CONSONANȚE ȘI REZONANȚE STRATEGICE ÎN CONDIȚII [600645]

1
CONSONANȚE ȘI REZONANȚE STRATEGICE ÎN CONDIȚII
DE NORMALITATE, DE CRIZĂ ȘI DE RISC MILITAR EXTREM

Dr. Gheorghe Văduva

Abstract

Strategia militară devine, pe zi ce trece, unul dintre domeniile care suportă și va
suporta și în viitor dezbateri, opinii, d eschideri de tot felul și tot felul de conexiuni,
interpretări, interceptări, comentarii și chiar imixtiuni . Așa cum se petrece totdeauna cu
ceea ce se cheamă fru ct oprit. Desigur, este vorba de partea vizibilă a aisbergului. În
adâncuri, lucrurile stau a ltfel, au o altfel de logică, o altfel de dialectică. O logică a
misterului și o dialectică a ceea ce nu se vede, a adâncurilor. Și, considerăm noi,
realitatea, deja constatată și confirmată, că partea vizibilă a strategiei (ne referim,
desigur, la strateg ia mi litară) a intrat în reflectoarele analizelor și dezbaterilor de tot
felul nu este nici prea rea, nici bună . Faptul că toată lumea bună își dă cu părerea
despre strategia militară (chiar dacă n -o numește așa) reprezintă, până la un punct, un
lucru rema rcabil . Trăim în văzul lumii și, potrivit adagiului, homo sum, et nihil humani
a me alienum puto (sunt om și nimic din ceea ce este omenesc nu -mi este străin) , trebuie
să știm tot ce se poate ști, să gândim la tot ce ne înconjoară și să reflectăm la tot ce
suferă schimbare, transformare, devenire . Nu este prea rău, pentru că, în ceea ce
privește obiceiul de a face strategie și strategii, nu s -a schimbat mai nimic de -a lungul
secolelor. Strategia militară poate fi chiar beneficiară a acestor dezbateri, în po fida
faptului că nu -i prea pasă de ele. Ea își urmează drumul ei și, din câte cunoaștem noi, nu
renunță niciodată la rațiunea ei de a fi, deși, în ultimele decenii ale secolului trecut , a
ieșit masiv de pe porțile domeniului militar și s-a plantat cu succe s cam peste tot pe unde
a existat și există conflict, inclusiv în economie, în finanțe, în relațiile internaționale etc.,
dând roade cât se poate de semnificative. Pentru că strategia scoate acțiunea din patul
lui Procust, îi dă flexibilitate, abilitate, c onsistență , inteligență și capacitate de a se
adapta la dialectica sau dinamica bogat ă și creativă a voințelor care se confruntă pentru
a rezolva diferendul dintre ele. Strategia militară nu ține numai de arta războiului, ci ea
fundamentează, expertizează și pune în operă acel precept al tuturor timpurilor omenirii
potrivit căruia a trăi înseamnă a lupta .

Cuvinte -cheie: strategie, decizie, expertiză, conflict, operativ, tactic .

Nevoi a de conexiune

Strategia militar ă nu este ceva ininteligibil, dat doar celor capabili de construcții
complexe și, adeseori , bizare, ascunse, camuflate, cu semnificații și implicații multiple și
conexe, uneori extrem de rigide, alteori, extrem de flexibile, fluide și chiar haotice , deși ea
cam așa apare . Strategia militară este o latură semnificativă a componentei militare a vieții
oamenilor, un mod complicat de a gândi, a planifica, a organiza și, evident, a acționa în cazul
unui război sau al unui conflict militar, în procesul de gestionare (și prin mijloace militare ) a
unei crize sau într -o situație conflictuală -limită .
Strategia militară rămâne, în esența ei, știința, priceperea, abilitatea, experiența , arta
și metoda de a pune în aplicare , prin mijloace militare, o decizie de mare anvergură (în
speță, o decizie politică majoră ), în condițiile unui mediu internațional și regional complex
condiționat, dificil, conflictual, cu numeroase restricții, provocări, sfidări, pericole,
amenințări și vulnerabilități, care cere o filozofie de identificare, calculare și asumare a

2
riscul ui implicit , inclusiv a riscului extrem, de elaborare , pe această bază, a unui cadru
național (de alianță sau de coaliție) al unui com portament adecvat și, în același timp, de
asigura re a unei expertize corespunzătoare sistemelor și proceselor de generare a deciziei
politice .
Strategia militară a fost înțeleasă, la originea ei, ca abilitate a oamenilor dotați, a marilor
comandanți de a -și depăși adversarul , atât în război, cât și în pregătirea războiului, folosind în
mod inteligent forțele, mijloacele și r esursele alocate de decidentul politic și, în același timp,
de a crea condițiile necesare pentru a obține victoria într -o bătălie sau într -un război, de a
realiz a scopuril e și obiectivel e fixate sau propuse. Și, dacă ne gândim bine, așa a și rămas. Ea
ține de experiența, priceperea și arta comandamentului militar, a comandantului militar, a
managerului militar de a concepe, planifica, organiza, relaționa, operaționaliza și actualiza ,
într-o manieră realistă, inteligent ă și curajoasă, sistemele și procesele acționale , precum și
metodologiile care pun în operă o decizie politică, optimizată , desigur, prin filtrul sinergic al
unei strategii de securitate națională, de alianță sau de coaliție .
Așadar, strategia militară presupune existența a cel puțin patru elemente majore care se
cer conexate în sisteme și procese structurale și acționale pe suport de risc înalt, de cele mai
multe ori, de risc extrem, în condițiile unor determinări complexe, cu evoluții imprevizibile și
chiar haotice: o decizie politică elabora tă de cei în drept ; un mediu strategic conflictual ; un
concept strategic de forțe, mijloace , acțiuni și resurse ; un suport de angajare legală și
legitimă . Toate cele patru componente se condiționează reciproc și, în opinia noastră, nu poate
exista unui făr ă celălalt în dimensionarea și redimensionarea acțiunii strategice.
Intercondiționările (consonanțele și rezonanțele) dintre cele patru elemente sunt
sugerate în Schema nr. 1 , astfel:

DECIZIA POLITICĂ
Forțe, mijloace, sisteme
și metode de acțiune Suport de angajare
legală și legitimă
STR ATEGIA MILITARĂ Expertiz are strategică a deciziei Aplicarea deciziei politice Scopuri,
alocare
de resurse
Legitimitate Legalitate Generare, pregătir e,
folosire, regenerare Strategia de Securitate Națională
Strategie militară generativă, constructivă Acțiuni militare strategice,
operative și tactice
Strategie militară operațională
MEDIUL STRATEGIC CONFLICTUAL Interesul
național
vital

3

Schema nr. 1 Consonanțe și rezonanțe str ategi ce politice și militare decizionale și
acționale

După cum se observă, condiționările sunt foarte strânse, dar și foarte flexibile, astf el
încât capacitatea de acțiune (la orice nivel de risc ) și de reacție -răspuns (la orice nivel al
provocărilor, sfi dărilor, pericolelor și amenințărilor ) să poată fi adaptată cu repeziciune la
cerințele efective ale situației. Desigur, strategia militară nu este doar o strategie de acțiune
(operațională) și de reacție (de ripostă) în situații -limită, adică în condiții de risc extrem, ci și
o strategie de punere în operă a unei decizii politice pentru orice fel de situație conflictuală ,
de la cele care țin de gestionarea, și prin mijloace militare, a crizelor , până la cele de sprijinire
a populației , în cazul unor urgenț e civile și militare, al unor calamități și dezastre.
Însă, înainte de toate, strategia militară trebuie să răspundă unu i comandament ext rem
de important, fără de care nicio altă acțiune sau reacție , în situații normale, de criză sau de risc
extrem nu poa te fi posibilă. Este vorba de generarea forțelor și mijloacelor necesare acțiunii
preventive, preemptive, de răspuns sau de ripostă. Acțiunile de acest fel sunt, de regulă,
complexe, variabile, planificate și, în funcție de situațiile concrete, modelabile și adaptabile la
acestea, adică surprinzătoare și chiar intempestive, situându -se pe o plajă foarte largă, în
condițiile unor situații complexe, de la trecerea pragului dintre normalitate la anormalitate,
până la risc extrem și război.
Generarea forțelor, mijloacelor și acțiunilor nu este o activitate ușoară și bine fixată în
politici și strategii imuabile, chiar dacă, la o primă vedere, așa ar trebui să fie. Forțele,
mijloacele și resursele necesare acțiunii militare sunt și vor fi totdeauna de ordin spec ial, cu o
filozofie specială, de regulă, inaccesibile simțului comun sau înțelegerii comune. Ele se vor
situa totdeauna între coordonate mișcătoare, într-un fel, aceleași și mereu altele, între
paradoxuri complicate și construcții migăloase și laborioase. Va fi foarte greu de explicat de
ce este nevoie de toate acestea, de ce o armată are nevoie de atâtea resurse, de ce trebuie să i
se acorde aceste resurse, într-o lume în care violența armată a fost, este și va fi totdeauna
condamnată, scoasă în afara legi i, respinsă și neacceptată. Simpla afirmație că războiul face
parte din ordinea lumii, din vocația și realitatea societății omenești nu convinge și nu
impresionează pe nimeni. Este doar un „rău”, ca atâtea alte rele ale lumii, luăm act de el, îl
uităm în c lipa următoare și mergem mai departe, întrucât viața trece foarte repede și nici nu ne
dăm seama câte lucruri considerate absolut necesar e, planificate sau nu, înțelese sau nu, au
rămas și vor rămâne nefăcute.
O armată se pregătește totdeauna pentru răzb oi. N u săptămâni sau luni, ci zeci de ani,
chiar secole, pentru că nici un stat de pe lumea aceasta, mare sau mic, puternic sau slab, nu -și
poate permite să nu se pregătească pentru a face față unui risc major și cu atât mai mult unui
risc extrem, așa cum este războiul. Declarațiile de tot felul, politicile de armonizare a
intereselor lumii, respectul vieții, valorile care s -au acumulat de -a lungul mileniilor,
numeroasele acorduri internaționale n -au reușit sub nicio formă să prevină și nici măcar să
limit eze sau să tempereze cercetările în domeniul armamentelor, sistemelor perfecționate de
arme, armelor nucleare, armelor bazate pe unde, pe laseri, pe nanotehnologii, pe alte
tehnologii moderne, unele încă necunoscute chiar pentru lumea științifică evoluată. Niciodată
omenirea nu a renunțat la armele sale, iar cele pe care le -a supus tratatelor de neproliferare sau
tratatelor de reducere sunt, în general, depășite sau care nu pot fi încă foarte bine controlate.
Lumea este, deci, în esența ei, conflictuală. I ar esența dinamică a lumii n -o reprezintă
valorile, ci interesul. Valorile sunt doar baza, suportul civilizațional al lumii, templele și
monumentele ei. Dinamicile, adică mișcarea și conflictualitatea, au la bază interesele, nu

4
valorile. Există conflictual itate politică, economică, socială, informațională și militară. Un ii
încearcă să acrediteze ideea că există și conflictualitate culturală, că lumea ar fi conflictuală și
prin sistemele ei de valori, că valorile Islamului, spre exemplu, sunt opuse valorilor
civilizației democratice, sau chiar în raporturi de conflictualitate cu acestea etc. În realitate,
valorile lumii nu sunt și nu pot fi conflictuale, întrucât ele nu reprezintă altceva decât
acumulările și rezultatelor unor acțiuni care s -au dovedit benefi ce și durabile. Dacă există o
unitate a lumii, apoi ea există pe suportul valoric al acestei lumii, pe arhitectura ei axiologică
și patrimonială, pe și în sistemele ei de valori. Conflictuale sunt doar interesele, adică acele
scopuri și obiec tive, acele pr oiecții acționale care constituie mobiluri și motoare ale acțiunilor
de orice fel, de la cele c e țin de accesul la resursele naturale și energetice ale lumii, la înaltele
tehnologii, la resursele financia re, la piețe, la infrastructuri până la cele care îm part planeta ,
generează cauzele, își însușesc rezultatele și efectele convenabile .
Politicile, strategiile (inclusiv strategia militară) și acțiunile nu operează însă numai în
spațiul intereselor, ci și în cel al suporturilor civilizaționale ale acestei l umi, adică în sfera
valorilor, prin intermediul componentelor lor științifice și artistice. De aceea, atunci când
vorbim de nivelurile acțiunii militare, spre exemplu, avem în vedere nu doar interesele care
generează acțiunea, ci și suportul valoric, struc tural și organizațional al acțiunii. Este adevărat,
acțiunea constă într -un sistem de activități și de evenimente care urmăresc un scop ce se
îndeplinește prin atingerea anumitor obiective. Dar acțiunea nu este doar interes, chiar dacă
interesul constituie motorul ei principal. Dincolo de acest motor principal se află un suport de
înțelepciune, un sistem de valori la care se raportează fiecare rezultat , fiecare produs, fiecare
efect.
Strategia militară (și nu numai militară) este, în acest cadru , nu doar ș tiința, experiența,
modalitatea și arta de înfăptui o decizie politică, ci și știința, experiența, priceperea, abilitatea,
arta și modalitatea de a consona efectul previzibil al unei acțiuni sau al unui complex de
acțiuni cu coordonatele axi ologice militar e și civil -militare ale acestuia. Cu alte cuvinte,
strategi a militară pune în relație suporturile, mobilurile și nivelurile previzibile al acțiunii
militare într -o arhitectură cu geometrie variabilă și capacitate de adaptare la schimbările
așteptate, plani ficate sau doar bănuite, dar posibile , dar nu oricum, ci într -un context de valori,
de legalitate și legitimitate . Uneori, nivelul strategic este în măsură să configureze nivelul
operativ și pe cel tactic – pe coordonate strategice consonante sau dis onante – și chiar să ofere
expertiză strategică nivelului politic, pe aceleași coordonate, alteori, doar semnalează posibila
dialectică aleatoare a consonanțelor sau disonanțelor. Acest lucru este foarte important,
întrucât, pe de o parte, atrage atenția deciden tului politic asupra responsabilităților pe care
trebuie să și le asume și, pe de altă parte, conturează mai bine nivelul de risc al acțiunii în plan
operativ și în plan tactic.
O posibilă relaționare a acestor niveluri se prezintă în Schema nr. 2 .

5
NIVEL INTER CONEXIUN I
Interes (mobil al
acțiunii) Suport axiologic (suport
valoric de conexiune) Efect de interconexiune
(așteptat, planificat,
realizat) Politic  Fundamentarea
componentei
politicii militare
(de securitate și
apărare) a
domeniul ui militar
(arhitecturii,
construcției,
transformării
militare);
 Resursele alocate;
 Scopul intervenției
(acțiunii militare);
 Limitele și
configurația
politică a angajării.  Sistemele de valori ale
părților aflate în conflict;
 Sfera de intersecție a
mulțimii elementelor
conținute de decizia
politică pe temei de
securitate și apărare și
mulțimea valorilor care
definesc suportul real și
durabil al securității și
apărării;
 Modalitatea în care
decizia politică afectează
sistemele de valori;  Expertiz a strategi că
oferită de nivelul strategic
(și acceptată de nivelul
politic), fundamentată pe
analiza strategică a
interconexiunilor și
exprimată în calitatea și
realismul argumentelor
care susțin sau
ponderează (modelează)
decizi a politic ă;
 Dezvoltare a experiențe i
în planul politicii de
securitate și apărare;
 Asimilare de rezultate ce
pot îmbogăți patrimoniul
politico -militar de valori
ce țin de securitate și
apărare . Strategic  Scopul și
obiectivul
strategic;
 Nivelul strategi c
de angajare, în
funcție de resursele
alocate și limitele
stabilite de
decidentul politic;
 Manevra
strategică.  Cultura strategică;
 Experiența de război
consemnată în lucrări
valoroase, în
monumente, muzee, dar
și în conștiința colectivă
a națiunii și a armatei;
 Cultura organizațională;
 Respec tul față de
instituția militară;
 Calitatea
comandamentului
strategic;
 Încrederea în militar și în
comandanți etc.  Capacitatea de a combina
interesul cu coordonatele
axiologice, de a elabora
un suport de expertiză
strategică pentru
decidentul politic și un
suport de cultură
strategică pentru o decizie
strategică realistă și
completă ce va fi
transmisă nivelului
operativ ;
 Dezvoltarea culturii
strategice necesare
comandamentului
strategic, comandantului
de nivel strategic și
statului major . Operativ  Scopul și
obiectivul
operației;
 Manevra operativă;
 Realizarea
dispozitivelor
cerute;
 Proiecția forței .  Cultura operațională;
 Spiritul de învingător
(sau de sacrificiu);
 Cultura organizațională;
 Experiența;
 Calitatea
comandamentului
operațional .  Cunoaștere a suportu rilor
valorice ale deciziei.
 Formarea (dezvoltarea) , și
pe această bază, a unui
culturi organizaționale
operaționale , foarte
necesară în managementul
opera țiilor .

6

Tactic  Scopul și
obiectivele tactice
ale acțiunii de
luptă;
 Succesul tactic;
 Securitatea ș i
protecția forței;
 Securitatea și
protecția mediului
etc.  Experiența de război a
luptătorilor și unității;
 Tradițiile unității
luptătoare;
 Coeziunea de luptă;
 Cultura organizațională;
 Respectul față de
valorile unității;
 Calitatea luptătorilor etc.  Formar ea (dezvoltarea)
unei culturi
organizaționale a
nivelului tactic și a
acțiunii tactice.
 Motivarea superioară a
luptătorilor.
 Efecte superior motivate.
 Maximizarea așteptării.
Schema nr. 2 Suportu ri ale conexiunilor axiologice în dinamica decizională și acțională
politică, strategică, operativă și tactică

Consonanțe strategice pe suport de risc militar extrem

Strategi a militară nu operează numai cu teorii, experiențe, priceperi, abilități și
capacități creative folosite pentru a pune în operă o decizi e politică majoră cu privire la
întrebuințarea forțelor, mijloacelor, resurselor și acțiunilor militare pentru impunerea voinței
proprii asupra adversarului și realizarea unor scopuri și obiective din domeniul securității și
apărării. Forțele, mijloacele, resursele și acțiunile militare sunt folosite și în alte scopuri decât
cele care țin strict de fenomenul război. Ele sunt forțe de acțiune militară și de reacție militară
în orice situație pe care decidentul politic o consideră tratabilă și rezolvabilă pri n astfel de
mijloace, cu condiția ca intervenția militară să fie legală și legitimă și să respecte principiile și
regulile stabilite prin dreptul internațional.
Niciun stat din lume nu -și poate permite să între țină forțe armate doar pentru a face față
unui război, deși o astfel de rațiune nu va dispărea niciodată din filozofi a și fizionomia
instituției militare. O armată trebuie să răspundă prompt unui comandament strategic național
sau internațional, de alianță sau de coaliție, în limitele responsabilităț ilor fixate prin
Constituție și legi organice. Astăzi, țara nu se apără numai la frontiere, deși frontierele unei
țări vor trebui totdeauna securizate și apărat e chiar și atunci când ele vor fi doar simbolice.
Atâta vreme cât o țară are parlament, guvern, suveranitate asupra propriului teritoriu și
responsabilitate față de trecutul, prezentul și viitorul ei, indiferent care sunt și care vor fi
condițiile internaționale, va exista și cerința expresă, vitală, de păstrare a identității naționale,
de securizare și apărare a frontierelor proprii și a celor ale aliaților și partenerilor. Numai că,
astăzi, frontiere le unei țări nu se securizează și nu se apără concentrând diviziile la graniță,
construind lucrări de fortificații și dezvoltând o filozofie ostilă a fr ontierelor -linii care separă
și opun. Vremea unor astfel de frontiere a trecut. Astăzi, frontierele celor mai multe dintre țări
– mai ales cele ale țărilor care fac parte din Uniunea Europeană – separă, identifică și unesc.
Ele sunt expresii ale construiri i și dezvoltării unor identități puternice, care vor dura cu
adevărat marea identitate europeană. Cel puțin la acest început de secol, după opinia noastră,
nu va putea exista o identitate europeană solidă și durabilă decât dacă ea se va baza pe
identități naționale (statale) solide și durabile. Metaidentitatea europeană va fi, de fapt, cel
puțin în prim a ei fază – cea a constituirii și consolidării – o identitate de identități. Or, aceasta
presupune respectul frontierelor, securizarea lor, contracararea pro vocărilor, sfidărilor,
pericolelor și amenințărilor , dar ele vizează și reducerea vulnerabilității acestora. În același
timp, securitatea fiecărei țări depinde de securitate a celorlalte, de controlul și gestionarea
conflictualității, inclusiv prin mijloace militare. Pentru că, în noile condiții, când există în
lume peste 12.000 de capete nucleare active, sisteme de arme extrem de performante, rețele
transfrontaliere, teroriste și mafiote , fiecare stat devine și trebuie să devină responsabil de
gestionarea c onflictualității, de soluționarea, inclusiv prin mijloace militare, a crizelor și

7
conflictelor . Astăzi, dimensiunea morală a actului militar – care, se știe, are, din toate
timpurile, valoare strategic ă – s-a dezvoltat foarte mult, s -a transformat foarte m ult. Astăzi ,
este moral să participi la efortul militar și civil -militar colectiv de control al conflictualității,
de gestionare a crizelor și conflictelor armate, nu să nu participi. A nu participa nu înseamnă a
nu te amesteca în treburile interne ale unu i stat – așa cum o cere dreptul internațional –, ci a
nu-l ajuta pe acel stat, care se află în criză sau în pericol, să înlăture acest pericol, să iasă adică
din anormalitate și să -și continue viața și punerea în aplicare a proiectelor de dezvoltare
econom ică și socială . Imoral este să stai cu armele în sân, pe motiv că pe tine nu te amenință
nimeni la frontiere, și să aștepți ca alți i să rezolve crizele și conflictele care se petrec departe
de arealul tău, de casa și de masa ta. Provocările, sfidările, per icolele și amenințările sunt
departe de tine și, într -o viziune simplistă, ele nu te angajează, nu constituie pentru tine nici
un motiv pentru a -ți asum a vreun risc și cu atât mai puțin pentru a fi obligat să consideri că ai
putea să -ți asumi un risc extre m, riscul acelei țări care se află într -o criză politico -militară
profundă.
Altădată, intervenția militară era considerată nu ca un ajutor necesar, ci ca o agresiune
asupra statului respectiv, chiar dacă ea se efectua la solicitarea structurilor legitime d e putere
ale acelei țări. Însăși această solicitare era pusă sub semnul întrebării, în ceea ce privește
legalitatea și legitimitatea ei. Desigur, în unele cazuri, acest semn de întrebare era justificat, în
altele nu. Cert este că, la ora actuală, în condiț iile globalizării și intercondiționării
provocărilor, sfidărilor, pericolelor și amenințărilor, se globalizează și se intercondiționează și
vulnerabilitățile , și, de aici, și riscurile.
Evoluția riscului militar (calculat, impus, aleatoriu sau asumat) cun oaște o deplasare
semnificativă spre limita de sus, spre riscul militar extrem. Iar această reconfigurare a riscului,
mai exact, a modalităților de a evalua riscul , face parte din strategie. În opinia noastră,
competența, abilitatea, capacitatea și respons abilitatea gestionării riscului militar – de la cel
scăzut la riscul extrem – revine domeniului strategic, adică teoreticianului și practicianului
strategic, comandamentului strategic și structurilor de studii și cercetări strategice de apărare
și de secur itate.
Riscul militar extrem este, evident, riscul de război. Dar tot risc militar extrem se
cheamă și cel al asumării unor acțiuni militare și civil -militare în teatrele de operații din
zonele fierbinți ale lumii, adică riscul gestionării componentelor a cute ale conflictualității
militare a lumii.
Întreaga strategi e militară – de la cea a forțelor la cea a mijloacelor, acțiunilor și
resurselor, de la teoria strategiei la practica strategică și chiar la arta strategică – este o
strategie de risc , și anu me, o strategie de risc extrem, adică o strategie de război sau de
conflict arma t, de intervenție militară în situații -limită. În fiecare moment al oricărei
intervenții – de la riscul scăzut la riscul extrem –, fiecare militar participant își riscă totdeau na
viața. Pentru un militar, aproape în orice condiții, oricât ar fi de favorabile – chiar și la
instrucția obișnuită –, riscul tinde către limita lui superioară, este un risc extrem. Există o
dialectică a riscului militar de care, în opinia noastră, ar tr ebui să se țină totdeauna seama,
atunci când se iau decizii sau când se expertizează deciziile, inclusiv deciziile politice.
În Schema nr. 3 , sugerăm o posibilă grilă de evaluare a riscului militar.

8

MISIUNI EFECTORI Nivel de risc
Scăzut Mediu Ridicat Extrem
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Pregătire,
instruire Politic
Strategic
Operativ
Tactic
Individual
Intervenție
la
calamități și
dezastre Politic
Strategic
Operativ
Tactic
Individual
Misiuni de
menținere a
păcii Politic
Strategic
Operativ
Tactic
Individual
Misiuni de
impunere a
păcii Politic
Strat egic
Operativ
Tactic
Individual
Misiuni de
gestionare a
crizelor și
conflictelor Politic
Strategic
Operativ
Tactic
Individual
Combaterea
terorismului Politic
Strategic
Operativ
Tactic
Individual
Război Politic
Strategic
Operativ
Tactic
Individual

Schema nr. 3 Gradul de risc în diferite tipuri de misiuni

Gradul de risc Rc ar trebui să se determine , după opinia noastră, pe intersecția mulțimii
provocărilor, sfidărilor, pericolelor și amenințărilor {PSP rA} cu mulțimea vulnerabilităților la
acestea {V}, astfel:

VA PS Rc   Pr

9
Evident, mulțimea PSPrA se constituie pe reuniunea mulțimilor provocărilor {P},
sfidărilor {S}, pericolelor {Pr} și amenințărilor {A} .
Fiecare dintre elementele care compun mulțimea PSPrA (identificarea concretă a
provocării, sfidării, per icolului și amenințării) poate fi evaluat, spre exemplu, pe o scală de la
1 la 10. Făcându -se media, se ajunge la o evaluare a riscului (tot pe o scală de la 1 la 10), iar
rezultatul se trece în grila de mai sus. O reprezentare a riscului calculat Rc, ar p utea fi de tipul
celei sugerate în Schema nr. 4

Schema nr. 4 Reprezentarea riscului

Calcularea nivelului de risc ajută la o elaborare realistă a strategiei forțelor, mijloacelor
și acțiunilor , și nu doar a unei strategii operaționale eficien te, la corelarea corespunzătoare a
tuturor determinărilor, ceea ce permite, pe de o parte, expertizarea consistentă a deciziei
politice și, pe de altă parte, punerea ei corectă în operă și controlul permanent al riscului.
Lucrurile acestea nu se realizează însă cât ai bate din palme, ci necesită cunoașterea
temeinică a domeniului, informații în timp util, precum și capacitatea de a sesiza, înțelege,
evalua și prognoza conexiunile și evoluțiile sistemelor și proceselor militare și civil -militare ,
în funcție de caracteristicile mediului strategic de securitate și de mulțimea mereu variabilă a
provocărilor, sfidărilor, pericolelor și amenințărilor, precum și a vulnerabilităților militare la
acestea. O posibilă conexare a determinărilor și conexiunilor în planul strategiei militare este
sugerată în Schema nr. 5 .
Toată această activitate îndelungată, laborioasă și responsabilă ține de domeniul
strategiei, de competența și responsabilitatea nivelului strategic, de teoria, practic a și art a
strategic ă. {PSPrA} {V}
Rc

10

Schema nr. 5 Determinări și conexiuni ale strategiei militare Strategia
militară DECIZIA POLITICĂ
Strategia de securitate
națională (SSN)  Interes național vital;
 Suport doctrinar ;
 Determinări interna ționale;
 Strategie politică;
 Program de guvernare etc.
 Interes național vital;
 Suport doctrinar;
 Determinări interna ționale;
 Strategie politică;
 Program de guvernare etc.
 Interes național militar vital;
 Suport doctrinar militar;
 Determinări militare inter naționale și
ale mediului de securitate;
 Determinări tehnologice și IT;
 Experiență de război etc. SSN
economică SSN
socială
SSN
informațională SSN
publică etc.
SSN
militară

Știința, experiența, price perea, arta , capacitatea
și metoda de a pune în operă , prin filtrul strategiei
de securitate națională, independent și în context
aliat, o decizie politică privind apărare a și
securitatea țării prin mijloace militare
Strategia
militară a forțelor (SMF)
– strategie generativă – Strategia
militară a mijloacelor (SMM)
– strategie generativă – Strategia
militară a acțiunilor (SMA)
– strategie operațională – Strategia
militară a resurselor (SM R)
– strategie generativă – Știința, experiența, capacitatea, priceperea și
arta de a identifica interesul național vital, în
context internațional, de a -l concentra în evaluări și
prognoze realiste și, pe această bază, precum și pe
cea a unei expertize strategice cerute și acceptate, de
a stabili scopurile și obie ctivele politice, forțele,
mijloacele și resu rsele, precum și limitele angajării
pentru realizarea acestui interes.
Interfață între domeniul politic și cel strategic, cu
rol de a realiza armonizarea politico -militară și
strategică a domenii lor și a concentra , din
perspective diferite , efortul de securitate al tuturor
domeniilor și componentelor str ucturilor naționale,
în context aliat, european și internațional.
 identificare;
 evaluare;
 motivare;
 selectare;
 recrutare;
 încadrare;
 pregătire;
 folosire;
 perfecționare;
 promovare;
 protecție;
 stimu lare;
 reconversie;
 încheierea carierei.  stabilire;
 cercetare, realizare;
 evaluare;
 experimentare;
 dotare;
 folosire;
 utilizare;
 mentenanță;
 perfecționare;
 securitate;
 protecție;
 simu lare;
 refolosire;
 dezafectare.  cunoaștere;
 cercetare;
 conceptualizare;
 experimentare;
 planificare;
 folosire;
 lecții învățate;
 corectare;
 perfecționare ;
 promovare;
 securitate;
 implementare;
 cooperare;
 unitate.  identificare;
 evaluare;
 planifi care;
 alocare;
 folosire;
 realocare;
 refolosire;
 extindere;
 cercetare;
 dezvoltare;
 protecție;
 securitate;
 transfer;
 epuizare, recăutare. Interes
național
vital MEDIU STRATEGIC CONFLICTUAL
Strategia Militară a Forțelor
Terestre (SMFT ) Strategia Militară a Forțelor
Aeriene (SMFA) Strategia Militară a Forțelor
Navale (SMFN)

11

Concluzie

Strategia militară se caracterizează prin intensitate, continuitate , flexibilitate și
responsabilitate , prin adaptabilitate constructivă și inteligentă la caracteristicile mediului de
securitate și la dialectica rolul ui și rostul ui factorului militar în mulțimea determinărilor,
acțiunilor și reglărilor comportamentale în condiții de risc. Strategia militară este o strategie
de risc extrem. Modul în care teoria, practica și arta strategică materializează decizia politică
în spațiul voințelor care se confruntă, al conflictualității de tip militar, adică al conflictualității
extreme, este unul de tip special , care nu poate fi elaborat decât de oameni inteligenți, foarte
bine pregătiți, specialiști de mare țin ută în domeniul militar , cu foarte multă cultură strategică,
și de comandamente strategice și operaționale cu multă experiență și cu mult curaj. Strategia
militară este o strategie a conflictualității militare. Ea modelează comportamentul forței
militare î n condiții de risc extrem. Orizontul ei de așteptare este și va fi totdeauna războiul,
adică riscul extrem, care se cere calculat, prognozat și asumat.
Uneori, furați de viteza de transformare a armatelor, de presiunile numeroase care se
exercită asupra fa ctorului militar, de multitudinea și diversitatea misiunilor, de conjuncturile
tactice cotidiene sau de o mulțime de atâtea alte lucruri mărunte, uităm de această mare artă a
curajului de a situa, în același plan , totdeauna complex, dinamic și perfectibil, teoria,
experiența, valoarea, capacitatea, inteligența și cumpătarea teoreticianului, comandantului și
comandamentului militar strategic sau operațional, sintetizate în ceea ce numim strategie
militară.