1Universitatea Babe ș-Bolyai din Cluj Napoca [601004]

1Universitatea Babe ș-Bolyai din Cluj Napoca
Facultatea de Istorie și Filosofie
Institutul de Studii Interna ționale

ROMÂNIA ȘI DIPLOMA ȚIA PUBLIC Ă
ÎN PROCESUL INTEGR ĂRII ÎN NATO

Rezumatul tezei de doctorat

Coordonator științific:
Prof.univ.dr. VASILE PU ȘCAȘ

Doctorand: [anonimizat]
2011

2

CUPRINS

Cuprinsul tezei de doctorat …………….. ……………….. ………………. …………….5

Cuvinte-cheie ……… …………………… ………………….. ………………. ………………6

Rezumat ………… …………………. ………………….. ………………….. ………………..6

Bibliografie ……….. ………………….. ………………….. ……………….. ……………..19

3
CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT

INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………….. 5
Actualitatea temei și motivația cercetării ………………………………………………………… 5
Suportul metodologic al cercet ării ………………………………………………………………….. 7
Bibliografia …………………………………………………………………………………………………. 8
Structura lucr ării ……………………………………………………………………………………….. 13

Capitolul 1. NATO – RELA ȚIA ISTORICO-STRATEGIC Ă EUROPEANO-AMERICAN Ă
ȘI INTEGRAREA ROMÂNIEI …………………………………………………………………………… 16

1.1. Europa Occidental ă și Statele Unite ale Americii –
temelia alian ței transatlantice ……………………………………………………………………………… 17
1.2. Organiza ția Tratatului Atlanticului de Nord …………………………………………………. 24
1.2.1. Înfiin țarea Alian ței Nord-Atlantice
după cel de-al doilea r ăzboi mondial …………………………………………………………….. 24
1.2.2. Procesul de transformare a alian ței. În căutarea
noului concept strategic de la începutul anilor 1990 ………………………………………. 28
1.2.3. Procesul de extindere a NAT O. Etapele preliminare ……………………………… 36
1.3. Cooperarea NATO cu noile democra ții din Europa de Est.
Cazul rela țiilor cu România ……………………………………………………………………………….. 43
1.3.1. Contextul politico-strategic general dup ă 1989 în Europa de Est …………….. 43
1.3.2. Preg ătirea aderării prin politicile române ști pro-occidentale
postdecembriste …………………………………………………………………………………………. 46
1.4. NATO dup ă 11 septembrie. Conti nuarea demersului
integrativ al României …………………………………………………………………………………………. 57
1.4.1. Rela ția translatlantic ă după 11 septembrie 2001 ……………………………………. 57
1.4.2. Factorii care au determinat aderarea României la NATO. Etapele premerg ătoare ader
ării …………………………………………………………………….. 62
1.4.3. Aderare și integrare. Limit ări conceptuale ……………………………………………. 72

Capitolul 2. DIPLOMA ȚIA PUBLIC Ă LA SFÂR ȘITUL SECOLULUI AL XX-LEA
ȘI ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XXI-LEA ………………………………………………………. 81

2.1. Diploma ția publică versus diploma ția tradițională. Definiții, asemănări și
deosebiri …………………………………………………………………………………………………………….. 81
2.1.1. Diploma ția tradițională și apariția diploma ției publice …………………………… 81
2.1.2. Definirea diploma ției publice din perspectiv ă teoretică …………………………… 92
2.1.3. Definirea diploma ției publice din perspectiva practicienilor
și a instituțiilor care o promoveaz ă ……………………………………………………………….. 97
2.1.4. Domeniile de ac țiune și instrumentele diploma ției publice:
Activități, programe, politici ………………………………………………………………………. 112
2.2. Diploma ție publică, propagand ă, relații publice interna ționale,
comunicare strategic ă ……………………………………………………………………………………….. 126
2.2.1. Asem ănări
și deosebiri …………………………………………………………………….. 126
2.2.2. Elementele noi promovate de diploma ția publică ………………………………… 135

42.3. Studiu de caz: Di vizia de Diploma ție Publică a NATO …………………………………. 138

Capitolul 3. PERCEP ȚIA OPINIEI PUBLICE ȘI DIMENSIUNEA POLITICO-
DIPLOMATIC Ă A INTEGR ĂRII ROMÂNIEI ÎN NATO …………………………………. 150
3.1. Dimensiunea politic ă a integrării României în NATO ………………………………….. 150
3.1.1. Interesele politice și de securitate ale României ………………………………….. 150
3.1.2. Demersuri diplomatice române ști în vederea acceler ării integrării
după Summitul de la Madrid …………………………………………………………………….. 157
3.2. Opinia public ă – reper al diploma ției publice
în urmărirea obiectivelor ei ………………………………………………………………………………. 164
3.2.1. Opinia public ă referitoare la rela țiile externe ale României …………………. 164
3.2.2. Opinia public ă autohtonă cu privire la aderarea României
la NATO și la procesul de integrare …………………………………………………………… 172

Capitolul 4.
ROMÂNIA ȘI PRACTICA DIPLOMA ȚIEI PUBLICE ÎN PROCESELE
ADERĂRII ȘI INTEGR ĂRII ÎN NATO ……………………………………………………………. 180

4.1. Este diploma ția cultural ă româneasc ă precursoarea diploma ției publice în
România?Asem ănări, deosebiri, suprapuneri de sensuri ……………………………………. 180
4.2. Canalele oficiale de diploma ț
ie publică din România …………………………………… 183
4.2.1. Ministerul Afacerilor Externe …………………………………………………………… 183 4.2.2. Centrul de Informare și Documentare NATO de la Chi șinău ……………….. 193
4.2.3. Serviciul Român de Informa ții –
Centrul de Informare pentru Cu ltura de Securitate ………………………………………. 194
4.2.4. Ministerul Ap ărării Naționale și societatea civil ă în
promovare integr ării în NATO …………………………………………………………………… 197
4.3. Actorii non-statali ai diploma ției publice din România …………………………………. 200
4.3.1. Organiza țiile neguvernamentale ………………………………………………………… 201
a. Casa NATO din România ……………………………………………………………. 202 b. Consiliul Euro-Atlantic România …………………………………………………. 208 c. Asociația Tratatului Atlantic (ATA) ……………………………………………… 210
d. Asocia ția Atlantic ă a Tinerilor Lideri Politici ………………………………… 210
e. Fundația EURISC – Institutul European pentru Risc,
Securitate și Managementul Comunic ării …………………………………………. 211
4.3.2 Mediul academic ……………………………………………………………………………… 212
a. Centrulde Studii NATO al Școlii Naționale de
Științe Politice și Administrative din Bucure ști ………………………………… 213
b. Centrul de Studii Euro-Atlantice ………………………………………………….. 216
4.4. Studii de caz ……………………………………………………………………………………………….. 217
4.4.1. Summitul Grupului de la Vilnius – Primăvara Noilor Alia ți
din martie 2002 ………………………………………………………………………………………… 218 4.4.2. Summitul NATO de la Bucure ști din aprilie 2008 – un
demers al diploma ției publice în promovar ea obiectivelor NATO
de securitate și cooperare regional ă …………………………………………………………….. 219

Concluzii …………………………………………………………………………………………………………… 22 7

5Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………….. 232

Anexe ……………………………………………………………………………………………………………… . 249

Anexa 1
Expunere de motive la Legea pentru aderarea României la Tratatul
Atlanticului de Nord, semnat la Wa shington, la 4 aprilie 1949 …………………….. 250

Anexa 2
Interviu cu doamna dr. Oana-C ristina Popa, fost ambasador
al României în Croa ția (2005-2009) ………………………………………………………….. 253

Anexa 3
Agenda diploma ției publice. Manifest ări organizate de misiunile
diplomatice și Institutele Culturale ale Români ei în luna ianuarie 2005 ………….. 255

Anexa 4
Agenda diploma ției publice. Manifest ări organizate de misiunile diplomatice
și Institutele Culturale ale României în luna februarie 2007 ………………………….. 284

Anexa 5
Reflectarea în pres ă a Summitului Grupului Vilnius
Primăvara Noilor Alia ți, București 25-26 martie 2002 …………………………………. 329

Anexa 6
Declarația Summitului NATO de la Bucure ști, aprilie 2008 …………………………. 334

Anexa 7
Declarația Parlamentului României cu ocazia anivers ării a 60 de ani de
existență a NATO și marcării a 5 ani de la aderarea României la
Alianța Nord-Atlantic ă ……………………………………………………………………………… 349

6Cuvinte-cheie

Diplomație publică, diploma ție, relații publice interna ționale, NATO, România, aderare,
integrare, actori non-statali, Summitul NATO de la Bucure ști, Primăvara Noilor Alia ți,
Divizia de Diploma ție Publică a NATO, diploma ție cultural ă, relații transatlantice, r ăzboiul
rece.

Rezumat

Sfârșitul războiului rece și structura predictibil ă a sistemului de rela ții internaționale
de până atunci au necesitat regândirea rela țiilor transatlantice și, implicit, redefinirea
conceptului de securitate al Organiza ției Tratatului Atla nticului de Nord1. Concomitent,
transform ările determinate de dispari ția bipolarit ății pe de o parte, diversificarea mijloacelor
de comunicare și apariția noilor actori non-statali pe scena rela țiilor interna ționale pe de
alta, au determinat apari ția noilor forme de diploma ție ca alternative la aceea tradi țională.
Într-o lume bipolar ă, bazată pe ideologii, for țele care se confruntau erau statele. În noua
conjunctur ă, post război rece, statele și guvernele interac ționează. La fel, indivizii și
organizațiile neguvernamentale. Toate promoveaz ă subiecte aflate pe agenda de politic ă
externă a statelor lor. Cea mai important ă și mai actual ă formă a noii diploma ții este
diplomația publică. Ea este folosit ă în mod complementar cu diploma ția tradițională, iar
prezenta lucrare î și propune s ă analizeze diploma ția publică și rolul ei în contextul integr ării
României în NATO.
Motivația alegerii temei o constituie, în primul, rând actualitatea ei, diploma ția
publică fiind un nou domeniu de studiu, chiar și de practic ă, în România. Apari ția unor noi
actori pe scena rela țiilor interna ționale, schimb ările prin care trece diploma ția tradițională,
concomitent cu dezvolta rea tehnologiei informa ționale, fac ca aceast ă temă să fie de mare
interes. În urma ader ării la Alian ța Nord-Atlantic ă, România trebuia s ă fie în măsură să se
racordeze la diploma ția publică a alianței pentru a fi compatibil ă cu aceasta și pentru a
transmite în mod coordonat mesajele ei c ătre publicul larg. Pe de alt ă parte, procesul
aderării și, mai apoi, acela al integr ării țării noastre în NATO într-un moment de

1Literatura de specialitate cu privire la studiul rela țiilor transatlantice cuprinde lucr ări despre rela țiile dintre
SUA și Europa Occidental ă în special, dar și la acelea dintre SUA și Comunitatea European ă / Uniunea
European ă – cu accente pe rela țiile fie bilaterale dintre America și statele europene, fie acelea din cadrul unor
organizații interna ționale. Studiile respective s-au înscris cu prec ădere în curentele realist (Morgenthau,
Kissinger, Carr), neorealist (Kenneth Waltz) și acela de interdependen ță complexă (Robert Keohane și Joseph
Nye).

7transformare al alian ței, au presupus mobilizarea can alelor diplomatice tradi ționale, precum
și implicarea actorilor non-statali în vederea promov ării acestor obiective ferme ale politicii
externe.
Ideea cercet ării diploma ției publice a ap ărut în timpul experien țelor mele în câteva
instituții și programe având tangen ță cu diploma ția public ă. Este vorba de activitatea
desfășurată în organiza ția care gestioneaz ă programul Fulbright – cel mai prestigios
program de diploma ție publică al Departamentului de Stat American – și anume, Council
for International Exchange of Scholars din Wa shington, D.C. (SUA), unde am lucrat în vara
anului 2001; de experien ța personal ă în calitate de coordonatoare a Centrului SUA de
Informare în Educa ție (US Education Information Center) din Timi șoara, înfiin țat în cadrul
Universității de Vest cu sprijinul Departamentului de Stat al SUA și al Comisiei Româno-
Americane Fulbright; de pragmatismul depr ins într-un program al ONU la Bucure ști ce viza
reformarea administra ției publice din România prin acordarea de burse unor tineri români de
elită pentru a studia în universit ăți de prestigiu din lume; de experien ța în cadrul Comisiei
Europene, Directoratul Ge neral pentru Extindere în Programul de Informa ții pentru
Comunitatea Turco-Cipriot ă din partea de nord a Ciprului cu privire la activitatea politic ă și
legală a Uniunii Europene. Toate aceste activit ăți profesionale au contribuit la dezvoltarea
interesului personal pentru tema aleas ă și la mai buna în țelegere a aplicabilit ății practice a
acesteia.
De ce integrarea în NATO? În perioada postdecembrist ă, obiectivul major urm ărit în
mod constant și consecvent de c ătre toate guvernele României și care a întrunit (cu mici
excepții) consensul tuturor partidelor politice și a beneficiat de sprijinul covâr șitor al
populației, a fost obiectivul ader ării țării la NATO și al integr ării în structura de securitate
nord-atlantic ă. Acest deziderat a însemnat mai mult decât un obiectiv pe agenda diploma ției
românești. A reprezentat o op țiune clar ă a țării de reîntoarcere în familia de valori
democratice europene și euro-atlantice și de schimbare a imaginii României în lume. A
însemnat securitate, a însemnat chiar op țiunea pentru prosperitate economic ă, iar momentul
aderării a reprezentat cel mai mare succes pol itic al României postdecembriste.
Obiectivele majore urmărite prin cercetarea de fa ță constau în analiza conceptului
de diploma ție public ă, precum și definirea rolului acestuia în rela țiile interna ționale
moderne. Întreb ările la care am încercat s ă răspund în prezenta cercetare sunt: Când a ap ărut
acest tip de diploma ție?; Care este sfera sa de cuprindere? Cine sunt actorii și care sunt
modalitățile prin care ea se realizeaz ă?; Cum și cine influen țează opinia public ă?; În ce
măsură diferă diploma ția publică de propagand ă, pe de o parte, și de relațiile publice

8internaționale și de comunicarea strategic ă, pe de alta? Mi-am propus s ă analizez cum au
evoluat rela țiile transatlantice dup ă încheierea r ăzboiului rece și dizolvarea Pactului de la
Varșovia, îndeosebi acelea dintre SUA și Europa, precum și impactul lor asupra Alian ței
Nord-Atlantice. Pornind de la o atare prezentare, mi-am concentrat interesul asupra procesului de ex tindere al NATO și asupra drumului parc urs de România pân ă la aderare și
apoi în procesul de integrare. În pa ralel cu demersurile diplomatice tradi ționale, am analizat
în ce mod proasp ăta diploma ție public ă din România a folosit oportunit ățile avute la
îndemână pentru a- și atinge obiectivele. Nu în ultimul rând, pentru c ă măsura diploma ției
publice este dat ă de percep ția publicului, am analizat câteva sondaje de opinie realizate de
institute de sondare a opiniei publice, în perioada respectiv ă, cu privire la problematica
integrării României în NATO.
În cadrul cercet ării am fost folosit metode teoretice precum analiza, sinteza,
abstractizarea, ra ționalizarea și metoda comparativ ă. Aceasta din urm ă a fost utilizat ă în
special la definirea conceptului de diploma ției public ă. Am comparat defini țiile date în
sistemul american cu acelea apar ținând sistemelor britanic, norvegian, german
și NATO.
Totodată, este comparat ă definiția dezvoltat ă de teoreticieni, cu aceea dat ă de practicienii
diplomației publice și instituțiile consacrate de diploma ție publică. Sunt prezentate câteva
exemple de activit ăți, programe și politici de diploma ție publică.
Atunci când au fost prezenta ți actorii statali și non-statali ai diploma ției publice, nu
s-a urmărit o enumerare cantitativ ă a acestora, ci o analiză calitativă a lor și a programelor
de diploma ție publică desfășurate de c ătre acestea.
Realizarea unei cercetări calitative a necesitat analiza de con ținut a diferitelor surse
de informa ții precum: interviuri, declara ții, discursuri, documente, rapoarte elaborate de
diverse institu ții și personalit ăți politice, descifrarea mesajelor din interviurile publicate în
presa vremii și în lucrările de specialitate. În al doilea rând, ea a presupus utilizarea și
interpretarea rezultatelo r din sondajele de opinie realizate de institute sociologice na ționale
(Metro Media Transilvania, Institutul de Politici Publice) și interna ționale (Gallup,
Trasatlantic Trends). În ceea ce prive ște metodele empirice am realizat un interviu cu
doamna dr. Oana-Cristina Popa, fost ambasador al României în Croa ția (2005-2009) și am
analizat câteva studii de caz . Scopul prezent ării acestora a fost acela de a oferi exemple de
actori ai diploma ției publice în vederea transpunerii în practic ă a definițiilor prezentate.
Izvoarele pe care le-am folosit – de exem plu, acelea diplomatice – descriu
evenimente in actu (care se deruleaz ă în prezent), dar probeaz ă autenticitatea limbajelor. Ele
primesc un statut științific și garanteaz ă „interdependen ța originar ă dintre actele de limbaj și

9acțiuni”2. Bibliografia include izvoare primare, pr ecum: documente, tratate, legi, rapoarte
oficiale ale diferitelor organiza ții, interviuri și declarații de pres ă ale șefilor de state și
guverne cu prilejul reuniunilo r la nivel înalt, declara ții de pres ă ale unor oficialit ăți precum
și comunicate de pres ă. Acestea au fost consultate în ar hivele electronice – disponibile pe
Internet – ale NATO, Departamentului de Stat al SUA, United States Information Agency,
al Ministerului Român al Afacerilor Externe. Izvoarele secundare consultate se refer ă la
cărți, manuale, dic ționare și studii publicate în reviste de specialitate pe care le-am g ăsit la
bibliotecile universitare (din Timi șoara, Cluj-Napoca, Bucure ști, The Catholic University
din Washington, D.C.), biblioteca Institutulu i de Studii Diplomatic e al Ministerului
Afacerilor Externe, British Library din Londra și Biblioteca Universit ății din Birmingham,
precum și colecții electronice de reviste (CIAO și SAGE).
Cercetarea cuprinde patr u capitole structurate dup ă cum urmeaz ă:
Primul capitol analizeaz ă relația istorico-strategic ă europeano-american ă și
integrarea României. Aici sunt descrise aspecte legate de rela ția între SUA și Europa
Occidental ă care a pus bazele Organiza ției Tratatului Atlanticului de Nord dup ă ce de-al
doilea război mondial. În continuare, este prezentat ă transformarea alian ței după încheierea
războiului rece și etapele preliminare procesului de extindere. Cazul rela ției cu România
este discutat în cadrul subcapitolului privind cooperarea cu noile democra ții din Europa de
Est. Aici sunt prezentate punctele de vedere ale politicienilor vremii, scopul fiind ilustrarea
contextului politico-strategic dup ă decembrie 1989 și modul de preg ătire a ader ării prin
politicile române ști pro-occidentale. O cronologie a pa șilor făcuți înspre integrare contribuie
la o mai u șoară înțelegere a temei. Demersul integrativ al României este supus analizei în
contextul transform ării NATO dup ă 11 septembrie 2001. Un spa țiu aparte este acordat
delimitării conceptuale dintre integrare și aderare deoarece de multe ori cei doi termeni sunt
incorect suprapu și sau chiar confunda ți. Bibliografia parcurs ă privind rela țiile transatlantice
și definirea noului concept NATO dup ă căderea Cortinei de Fier și după atacurile teroriste
de la 11 septembrie 2001 este și ea vast ă. Lucrările referitoare la extinderea NATO
abordează tematica din diferite unghiuri, dar mai cu seam ă din perspectiva motivelor pentru
care o țară sau alta aspir ă să adere la NATO. Explica țiile care î și au originea în școala
rațională de gândire arat ă de ce țările aspiră să devină membre ale alian ței, dar nu aduc în

2 Reinhart Koselleck, Conceptele și istoriile lor. Semantica și pragmatica limbajului social-politic, traducerea
din limba german ă de Gabriel H. Decuble și Mari Oruz, Grupul Editorial Art, Bucure ști, 2009, p. 18.

10discuție de ce NATO decide s ă se extind ă3. Relațiile transatlantice au trecut prin mai multe
crize în decursul timpului, dar prezenta lucrare analizeaz ă cu precădere doar perioada
transform ărilor generate de dispari ția Cortinei de Fier și a lărgirii organiza ției înspre Europa
Centrală și de Est în contextul definirii conceptului strategic al Alian ței Nord-Atlantice, al
războaielor din fo sta Iugoslavie și după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Astfel,
am eviden țiat lucrări ale lui Erik Jones, Heri Kissinger, Catherine Durandine, Robert Kagan,
Ron Asmus, Liviu Țîrău. Referindu-se la criza transatlantic ă, Erik Jones se întreab ă –
parafrazând defini ția „crizei” din dic ționarul Websters, edi ția 1913 – dac ă „parteneriatul
trebuie să continue sau va trebui modi ficat ori încheiat”, opinând c ă nici continuarea în
actuala form ă și nici abandonarea ei nu sunt solu ții realiste4. Cert este c ă relația
transatlantic ă a trecut prin numeroase etape de tran sformare de-a lungul timpului. Henry
Kissinger5 a identificat patru asemenea faze: „dezin tegrarea Uniunii Sovi etice; unificarea
Germaniei; tendin ța din ce în ce mai puternic ă de a trata politica extern ă ca pe un instrument
al politicii interne; înmugurirea identit ății europene”. În fapt, a șa cum observa Robert
Kagan, NATO c ăuta să-și defineasc ă un nou rol dup ă încetarea R ăzboilui Rece și anume
acela de a instaura pacea în partea de sud-est a Europei, m ăcinată de conflicte interetnice6.
Capitolul al doilea tratează diplomația publică la sfârșitul secolului al XX-lea și
începutul secolului al XXI-lea. Astfel, capitolul debuteaz ă cu o suit ă de defini ții date de
teoreticieni și practicieni ai diploma ției publice. Sunt oferite compara ții cu diploma ția
tradițională, cu propaganda și cu rela țiile publice în contextul comunic ării strategice.
Bibliografia parcurs ă în privin ța definirii diploma ției publice este abundent ă în studii și
lucrări, mai ales aceea american ă și britanică. De la teoreticieni la practicieni, cu to ții sunt
de acord c ă diplomația publică diferă de aceea tradi țională prin faptul c ă prima presupune
nu doar interac țiunea între guverne, ci, în primul râ nd, aceea între actorii non-statali. Între
alții, îi amintim pe Edward Murrow, Christophe r Ross, Sir Michael Butler, Mark Leonard,
Catherine Stead și Conrad Smewing. În mod paradoxal, sfâr șitul războiului rece este acela
care a făcut ca diploma ția public ă să devină important ă prin răspândirea democra ției,
explozia mass media, apari ția organiza țiilor neguvernamentale.

3 Frank Schimmelfenning, The EU, NATO and the Integration of Europe: Rules and Rhetoric , Cambridge
University Press, 2003, pp.37-51.
4 Erik Jones , „Debating the Transatlantic Relationship: Rhetoric and Reality” în International Affairs, 80, 4,
2004, p.595.
5 Henry Kissinger, Are nevoie America de o politic ă externă? Către diploma ția secolului XXI, Editura
Incitatus, Bucure ști, 2002, p.24.
6 Robert Kagan, On Paradise and Power: America and Europe in the New World Order , Alfred A. Knopf,
New York, 2003.

11Lucrările universitarului american Joseph Nye sunt de referin ță întrucât acesta
introduce conceptele de putere soft, hard și smart în literatura de specialitate. Conform
definiției lui Joseph Nye, puterea soft înseamnă abilitatea de a realiza scopul scontat în baza
participării voluntare a alia ților, nu prin constrângere. Puterea soft rezidă din cultura și
idealurile politice ale unui stat7. Lucrările profesorului Eytan Gilboa8 au fost și ele relevante
în definirea diploma ției publice în urma unor cercet ări fundamentale în domeniu, acesta
fiind de p ărere că mediul academic și practicienii au folosit de-a lungul timpului defini ții
„confuze, incomplete sau problematice” atunci când s-au referit la diploma ția publică.
Această definiție nu spune, îns ă, cine controleaz ă comunicarea, de și se subîn țelege că
guvernele o fac, de vreme ce în an ii ’80 doar ele foloseau diploma ția publică. Bazându-se pe
mijloacele avute la dispozi ție de către diploma ția publică și pe scopurile acesteia, Gilboa
rafinează definiția, afirmând c ă diplomația publică trimite la „actorii statali și non-statali ce
folosesc media și alte canale de comunicare în vederea influen țării opiniei publice în
societăți străine”. Kristin M. Lord este de p ărere că trebuie acordat ă mai mult ă atenție unei
informări detaliate, care s ă țină cont de percep ția publică din străinătate, dar și de cultura și
istorie țării respective, astfel încât mesajele s ă poată fi identificate și transmise cu succes”9.
Capitolul trece în revist ă definiții date diploma ției publice de c ătre diferi ți
practicieni, fo ști diploma ți și oameni politici, dar și de institu ții specializate în practica
diplomației publice, cum ar fi USIA, Departamentul de Stat, Ministerul de Externe Britanic
și Ministerul de Externe Norvegian. Și în aceste cazuri bibliografia folosit ă variază de la
lucrări de specialitate ale practicienilor la comuni cate, rapoarte, declara ții din arhivele
electronice ale unor institu ții ce promoveaz ă diplomația publică (i.e. USIA, Departamentul
de Stat al SUA, ministerele de externe ș.a.). O personalitate marcant ă în domeniu din Marea
Britanie este Shaun Riordan10, fost diplomat de carier ă care, mai ales dup ă ce a părăsit
serviciul diplomatic în anul 2000, a contribuit la literatura de specialitate prin numeroase

7 Joseph Nye, Bound to Lead: The Changing Nature of American Power, New York, Basic Books, 1990.
8 Eytan Gilboa, „Searching for a Th eory of Public Diplomacy” în ANNALS of the Amer ican Academy of
Political and Social Science, 616, martie 2008, pp.57-58. Eytan Gilboa este profesor și directorul Centrului de
Comunicare Interna țională al Universit ății Bar-Ilan din Israel. El este și profesor-visiting de diploma ție publică
la University of Southern Calif ornia, SUA. Cercetarea sa prezint ă tentativele de teoretizare și conceptualizare a
diplomației publice în cadrul mai multor discipline printre care rela ții internaționale, studii strategice, rela ții
publice și comunicare. Ea examineaz ă metodele academice folosite pentru investigarea diploma ției publice,
incluzând modele, paradigme, studii de caz și analize comparative. Lucrarea sa identific ă direcții promițătoare
și slăbiciuni în cunoa șterea diploma ției publice și în metodologiile folosite pentru în țelegerea ei și propune o
nouă agendă de cercetare.
9 Cf. Kristin M. Lord, What Academic (Should Have to ) Say About Public Diplomacy , Elliott School of
International Affairs, The Geor ge Washington University; Cf.
http://ics.leeds.ac.uk/papers/vp01.cfm ?outfit=pmt&fold er=7&paper=2469.
10 Shaun Riordan , Noua diploma ție. Relații internaționale moderne , Editura Antet, Bucure ști, 2004.

12prelegeri, cursuri, conferin țe, studii și cărți. În lucrările sale11, Riordan militeaz ă pentru un
nou tip de diploma ție care să o „reformeze” pe aceea tradi țională prin eficientizarea și
adaptarea ei la societatea informa țională și la mijloacele de comunicare ale secolului al
XXI-lea și care să se bazeze pe promovarea valorilor și ideilor. Acela și înțeles îl ofer ă și
ambasadoarea Simona-Mirela Miculescu, practician român în diploma ție publică. În privin ța
rolului pe care noua diploma ție îl dobânde ște în interiorul aceleia tradi ționale, ea o
circumscrie transform ărilor ce au loc în rela țiile interna ționale și în comunicarea dintre
actorii participan ți de pe scena politic ă internațională12.
În continuare, am trecut în revist ă exemple de programe, activit ăți și politici
consacrate de diploma ție public ă. Am pus accentul pe diploma ția public ă american ă,
întrucât aceast ă formă de diploma ție a apărut și s-a consacrat în Statele Unite ale Americii,
dar cazurile britanic, norvegian și german vor fi și ele men ționate, prin compara ție. Un
studiu de caz cu privire la Divizia de Diploma ție Publică a NATO încheie cel de-a doilea
capitol și este menit s ă realizeze leg ătura între cele dou ă componente majore ale tezei:
problema diploma ției publice și aceea a integr ării României în NATO.
Capitolul al treilea analizeaz ă percepția opiniei publice și dimensiunea politico-
diplomatic ă a integrării României în NATO. Pe baza unor documente sau studii publicate de
foștii politicieni sau negociatori din perioada respectiv ă am analizat contextul și actorii
internaționali, interesele politice și de securitate ale României și demersurile diplomatice ale
integrării, scoțând în eviden ță elementele de diploma ție publică, mai ales dup ă Summitul de
la Madrid. Un scurt subcapitol comenteaz ă câteva sondaje de opinie asupra percep ției
publicului cu privire la problematica NATO și a politicii externe, în general. Am abordat și
bibliografia privind integrarea României în structurile euro-atlantice prin eviden țierea
câtorva lucr ări ale unor autori români și străini, precum: Teodor Mele șcanu, Ioan Mircea
Pașcu, Vasile Pu șcaș, Ana Zilbermann și Stephen Webber, Constan tin Vlad, Gen. Mihail E.
Ionescu, George Cristian Maior, Mihai R ăzvan Ungureanu, Ioan Talpe ș ș.a., unii dintre
aceștia fiind actori ai transform ărilor în epoc ă, lucrările lor devenind, astfel, m ărturii ale
procesului istoric al integr ării.
Studiile acestor autori pun accentul pe voin ța politică a guvernelor române ști care s-
au succedat în pe rioada postdecembrist ă, pe sprijinul popula ției în demersul integrativ și pe

11Ibidem ; Vezi și Idem , „Dialogue-Based Public Diplomacy: A New Foreign Policy Paradigm?” , în Discussion
Papers in Diplomacy , nr. 95, noiembrie 2004 (Netherlands Institute of International Relations, Clingendael).
12Simona Mirela Miculescu, „Relația dintre pres ă și diploma ție – război sau pace?”, cf.
http://www.praward.ro/resu rse-pr/articole/relatia-d intre-presa-si-d iplomatie-razboi-sau-pace.html (website
accesat la 15.10.2009)

13contextul interna țional general în care NATO c ăuta să-și defineasc ă noul concept de
securitate (Constantin Vlad, Vasile Pu șcaș, Teodor Mele șcanu, Zoe Petre). Astfel, Vasile
Pușcaș, fost negociator- șef al României pentru Uniunea European ă, consider ă faptul că
integrarea României în Uniunea European ă și NATO au reprezentat obiectivul esen țial al
noii genera ții politice postdecembriste, subliniind complementaritatea celor dou ă procese și
similaritățile criteriilor de aderare impuse de cele dou ă instituții13. Cu toate acestea, el este
de părere că nu se poate vorbi de o leg ătură formală între cele dou ă procese din cauza
specificului institu țional al celor dou ă organiza ții14. Joseph Harrington și Scott Karns
evidențiază acțiunile diplomatice întreprinse de Româ nia în vederea dobândirii sprijinului
comunității interna ționale, dar mai cu seam ă a aceluia al alia ților pentru a- și atinge
obiectivul major. Ei subliniaz ă importan ța încheierii tratatelor de în țelegere cu Ungaria și
Ucraina15. De asemenea, eviden țiază importan ța relației României cu SUA, ob ținerea
clauzei na țiunii celei mai favorizate constituind o etap ă important ă pe parcursul ader ării16.
Capitolul al patrulea este intitulat „România și practica diploma ției publice în
procesul ader ării la NATO și analizeaz ă originile diploma ției publice în România”,
încercând s ă o plaseze, ini țial, în sfera diploma ției culturale. Totu și, elementele ce
deosebesc cele dou ă diploma ții sunt eviden țiate prin defini ții și exemple. Prin scurte
descrieri am indicat canal ele oficiale de diploma ție publică din România și actorii non-
statali, între acestea, organiza țiile neguvernamentale și mediul academic. Exemplele
selectate au în vedere doar acele situa ții în care entitatea respectiv ă promoveaz ă integrarea
în NATO prin intermediul unei activit ăți de diploma ție publică. Ultima parte a acestui
capitol cuprinde dou ă studii de caz: Summitul Grupului de la Vilnius, cunoscut și sub
numele de Primăvara Noilor Alia ți din perioada de pr eaderare (martie 2002) și Summitul
NATO de la Bucure ști ce a avut loc dup ă aderarea la Organiza ția Nord-Atlantic ă (aprilie
2008). Evenimentele au beneficiat de o larg ă expunere mediatic ă și de o foarte bun ă
diseminare a temelor, cel de-al doile a prilejuind activitatea de diploma ție public ă
româneasc ă de cea mai mare anvergur ă în procesul integrarii României în NATO. În

13 Vasile Pu șcaș, „The Accession Negotiations to the European Union and the Euro-Atlantic Process” în
Adrian N ăstase (Editor), Romania-NATO 2002 , Regia Autonom ă Monitorul Oficial, Bucure ști, 2002, pp. 163-
166.
14 Ibidem , pp.175-176.
15Joseph Harrington și Scott Karns, „Romania’s Ouestpolitik: Bucharest, Europe and the Euro-Atlantic
Alliance, 1990-1998” în Kurt Treptow și Mihail E. Ionescu (Editori), Romania and the Euro-Atlantic
Integration , The Center for Romanian Studies, Ia și, Oxford, Portland, 1999, pp.36-37.
16 Vasile Pu șcaș, Sticks and Carrots. Reintegrating the Most-Favorite-Nation Status for Romania (US
Congress, 1990-1996)/ Bastoane și morvovi. Reacordarea clauzei na țiunii celei mai favorizate pentru
România (Congresul SUA 1990-1996) , Ediție bilingv ă română-engleză, Eikon, Cluj-Napoca, 2006.

14amintitele studii de caz sunt descrise pe larg obiectivele NATO și ideile de cooperare
promovate, precum și activitățile adiacente – înainte sau dup ă Summit – organizate pe o
tematică NATO și care au avut în vedere cooptarea pe scar ă largă a populației României.
Pornind de aici, originalitatea cercet ării constă în elaborarea pentru prima dat ă a
unei lucrăr i î n c a r e s e p u n e î n d i s c u ție problema rolului diploma ției publice române ști în
procesul integr ării în NATO. Spre deosebire de abordarea de pân ă acum a diploma ției
publice în țara noastr ă, adică din perspectiva comunic ării și a relațiilor publice, teza noastr ă
a optat pentru o analiz ă din perspectiva rela țiilor interna ționale și a diploma ției. În acest fel,
am sperat s ă contribuim la îmbog ățirea literaturii române de speci alitate. Nu în ultimul rând,
sursele bibliografice oferite de website-urile unor institu ții oficiale sau neguvernamentale
(i.e. date privind diverse programele derulate de acestea, obiectivele institu țiilor respective,
comunicatele de pres ă) s-au dovedit a fi folositoare în analiza mijloacelor prin care se
practică diplomația publică, dar și a temelor mai generale privind rela ția transatlantic ă și
politicile pro-occidentale ale României.
Câteva concluzii. În actualul context, caracterizat de multiple interdependen țe și de
numeroase reconceptualiz ări axiologice, diploma ția publică este o dimensiune imanent ă
oricărui demers de rela ționare intern ă și externă între organiza ții, dar și între state.
Cercetarea de fa ță a urm ărit să clarifice no țiunea de diploma ție public ă prin
complementaritate cu aceea tradi țională și prin trecerea în revist ă a defini țiilor date
deopotriv ă de teoreticieni și practicieni. Ea a fost exemplificat ă prin intermediul celui mai
important dintre obiectivele afla te pe agenda politicii extern e a României postdecembriste,
și anume aderarea, respectiv integrarea țării în NATO. Rela ția transatlantic ă a fost mult timp
unul din parteneriatele cele ma i puternice în sistemul interna țional. Statele Unite nu se pot
angaja la scar ă globală fără sprijinul Europei. Aceast ă relație ce stă la baza alian ței Nord-
Atlantice a fost în țeleasă ținând seama și de transform ările prin care a trecut NATO dup ă
căderea Cortinei de Fier și după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Prin urmare,
evoluția României dup ă 1989 și procesul de aderare la NATO au fost descrise în direct ă
legătură cu redefinirea rolului alian ței pe scena interna țională.
Cercetarea a c ăutat să demonstreze c ă acțiunile desf ășurate în sensul cooper ării cu
NATO și în scopul ader ării și integrării României au reprezentat o prioritate atât a efortului
diplomatic, cât și a politicii interne. România a fost prima țară care a semnat Parteneriatul
pentru Pace cu Alian ța Nord-Atlantic ă. În octombrie 1996, pre ședintele României de atunci
a adresat mesaje șefilor de state și de guverne ale țărilor aliate NATO prin care a reiterat
faptul că țara noastr ă are capacitatea de a- și asuma obliga țiile ce-i vor reveni în calitate de

15membru al alian ței. Deși România nu a fost invitat ă la Summitul NATO de la Madrid s ă
adere la Alian ța Nord-Atlantic ă, aceasta și-a intensificat demersurile diplomatice în vederea
promovării obiectivului s ău major.
Pe lângă contactele bilaterale cu pa rlamentarii statelor aliate și participarea activ ă la
lucrările Consiliului Europei și ale organiza țiilor de securitate precum OSCE și Uniunea
Europei Occidentale, România s-a prevalat și de instrumentele specifice noii diploma ții, și
anume de diploma ția publică. Astfel, în scopul identific ării unor mecanisme de consultare
publică armonizate modelelor euro -atlantice, au fost ini țiate rela ții susținute cu
departamentul de specialitate din ca drul NATO – Divizia pentru Diploma ție Publică.
Lucrarea a eviden țiat faptul c ă și după aderare, a șa cum afirma ministrul de externe
la acea vreme, „obiectivul strategic prioritar cu relevan ță directă pentru înf ăptuirea politicii
de securitate a României este finalizarea defini ției și a liniilor de ac țiune pentru profilul
consolidat al României în NATO”17, iar în acest scop țara noastr ă va „continua demersurile
pentru dezvoltarea influen ței NATO la Marea Neagr ă, ca parte a unei viziuni integrate
asupra consolid ării securit ății regiunii”18. Ceea ce s-a și întâplat dac ă analizăm rolul de
factor de stabilitate pe care România l-a jucat în regiune și la scară globală, contribuind
activ la opera țiunile din zonele fierbin ți ale globului, dar și la susținerea intr ării în Alian ță a
noilor membri. Ilustrativ în acest sens este Declarația Parlamentului României cu ocazia
aniversării a 60 de ani de existen ță a NATO și marcării a 5 ani de la aderarea României la
Alianța Nord-Atlantic ă care, pe lâng ă faptul că marcheaz ă succesele alian ței, subliniaz ă încă
odată legitimitatea op țiunii de aderare a țării noastre în structura euro-atlantic ă.
Având op țiunea pro-NATO bine definit ă ca obiectiv de politic ă externă, România a
propus solu ții de diploma ție publică, de promovare a acesteia prin intermediul canalelor
oficiale și al actorilor non-statali. În cadrul primei categorii am trecut în revist ă programele
și acțiunile de diploma ție public ă oferite de Ministerul de Externe cu structurile sale
specializate – Depart amentul de Diploma ție Publică, Ambasada României la Chi șinău ca
Punct de Contact NATO, Reprezentan ța României la NATO; de Serviciul Român de
Informații prin Centrul de Informare pentru Studii de Securitate; și de Ministerul Ap ărării
Naționale. Între actor ii non-statali am men ționat câteva organiza ții neguvernamentale și
programe din mediul academic cu aplicabilitate direct ă pe tematica NATO. Lucrarea nu a
urmărit o descriere cantitativ ă, ci o analiz ă calitativă, nu inventarierea ONG-urilor și a

17 Mihai R ăzvan Ungureanu, „Priorit ățile politicii externe: contribu ția politicii externe la promovarea
intereselor na ționale și la politica de securitate a României” în Întotdeauna loial. Note diplomatice pentru o
Românie modern ă (2005-2007) , Editura Polirom, Ia și, 2008, p. 268
18 Ibidem.

16programelor universitare ce au abordat ori abordeaz ă problematica euro-atlantic ă în
perioada pre-ader ării și în aceea a integr ării, ci eviden țierea prin intermediul câtorva
exemple și a studiilor de caz a tr ăsăturilor ce caracterizeaz ă diploma ția public ă cu
aplicabilitate direct ă la tema NATO.
Studiul pune în valoare programele care s-au rela ționat la Divizi a de Diploma ție
Publică a NATO, impactul avut în rândul publicului și sustenabilitatea în timp. Întreb ările la
care am c ăutat să răspundem au fost: În ce m ăsură au fost bine definite și clare obiectivele
de politic ă externă ale României dup ă 1990 pentru publicul autohton și acela din
străinătate?; Care este explica ția faptului c ă România a știut să-și urmărească obiectivul
major al integr ării în structura de securitate euro-atlantic ă? Au existat programe și inițiative
de diploma ție publică în perioada de preaderare și dacă da, care au fost mesajele transmise
în mod coerent și sustenabil? Cât de corect au fost formulate mesajele și cât bine au fost
folosite platformele de informare adecvat ă a publicului?
Referindu-se la profilul diplomatului ro mân, Simona-Mirela Miculescu este de
părere că: „noul diplomat trebuie s ă comunice cu toate nivelurile societ ății, într-un mod
interactiv și sub presiunea constant ă a timpului”19. Guvernele trebuie s ă se asigure c ă
diplomația publică ce se desf ășoară într-o țară anume respect ă maniera adaptat ă la țara
respectivă. În particular, Ro mânia a trebuit s ă-și conceap ă o strategie de diploma ție publică
diferențiată în funcție de țara aliată sau partener ă NATO în care și-a promovat interesele și
obiectivele de integrare în alian ță.
Dup ă cum am ar ătat, mijloacele prin care diploma ția publică promoveaz ă obiectivele
de politic ă externă sunt: campaniile de comunicare și relațiile cu multiplicatorii media;
construirea rela țiilor pe termen lung sub forma unor burse de studii oferite cet ățenilor altor
state; schimburile academice, culturale, științifice și profesionale; utilizarea re țelei de
multiplicare prin ONG-uri, think-tank-uri și mediul academic pentru promovarea mesajelor;
cooperarea cu alte state în programe comune de dezvolta re; cooperarea Ministerului
Afacerilor Externe cu mediul academic, thi nk-tank-urile, ONG-urile , sectorul privat; și
întâlnirile la nivel înalt. Așa cum rezult ă din cercetarea de fa ță, în noul context interna țional, guvernele și
diplomații își pierd în mod gradua l monopolul asupra rela țiilor interna ționale. Prin
reducerea semnificativ ă a costurilor și creșterea vitezei de comunicare, noile tehnologii
informaționale permit și altor actori s ă participe la dezbaterile și implementarea politicilor

19 Idem, „Pentru o diploma ție public ă asertivă în promovarea imaginii României pe plan european”
comunicare sus ținută la Olimpiadele comunic ării, București, 5 aprilie 2005.

17internaționale incluzând aici, în mod special, organiza țiile neguvernamentale și mediul
academic. Acestea s-au dovedit adeseori mai informate și mai specializate în domeniul
relațiilor interna ționale și de politic ă externă decît oficialii guvernelor respective.
Diplomația publică este deja consacrat ă în lume, în vreme ce diploma ția publică a
NATO a dobândit o importan ță crescând ă prin alocarea unui post de Asistent al Secretarului
General Adjunct în fruntea sa. Cât despre diploma ția publică din România, ea s-a conturat
din punct de vedere institu țional în cadrul Ministerului Aface rilor Externe. Tocmai de aceea,
ar trebui dezvoltat ă cooperarea cu actorii non-statali din toat ă țara, astfel încât obiectivele și
politicile NATO s ă pătrundă mai adânc în societatea româneasc ă. Dacă opinia public ă
româneasc ă a fost în favoarea ader ării într-o majoritate covâr șitoare, aceasta s-a datorat și
unui fundament emo țional și nu doar meritelor ma ss-mediei sau activit ății de diploma ție
publică a instituțiilor în cauz ă. În perioada de integrare, o bun ă cunoaștere a noului rol al
NATO în lume, al misiunilor sale în teatrele de opera țiuni ar fi fost esen țială pentru a avea
un public bine informat.
În România, atât mediul academic, cât și organiza țiile neguvernamentale, au
promovat valorile Alian ței Nord-Atlantice, contribuind la cre șterea gradului de
conștientizare a acesto ra în rândul publicului. Cu toate acestea, ONG-urile care au beneficiat
de sprijinul direct al guvernului și al Diviziei de Diploma ție Publică a NATO în perioada
preaderării și-au redus semnificativ activitatea și vizibilitatea la scar ă națională după aderare
sau, chiar au disp ărut. Or, „ofensiva conceptual ă euro-atlantic ă pe care România s-a angajat
să o promoveze în zona M ării Negre va avea nevoie de o larg ă susținere politic ă și de sprijin
la nivelul societ ății civile”20.
Am observat c ă marea majoritate a practican ților diploma ției publice din România
este compus ă din reprezentan ții agenților neguvernamentali, ai ONG-urilor, ai mediului
academic, ai mediului de afaceri. În paralel, ambasadele și diploma ții continu ă să joace un
rol important. Potrivit rezultatelor acestei cercet ări, diploma ția tradițională va trebui s ă
admită și să recurgă la schimb ări radicale de abordare și de structur ă pentru a se înscrie în
provocările secolului al XXI-lea. Diploma ții români vor trebui s ă fie mai cooperan ți și mai
interesați în angajarea elitelor politice, a speciali știlor din mediul academic, a
reprezentan ților ONG-urilor, ai jurnali știlor-cheie și ai comentatorilor politici. Pentru a
reuși, va fi de dorit s ă fie mai deschi și, mai flexibili și în măsură să participe activ la
dialoguri și dezbateri autentice.

20 Mihai Răzvan Ungureanu, op.cit ., p.269.

18În contextul implic ării în societatea civil ă, rolul lor principal va fi acela de
‘antreprenori ai diploma ției publice’, identificând oportunit ăți de dialog cu agen ții
neguvernamentali relevan ți și, acolo unde e cazul, facilitând cei dintâi pa și necesari în
vederea cooper ării. Concluzia noastr ă este că schimbările în orientare vor fi cu putin ță de
îndată ce printre diploma ții de carier ă vor exista unii provenind din re țelele profesionale
neguvernamentale din țara de origine. Într-un asemenea caz, în prim plan va fi apropierea de
mediile academice, prezen ța activă în viața intelectual-civic ă și eficiența relațiilor cu
publicul.
Nu există un model standard de diploma ție publică, dar ceea ce se poate re ține din
literatura parcurs ă și din rezultatele prezentului studiu este c ă o atare activitate este cu atât
mai utilă cu cât prin reprezentan ții săi dețin informa ții detaliate despre alte țări, alte limbi și
culturi, despre istoria altor na țiuni, fiind totodat ă în măsură să transmită mesaje de succes
din propria țară. Construind prin știință și informare corect ă punți între locuitorii unui stat,
dar și relații sociale armonioase și idealuri transna ționale credibile, diploma ția publică
devine un reper inconfundabil. Ea genereaz ă orientările secolului al XXI-lea, adesea bazate
pe cercetările științelor umaniste și ale științelor social-politice.
Întreaga munc ă de cercetare a fost posibil ă datorită îndrumării atente, observa țiilor
critice și recomand ărilor primite din partea dom nului prof. univ.dr. Vasile Pu șcaș. Pentru
toate acestea și pentru r ăbdarea și înțelegerea ce mi le-a ar ătat pe parcursul elabor ării tezei
îi adresez deosebita mea recuno ștință și gratitudine. De asemenea, doresc s ă mulțumesc
profesorilor, cercet ătorilor și cadrelor didactice din cadr ul Institutului de Studii
Internaționale al Facult ății de Istorie și Filosofie a Universit ății „Babeș-Bolyai” din Cluj-
Napoca pentru c ă prin analizele, recomand ările și discuțiile academice purtate cu ocazia
susținerii referatelor tezei mi-au deschis noi perspective cu privire la abordarea temei
contribuind astfel la îmbun ătățirea tezei.

19BIBLIOGRAFIE

I. IZVOARE PRIMARE
Documente, Tratate, Legisla ție, Rapoarte oficiale

*** Tratatul Atlanticului de Nord , Washington D.C., 1949.
*** Documentul-cadru „Parnership for Peace”
www.nato.int/docu/comm/49-95/c940110b.htm
*** Carta Alb ă a Guvernului. Armata României 2010: reform ă și integrare euro-atlantic ă,
Editura Militar ă, București, 2000.
*** Foreign and Commonwelth Office, Public Diplomacy Strategy , www.fco.gov.uk

***Legea Smith-Mundt: Public Law 80-402 Informational and Educational Exchange Act
of 1948 (Smith-Mundt Act); http://www.usaid.gov/policy/ads/plaws.html
.
***Legea nr. 104-171, promulgat ă la 3 august 1996 de al 10 -lea Congres (Public Law 104-
171) privind acordarea statutul ui clauzei natiunii celei mai favorizate României;
http://www.gpo.gov/fdsys/pkg/PLAW -104publ171/pdf/PLAW-104publ171.pdf
.

*** Programul de guvernare – politica extern ă. Prioritățile politicii externe a României
(www.mae.ro).
*** Protocolul de cooperare între Asocia ția Casa NATO – Consiliul Euro-Atlantic și
Universitatea Na țională de Apărare „Carol I” închei at la 4 noiembrie 2005.
*** Agenda 2000 a Uniunii Europene, http://ec.europa.eu/agen da2000/overview/en/agenda.htm

„The New Diplomacy: Utilizing Innovative Co mmunication Concepts that Recognize
Resource Constraints”, raport al Comisiei Consultative a SUA pe Probleme de Diploma ție
Publică (US Advisory Commission on Public Diplomacy), iulie 2003;
www.state.gov/documents/organization/22956.pdf.

Changing Minds Winning Peace: A New Strategi c Direction for U.S. Public Diplomacy in
the Arab & Muslim World , Raport al Grupului SUA de Consiliere pe Diploma ție Publică în
Lumea Arab ă și Musulman ă (US Advisory Group on Public Diplomacy for the Arab and
Muslim World), Washington, D.C., octombrie, 2003, http://www.state.gov/docu ments/organisation/24882.pdf

U.S. Public Diplomacy: St ate Department Expands Effort s but Faces Significant
Challenges , Raport al United States General Accounting Office c ătre Comitetul de Rela ții
Internaționale, Camera Deputa ților, Congresul SUA, Wash ington, D.C., septembrie, 2003,
www.gao.gov/new.items/d03951.pdf

20Raportul A Smarter, More Secure America , Commission on Smart Power, Center for
Strategic and International St udies, Washington, D.C., 2007.

New Frontiers in Science Diplomacy. Navi gating the Changing Balance of Power. The
Royal Society – Raport comun al Royal Society și AAAS (American Association for the
Advancement of Science), The Roya l Society, Londra, ianuarie 2010,
http://diplomacy.aaas.org/news/news.shtml .
Report of Defense Scientific Board Task Force on Strategic Comm unication, septembrie
2004; http://www.publicdiplomacy.org/37.htm

„Strategic Communication” – Report of the Defence Science Board Task Force on Strategic
Communication, Washington, 4 January 2008; apud. USC Center on Public Diplomacy at
the Annenberg School, University of Southern California:
http://uscpublicdiplomacy.org/index.php/resources/

Department of Army USA și Department of Navy United States Marine Corps, Doctrine for
Joint Psychological Operations , Joint Publication 3-53, 5 September 2003
http://www.iwar.org.uk/psyops/res ources/doctrine/psyop-jp-3-53.pdf

ROMAN, Petre „Le principe democratique et le tisu de l’OTAN: les nuvelles démocraties
européennes et l’enlargissement de l’OTAN ”, Raport special al subcomisiei pentru
extinderea NATO și noile democra ții, Comitetul Politic al Adun ării Atlanticului de Nord,
Bruxelles, noiembrie 1996, http://www.nato.int

Interviuri, declara ții, comunicate de pres ă

Public Diplomacy – the German View , cuvânt rostit de Dr. Albert Spiegel, Șeful
Directoratului General pentru Rela ții Culturale și Politici Educa ționale din cadrul
Ministerului Federal de Externe al Germaniei, la Conferin ța Stafului Consiliului Britanic,
Londra, 18-19 martie, 2002, h ttp://publicdiplomacy.wikia.com/wiki/Public_diplomacy .

„Declaration on a Transformed Nort h Atlantic Alliance” – Declara ția asupra unei Alian țe
Nord-Atlantice a șefilor de state și guverne care au participat la întâlnirea Consiliului Nord-
Atlantic („Declara ția de la Londra”) din 5-6 iunie 1990, cf. Arhiva NATO, texte oficiale,
http://www.nato.int/cps/en/SID-D0DBCE CB-70351935/natolive/official_texts_23693.htm ?
„Declarația șefilor de state și de guvern participante la Re uniunea Consiliului Nord-Atlantic
de la Praga”, 21 noiembrie 2002; http ://www.nato.int/docu/pr/2002/p02-127e.htm

„An Alliance for the 21st Century”, Comuni catul Summitului de la Washington al Șefilor de
State și Guverne participante la întâlnirea Consiliu lui Nord Atlantic de la Wasington, D.C,
24 aprilie 1999, Comunicatul de pres ă NATO nr. NAC-S(99) 064/ 24.04.1999.
http://www.nato.int/cps/en/natolive/ official_texts_27440.htm?mode=pressrelease

Declarația șefilor de state și guverne participan ți la ședința Consiliului Nord-Atlantic,
București, 3 aprilie 2008, http://www .nato.int/docu/pr/p08-09e.html

ILIESCU, Ion și CONSTANTINESCU, Emil, „România – SUA, de la c ăderea
comunismului la NATO”, interviu în ziarul Adevărul interna țional , 2 noiembrie 2008

21
GAVEL, Doug, „Joseph Nye on Smart Power”, inte rviu realizat la 12 iunie 2008, sursa:
http://www.hks.harvard.edu/news-events/public ations/insight/intern ational/joseph-nye
Alocuțiunea Pre ședintelui României, domnul Ion Iliescu, la Consiliul Na țional Consultativ
pentru Integrare Euro-atlantic ă, București, 28 decembrie 1994. http://www.presidency.ro

„Speech On Public Diplomacy” cuvânt rostit de Secretarul de Stat Thorhil Widvey în fa ța
Camerei de Comer ț norvegiano-americane, Ottawa, 7 noiembrie 2003; Cf. arhiva
electronic ă a Ministerului No rvegian de Externe
http://www.regjeringen.no/en/dokumentar kiv/Regjeringen-Bonde vik-II/ud/Taler-og-
artikler-arkivert-individuelt/ 2003/public_diplomacy.html?id=267536
Declarație de pres ă a ministrului norvegian de Externe, Jonas Gahr Støre, cu prilejul lans ării
Forumului Norvegian de Diploma ție Public ă, 22 mai 2007. Cf. arhiva electronic ă a
Ministerului Norvegian de Externe. http://www.regjeringen.no/en/dep/ud/pres s/news/2007/Norwegian-Public-Diplomacy-
Forum-launche.html?id=467754
BABST, Stefanie Dr., Explaining NATO’s Public Diplomacy , videointerviu, 18 septembrie
2006. Cf. http://www.nato.int/docu/speech/2006/s060918a.htm

GEOANĂ, Mircea, The Spring of New Allies: C hallenges, Contributions and
Responsibilities of Europe’s New Democracies , alocuțiune rostit ă în calitate de Ministru de
Externe la Universitatea Yale, Ne w Haven, Connecticut, 4 aprilie 2002.
POPA, Oana-Cristina (fost ambasador al României în Croa ția) – Interviu realizat de Simona
Neumann la 31 ianuarie 2011 (Anexa 2).

TALPEȘ, Ioan – Interviu realizat de Horia Alexandrescu în Revista Independent nr. 113,
martie 2008. UNGUREANU, Mihai R ăzvan, „Pentru o diploma ție public ă asertivă în promovarea
imaginii României pe plan european” alocu țiune rostit ă la Olimpiadele comunic ării,
București, 5 aprilie 2005, http:/ /www.olimpiadelecomunicarii. ro/arhiva-aparitii-in-
presa/2005/pagina-4.html
II. IZVOARE SECUNDARE

Cărți de specialitate, Manuale, Dic ționare

ASMUS, Ronald D., Opening NATO’s Door: How the Alli ance Remade Itself fo a New Era ,
Prefață de Lord Robertson , Secretar-General al NATO, Columbia University Press, New-
York, 2002. BABIUC, Victor, O singură direcție: Apusul , Prefață de Vladimir Pasti, The Center for
Romanian Studies, Ia și, 2000.
BARSTON, R. P ., Modern Diplomacy, Ediția a II-a, Longman, London, New York, 1997.

22
BENNET, W. Lance și ENTMAN, Robert (Editori), Mediated Politics , Cambridge
University Press, Cambridge, 2001. BERRIDGE, G.R., Theory and Practice , Ediția a II-a, Palgrave Macmillan Ltd, Hampshire,
2002. BRIDGE, G.R. și JAMES, Alan, A Dictionary of Diplomacy , Palgrave, Palgrave, Londra,
2001.

BRONSTONE, Adam, European Union – Unites States Se curity Relations. Transatlantic
Tenssions and the Theory of International Relations , Macmillan Press Ltd., New York ,
Londra, 1997. CARR, E.H., The Twenty Years’ Crisis 1919-1939 , London, 1939.
CROFT, Stuart; VERBECA, Vaceslav; BIRD, Tim; DUNGAC IU, Sandra; MELE ȘCANU,
Teodor; MOGA, Dan; NAUMESCU , Valentin; NEUMANN, Simona; POEDE, George;
RADLER, Dana, Studii de securitate , Ediția I, Editura Cavallioti, Bucure ști, 2005.
DIYARD, Wilson Jr., Digital Diplomacy: U.S. Foreign Policy in the Information Age ,
Prager, New York, 2001. DURANDIN, Catherine, Statele Unite, mare putere european ă, Traducere din francez ă în
română de Gabriela Șiclovan, Editura Cartier, Chi șinău, 2007.
EBAN, Abba, The Modern Diplomacy: Internati onal Affairs in the Modern Age , Random
House, New York, 1983. EYAL, Jonathan, Vicious Circle: Security in the Balkans , Royal Services Institute for
Defence Studies – RUSI, Londra, 1992. GEOANĂ, Mircea, Politica extern ă a României la începutul secolului XXI. Drumul spre
Europa și lumea transatlantic ă, Univers Enciclopedic, Bucure ști, 2005.
GODSON, Joseph (Editor), Challenges to the Western Alliance. An International
Symposium on the Changing Political, Economic and Military Setting , Times Books
Limited, London, 1984. HAM, Peter van, KUGLER, Richard L. (Editori), Western Unity and Transatlantic
Security Change , The Marshall Center Papers, Geor ge Marshall European Center for
Security Studies, Garmisch-Partenkirchen, 2002. HANSEN, Allen, USIA Public Diplomacy in the Computer Age , Ediția a II-a, Praeger, New
York, 1989. HUTCHINS, Robert L. , American Diplomacy and the End of the Cold War: An Insider’s
Account of U.S. Policy in Europe, 1989-1992 , Johns Hopkins University Press, Baltimore,
1997.

23KAGAN, Robert, On Paradise and Power: America and Europe in the New World Order ,
Alfred A. Knopf, New York, 2003. KENNAN, George F., American Diplomacy , University of Chicago Press, Chicago, 1984.
KISSINGER, Henry, Are nevoie America de o politic ă externă? Către diploma ția secolului
XXI, Editura Incitatus, Bucure ști, 2002.
KISSINGER, Henry, Diplomația, All, Bucure ști, 2007.

KOLODZIEJ, Edward A., Securitatea și relațiile interna ționale , Traducere de Ramona-
Elena Lupu, Editura Polirom, Ia și, 2007.
KOSELLECK Reinhart, Conceptele și istoriile lor. Semantica și pragmatica limbajului
social-politic, traducerea din limba german ă de Gabriel H. Decuble și Mari Oruz, Grupul
Editorial Art, Bucure ști, 2009.
LEGUEY-FEILLEUX, Jean-Robert, The Dynamics of Diplomacy , Lynne Rienner
Publishers, Boulder, Colorado, 2009. LEONARD, Mark și ALAKESSON, Going Public: Diplomacy in the Information Society ,
Foreign Policy Centre, Londra, 2000. LEONARD, Mark, STEAD, Catherine și SMEWING, Conrad, Public Diplomacy , The
Foreign Policy Centre, Londra, 2002. LIPPMANN, Walter, The Public Philosophy , Little Brown, Boston, 1955.
LORD, Kristin, What Academic (Should Have to ) Say About Public Diplomacy , Elliott
School of International Affairs, The George Washington University;
http://ics.leeds.ac.uk/papers/vp01.c fm?outfit=pmt&folder=7&paper=2469
.
LUIF, Paul (Editor), Security in Central and Easter n Europe. Problems, Perceptions,
Policies , Austrian Institute for International A ffairs, The Laxenburg Papers, Viena, 2001.
MAGHROORI, Ray, „Major Debates in Inte rnational Relations” în Ray Maghroori and
Bennett Ramberg (Editori), Globalism and Realism , Westview Press, Boulder, Colorado,
1982. MAIOR, George Cristian , Incertitudine. Gândire strategic ă și relații interna ționale în
secolul XXI , Editura Rao, Bucure ști, 2009.
MALIȚA, Mircea, Diplomația. Școli și instituții, Ediția a II-a, rev ăzută și adăugită, Editura
Didactică și Pedagogic ă, București, 1975.
MANHEIM, Jarol B., Strategic Public Diplomacy and American Foreign Policy: The
Evolution of Influence , Oxford University Press, Oxford, New York, 1994.
MELANDRI, Pierre, Une incertaine Alliance. Les Etats-Unis et l’Europe 1973-1983 ,
Sorbonne, Paris, 1988.

24MELEȘCANU, Teodor, Renașterea diploma ției române ști 1994-1996, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 2002. MICKELSON, Sig, America’s Other Voice: The Stor y of Radion Free Europe and Radio
Free Liberty , Praeger, New York, 1983.
MICULESCU, Simona Mirela, Relații publice interna ționale în contextul globaliz ării,
Editura Comunicare.ro, Bucure ști, 2001.

MORGENTHAU, Hans J., Politica între na țiuni: lupta pentru putere și lupta pentru pace ,
Polirom, Ia și, 2007.
MORGENTHAU, Hans, Politics Among Nations , Knopf, New York, 1978.
NĂSTASE, Adrian N ăstase (Editor), Romania-NATO 2002 , Regia Autonom ă Monitorul
Oficial, Bucure ști, 2002.
NYE, Joseph, Bound to Lead: The Changing Nature of American Power, New York, Basic
Books, 1990 NYE, Joseph, Soft Power. The Means to Success in World Politics , Public Affairs – a
member of the Perseus Books Group, New York, 2004. PUȘCAȘ, Vasile (Editor), International Studies at the Beginning of the 21st Century ,
Editura „România de Mâine”, Bucure ști, 2002.
PUȘCAȘ, Vasile, Sticks and Carrots. Rein tegrating the Most-Favor ite-Nation Status for
Romania (US Congress, 1990-1996)/ Bastoane și morvovi. Reacordarea clauzei na țiunii
celei mai favorizate pentru România (Congresul SUA 1990-1996) , Ediție bilingv ă română-
engleză, Eikon, Cluj-Napoca, 2006.
PUȘ
CAȘ, Vasile, România și iar România. Note pentru o istorie a prezentului, Editura
Eikon, Cluj-Napoca, 2007. RANA, Kishan S., Inside Diplomacy , Ediția a II-a, revizuit ă, Manas Publications, New
Delhi, 2002. RANA, Kishan S., Bilateral Diplomacy , Diplo Handbooks, Geneva și Malta, 2002
(Mediterranean Academy of Diploma tic Studies, University of Malta).
RIORDAN, Shaun, Noua diploma ție. Relații interna ționale moderne , Editura Antet,
București, 2004.
SCHIMMELFENNING, Frank, The EU, NATO and the Integra tion of Europe: Rules and
Rhetoric , Cambridge University Press, 2003.
SECHE, Mircea și Luiza, Dicționar de sinonime , Editura Litera International, Bucure ști,
2002.

25TREPTOW, Kurt Treptow și IONESCU, Mihail E. (Editori), Romania and the Euro-
Atlantic Integration , The Center for Ro manian Studies, Ia și, Oxford, Portland, 1999.
TREVERTON, Gregory F. (Editor), Europe and America beyond 2000 , Council on Foreign
Relations Press, New York, Londra, 2001. ȚÎRĂU, Liviu, Între Washington și Moscova: Politicile de securitate na țională ale SUA și
URSS și impactul lor asupra României (1945-1965) , Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2005.

UNGUREANU, Mihai R ăzvan, Întotdeauna loial. Note dipl omatice pentru o Românie
modernă (2005-2007) , Editura Polirom, Ia și, 2008.
VLACHOVA, Marie Vlachova (Ed.) The Public Image of Defence and the Military in
Central and Eastern Europe , The Geneva Centre for the Democratic Control of Armed
Forces and the Centre for Civil- Military Relations, Belgrade, 2003,
http://www.dcaf.ch/milsoc/e v_prague_02_vlachova_webber.pdf.
WATSON, Adam, Diplomacy: The Dialogue Between State , Methuen, London, 1984.
*** Dictionary of International Relations Terms , U.S. Department of State, Washington,
D.C., 1987.

*** Dicționarul Explicativ al Limbii Române , Academia Român ă, Institutul de Lingvistic ă
„Iorgu Iordan”, edi ția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucure ști, 1998.
*** Noul dic ționar explicativ al limbii române , Editura Litera Interna țional, Bucure ști, 2002
*** AAP6, Glosar NATO de termeni și definiții (englez ă, franceză și română), Ministerul
Apărării Naționale, Bucure ști, 2007.

*** Department of Army USA și Department of Navy United States Marine Corps,
Department of Defense Dictionary of Military and Associated Terms , Joint Publication 1-02,
12 aprilie 2001, amendat pân ă la 13 iunie 2007;
http://wstiac.alionscience.c om/pdf/dodmilitarydictionary.pdf
*** NATO Logistics Handbook , octombrie 1997, cap. 17 „Standardizare și
interoperabilitate”, edi ție online: http://www.nato.i nt/docu/logi-en/1997/lo-1709.htm

* * * Manualul NATO-OTAN , Biroul NATO de Informare și Presă, Bruxelles, 2001.
*** Romania on Its Way to NATO , Ministerul Informa țiilor Publice, Bucure ști, 2002.
*** Parteneriatul pentru pace 1994-2004 , broșură realizată și editată de Casa NATO,
București, 2004.
*** „Servicul Român de Informa ții – Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate” –
broșură de popularizare a Centrului creat ă cu ocazia înfiin țării acestuia.

*** Buletin Informativ – Ministerul Ap ărării Naționale pentru Buleti nul de comunicare
interministerial ă, București, 1 iunie 2001,

26http://www.gov.ro/buletin -informativ__l1a5796.html .
*** NATO Studies Center Newsletter no.01/2003. Sursa: http://www.centru-studii-
nato.ro/pdf/nws01_03.pdf

Studii în reviste de specialitate

ASMUS, Ronald D., „Europe’s Eastern Prom ise: Rethintink NATO and EU Enlargement”
în Foreign Affairs, ianuarie-februarie 2008.
ASMUS, Ronald D., „Transatlantic Blueprin t: The Democratic Case for a Progressive
Alliance” în Progressive Politics , vol. 3.2, iunie, 2004.
BRZEZINSKI, Zbigniev, GEOAN Ă, Mircea…, NATO: o nou ă viziune , Casa NATO,
București, 2003.
BUGA, Vasile, CHIFU, Iulian, România-Rusia: intrarea în normalitate , Casa NATO,
București, 2003.
BUZAN, Barry, „Security, the State, the New World Order, and Beyond”,
www.ciaonet.org.proxycu.wrlc .org/book/lipshutz17.html
.
CELAC, Sergiu, TABARAN, Drago ș, Irakul post-conflict: recucerirea p ăcii și politica
Golfului , Casa NATO, Bucure ști, 2004.
COWAN, Geoffrey și CULL, Nicholas J., „Public Diplomacy in a Changing World” în The
ANNALS of the American Academy of Political and Social Science , nr. 616; 6,
Pennsylvania, 2008. CULL, Nicholas J., Public Diplomacy before Guill on: The Evolution of a Phrase , US
Center of Public Diplomacy; http ://uscpublicdiplomacy.org/pdfs/gullion.pdf
.
DAVENPORT, David, „The New Diplomacy” în Policy Review , nr. 116, decembrie 2002,
ediția online: www.policyreview.or g/dec02/davenport_print.html

FREEDMAN, L., „The Atlantic Crisis” în International Affairs , vol.58, nr.3, 1982.
GHEORGHE, Ioana, „Centrul de Informar e pentru Cultura de Securitate” în Profil ,
publicație a Serviciului Român de Informa ții, anul 2, nr.5, iunie 2004.
GILBOA, Eytan Gilboa „Searching for a Theory of Public Diplomacy” în ANNALS of the
American Academy of Political and Social Science, 616, martie 2008.
GILBOA, Eytan, „Media Diplomacy: Concep tual Divergence and Applications” în Harvard
International Journal of Press/ Politics , nr.3 (3), Cambridge, 1998.
GORDON, Philip H., „NATO after 11 September” în Survival, The International Instituite
for Strategic Studies, vol. 43, nr. 4, 2001-2002.

27GRAFFY, Colleen, „Public Diplomacy: A Practitioner’s Perspective” în American
Behavioral Scientist nr. 52, Published by S AGE Publications, 2009.
GRANT, Charles, SHEA, Jamie, Evoluția recentă a relațiilor NATO-Uniuea European ă,
Casa NATO, Bucure ști, 2004.
GREGORY, Bruce, „Public Diplomacy: S unrise of an Academic Field” în The ANNALS of
the American Academy of Political and Social Science , nr. 616, Pennsylvania, martie 2008.

HOCKING, L., „Diplomacy: New Age ndas and Changing Strategies” în iMP Magazine ;
apud: www.csip.org
.
IRIMIEA, Locotenent-colonel Mihai, „Impactul ac țiunii NATO în Iugoslavia asupra
economiei române ști” în Securitate na țională, politică de apărare și istorie militar ă în
România la sfâr șit de mileniu , București, 2000.
IONESCU, Mihail E., Romania’s Westernisation and NATO Membership – A Historical
Approach, Occasional Papers, Casa NATO, Bucure ști, nr. 3, 2002.
JONES, Erik , „Debating the Transatlantic Relations hip: Rhetoric and Reality” în
International Affairs, 80, 4, 2004.
LATTER, Richard, NATO’s Future , raport redactat în urma Conferin ței Wilton Park cu
tema „NATO’s Role in the Twenty-First Century” în Wilton Park Reports, nr. 491, 10-14
februarie 1997. LEONARD, Mark; SMALL, Andrew; ROSE, Martin, British Public Diplomacy in the Age
of Schisms , The Foreign Policy Centre, Londra, februarie 2005;
http://fpc.org.uk/fsblob/407.pdf
.
LORD, Kristin M., „What Academic (Should Have to) Say About Public Diplomacy”,
Elliott School of International Affairs, The George Washington University; versiunea online: http://ics.leeds.ac.uk/papers /vp01.cfm?outfit=pmt&folder=7&paper=2469
.
MALONE, Gifford, „Managing Public Diplomacy” în Washington Quarterly vol. 8 (3),
Washington, D.C., 1985. MARIN, Ionel, „Nu exist ă realitate f ără comunicare” în Profil , publicație a Serviciului
Român de Informa ții, anul 2, nr.5, iunie 2004.
MELEȘCANU, Teodor, „Security in Central Europe: A Positive-Sum Game” în NATO
Review /ediția online nr. 5 din octombrie 2003.
NELSON, Daniel N. și SZAYNA, Thomas, The Politics of NATO Enlargement in Poland,
the Czech Republic, Hungary, Romania, and Slovenia, Conference proceedings „NATO
Enlargement: The National Debates over Ratification”, 7 octombrie 1997, http://www.nato.int/acad /conf/elarg97/nelson.htm
.
NICOLSON, Harold, „Diplomacy Then and Now” în Diplomacy , ed. a 3-a, Oxford
University Press, London, 1963.

28
NYE, Joseph S., „Noua diploma ție publică” în Dilema Veche nr. 315, 25 februarie–3 martie
2010, traducere în limba român ă de Matei Ple șu.
PAPIC, Marco, „Nato’s Lack of Strategic Concept” în STRATFOR ediția online:
www.stratfor.com
.
PAUL, James A. „NGOs and Global Policy Making”, comunicare sus ținută cu ocazia
Global Policy Forum , New York, iunie 1996;
http://www.impactalliance.org/file_d ownload.php?location=S_U&filename=10361022750
NGOs_and_Global_Policy-Making_-_Global_Policy_Forum_-_NGOs.htm .
PETERSON, Peter G., „Public Diplomacy and the War on Terrorism” în Foreign Affairs ,
septembrie-octombrie, 2002; http://www.fo reignaffairs.com/ar ticles/58247/peter-g-
peterson/public-diplomacy-and-the-war-on-terrorism .
PRICOPIE, Remus, GU ȚU, Dorina, MOROIU, Mihai (Editori), Fulbright Ripple Effect on
International Education: Looking Ahead from a Romanian and American Perspective ,
Editura Comunicare.ro, Bucure ști, 2010.
RIORDAN, Shaun, „Dialogue-Based Pub lic Diplomacy: A New Foreign Policy
Paradigm?” , în Discussion Papers in Diplomacy , nr. 95, noiembrie 2004 (Netherlands
Institute of International Relations, Clingendael).
ROBERTSON, Lord George, „I nvesting in Security” în NATO Review , Bruxelles, toamna
2002. ROSS, Christopher, „Pillars of Public Diplomacy: Grappling with Interna țional Public
Opinion (Perspectives)” în Harvard International Review, Cambridge, 22 iunie 2003;
http://www.highbeam.com/doc/1G1-105643330.html

ROTH, Lois W., „Public Diplomacy: 1952-1977” în The Fletcher Forum , nr.8 (vara), 1984.
SOROKA, Stuart N., „Media, Public Opinion, and Foreign Policy" în Harvard International
Journal of Press/ Politics , vol. 8 (1), Cambridge, 2003.
STAN, Valentin, “NATO și UE: dilemele extinderii” în Politica extern ă, nr. 3-4, toamna
1997. WRIGHT, Quincy, „Problems of Stability and Progress” în International Relations ,
University of California Press, Berkeley, 1954.
Articole de pres ă, ziare

MOWLE, Thomas S., recenzia c ărții lui Ronald D. Asmus, Opening NATO’s Door: How
the Alliance Remade Itself for a New Era , în Washington Post , 14 martie 2006,
http://www.cfr.org/publication/10160/washpost.html

29MANEA, Octavian, „NATO – un hotel de l ux geopolitic cu servicii de 2 stele” în Revista
22, 1 iunie 2010, edi ția online: http://www.revista22.ro/ nato-un-hotel-de-lux-geopolitic-cu-
servicii-de-2-stele-8317.html
MICULESCU, Simona Mirela, „Relația dintre pres ă și diploma ție – război sau pace?”,
http://www.praward.ro/resurse-pr/articole/relatia-dintre-presa-si-diplomatie-razboi-sau-
pace.html

Curierul Na țional , 1 august 1997.

„Ioan Talpe ș va scrie o carte despre aderarea Ro mâniei la NATO”, Agerpres, 15 martie
2008; http://www.ziare.com/ioan-talpes/tg -mures/ioan-talpes- va-scrie-o-carte-
despreaderarea-romaniei-la-nato-414460

Statistici

*** Transatlantic Trends 2008 , www.transatlantictrends.org
*** Raportului elaborat de Institutul de Politici Publice cu titlul : Percepția opiniei publice
din România asupra politicii externe și a relațiilor interna ționale , București, octombrie
2005.
*** Impact strategic , nr. 4-5, Centrul de Studii St rategice de Securitate, Bucure ști, 2002,

II. SURSE ELECTRONICE

Site-uri oficiale

http://www.nato.int
http://www. mae.ro
http://www.presidency.ro
http://www.state.gov
www.sri.ro.
www.mapn.ro.
http://www.unap.ro
www.fco.gov.uk
http://ec.europa.eu
http://www.archives.gov
http://www.casanato.org
www.policyreview.org
www.foreignaffairs.com
http://wwi.lib.byu.edu
www.stratfor.com
http://uscpublicdiplomacy.org/pdfs/gullion.pdf
http://www.hks.harvard.edu/
http://ics.leeds.ac.uk/

30 http://www.diplomacy.edu
www.iit.org
http://www.atlantic-community.org/
http://diplomacy.aaas.org/
http://www.usaid.gov/
http://www.publicdiplomacy.org/
http://www.brook.edu/
http://www.countercurrents.org/
http://www.newallies.ro
http://www.bucharestconference.org/
http://www.summitbucharest.ro/
http://www.gmfus.org/blacksea
www.BlackSeaNGO.org

Asociația “George C. Marshall” România, “George C.Marshall” Association Romania

http://www.acus.org
http://www.ata-sec.org
http://www.aaypl.org
www.eurisc.org
http://www.centru-studii-nato.ro
http://www.unibuc.ro/ro/cc_csea_ro
http://www.isi-cluj.ro/prezentare.aspx
http://www.un.org/unfip