina personal ă; b. Mersul cu mijloacele de transport în comun; c. Mersul pe jos.

Rezolvări teste

1c;2a;3b;4a;5a;6c;7c;8a ;9b;10c;11a;12c;13c;14a ;15b;16c;17b;18c;19a;20b; 21b;22c;23b;24c;25a;26a;2
7c;28a;29c;30c.
Dǎ mai departe aceste informa ții și poți schimba și tu lucrurile.