Arhitectura, în decursul istoriei sale, a avut exprimări multiple, influențate în mod special de [600362]

Arhitectura, în decursul istoriei sale, a avut exprimări multiple, influențate în mod special de
materialele folosite în crearea sa. Trecând de la piatră la lemn, metal, beton sau sticlă, arhitectura și-a
schimbat formele, însă a fost mereu influențată și modelată după un “material” promordial, utilizat în
toate etapele evoluției sale: lumina. Mu lți arhitecți, de-a lungul istoriei, au recunoscut lumina ca fiind
instrumentul principal în crearea și modelarea spațiului arhitectural exterior, dar mai ales a celui interior.
Soarele este perceput diferit în funcție de locul pe pamant unde te aflii. Pot spune deci, c ă soarele
are calități diferite în funcție de amplasament, calități influențate de fenomenele naturale ș i de condiț iile
de mediu proprii acelui loc . Tocmai această “dife rență ” de calitate a luminii ajută la a da unui amplasa –
ment sen sul de “loc”. Arhitectura diferă deci în funcție de locul unde este amplasată, tocmai pentru a fi î n
acord cu lumina. De aceea, în fiecare zonă s-au dezvoltat metode s pecifice de a lucra cu soarele î ntr-un
mod arhitectural. Lumina est e așadar, elementul unificator în lume, mereu aceeași, însă rezultatul sub
lumină este întotdeuna altul. Î n mediul natural lumina are calități multiple ș i evidente, iar mediul artific ial
(spațiul construit) se naș te acolo unde poate b eneficia de o cantitate substanțială de lumină naturală .1
Dupa cum spune ș i marele arhitect norv egian Christian Norberg Schulz în introducerea carț ii lui
Henry Plummer, “Poetics of Light” : "Lumina și lucrurile vin împreună. Când soarele atinge un lucru,
lumina devine conștient ă de ea însăși, și acel obiect își câștigă prezența. Astfel, ziua și noaptea,
pământul și cerul intra în ființă, iar noi înțelegem sensul primelor cuvinte, "Să fie lumină".2
“Lumina și ilum inarea sunt componente inseparabile ale formei și ale spațiului. Acestea sunt
lucrurile care creează atmosfera unui loc, dar dau și expresia unei structuri care găzduiește funcțiile în
ea și în jurul ei.” 3 – acesta este omagiul adus de marele arhitect Le Corbusier luminii, î ntr-un text ce se
refer a la capodopera sa arhitecturală, c apela Notre Dame du Haut, localizată în Ronchamp, Franț a.
Poate părea paradoxal faptul că cea mai cunoscut ă lucrare a lui Le Corbusier pare a fi atât de depar –
te de discursul său tradițional raționalist. Cu toate acestea, geniul arhitectului constă atât în furnizarea vi-
zitatorului a unei percepții diferite a clădirii in funcție de unghiul din care aceasta este privită, menținând
în același timp armonia și coerența , cât și în “jocul savant al luminii” care conturează spațiul interior .
Spre deosebire de ceea ce mi -am imaginat înainte de a intra personal î n capela de la Ronchamp ,
interiorul nu este pe deplin luminat, așa cum este, de exemplu, interiorul Bisericii Jubilee a lui Richard
Meier. Interiorul capelei Notre Dame du Haut este dimpotriva, destul de întunecos, subliniind astfel
dramatismul, accentul fiind pus pe sacralitatea spațiului.
Interioru l este perceput diferit în funcț ie de mom entul zilei. Lumina de dimineață patr unde prin
fațada esti că luminând micile perforaț ii ale peretelui pe care este amplasat altar ul, ce apar precum mici
stele înconjurâ nd o fereastră mai mare în care este luminată o statuetă a Fecioarei Maria. Î n acest moment
al zilei lumina patrunde difuz și prin ferestrele de pe fațada sudică. Întrucâ t lumina patrund e la un unghi
prin aceste deschideri, se lovește de pereții groși lasând că tre interior doar o strălucire discretă . Jocul
grosimii peretelui sudic este accentuat ș i de mod ul aleator de dispunere al ferestrelor cu diferite propirții.
Când soarele luminează faț ada de sud, lumina pătrunde direct oferind spaț iului interior o iluminare mai
puternica , însă totuși discreta, î ntrucat mare parte din ea se pierde în drumul sau prin peretele gros , și
forma piramidală a taieturilor acestor deschideri contribuie la estomparea gradată a luminii. Picturile de
pe sticla ce închid deschideri le crează , în bataia soarelui , o cromatică discretă și vie î n interiorul alb și
rece. Acestă capelă, mai mult decât celelalte cladiri de aceeași funcțiune, poate fi privită ca fiind o lentilă
prin care se poate observa calea soarelui de -a lungul unei zile. O atenție sporită pentru detaliu a fost dată
fațadelor, fiind tratate ca instrumente prin c are se sculptează lumina .
Un det aliu pe care nu am putut sa -l apreciez la a devarata valoare arhitecturala î nainte de vizită a
fost faptul că acoperișul este separat de pereții de un slot subțire. Această caracteristică este mai evidentă
din interior, și demonstrează interesul arhitectulu i în a sugera “usurin ța” capacului, care pare sa plutească,
în ciuda masivității sale, pintr -o linie de lumina , deasupra peretilor groși.
O altă sursă de lumină indirectă, sunt capelele. Lumina intră și se difuzează lateral pe suprafața
aspră a pereților curbi. Cele trei turnuri prind lumina soarelui în diferit e momente ale zilei și o revarsă î n
interior pe altarele de sub ele. Lumina împreuna cu verticalitatea spatiulu i produc o atmosferă de î naltare
și sublim, o resursă care, îmcepand de la Le Corbusier, a fost folosită de multi alți arhitecti, ca de
exemplu Kenzo Tange la Catedrala din Tokyo.

1 Mircea Eliade – “Sacrul si profanul”
2 Henry Plummer – “Poetics of Light”
3 Le Corbusier

Toate aceste elemente vin împreună pentru a crea un spațiu interior mistic și dramatic în care
lumina este protagonistul. Desi este actorul principal în compunerea spațiului , ea pătrunde la inte rior intr-
un mod controlat, filtrată prin deschideri mai mari sau mai mici, efectu l dat de aceasta fiind unul
surprinzător si impresionant. Le Corbusier recunoaște faptul că aici se manifestă o problema de plastică
arhitecturala pe care a numit -o "spațiu inefab il" (un spațiu greu de exprimat î n cuvinte, dar care pare
încăpăt or în ciuda dimensiunilor reduse).
Capela este așadar, o expersie a contrastelor : spa țiu-claustrare, lumină -întuneric. Zidurile masive
conțin f ragmente de spațiu interior, dar, de asemenea, el e permit extinderea acestui spațiu către exterior,
creând astfel o co nexiune între stabilitate și emoție, anxietate și pace. Lumina directă și indirectă este
misterioasă și imprevizibilă, uneori variabilă, a lteori nu.
Contemporanii lui Le Corbusier au fost șocați și îngroziți la expres ivitatea și plasticitatea capelei de
la Ronchamp. Lipsit ă de un simbolism bisericesc sau de orice trimitere la arhitectura religioasa , crea
oamenilor confuzie. Însă calitățile s pațiului primitiv, îmbodățite de lumină au reprezentat indicatorii unei
construcții cu adevărat speciale. Acestă capelă fiind considerată în prezent una dintre cele mai importante
realizări arhitecturale ale secolului XX fiind recunoscută și apreciată pent ru adevărata sa valoare artistică.
Lupta de pe tot parcursul vieții lui Le Corbusier între practic și artistic a găsit o simbioză la Ronchamp.

Fotografii personale realizate în timpul excursiei de practică – Galan Cristina – 24 aprilie 2014