Europenizarea României: prezent ș i viitor [600920]

Europenizarea României: prezent ș i viitor

România a ȋ ntreprins pașii către aderarea la Uniunea Europeană cu dorinț a de a
face p arte din marea familie europeană ce a luat naștere ȋn urma semnă rii Tratatulu i de la
Paris din 1951 prin care lua ființă Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oț elului
(CECO) și a Tratatului de la Roma din 1957 prin care lua ființă Comunitatea Economică
Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM). Odată cu
aderarea ce a avut loc ȋ n 2007, ȋn România a ȋnceput un adevărat proces de europenizare
atât la nivelul instituțiilor, cât și la nivelul societăț ii.
Ȋn luna decembrie 2004, Româ nia a finalizat negocierile de aderare la Uniunea
Europeană ; acestea au repr ezentat ‘’rezu ltatul unui efort comun de pregătire internă, la
care au participat, ală turi de fostul guvern, toate parti dele politice, societatea civilă,
asociațiile patronale și sindicale, practic ȋntreaga societate românească .’’1
Ȋn prezent, ȋ n ceea ce p riveș te euro penizarea instituț iilor, se poate observa că este
nevoie de o mai bună cooperare la nivelul instituțiilor de administrare ș i a celor de
execuție ale justiției. Mulț i dintre oame nii politici au observat tendinț a Gu vernului de la
vremea respectiv ă (2008) de a se folosi de pretextul unor așa -zise recomandări de la
Comisia Europeană pentru a impune diferite proiecte de lege sau pentru a justifica
excesul de ordonanțe de urgență. Chiar și după anul 2008, g uvernele au continuat cu
această practică prin care sunt ‘’promovate proiecte de legi car e servesc intereselor unor
grupă ri clientelare’’2.
Putem afirma faptul că România s -a confruntat și se confruntă ȋn continuare cu
provocări serioase ȋn ceea ce privește dezvoltarea unei abordă ri constructive faț ă de o
capac itate instituțională consolidată, avâ nd rolul de a gestiona elaborarea unor politic i
publice eficiente prin absorbț ia fonduri lor europene. Una dintre provocările cu care se
confruntă România ȋ n domeniul politicilor publice este lipsa unei strat egii coerente
privind dezvoltarea infrastructurii. La sfâ rsitul anului 2014, Institutul Național de
Statistică a oferit date conform că rora aproximativ 40% din drumurile publice au fost
pietruite ș i doar 35,4% au fost modernizate. Putem observa din aceste cifre faptu l că
infrastructura rămâne ȋ n continuare un subiect sensibil ȋn România. Se preconizează că
până ȋn anul 2017 se vor termina porțiunile de autostradă Sibiu -Nădlac, Cluj -Borș,
Mihăiești -Suplacu de Barcă u și până ȋn anul 2030, România ar urma să construiasc ă alți
725 km de autostradă .
Ȋn ceea ce privește absorbția fondurilor europene, până cu câțiva ani ȋn urmă,
România a avut o capacitate limitată de a atrage ȋ n mod eficient aceste fonduri datorită
stării precare a instituțiilor. Există câ teva as pecte impor tante ce trebuie luate ȋn
considerare. Ȋn primul rând faptul că ‘’ță rile mai frag ile din punct de vedere instituțional
și care ȋntâmpină dificultăți ȋn lupta ȋmpotriva corupției ș i intereselor i licite vor folosi
fondurile UE ȋntr -un mod mai puț in eficace dec ât celelalte . Fondurile s tructurale sunt mai
importante ȋntr -o economie slabită, iar beneficiile unei utiliză ri eficiente a fondur ilor
structurale sunt mai mari ȋn țările mai puț in dezvoltate.’’3 Utilizarea fondurilor UE

1 Vasile Pușcaș, ‘’Româ nia: de la preaderare la post aderare’’, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2008, pag. 11
2 Ibidem, pag. 109
3 Daniel Dăi anu, ‘’ Pariul României. Economia noastră: reformă și integrare, Bucureș ti, Editura Compania,
2004 , pag. 202 -203

trebuie privită ȋ n con textul mai larg al capacității unei țări de a folosi ȋ n mod productiv
toate resursele disponibile, fie ele interne sau externe. La fina lul anului 2014, rata de
absorbț ie a fondurilor structurale a atins pragul de 51, 8 1% , ceea ce a semnificat o
creștere de ș ase ori mai mare ȋn comparaț ie cu anul 2012. Pentru anul curen t, la finalul
lunii februarie, ȋ ntr-un comunicat al Ministerului F ondurilor Europene se preciza că rata
de absor bție a fost de 52%, ȋnsă se are ȋ n vedere atingerea procentului de 80% pâ nă la
sfârș itul ac estui an. De asemenea, până ȋn anul 2020, România poate accesa o sumă de 40
de miliarde de euro din fondurile europene care vor viza domen ii precum: dezvoltarea
economică , modernizarea infrastructurii de care aminteam an terior, consolidar ea
administraț iei, efic ientizarea politicilor sociale și educaționale ș .a. Principala procupare a
autorităților românești ȋn momentul de față și pentru viitor ar trebui să fie adoptarea
‘’mă surilor adecvate pentru realizarea obiectiv elor generale ale econo miei Româ niei,
legate de obiectivele generale ale Uniunii Europene’’.4
Ȋn ceea ce privește implicarea cetățenilor ȋ n pro cesul decizional european,
cetățenii români nu se pot mâ ndri cu o implicare prea mare. ‘’Dacă ȋ nainte de aderare,
unul din patru români cunoștea numă rul d e state membre sau modalitatea ȋ n care
europarlamentarii sunt aleși, după o perioadă ȋn care am avut timp să ne obișnuim cu
faptul că votul nostru direct desemnează reprezentanții pe care ȋi avem la Strasbourg și
Bruxelles, proporția româ nilor ce ș tiu aceste lucruri nu a sporit.’’ 5 Participarea
cetăț enilor la luarea deciziilor este consacrat ca fiind un proces democratic, de aceea
instituțiile românești trebuie să promoveze ȋn rândul cetățenilor români o mai mare
implicare ȋ n procesul dec izional european. Un alt atuu al implicării cetățenilor este acela
că prin aceasta crește nivelul de transparență ȋn adoptarea deciziilor și a actului de
guvernare. Ȋn România, exista legislație care se dedică consultării publice, problema este
că aceasta nu este aplicată tocmai eficient și corespunzator. Chiar dacă implicarea
cetățenilor este scăzută ȋ n procesul decizional european , cifrele Eurobarometrului arată că
românii au un nivel ridicat de ataș ament fa ță de Uniunea Europeană ; astfel, potrivit
sondaj ului o cifra procen tuală de 58% dintre români se declară atașați de această
structură, pentru româ ni principalele avantaje ale Uniunii fiind libertatea de a călători,
democrația ș i mon eda euro. Pe viitor, consider că ar fi nevoie de o dezbatere publică ma i
largă ȋ n ceea ce pr ivește pro cesul decizional la nivelul UE și implicarea activă a
cetățenilor ȋ n acest sens.
Ȋn concluzie, putem afirma faptul că europenizarea României a ȋnceput ȋncă
ȋnainte d e anul 2007, s -a consacrat odată cu semnarea Tratatului de aderare și continuă și
ȋn ziua de astăzi, ea fiind un proces de lungă durată . Ast fel, depinde de nivelul instituțiilor
și de cel al societății să avem un parcurs cât mai adecvat pentru a ne ȋnsuși valorile
europene și pentru a demonstra faptul că Româ nia p oate fi un stat demn de a face p arte
din marea familie europeană .

4 Saul Alanoca, Constantin Ciupagea, Manuela Cristina Unguru, Valentin Cojanu, ‘’ Adaptarea politicilor
României la cerinț ele UE cu privire la taxele v amale și politica comercială ’’, Institutul Eu ropean din
Româ nia, 2002, pag 104
5 Sergiu Gherghina, George Jiglă u, ‘’De la entuziasm la criza: pașii Româ niei dupa aderarea european ă’’,
Cluj-Napoca, Editura CA Publishing, 2010 , pag. 161