Metode curente de descriere și analiză a [601297]

1CAPITOLUL 1
Metode curente de descriere și analiză a
fenomenelor medico -sociale
Studiul stării de sănătate a populației necesită o
metodologie complexă de cercetare, de colectare a datelor,
prelucrare și analiză a lor (23).
Metoda științifică impli că prezența unui ansamblu de
pași sistematic organizați, care asigură un maximum de
obiectivitate și consistență în studierea unor probleme.
Orice metodă de cercetare trebuie să parcurgă
următoarele etape:
1.Fixarea scopului și obiectivelor cercetării, pe ba za unei
documentații cât mai complete;
2.Alegerea metodelor și tehnicilor de culegere a datelor
empirice: observația, experimentul, ancheta, studiul de
caz, experimentul clinic, trialurile clinice etc.;
3.Efectuarea propriu -zisă a cercetării cu :
a.înregistrarea datelor, care constituie suportul
informațional al fenomenului studiat ;
b.prelucrarea datelor , ordonarea, sistematizarea și
corelarea acestora, în vederea dezvăluirii semnificației lor
teoretice;
c.prezentarea datelor în vederea analizei: tabele statistice,
sistemul de indicatori statistici, prezentarea grafică ;
d.analiza, sinteza șievaluarea datelor , utilizându -se în
special metoda matematică –statistică (1).

21.1.SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII
Înaintea alegerii metodelor și tehnicilor de colectare a
datelor trebuie formulate scopul și obiectivele cercetării.
Aceste a trebuie să depășească cadrul unei simple
formulări și să încerce să elucideze teoretic anumite
probleme, care urmează să fie testate pe calea observației, sau
prin experiment.
Aceste do uă metode de studiu, reprezintă principalele
categorii de investigare, cu utilitate maximă în medicina
clinică, experimentală și în studiile populaționale.
Fixarea scopului și obiectivelor cercetării trebuie să
fie fundamentate științific, pe o documentaț ie bogată, adusă la
zi în domeniul respectiv, referitoare la cercetările efectuate
până la data respectivă și rezultatele acestora.
Scopul unei cercetări medicale reprezintă rezultatul
așteptat al cercetării, care nu este necesar a fi măsurabil în
timp și spațiu (cuantificat).
Ex. Reducerea mortalității infantile în județul Sibiu.
Obiectivul cercetării este rezultatul dorit al unei
activități (măsuri, intervenții, experiment etc.) și se numește
obiectiv de etapă , sau rezultatul final al cercetării, care p oartă
denumirea de obiectiv final , acestea trebuind cuantificate și
"localizate" în timp și spațiu.
Ex. Scăderea cu 5%, a mortalității infantile în județul
Sibiu, în perioada 2003 -2005.
1.2. ALEGEREA METODELOR DE CERCETARE
Alegerea metodei optime de c ercetare depinde în
primul rând, de natura și scopul studiului.
În cercetările clinice și de sănătate publică se
utilizează în general metoda observației, iar în studiile de
laborator și de medicină clinică, metoda experimentală.
În realitate, aceste dou ă metode se combină,
predominând una sau alta pe parcursul cercetării.

3Metoda observației
Metoda observației constă în urmărirea desfășurării
unui fenomen pentru a -l putea analiza în dinamică, sau în
comparare cu alte fenomene, pentru a se efectua sint eza
caracteristicilor esențiale ale acestora (P. Mureșan).
În cercetările clinice această metodă este deosebit de
importantă, avându -se în vedere că se pornește de la
cazuistică, diferitele cazuri individuale putând fi sintetizate
pentru a se studia anumi te aspecte medicale:
simptomatologia, diagnosticul, prognosticul diferitelor boli,
tratamentele care trebuie aplicate, complicațiile diferitelor
afecțiuni etc.
În general, criteriile de observare trebuie să fie
unitare. Cercetătorul poate întâmpina însă u nele dificultăți,
datorită comportamentului diferit al bolnavilor cu aceeași
boală și același tratament, din diferite cauze: vârstă, co –
morbiditate etc. De aceea, clinicianul trebuie să utilizeze
metodele statistice de grupare, după anumite caracteristici
esențiale: sex, vârstă, mediu geografic de proveniență, forma
clinică a bolii etc.
În cercetările de sănătate publică metoda
observației poate îmbrăca o multitudine de aspecte, datorită
posibilității de examinare a unui număr mare de cazuri,
grupate deja pe caracteristicile esențiale, așa cum este cazul
în anchetele stării de sănătate.
Metoda observației se poate utiliza și pentru studiul pe
o anumită perioadă de timp a unor aspecte cum ar fi:
incidența sau prevalența unor îmbolnăviri, studiul mortalități i
generale, specifice sau infantile etc.
Aceste studii efectuate pe o perioadă de timp
variabilă, poartă denumirea de studii longitudinale și pot fi
retrospective, când studiul se efectuează în urmă și
prospective, când perioada de studiu este proiectată în viitor.

4Anchetele longitudinale prospective sunt mult
superioare celor retrospective, din punct de vedere al
cunoașterii, permițând stabilirea planului de cercetare dorit,
în condițiile fixate de cercetător. Principalul dezavantaj al
acestor tipuri d e studii constă în pierderea pe parcurs, a unor
persoane din lotul de studiu, prin deces, schimbarea
domiciliului, etc.
Anchetele longitudinale retrospective sunt mai
limitate din punct de vedere al cunoașterii, dar sunt mult mai
ușor de efectuat, pe baza registrelor, foilor de observație
și/sau altor documente medicale, au o durată de efectuare mai
scurtă și un cost mult mai redus.
Metoda experimentală
Spre deosebire de metoda observației, în metoda
experimentală cercetătorul își alege singur obiectul și metoda
cercetării. El studiază un anumit fenomen medical,
reproducându -l “la scară de laborator”, analizând diferitele
aspecte în detaliul dorit, combinând și corelând diferitele
elemente, astfel încât în final să ajungă la scopul cercetării
formulat d e el de la început.
Această situație devine posibilă numai atunci când
cercetătorul dispune de toate mijloacele necesare pentru a
reproduce la scară mică fenomenele dorite.
Deși există o diferență importantă între metoda
observației și cea experimentală, cercetătorul este nevoit să le
combine. Acest lucru este necesar, deoarece orice experiment
trebuie însoțit de observarea fenomenului studiat. Așa se
procedează, de exemplu, când se experimentează
medicamente noi, mijloace terapeutice noi, anumite
manopere chirurgicale, metode noi de conducere în domeniul
managementului sanitar etc.
Concomitent cu precizarea metodelor de cercetare,
dintre care, cele mai importante pentru sectorul sanitar sunt
observația și experimentul, se fixează tehnicile de lucru,
inclusiv delimitarea în volum a colectivității cercetate.

5Acest ultim aspect este extrem de important. De
exemplu, în studiile clinice , delimitarea se face prin
observarea unui anumit număr de bolnavi. Simpla observație
clinică nu poate însă lămuri medicul a supra diagnosticului,
prognosticului bolii, dacă alege pentru studiu un număr
nesemnificativ de cazuri. De aceea este necesară
determinarea unui eșantion reprezentativ. Acesta se alege în
mod științific, prin calcul statistic, așa cum se va vedea în
capitolul 6.
În studiile de sănătate publică , delimitarea în volum
se face, fie prin examinarea integrală a unei populații
(aproape imposibil de realizat), fie prin examinarea parțială a
acesteia, în urma alegerii unui eșantion (populație țintă,
populație de st udiu).
În cercetările experimentale delimitarea se referă atât
la lotul de studiu cât și la lotul martor.
Delimitarea în volum este obligatorie, fiindcă
experimentul nu poate cuprinde decât un număr definit de
persoane (bolnave, sănătoase).
În general, o cercetare științifică este integrală, sau
parțială.
Încercetarea integrală se studiază întregul volum sau
număr din colectivitatea cercetată, adică întreaga populație,
sau așa-numitul “univers statistic”.
Încercetarea parțială se studiază doar o parte din
populație (populația țintă, de studiu).
În cercetările parțiale, dacă eșantionul este
reprezentativ, concluziile cercetării se pot generaliza la
întreaga populație, la întregul “univers statistic”.
1.3.EFECTUAREA PROPRIU -ZISĂ A CERCETĂRII
1.3.1.Culegerea inf ormațiilor. Suporții de informație
Concomitent cu cercetarea propriu -zisă se efectuează
și înregistrarea fenomenelor studiate. În realitate, nu se
înregistrează orice amănunt al cercetării.

6Fenomenul cercetat este mult mai complex, pe când
înregistrarea simplifică, prin simboluri, coduri (calitative
și/sau cantitative), fenomenul studiat (23).
Înregistrarea, fie că se face concomitent cu observația
sau experimentul, fie că le succede, nu trebuie confundată cu
metoda de cercetare propriu -zisă.
În clinică, aceasta corespunde observației individuale
a bolnavilor și înregistrării în foile de observație. Paralel cu
observația are loc și corelarea datelor clinice cu cele
paraclinice, în vederea stabilirii diagnosticului, conduitei
terapeutice și prognosticului b olnavului respectiv.
În medicina experimentală, faza de culegere a
informațiilor constă în efectuarea experimentelor respective,
cu consemnarea rezultatelor obținute.
În cercetările de teren, în studiul fenomenelor
demografice, de morbiditate, această fază corespunde
investigației din teren. Ceea ce este important în această fază,
din punct de vedere al înregistrării datelor este exactitatea cu
care se face observația, experimentul, investigația, măsurarea
și înregistrarea datelor.
Suporții de informație. Înregistrarea datelor în cadrul
cercetării se realizează prin intermediul suporților
informaționali: registre, foi de observație clinică, fișe
individuale, tabele colective, buletine (de analize medicale),
centralizatoare (centralizatorul morbidității dispe nsarului
medical) etc..
1.3.2. Prelucrarea informațiilor
După terminarea etapei de colectare a datelor, care
reprezintă suportul informațional al cercetării, urmează etapa
de prelucrare a informațiilor, în vederea analizei, sintezei și
interpretării acestora.
Etapa de prelucrare a datelor constă în verificarea
cantitativă și calitativă a materialului colectat și codificarea
caracteristicilor studiate.

7Verificarea informațiilor se referă la trecerea în
revistă a datelor colectate, care trebuie să corespundă
cantitativ și calitativ cu scopul inițial al cercetării, corectând
eventualele erori de înregistrare constatate.
Erorile de înregistrare se împart în două categorii:
-Erori de măsurare, implementare -datorate
subiectivismului în măsurarea variabilelor stud iate,
informațiilor furnizate de cei investigați, a non –
răspunsurilor, sau a aparaturii de investigație.
-Erori de selecție -apărute în procesul de extrapolare
(generalizare) a rezultatelor de la nivelul eșantionului la
întreaga populație.
În orice cercet are este admis un anumit grad de
eroare, stabilit de la începutul studiului chiar de cercetător.
Acest aspect va fi dezvoltat la capitolul de biostatistică.
1.3.3. ANALIZA ȘI SINTEZA INFORMAȚIILOR
Ultima parte și cea mai importantă a unei cercetări
constă în fo rmularea concluziilor cercetării. Aceasta
presupune o înaltă capacitate de analiză și sinteză a
rezultatelor.
Analiza rezultatelor înseamnă de fapt, o comparare a
aspectelor teoretice, a scopului inițial al cercetării, cu
rezultatele obținute. Analiza inf ormațiilor trebuie să scoată în
evidență structura și dinamica fenomenelor cercetate, tendința
acestora, legăturile funcționale de cauzalitate (când e cazul),
ritmul de apariție, dezvoltare și stingere a unor fenomene,
concentrarea și dispersia lor, în spe cial în studiile
epidemiologice (6).
Tot în această etapă se verifică și eficiența metodelor
de cercetare, dacă ele au fost cele mai adecvate scopului
cercetării.
Pentru analiză se utilizează atât sistemele grafice, cât
și toate metodele statisticii mate matice: indicatori statistici –

8valori medii, dispersia de la valorile medii, eroarea medie a
valorii medii, corelația și regresia etc. (23).
Aceste metode matematice au un rol deosebit de
important în testarea rezultatelor obținute, a certitudinii
acesto ra, în condițiile stabilirii de la început a unei limite
acceptabile de eroare.
Concomitent cu analiza rezultatelor se efectuează și
sinteza cercetării, sinteza rezultatelor obținute, a concluziilor
parțiale, pentru a constata care sunt particularitățile
fenomenelor studiate.
Sinteza informațiilor este indispensabilă în toate
tipurile de cercetări, atât aplicative, cât mai ales
fundamentale, deoarece numai prin abstractizare, prin
generalizarea rezultatelor parțiale se poate ajunge la stabilirea
legăturil or cauzale, la descoperirea legităților existente în
cadrul fenomenului studiat (9).
Analiza și sinteza rezultatelor sunt două etape
inseparabile ale cercetării, deoarece aplicate separat există
riscul, fie să ne pierdem în explicarea noianului de constat ări,
fie din contră, să rămânem la suprafața fenomenului studiat.
O cercetare corectă, concepută și condusă în mod
științific trebuie să se verifice în practică. Aceasta se referă la
o anumită aplicabilitate în practica ocrotirii sănătății:
mijloace noi t erapeutice, (medicale, chirurgicale,
medicamentoase, radioterapeutice), forme noi de organizare
sanitară etc.
De fapt, această verificare în practică, nu este altceva
decât o evaluare finală a studiului, care confirmă sau infirmă
eficiența cercetării efec tuate.

9CAPITOLUL 2
Metode de colectare a datelor în cercetarea
științifică medicală
2.1.Tabelarea informațiilor
După ce materialul obținut a fost prelucrat, se trece la
prezentarea lui în tabele statistice, care permit o mai sugestivă
înțelegere a fenomenelor care trebuie analizate.
Tabelele statistice sunt constituite din machete,
formate din coloane verticale și rânduri orizontale, din
întretăierea cărora rezultă o serie de rubrici, corespunzând
fiecare unei valori, sau interval de valori a varian telor
respective (10).
În general, pe rândurile orizontale, în stânga machetei
sunt cuprinse subgrupele din colectivitatea cecetată,
constituind “subiectul” tabelului și corespund obiectului de
studiu.
În coloanele machetei, în dreptul fiecărui rând al
“subiectului” sunt prezentate valorile, care corespund
caracteristicilor de grupare.
De exemplu, mortalitatea infantilă, pe județe, în anul
X, se poate reprezenta astfel:
Județul Mortalitatea infantilă în
anulX (la % 0născuți vii)
Total România 23,2
Alba 16,4
Arad 21,0
Argeș etc. 18,9

10În acest tabel, valorile mortalității infantile pe județe
sunt precizate și bine delimitate.
În continuare, este redat un tabel, în care valorile unei
caracteristici (de exemplu, înălțimea nou -născuților), apar sub
forma un ei grupări simple:
Înălțimea nou -născuților
(cm)Numărul nou -născuților
sub 48 20
48-49 66
50-51 103
52 și peste 26
Tabelele statistice pot fi de mai multe feluri:
1.Tabele simple , care să reprezinte, de exemplu:
Numărul de paturi, pe secții de specia litate;
Numărul medicilor pe județe;
Incidența anuală a bolnavilor de gripă etc. .
2.Tabele de grupare , care prezintă o singură caracteristică
de grupare, de exemplu:
Mortalitatea infantilă după greutatea la naștere;
Populația, pe grupe de vârstă;
Morbiditat ea pe sexe.
3.Tabele combinate , care cuprind grupările după două
caracteristici, obținându -se grupări mult mai omogene. De
exemplu:
Mortalitatea infantilă, pe sexe și grupe de vârstă;
Intoxicațiile acute voluntare, pe medii de proveniență și
sexe, sau pe sex e și grupe de vârstă etc.

112.2.Reprezentarea grafică
Reprezentarea grafică a materialului rezultat din
cercetare reprezintă o metodă deosebit de valoroasă, care
ușurează într -o măsură importantă analiza și sinteza cercetării
(23).
Reprezentarea graf ică se realizează pe baza
observațiilor statistice, după ce ele au fost grupate și
introduse în tabele și se exprimă prin : diagrame, cartograme,
nomograme , stereograme și figuri simbolice și naturale.
Dintre acestea, vom reda diagramele, mai frecvent
utilizate (vezi Anexe).
Diagramel e sunt de mai multe feluri:
1.Diagrame din coloane și dreptunghiuri
-se utilizează când se compară elemente ale unei
probleme, sau mai multe probleme diferite;
-coloanele se așează de la stânga la dreapta, în ordine
descrescătoa re.
2.Diagrame structurale : dreptunghiuri, cercuri, cilindri etc.
3.Diagrame de succesiune în timp etc.
Cartogramele
Cartogramele sunt hărți, în care se reproduc grafic
anumite probleme, fenomene, pe zone, județe, țări, sau
continente. De exemplu:
-morbiditat ea prin boli cardio -vasculare, în România, în
anul 2002;
-mortalitatea prin cancerului pulmonar, în județul Sibiu;
-incidența tuberculozei, în Europa Centrală și de Est etc.
Diferențele în intensitatea fenomenelor se reprezintă prin
culori sau hașuri. Cu câ t culorile sunt mai intense (hașurile
mai dese), cu atât fenomenul este mai bine reprezentat.
Zonele slab colorate, sau cu hașuri rare sunt zone în care
fenomenul studiat este mai puțin intens, iar zonele albe
reprezintă zone “de intensitate zero”, în care fenomenul nu
este întâlnit.

12ANEXE
1.Diagrame din coloane și dreptunghiuri
Fig.1 Distribuția pe grupe de vârstă a copiilor intoxicați
din județul Sibiu, în perioada 2008-2015
Fig.2. Repartiția copiilor accidentați, din județul Sibiu, în
funcție de gra dul de școlarizare al mamei374
165223
74517
0100200300400500600
0-11 luni 1-4 a ni 5-8 a ni 9-12 a ni 13-18 a ni
0 500 1000 1500 2000Analfabeta1-8clase10 claseScoala profesionalaLiceulScoala postlicealaFacultate

132.Diagrame structurale
Fig.1. Substanțele toxice implicate în decesele prin
intoxicații acute la copiii internați la Spitalul Clinic de
Pediatrie Sibiu, în perioada 2008-2012
Fig.2. Accidentele la copiii 0 -14 ani, pe cauze,
înjudețul Sibiu5%
65%5%10%15%Insecticid
Ciuperci
Nitriti
M onoxid
de carbon
S.necun.
0% 20% 40% 60% 80% 100%1991199219931994199519961997199819992000Accidente de transport
Caderi accidentale
Expunere la forte
mecanice,inerte si animate
Expunere la fum,foc,obiecte
fierbinti
Intoxicatii accidentale
Lez.autoprovocate si sinucidere
Ranirea,otravirea
nedeterminata ca intentie

143.Diagrame de succesiune în timp
Fig.1 Dinamica intoxicațiilor acute la copii, în jud.Sibiu
Fig.2 Distribuția copiilor intoxicați pe lunile anului
calendaristic020406080100120140160
Tot.intoxic. 72 77 84 89 88 95 90 115 121 135 111 131 1451988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
020406080100120140160180
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII2000 145
1999 131
1998 111
1997 135
1996 121
1995 115
1994 90
1993 95
1992 88
1991 89
1990 84
1989 77
1988 72

15CAPITOLUL 3
Cercetarea stării de sănătate
3.1.Determinanții st ării de sănătate
Sănătatea este o expresie a calității vieții. În
comparațiile internaționale sunt utilizați doi indicatori globali
pentru măsurarea stării de sănătate: durata medie de viață
(speranța de viață la naștere) și mortalitatea infantilă.
Speranța de viață la naștere în România este pe
penultimul loc în Europa, de 69.56 ani (la sexul feminin –
72.65 ani, la sexul masculin –66,56 ani).
Există din punct de vedere statistic, o corelație
semnificativă între produsul național brut (PNB) pe cap de
locuitor și speranța de viață la naștere și între partea din PNB
alocată sănătății și starea de sănătate.
Definiția sănătății:
Sănătatea induviduală (OMS) este starea de bine
completă din punct de vedere fizic, mental și social și nu doar
absența bolii s au infirmității.
Sănătatea grupurilor umane (OMS) reprezintă o
sinteză a sănătății individuale apreciată într -o viziune globală,
sistemică.
Starea de sănătate reprezintă posibilitatea de adaptare
armonioasă la mediul ambiental complex (fizic, economico –
social, cultural, politic). Având un determinism plurifactorial,
starea de sănătate se află sub permanenta amenințare a
factorilor de agresiune, cum este însăși biologia umană și alți
factori din mediul de viață:
Factori biologici : ereditatea, unele carac teristici
demografice (vârstă, sex) –în proporție de 30%;

16Factori din mediul de viață : mediul fizic, socio –
economic, politic, cultural –20%;
Stilul de viață : comportamente, atitudini, obiceiuri –
40%.
Serviciile de sănătate : asistența sanitară primară.
secundară și terțiară –10%.
Dintre cei patru factori determinanți ai sănătății, stilul
de viață are ponderea cea mai însemnată (L.Green, J.
Ottoson). Stilul de viață este responsabil de mai mult de
jumătate din anii de viață prematur pierduți de către oa meni
(17).
3.2. Măsurarea morbidității
Analiza stării de sănătate a populației necesită un
studiu complex al mortalității și al morbidității. Întrucât
cunoașterea morbidității este deficitară chiar și în țările
dezvoltate și ținând seama de faptul că mor talitatea, oricât de
aprofundat ar fi studiată, nu permite să se tragă concluzii
privind starea de sănătate a populației, în numeroase țări
există o preocupare intensă de a se elabora metode privind
cunoașterea morbidității populației.
În acest sens, exist ă o serie de documente ale
Organizației Mondiale a Sănătății și în special rapoartele
tehnice ale comisiilor de experți în statistici sanitare, care
stabilesc, nu numai dezideratele de a cuprinde în studiu pe cât
posibil întreaga morbiditate a populației, dar, precizează în
primul rând aspectele de studiu ale acesteia, sursele de
informare, metodele și criteriile de obținere și evaluare a
datelor.
Sistemul informațional propus de Organizația
Mondială a Sănătății are în vedere următoarele scopuri:
descrierea stării actuale a sănătății populației printr -un
sistem informațional pasiv;
declararea precoce a evoluției stării de sănătate printr -un
sistem informațional activ;

17previziunea tendințelor, în vederea unei mai bune
profilaxii și pentru planificarea dezvolt ării rețelei și
acțiunilor sanitare.
Documentele Organizației Mondiale a Sănătății
stipulează că administrația sanitară, pentru a evalua
eficacitatea serviciilor sanitare, are nevoie de cunoașterea
stării de sănătate a populației deservite, pentru care tre buie
culese nu numai datele privind mortalitatea, incapacitatea
temporară de muncă, invaliditatea, bolnavii spitalizați, dar și
datele privind frecvența maladiilor, prezentarea acestora în
timp și spațiu și pe cauze.
Toate țările și Organizația Mondială a Sănătății
consideră că în domeniul morbidității, sistemul informațional
trebuie să se bazeze, pe cât posibil, pe culegerea datelor pe
căile administrative obișnuite, punând accentul pe
consultațiile bolnavilor neinstituționalizați, efectuate în
cabinetele de medicină generală, sau în cele de specialitate.
Acest lucru se aplică și în țările în care medicina este privată
într-o pondere importantă.
Tot în documentele O.M.S. se arată, că atunci când
îngrijirile medicale sunt acordate în dispensare publice, de
medicină generală sau de specialitate, statisticile acestor
instituții reflectă destul de bine morbiditatea generală a
populației. Aceste statistici trebuie însă comparate cu
statisticile instituțiilor cu paturi, statisticile asigurărilor
sociale și comple tate cu anchete reprezentative bine
organizate.
Majoritatea țărilor și în special cele dezvoltate
înregistrează în mod curent morbiditatea prin boli
transmisibile, incapacitatea temporară de muncă,
morbiditatea spitalicească etc.
Dezideratul este însă de a găsi metode de obținere a
datelor privind întreaga morbiditate a populației.
Chiar dacă datele de morbiditate generală privind
unele boli, nu reflectă decât parțial starea de sănătate a

18populației din cauza diagnosticului deficitar (datorită lipsei
unor criterii precise și unitare în definirea bolii), totuși aceste
informații sunt foarte utile pentru unitățile sanitare respective,
dar mai ales pentru organele ocrotirii sănătății, pentru
planificarea resurselor materiale, personal sanitar etc.
Studiul morb idității necesită, în primul rând definirea
conceptuală a obiectului și metodei.
Morbiditatea se definește ca totalitatea îmbolnăvirilor
cunoscute la un moment dat, sau într -o anumită perioadă de
timp, în cadrul unei populații dintr -un teritoriu bine delim itat,
fie că aceste îmbolnăviri au fost depistate în perioada
respectivă, la data îmbolnăvirii, sau ulterior (chiar și la
deces), sau depistarea a avut loc într -o perioadă anterioară,
dar boala există și în prezent, sau chiar dacă boala s -a
rezolvat (prin vindecare sau deces), sau nu s -a rezolvat în
perioada de referință.
Prin consens internațional, termenul de morbiditate
include și traumatismele și otrăvirile accidentale, sau
voluntare (sinucideri, omucideri), precum și rănirile,
traumatismele și arsurile .
O.M.S. a introdus în reviziile nomenclaturii cauzelor
de boală și deces și câteva sechele ale unor boli, în special
infecțioase, dar acestea nu au întrunit consensul tuturor țărilor
membre, sechelele fiind doar deficiențe, invalidități
consecutive bolii.
După Dicționarul Uniunii Internaționale
-Endemie = o boală care atinge o populație de o
manieră permanentă;
-Epidemie = o boală care se propagă și dispare într –
o perioadă relativ scurtă;
-Pandemie = o epidemie care se întinde la un
număr mare de țări.

19Mor biditatea se clasifică în principal astfel:
Morbiditatea generală
-incidența
-prevalența (de moment, de perioadă)
Morbiditatea succesivă
Morbiditatea pe contingente
Morbiditatea cu incapacitate temporară de muncă
Morbiditatea cu incapacitate permanentă
Morbiditatea ce necesită spitalizare (spitalizată)
Există și alte posibilități de adâncire a studiului
morbidității, care au în vedere:
-Recăderile (recidivele, acutizările, agravările)
-Durata bolii
MORBIDITATEA GENERAL Ă
I. Incidența
Prin incidența mor bidității se înțelege frecvența
cazurilor noi înregistrate într -un anumit teritoriu și o anumită
perioadă (lună, trimestru, an).
Sursa datelor . Cazurile pot fi diagnosticate la nivelul
dispensarelor teritoriale sau de intreprindere, cabinete private,
de m edicină generală sau de specialitate, policlinică sau
spital.
Măsurarea incidenței .
Se calculează un indice de incidență totală și indici de
incidență specifică (pe sexe, grupe de vârstă etc.) ai
morbidității, ultimii fiind obligatoriu de calculat mai a les în
bolile care afectează anumite grupe de vârstă.
bn
It=––––––––– x 1000
Nr.mediu locuitori

20bn (c, x)
Is=–––––––––– x 100 000
Nr.mediu locuitori(x)
It =indicele de incidență totală
bn=bolile nou depistate
c, x = cazuri nou depistate prin anumite boli și de o anumită
vârstă
Exemple de calcul:
La o populație de 50 000 de locuitori din orașul A, în anul
2002 au fost depistate 60 000 de îmbolnăviri. Calculați
indicele de incidență totală .
60 000 6000
It =––––– x 1000 = –––– = 1200% 0
50 000 5
La aceeași populație, la sexul feminin în număr de 28000
persoane, din cadrul incidenței totale, 1000 cazuri noi au fost
de gripă. I ncidența specifică la sexul feminin va fi de :
1 000 100 000
Is (f) =–––-x 100 000 = –––– = 3571% 000
28 000 28
Structura incidenței morbidității
Ponderile mai mari în structura incidenței morbidității
sunt date de următoarele clase de boli:
-bolile aparatului respirator
-bolile aparatului digestiv
-bolile sistemului nervos și ale organelor de simț
În cadrul acestor clase de boli mai frecvente sunt
bolile acute ale aparatului respirator, bolile de dinți, otitele.
După cum arată datele din literatură, inclusiv cele ale
O.M.S., incidența sau frecvența cazurilor noi de îmbolnăvire

21este în funcție de gradul de adresabilitate și accesibilitate a
pacienților la medic și de calitatea diagnosticului (12).
Chiar și în bolile tr ansmisibile cu o bună declarare
există un număr, relativ mare de afecțiuni nediagnosticate,
ducând la disparități în cadrul aceleiași țări sau teritoriu și în
special între mediul urban și rural.
Faptul că doar “vârful icebergului” morbidității apare
în ta belul clinic, în timp ce marea “masă a icebergului”
rămâne ascunsă în “ocean” (bolnavi necunoscuți) pune
probleme serioase privind studiului morbidității.
Studiul incidenței este deosebit de important în cazul
în care nu se așteaptă de la el informații ce depășesc limitele
metodei de studiu penrtu care a fost creat.
Pentru administrația sanitară a unui teritoriu, studiul
comparativ al unităților similare încadrate și cu o populație
similară, ca și comparația în timp a incidenței este o metodă
importantă în cunoașterea stării de sănătate și a eficienței
activității sanitare. Aceasta se referă în special la incidența
bolilor acute transmisibile și netransmisibile, care în
teritoriile bine asigurate cu servicii medicale și cu o bună
adresabilitate la medic, po ate evidenția o parte importantă din
morbiditate. Așa cum arată documentele O.M.S. cu privire la
morbiditate, în astfel de situații, ponderea care rămâne
necunoscută se reduce la 25% și uneori chiar la 10%.
În cadrul incidenței, un capitol separat îl const ituie
bolile infecțioase și parazitare. Dintre acestea, unele se
declară nominal pe fișe individuale și se transmit pentru
prelucrare centrală, unele se declară telefonic, pentru o mai
mare operativitate, iar altele se declară doar cifric și se
înaintează prin dări de seamă, lunar sau trimestrial.
De asemenea, în cadrul incidenței se studiază separat
bolile profesionale, prelucrate în același mod, obținându -se ca
și în cazul morbidității prin boli transmisibile numeroase date
privind sexul, vârsta, ocupația , ramura de producție și
întreprinderea, măsurile medico -sanitare luate etc.

22Similar, în cazul tuberculozei, incidența este
înregistrată la nivelul cabinetelor de ftiziologie , iar în cadrul
sifilisului și a altor boli venerice, de către cabinetele dermato –
venerice.
II. Prevalența
Prevalența morbidității cuprinde totalitatea bolilor
care există la un moment dat (prevalența de moment,“point
prevalence”), sau într -o anumită perioadă de timp (prevalența
de perioadă, “perioud prevalence”).
. Prevalența se re feră la toate îmbolnăvirile existente
într-o populație, indiferent de data depistării lor. De aceea,
prevalența se studiază cu preponderență în bolile cronice, în
timp ce bolile acute se studiază prin intermediul indicelui de
incidență. Prevalența se calcu lează separat, pe boli.
Măsurarea prevalenței
bn + bv
Pr =––––––––– x 100
Nr.mediu locuitori
bn(x) + bv(x)
Pr(x) =––––––––– x 100
Nr.mediu locuitori(x)
Pr și Pr(x) = indicele de prevalență totală și respectiv pe
vârstă (x);
bn, bv = boli nou depistate, boli cunoscute anterior (“vechi”);
bn(x), bv(x) = boli nou depistate, sau preexistente, dar la o
anumită categorie de vârstă (x);
Exemplu de calcul:
Numărul de diabetici în evidență în județul A, la fi nele anului
2002, la nivelul cabinetului de nutriție a fost de 2000,

23numărul de locuitori la această dată fiind de 600 000. Indicele
de prevalență în acest caz va fi :
2000 2
Pr =––––– x 100 =––= 0,33%
600 000 6
Șiîn cazul prevalenței, calculul trebuie făcut
obligatoriu și pe grupe de vârstă, deoarece bolile cronice apar
în general la adulți și se accentuează la vârstnici, descriind un
grafic în formă de “J”.
Cunoașterea exactă a prevalenței morbidității necesită
un examen medical de masă (23).
O.M.S. împarte examinările de sănătate de masă în
patru categorii, în funcție de rolul acestora și a rațiunii pentru
care s-a recurs la ele:
1.Examinări de sănătate de masă în scop preventiv și
curativ, pentru depistarea în s tadiu precoce a bolilor
cronice și aplicarea tratamentului, care să asigure evitarea
agravării, sau pentru a descoperi persoanele supuse unui
risc de boală, cu aplicarea de măsuri pentru evitarea
îmbolnăvirii (de exemplu persoane obeze, care au un risc
mai mare de a se îmbolnăvi de diabet etc.). Aceste
examinări se fac pe grupe populaționale (“țintă”), supuse
unui risc mai mare de a se îmbolnăvi;
2.Examinări de sănătate de masă pentru cunoașterea
nivelului și a dinamicii stării de sănătate a populației , în
vederea planificării de servicii sanitare. Ele se efectuează
pe eșantioane reprezentative, indiferent dacă pot fi supuse
imediat, sau doar în perspectivă tratamentului adecvat;
3.Examinările de sănătate de masă, în scopul cercetării
medicale , pentru cunoaștere a epidemiologică a factorilor
de risc și a corelației dintre eliminarea sau reducerea
acestor factori de risc și apariția bolii, respectiv acțiuni
îndreptate spre întărirea rezistenței organismului, care să
poată lupta mai bine împotriva unor factori de ri sc;

244.Examinări de sănătate în scopuri terapeutice imediate pe
subpopulații bine delimitate, supuse unui risc crescut,
cum ar fi de exemplu gravidele cu risc.
MORBIDITATEA SUCCESI VĂ, PE CONTINGENTE Ș I CU
INCAPACITATE TEMPORA RĂ DE MUNCĂ
Morbiditatea succesi vă
Morbiditatea succesivă reprezintă studiul longitudinal
(succesiv în timp) al morbidității, cu găsirea legăturilor de
cauzalitate în apariția bolilor, agravarea acestora (apariția
complicațiilor), asocierea mai frecventă a unor boli etc.
De asemenea, s tudiul longitudinal permite
cunoașterea acelor categorii de persoane, care rămân
sănătoase an de an fără să se îmbolnăvească. Aceste categorii
pot fi studiate pentru a constata condițiile social -economice și
însușirile biologice care favorizează menținerea sănătății lor.
Morbiditatea succesivă permite de asemenea
cunoașterea eficienței activității rețelei sanitare în prevenirea
morbidității sau a cronicizării, agravării bolilor, precum și în
asanarea surselor de contagiune etc.
În acest sens, un rol import ant îl are cunoașterea
proporției de populație neprezentată la consultație, acest fapt
trebuind să fie considerat în general ca o deficiență, în special
în cazul în care cei neprezentați sunt bolnavi cronici.
Neprezentarea în cursul unui an a acestor boln avi la
medicul de familie trebuie considerată o deficiență a acestuia,
chiar dacă bolnavul s -a prezentat între timp la alte unități
medicale, deoarece medicul de familie este cel care deține
rolul principal în dispensarizarea bolnavilor cu afecțiuni
cronice.
Morbiditatea succesivă permite deci, un studiu
științific, cu date stabilite de medic și nu de bolnav, ceea ce
poate elimina erorile în aprecierile antecedentelor patologice,
datorită utilizării metodei bazată pe anamneză.

25Morbiditatea succesivă const ă atât din studiul
cazurilor noi, depistate în cursul unui an, cât și din studiul
agravărilor (acutizărilor, recidivelor) și a bolilor cronice
depistate anterior.
O importanță deosebită în studiul morbidității
succesive o are posibilitatea de a urmări în dinamică
morbiditatea pe sexe, grupe de vârstă, cauze de boală, deci de
a compara regiuni cu structuri populaționale diferite, ceea ce
nu se poate în cazul morbidității generale, decât cu o mare
aproximație. În acest fel se poate stabili dacă morbiditatea
într-o regiune sau alta este în mod real mai mare, sau dacă
nivelele diferite de morbiditate, depind de structura diferită
pe grupe de vârstă a populației respective.
Studiul morbidității succesive cuprinde și agravările
în bolile cronice, pe cauze de bol i, sexe, grupe de vârstă,
medii de proveniență etc. De asemenea se pot studia și
persoanele care nu au prezentat în cursul unui an astfel de
agravări, repartizate pe sexe, grupe de vârstă, medii de
proveniență etc., comparativ cu agravările concomitente ce
apar la aceleași categorii de persoane cu boli cronice.
În acest fel se obțin date complete și complexe privind
morbiditatea populației.
Morbiditatea pe contingente
Ancheta stării de sănătate permite și cunoașterea
morbidității pe contingente, adică p roporția persoanelor
bolnave dintr -o colectivitate și numărul de boli ce revin la un
bolnav.
În mediul urban, morbiditatea pe contingente este mai
mare decât în mediul rural și mai mare la sexul feminin,
comparativ cu sexul masculin.
În raport cu vârsta se constată faptul că grupa de
vârstă 30 -34 de ani are indicele morbidității pe contingente
corespunzător indicelui mediu pe țară.

26Indicii obținuți descriu în general o curbă
asemănătoare cu cea a prevalenței morbidității, cu deosebire
că în cazul morbidi tății pe contingente, nivelul atins este mai
scăzut. Diferențele sunt mai mici între 0 -24 de ani și cresc, pe
măsură ce se înaintează în vârstă.
Pe medii geografice de proveniență, distribuția pe
grupe de vârstă a morbidității pe contingente descrie o cur bă
similară cu cea din mediul întrunit, mediul urban având însă,
un nivel mai ridicat.
La grupa de vârstă 0 -14 ani, indicii mediului urban
sunt mai coborâți decât cei înregistrați în mediul rural. După
vârsta de 15 ani, indicii morbidității pe contingente în mediul
urban au valori mai mari.
Frecvența mai mare a morbidității pe contingente la
femei, se constată la toate vârstele, cu excepția grupei de
vârstă 1-9 ani și peste 80 de ani.
Indicii minimi de morbiditate îi întâlnim la grupa de
vârstă 15 -19 ani , mult scăzuți la sexul masculin în
comparație cu sexul feminin.
Indicii maximi la bărbați se constată la vârsta de peste
80 de ani, iar la femei, între 75 -79 ani (Petru Mureșan).
Morbiditatea cu incapacitate temporară de muncă (i.t.m.)
Morbiditatea cu i.t.m. completează studiul
morbidității cu unele aspecte esențiale și anume, gravitatea
unor boli care determină i.t.m. la personalul angajat. Deci
este o morbiditate specifică acestei categorii de populație
(populația ocupată).
De aceea, i.t.m. nu se poate compara cu morbiditatea
generală, cu incidența și prevalența îmbolnăvirilor, deoarece:
-se referă la o anumită grupă de vârstă (16 -60 ani la femei
și 16-65 ani la bărbați);
-se referă doar la i.t.m. și nu la orice îmbolnăvire;
-se referă atât la cazuril e de îmbolnăvire nou depistate cât
și la agravările bolilor cronice deja cunoscute;

27-depinde în mare măsură de regimul de asigurări sociale
pentru boală;
-frecvența i.t.m. se referă, nu la cazurile noi, ci la
concediile acordate inițial pentru boala respecti vă, sau
pentru agravare, în cazul bolilor cronice.
Toate aceste aspecte ale i.t.m., deși reprezintă un
handicap în studiul morbidității, prezintă și unele avantaje și
anume:
fiind legat de eliberarea unui certificat de concediu
medical, se asigură exactita tea diagnosticului;
fiind legat de un ordin de plată de concediu medical,
datele privind concediile de boală (zile plătite și nu zile
calendaristice) sunt controlabile pentru fiecare persoană,
respectiv pentru fiecare certificat;
centralizarea datelor de i.t.m. pe ramuri de producție în
cadrul județelor și pe întrega țară, permite un studiu
comparativ între județe și găsirea unor legături de
cauzalitate între condițiile de muncă și morbiditatea cu
i.t.m.;
dările de seamă oficiale permit cunoașterea unități lor
sanitare care acordă certificate de concediu medical și se
poate stabili responsabilitatea pentru actul medical
efectuat.
Dacă persoana bolnavă primește pentru prima oară un
certificat pentru o anumită boală, acesta este un certificat
“inițial” specifi cat pe formular.
Dacă, pentru aceeași boală pacientul primește o
prelungire de concediu medical ( concediu medical “în
continuare”), acesta se trece pe același formular. Dacă
concediul continuă și în luna următoare, se încheie primul
formular, iar restul d e zile, din luna următoare se trec pe un
formular nou, tăindu -se indicativul certificat inițial și
rămânând indicativul de certificat “în continuare”.
În bolile cronice, primul concediu de boală este înregistrat
cu indicativul de certificat “inițial”. Dacă , după reintrarea în

28activitate, persoana respectivă mai primește un concediu
medical, acesta se înregistrează pe un formular nou, dar tot cu
indicativul certificat “inițial”.
Rezultă că certificatul “inițial” nu are nimic în comun cu
cazul nou de boală, a ceasta fiind doar o noțiune legată de
trecerea la concediu de boală.
De exemplu, o persoană cu o boală cardiacă poate primi
de mai multe ori pe an, certificate de concediu medical cu
indicativul “inițial”, în cazul în care aceste concedii sunt la
intervalediferite de timp.
Toate datele cu privire la i.t.m. se centralizează pe baza
dărilor de seamă lunare, la Ministerul Muncii.
În analiza i.t.m. se ține seama de concediile medicale
pentru boli și accidente, nu și pentru prevenirea
îmbolnăvirilor, trimiterea la tratamente balneare, situațiile de
carantină, îngrijirea copilului bolnav, sau pentru sarcină și
lăuzie.
Pe baza datelor privind i.t.m. se calculează următorii
indicatori:
Indicele de frecvență cu i.t.m.
C (i)
F=–––x 100
Ps
F = indicele de frecvență cu i.t.m.
C(i) = nr. de certificate inițiale
Ps = nr. mediu al persoanelor ocupate cu drept de
asigurare socială;
Indicele de gravitate cu i.t.m.
Z (i+c)
Gr=–––– x 100
Ps

29Gr =indicele de gravitate al i.t.m.;
Z (i+c) = numărul zilelor de concediu medical
(inițial+ în continuare);
Ps = numărul mediu al persoanelor ocupate cu drept
de asigurare socială;
Durata incapacității temporare de muncă
Gr Z (i+c)
D=––-=–––-
F C (i)
D = durata incapacității temporare de muncă
Gr = indicele de gravitate
F = indicele de frecvență
Indicele de frecvență nu are o mare importanță în
cunoașterea morbidității, exce ptând îmbolnăvirile acute, de
scurtă durată. Numai în acest caz, indicele de frecvență poate
fi comparat cu incidența morbidității, deci la 100 cazuri noi
de gripă dintr -o intreprindere, se poate vedea câte persoane au
primit concediu medical.
Dacă se ana lizează i.t.m. separat pe boli, se poate lua
în considerare indicele de frecvență, relevând de exemplu, la
100 de persoane cu boală cardiacă, ce număr de certificate
medicale cu indicativul “inițial” s -a eliberat.
Indicele de durată a i.t.m. nu este corec t, deoarece se
face raportul a două valori necomparabile. Practic se
raportează numărul zilelor de concediu medical (rezultate atât
din certificatele cu indicativul “inițial”, cât și “în
continuare”), doar la numărul de certificate cu indicativul
“inițial”(23).
Indicele de gravitate al i.t.m. este mai util în studiul
morbidității, exprimând gravitatea cazului de boală. Acest
indice crește cu vârsta și cu creșterea ponderii femeilor,
având în vedere faptul că, morbiditatea, cu sau fără i.t.m. este
mai mare la vârste mai mari și la sexul feminin.

30De aceea, pentru studiul corect al morbidității cu i.t.m.
ar trebui să se calculeze indicele de gravitate separat pe sexe
și pe grupe de vârstă, atât în cazul comparării în dinamică al
indicilor, cât și în studiile comparative pe județe,
intreprinderi, ramuri de intreprinderi etc.
MORBIDITATEA SPITALI ZATĂ
În cele mai multe țări, în lipsa posibilităților de a
studia morbiditatea generală a populației, se ia ca bază,
morbiditatea din spitale și din alte unități cu paturi.
Această situație este însă nesatisfăcătoare, deoarece
mișcarea bolnavilor din spitale depinde de anumiți factori, ca:
-accesibilitatea la unitățile spitalicești (distanță, număr de
unități, număr de paturi pe unitate etc.);
-adresabilitatea populați ei(în funcție de nivelul educativ –
sanitar, individual și general al populației și de nivelul de
încredere în calitatea asistenței medicale din unitățile
spitalicești unde ar urma să se adreseze);
-regimul de asigurare a sănătății populației :cheltuielile
de asistență medicală; regimul de asigurări sociale de
sănătate; asistența medicală predominant bazată pe
instituții particulare, filantropice sau mixte etc.
Din aceste considerente, datele statistice nu pot fi
comparabile, nu numai între diferitele țări, dar de multe ori,
nici în cadrul aceleiași țări.
Morbiditatea spitalizată nu poate caracteriza deci,
morbiditatea reală a populației, mai întâi din cauzele
menționate anterior, dar și prin faptul că nu toate
îmbolnăvirile trebuie spitalizate.
Totuși, morbi ditatea spitalizată (mai corect mișcarea
bolnavilor din spitale, pe cauze de boală –pentru a nu se
confunda cu infecțiile interioare) trebuie studiată, alături de
celelalte aspecte ale morbidității expuse anterior.
Ea trebuie studiată pe clasificarea deta liată a bolilor, sau
pe un număr suficient de cauze de boală, pentru a putea folosi

31clinicianului, în timp ce, pentru administratorul de sănătate
publică este suficientă o clasificare intermediară, respectiv
lista de bază de boli, din clasificarea internaț ională a
maladiilor a Organizației Mondiale a Sănătății.
Morbiditatea din spitale se poate studia pe sexe, grupe de
vârstă, mediu de proveniență, nivel ocupațional etc.
După datele Organizației Mondiale a Sănătății, se
constată o mare disparitate a datelor , privind cauzele de boală
la pacienții spitalizați. Totuși, pentru țările dezvoltate, separat
pe sexe, ponderea mai mare a internărilor se face pentru:
Sexul M Rang Sexul F Rang
Bolile aparatului
digestiv1 Complicațiile
sarcinii, nașterii și
lăuziei1
Bolile aparatului
respirator2Bolile genito –
urinare2
Accidentele 3Bolile aparatului
digestiv3
Bolile aparatului
circulator4Bolile aparatului
respirator4
Indicatorul prin care se calculează morbiditatea din spitale
estefrecvența spitalizării :
b(a + i)
Fs=––––––– x 100 sau 1000
Nr. mediu loc.
unde:
Fs = indicele de frecvență al spitalizării
b(a + i) = nr. bolnavi aflați în spital la începutul
perioadei de referință + bolnavii noi spitalizați în
perioada re spectivă;
Reglementările Organizației Mondiale a Sănătății privind
morbiditatea spitalizată sunt următoarele:

32Boala care trebuie să fie luată în considerare pentru
analiza statistică a cauzei de bază, pentru bolnavii
spitalizați este afecțiunea principală tratată sau studiată;
dacă nu a fost stabilit nici un diagnostic, se va menționa
simptomul sau problema de sănătate principală pentru
care persoana a fost internată;
Cauza principală de îmbolnăvie este, conform O.M.S.,
afecțiunea care a “consumat cele mai multe resurse
medicale pe perioada internării”;
Foaia de observație trebuie să cuprindă și celelalte
afecțiuni, sau probleme de sănătate, care au fost tratate
sau studiate cu ocazia internării respective;
Este de dorit ca, în afara cauzei principale de sp italizare
în vederea efectuării statisticilor, să se efectueze și o
analiză pe cauze multiple; pentru unele date, cum ar fi
rezultatele unei anchete medicale, analiza cauzelor
multiple poate constitui singura metodă satisfăcătoare.
Conform statisticilor, p onderea cea mai mare a
spitalizărilor se face, în ordine descrescătoare pentru: bolile
aparatului respirator, digestiv, circulator, aparat genito -urinar,
traumatisme și boli infecțioase (23).
TRANZIȚIA MORBIDITĂȚII
Ca o consecință a tranziției demografi ce (scăderea
accentuată a mortalității și fertilității, în special în țările
dezvoltate) și mai ales a măsurilor complexe social –
economice, culturale și sanitare, care au dus la prevenirea și
combaterea morbidității printr -o serie de afecțiuni, are loc pe
plan mondial, fenomenul pe care îl denumim “tranziția
morbidității”.
Fenomenul se situează între cele două tipuri de
morbiditate, tipul primitiv și cel evoluat.
Morbiditatea “de tip primitiv” se caracterizează prin
prezența “endemică” a numeroaselor boli infecțioase și
parazitare și a bolilor acute digestive, care determină o mare

33prevalență a malnutriției protein -calorice, mai cu seamă la
copii, în numeroase țări în curs de dezvoltare, în special în
zona Africii Centrale și Occidentale și în Asia de sud -est.
Și în țările cu morbiditate de tip primitiv apar cu o
frecvență crescută boli cronice, cu o pondere importantă în
structura morbidității și mortalității, dar starea de sănătate a
populației din zonele respective este caracterizată printr -o
incidență crescută a bolilor infecto -parazitare și a malnutriției
protein-calorice.
Morbiditatea “de tip evoluat” este caracterizată
printr-o prevalență mare a bolilor cu caracter de cronicitate:
hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică, cordul
pulmonar croni c, boala reumatismală, bolile cronice
digestive, renale, boli de nutriție și metabolism etc.
În țările dezvoltate, care au depășit faza de tranziție
demografică și de tranziție a morbidității, prevalența prin boli
cronice crește prin ponderea crescândă a populației vârstnice.
Desigur, nu numai vârsta populației determină nivelul
morbidității prin bolile cu caracter acut sau cronic, ci acesta
este determinat și de alți factori importanți, ca: factorii socio –
economici, culturali, igienico -sanitari etc.
Factorii socio-economici au o importanță deosebită,
contribuind la îmbunătățirea calității vieții și, împreună cu
factorii igienico -sanitari și de asistență medicală, contribuie la
creșterea duratei medii de viață activă, fizică și psihică.
3.3. Măsurarea mort alității
Mortalitatea este componenta negativă a mișcării
naturale a populației, fiind fenomenul demografic al
deceselor într -o populație dată și într -o anumită perioadă de
timp, de obicei 1an.
Evenimentul demografic al acestui fenomen este
decesul.

34Deces ul reprezintă evenimentul dispariției definitive a
oricărui semn de viață, în orice moment după înregistrarea
stării de născut viu.
De ce este important să studiem mortalitatea?
1.Mortalitatea este un fenomen demografic cu implicații în
creșterea numerică a populației, în sensul realizării unui
echilibru în structura pe grupe de vârstă a acesteia.
2.Mortalitatea este unul din indicatorii demografici utilizați
în măsurarea stării de sănătate a populației.
3.Mortalitatea permite identificarea principalelor problem e
de sănătate ale populației, permițând astfel stabilirea unor
priorități de acțiune în domeniul sănătății.
4.În funcție de nivelul mortalității se pot stabili anumite
scopuri și obiective în cadrul programelor de sănătate.
5.Servește la planificarea sanitară a resurselor
6.Permite evaluarea eficacității activității sistemului de
servicii de sănătate.
Mortalitatea este un fenomen puternic dependent de
dezvoltarea economico -socială și caracteristicile unei
societăți.
Principalii factori care influențează mortalita tea
generală, exprimată prin speranța de viață la naștere sunt:
-factorii economici (dezvoltarea economico -socială),
nivelul de trai al populației;
– modul de distribuire al venitului național (în special
bugetul alocat pentru alimentație, sănătate, mediul
ambiental);
– alți factori ca: structura pe grupe de vârstă a populației,
tehnologia medicală etc..
Principalii factori care contribuie la scăderea
mortalității sunt:
-îmbunătățirea calității vieții populației
-introducerea tehnologiei medicale moderne
-îmbunățir ea sistemului de protecție socială
-îmbunătățirea generală a mediului ambiental

35Descrierea analiza și măsurarea mortalității
Surse de informații
1.Înregistrările totale și continui ale deceselor la
serviciul de stare civilă, pe baza certificatului medical
constatator al morții,completat de medicul care a
constatat decesul.
2.Informații privind numărul și structura populației în
funcție de anumite variabile (sex, vârstă, mediu de
rezidență etc.), care se găsesc la biroul de evidență a
populației de la poliție.
Metode de analiză:
-Analiza transversală: pe 1an calendaristic sau pe o
anumită perioadă de timp
-Analiza longitudinală: prospectivă sau retrospectivă
Indicatori utilizați în măsurarea mortalității.
1.Rata de mortalitate generală (rata brută de mortalitate) :
măsoară frecvența deceselor la 1000 de locuitori.
D
RBM =––-x 1000
P
D = numărul total de decese
P = populația de studiu la jumătatea anului
calendaristic (1 iulie)
Dacă dorim să calculăm mortal itatea generală pe o
perioadă mai scurtă de 1 an (o lună/trimestru/semestru), se
introduce un corectiv, care reprezintă raportul dintre numărul
de zile ale unui an și numărul de zile ale perioadei
considerate:

36D 365
RBM =––-x––––x 1000
P perioada
de studiu
(zile)
Rata brută de mortalitate are valori cuprinse între 5% o
-40%o(România, cu o rată de aproximativ 12% ose situează
pe ultimul loc în Europa; cea mai mică rată de mortalitate din
Europa o are Elveția (8,01% o), iar din lume, Japonia (7% o).
Aplicație practică:
Care este RBM în județul X cu o populație de 1
milion locuitori la 1iulie 1998 și un număr de 8000 de
decedați?
D1998 8000
RBM =–––-x1000 = –––-x 1000 = 8% o
P1 iulie 100000
Dacă în luna octombrie a anului 1998 numărul de
decedați a fost de 700, indicele brut de mortalitate va fi :
700 365
RBMoct = –––– x––x 1000 = 8,24% o
1000000 31
În semestrul II al anului 1998 numărul de decedați a
fost egal cu 5000. Să se calculeze RBM pe acest semestru
(iulie-decembrie)
5000 365
RBMsem II = –––– x––-x 1000 = 9,9% o
1000000 184

372.Rata specifică de mortalitate (pe sexe, medii, vârstă,
cauze de boală)
Rata specifică de mortalitate pe sexe
D b (f)
RspM bărbați(femei) = –––-x 1000
P b (f)
D b (f) = numărul total de decese la bărbați(femei)
P b (f) = populația masculină sau feminină
Rata specifică de mortalitate pe medii de pr oveniență
D u (r)
RspM urban(rural) = –––- x 1000
P u (r )
D u (r ) = număr total decese din mediul urban (rural)
P u (r ) = populația mediului ur ban (sau rural)
Rata specifică de mortalitate pe grupe de vârstă
D la grupa de vârstă x
RspM varstă x = –––––––––– x 1000
P de grupă de vârstă x
Rata specifică de mortalitate pecauza “x” de boală :
reprezintă frecvența apariției deceselor de o anumită cauză
într-o populație
D de cauză x
RspMcauză x = –––––– x 1000
P

38Aplicație practică:
Numărul de decese de sex masculin și feminin din
județul A în anul 1997 a fost de 3000, respectiv de 2800.
Populația totală a județului A este de 710000 loc la 1 iulie
1997, din care 350000 de bărbați și 360000 de femei. Dacă
numărul deceselor de sex masculin la grupa de vârstă 50 -59
de ani a fost de 320, iar populația masculină din această grupă
de vârstă a fost de 40000 de locuitori, să se calculeze:
a.Rata specifică de mortalitate la bărbați și femei în anul
1997
b.Rata specifică de mortalitate la bărbații din grupa de
vârstă 50-59 ani.
a.RspM b = (3000/350000) x1000 = 8,57% o
RspM f = (2800/360000) x 1000 = 7,77% o
b.RspM b (50 -59ani) = (320/40000) x 1000 = 8% o
Se cunosc mai multe tipuri de mortalitate, în funcție de
tipul de țară:
Tipul evoluat de
mortalitateTipul primar Tipul de tranziț ie
-predomină
mortalitatea prin:
*boli cardio –
vasculare
*tumori
-în țările
dezvoltate-predomină
mortalitatea prin:
*boli infecto –
parazitare
*boli respiratorii
*boli digestive
-în țările în curs de
dezvoltare-predomină
mortalitatea prin:
*boli croni ce de-
generative și toate
bolile din tipul
primar
-țările în tranziție

39Tipul de mortalitate în România este tipul de tranziție
spre cel evoluat.
Structura mortalității specifice pe cauză de boală în
România se prezintă în felul următor:
I. Bolile car dio-vasculare : 654%o ooo
II.Bolile tumorale : 142%o ooo
III.Bolile aparatului respirator : 90%o ooo
IV.Accidentele
Indicele de letalitate: reprezintă ponderea deceselor
de o anumită categorie din total decese.
număr decese de cauză X
L =––––––––––– x100
total decese
Mortalitatea infantilă
Definiție
Mortalitatea infantilă este fenomenul demografic al
deceselor 0 -1an înregistrate în populația de născuți vii, într -o
anumită perioada dată și într -un anumit t eritoriu.
Mortalitatea infantilă este un indicator foarte sensibil al :
*stării de sănătate a populației;
*nivelului de trai al acesteia;
*eficienței sistemului de îngrijiri de sănătate.
Factorii care influențează mortalitatea infantilă sunt grupați
în trei categorii :
I. Biosistemul mamă -copil
II.Factori care țin de familie
III. Factori demografici

40I. Biosistemul mamă -copil
În cadrul biosistemului mamă -copil trebuie să luăm în
considerare un grup de factori endogeni și un grup de factori
exogeni.
1. Factorii endogeni
a)Factori care țin de mamă:
-vârstele extreme (vârsta mai mică de 19 ani sau
peste 35ani);
-rangul nașterii (rangul I și peste IV);
-patologia mamei în timpul sarcinii:(TBC, diabet
zaharat, boli cardio -vasculare);
-medicamente teratogene în sarcină (I trimestru);
-factori obstetricali (toxemia gravidică, hemoragia
din ultimul trimestru de sarcină, operația
cezariană).
b)Factori care țin de copil :
-sexul (prin supramortalitatea masculină);
-prematuritatea (există un risc de mortalitate de 6 -8
ori mai mare la prematuri decât la nou -născuții la
termen);
-rangul născutului (nou -născutul de rang I si de
rang mai mare decât IV sunt expuși la un risc mai
mare de mortalitate decât nou -născuții de alt
rang);
-handicapurile biologice (malnutriția, rahitismul,
anemia severă, malformațiile).
2. Factori exogeni:
– mediul de viață, factori socio -economici
(venit,condiții de locuit), calitatea îngrijirilor
medicale etc.
II. Factori care țin de familie
– starea civilă a mamei (necăsătorită, divorțată);
-familiile dezorganizate;
– nivelul de educație al mamei legat de modul de îngrijire
al noului-născut.

41III. Factori demografici
– evoluția natalității și fertilității;
-programele de planning familial.
Măsurarea mortalității infantile:
D0-1 an
M.I.=––––– x 1000
născuțivii
Ne putem confrunta cu următoarea situație: în anul de
studiu pot să apară decese 0 -1 an, la copii născuți în anul
precedent. În această situație se calculează mortalitatea
infantilă corectată (M.I.c) :
D 0-1 an D’ 0 -1 an
M.I.c= (–––––- +––––– ) x 1000
născuți vii născuți vii’
D’0-1 an = număr decese 0 -1 an survenite la copii născuți în
anul anterior.
Născuți vii’ = numărul de născuți vii din anul anterior celui
de studiu.
D 0-28 zile
Mortalitate neo -natală=––––– x 1000
născuți vii
*precoce (0 -6 zile)
*tardivă (7 -28zile)
D1-11luni
Mortalitatea postneonatală =––––– x 1000
născuți vii

42născuți morți + D 0 -6 zile
Mortalitatea perinatală =––––––––––– x 1000
născuți vii + n ăscuți morți
număr născuți morți
Mortinatalitatea =––––––––––– x 1000
născuți vii + născuți morți
Mortalitatea primei copilării (post -infantilă)
D 1-4 ani
M 1-4 ani =––––– x 1000
P 1-4 ani
În România, pe primul loc se situează mortalitatea
postneonatală (aproximativ 60% din totalul mortalității
infantile).
Principalele cauze ale mortalității postneonatale sunt:
1.Bolile ale aparatului respirator;
2. Cauze perinatale (afecțiuni anoxemice, malformații
congenitale, boala hemolitică a nou -născutului,
pemfigusul nou -născutului, etc.);
3.Bolile infecto -parazitare;
4.Bolile digestive.
În țările dezvoltate predomină mortalitatea neo-natală.

43Alte cauze de mortalitate infantilă în funcție de tipul de
mortalitate sunt prezentate în tabelul următor:
Tipul de
mortalitate
infantilăCauze de mortalitate infantilă
Mortinatalitatea -anomalii placentare sau de cordon
-hipoxia, anoxia
-anomalii congenitale ale fătului
-patologia tardivă a sarcinii: toxemia
gravidică,eclampsia
Mortalitatea
perinatală-afecțiuni anoxemice
-leziuni obstetricale
-boala hemolitică a nou -născutului
-pemfigusul nou -născutului
Mortalitatea
primei copilării-boli ale aparatului respirator
-accidente
-anomalii congenitale
-boli infecto -parazitare
Mortalitatea
juvenil`-leziuni traumatice (accidente)
-boli ale aparatului respirator
-tumori
-anomalii congenitale
Mortalitatea maternă
Mortalitatea maternă reprezintă decesul femeii în
cursul sarcinii, sau într -o perioadă de 42 zile de la terminarea
sa, indiferent de durata sau localizarea sarcinii, de cauza
determinată sau agravată de sarcină, dar nu accidentală, s au
întâmplătoare.”
nr.decese prin complic.sarcină,nașt.,lăuzie
Mm =––––––––––––––––––- x1000
nr. născuți vii

44Mortalitatea maternă în România în perioada 1989 –
1996
Ani Mortalitatea maternă
1989 500-600 femei/an
1990 262
1991 183
1992 157
… …
1996 95
În anul 1989, mortalitatea maternă atingea valori
alarmante, cele mai mari din Europa (1,69% o).În anii ’80 au
decedat în medie 500 -600 de femei tinere / an, prin avort
septic, hemora gie internă etc.
Începând cu anul 1990, odată cu liberalizarea
avorturilor, mortalitatea maternă a scăzut aproximativ la
jumătate, ajungându -se în anul 1996 la 95 decese pe an.
Scăderea mortalității materne din anul 1990 explică
eficacitatea imediată a măs urilor legislative luate, dar
creșterea concomitentă a numărului avorturilor la cerere este
un aspect negativ pentru reproducerea populației în țara
noastră.

45CAPITOLUL 4
Biostatistică –partea I
4.1.BIOSTATISTICA -DEFINIȚIE. CLASIFICARE .
"Biostatistica este disciplina care se ocupă cu descrierea și
analiza numerică a fenomenelor de masă, permițând studiul
acelor fenomene a caror proprietate fundamentală este
variabilitatea."
1.Descriptivă. Biostatistica descriptivă este o ramură a
statist icii care se ocupă cu culegerea datelor, înregistrarea,
prezentarea și determinarea unor caracteristici numerice
sintetice. Scopul este nu de a explica fenomenele, ci de de a
descrie sau a pune în evidență ceea ce este esențial, realizând
sinteze într -un limbaj numeric.
2. Inferențială. Biostatistica inferențială este o ramură a
statisticii cu ajutorul căreia se obțin concluzii (inferențe)
asupra unei populații, pornind de la o fracțiune din populație
(eșantion).
4.2.OBIECT DE STUDIU
Obiectul de studiu a l biostatisticii îl reprezintă
colectivitatea statistică (grupul populațional). Pentru
colectivitățile statistice se studiază unitățile statistice (unități
de observare): familia; născutul viu; decedatul etc. Pentru
unitățile statistice se înregistreaza o anumită caracteristică
sau variabilă ,care poate fi cantitativă sau calitativă.
4.2.1. Caracteristici cantitative
Caracteristicile cantitative sunt însușiri măsurabile ale
unităților de observare, care pot fi exprimate printr -o unitate
de măsură (cm, g). Ele se subîmpart în:

46*caracteristici cantitative continue -însușiri măsurabile,
care pot îmbrăca orice formă numerică, inclusiv zecimale -ex
măsuratori somatometrice: h=1,53 cm, G=23,30 kg;
*caracteristici cantitative discontinue -imbracă numai
formenumerice intregi -ex. : nr. femei de vârstă fertilă, nr.
cazuri de ciroză hepatică.
4.2.2. Caracteristici calitative (atributive)
Caracteristicile calitative sunt acele însușiri, care nu pot
fi exprimate prin unități de măsură. Ele pot fi:
*alternativ e (dihotomice), de ex.: sănătos –bolnav, bărbat –
femeie, vindecat –decedat, român -de altă naționalitate etc.
* nealternative , ex.starea la externare (din F.O.): vindecat,
ameliorat, staționar, agravat, decedat
Pentru caracteristicile cantitative se întocmesc
distribuții de frecvență sau serii de variații simplesaucu clase
(intervale). Distribuțiile de frecvență se prezintă sub forma a
două șiruri/coloane:
-prima coloana, a varianțelor -cu valorile ordonate ca
atare, sau sub formă de clase (grupate );
-a doua coloană, a frecvențelor -în care se consemnează
ori de câte ori se găsesc valorile respective, sau valorile
corespunzătoare claselor formate.
Xi (varianțe) TAs Centrul clasei fi (frecvența de
apariție)
X1 90-99 90+99,999/2=95 f1 2
X2 100-109 100+109/2=105 f2 7
X3 110-119 100+119/2=115 f3 9
X4 120-129 125 f4 13
X5 130-139 135 f5 30
X6 140-149 145 f6 25
X7 150-159 155 f7 10
X8 160-169 165 f8 2
X9 170-179 175 f9 1
X10 180-189 185 f10 1
Xi (Xmin+Xmax)/2 fi = n = 100
n =nr.total cazuri găsite

47Pentru caracterizarea unei distribuț ii de frecvență (serii de
variații) se calculează două categorii de indici:
A.INDICATORI DE TENDINȚĂ CENTRALĂ
B.INDICATORI DE DISPERSIE
A.INDICATORI DE TENDINȚĂ CENTRALĂ
1. Media -media aritmetică simplă pentru serii de variații
mici (10-30 de cazuri).
Xi
X =––– fi= 1
n
-media aritmetică ponderată pentru serii de variații mari
Xi fi
X =–––– fi1
n
(2 x 95) + (7×105) + (9×115) + …(1×185)
X =–––––––– –––––––––– =135 mmHg
N (TAsistolică
medie)
2. Mediana -valoarea care împarte în 2 părți egale șirul
ordonat de valori, situându -se la mijlocul seriei de variație.
Mai întâi se calculează rangul /poziția medianei:
(fi ) + 1 100 + 1
Rg =–––––– =–––– = 50,5
2 2
Adică,
-50,5% din persoanele studiate au avut TAs < 140 mmHg
-49,5% din persoane au avut TAs > 140 mmHg
Apoi, se găsește mediana corespunzătoare acestui rang:

48-Pentruserii impare -mediana este o valoare observată:
ex. 2,11,4, 16,8,19,5
-Pentruserii pare -este o valoare calculată: semisuma
celor doua valori centrale -ex. cu TAs:
135+145
Me =–––– = 140 mmHg
2
3.Modulul -valoarea cu frecvența cea mai mare de apariție
în seria de variație; este o valoare observată (valoarea
modală).
d0
Mo = a + h ––––
d0+ d1
a = limita inferioară a clasei intervalului modal
h = mărimea interv alului modal
d0= diferența între frecvența intervalului modal și
frecvența intervalului anterior
d1= diferența între frecvența intervalului modal și
frecvența intervalului următor
30–13 17
Mo = 130 + 10 –––––– = 130 + 10 ––=137,27
17 + (30-25) 22
B.INDICATORI DE DISPERSIE
1. Amplitudinea -arată paleta de valori pe care se întinde
seria de valori)
a)Amplitudinea absolută = diferența dintre valoarea
maximă și minimă a variabilei din seria de variație:
A = Xmax -Xmin = 189 -90=99mmHg
b)Amplitudinea relativă = raportul dintre
amplitudinea absolută și media lotului studiat:
A% = A / X x 100 = (99/135)x100=73,3%

49Cu cât A% este mai mare (mai apropiată de 100%) cu
atâtseria de variație este mai neomogenă și invers.
2. Varianța (dispersia )-pentru loturi mici (n<30); pentru
populație poate avea alte simboluri.
_
(Xi-X)2(95-135) + (105 –135) + (185 -135)
S2x =–––––- =––––––––––– –––=
n 100
= 84 mmHg
3. Deviația standard (abaterea standard) -rădăcina pătrată
din varianță:
Sx =S2x =84 =9,16 mmHg
TAs medie a lotului studiat a fost de 135 mm cu o abatere
standard de 9,16mmHg.
4. Eroarea standard –utilizată în construcția intervalelor de
confidență (de încredere):
ex=sx /n
5. Eroarea maximă limită acceptată
x = tsx /n
x = U sx /npentru n 30
pentru t = 0,005 U0,05 = 1,96
=0,01 U0,01 = 2,57
= 0,001 U0,001 = 3,29
6. Coeficient de variație Caracterizează gradul de
omogenitate al unei serii.

50CV% = raportul dintre abaterea standard și media
lotului studiat, înmulțit cu 100
_
CV% = ( Sx /X )x100 = (9,16/135)x100 = 6,1%
Când:
CV < 20% = seria este omogenă
20%< CV >30% = serie medie din punct de vedrere a
omogenității
CV > 30% = serie neomogenă / dispersată
(media nu mai e valabila pentru lotul studiat -se
recalculează; valorile extreme se înlătură)
Pentru caracteristicile calitative echivalentul mediei
este proporția.
p = m/n m = nr.cazuri care ne interesează
n = nr.total cazuri
a)Varianța unei proporții: S = p (1 -p)2
b)Abaterea stand ard pentru o proporție: Sp = p(1-p)
c)Eroarea standard (prop.) : ep = p(1-p)/n
d)Eroarea maximă limită acceptată a unei proporții:
p= t. p(1-p)/n
p= U. p(1-p)/npentru n>30

51CAPITOLUL 5
Biostatistică –partea a-II-a
5.1.INTERVALE DE ÎNCREDERE (DE CONFIDENȚĂ)
Odată ce s -a stabilit eșantionul reprezentativ el poate
fi utilizat pentru estimarea caracteristicilor populației de bază.
Deoarece estimările variază de la un eșantion la altul
este important să știm cât de apropi ată este estimarea derivată
din oricare eșantion față de valoarea populației de bază .
În acest sens construim un interval de confidență în
jurul estimării, adică se "construiește" o gamă de valori în
jurul estimării, care va avea o probabilitate specifi cată (Psp)
de a include adevăratele valori ale populației.
Ps se numeste nivel de confidență , iar punctele
terminale ale intervalului de confidență sunt limitele
confidenței.
Pentru a calcula limitele confidenței în jurul unei
medii estimate a populației este necesar să avem următorile
măsuratori:
1.Variația-deviația standard a populației ( );
2.Media estimată (x);
3.Dimensiunea eșantionului (n);
4.Probabilitatea (Psp) de a include adevărata valoare a
populației.

52Concentrația Pb în sânge ( g/l)
90%
95%
99%
87,4 88 88,3 90 91 91,7 92 92,6
Cu cât este mai înalt nivelul de încredere specificat cu
atât este mai larg intervalul de încredere.
_
I.C.95% = X t. sx/nsx/n = ex (eroarea standard)
= X1,96 . sx/ n
Pentru n >30, t se înlocuieste cu U :
pentru t = 0,005 U0,05 = 1,96
= 0,01 U0,01 = 2,57
= 0,001 U0,001 = 3,29
_ 1,96 sx
limita inferioară = X–––-
n
_ 1,96 sx
limita superioară = X +–––-
n
Să presupumem că un eșantion format din 100
muncitori dintr -o intreprindere prezintă o concentrație
sanguină medie a plumbului de 90 g/l. Să mai presupunem
că nivelul concentrației Pb în sânge este distribuit normal, cu

53o deviație standard, =10. În acest caz, limitele intervalului
de incredere de 95% în jurul estimării pot fi calculate după
cum urmează:
1,96 x 10
limita inferioară = 90––––– = 88,04
100
1,96 x 10
limita superioară =90+––––– = 91,96
100
Intervalul de confidență (I.C.) variază între cele două
limite.
Dimensiunea intervalului de încredere e ste în legatură
cu dimensiunea eșantionului și cu nivelul specificat de
încredere (vezi figura cu intervalul de încredere):
Eșantion mare I.C. mic
Nivel specificat de încredere I.C. mai larg
5.2. COMPARAREA (INFERENȚA) STATISTICĂ
Comparare a statistică este o presupunere, o deducție
statistică, privind diferența dintre valorile parametrilor din
eșantion față de cei ai colectivității generale, sau între diverși
parametri din colectivitatea generală.
Ipoteza nulă (Ho). Conform acestei ipoteze "nu
există diferențe semnificative între eșantion și populație, sau
între cele două eșantioane selectate aleator, sau, orice
diferență observată se datorează în intregime erorilor de
eșantionaj, sau întâmplării”.
Ea poate fi acceptată sau respinsă, nu adev arată sau
falsă. Există două categorii de erori:
-eroare de tip I sau ( respingerea ipotezei nule, când ea
este adevarată);

54-eroare de tip II sau (acceptarea ipotezei nule, când este
falsă).
Probabilitatea de a respinge o ipoteză nulă atunci când
este fa lsă poartă denumirea de puterea testului statistic .
Puterea unui test depinde de doi factori :
-mărimea eșantionului : cu cât eșantionul este mai mare, cu
atât puterea testului statistic este mai mare.
-nivelul de semnificație ales -ex. 0,05 (5%) sau 0,01(1 %):
cu cât este mai înalt nivelul de semnificație (deci mai
redusă probabilitatea unei erori alfa) cu atât este mai mică
puterea, adică riscul de a comite o eroare de tip beta
devine mai mare)
TESTE BIOSTATISTICE DE COMPARARE A
CARACTERISTICILOR CANTITAT IVE
Compararea mediei rezultate în urma unui experiment
(observație) cu o medie ipotetică, cunoscută ca fiind cea a
întregii colectivități.
Ex. Să considerăm că înălțimea medie a băieților la
naștere este de 50,5 cm. Cercetând un lot de nou -născuți de
sex masculin se constată însă următoarele înălțimi:51,2; 49,3;
50,7; 50,1; 49,2. Media aritmetică este de 50,1cm. Se pune
problema, dacă diferența față de media întregii colectivități
este semnificativă sau nu. Pentru aceasta se va calcula testul
"t Student ":
t = (Ma-Mo)/( /N) Ma = media rezultată în
urma observației
Mo = media ipotetică
N = nr.subiecților studiați
= deviația standard
=X2-(X2) / N/ (N-1)

55Pentru a calcula abaterea medie patratică X2este
necesară calcul area pătratelor variabilei X. Pentru aceasta se
face un tabel în care se vor trece valorile și pătratele lor.
X51,2 49,3 50,7 50,1 49,2 250,2
X22621,44 2430,49 2570,49 2510,01 2420,64 12553,07
12553,07 -(62750,25/5)
=–––––––––– =3,02/4= 0,87
5-1
50,5-50,1 0,4
t =––––- =–-= 1
0,87 / 5 0,4
Se stabilesc gradele de libertate astfel:
f= n-1 = 5-1 = 4 n = nr.subiecți de observație
Neuităm in tabel la t 0,05; 42,77
-t calculat < 2,77 , deci diferența între înălțimea medie
observată și cea ipotetică este nesemnificativă;
-dacă t calculat de noi < valoarea lui t din tabel, înseamnă
că există o diferență nesemnificativă statistic între
variabilele studiate;
-dacă t calculat de noi > valoarea lui t din tabel, rezultă o
diferență semnificativă statistic între variabilele studiate.
Compararea a două medii aritmetice rezultate în urma a
două experimente sau observații
Prin extragerea a dou ă eșantioane din aceeași
colectivitate mediile aritmetice ale acestora diferă. Această
diferență. poate fi însă nesemnificativă, ceea ce poate fi
demonstrat prin testul "t".
Ex. Să considerăm că la un lot de băieți între 20 -24
ani și la un lot de fete de a ceeași vârstă, tensiunea arterială
sistolică a avut următoarele valori:

56Tensiunea
(cmHg)Frecvența Frecvența
X Baieti (n 1) Fete(n 2)
10 1 3
11 4 5
12 6 8
13 5 3
14 4 1
Se aplică testul "t" cu ajutorul formulei:
Mp1-Mp2
t =––––––––––-
(12/N1)-(22/N2)
Mp1= media aritmetică ponderată a primului lot (băieți)
Mp2= media aritmetică ponderată a lotuilui doi (fete)
1= dispersia primului lot
2= dispersia celui de -al doilea lot
N1= număr caz uri în primul lot
N2= număr cazuri în lotul al doilea
1=X2n1-(Xn1)2/ n1/ (N1-1)
2=X2n2-(Xn2)2/ n2/ (N2-1)
Mp1=Xn1/ n1
Mp2=Xn2/ n2
Xn1n2Xn1Xn2X2X2. n1X2. n2
10 1310 30100100 300
11 4544 55121484 605
12 6872 96144364 1152
13 5365 39169845 507
14 4156 14196784 196
Tot.20 =
N120 =
N2247
Xn1234
Xn23077
X2n12760
X2n2

57Mp1= 247/20 = 12,35
Mp2= 234/20 = 11,70
2472
3077––
20 3077 -3050,45
1=––––– =–––––– =1,39 = 1,18
19 19
2342
2760––
20 2760 -2737,8
2=––––– =–––––– =1,17 = 1,08
19 19
12,35-11,70 0,65
t =––––––––- =––-= 1,86
(1,39/20)-(1,17/20) 0,46
Gradele de libertate se calc ulează astfel:
f = f1+ f2= (N1+N2)-2 = (20+20) –2 = 38
t0,05;38 = 1,68 (tabel)
Interpretare:
1,86 > 1,68 rezultă că cele două medii ale loturilor studiate
sunt semnificativ diferite.

585.3. TESTAREA DIFERENȚEI SEMNIFICATIVE DINTRE DOUĂ
SAU MAI M ULTE EȘANTIOANE ALE UNEI POPULAȚII.TESTE
NEPARAMETRICE. TESTUL 2
Testul 2este un test neparametric utilizat pentru
deducțiile statistice în cazul a două sau mai multe eșantioane
extrase aleator dintr -o populație și care au o repartiție de
frecvență dif erită între ele.
Acest test compara două sau mai multe repartiții de
frecvență, din care una se consideră de obicei lot martor și
altul experimental, provenite din aceeasi populație. Cele două
loturi au repartiții de frecvență similare, dar au o
caracteris tică diferită. De exemplu:
– copii vaccinați și nevaccinați antirujeolos -îmbolnăviți
sau nu de rujeolă;
– bolnavi tratați și netratați cu un anumit medicament –
decedati sau vindecati
– bolnavi tratați unii cu medicamentul X alții cu placebo –
vindecați sau ne vindecați etc.
Acest test se aplică numai în acele situații, în care
evenimentele așteptate se exclud unul pe celălalt, în sensul că
nu este posibil să se producă decât unul din ele.
(a1. b2-b1. a2)
2=–––––––– x (N-1)
n1. n2. n3. n4
Pentru o probabilitate de 95% 2trebuie să fie >3,84
Pentru o probabilitate de 99% 2trebuie să fie >6,65
Această metodă se folosește numai cand nu mărul
cazurile este mai mare de 5 sau10, dar rar 50 cazuri.

59Exemplu:
Au
decedatNu au
decedatTotal
I lotsupus substantei A 18
a112
b130
a1+b1=n1
al-II-lea lotsupus substA 10
a220
b230
a2+b2=n2
Total 28
a1+a2=n332
b1+b2=n460
(n1+n2+n3+ n4) = N
(18×20-12×10)2
2=––––––––––––– x (60-1)= 4,21
30 x 30 x 28 x 32
Pentru o P= 95%, trebuie să fie > 3,84
În acest exemplu valoarea calculată a lui 2este 4,21,
rezultă că diferența de letalitate este demonstrată cu o
probabilitate de 95% .
Alt exemplu:
Sexul Bolnavi Sanatosi Total
Masculin 4 (a1)24 (b1) 28(n1)
Feminin 24 (a2)44 (b2) 68(n2)
Total 28 (n3)68 (n4) 96(N)
(4×44-24×24)2
2=––––––––– x (96-1)= 4,19 > 3,84 !
28 x 68 x 28 x 68
Valoarea obținută fiind mai mare decât 3,84, rezultă,
că la un prag de semnificație de 95%, diferența dintre bolnavi
și sănătoși este semnificativă.

60CAPITOLUL 6
Eșantionarea
6.1.DEFINIȚIE . TIPURI DE EȘANTIOANE
Eșantionul reprezintă “o copie la dimensiuni mai mici a
populației din care provine.”
TIPURI DE EȘANTIOANE
A. Aleatoare: 1 -eșantioane simple
2-eșantioane stratificate
3-eșantioane în grupuri (cuiburi)
4-eșantioane în trepte (faze)
5-eșantionul multifazic
B. Nealeatoare
1. Eșantionul simplu
-se realizează prin extragerea la sorți a unităților care vor
compune eșantionul din baza de sondaj.
-se presupune existența bazei de sondaj : o listă, un fișier, din
care se extrag într -o manieră aleatorie, unitățile de se lecție.
-exemple de baze de sondaj:
*listă a tuturor născuților vii
*listă a tuturor femeilor gravide din țară sau dintr -un
anumit teritoriu
*listă a tuturor familiilor dintr -o localitate rurală
2. Eșantionul stratificat
-când în interiorul populației d e referință, unitățile statistice
se găsesc plasate pe categorii.
-fiecare categorie este omogenă din punct de vedere al
conținutului intern (vârstă, mediu de proveniență, grad de
școlarizare, ocupație etc.), dar categoriile diferă între ele.

613. Eșantiona jul în grupuri (în cuiburi)
a)când lipsește baza de sondaj, iar constituirea ei este
dificilă și costisitoare;
b)când dispersia teritorială a populației de studiat este foarte
mare; populația de studiu poate fi imaginată ca fiind
constituită din unități de se lecție ierarhizate. De exemplu:
nou-născuții aparțin la o familie, aceasta la o colectivitate,
care poate fi un cartier dintr -un oraș sau o comună, care la
rândul lor aparțin la un oraș sau județ, în cadrul unei țări.
4. Eșantionul în trepte (faze)
– unități le de selecție sunt ierarhizate ca în cel anterior, cu
deosebirea că, în cazul cuiburilor se face o singură
extragere aleatorie, pe când în eșantionarea în trepte se
fac mai multe trageri la sorți. De exemplu:
extragerea I: județele (rezultă mai multe jude țe
selecționate din țară);
extragerea II: comunele (rezultă comune selecționate
din județele rezultate la I extragere)
extragerea III: familiile(rezultând familii extrase din
comunele alese anterior); acestea constituie baza de
sondajdin care se face ult ima selecție aleatorie:
extragerea IV: eșantionul de investigat.
Este de evitat realizarea unui număr prea mare de
extrageri, fiindcă fiecare extragere antrenează câte o eroare
de eșantionaj.
5. Eșantionul multifazic
– este un procedeu care combină metodel e anterior
prezentate.
– constă în formarea unui eșantion primar, pentru a obține
informații cu caracter general, urmat de constituirea
unuia sau mai multor eșantioane din eșantionul primar,
pentru a obține informații suplimentare, mai specifice.

626.2. EȘAN TIONUL REPREZENTATIV
Determinarea eșantionului reprezentativ este o
problemă de bază în domeniul cercetării. Un eșantion prea
voluminos are o precizie bună, dar poate fi foarte costisitor
sub aspect financiar, al timpului consumat și al
personalului.Un e șantion de volum prea mic este mai eficient
sub aspect economic, dar poate conduce la rezultate cu
precizie mică, pe care nu le putem accepta.Un eșantion
selectat în mod științific permite evaluarea valorilor
diferitelor variabile (caracteristici) dintr -opopulație, oricât de
mare ar fi ea.
Rareori, mărimea unui eșantion trebuie să fie 5 -10%
din totalul populației (când fenomenele studiate cunosc o
mare dispersiune), dar în fenomenele demo -sociale, de
morbiditate, de comportament al unor grupe de populați i,
eșantionul poate fi redus la mai puțin de 1% odin totalul
populației, proporție denumită rată de eșantionaj .
Exemplu. Ancheta stării de sănătate a populației, din
1983. Scopul a fost de estimare a nivelului de prevalență la
circa 100 boli cronice și 60 de handicapuri.
-Rata de eșantionaj : 50.000/22800000 loc.= 0,22%(1983)
din locuitorii țării
-Rata de eșantionaj : 0,06% (cca 15.000 anchetați (1989) din
total populație)
Pentru calcularea eșantionului reprezentativ se
stabilește:
-o eroare limită cu car e să se lucreze ( Δx)
-o probabilitate admisă (P)
t2.2t = 1,96 (pt.o P=95%)
n=––––– Δx = 0,05 (5%)
t2.2
Δx +–––
N

63n = volumul eșantionului reprezentativ
t = factorul de p robabilitate corespunzător probabilității P
= deviația standard a caracteristicii studiate
Δx = eroarea limit ă admisă (maximă limită acceptată)
N = volumul colectivității generale(a populației de studiu)
Pentru eșantioane > 30 -t se înlocuiește cu :U 0,05=1,96
U0,01=2,57
Acceptând un t = 1,96 corespunzător unei P = 95% și
unei erori limită de 0,05 vom estima varianța ( 2), din
cercetări similare anterioare, sau, când e posibil, vom efectua
un microstudiu în domeniul cercetat.
Exemplu : în boala hipertensivă, se știe din studii
anterioare că deviația standard a fost de +/ -0,20 rezultă că
varianța este 0,202, deci 0,04.
Pentru a calcula eșantionul trebuie să cunoaștem
populația N din care vrem să -l extragem. Presupunem că
N=100 000
1,962x 0,22
n=–––––––––- = 61
1,962x 0,22
0,052+–––––-
100 000
Când populația de studiu este mai mare de 10 000
locuitori, raportul ( t x) / N nu se mai ia în calcul, fiind
foarte mic (în exemplul nostru 0,00000154), valoare care nu
influențează rezultatul lui n (mărimea eșantionului).

64CAPITOLUL 7
Anchetele epidemiologice. Generalități.
EPIDEMIOLOGIA este știința care studia ză distribuția și
determinanții bolii în populație .
Glosar de termeni:
1. Riscul este posibilitatea obiectivă ca o persoană dintr -o
populație să sufere un eveniment.
2. Riscul de îmbolnăvire este posibilitatea obiectivă ca o
persoană să se îmbolnăvească în condițiile existenței
factorului (factorilor) cauzatori.
3. Populația la risc reprezintă populația expusă factorului de
risc sau purtătoare a factorului de risc, deci susceptibilă de a
face boala. Programele de sănătate au ca populație țintă,
persoanele la risc.
4. Factorul de risc este orice element, agent,sau
circumstanță din mediul sau modul de viață al unei persoane,
care condiționează, induce, sau este asociată cu mare
probabilitate apariției unei stări morbide. Factorul de risc nu
reprezintă întot deauna factorul cauzal al unei boli, uneori
fiind factor determinant, adjuvant sau favorizant al acesteia .
5. Factor de protecție reprezintă o condiție, care prin
existența ei, menține starea de sănătate a populației. Spre
exemplu: vaccinările obligatorii la copiii mici; vaccinul
antigripal, antihepatitic etc.
6. Factor indiferent este un factor despre care nu se știe cu
precizie dacă se asociază sau nu cu starea de boală (ex.
cafeaua la sănătoși).
7. Asociația epidemiologică este relația ce se poate dov edi
că există între factorul de risc sau protecție și boală.

658. Inferența epidemiologică reprezintă generalizarea datelor
obținute în studii pe eșantion, la populația generală sau
globală din care a fost extras eșantionul.
Pentru aprecierea existenței une i asociații cauzale
factor-efect în epidemiologia bolilor netransmisibile se
folosesc în principal următoarele metode și tehnici(12):
METODE
OBSERVAȚIONALEMETODE
EXPERIMENTALE
Ancheta
descriptivăAnchetele
analiticeAnchetele
experimentale și
operațion ale
-descrierea și
evaluarea stării de
sănătate a populației;
-formularea de ipoteze
epidemiologice;
-descrierea istoriei
naturale a bolilor;
-elaborarea unor
programe de sănătate.-dovedirea sau
inexistența unei
asociații epidemio –
logice factor de
risc–boală;
-verifică dacă o
ipoteză epidemio –
logică,formulată în
urma unor obser –
vații clinice este
adevărată sau
falsă.-sunt cele mai
valoroase;
-dacă se pot
realiza, dovedesc
cu adevărat rela –
ția cauzală dintre
expunere și re –
zultat.

66CAPITOLUL 8
Anchetele epidemiologice descriptive
Anchetele descriptive sunt studii observaționale. Ele
descriu populația țintă din punct de vedere a unor
caracteristici :
I. Personale
II. Temporale
III. Spațiale
I. Personale: vârstă, sex, categorie socială, tensiune arterială
sistolică, colesterolemie etc.
a)vârsta:există diferențe în ceea ce privește distribuția
frecvenței bolilor sau deceselor pe diferite grupe de vârstă,
deoarece:
-vârsta produce modificări metabolice;
-odată cu înaintarea în vârstă apar fen omene de uzură;
-ea aduce schimbări sub raportul receptivității / rezistenței
organismului.
b)sexul:diferențele de distribuție observate pe sexe își pot
găsi explicația în :
-biologia diferită;
-rolul și statutul social diferit al bărbaților față de femei ;
-expunerea diferită la factorii de risc;
-lafemeimai frecvente sunt:
*bolile endocrine
*DZ
*afecțiuni ale colecistului
*calculoze

67-labărbațisunt mai specifice:
*boala ulceroasă;
*herniile;
*accidentele.
II. Temporale: distribuția temporală a bolilor și a factorilor
de risc (trendul, variațiile ciclice).
III. Spațiale: distribuția spațială a bolilor și a factorilor de
risc (frontiere naturale, politico -administrative). Nu caută
asociațiile epidemiologice (factor de risc -boală) și nu permit
inferențe de tip cauzal. Se pot face estimări de parametri,
estimarea fiind validă dacă se asigură reprezentativitatea
lotului.
Aplicații ale anchetelor descriptive:
-Evaluarea stării de sănătate a populației;
-Planificarea resurselor neces are în sănătate;
-Elaborarea unor Programe (acțiuni) de sănătate;
-Formularea unor ipoteze epidemiologice;
-Descrierea istoriei naturale a bolii;
-Descrierea spectrului bolii pentru o anumită afecțiune
(12).

68CAPITOLUL 9
Anchetele epidemiologice analitice și
experimentale
9.1. Anchetele epidemiologice analitice
Scopul acestor anchete este de găsire în populația
cercetată, a unei legături de cauzalitate între unul sau mai
mulți factori incriminați și boală,.
Acest tip de anchete indică faptul c ă factorul presupus
reprezintă sau nu un factor de risc de îmbolnăvire.
Anchetele epidemiologice analitice pot fi de două feluri:
I. Prospective (de cohortă)
II. Retrospective (caz -control)
I. Studiile prospective (de cohortă)
a) Când factorul de risc este relativ frecvent în populație:
direcția în timp a studiului
B (a)
Lot T
(a+b)
Eșantion
NB (b)
B (c)
Lot M
(c+d)
NB (d)

69b) Când frecvența factorului de risc este relativ mică în
populație:
B (a)
Populația expusă FR Lot T
(a+b) NB (b)
B (a)
Populația non -expusă FR Lot T
(a+b) NB (b)
Din loturile selecționate trebuie eliminate persoanele
bolnave și alte variabile care ar putea influența rezultatul(12).
Alegerea lotului tes t Alegerea lotului martor
-persoanele susceptibile de
a face boala;
-în urma unui examen
medical de masă;
-grupuri profesionale
expuse la un anumit risc
profesinal;
-populații captive (școlari,
militari).-grup intern, care s -a
autoformat din același
eșantion;
-grup extern, care provine din
altă populație;
-grup mixt -cuprinde mai
multe loturi de comparare.
Se utilizează aceleași procedee atât pentru expuși cât
și pentru non -expuși.
Durata urmăririi subiecților depinde de frecvența
așteptată a bolii în populaț ie, până la atingerea numărului de
cazuri necesare din punct de vedere statistic, dacă prevalența
bolii este mică.
Pe parcurs pot apare pierderi prin neparticipare sau
deces.
Datele se introduc într -un tabel de contingență “2×2” :

70Factor de risc
(Tas)Boala (CPI)
+-Total
+ >160 a 22 b 214 a+b 236
-< 160 c 56 d 160 c+d 1665
Total 78
a+c1823
b+d1901
a+b+c+d
Exemplu: Din studiul descriptiv al îmbolnăvirilor la o
intreprinder e de transporturi a reieșit o frecvență crescută a
cardiopatiei ischemice la șoferii de vehicole (autobuze,
tramvaie etc.). Una din ipoteze incriminează HTA ca factor
de risc.
Pentru verificarea acestei ipoteze și a instituirii
măsurilor de profilaxie se intreprinde o anchetă analitică
prospectivă pe o perioadă de 10 ani. În acest scop se
examinează toți șoferii din punct de vedere clinic, se măsoară
tensiunea arterială, se face EKG (se exclud din lot persoanele
cu semne de ischemie cerebrală). Astfel răm ân în studiu 1901
persoane care au fost urmărite activ timp de 10 ani.
La sfârșitul acestei perioade se constată că:
-din 236 persoane cu Tas>160 mmHg la examenul inițial, 22
persoane au făcut CPI;
-din 1665 persoane cu Tas<160 mmHg la examenul inițial,
56 au făcut CPI.
În tabelul de contingență:
a= persoane expuse factorului de risc, care fac boala;
b= persoane expuse factorului de risc, care nu fac boala;
c= persoane neexpuse factorului de risc, care fac boala;
d= persoane neexpuse factorului de risc, care nu fac boala.
FE = frecvența celor expuși = a/a+b = 22/236 = 0,093
FN = frecvența celor neexpuși = c/c+d = 56/1665= 0,034
Când:
FE>FN-factorul de risc este incriminat în producerea bolii;
(cu cât FE > FN, cu atât rolul FR e mai important)

71FE=FN-factorul de risc este indiferent (studiul trebuie să se
reia pe alt lot)
FE<FN-factorul de risc analizat nu este incriminat în
producerea bolii. Există deci alți factori de risc
incriminați în producerea bolii.
Exprimarea valorică a inte nsității factorului de risc se
face, calculând riscul relativ (RR), riscul atribuibil (RA):
FE a/a+b 22/236 0,093
RR=–-=–––=–––-=–––= 2,74 (>1)
FN c/c+d 56/1665 0,034
Când:
RR>1-factorul incriminat este factorul de risc
RR=1-acțiunea factorului de risc este indiferentă
RR<1-factorul de risc nu este implicat în producerea
bolii
RA= FE-FN= (a/a+b) -(c/c+d) = 0,093 -0,034 = 0,059
Când:
RA>0-factorul incriminat est e FR
RA=0-acțiunea FR este indiferentă
RA<1-FR nu este implicat în producerea bolii
II. Studiile de tip caz -control
Studiile de tip caz -control sunt studii retrospective.
Ele se realizează în trecut, după ce boala s -a produs și se
caută cauza ( -ele) producerii bolii. În acest tip de studiu, cel
mai important și dificil lucru este alegerea lotului martor (de
comparație, de control)(12).

72direcția de studiu
expuși la FR
(a) Lot Test
(a+c)
nonexpuși la FR
(c)
expuși la FR
(b) Lot Martor
(b+d)
nonexpuși la FR
(d)
Alegerea lotului test Alegerea lotului mar tor
-înainte de alegerea
cazurilor se formulează
anumite citerii de diagnostic
(unele există, altele trebuie
formulate de către
investigator.
-bolnavi spitalizați
-populație țintă (bolnavi
selectați din populația
generală);în acest caz ar
crește reprez entativitatea
lotului, dar selecția este mai
costisitoare și mai dificil de
realizat.
-categorii speciale ex.
anumite boli profesionale-similar cu lotul test, cu excepția
bolii respective și să fie expus la
același FR
-b. internați, dar cu alt diagnost ic
-un eșantion din populația
generală
-este bine să se utilizeze două
loturi martor: un lot format din
bolnavi internați cu alte afecțiuni
și unul extras din populația
generală
-dacă boala este rară, iar numărul
cazurilor este mic, raportul trebuie
să fie de 2-3 martori pentru 1caz.

73Exemplu : din investigațiile efectuate la întocmirea foii
de observație la bolnavii internați în ultimii 4 ani pentru
cancerul bronho -pulmonar s -a constatat faptul, că fumatul a
fost frecvent practicat de aceștia.
Se emit e astfel ipoteza, că fumatul constituie unul din
factorii de risc de îmbolnăvire prin cancer pulmonar și se
intreprinde un studiu retrospectiv la bolnavii spitalizați.
În acest scop s -au extras 204 foi de observație ale
bolnavilor diagnosticați biopsic cu cancer, verificându -se
menționarea completă a perioadei de timp și a numărului de
țigări fumate până la depistarea neoplasmului.
Dată fiind absența acestor date, ele s -au obținut prin
corespondență cu bolnavul sau familia acestuia. S -a ajuns în
final la un lot test format din 185 bolnavi.
Lotul martor s -a format prin extragerea aleatorie, din
foile de observație, ale bolnavilor spitalizați cu alt diagnostic.
Datele se introduc într -un tabel de contingență de tip
“2×2”:
Factor de risc
(fumatul)Boala (ca ncer B-P)
+ -Total
+ fumători a 157 b 162 a+b 319
– nefumători c 28 d 52 c+d 80
Total 185
a+c214
b+d399
a+b+c+d
Frecve nța factorului de risc în lotul cazurilor este
următoarea:
f1= a/a+c = 157/185 = 0,85
Frecvența factorului de risc în lotul martor este :
f2= b/b+d = 162/214 = 0,76

74În studiile de tip caz -control nu se poate calcula direct
riscul relativ, pentru că n u se poate măsura riscul bolii la
expuși și nonexpuși rezultă că dovada forței de asociație se
face pe baza riscului relativ estimat (odds ratio):
probabilitatea expunerii la cazuri ad
OR=–––––––––––––––- =––1,8
probabilitatea expunerii la martori bc
Interpretare : probabilitatea expunerii este de 1,8 ori
mai mare la cazuri decât la non -cazuri (martori).
Riscul atribuibil:
OR-1 1,8 -1
RA%=–––x100 =–––x 100 = 44,44%
OR 1,8
Interpretare : 44% din cazuri au cancer bronho –
pulmonar datorită fumatului.

75Avantajele și dezavantajele studiilor prospective
și retrospective
Anchetele pros pective Anchetele retrospective
Avantaje :
1. Nu se cunosc rezultatele în
momentul proiectării anchetei.
2. Se pot observa și măsura toate
efectele pe care le generează
expunerea la factorul de risc.
3. Se poate măsura riscul bolii la
ambele loturi.
Dezavantaje:
1. Organizarea anchetei;
2. Costuri mari;
3.Unii se pierd pe parcurs;
4.Nu se pot repeta pe aceleași
loturi.Avantaje :
1. Ieftine;
2. Perioada de observare este
mai mică;
3. Lotul test este alcătuit din
cazuri clinice, ceea ce este
facil pentru inve stigator.
Dezavantaje:
1. Nu se poate calcula direct
riscul bolii, ci doar cel
estimat (OR);
2. Pot apare erori de selecție;
3.Lotul martor este dificil de
ales.
9.2.Anchetele epidemiologice experimentale
Ancheta epidemiologică experimentală este cea mai
complexă dintre anchetele epidemiologice. Ea este singura
metodă capabilă să demonstreze relația cauzală factor de risc
–boală, sau eficacitatea unei decizii terapeutice.
Studiile experimentale se folosesc pentru:
-testarea eficacității unor vaccinuri noi;
-testarea eficacității unor medicamente noi;
-demonstrarea valorii unei conduite terapeutice noi etc.
Anchetele experimentale sunt scumpe și necesită o
perioadă de studiu mai lungă, motiv pentru care se folosesc în
cazul unor afecțiuni cu răspândire largă, c are au un impact
social și economic important(12).

76În anchetele epidemiologice experimentale, factorul de
risc este controlat de către investigator; acesta formează un
lot test și un lot martor asemănătoare, poate chiar identice.
Pentru eliminarea distorsi unilor, experimentul se
realizează prin una din metodele ”simplu orb”, respectiv
“dublu orb”.
Metoda”simplu orb”
În metoda experimentală “simplu orb”, lotului test i se
administrează produsul activ, iar lotului martor produsul
placebo. Cele două produse su nt identice din punct de vedere
a formei, mărimii, culorii etc. Investigatorul este singurul
care știe care produs este cel activ și care placebo, în funcție
de numerele de serie diferite ale celor două produse.
Erori posibile:
1. Atenția experimentatorulu i este îndreptată spre pacienții
din lotul test, existând riscul, ca el să nu observe anumite
aspecte intervenite la lotul martor.
2.Modul de redactare și comunicare a rezultatelor obținute
este vădit influențat de faptul că cercetătorul știe la ce efecte
trebuie să se aștepte din partea subiecților aparținând lotului
test.
Metoda”dublu orb”
Această metodă este de preferat, deoarece nici
persoanele studiate, nici experimentatorul nu știu care este
produsul activ și care placebo. Experimentatorul primește
produsele în ambalaje identice, dar cu numere de serie
diferite. În momentul comunicării rezultatelor obținute, el
indică și numărul de serie al produsului administrat.
Numai conducătorul experimentului poate separa
fișele cazurilor care au primit produsul activ, de cele ale
cazurilor care au primit placebo.Se consemnează rezultatele
obținute și se calculează riscul la expuși, riscul la non -expuși,
riscul relativ și riscul atribuibil. Se face analiza și
interpretarea acestor valori, după care se face testare a
statistică a deosebirilor constatate prin testul”t”, “ 2“ etc.(12)

77CAPITOLUL 10
10.Examenele medicale de masă
Examenele medicale de masă urmăresc identificarea de
prezumpție sau/și stabilirea reală a bolilor sau a altor
caracteristici biologice sau com portamentale într -o populație.
Din categoria examenelor medicale de masă fac parte
studiile de prevalență și screeningul. Aceste metode de studiu
sunt anchete epidemiologice transversale și au caracter
observațional
10.1. Studiile de prevalență
Aceste st udii se realizează într -un interval relativ scurt
de timp, într -o populație bine definită, ocazie cu care se poate
înregistra atât expunerea cât și rezultatul. Ele sunt pur
descriptive sau de tip caz -control
Domenii de aplicare:
a)Diagnosticul stării de sănă tate a populației;
b)Stabilirea unor priorități în acțiunile de intervenție;
c)În programarea și planificarea sanitară;
d)Evaluarea unor acțiuni;
e)Determinarea prezenței asociațiilor epidemiologice.
10.2. Screeningul
Screeningul este examinarea de masă care cons tă în
aplicarea unui ansamblu de procedee și tehnici de investigație
a unei populații, în scopul identificării de prezumpție a unei
boli, anomalii sau a unor factori de risc.
Dezideratul major al testelor screening este depistarea
precoce a bolilor, eviden țierea lor într -un stadiu incipient,
când eficacitatea intervenției este mai mare; tratamentele

78efectuate în stadiile precoce ale bolii sunt mai ieftine și mai
eficace.
Depistarea pleacă de la ipoteza că într -o populație
există boli și bolnavi necunoscuț i, datorită unor nevoi
neresimțite, neexprimate sau nesatisfăcute.
Testul screening nu are ca scop fixarea unui
diagnostic. Persoanele ale căror teste sunt pozitive urmează
să fie supuse unor examinări medicale complete în vederea
stabilirii unui diagnosti c pozitiv.
În funcție de mărimea colectivității, depistarea poate
fi: în masă, selectivă sau țintită și multiplă(12).
Depistarea în
masăDepistarea
selectivăDepistarea
multiplă
-mijloace de
mare anvergu –
ră;
-se adresează
unor grupuri
populaționale
-neecono mică;
-ineficientă;
-abandonată.-cea mai eficace
și eficientă
d.p.v.medical
și economic;
-se adresează
unor grupuri
populaționale
expuse unor
factori de risc;
-depistarea
selectivă pe
grupe de
vârstă, pentru
descoperirea :
CPI, DZ, boli
pulmonare cro-
nice etc. și de –
pistarea selec –
tivă în mediul
profesional.-aplicarea
simultană a
două sau mai
multe teste
unei colectivi –
tăți;
-ex.: se efectu –
ează concomi –
tent: glicemia,
colesterolul, se
măsoară.greuta
tea, tensiunea
arterială etc.
-necesită perso –
nal numeros și
dotare tehnică
superioară.

79Scopurile screeningului:
-Menținerea sănătății și prevenirea bolilor (depistarea
factorilor de risc), ceea ce reprezintă profilaxia
primordială;
-Depistarea precoce a bolilor (profilaxi a primară);
-Determinarea prevalenței unor boli sau factori de risc;
-Diagnosticul stării de sănătate a unei colectivități;
-Evaluarea unor acțiuni, a unor programe de sănătate;
-Determinarea prezenței unei asociații epidemiologice.
Faza de depistare este urm ată de :
1. Faza de diagnostic . În faza de diagnostic, cei probabil
bolnavi (cu test screening pozitiv) sunt supuși unui test
diagnostic, pentru confirmarea bolii suspectate.
2. Faza terapeutică și de supraveghere medicală.
Criteriile de alegere a bolilor care să facă obiectul unui
screening sunt:
-boala să constituie o problemă de sănătate;
-să fie decelabilă în etapa de latență sau debut
asimptomatic;
-să existe probe capabile să evidențieze afecțiunea;
-testul screening să fie acceptat de populație;
-să existe servicii disponibile pentru cei cu test pozitiv;
-tratamentul să fie acceptat de bolnavi;
-costul acțiunii să fie acceptabil;
-angajarea medicilor la un proces de supraveghere
îndelungată a celor bolnavi;
-strategia de tratament să fie acceptată de către
administrația sanitară.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un test
screening sunt următoarele:
-să nu facă rău;
-să poată fi aplicate rapid;
-să aibă cost redus;
-să fie simple;
-să fie acceptate de populație;

80-să aibă o validitate corespunzătoare;
-săfie fiabile (reproductibile);
-să aibă randament mare;
-să aibă o valoare predictivă bună.
I.Validitatea . Este capacitatea unui test de a identifica corect
ceea ce este pus să identifice; reprezintă frecvența cu care
rezultatele probei sunt confirmate pri n procedee diagnostice
mai riguroase. Ea se exprimă și se măsoară prin sensibilitate
șispecificitate.
a)Sensibilitatea -este capacitatea unui test de a -i identifica
în mod real pe cei care au boala. Exprimă proporția
rezultatelor pozitive în masa bolnavilo r. Este o
probabilitate condiționată: exprimă probabilitatea de a fi
pozitiv cu condiția de a fi bolnav.
b)Specificitatea –este capacitatea unui test de a identifica
corect pe cei care nu au boala. Exprimă proporția
rezultatelor negative în masa sănătoșilor . Este o
probabilitate condiționată: probabilitatea de a fi negativ
cu condiția de a fi sănătos.
Alegerea testului și determinarea validității trebuie făcute
înainte de declanșarea screeningului (D.Enăchescu,
M.Gr.Marcu).
Validitatea se determină prin efec tuarea unui studiu pilot
(aplicarea testului pe un eșantion mic, format din 100 -200
persoane), cunoscându -se astfel care sunt bolnavii care fac
obiectul screeningului din acest eșantion.
Rezultatele obținute se trec într -un tabel de
contingență “2×2”:
Rezultatul
testuluiBoala
+-Total
+ a RP b FP a+b P
– c FN d RN c+d N
Total a+c B b+d
SP+N
n

81unde:
RP= real-pozitivii (bolnavii la care rezultatele au fost
pozitive);
FP= fals-pozitivii (persoanele non -bolnave la c are
rezultatele au fost pozitive);
FN= fals-negativii (bolnavii la care rezultatele au fost
negative);
RN= real –negativii (persoanele non -bolnave la care
rezultatele au fost negative);
P= pozitivii (persoanele la care rezultatele au fost pozitive);
N= negativii (persoanele la care rezultatele au fost negative);
B= bolnavii;
NB= non-bolnavii;
n= efectivul eșantionului.
Sensibilitatea:
RP
Sb=––x 100
B
Specificitatea:
RN
Sp=––x 100
NB
Sensibilitatea nu es te complementară cu specificitatea.
Când sensibilitatea crește, specificitatea scade, dar nu în
aceeași măsură.
Sensibilitatea este complementară cu proporția fals –
negativilor:
RP FN
–+––= 1
B B

82Specificitatea este comp lementară cu proporția fals –
pozitivilor:
RN FN
–+––= 1
NB NB
Rezultă că, o probă cu sensibilitate mare va determina
o populație a fals –negativilor mică, deci se vor pierde puțini
bolnavi.Când sensibilitatea testului este mică, se scapă din
evidență un număr mare de bolnavi. Pentru ca testul să fie
valid, sensibilitatea trebuie să fie de minimum 75%.
Când specificitatea testului este mică, înseamnă că un
număr mare de fals -pozitivi (persoane sănătoase) sunt
trimise inut il la investigații suplimentare. Pentru ca testul să
fie valid, specificitatea trebuie să fie de minimum 85%.
Este de dorit ca sensibilitatea și specificitatea probei
să fie mari. În general în screening și în special când boala
aleasă este gravă, se pre feră probe cu sensibilitate înaltă, care
vor determina o populație a fals -negativilor mică, deci se vor
pierde puțini bolnavi (12).
În SUA s -a efectuat un test screening pentru
depistarea cancerului de sân la femei, cu vârsta cuprinsă între
40-64 ani. Test ul s-a efectuat pe un lot format din 64810
femei.
Rezultatul
testuluiCancer de sân
biopsie + biopsie -Total
+ 132 983 1115
– 45 63650 63695
Total 177 64633 64810
Din cele 1115 cazuri pozitive la screening, 132 au fost
confirmate ca având cance r de sân după biopsie.
Din 63695 cazuri negative la test, 45 au dezvoltat
cancer de sân, confirmat biopsic.

83RP a 132
Sb=–-x 100 =–-x 100 =––x 100 = 74,6%
B a+c 177
Interpretare :74,6% din femeile cu cancer de sân au fost
identificate corect.
RN d 63650
Sp=––x100 =–-x100 =–––x 100 = 98,5%
NB b+d 64633
Interpretare :98,5% din femeile cu test negativ au fost într –
adevăr sănătoase.
II. Valoarea predictivă
Valoarea predictivă este importantă pentru clinician,
care este interesat de o probă care are șansa cea mai mare de
a identifica corect boala.
1. Valoarea predictivă po zitivă (valoarea predictivă
a unui rezultat pozitiv) reprezintă proporția real -pozitivilor în
masa pozitivilor. Este o probabilitate condiționată, exprimând
probabilitatea de a fi bolnav, cu condiția de a fi pozitiv.
Indică deci, cât la sută (%) din cei cu test pozitiv sunt într –
adevăr bolnavi.
RP 132
VPR +=––x 100 =––-x 100
P 1115
2. Valoarea predictivă negativă (valoarea predictivă
a unui rezultat negativ) reprezintă proporția real -negativilor
în masa negativilor. Este o probabilitate condiționată,
exprimând probabilitatea de a nu fi bolnav, cu condiția de a fi
negativ. Indică deci, cât la sută din cei cu test negativ sunt
într-adevăr sănătoși.
RN 63650
VPR-=––x 100 =–––x 100
N 63695

84III. Reproductibilitatea sau consistența unui test este gradul
de stabilitate al acestuia , adică capacitatea lui de a da
rezultate s imilare, atunci când este repetat în condiții
asemănătoare (pe același eșantion), de către persoane diferite.
Reproductibilitatea probei nu trebuie confundată cu
acuratețea (exactitatea probei).
IV. Acuratețea reprezintă gradul în care măsurătoarea
reprezi ntă valoarea reală a caracteristicii măsurate(12).
Exemplu: pentru măsurarea tensiunii arteriale la 500
de persoane s -a utilizat un tensiometru, care a fost verificat și
s-a constatat că greșește în plus la măsurarea tensiunii
arteriale.
Proba este repro ductibilă, pentru că la fiecare
măsurătoare se face aceeași eroare, dar nu are acuratețe,
pentru că nu măsoară valoarea reală a tensiunii arteriale.
Reproductibilitatea este importantă pentru
epidemiolog, iar pentru clinician este foarte importantă
acurat ețea probei.
O reproductibilitate înaltă a unei probe nu garantează
și o validitate înaltă. În schimb, o validitate înaltă oferă de
regulă și o reproductibilitate înaltă a probei.
Pentru ca o probă să fie cât mai reproductibilă este
necesar ca:
-proba să fie standardizată;
-personalul să fie antrenat;
-să se asigure controlul.
Măsurarea reproductibilității unei probe necesită
prezentarea datelor obținute de diferiți observatori într -un
tabel de contingență de tip 2×2.
Rezultate
observator IRezultate obser vator II Total
+ –
+ a b a+b
– c d c+d
Total a+c b+d n

85Exemplu: rezultatele unei hemoculturi sunt citite de doi
medici: “A și B”.
Medicul Rezultate
0 + + +Total
A602812 100
B602812 100
Reproductibilitatea pare să fie de 100%, ceea ce este fals.
Pentru reproductibilitate se utilizează “tabela încrucișată”:
Medicul A A A
0 + + + Tot.
B040 20 0 60
B+14 6 8 28
B++ 6 2 4 12
Tot. 60 28 12 100
Sunt concordante valorile de pe diagonală.
Se calculează indicele de concordanță (de reproductibilitate):
suma probelor concordante 40+6+4
R=–––––––––––- =–––– = 0,50
totalul probelor 100
Interpretare : reproductibilitatea probei este de 5 0%.

86CAPITOLUL 11
Stomatologie preventivă
Cercetările stomatologice de masă
Stomatologia preventivă are drept scop cunoașterea stării
de sănătate buco -dentară a populației, depistarea precoce a
unor afecțiuni stomatologice, evaluarea stării p arodontale a
unei colectivități, a nivelului de igienă orală a unui grup
populațional, sau a nivelului de cultură sanitară al acestuia
Aceste informații stau la baza elaborării unor programe de
sănătate specifice, având ca obiectiv general prevenirea și/s au
combaterea afecțiunilor buco -dentare la nivelul unei populații
sau grup populațional.
11.1.Evaluarea nivelului de cunoștințe al populației în
domeniul sănătății buco -dentare.
Când vrem să evaluăm cunoștințele legate de
sănătatea buco -dentară a unei populații, ideal este să ne
alegem ca populație țintă copiii.
Nu este eficace să studiem aceste aspecte la populația
adultă, care pe de -o parte, este mai puțin receptivă decât
copiii, iar pe de altă parte, are aparatul dento -maxilar
dezvoltat în întregime, iar intervențiile noastre ulterioare
acestei evaluări (educația pentru sănătate, programele de
sănătate) ar putea să nu dea rezultate la adulți.
Ca metode de evaluare a nivelului cognitiv (de
cunoștințe) al elevilor se utilizează anchetele medicale
canti tative (chestionarul anonim autoaplicat,cu răspunsuri
preformulate) și calitative (interviul).

87Chestionarul trebuie elaborat în prealabil de către
specialist, întrebările puse elevilor trebuie să fie graduale,
simple și clare. Este importantă menținerea an onimatului, ca
regulă de bază al oricărui chestionar, pentru a fi siguri de
obiectivitatea și sinceritatea răspunsurilor.
Această metodă este avantajoasă prin operativitate,
deci prin timpul scurt de utilizare.
Evaluarea calității răspunsurilor la chestio narele
completate se face pe baza unei scale de evaluare stabilite la
începutul cercetării.Orice scală de evaluare începe de la 0
(non-răspuns) și se continuă în ordine crescătoare cu un
număr de grade: 0 –1; 0–1–2; 0–1–2–3 etc.
Numărul de grade pentru o întrebare va fi cu atât mai
mare cu cât posibilitățile de răspuns ale elevilor la întrebarea
respectivă sunt mai mari. Prin urmare, la fiecare întrebare se
stabilește de la început numărul posibil de grade de răspuns, o
scală de evaluare a răspun surilor.
Încadrarea răspunsului într -un anumit grad al scalei se
face conform unor criterii stabilite anterior.
Pentru aprecierea calității răspunsurilor elevilor la
fiecare întrebare se va calula media clasei (pe total și pe
sexe).
Metoda interviului este o metodă mai personalizată,
medicul discutând cu fiecare elev în parte.
Avantajul metodei constă în aceea, că cercetătorul
poate obține informații suplimentare în legătură cu nivelul de
cultură-sanitară al elevului, inclusiv despre opinia acestuia
privi nd importanța stării sale de sănătate buco -dentară.
Principalul dezavantaj al metodei constă în timpul mai
mare acordat cercetării. Acesta este motivul principal pentru
care în practică se preferă metoda prin chestionar (deși
metoda interviului este consi derată superioară).

8811.2.Metode statistice utilizate în cercetările stomatologice
de masă
Metodologia de calcul a mediei aritmetice ponderate
Exemplu : să considerăm că la clasa a -VI-a de la o școală
generală s -au aplicat chestionare la toți elevii clase i.Una din
întrebări era:”Pentru ce sunt importanți dinții?”
Să presupunem că din totalul elevilor:
-8 au dat răspunsuri evaluate cu gradul 0;
-11 răspunsuri au fost evaluate cu gradul 1;
-7 au dat răspunsuri cu gradul 2;
-5 răspunsuri s -au încadrat la gradul 3 .
Pornind de la aceste informații,datele pot fi grupate astfel:
x f
0 8
1 11
2 7
3 5
n= 31
x = gradele scalei de evaluare a răspunsurilor;
f = numărul de elevi a căror răspunsuri au fost
încadrate în gradul respectiv (frecvența răspunsurilor
de un anumit grad)
n =f = număr total elevi investigați
Media clasei se calculează astfel:
– x .f
X=–––-
n
x = media aritmetică a seriei

89x .f = suma produsului dintre numărul variantelor
(gradelor ) și a răspunsurilor –frecvențelor
corespunzătoare fiecărui grad)
n = numărul total de elevi investigați
Pentru calculul mediei aritmetice trebuie calculat
produsul x.f:
x f x.f
0 8 0
1 11 11
2 7 14
3 5 15
n= 31 n=40
-x .f40
x=–––-=––-= 1,3
n 31
Pentru a evalua acest indice (nivelul cultural -sanitar
cognitiv al elevilor) se mai utilizează exprimarea procentuală
a acestei medii.
Pentru aceasta, valoarea minimă a scalei (0) este
considerată 0%, iar valoarea maximă a scalei (3) este
considerată 100%. Așadar, valoarea procentuală a indicelui se
calculează astfel:
1,3
–-x 100 = 43,3%
3
Indicele procentual este cu atât mai slab cu cât
valoare a sa este mai aproape de 0% și cu atât mai bun cu cât
este mai apropiat de 100%.

90Indicele procentual este deosebit de util atunci când se
compară valorile medii obținute la două răspunsuri, la care
scala de evaluare a fost diferită.
Să presupunem, că la ac eeași clasă de elevi la o altă
întrebare formulată:”De ce trebuie să ne spălăm pe dinți?” s -a
utilizat scala de evaluare 0 -2, obținându -se o valoare medie
de 1,1. Deoarece în acest caz ,valoarea maximă a scalei (2)
corespunde la 100%, indicele procentual s e va calcula astfel:
1,1
––x 100 = 55,0%
2
În acest caz se observă că, deși valoarea medie este
mai mică (1,1) decât cea de la prima întrebare (1,3), valoarea
răspunsurilor este mai mare (55% la a doua întrebare față de
43,3% la p rima întrebare) .
Indiferent de faptul că vorbim de valori medii sau
valori procentuale, indicii obținuți pentru evaluarea nivelului
de cultură sanitară a elevilor, privind diferite probleme de
sănătate buco -dentară, se utilizează în următoarele situații:
-pentru compararea nivelului de cunoștințe al elevilor
înainte și după efectuarea unor lecții de educație
sanitară;
-pentru urmărirea în dinamică (pe o perioadă mai lungă
de timp) a nivelului de cunoștințe al elevilor;
-pentru compararea nivelului mediu de cu ltură sanitară
al elevilor de la diferite clase ale aceleiași școli sau de
la școli diferite.
11.3. Evaluarea nivelului de igienă orală al elevilor
Spre deosebire de evaluarea nivelului de cunoștințe
educativ-sanitare al elevilor, care este o metodă subi ectivă,
măsurarea nivelului de igienă orală se face obiectiv, prin
aprecierea depozitelor moi (placa bacteriană) și a depozitelor
tari (tartrul dentar) la subiecții studiați.

91Această metodă obiectivă, cuantificabilă este
superioară metodelor subiective ut ilizate în trecut: inspecție
bucală, cu aprecierea stării de igienă orală (nesatisfăcătoare,
slabă, mediocră, bună, sau foarte bună). Încadrarea fiecărui
elev într-o categorie sau alta depinde de subiectivitatea
medicului stomatolog examinator.
Evaluarea gradului de igienă orală prin colorarea
(revelarea) plăcii bacteriene (indicele de placă)
Placa bacteriană (placa dentară) este descrisă încă
din anul 1898 de Williams și Black, ca un depozit moale,
granulos, care se acumulează pe suprafețele dinților și a
restaurărilor dentare și este format din numeroase microclonii
bacteriene, celule epiteliale și leucocite, reunite într -o matrice
intercelulară aderentă. Ea trebuie deosebită de “materia albă”,
care este un depozit moale, albicios, vizibil, care se elim ină
cu ajutorul unui jet de apă.
Această placă bacteriană poate fi pusă în evidență cu
ajutorul unor revelatori de placă (coloranți), care evidențiază
existența și intensitatea unor depozite moi pe suprafața
smalțului.
Ca revelatori de placă se pot utiliza diferite soluții
cum sunt: albastru de metilen, violet de gențiană, tinctură de
iod, clorofilă, tartrazin, etc. Pentru cercetările de masă se
utilizează revelatori de placă sub formă de tablete: placolor
(Firu, P.), revodent (Marin, G.), eritrozină etc.
Indiferent de revelatorul folosit, trebuie să se respecte
următoarele condiții:
-să nu fie toxic;
-să fie hidrosolubil;
-să fie electiv pentru placa bacteriană;
-să coloreze rapid placa bacteriană;
-să realizeze un contrast de culoare cât mai bun;
-colorarea plăc ii bacteriene să fie tranzitorie;
-să fie cât mai simplu de utilizat.

92Tehnica revelării plăcii bacteriene
Colorarea plăcii bacteriene se poate realiza atât în
cabinetul stomatologic, cât și în anumite colectivități
organizate, din cadrul unor instituții (ș coli, locuri de muncă ).
Această metodă, pe lângă evidențierea plăcii
bacteriene la un anumit subiect, poate avea în mod indirect și
un rol educativ pentru persoana respectivă, legat de gradul
său de igienă buco -dentară (11).
Soluțiile revelatoare de placă se aplică sub forma
băilor de gură, spray -urilor, sau prin badijonări ale dinților cu
o bucată de vată îmbibată în aceste soluții.
În cercetările de masă sunt preferate cașetele sau
comprimatele, care se sfărâmă și se lasă să se topească în
gură aproxima tiv un minut, apoi se clătește gura și se
interpretează zona colorată.
Zonele acoperite de placă, atât la nivelul dinților cât și
al mucoasei gingivale se vor colora, colorația menținându -se
timp de 1 -2 ore. Pentru a se evita colorarea buzelor, acestea
pot fi ușor vaselinate înainte de colorare(11).
Indici de igienă orală (buco -dentară)
Pentru a obține corect un indice de igienă orală se
examinează toate suprafețele dentare. Pentru a simplifica
examinarea în cazul unor studii populaționale (de masă) se
efectuează examenul fețelor vestibulare la dinții 16, 11, 31,
26 și a fețelor linguale la 36 și 46.
Indicele de placă Green –Vermillon
Se stabilește prin punerea în evidență a depozitelor
moi cu ajutorul sondei plimbate pe suprafața examinată,
rezultatele cuantificându -se conform unei scale de la 0 la 3, în
care:
0 = lipsa colorației și implicit a depunerilor;
1 = depuneri pe mai puțin de 1/3 din suprafața
dintelui, sau prezența unei colorații exogene;
2 = depuneri pe mai mult de 1/3 și pe mai puțin de 2/3
din suprafața dintelui;

933 = depuneri pe mai mult de 2/3 din suprafa]a
dintelui;
Se notează fiecare din cele 6 suprafețe examinate cu
valoarea corespunzătoare între 0 -3, se face suma și se împarte
apoi la 6. Valoarea rezultată reprezintă indicele de placă a
subiectului examinat.
Exemplu: la un elev s -au constatat următoarele valori:
Dintele examinat Intensitatea plăcii
(conform scalei de la 0 -3)
16 2
11 0
31 1
26 2
36 2
46 1
2+0+1+2+2+1= 8
8
Indice le de placă =––= 1,33
6
Față de valoarea maximă a indicelui de placă 3, media
obținută, de 1,33 reprezintă :
1,33
–– = 44, 3% (stare de igienă mediocră )
3
Gradul de igienă orală este cu atât mai bun, cu cât
valoarea medie a indicelui de placă și valoarea sa procentuală
sunt mai mici.

94Indicele de tartru dentar (de igienă parodontală)
Tartrul dentar este o masă calcificată aderentă, care se
depune pe coletul dinților și în șanțurile gingivo -dentare,
fiind reprezentată de un depozit de concrețiuni mineralo –
organice, în care predomină carbonații și fosfații de calciu. El
se depune cu predilecție pe fețele linguale ale incisivilor
inferiori și pe fețele vestibulare ale molarilor superiori, în
dreptul deschiderii orificiilor c analelor marilor glande
salivare. Poate fi întâlnit însă pe oricare din celelalte fețe ale
dinților și la oricare grup de dinți (11).
Prin examen stomatologic se poate evalua de asemenea
prezența și intensitatea tartrului, folosindu -se o scală de valori
dela 0 la 3 astfel:
0–fără tartru;
1–tartru supragingival pe mai puțin de 1/3 din
suprafața dintelui;
2–tartru supragingival pe mai mult de 1/3 și mai
puțin de 2/3 din suprafața dintelui, sau prezența de
insule de tartru subgingival;
3–tartru supragi ngival pe mai mult de 2/3 din
suprafața dintelui, sau depozite continue de tartru
subgingival;
Se face suma valorilor pentru dinții reprezentativi (16,
11, 31, 26, 36, 46) și se împarte totul la 6.
De exemplu, la același elev s -au constatat următoarele
valori la cei șase dinți examinați:
Dinte
examinatIntensitatea tartrului
(conform scalei 0 -3)
16 2
11 1
31 1
26 2
36 0
46 0
6

95Indicele de tartru = 6/6 = 1,00, reprezentând ca
valoare procentuală: 1/3 x 100 = 33% din total.
Indicele de igienă den to-parodontală
Reprezintă media aritmetică a indicelui de placă și a
indicelui de tartru dentar.
La elevul examinat, indicele de igienă dento –
parodontală va fi:
1,33 + 1,00 2,33
––––– =––-= 1,16
2 2
Exprimarea procen tuală a indicelui se realizează în
felul următor:
1,16 / 3 x 100 = 38,7 % (valoarea maximă admisă: 3 a
fost considerată ca 100% )
Starea de igienă dento -parodontală este cu atât mai
bună cu cât indicele (inclusiv valoarea sa procentuală) este
mai mic (se a propie de 0).
În concluzie , starea de igienă dento -parodontală a
elevului este precară.
Evaluarea stării parodontale (a gradului de lezare
parodontală)
Indicii gingivali
Sunt în raport cu semnele clinice ale inflamației
gingivale: modificări de culoare , de volum, de textură și de
consistență ale gingiei sau tendința ei la sângerare.
Indicele descris de Schour și Massler în anul 1947,
sau indicele P.M.A. se determină prin examinarea:
P–papilei: inflamație ușoară;
M–marginii libere a gingiei: inflama ție medie;
A–gingiei atașate: atinsă numai în cazurile grave;
Indicele se determină conform unei scale de evaluare
de la 0-4 :

960-lipsa semnelor de inflamație cronică
1-papila roșie, turgescentă, sângerează la înțepare cu
sonda boantă (M.și A. sunt de aspect normal).
2-P. și M. sunt roșii, turgescente; P sângerează la
simpla atingere ; A -de aspect normal;
3-P.M.A. sunt roșii, tumefiate, adăugându -se
apariția unei secreții la apăsare;
4-P.M.A sunt afectate intens și se evidențiază o
secreție purulentă la apăsare;
Exemplu: prin examinarea parodontală a unui lot de
gravide în luna a -IX-a s-au obținut următoarele scoruri ale
indicelui P.M.A.:
Scor
P.M.A.(x)f
( frecvența)x.f
0 6 0
1 24 24
2 7 14
3 5 15
4 2 8
Total= n =42 Total=61
x .f 61
X=–––-=––= 1,45
n 42
Considerând valoarea maximă a indicelui P.M.A. 4,
ca reprezentând 100%, exprimarea procentuală a indicelui
P.M.A. obținut prin examinarea lotului de 42 de gravide este
următoarea:
1,45
––x 100 = 36,3%
4

97În concluzie, s tarea parodontală a gravidelor studiate
este precară.
Indicele parodontal comunitar de necesități de
tratament (Community Periodontal Index of Treatment
Needs-CPITN)
Acest indice a fost elaborat în anul 19 82 de către
Departamentul Sănătății Dentare al OMS, în colaborare cu
Federația Dentară Internațională.
Prin examinarea parodonțiului se vizează două
obiective:
1.Evaluarea gradului lezării parodontale;
2.Stabilirea necesităților de tratament parodontal.
Arcadele dentare sunt divizate pentru examinare în
șase sextanți, ca unitate de bază de înregistrare. La fiecare
sextant se înregistrează leziunea cea mai gravă.
Calcularea indicelui parodontal CPITN necesită
examinarea separată a fiecărui sextant, notându -se gravitatea
leziunilor parodontale, conform unei scale de apreciere de la
0-4, fiecărui scor coresponzându -i un anumit necesar de
tratament.
Sextanții se împart în felul următor:
Sextantul I Sextantul II SextantulIII
18 17 16 15 1413 12 11 21 22 23 24 25 26 27 28
48 47 46 45 44 43 42 41 31 32 33 34 35 36 37 38
Sextantul VI Sextantul V Sextantul IV
Pentru ca un sextant să fie luat în considerare, el
trebuie să aibă cel puțin doi dinț i funcționali.Dacă are numai
un dinte funcțional, valorile constatate vor fi calculate la
nivelul sextantului vecin.
Pentru calculul indicelui se reține un singur scor
rezultat pe fiecare sextant și anume cel mai mare.
Sonda recomandată de OMS pentru sonda je este o
sondă specială, cu o extremitate rotunjită, sferică, cu

98diametrul de 0,5 mm, care ușurează depistarea tartrului
subgingival, diminuând riscul supraevaluării profunzimii
pungilor parodontale și evitând sângerarea prin înțepare.
Sonda prezintă o p orțiune colorată între 3,5 –5 mm.
Sondajul se face la nivelul unghiurilor mezio –
vestibular, disto -vestibular, mezio -lingual și disto -lingual al
dinților examinați(11).
Notarea se face pentru fiecare sextant conform unei
scale de evaluare de la 0 -4, în fel ul următor:
0–absența leziunilor parodontale; nu necesită tratament;
1–acest scor se acordă doar în caz de sângerare (fără pungi,
fără tartru, fără obturații debordante); pacientul are nevoie
numai de ameliorarea igienei orale;
2.-se atribuie pentru un sextant, atunci când există pungi
până la 3,5 mm adâncime, deci toată partea colorată a sondei
este vizibilă și în prezența tartrului sub -și supragingival; se
recomandă detartrajul și igiena orală;
3-se acordă unui sextant, dacă există o pungă parodo ntală
între 3,5-5 mm, deci partea colorată a sondei este numai
parțial vizibilă; pacientul necesită un detartraj minuțios,
chiuretaj și o igienă orală corect întreținută;
4–se notează pentru un sextant atunci când partea colorată a
sondei dispare în punga parodontală la unul sau mai mulți
dinți, ceea ce indică prezența unei pungi mai adânci de 5,5
mm; pacientul necesită un tratament complex, format din
detartraj, chirurgie parodontală și ameliorarea igienei buco –
dentare.
În urma tratamentului efectuat, in dicele se poate
modifica, indicând o îmbunătățire a stării parodontale a
pacientului.
În cadrul unei cercetări stomatologice de masă,
indicele CPITN indică proporția persoanelor dintr -o
comunitate, care necesită o anumită categorie de tratament.

99Indicele C PITN se poate calcula pentru fiecare sextant
în parte, pentru fiecare arcadă în parte și pentru întreaga
dentație.
Indicele propus de P. Firu
În cadrul unui studiu național privind starea de
sănătate buco -dentară și nevoile de tratament ale afecțiunilor
buco-dentare, organizat de Secția Română a Uniunii
Medicale Balcanice, P. Firu a conceput o scală de evaluare de
la 0-9 pentru starea parodontală și nevoile de tratament ale
subiecților studiați.
Această scală de nouă scoruri poate fi reprezentată în
felul următor (Duda, R.;Havriliuc,C.; Vitcu, L.; Cărăușu E.):
Scor Starea parodontală Necesarul de tratament
0 Parodonțiu normal –
1 Tumefacții, sângerare
provocatăIgienă buco -dentară
corectă
2Tartru Detartraj
3Pungi parodontale <
3,5 mmCauterizare chim ică
4Pungi parodontale >
3,5 mmTratament chirurgical
5 Retracție gingivală de
cauze medicale
generaleTratament medical
general
6 Periodontită cauzată de
obturație defectuoasăRefacerea obturațiilor
7 Periodontită cauzată de
proteză defectuoasăRefac erea protetică cu
echilibrare ocluzală
8 Mobilitate ușoară a
dinților datorită
traumelor ocluzaleTratament ortodontic –
protetic
9 Mobilitate dentară
totalăExtracție

100Evaluarea stării dentare după P. Firu
Pentru evaluarea stării dentare (odontale) s e folosesc
de obicei structura dinților CAO și ICORA .
În studiul amintit anterior, P. Firu recomandă o paletă
mai largă de evaluare a leziunilor odontale decât cei doi
indici de mai sus, precizând în detaliu prezența unor:
suprafețe cu fisuri sau fosete
suprafețe cu hipocalcifieri
suprafețe cu carii incipiente
suprafață cu carie profundă
suprafață cu carie secundară (recidivă)
dinte cu pulpită
dinte cu gangrenă pulpară
rest radicular
reconstituire corono -radiculară
dinte absent din cauza cariilor
dinte absent din cauza traumatismelor
dinte absent din cauză ortodontică
dinte absent din cauză parodontală
suprafață cu obturație
suprafață sigilată
(Duda, R.; Havriliuc,C.; Vitcu, L.; Cărăușu E.).
Față de aceste situații, care pot apărea cu prilejul
efectuării u nui examen stomatologic de masă (studiu
populațional), se pot stabili următoarele nevoi de tratament:
Fluorizare locală
Sigilarea fisurilor sau fodetelor dentare
Obturație
Reconstituire corono -radiculară
Extracție
Tratament protetic

101CAPITOLUL 12
Ancheta medico -socială
12.1. Problematica socială și medico -socială în sănătatea
publică
Evoluția stării de sănătate a populației și modul de
organizare a ocrotirii sănătății sunt strâns legate de
problematica medico -socială a populației.
Această problematică poa te fi grupată astfel:
-corelații între dezvoltarea socio -economică și evoluția
problematicii de sănătate publică și a organizării sanitare;
-factorii sociali și socio -economici în calitatea lor de
factori de risc de îmbolnăvire și factori de protecție a
sănătății;
-climatul din cadrul colectivităților de lucru;
-problematica familiei;
-sociologia internă a unităților sanitare;
-nivelul de cultură sanitară și comportamentul sanitar al
populației.
Ancheta medico -socială reprezintă o metodă de culegere
a informațiil or necesare pentru descrierea cunoștințelor,
opiniilor, atitudinilor și comportamentelor oamenilor.
Principalele caracteristici ale acestui tip de anchetă sunt
următoarele:
1.Obținerea de informații cantitative sau numerice despre
diverse aspecte ale unei po pulații;
2.Colectarea datelor se face prin întrebări, iar datele sunt
reprezentate de răspunsurile obținute;
3.Datele se colectează dintr -un eșantion și nu de la întreaga
populație.

102Metodele folosite de anchetele medico -sociale sunt
clasificate în două mari gr upe:
-metode cantitative –datele sunt prelucrate statistic, iar
rezultatele obținute sunt exprimate numeric;
-metode calitative –datele sunt analizate și interpretate de
către investigator; utilizând anumite procedee specifice,
mai complexe și aceste date pot fi prelucrate similar
datelor obținute din anchetele cantitative (înregistrare,
codificare, sortare, clasificare etc.).
Cele două categorii de anchete sunt complementare.
Alegerea unuia sau altuia dintre tipuri este în funcție de
tema cercetării. Anch etele calitative le preced de regulă pe
cele cantitative. Acest lucru favorizează cunoașterea mai
bună a subiectului cercetat și al populației luate în studiu. De
asemenea, metodele calitative ajută la interpretarea
rezultatelor obținute prin metode cantit ative.
12.2. Tipuri de abordare
I.Analiza documentelor preexistente
-de exemplu:cercetarea foilor de observație, modul de
utilizare al serviciilor medicale
-avantaje: discretă, non -reactivă, retrospectivă
-dezavantaje: calitatea datelor (scopul înregistrării d atelor
e posibil să fi fost diferit), rezultatele nu se pot generaliza
Prin întrebări
-chestionare, interviuri
-în special cantitative, dar și calitative
-exemplu: cercetarea nevoilor de sănătate ale populației
-avantaje: se pot cerceta o mare varietate de asp ecte, se
fac măsurători standardizate.
-dezavantaje: calitatea eșantionării, realizarea
chestionarului, metoda folosită în anchetă.
Prin observație
-folosită mai ales pentru studii de caz și studii de teren
-sunt calitative, în special, dar și cantitative

103-exemplu: observarea sistematică a relației medic -pacient;
-avantaje: se pot genera de ipoteze, sunt studii calitative;
-dezavantaje: rezultatele nu se pot generaliza, este
posibilă o reactivitate a subiecților față de observator,
subiectivitate de interpretare.
II.Prin controlul unor variabile
-sunt anchete controlate, cvasi -experimente;
-sunt în special studii cantitative, dar și calitative;
-exemplu:măsurarea eficacității unui tratament;
-avantaje: se pot trage concluzii asupra relației cauză –
efect, există control a supra variabilei studiate;
-dezavantaje: pune probleme de etică medicală, rezultatele
nu se pot generaliza.
12.3. Etapele realizării unei anchete medico -sociale
1.Definirea obiectivelor;
2.Stabilirea metodei de cercetare;
3.Evaluarea resurselor necesare;
4.Stabili rea metodei de eșantionaj și alegerea eșantionului;
5.Realizarea unor instrumente valide, fiabile, ușor de
administrat, scurte, corespunzătoare populației de interes,
pentru culegerea datelor;
6.Efectuarea unei anchete pilot;
7.Culegerea datelor
8.Analiza și inter pretarea datelor;
9.Realizarea raportului final.

104CAPITOLUL 13
Metode calitative utilizate în studiile medico –
sociale –interviul și chestionarul
“Orice cercetare începe cu o problemă de cercetare, care îl
nedumerește sau îl intrigă pe investiga tor”.
(Anthony Giddens,2001)
În dezvoltarea strategiilor de cercetare pot fi distinse
mai multe metode de cercetare. Acestea vizează modul în
care este efectuată cercetarea. Există metode observaționale,
experimentale, anchete sociologice, etc. Fiecare d in ele au pe
lângă avantaje și neajunsuri. Din acest motiv, cercetătorii
combină într -un studiu, două sau mai multe metode.
Interviul reprezintă o metodă calitativă de cercetare
utilizată în studiul fenomenelor sociale sau medico -sociale și
are drept scop obținerea unor informații de la anumite
persoane, în cadrul unei convorbiri (T.Rotariu,P.Iliuț, 1999 ).
Această metodă se practică în foarte multe domenii
ale vieții sociale. Există interviuri pentru obținerea unui loc
de muncă, sau câștigarea unui concur s. Sunt binecunoscute
interviurile publicistice și reportericești. Un alt gen de
interviuri îl constituie interviurile clinice (anamneza
bolnavilor, sau interviuri legate de aspecte medico -sociale ale
omului bolnav, în cadrul studiilor de sănătate publică) ; de
asemenea trebuie menționate interviurle clinice utilizate în
psihoterapie și psihodiagnostic, care presupun din partea celui
care le realizează un înalt nivel de pregătire teoretico –
metodologică și o experiență bogată în domeniu.

105Încercările de clasif icare a interviurilor sunt în funcție
de anumite criterii, așa cum sunt descrise mai pe larg într -o
lucrare a lui S.Chelcea (1996). Dintre aceste se menționează:
După genul convorbirii:
Interviurile directe (față în față) sau la distanță (prin
telefon)
După gradul de libertate în formularea întrebărilor
Interviuri structurate, semistructurate și nestructurate
După numărul de participanți:
Interviuri individuale și de grup
INTERVIUL “FAȚĂ ÎN FAȚĂ”
Este tehnica cea mai des folosită, mai ales când este
vorba de anchete cu mare audiență la public (anchete
electorale, sondaje ad hoc pe probleme de mare interes
public, etc.).
Această formă de interviu se poate realiza la domiciliu,
la locul de muncă -în cazul persoanelor ocupate, în școli,
facultăți-pentru el evi și studenți, pe stradă, sau la ieșirea de
la manifestări sau activități colective (spectacole, concerte,
meciuri) etc.
Această alegere se face în funcție de tema cercetării,
de populația vizată, de mijloacele umane și materiale de care
dispune cercetă torul.
Când nu este obligatorie alegerea unei anumite
categorii de persoane, caracterizată prin participarea la unele
activități comune (salariați, elevi. studenți etc.) se utilizează
ancheta la domiciliu. Ancheta orală la domiciliu este
preferată atunci când convorbirea este mai lungă (30 -40 de
minute) situație în care strada, sau locul de muncă al
persoanei intervievate nu sunt alegerile cele mai potrivite. De
asemenea, calitatea rezultatelor este superioară în acest tip de
anchetă, subiectul fiind în me diul său obișnuit de viață,
eliminându -se astfel disconfortul sau stresul care apare în alte
împrejurări.

106Principalul avantaj al anchetei „față în față” este acela
că, în afara discuției propriu -zise, se pot observa mai ușor
reacțiile, gesturile și mimica persoanei intervievate și se pot
elimina situațiile de non -răspuns, atunci când operatorul
reușește să creeze o relație de încredere cu persoana studiată.
Principalul dezavantaj al acestui tip de interviu constă
în dificultatea de a intra în contact cu s ubiecții, din motive
obiective: blocarea accesului străinilor în locuințe prin
diferite metode (utilizarea dispozitivelor cu coduri, a
interfoanelor), dar și prin simpla nedeschidere a ușii de către
persoane susceptibile.
Aceste bariere au determinat mult e țări occidentale să
revină puternic la metoda anchetei prin telefon (ancheta la
distanță).
Momentele sale de glorie au fost în anii 1930 -1940 în
America, însă unele eșecuri în scrutinurile electorale, datorate
faptului că populația cu telefon aparținea unei anumite
categorii sociale, având deci și opțiuni politice diferite, a
făcut ca această metodă să fie mult restrânsă în perioada
următoare. Revigorarea metodei a început odată cu
generalizarea telefoniei, la începutul anilor ’80, când 98% din
familiile americane aveau un telefon în casă.
Avantajul metodei constă și în faptul că evită situațiile
în care subiecții sunt greu de găsit, neavând domiciliul bine
stabilit, sau locuiesc în anumite zone riscante pentru operatori
(T.Rotariu,P.Iliuț, 1999 ).
Acce sul la telefonie și costurile acestora exclud din
start utilizarea acestei metode de interviu la noi în țară, dar
trebuie menționate unele avantaje ale telefoniei mobile,
descrise sintetic de A.Lajouanie (1983).
-rapiditate
-arie largă de acțiune
-cost accept abil (în țările unde se aplică metoda)
-fiabilitate
-realizarea studiului pilot în condiții reale

107-controlul constant al “terenului”
Pentru a a ilustra rapiditatea metodei, A.Lajouanie
apreciază, că o echipă de 30 de anchetatori poate realiza 400 –
500 de ches tionare în mai puțin de 20 de ore, performanță
practic imposibil de atins prin alte mijloace.
Legat de aria de acțiune , acest tip de anchetă permite
stabilirea unei relații facile cu orice persoană din orice colț al
țării, în condițiile în care deținerea u nui telefon nu mai
reprezintă o problemă de fond, asigurându -se astfel o bună
reprezentativitate a eșantionului.
Din punct de vedere al costurilor , acestea sunt mai reduse
decât costurile determinate de deplasarea unui operator sau
grup de operatori în ter en. Din studiile efectuate s -a constatat
că aceste costuri sunt cu 30 -60% mai mici, decât costurile
anchetelor la domiciliu.
Plusul de fiabilitate adus de acest procedeu derivă din
proporția mai redusă a refuzurilor de a răspunde la telefon
(17%), decât a refuzurilor de a primi operatorii la domiciliu
(30%) (Lajouanie, 1983).
În general, ancheta prin telefon se realizează de o echipă
concentrată într -un singur loc, ceea ce permite schimbul
permanent de informații între operatori și conducătorul
cercetării. Astfel, testarea instrumentului de lucru și a
operatorilor și implicit a operațiilor anchetei se constituie în
așa-numitulstudiu pilot .
În anchetele care presupun deplasarea operatorilor pe
teren, se pierde controlul activității acestora, munca lor
neput ând fi evaluată decât la final, nefiind posibile modificări
pe parcursul operațiilor.
INTERVIUL STRUCTURAT, SEMISTRUCTURAT ȘI
NESTRUCTURAT
Interviul structurat coincide în linii mari cu ancheta orală
și presupune aplicarea unui chestionar standardizat, față în
față, sau prin telefon cu subiectul. Întrebările și ordinea lor
sunt dinainte stabilite. Acest procedeu va fi dezvoltat mai pe

108larg în capitolul referitor la anchetele care utilizează ca
instrument de lucru chestionarul.
Spre deosebire de primul, interviul semistructurat are
prestabilite doar temele în jurul cărora se va purta discuția.
Operatorul va pleca pe teren cu un ghid de interviu și nu
cu un instrument elaborat în detaliu (chestionar). Sarcina
intervievatorului este mai grea în acest caz, î ntrebările fiind
deschise, iar operatorul trebuie să obțină răspunsuri cât mai
consistente la întrebările adresate subiecților. Este nevoie de
inteligență, abilitate, empatie și experiență, pentru a culege
date cât mai relevante. De aceea, pentru aceste ti puri de
interviu se recomandă operatorii cei mai buni, cu o anumită
experiență în domeniu.
Ghidurile de interviu cunosc o mare varietate de forme,
începând cu cele care cuprind câteva teme mai generale, până
la cele cu o listă lungă de subiecte și întrebăr i specifice.
Indiferent de tipul ghidului, acesta trebuie pregătit dinainte de
operator.
Interviul individual nestructurat, nondirectiv, sau de
profunzime , presupune discuții libere între cercetător și
anumite persoane de studiu, pe o singură problemă. El se
desfășoară de obicei în mai multe întâlniri, iar o întâlnire
poate dura mai multe ore.
INTERVIUL DE GRUP
Este o metodă calitativă, care constă în lansarea unor
întrebări deschise unui grup de persoane și presupune
intreracțiunea acestora, printr -un schimb de replici, opinii,
idei, pe marginea acestor întrebări.
Este posibil ca interviul de grup să inhibe exprimarea
unor opinii și atitudini importante, de profunzime, din partea
membrilor grupului. Această metodă ar putea facilita însă,
emiterea unor p ăreri personale față de problematica studiată,
mai ales dacă membri grupului se cunosc bine între ei. De
altfel, schimbul de păreri într -un cadru specializat îi ajută pe

109oameni să -și exprime mai ușor trăirile și experiențele proprii
și să conștientizeze va loarea atitudinilor personale și de grup.
Pentru ca rezultatele interviului de grup să fie cele
scontate trebuie să se îndeplinească anumite cerințe
importante de organizare ale acestuia:
-numărul de persoane participante la interviu să fie de 10 –
15;
-locul ales să fie într -un cadru plăcut, relaxant;
-statutul socio -profesional al persoanelor intervievate să
fie asemănător;
-ora la care se realizează interviul să nu fie nepotrivită (ora
mesei, după orele de muncă etc.);
-realizarea în prealabil a unei pregătiri psihologice a
subiecților;
-acceptarea convorbirii de către grup și câștigarea
sentimentului de încredere față de cel care conduce
interviul
Interviurile de grup nestructurate , bazate pe
spontaneitatea răspunsurilor subiecților sunt reuniunile de tip
brainstorming , cu scopul de a genera idei noi și de a găsi
soluții la anumite probleme.
Întâlnirile și discuțiile libere de grup sunt utilizate
frecvent ca tehnică terapeutică eficientă în psihiatrie.
Interviul de grup structurat este practicat de multă vreme
în S.U.A. și în prezent la noi, sub denumirea de focus grup
(interviu de grup focalizat), mai ales în studii de marketing,
implementarea și evaluarea de programe sociale și în
cercetările sociologice.
Diferența majoră față de interviul nestructurat constă î n
faptul că întrebările se pregătesc dinainte și trebuie respectate
în cursul interviului.
Organizarea focus -grupului trebuie să îndeplinească
următoarele cerințe:
întrebările să fie relativ puține, între 7 -10, fiecărui
participant alocându -i-se aproximati v 2 minute pentru

110fiecare întrebare; cercetătorii fără experiență au tendința
să formuleze un număr prea mare de întrebări; de pildă,
într-o cercetare sociologică realizată de operatori
începători, ghidul de interviu întocmit de ei conținea 23
de întrebări ; dacă numărul participanților ar fi fost 10,
durata interviului ar fi trebuit să depășească 7 ore (23
întrebări x 10 participanți x 2min/participant = 460
minute = 7,66 ore) (T.Rotariu,P.Iliuț, 1999 );
întrebările trebuie să fie bine selectate și clar for mulate;
pe parcursul interviului, ca urmare a antrenării
participanților la discuție, sunt necesare întrebări
suplimentare, care nu au fost dinainte stabilite;
moderatorul trebuie să -și dovedească astfel iscusința,
flexibilitatea și experiența în domeniu, pentru a face ca
interviul să aibă continuitate și să nu bulverseze mersul
firesc al discuțiilor. De aceea, se recomandă ca
întrebărilor “neprevăzute” să li se rezerve 10 -15 minute la
sfârșitul interviului.
În focus-grupuri, spre deosebire de grupurile cla sice,
naturale, participanții la interviu au o compoziție neomogenă.
Acesta este și principiul de bază al interviului structurat tip
focus-grup, pentru ca discuțiile să fie cât mai aprinse și
părerile cât mai variate, pe o anumită temă.
Uneori, grupul est e constituit din persoane cu trăsături sau
interese comune, ca de exemplu salariații dintr -un anumit loc
de muncă, locuitorii unui anumit cartier, sau anumiți pacienți
etc., dar ei trebuie să fie obligatoriu diferiți din alte puncte de
vedere (vârstă, cate gorie socio -profesională etc.).
Interviurile de grup structurate se pot realiza și cu experți,
acest tip de interviu fiind cunoscut sub denumirea de tehnica
Delphy . Scopul principal al acestei metode este de a se găsi
soluții la o anumită problemă. Ca urma re, pe parcursul
discuției se urmărește ajustarea opiniilor individuale și
realizarea unui consens. Moderatorul are în acest caz rolul

111unui negociator, care trebuie să conducă interviul spre
obținerea unei decizii de grup.
În practica cercetării, cele mai multe interviuri se situează
undeva între cele două extreme, între interviul total structurat
și interviul total nestructurat, adică un interviu semistructurat .
Acesta are la bază un desfășurător, sau ghid de interviu, care
însă nu trebuie respectat cu str ictețe. Discuțiile pot decurge
liber, cu condiția să rămână polarizate în jurul temei centrale.
Desigur, fiecare metodă analizată are avantaje și
dezavantaje. De aceea, pentru a spori calitatea unei cercetări,
recomandarea este de a combina mai multe metod e între ele,
cu prevalența la un moment dat a uneia sau alteia dintre
metode, în funcție de scopul cercetării.
Utilizarea combinată a mai multor tehnici și procedee
minimizează “riscurile metodologice” și maximizează
valoarea datelor obținute și implicit calitatea cercetării.
METODE DE CONSTRUIRE A CHESTIONARULUI ÎN
STUDIILE MEDICO -SOCIALE
Ancheta,ca metodă specifică științelor socio -umane
presupune un schimb de informații, mai exact o comunicare
între cercetător și anumite persoane de investigat.
Trans miterea informației de la persoanele chestionate
spre cercetător se realizează prin două modalități diferite:
calea orală și calea scrisă. În primul caz este vorba de ancheta
orală sau directă , în care subiecții dau răspunsuri la
întrebările citite de oper ator din chestionar, acesta din urmă
realizând și înregistrarea răspunsurilor; în cea de -a doua
metodă, în scris, sau indirectă, numită și anchetă prin
autocompletarea sau autoadministrarea chestionarului ,
subiectul este acela care citește întrebările din chestionar și
răspunde la ele, fără a exista o comunicare directă între el și
operatorul de anchetă.
Alcătuirea unui chestionar este o operație prealabilă
fundamentală a unei anchete medico -sociale.

112În construirea unui chestionar trebuie respectate
anumit e reguli de bază, care influențează rezultatele
cercetării. Înainte de începerea întocmirii chestionarului
trebuie specificată foarte clar problema de cercetat.
Problemele medico -sociale au de regulă un anumit grad de
complexitate, care impune descompunere a lor în mai multe
aspecte de studiat.
În funcție de aceste aspecte se caută seturi de întrebări
specifice. Se pune problema, câte întrebări trebuie să
formulăm și ce fel de întrebări, pentru a explica cât mai bine
fenomenul studiat.
Numărul și ordinea în trebărilor din chestionar
Nu există o regulă generală pentru stabilirea
numărului de întrebări ale unui chestionar, dat fiind faptul că
aceasta depinde de un număr prea mare de factori. Acești
factori sunt în principal obiectul cercetării, tipul cercetării ,
finalitatea acesteia, tehnica de anchetă, felul întrebărilor
(închise sau deschise), resursele materiale de care dispune
cercetătorul, numărul și calitatea operatorilor disponibili,
timpul avut la dispoziție și beneficiarul rezultatelor.
Spre exemplu, se formulezează un anumit set de
întrebări când studiem consumul de alcool în mediul
studențesc și alt set de întrebări, când cercetăm stilul de viață
al studentului, care reclamă automat o diversitate mai mare,
numerică și pe tipologie de întrebări.
Orice c ercetare se face cu un anumit scop și se
adresează unui anumit “beneficiar”. Se pot efectua anchete în
scop pur științific, de pe urma cărora rezultă articole
științifice, sau cărți, sau anchete aplicative, contractate de o
anumită instituție, cu un scop f oarte precis. Se pot
exemplifica aici, sondajele de opinie (ex.măsurarea gradului
de satisfacție al pacientului), studiile de evaluare a calității
serviciilor furnizate în spital, sau într -un cabinet medical
privat etc.

113Referitor la tehnica anchetei se poa te afirma că
ancheta orală utilizează în general un număr mai mare de
întrebări decât ancheta prin autocompletare.
Pot exista și excepții de la regulă. Anumite
chestionare date spre autocompletare pot avea un număr mai
mare de întrebări dacă modalitatea d e răspuns este simplă,
sau dacă se adresează unui public cu un nivel mediu sau înalt
de instruire.
Numărul întrebărilor din chestionar trebuie să țină
cont și de locul desfășurării anchetei: dacă se aplică pe stradă,
unde persoanele sunt abătute din drumul lor și stau în
picioare, timpul alocat per persoană trebuie să fie de
maximum 5 minute, iar numărul de întrebări trebuie adaptat
la acest interval de timp.
Dacă ancheta se desfășoară la domiciliu, timpul de
aplicare a chestionarului poate fi de circa 30 d e minute, iar
numărul de întrebări se ajustează în acest sens.
Dacă se depășește numărul acceptabil de întrebări
există riscul apariției oboselii psihice a respondentului,
răspunsurile devin superficiale, incomplete, cu scăderea
implicită a calității studi ului.
Foarte importantă este și ordinea întrebărilor.
Niciodată nu se va începe cu întrebări care lezează intimitatea
persoanei, ci cu întrebări „ușoare ”, care au rolul de a „sparge
gheața ”în relația subiect -cercetător.
Tipuri de întrebări în funcție de conținutul lor
Există o clasificare a întrebărilor, în funcție de
conținutul informației vizate și anume: întrebări factuale, de
opinie și de cunoștințe.
Întrebările factuale , se referă la elemente de
comportament ale indivizilor anchetați, sau la aspecte care
caracterizează modul de viață al subiecților. De obicei, aceste
întrebări se încadrează într -un studiu de tip observațional, iar
răspunsurile pot fi judecate în termeni de adevărat sau fals,
fiind vorba de o situație obiectivă legată de persoana stud iată.

114Conținutul întrebărilor de opinie vizează aspecte ce
țin de universul interior al subiectului, de percepțiile
subiective ale acestuia: păreri, atitudini, credințe, așteptări
etc. Răspunsul la aceste întrebări face apel la comunicarea
verbală cu subie cții, iar verificarea celor afirmate este o
operație dificilă.
Al treilea tip de întrebări, întrebările de cunoștințe au
rolul de a evalua cât mai corect nivelul de cunoștințe al
persoanelor studiate pe o anumită problemă, fiind uilizate ca
întrebări de co ntrol. Răspunsul la aceste întrebări furnizează
informații diversificate, legate de nivelul de educație pentru
sănătate al individului, legat de igiena individuală,
alimentația sănătoasă, factorii de risc pentru anumite afecțiuni
și numeroase alte aspecte.
Tipuri de întrebări după forma de înregistrare a
răspunsurilor
După forma de înregistrare a răspunsurilor se
deosebesc două tipuri de întrebări, închise șideschise.
Întrebările închise sunt acelea care oferă variante de
răspuns preformulate, din care s ubiectul trebuie să aleagă
varianta sau variantele considerate de el ca fiind corecte.
În cazul întrebărilor închise forma de prezentare a
răspunsurilor este destul de diferită. În general, variantele de
răspuns sunt așezate una sub alta, sub textul întreb ării și sunt
numerotate. Alegerea variantei potrivite se face încercuind
numărul cu funcție de cod, din fața variantei respective.
De exemplu:
Care este starea dumneavoastră civilă?
1.Necăsătorit
2.Căsătorit
3.Văduv
4.Divorțat
Codurile utilizate pot fi și litere: a,b,c etc.
Răspunsurile la întrebările închise trebuie să
îndeplinească unele cerințe și anume:

115-numărul de variante alese să fie complet, să acopere toate
posibilitățile de răspuns.
-răspunsurile să fie “discriminatorii”, fără posibilitate de
confuzie. De e xemplu, la întrebarea : „Ați fost în ultimele
6 luni la medic? ”,răspunsul să fie „da”sau„nu”.
-răspunsul trebuie să fie univoc, adică pentru o anumită
situație, subiectul să aibă un singur răspuns.
Întrebările deschise presupun completarea de către
operator a răspunsurilor date de subiect. După textul
întrebării există un loc liber pentru răspuns. Operatorul
trebuie să reproducă fidel acest răspuns. Numai când
răspunsul este prea amplu, sau iese în afara subiectului, este
permisă o înregistrare rezumativ ă a acestuia.
Întrebări închise sau întrebări deschise?
O lungă și veche dezbatere aduce în opoziție
partizanii celor două tipuri de întrebări. Practica cercetării a
făcut ca, încetul cu încetul, întrebările închise să devină
predominante aproape în toa te tipurile de anchete.
Utilizarea întrebărilor deschise se recomandă doar
atunci când nu este suficient de bine cunoscută problematica
cercetată, în cercetări cu caracter explorativ, sau cînd dorim
să obținem mai multe detalii referitoare la un anumit as pect
cercetat.
Revenind la importanța întrebărilor închise, acestea
prezintă o serie de avantaje și anume:
1.Ușurința și rapiditatea completării chestionarului;
2.Facilitarea găsirii răspunsului potrivit de către subiect,
răspunsurile fiind preformulate de că tre cercetător;
3.Uniformitatea înregistrării răspunsurilor la toți subiecții;
4.Evitarea erorilor generate de operațiile de postcodificare.

116CAPITOLUL 14
Redactarea științifică a unui articol din domeniul
medical.
Redactarea științifică este o discipl ină puțin cunoscută.
Ca și epidemiologia, sănătatea publică, ea este o disciplină
distinctă, cu cărți și reviste de specialitate (Herve
Maisonneuve,1999). Redactarea științifică este adesea
“învățată” în practica individuală aplicând principiile
redactării literare. Numeroasele subtilități ale limbajului
literar nu sunt potrivite acestui gen de redactare științifică, în
care se încadrează articolul științific.
Articolul științific marchează un anumit demers
științific. Acesta răspunde unei anumite rigori șt iințifice, unei
exigențe intelectuale, unei mari exactități.
Știința este rigoare, deci redactarea științifică trebuie să
fie riguroasă. Un stil precis, clar și scurt permite citirea și
înțelegerea cu ușurință a articolului.
Obiectivul principal al unui au tor este publicarea. El
dorește să publice și este gata să accepte toate exigențele,
adesea justificate ale experților unei reviste. Autorul când
scrie, urmărește și un alt obiectiv, acela de a fi citit și înțeles.
Forma articolului permite atingerea sau n u a acestui obiectiv.
Un articol bine scris, cu o formă corespunzătoare,
necesită numeroase ore numai pentru redactare. Redactarea
este o tehnică independentă de limbă. Un articol bine scris în
franceză va fi bine scris și după traducerea în altă limbă și
invers, dacă articolul este prost scris, va fi și prost tradus.
Se consideră un articol bine scris, acela înțeles de un
cititor, al cărui limbă maternă diferă de limba în care este
scris articolul.

117Un articol bun, precis, clar și scurt nu are stil.
ABSENȚA STILULUI –O MAI BUNĂ LIZIBILITATE
Cele trei principii ale stilului științific sunt: precizia
(rigoarea), claritatea și concizia. Acestea trebuie aplicate în
ordinea enunțată:
Precizia corespunde rigorii științifice; ea trebuie strict
respectată în enunțarea faptelor, cifrelor, tabelelor,
referințelor (ex. nu vom spune “o tumoră mare, sau
importantă”, ci “o tumoră de … cm”) .
Claritatea are scopul de a expune tot ce are de afirmat
autorul articolului, astfel încât cititorul să nu fie nevoit să -și
imagineze, sau să deducă acest lucru.
Concizia lipsa repetiției, eliminarea cuvintelor inutile;
frazele “afirmative”, care expun conduita de urmat sunt
utilizate cu prioritate, iar cele “negative”, în mod secundar.
Precizie Claritate, concizie
Titlul Rezumatele
Introducerea Tabelele
Metodele Figurile
Rezultatele și discuțiile Referințele
Concluziile
1. TITLUL ARTICOLULUI
Maximum de semnificație cu minimum de cuvinte!
Titlul este primul care se citește la un articol, de aceea
cuvintele și asocierile dintre cuvinte trebuie alese cu grijă.
Cel mai bun titlu este acela care explică cel mai precis
și în cele mai puține cuvinte conținutul articolului. Un articol
bun cu un titlu prost riscă să nu fie citit. Dimpotrivă, un
articol nu foarte bun, dar cu un t itlu bine ales atrage atenția
cititorului, ca primă intenție.

118Titlurile nu trebuie să conțină abrevieri, formule
chimice, nume comerciale (ci denumiri generice).
Primele cuvinte din titlu au semnificația cea mai mare
și trebuie să fie cele mai sugestive.
Din punct de vedere a lungimii titlului, majoritatea
publicațiilor preferă titlurile scurte, de 10 -12 cuvinte, sau 100
de caractere (inclusiv spații sau semne);
Titlul cu semnul întrebării este de evitat în general.
Numai un editorial poate avea un titlu interogativ, iar autorul
trebuie să răspundă la întrebarea din titlu.
2. REZUMATUL
Rezumarea “în câteva cuvinte” a întregii informații din
articol.
Dacă rezumatul este bine făcut, cititorul nu va citi
articolul, decât dacă dorește (Herve Maisonneuve,19 99).
Rezumatele pot fi de mai multe feluri:
Rezumate “informative”
– expun pe scurt tot conținutul articolului;
– rezumatele articolelor originale trebuie să fie întotdeauna
informative; articol original este considerat acela în care
se prezintă pentru prima dată rezultatele unei cercetări;
– rezumatele articolelor originale trebuie să răspundă
întotdeauna la cele 4 întrebări ale structurii IMRAD
(Introduction, Methods, Results and Discussions):
1. De ce am făcut această lucrare? (Introducerea)
2. Cum am făcut -o? (Metodele)
3.Ce am observat? (Rezultatele)
4. Ce cred eu despre ce am observat? (Discuții –
corespund concluziilor).
Rezumatele “indicative”
– expun subiectul articolului, fără a -i detalia conținutul;
-aceste rezumate nu s -ar putea substitui citirii articolului;

119-suntutilizate în cazul rapoartelor unor congrese, unele
reviste de literatură, dar sunt mai puțin folosite în
prezent.
Rezumatele “structurate” ale investigațiilor clinice
– este o formă de rezumat informativ, adoptată de
majoritatea revistelor internaționale, î ncepând cu anul
1990, aplicată inițial articolelor originale, apoi s -a extins
la toate articolele clinice;
-acest rezumat de aproximativ 250 de cuvinte este
compus din 8 paragrafe:
1.Obiective (Scopul studiului)
2.Metoda de studiu (design -ul studiului)
-studiu d e intervenție (“simplu orb”, “dublu orb”);
-studii de test diagnostic;
– studii de prognostic (de cohortă);
-descrierile de serii de cazuri, sau de anchete;
– studii de evaluare economică (analize
cost/eficacitate) etc.
3.Locul studiului (setting -ul)
-bolnavi spita lizați, sau tratați în ambulator;
4. Selecția participanților la studiu
– număr de bolnavi;
– voluntari sau bolnavi aleși;
– trebuie precizat nr. participanților incluși, non -incluși, a
celor care au completat perioada de studiu și a celor care
s-au oprit.
5.Metode de intervenție sau tratament
– sunt expuse caracteristicile esențiale ale
intervenției: durată, metode, posologie.
6. “Main outcome measure” (Criteriul principal de
raționament)
– metodele de analiză selectate înainte de colectarea
datelor, deci la începutul stud iului.
7.Rezultate
-prezentate într -o anumită ordine în tabele;

120-se prezintă și intervalele de încredere și testele de
semnificație statistică, sau “sensibilitatea” și
“specificitatea” testului în studiile de test
diagnostic.
8.Concluzii
-se prezintă doar conclu ziile evidente, lipsite de
ambiguitate, care au aplicabilitate clinică;
-se evită speculațiile și generalizările rapide;
-se specifică nevoia de alte studii complementare.
Erori în rezumate
-foarte multe rezultate conțin erori: enunțarea unor
rezultate neprez entate în articole, sau de alte rezultate; o
calitate bună a rezultatelor impune utilizarea rezumatelor
structurate.
– rezumate prea lungi, cu “fraze goale”.
3. INTRODUCEREA
De ce am ales acest studiu? De ce să discutăm
despre această problemă?
Introducer ea trebuie să suscite interesul redactorului
revistei, al expertului care va critica articolul și al cititorului.
Ea trebuie să motiveze alegerea temei cercetării.
Dacă se pătrunde în zone nestudiate încă, în introducere
se pun întrebări, la care lucrarea încearcă să aducă răspunsuri.
Lungimea introducerii este adaptată, în funcție de nivelul
audienței, revistă și subiect. Introducerea reflectă imediat
capacitatea autorului de a scrie un articol științific.
O eroare în introducere constă în prezentarea un or date
exhaustive din literatură asupra subiectului.
4. METODA
Răspunde la întrebarea: Cum am lucrat?
Descrierea metodelor trebuie să urmeze o ordine logică,
ce corespunde în general ordinii în care a fost făcută lucrarea.
De exemplu, dacă s -a studiat o imunofluorescență pe

121hepatocite umane se descriu mai întâi metodele chirurgicale,
histologice și apoi metodele de imunofluorescență. Nu trebuie
folosit stilul telegrafic.
Erori:
– adesea apar rezultate și sau discuții la capitolul metode;
-metodele nu sunt descrise întocmai cum au fost aplicate;
– uneori se justifică alegerea unei anumite metode.
5. REZULTATE
Inima articolului!
Răspunde la întrebarea:
Ce am observat în acest studiu?
Se prezintă numai rezultatele principale. Prezentarea
trebuie să fie conc isă. Nu se expun sub formă narativă, ci sub
formă de tabele și ilustrații (figuri), care trebuie să fie
prioritare.Tabelele și figurile se numerotează și trebuie să
aibă un titlu explicativ. Figurile trebuie să conțină și o
legendă (dacă e vorba de grafice ). Acestea constau din
diagrame, histograme, radiografii, poze (vezi capitolul 2).
Partea narativă conține rezultate complementare. Această
parte nu este niciodată un comentariu al ilustrațiilor.
6. DISCUȚII
Partea cea mai interesantă a unui articol ori ginal!
Răspunde la întrebarea:
S-au obținut rezultatele așteptate, sau au apărut
contradicții?
Prima parte a discuției reia întotdeauna obiectivul
principal al lucrării. Discutarea rezultatelor trebuie să aibă o
anumită logică, fie în funcție de ordinea m etodelor folosite,
fie într-o ordine cronologică a observării fenomenelor . De
exemplu.: intervenția chirurgicală, examenul macroscopic,
rezultatele histo -patologice.

122Discutarea rezultatelor trebuie să explice de ce au fost
obținute acele rezultate.
Erori:
– numeroase capitole “discuții” nu sunt decât o revedere
incompletă a textelor deja publicate;
– trecerea în revistă a textelor publicate este o formă
particulară de articol, ce nu trebuie confundată cu un
articol original;
– comparația cu texte publicate trebu ie să fie prudentă;
– mulți autori repetă rezultatele inutil; de ex. datele sunt
exprimate procentual la discuții și în valori absolute la
rezultate.
SISTEMELE DE CITARE A REFERINȚELOR
Citarea referințelor permite cititorului să aibă acces la
sursa faptelo r descrise. Este dovada ce susține ideile și
descoperirile altor autori.
Accesul la referințele bibliografice permite cititorului să
cunoască metodele folosite pentru a valida un fapt, o
observație din cadrul studiului și să obțină informații
complementare (Herve Maisonneuve,1999).
Autorul trebuie să citească cât mai multe articole,
informații referitoare la subiectul pe care -l expune și să -și
selecționeze dintre acestea referințele cele mai pertinente și
utile. De asemenea, autorul ar trebui să citeze doar referințele
pe care le -a citit.
Există numeroase sisteme de citare a referințelor. Dintre
acestea, se utilizează în principal:
1.Sistemele numerice (Convenția de la Vancouver) :
– sunt folosite numere de ordine (cifre arabe) și referințele
sunt citate în ord ine cronologică;
– ordinea cronologică trebuie respectată;
– dacă mai multe referințe sunt citate în aceeași paranteză
ele sunt clasate în ordine crescătoare și separate prin
virgule, de ex.: (2,5,13);

123- dacă ele sunt cifre succesive, se poate scrie doar prima și
ultima cifră, separate prin liniuță. De ex.(3 -8) înseamnă
că au fost citate referințele 3,4,5,6,7,8. ;
– dacă o referință este citată de mai multe ori, își conservă
numărul atribuit în cursul primei citări;
– numărul este plasat, fie după faptul enunțat, fi e la
sfârșitul frazei;
-au inconvenientul de a suprima numele autorilor în text.
2.Sistemele alfabetice
– referințele sunt clasate în ordine alfabetică;
– acest sistem este mai vechi și s -a utilizat înainte de
adoptarea sistemelor numerice;
– este utilizat totuș i de numeroase reviste, în special
britanice;
– sistemul Harvard, sau “autor -dată” este cel mai utilizat;
exemplu: “există 20% cancere”(Dupond, 2002), sau,
după Dupond (2002), “există 20% cancere”.
– primul sau primii doi autori (dacă sunt numai doi) sunt
citați în text; de la trei autori în sus este citat numai
primul, urmat de “și colab.” sau “et al.” –abreviere de la
latinescul “et alii”