KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ LUCRARE DE LICENȚĂ Conducător științific: Prof .Univ.Dr.Cioroiu Silviu Gabriel Absolvent: Ciubotaru R ăzvan… [600529]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE
KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Conducător științific:
Prof .Univ.Dr.Cioroiu Silviu Gabriel
Absolvent: [anonimizat]
2015

2
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE
KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

KINETOTERAPIA ÎN AFECȚIUNILE VENOASE.
TROMBOFLEBITA LA PACIENTUL ADOLESCENT

Conducător științific:
Prof .Univ.Dr.Cioroiu Silviu Gabriel
Absolvent: [anonimizat]
2015

3
CUPRINS
ACTUALITATEA TEMEI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 4
MOTIVUL ALEGERII TEMEI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 5
SCOPUL , SARCINILE ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII ………………………….. ………………………….. ……………. 5
IPOTEZA LUCRĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 6
CAPITOLUL I: FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ………………………….. ………………………….. …………………. 7
1.1.CIRCULAȚIA VENOASĂ CONSIDERAȚII GENERALE ………………………….. ………………………… 7
1.1.1 SISTEMELE CORPULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 7
1.1.2 SISTEMUL CIRCULATOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 8
1.1.3 FIZIOLOGIA SISTEMULUI CIRCULATOR ………………………….. ………………………….. ………. 10
1.2 PARTICULARITĂȚ I ANATOMICE ALE CIRCULAȚIEI VENOASE LA NIVELUL
MEMBRULUI INFERIOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 12
2.1 TROMBOFLEBITA, CONSIDERAȚII GENERALE ………………………….. ………………………….. …… 16
2.1.1 DATE GENERALE ANATOMOFIZIOLOGICE ………………………….. ………………………….. …… 16
2.1.2 TROMBOFLEBITA VENOASĂ PROFUNDĂ (TVP) ………………………….. ……………………….. 18
2.1.3 TROMBOFLEBITA VENOASĂ SUPERFICIALĂ ………………………….. ………………………….. .. 21
2.1.4 SINDROMUL POSTTROMBOTIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 22
2.1.5 VARICELE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 24
2.2 INCIDENȚA ȘI ETIOPATOGENIA TROMBOFLEBITEI LA ADOLESCENȚI …………. 25
3. CONDUITA TERAPEUTIC Ă A TROMBOFLEBITEI LA ADULTUL TÂNĂR ………………….. 30
CAPITOLUL II. ORGANIZAREA CERCET ĂRII ………………………….. ………………………….. …………………… 33
2.1. DATE SUBIECT, DATA ȘI LOCUL CERCETĂRII, APARATURĂ ȘI ALTE
MATERIALE UTILIZATE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 33
2.2. METODE DE CERCETARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 34
2.3 OBIECTIVEL E, MIJLOACELE ȘI METODOLOGIA RECUPERĂRII …………………………. 36
2.6 PREZENTAREA FIȘEI PACIENTULUI ȘI A MĂSURĂTORILOR EFECTUATE …….. 37
2.5. PROGRAM DE RECUPERARE – 3 LUNI ………………………….. ………………………….. ……………………… 38
CAPITOLUL III. PREZENTAREA ȘI PRELUCRAREA REZULTATELOR CERCETĂRII ………………… 46
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 49
RECOMAND ĂRI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 50
BIBLIOGRAFIE P E SUPORT ELECTRONIC ………………………….. ………………………….. …………………………. 51
BIBLIOGRAFIE PE SUPORT CLASIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 53

4

ACTUALITATEA TEMEI

Generalități

Kinetoterapia este o știință medicală care se ocupă cu studierea mecanismelor
articulare și neuromusculare ale organismului uman. Scopul aceste științe este recuperarea cât
mai perfectă a activității motrice normale, având ca obiectiv analizarea și corectarea
mecanisme lor neuromusculare deficitare.
”Nici o mașină nu funcționează fără combustibil. De la această regulă nu face excepție
nici organismul nostru; principalul combustibil al organismului uman, oxigenul, este
transportat de sânge la diferitele țesuturi cu ajuto rul unui sistem circulator bine organizat, cu
un randament deosebit”
[Corpul Omenesc ediția 13 2014 ]
Cauzele afecțiunilor venoase sunt asociate de cele mai multe ori afecțiunilor parietale
sau externe. La nivelul lezării este provocată o perturbare a circu lației venoase, de o veritabilă
importanță, raportată la localizarea, nivelul și durata modificărilor provocate. Rezultatele
clinice și fiziopatologice ale lezării circulației venoase, din bolile venelor pot fi lejere, lipsite
de importanță sau extraordina r de grave.
În cazurile grave, afecțiunile sunt însoțite de o durere substanțială, ce pot priva
pacientul de realizarea activităților considerate normale pentru ceilalți (exp: sporturi ce
necesită utilizarea intensă a membrelor inferioare, mersul și alerg atul pe distanțe mai mari,
menținerea diferitelor poziții pe o perioadă îndelungată). Pe lângă tratamentul costisitor aflat
în strânsă legătură cu boala, productivitatea poate fi scăzută în anumite cazuri în funcția de
poziția adoptată de pacient la locul respectiv, scăzând radical șansele acestuia de a -și găsi un
loc de muncă.

5

MOTIVUL ALEGERII TEM EI

Motivul alegerii temei reprezintă în primul rând o dorință personală, încă o piesă din
puzzle -ul pe care îl construiesc pentru a -mi forma viitorul. Dorința de a deveni kinetoterapeut
se reflectă perfect în motivul ales, reprezentând plăcerea de a ajuta pe cei care au nevoie,
îndeplinirea rolului de ”vindecător” și găsirea de noi metode/procedee de recuperare.
Consider licența redactată prima piatră fundamentală din drumul de început spre cariera
viitoare.
Tema aleasă personal, îmi oferă șansa să lucrez la afecțiunea unui bun pr ieten, pentru a
încerca să îi ofer cele mai potrivite mijloace de care dispune kinetoterapia prin utilizarea
precisă a acestora și adaptarea lor optimă la condițiile pacientului.
Un alt motiv pentru care am ales tema este alimentat de firea curioasă cu ca re sunt
binecuvântat/blestemat. Dorința de a lucra cu o temă, considerată, ”mai diferită” din prisma
normalului și plăcerea oferită de dificultatea avansată a acesteia, care îmi oferă ocazia să dau
110% din potențialul meu, să înfrâng orice prejudecată și să desopăr căi alternative
”obișnuitului”.
SCOPUL , SARCINILE ȘI OBIECTIVE LE LUCRĂRII
Scopul urmărit în redactarea lucrării este recuperarea tromboflebitei la adultul tânăr
printr -un program de kinetoterapie caracteristic pacientului. Prin efectele benefic e aduse de
exercițiile recuperatorii cu specific kinetic, se dorește diminuarea consecințelor deficitare
produse de funcțiile afectate.
Se dorește și dovedirea eficienței unui program kineto implementat specific și riguros
prin recuperarea în proporție câ t mai mare a deficiențelor provocate de trombofle bită asupra
membrului inferior.

6

Ca și sarcini principale, avem:
– Întepărtatea durerii, slăbiciunii musculare și amorțelii la nivelul membrului inferior
afectat;
– Îndepărtarea tumefierii;
– Relaxarea;
– Creșterea forței și rezistenței musculare;
– Creșterea mobilității articulare

IPOTEZA LUCRĂRII
În cercetarea curentă îmi propun să dovedesc eficiența beneficiilor aduse de
kinetoterapie în cazul pacientului afectat de tromboflebită la nivelul membrului inferior,
urmărind evoluția recuperării zonei afectate printr -un program eficient și individualizat
rezultând favorizarea revenirii la un stil de viață specific unui tânăr sănătos cât mai puțin
afectat de efectele traumatice ale deficienței.
Prin intermediul mijloace lor de recuperare implicăm următoarele:
– recuperarea la nivel cât mai ridicat a mobilității membrului inferior;
– ameliorarea și combaterea durerii provocate prin intermediul exercițiilor și
procedeelor fizice ;
– stimularea circulației venoase prin folosirea p rocedeelor de gimnastică Burger;
– în urma participării active a pacientului la ședințele de recuperare, acesta va reveni
într-un interval cât mai scurt la activitățile sociale tipice.
Prin aplicarea programului planificat vom obține ameliorarea stării de sănătate a
pacientului astfel încât acesta va reveni cât mai rapid la ac tivitatea socială și personală.

7

CAPIT OLUL I: FUNDAMENTARE A TEORETICĂ
1.1. CIRCULAȚIA VENOASĂ CONSIDERAȚII GENERALE

Țesuturile intră în alcătuirea corpului uman, fiecare îndeplinind funcții diferite în
organism. Funcționarea acestora nu este izolată, constituind legături strânse, într -un final prin
gruparea și funcționarea acestora sunt formate organele.

1.1.1 SISTEME LE CORPULUI
Termenul de sistem face referință la un ansamblu de elemente, dependente între ele care
formează un întreg organizat care poate face o activitate să funcționeze potrivit scopului
urmărit. Corpul uman are în alcătuire următoarele sisteme:
 Sistem ul circulator – are rolul de a facilita mișcarea sângelui în întreg corpul
uman
 Sistemul digestiv – se ocupă cu metabolizarea nutrienților din hrană
 Sistemul nervos – este centrul care controlează procesele organismului (circulația,
respirația)
 Sistemul en docrin – reprezintă toate glandele organismului care secretă hormonii
 Sistemul limfatic – o rețea de vase mici prin care circulă limfa
 Sistemul osos – suportă greutatea și permite mișcarea corpului. Protejează și
organele interne
 Sistemul muscular – realizează locomoția și menținerea funcțiilor vitale
 Sistemul articular – permite mișcarea fără frecarea suprafeței osoase
[2015, http://www.sfatulmedicului.ro ]
Dintre sistemele precizate, circulația este cea mai afectată în cazul tromboflebitei
urmată de locomoția necesară deplasării sau realizării actelor sociale normale.

8

1.1.2 SISTEMUL CIRCULATOR
Sistemul circulator se ocupă cu coordonarea mișcării sângelui prin tot organismul. Cele
mai importante compo nente sunt reprezentate de inima și vasele sanguine. Fiecare bătaie
deplasează sângele prin vasele ce îl transportă ducând oxigen și alte nutriente către țesuturile
organismului prin intermediul sistemului arterial și venos.
[2014, http://anatomie.romedic.ro/sistemul -circulator ]
Circulația venoasă are ca obiectiv perfuzarea și curățarea organelor corpului și a
țesuturilor componente. Rețeaua circulației sangvine este alcătuită dintr -o serie de
compartimente diferite depinzând strict de mărimea vasului de sânge și dinamica sensului
curgerii. Astfel avem:
1. artere (mari, medii și mici);
2. arteriole (mari și mici);
3. capilare;
4. venule (mici și mari);
5. vene (mici, medii și mari).
Vasele de sânge sunt capabile să răspundă la schimbările cauzate de presiunea exercitată
de sângele care curge între pereții lor. Peretele arterial este caracterizat în special de
dependența de curgere și răspunsul său miogenic și metabolic pentru a limita supraîncărcarea
cardiacă și adaptarea curgerii sangvine la cererea țesutului.
[Biomathematical and Biomechanical Modeling of the Circul atory and Ventilatory Systems 6
Marc Thiriet (auth.) -Anatomy and Physiology of the Circulatory and Ventilatory Systems –
Springer New York (2014 )]
Vasele sanguine au o structură generală alcătuită din trei straturi: intima, media și
adventicea; la care pot apărea schimbări influențate de adaptarea necesară la fiecare sistem în
parte. Clasificarea celor trei straturi, de la in terior spre exterior este:
1. Intima – alcătuită din alte straturi (endoteliul, țesutul subendotelial, membrana
elastică limitantă internă);

9
2. Media – reprezintă o îmbinare a mai multor straturi concentrice alcătuite din fibre
musculare și elastice;
3. Adventicea – țesut conjunctiv cu numeroase fibre.
[ Dr. Drosescu http://www.medicinasportiva.ro ]
Inervarea vaselor se produce datorită unor rețele de fibre nervoase nemielinizate
simpatice supranumite nervi vasomotori care formează nervi vascularis . În alcătuirea venelor
găsim un număr ma i mare de nervi decât la nivelul arterelor.
Vascularizarea este caracterizată prin 3 proprietăți diferite: diversitate, complexitate și
variabilitate. Diversitatea înseamnă o diferență mare între originea vasului, forma și calea și
ramura folosită. Deoarece dinamica curgerii depinde mult de configurația vasului, sunt
necesare modele speciale pentru îmbunătățirea diagnosticului și a tratamentului. Variabilitatea
este rezultatul acțiunilor și răspunsurilor mediului înconjurător.
Arterele sunt toate vasele care pleac ă de la nivelul inimii. De formă tubulară,
cilindrică, asemănătoare cu o conductă se despart pe traseu și se îngustă astfel, încât întreaga
circulație ar terială are forma unui a rbore.
Datorită dimensiunilor diferite, se definesc trei tipuri:
 de mari dimensiuni, elastice: aorta și ramurile sale mari, subclaviculară, carotida
comună, artera iliacă și arterele pulmonare;
 de dimensiune medie, musculare, reprezentate de arterele care se ocupă cu
vascularizarea organelor interne;
 de mici dimensiuni, arteriolele mari și mici.
Arterele mari sunt structurate prin cele trei tunici, structură asemănătoare și în cazul
arterelor medii și mici cu unele modificări structurale.
Venele sunt struc turi cilindrice, tubulare, vase de capacitanță clasificate în felul următor:
 vene mari – cavă superioară, cavă inferioară și vena cavă pulmonară;
 vene medii și mici – vena jugulară externă și vena jugulară internă;
 venule.
Ca și în cazul arterelor, fiind structurate general tot prin intimă, medie și adventice prezintă
anumite particularități specifice:

10
1. Intima în absența membranei elastice internă este alcătuită doar din endoteliu și țesut
endotelial;
2. Media în cantitate mică decât la nivelul arterelor;
3. Adventicea cu multe terminații nervoase și mult mai groasă decât putem observa la
nivelul arterial.
În zona inferioară a corpului, venele prezintă valve formate prin plierea intimei, cu rol în
fragmentarea coloanei de sânge. Această acțiune duce la scăderea p resiunii la nivel parietal și
determină circularea fluxului sanguin într -o singură direcție.
Vasele limfatice sunt foarte fragile, fiind uneori translucide. Sunt întrerupte pe
porțiuni înguste, din loc în loc având un aspect nodular pe traiectoria lor. Pr ezența valvelor,
similare venelor determină aspectul suspus. Ca și structură sunt asemănătoare venelor.
[AVRAM I., 2006, http://jmed.ro/articole/75.pdf ]
1.1.3 FIZIOLOGIA SISTEMULU I CIRCULATOR
Vasele sanguine au două proprietăți principale, elasticitatea și contractilitatea .
Elasticitatea este capacitatea vaselor de a se destinde și a reveni la forma inițială.
Contractilitatea reprezintă posibilitatea contractării sau relaxării fibrelor muscular e de la
nivelul arterelor și venelor sub acțiunea diferitor factori (nervoși sau umorali).
Arterele realizează funcția de rezervor amortizor de contracție caridacă și de canale
conductoare ce realizează pomparea sângelui pentru transportarea oxigenului. Pr esiunea
arterială reprezintă presiunea sub care circulă sângele prin artere.
Venele sunt pereți subțiri capabili să își modifice forma în funcție de volumul de
sânge circulant. Cantitatea de sânge care circulă este direct proporțional cu presiunea venoasă.
Când presiunea este joasă, la fel este și volumul de sânge; pe măsură ce presiunea venoasă
crește, pentru a face față surplusului pereții se lărgesc la fel ca un balon.
Un flux venos unidirecțional se realizează prin intermediul valvelor integre.
Necesita tea funcționării acestor valve este pentru realizarea unei întoarceri venoase normale.
În cadrul sistemului venos, valvele funcționează ca treptele unei scări, susținând fluxul de
sânge până când acesta ajunge la destinație, la nivelul camerei drepte a cor dului. Sângele
venos transportă metaboliți de la nivelul tisular împreună cu sânge încărcat cu dioxid de

11
carbon către camera dreaptă a inimii, începând prin intermediul venelor cave superioare și
inferioare la nivelul artriului drept. Din artriul drept por nește către ventriculul drept și apoi
spre artera pulmonară spre plămâni, unde are loc expulzarea dioxidului de carbon prin căile
respiratorii fiind înlocuit cu oxigen, urmând ca acesta să se întoarcă prin intermediul sângelui
prin cele patru vene pulmonar e la nivelul artriului stâng, ventriculului stâng și la nivelul aortei
aparținând circulației arteriale.
Circulația limfatică se ocupă cu drenarea lichidului și reglarea presiunii intersițiale,
recuperarea proteinelor, menținând o concentrație scăzută a ac estora în intersițiu.
Circulația venoasă are ca parametri viteza și presiunea. Viteza de circulație venoasă
este sub cea arterială, este progresivă, crescând de la nivelul venelor mici înspre cele mari
ajungând la aproximativ 20 cm/sec la nivelul cavelor. Modificarea poziției corpului sau
efortul influențează vizibil viteza de circulație a sângelui în vene.
Presiunea venoasă este ilustrată de presiunea hidrodinamică, datorată circulației sângelui și
presiunea hidrostatică care int ervine la ortostatism prin intervenția gravitației.
Circulația venoasă este asigurată de doi factori diferiți, intravasculari și extravasculari.
Elementele intravasculare sunt un rezultat al presiunii reziduale intravasculare, ca urmare a
străbaterii secto rului microcirculației și forța de aspirație cardiacă, datorat fazelor ciclului
cardiac.
Elementele extravasculare, constituie o forța laterală care prin aplicarea unei forțe ce
realizează o compresie a vaselor influențează întoarcerea venoasă.

[ https://my.clevelandclinic.org/ccf/media/Ima ges/heart/legcirculation.jpg ]

12
1.2 PARTICULARITĂȚI ANAT OMICE ALE CIRCULAȚIE I VENOASE LA
NIVELUL MEMBRULUI IN FERIOR

Sistemul circulator, cunoscut și ca sistemul cardiovascular, este proiectat pentru a livra
sângele încărcat cu oxigen și nutrienți către toate țesuturile organismului. În acest fel toate
țesuturile corpului se bazează pe sistemul circulator și funcționarea lui este vitală pentru viață.
Nu este o surpriză faptul că un întreg domeniu de fiziologie, supranumit ”fiziologia spațiului”
s-a dedica t înțelegerii funcționării corpului uman în gravitație zero.

[ http://img.medscape.com/article/735/035/735035 -fig3.jpg ]
În absența gravitației, lichidele corpului, inclusiv sângele , își schimbă modul de
curgere, în loc să curgă mai mult spre partea de jos a corpului, se adună la nivelul trunchiului
și capului. Această schimbare afectează inima, care se lărgește pentru a face față sângelui în
exces. Este același principiu ca în cazul ridicării bruște din pat urmată de senzația de
amețeală. Sistemul nostru circulator se adaptează de ficare dată când schimbăm poziția
corpului. Când o persoană se află în ortostatism, gravitația trage sângele către venele mari

13
dispuse la nivelul membrelor inferioare, departe de partea superioară a corpului, cauzând o
scădere a presiunii sângelui rezultând senzația de amețeală. De obicei, sistemul circulator
realizează imediat modificările de presiune a sângelui pentru a restaura nivelul curgerii în
partea de sus a corpului, contracarând astfel efectele gravitației.

Întoarcerea venoasă reprezintă cantitatea de sânge adusă de vena cavă superioară și
vena cavă inferioară ce ajunge după un anumit timp în atriul drept.
[ http://dictionar.romedic.ro/intoarcerea -venoasa ]

În facilitarea procesului de întoarcere venoasă este necesară o pompă, asemănătoare
cordului, care să ușureze întoarcerea lichidului sanguin de la nivelul periferic la nivelul inimii.
Musculatura membrelor inferioare întruchipează pompa principală responsabilă de cea mai
mare porțiune a întoarcerii venoase. La nivelul piciorului se află o rețea de vene ce
îndeplinește rolul de pompă aflându -se pe un plan secundar în comparație cu cea de mai sus.
La fiecare pas realizat, prin intermediul contracției mușchilor membrului inferior se pompează
împotriva gravitației, sângele prin sistemul venos, spre partea dreaptă a inimii.

În cadrul circulației veno ase venele formează un sistem capabil să formeze o
conexiune între microcirculație și inimă. Venele sunt tuburi fibromusculare cu diametru care
crește treptat dinspre periferie spre inimă.
Presiunea venoasă este rezultatul unor valori sau presiuni dependen te de poziția
corpului.

Astfel, avem presiunea hidrodinamică , datorată forței produse în urma circulației
sângelui. Vorbim despre presiunea reziduală rezultată în urma traversării capilarelor arteriale
ce are loc la nivelul capilarelor venoase de 10 – 15 mmHg. În cazul subiectului aflat în
clinostatism observăm o scădere treptată, progresivă a valorii presiunii spre venele mari,
având valori de 7 – 8 mmHg în venele mici și 3 – 4 mmHg în venele medii. Se numește

14
presiune venoasă centrală presiun ea din artriul drept și venele mari și poate scade sau crește
la valori sub – sau supraatmosferice.

Presiunea hidrostatică este mult mai legată de fiziologia membrelor inferioare
deoarece apare în ortostatism datorită intervenției gravitației. În urma tre cerii din clinostatism
în ostostatism, prin acțiunea gravitației și datorită presiunii de + 90 mmHg la nivelul
sistemului venos al membrelor inferioare se concentrează o cantitate de aproximativ 200 –
800 ml de sânge, ceea ce are ca rezultat o reducere de 40% a debitului bătaie. Datorită
ejectării unei cantități mai mici de sânge au loc anumite mecanisme compensatorii ce apar în
urma producerii unei hemoragii. Creșterea frecvenței cardiace este antrenată de stimularea
baroreceptorilor sinocarotidieni și ao rtici, la fel ca în cazul creșterii tonusului venulelor și
arterelor.
[ Legea Frank – Starling de adaptare a inimii prin mecanism intrinsec,
http://www.umfcv.ro ]

În urma microcirculației apare ca urmare presiunea reziduală , o forță din spate ce
cauzează întoarcerea sângelui la inimă, reprezentând și un factor intravascular. Acest lucru se
datorează în principal ejecției din ventriculului stâng, prin rezistența opusă de sistemul arterial
și circulația capilară. are loc o scădere progresivă a presiunii intravasculare.

În ortostatism, coloana de sânge se poate ridica până la înălțimea de 20 – 30 mm
datorită presiunii reziduale . Este totuși insuficientă pentru facilitarea întoarcerii venoase de la
nivelul membrelor in ferioare. În acest caz, valvulele venoase au un rol foarte important
datorită posibilității de a fragmenta ”stâlpul” de sânge care este împins spre cord de către
presiunea reziduală, asigurând astfel circulația sângelui într -un singur sens. Întoarcerea
venoasă spre inimă este realizată și de forța aspirației cardiace.

În cazul factorilor extravasculari vorbim despre comprimări ale venelor rezultate a
unor forțe din lateral ce au rol în întoarcerea venoasă. Facilitarea întoarcerii venoase din

15
venele situate sub nivelul inimii se realizează în ortostatism prin contracția musculaturii
gambei care are un rol major în această acțiune
.
[(Your Body, How It Works) Susan, Ph.D. Whittemore, Denton A., M.D. Cooley -Your Body.
How It Works. The Circulatory System -Chel sea House Publications (2004)]
Datorită dispunerii venelor valvulate între masa musculară bine dezvoltată se formează un
sistem special de pompe în împingerea sângelui spre inimă. Datorită acestui sistem, în
momente de efort anaerob, ex. alergare, întoarc erea venoasă poate crește la valori de până la
200 – 300 ml. În cazuri contrare, precum ortostatismul prelungit, în lipsa contracțiilor
musculaturii membrului inferior se observă o scădere a întoarcerii venoase.
Întoarcerea venoasă este influențată și de mișcările respiratorii, datorită modificărilor produse
asupra presiunii intratoracice și intraabdominale.

16
2.1 T ROMBOFLEBITA, CONSID ERAȚII GENERALE

”Bolile venelor, cel mai des ignorate, reprezintă un capitol important în afecțiunile
cardiovasculare, datorită problemelor de terapie și profilaxie pe care le ridică.”
[L. Gherasim , 2000 Medicina internă vol. 2, Boli cadriovasculare și metabolice ]
Bolile venelor apar de obicei ca rezultat a unor factori intraluminali parietali sau
externi . Are loc o dereglare a circulației normale venoase, neregulată și de mare importanță, în
raport cu locația, timpul și gradul modificărilor provocate de dereglarea menționată. Urmările
fiziopatologice și clinice ale afecțiunii în urma perturbării circulați ei în bolile venoase pot
varia de la ușoare și nesemnificative la primejdioase și extreme de serioase.
Bolile venoase analizate se impart în următoarele categorii de afecțiuni patologice
periferice:
1. tromboza venoasă profundă (TVP) sau tromboflebita profun dă;
2. tromboflebita superficială;
3. sindromul posttrombotic;
4. varicele.
Pe lângă afecțiunile menționate mai sus putem aminti și de diferite displazii venoase,
traumatisme și neoformații care pot afecta sistemul circulator venos.
2.1.1 D ATE GENERALE ANATOMOFIZIOLOGICE
La nivelul membrelor inferioare, venele formează două rețele interconectate. Prima
superficială și a doua profundă . Plexurile dermice reprezintă locul unde își au originea
rețelele vaselor superficiale, situate în țesutul grăsos subcutan at, unde formează trunchiuri
colectoare mai mari pentru a se vărsa în rețelele venoase profunde. Masa musculară a
membrelor inferioare reprezintă locul de origine al venelor profunde, primesc tributare de la
oase, având rol în formarea venelor mari unice p rin acompanierea arterelor intermediare
supramusculare; vărsându -se la sfârșit în venele cave.
Prezența valvulelor semilunare este semnalată la toate venele, cele superficiale mari,
rețeaua de vene profunde, perforante sau venele comunicante. Valvulele se ocupă cu

17
înăbușirea deplasării cursului sângelui spre periferie sau din rețeaua venoasă profundă spre
rețeaua venoasă superficială.
Rolul în asigurarea fluenței circulației venoase și protecția venelor față de creșterea
presiunilor intraluminare este foar te important pentru valvule . Importanța rolului este extrem
de deosebită la nivelul membrelor inferioare datorită acțiunii gravitaționale asupra căreia sunt
supuse în cea mai mare parte a timpului. Modul de acțiune al valvulelor este reprezentat prin
fracționarea coloanei de sânge, reducându -i eficiența. Insuficiența sau chiar absența
valvulelor constituie un factor favorizant pentru varice.
În urma celor studiate mai sus, prezența valvulelor la nivelul membrelor inferioare este
indispensabilă, datorită circulației venoase unidirecționale antigravitaționale în ortostatismul
prelungit. La realizarea fluxului neîntrerupt spre inimă își exercită influența mai multe
procese, printre care: presa abdominală, pulsațiile arterelor adiacente, contracția musculatur ii
membrelor, forța de contracție a ventriculului stâng, presiunea negativă intratoracică,
tonicitatea proprie a venelor musculare și forța aspirativă a presiunii distolice joase din
cavitățile cardiace drepte.
Fiind vase din categoria celor cu presiune j oasă, venele sunt ușor deformabile datorită
pereților subțiri. În afară de venele cutanate, care au rol în termoreglare, musculatura,
excitabilitatea și reactivitatea la majoritatea este redusă. Rețelele venoase aflate la nivelul
mușchilor se comportă ca n iște canale sau tuburi inactive și după cum am descris, propulsia
sângelui se face prin intermediul contracțiilor musculare.
Perturbările circulației venoase, cu implicații superficiale sau severe, pot apărea în
urma oricărei modificări anatomice sau func ționale a peretelui conductei venoase și a
valvulelor care pot fi de asemenea afectate, diminuând eficiența forței de propulsie sau
crescând în mod primejdios coagulabilitatea sângelui.

18
2.1.2 TROMBOFLEBITA VENOAS Ă PROFUNDĂ (TVP)
”Tromboza venoasă profundă sau flebotromboza acută este o afecțiune care se
datorează producerii unui trombus de obicei mai mult aderent, într -o venă profundă.”
[GHERASIM L. , 2000 Medicina internă vol. 2, Boli cadriovasculare și metabolice , pag 1050 ]
În cele mai multe cazu ri este afectată o venă apropiată sau depărtată de extremități,
poate ajunge și la venele cave sau profunde producându -se o blocare/astupare completă
realizată de un trombus. Tromboza venoasă profundă poate fi găsită și în sinusurile venoase
sau la nivelul diferitelor organe, în special în zona abdominală. În cazurile situării acesteia la
nivelul membrului inferior poate provoca dureri puternice și se produce de cele mai multe ori
fără nici un simptom.
Un pas important în tratarea tromboflebitei venoase pr ofunde este stabilirea unui
diagnostic cât mai prematur datorită dezvoltării rapide a bolii și diverselor complicațiilor
aduse de aceasta deoarece cheagului de sânge format în venă se poate rupe și călătorește prin
fluxul sanguin oprindu -se în plămân având urmări letale în cazul unei emboliei pulmonare sau
de invaliditate în sindromul posttrombotic .
Se știu puține lucruri despre incidența bolii și de multe ori descoperim mai multe cazuri decât
diagnostice.
Chiar dacă în cele mai multe cazuri nu există simp tome vizibile ale afecțiunii
trombotice atunci când acestea apar, se pot distinge următoarele:
 umflarea membrului inferior afectat;
 dureri la nivelul piciorului, începe în cele mai multe cazuri la gambă simțindu -se ca o
crampă;
 creșterea temperaturii la ni velul zonei afectate;
 schimbarea culorii pielii, roșu, albastru sau palid.

19

[ http://www.veininfo.co.uk/images/deep -vein-thrombosis.jpg ]

De obicei tromboza venoasă profundă apare prin formarea unui cheag de sânge în
venele profunde ale corpului, la nivelul membrelor inferioare în marea majoritate a cazurilor.
Cheagurile de sânge sunt provocate de de orice situație care poate produce o dereglare a
modului de curgere a sângelui prin rețelele afectate.
Factorii care pot crește riscul de dezvoltare a trombozei venoase sunt:
 Menținerea poziției ortostatice pentru perioade lungi de timp și călătoriile prelungite în
care este menținută o poziție inconfortabilă, picioarele rămân nemișcate perioade lungi
de timp, lipsa contracției la nivelul mușchilor gambei sângele nemaipunându -se în
mișcare. Chiar dacă este un factor de risc, statul pe durate lungi în timpul călătoriilor
are șanse slabe să ducă la o tromboză.
 Cauza ereditară este un alt fa ctor determinant al tromboflebitei. La unele persoane
moștenirea genetică poate facilita apariția cheagului de sânge, totuși de unul singur
acest factor nu poate cauza probleme. Este necesară unirea cu unul sau mai mulți
factori.

20
 În timpul unei perioade pr elungite în spital, în urma lipsei mișcării datorită necesității
de a sta la pat sau în cazul unei paralizii. În lipsa contracțiilor musculare la nivelul
membrelor inferioare pot cauza apariția și dezvoltarea cheagurilor de sânge.
 Intervențiile chirurgical e sau orice alte traumatisme provocate la nivelul vaselor de
sânge încetinesc fluxul sanguin datorită leziunilor, formarea cheagurilor este foarte
posibilă. Efectul anestezicelor este de a lărgi sau dilata vena crescând astfel riscul
coagulării.
 În timpul sarcinii se produce o creștere a presiunii rețelelor venoase din pelvis și
picioare. Riscul de formare a cheagurilor rămâne până la șase săptămâni după naștere.
 Datorită creșterii cantității de substanțe procoagulante din sânge în unele cazuri
cancerigene. De asemenea și unele forme de tratament pentru cancer cresc riscul
blocării venelor de cheaguri.
 În cazul insuficienței cardiace, datorită inimii slabe sângele nu este pompat cu aceeași
putere și eficiență. În acest caz sângele poate stagna ducând la coag ulare.
 Capacitatea de coagulare este crescută în cazul administrării de anticoncepționale sau
orice alte substitute hormonale.
 Iritarea vaselor datorită prezenței unui cateter, stimulator cardiac. Se poate ajunge la
reducerea fluxului sanguin.
 Sedentarismu l, obezitatea sau supraponderabilitatea. Lipsa mișcării și contracțiilor
musculare combinate cu presiunea aplicată asupra vaselor de sânge datorită greutății în
exces.
 Afectarea circulației și coagulării sângelui datorită fumatului.
 Deși tromboflebita poat e apărea la orice vârstă, există un risc crescut la persoanele de
peste 60 de ani.

21
2.1.3 TROMBOFLEBITA VENOAS Ă SUPERFICIALĂ

Afecțiunile inflamatorii în cele mai multe cazuri, abacteriene și restrânse ale pereților
vaselor venoase subcutanate însoțite de formarea trombușilor asociați poartă numele de
tromboflebită venoasă superficială .
În comparație cu tromboza venoasă profundă , importanța tromboflebitei superficiale
este mult mai scăzută. Se poate ajunge la obturarea vasului sanguin foarte rar neprezentând un
pericol mortal. Înclinarea deficienței este de a -se vindeca natural, cu o minoră sau chiar
absentă intervenție externă ș i în cele mai multe cazuri nu lasă urme de infirmitate.
În cazuri rare, afecțiunea se poate extinde spre venele profunde ducând la cazuri de
septicemie.
La examenul fizic efectuat asupra pacientului descoperim următoarele semne:
 tumefierea poate fi una dintre urmările blocării venoase sau poate fi cauza și unei alte
afecțiuni sau infecții. Poate constitui o adunare contrară normelor obișnuite de lichid
bogat în proteine -limfă datorită defectării la nivelul sistemului care se ocupă de
drenajul limfatic. Cele mai frecvente afectate sunt extremitățile. Venele umflate cel
mai des sunt în zona labei piciorului, gleznei și mai rar în fosa poplitee.
 pielea închisă la culoare sau decolorată care nu se vindecă este unul dintre semnele
clare ale tromboflebitei, un semn foarte vizibil la nivelul labei piciorului, fața
anterioară și cea medială a gleznei. Obstrucția vaselor profunde poate duce la crearea
unor vase noi, mici sau mari.
 evidențierea zonei trombozate, îngroșate prin palparea zonei sensibile sau dureroase .
Prin examinarea zonei specifice se poate observa prezența varicelor și diferențierea
acestora dintre cele recent instalate și cele cronice. Varicele noi, apărute de curând se
află la suprafața tegumentului, pe când cele cronice sapă canale în masa muscul ară sau
osoasă, ducând la șanțuri adânci în mușchii gambei și diferite proeminențe ușor
simțibile la nivelul oaselor. Dacă pacientul este pus în poziția de ortostatism o
perioadă mai lungă de timp, prin intermediul palpării se pot vedea și alte vene
superf iciale.
 percuția este o altă manevră utilă în aflarea gradului de interconectare al segmentelor
venoase, separarea refluxului venos superficial de incompetența venoasă profundă.

22
2.1.4 SINDROMUL POSTTROMBO TIC
O urmare clinică a tulburărilor provocate de cu mulul de simptome rezultat în urma
trombozei venoase profunde pe termen lung poartă nume de sindrom posttrombotic . Pe scurt,
sindromul reprezintă sechelele lăsate suferinzilor trombotici la nivelul membrelor inferioare
sau la nivelul pelvisului în urma refacerii după tratament.

Sindromul posttrombotic reprezintă afectarea rețelelor sau pereților venoși datorită
acțiunii unui tromb. Fenomenul este urmat de tumefieri, durere, roșeața la nivelul zonei
vizate. Chiar dacă simptomele patologiei sunt urmări distante ale tromboflebitei venoase
acute, totuși acestea au caracteristici fiziopatologice asemănătoare.
Prin intermediul sindromului posttrombotic se poate reduce radical speranța de viață,
în cele mai multe cazuri pacienții suferinzi dezvoltă mai multe complicații ca de exemplu
ulcerațiile venoase.
Principalele pericole ale sindromului posttrombotic sunt date de stăruința tulburărilor
funcționale rămase în urma trombozei venoase profunde, vârsta înaintată, obezitatea, lipsa
controlului antigoagulant în primele trei luni de tratament, instalarea trombozei profunde
deasupra genunchiului și reapariția acesteia, uneori la același membru.
Majoritatea manifestărilor pot apărea cel mai des după o pauză de câteva luni sau chiar
câțiva ani uneori, în acest timp pacientul neavând nici un alt simptom al tromboflebitei tratate.
De obicei semnele sindromului posttrombotic diferă de la un pacient la altul, putând fi
alcătuite din mai multe elemente diferite, pot fi neschimbate sau discontinue, să înceteze și să
reînce apă la anumite intervale. Simptomele sindromului se agravează cu timpul, crescând în
putere atunci când pacientul se găsește în ortostatism și reducându -se atunci când segmentul
afectat este ridicat sau susținut. Alte simptome sunt:

23
– tumefiere;
– durere, cram pe;
– senzația de greutate la nivelul segmentului afectat;
– mâncărime sau furnicături;
– ulcerații tegumentare;
– varice;
– decolorări tegumentare.
Ulcerul gambei este cel mai grav caz de mainfestare a sindromului posttrombotic. Zona
cea mai afectată de obicei este fața anterointernă a gambei.
Datorită senzației de durere întâlnită la bolnavii afectați de sindromul posttrombotic cu ulcer
venos adoptă o poziție menită să ușureze durerea, de picior e quin, provocând diverse
complicații precum redoarea sau anchilozarar ea gleznei în această poziție. Ca urmare a
fenomenelor inflamatorii și a necrozărilor la nivelul țesuturilor adipoase subcutanate produc
celulită infiltrativă ducând la îngroșarea și înlăturarea mobilității pielii provocându -i fixarea
de stratul gras, adip os. Ulcerațiile pot proveni și în cazurile stazei venoase accentua te datorită
necrozei tisulare.
Opțiunile de tratare sunt limitate, bazându -se pe prezența edemului caracteristic și a
modificărilor tegumentare la bolnavii cu tromboze profunde existente în antecedente. În cele
mai multe cazuri includ:
– menținerea membrului sau zonei afectate la un nivel sau poziție ridicată;
– masajul limfatic;
– exercițiile kinetoterapeutice recomandate;
– tratamente terapeutice de îngrijire a pielii;
– terapia prin compresie prin utilizarea de ciorapi medicinali, bandaje compresive;
– tratarea îngroșării la nivelul stratului cărnos;
– controlul infecțiilor bacteriene și fungice prin medicație;
– prevenția.

24
2.1.5 VARICELE

Varicele la nivelul membrelor inferioare reprezintă o dilatare, alungire și o sinuozitate
ale venelor superficiale subcutanate sau a venelor din extremitatea inferioară precum venele
proximale. Diagnosticul varicelor poate fi greșit datorită proeminenței, acestea nefiind
varicoase sau anormale.
Sunt cauze primare și secundare ale varicelor. Cauzele primare sunt congenitale și se
pot forma datorită moștenirii genetice. Cauzele secundare sunt în general rezultatul factorilor
diferiți de cauzele congenitale.
Varicel e apar ca o umflătură albastră. Membrul afectat poate prezenta următoarele:
– durere;
– tumefiere;
– decolorare;
– imflamare;
– greutate;
– crampe.
Varicele pot fi foarte mari sau uneori mici, abia vizibile.
Agravarea afecțiunilor varicoase poate fi reprezentată de lărgirea permanentă a
venelor, extensia acestora necesitând intervenție operatorie sau în cazuri mai grave
dezvoltarea unei tromboflebite venoase superficiale sau acute.
Cauze secundare:
1. tromboflebită acută;
2. obstrucționarea parțială sau completă a circulației venoase;
3. sarcină în momentul intervenției operatorii;
4. perioade lungi petrecute în repaus sau ortostatism;
5. haine strâmte.

25
2.2 I NCIDENȚA ȘI ETIOPATO GENIA TROMBOFLEBITE I LA
ADOLESCENȚI

Totalitatea cazurilor de tromboflebită venoasă profundă est e mai mare în cazurile
pacienților care au stat într -o stază venoasă o perioadă prelungită de timp, au suferit de
hipercoagulabilitate sanguină sau alte leziuni venoase interne.
Tromboflebita venoasă profundă este mult mai frecventă la persoanele suferinde de:
– insuficiență cardiacă;
– septicemie venoasă;
– infectarea cu virusul imunodeficienței umane ;
– complicațiile postoperatorii în cazul intervențiilor chirurgicale;
– obezitate sau sendentarism;
– gravide;
– boli venoase preexistente;
– neoplazici.
Incidența bolii crește sau scade în funcție de tipul și întinderea afecțiunii, vârsta pacientului,
durata operației suferite și uneori sexul pacientului.
”Este de cinci ori mai frecventă la femeile care folosesc anticoncepționale, de zece ori
mai frecventă la varicoși dec ât la cei cu venele normale și de două ori mai frecvente la obezi.”
[GHERASIM L. , 2000 Medicina internă vol. 2, Boli cadriovasculare și metabolice , pag 1061 ]
Când vorbim despre tromboza venoasă profundă, avem în prim plan următoarele
cauze: staza venoasă, leziunea peretelui venos și hipercoagulabilitatea sângelui . În mare
parte din cazuri apar simultan câte doi sau chiar toți cei trei factori.
Staza venoasă este oprirea debitului sângelui fiind cauza cea mai obișnuită ce duce la
tromboza veno asă profundă. Sângele este blocat în special la nivelul sinusurilor venoase și la
nivelul uniunii a două vene cu viteze de scurgere a sângelui diferite. Acest proces înlesnește
adunarea factorilor de coagulare reducând eficacitatea mecanismului de spălare a endoteliului
venos.

26
Sistemele care au rol în încetinirea fluxului venos sunt:
– insuficiența cardiacă și arterială;
– hipervâscozitatea sângelui;
– venodilatația;
– în cazul membrelor inferioare, ortostatismul prelungit;
– îngustarea sau obstrucția unei vene;
– reducerea forței pompei musculare.
Indiferent de vârstă, bolnavii care suferă de stază venoasă se găsesc în condiția propice
formării unei tromboflebite venoase fiind un element patologic unic al suferinzilor de
insuficiență cardiacă, imobilizați, hemi sau pa raplegici, tumori abdominale mari, persoanele
sănătoase care petrec mult timp cu picioarele atârnate. Apariția repetată la nivelul membrului
inferior stâng poate fi explicată prin incidența stazei venoase datorită comprimării de către
artera iliacă a venei iliace.
Lezarea peretelui venos este un factor mult mai hotărâtor în cazul tromboflebitei venoase
profunde decât în cazul celei superficiale. Unul dintre cazurile ce duc la această etiopatogenie
reprezintă lezarea endoteliului vascular , suprafața inactivă tombogenic care se ocupă cu
respingerea trombocitelor circulante, devenind vulnerabil în urma contactului direct. Cazurile
de tromboflebită venoasă profundă în urma lezării peretelui venos sunt foarte deosebite.
Leziunile traumatice ale venelor sunt de fi ecare dată întovărășite de staza venoasă și
hipercoagulabilitatea sângelui.
Un alt mod de a leza vasele venoase este prin atacurile mecanice sau chimice provenite de
la cateterele venoase ducând la infecții.
Hipercoagulabilitatea sângelui însoțește constan t afecțiunile trombotice venoase
profunde fiind de cele mai multe ori unul dintre factorii favorizanți principali datorită
existenței a unui număr oarecare de boli hematologice în care hipercoagulabilitatea sângelui
este cazul precis al tromboflebitei veno ase.
În mare, orice ridicare a nivelului de activitate interioară a trombocitelor sau a nivelului de
activitate a factorilor plasmatici precoagulanți și desigur, orice descreștere a activității
elementelor fibrinolitice crează o dispoziție spre tromboza ve noasă profundă.

27
Luând în considerare cazul trombozei venoase superficiale, cea mai frecventă cauză este
reprezentată de varice . La pacienții care suferă de varice traumatismele externe accentuează
leziunile parietale și staza venoasă înlesnește apariția și manifestarea tromboflebitei. Venele
varicoase au un comportament asemănător rețelei venoase superficiale prezente la pacientul
afectat de tromboflebită venoasă profundă.
A doua cauză de tromboflebită superficială venoasă este reprezentată de vătămările
cauzate de administrarea intravenoasă a substanțelor iritante. Acestea sunt prezente cel mai
des la nivelul vaselor venoase subcutanate ale membrului superior. Păstrarea unui cateter
venos o perioadă prelungită de timp, mai ales dacă acesta este compus dint r-un material dur,
rigid, produce leziuni parietale mecanice grave ce au șansa să provoace o tromboflebită
septică .
Dacă în timpul unui traumatism direct vena nu este afectată, probabilitatea unei tromboze
superficiale este scăzută. Mușcăturile și înțepătu rile veninoase, traumatismele produse la
nivelul venei au caracter trombotic, dar raritatea acestui prognostic este datorată răspândirii
procesului inflamator spre peretele venei evitând traumatismul propriu -zis.
Stadiul evolutiv al trombozei venoase super ficiale este asemănător cu tromboflebita
venoasă profundă exceptând totuși extinderea și blocarea vasului sanguin. Recuperarea se
face în majoritatea cazurilor prin închiderea sau astuparea fibroasă completă, sechelele
funcționale lipsind.
Statistica tromb ozei venoase pr ofunde:
 incidente anuale: 2/1000, care duc la terapie anti -coagulare nefolositoare,
complicații: embolii pulmonare, sindrom posttrombotic, tromboembolie cronică,
hipertensiune pulmonară;
 25% dintre pacienții cu simptome netratate vor avea tromboza venoasă profundă
extinsă la venele proximale în mai puțin de o săptămână;
 80% dintre trombozele profunde implică venele profunde;
 riscul cel mai crescut de producere este pe durata celor două săptămâni după
intervenția chirurgicală, sau dacă membr ul afectat rămâne suspendat timp de
aproximativ două – trei luni;
 în cazul chirurgiilor ortopedice, riscul crește de două ori comparat cu chirurgiile
generale;

28
 75% dintre tromboze apar în piciorul operat;
 50% dintre trombozele chirurgicale apar în timpul o perației, dar jumătate se
vindecă spontan în aproximativ două zile.
[Studiu realizat de Universitatea Washington din St. Louis în 2014]

Deși majoritatea intervențiilor chirurgicale sunt realizate cu succes, accidentele
tromboembolice postoperatorii cresc cu mult rata mortalității datorită tromboflebitei venoase
profunde și a emboliilor pulmonare, aducând un risc imens postoperatoriu. În ultimul timp s -a
considerat necesară realizarea unei evaluări preoperatorii a factorilor de risc sau crearea unui
tratame nt profilactic cât mai nou și util sau o determinare cât mai la obiect în cazul apariției
oricărei tromboflebite pentru oferirea celei mai bune variante de vindecare.
Necesitatea realizării cercetărilor științifice a crescut datorită incidenței crescute a
cazurilor trombotice datorită multiplelor etiologii medico -chirurgicale încercându -se
rezolvarea problemei pe întregul plan internațional.
În tabelul de mai jos vor fi incluși, după anumite criterii pacienții aflați în jurul vârstei
de 20 de ani, bolnavii care au avut efectuate operații mari și medii, dificile, care au ca scop
afecțiuni beligne și în special maligne, diverse traumatisme vasculare totale sau parțiale.
Din datele rezultate observăm că sexul prezintă o creștere mai mare în cazurile
feminine, 69,33% în comparație cu bărbații, 30,66%. După mediul din care provin 67% dintre
pacienți sunt din mediul urban, pe când 34% sunt din mediul rural.

1. Factori de risc generali:

Factori de risc Nr, Observații Procentaj (%)
Obezitatea 2053 53
Diabetul zaharat 1162 30
Vârsta peste 40 de ani 2518 65
Fumatul 1550 40

29
Boala neoplazică 865 22.32
Boala varicoasă 135 3.48
Infecții sistemice 250 6.45
Imobilizare prelungită 271 7
Hormonoterapia 300 7.74
Anticoncepționale 30 0.77
Sarcina 10 0.25
Boli splenice 35 0.90

În chirurgie, cazurile de tromboză reprezintă în cele mai multe situații cazuri de
morbiditate și mortalitate postoperatorie.
De aceea este extraordinar de importantă evaluarea fiecărui pacient ce va urma o
intervenție chirurgicală pe ntru reducerea cât mai mare a factorilor ce ar putea risca
declanșarea unui eveniment trombozant, formându -se un plan pentru a acoperi riscurile
viitoare.
Asta nu înseamnă că fiecare operație va deveni o reușită. Drumul spre prefecțiune este
încă lung și plin de obstacole, astfel că accidentele trombotice vor continua să apară.

30
3. CONDUITA TERAPEUT ICĂ A TROMBOFLEBITEI L A
ADULTUL TÂNĂR

Pacienții suferinzi de tromboflebită venoasă acută sau superficială prezintă anumite
particularități specifice afecțiunii purtate. Kinetoterapeutul este nevoit să se confrunte cu
tumefierea membrului sau zonei afectate, dureri puternice, temperatură ridicată la nivelul
zonei vizate, schimbarea culorii tegumentului și varice. De asemenea în cazul unei
tromboflebite postoperatorii, kinetoterapeutul va ține cont și de stadiul de vindecare al rănii,
nivelul de cicatrizare, existența posibilității agravării plăgii și medicația pacientului, care
poate restricționa anumite acțiuni care aparțin complexului de exerciții nec esar recuperării.
Anamneza este etapa pionieră în parcurgerea drumului recuperator. Kinetoterapeutul
trebuie să afle în urma discuției cu pacientul și a examenului fizic toate detaliile incidenței
pacientului, precum operațiile suferite și tipul, durata s au vechimea acestora, cazuri de
insuficiență venoasă, septicemie, istoricul ereditar, accidente sau evenimente congenitale,
orice potențialul de sendentarism sau cazurile în care pacientul a fost obligat să adopte o
poziție deficitară circulației venoase p e o durată prelungită (călătorie sau loc de muncă),
stadiul sarcinii dacă este cazul. Examenul fizic va scoate la iveală și mobilitatea pacientului,
capacitatea acestuia de a -și mișca membrul afectat, rezistența la durere, nivelul avansat al
tumefierii, ne cesitatea purtării a unor produse medicale terapeutice (ciorapi elastici), forța
respiratorie și rezistența fizică a acestuia, valori statistice importante pentru realizarea unui
program de recuperare cât mai adecvat cerințelor și tipologiei pacientului.
Terapeutul trebuie să acționeze profesional, să se raporteze vârstei proaspete a
pacientului și să dispună de răbdarea necesară ședințelor ce vor urma. El trebuie să ia în
considerare perioadele în care pacientul dispune de mai multă energie și este mai mot ivat
pentru realizarea sesiunilor de recuperare, în același timp trebuie să fie gata să îl suporte și să
îl ajute, întărindu -i încrederea și grăbind astfel procesul de recuperare datorită efectului
placebo care poate fi instalat în subconștientul pacientul ui.
În cazul recuperării tromboflebitei venoase la nivelul membrelor inferioare,
kinetoterapia ocupă un rol primar în menținerea staticii, tonifierea musculaturii și realizarea
mișcărilor membrelor inferioare corecte necesare recuperării incluzând program e bine
realizate folosite în majoritatea afecțiunilor membrelor inferioare.

31
Când discutăm de o tromboflebită postoperatorie, găsim kinetoterapia ocupând un
obiectiv esențial în diminuarea afecțiunilor funcționale, ajutând pacientul să își recupereze
indep endența motrică. Tratamentul kinetic are în același timp un puternic efect profilactic care
poate previne stabilirea sau chiar și continuarea afecțiunii asupra membrului inferior aducând
un rol benefic de reducere a sechelelor asupra mișcării libere și a c alității vieții. Pentru
conservarea și recâștigarea capacității musculare, nervoasă și circulatorie, mișcarea activă
timpurie este indispensabilă reducând imobilitatea pacientului la valori minime.
Beneficiile aduse pacientului de către terapia efectuată p ot fi următoarele:
– reducerea durerilor;
– relaxarea musculaturii încordate;
– îmbunătățirea forței și rezistenței musculare;
– reducerea efectelor dobândite în urma întreruperii activităților fizice;
– stimularea funcționării aparatului circulator și respirator;
– reducerea tumefierii;
– creșterea rezistenței musculare;
– creșterea mobilității articulare;
– deblocarea canalului venos;
– irigarea sectoarelor venoase blocate;
– recâștigarea siguranței în mers;
– recuperarea capacității pacientului de a realiza acțiuni normale pent ru ceilalți indivizi.
[2014, http://www.kinetoterapie.biz/Articole -kinetoterapie/Kinetoterapie –
postoperatorie/kinetoterapie -postoperatorie.html ]
În majoritatea cazurilor care afectează membrele inferioare, kinetoterapia are cea mai
impresionantă modalitate de recuperare. Terapia pri n mișcare, sau kinetoterapia este
elementul cel mai important al recuperării medicinale, realizând prin tehnicile, programele de
exerciții sau metodele diferite, redobândirea capacităților pierdute, dezvoltarea capacităților
funcționale și formarea de noi mecanisme înlocuitoare în cazuri de readaptare funcțională sau
socială.
Programul de reuperare terapeutic pentru tromboflebita venoasă profundă sau
superficială se va axa pe stimularea circulatorie în rețelele venoase ale pacientului. Tehnici și
metode:

32
– tratament postural și gimnastica Burger ;
– balneoterapie;
– tratamente naturiste.
Excitația musculaturii membrului inferior are rol în creșterea activității circulatorii,
contracțiile musculare influențează bunul mers al circulației venoase ajutând la învingerea
forței gravitaționale și la destuparea canalelor venoase.
Prin tehnicile de posturare , ne referim la însușirea unor poziții sau posturi ale unor
segmente ale membrelor, ale membrelor întregi sau chiar a întregului corp, menținute pasiv de
kineto terapeut sau activ de pacient pentru o perioadă de timp în scop terapeutic și profilactic.
Gimnastica Burger reprezintă o însumare de posturi care ușurează golirea și reumplerea
vaselor de sânge folosind forța gravitației. Se efectuează în pat sau pe salte a cu pacientul
așezat în decubit dorsal.
Sesiunile de balneoterapie în afecțiunile venoase au fost testate cu succes pe grupuri de
pacienți în stațiuni spa dedicate bolilor venoase. S -au observat îmbunătățiri după 2 – 6 luni de
tratament. Efectele benefice ale hidroterapiei asupra circulației și țesuturilor fiind un factor
hotărâtor în recuperararea afecțiunilor trombotice.
[ MARAVER F. 2012 Medical Hydrology and Balneology: Environmental Aspects
http://www.researchgate.net/profile/Francisco_Maraver/publication/235767954_Medical_Hy
drology_and_Balneology_Environmental_Aspects/links/0f cfd5135ee8d846e6000000 ]
Tratamentele naturiste ale tromboflebitei se bazeaz ă pe multitudinea de plante medicinale
care pot:
– ameliora și îmbunătăți oxigenarea sângelui (rozmarin, coada șoricelului, zmeura) ;
– pot avea rol în dilatarea și stimularea circulației (păducel, gura lupului)
– reglarea circulației.
Evitarea tromboflebitei venoase se datorează lămâii, citricele și polifenolii ajută la
îmbunătățirea circulației sanguine.
[ 2014 http://lataifas.ro/boli -si-tratamente -naturiste/19749/tromboflebita -cauze -factori -de-
risc-tratamente -naturiste/# ]

33

CAPITOLUL II. ORGANI ZAREA CERCET ĂRII

2.1. DATE SUBIECT, DATA ȘI LOCUL CERCETĂRII, APARATUR Ă ȘI
ALTE MATERIALE UTILI ZATE

Date subiect :

Nume și prenume: C. M.
Sex: Masculin
Naționalitate: Român
Data nașterii: 03.08.1993
Vârsta: 21 ani
Diagnostic la internare : tromboză venoasă profundă, descoperită printr -o ecografie Doppler.
Au fost găsite cheaguri de sânge în membrul inferior stâng.
Mecanismul de producere : lipsa elementului V în sânge, factorul V Leiden, este genetic.
Tratament : a existat posibilitatea intervenției chirurgicale, având ca rezultat o amputare a
membrului sau tratamentul cu heparină riscând posibilitatea desprinderii cheagurilor și
transportarea acestora către inimă. Pacientul a răspuns pozitiv la tratament și i s -a prescris
zilnic Detralex (pentru coagulare) și Sintrom (pentru dizolvarea cheagurilor). Tratame ntul
medicamentos trebuie urmat zilnic, în fiecare zi din viață.

34
2.2. METODE DE CERCE TARE

METODA STUDIULUI BIBILIOGRAFIC
Această metodă, reprezintă modalitatea prin care cercetătorul intră in posesia datelor
ce privesc rezultatele obținute de către alți cercetători în domeniul aceleiași temei. Aceasta
presupune căutarea surselor de bibliografie specializate, consultarea și selecțio narea lor,
prelucrarea și interpretarea informațiilor. Se întocmesc fișe de semnalare și fișe de c onținut în
care sunt consemnate : rezumate, citate și unele reprezentări grafice originale.
Documentarea pentru o cercetare științifică se face prin consultar ea bibliografiei de
specialitate mondială. Prin utilizarea acestei metode am reușit să asigurăm lucrării o temeinică
fundamentare științifică cu scopul înțelegerii cât mai exact metoda de cercetare în vederea
sintetizării noțiunilor teoretice necesare cerc etării noastre.

METODA OBSERVĂRII ȘI ÎNREGISTRĂRII DATELOR
Reprezintă o măsurare a parametrilor fiziologici semnificativi ce se obțin pe parcursul
evaluării pacienților, conform unei metodologiilor cunoscute în ergodiziologie, respectând
limitele de intim itate ale pacientului și totodată având acordul consimțit al acestuia de a -l
include în studiu.
Observația este contemplarea intenționată a unui obiect, document, fenomen sau
proces. Cunoașterea științifică a unei realități prin contemplare intenționată și metodică este
condiționată de prelucrarea prin rațiune a datelor obținute. De regulă, observația este vizuală.
Ea însăși este un proces activ care presupune interes, atenție vie și susținută, o intenție (scop),
chiar dacă nu are la bază o ipoteză clar for mulată. Subînțeles observației este procesul de
înregistrare, consemnare a celor văzute, auzite – simțite în general: ce anume a fost observat,
cum au variat în timp faptele, sub ce formă calitativă și cantitativă s -au prezentat cele
observate, etc.
Are la bază un sistem de date de referință (idei, ipoteze, postulate) furnizate de
experiență și, în general, de știință. Ea se aplică unui anumit domeniu, ale cărui date,
documente sau fenomene dorește și le cunoască, să le descrie, orienteze, clasifice, cuan tifice,

35
caracterizeze pentru a stabili ce este deosebit în ele, ce relații sunt între ele și cu altele, ce le
provoacă și ce efecte au asupra altora.
Scopul observației este culegerea de date , a căror analiză științifică permite
generalizarea. Presupune u rmărirea conștientă a procesului instructiv, a influențelor ce se
exercită asupra sportivului și comportarea lui sub aceste influențe. Ea se desfățoară conform
unui plan tematic și cu ajutorul anumitor mijloace tehnice destinate să surprindă fenomenele
și procesele urmărite.
Observațiile sunt înregistrate sub formă de protocoale. Observația poate fi făcută în
interiorul procesului urmărit, atunci când cercetătorul participă afectiv și efectiv la conducerea
acestui proces. În acest caz, cercetătorul poate pătrunde în esența fenomenului și chiar să
influențeze evoluția în sensul impus de cercetare, dar observația făcută de el poate fi
denaturată datorită influențelor mediului și trăirilor personale, în calitate de participant activ.

METODA CONVORBIRII
Repre zintă o discuție angajată între cercetător și subiectul investigat. Aceasta implică
o relație directă între cercetător și subiect, o sinceritate deplină a subiectului, precum și
schimbarea locului și rolurilor partenerilor. Cercetătorul trebuie să aibă pre gătite întrebările și
să aibă informații despre subiect pentru a -l putea motiva și angrena în convorbire.
Convorbirea a fost efectuată la nivelul medicilor și kinetoterapeuților ce se ocupă cu
tratamentul si recuperarea pacienților. Ca orice metodă și con vorbirea are avantaje și
dezavantaje. Prin metoda convorbirii se pot recolta un număr mare de informații variate, în
mod direct, dar acestea pot fi subiective și, de asemenea se poate întâlni o lipsă de
receptivitate a subiectului.

METODA GRAFICĂ
Această metodă se deosebește prin importanță, deoarce, cu ajutorul ei se poate obține o
vizualizare mai bună a efectelor cercetării, oferind posibilitatea aprecierii de ansamblu a
rezultatelor obținute. Specialiștii au definit graficul ca fiind o imagine spațială cu caracter
convențional, care prin diferite mijloace plastice, scoate în evidență ceea ce este caracteristic

36
și esențial în evoluția fenomenelor, în schimbările structurale, în ce privește proporțiile și
corelațiile cu alte fenomene de aceeași natură sau calitativ diferite.

2.3 OBIECTIVELE, MIJ LOACELE ȘI METODOLOG IA RECUPERĂRII
Pacientul a fost tratat medicamentos și fizio -kinetic, avându -se în vedere obiectivul
principal al recuperării. A avut loc o evaluare a deficitului funcțional, inițială, intermedia ră și
finală, în scopul aprecierii rezultatelor și a corectitudinii tratamentelor aplicate. Testarea
inițială a fost realizată în momentul începerii programului recuperator. Momentul evaluării
finale a avut loc la sfârșitul celor 6 luni revăzute pentru rec uperarea completă.
Obiectivele tratamentului recuperator au fost:
1. Controlul procesului inflamator și al durerii ;
2. Reducerea tumefierii;
3. Obținerea stabilității – obiectiv principal ;
4. Tonifierea musculaturii deficitare;
5. Obținerea mobilității articulare;
6. Recuperarea forței musculare ;
7. Desfășurarea cât mai normală a activităților profesionale și sociale corespunzătoare
vârstei pacientului, crescând calitatea vieții acestuia .

Evaluarea inițială a pacientului s -a realizat la prima ședință de recuperare.
Am avu t în vedere următorii parametrii :
Durerea am apreciat -o pe o scală de la 0 la 5, astfel:
0- absentă;
1- intensitate ușor percepută;
2- intensitate mica;
3- intensitate medie;
4- intensitate mare;
5- intensitate foarte mare.

Inflamația: scara de apreciere de la 0 la 10
Mob ilitatea articulară – flexia/etensie(in grade), apreciate cu ajutorul goniometriei. Această
metodă oferă posibilitatea măsurării unghiurilor maxime de mișcare în articulație.

37
Aparatul folosit se numește goniometru și este compus dintr -un raportor (0 -180˚) și
două brațe: unul fix și celălalt mobil. Cele două brațe se întâlnesc într -un punct, care
reprezintă axul goniometrului..
Articulația genunchiului prezintă trei sectoare de mobilitate, fiind cuprinse între 0˚ si 160˚.
Perimetrul coapsei, urmărit cu aj utorul unei benzi metrice.
Perimetria coapsei s -a făcut în scopul aprecierii recuperării hipotrofiei de cvadriceps, și
implicit a forței musculare.

2.6 PREZENTAREA FIȘE I PACIENTULUI ȘI A M ĂSURĂTORILOR
EFECTUATE
Diagnostic la internare: Tromboflebită venoasă profundă la nivelul membrului inferior stâng.
Pacientul acuză dureri spontane și la palpare, zona este caldă, edem .
Mecanismul de producere: Factor genetic, lipsa factorului V în sânge.
Tratament: S-a apelat la terapia antitrombotică, prin utilizar ea heparinei.
Medicamentație: Detralex, pentru coagulare și Sintrom, pentru dizolvarea cheagurilor.

Tabel 2.7. – Scara durerii
Zile Durere (de la 0 până la 5)
PERIMETRIE MEMBRU
AFECTAT GAMBĂ/COAPSĂ
3-10 3,9 62/34
10-20 2,8 62/34
20-35 2,1 62,5/34,5
35-70 1,2 63/35
Peste 70 inexistentă 63,5/35

Pe toată durata recuperării, pacientului i s -au adresat întrebări cu privire la gradul de durere
resimțit în timpul efectuării exercițiilor fizice, dar și în moment ele de repaus din timpul zilei.

38
Recomandări medicale:
– mers cu sprijin minim parțial stâng cu ajutorul unei singure cârje încă 3 săptămâni;
– bandaj compresiv care defavorizează evoluția trombozei;
– mobilizare activă a membrului stâng conform indicațiilor;
– fiziokinetoterapie conform programului de recuperare .

2.5. PROGRAM DE RECU PERARE – 3 LUNI

Programul kinetic a fost adapat în permanență cu starea clinică evolutivă a pacientului.
Ședințele au avut o durată de aproximativ 20 minute, de 2 ori pe zi, la un interval optim de la
servirea mesei, o ședință având loc în cursul dimineții, iar cea de -a doua între orele 15:00 –
17:00.

PERIOADA ACUTĂ
Pe durata tratamentului în perioada acută avem de respectat următoarele obiective:
relaxarea generală, redobândirea mobilității articulare, scăderea tumefierii.
Se va adopta, în funcție de tipul exercițiului, postura de decubit ventral sau dorsal pe
saltea.
I. Repaus postural în poziții adecvate: (zilele 1 -3)

-Primele 3 zile pacientul a fost în repaus. Abia după 3 zile încep mobilizările pasive.
-În prima ședință a programului kinetic, am avut în vedere posturarea subiectului în
poziții adecvate, antialgice, cu flectarea membrului afectat din articulațiile genunchiului,

39
indiferent de poziția de repaus (recomandat decubit lateral) cu o pern ă poziționată între
genunchi;
-Pozițiile au fost modificate la fiecare 30 -40 minute in decursul zilei în timpul
repausului;
-Se folosește bandaj compresiv, orteză, gheață (crioterapie);
-Contracții izometrice și mișcări pasive;
-Creșterea debitului sanguin în membre folosind conceptul ”golire” și apoi ”umplere”
prin gimnastica Burger cu repetiție de 5 – 6 ori pe durata zilei :
– culcat în pat sau pe saltea , cu picioarele mai sus decât capul și sprijinite p e
tăblia patului sau pe o minge așezat ă pe saltea , se menține cam 2 -3 minute această poziție
până se produce paloarea pielii (piciorul se albește) ;

– ridicarea picioarelor la 90 de grade timp de 1 minut, apoi la marginea patului
cu picioarele atârnate timp de 5 minute la ma rginea patului.

40
II. Exerciții pentru tonifierea musculară

În această perioadă trecem la exerciții pasive și contracții izometrice, pentru tonifierea și
refacerea grupelor musculare ce aparțin zonei afectate.
Exercițiile pasive aplicate au fost reprezentate de tehnicile de facilitare ce au contribuit la
ameliorarea contracturii musculare și stretching -ul grupelor musculare ale membrelor
inferioare.
Pacientul aflat în decubit dorsal, cu membrul inferior extins, în abducție, cu ușoară rotație
internă a șoldului iar piciorul se află extins în pronație. Mișcarea se realizează cu genunchiul
în extensie și are loc gradat: extensia degetelor piciorului, flexia dorsală a piciorului și
supinația sa, abducția coapsei, fl exia coapsei și rotația externă a acesteia.
Exercițiile de tip stretching au fost folosite și pentru alte grupe musculare ale membrului
inferior afectat:
– (stretching -ul mușchiului fesier) – pacientul aflat în decubit dorsal cu brațele pe langă
trunchi, iar membrele inferioare intinse (un membru poate ușor flectal din articulația
genunchiului, cu talpa fixată pe plan); pacientul ridică membrul inferior extins, atât cât ii
permite mobilitatea articulară, iar la capătul cursei menține această poziție timp d e 4-5
secunde, urmată de coborârea lentă a membrului în poziția inițială. Se execută câte 10 repetări
x 3 serii cu fiecare membru;
– (stretching -ul mușchiului iliopsoas) – pacientul se află în decubit dorsal, cu brațele pe lângă
corp și membrele inferioare extinse; din poziția aceasta pacientul realizează mișcarea de triplă
flexie a unui membru inferior, contrată de kinetoterapeut la nivelul genunchiului, contracție ce
se menține timp de 4 -5 secunde, urmată de coborârea membrului în poziția inițială. Se exe cută
cate 8 -10 repetari x 3 serii cu fiecare membru;
– (stretching -ul mușchilor ischiogambieri) – pacientul aflat în decubit dorsal, cu brațele pe
lângă corp iar membrele inferioare extinse pe suprafața de lucru, ușor flectate din articulatia
genunchilor; din această poziție se plasează unul dintre membre cu calcaneul pe umărul
kinetoterapeutului care prin priză la nivelul genunchiului, va opune rezisență în momentul
flexiei genunchiului; poziția este menținută, efectuând simultan și o contracție izometrică
timp de 4 -5 secunde. Se execută 12 -15 repetări cu fiecare membru.

41

PERIOADA SUBACUTĂ
În această perioadă inițiem exerciții pentru creșterea amplitudinii de mișcare a membrului
inferior. Exercițiile vor conține mobilizări ale membrului și repunerea în funcție a
articulațiilor componente.
În primele 2 – 3 săptămâni :
– vom face mișcări active;
– extensii și flexii complete până la limita durerii (pasiv și activ);
– bicicleta, î not;
– ridicat în picioare – piciorul afectat va fi încărcat/folosit progresiv;
– se evit ă urcatul și coborâtul scărilor
– contracții izometrice ;
– băi cu apă sărată.

Exerciții de recuperare:
– flexia și extensia articulației genunchiului membrului afectat; dozaj 10 x 5 serii;

– abducția membrului afectat la aproximativ 30 cm ,menținerea poziției 2 -3 secunde, revenire
în poziția inițială, se poziționează o banda elastic (cu rezistența foarte ușoară) în jurul
coapselor , deasupra articulației genunchiului; doza j 10 x 5serii;

42
– flexia șoldului cu genunchiul întins (30-40 cm),menținere 2 -3 sec unde, revenire în poziția
inițială, se poziționează o bandă elastic (cu rezistența foarte ușoară) în jurul coapselor ,
deasupra articulației genunchiului; dozaj 10 x 5;
– cu membrul afectat poziționat pe saltea si cel sănătos deasupra în flexie, cu talpa aș ezată
complet pe sol,adducția membrului afectat; dozaj 10 x 5 ;
– flexia șoldului cu genunchiul întins(30 -40 cm), abducția membrului, menținere 3 secunde,
revenire în poziția inițială, se poziționează o bandă elastică(cu rezistenta foarte ușoară) în
jurul celor două coapse, deasupra articulației genunchiului; dozaj 10x 5 serii ;
– din asezat pe scaun se executa rotiri spre dreapta si spre stanga alternativ a labei piciorului ;
dozaj 10x 5 serii;
– din culcat dorsal flexia gambei pe coapsa iar la extensia aces teia se opune rezistenta extern ă;
dozaj 10x 5 serii;
– se execută tipuri de mers, plecarea se face în mers pe vârfuri pe o lungime apoi se continuă
cu mers pe călcâie și apoi mers lent cu respirație; dozaj 6 repetări.

43
Săptămânile 5 – 6
-se continua cu bicicleta, in ot;
– se incep activitățile sportive specifice;
– ridicat in picioare – continuă incărcarea progresivă a piciorului (mers cu carje);
Exerciții de recuperare:
– in decubit dorsal, aducerea membrului inferior intins sus. dozaj 3 -5 serii de câte 20 ridicări;
– in decubit ventral,ducerea piciorului intins in sus, revenire; dozaj 3 -5 serii de câte 20 ridicări
– in decubit lateral corespunzător membrului sănătos. Ridicarea membrului intins in sus
(abductie) și revenire; dozaj 3 -5 serii de câte 20 rid icări
– in decubit dorsal, ridicarea membrului la 45° și menținerea aceeași poziții intre 10 -20
secunde de 10 ori;
– in decubit dorsal, ridicarea genunchiului spre piept tarand călcaiul spre sol, apoi revenire (50
ori);
– in decubit dorsal, ridicarea genunchiului și revenire (50 ori);
– șezand pe un plan mai ridicat cu gamba in afara sprijinului, intinderea genunchiului și
menținerea poziției avand un sac cu nisip plasat pe gleznă;
Săptămânile 6 – 12
-exerciții în bazin, mers în apă, execută mișcările f iziologice în bazin de 2 x săptămână
Exerciții de recuperare:
– in decubit dorsal – bicicleta efectuată cu membrele inferioare lipite (simultan) 5×20
ori;
– in decubit lateral corespunzător membrului sănătos. Bicicleta cu membrele inferioare
Iipite (5×20 ori) ;
– stând cu fața la scară fixă, apucat la inălțimea șoldurilor – joc de gleznă cu amplitudine
scăzută (5×1 min);
– stand cu fața la scară fixă, apucat de scară deasupra capului, coatele ușor indoite;
indoire a genunchilor și revenire 5×20 ori. in ședința urmă toare, mainile vor fi

44
coborate din ce in ce mai jos pentru a permite creșterea amplitudinii indoirii
genunchilor;
– șezand pe un plan mai ridicat cu genunchiul inafara suprafeței de sprijin cu un sac de
nisip (3 -5 Kg) legat de gleznă. intinderea genunchiului apoi revenire 5×20 ori;
– mers cu ridicarea cat mai sus a genunchiului spre piept (3x20metri);
– alergare ușoară( 10×20 metri).

PERIOADA CRONICĂ
În această perioadă creștem intensitatea și durata exercițiilor realizând și tranziția cât mai
copletă spre mișcările active și auto -susținute.
– se continuă programul activ
Exerciții de recuperare:
– stretching;
– din poziția stând,cu genunchii ușor flectați,poziționăm o minge de fitness între perete
și spatele pacientului(sprijin pe minge),aceasta execută semiflexia și extensia
genunchilor. Dozaj 10 x 1 serie în prima zi,se ajunge la 10 x 5 serii.

45
– din stând, având un cordon elastic poziționat în jurul trunchiului(cordonul este fixat
într-un suport în perete),pacientul se depărtează de perete până când banda elasti că
opune rezistența,se execută “o fandare” laterală,se menține poziția 1 -2
secunde,revenire în poziția stând. După 10 repetări se schimbă piciorul de atac(10 x 5
serii)
– din decubit dorsal cu piciorul ridicat deasupra planului corpului se executa flexie
plantara contra unei rezistente externe; 10x 5 serii;
– din stând cu un cordon elastic circular (rezistență mare) așezat la nivelul gleznelor
peste maleole, se realizează :
1. abducția membrului afectat
2. flexia soldului membrului afectat
3. extensia soldului membr ului
4. adducția membrului afectat
dozaj 10 x 5 serii
*se execută și cu celălalt picior,membrul afectat fiind cel ce susține greutate corpului(nu se
atinge solul cu membru aflat în ae r).
– joc de gleznă pe padul de echilibru dozaj: 30 sec x 4 repetări
Începerea alergării, aceasta se va face pe suprafață moale. Alergările se vor efectua zilnic
între cele două ședințe de recuperare dozajul ținând cont de capacitatea de refacere a
pacientului post efort, variind între 5 -20 minute.
– stretching
– joc de glezn e pe padul de echilibru. 30 sec x 3 serii
– sărituri pe ambele picioare pe padul de echilibru 5 sărituri x 5 serii
– sărituri într -un picior pe padul de echilibru 5 sărituri x 5 serii
– din stând în fața padului de echilibru pe piciorul sănătos se trece pe me mbrul afectat ce
va fi așezat pe padul de echilibru 10 x 3 serii
– semigenoflexiuni ,mingea medicinală deasupra capului 10 x 3 serii
– stând pe piciorul afectat 30 secunde x 5 serii

46

CAPITOLUL III. PREZENTAREA ȘI PRELUCRAREA REZULTATELOR
CERCETĂRII

Ca urmare a tratamentului efectuat individual asupra pacientului, rezultatele au oferit
un feedback favorabil. Subiectul reușind cu succes să se reintegreze în viața socială.
Evoluția pacientului a fost susținută fără evenimente nefavorabile datorită implicării acestuia
și a participării mele.
Durerea nu a fost o piedică în realizarea exercițiilor din componența programului de
recuperare, favorizând efectuarea acestuia după planul stabilit. După spusele pacientului,
durerea era prezentă doar pe finalul ședințelor însă nu cu o așa mare intensitate.

Durerea a fost prezentă în intensități diferite pe durata efectuării majorității exercițiilor
gradul de suportabilitate crescând odată cu efectuarea programelor de recuperare mai des
datorită influenței avute asupra circulației sângelui prin vasele membrului afectat. Pacientul a
dat dovadă de multă răbdare în dorința atingerii scopului final de recuperare.
00.511.522.533.544.5
Ziua 3 – 10 Ziua 10 – 20 Ziua 20 – 35 Ziua 35 – 70 Peste 70
Intensitate durere
Intensitate durere

47
La fel ca durerea, inflamația și -a făcut simțită prezența la nivelul coapsei afectate pe
durata trat amentului, îngreunând realizarea cât mai corectă a anumitor exerciții. Din fericire,
utilizarea medicamentației anti inflamatorii și efectele gimnasticii circulatorii au redus rapid
acest inconvenient. În graficul de mai jos este prezentă evoluția tumefieri i pe durata
programului efectuat împreună cu pacientul.

În cadrul fiecărei ședințe de recuperare, kinetoterapeutul a urmărit atent progresul
pacientului schițând orice ameliorare sau creștere a durerii în funcție de exercițiile executate
cât și în afara ședințelor, în cadrul activităților obișnuite ale sale. În urma datelor ex trase s -a
observat o ameliorare evidentă a durerii și inflamației după ziua 45, apărând unele complicații
numai în cazul mișcărilor complexe sau foarte dificile.
Pacientul a f ost stabilizat conform planului de recuperare, ajungând să realizeze cu
lejeritate și fără frică mișcări uzuale ale membrului inferior, sărituri și alergarea ușoară. Luând
în considerare problema psihologică post -tratament legată de anumite mișcări ce au f ost
uneori imposibile în perioada acută (datorită legăturii care se realizează între perioada în care
durerea predomina și prezent), observăm în cadrul evaluării finale reușita programului.
Chiar dacă nu făcea parte dintre obiectivele principale ale trata mentului, am notat o
creștere a caracteristicii numite rezistență fizică , lucru posibil datorită diversității exercițiilor
efectuate și a dozajului acestora prin modificările de ritm realizate. 4.5
3
2.5
1.5
00.511.522.533.544.55
Ziua 3 – 10 Ziua 10 – 20 Ziua 20 – 35 Ziua 35 – 70TUMEFIEREA
Tumefierea

48
Fără prezența locației și instrumentelor corespunzătoare, prec um și conștientizarea
pacientului cu privire la importanța și rolul recuperării, programul nu ar fi fost realizat în
totalitate. Buna desfășurare a procesului de vindecare a fost facilitat ă cu mult datorită
tratamentului medicamentos corect, a bazinului de înot și a aparatelor folosite.

În final s -a încercat evitarea unui program plictisitor, ce ar fi înlesnit apariția unei
condiții depresive care prezenta un pericol în buna desfășurarea a tratamentului. Astfel încât
de la etapă la etapă am introdus ex erciții noi, menținând pacientul conectat în fiecare zi prin
crearea unui cadru ușor competitiv pentru obținerea unei stări de spirit cât mai pozitivă.

Procentul utilizării mijloacel orde recuperare asupra pacientului
Tratament medicamentos 30% Program de exercitii 40%
Hidrokinetoterapie 20% Aparatele si determinarea subiectului 10%

49

CONCLUZII

Programul a fost foarte bine structurat și individualizat pentru posibilitățile și condiția
fizică în care se afla subiectul imediat după intervenția suferită, lucru care a confirmat ipoteza
lucrării:
– Programul de recuperare , combinat cu hidrokinetoterapia, au adus pacientului
rezultate considerabile într -un timp relativ scurt;
– Progresul a fost unul continuu, datorită implicării active a subiectului .
– Programul nu ar fi fost realizat pe deplin, dacă nu am fi avu t la dispoziție și
instrumentele necesare, locația corespunzătoare dar și o conștientizare a
subiectului privind rolul recuperării.
– Circulați a venoas ă a fost stimulată prin folosirea p rocedeelor de gimnastică
Burger .
– A avut un impact pozitiv asupra recuperării, stilul de viață al pacientului, în care
mișcarea era inclusă zilnic .
– Faptul că ședințele s -au desfășurat de două ori pe zi, a ajutat la grăbirea procesului
de recuperare, antrenând mai multe g rupe musculare;
– Termenul de 3 luni a fost suficient pentru a readuce pacientului la stilul de viață
avut anterior și pentru a putea să -și desfășoare activitățile cotidiene.

50
RECOMAND ĂRI

Subiectului, i -a fost sugerat, să țină cont de următoarele recomandări:
– Programul de exerciții să fie continuat pentru a preveni o eventuală recidivă;
– Să iși protejeze cât de mult membrul afectate – în special regiunea inflamată – prin
adoptarea pozițiilor corecte în activitățile zilnice:
a. Înalțimea biroului și a sc aunului trebuiesc bine adaptate, astfel încât circulația
la nivelul membrului inferior să nu fie afectată din cazua presiunii , iar între
bazin -coapsă, coapsă -gambă, să existe un unghi drept; (de preferat scaun cu
cotiere și care permite rotația)
b. În timpul șofatului, spătarul scaunului trebuie să fie tot în unghi drept,
genunchii îndoiți și mai sus decât șoldurile, iar la distanțe lungi sunt
recomandate opririle frecvente, efectuând pași și mișcări compensatorii;
c. Nu se recomandă consumul de carne, în special carnea roșie care încetinește
procesele de vindecare ale afecțiunii;
d. Statul în picioare pe o perioadă mai lungă de timp, trebuie întrerupt de
perioade de mers ;
e. Nu se recomandă tutunul și alcoolul, primul fiind unul din principalii factori
favorizanți în t imp ce alcoolul perturbă întreaga activitate a aparatului
cardiovascular. Anumite sortimente, precum vinul roșu și negru sunt strict
interzise, deoarece favorizează formarea trombilor și creșterea tensiunii
arteriale.

51
BIBLIOGRAFIE PE SUPORT ELECTRONIC

1. ANGUS D., JHON A., THOMAS A., Venous stasis in the lower extremeties
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1613783/pdf/annsurg01295 -0124.pdf
30.10.2014 ora 11:32
2. AVRAM I., BOTA N., AVRAM M., CONTRIBUTION TO THE DIAGNOSIS OF
CHRONIC VENOUS INSUFICIENCY OF THE PERFORATING VEINS 2006,
http://jmed.ro/articole/75.pdf 05.11.2014 ora 20:34
3. BRAUNWALD E., Heart Disease – A Textbook of Cardiovascular Med icine 2001,
http://www.justmed.eu/files/s t/cardiologie/Braunwald – Heart Disease – A Textbook of
Cardiovascular Med.pdf 31.10.201 4 ora 17:19
4. ”Distrofiile musculare”, 2013, https://www.scribd.com/doc/119475881/Distroffile –
musculare 14.03.2015 ora 17:12
5. ”Recuperarea cardiacă”, 2010, https://www.scribd.com/doc/26518643/a -Cardiaca -Si-
Resp 30.03.2015 ora 13:56
6. SHBAKLO H., KAHN S., Long -term prognosis after deep venous thrombosis 2008,
http://ccs01.vo.ca -cncx.net/o41/5507/bw/bs/FPCR20090003/articles/Shbaldo.pdf
07.11.2014 ora 21:30
7. ȘTEFĂNESCU I., Hidrodinamică 2012 http://www.fiziologie.ro/curs08/2012 –
HD2.pdf 06.11.2014 ora 08:45
8. STEPHANIE A., Deep venin thrombosis: Clinical prediction rules and their
application 2014, 22.10.2014 ora 19:44
9. ”Teoria recuperării în accident vascular” , 2012,
https://www.scribd.com/doc/79870438/TEORIA -RECUPER%C4%82RII –
ACCIDENT -VASCULAR 09.03.2015 ora 12:46
10. THIRIET M., (Biomathematical and Biomechanical Modeling of the Circulatory and
Ventilatory Systems 2014 ,http://libgen.org/get?md5=04361b223f3c880282381132a0ee
83fb 04.11. 2014 ora 1 1:20
11. ”Varice – Power”, 2014, https://www.scribd.com/doc/196567099/Varice -Power
25.04.2015 ora 19:05
12. VARICOSE VENIS AND SUPERFICIAL THROMBOSIS 2005,
http://www.veterans.gc.ca/pdf/dispen/eeg/varicose_veins.pdf 10.11.2014 ora 15:33

52
13. VESA Ș., CRIȘAN S., MACARIE A., PREVALENȚA FACTORILOR DE RISC
PENTRU TROMBOZA VENOASĂ PROFUNDĂ A MEMBRELOR INFERIOARE
– DIFERENȚE LEGATE DE VÂRSTĂ 2010, http://www.clujulmedical.umfcluj.ro/2 –
2010/12%20 -%20vesa%20 -%20prevalenta%20295 -301.pdf 27.10.2014 ora 19:00
14. WHITTEMORE S. How It Works. The Circulatory Sys tem-Chelsea House
Publications 2004 ,http://libgen.org/get?md5=1D945DD9CC9026910CE01F33F0D784
AF 28.10.2014 ora 14:54
15. WHITTEMORE S., The human body, how it works. The circulatory system 2009,
09.11.2014 ora 12:44

53
BIBLIOGRAFIE PE SUPO RT CLASIC

1. AVRAMESCU T. , Bazele anatomice ale mișcării, 2003
2. CIOROIU S., ” Hidrokinetoterapia deficiențelor fizice”, Editura Universității
Transilvania, Brașov, 2012
3. CIOROIU S. , Esențial în anatomie și biomecanică, Editura Univer sității
”Transilvania” Brașov, 2006.
4. CORDUN M., Kinetologie Medical ă, Ed Axa, București 1999;
5. GHERASIM L., MEDICINA INTERNĂ vol 2, 2000
6. NETTER F., Atlas de Anatomie Umană, 1989
7. NICULESCU C., VOICULESCU B., Anatomia și fiziologia omului – Compendiu ,
Editura Corint, București, 2009
8. PAPILIAN V.,Anatomia aparatului locomotor vol I, Editura BIC ALL , București,
2003
9. PLAS F., HAGRON E., ”Kinetoterapie activă”, Editura Polirom, Bucuresti, 2001,
10. RANGA V. , Anatomia Omului – Membrele , Editura Cermaprint , 2002
11. SANDRA J., Blood and Circulatory Disorders Sourcebook 2010
12. SINELNIKOV R., Atlas of Human Anatomy, Vol I, Editura Mir Pubisher, Moscow,
1988
13. ȘTEFĂNESCU I., Performanță Cardiacă, București 2008