SPECIALIZAREA: BALENOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE [601331]

UNIVERSITATEA DE MED ICINĂ ȘI FARMACIE „V ICTOR BABEȘ“ TIMIȘOA RA
FACULTATEA DE MEDICINĂ
SPECIALIZAREA: BALENOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIF IC:
PROF. UNIV. DR. MIHAI DRĂGOI
STUDENT: [anonimizat]
2014

UNIVERSITATEA DE MED ICIN Ă ȘI FARMACIE „VICTOR BABEȘ“ TIMIȘO ARA
FACULTATEA DE MEDICI NĂ
SPECIALIZAREA: BALENOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE

STIMULĂRILE ELECTROTERAPICE PE
MUSCULATURA ATROFIATĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIF IC:
PROF. UNIV. DR. MIHAI DRĂGOI
STUDENT: [anonimizat]
2014

CUPRINS

CUPRINS ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 3
I. PARTEA GENERALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 1
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 2
I.1. Atrofia musculară ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 2
I.2. S istemul muscular – anatomie ………………………….. ………………………….. ………………………… 2
I.3. Fiziologia mușchilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 6
I.3.1. Structura mușchiului ………………………….. ………………………….. ………. 6
I.3.2. Joncțiunea neuromusculară. ………………………….. ………………………… 10
I.3.3. Mecanismul contracției ………………………….. ………………………….. …. 12
I.3.4. Tipuri de fibre musculare ………………………….. ………………………….. . 14
I.3.5. Unitatea motorie. ………………………….. ………………………….. …………. 15
I.3.6. Controlul forței musculare ………………………….. ………………………….. 16
I.3.7. Tipuri de contracție ………………………….. ………………………….. ……… 19
I.3.8. Oboseala musculară ………………………….. ………………………….. ……… 20
I.3.9. Activitate reflexă spinală ………………………….. ………………………….. .. 21
I.3.9.1. Reflexul osteotendinos (miotatic) ………………………….. …………………………. 22
I.3.9.2. Reflexul de întindere. ………………………….. ………………………….. ……………. 23
I.3.9.3. Reflexul de tendon ………………………….. ………………………….. ……………….. 24
I.3.9.4. Reflexul flexor (de retragere) ………………………….. ………………………….. ….. 25
I.3.9.5. Reflexele posturale și de locomoție. ………………………….. ………………………. 26
I.3.9.6. Reflexele statokinetice ………………………….. ………………………….. …………… 27
I.4. Fiziopatologia musculară ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 27
I.5. Fiziopatologia sistemului nervos ………………………….. ………………………….. ………………….. 30
I.6. Bilanțul muscular ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 32
I.7. T onusul muscular ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 33
I.8. Electrodiagnostic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 34
I.9. Electroterapia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 37
I.10. At rofii musculare rezultate în redori, anchilozări și tulburări de motilitate ……………….. 39
I.11. Stimularea electroterapică a musculaturii no rmoinervate ………………………….. …………… 40
I.12. Stimularea electroterapică a musculaturii parțial sau total denervate. ……………………….. 44

I.13. Tehnici FNP cu caracter „excitator” ………………………….. ………………………….. ……………. 46
I.13.1. Inversare lentă și inversare lentă cu opunere (IL și ILO) ……………….. 46
I.13.2. Contracții repetate (CR) ………………………….. ………………………….. . 47
I.13.3. Secvențialitate pentru întărire (SI) ………………………….. ………………. 48
I.13.4. Inversare agonistică (IA) ………………………….. ………………………….. 48
I.13.5. Mișcare activă de relaxare -opunere ( MARO) ………………………….. … 49
I.13.6. Contracție izometrică în zona scurtată (CIS) ………………………….. ….. 49
I.13.7. Progresie cu rezistență (PR) ………………………….. ………………………. 50
II. PARTEA SPECIALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 51
II. 1. MOTIVAȚIA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 52
II.2. MATERIAL ȘI METODĂ ………………………….. ………………………….. …………………………. 53
II.3. LOTUL DE PACIENȚI ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 54
II.4. METODE ȘI MIJLOACE ………………………….. ………………………….. ………………………….. 55
II.4.1. Metode fizice, chimice și clinice de explorare a funcției musculare ….. 55
II.4.1.1. Metode fizice și chimice ………………………….. ………………………….. ……….. 55
II.4.1.2. Metode clinice ………………………….. ………………………….. ……………………. 55
II.4.1.3. Explorarea clinică a mișcărilor active în vederea evaluării forței musculare … 56
II.4.2. Mijloace – Chestionare ………………………….. ………………………….. …. 57
II.4.2.1. VAS la 1 zi, 15 zile, 6 luni ………………………….. ………………………….. …….. 57
II.4.2.2. HAQ (Health Assessment Disability Index) ………………………….. ……………. 57
II.4.2.3. Aprecierea statusului funcțional general prin fișa ADL (Activities of Daily
Living) a Universității Illinois prescurtată ………………………….. …………………………. 58
II.4.3. Mijloace de tratament utilizate ………………………….. ……………………. 60
II.4.4. Prezentarea lotului de studiu ………………………….. ………………………. 65
II.5. REZULTATE ȘI DISCUȚII ………………………….. ………………………….. ………………………. 86
II.5.1. Structura grupului studiat ………………………….. ………………………….. 86
II.5.2. Discuții ………………………….. ………………………….. ……………………. 88
II.6. CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 90
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 92
WEBOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 93

I. PARTE A GENERAL Ă

2

INTRODUCERE

I.1. Atrofia musculară
Atrofia musculară este definită ca degenerare morfologică și funcțională a
unui mușchi , cauzată de tulburări de nutriție sau de inactivitate sau poate apărea drept
manifestare a unei maladii .
Exist ă două tipuri de atrofie musculară:
– Atrofia desuetudine apare ca urmare a lipsei de exerci țiu fizic. La majorita tea oamenilor,
atrofia musculară este determinată de faptul ca mu șchii nu sunt folosi ți suficient.
Persoanele care au locuri de munc ă sedentare, afec țiuni medicale care le limitează mișcările
ori nu au activitate fizică pot pierde tonusul muscular și pot dezvolta atrofie musculară . Acest
tip de atrofie poate fi remediat prin exerciț ii fizice intense sau o nutriție adecvată .
– Atrofia minoră . Oamenii imobilizaț i la pat pot suferi pierderi importante de mas ă
musculară atunci când este prezentă o leziune sau este afectat un nerv . Acest tip de atrofie
musculară tinde să se instaleze mai brusc decât atrofia desuetudine .
Printre condiț iile care afecteaz ă nervii care controleaz ă mușchii se enumer ă:
– scleroza laterală amiotrofică;
– sindromul Guillain -Barre ;
– poliomielita .
Chiar și atrofia minor ă provoacă de obicei, o sc ădere a capacit ății de mi șcare și a
rezistenț ei.
Unele tipuri de atrofie muscular ă apar în mod normal o dată cu îmbătrâ nirea. Alte
cauze pot include: scleroza laterală amiotrofică ; arsuri ; sindromul Guillain –
Barre ; traumatisme ; utilizarea pe termen lung a corticosteroizilor ; imobilizarea
îndelungată; neuropatie motorie ; distrofie musculară; osteoartrita ; poliomielita ; artrita
reumatoidă; leziuni ale măduvei spină rii; înfometare ; accident vascular cerebral .

I.2. Sistemul muscular – anatomie
Fiecare mișcare a corpului, d e la o clipire a unei pleoape pâ nă la un salt în aer, este
posibilă datorită mușchilor și tendoanelor – extensii ale mușchilor care joacă un rol crucial în
transmiterea forțelor de contracție a mușchiului la osul asupra căruia acționează. În spatele

3

activității musculare există mecanisme sofisticate care fac dintr -o acțiune aparent simplă, cum
ar fi mișcarea capului, un proces complicat, ce implică creierul, nervii și organele de simț.

4

Mușchiul reprezintă un țesut contractil de culoare roz -roșiatică format din celule musculare ce
alcătuiesc corpul mușchiului la capătul căruia se află tendoane.
Mușchii reprezintă > 40% din masa organismului la sexul bărbătesc și > 34% din masa
organismului la sexul femeiesc. Ei asigură:
– motilitatea voluntară (totalitatea activităților motorii c onștiente):
– ortostatismul și mersul
– expresia stărilor afectiv emoționale și a limbajului
– motilitatea involuntară (totalitatea activităților motorii inconștiente, reflexe și automate):
– tonusul muscular
– poziția sau postura corpului
– păstrarea echilibrului ( static și dinamic) .1
Mușchii se așează unul lângă altul sau se suprapun pe planuri. În interstițiile dintre ei
se găsesc fasciile care duc vasele sangvine și nervii. Mușchii profunzi acoperă articulațiile; cei
superficiali vin în raport cu pielea prin inte rmediul fasciei de înveliș a segmentului respectiv.
Unii mușchi însoțesc în mod constant anumite vase sangvine, contractând cu ele raporturi
precise: sunt mușchi -sateliți ai vaselor respective. Ei au o mare importanță practică,
constituind repere prețioase în descoperirea acestora (de exemplu, croitorul este satelitul
arterei femurale). Mușchii au un rol plastic însemnat. Corpul lor muscular determină prin
volum, așezare și starea de contracție sau de relaxare forma exterioară caracteristică a
regiunilor.2
Există trei tipuri diferite de mușchi în organism. Primul tip este reprezentat de mușchii
scheletici sau voluntari. Împreună cu oasele și tendoanele, ei sunt responsabili pentru toate
formele de mișcări conștiente, cum ar fi urcarea scărilor, și sunt de as emenea implicați în
reacțiile automate denumite reflexe. Al doilea tip este mușchiul neted (denumit așa datorită
aspectului său microscopic), implicat în motilitatea organelor interne, cum ar fi intestinele sau
vezica urinară.
Al treilea tip este mușchiul cardiac, care reprezintă constituentul principal al inimii.
Inima este unica structură a corpului compusă din mușchi striat de tip cardiac. Contracțiile
inimii sunt rezultatul impulsurilor produse de sistemul excitoconductor al inimii, care asigură
expul zarea s ângelui din inimă în vasele sanguine.

1 Lavinia Noveanu, Fiziologie (curs) – Fiziologia mușchiului scheletic, UMFT, Timișoara, 2011
2 V. Ranga; I. Teodorescu Exarcu. Anatomia și fiziologia omului , Editura Medicală, București 1970

5

Mușchii voluntari se mai numesc striați datorită faptului că, la examinarea
microscopică, aranjamentul fibrilar care formează le dă un aspect dungat. Ei își exercită
acțiunea prin scurtarea lungimii, un proces denumit contracție. Ei trebuie să fie capabili de a
produce o contracție rapidă, explozivă, de tipul celei pe care o efectuează mușchii membrelor
inferioare în timpul unei sărituri, și de a menține un tonus constant pentru a păstra corpul într –
o postură norma lă.
Mușchii voluntari se găsesc în întreg organismul, reprezentând o proporție de 25 % din
greutatea corpului, chiar și la un nou născut. Se comportă ca resorturi atașate de diferite
puncte ale scheletului, determin ând mișcarea anumitor oase, de la micul mușchi stapedius,
care acționează asupra scăriței, un os mic al urechii medii, p ână la mușchiul gluteus maximus
(marele fesier), care formează majoritatea masei fesiere și controlează mișcările articulației
șoldului.
În mușchii netezi sau involuntari, fiecare fi bră este o celulă alungită, fusiformă.
Mușchii netezi nu sunt sub controlul conștient al creierului, ei produc contracția musculară
necesară în procese cum ar fi digestia, determinând peristaltismul intestinal, ce asigură
transportul hranei.
Mușchiul cardi ac are o structură foarte asemănătoare cu cel voluntar, dar fibrele sunt
mai scurte și groase, form ând o rețea densă.

Tendoanele
Tendoanele joacă un rol important într -o gamă variată de mișcări. În principiu,
tendonul unește partea activă sau corpul mușch iului cu structura – un os – care va fi
mobilizată. Forța de contracție a fibrelor musculare este concentrată și apoi transmisă prin
tendon, realiz ând tracțiunea structurii interesate și realizând astfel mișcarea.

6

Tendoanele sunt extensii specializate ale mușchilor și sunt formate din țesut
conjunctiv, care leagă fasciculele de fibre musculare și care se unesc și se extind în afara
mușchiului sub forma unui cordon inextensibil.

http://www.carezone.ro/images/chirurgia_reconstructiva_tendoanelor_mainii.gif

Există mai multe tendoane localizate aproape de suprafața corpului și care pot fi
simțite cu ușurință. Tendoanele sunt, de asemenea, înt âlnite acolo unde există un mare număr
de articulații care efectuează mișcări într -un spațiu relativ mic, deoarece ele ocupă mult mai
puțin spațiu decât mușchii. Astfel, ambele fețe ale m âinilor și picioarelor conțin un întreg set
de diferite tendoane. Mușchii ce acționează acest e tendoane sunt situați la distanță de nivelul
brațelor și picioarelor.
Un tip particular de tendon se află în conexiune cu țesutul muscular care formează
peretele inimii, favorizând acțiunea de pompă a acesteia. Aici, benzi dense de țesut fi bros
formează structuri solide î n interiorul mușchiului cardiac, care conferă at ât o structură mai
fermă, c ât și inele de susținere în punctele în care vasele mari se unesc cu inima.

I.3. Fiziologia mu șchilor
I.3.1. Structura mușchiului
Mușchiul striat este alcătuit din celule musculare numite și fibre musculare. Fibra
musculară conține miofibrile, iar miofibrilele sunt alcătuite din sarcomere care conțin
filamente contractile de actină și miozină. Fiecare fibră musculară este învelită de un strat de

7

țesut conjunctiv numit endomisium format din fibre reticulare care conține capilare sangvine,
limfatice și filete nervoase. Mai multe fibre musculare formează împreună un fascicul.
Fiecare fascicul muscular este învelit de o teacă conjunctivă numită perimisium. Mai multe
fascicule grupate formează mușchiul, fiind acoperite la exterior de epimisium – un strat dens
de țesut conjunctiv care ia contact la interior cu perimisium si endomisium, iar la exterior se
continua cu fascia și alte structuri conjunctive, iar spre capătul mușchiului devine mai groasă
și se continuă cu tendonul. Epimisium protejează mușchiul de fricțiunea cu alte structuri
osoase sau musculare.3

3 Braga R. – Fiziologia aparatului neuromuscular (note de curs). UMF „Carol Davila”, București, 2010.

8

http://4.bp.blogspot.com/ -Jb1yXpHYv10/UTY2JHyYrcI/AAAAAAAAAAo/_O7d_ym6qXY/s1600/hhoopp.jpg

Membrana fibrei musculare poartă numele de sarcolemă și si milar membranei
neuronale, menține un potențial membranar de repaus. Sarcolem a prezintă numeroase
invaginări ce formează tubulii transverși (tubulii T ). Aceștia permit conducerea potențialelor
de acțiune către interiorul celulei pentru a activa reticulul sarcoplasmatic. În interiorul celulei
se găsește sarcoplasma – o citoplasmă specializată care conține structurile subcelulare comune
împreună cu aparatul Golgi, miofibrile abundente, un reticul endoplasmatic modificat numit
reticul sarcoplasmatic, mioglobină și mitocondrii. Reticulul sarcoplasmatic formează o rețea
în jurul miofibrilelor, cu rolul de a înmagazina și furniza calciul necesar contracției
muscu lare.

Miofibrilele reprezintă unitatea contractilă a mușchiului fiind alcătuite dintr -o
dispunere organizată longitudinală a miofilamentelor. Miofilamentele pot fi de două feluri:
subțiri (actină) și groase (miozină). Striațiile caracteristice mușchiului schelet ic, pot fi
observate prin microscopie optică ca o alternanță de benzi luminoase și întunecate în secțiune
longitudinală. Banda luminoasă (banda I — izotropică) este alcătuită din filamentele subțiri
de actină, banda întunecată (banda A – anizotropică) este formată din filamentele groase de
miozină. Banda A este străbătută median de linia M (Mittelscheibe = disc mijlociu) iar prin
centrul benzii I trece linia Z (Zwischenscheibe = discul dintre) care definește limita laterală a
sarcomerului.
Fiecare miofibril ă este alcătuită din multe subunități așezate în serie. Fiecare
subunitate se numește sarcomer și este mărginită de linia Z. în alcătuirea sarcomerului intră

9

mai multe categorii de proteine, care din punct de vedere funcțional pot fi contractile,
reglatori i și structurale.

http://www.lefo.ro/aelbiologie.lefo.ro/biologie/USC/Lectia25_Fibra_Musculara_Striata1_Anatomie_si_Fiziologie/11_material_bibl ioteca/ar
hitectura_fibrei_musculare_striate.jpg

Miozin a este o protein ă contractilă responsabilă de generarea forței. Este alcătui tă din
trei domenii: un cap globular ce prezintă situsuri de legare pentru actină și pentru ATP, având
capacitatea de a genera forță prin hidroliza ATP; un col ce servește ca pârghie de transducție a
forței generate la nivelul capului. Ultimul domeniu este coada lungă care participă la
polimerizarea filamentelor de miozină și care dau aspectul de miofilament gros. Actina este
cealaltă proteină contractilă responsabilă de producerea forței. Actina este o proteină
globulară (actină G) care polimerizează în la nțuri lungi. Două lanțuri spirale formează
miofilamentul de actină.
Tropomiozina este o protein ă fibrilar ă cu rol reglator al activității mecanice a actinei.
Tropomiozina se dispune longitudinal paralel cu filamentul de actin ă blocând în
repaus situsurile de legare pentru mio zină de pe filamentul de actină. Activitatea
tropomiozinei este dependentă de troponină. În stare activată tropomiozina eliberează situsul
de legare permițând cuplarea miozinei de actină.
Troponin a (Tn) rep rezintă un complex proteic reglator dispus la fiecare 40 nm de -a
lungul tropomiozinei. Complexul prezintă trei componente: TnT, Tnl și TnC. Troponin a T
ancorează troponin a de tropomiozin ă. Componenta Tnl leagă complexul troponinic de lanțul

10

de actină, iar troponin a C prezintă patru situsuri pentru calciu. Î n starea relaxată complexul
troponinic menține tropomiozina în poziția inhibitorie blocând interacțiunea acto -miozinică.
În momentul activării, subunitatea TnC leagă Ca2+ și determină modificarea conforma ției
complexului troponinic și eliberarea situsului actini c prin deplasarea tropomiozinei din poziția
de repaus.4

I.3.2. Joncțiunea neuromusculară.
Transmiterea potențialului de acțiune de la motoneuron către fibra musculară se
produce prin intermediul un ei structuri înalt specializate numită joncțiune neuromusculară
sau placă motorie. Joncțiunea neuromusculară este formată din butonii terminali ai
motoneuronului a spinal având ca neurotransmițător acetilcolina (Ach) și din sarcolem a fibrei
musculare care la acest nivel formează falduri joncționale în care se găsesc receptorii de
acetilcolin ă. Butonul terminal și faldurile formează o structură ce poartă numele de cheie
sinaptică primară. A treia componentă a plăcii motorii este celula Schwann care izolează
spațiul sinaptic de mediul intern și prezintă proprietăți trofice și regulatorii pentru elementele
joncțiunii.

http://www.lefo.ro/aelbiologie.lefo.ro/biologie/USC/Lectia24_Fibra_Musculara_Striata2_An atomie_si_Fiziologie/12_material_biblioteca/te
sutul_muscular.html

4 Braga R. – Fiziologia aparatului neuromuscular (note de curs). UMF „Carol Davila”, București, 2010.

11

Transmiterea neuromusculară implică o succesiune de evenimente care vor conduce la
activarea fibrei musculare și la cuplarea excitației cu contracția. Activarea motoneuronului
spina l propagă potențialul de acțiune către butonii terminali de la nivelul plăcii motorii.
Depolarizarea membranei neuronale deschide canale voltaj -dependente de calciu care conduc
la creșterea concentrației de calciu în citoplasm a terminațiilor axonale, determinând blocarea
veziculelor cu acetilcolin ă la membrana neuronală presinaptică și eliberarea mediatorului în
spațiul joncțional. Urmează difuzia acetilcolinei în acest spațiu și interacțiunea cu receptorii
colinergici care sunt de tip nicotinic (nAChR). Receptorii colinergici nicotinici sunt receptori
de tip ionotrop, adică cuplați direct cu canale ionice. Activarea nAChR conduce la influx
ionic de Na si eflux de K și la apariția potențialului de placă motorie (PPM). Când PPM
depășește nivelul prag apare potențialul de acțiune. Acetilcolina din faldurile joncțiunii este
rapid hidrolizată de acetilcolin -esteraza.

12

I.3.3. Mecanismul contracției
Cuplarea excitației cu contracția și contracția propriu -zisă sunt cele două procese car e
transformă efectiv impulsul nervos in energie mecanică. Aceste procese se produc respectând
riguros o succesiune de etape.
Potențialul de acțiune produs la nivelul plăcii motorii se răspândește pe sarco lemă și
pătrunde în tubulii T. Î n tubuli membrana ce lulară prezintă canale voltaj -dependente de
calciu de tip L (L = long -lasting, numite și receptori di -hidro -piridinici sau DHP -R) care sunt
activate de potențialul de acțiune. Receptorii DHP sunt în contact cu canale eliberatoare de
calciu (receptori ryanodinici, RyR) situate pe membrana reticulului sarcoplasmic. Activarea
receptorilor DHP induce stimularea receptorilor ryanodinici care vor elibera calciu din
reticulul sarcoplasmatic în citoplasmă.
Acest mecanis m este asemănător celui din fibra cardiacă, numit și calciu -cheamă –
calciu, diferența majoră constând în faptul ca în fibra cardiacă receptorii DHP permit intrarea
calciului din tubulii T în citoplasmă, iar acest calciu este cel care activează receptorul
ryanodinic. La fibra scheletică receptorul DHP act ivează direct (fără ajutorul Ca ) receptorul
ryanodinic. În absența Ca2+ din tubulii T sau din mediul extracelular fibra scheletică se poate
contracta, însă cea cardiacă nu poate. Mecanismul calciu -cheamă -calciu este prezent și
funcțional și în fibra scheletic ă, însă fibra se poate contracta și fără influx extracelular de
Ca2+.

13

Creșterea concentrației citoplasmatice de Ca determină difuziunea acestuia până la
nivelul sarcomerului. Legarea Ca2+ la troponina C induce o modificare allosterică în
complexul troponinic, subunitatea T (TnT) permite deplasarea tropomiozinei , eliberând
situsul de legare. Î n acest moment cele două filamente contractile pot interacționa iar prezența
ATP (adenozintrifosfat ) permite realizarea contracției.
1. Cuplarea miozinei cu actina. Capul miozinic, angulat la 90° față de partea fibrilară a
proteinelor contractile se leagă strâns de monomerul de actină. Î n situsul catalitic se găsește o
moleculă de ADP (adenozindifosfat) și una de Pi (fosfat anorganic) care cresc afinitatea
capătului miozinic pentru situsul actini c.
2. Eliberarea Pi. Disocierea restului fosfat (Pi) de pe capul miozinic determină o modificare
conformațională a capului, care se angulează cu 45° față de poziția in ițială și trac ționează
filamentul de actină cc a. 11 nm către coada filamentului de miozină. Această modificare este
responsabilă de producerea forței motrice a miofilamentelor.
3. Eliberarea ADP . Disocierea moleculei ADP de pe capul miozinic lasă cuplul actom iozinic
într-o stare rigidă, cu capul angulat la 45°.
4. Legarea A T P . Cuplarea unei noi molecule de ATP în situsul catalitic al capului miozinic
reduce afinitatea miozinei pentru actină, determinând părăsirea moleculei de actină de către
capul miozinic. Dacă toate capetele miozinice ale unui mușchi ar fi concomitent în acest
stadiu, mușchiul ar fi complet relaxat.
5. Hidroliza ATP. Scindarea ATP în ADP și Pi se produce la nivelul capului miozinic. Ca
urmare a hidrolizei, capul miozinic pivotează la nivelul colulu i si se angulează la 90° față de
partea fibrilară a miofilamentelor. Această rotație permite capului miozinic să se
repoziționeze cu c ca. 11 nm față de filamentul de actină, cu doi monomeri mai departe de cel
legat anterior.
6. La fel ca la punctul anterior, și în acest moment dac ă toate capetele miozinice ar fi
sincronizate în acest stadiu, mușchiul ar fi complet relaxat. Din acest moment, odată cu
hidroliza ATP ciclul se reia.
7. Acest ciclu va conduce la scurtarea sarcomerului și a benzii I prin apropierea ben zilor Z
una de cealaltă. Ciclul se va relua câtă vreme va exista ATP l a dispoziția capului miozinic. Î n
situația în care ATP lipsește cuplul actomiozinic rămâne blocat în stadiul 3 al ciclului descris
mai sus. Această stare poartă numele de rigor mortis și caracterizează starea mușchiului după
deces datorată opririi proceselor metabolice.
8. Contracția este oprită în mod fiziologic de scăderea concentrației citoplasmatice de Ca2+
determinată de introducerea sa în reticulul sarcoplasmatic prin intermediul pompe i de Ca2+ –

14

SERCA (Sarco/Endoplasmatic Reticulum Calcium ATPase). Pompa SERCA se găsește pe
membrana reticulului sarcoplasmatic fiind responsabilă de transferul Ca2+ din citoplasmă în
reticul. Este controlată inhibitor de fosfolamban, care la rândul său es te modulat de stimularea
β-adrenergică. Î n starea fosforilată (activată), fosfolambanul reduce activitatea SERCA și
scade introducerea Ca2+ în reticul. O alta proteină – calsequestrina – leagă Ca2+ în interiorul
reticulului pentru a reduce concentrația Ca2+ liber în reticul și pentru a ajuta SERCA să
pompeze contra unui gradient de concentrație mai mic. Concentrația Ca2+ în reticul este mult
superioară celei citoplasmatice (x10000).
9. Scăderea citoplasmatică a Ca2+ determină difuziunea sa de pe componenta Tn C a
complexului troponinic, situație care va induce modificarea conformațională a troponinei și
aducerea tropomiozinei în poziția de blocare a situsului miozin ic de pe filamentul de actină. Î n
consecință interacțiunea dintre actină și miozină va fi împiedi cată, sarcomerul și implicit
mușchiul relaxându -se.

http://www.scritube.com/files/medicina/3180_poze/image035.jpg
I.3.4. Tipuri de fibre musculare
Fibrele musculare pot fi clasificate după două criterii – după tipul moleculelor de
miozină prezent în fibra musculară (cu activitate catalitică rapidă sau lentă) sau după
procentul proceselor de fosforilare oxidativă din fibra musculară. Î n funcție de aceste criterii

15

există două categorii largi pentru fibrele musculare: tipul I și tipul II. Tabelul de mai jos
ilustrează caracteristicile principale ale acestor categorii.

Majoritatea grupelor musculare prezintă o mixtur ă a celor trei tipuri musculare (tip I,
lla; llb), însă procentul fiecărui tip variază de la mușchi la mușchi, în mod clasic se consideră
că numărul de fibre musculare ce aparțin unui mușchi rămâne constant de -a lungul vieții.
Totuși, există o variabilitate mare între diferite grupuri de mușchi și de la un individ la altul,
în prezent se consideră că diferite tipuri de exerciții fizice pot induce modificarea fibrelor în
mușchiul scheletic. Tabelul de mai jos ilustrează procentul fiecărui tip de fibre în masa
musculară pentru di ferite categorii.5

I.3.5. Unitatea motorie.
Unitatea motorie este reprezentată de un singur motoneuron α spinal împreună cu toate
fibrele musculare pe care le inervează. În mușchii de mari dimensiuni unitățile motorii au
până la 2000 de fibre musculare, iar mușchii de mici dimensiuni (de ex. oculari) pot avea doar
10 fibre în unitatea motorie. Unitatea motorie este unitatea funcțională prin care cortexul
motor controlează dezvoltarea forței musculare.

5 Braga R. – Fiziologia aparatului neuromuscular (note de curs). UMF „Carol Davila”, București, 2010.

16

În timpul contracției unui mușchi unităț ile motorii sunt stimulate selectiv. Atunci când
este necesară o forță redusă de contracție sunt stimulate unități motorii care au în componență
fibre tip I. Acestea sunt preponderent utilizate in exerciții de anduranță. Când este necesară
dezvoltarea unei forțe considerabile, unități motorii cu fibre IIa vor fi stimulate pen tru a asista
fibrele de tip I. Î n efortul maximal sunt utilizate fibre tip IIb, acestea fiind î ntotdeauna
activate ultimele.
I.3.6. Controlul forței musculare
Cortexul motor utilizează complementar două mecanisme de control pentru a ajusta
forța dezvoltată într -un mușchi. Primul mecanism este cel de recrutare. Unitățile motorii care
alcătuiesc un mușchi nu sunt recrutate într -o manieră aleatoare, ci în concordan ță cu
principiul dimensiunii. Unitățile motorii mici (cu fibre mai puține) au un neuron motor de
mici dimensiuni și un prag scăzut de activare. Aceste unități sunt activate primele. Atunci
când este necesară mai multă forță, unități motorii mai mari sunt r ecrutate progresiv. Al
doilea mecanism de control al fotei musculare este codificarea prin frecvenț ă. O unitate
motorie poate fi stimulată de trenuri de potențiale de acțiune cu frecvențe diferite. Unitățile
motorii mici sunt stimulate de trenuri de potenț iale de acțiune cu frecvență mai joasă decât
unitățile motorii mari și mai rapide. Aceeași unitate motorie poate dezvolta o forță de
contracție mai mare la o frecvență mai mare a potențialelor de acțiune neuronale.

17

Sumația temporală a unității motorii6: reprezintă creșterea inițială a forței de contracție prin
creșterea frecvenței de stimulare stabilită prin frecvența de descărcare a PA neuronale.
Mecanismul acesteia: – scăderea duratei relaxării musculare cu scăderea recaptării Ca2+ în RS;
– creșterea concentrației Ca2+ în citoplasmă duce la creșterea forței de
contracție.

Sumația spațială a unității motorii: reprezintă creșterea forței de contracție prin recrutarea a
noi UM, proporțional cu intensitatea stimulării.
Mecanismul acesteia: – creșterea numărului de motoneuroni activați prin intermediul
neuronilor intercalari (interneuroni). Inițial sunt activare UM mici (mai rezistente la oboseală,
cuprind numai fibre musculare roșii), iar apoi sunt activate UM mari (mai puțin rezistente la
oboseală, cuprind numai fibre albe).

6 Noveanu Lavinia – Fiziologie – Curs. UMF Timișoara, 2011.

18

În afara controlului nervos al unității motorii, forța dezvoltată de mușchi este
dependentă și de proprietățile intrinseci ale acestuia. Acest aspect este ilustrat prin intermediul
curbei lungime -tensiune, care cuprinde două componente: tensiunea activ ă și tensiunea
pasivă. Tensiunea activă rezultă din interacțiunea între filamentele de actină și miozină, fiind
direct proporțională cu numărul de punți acto -miozinice creat în timpul ciclului contracții.
Număr ul de punți acto -miozinice este dependent de lungimea fibrei musculare. Scurtarea
mușchiului și implicit a sarcomerului (între 1 ,2 – 1,6 µm) conduce la încălecarea filamentelor
de actină și miozin ă, și la scăderea situsuri lor de legare. Alungirea mușchiulu i și a
sarcomerului (între 2 ,6 – 3,6 µm) determină depărtarea filamentelor de actină de cele
miozinice, și astfel scade numărul situsuri lor de legare între proteinele contractile. Numărul
optim de punți de legare este disponibil atunci când fibra musculară are o lungime
intermediară (cu dimensiuni ale sarcomerului situate între 2 ,1 – 2,2 µm).
Tensiunea pasivă, numită și tensiune visco -elastică, este generată de componenta
conjunctivă a mușchiului. Un mușchi elongat peste lungimea sa de repaus dezvoltă tensiune.
Această tensiune este pasivă întrucât se exercită indiferent de starea de activitate a
mușchiului. Pe lângă elasticitate, mușchiul striat este caracterizat și prin vâscozitate .
Vâscozitatea opune rezistență la elongarea fibrei musculare, direct p roporțional cu viteza și
gradul de elongare. Astfel , cu cât mușchiul se alungește mai rapid cu atât tensiunea pasivă va
frâna mai mult acest proces.

19

I.3.7. Tipuri de contracție
Secusa .
O stimulare unică a unui nerv motor va determina apariția unui singur potențial de
acțiune în fibrele musculare dese rvite de acesta iar o contracție unică se va produce la
aproximativ 5 ms de la inițierea procesului. Această secvență unică stimulare -contracție –
relaxare poartă numele de secusă. Secusele pot avea durată variabilă în funcție de tipul fibrei
musculare (I sau II). Secusa descrie trei faze: de latență, de contracție și de relaxare. Faza de
latență începe odată cu stimularea și durează de obicei circa 2 ms. Î n timpul acesteia
potențialul de acțiune depolarizea ză sarcolema și reticulul sarcoplasmatic, crescând
concentrația citoplasmatică de calciu. Faza de contracție conduce la creșterea tensiunii în
mușchi. Această fază este caracterizată de cuplarea excitației cu contracția și are loc în medie
la 15 ms după st imulare. Faza de relaxare u rmează după aproximativ 25 ms. Î n această etapă
concentrația de calciu citoplasmatic și numărul de punți acto -miozinice scade. O stimulare
unică produce o secusă unică, însă pentru mușchiul scheletic acestea nu au o importanță
funcțională. Toate acțiunile motorii normale implică contracție musculară susținută.

Contracția tet anică.
Creșterea frecvenței de stimulare nu va permite fibrei musculare să se relaxeze
complet, iar forța dezvoltată de mușchi va crește progresiv direct proporțional cu frecvența de
stimulare. Un mușchi care produce tensiune de contracție maximală în cicluri rap ide de
contracție -relaxare este în tetanos incomplet. Tetanosul complet este atins atunci când
frecvența de stimulare este suficient de mare pentru a nu mai permite observarea relaxării
fibrei musculare. Practic, aproape în totalitate, fibrele musculare sc heletice au o contracție de
tip tetanos complet.
Fenomenul Treppe. Atunci când un mușchi scheletic este stimulat cu o frecvență care
permite sumarea secuselor, se observă creșterea progresivă a forței de contracție. Întrucât
forța de contracție crește progresiv în trepte, acest fenomen este denumit Treppe (treaptă, lb.
germană). Creșterea este explicată prin creșterea progresivă a concentrației citoplasmatice de
calciu, întrucât pompele de calciu recaptează incomplet i onii de calciu în reticul între
stimulări.

20

Contracția izotonică determină scurtarea mușchiului prin creșterea tensiunii în acesta.
Ridicarea unui obiect, mersul, etc. Implică contracții izotonice. Contracția izotonică poate fi
de două feluri: contracție c oncentrică și contracție excentric ă.

Contracția concentric ă dezvoltă o tensiune mai mare decât sarcina care trebuie deplasată iar
mușchiul se scurtează.

Contracția excentric ă permite deplasarea unei sarcini în condițiile în care tensiunea maximă
produsă de mușchi nu poate depăși rezistența opusă de sarcină, în acest tip de contracție,
mușchiul implicat nu participă efectiv la acționarea articulației, ci mai degrabă la decelerarea
mișcării articulare către finalul acesteia pentru a controla repoziționarea sarcinii deplasate.
Contracții excentrice se produc frecvent pe parcursul unei zile spre exemplu când sunt
coborâte scări sau când ne așezăm pe un scaun.
În contracțiile concentrice sarcomerul se scurtează prin apropierea liniilor Z apro ape una de
cealaltă . În cele excentrice, dimpotrivă, liniile Z se depărtează iar filamentele contractile
alunecă în direcție opusă.

Contracția izometric ă reprezintă o contracție musculară în care lungi mea mușchiului nu se
modifică. Î n acest tip de contracție formarea punților acto -miozinice conduce la creșterea
tensiunii musculare însă fără a depăși rezistența opusă de sarcină, astfel mușchiul nu se poate
scurta și își păstrează lungimea.

I.3.8. Oboseala musculară
Oboseala musculară se poate datora unor cauze intrinseci sau extrinseci fibrei
musculare. Cauzele intrinseci sunt clasic asociate cu creșterea cantității de acid lactic rezultat
din glicoliză în citoplasmă. Acesta nu interfer ă propriu -zis cu funcția contractilă, însă
scăderea pH -ului era considerată c auză a instalării oboselii. Ipoteze recente propun însă ca
principal agent al instalării oboselii musculare fosfatul anorganic (Pi). Concentrația acestuia
crește în citoplasmă în efort în principal ca urmare a scindării creatin -fosfatului. Fosfatul
anorgan ic liber în citoplasmă interfer ă direct cu canalele sarcoplasmatice de Ca2+, crescând
probabilitatea acestora de a rămâne deschise , facilitând eliberarea de Ca indusă de Ca
(mecanism Ca cheamă Ca) și de a genera un curent tetanic precoce de Ca2+. Supliment ar
fosfatul anorganic interfer ă cu introducerea Ca2+ în reticul prin inhibiția pompei

21

sarcoplasmatice de Ca (SERCA). Aceste două mecanisme conduc în timp la acumularea
ionilor de calciu în diferite organite celulare inclusiv la difuziunea acestuia în afara celulei,
conducând în timp la scăderea concentrației utile de calciu si a curenților de calciu. Fosfatul
anorganic în exces poate difuza și în interiorul reticulului sarcoplasmatic unde leagă calciu
determinând precipitarea complexului Ca2+-Pi. Acest proc es împiedică ieșirea Ca2+ din
reticul, conducând la scăderea concentrației utile de Ca2+.
Cauzele extrinseci ale instalării oboselii privesc centrii corticali responsabili de
inițierea și menținerea activității fizice și căile nervoase responsabile de cond ucerea și
transmiterea potențialului de acțiune. Probabil cea mai frecventă cauză a instalării oboselii
musculare este cea corticală, fiind foarte strâns corelată cu motivația psihologică asociată
activității fizice. Oboseala musculară datorată conducerii periferice a impulsului nervos este
asociată cu epuizarea resurselor energetice neuronale și incapacitatea propagării potențialului
de acțiune, fie cu modificări sinaptice precum epuizarea neurotransmițătorului sau
incapacitarea receptorilor postsinaptici.7

I.3.9. Activitate reflexă spinală
Actul reflex reprezintă procesul fundamental ce stă la baza funcției nervoase.
Substratul morfologic necesar desfășurării actului reflex este reprezentat de arcul reflex.
Clasic, arcul reflex are descrise următoarele componente:
– Receptorul – are ro lul de a transforma stimulii proveniți din mediul înconjurător în
semnal nervos.
– Calea aferentă – conduce semnalul nervos furnizat de receptor către centrul reflex.
– Centrul reflex – reprezintă structura nervoasă la nive lul căreia se integrează semnalul
venit pe calea aferentă și se produce un răspuns eferent adaptat proprietăților
semnalului aferent.
– Calea eferentă – conduce semnalul eferent în periferie către efector.
– Efectorul – este reprezentat de celule musculare sau endocrine. în cazul reflexelor
somatice efectorul este celula musculară striată , iar în reflexele autonome (viscerale)
efectorul poate fi reprezentat de celule glandulare sau de mușchiul neted sau card iac.
Componentele arcului reflex pot prezenta particularități de complexitate diferită
adaptate nevoilor funcției reflexe.

7 Braga R. – Fiziologia aparatului neuromuscular (note de curs). UMF „Carol Davila”, București, 2010.

22

I.3.9 .1. Reflexul osteotendinos (miotatic)
Reflexele osteotendinoase sunt reflexe monosinaptice ce au în componență doi neuroni
– unul aferent și unui eferent. Acest reflex este inițiat de elongarea bruscă a mușchiului, la
nivelul căruia se găsesc receptorii – fusurile neuromusculare. Potențialul de acțiune este
transmis către centrii reflecși medulari, de unde prin calea eferentă mu șchiul este stimulat să
se contracte. Rolul acestui reflex este esențial pentru adaptarea posturală la variații bruște ale
mediului înconjurător. În clinică , investigarea reflexelor osteotendinoase (patelar, ahilean,
bicipita l etc.) este utilă pentru explo rarea reactivității sistemului nervos la mai multe niveluri.
Fusurile neuromusculare sunt receptorii responsabili de inițierea reflexelor miotatice. Acestea
se găsesc în grosimea tuturor mușchilor scheletici (e xceptând mușchii extrinseci ai globului
ocular ). Fusul este o structură fusiformă cu lungimea de 4 -7 mm și diametrul de 80 -200 µm,
situată în paralel cu fibrele musculare extrafusale. La exterior are un înveliș din țesut
conjunctiv iar în interior este alcătuit din 3 -12 fibre musculare intrafusale car e se împart în trei
categorii:
– fibre dinamice cu sac nuclear, dispuse în mijlocul fusului, nucleii sunt aglomerați
central în saci ;
– fibre statice cu sac nuclear, similare cu cele dinamice dar de dimensiuni mai mari ;
– fibre cu lanț nuclear (nucleii sunt alin iați sub formă de lanț) Fusul prezintă atât
inervație motorie cât și senzitivă.
Componenta senzitivă este reprezentată de terminații dendritice mielinizate cu
originea în ganglionul spinal, acestea fiind:
– fibre senzitive primare – de tip I a: predo mină la nivelul fibrelor dinamice cu sac
nuclear în jurul cărora se dispun spiral, și în mai mică măsură în jurul fibrelor cu lanț
nuclear, au viteză mare de conducere de 80 -120 m/sec, asigură răspunsul de tip
dinamic – descarcă impulsuri cu o frecvența di rect proporționala cu gradul de elongație
a porțiunii centrale în unitatea de timp.
– fibre senzitive secundare – de tip II: se dispun în „buchet ” la nivelul fibrelor cu lanț
nuclear și fibrelor statice cu sac nuclear, conduc potențiale de acțiune cu viteză mai
mică, de 30 -70 m/sec, sunt responsabile de răspunsul de tip static – conduc informație
legată de lungimea instantanee a fibrei musculare, aceasta indicând poziția membrului
odată ce a încetat mișcarea, rata de descărcare fiind independentă de gradul de
elongare.
Activarea fibrelor senzitive se face prin intermediul unor canale ionice sensibile la
întindere (stretch -receptori).

23

Fibrele motorii sunt reprezentate de axonii motoneuronilor spinali de tip γ, care
determină contracția porțiunilor aflate la cele două capete ale fusului și crește sensibilitatea
fibrelor senzitive la întinderea porțiunii centrale:
– fibre motorii γ dinamice se distribuie exclusiv la nivelul fibrelor cu sac nuclear,
asigură componenta dinamică (fazică) a reflexului osteotendinos, motoneuronii γ din
coarnele anterioare ale măduvei se află sub controlul centrilor nervoși motori
superiori.
– fibre motorii γ statice: se distribuie pe ambele tipuri de fibre intrafusale, asigură
componenta statică (tonică) a reflexului osteotendinos, moton euronii acestor fibre se
află sub control strict medular.
Stimularea motoneuronilor γ eliberează acetilcolină determinând contracția fibrelor
intrafusale și elongarea porțiunii centrale (necontractile) a fusului. Astfel se deschid canalele
ionice ale stretch -receptorilor și se produce influx de sodiu, potențialul de repaus al
terminațiilor dendritice se electropozitivează crescând excitabilitatea fibrelor senzitive,
Stimularea motoneuronilor γ are ca rol menținerea constantă a unui potențial de repaus optim
(a unei rate de descărcare de repaus constante) la nivelul fusului pentru a determina un reflex
de întindere eficient la nevoie. Nivelul de activare al motoneuronilor γ este adaptat în
permanență în funcție de nivelul de elongare al fibrelor extrafu sale, fiind direct proporțional
cu gradul de stimulare al motoneuronilor α. De altfel 31% dintre motoneuroni sunt de tip γ
aceștia fiind stimulați împreună cu cei de tip a într -un proces de coactivare. Eferența
motoneuronilor γ este controlată prin interme diul regiunii facilitatorii bulboreticulare din
trunchiul cerebral și secundar prin aferente ce vin la acest nivel de la cerebel, ganglioni bazali
și cortex cerebral.
I.3.9 .2. Reflexul de întindere.
Punerea bruscă în tensiune (elongarea) a mușchiului determină stimularea fusului și
activarea fibrelor senzitive la, care transmit informația către măduva spinală sub forma unui
tren de potențiale de acțiune cu frecvență mare. La nivel medular semnalul est e transmis
monosinaptic mai multor motoneuroni a care deservesc fibrele extrafusale ale mușchiului
stimulat. Activarea reflexă este astfel condusă prin axonii motoneuronilor a, determină
contracția fibrelor extrafusale și rezistență la elongare. Impulsul a ferent prin fibrele la este
transmis concomitent prin interneuroni (celule Renshaw) către motoneuronii a ce deservesc
grupe musculare antagonice, având efect inhibitor asupra acestora. Acest reflex este extrem de
rapid, fiind numit și reflex dinamic de înt indere. Elongarea bruscă a fusului determină și

24

stimularea fibrelor de tip II, care conduc aferent semnalul nervos către măduvă, îl transmit
prin intermediul interneuronilor medulari din substanța cenușie către motoneuroni, producând
efecte întârziate. Ace stea sunt responsabile de reflexul static de întindere. Reflexul static de
întindere determină contracții tardive în fibrele extrafusale și este important în amortizarea și
limitarea efectelor reflexului dinamic, care are o manifestare brutală, și, în prev enirea apariției
mișcărilor clonice (generate de activarea reflexului dinamic de întindere în grupe musculare
antagonice).
Rolul reflexului de întindere este extrem de important în funcția de stabilizare a
poziției organismului în dinamică. Stimularea grup elor musculare determină stimularea
concomitentă a motoneuronilor γ și creșterea sensibilității fusurilor neuromusculare. Acestea
vor sesiza modificările bruște apărute la nivelul mușchiului determinând reflex creșterea
tensiunii în fibrele extrafusale. Av ând în vedere prezența acestor structuri în grupele
musculare antagonice, va rezulta o ajustare eficientă a tensiunii în aceste grupe musculare și
în consecința stabilizarea articulației controlate de acestea.

I.3.9 .3. Reflexul de tendon
Organul tendinos Golgi reprezintă un receptor proprioceptiv localizat la nivelul de
inserție al fibrelor musculare scheletice în tendoanele mușchilor scheletici. Acest receptor este
situat în serie cu mușchiul inervat și constituie componenta senzitivă a reflexului de tendon.
Receptorul conține mai multe fascicule tendinoase (intrafusale) alcătuite din filamente de
colagen conectate la un capăt cu 10 -15 fibre musculare iar la celălalt la structurile tendinoase.
Inervația este asigurată de către o fibră senz itivă nervoasă de tip Ib care se ramifică și
formează terminații spirale în jurul filamentelor de colagen. Dendrita -axon a fibrei de tip Ib
are corpul neuronal în ganglionul spinal, este mielinizată și are viteză mare de conducere de
80-120 m/sec. Organul tendinos este învelit la exterior de o capsulă fibroasă, prin care
pătrunde fibra senzitivă, care pierde teaca de mielină și se divide între fibrele tendinoase în
discuri (varicozități) neregulate.
Contracția musculară pune în tensiune organul tendinos, te rminațiile senzitive fiind
prinse ca într -o pensă între filamentele de colagen. Cu cât compresia pe fibrele senzitive este
mai intensă, cu atât sunt stimulate mai multe canale mecanodependente cationice, iar fibra
senzitivă este depolarizată mai puternic. Trenul de impulsuri de mare frecvență aferente la
măduva spinală semnalizează forța determinată de 10 -20 de unități motorii în mușchi. Această
valoare este reprezentativă pentru forța musculară în ansamblu. La nivel medular fibra

25

senzitiva aferentă sinapse ază cu interneuroni care pot modula starea funcțională a
motoneuronilor mușchiului inervat, sau pot transmite ascendent informația prin tracturile
spinocerebeloase către cerebel și cortex.
Consecutiv stimulării organului tendinos răspunsul reflex poate fi dinamic sau static.
Expunerea mușchiului la o tensiune supramaximală (suprasarcină) determină prin închiderea
reflexului la nivel medular inhibiția motoneuronilor a spinali și relaxarea instantanee a
mușchiului (reflex dinamic). Creșterea progresivă a sarc inii, determină creșterea frecvenței de
descărcare a fibrelor aferente Ib și instalarea progresivă a inhibiției asupra motoneuronilor a
(reflex static).
Organului tendinos Golgi transmite informație instantanee despre nivelul de tensiune
din fiecare mușchi către structurile corticale. Un rol important este de a proteja mușchiul,
prevenind rupturile musculare, dezinserția tendonului, fracturile sau leziunile articulare
consecutive suprasarcinii. De asemenea pare să fie implicat în repartizarea uniformă a for ței
contractile, inhibând suplimentar fascicule musculare suprastimulate, sau dimpotrivă
facilitând forța în fasciculele substimulate.
I.3.9.4. Reflexul flexor (de retragere)
Acest reflex se produce ca urmare a aplicării unor stimuli nociceptivi (dureroși) la
nivelul unui membru și are ca rezultat flexia membrului respectiv. Odată stimulat receptorul,
semnalul este condus aferent prin nervul spinal către coarnele posterioare ale măduvei spinale.
Reflexul este polisinaptic, excitația fiind transmisă prin int ermediul a cel puțin 3 -4 neuroni
intercalări, către un motoneuron α. Motoneuronul este stimulat succesiv de către fiecare
neuron intercalar, rezultând contracții de tip tetanic. Consecutiv sunt stimulați motoneuronii α
contralateral i ce deservesc mușchii extensori ai membrului opus, efectul final fiind extensia
membrului contralateral. Reflexul de extensie a unui membru, când celălalt este flectat, poartă
numele de reflex extensor încrucișat. Acesta are rolul de a stabiliza partea con tralaterală a
corpului, și concomitent informația este transmisă ascendent pe căile spinale pentru a controla
motor transferul centrului de greutate și menținerea echilibrului.
Fiziologul german Eduard Pfl üger a demonstrat în 1851 că reflexele medulare de
flexie prezintă fenomenul de iradiere. Creșterea intensității stimulului nociceptiv determină
creșterea proporțională a răspunsului reflex, datorită propagării impulsului în centrii nervoși
din măduva spinării la un număr din ce în ce mai mare de motoneuro ni. Iradierea parcurge
succesiv cinci etape: a localizării, a unilateralității, a simetriei, a iradierii și a generalizării.

26

I.3.9 .5. Reflexele posturale și de locomoție.
Acest grup de reflexe sunt responsabile de menținerea posturii și echilibrului atât î n
repaus (reflexe statice) cât și în timpul mișcării (reflexe kinetice) prin modificarea tonusului
motor al membrelor și trunchiului. În cadrul acestor reflexe se descriu:
A. Reflexe de adaptare statică – responsabile de menținerea echilibrului în repaus
– Reflexe statice locale (ex. inițiate la nivelul unui membru, cu efect asupra aceluiași membru)
– Reflexul de întindere – tracțiunea exercitată de gravitație asupra mușchilor antigravitaționali
(ex. extensori) determină contracția acestora. Acest reflex as igură menținerea posturii
împotriva efectelor gravitației.
– Reflexul de susținere pozitivă – exercitarea presiunii asupra plantei determină reflex
contracția simultană a extensorilor și flexorilor aceluiași membru. Astfel membrul devine
rigid și permite s usținerea greutății corporale. Acest reflex este inițiat de proprioceptorii de la
nivelul tălpii, iar centrul reflex se află în măduva lombosacrată.
– Reflexul suplimentar de extensie (de susținere negativă, r. de magnet) – îndepărtarea
presiunii exercitate asupra tălpii (prin ridicare piciorului de pe sol) determină relaxarea reflexă
a extensorilor și flexorilor. Reflexele de susținere pozitivă și negativă se produc alternativ în
timpul mersului. Prezența acestora poate fi demonstrată și la nivelu l membrelor superioare,
centrii reflecși aflându -se în segmentele medulare cervicale inferioare și toracice superioare.
– Reflexe segmentare (ex. inițiate într -un membru, exprimate în celălalt)
– Reflex extensor încrucișat (descris în cadrul reflexului de flexie)
B. Reflexe de redresare (echilibrare) – aceste reflexe sunt inițiate de stimuli optici, labirintici
și tactili (proprioceptivi), având ca scop menținerea posturii verticale și menținerea centrului
de greutate al corpului înăuntrul suprafeței de spr ijin. Apar de obicei la trecerea din decubit
(de obicei lateral) în ortostatism.
C. Reflexe supraspinale
– Reflexe tonice ale gâtului sunt inițiate prin mișcarea și poziția capului și gâtului. La nivelul
articulațiilor gâtului (occipito -atlantoidă și atlanto -axis) există terminații senzitive
proprioceptive care aduc informație asupra orientării capului în raport cu corpul. Mișcarea
capului în raport cu trunchiul activează proprioceptorii cervicali și inhibă semnalele ce vin de
la aparatul vestibular. Dacă se mișcă corpul întreg , iar capul rămâne în același raport cu
trunchiul, semnalele de la aparatul vestibular nu mai sunt inhibate de aferenta propio ceptivă,
iar persoana percepe dezechilibrul corpului. Aferenta de ia proprioceptorii cervicali va trece
prin cerebel și nudei cenușii, iar apoi prin substanța reticulata va ajunge sa stimuleze
motoneuronii γ care la rândul lor activează fusul neuromuscular .

27

– Reflexele oculocefalogire inițiate de receptorii de la nivel ocular, semnalele fiind trimise
spre cortexul cerebral, determinând contracția mușchilor care restabilesc poziția capului.

I.3.9 .6. Reflexele statokinetice
Acestea permit adaptarea tonusului muscular, ca urmare a informațiilor primite de la
diverși receptori, în special de la cei vestibulari. Acestea asigură stabilitatea în mișcare în
timpul deplasării liniare sau unghiulare (active și pasive), prin adaptarea tonusului muscular
și a poziției m embrelor.8

I.4. Fiziopatologia musculară
În epoca modernă a kinetologiei mușchiul ocupă un loc important în cadrul aparatului
neuro -musculo -artro -kinetic, depășind chiar importanța acordată articulației. Mușchiul
împreună cu nervul formează unitatea funcțională motorie. Cu toate acestea există procese
fiziopatologice pur musculare motiv pentru care este necesară analizarea separată a
fiziopatologiei musculare atât din punct de vedere didactic, cât și din punct de vedere practic
clinicoterapeutic.
1. Oboseala musculară
Reprezintă sindromul fiziopatologic muscular cu incapacitatea mușchiului de a se mai
contracta și de a executa același travaliu. Nervul aferent continuă să mai trimită impulsuri dar
forța musculară scade prin epuizarea rezervelor de ATP. Astfel un mușchi cu circulație
deficitară va obosi mai repede. Creșterea rezistenței musculare va determina întârzierea
instalării oboselii musculare.
2. Atrofia musculară de imobilizare
Acest tip de atrofie apare într -un mușchi cu inervare păstrată care e ste pus în
imposibilitatea de a funcționa (ex. imobilizare în aparat gipsat). Un mușchi în această situație
pierde aproximativ 3% din volum și forță pe zi. Reducerea în greutate care apare în cazul
mușchiului atrofie se datorează reducerii diametrului fibr elor musculare și nu a numărului lor.
Astfel structura fibrei musculare este păstrată (striațiile, fusul muscular, placa motorie etc.).
Cauzele care duc la apariția acestei atrofii sunt apariția reflexelor inhibitorii la nivelul
articulației suferinde, ref lexe cauzate de durere și dispariția reflexului miotatic datorită

8 Braga R. – Fiziologia aparatului neuromuscular (note de curs). UMF „Carol Davila”, București, 2010.

28

imposibilității producerii acestuia. Din acest punct de vedere este necesară profilaxia atrofiei
de imobilizare. Având în vedere absența modificărilor structurale musculare în acest tip de
atrofie, kinetoterapia determină refacerea promptă a forței și volumului muscular.

3. Contractura și retractura musculară
Trei termeni utilizați în practica medicală ridică probleme de interpretare având în
vedere substratul relativ similar: retractura, contractura, spasticitate. în toate aceste situații se
poate vorbi de o creștere a rezistenței musculare normale la mișcarea pasivă.
Mai mult și tonusul muscular fiziologic este definit în mod asemănător ca fiind
rezistența mușchiului la mișcarea pasivă sa u starea de ușoară tensiune contractilă a mușchiului
striat în repaus. Conform definițiilor prezentate anterior putem spune că retractura, contractura
și spasticitatea reprezintă stări de creștere a tonusului muscular. Acest lucru este valabil
pentru spast icitate și aproape toate situațiile asociate cu contractura, dar există însă divergențe
în ceea ce privește aplicarea acestei definiții pentru unele stări de contractura și pentru
retractura.
Contractară așa cum este ea definită de Serratrice reprezintă s curtarea mușchiului sau
menținerea unei tensiuni musculare, dureroase sau nu, reversibile sau fixe, paroxistice sau
permanente. Contractura nu poate avea întotdeauna același substrat fiziopatologic, din
definiție rezultând cel puțin două stări musculare – una funcțională și una organică.
Pentru a se corela mai bine cu realitatea clinică, contractura poate fi clasificată în trei
tipuri diferite:
a) Contractura antalgică, de apărare care determină blocarea articulației afectate,
dureroase. Aceasta este rezultatul unui reflex nociceptiv condus pe căile polisinaptice
exteroceptoare ce determină stimularea motoneuronului alfa. Acest tip de contractura apare
secundar unei cauze patologice de vecinătate și trebuie abordat prin îndepărtarea factorului
cauzal.
b) Contractura algică apare tot ca efect al unui reflex nociceptiv, dar este primară,
autoîntreținută prin intermediul unui mecanism de feed -back pozitiv ce are ca punct de
plecare al durerii tocmai mușchiul implicat în contractura. Un exemplu în acest sen s ar fi așa –
zisul fenomen Vulpian în cadrul căruia o stimulare senzitivă intensă a unui mușchi izolat
determină o contractura lentă și dureroasă. Contractura algică a unui astfel de mușchi cu
eferență intactă este mult mai puternică deoarece se menține o s tare de hiperexcitabilitate a
buclei gama prin intervenția unui factor central. Stimulul nociceptiv muscular în astfel de

29

situații este de obicei ischemia, dar și un hematom, o leziune directă sau un depozit tisular de
calciu pot sta la baza acestei contra cturi.
Cu toate că, contractura algică la fel ca și cea antalgică sunt condiționate de reflexe
polisinaptice, ele sunt considerate totuși un fenomene miogene.
c) Contractura analgică desemnează trei tipuri diferite de contractura: miostatică,
miotatică (su portul spasticității) și congenitală.
• Cont ractura miostatică apare la mobilizarea unui membru într -o poziție de scurtare
musculară. Inițial reversibilă devine ireversibilă după mai multe săptămâni.
• Contractura congenitală disontogenetică are la bază me canisme centrale și periferice
Contractura miostatică, unele forme ale contracturii algice, precum și o parte din cele
congenitale sunt de fapt retracturi. În cazul retracturilor vechi, kinetoterapia nu este aplicabilă,
existând riscul rupturilor musculare . În acest caz doar intervențiile chirurgicale mai pot fi
utilizate pentru realinierea articulațiilor afectate.
În cazurile intermediare între contractura funcțională și retractură, metodologiile
kinetologice pot reda suplețea mișcării articulare și capaci tatea de contracție musculară.
4. Distrofia musculară (distrofii musculare progresive = DMP)
Este o denumire generică atribuită unor boli degenerative ale mușchiului striat,
condiționate genetic, cu evoluție lent progresivă, a căror etiopatogenie este incomplet
cunoscută. Interesează musculatura proximală a membrelor (centurile musculare), care
conține preponderent fibre musculare roșii (fibre tip I, tonice și lente) cu unității motorii mari.
Biopsia musculară evidențiază fibre musculare striate atrofic e, cu striațiile transversale
șterse, nucleii în număr crescut și migrați centrali (axializare), citoplasmă cu degenerescentă
grăsoasă sau hialină, care sunt dispuse nesistematizat, spre deosebire de atrofia neurogenă în
care fibrele afectate sunt grupate în funcție de unitățile motorii lezate. De asemenea,
caracteristice atrofiei musculare primare sunt și:
– nivelele serice crescute ale creatinfosfokinazei (CPK) și ale altor enzime
sarcoplasmatice;
– apariția pe înregistrarea EMG a unor potențiale de unita te motorie polifazice, de mică
amplitudine și scurtă durată, precum și a unui traseu de tip interferențial la contracții
musculare minime .
La baza distrofiei stă o tulburare funcțională musculară care determină o insuficiență
musculară ce poate fi atât de severă încât să facă imposibilă aproape orice activitate
musculară. Din acest motiv, exercițiile fizice trebuie începute cât mai precoce, deoarece odată
instalată atrofia situația devine ireversibilă. în fața distrofiei, singura metodă de limitarea a

30

scăde rii forței limita capacității metabolice musculare. Se urmărește astfel menținerea forței și
rezistenței musculare la valorile existente.
Deși există o multitudine de forme clinice și nosologice, toate se grupează morfologic în
aspectul atrofie difuz sau, din contră, în cel pseudohipertrofic (datorită țesutului adiposo –
conjunctiv de înlocuire). Cea mai frecventă formă clinică este DMP Duchenne, care se
caracterizează printr -o transmitere recesivă X -lincată și mutații ale genei responsabile de
sinteza distro finei (proteină care aparține unui complex glicoproteic sarcolemal), cu o
debilitare progresivă în special a centurii musculare lombo -pelvină. Boala debutează înainte
de vârsta de 5 ani prin tulburări de mers (inițial mers greoi, apoi caracteristic ca de r ață, iar în
stadii avansate imobilizare) și ridicare greoaie de la podea (semnul Gowers sau al
„hamalului ”: ridicare prin folosirea mâinilor) la un copil care de a obicei a început să meargă
târziu. Prin substituirea masei musculare cu grăsime și țesut con junctiv apare o
pseudohipertrofie a gambelor. Tulburările musculare se asociază și cu cardiomiopatie și
retard mintal. Evoluția bolii este severă spre exitus înainte de perioada adultă. O formă mai
benignă, cu debut mai tardiv și pronostic mai bun (frecven t supraviețuire până în decada patru
sau cinci de viață) este DMP Becker. Alte forme clinice sunt: forma centurilor, forma facio –
scapulo -humerală, miopatia congenitală, forma miotonică (afectare a mușchilor distali ai
membrelor și asocierea miotoniei) etc.

I.5. Fiziopatologia sistemului nervos
Disfuncțiile sistemului nervos pot avea cauze și mecanisme multiple:
– genetice;
– degenerative;
– vasculare (ischemie sau hemoragie); infecțioase (virale, bacteriene, parazitare); imunologice
(scleroza multiplă, miastenia gravis);
– toxice (alcool, metale grele, medicamente) și carențiale; tumorale;
– traumatice;
– agenți fizici (temperaturi extreme, presiuni atmosferice extreme, curent electric);
– boli generale cu afectare a sistemului nervos (tulburările metabo lismului glucidic, hidro –
electrolitic și acido -bazic, boli endocrine, insuficiență hepatică sau renală).
Disfuncțiile induse de aceste afecțiuni se pot manifesta la diferite etaje funcționale ale
sistemului nervos, și anume:

31

leziuni ale structurilor supras pinale; leziuni ale măduvei spinării; leziuni ale nervilor
periferici; leziuni ale sinapselor.
Disfuncțiile sistemului nervos cuprind: tulburările de tonus muscular;
– tulburările de motilitate;
– tulburările senzitive;
– tulburările de coordonare și echil ibru;
– tulburările asociate;
– tulburările sistemului nervos vegetativ.
A. Tulburările de tonus muscular
1. Atrofiile de denervare:
– hipotonie extremă în care se produce degradarea structurală (începând din săptămâna 2 -3 de
la momentul lezional) a mușchiului lipsit de influx nervos trofic; implica motoneuronul
periferic;
– la nivel muscular:
– se reduce volumul și numărul de elemente contractile;
– apare fibroza și infiltrația grasă;
– recuperarea: trebuie sa fie cât mai precoce pentru a menține cât mai mult funcția și structura
mușchiului până se produce reinervarea.9

Distribuția atrofiei musculare în funcție de localizarea leziunii

B. Tulburări de motilitate
1. Sindromul de neuron motor periferic este caracterizat prin:
– Deficit motor limitat (paralizii de trunchiuri nervoase care interesează doar unele grupe
musculare) scăderea dexterității și pierderea forței;

9 Firă-Mladinescu O. – Fiziopatologie – Note de curs Balneo -Fizio -Kinetoterapie și Recuperare. Editura Eurobit,
Timișoara, 2007.

32

– Reflexe osteotendinoase diminuate/absente;
– Hipotonie cu atrofie musculară;
– Tulburări de sensibilitate în teritoriul nervului afectat.

I.6. Bilanțul muscular
Bilan țul muscular apreciaz ă forța unui muș chi sau grup muscular cu ajutorul unor
tehnici de examinare manual ă ajutând la elaborarea diagnosticului funcțional și lezional
(măduvă, plex, trunchi nervos) al maladiei neurologice și reumatice, stând la baza
programului de recuperare și evidențiază rezultatele obținute .10 Se măsoară cu dinamometrul.
Sunt necesare următoarele condiții pentru efectuarea sa corectă:
1. Cunoașterea anatomiei funcționale a aparatului muscular și antrenarea la test.
2. Colaborarea perfectă cu pacientul în condiții de confort, poziționări corecte, libere,
fără oboseală; corectarea rezultatelor să se facă, de obicei, de aceeași persoană.
Cel mai folosit sistem este cel care utilizează o scară de la 5 la 0 :
FORȚA 5 (normală) – executarea mișcării în amplitudine contra unei forțe exterioare
(rezistență opusă de cel care testează) comparativ cu membrul sănătos, pacientul contractând
la maxim musculatura.
FORȚA 4 (bună) – capacitatea mușchiului de a deplasa antigravitațional complet segmentul
contra unei rezistențe medii, aplicarea unei rezistențe mai mici din partea celui care teste ază.
FORȚA 3 (acceptabilă) – forța unui mușchi de a mobiliza complet segmentul contra
gravitației (fără altă contra -rezistență) se bazează pe forța de presiune a gravitației și greutatea
segmentului respectiv. Această valoare reprezintă capacitatea minimă funcțională pentru o
muncă minimă, necesară mobilizării segmentelor în toate direcțiile; pentru membrele
inferioare ea este insuficientă, suportând toată greutatea corpului mai ales pentru mers (fiind
vizați abductorii coapsei, flexorii genunchiului, mușch ii plantari și dorsali ai piciorului).
FORȚA 2 (mediocră) – deplasarea segmentului cu eliminarea gravitației: bolnavii trebuie
poziționați utilizându -se planul de alunecare , plăci din diverse materiale plastice, lemn).
FORȚA 1 (schițată) – reprezintă sesiz area contracției mușchiului prin pa lparea lui, a
tendonului sau observarea unei fibrilații.
FORȚA 0 (absentă) – mușchii nu realizează nici un fel de contracții.
Testingul se face pentru mușchii trunchiului și principalii mușchi ai membrelor.

10 http://www.dictio.ro/medical/bilant -muscular

33

Este necesar s ă se cunoască:
1. principalii mușchi care execută mișcarea din articulație ;
2. pozițiile fără gravitație și antigravitație ;
3. stabilizarea mișcării ;
4. palparea mușchilor ;
5. aplicarea rezistenței.
Forțele 5, 4, 3 sunt antigravitaționale, forțele 2, 1, 0 fără gravitație.
Poziționarea antigravitațională și fără gravitație (2, 1, 0). Stabilizarea zonei proximale
și mobilizarea corectă și completă a segmentelor distale. Rezistența se aplică pe zona cea mai
distală a segmentului și unde se inser ă mușchiul . Rezisten ța sub presiune se direcționează
invers direcției de mișcare a segmentului și se aplică după realizarea amplitudinii mișcării –
test de rupere sau “break test”.11
I.7. Tonusul muscular
Tonusul muscular este starea de contrac ție static ă sau de tensiune permanent ă a
mușchiului relaxat. Ea se menține prin mecanism reflex și influențează propriet ățile
mușchiului.

Normal Mușchi rigid (tonus crescut) Mușchi flasc (tonus scăzut)

11 Banciu Mioara – Balneofizioterapie generală și concepte moderne de recuperare, vol. I, Ed. Mirton,
Timișoara, 1996 .

34

Tonusul muscular are rol în determinarea formei corpului, stabilitate articulară,
metabolism și termoreglare.
Tonusul muscular variază în funcție de vârstă, stare de sănătate, sex, antrenament.
Caracteristici: – direct proporțional cu numărul de UM activate concomitent;
– asigur at de un circuit tonigen printr -un reflex somatic elementar
(măduva spinării și trunchi cerebral);
– optimizat permanent prin căi motorii descendente extrapiramidale.
Hipotonia și hipertonia musculară în limite fiziologice nu produc modificări
importante , dar peste anumite limite pot determina, inițial deviații ale coloanei și ulterior chiar
deformații.
Prin kinetoterapie și antrenament bine condus, proprietățile mușchiului (tonus,
excitabilitate, contractilitate, elasticitate, plasticitate) se pot dezvol ta până la valori superioare.

I.8. Electrodiagnostic
Stimularea musculaturii parțial denervate este absolut necesară pentru a preveni sau
recupera instalarea atrofiilor musculare. Fibrele striate denervate reacționează doar la stimuli
electrici cu intensitate progresivă, cu aplicație îndelungată, cum ar fi impulsurile exponențiale,
triunghiulare sau trapezoidale, care realizează electrostimularea selectivă pe musculatura
denervată.
Electrostimularea musculaturii parțial denervate trebuie să fie pre cedată de
determinarea curbei I / t și a coeficientului de acomodare α, determinări care ne orientează
asupra gradului de denervare a musculaturii.12

Tehnica de lucru pentru determinarea curbei I /t:
– se poziționează bolnavul astfel încât musculatura la care dorim să determinăm
curba I /t să fie perfect vizibilă. Pentru aceasta se folosește și o lampă care va fi orientată către
zona respectivă.
– electrozii, de mărime egală, se dispun pe punctele motorii ale mușchiului.
Mărimea lor se adaptează la dimensi unile acestuia. Catodul se dispune distal în toate cazurile
în care nu există răspuns paradoxal, adică IA > IC. În cazul răspunsului paradoxal se
inversează catodul cu anodul, prin apăsarea butonului de inversare a polarității.

12 Drăgoi M. et al. – Ghid practic și legislativ de electroterapie. LITO U.M.F.T., Timișoara, 2008.

35

– se verifică dacă aparatul este cuplat la rețea. Se pornește aparatul de la
întrerupătorul de rețea situat pe panoul din spatele acestuia, se apasă tasta I / t.
– se apasă tasta de selectare a impulsului dreptunghiular, cu ajutorul tastelor T + și
R + se selectează durata impulsurilo r la 1000 ms și durata pauzei la 2000 ms. Cu electrozii
plasați pe pacient conform indicațiilor de polaritate menționate mai sus, se crește treptat
intensitatea curentului de la potențiometru până se observă la nivelul mușchiului contracția
minimă, (valoar ea intensității obținute se numește REOBAZĂ ea fiind pragul fundamental,
adică intensitatea minimă a unui curent continuu care produce o contracție musculară la o
închidere bruscă și prelungită a curentului electric). Aceasta se notează pe un grafic.
– se scurtează apoi durata impulsului (500 ms, 400 ms, 300 ms, 200 ms, 100 ms
etc.) măsurându -se de fiecare dată ca la etapa precedentă, intensitatea curentului care produce
contracția minimă. Valorile obținute se trec în grafic obținându -se curba I / t pentru
impulsurile dreptunghiulare (CID). La scăderea duratei impulsului, valoarea intensității
curentului care produce contracția minimă rămâne un timp egală cu reobaza (porțiunea
orizontală a curbei CID) după care intensitatea necesară pentru obținerea contracț iei minime
devine mai mare decât reobaza, din acest punct curba I / t devenind ascendentă.
– se determină CRONAXIA, care reprezintă timpul minim necesar al unui curent,
având valoarea egală cu dublul reobazei, pentru a produce o contracție musculară liniar ă.
Cronaxia poate fi determinată în două moduri :
– pe graficul curbei I / t determinată în fazele precedente se trasează o dreaptă
paralelă cu abscisa la valoarea de curent reprezentând dublul reobazei, iar de la punctul de
intersecție al acestei drepte cu curba I / t se duce o perpendiculară pe axa timpului unde se
obține valoarea cronaxiei;
– prin determinare directă pe pacient în timpul ridicării curbei I / t, se fixează
valoarea de vârf a curentului la o valoare egală cu dublul reobazei, durata impulsului fiind
foarte redusă, și apoi se mărește treptat durata impulsului până 5 la obținerea contracției
minime; durata impulsului corespunzătoare contracției minime este cronaxia.
– se ridică curba intensitate timp pentru impulsurile triunghiulare (CIT) în acel eași
condiții descrise la curba CID. Valorile se trec în același grafic ca și curba CID.

36

Curbele I / t pentru un mușchi – nerv normal, ridicate cu impulsuri dreptunghiulare (CID) și
cu impulsuri triunghiulare (CIT).

– se determină coeficientul de acomodare notat cu α, care se definește ca raportul
dintre intensitatea curentului triunghiular cu durata de 1000 ms și intensitatea curentului
dreptunghiular cu aceeași durată, pentru valorile care produc contracții minime. De terminarea
coeficientului de acomodare este foarte importantă deoarece în valoarea acestuia se reflectă
gradul de denervare a mușchilor ce urmează a fi supuși electrostimulării, conform tabelului de
mai jos :

MUȘCHI COEFICIENT α
Normoinervat 2,5 – 6
Parțial denervat 1-2,5
Total denervat < 1

37

Variația curbei I / t (CID) în cursul regenerării nervului:
a – mușchiul denervat; b, c – după 16 și respectiv 20 de săptămâni de tratament; d – după 24
săptămâni și refacerea nervului; e – mușchiul sănătos.

Curbele I / t pentru un mușchi denervat parțial cu α peste valoarea 2.

I.9. Electroterapia

Terapia prin curen ți de joasă frecven ță se bazeaz ă pe acțiunea caracteristică de excitare
și stimulare a curentului electric asupra substratului neuromuscular. Prin stimularea electric ă
are loc procesul de depolarizare la nivelul substratului e xcitabil. Musculatura scheletică
normal inervată răspunde la impulsuri de durată scurtă și cu frecvență rapidă. Frecvențele
utilizate î n scop ter apeutic sunt mai crescute, situându -se în domeniul curenț ilor tetanizan ți,

38

capabili să producă o contrac ție prelungită, care durează atât timp cât curentul străbate
mușchiul. Efectul terapiei prin curenți de joasă frecvență asupra substratului este dependent de
modul de ac țiune al acestora și va fi prezentat în cele ce urmează , astfel:
 Stimularea contrac ției musculaturii striate normoinervate
Aceasta se bazează pe acțiunea caracteristică de excitare a sub straturilor excitabile,
precum ț esutul muscular și fibrele nervoa se, de că tre impulsu rile electrice. Fiecare membrană
celulară prezintă o frecvență optimă pentru valoarea de prag a stimulării (depolariză rii) sale.
Musculatura scheletică normoinervată răspunde la impulsuri de durată relativ scurtă ș i
frecv ență relativ rapidă. Frecvențele de 30 Hz sunt capabile să producă contracții musculare
succesive, în timp ce frecvențe cuprinse între 40 -80 Hz, utilizate î n scop ter apeutic, sunt
urmate de contracț ii tetanizante.
Formele clasice de curenț i utilizați î n acest scop sunt curenții dreptunghiulari unici cât
și în trenuri de impulsuri, curenții modulați, curenții faradici și neofardici. Î n acest mod, se
pot realiza adevă rate programe de electrogimnastică musculară .
Suplimentar, fibrele nervoase motorii, fibrele musculare și plăcile neuromotorii
prezintă o receptivitate selectivă față de curentul neofaradic, princip alul efect al acestuia fiind
acțiunea excitomotorie cu producerea de contrac ții musculare pe musculatura cu atrofie de
imobilitate/inactivitate dar cu integritatea fibrelor nervoase motorii. Curentul neofaradic este
ineficient asupra musculaturii cu degenerescen ță totală sau parț ială. Dispariț ia excitabilit ății
faradice este un semn revelator al reac ției de degenerescen ță muscular ă totală sau par țială.
Efectelor prez entate li se adaug ă cel vasomotor, cu vasodilata ție la ac țiunea prelungit ă
a curen ților, c ât și efectele trofice, revulsive ș i analgezice secundare vasodilataț iei. Prin
aceasta, curen ții dreptunghiulari, modula ți și faradici sunt indica ți în mod particular în unele
nevralgii și nevrite, stă ri posttraumat ice (contuzii, entorse), tulbură ri ale sensibilit ății cutanate,
profilaxia trombozelor și emboliilor postoperatorii ș i după naștere (postpartum), tulburări ale
circulației de î ntoarcere venolimfatic ă.
Indica țiile aplicării curenților dreptunghiulari, modulați ș i neofaradici sunt da torate
efectelor excitomotorii ș i sunt reprezentate de atoniile ș i atrofiile de imobilizare sau de alte
cauze dar care presupun normoinervație. Dacă există dubii asupra diagnosticul ui clinic se
recurge la diagnosticul electr ic, prin cercetarea excitabilităț ii neuromusculare a subst ratului
vizat cu ajutorul aplică rii curentului faradic, la care se ad augă determinarea cronaxiei
mușchiului respectiv.
Principalele indica ții sunt reprezen tate de atrofiile de imobilizare sau de inactivitate
(aparat gipsat, lipsa activit ății fizice pr in sedentarism), musculatura slăbită a diferitelor

39

segmente ale co rpului prin utilizare deficitară a lor (scolioze, cifoze, picior plat, tulbur ările de
ventila ție de tip obstructiv sau restrictiv din cadrul bronhopneumopatiilo r cronice nespecifice,
constipație cronică, postpartum, incontinenț a sfincterian ă), în vederea prevenirii apariției
aderențelor la nivelul părț ilor moi ale aparatului locomotor. Se va realiza astfe l, o
electrogimnastică musculară (inclusiv electrogimnastic ă respiratorie) menită să completeze
programele de kinetoterapie.
În anumite condi ții (stă rile posttraumatisme acute ale aparatului locom otor, grupele
musculare disfuncț ionale din vec inătatea celor normale, pareze restante post leziune de n erv
periferic) poate fi necesară o reantrenare musculară. Aceasta constă î n stimularea mi șcărilor
voluntare î n vederea refacerii imaginii centrale motorii, după o întrerupere a că ilor nervoa se,
aparț inând unor mușchi cu inervație păstrată. Pacientul își declanșează el însuși stimulul
electric și reușește să -și recapete controlul motor asupra mișcă rii pierdute, prin fenomenul de
feedback senziti vo-motor, bazat pe procesul de învățare ș i memorizare.
Principalele contraindicaț ii sunt reprezentate de paraliziile spastice, spasmele
muscul are, musculatura total sau parțial denervată .
Metodologia aplicării curenților modulați î n electrogimnastic a musculaturii striate
recomandă aplicația bipolară ș i mai rar mo nopolară (musculatura mică a mâinii). Electrozii se
plasează la nivelul inser țiilor muscul are sau pe zonele de trecere mușchi -tendon. La aplicaț iile
de curent neofaradic , electrodul negativ se plasează la nivelul plăcii neuromotorii a
mușchiului afectat. I ntensitatea curentului este menită să producă secuse/contracții musculare
evidente, să asigure un adevărat antrenament muscular și să nu suprasolicite mușchiul.
Frecvența utilizată este scăzută, durata ședinței fiind cuprinsă între 20 -30 minute, î n serii d e 8-
12 ședinț e pe serie, care se pot repeta.13

I.10. Atrofii musculare rezultate în redori, anchilozări și tulburări
de motilitate
Redorile articulare sunt caracterizate prin limitarea mișcărilor normale ale uneia sau
mai multor articulații.
Ankilozele sunt afecțiuni în care mișcarea unei articulații este complet abolită.
Cauzele cele mai frecvente ale redorilor articulare sunt imobilizările ca urmare a
fracturilor și luxațiilor. Acestea sunt fie imobilizări în aparate ghipsate sau de mase plastice,

13 http://www.scrigroup.com/sanatate/Curentii -de-joasa -frecventa -pr31644.php

40

fie imobilizări la pat pe durată lungă, neînsoțite de mobilizarea articulară din vecinătatea
fracturilor sau a articulației luxate (după reducerea luxației). Mai este posibilă redoarea
articulară și ca urmare a neutilizării unei articulații (sau neefectuării m ișcărilor normale la
toată amplitudinea). Acest lucru se poate produce în cadrul unor boli î ndelungate care fac
imposibilă mobilizarea activă a articulațiilor (come, boli grave însoțite de imobilizări
prelungite la pat sau de paralizii), sau în cadrul unor boli în care mobilizarea articulației este
dureroasă și este evitată de pacient (de pildă în periartroza scapulo -humerală).
Ankilozele pot fi urmarea unei neutilizări foarte îndelungate a articulației respective,
dar și a unor boli, precum tuberculoza ost eoarticulară. De asemenea, pot fi provocate
deliberat, prin intervenții chirurgicale care urmăresc producerea unui bloc osos între două
segmente, datorită existenței unei articulații bolnave (artroză, tuberculoză osoasă etc.).
Redorile articulare pot fi re lativ recente (când mai pot fi tratate prin mobilizare sau
artroliză nesângerândă) și vechi (când este necesară artroliza).
Pentru periartroza scapulo -humerală există forma posttraumatică și cea netraumatică.
Ankilozele pot fi fibroase sau osoase.

I.11. Stimularea electroterapică a musculaturii normoinervate
Posibilitatea de variație a formei și amplitudinii impulsurilor în frecvență, durata
impulsului succedată de cea de pauză, modulația întregului tren de impulsuri reflectă într -un
mod mai fidel proprietățile biologice ale curentului de joasă frecvență. Acea sta face ca acești
curenți să fie folosiți în stimularea musculaturii striate normoinervate și în stimularea
sistemului nervos periferic (musculatura parțial sau total denervată). Fiecare entitate
anatomică răspunde optimal la diferiți parametrii ai impuls ului electric (funcție de frecvența
optimă de depolarizare a fiecărui tip de celulă), fiind necesară stimularea selectivă a
structurilor de tratat. De exemplu, fibra musculară striată normoinervată reacționează la
impulsuri electrice de durată scurtă și frecvență mai rapidă, de formă dreptunghiulară, curenți
faradici și mai ales neofaradici modulați. S -a demonstrat producerea de contracții unice de tip
secusă musculară, la frecvențe până la 10 Hz, și de tip tetanic între 30 și 50 Hz. Impulsurile
cele mai fiziologice pentru stimularea fibrelor musculare normoinervate sunt cele rectangulare
cu frecvența între 30 și 50 Hz, cu care se efectuează o electrogimnastica a musculaturii ;are
necesita acest lucru.
Stimularea musculaturii normal inervate are următoarel e indicații terapeutice:

41

– hipotrofii și atrofii musculare de inactivitate, provocate fie de imobilizări prelungite
(aparat gipsat, fixatoare externe, imobilizări prelungite la pat), fie de patologie articulară cu
redoare, limitare marcată a amplitudinii d e mișcare pe diferite planuri, ceea ce obligă
mușchiul efector la inactivitate – musculatură hipotrofiată sau contractată în tulburări de
statică a coloanei vertebrale, cum întâlnim în cifoscolioză;
– hipotrofia de inactivitate a vârstnicilor, sedentarilor , depresivilor ;
– electrogimnastica musculaturii respiratorii (in tulburări de ventilație) ;
– stimularea musculaturii abdominale flaște hipotone (în constipații atone, postnașteri) ;
– în afecțiuni însoțite de pierderea sensibilității kinestezice (prin repa us prelungit la pat,
la comatoși sau la cei ce depind de anumite aparate de menținere a unei funcții vitale) .
În toate aceste indicații, ideală este asocierea electrogimnasticii cu tehnici de
kinetoterapie (acolo unde este posibil). Ca tehnică de aplicare, catodul se aplică totdeauna pe
punctul motor al mușchilor, anodul e indiferent , iar poziționarea se realizează pentru scoaterea
de sub gravitație a segmentului.
Indicații terapeutice derivate:
Întrucât la frecvențe mai mari de 70 Hz se constată instalarea progresivă și
preponderentă a efectului antalgic , cu maxim între 90 și 100 Hz, mai indicăm curenți
modulați în stări posttraumatice (entorse, contuzii)
Instalarea efectului vasomotor recomandă t erapia și în:
– profilaxia trombozelor periferice și a emboliilor posibile, care însoțesc imobilizările
posttraumatice, postoperatorii sau postpartum
– tulburări de întoarcere venoasă și instalarea edemelor limfatice
Efectul trofic al curenților modulați îi indică în:
– tulburări de sensibilitate cutanată: hipoestezii dermatomale din radiculopatii, parestezii
postoperatorii, posttraumatice.
– unele nevrite, nevralgii sau neuropatii periferice.
Ca scop special de utilizare amintim stimularea mișcărilor volu ntare, prin feed -back
senzitivo -motor de la receptorii tendino -musculari (in sechele de poliomielită).
Nu se indică stimularea ele ctrică de această manieră în pareze și paralizii spastice,
spasme musculare, pentru musculatura denervată total sau parțial.
Principalele tipuri de curenți de joasă frecvență care au proprietăți terapeutice certe,
datorită unor remarcabile acțiuni fiziologice, sunt:

42

a) Curenți ondulați de lungă perioadă Lacquérriere caracterizați de un curent sinusoidal
cu 60 perioade, foarte lenți și, de aceea, mai puțin utilizați, in ciuda unei eficiente certe excito –
motorii și trofice.
b) Curenții progresivi ai lui Lapicque și Duhen sunt curenți ritmați, cu o curbă
crescândă și una descrescândă, conform unei legi exponențiale. Sunt în general utilizați in
electrostimularea musculaturii denervate, la care se realizează contracții și menținerea unui
tonus muscular minim necesar pentru c ă acești curenți tind să reproducă impulsul ce ia naștere
in fibra nervoasă efectoare în activitate.
c) Curenții exponențiali sau curenții lui Le Go se apropie de precedenții, fiind vorba de
curenți ritmici, care prezintă o parte ascendentă exponențială. D urata și frecvența impulsului
sunt reglabile, obținând efecte fiziologice și terapeutice diferite, în principal analgezice și
trofice.
d) Curenții aperiodici a lui Adam caracterizați prin trenuri de impulsuri de intensitate
constantă, inegali repartizați î n timp și pe durata unui stimul, pentru a evita acomodarea. în
practică trebuie căutată modularea pentru efectul analgezic, excito -motor sau cel trofic.
e) Curenții diadinamici (CDD) ai lui Bernard cei mai utilizați curenți în practica
medicinii fizice și care au fos t prezentați anterior. Ei derivă din curentul de rețea redresat și
modulat în două forme de bază:
– monofazat fix (MF) cu frecvență de 50 Hz: efect puternic dinamogen (excito -motor) în
primele minute, după care apare acomodarea și inhibiția structurii neuromusculare stimulate.
în afara efectului de electrostimulare, se mai indică pentru efectul analgezic în durerile de tip
spastic, pentru efectul trofic al țesutului conjunctiv (în aplicație după difazat fix) și tonicizarea
pereților arteriali (vasoconstricția)
– difazat fix (DF) cu frecvență de 100 Hz (100 stimuli/sec):se indică preponderent
pentru electroanalgezie, în simptomatologia algică de origine somatică sau vegetativă. Are și
efect vasodilatator periferic local in jurul nervilor perife rici, prin inhibarea sistemului
simpatic. Structurile excitabile (musculatura normal inervată) se supun efectului de
acomodare la stimul, prin apariția depolarizării membranare în timp relativ scurt (de ordinul
minutelor), ceea ce duce la lipsă de răspuns la stimul.
Pentru a evita fenomenul de acomodare, cele două forme de bază se vor utiliza
alternant, MF cu DF, variind durata trenurilor de impulsuri și a pauzelor.
Apar astfel:
– P.S. (perioadă scurtă): 1 sec. MF + 1 sec. DF cu trecere bruscă între ele. Fo rmula
aceasta are un efect excitotonic (resimțit ca o vibrație profundă de către pacient), cunoscut și

43

ca efect izodiadinamic. Se remarcă și un efect resorbtiv al edemelor și hematoamelor
posttraumatice și circulatorii, datorită vasoconstricției dată de co mponenta MF.
– P.L. (perioadă lungă), constând în trecerea progresivă după 6 sec. de impuls MF, in
timp de 1,5 sec, la un tren de 6 sec. de impuls DF. Caracteristica aceasta conferă curentului
proprietăți de analgezie și miorelaxante, care sunt persistente în timp. Are și un efect
anticongestiv .
– R.S. (ritm sincopat) sau monofazat cu pauze ( 1 sec. MF 50 Hz urmat de 1 sec. de
pauză), care este cel mai puternic excitomotor, realizând contracții musculare puternice ale
musculaturii normoinervate (electrogimnastică)
Prin diferite combinații de modulări ale curenților de bază se pot obține și alte forme
de curenți diadinamici, cum mai sunt citați: MF modulat, DF modulat, la care intensitatea
crește și scade progresiv.
Formulele terapeutice mai uzita te în practică urmăresc obiectivele ce se pot realiza
prin combinarea mai multor formule de curenți cu impulsuri, prescriindu -se de obicei două –
trei forme. Practic, la electrodul negativ se realizează efectele cele mai pregnante terapeutic,
deci acesta va fi plasat direct pe locul de interes terapeutic, electrodul pozitiv devenind
„indiferent ” așezat la o distanță de până la 10 cm de primul. Se utilizează și în acest caz stratul
hidrofil interpus între tegument și electrod, total fixat, ferm, prin benzi ela stice. Se poate
utiliza și un electrod negativ de suprafață mai mic decât cel pozitiv, ceea ce duce la realizarea
unui efect de vârf, de concentrare a acțiunilor la polul negativ.
Electrozii se pot aplica, in funcție de scopul terapeutic urmărit:
– în apli cații direct pe o zonă dureroasă bine delimitată, polul negați pe locul dureros
– în poziționarea transversă (față în față) indicat pentru articulații mari umăr antero –
posterior, genunchi latero -lateral, transabdominal, ci catodul lombar in lombalgii
– în poziționare longitudinală de -a lungul unui segment, în scop dinamogen pe punctul
tendino -muscular și/sau puncte motorii ale unu mușchi lung (biceps brahial, cvadriceps), pe
traiectul unui nerv (radial, peronier etc.) sau a unui vas principal (arteră, venă) , ci anodul
poziționat la emergență și catodul în zona de interes terapeutic
– în aplicații paravertebrale foarte des utilizate, cu poziționare în zona emergențelor
radiculare, catodul pe regiunea rădăcinii în suferință
– în aplicații pe zone reflexogene: ganglioni vegetativi, gulerul Scerbak (nu e o
procedură de selecție în determinarea reglărilor neuro -vegetative).

44

Dintre indicațiile și formulele terapeutice de aplicare, pe noi ne interesează doar în
hipotrofii și redori postimobilizate în care electrozii se poziționează longitudinal pe puncte
motorii ; catod cranial, anod distal;

I.12. Stimularea electroterapică a musculaturii parțial sau total
denervate.

Lezarea sau întreruperea căii de comandă motorie (nervul periferic) duce la suferință
neuro -musculară cu instalarea rapidă a hipotrofiilor și a atrofiilor musculare, care încep să
apară în primele 72 de ore. în această situație, fibra musculară nu mai răsp unde la impuls
electric cu declanșare bruscă, cum e impulsul dreptunghiular (rectangular), ci va răspunde la
impulsuri cu pantă lentă de creștere, cum e impulsul exponențial sau cel triunghiular cu pantă
de creștere exponențială.
Stimulările sunt absolut n ecesare pentru a preveni sau recupera instalarea atrofiilor
musculare. Fibrele musculare denervate degenerează prin apariția de țesut fibros necontractil,
schimbându -și astfel parametrii electrofiziologici, prin creșterea cronaxiei direct proporțional
cu severitatea și vechimea leziunii neuro -musculare. Astfel, fibrele cu cronaxie prelungită nu
mai răspund parametrilor fiziologici de stimulare. Din acest punct de vedere, fibrele striate
denervate se comportă ca și fibra musculară netedă, reacționând doar la stimuli electrici cu
intensitate progresivă, cu aplicație îndelungată, cum ar fi impulsurile exponențiale,
triunghiulare sau trapezoidale, care realizează electrostimularea selectivă pe musculatura
denervată. Pentru diagnosticarea gradului de denervare se va efectua EMG, curba I/ t și
climaliza . Din analiza acestor investigații vor rezultă parametrii curentului de stimulare
necesar.
Electrostimularea trebuie să se inițieze cât mai repede pentru a preveni instalarea
atrofiilor musculare și va fi obligatori u asociată tehnicilor de kinetoterapie. Practic, se
constată ca fibrele musculare striate denervate au comportamentul fibrelor musculare netede,
reacționând la curenți de intensitate progresivă și durată lungă de aplicare, cum sunt curenții
exponențiali, t riunghiulari și trapezoida li. În urma electrodiagnosticului se constată:
– crește reobaza și cronaxia ;
– contracția apare la electrodul pozitiv ca reacție motorie paradoxală (inversă), semn
important de degenerescentă neuro -musculară ;

45

– curba I/ t se deplasează față de normal spre dreapta și în sus, uneori în trepte, ceea ce
arată lezarea neuniformă a unității neuro -motorii ;
– coeficientul de acomodare a mai mic sau egal cu 1.
Înainte de începerea electrostimulării se pregătește regiunea prin executarea unor
proceduri cu efect trofic: baie galvanică, fototerapie, masaj, parafină sau unde scurte.
Stimularea se efectuează î n tehnică bipolară cu poziționarea electrozilor pe zona tendino –
musculară, catodul distal, anodul proximal. Se descrie și teh nică monopolară cu catodul fixat
pe punctul motor al mușchiului și anodul proximal.
În funcție de gradul de denervare al mușchiului stimulat, se indică următoare durată a
impulsului și a pauzei:
Denervare mușchi Durată impuls (msec.) Durată pauză (msec.)
Redusă 5 – 10 20
Medie 50 – 150 50- 150
Gravă 150- 400 1000 -3000
Totală 400- 600 2000 – 5000
(Valorile sunt orientative, fiind necesară testarea fiecărui pacient )

În timpul electrostimulării se urmărește mișcarea ce trebuie reeducată, asupra căruia
pacientul este invitat să se concentreze și să o reproducă mental. Segmentul stimulat se va
scoate de sub incidența forței gravitaționale. Se recomandă electrostimularea pe durată
îndelungată pentru dobândirea unei minime forțe musculare necesară inițierii programelor de
kinetoterapie și concomitent cu acestea pentru stimulări selective a anumitor grupe musculare
mai puțin reactive.
Se evită aplicarea curenților cu impulsuri în:
– zone cu reacție inflamatorie și edem ;
– regiuni cu cicatrici și aderențe la straturile profunde ;
– zone cu tulburări de sensibilitate ;
– tegumente cu leziuni dermatologice, supurații, plăgi, suprainfecții
– în zona materialelor de osteosinteză.

46

I.13. Tehnici FNP cu caracter „excitator”
I.13. 1. Inversare lentă și inversare lentă cu opunere (IL și ILO)
IL = contracții concentrice, ritmice, ale agoniștilor și antagoniștilor dintr -o schemă de
mișcare, pe toată amplitudinea, fără pauză între inversări; rezistența aplicată mișcărilor este
maximală (cel mai mare nivel al rezistenței ce lasă ca mișcarea să se poată executa). Prima
mișcare (primul timp) se face în sensul acțiunii musculaturii puternice (contracție concentrică
a antagoniștilor mușchilor hipotoni), determinându -se în acest fel un efect facilitator pe
agoniștii slabi.
Exempl u (terminologie medicală): Musculatura extensoare a cotului este de forță scăzută; în
acest caz tehnica IL se începe pe mușchii flexori:
Poziția inițială (P.I.): Pacientul așezat; Kinetoterapeutul homolateral de pacient, realizează
contrapriza prin apucare dinspre lateral a părții distale a brațului și priza pe partea anterioară a
antebrațului, în treimea distală.
Timpul 1: Flexia cotului; comanda: „flectează cotul!”; Timpul 2: Extensia cotului,
Kinetoterapeutul schimbă priza, pe partea posterioară a antebr ațului; comanda: „extinde
cotul!”. Timpul 1-2 se poate repeta sau se acordă pauză după numai acești doi timpi, urmând a
se relua aceeași tehnică sau a se trece la aplicarea unei alte tehnici.
Explicații neurofiziologice:
– legea „inducției succesive” a lui Sherrington: „o mișcare este facilitată de contracția imediat
precedentă a antagonistului ei”;
– rezistența la mișcare determină o influență inhibitorie a reflexului Golgi asupra
motoneuronului mușchiului care se contractă (flexorii corului în acest exemplu) și facilitează
prin acțiune reciprocă agonistul (extensorii cotului);
– acțiunea inhibitorie a celulelor Renshow pentru motoneuronul alfa antagonist;
– agoniștii se întind progresiv în timpul contracției antagonistului, și ca urmare, la finalul
mișcării (când sunt maxim întinși) vor fi facilitați prin impulsuri provenite de la nivelul
fusului muscular (de la receptorul secundar Ruffini).
ILO = este o variantă a tehnicii IL, în care se introduce contracția izometrică la sfârșitul
amplitudinii fiecărei mișcări ( atât pe agonist cât și pe antagonist). Prima mișcare (primul
timp) se face în sensul acțiunii musculaturii slabe.
Explicații neurofiziologice: izometria de la sfârșitul mișcării concentrice declanșează o
recrutare suplimentară de motoneuroni gama ai mușchi ului respectiv; astfel, fusul

47

neuromuscular va continua trimiterea unor influxuri nervoase cu caracter predominant
facilitator, deși apare reflexul Golgi, și activitatea celulelor Renshow, care încearcă să
blocheze efectul facilitator.
In concluzie, IL inh ibă contracția mușchiului care face mișcarea spre sfârșitul
acesteia, dar pregătește mușchiul slab, agonistul, în timp ce ILO mărește forța de contracție a
mușchiului care realizează mișcarea respectivă.

I.13.2. Contracții repetate (CR)
Se aplică în 3 sit uații diferite:
– mușchii schemei de mișcare sunt de forța 0 sau 1:
Segmentul se poziționează astfel încât să se elimine acțiunea gravitației, iar
musculatura se duce în zona alungită, unde se fac întinderi rapide, scurte ale agonistului;
ultima întindere este însoțită de o comandă verbală fermă de contracție a mușchiului
respectiv; mișcării voluntare apărute i se opune o rezistență maximală. (Atenție ca rezistența
să nu blocheze mișcarea!). Este importantă sincronizarea comenzii cu ultima întindere
(comand a se face chiar înaintea întinderii), astfel încât contracția voluntară să se sumeze cu
efectul reflexului miotatic.
– mușchii sunt de forța 2 sau 3: [
Contracție izotonică cu rezistență pe toată amplitudinea de mișcare; din loc în loc se
aplică pe agonist întinderi rapide, scurte.
– mușchii sunt de forță 4 – 5, dar fără să aibă o forță egală peste tot:
Contracție izotonică până la nivelul golului de forță unde se face izometrie, urmată de
relaxare; se fac apoi întinderi rapide, scurte ale agonistului, după care se reia contracția
izotonică cu rezistență maximală, trecându -se de zona „golului” de forță.
Exemplu pentru cazul c (descris în terminologia medicală): Flexorii umărului slabi.
P.I: Pacientul în decubit heterolateral; Kinetoterapeutul înapoia P -lui, contrapriza pe partea
superioară a trunchiului homolateral și priza pe partea anterioară a brațului, în treimea distală.
Timpul 1: Flexia umărului; comanda: „flectează umărul!”; Timpul 2: Menținere (se realizează
izometrie); comanda: „flectează umărul!” ; Timpul 3: Menținere; comanda „relaxează”;
(Kinetoterapeutul verifică prin intermediul contraprizei – palpând tendonul sau corpul
muscular – dacă relaxarea s -a realizat); Timpul 4: Extensii urmate de flexii, (Kinetoterapeutul
realizează întinderi – arcuir i de mică amplitudine; întinderile spre extensie sunt rapide, iar

48

revenirea din extensie este lentă); comanda: „relaxează!”; Timpul 5: Flexia umărului;
comanda: „flectează umărul!”.
Înainte de CR se recomandă efectuarea unor contracții izotonice pe muscula tura
antagonistă – normală (se facilitează prin inducție succesivă agonistul).
Explicații neurofiziologice:
– efectul reflexului miotatic;
– prin rezistența ce se aplică mișcării (maximală la F2 – 3 , maximă la F4 – 5) se facilitează
sistemul gama și ca urmar e aferentele primare ale fusului vor conduce la recrutări de
motoneuroni alfa suplimentari.

I.13. 3. Secvențialitate pentru întărire (SI)
Se execută o contracție izometrică maximă în punctul „optim” al musculaturii
puternice -normale; această musculatură se alege din grupul mușchilor care „intră” în lanțul
kinetic ce efectuează aceeași diagonală Kabat cu mușchiul vizat (de preferință se alege un
grup muscular mare și situat mai proximal), ori este același mușchi de pe partea
contralaterală; odată ce această contracție izometrică s -a maximalizat, se menține această
izometrie adăugându -se contracția izotonă (împotriva unei rezistențe maximale) a
musculaturii slabe (vizate).
Punctul „optim” variază; în general, pentru mușchii flexori este în zona medie, iar
pentru mușchii extensori în zona scurtată.
Explicații neurofiziologice:
– această tehnică se bazează pe fenomenul iradierii de la nivelul motoneuronilor activați ai
musculaturii puternice – normale (superimpulsul creat de izometrie), spre motoneuronii
musculaturii slabe;
– creșterea recrutărilor de motoneuroni alfa și gama dator ită rezistenței aplicate.

I.13.4. Inversare agonistică (IA)
Se execută contracții concentrice pe toată amplitudinea, apoi progresiv (ca
amplitudine) se introduce contracția excentrică, fără să existe pauză între contracțiile
concentrice și excentrice.
Explicații neurofiziologice:

49

– contracția excentrică, promovează și întinderea extrafusală și pe cea intrafusală – ceea ce
mărește influxul aferentelor fusale. Atenție: la mușchii extensori posturali (tonici), contracția
excentrică realizată în zona alungită va declanșa impulsuri în aferentele secundare ale fusului
și, deci influențe inhibitorii musculare;
– creșterea recrutărilor de motoneuronii alfa și gama datorită rezistenței aplicate.

I.13.5. Mișcare activă de relaxare -opunere (MARO)
Se aplică pe o direcție de mișcare astfel: în zona medie spre scurtă, dar acolo unde
există o forță „mare” se execută o contracție izometrică; când se simte că această contracție a
ajuns maximă se solicită pacientului o relaxare bruscă (verificată de către kinetoterapeut prin
intermediul contraprizei), după care kinetoterapeutul execută rapid o mișcare spre zona
alungită a musculaturii respective, aplicând și câteva întinderi rapide în această zonă; urmează
o contracție concentrică cu rezistență maximală, p e toată amplitudinea.
Explicații neurofiziologice:
– fenomenul de coactivare (facilitarea simultană a motoneuronilor alfa și gama), atunci când
contracția izometrică se execută în zona scurtată;
– activitatea buclei gama crește datorită izometriei și ca urmar e aferentele primare ale fusului
vor conduce la recrutări de motoneuroni alfa suplimentari;
– atunci când agoniștii (mușchii hipotoni) sunt maxim întinși, receptorul secundar Ruffini de
la nivelul fusului muscular va trimite impulsuri facilitatorii;
– efectul reflexului miotatic în timpul întinderilor rapide maximale;
– facilitarea sistemului gama – în timpul contracției izotone cu rezistență.

I.13.6. Contracție izometrică în zona scurtată (CIS)
Pentru musculatura tuturor direcțiilor de mișcare articulară se exe cută contracții
izometrice alternative, la nivelul de scurtare a fiecărei musculaturi, cu pauză între repetări.
Explicație neurofiziologică: refacerea „sensibilității” fusului neuromuscular în zona scurtată,
unde receptorii secundari – Ruffini, în special de la nivelul musculaturii tonice, generează
impulsuri cu caracter inhibitor pentru motoneuronii alfa agoniști; acest lucru trebuie
combătut, astfel încât impulsurile facilitatorii de la nivelul cortexului să nu fie „anihilate”;
astfel, se reface capacitat ea mușchiului de a realiza o contracție eficientă în zona de scurtare a
fibrelor musculare.

50

I.13.7. Progresie cu rezistență (PR)
Reprezintă opoziția făcută de kinetoterapeut unei forme de locomoției (târâre, mers în
patrupedie, pe palme și tălpi, pe genunchi, în ortostatism); printr -o rezistență maximală la
mișcările de avansare (prizele se fac la nivelul centrului de greutate, dar se pot face – în
ortostatism de exemplu – și la nivelul umerilor, sau pe un umăr și pe hemibazinul
contralateral.
Explicație neurofiziologică: opoziția la mișcare duce la creșterea recrutării de motoneuroni
alfa și la o excitare mai mare pe aria motorie c erebrală a zonelor implicate (necesare) în
comanda musculaturii ce efectuează mișcarea cerută.14

14 Marcu V., Matei Corina – Facilitarea neuroproprioceptiva în asistenta kinetica [Text tiparit]: studii si cercetari ,
Editura Universitatii din Oradea, 2005

51

II. PARTE A SPECIAL Ă

Motto:
„Vindecarea unei boli, în majoritatea cazurilor, este ușurată de voința
bolnavului.”
Seneca

52

II. 1. MOTIVAȚIA
Scopul lucrării este de a arăta efectele benefice ale electrostimulării în cazul
pacienților cu atrofii musculare. Astfel, recuperarea medicală prin electrostimulare, grefată pe
tratamentul medicamentos corect constituit, alături de celelalte terapii de re cuperare (manuale,
kinetice, termice, hidrokinetice) duce la creșterea forței musculare contribuind la
îmbunătățirea capacității funcționale și a calității vieții.
Atrofiile musculare însoțesc de regulă afecțiunile aparatului locomotor, examinarea
clinico -funcțională trebuie efectuată atent și precoce la fiecare pacient pentru a surprinde toate
modificările existente, fiind necesar să stabilim originea atrofiei care poate fi: mielopatică,
nevrotică sau distrofică.
Tratamentul de recuperare deține un rol fundamental în realizarea obiectivelor:
1. tonifierea musculară;
2. creșterea elasticității fibrelor musculare;
3. creșterea forței și rezistenței musculare;
4. stabilizarea articulațiilor prin lanțurile musculare;
5. dezvoltarea progresivă a mișcărilor complexe și dinam ice;
6. redobândirea funcționalității regiunii afectate.

53

II.2. MATERIAL ȘI METODĂ
În intervalul 01.11.2013 – 01.04.2014 am avut în observație un număr de 10 pacienți
internați în clinica de Fizioterapie din Timișoara.
Includerea în studiu s -a făcut după obținerea consimțământului pacienților în
conformitate cu Directiva 2001/20/EC și respectarea normelor etice internaționale și
principiile anonimatului și confidențialității.
Programul recuperator aplicat bolnavilor cu atrofii musculare s-a realizat după o
prealabilă evaluare clinico -funcțională efectuată în momentul internării (examen clinic
senzitivo -motor, depistarea factorilor de risc, a patologiei acuzatoare, a bolilor asociate etc.).
Programul recuperator a fost efectuat în funcți e de tipul de atrofie și de patologiile
asociate și a durat diferit, de la caz la caz, dar nu mai puțin de 18 zile.
În vederea stimulării potențialului pacientului la programul de recuperare, în bilanțul
clinico -funcțional am ținut cont de următorii parame trii:
– motivația pacientului corelată cu starea emoțională;
– toleranța pacientului la tratamentul de recuperare, în funcție de răspunsul față de
medicație și față de solicitarea la efort;
– deficitul motor apreciază gradul de deficit motor, modificările fizio -patologice,
atrofii de imobilizare, de denervare;
– deficitul senzitiv analizează modificările din sfera proprioceptivă;
– controlul postural testează pacientul în diferite poziții adoptate sau în mers,
apreciindu -se controlul echilibrului, capacitatea de coor donare și mers.
Pentru studiul lotului de pacienți am luat în considerare vârsta, sexul, profesia, mediul
de proveniență, tipul de atrofie, mecanismul de producere, prezența sechelelor și
complicațiilor, boli asociate și tipul de antrenament efectuat.
Am î mpărțit lotul de studiu în două grupe de lucru:
Lotul A: reprezentat de pacienți cu atrofii musculare instalate pe musculatura parțial
denervată:
Lotul B: reprezentat de pacienți cu atrofii musculare instalate pe musculatura
normoinervată.

II.3. LOTUL DE PACIENȚI
Tabelul II.3.1. – Lotul de pacienți
Nr.
crt. Nume pacienți Vârsta Sexul Mediu de proveniență Diagnostic principal Diagnostic secundar
1. P.M. 45 F Urban Sechele motorii de encefalopatie cronică
infantilă Atrofie musculară de denervare
2. O.I. 58 M Rural Pareză nerv sciatic popliteu extern (SPE) drept,
secundar dublei hernii de disc L 4-L5, L5-S1 Atrofie musculară de denervare
3. V.M. 78 M Rural Sechele hemipareză stângă ataxică post AVC
ischemic Atrofie musculară de denervare
4. T.M. 30 F Urban Sechele post traumatism cranio -cerebral prin
accident rutier Atrofie musculară de denervare
5.
M.I. 37 F Urban Hernie de disc post laminectomie
lombosciatică stângă reziduală L4 -L5,
spondiloză cervico -dorsală Atrofie musculară de denervare
6. S.I. 72 F Rural Sechele post -traumatism fractură rotulă,
genunchi drept Atrofie musculară de imobilizare
7. N.B. 62 M Urban Coxartroză bilaterală, gonartroză genunchi
drept Atrofie musculară de imobilizare
8. P.A. 70 M Rural Sechele post -traumatism fractură humerus Atrofie musculară de imobilizare
9. M.A. 68 F Rural Redoare șold drept post artroplastie totală CF,
poliartrită reumatoidă stadiul III Atrofie musculară de imobilizare
10. J.I. 53 M Urban Sechele post -fractură genunchi stâng,
gonartroză bilaterală Atrofie musculară de imobilizare

55

II.4. METODE ȘI MIJLOACE

II.4.1. Metode fizice, chimice și clinice de explorare a funcției musculare
II.4.1. 1. Metode fizice și chimice
1. Procedee mecanice
– dinamometria – forța de prehensiune (forța maximă de contracție);
– ecografia (Moso, 1980) – lucrul + oboseala flexorilor mâinii degetelor;
2. Electrice – miografia pe mușchi izotonic sau izometric (Mareg);
3. Electrodiagnostic de stimulare – galvanic, faradic și cronaxia;
4. Electrodiagnostic de detecție (electromiografia) – pulsațiile electrice înregistrate
arată funcția unității (corn anterior) motorii sub comanda aceleiași celule – motorii medulare –
numărul unităților motorii care funcționează + valoarea lor contractilă.

II.4.1.2. Metode clinice
– inspecție – culoare, formă, deformări, disfuncționabilități musculare, atitudine vicioasă, la
distanță, tremurături, mioclonii (involuntare), mișcări coreice, atetozice;
– palpare – contracție incapabilă, contractura ușoară, relaxare automată, spasme, fibrilații,
reflex de apărare, contralaterale, cicatrici, noduli, indurări;
– percuție – contracții (arc reflex senzitivo -motor), ref lex tendinos;
– mobilitate activă, pasivă;
– reflexe tendinoase – triceps (C6 -C8), reflex rotulian (L2, L3, L4) quadriceps sural S1;
– reflex osteoperiostale;
– periostal radial – percuția apof. stiloide (lung. supinator C5, C6), cutanate plantar (flexia
halucelui) L5 -S1 și Babinski (extensia halucelui ), cremasterian cutanat abdominal – (mușchi
abdominali D9 -D12);
– sensibilitate cutanată – (filete nervoase senzitive) – rădăcini, plexuri, trunchiuri, arii de
sensibilitate, când funcția unui nerv mixt e întreruptă revenirea funcției se face întâi prin
reapariția sensibilităii apoi a motricității;
– studiul mișcării pasive – articulare, particulare ;

56

– explorarea pasivă a aparatului muscular – gât – contracturi, hipertonie, resort (sindrom
piramidal), exagerarea reflexelor Babinski + boala Parkinson (sindrom extrapiramidal)
semnul roții dințate ;
– studiul mișcărilor active – paralizii neuron motor centrai sau peri feric, de plex, tronc ulare,
radiculare ;
– explorarea radiol ogică a aparatului muscular – arteriografii, biopsia muscular ă.

II.4.1.3. Explorarea clinică a mișcărilor active în vederea evaluării forței musculare
Bilanț muscular în 2 timpi:
a. activ – flexia, extensia, rotația – global fundamental;
b. m. flexori, extensori, rotatori – explorarea analitică.
Bilanț muscular global – test de control al forței maxime a mișcărilor fundamentale –
influențată de localizarea punctelor de inserție.

Teste pentru membrul superior
1. Flexia degetelor – 30 kg femei și 45 kg bărbați (minim 10 kg);
2. Flexia cotului – 140° forța de flexie a cotului e normală dacă bolnavul poate fi ușor ridicat
de pe planul patului păstrând cotul flectat (capul să cadă înapoi);
– extensia cotului – triceps, anconeu – bolnavul culcat pentru flotație, extensia coatelor;
– anteducție – retroducție – abducție – adducție.
Teste pentru membrul inferior
1. Flexia plantară a gleznei;
2. Flexia dorsală.
Utilizarea testelor în sindroame patologice:
a.- contracția muscu lară;
b.- contra gravitației;
c.- contra unei forțe supraadăugate.15

15 Banciu Mioara – Balneofizioterapie generală și concepte moderne de recuperare , vol. I, Ed. Mirton,
Timișoara, 1996

57

II.4.2. Mijloace – Chestionare
II.4.2.1. VAS la 1 zi, 15 zile, 6 luni
O scară a durerii standard este Scara Vizuală Analogică (SVA). Folosind ilustrații,
pacienții sunt rugați să indice ilustrația care corespunde cel mai bine stării pe care o resimt.
Avantajul acestei scări este adecvarea la toate grupele de vârstă și faptul că nu necesită o
înțelegere a descrierilor verbale sau scrise. Iar studiile arată că atunci când scala este folosită
corect, aceasta chiar poate fi folositoare.16

II.4.2.2. HAQ (Health Assessment Disability Index)17
CRITERIUL Evaluarea în funcție de posibilitățile
de execuție
(3 = fără dificultate. 2 = cu dificultate.
1 = foarte greu. 0 = imposibil )
Inițială Intermediară Finală
îmbrăcatul
ridicatul
alimentarea
mersul
igiena
întinderea
apucatul
ruta zilnic ă și activitățile casnice
Scorul final (media aritmetică)

16 Wewers M.E. & Lowe N.K. – A critical review of visual analogue scales in the measurement of clinical
pheno mena. Research in Nursing and Health 13, 227 —236, 1990 .
17 Nemeș D. & Gogulescu A. – Kinesiologie funcțională – format electronic, U.M.F.T., Timișoara, 2006.

58

II.4.2.3. Aprecierea statusului funcțional general prin fișa ADL (Activities of Daily
Living) a Universității Illinois prescurtată18

Parametrii Evaluarea în funcție de
posibilitățile de execuție
(normal ă = 4, posibilă cu ajutor
parțial = 3, posibilă cu aparate
speciale = 2, foarte greu de
realizat = 1, imposibilă = 0)

inițială intermediară finală
Mobilitatea în pat
1. manipulează semnalul luminos
2. ține o carte și î ntoarce pa gina
3. manevrează obiectele de pe noptieră
4. stă în șezut
5. se întoarce
Alimentare
Mobilitatea în pat
6. mănâncă servindu -se de degete
7. mănâncă servindu -se de furculiță
8. mănâncă servindu -se de lingură
9. taie cu cuțitul
10. bea din pahar (cană)
Igiena
11. se spală pe mâini
12. se spală pe față
13. se spală pe dinți
14. se piaptănă
15. manipulează îmbrăcămintea la W.C.
16. utilizează hârtia igienică
17. își spală părul
18. intră și iese din cada de baie
19. face baie sau/și duș
20. se bărbierește
Îmbrăcare
21. îmbracă – dezbracă haina
22. îmbracă -dezbracă lenjeria de corp
23. încheie -descheie un nasture
24. încalță și descalță pantofii
25. face nodul la șireturi

18 Nemeș D. & Gogulescu A. – Kinesiologie funcțională – format electronic, U.M.F.T., Timișoara, 2006.

59

Parametrii Evaluarea în funcție de
posibilitățile de execuție
(normală = 4, posibilă cu ajutor
parțial = 3, posibilă cu aparate
speciale = 2, foarte greu de
realizat = 1, imposibilă = 0)

inițială intermediară finală
Utilități
26. răsucește butonul întrerupătorului de
lumină
27. deschide -închide robinetele
28. închide -deschide o u șă cu mâna
29. închide -deschide sertare
30. închide -deschide ușa. fereastra
31. utilizează foarfecele
Comunicare
32. scrie numele
33. manevrează bani
34. formează numărul de telefon
Locomoția
35. intră si iese din pat
36. se duce la baie
37. se așează si se ridică de pe scaun
38. mer ge pe scaunul cu rotile 30 min.
Mobilitatea în pat
39. urcă o pantă cu scaunul cu rotile
40. merge 30 de min.
41. merge îndărăt 10 min.
42. merge în lateral
43. merge cărând obiecte
44. urcă trepte cu sprijin de bară
45. urcă trepte fără sprijin de bară
46. urcă în autobuz
47. culege obiecte de pe dușumea
48. se așează și se ridică de pe dușumea
49. traversează străzi la semafor
Scorul final (media aritmetică)

60

II.4.3. Mijloace de tratament utilizate
Tratament igieno -dietetic:
Combaterea factorilor de risc prin schimbarea stilului de viață:
– regim alimentar hiposodat;
– evitarea abuzului de cafea, tutun și alcool;
– evitarea stresului fizic, a efortului fizic intens;
– evitarea stresului psihic;
– evitarea frigului și umezelii;
– adoptarea unui prog ram de exerciții fizice zilnice, regulate;
– alternarea perioadelor de activitate cu perioadă de odihnă.

Tratament medicamentos
Tratamentul medicamentos a fost urmat conform indicatorilor medicului curant.
Antiinflamatoare non -steroidiene (AIND) în admini strare orală, în supozitoare sau
injecții: diclofenac, piroxicam și naproxen.
Analgezicele ce pot ameliora notabil suferința bolnavului: paracetamol, Metamizol
(Algoca lmin, N ovocalmin) în comprimate, supozitoare, Tramadol (Tramal) în capsule.
Betametazon (Diprophos, Celeston) asociat cu xilină 1% în infiltrații locale
paravertebrale sau în găurile sacrate posterioare, epidural, peridural punctele Valleix cu efecte
favorabile în sechelele lombosciaticii paralizante.
Miorelaxantele centrale de tip Clorzoxazo n sau Tolperison (Midocalm);
Sedativele, utile ca adjuvant în anumite situații, au unele un efect tranchilizant și miorelaxant
(Diazepam), iar altele efecte hipnotice cu blocaj lombar la bolnavii anxioși, irascibili.

Tratament de recuperare aplicat lotulu i de pacienți
Electroterapia:
Electrostimularea musculaturii normoinervate
S-au utilizat curenți de joasă frecvență cu impulsuri electrice rectangulare, de durată
scurtă și frecvență mai rapidă, între 30 și 50 Hz;
Formula terapeutică utilizată:
MF 2’ -4’
PL 4’
RS 4’ -6’

61

Electrozii sunt poziționați longitudinal pe punctele motorii, polul negativ (catodul)
cranial, polul pozitiv (anodul) distal.
Electrostimularea musculaturii parțial denervate
S-au utilizat curenți cu impuls triunghiular, cu pantă lentă.
A fost precedată de determinarea curbei I/t și a coeficientului de acomodare α.
Înainte de începerea electrostimulării s -a pregătit regiunea prin executarea unei
proceduri cu efect trofic: masaj, unde scurte.
Stimularea s -a efectuat în tehnică bipolară cu poziți onarea electrozilor pe zona
tendino -musculară, catodul distal, anodul proximal.
S-a ținut cont de gradul de denervare a mușchiului stimulat indicându -se următoarele
durate ale impulsului și a pauzei:
Denervarea redusă: durată impuls 5 -10 msec, durată pauză 20 msec;
Denervarea medie: durată impuls 50 -150 msec, durată pauză 50 -150 msec;
Denervarea gravă: durată impuls 150 -400 msec, durată pauză 1000 -3000 msec.
În timpul electrostimulării s -a urmărit mișcarea care trebuie reeducată; pacientul a fost
invitat să se concentreze și să o reproducă mental. Segmentul stimulat a fost scos de sub
incidența forței gravitaționale.

Tratamentul de electr ostimulare a fost asociat cu tehnici de kinetoterapie: tehnici de facilitare
neuro -proprioceptive (FNP) și gimnastică medicală însoțită de reeducare respiratorie.

62

63

Principalele obiective:
– menținerea supleței articulare;
– menținerea forței și rezistenței musculare, menținerea coordonării și abilității mușchilor ,
menținerea posturii și aliniamentului corporal și menținerea capacității de efort.

64

Principalele obiective ale tehnicilor de kinetoterapie

Tehnici de facilitare neuro -proprioceptivă
Am aplicat tehnici cu caracter excitator enumerate la nivelul musculaturii membrelor
superioare și inferioare pentru încurajarea răspunsului motor voluntar prin stimularea
proprioceptorilor din mușchi, tendoane, articulații și prin stimularea extero – și telereceptorilor.

Masoterapia
S-a aplicat masajul stimulant (fricțiuni, frământări , stoarceri ) în ședințe de ~10 minute,
înainte de electrostimulare.
Această tehnică a avut un efect stimulant și a pregătit musculatura pentru electrostimulare.

Exerciții fizice terapeutice
Pacienții au efectuat exerciții analitice și globale, adaptate individualizat î n funcție de
patologie, toleranța la efort, la care s -a asociat și respirația: inspir înainte de execuție, expir în
timpul execuției.
Exercițiile s -au realizat progresiv, pe durată de 30 -60 minute, în fiecare zi – când au
fost internați în clinică.
Li s-a recomandat continuarea programului de exerciții fizice și acasă, cel puțin 2 -3
ședințe pe săptămână, minim 30 de minute.
La programul sus amintit li s -a recomandat și activități aerobice, înot terapeutic, cure
de teren.

65

Exerciții fizice terapeutice (colecție personală)

66

II.4.4. Prezentarea lotului de studiu

Cazul 1.
Pacienta P.M., în vârstă de 45 de ani, cu parapareză spastică din copilărie de la vârsta de 7 ani,
cu evoluție progresiv nefavorabilă la care s -a asociat și patologie reumatismală degenerativă.
Diagnostic la internare: discopatie lombară, spondiloză cervicală, gonartroză primară
bilaterală, coxartroză bilaterală secundară, sechele motorii de encefalopatie cronică infantilă.
Examenul aparatului locomotor:
– ușoară cifoză dorsală, scolioză;
– picioare în varus equin;
– hipotrofie membre inferioare;
– durere la palparea apofizelor spinoase cervico -dorso -lombare bilateral;
– puncte trohanteriene dureroase bilateral.
Pe parcursul internării a urmat tratament fizical complex: electrostimulare, electroterapie,
masaj și kinetoterapie.
– Electrostimulare rusească pe ambele membre inferioare bilateral;
– Curent diadinamic (CDD) cervical bifurcat pe umăr;
– TENS lombar 10 minute;
– US șolduri bilateral 10 minute doză termă;
– USL gen unchi stâng 0,6 W/cm2 7’/poziție;
– MM – stimulant membre inferioare
– relaxant CDL și membre superioare;
– kinetoterapie: – tehnici FNP cu caracter excitator, IR, ILO, CR pe membrele
inferioare;
– exerciții fizice analitice și globale pentru creșterea forței musculare.
Acest tratament s -a efectuat în cure de respectiv 18 ședințe, de două ori pe an, între
acestea s -a practicat un program de exerciții la domiciliu adaptat de fiziokinetoterapeut din
programul de kinetoterapie. A respectat un regim igieno -dietetic de viață.
Am evaluat pacienta cu ajutorul fișei prezentate la inițierea tratamentului fizical la 18
zile și la 6 luni după cum urmează:

67

FIȘA DE EVALUARE
NUME : P. PRENUME : M. Vârsta: 45 de ani
Profesia: pensionară Domiciliul: Timișoara
Diagnostic: Sechele motorii de encefalopatie cronică infantilă.
Am evaluat forța musculară a membrelor inferioare prin determinarea gradului de forță
conform metodei în 6 trepte:
 Poziții fără gravitație:
o f0 = zero
o f1 = schițată
o f2 = mediocră
 poziții antigravitaționale:
o f3 = acceptabilă
o f4 = bună
o f5 = normală
Momentul evaluării Inițial 18 zile 6 luni
Forța musculară f2 f3 f3

Evaluarea pacientului asupra eficienței tratamentului
Evaluarea tratamentului am efectuat -o pe o scală asemănătoare scalei analoage vizuale.
Pacienta a fost rugată să aprecieze pe o linie de 100 mm eficiența tratamentului:

Nici un rezultat Ameliorare totală
I–––––––––––––– x––––––– I
Discuții: Este un caz de atrofie de denervare pa rțială, care a răspuns relativ pozitiv la
tratamentul complex.
Tratamentul aplicat a avut un rol important în ameliorarea simptomatologiei. Aceasta a fost
observată prin evaluările făcute de -a lungul perioadei de studiu.
Forța musculară a înregistrat o evoluție ascendentă pe parcursul celor 6 luni.
S-a observat o îmbunătățire semnificativă a funcționalității aparatului locomotor și a calității
vieții pacientei, cu recuperarea forței musculare a membrelor inferioare de la 2 la 3.

68

Cazul 2.
Pacientul O.I., în vârstă de 58 de ani, operat de hernie de disc L5 în urmă cu 2 ani, cu plegie
de sciatică popliteu extern stâng, sechelară.
Diagnostic la internare: plegie de nerv sciatic popliteu extern, diabet zaharat de tip II și
hipertensiune arteri ală esențială gradul II.
Examenul aparatului locomotor:
– cifoză dorsală;
– rectitudine lombară;
– durere la palparea apofizelor spinoase lombare;
– reflex osteotendinos rotulian absent stâng;
– deficit motor membru inferior stâng.
Pe parcursul internării a urm at tratament fizical complex: electrostimulare, electroterapie,
masaj și kinetoterapie.
– Electrostimulare pe membrul inferior stâng pe traseul nervului sciatic ;
– Curen ți exponențiali cu durata de 2 minute și se crește progresiv câte 2
minute/ședință până la 10 minute ;
– TENS lombar 10 minute;
– Curenți interferențiali în aplicație lombară; spectru 90 -100; 10 minute, intensitate
până la senzația de vibrație;
– MM – stimulant membre inferioare
– relaxant CDL și membre superioare;
– kinetoterapie: – tehnici FNP cu car acter excitator, IR, ILO, CR pe membrele
inferioare;
– exerciții fizice analitice și globale pentru creșterea forței musculare.
Acest tratament s -a efectuat în cure de respectiv 18 ședințe, de două ori pe an, între
acestea s -a practicat un program de exer ciții la domiciliu adaptat de fiziokinetoterapeut din
programul de kinetoterapie. A respectat un regim igieno -dietetic de viață cu adoptarea unor
posturi corectoare, evitarea ridicării de greutăți, menținerea tonusului muscular cu efectuarea
programului de kinetoterapie „școala spatelui” de 3 ori pe săptămână, stretching și metode de
relaxare generale.
Am evaluat pacient ul cu ajutorul fișei prezentate la inițierea tratamentului fizical la 18
zile și la 6 luni după cum urmează:

69

FIȘA DE EVALUARE
NUME: O. PRENUME: I. Vârsta: 58 de ani
Profesia: șofer Domiciliul: Jebel
Diagnostic: Plegie de nerv sciatic popliteu extern .
Am evaluat forța musculară a membrelor inferioare prin determinarea gradului de forță
conform metodei în 6 trepte:
 Poziții fără gravitație:
o f0 = zero
o f1 = schițată
o f2 = mediocră
 poziții antigravitaționale:
o f3 = acceptabilă
o f4 = bună
o f5 = normală
Momentul evaluării Inițial 18 zile 6 luni
Forța musculară f3 f4 f4

Evaluarea pacientului asupra eficienței tratamentului
Evaluarea tratamentului am efectuat -o pe o scală asemănătoare scalei analoage vizuale.
Pacient ul a fost rugat să aprecieze pe o linie de 100 mm eficiența tratamentului:

Nici un rezultat Ameliorare totală
I––––––––––––––––- x–––– I
Discuții: Este un caz de atrofie de denervare parțială, care a răspuns relativ pozitiv la
tratamentul complex.
Tratamentul aplicat a avut un rol important în ameliorarea simptomatologiei. Aceasta a fost
observată prin evaluările făcute de -a lungul perioade i de studiu.
Forța musculară a înregistrat o evoluție ascendentă pe parcursul celor 6 luni.
S-a observat o îmbunătățire semnificativă a funcționalității aparatului locomotor și a calit ății
vieții pacientului , cu recuperarea forței musculare a membrelor in ferioare de la 3 la 4.

70

Cazul 3.
Pacientul V.M., în vârstă de 78 de ani, cu sechele de hemipareză stângă, ataxică, post AVC
ischemic (în urmă cu 7 ani).
Diagnostic la internare: hemipareză stângă, ataxică, post AVC ischemic, spondilodiscartroză
lombară cu discopatie L3 -L4; L4 -L5, gonartroză bilaterală predominant dreaptă; hepatopatie
cronică etanolică.
Examenul aparatului locomotor:
– cifoză dorsală;
– durere la palparea apofizelor spinoase dorso -lombare;
– deficit motor major pe membrul superior stâng.
Pe parcursul internării a urmat tratament fizical complex: electrostimulare, electroterapie,
masaj și kinetoterapie.
– Electrostimulare rusească pe membrul sup erior stâng, antebraț, flexori – extensori,
durata 10 minute;
– TENS umăr stâng, antero -posterior + lombo -sacrat, frecvența 100 Hz, durata 10
minute;
– MM – stimulant hemicorp stâng , durata 10 minute;
– kinetoterapie: – tehnici FNP cu caracter excitator, IR, ILO, CR pe hemicorp stâng ;
– exerciții fizice analitice și globale pentru creșterea forței musculare ;
– reeducare mers .
Acest tratament s -a efectuat în cure de respectiv 18 ședințe, de două ori pe an, între
acestea s -a practicat un program de exerciții la domiciliu adaptat de fiziokinetoterapeut din
programul de kinetoterapie. A respectat un regim igieno -dietetic de viață cu adoptarea unor
posturi corectoare, evitarea ridicării de greutăți, menținer ea tonusului muscular cu efectuarea
programului de kinetoterapie „școala spatelui” de 3 ori pe săptămână, stretching și metode de
relaxare general ă.
Am evaluat pacientul cu ajutorul fișei prezentate la inițierea tratamentului fizical la 18
zile și la 6 lun i după cum urmează:

71

FIȘA DE EVALUARE
NUME: V. PRENUME: M. Vârsta: 78 de ani
Profesia: pensionar Domiciliul: Săcălaz
Diagnostic: sechele de hemipareză stângă, ataxică, post AVC ischemic .
Am evaluat forța musculară a membrelor inferioare prin determinarea gradului de forță
conform metodei în 6 trepte:
 Poziții fără gravitație:
o f0 = zero
o f1 = schițată
o f2 = mediocră
 poziții antigravitaționale:
o f3 = acceptabilă
o f4 = bună
o f5 = normală
Momentul evaluării Inițial 18 zile 6 luni
Forța musculară f3 f4 f4

Evaluarea pacientului asupra eficienței tratamentului
Evaluarea tratamentului am efectuat -o pe o scală asemănătoare scalei analoage vizuale.
Pacientul a fost rugat să aprecieze pe o linie de 100 mm eficiența tratamentului:

Nici un rezultat Ameliorare totală
I–––––––––––––––– x––––– I
Discuții: Este un caz de atrofie de denervare parțială, care a răspuns relativ pozitiv la
tratamentul complex.
Tratamentul aplicat a avut un rol important în ameliorarea simptomatologiei. Aceasta a fost
observată prin evaluările făcute de -a lungul perioadei de studiu.
Forța musculară a înregistrat o evoluție ascendentă pe parcursul celor 6 luni.
S-a observat o îmb unătățire semnificativă a funcționalității aparatului locomotor și a calității
vieții pacientului, cu recuperarea forței musculare a membrelor inferioare de la 3 la 4.

72

Cazul 4.
Pacienta T.M., în vârstă de 30 de ani, cu sechele posttraumatism cranio -cerebral prin accident
rutier .
Diagnostic la internare: hemipareză dreaptă parțial remisă post -traumatism cranio -cerebral
prin accident rutier, dorsalgie cronică .
Examenul aparatului locomotor:
– ușoară cifoză dorsală, hiperlordoză lombară ;
– umăr stâng ușor ascensionat ;
– hipotrofie membre inferioare;
– durere la palparea apofizelor spinoase dors ale;
– sensibilitate la presiunea punctelor Arnold bilateral ;
– mers dificil pe vârfuri și călcâie .
Pe parcursul internării a urmat tratament f izical complex : electrostimulare , electroterapie,
masaj și kinetoterapie.
– Electrostimulare rusească pe membrul superior drept și membru inferior drept ;
– TENS longitudinal paravertebral dorso -lombar , 10 minute;
– MM – relaxant CDL și membre superioare și inferioare ;
– Băi cu bule seara, temperatura apei = 37,5șC, durata 20 minute;
– kinetoterapie: – tehnici FNP cu caracter excitator, IR, ILO, CR pe membr ul superior
și inferior drept ;
– exerciții fizice analitice și globale pentru creșterea forței musculare.
Acest tratament s-a efectuat în cure de respectiv 18 ședințe, de două ori pe an, între
acestea s -a practicat un program de exerciții la domiciliu adaptat de fiziokinetoterapeut din
programul de kinetoterapie. A respectat un regim igieno -dietetic de viață.
Am evaluat pacie nta cu ajutorul fișei prezentate la inițierea tratamentului fizical la 18
zile și la 6 luni după cum urmează:

73

FIȘA DE EVALUARE
NUME: T. PRENUME: M. Vârsta: 30 de ani
Profesia: pensionară – caz de boală Domiciliul: Lugoj
Diagnostic: Sechele post-traumatism cranio -cerebral prin accident rutier .
Am evaluat forța musculară a membrelor inferioare prin determinarea gradului de forță
conform metodei în 6 trepte:
 Poziții fără gravitație:
o f0 = zero
o f1 = schițată
o f2 = mediocră
 poziții antigravitaționa le:
o f3 = acceptabilă
o f4 = bună
o f5 = normală
Momentul evaluării Inițial 18 zile 6 luni
Forța musculară f3 f4 f4/5

Evaluarea pacientului asupra eficienței tratamentului
Evaluarea tratamentului am efectuat -o pe o scală asemănătoare scalei analoage vizuale.
Pacient a a fost rugat ă să aprecieze pe o linie de 100 mm eficiența tratamentului:

Nici un rezultat Ameliorare totală
I––––––––––––––––- ––– x–I
Discuții: Este un caz de atrofie de denervare parțială, care a răspuns pozitiv la tratamentul
complex.
Tratamentul aplicat a avut un rol important în ameliorarea simptomatologiei. Aceasta a fost
observată prin evaluările făcute de -a lungul perioadei de studiu.
Forța musculară a înregistrat o evoluție ascendentă pe pa rcursul celor 6 luni.
S-a observat o îmbunătățire semnificativă a funcționalității aparatului locomotor și a calității
vieții pacient ei, cu recuperarea forței musculare a membrelor inferioare de la 3 la 4 /5.

74

Cazul 5.
Pacienta M. I., în vârstă de 37 de ani, operată de hernie de disc (laminectomie L4 -L5), în urmă
cu 1 an .
Diagnostic la internare: hernie de disc post laminectomie lombosciatică stângă reziduală L4 –
L5, spondiloză cervico -dorsală .
Examenul aparatului locomotor:
– cifoză cervicală;
– rectitudine lombară ;
– contractură musculară;
– durere la palparea apofizelor spinoase cervico -dorso -lombare;
Pe parcursul internării a urmat tratament fizical complex: electrostimulare, electroterapie,
masaj și kinetoterapie.
– Electrostimulare pe membrul inferior stâng, pe traseul nervului sciatic ;
– Curen ți exponențiali, durata de 2 minute, se crește progresiv cu câte 2
minute/ședință până la 15 minute ;
– Curenți interferențiali în aplicație lombară, spectrul 90 -100, 10 minute, intensitate
până la vibrație;
– kinetot erapie: – tehnici FNP cu caracter excitator, IR, ILO, CR pe membr ul inferior
stâng ;
– exerciții fizice analitice și globale pentru creșterea forței musculare.
Acest tratament s -a efectuat în cure de respectiv 18 ședințe, de două ori pe an, între
acestea s-a practicat un program de exerciții la domiciliu adaptat de fiziokinetoterapeut din
programul de kinetoterapie. A respectat un regim igieno -dietetic de viață cu adoptarea unor
posturi corectoare, evitarea ridicării de greutăți, menținerea tonusului muscu lar cu efectuarea
programului de kinetoterapie „școala spatelui” de 3 ori pe săptămână, stretching și metode de
relaxare generală.
Am evaluat pacienta cu ajutorul fișei prezentate la inițierea tratamentului fizical la 18
zile și la 6 luni după cum urmează:

75

FIȘA DE EVALUARE
NUME: M. PRENUME: I. Vârsta: 37 de ani
Profesia: economistă Domiciliul: Deta
Diagnostic: hernie de disc post laminectomie lombosciatică stângă reziduală L4 -L5,
spondiloză cervico -dorsală .
Am evaluat forța musculară a membrelor inferioar e prin determinarea gradului de forță
conform metodei în 6 trepte:
 Poziții fără gravitație:
o f0 = zero
o f1 = schițată
o f2 = mediocră
 poziții antigravitaționale:
o f3 = acceptabilă
o f4 = bună
o f5 = normală
Momentul evaluării Inițial 18 zile 6 luni
Forța musculară f4 f5 f5

Evaluarea pacientului asupra eficienței tratamentului
Evaluarea tratamentului am efectuat -o pe o scală asemănătoare scalei analoage vizuale.
Pacienta a fost rugată să aprecieze pe o linie de 100 mm eficiența tratamentului:

Nici un rezultat Ameliorare totală
I–––––––––––––––––––– x–I
Discuții: Este un caz de atrofie de denervare parțială, care a răspuns pozitiv la tratamentul
complex.
Tratamentul aplicat a avut un rol important în ameliorarea simptom atologiei. Aceasta a fost
observată prin evaluările făcute de -a lungul perioadei de studiu.
Forța musculară a înregistrat o evoluție ascendentă pe parcursul celor 6 luni.
S-a observat o îmbunătățire semnificativă a funcționalității aparatului locomotor și a calității
vieții pacientei, cu recuperarea forței musculare a membrelor inferioare de la 4 la 5.

76

Cazul 6.
Pacienta S.I., în vârstă de 72 de ani, sechele post -traumat ism fractură rotulă genunchi drept.
Diagnostic la internare: gonartroză bilaterală predominant drept, coxartroză, sindrom anemic,
hipercolesterolemie și hipertensiune de grad III.
Examenul aparatului locomotor:
– cifoză dorsală;
– rectitudine lombară;
– bazin asimetric;
– durere la palparea apofizelor spinoase lombare;
– puncte trohanteriene dureroase;
– recese rotuliene dreapta dureroase;
– mers dificil cu sprijin pe partea dreaptă.
Pe parcursul internării a urmat tratament fizical complex: electrostimulare, electroterapie,
masaj și kinetoterapie.
– Electrostimulare CDD: MF 2’ -4’; PL 4’; RS 4’ -6’
– TENS cu două circuite longitudinal descrescător coapsă dreaptă gambă dreaptă 10
minute;
– Curenți interferențiali în aplicație lombară, spectrul 90 -100, 10 minute, intensitate
până la vibrație;
– MM – relaxant, CDL și membre inferioare;
– kinetoterapie: – tehnici FNP cu caracter excitator, IR, ILO, CR pe membrul inferior
drept ;
– exerciții fizice analitice și globale pentru creșterea forței musculare.
Acest tratament s -a efectuat în cure de respectiv 18 ședințe, de două ori pe an, între
acestea s -a practicat un program de exerciții la domiciliu adaptat de fiziokinetoterapeut din
programul de kinetoterapie. A respectat un regim igieno -dietetic de viață.
Am evaluat pacient a cu ajutorul fișei prezentate la inițierea tratamentului fizical la 18
zile și la 6 luni după cum urmează:

77

FIȘA DE EVALUARE
NUME: S. PRENUME: I. Vârsta: 72 de ani
Profesia: pensionară Domiciliul: Alioș
Diagnostic: gonartroză bilaterală predominant drept, coxartroză, sindrom anemic,
hipercolesterolemie și hipertensiune de grad III .
Am evaluat forța musculară a membrelor inferioare prin determinarea gradului de forță
conform metodei în 6 trepte:
 Poziții fără gravitație:
o f0 = zero
o f1 = schițată
o f2 = mediocră
 poziții antigravitaționale:
o f3 = acceptabilă
o f4 = bună
o f5 = normală
Momentul evaluării Inițial 18 zile 6 luni
Forța musculară f3 f4 f4

Evaluarea pacientului asupra eficienței tratamentului
Evaluarea tratamentului am efectuat -o pe o scală asemănătoare scalei analoage vizuale.
Pacienta a fost rugată să aprecieze pe o linie de 100 mm eficiența tratamentului:

Nici un rezultat Ameliorare totală
I–––––––––––––- x––––––– I
Discuții: Este un caz de atrofie de imobilizare , care a răspuns pozitiv la tratamentul complex.
Tratamentul aplicat a avut un rol important în ameliorarea simptomatologiei. Aceasta a fost
observată prin evaluările făcute de -a lungul perioadei de studiu.
Forța muscu lară a înregistrat o evoluție ascendentă pe parcursul celor 6 luni.
S-a observat o îmbunătățire semnificativă a funcționalității aparatului locomotor și a calității
vieții pacientei, cu recuperarea forței musculare a membrelor inferioare de la 3 la 4.

78

Cazul 7.
Pacient ul N.B., în vârstă de 62 de ani, cu sechele politraumatisme de accident rutier (în urmă
cu 10 ani).
Diagnostic la internare: coxartroză bilaterală secundară, predominantă dreapta, redoare șold
drept, tulburări de statică și mers, diabet zaharat de tip II, hipertensiune gradul II.
Examenul aparatului locomotor:
– cifoză dorsală;
– hiperlordoză lombară;
– bazin asimetric;
– durere la palparea apofizelor spinoase lombare;
– puncte trohanteriene dureroase;
– atrofie musculară cvadriceps.
Pe parcursul internării a urmat tratament fizical complex: electrostimulare, electroterapie,
masaj și kinetoterapie.
– Electrostimulare CDD: MF 2’ -4’; PL 4’; RS 4’ -6’ membru superior și inferior drept;
– TENS cu două circuite longitudinal descrescător coapsă drea ptă gambă dreaptă 10
minute;
– Curenți interferențiali în aplicație lombară, spectrul 90 -100, 10 minute, intensitate
până la vibrație;
– MM – relaxant, CDL și membre inferioare;
– kinetoterapie: – tehnici FNP cu caracter excitator, IR, ILO, CR pe membr ele
inferio are;
– exerciții fizice analitice și globale pentru creșterea forței musculare.
Acest tratament s -a efectuat în cure de respectiv 18 ședințe, de două ori pe an, între
acestea s -a practicat un program de exerciții la domiciliu adaptat de fiziokineto terapeut din
programul de kinetoterapie. A respectat un regim igieno -dietetic de viață.
Am evaluat pacient ul cu ajutorul fișei prezentate la inițierea tratamentului fizical la 18
zile și la 6 luni după cum urmează:

79

FIȘA DE EVALUARE
NUME: N. PRENUME: B. Vârsta: 62 de ani
Profesia: inginer Domiciliul: Timișoara
Diagnostic: coxartroză bilaterală secundară, predominantă dreapta, redoare șold drept,
tulburări de statică și mers, diabet zaharat de tip II, hipertensiune gradul II .
Am evaluat forța musculară a membrelor inferioare prin determinarea gradului de forță
conform metodei în 6 trepte:
 Poziții fără gravitație:
o f0 = zero
o f1 = schițată
o f2 = mediocră
 poziții antigravitaționale:
o f3 = acceptabilă
o f4 = bună
o f5 = normală
Momentul evaluării Inițial 18 zile 6 luni
Forța musculară f3 f4 f5

Evaluarea pacientului asupra eficienței tratamentului
Evaluarea tratamentului am efectuat -o pe o scală asemănătoare scalei analoage vizuale.
Pacient ul a fost rugat să aprecieze pe o linie de 100 mm eficiența tratamentului:

Nici un rezultat Ameliorare totală
I––––––––––––––––––––- xI
Discuții: Este un caz de atrofie de imobilizare, care a răspuns pozitiv la tratamentul complex.
Tratamentul aplicat a avut un rol important în ameli orarea simptomatologiei. Aceasta a fost
observată prin evaluările făcute de -a lungul perioadei de studiu.
Forța musculară a înregistrat o evoluție ascendentă pe parcursul celor 6 luni.
S-a observat o îmbunătățire semnificativă a funcționalității aparatulu i locomotor și a calității
vieții pacient ului, cu recuperarea forței musculare a membrelor inferioare de la 3 la 5.

80

Cazul 8.
Pacientul P.A., în vârstă de 70 de ani, cu atrofie musculară de imobilizare post -traumatism
umăr stâng .
Diagnostic la internare: periartrită scapulo humerală stângă, lombalgie cronică
polidiscopatică, hipertensiune arterială gradul II.
Examenul aparatului locomotor:
– cifoză dorsală;
– scolioză lombară sinistro -convexă;
– contractură musculară;
– umăr stâng ascensionat și ușor mărit în volum;
– durere mobilizare umăr;
– durere la palparea apofizelor spinale lombare;
– puncte Walleix dureroase lombare .
Pe parcursul internării a urmat tratament fizical complex: electrostimulare, electroterapie,
masaj și kinetot erapie.
– Electrostimulare CDD: MF 2’ -4’; PL 4’; RS 4’ -6’ membru superior;
– Ultrasunet umăr stâng 0,8 -1 W/cm2;
– Curenți interferențiali în aplicație lombară, spectrul 90 -100, 10 minute, intensitate
până la vibrație;
– MM – decontr acturant , CDL;
– kinetoterapie: – tehnici FNP cu caracter excitator, IR, ILO, CR umărul stâng;
– exerciții fizice analitice și globale pentru creșterea forței musculare.
Acest tratament s -a efectuat în cure de respectiv 18 ședințe, de două ori pe an, între
acestea s -a practicat un program de exerciții la domiciliu adaptat de fiziokinetoterapeut din
programul de kinetoterapie. A respectat un regim igieno -dietetic de viață.
Am evaluat pacientul cu ajutorul fișei prezentate la inițierea tratamentului fizical la 18
zile și l a 6 luni după cum urmează:

81

FIȘA DE EVALUARE
NUME: P. PRENUME: A. Vârsta: 70 de ani
Profesia: pensionar Domiciliul: Cenei
Diagnostic: periartrită scapulo humerală stângă, lombalgie cronică polidiscopatică,
hipertensiune arterială gradul II .
Am evaluat forța musculară a membrelor inferioare prin determinarea gradului de forță
conform metodei în 6 trepte:
 Poziții fără gravitație:
o f0 = zero
o f1 = schițată
o f2 = mediocră
 poziții antigravitaționale:
o f3 = acceptabilă
o f4 = bună
o f5 = normală
Momentul evaluării Inițial 18 zile 6 luni
Forța musculară f4 f5 f5

Evaluarea pacientului asupra eficienței tratamentului
Evaluarea tratamentului am efectuat -o pe o scală asemănătoare scalei analoage vizuale.
Pacientul a fost rugat să aprecieze pe o linie de 100 mm eficiența tratamentului:

Nici un rezultat Ameliorare totală
I––––––––––––––––––– x––I
Discuții: Este un caz de atrofie de imobilizare, care a răspuns pozitiv la tratamentul complex.
Tratamentul aplicat a avut un rol important în ameliorarea simptomatologiei. Aceasta a fost
observată prin evaluările făcute de -a lungul perioadei de studiu.
Forța musculară a înregistrat o evoluție ascendentă pe parcursul celor 6 luni.
S-a observat o îmb unătățire semnificativă a funcționalității aparatului locomotor și a calității
vieții pacientului, cu recuperarea forței musculare a membrelor inferioare de la 4 la 5.

82

Cazul 9.
Pacient a M.A., în vârstă de 6 8 de ani, cu atrofie musculară de imobilizare post artroplastie
șold CF drept .
Diagnostic la internare: redoare șold drept post artroplastie totală CF șold drept coxartroză
stângă, tulburări de statică și mers, gonartroză stângă, artroza mâinilor, HTA gradul II .
Examenul aparatului locomotor:
– cifoză dorsală;
– rectitudine coloana lombară;
– contractură musculară dorso -lombară;
– noduli Heberden -Bouchard;
– durere la palparea apofizelor spinale lombare;
– punct trohanterian stâng dureros;
– recesuri rotuliene stângi dureroase;
– mers cu pași mici, dificil cu sprijin pe partea dreaptă.
Pe parcursul internării a urmat tratament fizical complex: electrostimulare, electroterapie,
masaj și kinetoterapie.
– Electrostimulare CDD: MF 2’ -4’; PL 4’; RS 4’ -6’ membru inferior stâng ;
– Ultrasunet șold stâng + genunc hi stâng 0,6 W/cm2, 7 minute/poziție ;
– TENS cu două circuite, longitudinal, coapsa stângă – gamba stângă ;
– MM – relaxant, șold stâng, membru inferior stâng ;
– kinetoterapie: – tehnici FNP cu caracter excitator, IR, ILO, CR pe membr ul inferio r
stâng ;
– exerciții fizice analitice și globale pentru creșterea forței musculare.
Acest tratament s -a efectuat în cure de respectiv 18 ședințe, de două ori pe an, între
acestea s -a practicat un program de exerciții la domiciliu adaptat de fiziokinetoterapeut din
programul de kinetoterapie. A respectat un regim igieno -dietetic de viață.
Am evaluat pacient a cu ajutorul fișei prezentate la inițierea tratamentului fizical la 18
zile și la 6 luni după cum urmează:

83

FIȘA DE EVALUARE
NUME: M. PRENUME: A. Vârsta: 68 de ani
Profesia: pensionar Domiciliul: Pădureni
Diagnostic: redoare șold drept post artroplastie totală CF șold drept coxartroză stângă,
tulburări de statică și mers, gonartroză stângă, artroza mâinilor, HTA gradul II .
Am evaluat forța musculară a membrelor infe rioare prin determinarea gradului de forță
conform metodei în 6 trepte:
 Poziții fără gravitație:
o f0 = zero
o f1 = schițată
o f2 = mediocră
 poziții antigravitaționale:
o f3 = acceptabilă
o f4 = bună
o f5 = normală
Momentul evaluării Inițial 18 zile 6 luni
Forța musculară f3 f4 f4

Evaluarea pacientului asupra eficienței tratamentului
Evaluarea tratamentului am efectuat -o pe o scală asemănătoare scalei analoage vizuale.
Pacientul a fost rugat să aprecieze pe o linie de 100 mm eficiența tratamentului:

Nici un rezultat Ameliorare totală
I–––––––––––––– x––––––- I
Discuții: Este un caz de atrofie de imobilizare, care a răspuns pozitiv la tratamentul complex.
Tratamentul aplicat a avut un rol important în ameliorarea simptomatologiei. Aceasta a fost
observată prin evaluările făcute de -a lungul perioadei de studiu.
Forța musculară a înregistrat o evoluție ascendentă pe parcursul celor 6 luni.
S-a observat o îmb unătățire semnificativă a funcționalității aparatului locomotor și a calității
vieții pacient ei, cu recuperarea forței musculare a membrelor inferioare de la 3 la 4.

84

Cazul 10.
Pacientul J.I., în vârstă de 53 de ani, cu atrofii musculare de imobilizare postfractură genunchi
stâng .
Diagnostic la internare: gonartroză bilaterală, spondilodiscartroză cervicală, HTA gradul I .
Examenul aparatului locomotor:
– cifoză dorsală accentuată ;
– hiperlordoză lombară;
– contractură musculară;
– apofize spinoase dureroase;
– genunchi stâng puțin mărit.
Pe parcursul internării a urmat tratament fizical complex: electrostimulare, electroterapie,
masaj și kinetoterapie.
– Electrostimulare CDD: MF 2’ -4’; PL 4’; RS 4’ -6’ membru superior și inferior drept;
– Ultrasunet ge nunchi bilateral 0,6 W/cm2, 7 minute/poziție ;
– MM – stimulant membrul inferior ;
– kinetoterapie individuală :
– tehnici FNP cu caracter excitator, IR, ILO, CR pe membr ul inferior
stâng ;
– exerciții fizice analitice și globale pentru creșterea forței musc ulare.
Acest tratament s -a efectuat în cure de respectiv 18 ședințe, de două ori pe an, între
acestea s -a practicat un program de exerciții la domiciliu adaptat de fiziokinetoterapeut din
programul de kinetoterapie. A respectat un regim igieno -dietetic de viață.
Am evaluat pacientul cu ajutorul fișei prezentate la inițierea tratamentului fizical la 18
zile și la 6 luni după cum urmează:

85

FIȘA DE EVALUARE
NUME: J. PRENUME: I. Vârsta: 53 de ani
Profesia: mecanic – mașini utilaje Domiciliul: Timișoara
Diagnostic: coxartroză bilaterală secundară, predominantă dreapta, redoare șold drept,
tulburări de statică și mers, diabet zaharat de tip II, hipertensiune gradul II.
Am evaluat forța musculară a membrelor inferioare prin determinarea gradului de forță
conform metodei în 6 trepte:
 Poziții fără gravitație:
o f0 = zero
o f1 = schițată
o f2 = mediocră
 poziții antigravitaționale:
o f3 = acceptabilă
o f4 = bună
o f5 = normală
Momentul evaluării Inițial 18 zile 6 luni
Forța musculară f4 f5 f5

Evaluarea pacientului asupra eficienței tratamentului
Evaluarea tratamentului am efectuat -o pe o scală asemănătoare scalei analoage vizuale.
Pacientul a fost rugat să aprecieze pe o linie de 100 mm eficiența tratamentului:

Nici un rezultat Ameliorare totală
I–––––– –––––––––––––- x–-I
Discuții: Este un caz de atrofie de imobilizare, care a răspuns pozitiv la tratamentul complex.
Tratamentul aplicat a avut un rol important în ameliorarea simptomatologiei. Aceasta a fost
observată prin evaluă rile făcute de -a lungul perioadei de studiu.
Forța musculară a înregistrat o evoluție ascendentă pe parcursul celor 6 luni.
S-a observat o îmbunătățire semnificativă a funcționalității aparatului locomotor și a calității
vieții pacientului, cu recuperarea forței musculare a membrelor inferioare de la 4 la 5.

86

II.5. REZULTATE ȘI DISCUȚII
II.5.1. Structura grupului studiat
Repar tizarea pe sexe

Repartizarea după mediul de proveniență

50% 50% Repartiția pe sexe
Femei
Bărbați
50% 50% Mediul de proveniență
Rural
Urban

87

Repartiția bărbaților și femeilor în loturi

Mediul de proveniență al bărbaților și femeilor în loturi

Lotul 1 Lotul 23
2 2 3 Repartiția femeilor și bărbaților pe loturi
Femei Bărbați
Lotul 1 Lotul 23
2 2 3 Mediul de proveniență al bărbaților și
femeilor pe loturi
Urban Rural

88

Repartiția pe grupe de vârstă

Evoluția forței musculare la pacienții din lotul 1

1 persoană
1 persoană
1 persoană
2 persoane 3 persoane 2 persoane Grupe de vârstă (ani)
21-30
31-40
41-50
51-60
61-70
71-80
P1P2P3P4P52 3 3 3 4 3 4 4 4 5
3 4 4 5 5 Evoluția forței musculare la pacienții lotului 1
Inițial 18 zile 6 luni

89

Evoluția forței musculare la pacienții din lotul 2

II.5.2. Discuții
Tratamentul de recuperare a fost alcătuit pentru fiecare individ în parte în funcție de
afecțiunea aparatului locomotor, de tipul de atrofie musculară cât și de prezența bolilor
heredo -colaterale .
Examinarea clinico -funcțională a fost efectuată atent la fiecare paci ent pentru a putea
surprinde modi ficările existente la nivel muscular în funcție de care a fost stabilită originea
atrofiei musculare.
Pacienții au fost inform ați în prealabil despre modelul terapeutic, despre importanța
fiecărei proceduri cât și despre necesitatea adoptării unui regim sănătos de viață.
Electrostimularea grefată pe tratamentul medicamentos corect constituit, alături de
celelalte terapii de recup erare, a dus la creșterea forței musculare, fiind principalul mijloc de
tratament în cazul atrofiilor musculare.
Prin aplicarea masajului stimulant am ajutat la tonifierea musculaturii, prin mărirea
contractibilității musculare.
Prin aplicarea tehnicilor F NP s -a realizat ușurarea, încurajarea și accelerarea
răspunsului motor voluntar prin stimularea proprioceptorilor din mușchi, tendoane, articulații,
la acestea adăugându -se și stimularea extero – și telereceptorilor.
P1P2P3P4P53 3 4
3 4 4 4 5
4 5 4 5 5
4 5 Evoluția forței musculare la pacienții lotului 2
Inițial 18 zile 6 luni

90

Programul de gimnastică medicală a favor izat tonicizarea musculaturii, reechilibrarea
sistemului nervos vegetativ, relaxare generală, scăderea iritațiilor radiculare și relaxarea
musculaturii contracturate, dureroasă.
Pacienții din lotul studiat au avut o complianță bună la programul de recupera re,
evoluția fiind favorabilă.

II.6. CONCLUZII

Analizele efectuate asupra lotului de pacienți se încadrează în mare măsură în tiparele descrise
în literatura de specialitate.
Astfel, s -a observat că:
1. Raportul dintre cele două sexe în lotul studiat este egal.
2. Mediul de proveniență este atât urban cât și rural, în proporții egale.
3. Repartizarea pe categorii de vârstă a fost următoarea:
– 21-30 ani – 1 persoană;
– 31-40 ani – 1 persoană;
– 41-50 ani – 1 persoană;
– 51-60 ani – 2 persoane;
– 61-70 ani – 3 persoane;
– 71-80 ani – 2 persoane.
4. Prin metodele terapice utilizate se remarcă, la fiecare pacient în parte, o reducere
semnificativă a atrofiilor, fapt evidențiat prin creșterea forței musculare.
5. La elaborarea programului de recuperare am stabilit o proporție corect ă între timpul
rezervat repaosului și timpul rezervat activității depuse de bolnavi pentru a evita
apariția fenomenelor de oboseală. Eficiența tratamentului a fost condiționată în primul
rând de cooperarea bolnavului care a asigurat continuitatea acestui t ratament pe o
anumită perioadă, destul de mare în unele patologii și efectuarea corectă a programului
de exerciții. În al doilea rând, că nu au existat fenomene dureroase care să împiedice
executarea în bune condiții a programului de recuperare.
6. Electroterapia de stimulare musculară trebuie să posede anumite caracteristici: să fie
fiziologică, să realizeze contracții musculare tetanizate, să fie eficientă, să nu producă

91

fenomenul de acomodare, să nu genereze fenomene de electroliză la nivelul
tegumentelor și să nu producă instalarea rapidă a fenomenelor de oboseală.
7. Electroterapia constituie un mijloc terapeutic util având marele avantaj de a putea fi
utilizată pentru o electrogimnastică complet nedureroasă, cu rezultate rapide în
creșterea forței musculare.
8. Stimularea electrică are efecte trofice și realizează o creștere a numărului
mitocondriilor în fibrele musculare, o mărire a cap acității oxidative și un spor de
rezistență la oboseală.
9. Masajul miostimulant a avut următoarele efecte: vasodilatați e periferică activă,
stimularea circulației limfatice, favorizarea resorbției lichidelor interstițiale, stimularea
metabolismului și îmbunătățirea stării trofice locale. Masajul este un mijloc valoros de
pregătire a bolnavului pentru kinetoterapia în sală.
10. Kinetoterapia aplicată are următoarele efecte: menține elasticitatea structurilor
capsulo -ligamentare și mobilitatea articulară, împiedicând apariția retracțiilor tisulare
și a redorilor articulare; tonifică musculatura , prevenind apariția hipotoniei și a
hipertrofiei musculare; ameliorează procesele trofice la nivelul articulației și mușchilor
și combate staz ele și edemele post -traumatice; menține diferitele segmente ale
corpului în atitudine corectă și face profilaxia sau combate atitudinile vicioase.
11. Tratamentul de recuperare aplicat a readaptat bolnavii din punct de vedere funcțional
și i-a făcut apți pentru activitățile motorii necesare gesturilor uzuale, mare parte dintre
ei, prin asocierea metodelor ergo -terapice, devenind apți pentru începerea activ ităților
profesionale.
12. Ca o concluzie finală, rezultatele cercetărilor noastre ne îndreptățesc să afirmăm că
tratamentul recuperator fi zio-kineto -terapeutic este indicat în atrofiile musculare având
ca prim scop creșterea calității vieții bolnavului.

92

BIBLIOGRAFIE

1. Albu C., Oherguț A., Albu M. — Dicționar de kinetoterapie. Polirom 2007.
2. Baciu CI. — Aparatul locomotor (Anatomia funcțională biomecanica, semiologie clinica,
diagnostic diferențial). Editura Medicală, București, 1981.
3. Banciu Mioara – Balneofizioterapie generală și concepte moderne de recuperare, vol. I,
Ed. Mirton, Timișoara, 1996.
4. Braga R. – Fiziologia aparatului neuromuscular (note de curs). UMF „Carol Davila”,
București, 2010.
5. Cațan Liliana și colab. – Fizioterapia în afecțiunile ne urologice. Ed. Victor Babeș,
Timișoara, 2010.
6. Drăgoi M. – Curs de electroterapie și fototerapie. LITO U.M.F.T., Timișoara, 2001.
7. Drăgoi M. et al. – Ghid practic și legislativ de electroterapie. LITO U.M.F.T., Timișoara,
2008.
8. Hertling Darlene, Kessler M. Randolph — Management of Common Musculoskeletal
Disorders – Physical Therapy. Principles and Methods — Fourth Edition. Lippincott
Williams & Wilkins 2006.
9. Kendall Peterson Florence, McCreary Kendal Elizabeth, Provance Geise Patricia –
Muscles. Testing and Function with Posture and Pain – Fourth Edition. Lippincott
Williams & Wilkins 2005.
10. Marcu V., Dan Mirela, Bogdan R., Pâncotan V., Patzai Elisabeta, Patzai Z., Matei Corina
— Kinetoterapie/Phzsiotherapy. Editura Universității din Oradea, 2006.
11. Marcu V., Matei Corina – Facilitarea neuroproprioceptiva în asistenta kinetica [Text
tiparit]: studii si cercetari , Editura Universitatii din Oradea, 2005 .
12. Nemeș D. & Gogulescu A. – Kinesiologie funcțională – format electronic, U.M.F.T.,
Timișoara, 2006.
13. Nemeș D. și colab. – Fizioterapia în afecțiunile neurologice. LITO U.M.F.T., Timișoara,
2010.
14. Firă-Mladinescu O. – Fiziopatologie – Note de curs Balneo -Fizio -Kinetoterapie și
Recuperare. Editura Eurobit, Timișoara, 2007.
15. Nemeș I.D.A., Drăgoi M., Totorean Alina — Kinetoterapie — Lucrări practice. Editura
Orizonturi Universitare, Timișoara, 2003.
16. Nica Adriana Sarah – Compendiu de medicină fizică și recuperare Ed, Universitară
Carol Davila, 1998 .

93

17. Noveanu Lavinia – Fiziologie – Curs. UMF Timișoara, 2011.
18. Papil ian V. – Anatomia omului — Aparatul locomotor voi. 1. Editura Bic AH, București,
2001.
19. Plas F.; Hagron E. – Kinetoterapia activă, Ed. Medicală, București, 2001.
20. Popescu Roxana și colab. — Ghid de evaluare clinică și funcțională în recuperarea
medicală. Voi. I, Craiova, Editura Medicală Universitară, 2004.
21. Rădulescu Andrei — Electroterapie, Editura Medicală, București, 1993.
22. Roxana Popescu, Marinescu Luminița – Bazele fizice și anatomice ale kinetologiei.
Testarea musculo – articulară. Editura AGORA, Craiova, 1999 .
23. Sbenghe T. – Kinesologie știința mișcării, Editura Medicală, București, 2002;
24. Sbenghe T. – Kinetologia profilactică, terapeutică și de recuperare. Editura Medicală,
București, 1987.
25. Wewers M.E. & Lowe N.K. – A critical review of visual anal ogue scales in the
measurement of clinical phenomena. Research in Nursing and Health 13, 227 —236, 1990.

WEBOGRAFIE

1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Mu%C8%99chi_(anatomie)
2. http://4.bp.blogspot.com/ –
Jb1yXpHYv10/UTY2JHyYrcI/AAAAAAAAAAo/_O7d_ym6qXY/s1600/hhoopp.jpg
3. http://4.bp.blogspot.com/ –
ExiUifPdV38/UTY2uYlAdMI/AAAAAAAAAAw/WWI20SDzVUw/s1600/image002.jpg
4. http://www.carezone. ro/images/chirurgia_reconstructiva_tendoanelor_mainii.gif
5. http://4.bp.blogspot.com/ –
Jb1yXpHYv10/UTY2JHyYrcI/AAAAAAAAAAo/_O7d_ym6qXY/s1600/hhoopp.jpg
6. http://www.lefo.ro/aelbiologie.lefo.ro/biologie/USC/Lectia25_Fibra_Muscula ra_Striata1_Anato
mie_si_Fiziologie/11_material_biblioteca/sectiune_prin_muschiul_striat.jpg
7. http://www.lefo.ro/aelbiologie.lefo.ro/biologie/USC/Lectia25_Fibra_Musculara_Striata1_Anatom
ie_si_Fiziologie/11_material_biblioteca/arhitectura_fibrei_musculare_striate.jpg
8. http://www.lefo.ro/aelbiologie.lefo.ro/biologie/USC/Lectia24_Fibra_Musculara_Striata2_Anatom
ie_si_Fiziologie/12_material_biblioteca/tesutul_musc ular.html
9. http://www.scritube.com/files/medicina/3180_poze/image035.jpg
10. http://www.culturismfitness.ro/wp -content/uploads/2011/07/mmy.jpg
11. http://www.dictio.ro/medical/bilant -muscular
12. http://ainmd.org/index/tonusul_muscular_124_dictionar_medical/0 -66#.UpodRNIW3B0
13. http://www.scrigroup.com/sanatate/Curentii -de-joasa -frecventa -pr31644 .php