II. Stadiul cunoa șterii [600808]

1
II. Stadiul cunoa șterii
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, sănătatea este definiă ca o stare de bunăstare
fizică, mentală și socială completă și nu doar a bsența bolii sau a infirmității1. O parte din principiile
pe care Organizația Mondială a Sănătății le susține fac referire la:
 Bucurarea de cel mai înalt nivel de sănătate posibilă este unul dintre drepturile
fundamentale ale fiecărui om, fără deosebire de rasă, religie, credință politică, condiție
economică sau social;
 Sănătatea tuturor popoa relor este fundamentală pentru realizarea păcii și securității și
depinde de cooperarea deplină a indivizilor și a statelor ;
 Guvernele au responsabilitatea pentru sănătatea popoarelor, care pot fi îndeplinite numai
prin furnizarea de măsuri sanitare și soc iale adecvate.
Obiectivele sistemelor de s ănătate din Europa sunt prezentate în tabelul 1.
Obiectivele sistemelor de sănă tate
1. Accesul ușor la îngrijirile medicale
2. Adaptarea productiei de servicii de săătate la schimbările de cerere și ofertă
3. Introducerea unor tehnologii medicale noi
4. Emilinarea factorilor care influețeată negativ
Tabelul 1
În “Raportul asupra sănătății în lume, 2000 ”, Organizația Mondială a Sănătății definește
sistemul de sănătate ca fiind totalitatea orgaizațiilor, instituțiilor si resurselor consacrate
ameliorării sănătății.
Pe planeta noastră se regăsesc aproximativ 200 de țări, fiecare dintre acestea își construiește
propria organizar e în ceea ce privește sistemul de sătătate. Cu toate acestea, la bază se regăses c 4
sisteme distincte în jurul cărora statele își formează organizarea.
1. Modelul Beveridge
Numită astefel după William Beveridg e, reformatorul social care a proiectat Serviciul
Național de Sănătate al Marii Britanii. Principiile după care se fundamentează sunt următoarele:
 Asistența medicală este finanțată integral de către Stat (finanțare de la buget , bazat pe
surse ce provin din impozite );
 Accesul la îngr ijire medicală este liber pentru toți cetățenii;
 Pacientii trebuie să fie înscriși la un medic ;
 Plățil e către prestatori sunt făcute prin salarii și în funcție de numărul pacienților ;
 Bugetul pentru sanatate este administrat de M inisterul Sănătății
Sistemul englez oferă următoarele avantaje:
 Control asupra fondurilor existente;
 Este acoperită majoritatea populației.

1 Concept adoptat de Organizația Mondială a Sănătății , 7 aprilie 1948.

2
Statele europene unde funcț ioneazå s istemul Beveridge: Ma rea Britanie, Suedia, Norvegia,
Islanda, Finla nda, Danemarca, Grecia, Italia, Portugalia, Spania.

2. Modelul Bismarck
A fost conceput de cancelarul gernam Otto von Bismarck și se bazează pe contribuții care
sunt obligatorii atât din partea angajatorului, cât și din partea angajatului . Caracteristicile
sistemului Bismarck sunt:
 Toti cetățenii trebuie să fie înregistrați la o casă de asigurări (principiul acoperirii
universale);
 Se bazează pe cot izații obligatorii suportate atât de angajati , cât si de angajatori ;
 Casele de asigurări sut independete de Stat, iar acestea plătesc prestatorii;
 Sistemul spitalicesc și cel ambulatoriu (privat) sunt separate ;
 25% reprezintă finanțare bugetară, iar restul de 75% este finanțat din cotizații .
Întâlim acest model în tări precum Germania, Franța, Belgia, Olanda, Austria, Japonia și
România .
Sistemul Bismar ck generează o serie de avataje și dezavantaje (Tabel ul 1).
Avantaje Dezavantaje
1. Alocă serviciile de sănătate în funcț ie de nevoi 1. Costuri administrative mari
2. Fonduri virate personalizate stabile
2. Serviciile de sănătate sunt pentru
persoane asigurate și grupuri defavorizate
3. Sprijină drepturile asiguraților
4. Fluxuri bănești vizibile pe elementele component
ale sistemului

Tabel ul 1.
3. Finanțarea prin plăți directe
Se remarca 3 tipuri de plăți directe:
 plata în totalitate a serviciilor;
 co-plata (o sumă fixă pentru fiecare vizită medicală);
 co-asigurarea (un anumit procent din costul vizitei).
Plata în totalitate a serviciilor se întâlnește de regulă în sectorul privat, în timp ce co -plata
și co -asigurarea sunt frecvente în sectorul public. Utilizarea acestor metode au avantajul de a
reduce serviciile non -necesare și de a crește calit atea acestora . În același timp pot apărea probleme
ce vizează populația săracă sau vârstnică , principalii beneficiari ai seriviciilor medicale se pot afla
în imposibilitatea plății îngrijirilor.
Țările care își finanțează sectorul sanitar în mare parte din plăți directe: Bulgaria, Cipru,
Grecia și Letonia .

3
Prof. Dr. Cristian Vlădescu prezintă în “Sănăta te publică și management sa nitar”
mecanismele de plata ca fiind de 6 tipuri 2. Cele mai frecvent întâlnite sunt următoarele:
1. Plata per serviciu – este o metodă prin care un furnizor de îngrijiri de să nătate sau o
orgaizație prime ște o plată de fiecare dată când oferă un serviciu rambursabil (de exemplu:
cosultații, proceduri chirurgicale) .
2. Bugentul global – acest mecanism se referă la un buget total pe care o organizație, grup
de furnizori sau un furnizor individual îl primește pe o perioadă definită de timp . Acesta se poate
folosi numai pentru alocarea fondurilor.
3. Salariul – este sumă de bani specificată în prealabil pe care un prestator de servicii me dicale
o primeste pentru a duce la îndeplinire anumite responsabilități specificate . El poate fi folosit
numai pentru remunerare .
4. Capitația – mecanism de plată prin care o org anizașie prime ște o sumă fixă, specificată
dinainte pe fiecare perioadă de timp pentru fiecare individ pentru care este răspunzătoare de
satisfacerea unor nevoi de sănătate definite. Aceasta poate fi folosită atât pentru a finanța orgaizația
cât și pentru a remunera personalul. Suma de bani primită pentru fiecare persoană nu variază c u
serviciile oferite în realitate persoanei respective în perioada de timp.

Într-un articol pentru New Direction, Eline van den Broek -Altenburg realatează principii le
de bază care ghidează finanțarea sistemului de sănătate 3. Autoarea amintește că o țară ar trebui
să genereze venituri suficiente pentru a oferi persoanelor fizice pachetele de servicii de sănătate
prevăzute; gestionarea acestor venituri pentru a combina riscurile de sănătate echitabil și eficient;
și asigurarea plății pentru serviciile de sănătate se efectuează în moduri eficiente din punct de
vedere alocativ și tehnic.
Totodata, în articol, este realizată comparația între Asia și Europa. În urma analizei se
concluzionează că multe țări asiatice dispun de sistem e de asistență medicală descentralizate, care
este în opoziție cu majoritatea țărilor europene în care asistența medicală este organizată în mare
parte de către guvernul național sau central. Inegalitățile socio -economice care au persistat în
cadrul populațiilor din toate țările europene de la începutul secolului XXI au acționat ca un
catalizator al unei valori comune a solidarității .

În studiul realizat pentru Banca Mondială de Pablo Gottret 4, se vorbește despre țările cu
venituri mici care se confruntă cu provocări grave pentru a oferi cetățenilor lor un pachet de servicii
esențiale și o protecție modestă împotriva bolilor catastrofale. Aceste regiuni cheltuiesc mult mai
puțin pentru serviciile de sănătate decât țările cu venituri mai mari și depind mult mai mult de
cheltuielile private . Majoritatea țărilor cu venituri mici au un serviciu național de sănătate
administrat de Ministerul Sănătății.
Cheltuielile private joacă un rol important în finanțarea sănătății în ță rile cu venituri m ici,
unde cheltuielile private înseaăa î n mod invariabil ch eltuieli din buzunar, nu asigură ri private.

2 Prof. Dr. Cristian Vlădescu , “Sănătate publică și management saitar” , București 2004
3 Eline van den Broek -Altenburg , “Finanțarea Sistemului de Sănătate din Europa”, 2014
4 Pablo Gottret și George Schieber, “ Finanțarea sănătății revizuită ”, 2006

4
Consecința principală este că gospodăriile au dificultăți în accesarea serviciilor de îngrijire a
sănătății sau sunt expuse riscului de sărăcie din cauza cheltuielilor catastrofale pentru sănătate.
Asigurarea voluntară de sănătate poate fi un mecanism de valorificare și punere în comun
a resurselor private pentru finanțarea c heltuielilor pentru sănătate. Cu toate acestea, în țările cu
venituri mici, sistemele de gestionare și de asigurare a riscurilor se află în stadiul inițial de
dezvoltare.

Institutul Național de Sănătate și Protecția Familiei prezintă într-un articol de Indrani Gupta
3 funcții ale finanțării sănătății 5. Astfel sunt puse în valoare corectarea veniturilor, punerea în
comun și alocarea resurselor , detaliate ulterior.
 Veniturile pentru sănătate sunt colectate din surse publice și private și alocate furnizorilor
de servicii medicale. Guvernele se confruntă cu provocări în ceea ce privește creșterea veniturilor
în mod eficient și echitabil. Capacitățile de creștere a veni turilor ale guvernului sunt afectate de
factori precum dezvoltarea economică a țării, constrângerile instituționale, nivelul de formalizare
a pieței forței de muncă și capacitatea de administrare fiscală .
 Punerea în comun este acumularea și gestionarea res urselor financiare pentru a se asigura
că riscul financiar de a trebui să plătească pentru îngrijirea sănătății este suportat de toți membrii
grupului și nu de persoanele care se îmbolnăvesc. Scopul principal al punerii în comun este
răspândirea riscului f inanciar asociat necesității de a utiliza serviciile de sănătate.
 Alocarea resurselor medicale este procesul prin care banii provin din organizația care
alimentează fondurile de îngrijire a sănătății către organizațiile care organizează, achiziți onează și
/ sau furnizează asistență medicală în numele pacienților. Alocarea strategică a resurselor medicale
în lumea dezvoltată este condusă de cel puțin două obiective principale: eficiența și echitatea. Cu
toate acestea, acestea sunt înțelese și prior itizate în mod diferit în diferite jurisdicții.
Cadrul pentru alocarea și achiziționarea resurselor oferă o taxonomie a numeroaselor
probleme le gate de deciziile de cumpărare. Procedurile de alocare și cumpărare a resurselor au
implicații importante asupr a costurilor, accesului, calității și satisfacției consumatorilor. Cresterea
eficientei din aranjamentele de achizitie ofera o mai buna valoare pentru bani si, prin urmare, ofera
un mijloc de a obtine "finantare" suplimentara pentru sistemul de sanatate .

5 Indrani Gupta , “Finanțarea sănătății pentru acoperirea universal”, New Delhi 2013