Genurile și Formele din baroc și clasicism [601251]

Genurile și Formele din baroc și clasicism

Teatrul muzical
Opera
Opera este o dramă scenică cântată, genul este unul dramatic dar și uul liric, care
reunește muzica vocală și muzica instrumental -ochestrală , are un libret, artă scenică, balet,
scenografie. Este structurată în părți, acte, tablouri, scene. Mișcările fiind: uvertura, aria, lied,
arioso, coruri, recitative, duete, cvartete, cvintete, interludii orchestrale și balet. Opera a
evoluat din madrigalul dramatic.
Genuri vocale religioase
Coralul
Coralul a fost un cânt gregorian, Bach le -a armonizat acestea devenind noi genuri:
Coral -cantată, Coral -fantezie, Coral -preludiu, Fuga -coral, Coral -variațiune
Oratoriul
Oratoriul este o lucrare vocal -simfonică pentru soliști, cor și orchestră, de mari proporții,
având un carater dramatic, conținutul fiind unul religios non -liturgic sau laic, prezentat sub
formă concertantă. Părțile sunt Uverturi, Arii, Recitative, Arioso, Coruri. Acest gen există în
toate marile epoci creatoare .
Patimile
Acest ge n este foarte apropiat oratoriului dar are ca subiect Patimile lui Cristos, textul
fiind luat din evanghelii. Părțile sunt ca și la oratoriu: recitativul, aria, ansamblul și corul,
intervenția coralului este foarte importantă , efectul teatral este pus în e vidență pentru a
sublinia sensul tragic al subiectului.
Cantata
Cantata din punc de vedere al formei este alcătuită din piese mici care alternează între
ele, acestea fiind arioso, aria, ansamblul (deobicei duouri și triouri) și corul. Există și excepții
lucrarea fiind cântată de cor „Cantata de Paști” compusă de Johann Sebastian Bach. Este
destinată bisericii sau concertului dar nu și teatrului. Cantata se bazează pe calitățile
expresive ale muzicii, folosindu -se mari varietăți de combinații instrumentale ș i vocale în
interiorul unor structuri străns dependente de articulările literare ale subiectului.

Genurile instrumentale
Preludiul
Este un gen improvizatoric, în sec XVII preludiul este o piesă liberă din punct de
vedere al compozitie în așa măsură în cât nici nu era scrisă, datorită școlii franceze de lăută și
clavecin a apărut structurată și a fost definită ca gen. Apare înaintea unei fugi si poate apărea
și înaintea unei suite de dansuri. Johann Sebastian Bach în „Clavecinul bine temperat ”
organizea ză limbajul și forma preludiului făcând apel la resursele contrapunctului și ale
armoniei.
Ricercar
Încredințat unui instrument polifonic lăută, orgă sau clavecina, are de la 3 pană la 10
părți, are ca principiu imitația. Dispare în clasicism.
Tiento
Este un preludiu destinat acordării instrumentelor, tot așa ca și ricercarul este format
din motive prelucrate prin imitații. La fel ca ricercarul este o piesă de evoluție la forma finală
care va fi preludiu l.
Tocata
Are un caracter improvizatoric, compozitorii profitând să dispunerea verticală și
scriitura orizontală pentru a cultiva contrastele de înălțime, de tempo, de intensitate,
mulțuminduse de un ritm uniform . Între 1650 și 1750 cunoaște apogeul în special la organiștii
germani, dis părând în clasicism apare din nou în secolul XX.
Fantezia
Este o lurare cu scriitură ornamentată și caracter improvizatoric, în baroc având rolul
preludiului. Doar în romantism apare ca o piesă de sine stătătoare.
Ground
Ca particularitate are repetiția sistemică a unei secvențe din note grave, basul obstinat
prin acorduri, celelalte voci vor varia după inspirația compozitorului.
Ciacona
La origine este un dans popular spaniol în trei timpi. Ciacona se bazează pe un
principiu simplu: tema adusă adeseori de către bas urmând o serie de reluări variate a temei
respective obstinată.
Passacaglia
Este tot un dans ca și Ciacona la orgine saniolă, cele două secole baroce o transformă
în într -un gen instrumental pe care epocile ulterioare îl vor aandona până în sec XX care o

redescoperă. Passacaglia se bazează pe principiul basului obstinat. Prticularitatea ține de
rigoarea repetitivă a motivului inițial, și este rezervat voci ce evoluează înregistrul grav.
Sinfonia
Este o simplă piesă instrumentală în sec XVII apoi ia forma u nei mici sonate plasate
la începutul unei opere. În sec XVIII orice piesă orchestrală independentă este denumită
astfel. Ca și ansamblu de instrumente este unul restrâns dar scriitura este una armonică.
Simfonia
Este un gen simfonic apărut la începutul cla sicismului, prin transpunerea pentru
orchestră a ciclului de sonată. Clasicii vienezi stabilesc ciclul simfonic în 4 părți: Partea I –
Allegro în formă de sonată; Partea II –Andante poate avea formele următoare lied tristrofic,
variațiuni, rondo monotematic , sonată fără tratare; Partea III –Menuet sau scherzo cu trio;
Partea IV –Allegro sau Presto având ca formă variațiuni, rondo -sonată, sonată. Structura
acestui ciclu este valabilă și pentru muzica de cameră: sonată, cvartet, cvintet.
Suita
Această lucrare este o succesiune de dansuri . În a doua jumătate a sec XVIII suita
dispare și în locul ei apar genurile de divertisment „Casațiunea”, „Serenada”. Dansurile sunt
precedate de un preludiu, se disting prin ritm, tempo și carater. Dansurile cele mai fregvente
sunt Allemanda, Bourree, Branle, Courante, Forlane, Gaillarde, Gavota, Giga, Loure,
Passepied, Pavana, Rigaudon, Saltarelle. Partita este termenul german pentru suită.
Sonata
Sonata pentru trio poate fi considerată ca cea mai reprezentativă a stilului inst rumental
baroc. În baroc italienii împart sonata în două categorii „Sonata da chiesa” aceasta fiind
cântată în biserică și „Sonata da camera” aceasta fiind interpretată în saloane. Această sonată
va fi cântat la două viori care vor asigura părțile înalte ș i un violoncel sau o viola da gamba
care va fi basul continuu a cărui realizare în acorduri va fi de către clavecin, lăută sau orgă .
Această sonată are 4 miscări adagio, allegro, adagio allegro care duce o radicală evoluție la
muzica pură. Aici se impune ș i forma de sonată Expoziție -Dezvoltare -Reexpoziție al cărei
success va fiunul imens după 1750. Dupa anul 1700 apare tendința de unificare a celor 2
sonate da chiesa și da camera. Bach compune sonate în 3 mișcări repde -lent-repede, la fel
Haydn și Mozart pă strând cele 3 mișcări Beethoven scrie și 2 și 3 și 4 părți repreentând
apogeul genului respectând succesiunea mișcărilor: Partea I –formă de sonată, Partea II –
lied,sonată, rondo, variațiuni, Partea III –menuet/scherzo cu trio, lied, Partea IV –rondo,
sonată, rondo -sonată, fugă.

Fuga
Fuga se dezoltă în perioada barocului, lucrare care este bazată pe thnica imitației, are
la bază un subiect, care în expoziție va fi prezentat la toate vocile în cheinduse astfel
expoziția, vor urma episoadele care vor fi pasaje mai libere , apoi vor fi reprize mediane și se
va încheia cu repriza finală . Johann Sebastian Bach a scris câte o fugă în toate tonalitățile în
„Claveciul bine temperat”.
Genul concertant
In baro c apare Concerto gross o, care are două grupuri unul format din solisti
„concertino” care se opune celui de al -2-lea grup „ripieno” care este format din orchestră la
care pot fi două intrumente la o voce . Concerto grosso este impărțit în concerto da chiesa și
concerto da camera . Părțile variază între 4 -7 în baroc dar în clasicism Mozart stabilește
tiparul de 3 părți: Partea I –Allegro în formă de sonată cu dublă expoziție, Patea II –Andante
cu formă de lied, sonată fără tratare sau temă cu variațiuni, Partea III –Allegro cu form ă de
rondo, sonată, rondo -sonată sau temă cu variațiuni . Grupul de soliști la Tutti cântă împreună
cu orchestra pe când în clasicism solistul are pauză la partea de Tutti. Ca o evoluție în
clasicism Concertul renunță la grupul de soliști în favoarea unuia singur având orchestra ca și
acompaniament. În perioada clasicismului apare și forma de sonată bine stabilită având ca
primă parte această formă cu expoziția dublă fii nd prezentată de tutti ș i apoi repetiția
aparținându -i solistului , apar cadențele și coda , începând cu Beethoven compozitorii își
compun singuri cadențele .
Invențiunea
Invențiunea este o piesă instrumentală având o rigoare contrapunctică ca și
caracteristică principală. La 2 sau 3 voci care are ca procedeu imitația fiind astfel
amplificarea și îmbogățirea canonului.
Rondo
Rondelul baroc și rondo -ul clasic se confundă în versiunea instrumentală datorită
cupletelor încadrate de un refen . În baroc numărul cupletelor variază între 2 și 4 are tiparul A –
B-A-C-A-D-A(-E-A) pe când în clasicism cu 2 cuplete dar cu tranziții și retranziții între ele
uneori cu reprize dinamice având tiparul A -B-A-C-A.
Menuetul
Este un dans francez, se dezvoltă în sec XVII și XVIII, se încadrează în balet și suita
barocă, apoi și în simfonia clasică dispărând în fața sch erzo-ului. Menuetul este un dans rapid
în trei timpi, tiparul formei este A -B-A, A fiind menuetul care apare în repetiție iar B Trio ca

o parte contrastantă prin reducerea instrumentelor la 3 două viori și violă sau două oboaie și
un fagot.
Cvartetul
Cvartetul este un gen cameral care respectă ciclul de sonată 4 părți din care prima
parte este scrisă în formă de sonată. Componența instrumentlor după nume sunt 4 ; în general
sunt formate două viori, o violă și un violoncel acesta fiind cvartetul de coard e. Cvartetul
apare și cu pian componența fiind pian, vioară, violă și violoncel; dar mai apar și alte formații
păstrând vioara, viola și violoncelul apare flautul, clarinetul sau cornul.
Cvintetul
Este o lucrare la fel ca și cvartetul doar în loc de 4 inst rumentiști vor fi 5.
Trioul
Ca gen instrumental este scris pentru 3 instrumente, nu este vorba de trioul care
formează partea centrală a menuetului și nici sonată pentru trio (care grupează 4 instrumente).
Trioul clasic reunește vioara, viola și violoncelu l; pianul fiind în opoziție îi permite să se
joace cu timbrele și paletele sonore încontrast cu contrapunctul strâns dintre cele trei
instrumente.
Tema cu variațiuni
Tema poate fi scrisă de compozitor sau împrumutată. A face variațiune după o temă
înseamnă a o trans forma dar fară a o deturna. Ca si particularități are procedeul ornamentației
putând fii: melodice, armonice, ritmice, schimbările de mod, timbru și intesitate ; totuși
evidențiindu -se un element al emei inițiale.
Serenda
Este o muzică de seară, cuosută ca gen sub formă excusiv instruentală continund
serenada barocă. Mozart fiind maestrul ei de necontestat. Scriitura este una ușoară,
orchestrația strălucitoare, stilul concertant și numărul micărilor este aleatoriu de la trei până la
opt.
Casațiunea
Destinată în aer liber privilegiază instrumentele de suflat foarte apropiată de
divertisment sau de serenadă. Fiind în mod obișnuit rezervată adunărilor aristocrate este în
vogă pasageră dispărând odată cu acea epocă .
Divertismentul
Este o piesă instruent ală apropiată de suită dar cu o mare libertate de tratare. Față de
casațiune divertismentul rezistă victorios trecerii timpului. Este sccrisă pentru instrumente
soliste dar în mod obișnuit se cânta în mici ansambluri orchestrale.