Calitățile unui cadru didactic [600321]

Calitățile unui cadru didactic

Prof. înv. primar SPIRIDON GABRIELA
ȘCOALA GIMNAZIAL Ă HOMOCEA, JUDE ȚUL VRANCEA

“C ăci un învățător slab spune el de-a gata
cuno ștințele elevilor, pe când un înv ățător bun
îi conduce s ă le descopere singuri.”
(W.Diesterwe)

             Oricărui profesionist i se cer calit ățile care deriv ă din esen ța activităț ii lui și sunt
determinate de specificul și complexitatea munc ii pe care o desf ășoară.
Personalitatea cadrului didactic, cu aptitudini și atitudini psihopedagogice, cu voca ție, se
exprimă în activitatea de educa ție prin erudiție ,,cuno ștințe solide de specialitate, dar și prin
cunoașterea particularit ăților psihointelectuale ale elevilor, prin capacitate empatic ă,
comunicativitate didactic ă, prin competen ța de a rela ționa afectiv cu elevul sau grupul de elevi,
inteligență și tact în adoptarea deciziilor, dar și prin mânuirea con știentă a mecanismelor de
optimizare a activit ății de învățare.” (P. Golu, N. Mitrofan; 1978, p.76)
Personalitatea cadrului didactic este apreciat ă de elevi ca model dezirabil și are un rol
stimulativ și motivant pentru elevii cu rezultate bune la învăță tură, dar aceast ă relație nu se
verifică și în cadrul aprecierii elevilor cu atitudini negative și rezultate școlare scăzute.
“Personalitatea unui educator poate avea o influență mult mai mare asupra elevilor s ăi
decât mesajul didactic în sine. Acest tip de ,,aureol ă” pe care o poart ă cadrul didactic și care se
numește autoritate didactic ă, prestigiu este un amestec de uimire cu venera ție și puțină
teamă,afecțiune,adora ție,respect în propor ții diferite. Aceast ă ,,aureolă” poate fi rezultatul a ce
știe și spune cadrul didactic, cum spune, cum transpune în practic ă prin atitudinile și
comportamentul s ău, prin ideile pe care le transmite.” (C. Ș tefănescu, 2004, p. IV )
Întrucât profesiunea de educator presupune raportarea și confruntarea continu ă
cu alții, anumite calități atitudinale sunt indispensabile acelora care î și aleg ș i prestează această
pr
ofesiune. M ă voi opri asupra celor mai semnificative:
Umanismul, în general și dragostea fa ță de copii, în special. Aflându-se în fa ța
unor fiin țe umane, în devenire sau adulte, profesorul trebuie s ă dea dovad ă de mult ă
sensibilitate, ata șament și respect fa ță de ele, transformându-se în cele din urm ă într-un
coparticipant la propriile lor confrunt ări. O expresie concret ă a umanismului este
dragostea pentru copii. Dragostea educatorului este altceva decât dragostea matern ă. Ea
presupune, în primul rând, respect, încredere fa ță de posibilit ățile latente pe care le
posedă oricare copil, dorin ța sinceră ca aceste posibilit ăți să se dezvolte, încrederea deplin ă în
viitorul său. Ea nu are nimic comun cu sentimentalismul și compătimirea, cu diversele simpatii
manifeste sau ascunse fa ță de unii copii, cu toleran ța exagerat ă. Ea trebuie s ă-i cuprind ă pe toți
copiii, fără nici o discriminare.
Calitățile atitudinale de natur ă caracterial-moral ă sunt acea categorie din care fac parte:
corectitudinea, modestia, fermitatea, r ăbdarea, optimismul, st ăpânirea de sine.
Conștiința responsabilit ății și a misiunii sale . După opinia lui Hubert, aceast ă
responsabilitate și-o asumă față de copii, fa ță de patria sa și față de întreaga umanitate. În mâinile

sale se afl ă, într-un fel, nu numai viitorul copilului, ci și al patriei ș i națiunii al c ărei
membru este. A fi con știent de aceast ă misiune și a te dărui total și dezinteresat pentru
înfăptuirea ei înseamn ă, implicit, a fi un adev ărat patriot. Con știința responsabilit ății și a
misiunii nu pot fi concepute în afara adeziunii și atașamentului fa ță de valorile
culturale, na ționale și universale, create de-a lungul veacurilor.
Sistemele de clasificare a aptitudinilor pedagogice difer ă de la un autor la
altul, în func ție de natura, con ținutul și laturile activit ății pedagogice. Astfel, se pot distinge :
1. Aptitudini didactice referitoare la activitatea de instruire.
2. Aptitudini educative privitoare la activitatea de modelare a personalit ății umane. Fiecare
din aceste categorii include apoi aptitudini legate de realizarea unei sarcini concrete :
– aptitudini metodice;
– aptitudini de evaluare;
– aptitudini educative în domeniul educa ției morale, estetice, de mediu, de să nătate. În
funcție de particularit ățile proceselor psihice, care fac parte din con ținutul psihic al aptitudinilor
pedagogice, se pot men ționa următoarele categorii de aptitudini:
– aptitudini ce asigur ă calitatea gândirii – capacitatea de analiz ă și sinteză, flexibilitatea,
original
itatea;
– aptitudini ce asigur ă calitatea limbajului – capacitatea de a folosi în mod adecvat acest
instrument de comunicare este prezen ța în toate aptitudinile pe dagogice: inteligibilitatea,
claritatea, plasticitatea, expresivitatea, fluen ța;
– aptitudini ce garanteaz ă calitatea aten ției – concentrarea, intensita tea, distributivitatea
comutativitatea;
– aptitudini ce determin ă calitatea memoriei – rapiditatea memoriei, tr ăinicia păstrării și
promtitudinea recunoa șterii și reproducerii.
Un punct de vedere interesant în acest sens îl dezvolt ă Ioan Jinga, care consider ă că
principalele aptitudini ale unui bun pedagog sunt: dic ția, răbdarea, st ăpânirea de sine,
disponibilitatea pentru comunicare, sp irit organizatoric, receptivitatea fa ță de nou, coeren ța
gândirii, logica exprim ării, acuratețea limbajului.
Ținând cont de structura psihic ă internă a aptitudinilor pedagogice, se poate aprecia și
existența unor aptitudini pedagogice speciale, cum ar fi :
– aptitudinea de a cunoa ște și înțelege psihicul celui supus ac țiunii educative –
capacitatea intuitiv ă, pătrunderea și sesizarea rapidă a particularit ățil or psihice
individuale. Contactul permanent cu elevii, compensat cu o preg ătire continu ă, dezvoltă și
perfecționează această aptitudine;
– aptitudinea empatic ă îi oferă profesorului posibilitatea de a privi toate influen țele prin
prisma celor că rora li se adreseaz ă și de a prevedea, nu numai eventualele dificult ăți, dar și
posibilile rezultate;
– aptitudini organizatorice – se manifest ă în întrega activitate desf ășurată de profesor:
planificarea propriei munci, preg ătirea și desfășurarea lec țiilor, îndrumarea activit ății colectivului
de elevi;
– spiritul de observa ție – capacitatea ce permite sesizarea celor mai fine nuan țe și
manifestări ale acțiunii educative. Cu ajutorul ei profesorul poate surprinde ș i intui ,,starea de
spirit și intențiile elevilor, dup ă expresia fe ței și anumite mi șcări.”
Măiestria pedagogic ă este acea capacitate a profesorului de a organiza, planifica,
conduce, proiecta demersul didactic, dând dovad ă de originalitate, creativitate, eficien ță atât în
procesul de predare, dar și în educarea și formarea elevilor. Vasile Pavelcu, define ște măiestria

didactică drept aptitudinea de a face accesibil ă materia, corelat ă cu alte aptitudini ca: limbaj
concret, plastic, conving ător, spiritul creator de munc ă, tactul pedagogic, interes și dragoste
pedagogic ă pentru copii, exigență pedagogic ă.
Tactul pedagogic reprezint ă capacitatea de a g ăsi, la momentul oportun, forma cea mai
adecvată de atitudine ș i tratare a elevilor; se poate aprecia c ă tactul este capacitatea profesorului
de a găsi soluții la toate problemele ivite pe parcursul activit ăților sale de orice natur ă.
T.N.Bondarevskaia consider ă tactul pedagogic drept contactul între profesor și universul
lăuntric al copilului și adolescentului, apropierea sincer ă față de acesta, apropiere bazat ă pe
înțelegere reciproc ă; este arta de a p ătrunde și desluși conștiința individual ă, de a prevedea
reacția posibil ă a celui pe care-l educ ăm, respectând în acela și timp sim țul măsurii.
Rapiditatea memoriei, tr ăinicia păstrării și promptitudinea recunoa șterii și reproducerii
sunt calitățil
e memoriei indispensabile în activitatea cadrului.
Afectivitatea ar constitui una dintre acele atribute ale personalit ății care poate fi pus ă în
corelație strânsă cu randamentul înv ățării la elevi. A șa se explic ă de ce, remarc ă unii cercetă tori,
„profesorii cu personalit ăți afectuoase tind s ă fie aprecia ți mai favorabil de c ătre inspectori,
directori școlari și de către alți observatori".
Spiritul de ordine ce caracterizeaz ă profesorii ordonaț i, sistematici, metodici și cu
responsabilitate faciliteaz ă, într-o mare m ăsură, învățarea. Heil și colaboratorii s ăi vorbesc despre
trei tipuri de profesori:
Tipul 1: „se caracterizeaz ă prin vehemen ță, impulsivitate și spontaneitate" – eficient doar
față de elevii „silitori" și „conformi ști";
Tipul 2: “perfect integrat”, se caracterizeaz ă prin autocontrol, spirit de ordine, orientarea
spre scop, superior oric ăror altor tipuri, eficient în predarea la toate grupurile de elevi, dar mai
ales la copiii anxio și și ostili;
Tipul 3: se caracterizeaz ă p rin teamă, anxietate ș i tendință de a se supraconforma
regulamentului cel mai pu țin eficient dintre to ți; eficient doar fa ță de elevii silitori. Profesorii
eficienți sunt cei prieteno și, veseli, în țelegători, virtuo și, sociabili, care întrețin rela ții personale
bune.
Tipologia lui Doring , bazată pe tipologia general ă despre oameni a lui Spranger, prezint ă
6 tipuri fundamentale de profesori:
1) Tipul dominator , caracterizat mai degrab ă prin dorin ța de a se impune, decât prin
dragoste pentru copii. Profesorul domin ă, în primul rând, prin propria-i personalitate, savurând
cu satisfac ție și voluptate con știința propriei sale superiorit ăți și faptul că elevii se tem de el.
2) Tipul economic urmărește în primul rând avatajele proprii. Este comod și are
tendința de obț ine maximul cu minimum de efort. Las ă impresia unui metodician foarte bine
pregătit. Este rece în rela țiile cu elevii.
3) Tipul teoretic ține seama în mod special, de latura instructiv ă a procesului pedagogic,
determinând elevul s ă-și lărgească cun o ștințele legate de propriul s ău obiect. Nu-l intereseaz ă
relațiile sale cu elevii și nu dovede ște spirit de r ăspundere în formarea personalit ății acestora.
4) Tipul sociabil se caracterizeaz ă în primul rând prin dragoste fa ță d e e l e v i , p r i n
capacitatea de a p ătrunde în psihicul aces tora, prin atitudine cump ătată, prin dorin ța de a forma
din elevi oameni folositori societ ății.
L. Tolstoi afirma c ă “dacă învățătorul are dragoste pentru pr ofesia sa, el este un înv ățător
bun. Dac ă învățătorul are dragoste pentru profesie și pentru elevi, el este un înv ățător
desăvârșit”.

5) Tipul estetic se caracterizeaz ă prin dorin ța de a forma personalitatea elevului dup ă
preceptele sale(dar nu de dragul elevului ci din ambiție, din vanitate), de aceeea nu prea ține
seama de caracterul concret al personalit ății elevului.
6) Tipul cerebral are un deosebit sim ț pentru activitatea pedagogic ă, pe care o în țelege
și o apreciaz ă din punctul de vedere al unor înalte principii. Este un tip cu calităț i bine definite,
sigur pe sine, îns ă prea grav, f ără simțul umorului.
În procesul form ării tinerei genera ții, dascălul trebuie s ă-și pună în valoare întreaga
măiestrie și competen ță profesional ă, pentru c ă a fi dasc ăl este o profesie de suflet, este o art ă ce
dăltuiește viitorul prin truda prezentului, este o op țiune ce porne ște din inim ă pentru inim ă și nu
o soluție de moment.

BIBLIOGRAFIE:
Allport, G.A.: Structura și dinamica personalit ății, Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București ,
1981
Cerghit, I., Radu, I.T., Popescu, E., Vl ăsceanu, L: Didactica , Editura Didactic ă și Pedagogic ă,
București, 1991
Dumitriu, Gh., Dumitriu, C.: Psihopedagogie , Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București, 2004  
Golu, P., Mitrofan, N.: Personalitatea didactic ă-sursă a creativităț ii, comunicare la Colocviul
național de pedagogie, 1978
Hussar, E., Leonte, R.: Ghidul învățătorului – manager al clasei de elevi , Editura Casei Corpului
Didactic, Bac ău, 2005