REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 20 09 [600463]

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

CUPRINS

NR. 2 / 2009

ÎN LOC DE CUVÂNT ÎNAINTE……………………………………….……………2 DREPTURI ȘI CONSECIN ȚE ÎN INTERVEN ȚIA UMANITAR Ă (Alexandru
Climescu)………………………………………………………………………………………………….3 IMPLICAREA FEMEILOR ÎN R ĂZBOI: ARHE
TIPURI ȘI ROLURI (Iulia
Furfurică)……………………………………………………………………………..12
INTERES, PUTERE ȘI CUNOA ȘTERE ȘTIINȚIFICĂ ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA
ÎNCALZIRII GLOBALE (Ramona Moise)………………………………………….23 AL DOILEA RĂ ZBOI DIN GOLF – UN CAZ DE R ĂZBOI TOTAL? (Vlad Cucu-
Popescu)………………………………………………………………………………33 ROLUL ALIAN ȚELOR DE STATE ÎN GESTIONAREA CRIZELOR
GLOBALIZ ĂRII (Diana Ș utic)………………………………………………………41
SISTEMUL EUROPEAN DE SECURI TATE: O ABORDARE NEOREALIST-
DEFENSIV Ă (Fănica Băjenaru)……………………………………………………..52

1

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

În loc de cuvânt înainte
Numărul de fa ță include o serie de articol e ale actualilor studen ți la Master ș i ale
absolvenților din luna iulie a.c. ai Facult ății de Științe Politice din cadrul
universității noastre.
Publicarea articolelor științifice de c ătre studen ții și absolven ții Facultății de Științe
Politice este rezultatul implic ării acestora în activitate a de cercetare organizată
în
cadrul cercurilor științifice studen țești. Articolele prezentate abordeaz ă o tematic ă
din domeniile Eticii Politice, Filosofiei Politice, Dreptului Interna țional, Rela țiilor
Internaționale și sunt fie refleFĠii teore tice aprofundate care respect ă termenii calit ății
științifice, fie aplicarea teoriilor Eticii Politice, Științelor Politice, Rela țiilor
Internaționale la o tem ă liber aleas ă. Lucrările teoretice au la bază aprofundarea
literaturii specifice te mei propuse analizat ă critic, precis, riguros.
Sunt prezentate tematici actuale precum raportul di ntre state în procesul
globalizării, perspectiva neorealist ă în analiza sistemului european de securitate,
impactul r ăzboiului total în contextul interna țional, legitimitatea interven ției
umanitare, implicar
ea femeilor în r ăzboi, implica țiile încălzirii globale asupra
ordinii interna ționale.
Pentru acest num ăr 2 al revistei noastre, mulț umim studen ților, absolven ților și
organizatorilor pentru spiritul de im plicare în acest proiect al Facult ății de Științe
Politice. Vă invităm, dragi studen ți, să citiți acest num ăr al "Revistei de eseuri ș i comentarii
politice" cu speranța că lectura acestuia vă va stimula preocupările de cercetare și
publicistice.
/HFWRUXQLYGUG'DQLHOD5DGX 3UHSXQLY$OH[DQGUX&OLPHVFX

2

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

Drepturi și consecin țe în interven ția umanitar ă

Alexandru Climescu

Abstract . This paper considers whether there is a plausible utilitarian or
consequentialist critique against the humanitarian intervention. The
consecquentialist ethical theories argue that an act can be judged in terms of the
consequences it produces and that what is “right” can be evaluated in terms of
“good.” The deontological ethical theories argue that “good” must be defined in
terms of “right” and that human persons have the status of rational beings, gifted
with dignity and fundamental rights. According to the deontological model,
humanitarian interventions are not justified because they always produce
collateral damage, meaning that persons are used as means in accomplishing a
humanitarian mission. The consequentialist model assumes that armed
intervention, no matter their objective, destabilize the international equilibrium
and that the violation of the rules which interdict international use of force have
negative long-term effects. This article will formulate a different type of moral
principles, thus showing that humanitarian interventions are morally justified. In
this paper, humanitarian intervention is defined as a proportionate help,
expressed through armed force, offered by governments to the persons of another state who are victims of tyranny(denial of fundamental rights by the government)
or of anarchy(denial of fundamental rights due to the collapse of social order)
1.

Keywords : humanitarian intervention, deontological ethics, conseTXentialism,
double effect doctrine

Fericirea general ă nu este singurul aspect pe care teoria consecven țialistă
încearcă să îl maximizeze. Un consecven țialist poate c ăuta să maximizeze un bine
distributiv.2 Din acest punct de vedere, consecven țialismul poate justifica înc ălcări ale
drepturilor omului în cazul în care costurile acestora cânt ăresc mai pu țin decât
bună starea sau fericirea agregat ă globală. O asemenea obiecț ie privește însă doar
utilitarismul și nu totalitatea viziunilor consecven țialiste întrucât numai utilitarismul

1 Teson, Fernando. (2005). Humanitarian Intervention: An Inquiry Into law and Morality . New York:
Transnational Publishers Inc.
2 Ibidem, p. 60.
3

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

încearcă să maximizeze bun ăstarea generală în mod nediferen țiat, f iind insensibil la
modul în care beneficiile și daunele sunt distribu ite între persoane.
Adepții acestei teorii afirm ă, în legă tură cu interven ția umanitar ă, că tirania
sau anarhia este o condi ție necesară , dar nu suficient ă pentru legitimitatea interven ției.
Uneori, interven ția presupune costuri foarte ridi cate pentru cel care intervine și cum
intervenția umanitar ă presupune utilizarea for ței armate, cei care intervin trebuie s ă fie
siguri că binele adus de interven ție nu este dep ășit de distrugerile pe care le va cauza.3
Iar uneori, îndreptarea unui r ău înseamn ă vătămarea unor persoane într-un mod
asemănător ră ului pe care dorim s ă îl îndrept ăm.
Din aceste motive, dilema moral ă a interven ției nu este rezolvabil ă prin
distincția între abord ările deontologice și consecven țialiste. Argumentarea liberal ă a
intervenției umanitare combin ă spre exemplu atât elemente deontologice, cum ar fi
respectul pentru drepturile omului, cât și elemente consecven țialiste, cum ar fi
necesitatea ca o interven ție să producă mai mult bine decât r ău. Acțiunea militar ă,
inclusiv intervenț ia umanitară , va încălca întotdeauna ș i drepturi ale unor persoane
nevinovate. Astfel, într-o viziune strict deontologic ă, cel care intervine nu î și va putea
niciodată justifica ac țiunile, chiar dac ă scopul său este să protejeze drepturile omului.
În modul acesta, etica deontologic ă susține că și în cazul în care interven ția este
încununat ă de succese, ea va fi folosit persoane inocente drept mijloace, un aspect
interzis în viziunea deontologic ă.
Un sistem etic interna țional și o practică a interven ției umanita
re ar trebui s ă
maximizeze respectarea demnit ății umane, să în țeleagă imperativul de a-i trata pe to ți
indivizii cu respect într-un mod care reflect ă statutul lor de fiin țe autonome. Dar
această poziție nu este pur deontologic ă, deoarece ea permite uneori înc ălcarea
limitelor morale ale unor persoane dac ă aceasta este singura cale de a impune
respectul pentru demnitatea uman ă.

Moartea persoanelor nevinovate: doctrina dublului efect
O obiecție majoră împotriva interven ției umanitare provine din tab ăra kantian ă. Dacă
intervențiile ar putea s ă afecteze în mod precis tiranii, atunci ele ar fi justificate

3 Chaterjee, Deen & Scheid, Don. (2003). Ethics and Foreign Intervention . Cambridge: Cambridge
University Press.
4

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

deoarece utilizeaz ă violența împotriva persoanelor vinovate și salvează victimele de
orice tratament injust. Cu toate acestea, în
realitate, natura interven ției umanitare
implică și moartea unor persoane nevinovate. Chiar dac ă armata care intervine
încearcă din răsputeri să nu îi afecteze pe civilii inocen ți, mulți dintre ei vor suferi ca
parte a pagubelor colaterale ce sunt inerente oric ărui ră zboi. Așadar, kantienii ar
spune că interven ția umanitar ă trebuie interzis ă. Această viziune este justificat ă
deoarece se bazeaz ă pe imperativul de a nu utiliza fiin țele umane pe post de mijloace
în realizarea unui obiectiv. Interven ționiștii trebuie s ă explice de ce mor țile inevitabile
ale nevinova ților sunt justificate. Pân ă la urmă, asemenea persoane nu renun ță în mod
voluntar la via ța lor. Astfel, provocarea morț ilor lor este problematic ă din punct de
vedere moral, chiar și dacă obiectivul este nobil. Chiar dac ă în discursul sau practica
internațională pare că nici o persoan ă nu a făcut apel la etica deontologică pentru a
contesta interven ția umanitar ă, au fost exprimate puncte de vedere care în mod
inconștient utilizeaz ă elementele acesteia. Cancelarul
german Gerhard Schroder, care
s-a opus utiliz ării forței în Irak, a afirmat: „Întrebar ea mea este aceasta: gradul de
amenințare ce îș i are originile în Irak justific ă un război care va provoca moartea a mii
de bă rbați, femei și copii nevinovaț i? Răspunsul meu este nu.”4
Problema majoră a acestui tip de critic ă este că exclude orice r ăzboi sau
revoluție, nu doar interven ția umanitară , deoarece acestea vor cauza întotdeauna
moartea nevinova ților. Dac ă interzicerea mor ții unor persoane nevinovate ar fi
absolută, nici un r ăzboi sau nici o revolu ție nu ar fi justificat ă. Dreptul la via ță nu
poate fi absolut și nu poate fi întotdeauna prevalent dreptului și uneori datoriei de a
rezista tiraniei. Dintr-o perspectiv ă deontologic ă, Aliații nu ar fi avut nici o justificare
pentru reac ția lor la agresiunea Germaniei din al doilea r ăzboi mondial. Deoarece
această reacție ar fi rezultat a șa cum s-a ș i întâmplat în moartea a mii de persoane
nevinovate.
Cu toate acestea, obiec ția deontologilor nu este lipsit ă de sens. Ce principiu
moral ne poate permite s ă acceptăm moartea unor persoane nevinovate? Pentru a
răspunde, trebuie să abandonă m o analiz ă strict deontologică . Conform doctrinei

4 Swanson, Stevenson. (2003, 19. Mar). Blair Wins Parliament Support for Irak War. Chicago Tribune.
Descărcat din http://www.chicagotrib une.com/news/nationworld/chi-
0303180329mar18,0,4385087.story
5

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

dublului efect, un act prin care sunt ucise persoane nevinovate este legitim doar
dacă satisface trei condi ții:
 actul trebuie s ă aibă consecinț e benefice cum ar fi stoparea tiraniei;
 intențiile actorulu
i să fie bune din punct de vedere moral, adic ă acesta s ă
urmărească să realizeze un se t de consecin țe benefice; orice consecin țe cu
rezultat negativ cum ar fi uciderea necombatan ților să nu fie inten ționate;
 consecințele benefice ale actului de stopare a tiraniei, spre exemplu, s ă fie
superioare cantitativ celor cu efecte negative: uciderea noncombatan ților5. Acesta
poartă denumirea de principiul propor ționalităț ii. 6

Doctrina dublului efect distinge în acest sen
s acț iuni inten ționate ce au
consecințe negative și acțiuni neinten ționate care au consecin țe negative. Primele
dintre acestea sunt blamabile, fapt pentru care victimele colaterale ale interven ției
umanitare, în mod propor țional, ar putea fi ignorate din acest punct de vedere. Astfel,
intervenția este o acț iune structurat ă conceptual asemenea unui comportament
deontologic conform c ăruia agentul este constrâns să respecte drepturile tuturor. În
același timp, interven ția este o ac țiune ce inten ționează să maximizeze respectul
universal pentru drepturile omului, dar este constrâns ă moral de interdic ția de a ucide
în mod deliberat persoane nevinovate. Moartea colateral ă proporțională a persoanelor
nevinovate, de și este cauzat ă de cel care intervine, nu condamn ă în mod necesar
intervenția ca fiind imoral ă. Argumentul pentru interven ția umanitar ă este localizat la
mijlocul distan ței dintre abordarea deontologic ă absolut ă și abordarea
consecven țialistă absolută . Aceasta din urm ă îi îndeamn ă pe agenți să intervină ori de
câte ori maximizeaz ă binele în termenii f
ericirii generale (conceput ă adesea în termeni
de vieți umane). Abordarea deontologic ă ar interzice o interven ție ce ar cauza
încălcarea drepturilor celor nevinova ți. În schimb, interven ția umanitar ă înțeleasă ca
o formă de ajutor constrânsă moral accept ă uneori că provocarea de daune persoanelor
inocente este justificat ă pentru a îndeplini nu un grad de bun ăstare general ă, ci un
obiectiv ce este imperativ conform unor princi pii morale. Doctrina dublului efect

5 Walzer, Michael (2000). Just and Unjust Wars . New York: Basic Books Publishing., p. 153
6 Mangan, Joseph. (1949). An Historical Analysis of the Doctrine of Double Effect în Theological
Studies 10:41-61 în Doctrine of Double Effect , descărcat din http://plato.stanford.edu/entries/double-
effect/
6

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

respinge la fel ca cea deontologică calculele nediferen țiate ale costurilor și beneficiilor

conform c ărora dreptatea constituie un indicator al consecin țelor benefice printre mul ți alții.
Scopul de a salva vie ți și de a restaura respec tu
l pentru drepturile omului și
pentru dreptate sunt suficient de importante pentru a autoriza interven ția umanitar ă
chiar și cu costul de vie ți umane. Nu putem afirma c ă persoana care intervine
îmbunătățește pur și simplu lumea într-un sens general. În cazuri particulare
intervenția nu numai c ă salvează vieți, deși acest obiectiv este într-adev ăr imperativ.
Aceasta ajut ă la restaurarea drept ății și a drepturilor, ceea ce reprezintă și obiectivul
tuturor institu țiilor politice legitime și al statului prin excelență.
Scopul de a impune respect pe ntru drepturile omului și dreptate este mai mult
decât un simplu ajutor acordat oamenilor. Obiectivul de a restaura institu ții și practici
juste este un obiectiv privilegiat din punct de vedere normativ indiferent de evolu ția
binelui general. Spre exemplu, ajutorul umanitar este în mod cert dezirabil, dar acesta
suspendă doar temporal simptomele anarhiei și tiraniei. În schimb, construirea și
menținerea institu țiilor democratice care să respecte drepturile cet ățenilor nu numai
că semnific ă o acț iune benefică pentru o societate, ci și un pas strategic în
reconstruc ția politicii sale interne și externe.
În sensul a
cesta, justificarea interven ției umanitare este atât deontologic ă cât și
utilitaristă, fapt pentru care pierderea de vie ți omenești nu este singurul indicator al
legitimității interven ției umanitare. De asemenea, trebuie f ăcută distincția între
violarea unui drept și încălcarea sa. Încă lcarea unui drept este caracterizat ă prin
limitarea interesului victimei. Numai tipul de drepturi și numărul de victime sunt
relevante pentru a calcula propor țiile acestei înc ălcări. Aceasta din urm ă determin ă
dacă un război just este propor țional, propor ționalitatea fiind una dintre condi țiile
doctrinei dublului efect. Vi olarea unui drept reprezint ă o încălcare ce implic ă lipsa de
respect pentru victim ă sau deposedarea acesteia de calitatea sa de fiin ță umană.
Violarea drepturilor fundamentale este acuzat ă intenționat și cu conștientizarea
faptului că aceasta implic ă lipsa de respect pentru victim ă. Astfel, când evaluă m
justețea unui război,
nu trebuie s ă ne concentr ăm doar asupra r ăului cauzat de actorii
relevanți, ci și asupra motivelor pentru care acesta este cauzat. În acest punct, no țiu-
nea kantian ă de respect acordat persoanelor ne ofer ă un criteriu plauzibil. Acesta,
ca element al defini ției de ac țiune dreapt ă, include motive drepte și nu doar interese.
Rezultă astfel că uneori persoanele inocente pot fi constrânse moral s ă sufere o
7

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

anumită povară pentru un obiectiv superior aceluia de a ne asigura c ă drep turile
nevinovaților nu sunt înc ălcate.
Tirania guvernamental ă reprezintă un model sistematic de violare a drepturilor
fundamentale. A șa cum s-a menț ionat adesea, exist ă ceva în mod particular r ău în
instituționalizarea violă rii drepturilor omului de c ătre conduc ător, adică de către
indivizii care au monopolizat utilizarea forț ei într-o comunitate politic ă. Guvernele
care se angajeaz ă în deprivarea indivizilor de drepturile lor fundamentale e șuează în a
acorda respect persoanelor în dou ă moduri:7
 ele altereaz ă autonomia individual ă a victimelor, asemeni unui criminal de
drept comun.
  totodată, ele trateaz ă indivizii cu o total ă lipsă de respect într-un sens
profund: nu î și onoreaz ă obiectivul propriului mandat de a proteja și de a
asigura dreptul tuturor. A șadar, tiranii violeaz ă drepturile omului nu doar
pentru faptul c ă intervin în exerci țiul autonomiei individuale a cet ățenilor, ci și
pentru că își trădează rațiunea de a fi în calitate de conduc ător de stat. În
termenii doctrinei dublului efect, decesul nevinova ților, prev ăzut dar
neintenționat. reprezintă o încălcare a dreptului la via ță. dar nu și violarea
acelui drept întrucât "r ăzboinicul just" ar evita victimele colaterale dac ă ar putea.

Pericolul abuzului

Cercetă torii în domeniu au oferit un num ăr de argumente consecven țialiste
împotriva interven ției umanitare.
În primul rând, intervenț ia umanitară cauzează moartea și suferința persoanelor
nevinovate, acestea trebuind s ă fie comparate ca și proporț ii cu moartea și suferința
cauzată de metodele tiranice de guvernare. Teoreticienii ar
gumentează că nu este sigur
dacă inoportunitatea opresiunii pol itice este mai mare d ecât inoportunitatea cauzat ă
de invazii.
În al doilea rând, existen ța excepției umanitare pentru regula neinterven ției va
oferi posibilitatea guvernelor ag resive de a invada sub pretexte umanitare, provocând
astfel suferință și moarte ce nu ar putea fi contrabalansată de realizarea oric ărui

7 Teson, Fernando, op. cit., p. 127.
8

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

obiectiv umanitar veritabil. În fe lul acesta se va abuza de excepț ia regulii de
interzicere a
forței.
În momentul în care consecințele intervenției umanitare sunt m ăsurate în termeni
de suferin ță și fericire, acestea sunt percepute ca fiind indezirabile. Tocmai din acest
motiv, dreptul interna țional nu ar trebui s ă recunoasc ă un drept atât de general chiar și
dacă conș tientizeaz ă atracția morală de a interveni în anumite cazuri.
Benn și Peters exprim ă această idee foarte succint afirmând c ă în sfera proprie
de jurisdic ție, un stat are dreptul s ă intervină în activitatea unor asocia ții doar dac ă o
face în mod impar țial. În afacerile interna ționale, statele sunt foarte rar impar țiale iar
politicile acestora sunt modelate în primul rând de propriile interese. Atunci când un
stat se implic ă în afacerile interne ale unui alt stat, popula ția statului țintă este rar
considerată ca fiind pe acela și nivel cu popula ția statului care intervine. Acesta din
urmă o tratează ca pe un mijloc de realizare a propriilor obiective. 8
Majoritatea criticilor interven ției umanitare fac referi re la acest punct de
vedere. Această afirma ție este una empiric ă și nu principial ă și depinde de faptul c ă
guvernele au adeseori motive egoiste și astfel abuzeaz ă în cadrul unei interven ții, chiar
dacă în mod oficial declar ă motivele umanitare ale propriei interven ții și chiar dac ă
rezultatul interven ției este restaurarea institu țiilor liberale.
Plecând de la această premisă, neinterven ționiștii își dezvolt ă argumente
utilizând etica utilitarist ă. Pentru utilitari știi care studiază regulile. ar trebui să adoptăm
acea regul ă care are probabilitatea s ă producă per ansamblu cele mai benefice
consecințe. Așadar este mai bine s ă avem o regul ă a neinterven ției absolute pentru a
minimiza abuzul. Dat fiind pericolul abuzului, o regulă împotriva neinterven ției ar
produce rezultate pozitive pe termen lung chiar dac ă în cazuri particulare interven ția
ar maximiza libertatea pe termen scurt. Obedien ța generală față de regula absolut ă a
neinterven ției va salva astfel mai mu
lte vieți și va preveni mai multe suferin țe decât o
regulă care permite excep ții umanitare.
Asemeni multor argumente utilitariste, aces ta este dificil de evaluat deoarece
depinde de factori factuali complec și. Astfel, guvernele vor evita s ă abuzeze de
doctrina interven ției umanitare din cauza costurilor și din cauza faptului c ă propria

8 Stanley, Benn & Peters, R.S. ( 1959) , Social Principles and the Democratic State . London: Allen and
Unwin, p. 361.
9

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

stabilitate ar avea de suferit. Adi țional, dacă se compar ă daunele cauzate de tiranie și
daunele cauzate de interven ții aparent umanitare, nu este clar dac ă una cauzeaz ă mai
multe daune decât cealalt
ă. Totodată, dacă utilitariș tii sunt într-adev ăr preocupa ți de
consecințele benefice (spre exemplu maximizar ea drepturilor), atunci în mod logic
aceștia ar subscrie ideii c ă guvernele au voie s ă nesocoteasc ă regula de neinterven ție
în acele cazuri în care interven ția umanitară va maximiza exerci țiul drepturilor
fundamentale iar regula general ă ce interzice r ăzboiul nu se va eroda.
Exist ă o altă obiecție la adresa argumentelor prezentate de utilitariș ti. Aceș tia
presupun c ă guvernele intervin justificat în conf lictele domestice, deoarece în acest
caz acestea ac ționează imparț ial. În contrast, din cauza faptului că ele nu au un
astfel de angajament fa ță de stră ini, nu pot fi impar țiale când intervin in exteriorul
granițelor. Utilitariștii nu demonstrează însă de ce ar trebui să presupunem c ă
guvernele sunt mereu impar țiale atunci când intervin în chestiunile propriilor cet ățeni.
Nu dorim s ă sugerăm că guvernele nu abu
zează niciodată în cazuri de
intervenție externă, însă aceste presupuneri sunt strict empirice. Din acest motiv,
moralitatea unei interven ții trebuie evaluat ă în funcție de îndeplinirea obiectivului de
a stopa tirania. Dac ă un guvern e șuează în aceast ă misiune, dacă abuzează, atunci
nu se mai poate vorbi despre o interven ție umanitar ă. Așadar, argumentul moral
pentru intervenția umanitară rămâne intact.
Bibliografie:

1. Chaterjee, Deen & Scheid, Don. (2003). Ethics and Foreign Intervention .
Cambridge: Cambridge University Press.

2. Mangan, Joseph. (1949). An Historical Analysis of the Doctrine of Double
Effect în Theological Studies 10:41-61 în Doctrine of Double Effect, desc ărcat din
http://plato.stanford.e du/entries/double-effect/

3. Stanley, Benn & Peters, R.S. ( 1959), Social Principles and the Democratic
State . London: Allen and Unwin.

10

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

114. Swanson, Stevenson. (2003, 19. Mar). Blair Wins Parliament Support for Irak
War. Chicago Tribune. Descă rcat din
http://www.chicagotribune.com /news/nationwo rld / chi-0303180
329mar18,0,4385087.story

5. Teson, Fernando. (2005). Humanitarian Intervention: An Inquiry Into law and
Morality . New York: Transnational Publishers Inc.

6. Walzer, Michael (2000 ). Just and Unjust Wars. New York: Basic Books
Publishing

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

Implicarea femeilor în r ăzboi: arhetipuri și roluri

Iulia Furfurică

Abstract. The conventional thought about the army and the militarism has its
roots in ancient Greek, where the notion of loyalty towards the state through
military service was omnipresent. It has been argued that from ancient Greek to
modern times, women had a limited role in the military sphere, doing household
chores or nursing the wounded on the battlefield. This paper describes the archetypes related to the image of „men-warriors” and tries to demonstrate that
this image is an andocentric one. It will also be shown that the numerous legends
about war recall only the masculine part of the story, ignoring women’s
contribution.

Keywords: archetype, warrior, women, androcentrism, pacifism

Instituția ră zboiului și a armatei au fost percepute în mod tradi țional ca
aparț inând exclusiv b ărbaților. Fie c ă se ocupă de casă în timpul conflictelor, fie c ă
are grijă de bolnavi și răniți pe front, fie c ă este unul din combatan ți, femeia nu
rămâne neafectat ă de război. Istoria abund ă în exemple de mame care î și sacrifică fiii
în război, soții care îș i pierd so ții sau copii care î și pierd ta ții în luptele armate. Cu
toate acestea, aceste portretiz ări sunt androcentrice și rețin numai partea masculin ă a
poveștii. Există mituri despre femei r ăzboinice (Amazoanele, Ioana D’Arc), dar aceste
basme sunt excep ții ale domina ției masculine asupra istoriei r ăzboiului.
Moartea pentru propria țară era văzută ca cel mai onorabil și loial act pe care îl
putea întreprinde cineva. Din moment ce femeile erau percepute ca apar ținând taților
sau soț ilor lor, legate fiind doar de sfera privat ă, era de neconceput pentru o femeie s ă
facă parte din armată sau să apere statul. Singurele roluri apreciate pe care fe
meile le
îndeplineau în Grecia erau cele de mame, pentru a produce fii care s ă apere și să
moară pentru statul lor. Femeile erau cele ce d ădeau viață, in timp ce b ărbații erau cei
care luau via ța. Aceast ă dihotomie a fost naturalizat ă ca fiind ordinea normal ă și
potrivită a vieții și a servit la fundamentarea societ ății civile moderne. Serviciul
militar pentru femei nu a devenit o realitatea decât mii de ani mai târziu.
12

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

Rolul arhetipal al eroului/r ăzboinicului masculinizat a fost central în
conceptualizarea politicii și a r
ăzboiului în ultimii 2500 de ani.1 Mituri despre ace ști
războinici/eroi au devenit responsabile par țial pentru crearea no țiunii de cet ățenie ca o
experiență masculin ă. Barăcile militare din Sparta și Grecia antic ă reprezint ă o formă
extremă de comunitate masculin ă, în care capacitatea militar ă, personalitatea civic ă și
masculinitatea erau contagioase. De și femeile erau fizic excluse din aceast ă
comunitate, ele au modelat construc ția teoretic ă a instituțiilor în forma simbolului și a
mitului. Femeile, sau mai bine spus forț ele feminine au fost considerate o amenin țare.
Concepția lui Machiavelli despre Fortuna, spre exemplu, este aceea a unei zei țe care
posedă puteri extraordinare pentru a face pe b ărbat prinț sau pentru a-l distruge. În
acest fel, Fortuna este v ăzută ca o femeie care, pentru a putea fi stă pânită, trebuia să fie
cucerită prin for ță. Machiavelli și contemporanii s ăi au argumentat c ă prăbușirea
Imperiului Roman a fost cau zat de degradarea virtu ții de a fi erou/ră zboinic și că
singura solu ție la dezordinea provocat ă de Fortuna este o reafirmare a masculinit ății.2
Probabil c ă cea mai semnificativ ă schimbare de la oraș ele state grece ști și până la
Imperiul Roman a fost cea care a afectat concep ția despre comunitatea politic ă.
Distincția dintre via ța politică, publică și cea privat ă a devenit mai clară și din motive
ce au de a face cu genul.
În „Femeile și războiul”, Jean Bethke Elshtain argumenteaz ă că istoric, ethos-
ul masculin a fost transformat într-o legendă a războinicului just, în timp ce ethosul
feminin s-a transformat într-o legend ă a sufletului frumos. 3 Aceste imagini reprezint ă
un cumul colectiv de modalităț i prin care societatea a portretizat femeile și bărbații. În
timp ce b ărbații sunt considera ți violenți, femeile sunt socotite ca fiind lipsite de
violență și pasive. Dac ă războinicul just este responsabil de protejarea propriei familii,
țări și a modului de via ță, sufletul frumos reprezint ă puritatea și inocența. Elshtain
preia acest concept de suflet frumos din "Fenomenologia Spiritului" a lui Hegel și

1 9Harstock, Nancy. (2002). The Baracks Community in Western Political Thought. Prolegomena for a
Feminist Critique of War and Politics. Women’s Studies International Forum, 5(4), 283-286. Desc ărcat
din http://www.sciencedirect.com/science?_ob=ArticleURL&_udi=B6VBD-466FGR8-
6&_user=10&_rdoc=1&_fmt=&_orig=search&_sort=d&_docanchor=&view=c&_searchStrId=955845
115&_rerunOrigin=google&_acct =C000050221&_version=1&_urlVersion=0&_userid=10&md5=1f52
5242ab714d3fd678c9b4f0c3615e
2 Ibidem
3 Elsthain, Jean. (2004). Women and War. Chicago: University of Chicago Press, p. 44.
13

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

utilizează această imagine ca o metafor ă pentru rolul istoric al femeilor în sfera
publică în ceea ce prive ște relațiile interstatale, vio
lența și războiul.
Aceste arhetipuri con țin anumite noț iuni distincte despre rolul pe care femeile
și bărbații le au și pe care ar trebui s ă îl aibă în timpul ră zboiului. Exist ă variațiuni pe
aceeași temă fundamental ă, dar imaginile continu ă să opereze ca o justificare explicit ă
în dezbaterea despre r ăzboi ș i pace. 4
În plus, Elshtain sugereaz ă că femeile nu au fost niciodat ă considerate uniform
și exclusiv suflet e frumoase ale societ ății, ci mai degrab ă ele au îndeplinit rolul
unei proiec ții colective a unei entit ăți pure, pacifiste, cu o capacitate de sacrificiu de
sine. În felul acesta, feminitatea este construită în opoziție cu masculinitatea, creând o
dihotomie fals ă de gen între cele dou ă sexe. În timp ce ethosul masculin necesit ă
forță, putere și agresivitate, ethosul feminin cere femeilor s ă fie gentile, pacifiste și
pasive. Aceste caracteristici au existat aparent din cele mai str ăvechi timpuri și au
susținut patriarhia și androcentrismul dintr-o societate.
Ca parte a construc ției feminit ății, femeile au fost în mod natural asociate
mișcărilor pacifiste, în opoziț ie cu fixaț ia războinică și crimele în mas ă ce rezult ă din
război, specifice b ărbaților. Exist ă o cantitate considerabil ă de literatur ă ce
examineaz ă presupusa leg ătură dintre femei și pacifism. În acela și mod în care mulț i
autori consideră domeniul militar ca fiind unul masculin, există autori care
argum
entează că femeile sunt înclinate spre pacifism sau că există o legătură de
necontestat între femei și mișcările pentru pace. Argume ntul acesta este în esen ță unul
biologic determinist prin faptul c ă unii factori genetici sau biologici ar sta la baza
acestui pacifism inerent p ărții feminine. Aceast ă teză include și noțiunile social
constructiviste despre feminitate, conform c ărora acțiunile specifice unui gen definesc
femeile și ceea ce ar trebui ele s ă fie.
Ideea că femeile sunt inerent înclinate spre pace este similar ă ideii că femeile
sunt dătătoare de via ță și că ele au grij ă de aceasta, în timp ce b ărbații sunt cei îngriji ți
și cei care iau via ța. Dacă există dovezi empirice conform c ărora femeile sunt
implicate în mi șcările pentru pace, nu exist ă nici o prob ă care să sugereze c ă acest
aspect este determinat de fact ori biologici sau genetici. Totu și, femeile au un rol de

4 Ibidem, p. 52.
14

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

lider în ini țierea mișcărilor pacif iste și în mobilizarea suportului popular atât din
partea bărbaților, cât ș i a femeilor pentru cauza p ăcii.
Împărtășirea convingerilor pacifiste și susținerea miș cărilor pentru pace par s ă
alimenteze stereotipiile culturale actu ale despre femei. Femeile sunt v ăzute ca ni ște
reprezentante ale valorilor p ăcii și s-a studiat chiar modul în care femeia, ca d ătătoare
de viață, poate contribui la precipitarea mor ții. 5 Această supoziție este susț inută și de
poziția pe care unele femei o au în protestele pentru pace. De și eforturile organizate în
mișcările de protest pentru pace au început abia cu primul val al feminismului, al
cărui debut este asociat începutului secolului XX, exemple ale mi șcărilor de pace din
secolul XX includ Liga Interna țională pentru Pace și Libertate, Federa ția Mondial ă
Democrată a Femeilor, mi șcarea „Femei pentru Pace din Europa” și Comitetul de
Acțiune al Femeilor din Statele Unite . Nu a fost argumentat doar c ă mamele au o
responsabilitate și o putere special ă de a se opune luptei, ci și că femeile sunt
considerate în mod natural ca fiind lipsite de violen ță.
Alte femei, printre care cea mai proeminentă a fost Virginia Woolf, s-a devotat
viziunii pacifiste nu pe baza faptului c ă este normal pentru femei s ă aibă o afinitate
intrinsecă pentru pace, ci pe baza faptului c ă războiul este gre șit, imoral sau o cale
nepotrivit ă pentru ca oamenii educa ți să își rezolve disputele. Ea afirma c ă pacifismul
este susț inut de femei pentru c ă acestora nu li se permite accesul la serviciul militar.
Fiicele indivi
zilor educaț i ar trebui s ă refuze să li se alăture fraților lor în eforturile de
pace sau de ră zboi și ar trebui în schimb s ă fondeze o societate a outsider-ilor bazat ă
pe principiul c ă, în calitate de femei, ele nu aparț in niciunei țări. Așa cum nota Woolf,
„ca femeie, nu doresc nici o țară. Ca femeie, țara mea este întreaga lume.”6
Ce este interesant de re ținut în leg ătură cu majoritatea mi șcărilor pentru pace
ale femeilor care au ap ărut în secolul XX este ideea c ă femeile sunt inerent pacifiste și
că au un interes mai mare să susțină pacea decât bă rbații, idee care nu a fost aproape
deloc explorat ă. Într-o explica ție a valorilor feminine , Betty Reardon afirm ă că
valorile feminine care ocrotesc via ța și recunosc necesitatea de a evita competi ția și
violența sunt o condi ție pentru politicile care țintesc spre evitarea sau abolirea

5 Russo, Valeria. (1994). The constitution of a Gendered Enemy. Woman Soldiers: Images and Reality.
New York: Saint Martin’s Press, p. 51.
6 Roe, Sue & Sellers helen. (2000). The Cambridge Companion to Virginia Woolf. New York:
Cambridge University Press, p. 208.
15

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

războiului. Prezen ța crescută a femeilor care sus țin asemenea valori pot avea un efect
benefic asupra problemei r ăzboiului și a vio
lenței. 7
Reardon continu ă să își susțină ideea că atât sexismul, cât ș i sistemul bazat pe
război sunt exacerbate ș i perpetuate prin patriarhat și în final, acesta din urm ă este
responsabil atunci când pacea e șuează. Pledoaria sa, la fel ca pledoaria altor mi șcări
organizate pentru pace, țintește spre temele justi ției sociale și ale egalit ății, care sunt
percepute ca f ăcând parte din acela și tip de probleme, ce se ive ște din dominaț ia
patriarhal ă a societății. Secolul XX a fost martor la o militarizare masiv ă, iar cultura
militară care domin ă societatea este patriarhizat ă și masculinizat ă atât ca form ă, cât ș i
ca funcție.
Atunci când se compar ă imaginea eroului/r ăzboinicului din Grecia antic ă cu
imaginea soldatului modern, este uluitor s ă observă m că s-au schimbat foarte pu ține
aspecte. Imaginea eroului/r ăzboinicului modern este portretizat ă ca un rol ultra-
masculin, care necesit ă ca so
ldatul să nu fie doar b ărbat, ci și un bărbat foarte
masculin în toate sensurile cuvântului.
Militarismul manifest ă excesele acestor caracteris tici care sunt asociate
termenului de „macho”, un cuvânt ce denot ă putere, curaj ș i responsabilitate, toate
necesare pentru a îndeplini func țiile sociale mascu line. Conceptele și valorile
militariste sunt sus ținute de c ătre patriarhat, structurile ș i practicile care fac parte din
stat formând paradigma fundamental ă a sistemului de state na ționale.
Așadar, există o orientare sexist ă în ceea ce prive ște în special securitatea în
toate unităț ile sistemului. 8
Orientarea sexist ă la care Reardon face referire este un model ce se poate
observa nu doar în tradiț iile civice ale Greciei antice, ci și în construc ția socială a
genului în societatea modern ă. Chiar ș i în calitate de copii, b ăieții sunt condi ționaț i să
fie agresivi și să utilizeze violen ța pentru a-ș i obține obiectele dorite, în timp ce fetele
sunt condi ționate să se teamă de violen ță și să fie pasive. În timp ce b ărbații sunt
învățați să își canalizeze frica și să o transforme în agresiune, frica femeilor este
transformată în spunere.

7 Reardon, Betty. (2005). Sexism and the War Syst em. New York: Teachers’ College Press, p. 22.
8 Ibidem, p. 15.
16

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

Aceste elemente ale condi ționării sociale au fost utilizate pentru a men ține și a
alimenta autoritarismul patr
iarhal.9 De la na ștere, atât b ărbații, cât și femeile sunt
antrenați să îndeplineasc ă anumite func ții în societate pe baza genului.10 Bărbații și
femeile sunt de asemenea condiț ionați să aibă viziuni diferite în leg ătură cu războiul,
fapt exacerbat de rela țiile diferite cu actele militare de distrugere a teritoriilor și
relațiile diferite cu for țele militare.11 Mărimea forț elor militare ale unei țări, cât și
cantitatea de fonduri pe car e acestea le primesc, sunt determinate în mare m ăsură de
către politic ă și de către guvern. Politica r ămâne un domeniu esenț ial masculin prin
faptul că majoritatea politicienilor numi ți sau aleși sunt bărbați. Ca rezultat al acestei
dominaț ii masculine, politica este f ăcută de că tre bărbați și se conformeaz ă
standardelor implicit masculine. Ca și în război, succesul în politic ă este perceput ca o
dovadă a masculinit ății și necesită un grad propriu de ferocitate.12
În încercarea de a teoretiz a propria viziune asupra leg ăturii dintre femei și
pace, Sara Ruddick articuleaz ă o politică a păcii feminist ă, statuându- și scopurile prin
îndepărtarea amenin țărilor violente, demascarea violen ței ascunse și inventarea unor
strategii și idealuri pentru non-violen ță.13 Ca ș i Reardon, Ruddick ia în discu ție de
asemenea interconexiunile complexe și subtile dintre r ăzboi și masculinitate,
examinând atât ethosul masculin afirmat în cadrul ierarhiilor militare, cât și modul în
care masculinitatea se transform ă în misoginism pe timp de r ăzboi.
Conceptul masculinit ății este exprimat într-un registru inferior în ritualurile de
antrenament din a șezămintele militare, în uralele și cântecele solda ților, în desenele
graffiti de pe tunuri și obuze, în discursul dur al genera lilor, în metaforele utilizate de
strategi, în gesturile și obiceiurile soldaț ilor care revin dup ă o confruntare. Această
masculinitate, la nivel criminal, este exprimat ă prin acte de viol, agresiuni sexuale sau
tortură .14

9 Ibidem, p. 38.
10 As, Berit. (1982). A Materialistic View of Men’s and Women’s Attitudes Towards War. Women’s
Studies International Forum, 5 (4), 355-364. doi:10.1016/0277-5395(82)90046-2
11 Ibidem.
12 Reardon, Betty, op. cit., p. 33
13 Ruddick, Sara. (2003). Notes towards a Feminist Peace Politics, Princeton : Princeton Univeristy
Press, p. 109.
14 Ibidem, p. 110.
17

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

Atunci când se subliniaz ă atrocităț ile de ră zboi care rezult ă d in aceast ă
masculinitate hegemonic ă și toxică, caracterul reprobabil al r ăzboiului este relevat în
termeni civili în opozi ție cu termenii militari cum ar fi cel de victime colaterale, care
ascund sau dezumanizează violența într-un ră zboi. Ruddick argumenteaz ă că prin
reliefarea atitudinilor arogante, homofobe sau misogine ale solda ților, femini știi anti-
militariști expun o singură variantă a masculinit ății.15 Adițional, prin sublinierea
caracterului construit social al acestei variante a masculinit ății, feminiș tii anti-
militariști faciliteaz ă respingerea acestei norme specifice genului.16
Probabil c ă cel mai forte punct al literaturii ce examineaz ă interconexiunea
dintre femei ș i pace este faptul c ă aceasta se centreaz ă pe experien ța femeilor și că se
afirmă fără a încerca s ă opereze într-un cadru de lucr u masculin. Ea poate fi îns ă
criticată pentru acest aspect deoarece e șuează să se prezinte într-un mod practic sau
util, cu scopul de a precipita schimbarea pentru care pledeaz ă. Această literatură se
bazează pe anumite valori care sunt condamnate a fi în mod distinct masculine sau
feminine și nu există nici o prob ă genetică sau biologic ă care să susțină faptul că
bărbații sunt intrinsec dispu și la acte violente. Deș i hormonul masculin numit
testosteron a fost asociat unei accentu ări a agresiunii, violen ța și lupta sunt
comportamente înv ățate, asemeni celorlalte caracte ristici ale acestei nebuloase
numite gen, acestea sunt social construite.
Literatura despre femei și pace reprezint ă o școală de gândire alternativ ă prin
faptul că ea țintește spre o societate demilitarizat ă, o no
țiune ce ar putea p ărea radicală
pentru șefii de state actuali sau pentru consilieri i lor. Cu toate acestea, în argumentele
ce susțin rolul femeilor în stabilizarea p ăcii, autorii includ anumite mituri de gen.
Ideea că femeile sunt persoane ocrotitoare ce dau via ță, în opozi ție cu bărbații
care sunt considera ți violenți rezultă din stereotipiile de gen pe care femini știi au
încercat din greu s ă le resping ă. În ciuda faptului c ă s-a demonstrat existen ța unei
legături între femei și pace și a sublinierii ,modului în care militarizarea pune în
pericol vie țile oamenilor, r ăzboiul face victime atât in rândul civililor, cât și al
militarilor din întreaga lume. Date fiind aceste fapte, poate fi argumentat c ă dacă
militarizarea va continua să existe, este prudent pentru femei s ă se abțină de la a

15 Ibidem, p. 111.
16 Ibidem, p. 112.
18

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

avea o voce în cadrul structurilor militare și să acceadă la oportunit ățile financiare și
profesionale oferite de cariera militar ă?
Așa cum a fost demonstrat, isto
ria și tradiția îndeplinesc un rol substan țial în
modul în care privim asum area anumitor roluri de gen în contextul unui r ăzboi.
Legendele de r ăzboi constau în povestirea și repovestirea anumitor evenimente
care nu numai că mențin vie memoria r ăzboiului, ci totodat ă recreează evenimentele
într-un fel nerealist. Legendele moderne despre r ăzboi apar cel mai des în filme, prin
intermediul c ărora au un impact major asupra societ ății și culturii occidentale. Prin
excluderea femeilor de la cr earea legendelor despre r ăzboi, rolurile lor în aceste
legende au fot predominant pasive.
Așadar, cele mai comune roluri care le sunt asociate femeilor sunt cele pasive:
pretext pentru un r ăzboi (Elena din Troia), prad ă pentru agresori (a șa cum a fost
evidențiat prin intermediul utiliz ării violului ca tactic ă de război între sârbi și croați în
fosta Iugoslavie), recompens ă pentru alia ți, un bun ce trebuie protejat ( observat în
propaganda de ră zboi prin imaginile unor femei ce î și strâng în bra țe disperate copiii),
o valoare în sine, simbolizând pacea sau virtutea, recrearea, în calitate de prostituate,
artiste care îi amuz ă pe soldaț ii cărora le este dor de cas ă (dansatoare sau cânt ărețe), și
în final, ca și victim
e.
Rolurile reactive atribuite femeilor le includ pe cele de asistente medicale,
spioni seduc ători, mame (dând naș tere viitorilor solda ți), soții (ținând aprins focul din
casă până la întoarcerea eroului), tr ădătoare care se îndr ăgostesc de inamic și cetăț eni
cooperanți care fac sacrificii cotidiene pentru r ăzboi. Deși aceste roluri par exagerate,
ele pot fi ilustrate printr-un num ăr de exemple reale de c ătre istorici sau pot fi
glorificate de c ătre scriitori, arti ști sau scenari știi de film.
Imaginea unor femei care spre exemplu lucrau în fabrici de produc ție de
armament ilustreaz ă devotamentul acestora pentru cauza r ăzboiului, dar și faptul c ă
sunt în stare s ă facă munca unui b ărbat păstrându-și în acela și timp feminitatea.
Muncitoarele care fie produceau muni ție, fie aveau munci ce nu erau în mod
tradiț ional feminine purtau uniforme, la fel ca și bărbații, dar spre deosebire de
bărbați, de la ele se a ștepta să fie atrăgătoare, iar în pro pagandă erau portretizate
purtând machiaj, cu p ărul aranjat și cu unghiile f ăcute.
Filmele de propagand ă din Marea Britanie și din Statele Unite ar ătau munca
din fabric ă într-un mod asem ănător cu treburile domestice. Utilizarea unei prese de
19

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

metal era ilustrat ă în mod similar t ăierii prăjiturilor iar polizarea ar ipilor avioanelor
era asemuită pilirii unghiilor de c ătre femei. Acest aspect este semnificativ pentru
modul în care femeile erau încurajate s ă îndeplineasc ă munci tradi țional bărbătești,
dar trebuiau s ă își mențină feminitatea.
Structura de gen a gospodă riei sau a muncii î și recăpăta ordinea dup ă ce
războiul se termina iar femeile p ărăseau locurile de muncă pentru a-ș i continua
ocupațiile ca soții sau ca mame. Cele care doreau s ă își păstreze pozi ția profesional ă
erau concediate pentru a l ăsa loc liber eroilor/r ăzboinicilor care se întorceau de pe
front.
Legendele de gen men ționate anterior creau o fals ă dihotomie între rolurile pe
care și le asumau femeile și bărbații în timpul r ăzboiului. Aceast ă dihotomie
alimenteaz ă dominația masculin ă asupra femeilor și le plaseaz ă într-o pozi ție de
pasivitate. Cu toate acestea, ordinea genizat ă a războiului creeaz ă o dihotomie în
cadrul căreia exist ă doar dou ă roluri: cel de protector și cel de protejat. În cadrul
acesteia, to ți bărbații sunt foști, actuali sau viitori protectori, în timp ce femeile sunt
persoanele protejate.
Deși statul utilizeaz ă forța într-un mod legitim și oferă protecție în timpul
exercită rii acesteia, numai b ărbații au dreptul de a utiliza aceast ă forță.17 Prin
intermediul statului, b ărbații sunt învăț ați să fie combatan ți și să urmeze ordinele
statului în leg ătură cu locul, momentul și modul în care trebuie s ă exercite violen ța.
Multe țări sunt conduse de c ătre regimuri militare și chiar în statele conduse de
guverne civile, domeniul militar reprezintă cel mai important domeniu din punct de
vedere militar.18
În aceste condi ții, pare un act patriarhal s ă se excludă jumătate din popula ție de la
dreptul de a exercita violen ța guvernamental ă, plasând acest segment al popula ției pe

17 Stiehm, Judith. (2002). The Protector, the Protected, the Defender. Women’s Studies International
Forum, 5 (4), 367-376. Desc ărcat din
http://www.sciencedirect.com/science? _ob=ArticleURL&_udi=B6VBD-466FGR8-
K&_user=10&_rdoc=1&_fmt=&_orig=search&_so rt=d&_docanchor=&view=c&_searchStrId=955927
681&_rerunOrigin=google&_acct =C000050221&_version=1&_urlVersion=0&_useri d=10&md5=1afb
aea605e82f9d22f40bfb39b8b76e.
18 Ibidem.
20

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

o poziție inferioar ă în termeni de drepturi egale, comparativ cu cealalt ă jumătate a
populației.
Femeile, pe de alt ă parte, sunt plasate pe o pozi ție superioar ă fiind considerate
non-combatan ți în statele moderne. Ca ș i non-combatanț i, femeile sunt protejate ș i
forțate să se bazeze pe protec ția masculin ă. Categoria celor proteja ți îi include pe
tinerii și bătrânii de ambele genuri, pe cei considera ți superprotectori cu o valoare
superioară (șefii statului, demnitarii), cei care nu se bucurau de încrederea statului
(cum ar fi comuni știi în Statele Unite) și femeile, despre care se consider ă că au atât o
valoare superioar ă, cât și un grad mai mic de încredere.
Deși atât femeile, cât și bărbații au un rol de în deplinit în aceast ă dihotomie,
relația dintre protector și protejat este întotdeauna asimetric ă. Unul are acces la forță ,
celălalt nu, de unii depind ceilal ți, iar ceilal ți sunt dependen ți. Bărbații sunt atât
protectorii, dar ei reprezint ă și amenințarea, prin faptul c ă peste tot în lume ei sunt
comb
atanții. De asemenea, tot b ărbații alcătuiesc regulile exercit ării violen ței
legitime, și tot ei se bucur ă de susținerea, onoarea și recompensa celor pe care ii
protejează.19
În aceste condiț ii, ar părea că statul nu reglementeaz ă doar uzul legitim al
forței, ci împuterniceș te patriarhatul și dominaț ia masculin ă asupra femeilor. Acest
fapt le plasează pe femei în pozi ții lipsite de putere și chiar inferioare comparativ cu
cele ale b ărbaților.

Bibliografie:

1. As, Berit . (1982). A Materialistic View of Men’s and Women’s Attitudes Towards
War. Women’s Studies International Forum, 5 (4), 355-364. doi:10.1016/0277-
5395(82)90046-2 2. Elsthain, Jean . (2004). Women and War . Chicago: University of Chicago Press, p.
44.

19 Idem
21

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

223. Harstock, Nancy. (2002). The Baracks Community in Western Political Thought.
Prolegomena for a Feminist Critique of War and Politics. Women’s Studies
International Forum, 5(4), 283-286. Desc ărcat din
http://www.sciencedirect.com/scienc e?_ob=ArticleURL&_udi=B6VBD-466FGR8-
6&_user=10&_rdoc=1&_fmt=&_orig=search &_sort=d&_docanchor=&view=c&_sea
rchStrId=955845115&_rerunOrigin=googl e&_acct=C000050221&_version=1&_url
Version=0&_userid=10&m d5=1f525242ab714d3fd678c9b4f0c3615e

4. Reardon, Betty . (2005). Sexism and the War System . New York: Teachers’
College Press, p. 22. 5. Roe, Sue & Sellers helen . (2000). The Cambridge Companion to Virginia Woolf .
New York: Cambridge University Press, p. 208. 6. Ruddick, Sara. (2003). Notes towards a Feminist Peace Politics , Princeton:
Princeton Univeristy Press, p. 109. 7. Russo, Valeria. (1994). The constitution of a Gendered Enemy. Woman Soldiers:
Images and Reality . New York: Saint Martin’s Press, p. 51.
8. Stiehm, Judith . (2002). The Protector, the Protected, the Defender . Women’s
Studies International Forum, 5 (4), 367-376. Descărcat din http://www.sciencedirect.com/scienc e?_ob=ArticleURL&_udi=B6VBD-466FGR8-
K&_user=10&_rdoc=1&_fmt=&_orig=searc h&_sort=d&_docanchor=&view=c&_se
archStrId=955927681&_rerunOrigin=google&_acct=C000050221&_version=1&_urlVersion=0&_userid=10&m d5=1afbaea605e82f9d22f40bfb39b8b76e.

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

Interes, putere și cunoaștere științifică în lupta împotriva
încălzirii globale

Ramona Moise

Abstract. Scholars like Oran Young or Stephen Krasner identified three types of
factors that can influence the creatio n and development of an international
regime, which were named generally “social forces”: power, knowledge and
interest. This paper tries to define and analyze these factors and the way they
shaped the international regime of climate change. In order to obtain a clear
perspective on the evolution of the climate change regime, it is mandatory to
draw a distinction among different level s of analysis regarding the concept of
power and also among the various roles that scientific knowledge has in relation to the political decision.

Keywords: international regime, power, knowledge, interest, climate change.

Înainte de a realiza o scurtă analiză a modului în care distribu ția și raporturile
de putere la nivel interna țional au influen țat procesul de formare a regimului
internațional ce ne intereseaz ă, trebuie f ăcute anumite preciz ări privind conceptul de
putere.
Puterea este un concept relativ. A șa cum politologul Hans Morgenthau scria,
„conceptul de putere politic ă creează una dintre cele mai controversate probleme ale
științelor politice”.1 Înțelegerea acestui concept este de mult timp una dintre
preocupările centrale ale teoriei rela țiilor interna ționale. Misiunea de a defini puterea
este și mai dificil ă deoarece perioada de constituire a regimului interna țional al
încălzirii globale a fost marcat ă de capacităț ile economice, militare și tehnologice ale
Statelor Unite f ără precedent și fără egal în restul lumii. Cu toate acestea, Statele
Unite au trebuit s ă își exercite puterea într-o lume dominată nu numai de state, ci și de
forțe transna ționale și actori nonstatali care uneori au ac ționat ca și competitori,
factori de constrângere și uneori factori de sporir e ale acelei puteri.

1 Morgenthau, Hans. (2007). Politica între na țiuni: lupta pentru putere și lupta pentru pace. (Trad. Oana
Andreea Bosoi). Ia și: Polirom. (Lucrare original ă publicată în 1948). p. 37.

23

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

Puterea statală poate fi analizat ă la trei niveluri: nive lul resurselor sau al
capabilităților, nivelul de conversie a puterii prin procese na ționale și n
ivelul puterii
reflectat în rezultate, adic ă determinat de circumstanț ele în care un anumit stat
prevaleaz ă. Un punct de plecare pentru a reflecta m ăsurarea puterii este considerarea
statelor ca posesori de capabilit ăți. Cu toate acestea, capabilit ățile demografice,
economice, tehnologice și de alte tipuri se manifest ă printr-un proces de conversie
națională.2 Statele trebuie s ă convertească resursele materiale sau poten țialul
economic în instrumente mult mai utilizabile pentru a se desf ășura la nivel
internațional. În final îns ă, decidenții politici nu pun un accent aș a mare pe putere în
sensul ei de bog ăție in resurse materiale sau pe puterea rezultat ă din ethosul na țional,
sistemul politic și coeziunea social ă. Ei sunt preocupa ți de finalitatea, de rezultatele
exercită rii puterii. Cel de-al treilea nivel de putere este cel mai vag deoarece este cel
mai contingent și mai relativ. El depinde de modul în care puterea se manifest ă și de
actorii asupra c ărora este exercitat ă puterea.
Principalele categorii utilizate în identificarea primului nivel de putere statal ă,
cel al resurselor și capacităților, sunt produsul intern brut, popula ția, cheltuielile
destinate ap ărării și inovațiile tehnologice. Estimând aceș ti factori, puterea statal ă este
reliefată ca un anumit procent di n întreaga putere global ă, deși cu greu poate fi
considerată un tip de putere izolat și unilateral. Statele Unite de țin în prezent 20% din
puterea global ă, și sunt îndeaproape urmate de Uniunea European ă considerat ă o
structură unitară și de către China, fiecare de ținând 14% din puterea global ă. Indiei ii
revine 9% iar Brazilia, Coreea de Sud ș
i Rusia de țin 2%.3
Aceste cifre, de și sunt simple estim ări, sugereaz ă posibile alian țe care ar putea
contrabalansa puterea Statelor Unite și a aliaților săi tradiționali.
În contextul interna țional actual, marcat de un accen tuat proces de globalizare
s-a realizat un transfer de putere, dinspre state spre al ți actori ai sistemului
internațional. Statele nu au avut niciodat ă un monopol asupra puterii. Chiar și în urmă
cu sute de ani au existat al ți actori interna ționali, cum ar fi Biserica Catolic ă sau
Compania Indiilor Orientale. Dar este corect s ă afirmăm că în momentul actual,

2 Nye, Joseph. (2005). Descifrarea conflictelor internazionale: teorie și istorie. (trad. Vl ădoiu, Ion).
Filipeștii de Târg: Antet .(Lucrarea original ă pubblicata în 2001). p. 64.
3 The Economist Intelligence Unit. (2008). Contry Profiles. Desc ărcat din
http://www.eiu.com/index.asp?rf=0
24

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

statele împart puterea cu actori nestatali într-o m ăsură mai mare decât în orice alt
moment al istoriei. Un actor nestat al poate fi un indi vid sau o organiza ție ca Națiunile
Unite, o corpora ție transna țională sau o organiza ție nonguvernamental ă ca
Greenpeace. Cu toate acestea, statele ră mân principalii acto ri ai sistemului
internațional. Mai mult decât oricare alte entit ăți, statele pot modela sistemul
internațional.
În același timp, există și provocări la adresa primatului domina ției statului, a
suveranității sale. Entit ăți de tipul Organiza ției Mondiale a Comer țului sau organiza ții
regionale ca Uniunea European ă constituie un concurent pentru stat.
Uneori, schimbul de putere este unul voluntar. Comer țul este exemplul perfect
în care guvernele au transferat autoritatea unei organiza ții cum este Organiza ția
Mondială a Comerțului.
Există deci actori autonomi cu care statele trebuie s ă interacționeze, dar
acestea din urm ă își mențin încă în mare m ăsură puterea. În acela și timp, statele de țin
pârghiile necesare pentru a re gla activitatea acestor organiza ții autonome.
Revenind la regimul interna țional al înc ălzirii globale, se pot eviden ția diverse
legături între puterea ex
ercitată de actorii interna ționali, structura rapo rtului de putere
la nivel mondial și acest regim. Pentru aceasta trebuie îns ă să privim asupra sistemului
internațional și să ne situăm în timp în perioada de construc ție a regimului schimb ării
climatice, adic ă în ultimul deceniu al secolului XX.
În primul rând, principiul de ordonare al sistemului este uni polar, ceea ce face
ca balanța de putere la nivel sistemic s ă dispară după sfârșitul războiului rece, odată
cu prăbușirea Uniunii Sovietice.4 Statele Unite au constitu it singura putere la nivel
mondial, iar pozi ția sa nu a fost contestat ă de nici un alt stat. Tocmai din acest motiv
actorul care a încercat s ă se sustrag ă de la aplicarea co telor de restric ție a emisiilor de
gaze cu efect de ser ă a fost Statele Unite. Pozi ția sa hegemonic ă i-a permis s ă aibă o
altă atitudine fa ța de fenomenul încă lzirii globale. Chiar și în contextul în care
partenerii s ăi tradiționali au ratificat prot ocolul de la Kyoto, St atele Unite au avut o
politică diferită, în timpul administra ției Bush luând contur o opoziț ie clară împotriva
acestui act.

4 Miroiu, Andrei & Ungureanu, Radu Sebastian. (2006). Manual de rela ții internaționale. Iași: Polirom,
p. 39.
25

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

O altă caracteristic ă principal ă a acestei perioade o reprezint ă transform ările
din cadrul sistemului legate de natura actorilor ce ac ționează în interiorul
său. Teoriile
globaliză rii susțin că epoca westfalic ă s-a încheiat, iar acum tr ăim într-o lume
postwestfalic ă pe care procesul globaliz ării o transform ă în mod radical, în sensul
multiplicării exponen țiale a interdependentei dintre statele sistemului interna țional
crescând astfel responsabilitatea reciproc ă a statelor.5 În timpul eforturilor de a
construi un regim interna țional al înc ălzirii globale, dou ă mecanisme ale
responsabilit ății s-au aplicat statelor. În primul rând, țările fără o influen ță care să
conteze pe scena interna țională care depind economic de deciziile țărilor mai bogate
au fost subiectul preten țiilor acestora din urm ă și anume de a internaliza și de a
participa la acest regim interna țional. Profesorul Albert Hirschmann reliefa cu 50 de
ani în urm ă că, atunci când produce beneficii, comer țul internaț ional genereaz ă un
efect al influen ței, facilitând re sponsabilitatea și alinierea puterilor mici care
beneficiaz ă de pe urma acestor schimburi comerciale.
O altă caracteristic ă a societ ății interna ționale în perioada la care facem
referire este emergen ța organiza țiilor regionale, a organizaț iilor multina ționale, în
general a actorilor transna ționali ca juc ători semnificativi în sistemul interna țional. Al
doilea mecanism al responsabilităț ii, strâns legat de aceast ă caracteristic ă a societății
internaționale, este reprezentat de responsabilitatea institu țională . Statele care sunt
membre ale unor organiza ții regionale cum este Uniunea European ă sunt subiectele
unor preten ții de responsabilitate din partea colegilor lor. O dovad ă ce vine în
susținerea acestui aspe ct este faptul c
ă toți membrii uniunii Europene au semnat și fie
au ratificat protocol ul de la Kyoto, fie și-au exprimat inten ția de a-l ratifica.6
Un alt aspect ce ține mai pu țin de structura raporturilor interna ționale de
putere se refer ă la o posibil ă legătură între prăbușirea unuia dintre cei doi hegemoni ai
sistemului bipolar ce a durat pân ă la începutul ultimului deceniu al secolului XX,
respectiv Uniunea Sovietic ă. Nu se poate stabili o leg ătură cauzală între prăbușirea
acestui actor interna țional și construirea unui regim al înc ălzirii globale, dar se poate
observa cum, dup ă o perioad ă în care majoritatea eforturilor interna ționale se
concentrau strict pe probleme de competi ție între cei doi poli de putere, pe agenda

5 Ibidem, p. 40.
6 United Nations Framework Convention on Climate Change. Kyoto Protocol Status of Ratification.
Descărcat din http://unfccc. int/kyoto_protocol/status_of_r atification/items/2613.php.
26

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

internațională și-au făcut loc noi teme, cum ar fi m igrația, ajutorul acordat statelor
slab dezvoltate, criminalitatea cibernetic ă, dar și încălzirea globală . Deci absen ța unei
competiț ii între cei doi poli de putere, ocazionat ă de dispari ția unuia dintre ace știa, a
constituit o premis ă pentru construirea acestui regim interna țional ce nu ar fi fost
posibilă în cazul unei lumi în care clivajul și antiteza est-vest ar mai fi fost de
actualitate.
O altă forță socială ce a influen țat procesul de formare a unui regim
internațional al schimbă rii climatice îl reprezint ă cunoașterea, mai exact cunoa șterea
științifică.
Roger Pielke, profesor la catedr a de studii de mediu a Universit ății din
Colorado, descrie patru tipuri de roluri pe care oamenii de știința le pot avea în
influențarea deciziei politice. Cele pa tru categorii sunt într-o mare m ăsură tipuri
ideale, lumea real ă fiind mult mai complicat ă, dar în acela și timp acestea ajut ă la
clarificare rolurilor și responsabilit ăților ce pot fi asumate de c ătre exper ți în
încercarea de a aduce un plus de informa ție procesului decizional.
Omul de știință pur încearcă să se concentreze numai pe fapte și nu are nici o
interacțiune cu deciden ții politici. Doctorul ar putea publica un studiu care s ă arat
e că
aspirina este un medicament eficace pentru re ducerea febrei. Acel studiu ar fi valabil
și accesibil oricui este interesat de acest domeniu al literaturii științifice.
Arbitrul științific răspunde la întreb ări actuale specifice ridicate de c ătre
decident. Cineva l-ar putea într eba pe doctor despre beneficiile și riscurile asociate
ibuprofenului în comparaț ie cu cele ale aspirinei în tratamentul febrei la copii.7
Avocatul unei probleme încearc ă să reducă gama larg ă de opțiuni pe care un
decident le poate face. Un doctor îi poa te da medicului o cutie cu medicamente și să îl
instruiasc ă să le administreze copilului.8
Agentul Onest al op țiunilor politice încearc ă să extindă sau cel pu țin să
clarifice gama de op țiuni accesibile unui decident. În acest caz, doctoral ar putea
explica faptul c ă un număr de diferite tratamente sunt valabile, de la simpla a șteptare

7 Idem
8 Idem
27

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

până la administrarea anumitor medicamente, fiecare dintre aceste op țiuni având o
gamă variată de posibile consecin țe.9
Fiecare model de interac țiune se confrunt ă cu provocarea de a integra știința și
politica prin modalit ăți diferite.
Se pune atunci întrebarea cum poate lua cineva o decizie în leg ătură cu
bonitatea sfaturilor primite într-un a numit context? Profesorul sus men ționat
argumentează că un sistem democratic s ănătos va beneficia de pe urma tuturor celor 4
tipuri de sfaturi, dar în func ție de contextul part icular, unele tipuri de sfaturi pot fi mai
eficiente și mai legitime decât celelalte. Rolurile Omului de Știință Pur și ale
Arbitrului Științific au cea mai mare semnifica ție atunci când sunt împ ărtășite acelea și
valori și atunci când incertitudinea științifică este controlabil ă (dacă nu reductibil ă),
Un expert ar ac ționa ca un Arbitru Științific atunci când ar încerca s ă ghideze o
anumită decizie ș i ca un Om de Știință Pur atunci când nu este oferit ă nici un fel de
orientare. În situa ții de conflict valoric sa u atunci când certitudinea științifică este
contestată , rolurile Avocatului sau ale agentului Onest sunt cele mai potrivite,
Alegerea dintre acestea dou
ă ar depinde de dorin ța expertului de a reduce sau de a
extinde gama de op țiuni diferite.
Deci un copil este bolnav și părinții îl duc la doctor. Cum ar putea doctoral s ă
servească cel mai bine decizia p ărinților în leg ătură cu acel copil? R ăspunsul depinde
de context și implică mult mai multe nuan țe decât metafora lui Al Gore. Dac ă cineva
se simte capabil s ă câștige expertiza necesar ă pentru a lua o decizie informat ă, poate
consulta mai multe jurnale științifice pentru a în țelege opțiunile de tratament potrivite
copilului și renunță astfel să mai mearg ă la doctor. Dacă cineva este bine informat în
legătură cu condi ția copilului și dacă există suficient timp pentru a ac ționa, atunci
acea persoan ă s-ar putea angaja într -un schimb de opinii cu doctorul, punând întreb ări
despre condi țiile și efectele diverselor tratamente. Dac ă un copil este grav bolnav și o
acțiune urgent ă și imediată este necesar ă, un părinte l-ar putea ruga pe doctor s ă ia
orice decizie este neces
ară pentru salvarea copilului. Dac ă există o gamă variată de
tratamente, p ărintele l-ar putea întreba pe doctor în leg ătură cu toată gama de op țiuni
de tratament și consecin țele probabile pentru a lua o decizie informat ă.10

9 Idem
10 Idem
28

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

Interacț iunea dintre un expert și un decident poate fi complicat ă, chiar și într-
o situație relativ simpl ă precum
discursul pacient-doctor. Este și mai complicat într-un
cadru politizat.
În cazul problemei înc ălzirii globale, se pune problema rolului pe care
cunoașterea științifică și mișcările de idei l-au avut în configurarea acestei teme într-
un regim internaț ional.
Un moment ce ne intereseaz ă din acest punct de vedere este expansiunea
mișcărilor pentru protec ția mediului în anii 80 în mod particular în Canada, Statele
Unite și Marea Britanie, datorit ă dezvoltării economiei de consum și a reportajelor
media despre problemele legate de mediu. Aceast ă etapă a marcat începutul unei ere
globale a grijii fa ță de mediu. R ădăcinile acestei îngrijor ări crescute fa ță de mediu se
află într-o serie de momente cheie cum ar fi raportul Clubului de la Roma din 1972
privind Limitele Dezvolt ării, accidentul nuclear de pe insula Three Miles, dezastrul
nuclear de la Cernobâl din 1986 și deversarea accidental ă a petrolului în ocean de
către vasul Valdez apar ținând Companiei Exxon în 1989. Aceste probleme de mediu
aveau insă un caracter regional din punct de vedere al efectelor, limitate geografic la
zonele în care avuseser ă loc. În anul 1985 s-a descoperit, de că tre un grup britanic de
cercetări arctice, un gol de ozon ce se
afla deasupra Antarcti cii care a probat
conectivitatea global ă a mediului înconjur ător. Gaura de ozon avea drept cauz ă o
problemă internațională tangibilă, și anume utilizarea cloro-floro-carburilor, ceea ce a
dus la o nouă dezvoltare a politicii îndreptat ă spre managementul mediului. Au urmat
o serie de acorduri cheie cum ar fi Conven ția de la Viena privind Protec ția Stratului
de ozon din 1985, sau Prot ocolul de la Montreal privind substan țele care dă unează
stratului de ozon.
Deși au existat teorii științifice care prevedeau o posibil ă încă lzire globală ,,
adevărata misiune de cercetare științifică a fenomenului a fost ini țiată de către Grupul
Interguvernamental de Experț i pentru Schimbare Climatic ă. Acesta este o organiza ție
interguvernamental ă a că rei misiune este de a evalua schimbarea climatic ă indusă de
activitățile umane. Grupul a fost înfiin țat în 1988 de c ătre Organiza ția Meteorologic ă
Mondială și Programul Naț iunilor Unite pentru Med iu, două organisme ale
Organizației Națiunilor Unite.
Rolul acestui grup este de a evalua într-un cadru deschis și transparent
informația științifică, tehnică și socio-economic ă relevantă pentru în țelegerea bazei
29

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

științifice a riscurilor înc ălzirii globale induse de oameni, impactul poten țial a l
acesteia și opțiunile pentru adaptarea la acest proces și atenuarea sa.11 Rapoartele
grupului, conform principiilor de func ționare ale acestuia, sunt neutre în leg ătură cu
politicile destinate procesului de înc ălzire globală , însă în același timp ele pot avea ca
obiect factori științifici, tehnici și socio-economici relevan ți pentru implementarea
anumitor politici. Primul raport al grupului a fost elabor at în anul 1990 și afirmă că
anumite emisii de gaze rezultate din activit ățile umane sporesc în mod considerabil
concentra ția atmosferic ă a gazelor cu efect de ser ă, având ca rezultat înc ălzirea
suprafeței pământului. Cel de-al doilea ra port a accentuat efectele înc ălzirii globale
asupra ratei mortalit ății umane și riscul medical pe care îl poart ă acest fenomen.
Rapoartele urm ătoare, în num ăr de dou ă, au reluat și au men ținut validitatea
aspectelor raportate anterior, accentuând as upra faptului ca pro cesul de schimbare
climatică este în dezvoltare ș i că are un caracter ireversibil.
Misiunea dus ă de Grupul Interguvernam ental poate fi încadrat ă în toate cele
patru categorii de interac țiune dintre știință și politică. Activitatea sa a venit în
ajutorul deciden ților politici atât sub forma unor cercet ări autonome, sfaturi sau solu ții
la cererea celor care construiesc ș i promoveaz ă politici intern
aționale.
Interesul, ca for ță socială ce a influen țat procesul de creare a regimului
internațional al înc ălzirii globale poate fi analizat sub dou ă aspecte: luarea în
considerare a impactului pozitiv pe care l-a avut în avansarea de politici de mediu
progresiste și a impactului negativ pe care interesele na ționale l-au avut în acest cadru
de referin ță.
Fără îndoială că interesul principal care a anim at politicile destinate atenu ării
procesului de schimbare climatic ă țin de securitatea na țională și de amenin țarea pe
care consecin țele încălzirii globale o reprezint ă. Spre exemplu, modificarea modelului
de precipita ții amenin ță activitatea agricol ă în Africa, mai exact în estul și sudul
continentului, pân ă în 2020 urmând să fie redus ă viabilitatea culturilor ce se hr ănesc
din averse de ploaie cu 50 % în anumite ță ri. Ghețarii în curs de topire amenin ță
cursul firesc al unor importante fluvii din Asia de Sud și America de vest, din nou cu
impacturi severe asupra agriculturii, dar și a ecosistemului. Se estimeaz ă că până în

11 International panel on Climate Change. About IPCC. Desc ărcat din
http://www.ipcc.ch/about/index.htm
30

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

anul 2035, gheț arii care alimenteaz ă fluviile Gange și Brahmaputra din India se vor
topi definitiv, rezultând într-o sc ădere de 40 % a poten țialului ag
ricol al acestei țări.
De asemenea, o cre ștere a nivelului m ărilor cu 40 cm ar crea un val de refugiaț i
estimat la un milion de persoa ne din delta Bangladesh-ului.12
Pe lângă aceste interese evidente, regimul interna țional al înc ălzirii globale a
căpătat accente specifice și datorită acțiunilor statelor de a reduce în mod fictiv emisia
de gaze cu efect de ser ă prin împrumutarea unui spa țiu de emisie de la țările aflate în
curs de dezvoltare, ale c ăror cote de emisie sunt mai sc ăzute. Astfel s-a n ăscut un
sistem prin care unele state emit aceea și concentra ție de gaze sau poate chiar o
concentra ție mai considerabil ă, însă pe teritoriul altor state.
Au existat de asemenea state (iar exemplul Statelor Unite este notabil) care au
întârziat construirea unui regim interna țional al schimb ării climatice, ac țiunea
justificată de interesele industriei autovehicu lelor sau a celei energetice. Totodat ă,
reducerea emisiilor de gaze presupune cheltuieli suplimentare pentru g ăsirea unor
surse alternative de energie, demers ce presupune la rându -i cheltuieli adi ționale și
neatractive din punct de vedere economic.
Participarea unor actori interna ționali la regimul schimb ării climatice a fost
uneori animat ă de interes în sensul dorin ței acestora de a proba deschiderea și
transparen ța proprie. Acest demers constituie și o sursă pentru câ știgarea de respect și
prestigiu în sistemul internaț ional, componente esen țiale a ceea ce numim soft-power.
Nu trebuie uitat c ă pentr
u anumite state aflate în curs de dezvoltare, integrarea într-un
astfel de regim interna țional a constituit o condi ție pentru realizarea unor acorduri
comerciale sau pentru ob ținerea de ajutor financiar destinat implement ării politicilor
de mediu, fapt care poate genera în primul rând locuri de muncă.

Bibliografie:

1. International Panel on Climate Change . About IPCC . Descărcat din
http://www.ipcc.ch/about/index.htm

12 Kaplan, Robert D. (2002). Anarhia care va veni: spulberând visele ulterioare R ăzboiului Rece. (trad.
Stan, Leo). Bucure ști: Antet. (Lucrarea original ă pubblicata în 2000). p. 38.
31

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

322. Kaplan, Robert D. (2002). Anarhia care va veni: sp ulberând visele ulterioare
Războiului Rece . (trad. Stan, Leo). Bucure ști: Antet. (Lucrarea original ă pubblicata în
2000).

3. Miroiu, Andrei & Ungureanu, Radu Sebastian. (2006). Manual de rela ții
internaționale . Iași: Polirom.
4. Morgenthau, Hans . (2007). Politica între națiuni: lupta pentru putere și lupta
pentru pace . (Trad. Oana Andreea Bosoi). Ia și: Polirom. (Lucrare original ă publicată
în 1948).
5. Nye, Joseph. (2005). Descifrarea conflictelor internazionale: teorie și istorie .
(trad. Vlă doiu, Ion). Filipe știi de Târg: Antet .(Lucrarea original ă pubblicata în 2001).
6. The Economist Intelligence Unit. (2008). Country Profiles . Descă rcat din
http://www.eiu.com/index.asp?rf=0 7. United Nations Framework Convention on Climate Change . Kyoto Protocol
Status of Ratification . Descărcat din
http://unfccc.int/kyoto_protocol/statu s_of_ratification/items/2613.php.

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

Al doilea r ăzboi din Golf – un caz de r ăzboi total?

Vlad Cucu-Popescu

Abstract . This article will demonstrate that the Second Golf War is a total war.
Applying the theoretical model based on the political realism and the theoretical
perspectives of the total war, the main characteristics of a total war shall be
underlined. The question whether these characteristics can be found in the
evolution of the Iraq War will also be addressed.

Keywords: Irak, total war, realism, armed forces, capability

Conceptul de r ăzboi total

Carl von Clausewitz definea r ăzboiul ca fiind “ un act de violen ță menit să oblige
oponentul nostru s ă ne îndeplinească dorințele.”1 În tratatul s ău “Despre R ăzboi”, von
Clausewitz îș i completeaz ă definiția pentru a oferi cititorului o mai buna în țelegere a
fenomenului: “r ăzboiul nu este altceva decât o continuare a interac țiunilor politice cu
folosirea unor alte mijloace.” R ăzboiul este, aș adar, un instrument politic în mâinile
politicienilor, folosit pentru a atin ge un scop în defa voarea oponentului. Ră zboiul este purtat
pentru îndeplinirea unui scop politic și aceasta îl diferen țiază de alte feluri de violen ță.
Analizând fenomenul r ăzboiului în cartea sa Despre R ăzboi, Carl von Clausewitz a f ăcut o
distincție esențială în ceea ce prive ște tipurile de r ăzboi; autorul a împ ărțit războaiele în dou ă
categorii, în func ție de scopul ce se dore ște a fi atins și de mijloacele folosite de c ătre
combatan ți pentru a atinge scopul propus și a susținut că exista ră zboaie limitate și războaie
nelimitate. Clausezwitz sus ținea că un război limitat se poart ă pentru atingerea unui scop
limitat, cum ar fi cucerirea unei par ți din teritoriul unui inamic2, extenuând for țele inamice
sau construind operaț iuni ofensive pentru a ob ține câștiguri care s ă poată fi ulterior
transformate în avantaje politice.3 Războiul nelimitat sau absolut a fost definit de c ătre

1 Carl von CLAUSEWITZ, On War , Descărcat din http://www.gutenberg.org/etext/1946
2 Ibidem
3 Ibidem
33

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

teoreticianul german ca fiind, în conformitate cu scopul să u, un război în care se urm ărește
“înfrângerea complet ă a inamicului”, 4 în aceste condi ții ne mai existând un “spa țiu neutru”,
luptele luând sfâr șit în momentul în car e unul dintre combatanț i este completamente înfrânt.5
Prin înfrângerea completă a inamicului Clausewitz în țelegea trei lucrur i: distrugerea forț elor
armate, cucerirea capitalei și scoaterea din joc a principalulu i aliat al inamicului, daca este
mai puternic decât inamicul însu și.6 Clausewitz a imaginat doua situa ții în care înfrângerea
inamicului ar fi o politica preferabila : atunci când unul dintre beligeran ți este nevoit sa ob țină
o victorie decisiv ă și atunci când unul dintre beligeran ți este obligat s ă foloseasc ă o astfel de
forță încât “ să concretizeze victoria pana la un punct în care inamicul nu mai este capabil s ă-
și regăsească echilibrul”.7 Eforturile pe care le depune un combatant, în cazul unui r ăzboi
total, nu se opresc atunci când se câ știgă o bă tălie ci continu ă până când forțele inamice sunt
distruse.8
Raymond Aron a identificat ci nci caracteristici ale r ăzboiului total, folosind ca
exemple cele doua r ăzboaie mondiale si, într-o oarecare m ăsură, Războiul Rece: mobilizare
neobosită a resurselor naț ionale, obiective nelimitate, lipsa aplec ării către compromis, folosirea
nelimitată sau aproape nelimitat ă a forței militare și o pace dictat ă.9 Profesorul Aron a
identificat câteva dintre cauzele care au dus la apari ția războiului total: maturizarea societ ății
industriale care a permis producerea în masa a armelor și a altor tehnologii necesare r ăzboiului
și dezvoltarea regimurilor politice modern e care a permis (regimuri democratice și totalitare)
mobilizarea întregii societ ăți pentru război.10
Evoluțiile în natura r ăzboiului au fost observate ș i de catre Hans J. Morgenthau care
susținea că în secolul XX r ăzboiul a devenit to tal prin faptul c ă populația civilă a fost implicat ă
în activități conexe efortului de ră zboi, prin propor ția populaț iei civile afectate de purtarea
războiului, prin propor ția popula ției civile care sus ținea moral r ăzboiul și, finalmente, prin
obiectivul urm ărit de către conflict.11 Morgenthau a identificat înlocuirea principiilor și
normelor morale dezvoltate în perioada pre-modern ă (și la care societatea aderase) cu

4 Ibidem
5 Ibidem.
6 Idem.
7 Idem
8 Idem
9 Raymond ARON, The Century of Total War , Garden City, Doubleday and Company, 1954, pp. 9-32
10 Ibidem
11 Hans J. MORGENTHAU, Politics among Nations , p. 232.
34

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

ideologiile și naționalismul ca fiind una dintre cauzele principale în apari ția războiului tota l.12
Această aserțiune explic ă până la un punct nivelul extrem de ridicat de violen ță ce a
caracterizat ambele r ăzboaie mondiale. În privin ța scopurilor nelimitate urm ărite în aceste
războaie, ar trebui luat ă în considerare puterea în cre ștere a “statelor-na țiune” pentru a ob ține o
explicație.
Roger Chickering a introdus urm ătoarea defini ție: “ Războiul total se distinge prin
intensitatea și prin extinderea sa f ără precedent. Teatrele de opera țiuni împânzesc globul; scala
bătăliilor este practic nelimitat ă. Războiul total este purtat f ără a ține seama de constrângerile
morale, de cele ale cutumei sau ale legilor interna ționale deoarece combatan ții sunt inspira ți de
ura născută din ideologiile moderne. R ăzboiul total nu presupune numai mobilizarea armatelor
ci și a întregii popula ții. Cel mai important element definitoriu al r ăzboiului total este, f ără
dubiu, includerea nediscriminatorie și deliberat ă a popula ției civile între țintele militare
legitime”.13 Această definiție nu include, totu și, obiectivul nelimitat sa u total ce se presupune a
fi urmărit în războiul total. Mai mult, include prezen ța ideologiilor moderne ca și condiție a
războiului total de și, în cazuri evidente de r ăzboi total, ele nu erau prezente: în ră zboiul
Cartaginez, în r ăzboaiele religioase din secolul XVII și în R ăzboiul Civil American ideologiile
moderne nu existau. Chickering comite o eroare când pune accentul pe includerea civililor pe
lista țintelor legitime deoarece, acesta dore ște să înlocuiasc ă un criteriu al obiectivului nelimitat
prin aceast ă condiție. Mobilizarea resurselor, intensitatea luptelor, teatrele extinse de opera țiuni
și nerespectarea legilor interna ționale sunt elemente necesare dar insuficiente în definirea și
calificarea unui ră zboi ca fiind total. Ob iectivul politic urm ărit într-un ră zboi nu ar trebui
separat sau dat uit ării în favoarea mijloacelor implicat e pentru a împlini acel obiectiv. Dac ă un
război este, teoretic sau practic, separat de obiectivul să u politic, acel ră zboi devine un simplu
act de violenta organizat ă, fără un sfârș it concludent. în practic ă, un astfel de r ăzboi ar duce la
dezastre iar în teorie ar face în țelegerea r ăzboiului ca fenomen politic, social și militar,
imposibil ă.
Războiul total ar trebui în țeles ca “un tip de r ăzboi în care înc ă de la începutul
ostilităților sau treptat, cel pu țin unul dintre actorii implica ți are ca obiectiv final (sau poate
atinge
acest obiectiv din întâmplare) distrugerea ireversibil ă a capacit ății adversarului de a

12 Ibidem, p. 232
13 Roger CHICKERING, “Introduction” în Manfred F. BOEMKE, Roger CHICKERING and Stig
FORSTER editors, Total War: The German and American Experiences, 1871-1914 Cambridge:
Cambridge University Press, 1999, p. 30
35

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

supraviețui.”14 În termeni opera ționali, războiul total poate fi definit ca “tipul de conflict armat
[…] în care strategia, tactic ă și tehnologia sunt folosite frecvent, deliberat și la scara mare
pentru a distruge elementele de put ere ale unui sau mai multor inamici ”.15
Aceste defini ții iau în calcul obiectivele urm ărite în ră zboiul total și mijloacele
folosite pentru a atinge acele obiective într-o manier ă ce permite, în mod clar, atât în țelegerea
teoretică a războiului total dar și dezvoltarea de cercet ări ulterioare. In concordan ță cu toate
aceste defini ții, caracteristicile distinctive ale r ăzboiului total s unt obiectivul urm ărit în război
și mijloacele folosite pentru a atinge acel obiectiv , cu un accent plasat pe cel dintâi. Ca rezultat,
este posibil s ă avem de-a face cu un ră zboi total din punctul de vede re al obiectivului politic
dar care s ă presupună implicarea unui num ăr limitat de resurse în atingerea acestuia. Spre
exemplu, putem discuta despre cazul Celui De-al Doilea R ăzboi din Golf, în care, Statele Unite
ale Americii ș i aliații lor nu au fost în situa ția de a implica în lupt ă toate mijloacele de care
dispuneau, au evitat pe cât posib il victimele în rândul civililor și s-au concentrat pe for țele
militare și paramilitare irakiene. În esen ță, SUA aveau nevoie, pentru a-si atinge obiectivul
politic în Irak, s ă distrugă forțele armate irakiene, lă sând, pe cât posibil in tacte infrastructura și
populația civilă. O astfel de situaț ie este descrisă și în cazul r ăzboiului total, când unul dintre
oponenț i are nevoie să distrugă una dintre ram urile puterii inamice pentru a- și atinge scopul
politic.

Argumentul temei propuse

Datorită caracteristicilor eviden țiate se poate conchide c ă războiul purtat între Irak și
Statele Unite ale Americii al ături de alia ții săi ar corespunde scopului ră zboiului total. Se va
dezvolta în cele ce urmeaz ă setul de argumente în favoarea prezum ției afirmate. R ăzboiul total
este un tip de r ăzboi în care se urm ărește distrugerea definitiv ă a uneia sau a mai multor
elemente ale puterii oponentului pentru ca atacatorul s ă își impună voința. în cazul celui de-al
doilea ră zboi din Golf, Statele Unite, al ături de alia ții săi, au distrus capacitatea Irakului de a
susține un război (puterea sa militar ă) pentru a-l determina s ă renunț e la dezvoltarea de arme de
distrugere în mas ă, pentru a înlocui regimul politic iranian și a instala un nou regim politic care

14 Florin DIACONU, “R ăzboi clasic și război total în secolul al XX-lea”, teza de doctorat în Stiinte
Politice , Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti, lucrare nepubli cata, coordonator: Prof.
Dr. Daniel Barbu, p. 69
15 Ibidem, p. 70.
36

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

corespundea intereselor Statelor Unite ale Americii. Alte dovezi care susț in teza unui ră zboi
total în Ir
ak este pierderea suveranit ății și independentei acestuia ca rezultat al r ăzboiului.
Irakul dispare astfel pentru o scurta peri oada de timp din arena sistemului interna țional și
devine teritoriu ocupat sub administra ția S.U.A. care impune propria versiune de pace, dictând
termenii p ăcii.
În termeni puri militari, Statele Unite și aliații acestora au utilizat mijloace limitate
pentru a purta r ăzboiul, evitând folosirea întregului arsenal militar pentru a proteja vie țile
civililor și pentru a minimiza num ărul victimelor colaterale. Totodat ă, Irakul înregistra un
deficit în ceea ce prive ște capacităț ile de combat, acest aspect contribuind la utilizarea limitat ă
a arsenalului militar. Relativa capacitate militar ă scăzută a Irakului a permis în acela și timp
Statelor Unite s ă își urmărească obiectivele în Golf necondi ționat, procedând la dezarmarea și
schimbarea regimului. Aceste precau ții luate în utilizarea for ței au fost necesare pentru a
asigura susț inerea popula ției civile și pentru a contribui la procesul reconstruirii na ționale cu
costuri minime care ar fi urmat dup ă încetarea r ăzboiului. Totu și, numărul forțelor desfășurate
de că tre Statele Unite și aliații săi împotriva Irakului au fost suficiente pentru a asigura
distrugere
a forț elor armate irakiene și ocuparea teritoriului irakian. În cazul în care Statele
Unite ar fi urm ărit un obiectiv limitat, ar fi fost necesar ă o forță militară semnificativ redus ă.
Totodată, s-au înregistrat schimb ări de structur ă privind strategia general ă și politică
externă a SUA în raport cu Orientul Mijlociu: SUA au devenit dintr-un actor extern care
asigura echilibrul, un actor ce urm ărește activ neutralizarea amenin țărilor ce îș i au originile în
regiunea central-asiatic ă, printre care men ționăm rețelele teroriste, statele care sus țin terorismul
și proliferarea armelor de distr ugere în masa. Aceste amenin țări sunt abordate combinând for ța
(intervenția armată ) utilizată unilateral, cooperarea și reconstruc ția naț ională. Al doilea ră zboi
din Golf se bazează pe aceast ă strategie care urm ărește scopuri politice nelimitate.
Trebuie subliniat c ă motivația războiului din Irak nu este legat ă de produc ția de
petrol. Mai mult, acest r ăzboi nu a fost parte dintr-o r ăzboi împotriva I
slamului, a șa cum se
sugerează în mod gre șit în mass-media. Acestea sunt prejudeca ți bazate pe ideologii și nu pe
fapte, sunt percep ții greșite ale scopurilor strategiei S.U.A în Orientul Mijlociu.
Din punct de vedere politic și strategic, situa ția din Irak este departe de a fi favorabilă
Statelor Unite ale Americii. În locul asigur ării și promovării intereselor americane în regiune și
în lume, prin invadarea cu succes a teritoriului irakian ș i înlocuirea regimului politic, Irakul a
compromis pozi ția favorabil ă pe care Statele Unite o aveau în Orientul Mijlociu și îi amenin ță
în același timp pozi ția sa global ă. Situația din Irak consum ă importante resurse și compromite
37

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

libertatea SUA de acț iune în sistemul interna țional. Alte puteri ale lumi, fie existente sau
aspiran
te, îș i fac simțita prezen ța în regiune. Democra ția și libertatea, două obiective politice
externe importante care au fost sistematic promovate de Statele Unite în regiune și la nivel
global, înregistreaz ă progrese nesemnificative. De asemenea, percep ția imaginii Statelor Unite
și a politicii sale în zon ă de că tre publicul arab nu este una pozitiv ă. Amenin țarea teroristă
provenită din Orientul Mijlociu nu a diminuat semnificativ, de și aparent pare s ă se fi înregistrat
progrese. În sfâr șit, actuala strategie de securitate na țională a S.U.A. este mult prea ambi țioasă
și schițează obiective nelimitate pentru politica extern ă a Statelor Unite.
Intenția inițială a S.U.A în momentul invaziei Irakului în 2003 a fost de a transforma
Orientul Mijlociu din punct de vedere politic – acest lucru a fost realizat, îns ă transformarea nu
este în favoarea intereselor Statelor Unite. S.U.A este înc ă cel mai puternic actor extern pe
scena Orientului Mijlociu, dar acestea nu mai domina regiunea16. Actuala tendin ță în politica
Orientului Mijlociu este aceea a unei zone configurate în cea mai mare m ăsură de forțele
interne decât de cele externe. Presiun ea pentru democratizare prin interven ție militar ă și
activitate politic ă nu este eficientă și aduce la putere for țe politice ostile intereselor Statelor
Unite. Pentru a securiza și stabiliza situa ția din Irak, diplomaț ia S.U.A. trebuie sa lucreze cu
actorii regionali pe care îi consider ă ostili.
Actuala evolu ție politică a Irakului nu este cea pe care o urm ăreau strategii Statelor
Unite atunci când au stabilit obiectivele politice ale r ăzboiului din Irak. De și au fost create
instituții esențiale importante pentru a suplini institu țiile regimului Saddam Hussein, țara a fost
dominată de violen ța separatist ă. Aceste institu ții, cum ar fi constitu ția, guvernul, au mai
degrabă impactul de divizare a țării17 și nu de unificare într-o societate care ea însăși este
profund divizată . Guvernul irakian nu poate prin el însu și să asigure securitatea țării sau să
reconcilieze diviziunile existente în societatea irakiana. Exist ă o imagine tot mai accentuat ă
conform c ăreia Irakul este dominat de un r ăzboi civil18.

Concluzie

16 Richard N. HASS, Op. cit, http://www.foreignaffairs.org/20061101faessay85601/richard-n-haass/the-
new-middle-east.html, site ac cesat pe 20 Noiembrie 2008.
17 Anthony H. CORDESMAN, op cit, p.2.
18 “Is the Conflict în Iraq 'Civil War'?”, PBS Online NewsHour ,
http://www.pbs.org/newshour/extra/ features/Iulie-dec06/c ivilwar_11-29.html, site accesat pe 29
Noiembrie 2008.
38

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

Cauzele acestor rezultate nesatisf ăcătoare pentru strategia general ă a S.U.A. în
Orientul Mijlociu sunt efecte
le unei erori strategi ce comise de creatorii acestei politici. Aceast ă
eroare strategic ă constă în eș ecul definirii coerente a unor obiective politice ale r ăzboiului din
Irak19. Așa cum un reputat analist conchidea, se pare c ă “logica ră zboiului a fost gre șită sau
mai precis administra ția Bush nu a putut rezolva conflictul dintre dou ă direcții logice diferite.
Prima logica a fost cea a scopului general, și anume schimbarea de regim în Irak care necesita
o munca intensiv ă și un efort pe timp îndelungat. Aceast ă logică a funcț ionat împotriva unei a
doua logici și anume aceea a dorin ței de a câ știga un război rapid. care presupune costuri
scăzute. Scopul r ăzboiului, acela de a schimba regimul din Irak ală turi de dorin ța de a realiza
acest lucru utilizând resurse limitate, indic ă faptul ca Operațiunea Libertatea Irakienilor a
reprezentat un caz de r ăzboi total, deș i s-au folosit resurse limitate pentru atingerea scopurilor.
In descrierea ră zboiului și a strategiilor de r ăzboi nu ar trebui ca o anumit ă specie a
războiului sa fie atribuit ă exclusiv unei anumite perioade istorice. Dihotomia dintre r ăzboi total
și limitat este utilă pentru o mai bun ă înțelegere a motivelor și a modului în care se poart ă
războaiele. Mai mult, aceasta ilustreaz ă faptul că anumite concepte nu ar trebui abandonate sau
atribuite anumitor perioade istorice.
Studii viitoare ar putea s ă se concentreze asupra modului în care cel de-al doilea
război din Golf a afect at strategia general ă a Statelor Unite ale Americii nu doar în
relație cu
Orientul Mijlociu, ci și în termeni globali. De-asemenea, cercet ările viitoare ar trebui s ă aibă în
vedere o modalitate de a prevedea cu un mare grad de acurate țe posibilitatea recuren ței unui
război total în sistemul interna țional.

Bibliografie:

1. Anthony H. CORDESMAN. (2006) Is the Conflict în Iraq 'Civil War'?, PBS
Online NewsHour, Descă rcat din http://www.pbs.org/news hour/extra/features/Iulie-
dec06/civilwar_11-29.html.

2. Carl von CLAUSEWITZ. (1832). On War , Descă rcat din http://www.gutenberg.or
g/etex t/1946

19 George FRIEDMAN, “The US War five years on”, www.stratfor.com.
39

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

403. Florin DIACONU. R ăzboi clasic și război total în secolul al XX-lea , teza de
doctorat în Stiinte Politice , Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti,
coordonator: Prof. Dr. Daniel Barbu
4. George FRIEDMAN. (2004). The US War five years on , Descă rcat din
www.stratfor.com. 5. Hans J. MORGENTHAU. (1985). Politics among Nations, New York: McGraw-Hill. 6. Raymond ARON. (1954) The Century of Total War , Garden City: Doubleday and
Company 7. Richard N. HASS/ (2006). The New Middle East , Descă rcat din
http://www.foreignaffairs.org/20061101f aessay85601/richard-n-haass/the-new-
middle-east.html. 8. Roger CHICKERING. (1999). Introduction în Manfred F. BOEMKE, Roger
CHICKERING and Stig FORSTER editors, To tal War: The German and American
Experiences, 1871-1914 Cambridge: Cambridge University Press.

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”
41
Rolul alian țelor de state în gestionarea crizelor globaliz ării

Diana Șutic

Abstract. Although globalization has lead to the perception of a solidarity tendency
between third world’s states in resolving some global problems (pollution,
demographic pressure, terrorism), there has not been developed yet a systematic and
institutionalized cooperation between states. Instead, a new international economic
order has installed, in which the law substitutes the force. The explication results
from the fact that the end of the cold War has transferred the problem of inter-state
conflict from the military area to the global one. This article represents a theoretical
and descriptive approach of the present situation and points out the role that states
should play to address the global crises . As an example, we will analyze the
cooperation between the USA and the EU in managing the crises resulted within this
process.

Keywords: globalization, cooperation, crysis, national state, institutionalization

Provocări ale globaliz ării

În cadrul studiilor de securitate, termenul de ccrriizzăă11
privește o situa ție de
anormalitate prin care sunt serios deturnate sau a
meninț ate condițiile de via ță, de sănătate
și de mediu; libertatea și alte drepturi fundamentale ale omului; integritatea teritorial ă,
suveranitatea și independen ța națională; stabilitatea politic ă, economică și socială;
siguranța cetăț eanului și ordinea publică ; proprietatea, patrimoniul na țional resursele și
infrastructura critic ă; îndeplinirea angajamentelor interna ționale asumate. În perspectiva
lui Mircea Coș ea, evolu ția procesului de globalizar e nu a dus la diminuarea și nici la
disoluția rolului statului na țional, așa cum se credea înainte de sfâr șitul războiului rece.
Contrar acestei opinii, statul na țional și-a perpetuat rolul esen țial în gestionarea

1 SENNETT, Richard. (1995). Something in the city: the spectre of uselessness and the search for a place in
the world. Times Literary Supplement, p. 13

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

economico-social ă, dar este necesar ă recunoașterea faptului c ă rolul său se gă sește într-un
proces accentuat de reevaluare și de readaptare.

Deși globalizarea a con
dus la remarcarea tendin ței de solidaritate a statelor lumii în
rezolvarea unor probleme de in teres global (poluarea, fluxul demografic, terorismul), nu
s-a dezvoltat înc ă o cooperare sistematic ă și instituționalizată între state, ceea ce a permis
instalarea unei ordini economice interna ționale în care dreptul se substituie for ței.
Explicația2 rezultă tocmai din faptul c ă finalul r ăzboiului rece a mutat problematica
confruntării dintre state din sfera militar ă în sfera problemelor globale ale Terrei. Samuel
Huntington consider ă că strategia clasic ă a demonstra ției de for ță pe care statele o
promovau în condi țiile înfrunt ării dintre dou ă blocuri politico-militare diferite, în prezent
este necesar s ă fie înlocuit ă cu ssttrraatteeggiiaa eexxeerrcciittăărriiii iinnfflluueennțțeeii
. Prin aceasta, statele î și vor
putea exercita rolul interna țional în direc ția satisface
rii propriilor interese, nu prin
cuceriri, ci prin negocieri. În cadrul globaliz ării s-a mai acutizat o mai veche problem ă,
aceea a afirm ării identității naționale (sociale și culturale) cu expresia sa politic ă (statul).
Problema este extrem de important ă la nivel european, deoarece Europa se define ște prin
predominanta statul-naț iune, ca mijloc politic esen țial de suprapunere a identit ății
naționale pe expresia sa politic ă. În condi țiile globaliz ării, suprapunerea aceasta se afl ă
sub semnul întreb ării, fiindcă statul este nevoit s ă fie în acord cu institu țiile europene, iar
identitatea na țională cu modelul european.
Atentatele teroriste de la 11 septem brie 2001 au constituit nu numai o dovad ă a faptului
că globalizarea semnific ă tendința principal ă a lumii contemporane, dar și faptul c ă
această tendință a devenit extrem de vulnerabil ă. Realizând o paralel ă, se poate afirma că
și statul devine vulnerabil în gestionarea corect ă a crizelor. Astfel s- a ajuns la concluzia
că este imperios n ecesar constituirea unui sist em de securizare a globaliz ării. Ralierea
Rusiei la lupta antiterorist ă, admiterea Chinei în Organiza ția Mondial ă a Comer țului,

2MOSCARDO, Jeronimo. (1999). Globalizarea: pentru ce? În c ăutarea unei etici . MMiilleenniiuull IIIIII. București,
nr.1, p. 15

42

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

extinderea solidarit ății interna ționale antiteroriste, sunt îns ă elemente ce favorizeaz ă
măsurile de limitare a libert ăților cetățeneș
ti și a perimetrului democraț iei, dar care pe de
altă parte permit crearea unui dispoz itiv global de securitate.
Atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 au dus îns ă și la revigorarea opiniilor
antiglobalizare. Aceste opinii condamn ă globalizarea pentru c ă a generat mi șcări teroriste
prin agravarea nedrept ății sociale, a inegalit ății și a sărăciei la nivel global. În acela și
timp, prin subminarea rolului statelor na ționale, globalizarea poate fi f ăcută responsabil ă
și de proliferarea unor organizaț ii bazate pe sistemul re țelelor care nu pot fi controlate
prin instituț iile statelor naț ionale.

În decursul istoriei, lumea a cunoscut ora șe-state (Atena, Vene ția), regiuni-state (epoca
feudală), națiuni-unite (secolele XIX – XX), dar odat ă cu dezvoltarea globaliz ării apar și
rețele-stat sau chiar individ-stat. Di n nefericire, globalizarea favorizeaz ă astfel de
anomalii, dup ă cum ar putea încuraja ș i naș terea unei întreprinderi-stat, care ar putea
acapara prerogativele statal elor în scopul utiliz ării lor pentru satisfacerea unor interese de
concurență și competitivitate pe p
iața internațională. Cele mai multe na țiuni se observ ă că
pot numai să reacționeze la fenomenul globaliz ării și la crize, în vreme ce Statele Unite
ale Americii, de exemplu, pot influen ța viteza de propagare a globaliz ării, dar mai ales,
caracterul procesului în sine. Conchizând, putem afirma c ă superputerile pot echilibra balan ța raporturilor de for țe și
pot determina cursul evenimentelor politice, economice și militare, dar nu pot rezolva,
individual sau separat, pr oblemele globale ale umanit ății. Rezolvarea acestora nu este
posibilă decât prin efortul întregii comunit ăți internaționale. Sfâr șitul războiului rece nu
reprezintă trecerea automat ă și imediată la o eră de pace și de cooperare interna țională.
Dispariția opresiunii sovieti ce a permis reînvierea unor conflic te istorice, atât teritoriale
cât și religioase care au condus la o situa ție de instabilitate și chiar de violen ță în multe
zone sau regiuni ale lumii. Decalajele și inechitățile între aceste zone, țări sau popula ții s-au amplificat. Discrepan ța
între săraci
i și bogații planetei a dus la instabilitate și la conflicte violente. Această
discrepan ță s-a accentuat din cauza frustr ărilor unor cate gorii de popula ție sau ale unor
43

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

grupuri etnice aflate în stare de discriminare și în imposibilitatea constituirii unor
comunități sau state independente. Terorismul interna țional și-a găsit adesea resursele în
disperarea și în lipsa de orizont a acestor persoane s ărăcite și înstrăinate.

Deși întreaga planetă se află într-un proces rapid și ireversibil de tr ecere la modelul
occidental al economiei de piață , totuși a devenit clar c ă piața și instrumentele ei nu pot,
singure, să rezolve problemele globale ale umanităț ii. Astfel c ă, devine necesar ă
intervenția statului pentru rezolvar ea problemelor pe care pia ța nu le poate solu ționa și
pentru corectarea ac țiunilor incomplete sau chiar gre șite ale pie ței. Ca urmare, ssttaattuull și
ppiiaațțaa devin ppaarrtteenneerrii în conceperea și aplicarea politicilor economice și sociale.3
S-au consacrat multe direc ții de abordare a globaliz ării în ultimele decenii, devenind din
ce în ce mai frecvente analizele cu perspectiv ă politică , axate pe chestiunea noii ordini
internaționale și centrate pe constituirea societ ății globale.
Instituționalizarea globaliz ării

Ca practic ă socială însă , globalizarea are func ția de a institu ționaliza societatea
globală, soluția așteptată pentru dep ășirea consecin țelor primei modernit ăți fiind
construită pe clivaje. Componenta social ă genereaz ă identitate global ă, de tip post
național și pune în func țiune mecanismele compensatorii ale diversit ății locale (varianta
instituțională a societ ății civile). Din punct de vede re politic, globalizarea practic ă
guvernarea globală , ca func ție supranaț ională, dar și locală, marcând consacrarea
actorilor extra statali cu atribu ții și drepturi.
Cele mai importante procese care perpetueaz ă tendința globaliz ării se manifest ă în
domeniul produc ției și al serviciilor (î
n special financiare), iar puterea ini țiatoare
fundamentală o reprezint ă ccoommppaanniiaa mmuullttiinnaațțiioonnaallăă ssaauu ttrraannssnnaațțiioonnaallăă
(CTN), pilonii

3 COȘEA, Mircea. (2007). EEccoonnoommiiaa iinntteeggrrăărriiii eeuurrooppeennee. București: Pro Universitaria, p. 16 – 21

44

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

45globaliză rii.. OO ccoommppaanniiee ssaauu oo ccoorrppoorraațțiiee ttrraannssnnaațțiioonnaallăă eessttee aacceeaa ccoommppaanniiee ccaarree ddeețțiinnee
ssuuccuurrssaallee ssaauu ssuubbssiiddiiaarree îînn aaffaarraa țțăărriiii ddee oorriiggiinnee.. 4 44

AAcceeaassttăă eexxiiggeennțțăă aarree rroolluull ddee aa iinnddiivviidduuaalliizzaa ssffeerraa mmaaii rreessttrrâânnssăă aa unei CCTTNN îînn rraappoorrtt ccuu
mmuullttiittuuddiinneeaa ddee ccoommppaanniiii ccaarree iinnttrrăă îînn rreellaațțiiee ccuu aaccttoorrii ppoolliittiiccii ddiinn ssttrrăăiinnăăttaattee ((oo
ccoommppaanniiee ccaarree ddeessffăășșooaarrăă aaccttiivviittăățții ddee iimmppoorrtt – eexxppoorrtt ppooaattee îînnttrreepprriinnddee aaccttiivviittăățții
ttrraannssnnaațțiioonnaallee ddee lloobbbbyy ppee llâânnggăă gguuvveerrnnee ssttrrăăiinnee)).5 Companiile transna ționale constituie
una dintre principalele forț e ale globaliz ării vieții economice. Strate gia acestora a fost
foarte bun ă în ultimii ani, cel pu țin în ceea ce prive ște valorificarea ocaziilor oferite de
către spațiul economic mondial. Din anii 1960 – 1970 ai secolului XX, acestea au trecut la
strategia de ra ționalizare a produc ției, vizând exploatarea diferen ței de costuri (manoper ă,
resurse primare) în zonele de iimmppllaannttaarree66
: localizarea produc ției în țări cu disponibilităț i
de materii prime și for
ță de muncă ieftină sau în zone care pun la dispoziț ie o piață sigură
de desfacere a produselor. În plus, din an ii 1980, strategiile lor s-au diversificat și au
apărut strategii globale de afaceri (marile firme, CTN-urile, care semneaz ă acorduri,
alianțe strategice și cooperări internaționale).
În ultima perioad ă însă se asistă la suprema ția companiilor transna ționale. În acest sens
este semnificativ faptul c ă, conform statisticilor, înc ă din urmă cu mai bine de șase ani,
mai puțin de 50 de companii transna ționale dețineau controlul a peste 40% din comer țul
mondial. Astfel de companii controleaz ă toate aspectele legate de finan țare, cercetare –
dezvoltare, produc ție, marketing, management… Toate acestea sunt coordonate global,
peste puterile și, adesea, peste interesele statului na țional. Produc ția interna țională
realizată, în prezent, de cele peste 60.000 de CTN-uri (cu 820.000 de filiale în str ăinătate)
cuprinde toate țările și domeniile de activitate. În aceas tă categorie au fost înglobate
firmele din domeniul financiar – bancar și al asigur ărilor, evaluate separat în statistici.

4 MIROIU, A. & UNGUREANU, R. (2006). MMaannuuaall ddee rreellaațțiiii iinntteerrnnaațțiioonnaallee. Iași: Polirom, p. 52
5 NEGUȚ, Silviu. (2008). GGeeooppoolliittiiccaa.. UUnniivveerrssuull ppuutteerriiii. București: Meteor Press, p. 315
6 MONTBRIAL, Thierry. (1996). MMeemmoorriiaa ttiimmppuulluuii pprreezzeenntt. Iași: Polirom, p. 7

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

Vânzările mondiale ale companiilor multina ționale reprezint ă mai mult decât dublul
exporturilor mondiale, controleaz ă circa 40
% din totalul activ elor sectorului privat
existente la nivel global și contabilizeaz ă o treime din bunurile produse în întreaga
economie mondială. Numeroase corpora ții au vânză ri anuale de bunuri și servicii ce
depășesc 100 de miliarde de dolari. Volumul cifrei de afaceri al unor corpora ții
devanseaz ă PIB-ul multor state cu economii avansate. Primele 100 de CTN-uri ca cifr ă de
afaceri își au sediul central într-o ț ară dezvoltat ă economic, 89 dintre acestea apar ținând
formulei S.U.A. – Japonia – Uniunea European ă. Un exemplu în acest sens este redat în
cele ce urmeaz ă: un analist al fenomenului globaliz ării a citit, pe spatele unei piese de
calculator, urm ătoarea inscrip ție: AAcceeaassttăă ccoommppoonneennttăă aa ffoosstt pprroodduussăă îînn MMaallaayyssiiaa,,
SSiinnggaappoorree,, FFiilliippiinnee,, CChhiinnaa,, MMeexxiicc,, GGeerrmmaanniiaa,, SS..UU..AA..,, TThhaaiillaannddaa,, CCaannaaddaa șșii JJaappoonniiaa.. AA
ffoosstt pprroodduussăă îînn aattââtt ddee mmuullttee llooccuurrii ddiiffeerriittee,, îînnccââtt nnuu ppuutteemm ssppeecciiffiiccaa oo țțaarrăă ddee oorriiggiinnee
.7

Un exemplu al institu ționalizării globaliz ării o reprezint ă formula Bretton Woods.
Această formulă se referă la eșecul unei performan țe absolute a practicii suveranit ății
statului na țional. Bretton Woods a pornit de la ideea de a miza pe o cauz ă comună, cea a
interdependen țelor care solicit ă cooperare, dar printr-o concuren ță a rezultatelor
individuale în consolidarea suveranit ății. Substratul constituit de principiul ordonator al
acestei formule a condus la o continuitate de esen ță, chiar dac ă uneori cu formule
declarate noi, cum au fost cele supranaț ionale, fondate de îns ăți BW.
Se pare că cheia în interpretarea proceselor de globalizare se afl ă în ceea ce se nume ște
principiul ordonator (regula de fond a configur ării vieții internaționale) dar miza absolută
este funcționalitatea unui alt principiu ordonator, acela care trebuie s ă asigure dep ășirea
situației de blocaj în care se afl ă evoluția sistemului interna țional și constituirea ordinii
internaționale. Întregul nu se mai consider ă a fi rezultatul însum ării mecanice a p ărților.
Se mai adaug ă pe lângă statele-naț iuni și funcțiile unor noi actori, cum ar fi organiza țiile
civile cu voca ție transna țională, companiile globale, fondurile de risc, circula ția liberă a
capitalului financiar, gru purile de interese transn
aționale, auditorii globali etc.

7 Op.cit MONTBRIAL, Thierry., pg.317
46

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

47
Dimensiuni ale globaliz ării
S-a ajuns s ă se vorbeasc ă în prezent de formule noi de producere a bog ăției, axate
pe economia fundamentat ă pe cunoa ștere, pe noi instrumente, a cre ării nișelor de pia ță, a
influențării consumului prin publicit ate. Globalizarea se arat ă drept o formul ă nouă de
organizare a lumii în scopul rezolv ării în mod neconflictual, a aloc ării resurselor, a
problemelor dezvolt ării fă ră ca acestea s ă fie solu ționate solu ționate în numele
principiului adversit ății. Globalizarea devine astfel o problem ă politică de ultimă instanță,
ce presupune constituirea unei societ ăți globale, care s ă conducă economia mondial ă,
precum și toate celelalte compartimente ale guvern ării globale ceea ce ne face s ă
conchidem că analiza globaliz ării este de fapt analiza societ ății globale.
O altă dimensiune a globaliz ării este cea func țională. Trecerea de la perioada pre
globală, marcată de adversitate, la perioada globală , marcată de competiț ie, se arată a fi
una conflictuală . Motivele constau în transformarea setului de valori, în di
minuarea
funcțiilor unor actori, în reforma institu țională (Fondul Monetar Interna țional, Banca
Mondială, Organiza ția Națiunilor Unite) și în schimbarea proc edurilor (guvernarea
centralizat ă, alocarea politic ă a resurselor, controlul na țional al pie țelor).
Uniunea European ă înseamnă dezvoltarea unor structuri supranaț ionale, prin transfer de
suveranitate. Astfel aappaarr aaccttoorrii ccuu iiddeennttiittaattee eeuurrooppeeaannăă pprreeddoommiinnaannttăă ((ddee llaa aaggeennțții
eeccoonnoommiiccii ppâânnăă llaa iinnssttiittuuțțiiii)),, ddeecciizziiaa lluuâânndduu–ssee îînnttrr–uunn ssiisstteemm ddee gguuvveerrnnaarree mmuullttii nniivveell
pprriinn ddeeppaarrttaajjaarreeaa rreessppoonnssaabbiilliittăățțiilloorr.. ȘȘii îînn ffiinnaall ssee aajjuunnggee llaa aapplliiccaarreeaa uunnoorr mmeettooddee ddee
ccoooorrddoonnaarree aa ppoolliittiicciilloorr îînn vveeddeerreeaa mmiinniimmaalliizzăărriiii eeșșeeccuurriilloorr ppiieețțeeii.. ÎÎnn aacceellaașșii ttiimmpp,,
pprroocceesseellee ddee ccoonnvveerrggeennțțăă uunniiffoorrmmiizzeeaazzăă aacccceessuull llaa ooffeerrttăă;; rriiddiiccăă ppeerriiffeerriiaa llaa nniivveelluull
ssttaannddaarrddeelloorr ddiinn cceennttrruu;; pprroocceesseellee eeccoonnoommiiccee sseerrvveesscc ccoonnssttiittuuiirriiii ssoocciieettăățțiiii eeuurrooppeennee,,
eemmiinnaammeennttee gglloobbaallăă,, iiaarr pprriinncciippiiuull ccoommppeettiițțiieeii eessttee țțiinnttiitt pprriinn oobbiieeccttiivvee pprreeccuumm ccooeezziiuunneeaa
ssoocciiaallăă,, rreezzuullttaatt aall ccrreeșștteerriiii eeccoonnoommiiccee..88

8 DINU, Marin. (2006). Modelul explicativ al globaliz ării. TThhee PPrreeccoonnffeerreennccee ffoorr tthhee IInntteerrnnaattiioonnaall
EEccoonnoommiicc HHiissttoorryy CCoonnggrreess. Descărcat d in http://www.ect ap.ro /articole/55.pdf

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

Ca fenomen și ca finalitate, globalizarea se arat ă a fi cu totul altc eva decât globalitatea și
globalismul, precum și în raport cu orice alt ă formă istorică pe care acestea au avut-o în
perioada pre global ă.

Raportul dintre UE ȘI SUA în contextul globaliz ării

În perioada ră zboiului rece, rela țiile dintre Statele Unite ale Americii și Europa
Vestică au cunoscut cea mai ma re apropiere, eviden țiată în proiecte economice și de
securitate comune. Dup ă căderea Cortinei de fier (sintagm ă utilizată pentru prima oar ă de
Winston Churchill în 1946) și odată cu criza din Irak, Uniunea European ă pare să
prezinte obiective și strategii diferite fa ță de proiectul comun ini țial SUA –UE.

În opinia lui John Le Carré dduuppăă pprrăăbbuușșiirreeaa UU..RR..SS..SS..,, ffăărrăă uunn iinnaammiicc ccoommuunn,,
iimmppeerriiaalliissmmuull aammeerriiccaann aa ddeevveenniitt oo oobbsseessiiee pentru acesta.9 În timp ce europenii devin din
ce în ce mai critici fa ță de politica american ă, de partea cealalt ă a oceanului cre ște
percepția că nu te poț i baza pe europeni. Printre cauzele erod ării relațiilor transatlantice
se numără și lipsa unei amenin țări comune care reduce coeziunea alian ței, diferen țele
culturale dintre elite și posibile probleme în cadrul rela țiilor economice reciproce. În
prezent majoritatea statelor lumii arat ă o atitudine critic ă în privința politicilor externe ale
Statelor Unite ale Americii. În acest context, S.U.A. r ămân o putere dominant ă, însă
politica sa extern ă riscă să-și piardă legitimitatea.
Zbigniew Brzezinski consideră că acest aspect este o problem ă gravă a relației dintre
Statele Unite ale Americii și Uniunea European ă. În Europa se consider ă că America are
adeseori o atitudine unilateral ă, europenii fiind sceptici în privin ța atitudinii americane
cu privire la probleme precum ssăărrăăcciiaa, ddeezzvvoollttaarreeaa sau pprrootteeccțțiiaa mmeeddiiuulluuii
. Doctrina
strategică a S.U.A. pare a nu fi înț eleasă și, adesea, nici acceptată . S.U.A. afirm ă în
repetate ocazii c ă o Europă unită, puternic ă și lărgi
tă rămâne cel mai important obiectiv al
relațiilor Statelor Unite cu Uniunea European ă, evidențiidu-se recunoa șterea importan ței

9 Op.cit. SENNETT, Richard., pg. 3
48

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

cooperării cu Europa. De ambele pă rți ale Atlanticului se au în vedere dimensiunile non-
m
ilitare ale luptei împotriva terorismului, de exemplu.

Un alt exemplu interesant este și faptul că administra ția Bush a semnat acorduri bilaterale
cu o serie de state, care s ă-i scuteasc ă pe cetățenii americani de a fi feri ți Tribunalului
Penal Interna țional. Acest proamericanism al țărilor răsăritene în opozi ție cu tendin țele
țărilor Europei Occidentale are mai multe posibile cauze. Explica ți a n u s e a f l ă nici în
presiunile sau în teama de presiunile americane, nici în recuno ștința față de aceștia, ci mai
degrabă în necesitatea asigură rii protec ției americane în faț a unei eventuale amenin țări
externe. Scutul militar american pare mai credibil, pe când cel al Uniunii Europene nu. Pentru ca Europa să poată deține o politic ă autonom ă și să se elibereze de sub tutela
Statelor Unite ale Americii, este con știentă că trebuie să fie capabil ă să-și asigure singur ă
apărarea. În acest sens, Thierry de Montbrial afirma că problema fundamentală ar fi
legată de cum trebuie europenii s ă-și organizeze propria ap ărare îînn aaccoorrdd ccuu SS..UU..AA..,, ddaarr
îînn nniiccii uunn ccaazz ssuubb oobbllăădduuiirreeaa lloorr.
10 Diferenț ele dintre capacit ățile militare ale celor dou ă
puteri fac dificil ă cooperarea în acest domeniu. Discu țiile purtate asupra rolului S.U.A.
ajung adesea la critic ă. Problema cea mai sensibil ă se leagă de ideea larg r ăspândită
conform c ăreia globalizarea este o form ă de americanizare.
După cel de-al doilea r ăzboi mondial, politica extern ă american ă a avut drept piloni trei
elemente: O.N.U. și Cosiliul de Securitate- responsabile cu men ținerea păcii;Conferin ța
de la Bretton Woods, care a pus bazele unor institu ții responsabile cu promovarea și
administrarea economiei mondiale deschi se; Carta Atlanticului de Nord.
S.U.A. au transferat capitaluri uria șe către Europa Occidental ă prin mijlocirea Planului
Marshall, asisten ța financiar ă bazându-se pe premisele cooper ării intra europene.

CCeell mmaaii mmaarree ccrreeddiittoorr aall lluummiiii aa uuttiilliizzaatt bbuunnăăssttaarreeaa aaccuummuullaattăă ppeennttrruu aa aajjuuttaa llaa ccrreeaarreeaa
uunneeii lluummii ddeesspprree ccaarree lliiddeerriiii aammeerriiccaannii aauu ccrreezzuutt ccăă vvaa sseerrvvii iinntteerreesseelloorr ppoolliittiiccee șșii
eeccoonnoommiiccee iinntteerrnnaațțiioonnaallee
.11Statele Unite ale Americii au conceput Pia ța Comun ă și

10Op.cit. MOSCARDO, Jeronimo, R, pg.123
11 V ASILE, Adriana. (2007). PPuutteerreeaa SSttaatteelloorr UUnniittee aallee AAmmeerriicciiii îînn ppllaann gglloobbaall. Iași: Lumen, p. 92
49

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

tariful ei extern ca pe un experiment pe termen scurt cu prelungire pe termen lung la un
sistem multilateral, crezând c ă odată ce Europa de Vest î și va fi revenit econom
ic,
Comunitatea Economică European ă își va reduce tariful extern, barierele comerciale și va
participa la economia deschis ă pe care o imaginaser ă la Bretton Woods. Din punct de
vedere militar, crearea N.A.T.O. în 1949 a avut rolul de a uni cele dou ă părți ale
Atlanticului. S.U.A. au adus Europa Occidental ă sub protec ția nuclear ă american ă prin
intermediul strategiei de ap ărare extins ă și au comunicat U.R.S.R. c ă un atac asupra
Europei Vestice va fi considerat un atac asupra Americii. Sta ționarea trupelor americane
pe teritoriul european a devenit o m ărturie a acestui angajament. Leg ăturile economice și
de securitate au fost strâns legate în cadrul definirii rela țiilor S.U.A. cu alia ții europeni
încă de la finalul celui de-al doilea r ăzboi mondial. Acuzate frecvent c ă duc o politic ă de
dezbinare, S.U.A. sunt în acelaș i timp recunoscute drept unul dintre factorii importan ți ai
demară rii procesului de integrare european ă.
Conștienți totuși de importan ța relațiilor economice reciproce, europenii și americanii au
conceput o serie de ini țiative bilaterale în vederea unei mai bune cooper ări transatlantice:
Noua Agend ă Transatlantic ă; Planul Comun de Acț iune U.E. – S.U.A. în 1995 și
Parteneriatul Economi
c Transatlantic în 1998. Astf el de negocieri bilaterale au avut drept
țintă coordonarea eforturilor de reducere sau chiar de elimin are a barierelor comerciale și
de investi ții, precum și cooperarea în domeniul legisla ției economice. Astfel se poate
conchide că , dincolo de disputele politi ce, diplomatice, culturale și strategice, rela ția
economic ă transatlantic ă este esenț ială atât pentru U.E., cât și pentru S.U.A.

Bibliografie:

1. DINU, Marin. (2006). Modelul explicativ al globaliz ării. The Preconference for the
International.

50

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

512. Miroiu, A. & UNGUREANU, R. (2006). Manual de rela ții internaționale .
Iași:Polirom.

3. MOSCARDO, Jeronimo. (1999). Globalizarea: pentru ce? În c ăutarea unei etici .
Mileniul III. Bucure ști.
4. MONTBRIAL, Thierry. (1996). Memoria timpului prezent . Iași: Polirom.
5. NEGU Ț, Silviu. (2008). Geopolitica. Universul puterii . București: Meteor Press.
6. SENNETT, Richard. (1995). Something in the city: the sp ectre of uselessness and the
search for a place in the world . Times Literary Supplement, NY.
7. VASILE, Adriana. (2007). Puterea Statelor Unite al e Americii în plan global. Ia și:
Lumen.

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

Sistemul european de securitate: o abordare
neorealist-defensivă

Fănica Băjenaru

Abstract. The most part of the works on EU’s security have neglected
the neorealist school of thought and its use in analyzing the
geopolitical areas of Europe and the perspectives of European cooperation in the security and defense area. This article represents an opportunity of our cont ribution to the revival of neorealism as an
analysis means of Europe’s security problems after the Cold War. We
try to show that defensive neoreali sm is the proper approach when we
analyze the fundamental interests and preferences of Europe’s states,
taking into consideration the cooperation of these states within various security institutions, especially CFSP/ESDP, but also NATO and
OSCE.

Keywords : defensive realism, security, European Union, integration
Clarificări de ordin conceptul

Trebuie s ă clarificăm la care parte a Europei ne referim atunci când vorbim
despre “sistemul de securitate european”.Prima deosebire care trebuie f ăcută este cea cu
privire la diferitele aprecieri ale Europei. Din punct de vedere geografic, limitele estice general acceptate ale Europei sunt Uralii și Bosforul. Totu și, Europa este și un concept
politic și cultural, fapt pentru care vom distinge patru “Europe” în termeni de securitate,
așa cum au fost identificate de c ătre cercet ătorul danez Ole Wæver. Prima este Europa
Uniunii Europene, cea de-a doua este non-superputerea Europei și se întinde din
Portugalia pân ă în Estonia sau România, cea de-a treia este cea “geografic ă” și se întinde
52

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

de la Atlantic pân ă la Munții Ural – este uneori numit ă Europa Gaullist ă sau casa
comună european ă a lui Gorbach
ev – și în cele din urm ă cea de-a patra, dar cea mai
cuprinzătoare, este Europa OSCE care se întinde de la Vancouver pân ă la Vladivostok.
În afară de aceste patru Europe, am mai putea ad ăuga Europa Atlanticist ă, care
înglobeaz ă țările NATO.1

O altă distincție este legat ă de Uniunea European ă și statele sale membre. Uneori nu este
atât de evident dac ă obiectul politic la care ne referi m este UE ca atare sau doar anumite
state membre. De exemplu, în cazul tandemului franco-german, când Fran ța și Germania
decid în privin ța unei situa ții ivite în spa țiul european, exist ă un soi de confuzie pentru
actorul exterior, acesta ne știind dacă decizia a apar ținut Europei sau doar celor dou ă
state. Mai mult decât atât, ar trebui men ționat că în Europa Uniunii Europene, pot fi
identificate diverse subgr upuri de state care formeaz ă entităț i și care într-un fel sau altul
sunt mai integrate din punct de vedere al securit ății.
Ca să rezumăm, putem distinge o dubl ă ambiguitate atunci când discut ăm despre obiectul
politic examinat. Prima ia în considera ție diferitele feluri de Europa, iar cea de-a doua se
referă la ambiguitatea dintre Uniunea European ă și statele sale membre.
Atunci când ne referim la identitatea extern ă a UE și la comportamentul UE ca actor
autentic cu sfera sa proprie de influen ță, ar trebui, în mod logic, s ă ne axă m în principal
pe UE ș i rolul jucat de statele membre UE. Aspectele de nuan ță intervin atunci când
trebuie să plasăm analiza și în contextul sistemului de securitate european. În cazul UE
se poate vorbi despre o guvernare la mai multe ni vele, atunci când puterea și influența
sunt împărțite între mai multe nivele în ceea ce prive ște luarea deciziilor, fiecare nivel
având propria sa sfer ă de influen ță. O astfel de guvernare multistadial ă, im
pune o
perspectiv ă multidimensional ă a UE și anume abord ări teoretice și empirice din punctul
de vedere al securit ății, politicii, istoriei, economiei sau culturii. Noi ne vom focaliza
asupra aspectelor de ordin politic și asupra securit ății europene, în acest sens, un set de

1 Mortimer, Ed. (1992) .“European security after cold war”, Adelphi Paper 271,London:
53

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

termeni precum “putere mare”, “putere mic ă”, “putere civil ă” și “putere militar ă” fiind
esențiali.
O putere mare este un concept care se refer ă la puterea na
țională care deriv ă din
mijloacele militare și economice. Se folose ște în opozi ție cu conceptul de putere mic ă,
care se referă la puterea care deriv ă din diploma ție, cultură și istorie. În acest sens,
puterea economic ă este asimilată de conceptul de putere mare, din moment ce mijloacele
economice pot fi folosite pentru a influen ța și a constrânge.
În ceea ce prive ște diferen ța dintre puterea civil ă și cea militară , majoritatea
observatorilor par s ă fie de acord c ă civil înseamn ă non-militar, incluzând astfel
instrumente economice, diplomatice si culturale, în timp ce putere militar ă implică
folosirea for țelor armate . 2

Deși neorealismul tinde s ă accentueze politicile la nivel înalt și gradul ridicat al
securității, aspectele legate de securitate, politic ă, istorie, economie ș i cultură ar trebui
privite ca elemente între care exist ă conexiuni deloc neglijabile. Toate aceste aspecte
sunt determinate de interesul geopolitic al diver șilor actori, aspectul securit ății fiind
totuși cel mai important atunci când statele î și definesc interesele.

Concepte ale neorealismului

O analiză bazată pe teoriile neoliberale ne-ar fi f ăcut să ne axăm pe promovarea valorilor
democrației vestice, pe garan țiile securit ății și capitalism, dar și pe cooperarea dintre
state susținută temeinic de c ătre institu țiile interna ționale. O astfel de analiz ă ne-ar fi
făcut astfel s ă ne concentram pe rolul institu țiilor, dar și pe interdependen ța dintre o serie
de actori, nu numai state, dar și alte tipuri de actori, cum ar fi institu țiile interna ționale
sau alți jucători domestici. F ăcând acest lucru, am fi analizat rezultatul unei astfel de
cooperări asupra zonelor geopolitice în Europa, cu o predispoziț ie de a considera Europa
ca o zon ă geopolitic ă, economică și jurisdic țional
ă unică , unde interdependen ța
transnațională , regimurile ș i valorile comune ar ga ranta în cele din urm ă această

2 Smith ,K. (2004). ” Civil Power in UE?”, London School of Economics, pp 19
54

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

securitate, iar prosperitatea ar deveni principala grij ă a statelor. Con știenți fiind de
importanța cooperă rii dintre st
ate și instituțiile interna ționale, articolul amintește și de
ideile neoliberale. Datorit ă analizei temeinice a diverselor organiza ții interna ționale,
împărtășim într-o oarecare m ăsură faptul că liberalismul institu țional – o derivat ă a
neoliberalismului – conform c ăruia institu țiile interna ționale, fie c ă au forma
organizațiilor interna ționale sau a regimurilor interna ționale, pot promova apropierea și
cooperarea dintre state. Liberalii institu ționali consider ă că un nivel înalt al
instituționalizării reduce considerabil efectele destabilizatoare ale anarhiei, pe care
neorealiștii – ca John Mearsheimer – le identific ă într-o ordine a unei lumi multipolare.
Oferind o circula ție a informa ției și forum pentru negocierile între state, institu țiile
compenseaz ă lipsa de încredere între state, dez voltând astfel cooperarea între state în
interes comun. Acest lu cru în schimb ofer ă continuitate și stabilitate. În plus, liberalii
instituționali consider ă că instituțiile trebuie s ă se comporte ca ni ște amortizori, f acilitând
absorbția șocurilor cauzate de schimb ările fundamentale interna ționale, cum ar fi șocurile
cauzate de schimb ările ordinii lumii politice în era de dup ă Războiul Rece. 3 Instituțiile
internaționale sunt totu și considerate în cadrul abord ării prezentului articol ca nefiind cu
adevărat independente de state, în special cele puternice, c ărora le sunt mai degrab ă
subordonate; aceast ă presupunere ne apropie de neorealism.

Neorealiștii sunt într-adev ăr critici în ceea ce prive ște rolul important pe care liberalii îl
acordă instituțiilor interna ționale, deoarece ace știa consider ă că, deși statele coopereaz ă
prin intermediul acestor institu ții, o fac doar pentru propr iul interes. Potrivit
neorealiștilor, exist ă posibilitatea ca statele s ă coopereze. Vom încerca în cele ce
urmează să dezvoltăm anumite concepte ale neorealismului și să realizăm o analiz ă a
acestora. Conform perspectivei neor ealiste, sistemul interna țional este consider at a fi un sistem
care nu are o autoritate atotcuprinz ătoare, cum ar fi de exemplu o anarhie interna țională .
Aceasta înseamn ă că există totuși un sistem bazat pe propriile mijloace, în cadrul c ăruia

3 Jackson, R. & Sørensen, G., (1999), ”Introduction in international relations ”, Oxford University Press,
pp 294
55

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

statele trebuie s ă se bazeze pe propriile for țe pentru a- și apăra intere sele. 4 În locul
principiilor etice, statele prefer ă să își apere interesele, securitatea și puterea fiind
obiectivele principale.
Statele se axeaz ă pe securitate și putere, deoarece realizar ea intereselor, scopurilor și
valorilor acestora depind de securitate și putere, pentru a-i face pe ceilal ți actori să se
supună dorinței statului. În timp ce reali știi tradiționali și neorealiș tii ofensivi pun accent
pe putere, neoreali știi defensivi vorbesc cu prec ădere despre securitatea și supravie țuirea
statului, și nu despre putere în sine, ca fiind obiectivele principale ale ac țiunii unui stat.5
Statele sunt actorii dominan ți, unități de bază ale sistemului mondial.6
Realiș ti și neorealiș tii afirmă că statul este actorul principal în rela țiile interna ționale din
mai multe motive. Pe lâng ă faptul c ă de-a lungul secolelor st atul a devenit partea
principală a organiza ției politice (dep ășind celelalte forme de organizare politic ă, fie ele
orașe-state, imperii sau principate feudale), acesta se bucur ă de un monopol asupra
violenței legitime și a fost recunoscut prin legea interna țională ca având autoritatea legal ă
și morală de a-ș i exercita func țiile sale interne și externe de securitate . Mai mult decât
atât, recunoa șterea comun ă a suveranităț ii asupra teritoriului și populației, eviden țiază
rolul statelor ca actori principali în rela țiile interna ționale. 7 Neoreali știi consider ă o
mare putere cea ale c ărei relații determin ă cele mai importante mi șcări ale politicii
internaționale, 8 ceilalți actori fiind în principal organiza țiile internaț ionale
(supranaționale și interguvernamentale), c ărora numai o parte a neoreali știlor defensivi le
acordă o oarecare importan ță.
Conform ideilor neorealiste, st atele sunt considerate entit ăți unitare, f ără a lua în
totalitate în considera ție nici interac țiunea forțelor politice (par tide, opinie public ă….),
nici a celor econom ice (lobby-uri, juc ători de pe plan economic….). Mai mult, evoluând
într-un sistem interna țional anarhic, statele sunt considerate actori ra ționali, care au

4 Jackson, R. & Sørensen, G., (1999), op. cit.pp. 298
5 Kolodziej,Ed., (2005), “Security and internationa l relations”,Cambridge: University Press, pp. 349
6 Brzezinski, Z., (1997), “The Grand Chessboard: American Primacy and its Geostrategic
Imperatives”,New York: Basic Books, pp. 215
7. Kolodzie, Ed., op. cit. pp. 128
8 Jackson, R. & Sørensen, G., op. cit, pp. 104
56

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

preferințe clare și care calculeaz ă “costurile și beneficiile politicilor altern ative pentru a
maximiza utilitatea lor în lumina acestor preferin țe și a percep ției pe care o au asupra
naturii realit ății”. 9

Un alt concept cheie al neorealismului este aten ția acordat ă câștigurilor relative de c ătre
state, cu alte cuvinte grija și preocuparea unui stat ca alte state câ știgă dintr-o cooperare
mai mult decât câ știgă acesta.10 Analizând complexul securit ății în Europa și axându-se
pe actorii institu ționali, important ă este cooperarea dintre state, care în mod evident a dus
la crearea organiza țiilor interna ționale cum ar fi Organiza ția pentru Securitate si
Cooperare în Europa (OSCE), Organiza ția Tratatului Atlantic ului de Nord (NATO) ș i, de
curând la mult promisa dezvoltare a politicii de securitate și apă rare în cadrul UE. F ără
îndoială, globalizarea și creșterea importan ței în num ăr și calitate a regimurilor
instituționale par cumva s ă pună la încercare conceptele neorealiste. Ordinea multipolar ă
a lumii în era de dup ă Războiul Rece este considerat ă – de către neoreali ști ca John
Mearsheimer – mai pu țin stabilă și mai puțin liniș tită, așa cum demonstreaz ă războaiele
de după Războiul Rece din fosta Iugoslavia și fosta Uniune Sovietic ă. Totuși, pare că
teoria neorealistă privind bipolarismul versus mu ltipolarism nu poate explica unele
dezvoltări de după Războiul Rece, cum ar fi succesul Uniunii Europene, în special partea
sa franco-german ă și recenta evol
uție în domeniul securit ății si apă rării. 11
Potrivit realiș tilor tradi ționaliști și neoreali știlor, cooperarea nu este o întâmplare
obișnuită, deși se întâmpl ă în anumite circumstan țe. Deci, aceș tia sunt de acord c ă statele
pot încerca s ă își crească puterea prin forț e proprii, dar și prin alian țe. De asemenea
consideră cooperarea între rivali mai probabil ă dacă interesele lor vitale și chiar
supraviețuirea sunt puse la încercare,în cazul în care cooperarea nu limiteaz ă recursul
automat pentru a-i for ța să își rezolve divergen țele12

9 Keohane, R,. (1984), “After hegemony: Cooperation and Discord in the World Political
Economy”,Princeton: Princeton University Press, pp. 307
10 David, C., & Roche, J., (2002), “The theory of security”,Paris: Editions Montchrestien, pp.178
11 Jackson, R., & Sørensen, G.,op. cit, pp. 91-92
12. Kolodzie, Ed., op. cit.pp. 145
57

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

Totuși, acele afirmaț ii realiste și neorealiste nu par suficiente pentru a exp lica alianțele de
după Războiul Rece, în special dac ă ne gândim la procesul de integrare în UE de la
prăbușirea Uniunii Sovietice și sfârșitul lumii bipolare.
Christopher Hill și Michael E. Smith cred c ă principiile realiste și neorealiste sunt mai
puțin eficiente, atunci când se dore ște studierea comportamentului extern al UE.
Deoarece acestea accentuează natura unitară a statului și anarhia internaț ională, aceste
teorii sunt considerate de c ătre cei doi autori nepotrivite pentru analiza UE, v ăzută ca
nefiind un stat unitar ci o anarhie transcendent ă. Neorealismul din zilele noastre pare a fi
o paradigm ă neglijată în studiile interna ționale de securitate. De fapt, de și este una dintre
paradigmele dominante în acest tip de studii, folosirea neorealismului în în țelegerea
structurii securit ății actuale în Europa este în mare parte respins ă datorită ideii larg
răspândite că nu poate explica cooperarea dintre statele membre UE și impactul
instituțiilor UE asupra lor. Totu și, neorealismul presupune mai mult decât ideile lui John
Mearsheimer.

Există în special încercarea lui Joseph M. Grieco de a e xplica accentuarea
integră rii europene din anii 1980 cu ajutorul „neorealismului îmbun ătățit”. Potrivit lui
Joseph M. Grieco, relansarea integr ării europene din anii 1980 este în m
are parte
explicată de dorința Comunităț ii Europene de a contrabalansa amenin țarea venită dinspre
Statele Unite și Japonia, în timp ce perseveren ța asupra uniunii economice și monetare
din partea Fran ței și Italiei din anii 1990 pare s ă fie marea lovitur ă cu o Germanie
potențial lider. Din aceast ă perspectiv ă, integrarea europeana din anii 1990 și 2000 pare
să fie în mare m ăsură datorată altor state membre (în special celor mai slabe, dar totu și
influente) „de a constrânge Germania, în special dup ă ce a devenit mai puternic ă după
unificare”. Astfel, partenerii cu mai pu țină influență , dar totuși influenți vor încerca s ă se
asigure ca regulile ce formeaz ă un aranjament colectiv “s ă asigure suficiente oportunit ăți
pentru ca aceș tia să își exprime grijile și interesele și astfel să prevină sau cel pu țin să
amelioreze dominaț ia exercitat ă de parteneri mai puternici.” 13 Mai aproape de zilele
noastre, Michael Mosser a realizat o lucrare bazându-se pe studiile lui Joseph M. Grieco.

13 Schwok, R., (2005), “The theory of European integration ”,Paris: Edi ția Montchrestien, pp.77
58

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

Concentrându-se asupra influenț ei Beneluxului asupra institu țiilor din UE, a analizat
felul în care state mici și fără influență “creează influență” cu aj
utorul institu țiilor
internaționale.14 Lucrarea lui Joseph M. Grieco și a lui Michael Mosser atrag aten ția
asupra felului în care statele mici și slabe particip ă la crearea și modificarea institu țiilor
internaționale “astfel încât s ă își ofere sie și oportunitatea de a se exprima și în acela și
timp legând statele mari de reguli și norme institu ționale, care s ă le limiteze posibilitatea
de a exploata resursele materiale”. 15
Totuși, trebuie s ă remarcăm că unii teoreticieni nu consider ă abordarea lui Joseph M,
Grieco (și a lui Michael Mosser) ca fiind o “teorie realist ă”. Aceștia cred mai degrab ă că
se bazează pe institu ționalism neoliberal sau pe in ter guvernamentalism liberal.
Dar, în sens mai larg, trebuie s ă distingem, în interiorul teoriei neorealiste, dou ă variante
sau derivate: pe de o parte neorealiș tii ofensivi și neoreali știi defensivi, de cealalt ă parte.
Ultimii, care v ăd lumea într-o lumin ă mai puțin competitiv ă și mai puțin pesimistă decât
primii, iau în considerare cooperarea dintre statele membre UE și impactul institu țiilor
UE asupra acestora.
Varianta “mai veche” și oarecum “mai pur ă” este așa-numitul neorealism ofensiv, John
Mearsheimer fiind principa lul reprezentant. Neoreali știi ofensivi v ăd sistemul
internațional ca pe o anarhie interna țională, unde securitatea este fragil ă, conducând
astfel la competi ție interna țională asiduă, conflicte recurente și în cele din urm ă la război.
Datorită faptului c ă creșterea puterii reduce probabilitatea d e a fi întrecut de alte state,
puterea devine cel mai important factor în rela țiile interna ționale, adesea obligând astfel
statele să adopte strategii ofensive în leg ătură cu securitatea.
În același timp, neoreali știi ofensivi sunt foarte pesimi ști în ceea ce prive ște cooperarea
între state. Nu exclude cooperarea imediat ă, dar – datorit ă lipsei de încredere într-un
sistem interna țional care se ajut ă singur – o privesc ca pe un lucru temporar. Potrivit
neorealiștilor ofensivi, cooperarea este legat ă și restricționată de considerentele despre
câștigurile relative și de grijile legate de în șelătoria celorlal ți. Într-un sistem anarhic f ără

14 Pollack,M., European University Institute Working Papers: International Relations
Theory and European Integration, RSC n°2000/55 ,Florence: European University Institute,
15 Pollack, M.,op. cit.pp. 140
59

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

o autoritate superioară , întotdeauna va exista posibilitatea unei în șelător ii. Nu exist ă nici
o îndoială că acești doi factori fac din cooperare o rela ție dificil de realizat. Cel mai
important neorealist, John Mearsheimer, a reafirmat în 1995 (în articolul s ău “Falsa
Promisiune a Institu țiilor Interna ționale”) c ă instituțiile nu au o influen ță semnificativ ă
asupra comportamentului statului din moment ce acestea reflect ă numai planurile statului
făcute în propriul interes. Gândindu-ne la rolul cooper ării statelor și instituțiilor, putem
plasa neorealismul ofensiv la cel ălalt pol al liberalismului institu țional, în timp ce
neorealismul defensiv ar fi o cale de mijloc.

Printre teoreticienii neoreali ști defensivi se reg ăsesc și Stephen Walt, Charles
Glaser, Robert Jervis ș i uneori Kenneth Waltz (care expune caracteristicile ambelor
variante ale neorealismului). Neoreali știi defensivi cred c ă statele pot înv ăța să coopereze
în încercarea lor paradoxal ă de a-și urmări propriul interes. Opu și neoreali știlor ofensivi,
neorealiștii defensivi accentueaz ă încercarea statului de a men ține siguran ța, mai degrab ă
decât încercarea de a ob ține o putere mai mare. Securitatea este ținta suprem ă a statelor.
Neorealiștii defensivi nu percep rela ția dintre putere si securitate ca f
iind automată , așa
cum fac neoreali știi ofensivi. Axându-se pe strategii defensive, ace știa sunt de p ărere că
doi poten țiali competitori ar fi mul țumiți cu securitate comun ă status quo. Este posibil ca
astfel să apară cooperarea. Competiț ia nu este o consecin ță inevitabil ă conform ideilor
principale ale neorealism ului; securitatea fiind ținta suprem ă a statelor și cooperarea fiind
adesea cea mai bun ă cale de a ob ține securitatea, din aceste teorii neorealiste se poate
deduce în mod direct cooperar ea. Desigur, conflictul nu lipse ște cu desă vârșire, mai ales
pentru că unele state continu ă să se comporte agresiv. Totu și, cooperarea este posibil ă
atunci când puterile care se confrunt ă cu o problem ă de securitate sunt orientate spre
putere. Cooperarea nu este posibil ă atunci când un stat revizioni st este inclus (în acest
caz doar cooperarea temporar ă și „nesincer ă” ar putea fi posibil ă conform neoreali știlor
ofensivi); câteva condi ții cresc posibilitatea cooperă rii între actorii orienta ți spre putere.
Aceste condi ții de cooperare ar fi urm ătoarele: transparen ța crescută , câș tigur ile din
ascunzișuri / înș elătorii și costurile unei situa ții în care e ști înșelat mici, cooperarea
60

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

comună presupune mai multe beneficii decât deservicii, o strategie a reciprocit ății
adoptată de fiecare parte.

În aceste circumstan țe, actorii în mo
d evident î și dau seama c ă un câș tig comun
crește câștigul individual prin intermediul cooper ării. Există totuși divergen țe în cadrul
componen ței neorealiste defensive le gate de impactul institu țiilor. În timp ce Robert
Jervis este de p ărere că instituțiile pot avea un rol important influen țând preferin țele unui
actor, alți specialiști – ca Charles Glaser – cred c ă instituțiile interna ționale, așa cum de
altfel crede și John Mearsheimer, se comportă în principiu în mod dependent fa ță de
dorințele și preferin țele unui stat. Totu și, neoreali știi defensivi cred în general c ă deși
instituțiile sunt rezultatele intereselor statelor membre, acestea asigur ă un important
forum pentru o vast ă cooperare. Astfel, spre deosebire de John Mearsheimer, neoreali știi
defensivi privesc institu țiile ca având un rol important , chiar daca sunt în general
dependente de preferin țele statelor. 16

Concluzii

Teoria societ ății internaționale reprezint ă o abordare a unei lumi a statelor suverane unde
regăsim mai multe caracteristici. În primul rând, puterea și interesele na ționale conteaz ă,
pentru că statele au o responsabilitate na țională față de propria naț iune și față de proprii
cetăț eni. În al doilea rând, normele comune ș i instituțiile conteaz ă, pentru c ă statele au o
responsabilit ate interna țională de a respecta și îndeplini regulile și procedurile
internaționale, respectând astfel și drepturile celorlalte state. În al treilea rând, statele au
o responsabilitate umanitar ă de a apăra drepturile omului peste tot în lume, pentru c ă
politica mondial ă este o lume a statalelor, dar în aceea și măsură una a indivizilor.
Aceasta este cauza pentru care abordarea societ ății internaționale con ține elemente ale
realismului clasic și liberal, combinându-le și extinzându-le astfel încât s ă ofere o

16 Kolodzie, Ed.,op. cit. pp. 144-150

61

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

alternativ ă pentru ambele.17 Prin urmare, putem plasa abordarea sistemului european de
securitate nu depart e de gândirea neorealist ă defensivă.

Bibliografie:

1. Bull Hedley & Watson Adam (Eds), (1984), The Expansion of International Society
(Oxford [Oxfordshire] and New York: Clarendon Press.

2. Brzezinski, Z., (1997), “The Grand Chessboard: American Primacy and its
Geostrategic Imperatives”,New York: Basic Books. 3. David, C., & Roche, J., (2002), “ The theory of security ”,Paris: Editions Montchrestien
4. Kolodziej,Ed., (2005), “Security and international relations”,Cambridge: University Press 5. Keohane, R,. (1984), “After hegemony: Cooperation and Discord in the World
PoliticalEconomy”, Princeton: Princeton University Press
6. Jackson, R. & Sørensen, G., (1999), ”Introduction in international relations ”, Oxford
University Press 7. Mortimer, Ed. (1992).“ European security after cold war ”, Adelphi Paper 271,London:
Brassey’s (UK) 8. Pollack,M., European University Institute Working Papers: International Relations Theory and European Integration , RSC n°2000/55, Florence: European University
Institut

17 Williams,H., & Wright, M., & Evans, T., (1 995), (ed.), “A Reader in International
Relations and Political Theory”, Buckingham: Open University Press, pp 334
62

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

63
9. Schwok, R., (2005), “The theory of European integration ”,Paris: Ed. Montchrestien
10. Smith ,K. (2004). ” Civil Power in UE ?”, London School of Economics
11. Williams,H., & Wright, M., & Evans, T., (1995), (ed.), “ A Reader in International
Relations and Political Theory ”, Buckingham: Open University Press

REVISTA DE ESEURI ȘI COMENTARII POLITICE NR. 2 / 20 09
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

64