INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………………… 3 CAPITOLUL I –… [600269]
TEMA:
REFORMA FISCALĂ ÎN MATERIA
IMPOZITELOR DIRECTE
1
CUPRINS :
INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………………… 3 CAPITOLUL I – FISCALITATE ………………………………………………………………………………….4 1.1. F iscalitate – definire ……………………………………………………………………………………………… 4
1.2. Funcțiile și rolul fiscalității……………………………………………………………………………………. 5
1.3. Politica fiscală ……………………………………………………………………………………………………… 6
1.4. Sistemul fiscal ………………………………………………………………………………………………………. 8 CAPITOLUL II – FISCALITATEA DIRECTĂ ( IMPOZITELE DIRECTE). ………………. 12
2.1. Caracterizarea generală a impo zitelor directe ………………………………………………………. 13
2.2. Conținutul și rolul impozitelor directe ………………………………………………………………….. 15
2.3. Clasificarea impozitelor directe…………………………………………………………………………….. 16
STUDIU DE CAZ ……………………………………………………………………………………………………… 31
CONCLUZII ȘI PROPUNERI ………………………………………………………………………………….. 42
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………………. 43
2
REFORMA FISCALĂ ÎN MATERIA IMPOZITELOR DIRECTE
INTRODUCERE
Fiecărui moment de dezvoltare a societății îi corespunde un anumit nivel al impozitelor,
nivel care se schimbă pe măsura acestei dezvoltări. Specific evoluției impozitelor în perioada
postbelică est e tendința creșterii lor în mărime absolută și relativă.
Sporirea volumului impozitelor s -a realizat prin creșterea numărului plăților,
creștereamateriei impozabile precum și majorarea cotei de impunere.
Rolul inițial unic al impozitelor a fost de natură financiară. Acesta constituie principalul
mijloc de procurare a resurselor financiare pentru acoperirea cheltulelilor publice.
În perioada modernă impozitele au fost folosite ca instrument al intervenției statului în
viața economică, o metodă prin care se reglează mecanismul pieței. În funcție de intenția
legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca instrument de stimulare sau frânare a unor activități,
de creștere sau de reducere a producției ori a consumului unui a numit produs.
Pe plan social , rolul impozitelor se concretizează prin faptul că, prin intermediul lor, statul
redistribuie o parte importantă din produsul intern brut între clase și grupuri sociale, între
persoane fizice și juridice. În acest mo d are loc o anumită rectificare a discrepanțelor dintre
nivelurile veniturilor.
1
Impozitele directe , în evoluția lor, au ținut pasul cu dezvoltarea economiei, deoarece ele se
stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activități, f ie pe venit sau avere.
Caract eristic acestor impozite este faptul că, în intenția legiuitorului, subiectul și
suportatorul impozitului sunt una ș i aceeași persoană, cu toate că uneori acestea nu coincid. Sunt
echitabile, au cuantum și termene de plată precis stabilite.
În perioada post decembristă, sistemul fiscal a fost marcat de schimbări majore, induse de
mecanismele trecerii la economia de piață și de necesitatea de armonizare a sistemului fiscal
românesc cu abordarea și experien ța fiscală a țărilor dezvoltate, cu tradiție în economia de piață.
2
1 Corduneanu Carmen, Sistemul fiscal î n știința finanțelor , Ed. Codecs, București, 1998, pag. 87
2 Hoanță Nicolae, Economie și finanț e publice, Ed. Polirom, Iaș i, 2000, pag. 104
3
CAPITOLUL I – FISCALITATE
1.1. Definiția fiscalității
Termenii de fisc și fiscalitate au o vechime considerabilă, existând dinaintea apariției
statale. În acea vreme, pentru obținerea unor bunuri de la cei cărora le pris oseau, se utiliza un
obiect obiș nuit de colectare, care se numea fiscus sau cos. De aici derivă termenul de fiscalitate
ca fiind legat de mobilizarea unor resurse.
Odată cu apariț ia statului, apare necesitatea mobilizării unor fonduri la dispoziția
acestuia, deoarece, în îndeplinirea fun cțiilor sale, statul trebuie să aibă la dispoziș ie resursele
necesare.
Veniturile în bani iau treptat locul veniturilor în natura și îmbracă forma unor vărsă minte
obligatorii. Pentru asigurarea nivelului veniturilor necesare statului și pentru mobilizarea ș i
urmărirea acestora a apărut o instituț ie spec ializată a statului , numită FISC. De aici a derivat și
termenul de “fiscalitate” și, cu toată vechimea sa, asupra acestui termen nu s-a ajuns la o unitate
de opț iuni.
Gheorghe D. Bistriceanu definește fiscalitatea: "totalitatea reglementărilor juridice care
stabilesc încasarea veniturilor statului prin impozite directe și indirecte, taxe, în procesul
distribuirii ș i redistribuirii produsului national brut de la persoanele juridice și persoanele
fizice".3
Dicționarul LaRousse definește fiscalitatea ca fiind "sistemul de percepere a impozitelor
și taxelor, ansamblul legilor și instrumentelor referitoare la acestea".4
Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește fiscalitatea ca fiind "ansamblul
obligațiilor cuiva către Fisc".5
În Dicționarul de Economie, Dobrotă Niță definește fiscalitatea ca fiind "sistem de
percepere a impozitelor, ansamblul legilor, regulilor și practicilor privind fundamentarea,
calcularea și perceperea impozitelor".6
Din definițiile date, chiar dacă ele diferă, se poate observa că fiscalitatea operează cu
câteva elem ente comune și altor discipline cum sunt: macroeconomia, finanț ele publice,
contabilitatea; dar ea operează și cu concepte și elemente proprii, înțelegând prin acestea
reglementările juridice proprii, instrume ntele și tehnicile adecvate. Într-o încercare d e definire,
fiscalitatea reprezintă ansamblul obligațiilor, al prelevărilor către administrația financiară
împreună cu reglementările, instumentele ș i mijloacele referitoare la acest ansamblu.
3 – Gheorghe D. Bistriceanu, Lexicon de Finanțe -Bănci -Asigurări , Vol. II, Ed. Economică, București, 2001, pag. 143
4 – Dicționarul Larousse , Paris, 1985, pag. 555
5 – Dicționarul Explicativ al limbii române , Ediția a II -a, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998, pag. 136
6 – Dobrotă Niță, Dicționar de Economie, Ed. Economică, București, 1999, pag. 212
4
1.2. Funcțiile și rolul fiscalității
Pornind de la funcțiile finanțelor publice, se pot formula și funcțiile fiscalității. Astfel,
fiscalitatea îndeplinește următoarele funcții:
Funcția de constituire a fondurilor bănești la dispoziția statului . Prin intermediul
fiscalității se formează majoritatea resurselor bănești ale bugetului de stat. Canalele prin care se
îndeplinește această funcție sunt date de prelevările obligatorii, de vărsămi nte, taxe și impozite.
Funcția de mobilizare a resurselor bănești pe baza reglementărilor legale la dispoziția
Guvernului sau a comunităților locale. Aceasta se realizează prin concentrarea în centre de decizie a resurselor bănești de proveniență publică, urmând ca apoi acestea să primească destinațiile legiferate prin buget. Prin această funcție se realizează o anumită redistribuire a veniturilor din economie pe seama practicării unor vărsăminte diferențiate pe plătitori, dar și a unor locuri de văr sare diferențiate pe centre de decizie (locale, regionale). Sursa de formare a
prelevărilor fiscale este avuția țării care, pusă în exploatare, formează producția națională exprimată în produsul intern brut.
Funcția de control, urmărind modul în car e sunt preluate de la plătitori veniturile cuvenite
statului, precum și modalitățile de percepere a prelevărilor și de urmărire și executare a rău –
platnicilor sau a celor care se sustrag de la plata impozitului. Prin controlul fiscal se realizează pe un al t plan și o functie preventivă în materie de abatere de la legalitate și de stimulare a laturilor
pozitive ale activității economico -sociale, precum și de economisire a resurselor de care dispune
societatea. Cu ocazia controlului se constată încălcările legislației privitoare la așezarea și perceperea impozitelor și taxelor, stabilindu -se măsuri de eliminare a acestora.
7
Etapa de verificare a rezultatului controlului fiscal include următoarele sarcini:
– înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar -contabilă;
– corectarea și completarea bilanțului și vărsarea la buget a impozitelor și taxelor constatate
ca vărsăminte de efectuat suplimentar;
– suspendarea aplicării măsurilor ce contravin reglementărilor legale în materie de
fiscalitate
– corectarea inexactităților cuprinse în declarațiile de impunere.
Funcția de control a fiscalității se realizează prin organe specializate ale Aparatului fiscal: Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice.
7 – Ioan Condor , Impozitele, taxele și contribuț iile datorate de persoanele juridice, Bucureș ti, 1998, Editura Tribuna
Economic ă, pag 85
5
1.3. Politica fiscală
Politica fiscală este o componentă de bază a politicii economice care, prin intermediul
sistemului taxării și impunerii, urmărește să influențeze (să stimuleze) activitatea economic la nivel agregat. Ea cuprinde totalitatea măsurilor referitoare la cuantumul și modul de p ercepere /
utilizare a impozitelor și taxelor într -o economie.
Politica fiscală a unui stat este influențată de:
– Gradul dezvoltării economice
– Raportul dintre sectorul public și cel privat
– Necesitățile economice și sociale și posibilitatea satisfacerii lor cu ajutorul resurselor
financiare publice existente, etc.
Impozitele reprezintă prelevări din partea societății, reprezentând cote părți/sume din venitul național sau din veniturile prmare ale operatorilor economici. Ele se perce p în mod direct,
nemijlocit și fără contraprestații, în vederea îndeplinirii funcțiilor statului.
Taxele reprezintă sume încasate de la persoane fizice și juridice pentru serviciile de care acestea beneficiază în mod nemijlocit din partea institu țiilor publice (de exemplu, taxe
judecătorești, de notariat, ș.a.). Ele se pot încasa în numerar sau prin aplicarea de timbru. Măsurile și acțiunile întreprinse de stat în legătură cu așezarea, perceperea și utilizarea diferitelor tipuri de impoz ite și taxe, în conformitate cu prevederile politicii fiscale, alcătuiesc
sistemul fiscal.
La baza politicii fiscale a statului trebuie să stea următoarele principii:
– Principiul echității fiscale, prin care impunerea este generală, iar sarcina f iscală este
stabilită în funcție de puterea contributivă a fiecărui plătitor, luându -se în considerare
mărimea venitului sau averii care face obiectul impunerii și situația personală a contribuabilului
– Principiul randamentului impozitelor, prin care impune rea trebuie să aibă caracter
universal, să nu existe posibilități de sustragere de la plata impozitelor, iar volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea și perceperea impozitelor să fie cât mai redus
– Principiul necesității impo zitelor – prin folosirea impozitelor, statul urmărește în primul
rând procurarea resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice, dar trebuie să ia în considerare și posibilitatea utilizării veniturilor fiscale ca instrumente de impulsionar e a dezvoltării unor ramuri sau subramuri economice, de stimulare sau
reducere a producției sau consumului unor mărfuri, de extindere sau restrângere a relațiilor comerciale internaționale, etc.
– Principiul social -politic – prin politica fiscală promovată, partidul de guvernământ
încearcă satisfacerea intereselor categoriilor sociale pe care le reprezintă sau atingerea unor obiective de ordin social (creșterea natalității prin introducerea unui impozit special în sarcina persoanelor fără copii, limitarea con sumului unor produse dăunătoare sănătății
prin majorarea taxelor de consum aferente acestora, etc.).
6
Dimensionarea părții din produsul intern brut care va fi preluată la dispoziția statului cu
ajutorul impozitelor în perioada următoare se realize ază numai după calcularea ratei fiscalității.
Rata fiscalității arată care este procentul din produsul intern brut mobilizat de autoritățile publice prin intermediul impozitelor, taxelor și contribuțiilor.
Politica financiară, cu cele d ouă componente ale sale – politica fiscală și cea bugetară,
trebuie să se constituie într -un instrument activ de influențare a evoluției economiei. Statul poate
promova o politică financiară expansionistă, care să contribuie la relansarea cererii din economie, prin intermediul creșterii cheltuielilor publice sau o politică financiară restrictivă, reducând volumul cheltuielilor publice, atunci când asigurarea echilibrului financiar impune acest lucru.
Menținerea stabilității macroeconomice și creșt erea bunăstării sociale depind, în mare
parte, de modalitatea în care autoritățile publice reușesc să combine rațional politicile financiar –
monetare.
8
8- Emilia Ungureanu, Tiberiu C. Avrămescu, Cristina F. Bâldan, Alina Mariana Hagiu, Mădălina N. Neacșu,
Ramona F. Popescu – Microeconomie și Macroeconomie, editura Sitech, Craiova, 2009, pag. 419 -421
7
Fiscalitatea reprezintă un instrument la îndemâna Guvernului pentru intervenție în viața
economică a statului. Prin intervenți a statului, prin fiscalitate se creează obiective economice noi
în proprietate publică sau are loc finanțarea de către stat a unor domenii cu rentabilitate
marginală.
Î n plan social -fiscal , urmăreș te, pe de o parte , protejarea celor mai defavorizate categorii
sociale și , pe de altă parte , influențare a comportamentelor individului ș i a colectivității umane.
Rolul fiscalității este ș i de stimulare a investițiilor și de folosire a întregului potențial al
țării. Pentru re alizarea obiectivelo r fiscalității , în practică se au în vedere urmă toarele proceduri:
– diminuarea ș i exonerarea de impozit a unor venituri sau creș terea impozitelor pe alt e
categorii de venituri ș i contribuabili;
– restrângerea/extinderea câmpului de acțiune a fiscalităț ii;
– practicarea de înlesniri fiscale sau restrângerea lor;
– reducerea/creșterea unor taxe de consumaț ie.9
1.4. Sistemul fiscal
Constituind sursa principal de finanțare a alocaț iilor bugetare, resursele de natură fiscală
creează statului posibilitatea de a interveni direct (prin investiții cu caracter economic, subvenții,
plata bunurilor și serviciilor cumpărate) ș i indirect (prin valoarea totală a alocaț iilor) asupra
economiei reale.
Sist emul fiscal este un produs al gândirii, deciziei și acț iunii factorului uman , creat inițial
pentru a ră spunde unor obiective financiare, la care, ulterior, s -au adăugat obiective de natură
economico- socială.
Înainte de a da o definiți e a sistemului fiscal, sunt necesare o serie de precizări referitoare
la prelevă rile fiscale.
Prelevările fiscale au apărut odată cu apariția puterii publice a statului și a relațiilor de
schimb inițial î n natura, iar ulterior în etalon monetar, în scopul îndeplinirii sarcinilor și funcț iilor
sale.
Prelevă rile fiscale constituie obligații stabilite de stat în baza autorităț ii de care acesta
dispune, obligații ce au caracter pecuniar și definitiv sub formă de impozite ș i taxe fiscale,
destinate finanțării globale a unor părț i ale cheltuielilor publice.
De la apariția lor și până î n prezent , numeroși autori au încercat să definească prelevările
fiscale cunoscute sub numele de impozit .10
9 – Tatiana Mo șteanu , Politici Fiscale și Bugetare pentru reformarea Economiei și relansarea creșterii economice,
Editura Economică, București, 2003 , pag. 87 -88
10 – Gabriela Anghelache , Finanțele publice ale României , Ed. Economică, București, 2003, pag . 59
8
Cea mai cuprinzătoare definiție este cea dată de economistul Gaston Jeze , care afirma că:
"impozitul este o prestație pecuniară impusa contribuabililor de către autoritatea publică, cu titlu
definitiv și fără contraprestație , în vederea acoperirii cheltuielilor publice". Această definiție
evidențiază caracteristicile fundamental e ale impozitului:
• Caracter pecuniar, adică impozitul este o prelevare bănească ;
• Caracter obligatoriu, adică prelevările sunt impuse și incasate de stat prin int ermediul
puterii sale de constrângere;
• Caracter definitiv, adică odată ajuns î n bug et impozitul se depersonalizează, iar
contribuabilul nu va primi înapoi banii aferenți impozitului decât î n cazul unor erori;
• Caracterul de a fi fără contraprestație directă și imediată, adică impozitul nu e prețul unui
serviciu primit, însă există aici o contraprestație de natură indirectă, sub forma utilităților
publice primare;
• Caracterul financiar, adică impozitul servește la acoperirea cheltuielilor publice, în
propor țiile care sunt deter minate pe de o parte de existența obligaț iilor financiare ale
statului și pe de altă parte de existen ța și nivelul altor resurse de finan țare a cheltuielilor
publice.
Teoria și practica fiscală utilizează, alături de noț iunea de impozit , și pe cea de tax ă.
Taxele fiscale prezinta două conotații ș i anume: pe de o parte sunt de nominate cu acest
termen prelevă ri fiscale sinonime conceptual cu impozitul stabilit prin lege (de exemplu: T VA,
taxe vamale); iar pe de altă parte cu acest termen , de taxe, sunt definite prelevările obligatorii
facute î n favoarea statului, dar în schimbul cărora contribuabilul beneficiază de anumite servi cii
publice din partea autorității (de exem plu, taxa pentru obținerea autorizației de construcț ii).
În categoria prelevă rilor fiscale sunt incluse , alături de impozite, ș i taxe cu caracter
special cunoscut e sub numele de contribuți i, pe care unii specialiș ti le denumesc taxe
parafiscale . Spre deosebire de impozite , acestea sunt prelevate în contrapartida unei prestaț ii
tangibile cu caracter specific, pe care statul o acordă persoanelor î n mod obligatoriu.
Contribuțiile se aseamănă cu taxele prin aceea că apar în legătură cu o prestație, dar diferă de
acestea prin l ipsa caracterului facultativ, căci serviciul nu e solicitat, ci este impus, stabilit de
stat.
Nerespectarea regulilor instituite cu pr ivire la sta bilirea obligațiilor fiscale care revin
subiecț ilor din economie conduce la apariț ia unor efecte negative asupra capacității de finanțare,
de către puterea publică, a obligațiilor care î i revin. Din acest motiv ac easta a creat un aparat
fiscal î nsărci nat cu gestionarea impozitelor în societate.
Elementele de natură economică, relaț iile dintre acestea concretizate în diverse tehnici de
stabilire și percepere a cuantumului diverselor prelevă ri fiscale, gestionarea acestora și deciziile
de natură politică constituie marile componente ale sistemului fiscal.
Unii economiști consideră sistemul fiscal ca fiind "totalitatea impozitelor instit uite intr –
un stat, care -i procură acestuia o parte covârș itoare din venituri le bugetare, fiecare impozit
având o contribuț ie specifică și un anumit rol regulator î n economie" .
9
O altă abordare a sistemului fiscal pune accentul pe element ele definitorii ale sistemului
în general și interpretează sistemul fiscal prin prisma relațiilor dintre elementele care formează
acest sistem, astfel: "sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metod e,
procese, cu privire la o mulț ime de elemente (materie impozabilă, cote, subiecți fiscali), între
care se manifestă relații care apar ca urmare a proiectării, legiferării, așezării și perceperii
impozitelor ș i care sunt gestionate conform legislației fiscale, în scopul realizării obiectivelor
sistemului" .11
Orice sistem fiscal prezintă următoarele două caracteristici:
1) Exclusivitatea aplică rii, care presupune faptul ca el se aplică î ntr-un teritoriu geografic
determinat, fiind unicul colector al resurselor fiscale pentru un buget sau un s istem de
bugete (buget central ș i bugete locale).
2) Autonomie tehnic ă, adică un sistem fiscal este autonom din punct de vedere tehnic
dacă este un sistem fiscal complet, ceea ce înseamnă că acesta conține toate regulile de
așezare, lichidare și î ncasare a impozite lor necesare pentru punerea sa î n aplicare.
Sistemul fis cal este un sistem complex, alcă tuit dintr -un ansamblu de elem ente ș i anume:
– Materia impozabilă;
– Subiecț ii sau actorii sistemului fiscal;
– Elementele modificabile .
Materia impozabilă, reprezentată de venitul realizat, repartizat, consumat și capitalizat,
constituie un element evolutiv complex ș i cuprinde:
– venituri din muncă, respectiv venituri de natură salarială;
– venituri din capital, respecti v rente, chirii, dividende, dobâ nzi;
– venituri produse de agenț ii economici, sub forma be neficiilor din industrie, comerț,
agricultură , servicii, etc.;
– circulația ș i consumul veniturilor.
11 – Negrea Alexandru, Fiscalitate -Metode și tehnici fiscale , Ed. Ex Ponto, Constanța, 2009, pag. 184
10
Actorii sistemului fiscal, în raport cu funcțiile pe care le îndeplinesc, se pot grupa în trei
categorii:
• actori dotaț i cu putere de decizie;
• actori însărcinați cu administrația fiscală ș i reglementarea litigiilor;
• contribuabil ii.12
Organele le gislative și executive reprezintă actori i de decizie politic ă în materie fiscală,
care se concretizeaza în dispozitii ce figurează în Legea Finanțelor publice sau Legea Bugetară
anuală, respectiv î n legile fiscale generale.
Actorii de decizie administrativ ă în materie fiscală au r esponsabilitatea gestiunii
finanțelor publice, reprezentați de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de
Administrare Fiscală. În subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală funcționează
Garda Financiară, dir ecțiile generale ale finant țelor publice județene ș i Direcția Generală a
Finanț elor Publice a Municipiului Bucureș ti.
Contribuabilii sunt persoanele fizice și juridice care realizează venituri impozabile din
activități desfășurate în Româ nia. Sistemul fiscal cuprinde ș i elemente modificabile stabilite de
organele de decizie și legislative ( de exemplu, cotele de impunere).
Transpunerea în practică a prevederilor cuprinse într -un sistem fiscal ș i a proce durilor
elaborate de administrația fiscală, presupune ex istenț a unui mecani sm bine pus la punct, cu
norme ț i reguli bine determinate.13
Mecanismul fiscal este alcă tuit dintr -un ansamblu de metode ț i tehnici pe care statul le
foloseș te pentru realizare a veniturilor bugetare, ritmic și la termenele stabilite. Cu câ t aceste
metode și tehnici sunt mai simple și mai clare pentru plătitorii de impozite și taxe, cu atât
perceperea lor este mai ușor de realizat.
Dacă printr -un sistem fiscal, legislativul ș i executivul cre ează metodologii pentru un
numă r ridicat de impozite și taxe, în cadrul administrației fiscale este necesar să se folosească un
personal numeros ș i un volum de timp ridicat pentru a așeza și a percepe impozitele și taxele
datora te de contribuabili. Mult mai ușor pentru administrația fiscală este ca numărul impozitelor
și taxelor să fie câ t mai redus , cu baze de impozitare sigure ș i clare, cu termene de percepere
corelate ritmic cu nivelul veniturilor populaț iei.
Mecanismul fiscal presupune ca, în cadrul administrării impozitelor și taxelor, atâ t la
nivelul c ontribuabililor, cât și la nivelul unităților fiscale, percepții rurale (comune),
circumscripții fiscale (orașe) și administrații financiare (municipii), să existe întocmite evidențe
fiscale nominale și centralizate, clare și cu înregistră ri la zi.
12 – Iulian Văcărel, Finanțele publice , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2007, pag . 87-88
13 – Matei Gheorghe, Darcea Marcel, Darcea Raluca, Finanțele publice , Ed. Sitech, Craiova, 2005, pag. 102
11
Pentru c a un mecanism fiscal să funcționeze coerent, clar și eficient, este necesar ca în cadrul
administrației fiscale să fie întocmite ș i aplic ate procedurile de control. La întocmirea acestor
proceduri de control trebuie să se urmărească :
– crearea unei metodologii de control unitare ș i clare pentru fiecare impozit sau taxă, asupra
modului cum sunt așezate ș i percepute acestea;
– să se respecte etica între contribuabil ș i bugetul de stat;
– să se urmărească ca orice control să fie efectuat cu acordul ambelor părț i, pe de o part e
contribuabilul, iar pe de altă parte reprezentantul administraț iei fiscale. Este necesar ca orice
contribuabil să fie înștiințat din timp asupra datei î nceperii controlului.
Aplicarea corectă a tuturor etapelor din angrenajul unui mecanism fiscal trebuie s ă permită, în
final, ca fiecare conducător de unitate fiscală să poată cunoaște, la zi, situația gestiunii
impozitelor și taxelor așezate la contribuabili și datorate de aceș tia.14
CAPITOLUL II – FISCALITATEA DIRECT Ă (IMPOZITELE DIRECTE)
În evoluț ia lor, impozitele directe au ținut pasul cu dezvoltarea economiei, deoarece ele
se stabilesc fie pe anumite m ateriale sau genuri de activități, fie pe venit sau pe avere.
Impozitele directe, f iind individualizate, reprezintă forma cea mai veche de impunere. Ele
s-au practicat și în orânduirile premergătoare epocii moderne, însă o extindere ș i o diversificare
mai mare au cunoscut abia în epoca modernă .
În primele de cenii ale secolului al XX -lea, în locul impozitelor aș ezate pe obiecte
materiale sau pe diferit e act ivități, cum sunt cele comerciale și industriale, de ci al impozitelor de
tip real, și -au făcut apariț ia impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, rentă) sau pe
avere (mobiliară sau imobiliară), adică impozitele de tip personal, care au condus la extinderea
impunerii prin aducerea printre plătitorii de impozite și a marii mase a muncitorilor ș i a
funcționarilor. Deoarece treptat, și mai ales î ncepand cu ultimele deceni i ale secolului al XIX –
lea, se înregistrează o creștere simț itoare a chel tuielilor publice, sporul de venituri realizat de stat
prin introducerea impozitelor personale nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel încât
asistăm și la extinderea impunerii directe.
Prin urmare, impozi tele directe, fiind nominative și având un cuantum și termene de plată
precis stabilite și aduse din timp la cunoștința plătitorilor, sunt mai echitabile și deci mai de
preferat decât impozitele indirec te, deoarece la acestea din urmă consumatorii diferitelor mărfuri
și servicii, de regu lp, nu știu cu anticipație când și mai ales cât vor plăti statulu i, sub forma
taxelor de consumație ș i a altor impozite indirecte.15
14 – Ioan Condor, Impozitele, taxele și contribuțiile datorate de persoanele juridice , București, 1998, Editura Tribuna
Economică, pag. 121
15 – Cătinianu Florian, Finanțe publice , Ed. Marineasa, Timișoara, 2002, pag. 203
12
Impozitele directe se stabilesc minimal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în
funcție de venit sau averea acestora, pe baza cotelor de impunere prevăzute de lege.
Aceste impozite se încasează direct de la cont ribuabili la anumite termene, su nt mai
echitabile și deci mai preferabile decâ t impozitele indirecte, deoarece la acestea din urmă
consumatorii deferitelor mărfuri și servicii, de regulă, nu pot anticipa când și mai ales câ t vor
plăti statului, sub forma taxelor de consumație și a altor impozite directe. Pentru aceste
impozite este caracteristic faptul că subiectul și suportatorul impozitului sunt una și aceeași
persoană, deși aceste elemente uneori nu coincid. Î n funcție de criteriile care stau la baza
așezării lor, impozitele directe se pot grupa în impozite reale și impozite personale.16
2.1. Caracterizarea generală a impozitelor directe
În evoluția lor, impozitele directe au ținut pasul cu dezvoltarea economiei, deoarece ele se
stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activități, fie pe venit sau pe avere.
Impozitele directe reprezintă forma cea mai vec he de impunere. Ele s -au practicat și în
orânduirile precapitaliste, dar au cunoscut o extindere și o diversificare mai mare în capitalism.
La începutul secolului al XX -lea, în locul impozitelor așezate pe obiecte materiale sau pe
activități, dec i, impozitele reale au apărut impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit,
rentă) sau pe avere (mobiliară sau nemobiliară), deci impozite de tip personal, care au adus
printre plătitorii de impozite și marea masă a muncitorilor și funcționarilor.
Impozitele directe prezintă anumite trăsături distinctive, astfel:
• sunt impozite nominative, ce cad în sarcina unei anumite persoane fizice sau juridice;
• se stabilesc în funcție de veniturile sau averea contribuabililor, pe baza cotelor de impozit
prevăzute de lege;
• au un cuantum și termene de plată precis stabilite, acestea fiind aduse din timp la cunoștința
plătitorilor;
• subiectul și suportatorul sunt, în intenția legiu itorului, una și acee ași persoană;
• tehnica de percepere a cel or mai multe impozite directe este cea a rolului „nominativ”.17
Analizând caracteristicile enunțate, se observă că impozitele directe sunt mai echitabile și,
deci, mai de preferat decât impozitele indirecte, deoarece la acestea din urmă consumatorii
diverselor mărfuri și servicii nu au posibilitatea să cunoască momentul și, mai ales, suma plătită
statului cu titlu de impozite indirecte.
16 – Luminița Ristea, Finanțele publice. Fiscalitate. Sinteze teoretice , Ed.Muntenia, Constanța, 2003, pag.96
17 – Jitaru, C.I, Contabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor , Ed.Danubius, Brăila, 2007, pag. 102 -103
13
Potrivit indicatorilor specifici privind finanțele din România, luați în considerare la
ordonarea veniturilor bugetare, impozitele directe sunt clasificate astfel:
I. Impozitul pe profit (bugetul de stat și bugetele locale)
II. Impozite și taxe de la populație (bugete locale):
Situația impozitelor directe în sistemul fiscal din România în perioada 2008- 2010:
¬ Impozitul pe clădiri de la persoane fizice;
¬ Taxa asupra mijloacelor de transport obișnuite deținute de persoane fizice;
¬ Impozitul pe terenuri de la persoane fizice;
¬ Alte impozite și taxe de la populație.
III. Impozitele pe clădiri și pe terenuri de la persoanele juridice (bugetele locale)
IV. Impozitul pe venit (bugetul de stat, bugetele locale)
V. Alte impozite directe (bugetul de stat și bugetele locale)
VI. Contribuții (bugetele asigurărilor sociale):
¬ Contribuții pentr u asigurările sociale de stat datorate de angajați, angajatori, de alte persoane
asigurate (bugetul asigurărilor sociale de stat);
¬ Contribuții pentru asigurările pentru șomaj datorate de angajatori și angajați (bugetul
asigurărilor pentru șomaj);
¬ Contr ibuții pentru asigurările sociale de sănătate datorate de angajatori și angajați (bugetul
asigurărilor sociale de sănătate).
Deoarece, începând cu ultimile decenii ale secolului trecut s -a înregistrat o creștere simțitoare a
cheltuielilor publice, sporul de venituri realizat prin introducerea impozitelor personale nu a fost
suficient pentru acoperirea acestora, astfel încât s- a extins și impunerea indirectă.
18
Alte c aracteristici
1. au caracter obligatoriu , ceea ce presupune ca toate persoanele fizice și/sau juridice care
realizează venituri dintr -o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere să participe prin
impozite la constituirea fondurilor generale ale statului;
2. sunt plăți către stat cu titlu definitiv și nerambursabil , în sensul că odată f ăcute, ele sunt
utilizate numai la finanțarea unor acțiuni și obiective necesare membrilor societății;
3. sunt o prelevare fără contracompensație sau fără vreun echivalent direct și imediat din
partea statului în favoarea contribuabilului.19
18 – Hoan ță Nicolae, Economie și finanțe publice, Ed. Polirom, Iași, 2000, pag. 97
19 – Cătinianu Florian, Finanțe publice , Ed. Marineasa, Timișoara, 2002, pag. 208
14
2.2. Conținutul ș i rolul impozitelor directe
Impozitele re prezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile ș i/sau averea
persoanelor fizice și juridice la dispoziț ia statului, î n vederea acoperirii cheltuielilor publ ice.
Această prelevare se face î n mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contrapr estație directă
din partea statului.
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înțeles în sensul că plata acestora către stat
este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice și/sau juridice care realizează venit dintr -o
anumită sursă sau posedă un anumit gen de a vere pentr u care, conform legii, datorează impozit.
Sarcina achitării impozitului pe venit rev ine tuturor persoanelor fizice și/sau juridice care
realizează venit dintr -o anumită sursă prevăzută de lege.
Rolul impozitelor de stat se manifest ă pe plan financiar, economic și social, cel mai
important fiind rolul impozitelor care se manifestă pe plan fi nancar, deoarece acesta constituie
mijlocul principal de procurare a resur selor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor
publice. Pe plan social , rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul
procedează la redistrubuirea unei părț i impor tante din produsul intern brut între grupuri sociale și
indivizi, între persoanele fizice ș i cele juridice.20
Elementele impozitu lui
Pentru ca prin impozite să se poata realiza obi ectivele financiare, economice și sociale
urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și
respectate atât de organele fiscale, cât și de contribuabili.
Printr e elementele impozitului se numără: subiectul (plă titorul), suportatorul, obiectul
impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota (cotele) impozit ului, asieta, termenele de
plată , etc.
20 – Corduneanu Carmen, Sistemul fiscal în știința finanțelor , Ed. Codecs, București, 1998, pag. 59
15
Subiectul impozitului (contribuabilul) es te persoana fizică sau juridică obligată prin lege
la plata acestuia.
Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul.
Obiectul impunerii îl reprezinta materia supusă impunerii. La impozitele directe, obiect
al impunerii poate fi venitul sau averea.
Sursa impozitului arată din ce anume se plăteș te impozitul.
Unitatea de impunere se foloseș te pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil.
Drept unitate de impunere putem întâlni: unitatea monetară, metrul pă trat de suprafață utilă ,
hectarul de teren, bucata, kilogramul, litrul, etc .
Cota impozitului sau cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unităț i de
impunere. Asieta (modul de așezare a impozitului) reprezintă totalitatea mă surilor care se iau de
către organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obi ectului
impozabil, stabilirea mrimii materiei imozabile ș i determinarea impozitului datorat statului.
Termenul de plat ă indică data până la care impozitul trebuie achitat statului.
21
2.3. Clasificarea impozite lor
Impozitele directe:
– impozitul pe venit
– impozitul pe venitul persoanelor fizice
– impozitul pe venit reținut la sursă
– impozitul pe salarii
– impozitul pe venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
– impozitul pe venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignație;
– impozitul pe venituri din activități desfășurate în baza contractelor de agent, comision sau
mandat comercial;
– impozitul pe venituri din activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile încheiate potrivit Codului Civil
– impozitul pe venituri din activitatea de expertiză contabilă și tehnică, judiciară și extrajudiciară;
– impozitul pe venitul obținut de o persoană fizică dintr -o asociere cu o persoană juridică
contribuabil, potrivit titlului IV, care nu generează o persoană juridică.
– impozitul pe venitul global
21 – GabrielaAnghelache , Finanțele publice ale României , Ed. Economică, București, 2003, pag. 124
16
• Impozitul pe venitul persoanelor juridice
• impozitul pe profit;
• impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
• impozitul pe dividende;
• impozitul pe venituri din vânzarea activelor.
• Impozitul pe avere .
Impozitele indirecte :
• taxele de consumație (Accizele);
• taxa pe valoarea adăugată (T.V.A.)
• taxele vamale;
• monopolurile fiscale;
• taxele de înregistrare și de timbru.22
22 – Ioan Condor, Drept fiscal și financiar , București, 1997, Editura Tribuna Economică, pag.97 -98
17
Impozitele directe
Figura 1 – Clasificarea impozitelor directe
Imp ozitele directe pot fi grupate în impozite reale ș i impozite personale.
Impozitele reale
Impozitele reale se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale (pământul, clă dirile,
fabricile, magazinele, etc.), făcându -se abstracț ie de situaț ia personală a subiectului impozitului.
Ele mai sunt cunoscut e și sub denumirea de impozite obiecti ve sau pe produs, deoarece se așază
asupra produsului br ut al obiectivului impozabil, fără a se face nici o legătură cu situația
subiectului impozitului.
Figura 1 – Codul fiscal. Norme de aplicare. Procedură fiscală, Ed. Juris, Argeș, 2007, pag. 58
18
Impozitele personale
Impozitele personale se întâlnesc sub f orma impozitelor pe venit și pe avere, în strânsă
legătură cu situația personală a subiectului impozitului, mo tiv pentru care sunt cunoscute ș i sub
denumirea de impozite subiective.
Impozitele pe venit
Impozi tele pe venit sunt forma de b ază a impozit elor personale și au putut fi introduse
atunci când s- a înregistrat o suficientă diferențiere a ve niturilor realizate de diferite categorii
sociale.
Subiectele impozitului p e venit sunt persoanele fizice și cele juridice (societăț ile de
capit al) care realizează venituri din diferite surse.23
Impozitele pe profitul persoanelor juridice
La plata acestui impozit sunt supuse persoanele fizice care au domiciliul sau rezidența
într-un anumit stat, precum și cele nerezidente, care realizeaza venituri din surse aflate pe
terito riul acelui stat, cu unele excepții prevă zute de lege. De la plat a impozitului pe venit se
acordă unele scutiri, astfel că în mod frecvent sunt scutiț i de plata impozitului pe venit suveranii
și familiile regale, diplomații straini acreditați în țara respectivă (cu condiția reciprocității),
uneori militarii, instituțiile publice ș i persoanele fizice care realizează venituri sub nivelul
minimului neimpozabil.
În practica fiscală, se întâlnesc două sisteme de așezare a impozitelor pe veniturile
persoanelor fizice.
Sistemul impunerii separate – poate fi întâlnit fie sub forma unui im pozit unic pe venit,
care permite o impunere diferențiată pentru fiecare categorie de venit în funcț ie de natura
acestuia, fie prin institui rea mai multor impozite, ca re vizează fiecare în parte venitul obținut
dintr -o anumită sursă .
Sistemul impunerii globale este cel mai frecvent întâlnit și presupune cumularea tuturor
veniturilo r realizate de o persoană fizică, indiferent de sursa de proveniență, ș i supunerea
venitului cumulat unui singur impozit.
23 – Matei Gheorghe, Darcea Marcel, Darcea Raluca, Finanțele publice , Ed. Sitech, Craiova, 2005, pag. 126
19
Din compararea celor două sisteme de impunere, rezultă că impunerea separată permite
tratarea diferențiată a veniturilor, în ceea ce privește modul de așezare și nivelul cotelor de
impozit, deoarece acestea din urmă difer ă în funcție de sursa de proveniență a veniturilor.
Persoanele care realizează venituri di n mai multe surse sun t avantajate, deoarece n u mai
sunt afectate de consecinșele progresivității impunerii, care se fac simț ite prin cumularea
veniturilor practicată în sistemul impunerii globale.
Pentru calcularea impozitului pe veniturile persoanelor fizice , pot fi utilizat e cote
proporționale sau progresive. În unele ță ri, ve nitul impozabil este supus mai întâi impunerii la
cote proporționale și apoi impunerii î n cote progre sive. Cea mai frecvent utilizată este impunerea
în cote progresive pe tranș e de venit.24
Impozitul pe venituril e persoanelor fizice se stabilește, de regulă, anual, pe baza
declarației de impunere î ntocmite de subiectul impozitului. După stabilirea impozitul ui datorat
statului, acesta se înregistrează î n debitul contribuabilului, în registrul de rol. Încasarea
impozitului stabilit asup ra veniturilor din salarii, dobânzi, rente, etc. se realizează, de cele mai
multe ori, prin stopaj la sursă , iar impozitul asupra celorlalte venituri se încaseaza direct de la
contribuabili.
Nu sunt supuse impozită rii:
pensiile care nu depășesc 5 000 000 de lei pe lună și ajutoarele primite în cadrul sistemului
asigură rilor sociale;
alocaț iile de stat pentru copii;
pensiile de întreț inere;
bursele acordate elevilor, studenților ș i doctoranzilor;
dobâ nzile aco rdate pentru titlurile de stat ș i cele aferente depunerilor la vedere în conturi la
societăț i bancare;
sumele sau bunurile primite ca ajutor;
donaț iile;
sponsorizările (persoanelor care le primesc);
sumele primite de asigurați în baza contractelor de asigurare de bunuri sau persoane;
veniturile obținute din tranzacț ionarea valorilor mobiliare, etc.25
Impunerea are ca obiect venitul efectiv realizat, determinat ca d iferență între totalul
veniturilor încasate din activitatea desfășurată și cheltuielile efectuate pentru realizarea
veniturilor. Pentru a se determina venitul impo zabil, contribuabilii trebuie să depună, până la
data de 31 ianuarie a fiecărui an, declaraț ia de impune re pentru ve niturile realizate î n anul fiscal
precedent.
24 – Jitaru, C.I, Contabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor , Ed.Danubius, Brăila, 2007, pag. 186
25 – Gabriela Anghelache , Finanțele publice ale României , Ed. Economică, București, 2003, pag . 101
20
Pentru calcularea impozitului cuvenit statului asupra ven itului anual impozabil se aplică
cote progresive compuse , al căror nivel minim est e de 15% pentru veniturile de până la 3000000
lei. Cota de impunere maximă este de 35% și se aplică asupra veniturilor care depășesc
12000000 lei. Tot pe baza acestor cote se calculează și impozitul pe veniturile obț inute din
drepturi de autor, din cesionarea, închirierea ș i valorificarea unor astfel de drepturi dobândite
prin moș tenire.
Pentru veniturile obți nute din închirierea, subînchirierea și din constituirea dreptului de
uzufruct, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 15% asupra venitu lui anual
impozabil, care se obț ine prin deducerea din veniturile încasate la nive lul unui an a impozitului
pe clădiri, a primelor de asigurare plătite ș i a impzitului pe teren aferente spațiului închiriat. Dacă
este vorba de închirierea sau subî nchirierea de camere mobilate, se mai deduce și o cotă forfetară
de cheltuie li de 20% din venitul rezultat în urma sc ăderii impozitelor și a primelor de asigurare
menți onate.26
Impozitul pe profitul persoanelor juridice
Pentru stabilirea impozitului pe profitul realizat de persoanele juridice (societăț ile de
capital), în unele țări se folosește același sistem de impunere ca î n cazul persoanelor fizice, iar în
altele se practică un sistem distinct. Modul în care se realizează impunerea profitului realizat de
persoanele juridice este determinat de organizarea acestora, ca societăți de persoane sau ca
societăț i de capital.
În cazul societăț ilor de persoane, impunerea veniturilor acestora se face frecvent pe baza
sistemului aplicat veniturilor persoanelor fizice, deoarece este dificil să se faca distincție î ntre
averea fiecă reia din tre persoanele asociate și patrimon iul societăț ii respective.
La societățile de capital, poate fi facută o demarcație netă între averea personală a
acționarilor și patrimoniul societăț ii, deoarece acționarii răspund pentru actele și faptele societății
numai în limitele părții de capital pe care o dețin. Profitul obț inut de o soci etate de capital se
repartizează atât acțio narilor, sub formă de dividende (proporț ional cu participarea lor la
capital), cât și la dispozitia societăț ii pentru constituirea unor fonduri. Aceasta repar tizare a
profitului permite luarea în considerare a mai multor modalităț i de impunere a veniturilor
realizate de societăț ile de capital , și anume:
a) se impune mai întâi profitul total obținut de societatea de capital ș i apoi, separate, profitul
repartizat acționarilor sub formă de dividende. Î n acest caz, considerat clasi c, partea din profit
repartizată acționarilor este impusă de două ori impozitării (o dată la societate și a doua oară la
acționari sau asociaț i);
b) se impun numai dividendele, iar partea din profit lăsată la dispoziția societății de capital
este scutită de impozit. Practicarea acestei metode este avantajoasă pentru societățile de capital și
vizează simularea acestora în plasarea profitului realizat î n noi invest iții;
26 – Tatiana Mo șteanu , Politici Fiscale și Bugetare pentru reformarea Economiei și relansarea creșterii economice ,
Editura Economică, București, 2003 , pag. 123
21
c) se impune numai partea din profit care rămâne la dispoziția societăț ii de capital , iar
dividendele repartizate acț ionarilor nu sunt impuse impozitării. Î n acest caz, se încalcă principiul
echității fiscale, deoarece se exonerează de la impunere dividendele realizate de acț ionari;
d) impunerea separată, mai întâi a dividendelor repartizate acționarilor și apoi a părții din
profit rămase la dispoziția societăț ii de capital.
În vederea stabilirii venitului impozabil al societății de capital, se pleacă de la rezultaele
de bilanț ale acesteia, la care se adaugă: sold ul stocurilor (s oldurile de la începutul anului, plus
intrările din producție, minus ieșirile), veniturile din câștiguri de capital, dobâ nzile la contur ile
curente, veniturile din dobâ nzi la creditele acordate, veniturile din chirii, etc. Pentru a se st abili
venitul impoz abil, urmeazî ca din veniturile brute astfel det erminate să se scadă: cheltuielile de
producție, dobânzile plătite, prelevările la fondul de rezervă ș i la alte fonduri speciale permise de
lege, pier derile din activitatea anului curent și eventual din anii precedenți, anumite prelevă ri
pentru scopuri social -culturale. Condițiile și limitele în care pot fi făcute aceste scăzăminte diferă
de la țară la țară.27
În ceea ce pr ivește impozitarea propriu -zisă a profitului net obținut de societăți le de
capital, practica internațională permite evidențierea următoarelor situații:
– în unele ță ri cotele de impunere sunt diferențiate în funcție de proprie tarul capitalului social;
– cotele de impunere sunt diferențiate în functie de natura activităților din care se obț ine profitul;
– nivelul cot elor de impunere este stabilit în funcț ie de cifra de afaceri a societăț ilor comerciale;
– utilizarea unor cote de impozit diferite, după cum impozitul este un venit al bugetului de stat
(federal) sau al bugetelor locale;
– utilizarea unei singure cote de impunere.
După cum rezultă din cele prezentate, impozitul pe profitul societăților de capital se
calculează pe baza unor cote proporț ionale , cărora li se pot aplica anumite corective.
Impunerea profitului realizat de pers oanele juridice se face, de regulă, anual, pe baza
declarației de impunere î ntocmite de acestea.
27 – GabrielaAnghelache , Finanțele publice ale României , Ed. Economică, București, 2003, pag. 152
22
4.2. Impozitele pe avere
Institu irea acestor impozite a fost făcută din cauză că diferite persoane fizice și juridice
au drept de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile.
În practica fiscală din diferite țări, impozitele pe avere se întâlnesc sub urmă toarele
forme:
impozite asupra averii propriu -zise;
im pozite pe circulaț ia averii;
impozit e pe sporul de avere sau pe creș terea valorii averii.
Impozitele asupra averii propriu -zise pot fi întâlnite atâ t ca impozite stabilite
asupra averii, dar plătite din venitul obț inut de pe urma averii respective, cât și ca impozite
instituite pe substanț a averii. Impozitele asup ra averii propriu -zise care se întâlnesc mai frecvent
sunt:
impozitele pe proprietăț ile imobiliare;
impozitele asupra activului net.
Impoz itele pe proprietăț ile imobiliare se întâ lnesc cel mai adesea sub forma
impozitelor asupra terenurilor și clă dirilor. Aceste impozite au ca bază de impunere fie valoarea
de înlocuire sau valoarea declarată de proprietar, fie veniturile capitalizate privind bunurile
respective. Cotele de imp unere sunt în general scăzute și sunt diferențiate atât în funcție de
categoria de folosință a terenului, cât ș i de amplasamentul acestuia.
Impozitele asupra activului n et au ca obiect întreaga avere mobilă și imobilă pe care o
deține un contribuabil. La plata acestui impozit în unele țări sunt supuse atât persoanele fizice,
cât și cele juridice, iar î n altele fie numai perso anele fizice, fie numai societăț ile de capital.
Impozitele pe circulaț ia averii se instituie în legătură cu trecerea dreptului de
proprie tate asupra unor bunuri mobile ș i imobile de la o persoană la alta. În această categorie de
impozite, se află:
impozitele pe succesiuni;
impozitele pe donaț ii;
impozitele pe actele de vânzare -cumpă rare a unor bunuri imobile;
impozitele pe hârtiile de valoare (acțiuni, obligaț iuni, etc.);
impozitele pe circulaț ia capitalurilor ș i a efectelor comerciale.
Impozitele pe succesiuni au ca ob iect al impunerii averea primită drept moștenire de o
persoană fizică și vizează numai circulația bunurilor î ntre persoanele fizice. Impozitul poate fi
stabilit fie global, pentru toată averea lăsată mostenire, fie separate, pentru partea de avere ce
revine fiecărui moș tenitor. Calcularea impozitului se face pe baza unor cote progresive, ia r
nivelul acestora este diferențiat atât în funcț ie de valoarea averii care face obiectul succesiunii,
23
cât și în funcț ie de gradul de rudenie existent între pers oana decedată și moștenitorii acesteia
(impozitul este mult mai mare cu cât succesorul este rudă mai îndepărtată cu persoana decedată).
Impozitele pe donaț ii au fost introduse pentru a preveni oc olirea plății impozitului pe
succesiuni, în cazul î n care are loc efectuarea de donații de avere în timpul vieții. Impozitul cade
în sarcina persoanei care primeste donația (donatar) și se calculează pe baza unor cote
progresive. Nivelul progresivității es te influențat de valoarea averii donate și de gr adul de
rudenie dintre donator ș i donatar.
Impozitele pe actele de vânzare- cumpă rare a unor bunuri imobile cad în sarcina
cumpărătorilor. În unele ță ri, pentru calc ularea impozitului se utilizează cote propor ționale, iar î n
altele cote progresive.
Impozitel e pe sp orul de avere sau pe creș terea valorii averii au ca obiect
sporul de valoare pe care l -au înregistrat unele bunuri î n cursul unei perioade de t imp. Ca
impozite de acest gen putem menț iona:
impozitul pe surplusul de valoare imobiliară ;
impozit ul pe sporul de avere realizat în timp de război .
Impozitul pe surplusul de valoare imobiliar ă a fost introdus i pentru impunerea
sporului de valoare î nregistrat de anumite bunuri imobiliare în intervalul de timp de la cumpărare
și până la vânzare, fără ca proprietarul să fi efectuat o cheltuială î n acest scop.
Impozitul pe sporul de avere realizat în timp de ră zboi are ca obiect averea dobândită
în timpul sau ca urmare a războiului. Cu t oate că impozitul se calcula î n cote progresive, el n -a
avut un randament prea ridicat, deoarece existau numeroase căi de sustragere de la impunere și
se plătea în moneda depreciată în urma inflaț iei.28
Dubla impunere juridică internaț ional ă
Cunoaș terea temeinică a practicii fiscale internaționale are o importanță deosebită în
realizarea procesului de lărgire a cooperării economice și financiare dintre a cestea. Dubla
impunere juridică internațională poate de veni, la un moment dat, o piedică î n amplificarea
relațiilor economice, financiare, de credit, etc. dintre dif erite ță ri.
Conț inutul dublei impuneri juridice internaț ionale
Dubla impunere juridică internațională reprezintă supunerea la impozit a aceleiași materii
impozabile și pentru aceeași perioadă de timp, de către două autorități fiscale din țări di ferite.
Dubla impunere poate apărea în cazul realizării de către rezidenț ii unui stat a unor venituri pe
teritoriul altui stat.
28 – Cătinianu Florian, Finanțe publice , Ed. Marineasa, Timișoara, 2002, pag. 185
24
Dubla impunere juridică internațională poate apărea numai î n cazul impozitelor directe
(al impozitelor pe venit ș i al celor pe avere).
În practica fiscală internațională pot fi întâ lnite mai multe criterii care stau la baza
impunerii veniturilor sau a averii, ș i anume:
criteriul rezidenț ei (domiciliului fiscal);
criteriul naționalității;
criteriul originii veniturilor.
Potrivit criteriului rezidenț ei, imp unerea veniturilor se efectuează de autoritatea fiscală
din țara căreia aparține rezidentul, indiferent dacă veniturile sa u averea sunt obținute sau se află
pe teritoriul acelui stat sau în afara acestuia.
Conform criteriului nationalităț ii, un stat impune rezidenț ilor săi, care realizează
venituri sau posedă averi din (î n) statul respectv, indifer ent dacă ei locuiesc sau nu în ț ara lor.
În cazul criteriului originii veniturilor , impunerea se face de către organele fiscale din
țara pe al cărei teritoriu s -au realizat veniturile sau se află averea, făcându -se abstracție de
rezidența sau de naț ionalitatea beneficiarilor de ven ituri.
Modul î n care aceste criterii sunt aplicate duce la apariția dublei impuneri internaț ionale.
Consecinț ele negative pe care le ar e dubla impunere asupra dezvoltării relațiilor
economice și financiare dintre diferite țări au făcut necesară găsirea u nor soluții pentru
înlăturarea ei.29
Metode pentru evitarea d ublei impuneri juridice internaționale
Evitarea dublei impuneri s e poate face fie pe baza unor măsuri leg islative unilaterale, fie
prin î ncheierea de acorduri bilat erale sau multilaterale între diferite state, iar soluția cea mai
potrivită este încheierea de convenții bi sau multilateral î ntre state.
29 – Luminița Ristea, Finanțele publice. Fiscalitate. Sinteze teoretice , Ed.Muntenia, Constanța, 2003, pag. 160
25
Convenț ia pentru ev itarea dublei impuneri se aplică impozitelor pe venit și pe avere, iar
sub incidența ei intră atât persoanele fizice, cât și cele juridice.
Pentru evitarea propriu- zisă a dublei impuneri, în practica fiscală internațională se aplică
mai multe metode sau procedee tehnice:
scutirea totală;
scutirea progresivă;
“creditarea” ordinară a impozitului;
“creditarea” totală a impozitului.
Conform procedeului scutirii (exoneră rii) totale , venitul realizat în strainatate de
rezidentul unui anumit stat ș i care a fost supus impunerii acolo, nu se mai include în venitul
impozabil în statul de rezidență .
Î n cazul procedeului scutirii (exoneră rii) progresive, venitul obținut de rezidentul unui
stat în străinătate se adaugă la veniturile realizate de acesta în statul de rezidență, urmând apoi ca
la venitul total astfel obținut să se stabilească cota progresivă aferentă .
Procedeul “creditării” (impută rii) ordinare constă în aceea că impozitul plătit statului
străin pentru venitul realizat pe teritoriul acestuia, de rezidentul altui stat, se deduce direct din
impozit ul datorat statului de rezidență, dar numai până la limita impozitului intern ce revine la un
venit egal cu venitul obținut în str ăinătate.
Î n cazul procedeului “creditării” (impută rii) totale , impozitul plătit în străină tate pentru
venitul realizat acolo se deduce in tegral din impozitele datorate în statul de rezidență. Deducerea
integrală se face inclusiv în situațiile în care impozitul plătit în străinătate este mai mare decâ t
impozitul aferen t aceluiași venit în statul de rezidență .
Ap elarea la unul sau altul din tre aceste procedee permite, după caz, diminuarea
impozitelo r datorate statului de rezidență sau recunoașterea impozitelor plătite în străinătate.30
Impozite directe
Determinarea profitului impozabil se face astfel :
Profit impozabil = venituri totale – cheltuieli totale – venituri neimpozitabile + cheltuieli
nedeductibile
Veniturile neimpozitabile sunt: dividendele, diferențele favorabile de titluri de participare,
venituri din anularea cheltuielilor pentru care nu s -a acordat deducere, veniturile din reducerea
sau anularea provizioanelor pentru care nu s -a acordat deducere, veniturile din recuperarea
cheltuielilor nedeductibile.31
30 – Negrea Alexandru, Fiscalitate -Metode și tehnici fiscale , Ed. Ex Ponto, Constanța, 2009, pag. 121
31 – Iulian Văcărel, Finanțele publice , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2007, pag. 128 -129
26
Cheltuielile nedeductibile sunt:
• cheltuieli cu impozitul pe profit;
• dobânzile, majorările de întârziere, amenzile, confiscările datorate către autoritățile
române;
• cheltuieli privind b unurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă
din gestiune ori degradate.
• cheltuieli de protocol care depășesc limita de 2% aplicată diferenței rezultate dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, mai puțin cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol;
• cheltuieli cu deplasarea care depășesc de 2,5 ori nivelul legal stabilit;
• cheltuieli cu TVA aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată la sursă;
• cheltuieli înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ;
• cheltuieli cu primele de asigurare plătite de angajator în numele angajatului;
• sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor peste limita legală, cu excepția celor create de bănci;
• cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii;
• cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, a sistență sau alte prestări de
servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării.
Sunt obligați la plata impozitului pe profit contribuabilii din următoarele categorii:
– persoane juridice române;
– persoane juridice străine care desfăș oară activitate prin intermediul unui sediu permanent
în România.
Cota generală de impozitare este de 16%. În cazul în care un contribuabil desfășoară activități de natura barurilor de noapte, a cluburilor de noapte, a discotecilor, a cazinourilor sau a
pariurilor sportive, impozitul pe profit nu poate fi mai mic de 5% din veniturile aferente acestor
activități. În acest caz impozitul va fi 5% din veniturile aferente activității.
32
Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderii o constituie suma
veniturilor trimestriale din orice sursă, din care se deduc:
• veniturile din variația stocurilor;
• veniturile din producția de imobilizări necorporale sau corporale;
• alte venituri d in exploatare reprezentând veniturile din cota -parte a subvențiilor
guvernamentale și a altor resurse similare pentru finanțarea investițiilor;
32 – Corduneanu Carmen, Sistemul fiscal în știința finanțelor , Ed. Codecs, București, 1998, pag. 176
27
• veniturile din provizioane privind activitatea exploatare și veniturile financiare din
provizioane;
• veniturile realizate din despăgubiri de la societățile de asigurare pentru pagubele produse
la activele corporale proprii;
Cota de impozitare este de 2,5%. calculul și plata impozitului pe venitul
microîntreprinderilor se efectuează trimestrial până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
Impozitul pe salarii
Venitul impozabil din salarii se determ ină prin deducerea din venitul brut a următoarelor
sume:
– Contribuțiile personalului la asigurările sociale (10,5%)
– Contribuțiile personalului la fondul de șomaj (0.5%)
– Contribuțiile personalului la asigurările sociale de sănătate (5,5%)
– Deducerea personală.
Contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat este datorată de persoanele care au
calitatea de salariat și alți contribuabili cum ar fi:
• Angajatorii persoanelor care au calitatea de salariați
• Agenția Națională pentru ocuparea Forței de Muncă, pentru persoanele aflate în șomaj
• Asociat unic, asociați, comanditari sau acționari
• Administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management
• Membrii ai asociației familiale
• Persoane autorizate să desfășoare activități independente
• Alte persoane care realizează venituri din activități profesionale .33
Cota de CAS se stabilește anual iar in 2009 nivelul acesteia este de 10,5%. Baza de calcul
nu poate depăși plafonul a de 5 ori salariul mediu brut. Incepand cu anu l 2007, limita maxima a
bazei de calcul a acestei contributii a fost eliminata atat pentru contributia datorata de angajator
cat si pentru cea datorata de angajat.
Legislația privind asigurările sociale acordă scutiri de CAS, asupra sumelor ce reprezintă:
• Prestații de asigurări sociale care se suportă din fondurile asigurărilor sociale sau ale
angajatorului și se plătesc potrivit legii pensiilor
• Drepturi de muncă plătite potrivit legii în cazul încetării raporturilor de muncă, servicii ale funcțio narilor publici, încetarea calității de membru cooperator, cu excepția sumelor
pentru perioada de preaviz
33- Ioan Condor, Impozitele, taxele și contribuțiile datorate de persoanele juridice , București, 1998, Editura Tribuna
Economică, pag. 203
28
• Diurne de deplasare și delegare, detașare și transfer, drepturi de autor
• Premii și alte câștiguri exceptate de legi speciale
• Sume obținute în baza unei convenții civile de prestări servicii sau executări de lucrări de
către persoanele care au încheiat contracte ind ividuale de muncă
• Sume reprezentând participarea salariaților la profit.
Contribuția la bugetul asigurărilor sociale de sănătate este datorată obligatoriu de către:
• Persoane fizice care realizează venituri din salarii supuse impozitului pe venit
• Persoane fizice care exercită profesii liberale
• Persoane fizice care desfășoară activități independente
• Persoane fizice care obțin venituri din agricultură și silvicultură, care nu au calitatea de angajator.
• Persoane fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende
și dobânzi și alte venituri care se supun impozitului pe venit.
• Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații
• Persoanele juridice obligate prin lege la plata contribuției pentru următoarele categorii de asigurați: Satisfac stagiul militar, se află în concediu medical, execută o pedeapsă privată de libertate sau se află în arest preventiv, persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj sau de alocație de sprijin.
• Cetățenii stră ini care se asigură obligatoriu.
Cota este de 5,5%. Contribuția angajaților la bugetul asigurărilor sociale de sănătate este destinată constituirii fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și acesta finanțează
activitățile medicale oferite gratuit asiguraților.
Contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj este datorată de:
• Persoanele angajate pe baza unui contract individual de muncă
• Funcționarii publici și alte persoane care desfășoară activități pe baza actului de num ire
• Persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul
autorității executive, legislative ori judecătorești pe durata mandatului
• Militarii angajați pe bază de contract
• Angajatorii și persoanele juridice la care își desfășoară activitatea persoanele angajate pe baza unui contract de muncă
• Alte persoane care au încheiat un contract de asigurare de șomaj
Cota este de 0.5% și se aplică asupra salariului lunar brut de bază și a altor drepturi
asimilate (indemnizații, sporuri, etc.).34
34 – GabrielaAnghelache , Finanțele publice ale României , Ed. Economică, București, 2003, pag. 192
29
Impozitul pe dividende
Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra dividendelor și se varsă la
bugetul de stat.
Impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice
Categoriile de venituri supuse impozitului de venit sunt:
– venituri din activități independente
– venituri din salarii
– venituri din cedarea folosinței bunurilor
– investiții
– venituri din pensii
– venituri din activități agricole
– venituri din premii și jocuri de noroc
– venituri din transferul proprietăților imobiliare
– venituri din alte surse .
Veniturile din activități independente sunt:
– Veniturile comerciale. Reprezintă veniturile din faptele de comerț ale contribuabililor, din
prestări de servicii, precum și cele din practicarea unei meserii.
– Venituri din profesii libere. Reprezintă veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor fina nciar, consultant fiscal, expert contabil, contabil
autorizat, arhitect etc.
– Venituri din drepturi de proprietate intelectuală. Provin din brevete de invenție, desene și modele, mărci de fabrică și de comerț, procedee tehnice, know -how, din drepturi de aut or
și drepturi conexe drepturilor de autor.
Conform art. 43 din Codul Fiscal, cota de impozit este de 16%
și se aplică asupra venitului
impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe
veniturile din: a) activități independente; b) salarii; c) cedarea folosinței bunurilor; d) investiții;
e) pensii; f) activități agricole; g) premii; h) alte surse.
La această cotă unică sunt excepții prevăzute expres la categoriile de venituri cuprinse în
titlul III din Codul Fiscal, și anume: 1) venituri din investiții (neimpozabile sau impozabile cu
cota de 1% în anumite situații), 2) venituri din premii și jocuri de noroc (cota de 20% aplicabilă
la suma peste un plafon maxim neimpozabil) și 3) venituri d in activități agricole.35
35 – Codul fiscal. Norme de aplicare. Procedură fiscală , Ed. Juris Arge ș, 2007, pag. 95
30
STUDIU DE CAZ:
EVOLUȚIA IMPOZITELOR DIRECTE
MĂSURI IMPORTANTE ÎN DOMENIUL POLITICII FISCALE DIN PERIO ADA
2005 – 2006
Prin măsurile fiscale întreprinse, anul 2005 a marcat o abordare nouă a politicii fiscale,
care se înscrie în tendința actuală din țările foste socialiste, urmărinde- se declanșarea unei
adevărate competiții între economiile naționale, măsuri ce au avut impact ș i asupra anului 2006.
Dintre aceste măsuri cele mai importante au avut în fost:
a) perfecționarea impozitului pe profit;
ϖ reducerea cotei de impunere a profitului de la 25% la 16%;
ϖ unificarea cotei de impozitare a profiturilor persoanelor juridice prin eliminarea cotei reduse
de impunere de 10% a profitului obținut din vânzarea -cesionarea proprietăților imobiliare situate
în România și a titlurilor de participare deținute la o perso ană juridică română, în contextul
reducerii cotei standard de impozitare la 16%;
ϖ extinderea bazei de impozitare prin:
– eliminarea posibilităților de opțiune pentru impunerea veniturilor la data ratelor în cazul
contractelor de vânzare cu plata în rate ș i impunerea acestora la data facturării;
– renunțarea la posibilitatea deducerii cheltuielilor de amortizare reprezen tând 20% din valoarea
de intrare a achizițiilor de mijloace fixe amortizabile sau brevete de invenție amortizabile;
b) majorarea cotei de impunere de la 1,5% la 3% a veniturilor microîntreprinderilor. Prin această
măsură s- a urmărit crearea unui sistem fiscal echitabil, neutru și care să nu genereze tratamente
fiscale discriminatorii în raport cu diversele categorii de contribuabili;
c) sim plificarea și perfecționarea impozitului pe venit unde măsurile luate au constat în:
– înlocuirea sistemului global de impunere a veniturilor realizate de persoane
fizice, care presupunea utilizarea unui barem de impunere cu cote progresive cuprinse între 18%
și 40%, cu sistemul bazat pe cota unică de 16% aplicată majoritatea categoriilor de venituri.
Sistemul propus asigură simplitate, obiectivitate și creează premisele pentru creșt erea economică,
prin stimularea investițiilor.
36
Elementele cheie în impunerea veniturilor în acest sistem vizează renunțarea la procedura
de globalizare a anumitor venituri și înlocuirea acestui sistem cu impunerea veniturilor pentru
fiecare sursă de venie din fiecare categorie, impozitul fiind final. A ceastă abordare a generat
modificări în sistemul de compensare a pierderilor, precum și în sistemul de declarare.
36 – P. Brezeanu, Fiscalitate Europeană, Ed. Economică, București, 2005, pag. 85
31
S -au eliminat din legislația fiscală deducerile economice care includeau:
• cheltuieli pentru reabilitarea locuinței de domiciliu destinate reducerii pierderilor de căldură în
scopul îmbunătățirii confortului termic, în limita sumei de 15 milioane lei anual;
• prime de asigurare pentru locui nța de domiciliu în limita echivalentului în lei a 200 de euro pe
an;
• prime de asigurare privată de sănătate, cu excepția celor încheiate în scopuri estetice, în limita
echivalentului în lei a 200 de euro pe an;
• cotizația de sindicat potrivit legislaț iei în materie.
Cele mai importante măsuri fiscale în anul 2006 au fost:
În domeniul impozitului pe profit:
– extinderea numărului de contribuabili;
– extinderea bazei impozabile prin:
– restrângerea categoriilor de rezerve deductibile la calculul profitului impozabil pentru
societățile bancare și de asigurare, precum și din sectorul energetic, petrolier, prin eliminarea
celor specifice față de celelalte categorii de contribuabili;
– eliminarea unor facilități fiscale cuprinse în acte norma tive considerate neconforme cu
principiile Uniunii Europene.
În domeniul impozitului pe venit:
– aplicarea cotei unice de 16% asupra câștigurilor din transferul titlurilor de valoare în timpul anului, cu posibilitatea opțională de definitivare, la sfârșit ul anului a impozitului
aplicând cota de 16% asupra câștigului net;
– renunțarea la facilitarea de neimpozitare a câștigurilor din transferul proprietăților imobiliare dobândite prin moștenire și schimb.
Începând cu data de 1 ianuarie 2006, confor m legislației, pentru veniturile realizate de
persoanele fizice și juridice nerezidente, s- a aplicat cota de 16%, cu excepția veniturilor obținu te
din jocuri de noroc, pentru care se obține cota de impozit de 20% și 25%. S-au unificat , în felul
acesta, cot ele de impozitare practicate pentru nerezidenți crescând de la 10% și, respectiv, 15%
la 16%, cu excepția jocurilor de noroc unde cota rămâne constantă.
În domeniul impozitelor și taxelor locale au fost avute în vedere următoarele măsuri:
în cazul clădirilor utilizate ca locuințe s -a majorat impozitul aferent acestora, taxa asupra
mijloacelor de transport s -a majorat ca urmare a modificării modului de calcul a impozitului,
majorarea taxei datorate pentru iahturi, renunțarea la scutirea de la p lata taxei asupra succesiunii,
dacă încheierea procedurilor succesorale a fost făcută în termen de un an de la data decesului
proprietarilor bunului.
37
37 – Țâțu L., Șerbănescu C., Ștefan D., Vasilescu D, Nica A., Fiscalitate de la lege la practică, Ed. AllBeck,
București, 200 4
32
EVOLUȚIA IMPOZITELOR DIRECTE ÎN SISTEMUL FISCAL DIN
ROMÂNIA ÎN PERIOADA 2008 -2010
Din analiza datelor existente în bugetele de stat pe anii 2008, 2009 si 2010, comparativ, în
dinamica, situația principalelor impozite directe se prezintă astfel:
Impozitul pe venit,profit și câștiguri de capital de la persoane juridice în perioada
2008- 2010
33
Impozitul pe venit, profit și câștiguri de capital de la persoanele fizice în perioada 2008-
2010
34
Impozitul pe venitul persoanelor fizice
Impozitul pe venitul persoanelor fizice
35
Impozitul pe venit de la persoanele juridice
Impozitul pe profit de la persoane juridice
Sursa figurilor : www.incont.ro , www.anaf.ro , www.eurostat.ec.europa.eu
36
Analiștii economici au anticipat la finele anilor 2008 si 2009 ca economia va crește în anii
următori, dar și -au revizuit estimarile în repetate rânduri din cauza incertitudinilor legate de
mediul macroeconomic intern si de evoluția crizei internationale, ș i modificarilor frecvente ale
contextului economic internațional.
Î n decembrie 2009, estimarile analiștilor indicau pentru acest an o creștere economică
cuprinsă între 0,6% si 2%, dar acestea au fost revizuite în scădere de mai multe ori în principal
din cauza măsurilor de austeritate anunțate și implementate pe parcursul anului, cum ar fi
majorarea TVA cu 5 puncte procentuale, la 24%, și reducerea salariilor angaj atilor din sectorul
bugetar cu 25%.
Î n 2010, majoritatea prognozelor indicau pentru acel an o contracție a PIB -ului situată în
jurul a 2%. De asemenea, la finele anului 2008 anticipațiile privind evoluția economiei în 2009
vizau un avans real al PIB și se concentrau în intervalul 3 -4%, dar acestea au fost revizuite de
mai multe ori, iar PIB -ul a scăzut cu 7,1% la nivelul întregului an.
Pentru 2011, economistul -sef al ING Bank Romania , Nicolaie Chidesciuc, considera că
economia a avansat modest, cu 0,2%, în condițiile în care doar a doua jumatate a anului va marca
începutul reluarii creșterii economice. "Probabilitatea unei contracții economice în 2011 este
destul de ridicată, de circa 35 -45% în opinia mea, însă inferioară celei care ind ică trecerea pe
plus a economiei.
Economia ar fi putut rămâ ne în recesiune daca instabilitatea politică se accentuează, dacă
arieratele sectorul ui public față de cel privat ar fi crescut, dacă problemele țărilor din periferia
zonei euro s -ar fi accentuat , cu impact asupra cererii externe, dar și asupra băncilor europene", a
declarat Chidesci uc. Totusi, Chidesciuc considera ca pentru investitorii de pe piețele externe sunt
importante perspectivele economiei, nu neaparat reluarea creșterii economic e.
În consecință, chiar dacă România nu va ieși din recesiune, însă va lua deciziile corecte,
cel mai probabil investitorii vor aprecia asemenea decizii, fiindcă vor ajuta la obținerea de profit
în viitor și vor s timula apetitul față de R omânia", a afirmat economistul -șef al ING Bank
Romania. Și Florentina Cozmancă, economist la RBS Bank Romania, era pesimistă și anticipa ca
evoluția economiei va varia în 2011 între -1% si 1%, centrul intervalului indicâ nd stagnarea PIB
la nivel ul din 2010. Ea considera că reluarea creșterii economice în 2011 este strict condiționată
de mai mulți factori, în principal de o eventuala adoptare de noi măsuri de austeritate, ceea ce ar
afecta consumul intern, de pă strarea expunerilor principalelor grupuri financiare față de România
și de expansiunea cererii externe.
Totodată, economiști i Piraeus Bank Romania estimau că economia va crește în 2011 cu
0,6%, dar că un nou val de măsuri de austeritate poate întoarce din drum revenirea economică,
asa cum s- a întâ mplat după trimestrul al doilea din 2010.
Cei mai optimiști analiști au fost Lucian Anghel, economistul -șef al BCR, ș i Rozalia Pal,
economistul -șef al UniCredit Ț iriac Bank, care estimau că economia va crește în 2011 cu 1,2%
și, respectiv, 1,7%. "În primul rând scăderea de până acum este prea mare. PIB -ul pe cap de
locuitor este mai mic decât cel din 2007, în condițiile în care populația a rămas relative
nemodificată. Suntem singurul stat cu scădere economică doi ani cons ecutiv. În al doilea rând, a
trebuit să facem consolidare fiscală mult mai dură decât alte state", a răspuns Anghel la
întrebare a "de ce se vor îndeplini estimările de creștere economică în 2011, după ce în ultimii doi
37
ani acestea nu s- au realizat?". Pal considera că estimările de creștere economică pentru 2011 se
vor îndeplini întrucât există o imagine mai clară asupra evoluțiilor macroeconomice, economiile
europene trec prin perioada de ieșire din criză, iar în România nu se mai anticipează noi șocuri
deoarece măsurile ample de ajustare au fost implementate deja.
În ceea ce priv ește 2012, analiștii anticipau că avansul economiei României se va accelera
la 2% – 3,4%.
Economia a intrat în recesiune în trimestrul al treilea din 2008, od ată cu scăderea
Produsului Intern Brut în termeni ajustati sezoneri, față de precedentele trei luni, cu 0,1%.
Începând de atunci, PIB -ul a înregistrat scăderi în fiecare trimestru, exceptând creșterea
ușoară, de 0,1%, din trimestrul al treilea di n 2009.
În ceea ce privește politica fiscală, pentru perioada 2011 – 2012 sunt avute în vedere o
serie de acțiuni ce provin, în principal, din angajamentele legate de aderarea la Uniunea
Europeană.
În perioada 2011 – 2012, politica fiscală a avut următoarele caracteristici:
¬ în domeniul impozitului pe profit, impozitul pe profit a fost plătit anual cu plăți anticipate
reprezentând 1/4 din impozitul anului precedent, pentru toți agenții economici. Această măsură
a fost luată pentru simplificarea sistemului de calcul și a plății impozitului pe profit. De
asemenea, au fost acordate unele deduceri la calculul profitului impozabil în vederea stimulării
investițiilor în capitalul uman și în infrastr uctura medicală;
¬ în domeniul impozitului pe venit – consolidarea sistemului de impunere a veniturilor realizate
de persoana fizică în cota unică.
¬ în domeniul impunerii nerezidenților, scutirea de impozit a veniturilor din dobânzi realizate în
România de p ersoane fizice rezidente ale statelor membre ale Uniunii Europene, conform
Directivei Consiliului Europei nr. 48/2003/CE; de asemenea vor fi aplicate directivele Consilului
nr. 79/1072/CEE cu privire la rambursarea TVA pentru persoanele impozabile nestabil ite în
interiorul țării ș i nr. 86/560/CEE referitoare la rambursarea TVA pentru persoanele impozabile
nestabilite pe teritoriul Comunității;
¬ în domeniul impozitelor și taxelor locale – în cadrul procesului de negociere cu Uniunea
Europeană se va respecta angajamentul asumat de România, privind Capitolul 9 Politica în
domeniul transporturilor, prin alinerea taxei asupra mijloacelor de transport, cu masa totală de
peste 12 tone, la Directiva 1999/62 privind taxarea vehiculelor grele de marfă pentru utilizarea
anumitor infrastucturi.
Programul economic pe orizo ntul de referință 2011 -2013 a fost un program care a prevăzut
măsuri austere, dar necesare, fiind centrat pe ajustarea sustenabilă a cheltuielilor publice, dar și
pe măsuri fiscale car e au în vedere lărgirea bazei de impozitare ș i care să prevină îndatorarea țării
la nivelul la care accesul la sursele de finanțare ar fi foarte dificil. Fără acest program ambițios de
reformă se estima că deficitul fiscal ar fi ajuns la 9% din PIB la sfâr șitul anului 2010, cu circa 3
puncte procentuale din PIB mai mare decât cel programat.
Obiectivele economice și fiscale ale Guvernului pe termen mediu au fost :
– asigurarea sustenabilițătii finanțelor publice pe termen mediu și lung. Situația ar deveni foarte
dificilă, pe fondul deteriorării bugetelor publice din țări mari din Europa, din SUA. Aceste țări
prin împrumuturile masive pe care le vor avea în anii ce vin, vor exercita un intens efect de
evicțiune pe piețele de credit internaționale;
38
– repartizarea echitabilă între generații a sarcinii fiscale și a cheltuielilor;
– susținerea politicii monetare, în particular funcționarea sustenabilă a stabilizatorilor automați
pentru limitarea volatilității activității economice.
Menținerea mix ului de politici monetare, fiscal -bugetare, de venituri și a reformelor
structurale pe coordonatele convenite cu UE și FMI au drept scop atenuarea rigidităților
structurale ale economiei românești, ameliorarea anticipațiilor inflaționiste, menținerea
stabi lității financiare și relansarea durabilă a activității economice.
Obiectivele mixului de politici economice au fost :
– Politica fiscală a fost orientată pe reinstituirea unor finanțe publice sănătoase, ținându -se cont
de limitele unei consolidă ri în actualul context economic dificil. Caracterul impredictibil al
politicii fiscale reprezintă un factor permanent generator de riscuri și are o relevanță sporită
pentru perioada de referință. Creșterea transparenței și predictibilității în domeniul fis cal ar
contribui la consolidarea încrederii atât în cadrul mediului de afaceri, cât și în rândul
consumatorilor, în sensul facilitării deciziilor legate de elaborarea planurilor de afaceri și a
deciziilor de consum.
În același timp, sectorul priv at ar fi putut beneficia de pe urma eventualei reduceri a
costurilor de finanțare, pe măsură ce băncile comerciale își vor ajusta standardele de creditare
odată cu scăderea riscului general asociat mediului economic. Astfel, în situația prelungirii
aplicăr ii pe perioade mai îndelungate de timp a măsurilor de restabilire a echilibrului bugetar ce
afectează cu precădere veniturile angajaților din sectorul bugetar și nivelul ocupării forței de
muncă din acest sector, o revigorare mai rapidă a dinamicii economi ce datorate sectorului privat
ar fi putut asigura menținerea unui echilibru al pieței forței de muncă inclusiv prin reintegrarea în
activități productive a unei părți a persoanelor afectate de procesul de disponibilizare.
– Politica bugetară a avut în vede re procesul de reformă a cheltuielilor publice simultan cu
atragerea masivă de fonduri europene, care pot suplimenta bugetul național, ceea ce ar putea să
ajute economia să își mărească potențialul de creștere.
Obiectivele politicii fiscal- buge tare pe orizontul 2011- 2013 au fost :
-Consolidarea fiscală, prin limitarea deficitului fiscal și o reducere credibilă pe termen mediu.
Pentru anul 2010 este prevăzută o țintă de deficit de 6,8% din PIB, iar pentru anul 2013 se
prevede un defici t de 2,5% din PIB.
Ajustarea țintei de deficit de la 5,9% cât era prevăzut inițial pentru anul 2010 a fost
determinată de:
– revizuirea în jos a produsului intern brut;
– colectarea veniturilor bugetare a fost mai redusă decât se aștepta datorită redresării
economice sub așteptări;
– creșterea evaziunii fiscale;
– presiunile care se mențin pe partea de cheltuieli curente în special pentru transferuri sociale,
pensii și bunuri și servicii, care au determinat depășirea țintei de arierate ale bugetului general
consolidat și au generat o disponibilitate redusă a cheltuielilor pentru investiții.
39
Eforturile guvernamentale au avut în vedere atingerea unui buget echilibrat pe durata
ciclului economic.
– După anul 2010 au fost necesare și alte măsuri pentru contracararea unui deficit de bază
în continuă deteriorare determinat de îmbătrânirea populației și de cheltuieli recurente
mari.
– S-a apreciat că implementarea completă a reformelor instituționale prevăzute în Legea
responsabilității fiscal -bugetare va contribui la consolidarea disciplinei fiscale. Noua lege
a prevăzut ținte obligatorii pe doi ani pentru deficitul total al bugetului general consolidat
și cheltuielile de per sonal, ținte ce reprezintă valori de referință a Strategiei fiscal-
bugetare pe termen mediu. Astfel, țintele de deficit de 4,4% și 3,0% din PIB pentru anul
2011 și respectiv 2012 au trebuit respectate de bugetul public.
Guvernul a modificat cadru l legal privind finanțele publice locale astfel încât începând cu
anul 2011 unitățile administrativ teritoriale să nu mai poa tă acumula plăți restante. Totodată, prin
aceasta strategie fiscal -bugetară ordonatorii principali de credite își cunosc resursele bugetare pe
termen mediu și își pot planifica și prioritiza activitatea proprie astfel încât să evite acumularea
de datorii. Ca urmare, începând cu anul 2011 discrepanța dintre deficitul calculat conform
metodologiei naționale și deficitul calculat potrivi t normelor europene s -a diminua t, deficitul
ESA în 2011 și 2012 fiind de 4,5% din PIB, respectiv 3% din PIB.
În situația în care consolidarea fiscală apare ca fiind o încercare credibilă de a reduce
necesarul de finanțare în sectorul public există posibilitatea inducerii unui efect de avuție
pozitiv, care conduce la o sporire a consumului privat. Reducerea necesarului de finanțare în sectorul public diminuează prima de risc asociată cu instrumentele de îndatorare emise, ceea ce
reduce ratele reale ale dobânzii și permite o creștere a investițiilor private. Dacă procesul de
consolidare fiscală generează efecte negative pe termen scurt asupra creșterii PIB real, amânarea
excesivă a consolidării fiscale va genera în ultimă instanță costuri chiar mai ridicate cu ajustarea,
în condițiile în care datoria publică acumulată în timp va necesita ulterior o corecție fiscală chiar
mai pronunțată.
Avantajele consolidării fiscale sunt incontestabile, și anume:
– anunțarea din timp și implementarea unor planuri de consolidare credibile și ambițioase cu
accent pe partea cheltuielilor bugetare, combinate cu reforme structurale, vor întări încrederea în
sustenabilitatea finanțelor publice, vor reduce prime le de risc privind ratele dobânzii, sprijinind
astfel stabilitatea economică și financiară.
Având în vedere creșterea ponderii datoriei publice în PIB, este imperios necesară
accelerarea corecției dezechilibrelor fiscale în multe țări din zona eur o în vederea restabilirii
solidității finanțelor publice care constituie un sprijin necesar pentru politica monetară în ceea ce
privește rolul acesteia în menținerea stabilității prețurilor.
Astfel o cerință minimă pentru anii următori constă în respectarea recomandărilor
formulate în cadrul procedurii de deficit excesiv. Corectarea deficitelor excesive și acumularea
unor excedente structurale pentru reducerea ponderii datoriei publice în zona euro sunt cu atât
mai necesare cu cât pasivele financi are de stat sunt net superioare activelor financiare de stat, iar
aceste active financiare nu constituie un fond de rezervă suficient pentru pasive.
– Crearea unui cadru fiscal și bugetar pe termen mediu obligatoriu.
40
Stabilitatea, sustenabilitate a, finanțarea sectoarelor fundamentale, respectiv educația,
sănătatea, transporturile și infrastructura, mediu, industria, comerțul și mediu de afaceri,
agricultura ș i dezvoltarea rurală, familia și protecția socială, apărarea națională, dezvoltarea
regională, protejarea intereselor populației, asigurarea protecției sociale și adresarea riscurilor
economice, reprezintă pilonii principali care au stat la construcția cadrului bugetar pe termen
mediu.
– Reforma administrației fiscale esențială pentru a combate problema scăderii veniturilor
colectate pe parcursul recesiunii.
– În prima etapă, eforturile se vor concentra pe fraudă și nerespectarea legii în materie de TVA,
printr -o mai bună gestionare a arieratelor fiscale în creștere și prin sporirea controlului marilor
contribuabili; cadrul de reglementare necesar pentru a susține aceste eforturi a fost aprobat de
Guvern în luna aprilie 2010.
– În a doua etapă, măsurile se vor concentra pe contribuabilii – persoane fizice cu venituri mari și
se vor dezvolta metod ologii de control indirect care să completeze tehnicile existente de control
în vederea identificării veniturilor nedeclarate. Amendarea Codului Fiscal și a Codului de
Procedură Fiscală în sensul:
– stabilirii dreptului Agenției Naționale de Administrare Fis cală de a avea acces la
evidențele bancare și la evidențele părților terțe, după notificarea corespunzătoare
și ulterior parcurgerii procesului cuvenit, pentru a permite astfel stabilirea
corespunzătoare a venitului;
– revizuirii definiției activității depen dente, pentru a da posibilitatea impunerii
veniturilor provenite din orice sursă ne -exceptată prin lege;
– întăririi obligației de declarare a venitului, precum și
– întăririi dreptului de control în vederea identificării venitului nedeclarat (criteriu de performanță
structural pentru finele lunii noiembrie 2010).
– perfecționării cadrului instituțional de implementare a politicii bugetare.
Astfel, Legea responsabilității fiscal -bugetare, nr. 69/2010 aduce modificări substanțiale
acestui cadru inst ituțional, astfel:
– stabilește proceduri îmbunătățite de elaborare a bugetelor multianuale;
– stabilește limite privind rectificările bugetare efectuate în cursul anului;
– prevede reguli fiscale privind cheltuielile tot ale, cheltuielile de personal ș i
deficitu l bugetar;
– creează un Consiliu Fiscal compus din 5 membrii numiți de Parlament la
propunerea Băncii Naționale a României, Academiei Române, Academiei de
Studii Economice, Institutului Bancar Român și Asociației Române a Băncilor,
care să asigure sprijinul pentru asigurarea calității prognozelor macroeconomice și
bugetare și a faptului că politicile bugetare sunt în conformitate cu principiile
responsabilității fiscale;
– creează cadrul de emisiune și gestionare a garanțiilor și a altor obligații colaterale.
Sursa: www.financiarul.ro , www.incont.ro , www.mfinante.ro
41
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Politica fiscală este una din componentele mix -ului de politici macroeconomice care va
sprijini procesul dezinflaționist și care, alături de celelalte politici monetare, de curs, a
veniturilor, va crea gradul de predictibilitate necesar atingerii unor indicatori macrofinanciari.
Una din prioritățile politicii fiscale este consolid area sistemului de impozite și taxe pentru
eficientizarea întregului sistem fiscal din România. Este nevoie de o legislație modernă, coerentă,
stabilă și unitară privind fiscalitatea, la nivelul standardelor europene.
O legislație modernă trebui e să ofere aceleași condiții în mod nediscriminatoriu, tuturor
contribuabililor și ea trebuie să devină principalul instrument cu ajutorul căruia pot fi promovate
și susținute investițiile în economia românească.
Sistemul de impozite și taxe tre buie să aibă capacitatea să stimuleze munca, economisirea
și investițiile, în paralel cu promovarea unui regim de echitate generală pentru fiecare
contribuabil.
Pentru realizarea unui astfel de sistem se impun o serie de măsuri cum ar fi: reducerea numărului de fonduri speciale; creșterea masei de contribuabili; respectarea obligațiilor și
drepturilor fiscale; definirea infracțiunilor fiscale; sancțiunea și prescrierea acestora.
Codul fisc al trebuie să fie inteligibil ș i clar pentru pu blicul larg contribuabil și să evite
litigiile cauzate de ambiguități sau lacune în definirea unor termeni.
Finanțele publice trebuie să aibă capacitatea de a asigura resursele bugetare necesare
finanțării cheltuielilor legate de modernizarea infrastructurii și integrarea europeană.
În același timp, resursele bugetare trebuie constituite în așa fel să evite presiunea fiscală
excesivă asupra contribuabililor, dimpotrivă, impozitarea trebuie concepută și realizată în așa fel
încât agenț ilor economici să nu le lipsească resursele financiare necesare dezvoltării afacerilor.
Astfel, politica fiscală urmărește realizarea de venituri supimentare prin lărgirea bazei de
impozitare, concomitent cu relaxarea fiscală.
Concluzii pentru România, comparativ cu statele europene:
• România are unul din cele mai scăzute nivele ale fiscalității, în special în domeniul impozitelor
directe;
• România se află pe poziția 23 din cele 27 de state membre din punct de vedere al nivelului
cotei de impunere aplicate asupra profiturilor realizate de persoanele juridice;
• România ocupă locul 25 între statele Uniunii referitor la cota de impunere pe veniturile
realizate de persoanele fizice.
42
BIBLIOGRAFIE
1. Cătinianu Florian, Finanțe publice , Ed. Marineasa, Timișoara, 2002
2. Codul fiscal. Norme de aplicare. Procedură fiscală, Ed. Juris Argeș, 2007
3. Corduneanu Carmen, Sistemul fiscal în știința finanțelor , Ed. Codecs, București,
1998
4. Dicționarul Explicativ al limbii române , Ediția a II -a, Ed.Univers Enciclopedic,
București, 1998
5. Dicționarul Larousse , Paris, 1985
6. Dobrotă Niță, Dicționar de Economie, Ed. Economică, București, 1999
7. Emilia Ungureanu, Tiberiu C. Avrămescu, Cristina F. Bâldan, Alina Mariana
Hagiu, Mădălina N. Neacșu, Ramona F. Popescu – Microeconomie și Macroeconomie, editura Sitech, Craiova, 2009
8. Gabriela Anghelache , Finanțele publice ale României , Ed. Economică, București,
2003
9. Gheorghe D. Bistriceanu, Lexicon de Finanțe -Bănci -Asigurări , Vol. II, Ed.
Economică, București, 2001
10. Hoan ță Nicolae, Economie și finanțe publice, Ed. Polirom, Iași, 2000
11. Ioan Condor, Drept fiscal și financiar , București, 1997, Editura Tribuna
Economică
12. Ioan Condor, Impozitele, taxele și contribuțiile datorate de persoanele juridice ,
București, 1998, Editura Tri buna Economică
13. Iulian Văcărel, Finanțele publice , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2007
14. Jitaru, C.I, Contabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor , Ed.Danubius,
Brăila, 2007
15. Luminița Ristea, Finanțele publice. Fiscalitate. Sinteze teoretice , Ed.Muntenia,
Constanța, 2003
16. Matei Gheorghe, Darcea Marcel, Darcea Raluca, Finanțele publice , Ed. Sitech,
Craiova, 2005, pag. 126
17. Negrea Alexandru, Fiscalitate -Metode și tehnici fiscale , Ed. Ex Ponto, Constanța,
2009 18. P. Brezeanu, Fiscalitate Europeană, Ed. Economică, București, 2005
19. Tatiana Mo șteanu , Politici Fiscale și Bugetare pentru reformarea Economiei și
relansarea creșterii economice, Editura Economică, București, 2003 20. Țâțu L., Șerbănescu C., Ștefan D., Vasilescu D, Nica A., Fiscalitate de la lege la practică, Ed. AllBeck, București, 2004
Internet (site- uri):
www.incont.ro www.anaf.ro www.eurostat.ec.europa.eu www.financiarul.ro
www.incont.ro
www.mfinante.ro
43
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………………… 3 CAPITOLUL I –… [600269] (ID: 600269)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.