Institutul de Studii Populare [601141]

Institutul de Studii Populare
ANUL XIX • NR. 334 • 14 februarie 2012
SCUTUL
ANTIRACHETĂ
Implicații pentru securitatea transatlantică
Conștient de misiunea sa de think tank aflat în
serviciul națiunii române și al cetățenilor săi, de
promotor al valorile naționale și occidentale de
centru-dreapta, Institutul de Studii Populare a
inițiat, alături de Fundația „Konrad Adenauer“ , o
dezbatere publică, în octombrie 2011, cu titlul Scutul
antirachetă. Implicații pentru securitatea transatlantică. La această conferință au participat
circa 300 de experți care au dezbătut argumente
despre beneficiile și costurile acestui Acord, plecând
de la expuneri ale fostului ministru de Externe,
domnul Teodor Baconschi, subsecretarului de stat al
SUA pentru Controlul Armamentelor și Securitate
Internațională, doamna Ellen Tauscher, președintelui ISP – domnul Valeriu Stoica, profesorului american
Daniel N. Nelson, generalului (rez.) Constantin
Degeratu și conferențiarului universitar Marian
Zulean, director adjunct al ISP. Acest supliment preia
și prezintă teze și argumente din acea dezbatere, dar
și articole originale pro și contra, scrise de experți în
politică externă și politică de securitate.

14 februarie 2012 / / nr. 334 / / 22 PLuS ii
Scutul antirachetă:
oportunități și riscuri
de „lider al apărării Europei“. Bineînțeles
că relațiile tensionate cu Iranul și lumea
islamică ar putea genera chiar riscuri la
adresa securității naționale, riscuri ale
unor atacuri teroriste asupra bazelor
militare. Au mai fost invocate ca posibile
dezavantaje creșterea cheltuielilor
militare (deși Acordul stipulează clar
responsabilitatea părții americane pentru
acest program) sau posibile tensiuni ce ar
putea fi generate de staționarea soldaților
americani, pe fondul precedentului „Teo
Peter“.
Un subiect mai puțin remarcat este acela
al rolului SUA în formarea și instruirea
forțelor armate române în comanda și
operarea sistemelor de apărare împotriva
rachetelor antibalistice, conform art. VI.6
din Acord. Ce implică acest demers?
Pe de o parte, are un impact direct asupra
instruirii militarilor români implicați în
program, inclusiv înființarea unei poziții
importante de ofițer de legătură cu
Comandamentul European al SUA .
Indirect, înseamnă o creștere a
responsabilităților românești pentru
dezvoltarea culturii de securitate, evitând
numirea unor neaveniți în poziții cheie în
politica de securitate națională. Cultura comună a României și SUA de
Parteneriat strategic pentru secolul XXI
se oferă o garanție de securitate
suplimentară, unică în istoria României.
Mai mult decât atât, dacă ne uităm la
recentele poziționări strategice ale SUA,
în contextual crizei globale, și al
repoziționării resurselor militare în zona
Asia și a Orientului Mijlociu, este posibil
ca acest Acord să devină mult mai
relevant decât însăși Alianța. În timp ce
NATO tinde să fie mai mult o agenție de
asigurare-reasigurare, poate chiar
irelevantă dacă doar europenii se bucură
de dividentul păcii, iar americanii achită
nota de plată, atunci Parteneriatul
strategic este garanția suplimentară
pentru România. Declarațiile stridente ale
unor oficiali ruși pot demonstra tocmai
atingerea punctului nevralgic: pe de o
parte, rușii sunt nemulțumiți de
încălcarea de către SUA unor înțelegeri
anterioare iar, pe de altă parte, arată
nemulțumirea pentru creșterea garanțiilor
de securitate pentru țări precum
România.
Însă beneficiul imediat este cel economic,
plecând de la investițiile în infrastructura
locală și achizițiile publice din zonă, iar,
la scară națională, contribuind la
creșterea ratingurilor României, de către
agențiile de analiză de risc, și, implicit, a
investițiilor străine. Este de așteptat ca
oamenii de afaceri români și americani să
profite de acest Parteneriat și să
intensifice colaborările, investițiile și
profiturile comerciale.
Bineînțeles că orice decizie strategică nu
are numai beneficii, ci și riscuri. Unul
dintre riscurile diplomatice este cel al
unor tensionări ale relațiilor cu Rusia,
nemulțumită de acest Acord, chiar dacă
SUA și România au consultat-o, în toate
fazele de negociere. Nici Franța nu ar fi
foarte încântată, întrucât prin acest
program EPAA i se reduce capacitatea de
descurajare nucleară și își pierde poziția Anul 2011 are toate șansele să intre în
istorie printr-o decizie strategică de
excepție: negocierea și semnarea
Acordului dintre România și SUA privind
amplasarea unor elemente ale sistemului
de apărare împotriva rachetelor balistice .
Evenimentul este epocal prin faptul că
promite consolidarea securității naționale
a României în contextul unui sistem
european de apărare antirachetă,
European Phased Adaptive Approach
(EPAA ), cât și prin rapiditatea și calitatea
negocierii.
Negociat cu discreție, dezbătut public în
momentele cheie și intrat în vigoare la
sfârșitul anului, în 23 decembrie 2011,
acest Acord prezintă premisele unui
moment cheie pentru securitatea
națională, comparabil cu aderarea la
NATO , în 2004, și cu integrarea în UE,
din 2007. Indiferent dacă rațiunea de a
negocia rapid, la nivel de echipe politice
și de experți, de a prezenta și dezbate
public deciziile doar în momentele cheie
are legătură cu luarea în derizoriu de
către presa din țară sau cu contraatacurile
și dezinformările mediatice din partea
Rusiei sau Iranului, este cert că Acordul
reprezintă un produs de tip win-win
pentru România și SUA, că asigură
instrumentul militar de creștere a
gradului suplimentar de securitate pentru
România, iar, din punct de vedere politic,
pune țara noastră în grupul de state
proactive în politica de apărare
antirachetă a NATO , asigurând pavăza
apărării Europei tot așa precum Ștefan cel
Mare sau Iancu de Hunedoara au apărat
creștinătatea europeană, în Evul Mediu.
Operaționalizarea acestui sistem, până în
2015, întărește securitatea națională și
prin efectul de descurajare, oferind în
final un instrument împotriva amenințării
armelor de distrugere în masă, declarată
deschis în toate strategiile de securitate
de după 1990. Totodată, prin Declarația de securitate ar însemna o dezvoltare
calitativă a competențelor experților civili
și militari, școli doctorale performante în
domeniul studiilor de securitate, selecția
elitelor după performanță, și nu după
loialități politice, de clan sau după
calitatea de informator al unor servicii de
informații etc. De fapt, chiar recentele
discursuri ale ambasadorului american
arată o creștere a interesului pentru
stabilitatea politică, guvernanța
democratică și performanța economică a
statului român.
MARIAN ZULEAN
Oficiali americani și români în cadrul unei ceremonii la DeveseluCapacitate
intermediară
La summitul NATO de la Chicago din
mai 2012 se așteaptă operaționalizarea
unei capacități interimare a pilonului
european al scutului antirachetă. Atunci
se va termina modernizarea sistemului
de comandă și control, ceea ce va
permite națiunilor individuale, să-și
conecteze propriile capabilități în
sistemul NATO . Franța va pune la
dispoziție radare de avertizare timpurie
și sateliti de detecție, în timp ce
Germania, Italia și Olanda oferă
interceptori. Toate elementele urmează
să fie asamblate și conectate sub
sistemul de comandă și control al
NATO . Garanții
americane
La 23 decembrie 2011 a intrat în
vigoare Acordul încheiat între România
și SUA privind amplasarea sistemului
de apărare împotriva rachetelor
balistice. Tratatul, juridic obligatoriu,
cuprinde un angajament ferm din
partea Statelor Unite pentru protejarea
statului care găzduiește sistemul:
„Statele Unite sunt angajate în mod
ferm pentru securitatea României și, în
cadrul angajamentului NATO , să apere
România, împreună cu populațiile,
teritoriul și forțele europene ale NATO
prin intermediul sistemului lor de
apărare împotriva rachetelor
balistice“ . „Acordul reprezintă un produs de tip win-win
pentru România și SUA și asigură instrumentul
militar de creștere a gradului suplimentar
de securitate pentru România.“

22 PLuS / / nr. 334 / / 14 februarie 2012 iii
Două viziuni
asupra apărării antibalistice
americanii plătesc pentru cea mai mare
parte a acestui sistem, nu este atât de
scump, comparativ cu alte programe
militare. În esență, europenii nu trebuie
să pornească de la zero pentru a
construi ei înșiși acest sistem“ .
Propunerea Moscovei de a crea un singur
scut antirachetă, comun, NATO -Rusia,
este inacceptabilă pentru statele membre.
Mai întâi, acest lucru ar presupune
participarea și accesul Rusiei la
aranjamentele de comandă și control ale
scutului antibalistic. În esență, asta
înseamnă nu doar crearea unui „buton
comun“, ci și partajarea sarcinilor, pe
sectoare teritoriale, Rusia oferindu-se
explicit să fie responsabilă de apărarea
antibalistică a unor zone din Europa
Continentală. Or, a acorda unui stat din
afara Alianței responsabilități defensive
asupra statelor membre este fără
precedent.
În plus, nicio garanție juridică conform
căreia scutul NATO nu este îndreptat
împotriva Moscovei nu este acceptabilă.
Frank A. Rose, consilier al subsecretarului
de stat pentru controlul armamentului și
securitate internațională, Ellen Tauscher,
consideră garanțiile legale ca fiind „o
limitare de facto a scutului. Iar
președintele Obama a fost foarte clar
asupra acestui aspect: nu putem accepta
limitări“ . Mai mult, acestea ar fi o
premieră în istoria Alianței.
Principial, NATO vrea să coopereze cu
Rusia, dar nu poate permite accesul la
infrastructura sa de comandă și control
sau transfera responsabilități de apărare
colectivă a membrilor săi unui stat din
afara Alianței. În esență, propunerea
NATO diferă fundamental de cea a Rusiei:
dacă aceasta din urmă vrea un scut
comun, cu cote de participare egale,
Alianța vrea două scuturi separate,
independende și autonome, dar care să
dezvolte o cultură a colaborării bazată pe
schimbul de informații.
Și totuși, sunt zgomotoasele proteste ale
Moscovei îndreptățite? Reprezintă
interceptorii scutului american din
Europa o amenințare pentru Rusia?
„Scutul, în sine, nu impune probleme de
stabilitate strategică în primele două
faze. Cei 24 de interceptori nu au cum să
protejeze pe nimeni împotriva unui
arsenal masiv de mii de arme nucleare
tactice și alte mii de arme strategice,
amplasate pe rachete, submarine și
bombardiere. Ca să nu mai vorbim de
faptul că Rusia deține arme
convenționale care nu necesită un
angajament nuclear pentru a putea,
ipotetic, surclasa pigmeii militari din
vecinătatea sa. În prezent, motivul
principal al supărării Moscovei trebuie
căutat mai mult în sfera politică, acolo
unde rușii nu sunt încântați de prezența
unor baze ale SUA la câteva sute de
kilometri de granița lor, de o prezență
americană perpetuă în regiune sau de
diminuarea puterii lor regionale. Totuși,
pe termen lung, experții ruși sunt
sceptici. Un sistem antirachetă
funcțional ar permite SUA să întreprindă
un prim atac strategic, fiind în același
timp sigură că poate intercepta orice
rachetă cu care Rusia ar putea
răspunde“ , spune Liviu Horovitz,
cercetător în domeniul politicilor Mijlociu.
Important de precizat este că sistemul
balistic american programat pentru
Europa folosește aceeași tehnologie deja
desfășurată în alte puncte sensibile ale
globului: există un radar cu bandă X în
Israel, altul în Japonia. Există nave Aegis
în Extremul Orient și Orientul Mijlociu.

Scutul Alianței: o umbrelă
antibalistică teritorială
Gândit să acopere întreaga Europă,
sistemul de apărare antibalistică al
Alianței va fi format dintr-un pilon
american (versiunea Obama desfășurată
în România și Polonia) plus o componentă
europeană. NATO va oferi infrastructura
de comandă și control necesară rețelizării
și managementului integrat al celor doi
piloni. Alianța în sine nu va achiziționa
propriu-zis interceptori sau radare, ci
statele membre sunt cele care vor face
contribuții naționale. În esență, rolul
NATO este să ofere adezivul care, în cele
din urmă, va conecta sistemele
antibalistice naționale (german, olandez,
francez). Modernizarea sistemului de
comandă și control va permite statelor
individuale, precum SUA sau Olanda, să-
și conecteze capacitățile naționale în
ansamblul sistemului NATO . De mai mulți
ani, NATO derulează un program
experimental de dezvoltare a unui scut
antibalistic limitat pentru protecția
trupelor desfășurate într-un teatru de
operațiuni. Ulterior, la summitul de la
Lisabona, din noiembrie 2010, s-a decis
extinderea graduală a acestei capacități
(așteptată să devină complet operațională
în 2014) pentru a proteja nu doar trupele
dintr-un teatru de operațiuni, ci teritoriul
și populația statelor membre. Deși
așteptată să fie declarată operațională la
summitul de la Chicago, din mai 2012,
componenta NATO nonamericană ar
putea fi întârziată pe fondul austerității
care a lovit economiile europene. În
trecut, când banii nu erau o problemă,
programe esențiale pentru dotarea NATO
cu echipamente cheie au eșuat ( DCI în
1999 sau inițiativa Prague Capabilites
Commitment în 2002). Ce ne face să
credem că acum, când banii sunt o
problemă, europenii își vor respecta
angajamentul de a finanța un sistem
antirachetă care nu pare să fie pe lista de
priorități a niciunui stat membru? Și
totusi, Jamie Shea, adjunctul asistentului
secretarului general al NATO pentru
amenințări emergente, rămâne optimist:
„Atunci când vorbim de amenințări de
securitate, întotdeauna există bani
pentru cele mai urgente lucruri. Și trăim
într-o lume în care 30 de state au
capacități balistice, printre care și
Iranul, care testează sisteme de rachete
cu rază de acțiune din ce în ce mai
extinsă. Aceasta este una dintre cele mai
urgente amenințări de securitate pentru
teritoriul european. Imaginați-vă ce s-
ar întâmpla dacă o rachetă cu
încărcătură chimică sau biologică ar
cădea mâine într-un oraș european. Ar
produce un haos de neimaginat cu efecte
globale. Apărarea antirachetă nu era
posibilă în urmă cu câțiva ani, acum
este și, sincer, având în vedere că Scutul antirachetă în versiunea Obama
diferă fundamental de cel avansat de
către Administrația Bush. Acesta din
urmă era o problemă sensibilă pentru
Rusia: cele 10 interceptoare terestre
desfășurate pe teritoriul polonez ar fi
putut doborî inclusiv rachete
intercontinentale lansate dinspre Rusia
spre SUA, peste Oceanul Arctic. Mai mult,
proiectul Administrației Bush nu era
tehnic configurat pentru a răspunde
amenințărilor pe termen scurt și mediu
provenite din Orientul Mijlociu. Este
diferența esențială dintre cele două
sisteme. În versiunea Obama, sistemul
este adaptat, croit în funcție de iminența
amenințărilor. Programul în versiunea
Bush nu era gândit să acopere Sud-Estul
Europei, ci apăra Statele Unite și doar
anumite părți ale Europei. Abordarea lui
Obama este diferită. Scutul evoluează în
măsura în care amenințarea evoluează.
Astăzi, iranienii au cel mai vast inventar
de rachete cu rază scurtă și medie de
acțiune din Orientul Mijlociu. Și îl extind
atât cantitativ, cât și calitativ. Ei au testat
deja un număr de astfel de rachete cu
rază medie de acțiune, printre care și
Shahab 3 , care pot atinge părți ale
Europei și chiar au dezvoltat capacități
spațiale. În designul său actual, sistemul
Obama este configurat preponderent
împotriva rachetelor cu rază scurtă și
medie de acțiune și tehnic nu va fi capabil
să doboare rachete intercontinentale
lansate din zona Orientul Mijlociu înainte
de 2020. Scutul american din Europa își
propune să descurajeze un potențial
„șantaj“ pe care l-ar putea exercita
Teheranul la adresa statelor europene și a
zecilor de mii de militari americani
staționați pe continent. Din 2012, se
așteaptă ca sistemul american să fie
integrat în scutul NATO .
Un scut
în 4 viteze
Prima fază (2011) a amplasării scutului
american, consumată la 7 martie, are o
dimensiune preponderent maritimă și
presupune desfășurarea în Mediterana a
unei nave Aegis dotată cu interceptoare
SM-3 Block IA . Ea va fi completată de
instalarea radarului AN/TPY-2 în Turcia,
care va funcționa ca un sistem de
avertizare timpurie.
A doua fază (2015) este etapa românească,
când în baza de la Deveselu vor fi
amplasați 24 de interceptori de tip SM-3
Block IB . Primele două etape sunt
configurate împotriva rachetelor cu rază
scurtă (1.000 de km) și medie (între 1.000
și 3.000 de km) de acțiune.
A treia secvență a dezvoltării scutului
american va continua în 2018, cu pilonul
polonez, când interceptoare terestre SM-3
modernizate vor fi găzduite de statul
central-european. La acest moment, se
estimează că sistemul va fi capabil să
doboare și rachete cu rază intermediară
(IRBM , 3.000-5.500 de km) de acțiune.
Maturizarea scutului american este
programată pentru 2020, când întregul
sistem antibalistic trebuie să devină
operațional și împotriva posibilelor
rachete cu rază intercontinentală ( ICBM –
peste 5.500 de km) venite din Orientul nucleare la Centrul pentru Studii de
Securitate din cadrul Swiss Federal
Institute of Technology , Zürich.
Motivații
poloneze
Mișcările din ultima vreme din Polonia
legate de amplasarea pe teritoriul polonez
a unei baterii americane de rachete
Patriot și a unei escadrile, tot americane,
de avioane F-16 au legătură indirectă cu
problema scutului. Dar, în sine, acestea
nu fac parte din arhitectura propriu-zisă
a scutului antirachetă. Dimpotrivă. Ele
sunt mai degrabă un bonus strategic pe
care polonezii l-au primit în schimbul
găzduirii pe teritoriul polonez a
sistemului antibalistic american. De altfel,
Polonia va intra efectiv sub scut la trei ani
după România, abia în 2018. Interesant
este că atunci când analizezi explicațiile
oficialilor polonezi nu poți să nu observi
că Iranul și capacitățile sale balistice nu
prea reprezintă o îngrijorare iminentă.
„Dacă mulahii au un target list , credem
că ne aflăm undeva foarte jos“ , declara
pentru FP, în aprilie 2010, Radosław
Sikorski. În schimb, dacă Polonia pare să
nu se grăbească să devină parte din scutul
Obama (să nu pierdem din vedere că, în
versiunea Bush, Polonia era locația
favorită), totuși, Varșovia se grăbește să
primească Patriot -urile americane și
escadrila de F-16 . Ba chiar face presiuni
să le integreze în sistemul său de apărare
aeriană. Cablogramele poloneze confirmă
și ele faptul că polonezii sunt mult mai
interesați de „bonusuri“ decât de
produsul principal. Sławomir Nowak,
șeful staff-ului premierului Tusk, este
citat într-o cablogramă expediată în 2009
de Ambasada SUA din Varșovia cu
declarația că Polonia nu o să sufere dacă
SUA își retrag scutul, dar guvernul
polonez „contează pe Patriot- uri, fiind
cel mai important element al eforturilor
noastre de modernizare a apărării“ și
așteaptă ca americanii să-și onoreze
promisiunile.
OCTAVIAN MANEA
Lansarea unui interceptor SM-3 de pe un
distrugător american

iv 14 februarie 2012 / / nr. 334 / / 22 PLuS
O abordare echilibrată a
descurajării unor posibile atacuri
atacuri. Pentru a preveni și contracara
amenințările legate de rachete balistice,
Alianța are nevoie de un sistem de
apărare antirachetă cu un puternic rol de
descurajare, capabil să răspundă eficient
la riscurile generate de proliferarea
armelor de distrugere în masă și a
vectorilor acestora.
D upă cum bine știți, țările
membre NATO au hotărât la
Lisabona să consolideze rolul
apărării antirachetă ca
important factor de
descurajare, prin extinderea rolului
sistemului de apărare activă stratificată
împotriva rachetelor balistice în teatru
(ALTBMD ) la apărarea teritorială.
Au convenit, de asemenea, ca noua
abordare graduală, în etape, a sistemului
de apărare antirachetă din Europa ( EPAA )
să devină parte integrantă a viitorului
sistem NATO de apărare antirachetă.
Acesta se va dezvolta și va aborda toate
preocupările legate de acoperirea
teritoriilor aliate în cazul unui atac cu
rachete balistice.
Pentru noi, aceasta a reprezentat o
confirmare a faptului că hotărârea de a ne
alătura proiectului american a fost
vizionară, în deplin acord cu obiectivele
NATO . Din acest motiv, baza aeriană
românească de la Deveselu va reprezenta
o contribuție de valoare la apărarea
antirachetă a NATO , cel mai important
pilon al securității noastre.
În al treilea rând, consider că Acordul cu
SUA relevă relația strategică deosebit de
apropiată dintre țările noastre și
contribuie la optimizarea acesteia.
România și SUA împărtășesc principii și
valori comune. Am colaborat pentru multe despre sistemul de apărare
împotriva rachetelor balistice, direct de la
sursă, ca să spun așa.
Prezența, astăzi, aici, a doamnei
subsecretar de stat Tauscher, șefa
delegației SUA care a negociat Acordul,
transmite un mesaj clar privind sprijinul
și hotărârea ambelor părți de a proceda
rapid, în continuare, la ratificarea și
implementarea Acordului (acesta a intrat
în vigoare la data de 23 decembrie 2011=
nota redacției). Doamna subsecretar
Tauscher și colegul dumneaei, domnul.
Frank Rose, au făcut dovada unui
devotament admirabil față de acest
proiect, de care s-au preocupat
permanent. Vă mulțumesc amândurora!
De la început, aș vrea să subliniez câteva
elemente care sunt fundamentale, cred,
pentru această discuție, iar după celelalte
intervenții am putea avea o sesiune de
întrebări și răspunsuri.
În primul rând, permiteți-mi să afirm din
nou că ne confruntăm cu noi amenințări
și riscuri la adresa securității comunității
euroatlantice. Este evident că evoluăm într-un mediu politic și economic
sensibil, care devine din ce în ce mai
complex. Evoluțiile din lumea arabă – deși
până acum s-au dovedit pline de speranță
în majoritatea țărilor în care bate vântul
schimbării – pot aduce cu sine și
amenințări la adresa securității NATO . Ca
stat aflat la granița comunității
euroatlantice, România este direct
interesată să sprijine eforturile aliate
privind combaterea acestor amenințări.
Este interesul nostru și, deopotrivă,
datoria noastră să facem acest lucru.
În al doilea rând, România a promovat
întotdeauna o abordare echilibrată a
politicii de descurajare a unor posibile Acum zece ani, atacurile de la 11
septembrie au demonstrat unei lumi
profund șocate cât de vulnerabilă poate fi
civilizația noastră. America și întreaga
lume liberă au deplâns împreună
victimele inocente ale acelui atac fără
precedent – un atac determinat de ură,
terorism și fanatism împotriva valorilor
pe care le împărtășim. Respectul pentru
viața și demnitatea umană reprezintă
principalul pilon al sistemului nostru de
valori. Nicio ideologie și nicio credință nu
pot justifica crimele în masă și
distrugerile lipsite de scrupule.
I mediat după eliberarea României de
sub regimul comunist – datorată
inclusiv angajamentului american
față de valorile democratice în
întreaga lume -, țara mea este un
aliat constant, de încredere și devotat al
Statelor Unite, la nivel bilateral și în
cadrul NATO .
Prin semnarea, la exact zece ani de la
atacurile din 11 septembrie, a Acordului
privind amplasarea sistemului de apărare
împotriva rachetelor balistice al Statelor
Unite în România, țările noastre au
consolidat parteneriatul strategic de lungă
durată și l-au actualizat într-un mod
vizionar. Așa cum i-am spus doamnei
secretar de stat Clinton la semnarea
Acordului, administrațiile noastre au scris
o nouă pagină a istoriei relațiilor
transatlantice.
Așadar, recunoștința mea se îndreaptă
spre prof. Stoica, dr. Zulean, dr. Dix și
prietenii noștri de la Institutul de Studii
Populare și Fundația „Konrad
Adenauer“ , care au organizat acest
eveniment foarte oportun. Sunt sigur că
marele public este dornic să afle mai promovarea lor și colaborăm și mai strâns
pentru apărarea lor.
Semnarea acordului la Washington a
coincis cu adoptarea Declarației Comune
privind Parteneriatul Strategic pentru
secolul XXI , un rezultat concret,
remarcabil, al întâlnirii pe care cei doi
președinți au avut-o la 13 septembrie.
Mai mult, Acordul reprezintă expresia
noii relații transatlantice, care este în
continuare solidă, contribuind la
menținerea unei Alianțe robuste și
relevante.
În acest context, aș dori să mă refer în
mod special la una dintre caracteristicile
importante ale sistemului: acesta nu este
îndreptat împotriva niciunui stat, iar
însuși prin modul în care este proiectat
are un caracter pur defensiv. Am spus
acest lucru în repetate rânduri și am
încredere că prietenii noștri din afara
NATO pot înțelege beneficiile aduse
securității colective europene și caracterul
pașnic, defensiv al abordării noastre.
Din punct de vedere tehnic, sistemul de
apărare antirachetă nu poate fi ofensiv.
Mai mult, din punct de vedere juridic,
Acordul prevede clar că sistemul poate fi
folosit numai în scopuri de autoapărare,
în conformitate cu dispozițiile Cartei
ONU .
Acest mesaj a fost transmis clar tuturor
vecinilor și partenerilor noștri, atât de
către SUA, cât și de către România,
într-un spirit de deschidere și
transparență. Scopul nostru comun este
ca zona euro-atlantică să devină mai
sigură.
R omânia nu este singură în
cadrul acestui efort. Salutăm
recenta decizie a Turciei de a
găzdui un radar de avertizare
timpurie pe teritoriul său, la fel
cum apreciem intrarea în vigoare a
Acordului de apărare împotriva
rachetelor balistice dintre Polonia și
Statele Unite , la 15 septembrie.
Privind spre viitor, sper și mă aștept ca
Parlamentul României să ratifice Acordul
cu o largă majoritate și în timp util. Până
acum, am înregistrat reacții pozitive din
partea factorilor politici și a opiniei
publice din România.
Consider că există un consens între
partidele politice din România în ceea ce
privește securitatea țării, consolidarea
parteneriatului cu SUA și contribuția la
misiunea Alianței.
În sfârșit, aș dori să mă refer la apărarea
antirachetă în contextul Summitului
NATO din 2012. Suntem gata să ne
coordonăm cu SUA și alți aliați pentru a
realiza capacitatea operațională
interimară a sistemului NATO de apărare
antirachetă, ceea ce ar reprezenta unul
dintre principalele rezultate ale acestui
summit.
Permiteți-mi să închei, spunând că
securitatea este doar un aspect al
Parteneriatului pentru secolul XXI dintre
România și Statele Unite . Securitatea este
un scut în spatele căruia viața civilă poate
prospera, economia poate crește și
cultura poate înflori. Acesta este țelul și
datoria noastră și, deopotrivă,
angajamentul nostru.
TEODOR BACONSCHI
Aspect din timpul dezbaterii cu tema Scutul antirachetă. Implicații pentru securitatea transatlantică

22 PLuS / / nr. 334 / / 14 februarie 2012 v
Subsecretarului de stat american Ellen Tauscher și președintele României, Traian BăsescuOportunități pentru securitatea
națională, regională și transatlantică
țările și popoarele noastre sunt mult mai
vechi.
Românii care au imigrat în SUA au
sprijinit în mod extraordinar dezvoltarea
națiunii noastre și au avut contribuții mai
mici sau mai mari la îmbogățirea relației
dintre România și SUA. Ca rezultat al
acestei istorii îndelungate, țările noastre
împărtășesc adesea o perspectivă similară
în cazul unora dintre cele mai presante
provocări în materie de securitate
internațională, precum Afganistan ori
Libia, cu privire la care colaborăm.
Această istorie comună bogată și
cooperarea strânsă au o contribuție
importantă la securitatea și prosperitatea
SUA și a României și reprezintă un stimul
important pentru amplificarea cooperării
dintre cele două guverne.
Declarația comună cu privire la
parteneriatul strategic făcută publică
după întâlnirea dintre președintele
Obama și președintele Băsescu
evidențiază excelentul și neîntreruptul
parteneriat strategic dintre țările noastre.„intermediare“ de apărare împotriva
rachetelor balistice. Ne dorim foarte mult
ca acest lucru să se realizeze până la
summitul de la Chicago, din mai 2012,
pentru că astfel vom putea transfera
NATO controlul operațional al sistemelor
de apărare împotriva rachetelor balistice
de la Deveselu, odată ce acestea devin
funcționale, în 2015.
T otodată, unicul scop al
sistemului de apărare împotriva
rachetelor balistice este acela de
a apăra statele europene membre
NATO împotriva amenințărilor
prezente și viitoare cu rachete balistice
provenite din Orientul Mijlociu. Sistemul
nu are capacitatea tehnică de a submina
capacitățile nucleare strategice ale Rusiei
și nici nu ne propunem să creăm un
sistem care ar putea face acest lucru.
În schimb, ne dorim să cooperăm și să
avem un parteneriat cu Rusia, inclusiv în
ceea ce privește apărarea împotriva
rachetelor balistice și, în general,
dezvoltarea unui cadru pentru stabilitate
strategică.
Pe cât de important este pentru
securitatea noastră Acordul dintre
România și Statele Unite ale Americii
privind amplasarea în România a
sistemului american de apărare împotriva
rachetelor balistice, pe atât de important
este să îl privim în contextul adecvat al
relațiilor extinse dintre cele două țări.
Acordul privind cooperarea în domeniul
apărării împotriva rachetelor balistice
este o nouă ilustrare a îndelungatelor
legături existente între cele două țări în
domeniile politic, militar, economic și
cultural. Relațiile diplomatice dintre
Statele Unite ale Americii și România
există de 131 de ani, însă legăturile dintre Dați-mi voie să încep mulțumindu-i
domnului Baconschi, ministrul Afacerilor
Externe, pentru invitația de a participa la
acest eveniment.
Sunt încântată să mă aflu din nou în
România și apreciez ocazia de a împărtăși
câteva idei cu cei prezenți la această
importantă conferință.
Domnule ministru, întâi de toate, dați-mi
voie să vă mulțumesc pentru eforturile
depuse de dumneavoastră, de
președintele Băsescu și de echipa de
negociere. Împreună am realizat un acord
durabil între România și SUA privind
amplasarea sistemului de apărare
împotriva rachetelor balistice în România,
acord ce deschide un nou capitol în
domeniul cooperării de care putem fi
mândri cu toții ani de-a rândul de acum
înainte.
P entru mine a fost un mare
privilegiu să merg în luna mai a
acestui an în județul Olt, să
vizitez Deveselu și să mă
întâlnesc cu mulți dintre
reprezentanții autorităților locale. În
cursul acelei călătorii, m-am întâlnit și cu
mulți membri ai Parlamentului României
și îmi doresc să port și în continuare
discuții cu partea română.
Mai devreme, în cursul acestei zile, am
avut privilegiul de a discuta despre
Acordul privind amplasarea sistemului de
apărare împotriva rachetelor balistice cu
Victor Ponta și Crin Antonescu. Doresc să
continui aceste discuții și cu alți membri
ai parlamentului, inclusiv cu președintele
Camerei Deputaților, Roberta Anastase, și
cu președintele Senatului României,
Mircea Geoană.
Odată ratificat acordul, amplasamentul
terestru al sistemelor de interceptare
SM-3 de la Deveselu va deveni o
contribuție importantă a Statelor Unite
ale Americii și a României la eforturile
NATO de a răspunde la amenințările
crescânde reprezentate de proliferarea
rachetelor balistice. Deveselu va ilustra
modul în care guvernele român și
american colaborează pentru a pune în
practică decizia istorică a NATO de la
Lisabona de a proteja toate popoarele,
teritoriile și forțele militare ale țărilor
europene membre ale NATO prin
intermediul sistemului de apărare
împotriva rachetelor balistice.
Așa cum a declarat secretarul de stat al
SUA, Hillary Clinton, cu doar câteva
săptămâni în urmă, la ceremonia de
semnare, Acordul dintre România și SUA
va „asigura României un rol central în
structura capacităților NATO de apărare
împotriva rachetelor balistice, aflate în
dezvoltare “.
În plus, acest Acord demonstrează
contribuția activă a României la
îndeplinirea angajamentelor
fundamentale ale NATO privind
securitatea colectivă, menționate în
Articolul 5.
Vreau să subliniez faptul că acesta este cu
adevărat un proiect al NATO , nu doar un
proiect bilateral al Statelor Unite ale
Americii și al României.
De la summitul de la Lisabona, desfășurat
în 2010, NATO a încercat să dezvolte
sistemele de comandă și control necesare
în vederea asigurării unor capacități Îmi face plăcere să spun că dorința
ambelor părți de a încheia un al doilea
acord după obținerea primului este
dovada încheierii unui acord bun. Relația
puternică dintre România și SUA și
Acordul durabil privind apărarea
împotriva rachetelor balistice, pe care
tocmai l-am încheiat, demonstrează că
ambele țări apreciază colaborarea. Știu că
SUA dorește să continue acest strâns
parteneriat strategic, ceea ce va spori
securitatea ambelor popoare, dar și pe cea
a țărilor membre NATO .
D omnule ministru, vă
mulțumesc încă o dată pentru
ocazia de a spune câteva
cuvinte astăzi, iar
dumneavoastră, tuturor celor
prezenți, vă mulțumesc pentru
participarea la această importantă
conferință pe tema apărării împotriva
rachetelor balistice.
ELLEN TAUSCHER„Deveselu va ilustra
modul în care guvernele român și american
colaborează pentru a pune în practică
decizia istorică a NATO
de la Lisabona.“

vi 14 februarie 2012 / / nr. 334 / / 22 PLuS
Scutul antirachetă
și relațiile România – SUA
radio și în mediul on-line din România,
cât și raportările, ca să nu mai menționez
comentariile personalităților politice, nu
au contribuit la acuratețea acestui
subiect.
Abordarea media a avut tendința de a
crea senzațional și de a tulbura, mai
degrabă, decât a clarifica, ascunzând
beneficiile reale și oportunitățile pe care
le are România, bulversând publicul cu
privire la costuri și îngrijorările reale ale
publicului.
Înrăutățirea problemei este cauzată de
incapacitatea de a dezbate problema
transparent. Între anunțul inițial al
președintelui Obama, în 2009, la
summitul NATO de la Lisabona, în care
menționa o „înțelegere“ între
Washington și București, în primăvara
anului 2011 și momentul semnării
Acordului, pe 13 septembrie 2011, a fost o
perioadă de doi ani de incertitudine.
Acest lucru a permis tot felul de speculații
atât de mult, încât mass-media din
întreaga lume au preluat acest subiect și
au răspândit zvonuri exagerate. De
exemplu, o publicație indiană sugera că
scutul antirachetă ar putea aduce un nou
Război Rece.
Alte comentarii și rapoarte au sugerat în
mod fals că interceptoarele SM-3 (Aegis )
sunt dotate cu un focos nuclear, că nu ar
fi fost testate, că mii de trupe americane
o să își stabilească baza în România, că
România a renunțat la suveranitatea
teritorială și că, în final, România ar fi
mai puțin sigură. Adevărul este că
interceptoarele sistemului Aegis nu au
niciun focos exploziv, ci distrug ținta prin
lovire. Sistemul Aegis a fost testat de mai cu Moscova. Acest efort a contribuit la
noul tratat START și la o mai bună
cooperare din partea Moscovei, vis-à-vis
de Iran și Coreea de Nord. Având în
vedere demonstrațiile de la Moscova față
de o revenire a lui Vladimir Putin, nu
știm încă dacă „resetarea“ nu se va
transforma în „nesetarea“ relațiilor.
Totuși, atât România, cât și ceilalți
membri NATO au fost în siguranță (chiar
dacă nu neapărat mai prosperi) în ultimii
ani. Terorismul rămâne o amenințare
omniprezentă, după cum am văzut în
Madrid, Londra și în alte locuri.
Războaiele lungi din Irak și din Afganistan
au ținut încordată Alianța. Cu toate
acestea, sunt de acord cu opinia fostului
ministru de Externe Baconshi, că
securitatea României nu a fost niciodată
pe un teren mai ferm.
Acestea fiind spuse, se poate afirma că
există controverse semnificative cu
privire la Acordul româno-american de
apărare antirachetă și rolul României în
strategia globală EPAA a țărilor membre
NATO . Problema nu este aprobarea
parlamentară, ci mai degrabă percepția
publică a acordului.
U rmărind cu atenție transmisiile
prin satelit și Internet ale
presei române, am constatat că
discuția despre acord și
implementarea lui până în 2015
nu este de mare ajutor. Consider că
Acordul privind baza de la Deveselu ar
trebui să fie dezbătut în detaliu, dar tonul
și conținutul dezbaterii trebuie să fie
corecte. Până în prezent, cele mai multe
comentarii apărute în presa scrisă, la În ultimii patruzeci de ani, am fost un
atent observator academic al României.
La începutul anilor 1970, mi-am
concentrat studiul asupra naturii
sistemului comunist sub Ceaușescu, ca
doctorand al Universității Johns Hopkins ,
iar, mai târziu, m-am concentrat pe
observarea deteriorării regimului din
România, delegitimarea regimului
Ceaușescu și eforturile pentru regenerarea
unei democrații europene, după
decembrie 1989.
R omânia a reușit să se reîntoarcă
la identitatea sa europeană, să
continue cooperarea strategică
cu SUA, dezvoltând, în același
timp, oportunitățile
antreprenoriale de afaceri. Sunt încă
multe lucruri de făcut (de exemplu,
corupția endemică și o încetinire a
creșterii economice în ultimii ani), dar
văd progrese imense. Astăzi, poziția
României este cu mult îmbunătățită – o
dezbatere democratică vibrantă (se poate
spune, foarte activă), oportunități
crescute, o integrare în spațiul european
și un parteneriat strategic cu Statele
Unite.
Acesta este contextul în care trebuie
privit Tratatul dintre România și SUA
privind apărarea antibalistică. Ar trebui
să aplaudăm dezvoltarea conexiunilor
dintre strategiile de securitate ale celor
două țări și colaborarea acestora pentru a
apăra țările NATO de potențiale atacuri cu
rachete. România a luat decizia de a se
alătura Poloniei, Turciei și Spaniei pentru
a oferi o apărare globală împotriva
rachetelor cu rază medie și se alătură
astfel unui efort al NATO , ce are beneficii
asupra întregii Alianțe. Anunțul fostului
premier spaniol Zapatero că același sistem
Aegis va fi găzduit de țara lui, la Rota,
evidențiază faptul că cele mai mari țări
din partea de est și sud a NATO au înțeles
contribuția vitală a Alianței în apărarea
împotriva rachetelor balistice.
NATO s-a adaptat provocărilor apărute
după Războiul Rece. Sistemul antirachetă
European Phased Adaptive Approach
(EPAA ), prezentat la summitul NATO de
la Lisabona, este cel mai recent exemplu
al acestui proces de adaptare. EPAA este
oferit tuturor membrilor NATO și
întărește rolul Alianței ca actor global,
afirmând că viabilitatea viitorului NATO
depinde de îndeplinirea noilor
angajamente (inclusiv cel de apărare
împotriva rachetelor balistice), care nu au
fost anticipate înainte de 1989.
Desigur, abordările SUA și ale Rusiei
referitoare la armele nucleare sunt, de
asemenea, în tranziție. Analiza
președintelui Obama asupra politicii
nucleare indică în mod clar faptul că
astfel de arme și diversele mecanisme de
transport la țintă (o „triadă“) vor rămâne
în arsenalul SUA în viitorul apropiat. Cu
toate acestea, președintele american a
subliniat necesitatea de a ne gândi la o
lume fără arme nucleare și a aprobat
ideea „reducerii către zero“. Mai mult,
Washingtonul și Moscova au negociat cu
succes un nou tratat START , care va duce
la reduceri semnificative, în dislocarea
armelor nucleare stratgice.
Administrația Obama a încercat, de
asemenea, în 2009, să „reseteze“ relațiile multe ori, cu o rată mare de succes, pe
parcursul multor ani – iar sistemul de la
sol va fi testat în continuare.
A cest acord nu a fost o obligație
impusă României, ci, mai
degrabă, o negociere purtată
atent pe parcursul unei
perioade mai lungi de un an, la
care au luat parte participanți români
care reprezintă, în mod obligatoriu,
interesele naționale. Acordul spune clar
că legile din România se vor aplica
întregului personal american și că baza
aeriană, precum și oricare alte structuri
se află în proprietatea României.
Personalul american, dintre care o mare
parte va fi civil, ar putea fi în număr de
300, într-o bază permanentă, iar acordul
stipulează că personalul român va fi
instruit de către Statele Unite pentru a
lua parte la funcționarea sistemului.
Beneficiul economic al României va fi
semnificativ, nu numai pentru că Statele
Unite vor plăti noua construcție, ci și
pentru că firmele românești și forța de
muncă vor fi intens implicate, iar județul
Olt va beneficia de o mulțime de achiziții
publice locale. Acest lucru va constitui o
investiție americană substanțială în
economia românească.
Dar există riscuri și costuri. Să nu uităm
de reacțiile Rusiei sau de sporirea
amenințărilor teroriste.
În primul rând, sistemele de interceptare
– și baza în sine – ar putea deveni o
potențială țintă pentru teroriști. România
va trebui să sporească vigilența, eforturile
contrainformative și să consolideze
securitatea în zona Deveselu.
În al doilea rând, odată cu foarte
probabila realegere a lui Vladimir Putin,
disconfortul Rusiei va fi exprimat prin
amenințări – deja evidente -, iar apoi prin
recurgerea la „arma energiei“. Cu cât se
apropie data de implementare a
Acordului, retorica va deveni mult mai
intensă. Cu toate acestea, Moscova nu va
dori să afecteze profiturile provenite din
exporturile de energie pentru mai mult
de o săptămână și nu există nicio
amenințare pe care rușii o pot crea ca
fiind credibilă, realistă și livrabilă – fără o
contraamenințare NATO .
În al treilea rând, Iranul, știind foarte
bine că reprezintă motivul existenței unui
astfel de scut de apărare antirachetă,
poate profera diverse amenințări. Cu
toate acestea, principala lor „armă“ este
închiderea Strâmtorii Ormuz, lucru care a
fost deja sugerat, dar care ar putea fi
contracarat imediat de către forța militară
americană, cu asistență din partea altor
țări din NATO și din regiune.
În concluzie, sistemul american EPAA și
participarea României la punerea sa în
aplicare ajută securitatea României și
integrarea europeană, extinde capacitatea
NATO de a apăra Alianța și reduce
capacitatea teroriștilor și a regimurilor
teroriste de a amenința democrații.
Desigur că există riscuri și costuri.
Românii ar trebui să dezbată aceste
probleme. Dar, în cele din urmă, decizia
ar trebui să fie pozitivă.
DANIEL NELSON
Senior Fellow, Centrul pentru Controlul
Armelor și Neproliferare , Washington DC, SUA
Președinții României și SUA, Traian Băsescu și Barack Obama

22 PLuS / / nr. 334 / / 14 februarie 2012 vii
O perspectivă
din Est
proiectul South Stream și nici pretinsele
tentative de a crește nivelul de
militarizare a Mării Negre nu corespund
cu interesele naționale ale Ucrainei. În al
doilea rând, necesitatea de a continua
retorica prorusă ar putea afecta grav
relațiile recent îmbunătățite cu țara
vecină, România.
În astfel de circumstanțe, Ucraina
încearcă în continuare să oscileze între
cel două părți (SUA-România și Rusia). Își
exprimă îngrijorarea cu privire la decizia
României, cu toate acestea, critica
exprimată oficial de Kiev se regăsește în
cea mai mare parte pe platformele de
comunicare diplomatică mai puțin
vizibile – de exemplu, Ucraina a criticat
planurile de a implementa sistemul
american de apărare balistică în România
la sesiunea anuală a Adunării
Parlamentare a NATO , care a avut loc în
București, în 2011. Delegația ucraineană
și-a exprimat îngrijorarea că decizia de a
amplasa elemente ale sistemului de
apărare antirachetă nu este compatibilă
cu așteptările statelor vecine și a adus în
discuție, în special, întrebarea dacă un
contingent militar cu sediul în Deveselu justificări suplimentare pentru
deschiderea unei noi stații radar
antirachetă în regiunea Mării Baltice din
Kaliningrad.
A vând în vedere noua tendință
în politica externă a Rusiei –
răspunzând provocărilor
militare prin intermediul
mijloacelor energetice –, s-ar
putea presupune că intensificarea recentă
a eforturilor de a lansa conducta South
Stream este, de asemenea, o parte din
„răzbunarea justificată“ a Rusiei (atât
Statele Unite, cât și România sunt
cunoscute ca susținători ai rutei
alternative Nabucco ).
În același timp, și Ucraina se află într-o
situație delicată. Pe de o parte,
autoritățile ucrainene au fost interesate să
se implice în proiectul antirachetă de pe
teritoriul Europei. Ucraina a fost dispusă
să ofere atât capacitățile existente, cât și
potențialul științific de dezvoltare a
scutului antirachetă. Singura condiție
prealabilă cauzată de conjunctura politică
a fost implicarea Rusiei. Kievul a încercat
atât să își ofere serviciile către SUA și
către UE, dar să joace și rolul unui avocat
ce apără interesele Rusiei (așteptând
unele beneficii de la Kremlin și
Gazprom ). Practic, poziția Ucrainei a fost
exprimată de către trimisul ucrainean la
NATO , Igor Dolgov, care a menționat că
Ucraina este gata să contribuie la crearea
scutului antirachetă european, în cazul în
care programul este dezvoltat în
colaborare cu Rusia.
Totuși, odată ce o astfel de opțiune nu a
fost avută în vedere și relațiile dintre
Moscova și Washington au devenit
tensionate, Ucraina suportă consecințele
poziției sale strategice inadecvate. În
primul rând, nici eforturile Rusiei în Decizia României de a amplasa o bază
americană la Deveselu, ca parte a
sistemului american de apărare din
Europa, care va găzdui rachete de
interceptare a provocat reacții diferite în
toată lumea. Cele mai multe dintre
îngrijorări au fost exprimate de către
Rusia, în ciuda faptului că oficialitățile
române au declarat că scutul antirachetă
american este un sistem defensiv, nu unul
ofensiv și nu este în niciun fel îndreptat
către Rusia.
M inisterul rus de Externe a
criticat decizia României și a
cerut Statelor Unite garanții
juridice că sistemul nu va
avea ca țintă forțele
nucleare strategice ale Rusiei. Tot el a
declarat că acest „pas practic“ inițiat de
Washington pentru a crea un segment
european al sistemului său global de
apărare antirachetă a fost făcut fără a ține
cont de dialogul dintre Rusia și SUA,
privind problema sistemului antirachetă.
Declarațiile menționate nu au făcut decât
să dovedească faptul că preocupările
exprimate, în februarie 2011, de
reprezentantul Rusiei la NATO , Dmitri
Rogozin, care a spus că sistemele de
apărare NATO ar putea pune în pericol
propria lor forță nucleară strategică,
subminând valoarea de descurajare a
armelor rusesti, „care este baza și
garanția suveranității noastre și a
independenței“ . Au fost, de asemenea, o
serie de comentarii critice ale experților
ruși și ale militarilor. De exemplu,
amiralul Viktor Kravcenko, fostul șef de
personal al marinei ruse, a declarat că
noua bază de apărare antirachetă din
România ar putea rupe echilibrul de
putere din zona Mării Negre, odată ce își
începe operațiunile, și, prin urmare,
Rusia ar trebui să consolideze capacitatea
de luptă a flotei sale de la Marea Neagră.
Igor Korotșenko, redactor șef al
publicației ruse Apărarea Națională , a
spus că scutul antirachetă ar putea să nu
constituie o amenințare de securitate
imediată pentru Rusia, dar, pe termen
lung, pe măsură ce se dezvoltă, lucrurile
ar putea deveni mai riscante. Konstantin
Sivkov, vicepreședintele Academiei Ruse
pentru probleme geopolitice, și-a
exprimat opinia că baza română
antirachetă are ca țintă Moscova, ca și
multe alte baze militare americane din
jurul Rusiei.
Totuși, în ciuda numeroaselor observații
critice ale oficialilor ruși și ale experților,
decizia României a adus anumite beneficii
politice Kremlinului. A oferit Moscovei
prilejul de a acuza partea americană de
rea-credință și i s-a oferit o justificare
pentru amenințările exprimate în mod
repetat, atât de către președintele Dmitri
Medvedev, cât și de către premierul
Vladimir Putin, care au declarat că, dacă
discuțiile pe tema problemei antirachetă
purtate cu Statele Unite și NATO nu vor
avea succes, Rusia va lua măsuri, inclusiv
sub forma desfășurării de arme ofensive
strategice. Mai mult, a oferit Rusiei
argumentele necesare pentru a justifica
consolidarea poziției sale în regiunea
Mării Negre, inclusiv punerea în mișcare
a Flotei Mării Negre. În cele din urmă,
decizia României a oferit, de asemenea, ar pune în pericol securitatea națională a
țărilor vecine României și a regiunii Mării
Negre, ca un întreg.
R ezumând, ar trebui subliniat
faptul că, indiferent de
progresele înregistrate în
amplasarea de interceptoare
antirachetă pe teritoriul
românesc, Rusia are posibilitatea de a
manipula opinia publică și îi sunt oferite
„scuzele perfecte“ pentru dezvoltarea în
continuare a programelor sale nucleare,
consolidarea pozițiilor sale în regiunea
Mării Negre etc.
În același timp, Ucraina este un fel de
victimă a politicii sale proruse. Abordarea
critică față de amplasarea interceptorilor
în România nu a adus niciun beneficiu
vizibil pentru oficialii de la Kiev și mai
degrabă provoacă complicații diplomatice
și creează obstacole pentru consolidarea
pozițiilor ucrainene în bazinul Mării
Negre.
SERGHEI GHERASIMCIUC
Director de Programe al Strategic and
Security Studies Group (Kiev)
Secretarul de stat american Hillary Clinton și președintele ucrainean Victor Ianukovici„Ucraina este gata să contribuie
la crearea scutului antirachetă european,
în cazul în care programul este dezvoltat
în colaborare cu Rusia.“

viii 14 februarie 2012 / / nr. 334 / / 22 PLuS
Textele din acest supliment
au fost furnizate de
Institutului de Studii Populare.
Responsabili de proiect: Rodica Palade,
Cristian Pătrășconiu, Marian Zulean;
Responsabil de număr și
tehnoredactare: Răzvan Brăileanu;
Corectură: Bernard Noghiu, Mara Ștefan;
Secretariat: Cristina Spătărelu;
Contabilitate: Iulia Todie.Institutul de Studii Populare
Un proiect
de lungă durată
anumită țară sau venind dintr-o anumită
țară. Este un risc tehnologic, care, asociat
cu iresponsabilitate politică, ar putea să
genereze această chestiune. Prin urmare,
această construcție are logica sa. Are,
clar, o logică de a construi o pauză pentru
o situație care ar putea să fie și care, din
perspectivă tehnologică, cu siguranță, se
dezvoltă. Dacă, în timp, se va dezvolta
acel tip de iresponsabilitate politică încă
nu știm; însă, ca să fim siguri că nu va fi,
e necesar să dezvoltăm acest sistem.securitate nu ar funcționa așa cum ne-am
aștepta să funcționeze.
Proiectul concretizat recent face parte din
această încercare de a scruta viitorul și,
cu siguranță, el se străduiește să răspundă
unui potențial risc. Un risc pe care, prin
acest proiect, ni-l asumăm.
Întrebarea pe care o putem pune este de
ce s-a optat acum pentru acest gen de
acțiune – care este una de prevenire.
Riscul despre care vorbim în acest caz nu
este unul identificat, precis, pentru o Prin încheierea Acordului cu SUA privind
amplasarea unor elemente ale sistemului
de apărare împotriva rachetelor balistice,
România a atins cel mai înalt punct de
securitate din istoria sa. Trebuie însă să
nu uităm că securitatea nu este doar o
stare, ea este un proces. Încheierea
acestui acord, dintr-o perspectivă
științifică, trebuie să fie privită ca un
sfârșit de drum și începutul altui drum.
Un sfârșit de drum într-un sistem de
eforturi prin care România, la fel ca și alte
state europene, se străduiește să își
construiască propria securitate în
condițiile complexe ale secolului XXI. În
această privință, au fost niște pași
importanți începând cu 1990 – de pildă,
opțiunea pentru NATO , opțiunea pentru
Uniunea Europeană (care este și un acord
de securitate) și opțiunea pentru o relație
intensă cu principala forță, cu principalul
actor internațional, Statele Unite. Faptul
că avem o relație privilegiată cu SUA este
un merit al societății românești – fiindcă
e o opțiune a acestei societăți –, a clasei
politice, a specialiștilor, a diplomației. Pe
de altă parte, întrucât trebuie să avem în
vedere în permanență orizontul nu doar
imediat, ci și cel îndepărtat, ne face să ne
gândim la această stare de fapt ca la un
nou proiect de lungă durată. Dacă am
studia cu atenție un element din
strategiea de securitate a României din
2006, am vedea că undeva se analizează
modul de comportare al țării noastre, în
situația în care unele instituții de În ce măsură această chestiune afectează
relațiile cu Rusia? Este cert și pentru noi,
și, cred, și pentru responsabilii ruși, că
acest scut nu reprezintă, tehnic, o
amenințare la adresa securității Rusiei.
Sigur, nici în Rusia nu se vorbește pe o
singură voce – pot fi și sigur sunt multe
opinii și la nivel politic, și la nivel militar.
Dar, în mod serios, nu cred că cineva din
Rusia ar putea crede că, din punct de
vedere tehnic, militar, acest scut ar fi o
amenințare pentru Rusia.
Sigur că putem înțelege preocupările și
îngrijorările experților ruși, din două
motive. Unul este reprezentat de memoria
istorică recentă. URSS s-a prăbușit și din
cauza unui posibil scut antirachetă
împotriva rachetelor balistice
intercontinentale în confruntarea
americano-sovietică. E o chestiune de
memorie, nu de amenințare actuală. Al
doilea motiv ține de aspectele
tehnologice. Acest scut este rezultatul
unor acumulări tehnologice și științifice și
construcția lui va genera noi acumulări
tehnice, tehnologice și științifice. Or, o
astfel de chestiune poate fi o preocupare,
dar nu în sensul unei amenințări.
Ca urmare, cred că ne aflăm într-un
moment foarte important al construcției
sistemului nostru de securitate. El nu
rezolvă însă toate problemele de
securitate ale României.
CONSTANTIN DEGERATU
Si vis pacem,
para bellum!
evident că nu doar actul în sine este
important, ci și situarea lui în contextul
Parteneriatului dintre România și SUA pe
termen mediu și lung. Convingerea
noastră este că acest parteneriat are un
viitor foarte limpede, foarte clar, foarte
solid. În același timp, semnarea acordului
este un eveniment important pentru
Europa – e vorba despre o viziune de a acestui acord cu Statele Unite privind
amplasarea sistemului de apărare
antirachetă este dovada că România este
un stat responsabil care vrea să își
îndeplinească obligațiile pe care le are și
să contribuie, efectiv, la consolidarea
sistemului de securitate.
În ceea ce privește semnificația relațiilor
dintre România și Statele Unite, este Încheierea acordului dintre România și
Statele Unite privind amplasarea
sistemului de apărare antirachetă este un
eveniment important nu doar pentru
România, ci și pentru relațiile dintre
România și Statele Unite. Este important
pentru România, fiindcă, atunci când țara
noastră a devenit membră a NATO , am
încheiat o perioadă semnificativă de
balans istoric cu durata de câteva secole –
un balans între Orient și Occident.
Din momentul în care, intrând în NATO ,
dar și în UE, am devenit nu doar din
punct de vedere cultural, ci și
instituțional, parte a sistemului vestic.
Asta a creat pentru noi un dublu avantaj.
Pe de o parte, ne bucurăm de sistemul de
securitate care funcționează în cadrul
Alianței, pe de altă parte, încă sperăm că
ne vom bucura de prosperitatea pe care o
presupune calitatea de membru al acestei
lumi. Ceea ce este însă foarte important
în privința primului aspect, acela al
securității, România are nu doar beneficii
de pe urma acestei calități pe care a
dobândit-o, ci și obligații. Semnarea proteja întreaga Europă, nu doar
România.
Nu îmi rămâne decât să reamintesc
un adagio latin – dacă vrei pace,
pregătește-te de război! Însă, în fond și la
urma urmei, rostul acestui acord este
unul defensiv.
VALERIU STOICA
Militari americani și români în timpul unui exercițiu comun.