1. TEORIA ȘI METODICA JOCULUI DE VOLEI Voleiul este un joc sportiv colectiv, este încadrat într -un sistem competițional național și internațional,… [600976]

UNIVERSITATEA ECOLOGICA
FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

CURS DE SINTEZA
VOLEI

Lect. univ. dr. Xenia Ivanov

2
1. TEORIA ȘI METODICA JOCULUI DE VOLEI

Voleiul este un joc sportiv colectiv, este încadrat într -un sistem
competițional național și internațional, are un regulament de joc, conținut și
forme de pregătire unitară.
Jocul de volei are o teorie și o metodică rezultate din experiența practică
împletite cu datelor obținute prin cercetare științifică în domeniu.
Teoria jocului d e volei este un ansamblu de cunoștințe ordonate sistematic
care stabilește conținutul real al jocului, elaborează concepția de joc și analizează
tehnica și tactica jocului.
Intre teorie și conținutul metodicii există o relație de intercondiționare:
teoria determină îmbunătățirea conținutului metodicii, iar, metodica influențează
favorabil activitatea practică viitoare.
Principalele surse de documentare a teoriei și metodicii jocului sunt:
practica, experiența pozitivă a specialiștilor români și străini c onsemnată în
lucrări de specialitate, cercetarea științifică din domeniu.
Disciplină de studiu din cadrul educației fizica în învățământ, voleiului i se
stabilesc obiective, programă, mijloace și metode de acționare.
Obiectivele generale ale disciplinei vo lei:
– apariției și dezvoltării jocului;
– însușirea procedeelor tehnice;
– formarea capacității de aplicare în jocuri cu efective redus și reguli
simplificate;
– metodica de învățare și de antrenament;
– probleme ale selecționării și orientării copiilor spre practicarea jocului de
volei;

3
– regulamentul de joc.
Voleiul face parte din categoria jocurilor sportive euristice (inventate).
William G. Morgan (1870 -1942) a rămas în istorie ca inventator al jocului
de volei, care la început a fost denumit „Min tonette”.
William G. Morgan, tânãr instructor (25 de ani) pentru educație fizicã la
Colegiul de Administrarea Afacerilor (Bussiness Administration) din Holyoke,
Massachusetts, SUA a decis – în anul 1895 – sã gãseascã o modalitate de
exercițiu fizic prin c are studenții sãi sã facã efort: sã amestece elemente din
baschet, baseball, tenis și handbal. Aceastã decizie a apãrut din dorința domnului
Morgan de a crea un joc nou pentru clasele sale de viitori oameni de afaceri prea
puțin doritori de practicare a u nui sport care sã implice contact fizic. Noul joc ce
se dorea o activitate recreaționalã ușoarã a fost denumit mintonette, cuvânt
inexistent în dicționare.
Morgan a împrumutat fileul de la tenis și l -a ridicat la înãlțimea de 1,98 m
(peste înãlțimea unui bãrbat de staturã medie), pe un teren de badminton.
Folosind inițial o minge de tenis lovitã cu palma, apoi o minge de baschet (dar
aceasta era prea mare și prea grea), jocul se desfãșura prin venirea la rând a
jucãtorilor – ca la baseball. În final Morga n a cerut firmei A.G. Spalding & Bros
să facă o minge, care a fost realizată în fabrica de lângă Chicopee, din
Massachusetts. Rezultatul a fost chiar satisfăcător: mingea era acoperită cu piele,
cu o cameră din cauciuc în interior; circumferința sa era înt re 63,5 și 68,6 cm și
greutatea sa era între 252 și 336 grame. Pentru comparație, regulamentar, în
prezent înălțimea fileului este de 2,43 m pentru bărbați și 2,24 m pentru femei
(înălțimea fileului diferă pentru veterani și pentru juniori), iar mingiile a u
circumferința de 65 – 67 cm și greutatea de 260 – 280 g.

4
Scopul jocului era ca mingea sã atingã podeaua echipei adverse și sã se
evite ca adversarul sã reușeascã același lucru. Nu existau limite în ceea ce
privește numãrul de jucãtori și atingerile mi ngii.
Morgan a rugat pe doi dintre prietenii săi de la Holyoke, Dr. Frank Wood
și John Lynch, să scrie (bazate pe sugestiile sale) conceptele de bază ale jocului
și primele zece reguli.
La începutul anului 1896 a fost organizată o conferință la Colegiul Y MCA
în Springfield, la care au participat toți directorii de educație fizică. Dr. Luther
Halsey Gulick, Director Executiv al Departamentului de Educație Fizică al
Comitetului Internațional din cadrul YMCA, l -a invitat pe Morgan să facă o
demonstrație a nou lui joc pe stadion. Morgan a luat două echipe, fiecare alcătuite
din câte cinci bărbați și câțiva fani loiali și demonstrația a fost făcută în fața
delegaților, care participau la conferință. Morgan a explicat că noul joc a fost
gândit pentru sală, dar se poate juca și în aer liber. Poate să participe un număr
nelimitat de jucători – obiectivul jocului fiind ținerea mingii în mișcare peste
fileu, dintr -o parte în cealaltă a terenului.
După ce a văzut demonstrația și a ascultat explicațiile lui Morgan,
Profe sorul Alfred T. Halstead a fost atent la acțiune, la fazele jocului, la
traiectoriile mingiei și a propus ca numele de „Mintonette” să fie înlocuit de
“Volley Ball”. Acest nume a fost acceptat de Morgan și de întreaga conferință.
Morgan a explicat regulile și a dat o copie scrisă de mână conferinței ca un
ghid pentru folosirea și dezvoltarea voleiului. Un comitet a fost desemnat pentru
a studia regulile și pentru a propune sugestii pentru promovarea și învățarea
noului joc.

5
Un scurt raport despre noul joc a fost publicat în ediția 1896 a “Physical
Education”, iar regulile au fost incluse în ediția din 1897, care a constituit și
primul manual oficial a North American YMCA Athletic League

2. VOLEIUL ÎN SISTEMUL DE EDUCAȚIE FIZICĂ

OBIECTIVE:
– mentinerea unei s anatati optime;
– dezvoltarea organismului;
– dezvoltarea unor calitati motrice necesare vietii;
– formarea unor trasaturi moral -volitive;
– formarea si perfectionarea unor procese psihice -senzoriale si cognitive.
Pentru ca voleiul sa fie practicat pe o perioada m ai indelungata din viata
ca mijloc de agrement prin practicarea exercitiului fizic, trebuie sa fie exersat in
asa masura incat sa fie bine insusite exercitiile tehnico -tactice pentru ca acest joc
sa fie facut din placere. Aceste coordonate pot sa fie reali zate de un profesor
pasionat pentru profesie care gaseste permanent mijloacele cele mai eficiente
pentru a imprima dragostea de a face acest gen de exercitiu fizic.

PRINCIPII SI METODE SPECIFICE PREGATIRII
VOLEIBALISTILOR
La baza principiilor si metodelo r specifice pregatirii voleibalistilor stau
principiile invatamantului si principiile educatiei fizice si sportului cum sunt:
– principiul participarii constiente si active;

6
– principiul insusirii temeinice;
– principiul intuitiei;
– principiul accesibilitatii si cel al continuitatii;
Ca metode de predare sunt: observarea, explicatia insotita de demonstratie,
metoda globala si de exersare partiala sau analitica;
In continuare vom prezenta succinct cateva aspecte din principiile
specifice jocului de volei:
Principiu l pregatirii concentrice :
– se bazeaza pe corelatia dintre componentele pregatirii;
– instruirea se face prin asamblarea componentelor pregatirii;
Principiul echilibrului intre cunostintele de atac si din aparare :
– se vor forma jucatori cu o pregatire completa;
– jucatorii toti trebuie sa aiba capacitatea de a trece rapid de la
atac la aparare;
Principiul pregatirii in conditii de joc si apropiate de joc :
– exprima necesitatea eficientei jucatorilor indeosebi in conditii
oficiale;
– sunt jucatori care au executii nu prea reusite pe timpul
competitiei cu evolutia lor la antrenamente;
Principiul “greseste mai putin decat adversarul”
– perfectionarea executiilor tehnico -tactice;
– pregatirea psihica corespunzatoare;
– constanta, precizie si maiestrie sunt caracteristici ce
diminueaza numarul greselilor;
Principiul individualizarii pregatrii :
– cunoasterea temeinica a jucatorilor;

7
– inlaturarea lacunelor in executie;
– pregatirea psihica si teoretico -metodica;
– pregatirea pe posturi si zone;
– aceasta pregatire se realizeaza in functie d e particularitatile
individuale;
Principiul cooperarii:
– optimizarea relatiilor dintre jucatori;
– realizarea unei conceptii unitare de joc;
– interdependenta dintre jucatori – presupune o cooperare continua;

METODE DE PREGATIRE IN PROCESUL DE INSTRUIRE A
VOLE IBALISTILOR:

– METODA PREGATIRII IN CONDITII ANALOGE A JOCULUI –
– se vor folosi complexe de exercitii in care actiunile tehnice au un anumit
scop tactic – preluare, pasa de sus, lovitura de atac;
– exersarea activitatilor tehnico -tactice – sa fie facuta in conditii variate si
complexe;
– joc, joc cu tema impusa, intreceri;
– METODA IN CIRCUIT –
– se executa pentru dezvoltarea fizica multilaterala si imbunatatirea
tehnicii;
– se poate lucra diferentiat;
– METODA PE INTERVALE –
– se foloseste indeosebi p entru dezvoltarea rezistentei in regim de viteza si
forta;

8
– se pot folosi si complexe de exercitii tehnico -tactice similare cu fazele de
joc – care pot dura 10 -15 sec., cu pauze scurte de 7 sec. Dupa cinci serii se
schimba continutul acestora.
– METODA DE ZVOLTARII DETENTEI –
– detenta este calitatea fizica specifica jocului de volei;
– se vor folosi mijloace specifice corespunzatoare varstei si sexului;
– METODA CU REPETARI –
– repetarea, exercitiul este baza invatarii;
– se va alege o gama variata de mi jloace;
– se va urmari atat dezvoltarea calitatilor motrice cat si executiile tehnico –
tactice.

COMPONENTELE PREGATIRII SI CORELATIA DINTRE
ACESTEA
Componentele pregatirii sunt:
– pregatirea fizica;
– pregatirea tehnica;
– pregatirea tactica;
– pregatirea psihic a;
– pregatirea teoretico -metodica;
Detenta este calitatea obtinuta din forta plus viteza. Indemanarea este o
calitate importanta deoarece determina maiestria exercitiilor. Rezistenta in regim
de viteza si forta este specifica voleiului.
Pregatirea fizica d etermina sau ajuta din plin la insusirea si perfectionarea
exercitiilor tehnice. La baza actiunilor tactice, stau actiunile tehnice, tehnica fiind
latura sau componenta care determina eficienta insusirii actiunilor tactice.

9
Din punct de vedere al varstei j ucatorilor precizam ponderea acestor
factori in pregatire:
– pana la 12 ani – Pregatire fizica – 50%; Pregatire tactica – 50%;
– pentru puberi – Pregatire fizica – 45%; Pregatire tactica – 55 %;
– la adolescenti – Pregatire fizica – 40%; Pregatire tactica – 60%;
– la tineri 17 ani – Pregatire fizica – 35%; Pregatire tactica – 65%;
Pregatirea teoretico -metodica faciliteaza insusirea tehnicii si tacticii,
dezvolta gandirea si alte trasaturi cognitive.

PROGRAMAREA INSTRUIRII COPIILOR SI JUNIORILOR

Profesorul antrenor de volei poate introduce in programa scolara
tema din volei pentru lectiile de educatie fizica si pentru cercurile sportive.
Profesorul isi stabileste obiective de instruire, programarea fiind
facuta pe doua perioade – gimnaziala si liceala. Obie ctivele pot fi intermediare si
finale, anuale sau trimestriale. Pentru echipele participante la campionatele
scolare si de juniori, obiectivele pot fi de clasament – incluse in planurile pe
etape, anuale, de perspectiva. Poate fi intocmit si un plan indivi dual de
antrenament. Forma sau structura acestor documente pot fi diferite de la profesor
la profesor dar continutul sa exprime mijloacele, temele si obiectivele finale de
instruire.
Planificarea sa fie realista, sa tina cont de baza materiala si de baza
de selectie.

10
La categoria de varsta 10 -12 ani (clasele V -VI)
– obiective care dezvolta indemanarea si viteza sub toate aspectele;
– rezistenta si forta o componenta secundara care se realizeaza cu
adaptare la posibilitatile copiilor;
– sa se organizeze multe jo curi, stafete, intreceri;
– in cadrul pregatirii tehnice sa se asigure invatarea lovirii mingii cu doua
maini de sus, de jos cu o mana, invatarea pasei si serviciul de jos;
– se pot organiza jocuri – 2 la 2; 3 la 3, 4 la 4 pe teren cu dimensiuni mai
mici;
La categoria 12 -14 ani (clasele VII -VIII)
– se continua pregatirea fizica generala sub forma de jocuri si sporturi
complementare;
– multa grija la dezvoltarea fortei si rezistentei;
– din punct de vedere tehnic se vor consolida si perfectiona lovirea
mingii, pasa de sus pentru atac, se va invata serviciul de sus, din fata si
lovitura de atac;
– se va consolida jocul bilateral – asezarea in teren si modelele de joc I si
II;
La categoria de varsta 14 -16 ani (clasele IX -X)
– se vor dezvolta calitatile motrice, viteza, indem anarea, se va imbunatati
detenta. Spre sfarsitul perioadei 15 -16 ani se va dezvolta forta si rezistenta
tinand cont de particularitatile individuale ale jucatorilor.
– se vor perfectiona tehnicile insusite anterior, se vor initia exercitii
specifice individu alizate pentru ridicatori si tragatori. Se va invata blocajul
ca element nou de tehnica. Se va perfectiona serviciul de sus, din fata,
preluarea de jos din serviciu si din atac.

11
– aplicand modelul II de joc, va fi consolidat sistemul de atac cu doi
ridicator i si patru tragatori, iar in aparare se aplica sistemul cu centrul doi
retras;
La categoria de varsta 16 -18 ani ( clasele XI -XII)
– se vor dezvolta toate calitatile motrice specifice;
– se va realiza si o pregatire individualizata;
– pregatirea tehnica se va rea liza sub forma de actiuni tehnico -tactice;
– se perfectioneaza blocajul individual si in grup, de asemenea se
imbunatateste sistemul de atac cu un ridicator si cinci tragatori – sistemul
de aparare cu centrul doi retras, aplicandu -se modelul II de joc;
Progr ama scolara trebuie sa urmareasca realizarea participarii echipelor
reprezentative la campionatele nationale scolare si la campionatele nationale de
juniori I, II si III;
Este bine sa se organizeze multe intreceri sportive si lectia sa
cuprinda intreceri sub forma de joc.

FORMAREA DEPRINDERILOR CORECTE IN PREDAREA
ACTIUNILOR TEHNICO -TACTICE

Tehnica de executie in care sunt miscari aciclice impune un proces
de instruire cu un volum mare de exersari in scopul formarii unor deprinderi
corecte, invatarea actiunilor tehnico -tactice, executate cu maiestrie si precizie. Se
impune de la inceput invatarea actiunilor corecte care duc la deprinderi care vor
deveni si automatisme.

12
Referitor la deprinderi prezentam cateva aspecte:
– deprinderile din punct de vedere psihic sunt de trei categorii:
intelectuale, motrice si senzoriale, care se prezinta sub forma pura;
– deprinderea, initial, este o actiune constienta, transformandu –
se intr -o actiune automatizata, datorita exercitiului si invatarii;
– pentru formarea deprinde rilor corecte sunt necesare
cunostinte temeinice referitoare la tehnica jocului de volei;
– profesorul face mai intai explicatia actiunii, apoi
demonstratia;
– urmeaza apoi treptat eliminarea greselilor de executie si
repetarea actiunilor corect executate;
– in urma repetarii indelungate apare procesul de interiorizare a
controlului care se transforma in autocontrol;
Etapele formarii deprinderilor motrice sunt:
– familiarizarea elevului cu actiunea tehnico -tactica – formarea
imaginii miscarii;
– a doua etapa este inv atarea analitica care cuprinde o serie de
exersari pe faze si subfaze (pentru atac de exemplu vom avea exercitii
distincte pentru élan, bataie, zbor si lovirea mingii);
– in a treia etapa se asambleaza componentele actiunii dar vor
fi prezente si greseli de executie, cresterea vitezei de executie nu
permite un control suficient;
– urmatoarea etapa este cea a sintetizarii si integrarii operatiilor
componente ale actiunilor tehnico -tactice. In aceasta etapa se produce o
eliberare mentala a executantului, facand c onsumul de energie mai
economic si o siguranta in executii. Acum este necesar un numar mare

13
de executii a actiunilor tehnico -tactice, analitice, in conditii izolate de
joc, in conditii apropiate de joc;
– a cincea etapa corespunde cu insusirea corecta a
deprinderilor, a perfectionarilor in functie de conditiile variabile
caracteristicilor jocului de volei.
In procesul de formare a deprinderilor motrice este necesar sa se
tina cont de transferul pozitiv si negativ. Avand in vedere ca in cadrul
educatiei fizice scolare sunt anumite actiuni motrice din anumite ramuri
sportive gimnastica, atletism (sarituri) influenteaza negativ la invatarea
sariturii la lovitura de atac din volei. De asemenea unele deprinderi din
baschet, handbal pot influenta negativ. Dar sunt m ulte actiuni motrice care
influenteaza pozitiv jocul de volei – dand nastere la transferul pozitiv.

3. ISTORIA PE SCURT A JOCULUI DE VOLEI

• 1895: William G. Morgan a creat, în SUA, jocul de volei denumit inițial
„Mintonette”.
• 1896: Denumirea de „Mintonette” jocului a fost schimbată în „Volley Ball”.
• 1900: a fost realizată o minge special pentru volei.
• 1900: prima țară din afara SUA care a adop tat voleiul a fost Canada.
• 1908: voleiul ajunge în Japonia.
• 1912: numărul de jucători din fiecare echipă a fost stabilit la șase și s -a decis ca
jucătorii să se rotească înaintea serviciului.
• 1915: numărul jucătorilor în teren redevine variabil putân d fi de la doi la șase

14
pentru fiecare echipă. În Europa voleiul ajunge adus de soldații americani care au
luptat în primul Război Mondial. Popularitatea sa a crescut rapid, dar jocul a
prins rădăcini în special în țările din Estul Europei unde climatul rec e a făcut
deosebit de atractive sporturile de sală. Începutul primului război mondial a
introdus voleiul în Africa (Egipt).
• 1917: s -a trecut de la 21 la 15 puncte pentru câștigarea unui set.
• 1918: numărul Jucătorilor pe echipă a fost restabilit la șase .
• 1920: au fost instituite: regula celor trei lovituri pentru o echipă și atacul din
linia a doua.
• 1923: o echipă trebuia să fie alcătuită din 6 jucători pe teren și 12 rezerve
oficiale iar fiecare jucător trebuia să aibă un tricou numerotat diferit.
• 1924: crearea Federației de Volei în Cehoslovacia (prima în Europa).
• 1925: s -a stabilit să fie admise două time -outs-uri pe set pentru fiecare echipă.
• 1930: s -a jucat pentru prima dată volei pe plajă cu doi jucători.
• 1933: primul campionat național de volei s -a ținut în URSS unde erau deja
400000 jucători.
• 1934: s -a creat o „Comisie Tehnică de Volei” în cadrul „Asociației
Internaționale a Sporturilor cu Mingea Jucate cu Mâna”.
• 1935: atingerea fileului este considerată greșeală.
• 1940: William G. Morgan, creatorul jocului de volei a murit la vîrsta de 68 de
ani după ce a urmărit cu entuziasm evoluția jocului pe care la creat.
• 1942: mingea putea fi jucată cu orice parte a corpului de la genunchi în sus.
• 1947: s -au armonizat regulile de joc amer icane și europene. Terenul trebuia să
măsoare 9×18 m, iar înălțimea fileului era 2,43 m pentru bărbați și 2,24 m pentru
femei. În Asia regulile erau diferite: terenul măsura 21,35 x 10,67 m iar fileul era
la 2,28 m pentru bărbați și 2,13 m pentru femei.

15
• 1947: s -a înființat oficial „Federația Internațională de Volley Ball” (FIVB),
având ca prim președinte pe francezul Paul Libaud, la Congresul Constitutiv din
18 – 20 aprilie, în Franța la Paris, la care au participat 14 federații naționale.
• 1948: la Roma s-a ținut primul Campionat European de Volei câștigat de
Cehoslovacia. După război regulile au fost rescrise și clarificate pentru a face
interpretarea mai ușoară. În special s -a dat o mai bună definiție blocajului și
serviciul a fost limitat la treimea d in dreapta a liniei de fund a terenului.
• 1948: s -a ținut primul turneu de volei pe plajă cu doi jucători.
• 1949: primul Campionat Mondial de volei masculin s -a ținut la Praga în
Cehoslovacia câștigat de URSS.
• 1952: primul Campionat Mondial de volei fe minin s -a ținut la Moscova în
URSS și a fost câștigat de URSS.
• 1956: a fost publicat primul număr oficial al Buletinului FIVB. La Paris s -a
ținut primul Campionat într -adevăr mondial la care au participat 24 echipe
masculine din 4 continente. Cehoslovaci a a câștigat la bărbați și URSS la femei.
• 1959: Federația Internațională de Sporturi Universitare a introdus primele
Jocuri Universitare la Torino în Italia. Jocul de volei era una din cele opt
competiții introduse.
• 1964: voleiul a fost introdus ca Joc de Echipă Olimpic la Olimpiada de la
Tokyo.
• 1974: la Congresul FIVB din Mexico City s -a decis aplicarea după 1976 a două
modificări: antenele laterale trebuiau mutate la limitele laterale ale terenului, iar
după blocaj se admiteau trei atingeri ale ming iei. Campionatele Mondiale de
Volei din Mexic au fost televizate și s -au putut vedea în direct în Japonia.
• 1995: jocul de volei a împlinit 100 de ani. Evenimentul a fost comemorat în
toată lumea prin ceremonii, turnee, emitere de timbre. FIVB a sărbători t

16
evenimentul organizând ciclul de evenimente “100 ani de volei în 100 de zile”
constând dintr -o serie de manifestări și editarea unei magnifice cărți cu titlul
“100 de ani de legătură globală”. A apărut site -ul www.voleyball.com
• 1996: voleiul pe plajă c u doi jucători a fost introdus ca Sport Olimpic.
•1998 se introduce sistemului “tie -break” pentru toate seturile și a unui
jucător “libero” cu sarcini defensive.
•1999 , mingea servită poate atinge fileul iar la prima lovitură (preluarea)
nu se mai sa ncționează „dubla” sau „mingea ținută”.
• 2000: s -a trecut de la 15 la 25 puncte pentru câștigarea unui set. S -a
acordat titlul de cel mai bun antrenor de volei al secolului XX lui Yasutaka
Matsudaira din Japonia la volei masculin pentru perioada 1964 – 1974 și la volei
feminin lui Eugenio George din Cuba pentru perioada 1990 – 2000.

DEZVOLTAREA ȘI EVOLU ȚIA VOLEIULUI ÎN ROM ÂNIA

În țara noastră voleiul a început să fie cunoscut și practicat prin anii 1920 –
1921, fiind introdus la fel ca și în celelalte țăr i europene de către YMCA, o
organizație a tineretului creștin american. Printre primii care au jucat acest joc în
România au fost membrii misiunii militare americane și militarii români de la
“casele ostășești”, urmați în scurt timp de către elevii școlilo r din București,
Buzău, Focșani, Piatra -Neamț, Galați.
În anul 1931 se înființează Federația Română de Baschet și Volei care
organizează primul Campionat Național masculin la care participă 8 echipe.
Campionatul este câștigat de echipa “Apărătorii Patriei” . Până în anul 1941 se

17
mai organizează 10 campionate pentru echipe masculine și feminine.Primul
regulament intern de volei apare în anul 1932.
În anul 1943 se organizează la Ploiești o competiție națională cu
participarea a 8 echipe masculine și 4 feminin e, câștigată la băieți de echipa VSC
București și la fete de Start Club București. Tot în acest an are loc la București
primul Campionat școlar, câștigat de echipa liceului Matei Basarab și un turneu
pentru echipe universitare la care pe primul loc se sit uează echipele masculine și
feminine ale Facultății de Drept.
În anul 1948 se înființează Comisia centrală de Volei și se organizează
primul Campionat național al elevilor.
Din anul 1949 începe organizarea regulată a Campionatului Național de
seniori. La prima ediție la care participă 20 de echipe, echipa campioană este
Locomotiva -CFR București.
La feminin prima ediție a Campionatelor Naționale desfășurată în anul
1950 este câștigată tot de echipa Locomotiva -CFR București.
Federația de Volei se înființ ează în anul 1958.
În perioada anilor 1950 -1980 titlurile naționale au fost cucerite de
echipele Rapid București, Steaua București, Dinamo București, Explorări Baia –
Mare la masculin și echipele Dinamo București, Rapid București, Progresul
București, și Pe nicilina Iași la feminin.
Primele campionate naționale pentru echipe de juniori se organizează în
anul 1955, ulterior transformându -se în divizia națională a juniorilor și școlarilor.
Campionatul divizionar B se înființează în anul 1958.
În perioada cuprin să între anul 1980 și până în prezent activitatea
voleibalistică internă s -a desfășurat cu regularitate conform calendarului
competițional al FRV prin Campionate Naționale organizate pentru toate

18
categoriile de jucători : divizia A sau divizia națională, divizia B sau tineret,
divizia de juniori și școlari, pentru echipe masculine și la feminine.
Prima întâlnire internațională amicală este consemnată în anul 1927, între
formația studenților de la ONEF București și o echipă turcă, la Eforie. A câștigat
echipa studenților români cu scorul de 3 -1.
În anul 1946 are loc prima ediție a Balcaniadei la București, formațiile
României ( masculine și feminine) fiind câștigătoarele acestei competiții.
Formația reprezentativă masculină a țării noastre participă în anu l 1949 la
prima ediție a Campionatului Mondial de la Praga, clasându -se pe locul al IV –
lea.
Perioada anilor 1950 -1980 este cea în care echipele de volei din România
obțin cele mai bune performanțe sportive pe plan internațional atât cu echipele
de club c ât și cu echipele naționale:
 Echipa Rapid București (m) a câștigat de trei ori Cupa Campionilor
Europeni (1961,1963, 1965) și s -a clasat pe locul al II -lea de patru ori.
 Echipa Dinamo București (m) a cucerit de două ori Cupa
Campionilor Europeni (1 966,1967) și s -a clasat de trei ori pe locul al II -lea, iar în
anul 1979 a câștigat Cupa Cupelor.
 În anii 1966 și 1967 finala masculină a Cupei Campionilor Europeni
s-a disputat între două echipe românești Dinamo și Rapid.
 În anul 1956, la Paris, echipa ma sculină a României ocupă locul al
II-lea la Campionatul Mondial, iar doi ani mai târziu, în 1958, același loc la
Campionatele Europene desfășurate la Praga.
 La Campionatele Mondiale din anii 1960 (Rio de Janeiro) și 1962
(Moscova) echipa națională masculin ă se clasează pe locul al III -lea.

19
 Cea mai bună performanță a voleiului masculin pe plan european a
fost realizată în anul 1963, când echipa națională s -a clasat pe locul I la
Campionatul European, desfășurat la București.
 În anul 1977, la Campionatele E uropene de la Helsinki, echipa
masculină se clasează pe locul al III -lea.
 La J.O din anul 1980 de la Moscova, echipa națională masculină
reușește clasarea pe locul al III -lea și câștigarea medaliilor olimpice de bronz.
 Echipele feminine ale cluburilor Din amo și Rapid București s -au
clasat de câteva ori pe locul al III -lea în finalele Cupei Campionilor Europeni și a
Cupei Cupelor.
 Reprezentativa feminină a României s -a clasat pe locul al II -lea la
Campionatul Mondial din anul 1956.
 La Campionatele Europene naționala feminină a reușit cucerirea
medaliilor de bronz la ediția din anul 1963.
 Alte rezultate semnificative au fost realizate de naționala feminină
la J.O. din anul 1964 – locul al IV -lea, Campionatele Mondiale din anii 1952 și
1974 – locul al V -lea și la Campionatele Europene din anii 1950 și 1979 – locul
al V-lea.
După anul 1980, echipele naționale românești au intrat într -un con de
umbră, rezultatele obținute pe plan internațional fiind departe de cele ale
deceniilor anterioare. Singurele rezultate n otabile realizate în ultimii ani fiind
cele obținute de echipele reprezentative universitare feminine la Universiadele
din anii 1991(Shefield) – locul al II -lea, și 1993 (Buffalo) – locul I și performanța
echipei masculine de club "U" Cluj, care a reușit s ă acceadă în optimile de finală
în competiția Cupa Cupelor din anul 1996. Calificarea în anul 2004, a echipei

20
național feminine la turneul final al Campionatului European poate fi considerată
și ea un succes și oferă șansa unui reviriment al voleiului în viitorul apropiat.

4. CARACTERISTICI SI TENDINTE DE DEZVOLTARE
A JOCULUI DE VOLEI
Paralel cu extinderea ariei de practicare si a popularitatii la scara
mondiala, voleiul cunoaste o puternica dezvoltare atat in privinta parametrilor de
continut si structura, cat si a nivelului solicitarii jucatorilor in plan psihic,
biomotric si tehnico -tactic.
Caracteristicile diferitelor scoli voleibalistice se generalizeaza la nivel
mondial. Inaltimea crescuta a jucatorilor dublata de forta deosebita in atac si
apararea cu accent pe blocaj, promovate de scoala europeana, alaturi de
organizarea foarte variata si rapida a atacului impreuna cu apararea bazata pe
jocul acrobatic si eficient al liniei a II -a promovat de scoala asiatica, sunt
atributele strategice propagate la n ivelul voleiului actual.
Noile prevederi ale regulamentului de joc (nesanctionarea primei lovituri,
realizarea punctelor indiferent de executia serviciului, lovirea mingii cu piciorul,
aparitia jucatorului “libero”), impune modificari esentiale in continu tul
actiunilor si modelelor de joc in orientarea selectiei si a prototipului jucatorului
specializat si nu in ultimul rand in continutul si metodologia pregatirii sportivilor
si a echipei.
Necesitatea cunoasterii caracteristicilor actualului model de joc, a
tendintelor lui de dezvoltare si a elementelor de progres constituie o cerinta
esentiala dupa care antrenorul trebuie permanent sa se orienteze.

21
In ultimul timp voleiul a cunoscut o puternică dezvoltare atât sub
aspectul maximalizării parametrilor de conținut și structură cât și al nivelului
solicitării jucătorilor pe plan psihic, biomotric și tehnico -tactic.
Intr-o analiză a jocului practicat la u ltimile confruntări mondiale și
continentale se desprind următoarele tendințe de dezvoltare în jocul actual:
– echipele de top sunt sensibil egale atât în privința potențialului
biologic (somatic și fizic) cât și în perimetrul tehnico -tactic. Ca să devii
campion trebuie să aduci ceva în plus, unele particularități, noutăți sau chiar
obișnuințe naționale care să devină puncte forte, să creezi în joc și să
surprinzi adversarul în condițiile echilibrului cu adversarul la ceilalți
parametrii care condiționează performanța.
– diferența între jocul practicat de echipele feminine și cele masculine
începe să dispară din domeniul tehnico -tactic, rămânând în cel al substratului
biologic. Conținutul de acțiuni din bagajul jucătorilor și organizarea jocului
atât în atac cât și în apărare, are similitudini în jocul fetelor și în cel al
băieților, singura diferență mai evidentă reiese din potențialul de forță mai
redus care face ca viteza de derulare a acțiunilor și structurilor jocului fetelor
să fie mai lentă decât cea d in jocul băieților, în schimb extensia segmentelor
de joc să fie mai mare la fete.
– jocul este bine elaborat până la cele mai mici detalii, lipsind
inițiativele necenzurate de ideea tactică. Echipele desfășoară un joc de
regularitate pe o curbă a eficien ței în platou la nivel ridicat, eliminând
oscilațiile din execuția acțiunilor de joc și din evoluția scorului.
– jocul are aspectul unei lupte acerbe, nici o echipă nu mai intră invinsă
dinainte în teren, execuția componentei tehnice a acțiunilor tinde să se
echilibreze

22
– jocul se bazează pe viteza de construire combinativă a acțiunilor de
atac și pe o bună pregătire de apărare atât la fileu cât și în linia a II -a.
Pornind de la considerentul că un joc de înaltă factură nu poate fi
construit decât cu jucăto ri de excepție, analizând din această perspectivă
structurile echipelor și profilurile jucătorilor la ultimile competiții mondiale,
comparativ cu edițiile mai vechi și cu nivelul jucătorilor noaștri, se pot
formula următoarele considerații:
– configurația strucurală a echipelor evidențiază faptul că schimbările
operate în componența sextetelor sunt masive și periodice în general după
marile confruntări mondiale și sunt orientate preponderent în ideea aducerii
unor sporuri evidente de întinerire și de înălți me ca bază a unui potențial
biologic crescut;
– ideea strategică a implicării în joc, este aceea a valorificării
maximului randament al fiecărei componente. Se pot recunoaște modele de
comportament tehnico -tactic pentru fiecare jucător cât și modele de
colaborare, specializarea jucătorilor pe posturi și zone de eficacitate maximă.
– formula de echipă este 5 + 1, sextetul de bază se menține, schimbările
se fac în general duble pentru ridicătoare în linia I, utilizându -se un număr
mic din jucători de rezervă
– se desprinde tendința de a se reține în loturi numai 1 -2 jucători aflați
la limita de vârstă (27 -29 ani) cu mare experiență și valoare concretă,
menținuți în echipă mai mult din rațiuni tactice, 2 -3 jucători de mare
perspectivă la vârstă minimă (19 -21 an i), restul fiind jucători între 22 -26 ani.
– în ceea ce privește înălțimea, se manifestă o tendință de creștere la
nivelul întregii echipe, prezenta jucătorilor ridicător și „libero” reducând
aparent media

23
– calitățile somato -motrice, nivelul măiestiei teh nice și aptitudinile de
concurs ale jucătorilor se înscriu la cote valorice superioare
– specializarea jucătorilor pe posturi se realizează pe un fond larg de
pregătire în cadrul specializării.

5. STRUCTURA MOTRICA A JOCULUI

Activitatea motrică a voleibali știlor, deși se caracterizează printr -o
înaltă intensitate, exclude vârfurile de efort intens caracteristice baschetului
sau fotbalului. Aici deplasările au loc în terenul de joc de 9/9 m și mai rar în
afara limitelor sale. Caracterul mișcării voleibalișt ilor este original.
Cercetările activității de joc ale voleibaliștilor și studiul caracteristicilor
biomecanice ale motricității executate în diferite condiții de concurs, indică o
neuniformitate a condițiilor și caracterul individual al mișcării (Ivoilov,
Breger).
Pauzele de odihnă sau așteptare pasivă din echipele de valoare aproape
lipsesc în totalitate. Intensitatea activității motrice s -a mărit în mod esențial ca
urmare a mingiilor suplimentare care se folosesc în meciurile oficiale.
Pauzele de până la 8 sec., dinaintea efectuării serviciului, nu micșorează
tensiunea psihică și fizică, deoarece echipele își concentrează atenția asupra
acțiunilor tehnico -tactice care urmează.
Caracterul activității de joc al voleibaliștilor este condiționat de
schimbarea instantanee a situației luptei în joc, care se desfășoară neîntrerupt,

24
iar intervalele scurte de timp pentru odihnă sunt insuficiente pentru
declanșarea proceselor de refacere în organismul sportivei.
Executarea de sărituri repetate în cadrul blocajului ș i a loviturilor de
atac, indică o importantă influență asupra sistemului neuro -muscular,
producând salturi mari în activitatea sistemului cardio -vascular și respirator al
voleibaliștilor. După serii de 15 -20 de sărituri maxime, apare oboseala și
sportivul nu mai poate continua mișcarea.
Specificul activității motrice care se desfășoară cu intensitate
alternativă, într -un regim dinamic al contracției musculare, determină
importante modificări funcționale și morfologice în organismul sportivului.
Atfel, în pr ocesul de antrenament crește capacitatea aparatului neuro –
muscular la contracțiile rapide și relaxarea musculară.
In joc se efectuează un număr mare de sărituri care contribuie la
dezvoltarea aparatului locomotor și o importantă mărire a forței dinamice a
mușchilor care realizează flexia și extensia gambei și coapsei. Ca rezultat al
înălțimii săriturii, centrul de greutate al corpului voleibalistului se deplasează
la 70 -90 cm.
Indicii forței trunchiului se dezvoltă datorită solicitărilor la mișcările de
lovire din aer a mingii, fără sprijin; iar articulațiile brațelor se consolidează și
își maresc mobilitatea.
Pentru estimarea nivelului solicitării motrice și funcționale am încercat
să evidențiez următorii indicatori (exemplificați prin rezultatele investigă rii
practice):
– categoriile și numărul de sărituri implicate în execuția
acțiunilor de joc

25
R C T T- R
Sărituri la atac 1,7 33,1 28,4 10
Sărituri la blocaj 14,5 25,9 18,5 15,5
Sărituri la ridicare 18,5 2,5 5,5
Sărituri la alte acțiuni 0,5 1 0,5 1,2
TOTAL 35,2 62,5 47,5 32,3

Numărul săriturilor implicate în joc

STANDARDE FINALE
La terminarea instruirii in stadiul de Performanta, sportivul
trebuie sa aiba perfectionat potentialul motric si tehnico -tactic.

I. PREGATIRE FIZIC A :
1 – Dezvoltare fizică armonioasă :
– raport optim ponderal masa activa -tesut adipos;
– segmente si articulatii de prima importanta;
– suport functional pentru efortu l specific;
– elasticitate musculara si mobilitate articulara.
2 – Perfecționarea deprinderilor motrice de bază :
3 – Dezvoltarea calităților motrice de bază : :
3.1. Viteza : – de repetitie;
– de executie i n regim de forta;

26
3.2. Indemanare : – coordonare la stimuli complecși;
– precizie in regim de viteza, forta;
3.3. Rezistenta : – mixta, aerob -anaeroba;
– musculara locala de tip anaerob.
3.4. Forta : – dinamica in regim de viteza;
3.5. Calitati motrice combinate :
– viteza -forta membre inferioare (detenta);
– forta -viteza membre superioare (forta exploziva);
4 – Calități motrice specifice :
4.1. Viteza specifica fiecarei actiuni :
– in regim de forta (de tenta);

– in regim de rezistenta;
4.2. Indemanare : – in regim de viteza;
– in regim de forta;
– in regim de rezistenta;
4.3. Rezistenta – in regim de viteza -forta specidic liniei I;

– in regim de indemanare specific liniei a II -a;
– in regim de joc.
4.4. Forta: – in regim de viteza (forta exploziva de lovire
membre superioare);

– in regim de rezistenta, membre inferioare
specifica sariturilor.

27
5 – Ramuri s portive ajutătoare :
5.1. Atletism : – alergare de viteza;
– alergare de rezistenta;
– saritura in lungime.
5.2. Gimnastica: – acrobatica;
– sarituri la aparate;
5.3. Jocuri sportive – fotbal (actiuni si joc);
– baschet (actiuni si joc);

II. PREGATIRE TEHNICO -TACTICA
Acțiuni tehnico -tactice individuale :
1. SERVICIUL :
– specializat (de sus, in forta sau planat);
– alta varianta de siguranta;
2.PRELUAREA SERVIC IULUI :
– de sus, cu si fara plonjon;
– de jos, cu fandare, plonjon;

– de jos, cu amortizare (serviciu puternic);

3. RIDICAREA :
– inalta si medie, inainte si peste cap, de sus si d e jos cu doua
maini (tragatorii);
– in urcare, de pe loc si din saritura;

– intinsa, cu fenta, schimbarea directiei;

28
– inalta si medie peste cap (preluare imprecisa)
– din saritura pent ru recuperarea preluarii spre adversar.

4. LOVITURA DE ATAC
– din ridicare inalta -medie, atac pe directie, pe alta directie
pe langa si peste blocaj;
– din ridicare scurta, int insa;
– atac in situatii speciale;
– atac di n linia a II -a;
– din blocaj afara, liftat, din minge venita de la adversar;
– atac cu actiuni inselatoare contra blocajului.

5. BLOCAJ :
– individual (la minge, zona) la atac din ridicare inalta,
medie, sc urta, i ntinsa;
– la atac din linia a II -a;
– cu actiuni inselatoare, cu inchidere , dublu (pasiv si apoi
activ), la ridicare gresita;
– in grup la atac din ridicare, inalta, medie.

6. PRELUAREA ATACULUI :
– cu amortizarea atacului in forta;
– de jos cu fandare, cu plonjon;
– in situatii speciale : cu o mana, cu plonjon inainte si
parghie dura, cu piciorul, de sus.

29

7. AUTODUBLARE
– cu 1 – 2 maini de jos, fa ndare, plonjon;
Acțiuni tactice colective :
1. ORGANIZAREA ATACULUI
– combinatii cu intrare la preluarea serviciului ;
– combinatii cu intrare in faza a II -a;

– combinatii cu atac din linia a II -a;
– combinatii cu participare simultana si finalizare
pe timpul 1 si timpul 2;
– combinatii cu participare alternativa si finalizare
pe timpii 1, 2 si 3;
2. ORGANIZAREA APARARII :
– cu blocaj individual la atac combinativ;

– cu blocaj colectiv la atac cu traiectorii inalte

– cu aparare in linia a II -a, pentru preluarea atacului
pe culoare si a diagonalelor;

3. DISPOZITIV LA SERVICIUL PRO PRIU :
– cu schimb de locuri in linia I si II.

4. DISPOZITIV LA PRIMIREA SERVICIULUI :
– cu 4 jucatori specializati in semicerc

30
– in situatii speciale cu 3 jucatori la preluare, ceilalti
dispon ibilizati pentru organizarea atacului combinativ;

5. ANSAMBLUL JOCULUI cu accent pe eficienta serviciului,
preluarii si a blocajului;

III. PREGATIRE TEORETICA
– prezentarea si discutarea continutului instruirii s i a programului
competitional.;
– modelul jucatorului la nivelul marii performante;
– componentele pregatirii fizice si tehnico -tectice;
– notiuni fiziologice privind adaptarea organismului la efort;
– noutati in executia actiunilor si in continutul tactic al jocului la
nivel mondial;
– mijloace pentru recuperarea dupa efort;
– elemente de analiza a eficientei actiunilor de joc;
– dinamica efortului si forma sportiva;
– mecanismul combinatiilor de atac si dispozitive ale apararii;

IV. PREGATIRE PSIHOLOGICA
– cultivarea dorintei personale de afirmare sportiva;
– educarea capacitatii de stapanire si de control emotional in conditii
de competitie;
– dezvoltarea imaginatiei crea toare si stimularea memoriei;
– aprecierea obiectiva a valorii adversarului si dispunerea pozitiva

31
pentru concurs;
– cresterea echilibrului emotional si a rezistentei la stres;
– dezvoltarea increderii in sine, a curajului si dorintei de victorie;
– stimularea comportamentului pozitiv in competitii si pregatire;
– ridicarea capacitatii de a concura calm, cu luciditate, indiferent de
evolutia scorului;
– dezvoltarea spiritului de intrajutorare si de colectivitate.
6. ASPECTE GENERALE ALE STRATEG IEI ȘI
TACTICII JOCULUI DE VOLEI

Tactica este “un sistem de principii, idei si reguli de abordare a
competitiilor de catre sportiv, prin care isi valorifica toate capacitatile tehnice,
fizico -psihologice, in vederea rezolvarii situatii lor problematice de concurs
create de adversari, coechipieri si ambianta, pentru obtinerea succesului” –
Adrian Dragnea.
Procedeele tactice cuprind sisteme de joc care se subimpart in combinatii
ca variante tactice. Practica se realizeaza prin intermediul actiunilor tehnice.
Tactica in functie de participanti este individuala si tactica colectiva.
Totodata tactica este de doua feluri: tactica in atac si tactica in aparare.
A. TACTICA INDIVIDUALA – se manifesta in executia fiecarui
procedeu tehnic – serviciul, lovitura de atac si blocajul individual. Fiecare
jucator cand executa unul din aceste elemente, se gandeste tactic – cum ar
influenta sau contracara actiunile adversarului. Un rol important in tactica
individuala il are capacitatea de anticipare. Capacitat ea de anticipare si gandirea
tactica se educa si se dezvolta in procesul de pregatire al elevilor.

32
Toate acestea depind in mare masura de fondul de gandire al jucatorului,
de experienta trecuta (numarul de situatii asemanatoare intalnite). Se intampla
deseori ca sa fie intalnite situatii care nu au mai fost intalnite si totusi jucatorul
care are mai mare experienta alege situatia cea mai favorabila. Ridicatorul, de
exemplu, se manifesta in tactica individuala prin varietatea directiilor de pasare,
a traiect oriilor si vitezelor cu care circula mingea.
Cand jucatorul actioneaza asupra mingii – aceasta actiune este atat tehnica
cat si tactica, din acest motiv se obisnuieste sa se spuna actiune tehnico -tactica.
Tactica individuală cuprinde acțiuni cu mingea și acțiuni fără minge.
Conținutul tactic al acțiunilor este cu atît mai mare cu cât se efectuează în
condiții de joc sau apropiate.
În jocul de volei tactica individuală este cu atât mai importantă cu cât prin
specificul jocului, orice acțiune greșită duce la pierderea punctului. Chiar și o
acțiune imprecisă aduce câștig adversarului care intră astfel ușor în posesia
mingii și poate declanșa eficient atacul.
Caracteristicile tacticii individuale pot fi sintetiz ate astfel:
– La baza fiecărei acțiuni tactice individuale stă însușirea corectă a
execuției tehnice respective.
– Constanța în acțiuni este deosebit de importantă.
– Precizia și varietatea sporesc eficacitatea acțiunilor tactice individuale.
– Multilater alitea în însușirea acțiunilor de atac și de apărare, care în jocul
de volei este mai importantă decât în alte jocuri.(specificul jocului +
regulamentul de schimbări). Acțiunile trebuie să se încadreze în modelul de joc
folosit de echipă în atac și apărare .
– Caracterul decisiv al acțiunii tactice individuale este un aspect valabil pe
tot parcursul meciului dar mai ales în finalurile de set sau meci.

33
– Acțiunile tactice individuale sunt în strânsă legătură cu nivelul de
dezvoltare al calităților motrice, î n special cu viteza (de reacție, de execuție și de
deplasare), îndemânarea, detenta. Reușita mai depinde și de nivelul pregătirii
teoretice și psihice.
Conținutul jocului de volei constă în alternarea acțiunilor individuale și
colective specifice. Concret izarea lor în raport cu ceilalți jucători din echipă, cu
sarcinile și regulile jocului se realizează prin acțiuni de bază și variante.
Sistematizarea acțiunilor tactice individuale:
1.Acțiuni individuale în atac – acțiuni de bază:
– Serviciul
– Ridicare a pentru atac
– Lovitura de atac
2. Acțiuni individuale în apărare – acțiuni de bază:
– Preluarea serviciului
– Blocajul
– Preluarea din atac
Acțiunile tactice individuale pot fi sistematizate în după criteriul
succesiunii lor logice, determinată de desf ășurarea fazelor jocului, astfel:
1. serviciul
2. preluarea serviciului
3. ridicarea pentru atac
4. lovitura de atac
5. blocajul
6. preluarea atacului
7. preluarea din blocaj
8. preluarea din fileu

34
9. plonjonul
10. preluarea din cadrul autodublării

B. TACTICA COLECTIVA – presupune cr earea unui ansamblu
tehnico -tactic cu o conceptie de joc unitara si cu o pregatire omogena si este o
insumare a actiunilor individuale ale jucatorilor care sunt incadrate intr -un sistem
de joc colectiv, stabilit précis atat in atac cat si in aparare.
Tactica colectiva in atac cuprinde sistemul de alcatuire a formatiei
(numar de ridicatori si numar de tragatori)
– la incepatori, ridicarea se executa de orice jucator aflat in zonele doi
sau trei;
– cand incepem sa specializam ridicatorii pe post, aplicam sistemu l de
joc in atac cu trei ridicatori si trei tragatori – pase la tragatori din zonele 4, 3 si 2;
– ridicatorii sunt incadrati de doi tragatori iar tragatorii de doi ridicatori;
– daca ridicatorul este in zona 1, in zona 2 este un tragator, in zona 3 este
un rid icator, in zona 4 un tragator, in zona 5 un ridicator, in zona 6 un tragator;
Se trece apoi la al treilea sistem de joc in atac, cu doi ridicatori si patru
tragatori;
– ridicatorul din linia intai va fi specializat sa actioneze in zona doi, iar
cel din linia a doua, in zona unu;
– la nivelul juniorilor, tragatorii trebuie specializati pentru a juca in toate
cele patru zone. Aceste specializari pe zone presupun si anumite manevre ale
jucatorilor in timpul jocului. Deplasarile se fac in limitele regulamentului de joc,
dupa executarea serviciului – aceste deplasari se mai numesc si “intrari”.

35
Sistemul de joc in atac 2 – ridicatori cu 4 – tragatori este echilibrat sub
aspectul construirii combinatiilor in atac si al finalizarii, deoarece in linia intai se
gasesc in permanenta doi tragatori. Perfectionarea acestui sistem de joc in atac
pregateste sistemul de atac 1R cu 5T care este characteristic echipelor de
performanta si se caracterizeaza prin:
– efortul ridicatorului este considerabil;
– ridicatorul participa la toate combinatiile ce se construiesc;
– uneori ridicatorul este suplinit de unul dintre tragatori, care va fi
pregatit in acest sens, care este numit “ridicator fals”;
– combinatiile de atac se realizeaza de intreaga echipa cu evidentierea a
doi, trei sau mai multo r jucatori. O importanta deosebita o are precizia preluarii
din serviciu sau din atacul adversarului;
– sunt combinatii intre un ridicator si un tragator, un ridicator si doi sau
mai multi tragatori;
– sunt combinatii in atac cu schimb de locuri intre tragator i pentru a
dezorganiza blocajul adversarului;
– atac cu incrucisarea deplasarii tragatorilor;
– atacul in scara cu simularea unui atac de catre un tragator: din minge in
urcare, din minge scurta;
– atac cu manevre in linia intai, mingea fiind atacata din linia a doua;
– atac cu diferite manevre de pasare;
– atac din doua lovituri sau patru (cand a atins blocajul);
– de regula preluarea din serviciu este executata de trei jucatori, ceilalti
construiesc atacul;
Toate aceste combinatii se insusesc in mod gradat pe anumite trepte ale
pregatirii.

36
La categoria 12 -14 ani, se aplica modelele de joc intermediare de joc I si
II. Combinatiile sunt simple – ridicare din zona trei in zonele 4 si 2 si din zona
doi, in zonele trei si patru. Cand incepe specializarea se aplica sistemul de atac
3R cu 3T.
La varsta 14 -16 ani combinatiile in atac se realizeaza cu 2R si 4T,
aplicandu -se modelul III de joc. Acum sunt pregatite combinatiile in atac cu pasa
scurta, pasa intinsa, cu pasa peste cap si schimb de locuri.
La categoria 16 -18 ani se va aplica sistemul de joc 2R cu 4T – apoi treptat
se va trece la sistemul de joc in atac cu 1R cu 5T;

TACTICA COLECTIVA IN APARARE
O echipa se afla in aparare atunci cand mingea se afla la adversar. Putem
vorbi de apararea la serviciu (preluarea) si bloc area cu preluarea din atacul
adversarului.
La incepatori, dispozitivul de preluare este format din 5 jucatori –
ridicatorul cu sarcini de pasare nu participa la preluarea din serviciu.
La avansati, cand serviciul este executat in forta preluarea se executa cu
jucatorii din linia a doua cu trei sau patru jucatori, cu sarcini precise. Preluarea
trebuie efectuata perfecta si cu precizie.

TACTICA LA BLOCAREA SI PRELUAREA LOVITURII DE
ATAC
– este o actiune colectiva;
– include sistemele de aparare, blocajul, plasam entul jucatorilor, dublajul
si preluarea mingii;

37
Sunt doua sisteme de joc de baza in aparare:
– sistem de aparare cu centrul doi avansat (jucatorul din zona 6);
– sistem de aparare cu centrul doi retras;
– al treilea sistem – dar nu de baza este sistemul de apar are pe culoar –
folosit la echipele de performanta cu jucatorii de mare performanta;
a) Sistemul de aparare cu centrul doi avansat este sistemul in care
jucatorul din zona 6 se deplaseaza in spatele zonei unde se efectueaza blocajul si
jucatorul din linia I c are nu efectueaza blocaj se retrage in linia a II –a pentru
preluare. Acest sistem se foloseste la incepatori.
b) Sistemul de aparare cu centrul doi retras este sistemul in care
jucatorul din zona 6 actioneaza in apropierea liniei de fund pentru a prelua
ming ile. Jucatorii din zonele 1 si 5 se plaseaza in afara suprafetei de teren aparate
de blocaj pentru a prelua mingile atacate in forta, precum si pe cele plasate in
apropierea blocajului.
c) In sistemul de aparare pe culoar, fiecare jucator din linia a doua
apara zona in care se afla si o parte din zona corespondenta din linia intai.
Dublajul este efectuat de jucatorul din linia intai care nu a participat la blocaj.
Mai exista autoblocajul efectuat de jucatorii care au efectuat blocajul
La categoria 10 -12 ani co piii trebuie sa stie ca trebuie sa -si apere zona in
care sunt plasati. Se executa serviciul de jos si numai pasa de sus.
Primul sistem de joc in aparare care trebuie insusit este cu jucatorul din
zona sase avansat, apoi cu centrul doi retras.
Apararea are la baza doua actiuni tehnico -tactice preluarea de jos si
blocajul.

38
6. ACȚIUNI INDIVIDUALE ÎN ATAC ȘI APĂRARE

Tehnica sportivă poate fi analizată ca un sistem al mișcării direcționat în
rezolvarea unei sarcini motrice determinate. Tehnica eficientă, caracte rizată
printr -o înaltă coordonare a mișcării, stabilitate și randament, permite obținerea
de rezultate înalte.
Tehnica voleibalistei conține: poziția fundamentală, deplasări în teren,
pase, lovituri de atac, blocajul, serviciul.
1. Poziția fundamentală
– greutatea corpului trece pe partea din față a tălpii picioarelor, picioarele
sunt îndoite din articulații, iar corpul este înclinat ușor spre înainte, brațele sunt
îndoite din articulațiile coatelor;
– atenția este concentrată la minge, la acțiunile adversa rilor și ale
coechipierilor;
– înălțimea poziției fundamentale se determină prin gradul de îndoire a
picioarelor din articulația genunchilor – avem poziții înalte, medii și joase

39
2. Pasa de sus
– se execută după o deplasare la minge și oprire în poziție fundamentală
înaltă prin acțiunea membrelor superioare;
– membrele inferioare sunt depărtate la nivelul umerilor, greutatea
repartizată pe ambele picioare ceea ce dă o bază de susținere normală, laba unui
picior este mai avansată decât cealaltă (p entru a orienta trunchiul cu poziția
umerilor pe direcția de expediere a mingii);
– membrele superioare ridicate spre înainte deasupra capului flexate din
articulația coatelor, cu palmele orientate spre înainte cu degetele formând o cupă
cu care se va lovi mingea;
– corpul efectuează o ridicare realizată cu ajutorul mușchilor șanțurilor
vertebrale și a triplei extensii a membrelor inferioare, iar lovirea mingii se face
cu mâinile înainte și în sus prin mărirea amplitudinii biopotențialului mușchilor
mâinii.

Lanțuri musculare : flexorii degetelor, flexorii carpului, extensorii
cotului, anteductorii brațului, ridicătorii și basculatorii laterali ai scapulei, tripla
extensie – flexorii coapsei pe bazin, extensorii gambei pe coapsă și flexorii
dorsali ai labei piciorului.

40

3. Preluarea
– se execută după o deplasare la minge și oprire în poziție echilibrată prin
acțiunea membrelor superioare orientate oblic in jos;
– membrele inferioare sunt ceva mai depărtate decât mivelul um erilor,
mărindu -se astfel baza de sprijin, iar în funcție de traiectoriia și viteza mingii
poziția va fi mai înaltă sau mai joasă; membrele superioare lovesc mingea la
nivelul manșetei printr -o acțiune asemănătoare unei pârghii cu mobilizarea
articulațiilo r scapulohumerale, prin prinderea mâinilor una în alta, în supinație;
– corpul realizează o mișcare de ridicare prin extensia membrelor
inferioare și o îndreptare a truchiului, membrele superioare lovesc mingea printr –
o mișcare la nivelul articulației scap ulohumerale, iar articulația cotului este în
extensie articulată.

41

Lanțuri musculare : tripla extensie, tripla flexie (pentru asigurarea
echilibrului), abductorii si adductorii coapsei, pronatorii și supinatorii labei
piciorului, mușchii șanțurilor verte brale, lanțurile încrucișate ale pereților
abdominali, lanțurile musculare care asigură abducția și anteducția în articulația
umărului, mușchii care deplasează lateral scapula.

4. Lovitura de atac
– se execută din săritură, peste pla să, lovirea mingii realizându -se la o
înălțime cât mai mare pentru a o trimite sub un unghi cât mai ascuțit spre terenul
advers;

42
– avem următoarele faze: elanul (1 -2 pași), desprinderea (pe ambele
picioare), zborul, lovirea mingii și aterizarea (pe ambele picioare);
– în timpul zborului corpul se află în extensie, membrele inferioare sunt
flexate, iar membrele superioare ridicate – cel îndemânatic flexat din articulația
cotului, iar celălalt la nivelul umerilor;
– lovirea mingii se realizează prin flexia co rpului și acțiunea dinamică a
brațului lovitor;
– aterizarea se realizează elastic prin flexie la nivelul articulațiilor
membrelor inferioare (restabilirea echilibrului).

43
Lanțurile musculare:
– în timpul zborului: extensorii la n ivelul trunchiului și ai coapsei,flexorii
la nivelul gambei și antebrațului;
– lovirea mingii: – flexorii carpului, extensorii cotului, rotroductorii și
adductorii în articulația umărului, mușchii care basculează medial scapula;
– mușchii pereților abdo minali – lanțurile încrucișate;
– flexorii coapsei și extensorii gambei;
– traiectoria precisă a mingii: mușchii pronatori ai antebrațului și flexorii
carpului;
– aterizarea: lanțul triplei extensii a membrelor inferioare și mușchii
șanțurilor vertebral e

5. Serviciul
– se realizează în forță sau planat, de pe loc sau din săritură;
– la serviciul planat, voleibalista, în faza inițială aruncă mingea în sus -față
și își pregătește mâna pentru lovire; în faza de bază a serviciului, jucătoarea
îndoai e piciorul drept din articulațiile gleznei și genunchiului, deplasează corpul
spre înainte, trecând greutatea pe piciorul stâng, mâna dreaptă se miscă în față
sus, jucătoarea lovește mingea cu palma într -o poziție care frânează deplasarea

44
ulterioară în spa țiu, corpul se deplasează spre înainte, greutatea trece pe piciorul
stâng care este sprijinit în față, piciorul drept se îndreaptă
– la serviciul din săritură biomecanica execuției seamănă cu cea a loviturii
de atac.
Lanțurile musculare:
– flexorii degetelor și ai carpului, extensorii mâinii, flexorii cotului;
– lanțurile musculare încrucișate ale pereților abdominali;
– lanțul triplei extensii de la membrele inferioare.

6. BLOCAJUL
Blocajul, este o acti une tehnico -tactica de aparare executata
cu saritura in apropierea fileului si care urmareste stavilirea loviturii de
atac a adversarului prin interpunerea palmelor peste nivelul superior al
fileului, intre mingea atacata si terenul propriu.
Blocajul se e xecuta individual sau in grup de doi sau trei
jucatori, care poate fi ofensiv sau defensiv.

45
Tehnica blocajului cuprinde:
– pozitia initiala si 5 faze: – elanul;
– bataia;
– saritura;
– blocarea mingii;
– aterizarea;
In pozitia initiala:
– jucatorul se afla cu fata la fileu, orientat cu fata la adversar;
– talpile picioarelor paralele pe sol, departate la latimea
umerilor;
– genunchii sunt usor flexati;
– centrul de greutate al corpului este deasupra bazei de
sustinere;
– trunchiul este ve rtical;
– mainile sunt indoite din articulatiile coatelor cu palmele la
nivelul umerilor;
– deplasarea pentru élan se face lateral, cu pas adaugat;
– deplasarile sunt scurte, de multe ori cu un singur pas;
– uneori se executa sarituri de pe loc;
– bratele sunt indoi te din articulatiile coatelor;
– bataia se executa pe ambele picioare, alternativ cu rularea
talpilor de la calcai spre varf urmand succesiv miscarile astfel:
– primul picior care se deplaseaza este cel care este inspre
directia de deplasare; La impuls contact ul se face mai intai pe calcai;
– talpile se afla apoi pe toata suprafata solului;
– are loc flexarea din articulatiile genunchilor;

46
– desprinderea se realizeaza prin intinderea picioarelor;
– se contracta brusc cvadricepsul femural si tricepsul;
– corpul se indreap ta in sus si pe verticala; In faza de zbor,
corpul se intinde pe verticala, este echilibrat si saritura trebuie sa fie
inalta, pentru a permite apropierea palmelor de minge. Degetele sunt
usor departate si incordate;
– contactul cu mingea este dur;
– palmele t rebuie sa aiba o suprafata plana din care mingea
poate ricosa in afara terenului, si inchide anumite directii de atac;
– Aterizarea se face pe ambele picioare, este elastica si
echilibrata si se face intr -o pozitie mai joasa pentru a efectua
autodublajul sa u plonjonul;
Prezentam in continuare cateva mijloace pentru insusirea
locajului:
– deplasarile laterale pe latimea terenului;
– deplasari cu saritura pe verticala;
– doi elevi fata in fata executa saritura cu élan de un pas si isi
atrag palmele desupra fileului ;
– acelasi exercitiu de la numarul 3 dar un jucator tine o minge
in maini desupra fileului;
– sarituri pentru blocaj in grup – sase perechi de elevi;
– un jucator executa blocaj la mingile atacate de colegi din
zona 4;
Intr-un teren se executa combinatii in ata c – trei tragatori sunt
plasati in cele trei zone din linia intai, iar doi ridicatori vor face pe rand intrare

47
din zona unu. Profesorul arunca mingi din zona sase in zona doi pentru
ridicatori. In celalalt teren se executa blocajul.
– in fiecare zona de a tac din ambele terenuri se afla cate un tragator.
– Ridicatorii sunt plasati in zonele unu. Din dreptul stalpului de sustinere
a fileului, profesorul arunca mingea alternative tragatorilor din cele doua
terenuri;
– exersarea blocajului aplicand jocul “concentrat” jocul intensiv continuu
(prezentat la mijloacele pentru insusirea preluarilor), in care preocuparea
jucatorilor este blocajul si dependenta jucatorilor din linia a doua de
eficienta acestei actiuni tehnico -tactice;

7. MODELUL JUCATORILOR PE POSTURI

Tendința jocului de a -și îmbogǎți conținutul i se asociază în paralel
acțiunea de valorificare a lui prin contribuția jucătorilor de înaltă clasă al
căror potențial psiho -biomotric și tehnico -tactic se ridică la nivelul de
eficiență al acestui conținut înaintat. Fără jucători de mare valoare nu se poate
adopta un joc de factură superioară.
Finețea execuției tehnice, precizia și coordonarea acțiunilor individuale
sincronizate în cadrul sistemului hipercomplex al echipei angrenată în efortul
de a domina și dezorganiza sistemul similar advers, fac ca acest joc cu reguli
precise, spațiu restrâns și contact scurt cu mingea (cu aspect de lovire) să
consacre în vârful piramidei performanței numai pe jucătorii care la

48
potențialul morfo -funcțional și psih ic au adăugat în timp un bogat conținut de
acțiuni, experiențǎ și o pregǎtire specificǎ adecvatǎ specializǎrii.
Ridicătorii:
– ridicarea eficientă din preluare imprecisă și din poziții dezechilibrate;
– acțiuni înșelătoare care să însoțească ridicarea pe t raiectorii în urcare,
scurte și întinse, de pe loc, din săritură cu fentă și cu viteză mare de zbor a
mingii;
– atacul din preluare directă, din blocaj afară și plasarea mingilor cu
una și cu două mâini;
Jucătorul de centru:
– blocaj individual simplu și d ublu la atac din ridicare în urcare, scurtă
și întinsă
– atacul din toate zonele (și din linia a II -a) mai ales din ridicare cu
traiectorii în urcare, scurte și întinse;
– preluare din atac, din blocaj și din serviciu (cu indici de
eficiențǎ foarte mari).
Trăgătorul de extremă:
– lovitura de atac din mingi ridicate cu traiectorie întinsă, medie și
înaltă pe direcția elanului și pe întors peste blocaj, din blocaj afară și atacul
plasat;
– preluare din atac, din serviciu, și din blocaj cu și fără plonjon, la
indici de eficiență foarte înalți;
– blocajul simplu și cu săritură dublă, individual și în grup, cu
închiderea direcțiilor, cu retragerea brațelor.
Jucătorul “libero”:
– precizie și constanță la preluarea din serviciu și din atac;

49
– mobilitate în teren și simț de anticipare;
– plasament bun în funcție de blocaj.

Din punct de vedere tactic, toți jucătorii trebuie să posede:
– un bogat conținut și o dezvoltată gândire tactică;
– suplețe adaptativă la tactica adversă;
– disciplină tactică încadrată în jocul elaborat al echipei.
Intr-o viziune integratoare a capacităților și calităților individuale
coroborate cu cerințele jocului sunt ierarhizate următoarele caracteristici
(M.S. Brill):
– coordonarea;
– nivelul execuției tehnice;
– simțul chinestezic;
– gândirea opera tivă;
– diferențierea efortului muscular;
– reacțiile comlexe;
– anticiparea acțiunilor;
– forța proceselor nervoase;
– stabilitatea și intensitatea atenției.

8. MODEL DE JOC
1. INCEPĂTORI :
– joc 6:6 cu blocaj individual si cu ridicarea efectuata de juc atorul care
devine ridicator cand ajunge in zona 3;

50
– organizarea atacului si actiuni de baza : preluare din servici si din
atac pe traiectorii inalte, efectuata cu doua maini de sus (de baza) sau de jos,
orientata spre zona 3 de unde se realizeaza ridi carea pe traiectorii medii si inalte,
spre jucatorii din zonele 4 si 2; trecerea mingii peste plasa prin lovitura de atac
pe directia elanului sau plasarea mingii cu una, doua maini din saritura;
– organizarea apararii si actiuni de baza : dispozitiv cu blocaj
individual al jucatorului din zona 3 plasat langa fileu, jucatorii 2 si 4 in spatele
liniei de 3 m, iar jucatorul 6 avansat la mijlocul terenului; preluare de sus din
serviciul si atacul cu intensitati medii, preluare de jos pentru intensitati si
dificultati crescute;
– dispozitiv la preluarea serviciului : participa 5 jucatori, asezati pe 2
linii si intercalati, iar jucatorul din zona 3 (ridicatorul), langa fileu;
– dispozitivul la efectuarea serviciului este similar celui al apararii.
Partici parea in competitiile de minivolei rezervate acestui esalon se
desfasoara cu jocul 4 : 4 pe teren si cu efectiv redus.

MODELUL DE JOC INTERMEDIAR 4:4
– joc 4:4, cu 2 jucatori in linia I, fara blocaj (de baza) si cu blocaj
individual, toti jucatorii devin ridicatori cand ajung in zona 2; serviciul de sus
(de baza) sau de jos, preluare de sus spre zona 2, combinatii cu ridicare inalta
efectuata spre jucatorul din zona 4, trecerea mingii peste plasa cu atac sau minge
plasata din saritura;

51
– aparare în semicerc , formata din jucatorii 1, 3, si 4, cu preluare din
servici si din atac efectuata cu 2 maini de sus (de baza) si orientata spre jucatorul
2, langa plasa, pentru efectuarea ridicarii;
– dispozitivul la preluarea serviciului ; acelasi cu cel di n aparare (in
semicerc);
– dispozitivul la efectuarea serviciului ; cu jucatorul 2 la fileu si cu
jucatorii 3 si 4 care isi mentin dispozitivul de semicerc.
2. AVANSAȚI:
– Joc 6:6 cu blocaj individual la corespondent si cu ridicare efectuata
din zona 2 de jucator specializat (ridicator);
– Organizarea atacului si actiuni de baza : Sistem de atac: 4T + 2R
cu specializarea ridicatorilor pe z.2 si 1 si cu actionarea tragatorilor pe toate
celelalte zone, potrivit rotatiei de joc; combinatii cu ridicare pe traiectorii medii
si inalte la intrarea ridi -catorilor din z.1 si z.6 la preluarea serviciului si din z.1 in
timpul jocului, finalizare cu jucatorii din z. 4 si z. 3 prin atac pe directia elanului
(procedeu drept) cu plasare, cu evitarea bl ocajului.
– Organizarea apararii si actiuni de baza : Sistem de aparare: cu
jucatorul 6 retras (de baza) si cu jucatorul din zona 6 intermediar (in secundar),
preluare cu apararea culoarului si a diagonalelor scurte si lungi; blocaj individual
efectuat la jucatorul corespondent (de baza) si blocaj cu jucatorul din zona 3 pe
toata lungimea fileului, dublarea blocajului cu jucatorul cel mai apropiat din linia
I.
– Dispozitiv la efectuarea serviciului : jucatorii liniei I langa fileu

52
pentru schi mbarea zonelor si pentru blocaj individual, jucatorii 6 si 5 avansati la
mijlocul terenului pentru interventie la plasarea mingii din prima sau a doua
lovitura, dupa care se retrag in dispozitivul de preluare a atacului cu jucatorul din
zona 6 retras.
– Dispozitiv la preluarea serviciului : participa 5 jucatori asezati pe 2
linii si intercalati, iar ridicatorul in zona 2 si la intrarea din zona 1 și zona 6.
3. AVANSATI II
– Joc 6:6 cu specializarea jucatorilor pe posturi iar a ridicatorilor si
pe z.1 si 2;
– Organizarea atacului : Sistem de atac : 4 tragatori + 2 ridicatori
-Actiuni de baza : combinatii cu intrare din zonele 1, 6 si 5 la
preluarea serviciului si din zona 1 in timpul jocului, cu partciparea celor 3
jucatori din linia I la finalizare si participarea tuturor jucatorilor la dublarea
atacului, potrivit situatiei tactice.
– Actiuni secundare : combinatii cu actiuni inselatoare si
coordonate ale tragatorilor cu ridicatorul la preluare precisa (atac pe alta directie,
cu plasare, dubla bataie, atac din linia a -II-a).
– Organizarea apararii :Sistem de aparare: cu jucatorul din zona 6
retras.
– Actiuni de baza : blocaj individual la atac din ridicari cu
traiectorii rapide, scurte si intinse la corespondent si dub lare cu jucatorul
apropiat din linia I; preluare cu amortizarea atacului puternic si apararea zonei 6
si zonei 5 de catre toti tragatorii, potrivit rotatiei si situatiei tactice de joc.

53
– Actiuni secundare : blocaj colectiv la minge si la zona,
autodublare si dublare pe limita culoarelor de catre extremele din linia I si linia
a-II-a.
-Dispozitiv la efectuarea serviciului : jucatorii liniei I langa fileu
pentru schimbul de locuri si blocaj, jucatorii din z 5 si 6 avansati pentru
preluarea mingilor din prima sau a doua lovitura ,dupa care se retrag in
dispozitivul de aparare cu z.6 retras.
– Dispozitiv la preluarea serviciului : cu 4 jucatori (de baza), fara
ridicator si jucatorul corespondent intrarii, asezati in semicerc, orientarea
preluarii spre ridicator, asigurarea preluarii si participarea la organizarea si
dublarea atacului.
4. PERFORMAȚĂ:
– Joc 6:6 cu specializarea jucatorilor pe posturi (ridicator, tragator,
tragator -ridicator, jucator de blocaj central, jucator libero)si pe zone de actionare
in linia I si aII -a.
– Organizarea atacului : Sistem de atac 5T+1R (de baza) si 4T+2R
in secundar
Actiuni de baza : cu intrarea ridicatorului din toate zonele la
preluarea din serviciu efectuata de jucatori specializati si d in zona 1 in timpul
jocului; atac combinativ cu jucatorii din linia I si din linia a II -a, cand ridicatorul
se gaseste la plasa, ridicare pe traiectorii rapide (scurte, intinse, in urcare) pentru
finalizarea pe timpul 1 si pe traiectorii semi -inalte pentru finalizarea in timpul 2
al combinatiilor cu participarea a cel putin 2 tragatori; finalizare prin atac pe
directia elanului (drept), pe alta directie (intors), cu plasare, cu fenta, cu dubla

54
bataie, cu schimbarea directiei de elan, din bloc afara, etc.
Actiuni secundare : combinatii cu atac din ridicare inalta in cazul
preluarii imprecise, combinatii cu preluare directa si ridicare din saritura,
combinatii pe cupluri, atac din linia a II -a, atac lobat, ridicare cu o mana din
saritura, etc
– Organizarea apararii : Sistem de aparare : cu jucatorul din zona 6
retras si cu actionare specializata pe toate zonele terenului.
Actiuni de baza : cu un jucator la blocaj impotriva atacului
combinativ, dublare cu cel mai apropiat jucator di n linia I; cu blocaj colectiv, cu
folosirea autodublarii si participare la dublare pe limita culoarului; blocaj cu
inchidere, cu fenta (schimbarea pozitiei, retragerea lor), blocaj repetat (pasiv si
apoi activ), preluarea in cadrul autodublarii, preluarea cu amortizare, cu apararea
culoarului si a diagonalelor, preluare cu 1 -2 maini a mingilor ricosate, preluare
cu plonjon inainte, lateral, cu „parghie dura”, preluare cu piciorul.
Actiuni secundare : sistem de aparare cu 2 jucatori la blocaj si c u
jucatorul din zona 6 avansat (ridicatorul), apararea in situatii speciale,
autodublarea in cazul blocajului individual, etc.
– Dispozitiv si actiuni de baza la preluarea serviciului : cu 3 – 4
jucatori specializati, ceilalti disponibilizati pentru atacul combinativ, cu si fara
intrarea ridicatorului, preluare pe traiectorii medii -inalte care sa favorizeze
multiplicarea actiunilor jucatorilor in faza de pregatire a finalizarii (schimbari de
directie, incrucisari, simulari).
– Dispozitivul la efectuarea serviciului , urmareste: plasarea
oportuna a jucatorilor din linia I pentru actionarea la blocaj pe zone specializate

55
si a jucatorilor din linia a II -a pentru asigurarea primei si celei de a doua lovituri
adverse pentru intrarea rapida a jucatorilor in siste mul de aparare cu zona 6
retras.

9. SELECTIA JUCATORILOR

Selectionarea elementelor cu aptitudini deosebite pentru practicarea
voleiului presupune o activitate sustinuta cu rabdare si deosebita competenta
pedagogico -stiintifica. Ea trebuie sa realizeze al egerea elementelor “supradotate”
pentru performante de varf care reclama solicitari la limita maxima a efortului
specific psiho -somato -functional și tehnico -tactic. In selectie trebuie pornit de la
cunoasterea celor doua realitati: individul si particulari tatile jocului ce
prefigureaza cerinte de ordin morfologic, funcțional, psihologic, cinematic,
pedagogic. Ea trebuie desfasurata pe etape, bazandu -se pe corespondenta
dinamicii dezvoltarii psiho -fizice si motrice a copiilor, cu solicitarile complexe si
in acelasi timp specifice voleiului. Ea implica un ansamblu de verificari
periodice capabile sa confirme aptitudinile copilului, asa cum se manifesta
acestea concret in procesul de instruire sportiva.
Avand in vedere ca ea trebuie sa opereze continuu de la i ncepator
pana la nivelul marii performante, adresandu -se unor organisme aflate in plin
proces de crestere si maturizare psiho -biologica cu o oarecare doza de
imprevizibilitate, selectia trebuie sa includa atat activitati de diagnoza cat si de
prognoza care sa prefigureze un model al jucatorului in acord cu cerintele

56
modelului de joc. In acest context, selectia trebuie desfasurata pe etape intocmai
ca si pregatirea :
– selectia primara sau de orientare cu o durata de 2 – 3 ani , in care
accentul cade pe depistarea elementelor dotate si initierea in jocul de volei
(organizatoric se constituie grupa de incepatori) si in care principalele criterii de
selectie in ordinea importantei sunt : tipul constitutional, trasaturile de
personalitate si nivelul dezvolta rii calitatilor si deprinderilor motrice generale;
– selectia secundara sau intermediara are loc in general post -pubertar,
realizandu -se pa baza acelorasi cerinte, iar accentul cade pe invatarea si
perfectionarea actiunilor tehnico -tactice, potrivit sp ecializarii si participarii in
competitii (grupe de avansati);
– selectia finala sau decisiva pentru marea performanta se realizeaza
dupa 17 – 18 ani, cand se pun bazele perfectionarii la un inalt nivel al actiunilor
de joc, necesare dobandirii maiest riei sportive (grupele de performanta). Pentru
acest nivel, cerintele selectiei vizeaza trasaturile de personalitate, calitatile si
deprinderile motrice complexe si specializarea pe posturi.
Pentru reusita selectiei, antrenorul se va baza pe urma torul ansamblu
de criterii :
– a) medicobiologice (starea sanatatii, integritatea functionala globala,
nivelul de dezvoltare fizica);
– b) somatice (inaltime, anvergura, tip constitutional);
– c) capacitatea motrica (calitatile motrice viteza si inde manare,
capacitatea de insusire a deprinderilor specifice;
– d) psihologic (gradul dezvoltarii aptitudinilor, motivatia, afectivitatea,
tipul temperamental si trasaturile de personalitate.
Pentru obiectivizarea aprecierilor privind potentialul real al c opiilor

57
integrati in procesul de selectie continua si pregatire, antrenorul va trebui sa
opereze pe baza unui sistem complex de evaluari a nivelului de dezvoltare a
calitatilor motrice, a insusirii priceperilor si deprinderilor specifice, a
potentialului p sihic, etc. Testarea si verificarea potentialului motric pentru
nivelul incepatorilor si avansatilor se realizeaza pe baza celor 8 probe ale testului
de capacitate fizica cunoscut sub denumirea de „Standard Fitness Test”.
Obiectivele pe care antrenorul is i va axa activitatea de selectie in diferitele
etape ale devenirii voleibalistice a jucatorului, vor urmari :
a) – Nivelul „Incepatori ”
– depistarea, atragerea si recrutarea copiilor cu aptitudini si dezvoltare
psiho -somato -motrica corespunzatoare cerintelor jocului;
– tip constitutional : longilin, cu segmente lungi care anticipeaza o
statura inalta (deter -minare ereditara). Valori orientative la 12 ani:
– fetele 165 + 3 cm ,
– baietii 160 + 5 cm ;
– trasaturi de personalitate: disponibili tati afective, dorinta de afirmare,
combativitate, cooperare, capacitate de invatare motrica si de adaptare la mediul
sportiv ;
– calitati si deprinderi motrice; viteza specifica de reactie, capacitate de
anticipare, indemanare (coordonarea, echilibrul, orientarea in spatiu) capacitatea
de insusire si reproducere a unor deprinderi noi (procedee tehnico -tactice).

b) Nivelul „Avansati I”
– selectie permanenta corespunzator dinamicii cresterii indicilor
somato -motrici si a acumularilor din cont inutul instruirii, paralel cu recrutarea
de noi elemente dotate somato -motric si psihic care sa corespunda nivelului

58
superior al cerintelor esalonului de varsta;
– tip constitutional: longilin cu statura inalta, in perioada (post)
pubertara; valorile o rientative ale inaltimii la 14 ani :
fete : 175 + 3 cm ridicatoarele :172 cm
baieti : 180 + 3 cm ridicatorii : 175 cm
– profil psihologic: capacitatea de adaptare la solicitarile specifice din
pregatire si joc, perseverent a, capacitate de concentrare a atentiei, autocontrolul,
spiritul de cooperare, motivatia si creativitatea (ridicatorii);
– calitati si deprinderi motrice: viteza de executie si de reactie la
obiectul in miscare, indemanarea specifica (ambidextrie, orie ntare in spatiu,
timp), corectitudinea insusirii si stabilitatea deprinderilor specifice (actiuni de joc
tehnico -tactice);
– promovarea in esalonul superior a unui numar de 4 – 6 jucatori cu
potential psiho -biomotric si somatic corespunzator si cu pers pective certe in
privinta progresului insusirii actiunilor de joc;
c) Nivelul „Avansati II”
-selectia si promovarea jucatorilor supradotati din punct de vedere al
cerintelor psiho -somato -motrice si al acumularii bagajului deprinderilor de jos
specifice, corespunzator specializarii pe posturi (ridicator, jucator libero, jucator
de blocaj central);
– tip constitutional: armonios proportionat, cu o statura post pubertara
foarte inalta si cu ansamblul musculo -ligamentar puternic conturat. Inaltim ea
orientativa la 16 ani :
fete : 180 + 3 cm ridicatoarele : 175 cm
baieti : 190 + 5 cm ridicatorii : 185 cm
– profil psihologic: echilibru neuro -afectiv, concentrarea si

59
distributivitatea atentiei, capacitatea de valorifi care a acumularilor in conditii de
competitie, motivatia actelor voluntare, capacitatea de autoevaluare, dorinta de
afirmare, autocontrolul, integrarea si cooperarea in colectiv;
– calitati si deprinderi motrice: viteza si indemanarea in manifestaril e
lor specifice fiecarei actiuni, potentialul de detenta, forta exploziva, rezistenta
anaeroba, progresul si stabilitatea insusirii actiunilor de joc;
– promovarea a 3 – 4 jucatori de mare perspectiva pentru esalonul
superior valoric.
d) Nivel ul „Performanta ”
– definitivarea selectiei si promovarea jucatorilor cu dotare de exceptie
psiho -somato -motrica si cu bagaj tehnico -tactic corespunzator cerintelor pe
posturi la nivelul marii performante;
– tip somatic: armonios dezvoltat musculo -ligamentar, in acord cu
cerintele postului si cu statura adecvata cerintelor marii performante. Inaltimea
orientativa :
fete : 182 + 2 cm ridicatoarele : 180 cm
baieti : 195 + 3 cm ridicatorii : 190 cm
– profil psiholo gic:
*jucatorii tragatori: luciditate, capacitate de decizie, rezistenta
psihica la stresul competitional, concentrare si stabilitate a atentiei, asumarea
riscului, agresivitate pozitiva;
*ridicatorii: capacitate de anali za a situatiilor, claritatea
gandirii, stabilitate emotionala, rezistenta la conflicte, frustrare si efort, spirit
mobilizator, capacitate de concentrare, atentie distributiva, decizie rapida,
sociabilitate ;
*jucator libero: capacitate de anticipare, spirit de sacrificiu,

60
rezistenta la stres, echilibru in situatii limita ;
– calitati si deprinderi motrice: specifice, complexe si specializate in
regim de detenta, de indemanare (tehnica) si de joc (rezistenta specifica);
– promovarea l a esalonul diviziei B si A a minimum 2 jucatori cu
potential motric și tehnico -tactic corespunzător.

10. ORGANIZAREA COMPETIȚIILOR ȘCOLARE
In cadrul procesului de invatamant, in cazul de fata in procesul de
pregatire si formare a voleibalistilor, elev ii indiferent de varsta si stadiul de
pregatire au o pronuntata dorinta de intrecere, de afirmare, indeosebi individuala.
Aceasta caracteristica are conotatii pozitive dar si negative prin aceea ca accentul
cade mai mult pe afirmarea pe plan individual dec at pe plan colectiv. Profesorul
antrenor trebuie sa aiba in vedere dezvoltarea spiritului de echipa, unitatea si
coeziunea grupului.
Competitia, intrecerea, ii stimuleaza pe elevi, ii determina sa se
pregateasca cu mai mult interes, participa la lectii cu placere, stiind ca pregatirea
se va finaliza cu o intrecere. Intrecerile se vor organiza in scoala si in afara scolii.
Asadar profesorul va organiza cat mai multe concursuri pe grupe in cadrul unei
clase, pe clase in cadrul scolii. Daca va fi necesar este bine sa se organizeze
competitii cu efective reduse, 2, 3 sau 4 elevi, sau pe terenuri cu dimensiuni
reduse, indeosebi la clasele V -VI.
La clasele VII -VIII, IX -X si XI -XII, se vor face selectii pentru
echipa clasei care va participa la intrecerea pe scoa la. In continuare la clasele

61
superioare vor fi selectionati elevii care vor face parte din echipele reprezentative
ale scolii.
Echipele reprezentative trebuie sa aiba un program special de
pregatire, cu cel putin doua antrenamente pe saptamana. Pe langa c ampionatele
scolare, elevii din ciclul gimnazial pot participa la campionatul de juniori
categoria a treia, iar cei de la licee, la campionatele de juniori categoria doi si
unu.
In vederea pregatirii echipelor reprezentative pentru competitii,
antrenorul trebuie sa studieze care este valoarea si posibilitatile tehnico -tactice
ale adversarului care va conduce la intocmirea unui plan tehnico -tactic de
pregatire care trebuie sa -l puna in aplicare la echipele sale. In cazul in care nu
poate cunoaste echipele a dverse trebuie sa se bazeze pe ideea valorificarii la
maximum a potentialului si veleitatilor tehnico -tactice ale echipelor
reprezentative.
Inainte de intrecere, dupa ce face incalzire, profesorul mai da cateva
indicatii esentiale, iar in timpul jocului u rmareste posibilitatile tehnico -tactice ale
adversarului, precum si comportarea echipei proprii, ca apoi in timpul pauzelor
dintre seturi sa dea recomandari cu mult calm, incredere si optimism elevilor sai.
Aceasta atitudine trebuie sa fie constanta, pe to t timpul desfasurarii competitiei,
indiferent de evolutia scorului. Toate observatiile si indicatiile sa fie clare,
precise si ferme.
La sfarsitul competitiei este necesara efectuarea unei analize pentru
imbunatatirea si perfectionarea pregatirii in veder ea obtinerii unor rezultate mai
bune in jocurile oficiale. Aceasta analiza este bine sa se faca mai tarziu la 2 -3
zile dupa terminarea competitiei si se vor referi la comportarea echipei in

62
ansamblu si la eficacitatea fiecarui jucator in parte. Indiferent de rezultat,
sportivii trebuie felicitati.

11. REGULAMENT

1. SUPRAFATA DE JOC
– Suprafața de joc include terenul de joc și zona liberă. Ea trebuie să fie
dreptunghiulara și simetrică.
– Terenul de joc este un dreptunghi măsurând 18 x 9 m, înconjurat de o
zonă liberă având o lățime de minimum 3 m pe toate laturile.
– Spațiul de joc liber este spațiul situat deasupra suprafeței de joc si trebuie
sa fie liber de orice obstacol. Spațiul de joc liber trebuie să aibă o înălțime de
minimum 7 m de la suprafața de joc.
-Pentru competițiile mondiale și oficiale ale FIVB, zona liberă trebuie să
măsoare minimum 5 m de la liniile laterale și minimum 8 m de la liniile de fund.
Spațiul de joc liber trebuie să măsoare minimum 12 m de la suprafața de joc.
– Suprafața trebui e să fie plană, orizontală și uniformă. Ea nu trebuie să
prezinte vreun pericol de rănire pentru jucători. Este interzis să se joace pe
suprafețe cu asperități sau alunecoase.

63

2. LINIILE TERENULUI
– Toate liniile au o lățime de 5 cm. Liniile trebuie să aibă o culoare
deschisă și diferită de culoarea solului și de a oricăror alte linii trasate.
Linia de centru : axa liniei de centru împarte terenul de joc în două
terenuri egale măsurând 9 x 9 m fiecare. Totusi intreaga latime a liniei de centru
este consi derata ca apartinand, in mod egal, ambelor terenuri. Linia de centru se
întinde pe sub fileu între liniile laterale.
Linia de atac : în fiecare teren o linie de atac, a carei margine dinspre linia
de fund este trasată la 3 m față de axa liniei de centru, ma rcheaza zona de atac.
Pentru competițiile mondiale și oficiale ale FIVB, linia de atac este prelungită
dincolo de liniile laterale cu cinci linii scurte de 15 cm lungime și 5 cm lățime,
trasate la 20 cm una față de cealaltă, pe o lungime totală de 1,75 m.

64
3. ZONE
Zona de atac:
– În fiecare teren, zona de atac este prima zonă de lângă fileu, delimitată de
axa liniei de centru și de marginea dinspre linia de fund a liniei de atac.
– Zona de atac este considerată ca fiind prelungită dincolo de liniile
laterale până la capătul zonei libere.
Zona de serviciu:
– Zona de serviciu este o zona de 9 m lățime situată în spatele fiecarei linii
de fund.
– Zona este delimitată lateral prin două linii scurte, fiecare având 15 cm
lungime, trasate la 20 cm în spatele li niei de fund și în prelungirea liniilor
laterale. Aceste două linii scurte sunt incluse în lățimea zonei de serviciu.
– În adâncime, zona de serviciu se întinde până la limita zonei libere.

4.FILEUL
– Deasupra liniei de centru este instalat un fileu înt ins vertical. Marginea
sa superioară trebuie să fie plasată la înălțimea de 2,43 m pentru bărbați și 2,24
pentru femei.
– Fileul măsoară 1 m pe lățime și 9,50 m până la 10 m în lungime (cu 25
până la 50 cm pe fiecare parte laterală). El este alcătuit din o chiuri pătrate cu
latura de 10 cm, confecționate din sfoară de culoare neagră.
– La marginea superioară, este cusută pe toată lungimea fileului o bandă
din pânză albă, răsfrântă pe fiecare parte pe o lățime de 7 cm. Fiecare capăt al
benzii are o gaură prin care trece o sfoară pentru prinderea de stâlpi și
menținerea ei întinsa.

65
– Prin interiorul benzii trece un cablu flexibil pentru prinderea fileului de
stâlpi și menținerea marginii sale superioare întinsă.
– La partea inferioară a fileului este o alta ban dă orizontală, de 5 cm
lațime, asemanatoare cu banda superioară, prin care trece o sfoară. Această
sfoară croșetează de -a lungul ochiurilor pentru prinderea de stâlpi și menținerea
întinsă a părții inferioare a fileului.
– Două benzi albe sunt fixate verti cal pe fileu deasupra fiecărei linii
laterale. Ele măsoară 5 cm pe lățime, 1 m în lungime și sunt considerate ca
făcând parte din fileu.
-Antena este o tijă flexibilă care măsoară 1,80 m în lungime și 10 mm în
diametru. Ea este confecționată din fibră de s ticlă sau dintr -un alt material
similar. Câte o antenă este prinsă la marginea exterioară a fiecărei benzi laterale.
Antenele trebuie plasate, in opozitie, de o parte si de alta a fileului. Partea
superioară a antenei depășește fileul cu 80 cm și este marc ată cu benzi de 10 cm,
vopsite în culori contrastante, de preferință alb și roșu. Antenele sunt considerate
ca făcând parte din fileu și delimitează lateral spațiul de trecere. Stâlpii de
susținere a fileului trebuie plasați la o distanță de la 0,50 m până la cel mult 1,00
m de fiecare linie laterală. Ei au o înălțime de 2,55 m și este de preferat să fie
reglabili.

5. MINGI
– Mingea trebuie să fie sferică, având o anvelopă flexibilă de piele sau
piele sintetică prevăzută în interior cu o cameră din cauciu c sau alt material
asemantor.
– Mingea poate avea o singura culoare deschisă sau o combinație de culori.

66
– Materialul sintetic și combinația de culori a mingilor folosite în
competițiile oficiale trebuie să fie conform standardelor FIVB.
– Circumferința sa trebuie să fie cuprinsă între 65 și 67 cm și greutatea
între 260 și 280 g.
– Presiunea interioară trebuie să fie de la 0,300 până la 0,325 kg/cm2 (4,26
până la 4,61 psi), ( 294,3 până la 318,82 mbar sau hPa).

6. PENTRU A MARCA UN PUNCT, A CÂȘTIGA SETU L ȘI
MECIUL

PENTRU A MARCA UN PUNCT
O echipa câștigă un punct:
– dacă reusește să trimită mingea în interiorul terenului de joc advers
– dacă echipa adversă comite o greșeală;
– dacă echipa adversă este sancționată cu penalizare.
Greșeală:
– O echipă comite o greșeală de joc dacă execută o acțiune contrară
regulilor de joc.
Consecințele câștigării unei faze de joc:
– Faza de joc începe în momentul loviturii de serviciu și se termină când
mingea este afară din joc.
– Dacă echipa la serviciu câștigă fa za de joc ea câștigă un punct și va servi
în continuare .
– Dacă echipa la primire câștigă faza de joc ea câștigă un punct și dreptul
de a servi.

67
PENTRU A CÂȘTIGA UN SET
– Un set (cu excepția celui decisiv – al 5 – lea) este câștigat de echipa
care obține prima 25 puncte cu un avans minim de două puncte față de cealaltă
echipă. În caz de egalitate la scorul de 24 – 24, jocul continuă până când este
realizată o diferență de două puncte (26 – 24, 37 -35, …).

PENTRU A CÂȘTIGA MECIUL
– Meciul este câștigat de echipa care obține trei seturi
– În cazul unei egalități la seturi de 2 – 2, setul decisiv (al 5 – lea) este jucat
până la punctul 15, cu o diferență minimă de două puncte între cele două echipe.

7. FORMAȚIA DE START A ECHIPEI
– Trebuie să fie permanent șase sportivi în joc pentru fiecare echipă.
– Formația de start a echipei indică ordinea la rotație a jucătorilor pe teren.
Această ordine trebuie menținută pe toată durata setului.

8. POZIȚII

– În momentul când mingea este lovită de jucătorul la servici u, fiecare
echipă asezata conform cu ordinea la rotație trebuie să fie plasată în interiorul
propriului său teren de joc (cu excepția jucătorului la serviciu).
– Pozițiile jucătorilor sunt numerotate după cum urmează :
– cei trei jucători plasați de -a lung ul fileului sunt jucătorii din linia
întâi și ocupă pozițiile 4(în față – stânga), 3(în față – centru) și 2(în față –
dreapta).

68
– ceilalți trei sunt jucători din linia a doua și ocupă pozițiile 5(în
spate – stânga), 6(în spate – centru) și 1(în spate – dreapta).

9. ROTAȚIE
– Ordinea la rotație este determinată prin formația de start a echipei; ea
este controlată prin intermediul ordinii la serviciu și a pozițiilor jucătorilor pe
toată durata setului.
– Când echipa la primire câștigă dreptul la serviciu, j ucătorii săi efectuează
o rotație, deplasându -se cu o poziție în sensul acelor de ceasornic : jucătorul din
poziția 2 trece în poziția 1 pentru a servi, jucătorul din poziția 1 trece în poziția 6
etc.

69

BIBLIOGRAFIE:

Ghenadi, V. și colab., (1995) Volei și obiectivizarea instruirii , Edit.
Plumb, Bacău
Ghenadi, V., (1984) Volei, modelarea instruirii copiilor și juniorilor ,
Editura Sport -Turism, Bucuresti
Marza, D., Grapa, F., (1998) Volei în învățământ , Edit. Plumb, Bacău
Humă, N., (2003) Volei – noțiuni necesare pentru instruirea copiilor și
juniorilor , Editura Multiprint, București
Niculescu, M., (1999) Teoria predarii jocului de volei , Edit. Universitatii
din Pitesti
Serban, M., de Hillerin, P., (1975) Volei, strategie și tactică, Edit. Spo rt –
Turism, București