Despre politica externă a SUA la începutul secolului al XXI-lea ISBN 978-973-0-07081-1 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN SERVICIUL DE ANALIZ Ă… [600659]

INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN

Dr. Florin Diaconu

Despre politica externă a SUA la începutul
secolului al XXI-lea

ISBN 978-973-0-07081-1

INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN
SERVICIUL DE ANALIZ Ă POLITICO-STRATEGIC Ă

Despre politica externă a SUA
la începutul secolului
al XXI-lea:
câteva elemente, probleme,
contradicții și slăbiciuni ale
politicilor de război ale
neoconservatorilor
● lucrare redactată în anul 2006●

Dr. Florin Diaconu,
CS III, IDR Conf. univ. dr.,
Universitatea Bucure ști

ISBN 978-973-0-07081-1 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATIC A 4444

3 Sumar :

1. Executive Summary ………………………… …………………………………………… …..p.4

2. Introducere … …………………………………………… ……………………………………. p.8

3. Criza din Irak: victorie militar ă incontestabil ă, urmat ă de eșecuri ale
planurilor de pacificare complet ă și de stabilizare …………………………….…. p.11

4. Criza actual ă din Afghanistan: efectele victoriilor militare tim purii incomplet
fructificate … …………………………………………… ………………………………………..p.33

5. Criza din rela țiile cu Europa: interese geostrategice adesea difer ite și, în cel
mai bun caz, un costisitor parteneriat, intens asim etric … ………………………. p.41

6. Noi competitori poten țiali majori, care pot pune (în special pe termen me diu
și lung) sub semnul întreb ării rolul global al SUA: China și India ……….…. p.53

7. Contest ări politice (și riscuri strategice) regionale, cel pu țin deranjante pentru
interesele și pentru prestigiul SUA: Iranul și Coreea de Nord ……………….…p.76

8. Alte riscuri, amenin ță ri și probleme (dileme) geostrategice ………………. .p.105

9. Concluzii … …………………………………………….. …………………………………..p.133

10. Bibliografie ……………………………… …………………………………………… …..p.135

INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

4 1. Executive Summary

Obiectivul principal al acestui studiu este acela d e a descrie și a evalua
câteva dintre elementele centrale ale politicii externe americane de format
ideologic neoconservator 1, într-un context geostrategic concret, relativ nou și
foarte bine definit. Am decis, împreun ă cu colegii mei din cadrul Institutului
Diplomatic Român (IDR), s ă nu operez nici un fel de modific ări substan țiale ale
textului ce urmeaz ă, care este practic identic cu cel predat IDR, ca l ucrare de
plan pentru anul respectiv, la sfâr șitul lui 2006. Am introdus, totu și, în plus, o
bibliografie final ă care grupeaz ă toate lucr ările (volume generale și de
specialitate, ca și articole și studii, precum și știri de pres ă) citate în notele de
subsol (element al lucr ării care ar putea fi, credem, util celor interesa ți de ariile
tematice investigate de studiul de fa ță ).

Tema central ă a investiga ției de fa ță o constituie, de fapt, politicile de
război ale SUA. Acest termen desemneaz ă în principal ac țiunile politico-
militare legate direct de contextul mai larg al r ăzboiului contra terorismului și
terori știlor (pe care pre ședintele Bush îl nume ște, înc ă din septembrie 2001,
„War against terror”). Dar acela și concept mai desemneaz ă și preocup ări și
solicit ări geostrategice secundare: acelea care oblig ă SUA, în calitate de putere
mondial ă și de putere dominant ă (pentru în țelesul acestor concepte, vezi
paginile urm ătoare) s ă aib ă angajamente și implic ări constante la nivel global :
de la garantarea independen ței Taiwanului și pân ă la implicarea în NATO,
al ături de actori politici europeni de tip statal, car e au agende individuale ( și
colective, în cadrul UE) aflate adesea în contradic ție direct ă cu interesele SUA.

1 Pentru tr ăsături și probleme generale ale curentului neocenservator v ezi, între altele, Irwin STELZER (editor),
Neoconservatism , Atlantic Books, London, 2004
INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

5 Ca urmare, politicile de r ăzboi nu înseamn ă – în contextul acestui studiu
– doar maniera în care SUA gestioneaz ă opera țiunile militare, antiteroriste, de
stabilizare-pacificare și de nation-building din Irak și Afghanistan, ci și felul în
care Washingtonul î și ierarhizeaz ă priorit ățile, î și define ște coordonatele de
ac țiune politico-militar ă și aloc ă resurse nu doar pentru îndeplinirea
obiectivelor centrale, ci și pentru rezolvarea unor probleme (actualmente
secundare) din cele mai diverse, cu diferite grade de urgen ță , peste tot în lume .

În acest context trebuie men ționat, de al bun început, c ă prezentul studiu
nu are în nici un fel preten ția completitudinii . Rela țiile SUA cu ONU, de
exemplu, sau politicile economice globale ale SUA s unt atinse doar în chip
tangen țial. La fel, în aceast ă etap ă a demersului de cercetare, sursele 2 – și
elabor ările – de natur ă teoretic ă ale politicilor de r ăzboi ale neoconservatorilor
americani nu au constituit decât o preocupare secun dar ă.

Pentru atingerea obiectivelor propuse, cercetarea a urmat urm ătorii pa și
(concretiza ți în redactarea unor p ărți sau elemente din actualul studiu):

Introducerea listeaz ă mai multe premise principale ale acestui studiu,
considerate a avea valoare oarecum echivalent ă cu aceea a axiomelor din
geometria clasic ă ( și a c ăror acceptare, chiar și numai temporar ă, este decisiv ă
pentru în țelegerea con ținutului general al lucr ării, ca și pentru în țelegerea și
acceptarea multora dintre formul ări și nuan țe). Urmeaz ă apoi prezentarea – pe
scurt – a rezultatelor a șa-numitelor midterm elections din toamna lui 2006, ca
moment ce a pus recent în lumin ă, foarte clar, criza politicilor de r ăzboi
neoconservatoare ale SUA .

2 Cel pu țin dou ă lucr ări sunt absolute esen țiale pentru în țelegerea literei și spiritului surselor
neoconservatorismului american: este vorba despre a rticolul William KRISTOL, Robert KAGAN, “Toward a
Neo-Reaganite Foreign Policy”, în Foreign Affairs , iulie/august 1996, pp. 18-32, precum și despre importanta
colec ție de studii și articole Irwin STELZER, op. cit. INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

6 În continuare, fără s ă existe o prezentare și o evaluare complet ă a ideilor
principale ale neoconservatorismului american care sunt realmente relevante
pentru tema central ă a acestui studiu, au fost luate în calcul mai mult e opinii
formulate, cu mare claritate ( și în multe ocazii solid argumentate), în special de
autori care au fie influen ță politic ă indiscutabil ă, fie un rol realmente major în
via ța academic ă (fie, în unele cazuri, combin ă cu mare eficien ță și cu impact
notabil asupra opiniei publice experien ța politic ă și cariera academic ă). Este
important ă și urm ătoarea precizare metodologic ă: o parte important ă dintre
formul ările și accentele pe care le-am folosit sunt, cred, compa tibile – cel pu țin
în liniile lor mari – cu ideile celor care compun The Project for the New
American Century .

În partea de început a lucr ării sunt explorate trei arii (tematice, dar și
geografice) majore de criz ă, cu urm ări importante atât pe termen scurt cât și pe
termen lung, ale politicilor de r ăzboi a SUA: Criza din Irak , pe care am evaluat-
o ca fiind consecin ța direct ă a unei victorii militare incontestabile, urmat ă de
eșecuri ale planurilor de pacificare complet ă și stabilizare; Criza actual ă din
Afganistan , provocat ă de efectele victoriei incomplet fructificate; Criza
cronicizat ă din rela țiile cu Europa , datorat ă nor interese geostrategice adesea
diferite și care ar putea, în cel mai bun caz, fi rezolvat ă în cadrul unui costisitor
parteneriat, intens asimetric și v ădit insuficient pentru interesele geostrategice
ale SUA.

Urmeaz ă apoi prezentarea și evaluarea unei alte categorii de riscuri,
amenin ță ri și solicit ări în plan geostratregic: o categorie compus ă din dou ă
elemente, primul fiind acela al noilor competitori poten țiali majori, care pot
pune )cel pu țin pe termen mediu și lung) sub semnul întreb ării rolul global al
SUA: China și India , iar al doilea fiind alc ătuit din contest ări ( și riscuri INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA D IPLOMATICA 4444

7 strategice regionale) cel pu țin deranjante (chiar dac ă de mai mici dimensiuni
decât acelea constituite de China și India): Iranul și Coreea de Nord.

Penultimul capitol al prezentului studiu concentrea z ă aten ția asupra altor
riscuri, amenin ță ri și probleme cu care se confrunt ă acum politica extern ă a
SUA. Între acestea, am decis s ă insist ăm în mod deosebit asupra a trei arii
tematice distincte (dintre care cel pu țin prima nu a fost deloc serios tratat ă în
spa țiul academic românesc): pierderea progresiv ă de c ătre SUA a st ăpânirii
oceanelor și a controlului asupra Rimland-ului ; necunoscuta constituit ă de
Federa ția Rus ă, a c ărei politic ă extern ă este dominat ă de obsesii imperiale și de
o cantitate notabil ă de impredictibilitate ; și, în sfâr șit, confundarea solu țiilor
imaginare ce cele reale (am propus în acest sens un studiu de caz referito r la
himera numit ă democra ție de tip occidental în Orientul Mijlociu ).

Concluzia acestui tuturor acestor elemente listate mai sus e ste aceea c ă
SUA, în etapa actual ă, traverseaz ă o criz ă în ceea ce prive ște eficacitatea
politicilor sale de r ăzboi , dar și o criz ă de identitate a politicii sale externe (în
special atunci când ne referim la ac țiuni și mize pe termen lung) . Dac ă primul
aspect este – cel pu țin teoretic – relativ u șor rezolvabil (în special prin aloc ări
suplimentare de resurse, ca și prin chiar prelungirea r ăzboiului de uzur ă purtat în
mod deschis împotriva fundamentalismului islamic), criza actual ă de identitate
(și de țel) a politicii externe a SUA nu este rezolvabil ă decât printr-un r ăspuns
tran șant (dar deloc comod) la întrebarea pe care a formu lat-o deja, în spa țiul
academic, cu mare claritate și cu notabil impact, Zbigniew Brzezinski: ce vor
SUA – s ă fie mai degrab ă hegemon mondial (putere dominant ă, de tip imperial),
sau mai degrab ă lider ( și model) al lumii 3?

3 Zbigniew BRZEZINSKI, The Choice: global domination or global leadership , Basic Books, New York, 2004 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

8 2. Introducere

Principalele premise ale acestui studiu sunt urm ătoarele:

1. SUA sunt o putere mondial ă (în sensul pe care îl d ădea acestui concept
Martin Wight, atunci când se referea la faptul c ă puterile de acest tip au
„tendin ța de a descre ște ca num ăr și de a cre ște în m ărime” 4 a puterii politico-
militare și a influen ței pe care o exercit ă în regiuni foarte largi ale lumii).

2. SUA sunt, concomitent, și o putere dominant ă (tot în sensul dat de
Wight acestui termen), în sensul c ă America este interesat ă de – și implicat ă în
mod constant, cel pu țin de la sfâr șitul celui de-al Doilea R ăzboi Mondial, în
ac țiuni ce vizeaz ă – „câ știgarea suprema ției sistemului de state” care compun
lumea contemporan ă. Dar chiar condi ția de putere dominant ă con ține în ea
germenii dec ăderii, atâta vreme cât, de-a lungul întregii istori i, eforturile de
dobândire și men ținere a hegemoniei „au fost învinse… printr-o coali ție a
majorit ății celorlalte puteri”, cel mai adesea „cu pre țul unui r ăzboi general
epuizant” 5.

3. Dar SUA sunt, în acest moment, și ceea ce Paul Kennedy numea, înc ă
de acum aproape 20 de ani, „num ărul unu mondial, aflat în declin relativ” 6.

4. Politica extern ă actual ă a SUA evolueaz ă pe fondul unor tensiuni
notabile între obiectivele politice și militare (teoretic posibile) derivate din

4 Martin WIGHT, Politica de putere , Ed. Arc, Chi șin ău, 1998, p. 62
5 Pentru pasajele citate în acest paragraf vezi Mart in WIGHT, op. cit. , p. 38
6 Paul KENNEDY, The Rise and Fall of the Great Powers. Economic Cha nge and Military Conflict from 1500
to 2000 , Vintage Books, New York, 1989, p. 514 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

9 preocuparea ra țional ă pentru maximizarea puterii na ționale 7 și preocuparea
crescând ă pentru ob ținerea unor rezultate acceptabile în plan moral. Av em aici
de-a face cu o întrupare în realitate a unuia dintr e principiile realismului politic
(a șa cum au fost ele prezentate de c ătre Morgenthau spre sfâr șitul anilor 40),
acela care vorbe ște despre „tensiunea ineluctabil ă între imperativele de ordin
moral ( moral command , în textul original) și cerin țele ac țiunii politice
încununate de succes” 8.

5. De și, în mod tradi țional, politica extern ă nu constituie decât o arie
tematic ă adesea marginal ă (iar în alte ocazii secundar ă) în dezbaterile prilejuite
de alegerile din SUA 9, politicile de r ăzboi au constituit atât motivul principal al
ob ținerii, de c ătre pre ședintele George W. Bush, a unui al doilea mandat, c ât și
sursa principal ă a înfrângerii grave pe care au suferit-o republicanii în a șa-
numitele midterm elections , desf ăș urate la 7 noiembrie 2006.

6. În întreaga istorie a SUA, r ăzboiul – și, deci, ceea ce am numit în acest
volum politicile de r ăzboi – au ocupat un loc central. Exist ă chiar autori care
sus țin c ă r ăzboiul este coloana vertebral ă real ă a istoriei SUA, o țar ă n ăscut ă din
război 10 și ridicat ă la rangul de superputere global ă tot printr-un șir de r ăzboaie
majore, câ știgate cu aloc ări mari (și în unele cazuri chiar imense) de resurse, dar
și cu o anumit ă lejeritate 11 , derivat ă în special din uria șa putere economic ă

7 Preocupare absolut fireasc ă, în conformitate cu viziunea realist ă asupra rela țiilor interna ționale, a șa cum o
expune Hans J. MORGENTHAU în Politics among Nations: the Struggle for Power and Peace , Third Edition,
Revised and Reset, Alfred A. Knopf, Inc., New York, 1964
8 Ibidem , p. 10
9 Robert D. SCHULZINGER (editor), A Companion to American Foreign Relations , Blackwell Publishing,
Malden, MA, Oxford, UK, 2006, p. 404: doar în alege rile din 1800, 1812, 1846, 1900, 1920, 1952 și 1980
(adic ă în doar 7 ocazii într-un interval de peste dou ă secole) problemele legate de politica extern ă „au ocupat un
loc proeminent” în alegerile preziden țiale din SUA; dar chiar și în aceste ocazii, „alte teme au fost și mai
importante”.
10 Geoffrey PERRET, A country made by war. From the Revolution to Vietn am – the story of America’s rise to
power , Random House, New York, 1989
11 Stephen E. AMBROSE, Rise to globalism: American foreign policy since 19 38 , Penguin Books, New York,
London, …, 1987 (12 din cele 16 capitole ale volumu lui discut ă în principal despre r ăzboi) INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

10 (industrial ă) a Americii, ca și din faptul c ă teritoriul na țional american este
protejat împotriva oric ăror lovituri directe de dou ă spa ții oceanice enorme.

La doar câteva ore dup ă ce a devenit clar c ă democra ții i-au zdrobit 12 pe
republicani în a șa-numitele midterm elections din SUA, câ știgând majoritatea
clar ă în Camera Reprezentan ților ( și cu multe ore înainte s ă devin ă clar c ă
partidul lui Bush a pierdut și controlul asupra Senatului), ministrul american a l
Ap ărării și-a dat demisia. Acest episod poate fi citit în mai multe chei complet
diferite: Pe de o parte, ar putea fi vorba despre u n e șec major al întregului pachet
de politici ale republicanilor. Dar, pentru unii, a r putea fi vorba mai degrab ă
doar despre un plus semnificativ de eficien ță a democra ților. O alt ă interpretare
posibil ă este c ă rezultatele alegerilor – ca și demisia lui Donald Rumsfeld – ar fi
nimic altceva decât o nou ă confirmare a faptului c ă, în cazul SUA, presa scris ă
și electronic ă este, într-adev ăr, a patra putere în stat ( și anume o putere care este,
uneori, cu mult mai influent ă decât oricare dintre celelalte trei și care, în plus,
nici nu este îngr ădit ă în ac țiunile ei de principiul constitu țional al separa ției
puterilor). Dar exist ă și o a patra interpretare a demisiei lui Rumsfeld: a ceea care
const ă în a sublinia, cu toate argumentele și am ănuntele necesare, faptul c ă
eficien ța politicilor de r ăzboi ale SUA a fost, în ultimii ani, în cel mai bun caz
discutabil ă (dac ă nu chiar, ca s ă spunem lucrurilor pe nume, extrem de sc ăzut ă).
Analiza acestei teme – eficien ța politicilor de r ăzboi ale SUA în ultimii ani, când
la putere s-au aflat republicanii lui George W. Bus h, purt ători de ideologie
politic ă neoconservatoare – constituie substan ța real ă central ă a studiului de
fa ță .

12 Rezultatele alegerilor desf ăș urate la 7 noiembrie 2006 sunt urm ătoarele: democra ții au câ știgat majoritatea
absolut ă în Camera Reprezentan ților, dar și majoritatea în Senat; în aceast ă situa ție, o coliziune direct ă între
Casa Alb ă (care are propria ei agend ă de politic ă extern ă) și Congres (care are, mai ales în ceea ce prive ște
situa ția din Irak, o cu totul atitudine decât aceea a rep ublicanilor lui George W. Bush) este inevitabil ă. Aceast ă
situa ție va conduce, inevitabil, cel pu țin la dificult ăți majore pentru candidatul Partidului Republican în
alegerile preziden țiale din 2008 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

11 3. Criza din Irak: victorie militar ă incontestabil ă, urmat ă de
eșecuri ale planurilor de pacificare complet ă și de stabilizare

Atunci când vorbim despre actuala situa ție din Irak, punctul de plecare al
discu ției trebuie s ă fie legitimitatea interven ției militare americane din 2003 (ca
și legitimitatea prelungirii pân ă ast ăzi a prezen ței militare a SUA în aceast ă
țar ă).
În române ște, termenul legitim are mai multe accep țiuni, nu neap ărat pe
deplin compatibile și pe deplin complementare (dar nici neap ărat complet
incompatibile și/sau complet lipsite de complementaritate). De exe mplu,
conform lucr ării Dic ționar al limbii române contemporane de uz curent , de
Vasile Breban, publicat ă de Editura Știin țific ă și Enciclopedic ă din Bucure ști, în
1980, legitim este un adjectiv cu urm ătoarele semnifica ții: „care se întemeiaz ă
pe lege; legal; justificat, îndrept ățit”.

Dac ă lu ăm ca baz ă de pornire aceast ă defini ție, putem afirma, în leg ătur ă
cu interven ția american ă în Irak, concomitent , și c ă aceasta este legitim ă (în
special din perspectiva intereselor de securitate a le SUA), dar și c ă vorbim
despre o ac țiune care este lipsit ă de suficient ă legitimitate (în special dac ă
vorbim despre faptul c ă opera țiunile militare întreprinse împotriva regimului
dictatorial al lui Saddam Hussein nu s-au produs – spre deosebire de Primul
Război din Golf, cel din 1990-1991 13 – cu acordul explicit ONU, ci ca urmare a
manifest ării voin ței SUA, ca singur ă superputere a lumii contemporane).

Din perspectiv ă strict juridic ă, ca și din perspectiv ă strict moral ă,
interven ția american ă în Irak – și mai ales prelungirea prezen ței militare a SUA

13 Pentru deciziile ONU fa ță de Irak în 1990, vezi între altele și U.S. News & World Report, Triumph without
victory. The history of the Persian Gulf War , Times Books / Random House, Inc., New York, 1992, pp. 52-108 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

12 în zona Golfului – par a fi insuficient de legitime. De exemplu, fiindc ă nu exist ă,
nici m ăcar ast ăzi, un mandat clar și ferm al ONU pentru ac țiunile SUA și ale
alia ților și partenerilor Washingtonului.
Dar aceea și interven ție – ca și prelungirea prezen ței militare americane în
zona Golfului, ca și în alte puncte din Orientul Mijlociu – sunt foarte legitime,
mai ales dac ă lu ăm în calcul ultimele dou ă semnifica ții listate de Breban. Adic ă
ac țiunile SUA și ale alia ților lor sunt cât se poate de justificate , de îndrept ățite ,
cel pu țin din perspectiv ă geostrategic ă. Acest fapt, evident și simplu de în țeles,
devine și mai clar dac ă paradigma teoretic ă pe care o folosim pentru a analiza
situa ția actual ă din Orientul Mijlociu este teoria realist ă clasic ă, a șa cum a fost
ea formulat ă, acum mai bine de 50 de ani, de c ătre Hans J. Morgenthau, în
notoria și influenta sa lucrare Politics among Nations: the Struggle for Power
and Peace .

3.1 Baza teoretic ă a analizei situa ției actuale din Irak: Hans Morgenthau și
Martin Wight

Pentru a a șeza discu ția despre interven ția american ă în Irak pe o baz ă
teoretic ă realmente solid ă – și practic aproape invulnerabil ă, pentru orice actor
individual sau colectiv dispus s ă recunoasc ă faptul c ă realismul , ca teorie
referitoare la rela țiile interna ționale, este cât se poate de valid și înglobeaz ă
cantit ăți mari de adev ăr – merit ă, cred, s ă readucem în aten ție câteva din
formul ările lui Morgenthau.

Pentru întemeietorul școlii realiste, principalul pilon al oric ărei discu ții
profunde și nuan țate despre rela țiile interna ționale este „conceptul de interes
definit în termeni de putere” 14 . Putere care, la rândul ei, este definit ă – în

INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATIC A 4444

13 contextul rela țiilor interna ționale, ca și în orice alt context politic – drept
„controlul exercitat de om asupra min ților și ac țiunilor altor oameni” 15 . Pân ă
aici, referirile lui Morgenthau legate de conceptel e de interes și putere sunt înc ă
destul de nebuloase. Dar lucrurile prind a se limpe zi, mai ales dac ă lu ăm în
calcul urm ătorul fragment: „Oricare ar fi obiectivele material e ale unei politici
externe, cum ar fi procurarea de noi surse de mater ii prime, controlul rutelor
maritime sau schimb ările teritoriale, ele întotdeauna presupun controlu l
ac țiunilor altora prin influen ța exercitat ă asupra min ților lor” 16 . Din aceste
câteva rânduri ne intereseaz ă în special partea ini țial ă, care se refer ă, foarte
explicit, la materii prime, teritorii și rute comerciale. Toate aceste trei elemente
sunt prezente, direct sau indirect, în masiva parte a III-a a lucr ării lui
Morgenthau, parte intitulat ă Puterea na țional ă ( și alc ătuit ă din trei capitole
distincte: Esen ța puterii na ționale , apoi Elemente ale puterii na ționale și, în
final, Evaluarea puterii na ționale )17 . Elementele centrale ale acestei p ărți a
lucr ării lui Morgenthau sunt listarea ( și discutarea detaliat ă a relevan ței)
elementelor constitutive ale puterii na ționale, ca și a interac țiunilor dintre aceste
elemente.
Dac ă asambl ăm cu aten ție toate aceste sintagme și observa ții, rezult ă, cu
claritate, c ă avem posibilitatea de a formula în termeni mult ma i simpli și mai
lesne de în țeles ce înseamn ă, dac ă vorbim despre sistemul de referin ță al
rela țiilor interna ționale, interes definit în termeni de putere . Semnifica ția ultim ă
a acestei sintagme, tradus ă – în mod nuan țat și foarte am ănun țit – în limba
român ă utilizat ă în spa țiul academic și politic, ar putea fi urm ătoarea: este cât se
poate de firesc, pentru orice actor al scenei inter na ționale, din orice epoc ă
istoric ă și din orice arie geografic ă, s ă urm ăreasc ă, în orice moment al

14 Hans J. MORGENTHAU, Politics among Nations: The Struggle for Power and Peace , Third Edition,
Revised and Reset, Alfred A. Knopf, Inc., New York, 1964, p. 5
15 Ibidem , p. 28
16 Ibidem , p. 30
17 Ibidem , pp. 101-148 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

14 existen ței sale, ca și în orice conjunctur ă, îndeplinirea unor obiective concrete
care, odat ă realizate, conduc la consolidarea elementului cent ral al interesului
na țional, care este maximizarea puterii na ționale proprii în ansamblul s ău (sau,
cel pu țin, maximizarea, consolidarea sau m ăcar conservarea unora dintre
elementele constitutive cele mai importante ale put erii na ționale proprii).

Exist ă îns ă, în lucrarea lui Morgenthau, și un alt element care este un
ingredient important – dac ă nu chiar obligatoriu – pentru o discu ție cum este cea
de fa ță . E vorba despre principiul al patrulea al realismului politic . În cadrul
prezent ării acestui principiu, Morgenthau afirm ă, în termeni lipsi ți de orice
echivoc, c ă „realismul politic este con știent de semnifica ția moral ă a ac țiunii
politice”. Dar întemeietorul școlii realiste afirm ă și c ă aceea și școal ă de gândire
„este con știent ă și de tensiunea ineluctabil ă dintre preceptul moral și cerin țele
ac țiunii politice încununate de succes”. Mai mult, Mor genthau afirm ă c ă, în
conformitate cu logica elementar ă a realismului politic, „principiile morale
universale nu pot fi aplicate ac țiunilor unor state în formularea lor abstract ă
universal ă, ci trebuie s ă fie filtrate prin circumstan țele concrete de timp și loc” 18 .

Acest principiu poate fi, și el, transpus într-o formulare mai simpl ă și mai
ușor de în țeles. O astfel de formulare ar putea fi urm ătoarea: Actorii politici ar
trebui s ă țin ă seama, în ac țiunile lor de pe scena interna țional ă, de principii
morale universale , dar merit ă f ăcute dou ă preciz ări: Mai întâi, trebuie subliniat
faptul c ă, adesea, binele, ca element central al celor mai imp ortante precepte
morale, este în contradic ție deschis ă – și în mod evident major ă – cu logica
ac țiunii politice încununate de succes .
Altfel spus, e clar c ă succesul ac țiunii politice poate însemna și c ă
trebuie s ă faci ceea ce, din perspectiv ă strict moral ă, este condamnabil și r ău.

18 Ibidem , p. 10 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

15 În al doilea rând, trebuie subliniat faptul c ă, pân ă și dac ă accept ăm – cum e și
firesc – faptul c ă exist ă principiul universal c ă trebuie s ă faci bine și c ă trebuie
să evi ți s ă faci r ău, acest principiu nu înseamn ă, întotdeauna, acela și lucru și
nici nu produce, întotdeauna și oriunde, acelea și consecin țe politice și
strategice 19 concrete .

Toate aceste referiri la problema rela ției speciale și dinamice între
ac țiunea politic ă, bine și r ău pot fi asamblate și într-o alt ă pereche de formul ări
complementare, înc ă și mai simple (de și u șor deformatoare în raport cu
realitatea, chiar din cauza prea marii lor simplit ăți):
1. succesul ac țiunii politice înseamn ă, uneori, s ă faci ceea ce din
perspectiv ă strict moral ă este rău sau chiar foarte r ău; și
2. ca s ă po ți face/ob ține ceea din punct de vedere politic și moral poate fi
un bine semnificativ și incontestabil (atât în raport cu valorile și interesele
proprii, cat și în raport cu interesele și valorile unor ter ți), po ți fi obligat s ă
comi ți fapte care, din perspectiv ă strict moral ă, pot fi, uneori, rele sau chiar
foarte rele .

Tot Morgenthau (ca și al ți autori importan ți ai școlii realiste) mai discut ă,
în mod foarte detaliat și foarte nuan țat, și problema diferen ței enorme de statut,
de responsabilitate și de comportament între actori cu ranguri diferite ale puterii
pe arena interna țional ă.
Pentru sistemul interna țional în ansamblul s ău, pacea, condamnarea
agresiunii, evitarea interven ției, plasarea suveranit ății chiar în vârful unui
univers conceptual structurat piramidal pot fi – și adesea chiar sunt – valori
pozitive supreme . Dar nu trebuie uitat faptul c ă, întotdeauna, sistemul
interna țional este alc ătuit dintr-o puzderie de actori mici sau cel mult m ijlocii

19 În contextul acestui studiu, termenul strategie este folosit cu în țelesul prezent în B. H. LIDDELL HART.
Strategia. Ac țiunile indirecte , Editura Militar ă, Bucure ști, 1973, pp. 331-341 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

16 (care constituie, adesea, majoritatea zdrobitoare și care, prin doar presiunea
num ărului lor mare, impun și anumite valori sau comportamente ca fiind
dezirabile sau chiar obligatorii) și dintr-un num ăr mic (sau chiar foarte mic) de
mari puteri. Aceste mari puteri sunt actori ai sist emului interna țional care
ac ționeaz ă, practic întotdeauna , dup ă o alt ă logic ă decât aceea care anim ă
activitatea interna țional ă și viziunea despre lume a puterilor mici și mijlocii.
Drept urmare – afirma Martin Wight în lucrarea inti tulat ă Power Politics –
„tema cel mai frecvent remarcat ă în istoria interna țional ă nu este dezvoltarea
interna ționalismului”, ci „este seria eforturilor depuse de marile puteri pentru
câ știgarea suprema ției sistemului de state” 20 . Ca și în etape anterioare ale istoriei
universale, în epoca contemporan ă superputerile (adic ă cele mai mari și mai
puternice dintre marile puteri) pot avea – când și dac ă dezvolt ă comportamente
de tip imperialist (concept care la Morgenthau nu are conota ții morale negative )
– chiar și obiective de tipul aceluia descris ca fiind „domi na ția întregului glob
terestru organizat politic”, adic ă constituirea și operarea unui adev ărat „imperiu
mondial” 21 . Sarcin ă de dimensiuni gigantice, care presupune o logic ă a ac țiunii
politice de un alt tip decât în cazul ac țiunilor ce stau la îndemâna micilor puteri.

Dac ă mi-e îng ăduit ă folosirea unei astfel de compara ții, e la fel de
impropriu s ă încerci s ă în țelegi comportamentul actual al SUA sau acela al
Imperiului Roman la apogeul puterii sale, prin rapo rtare la comportamentul unor
puteri mici sau cel mult mijlocii, de tipul Belgiei , României sau al Regatului
Dac, ca și încercarea de a postula rela ții de echivalen ță între metabolismul și
comportamentul unui elefant și ale unui șoarece (plecând, în ambele situa ții, de
la premisa fals ă c ă numitorul comun – respectiv faptul c ă to ți actorii politici
lista ți sunt construc ții politice de tip statal , precum și c ă ambele animale
pomenite sunt mamifere – ar fi mai relevant decât diferen țele). Și aceasta pentru

20 Martin WIGHT, Politica de putere , Ed. Arc, Chi șin ău, 1998, p. 38
21 Hans J. MORGENTHAU, op. cit. , pp. 55-56 INSTITUT UL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

17 că, a șa cum șoriceii nu seam ănă decât în prea mic ă m ăsur ă cu elefan ții, nici
superputerile nu seam ănă, în ac țiunile lor (determinate de anume interese, de a
anume intensitate), cu actorii mult mai pu țin puternici și, deci, cu totul secundari
ai scenei interna ționale.
3.2 Aplicare a premiselor teoretice deja enun țate la situa ția actual ă din
Irak

Dup ă ce am trecut în revist ă câteva formul ări decupate, deloc la
întâmplare, din lucr ări ale unor autori majori ai școlii realiste din domeniul
rela țiilor interna ționale, s ă aplic ăm formul ările și concluziile par țiale pe care le-
am ob ținut deja la realitatea concret ă a interven ției americane în Irak, ca și la
situa ția general ă din Orientul Mijlociu. Ob ținem, astfel, câteva aser țiuni care
merit ă s ă fie luate în calcul chiar și numai ca simple ipoteze de lucru :

Ipoteza 1 . Dac ă accept ăm c ă în țelegerea rela țiilor interna ționale are în
centrul s ău studierea comportamentului actorilor purt ători de interese care sunt
definite în termeni de putere, precum și dac ă accept ăm c ă scopul firesc al
oric ărui actor al scenei interna ționale este s ă-și maximizeze puterea, putem
afirma c ă interven ția militar ă a SUA în Irak este conform ă cu componenta geo-
strategic ă a intereselor na ționale ale SUA, precum și c ă, în contextul actual,
SUA – prezente cu for țe importante în Orientul Mijlociu – sunt mai putern ice,
mai bine pozi ționate și mai influente decât înainte de prim ăvara lui 2003 .

Aceasta nu înseamn ă îns ă c ă, automat , simpla prezen ță militar ă
american ă poate stabiliza și pacifica foarte rapid întreaga regiune. Dimpotriv ă,
exist ă opinii care sus țin c ă, în întreg Orientul Mijlociu, lucrurile ar putea lua –
dac ă nu cumva au și luat – o turnur ă mult mai primejdioas ă decât pân ă acum.
Acesta este, de exemplu, centrul de greutate al opi niilor lui Yuval Diskin, șeful INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

18 Shin Bet , serviciul de securitate intern ă al Israelului, citate de BBC . Vorbind în
așezarea Eli, din Cisiordania, tinerilor coloni ști israelieni afla ți înainte de
începerea serviciului militar activ, importantul de mnitar a afirmat, la începutul
lui februarie a.c., c ă „atunci când d ărâmi un sistem în care exist ă un despot care-
și controleaz ă propriul popor utilizând for ța, ceea ce ob ții se nume ște haos (subl.
noastr ă – F.D.). Nu sunt deloc sigur c ă n-o s ă-i sim țim lipsa lui Saddam” 22 .
Diskin a mai afirmat, cu acela și prilej, c ă nu doar haosul din Irak constituie un
motiv foarte serios de îngrijorare, ci și cedarea de teritorii c ătre palestinieni.
De și Diskin a criticat în mod explicit – afirm ă BBC – folosirea violen ței de c ătre
militan ții israelieni care s-au opus retragerii unor coloni i din Cisiordania și Gaza
(act înf ăptuit anul trecut, în 2005, ca urmare a unei decizi i a premierului Ariel
Sharon), el a afirmat, vorbind viitorilor solda ți din Eli, c ă „din perspectiva
securit ății, m ă opun restituirii unor teritorii c ătre palestinieni, pân ă când nu vom
ști clar c ă acolo exist ă oficialit ăți care vor prelua controlul și se vor angaja cu
hot ărâre s ă respecte legea”.
Dar Yuval Diskin nu este singura înalt ă oficialitate care afirm ă, în mod
foarte deschis, c ă situa ția din Orientul Mijlociu ar putea oricând s ă se
înr ăut ățeasc ă semnificativ. A șa de exemplu, generalul-maior israelian Yair
Naveh a afirmat, la 22 februarie 2006, în timp ce v orbea unor jurnali ști și
diploma ți, reuni ți pentru o conferin ță la Centrul pentru Afaceri Publice din
Ierusalim, c ă o „ Ax ă islamic ă (subl. noastr ă – F.D.)” amenin ță s ă încercuiasc ă
Iordania. Aceast ă ax ă ar fi constituit ă, potrivit generalului Naveh, citat de BBC ,
din Iran, țar ă care „î și proclam ă dorin ța de a distruge Israelul”, din Irak, „unde
nimeni nu știe ce s-ar putea întâmpla”, ca și din teritoriile palestiniene, unde
alegerile legislative din ianuarie a.c. au fost câ știgate de mi șcarea ultra-radical ă
Hamas. În aceast ă situa ție, „cum 80 %” dintre iordanieni sunt de origine
palestinian ă, „am putea ajunge – cerul s ă ne fereasc ă de a șa ceva – într-o situa ție

22 Israel ’may rule Saddam overthrow’ , text publicat de BBC News la data de 9 februarie 2006 și accesat la
adresa de internet http://news.bbc.co.uk INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

19 în care Abdullah s ă fie ultimul suveran ha șemit” 23 . Ca urmare a acestor
afirma ții, Omar al-Nadif, îns ărcinatul cu afaceri al Iordaniei în Israel, a criti cat
în termeni extrem de duri atitudinea generalului Na veh, avertizând c ă remarcile
făcute de acesta ar putea d ăuna mult rela țiilor israelo-iordaniene, dac ă nu vor fi
luate „m ăsuri potrivite”. Acestea nu au întârziat s ă se produc ă: Shaul Mofaz,
ministrul israelian al Ap ărării, ca și Dan Halutz, șeful Statului Major General al
for țelor militare israeliene, au dat imediat publicit ății o declara ție comun ă, în
care subliniaz ă faptul c ă afirma țiile lui Naveh nu reprezint ă deloc pozi ția
oficial ă a statului Israel. Dimpotriv ă, cei doi au afirmat c ă „Israelul prive ște
Iordania ca fiind o țar ă puternic ă, stabil ă (subl. noastr ă – F.D.), cu o mo ștenire
glorioas ă și un viitor promi ță tor”, precum și c ă „Israelul dore ște s ă-și exprime
respectul și aprecierea pentru contribu ția vital ă adus ă de Regatul Ha șemit la
stabilitatea și pacea regional ă”. Aceste scuze oficiale nu par deloc s ă fi îmbunat
oficialit ățile de la Amman, care – conform unor coresponden ți de pres ă cita ți tot
de BBC – continu ă s ă cear ă demisia generalului Naveh. Indiferent cum se va
sfâr și acest scandal diplomatic – care, poate, ar trebui integrat în tabloul mai l arg
și destul de tensionat al contextului preelectoral actual din Israel – este clar c ă
un personaj de talia generalului Naveh, ajuns chiar șeful Comandamentului
Central al for țelor armate israeliene, nu judec ă și nu discut ă probleme de
securitate dup ă ureche, ca l ăutarii. Naveh nu este deloc un amator în ale
strategiei ( și nici în cele ale marii strategii 24 ) și, dac ă se arat ă a fi foarte
îngrijorat – chiar dac ă într-o manier ă inacceptabil de brutal ă și de direct ă – e
posibil s ă aib ă anumite motive. Aceast ă evaluare pe care o propunem pentru
în țelegerea semnifica ției afirma țiilor lui Naveh este înt ărit ă chiar și de fraza
central ă a scrisorii de scuze pe care el a trimis-o, la doa r o zi dup ă ce a f ăcut
afirma țiile la care ne-am referit, regelui Abdullah al II- lea al Iordaniei. Fraza în

23 Israeli general in Jordan apology , text publicat de BBC News la data de 23 februarie 2006 și accesat la adresa
de internet http://news.bbc.co.uk
24 Pentru defini ția marii strategii, vezi B. H. LIDDELL HART. Strategia. Ac țiunile indirecte , Editura Militar ă,
Bucure ști, 1973, p. 334 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

20 cauz ă cere iertare, „dac ă spusele mele au deranjat poporul iordanian și pe Regele
Abdulah al II-lea”. Din aceste rânduri nu rezult ă îns ă c ă Naveh ar regreta cumva
vreo eroare de ra ționament. El nu- și cere scuze pentru maniera în care evalueaz ă
poten țialul înalt de instabilitate a regiunii , aflat ă sub presiunea constant ă – și
adesea în cre ștere – a Islamului ultra-radical, ci doar pentru mâ hnirea adus ă, în
mod cu totul nepotrivit, poporului iordanian și suveranului statului vecin. Mai
merit ă men ționat, pe fondul acestei referiri la cazul Naveh, c ă generalul israelian
a f ăcut, la Ierusalim, și o alt ă afirma ție, cu mult mai dur ă și mult mai direct ă
decât cea deja comentat ă, dar aruncat ă pe un plan secund de scandalul
diplomatic la care s-a ajuns. Naveh a afirmat și c ă, în condi țiile victoriei
electorale clare a Hamas, Autoritatea Palestinian ă risc ă s ă devin ă un „ stat
inamic (subl. noastr ă – F.D.)”. Generalul israelian a atras aten ția și asupra
faptului c ă „ar trebui s ă în țelegem foarte clar ce spun liderii Hamas și s ă-i lu ăm
în serios. Ei au inten ția foarte clar ă s ă ne arunce în mare, f ăcând aceasta pas cu
pas și punându-i pe al ții s ă le fac ă treburile murdare în locul lor”. Se prea poate
ca Naveh s ă se în șele. Dar, dac ă privim cu aten ție diverse declara ții ale liderilor
Hamas, aceast ă organiza ție nu se arat ă deloc dispus ă s ă renun țe la ac țiunile
extrem de violente împotriva Israelului. Dimpotriv ă. La 8 februarie a.c., BBC
News publica un interviu amplu, realizat de c ătre Jeremy Bowen, editorul BBC
pentru întreg Orientul Mijlociu, cu liderul politic al Hamas, Khaled Meshaal. La
întrebarea „va renun ța Hamas la violen ță ?”, Meshaal a dat un r ăspuns care
începe cump ănit dar care, spre final, pare s ă deraieze. El spune c ă „desigur,
democra ția nu se împac ă cu violen ța”. Și c ă „violen ța este complet respins ă în
ță rile independente”. Dar, continu ă el, „când exist ă ocupa ție, nu exist ă nici o
contradic ție între democra ție și ceea ce Vestul nume ște violen ță , care este în
acest caz rezisten ță ”. Mai mult, „atunci când te opui ocupa ției, rezisten ța e
legal ă”. Altfel spus, Israelul poate s ă nu fie deloc lini știt: când și dac ă va fi
nevoie, autobuzele pline de cet ățeni ai s ăi, fie ei adul ți, fie ei copii sau femei INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

21 gravide vor continua s ă fie aruncate în aer de musulmani dreptcredincio și,
fiindc ă – dac ă e s ă punem cap la cap ceea ce spune Meshaal – violen ța nu ar fi
decât rezisten ță legitim ă; iar violen ța maximal ă, adic ă exact ceea noi numim
terorism , ar fi doar „o descriere incorect ă a Hamas, fiindc ă Hamas face exact
ceea ce britanicii și francezii f ăceau când luptau împotriva ocupa ției naziste” 25 .

Ipoteza 2 . Revenind acum la folosirea teoriei realiste pentr u mai buna
în țelegere a evolu țiilor curente din Irak, ca și din întreg Orientul Mijlociu, putem
afirma c ă, dac ă accept ăm c ă într-adev ăr exist ă – a șa cum sus ținea acum aproape
70 de ani Hans J. Morgenthau – o „tensiune inelucta bil ă” între preceptele morale
și eficien ța politic ă, precum și dac ă accept ăm și cele dou ă concluzii formulate
pe aceast ă baz ă și prezentate în paginile anterioare, rezult ă, cu necesitate, c ă: pe
de o parte, abordarea celui de-al Doilea R ăzboi din Golf – și a prelungirii
prezen ței militare americane în zon ă – cu instrumente conceptuale exclusiv sau
predominant de natur ă moral ă nu poate duce, în planul cunoa șterii știin țifice,
nic ăieri ; dimpotriv ă, merit ă s ă avem o discu ție foarte serioas ă despre eficien ța
real ă a ac țiunilor SUA ; pe de alt ă parte, și dac ă vorbim despre eventual ă
eficien ță înalt ă, dar și dac ă vorbim despre o eficien ță mai sc ăzut ă a ac țiunilor
politico-militare ale SUA, este foarte probabil – și mai ales perfect firesc – s ă
întâlnim numeroase episoade care, studiate din pers pectiv ă strict moral ă, sunt
împ ănate cu r ău, ca opus absolut al binelui.

Pentru mai buna în țelegere a afirma ției de mai sus, prezentarea și
discutarea unui exemplu ar putea fi – credem – util ă. La începutul lui 2006, a
avut loc , în Irak, un episod care permite punerea în eviden ță a cantit ății enorme
– și aproape inevitabile – de erori și orori pe care o con ține r ăzboiul

25 Pentru toate aceste pasaje citate din interviul ac ordat celor de la BBC de c ătre Khaled Meshaal, vezi
Transcript: Khaled Meshaal interview , text publicat de BBC News la data de 8 februarie 2006, orele 14: 32
GMT și accesat la adresa de internet http://news.bbc.co.uk INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

22 contemporan, întreprins chiar și cu cele mai moderne echipamente și arme. Un
avion american f ără pilot – probabil un Predator folosit ca mijloc de
supraveghere – a identificat, în lumina crepuscular ă a amurgului, trei b ărba ți
care s ăpau o groap ă lâng ă o șosea, în preajma ora șului Baiji (sau Beiji), aflat la
nord de Tikrit. Aducem aminte faptul c ă Saddam Hussein este, de loc, din
Tikrit; și c ă, drept urmare, americanii au toate motivele s ă fie preocupa ți de
monitorizarea special ă a unei regiuni unde sentimentele anti-occidentale – ca și
rezisten ța armat ă – ar putea fi, în mod natural, semnificativ mai pu ternice decât
în restul ță rii ( și aceasta pentru c ă, în linii mari, locuitorii din zon ă par s ă fi fost,
în timpul regimului lui Saddam, v ădit privilegia ți – m ăcar uneori – în raport cu
restul ță rii). Grupul de irakieni descoperit de aeronava ame rican ă f ără pilot p ărea
să fie implicat într-o activitate care – conform unui comunicat al for țelor
militare ale SUA – „respecta tiparul obi șnuit al amplas ării de bombe în
proximitatea c ăilor rutiere”. Irakienii au fost atent monitoriza ți de avionul f ără
pilot, pân ă ce au intrat într-o cl ădire. Aceasta a fost imediat lovit ă de for țele
coali ției multina ționale, cu „muni ții ghidate” lansate de c ătre o aeronav ă de
lupt ă. Autorit ățile locale din Beiji afirmau, la pu țin ă vreme dup ă misiunea
aerian ă de bombardament, c ă lovirea casei s-a soldat cu „cel pu țin șase” victime,
inclusiv femei și copii. Un b ărbat de 56 de ani afirm ă chiar c ă întreaga sa
familie, adic ă nu mai pu țin de 14 persoane, s-ar fi aflat în casa distrus ă de
lovitura aerian ă american ă. Între ruine au fost g ăsite, conform altor relat ări,
corpurile neînsufle țite ale mai multor persoane – „un b ăiat de 9 ani, o fat ă de 11
ani, trei femei și trei b ărba ți”. Popula ția local ă este – pe bun ă dreptate, din
punctul ei de vedere – extrem de iritat ă. Chiar și șeful din zona Baiji al noii
poli ții irakiene, colonelul Sufyan Mustafa, se întreab ă de ce americanii „n-au
înconjurat zona spre a-i re ține pe terori ști, în loc” s ă bombardeze cl ădirea. Iar
conduc ătorii locali ai for țelor politice sunnite afirm ă chiar c ă ar fi vorba despre
„o crim ă istoric ă”, precum și despre faptul c ă „din nou, ocupan ții și-au ar ătat INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

23 barbaria” 26 . Astfel de episoade – deloc pu ține, de altfel – pot avea un singur
rezultat: acela de a aliena un num ăr tot mai semnificativ de locuitori ai teatrelor
de opera țiuni militare. Pentru astfel de comunit ăți umane, eliberatorii devin,
foarte repede, criminali odio și. Și astfel de convingeri individuale și colective,
de îndat ă ce s-au ivit și consolidat, nu pot decât s ă complice enorm sarcina
actorilor politici și a for țelor armate care lupt ă împotriva unor entit ăți
generatoare de riscuri, instabilitate, tensiuni și terorism. În cazul concret despre
care vorbim, ne referim la sarcina americanilor, ca re lupt ă, împreun ă cu un
num ăr tot mai mic de alia ți loiali – între care și România – împotriva
fundamentalismului islamic, agresiv și bine (auto)motivat.

3.3 Irak: Episoade minore ce permit o mai bun ă în țelegere a întregului

Episodul mai sus men ționat pune în eviden ță câteva caracteristici
importante ale conflictului cronicizat din Irak, care îi are ca protagoni ști pe
americani și alia ții lor, iar în tab ăra opus ă, pe musulmanii radicali locali, sau pe
musulmanii radicali veni ți din alte regiuni ale lumii islamice, doar ca s ă-i ucid ă
pe „câinii de necredincio și”. Acela și episod mai radiografiaz ă – chiar dac ă
numai indirect – și limitele și constrângerile , deloc de neglijat, cu care se
confrunt ă for țele SUA și cele aliate în Orientul Mijlociu. Atent și nuan țat
interpretat, acela și episod poate conduce și la prospectarea viitorului conflictelor
din Orientul Mijlociu; sau, mai precis, la prospect area unor scenarii alternative
privind viitorul acestei zone.

Una din caracteristicile importante ale evenimentel or care au loc pe
fondul interven ției americane în Irak este, în mod v ădit, fobia anti-occidental ă
(și în special anti-american ă), foarte puternic ă – și cu îndelungat ă tradi ție – în

26 Pentru toate acestea, vezi articolul US air strike hits Iraqi family , text publicat în format electronic la 3
ianuarie 2006 și accesat la adresa http://news.bbc.co.uk , la data de 4 ianuarie 2006 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

24 mintea multor musulmani și care, deja existent ă, este serios înte țit ă de orice
eroare, mare sau mic ă, s ăvâr șit ă – chiar și involuntar – de c ătre americani și
alia ții lor. Vorbim despre o fobie evident ă, în cazul episodului amintit, m ăcar
din ceea ce spun liderii sunni ți locali, care afirm ă c ă bombardarea casei în care
se ascundeau poten țialii terori ști ar fi un act de barbarie . Pentru unii islamici
radicali – de altfel, oameni cu destul ă sau chiar cu foarte mult ă carte – economia
de pia ță de tip occidental, capitalismul modern, n-ar repre zenta decât ceea ce
musulmanii numesc jahiliyya , adic ă o epoc ă a ignoran ței, a barbariei. Pentru
astfel de gânditori, „este datoria sacr ă” a tuturor „musulmanilor s ă împing ă
înapoi mar șul expansionist al capitalismului” 27 .

O alt ă caracteristic ă evident ă a implic ării americane în Irak este
insuficien ța for țelor utilizate acum de SUA și ță rile aliate pentru controlul și
pacificarea regiunii . S ă nu uit ăm, Irakul este o țar ă cu o suprafa ță total ă de
438.320 kilometri p ătra ți, cu o popula ție total ă de 23.600.000 locuitori (în 2002)
și cu o rat ă de urbanizare de 75 % (cifr ă valabil ă în 1997), precum și cu o
capital ă cu 4.336.000 locuitori 28 .
Altfel spus, vorbim despre o țar ă cu o suprafa ță aproape de dou ă ori mai
mare decât a României, cu o popula ție ceva mai mare decât cea a României și cu
o rat ă de urbanizare semnificativ mai mare decât cea a Ro mâniei (în cazul ță rii
noastre, ponderea popula ției urbane era, în anul 2001, de doar 55,3 % 29 din
totalul resurselor demografice). Pentru controlul a cestei suprafe țe întinse, for țele
americane, aliate și partenere (desemnând prin acest ultim termen unit ățile
irakiene de poli ție și gr ăniceri) au la dispozi ție efective totale de aproximativ
250.000 militari (un material publicat de Jane’s la jum ătatea anului trecut se
referea la for țe de poli ție irakiene cu un efectiv total de 55-57.000 milita ri, la

27 Khalid bin SAYEED, Western Dominance and Political Islam: Challenge an d Response , State University of
New York Press, Albany, 1995, p. 36
28 André GAMBLIN, Economia lumii 2004 , Editura Știin țelor Sociale și Politice, Bucure ști, 2004, p. 154
29 Ibidem , p. 212 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIO TECA DIPLOMATICA 4444

25 aproximativ 18.600 gr ăniceri, la aproximativ 21.500 oameni din unit ățile de
securitate ale ministerului irakian de Interne, pre cum și la o for ță multina țional ă
de peste 157.700 oameni, dintre care în jur de 138. 000 de militari americani).
Aparent , cifra este mai mult decât suficient ă: rezult ă c ă ar exista ceva mai mult
de un militar american, aliat sau partener (din for țele armate sau de poli ție
irakiene) pentru fiecare doi kilometri p ătra ți de teritoriu irakian .
În realitate, lucrurile stau cu totul altfel. În pr imul rând, o parte
important ă a oric ărei for țe militare moderne e alc ătuit ă din elemente
necombatante: func ționari, șoferi, transmisioni ști, lucr ători de între ținere (foarte
mul ți în special în parcurile auto și în unit ățile de avia ție), buc ătari, unit ăți de
construc ții și de sprijin logistic, geni ști folosi ți la opera țiuni de deminare, unit ăți
medicale, unit ăți de informa ții și contrainforma ții, unit ăți antichimice, unit ăți
specializate în rela ții publice, unit ăți specializate în opera țiuni psihologice (care
au loc pentru influen țarea popula ției civile locale, dar și pentru fisurarea
moralului entit ăților musulmane radicale, cu ridicat poten țial terorist). Ponderea
acestor elemente necombatante se poate ridica, în unele situa ții, pân ă la 90 %
din efectivele totale. S ă presupunem c ă acum, în Irak, militarii necombatan ți
sunt mult mai pu țini – s ă zicem doar 30% din efectivele americane și aliate.
Aceasta înseamn ă c ă, în realitate, din cei aproximativ 250.000 de mili tari, doar
în jur de 175.000 pot fi folosi ți în misiuni de patrulare, supraveghere și lupt ă.
Aparent, chiar și aceast ă cifr ă diminuat ă fa ță de cea ini țial ă este suficient ă: ar
rezulta o zon ă de responsabilitate de doar în jur de 2,502 kilome tri p ătra ți pentru
fiecare militar american sau aliat.
Dar un astfel de calcul aritmetic este, în realitat e, nimic altceva decât o
capcan ă, o procedur ă aparent valid ă, dar care deformeaz ă grav realitatea. Și
aceasta pentru c ă, pân ă la un punct, serviciul militar seam ănă cu orice alt ă
activitate uman ă care se desf ăș oar ă în trei schimburi: cam o treime din efective
sunt în orice moment în misiune, o treime sunt la o dihn ă, iar o treime sunt, în INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

26 principiu, preg ătite s ă intervin ă, în caz de nevoie, în timp relativ scurt. Acest
calcul simplu duce, brusc, la în țelegerea faptului c ă num ărul real de militari
americani, alia ți și parteneri care particip ă, în orice moment dat, la misiuni de
patrulare și lupt ă este, mai degrab ă, apropiat de doar 60.000 de oameni. Din
care, probabil, cam jum ătate sunt destina ți unor misiuni de paz ă a unor obiective
și de escortare a unor convoaie care transport ă for ță vie, muni ție, armament sau
provizii. Ceea ce înseamn ă c ă r ămân doar în jur de 30.000 – sau cel mult 40.000
– de militari care pot fi folosi ți, concomitent, pentru a men ține în mod activ
controlul asupra unei ță ri cu suprafa ța total ă de aproape 438.000 kilometri
pătra ți. Conform unui asemenea calcul, fiec ărui soldat american, aliat sau
partener îi revine, a șadar, sarcina de a asigura lini ștea și securitatea pe o
suprafa ță de aproape 11 kilometri p ătra ți.
Dac ă vorbim despre marile întinderi de șertice sau semi-de șertice ale
Irakului, ca și despre aproape orice tip de misiuni desf ăș urate acolo pe timp de
zi, poate c ă un soldat la fiecare 11 kilometri p ătra ți nu înseamn ă prea pu țin. S ă
ne imagin ăm, îns ă, ce se petrece în spa țiile urbane – care, reamintim,
concentreaz ă în jur de 75 % din popula ția ță rii. În orice ora ș, fie el alc ătuit din
construc ții tradi ționale sau moderne, un militar nu poate controla, orice-ar face,
o suprafa ță de 11 kilometri p ătra ți (adic ă, dac ă ne-am referi la un ora ș ca
Bucure știi, o suprafa ță de m ărimea aceleia delimitate, în lungime, de
bulevardele care leag ă Liceul Șincai și Pia ța Roman ă, iar în l ățime, de arterele
rutiere care leag ă Pia ța Unirii de Pia ța Alba Iulia). Pentru a men ține sub control
minimal o astfel de suprafa ță de spa țiu urban, este nevoie, credem, de cel pu țin
dou ă-trei sute de militari amplasa ți în puncte-cheie sau afla ți în misiuni de
patrulare, ca și de cel pu țin una sau dou ă echipe de interven ție, fiecare m ăcar de
mărimea unui pluton înt ărit. Toate acestea înseamn ă, dac ă însum ăm cifrele la
care ne-am referit, cel pu țin între 260 și 360 de militari pentru fiecare 11
kilometri p ătra ți de spa țiu urban. Adic ă de 260-360 de ori mai mul ți decât INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

27 efectivele minuscule care revin, în medie, pentru men ținerea sub control a
cartierelor și ora șelor irakiene 30 . Îns ă alocarea unor efective suplimentare,
absolut necesar ă pentru controlarea spa țiilor urbane înseamn ă, automat,
diminuarea efectivelor americane și aliate, realmente utilizabile pentru
controlarea restului teritoriului; și, cu cât situa ția din ora șele irakiene este mai
instabil ă și mai dificil ă, cu atât r ămân mai pu țin patrulate și controlate marile
suprafe țe de șertice și semi-de șertice ale acestei ță ri. Ca urmare, supravegherea
cu mijloace tehnice a teritoriului, de și poate duce la accidente regretabile – cum
este și acela relatat în paginile anterioare – este, prac tic, singura metod ă care
poate substitui, chiar dac ă imperfect, efectivele atât se necesare, dar inexis tente.

3.4 Muta ții masive și importante în ceea ce prive ște atitudinea public ă fa ță
de r ăzboi, cu relevan ță și în cazul prezen ței americane în Irak

Mai exist ă, îns ă, și o alt ă component ă – ca și o alt ă consecin ță –
interesant ă a prezen ței militare americane și aliate în Irak. Cu cât ne apropiem
de zilele noastre, opinia public ă occidental ă devine tot mai intolerant ă fa ță de
ceea ce numim, adesea, pierderi colaterale . Atunci când o lovitur ă aerian ă de
precizie, executat ă cu muni ții ghidate și menit ă s ă omoare terori ști , ucide, din
gre șeal ă, câ țiva civili, întreaga lume occidental ă este zguduit ă de proteste,
critici, pamflete, interpel ări parlamentare, articole de pres ă devastator de acide.
Astfel de reac ții nu pot duce îns ă decât la paralizarea capacit ății de reac ție a
militarilor americani și alia ți, afla ți în misiune nu numai în Irak, ci oriunde în
lume. Dac ă uciderea accidental ă a unui civil duce, automat, la faptul c ă militarul
care a comis respectiva eroare este ar ătat cu degetul, la nesfâr șit, de c ătre o lume

30 insuficien ța efectivelor, ca și alte erori consistente comise de americani în con textul celui de-al doilea R ăzboi
din Golf sunt luate în calcul, în mod am ănun țit și cu mult ă onestitate, împreun ă cu urm ările lor, în volumul John
KEEGAN, The Iraqi war: the 21-day conflict and its aftermat h , Pimlico, London, Sydney, Auckland, 2005, ca
și în interviul cu generalul Tommy Franks, care a fo st în 2003 atât comandant al CENTCOM cât și comandant-
șef al campaniei de cucerire a Irakului (John KEEGAN , op. cit. , pp. 242-248) INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

28 întreag ă, care-l condamn ă cu o vehemen ță de intensitatea mâniei proletare cu
care erau critica ți, în anii 50, a șa-numi ții du șmani ai poporului , efectul final va fi
devastator pentru interesele lumii civilizate . În cele din urm ă, militarii de
profesie pe care lumea occidental ă și alia ții s ăi îi trimit la lupt ă împotriva
extremi știlor musulmani (care sunt bine instrui ți și mai ales foarte bine motiva ți)
vor prefera, ca s ă evite puhoaiele de critici – fondate și nefondate – s ă stea, mai
degrab ă, cu mâinile încruci șate. Aceast ă situa ție este cu atât mai stranie cu cât,
în mod tradi țional, Occidentul liberal și democratic n-a avut, pân ă foarte de
curând, probleme prea mari în ceea ce prive ște acceptarea regretabilelor dar și
inevitabilelor pierderi colaterale . S ă recitim, de exemplu, câteva rânduri din
memoriile generalului Dwight D. Eisenhower, ajuns u lterior – tocmai pentru c ă
poporul s ău l-a evaluat, pe bun ă dreptate, ca fiind, între altele, un om foarte
onorabil și foarte decent – și pre ședinte al SUA. În contextul preg ătirilor intense
pentru debarcarea în Fran ța, unul dintre obiectivele militare esen țiale pe care
trebuiau s ă-l îndeplineasc ă for țele comandate de Eisenhower era acela de a
paraliza capacitatea de deplasare și de manevr ă a for țelor de rezerv ă germane.
Dar – scrie generalul american – era foarte clar c ă, de și absolut necesar ă din
punct de vedere tactic, operativ și strategic, „distrugerea podurilor principale, a
gărilor de m ărfuri și a celor mai importante artere de cale ferat ă ale Fran ței avea
să duc ă la pierderi inevitabile (subl. noastr ă – F.D.) în rândurile popula ției
civile”. Unii statisticieni ai Alia ților calculaser ă chiar c ă „ofensiva noastr ă
aerian ă va costa cel pu țin 80.000 de vie ți (subl. noastr ă – F.D.)”. Ceea ce avem
de re ținut din aceste pagini ale memoriilor lui Eisenhowe r e faptul c ă nimeni nu
pune, în momentul pe care-l descrie Eisenhower, pro blema posibilit ății sau
necesit ății de a elimina complet pierderile colaterale ; premierul britanic
Winston Churchill se arat ă însp ăimântat, e drept, când afl ă de estim ările
statisticienilor; dar nu num ărul total de victime îl îngrijoreaz ă, ci – în mod cât se
poate de pragmatic – exclusiv consecin țele politice ale unor pierderi colaterale INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

29 prea mari. Churchill afirm ă – atunci când este extrem de re ținut în leg ătur ă cu
ideea bombardamentelor aeriene masive asupra sistem ului feroviar francez – c ă
„Fran ța postbelic ă trebuie s ă devin ă prietena noastr ă”, situa ție în care evitarea
omorârii prea multor civili „nu este numai o proble m ă de umanitarism, ci și una
de înalt ă politic ă statal ă”. În leg ătur ă cu finalul disputei legate de misiunile de
bombardament strategic, Eisenhower se mul țume ște s ă afirm ă c ă „pierderile
suferite de popula ția civil ă nu au atins decât o frac țiune din cifrele pronosticate
de statisticieni, dar întregul popor francez le-a acceptat cu calm, ca pe o
necesitate (subl. noastr ă – F.D.), f ără s ă manifeste din cauza lor vreo
animozitate împotriva for țelor aliate”. Poate c ă evaluarea st ării de spirit a
francezilor potopi ți de bombele americane și britanice este excesiv de optimist ă;
dar nu acest aspect ne intereseaz ă, ci faptul c ă Eisenhower se raporteaz ă cu o
anumit ă deta șare la problema pierderilor colaterale . Ceea ce este și perfect
normal – cel pu țin din punctul nostru de vedere – atâta vreme cât „ evenimentele
ulterioare aveau s ă dovedeasc ă limpede cât de important ă a fost contribu ția
bombardamentelor aeriene la succesul dobândit” 31 împotriva for țelor militare ale
Germaniei naziste. Altfel spus, Eisenhower gândea î n urm ătorii termeni: dac ă
rezultatul final al bombardamentelor aeriene este î nfrângerea armatelor germane
și eliberarea Fran ței, câteva sute – sau chiar câteva mii – de civili francezi mor ți
nu constituie, în nici un caz, un pre ț exagerat. Tot ceea ce conteaz ă, conform
textului lui Eisenhower, e ca pierderile colaterale s ă nu fie excesiv de mari și ca
ele să nu fie inutile . Cu maxim ă probabilitate, dac ă Eisenhower ar mai fi azi în
via ță și la comand ă, el ar fi descris, de c ătre comentatorii ultra-liberali și ultra-
pacifi ști (care, cu surprinz ătoare naivitate , fac chiar jocul Islamului radical), ca
fiind un monstru abject, însetat de sânge. Nimic ma i fals. Asemenea comentatori
ignor ă complet dou ă lucruri evidente : acela c ă misiunea comandan ților militari
americani și alia ți din Irak este, între altele, s ă economiseasc ă sângele

31 Pentru aceste pasaje citate din memoriile generalu lui american, vezi Dwight D. EISENHOWER, Cruciad ă în
Europa , Ed. Politic ă, 1975, pp. 321-322 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

30 militarilor americani și alia ți, iar nu pe acela al terori știlor irakieni și al
complicilor lor ; și, în al doilea rând, c ă, de și sunt regretabile, pierderile
colaterale trebuie privite, la vreme de r ăzboi – vorba generalului Eisenhower –
ca fiind inevitabile ( și, ca atare, perfect justificate, din perspectiva i ntereselor
strategice, mai ales dac ă se dovedesc a fi într-adev ăr utile).

Dar opinia public ă – și nu numai cea american ă – devine, treptat,
hipersensibil ă și fa ță de problema pierderilor – extrem de modeste, de al tfel –
din rândul for țelor proprii și aliate. De exemplu, dac ă vorbim despre America, în
secolul al XIX-lea, opinia public ă din Sud nu s-a v ădit a fi prea traumatizat ă de
faptul c ă lupta cu Nordul a costat, în total, nu mai pu țin de 97.000 pierdu ți doar
în 12 b ătălii mai importante; dup ă cum nici Nordul nu s-a ar ătat îngrozit c ă
acelea și 12 b ătălii mai mari ale R ăzboiului Civil au dus la moartea a nu mai
pu țin de 77.000 de solda ți ai Uniunii 32 . În Primul R ăzboi Mondial, SUA au
pierdut, din nou, foarte numero și mor ți și r ăni ți. De exemplu, doar la 28 mai
1918, în prima sa zi de lupt ă, Divizia I Infanterie, cea atât de drag ă generalului
Pershing a pierdut, b ătându-se pentru un delu șor de lâng ă Cantigny și
respingând apoi șapte contraatacuri înver șunate, nu mai pu țin de 900 de
oameni 33 în doar câteva ore. Aceea și na țiune – cea american ă – n-a ezitat, nici
măcar o clip ă, s ă pl ăteasc ă, în Al Doilea R ăzboi Mondial, un pre ț adesea imens
pentru tot felul de insule pres ărate de-a lungul și de-a latul Oceanului Pacific.
Așa de exemplu, doar în b ătălia dus ă – între august 1942 și februarie 1943 –
pentru Guadalcanal, americanii au pierdut, din cei aproximativ 60.000 de
oameni angaja ți în luptele terestre, 1.500 de mor ți și 4.250 de r ăni ți34 , adic ă în
jur de 10 % din efective. Alte b ătălii au costat înc ă și mai scump (pierderile

32 Pentru aceste cifre, vezi Alan FARMER, Războiul civil american 1861-1865 , Ed. BIC ALL, Bucure ști, 2004,
p. 226
33 Geoffrey PERRET, A Country Made by War: From the Revolution to Vietn am – The Story of America’s Rise
to Power , Random House, New York, 1989, p. 332
34 General-locotenent (r.) dr. Gheorghe ZAHARIA, „Pre fa ță la edi ția român ă”, în General de brigad ă (r.)
Samuel B. GRIFFITH II, Bătălia pentru Guadalcanal , Ed. Militar ă, Bucure ști, 1987, p. 16 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

31 devenind tot mai mari, pe m ăsur ă ce americanii se apropiau de insulele
arhipelagului nipon): în luptele pentru Okinawa, de exemplu, care s-au
desf ăș urat vreme de 82 de zile, începând cu 1 aprilie 194 5, americanii au
pierdut, numai uci și în lupt ă, 7.613 oameni în opera țiuni terestre și al ți 4.900 pe
mare 35 (adic ă un total de peste 12.000 mor ți).
Dar, cu doar 25 de ani mai târziu, acelea și State Unite ale Americii,
perfect capabile – în vremea celui de-al Doilea R ăzboi Mondial – s ă piard ă mii
și mii de oameni pentru fiecare insul ă pr ăpădit ă din Pacific au devenit, brusc,
lipsite de voin ța de mai lupta cu aceea și determinare în Vietnam. Și nu este
vorba despre dispari ția voin ței politice a factorilor de decizie, ci doar despre un
soi de apatie , tot mai pronun țat ă la nivelul unor straturi tot mai largi ale opiniei
publice. Mai mult, „condamnarea liberal ă antir ăzboinic ă a conflictului din
Vietnam era înv ăluit ă într-un material numit respingere moral ă”36 , iar mar șurile
organizate de protestatari ajung, începând cu 1967, pân ă în fa ța Casei Albe.
Pacifi știi din anii ’60 scandau sub ferestrele pre ședintelui Lyndon B. Johnson tot
felul de lozinci cu rim ă și ritm (copiate aproape integral și de actualii critici ai
pre ședintelui Bush), cum ar fi „Hey, hey, LBJ, how many kids have you killed
today?” Cel mai primejdios lucru pentru SUA pare s ă fi fost, în anii aceia, nu
neap ărat lipsa v ădit ă de în țelegere a faptului c ă pre ședintele Johnson a decis
trimiterea de trupe în Vietnam nu datorit ă vreunui hobby personal, ci ca urmare
direct ă a „fi șei postului” s ău, care-i cerea, între altele, s ă apere interesele
strategice majore ale SUA de expansiunea comunismului. Cel ma i primejdios
lucru pare – cel pu țin din perspectiva evenimentelor care au loc ast ăzi – un cu
totul alt fapt: acela c ă „ milioane (subl. noastr ă – F.D.) de tineri, în special din

35 Pentru cifrele referitoare la lupta pentru aceast ă insul ă aflat ă la doar 360 de mile dep ărtare de Japonia, vezi
Martin GILBERT, The Second World War: A Complete History , Henry Holt and Company, New York, 1989,
pp. 656-657
36 George Donelson MOSS, Vietnam, an American Ordeal , Prentice-Hall, Inc., Englewood Cliffs, N.J., 1990 , p.
223 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

32 clasa mijlocie și din straturile de sus ale societ ății”, au ajuns s ă evite, în mas ă,
încorporarea, folosind atât metode legale, dar și metode ilegale 37 .
Avem de-a face, în cazul r ăzboiului din Vietnam, ca și – ceea ce devine
tot mai evident – în cazul interven ției actuale în Irak, cu un divor ț tot mai
evident între ceea ce cere, din ra țiuni geostrategice clare și foarte greu de
contestat, interesul na țional american și maniera în care reac ționeaz ă o parte
foarte larg ă (și, îngrijor ător, tot mai larg ă) – în general bogat ă, influent ă și
instruit ă – a opiniei publice americane . Și, s ă nu ne ascundem dup ă deget,
prelungirea în continuare a unei astfel de st ări de lucruri nu este deloc
generatoare de optimism. Fiindc ă nu este nimic încânt ător, lini știtor – sau util,
sau m ăcar acceptabil – în faptul c ă o parte tot mai mare din cea mai puternic ă
na țiune a planetei pare s ă-și piard ă, în ritm rapid și cu consecin țe poten țial
devastatoare, con știin ța propriilor responsabilit ăți cet ățene ști, ca și con știin ța
responsabilit ăților globale ale SUA. Desigur, aceast ă din urm ă evaluare
înglobeaz ă o anumit ă cantitate de subiectivism (întemeiat ă pe acordarea unei
priorit ăți deosebite intereselor de securitate , ca și intereselor geo-strategice ale
lumii occidentale, din care fac parte nu numai SUA, ci și România). Dar la fel
de subiective – precum și, ceea ce merit ă subliniat în mod deosebit, la fel de
ra ționale , chiar dac ă sunt concentrate asupra altor valori și priorit ăți decât cele
care au catalizat acest studiu – sunt și punctele de vedere care cer SUA s ă fie ba
o „superputere luminat ă”, ba doar „prima între egali”, ba s ă aduc ă în lume
„dreptate pentru to ți”, ba s ă „participe la Rena șterea African ă”38 . Eu, unul, am
dorin țe ceva mai simple: din motive întemeiate și ra ționale, vreau – ceea ce
corespunde, cred, și cu interesele majore de securitate și ap ărare ale României –
ca Statele Unite s ă se manifeste, inclusiv în Orientul Mijlociu, ca su perputere în

37 Ibidem , p. 226
38 Pentru modalit ățile extrem de diverse în care rolul interna țional al SUA este perceput de restul lumii, vezi,
între altele, lucrarea Alexander T. J. LENNON (edit or), What Does the World Want from America?
International Perspectives on U.S. Foreign Policy , The MIT Press, Cambridge, Massachusetts and Londo n,
2001, volum din care am și citat, nu neap ărat la întâmplare, câteva titluri de studii realiza te din perspective
foarte diferite asupra rolului pe care SUA ar trebui s ă-l aib ă în politica mondial ă. INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

33 real ă stare de func ționare ; și cu real ă voin ță de a ac ționa, oricând și oriunde e
nevoie, cu maxim ă fermitate , în direct ă conformitate cu responsabilit ățile
globale asociate, inevitabil, rangului cu totul excep țional al puterii lor na ționale.

4. Criza actual ă din Afghanistan: efectele victoriilor militare
timpurii incomplet fructificate

În Afghanistan, talibanii par acum s ă renasc ă din propria cenu șă . La ani
buni dup ă ce ei au fost alunga ți din Kabul și regimul lor politic p ărea c ă s-a
pr ăbu șit definitiv, talibanii afghani revin în for ță și declan șeaz ă ofensive
repetate împotriva trupelor NATO (care cuprind și numeroase unit ăți
americane) ca și împotriva trupelor americane care lupt ă, în anumite regiuni,
sub comand ă na țional ă și nu integrate în for țele Alian ței Nord-Atlantice . „Este
cel mai r ău loc în care am luptat. E mult mai r ău decât la Bagdad. Ce-am îndurat
noi aici face ca situa ția de la Bagdad s ă fie ca o plimb ăric ă în parc”: a șa descrie
un militar occidental, decorat pentru bravur ă în luptele din Irak și citat de BBC ,
bătăliile extrem de dure duse de for țele americane și ale NATO, în Afghanistan,
împotriva deta șamentelor ref ăcute și surprinz ător de mult înt ărite ale lupt ătorilor
talibani.

La începutul toamnei anului în curs, talibanii au l ansat – transmit CNN și
BBC – mai multe ofensive de amploare împotriva trupelo r NATO, în special în
regiunile de sud ale Afghanistanului. În final, ace ste atacuri masive , în general
bine planificate și bine executate, au fost oprite. „Este cea mai mar e înfrângere a
talibanilor dup ă aceea care a avut loc în 2001… Urm ătoarele trei pân ă la șase
luni vor fi, totu și, cu adev ărat critice; e drept, o s ă fie un test cât se poate de
dificil pentru noi” – afirma nu cu mult ă vreme în urm ă generalul-locotenent INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

34 David Richards, comandantul britanic al for țelor NATO din Afghanistan,
referindu-se la luptele dure purtate în ultimele lu ni împotriva for țelor talibane.
Generalul Richards – care a preluat comanda for țelor NATO din Afghanistan la
sfâr șitul lui iulie 2006, cu doar câteva s ăpt ămâni înainte marilor atacuri lansate
de talibani – vorbe ște, pe bun ă dreptate, despre înfrângerea lupt ătorilor
fundamentali ști afgani. „Ei ne-au subapreciat, din fericire pent ru noi, a șa c ă i-am
învins”.
Dar în spatele acestei pove ști de succes – o victorie tactic ă realmente
important ă și care nu poate fi contestat ă – se ascunde o realitate de-a dreptul
hâd ă și foarte îngrijor ătoare: la mai mul ți ani dup ă ce au fost alunga ți din Kabul
și regimul lor s-a pr ăbu șit sub șocul atacurilor americano-britanice, conjugate cu
acelea ale for țelor afgane ostile lor, talibanii s-au regrupat și au trecut, în mai
multe provincii ale Afghanistanului, la contraofens ive de mari propor ții. Aceast ă
situa ție este un serios motiv de preocupare inclusiv pent ru noi, românii, fiindc ă
importante efective militare române ști particip ă în permanen ță la opera țiunile
multina ționale de men ținere a p ăcii din Afghanistan ( și anume în regiunile cele
mai instabile și mai primejdioase ale ță rii).

Acum trei luni, în septembrie, a avut loc în regiun ea Kandahar, vreme de
dou ă s ăpt ămâni, o b ătălie extrem de înver șunat ă împotriva talibanilor. Ace știa
avansaser ă treptat pân ă în vecin ătatea ora șului și î și organizaser ă acolo puternice
pozi ții fortificate, din care puteau lovi cu foc o parte important ă din c ăile de
transport care leag ă acest important centru regional din sud-est de res tul ță rii.
Acest sistem defensiv al talibanilor era „unul bine organizat”, afirm ă un
specialist militar occidental citat de BBC , și dovedea incontestabil
profesionalism în proiectarea și construirea lucr ărilor de geniu: tran șee
complicate, tuneluri, bunc ăre, numeroase depozite subterane. Pozi țiile fortificate
ale talibanilor au fost bombardate intens, din aer, apoi for țele NATO au atacat INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

35 cu sprijinul ma șinilor de lupt ă și al avia ției tactice. Au avut loc înfior ătoare lupte
corp la corp, iar în final sute de talibani au fost uci și în urma acestui mare atac,
numit Opera țiunea Meduza , iar restul au fost nevoi ți s ă-și abandoneze în grab ă
pozi țiile înt ărite construite cu atâta efort. În paralel cu b ătălia ofensiv ă din zona
Kandahar, trupele NATO au mai purtat una, defensiv ă, în provincia învecinat ă,
numit ă Helmand. Acolo, for țele occidentale au ap ărat cu succes mai multe
cl ădiri și obiective importante pentru guvernul afghan împot riva „atacatorilor
talibani care tot veneau în valuri” și care au avansat pân ă la doar 40-50 de metri
de pozi țiile occidentalilor. Generalul Richards afirm ă chiar c ă aceste victorii
tactice ale for țelor NATO ar putea fi un „punct de cotitur ă” în r ăzboiul atât de
dificil și plin de nea șteptate r ăsturn ări de situa ție.

Pre țul victoriei tactice incontestabile ob ținute de for țele NATO în zonele
Kandahar și Helmand este îns ă unul enorm. Doar o singur ă unitate de
dimensiuni relativ reduse, mai precis al 3-lea bata lion al regimentului de
para șuti ști, unitate de elit ă a armatei britanice care a participat la ap ărarea
obiectivelor din Helmand, a raportat c ă, pe întreaga perioad ă a defensivei, a avut
426 de lupte separate cu talibanii, a tras 400.000 de cartu șe de arme u șoare, a
utilizat 3.500 înc ărc ături de mortier, precum și 400 de grenade. „Indiferent cât ă
muni ție foloseau ei împotriva noastr ă, noi foloseam și mai mult ă împotriva lor”,
afirm ă un militar din unitatea de para șuti ști, vorbind despre luptele de la
Helmand. Dar folosirea deliberat ă a puterii de foc superioare presupune o
solicitare extrem ă a sistemului de sprijin logistic. Militarii americ ani și britanici
sus țin – afirm ă BBC –că „aprovizionarea a fost uneori nu prea bun ă”, ba chiar c ă
„au avut parte de câteva zile f ără mâncare și f ără ap ă”. Dar nu astfel de greut ăți
și nici oboseala extrem ă sunt cele mai traumatice elemente ale vie ții militarilor
NATO sau americani în Afghanistan, ci pierderile în lupt ă. Numai britanicii, de
exemplu, au înregistrat 33 de mor ți și mult mai mul ți r ăni ți în doar trei luni. INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

36 Înver șunarea talibanilor, durata și violen ța extrem ă a b ătăliilor i-au f ăcut pe
comandan ții for țelor americane și britanice care lupt ă în Afghanistan s ă
vorbeasc ă despre „cele mai intense lupte în întreaga perioad ă de dup ă R ăzboiul
din Coreea”.

În jur de 40.000 de militari str ăini se afl ă acum, în 2006, în Afghanistan,
încercând s ă men țin ă pacea în zon ă. Dintre ace știa, în jur de 8.000 de militari
americani – relateaz ă Washington Post – nu se afl ă sub comanda NATO, ci
ac ționeaz ă independent împotriva unit ăților militare ale re țelei teroriste a lui
Osama ben Laden. Ceilal ți în jur de 32.000 de oameni (dintre care mul ți sunt tot
militari americani) au, permanent, sarcina de a fac e fa ță unor amenin ță ri care vin
din toate direc țiile. Lupte grele între for țele NATO și talibani au loc nu numai în
sud, ci și în estul ță rii. În aceast ă regiune a avut loc, luna trecut ă, Opera țiunea
Mountain Fury . În cadrul acesteia, peste 7.000 de militari ameri cani și afgani au
atacat și eliminat mai multe deta șamente de talibani. Situa ția r ămâne extrem de
complicat ă în Afghanistan, iar talibanii – o mi șcare fundamentalist ă extrem de
agresiv ă, condus ă ini țial de studen ții școlilor foarte stricte de studii coranice –
rămân o amenin țare serioas ă pentru întreaga regiune. Iar efortul lor de r ăzboi
împotriva NATO este între ținut nu numai de efectivele suplimentare care vin
permanent din regiunile de grani ță ale Pakistanului, ci și de produc ția de opiu,
transformat ulterior în heroin ă. Anul acesta, fermierii afghani – mul ți dintre ei
locuind în regiuni controlate sau m ăcar intens și în mod frecvent dijmuite de
for țele talibanilor – au produs (afirm ă BBC ) în jur de 6.700 tone de opiu, cu o
valoare de pia ță de cel pu țin 750 milioane USD.
INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

37 Pân ă la un punct, ceea ce se întâmpl ă acum în Afghanistan este perfect
compatibil cu nenum ărate episoade anterioare din istoria 39 acestei ță ri din
centrul Asiei. Afganistanul are o impecabil ă și neîntrerupt ă tradi ție r ăzboinic ă
de peste 2.300 de ani . Țara a fost în mai multe ocazii invadat ă, dar nimeni n-a
putut-o cuceri definitiv și nici n-a putut men ține controlul asupra întregului s ău
teritoriu . În antichitate, Alexandru cel Mare, probabil cel mai talentat și eficient
general din întreaga istorie universal ă, a cucerit cu mari dificult ăți o parte din
suprafa ța Afghanistanului de ast ăzi, țar ă din care peste jum ătate se afl ă la mai
bine de 1.600 metri altitudine, iar o cincime este de șertic ă. Mai târziu, triburile
afghane au reu șit s ă cucereasc ă Persia, Mesopotamia (Irakul de ast ăzi), ca și
Punjabul, partea de nord a Indiei. Mongolii lui Gen ghis Han au trecut și ei prin
Afghanistan, dar st ăpânirea lor n-a fost decât una nominal ă. La fel s-a întâmplat
cu Tamerlan (Timur Lenk), cel care l-a luat prizoni er pe sultanul turc Baiazid, în
1402, ca și cu marele împ ărat Babur Șah, cel care a întemeiat Imperiul Mogul
din India. În secolul al XIX-lea, britanicii au înc ercat de dou ă ori s ă cucereasc ă
Afghanistanul: la 1838-1842, precum și patruzeci de ani mai târziu, la 1878.
Prima expedi ție a fost unul dintre cele mai mari dezastre milita re din istoria
militar ă a Marii Britanii: întreaga for ță de invazie – cu efective totale de peste
12.000 de militari și al ți în jur de 40.000 de lucr ători auxiliari – a fost distrus ă,
iar regele-marionet ă instalat de englezi la Kabul a fost și el ucis. La 1878,
pierderile britanice au fost ceva mai mici, dar nic i de aceast ă dat ă europenii,
chiar dac ă aveau o evident ă superioritate în ceea ce prive ște armamentul și
tacticile militare folosite, nu au putut men ține prea mult ă vreme controlul asupra
ță rii.
Dup ă Al Doilea R ăzboi Mondial, sovieticii și americanii și-au disputat
aprig influen ța asupra celor 637.000 de kilometri p ătra ți ai Afghanistanului (o

39 Pentru paginile care urmeaz ă am folosit în mod special Patrick BROGAN, World Conflicts: Why and Where
They Are Happening , Bloomsburry Publishing Ltd., London, 1989 și Stephen TANNER, Afghanistan: A
Military History from Alexander the Great to the Fa ll of the Taliban , Da Capo Press, Cambridge, MA, 2002 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DI PLOMATICA 4444

38 suprafa ță aproape de trei ori mai mare decât a României). Ru șii au fost aceia
care au câ știgat deta șat în faza ini țial ă a acestei competi ții pentru un teritoriu
foarte important din punct de vedere geostrategic, plasat în chiar centrul Asiei.
Ei au oferit sprijin tehnic guvernelor de la Kabul și s-au implicat în procesul de
consolidare a partidului comunist afghan. În 1973, regimul monarhic a fost
înl ăturat și Afghanistanul devine republic ă. O nou ă lovitur ă de stat a avut loc în
1978 și, vreme de 18 luni, sovieticii și-au consolidat și mai mult controlul asupra
Afghanistanului, furnizând noului regim bani, arme și consilieri militari. În
aprilie 1978, afghani cu convingeri religioase și politice radicale l-au r ăpit pe
ambasadorul american și au ucis peste 100 de cet ățeni sovietici la Herat, în
nord-vestul ță rii. La 27 decembrie 1979, trupele sovietice au inv adat
Afghanistanul. Kabulul a fost iute cucerit, un regi m-marionet ă prosovietic a fost
rapid instalat, marile centre provinciale au intrat , toate, sub control rusesc,
men ținut de prezen ța masiv ă și permanent ă a trupelor de ocupa ție. Dar restul
teritoriului afghan, mun ții, v ăile, majoritatea a șez ărilor rurale, toate acestea n-au
fost niciodat ă ocupate cu adev ărat de ru și. Sovieticii au încercat s ă-și
consolideze controlul cu ajutorul for ței. Dar nici m ăcar cei 120.000 de solda ți
bine înarma ți, echipa ți și instrui ți n-au putut realiza acest scop. Triburile
afghane, animate de religia islamic ă și doritoare s ă-i ucid ă pe necredincio și, au
opus o rezisten ță extraordinar ă, provocând invadatorilor ru și pierderi foarte
mari: pân ă în mai 1988, sovieticii înregistraser ă peste 15.000 de mor ți, 311
disp ăru ți și 35.478 de r ăni ți. Pierderile afghanilor au fost monstruoase: pân ă la
un milion de mor ți, dup ă unele estim ări, precum și peste 7,5 milioane de
refugia ți. În ciuda acestor pierderi enorme și în ciuda superiorit ății tehnice
zdrobitoare a sovieticilor, afghanii n-au încetat î ns ă niciodat ă lupta.
Mujaheddini , lupt ătorii anima ți de credin ța în Allah, au continuat s ă reziste în
mun ți, s ă atace convoaie, s ă ucid ă micile unit ăți izolate ale armatei sovietice. În
cele din urm ă, constatând c ă, orice-ar face, nu pot cuceri și pacifica definitiv INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

39 Afghanistanul, sovieticii s-au și retras din aceast ă țar ă. Ultimul soldat rus a
părăsit teritoriul afghan la 15 februarie 1989, iar ist oria va înregistra, cu
siguran ță , faptul c ă afghanii sunt singurul popor din întreaga lume car e a reu șit
să-i înfrâng ă și s ă-i alunge din țar ă pe invadatorii sovietici.

Pentru a în țelege și mai bine ceea se întâmpl ă acum, sub chiar ochii
no ștri, în Afghanistan, precum și ceea ce s-ar putea întâmpla acolo în lunile ( și
în anii) ce vin, merit ă s ă folosim un foarte l ămuritor termen de compara ție:
performan țele militare și politice ale comandantului Ahmad Shah Massoud, uc is
de terori ști sinuciga și cu doar dou ă zile înainte de 11 septembrie 2001. Massoud,
de origine etnic ă tadjic ă, a fost – sus țin mul ți dintre anali știi militari serio și – cel
mai eficient comandant de guerrill ă pe care l-a avut Afghanistanul în vremea
războiului purtat, vreme de un deceniu, împotriva inv aziei sovietice. El avea 27
de ani atunci când a început invazia ruseasc ă și absolvise Academia Militar ă (în
1973), dup ă care începuse s ă studieze și știin țele inginere ști la Politehnica din
Kabul. Înc ă din 1975, comandantul tadjic s-a dovedit a fi un e xcelent general de
partizani, ilustrându-se în mai multe lupte purtate împotriva for țelor
guvernamentale. Apoi, Massoud a comandat cu succes împotriva sovieticilor –
în întreg intervalul dintre 1979 și februarie 1989 – for țele de rezisten ță din Valea
Panjshir. Aceast ă regiune geografic ă lung ă de peste 140 de kilometri – afirm ă
Stephen Tanner în lucrarea Afghanistan: a military history from Alexander the
Great to the fall of the Taliban – este extrem de important ă din punct de vedere
strategic. Între gura v ăii și marea baz ă aerian ă de la Bagram distan ța reprezint ă
doar o zi de mar ș; la fel, de la ie șirea din valea Panjshir sunt doar vreo 70 de
kilometri pân ă la Kabul. În plus, vreme de secole, valea a consti tuit cel mai
important drum de leg ătur ă între jum ătatea sudic ă și cea nordic ă a
Afghanistanului. Sovieticii au lansat mai multe ofe nsive majore împotriva v ăii și
a for țelor lui Ahmad Shah. În 1981, Massoud a înfrânt și a alungat de pe câmpul INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

40 de lupt ă, în zona Farah, departe de regiunea pe care el o c ontrola în mod direct,
Divizia 5 Infanterie Gard ă a Armatei Ro șii, una dintre unit ățile de elită ale
sovieticilor. Apoi, în aprilie 1984, a avut loc ofe nsiva numit ă Panjshir 7 , la care
au participat în jur de 15.000 de militari sovietic i și înc ă aproximativ 5.000 de
solda ți afghani loiali Moscovei. Împotriva lui Massoud, r u șii au aruncat Divizia
108 Infanterie motomecanizat ă, cu baza la Kabul și comandat ă de generalul-
locotenent Saradov, precum și mai multe batalioane din Brigada 66 Infanterie
motomecanizat ă, ca și întreg Regimentul independent 191 Infanterie
motomecanizat ă, adus tocmai de la Jalalabad. Mai mult, forma țiuni puternice de
elicoptere de lupt ă și câteva unit ăți de para șuti ști au fost concentrate la baza
aerian ă Bagram, pentru a spori for ța de atac lansat ă împotriva mujaheddinilor
lui Massoud. Contra acestui t ăvălug sovietic, sprijinit din aer de mai multe
escadrile ale avia ției de bombardament, Massoud putea alinia doar în j ur de
5.000 de lupt ători. Ace știa aveau la dispozi ție numai în jur de 200 de mitraliere
antiaeriene grele, câteva tancuri și câteva piese de artilerie de calibrul 122
milimetri, toate capturate de la ru și. În ciuda inferiorit ății sale, Massoud i-a
înfrânt pe sovietici. Câ țiva ani mai târziu, talibanii l-au înfrânt, la rând u-le, pe
Massoud, obligându-l s ă abandoneze în grab ă Kabulul și s ă se retrag ă iar în
valea sa dintre mun ți. Toat ă aceast ă poveste a lui Massoud – ucis de terori știi lui
ben Laden cu dou ă zile înainte de atacurile de la 11 septembrie 2001 – ne
permite s ă construim urm ătoarea evaluare: Ahmad Shah a fost, foarte probabil ,
cel mai eficient general afgan. Unul atât de eficie nt, încât i-a învins în repetate
ocazii pe sovietici, chiar și atunci când era mult inferior numeric și complet
dep ăș it din punct de vedere al cantit ății și calit ății armamentului folosit. Dar nici
măcar el n-a putut rezista atacurilor lansate de tali bani asupra Kabulului.
Întrebarea pe care o formul ăm în loc de concluzie este simpl ă: dar trupele
NATO – și mai ales cele americane, inclusiv cele care lupt ă neînglobate în
for țele Alian ței Nord-Atlantice și nesubordonate structurilor de comand ă ale INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

41 NATO – vor reu și, oare, s ă-i înfrâng ă rapid, definitiv și tare u șor pe înving ătorii
charismaticului Massoud?

O astfel de întrebare este cât se poate de legitim ă; și aceasta din mai
multe motive. În primul rând nu este deloc clar, dac ă SUA vor ob ține victoria,
cât ă vreme va fi necesar ă pentru configurarea unui astfel de rezultat ( știut fiind
că o parte foarte important ă a opiniei publice americane și-a exprimat deja, la
vot, nemul țumirea legat ă de prelungirea excesiv ă a r ăzboiului împotriva
terori știlor). În al doilea rând, dac ă SUA vor fi cumva înfrânte – sau chiar și în
cazul în care ele nu vor reu și, mult ă vreme, s ă ob țin ă rezultate pozitive –
pierderea de prestigiu în întreg Orientul Mijlociu ar putea fi una cu consecin țe
strategice catastrofale: o insurgen ță taliban ă care s-ar dovedi capabil ă s ă evite
înfrângerea ar putea constitui un model extrem de c ontagios .

5. Criza din rela țiile cu Europa: interese geostrategice adesea
diferite și, în cel mai bun caz, un costisitor parteneriat, i ntens
asimetric

Principalul factor generator al acestei crize 40 – care nu este deloc una
nou ă, ci se afl ă acum doar într-o faz ă ceva mai acut ă, mai vizibil ă, mai bine
mediatizat ă – este faptul c ă Europa constituie un actor politic cu un sistem
axiologic distinct (în unele puncte) de acela ameri can, precum și un sistem

40 Pentru în țelegerea fazei actuale și a perspectivelor real țiilor dintre SUA și Europa vezi, între altele, Philip H.
GORDON, Jeremy SHAPIRO, Allies at war: America, Europe, and the crisis over Iraq , McGraw-Hill, New
York, Chicago…, 2004 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

42 politic cu interese geo-strategice proprii, v ădit diferite de – și aflate uneori chiar
în coliziune cu – acelea ale SUA.
Aceast ă atitudine a Europei (nu neap ărat vorbim despre Europa sau
despre UE în ansamblul lor; dar putem vorbi despre o coliziune direct ă – și
repetat ă – a unor decizii de politic ă extern ă a unora dintre marile puteri din
cadrul UE și interesele SUA ) nu poate decât s ă erodeze și s ă limiteze capacitatea
de ac țiune global ă a SUA, ca și șansele Americii de a dobândi o victorie
decisiv ă și relativ rapid ă în r ăzboiul global contra terorii (global war on terror) .
Iat ă câteva exemple (selectate cu u șurin ță dintr-un noian care ar putea umple
mai multe volume) ce descriu în termeni cât se poat e de clari cât de profund ă –
și de p ăgubitoare pentru stabilitatea lumii, dar mai ales p entru interesele
geostrategice ale SUA – este ruptura dintre SUA și unii actori din cadrul UE.
Înc ă din 1996, de exemplu, SUA au înt ărit masiv sistemul de sanc țiuni
economice adoptat pentru a împiedica Iranul și Libia s ă fac ă pa și decisivi în
efortul lor de a dobândi arme de nimicire în mas ă. America adopta atunci ILSA
(Iran and Libya Sanctions Act ), decizie prin care firmele str ăine ce investeau
sume mai mari de 20 milioane USD în sectorul energe tic din cele dou ă ță ri erau
supuse sanc țiunilor. M ăsura, de și indirect ă, ar fi putut avea – credem noi – o
anumit ă eficien ță , lipsind Teheranul și pe libieni de banii necesari pentru
realizarea rapid ă a unor obiective cu folosin ță dual ă (civil ă și militar ă), ca și
banii necesari pentru consolidarea capacit ății de a produce și exporta petrol și
gaze naturale (exporturi care, producând profituri mari, ar fi putut înt ări
considerabil capacitatea celor dou ă ță ri de a investi sume tot mai mari în
programe cu cert ă relevan ță strategico-militar ă). Dar valoarea poten țial ă a ILSA
a fost complet anulat ă, înc ă din toamna lui 1997, de faptul c ă firme din mai
multe ță ri au semnat un acord major cu Iranul. Acest acord punea Teheranul în
situa ția de a folosi sume capitaluri str ăine enorme pentru a intensifica
„extragerea și vânzarea de petrol și gaze naturale”. Firmele care au lovit de INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

43 moarte ILSA erau din Rusia, Malaysia și Fran ța41 . Dar acesta nu este singurul
exemplu de ac țiune a unui actor politic din cadrul UE care s ă fie în direct ă
contradic ție atât cu stabilitatea sistemului interna țional, cât și cu interesele
strategice majore ale SUA. S ă nu uit ăm, de exemplu, c ă Uniunea European ă n-a
sprijinit deloc interven ția militar ă american ă în Irak, început ă în 2003 . Mai
mult chiar, Fran ța și Germania s-au opus din r ăsputeri interven ției militare
americane în Irak, în 2003, și au refuzat s ă participe cu trupe la ac țiunile
coali ției ce grupa, în 2004, trei duzini de state 42 . Referindu-se exact la aceast ă
atitudine, un înalt demnitar francez (la acel momen t ministru de externe, dar
ajuns ulterior la o demnitate și mai înalt ă, aceea de premier) a oferit o explica ție
lipsit ă de orice echivoc: ar fi vorba nu despre diferen țe minore între Europa și
SUA, ci chiar despre „dou ă viziuni asupra lumii” 43 .
Dar chiar și dac ă am putea vorbi despre un parteneriat eficient al a mbelor
părți, perceput în mod constant ca fiind pozitiv și profitabil de c ătre to ți
deciden ții de pe ambele maluri ale Atlanticului (ceea ce nu s-a întâmplat
niciodat ă), o cooperare intensificat ă și realmente eficient ă, în diverse situa ții de
criz ă (pe care le credem inevitabile într-un mediu globa l de securitate tot mai
tensionat și instabil), ar putea fi frânat ă – iar uneori ar deveni chiar imposibil ă –
dintr-un motiv extrem de simplu: Uniunea European ă este, în plan politic și mai
ales militar, semnificativ mai pu țin puternic ă decât SUA. O astfel de afirma ție
poate trezi – și o va face, probabil – destule semne de întrebare. În compara ție
cu România, desigur, Uniunea European ă este imens de puternic ă în plan
militar, precum și imens de influent ă în plan politic. Aceasta nu înseamn ă îns ă
că Europa de ast ăzi ar fi cumva un juc ător cu adev ărat major, cu rol realmente
decisiv, pe arena interna țional ă (în sensul global/planetar al acestui termen). UE

41 Joseph CIRINCIONE, Jon B. WOHLFSTAHL, Miriam RAJKU MAR, Deadly Arsenals: Tracking Weapons
of Mass Destruction , Carnegie Endowment for International Peace, Washi ngton, D.C., 2002, p. 262
42 John KEEGAN, op. cit. , pp. 101-120
43 Citatul apare în Robert KAGAN, Despre paradis și putere. America și Europa în noua ordine mondial ă,
Antet, 2005, p. 89 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

44 este, f ără îndoial ă, un actor foarte important al sistemului interna țional. Dar între
„foarte important” și „major, cu rol decisiv” este – și oricine poate în țelege
aceasta – o diferen ță uria șă . Pe care nu avem nici un motiv s-o ignor ăm sau s-o
minimaliz ăm.
Iat ă și un exemplu de natur ă s ă permit ă, f ără prea mare osteneal ă, accesul
la o evaluare simpl ă și precis ă a rangului real al puterii și prestigiului UE în
cadrul sistemului interna țional de ast ăzi. Cu nu foarte mult ă vreme în urm ă, pe
vremea când Yasser Arafat înc ă tr ăia, el a fost blocat, o vreme destul de
îndelungat ă, de for țele militare israeliene, în sediul s ău de la Ramallah. Cum
loviturile militare israeliene au distrus, exact în acele zile, și principalele
heliporturi aflate pe teritoriul controlat de Autor itatea Palestinian ă, Arafat era ca
și închis într-o cu șcă: lipsit de capacitatea de a se deplasa între Cisio dania și
Fâ șia Gaza, el st ătea închis ( și de fapt asediat, chiar dac ă era vorba despre un
asediu „cu m ănu și”) în birourile sale din Ramallah. Lipsa îndelunga t ă a
apari țiilor sale publice a generat – iar apoi a înte țit fulger ător – zvonul c ă liderul
palestinian ar fi deja mort. Cum la vremea aceea un astfel de deznod ământ era
considerat a avea un imens poten țial destabilizator pentru întreaga zon ă, și așa
deloc stabil ă și dominat ă de conflicte cronice, liderii politici americani și
europeni au devenit, brusc, extrem de tensiona ți. Ca s ă verifice veridicitatea
relat ărilor israeliene privind faptul c ă Arafat este în via ță , precum și ca s ă
negocieze, eventual, o detensionare – chiar și una minor ă – a situa ției extrem de
dificile de la Ramallah – europenii au trimis spre Israel un înalt reprezentant
diplomatic al UE. Americanii și-au trimis, și ei, emisarul lor. În aceast ă situa ție,
israelienii l-au primit pe american și i-au facilitat imediat contactul direct cu
liderul palestinian; și, în acela și timp, l-au trimis la plimbare, foarte politicos d ar
și foarte ferm, pe trimisul special al Uniunii Europ ene. Episodul în cauz ă poate
să aib ă – și va fi avut, desigur – și cauze sau explica ții imediate. A șa de
exemplu, s ă ne aducem aminte c ă, exact în acele momente, Ariel Sharon, la INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

45 vremea aceea premier al Israelului, avea, într-una din ță rile Uniunii Europene,
ni ște procese aflate înc ă pe rol, legate de eventuala sa implicare sa în
evenimentele din dou ă tabere de refugia ți din Liban, în timpul marii ofensive
israeliene din 1982. S ă ne mai aducem aminte și de faptul c ă, atunci când
Israelul, în mod perfect legitim – cel pu țin din punctul meu de vedere – a distrus
metodic, folosind for țele sale armate, mai multe obiective importante ale
infrastructurii palestiniene (care erau folosite in clusiv pentru men ținerea și
mărirea capacit ății grup ărilor teroriste de a ataca Israelul), înalte oficia lit ăți ale
Uniunii Europene au protestat în termeni foarte dur i, invocând mai ales faptul c ă
obiectivele în cauz ă fuseser ă construite cu bani proveni ți de la UE. În astfel de
condi ții, atitudinea Israelului poate s ă fi reprezentat, între altele, și o fireasc ă
măsur ă de retorsiune: împotriva UE, un actor politic ce p ermitea târârea prin
tribunale a premierului lor (pe care mul ți îl considerau, pe bun ă dreptate, erou
na țional), ca și împotriva aceluia și actor politic care acuza zgomotos Israelul de
distrugerea unor investi ții f ăcute cu fonduri europene (f ără s ă ia îns ă în calcul și
interesele majore de securitate ale statului evreu) , israelienii au luat m ăsura de a
nu accepta vizita – de fapt inspec ția – trimisului diplomatic al UE, ce dorea
neap ărat s ă-l vad ă pe Arafat. Dar acela și episod, chiar dac ă unul m ărunt (dar, s ă
nu uit ăm, chiar a șa este structurat ă realitatea interna țional ă: un puhoi de
episoade m ărunte, care au sau nu leg ături vizibile unele cu altele), poate fi citit
și în alt ă cheie: el spune, cu claritate, și c ă rangul real al puterii UE este, pe
arena interna țional ă, în multe ocazii, cu mult mai mic decât acela al S UA.
Altfel spus, acest episod, corect și complet în țeles, ne spune și c ă
România va fi, de la 1 ianuarie 2007, membru cu dre pturi și obliga ții depline
într-o structur ă continental ă care este, e adev ărat, mare, prosper ă și modern ă; dar
care are relevan ță înc ă realmente modest ă pe arena interna țional ă, atunci când
vorbim despre prestigiu, dar mai ales despre putere a politico-militar ă. Cu o pia ță
intern ă enorm ă, cu un poten țial demografic și economic comparabil cu acela al INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

46 SUA, Europa r ămâne, în special din perspectiva puterii militare, un actor cu
resurse subdimensionate în raport cu ambi țiile și responsabilit ățile globale ale
Uniunii Europene .
Foarte multe dintre cifrele într-adev ăr relevante pentru m ăsurarea puterii
militare (pilon major, dar și garan ție cu rol realmente central în configurarea
men ținerii puterii politice – în sensul mai larg al ter menului – pe arena
interna țional ă) – ne spun, dac ă le privim cu aten ție – exact acela și lucru. S ă
lu ăm în calcul, de exemplu, rolul comparat al SUA și al ță rilor din UE în timpul
Primului R ăzboi din Golf (acela menit, în 1991, s ă elibereze Kuweitul și s ă
sl ăbeasc ă – ori chiar s ă distrug ă complet – poten țialul de agresiune al Irakului
lui Saddam Hussein). SUA au trimis în Golf, începân d cu sfâr șitul verii lui
1990, for țe terestre 44 care, în final, au ajuns s ă însumeze 3 divizii de tancuri,
dou ă mecanizate, una de desant aerian, una aeromobil ă, o brigad ă independent ă
de tancuri, 3 brig ăzi mecanizate, un regiment independent de tancuri, unul de
cercetare, toate acestea grupate într-o entitate in titulat ă For ța de Interven ție
Rapid ă (constituit ă conform planurilor elaborate înc ă din vremea administra ției
Carter, care avusese preocup ări serioase legate de asigurarea securit ății și
stabilit ății zonei Golfului în cazul unei crize majore 45 ); aceast ă semnificativ ă
mas ă de mari unit ăți și unități (de diverse tipuri) ale for țelor terestre avea un
efectiv total de 279.000 oameni. Mijloacele de lupt ă ale trupelor americane
trimise în Golf erau, și ele, imense: cel pu țin 200 de tancuri grele, 2.300 de
ma șini de lupt ă de diverse tipuri ale infanteriei, 2.000 de piese de artilerie (dintre
care 110 erau tunuri grele sau platforme de lansare a armelor reactive de mare
calibru, autopropulsate). For țele aeriene ale SUA trimise în Golf au fost, în
acela și interval, de 1.200 de avioane de lupt ă și 1.700 de elicoptere de lupt ă și de
transport; adic ă de 2.900 aeronave, organizate în 9 air wings și deservite de

44 Pentru cifrele care urmeaz ă vezi, între altele, Institutul de Istorie și Teorie Militar ă, Războiul din Golf. Studiu
politico-militar , Ed. Militar ă, Bucure ști, 1991, pp. 91-96
45 John W. YOUNG, John KENT, International relations since 1945. A global histor y , Oxford University Press,
Oxford, 2004, p. 665 INSTITUTUL DIPLOMATI C ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

47 echipaje și echipe de între ținere și sprijin logistic cu efective totale de 46.000 de
militari. For țele navale americane implicate direct în Primul R ăzboi din Golf au
fost, de asemenea, impresionante: 108 nave de lupt ă cu echipaje și for țe de
desant având un efectiv total de 90.000 de oameni. Între cele peste 100 de nave
de r ăzboi s-au aflat și mai multe portavioane ( Midway , Ranger , Saratoga , Th.
Roosevelt , America și J.F. Kennedy ), precum și mai multe nave port-elicopter
mari ( Iwo Jima , Tarawa , Guam și Nassau ). For țele de debarcare se aflau la
bordul a 20 de nave grele de desant. În total, efec tivele militare trimise în Golf
de c ătre SUA num ărau 415.000 oameni. S ă evalu ăm acum și contribu ția Uniunii
Europene la ac țiunile de lupt ă din Golf: Marea Britanie a trimis în Orientul
Mijlociu o divizie blindat ă și o brigad ă de tancuri, cu un efectiv total de 27.000
oameni și 219 tancuri mijlocii și 200 de ma șini de lupt ă de tipuri mai u șoare;
for țele aeriene britanice aveau la dispozi ție 96 de aeronave (72 de avioane și 24
de elicoptere), precum și 2.000 de oameni. Marina britanic ă a participat cu 18
nave de lupt ă și 6.000 de militari. În total, doar 35.000 de oamen i. Fran ța a
trimis la lupt ă o divizie blindat ă u șoar ă, înt ărit ă cu unit ăți ale Legiunii Str ăine.
Aceste unit ăți terestre dispuneau de 12.500 militari, cu 350 de tancuri mijlocii și
300 de alte ma șini de lupt ă. For țele aeriene franceze aveau 1.000 de oameni, cu
48 de avioane și 216 elicoptere. For țele navale cuprindeau 14 nave de lupt ă și
dou ă batalioane de infanterie marin ă, cu efective totale de 3.500 militari. În
total, 17.000 de oameni. Italia a trimis 1.000 de m ilitari, 8 avioane de lupt ă și 10
nave de r ăzboi. Alte ță ri ale Uniunii Europene (din vremea aceea, când UE era
un grup de doar 15 state, sau de ast ăzi, când vorbim despre o Uniune l ărgit ă cu
25+2 membri) au contribuit și ele, cu efective deloc neglijabile în termeni
absolu ți (dar și ridicol de mici în compara ție cu enormul efort f ăcut de SUA):
Austria a trimis 41 (!) de militari; Germania – 890 ; Spania – 500; Belgia – 430;
Olanda – 400; Suedia – 390; Grecia – 200; Portugali a – 85; Ungaria – 40,
Polonia – 450; Cehia și Slovacia (pe atunci înc ă unite într-o republic ă INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

48 federativ ă) – 200, Bulgaria – 278, România – 360. Dac ă compar ăm din nou
aceste cifre, însumându-le pe categorii de mijloace de lupt ă46 , rezult ă cu claritate
că superioritatea SUA a fost, în raport cu efectivele modeste disponibilizate de
UE, absolut zdrobitoare: din cele 1,904 avioane ale for ței multina ționale care a
zdrobit armata irakian ă, 1.200 (deci în jur de 60 %) erau avioane american e. Și
în ceea ce prive ște artileria, contribu ția SUA a fost decisiv ă: 2.000 din cele
3.007 tunuri și arunc ătoare grele folosite împotriva Irakului (în jur de 66 % din
gurile de foc grele ale for ței multina ționale). Și în ceea ce prive ște tehnica
blindat ă, lucrurile se prezentau cam la fel: for ța multina țional ă avea 5.189
ma șini de lupt ă (în afara tancurilor); dintre acestea, a șa cum am precizat deja,
2.300 erau ale SUA. Decisiv ă a fost contribu ția SUA și pe mare: toate cele 6
portavioane folosite de for ța multina țional ă împotriva Irakului, toate cele 6
submarine cu propulsie nuclear ă, lansatoare de rachete de croazier ă, ca și
ambele nave de linie erau, de fapt, ale SUA. For ța multina țional ă mai avea, pe
lâng ă categoriile de bastimente deja listate, și alte nave mari de r ăzboi, în num ăr
de 26. Dar majoritatea acestora erau tot nave de lu pt ă americane: chiar dac ă
lu ăm în calcul doar cruci șă toarele și distrug ătoarele mari, înarmate cu rachete,
ca și navele de asalt port-elicopter (dar nu și fregatele de diverse tipuri), SUA
trimiseser ă la lupt ă 5 cruci șă toare, 7 distrug ătoare și 4 nave port-elicopter –
adic ă 16 din cele 26 de nave mari ale for ței multina ționale, deci tot în jur de
60%, ca și în cazul altor tipuri de arme) 47 . Și atunci când vorbim despre num ărul
militarilor, Europa reprezenta doar o frac țiune din puterea SUA (iar fiecare din
statele europene ast ăzi integrare în UE nu constituia, deci, decât o foa rte mic ă
parte dintr-o for ță de câteva ori mai mic ă decât cea a SUA: americanii aveau în
Golf, înc ă de la sfâr șitul lui 1990, peste 400.000 de oameni ( și acest num ăr va
cre ște, pân ă în primele luni ale lui 1991, la aproximativ 540.0 00, „aproximativ

46 Institutul de Istorie și Teorie Militar ă, Războiul din Golf. Studiu politico-militar , Ed. Militar ă, Bucure ști,
1991, pp. p. 97
47 Ibidem , p. 94 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

49 la fel de mul ți cât fuseser ă în Vietnam la apogeul acelui conflict”), în timp c e
europenii putuser ă trimite pe teatrul de opera țiuni din Orientul Mijlociu doar
100.000 de oameni 48 .
Aceast ă superioritate cantitativ ă zdrobitoare a SUA în raport cu proprii
alia ți europeni (ceea ce am putea formula și altfel: enorma inferioritate în plan
militar a UE, dac ă o compar ăm cu SUA) a fost poten țat ă în 1991 ( și r ămâne, în
linii mari, valabil ă și ast ăzi) și de diferen țele importante de tip calitativ între
for țele armate americane și acelea ale UE, diferen țe care ac ționeaz ă în
defavoarea Europei . S ă vedem, de exemplu, care erau caracteristicile tact ico-
tehnice ale tancurilor folosite de For ța multina țional ă trimis ă împotriva luzi
Saddam Hussein 49 . Coloana vertebral ă a unit ăților blindate americane era
alc ătuit ă din tancuri M1A1 Abrams . Greutatea de lupt ă acestora era, în func ție de
sub-tipul exact, de 57.154-65.000 kilograme, iar pu terea specific ă (puterea total ă
motorului, împ ărțit ă la num ărul de tone al ma șinii de lupt ă) era de 26 cai-putere
(CP)/ton ă; tancul era înarmat cu un tun cu țeav ă lis ă de calibru 120 mm, capabil
să str ăpung ă blindaje groase la o distan ță de 2.000 metri. Prin compara ție,
tancurile țărilor europene, f ără a fi cumva ni ște simple juc ării, erau, totu și, mult
mai pu țin performante decât Abrams-urile. A șa de exemplu, tacul britanic
Challenger , de și cu o greutate total ă de 62 de tone și înarmat cu tun de calibrul
120 mm, avea o putere specific ă net inferioar ă tancului american: doar 19,3
CP/ton ă; cazul tancului francez de tip AMX-30 este înc ă și mai dramatic: cu o
greutate total ă de doar 37.000 kilograme (ceea ce înseamn ă în principal o
protec ție mult mai slab ă, din cauza unui blindaj mult mai sub țire și mult mai
ușor), era înarmat și cu un tun de calibru mai mic și mai pu țin puternic – doar
105 mm – fa ță de acela al principalului tanc american.

48 John W. YOUNG, John KENT, op. cit. , pp. 665-666
49 Institutul de Istorie și Teorie Militar ă, Războiul din Golf. Studiu politico-militar , Ed. Militar ă, Bucure ști,
1991, pp. 231-241 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

50 Aceast ă situa ție s-a modificat între timp, e drept, în defavoarea SUA, a
căror for ță militar ă a sl ăbit – în termeni absolu ți și relativi – în special datorit ă
măsurilor întreprinse în vremea celor dou ă mandate ale pre ședintelui Clinton 50 .
Dar chiar și a șa, SUA r ămân, în plan militar, cu mult mai puternice decât U E
(sau, altfel spus, UE constituie, din punct de vedere al puterii milit are, un actor
semnificativ mai pu țin puternic decât SUA ). Pentru a în țelege mai bine, m ăcar în
liniile sale mari, configura ția și consecin țele reale și poten țiale acestei situa ții,
este suficient – cred – s ă citim cu aten ție un articol extrem de recent din
Parameters , una din cele mai bune publica ții în domeniul studiilor strategice.
Autorul, locotenent-colonelul Stephen J. Coonen, es te acum US Army European
Foreign Area Officer (FAO) și a de ținut în ultimii ani alte dou ă importante
responsabilit ăți (aceea de Șef al Biroului de Cooperare în domeniul Ap ărării , la
Viena și ofi țer politico-militar la Cartierul General al Comanda mentului
European, Directoratul Planuri și Politic ă, cu sediul la Stuttgart) care i-au dat
posibilitatea s ă în țeleag ă ceea ce el nume ște „crescânda distan ță între
capacit ățile militare” ale SUA și Europei 51 . În principiu, scrie Coonen, nimeni
nu contest ă faptul c ă SUA (de și mai slabe din punct de vedere militar decât cu
15 ani în urm ă) sunt cu mult mai capabile s ă fac ă r ăzboi decât Europa . Dar
evaluarea acestor diferen țe se face în chip extrem de diferit pe cele dou ă maluri
ale Atlanticului. Din punct de vedere american, ace ste diferen țe uria șe
„limiteaz ă interoperabilitatea, dicteaz ă strategii contradictorii, genereaz ă în
politica intern ă acuza ții privind împ ărțirea costurilor și, în final, oblig ă Statele
Unite s ă aib ă o politic ă extern ă și de securitate mai unilateralist ă”. Din
perspectiv ă european ă, acelea și fapte au o semnifica ție diferit ă: oricât de mare ar
fi diferen ța între capacit ățile și posibilit ățile militare ale SUA și UE, ea „ar putea
într-adev ăr s ă par ă a fi oarecum irelevant ă, dat fiind mediul de securitate de

50 Mai multe dintre cauzele și tr ăsăturile acestei situa ții sunt prezentate, în mod detaliat, în Caspar
WEINBERGER, Peter SCHWEIZER, Urm ătorul r ăzboi mondial , Ed. Antet, 1997, pp. 10-22
51 Stephen J. COONEN, „The Widening Military Capabili ties Gap between the United States and Europe: Does
it Matter?”, în Parameters , autumn 2006, pp. 67-84 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

51 ast ăzi, perceput ca fiind unul cu grad sc ăzut de amenin țare” 52 . Cifrele furnizate
de Coonen sunt înc ă și mai relevante pentru tema pus ă în discu ție aici. SUA
folosesc în domeniul Ap ărării de dou ă ori mai mul ți bani decât toat ă Europa la
un loc, ceea ce înseamn ă c ă, dac ă socotim cheltuielile militare pe cap de
locuitor, raportul e mai mare de 3 la 1 în favoarea SUA . Aceasta înseamn ă c ă
fiecare din cei 545 milioane locuitori ai UE este, una peste alta, de peste trei ori
mai pu țin protejat, în planul capacit ăților de ap ărare, decât fiecare din cei 293 de
milioane de cet ățeni ai SUA. Și nu vorbim, atunci când ne referim la aceste
uria șe diferen țe, despre vreo eventual ă incapacitate economic ă a UE.
Dimpotriv ă. Produsul Intern Brut (PIB) al Uniunii Europene es te, în linii mari,
egal cu acela al SUA: cam 11 trilioane USD 53 . Consecin țele men ținerii acestor
contraste ar putea fi imense Coonen vorbe ște, între altele, și despre urm ări care
nu vor trezi, probabil, prea multe emo ții în cititorul mediu statistic din Europa:
așa de exemplu, el scrie c ă men ținerea a ceea ce nume ște „widening capability
gap” va conduce „în mod sigur la limitarea particip ării Europei la anumite tipuri
de opera ții”, ca și la „o discutabil ă sl ăbire a influen ței sale în procesul de luare a
deciziilor” în cadrul NATO. Din perspectiv ă strict european ă – și m ă refer aici,
în mod explicit, la aceia dintre europeni care cont est ă (din ra țiuni conjuncturale
sau, dimpotriv ă, din solid ă și îndelungat ă convingere) și hegemonia american ă,
și necesitatea implic ării continentului nostru în conflictul din Irak, și caracterul
real al primejdiei „mareei înalte” a fundamentalism ului islamic – aceste dou ă
predic ții nu ar avea de ce s ă fie percepute ca fiind consecin țe realmente
dramatice ale unor decizii și evolu ții curente. Fiindc ă, nu-i a șa, nu prea ar avea
de ce s ă conteze sc ăderea capacit ății de participare a Europei în anumite tipuri
de opera ții militare, dac ă Europa oricum nu dore ște, adesea, s ă se implice masiv
pe teatre îndep ărtate de conflict. Dup ă cum nu conteaz ă, poate, nici eventuala
sc ădere a importan ței statelor care compun UE în cadrul mecanismelor d e

52 Pentru ambele interpret ări vezi Ibidem , p. 67
53 Pentru aceste cifre,vezi Ibidem , pp. 67-68 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

52 decizie ale NATO, atâta vreme cât, oricum, Europa s e preg ăte ște s ă pun ă pe
picioare propria sa politic ă extern ă și de ap ărare comun ă, ce ar putea însemna
inclusiv capacitatea de a ac ționa autonom, în afara cadrului constituit de NATO.
Dar Coonen mai vorbe ște și despre o a treia consecin ță (chiar dac ă
discutabil ă) a men ținerii – și, din anumite perspective, chiar a m ăririi –
decalajului între capacitatea militar ă a SUA și a UE: aceea a sc ăderii rolului
Europei, ca și al „vocii sale colective emergente pe scena mondi al ă”. Dac ă e s ă
formul ăm în termeni mult mai direc ți, autorul american sus ține c ă exist ă, dup ă
unii, posibilitatea ca vocea Europei s ă conteze tot mai pu țin în lume; și asta într-
un context în care, s ă nu uit ăm, capacitatea Europei de a- și ap ăra – sau promova
– interesele geostrategice folosind for ța militar ă este ridicol de mic ă în raport cu
aceea a SUA.
Punerea în lumin ă, în mod special, a sl ăbiciunii militare evidente a
Europei în raport cu SUA – o situa ție de inferioritate pe care unii autori o
numesc folosind termenul extrem de brutal de „depen den ță strategic ă”54 – nu
înseamn ă c ă autorul acestui studiu ar fi de p ărere c ă parteneriatul strategic real
între SUA și Europa n-ar fi util (sau c ă un astfel de parteneriat nu merit ă
sacrificii și eforturi). Autorul prezentului studiu enun ță aici numai anumite
îngrijor ări legitime. Iar enun țarea unor îngrijor ări legitime nu înseamn ă, cred,
mentalitate de cârcota ș și disponibilitate de a privi, totdeauna, doar p ărțile
întunecate ale realit ății, de și exist ă în aceast ă realitate și destule p ărți luminoase.
Prezentarea detaliat ă a sl ăbiciunii în plan militar a UE înseamn ă cu totul altceva:
și anume un îndemn direct la ra țiune. Ceea ce înseamn ă și a acorda o anumit ă
importan ță ( și valoare) scenariilor mai pu țin optimiste. Dac ă mediul
interna țional de securitate evolueaz ă într-o direc ție lipsit ă de riscuri și
amenin ță ri majore, sl ăbiciunea militar ă a Europei nu are cum s ă fie un handicap
major nici pentru lumea european ă, nici pentru Statele Unite, nici pentru

54 Robert KAGAN, op. cit. , p. 17 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

53 stabilitatea politico-strategic ă a lumii întregi (a sistemului interna țional global).
Acesta ar fi scenariul optimist. Exist ă îns ă și un altul; unul care nu este foarte
pesimist, ci doar realist . El poate fi rezumat citând câteva cuvinte dintr-o prefa ță
scris ă, nu cu foarte mult timp în urm ă, de Margaret Thatcher: „Niciodat ă nu
lipsesc agresorii poten țiali” chiar dac ă „desigur, identitatea surselor de
amenin ță ri se schimb ă”. În plus, „singurul mod de asigurare a p ăcii și libert ății
const ă în a lua m ăsuri ca statele pa șnice și democratice… s ă le fie superioare pe
plan militar celor ostile și agresive” 55 .

6. Noi competitori poten țiali majori, care pot pune (în special
pe termen mediu și lung) sub semnul întreb ării rolul global al
SUA: China și India

Hegemonia global ă american ă, evident ă și aproape necontestat ă (sau cel
pu țin dificil de contestat în termeni reali) la sfâr șitul R ăzboiului Rece este acum
tot mai fragil ă. Unul dintre factorii care erodeaz ă continuu influen ța și
prestigiul SUA pe arena interna țional ă este și dezvoltarea rapid ă a unor state
ce au poten țialul de a deveni, în special pe parcursul deceniil or ce vin, mari
puteri globale. China și India sunt cele mai clare exemple în acest sens .

6a. China

Pentru o mai bun ă în țelegere a relevan ței majore a problemei constituite
de China (și a semnelor de întrebare și a îngrijor ărilor legitime generate de
China ) în politica extern ă – și în deciziile politico-strategice – ale SUA, s ă

55 Margaret THATCHER, „Cuvânt înainte”, în Caspar WEI NBERGER, Peter SCHWEIZER, op. cit. , p. 8 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

54 pornim de la un episod în egal ă m ăsur ă recent, dar și foarte semnificativ: La 14
noiembrie a.c., cotidianul The Washington Times relata un fapt aproape
incredibil: un submarin chinezesc de atac cu propul sie clasic ă (motor Diesel la
suprafa ță , motoare electrice alimentate de baterii în imersi une) a reu șit s ă
urm ăreasc ă portavionul Kitty Hawk , cu succes, în apele insulei Okinawa, fără s ă
fie detectat de militarii americani. Episodul – afi rma ziaristul Bill Gertz – a fost
confirmat înc ă din 13 noiembrie de înalte oficialit ăți ale US Navy 56 .
„Submarinul nu a fost detectat. Și, în mod evident, suntem preocupa ți de
aceasta”, a afirmat o înalt ă oficialitate a marinei militare a SUA. Pentru a
în țelege mai bine episodul cu toate semnifica țiile sale, s ă descriem mai întâi, pe
scurt, bastimentele care sunt protagoni știi principali ai întâlnirii nea șteptate de la
26 octombrie.
Nav ă care dat numele s ău unei întregi clase de bastimente construite între
anii 1961 și 1968, portavionul CV 63 Kitty Hawk a fost lansat la ap ă în aprilie
1961 și are un deplasament de peste 80.800 tone (cu înc ărc ătur ă maxim ă). Lung
de 323 metri, are o punte de zbor lat ă de aproape 77 metri. Reparat și
modernizat în repetate ocazii, Kitty Hawk este înarmat acum cu aproximativ 80
de rachete anti-nav ă, cu rachete antiaeriene, cu sisteme avansate de ar tilerie
antiaerian ă de tipul Phalanx . Dar armamentul principal const ă în 85-90 de
aeronave de diferite categorii, grupate într-un reg iment de aviație ( air wing ), o
for ță aerian ă cu mult mai puternic ă și mai ales mult mai modern ă, mai omogen ă
și mai bine antrenat ă decât acelea pe care le pot alinia unele puteri mi ci sau
mijlocii. În cei 45 de ani de serviciu, Kitty Hawk a lansat peste în misiuni de
antrenament, de observare și de lupt ă mai bine de 400.000 de zboruri ale unor
aeronave de diferite tipuri. Viteza maxim ă a navei este de cel pu țin 33,6 noduri
– adic ă de 62,2 de kilometri pe or ă. Propulsia este asigurat ă de turbine capabile

56 Bill GERTZ, „Defenses on subs to be reviewed”, în edi ția electronic ă din 14 noiembrie 2006 a cotidianului
The Washington Times , la adresa de internet http://www.washtimes.com INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

55 să dezvolte 280.000 cai putere. Echipajul s ău num ără 3.150 de oameni, la care
se adaug ă și cei 2.480 de oameni ai regimentului de avia ție. La începutul
războiului din Afganistan, portavionul Kitty Hawk a fost – între octombrie 2001
și aprilie 2002 – principala baz ă de lansare, din largul Oceanului Indian, a
raidurilor repetate și extrem de eficiente ale for țelor speciale ale SUA. Acum,
Kitty Hawk este unul dintre cele 12 portavioane active ale Am ericii și nava-
amiral a For ței de Lovire a Flotei a 7-a a SUA, care sta ționeaz ă în portul japonez
Yokosuka. În orice situa ție, Kitty Hawk navig ă, exact ca oricare alt portavion din
orice flot ă realmente modern ă, escortat de cel pu țin un cruci șă tor înarmat cu
rachete și de cel pu țin 4-6 distrug ătoare și fregate cu rol de protec ție împotriva
avioanelor și submarinelor, precum și de unul sau dou ă submarine cu propulsie
nuclear ă.
Nava militar ă chinez ă care s-a ținut cu succes dup ă Kitty Hawk , f ără a fi
detectat ă, este un submarin cu propulsie clasic ă, din clasa numit ă Tipul 039 ;
acestea sunt descrise de speciali ști ca fiind relativ zgomotoase, dar rapide și
puternic înarmate. Șapte nave de acest tip au fost lansate la ap ă în intervalul
1994-2004. Cunoscute în Occident sub indicativul Song , submarinele din clasa
Tipul 039 sunt proiectate în special pentru opera țiuni de lupt ă împotriva altor
submarine, ca și împotriva navelor de suprafa ță . Primul bastiment din aceast ă
clas ă a intrat în serviciul activ abia în 1999, fiindc ă a avut – se pare – probleme
serioase, generate de proiectarea și construc ția defectuoase. Între punctele slabe
ale primei nave din aceast ă clas ă se num ărau, afirm ă speciali ști occidentali,
„performan țele nesatisf ăcătoare în imersiune, ca și nivelul mare de zgomot”
generat de motoarele Diesel și chiar de cele electrice. Cu toate aceste lipsuri,
dintre care unele au putut fi reduse sau eliminate pe parcurs, submarinele din
clasa Song , afirm ă anali știi militari, „constituie un progres major în proie ctarea
submarinelor conven ționale”. Ele au un deplasament de 1.992 tone la sup rafa ță
și de peste 2.200 tone în imersiune, o lungime total ă de 74 metri, o vitez ă în INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

56 imersiune de 22 noduri (cu peste 50 % mai mare decâ t viteza ob ținut ă la
suprafa ță cu motoarele Diesel) și un echipaj de 50-60 de oameni, dintre care 10
ofi țeri. Tipul 039 se poate scufunda, conform informa țiilor pe care le avem, pân ă
la o adâncime de 300 metri și este înarmat cu rachete anti-nav ă, ce pot fi lansate
inclusiv din imersiune, prin tuburile lans-torpil ă; aceste rachete sunt capabile s ă
transporte înc ărc ături explozive de 165 kilograme pân ă la 40-80 kilometri.
Submarinele din aceast ă clas ă sunt înarmate și cu torpile de tipuri avansate, care
pot lovi cu precizie ținte aflate la 15 kilometri dep ărtare. Aceste torpile pot
transporta cu o vitez ă de aproximativ 40 de noduri o înc ărc ătur ă de lupt ă de 400
de kilograme, adic ă inclusiv focoase nucleare de dimensiuni medii, cu mult mai
puternice decât acelea folosite în 1945 de c ătre SUA împotriva Japoniei.
Întâmplarea pe care am relatat-o a avut loc la 26 o ctombrie 2006 și este
doar unul dintre foarte multele elemente care, însu mate, demonstreaz ă clar c ă
Beijingul devine tot mai ambi țios pe arena interna țional ă. Din perspectiv ă strict
juridic ă, episodul petrecut în largul insulei Okinawa nu es te nici foarte
complicat, nici prea îngrijor ător, afirm ă oficialit ățile militare americane, citate
de Gertz: „Noi ne deplasam în apele interna ționale, și ei se deplasau tot în apele
interna ționale. Din acest punct de vedere, nici una dintre p ărți nu a fost pus ă în
primejdie de cealalt ă. Și nimeni nu s-a sim țit amenin țat”. Dar, credem noi,
lumea nu este alc ătuit ă doar din principii ale dreptului interna țional și din
aplica ții acceptabile și exclusiv pa șnice ale acestora. Arena politicii mondiale
mai este alc ătuit ă și din realit ăți cu relevan ță strategic ă, precum și din conflicte
dure – chiar dac ă discrete – pe lâng ă care, adesea, frumoasele principii de drept
pălesc complet. Exist ă, de exemplu, o școal ă de gândire în politica american ă –
ca și în știin țele politice din SUA – care „se refer ă la China ca la un adversar
inevitabil (subl. noastr ă – F.D.), nedemn moralice ște – pe moment în problema
Taiwanului, eventual și a Pacificului de vest și, cu timpul, în cea a echilibrului INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

57 global” 57 . Exist ă și autori care afirm ă, în termeni lipsi ți de orice echivoc, c ă
statul chinez, „indiferent de perspectivele sale în interior, este o putere în
ascensiune și poten țial dominant ă (subl. noastr ă – F.D.)” 58 pe arena
interna țional ă. Și este vorba, s ă nu uit ăm, despre un actor al sistemului
interna țional care a dezvoltat și conserv ă înc ă tipare de gândire adesea
îngrijor ătoare pentru interesele geo-strategice ale SUA. „Ac tualul na ționalism
intens” al Chinei, devenit acum „fenomen de mas ă” puternic și în cre ștere, „are
adânci r ădăcini istorice. Istoria a predispus elita chinez ă s ă considere China
drept centrul natural al lumii” 59 . În astfel de condi ții, nu este deloc de mirare
faptul c ă unii autori americani se arat ă a fi îngrijora ți de scenariile posibile –
sau poate chiar probabile – de viitor ale rela țiilor bilaterale SUA-China .

Și astfel de îngrijor ări sunt accentuate de cel pu țin dou ă motive extrem de
serioase. Primul dintre ele este constituit de efor turile notabile – și încununate de
suficient de mult succes – pe care le face China pe ntru a pune la dispozi ția
for țelor sale armate atât arme de distrugere în mas ă tot mai eficiente , cât și
vectorii necesari pentru ca, la nevoie, diverse tipuri de î nc ărc ături de lupt ă
nucleare, chimice sau bacteriologice s ă poat ă fi lansate împotriva unor ținte din
orice regiune a lumii .
Dac ă vorbim despre programele chineze ști de perfec ționare a rachetelor
balistice cu înc ărc ătur ă nucleară, merit ă s ă reflect ăm în special la relevan ța
geostrategic ă a urm ătoarelor date: aceast ă țar ă are acum cel pu țin 20 de rachete
de tip Dong Feng-5 , fiecare înarmat ă cu o bomb ă de 4-5 megatone și capabil ă s ă
ating ă ținte din SUA. În plus, 20 de Dong Feng-4 , plus înc ă 80-100 alte rachete
care pot lovi ținte din Eurasia. Aceste mijloace de lupt ă vor fi înlocuite (proces

57 Henry KISSINGER, Are nevoie America de o politic ă extern ă? C ătre diploma ția secolului XXI , Ed. Incitatus,
Bucure ști, 2002, p. 112
58 Zbigniew BRZEZINSKI, Marea tabl ă de șah. Suprema ția american ă și imperativele sale geostrategice , Ed.
Univers Enciclopedic, Bucure ști, 2000, p. 176
59 Zbigniew BRZEZINSKI, op. cit. , p. 177 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

58 care a început deja) cu rachete din genera ții și mai avansate. DF-31 , care a
devenit opera țional ă înc ă de prin 2005, are o raz ă de ac țiune de 8.000 de
kilometri. China se afl ă și în stadiu avansat de proiectare a unei rachete ba listice
și mai puternice, DF-41 , care va putea lovi ținte aflate la 12.000 kilometri
dep ărtare de baza de lansare. Pân ă în 2010, China inten ționeaz ă s ă lanseze la ap ă
și 4-6 submarine atomice lansatoare de rachete. Rach etele cu care vor fi
înarmate aceste nave ar putea avea o raz ă de ac țiune de aproximativ 8.000 de
kilometri. China are în arsenalul s ău strategic și bombardiere de produc ție
ruseasc ă și, înc ă din 1988, testeaz ă un tip de bombardier strategic (cu raz ă lung ă
de ac țiune) propriu, H-7 (din care aproximativ 20 de exemplare erau
opera ționale înc ă de acum 5 ani).
În leg ătur ă cu num ărul exact de arme atomice aflat în posesia Chinei,
lucrurile nu sunt deloc clare. Anali știi au calculat înc ă c ă aceast ă țar ă ar fi putut
produce, pân ă prin 2001-2002, cam 4-6 tone de plutoniu, precum și 15-25 tone
de uraniu. Pentru a produce o arm ă atomic ă, chinezii ar putea avea nevoie –
afirm ă speciali știi – de 25-30 kilograme de uraniu sau de 3-4 kilog rame de
plutoniu 60 . Un simplu calcul indic ă – plecând de la aceste cifre, chiar dac ă le
reducem la doar 10 % din estim ări, c ă Beijingul ar putea construi cel pu țin
câteva sute de arme nucleare sau termonucleare. O astfel de evolu ție – cel pu țin
posibil ă – ar afecta grav balan ța de putere nu numai în regiunea Pacificului,
vital ă pentru interesele strategice ale SUA, ci și pe plan mondial, v ădit în
defavoarea Statelor Unite.

60 Joseph CIRINCIONE, Jon. B. WOHLFSTAHL, Miriam RAJK UMAR, Deadly Arsenals: Tracking Weapons
of Mass Destruction , Carnegie Endowment for International Peace, Washi ngton, D.C., 2002, pp. 143-145 INSTITUT UL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

59 6b. India: o superputere emergent ă, înc ă departe de maturizarea deplin ă a
acestui statut

Deocamdat ă, India nu este o superputere, ci doar o mare putere regional ă
cu ambi ții (dar și cu posibilit ăți de ac țiune) în continu ă cre ștere (dar și cu
vulnerabilit ăți multiple, unele dintre acestea fiind, și ele, în continu ă dezvoltare).
Și, cel mai probabil, India nici nu va dobândi statu tul complet configurat și pe
deplin func țional de superputere – ca și uria șele responsabilit ăți complementare
– într-un interval de timp foarte scurt. Dar, dac ă analiz ăm suficient de atent – și
fără vreun fel de prejudec ăți – câteva dintre tendin țele majore deja conturate, ca
și câteva dintre țelurile deja atinse și dintre instrumentele de putere deja
func ționale, pare mai mult decât posibil faptul c ă India ar putea deveni, poate
chiar în doar câteva decenii , o superputere capabil ă s ă-și asume, cu succes
notabil, nu numai obiective regionale, ci și anumite obiective globale .

6b.1 Factori care explic ă de ce India nu este înc ă o superputere pe deplin
conturat ă

Înc ă de acum, India are clar conturate câteva elemente constitutive ale
puterii na ționale care sunt compatibile mai degrab ă cu statutul de superputere
decât cu acela de putere regional ă. A șa de exemplu, dac ă vorbim despre
popula ția total ă, India a trecut deja de pragul psihologic de 1 mil iard de
locuitori (fiind, practic, de aproape dou ă ori mai puternic ă din aceast ă
perspectiv ă decât UE și de peste trei ori mai puternic ă decât SUA). Acest lucru
s-a întâmplat, cel mai probabil, prin anul 2000, ia r în 2002 India avea deja,
potrivit unor estim ări occidentale serioase, în jur de 1.049.500.000 lo cuitori 61

61 André GAMBLIN (coordonator), Economia lumii 2004 , Editura Știin țelor Sociale și Politice, Bucure ști,
2004, p. 148 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

60 (altfel spus, popula ția sa crescuse anual cu aproximativ 24.750.000 oame ni, o
cifr ă semnificativ mai mare decât popula ția total ă a României de ast ăzi). Altfel
spus, popula ția Indiei reprezint ă acum în jur de o șesime (sau peste 16,6 %) din
resursele demografice ale întregii planete (care er au de peste 6 miliarde oameni
în 1999 și care ar putea trece de 7 miliarde oameni în inter valul 2011-2015 62 ).
Și dac ă vorbim despre suprafa ța total ă, India este enorm ă. Și aceasta atât
în cifre absolute, cât și în cifre relative (comparat ă cu multe alte state). Suprafa ța
total ă a Indiei este de 3.287.590 kilometri p ătra ți (de aproape 6 ori mai mare
decât cei 551.500 kilometri p ătra ți ai Fran ței metropolitane și de aproape 15 ori
mai mare decât cei 244.880 kilometri p ătra ți ai Marii Britanii, dar și de peste
dou ă ori și jum ătate mai mic ă decât a SUA sau a Chinei).
Dar dac ă vorbim despre nivelul general de dezvoltare al societ ății
indiene, m ăsurat, de exemplu, în Produsul Intern Brut (PIB) sa u în PIB/cap de
locuitor, lucrurile stau cu totul altfel. Locul actual al Indiei pe arena
interna țional ă înceteaz ă s ă fie, din perspectiv ă strict economic ă, unul realmente
excep țional . La jum ătatea anilor ’60, de exemplu, unul din cele mai ser ioase
studii de viitorologie ale epocii estima c ă aceast ă țar ă avea nevoie de 117 ani
pentru a ajunge la un PIB/cap de locuitor egal cu c el din 1965 al SUA. La
vremea aceea, Produsul Intern Brut pe cap de locuit or era, în cazul Indiei, de
doar 99 de USD, în timp ce al SUA era de 3.600 USD 63 . Între timp, lucrurile s-
au modificat: Venitul Na țional Brut (VNB) pe cap de locuitor a ajuns în Indi a la
460 USD, o cifr ă de patru ori și jum ătate mai mare decât PIB-ul pe cap de
locuitor de acum 40 de ani. Dar, între timp, și situa ția SUA s-a modificat:
America are ast ăzi un VNB pe cap de locuitor de 34.280 USD, adic ă de peste 9
ori mai mare decât PIB-ul pe cap de locuitor din 19 65 64 . Altfel spus, de și în
termeni absolu ți India a progresat semnificativ, în termeni relati vi ea are, dac ă

62 André GAMBLIN, op. cit. , p. 27
63 Herman KAHN, Anthony J. WIENER, The year 2000: A Framework for Speculation on the N ext Thirty-
Three Years , The Macmillan Company, New York, Collier-Macmilla n Limited, London, 1967, p. 149
64 Pentru cifrele actuale, vezi André GAMBLIN, op. cit. , pp. 148 și 232 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

61 accept ăm relevan ța oper ării cu indicatori economici calcula ți pe cap de
locuitor, o situa ție mai fragil ă în raport cu SUA decât acum 40 de ani . Și
aceasta pentru c ă dac ă puterea sa economic ă pe cap de locuitor a crescut de doar
patru ori și jum ătate în 40 de ani, cea a SUA a crescut, în acela și interval, de
peste 9 ori.
De asemenea, locul de ținut de India în economia mondial ă este înc ă
foarte modest. Aceast ă țar ă este deja a 13-a economie a lumii. Dar acest loc e ste,
în realitate , destul de pu țin semnificativ: el înseamn ă mai pu țin de 2 % din PIB-
urile însumate ale întregii lumi, precum și doar în jur de 1 % din comer țul
mondial 65 . Și merit ă amintit, în acest context, faptul c ă puterea economic ă
absolut ă și relativ ă constituie, cel pu țin în epoca modern ă și contemporan ă,
unul dintre elementele practic indispensabile, ca și unul dintre catalizatorii cu
rol excep țional în procesul de dobândire a statutului de supe rputere . Pentru mai
buna în țelegere a rela ției speciale, de tip aproape cauzal, dintre puterea
economic ă și statutul de putere mondial ă, s ă trecem în revist ă, rapid, câteva
cifre: în 1913, cu câ țiva ani buni înainte de momentul când au contribuit decisiv
la victoria Antantei în Primul R ăzboi Mondial, SUA de țineau deja o cot ă-parte
enorm ă, de 32 %, din produc ția industrial ă a întregii lumi (dup ă ce ponderea
produc ției americane în ansamblul produc ției mondiale crescuse foarte rapid, de
la doar 14,7 % în 1880 la 23,6% în 1900). La fel, G ermania – care a încercat și
ea, de și f ără succes, s ă devin ă în dou ă ocazii hegemon de facto al lumii – de ținea
o pondere de 14,8 % în produc ția industrial ă a lumii în 1913 și de 12,7 % în
1938 66 .

65 Strategic Survey 2003/4: An Evaluation and Forecast of World Affairs , Oxford University Press for The
International Institute for Strategic Studies; Lond on, 2004, p. 238
66 Paul KENNEDY, The Rise and Fall of the Great Powers. Economic Cha nge and Military Conflict from 1500
to 2000 , Vintage Books, New York, 1989, p. 202 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

62 6b.2 Trenduri și rezultate pozitive deja semnificative pentru viit orul
probabil al Indiei

Pentru orice țar ă care este nicidecum una dezvoltat ă, ci doar una înc ă în
curs de (accelerat ă) dezvoltare, este important ca r ămânerile în urm ă – care am
văzut c ă în cazul concret al Indiei contemporane nu sunt de loc mici și
nesemnificative – s ă fie recuperate cât mai rapid, printr-o cre ștere economic ă
pozitiv ă neîntrerupt ă. Dintr-o asemenea perspectiv ă, situa ția actual ă a Indiei nu
este deloc generatoare de pesimism. Și aceasta pentru c ă, de și contextul
economic mondial este în general „sumbru”, dinamica economiei indiene
plaseaz ă aceast ă țar ă, în mod clar, printre „economiile în cre ștere”. Și nu vorbim
despre tendin țe accidentale și pe termen scurt, ci despre un trend care se
men ține, bine profilat, înc ă de la începutul anilor 90, când a început aplicare a
unui pachet important de reforme. De atunci încoace , „PIB-ul a crescut cu cel
pu țin 4 % pe an, cu vârfuri mai mari de 7 %, prin 1996 , și cu rate mai mari de 5
% în 1998, 1999, 2001” 67 . În ultimii ani, ritmul cre șterii economice a continuat
să evolueze pozitiv. A șa de exemplu, în 2003-2004, economia Indiei „a cres cut
cu 8 %, dublu fa ță de anul anterior” 68 .
Și în plan politico-militar India a ob ținut deja câteva rezultate pozitive
notabile . La începutul anilor ’60, de exemplu, ea a avut un conflict cu China,
escaladat rapid pân ă la nivelul de r ăzboi de frontier ă și pe care trupele indiene l-
au pierdut 69 . Ast ăzi, starea conflictual ă cronicizat ă dintre cele dou ă ță ri pare a fi
tot mai mult înlocuit ă de o „politic ă de bun ă vecin ătate” 70 adoptat ă de deciden ții
de la New Delhi. Altfel spus, de o op țiune politic ă și strategic ă pentru anumite
concesii, f ăcute în scopul diminu ării deliberate a amenin ță rilor și

67 André GAMBLIN, op. cit. , p. 148
68 Strategic Survey 2003/4… , p. 238
69 O nuan țat ă descriere a cauzelor conflictului, a fazelor escal ad ării și a rezultatelor sale poate fi g ăsit ă în Peter
CALVOCORESSI, Politica mondial ă dup ă 1945 , ed. ALLFA, Bucure ști, 2000, pp. 461-469
70 Aymeric CHAUPRADE, François THUAL, Dic ționar de geopolitic ă: state, concepte, autori , Ed. Corint,
Bucure ști 2003, p. 153 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

63 vulnerabilit ăților majore. Confruntat ă cu mai pu ține riscuri și amenin ță ri directe
și imediate în zona grani ței sale de nord-est, India î și poate concentra resursele
și poate face eforturi mai mari pe alte direc ții geostrategice.

6b.3 Principala realizare în plan geostrategic: o for ță naval ă oceanic ă ( blue
water navy ) care cre ște continuu

Accesul liber la Oceanul Mondial este unul din cele mai mari și
importante atú-uri geostrategice ale Indiei, țar ă care are 7.000 de kilometri de
ță rmuri oceanice. În întreaga istorie universal ă de pân ă acum nu exist ă nici
măcar un singur caz de putere mondial ă care s ă fi putut dobândi și men ține acest
statut în absen ța capacit ății de a controla și utiliza, strategic și economic, m ările
deschise și oceanele. Iar India are, înc ă de la dobândirea independen ței, politici
menite s ă-i asigure o prezen ță tot mai consistent ă pe Oceanul Mondial. Exist ă
deja câteva semne, dintre care unele foarte bine co nturate, care probeaz ă atât
inten ția Indiei de a deveni o mare putere maritim ă, cât și dinamica înalt ă – și
rezultatele deja notabile – ale procesului de alocare a resurselor, proces c are s ă
conduc ă India spre dobândirea rapid ă a statutului de mare putere naval ă.
Atunci când vorbim despre putere naval ă în orice context cu relevan ță
într-adev ăr global ă utiliz ăm, inevitabil, și conceptul anglo-saxon de blue water
navy . F ără echivalent exact în limba român ă, „marina de r ăzboi de ap ă albastr ă”
înseamn ă, între altele, și construirea sau achizi ționarea de bastimente militare cu
raz ă mare de ac țiune, capabile s ă patruleze și/sau s ă lupte foarte departe de
bazele proprii, la nevoie chiar și în mijlocul celor mai mari oceane; marina
capabil ă s ă opereze pe spa țiile oceanice întinse este, în mod natural, un
instrument politico-militar cu rol strategic predominant ofensiv (termenul de
blue water navy este exact opusul lui brown water navy , „marina de ap ă
maronie”, mâloas ă, pe care o g ăsim în zona ță rmurilor; o astfel de putere naval ă INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

64 este alc ătuit ă, în mod firesc, din nave cu raz ă de ac țiune mult mai mic ă și care
au, adesea, un rol strategic predominat defensiv). Iar for țele navale ale Indiei au
evoluat rapid, dup ă ob ținerea independen ței, de la statutul de brown water navy
la acela, tot mai evident și mai consolidat, de blue water navy (o evolu ție
deocamdat ă benign ă din perspectiv ă american ă dar care, pe termen lung, ar
putea crea probleme majore uneor State Unite care s e afl ă în „declin relativ” –
ca s ă folosim expresia lui Paul Kennedy).

Pentru controlarea unor por țiuni cât mai întinse din Oceanul Mondial –
obiectiv politic și militar care constituie întotdeauna unul din țelurile importante
ale marilor puteri mondiale – este îns ă nevoie de anume categorii de bastimente
de lupt ă, capabile s ă proiecteze putere na țional ă la mii de mile dep ărtare de
ță rmurile proprii. Putem afirma și c ă achizi ționarea sau construirea de astfel de
bastimente este unul dintre semnele cele mai clare ale procesului de dobândire a
statutului de mare putere. La începutul secolului a l XX-lea, statele care aspirau
la condi ția de – sau care erau deja – mari puteri mondiale a veau, ca nucleu al
flotelor lor de r ăzboi, nave mari, purt ătoare de artilerie de mare calibru: fie nave
de linie, protejate de cuiras ă foarte groas ă, dar ceva mai lente din cauza greut ății
enorme a blindajului, fie cruci șă toare de b ătălie, ceva mai pu țin bine protejate,
dar semnificativ mai rapide. Ast ăzi, aceste tipuri tradi ționale de capital ships
sunt deja demodate și, de aceea, tot mai irelevante. Controlul sau domi narea
Oceanului Mondial nu se mai face folosind nave grel e, înarmate cu tunuri de
calibru mare și ap ărate de pl ăci groase de blindaj, ci utilizând portavioane,
submarine (de preferin ță cu propulsie nuclear ă) purt ătoare de rachete și nave de
suprafa ță multi-rol, înarmate cu rachete și cu sisteme antiaeriene avansate. Iar
India face – cu succese notabile, de altfel – efort uri majore în a- și moderniza,
mări și consolida tocmai aceste componente ale puterii navale. Altfel spus, ea se
preg ăte ște, cu tenacitate, s ă-și asume un rol politico-strategic tot mai activ în INST ITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

65 Oceanul Indian, cu posibilitatea de ac ționa, la nevoie, și în Oceanul Atlantic sau
în Oceanul Pacific.
Semnul cel mai clar al unei astfel de op țiuni politice și strategice este,
fără îndoial ă, acela constituit de achizi ționarea și folosirea de portavioane .
Primul portavion pe care l-a avut India a fost INS 71 Vikrant . Deciden ții politici și
militari de la New Delhi au început s ă se gândeasc ă la achizi ționarea unui astfel
de bastiment de lupt ă la foarte scurt ă vreme dup ă dobândirea Independen ței. În
1957, India a decis s ă cumpere de la Marea Britanie, fosta metropol ă colonial ă,
portavionul HMS 72 Hercules , care fusese lansat la ap ă în 1945. INS Vikrant (o
nav ă cu un deplasament de peste 16.000 tone, propulsat de motoare cu o putere
însumat ă de 42.000 de cai-putere, cu o vitez ă de 23 de mile marine pe or ă și cu o
raz ă de ac țiune 12.000 mile marine, adic ă de peste 22.000 de kilometri la o
vitez ă de 14 noduri 73 ) a fost modernizat și transformat – pentru a corespunde
mai bine nevoilor Indiei – de c ătre marea firm ă de construc ții navale Harland și
Wolf. Modific ările au fost încheiate în 1961 și nava a primit la bord un regiment
de avia ție ( air wing ) alc ătuit din peste o duzin ă de avioane de vân ătoare-
bombardament de tip Sea Hawk , din aeronave antisubmarin Alizé și din
elicoptere Alouette . Portavionul a fost vreme de peste dou ă decenii principalul
bastiment al marinei militare indiene și a participat, din plin, la r ăzboiul din
1971, purtat împotriva Pakistanului 74 . În 1986, la 25 de ani dup ă intrarea în
serviciul activ al lui Vikrant , India a achizi ționat un nou portavion, INS Viraat .
Cump ărat tot de la Marea Britanie, Viraat – ex HMS Hermes (bastiment care a
servit, de altfel, ca nav ă-amiral a escadrei britanice trimise s ă recucereasc ă
insulele Falklands de la argentinieni, în 1982) – a re câteva caracteristici tehnico-
tactice net superioare în compara ție cu cele ale lui Vikrant : puterea însumat ă a

71 INS înseamn ă Indian Naval Ship
72 HMS înseamn ă Her Majesty’s Ship
73 Unitate de vitez ă folosit ă în limbajul marin ăresc; un nod înseamn ă o mil ă marin ă pe or ă
74 Pentru aceste date, vezi în special Tony GIBBONS ( general editor), The Encyclopedia of Ships , Silverdale
Books, 2001, p. 528 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

66 motoarelor este aproape dubl ă, de 76.000 cai putere, deplasamentul este de pân ă
la 28.700 tone (cu maximum de înc ărc ătur ă), viteza este de 28 de noduri (cu
aproape 25 % mai mare decât al lui Vikrant ). De asemenea, num ărul de
aeronave este mai mare: 28 fa ță de cele 16 pe care le avea la bord portavionul
mai vechi. Doar raza de ac țiune este mai mic ă, de doar 6.000-6.500 de mile (la o
vitez ă economic ă de 13-14 noduri) 75 . În 2004, dup ă mai mul ți ani de negocieri,
India a cump ărat de la Federa ția Rus ă (pl ătind, dup ă unele surse, cel pu țin 1,5
miliarde USD) un portavion și mai mare, care se va numi INS Vikramaditya
(nume care în sanscrit ă înseamn ă Atotputernicul sau Soarele Puterii ). Aceast ă
nav ă – ex Amiral Gor șkov – este un portavion din clasa Kiev , construit în URSS
între 1978 și 1982 și care are caracteristici tactico-tehnice mult supe rioare
acelora ale lui Vikrant și Viraat . Deplasamentul maxim este de peste 43.000
tone (cu 50 % mai mare decât al lui Viraat ), puterea total ă a motoarelor este de
200.000 cai putere, viteza maxim ă este de 32 de noduri, iar raza de ac țiune de
13.500 mile marine (adic ă peste 25.000 kilometri) la o vitez ă de 18 noduri.
Armamentul este, de asemenea, mult mai puternic. În afar ă de un num ăr crescut
de avioane și elicoptere de atac și antisubmarin, portavioanele din clasa Kiev au
în dotarea standard zece tuburi lans-torpil ă, opt instala ții de lansare a rachetelor
anti-nav ă de tipul Bazalt , mai multe tunuri antiaeriene de calibru 30 și 76
milimetri, precum și sisteme de lansare a proiectilelor reactive antia eriene care
pot lansa succesiv pân ă la 192 de rachete. Ceea ce inten ționeaz ă indienii este
modernizarea masiv ă și reechiparea acestei nave care va putea intra in s erviciul
activ prin 2008 (atunci când este planificat ă, de altfel, și retragerea lui Viraat ).
Modernizarea va costa în jur de 800 de milioane USD ( și va consta în lungirea
semnificativ ă a pun ții de zbor, prin abandonarea complet ă a configura ției ini țiale
de cruci șă tor-portavion), iar cele peste 36 de aeronave de di verse tipuri
achizi ționate tot de la ru și, încă aproximativ 700 de milioane (a șa c ă, atunci când

75 Tony GIBBONS, op. cit. , p. 474, precum și articolul intitulat INS Viraat de pe site-ul http://en.wikipedia.org INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

67 va deveni opera țional, noul portavion va fi costat deja India peste 3 miliarde
USD) 76 . Exist ă și surse de informa ție deschis ă care afirm ă c ă India ar fi început
deja și construc ția primului portavion de produc ție proprie. Acesta va avea,
probabil, un deplasament de peste 37.000 tone, va p utea lansa în jur de 30 de
aeronave de lupt ă și va deveni opera țional în intervalul 2011-2013 (moment în
care India va deveni, deci, capabil ă s ă utilizeze concomitent dou ă grupuri de
lupt ă – task forces sau CVBGs , aircraft carrier battle groups , dac ă folosim
terminologia american ă – fiecare având ca element central un portavion de mari
dimensiuni).
For țele navale indiene sunt înc ă de acum, dac ă lu ăm în calcul
deplasamentul total al bastimentelor de lupt ă și de sprijin, precum și efectivele
umane , pe locul cinci în topul flotelor militare ale înt regii lumi ( și ar putea
ajunge, conform unor evalu ări f ăcute de exper ții militari americani, pe locul trei
în lume, prin 2009-2010 )77 . Conform datelor oficiale oferite chiar de marina
militar ă indian ă78 , aceasta are la dispozi ție numeroase nave moderne de
suprafa ță : dou ă tipuri (sau clase) de distrug ătoare mari, Delhi și Rajput , cu un
efectiv total de 8 unit ăți, patru clase de fregate – Godavari , Talwar ,
Brahmaputra și Giri – cu un efectiv total de 13 unit ăți, patru clase de corvete
(cu un efectiv total de 24 de unit ăți), dou ă clase de nave-dragor (cu un efectiv
total de 14 unit ăți), trei clase de nave de desant și debarcare (cu 16 unit ăți), o
clas ă de nave purt ătoare de rachete (cu dou ă unit ăți). Acestora li se adaug ă
numeroase nave auxiliare, dar și mai multe submarine, precum și unit ăți de
avia ție maritim ă.
În ceea ce prive ște submarinele , exist ă acum trei clase distincte, aflate în
activitate și pe deplin opera ționale: clasa Vela (cu dou ă unit ăți, fiecare având un
deplasament de 1952/2475 tone, o vitez ă de 15-16 noduri și o autonomie de

76 Tony GIBBONS, op. cit., p. 482, dar și articolul INS Vikramaditya de pe site-ul http://en.wikipedia.org
77 Articolul intitulat Indian Navy , pe site-ul http://en.wikipedia.org
78 Vezi, de exemplu, site-ul http://indiannavy.nic.in INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

68 2.000 de mile marine); clasa Shishumar (patru nave, fiecare cu un deplasament
de 1700/1850 tone, cu o vitez ă maxim ă de 22 noduri și cu o autonomie de 8-
13.000 mile) și clasa Sindhughosh (10 unit ăți aflate în serviciul activ, fiecare cu
un deplasament de 2300/3100 tone, cu o vitez ă de 17 noduri și cu o raz ă de
ac țiune de 6.000 de mile; aceast ă clas ă este înarmat ă nu numai cu torpile, ci și
cu rachete de croazier ă pe care le poate lansa inclusiv din imersiune). În afar ă de
folosirea acestor submarine cu propulsie clasic ă, India cocheteaz ă de mult ă
vreme cu ideea utiliz ării de submarine cu propulsie nuclear ă, echipate cu arme
atomice . La începutul lui decembrie 2002, amiralul Madhven dra Singh,
comandantul marinei militare indiene, afirma – tran smite BBC News – nu numai
că nu are prea mult sens s ă amplasezi armele atomice pe uscat (fiindc ă pozi țiile
terestre sunt sau devin ținte vulnerabile), ci și c ă amplasarea lor la bordul unor
nave de lupt ă nu este o chestiune care s ă priveasc ă bastimentele de suprafa ță , ci
submarinele 79 . Aceast ă afirma ție a fost doar unul din multele elemente care,
corect în țelese, compun un uria ș puzzle. Care ne vorbe ște despre inten ția Indiei
de a achizi ționa de la parteneri tradi ționali – iar mai apoi de a proiecta și
construi cu resurse proprii – submarine nucleare ca pabile s ă lanseze arme
atomice. Exist ă numeroase surse de informa ție deschis ă care afirm ă c ă aten ția
Indiei se concentreaz ă, de ani buni, în special asupra submarinelor ruse ști din
clasa Akula II , cu un deplasament de aproape 11.000 de tone și capabile s ă
lanseze din imersiune rachete capabile s ă loveasc ă ținte aflate la 186 mile (300
de kilometri) dep ărtare. În octombrie 2004, comandorul Vinay Garg, pu rt ător de
cuvânt al marinei indiene, confirma c ă discu țiile cu Moscova, referitoare tocmai
închirierea unui astfel de submarin, continu ă, dar c ă transferul efectiv al navei
nu s-a produs înc ă80 .

79 „ ‘Keep Indian nuclear arms underwater’ ”, pe site -ul BBC News World Edition , articol devenit disponibil la 2
decembrie 2002, orele 22.18 GMT
80 „Indian navy denies submarine deal”, pe site-ul BBC News World Edition , articol devenit disponibil la 21
octombrie 2004, orele 15.46 GMT INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

69 În ceea ce prive ște performan țele deja dovedite ale marinei militare
indiene, acestea sunt notabile. Ultima mare opera țiune naval ă a fost aceea de
evacuare a peste 1.495 de cet ățeni indieni, nepalezi, din Sri Lanka și libanezi din
zona Beirutului, în timpul recentului r ăzboi din Liban. La aceast ă opera țiune de
salvare, numit ă Opera țiunea Sukoon și desf ăș urat ă la 21-23 iulie 2006, la mii de
mile dep ărtare de apele teritoriale, flota militar ă indian ă a participat cu patru
bastimente: distrug ătorul INS Mumbai (din clasa Delhi ), o nav ă de 163 de metri
lungime, cu un deplasament de 6.200-6.700 tone și o vitez ă de 28 de noduri, al
cărei armament principal este alc ătuit din rachete de diverse tipuri, fregatele INS
Brahmaputra și INS Betwa (peste 3.800 tone deplasament și cu o vitez ă de 27 de
noduri, înarmate de asemenea cu rachete) și tancul petrolier Shakti . Comunicatul
de pres ă oficial care descrie ac țiunea din Liban vorbe ște despre faptul c ă aceast ă
opera țiune a fost o dovad ă a politicii constante de „vibrant ă și progresist ă
angajare regional ă” a Indiei. L ăsând la o parte epitetele ornante, merit ă s ă
reflect ăm asupra termenului de angajare regional ă, care spune multe atât despre
ambi țiile, cât și despre posibilit ățile de ac țiune crescânde ale Indiei pe m ările și
oceanele lumii.
Dar nu are sens s ă ne referim doar la opera țiuni umanitare atunci când
vorbim despre flota de r ăzboi indian ă. În timpul r ăzboiului din 1971 cu
Pakistanul, marina militar ă indian ă a reu șit s ă instituie și s ă men țin ă blocada
naval ă complet ă a Pakistanului de Est 81 (care a devenit ulterior statul
independent Bangladesh). Mai mult, dup ă ce la 3 decembrie 1971 avia ția
pakistanez ă a atacat masiv și prin surprindere aeroporturile militare indiene
(e șuând însă complet în încercarea de a distruge la sol avia ția indian ă)82 , la 4
decembrie flota de r ăzboi a Indiei a început opera țiuni ofensive de amploare
împotriva pakistanezilor. Avioanele lansate de pe INS Vikrant au bombardat cu

81 Helmut PEMSEL, Von Salamis bis Okinawa. Eine Chronik zur Seekriegs geschichte , J. F .Lehmanns Verlag,
München, 1975, p. 312
82 Patrick BROGAN, World Conflicts. Why and Where They Are Happening , Bloomsbury Publishing Ldft.,
London, 1989, p. 210 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

70 succes mai multe porturi (între care și Karachi, în cadrul Opera țiunii Trident ),
iar vedetele purt ătoare de rachete au scufundat într-o înver șunat ă lupt ă
desf ăș urat ă noaptea un distrug ător inamic 83 . În total, indienii au scufundat în
cursul acestui r ăzboi scurt, dar intens dou ă distrug ătoare, un submarin, un
dragor, șapte canoniere și 11 nave comerciale pakistaneze, cu pre țul pierderii
unei singure fregate, al avarierii grave a altei fr egate și al pr ăbu șirii în lupt ă a
unei singure aeronave militare apar ținând unit ății de avia ție de pe Vikrant 84 .

6b.4 Alte avantaje geostrategice importante ale In diei

Un alt avantaj serios este, în special pe termen m ediu și lung, faptul c ă
India are un poten țial agricol – ca și o produc ție agricol ă total ă – mai mult
decât mul țumitoare (acoperind în cea mai mare m ăsur ă necesit ățile de consum
intern și contribuind semnificativ la cre șterea exporturilor). În topul mondial al
marilor produc ători agricoli, India ocup ă locul doi la grâu (cu 12,5 % din
produc ția total ă mondial ă), locul doi în lume la orez (cu peste 20 % din
produc ția mondial ă), locul doi în lume la zah ăr (14,3 % din produc ția lumii),
locul doi în lume la arahide (aproape 16 % din prod uc ția întregii planete), locul
cinci la soia (cu 2,4 % din produc ția mondial ă) și locul 7 la porumb (cu 1,9 %
din produc ția lumii). Nu trebuie uitat nici faptul c ă India ocup ă și primul loc în
ceea ce prive ște produc ția de ceai, cu 26,6 % din produc ția întregii lumi 85 . Este
util, cred, s ă fie pus în eviden ță și faptul c ă, în cazul mai multora dintre
principalele recolte, produc ția a crescut rapid (ceea ce e de natur ă s ă acopere
din produc ția intern ă o parte important ă din nevoile suplimentare generate de
cre șterea rapid ă a popula ției, dar și s ă conduc ă la cre șterea exporturilor; la
rândul ei, cre șterea exporturilor are cel pu țin dou ă consecin țe economice și

83 Helmut PEMSEL, op. cit. , p. 312
84 Articolul intitulat Indian Navy , pe site-ul http://en.wikipedia.org , accesat în aprilie și septembrie 2006
85 André GAMBLIN, op. cit. , p. 148 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂ N * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

71 strategice pozitive: o balan ță comercial ă extern ă relativ echilibrat ă, precum și
capacitatea de a exercita, chiar dac ă în mod indirect, presiuni asupra ță rilor care
constituie destina ția principal ă a exporturilor agricole). Cele mai spectaculoase
rezultate în domeniul agricol par a fi acelea din d omeniul produc ției de cereale.
În anii ’80, India producea doar 7 % 86 din cerealele întregii planete. În doar dou ă
decenii, cota-parte de ținut ă de aceast ă țar ă în produc ția mondial ă de cereale
aproape s-a dublat, crescând – a șa cum am precizat deja – pân ă la 12,5%. Și ar
putea cre ște în continuare, de moment ce – conform datelor of erite de CIA
World Factbook – suprafe țele cultivate permanent reprezint ă doar 2,7 % din
teritoriul na țional, în timp ce întinderile poten țial cultivabile sunt de peste 50 %
din suprafa ța total ă a ță rii.

India are și alte tr ăsături care, în timp , ar putea contribui semnificativ la
dobândirea – iar apoi la men ținerea și consolidarea – statutului de superputere.
Are, de exemplu, acces la tehnologii nucleare civile și militare . Ajun și în acest
punct al expunerii, este util ă urm ătoarea precizare: Statutul de putere nuclear ă
nu este suficient pentru a dobândi statutul de supe rputere. Dovad ă stau Fran ța,
Marea Britanie și Israelul. Toate aceste trei state sunt puteri nuc leare, dar nici
unul nu este superputere (de și primele dou ă sunt mari puteri, iar Israelul este, și
el, o mare putere regional ă și chiar hegemon militar de facto al Orientului
Mijlociu – în sensul restrâns al acestui concept ge ografic și geopolitic). Dar,
pentru a completa precizarea, merit ă subliniat și faptul c ă nici una dintre
superputerile lumii contemporane – URSS pân ă la sfâr șitul R ăzboiului Rece,
precum și SUA, pân ă ast ăzi – n-a ajuns la acest statut în absen ța puterii
nucleare. Altfel spus, accesul deplin la tehnologia nuclear ă, de și nu poate fi o
condi ție suficient ă, este o condi ție major ă și obligatorie pentru dobândirea și

86 Gérard CHALIAND, Jean-Pierre RAGEAU, A Strategic Atlas. Comparative Geopolitics of the W orld’s
Powers , second edition, revised and updated, Harper & Row , Publishers, New York, Cambridge, Philadelphia,
San Francisco, London, Mexico City, São Paulo, Sydn ey, 1985, p. 153 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIB LIOTECA DIPLOMATICA 4444

72 men ținerea statutului de superputere în condi țiile lumii de ast ăzi . S ă vedem
acum cât de dezvoltate sunt programele nucleare ( și racheto-nucleare) ale Indiei.
Strategic Survey 2003/4 , studiu realizat de Institutul Interna țional pentru Studii
Strategice (IISS) de la Londra, afirma explicit nu numai c ă India este o putere
nuclear ă care posed ă inclusiv categorii moderne de rachete balistice, c i și c ă
„aceast ă țar ă „are o superioritate numeric ă în ceea ce prive ște armele nucleare”
care va „descuraja Pakistanul s ă riposteze cu arme nucleare” la un eventual atac
indian 87 . În ceea ce prive ște dezvoltarea rachetelor balistice, capabile s ă
transporte la țint ă înc ărc ături nucleare tactice sau strategice, India a reali zat deja
urm ătorii pa și: începând din 2003, aceast ă țar ă a efectuat mai multe teste cu
racheta Prithvi (care are o raz ă de ac țiune de 150-200 de kilometri) și cu racheta
Agni-1 (care poate lovi ținte aflate la 700 de kilometri distan ță de punctul de
lansare). De asemenea, strategii de la New Delhi au și inten ția s ă perfec ționeze
racheta Agni-2 , cu raza de ac țiune de aproximativ 3.000 de kilometri. Tot în
2003, India a întreprins patru teste de zbor cu rac hete supersonice de croazier ă
(care pot, și ele, s ă transporte înc ărc ături nucleare) de tipul Brahmos (aceste
arme avansate sunt, ca și alte realiz ări în domeniul dot ării cu arme moderne a
for țelor armate, rezultatul unei foarte intense și constante cooper ări militare cu
Federa ția Rus ă)88 .

6b.5 Vulnerabilit ăți și riscuri imposibil de ignorat

Atât acum, cât și în viitorul previzibil, una din vulnerabilit ățile majore ale
Indiei (atât în plan economic, dar și în plan geostrategic) este dependen ța
major ă de importuri în domeniul resurselor energetice . Resursele energetice
proprii sunt relativ mici. Conform datelor existent e în anii ’80, India producea

87 Strategic Survey 2003/4… , pp. 229, 234
88 Strategic Survey 2003/4… , p. 235 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

73 doar în jur de 3 % din c ărbunele extras în întreaga lume 89 , chiar dac ă are rezerve
enorme de hidrocarburi solide (se afl ă pe locul patru în lume, conform datelor
oferite de CIA World Factbook ). Aceea și surs ă ofer ă și date deloc generatoare
de optimism despre produc ția și consumul de petrol. Produc ția proprie de țiței
este de 780.000 barili zilnic, în timp ce consumul este de 2.130.000 barili zilnic.
Aceast ă diferen ță uria șă dintre produc ția intern ă relativ mic ă și consumul intern
nu poate fi acoperit ă decât de importuri masive, ceea ce și explic ă de ce în 2004-
2005, de exemplu (deci înainte ca pre țul petrolului s ă explodeze pe pia ța
interna țional ă), exporturile totale ale Indiei erau doar de aproa pe 70 miliarde
USD, în timp ce importurile totale erau – afirm ă tot CIA World Factbook – de
peste 89 miliarde USD.
O alt ă vulnerabilitate o constituie faptul c ă, în conformitate cu regulile
tradi ționale (înc ă extrem de puternice, în ciuda faptului c ă legisla ția încearc ă s ă
le combat ă), func ționeaz ă înc ă în India „clivaje sociale, în parte rigidizate de
sistemul de cast ă”. Rezultatul men ținerii de facto a castelor este unul complet
contraproductiv pentru puterea na țional ă a Indiei: „excluderea social ă a 105
milioane” de persoane din casta cea mai de jos 90 . Merit ă, cred, subliniat faptul
că vorbim despre o cifr ă absolut enorm ă (de aproape cinci ori mai mare decât
popula ția actual ă a României), dar și despre o cot ă-parte extrem de important ă
din resursele demografice totale ale ță rii (chiar și ast ăzi, ace ști 105 milioane de
exclu și sau marginaliza ți ar însemna cam 10 % din întreaga popula ție a Indiei;
dar nu trebuie uitat faptul c ă, în anii ’80, de când dateaz ă lucrarea citat ă, aceea și
cifr ă însemna mai degrab ă între 13 și 15 %!). Mai mult, excluderea social ă este
asociat ă cu – și agravat ă de – s ărăcia unei mari p ărți din popula ție. Conform
datelor oferite de CIA World Factbook , în jur de 25 % din popula ția Indiei
tr ăie ște sub limita s ărăciei . Vorbim despre o situa ție care r ămâne foarte grav ă,

89 Gérard CHALIAND, Jean-Pierre RAGEAU, op. cit. , p. 153
90 Gérard CHALIAND, Jean-Pierre RAGEAU, op. cit. , p. 151 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

74 chiar dac ă ponderea s ăracilor s-a redus cu 10 % din totalul popula ției în
ultimii12-13 ani
De asemenea, cel pu țin deocamdat ă, capacitatea Indiei de a absorbi
investi ții str ăine este încă modest ă (nu neap ărat în termeni absolu ți, ci în
compara ție cu performan țele altor competitori care tind, și ei, s ă ajung ă rapid la
statutul complet configurat de superputere). A șa de exemplu, în 2003-2004 India
a reu șit s ă atrag ă investi ții str ăine directe de doar 4,7 miliarde USD. Vorbim,
este adev ărat, despre o sum ă de-a dreptul uria șă dar, totu și, de peste 11 ori mai
mic ă decât cele aproximativ 50 de miliarde USD atrase î n acela și interval de
către China 91 .
Mai mult, orice scenariu de dezvoltare regional ă ne-am imagina, India
mai are de rezolvat înc ă o problem ă important ă: se confrunt ă, aproape la fiecare
pas, cu o corup ție de propor ții înfrico șă toare . (Este drept îns ă c ă, m ăcar uneori,
pe unele pie țe, capacitatea de a da mit ă poate fi și un puternic avantaj în raport
cu unii competitori. Transparency International a alc ătuit recent un top al
firmelor care dau mit ă atunci când nu opereaz ă în țara de origine. Având la baz ă
opiniile a peste 11.000 de oameni de afaceri din în treaga lume, acest index pune
în eviden ță c ă firmele elve țiene, australiene sau suedeze dau mit ă foarte rar, în
timp ce acelea din China și mai ales din India mituiesc – sau încearc ă s ă dea
mit ă – cu mult mai des, atunci când opereaz ă în alte ță ri 92 .)
Desigur, cele mai evidente riscuri și vulnerabilit ăți sunt îns ă altele: acelea
deja notorii (pe care tocmai de aceea nu le mai com entez cu detalii), legate de
conflictele interne, fie ele interetnice și/sau religioase , ca și acelea legate de
conflictul intens și de lung ă durat ă cu Pakistanul . Continuarea – și cu atât mai
mult acutizarea sau eventuala escaladare necontrola t ă a oric ăruia dintre aceste

91 Pentru aceste cifre privind investi țiile str ăine directe, vezi Strategic Survey 2003/4… , p. 238
92 „Bribery”, în segmentul intitulat „Emerging-market indicators”, în The Economist , vol. 381, no. 8499,
october 14th-20th 2006, p. 110 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

75 dou ă tipuri de conflicte – ar putea constitui un handic ap serios în drumul Indiei
către dobândirea statutului deplin conturat de mare p utere mondial ă.

6b.6 Concluzii privind cazul Indiei

În cazul concret al Indiei, drumul care duce c ătre dobândirea deplin ă a
statutului de superputere este înc ă lung. Mai lung, cred, decât în cazul Chinei.
Este îns ă limpede faptul c ă „în ciuda sl ăbiciunilor sale, India dore ște s ă fie una
din puterile mondiale de mâine”, precum și c ă primul s ău obiectiv concret „este
în special de a deveni marea putere… din Oceanul In dian”. Ceea ce nu-i înc ă
deloc clar – cel pu țin pentru unii autori de studii geopolitice și geostrategice –
este r ăspunsul exact și complet la trei dificile întreb ări. Prima dintre acestea este
„va rezista oare India for țelor centrifuge, amplificate de o puternic ă cre ștere
demografic ă?”. Iar a doua întrebare, care con ține și sugestii foarte sumbre, sun ă
astfel: „este India o viitoare mare putere sau este destinat ă, dimpotriv ă, unui
proces dramatic de balcanizare?” 93 . În sfâr șit, o a treia întrebare, la care un
răspuns articulat este dificil de dat – mai ales dac ă privim evolu țiile pe termen
lung – este urm ătoarea: care va fi evolu ția raporturilor între India și SUA? Vor
rămâne cele dou ă ță ri în rela ții non-conflictuale, de natur ă partenerial ă (cum se
întâmpl ă acum, când ambele puteri au preocup ări comune legate de primejdia
constituit ă de islamul radical, generator de instabilitate și terorism) sau,
dimpotriv ă, ele ar putea deveni, într-un viitor incert, rival i sau chiar inamici?

93 Aymeric CHAUPRADE, François THUAL, op. cit. , p. 153 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

76 7. Contest ări politice (și riscuri strategice) regionale, cel pu țin
deranjante pentru interesele și pentru prestigiul SUA: Iranul
și Coreea de Nord

În afar ă de marii competitori poten țiali ai SUA – care genereaz ă
îngrijorare atât prin m ărimea deosebit ă a resurselor lor demografice, cât și prin
ritmul înalt al cre șterii economice ( și prin ritmul și mai înalt al dezvolt ării și
moderniz ării for țelor armate , inclusiv a componentelor strategice ale acestora,
componente capabile s ă afecteze grav, în defavoarea SUA , balan țele regionale,
ca și distribu ția global ă a puterii politico-militare), Statele Unite se mai
confrunt ă și cu o alt ă provocare: aceea constituit ă de actori regionali
semnificativ mai pu țin puternici decât China sau India, dar anima ți de ideologii
radicale și notorii pentru caracterul agresiv și adesea impredictibil al politicilor
lor externe . Cel pu țin doi dintre actorii politici de acest tip constit uie motive
reale de îngrijorare pentru SUA: Iranul și Coreea de Nord (ambele ță ri având
inclusiv programe nucleare militare în stadiu avans at).

7a. Iranul: ambi ții imperiale și militantism islamic

Atunci când vorbim despre Iran, trebuie s ă lu ăm în calcul cel pu țin dou ă
elemente importante: presiunea exercitat ă asupra deciziilor politico-strategice
actuale de c ătre tradi ția istoric ă, dar și profilul pre ședintelui în exerci țiu de al
Teheran, fundamental diferit de acela al mai modera tului s ău predecesor.
Iranul este o țar ă cu o suprafa ță total ă de 1.633.190 kilometri p ătra ți și cu
o popula ție total ă (în anul 2002) de 65.600.000 de locuitori. Vorbim, deci,
despre un stat care, teritorial, este de peste 3 or i mai mare decât Fran ța sau 6 ori
mai mare decât România; iar demografic, de doar apr oximativ trei ori mai mare
decât țara noastr ă. Rata de urbanizare este, în cazul Iranului, de 64 ,7 %; altfel INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

77 spus, în jur de 13 din fiecare 20 de locuitori tr ăiesc în mediu urban. În mod clar,
vorbim despre o rat ă de urbanizare semnificativ mai mic ă decât în cazul unora
dintre ță rile dezvoltate – și influente pe arena interna țional ă – din aria de
civiliza ție european ă (87,7 % în cazul Germaniei, 77,4% în cazul Statelo r Unite,
89,5% în cazul Regatului Unit al Marii Britanii). P e de alt ă parte, rata
urbaniz ării din Iran (cifra pe care am folosi-o este cea va labil ă pentru 2001) este
mult mai mare decât aceea a multor ță ri musulmane (Siria, de exemplu, avea, în
2001, doar 51,3 % din popula ția sa total ă în mediu urban; iar Afghanistanul, în
1996 – doar 20 %). 77,1 % din popula ție este alfabetizat ă, iar Venitul Na țional
Brut (VNB) era, în 2001, de 108,7 miliarde USD (fa ță de al României, de
exemplu, care era, în acela și an, de doar 38,6 miliarde USD) 94 .
În ceea ce prive ște evolu ția produc ției agricole și industriale, între 1990 și
2002, situa ția Iranului se prezint ă în felul urm ător: produc ția de grâu a crescut
cu aproape 50 %; produc țiile de orez, sfecl ă de zah ăr, trestie de zah ăr , zah ăr
rafinat și citrice au crescut și ele; șeptelul pare s ă fi crescut într-un ritm ceva mai
aplatizat, cu excep ția num ărului total de ovine (o cre ștere de aproape 25 % în 12
ani). Produc ția de petrol a crescut și ea, cu anume fluctua ții. Produc ția de o țel,
de bauxit ă și de aluminiu au înregistrat ritmuri de cre ștere notabile (cea de o țel,
de exemplu, a crescut de peste 5 ori în 12 ani, cee a ce înseamn ă ritmuri de pân ă
la 35-40 % pe an), ca și aceea de bumbac sau textile sintetice.
Principala resurs ă economic ă a Iranului o constituie îns ă petrolul. În
conformitate cu Atlasul strategic al lui Gérard Chaliand și Jean-Pierre Rageau,
Iranul avea, la începutul anilor ’80 ai secolului t recut, 16 % din resursele de
petrol ale întregii lumi ( și aproximativ dou ă șeptimi din resursele totale din zona
Golfului, care reprezentau în jur de 54 % din rezer vele mondiale) 95 . Ast ăzi,

94 Pentru aceste cifre vezi în special André GAMBLIN, Economia lumii 2004 , Editura Știin țelor Sociale și
Politice, Bucure ști, 2004
95 Gérard CHALIAND, Jean-Pierre RAGEAU, op. cit., p. 120 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

78 hidrocarburile reprezint ă în jur de 50 % din încas ările statului și 85 % din
exporturile Iranului.
În unele sectoare economice, Iranul avea, înc ă din anii ’80, o anume
superioritate – notabil ă, de și nu neap ărat decisiv ă – fa ță de multe ță ri importante
din Orientul Mijlociu. A șa de exemplu, 20 % din terenurile cultivate erau ir igate
(fa ță de doar 7 % în cazul Turciei, 9 % în cazul Libiei, 10 % în cazul Siriei și 7
% în cazul Iordaniei) 96 .

Tradi ția imperial ă este extrem de puternic ă în cazul Iranului . În
antichitate, Imperiul Persan (care avea centrul s ău de greutate chiar în Iranul de
ast ăzi), întemeiat de Cyrus cel Mare, care a devenit îm p ărat și a început s ă
cucereasc ă teritoriile din jur în 549 î. Chr., a fost una din tre construc țiile politice
cele mai puternice ale Orientului Antic ( și, de fapt, al întregii Antichit ăți). Pe
parcursul câtorva genera ții (adic ă într-un interval istoric extrem de scurt), Persia
antic ă a reu șit s ă cucereasc ă, f ără probleme deosebite, o mare parte din Orientul
Mijlociu și a exercitat apoi presiuni notabile asupra Europei . În ciuda
înfrângerilor suferite la Marathon și Salamina, în primele dou ă decenii ale
secolului al V-lea înaintea erei noastre, Persia a r ămas (pentru mai bine de un
secol și jum ătate) una din marile puteri ale lumii antice, pân ă la pr ăbu șirea
complet ă a imperiului, sub loviturile nimicitoare ale lui A lexandru cel Mare,
regele Macedoniei.
Ceva mai târziu, tradi ția imperial ă rena ște în for ță : tot pe teritoriul
actualului Iran, s-au aflat, succesiv, zonele centr ale ale mai multor imperii. De
fapt – scrie Patrick Brogan în World Conflicts: Why And Where They Are
Happening 97 , Iranul „a fost întotdeauna un imperiu: unul din p opoarele sale le-a
condus și st ăpânit pe celelalte”. În jurul anul 250 î. Hr., la d oar trei genera ții

96 Ibidem , p. 120
97 Patrick BROGAN, World Conflicts: Why And Where They Are Happening , Bloomsbury Publishing Ltd.,
London, 1989, p. 246 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

79 dup ă dispari ția Imperiului Persan condus de dinastia Ahemenizilo r, a ap ărut
statul par ților , întemeiat de conduc ătorul iranian Arsaces. În anul 53 î. Hr, par ții
înfrâng decisiv o mare armat ă roman ă, la Carrhae. Regatul (de fapt, Imperiul
Part) se pr ăbu șește abia în 224 d. Hr. Dar pe ruinele statului part apare, imediat,
un al mare stat: Imperiul Sasanid , întemeiat de Ardashir I, un alt mare suveran și
războinic iranian . În 260, Shapur I, urma șul lui Ardashir, îi înfrânge pe romani
la Edessa și îl captureaz ă chiar pe împ ăratul Valerian (care moare în captivitate).
Apogeul Imperiului Sasanid este în vremea marelui s uveran Khosraw I
Anosharvan (cunoscut în literatura istoric ă european ă sub numele de Chosroes
I), care a domnit între 531 și 579. Abia la jum ătatea secolului urm ător, Persia
imperial ă decade temporar, fiind cucerit ă de arabi și devenind, în 661, provincie
a Califatului Omeiad.

Pentru a lista acum doar câteva dintre cele mai importante momente ale
istoriei politice iraniene din Evul Mediu și din epoca modern ă, s ă amintim, în
ordine cronologic ă, urm ătoarele construc ții imperiale , cu o puternic ă și evident ă
component ă iranian ă (cel mai adesea dominant ă, chiar dac ă, uneori, dinastia
domnitoare era str ăin ă): Imperiul Samanid (819-999), care cuprinde și Iranul;
Imperiul Bujizilor (între 932 și 1055), care cuprinde atât Iranul, cât și Irakul ( și a
cărui dinastie domin ă, începând cu 945-946, întreg Califatul); Imperiul Selgiucid
– în 1038, Iranul este cucerit, în mare parte, de c ătre turcii selgiucizi condu și de
Tugril Beg (acesta cucere ște, în 1055, și Bagdadul, punând astfel cap ăt statului
bujid; Tugril Beg domne ște pân ă în 1063 și îl are ca mo ștenitor pe Alp Arslan,
în timpul domniei c ăruia sunt cucerite Georgia și Armenia și, în 1071, este
înfrânt și cade prizonier împ ăratul bizantin Roman al IV-lea Diogenes); Imperiul
Hulaghizilor (1220-1256), care este condus de o dinastie mongol ă, dar care
înglobeaz ă uria șe teritorii din Iran, Afghanistan, Transcaucazia, I rak și Asia
Mic ă; Imperiul Sefevizilor , care este întemeiat între 1502 și 1508 de c ătre INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

80 Ismail I, un mare r ăzboinic ce cucere ște o parte din Afghanistan, dup ă ce
devenise deja șah al Iranului, unde domne ște pân ă în 1524 (statul sefevizilor
atinge apogeul în vremea lui Abbas I, care domne ște între 1587 și 1629 și
cucere ște Bahreinul, Irakul, Georgia și Chorasanul); Imperiul lui Nadir Șah
(1736-1747), suveran charismatic, care reocup ă Georgia, Armenia și alte
teritorii intrate anterior în st ăpânirea Turciei, dup ă care cucere ște Afghanistanul
și o parte din India; Imperiul Kadjarilor – dinastia este înfiin țat ă la 1780 de Aga
Mohammed Han, care ocup ă Teheranul și se proclam ă șah, dinastia rezist ă, în
ciuda problemelor interne și presiunilor exercitate de Rusia și Marea Britanie,
pân ă în 1925.
În octombrie 1925, Medjilisul (parlamentul iranian, înfiin țat înc ă din
1906) detroneaz ă dinastia Kadjarilor și transmite puterea provizorie lui Reza
Han; la 12 decembrie 1925, Adunarea Constituant ă îl proclam ă pe acesta șah al
Persiei, Reza Han devenind astfel întemeietorul din astiei Pahlavi . Colonelul
Reza Han dăduse în februarie 1921 o lovitur ă de stat, devenise în mai 1921 prim
ministru, dup ă care f ăcuse, vreme de aproape patru ani, eforturi încununa te de
succes pentru a readuce, cu for ța, sub st ăpânirea Teheranului teritoriile hanatelor
semiautonome din nordul ță rii.
Primul împ ărat din dinastia Pahlavi a fost și un foarte important
reformator, care a imitat – în mod deliberat – mode lul generalului Mustafa
Kemal Atatürk, întemeietorul Turciei moderne. Cleru l musulman s-a opus, înc ă
din vremea aceea, moderniz ării pe tipar occidental a ță rii. Primul împ ărat al
Iranului modern s-a împotrivit din r ăsputeri clerului radical, l-a înfrânt în mai
multe ocazii, dar nu a reu șit niciodat ă s ă pun ă definitiv cap ăt influen ței acestuia.
Supravie țuirea influen ței majore a clerului fundamentalist avea s ă se dovedeasc ă
a fi, în vremea fiului s ău, una din premisele majore ale Revolu ției Islamice din
1979. INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

81 Înc ă din vremea lui Reza Șah, clericul Ruhollah Khomeini 98 , n ăscut în
1902, devine un membru tot mai important al opozi ției religioase. Înc ă din anii
’30, Khomeini – care nu împlinise înc ă 40 de ani – era deja liderul cel mai de
seam ă al marii școli religioase din Qom, principalul centru teologi c al Iranului.
În 1941, șahul (împ ăratul) Reza este demis de c ătre puterile aliate ( și în
special de britanici), nemul țumite de atitudinea sa tot mai evident în favoarea
Axei. El este obligat s ă-și petreac ă restul vie ții în exil. Reza Șah a fost exilat mai
întâi în insula Mauritius și a murit în Africa de Sud în 1944.
Lui Reza îi urmeaz ă la tron fiul s ău, șahin șahul (adic ă regele regilor,
respectiv împ ăratul) Mohammad Reza Pahlavi. Contele de Marenches, fost șef
al serviciilor secrete franceze în vremea pre ședintelui Pompidou, îl descrie ca
fiind ca fiind „un om total occidentalizat” și v ădit „impregnat de cultura
francez ă”. Dar, mai scrie de Marenches, șahul, de și „avea o viziune bun ă asupra
a ceea ce se petrecea în lume”, era mai pu țin capabil s ă în țeleag ă și s ă controleze
„ceea ce se petrecea în țara lui”.
În 1953, Mohammad Reza este înl ăturat, temporar, de la putere de c ătre
Muhammad Musaddiq, pe care Peter Calvocoressi îl de scrie ca fiind ca fiind „un
aristocrat bogat, cu toane și ipohondru”, având o orientare politic ă de tipul unui
„na ționalism limitat” 99 .
Regimul șahin șahului a fost unul intens reformist , dar reformele sale
(descrise de unii autori importan ți ca având atât un „ritm nechibzuit”, cât și
„caracter inuman” 100 ) – asem ănătoare, în esen ță , cu acelea ale despo ților
lumina ți din secolul al XVIII-lea – au iritat intens cercur ile conservatoare, ca și
straturi relativ largi ale popula ției, alienate de ritmul intens al schimb ărilor, ca și
de faptul c ă, exact ca și în cazul altor mari reforme, rezultatele concrete nu s-au
produs nici foarte rapid, nici în cantitate mul țumitoare pentru omul de rând.

98 Pentru activitatea și ideile lui Khomeini vezi, între altele, Vanessa M ARTIN, Creating an Islamic State :
Khomeini and the Making of the New Iran , I. B. Tauris & Co, Ltd., London, New York, 2003
99 Peter CALVOCORESSI, Politica mondial ă dup ă 1945 , edi ția a VII-a, Ed. Allfa, Bucure ști, 2000, p. 407
100 Ibidem , p. 411 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

82 Proprietarii de p ământ au fost lovi ți de reforma agrar ă, iar între cei nemul țumi ți
se mai aflau – afirm ă Calvocoressi în Politica mondial ă dup ă 1945 – și „mediul
politicienilor de la ora ș, șefii tribali și tinerii educa ți”. În mediul urban, „salariile
au continuat s ă fie derizorii”, iar o mare parte din cei 5 milioan e de locuitori ai
capitalei tr ăiau în cartiere de cocioabe insalubre. Clericii rad icali, ostili
progresului de tip occidental, ostili statului laic și care considerau c ă
„modernizarea Iranului în stil american constituie un p ăcat” au organizat și
condus, la începutul anilor ’60, mai multe r ăscoale de mari propor ții împotriva
regimului șahului; dar acestea „au f ăcut obiectul unor reprim ări sângeroase în
anii 1962-1963”, afirm ă Peter Calvocoressi 101 .
Începând de la jum ătatea anilor 60, Khomeini – care intrase în conflic t
deschis cu regimul de la Teheran – tr ăie ște în exil: mai întâi în Turcia, apoi la
Najaf, în Irak (Najaf este și ast ăzi un ora ș sfânt pentru ramura șiit ă a religiei
islamice, important ă în Irak și dominant ă în Iran), iar apoi la Paris. În 1979,
dup ă ani buni de opozi ție împotriva șahului, Khomeini a revenit brusc în Iran,
unde izbucnise deja o revolu ție islamic ă, antioccidental ă și religios-
conservatoare. Șahul a fugit în exil, iar Khomeini „a proclamat Ira nul o
republic ă islamic ă și a instituit un regim – afirm ă Calvocoressi – cu mult mai
intolerant decât cel al șahului, de și poate mai pu țin violent și mai pu țin corupt”.
Khomeini a devenit rapid st ăpân absolut al unui regim teocratic și „a permis
unui tip de huliganism religios s ă domine via ța public ă din Iran” 102 .

La 22 septembrie 1980, for țele militare irakiene au invadat Iranul. A
început astfel un r ăzboi regional de mare amploare și de mare intensitate, care a
durat pân ă în vara lui 1988 și a ucis – afirm ă speciali ști militari britanici – între
367.000 și 1.000.000 de oameni 103 . De și for țele sale armate fuseser ă practic

101 Pentru toate acestea vezi Ibidem , pp. 411-412
102 Ibidem , p. 412
103 Simon TREW, Gary SHEFFIELD (editors), 100 years of conflict 1900-2000 , Sutton Publishing, p. 287 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

83 decapitate de epur ări politice și religioase masive, petrecute în contextul
revolu ției islamice din 1979, Iranul a rezistat surprinz ător de bine. Între altele,
pentru c ă popula ția sa num ăra atunci în jur de 45 de milioane de oameni, în ti mp
ce Irakul avea doar 17 milioane de locuitori, adic ă de peste dou ă ori și jum ătate
mai pu ține resurse demografice mobilizabile). În ianuarie 1981, trupele iraniene
au trecut chiar la prima lor contraofensiv ă major ă și, pân ă spre sfâr șitul anului,
irakienii pierduser ă aproape întreg teritoriul cucerit pân ă atunci în Khuzestan
(Iranul de Sud). Abia prin 1987 r ăzboiul a început s ă devin ă extrem de
nepopular printre „iranienii de rând, și în special în rândul s ărăcimii de la ora șe”,
al c ărei sprijin era vital pentru regimul teocratic de l a Teheran. În prim ăvara lui
1988, dup ă șase ani de defensiv ă, trupele irakiene au trecut iar la atac și au
înregistrat rapid succese notabile pe mai multe fro nturi. Aceste succese ale
trupelor irakiene l-au și făcut pe ayatollahul Khomeini s ă ordone, câteva luni
mai târziu, încetarea ostilit ăților.

Acest stat cu un important trecut – și, în prezent, cu un notabil poten țial –
imperial are acum un semnificativ atu în plus: programul s ău atomic, înf ățișat de
Teheran (în mod predictibil) ca fiind destinat excl usiv unor scopuri pa șnice.
Programul nuclear iranian a început în 1974 când, cu ajutor tehnic g erman, a
început construc ția unui reactor la Bushehr . Proiectul a fost abandonat,
temporar, dup ă 1979 dar, în 1992, Teheranul a semnat un acord cu Federa ția
Rus ă, în vederea reînceperii lucr ărilor la acest obiectiv. La Isfahan – afirma
BBC în ianuarie 2006 – iranienii construiesc o mare uz in ă, menit ă s ă transforme
minereul de uraniu în trei forme de uraniu: hexaflu orid (în form ă gazoas ă), oxid
de uraniu (folosit, în chip de combustibil, pentru alimentarea reactoarelor
nucleare) și uraniu metalic (folosit, adesea, ca miez al armel or atomice).
Institu țiile și organiza țiile interna ționale sunt în mod deosebit îngrijorate de
uraniul metalic , fiindc ă reactoarele pe care le posed ă acum Iranul nu îl folosesc INSTI TUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

84 pe acesta drept combustibil. La Natanz , activit ățile de îmbog ățire a uraniului au
încetat în 2003, dar uzina a fost din nou pus ă în func țiune, în intervalul de la
sfâr șitul lui 2005 și de la începutul lui 2006. Unele estim ări – afirm ă BBC –
sus țin c ă la Natanz s-ar afla ceva mai mult de 50.000 de ins tala ții de centrifugare
care, exploatate la maximum, ar putea produce suficient uraniu pentru a putea
construi în jur de 20 de focoase atomice în fiecare an . Alte estim ări legate de
ceea ce se întâmpl ă la Natanz sunt mai pu țin pesimiste: potrivit acestora, în
uzin ă s-ar afla doar în jur de 5.000 de instala ții de centrifugare (dar chiar și în
acest caz, Iranul ar putea fi capabil s ă fabrice „un num ăr mic de arme atomice în
fiecare an”). La Arak se afl ă – conform datelor furnizate de un satelit american
înc ă din 2002 – o uzin ă ce produce ap ă grea. Iar apa grea poate fi folosit ă doar
în dou ă scopuri: fie pentru moderarea reac ției de fisiune, în reactoare de tipuri
pe care Iranul nu le are, fie pentru producerea plutoniului (utilizat, la rându-i,
pentru construirea de arme nucleare).

Cât de mare este îngrijorarea legat ă de dinamica înalt ă a programului
nuclear iranian o dovedesc dou ă episoade foarte recente. La începutul ultimei
decade a lui aprilie 2006, Israelul a lansat – de o baz ă militar ă aflat ă în Rusia, în
regiunea Amur – un satelit de observa ții, numit Eros-B . Lansarea a fost
confirmat ă de o declara ție a purt ătorului de cuvânt al bazei, acordat ă agen ției de
pres ă ITAR-TASS . Instala țiile de observare de la bordul satelitului pot iden tifica
obiecte cu dimensiuni de cel pu țin 70 de centimetri, iar un reprezentant al firmei
ImageSat International , care a fost implicat ă în construc ția satelitului, afirm ă c ă
acesta „acoper ă fiecare kilometru p ătrat din lume, inclusiv Iranul (subl. noastr ă
– F.D.)”. Tot în aceea și perioad ă, Shaul Mofaz, la vremea aceea ministrul
israelian al Ap ărării, a declarat – transmitea BBC – c ă programul nuclear iranian
constituie cea mai mare amenin țare la adresa evreilor, de la Holocaust încoace.
Aceea și surs ă citeaz ă, în acest context, o declara ție a pre ședintelui iranian INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

85 Ahmadinejad, care afirma: „Fie c ă v ă place sau nu, regimul sionist este pe cale
de a fi eliminat”. Atitudinea inflexibil ă a Iranului fundamentalist fa ță de Israel
este confirmat ă și de o recent ă conferin ță de pres ă televizat ă a pre ședintelui
Ahmadinejad, în care acesta a declarat c ă țara sa este dispus ă s ă negocieze cu
oricine, dar nu cu „regimul sionist”.
La sfâr șitul lui aprilie 2004, un raport prezentat Consiliu lui de Securitate
al ONU de c ătre Agen ția Interna țional ă pentru Energie Atomic ă (AIEA) afirma,
extrem de tran șant, c ă: în februarie 2006, Iranul a demarat un nou program de
îmbog ățire a uraniului; c ă, în martie, erau deja în func țiune mai multe centrifuge
și cascade de centrifuge; c ă aceast ă țar ă a comunicat oficial, la 13 aprilie 2006,
atingerea unui nivel de îmbog ățire a uraniului de 3,6 %; c ă o parte din
activit ățile p ărții iraniene sunt lipsite de transparen ță ; c ă, prin urmare, Agen ția
nu poate rezolva mul țumitor nel ămuririle și îngrijor ările legate de „propor țiile”
și „natura” exact ă a programului s ău nuclear.

În ceea ce prive ște în țelegerea mai nuan țat ă a semnifica ției posibile a
dosarului nuclear iranian, merit ă amintite urm ătoarele: Înc ă de acum
aproximativ un deceniu, în Ciocnirea civiliza țiilor și refacerea ordinii mondiale ,
Samuel P. Huntington 104 atr ăgea aten ția asupra faptului c ă entit ățile culturale din
care este alc ătuit ă lumea, civiliza țiile , au, între tr ăsăturile și elementele lor
importante, state de nucleu (care au în principal „func ția de ordine” și care
„acord ă deopotriv ă sprijin și disciplin ă” întregii regiuni, întregii lor civiliza ții).
Dar, mai scria Huntington, „absen ța unui stat de nucleu islamic pune mari
probleme” atât lumii musulmane, cât și lumii ne-musulmane. Este posibil ,
credem, ca uria șul scandal interna țional legat de programul nuclear iranian
(oricare ar fi natura exact ă a acestuia) s ă ascund ă, în realitate, o miz ă mult mai
mare: aceea ca Iranul fundamentalist s ă-și fi asumat deja, ca obiectiv politic și

104 Samuel P. HUNTINGTON, Ciocnirea civiliza țiilor și refacerea ordinii mondiale , Editura Antet, Bucure ști,
1998 INSTITUTUL DIPLOMATIC RO MÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

86 strategic major, pe termen mediu și lung, ascensiunea treptat ă c ătre pozi ția de
stat de nucleu al întregii lumi islamice. Un asemenea scenariu ar putea fi o
încercare dificil ă și riscant ă, m ăcar fiindc ă Iranul este musulman, dar nu și arab.
Dar ar putea fi și o încercare profitabil ă, dac ă reu șește. Fiindc ă ast ăzi,
„con știin ța f ără coeziune este – afirma Huntington – o surs ă de sl ăbiciune a
Islamului”. Dar o con știin ță islamic ă poten țat ă de disciplina religioas ă șiit ă, de
militantismul șiit și de coeziunea unui program imperial oferit de Iran ar putea
schimba, relativ rapid, toate acestea . Și, dac ă a șa ceva se întâmpl ă, pozi ția
global ă a SUA va fi și mei serios zdruncinat ă. Tocmai pentru a preîntâmpina
astfel de evolu ții, SUA preg ăte ște planuri, men ține în rezerv ă mijloace și face
presiuni politice și militare (directe sau indirecte) menite, toate, s ă constituie un
deterrent eficient pentru ambi țiile imperiale ale Teheranului, puternic
amplificate și serios motivate de credin ța șiit ă (care con ține, ca și sunismul, de
altfel, un masiv, constant și periculos de agresiv poten țial anti-occidental; pentru
mai buna în țelegere a puterii și tradi ției îndelungate de refuz – inclusiv prin
violen ță – al occidentaliz ării în lumea musulman ă vezi, de exemplu, o parte
important ă din versurile lui Muhammad Iqbal, important poet n a țional al acelor
regiuni din India britanic ă devenite, între timp, Pakistanul de ast ăzi; el scria,
între altele, împotriva Occidentului, reprezentat l a vremea sa de Europa:
„Against Europe I protest / And against the attract ion of the West: / Woe for
Europe and her charm, / Swift to capture and disarm ! / Europe’s hordes with
flame and fire / Desolate the world entire…”; tot a cest autor, perfect integrat, de
altfel, în societatea britanic ă și ridicat de britanici la rang nobiliar, îndemna în s ă,
în mod direct, și la r ăzboi sfânt, purtat în conformitate cu tradi țiile religioase ale
Asiei, împotriva Occidentului: „Brother Moslems! Wo e to us / For the havoc
science does; / Ahriman is cheap enough, / God is r are, scarce-offered stuff. /
Revolt, I cry! / Revolt, defy! / Revolt, or die!” 105 ).

105 Sir Muhammad IQBAL, Persian Psalms (Zabur-I Ajam) , Sh. Muhammad Ashraf Kashmiri Bazar, Lahore,
1948, 1961, pp. 76, 87 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

87 Poten țialul exploziv – sau cel pu țin intens destabilizator – al Iranului este
amplificat semnificativ și de actualul pre ședinte de la Teheran, semnificativ mai
agresiv și mai rigid decât predecesorul s ău imediat . Mahmoud Ahmadinejad 106 ,
acest „doctor în inginerie al Islamului radical” (a șa cum l-am numit în titlul unui
articol deja publicat în Revista Institutului Diplo matic Român) s-a n ăscut la 28
octombrie 1956, în localitatea Aradan, lâng ă ora șul Garmsar. El a fost al
patrulea din cei șapte copii n ăscu ți în familia unui fierar. Întreaga sa familie s-a
mutat la Teheran, pe când actualul pre ședinte avea doar un an. Aici,
Ahmadinejad a urmat studiile primare și secundare. În 1975, el s-a clasat pe
locul 130 la examenul na țional de admitere în înv ăță mântul tehnic superior. A
absolvit studiile superioare la Universitatea Irani an ă de Știin ță și Tehnologie. În
1984 a devenit masterand în Știin țe, iar în 1987 a ob ținut titlul de doctor în
știin țe inginere ști și în planificarea traficului. Dup ă finalizarea Studiilor,
Ahmadinejad a lucrat, o vreme, ca profesor, chiar î n institu ția de înv ăță mânt
superior în care s-a format.
Pe când era înc ă student, a devenit membru – iar ulterior lider – a l a șa-
numitului Birou pentru Înt ărirea Unit ății , o organiza ție studen țeasc ă islamic ă
radical ă, implicat ă direct inclusiv în luarea de ostatici la Ambasada SUA. Exist ă
și informa ții – neconfirmate , ca și alte elemente ale acestei prezent ări, de
biografia sa oficial ă – potrivit c ărora s-ar fi întâlnit, împreun ă cu al ți colegi, cel
pu țin din când în când, cu ayatollahul Khomeini, întem eietorul și primul
conduc ător al noului regim politic instalat în Iran în urm a Revolu ției Islamice
din 1979.
În timpul r ăzboiului purtat împotriva Irakului, Ahmadinejad a d evenit –
se pare – membru al unit ăților de elit ă din cadrul Corpului G ărzilor Islamice
Revolu ționare. Surse de informa ție deschis ă sus țin c ă el ar fi participat la

106 Pentru biografia lui Ahmadinejad am folosit, asamb lându-le cu pruden ță , date din biografia sa oficial ă,
prezentă pe site-ul Pre ședin ției Iranului, din biografia oferit ă de Wikipedia, ca și din articole oferite de CNN ,
Associated Press și BBC . INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

88 activit ăți desf ăș urate, sub acoperire, împotriva unor obiective ira kiene din zona
Kirkuk. A devenit apoi inginerul- șef al Armatei a Șasea a Corpului G ărzilor
Revolu ționare Islamice și, ulterior, șeful Statului Major teritorial, pentru
regiunile de vest ale ță rii, al acestor unit ăți de elit ă. Biografia sa oficial ă,
accesibil ă pe site-ul Pre ședin ției Iranului, este ceva mai pu țin am ănun țit ă în ceea
ce prive ște activitatea sa militar ă din vremea r ăzboiului. Site-ul afirm ă doar c ă
Ahmadinejad a fost membru al unit ăților de voluntari (Basij) „în diverse p ărți și
diviziuni ale fronturilor de lupt ă, în mod special în unit ățile de ingineri militari,
pân ă la sfâr șitul r ăzboiului”. Dup ă încheierea r ăzboiului purtat între 1980 și
1988 împotriva Irakului, Ahmadinejad a ocupat, succ esiv, posturi implicând
responsabilit ăți politice și administrative tot mai importante, cum ar fi: con silier
al ministrului Culturii și Form ării Islamice, vice-guvernator și guvernator de
Maku și Khoy, consilier al guvernatorului general al prov inciei Kurdistan. Între
1993 și octombrie 1997 a fost guvernator general al nou î nfiin țatei provinciei
Ardabil (o regiune aflat ă la nord-vest de Teheran și la sud de Azerbaidjan, cu
deschidere la Marea Caspic ă).
Actualul pre ședinte al Iranului a devenit primar al Teheranului la 3 mai
2003. El a de ținut aceast ă important ă func ție administrativ ă (s ă nu uit ăm c ă
vorbim despre un ora ș cu o popula ție total ă de 6.836.000 locuitori, adic ă ceva
mai mare decât popula ția întregului stat Israel, sau de aproape dou ă ori mai mare
decât aceea a Armeniei, sau cât aproape 70 % din ac eea a Belgiei) pân ă la 28
iunie 2005, când a fost ales pre ședinte al Iranului. În timpul mandatului s ău de
primar, a aplicat m ăsuri în v ădit ă contradic ție cu ale predecesorilor s ăi modera ți
sau reformi ști. Institu țiile culturale au început s ă pun ă iar un accent cu totul
deosebit pe activit ățile acceptabile din perspectiva islamic ă cea mai strict ă.
Actualul pre ședinte al Iranului are o notabil ă experien ță direct ă în domeniul
jurnalisticii (atât ca autor de „ diverse articole politice, sociale, culturale și
economice” cât și – tot conform biografie sale oficiale – ca direct or al ziarului INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

89 Hamshahri , precum și a unor periodice afiliate acestuia; unul dintre a ceste
periodice, cu teme de interes local, este difuzat î n 22 de cartiere ale Teheranului;
altul este destinat c ălătorilor; altul diploma ților și diploma ției, iar altul
tineretului).

Ahmadinejad a avut, înc ă din vremea când era doar primar al capitalei
iraniene, serioase conflicte cu predecesorul s ău, pre ședintele moderat Khatami,
pe care l-a acuzat, în public, c ă „ignor ă problemele oamenilor”. Ca urmare a
acestor conflicte cu evident ă miz ă politic ă, Khatami i-a interzis, o vreme,
participarea la ședin țele Consiliului de Mini ștri (de și, conform tradi ției, primarii
Teheranului aveau dreptul s ă ia parte la întrunirile de lucru ale Guvernului).
Programul politic pe care Ahmadinejad l-a folosit î n perioada dinaintea
alegerii sale ca pre ședinte a fost unul care a mixat, în chip ingenios și eficient,
elemente populiste, na ționaliste și islamice. Astfel, Ahmadinejad a reu șit s ă
atrag ă atât o mare parte din electoratul s ărac (cu o pondere înc ă foarte mare în
ansamblul votan ților din Iran), cât și o parte important ă din electoratul islamic
conservator și ultra-conservator. Înc ă din timpul campaniei electorale, a atacat în
termeni duri SUA, dar și ONU. Tot înc ă din 2005, Ahmadinejad a ap ărat în
termeni duri dreptul Iranului de a- și dezvolta și finaliza propriul program
nuclear , acuzând „câteva puteri arogante” (referire direct ă la SUA, Marea
Britanie și Israel) că încearc ă s ă limiteze dezvoltarea tehnologic ă și industrial ă a
ță rii sale.

Ceea ce ne intereseaz ă în mod deosebit în contextul acestei evalu ări a
politicii externe a SUA, ca și a perspectivelor evolu ției pozi ției SUA pe arena
interna țional ă este îns ă un alt aspect al biografiei politice recente a pre ședintelui
iranian: În timpul campaniei electorale, Ahmadineja d a f ăcut trimitere, în mai
multe ocazii, la o miz ă global ă a politicii interne și externe a Iranului. A șa de INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIP LOMATICA 4444

90 exemplu, el a promis c ă va conduce „un guvern exemplar pentru to ți oamenii
din lume”; și a afirmat c ă, prin „voia lui Allah”, noua revolu ție islamic ă „va
reteza r ădăcinile nedrept ății în lume”. Ahmadinejad a mai afirmat, în acela și
context, c ă „valul Revolu ției Islamice va atinge, în curând, întreaga (subl.
noastr ă – F.D.) lume”. Este perfect posibil s ă avem de-a face cu simple figuri de
stil, f ără con ținut real. Dar este la fel de posibil s ă avem de-a face, în acest caz,
cu o logic ă a discursului politic ce func ționeaz ă, în mod premeditat, ca
precursor direct al unui activism suplimentar al Ir anului pe arena politic ă
regional ă și chiar global ă.
În conformitate cu regulile stricte ale ceremonialu lui oficial,
Ahmadinejad a jurat, la 6 august 2005, atunci când a preluat mandatul
preziden țial, s ă apere cele trei valori supreme ale Iranului: Islam ul șiit, republica
islamic ă și Constitu ția. Imediat dup ă aceea, a cerut tuturor func ționarilor publici
să-și pavoazeze birourile nu cu portretul s ău, ci cu chipurile ayatollahilor
Khomeini și Khamenei, cei mai importan ți conduc ători religio și ai revolu ției
fundamentaliste din Iran.
Anul trecut, Ahmadinejad a afirmat – gest pe care Associated Press l-a
evaluat drept fiind „un pas suplimentar în campania dur ă” dus ă împotriva
Israelului (dar, credem noi, și împotriva Occidentului în ansamblul s ău) – că
Holocaustul, cu cele șase milioane de victime ale sale, ar fi doar „un mi t”,
precum și c ă Israelul (care, s ă nu uit ăm, este singura democra ție liberal ă matur ă,
de tip occidental și pe de-a-ntregul func țional ă din întregul Orient Mijlociu) ar
trebui „ șters de pe hart ă”.
În ceea ce prive ște amenin ță rile la adresa Israelului (cel mai important și
cel mai stabil partener strategic al SUA în întreg Orientul Mijlociu) , precum și
expresiile jignitoare folosite, în octombrie 2005, în leg ătur ă cu acest stat (de
tipul aceleia care prezenta Israelul ca fiind „o pa t ă ru șinoas ă, murdar ă pe trupul
lumii islamice”), merit ă men ționat faptul c ă aceste afirma ții au fost imediat și INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

91 foarte sever criticate de c ătre ONU, UE, Rusia, guvernele Europei Occidentale.
Dar chiar și importan ți actori politici din lumea islamic ă (cum ar fi lideri din
Egipt, Turcia, dar și unii dintre conduc ătorii Autorit ății Palestiniene) s-au
distan țat, imediat și net, de pozi țiile lui Ahmadinejad.
La doar trei zile dup ă ce Ahmadinejad anun țase c ă Iranul va organiza o
conferin ță interna țional ă care s ă discute „dovezile știin țifice” privind
Holocaustul, Kofi Anan, Secretarul General al ONU, a afirmat, public, despre
aceia care contest ă Holocaustul – e drept, f ără s ă numeasc ă în mod direct Iranul
– c ă „trebuie s ă le respingem preten țiile false, oricând, oriunde și de c ătre
oricine ar fi ele f ăcute”. Anan a afirmat c ă „a ne aminti este o mustrare necesar ă
administrat ă acelora care spun c ă Holocaustul n-a avut loc niciodat ă sau c ă a
fost exagerat”.
Ahmadinejad are îns ă, dincolo de amenin ță rile la adresa Israelului (tem ă
de discurs practic obligatorie pentru orice lider politic fundamentalist care se
respect ă pe sine și care respect ă Islamul radical, dar și tem ă referitoare la un
risc poten țial enorm pentru interesele geostrategice pe termen lung ale SUA ) și
de contestarea Holocaustului (care, s ă nu uit ăm, este un foarte clar delict penal ,
în multe ță ri ale lumii, inclusiv în România), și alte priorit ăți politice extrem de
îngrijor ătoare. Între acestea, merit ă s ă le subliniem în mod special pe cele legate
de programul nuclear iranian .
Președintele Iranului a afirmat, în mai multe ocazii, c ă „o na țiune care are
cultur ă, logic ă și civiliza ție nu are nevoie de arme nucleare”, precum și c ă
„na țiunea noastr ă nu are nevoie de asemenea arme”. Astfel de afirma ții, menite
a fi lini știtoare, nu au lini știt, în realitate, pe nimeni. La 28 ianuarie 2006, de
exemplu, liderii politici occidentali, reuni ți la Davos cu prilejul Forumului
Economic Mondial, au promis – afirma CNN – „c ă vor epuiza toate op țiunile
diplomatice înainte de a recurge la sanc țiuni sau ac țiuni militare”. INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

92 Pe fondul relu ării în for ță , de c ătre Iran, cu sprijinul direct al
pre ședintelui Ahmadinejad, a programelor de cercetare î n domeniul nuclear, ca
și a inten țiilor de a demara rapid îmbog ățirea de combustibil nuclear, unii
politicieni americani luau în calcul, înc ă din ianuarie, posibilitatea unei ac țiuni
militare întreprinse împotriva regimului de la Tehe ran de c ătre o coali ție
interna țional ă puternic ă. A șa de exemplu, Saxby Chambliss, senator republican
de Georgia, afirma – citat fiind de Associated Press și de CNN – c ă m ăsurile
militare nu sunt iminente dar c ă, luând în calcul „poten țialul de înarmare” al
Iranului, „este destul de u șor s ă gânde ști în termenii unei largi coali ții… gata s ă
treac ă la orice (subl. noastr ă – F.D.) ac țiune necesar ă”.

Ceea ce este foarte interesant – dar și cât se poate de îngrijor ător – e
faptul c ă, în Iran, exist ă voci ale lumii academice care, corelate sau nu cu lumea
politic ă de la Teheran, vor o confruntare cu Vestul (al c ărui principal actor, din
perspectiva prezen ței globale, a intereselor globale și a puterii militare sunt chiar
SUA). A șa de exemplu, profesorul Mahmud Sariolghalam de la Universitatea
Na țional ă a Iranului – citat tot de CNN – afirm ă, referindu-se la sistemul politic
iranian, c ă acesta „are nevoie de un anume grad de confruntare controlat ă cu
Vestul”, precum și că „vom vedea o confruntare între Iran și Occident”.
Dup ă ce, la sfâr șitul lui aprilie 2006, a expirat – fără vreun rezultat
pozitiv sesizabil – termenul pân ă la care Iranul trebuia să opreasc ă definitiv
programul s ău accelerat de îmbog ățire a uraniului , a devenit și mai clar c ă
pre ședintele Ahmadinejad continu ă s ă se situeze, în ceea ce prive ște dosarul
nuclear, pe o pozi ție dur ă și inflexibil ă. De și, într-o conferin ță de pres ă
desf ăș urat ă la începutul ultimei s ăpt ămâni a lui aprilie, Ahmadinejad declarase
public c ă este dispus s ă negocieze „cu oricine” (cu excep ția „regimului sionist”
din Israel), pre ședintele iranian a afirmat – dup ă expirarea termenului ultim fixat
de Agen ția Interna țional ă pentru energie Atomic ă (AIEA) c ă „Republica INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

93 Islamic ă nu va negocia cu nimeni asupra drepturilor sale ab solute de a utiliza
tehnologie nuclear ă pa șnic ă”, precum și c ă decizia sa de a „st ăpâni tehnologia
nuclear ă” și de a ob ține combustibil nuclear „este ireversibil ă”.

Nimeni nu știe, înc ă, nimic sigur despre maniera în care vor evolua
evenimentele legate de dosarul nuclear iranian. La începutul lui aprilie, câ țiva
anali ști – ca Dan Plesch, de la London School of Oriental and African Studies ,
sau ca Seymour Hersh – afirmau c ă s-ar putea ajunge chiar la raiduri aeriene
masive, împotriva obiectivelor nucleare iraniene. P lesch afirma – transmite BBC
– c ă „SUA au capacitatea… de a distruge infrastructura militar ă iranian ă”; iar
Seymour Hersh (care a devenit notoriu în urm ă cu mul ți ani, când a scris o carte
despre armele atomice israeliene 107 ) a publicat în New Yorker un articol în care
afirm ă c ă SUA ar fi luat deja în calcul inclusiv posibilitat ea de a lovi mai multe
obiective strategice din Iran cu arme atomice anti-bunc ăr. Pentru o echilibrat ă
în țelegere a problemei, merit ă amintit și faptul c ă înaltul demnitar britanic Jack
Straw a catalogat, imediat, ideea lui Hersh drept f iind „complet nebuneasc ă”.
Iranienii nu sunt îns ă, neap ărat, de aceea și p ărere. La sfâr șitul lui aprilie 2006,
de exemplu, Ali Larijani, principalul negociator nu clear iranian, lua în calcul
posibilitatea unei lovituri militare împotriva ță rii sale, dar avertiza: „Ac țiunea
militar ă împotriva Iranului nu va duce la închiderea progra mului. Dac ă ve ți lua
măsuri dure, vom ascunde programul”. Merit ă men ționat în acest context c ă,
dac ă Iranul decide s ă transfere în construc ții subterane aflate la mare adâncime
programul s ău nuclear, exist ă pu ține arme capabile s ă loveasc ă și s ă distrug ă
complet astfel de obiective. Bombele penetrante conven ționale cele mai
puternice de care dispun SUA, de exemplu, cum ar fi GBU-28 și GBU-37, pot
str ăpunge – afirm ă surse de informa ție deschis ă – doar plan șee de beton de 6
metri grosime sau straturi de p ământ de 30 de metri grosime. Chiar și armele

107 Seymour M. HERSH, The Samson Option: Israel’s Nuclear Arsenal and the American Foreign Policy ,
Radom House, New York, 1991 INSTITUTUL DIPL OMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

94 atomice tactice (sau din categoria celor numite theatre weapons ), anti-bunc ăr
(de tipul B61-11) pot distruge, prin șocul seismic pe care îl genereaz ă explodând
la 2-3 metri adâncime, obiective aflate cu doar vre o 70 de metri mai jos.

Ceea ce este clar e doar c ă, la sfâr șitul lui aprilie 2006, atitudinea
Iranului pare s ă fi amorsat – e drept, doar pentru foarte scurt ă vreme! – o
reac ție coerent ă și solidar ă a Occidentului (ceea ce, s ă recunoa ștem, se
întâmpl ă extrem de rar!). În cadrul întâlnirii mini ștrilor de Externe ai ță rilor
NATO de la Sofia, de exemplu, tonul dur al Secretarului de Stat al SUA a fost
sus ținut și de ministrul francez de Externe, care a îndemnat î ntreaga lume s ă fie
„unită și ferm ă” în acest caz. Înaltul demnitar francez a afirmat și c ă „situa ția
este serioas ă și îngrijor ătoare”, precum și c ă „nu exist ă nimic care s ă sugereze c ă
Iranul se conformeaz ă cererilor formulate de comunitatea interna țional ă”.
În ceea ce prive ște programul nuclear iranian (ca și planurile politice pe
termen lung ale Teheranului, a șa cum pot fi ele descifrate în urma analizei
discursurilor unor înalte oficialit ăți), merit ă precizat și faptul c ă, în ultimele luni,
nu s-a produs nici o detensionare sau ameliorare se mnificativ ă a situa ției.
Dimpotriv ă. În ultima vreme s-au acumulat noi motive de îngri jorare – care
afecteaz ă, desigur, și interesele globale și regionale ale SUA. A șa de exemplu, la
jum ătatea lui noiembrie a.c. (2006), United Press International transmitea o
știre (preluat ă imediat de mai multe ziare importante, între care și The
Washington Times ) care prezenta, cu am ănunte și accente suplimentare,
caracterul acut al riscurilor de securitate generat e de programul nuclear iranian.
Știrea, întemeiat ă în special pe o relatare f ăcut ă anterior de c ătre publica ția
german ă Der Spiegel , se refer ă la existen ța unui fond secret de aproximativ 418
milioane USD, menit s ă garanteze Teheranului supravie țuirea și dezvoltarea în
orice condi ții a programului s ău de cercet ări în domeniul energiei atomice.
Informa țiile referitoare la acest fond secret ar fi ajuns – relateaz ă UPI – la INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

95 îndemâna serviciilor secrete occidentale prin inter mediul ascult ării telefoanelor
unor înalte oficialit ăți iraniene. Farhad Rahbar, important lider al entit ății
institu ționale de la Teheran care se ocup ă cu planificarea și organizarea
bugetului, precum și director al Centrului iranian de Control pentru C hestiuni
Nucleare, este prezentat ca autor al unei autoriza ții oficiale care permite
inserarea acestui fond secret în buget. Prin acest artificiu, fondurile care vor
putea fi cheltuite pentru programe avansate de înar mare vor putea cre ște cu
aproximativ 30 %. Anali știi care au studiat convorbirile telefonice interce ptate
afirm ă c ă scopurile fondului secret ar fi „protejarea instal a țiilor nucleare
iraniene împotriva unor eventuale atacuri întreprin se de c ătre SUA sau de c ătre
Israel, precum și construc ția unei uzine atomice secrete”. Planurile iraniene
reconstituite pe baza intercept ării de c ătre servicii secrete occidentale a unor
convorbiri telefonice între oficialit ăți de la Teheran ar include nu numai
„mutarea activit ăților nucleare iraniene în tuneluri” puternic protej ate, ca și
„construirea de noi centrifuge” pentru îmbog ățirea uraniului, ci mai ales „o nou ă
uzin ă nuclear ă, ridicat ă într-un loc secret” 108 .
Dar Iranul ac ționeaz ă ca actor cu poten țial – și cu rol real –
destabilizator important pe multiple planuri, în ca re programele de înarmare
(fie aceasta conven țional ă/clasic ă sau cu arme de nimicire în mas ă) nu
constituie neap ărat riscul cel mai serios ce amenin ță interesele pe termen lung
și pozi ția de hegemon ale SUA . Exist ă, de exemplu, informa ții – la care UPI a
căpătat recent acces prin contactele sale cu lumea serv iciilor secrete occidentale
– c ă pre ședintele iranian Mahmoud Ahmadinejad preg ăte ște înlocuirea lui
Osama ben Laden cu un lider radical loial Teheranul ui. Posibilul succesor al
liderului re țelei teroriste al Qaeda ar fi, afirm ă servicii de informa ții din
Occident, Saif al-Adel, fost locotenent-colonel în for țele speciale egiptene, acum
în vârst ă de 46 de ani. Acesta ar fi fost, înainte de 11 sep tembrie 2001,

108 Pentru toate acestea, vezi știrea UPI intitulat ă „Iran reportedly has secret nuclear fund”, în edi ția electronic ă
din 14 noiembrie 2006 a cotidianului The Washington Times , la adresa de internet http://www.washtimes.com INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

96 principalul responsabil pentru securitatea lui ben Laden. Dup ă ce americanii și
britanicii, puternic ajuta ți de for țele afgane grupate în a șa-numita Alian ță a
Nordului, au declan șat în octombrie 2001 marea ofensiv ă aerian ă și terestr ă
soldat ă cu n ăruirea regimului taliban din Afghanistan, fostul of i țer superior
egiptean s-ar fi refugiat în Iran, unde ar tr ăi și acum, g ăzduit într-una dintre
casele de oaspe ți ale G ărzii Revolu ționare. Saif al-Adel se afl ă înc ă din 2001 pe
lista întocmit ă de FBI, list ă ce cuprinde dou ăzeci și doi de terori ști foarte
primejdio și pe care americanii îi caut ă continuu în întreaga lume. Planurile
iraniene privind posibila înlocuire a lui ben Laden cu fostul militar egiptean
devenit radical islamist loial Teheranului au prins un plus de contur în contextul
în care, se pare, starea de s ănătate a liderului al Qaeda „se deterioreaz ă”
continuu 109 .

Atunci când vorbim despre Iran , merit ă – cred – s ă facem trimitere nu
numai la formatul ideologic al regimului, nu numai la tradi ția imperial ă, nu
numai la programele nucleare, nu numai la declara țiile agresive ale pre ședintelui
Ahmadinejad, ci și la alte evolu ții îngrijor ătoare . Una dintre acestea este
constituit ă de consolidarea continu ă a puterii militare conven ționale a Iranului
(ceea ce complic ă semnificativ sarcina de garant de securitate și de stabilizator
al zonei Golfului, în caz de criz ă major ă, pe care și-au asumat-o SUA ). Pentru
în țelegerea mai bun ă a acestei situa ții este suficient, cred, s ă amintim faptul c ă,
în intervalul 1990-2001, for țele militare iraniene au evoluat astfel: efectivele
armatei au crescut de la 500.000 la 573.000 oameni, num ărul de tancuri – de la
600 la 1.000, num ărul de vehicule de lupt ă blindate de alte tipuri – de la 850 la
1.000, acela al pieselor de artilerie de calibru mi jlociu și mare – de la 800 la
2.100, acela al avioanelor de lupt ă – de la 120 la 283, iar acela al navelor de

109 În leg ătur ă cu acest subiect, vezi știrea UPI intitulat ă „Report: Iran grooming bin Laden succesor”, în edi ția
electronic ă din 14 noiembrie 2006 a cotidianului The Washington Times , la adresa de internet
http://www.washtimes.com INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

97 război de dimensiuni mici și mijlocii – de la 75 la peste 220. În acela și interval,
Iranul și-a dotat for țele navale și cu 6 submarine 110 . Toate aceste cifre
developeaz ă – în condi țiile în care nici unul dintre vecinii direc ți ai Iranului nu
este implicat într-o curs ă a înarm ărilor masiv ă și nici nu nutre ște planuri
agresive contra Teheranului – o obsesie de tip stra tegic care poate avea doar
dou ă explica ții: fie Iranul se preg ăte ște pentru un r ăzboi defensiv de propor ții,
fie ia în calcul exercitarea de presiuni politico-milit are (inclusiv amenin țarea cu
for ța) – sau chiar folosirea direct ă a for ței – pentru dobândirea unui statut
regional tot mai important . Dar un Iran profilat ca hegemon regional ar fi o
catastrof ă nu numai pentru regiune, ci și pentru interesele strategice, pozi ția
geostrategic ă și prestigiul SUA . Și aceasta mai ales fiindc ă zona Golfului
concentreaz ă cam jum ătate din rezervele de hidrocarburi ale lumii întreg i.

S-au dezvoltat notabil, în ultima vreme, și capacit ățile acestei ță ri în ceea
ce prive ște programele de proiectare, construc ție și testare a rachetelor
balistice de diverse tipuri . În acest sens, merit ă amintit faptul c ă Iranul are la
dispozi ție 300 de rachete Scud-B (cu raza de ac țiune de 300 kilometri, precum și
cu o înc ărc ătur ă de lupt ă în greutate de 1.000 kilograme), precum și în jur de
100 de Scud-C (cu o raz ă de ac țiune mai mare, de 500 de kilometri). Exist ă date
conform c ărora Iranul ar fi primit de la Coreea de Nord sprij in tehnic important,
care i-ar permite acum puterii islamice din Golf s ă fabrice propriile ei rachete de
tip Scud . Iranienii au achizi ționat înc ă din 1989 și în jur de 200 de rachete
chineze ști CSS-8, care au raza de ac țiune de 150 de kilometri, precum și o
înc ărc ătur ă de lupt ă de 190 de kilograme. Iranul a testat și o rachet ă cu raz ă
medie de ac țiune, numit ă Shahab III (practic o copie îmbun ătățit ă a unei rachete
nord-coreene; aceast ă arm ă are o raz ă de ac țiune de 1.300 kilometri, precum și o

110 Kenneth M. POLLACK, „The regional military balance ”, în Richard D. SOKOLSKY (editor), The United
States and the Persian Gulf. Reshaping Security Str ategy for the Post-Containment Era, National Defens e
University Press, Washington, D.C., 2003, p. 72 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

98 înc ărc ătur ă de lupt ă de aproximativ 750 de kilograme). În leg ătur ă cu rachetele
de acest tip, merit ă men ționat și faptul c ă speciali știi americani estimeaz ă c ă ele
sunt „opera ționale în caz de urgen ță ”. De asemenea, merit ă amintit și faptul c ă
Shahab III poate lovi Israelul și Arabia Saudit ă, ță ri care sunt importan ți
parteneri regionali ai SUA . În sfâr șit, speciali știi de la Carnegie Endowment for
International Peace estimau, înc ă din 2001-2002, c ă Iranul se apropie de
finalizarea unui proiect și mai ambi țios – acela numit Shahab IV , o rachet ă
balistic ă avansat ă, capabil ă s ă transporte o înc ărc ătur ă de lupt ă de 1.000
kilograme la cel pu țin 2.000 de kilometri dep ărtare 111 .

7b. Coreea de Nord: falimentul comunismului genere az ă agresivitate
crescut ă

„Nu conteaz ă cât de mult încearc ă imperiali știi americani s ă sufoce
republica noastr ă, fiindc ă victoria va fi cu siguran ță de partea noastr ă, a
drept ății”, se împ ăuna, la începutul lui octombrie 2006, un înalt demn itar nord-
coreean. Este posibil – afirm ă Associated Press – ca o astfel de afirma ție
belicoas ă s ă ascund ă, în realitate, dorin ța dictatorului comunist Kim Jong-Il de a
bate cât mai iute în retragere. O dorin ță fireasc ă, atâta vreme cât pân ă și alia ții
tradi ționali ai Coreei de Nord au criticat foarte dur rec entul test nuclear
întreprins din ordinul liderilor de la Phenian. La fel de bine îns ă, declara ția mai
sus citată – care include inclusiv termenul victorie – poate exprima decizia
liderilor Coreei de Nord de a continua politica lor agresiv ă și iresponsabil ă, de a
escalada și mai mult, în ciuda lipsei oric ăror șanse reale de succes, conflictul
acut cu tot restul lumii.
Ziua de luni, 9 octombrie, a început cu stângul în Extremul Orient: la
doar 20 de minute dup ă ce-și anun țaser ă protectorii și alia ții tradi ționali de la

111 Joseph CIRINCIONE, Jon. B. WOHLFSTAHL, Miriam RAJK UMAR, Deadly Arsenals: Tracking Weapons
of Mass Destruction , Carnegie Endowment for International Peace, Washi ngton, D.C., 2002, p. 255 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

99 Beijing c ă vor întreprinde un test nuclear, nord-coreenii au și purces la detonarea
subteran ă, în nord-estul ță rii, a unui dispozitiv atomic. Sud-coreenii au
înregistrat imediat pe seismografele lor un cutremu r de cel pu țin 3,6 grade pe
scara Richter. Un general al armatei ruse – citat d e The Guardian – a afirmat,
rapid și tran șant, c ă este vorba „cu o precizie de 100 %” despre o explo zie
nuclear ă. Alte voci s-au dovedit a fi mai, cel pu țin la început, mult mai sceptice.
Un institut geologic din Coreea de Sud, de exemplu, a calculat c ă un cutremur
de tipul celui înregistrat de aparate putea fi prov ocat chiar și de o cantitate
relativ mic ă de exploziv conven ționale: 550 de tone de TNT. Abia dup ă câteva
zile au a devenit clar – în urma analiz ării unor probe de aer – c ă a fost vorba,
într-adev ăr, despre o explozie atomic ă.
Dac ă liderii nord-coreeni au sperat cumva c ă lumea va fi înfrico șat ă de
testul lor nuclear, ei s-au în șelat crunt. Puterile occidentale au reac ționat imediat.
Casa Alb ă anun ța c ă testul întreprins de Phenian „constituie un act de provocare
care sfideaz ă voin ța comunit ății interna ționale”. Mai mult, SUA au cerut
Organiza ției Na țiunilor Unite „s ă întreprind ă ac țiuni imediate de r ăspuns la acest
act neprovocat”. Premierul britanic a condamnat și el, în termeni duri, acest „act
de sfidare”. Chiar și China, protectorul tradi țional al regimului comunist de la
Phenian, a f ăcut – relateaz ă The Guardian – „presiuni f ără precedent” asupra
Coreei de Nord, ob ținând îns ă doar „scuze” și „ceva promisiuni” nebuloase și
vădit insuficiente. Ca urmare a înc ăpățân ării Phenianului, ONU a adoptat, la 14
octombrie, o Rezolu ție care prevede sanc țiuni non-militare severe împotriva
Coreei de Nord: comer țul cu arme grele spre și dinspre aceast ă țar ă este strict
interzis, ca și importarea de c ătre Phenian a produselor de lux, precum și a
oric ăror servicii sau produse legate în vreun fel de pro duc ția și cercetarea
militar ă. S-a constituit și un comitet de supraveghere, care urmeaz ă s ă informeze
ONU, la fiecare 90 de zile, despre evolu țiile dosarului nuclear nord-coreean.
INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

100 Cel mai r ău lucru care se poate întâmpla acum ar fi o escaladare – fie
inten ționat ă de Phenian, fie chiar complet accidental ă – a st ării de tensiune din
regiune. Este destul de clar, afirm ă speciali știi militari, c ă SUA nu ar avea nici o
problem ă tehnic ă major ă, în caz de r ăzboi cu Coreea de Nord . Înc ă de la
jum ătatea anilor ’50, americanii sunt preg ăti ți s ă fac ă fa ță unui nou atac masiv
nord-coreean. La începutul anilor ’90, planurile mi litare americane au fost aduse
la zi și incluse în OPPLAN 5027 , document care descrie o campanie
contraofensiv ă de propor ții. Într-o prim ă faz ă, trupele Coreei de Nord ar urma s ă
fie oprite. În faza a doua, trupele americane și sud-coreene ar urma s ă treac ă la
contraatac, avansând spre nord și atingând, la nevoie, obiectivul politic
maximal: acela de a înl ătura de la putere regimul comunist de la Phenian. A cum
câ țiva ani, generalul Colin Powell, afirma, referindu- se la un eventual r ăzboi
declan șat ca r ăspuns la un atac al nord-coreenilor: „Îi vom opri î n pasurile și
trec ătorile din mun ți. Apoi îi vom omorî”.
Dar – subliniaz ă cei de la Newsweek , care îl citeaz ă pe Powell –
problema SUA nu const ă în a-i opri și înfrânge pe nord-coreeni, ci în a limita
cât mai mult costurile și pierderile cauzate de un eventual r ăzboi major . Dar
înc ă din 1994, în condi țiile altei crize – mai pu țin grav ă decât cea actual ă –
americanii au calculat cât de mari ar fi distrugeri le provocate de un r ăzboi
defensiv purtat cu succes împotriva Coreei de Nord: în jur de 52.000 de sold a ți
americani omorâ ți sau r ăni ți înc ă din primele 90 de zile de opera țiuni militare
(împreun ă cu al ți 490.000 de militari sud-coreeni și cu un num ăr enorm de
victime civile din Coreea de Nord și Coreea de Sud). În total, num ărul mor ților
ar fi putut ajunge la 1.000.000, dintre care „poate pân ă la 100.000 de
americani”. Costurile economice ale r ăzboiului ar fi fost, și ele, infernal de mari:
între 61 și 100 miliarde USD ar fi fost doar cheltuielile înt reprinse de SUA în
primele 90 de zile de conflict; la aceast ă sum ă s-ar fi ad ăugat alte 1.000 de
miliarde USD, pagube suferite, inevitabil, de c ătre Coreea de Sud. Înso țit ă de INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

101 astfel de pierderi și costuri, nici m ăcar o victorie total ă urmat ă de înl ăturarea
regimului de la Phenian nu poate constitui un obiec tiv politic atractiv. Ar fi
vorba despre o victorie mult prea scump pl ătit ă de SUA și de Coreea de Sud.

Dar nici variantele ceva mai pu țin catastrofale nu sunt, în realitate, prea
atractive. Mul ți anali ști politici și militari afirm ă c ă testul nuclear întreprins de
Coreea de Nord ar putea îndemna și alte ță ri din zon ă s ă se lanseze, curând, în
competi ția atomic ă. Japonia și Coreea de Sud au, cu siguran ță , ca și Taiwanul,
capacitatea tehnic ă și financiar ă de a demara și finaliza, la nevoie, programe
nucleare militare proprii. Pentru a împiedica o ase menea evolu ție nefast ă, care
să anuleze logica Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare (NPT ) ,
oficialit ățile americane au promis în mod repetat, dup ă 9 octombrie 2006, prin
chiar vocea Secretarului de Stat Condoleezza Rice, c ă vor folosi toate mijloacele
existente – transmite AP – pentru a „îndeplini întreaga gam ă de angajamente de
descurajare și de securitate pe care SUA și le-au asumat fa ță de Japonia”. Altfel
spus, SUA s-au angajat, în acest context foarte fr ământat, s ă garanteze și, la
nevoie, s ă apere securitatea na țional ă a Japoniei cu orice pre ț și în orice
împrejurare . Acelea și asigur ări le-a primit și Coreea de Sud, relateaz ă tot AP .
Într-o asemenea situa ție, faptul c ă exist ă deja numeroase informa ții
credibile despre posibilitatea unui al doilea test nuclear nord-coreean nu poate fi
decât foarte îngrijor ător. La fel de îngrijor ător este și faptul c ă despre inten țiile
reale ale nord-coreenilor circul ă informa ții complet contradictorii. Acestea sunt
de natur ă s ă împiedice – sau m ăcar s ă frâneze – orice posibilitate de a rezolva
rapid situa ția din Extremul Orient. Între timp, propagandi știi Phenianului î și v ăd
de ale lor: ei pretind – de și împotriva tuturor eviden țelor și a voin ței politice a
întregii lumi civilizate – c ă testul nuclear ar fi fost un act pozitiv, fiindc ă n-ar fi
făcut decât „s ă apere pacea și stabilitatea” (?!) în Extremul Orient.
INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

102 Pentru a în țelege mai bine de ce Coreea de Nord pare, în ultimi i ani, s-o fi
luat razna complet, amenin țând mai întâi stabilitatea și pacea din Extremul
Orient și refuzând apoi s ă se supun ă chiar și deciziilor ONU, merit ă s ă trecem în
revist ă câteva dintre ideile politice ale lui Kim Ir Sen, tat ăl actualului dictator
comunist de la Phenian. Și în special pe acelea care au leg ătur ă cu scena
interna țional ă. Pentru c ă evolu țiile care au loc acum sub ochii no ștri
demonstreaz ă, înc ă o dat ă, c ă a șchia nu sare de parte de trunchi: gândirea lui
Kim Jong-Il este dominat ă de obsesii politice și strategice în mare m ăsur ă
mo ștenite de la tat ăl s ău.
Kim Ir Sen se referea adesea la „transformarea într egii societ ăți”, ac țiune
desf ăș urat ă „cu scopul de a transforma țara… într-un Eden comunist”. În
vederea atingerii unui asemenea obiectiv ambi țios, afirma liderul nord-coreean,
trebuie „înf ăptuite pe deplin… cele Trei Revolu ții, ideologic ă, tehnic ă și
cultural ă”. În mod limpede, perfec ționarea tehnicii militare de toate tipurile,
inclusiv a armelor nucleare, pare a fi un element i mportant din ceea ce Kim Ir
Sen numea „Revolu ția tehnic ă”. O Coree de Nord comunist ă înarmat ă pân ă în
din ți era un lucru absolut firesc și, mai mult, chiar absolut necesar pentru Kim Ir
Sen. Și aceasta pentru c ă inamicul principal ce st ă în calea victoriei depline a
comunismului ar fi „imperialismul american”, vinova t și de faptul c ă „a
transformat țara noastr ă în cenu șă ”. Pentru Kim Ir Sen, SUA tr ăiau permanent
cu „speran ța de a înghi ți” Coreea de Nord. Pentru a evita un asemenea sfâr șit al
regimului s ău, Kim Ir Sen dorea ca nu cumva Coreea de Nord s ă fie vreodat ă
nevoit ă s ă lupte „cu arme înapoiate” împotriva „imperiali știlor americani
echipa ți cu arme moderne”. Dictatorul nord-coreean pretind ea c ă „în Coreea de
Sud sunt desf ăș urate peste 1.000 de arme nucleare” americane; el e ra îngrijorat
și de faptul c ă trupele comuniste nu ar reprezenta decât „o jum ătate” din cele ale
Coreei de Sud și ale SUA, amplasate la sud de paralela 38. Îns ă Kim Ir Sen era
obsedat nu numai de ideea unei eventuale confrunt ări cu SUA, ci de INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

103 confruntarea cu întreaga lume occidental ă. Întreg Occidentul era, pentru tat ăl
actualului dictator, un inamic de moarte, fiindc ă – pretindea el – „capitali știi
sunt foarte perfizi”. Kim Ir Sen acuza – chiar dac ă f ără nici un temei –
Occidentul democratic și liberal c ă „face chiar și imposibilul” pentru a
împiedica dezvoltarea Coreei de Nord. O alt ă obsesie politic ă și strategic ă a lui
Kim Ir Sen era aceea „de a determina retragerea tru pelor americane din Coreea
de Sud, de a reunifica țara și de a realiza astfel o suveranitate na țional ă
complet ă”. Desigur, una care s ă consolideze privilegiile sale și ale unui
mănunchi de lideri comuni ști. Pentru realizarea acestor obiective, afirma Kim Ir
Sen, coreeni „trebuie… să-și îndrepte armele împotriva… imperiali știlor” 112
(aceast ă expresie poate s ă fie, desigur, o simpl ă figur ă de stil; dar, la fel de bine,
poate fi descrierea foarte scurt ă a unor planuri și obiective reale, de natur ă s ă
pun ă în primejdie nu numai pozi ția SUA pe arena interna țional ă, ci și pacea și
echilibrul în întregul Orient Îndep ărtat ).

În acest context merit ă subliniat și faptul c ă programele militare ale
Coreei de Nord sunt dezvoltate în ritm accelerat cu un pre ț economic și social
uria ș. Coreea de Nord este, practic, întruchiparea perfect ă a falimentului total al
comunismului . Coreea de Nord are o suprafa ță total ă de 122.762 kilometri
pătra ți (cam jum ătate din suprafa ța României) și o popula ție de 22,9 milioane
oameni (în 2005, conform datelor ONU). Export ă minereuri și produse
metalurgice, ciment și, de și cea mai mare parte a popula ției moare de foame,
Coreea de Nord export ă în cantit ăți mari chiar și produse alimentare . Datele
statistice existente, ca și reportajele din presa occidental ă înf ățișeaz ă cu detalii
crâncene o țar ă a c ărei situa ție economic ă și social ă este absolut dezastruoas ă.
Speran ța de via ță este extrem de redus ă, afirm ă BBC : doar 60 de ani pentru
bărba ți și ceva mai mare, de 66 de ani, pentru femei (pentru a în țelege mai bine

112 Pentru toate fragmentele citate în paginile anteri oare, vezi Kim Ir SEN, Opere alese , Ed. Politic ă, Bucure ști,
1988 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

104 cât de dramatic ă este situa ția radiografiat ă cu precizie chiar și numai de aceste
dou ă cifre, este suficient, credem, s ă le comparăm cu datele referitoare la alte
ță ri: în Coreea de Sud, de exemplu, b ărba ții tr ăiesc, în medie, pân ă la 72 de ani,
iar femeile – afirm ă lucrarea Economia lumii 2004 , coordonat ă de André
Gamblin – pân ă la 80 de ani; în Islanda, b ărba ții tr ăiesc pân ă la 78, iar femeile
pân ă spre 82 de ani; iar în cazul României, cifrele act uale sunt de 67 de ani
pentru b ărba ți și 74 de ani pentru femei). În Coreea de Nord, mortalitatea
infantil ă este enorm ă: 42 din fiecare 1000 de nou-n ăscu ți se sting înainte de
împlini un an, din cauza s ărăciei crunte (în Irlanda, de exemplu, mortalitatea
infantil ă este de doar 5,9 ‰, în Italia – de doar 4,6 ‰, iar în Japonia – de 3,2 ‰;
rate ale mortalit ății infantile mai mari decât în Coreea de Nord g ăsim doar în
ță rile cele mai s ărace din Africa neagr ă. În timp ce Kim Jong-Il, dictatorul
comunist de la Phenian, este ocupat cu muzica de op er ă, cu proiectarea de
cl ădiri oficiale sinistre și, spun bârfele, cu degustarea excesiv ă a coniacului,
economia este la p ământ . Acum câ țiva ani, Kim Jong-Il a introdus brusc un șir
de reforme care, afirm ă economi știi, s-au dovedit a fi un „fiasco total”. Drept
urmare, produc ția agricol ă e în c ădere liber ă: între 1990 și 2002, produc ția
anual ă de porumb a sc ăzut de la 4,4 milioane la doar 1,65 milioane tone.
Efectivele de bovine au sc ăzut, și ele, de la 1,3 milioane la doar 575 mii capete.
Produc ția de orez a sc ăzut în acela și interval de la 5,3 milioane la doar 2,19
milioane tone. Dar și cele mai multe dintre sectoarele industriei au pe rforman țe
absolut dezastruoase . Din 1990 și pân ă în 1999, produc ția total ă de electricitate
s-a redus cu aproape 40 %, iar produc ția de o țel a sc ăzut de la 7 milioane tone la
doar 300.000 tone anual. Au sc ăzut semnificativ și cantit ățile de minereuri de
zinc, cupru și plumb extrase și prelucrate. Întreaga țar ă este atât de crunt lovit ă
de s ărăcie , încât mai ales „în timpul iernii, numeroase perso ane au fost
determinate de foame s ă treac ă fraudulos frontiera chinez ă”. Exist ă în presa
occidental ă chiar și unele relat ări – pe care nu le putem confirma, dar care nici INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPL OMATICA 4444

105 nu pot fi ignorate – despre cazuri de canibalism alimentar : ajun și dincolo de
pragul disper ării, se pare c ă nord-coreeni de rând, înnebuni ți pur și simplu de
foame, î și mai m ănânc ă, din când în când, vecinii. A șa arat ă, în realitate, „raiul
socialist” al lui Kim Jong-Il.

Implicarea Coreei de Nord într-o accelerat ă curs ă a înarm ării nucleare nu
este singurul motiv de îngrijorare. La urma urmei, armele atomice nu au aproape
nici o relevan ță strategic ă, dac ă nu exist ă și mijloace tehnice capabile s ă le
transporte la țint ă. În acest domeniu, Coreea de Nord ocup ă o pozi ție cu totul
special ă. Ea are „cea mai avansat ă capacitate în domeniul rachetelor balistice
dintre toate ță rile care provoac ă preocupare” și îngrijorare din cauza prolifer ării
nucleare. Ea are acum numeroase rachete cu raza de ac țiune de 1.000 de
kilometri și a efectuat – inclusiv recent – mai multe test ări ale unei rachete
balistice cu mai multe trepte și cu o raz ă de ac țiune mult mai mare care, când va
deveni complet opera țional ă, „ar putea transporta o mic ă înc ărc ătur ă de lupt ă
pân ă în SUA”. În plus, Coreea de Nord are, înc ă de prin 1960, capacitatea de a
produce, „într-un interval de doar câteva s ăpt ămâni de la adoptarea unei decizii
politice în acest sens” cantit ăți mari de substan țe chimice și agen ți bacteriologici
de lupt ă113 .

8. Alte riscuri, amenin ță ri și probleme (dileme) geostrategice

SUA nu se confrunt ă îns ă doar cu crize acute sau cu competitori
poten țiali (fie ei cu relevan ță global ă sau strict regional ă). America trebuie s ă
rezolve și câteva probleme interne (cum ar fi, de exemplu, aceea a aloc ării de
resurse pentru men ținerea suprema ției navale); concomitent, ea trebuie s ă

113 Ibidem , p. 241 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

106 răspund ă și la dou ă întreb ări dificile. Prima este: care va fi viitorul rela țiilor cu
Rusia? A doua este înc ă și mai incomod ă: încercarea de a implanta democra ția
liberal ă de tip occidental în Orientul Mijlociu este, într- adev ăr, o metod ă
eficient ă de stabilizare și dezvoltare a regiunii?

8a. Pierderea progresiv ă a controlului asupra oceanelor și a Rimland -ului

Oricât ar fi de primejdioase – sau mai degrab ă oricât ar fi de sâcâitoare –
pentru pozi ția interna țional ă cu totul excep țional ă a Statelor Unite, multe dintre
realit ățile geopolitice și geostrategice cum sunt cele deja discutate în pag inile
anterioare au o sl ăbiciune major ă: sunt episoade politice și militare regionale ,
cărora le lipse ște o dimensiune cu adev ărat global ă. China are, desigur, ambi ții
globale. Și consider ă, de mult ă vreme, întreaga planet ă ca fiind un teren de joc.
Adev ărul unei astfel de aser țiuni este demonstrat, în mod mai mult decât
suficient, de rezultatele recent încheiatului summi t China-Africa. Dar nu avem
de ce s ă uit ăm c ă, în întreaga istorie universal ă, de la ambi ții și pân ă la realit ăți
complet configurate și func ționale a fost de multe ori o cale extrem de lung ă,
adesea imposibil de parcurs pân ă la cap ăt. Ambi ții globale are, f ără îndoial ă, și
Iranul. Am f ăcut deja trimitere, într-un șir de materiale 114 publicate acum câteva
luni în Revista Institutului Diplomatic Român , la cel pu țin dou ă dintre sursele
evidente (și la care am f ăcut trimitere și în paginile anterioare ale studiului de
fa ță ) ale ambi țiilor trans-regioanle ale actualului regim de la Te heran: puternica
tradi ție imperial ă a ță rii, dar și obsesia Califatului ca imperiu universal (a șa cum
era pe la 730, când Islamul ajunsese deja la jum ătatea Fran ței de ast ăzi, dup ă ce
cucerise fulger ător, în doar câteva decenii, Orientul Mijlociu și tot nordul
Africii). Dar oricât de puternice ar fi motiva țiile politice și religioase care îi

114 Vezi Florin DIACONU, „Mahmoud Ahmadinejad: Un doct or în inginerie al Islamului radical”, precum și
Florin DIACONU, „Iran: revolu ția islamic ă, altoit ă pe o veche tradi ție imperial ă”, ambele materiale publicate în
Revista Institutului Diplomatic Român , anul 1, nr. 1, semestrul 1, 2006, pp. 54-57 și respectiv 66-70 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

107 anim ă pe liderii de la Teheran, dobândirea de c ătre Iran a unei relevan țe cu
adev ărat globale este în cel mai bun caz un vis îndep ărtat și nu neap ărat foarte
probabil. Și aceasta din mai multe motive. De exemplu, atunci când vorbim
despre obsesia iranian ă de a reface Califatul, nu trebuie s ă lu ăm în calcul doar
cele câteva avantaje pe care le-ar putea avea Teheranul într-un asemene a
demers, ci și obstacolele pe care va trebui s ă le dep ăș easc ă. Dintre acestea, dou ă
sunt în egal ă m ăsur ă evidente și majore: în primul rând, Iranul este o țar ă
musulman ă, dar nu și arab ă (grupul etnic dominant fiind alc ătuit din descenden ți
direc ți ai per șilor din antichitate); în al doilea rând, credin ța dominant ă în Iran
este varianta șiit ă115 a religiei islamice, în timp ce religia majoritar ă în întreg
Orientul Mijlociu este varianta sunnit ă a credin ței mahomedane. Ca urmare, nu
este deloc clar nici când și nici dac ă Iranul va reu și într-adev ăr s ă devin ă un
actor capabil s ă conteste la nivel global, cu șanse de succes, hegemonia
geostrategic ă american ă. Cazul talibanilor este și mai clar: a șa cum am precizat
deja, ei sunt lupt ători realmente formidabili; ei mai sunt și puternic avantaja ți
atât de o puternic ă și constant ă motiva ție religioas ă, cât și de faptul c ă lupt ă pe
teren propriu, precum și de faptul c ă, la nevoie, se pot retrage rapid fie în mun ți,
fie chiar peste grani ță , în regiunile tribale din Pakistan, impropriu cont rolate de
autorit ățile administrative și militare ale regimului autoritar (dar și reformator)
al generalului Musharraf. Dar nu are nici un sens s ă ne imagin ăm c ă efortul
contraofensiv al talibanilor poate dura la nesfâr șit sau c ă el ar putea s ă conduc ă
la pierderea complet ă a Afghanistanului de c ătre occidentali. Dar chiar și dac ă
lucrurile ar evolua astfel – ceea ce, repet, este v ădit improbabil – un Afghanistan
re-talibanizat nu ar putea niciodat ă s ă conteste pozi ția Americii în lume, fiindc ă
abia ar fi în stare s ă supravie țuiasc ă tensiunilor centrifuge escaladate pân ă la
nivelul de r ăzboi civil cronicizat, tip de conflict care constit uie, de secole, un fel
de sport na țional al afghanilor de diverse etnii și diverse convingeri politice.

115 Pentru istoria și tr ăsăturile variantei șiite a islamului vezi și Philip K. HITTI, History of the Arabs , Palgrave /
Macmillan Publishers Ltd.,1970, capitolul 30, intit ulat “Sectele islamice” INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

108 Dar exist ă nu numai inamici și riscuri care ar putea constitui abia cândva,
în viitorul destul de îndep ărtat, o primejdie de moarte pentru pozi ția SUA pe
arena interna țional ă; exist ă și un set de procese deja în curs de desf ăș urare – și
de riscuri asociate cu trend-urile în cauz ă – care pot constitui, într-adev ăr,
motive foarte serioase de îngrijorare pentru SUA ca hegemon glob al. Este vorba
despre faptul c ă Statele Unite sunt tot mai pu țin puternice (atât în termeni
relativi, cât și termeni absolu ți) pe m ările și oceanele lumii, ca și despre faptul
că nici controlul SUA asupra zonelor pe care geopolit icianul Spykman o numea
Rimland (bordura sau marginea maritim ă a lumii, adic ă totalitatea teritoriilor și
regiunilor de pe ță rmurile oceanelor și m ărilor deschise din întreaga lume) este
ast ăzi semnificativ mai fragil decât în deceniile anter ioare.
Pentru dobândirea și men ținerea statutului de mare putere regional ă,
dezvoltarea componentei navale (comerciale și militare) a puterii na ționale nu
constituie un element obligatoriu. Și aceasta fiindc ă regiuni continentale întinse,
iar uneori continente întregi pot fi dominate exclu siv de tandemul alc ătuit din
armatele terestre și dintr-o diploma ție ambi țioas ă, eficient ă și flexibil ă. Un bun
exemplu pentru acest tip de statut de hegemon continental pe arena
interna țional ă este constituit de cazul Germaniei la sfâr șitul secolului al XIX-
lea: de și aproape complet lipsit de for țe navale, statul german unificat domina cu
lejeritate întreg spa țiul european (dup ă ce ob ținuse, într-un interval de doar cinci
ani, victorii zdrobitoare împotriva Austriei și Fran ței). Dar pentru dobândirea și
men ținerea unei pozi ții importante în politica mondial ă, puterea maritim ă
constituie un ingredient absolut obligatoriu. Și aceasta pentru c ă – a șa cum
sublinia amiralul Gor șkov, întemeietorul flotei sovietice de mare larg ă ( blue
water navy ), doar „oceanele constituie calea de leg ătură între continente, precum
și între furnizorii de produse vitale pentru întreag a lume”. Mai mult,
„continentele sunt nimic altceva decât mari insule a c ăror suprafa ță total ă abia
atinge 150.000.000 kilometri p ătra ți” și „ele sunt înconjurate, legate unele de INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

109 altele și se afl ă din multe perspective (mai ales în ceea ce prive ște clima) într-o
stare constant ă de dependen ță fa ță de Oceanul Mondial, a c ărui suprafa ță total ă
este de 350.000.000 kilometri p ătra ți” 116 . De asemenea, merit ă subliniat ă în mod
special și leg ătura clar ă între dominarea rutelor comerciale maritime-oceani ce și
puterea na țional ă: amiralul american Mahan, primul teoretician cu ad ev ărat
serios din epoca modern ă al puterii navale, afirma înc ă de acum aproape 120 de
ani, cu aproape trei genera ții înainte de Gorshkov, c ă exist ă „o profund ă
influen ță a comer țului maritim asupra bog ăției și puterii ță rilor” 117 .

Pentru controlul eficient al întregului spa țiu oceanic sunt necesare îns ă,
indiferent de epoc ă, multe nave de r ăzboi. Cu doar un num ăr limitat de
bastimente de lupt ă, marile rute oceanice nu pot fi eficient controlat e sau
ap ărate, întrucât sunt extrem de lungi : de la New York la Capetown sunt nu mai
pu țin de 6.800 de mile marine 118 ; de la New York la Canalul Panama – 2.000
mile marine; de la New York la intrarea în Marea Ba ltic ă – 3.150 mile 119 . Aceste
distan țe sunt îns ă destul de mici, fiindc ă Atlanticul este un ocean relativ mic,
dac ă îl compar ăm cu spa țiul geografic uria ș constituit de Oceanul Pacific și
Oceanul Indian. De la Capetown la Calcutta, de exem plu, sunt nu mai pu țin de
5.600 mile, iar de la Capetown pân ă în Golful Persic – 5.250 mile. De la Canalul
Panama pân ă în Noua Zeeland ă sunt, în linie dreapt ă, 6.500 mile, și înc ă 1.250
de mile marine de la Auckland pân ă la Sydney; de la Canalul Panama pân ă în
Insulele Hawaii sunt 4.700 mile, iar din Hawaii pân ă la Yokohama, în Japonia,
alte 3.420 de mile marine; în sfâr șit, între Los Angeles și Sydney sunt, de
asemenea, 6.450 de mile în linie dreapt ă.120

116 Sergei G. GORSHKOV, „Navies in War and in Peace”, în Sergei G. GORSHKOV, Red Star Rising at Sea ,
U.S. Naval Institute Press, 1974, pp. 1, 5
117 A. T. MAHAN, The Influence of Sea Power upon History 1660-1783 , Little, Brown and Company, Boston,
1918, p. 1
118 Mila marin ă are 1.852 de metri, fiind cu peste 10 % mai lung ă decât mila terestr ă, ce are doar 1.609 metri
119 Gérard CHALIAND and Jean-Pierre RAGEAU, Strategic Atlas. A Comparative Geopolitics of the W orld
Powers , second edition, revised and updated, Harper and R ow, Publishers, New York, 1985, p. 57
120 Gerard CHALIAND, Jean-Pierre RAGEAU, op. cit. , pp. 62 și 68 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

110 Dac ă discut ăm acum cifrele referitoare la m ărimea flotelor de r ăzboi în
epoca modern ă și contemporan ă, chiar atunci când lu ăm în calcul numai
bastimentele cele mai mari și mai puternice (ceea ce anglo-saxonii numesc
capital ships ), oper ăm cu numere mari sau chiar foarte mari (de ordinul zecilor
și, mai adesea, de ordinul sutelor). A șa de exemplu, transformarea Marii Britanii
dintr-o mare putere european ă cu statut incert într-o mare putere mondial ă,
de țin ătoare a celui mai mare imperiu colonial și capabil ă s ă st ăpâneasc ă toate
oceanele lumii, a fost un proces ce s-a desf ăș urat, în linii mari, între 1689 și
1815. În acest interval, cantitatea total ă de nave de linie (nave mari de lemn,
propulsate cu vele și având în jur de 80-130 de tunuri dispuse în bordu ri, pe trei
pun ți de tragere suprapuse) ale marilor puteri a r ămas relativ constant ă: în jur de
350. Dar dac ă la 1689 Anglia avea doar 100 de astfel de bastimen te grele (cu 20
mai pu ține decât Fran ța, principalul s ău competitor strategic), la 1815 ea avea
deja 214 (în timp ce Fran ța mai avea doar 89 de nave de linie) 121 . S ă coment ăm
acum aceste cifre. La începutul intervalului, Angli a are doar dou ă șeptimi din
navele de linie ale lumii, adic ă doar 28,6% din bastimentele grele care pot
asigura domina ția Oceanului Mondial. Dimpotriv ă, la 1815, dup ă ce înfrânsese
decisiv flota francez ă și flota spaniol ă (pe francezi în dou ă ocazii, la Abukir și
Trafalgar, iar pe spanioli la Trafalgar), Marea Bri tanie avea deja mai mult de
patru șeptimi din puterea naval ă a întregii lumi, calculat ă în capital ships : cele
214 nave de linie ale Londrei reprezentau exact 59, 6 % din bastimentele grele de
război ale întregii lumi. Altfel spus, Marea Britanie era, pe mare, de dou ă ori
mai puternic ă decât toate celelalte state ale lumii luate la un loc.
Aceea și concentrare masiv ă a puterii navale în mâinile unui num ăr redus
de state – și, în anumite ocazii, în mâinile unui singur stat – caracterizeaz ă și
momente mai apropiate de zilele noastre ale istorie i universale. A șa de exemplu,

121 Pentru cifrele folosite în acest paragraf vezi Pau l KENNEDY, The Rise and Fall of the Great Powers.
Economic Change and Military Conflict from 1500 to 2000 , Vintage Books, New York, 1989, p. 99 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

111 la 1908 122 , Marea Britanie avea 53 de nave de linie de toate tipurile (aceast ă
cifr ă înglobând atât cuirasatele mai vechi, cu doar patr u piese de artilerie de
mare calibru, dispuse în dou ă turele, dar și navele mai noi, de tipul
Dreadnought , cu 10 tunuri de 305 milimetri dispuse în cinci tu rele), 37 de
cruci șă toare cuirasate și 84 de cruci șă toare medii și u șoare (neprotejate sau slab
protejate de blindaj). Cele 53 de nave de linie ale Marii Britanii însemnau, la
vremea respectiv ă, de peste dou ă ori mai multe bastimente grele decât
cuirasatele Germaniei (doar 24); sau efective naval e mai mari decât ale oric ărei
combina ții posibile alc ătuite din alte dou ă puteri la un loc: o eventual ă (de și
foarte pu țin probabil ă) flot ă combinat ă franco-german ă ar fi putut alinia doar 46
cuirasate; iar o eventual ă coali ție între Rusia, Japonia și SUA ar fi putut trimite
la lupt ă doar 48 de nave de linie. Regula anterior anun țat ă se men ține și în acest
caz în liniile sale mari: hegemonul maritim al lumi i este de cel pu țin dou ă ori
mai puternic decât oricare alt ă mare putere naval ă, sau semnificativ mai
puternic ă decât oricare alte dou ă mari puteri navale la un loc, sau semnificativ
mai puternic ă decât trei sau patru puteri de rangul al doilea la un loc.

Ulterior, aceast ă concentrare cu totul excep țional ă a puterii navale în
mâinile unui singur stat (sau ale unui grup restrân s de state) nu numai c ă se
men ține, ci se și amplific ă. A șa de exemplu, SUA aveau, în anii ultimi ai celui
de-al Doilea R ăzboi Mondial, peste 150 de portavioane de toate tip urile. Ulterior
cifra se mai reduce: în 1952, de exemplu, America m ai avea doar 102
portavioane 123 , dar chiar și acest num ăr redus cu 30 % în doar 7 ani era de peste
5 ori mai mare decât acela al portavioanelor active în toate celelalte flote ale
lumii (la vremea aceea, 15 în marina militar ă britanic ă, precum și 3 în flota de
război francez ă).

122 Pentru cifrele folosite în continuare, vezi Helmut PEMSEL, Von Salamis bis Okinawa. Eine Chronik zur
Seekriegsgeschicthe. J. F. Lehmanns Verlag, Munchen , 1975, p. 316
123 Pentru aceste cifre, vezi tot Helmut PEMSEL, op. cit. , p. 316 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

112 De men ționat și faptul – extraordinar de semnificativ din perspec tiv ă
politico-strategic ă, unghi mai relevant, în acest caz, decât analiza s trict militar ă a
raportului de for țe – c ă obsesia superiorit ății absolute, pe mare, este prezent ă în
mintea deciden ților politico-militari ai marilor puteri cu ambi ții globale nu
numai în raport cu competitorii sau cu inamicii, ci chiar și și în raport cu alia ții.
Să analiz ăm, pentru mai buna în țelegere a acestei realit ăți, efectivele totale ale
for țelor navale ale celor dou ă alian țe politico-militare care se confrunt ă în
vremea R ăzboiului Rece. La apogeul acestui conflict înver șunat, a c ărui miz ă a
fost una global ă, for țele Tratatului de la Var șovia aveau 105 submarine nucleare
(toate sovietice), 174 de submarine cu propulsie cl asic ă (dintre care 168
sovietice), 187 de nave militare mari de suprafa ță (dintre care 184 sovietice) și
807 avioane în for țele aeriene navale (dintre care 755 sovietice). Apr oximativ la
fel era și situa ția din cadrul NATO: Alian ța avea 97 de submarine nucleare
(dintre care 85 ale SUA), 137 de submarine diesel ( din care 5 ale SUA), 376
nave mari de suprafa ță (din care 149 ale SUA) și 2.533 avioane apar ținând
for țelor navale (dintre care 2.250 ale SUA) 124 .

Dar epoca modern ă și contemporan ă nu înseamn ă numai concentrarea
progresiv ă a unei cote-părți uria șe din puterea naval ă a întregii lumi în mâinile
unui num ăr tot mai mic de actori ai arenei interna ționale. Epoca modern ă și
contemporan ă mai înseamn ă și progrese tehnologice foarte importante, care dau
în mai multe ocazii un con ținut c totul nou conceptului de capital ship . Vreme
de sute de ani, pân ă spre jum ătatea secolului al XIX-lea, nava principal ă a
flotelor de r ăzboi a fost nava de linie cu vele, construit ă din lemn și având trei
pun ți suprapuse pe care erau dispuse, în borduri, piese de artilerie cu înc ărcare
pe la gura țevii. În jurul lui 1850 a ap ărut o genera ție intermediar ă de capital
ships , cu propulsie mixt ă (vele și motor cu aburi ce punea în mi șcare una sau

124 Pentru cifrele folosite în rândurile anterioare, v ezi Paul KENNEDY, op. cit. , p. 511 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

113 mai multe elice) și cu p ărți din corpul de lemn al navei protejate de pl ăci de
cuiras ă metalic ă. Apoi a ap ărut o categorie complet nou ă: nava integral metalic ă,
propulsat ă exclusiv de motoare, cu artileria principal ă și secundar ă dispus ă în
turele blindate rotative. Aceste cuirasate aveau, î n general, patru tunuri de 280-
305 milimetri dispuse în dou ă turele, una spre prova și una la pupa navei de
lupt ă. În anii de la începutul secolului al XX-lea, brit anicii au fost aceia care au
inventat un tip nou de capital ship : a șa-numitul Dreadnought , cu un
deplasament aproape dublu fa ță de cel al cuirasatelor din genera ții anterioare și
cu 10 tunuri de mare calibru ca armament principal, piese de artilerie dispuse în
cinci turele din care trei sau patru puteau trage c oncomitent în orice direc ție. La
doar dou ă decenii dup ă sfâr șitul Primului R ăzboi Mondial, navele militare de
suprafa ță mari, puternic cuirasate și înarmate cu piese de artilerie de foarte mare
calibru au devenit deja învechite, fiind dep ăș ite cu mult ca nivel de eficien ță de
către un tip nou de capital ship : portavionul. Acesta continu ă s ă fie și ast ăzi cel
mai mare și cel mai puternic bastiment de lupt ă de suprafa ță , considerat a fi
„coloana vertebral ă” a marilor flote de r ăzboi ale lumii contemporane 125 .
În 1938, Statele Unite aveau doar 5 portavioane. La sfâr șitul celui de-al
Doilea R ăzboi Mondial, SUA aveau deja în jur de 150 de porta vioane de toate
tipurile și m ărimile. Acest gen de arm ă a și fost acela care a decis atât r ăzboiul
din Pacific (anihilând flota japonez ă), cât și r ăzboiul din Atlantic (unde
portavioanele de escort ă ale SUA au avut un rol major în înfrângerea
submarinelor germane). În 1952, num ărul navelor de acest tip din marina
american ă se redusese deja la 102. În 1974 americanii mai av eau doar 20 de
portavioane grele (e drept, multe dintre ele cu pro pulsie nuclear ă). La sfâr șitul
secolului al X-lea, America mai avea doar 14 portav ioane în stare de

125 Pentru aceast ă scurt ă descriere a evolu ției tehnicii militare navale, vezi Tony GIBBONS (ge neral editor), The
Encyclopedia of Ships. Over 1.500 military and civi lian ships from 5.000 BC to the present day , Silverdale
Books, 2001, pp. 27-123 și 223-534 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

114 func ționare. Ast ăzi, SUA mai au doar 12 portavioane în serviciul act iv ( și înc ă
unul în construc ție) 126 .
Este perfect adev ărat c ă puterea de lupt ă a acestor nave de r ăzboi mari și
moderne este enorm ă. Am v ăzut deja, în paginile anterioare, care sunt
caracteristicile principale ale portavioanelor ceva mai vechi, de tipul Kitty
Hawk . Portavioanele din genera ții (clase) mai noi sunt înc ă și mai puternice. A șa
de exemplu, navele din clasa Nimitz (categorie care ar trebui s ă ajung ă, începând
cu anul viitor, la un num ăr total de 10 bastimente opera ționale) au un
deplasament total de 102.000 tone și o capacitate a sistemului de propulsie
nuclear ă de peste 260.000 cai-putere. Ele sunt înarmate cu trei sisteme de
lansare (fiecare cu câte 8 lansatoare) a rachetelor antiaeriene de tipul RIM-7 Sea
Sparrow , ca și cu patru tunuri antiaeriene de 20 de milimetri, d e tip Vulcan , cu 6
țevi fiecare și caden ță foarte mare de tragere. Dar armamentul principal a l
portavionului const ă în cele 90 de aeronave de toate tipurile (multe di ntre ele
capabile s ă poarte și s ă lanseze înc ărc ături nucleare), pe care le poate lansa în
misiuni de patrulare și de lupt ă folosind cele patru catapulte de pe puntea de
zbor 127 .

Este îns ă la fel de adev ărat c ă un num ăr atât de redus de capital ships este
aproape insuficient pentru a garanta, în orice cond i ții, controlul eficient al
Oceanului Mondial. Și aceasta fiindc ă, a șa cum am precizat deja, m ările și
oceanele lumii au o suprafa ță total ă de 350.000.000 kilometri p ătra ți, ceea ce
înseamn ă c ă fiec ărui portavion american îi revine, teoretic, o supra fa ță de
aproape 30 milioane kilometri p ătra ți (o suprafa ță de 125,5 ori mai mare decât
cea a României!). Chiar dac ă aceste suprafe țe pot fi reduse semnificativ, în
realitate (de exemplu fiindc ă portavioanele nu au nici de ce și nici cum s ă

126 Pentru aceste cifre vezi Helmut PEMSEL, op. cit., p. 316 și (pentru anii de la sfâr șitul secolului al XX-lea)
Simon TREW, Gary SHEFFIELD (editors), 100 Years of Conflict 1900-2000 , Sutton Publishing Limited, 2000,
p. 330
127 Vezi Christopher CHANT, History of the World’s Warships , Island Books, 2001, pp. 284-285 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

115 supravegheze m ările acoperite permanent de ghea ță din jurul polilor), puterea
naval ă a SUA, exprimat ă în portavioane, este deja întins ă la limit ă.

Și vorbim despre o suprasolicitare v ădit ă (imposibil de men ținut la
nesfâr șit f ără erori, accidente și e șecuri grave) la care US Navy este supus ă mai
ales datorit ă unor conjuncturi cum ar fi urm ătoarele: sub ochii no ștri, trei sau
patru portavioane americane se afl ă permanent în apele din jurul Orientului
Mijlociu, pentru a putea interveni, la nevoie, în s prijinul trupelor din Irak și
Afghanistan. Un altul patruleaz ă, permanent, în Marea Mediteran ă. Înc ă unul
patruleaz ă în apropierea Canalului Panama, punct nodal import ant în traficul
naval mondial. Cel pu țin un alt portavion patruleaz ă continuu în Atlanticul
Central și de Nord. Alte dou ă se afl ă, în medie, prin rota ție, fie în mar ș spre
teatrele de opera țiuni, fie în mar ș spre cas ă, fie în șantier, pentru repara ții și
moderniz ări. Cel pu țin unul dintre portavioanele SUA se afl ă, constant, în apele
din jurul Taiwanului, constituind o dovad ă a voin ței politice perene a SUA de a
proteja acest stat împotriva oric ărei presiuni directe pe care ar putea-o exercita
China continental ă. Aceasta înseamn ă c ă, în orice moment, America are acum,
în rezerv ă, neimplicate în opera țiuni de lupt ă, mar ș și patrulare, cel mult dou ă
sau trei portavioane pe care s ă le poat ă trimite, la nevoie, spre zone noi de criz ă
sau de conflict interna țional major . Acest calcul, oricât de aproximativ ar fi,
permite în țelegerea unei situa ții geostrategice dramatice: SUA nu mai au ast ăzi
posibilitatea de a folosi un num ăr suficient de portavioane pentru a face fa ță mai
multor crize majore concomitente. Altfel spus, SUA continu ă s ă aib ă ambi ții și
mai ales responsabilit ăți globale, dar au în tot mai mic ă m ăsur ă mijloacele
necesare pentru a- și îndeplini sarcinile de superputere. Aceast ă vulnerabilitate
este accentuat ă în chip primejdios de faptul c ă alte state mari, cu comportament
viitor impredictibil, î și dezvolt ă rapid for țele navale oceanice (una dintre aceste INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

116 mari puteri emergente este India, despre ale c ărei programe navale f ăcut deja
câteva observa ții într-un capitol anterior al acestui studiu; ceal alt ă este China).
Dar SUA nu se confrunt ă numai cu diluarea progresiv ă a suprema ției lor
maritime. La apogeul R ăzboiului Rece, Statele Unite aveau, peste tot în lu me,
dar în special în regiuni înglobate în ceea ce Spyk man numea Rimland , nu mai
pu țin de „3.429 baze militare, puncte de aprovizionare și obiective
administrative” ap ărate și operate de „1,7 milioane militari” din toate genu rile
de arm ă128 . Controlând – direct sau indirect – cea mai mare p arte din ță rmurile
maritime și oceanice ale lumii, SUA aveau o pozi ție geostrategic ă absolut
excep țional ă. Ast ăzi, num ărul bazelor americane de peste m ări, ca și num ărul
militarilor americani prezen ți în zone îndep ărtate de SUA ale Rimland -ului este
cu mult mai mic.

8b. Consecin țe îngrijor ătoare ale pierderii controlului asupra Oceanului
Mondial

Prea pu ține capital ships pentru a mai domina eficient m ările și oceanele
lumii. Un num ăr tot mai redus de baze peste m ări, cu un num ăr tot mai mic de
militari în aceste pozi ții strategice vitale pentru controlul Rimland -ului. O opinie
public ă și mul ți lideri politici tot mai ostili unei politici exte rne active. Un
num ăr crescând de competitori tot mai agresivi și ambi țio și, care î și dezvolt ă
rapid inclusiv for țele navale capabile s ă opereze în largul Oceanului Mondial.
Un num ăr notabil de e șecuri reale – sau cel pu țin de imagine – în mai multe
conflicte în curs de derulare în Orientul Mijlociu. Acestea sunt câteva dintre
tr ăsăturile principale ale dinamicii statutului SUA pe a rena mondial ă: a șa cum
am sugerat înc ă din titlu, America este ast ăzi o superputere cu mijloace tot mai
insuficiente pentru a îndeplini cu succes, și în continuare, rolul tradi țional

128 Sergei G. GORSHKOV, „Some Problems in Mastering th e World Ocean”, în Sergei G. GORSHKOV, Red
Star Rising at Sea , U.S. Naval Institute Press, 1974, p. 130 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

117 de ținut vreme de mai multe decenii: acela de hegemon m ondial de facto și, mai
ales, de garant eficient al evolu ției generale a lumii în direc ția generaliz ării
regimurilor politice de tip liberal și democratic.

8c. Necunoscuta constituit ă de Federa ția Rus ă: obsesii imperiale tot mai
evidente și impredictibilitate accentuat ă

La momentul actual, Rusia nu mai constituie un inamic (sau un risc de
securitate) direct, major, iminent și constant al SUA . Aceast ă situa ție constituie
o schimbare semnificativ ă în raport cu deceniile R ăzboiului Rece 129 și a devenit
evident ă înc ă de la începutul deceniului trecut, când noul Concept Strategic al
Alian ței, adoptat la Roma în noiembrie 1991 vorbea despre faptul c ă „Uniunea
Sovietic ă și republicile sale sufer ă transform ări radicale”, al c ăror rezultat era
deja vizibil: „mediul de securitate s-a îmbun ătățit în mod evident”. Acela și
document oficial al NATO introducea, totu și, și o evaluare mult mai pu țin
optimist ă, într-un capitol intitulat chiar Provoc ări și riscuri de securitate : „În
cazul particular al Uniunii Sovietice, riscurile și incertitudinile care înso țesc
procesul de schimbare nu pot fi v ăzute ca fiind izolate de faptul c ă for țele sale
conven ționale sunt mai mari decât ale oric ărui alt stat european, iar marele s ău
arsenal nuclear este comparabil doar cu al Statelor Unite” 130 .
Ast ăzi, SUA și Rusia (mo ștenitorul de facto și de jure principal al fostei
URSS) sunt parteneri strategici clari în cel pu țin un domeniu major: acela al
combaterii Islamului în forma sa cea mai radical ă și foarte agresiv ă. Eforturile
pe care le fac ru șii în Cecenia (cu toate excesele lor îngrozitoare) sunt îndreptate
împotriva unui inamic cu acela și sistem de valori politice și religioase ca și

129 Cât de acute, de profunde, de complexe și de grave au fost tensiunile între Moscova și Washington înc ă din
anii de început ai R ăzboiului Rece devine și mai clar la o lectur ă atent ă a unor lucr ări cum ar fi, de exemplu,
Wilfried LOTH, Împ ărțirea lumii. Istoria R ăzboiului Rece 1941 -1955 , Ed SAECULUM I.O., Bucure ști, 1997
130 “The Alliance’s Strategic Concept agreed by the He ads of State and Government participating in the me eting
of the North Atlantic Council in Rome on 7th-8th No vember 1991”, în NATO Handbook , NATO Office for
Information and Press, Bruxelles, 1992, pp. 147 și 149 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

118 talibanii și membrii re țelei al Qaeda, vâna ți de americani prin mun ții
Afghanistanului.

Dar aceast ă conjunctur ă nu are a ascunde alte aspecte ale rela țiilor
bilaterale: Rusia s-a ar ătat a fi, de exemplu, extrem de iritat ă de extinderea
NATO c ătre Est (NATO fiind, s ă nu uit ăm, o alian ță în care SUA joac ă rolul
central; ca urmare, opozi ția constant ă a Moscovei fa ță de l ărgirea NATO este,
de fapt, și reflexul unei anume cantit ăți de americanofobie ). În plus, începând
înc ă din anii 90, „Kremlinul a încercat s ă-și recâ știge o mare parte din influen ță
și s ă limteze penetrarea occidental ă în regiune. Mai presus de orice, regimul s-a
ngajat s ă reconstruiasc ă Rusia ca mare putere, atât pe scena european ă, cât și pe
cea „eurasiatic ă” ”. Acest proces, de fapt un viraj decis c ătre redobândirea unui
statul de putere mondial ă, a și fost descris de autorul pasajului mai sus citat
printr-o formul ă lipsit ă de orice echivoc: am avea de-a face ast ăzi, în rela țiile
Occidentului (inclusiv ale SUA) cu Rusia cu ceea ce putem numi „pace rece”
sau „noul imperialism al Rusiei” 131 .

Avem ast ăzi de-a face cu o Rusie al c ărei pre ședinte este, adesea și în
mod evident deliberat, arogant chiar și cu parteneri occidentali puternici –
inclusiv cu pre ședintele SUA 132 ( și este pu țin probabil s ă avem de-a face cu o
simpl ă metod ă de consolidare a propriei imagini, folosit ă de Putin f ără nici un
con ținut real al acestei atitudini sfid ătoare).
Dar, dincolo de atitudinile unor lideri – care, la urma urmei, ar putea
reac ționa subiectiv, accidental sau având anumite preocu p ări legate doar de
men ținerea unui anume popularit ăți în rândurile unui electorat na ționalist –
avem de discutat mai ales anumite date, cât se poat e de reale și mai ales vădit

131 Janusz BUGAJSKI, Pacea Rece: Noul imperialism al Rusiei , Editura Casa Radio, Bucure ști, 2005, p. 15
132 Zoe PETRE, „Strelna 2006 și viitorul Rusiei”, în Revista de Politic ă Interna țional ă, anul I, nr. III, nr.
3/2006, p. 84 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

119 îngrijor ătoare . Așa de exemplu, chiar dac ă Rusia de ține acum doar un num ăr
semnificativ mai mic de arme nucleare decât în anii ’90, arsenalul atomic al
Rusiei este înc ă imens: 742 de rachete balistice intercontinentale (cu 3.364 de
focoase), 376 de rachete balistice (cu 1.868 focoas e) ce pot fi lansate, din
imersiune, de c ătre submarinele nucleare, 80 de bombardiere strateg ice (având
la dispozi ție 626 de arme atomice și termonucleare): în total, 1.198 de vectori și
5.898 de focoase atomice și termonucleare 133 . În cazul celui mai optimist
scenariu pe care ni-l putem imagina, Rusia va avea în 2010 n mai p țin de 1.086
focoase nucleare și termonucleare, iar în cazul unor scenarii ceva ma i pu țin
optimiste, num ărul armelor atomice aflate la îndemâna Kremlinului s-ar putea
ridica pân ă la 4.048 134 (ceea ce ar însemna o reducere cu doar pu țin peste 30 %
fa ță de nivelul din 2001). Aceste cifre nu sunt, desigu r, extrem de ilustrative în
sine. S ă facem apel, a șadar, al studii de specialitate pentru a în țelege care ar fi
efectele unei eventuale utiliz ări a acestui arsenal nuclear de c ătre un Kremlin
înc ă și mai agresiv decât ast ăzi. În 1960, de exemplu, britanicii au organizat un
joc de r ăzboi menit s ă exploreze solu țiile alternative de gestionare a unui
conflict între trei corpuri de armat ă ale NATO și for țe sovietice mult superioare,
undeva în Germania. Jocul pleca de la premisa c ă nu vor fi folosite decât arme
nucleare de putere mic ă (înc ărc ături tactice, ce pot fi lansate chiar și cu ajutorul
tunurilor de calibru mare), exclusiv împotriva unor obiective strict militare. Mai
mult, jocul limita și num ărul armelor nucleare ce ar fi putut fi lansate: doa r între
500 și 1.000 de înc ărc ături, de cel mult 20-25 megatone fiecare, utilizate
(ipotetic, repet) într-o regiune complet lipsit ă de ora șe mari. Aceste doar câteva
sute de focoase nucleare mici ar fi provocat îns ă pagube și pierderi catastrofal de
mari: locuin țele a 3,5 milioane persoane urmau s ă fie complet distruse, iar 1,75

133 Joseph CIRINCIONE, Jon B. WOLFSTAHL, Miriam RAJKUM AR, op. cit. , p. 108
134 Ibidem , p. 109 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

120 milioane oameni ar fi murit pe loc; alte 5 milioane de persoane ar fi primit doze
de radia ții masive 135 .
În leg ătur ă cu cazul Rusiei, cel mai îngrijor ător aspect îl reprezint ă
evaluarea experien ței istorice anterioare: ru șii au mai fost parteneri cu SUA, în
mai multe ocazii: în secolul al XIX-lea, când în pl in R ăzboi de Secesiune (mai
precis în 1863), flota ruseasc ă de r ăzboi a vizitat porturile americane de la
Atlantic și de la Pacific, sl ăbind astfel presiunea britanic ă (și francez ă) asupra
Washingtonului 136 ; apoi în Primul R ăzboi Mondial și, 20 de ani mai târziu, în Al
Doilea R ăzboi Mondial 137 . Dar, dup ă fiecare episod dominat de cooperare a
urmat o perioad ă în care tipul principal de rela ție bilateral ă a fost confruntarea
direct ă în plan diplomatic (iar uneori și confruntarea militar ă, fie ea direct ă, ca în
cazul Interven ției, fie indirect ă, ca în perioada R ăzboiului Rece). În aceste
condi ții, dac ă accept ăm c ă exist ă repetabilitate istoric ă, e firesc s ă ne întreb ăm:
și ce va urma atunci când actuala faz ă de cooperare dintre SUA și Rusia va lua
sfâr șit, ca și momentele anterioare de parteneriat?
Nu are îns ă sens s ă canton ăm discu ția exclusiv în zona ipotezelor privind
viitorul. Exist ă chiar și ast ăzi, sub ochii no ștri, mai multe teme majore ale
rela țiilor interna ționale, teme care constituie terenul de manifestare al unor
divergen țe în cre ștere între SUA și Rusia : dosarul palestinian (Rusia
manifestând o atitudine aproape binevoitoare, în an umite momente, fa ță de
Hamas); dosarul iranian (de luat în calcul nu doar faptul c ă Moscova se arat ă
mult mai conciliant ă fa ță de Teheran, dar și transfer ă, de ani buni, tehnologii
sofisticate acestui regim fundamentalist); dosarul nord-coreean (Rusia este de
asemenea mai flexibil ă și mai dispus ă la negocieri și concesii decât se arat ă a fi
Washingtonul); dosarul chinezesc (nu numai c ă Rusia vinde cantit ăți enorme de

135 Andrew WILSON, Războiul și ordinatorul , Ed. Militar ă, Bucure ști, 1974, p. 113
136 Bruce CATTON, The Civil War , HoughtonMifflin Company, Boston, 1987, pp. 108-10 9
137 Pentru cooperarea dintre Moscova și Washington în ambele conflagra ții mondiale vezi, între altele, Robert
D. SCHULZINGER (editor), A Companion to American Foreign Relations , Blackwell Publishing Ltd.,
Malden, MA, Oxford, UK, 2006, pp. 149-167 și respectiv 188-214 INSTI TUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

121 hidrocarburi Chinei – ceea ce îi permite Beijingulu i s ă men țin ă ritmuri notabile
de cre ștere economic ă, apte s ă sus țin ă, la rându-le, cre șteri semnificative ale
resurselor alocate dezvolt ării și moderniz ării accelerate a for țelor armate – dar
avem de-a face, în ultimul deceniu, cu mai multe ca zuri de transfer masiv al
unor sisteme avansate de lupt ă dinspre Rusia c ătre China, ceea ce e de natur ă s ă
deprecieze și mai mult, în defavoarea intereselor SUA, echilibr ul precar de for țe
din Extremul Orient).

8d. Confundarea solu țiilor imaginare cu acelea reale: democra ția de tip
occidental în Orientul Mijlociu , o form ă f ără fond

Începând din toamna lui 2001, Statele Unite, împreu n ă cu un num ăr de
ță ri aliate și partenere, au trimis importante for țe militare în Afghanistan, pentru
a lovi bazele și for țele re țelei teroriste al Qaeda, precum și pentru a înl ătura
regimul taliban, care oferise terori știlor sprijin și ad ăpost. Din 2003, for țele SUA
și ale unor ță ri aliate sunt prezente, în num ăr înc ă și mai mare, și în Irak.
În ambele cazuri, interven ția american ă a fost determinat ă de interese
majore – și legitime , din perspectiva școlii realiste – în domeniul securit ății și
ap ărării na ționale. Afghanistanul era nu numai una din bazele i mportante de
instruire a re țelei teroriste care organizase atacurile teroriste de la 11 septembrie,
ci și o țar ă unde, ani în șir, s-a aflat la putere un regim islamic fundamenta lism,
care func ționa ca pepinier ă și refugiu pentru extremi știi musulmani din întreaga
lume, precum și ca destabilizator pentru întreaga Asie Central ă. În cazul
Irakului, regimul lui Saddam Hussein, de și laic, avea, pentru Orientul Mijlociu,
un poten țial destabilizator înc ă și mai important decât cel al regimului taliban .
În plus, spre deosebire de Afghanistanul talibanilo r, Irakul lui Hussein îngloba
elemente numeroase de modernitate tehnologic ă, u șor de folosit – pe fondul
obsesiilor agresive ale regimului – pentru fabricar ea unor arme de nimicire în INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

122 mas ă (în special agen ți patogeni și substan țe chimice de lupt ă din genera ții
avansate).
Ajun și în acest punct al discu ției, merit ă s ă z ăbovim câteva clipe pentru a
lămuri un aspect important al cazului irakian. Este a dev ărat c ă, mai ales în
ultima vreme, s-au f ăcut auzite – inclusiv în România – voci care contes t ă orice
noim ă a interven ției militare americane în aceast ă țar ă, aducând în prim-planul
discu ției în special faptul c ă, pân ă acum, armele de nimicire în mas ă pe care le-
ar fi avut Saddam nu au fost g ăsite. Ceea ce înseamn ă – afirm ă vocile în cauz ă –
că regimul de la Bagdad nici nu le-a avut vreodat ă. C ă lucrurile nu stau deloc
așa o demonstreaz ă, între altele, cei 8.000 de kurzi uci și de Saddam cu gaze de
lupt ă în 1983, dar și bombardarea cu gaze neuroparalizante (de tip sari n, tabun,
VX) a ora șului Halabja, la 15 martie 1988 (atac soldat cu moa rtea a cel pu țin
5.000 de civili).

8d.1 Diferen țe importante între Irak și Afghanistan

Între evenimentele din Afghanistan și cele din Irak exist ă, desigur, câteva
diferen țe mari. Mai întâi, este vorba despre natura regimur ilor politice alungate
de la putere de americani și alia ții lor (un regim teocratic ultra-rigid în
Afghanistan și un regim laic, dictatorial și cu elemente totalitare în Irak). Este
vorba îns ă și despre gradul de dezvoltare, de modernitate a soc iet ăților locale (o
lume predominant tribal ă, mai degrab ă medieval ă în Afghanistan, țar ă cu o
produc ție industrial ă și cu o infrastructur ă modern ă neglijabile, dar și o societate
mult mai urbanizat ă, mai știutoare de carte și mai industrializat ă în Irak). O a
treia diferen ță este legat ă de faza actual ă de evolu ție a situa ției din cele dou ă ță ri
(vorbim despre un Afghanistan care, în ciuda ofensi velor crescânde ale
talibanilor, în estul și sud-estul ță rii, pare a fi în stadiu mai avansat de pacificare INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

123 și stabilizare, cel pu țin în linii mari, în timp ce Irakul se afl ă, continuu, în stare
acut ă de criz ă).

8d.2 Un triplu numitor comun

Aceste diferen țe nu pot îns ă ascunde sau minimaliza mai multe elemente
comune ale situa ției din cele dou ă ță ri. În primul rând, succesul notabil al primei
faze a interven ției militare americane . În doar câteva s ăpt ămâni, for țele militare
ale talibanilor, ca și deta șamentele combatante ale organiza ției al Qaeda, oricât
vor fi fost ele de bine motivate, au fost bombardat e sistematic, au fost înfrânte în
mod repetat în confrunt ări terestre extrem de dure, au fost alungate din or a șele
mari și, în final, au fost dispersate și alungate în regiuni izolate (sau chiar peste
grani ță , în Pakistan). În fa ța presiunii militare americane ( și a for țelor britanice ,
de și acestea au fost implicate cu efective mult mai mici decât cele ale for țelor
SUA) s-au pr ăbu șit, complet și foarte rapid, nu numai organizarea și dotarea
militar ă precar ă a fundamentali știlor din Afghanistan, ci și for țele armate ale
Irakului. Merit ă reamintit, în acest context, c ă armata irakian ă era considerat ă de
speciali ști, în 1990, ca fiind a patra putere militar ă conven țional ă din lume.
Primul r ăzboi din Golf a nimicit o parte important ă din efectivele și armamentul
irakienilor dar, cu eforturi notabile, Saddam Husse in a reu șit s ă refac ă o parte
important ă din poten țialul militar al ță rii sale. În 2001, Irakul avea – afirm ă
Kenneth M. Pollack în studiul intitulat The Regional Military Balance , inclus
într-un volum publicat în 2003 de Universitatea Na țional ă de Ap ărare a SUA –
424.000 militari, 2.200 de tancuri, 3.500 de vehicu le de lupt ă de alte tipuri, 316
avioane de lupt ă și peste 2.000 de piese de artilerie. Dar aceste for țe militare s-
au dezintegrat rapid sub presiunea masivit ății și ritmului atacului american.
INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

124 Al doilea element comun este, pentru ambele ță ri, evolu ția vie ții politice
interne dup ă încheierea fazei principale a ostilit ăților. La relativ scurt ă vreme
dup ă înfrângerea și desfiin țarea regimului taliban și a regimului lui Saddam
Hussein, au avut loc, atât în Afghanistan cât și în Irak, alegeri libere, care au
condus la formarea de parlamente și de organe ale puterii executive ajunse la
putere într-o manier ă acceptabil ă pentru Occident. Aceste alegeri au fost doar
unul dintre episoadele care fac parte dintr-un scen ariu mult mai amplu, ce
vizeaz ă transformarea ambelor ță ri în state liberale și democratice.

Al treilea numitor comun al situa ției din Irak și Afghanistan este faptul c ă
acest scenariu al pacific ării și stabiliz ării definitive prin „injec ția” cu democra ție
de tip occidental nu este, cel pu țin deocamdat ă, încununat de prea mult succes.
În Afghanistan situa ția este ceva mai stabil ă, dar talibanii și grup ările teroriste
opereaz ă înc ă, uneori în for ță , în mai multe regiuni ale ță rii. În linii mari, situa ția
seamănă cu cea din vremea ocupa ției sovietice: cei afla ți la putere controleaz ă
Kabulul și alte câteva ora șe mari, câteva dintre c ăile rutiere mai importante,
precum și câteva dintre provincii. Restul ță rii (adic ă teritorii întinse și o parte
deloc neglijabil ă a popula ției) se afl ă îns ă, în realitate, în mâinile altor actori
politici și militari, afla ți adesea în conflict deschis cu puterea central ă și cu
sus țin ătorii ei oocidentali. În Irak, situa ția este înc ă și mai instabil ă. For țele
americane și aliate fac fa ță cu dificultate – și înregistrând pierderi notabile – mai
multor grup ări care folosesc sistematic tehnicile r ăzboiului de guerrill ă, precum
și cele ale terorismului. În plus, ostilitatea între șii ți și sunni ți este constant
prezent ă; iar controlul noului guvern irakian asupra întreg ului teritoriu na țional
este o fic țiune. Ca și în Afghanistan, regiuni întregi sunt dominate, pe fa ță sau
discret, de actori politici care reprezint ă mai ales Islamul ultra-radical și au alte
agende decât aceea a guvernului de la Bagdad.
INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

125 Concluzia pare a fi simpl ă: cel pu țin pân ă acum, încerc ările de a
„vindeca” Afghanistanul și Irakul prin democratizare rapid ă n-au condus la
rezultate pozitive. Dimpotriv ă. Contrastul între planurile optimiste ale
Occidentului ( și în special ale SUA) și rezultatele reale, deloc mul țumitoare,
ob ținute pân ă acum în efortul de pacificare și stabilizare a Afghanistanului și a
Irakului este cât se poate de evident. Încercarea d e a aclimatiza democra ția
liberal ă de tip occidental în aceste dou ă ță ri islamice din Orientul Mijlociu a
generat, în loc de pacificare și stabilitate, un puhoi de probleme, un vid de pute re
și un haos complet impredictibil.

8d.4 O obsesie cu îndelungat ă tradi ție

Ideea c ă democra ția liberal ă ar fi un fel de panaceu universal valabil nu
este, cel pu țin în cazul SUA, una complet nou ă. În 1917, de exemplu,
pre ședintele Woodrow Wilson afirma, în Mesajul adresat Congresului, c ă SUA
trebuie s ă intre în r ăzboi, atâta vreme cât lumea este amenin țat ă de
„guvern ăminte autocratice”. Wilson fixa, cu acela și prilej, și obiectivele politice
majore ale implic ării Americii în Primul R ăzboi Mondial: „democra ția trebuie
să fie în siguran ță în lume, iar pacea lumii trebuie s ă fie fondat ă pe temeiurile
libert ății politice”. Pre ședintele SUA recuno ștea c ă r ăzboiul „este un lucru
teribil”, dar afirma, tran șant: „ne vom bate pentru bunul care este cel mai sc ump
inimilor noastre, pentru democra ție, pentru drepturile și libert ățile na țiunilor
mici”.

La 8 ianuarie 1918, acela și Woodrow Wilson rostea în fa ța Camerelor
reunite ale Congresului celebrul discurs care con ținea Cele 14 puncte 138 , nucleul

138 Pentru textul integral, ca și pentru comentarea am ănun țit ă și nuan țat ă a contextului istoric în care a fost
prezentat acest discurs vezi, între altele, John TO LAND, No man’s land: 1918, the last year of the Great War ,
Doubleday and Company, Inc., Garden City, New York, 1980, pp. 120-136 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

126 proiectului democrat de organizare a lumii postbeli ce. Din nou, ideea c ă
democra ția liberal ă este o valoare suprem ă, universal valabil ă, apare foarte clar.
Wilson afirma, între altele, c ă r ăzboiul în curs de desf ăș urare era unul purtat
chiar pentru „libertatea omului”, precum și c ă SUA î și asum ă rolul – dar și
„privilegiul” – de „a ajuta” toate popoarele „s ă-și realizeze cele mai adânci
speran țe de libertate”.

În timpul celui de-al Doilea R ăzboi Mondial, pre ședintele Roosevelt face,
la rându-i, apel repetat la aceea și idee. Într-un discurs 139 radiodifuzat la 15
decembrie 1941, pre ședintele SUA afirma c ă „am luat armele pentru a ap ăra
libertatea”, dar și c ă „nu le vom depune înainte ca libertatea s ă fie la ad ăpost de
pericol în lumea în care tr ăim”, precum și c ă „ne lu ăm obliga ția solemn ă de a
proceda astfel, încât nici o putere și nici o asocia ție de puteri s ă nu ne poat ă face
să renun ță m la idealurile noastre”. Este vorba despre afirma ții cu un con ținut și
un ton aproape wilsoniene, fapt foarte lesne de în țeles dac ă lu ăm în calcul faptul
că Roosevelt reprezenta, ca și predecesorul s ău, filosofia politic ă a democra ților.
Acela și pre ședinte american rostea, tot în cadrul unui discurs
radiodifuzat, la 14 iunie 1942, și o rug ăciune solemn ă pentru libertate, valoare
central ă a liberalismului: „Dumnezeu al Libert ății, pentru cauza omenirii libere,
noi ast ăzi d ăm z ălog inimile și vie țile noastre”. Victoria împotriva „tiranilor”
vinova ți de faptul c ă „vor s ă robeasc ă pe oamenii liberi” era invocat ă în special
pentru c ă, atunci când al ți oameni „sunt asupri ți – și noi suntem asupri ți. Când ei
fl ămânzesc – și noi fl ămânzim. Când li se r ăpe ște libertatea – și libertatea
noastr ă este în primejdie”.

Ideea c ă democra ția liberal ă ar fi un fel de panaceu universal, ca și ideea
că SUA au datoria s ă fie actorul ce administreaz ă acest panaceu întregii lumi,

139 Pentru fragmentele urm ătoare vezi Franklin Delano ROOSEVELT, Discursuri și mesagii , Bucure ști, 1946 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

127 apare și în discursurile politice ale pre ședintelui Clinton. Acesta este cel care
lanseaz ă conceptul de rogue states , folosit ulterior și de pre ședintele Bush.
„Statele recalcitrante și care nu respect ă legea… conduse de clici care
controleaz ă puterea politic ă folosind constrângerea … dovedesc o inabilitate
cronic ă de a avea rela ții constructive cu restul lumii… În calitatea lor d e singur ă
superputere, SUA au o responsabilitate special ă… s ă neutralizeze, s ă
îngr ădeasc ă … și poate s ă transforme aceste state tic ăloase în membri
constructivi ai comunit ății interna ționale” – afirma Clinton, democratul care a
decis, în 1997, și conturarea de planuri militare privitoare la lovi rea, în caz de
nevoie, cu arme atomice a acestor „state tic ăloase” 140 .

Tema democra ției liberale, a libert ății ca panaceu universal apare și
ast ăzi, cu putere, în gândirea politic ă american ă. La sfâr șitul lui ianuarie 2006,
de exemplu, pre ședintele Bush afirma, în Discursul privind starea Uniunii , c ă
„na țiunea noastr ă este angajat ă în îndeplinirea unui țel istoric și pe termen lung –
noi c ăutăm s ă punem cap ăt tiraniei în lumea noastr ă”. Acela și discurs postula și
dou ă rela ții de echivalen ță : pe de o parte, aceea dintre dictaturi și terorism,
radicalismul politic și obsesia pentru armele de distrugere în mas ă; și, pe de alt ă
parte, aceea dintre democra ție și speran țe, dintre democra ție și lupta împotriva
terorismului și a extremismului fundamentalist.

8d.5 Ce ne spune experien ța istoric ă recent ă

Pentru întreaga zon ă a Orientului Mijlociu, formula care pare a fi, în
repetate ocazii, începând înc ă din secolul al XIX-lea, cea mai capabil ă s ă
produc ă – relativ rapid și concomitent – stabilitate, modernizare profund ă,
dezvoltare și speran țe este nu democra ția liberal ă de tip occidental, ci regimul

140 John W. YOUNG, John KENT, International Relations since 1945: a global histor y , Oxford University
Press, 2004, p. 676 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

128 autoritar (adesea chiar despotic). Și anume unul care seam ănă izbitor cu ceea
ce numim, atunci când discut ăm despre Europa secolelor XVII și XVIII,
despotism luminat . Adic ă o formul ă de conducere care, de și n-are nici o leg ătur ă
cu valorile și procedurile regimurilor liberale ( și cu atât mai pu țin cu democra ția
contemporan ă de tip occidental), are destul ă coeren ță , eficien ță , ca și consecin țe
pozitive incontestabile pentru progresul general și pentru stabilitatea societ ăților
în cauz ă.
Pentru secolul al XIX-lea, avem cazul exemplar al emirului Abdel-Kader,
cel care s-a opus – pân ă la un punct cu notabil succes – politicii imperial e a
Fran ței în Algeria. Alexis de Tocqueville descrie – în l ucrarea sa Travail sur
l’Algérie , publicat ă în 1841 și tradus ă relativ recent în limba român ă – câteva
dintre m ăsurile reformatoare ale acestui despot luminat berb ero-arab; în acela și
timp, Tocqueville evalueaz ă și consecin țele strategice ale reformelor și
guvern ării prin țului algerian: „guvernarea lui… este deja mai centr alizat ă, mai
supl ă și mai puternic ă decât a fost vreodat ă cea a turcilor”. Aceste rezultate
fuseser ă ob ținute prin reforme militare masive (inclusiv înfiin țarea de unit ăți de
infanterie cu „o organizare european ă”), prin adunarea de „impozite regulate”,
prin crearea de „depozite și magazii”, ca și prin preg ătirea de resurse și de
„planuri pe termen lung”. Toate acestea fuseser ă realizate nicidecum prin
proceduri liberale și democratice, ci prin exercitarea unei autorit ăți centrale
puternice și reformiste, dar de tip absolutist, despotic și aflat ă permanent în
război nu numai cu Fran ța, „ci și cu aristocra ția ereditar ă a ță rii sale”.

În secolul al XX-lea, primul dintre cazurile pe ca re merit ă s ă le lu ăm în
discu ție este acela al Turciei . Aceast ă țar ă s-a modernizat rapid, în anii imediat
urm ători Primului R ăzboi Mondial, ca urmare direct ă a influen ței enorme – și
predominant pozitive – exercitate de Mustafa Kemal Atatürk , cel pe care Robert
D. Kaplan îl descrie, în La r ăsărit, spre Tartaria: c ălătorii în Balcani, Orientul INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA D IPLOMATICA 4444

129 Mijlociu și Caucaz , ca fiind „un dictator militar îng ăduitor”. Cât de important ă a
fost activitatea acestuia, o spune un scurt bilan ț formulat de Bernard Guetta, în
Geopolitica: ra țiune de stat . Turcia – scrie Guetta – este deja „un v ăr musulman
al Europei”, o țar ă „profund modern ă, în care femeile voteaz ă din 1935”, iar
„religia este o chestiune particular ă”. N ăscut în 1881, Atatürk a urmat, înc ă de la
vârsta de 12 ani, cursurile unor institu ții de înv ăță mânt militar. Devine o figur ă
public ă de prim ordin în Primul R ăzboi Mondial, când conduce, în calitate de
comandant de divizie, ap ărarea împotriva trupelor britanice, australiene și
neozeelandeze debarcate în peninsula Gallipoli. Dup ă pacea de la Sevres,
conduce armatele ță rii sale în r ăzboiul purtat, pe trei fronturi, împotriva for țelor
Antantei. În 1921 și 1922 înfrânge decisiv armatele grece ști, asigurând astfel
supravie țuirea statului turc. Devine, în octombrie 1923, pri mul pre ședinte al
Republicii. Numele s ău este strâns legat de abolirea imperiului și califatului, de
reforme sociale adânci, de adoptarea unui nou cod c ivil, de secularizarea
statului, de dezvoltarea accelerat ă a economiei, de dezvoltarea infrastructurii, de
încurajarea p ăturii mijlocii. Pentru conturarea și consolidarea destinelor Turciei
moderne, Atatürk este la fel de important ca și un Frederic al II-lea pentru
Prusia, sau ca un Petru I pentru modernizarea rapid ă a Rusiei.

Al doilea caz de acela și tip este cel al ultimului șah al Iranului,
Mohammad Reza Pahlavi. „În perioada cuprins ă între revenirea sa din 1953 și
cea de-a doua înl ăturare de la putere din 1979, șahul a produs o revolu ție în Iran,
folosindu-se de bog ăția ță rii pentru a crea prosperitate și for ță ” – scrie Peter
Calvocoressi, în Politica mondial ă dup ă 1945 , despre ceea ce s-a numit
„revolu ția alb ă”. E drept, trebuie s ă men țion ăm și „ritmul nechibzuit și
caracterul inuman” al reformelor întreprinse de c ătre dinastia Pahlavi, dar nu
trebuie s ă uit ăm c ă, totu și, exact în acei ani, „produsul na țional brut al Iranului a
început s ă înregistreze cre șteri anuale de circa 7%”. Britannica Online afirm ă c ă INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

130 perioada 1960-1963 a fost „un punct de cotitur ă” în dezvoltarea statului iranian
modern, laic și partener al Occidentului. În 1962 a avut loc o ma siv ă reform ă
agrar ă. Marii proprietari funciari au primit în schimbul p ământurilor la care
fuseser ă nevoi ți s ă renun țe pachete consistente de ac țiuni la mari întreprinderi
industriale de stat. În 1963, reformele numite „rev olu ția alb ă” au fost confirmate
prin plebiscit. Ele – afirm ă în continuare sursa mai sus citat ă – au condus la
împropriet ărirea a peste 2,5 milioane familii, la înfiin țarea și consolidarea unor
institu ții noi de înv ăță mânt și s ănătate care au modernizat rapid mediul rural. Au
fost introduse reforme sociale și juridice care au adâncit emanciparea femeii și,
vreme de câteva decenii „venitul per capita al iran ienilor a crescut într-un ritm
ame țitor”.

Mai aproape de zilele noastre, acela și tip de „ despotism luminat ”, care
combin ă reformele eficiente, autoritatea central ă foarte puternic ă, întemeiat ă cel
mai adesea pe puterea militar ă și refuzul – fie el sistematic și deliberat sau
accidental – în ceea ce prive ște acceptarea democratiz ării și liberaliz ării de tip
occidental apare, foarte bine profilat, în cazul Egiptului (vezi cariera politica a
pre ședintelui Mubarak, precum și cele ale predecesorilor lui, Nasser și Sadat), ca
și în cazul Pakistanului (unde, sub ochii no ștri, pre ședintele în exerci țiu,
generalul Musharraf, ține lucrurile sub control cu destul ă eficien ță , dar nu cu
mijloace liberale și democratice.

8d.6 Simplu rezultat al întâmpl ării?

Toate aceste cazuri exemplare de „ despo ți lumina ți” – de la Abdel-Kader
la generalul Musharraf – sunt greu (practic imposib il) de contestat. R ămâne,
îns ă, în discu ție interpretarea semnifica ției reale a acestui șir important de lideri
autoritari, de dictatori laici și reformatori care au condus, cu remarcabil ă INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

131 eficacitate corelat ă cu absen ța democra ției liberale, state importante din Orientul
Mijlociu. Unii ar putea spune – prin compara ție direct ă cu momente importante
ale istoriei Europei, a Extremului Orient sau a Ame ricii de Sud – c ă succesul
indiscutabil al dictaturilor luminate în Orientul M ijlociu nu este deloc o dovad ă
clar ă, indiscutabil ă, c ă liberalizarea și democratizarea nu pot reu și, la rându-le, și
în zona geografic ă respectiv ă. A șa este. Dar, s ă nu uit ăm, cel pu țin pân ă acum,
nici una din ță rile ( și societ ățile) musulmane nu s-a dovedit a fi apt ă s ă
genereze și s ă men țin ă, în condi țiile crizelor geopolitice și geostrategice perene
din Orientul Mijlociu, o democra ție liberal ă realmente eficient ă și realmente
stabil ă.
Și exist ă, cred, cel pu țin ca ipotez ă de lucru, o explica ție plauzibil ă pentru
aceast ă situa ție. Orientul Mijlociu este, înc ă, o zon ă în care structurile arhaice,
tribale sau de clan, sunt cât se poate de vii și cât se poate de importante . Pân ă
relativ recent, de exemplu, Irakul a fost condus de un singur clan, cu r ădăcini
puternice în zona Tikrit. În astfel de societ ăți, transplantarea democra ției
liberale de tip occidental are toate șansele s ă fie predominant – sau chiar
complet – contraproductiv ă, fiindc ă alegerea democratic ă a unui personaj (sau
a unei structuri colective) înseamn ă, aproape automat, un singur lucru: c ă toate
celelalte clanuri, triburi (sau regiuni) dezvolt ă, rapid și, într-o anume m ăsur ă
pe bun ă dreptate, frustr ări de-a dreptul explozive, sim țindu-se insuficient
reprezentate și cu interesele ignorate de lideri din clanurile sa u triburile rivale .

În astfel de condi ții, fără a afirma c ă despotismul luminat adus în secolul
al XXI-lea ar fi cumva un regim politic ideal , o concluzie se impune (a șa cum
am precizat, cel pu țin ca urmare a ipotezei de lucru mai sus nuan țate): pân ă la
resorb ția relevan ței rela țiilor de rudenie, de clan și tribale, ca și a consecin țelor
acestor st ări de fapt, precum și pân ă la stabilizarea și pacificarea regiunii,
regimurile autoritare și reformatoare ar putea fi, în Orientul Mijlociu INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

132 musulman, solu țiile cele mai viabile . În condi țiile concrete din zon ă, ele ar putea
constitui ceea ce numim în mod curent răul cel mai mic : o democra ție liberal ă
care capoteaz ă la tot pasul sub presiunea tendin țelor centrifuge și a conflictelor
interne, ca și sub presiunea radicalismului islamic nu poate pro duce, niciodat ă,
nici destul ă dezvoltare, nici suficient ă modernizare, nici stabilitate real ă, nici
pace regional ă func țional ă, nici un mediu realmente favorabil manifest ării
drepturilor și libert ăților individului. Nici un regim autoritar, pe care l-am numit
despotism luminat adus la zi , nu poate produce, desigur, un mediu favorabil
drepturilor și libert ăților individului. Dar, dac ă privim trecutul și prezentul fără
prejudecăți, putem admite c ă unele regimuri autoritare laice, puternice și
reformatoare pot produce, în lumea islamic ă, destule dintre celelalte elemente de
care Orientul Mijlociu are foarte mare nevoie.

INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

133 9. Concluzii

Concluzia principal ă a acestui studiu este aceea c ă SUA, în etapa actual ă,
traverseaz ă o criz ă serioas ă în ceea ce prive ște eficacitatea politicilor sale de r ăzboi ,
dar și o criz ă (poate mai pu țin evident ă, dar foarte grav ă) de identitate a politicii sale
externe pe termen lung . Dac ă primul aspect este – cel pu țin teoretic – relativ u șor
rezolvabil (în special prin aloc ări suplimentare de resurse, ca și prin chiar prelungirea
războiului de uzur ă purtat în mod deschis împotriva fundamentalismului islamic),
criza actual ă de identitate ( și de țel) a politicii externe a SUA nu este rezolvabil ă
decât printr-un r ăspuns tran șant (dar deloc comod) la întrebarea pe care a formu lat-
o deja, în spa țiul academic, Zbigniew Brzezinski: ce vor, în cele din urm ă, Statele
Unite ale Americii – s ă fie hegemon mondial (putere dominant ă, de tip imperial), sau
lider ( și model) al lumii 141 ?

141 Zbigniew BRZEZINSKI, The Choice: global domination or global leadership , Basic Books, New York,
2004

134 Oricare dintre cele dou ă solu ții posibile presupune anumite avantaje , dar
și anumite riscuri și vulnerabilit ăți: domina ția de tip imperial na ște, totdeauna în
istorie, rezisten ță (vezi, cel mai aproape de zilele noastre, soarta tuturor
imperiilor coloniale); pe de alt ă parte, o pozi ție de lider ( și de model) întemeiat ă
mai degrab ă pe soft power nu ofer ă, nici ea, garan ția clar ă și stabil ă a accept ării
universale a valorilor promovate de SUA, iar lipsa folosirii for ței – sau a
amenin ță rii cu for ța – nu ar putea decât s ă încurajeze regimurile dictatoriale și
agresive, interesate de posibilitatea dobândirii un or avantaje strategice (s ă
spunem, de tipul hegemoniei regionale).

INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

135 10. Bibliografie

A. Volume și studii (generale și de specialitate)

AMBROSE, Stephen E., Rise to globalism: American foreign policy since 19 38 ,
Penguin Books, New York, London, 1987

BREBAN, Vasile, Dic ționar al limbii române contemporane de uz curent ,
Editura Știin țific ă și Enciclopedic ă, Bucure ști, 1980

BROGAN, Patrick, World Conflicts: Why and Where They Are Happening ,
Bloomsburry Publishing Ltd., London, 1989

BRZEZINSKI, Zbigniew, Marea tabl ă de șah. Suprema ția american ă și
imperativele sale geostrategice , Ed. Univers Enciclopedic, Bucure ști, 2000

BRZEZINSKI, Zbigniew, The Choice: global domination or global leadership ,
Basic Books, New York, 2004

BUGAJSKI, Janusz, Pacea Rece: Noul imperialism al Rusiei , Editura Casa
Radio, Bucure ști, 2005

CALVOCORESSI, Peter, Politica mondial ă dup ă 1945 , edi ția a VII-a, Ed.
Allfa, Bucure ști, 2000

CATTON, Bruce, The Civil War , HoughtonMifflin Company, Boston, 1987
INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

136 CHALIAND, Gérard and Jean-Pierre RAGEAU, Strategic Atlas. A Comparative
Geopolitics of the World Powers , second edition, revised and updated, Harper
and Row, Publishers, New York, 1985

CHANT, Christopher, History of the World’s Warships , Island Books, 2001

CHAUPRADE, Aymeric, François THUAL, Dic ționar de geopolitic ă: state,
concepte, autori , Ed. Corint, Bucure ști 2003

CIRINCIONE, Joseph, Jon. B. WOHLFSTAHL, Miriam RAJK UMAR, Deadly
Arsenals: Tracking Weapons of Mass Destruction , Carnegie Endowment for
International Peace, Washington, D.C., 2002

COONEN, Stephen J., „The Widening Military Capabili ties Gap between the
United States and Europe: Does it Matter?”, în Parameters , autumn 2006, pp.
67-84

DIACONU, Florin, „Mahmoud Ahmadinejad: Un doctor în inginerie al
Islamului radical”, în Revista Institutului Diplomatic Român , anul 1, nr. 1,
semestrul 1, 2006, pp. 54-57

DIACONU, Florin, „Iran: revolu ția islamic ă, altoit ă pe o veche tradi ție
imperial ă”, în Revista Institutului Diplomatic Român , anul 1, nr. 1, semestrul 1,
2006, pp. 66-70

EISENHOWER, Dwight D., Cruciad ă în Europa , Ed. Politic ă, 1975

FARMER, Alan, Războiul civil american 1861-1865 , Ed. BIC ALL, Bucure ști,
2004 INSTITUTUL DIPL OMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

137 GAMBLIN, André, Economia lumii 2004 , Editura Știin țelor Sociale și Politice,
Bucure ști, 2004

GIBBONS, Tony (general editor), The Encyclopedia of Ships. Over 1.500
military and civilian ships from 5.000 BC to the pr esent day , Silverdale Books,
2001

GILBERT, Martin, The Second World War: A Complete History , Henry Holt
and Company, New York, 1989

GORDON, Philip H., Jeremy SHAPIRO, Allies at war: America, Europe, and
the crisis over Iraq , McGraw-Hill, New York, Chicago, 2004

GORSHKOV, Sergei G., „Some Problems in Mastering th e World Ocean”, în
volumul Sergei G. GORSHKOV, Red Star Rising at Sea , U.S. Naval Institute
Press, 1974

GORSHKOV, Sergei G., „Navies in War and in Peace”, în volumul Sergei G.
GORSHKOV, Red Star Rising at Sea , U.S. Naval Institute Press, 1974

GRIFFITH II, Samuel B., general de brigad ă (r.), Bătălia pentru Guadalcanal ,
Editura Militar ă, Bucure ști, 1987

GUETTA, Bernard, Geopolitica: ra țiune de stat , Editura Aion, Oradea, 2000

HERSH, Seymour M., The Samson Option: Israel’s Nuclear Arsenal and the
American Foreign Policy , Radom House, New York, 1991

HITTI, Philip K., History of the Arabs , Palgrave / Macmillan Publishers Ltd.,1970 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

138 HOWARD, Michael, Războiul în istoria Europei , Editura Sedona, Timi șoara,
1997

HUNTINGTON, Samuel P., Ciocnirea civiliza țiilor și refacerea ordinii
mondiale , Editura Antet, Bucure ști, 1998

Institutul de Istorie și Teorie Militar ă, Războiul din Golf. Studiu politico-militar ,
Editura Militar ă, Bucure ști, 1991

IQBAL, Muhammad, Sir, Persian Psalms (Zabur-I Ajam) , Sh. Muhammad
Ashraf Kashmiri Bazar, Lahore, 1948, 1961

KAGAN, Robert, Despre paradis și putere. America și Europa în noua ordine
mondial ă, Antet, 2005

KAHN, Herman, Anthony J. WIENER, The year 2000: A Framework for
Speculation on the Next Thirty-Three Years , The Macmillan Company, New
York, Collier-Macmillan Limited, London, 1967

KAPLAN, Robert D., La r ăsărit, spre Tartaria: c ălătorii în Balcani, Orientul
Mijlociu și Caucaz , Editura Polirom, Ia și, 2002

KAPLAN, Robert D., Politici de r ăzboi : de ce necesit ă conducerea politic ă un
etos p ăgân , Editura Polirom, Ia și, 2002

KEEGAN, John, The Iraqi war: the 21-day conflict and its aftermat h , Pimlico,
London, Sydney, Auckland, 2005
INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

139 KENNEDY, Paul, The Rise and Fall of the Great Powers. Economic Cha nge
and Military Conflict from 1500 to 2000 , Vintage Books, New York, 1989

KISSINGER, Henry, Are nevoie America de o politic ă extern ă? C ătre
diploma ția secolului XXI , Ed. Incitatus, Bucure ști, 2002

KRISTOL, William, Robert KAGAN, “Toward a Neo-Reaga nite Foreign
Policy”, în Foreign Affairs , iulie/august 1996, pp. 18-32

LENNON, Alexander T. J. (editor), What Does the World Want from America?
International Perspectives on U.S. Foreign Policy , The MIT Press, Cambridge,
Massachusetts and London, 2001

LIDDELL HART, B. H.. Strategia. Ac țiunile indirecte , Editura Militar ă,
Bucure ști, 1973

LOTH, Wilfried, Împ ărțirea lumii. Istoria R ăzboiului Rece 1941 -1955 , Ed
SAECULUM I.O., Bucure ști, 1997

MAHAN, A. T., The Influence of Sea Power upon History 1660-1783 , Little,
Brown and Company, Boston, 1918

MARTIN, Vanessa, Creating an Islamic State : Khomeini and the Making of the
New Iran , I. B. Tauris & Co, Ltd., London, New York, 2003

MORGENTHAU, Hans J., Politics among Nations: the Struggle for Power and
Peace , Third Edition, Revised and Reset, Alfred A. Knopf , Inc., New York,
1964 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

140 MOSS, George Donelson, Vietnam, an American Ordeal , Prentice-Hall, Inc.,
Englewood Cliffs, N.J., 1990

PEMSEL, Helmut, Von Salamis bis Okinawa. Eine Chronik zur
Seekriegsgeschicthe. J. F. Lehmanns Verlag, Munchen , 1975

PERRET, Geoffrey, A country made by war. From the Revolution to Vietn am –
the story of America’s rise to power , Random House, New York, 1989

PETRE, Zoe, „Strelna 2006 și viitorul Rusiei”, în Revista de Politic ă
Interna țional ă, anul I, nr. III, nr. 3/2006

ROOSEVELT, Franklin Delano, Discursuri și mesagii , Bucure ști, 1946

SAYEED, Khalid bin, Western Dominance and Political Islam: Challenge an d
Response , State University of New York Press, Albany, 1995

SCHULZINGER, Robert D. (editor), A Companion to American Foreign
Relations , Blackwell Publishing Ltd., Malden, MA, Oxford, UK , 2006

SOKOLSKY, Richard D. (editor), The United States and the Persian Gulf.
Reshaping Security Strategy for the Post-Containmen t Era , National Defense
University Press, Washington, D.C., 2003

STELZER, Irwin (editor), Neoconservatism , Atlantic Books, London, 2004
INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

141 Strategic Survey 2003/4: An Evaluation and Forecast of World Affairs , Oxford
University Press for The International Institute fo r Strategic Studies, London,
2004

TANNER, Stephen, Afghanistan: A Military History from Alexander the Great
to the Fall of the Taliban , Da Capo Press, Cambridge, MA, 2002

“The Alliance’s Strategic Concept agreed by the Hea ds of State and
Government participating in the meeting of the Nort h Atlantic Council in Rome
on 7th-8th November 1991”, în NATO Handbook , NATO Office for Information
and Press, Bruxelles, 1992

TOCQUEVILLE, Alexis de, Războaiele cu arabii , Editura Tritonic, Bucure ști,
2004 (titlul original: Travail sur l’Algérie )

TOLAND, John, No man’s land: 1918, the last year of the Great War ,
Doubleday and Company, Inc., Garden City, New York, 1980

TREW, Simon, Gary SHEFFIELD (editors), 100 Years of Conflict 1900-2000 ,
Sutton Publishing Limited, 2000

U.S. News & World Report, Triumph without victory. The history of the Persian
Gulf War , Times Books / Random House, Inc., New York, 1992

WEINBERGER, Caspar, Peter SCHWEIZER, Urm ătorul r ăzboi mondial ,
Editura Antet, 1997

WIGHT, Martin, Politica de putere , Ed. Arc, Chi șin ău, 1998 INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

142 WILSON, Andrew, Războiul și ordinatorul , Ed. Militar ă, Bucure ști, 1974

YOUNG, John W., John KENT, International Relations since 1945: a global
history , Oxford University Press, 2004

B. Surse și texte accesibile pe Internet

GERTZ, Bill, „Defenses on subs to be reviewed”, în edi ția electronic ă din 14
noiembrie 2006 a cotidianului The Washington Times , la adresa de internet
http://www.washtimes.com

Articolul intitulat Indian Navy , pe site-ul http://en.wikipedia.org , accesat în
aprilie și septembrie 2006

„Indian navy denies submarine deal”, pe site-ul BBC News World Edition (la
adresa de internet http://news.bbc.co.uk ), articol devenit disponibil la 21
octombrie 2004, orele 15.46 GMT

Articolul INS Vikramaditya de pe site-ul http://en.wikipedia.org , accesat în
aprilie 2006

Articolul intitulat INS Viraat de pe site-ul http://en.wikipedia.org , accesat în
aprilie 2006

Israel ’may rule Saddam overthrow’ , text publicat de BBC News la data de 9
februarie 2006 și accesat la adresa de internet http://news.bbc.co.uk

Israeli general in Jordan apology, text publicat de BBC News la data de 23
februarie 2006 și accesat la adresa de internet http://news.bbc.co.uk INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444

143 „ ‘Keep Indian nuclear arms underwater’ ”, pe site -ul BBC News World Edition
(la adresa de internet http://news.bbc.co.uk ), articol devenit disponibil la 2
decembrie 2002, orele 22.18 GMT

Site-ul http://indiannavy.nic.in

Știre UPI intitulat ă „Iran reportedly has secret nuclear fund”, în edi ția
electronic ă din 14 noiembrie 2006 a cotidianului The Washington Times , la
adresa de internet http://www.washtimes.com …

Știre UPI intitulată „Report: Iran grooming bin Laden succesor”, în edi ția
electronic ă din 14 noiembrie 2006 a cotidianului The Washington Times , la
adresa de internet http://www.washtimes.com

Transcript: Khaled Meshaal interview , text publicat de BBC News la data de 8
februarie 2006, orele 14: 32 GMT și accesat la adresa de internet
http://news.bbc.co.uk

US air strike hits Iraqi family , text publicat în format electronic la 3 ianuarie
2006 și accesat la adresa http://news.bbc.co.uk , la data de 4 ianuarie 2006

Not ă final ă: textul predat ini țial IDR la sfâr șitul lui 2006 avea peste 263.000 semne, adic ă echivalentul a
peste 131,5 pagini dactilo; forma final ă publicat ă aici are, în special datorit ă ad ăug ării bibliografiei, un
num ăr total de peste 281.000 semne.

INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN * BIBLIOTECA DIPLOMATICA 4444