Capitolul I. Generalități privind succesiunile……………4 1.1.Definiție. Principii generale…………………………..4 1.2.Succesiunea-mod de dobândire a proprietății… [601161]

CUPRINS
Capitolul I. Generalități privind succesiunile……………4
1.1.Definiție. Principii generale…………………………..4
1.2.Succesiunea-mod de dobândire a proprietății in dreptul
roman…………………………………………………….…….10
1.3.Principiile de bază ale dreptului succesoral roman…..11
Capitolul II. Succesiunea testamentară………………….13
2.1.Testamentul…………………………………………..13
2.1.1.Noțiune și definiția testamentului…………….13
2.1.2.Evoluția testamentului………………………..16
2.1.3.Testamenti factio …………………………….18
2.1.4.Testamenti factio activa ……………………..19
2.1.5.Testamenti factio pasiva ……………………..20
2.2.Formele testamentului in dreptul roman………………24
2.2.1.In perioada veche……………………………..24
2.2.1.1.Testamentul “calatis comitii” …………24
2.2.1.2.Testamentul “in procinctu” …………..27
2.2.1.3.Testamentul “per aes et libram” ………28
2.2.2.In perioada clasica…………………………..…32
2.2.2.1.Testamentul nuncupativ……………….32
2.2.2.2.Testamentul pretorian…………………34
2.2.2.3.Testamentul militar……………………35
2.2.3.In perioada postclasica…………………………35
1

2.2.3.1.Testamentul civil……………………….…….35
2.2.3.2.Testamentul tripartit……………………36
2.2.4.Forme atipice de testament…………………….37
2.3.Instituirea și substituirea mostenirii……………………39
2.3.1.Instituirea de mostenitori………………………39
2.3.1.1.Noțiune, condiții……………………….39
2.3.1.2.Categorii de instituiri…………………..41
2.3.1.3.Modalitați de instituire…………………42
2.3.2.Substituirea de mostenitori…………………….45
2.3.2.1.Noțiune……………………………………..
…45
2.3.2.2.Forme de substituire……………………46
Capitolul III.Dobândirea succesiunii……………………………….48
3.1.Deschiderea testamentului…………………….…48
3.2.Acceptarea succesiunii( audio hereditis )…………49
3.2.1.Cretio…………………………………….50
3.2.2.Pro herede gestio …………………………50
3.2.3.Nuda
voluntas……………………………………………………………………….…51
3.3.Repudierea succesiunii.Noțiune.Evoluție………..51
Capitolul IV .Sancțiunea succesiunii testamentare in
dreptul roman………………………………………………….…53
4.1.Sancțiunea in dreptul civil-petitio heredidas…….53
2

4.1.1.Noțiune…………………………………..53
4.1.2.Condiții cerute pentru intentarea petiției de
hereditate…………………………………………………………54
4.2.Sancțiunea succesiunii pretoriene-bonorum
possessio…………………………………………………………55
Capitolul V.Legate și fideicomise………………..…57
5.1.Legate…………………………………………….57
5.1.1.Definția legatului…………………………57
5.1.2.Condițiile de forma ale legatului…………58
5.1.2.1.Legatul per vindicationem ……….58
5.1.2.2.Legatul per damnationem ……….59
5.1.2.3.Legatul per praeceptionem ………60
5.1.2.4.Legatul per sinendi modo ……..…60
5.1.3.Condiții de fond ale legatului………….…61
5.1.4.Sancțiunea legatului………………………62
5.2.Fideicomise……………………………………….63
5.2.1.Definiția fideicomitului………………….63
5.2.2.Sancțiunea fideicomisului………………..64
5.2.3.Fideicomisul de familie…………………..64
5.2.4.Fideicomisul de ereditate…………………65
Capitolul VI.Concluzii………………………………66
BIBLIOGRAFIE…………………………………………
…70
3

CAPITOLUL I
GENERALITAȚI PRIVIND
SUCCESIUNILE
1.1 Definiție. Principii generale.
In cadrul marilor instituții de drept roman, mostenirea ocupă
un loc aparte, bine individualizat, cu particularități distincte, având
nu numai reglementare amanunțită, ce reflectă preocuparea
romanilor pentru lucruri clare, temeinice și lipsite de ambiguitate,
dar și o evoluție ce nu poate fi desprinsă de realitatea politică,
socială și economică a societații de acum cincisprezece secole.
De altfel cel care a sintetizat cel mai cuprinzător spiritul
roman, marele cărturar german ce a trăit la sfârșitul secolului trecut
R.V. IHERING spunea că de trei ori Roma, prin mijloace diferite
a făcut să i se asculte cuvântul in lume:cu spada, cu crucea și cu
legea1. Istoriei și religiei le revin sarcinile de a arăta cum a putut să
adune sub un sceptru atâtea neamuri deosebite, coordonându-le
activitatea intr-un stat cu caracter universal2 și pe de altă parte cum
din locul unde tronase odinioară forța materială s-a ridicat mai
târziu puterea spiritului cu atâta prestigiu, incât papalitatea
1 R.V IHERING-Geist des romiscen Rehts.Alen-1868
2 I.C CATUNEANU -“Curs elementar de drept privat”,1923, pag. 6
4

medievala putea afirma: Roma caput mundi regit frena orbis
rotundi.
Iată că stiinței dreptului ii revine misiunea foarte grea de a
explica un fenomen unic in istorie, acela al unui drept străin și de
multa vreme mort, să ajungă să se impună unor popoare străine,
nici prin forță, nici prin sprijinul credinței, cu așa efect, incât să
stapânească la ele acasă și să le facă educație juridică multe secole
de-a rândul.3
Chiar dacă istoria ne acordă o anumită vocație succesorală
asupra originalei contribuții romane la bunul comun al civilizației
romane, nu trebuie sa ne socotim beneficiari ai unei legatum
optionis, ci dimpotrivă, trebuie să vedem in pragmatismul,
limpezimea, simplitatea și eficacitatea regulilor juridice romane,
un model și un indemn in a lua ce e mai bun, dând la rândul nostru
ce e mai bun in folosul comun.
Succesiunea se poate afirma că este strâns legată de
patrimoniu.
La rândul sau patrimoniu4nu poate exista in afara persoanei.
Atât una cât și cealalta presupun in mod necesar existența unei
persoane, a carei dispariție, fizică sau juridică, da nastere unui
complex de norme juridice, ce constituie fundamentul temei
noastre.
3 I.C CATUNEANU -Op. Cit., pag. 7-8
4 P. COLLINET-Patrimonie.Paris 1930, pag.16
5

Romanii nu au definit succesiunile, cum nu au definit nici
alte instituții.
Succesiunea reprezintă o transmitere a patrimoniului
unei persoane, la moartea sa, succesorilor săi.
Dupa ius civile, patrimoniul rămas la moartea unui cetățean
roman se numea hereditas. Prin aceasta denumire nu se intelege
numai totalitatea bunurilor al carui titular a fost defunctul, ci și
dreptul celor rămași de a succede la acest patrimoniu. De aceea
IULIAN a definit hereditas:successia in universum ius quam
defunctus habuit5.
Cu alte cuvinte mostenitorul devenea noul stăpân al
patrimoniului defunctului. Chiar etimologia cuvântului ne indică
acest lucru;heres are origine comună cu sanscritul și grecescul
herus=stăpân, făra a se arăta insă că e vorba de un propietar nou
pus in locul celui vechi. De asemenea este sinonim cu
dominus,dupa afirmația lui FESTUS: “La cei vechi herus insemna
dominus”. In acest context, va trebui sa facem trimitere intr-o
perioadă anterioară, la inceputuri când acreditarea avea mai mult
caracter religios decât patrimoniul: s-a spus ca mostenitorul
primitiv roman nu este un succesor in ceea ce priveste bunurile
defunctului, cât un continuator al cultului domestic și un stăpân al
casei defunctului, mai ales că putea foarte bine să nu aibă nici un
5 Cf.Dig.50.17.62.-Faptul de a mosteni presupune moartea cuiva, altfel o succesiune cu
caracter universal nu este posibila( vivendis nulla hereditas -Dig.29.2.27)
6

folos din succesiunea rămasă. O altă idee care confirmă acest
aspect religios este aceea că o persoană instituită ca mostenitor,
dacă nu acceptă intr-un interval bine determimnat mostenirea
deoarece cultul privat să nu ramână in suspensie, adică să fie
cineva pentru a se ocupa de ceremonii și sacrificii, a permis
dreptului roman să incuviințeze oricui uzucaparea bunurilor
succesorale cu condiția de a primi sa fie mostenitor, punându-i in
sarcina cultul domestic, care in acele timpuri era foarte strict.6
Revenind la perioada care ne intereseaza, demn de menționat
este ca succesiunea are loc cu titlu universal, adica mostenitorul
intra printr-un singur act in intreaga situație juridica a defunctului
cu un asemenea efect, incât s-a spus ca îi continua personalitatea
juridica. Prin urmare, dobândeste calitatea de propietar, dreptul de
creditor, de debitor, cum avusese și defunctul, raspunzând personal
de intreg pasivul mostenirii.
Se excepteaza de la succesiunea universala așa numitele iura
personalissima7,o categorie de drepturi ce sunt inseparabile de
persoana decedatului, ce in mod inevitabil se sting la moartea sa.
De aceea moștenitorii nu dobândeau nici usufructul, nici usus nici
habitatio, nici calitatea de mandatar sau asociat. Nu se mosteneau
nici acțiunile numite vindicatam spirantes , acordate unei persoane
6 C.C STOICESCU -Curs de drept roman-Succesiuni-Ed.I.P. Popescu, Bucuresti, 1996-
pag.4
7 I.C, CATUNEANU -Op.cit.-pag.471
7

pentru a obține o satisfacție in urma unei atingeri personale,
precum actio iniuriarum, actio calomniae8.
Nu se mosteneau de asemenea acele datorii cu caracter penal,
care provin din tr-un delict al defunctului, conform regulii in
poenam heres non succedit9. Mostenitorul raspundea totuși fața de
asemenea acțiuni penale, din punct de vedere rei persecutoria ,
adica intrucât patrimoniul mostenit se va fi mărit prin rezultatele
delictului comis.
In afara de cazurile aratate mai sus, mostenitorul primeste
succesiunea in intregul ei, compusa din activ și pasiv, sau cum este
cunoscut, cazul tipic de achiziție per universitatem.
Alaturi de principiul succesiunii in universum ius s-au
dezvoltat și dobândit mortis causa cu titlu particular. Așa sunt
legatele și unele fideicomise, prin care beneficiarul dobândeste
lucruri sau alte valori izolate din mostenire fara a raspunde de
datorii hereditare.
O succesiune se deschide prin moarte, insa spre deosebire de
dreptul modern, la romani nu trecea, in principiu, asupra
mostenitorilor, ci numai li se oferea(moarte inseamna pentru
eventualii mostenitori o chemare la mostenire, o
vocație;comentatorii germani o numesc delațiune). De aici și
numele delatio hereditatis . Prin simpla delațiune mostenirea nu s-a
8 Dig.-3.6.4.9 Dig.-39.1.22
8

câstigat. Ramâne ca moștenitorul sa-și manifeste voința de a
dobândi, pentru ca sa aiba loc aquisito hereditatis.
Succesiunea cu titlu universal este succesiunea mortis causa,
când transmiterea patrimoniului unei persoane moarte , ca tot
unitar, comporta un activ și un pasiv.
Succesiunea se numeste hereditas, cuvânt derivat de la
numele noului titular al patrimoniului heres(mostenitor sau
succesor)
Hereditas se numește și totalitatea bunurilor lasate de o
persoana decedata.
Heredele nu este numai un succesor al bunurilor și datoriilor,
o hereditas cuprinzând și elemente nepatrimoniale.
Heredele continua personalitatea patrimoniala a defunctului
sau il reprezinta.
Acesta succedând in universum ius defuncti , patrimoniul
defunctului se contopeste cu cel al heredelui, rezultand ca
raporturile juridice care existau intre herede și defunct se sting și
heredele raspunde fața de tertele persoane de datoriile defunctului,
chiar daca bunurile mostenite de la el nu ajung pentru a le plati. El
raspunde ultra vires hereditatis (peste puterile succesiunii).
Când sunt mai mulți succesori coheredes, fiecare dintre ei are
vocația la intreaga succesiune, dar din pricina concurenței,
succesiunea trebuie sa se imparta, concursu partes fiunt10.
10 N.CATUNEANU-Op. Cit. 345
9

Persoanele chemate a dobândi succesiunea sunt desemnate
prin voința defunctului, prin testament (se refera pe baza de
testament).
Chiar in timpul Legii celor XII Table, succesiunea
testamentara capata prioritate. Era nu numai un obicei, dar și un fel
de demnitate cetațeneasca ca cineva sa moara lasând un testament.
Prin testament se putea lasa nu numai un herede, dar și
legatari, se puteau numi tutor soției sau copiilor impuberi, se
puteau face eliberari de sclavie etc.11
1.2. Succesiunea-mod de dobândire a propietații in dreptul
roman
Bunurile in dreptul roman puteau fi dobândite dupa cum
urmeaza:
a)prin voința defunctului, intocmindu-se un testament, aspect
tratat pe larg in lucrare:
b)succesiunea diferita contra testamentului
potrivit principiului delibertații de a testa, testatorul putea
institui sau dezmosteni pe descendenții sai, dupa cum credea de
cuviința, cu condiția sa respecte formele solemne12.
11 C.ST.TOMULESCU -Drept privat roman.T.U.B. 1973-pag 202
12 P.C. TIMBAL-Op. cit. Pag. 120
10

c)succesiunea ab intestat(conform legii, fara testament) se
deschide atunci când nu exista succesori testamentari, fie pentru ca
defunctul nu a lasat un testament, fie pentru ca testamentul nu a
fost valabil intocmit, succesiunea ce este cunoscuta in perioada
veche, considerata ulterior Legea celor XII Table13 și consființeste
dreptul celui mai indepartat urmaș agnatic de a mosteni, excluzând
cea mai apropiata ruda de sânge, când intre aceasta și decuius se
rupsese dinainte de moarte, legatura agnațiunii.
1.3. Principiile de baza ale dreptului succesoral roman
A.“Nemo pro parte testat us, pro parte intestatus decedere
potest”(Nimeni nu poate mosteni in parte cu testament și
in parte fara testament)
Conform acestui principiu, succesorul ab intestat nu poate
veni la succesiune daca este erede testamentar. Pentru aceeași
succesiune, el poate fi in același timp erede testamentar și erede ab
intestat.:
-daca este numit cineva succesor, numai o parte a succesiunii,
in total inlatura succesorii ab intestat;
-in cazul instituirii succesiunii sub condiție, pâna la realizarea
condiției succesiunii ab intestat, nu are nici un drept de succesiune.
13 I.C.CATUNEANU -Op. cit.pag. 474
11

Excepții:
a)daca testatorul lasa o persoana onorabila și alta de o
condiție rușinoasa, fratele testatorului poate ataca
testamentul care nu se anuleaza, dar va fi anulat in parte,
astfel ca va veni in succesiune atât eredele testamentar cât
și cel ab intestat;
b)b) testamentul militar nu este supus aceluiași principiu.
B”Semel heres, semper heres” (odata erede, totdeauna
erede).
Aceasta inseamna ca dreptul eredelui nu poate fi atins prin
sosirea unui termen sau realizarea unei condiții.
CAPITOLUL II
SUCCESIUNE TESTAMENTARA
12

2.1.Testamentul
2.1.1. Noțiune și definiția testamentului
Testamentul a fost intotdeauna un act solemn, dar cu forme
variate, dupa epocile ce au trecut, pretorul aducându-și o
contribuție importanța, atât la regulile de forma, cât și la cele de
fond ale acestuia.
Pretorul dadea celor instituiți pe baza sistemului sau numai o
posesie a bunurilor ( bonorum possessio ). La inceput bonorum
possessio era un mijloc de procedura prin care se hotara posesiunea
interimara a unei succesiuni, cum se acorda posesiunea interimara
a oricarui lucru intr-o acțiune in revendicare.
Succesiunea era asigurata prin interdictul qorum bonorum ,
care inlesnea obținerea și apararea ei in fapt, in interesul
succesorilor civili, fiind bonorum possessio juris civilis
confirmandi gratia.
Pretorul putea acorda o astfel de posesie și când cineva nu era
chemat la mostenire dupa dreptul civil,in lipsa unor astfel de
mostenitori aplicându-se bonorum possessio juris civilis
supplendi gratia .
13

Bonorum possessio asigura avantajele mostenirii fara
discreție, când era data unui succesor civil sau când nu era un
astfel de succesor bonorum possessio se zice ca e cum re.
Când exista un succesor dupa dreptul civil, posesiunea
provizorie acordata de pretor poate fi evinsa, rezultând ca
bonorum possessio este sine re.14
Definiție:
Testamentul este un act formal (solemn) de ultima voința prin
care o persoana numita testator instituie(numeste) in mod necesar
unul sau mai mulți succesori, cu scopul ca aceștia sa asigure
executarea voinței sale dupa moarte.
La origine, numai un herede putea fi instituit succesor. Când
erau mai mulți herezi, testatorul avantaja pe unii in detrimentul
altora. In sarcina lui heredes cadea executarea dispozițiilor prin
testament.
Ulpian spunea ca testamentul este manifestarea in
conformitate cu legea a voinței noastre pentru a avea tarie dupa
moarte.15
(Testamentul est mentis nostrae iusta(contestatia) in
solemniter fact ut post mortem valeat)
14 N.CORODEANU -Op. cit., pag. 347-348
15 ULPIAN-Reg. 20.1
HANAGA-“Drept roman privat”. Bucuresti, 1978, pag. 320
14

O alta definție a lui MODESTIN ii defineste mai ales scopul
practic:”Testamentul est voluntatis nostrae iusta sententia de ea
quod post mortem suam velit”16
Insuși valabilitatea testamentului depindea de instituirea de
mostenitori.
Pentru a intocmi un testament potrivit legii romane, testatorul
trebuia sa indeplineasca urmatoarele condiții:
a)sa aiba cetațenie romana
b)sa aiba capacitate juridica deplina( sui iuris)
c)sa fie de sex masculin
d)sa aiba discernamântul necesar unui act solemn
e)sa dispuna de un patrimoniu.
Deci erau lipsiți de dreptul de a testa peregrinii, persoanele
alieni iuris, femeile. In vremea lui Hadrian s-a acordat dreptul de a
testa cu incuviințarea tutorilor pentru cei ce suferea de anumite boli
mentale, cei ce nu aveau inca indeplinita o anumita vârsta și sclavii
care nu puteau poseda un patrimoniu.
Pentru persoana instituita cu calitatea de erede, se cerea sa fie
cetațean roman. Nu puteau deveni mostenitori, persoanele incerte
pentru ca testatorul trebuia sa cunoasca exact felul de a fi al
mostenitorului. Nu puteau avea calitate de mostenitori asociațiile
de persoane, templele, cetațile. Treptat unele incapacitați privind
persoanele incerte au fost atenuate sau chiar inlaturate.
16 MODESTIN-Dig. 28.1
15

2.1.2 Evoluția testamentului
La origine, testatorul instituia ca succesori numai herezii sai,
dar mai tarziu a putut institui și agnați indepartați și chiar persoane
straine de familia sa.17
In pricipal, succesorul sau succesorii instituiți, in calitatea lor
de executori testamentari, asigurau distribuirea bunurilor
defunctului conform dispozițiilor cuprinse in testament.18
Testatorul putea favoriza pe unii dintre herezi spre deosebire
de mostenirea legala, unde herezii veneau la succesiune in mod
egal, dupa cum putea greva pe cei instituiți cu executarea unor
legate in profitul unor anumite persoane straine de familie.19
Testamentul indeplinea și alte funcții, cum ar fi numirea unui
tutore sau dezrobirea unui sclav20-in nici un caz testamentul roman
nu a avut vreodata ca funcție unica ingrijirea cultului privat21
In timp, pentru protectia succesorilor pretorieni s-a creat o
excepție contra succesorului indicat in dreptul civil.
17 C.ST.TOMULESCU -“Contrbutiuni la studiul dreptului roman”, Bucuresti, 1978, pag.
320
18 C.ST.TOMULESCU -“Contributiuni la studiul dreptului roman”,Buzau, 1973, pag.34
19 D.34.434;D.21.1
20 ULPIAN, Reg.24.1., Opere din Contada Ferrini,IV, Milano, 1920, pag.207
21 LEVY BRUHL-“Revue historique du droit francais et estranger”
16

Astfel in dreptul lui pater familis de a dispune de bunurile
sale prin testament, la inceput a suferit restricții pentru a asigura
chiar contra vointei sale o parte din bunuri anumitor persoane din
familie. Se crea astfel un mijloc numit querel a innofficiossi
testamenti, pentru a ataca un testament in care de cuius(de cuius
hereditateagitur) n-a ținut seama de datoriile sale catre familie,
constituind astfel un drept al familiei contra sefului ei(rezerva de
astazi).
Originea cuvantului “testament” rezulta din latinescul testari-
a lua marturie, a desemna.
Cel instituit ca succesor(herede) in dreptul roman nu e simplu
dobanditor de bunuri, el este un continuator al cultului sacru.
Este posibil ca intr-un testament , de cuius sa epuizeze toata
succesiunea prin legate, totuși el trebuie se desemneze un
herede,deși acesta nu osteneste nimic, el ramâne numai un inam
nomen heredis.
Cu timpul testamentul a suferit o interesanta evoluție nu
numai in solemnitațile sale externe dar și in structura
conținutului.22
2.1.3Testamenti factio
22 N.CORODEANU -Op. cit, pag. 359
17

Testamenti facti o desemneaza capacitatea unei persoane de
a-și face testamentul sau de a fi martora la intocmirea unui
testament precum și capacitatea de a veni la succesiune in calitate
de succesor sau legatar23. Pentru a putea face testament se cere
capacitatea speciala numita testamenti factio . Ea era ceruta și
pentru a fi numit herede.
Testamenti factio reprezinta capacitatea de a lua parte sub
orice forma la un testament;de a fi insarcinat cu o tutela și chiar de
a fi martor la facerea testamentului. Pentru aceasta se cere și o
capacitate de fapt, respectiv posibilitatea de a manifesta o voința
orala sau in scris, deci, cu alte cuvinte, de a avea exercițiul
dreptului.
In acest caz distingem:
2.1..4Testamenti factio activa
Testamenti factio activa era rezervata numai cetațenilor
romani. Peregrinii nu puteau face un testament cu forele romane.
Ei intrebuințau formele dreptului peregrin.
Pentru a putea face cineva un testament trebuia sa fie sui
generis.
23 A.E.GIFFARD-Op.cit.pag.446;V.HANGA-Op.cit.pag.321
18

Un alieni juris nu avea patrimoniu. Femeile, afara de vestale,
erau incapabile de a avea un testament, in vechiul drept
roman(calatis comitiis si procinctu)
O liberta putea face un testament per aes et libram.
O femeie ingenua putea face un testament daca iși crea o
situație similara, facea coemptio cu un barbat, de obicei
batrân(senex coemptionalis ), intovarașita de un pact de fiducie ca
sa o manumita. Femeia se dezlega astfel de raporturile sale de
familie iar cel ce manumita, tutorele sau fiduciar nu avea interes la
averea familiei ca sa nu o autorizeze. Aceasta este coemptio
testamenti faciendi gratia.
De la HADRIAN, femeile puteau face testament cu
autorizarea tutorelui. Când tutela femeilor a disparut ele au avut și
capacitatea de a face testament.
Testamentul facut la inamic era un testament facut de un
sclav, deci nu era valabil, chiar daca un captiv se intorcea acasa.
Pe baza unuo postliminum, ramânea valabil numai
testamentul facut inainte de captivitate.
Daca cineva moare in captivitate, legea CORNELIA
hotareste ca el sa fie considerat mort din momentul captivitații, așa
ca era valabil testamentul facut inainte.
19

Pierd testamenti factio cei condamnați la exil sau la o
deportare in insula, pedeapsa care atrage o media capitis
deminutio24
Testamenti factio activa referitoare la sclavi nu putea exista,
dar totuși o excepție a intarit regula, excepție ce se referea la
sclavii publici care aveau in general un statut diferențiat fața de
sclavii particulari. Astfel ei beneficiau de dreptul de a testa pentru
jumatate din peculiul lor.
2.1.5. Testamenti factio pasiva
Pentru a putea fi instituit intr-un testament, se cere o
capacitate speciala.
Nu au aceasta capacitate speciala acele persoane care nu pot
face testament25, astfel:
-fii de familie care nu aveau un peculium castrense26, cazul
obisnuit este ca herede sa fie instituit propiul fiu al testatorului.
Când e un fiu de familie strain, el dobândeste insa pentru
pater familias , daca acesta traieste când se deschide testamentul.
-Se putea instiutui atât sclavul propriu, cât și sclavul altuia.
Instituirea sclavului altuia este o instituire directa a
stapânului, deci el trebuie sa aiba testamenti factio pasiva .
24 N.CORODEANU- Op. cit., pag. 367-369
25 N.CORODEANU- Op.cit,pag.369
26 ULPIAN-Reg. 201;c.p.6.22.11
20

Când se instituie sclavul propriu trebuie sa i se dea in același
timp libertatea având in vedere ca aceasta era instituit mai ales
atunci când pasivul depasea activul patrimoniului defunctului.
El trebuia sa fie in același moment și liber și succesor.
Nu putea sa fie succesor daca nu era liber și nu i se putea da
libertatea inainte de a se indica succesorul. Formula sa era :” Stihus
liber turesque este ” sau “heres liberque este ”
IUSTINIAN a considerat insa implicit libertatea sclavilor
prin faptul instituirii lui.
Peregrinii nu puteau fi instituiți. Pot fi instituiți desigur
latinii.
Latinii junieni pot fi gratificați cu libertați testamentare, dar
nu le pot dobândi efectiv, daca nu devin cetațeni intr-o suta de
zile27.
Legea VOCONIA, un plebiscit din anul 585A.U.C.(169
a.Ch.), oprea un cetațean inscris in cens cu 100.000 ași28-sa
instituie o femeie sau fata(cu excepția vestalelor, care aveau o
condiție juridica speciala)
O fiica putea mosteni, insa ab intestat.
Nu putea mosteni( NODULA)femeia care a violat anul de
doliu.
27 ULPIAN-Reg,201.Cp.6.22.11
28 N.CORODEANU -Op.cit., pag.369-370
21

Nu putea fi instituita persoana incerta. Exemplu :”acela care
va veni primul la inmormantarea mea”.
Poate fi instituit cineva sub o determinare sigura.
Exemplu:”cel dintâi dintre cognații mei care va veni la
inmormântarea mea”.
Persoanele incerte- postum, persoanele nascute dupa facerea
testamentului respectiv, postumi sui si alieni au putut fi instituiți.
Persoana incerta este o persoana juridica, care are capacitatea de a
fi instituita ca succesoare, concediata de imparatul LEON.
De la DIOCLETIAN , corporațiunile au putut fi instituite ca
privilegiu special.
Succesorul testamentar trebuie sa aiba testamenti factio
pasiva in momentul confecționarii lui și sa o pastreze continuu din
momentul deferirii mostenirii pâna la dobândire.
Ea poate lipsi din momentul confecționarii testamentului și
momentul deferirii mostenirii media tempore non nocet .
Martorii trebuie sa fie capabili sa aiba testamenti factio.
Nu pot fi martori cei ce nu innteleg actul,
respectiv:impuberii, nebunii, muții, surzii iar pentru un testament
scris nici orbii.
Nu pot fi martori femeile, tatal și fratele tatalui.
Reprobatum est in ea re domesticum testimonium, nici
heredele, sclavul sau peregrinul29.
29 N.CORODEANU -Op.cit. pag.371
22

Pot fi martori latinii junieni.
Sunt incapabili apostrofații și unii eretici, cei condamnați
pentru adulter și ab comen famosum.
Testamentul este valabil cu toata incapacitatea unui martor,
daca acesta trece in general drept capabil, eror communis facit jus .
Martorii trebuiau sa fie rogați, anume chemați pentru a lua
parte la facerea unui testament, nu sa vina la acesta intâmplator.
2.1.6.Restricții la libertatea de a testa
Existau restricții de ordin:
a)formal
b)material sau real30
a)restricțiile de ordin formal obligau testatorul de a institui pe
suii sai sau a-i exhereda.
Acesta reprezinta un drept formal al heredes sui de a fi
menționați in testament sau de a fi trecuți sub tacere, sui heredes
instiuendi nel exheredandi(ULPIAN)
Exheredarea trebuia facuta imediat dupa instituirea heredelui
și in chip solemn, ca și acesta “ exheredes esto ” sau “exheredes
sunt”.
30 N,CORODEANU- Op. cit.,pag.386
23

b)in literatura de specialitate nu se face referire decât la
enumerativ cu privire la “Restricțiile de ordin material”, la
libertatea de a testa unei persoane.
2.2 Formele testamentului in dreptul roman
2.2.1 in perioada veche
In vechiul drept roman au existat trei forme de testament și
anume:
2.2.1.1. Testamentul “calatis comitii”
Testamentul “ calatis comitii ” imbraca forma unei legi votate
de comitia curiara, de unde se deduce ca la inceput romanii priveau
cu o anumita reticența testamentul, act prin care succesiunea
prevazuta de lege putea fi modificata31. Cert este ca epoca celor
XII Table, principiul libertații de a testa s-a impus definitiv in
dreptul roman32
Comitiile calate erau comitiile intrunite sub conducerea unui
pontifex maximus intr-un scop religios, prin ele facându-se o
aprobare a legilor și testamentelor.33
31 CAIUS2.12.Aureliu Gelliu 15, 27; Ulpian reg.20.2
LEVY BRUHL -“Revue historique de droit francais et etranger”, Paris, 1921, pag. 634
P. BONFANT-“Storia del diritto romano”, T., Milano, 1923, pag. 186
32 ULPIAN-Reg.11.4.(uti legassit super pecunia tutelare sual rei, ita ius esta)
33 .N.CORODEANU -Op.cit. pag 360
24

Dupa Caius, comitiile pentru facerea testamentului se
intruneau de doua ori pe an, respectiv pe 24 martie și 24 mai pentru
ca in zilele de 23 ale acestor luni se facea ceremonia trambițelor
care serveau la convocarea poporului in curii.
Un herald traversa orașul și chema cetațenii curii. Comitiile
jucau un rol de simplii martori sau legislatori ca marturie a actului
solemn.
Testamentul era un vot al comitiilor calate dupa propunerea
unui pontif sau a lui rex sacrorum care le prezida.
In forma inițiala el avea ințeles de adrogațiune trebuind sa
dea continuitate sacrului fiind un act de completare in lipsa
copiilor.
Cu timpul votul poporului a devenit iluzoriu, comitiile fiind
reprezentate de 30 de lictori.
Testamentul s-a diferențiat cu timpul de adrogațiune
deveneind un act special de indicare a unui herede, cu posibilitați
de a cuprinde o exherendia și o numire de tutore, eliberari de
sclavi, legate.etc.
Legea celor XII Table proclama libertatea dispozițiilor
testamentare, la aceasta epoca comitiile servind doar ca martori.
Testamentul calatis comitiis dispare pe la sfarșitul republicii.
Femeile care nu aveau acces in comitiile calate nu puteau sa
faca testament sub aceasta forma(nici sa fie instituite)34. De
34 N.CORODEANU -Op.cit., pag.360-361
25

asemenea, nici puberii care nu puteau lua parte la viața cu caracter
religios rezervata patricienilor nu puteau face testament și nici
institui sub aceasta forma.
Odata cu consacrarea principiului aratat mai sus, al libertații
de a testa transmis printr-o dispoziție a legii celor XII Table: uti
ledassit super pecunia tutelaquve suae rei, ita ius esto35,
testamentul calatis comitiis incepe sa decada. Motivele sunt
urmatoarele:
-un motiv de ordin public:votul comitiilor curiate nu mai
putea impiedica valabilitatea actului de ultima vointa.
-conținutul testamentului și numele succesorului erau
cunoscute de intreaga cetate, de acum era facut public in cadrul
adunarii, in momentul citirii testamentului de catre tastator.
-datele probabile-24 martie și 24 mai- deci numai doua zile
pe an erau insuficiente pentru validarea unui testament, in acest
interval de timp putându-se intâmpla multe lucruri, astfel ca
testatorul sa nu mai poata ajunge sa-și prezinte testamentul
comitiiei calate.
-in afara cetatenilor-numai ei aveau acces-plebeii sau alte
categorii de persoane nu puteau utiliza acest fel de testament.
2.2.1.2. Testamentul “in procinctu”
35 ULPIAN-Reg.-II.14
26

Testamentul “in procinctul” a aparut dupa testamentul
“calatis comitiis” in scopul de a inlatura anumite conveniente pe
care aceasta forma le prezenta.36
Testamentul in procinctu se putea face numai “ in pace et
atia” dar și inaintea unei batalii “ in procinctu”
GAIUS spunea ca procinctus este “ expeditus etarmatus
exercitus”(oastea gata de plecare și inarmata de razboi)37.
Acest testament este accesibil și plebeilor. Se facea sub forma
unui ritual, cu sabia pe scut sau trasând cu vârful acesteia anumite
semne pe nisip.
Intrucât membrii unitaților militare in fața carora se facea
testamentul aveau rolul de martori;se pare ca testamentul in
procinctu a fost creat dupa testamentul calatis comitiis intr-o
epoca in care poporul pierduse calitatea de adevarat legiuitor in
aceasta materie.
Testamentul trebuia sa fie facut cât mai simplu. O decalarație
in fața poporului sub arme, ținea locul formalitaților facute prin
comitiile calate.
Testamentul in procinctu prezenta dezavantajul ca era
accesibil numai cetațenilor având intre 17 și 46 ani38
36 CICIERO-“De orat”-1.55;GAIUS2.101.
B.BIONDI-“Studi in onore di vicenzo Arangio-Ruiz”,II,1953, pag.92
37 N.CORODEANU -Op.cit., pag. 361
38 P.C.TIMBAL-“Droit roman et ancien droit francais”, op. cit., pag. 122
27

2.2.1.3. Testamentul “aes et libram”
Testamentul “ per aes et libram ” reprezinta o aplicațiune a
mancipațiunii fiduciare39 și GAIUS ne indica doua faze in evoluția
accestui tip de testament.
Cel ce voia sa faca un act de dispoziție a bunurilor sale dupa
moarte-testatorul transmitea prin mancipatio patrimoniul unei
persoane numita emptor familiae , care nu putea fi decât un strain.40
Aceasta se facea printr-o vânzare fictiva” imaginaria
venditio, venditio numo no”, insarcinând un cumparator-emptor
familiae-sa dispuna de bunuri dupa indicațiile lui-incheind așa
numitele pacte fiduciare in care se arata numele succesorului
precum și felul in care sa fie imparțite.41
Aceasta forma de acte intre vii era accesibila și plebeilor insa
prezenta incovenientul ca emptor familiae , care era un executor
testamentar sui gemeris devenea propietar al bunurilor succesorale,
iar pactele de fiducie prin care urma sa se transmita bunurile,
conform ințelegerii cu testatorul, nu erau sancționate in dreptul
vechi.42
39 C.ST.TOMULESCU -“Revue internationale des droit de l’antiquite”, Bruxelles,
1969,pag.345
40 GIRARD-Op.cit., pag.807
41 V.WLASSOK-“Studii sull’antica diritto romano dell’ereditae dei
legati”T.”Revendicati”,Academie Viena, 1933
42 ARANGIO-RUIZ -“Storia del diritte romano”-Napoli,1974
28

Familiae emptor(cumparatorul bun)care avea insarcinarea sa
treaca in beneficiul celor care ar fi voit de cuius sa-i lase succesori,
se putea insarcina și cu o tutela daca beneficiarul ar fi fost
impuber.
Instrainarea patrimoniului era definitiva și producea efecte
imediate. Cel ce voia sa utilizeze acest mijloc avea avantajul unei
forme la dispoziția sa oricând, iar dezavantajul pentru ca iși
instraina din acel moment in chip definitiv bunurile sale.
Daca actul era facut numai in vederea unui pericol care a
trecut, trebuia o retransmisiune a bunurilor.
Emptor familiae ar fi putut abuza de increderea ascordata lui
și sa nu execute dupa moartea vânzatorului dorințele acestuia,
situație in care nu ar mai fi fost testament.
Testamentul este un act revocabil destinat sa-și produca
efecte numai la moartea cuiva însa nu efecte imediate și
revocabile, ca aceasta vânzare.
Familiae emptor nu este un herede, el ține locul unui herede.
Gaius spune ca ei “heredis loco obtinebat”de aici rezultând o noua
forma de act, per aes et libram.
Pentru aceasta existau mai multe feluri de formalitați, astfel:
a)Acțiunea de vânzare fictiva a bunurilor. Vânzarea nu-și mai
are efectul ei de instrainare ca in faza precedenta, ea servind numai
ca o solemnitate a acțiunii, dupa cum mancipațiunea servise sa faca
29

alaturi de casatoria religioasa o casatorie pur civila tot așa cum
actul per aes et libram a ajuns sa faca un testament laic, alaturi de
cel inițial cu caracter religios.
Emptor familiae declara ca ia bunul in pastrarea sa și il
cumpara numai ca vânzatorul sa-și poata face testamentul, conform
cu Legea celor XII Table.
b)Actul supus acestei formalitați este o declarație a
vânzatorului fictiv ce conține adevaratele dispoziții
testamentare(scrise pe table de ceara).
Testatorul declara:” haec ita at in his;tabulis cerisque scripta
sunt, ita da, ita lega, ita testor, ita que vor quirites ”(toate cum
sunt scrise in aceste tablițe de ceara așa dau, așa leg, așa testez și
voi cetațenii romani imi veți aduce marturia voastra)43
Testatorul putea sa ia dispoziții și oral.
Romanii nu cunosteau iscalitura moderna, martorii servindu-
se drept pecete, de un inel cu insemn aplicat in dreptul numelui lor.
Principalul incovenient al acestui testament era ca testatorul
renunța la avere in timpul vietii, apoi nu putea sa faca o vânzare
propiilor fii deoarece nu se admitea o vânzare persoanelor de sub
propia-i patria potestas . Acestea au facut sa se reduca rolul lui
emptor familiae și sa creasca eficacitatea juridica a declarației de
ultima voința a testatorului. Astfel emptor familiae devine-dar și
declara-ca un “custode” al averii ce trebuie transmisa altuia.
43 GAIUS-Instit.II.103;ULPIAN-Dig.28.21.3
30

Datorita incoveniențelor testamentului per aes et libram a fost
astfel adoptat incât emptor familiae sa nu mai dobandeasca nici un
drept asupra bunurilor succesorale, rolul sau limitându-se la a
pastra acele bunuri și a le transmite, la moartea testatorului,
adevaratului succesor.44
2.2.2.In perioada clasica
Alaturi de testamentul pere aes libram, care continu a sa fie
utilizat, apar forme noi de testament, astfel:
2.2.2.1.Testamentul nuncupativ
Testamentul nuncupativ se facea sub forma unei declarații
pronunțate cu glas tare in prezența martorilor.
Unii autori45, pornind de la Gaius, prezinta testamentul
nuncupativ ca fiind o a doua faza a testamentului per aea et libram
și anume declarația testatorului prin care se expune asistenței-
compusa din trei martori libripensul și familiae emptor-conținutul
dispozițiilor lui de ultima vointa sau tinând in mâna tablițele cerate
unde este consemnata voința sa, spunând ca aceea este voința sa,
44SCIALOJA-“Buletino dell’instituto di diritto romano”,Milano,1984,
pag1,XII,T.53;CICERO-“De leg”2-21, Aulu Geliu.$-12-18;GAIUS-3.43-
insf.2.22;GMAY-op.cit, pag.524;ARANGIO-RUIZ-“Studio et documentta historice et
iuris”,Roma,15,1949,pag.392’CH>APPLETON, MELANGER GIRARD,t,1912,pag.1-
20;V>G>COSTELLI-“Studi di scuola papirologica di Milano”,2,1916;P.F.GIRARD-
Op.cit., pag852-857
45 I.C.CATUNEANU -Op.cit.,pag.478
31

fara a-i divulga conținutul, ceea ce inseamna ca actul ramâne
secret. Pe partea externa, martorii iși puneau sigilii și in dreptul lor
semnatura(obsignatio et superscriptio ). Pentru ca testamentul
astfel intocmit sa fie valabil, trebuia ca in cazul formalitaților
necesare sa nu fie intrerupta activitatea și totul sa fie facut in
prezența martorilor. Cerința unitatii actului( unitas actis)garanta
unitatea de gândire a testatorului și impiedica inexacitatea
depozițiilor martorilor;mai intreaga și mai consecventa apare
exprimarea ultimei voințe când s-a facut. Dintr-o data, decât atunci
când este facuta prin acte discontinue și succesive. Mai mare
eficacitate au spusele martorilor despre ceea ce au auzit și au vazut
impreuna cu ocazia unui alt act solemn,savârșit fara intrerupere.46
Așadar sub forma prezentata mai sus, importanța juridica a
testamentului nu o mai avea vânzarea imaginara ca la forma de
testament precedenta, ci acea declarație numita și totodata
reprezinta tipul tetamentului roman.
Ca aspect exterior testamentul consta in doua sau trei tablițe
de lemn denumite diptychae sau triptychae47, longitudinale, unite
intre ele ca filele unei carti, unse cu un strat de ceara in care se
scria astfel ca sa nu se afle dorințele sau amanuntele voinței
testatorului:daca se foloseau trei tablițe, cum se obisnuia la
testamente, se scria pe partea interioara a primelor doua apoi se
46 ULPIAN-Dig.28.I21.3
47 E.CERNEA,E.MOLCUT -“Istoria statului si dreptului
romnanesc”Ed.Sansa,1993,pag.27
32

legau cu sfoara din in pe ale carei extremitați pe partea din afara
martorii iși puneau sigiliile și alaturi semnatura.
Când testatorul dorea sa se stie ca tripticul conține un
testament obișnuia sa indice aceasta pe partea interioara a tabliței a
treia semnând cu numele sau. Aceasta forma de testament a fost
declarata obligatorie printr-un senatus consult de pe vremea lui
NERO, pentru ca asigura secretul de ultima voința48.
2.2.2.2.Testamentul pretorian
Testamentul pretorian consta dintr-un inscris care purta
sigiliul a șapte martori(gasim reminiscențe ale testamentului per
aes et libram).
Pretorul delimiteaza actul de forma mancipațiunii devenita
fara conținut juridic, de acela al nuncipațiunii.
Testamentul se reduce numai la un inscris cu șapte peceți de
martori. Martorii trebuiau sa fie, rogați, voluntarii și idonei
conform unui text de ULPIAN:
-idonei erau cetațeni romani ajunși la pubertate, care nu erau
nici alienați nici muți sau surzi nici intestabiles, nici risipitori, nici
rude apropiate cu testatorul sau cu cel instituit.
-voluntarii sunt martorii care au venit de buna voie.
48 PAUL,sent-5.25.6
33

-rogați erau aceia care au fost invitați in mod special in
scopul de a servi ca martori.
Conform lui ULPIAN, o persoana care s-a intâmplat sa fie de
fața la intocmirea unui testament nu poate servi ca martor caci nu a
fost special chemat la aceasta ceremonie.
Pretorul a transformat pe libripens și emptor familiae in
martori alaturi de cei cinci care erau neceasari la orice
mancipațiune.
Reforma pretoriana din anu ’68, statua:pretorul dadea
beneficiarului unui astfel de testament numai o bonorum possessia
secundum tabulus.
Era o bonorum possessia supplendi juris civilis gratia , care
putea sa duca la o uzucapiune daca nu intervenea un succesor civil.
ANTONI PIUS a creat o exceptio doli contra succesorilor
civili. De atunci avem bonorum possessia juris civilis corrigendi
gratia, caci ea a devenit cum re, fiindca indeparteaza pe succesorul
civil
2.2.2.3 Testamentul militar
Testamentul militar nu presupune vreo condiție de formă. El
putea fi făcut oricum, cu condiția ca voința testatorului sa fie clar
exprimată.
34

2.2.3. In perioada postclasică
In dreptul imperial mai târziu apar:
2.2.3.1. Testamenul civil
Testamentul civil-sub formă orala-exprima voința
testatorului, clar exprimatâ verbal fața de martori, cinci la inceput
apoi sapte. Era forma de testament per aes et libram redusa la
expresia cea mai simpla.
Sub forma scrisa nu se mai facea sub forma tablelor de ceara
ci se facea pe papirus.
Testamentul se putea prezenta martorilor, inrolat intr-un sul
atât cât era scris ca pecețile și numele lor(subscripția) sa fie puse
in reliqua parte , fara ca ei să vadă conținutul.
2.2.3.2. Testamentul tripartit
Astfel este cunoscut testamentul tripartit creat in anul 439 de
TEODOSIU II și VALENTIANIII, compus din trei categorii de
formalitați, dupa cum urmeaza:
-de la dreptul civil s-a luat unitatea actului(una contextu),
testamentul fiind facut una codemque die et tempore
-din dreptul pretorian a luat numarul martorilor și pecetile49
49 GAIUS-II.120
35

-din dreptul imperial a luat subscrierea martorilor și a
testatorului50
Pentru ca testamentul sa fie valabil nu era nevoie sa se poarte
o data.
In acest timp au aparut și alte forme de testament:
-testamentul olograf, recunoscut de VALENTINIAN II
trebuia sa fie scris in totalitate de testator. Acesta insa nu a trecut in
legislația lui IUSTINIAN decât ca partaj de ascendent51
-testamentul public-apud acta conditium- a fost recunoscut
de o constituție a lui TEODOSIU și HONORIU la 413 e.n.
Testamentul public este o declarație verbala facuta inaintea
autoritaților judecatorești sau municipale in urma careia se incheie
un proces verbal.
Testamenul principi oblatum era scris și apoi remis pentru
pastrare in cancelaria imperiala. Acesta era folosit pentru
personajele de baza ale imperiului.52
-testamentul exceptional, facut in condiții deosebite când
testatorul era in imposibilitate de a vorbi, auzi sau vedea.
2.2.4. Forme atipice de testament
50 ULPIAN-Dig.38.1.21.,2
51 Cod Todos.III-Op.cit., pag.481
52 I.C.CODREANU-Op.cit., pag.481
36

Pe lânga formele obisnuite de testament romanii au cunoscut
și unele forme neregulate speciale , care erau permise in anumite
imprejurari, fie din cauza interesului pe care legiuitorul il acorda
persoanei testatorului in anumite circumstanțe, fie pentru ocrotirea
interesului celui ce lasa un testament in astfel de imprejura ri.
a)Testamentul orbului . Când persoana era infirma și nu
putea controla ceea ce era scris pe tablița sa corespunda cu voința
sa, putea sa puna pe cineva sa redacteze pentru el. Daca cel ce scrie
este de rea credința, poate sa modifice vointa testatorului scriind
altceva ori sa puna un alt testament in locul celui ce-l scrisese. De
aceea IUSTINIAN a hotărât ca atunci când un orb vrea să testeze
pe langă cei sapte martori era necesara prezența unui tabularis(un
fel de notar oficial) care prezenta mai multa garanție și presupunea
ca aceasta va scrie adevarata dorința a testatorului. Apoi se
supunea testamentul la pecetluire catre martori.
b)Testamentul surdo-mutului . Acesta era dator, pentru
valabilitatea testamentului să scrie singur continutul.
O a doua mare categorie de persoane in favoarea carora s-au
reglementat unele derogari de la normele obisnuite sun acelea care
fie din cauza imprejurărilor in care se afla fie ca acestea n-au fost
favorabile lor, n-au putut respecta regulile dreptului civil in materia
testamentului.
37

c)Testamentul leproșilor. S-a acceptat ca persoanele care sunt
martori la intocmirea acestui act sa nu ia contact cu bolnavii
contagioși.
d)Testamentul rural.Avand in vedere ca populatia din mediul
rural nu avea densitatea celei din mediu urban, era nevoie doar de
cinci martori care sa asiste pe cel ce intocmea testamentul.
e)Testamentul facut de un pater familis, care pur și simplu iși
imparte in cote egale fiilor sai averea, s-a propus ca nu mai este
nevoie de martori53.
2.3. Instituirea ș i substituirea mostenirii
2.3.1.Instituirea de mostenitori
2.3.1.1.Noțiune, condiții
Conținutul esențial al testamentului este heredes
institutio(Testamenta vimex institutione heredis
accipiunt)GAIUS.
Puterea testamentului se trage din instituirea de succe sori.
Fara instituirea de herede nimic din ceea ce este scris in testament
nu are valoare.
In afara de instituirea de herede, un testament poate
cuprinde:substiuțiuni, exheredari, numiri de tutori, legate,
fidecomisuri, desrobiri.
53 C.C.STOICESCU -“Succesiunile”,Bucuresti,1916, pag.38
38

Condițiile de forma ale i nstituirii GAIUS spunea ca “ heredis
institutio est caput et fundamentum totius testamenti ”, de unde
rezulta ca in lipsa acestei dispoziții testamentul nu este valabil54.
Instituirea trebuia sa fie caput(scrisa de la inceput).
Instituirea mostenitorului trebuia facuta in termeni imperativi
și solemni55-(VERBIS LATINIS IMPERATIVIS ET
DIRECTIS)asa cum ordona și poporul in testamenti calatis
comitiis.
Exemplu:”Titius heres meus este ”(Titus sa-mi fie succesor)
Daca in dreptul clasic formele solemne ale instituirii erau
inca respectate, incepand din epoca imparatului CONSTANTIN
ele au incetat sa mai fie obligatorii56.
Intrucat numirea succesorului reprezenta temeiul existenței
juridice a actului, ea se facea in fruntea testamentului57.
Nu este valabila formula “ Titium heredem esse val a” nici
daca se scria “ Titium heredem instituie ” sau “heredem facie ”.
ULPIAN afirma ca testamentul se poate reduce la trei
vorbe:”Lucius heres esto ”
Testamentul se facea oral:” Hic mihi heres esto ”, aratand cu
degetul pe cel care-l dorea ca succesor.
54 GAIUS2.229;ULPIAN, Reg.24.15(Ante heredis institutionem legati nom postem,
quoriam vinn et potestas testament ab heredis institutione incipit); G.ARCHI-“Rivista
internationale di diritto romanae an tico”.Napoli,5,1954, pag.171
55 ULPIAN,Reg.21.1;GAIUS2.117
56 C.6.23.15.V.HANGA-Op. cit., pag.326
57 C.6.23.24/
39

Instituirea de herede nu poate atarna insa de vointa altuia.
Exemplu:”va fi mostenitor cel pe care il va indica Lucius
“. IUSTINIAN a abrogat și regula ca:” instituirea de herede
trebuia scrisa in fruntea testamentului ”.
Vointa testatorului nu trebuia sa fie viciata nici de eroare, nici
de violența sau de dol, astfel testamentul este nul.
Condițiile de fond ale instituirii sun exprimate in cele doua
principii ce guverneaza materia succesiunii testamentare:
-“Nemo pro parte testatus, parte intestatus decedere
potest”(Nimeni nu poate muri in parte cu testament și in parte fara
testament)58.
-“Semel heres, semper heres ”(Odata herede, pentru
totdeauna herede)
2.3.1.2.Categorii de instituiri
Testatorul poate numi un herede sau mai mulți.
Atunci cand numeste un herede, el are vocația la intreaga
succesiune, chiar in cazul in care i se indica numai o cota parte.
Deci ca o consecința a primului principiu rezulta ca nu este
permisa instituirea de succesori numai pentru o parte din
succesiune.
Daca totuși testatorul facea o asemenea instituire” ex certa
re”, heredele dobandea și partea pentru care nu a fost instituit, de
58 Inst.2.14.5
40

unde rezulta ca nu se putea deschide succesiunea ab intestat
alaturi de succesiunea testamentara.
In virtutea celui de-al doilea principiu, nu era admisa
instituirea pana la un anumit termen59.
In situația in care testatorul numea mai multi herezi existau
urmatoarele ipoteze:
•sau nu indici parțile respective și atunci succesiunea se
împarte în parți egale deși fiecare are vocație de vot însa
concursu pater fiunt .
•sau le indici la toți și atunci primesc parte diferita
In acest caz era obiceiul ca succesiunea sa se divida in 12
uncii. Intreaga succesiune se considera ca un AS și se dividea in
12 parți numite uncii;doua uncii se numeau sextans, trei uncii se
numeau quadrans, patru uncii se numeau triens, cinci uncii se
numeau quinqunx; șase uncii se numeau semis etc60.
•sau se indica parțile respective numai pentru o parte din
ei și atunci succesiunea se imparte la cei numiți.
Instituirea pentru un obiect determinat( herex ex certa re ).
Heredele ca succesor universal are prin definiție dreptul la intreg
patrimoniul defunctului.
Nu se putea deci concepe un herede asupra unui lucru
determinat, un herex ex re certa .
59 D.28.5.89. Regula a fost formulata de catre comentatorii moderni
60 D.28.5.89. Regula a fost formulata de comentatorii moderni.
41

2.3.1.3Modalitați de instituire
Actele juridice pot fi afectate de trei modalitați:
DIES,CONDICTIO și MODUS61.
Asa zisele actes legitimi nu ingaduie astfel de modalitați62.
Instiutirea unui herede nu putea comporta nici ea toate aceste
modalitați din cauza formei testamentului calatis comitiis si in
procinctu.
Poprul ordona fara nici o restricție, posibilitatea unei
modalitați luînd nastere odata cu tablițele testamentului per aes et
libram.
Totuși, o herdis institutio și deci testamentul nu poate fi
afectat nici atunci de toate aceste trei modalitați.
DIES
Moștenirea nu poate fi afectata de un termen:
•suspensi-ex.”die dies a que” fie
•rezolutiv-extinctiv-“ ad diem dies ad quem ”63
“Hereditas ex dievel ad diem non recte datur”.
Intr-adevar un termen ar fi in contradicție cu principiile
mostenirii.
Daca succesiunea a avut loc la baza continuarea cultului nu
se poate concepe ca aceasta continuare sa inceapa la o anumita zi
sau sa se ispraveasca la o anumita zi.
61 N.CORODEANU -Op.cit., pag.378
62 PAPINIAN-D.50.17.77.
63 D.28.5.34.
42

Succesiunea este dominata de regula “ Semel heres, semper
heres”.
Pe de alta parte succesiunea are drept efect contopirea celor
doua patrimonii din momentul acceptarii și nu se poate concepe ca
aceasta confuzie, odata implinita sa inceteze la un moment dat asa
incat nu poate fi mostenitor cineva pana la o zi.
La aceasta s-ar opune și regula “ Nemo pro parte testatus, pro
parte intestatus decedere potest”.
Intr-adevar, dupa ce a incetat succesinea testamentara, ar
trebui deschisa succesiunea ab intestat.
CONDICTIO
Nu poate exista o succesiune testamentara cu o condiție ab
quam, adica rezolutorie.
Nu se poate de asemenea ca “ cineva sa fie succesor pana va
veni corabia din Asia și apoi sa inceteze a mai fi”.
Odata devenit succesor el va ramane succesor. Și iarași nu
putem avea pana la implinirea condiției o succesiune ab intestat și
apoi una testamentara;de aceea și condiția extinctiva se considera
ca inscrisa, dar se poate institui cineva sub o condiție
suspensiva(“Heres et jure, et condicione institui potest” )
Exemplu:”Titius sa fie mostenitor, daca va veni corabia di
Asia”
43

Aici nu se mai risca cineva sa fie succesor caci ori condiția se
indeplineste și ramane succesor, ori nu se indeplineste și atunci se
va deschide succesiunea ab intestat.
De asemenea, dreptul pretorian acorda instituitului o
bonorum possessia cu conditiuni (care sa garanteze succesiunea
daca condiția nu se indeplineste).
Daca condiția s-a indeplinit instituitul este considerat
succesor din momentul mortii testatorului64.
2.3.2.Substituirea de mostenitori
2.3.2.1.Notiune
Substituția reprezinta o numire de herede subsidiara sau mai
bine zis o numire condiționata de soarta altuia care are prioritate.
Romanii o numeau “ prima gradu heredem scribere, secunda
gradu heredes scribere, tertio…”
In final se putea numi un sclav care era obligat sa primeasca
heres necesarius , asa incat un substitut, substituitului se considera
substituit instituitului65.
Daca cel instituit succesor nu vrea sau nu poate accepta
succesiunea se deschide succesiunea legala.
Testatorul poate evita aceasta perspectiva, introducand in
testament o clauza prin care se dispunea ca o alta persoana numita
64 N.CORODEANU -Op.cit., pag.379-380
65 N.CORODEANU -Op.cit., pag. 381-382
44

substituit sa ia locul celui instituit succesor, in cazul in care acesta
din urma nu dobandeste succesiunea.
Asadar substituirea de mostenitor ne apare ca o institutie de
gradul doi sau ca o institutie condiționata.
Romanii au cunoscut trei forme de substituire.
2.3.2.2.Forme de substituire
•Substiutirea vulgara (pentru orice herede).
Aceasta consta din substituirea unuia s au mai multor
succesori in locul celui instituit.66 De asemenea fiecare din
mostenitorii instituiți putea sa fie sunstituit prin cate o persoana-
singuli singulis -sau putea sa se substituie intre ei- substitutio
reciproca67.
Substituția vulgara este cea pe car e o poate face orice testator
heredelui sau(100 zile).
Daca nu se face, se deschide dreptul celui substituit.
•Substituția pupilara(pentru fii) .
Se indica o persoana care sa vina la succesiune in locul
succesorului instituit, daca acesta din urma ar fi murit inaintea
pubertații.68.
66 Inst.2-15,D.28.648; A.F.GIFFARD,Op.cit., pag.415;S.SALOZZI-“Studio et
documenta historiae st ireris”, Roma, 1995, pag.285; S.PEROZZI,”Instituzioni di diritto
romane”,II,Milano, 1928, pag.560.
67 I.C.CATUNEANU -“Izvoare de drept roman”, Cluj,1923, pag.79-83.
68CICERO-“De ar”,9.39.180; CICERO-“De inv”, 2.21.62.’ CICERO-“Per
caec”,18.53;S.SOLAZI-“Passegna di diritto romano”, Napoli,T.1955,
pag.190;V.HANGA-Op.cit., pag 328
45

Substituita pupilara nu creaza un succesor testatorului ci unei
persoane de sub puterea sa, care nu e capabila de a face
testament(facuta de pater familias ) pentru fiul impuber, cand el
moare dupa pater familias , insa inainte de pubertate, adica
incapabil de a-și face singur testamentul.
La inceput substituția pupilara a fost o substituție in interesul
propriu.
Astfel tatal instituia pe fiul sau succesor și-I substituia o alta
persoana pentru cazul in care murea inainte sau cand deși murea
dupa el, murea impuber. Formula obisnuita era:” Filius meus heres
esto;si heres erit et intra pubertatem decesserit tunc Gaius heres
mihi este”69
•Substituirea quasi pupilara se facea prin numirea de
catre testator a unui succesor, pentru descendentul sau
lipsit de minte( mentis caputus )70
69 Dig.28.6.1.1.
70 C.6.29.9, inst.2.16.1.
46

CAPITOLUL III
DOBANDIREA SUCCESIUNII
Dobandirea succesiunii(adqisitio hereditatis) presupune o
anumita atitudine subiectiva din partea succesorilor, in funcție de
statutul lor juridic precum și in funcție de felul mostenirii care se
deschide.
3.1.Deschiderea testamentului
Pana la inceputul imperiului, deschiderea testamentului era o
operatie privata. In secolul al VI-lea dupa Cristos imparatul
AUGUST stabileste un impozit pe succesiune, vicessima
hereditatem, d e 50% din valoarea acestuia. Unele rude apropiate și
cei care primeau sub 100.000 de mii de serteți erau scutiți de acest
impozit.
Mai tarziu imparatul CARACALLA a dublat impozitu și a
suprimat scutirile extinzandu-le in intreaga lume romana(in omnes
orbes romanae)
Pentru perceperea taxei, orice detentor al unui testament
trebuia sa-l prezinte la autoritați pentru a fi deschis in termen de
cinci zile de la moartea testatorului.
Magistratul convoca martorii in viata și deschidea
testamentul, incheind un proces verbal.
47

Originalul procesului ramanea la heredele care era obligat sa-
l faca cunoscut oricui era interesat.
Daca testamentul se gasea in mana unui tert, magistratul la
cererea oricarei persoane interesate dadea ordine sa se prezinte
actul prin intermendiul “de tabulis exhibendis”.
Dupa adoptarea senatconsultului SILANIANUM, in anul 10
dupa Hristos se opreste deschiderea testamentului pentru a putea
descoperi vinovatul prin torturarea sclavilor. Acesta, in cazul in
care testatorul a decedat in condiții suspecte, omucideri etc.
Daca testamentul se deschidea și se primea succesiunea,
sclavii eliberați ar fi devenit cetateni romani și nu li se mai aplica
același tratament.71
3.2.Acceptarea succesiunii(ADITIO HEREDIATTIS)

Cuvantul adire indica sensul de a merge la mostenirea
vacanta, pentru a lua-o in stapanire, deci un act de vointa, fara de
care succesiunea nu trecea asupra unui extraneus.
Potrivit dreptului civil, aditio hereditatis se poate realiza in
trei moduri dupa cum urmeaza:
3.2.1.CRETIO
71 N.CORODEANU -OP.CIT.,PAG.385
48

Este un mod de acceptare a succesiunii și se realizeaza printr-
o declarație facuta in fata martorilor( Quand me Octavius
testamenta sua heredem instituit eam hereditatem actea
urmaque)72
Pentru ca Octavius m-a instituitsuccesor in testamentul sau
accept aceasta succesiune
Testatorul poate impune succesorului sa accepte succesiunea
in aceasta forma. Atunci cand testatorul dispune ca succesorul sa
fie dezmostenit, daca nu se pronunta intr-un anumit interval de
timp, cretio se numeste perfecta. Mai exista cretio continua cand
testatorul a prevazut un termen-100 zile neintrerupte73- ca
mostenitorul sa accepte sau nu; cretio vulgaris , cand cele 100 de
zile se socotesc utilliter, adica de cand mostenitorul a aflat de
mostenire.
3.2.2.Pro herede gestio
Este actul din care rezulta ca heredele accepta succesiunea
deși ni se pronunta expres in acest sens.
Astfel este cazul succesorului care instraineaza un bun
aparținand succesiunii.
72 GAIUS,2.166;GAIUS2.166;BENSIER-“Revue historiquq de droit francais et
etranger”,1931, pag.324; V.HANGA op. cit. pag.251
73 I.C.CATUNEANU -Op.cit., pag516
49

Actul de instrainare ne arata ca heredele a inteles sa accepte
succesiunea in mod tacit74.
3.2.3.Nuda voluntas
Este o declarație de acceptare expresa dar nesolemna.
Intrucat prezinta avantaje multiple, acest mod de acceptare a
succesiunii s-a generalizat pe scara larga.75
3.3. Repudierea succesiunii. Noțiune. Evoluție.
Repudierea sau renuntarea la succesiune se putea face printr-
o simpla manifestare de vointa.
In dreptul clasic-daca succesorul nu se pronunta intr-un
anumit termen-avem in vedere situația in care se fixa un termen in
vederea acceptarii-tacerea sa era interpretata ca o manifestare tacita
de a repudia succesiunea.
Aunci cand in același testament erau instituiți mai mulți
succesori de același rang și nu existau substituiți, repudierea
succesiunii de catre unul dintre ei avea ca efect
acrescamantul(adcrescendi).
74 GAIUS.2.167;ULPIAN,Reg 22-26;S.SOLAZZI-“Studio et documenta historia et
juris”,3.1937, pag.452
75 GAIUS, 2.167-169
50

In virtutea acrescamantului, partea persoanei care a renuntat
la succesiune revenea celor care au aceptat-o.
Acrescamantul se produce de drept in sensul ca dreptul celor
care au acceptat succesiunea se extinde automat asupra parții
neacceptate.
Daca testatorul instituia un singur succesor și acesta renunta
la succesiunea substituitului, iar in lipsa substituțiunii se deschidea
succesiunea legala76.
Același efect se produce și in cazul repudierii succesiunii de
catre unul din succesorii ab intestat77.
Daca nu exisatu nici succesori legitimi, succesiunea revenea
statului, in conformitate cu dispozițiile legilor caducare78.
Capitolul IV
SANCȚIUNEA SUCCESIUNII
76 A.E.GIFFARD-op.cit, pag.496;MACHELARD-“Nouvelle revue historiquq de droit
francais et etranger”,Paris,1,411; J.GARDEMENT-“Etudes offertes a Jean
Maquqron”,Aix en Province, pag.314; V.HANGA-Op.cit, pag.25.
77 S.PEROZZI-“Instituzioni di diritto romano”,II, Milano, 1928, pag.560.
78 GAIUS-2.286.
51

TESTAMENTARE IN DREPTUL
ROMAN
4.1.Sancțiunea in dreptul civil-petitio heredidas
Succesorul civil iși valorifica dreptul de succesiune prin
intermediul petițiunii de hereditate( hereditatis petitio )79.
Acțiunea va fi indreptata de catre succesor impotriva celui ce
exercita o stapanire de fapt asupra succesiunii.
4.1.1.Noțiune
Este o aciune generala, avand ca scop intreaga succesiune
compusa atat din res corpolares cat și din res incorpolares .. ea are
caracte universal80
Fata de acțiunea in revendicare mai prezinta și alte avantaje,
astfel:reclamantul trebuia sa faca numai dovada calitații sale de
succesor civil, nefiind obligat sa dovedeasca și faptul ca defunctul
a fost propietarul bunurilor lasate mostenire, iar pe de alta parte
intrucat datorita caracterului universal al acțiunii, soarta tuturor
bunurilor era decisa printr-o singura sentința, paratul nefiind nevoit
sa faca fata mai multor procese.
79 G.LANGA-“Rivista italiana per le scienze qiuridice”, Milano, 1929;”L’hereditati
petitio”;G.H.APPLETON-“Revue historique de droit francais et etranger”,Paris 1930,
pag.1
80 GAIUS-4.133.
52

4.1.2.Condiții cerute pentru intentarea petiției de
hereditate
Reclamantul trebuia sa dovedeasca titlul sau de succesor civil
și sa nu posede, iar paratul sa posede bunuri succesorale, fie pro
herede, situație in care cu buna credinta se considera succesor;fie
pro possessore cand stie ca nu este succesor dar opune
reclamantului calitatea de posesor(posesorii fictivi pot fi urmariți
in justiție de catre succesor, acțiunea impotriva lor fiind data cu
titlu de pedeapsa).
Potrivit senatconsultului JUVENTINIAN din anul 129,
inspirat de jurisconsultul IUVENTIUS CELSUS sunt stabilite
regulile dupa care se restituie mostenirea cum omni causa, de catre
posesorul de buna credinta sau rea credinta. Totuși posesorul de
rea credinta va putea pretinde spre deosebire de rei
VINDICTATIO și cheltuielile utile cand prin aceasta mostenirea a
ramas imbunatațita. PAUL, tratand acest caz, spune ca hotul nu are
retenție la ele decat daca a adus o imbunatațire: non aliter, quam si
res melor sit81.
81 D.5.3.20.6;PAUL SENT,5.9.1;G>PETAT-“Etudes d’histoire juridique offertes a
P.F.GIRARD,1912, pag.21; FLINAUX-‘Revue historique de droit francais et etranger”
53

Același senatconsult precizeaza condițiile in care urmeaza sa
fie restituita succesiunea de catre posesorul de buna credinta
precum și cel de rea credinta.
Astfel posesorul de buna credinta raspunde numai in masura
in care s-a imbogațit numai pe seama succesiunii, cata vreme cel
de rea credinta raspunde pentru tot ce lipseste din
succesiune,indiferent de cauzele ce au dus la diminuarea valorii
sale.
4.2.Sancțiunea succesiunii pretoriene
(bonorum possessio)
Succesiunea pretoriana este sancționata prin intermediul
qorum bonorum.
La cererea rec lamantului pretorul ii acorda o bonorum
possessio(calitatea de succesor pretorian) fara a verifica daca
intruneste condițiile cerute pentru recunoasterea acestei calitați.
Pe de alta parte recunoasterea acestei calitați nu are ca efect
punerea reclamatului in posesia bunurilor succesorale.
Succesorul pretorian va intra in posesia bunurilor succesorale
numai in momentul in care pretorul va fi eliberat interdictul
quorum bonorum (interdict cu privire la bunurile succesorale)
54

Cu ocazia eliberarii acestui interdict pretorul va verifica daca
reclamantul indeplineste cu adevarat condițiile cerute pentru a fi
succesor pretorian.
Sancțiunea succesiunii pretoriene este inferioara celei civile
intrucat pe de o parte interdictul” quorum bonorum ,” duce numai
la dobandirea lucrurilor corporale( res corporales ) nu și la
dobandirea drepturilor de creanta(res incorporales) iar pe de alta
parte nu este eficace impotriva oricarui adversar.
Mai tarziu in vederea inlaturarii acesto neajunsuri, pretorul a
dat succesorului pretorian acțiunile pe care defunctul le avusese
impotriva debitorilor sai, acțiuni in formula carora figura ficțiunea
ca reclamantul este succesor civil82.
CAPITOLUL V
82 GAIUS4.34;d.37.1.3.”PRI” A.E.GIFFARDOp.cit.pag. 507
55

LEGATE ȘI FIDECOMISE
Testamentul putea cuprinde pe langa instituirea unui
mostenitor și diverse libertați cu titlu particular facute unor terte
persoane care spre deosebire de rude nu aveau obligația de a plati
datoriile defunctului, libertați care purtau denumirea de legate și
fidecomise.
5.1.Legate
5.1.1.Definiția legatului
Legatul este o dispoziție formulata in termeni imperativi și
solemni, grevand pe cel instituit mostenitor, prin care testatorul
dispune de anumite bunuri individual determinate, in profitul unei
persoane numite legatar83.
Din aceasta definție rezulta ca legatul trebuie sa fie cuprins
intr-un testament, sa fie formulat in termeni imperativi și solemni,
apasa asupra heredelui testamentar, are ca obiect general bunuri
individual determinate și e facut de a gratifica pe legatar84.
83 Inst.2.20.1.;MESSINA-VITRANO -“L’elemento della liberalita le natura del
legato”,Palermo,1914 V.I.HANGA Op.cit., pag 338
84 C.MOSCHI-“interpretazioni dei legati”, Milano, 1938; A.GUARINO-‘”Studia et
documenta historial et iuris”,Roma, 1944, pag.317
56

5.1.2.Condițiile de forma ale legatului
-trebuie sa figureze intr-un testament imediat dupa instituirea
dre mostenitori;
-trebuie formulat in termeni imperativi și solemni. In funcție
de cuvintele solemne utilizate se cunosc patru forme de
legate:pervindicationem, per domnationem, per praeceptionem,
sinendi modo.
5.1.2.1.Legtul per vindicationem85
Este cunoscut inca din dreptul vechi prin el transmitandu-se
direct legatului de catre testator proprietatea unui bun
determinat:”dau si leg lui Tistus pe sclavul Stihus ”. In acest caz,
numele mostenitorului nu figura in legat, pentru ca intre mostenitor
și legator nu se stabilea un raport juridic. Testatorul putea dispune
de aceasta forma de legat numai cu privire la bunurile proprietate
quiritara.
5.1.2.2.Legatul per domnationem86
85 GAIUS-2.200;ARANGIO-RUIZ -Op.cit, pag.197;GAIUS2.194., ULPIANrEG.24.7.
86 GAIUS-2.201.;ulpian, Reg.24.4; V.VOCI-“Studia et documenta historiae et iuris”,
Roma, 1, 1935, pag.48
57

Și aceasta este cunoscut inca din epoca veche, fiind dispoziția
prin care testatorul il obliga pe heredele testamentar sa transmita
legatarului proprietatea asupra unui lucru: ’Heredele meu sa fie
obligat sa dea lui Titus pe sclavul Stihus ”. In acest caz legatarul
nu mai dobandeste direct dreptul de proprietate , ci are numai
dreptul de a cere heredelui sa-I transmita proprietatea asupra
bunului legat. Intre herede și legatar se stabileste un raport juridic
in temeiul caruia heredele poate fi silit sa execute legatul.
Prin senatconsultul NERONIAN in epoca clasica, s-a
prevazut ca legatul per vindicationem nul pentru incalcarea unor
condiții de forma sau fond e socotit valabil ca legat per
domnetionem. Apoi jurisprudenta a decis ca un legat per
vindiationem valabil e considerat valabil și ca legat per
dominationem și astfel beneficiarul unui legat per vindicationem
avea dreptul de a se socoti dupa cum dorea sa fie legatar per
vindicationem sau per domantionem .
5.1.2.3.Legatul per praeceptionem87
87 GAIUS-2.216;ARANGIO-RUIZ -“Instituzioni di diritto romano”, Napoli, !951, pag.
567
58

Mai este cunoscut și ca legatul prin luare mai inainte și
imbraca urmatoarea forma:”Titus sa ia mai inainte pe sclavul
Stichus”.
Conform acestui legat unul dintre herezii testamentari, care
era totodata și legatar, avea dreptul de aintra in stapanirea bunului
legat, inainte de imparțirea mostenirii. Prin aceste legate, testatorul
putea favoriza pe unii dintre mostenitori
5.1.2.4.Legatul sinendi modo88
Acest legat creaza heredelui testamentar obligația de a nu-l
impiedica pe legatar sa intre in posesia unui lucru potrivit
formulei:”Heredele meu sa fie obligat sa-I permita lui Titus sa ia
cu el pe sclavul Stihus și sa-i aparțina”.
In cazul acestui legat heredele are numai obligația de a nu
impiedica executarea legatului
5.1.3.Condiții de fond ale legatului
88 GAIUS-2.209.;ULPIAN-Reg. 24.5.10.;C.FERRINI-“Buletino dell’instituto di diritto
romano Vitorio Scialoja”, Milano 1895, pag.1
59

•Legatarul trebuia sa aiba testamenti factio
pasiva89
•Legatul apasa asupra mostenitorului. Cu excepția
legatului per praeceptionem , unde legatarul era insuși
mostenitor, in cazul celorlate legate, heredele testamentar
pierdea anumite bunuri din mostenire, in profitul
legatarilor. Potrivit Legii celor XII Table, libertatea de a
dispune prin legat a testatorului era nelimitata90.testatorul
incepe sa dispuna prin legat chiar și in favoarea unor
straini. Datorita acestui fapt, spre sfarșitul apocii vechi,
mostenitorii sunt tentați tot mai mult sa repudieze
mostenirile grevate ca legate mari, ceea ce nu era in
interesul creditorilor defunctului91. Fata de asemenea
practici spre sfarșitul epocii vechi au fost adoptate trei legi
succesive prin care s-a limitat libertatea de a dispune prin
legat.
Prin legea Furia testamentaria s-a interzis ca legatul sa aiba
ca obiect de lucru in valoare mai mare de 1000 ași92.
Legea Voconia prevedea ca legatarul nu poate primi mai
mult decat heredele93.
89 GAIUS-2.245.;ULPIAN, Reg.24.22.
90 XII.T.;GAIUS 2.224
91 GAIUS.2,225,;G.LOGO.”Novissino digesto italiano”, Torino, 9.1963, pag.809;
92 GAIUS2.225;ULPIAN Reg.1.2;P.F.GIRARD-op.cit., pag.970.
93 GAIUS2.226;AULU GELIU 6.13.; G.LONGO-“Novissino digesto italiano”,Torino,
1963, pag.625.
60

Aceste doua legi s-au dovedit a fi ioneficeinte pentru ca
testatorul putea lasa mai multe legate de cate 1000 de ași, dupa
cum putea sa lase un numar mai micm de legate decat partea
heredlui, astfel incat situația acestuia nu se imbunatatea cu nimic.
Pentru a preveni asemenea practici in anul 40.i.e.n. s-a adoptat
legea Falcidia, prin care s-a prevazut ca heredele are dreptul la un
sfert din mostenirea ce I s-ar fi cuvenit conform succesiunii
legale.94
•A treia condiție de fond este aceea ca legatul este
valabil numai daca poate fi executat in momentul
intocmirii testamentului.
5.1.4.Sancțiunea legatului
In cazul legatului per vindicationem , legatarl devine
proprietar in momentul morții testatorului, astfel incat poate intenta
acțiune in revendicare, de unde și numele legatului95.
94 GAIUS2.227; ULPIAN, Reg. 24.24
95 GAIUS 2.149
61

Legatul per dominationem și cel sinendi modo erau
sancționate prin actio ex testamento96. Legatarul per vindicationem
putea alege intre acțiunea in revendicare și acțiunea ex testamento.
Legatul per praeceptionem era sancționat prin actio familiae
herciscundae97caci legatarul era in același timp și herede
testamentar și in aceasta calitate are dreptul de a cere imparțirea
patrimoniului mostenit.
5.2.Fideicomisele
5.2.1.Definiția fideicomisului
Fideicomisul este actul de ultima vointa prin care o anumita
persoana numita disponent roaga pe o alta persoana numita
fiduciar sa transmita cuiva, fideicomisar, un anumit lucru sau chiar
o parte din mostenire98.
Prin intermediul fideicomisului, cei lipsiți de tetamenti factio
pasiva puteau primi anumit bunuri dintr-o mostenire. Deci
fideicomisul se putea forma și in afara tetamentului, dar nimic nu-l
96 GAIUS 2.197; B.BIONDI ‘Studia et documenta historiae et iuris”, 19, 1949, pag.273;
P.F.GIRARD- Op.cit, pag 968
97 GAIUS 2.218
98 ULPIAN Reg.24.25;inst.2.25.c.6.4.32.; ARANGIO-RUIZ op.cit.,
pag.549;V.HANGAop.cit., pag.341
62

putea impiedica pe testator sa introduca un fideicomis chiar in
testamentul sau99.
5.2.2.Sancțiunea fideicomisului100
Pana in epoca lui AUGUSTUS, indeplinirea fideicomisului
depindea de buna credinta a fiduciarului. La origine fiduciarul jura
sa execute fideicomisul, dar acest juramant nu producea consecinte
pe plan juridic ci numai pe plan religios putand ca acel ce nu-și
respecta juramantul sa fie declarat infam de catre cenzor.
Odata cu sancționarea fideicomisului de catre AGUSTUS,
formalismul dreptului succesoral a capatat o noua lovitura, pentru
ca prin utilizarea acestui nou instrument juridic, toate condițiile de
forma ale testamentului puteau fi eludate101.
5.2.3.Fideicomisul de familie102
Prin acest fideicomis, disponentul lasa un bun fiduciarului cu
condiția ca acesta din urma sa-l transmita urmașilor sai. Potrivit
acestui mecanism, beneficiarul se transforma la randul sau in
fiduciar.
99 GAIUS2.218
100 Inst.2.23.1;CICERO, de fin.2.17.55
101 GAIUS 2.285;GAIUS 2.275 SI 286
102 D.31.69.3.
63

5.2.4.Fideicomisul de ereditate
Spre deosebire de fideicomisul particular, ce avea ca obiect
bunuri individuale fideicomisul de ereditate purta asupra unei parți
din mostenire, chiar asupra intregii mosteniri. Au aparut unele
complicații intrucat mostenitorul in sarcina caruia statea executarea
fideicomisului trebuiia sa plateasca datoriile succesorale, deși nu
primea decat o parte din mostenire sau chiar nimic. Pentru a
reglementa raporturile dintre fideicomisar și mostenitor s-au
introdus prin senatconsultele Trebelian și Pagasian unele reguli
noi103.
103 GAIUS2.253 si 259;ULPIAN, Reg.24.16; inst. 2.23.7; A.E.GIFFARD op,cit,
pag522;I,C.CATUNEANU -OP.CIT, PAG.580
64

CAPITOLULl VI
CONCLUZII
In tratarea lucrarii “Succesiuni testamentare” am considerat
ca trebui mai inai sa abordez aspectele legate de noțiunea,
importanta și evoluția succesiunii, modurile de dobandire și
principiile fundamentale ale succesiunii,pentru a clarifica și a face
legatura dintre succesiuni in general și succesiunea testamentara in
particulara.
Pe parcursul lucrarii am prezentat analitic succesiunea
testamentara, respectiv definiția și evoluția testamentului, insistand
mai pe larg asupra evoluției formelor testamentului, intrucat
prezentarea lor ofera posibilitatea observarii evoluției pozitive și a
specializarii succeiunii in dreptul roman pana in zilele noastre.
De asemenea am pus accent deosebit pe testamenti factio, cu
cele doua forme:activa și pasiva, insistand pe instituirea și
substituirea de mostenitori, precum și pe dobandirea succesiunii,
aspect important in observarea preluarii și sistematizarii, in
vederea actualizarii succesiunillor in prezent.
65

Am consacrat un capitol distinct sanctiunii succesiunii
testamentare in dreptu; roman civil “hereditatis petitio” și sancțiuni
pretoriene “bonorum possessio”.
In urma abordarii acestor aspecte au rezultat urmatoarele concluzii:
•Succesiunea testamentara are loc in temeiul vointei celui care
lasa succesinea, manifestata prin testament;
•Succesiunile se deschid dupa moarte104;
•Puterea testamentului decurge din instituirea de succesori(fara
instituirea de herede, nimic din ce a scris in testament nu are
valoare);
•Testatorul poate numi unul sau mai mulți herezi;
•Substiutirea de mostenitori reprezinta o numire de herede sau o
numire condiționata de soarta altuia care are prioritate;
•Dobandirea succesiunii presupune o o acceptare a ei din partea
succesorului
•Repudierea succesiunii poate fi facuta printr-o simpla
manifestare de vointa a celui instiuit,producand efecte
retroactive pana la acea data;
•Transmisiunea succesiunii este indivizibila, renuntarea la
succesiune are caracter individual, neputand avea ca obiect
numai o parte din succesiune105.
104 Cod civil, art 651
105 M.ELIESCU-op.cit., pag59;C.STATESCU, op.cit,
pag.109;ST.CARPENARU ,op.cit., pag381;J.MANOLIU, ST.RARESCHI, OP.CIT.,
PAG.7
66

Condiții generale ale dreptului la succesiune:
•Pentru a putea succede trebuie neaparat ca
persoana care succede sa existe la momentul deschiderii
succesiunii;
•Persoanele fizice la data deschiderii succesiunii au
capacitatea succesorala indiferent de naționalitate, rasa,
106sex sau religie.
•Cel disparut este socotit a fi in viata, daca nu a
intervenit o hotarare declarativa de moarte ramasa
definitiva;
•Drepturile copilului sunt recunoscute de la
concepție, insa numai daca el se naste viu;
•Persoanele juridice au capacitatea de a dobandi, in
virtutea testamentului lasat de defunct, bunurile mostenite
de la data dobandirii personalitații juridice in condițiile
legii107.
Daca la inceput “Succesiunea testamentara” era tratata foarte
primitiv, avea un caracter rigid și formalist, ca de altfel intreg
dreptul roman pe masura dezvoltarii relațiilor economice, a
structurilor sociale și a organizarii politicii existente, a reformleor
intreprinse și a necesitaților funcționarii unui sistem de legi pus la
106 CONSTITUTIA ROMANIEI , art.17
107 GHEORGHE BELIU -Op.cit., pag 456-457
67

punct, pe parcurs sufera o specializare, ceea ce-I confera și un loc
important in dezvoltarea societații.
Juristii din epoca moderna au imprumutat din arsenalul
dreptului roman numeroase construcții și categorii juridice precum
și o serie de norme și pricipii generale, pe care le-au pus la baza
intregii reglementari, astfel incat, in prezent, dispunem de cadrul
necesar reglementarii in bune condiții a aspectelor legate de
succesiuni.
68

BIBLIOGRAFIE
A.Izvoare
1.Codex Theodosiani vol.III,Ed.Moninescu, 1905
2.Digesta(Digestele)Ed.Moninescu -kruger in
Corpus iuris civilis
3.Institutiones Iustiniani(Institutele lui Iustinian )
Ed. Kruger in Corpus iuris civilis.
4.Novellae(Novelele )Ed.Scholl-Krall in Corpus
iuris civilis
B.Reviste
1.Bulletino dell’instituto di diritto romano
“Vittorio Scialoja”, Milano și Roma
2.Iura. Revista internazionale di diritto romano e
antico, Napoli.
3.Revue historique de droit francais et etranger ,
Paris
69

4.Revisto italiano per la scienzze giuridiche ,
Milano
5.Studia et documenta historiae et iuris, Romae
C.Lucrari cu caracter general
1.V.ARANGIO-RUIZ -“Institutii de drept roman”-
Napoli, 1951
2.V.ARANGIO-RUIZ -‘Istoria dreptului roman”-
vol.I, Napoili, 1974
3.V.ARANGIO-RUIZ -“Institutione di diritto
romano”-Napoli,1914
4.P.BONFANT -“Istoria dreptului roman”-Milano,
1923
5.I.C.CATUNEANU -“Curs elementar de drept
privat”, Bucuresti, 1923
6.I.C.CATUNEANU -“Izvoare de drept roman”-
Cluj,1923
7.E.CERNEA,E.MOLCUT -“Istoria statului și
dreptului romanesc”-Ed.Sansa Bucuresti,1923
8.P.COLLINET -“Patrimonie”-Paris,1930
9.N.CORODEANU -“Testamentul in dreptul
roman”-Bucuresti, 1934
70

10.P.COLLINET -“Les variatione del usucapions-
pro herede-avant Harien”,Palermo, 1935
11.ER.GENARO -“Uscapio pro herede contributa
allo studia dell antica hereditas”-Napoli, 1965.
12.A.E.GIFFARD -“Precis de droit
roman”(Compendiu de drept roman), vol.I, Paris, 1946
13.G.GROSSO-“Curs de drept roman”-Torino, 1940
14.C.HAMANGIU -“Drept roman privat”-
Bucuresti,1915
15.V.I.HANGA-“Drept privat roman”-Bucuresti,
1978
16.V.I.HANGA, M.JACOTA -“Drept roman
privat”-Bucuresti, 1964
17.LEVY BRUHE -“Cateva probleme ale
stravechiului drept roman”-Paris.1934
18.M.MINCULESCU -“Uscapio lucrativa pro
herede”-Bucuresti, 1932
19.E.MOLCUT, D.ONCEA -“Drept roman”-
Ed.Sansa Bucuresti, 1932
20.S.PEROZZI-“Institutioni di diritto romano”-
vol.II, Milano, 1928
21.S.SALOZII-“Passegna di diritto romano”-Napoli,
1955
71

22.C.C.STOICESCU -“Curs de drept roman”-
Bucuresti, 1916
23.C.C.STOICESCU -“Succesiunile”-
Bucuresti,1973
24.C.ST.TOMULESCU -“Contributiuni la studiul
dreptului roman”-Bucuresti, 1978
25.C.ST.TOMULESCU -“Drept privat roman”-
Bucuresti, 1973
26.C.ST.TOMULESCU -“Contributiuni la studiul
dreptului roman”-Buzau, 1973
27.GHEORGHE CIULEI, GHEORGHE GH.
CIULEI, GRIGORE UNGUREANU -“Drept
roman”-“Instituțiile Dreptului roman”-Ed.Omega Lux,
Bucuresti, 1995
28.VASILE POPA, RADU I. MOTICA -“Drept
privat roman”, Ed.Presa Universitara Romana, Timisoara,
1994
29.STEFAN COCOS -“Evoluția capacitații juridice
in dreptul roman”-Ed. Multimedia S.R.L., Arad, 1996
72

73