Orașul ca sistem și sistemul urban [600633]

Orașul ca sistem și sistemul urban

Stud. Anghelache Marius Răzvan

Nu există nicio îndoială că oraul reprezintă cel mai complex sistem teritorial, iar această
realitate a fost constatată, direct sau indirect, prin studii întreprinse încă din prima parte a
secolului al XIX -lea. Primele decenii de după cel de -al doilea răzb oi mondial au fost dominate de
aplicarea în toate științele a teoriei generale a sistemelor. Evident că orașul nu a scăpat de o
asemenea abordare, multiplele sale fațete fiind analizate într -un tot global, orice schimbare a unei
componente atrăgând modific ări ale structurii și comportamentelor celorlalte. Rămâne
remarcabilă pentru distincția dintre oraș și sistemul urban lucrarea lui B.J. Berry, publicată în
anul 1964: “Cities as Systems within Systems of Cities ”. Concluziile cercetătorului american au
fost preluate ulterior de alți specialiști, demonstrând necesitatea unor clarificări privind conceptul
de oraș ca sistem și cel de „sistem urban” (Douglas, 1981; Ianoș, 1987; Ianoș și Humeau, 2000).
În paralel, dinamica teritorială a necesitat extinderea pr eocupărilor asupra rețelelor de așezări,
apariția și fundamentarea noțiunii de sistem de așezări, inclusiv de sistem urban. Însuși Berry
revine după câțiva ani, definind sistemul urban ca „un ansamblu de obiecte (locuri centrale), de
atribute ale acestora (populație, clădiri, tipuri de activități, trafic), de interrelații între aceste
obiecte (localizarea centrelor) și atributele lor (grafice de relații dublu logaritmice), de
interdependen -țe între obiecte și atributele lor (ierarhia locurilor centrale)” (B erry, 1967, p.138).
După aproape un deceniu, sistemul de așezări (inclusiv urban) este privit ca un „set de așezări
integrate și organizate, interdependente și interacționând prin multiple relații și legături”
(Dziewonski, și Jerczynski, 1978).
Orașul c a sistem. A șa cum rezultă din majoritatea studiilor întreprinse asupra sistemelor
urbane, orașul rămâne elementul fundamental în interpretarea, evoluția și optimizarea acestora.
Condiția este ca ora șul să fie privit ca un sistem termodinamic și informațional optimal deschis.
O asemenea viziune nu neagă caracterul de sistem deschis (Da Cunha și Racine, 2003), dar oferă
baza teoretică ce fundamentează caracterul negentropic, gradul de „autonomie” materială și
informațională a orașului, capacitatea acestuia de a -și crea propria identitate și de a se plasa la
distanțe diferite de integrarea completă în mediu.

Conceput ca un câmp multiscalar al fluxurilor, cu distincție netă între fluxurile de intrare și de
ieșire, cu relații de tip feed -back, prin care unele ieșiri sunt integrate la intrări, orașul
funcționează ca un organism viu, bazat pe relații strânse cu așezările din jur, cu alte orașe situate
la distanțe variabile, toate inserate într -un mediu global. Relațiile preferențiale ale orașului cu
zona de influență creează premisele conturării locale a unui sistem de așezări axat pe orașul
respectiv, întărind ideea că orașul poate fi conceput doar ca un sistem și nu ca un sistem urban.
Rezultă de aici că orașul este o componentă a unui sistem mai mare , care poate fi sistemul urban
sau sistemul de așezări. Împreună cu zona sa de influență, orașul constituie un sistem de așezări,
iar în condiții particulare, când în zona de influență se află un număr suficient de mare de orașe,
am putea discuta de un sis tem urban local sau supralocal.
Sistemul urban. La începutul anilor ‟70 apare o serie de articole care tratează sistemele urbane,
încercând să le definească (Smiles, 1971) sau să le asimileze altor tipuri de sisteme, precum cele
cibernetice (Mc Loughlin, I.B., Webster, 1970). Evident că încă de la apariția ideii de utilizare a
unei noțiuni mai performante decât cea de rețea, niciun cercetă – tor nu s -a gândit să facă din
aceasta o analiză sistemică în sine, ci să folosească anumite aspecte ale teoriei gen erale a
sistemelor. În acest sens, se remarcă una dintre cele mai complete definiții ale sistemului urban,
definiție care ține cont de dinamica sistemului, care nu se regăsește în niciuna dintre abordările
anterioare. Conform acesteia, „un sistem de orașe este definit ca un ansamblu, național sau
regional de orașe care sunt interdependente între ele, astfel încât orice schimbare semnificativă în
activitățile economice, structura profesională, venitul sau populația unuia dintre orașe va antrena
direct sau in direct modificări în activitățile economice, structurile profesionale, venitul sau
populația unuia sau mai multor elemente ale ansamblului” (Pred, 1977, p.13).
Cum era și firesc, o asemenea idee nu a stârnit numai forțe convergente dispuse să o accepte
din start și dornice să testeze imediat noul concept, să -l îmbogățească și să -l aplice, ci și opinii
care au pus la îndoială capacitatea acestuia de a aduce mai multă rigoare științifică în abordare și
mai multe valențe practice analizei teritoriale, pledâ nd pentru continuarea verificărilor analitice.
Printre acestea se remarcă ideile îndreptățite, de altfel, ale lui B.T. Robson (1973, p.19 -20), care
sublinia că „dacă natura sistemului nu poate fi definită cu o precizie suficientă, aplicarea
caracteristicil or de sistem devine inadecvată și nesemnificativă sau cel puțin dificilă în
interpretare. Dacă există o asemenea dificultate în definirea orașelor și alta și mai mare în
identificarea naturii relațiilor dintre aceste orașe, atunci utilizarea conceptului de sistem, pentru a
lua în seamă regularitățile empirice, îmbracă mai mult decât un ușor parfum de misticism”.
În efortul de a defini conceptele și fundamentele empirice ale sistemelor urbane, L. Bourne
(1975) individualizează trei nivele ierarhice la car e se structurează acestea: unul este național,
distingându -se metropolele naționale și rețeaua de centre metropolitane; al doilea se constituie la
nivel regional, în jurul centrului regional, iar al treilea la nivel urban, căruia i se asociază centrele
locale.

La începutul anilor „90, sistemul urban a fost definit ca „un sistem complex, cu multiple
interrelații și în evoluție constantă. Pentru a -l înțelege este important să fie privit în toate
dimensiunile sale spațiale și temporale. Poate fi abordat pri n modelări fondate pe concepte
aparținând analizei sistemelor dinamice: auto -organizare, ordine departe de echilibru cu structuri
disipative, rolul conjugat al determinismului și hazardului în evoluția sistemelor, conjugarea
schimbărilor regulate cu posibi litatea de bifurcații, debușând asupra schimbărilor structurale”
(Sanders, 1992). În raport cu noțiunile de rețea sau armătură urbană, sistemul urban, care a reușit
să le înlocuiască, adaugă la proprietățile geometrice și funcționale ale rețelei urbane, co notațiile
dinamice ale coerenței și sinergiei (Pumain, 1992).
Sintetizând, putem spune că sistemele urbane sunt ansambluri constituite prin seturi de relații
de interdependență între mai multe orașe, în așa fel încât orice modificare importantă la nivel ul
unuia poate genera modificări semnificative asupra caracteristicilor similare ale altor centre
urbane.
În consecință, utilizarea conceptului de sistem urban pentru un oraș este incorectă și
generatoare de confuzii. De aceea, pentru a face distincție netă între cele două concepte este
necesar a preciza faptul că atât orașul, cât și sistemul urban pot fi analizate ca sisteme, dar
orașului nu i se poate asocia atributul de sistem urban. Acest ultim concept, în mod obligatoriu,
include noțiunea de rețea d e orașe, caracterizată printr -o înaltă coerență și printr -un sinergism al
fluxurilor.
Referințe bibliografice BERRY, B.J.L. (1964), Cities as Systems within Systems of Cities,
Papers of the Regional Science Association, 13. BOURNE, L.S. (1975), Urban syste ms,
Strategies for regulation, Clarendon Press Oxford. Da CUNHA, A., RACINE, J.B. (2003)
Teaching and Research in Urban geography at the University of Lausanne. A model at the
beginning of a new century, Geographica Helvetica, 3. DZIEWONSKI, K., JERCZYNSKI , M.
(1978), Theory, methods of analysis and historical development of national settlement systems,
Geographia Polonica, 39, p.201 -209, cit. p.201. DOUGLAS, J. (1981), The city as an Ecosystem,
Progress in Physical geography, 5, 3 (p……). IANOȘ, I. (198 7), Orașele și organizarea spațiului
geografic. Studiu de geografie economică asupra teritoriului României, Editura Academiei,
București. IANOS, I. (2004), Dinamica urbană. Aplicații la orașul și sistemul urban românesc,
Editura tehnică, București. IANOS, I., HUMEAU J.B. (2000), Teoria sistemelor de așezări.
Studiu introductiv, Editura tehnică, București. MCLOUGHLIN, I.B., WEBSTER, J.N. (1970),
Cybernetic and general system approaches to urban and regional research: a review of the
literature, Environment a nd Planning, 2. PRED, A.R. (1977), City systems in advanced
economies, Hutchinson, London, p.13. PUMAIN, D. (1992), Les systèmes de villes, în vol.
Encyclopédie de Géographie (ed. A. Bailly, R. Ferras, D. Pumain), Economica, Paris. ROBSON,
B.T. (1973), Urb an growth. Un approach, Methuen, London, p.19 -20. SANDERS, L. (1992),
Système de villes et Synergetique, Anthropos, Economica, Paris, p.26. SMAILES, A.E. (1971),
Urban systems, Transactions of The Institue of British Geographers, 53