PSIHOLOGIE CLINICĂ, CONSILIERE PSIHOLOGICĂ ȘI [600171]

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI TINERETULUI
UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE
EDUCAȚIEI
PSIHOLOGIE CLINICĂ, CONSILIERE PSIHOLOGICĂ ȘI
PSIHOTERAPIE

LUCRARE DE DISERTAȚ IE

COORDONATOR:
PROF. UNIV. DR. Adrian Opre

ABSOLVENT: [anonimizat]
2016

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI TINERETULUI
UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE
EDUCAȚIEI
PSIHOLOGIE CLINICĂ, CONSILIERE PSIHOLOGICĂ ȘI
PSIHOTERAPIE

COPINGUL RELIGIOS ȘI
TULBURAREA DEPRESIVĂ

RELIGIOUS COPING AND
DEPRESSIVE DISORDER

COORDONATOR:
PROF. UNIV. DR. Adrian Opre
ABSOLVENT: [anonimizat]
2016

Rezumat
Problema studiată: Studiul relației dintre copingul religios și simptomele tulburării
depresive, respectiv aderența la tratament. Stilul de coping religios are un impact major asupra
depresiei. Studiile au identificat faptul că stilul de coping religios negativ pre zice un nivel
crescut al simptomelor depresive, în timp ce stilul de coping religios pozitiv are un efect
protectiv în privința stresului și prezice un nivel scăzut al simptomelor depresive.
Metoda de cercetare: Studiul corelațional a examinat relația din tre stilul de coping
religios, depresie și aderența la medicația printre 79 de respondenți cu tulburare depresivă
internați la Sanatoriul de nevroze Predeal. Am folosit următoarele instrumente: The Brief RCOPE, Inventarul de depresie Beck, Scala aderenței la medicație Morisky. Instrumentele au
fost aplicate în format hârtie, în zile distincte pe parcursul a șase luni.
Rezultate: O mare parte a respondenților utilizează stilul de coping pozitiv (90.41%),
iar 59.49% raportează aderență scăzută la medicație. N u a fost găsită o relație semnificativă
între stilul de coping religios și severitatea simptomelor. Respondenții cu un stil de coping religios negativ experimentează un nivel mai ridicat al simptomelor depresive comparativ cu cei care folosesc stilul copin g religios pozitiv. Există o relație semnificativă statistic între
stilul de coping religios pozitiv și aderența la medicație, cu un efect mediu.
Concluzii și implicații: Rezultatele studiului sugerează că există o relație între stilul de
coping religios ș i severitatea simptomelor depresive, chiar dacă nu a fost evidențiată o putere
statistică mare. Importanța clinică constă în natura flexibilă a comportamentului de coping care se poate modifica cu ajutorul strategiilor psihoterapeutice la pacienții religioși.
Cuvinte -cheie: coping religios, religiozitate, depresie, aderență la medicație.

Abstract
Background: The study of the relationship between religious coping and the symptoms
of depressive disorder and adherence to treatment. The religious coping style has a major
impact on depression. Studies have identified that negative religious coping predicts a higher level of depressive symptoms, as opposed to positive religious coping, which has a protective
effect on stress and predicts a low er level of de pressive symptoms .
Methods: The correlational study examined the relationship between religious coping
style, depression and adherence to medication among 79 respondents with depressive
disorder, hospitalized at the neuroses Sanatorium in Predeal. I used t he following instruments:
The Brief RCOPE, Beck Depression Inventory, Morisky adherence to medication scale. The instruments were applied in paper format, i n separate days, for six months .
Results: The majority of respondents use positive coping style (90.41 %) and 59.49%
report a lower adherence to medication. No significant relationship has been found between the religious coping style and the severity of the symptoms. The respondents with a negative religious coping style indicate a lower level of depressive symptoms as opposed to the ones that use positive religious coping. There is a statistically significant relationship between the positive religious coping style and adherence to medication, with a medium effect.
Conclusion: The results of this study suggest that there is a connection between the
style of religious coping and the severity of the depressive symptoms, although not a high statistical power has been emphasized. The clinical significance lies in the flexible nature of the behavior of coping that can be modified using psychotherapeutic strategies for religious
patients.
Keywords: religious coping, religiosity, depression, adherence to medication.

CUPRINS

CAPITOL 1. INTRODUCERE ………………………………………………………………………. 1
1.1. Fundamentarea teoretică ……………………………………………………………………. 1
1.1.1. Tulburarea depresivă: conceptualizare și particularități ………………… 1
1.1.2. Copingul religios ……………………………………………………………………………. 6
1.1.3. Relația dintre copingul religios și simptomele depresive ………………….. 9
1.2. Obiectivele și ipotezele cercetării ………………………………………………………. 20
CAPITOL 2. METODĂ ……………………………………………………………………………….. 22
2.1. Participanți ………………………………………………………………………………………. 22
2.2. Instrumente de măsurare ………………………………………………………………….. 23
2.3. Design de cercetare …………………………………………………………………………… 27
2.4. Procedura de lucru …………………………………………………………………………… 27
2.5. Analiza datelor …………………………………………………………………………………. 27
CAPITOL 3. REZULTATE …………………………………………………………………………. 28
CAPITOL 4. DISCUȚII ȘI CONCLUZII ……………………………………………………… 36
4.1. Limitele cercetării și direcții viitoare …………………………………………………. 42
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………….. 44
ANEXE… …….. …………………………………………………………………………………………….. 48

1
CAPITOL 1. INTRODUCERE
1.1. Fundamentarea teoretică
1.1.1. Tulburarea depresivă: conceptualizare și particularități
Sănătatea mentală reprezintă o problematică intens studiată de cercetătorii în domeniul
psihologiei și nu numai. Tulburarea depresivă este una dintre cele mai co mune dintre
tulburările mentale. Din c auza impactului pe care această tulburare îl are asupra populației,
este necesară înțelegerea factorilor care influențează apariția și progresul acesteia, dar și a
factorilor care facilitează recuperarea, pentru integrarea acestora în procesul psihoterapeutic.
Tulburarea de depresie este asociată cu o scădere substanțială a calității vieții, atât a
pacienților, cât și a aparținătorilor, cu o rată crescută a mortalității, precum și cu costuri
economice crescute (Cuijpers et al. , 2008) . Având în vedere prevalența acestei tulburări,
specialiștii au încercat să evidențieze anumiți factori de risc pentru dezvoltarea acestei
tulburări, precum: (a) factori genetici, (b) genul, (c) izolarea socială, (d) trăsături de personalitate precum depende nța, introversia, neuroticismul, (e) evenimente de viață stresante
(Smith et al., 2003) . În ultima perioadă există numeroase tratamente eficiente pentru
tulburările depresive , de la tratamente farmacologice, terapia prin șocuri electroconvulsive și
tratame nte psihoterapeutice. Cercetările au arătat că terapia cognitiv- comportamentală ,
tratamentele de activare comportamentală, terapia maritală și tehnica rezolvării de probleme se pot dovedi foarte eficiente în tratarea și prevenirea tulburărilor depresive (Cuijpers et al.,
2009) .
Conform DSM -IV, pentru stabilirea diagnosticului de tulburare depresivă majoră este
necesar ca persoana să întrunească cinci din cele nouă criterii de diagnostic, pentru o perioadă
de cel puțin două săptămâni. Pentru ca unei persoane să i se poată pune diagnosticul de
tulburare depresivă majoră, este necesar ca cel puțin unul dintre simptome să includă

2
dispoziție depresivă sau diminuarea interesului sau a plăcerii. Criteriile DSM -IV pentru
tulburarea depresivă majoră sunt următoarele: criteriul A – dispoziție depresivă, diminuarea
interesului sau plăcerii, pierdere/luare în greutate, insomnie/hipersomnie, agitație/lentoare
psihomotorie, fatigabilitate sau lipsă de energie, lipsa de valoare sau vinovăție excesiv ă sau
inadecvată, diminuarea capacității de gândire sau concentrare, indecizie, gânduri recurente de
moarte; criteriul B – distres sau disfuncționalitate; criteriul C – nu există abuz de substanțe sau
condiție medicală; criteriul D – nu există tulburare schizoafectivă, schi zofrenie, tulburare
schizofreniformă, tulburare delirantă sau altă tulburare de tip psihotic ; criteriul E – niciun
episod maniacal sau hipomaniacal. Aceste simptome pentru tulburarea depresivă majoră
trebuie să fie prezente aproape în fiecare zi pentru a se putea considera că se satisfac criteriile de diagnostic, cu excepția schimbării de greutate și a ideației suicidale, iar aceste stări
depresive trebuie să fie prezente în cea mai mare parte a zilei (APA, 2000) . Din punct de
vedere psihologic, pacienții cu depresie persistentă sunt demoralizați și lipsiți de speranță,
motivație sau plăcere. De obicei pacienții simt că nu pot controla simptomele și se simt fără
putere pentru a putea schimba ceva. Această lipsă de control rezultă de multe ori în
neajutorare, pasivitate și auto -învinuire . Consecințele depresiei se răsfrâng atât asupra
pacienților, cât și asupra familiei, rețelei sociale și asupra sistemului medical (Moore &
Garland, 2003) . Tulburarea de depresie majoră nu este asociată doar cu dereglarea afectivă și
relațiilor sociale, ci și cu disfuncții cognitive, dereglări ale somnului și ale apetitului, oboseală
și multe alte alterări ale sistemelor endocrin, metabolic și inflamator (Villanueva, 2013) .
Starea depresivă este cel mai aparent simptom al tulburării. Persoana se simte tristă, fără speranță, descurajată. Alte simptome ale depresiei includ senzația de izolare, respingere, singurătate, iar persoana care suferă de depresie se poate simți neajutorată (Maag & Swearer,
2005) .

3
Conform modelului cognitiv al lui Beck (2008), experiențele de viață timpurii
contribuie la formarea atitudinilor disfuncționale incorporate în structurile cognitive, numite
scheme cognitive (vulnerabilitate cognitivă). Când sunt activate de evenimentele de viață
zilnice, schemele produc bias atențional, interpretări negative și simptome depresive ușoare (reactivitate c ognitivă). După activări repetat e, schemele negativ e se organizează într -un mod
depresiv în care sunt incluse scheme atenționale, comportamentale și motivaționale (vulnerabilitate cognitivă). Evenimentele negative sau experiențele aversive acumulate au un
impact puternic asupra modului și astfel aceste exp eriențe devin predominante. Acest mod
preia controlul asupra procesării informației și se manifestă prin evaluări negative și
ruminație. Controlul cognitiv al evaluărilor emoționale semnificative este atenuat, astfel că re –
evaluarea interpretărilor negativ e este limitată. Aceste procese au ca rezultat depresia clinică.
Prin activare repetată, pat tern-urile de procesare informațională maladaptativă se transformă
în rutină și sunt rezistente la schimbare. Astfel, schemele cognitive, după activări repetate
înaintea și în timpul episoadelor depresive, devin predominante și stabile în timp – fenomenul
„kindling” .
Depresia are un impact puternic asupra stării cognitive a persoanei . Clark și Beck
(2010) au identificat trei tipuri de simptome cognitive în depresie: credințe negative despre
propria persoană, despre lume și despre viitor. Individul cu tulburare depresivă are sentimente de inadecvare, de inferioritate și o stimă de sine scăzută. Acesta evaluează experiențele
anterioare ca fiind o înlănțuire de eșecuri, iar orice experiență pozitivă este atribuită șansei,
refuzând de cele mai multe ori să își asume creditele pentru succesele pe care le- a realizat.
Individul cu depresie consideră lumea ca fiind îngrozitoare și are credința că nu este iubit sau că nu merită să fie iubit de cei din jurul său. Aceste credințe despre lume nu îi permit
individului să progreseze, ci din contră, îl mențin în starea de depresie. Cu timpul, aceste
gânduri negative devin automate, rezultând distorsiunile cognitive. În cele din urmă,

4
sentimentul de li psă de valoare și credințele negative despre lume mențin credințele negative
privind viitorul, iar individul consi deră că viața sa va fi mereu ca în prezent. Astfel, persoana
cu tulburare depresivă are o percepție negativă asupra propriei perso ane și asupra lumii și are
expe ctanțe negative în ceea ce privește viitorul.
Un alt simptom al tulburării depresive îl reprezintă lipsa motivației. Individul care
suferă de o tulburare depresivă se poate considera incapabil să rezolve probleme și nu d ispune
de suficientă motivație pentru a produce schimbări în viața personală. De multe ori, persoana
se simte fără speranță și orice încercare de a produce schimbări în viața personală este
considerată ca fiind sortită eșecului chiar de la început. În aces t fel, nivelul motivației
continuă să scadă, iar numărul și intensitatea problemelor continuă să crească, iar rezultatul constă în menținerea credințelor negative despre sine, lume și viitor. De asemenea, gândirea și
procesele cognitive ale persoanelor cu tulburare depresivă sunt afectate. Aceste persoane sunt mai puțin eficiente în rezolvarea problemelor intelectuale și sociale, deficit datorat nu doar din
cauza lipsei de motivație, ci și din cauza dificultăților de memorare. La rândul lor, aceste dificult ăți conduc la o imagine negativă despre viață, un nivel scăzut al stimei de sine și
niveluri crescute ale tristeții și depresiei (Beck, 2008) .
Persoanele cu o tulburare depresivă pot fi caracterizate de două simptome
psihomotorii. Primul simptom îl reprezintă lentoare a psihomotorie. De cele mai multe ori,
acestor persoane le este dificil să înceapă anumite activități și preferă să își petreacă diminețile în pat. Al doilea simptom, agitația psihomotorie apare atunci când persoanele nu
sunt capabile să stea nemișcate, ci sunt neliniștite și agitate. Persoanele cu agitație
psihomotorie pot întâmpina dificultăți în realizarea sarcinilor și pot experimenta sentimente de tristețe. Ambele simptome psihomotorii au consecințe directe asupra persoanelor cu
tulburare de depresie și asupra abilității lor de funcționare . Pe lângă acestea, mai există patru
simptome somatice comune care își pot pune amprenta în ceea ce privește funcționarea

5
persoan elor cu tulburare depresivă: perturbări ale somnului, modificarea apetitului alimentar,
scăderea libidoului și vulnerabilitate în ceea ce privește sănătatea. Persoanele care întâmpină
dificultăți în programul de somn pot experimenta insomnii, hiposomnii sa u hipersomnii.
Acestea pot avea dificultății în a adormi sau în a se trezi. Persoanele care dorm prea mult pot utiliza acest lucru ca o modalitate de coping pentru a evita simptomele depresive. Apetitul
alimentar poate suferi modificări în cazul persoanelo r care suferă de tulburare depresivă,
astfel încât greutatea acestora poate suferi modificări majore. Unele persoane pierd foarte
mult în greutate, iar alte persoane câștigă în greutate pentru că pot găsi plăcerea în activitatea de a mânca. În cazul femeil or, luarea în greutate poate înrăutăți simptomele depresive, făcând
recuperarea mult mai greoaie. Din cauza izolării sociale și a comportamentelor de evitare, libidoul sexual al persoanelor cu tulburare depresivă este scăzut, iar aceste persoane nu mai simt nevoia de intimitate. Vulnerabilitatea în ceea ce privește sănătatea biologică a
persoanelor cu tulburare depresivă se datorează declinului în funcționare a sistemului imunitar,
deoarece persoanele cu depresie produc mai puține globule albe, celule necesa re pentru
combaterea substanțelor străine din organism. Pe lângă aceasta, persoanele care
exper imentează stări de depresie se angajează în mai puține comportamente de menținere a
sănătății și pot avea numeroase probleme de sănătate (Holmes, 2001) .
Cauza majoră a depresiei este de multe ori atribuită nivelurilor scăzute ale anumitor
neurotransmițători: serotonina, noradrenalina și dopamina. Scopul medicației este de a crește
nivelurile acestor transmițători pentru ca astfel simp tomele depresive să își piardă din
severitate. Există trei tipuri majore de antidepresive: triciclice, duale sau inhibitorii (SSRI)
(Holmes, 2001) . Principalele tratamente pentru tulburarea depresivă majoră constau în
medicație și terapia cognitiv -comportamentală. Etiologia tulburării depresive este complexă,
tulburarea fiind favorizată de anumiți factori biologici, psihologici și sociali. Pentru ca rezultatele tratamentului să fie eficiente și pentru ca severitatea simptomelor depresive să

6
scadă, este necesar să se intervină pe toate nivelurile, iar acest lucru se poate realiza prin
combinația tratamentului medicamentos cu terapia cognitiv- comportame ntală.
Terapia cognitiv -comportamentală pentru persoanele cu tulburare de depresie se
focusează pe triada cognitivă specifică acestei tulburări: credințele despre sine, despre lume și despre viitor, deoarece indivizii depresivi au de multe ori credințe neg ative în aceste trei
domenii (Beck, 2008) . Cea mai predominantă credință a persoanelor cu tulburare depresivă
este credința negativă despre propria persoană. Aceasta se manifestă prin lipsa de speranță, focusarea pe atribute le negative și prin ignorarea aspectelor pozitive (Holmes, 2001) .
1.1.2. Copingul religios
Recent, cercetătorii și -au orientat atenția către evaluarea religiozității și a copingului
religios și impactul acestora asupra simptomelor depresive, însă cercetările în acest domeniu sunt încă limitate (Smith et al., 2003; Kroll & Sheehan, 1989) . Spiritu alitatea și religia sunt în
prezent două realități sociale insuficient studiate și implementate de către specialiștii în psihologie î n cadrul terapiei cu pacientul, iar aceste cunoștințe despre religiozitate pot fi
utilizate pentru redefinirea raportului dintre t erapeuți și pacienții religioși (Paduraru, 2014) .
Teoria copingului religios reprezintă o perspectivă promițătoare pentru înțelegerea, studierea și rezolvarea problemelor cu substrat religios (Pargament et al., 2000) .
Larson și Larson (2001) au realizat o meta- analiză pentru a examina proporțiile în care
studiile au raportat relații negative, pozitive și neutre între religiozitate și starea mentală. Din totalitatea studiilor, 72% au raportat o relație pozitivă, 16% o relație negativă, iar 12% au raportat existența unei relații neutre între angajamentul religios și sănătatea mentală. Conform
studiilor, persoanele care se angajează în grupuri și practici religioase au un risc mai scăzut de
a dezvolta simptome depresive cu până la 60%. Autorii sugerează faptul că acest efect
protectiv se datorează valorii pe care aceste persoane o atribuie religiei dar și apartenenței la

7
un grup religios care poate oferi s ens, speranță, grijă și suport social. Cu toate acestea, există
dovezi conform cărora copingul religios este asociat cu scăderea doar a anumitor simptome
depresive. Pierderea interesului, retragerea socială, sentimentul inutilității și alte simptome
cognit ive sunt prezente semnificativ mai puțin în rândul persoanelor care folosesc credințele
și practicile religioase ca modalitate de coping. Dar simptomele somatice precum pierderea
greutății, insomnia, pierderea energiei și pierderea concentrării par să nu f ie afectat e de
copingul religios. Astfel , stilul de coping religios poate reduce simptomele afective ale
depresiei, dar se pare că nu este la fel de eficient în ceea ce privește simptomele biologice, care sunt mai responsive la tratamentul farmacologic.
Atunci când persoanele sunt întrebate care este modalitatea lor de a face față
evenimetelor stresante, multe dintre ele menționează religia. Printre anumite grupuri, în special în grupul persoanelor vârstnice, al minorităților și printre persoanele care trec prin
crize amenințătoare, religia se evidențiază în mod special ca fiind o resursă de coping. Mai
mult decât atât, indicii copingului religios sunt asociați cu numeroase avantaje printre care rate scăzute ale depresiei, sănătate mentală mai bună, toleranț ă crescută la stres, creștere
spirituală și rată scăzută a mortalității. Având în vedere stadiul incipient în care se află evaluarea copingului religios, nu se cunoaște încă de ce religia are un asemenea impact asupra stresorilor majori din timpul vieții. Copingul religios nu este considerat ca un mecanism
principal de a face față dificultăților și nu se cunoaște încă impactul acestuia asupra severității simptomelor și asupra funcționării generale, însă se recunoaște faptul că religiozitatea are un anumit i mpact asupra sănătății mentale, efectul și magnitudinea acesteia fiind încă incerte
(Tepper et al., 2001; Albulescu, 2009) . Credințele spirituale pozitive și religiozitatea sunt
corelate cu longevitatea, cu nivele scăzute de stres, tensiune arterială adecvată și un risc mai
scăzut de suicid, abuz de droguri și delincvență . Rezultatele religiozității asupra oamenilor
constau în speranță, optimism, satisfacție față de viață, nivel redus al simptomelor depresive și

8
remisie mai rapidă din depresie (Koenig, 2012). Participarea religioasă reduce riscul de suicid,
studiile arătând faptul că în cazul persoanelor care nu participă la slujbe religioase este mai
probabil să apară acte de sui cid cu până la patru ori mai mult decât în cazul persoanelor care
participă la practici religioase (Larson & Larson, 2001) .
Puterea religiei constă în abilitatea ei de a oferi metode pentru a aborda diverse
situații. Se cunosc cinci funcții principale ale religiei care ajută personele să facă față mai ușor
evenimentelor negative din timpul vieții: oferă sens vieții, persoanele au sentimentul controlului, oferă confort, apropiere și suport social și oferă semnificație transformărilor din
timpul vieții (Dein, 2014) . Metodele de coping religios au fost definite luând în considerare
aceste funcții importante ale religiei. Noțiunea de stil de coping religios pozitiv, respectiv
negativ a fost introdusă în teorie de către Pargament și colaboratorii săi. Aceștia au identificat
o varietate de răspunsuri la stresori de natură cognitivă, comportamentală și interpersonală cu
baza spirituală și le -au clasificat ca având efect pozitiv sau negativ pentru sănătatea mentală.
Strategiile de coping religios pozitiv includ reevaluări religioase ale stresorilor într- o manieră
binevoitoare, căutarea conexiunii spirituale și căutarea suportului spiritual din partea celorlalți. Aceste strategii sunt considerate ca fiind răspunsuri eficiente care protejea ză
individul de efectele negative ale stresului. Strategiile de coping religios negativ includ reevaluări ale evenimentelor ca fiind pedepse din partea lui Dumnezeu, exprimări ale nemulțumirii spirituale, reevaluări demonice și reevaluarea puterilor lui Du mnezeu. Aceste
răspunsuri sunt considerate ca fiind maladaptative deoarece exacerbează efectul negativ al stresorilor. Cu toate că aceste strategii sunt valabile și pentru răspunsurile non -religioase,
studiile au arătat contribuția pe care copingul religio s o are asupra sănătății mentale. Astfel,
copingul religios pozitiv a fost asociat atât cu un nivel crescut al ajustării psihologice pozitive, dar și cu un nivel scăzut al ajustării psihologice negative, în timp ce copingul religios negativ a fost asociat doar cu ajustarea psihologică negativă. Deși conceptul de coping are o conotație

9
pozitivă, acesta poate fi eficient sau ineficient și este important să fie luate în considerare și
formele disfuncționale ale copingului religios. Copingul religios pozitiv (c aracterizat de
evaluare pozitivă, iertare) reflectă o relație securizată cu Dumnezeu și este asociat cu stare mentală mai bună, precum satisfacție față de viață și fericire, având un rol protector asupra outcome -urilor negative precum depresia și anxietate a. Pe de altă parte, copingul religios
negativ (reevaluarea puterilor lui Dumnezeu, sentimentul de abandon și pedepsire de către Dumnezeu) reflectă o relație tensionată cu Dumnezeu și este asociat cu o stare de sănătate mentală precară (McCullough & Willoughby, 2009) .
1.1.3. Relația dintre copingul religios și simptomele depresive
În ceea ce privește relația copingului religios cu simptomele depresive, unele studii au
identificat faptul că stilul de coping religios negativ prezice un nivel mai crescut al simptomelor depresive, în timp ce stilul de coping religios pozitiv are un efec t protectiv în
privința stresului și prezice un nivel mai scăzut al simptomelor depresive. Măsura în care
copingul religios poate modera relația dintre evenimentele stresante și depresie poate fi moderată la rândul ei de alți factori precum angajamentul religios al individului. Cu toate
acestea, rezultatele pot fi considerate ca fiind limitate din cauza design -urilor de cer cetare
transversale, în special pentru că, de cele mai multe ori, rezultatele studiilo r prospective nu
sunt replicate (Carpenter et al , 2011) .
Cunoașterea lui Dumnezeu, conform tradițiilor, reprezintă funcția centrală a religiei.
Sistemele de credințe, practici și relații religioase sunt organizate în așa fel încât să apropie persoa nele de transcendență, conexiunea cu Dumnezeu reprezentând valoarea ultimă. Teoria
atașamentului sugerează faptul că oamenii care au o conexiune securizantă cu Dumnezeu au parte de mai mult confort în situațiile stresante și o mai mare putere și încredere în viața de zi cu zi. Nivelul scăzut al stresului psiholog ic și al singurătății pot fi consecințe ale legăturii
puternice și securizante cu Dumnezeu. În concordanță cu aceste predicții ale teoriei

10
atașamentului, persoanele care raportează o conexiune mai puternică cu Dumnezeu au parte
de anumite beneficii relațio nate cu sănătatea, precum un nivel mai scăzut al depresiei, stimă
de sine mai ridicată, nivel scăzut al singurătății, maturitate relațională și competențe
psihosociale mai ridicate (Larson & Larson, 2001) .
Religiozitatea poate reprezenta o forță motivațională da că este susținută și practicată în
mod constant. Prin intermediul educației, al slujbelor religioase și al ritualurilor, tradițiile
religioase și spirituale din întreaga lume încurajează adepții acestora să se privească p e ei
înșiși, pe ceilalți, dar și viața dintr- un punct de vedere spiritual, mai general, oferind direcții și
orientări în viață. Privite din perspectivă religioasă sau spirituală, multe aspecte ale vieții pot
fi considerate ca fiind sacre în semnificație și caracter, incluzând sănătatea, atât fizică (corpul
privit ca un templu), dar și psihică (sensul propriei persoane, semnificația evenimentelor).
Acest sens pe care îl oferă sacrul poate reprezenta o importantă sursă de putere și coping pentru atingerea sco purilor, chiar și în momentele în care persoanele se confruntă cu
evenimente de viață stresante. Totodată, aceste persoane raportează mai puține experiențe
conflictuale, au o mai mare satisfacție a vieții și investesc mai mult timp și energie în acele aspecte ale vieții lor care sunt considerate ca fiind sacre. De asemenea, motivația spirituală pare că are implicații psihologice pozitive. Întrebate care este scopul lor în viață, persoanele spirituale au indicat scopuri mai mari, satisfacție mai mare a vieții și niveluri mai mari ale stării de bine. În concordanță cu multe tradiții religioase, relațiile sunt conduite prin
intermediul cărora persoanele își exprimă spiritualitatea, cu scopul de a cunoște transcendența. Regula generală a acestor relații constă î n conexiunea și grija pe care și -o poartă membrii unei
congregații, relațiile dintre ei fiind caracterizate de iubire, compasiune, grijă. Ca și celelalte tipuri de suport social, suportul religios poate fi o sursă valoroasă a stimei de sine, informării și ajutorării, aspecte care pot ameliora efectul stresorilor asupra persoanelor. Cu toate acestea,
se pare că suportul religios are mai multe beneficii decât suportul social nonreligios, deoarece

11
suportul din cadrul grupurilor religioase acompaniază individul întreaga sa viață, iar individul
împărtășește aceleași valori, activități și credințe cu membrii grupului din care face parte (Hill
& Pargament, 2003) .
Cele mai multe studii din literatura de specialitate se focusează pe dimensiunea stării
de bine, precum satisfacția de viață, congruența, fer icirea, afectele pozitive. Mai puține studii
explorează însă impactul religiozității în ceea ce privește tulburările, cu excepția anxietății și
depresiei, de la cauze și până la rolul preventiv. Totuși, aceste studii se focusează pe prevenție
și nu pe vindecare, examinarea religiozității ca și agent terapeutic pentru patologiile existente fiind neglijată. Cu toate acestea, există evidențe considerabile pentru faptul că religiozitatea are o anumită influență asupra stării mentale. Religiozitatea este privită ca identitate și ca
acțiuni, credințe și sentimente care facilitează căutarea sacrului , fiind asociată cu rate mai
scăzute ale psihopatologiei și cu rate mai crescute ale stării de bi ne (Levin, 2010) . Cu ajutorul
religiei, omul poate înțelege lumea înconjurătoare, propria persoană, scopul lui în această
lume și poate reprezenta pentru mulți oameni sursa moralității, indiferent de afilierea religioasă . Pentru a explica această asociere pozitivă dintre religiozitate și sănătatea mentală
au fost propuși o serie de factori, precum evaluarea cognitivă pozitivă, speranța și optimismul, suportul emoțional oferit de rețelele sociale, stilul de viață sănătos, m odificări imunologice și
endocrine, relația suportivă cu Dumnezeu. Rugăciunile private sau de grup pot produce emoții precum recunoștință, umilință, bunăvoință, iertare, iubire, emoții care aduc beneficii preventive sau terapeutice (Levin, 2010) . Mai mult decât atât, recunoștința și altruismul sunt
recunoscute ca fiind factori mediatori în relația dintre religie și sănătate mentală, fără a ignora faptul că uneori religiozitatea poate avea un impact negativ asupra sănătății menta le inducând
sentimente de vinovăție și dependență, în cazuri extreme putând precipita suicidul (Schwartz
et al., 2003) .

12
În perspectiva cognitiv- comportamentală, impulsul religios este exprimat ca o
multitudine de comportamente, emoții, motivații, credințe, atitudini, gânduri, valori,
experiențe și relații sociale. Aceste comportamente sunt determinanți semnificativi ai
sănătății. Cercetătorii au propus numeroși posibili mediatori ai asocierii dintre sănătatea
mentală și religiozitate, care ajută la înțelegerea modului în care practicarea credinței poate
avea impact asupra sănătății psihice. Angajarea la o credință religioasă poate fi benefică pentru sănătatea mentală deoarece sunt promovate comportamente sănătoase asociate cu starea de bine (ex. evi tarea consumului de tutun, alcool, droguri sau a comportamentului
antisocial). Comuniunile cu enoriașii în care sunt împărtășite aceleași mentalități se cristalizează în rețele sociale formale sau informale care facilitează suportul emoțional. Rugăciunile sau adorațiile private sau de grup pot produce emoții precum recunoștință,
smerenie, grație, iertare, dragoste, emoții cu beneficii preventive și terapeutice. Credințele religioase despre Dumnezeu, existența umană, scopul vieții, viața de după moarte, libe rul
arbitru, natura răului sau obligațiile umane pot fi în consonanță cu credințele care promovează practicile de prevenire ale tulburărilor psihice. Speranța sau certitudinea religioasă pot genera expectanțe pozitive care să insufle speranță și optimism î n prevenirea sau ameliorarea
distresului (Levin, 2010) .
Depresia este privită ca un factor de creștere pentru spiritualitate , deoarece anumiți
pacienți spirituali găsesc sprijin în relația lor cu Dumnezeu pentru a depăși depresia (Blazer,
2007) , iar a lți pacienți privesc depresia ca un moment potrivit pentru a se apropia de
Dumnezeu (Koenig, 2012) . De cele mai multe ori, indivizii recurg la rugăciuni, participarea la
slujbe, meditație și la alte practici religioase în momentele în care simt că au nevoie de o conexiune mai puternică cu Dumnezeu pentru a depăși obstacolele cu care se confruntă, cum
este și cazul depresiei. Dintre aceștia, unii consideră că depresia este rezultatul rușinii și

13
vinovăției, în general cauzate de păcat, iar depresia poate fi atenuată doar prin exerciții
spirituale precum pocăința sau rugăciunea (Blazer, 2007) .
Conform unui studiu realizat de Tepper și colab. (2001), majoritatea pacienților cu
tulburări mentale folosesc strategii specifice de coping religios pentru a face față dificultăților
sau frustrărilor (peste 80%). Majoritatea pacienților care au participa t la acest studiu au
afirmat faptul că dedică o mare parte din timp practicilor religioase, în special rugăciunilor.
Conform rezultatelor studiului, credințele și practici le religioase pot fi deosebit de
convingătoa re pentru persoanele care se confruntă cu simptome depresive mai severe, iar
activitatea religioasă crescută poate fi asociată cu simptome mai puțin intense, astfel că religia poate servi ca o metodă de coping eficientă pentru persoanele care suferă de bol i mentale,
justificându- se în acest fel necesitatea integrării ei în practica psihiatrică și psihologică. Din
totalul respondenților, 65% au raportat faptul că religia i -a ajutat să facă față simptomelor
tulburării, iar 30% au afirmat că practicile și cred ințele religioase au fost cele mai importante
aspecte care i -au ajutat să facă față dificultăților. În funcție de numărul spitalizărilor,
rezultatele studiului amintit anterior arată faptul că respondenți i care au raportat că importanța
religiozității a crescut în momentul în care simptomele s- au înrăutățit au la activ un număr
mai mic de internări comparativ cu cei care au declarat faptul că religiozitatea a devenit mai puțin importantă în momentul înrăutățirii simptomelor. Analiza inferențială dintre copingul
religios și severitatea simptomelor sugerează faptul că strategiile religioase specifice, precum rugăciunile sau citirea Bibliei, sunt utilizate mai des de respondenți i cu o simptomatologie
mai severă și cu un nivel global de funcționare mai scăzut. A stfel, la respondenți i care
folosesc rugăciunea și citirea Bibliei ca strategii de coping este mai probabil să apară un nivel mai ridicat al frustrării și un nivel mai scăzut al funcționării globale. În funcție de timpul dedicat copingului religios , s-a observat faptul că practicarea copingului religios pe o perioadă

14
mai lungă de timp este corelată cu simptome mai puțin severe și cu o funcționare globală mai
bună (r= -.15, p<.01).
În alt studiu realizat de Kroll și Sheehan (1989), au fost incluși 54 de pacienți internați
cu tulburări mentale (tulburare depresivă majoră, episod maniacal, schizofrenie, tulburări de personalitate, tulburări de anxietate). În acest studiu au fost evaluate sim ptomele depresive și
atitudinile religioase. Rezultatele arată că pacienții care au tulburare depresivă majoră sunt cel
mai puțin orientați religios, față de ceilalți pacienți cu alte tulburări psihice, însă, comparativ cu populația generală, s -a arătat că pacienții cu tulburări mentale au mai multe credințe și
practici religioase care le oferă confort în timpul evenimentelor de viață stresante. Copingul
religios poate fi utilizat de către persoanele cu tulburare depresivă deoarece reprezintă o modalitate d e a contracara lipsa de speranță specifică acestora.
Pe de altă parte, într -o meta -analiză realizată de Bathia & Safara (2008) sunt
menționate numeroase studii în care se arată faptul că cu cât nivelul religiozității este mai
ridicat, cu atât simptomele depresive sunt mai scăzute, iar practicile religioase sunt asociate cu o stare mentală mai bună. Conform studiilor, lipsa spiritualității a fost asociată cu outcome- uri
comportamentale și psihologice negative, inclusiv depresie, iar credințele și practicil e
religioase sunt asociate cu o incidență mai scăzută a simptomelor depresive și a tulburării depresive. Totodată, se pare că religiozitatea are un efect protector și în ceea ce privește recuperarea din tulburarea de depresie, persoanele religioase având o viteză mai mare de
recuperare comparativ cu cele mai puțin religioase.
Într-o altă meta -analiză realizată de Smith și colab. (2003), a fost identificată o mărime
a efectului medie ( -0.096) pentru asocierea globală dintre depresie și religiozitate. Din st udiile
incluse în meta -analiză, în 81% dintre ele a fost i dentificată o relație negativă între depresie și
religiozitate, așadar, cu cât nivelul religiozității crește, cu atât intensitatea simptomelor depresive scade, iar în 27% dintre studii a fost identi ficată o relație pozitivă. Asocierea

15
pozitivă a fost identificată doar în cazul relației dintre depresie și religiozitate extrinsecă și
între stilul de coping religios negativ și depresie.
Atât religiozitatea, cât și simptomele depresive sunt influențate de numeroși factori
biologici, sociali și psihologici. Relația dintre simptomele depresive și cauzele acestora poate
fi bidirecțională , asta deoarece există mulți factori care ar putea fi considerați cauze, dar care
pot fi și consecințe ale simptomelor depresive, iar această situație este valabilă și în ceea ce
privește religiozitatea. Studiile conturează anumiți factori care sunt considerați ca o influență
comună asupra religiozității și asupra simptomelor depresive. Printre acești factori se numără factorul genetic și cel social. În ceea ce privește relația bidirecțională dintre depresie și
religiozitate, există motive pentru a crede că simptomele depresive pot influența religiozitatea. Persoanele cu niveluri ridicate ale simptomelor depresive întâmpină dificultăți în a se angaja
în anumite activități, lipsindu -le plăcerea și energia. În acest caz, persoanelor l e poate fi dificil
să se angajeze în practici religioase, iar în timp acest lucru duce la erodarea conexiunii cu
Divinitatea în cazul în care ace asta a existat anterior debutului simptomatologiei depresive. Pe
de cealaltă parte, simptomele depresive pot reprezenta debutul religiozității pentru unele persoane care doresc să identifice un confort în religie. În ceea ce privește influența
religiozității asupra simptomelor depresive, există anumiți factori asociați cu religiozitatea care au fost evidențiați în literatura de specialitate. Multe cercetări au sugerat faptul că
religiozitatea poate reduce vulnerabilitatea față de simptomele depresive prin a numite
mecanisme psihosociale printre care sunt amintite: suportul social, evaluarea evenimentelor de viață, toleranța la stres. Grupurile de enoriași sunt considerate ca fiind un factor protector
împotriva simptomelor depresive deoarece oferă posibilități de a crea relații informale și
angajament civic. Persoanele religioase pot evalua evenimetele de viață negative mai puțin stresante și mai puțin amenințătoare decât sunt în realitate și consideră că viețile lor sunt
controlate de o putere supremă, că even imentele negative se întâmplă cu un motiv sau că

16
evenimentele de viață reprezintă o oportunitate de creștere spirituală. În consecință, evaluarea
pozitivă poate avea un efect de protecție în fața simptomelor depresive în cazul persoanele religioase (Smith et al., 2003) .
Asocierea dintre religiozitate și depresie diferă semnificativ în funcție de tipul de
religiozitate măsurat. Mai concret, evaluările orientării religioase extrinseci, care face referire
la modul în care persoanele se implică în religie pentru a-și urmări propriile interese, respectiv
evaluările stilului de coping religios negativ, mai exact modul în care persoanele fac față stresului prin angajarea în comportamente religioase neproductive, au arătat asocieri diferite cu simptomele depres ive, comparativ cu toate celela lte măsurători (Smith et al., 2003) .
Aceea și concluzie a fost evidențiată și de către Bosworth și colab. (2003), rezultatele la
măsurători repetate arătând faptul că stilul de coping religios pozitiv prezice semnificativ un nivel mai scăzut al simptomelor depresive după o perioadă de șase luni, scădere independentă de suportul social, date demografice și numărul episoadelor depresive anterioare.
Luând în considerare aparenta heritabilitate a religiozității, precum și vulnerabi litatea
pentru dezvoltarea simptomelor depresive, este posibilă existența unor factori genetici comuni responsabili pentru asocierea dintre religiozitate și simptomele depresive. În mod similar, este
posibil ca influențele de mediu precum stilul parental, modelarea parentală a abilităților
sociale și a managementului emoțional, dar și stilul de atașament dintre părinte și copil, să influențeze dezvoltarea religiozității, vulnerabilitatea la simptomele depresive și modalitățile de coping la stres (Smith, McCullough, & Poll, 2003) .
Aderența la tratament reprezintă măsura în care comportamentul pacientului
corespunde cu sfaturile medicale prescrise. Medicația antidepresivă și -a dovedit eficiența în
tratarea depresiei, dar slaba aderență la medicație reprezintă un obstacol major în tratarea episoadelor depresive, în prevenirea recăderilor și descreșterea riscului de suicid. Cauzele non-aderenței sunt multi -factoriale și pot include factori legați de pacient, factori care nu sunt

17
legați de pacient și factori legați de relația dintre pacient și clinician. Identificarea acestor
factori este necesară pentru a realiza intervenții cu scopul de a înlătura acești factori care
reprezintă obstacole în calea tratamentului și a aderenței pacientului la medicație (Gabriel &
Violato, 2010) . Non- aderența poate fi cauzată și de următoarele mecanisme identificate în
literatura de specialitate: uita rea, nepăsarea, renunțarea la medicație din cauza efectelor
adverse și ren unțarea la medicație atunci când pacientul se simte mai bine (Morisky et al. ,
2008) .
Nonaderența la medicația antidepresivă reprezintă un obstacol în calea eficacității
tratamentului pentru tulburarea depresivă. Dovezile indică faptul că o aderență crescut ă
reprezintă un important factor pentru reducerea episoadelor depresive și a recăderilor ulterioare. Pe de altă parte, nonaderența este asociată pozitiv cu răspunsul slab la tratament și cu riscul de recurență și asociată negativ cu calitatea vieții. Nonco mplianța la tratament poate
afecta atât eficiența medicației cât și efectele adverse. Un antidepresiv eficient poate fi
considerat ca fiind ineficient dacă este administrat în mod iregulat, iar în acest mod dozajul poate fi mărit fără ca acest lucru să fie neapărat necesar. Cu toate că nonaderența la tratament
este intens studiată, rămâne unul dintre cele mai puțin înțelese comportamente referitoare la sănătate. Cunoașterea caracteristicilor pacientului care pot prezice o eventuală noncomplianță poate contr ibui la realizarea unei strategii pentru planuri de tratament individualizate. Astfel
noncomplianța poate fi minimizată prin identificarea pacienților cu risc crescut și prin dezvoltarea celei mai potrivite intervenții pentru a combate factorii de risc (Co hen et al.,
2004).
Pentru a obține și menține rezultatele tratamentului medicamentos în tratarea
depresiei, buna aderență la tratament reprezintă un prerechizit important. Cu toate acestea, există dovezi care arată rate scăzute ale aderenței la medicație printre pacienții cu tulburare
depresivă majoră. Unele studii raportează faptul că aproximativ 68% dintre pacienții cu

18
tulburare depresivă întrerup tratamentul după o perioadă de trei luni, în timp ce , dintre
persoanele care continuă tratamentul, doar 33% dintre acestea continuă administrarea
antidepresivelor în mod constant. Aderența scăzută la antidepresive a fost relaționată cu
costurile ridicate, teama de stigmatizare și educația inadecvată a pacien ților. Există dovezi
puternice care atestă faptul că su portul social din partea familiei sau aparținătorilor, gradul de
severitate al depresiei și satisfacția față de tratament afectează gradul în care pacienții sunt complianți sau nu la tratamentul antidepresiv (Tamburrino et al. , 2009) . Medicația
antidepresi vă reduce simptomatologia, iar întreruperea prematură a acesteia crește riscul unei
recăderi (Aikens et al. , 2005) .
Prima fază a tratamentului cu antidepresive, în special primele șase săptămâni,
reprezintă o perioadă critică deoarece în această perioadă r iscul de a renunța la tratament este
mai ridicat, iar pacienții sunt mai predispuși la suicid (Sirey et al. , 2010) . Se recomandă ca
tratamentul să se continue pentru o perioadă de cel puțin un an de zile, după care să se înceapă
retragerea gradual ă a medicației sau să fie continuat pentru cel puțin șase luni de zile după ce
se obține ameliorarea simptomelor depresive. Pentru cele mai multe dintre medicamentele
antidepresive, eficacitatea este limitată de complianța la tratament pe o perioadă îndelu ngată
de timp. Majoritatea persoanelor cărora le este administrat acest tip de tratament raportează numeroase motive pentru care renunță la administrarea acestora printre care sunt amintite efectele adverse, teama de dependență, ineficiența tratamentului. Pentru a putea crește
complianța la tratament, literatura de specialitate menționează anumite modalități printre care sunt amintite: folosirea medicamentelor mai bine tolerate, simplificarea programelor de adminstrare a medicamentelor, primirea de ajutor d in partea familiei, folosirea unor programe
de reamintire pentru administrarea medicamentelor, psihoeducație și așa mai departe. De
asemenea, complianța la medicație deprinde în mare măsură de implicarea pacientului și a specialistului în sănătate, mai mult decât medicația în sine. În mod contrar, există anumiți

19
factori care au fost asociați cu non -complianța la medicație. Femeile sunt mai predispuse la o
complianță scăzută la medicație, alături de persoanele cu un nivel educațional scăzut, cu
comorbidități psihiatrice, cu un suport social scăzut sau alături de persoanele vârstnice cu
limitări funcționale (Sawada et al., 2009; López -Torres et al., 2013) .
Există studii realizate pe alte tipuri de populație care suferă de boli cronice (de
exemplu pacienți cu h ipertensiune sau HIV) în care au fost identificate influențe ale
religiozității persoanelor asupra aderenței la tratament. Astfel, rezultatele arată că religiozitatea prezice o bună aderență la tratament, în timp ce spiritualitatea prezice non –
aderență la tratament. Studiile sugerează faptul că atașamentul pacienților spirituali față de o
forță supremă poate să le crească încrederea sau expectanțele în vindecarea divină în detrimentul medicației convenționale (Kretchy et al. , 2013) .
Sensul perceput al apropierii de Dumnezeu pare să fie suficient de valoros pentru
oameni în situații stresante. Măsurătorile realizate asupra copingului religios care reflectă o
relație securizantă cu Dumnezeu au fost legate de o mai bună stare a sănătății și o mai bună
adaptare psihologică printre persoanele care se confruntă cu stresori de viață majori. Magnitudinea acestui efect este mai mare decât în cazul evaluării globale a religiozității și spiritualității, precum participarea la slujbe, frecvența ru găciunilor, auto- raportarea
religiozității sau a spiritualității. Cu toate acestea, aceste descoperiri nu au fost explicate de
factori non -religioși precum copingul general, restructurare cognitivă sau variabile
demografice, conducând la concluzia conform căreia copingul religios adaugă o componentă unică în predicția adaptării comportamentului la evenimentele de viață stresante (Larson &
Larson, 2001) .
Pentru a sumariza, există dovezi empirice care susțin existența un ui eventual efect
protectiv al angajamentului religios în fața tulburărilor mentale și a distresului psihologic. Însă aceste studii au fost realizate, în marea lor majoritate , în rândul populației generale și mai

20
puțin în rândul populației clinice. De asemenea, în studiile din literatura de specialitate
religiozitatea a fost evaluată preponderent prin prisma practicilor religioase pe care le
realizează respondenți i și mai puțin prin prisma stilului de coping religios pozitiv sau negativ,
cu atât mai puțin fiin d luate în considerare ambele modalități de evaluare a religiozității.
Studiile asupra religiozității pot aduce beneficii majore și pot avea rezultate precum strategii
care să încorporeze repertoriile religioase adaptative în tratament și intervenție.

1.2. Obiectivele și ipotezele cercetării
Cercetarea are ca scop examinarea relațiilor dintre copingului religios, severitatea
simptomelor și aderența la tratament la pacienții cu depresie. Obiectivul secundar al cercetării
constă în identificarea efectului de moderare al vârstei în ceea ce privește relația dintre
copingul religios și severitatea simptomelor, respectiv aderența la tratament. Vor fi luate în
calcul variabilele socio -demografice ale respondenți lor, precum confesiunea, vârsta, nivelul
de educație, mediul de proveniență, starea civilă dar și informații referitoare la tratament
(diagnostic, durata administrării tratamentului, numărul internărilor anterioare).
Prin ipotezele cercetării se dorește investigarea influenței copingului religios asupra
simptomatologiei și a aderenței la medicație în cazul pacienților diagnosticați cu tulburare de
depresie.
Ipoteze:
H1. Există o relație negativă semnificativă statistic între stilul de coping religios pozitiv și
severitatea simptomelor la pacienții depresivi.
H2. Există o relație pozitivă semnificativă statistic între stilul de coping negativ și
simptomele depresive.

21
H3. Subiecții depresivi cu un stil de coping religios negativ au un nivel semnificativ mai
ridicat al simptomatologiei depresive decât subiecții depresivi cu un stil de coping
religios pozitiv.
H4. Există o relație pozitivă sesizabilă din punct de vedere statistic între copingul religios
pozitiv și aderența la medicație la pacienții depresivi.
H5. Există un efect semnificativ de moderare al vârstei în relația dintre copingul religios și
severitatea simptomelor depresive.
H6. Există un efect semnificativ de moderare al vârstei în relația dintre aderența la
medicație și severitatea simptomelor depresive .
H7. Există un efect de moderare sesizabil din punct de vedere statistic al vârstei în relația
dintre copingul re ligios și aderența la tratament a pacienților depresivi.
Prin testarea acestor ipoteze urmăresc să evidențiez relația dintre copingul religios și
severitatea simptomelor, respectiv aderența la tratament. Doresc să evidențiez cum
influențează copingul religios simptomatologia și dacă nivelul ridicat de religiozitate duce la scăderea severității simptomelor și la creșterea aderenței la tratamentul medicamentos. De asemenea, consid er că este foarte probabil să identific un efect de moderare al vârstei în ceea
ce privește simptomatologia în cazul pacienților diagnosticați cu tulburare depresivă. Ipotezele mai sus menționate vor fi testate folosit metode statistice adecvate.

22
CAPITOL 2. METODĂ

2.1. Participanți
Eșantionul este format din 79 de pacienți cu tulburare depresivă de nivel clinic, aflați
sub tratament medicamentos, internați la „Sanatoriul de nevroze” din Predeal, care întrunesc
criteriile DSM -IV pentru tulburarea depresivă majoră, atât de gen feminin, cât și de gen
masculin. Scalele de evaluare au fost administrate unui număr de 123 de pacienți. Criteriile de
excludere se referă la următoarele tulburări: tulburările depresive cu elemente psihotice,
tulburări afective bipolare, tulburare de panică, schizofrenia și tulburările schizofrenice și
obținerea unui scor mai mic de 20 de puncte la Inventarul de depresie Beck . Din totalul de 123
de pacienți, un număr de 79 de pacienți au satisfăcut criteriile de includere în cercetare, adică
au obținut un scor de minimum 20 de puncte la Inventarul de depresie Beck și au un diagnostic
psihiatric de tulburare depresivă majoră .
Majoritatea pacienților sunt de gen feminin (70.89%, N=56), căsătoriți (50.85%), dintre
care 50.63% au absolvit cel puțin studiile liceale. Din totalul respondenților, 96.2% sunt
creștini, marea majoritate fiind creștini ortodocși (87.34%), 71.79% provin din mediul urban, 67.09% sunt la cel puțin a doua internare într -o instituție specializată în probleme psihice, iar
13.93% au o intenție moderată spre puternică de suicid. Respondenții au vârste cuprinse între
25 și 76 de ani, cu media de vârstă de 53,15 ani (SD=12,48).
Mărimea eșantionului asigură suficientă putere statistică pent ru a răspunde la întrebările
studiului. Calculele real izate cu ajutorul programului G* Power indică faptul că, pentru a obține
o putere statistică ce depășește pragul tradițional de .08, alfa = .05 și pentru a detecta o mărime
a efectului ușoară spre moderată ( d = . 37) este necesar un eșantion format din cel puțin 53 de
respondenți.

23
2.2. Instrumente de măsurare
Au fost utilizate instru mente validate de evaluare a copingului religios, a depresiei și a
aderenței la tratament (instrumentele sunt prezentate secțiunea de Anexe a lucrării).
Pentru e valuarea copingului religios a fost utiliza t instrumentul The Brief RCOPE
(Pargament, Koenig, & Perez, 2000) , dar și o listă de practici religioase din care respondenți i
au putut alege practici le religioase pe care le realizează cel mai frecvent (rugăciuni,
participarea la slujbe, citirea Bibliei, discuții cu preotul, adorații). Pentru evaluarea
simptomelor depresive a fost utilizat Inventarul de depresie Beck (BDI), precum și o fișă de
evaluarea suplimentară a depresiei (Leahy & Holland , 2000). În ceea ce privește aderența la
tratament a fost folosită Scala aderenței la medicație dezvoltată de Morisky (MMAS -8) și o
fișă standardizată pentru a evalua frecvența participării la ședințele de psihoterapie și satisfacția față de psihoterapie.
Inventarul simptomelor depresive Beck este o scală de auto -evaluare și a fost
dezvoltat de Beck și colaboratorii în anul 1961 pentru evaluarea severității simptomelor depresive. Inventarul este compus din 21 de itemi, evaluați pe o scala Likert în patru trepte
(de la 0=absent la 3=foarte sever). Fiecăreia dintre trepte îi corespunde u n grad de severitate a
simptomelor. Cei 21 de itemi corespund simptomelor depresive și au fost aleși din simptomatologia comună a tulburărilor depresive din literatura de spe cialitate: tristețe,
pesimism, sentimentul eșecului, nemulțumire, vinovăție, sentimentul pedepsei, neplăcerea față de sine, autoacuzarea, auto -agresiune, plâns , iritabilitate , retragere socială/ izolare ,
nehotărâ re, modifică ri în imaginea de sine , dificultă ți în munc ă, tulbură ri de somn,
fatigabilitate , anorexia , pierdere în greutate , preocupări față de starea fizică, absenț a
libidoului . Scorul total poate varia de la valoarea 0 la valoarea 63, iar un scor peste valoarea
25 arată un nivel ridicat al depresie i. Un scor cuprins în valorile 0- 9 reprezintă stare normală

24
sau absența depresiei, scorurile în intervalul 10 -15 semnifică depresie ușoară, scorurile
cuprinse între valorile 16 -24 sunt încadrate ca semnificând depresie moderată, iar scorurile
mai mari de 2 5 semnifică depresie severă (Beck & Clark, 2010) . Conform validării pe
eșantion românesc, un scor cuprins între 0 -13 puncte reprezintă scor normal, între 14 -19
puncte semnifică depresie minoră, între 20 -28 puncte reprezintă depresie moderată, iar o
valoare cuprinsă între 29 -63 puncte semnifică depresie severă (Lupu et al., 2011).
Consistența internă a Inventarului simptomelor depresive Beck este ridicată, valoarea
coeficientului Alpha fiind de 0.86 pent ru pacienții psihiatrici. Corelația test -retest a fost dificil
de evidențiat din cauza formei de auto- administrare a inventarului, stabilitatea și fidelitatea
instrumentului fiind amenințate de obișnuință sau din cauza efectului de memorare. Cu toate
acestea, într -un studiu spa niol, corelația test -retest pentru BDI a fost găsită ca având valori
cuprinse între 0.65 și 0.72 (Cusin et al., 2009) . A fost calculată consistența internă a
instrumentului pentru eșantionul utilizat în studiu, iar valoarea coeficientului Alpha Cronbach
este de .819, indicând o consistență internă ridicată a scalei.
În plus, pentru evaluarea suplimentară a depresiei, am utilizat o fișă standardizată
pentru a monitoriza istoricul depresiei, în care au fost urmărite episoadele anterioare de depresie (debut, durată, tratament), intenția de suicid (nic iuna/slabă/moderată/puternică), fișă
realizată după modelul propus de Leahy și Holland (2012).
Pentru evaluarea copingului religios a fost folosită varianta în limba română a
instrumentului Brief RCOPE . Procesul de traducere și adaptare a Brief RCOPE s- a realizat în
conformitate cu normele internaționale de adaptare a instrumentelor psihologice. Instrumentul
a fost tradus în limba română de o primă persoană, versiunea în li mba română a fost tradusă
din nou în limba engleză de o altă persoană, iar o a treia persoană a verificat concordanța
traducerii instrumentului în limba engleză cu versiunea inițială.

25
Brief RCOPE este varianta scurtă a instrumentului RCOPE dezvoltat de Pargament.
Versiunea lungă a acestui instrument a fost dezvoltată în urma studiilor empirice și a scalelor
de evaluare a copingului religios existente . Instrumentul este multifuncțional și include 21 de
itemi specifici ai copingului religios care refl ectă cinci funcții ale religiei – sens, control,
confort, intimitate, schimbarea vieții – și căutarea sacrului sau a spiritualului. De asemenea,
acest instrument este unul modal, itemii vizând aspectele cognitive, comportamentale,
emoționale, și relaționale implicate în copingul religios. Totodată, instrumentul măsoară
valență dublă a copingului religios, și anume valența pozitivă și cea negativă (Pargament et
al., 2000) Varianta scurtă a instrumentului RCOPE este formată din două subscale: coping
religios pozitiv și coping religios negativ , fiecăreia dintre subscale revenindu- i câte 7 itemi.
Chestionarul este compus din 14 itemi, evaluați pe o scala Likert în patru trepte (1 = deloc, 2 = uneori, 3 = mult, 4 = de cele mai multe ori). Scorul total poate varia de la valoarea 7 la
valoarea 28 pentru fiecare subscală, iar cu cât scorul este mai ridicat, cu atât respondentul
folosește predominant stilul de coping religios aferent subscalei cu scorul mai ridicat. Utilizarea metodelor de coping religios pozitiv au fost corelate cu mai puține simpto me
psihosomatice și cu o creștere spirituală după experiența unui stresor. Contrar, copingul religios negativ a fost corelat cu mai multe simptome ale distresului psihologic și cu o calitate a vieții mai scăzută. Coeficientul alpha de consistența internă p entru subscala de coping
religios negativ (NRC) este de 0.81, iar pentru subscala de coping religios pozitiv (PRC) este de 0.92 (Pargament et al., 2011). Coeficientul de consistență internă Alpha Cronbach al scalei
traduse în limba română în cazul datelor culese în cadrul aceste lucrări este unul ridicat, având valoarea de .873 pentru întreaga scală, respectiv de .908 pentru subscala de coping religios
pozitiv și de .872 pentru subscala de coping religios negativ. A fost testată corelația între
subscala de coping religios pozitiv și subscala de coping religios negativ, iar rezultatul indică

26
absența unei relații între cele două subscale ( r = .25). Așadar, au fost obținuți indicatori buni
ai calităților psiho metrice ale instrumentului tradus în limba română.
Aderența la tratament a fost evaluată cu ajutorul Scalei aderenței la medicație
Morisky cu 8 itemi ( MMAS -8). Această scală cuprinde itemi care vizează frecvența
administrării tratamentului, percepția asup ra eficienței tratamentului, consecințele
tratamentului. Inițial, acest instrument a fost dezvoltat pentru a evalua aderența la tratament a
pacienților hipertensivi, însă în prezent este utlizat în cadre clince variate și pe populații
diferite. Scala aderenței la Medicație Morisky (MMAS -8) a fost dezvoltată de Morisky pe
baza scalei originale cu patru itemi, care a fost suplimentată cu itemi adiționali. Fiecare item
evaluează un comportament specific de administrare a medicației și nu un determin ant al
comportamentului aderent , ci încearcă să identifice cicumstanțele sau situațiile asociate cu
comportamentul aderent. MMAS -8 este formată din opt itemi, cu răspuns dihotomic de tipul
„da” sau „nu” pentru primii șapte itemi și cu răspuns pe scală Likert în cinci trepte pentru
ultimul item . Scorul tot al poate lua valori de la 0 la 11 , unde 0 = nivel ridicat al aderenței, 1 -2
= nivel mediu al aderenței, 3- 11 = nivel scăzut al aderenței. Valoarea coeficientul alpha
Cronbach de consistență internă este de 0.83, iar validitatea concurentă a fost testată în rândul
pacienților hipertensivi (r= 0.64, p<0.05). Analiza factorială a indicat f aptul că scala de opt
itemi este unidimensională, iar itemii sunt incorporați într- un singur factor (Tan et al., 2014;
Morisky et al., 1986; Morisky et al. , 2008; Morisky & DiMatteo, 2011) . Coeficientul Alpha
Cronbach calculat pentru datele culese în acest studiu are valoarea de .75, ceea ce sugerează o consistență internă ridicată a scalei.
Scalele de evaluare au fost aplicate tuturor respondenți lor la studiu în format hârtie.

27
2.3. Design de cercetare
Designul utilizat este unul corelațional transversal. Variabilele predictor sunt: stilul de
coping, aderența la medicație, iar variabila criteriu este nivelul simptomelor depresive. O
variabilă moderatoare ipotetică este vârsta.

2.4. Procedura de lucru
În cadrul cercetării de față a fost investigat un lot de pe rsoane cu diagnostic de
tulburare depresivă internate în cadrul Sanatoriului de nevroze din Predeal. Scalele de
evaluare pentru investigarea simptomelor depresive, a copingului religios și a aderenței la medicație au fost administrate unui număr de 123 de pacienți. Instrumentele au fost aplicate în
zile distincte pe parcursul a șase luni, după ședințele de psihoterapie în grup susținute de psihoterapeutul sanatoriului. Pacienților li s -a cerut consimțământul pentru participarea la
studiu și le -a fost prezen tat obiectivul acestuia. Scalele de evaluare au fost completate
individual de către pacienți în sala în care a avut loc psihoterapia de grup sau în camerele acestora. Chestionarele au fost administrate î n format hârtie iar completarea a fost
supravegheată de către autoarea studiului și de către personalul sanatoriului. Participanților la
studiu li s -a comunicat natura și scopul acestuia, garantându -le, de asemenea,
confidențialitatea datelor.

2.5. Analiza datelor
Datele obținute vor fi analizate cu ajutorul programului SPSS 20.0. Pentru testarea
ipotezelor vor fi utilizate metode statistice precum calcularea coeficientului de corelație Pearson, teste T pentru eșantioane independente, regresie liniară și grafice.

28
CAPITOL 3. REZULTATE
Analizele statistice prezentate în cele ce urmează au fost realizate în încercarea de a
evidenția eventualele relații care pot apărea între stilul de coping religios, severitatea
simptomelor depresive și aderența la medicație la pacienții diagnosticați cu tulburare depresivă majoră. Totodată, a fost testat și efectul de moderare al vârstei în relația dintre stilul
de coping religios și simptomele depresive, respectiv aderența la medicație și simptomele depresive.
Din totalul de 123 de pacienți, 44 de respondenți au fost excluși din studiu din cauza
completării insuficiente a scalelor de evaluare, din cauza unui diagnostic diferit față de cel inclus în studiu sau din cauza obținerii unui scor total mai mic de 20 la Inventarul de depresie
Beck.
Majoritatea respondenților sunt de gen feminin (70.89% , N = 56), iar 50.63% dintre
aceștia au absolvit cel puțin studiile liceale. Din t otalul respondenților , 96.2% sunt creștini,
marea majoritate fiind creștini ortodocși (87.34%), 71.79% provin din mediul urban, 67.09%
sunt la cel puțin a doua internare într -o instituție specializată în probleme psihice, iar 1 3.93%
au o intenție moderată spre puternică de suicid. În ceea ce privește starea civilă, 30 dintre
aceștia (50.85%) sunt căsătoriți, 7 respondenți (11.86%) sunt divorțați sau despărțiți, 11
(18.64%) sunt necăsătoriți, iar 11 dintre persoane (18.64) sunt văduve . Respondenți i au vârste
cuprinse între 25 și 76 de ani, cu media de vârstă de 53,15 ani (SD = 12,48).
O mare parte a respondenți lor utilize ază un stil de coping pozitiv (90.41%) și se
implică des și foarte des în anumite practici religioase precum rugăciuni, adorații, participare la slujbe, etc., iar 59.49% raportează aderență scăzută la medicație. Respondenții de gen
feminin se angajează mai des în practici religioase d ecât cei de gen masculin, cele mai
frecvente practici religioase fiind rugăciunile, urmate de part iciparea la slujbe (Graficul 1), iar

29
aceste strategii de coping religios sunt mai frecvente în rândul respondenților care au la activ
mai mult de trei internări într -o instituție specializată în tratarea tulburărilor psihice.
Graficul 1.
Practici religioase în funcție de gen

În urma analizării datelor nu a fost evidențiată o relație între nivelul depresiei și vârsta
respondentului ( r = -.205, p = .07, p > .05, N = 79). Severitatea simptomelor depresive se pare
că nu diferă semnificativ în funcție de confesiune , numărul internărilor anterioare și nivelul de
educație. Diferențe mai mari apar în cazul confesiuni i, însă acestea nu sunt semnificative
statistic din cauza raportului inegal al numărului respondenților în funcție de apartenența

30
religioasă . Așa cum este de așteptat, respondenții care au declarat că au o intenție puternică de
suicid, au obținut o medie mai ridicată a severității simptomelor depresive, iar în ceea ce
privește raportul dintre starea civilă și severitatea simptomelor depresive, se pare că
respondenții care au trecut printr -un divorț sau o despărțire au un nivel mai ridicat al
simptomatologiei depresive (Tabelul 1) .
Tabelul 1.
Media severității simptome lor depresive în funcție de confesiune , numărul internărilor anterioare și
nivelul de educație
Medie N SD
Confesiune
Ortodox
Catolic
Altele (baptist)
Ateu
30.70
37.00
39.00
27.33
69
5
2
3
8.56 8.28
11.31
5.69
Numărul internărilor anterioare
Niciuna
Una
Două
Trei sau mai multe
30.08 30.20
33.59
31.08
26 10
17
26
8.55 6.90
11.70
6.97
Nivel educație
8 clase
Școala profesională
Liceu
Studii universitare și post –
universitare
32.54
28.53
31.65
30.79
24 15
26
14
6.35 6.52
10.74
9.75
Intenție de suicid
Niciuna
Slabă
Moderată
Puternică
28.63
33.08
32.00
49.67
43 25
8 3
7.14 8.80
5.68
9.30
Stare civilă
Necăsătorit
Căsătorit
Văduv
Divorțat
26.55 29.97
29.36
34.57
11 30
11
7
5.05
8.08
6.35
13.59

31
Deși în literatura de specialitate majoritatea studiilor identifică o diferență majoră în
ceea ce privește severitatea simptomelor depresive între participanții de gen feminin și
participanții de gen masculin, în cazul studiului de față nu au fost găsite diferențe semnificative între aceste două grupuri: t (77) = .77, p = .44, p > .05 (Tabelul 2).

Tabelul 2.
Media severității simptomelor depresive în funcție de genul respondenților
Simptome
depresive Grup N T P Df Abatere
standard Medie
Gen feminin 56
.77 .44
p > .05 77 2.14 31.66
Gen
masculin 23 30.00
p >.05

Contrar așteptărilor, intenția de suicid apare mai frecvent în cazul respondenților care
utilizează un stil de coping religios pozitiv, comparativ cu cei care utilizează un stil de coping
religios negativ. Astfel, din cele 25 de persoane care au afirmat că au o intenție slabă de suicid, 19 folosesc preponderent stilul de coping religios pozitiv, din cele 8 persoane care au arătat o intenție moderată de suicid, 7 utilizează stilul de coping religios pozitiv, iar din cele 3 persoane
care au afirmat că au o intenție puternică de suicid, 2 persoane folosesc stilul de coping religios pozitiv.
Pentru a testa ipotezele studiului au fost realizate analize statistice adecvate. În cele ce
urmează, sun t prezentate rezultatele obținute, în funcție de indicatorii aleși pentru analiza
aspectelor legate de simptomele depresive. Mărimea eșantionului asigură suficientă putere
statistică pentru a răspunde la întrebările studiului. Calculele realizate cu ajutorul programului
G*Power indică faptul că, pentru a obține o putere statistică ce depășește pragul tradițional de

32
.08, alfa = .05 și pentru a detecta o mărime a efectului ușoară spre moderată ( d = .37) este
necesar un eșantion format din cel puțin 53 de respondenți .
Pentru a testa prima ipoteză conform căreia există o relație negativă între stilul de
coping religios pozitiv și sev eritatea simptomelor la pacienții depresivi a fost calculat
coeficientul de corelație Pearson între scorul scalei de coping religios pozitiv și severitatea
simptomelor depresive . Din Tabelul nr . 3 se poate observa faptul că există o relație negativă
între aceste două variabile, însă valoarea coeficientul ui de corelație nu este una se mnificativă
statistic , așadar efectul este unul scăzut (r = -.135, p = .236, p > .05, r2 = .018). Din câte se
poate observa, corelația există, însă nu este sesizabilă din punct de vedere statistic și este
posibil ca la o extensiune a lotului de participanți să se obțină și semnificație statistică.

Tabelul 3.
Coeficientul de corelație Pearson între severitatea simptomelor depresive și stilul de coping religios
pozitiv

N Stil de coping religios pozitiv
Simptome depresive 79 -.135
p > .05

În cazul celei de- a doua ipoteze, coeficientul de corelație Pearson arată faptul că există
o relație negativă între stilul de coping religios negativ și severitatea simptomelor depresive
(Tabelul 4) și nu una pozitivă, contrar așteptărilor , însă și în acest caz valoarea coeficientului
de corelație Pearson nu este semnificativă statistic, iar efectul este unul moderat (r = -.165, p =
.147, p > .05, r2 = .027). Aceste rezultate contraintuitive se pot datora numărului insuficient de
respondenți, fiind posibil ca la un număr mai ridicat de respondenți să apară o corelație

33
semnificativă din punct de vedere statistic înte stilul de coping religios negativ și severita tea
simptomelor depresive.

Tabelul 4.
Coeficientul de corelație Pearson între severitatea simptomelor depresive și stilul de coping religios
negativ

N Stil de coping religios negativ
Simptome depresive 79 -.165
p > .05

În urma calculării testului T pentru eșantioane independente am descoperit că, î n
medie, respondenți i cu un stil de coping religios negativ experimentează un nivel mai ridicat al
simptomelor depresive (M = 32.43, SD = 9.09) comparativ cu cei care folosesc predominant
un stil de coping religios pozitiv (M = 30.86, SD = 8.61). Însă această diferență nu este
semnificativă statistic , întrucât t (71) = .455, p = .651, p > .05) (Tabelul 5 ).

Tabelul 5.
Testul T pentru eșantioane independente

Simptome
depresive Grup N T P Df Abatere
standard Medie
Stil de coping
religios pozitiv 66
.455 .651
p > .05 71 3.44 30.86
Stil de coping
religios negativ 7 32.43
p >.05

34
Există o relație semnificativă statistic între stilul de coping religios pozitiv și aderența
la medicație, cu un efect mediu , valoarea coeficientului Pearson fiind de r = .297 (p = .015, p <
.05, r2 = .088). Cu cât respondenți i au obținut un scor mai ridicat la subscala de coping religios
pozitiv, cu atât scorurile obținute la scala de evaluare a aderenței la medicație au fost mai mari .
Cu cât scorul are o valoare mai mare , cu atât pacientul este mai aderent la medicație. Așadar,
putem afirma faptul că a fost confirmată ipoteza conform căreia utilizarea unui stil de coping
religios pozitiv este asociată cu o aderență crescută la medicație (Tabelul 6).

Tabelul 6.
Coeficien tul de corelație Pearson între stilul de coping religios pozitiv și aderența la medicație

N Stil de coping religios pozitiv
Aderența la medicație 66 .297
p = .024, p < .05

A fost testat un model de moderare al vârstei în relația dintre stilul de coping religios și
severitatea simptomelor depresive. În acest scop, stilul de coping relig ios și vârsta au fost
standardi zate în scoruri z, generându- se ulterior variabila interacțiunii prin multiplicarea lor. A
fost efectuată o regresie ierarhică față de simptomele depresive, cu stilul de coping religios și
vârsta în blocul 1, iar variabila interacțiunii în blocul 2.
În cazul stilului de coping religios pozitiv, interacțiunea dintre vârsta pacientului și
scorul obținut la subscala de eva luare a copingul ui religios pozitiv asupra simptomelor
depresive adaugă .008, diferența nefiind semnificativă statistic F (1, 75) = .66, p = .42, p >
.05. Astfel, n u a fost evidențiat un efect de moderare al vârstei în relația dintre stilul de coping
religios pozitiv și simptomele depresive.

35
La fel ca în cazul stilului de coping religios pozitiv, nici în cazul stilului de coping
religios negativ nu a fost evidențiat un efect de moderare al vârstei, interacțiunea dintre vârsta
pacientului și scorul obținut la subscala de evaluare a copingul ui religios negativ adă ugând
.042, diferența nefiind semnificativă statistic F (1, 75) = 3.58, p = .062, p > .05.
În aceeași modalitate a fost analizat efectul moderator al vârstei în relația dintre
aderența la medicație și severitatea simptomelor depresive. Rezultatele arată că există un efect
de moderare datorat vârstei în relația dintre aderența la medicație și nivelul simptomelor depresive , diferența fiind semnificativă statistic [ΔR
2 = .056, F (1, 75) = 4.67, p = .034, p <
.05], fiind explicată o proporție semnificativă din varianța simptomelor depresive (5,6%).
În continuare, a fost analizat efectul moderator al vârstei în relația dintre copingul
religios și aderența la tratament. În niciunul dintre cazuri efectul de moderare al vârstei nu a
fost evidențiat , valoarea lui Δ R2 fiind de .006 în cazul relației dintre stilul de coping religios
pozitiv și aderența la tratament [F (1, 75) = .485, p = .488, p > .05] , respectiv Δ R2 = .001 în
ceea ce privește relația dintre stilul de coping religios negativ și aderența la tratament [F (1, 75)
= .096, p = .757, p > .05 ].

36
CAPITOL 4. DISCUȚII ȘI CONCLUZII
Cercetarea de față a avut ca scop examinarea relațiilor dintre stilurile de coping
religios, severitatea simptomelor depresive și aderența la medicație în cazul pacienților
diagnosticați cu tulburare de depresie. În același timp, a fost testat și efectul de moderare al
vârstei în relația dintre stilul de coping religios și simptomele dep resive, respectiv aderența la
medicație și simptomele depresive. Pentru investigarea acestor relații am stabilit șapte ipoteze
care pot ajuta la o mai bună înțelegere asupra complexității acestor fenomene.
Concluziile au fost interpr etate pe baza răspunsur ilor a 79 de respondenți internați la
Sanatoriul de Nevroze din Predeal, județul Brașov. Conform rezultatelor studiului, p racticile
și credințele religioase pot funcționa ca o metodă eficientă de a face față simptomelor severe
și persistente ale tulburărilor depresive. Cei mai mulți dintre respondenți i la acest studiu alocă
un timp important practicilor religioase (peste 50%) . Activitățile religioase pot oferi un
sentiment al controlului și sens pentru persoanele care suferă de tulburarea depresivă. Stilul de
coping religios pozitiv este mai des întâlnit în rândul pacienților cu tulburare depresivă decât
stilul de coping religios negativ (90.41% vs. 9.59%), respondenții implicându- se des și foarte
des în anumite practici religioase precum rugăciuni, adorați i, participare la slujbe, etc.. Din
totalul respondenților, 59.49% raporteaz ă aderență scăzută la medicație, afirmând că uneori
uită să își ia medicamentele sau că acestea nu își fac efectul. Deși în literatura de specialitate
majoritatea studiilor identifică o diferență majoră în ceea ce privește severitatea simptomelor depresive între participanții de gen feminin și participanții de gen masculin, în cazul studiului de față nu au fost găsite d iferențe semnificative între aceste două grupuri: t (77) = .77, p = .44,
p > .05. De menționat este faptul că numărul respondenților de gen feminin ( N = 56) este de cel
puțin două ori ( mai exact, de 2.43 ori) mai mare decât numărul respondenților de gen masculin
(N = 23). Așadar, conform literaturii de specialitate, tulburarea depresivă este mai frecventă în
rândul persoanelor de gen feminin.

37
În cazul eșantionului de față nu a fost evidențiată o relație între nivelul depresiei și
vârsta respondentului, s au o influență a confesiunii , a numărului de internări anterioare sau a
nivelului de educație asupra simptomatologiei depresive, observându- se totuși faptul că
pacienții care au trecut printr -un divorț sau o despărțire au un nivel mai ridicat al simptomelo r
depresive.
În cadrul studiului , a fost evidențiată o relație negativă între stilul de coping religios
pozitiv și severitatea simptomelor depresive la pacienții diagnosticați cu tulburare depresivă ,
însă valoarea coeficientului de corelație nu este una semnificativă statistic, așadar efectul este
unul scăzut ( r = -.135, p = .236, p > .05, r2 = .018). Cu toate acestea, este evident faptul că
această corelație există, iar rezultatul ar fi putut fi îmbunătățit prin creșterea numărului
respondenților la studiu. În literatura de specialitate, există o părere unanimă conform căreia
persoanele care utilizează prepond erent un stil de coping religios pozitiv tind să aibă un nivel
mai scăzut al simptomatologiei depresive. Acest fapt se poate datora modului în care aceste
persoane atribuie o anumită semnificație evenimentelor importante din viața lor. Este posibil
ca stilul de coping religios pozitiv să atribuie persoanelor sentimentul confortului și al
controlului, dar și al suport ului spiritual. Copingul religios pozitiv se manifestă la nivel
cognitiv prin gânduri și atitudini (interpretarea evenimentelor ca făcând parte din planul lui Dumnezeu), la nivel comportamental prin intermediul acțiunilor (confesiunea păcatelor), la nivel emoț ional prin intermediul unor emoții specifice pe care le exprimă (apropierea față de
membrii comunității religioase, credința în iubirea și grija lui Dumnezeu față de propria persoană), iar l a nivel relațional prin interme diul acțiunilor care implică alte p ersoane (suport
spiritual). Toate aceste caracteristici reflectă o relație securizantă cu Dumnezeu sau cu sacrul. Subscala de coping religios pozitiv face referire la conexiunea cu o forță transcendentă, la o
relație sigură cu Dumnezeu și la credința că vi ața are un înțeles mult mai profund . În fața
experiențelor de viață negative, religia oferă sens și cadrul necesar pentru înțelegerea

38
evenimentelor și pentru interpretarea acestora. Alte funcții ale religiei pot fi: oferirea
controlului, confortului, intim ității și semnificației. O anumită experiență poate fi privită în
modalități diferite. Aceasta poate fi considerată ca o oportunitate pentru creștere spirituală, poate fi redefinită ca o pedeapsă din partea lui Dumnezeu, ca lucrul Diavolului sau poate fi pusă la îndoială puterea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, orice formă de coping religios poate
servi pentru numeroase scopuri. Deși termenul de coping are o conotație pozitivă, acesta poate
fi atât eficient, cât și ineficient (Pargament et al., 2000).
Pe de altă parte, rezultatele studiului nu au putut confirma ipoteza conform căreia
există o relație pozitivă între stilul de coping religios negativ și severitatea simptomelor depresive. Mai mult decât atât, relația evidențiată în acest studiu este una negativ ă și nu una
pozitivă așa cum era de așteptat. Acest rezultat contraintuitiv poate fi pus pe seama numărului
insuficient de participanți. Există puține studii empirice care au examinat rolul formei
negative a copingului religios asupra depresiei. Cu toate a cestea, în literatura de specialitate
există indicatori conform cărora formele negative ale religiozității pot avea un impact negativ
asupra sănătății. Copingul religios negativ reflectă o relație tensionată, conflictuală cu
divinitatea și se manifestă pri n evaluări negative ale puterilor lui Dumnezeu (de exemplu,
persoana se simte abandonată sau pedepsită de către Dumnezeu), prin evaluări demonice (persoana simte că diavolul este implicat în factorul de stres), neîncredere și existența dubiilor în ceea ce privește spiritualitatea (Pargament et al., 2000). Cu toate acestea, respondenții care
utilizează un stil de coping religios pozitiv au obținut o medie mai mică a simptomelor
depresive comparativ cu respondenții care folosesc un stil de coping religios negativ, însă și
de această dată, diferența nu este semnificativă statistic. Această diferență între cele două
stiluri de coping și influența lor asupra simptomelor depresive ar trebui investigată în continuare.

39
Activitățile și credințele religioase pot funcționa ca o metodă eficientă de coping
pentru persoanele cu tulburări psihice severe și persistente. Conform unui studiu realizat de
Tepper și colab. (2001), în populația generală religia este folosită ca o modalitate de coping în proporție de 20- 60%, în tim p ce pacienții cu tulburări mentale folosesc credințele sau
activitățile religioase ca modalitate de coping în proporție de 80%, iar 60% dintre aceștia
dedică copingului religios mai mult de jumătate din cantitatea de timp destinată copingului.
Ca și în ca zul studiului menționat mai sus și în acest studiu rugăciunea s -a evidențiat ca fiind
cea mai utilizată strategie de coping, urmată de participarea la slujbe și discuțiile cu preotul.
Totuși, se pare că respondenții de gen feminin folosesc mai des aceste strategii de coping religios, comparativ cu respondenții de gen masculin. Aceste rezultate sugerează faptul că metodele de coping religios pot fi deosebit de importante pentru persoanel e cu tulburări
mentale, deoarece pot servi ca strategii pentru a permite acestor persoane să persevereze și să facă față tulburării. Mai mult decât atât, ca și în studiul lui Tepper și colab. (2001), strategiile
de coping religios, precum rugăciunea și par ticiparea la slujbe, sunt mai comune în rândul
respondenților care au la activ mai mult de trei internări într -o instituție specializată în tratarea
tulburărilor psihice. Aceste rezultate sugerează faptul că în cazul persoanelor care experimentează un nive l mai ridicat de distres este mai probabil ca acestea să se bazeze și să
se raporteze utilizând strategii de coping religios.
Intenția de suicid apare mai frecvent în cazul respondenților care utilizează un stil de
coping religios pozitiv, comparativ cu ce i care utilizează un stil de coping religios negativ.
Astfel, din cele 25 de persoane care au afirmat că au o intenție slabă de suicid, 19 folosesc preponderent stilul de coping religios pozitiv, din cele 8 persoane care au arătat o intenție moderată de su icid, 7 utilizează stilul de coping religios pozitiv, iar din cele 3 persoane care au
afirmat că au o intenție puternică de suicid, 2 persoane folosesc stilul de coping religios pozitiv. Aceste rezultate sunt surprinzătoare având în vedere faptul că stilul de coping religios

40
pozitiv se caracterizează printr -o relație securizantă cu Dumnezeu și prin suport spiritual, iar în
cele mai multe tipuri de religii sinuciderea este considerată ca fiind un păcat. În cele mai multe
dintre cazuri, conform literaturii de specialitate, credințele spirituale pozitive și religiozitatea
sunt corelate cu nivele scăzute de stres și un risc mai scăzut de suicid. Studiile arată faptul că
participarea religioasă reduce riscul de suicid, rezultatele arătând faptul că în cazul
persoanelor care nu participă la slujbe religioase este mai probabil să apară acte de suicid cu
până la patru ori mai mult decât în cazul persoanelor care participă la practici religioase (Koenig, 2012; Larson & Larson, 2001). Este posibil ca religiozitatea să aibă un impact
negativ asupra sănătății mentale inducând sentimente de vinovăție și dependență, în cazuri
extreme putând precipita suicidul (Schwartz et al., 2003) , astfel fiind explicate rezultatele
studiului de față. O altă posibilitate ar fi ca respond enții să se afle în prima fază a
tratamentului cu antidepresive, fază care reprezintă o perioadă critică deoarece în această perioadă riscul de a renunța la tratament este mai ridicat, iar pacienții sunt mai predispuși la
suicid (Sirey et al., 2010).

În ceea ce privește relația dintre stilul de coping religios pozitiv și aderența la
medicație, am descoperit un efect mediu ( r2 = .088). Cu cât respondenții au obținut un scor
mai ridicat la subscala de coping religios pozitiv, cu atât scorurile obținute la s cala de evaluare
a aderenței la medicație au fost mai mari. Cu cât scorul are o valoare mai mare, cu atât pacientul este mai aderent la medicație. Aderența la medicație este un comportament de
sănătate care poate îmbunătăți major calitatea vieții la pacienți i clinici . Cu toate acestea,
nonaderența este de multe ori o problemă predominantă în ma nagementul condițiilor cronice.
Deși medicamentele sunt considerate ca fiind o unealtă critică în tratamentul depresiei, evidențele din studiile epidemiologice confirmă faptul că un pacient din trei nu își
administrează tratamentul complet (Pampallona et al., 2002) . Conform literaturii de
specialitate, ca și în cazul studiului de față, a fost evidențiat faptul că religiozitatea prezice o

41
bună aderență la tratamen t, respondenții care folosesc în mod predominant un stil de coping
religios pozitiv au raportat o aderență crescută la medicație. În ceea ce privește spiritualitatea,
studiile sugerează faptul că atașamentul pacienților spirituali față de o forță supremă p oate să
le crească încrederea sau expectanțele în vindecarea divină în detrimentul medicației convenționale (Kretchy et al. , 2013) .
Nu a fost evidențiat un efect de moderare al vârstei în relația dintre simptomele
depresive și stilul de coping religios poz itiv, respectiv stilul de coping religios negativ și nici în
cazul relației dintre copingul religios și aderența la tratament. În ceea ce privește efectul moderator al vârstei în relația dintre aderența la medicație și severitatea simptomelor depresive, rezultatele arată că există un efect de moderare datorat vârstei în relația dintre aderența la
medicație și nivelul simptomelor depresive, diferența fiind semnificativă statistic, fiind explicată o proporție semnificativă din varianța simptomelor depresive ( 5,6%).
Copingul religios a fost folosit deseori pentru a explica outcome -urile pozitive sau
negative în sănătatea mentală, inclusiv depresia. Ca și în cazul altor studii (Carpenter et al., 2011), studiul de față nu a reușit să găsească dovezi puternice pentru relațiile ipotetice dintre
copingul religios pozitiv și depresie. Acest lucru se poate datora faptului că scorurile copingului religios pozitiv pot reflecta o valoare auto- înșelătoare și sunt subiective. Totuși,
indiferent de stilul de coping religi os abordat de respondenții la studiu, am observat o ușoară
asociere între stilurile de coping religios pozitiv, respectiv negativ și severitatea simptomelor depresive. Conform rezultatelor lui Tepper și colab. (2001), și rezultatele studiului de față par să indice faptul că activitățile și credințele religioase reprezintă mecanisme de coping pe care
persoanele cu tulburări psihice le găsesc benefice în lupta lor cu simptomele și stresorii tulburărilor de care suferă. Atunci când se confruntă cu un distres puternic, suferință și limitări personale, este posibil ca persoanele cu tulburări psihice să își epuizeze celelalte resurse de coping și în consecință găsesc consolare în căutarea de speranță, de putere și în

42
încercarea de a înțelege tulburarea. Religiozit atea reprezintă unul din mulți factori care sunt
relaționați cu depresia și trebuie să fie luată în considerare în tratarea adulților depresivi
(Bosworth et al., 2003).
Rezultatele studiului nu evidențiază relații puternice între stilul de coping religios și
severitatea simptomelor depresive, însă acestea există, fiind posibil ca la o extensiune a
lotului să se obțină sesizabilitatea statistică. Cu toate aceste, consider că în tratarea depresiei
pot fi folosite și strategii de coping religios. Religiozitate a poate fi inclusă în tratament prin
verificarea modului în care clientul se simte religios, a scopului pentru care este folosită religia și prin observarea modului în care religia este conectată cu modalitatea de coping în fața tulburării psihice. Această micro -analiză a copingului religios poate ajuta la stabilirea
pașilor pentru intervențiile care sunt mai sensibile la dimensiunile religioase și spirituale. Psihoterapeuții au fructificat aceste cunoștințe și au început să aplice o varietate de metode de coping religios în demersurile lor iar rezultatele sunt promițătoare. Strategiile includ iertarea,
purificarea religioasă, re -evaluarea religioasă și suportul spiritual (Bosworth et al., 2003).

4.1. Limitele cercetării și direcții viitoare
Studiile următoare care vor investiga relația dintre copingul religios și severitatea
simptomelor depresive ar trebui să fie extinse și să includă un design experimental pentru a evalua eficacitatea copingului religios în timp real pentru a facilita o mai bună înțelegere a vieții religioase a persoanelor care suferă de o tulburare la nivel psihic. De asemenea, ar fi
interesant de investigat în ce măsură diferă stilul de coping religios și care influența acestuia
asupra simptomelor depresive și a stării de bine în funcție de apartenența religioasă.
Studiul de față are limitările sale, printre care și faptul că măsurătorile au fost realizate
în rândul pacienților care se află sub tratament psihologic și medicamentos și nu au fost

43
evaluați la internarea în instituție. În al doil ea rând, persoanele care suferă de o tulburare
psihică pot fi vulnerabile la dezirabilitate socială în raportarea răspunsurilor, luând în
considerare în mod special presupusele beneficii în ceea ce privește tratamentul care pot proveni din raportarea a mai puține simptome sau ca fiind în mod particular religios sau non-
religios. Această vulnerabilitate ar fi putut afecta răspunsurile la Inventarul de depresie Beck.
În al treilea rând, luând în considerare natura voluntară a studiului, eșantionul analizat poate
reflecta un bias spre persoanele care sunt disponibile și doritoare să discute activitățile și credințele religioase și nu reprezintă persoanele care sunt extrem de religioase sau care se declară împotriva religiei.
Relația inversă dintre stilul de cop ing religios negativ și pozitiv și severitatea
simptomelor depresive, chiar dacă nu a fost evidențiată o putere statistică puternică, are importanță clinică deoarece comportamentul de coping se poate modifica și poate fi afectat de strategiile psihoterapeu tice. Având în vedere utilizarea pe scala largă și importanța credinței și
a practicilor religioase în rândul pacienților depresivi, susținerea credințelor religioase este cea mai potrivită intervenție clinică, în special când aceste persoane experimenteaz ă distres
emoțional. Implicarea religioasă ar trebui să fie inițiată de către pacient iar psihoterapeutul ar trebui să comunice pacientului că este deschis și dispus să abordeze astfel de aspecte.

44
BIBLIOGRAFIE

Aikens, J. E., Nease, D. E., Nau, D. P., Klinkman, M. S., & Schwenk, T. L. (2005).
Adherence to maintenance- phase antidepressant medication as a function of patient
beliefs about medication. The Annals of Family Medicine, 3, 23 -30.
Albulescu, P. (2009). Gr up religios majoritar vs. grup religios minoritar. Abordare diferențială
din perspectiva sănătății mentale și a mediului. Revista de Psihologie Aplicată, 11(1),
41-48.
APA. (2000). DSM IV –TR "Manual de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale"- Editia
a patra revizuită.
Beck, A. T. (2008). Evolution of the cognitive model of depression. American Journal of
Psychiatry, 165(8), 969- 977.
Beck, A. T., & Clark, D. A. (2010). Cognitive therapy of anxiety disorders: science and
practice. New York: The Guil ford Press.
Blazer, D. G. (2007). Religious beliefs, practices and mental health outcomes: What is the
research question? The American Journal of Geriatric Psychiatry, 15 (4), 269- 273.
Bosworth, H. B., Park, K. S., McQuoid, D. R., Hays, J., & Steffens, D. C. (2003). The impact
of religious practice and religious coping on geriatric depression. International
Journal of Geriatric Psychiatry, 18, 905- 914.
Carpenter, T. P., Laney, T., & Mezulis, A. (2011). Religious Coping, Stress, and Depressive
Symptoms Among Adolescents: A Prospective Study. Psychology of Religion and Spirituality .
Clark, D. A., & Beck, A. T. (2010). Cognitive theory and therapy of anxiety and depression:
Convergence with neurobiological findings. Trends in Cognitive Sciences, 1 4, 418 –
424.
Cohen, N. L., Ross, E. C., Bagby, M. R., Farvolden, P., & Kennedy, S. H. (2004). The 5-
Factor Model of personality and antidepressant medication compliance. Canadian Journal of Psychiatry, 49(2), 106–113.
Cuijpers, P., Munoz, R. F., Clarke, G. N., & Lewinsohn, P. M. (2009). Psychoeducational
treatment and prevention of depression: The "coping with depression" course thirty years later. Clinical Psychology Review, 29, 449- 458.

45
Cuijpers, P., Van Straten, A., Smit, F., Mihalopoulos, C., & Beekman, A. (2008). Preventing
the Onset of Depressive Disorders: A Meta- Analytic Review of Psychological
Interventions. Americal Journal Psychiatry, 165 (10), 1272- 1280.
Cusin, C., Yang, H., Yeung, A., & Fava, M. (2009). Rating Scales for Depression. În L. Baer,
& M. A. Blais, Handbook of Clinical Rating Scales and Assessment in Psychiatry and
Mental Health, Current Clinical Psychiatry. New York: Humana Press.
Dein, S. (2014). Religion and mental health: A critical appraisal of the literature. World
Cultural Psychiatry Research Review, 9 (2), 42- 46.
Gabriel, A., & Violato, C. (2010). Knowledge of and attitudes towards depression and
adherence to treatment: The Antidepressant Adherence Scale (AAS). Journal of
Affective Disorders.
Hill, P. C., & Pargament, K. I. (2003). Advances in the conceptualization and measurement of
religion and spirituality. Implications for physical and mental health research.
American Psychologist, 58(1), 64–74.
Holmes, J. (2001). The search for the secure base: Attachment theory and psychothera py.
New York: Brunner -Routledge.
Koenig, H. G. (2012). Religion, spirituality and health: research and clinical applications.
International Scholarly Research Network Psychiatry, 1 -33.
Kretchy, I., Owusu- Daaku, F., & Danquah, S. (2013). Spiritual and relig ious beliefs: do they
matter in the medication adherence behaviour of hypertensive patients? BioPsychoSocial Medicine, 7(15).
Kroll, J., & Sheehan, W. (1989). Religious Beliefs and Practice Among 52 Psychiatric
Inpatients in Minnesota. The American Journal of Psychiatry, 146 , 67-72.
Larson, D. B., & Larson, S. S. (2001). Patient Spirituality and Mental Health: An Expanding
Focus in Clinical Care and Research. Royal College of Psychiatrists.
Leahy, R. L., & Holland, S. J. (2012). Planuri de tratament și inte rvenții pentru depresie și
anxietate (ed. a 2- a). Cluj -Napoca: ASCR.
Levin, J. (2010). Religion and Mental Health: Theory and Research. International Journal of
Applied Psychoanalytic Studies .
López -Torres, J., Párraga, I., Del Campo, J. M., Villena, A., & ADSCAMFYC Group. (2013).
Follow up of patients who start treatment with antidepressants: treatment satisfaction, treatment compliance, efficacy and safety. BMC Psychiatry, 13 (65).
Lupu, D., Surdea Blaga, T., & Dumitrașcu, D. L. (2011). Depresia, un marker psihosocial al
sindromului metabolic. Clujul Medical, 84(3), 402 -406.

46
Maag, J. W., & Swearer, S. M. (2005). Cognitive -Behavioral Interventions for Depression:
Review and Implications for School Personell. Behavioral Disorders, 30 (3), 259- 276.
McCullough, M. E., & Willoughby, B. L. (2009). Religion, Self -Regulation, and Self –
Control: Associations, Explanations, and Implications. Psychological Bulletin, 135(1),
69–93.
Moore, R. G., & Garland, A. (2003). Cognitive therapy for chronic and persistent depression.
Chichester: John Wiley & Sons Ltd.
Morisky, D. E., & DiMatteo, R. M. (2011). Improving the measurement of self -reported
medication nonadherence: Response to Authors. The Journal of Clinical Epidemiology, 64(3), 255 –263.
Morisky, D. E., Ang, A., Krousel -Wood, M., & Ward, H. J. (2008). Predictive Validity of a
Medication Adherence Measure in an Outpatient Setting. The Journal of Clinical Hypertension, 10(5), 348- 354.
Morisky, D. E., Green, L. W., & Levine, D. M. (1986). Concurrent and predictive v alidity of
a self -reported measure of medication adherence. Medical Care, 24, 67–74.
Paduraru, P. (2014). The evolution of the status of religion in psychology. Social
Psychology (34), 93- 102.
Pampallona, S., Bollini, P., Tibaldi, G., Kupelnick, B., & Muniz za, C. (2002). Patient
adherence in the treatment of depression. British Journal of Psychiaty, 180, 104- 109.
Pargament, K. I., Koenig, H. G., & Perez, L. M. (2000). The Many Methods of Religious
Coping: Development and Initial Validation of the RCOPE. Jour nal of clinical
psychology, 56(4), 519- 543.
Pargament, K., Feuille, M., & Burdzy, D. (2011). The Brief RCOPE: Current Psychometric
Status of a Short Measure of Religious Coping. Religions , 51-76.
Safara, M., & Bathia, M. (2008). Relationship of Religious B eliefs with Anxiety and
Depression. Delhi Psychiatry Journal, 11 (2), 177 -179.
Sawada, N., Uchida, H., Suzuki, T., Watanabe, K., Kikuchi, T., Handa, T., et al. (2009).
Persistence and compliance to antidepressant treatment in patients with depression: A chart review. BMC Psychiatry, 9 (38).
Schwartz, C., Bell Meisenhelder, J., Ma, Y., & Reed, G. (2003). Altruistic social interest
behaviors are associated with better mental health. Psychosomatic Medicine, 65 , 778 –
758.

47
Sirey, J. A., Bruce, M. L., & Kales, H. C. (2010). Improving antidepressant adherence and
depression outcomes in primary care: the treatment initiation and participation
program. American Journal of Geriatric Psychiatry, 18 (6), 554–562.
Smith, T. B., McCullough, M. E., & Poll, J. (2003). Religiousness and Depression: Evidence
for a Main Effect and the Moderating Influence o f Stressful Life Events.
Psychological Bulletin, 129(4), 614- 636.
Tamburrino, M. B., Nagel, R. W., Chahal, M. K., & Lynch, D. J. (2009). Antidepressant
medication adherence: a study of primary care patients. Primary Care Companion to
the Journal of Clinical Psychiatry, 11 (5), 205- 211.
Tan, X., Patel, I., & Chang, J. (2014). Review of the four item Morisky Medication
Adherence Scale (MMAS -4) and eight item Morisky Medication Adherence Scale
(MMAS -8). Innovations in pharmacy, 5(3).
Tepper, L., Rogers, S. A., Coleman, E. M., & Malony, N. H. (2001). The prevalence of
religious coping among persons with persistent mental illness. Psychiatric services, 52(5), 660- 665.
Villanueva, R. (2013). Neurobiology of Major Depressive Disorder. Neural Plasticity.

48
ANEXE
Formular de informare privind participarea la studiu

Prin acest formular vă invităm să participați la un studiu de cercetare.
Vă rugăm să citiți cu atenție informațiile furnizate. Dacă veți fi de acord să participați, vă
rugăm să semnați formularul de consimțământ informat.

Informații despre studiu

Titlul studiului: Religiozitatea și copingul religios în relație cu tulburarea depresivă.

Scopul cercetării: Sunteți invitat să participați la un studiu privind influența copingului
religios asupra seve rității simptomelor depresive și a aderenței la tratament. Sperăm să aflăm
în ce măsură copingul religios influențează severitatea simptomelor depresive și aderența la
medicație. Acest studiu va include 60 de persoane internate în cadrul Sanatoriului de Ne vroze
din Predeal. Orice informații obținute pe perioada acestui studiu vor fi păstrate și analizate numai pentru scopurile ce privesc acest studiu și vor fi distruse după terminarea studiului.
Confidențialitatea studiului
Informațiile colectate pentru ac est studiu vor fi confidențiale, în funcție de prevederile legii.
Rezultatele chestionarelor sunt confidențiale și nicio persoană neautorizată nu va afla de
participarea dvs. la acest studiu. Vă asigurăm că datele cu caracter personal vor fi prelucrate
exclusiv de către echipa de cercetare, cu scopul de a evalua și rafina în viitor serviciile
psihologice oferite. În plus, datele vor fi prelucrate statistic și prezentate la nivel de grup, astfel încât răspunsurile individuale nu vor putea fi urmărite. În eve ntualitatea publicării
studiului, identitatea dumneavoastră va rămâne confidențială.

Riscuri implicate
Acest studiu nu implică niciun risc pentru integritatea dvs. fizică sau mentală.
Consimțământul dvs. de participare înseamnă că:
– Sunteți de acord cu pr elucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu cele
prezentate mai sus;
– Ați citit informațiile despre studiu;
– Ați înțeles că informațiile obținute în cadrul studiului vor fi prelucrate și stocate într -o
bază de date electronică.

Persoana de contact: Dacă aveți nelămuriri cu privire la acest studiu mă puteți contacta la e-
mail: lavinia.crismaru@gmail.com, tel.: 0728848277.

Sunt de acord să particip la acest studiu.
Semnătura:_________________

49
Feminin
Masculin
Urban
Rural Nume și prenume (inițiale):______________________________
Vârsta:______________________________________________
Religia:______________________________________________

Gen:

Mediu de proveniență:

Nivel de studii: Stare civilă:

Ocupație:___________________________________________________________________
Diagnostic:__________________________________________________________________
___________________________________________________________________________ Durata tratamentului:__________________________________________________________

Internări anterioare: Intenție de suicid:

Vă mulțumesc pentru colaborare!

Necăsătorit/ă
Căsătorit/ă
Văduv/ă
Divorțat/ă
8 clase
Profesională
Liceu
Facultate
Studii post -universitare
Niciuna
Una
Două
Trei sau mai multe Niciuna
Slabă
Moderată
Puternică

50
Scala aderenței la medicație Morisky (MMAS -8)
DA NU
1. Uitați uneori să vă luați medicamentele?
2. Câteodată oamenii nu își iau medicamentele din alte motive
decât acela că au uitat. Gândindu -vă la ultimele două
săptămâni, au fost zile în care nu v -ați luat medicamentele?
3. S-a întâmplat să luați mai puține medicamente sau să nu luați
deloc, fără să îi spuneți medicului dumneavoastră, deoarece
vă simțiți mai rău atunci când le luați?
4. Când călătoriți sau când părăsiți casa/sanatoriul, uitați uneori
să vă luați medicamentele?
5. V-ați luat toate medicamentele ieri?
6. Când simțiți că aveți simptomele sub control, se întâmplă ca
uneori să nu vă luați medicamentele?
7. Administrarea medicamentelor în fiecare zi este un adevărat
inconvenient pentru unele persoane. V -ați simțit vreodată
deranjat pentru că trebuie să respectați un plan de tratament?
8. Cât de des aveți dificultăți să vă amintiți să luați toate
medicamentele?
(Bifați varianta corespunzătoare cu un X ) Niciodată/rar
Din când în când
Uneori
De obicei
De fiecare dată

Satisfacția față de serviciile de psihoterapie:
Am participat la aproximativ (numărul ședințelor)____________________ ședințe de
psihoterapie.

Deloc Puțin Așa și
așa Mult Foarte
mult
Sunt satisfăcut/ă de serviciile de psihoterapie.
Consider că psihoterapia m -a ajutat.
Sunt încrezător/încrezătoare că psihoterapia mă
poate ajuta.

51
Scala de evaluare a copingului religios

Următorii itemi se referă la modul în care faceți față evenimentelor negative din viața
dumneavoastră. Există multe căi prin care putem să ne confruntăm cu problemele noastre. Acești itemi
se referă la ce ați făcut dumneavoastră pentru a face față evenimen telor negative. În mod evident,
oameni diferiți tratează problemele în moduri diferite, dar pe noi ne interesează modul în care ați încercat dumneavoastră să le faceți față. Fiecare item se referă la un mod particular de coping. Dorim
să știm în ce măsură ați făcut ceea ce itemul spune. Cât de mult sau cât de frecvent . Nu răspundeți în
funcție de ce a funcționat sau nu – ci doar spuneți ce ați făcut sau nu ați făcut. Alegeți una dintre
variantele de răspuns de mai jos. Încercați să răspundeți la fiecare it em individual fără a vă raporta la
alți itemi. Răspundeți cât mai sincer posibil. Încercuiți răspunsul care vi se potrivește cel mai bine.

Deloc Puțin Mult Foarte
mult
1. Am căutat o conexiune mai puternică cu Dumnezeu.
2. Am căutat iubirea și grija lui Dumnezeu.
3. Am căutat ajutor la Dumnezeu pentru a renunța la furie.
4. Am încercat să îmi pun planurile în acțiune, împreună cu
Dumnezeu.
5. Am încercat să văd cum ar putea Dumnezeu să mă
întărească în această situație.
6. Mi-am cerut iertare pentru păcatele mele.
7. M-am concentrat pe religie pentru a nu mă mai îngrijora
de problemele mele.
8. M-am întrebat dacă Dumnezeu m -a abandonat.
9. M-am simțit pedepsit de Dumnezeu pentru lipsa mea de
devotament.
10. M-am întrebat ce am făcut pentru ca Dumnezeu să mă
pedepsească.
11. M-am îndoit de dragostea lui Dumnezeu pentru mine.
12. M-am întrebat dacă biserica de care aparțin m -a
abandonat.
13. Am decis că diavolul a făcut ca asta să se întâmple.
14. M-am îndoit de puterea lui Dumnezeu.

52
Alte practici religioase:
Niciodată Rar Uneori Des Foarte des
Rugăciuni
Participare la slujbe
Citirea Bibliei/cărți de rugăciuni
Discuții cu preotul
Adorații/Rugăciuni private

Inventarul de depresie Beck
Instrucțiuni: Acest chestionar este format din grupuri de afirmații. Vă rugăm să citiți cu
atenție întregul grup de afirmații din fiecare categorie. Apoi vă rugăm să alegeți din fiecare
categorie acea afirmație care descrie cel mai bine starea dvs. din acest moment. Încercuiți
cifra corespunzătoare. Dacă mai multe afirmații dintr -un grup par să se potrivească, alegeți
numai una. Înainte de a alege asigurați -vă că ați citit fiecare afirmație.

A. 1. Nu mă simt trist.
2. Mă simt trist.
3. Sunt trist tot timpul și nu pot scăpa de tristețe.
4. Sunt atât de trist și de nefericit încât nu mai pot suporta.
B. 1. Viitorul nu mă descurajează.
2. Mă simt descurajat când mă gândesc la viitor
3. Simt că nu am ce aștepta de la viitor.
4. Simt ca viitorul e fără speranță și nimic nu se mai poate îndrepta.
C. 1. Nu am sentimentul eșecului sau al ratării.
2. Simt ca am avut mai multe insuccese decât majoritatea oamenilor.
3. Daca mă privesc în oglindă, văd o grămadă de eșecuri.
4. Mă simt complet ratat ca persoană.
D. 1. Obțin aceeași satisfacție din lucruri ca și înainte.
2. Nu mă mai bucur de lucruri sau întâmplări ca înainte.
3. Nu mai obțin o satisfacție reală din nimic.
4. Sunt nemulțumit și totul mă plictisește.
E. 1. Nu mă simt în mod particular vinovat cu nimic.
2. Mă simt vinovat o bună parte a timpului.
3. Mă simt vinovat ma joritatea timpului.
4. Mă simt tot timpul vinovat.
F. 1. Nu simt că ar trebui să fiu pedepsit.
2. Simt că s -ar putea să fiu pedepsit.
3. Aștept să fiu pedepsit.
4. Simt că sunt pedepsit.
G. 1. Nu sunt nemulțumit de mine.
2. Mă simt nemulțumit de mine însumi.
3. Sunt dezgustat de mine.
4. Mă urăsc.

53
H. 1. Nu cred că sunt mai rău decât alții.
2. Mă critic pentru slăbiciunile și greșelile mele.
3. Mă blamez tot timpul pentru greșelile mele.
4. Mă acuz pentru tot ce se întâmplă rău.
I. 1. Nu am niciun gând de sinucidere.
2. Am idei de sinucidere, dar nu vreau să le pun în aplicare
3. Mi-ar plăcea să mă sinucid.
4. M-aș sinucide daca aș avea ocazia să o fac.
J. 1. Nu plâng mai mult decât de obicei.
2. Acum plâng mai mult ca înainte
3. Plâng tot timpul.
4. Obișnuiesc să plâng, dar acum nu mai pot nici dacă aș vrea.
K. 1. Nu sunt mai nervos ca înainte.
2. Mă plictisesc și mă enervez mult mai ușor decât înainte.
3. În prezent mă simt tot timpul iritat.
4. Lucrurile care mă iritau înainte nu mă mai enervează în prezent.
L. 1. Nu mi -am pierdut interesul față de ceilalți oameni.
2. Ceilalți oameni mă interesează mai puțin decât înainte.
3. Mi-am pierdut interesul față de ceilalți oameni.
4. Mi-am pierdut orice interes față de ceilalți.
M. 1. Mă hotărăsc la fel de ușor ca înainte.
2. Iau deciziile cu mai mare greutate decât înainte.
3. Am mari dificultăți în a mă h otărî.
4. Nu pot lua nicio decizie.
N. 1. Nu cred că arăt mai rău decât înainte.
2. Sunt supărat că arăt bătrân și neatractiv.
3. Simt că modificări permanente în felul cum arăt mă fac neatractiv.
4. Cred că arăt urât.
O. 1. Pot lucra tot atât de bine ca și înainte.
2. Fac un efort suplimentar când încep să lucrez ceva.
3. Trebuie să mă forțez pentru a face ceva.
4. Nu mai pot lucra aproape nimic.
P. 1. Dorm ca și înainte.
2. Nu mai pot dormi cum dormeam înainte.
3. Mă trezesc cu 1 -2 ore mai devreme și readorm greu.
4. Mă trezesc cu câteva ore ma i repede și nu mai pot readormi.
Q. 1. Nu obosesc mai repede ca înainte.
2. Obosesc mai repede ca înainte.
3. Obosesc fără să fac aproape nimic.
4. Sunt prea obosit ca să mai pot face ceva.
R. 1. Apetitul meu nu e mai mic ca înainte.
2. Pofta mea de mâncare nu e mai bună ca înainte.
3. Apetitul meu e mult mai rău acum.
4. Nu mai am deloc poftă de mâncare.
S. 1. Nu am scăzut în greutate deloc sau aproape deloc.
2. Am slăbit peste 3 Kg.

54
3. Am slăbit peste 5 Kg.
4. Am slăbit peste 7 Kg.
T. 1. Nu sunt mai supărat decât până acum în legătură cu sănătate a mea
fizică.
2. Mă supără starea mea fizică.
3. Sunt supărat de problemele mele fizice și nu mă pot gândi la altceva
decât cu greutate.
4. Sunt atât de supărat de starea mea fizică încât nu mă pot gândi la nimic
altceva.
U. 1. Nu simt nicio modificare în interesul pentru sexul opus.
2. Sexul opus mă interesează mai puțin.
3. Sexul opus mă interesează mult mai puțin.
4. Mi-am pierdut orice interes față de sexul opus.