Prof. Univ. dr. Leti ia Oprean ț ef lucrări dr. ing. Ecaterina Lengyel Ș Absolvent: Oncescu Ionela Mădălina -Sibiu- 2015 UNIVERSITATEA “LUCIAN… [600763]

UNIVERSITATEA”LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE TIIN E Ș Ț
SPECIALIZAREA BIOLOGIE
LUCRARE DE LICEN Ă Ț
Coordonatori
Prof. Univ. dr. Leti ia Oprean ț
ef lucrări dr. ing. Ecaterina Lengyel Ș
Absolvent: [anonimizat]
2015

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA’’ DIN SIBIU
FACULTATEA DE TIIN EȘ Ț
SPECIALIZAREA BIOLOGIE
STUDII PRIVIND EFECTUL UNOR EXTRACTE
VEGETALE CU POTENȚIAL ANTIMICOTIC ASUPRA
TULPINILOR DE CANDIDA ALBICANS
Coordonatori
Prof. Univ. dr. Leti ia Oprean ț
ef lucrări dr. ing. Ecaterina Lengyel Ș
Absolvent: [anonimizat] 1: INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………….. 4
CAPITOLUL 2: CONSIDERA II GENERALE PRIVIND PLANTELE CU POTEN IAL ANTIMICOTIC Ț Ț
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 5
2.1 Caracterizarea unor plante cu ac iune antimicotică ț……………………………………………………………………. 5
2.1.1 Pin (Pinus sylvestris)…………………………………………………………………………………………………………………. 6
2.1.2 Brad (Abies alba)………………………………………………………………………………………………………………………. 7
2.1.3 Cătină (Hippophae rhamnoides) …………………………………………………………………………………………………. 8
2.1.4 Coriandru (Coriandrum sativus )………………………………………………………………………………………………… 10
2.1.5 Mărar (Anethum graveolens) ……………………………………………………………………………………………………. 11
2.1.6 Lavandă (Lavandula angustifolia) …………………………………………………………………………………………….. 12
2.1.7 Oregano (Origanum vulgare) ……………………………………………………………………………………………………. 14
2.1.8 Salvie (Salvia officinalis)…………………………………………………………………………………………………………. 15
2.1.9 Cimbru (Satureja hortensis)……………………………………………………………………………………………………… 17
2.1.10 Ghimbir (Zingiber officinale) ………………………………………………………………………………………………….. 18
2.1.12 Teucrium marum…………………………………………………………………………………………………………………… 19
2.1.12 Scor i oară ( ț șCinnamomum zeylanicum) ……………………………………………………………………………………. 20
2.2 GENUL CANDIDA……………………………………………………………………………………………………………. 22
2.2.1 Morfologia ciupercilor din genul Candida …………………………………………………………………………………… 25
2.2.2 Fiziologia ciupercilor din Genul Candida …………………………………………………………………………………… 27
2.2.3 Variabilitatea ciupercilor din genul Candida ………………………………………………………………………………… 28
2.2.4 Antifungice utilizate în candidoze ………………………………………………………………………………………………. 29
2.2.5 Factori generali care determină rezisten a la antifungice ț……………………………………………………………….. 31
CAPITOLUL 3: TESTAREA AC IUNII ANTIMICOTICE A EXTRACTELOR VEGETALE ASUPRA Ț
UNOR TULPINI DE CANDIDA ALBICANS ……………………………………………………………………………………………… 35
3.1 Parte experimentală …………………………………………………………………………………………………………….. 35
3.1.1 Materiale i metode ș………………………………………………………………………………………………………………….. 35
3.1.2 Rezultate i discu ii ș ț………………………………………………………………………………………………………………….. 37
3.1.3 Concluzii……………………………………………………………………………………………………………………………….. 45
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………………………. 46

CAPITOLUL 1: INTRODUCERE
Infec iile de etiologie micotică fac parte din grupul bolilor infec ioase i au o cre tere din ce în ce ț ț ș ș
mai mare, mai ales în cazul consumului de antibiotice de sinteză în exces.
Candida albicans este prezentă la aproximativ 50% din popula ie, localizată la diferite niveluri: ț
cavitate bucală, vagin, tract gastrointestinal. Aceste zone pot constitui adevărate “rezervoare” de Candida
albicans sub ac iunea unor factori care pot fi: consumul prelungit de antibiotice, modificări apărute în ț
timpul sarcinii, deficien a sistemului imunitar dar i diabetul zaharat (Rotaru, 2002). ț ș
Efectele benefice ale unor extracte de plante se cunosc încă din cele mai vechi timpuri. Ele s-au
utilizat de multă vreme în vindecarea sau ameliorarea unor afec iuni, fiind binecunoscute în medicina ț
populară (Tabata i colab. 1988). Mai târziu s-a încercat explicarea acestor fenomene i identificarea ș ș
compu ilor care le conferă aceste proprietă i, cunoscându-se în prezent în lume peste 30000 de plante cu ș ț
utilizări medicinale (Koshy i colab. 2009; Martinez- Valverde i colab., 2002). De cele mai multe ori ș ș
infec iile apar în organism din cauza unor factori externi, precum consumul de alimente contaminate, apă ț
infestată sau surse afectate din punct de vedere sanitar.
Scopul i obiectivele cercetării ș
Scopul lucrării este de a realiza în premieră un studiu comparativ privind efectul unor extracte
vegetale cu potențial antimicotic asupra tupinilor de Candida albicans.
Obiective specifice :
-descrierea caracterelor morfologice ale tulpinilor de Candida albicans;
-testarea ac iunii antimicotice a extractelor vegetale asupra unor tulpini de ț Candida
albicans.

CAPITOLUL 2: CONSIDERA II GENERALE PRIVIND PLANTELE CU Ț
POTEN IAL ANTIMICOTIC Ț
2.1 Caracterizarea unor plante cu ac iune antimicotică ț
Folosirea extractelor din plante este o metodă alternativă în tratamentului micozelor și a
candidozelor în special, bucurându-se de o răspândire din ce în ce mai mare începând cu anii 1990
(Cowans, 1999).
Plantele medicinale reprezintă surse inepuizabile de materii prime pentru diferite domenii
(medicamente etc.) (Oroian, 2007). Dintotdeauna omul a utilizat plantele pentru vindecare i a găsit ș
numeroase mijloacele de existen ă, hrană etc. Pentru remedierea suferin elor organice i-a sporit mereu ț ț ș
tezaurul de plante tămăduitoare – „de leac” (Oroian, 2007).
Primul tratat despre plante a fost scris în urmă cu 5000 de ani sub numele de Pen Tsao, ce con inea ț
descrierea a peste 3000 de plante privind utilizările acestora.
Egiptenii antici (2000 Î.Hr.) utilizau plantele în cosmetică, medicină i la îmbălsămare, în timp ce ș
grecii i romanii i-au perfec ionat i dezvoltat câteva tehnici dintre acestea. În Europa de Vest existau ș ș ț ș
două feluri de tradi ii: una era supersti ioasă în care plantele făceau parte din ni te leacuri populare, ț ț ș
deoarece se credea că acestea seamănă cu anumite păr ii ale corpului uman. De exemplu iarba pământului ț
avea formă de plămâni i era folosită pentru tratarea tusei. Cealaltă tradi ie naturistă se baza pe ș ț
experimentele tiin ifice care la început erau efectuate de către călugări în grădinile mânăstirilor. ș ț
În compozi ia uleiurilor esen iale extrase din plante se întâlnesc terpene, cu subclasele aferente, ț ț
monoterpene, diterpene, sesquiterpene, acestea având proprietă i antibacteriale, antiseptice, ț
antiinflamatorii sau antivirale (Wallace, 2004). Proprietă ile acestor plante se bazează pe compozi ia lor ț ț
bogată în compu i bioactivi precum uleiurile esen iale, taninurile, flavonele sau polifenolii. Activitatea ș ț
antimicotică a uleiurilor esen iale prezente în plante se datorează compu ilor precum carvacolul, ț ș
camphorul, terpinene-4-olul sau timolul, activitatea acestora fiind benefică asupra organismului uman,
având utilizări tot mai frecvente în industria farmaceutică sau alimentară (Hadizadeh i colab., 2009; Ali- ș
Shtayeh i colab., 2008; Bhaskara i colab., 1998). ș ș

2.1.1 Pin (Pinus sylvestris)
Pinus sylvestris prezentat în figura 1 face parte din familia Pinacea care este cea mai mare familie
de gimnosperme.
Familia Pinaceae cuprinde peste 200 de specii, grupate în nouă genuri, patru dintre acestea se
găsesc la noi în ară i anume: ț șPinu , Picea , Larix i șAbies (Drăgulescu, 2009).
Pinaceele sunt plante unisexuate monoice, mai rar dioice cu conuri femele mari i conuri mascule ș
mici care după fecunda ie, poartă pe fiecarare solz câte două semin e ( Drăgulescu, 2009). ț ț
Pinus silvestris este un conifer ce poate ajunge maxim la 50 de metri fiind u or de recunoscut după ș
ritidomul ro u-cărămiziu ce se exfoliază în foi e (Editura Călin, 2003). ș ț Frunzele au formă de ace, două
într-o teacă, lungi de circa 4-6 cm iar conurile sunt ovate spre conice, bruno-cenu ii, lungi de 3-6 cm ș
(Drăgulescu, 2009).
Figura 1: Conuri i ace de pin ș- Pinus silvestris
Sursa: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Pinus_sylvestris_branch.jpg

Pinus sylvestris este unul dintre cele mai răspândite conifere din Eurasia, din nordul Sco iei până în ț
Mongolia, găsindu-se pe soluri sărace, stâncării i în turbării din etajul colinar i montan. ș ș
Are o serie de întrebuin ări fiind o plantă industrială i ornamentală. ț ș Pinul deține uleiuri volatile
(pinen, limonen, beta felandren, silvestren, delta caren), ră ini, acetone, alcooli, aldehida anisica, acetat de ș
bornil, taninuri, fitoncide, substante antibiotice, vitamina C. Prin distilarea uscată a lemnului i a ș

rădăcinilor se ob ine a a numitele ț ș gudroanele vegetale ce con in acizi organici, hidrocarburi, esteri i ț ș
fenoli (Avram i colab., 1981). ș
Mugurii de pin con in uleiuri volatile i se utilizează sub formă de sirop în bron ite. Împreună cu ț ș ș
alte produse se ob in ceaiuri antibron itice iar din ramurile tinere de pin se fac băi medicinale pentru ț ș
reumatism (Avram i colab., 1981). ș
După Constantin Pârvu (1991) extractul de pin este folosit pentru tratarea bolilor pulmonare, bolii
ale aparatului urinar, dermatozelor cu eczeme, psoriazis, scabie precum i în cicatrizarea rănilor. ș
2.1.2 Brad (Abies alba)
Denumirea polulară: brad alb, brad neme , brădac, brăduică, hăciugă, neme . ș ș

Figura 2: Con i ace de brad ( șAbies alba)
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Abies_alba#/media/File:Abies_alba_P26.jpg
Abies alba prezentat în figura 2 este o specie vegetală lemnoasă foarte longevivă (până la 700 de
ani) i poate depă i 50 de metri înal ime. Scoar a este netedă în perioada de cre tere apoi crapă. Se ș ș ț ț ș
deosebe te de celelalte specii prin dispunerea frunzelor, care popular se mai numesc i ace în acela i plan ș ș ș
de-a lungul crengilor. Conurile sunt fructele bradului care pot fi erecte sau cilindrice, semin ele ț
dezvoltându-se în alveolele acestora (Drăgulescu, 2009).

O caracteristică a bradului este faptul că spre deosebire de celelalte conifere acesta î i păstrează ș
culoarea „verde’’ pe tot parcursul anului. Abies alba conține ulei volatil (pinen, limonen, etc.), aldehidă
laurică, sesquiterpene. Datorită proprietă ilor sale este utilizat în tratarea afec iunilor pulmonare, bolilor ț ț
nervoase precum i răni (Pârvu, 1991). ș
2.1.3 Cătină (Hippophae rhamnoides)
Hippophae rhamnoides prezentată în figura 3, este singurul reprezentant din familia Eleagnaceae.
Figura 3: Fructe de cătină ( Hippophae rhamnoide)
Sursa: http://supplementpolice.com/sea-buckthorn/
Cunoscută sub numele de „cătină cenu ie” sau „cătină de râu” sau simplu „cătină” este un arbust ș
spinos i foarte ramificat ce se găse te la noi în ară numai în zonele de nisip i pietri de pe litoral până în ș ș ț ș ș
regiunile muntoase unde poate forma tufi uri întinse. ș
Hippophae rhamnoides este originală din Europa i Asia iar China este cel mai mare producător ș
agricol.
Frunzele sunt întregi, lanceolate de culoare verde-cenu iu pe partea superioară iar pe cea inferioară ș
are o culoare albicioasă-argintie. Florile sunt de dimensiuni mici i apar înaintea frunzelor; fructele sunt ș
globuloase, lungi de 5-10 mm de culoare galben-portocaliu i pot rămâne i peste iarnă pe ramuri (Pârvu, ș ș
1991).

Hippophae rhamnoides poate ajunge până la 2-5 metri înăl ime, are scoar a brun închisă i face ț ț ș
lujeri anual ce prezintă spini numero i i puternici. Arbustul poate fructifica între 20-25 de ani (Pârvu, ș ș
1991).
Din punct de vedere chimic fructele con in: zaharoză(0,06-0,49%), acizi organici(1,5-4,1%), ț
celuloză (0,9%), proteine (1,2%), potasiu (165,1 mg%), vitamina C (129,2-272,7 mg%), vitamina B1
(0.016-0,39 mg%) etc. Este folosită în medicină pentru tratarea de hepatită epidermică, urticarie,
reumatism precum i pentru tratarea arsurilor sau degerăturilor cu ajutorul unguentelor care sunt extrase ș
din fructe ( Pârvu, 1991).
Este folosită în diferitele păr ii ale lumii pentru proprietă ile sale nutritive i medicinale. Este ț ț ș
apreciată pentru proprietă ile terapeutice ale fructelor, care sunt benefice pentru organism, având un grad ț
ridicat de vitamine, minerale, fier (Fe), fosfor (P), calciu (Ca) i magneziu (Mg). Preparatele pe bază de ș
cătină au fost exploatate într-o gamă largă în tratamentele pentru: digestie, probleme de stomac, leziuni
hepatice, boli de piele, probleme cardiovasculare, ulcera ii (Pârvu, 1991). ț
2.1.4 Coriandru (Coriandrum sativus )
Coriandrum sativus prezentat în figura 4 apar ine familiei Apiaceae (Umbelliferae) i cuprinde 300ț ș
de genuri i aproximativ 3.500 de speci, majoritatea fiind răspândite în regiunile temperate din emisfera ș
nordică (Oroian, 2007).
Figura 4: Componente morfologice ( Coriandrum sativus)
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Coriander

Familia Apiaceae grupează speciile ierbacee anuale, bianuale i perene, cele mai multe ș
dintre ele având rădăcini pivotante cu frunze dispuse opus, adesea penat sau palmat sectate, cu o teacă
bine dezvoltată. Florile sunt dispuse în umbele compuse ori simple ( Drăgulescu, 2009).
Fructul este o diachenă formată din 2 achene indehiscente unite printr-un carpofor. Apiaceele
prezintă canale secretoare cu uleiuri esen iale, heterozine, alcaloizi, oleorezine etc. (Oroian, 2007). ț
Coriandrum sativus este o plantă ierboasă anuală, cultivată spontan sau subspontan cu un miros
specific de plo ni ă de unde i numele „koris” care înseamnă plo ni ă (Muntean, 1990). ș ț ș ș ț
Prezintă o rădăcină pivotantă, sub ire i are o tulpină înaltă de 40-150 cm care este lucioasă, ț ș
dreaptă i ramificată în partea superioară. Frunzele sunt de culoare verde deschis, glabre, diferen iate după ș ț
nivelul la care se află. Florile sunt grupate în umbele compuse de culoare albă sau roz violaceu iar fructele
sunt diachene globuloase de culoare gălbuie sau brunie-negricioasă (Oroian, 2007).
După Sîrbu (2011) Coriandrum sativum are cerin e moderate de temperatură 5-6 °C, plantele mai ț
tinere rezistă la temperaturi scăzute de până la -10 °C iar cele mature până la -15 °C, este rezistent la
secetă, preferă soluri destul de fertile, bine afânate (nu suportă solurile argiloase, grele i mla tinoase). ș ș
După Muntean (1990) fructele mai mici au un con inut mai ridicat de ulei volatil decât fructele ț
mari iar principalul component al uleiului volatil este linaloolul la care se mai adaugă (geraniol, pinen,
cimol, terpinen etc. (Cucu i colab.,1982) ș
Fructele de Coriandrum sativum intră în compozi ia unor ceaiuri pentru a da arome unor ț
medicamente i este indicat în anorexii i dispepsii dar are i proprietă i bactericide i fungice (Muntean, ș ș ș ț ș
1990). Tulpinile se folosesc i drept combustibil. ș
2.1.5 Mărar (Anethum graveolens)
Original din Sudul Rusiei i zona mediterană, ș Anethum graveolens este o plantă anuală cu o scurtă
durată de via ă apar inând genului ț ț Anethum fiind i singura. ș
Anethum graveolens prezentat în figura 5 are o rădăcina pivotantă, slab – ramificată. Tulpina este
cilindrică, verde i poate ajunge până la 160 cm. Frunzele sunt tripenat-sectate, cu foliole filiforme, ș
petiolate. Florile sunt de dimensiuni mici de culoare galbenă-verzuie, grupate într-o umbelă compusă
(Pârvu, 1991).

Anethum graveolens este o plantă rezistentă la temperaturi scăzute. Ea se seamănă toamna
sau primăvara foarte devreme, direct în sol, la o adâncime de 2–3 cm. Necesită umiditate mai ales în
timpul germinării semin elor. Recoltarea frunzelor verzi poate începe când plantele au 10–12 ț cm înăl ime ț
(Pârvu, 1991).
Figura 5: Componente morfologice ( Anethum graveolens)
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83rar
Efectele sale benefice au fost men ionate încă de acum 5.000 de ani în farmacopeea egipteană. Pe ț
vremuri a fost folosit pentru calmarea crizelor de epilepsie. Sub formă de infuzie, mărarul stimulează
sistemul digestiv. Mai este folosit i la îngrijirea din ilor, cură ând în profunzime i împiedicând ș ț ț ș
proliferarea bacteriilor care sunt responsabile de formarea cariilor i infec iile gingivale. Din punct de ș ț
vedere chimic frunzele i semin ele con in ulei eteric (2,5-6%), cantită i semnificative de potasiu (K), sulf ș ț ț ț
(S), sodiu (Na), vitaminele A, B1 i C ( Pârvu, 1991). ș
Datorită con inutului său, mărarul are proprietă i antibacteriene, cancerigene i protejează ț ț ș
împotriva radicalilor liberi, poate fi util i în combaterea constipa iei. Este unul dintre ingredientele ș ț
preparate pentru combaterea colicilor la bebelu i, con ine un agent numit carvane care ajută la eliminarea ș ț
gazele intestinale ( Pârvu, 1991).

2.1.6 Lavandă (Lavandula angustifolia)
Familia Lamiaceae cuprinde 200 de genuri cu cca 3.500 de specii, răspândite pe tot globul, fiind
mai numeroase în regiunea mediteraneană ( Oroian, 2007).
Sunt plante ierboase adesea glandulare i aromatice. Tulpinile sunt de obicei tetramuchiate, ș
frunzele sunt de regulă simple iar florile zigomorfe, hermafrodite dispuse în inflorescen e simple sau ț
compuse. Fructele sunt tetraachene (Oroian, 2007).
După Pîrvu (1991) mai este cunoscută i sub numele de aspic, levand, livand, spichinel. ș
Lavandula angustifolia prezentată în figura 7 este un semiarbust de cultură i prezintă o rădăcină ș
lignificată i groasă; tulpina este înaltă de 20-60 cm de culoare cenu ie. Frunzele sunt întregi, liniare, ș ș
acute cele inferioare cenu ii-verzi i mai pu in păroase. Florile au o culoare albastru-violet i sunt grupate ș ș ț ș
în vârful ramurilor în mai multe verticele distan ate false (dicazii), câte 3-7 într-un verticil (Pârvu, 1991) ț
iar fructele sunt tetraachene, cafenii deschis, lucioase ( Oroian, 2007).
După Zamfirescu (1960) Lavandula angustifolia este o specie destul de rezistentă la ger (până la
-29 °C ) i preferă solurile argiloase, permeabile, calcaroase, bogate în elemente nutritive. ș
Figura 6: Componente morfologice ( Lavandula angustifolia)
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Lavandula_angustifolia

Florile proaspete con in între 0,7-1,4% ulei volatil iar planta uscată con ine 11,3% ulei volatil ț ț
(Cucu, 1982).
Principalul component al uleiului volatil din florile de lavandă este linaloolul iar pe lângă acesta
mai sunt prezen i i al i alcooli (geraniol, nerol, lavandulol, boorneol, citronelol, terpinen etc.) ț ș ț
În industrie este folosită pentru extragerea uleiului eteric de lavandă (cca 60% linalol) care este
folosit în parfumerie i cosmetică pentru combaterea căderii părului i pentru pulberizare pe piele, mâini i ș ș ș
gât.
După Pârvu (1991) datorită principiilor active din flori în uz intern are efect calmant al sistemului
nervos central, dezinfectant, carminativ, pentru tratarea afec iunilor căilor respiratori iar extern are efect ț
calmant (ajută la tratarea arsurilor, migrene) i analgetic. ș
În medicina populară era folosit pentru reducerea stărilor de migrenă, balonări abdominale,
reumatism i stări de anxietate ( Pîrvu, 1991). ș
2.1.7 Oregano (Origanum vulgare)
Cunoscut i sub numele de: ovârv, măchiran sălbatic, busuioc de pădure sau oregano, ș ș Origanum
vine din limba greacă ( Oros=munte, ganos=podoabă) este o plantă ierboasă perenă cu miros aromatic.
Figura 7: Componente morfologice Oregano ( Origanum vulgare)
Sursa: http://www.pfaf.org/user/plant.aspx?latinname=Origanum+vulgare

Origanum vulgare prezintă un rizom orizontal i numeroase rădăcini filiforme. Tulpina aeriană este ș
4-muchiată, ramificată în partea superioară, brun ro cată înaltă de 90 cm acoperită cu peri tectori (Oroian, ș
2007).
Frunzele prezintă ni te glande mici ce con in ulei volatil sau esen ial ceea ce îi dă o aromă ș ț ț
specifică (Simont i al i. 1982). Sunt opuse, păroase pe fa a inferioară iar spre vârf sunt rotunjite; au ș ț ț
marginile slab crenat-serate i pe ambele fe e glandulos punctate. Florile se grupează într-o pseudoumbrelă ș ț
terminală (Avram Radu i al i. 1981). ș ț
Uleiul de oregano este folosit în băuturi, produse de patiserie, lactate, legume procesate, snack-uri,
fiind cel mai frecvent ingredient folosit în pizza.
Origanum vulgare con ine cantită i semnificative de vitamine: E , B6, acid folic (Holland i colabț ț ș
1991). În frunzele proaspete prezintă cantită i semnificative de vitamina C, tiamină i caroten. Este bogat ț ș
de asemenea i în elemente minerale: potasiu (K), calciu (Ca), magneziu (Mg), fosfor (P), zinc (Zn), ș
mangan (Mn), fier (Fe) etc.
Brune i colab. (1989) au raportat că oregano inhibă absor ia de fier (Fe). În medicină a fost folosit ș ț
ca un remediu împotriva durerilor de cap, febră, reumatism, dureri musculare, dureri de din i, colici. ț
Studiile confirmă beneficiile pe care le are oregano pentru corpul uman i tratarea unor bolii respiratori, ș
afec iuni ale tractului gastrointestinal, urinal i chiar cancer (Baricevic i Bortol, 2002).ț ș ș
2.1.8 Salvie (Salvia officinalis)
Denumirea de salvie vine din latină care înseamnă „a vindeca” fiind utilizată în medicină (Răvăru , ț
1961) însă este apreciată i ca plantă ornamentală. Mai este cunoscută i sub denumirea populară de: jale, ș ș
jale , salbie, alvir, alet sau erlai.ș ș ș ș
Salvia officinalis prezentată în figura 8 este o plantă ierbacee care apar ine familiei Lamiaceae ț
fiind originală din zona mediteraneană. Partea subterană este formată din rizom lignificat, ramificat;
tulpina aeriană este erectă, uniform foliată cu peri den i. Florile pot avea diverse culori i sunt grupate în ș ș
inflorescen e speciforme simple sau ramificate (Oroian, 2007). ț

Figura 8: Componente morfologice ( Salvia officinalis)
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Salvie
Încă din antichitate este utilizată în scop medicinal i aromatic fiind cultivat frecvent i în alte ș ș
regiuni ale Europei (Bulgaria, Elve ia, Italia, România, Sardinia, Sicilia) (Hedge, 1972). În România se ț
cultivă pentru valoarea sa medicinală i aromatică cât i ca plantă ornamentală ( Sîrbu, 2011). ș ș
După Zamfirescu (1989) S alvia officinalis este o plantă sensibilă ce suportă perioade scurte fără
apă, preferă soluri lutoase, calde, permeabile ce au o reac ie neutră ( Sîrbu, 2011). ț
Con inutul de ulei volatil în frunzele proaspete este de 0,38%, iar în cele uscate 0,39-2,54% (Cucu,ț
1982).
Uleiul volatil de Salvia officinalis con ine:ț
hidrocarburi terpenice;
compu i oxigena i (borneol, terpineal, cineal, aldehidă acetică) iar componentul principal al ș ț
uleiului volatil este tuiona (tujona, salvinal, absintal).
Datorită compozi iei chimice complexe a uleiului volatil i a celorlalte principii active din frunze, ț ș
extractele din această plantă medicinală au proprietă i: antiseptice ,carminative, estrogene. ț

Salvia officinalis reprezintă o plantă medicinală recomandată ca remediu natural în tratarea i ș
vindecarea: tenurilor grase, tratarea rănilor i contuziilor, ajută la amelioreaza durerilor de din i (abcese, ș ț
afroză bucală) (Pîrvu, 1991).
2.1.9 Cimbru (Satureja hortensis)
Satureja hortensis prezentat în figura 11 este originar din zona mediteraneană (Muntean, 1990)
denumit i polular: balsamic, schinduf, cimbrul ciobanului, iarba cucului, lămâi ă. ș ț
Este un arbore peren cu o via ă destul de lungă, fiind răspândit pe toată suprafa a pământului, ț ț
cultivat încă din antichitate prin împrejurimile mânăstirilor. Are frunzele mici, romboidale, verzui-cenu iu ș
a căror margini sunt curbate u or înspre interior iar florile mici de culoare albă sau rozalii apar în perioada ș
mai-august. Fructele sunt tetraachene mici, brune i elipsoidale, grupate la baza caliciului ( Muntean, ș
1990).
Figura 9: Componente morfologice ( Satureja hortensis)
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cimbru

Gustul în epător i aroma bogat condimentată a frunzelor, fac din cimbru un condiment destul de ț ș
important în preparatele culinare. Păr ile care se folosesc sunt frunzele i pe iolul florilor ce se recoltează ț ș ț
la începutul sezonului de înflorire i se pun la uscat ferite de razele soarelui (Muntean, 1990). ș
Din cimbrul uscat se poate extrage uleiul esen ial ce intră în compozi ia unor creme i unguente ț ț ș
antiseptice.
Din punct de vedere chimic frunzele con in: (71,88%) apă, substan e azotoase (5,56%), celuloză ț ț
(8,60%), cenu ă 2,11%, vitamina B1 i C ( Pîrvu, 1991). ș ș
Satureja hortensis are ac iune carminativă, astringenă i expectorantă ( Pîrvu, 1991). Este foarte ț ș
mult folosit în industria alimentară ca i condiment (Muntean, 1990). ș
2.1.10 Ghimbir (Zingiber officinale)
Denumit popular i „ghimber” sau “gingiber ș ” Zingiber officinale prezentat în figura 12 este
numele unei plante erbacee originale încă din mijlocul secolului al 14-lea. Denumirea de ghimbir a fost
folosită mai ales în Ardeal i Banat, cuvânt provenit din maghiară „gyomber’’. ș Cum India a fost sursa
principală de ghimbir a Europei în antichitate, denumirea greacă este de fapt o preluare din limbile vorbite
de pe teritoriul Indiei în acea perioadă. Cu toate că denumirile în majorită ile limbilor europene provin din ț
greaca veche, în mod surprinzător grecii contemporani îl numesc “piperoriza’’ (rădăcină de piper) care
face referire la gustul iute al rizomului.

Figura 10: Componente morfologice Zingiber officinale
Sursa : http://ro.wikipedia.org/wiki/Ghimbir

Zingiber officinale face parte din familia Zingiberaceae. Este o plantă sub ire i perenă ce poate ț ș
ajunge până la 130 cm. Se reproduce în exclusivitate asexuat, florile sunt de culoare galbenă iar frunzele
sunt sesile, lanceolate (Vaughan i Geissler 1997). ș Rizomul de Z. officinale are o formă neregulată ce
prezintă noduli.
În India i China a fost folosit ca un condiment i medicament încă din antichitate, iar în Europa a ș ș
fost cunoscut în secolul al X-lea. În zilele noastre acesta este cultivat în majoritatea ărilor tropicale. ț
În 2012 India avea 33% din produc ia mondială de ghimbir înlocuind China care este pe locul 2 cu ț
un procent de 20% urmată de Nepal cu 12%, Nigeria, Thailanda i Indonezia cu 7%. ș
2.1.12 Teucrium marum
Teucrium marum apar ine familiei Lamiaceae. Datorită frunzelor mici i ovale se aseamăna cuț ș
cimbrul însă spre deosebire de acesta mirosul este cel de mucegai.
Figura 11: Teucrium marum
Sursa: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Teucrium_marum_001.JPG

Este original din Spania i zona Mediterană de Vest. Poate trăi i pe timp de iarnă atunci când ele ș ș
sunt mai blânde i solul favorabil. Frunzele sunt prezente pe tot parcursul anului. Ca i formă acestea sunt ș ș
ovale i mai largi la bază. Florile apar în lunile iunie, iulie i septembrie i au culoarea ro ie ș ș ș ș
(http://en.wikipedia.org/wiki/Teucrium_marum ).

Compozi ia chimică a uleiului esen ial ob inut din ț ț ț Teucrium marum a fost analizat prin GC/MS
(combina ie de cromatografie gaz) unde au fost identificate 30 de componente dintre care principalele: ț
Isocaryophyllene 20,24%
Beta-bisabolene 14,73%
Beta-sesquiphellandrene 11,27
Alpha-santalene 10,97%
Dolichodial 9,38
Alpha-caryophyllene 7,18%
Activitatea antimicotică a uleiului a fost testată pe 4 fungi fitopatogeni, unde Rhyzoctonia solani a
rezultat ca fiind cel mai sensibil.
2.1.12 Scor i oară (Cinnamomum zeylanicum) ț ș

Figura 12: Componente morfologice (Cinnamomum zeylanicum)
Sursa: http://www.sacredearth.com/ethnobotany/plantprofiles/cinnamon.php

Cinnamomum zeylanicum prezentată în figura 14, preferă climatul tropical, umed din regiunile
joase. Numele provine din termenul arăbesc de "amomon", care înseamnă "puternic condimentat" i ș
apar ine familiei Lauraceae.ț
Familia Lauraceae cuprinde aproximativ 30-45 de genuri cu 2 500-3 000 de specii numai cu plante
lemnoase, cu frunze simple, nestipelate, alternative, rar opuse. În scoar ă precum i în frunze prezintă niște ț ș
pungi secretoare de uleiuri eterice. Florile sunt hermafrodite sau unisexuate, grupate în raceme, umbele
sau cime iar fructele sunt bace sau drupe ( Oroian, 2007).
Arborele de scor i oară este originar din India, Sri Lanka, Bangladesh i Nepal. În aceste zone, ț ș ș
cultivatorii cresc arborii doar sub forma unor tufi uri, nu mai mari de 3 metri, tăind periodic lăstarii, ș
pentru a stimula formarea rapidă a altora. Scor i oara provine dintr-un arbore tropical ve nic verde, ț ș ș
Cinnamomum zeylanicum, ce poate ajunge la o înal ime cuprinsă între 10-15 metri. ț
Frunzele sunt ovale cu vârful ascu it, prezintă flori galbene care sunt tubulare cu 6 lobi. Fructul ț
este o bacă de culoare purpurie care devine negru la coacere i con ine un singur sâmbure. ș ț
Cinnamomum zeylanicum are proprietăți antiseptice, este un bun carminativ și antioxidant. Are și
acțiune antimicrobiană.
Ca și utilizări are o gamă largă în diferite domenii:
este utilizat ca și condiment la prepararea ciocolatei, cafelei, ceaiului dar și a lichiorurilor;
cantitate mică consumată zilnic poate reduce nivelul de colesterol i trigliceride din ș
circuitul sangvin;
reprezintă un remediu împotriva răcelii i a diferitelor probleme ale sistemului digestiv; ș
efectul său carminativ poate fi utilizat în reducerea grea ei. ț
Cu toate acestea, studiile efectuate până în prezent nu recomandă utilizarea scor i oarei ț ș
regulat i în nici un caz excesiv. În cazul excesului, ea poate cauza inflama ii ale limbii, gingiilor, ș ț
faringelui sau esofagului.

2.2 GENUL CANDIDA
Candidozele sunt afec iuni frecvente ale mucoaselor i tegumentului, determinate de diferite specii ț ș
de Candida, iar gravita ia infec iilor produse de acestea este determinat de echilibrul dintre patogenitatea ț ț
microorganismelor i capacitatea de apărare a gazdei ( Rusu, 2002). ș
Candida face parte din flora normală a mucoasei cavită ii bucale, a florei intestinale i a mucoasei ț ș
vaginale (Rotaru, 2000).
Candida albicans este prezentă la aproximativ 50% din popula ie i este unul dintre cei mai ț ș
importan i agen i etiologici ai grupei. Pe lângă ț ț Candida albicans, patogene pentru om sunt i: șCandida
tropicalis, C. pseudotropicalis, C. krusei, C. parapsilosis etc. Pentru a deveni patogenă sunt necesari
factorii etio-patogenetici (după Bucur):
Condi ii de umiditate excesivă a tegumentelor i mucoaselor ț ș – sarcina, perioada
intermenstruală sau postmenstruală, transpira ie abundentă; sugari, în special cei care nu ț
folosesc pampers sau nu sunt schimba i suficien i de des; ț ț
Antibioterapie sistemică efectuată în cure repetate sau în doze mari – antibioterapia
perturbă flora normală cutaneo-mucoasă, cu distrugerea bacteriilor saprofite, producând un
dezechilibru al bioecosistemului;
Tratamente sistemice care produc imunodepresive – din această grupă fac parte
corticoterapia sistemică i șradioterapia;
Bolii generale sau stări debilitante care scad rezisten a organismului ț – o frecven ă a ț
candidozelor cutaneo-mucoase se întâlne te în cadrul afec iunilor endocrino-metabolice ș ț
cum ar fi: sindromul Cushing, boala Addison, obezitatea etc.;
Factori iritativi locali – favorizează apari ia candidozelor în special cele localizate la ț
nivelul mucoaselor (vaginală, bucală);
Absen a congenitală a unor factori imunologici – ț apari ia unor forme de candidoze ț
cutaneo-mucoase generalizate (Rotaru, 2000).

Încadrare sistematică
Regn Fungi
Încrengătură Ascomycota
Clasă Saccharomycetes
Ordin Saccharomycetales
Familie Saccharomycetaceae
Gen Candida
Specii albicans, ascalaphidarum, amphixiae, antarctica, atlantica,
atmosphaerica, blattae, carpophila, cerambycidarum, chauliodes, corydali,
dosseyi, dubliniensis, ergatensis, fructus, glabrata, fermentati,
guilliermondii, haemulonii, insectamens, insectorum, intermedia, jeffresii,
kefyr, krusei, lusitaniae, lyxosophila, maltosa, membranifaciens, milleri,
oleophila, oregonensis, parapsilosis, quercitrusa, sake, shehatea,
temnochilae, tenuis, tropicalis, tsuchiyae, sinolaborantium, sojae,
viswanathii, utilis
Morfologie blastospori i pseudomicelii ș
Dispozi ie ț grămezi, "pietre de pavaj"
Colorabilitate Gram pozitivi
Specia: Candida albicans.

Figura 13: Candida albicans

Figura 13a: Candida albicans
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Candida_albicans

Genul Candida este format din ciuperci levuriforme ce se înmul esc prin înmugurire i formare de ț ș
blastospori. Acest tip de ciuperci a fost izolat prima dată de către Langenbeck în anul 1839 iar specia de
Candida albicans în anul 1923 de către Berckhout (Evolceanu i colab., 1961). ș

2.2.1 Morfologia ciupercilor din genul Candida
Ciupercile din genul Candida au următoarele componente: celula levurică, pseudomiceliul cu
ramificații verticilate și blastosporii. În afară de blastospori nu găsim altfel de spori, cu excepția
clamidosporilor.
Figura 14: Imagini privind structura genului Candida
Sursa: http://www.ppdictionary.com/mycology/albicans.htm
Celula levurică a ciupercilor din genul Candida poate avea diferite forme: sferică, ovală sau
ovoidă, iar când intră în compoziția unui pseudomiceliu este alungită. Ca la orice ciupercă, găsim la celula
levurică o membrană pseudocelulozică, bogată în mucopolizaharide. Membrana este net la celulele mature
și mai ales la clamidospori unde prezintă un dublu contur. Celula prezintă un nucleu compact sau
fragmentat.
Citoplasma care la început este uniformă, devine mai târziu la celulele mature, fin granuloasă. În
citoplasmă se găsesc vacuole care sunt de obicei mari și unice iar ca și formă, cea sferică este cel mai des

întâlnită dar nu numai, sunt prezente și cele cu formă ovală sau alungite. Pe lângă vacuole, citoplasma
conține granule de volatină (substanță nucleinoproteică având consistență de gel) cu dimensiuni variabile.
Formarea mugurelui sau a blastosporului reprezintă semnul distinctiv al celulei levurice.
Înmugurirea are loc în momentul apariției la capătul celulei, a unei mici umflături care crește până ce
ajunge la dimensiunile celulei mame. Ajunsă la maturitate ea se poate desprinde de celula mamă și poate
trăi independent sau poate să adere la celula mamă. Celula fiică înmugurește și ea la rândul ei, iar dacă
celulele rămân aderente se formează un lanț de celule numit filament pseudomicelian.
Acest tip de înmugurire prin blastospori este caracteristic pentru ciupercile levuriforme în general
de unde și denumirea de blastomicete (Oprean i colab., 2014). ș
Pseudomiceliul este constituit exclusiv din blastospori. El nu se formează ca miceliul adevărat,
prin apariția ulterioară a septelor transversale într-un tub, la început fiind continuu. În pseudomiceliu nu
există un înveliș continuu și comun tuturor celulelor care îl compun, celulele vin în contact între ele numai
printr-o suprafață mică, ceea ce face să fie fragile aceste formațiuni. Dacă această suprafață de contact se
mărește, porțiunile de membrană celulară care se ating pot imita un perete despărțitor mai ales când
conținutul celulelor îmbătrânite dispare (Oprean i colab., 2014). ș
Clamidosporii reprezintă un tip foarte răspândit de spor la ciuperci. După Langeron, acesta este o
formă rezistentă, un chist vegetativ de conservare și nu un organ de reproducere.
Dintre speciile care aparțin genului Candida, numai cele din grupul albicans prezintă
clamidospori. La Candida albicans, clamidosporii au o formă sferică iar diametrul lor atingând 20 -22 µ. O
caracteristică a clamidosporilor este existența unui înveliș gros, cu dublu contur; conținutul acestuia este
foarte dens și încărcat cu materiale de rezervă (lipide) ( Oprean i colab., 2014 ș).
Pseudoconidiile ca și blastosporii sunt elemente de răspândire a ciupercilor, însă spre deosebire de
aceștia, ele se nasc întotdeauna lateral pe articolele constitutive ale pseudomiceliului și niciodată apical
precum blastosporii (Oprean i colab., 2014). ș
Ciupercile din genul Candida se dezvoltă pe cele mai variate medii: naturale sau artificiale,
sintetice sau nesintetice, lichide sau solide. Mediul de cultură specific este mediul Sabouraud cu
cloramfenicol, cultura dezvoltându-se în 24-48 de ore la 30 °C. Coloniile de Candida sunt rotunde și mici,
de culoare crem sau crem-gălbuie, umede, lucioase, neaderente de mediu, de consistență cremoasă
(Oprean i colab., 2014). ș

2.2.2 Fiziologia ciupercilor din Genul Candida
Structura chimic ă
Celulele levuri con in 81% apă iar restul de 19% fiind reprezentate de substan e organice. ț ț
Cantitatea de apă variază în limite mici în func ie de vârsta i compozi ia mediului. Cantitativ nu există o ț ș ț
deosebire între apa din forma S (celulară) i forma R (filamentoasă) a levurii. Prin ardere rămâne un rest ș
uscat care con ine săruri cum ar fi: fier (Fe), sodiu ( Na), aluminiu ( Al), potasiu (K), săruri în compozi ia ț ț
cărora intră sulf (S), clor (Cl) i fosfor (P) ș (Evolceanu i colab., 1961). ș
Substan ele organice sunt reprezentate de polizaharide într-o propor ie de 60-80%, grăsimi i ț ț ș
substan e proteice, vitamine ț (Oprean i colab., 2014). ș
Nutri ia ț (au capacitatea de a asimila diferite substan e) ț
Substan e azotoase ț
Cel mai u or de asimilat dintre substan ele azotoase neorganice este sulfatul de amoniu (NH4)2 ș ț
SO4 însă această asimila ie depinde într-o propor ie destul de mare de compozi ia mediului. Diferi i ț ț ț ț
aminoacizi sunt utiliza i în mod inegal de către diversele specii de ț Candida. De exemplu prezen a în ț
mediu a anumitor corpi (Cu+, Fe+) măre te asimilarea aminoacizilor. ș
După cum a arătat Elinov, ciupercile din genul Candida sunt capabile să utilizeze azotul din
antibiotice: streptomicina, gramicidina, penicilina (Oprean i colab., 2014). ș
Speciile din genul Candida folosesc mai bine inulina (polizaharid) i în general, hidra ii de carbon, ș ț
în molecula cărora intră hexozele (glucoză, levuroză). Di-, tri- i polizaharizii sunt folosi i după ce sunt ș ț
desfăcu i, cu ajutorul fermenta iilor corespunzătoare ț ț .
Pentru folosirea substan elor nutritive ca i toate ciupercile, levurile din genul ț ș Candida elaborează
diferite feluri de fermenta i în special hidrolaze, care hidrolizează moleculele complexe proteice, lipidice ț
i hidrocarbonate ce le descompune în molecule mai simpleș .
În func ie de capacitatea lor de a provoca hidroliza hidra ilor de carbon, ciupercile levuriforme se ț ț
împart în: azimatice i zimatice unde cele azimatice nu sunt capabile să desfacă aceste substan e ș ț .
După Langeron i Guerra, ciupercile levuriforme zimatice se împart în mai multe subgrupe în ș
func ie de capacitatea lor de a fermenta diferi ii hidra i de carbon: ț ț ț
1)Levuri zimatice simple – capabile să fermenteze numai hexozele;
Exemplu: Candida krusei, Candida brumpt
2)Levuri zimatice complexe – pe lângă zimazele care atacă hexozele au capacitatea de a elabora
hidrolaze specifice pentru dizaharizi. Dintre acestea fac parte:
a)Levuri maltazice care desfac maltoza în 2 molecule de glucoză;

Exemplu: Candida albicans
b)Levuri zaharazice care desfac zaharoza în glucoză i levuloză; ș
Exemplu: Candida guilliermondi, Candida pelliculosa
c) Levuri maltazozaharazice – sunt capabile de a desface atât maltoza cât i zaharoza; ș
Exemplu: Candida tropicalis
d)Levuri zaharazo – lactazice sunt capabile pe lângă faptul ca pot desface zaharoza i de a ș
desface lactoza în glucoză i galactoză. ș
Exemplu: Candida tropicalis.
Respira ia ț
Ciupercile din genul Candida pot trăi atât în aerobioză cât i în anaerobioză. Atunci când presiunea ș
oxigenului scade sub 40-50 mm Hg, dezvoltarea se opre te dar ciuperca nu moare. În mediile lichide, ș
speciile de Candida lipsite de oxigen, se dezvoltă la suprafa ă, formând o pieli ă care se întinde pe pere ii ț ț ț
vasului sau ai eprubetei. Cele mai pu in avide de oxigen se dezvoltă în profunzimea mediului sau se ț
formează pe fundul vasului .
Atunci când există o caren ă de oxigen are loc procesul de fermenta ie iar în condi ii de aera ie ț ț ț ț
abundentă, ciupercile levuriforme se prezintă nu numai sub formă de celule înmugurite, dar mai ales sub
formă de filamente pseudomiceliene. Conform cercetărilor lui Wickerhan i Retteger (1939) excesul de ș
oxigen face să scadă intensitatea fermenta iei i măre te elaborarea de substan e alcaline ț ș ș ț .
Oxidarea elementelor aflate în substrat se nume te respira ie exogenă, iar a celor aflate în interiorul ș ț
celulelor poartă numele de respira ie endogenă ț.
2.2.3 Variabilitatea ciupercilor din genul Candida
În anul 1890 s-a arătat variabilitatea ciupercilor levuriforme de către Teissier i nu a fost singurul, ș
Charrin i Ostrowsky au arătat acele i lucru ș ș .
Ca i defini ie variabilitatea nu se referă doar la caracterele morfologice ci i la cele biologice cumș ț ș
ar fi rezisten a fa ă de anumi i agen i externi etc. Iar în ceea ce prive te caracterele morfologice ale ț ț ț ț ș
culturilor, variabilitatea se referă la aspectul macroscopic i microscopic ș (Evolceanu i colab., 1961). ș
Din punct de vedere macroscopic culturile se prezintă sub doua forme: neted i rugos. Culturile ș
netede au un aspect microscopic aproape în exclusivitate celular (sunt compuse din celule înmugurinde)
adică în forma S. Culturile cu suprafa ă rugoasă i încre ită au o structură microscopică filamentoasă unde ț ș ț
predomină pseudomiceliile, adică în forma R sau formă filamentosă.
Forma tipică este cea în formă de S (forma celulară) luând alte forme sub influen a a numero i ț ș
agen i externi ț.

2.2.4 Antifungice utilizate în candidoze
Atunci când este utilizat un tratament oral trebuie să se ină seamă de câteva aspecte: siguran a, ț ț
reac ii adverse, eficacitatea, profilul farmacologic, dozele, interac iunile medicamentoase iț ț ș
contraindica iile, complian a i costul. ț ț ș
Conform lui Mu etescu (2008) eficacitatea i siguran a depind de: modul de ac iune, spectrul de ș ș ț ț
activitate, concentra ia minimă fungică. Un rol important îl constituie i absorb ia de la nivelul intestinului ț ș ț
sub ire care poate fi împiedicată în prezen a altui medicament sau a factorilor serici.ț ț
Concentra ia poate să scadă semnificativ dacă antifungicul este rapid metabolizat. În cazul micozelor ț
de la nivelul tegumentelor, o dată ajuns în circula ie, antifungicul este eliberat către tegument prin mai ț
multe mecanisme:
depozitarea i concentrarea în celulele dermului i în stratul bazal al epidermului; migrarea în ș ș
timpul turn-over-ului normal al keratinocitelor;
 difuziunea pasivă prin membrana dermoepidermică;
Concentra ia i secre ia în sebum; ț ș ț
Concentrarea i secre ia în sudoare (Mu etescu i colab., 2008). ș ț ș ș
De men ionat dintre clasele de antifungice care se folosesc în terapie sunt următoarele: ț
Azolii ( itraconazolul, fluconazolul i ketoconazolul) ș
Sunt folosi i în majoritatea infec iilor fungice deci i în candidoze. ț ț ș
Itraconazolul este un agent antifungic triazolic, fungistatic in vitro împiedicând sinteza
ergosterolului în celula fungică prin blocarea enzimei lanosterol C14 alpha demetilaza dependentă de
citocromul P450. Este greu solubil în apă iar dacă este administrat cu grăsimi sau după o masă principală
biodisponibilitatea acestuia cre te. Se găse te în concentra ie foarte mare în vagin, grăsimi, tegument i ș ș ț ș
unghii deoarece este lipofilic. La nivelul tegumentului are o concentra ie de 3 până la 10 ori mai mare ț
decât cea plasmatică i poate persista în tegument până la 4 săptămâni de la întreruperea tratamentului iar ș
la nivelurile plasmatice devin nedetectabile în 7 zile de la întreruperea tratamentului ( Mu etescu i colab., ș ș
2008).
Fluconazolul este un bi-triazol, fungistatic cu două grupe triazol, fiecare con inând 3 atomi ț
nitrogen. Fluconazolul are un volum de distribu ie în organism, similar cu acela al apei. Ac ionează prin ț ț
inhibare 14alfa dimetilazei, enzimă care converte te lanosterolul în dimetillanosterol, inhibând astfel ș
formarea ergosterolului, component esen ial al membranei fungice, care asigură integritatea i cre terea ț ș ș
fungilor (Mu etescu i colab., 2008). ș ș

Fluconazolul este considerat ca fiind cel mai eficient împotriva tulpinilor de Candida albicans,
datorită lipsei efectelor adverse grave dar i modul flexibil de administrare atât în formă orală cât i ș ș
intravenoasă. O tulpină de Candida poate fi considerată rezistentă la fluconazol atunci când un organism
este izolat în timpul terapiei i arată o cre tere semnificativă a concentra iei minime inhibitorii pentru ș ș ț
fluconazol comparativ cu nivelul determinat anterior ( Mu etescu i colab., 2008). ș ș
Ketoconazolul este primul antifungic cu spectru larg din grupul azolilor. În principal este
fungistatic i inhibă lanosterolul 14 demetilaza din citocromul P450 i consecutiv conversia lanosterolului ș ș
în erogosterol. Are dezavantajul unui poten ial crescut de hepatotoxicitate ( Mu etescu i colab., 2008). ț ș ș
Polienele
Amfotericina B este principalul antifungic polienic în cazul candidozelor sistemice. Aceasta are o
preferin ă crescută pentru ergosterol i mult mai mică pentru colesterol. S-a ajuns la concluzia că ț ș
amfotericina B determină stres la nivelul celulelor antifungice, dar în realitate s-a demonstrate că efectul
său este cel de antioxidant (Mu etescu i colab., 2008). ș ș
Alilaminele (terbinafina)
Terbinafina are un mecanism diferit de cel al azolilor. Acesta blochează sinteza ergosterolului prin
inhibi ia squalen-epoxidazei fungice, enzimă care nu apar ine familiei citocromului P450. Terbinafina este ț ț
bine absorbită după administrarea orală, aceasta atinge peak-ul plasmatic în 2 ore i are o ș
biodisponibilitate de 70-80% indiferent dacă administrarea se face pe stomacul gol sau nu. De i reac iile ș ț
hepatice sunt rare, este necesară monitorizarea func iilor hepatice i a parametrilor hepatopoietici ț ș
(Mu etescu i colab., 2008).ș ș
Echinocandinele ( caspofungin i micafungin) ș
Aceasta este o clasă nouă de medicamente antifungice. Inhibi ia este specifică i eficace, o ț ș
expunere scurtă ducând la moartea celulară. Excelenta activitate in vitro a echinocandinelor demonstrată
pe tulpinile de Candida albicans rezistente la fluconazol, demonstrează că echinocandinele sunt foarte
promi ătoare ca agen i antifungici noi (Mu etescu i colab., 2008). ț ț ș ș
Tabelul 1: Agen ii antifungic (după Mu etescu i colab., 2008). ț ș ș

2.2.5 Factori generali care determină rezisten a la antifungice ț
Primele cazuri în ceeea ce prive te rezisten a la antifungice au fost înregistrate în anul 1980 la ș ț
pacien ii cu defecte imunitare congenitale predispu i la candidoze mucocutanate cronice unde pacien i ț ș ț
primeau azoli locali (miconazol i clotrimazol) apoi pe cale orală ketoconazol i fluconazol în doze din ce ș ș
în ce mai mari pe măsură ce boala se agrava. Această administrare pe o perioadă lungă avea ca i efect ș
cre terea numărului de recuren e ( Mu etescu i colab., 2008).ș ț ș ș

Rezisten a la antifungice poate fi definită din punct de vedere clinic progresia sau persisten a unei ț ț
infec ii în timpul terapiei administrate. Rezisten a la un anumit antifungic implică mai mul i factori: ț ț ț
1.Factori dependen i de microorganism, care sunt de două tipuri: ț
a)Factori celulari;
b)Factori umorali.
Din categoria factorilor celulari intră:
substitu ia tulpinilor sensibile de ț Candida albicans cu alte specii (Candida glabrata, C.kruseii )
sau dezvoltarea în cadrul popula iei de țCandida a unei clone rezistente;
modificări genetice, exprimări genetice tranzitorii ce duc la apari ia unor tulpini cu rezisten a ț ț
temporară, modificări la nivelul subspeciei ( Mu etescu i colab., 2008). ș ș
Iar din categoria factorilor moleculari ne putem confrunta cu:
activarea transporturilor la nivelul membranei care implică acumularea antifungicului în
celulă;
alterări ale expresiei enzimei 14 alfa sterol demetilaza sau a altor enzime implicate în
biosinteza ergoterolului ( Mu etescu i colab., 2008). ș ș
2.Factori dependen i de gazdă ț
Între rezisten a microbiană i factorii specifici ai gazdei este important să se facă o distinc ie care ț ș ț
pot determina o recuren ă: locul i gravitatea infec iei, parametri farmacocinetici, gradul de imunosupresie ț ș ț
etc. (Mu etescu i colab., 2008). ș ș
Mecanisme celulare prin care tulpinile de Candida albicans pot deveni rezistente sau multiple sunt:
Înlocuirea tulpinilor de Candida albicans mai sensibile cu tulpini mai rezistente ale unor alte
subspecii (Candida krusei, C. glabra ) unde acestea pot supravie ui prin procesul de comensalism ț
la persoanele sănătoase, însă pot creea o problemă le pacien ii cu imunitate scăzută unde li s-au ț
administrat antifungine de tip fluconazol pe termen lung, împotriva Candidei albicans;
Dobândirea unei rezisten e secundare la un anumit medicament, ca rezultat a lungilor perioade de ț
expunere la acest antifungic;
Modificări ale serotipului celular, Candida albicans prezintă doua serotipuri, A i B. Între cele ș
două există diferen e marcante ale profilurilor biochimice. Serotipul A prezintă toleran ă mult mai ț ț
mică la săruri decât serotipul B iar capacitatea de a asimila citratul i rezisten a la safranină este ș ț
mai mică.
Dezvoltarea unor clone rezistente de Candida albicans în popula ii heterogene ( Mu etescu i ț ș ș
colab., 2008).

Determinarea rezisten ei la diverse antifungice se face pe baza testelor de susceptibilitate ce ț
urmăresc valorile CMI în plasmă. Tulpinile care au valori ale CMI > de 64 µg/ml pentru fluconazol,
itraconazol i ketoconazol; > 32 µg/ml pentru 5 flucitozina i >2 µg/ml pentru amfotericina B sunt ș ș
considerate rezistente ( Mu etescu i colab., 2008). ș ș
Tabelul 2: Concentra ia inhibitorie minimă pentru ț Candida spp. din cadrul agen ilor antifungici ț(după Mu etescu i ș ș
colab., 2008).
Ketoconazol
≤ 0,0312-64Fluconazol
≤ 0,0312-64Itraconazol
≤ 0,125-1Amp B≤ 0,-312-2 5-PC≤ 0,0312-64 Grad de
Susceptibilitate
≤ 0,125-4 ≤ 1-8 ≤ 0,125 ≤ 0,0123-1 ≤ 0,0312 Sensibilă
16-32 16-32 0,25-0,5 2 16 Sensibilitate
redusă
≥ 64 ≥ 64 ≥ 1 ≥2 32-64 Rezisten ă ț
Rezisten a la antifungice datorită capacită ii ț ț Candidei albicans de a forma biofilme
Candida albicans are capacitatea de a forma biofilme pe anumite suprafe e cum ar fi: din i, epitelii. ț ț
Biofilmele se formează în urma unei adoptări fiziologice specifice prin care se face trecerea de la forma de
drojdie la cea de filament. Strânsa îmbibare a hifelor duce la constituirea unui astfel de biofilm în
interiorul căruia celulele de Candida albicans sunt protejate de antifungice, chiar dacă ele în mod normal
sunt sensibile.
Biofilmele se formează în trei etape:
Timpurie (are loc adeziunea la substrat);
Intermediară (blastomerele proliferează i formează comunită i ce produc o matrice ș ț
extracelulară bogată în carbohidra i; ț
Faza de maturare în care celulele sunt complet încapsulate în matrice (Mu etescu i colab. ș ș
2008).
Cre terea rezisten ei antifungice în timpul dezvoltării biofilmului arată că progresia rezisten ei laș ț ț
medicament este corelată cu o activitate metabolică crescută; rezisten a se dezvoltă deci în timp, odată cu ț
maturarea biofilmului.
Biofilmul este rezistent la majoritatea antifungicelor. Numai agen ii antifungici mai noi din familia ț
echinocandinelor i forma liposomală nouă a amfotericinei B s-au dovedit eficiente contra biofilmelor ș
(Mu etescu i colab., 2008).ș ș

Strategii pentru prevenirea i combaterea rezisten ei la ș ț Candida albicans
În ultimii ani infec iile cu țCandida albicans au crescut foarte mult datorită dezvoltări unor tulpini
rezistente la antifungicile actuale. Medicamentele folosite împotriva Candidei sunt destul de limitate, unii
dintre agen ii antifungici folosi i pot da reac ii adverse grave. ț ț ț
Cunoa terea amănun ită a modului în care ș ț Candida provoacă boala i mecanismele prin care î i ș ș
dobânde te rezisten a, este o primă etapă în dezvoltarea unei strategii pentru prevenirea i tratarea ș ț ș
candidozelor.
În urma unor studii s-a demonstrat faptul ca lactoferina (proteină antimicrobiană) identificată în
neutrofile i secre iile exocrine la mamifere, prezintă activitate anti- ș ț Candida acela i efect avându-l i ș ș
lactofericina B, rezultată din lactoferină bovină.
Viitoarele strategii împotriva infec iilor cu tulpini rezistente de ț Candida albicans trebuie să ia în
considerare următoarele:
Stabilirea dozelor i duratei optime de ac iune pentru un anumit antifungic la fiecare ș ț
pacient;
Profilaxia medicamentoasă la pacien ii cu risc crescut de apari ie a infec iilor ț ț ț
rezistente;
Ameliorarea tolerabilită ii i accesibilită ii pentru un anumit medicament; ț ș ț
Cercetări pentru descoperirea a noi agen i antifungici, în special cu activitate ț
fungicidă;
Ameliorarea func iei imunitare. ț
CAPITOLUL 3: TESTAREA AC IUNII ANTIMICOTICE A EXTRACTELOR Ț
VEGETALE ASUPRA UNOR TULPINI DE CANDIDA ALBICANS
3.1 Parte experimentală

3.1.1 Materiale i metode ș
Uleiuri esen iale ț de: Pinus silvestis, Abies alba, Hippophae rhamnoides, Coriandrum sativus,
Anethum graveolens, Lavandula angustifolia, Origanum vulgare, Salvia officinalis, Satureja hortensis,
Zingiber officinale, Teucrium marum, Cinnamomum zylanicum.
Microorganisme: cultură pură de Candida albicans, inocul 1mL/placă Petri.
Medii de cultură:
Czapek-dox agar (CZD+C+) provenit de la firma Scharlau Chemie S.A., Barcelona, España.
Mediu solid semisintetic pentru cultivarea ciupercilor, cu nitrat de sodiu doar saurce azot cu
următoarea compozi ie: zaharoză 30,00g; nitrat de sodiu 2,00g; glicerofosfat de magneziu ț
0,50g; sulfat de potasiu 0,35g; clorură de potasiu 0,50g; sulfat feros 0,01g; agar 15,00g.
Malt extract agar (MMA+) un mediu selectiv pentru multiplicarea drojdiilor i mucegaiurilor ș
în produsele alimentare i lactate. Suplimentarea cu x 037 va cre te selectivitatea. Are ș ș
următoarea compozi ie chimică: extract de malt 30,0g; peptane micologice 5,0g; agar No.2 ț
15,0g.
Mediile de cultură au fost pregătite conform re etei producătorului, autoclvat i răcit. ț ș
Materiale: Discuri din hârtie de filtru sterile cu diametrul de 6 mm, plăci Petri cu diametrul de 90
mm, micropipete.
Metoda 1 utilizată a fost următoarea:
S-au luat 4 plăci Petri, câte 2 pentru fiecare mediu de cultură Czapek-dox agar i Malt extract agar. ș
Prima dată s-a pipetat cultura de Candida albicans în cele 4 plăci Petri peste care s-a turnat mediul
de cultură Czapek-dox agar respectiv Malt extract agar, topite i răcite. ș
S-a omogenizat cultura cu mediul de cultură apoi s-a lăsat să se răcească la temperatura camerei.

După solidificare, în fiecare placă s-au pus discurile impregnante cu uleiurile volatile (100 µe/disc)
numerotate astfel:
1. Teucrium marum, 2. Pinus sylvestris, 3. Satureja hortensis, 4. Salvia officinalis, 5. Cinnanomum
zylanicum, 6. Hippophae rhamnoides, 7. Lavandula angustifolia, 8. Abies alba, 9. Zingiber officinale, 10.
Anethum graveolens, 11 .Coriandrum sativus, 12. Origanum vulgare (12 discuri/placă).
Plăcile Petri au fost incubate la temperatura de 370C timp de 24 ore, 48 h, 72 h, 96h.
Activitatea antimicotică a celor 12 uleiuri esen iale s-a monitorizat prin măsurarea diametrelor de ț
inhibi ie din jurul discurilor după 24 h, 48 h, 72 h i 96 h. ț ș
Metoda 2 utilizată a fost următoarea:
S-au luat 6 plăci Petri în care s-a turnat mediul de cultură Czapek-dox agar (CZD+C+), topit i răcit, ș
după care s-a executat inocularea superficială cu Candida albicans. După solidificare, în fiecare placă s-
au pus câte 4 discuri impregnante cu uleiurile volatile (100 µe/disc numerotate astfel:
1. Teucrium marum, 2. Pinus sylvestris, 3. Satureja hortensis, 4. Salvia officinalis – pe prima placă
(P1);
5. Cinnanomum zylanicum, 6. Hippophae rhamnoides, 7. Lavandula angustifolia, 8. Abies alba – pe a
doua placă (P2);
9. Zingiber officinale, 10. Anethum graveolens, 11 .Coriandrum sativus, 12. Origanum vulgare – pe a
treia placă (P3).
Plăcile au fost incubate la temperatura de 370C timp de 24 ore, 48 h, 72 h. Activitatea antimicotică a
celor 12 uleiuri esen iale s-a monitorizat prin măsurarea diametrelor de inhibi ie din jurul discurilor după ț ț
24 h, 48 h i 72 h la o temperatură de 37 ș0C.
3.1.2 Rezultate i discu ii ș ț
Metoda 1

Figura 15: Activitatea antimicotică a uleiurilor esen iale asupra dezvoltării ciupercii ț Candida albicans măsurate în
mm după 24 h, probele 1 (MMA+).
Figura 16: Activitatea antimicotică a uleiurilor esen iale de țOriganum vulgare i șAnethum graveolens asupra
dezvoltării ciupercii Candida albicans măsurate în mm după 24 h, probele 2 (CZD+C+).

Figura 17: Măsurarea ac iunii antimicotice a uleiului volatil ț Origanum vulgare măsurate în mm după 48h.
Figura 18: Activitatea antimicotică a uleiurilor esen iale țOriganum vulgare, Teucrium marum , Lavandula
angustifolia, asupra dezvoltării ciupercii Candida albicans măsurate în mm, după 72 h.

Figura 19: Activitatea antimicotică a uleiului esen ial ț Teucrium marum asupra dezvoltării ciupercii Candida
albicans măsurate în mm, după 96 h.
Activitatea antimicotică a uleiului esen ial țTeucrium marum asupra dezvoltării ciupercii
Candida albicans măsurate în mm, după 96 h.

Metoda 2
Figura 20: Activitatea antimicotică a uleiurilor esen iale asupra dezvoltării ciupercii ț Candida albicans
măsurate în mm, după 24 h pe mediul de cultură (CZD+C+).
Figura 21: Ac iunea antimicotică a uleiurilor volatile de ț Satureja hortensis, Teucrium marum asupra
ciupercii Candida albicans măsurate în mm după 48 h.

Figura 22: Ac iunea antimicotică a uleiului volatil ț Teucrium marum asupra ciupercii Candida albicans
măsurate în mm după 72 h.
Figura 23: Ac inea antimicotică a uleiului volatil ț Origanum vulgare asupra ciupercii Candida albicans
măsurate în mm după 72 h.

Metoda 1
Tabel 3: Activitatea antifungică a uleiurilor esen iale asupra dezvoltării bacteriei ț Candida albicans măsurate
în mm după 24 h, 48 h, 72h, 96h pe mediul de cultură (CZD+C+).
Nr.crt Denumirea uleiurilor
esen ialețValoare
măsurată
după 24 hValoare
măsurată
după 48 hValoare
măsurată
după 72 hValoare
măsurată
după 96 h
1. Teucrium marum 0,02 4 9,5 15,25
2. Pinus sylestris 0,15 0,1 0,1 0,2
3. Satureja hortensis 0,1 0,1 0,1 0,2
4. Salvia officinalis 0,1 0,2 0,2 0,2
5. Cinnamomum
zylanicum0,2 0,25 0,3 0,4
6. Hippophae rhamnoides 0 0 0 0
7. Lavandula angustifolia 0,1 0,1 0,1 0,1
8. Abies alba 0 0 0 0
9. Zingiber officinale 0 0 0 0
10. Anethum graveolens 0 0 0 0
11. Coriandrum sativus 0,2 0,2 0,2 0,2
12. Origanum vulgare 20,25 22 22 22
Activitatea antimicotică a uleiurilor esen iale se remarcă prin ac iunea de inhibare a dezvoltării ț ț
Candida albicans în zona de impact a rondelelor îmbibate cu ulei volatil. Datorită faptului că pe mediul de
cultură Malt extract agar (MMA+) nu s-au înregistrat valori, s-a continuat studiul doar pe mediul de
cultură Czapek-dox agar (CZD+C+) unde s-au constatat următoarele:
Fiecare ulei în parte ac ionează diferit (Figura 24), zonele de inhibare fiind cuprinse între ț
0,1 mm pentru Lavandula angustifolia, urmată de Pinus sylvestris cu 0,15mm , Satureja
hortensis, Salvia officinalis i șCoriandrum sativus cu 0,2 mm; Cinnamomum zylanicum cu
0,4 mm, Teucrium marum 15,25 iar valoarea maximă fiind atinsă de Origanum vulgare cu
22 mm măsurate după 96 h .
Hippophae rhamnoides, Abies alba, Zingiber officinale, Anethum graveolens nu au
prezentat ac iune antimicotică. ț

Figura 24: Activitatea antimicotică a uleiurilor volatile asupra dezvoltării ciuperci de Candida
albicans după 24 h
În figura 24 se poate observa că fiecare ulei volatil ac ionează diferit, zonele de inhibare ț
fiind cuprinse între 0,02 mm pentru Teucrium marum urmat cu 0,1 mm pentru Lavandula
angustifolia, Salvia officinalis, Satureja hortensis urmând Pinus sylvestris cu 0,15; Coriandrum
sativus i șCinnamomum zylanicum cu 0,2 mm iar valoarea maximă fiind înregistrată de Origanum
vulgare cu 20,25 mm, valori măsurate după un interval de 24 h.

Figura 25: Activitatea antimicotică a uleiurilor volatile asupra dezvoltări ciuperci Candida
albicans după 48 h
În figura 25 se poate observa că fiecare ulei volatil ac ionează diferit, zonele de inhibare fiind cuprinse ț
între 0,1 mm pentru Pinus sylvestris, Satureja hortensis, Lavandula angustifolia urmat de Salvia
officinalis i Coriandrum sativus ș cu 0,2 mm la mică diferen ă aflându-se țCinnamomum zylanicum cu
0,25 mm, Teucrium marum cu 4 mm, valoarea maximă fiind înregistrată de Origanum vulgare cu 22
mm, valori măsurate după un interval de 48 h.

Figura 26: Ac iunea antimicotică a uleiurilor volatile asupra dezvoltări ciuperci Candida albicans ț
după 72 h
În figura 25 se poate observa că fiecare ulei volatil ac ionează diferit, zonele de inhibare fiind cuprinse ț
între 0,1 mm pentru Pinus sylvestris, Satureja hortensis, Lavandula angustifolia; 0,2 mm pentru Salvia
officinalis i șCoriandrum sativus, urmat de Cinnamomum zylanicum cu 0,3 mm, Teucrium marum 9,5
mm i șOriganum vulgare 22 mm, valori înregistrate după 72 h.

Figura 27: Ac iunea antimicotică a uleiurilor volatile asupra dezvoltări ciuperci ț Candida
albicans după 96 h
În figura 27 se poate observa că fiecare ulei volatil ac ionează diferit, zonele de inhibare fiind cuprinse ț
între 0,1 mm pentru Lavandula angustifolia ; 0,2 mm pentru Pinus sylvestris, Satureja hortensis, Salvia
officinalis i șCoriandrum sativus; Cinnamomum zylanicum cu 0,4 mm, Teucrium marum cu 15,25 mm
valoare maximă de inhibare fiind reprezentat de Origanum vulgare cu 22 mm, valori măsurate după 96 h.
Metoda 2
Tabelul 4: Activitatea antifungică a uleiurilor esen iale asupra dezvoltării ciupercii ț Candida albicans
măsurate în mm după 24 h, 48 h, 72h (CZD+C+).
Nr.
crt. Denumirea uleiurilor
esen ialețValoare măsurată
după 24 hValoare măsurată
după 48 hValoare măsurată
după 72 h
P1 P2 P3 P1 P2 P3 P1 P2 P3
1. Teucrium marum 12,5 0 0 23,5 0 0 37,5 0 0
2. Pinus sylvestris 0 0 0 0 0 0 0 0 0
3. Satureja hortensis 0,2 0 0 0,2 0 0 0,2 0 0
4. Salvia officinalis 0 0 0 0 0 0 0 0 0
5. Cinnamomum zylanicum 0 0 0 0 0 0 0 0 0
6. Hippophae rhamnoides 0 0 0 0 0 0 0 0 0
7. Lavandula angustifolia 0 0,1 0 0 0,1 0 0 0,1 0
8. Abies alba 0 0 0 0 0 0 0 0 0
9. Zingiber officinale 0 0 0 0 0 0 0 0 0

10. Anethum graveolens 0 0 0 0 0 0 0 0 0
11. Coriandrum sativus 0 0 0,1 0 0 0,1 0 0 0,1
12. Origanum vulgare 0 0 21,5 0 0 25 0 0 39,5
(P= placă)
Activitatea antimicotică a uleiurilor esen iale se remarcă prin ac iunea de inhibare a dezvoltării ț ț
ciupercii Candida albicans în zona de impact a rondelelor îmbibate cu ulei volatil unde s-au constatat că
fiecare ulei în parte ac ionează diferit (Figura 25), zonele de inhibare fiind variate, astfel: ț
Origanum vulgare a înregistrat cea mai mare valoare de 39,5 mm, urmat la mică diferen ă de ț
Teucrium marum cu 37,5 mm; Satureja hortensis cu 0,2 mm, Coriandrum sativus i șLavandula
angustifolia cu 0,1 mm înregistând cele mai mici valori după 72 h.
Pinus sylvestris, Salvia officinalis, Cinnamomum zylanicum, Hippophae rhamnoides, Abies alba,
Zingiber officinale iș Anethum graveolens nu au prezentat ac iune antimicotică. ț
Figura 28:Activitatea antimicotică a uleiurilor volatile asupra dezvoltări ciuperci Candida albicans pe
intervalul 24h, 48h, 72h pe placa 1
În figura 28 se poate observa că din cele 4 uleiuri volatile (Teucrium marum, Pinus sylvestris,
Satureja hortensis, Salvia officinalis ) doar 2 dintre acestea au avut activitate antimicotică i anume: ș

Satureja hortensis men inându-se cu o valoare de 0,2 mm pe durata a celor 72 h iar ț Teucrium marum
cre te semnificativ de la o zi la alta astfel: 12,5 mm după 24 h; 23,5 mm dupa 48 h i 37,5 mm după 72 h.ș ș
Figura 29: Activitatea antimicotică a uleiurilor volatile asupra dezvoltări ciuperci Candida albicans după
24h, 48h, 72h pe placa 2
În figura 29 se poate observa că din cele 4 uleiuri volatile ( Cinnamomum zylanicum, Hippophae
rhamnoides, Lavandula angustifolia, Abies alba) doar unul singur a prezentat ac iune antimicotică i ț ș
anume Lavandula angustifolia care s-a men inut cu 0,1 mm pe intervalul de 72 h. ț

Figura 30: Activitatea antimicotică a uleiurilor volatile asupra dezvoltări ciuperci Candida albicans după
24h, 48h, 72h pe placa 3.
În figura 30 se poate observa că din cele 4 uleiuri volatile ( Zingiber officinalis, Anethum
graveolens, Coriandrum sativus, Origanum vulgare) doar 2 au prezentat ac iune antimicotică i anume: ț ș
Coriandrum sativus men inându-se cu 0,1 mm pe tot intervalul de 72 h pe când ț Origanum vulgare cre teș
de la 21,5 mm după 24 h; 25mm după 48h respectiv 39,5 mm după 72h.

3.1.3 Concluzii
În urma rezultatelor ob inute s-a constatat că nu toate uleiurile esen iale ț ț selectate 1. Teucrium
marum, 2. Pinus sylvestris, 3. Satureja hortensis, 4. Salvia officinalis, 5. Cinnanomum zylanicum, 6.
Hippophae rhamnoides, 7. Lavandula angustifolia, 8. Abies alba, 9. Zingiber officinale, 10. Anethum
graveolens, 11 .Coriandrum sativus, 12. Origanum vulgare prezintă activitate antimicotică.
Activitate antimicotică superioară au prezentat uleiurile esen iale de țOriganum vulgare iș
Teucrium marum. O activitate antimicotică medie au prezentat uleiul esen ial țCinnamomun zylanicum, iar
cea mai scăzută activitate antimicotică au prezentat uleiurile de Satureja hortensis, Lavandula
angustifolia, Coriandrum sativus, Pinus sylvestris, Satureja hortensis, Salvia officinalis, Coriandrum
sativus.
Proprietă ile antimicotice ale acestor uleiuri esen iale pot conduce la utilizarea lor în gestionarea ț ț
diferitelor afec iuni provocate țCandida albicans.

BIBLIOGRAFIE
1)Ali-Shtayeh M. S., Jamous R. M, Al-Shafie J. H., Elgharabah W. A. (2008) Traditional knowledge
of wild edible plants used in Palestine (Northern West Bank): A comparative study, J. Ethnobio.
Ethnomed., doi: 10.1186/1746-4269-4-13.
2)Avram R., Andronescu E. & Fuzi I., 1981- Botanică Farmaceutică, Editura Didactică i ș
Pedagogică, Bucure ti. ș
3)Bhaskara M. V., Angers P., Gosseline A., Arul J. (1998). Characterization and use of essential oil
from Thymus vulgaris against Botrytis cinerea and Rhizopus stolonnifer in strawberry fruits,
Phytochem., 47, 1515- 1520.
4)Crăciun, F., Alexan M. & Alexan C. (1992)- Ghidul plantelor medicinale uzuale, Editura
tiin ifică, Bucure ti.Ș ț ș
5)Drăgulescu, C. (2009) – Morfologia i sistematica vegetală Cormobiontă, Editura Universită ii ș ț
„Lucian Blaga’’, Sibiu.
6)Hadizadeh I., Peivastegan B., Hamzehzarghani H. (2009). Antifungal activity of essential oils from
some medicinal plants of Iran against Alternaria alternate, Am. J. Appl. sci. , 6, 857-861.
7)Iancu, R., Oprean L. Stegăruș D., Tița O., Boicean A., Lengyel E. , (2013), Environmental
indicators of water quality in the Cibin River, Romania, Transylvanian Review of Systematical and
Ecological Research – The Wetlands Diversity 2013, 91-106.
8)Koshy P., Nurestri A., Wirakaranain S., Sim K., Saravana K.(2009). Antimicrobial activity of some
medicinal plants from Malaysia , Am. J. Appl. Sci., 6 (8) , 1613-1617.
9)Lean S. Muntean, 1990 – Plante medicinale i aromatice cultivate în România, Editura Dacia, Cluj. ș
10)Ljubuncic P., Dakwar S., Portnaya I., Cogan U., Azaizeh H., Bomazen A.(2006). Aqueous extract
of Teucrium polium possess remarkable antioxidant activity in vetro , eCAM, 3(3), 329-338.
11)Martinez-Valverde I., Periago M. J., Provan G., Chesson A. (2002). Phenolic compounds, lycopene
and antioxidant activity in commercialvarieties of tomato ( Lycopersicum esculentum ), J. Sci. Food
Agr., 82,323–330.
12)Rotaru M., 2000 – Dermatologie, micoze i ectoparazite, Editura Universita ii ș ț “Lucian Blaga”,
Sibiu.
13)Mu etescu, A., Georgescu S.R., Ilie C., Lucre ia Dulgheru, L. Chi imia, M. E. Cojoacă & Lupu D.ș ț ț
–Considera ii privind rezisten a la antifungice a tulpinilor patogene de ț ț Candida albicans.
14)Oprean L, Iancu R., M, Lengyel E, (2014), Microbiologie generală, ed. ULB Sibiu.
15)Oprean, L., Ecaterina Lengyel and Ramona Iancu, (2013), Monitoring and evaluation of Timiș
River water quality based on physicochemical and microbiological analysis Transylvanian Review
of Systematical and Ecological Research- Timiș River Basin 2013 , 23-32.
16)Pârvu C. (1991)- Universul plantelor,Mică Enciclopedie, Editura Enciclopedică.
17)Oroian, S., 2007- Plante medicinale, Universitatea de Medicină i Farmacie Târgu-Mure , ș ș
Facultatea de Farmacie, Specializarea: Asisten ă de Farmacie. ț

18)Sârbu & Adrian Oprea, (2011)- Plante adventive în flora României, Editura” Ion Ionescu de la
Brad’’ , Ia i. ș
19)Stegarus, D., Sandru C. Stefanescu I., Tita O., Iancu R., Pacala M.L., Lengyel E., (2013), The
monitoring of the physical-chemical and bacteriological indicators of Cibin river in view of quality
classification, Conference proceeding, International Multidisciplinary Scientific Geoconference,
SGEM 2013, Albena Bulgaria, Advances in Biotechnology, ISSN 1314-2704, 1045-1052.
20)Tabata M., Honda G., Sezik E. (1988). A report on traditional medicine and medicinal plants in
Turkey. Faculty of harmaceutical sciences, KyotoUniversity.
21)Wallace, R. J., (2004), Antimicrobial properties of plant secondary metabolites, Proc. Nutr. Soc.
63, 621-629.
*** Dic ionarul plantelor de leacț . – Ed. a 2-a, rev. – Editura Călin, (2008), Bucure ti; pag. 55 ș
http://en.wikipedia.org/wiki/Teucrium_marum ).