Specializarea: Studii de Securitate [600549]

Universitatea Babeș -Bolyai
Facultatea de Istorie și Filosofie
Specializarea: Studii de Securitate

RĂZBOIUL DIN BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA

Mihai Ră zvan Martin

Anul III, grupa 4

Introducere:

Războiul din Bosnia și Herțegovina, a avut la baza mai mulți factori
printre care și: istoria ei zbuciumată ( a fost dominată de romani, otomani și
mai apoi o dominație austro -ungară). Un alt factor poate fi reprezentat de
împărțirea Imperiului Roman. De asemenea, și asasinarea lui Franz
Ferdinand, la Sarajevo înainte de începerea Primului Război Mondial mai
poate fi o cauză a acestui război.

Reperele Războiului din Bosnia și Herțegovina

Scânteia care a aprins conflictul a fost Kosovo, datorită tensiunilor
dintre populația albaneză majoritară (90%) si sârbii. Tensiunile au escaladat
odata cu prilejul împlinirii a celei de -a 600 aniversare a Bătăliei din Kosovo
(1389), unde sârbii si aliații lor au fost înfrânți de către Imperiul Otoman1.
În aprilie 1987, Slobodan Milošević, care a fost ales Președinte al
Prezidiului Comitetului Central al Ligii Comuniștilor din Serbia în 1986, a
călătorit în Kosovo. În întâlnirile cu liderii sârbi și locali într -un discurs în
fața unei mulțime de sârbi, Slobodan Milošević aprobat un Program
naționalist sârb. În acest sens, el a rupt politica de partid și de guvern, care a
restricționat expresiile naționaliste în SFRY2 de la momentul înființării de
către Josip Broz Tito, după Cel de-al Doilea Război Mondial. Ulterior,
Slobodan Milošević a exploatat valul naționalismului sârb, în scopul de a
consolida centralizate de regulă în SFRY.3 Din iulie 1988 până în martie
1989, o serie de demonstrații si manifestații de susținere a lui Slobo dan
Milošević – așa-numita politică „Revoluție Anti -birocratică" – a avut loc în
Voivodina și Muntenegru. Aceste proteste au condus la dizolvarea
guvernelor provinciale și republicane respective; noile guverne au fost apoi
de susținere, și îndatorate lui S lobodan Milošević4.
În afara cultului lui Tito, Yugoslavia mai era ținută întreagă de doua

1 Ante Čuvalo, Historical Dictionary of Bosnia – Herzegovina , Second Edition, The
Scarecrow Press Inc., Maryland, 2007, pp. 102 -104.
2 „Republica Socialistă Federativă Iugoslavia”.

3 The International Criminal Tribunal for The Former Yugoslavia, (ICTY), Case No. IT -99-
37, Indictment/22 mai 1999 , Art. 2, 6. ,
(http://www.icty.org/x/cases/slobodan_milosevic/ind/en/mil -ii990524e.htm).
4 Ibidem, Art., 8.

organisme vitale: Partidul Comunist – L.C.Y5 și Armata – J.N.A6. Deși
partidul începuse să se dezintegreze dupa moartea lui Tito (1986), armata s –
a menținut însă ap roape că se transformase într -o armată sârbă (1991). În
1990 Republica Socialistă Serbia a promulgat o nouă Constituție, care,
printre altele, a schimbat numele republicii și provinciilor autonome.
Numele de Republica Socialistă Serbia a fost schimbat în R epublica Serbia,
numele Provincia Socialistă Autonomă Kosovo a fost schimbat la Provincia
Autonomă Kosovo și Metohija, precum și numele Provincia Socialistă
Autonomă Voivodina a fost schimbat în Provincia Autonomă Voivodina. În
timpul aceleiași perioade de timp, Republica Socialistă Muntenegru a
schimbat numele în Republica Muntenegru (denumit în continuare
Muntenegru). La 15 octombrie 1991, SDA7 și HDZ8 au adoptat un
memorandum în care cereau suveranitatea și neutralitatea Bosniei și
Herțegovinei fără a solicita și independență, dar acest pact a fost respins de
către sârbi. În februarie 1992, în urma unui Referendum, un procent de 64%
din locuitori au de cis independența Bosniei și Herțegovinei, un act
recunoscut de Comunitatea Europeană și apoi de către Statele Unite ale
Americii (6 – 7 aprilie 1992). Sârbii au respins și au denunțat proclamarea
independenței, trecând la măsuri militare de protest. Violen țele de până
atunci, deși izolate, au luat amploarea unui adevărat război al sârbilor
impotriva Bosniei și Herțegovinei9. Deși se afla în război cu sau fără voia ei,
Bosnia și Herțegovina acum devine teatrul razboiului în care fusese
antrenată încă din iun ie 1991, când JNA atacase Slovenia și Croația.
La data de 6 martie 1992, Bosnia și Herțegovina și -a declarat
independența, ducând la un război de mare amploare după 6 aprilie 1992.
La 27 aprilie 1992, a fost reconstituit SFRY ca RFI10. În acest moment, a
JNA a fost re-format în Forțelor Armate ale RFI (denumit în continuare
„Vojska Jugoslavije”, care înseamnă Armata Iugoslavă ). În războiul din
Bosnia și Herțegovina, JNA, și mai târziu de VJ, a luptat alături de „Armata
Republicii Srpska” împotriva forțelor militare ale Guvernului din Bosnia și
Herțegovina, precum și „Consiliul croat de Apărare”. Soarta Bosniei și
Herțegovinei a fost, de asemenea complicată de pozițiile politice ale
principalelor puteri internaționale: Organizația Națiunilor Unite (ONU),

5 „Liga Comunistă Yugoslavă”.

6 „Jugoslavenska Narodna Armija” (Armata Poporului Jugoslav).

7 „ Stranka Demokratske Akcije” (Partidul Acțiunii Democrate).
8 „Hrvatska Demokratska Zajednica” (Uniunea Croată Democrată).
9 Ante Čuvalo, op. cit., p. 103.
10 „Stranka Demokratske Akcije” (Partidul Acțiunii Democrate).

Statele Unite ale Americii, CE, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord
(NATO), și Rusia, ca cele mai importante. Fiecare a avut propria agendă în
Europa de Sud -Est. Secretarul General ONU, Boutros Boutros -Ghali, a vrut
să se afle în frunte și să nu fie hă rțuiți de către Statele Unite cu privire la
cauza bosniacă. Britanicii și Francezii a cerut ca Europa să rezolve propriile
sale probleme și condamnau intervențiile americane în Balcani. Rușii nu
numai că au rămas susținătorii sârbilor, dar de asemenea, s -au folosit de
războiul bosniac ca o scenă pentru a se face remarcată pe plan internațional.
În acord cu ONU, NATO a fost autorizat să patruleze spațiul aerian sârb
declarat zonă de zbor interzisă, și să folosească raiduri aeriene, atunci când
este nevoie. Î n scopul de a preveni o soluție decisivă la această problemă și
pentru a minimaliza impactul influenței SUA, tasta de comandă pentru
raidurile aeriene a fost în mâinile șefului civil ONU în fosta Iugoslavie,
până în iulie 1995. Din cauza acestor motive, ap roape trei ani au fost
necesari Comunității internaționale să întreprindă o acțiune directă
împotriva obiectivelor militare sârbe. În februarie 1994, avioanele
americane NATO au doborât patru avioane militare sârbe peste Bosnia ,
deși nu a constituit un mo ment de cotitură în război ci doar o reacție la
Masacrul din piață de la Sarajevo care avusese loc cu două săptămâni mai
devreme.
Deși Slobodan Milošević a fost președinte al Serbiei în timpul
războaielor din Slovenia, Croația și Bosnia -Herțegovina, el a fost, totuși,
figura politică sârbă dominantă care exercita controlul de facto asupra
guvernului federal, precum și asupra celui republican și a fost persoana cu
care Comunitatea internațională a negociat o varietate de planuri de pace și
acorduri cu privi re la aceste războaie. Între 1991 și 1997 Milano
Milutinović și Nikola Sainović a avut un număr de poziții foarte ridicate în
cadrul guvernelor federale și republican și a continuat să colaboreze
îndeaproape cu Slobodan Milošević. În această perioadă, Mila no
Milutinović a lucrat în Ministerul de Externe al RFI, și la un moment dat a
fost ambasador în Grecia, iar în 1995, a fost numit Ministru al
Afacerilor Externe al RFI, o poziție ocupată până în 1997. Nikola Sainović
a fost prim -ministru al Serbiei în 19 93, și viceprim -ministru al RFI, în
199411.
Anul 1995 a reprezentat un an dramatic în războaiele din fosta
Iugoslavie. La începutul anului, pozițiile pe fronturile din Bosnia –
Herțegovina și Croația erau în mare, în staționare. Sârbii din Croația ocupau
un mare teritoriu, proclamat "Republica Sârbă Kraina", format din Slavonia
Orientală (la frontiera cu Serbia) și restul Republicii Kraina, o regiune

11 ICTY, idem, Art.21, 22, ( http://www.icty.org/x/cases/slobodan_milosevic/ind/en/mil –
ii990524e.htm ).

formată de -a lungul frontierei dintre Bosnia și Croația12.
În Bosnia -Herțegovina, forțele Republicii Srpska oc upau
aproximativ 70% din teritoriul statului, în principiu estul și nordul statului.
Forțele guvernului central (majoritar musulman) al Bosniei -Herțegovina
ocupau în principiu centrul statului dar și trei enclave în estul Bosniei
(Srebrenița, Jepa și Goraj de) iar forțele croaților bosnieci ocupau
Herțegovina occidentală (regiunea de la vest de orașul Mostar), anumite
localități din Bosnia centrală și anumite poziții în nordul Bosniei, la
frontiera cu Croația. În anul 1994, sub presiunea administrației Clint on,
Bosnia -Herțegovina și Croația semnaseră Acordul de la Washington care
prevedea crearea Federației Bosnia -Herțegovina formată din teritoriile
controlate de croații din Bosnia și cele aflate sub controlul guvernului
central de la Sarajevo, dominat de mus ulmanii bosnieci. Principalul rezultat
al acordului de la Washington a fost încetarea luptelor dintre armata
bosniacă și croații din Bosnia și crearea premiselor pentru viitoarea
cooperare militară a acestora contra sârbilor din Bosnia și Croația.
În luna iulie a anului 1995, forțele militare ale Republicii Srpska,
conduse de generalul Ratko Mladić au ocupat enclavele de la Srebrenița și
Jepa. Asasinarea a aproximativ 6.000 de prizonieri de război la Srebrenița a
determinat Tribunalul Penal pentru fosta Iu goslavie să acuze de crime de
război toată conducerea civilă și militară din acel moment a Republicii
Srpska. În luna august a anului 1995, Operațiunea „Furtuna” (Oluja) a
armatei croate a dus la desființarea Republicii sârbe Kraina, iar forțele
militare a le Guvernului majoritar musulman al Bosniei -Herțegovina și ale
croaților bosnieci au declanșat ofensiva contra forțelor armate ale Republicii
Srpska din Bosnia -Herțegovina. În patru zile, Republica sârba Kraina s -a
prăbușit, iar populația civilă sârbă a pă răsit în masă teritoriul, refugiindu -se
în teritoriile deținute de sârbi în Bosnia și în
Serbia13.

Acordul de la Dayton

Acordul de la Dayton (Acordul Cadru General pentru Pace în
Bosnia –
Herțegovina) este tratatul semnat la data de 14 decembrie 1995, care a
consemnat încheirea războiului din Bosnia din 1991 -1995. Acest acord a
fost urmare a esecurilor planurilor de pace UE, operatiunii croate “Furtuna”
si a atrocitatilor bosniace, avand ca exemplu principal masacrul Sbrenica,
care a omorat aproape 8000 de barbati bosniaci . Acordul a fost negociat în
Statele

12 Ante Čuvalo, op. cit, p.107.
13 Ante Čuvalo, op. cit, pp.107 -108.

Unite ale Americii la Dayton, Ohio și a fost semnat la Paris de către
Președinții Bosniei -Herțegovina (Alija Izetbegovici), Croației (Franjo
Tudjman) și Republicii Federale Iugoslavia (Slobodan Miloșevici) și de
către reprezentanți a Uniunii Europene, Franței, Germaniei, Marii Britanii,
Federației Ruse și ai Statelor Unite ale Americii. Anul 1995 a reprezentat un
an dramatic în războaiele din fosta Iugoslavie. La începutul anului, pozițiile
pe fronturile din Bosnia -Herțegovina și Croația erau în staționare. Sârbii din
Croația ocupau un mare teritoriu, proclamat „Republica Sârbă Kraina",
format din Slavonia Orientală (la frontiera cu Serbia) și restul Republicii
Kraina, o regiune formată de -a lungu l frontierei dintre Bosnia și Croația.
La conferință au participat din partea autorităților bosniace
președintele Președinției comune a Bosniei, Alija Izetbegović și minitrul de
externe, Mohamed Sacirbey, din partea Iugoslaviei, Slobodan Milošević
(care r eprezenta și interesele sârbilor bosniaci) iar din partea Croației,
președintele Franjo Tudjman. Lucrările conferinței au avut loc în perioada
1-21 noiembrie 1995. Acordul a fost semnat la Paris, la data de 14
decembrie 1995. Semnatarii au fost președinții Bosniei -Herțegovina,
Croației și Iugoslaviei. În calitate de martori (și de garanți ai aplicării sale),
acordul a fost semnat de Președinții Franței și Statelor Unite ale Americii
(Jacques Chirac și Bill Clinton) și de premierii Germaniei
(Helmuth Kohl), Marii Britanii (Tony Blair) și Federației Ruse (Victor
Cernomârdin). Acordul consemnează faptul ca Bosnia -Herțegovina, Croația
și Iugoslavia se recunosc drept state suverane și convin să -și reglementeze
diferendele prin mijloace pașnice. Părțile se angaje ază să respecte
angajamentele asumate prin anexele acordului și drepturile refugiaților. De
asemenea, părțile se angajează să asiste la investigarea și judecarea crimelor
de război. Acordul
cuprinde o serie de anexe, care reglementează aspectele practice ale aplicării
sale14.
Anexele 1 -A și 1 -B reglementează aspectele militare. Acestea conțin
prevederi referitoare la crearea unei forțe multinaționale de menținere a
păcii sub comanda NATO, numită Forța de Implementare (IFOR), cu
misiunea de a asigura aplicarea aspectelor militare ale păcii și de a îndeplini
sarcini specifice. Conform prevederilor acordului IFOR a avut dreptul de a
utiliza forța atunci când era necesar pentru îndeplinirea mandatului său15.
Anexa 4 cuprinde constituția statului Bosnia și Herțegovina, stat

14 Ante Čuvalo, op. cit, pp.109 -111.
15 Dayton Peace Agreement , Dayton, Ohio on November 21, 1995, Annex 1A: Agreement
on the Military Aspects of the Peace Settlement (
http://www.state.gov/www/regions/eur/bosnia/dayann1a.html).

format din Federație și Republica Srpska. Pe baza delimitării create de linia
de demarcare, Federația ocupă 51% din teritoriul țării, iar Republica Srpska
49%16.
Anexa 5 consfințește angajamentul Federației și Republicii Srpska
de a rezol va toate diferendele prin arbitraj și de a institui un mecanism de
arbitraj17.
Anexa 6 stabilește obligația părților de a respecta drepturile omului
(Convenția Europeană a Drepturilor Omului este parte a Constituției statului
Bosnia -Herțegovina) și institu ie Ombudsmanul și Camera pentru Drepturile
Omului pentru Bosnia Herțegovina. De asemenea, organizațiile
internaționale aveau acces nelimitat pentru a monitoriza situația drepturilor
omului18.
Anexa 7 recunoaște dreptul refugiaților de a se întoarce la locurile de
origine și de a fi compensați pentru proprietățile pierdute și obligația părților
de a coopera cu Comitetul Internațional al Crucii Roșii pentru a stabili
situația persoanelor dispărute19.
Anexa 8 instituie Comisia pentru păstrarea monumentelor istorice20.
Anexa 10 prevede existența instituției Înaltului Reprezentant pentru
coordonarea realizării aspectelor civile ale acordului de pace. Înaltul
Reprezentant (al comunității internaționale) prezidează Comisia Civilă
Comună, formată din reprezentan ți ai părților, comandantul IFOR și
reprezentanți ai organizațiilor civile21.
Anexa 11 instituie Forța de poliție internațională a Națiunilor Unite
(United Nations International Police Task Force) având misiunea de a
pregăti și supraveghea forțele de poliț ie locale și de a monitoriza situația
respectării drepturilor omului, urmând a raporta încălcările constatate
Tribunalului Internațional pentru fosta Iugoslavie sau Comisiei pentru
drepturile omului22.

16 Ibidem, Annex 4: Constitution of Bosnia and Herzegovina,
(http://www.state.gov/www/regions/eur/bosnia/dayann4.html).
17 Ibidem , Annex 5: Agreement on Arbitration ,
(http://www.state.gov/www/regions/eur/bosnia/dayann5.html).

18 Ibidem, Annex 6: Agreement on Human Rights ,
(http://www.state.gov/www/regions/eur/bosnia/dayann6.html).
19 Ibidem, Annex 7: Agreement on Refugees and Displaced Persons
(http://www.state.gov/www/regions/eur/bosnia/dayann7.html ).

20 Ibidem, Annex 8: Agreement On Commission To Preserve National Monuments
(http://www.state.gov/www/regions/eur/bosnia/dayann8.html).

21 Ibidem, Annex 10: Agreement on Civilian Implementation of the Peace Settlement,
(http://www.state.gov/www/regions/eur/bosnia/dayann10.html ).
22 Ibidem, Annex 11: International Police Task Force,
(http://www.state.gov/www/regions/eur/bosnia/dayann11.html ).

Bosnia și Herțegovina după Acordul de la Dayton – IFOR, SFOR

Operațiile NATO din Bosnia și Herțegovina – Forța de
Implementare (IFOR) și Forța de Stabilizare (SFOR) care i -a luat locul – au
solicitat întrebuințarea în același timp a capabilităților de desfășurare a unor
acțiun i combatante, de descurajare și în scop umanitar. Drept urmare,
Alianța s -a confruntat cu o gamă deosebit de largă de provocări pe care le -a
abordat cu tenacitate, asigurându -se că este echipată corespunzător pentru a
se adapta la noile circumstanțe în modul cel mai eficient cu putință.
NATO sa angajat politic în Bosnia și Herțegovina și -și menține o
prezență militară în forma unui sediu de bază la Sarajevo. Misiunea militară
NATO de legătură și de consultare (Cartierul General NATO din Sarajevo)
are rolul principal de a ajuta Bosnia Her țegovina în reformele sale de
apărare. Misunea are de asemenea, destinația de a ajuta țara să îndeplinească
condițiile necesare pentru participarea la Parteneriatul pentru Pace și este
responsabilă de anumite sarcini operaționale, cum ar fi cele de luptă
împotriva terorismului, asigurând în același timp protecție pentru trupele
detașate, sprijinirea Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie
(ICTY) cu privire la detenția persoanelor acuzate de crime de război,
precum și schimbul de informații se crete cu Uniunea Europeană. În
rezumat, la sediul central al NATO din Sarajevo completează misiunea UE
în efectuarea unor operațiuni specifice. Acordurile de Pace de la Dayton au
adus sfărșitul celor patru ani de război care au măcinat Bosnia –
Herțegovina23.
Conform Acordului de la Dayton (Anexele 1A și 1b) in Bosnia și
Herzegovina a fost detașată IFOR, o misiune care s -a desfasurat pe perioada
20 decembrie 1995 si 20 decembrie 1996. Obiectivul principal al misiunii
era sa supravegheze implementarea aspectel or militare ale Acordului de
Pace Dayton. Comandantul IFOR a fost Leighton Smith si a comandat
operatiunea din cartierul general situat in Zagreb. Începând din prima zi a
dislocării IFOR, prezența militară internațională în Bosnia -Herțegovina a
avut un man dat suficient de robust pentru a superviza implementarea
Acordului de Pace de la
Dayton, pe care a fost decisă să îl îndeplinească. În contrast, inițial, prezența
civilă în această țară nu a posedat o autoritate similară. Puterile Înaltului
Reprezentant a u fost sporite la Consiliul de Implementare a Păcii desfășurat
la Bonn, Germania, în 1997, astfel încât Înaltul Reprezentant a fost
împuternicit cu adevărat să întreprindă orice ar fi fost necesar pentru a pune
capăt obstrucționării și a asigura implementa rea măsurilor de reformă. Toți
Înalții Reprezentanți care au beneficiat de așa numitele „puteri Bonn” –

23 „ Ghidul NATO”, Capitolul 6, Prezența NATO în Balcani, 2006.

Carlos Westendorp, Wolfgang Petritsch și lordul Asdown – au făcut uz de
majoritatea acestora și, în acest fel, au putut să exercite o influență
semnific ativă asupra evoluției procesului de pace. Totuși, aproape toți
observatorii sunt de acord că această influență ar fi fost mult mai eficientă
dacă instituțiile civile create ar fi fost puternice încă de la început, urmând
ca apoi să transfere gradual puter ea autorităților locale relevante și
responsabile, atunci când condițiile ar fi permis -o, iar situația ar fi oferit
garanții pentru acest transfer24.
Misiunea IFOR urmarea separarea forțelor armate ale Bosniei si
Herțegovinei de cele ale Republicii Srpska. Acest lucru se efectua prin
demarcarea teritorială și etnică a celor două zone, precum și prin dezarmare.
IFOR avea ca scop creearea unui cadru sigur pentru retragerea rapidă a
forțelor Națiunilor Unite și pentru încetarea focului. De asemenea IFOR
dorea să controleze spațiul aerian al Bosniei si Herțegovinei.
La 21 decembrie 1996 rolul IFOR a fost preluat de SFOR,”Forța de
Stabilizare”. Sarcina principală a SFOR a fost de a contribui la crearea
condițiilor de siguranță și securitate de a favoriza lucrări le de reconstrucție
civilă și politică. În acest sens au fost efectuate operațiuni de : patrulare,
supraveghere a operațiunilor de deminare, de arestare a persoanelor
suspectate de crime de război și de asistare a întoarcerii refugiaților și a
persoanelor strămutate la casele lor .25
SFOR a utilizat pe scară largă baze înaintate și echipe de legătură și
observare. Aceste echipe au constat în grupuri de 8 -10 militari și interpreți
cantonați în mici imobile aflate în mijlocul comunităților, ceea ce le -a
permis realizarea unei strânse interacțiuni cu cetățenii și autoritățile locale.
Această abordare a fost de asemenea adoptată și de alte organizații
internaționale. Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa a
înființat un număr semnificativ de birouri în teren, coordonate de patru
centre regionale, iar Oficiul Înaltului Reprezentant a dezvoltat o prezență
extinsă în teren. Structurile din teren permit o mai amplă monitorizare și
cunoaștere a situației și sporesc capacitatea organizațiilor de a superviz a
implementarea reformelor în mod eficient. De asemenea, acestea transmit
autorităților locale și cetățenilor un mesaj clar privind acțiunea hotărâtă a
comunității internaționale pentru realizarea schimbărilor și a reformei.
Adeseori, doar deciziile Înaltului Reprezentant au reușit să asigure
adoptarea unor măsuri importante pentru statul bosniac. Cu toate acestea,
multe dintre deciziile Înaltului Reprezentant au fost percepute drept anti –
sârbe sau anti -croate și favorizând mu sulmanii bosniaci (supra -reprezentați

24 Amiralul Gregory G. Johnson, O analiză a experienței SFOR, Revista NATO, nr.
Iarna 2004 (http://www.nato.int/docu/review/2004/issue4/romanian/art4.html).

25 Ghidul NATO, Capitolul 6, Prezența NATO în Balcani, 2006.

numeric în administrația centrală). În aceste condiții, mass media locală și
internațională a desemnat Bosnia – Herțegovina drept un protectorat
deghizat. SFOR avea 3 zone de operare:

1.Mostar: trupe italiene, franceze, spaniole ;
2.Banja Luka : trupe britanice, canadiene, olandeze ;
3.Tuzla : trupe americane, poloneze, ruse, suedeze ;

În timp ce o prezență robustă în teren a fost inițial necesară în întreaga
Bosnie -Herțegovina, comandanții NATO s -au pregătit imediat să coopereze
cu autoritățile civile pentru a dezvolta un stat de drept multi -etnic și
capabilități de securitate. Această politică s -a dovedit vizionară, întrucât
drepturile minorităților și libera circulație au început să fie din ce în ce mai
mult garantate de instituțiile locale ale statului de drept. În plus, deoarece
aceste instituții și -au sporit competența și au câștigat încrederea populațiilor
minoritare, SFOR a putut să -și reducă lent numărul bazelor fixe și al
patrulelor și să transfere responsabilități instituțiilor locale. Importanța
dezvoltării capabilităților locale cât mai curând posibil reprezintă principalul
învățământ desprins în acest caz. Iar învățământul mai amplu desprins este
că, în absența acestui efort concertat, se creează un ciclu al dependenței iar
misiunile NATO riscă să se prelungească în mod inutil. Inițial, SFOR a inclus
31 000 de oameni. La începutul anului 2001, efectivul a fost redus la 19 000
de oameni, și noi reducer i a avut loc in funcție îmbunătățirea gradului de
securitate. NATO a continuat aceasta misiune de menținere a pace până
îndecembrie 2004, când acesta responsabilitate a revenit Uniunii Europene
cand ștafeta a fost predată trupelor EUFOR.

Concluzii
Părerea mea, este că acest război a început datorită istoriei foarte zbuciumată
a acestui popor, care a cunoscut mai multe dominații: romană, otomană și
austro -ungară.
Un alt fapt, care a condus la acest război, a fost și asasinarea lui Franz
Ferdinand la Sarajevo, cu puțin timp înainte de a izbucni Primul Război
Mondial.
De la bun început, scopul acestui război a fost împărțirea teritorială, între
sârbi, bosniaci și croați.
De asemenea, sfârșitul ostilităților care au avut loc în Bosnia -Herțegovina
putem afirma că a însemnat mai mult decât un armistițiu.
Per ansamblu, imaginea Bosniei și Herșegovinei, astăzi este una destul de
bună. O reântoarcere la evenimentele petrecute în anii ”90, nu mai este
imaginată azi.
De asemenea, în ultimii 10 ani Bosnia -Herțe govina a realizat progrese mari,
schimbând statutul unei tări aflate în război, cu unei tări care se îndreaptă
spre integrarea în instituțiile euro -atlantice.

Bibliografie:

1. Čuvalo Ante, Historical Dictionary of Bosnia – Herzegovina ,
Second Edition, The Scarecrow Press Inc., Maryland, 2007.
2. Ghidul NATO, Capitolul 6, Prezența NATO în Balcani, 2006.

Surse electronice:

1. The International Criminal Tribunal for The Former Yugoslavia,
(ICTY), Case No. IT -99-37, Indictment/22 mai 1999, Art. 2, 6. ,
(http://www.icty.org/x/cases/slobodan_milosevic/ind/en/mil –
ii990524e.htm ).
2. ICTY, idem, Art.21, 22,
(http://www.icty.org/x/cases/slobodan_milosevic/ind/en/mil –
ii990524e.htm ).
3. Dayton Peace Agreement , Dayton, Ohio on November 21, 1995,
Annex 1A: Agreement on the Military Aspects of the Peace
Settlem ent (
http://www.state.gov/www/regions/eur/bosnia/dayann1a.html ).
4. Amiralul Gregory G. Johnson, O analiză a experienței SFOR,
Revista NATO, nr. Iarna 2004
(http://www.nato.int/docu/review/2004/issue4/romanian/art4.html ).