SPECIALIZAREA ISTORIA IMAGINILOR -ISTORIA IDEILOR [600164]

UNIVERSITATEA BABE Ș-BOLYAI
FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA ISTORIA IMAGINILOR -ISTORIA IDEILOR

Lucrare de disertație
Evoluția și psihologia maselor

Coordonator științific,
Prof. Univ. Dr. ȘTEFAN BORBÉLY
Masterand: [anonimizat] – Napoca
2016

2
Cuprins

Introducere 3
I. Analiză asupra psihologiei mulțimilor 6
II.Considerentul religios în conștiința maselor 20
Subcapitolul 1. Legitimare și impunere prin teroare a creștinismului 22
Subcapitolul 2. Închiziția în contextu l intereselor monarhice de expansiune 24
Subcapitolul 3. Cristofor Columb în antiteză și procesul de colonizare forțată 27
Subcapitolul 4. Problema Amerindienilor și schimbările demografice 31
Subcapitolul 5. Creștinismul în spațiul transilvănean ca simbol de integritate și
Identitate 37
III.Nazism, comunism, propaganda [ și manipularea în masă 43
Parabola Orbilor 47
Concluzie 49
Anexă 51
Bibliografie 52

3

Introducere

Formularea lucrării de disertație are ca scop abordarea dintr -o perspectivă obiectiv ă,
evoluția diversă a comportamentului uman, demonstrarea din punct de vedere psihic, prin
definitivarea conceptelor teoretice și practice în me diul psihologic și interacțiune individ uală, cât
și abo rdată în interiorul unei mulțimi. Tema se construiește în jurul cercetării antropologice
asupra schimbărilor la nivel ideologic, social, politic și analiza teoretică, prin care se legimiează
evoluția maselor. Lucrarea va fi structurată pe trei capitole, fiecare dintre ele prezentând
argumente ilustrate prin intermediul unor fragmente istorice dezbătute conform cu subiectul ui
ales.
Alegerea temei probează interesul față de cunoașterea bazelor ideologice și psihice
aplicate pe mentalitatea indivi duală sau pe imaginea grupărilor de indivizi , într -un anumit
context sau episod din istorie. De asemenea, subiectul tratează studiul asupra conceptelor și
teoriilor revoluț ioniste, realizate în diverse situații , cu aplicabilitate pe mulțimea populațiilor, la
nivel comp ortamental. Metodol ogia tezei va fi formulată prin analiză, asemănare și comparație,
atât a concept elor dar și a situațiilor exempl ificate. Utilizarea studiilor este necesară în
argumentarea și susținerea structurii lucrării, fiind alese câteva noțiuni, în tâmplări sau procese
culturale, sociale sau politice, care s -au înregistrat în istorie.
În prima parte a tezei va fi realizată o descriere a caracterului fluctuant al mulțimilor,
pornind de la cercetarea asupra naturii acestora, punctând astfel anumite categorii în care se
împart. Mulțimile, la fel ca indivizii, prezintă aspecte de variabilitate, fiind neregulate, ceea ce
presupune o analiză a contextelor în care pot fi încadrate, în funcție de manifestările lor. Prin
introducerea acestora într -un episod istoric, există posibilitatea aflării unei categorii de
apartenență și etichetarea unor supoziții legate de trăsăturile pe care le posedă. Pe lângă aceasta,
același capitol va presupune un model care va ilustra , în paralel, diferențele și asemănările pe
care le posedă două evenimente istorice, manifestate în virtutea aceluiași ideal de libertate.
Prin umare, în capitolul al doilea voi încerca să exemplific anumite trăsături ale
mulțimilor, folosind analiza prin comparație a unor evenimente sau procese ce aparțin de diferite

4
epoci, folosind ca subiect de cercetare caracterul religios, în speță cel manifestat prin ideologia
creștinismului, privit din dublă perspectivă, atât pozitivă cât și negativă, dorind prin aceasta
demisti ficarea anumitor concepte create de -a lungul timpului în jurul acestui subiect. De
asemenea vor fi adăugate trăsături ale spiritului manifestat de mulțime și anumite evenimente
care au declanșat exteriorizarea acestora. În continuare , în ultimul capitol va fi subliniată
importanța propagande i, în mediul impunerii unor ideologii politice de clasă , adăugând efectul
controlului asupra maselor prin directivele de acaparare sferică și exercitare a puterii de
manevrare pe mai multe planuri, privind mentalitățile și conștiința maselor , prin afirmarea
suveranității .
Interesul manifestat pentru cunoșterea și studierea metodelor de gândire și a logicii
umane, dar și evoluția rasială contribuie la alegerea temei. Natura umană și variabilitatea
individului, în contexte istorice sunt teme pe care le voi utiliza în următoarele pagini, istoria fiind
unul dintre domeniile relative și subiective, care se studiază, ceea ce îngreunează de multe ori
găsirea sau formularea u nui răspuns concis.
Unul dintre motivele alegerii temei de disertație a constat în confruntarea unor aspecte
istorice. Susțin de asemenea i poteza conform căreia doar prin cunoașterea trecutului, a
succesiunii evenimentelor și efectelor lor, putem aprecia adevărul, dezvoltând o manieră de
judecată rațională prin încercarea de a nu repeta greșelile sau strategiile conceptuale aplicate
inteționa t, devenind astfel umani sau mai buni prin evitarea dezordinii mondiale. Argumentez
acesastă afirmație prin conștientizarea faptului că mulțimile au evoluat din punct de vedere
social, demonstrând civilizație și conduită morală, însă extrapolând acest lucr u, se evidențiază de
asemenea un spirit organizatoric puternic în ceea ce privește academismul și cultivarea
manierelor de influențare și manipulare. Deși indivizii rămân la primitivismul inițial, deoarece
consider că natura umană nu se schimbă, modificând u-se doar în anumite privințe, prin mediul și
factorii în care își desfășoară activitatea, masele se domesticesc, devenind autodidacte. Prin
urmare, considerentul care este evidențiat, conform căruia trecutul este studiat pentru a nu se
repeta, se anulează în momentul în care dezvoltarea manipulării maselor ia amploare.
Barbarismul și autoritatea nu mai sunt referențiate în momentul în care este dorită evoluția,
armele fiind acum de altă natură, ideologică. Comandarea mulțimilor nu mai este exercitată
confo rm unor tradiții monarhice sau dictatoriale practice, care se mobiliza pe impunerea puterii
sub forma ei brută. În marile dominații ale lumii, de natură religioasă, totalitare sau capitaliste,

5
principiile erau distribuite maselor prin propagandă sau constr ângere, având un caracter mult mai
violent decât aplicarea metodelor moderne de controlare și supunere, fiind diferite doar prin
anumite nuanțe prestabilite de versatilitatea noilor ambiții mondiale.
Un punct de pornire care a susținut și a sprijinit emiterea tezei de cercetare a fost cartea
lui Gustave le Bon, Psihologia maselor, a cărei teorie privind analiza și descifrarea compusului
mulțimilor a fundamentat argumentarea prin paradigmele istorice redate în structura lucrării.

6

I. Analiză asupra psihologiei mulțimilor

Privind la suprafața cadrului unor evenimente de -a lungul istoriei, cele mai multe
schimbări, prin care s -au produs „salturile civilizației― sau marile treceri experimentate de
generații, au ca motiv mo dificările la nivel politic, motivate fiind, de migrații, războaie sau
căderea unor imperii ș i aducerea într -un nou context a altora. Identificarea adevăratelor
fenomene care au stat la baza cunoașteri i mutațiilor comportamentale, rezultate în urma aplicării
unor decizii la nivel unanimitar, nu a fost fondată doar pe criteriul politic, prezentat de multe ori
ca fiind exponentul unor dereglări locale sau mondiale. Veridicitatea metamorfozelor istorice,
privind în spatele aparențelor, nu este susținută întotdeauna de gravitatea manifestărilor în masă,
acestea fiind în fond , efectele unor implementări în conștiința colectivă, dimpotrivă, ea este
justificată în cadrul unui ansamblu de judecată, a convinger ilor, orientărilor și reprezentări lor
conceptuale. La nivel rasial se vor distinge diverse trăsături specifice, în funcție de spațiul de
desfășurare al acestora, însă aplicarea metodelor de manipulare este de factor constant, rezultatul
dorit fiind întotde auna același. Înlocuirea unor condiții esențiale , în departamentul unei capacități
de integrare într -un mediu, constă într -un tratament special aplicat, atât din punct de vedere
psihic, prin bombardarea la nivel imagistic sau sonor a individului cu diverse informații, dar și
fizic, prin forță sau cu ajutorul unor tehnici de directive indirect sau direct aplicate sau transmise.
Astfel trecerile dintr -o subdiviziune în alta, în privința mulțimilor, a fost supusă sub stituirii
credințelor religioase, sociale și politice, dar și actualizarilor succe sive ale științei, în toate
mediile în care aceasta își are modul de desfășurare.
Ca o formă de cunoaștere, istoria se definește ca materie prin corelarea și cercetarea unor
evenimente, mai mult sau mai puțin favorabile , punând în discuție și realizând variabile și teorii
aflate în contradictoriu, având ca domeniu particularități relative, datorită subiect ivității, a multor
lipsuri sau interpretări și absentarea sau ascun derea în mod voit a informațiilor. Sub astfel de
caracteristici condiționat e sau limitate, trasarea unor concluzii pertinente cu privire la o temă sau
subiect, care focusează asupra omenirii, devine imprecisă .

7
Unul dintre factorii constanți și perturbatori ai istoriei a fost dintotdeauna manevrarea,
atât în mediul politic, social, cultural și religios a diverselor tertipuri de mascare a adevăratelor
interese. Manipularea și inducerea unor ideologii sau convingeri în masă, d evin astfel metoda
principală de subjugare și control. În definitivat, baza stăpânirii individului este redată de
anularea stării de independență a acestuia, element care i -ar put ea crea un sistem de valori și
însușirea unei libertăți de gândire proprie și adecvată. Deținerea completă asupra mentalității
colective, s -a materializat de-a lungul timpului , cu o manevr ă de expansiune prin care s -a
încercat asimilarea și încadrarea individului într -un grup . Astfel , individul devine supus
sistemului ideologic al mulțimii din care face parte, urmând aservirea automată și mecanică în
favoarea unei dispoziții supreme de dominație. Judecata particulară a unei persoane trece pe plan
secundar, iar conceptele tuturor participanților au aceeași tra iectorie comună. Astfel se creează
ceea ce Gustav e le Bon numește o masă organizată sau psihologică1, existând sub aceeași
potrivire ideologică. Desigur, mai mulți oameni grupați aleatoriu, dar neavând un țel comun, nu
pot fi asociați sub același semn al unei mase psihologice. Ca o masă de indivizi să probeze
unanim anumite însușiri, ace asta va fi supusă unor factori externi, de natură ideologică și
sociologică, la nivel psihologic.
Există posibilitatea formării unei grupări de indivizi , care poate căpăta o semnificație de
ansamblu, având un comportament specific, deosebindu -se de un număr de oameni care se
regăsesc aleatoriu într -un colectiv, dar neavând în comun un ideal. Din momentul conștientizării
unor mentalități asemănătoare, grupul înfățișează trăsături de caracter definit , la care se adaugă
aspecte structurale ale fiecărui individ, asimilând trăsături specifice care constituie mulțimea și
care îi pot schimba organizarea me ntală. Mulțimile psihologice devin capabile de repartizare ș i
ramificare, fenomen care prezintă necesitatea analizei asupra analogiei între două formațiuni care
se disting, anume masele compuse din elemente diferite, însă cu interese comune, și masele ale
căror valori sunt unitare, dar sfera intereselor poate varia. Structura caracterului maselor se
diferențiază , depinzând de rasă și de totalitatea elementelor care formează colectivul, aflându -se
în legătură cu tăria și natura modului prin care sunt incita te. Indivizii sunt priviți ca fiind firi
invariabile, însă constanta mediului oferă fixitate comportamentelor. Structurile psihice au
substraturi ascunse, care pot izbucni oricând, manifestându -se sub exercitarea unor modificări
subit e.

1 Gustave le Bon, Psihologia maselor , Editura Antet XX Press, București, 2002, p. 6

8
Formarea unei orientări de front comun a indentităților cumulate ale maselor, constă în
plasarea unor trăsături proprii , conducând la crearea unui sistem de ordine în baza constantă și
predominantă a maselor.
Printre caracteristicile comune întâlnite la o mulțime, se evidențiază specificul spiritul ui
unitar, omogenitatea neținând cont de diferențierile tipolo giilor component e, a mediilor de viață,
locurilor de muncă, personalitățile fiecărui individ sau capacitățile intelectuale de care acesta
dispune. Acest spirit evidențiază un comportament diferit de ceea ce s-ar practica în mod natural,
într-un mediu particular și doar anumite concepte se pot înfăptui pr in manifestarea la nivelul
maselor. Mulțimea este o totalitate de părți distincte, care întregesc un corp cu trăsături
particulare față de elementele din care este construit. Așadar, materialul din care este constituită
masa, reprezintă o îmbinare a unor elemente, nu adunare a acestora , formând astfel o compoziție
nouă , care presupune calități noi față de formele din care este realizată. Psihanaliza joacă un rol
eficient în observarea comportamentului afectiv uman, deoarece cercetarea asupra maselor diferă
de cea st udiul ui realizat asupra individului, izolat de gruparea din care face parte. Inconștientul
are o mai mare dominație asupra comportamentului, decât conștientul, care doar materializează
faptele. Acțiunile reale reies din bazele inconștientului, re dus la fondul ereditar, demonstrând
astfel consanta naturii umane de -a lungul timpului, care nu prezintă modificări substanțiale,
schimbările având loc doar la nivel temporal sau spațial, prin așezarea omului în diferite perioade
ale istoriei, dar păstrân d totalitatea trăsăturilor specifice acestuia.
Particularitățile transmise de -a lungul timpului, din punct de vedere genetic,
demonstrează existența și conștiința rasei. Prin urmare, elementele care constituie o mulțime,
alcătuiesc prin analogie unanimita tea, datorită inconștientului, iar pe de altă parte semnalează
diferențiere , datorită factorilor de educație și ereditate, care aparțin conștientului. Se subliniază o
continuitate în firea oamenilor de a crea grupări de care să aparțină, evocând diverse
considerente. Indivizii, în varietatea lor, se manifestă în diverse domenii sociale, ceea ce nu
împiedică apartenența la o anumită ideologie. Nivelul de inteligență diferă de la o persoană la
alta, însă însușirile fundamentale și concepțiile pot fi identice. Astfel se concretizează alegerea și
aplicarea unor deziderate sau concepte, fondate pe un front comun. Aspectele principale generale
ale indivizilor unei mulțimi sunt cele care se exteriorizează concomitent, de multe ori la aceeași
capacitate. În mediul grupului, superioritatea capacității mintale devine secundară, astfel funcțiile
personalități i lor diminu ate „Eterogenul se cufundă în omogen și calitățile ce țin de inconștient

9
domină―2. Pe de altă parte, există varianta formării unei mase , care adună laturile esențiale pe
care le deține, nu le combină, acest lucru fiind observat în mediile formate condiționat, întâlnite
în special în mediul societăților de consum private, masa fiind formată mai mult pe considerentul
de producție, fiecare individ dorind propulsarea proprie, nu neapărat identificarea cu realizările
întregului grup.
Oamenii sunt condu și de starea de indestructibilitate, în momentul în care realizează că se
plasează în interiorul unei mulțimi, deoarece în caz contrar aceștia si -ar înăbuși adevăratele
instincte. De asemenea există și efectul transmiterii noțiunilor, care evidențiază direcția și sensul
maselor, ceea ce explică modificările individului în momentul în care își anulează propriile
preocupări, în folosul cel or ale grupului. Gândind în profunzime situația, un astfel de
comportament este datorat puterii de in fluență la care sunt supuși indivizii, procesul de
manipulare venind atât din interiorul masei, cât și din exterior. Este de ajuns ca doar o mică parte
a exponenților să dezvolte un concept, iar ceilalți să și -l însușească. Manevrarea psihicului duce
indiv idul la pierderea conștientului, reacționând fără o judecată secundară la îndemnurile celui
care conduce operațiunea de influențare. Întreprinzătorul motorului de manipulare conduce și
asaltează inconștientul individului , care nu mai reacționează rațional la efectul faptelor sale. De
asemenea se notează argumente asupra studierii comportamentului i ndivid ului, care poate deveni
inapt la a-și asculta propriile comenzi, incapabil de coordonare, în lipsa unei lucidități, fiind
redus la confuzie sau la obediența față de motorul de prelucrare a l minții acestuia. Prin urmare,
este îndrumat spre a comite acte pe care în final nu le -ar recunoaște ca aparținându -i, deoarece
caracterul și judecata asupra realității au fost ascunse, orbite, în urma supunerii . Absența ,
ștergerea substratului conștient, înlocuit de dominarea inconștientului, prin influențarea gândirii
și a acțiunilor, acceptarea dirijării și a schimbării mentalității sunt elementele care plasează figura
individului în mijlocul unei mase.
Statutul omulu i se schimbă în momentul în care acesta are stare de apartenență față de o
mulțime, indiferent de nivelul de inteligență pe care îl posedă , datorită ansamblului de reflexe
necondiționate. Prin acțiunile sale, omul inclus în gloată se distinge prin schimbar ea mentalității
de naturalețe, în cazul în care nu ar fi cedat influențelor exterioare. Prin urmare, concluzia
precizată este că masele sunt subordonate din punct de vedere calitativ individului izolat , în
funcție de contextualitatea momentului, deoarece m asele devin mai puternice din punct de

2 Ibidem, p.8.

10
vedere numerologic, în raport acțiunile unui singur om. Au existat de asemenea mulțimi conduse
de premise dăunatoare, barbare, însă și mulțimi alcătuite pentru realizarea unor idealuri mărețe.
Mobilizarea maselor se poate face cu aju torul proiecțiilor unor țeluri deosebite , fiind adunate în
luptă pentru obiective glorioase, însă de asemenea pot fi împinse la a săvârși crime odioase.
Prin cercetarea trăsăturilor de bază ale mulțimilor, s -a constatat că acestea sunt conduse
prin automatizare, de lipsa unei judecăți coerente, acționând instinctual, împinse de diversele idei
impuse. De altfel, nu doar masele sunt influențate, ci și un singur individ, însă, privit în
solitudine, acesta poate reflecta asupra deciziilor pe c are trebuie să le ia, având un moment de
posibiliă conștiență și logică asupra realității înconjurătoare. Separarea omului de restul grupului
conferă un cadru de condiție rațională și încercarea de învingere a propriilor impulsuri. Din
cauza diferențelor c ulturale, sociale, psihice, genetice dar și antropologice, în interiorul unei
mulțimi, stăpânirea unor reacții transmisibile este mai greu de înfrânat. Flexibilitatea maselor și
ușurința modelării lor, este motivată de diversitatea imbo ldurilor de manevrare exercitată asupra
voințelor lor. Mulțimea este într -o totală opoziție, tranzitând stări diferite, deplasându -se de la o
extremă la alta , pozând atât cu figura salvato are, dar și cu cea criminal ă.
O caracterizare fixă a statutului mulțimii sau pr emeditarea unor fapte pe care le -ar putea
comite nu se poate face cu exactitate, deoarece aceasta se află sub imbolduri temporare . O altă
trăsătură specifică maselor este naivitatea de care dau dovată, explicit prin participarea conștientă
la evenimentele care li se pregătesc. De asemenea, la polul opus se găsește explicația conform
căreia popoarele nu sunt ușor de adus la un comun acord, datorită naturii revoluționare și
impulsive a acestora , neavând di sponibilitatea necesară pentru intenții de lungă durată. Printre
puținele lucruri care țin frâu spiritului extremist sunt d e factură indispensabilă vieții, evidențiate
prin trebuințele de zi cu zi, care reprezintă un element de nivelare și condiționare al faptelor.
Judecata prin care masele se exterioriz ează este lipsită de scrupule, fiind de multe ori
caracterizată printr -un primitivism absolut, neavând capacitatea de a discerne imposibilități în
realizarea scopurilor propuse. Slăbiciunea maselor stă în slăbiciunea indivizilor din care sunt
formate, ast fel, individul deși conștientizează o fărădelege, renunță la lupta cu sine, fiind depășit
de puterea cantității numerologice.
În anal iza centrată asupra mulțimilo r se formulează anumite însușiri generale. Starea de
manifestare a gesturilor violente, impulsivitatea și variabilitatea lor reies din straturile adânci ale

11
formării rădăcinilor speciei din care provin. Aceste trăsături sau afecte susțin elementul de
constru cție pe care s -a consolidat caracterul rasial al unei mulțimi.
Contagiunea sau acceptarea unor situații au loc în mediul maselor, fiind tipic e tuturor
regimurilor totalitare. Deși existau reprezentanți care nu acceptau normele impuse, aceștia erau
reprima ți sau acaparați de sistemul de manipulare impus majorității, oprimați prin număr, de
atitudinea de acceptare a celorla lți. Se putea aplica astfel, o oarecare manevră de abatere a
atenției, prin eschivarea sau scăparea din mediul creat prin doctrinele impuse , acoperind
defectele unui regim și încercarea evadării din acesta, prin diferite mijloace sau forme de
manifestare, care la rândul lor erau gestionate și controlate de instanța supremă de conducere .
Un exemplu în acest sens a fost organ izarea Cenaclului Flacăra, fenomen cultural, prin
care a început în România anilor 1970, o formă de manifestare a libertății tinerilor, în contexte în
care ideologia comunistă își spunea cuvântul în toate formele de desfășurare a vieții. Caracterul
de exprimare al momentelor se realiza prin muzică, versurile având un impact emoțional măreț în
conformitate cu vremurile trăite, sugerând condiția de letargie și întuneric a erei respective „Și
totuși e stare de veche/ Și totuși murim repetat/ Și totuși mai cred în poveste/ Și totuși ceva s -a-
ntâmplat.― 3 Exteriorizarea „generației în blugi―4 nu a avut ca țel doborârea regimului, deși ace ste
întâlniri ajutau la modificarea mentalităților, iar ideile de reformare prindea u rădăcini în
subconștientul colectiv al tinerilor. Fenomenul a avut ca efect culturalizarea conceptului de
libertate , construirea unei forme a acestuia, dar și detașarea de mediul mașinal și monoton creat
de acea perioadă.
La polul opus, privind din exteriorul granițelor blocului comunist, plasând acțiunea pe
teritoriul american, se desfășurau de asemenea acte de rezistență ce militau în favoarea egalității
umane. Aceste manifestări culturale au avut loc datorită schimbărilo r culturale dramatice care
sunt promovate de sfârșitul celui de -al Doilea Război Mondial , conformismul american
producând teroare și nesiguranță în lupta contra pericolului estic. Perioada anilor ’50 a fost o
cultură a anxietății, care a dus la structurare a poporului american. Vigilantismul a creat teroare
datorită pericolului invizibil, exagerat, al comunismului în America, sub expresivitatea
propoziției „Don’t sign anything. Don’t join anything. Don’t get involved ―. Concretizarea

3 Adrian Păunescu, Totuși, iubirea în volumul Cele mai frumoase poezii de dragoste , Editura Curtea
Veche, București, 2011, p.40
4 Expresia descrie tineretul care participa la Cenaclul Flacăra, p rovenind de la poezia lui Adrian Păunescu
Te salut, generație în blugi! .

12
opozantă a acestor tratate de protec ție și manifestul împotriva societății convenționale au fost
redat e de Generația Beat și mișcarea de Contracultură. Se întrupa astfel desfășurarea unei
activități de opoziție politică , prin care se dezbăteau subiecte de interes social, prin preamărirea
exprimării libere, a păcii, ruperea granițelor mentale dar și internaționale, arătând indignare față
de ordinele impuse de societate, dar și față de războiul din Vietnam. Analogia d intre cele două
exprimări, venind din mediul comunist, dar și din cel capitalist , constă în pronunțarea dorinței de
libertate, de exprimare a particularităților inconștientului, nefiind tulburat de influențarea
negativă impusă de liderii exponenți ai celor două tabere. Într -adevăr, exi stă și deosebiri între
cele două evenimente, deoarece în privința spectacolului susținut în cadrul festivalului de la
Woodstock , tinerii americani s -au eliberat de toate inhibițiile, exprimând fără înfrânări, natura
umană raportată la dorințele lor, în cea mai pură formă , față de cei care trăiau în atmosfera terorii
comuniste , care nu își permiteau luxul unor exprimări atât de stridente sau vulgare . Pe parcursul
desfășurării festivalului, cei 400.000 de participanți au consumat droguri, alcool și au întreți nut
relații sexuale nestingheriți, întărind , în perspectiva lor, ideea de apartenență la propriile nevoi și
dorințe, însă pentru estici acesta era cel mai expresiv model de desfrâu. În cadrul acestor mișcări
de emancipare, manifestate în capitalism, libert atea la nivel comportamental a fost exprimată , fie
și în vâltoarea momentului , pe când în mediul comunist a existat doar exteriorizarea ideii de
libertate, aspirația către acest ideal , comportamentul nonconformist nefiind acceptat, impunându –
se limite în c eea ce privea trăirea independentă de normele impuse ale comunismului.
De asemenea au existat activități desfășurate de militanți împotriva regimului , retrase, în
mare parte în munți, prin care se încerca o rezistență în fața manevrelor de acapar are comuniste ,
activând din 1945 până la sfârșitul anilor 1970, sub forma unor grupuri, care au fost vânate de
hienele securității . Acești manifestanți erau grupați în rețele, în diferite puncte ale țării, fiind
compuse din luptători care făceau parte din diverse pături sociale, având diferite statute sau
niveluri de trai, de la țărani la foste cadre militare, care luptaseră pe front împotriva URSS, iar
acum din interiorul țării împotriva noului regim impus de vec hiul dușman.
Autoritatea exercitată asupra discernământului uman a fost dobândită prin înțelegerea
deficienței gândirii indivizilor și a reflexiei asupra imposibilității acestora de a se co nforma unei
vieți solitare și independente, neputința de a se organiza izolat de restul indivizilor. Incompetența
adunată într -o formă de întreg, a favorizat practicarea manipulării, în speță în mediul unei
comunități formate. Ansamblul de reacții ale indiv idului asimilat se vor identifica de acum cu

13
grupul, lucru întâlnit în special în regimurile totalit are, în care impunerile unor doctrine și
manevre de influență se practicau prin intermediul și cu ajutorul popoarelor pe care le
conduceau. Starea de acceptare psihică a fost indusă cu ajutorul propagandei, instrument
sofisticat și competent, care a garantat în majoritatea cazurilor din procesele istorice, confortul
practicanților. În toate modelele și sistemele sociale, economice și politice , modifi carea gândirii ,
implicit a comportamentului, a reprezentat un fenomen subtil , aplicat într -o manieră
machiavelică , tocmai prin natura și starea de inconștiență a maselor, deoarece propriile slăbiciuni
sau neputințe cumulate, ale unui întreg, au reprezentat nu doar avantaje , ci unelte aflate în
procesul de remodelare .
Deși regimurile totalitare sunt deseori incriminate pentru utilizarea unor deprinderi prin
care națiunea în circumstanță este suprimată, prin toate mijloacele de reeducare posibile, un lucru
asemănător se întâmplă în atmosfera intenționat creată a tuturor sistemelor de conducere, fie că
este vorba de exercitarea puterii în regat sau în compoziția capitalistă. Cu atât mai perfidă este
inducerea sentimentului și a stării de libertate și liber arb itru într -o desfășurare presupusă
democratică, în care dreptul la alegere este vocativ, însă represiunile sunt formulate în mod
caustic prin intermediul controlului și a contabilității la nivel mondial, indiferent de structura
statului la care individul ar e apartenență. Practicanții manipulării elaborează cu ingenuozitate o
proiecți e permisivă și tolerantă a realității, eliberând impresia unei posibilități de acționare după
propria voință a individului, atât în mediu restrâns, dar cu atât mai mult în solitudine. Astfel, prin
oferirea unei perspective a libertății, camuflată de interese jucate la nivel înalt, în cadrul unor
organe de autoritate sau influență mondială, subiecți i sunt automat redirecționați către o ipostază
grupală, devenind un indice unit ar, ușor de imobilizat mental.
Opunerea psihică este minimalizată în sfera de influență a mulțimii, iar administrarea
cotidiană cu artificii mediatice, culturale, educaționale sau de orice altă natură , propovăduiesc
abaterea atenției de la interesele esențiale . Cooperarea indivizilor cu oferta împodobită cu
fățărnicie denotă complicitate, comoditate și complacere, trăsături frustrante identificate în
rândul omenirii în diversitatea epocilor, indiferent de regimurile de guvernare aplicate. Natura
umană este prin definiție una de compromis, constatată prin ușurința adaptabilității și a
flexibilității manifestate prin intermediul generațiilor care au reușit să abordeze și să gestioneze,
indiferent de capriciile impuse, orice metodă de conducere. În fond e de înțeles acceptarea,

14
deoarece cârmuirea era direcționată tot de aceeași disidență, deosebirea fiind evidențiată doar de
motorul de manipulare și de caracteristicile specifice cultului adulat.
Gustave le Bon formulează o ipoteză a puterii maselor asupra propriilor destine, diferit de
ceea ce a fost până acum, construind o independență față de motoarele de conducere, de lideri
„Chiar și după ce o idee a suportat modificările care să o fa că accesibilă maselor, ea nu
acționează decât atunci când (…) pătrunde în subconștient și devine sentiment. (…) Când pe
diverse căi, o idee care a sfârșit prin a se întipări în spiritul maselor, ea dobândește o putere
irezistibilă și antrenează o între agă serie de consecințe. Elanul unui întreg popor pentru cucerirea
egalităților sociale, realizarea unor drepturi abstracte și a unor libertăți ideale a clătinat toate
tronurile și a bulversat profund lumea occidentală. ―5 Conform noilor norme de guvernământ,
adoptate de majoritatea popoarelor, care preamăresc caracteri sticile democratice și încearcă o
aplicare parțială a practicilor acesteia, mulțimile din care sunt formate popoarele lumii se
autodeclară libere, considerând libertatea ca fiind o postură de sine stătătoare, eventual nelegând
acest aspect în mod direct cu politica. Astfel libertatea capătă un dublu sens, ea fiind crescută
odată cu evoluția individului, existând în natura acestuia din momentul nașterii și până în
momentul decesului, dar având și caracter politic, fiind strâns legată de drepturile și obligațiile
care i se cuvin fiecărui cetățean în parte.
Judecata umană confundă cele două rolu ri, iar cele mai multe exemple sunt remarcate în
momentul unui eveniment cu tentă anarhică, î n momentele de haos sau revoltă, în care libertatea
naturală dar și cea politică sunt înstrăinate , fiecare în parte declarându -și existența atât prin
huliganism, încălcând, după caz, drepturile și normele societății, respectiv cea politică prin
manifeste î nsoțite de cererea unor drepturi sau învinovățirea autorităților de înc ălcarea
drepturilor individuale, dar și prin primitivismul specific naturii umane , individul prins în
vâltoarea momentului, nu mai realizează idealul de la care a plecat, acționând din instinct .
Privind din altă perspectivă, libertatea de decizie a maselor este de asemenea un aspect fluctuant,
neregulat. Deși din stabilirea totalității trăsăturilor care stau la baza democrației, decizia și
exercitarea unei forme de suveranitate o deține poporul, această împuternicire nu a fost întocmai
asimilată de către formele de guvernare, existând deosebiri semnificative în tre aplicabilitatea de
facto și situațiile existente. Crearea unei iluzii a libertății nu este un concept nou, fiind practicată

5 Gustave le Bon , op.cit ., p. 31.

15
sub diverse forme, cu diverse tertipuri, de la începuturile formării popoarelor și exercitarea
dominației liderilor asupra deplinătății drepturilor acestora.
Perversitatea nu constă întotdeauna în reeducare prin impunerea unei dictaturi, a terorii și
a utilizarea unor seturi absurde de preamărire a cultului , cum se înâmplă în forma de
guvernământ totalitară a blocului comunist sau în nazism . Formularea unei ipoteze denaturate
privitoare la artificiile confecționate de conducători , prin modelul de liberta te masochist, în care
indivizii sunt aduși la o stare saturație și confort, prin acceptarea tuturor subterfugiilor
superficiale, dar promițătoare, pe care le oferă societatea statului american din anii 1950 până în
prezent, reducând societatea la un comunism evoluat .
Revenind la cuvintele lui Gustav le Bon, se realizează astfel un punct de vedere diferit de
presupunerile expuse de el, prin care acordă puterea de hotărâre maselor, oferind mulțim ii
cuvântul de sentință asupra propriilor sorți. De altfel, practicarea manipulării în masă a avut ca
scop principal oferirea unei proiecții exacte a libertății și drepturilor alocate indivizilor, folosind
psihicul uman , aflat sub influența feerică și iluz orie a posibilități i de a acționa după propria
voință , în scopul deținerii suveranității absolute. Dirijarea maselor a fost mult simplificat ă prin
stăpânirea minților indivizilor și influențarea, prin variate mijloace a atitudinii acestora.
Controlul prin metodele de teroare și supunere forțată este privit ca fiind desuet, aflat în
antagonism față de comoditatea prin care omenirea poate fi îndrumată, chiar ingrădită, fără
eforturi dictat oriale, sub stindardul libertății . Folosirea slăbiciuni lor umane în defavoarea
maselor, este de asemenea un ul dintre procedeele prin care suveranitatea a reușit supunerea prin
consimțământ a indivizilor, primirea exaltată a unor grații, cu inconștiența că în spatele acestor
așa zise avantaje există cu totul alte interese. Marii lideri au pătruns în marea parte a cazurilor în
rațiunea și capacitatea de gândire sau manifestare a popoarelor, ceea ce a facilitat conducerea
acestora. Percepția psihologiei mulțimilor a constituit susținerea și baza conducătorilor în
demersul deținerii controlului asupra lor.
Analizele asupra psihicului uman explică incapacitatea indivizilor de a avea o gândire pur
rațională, ei nefiind obișnuiți în a acționa altfel decât din reflex, sau din acele lucruri care le -au
fost insinuate. Astfel, impunerea unor norme sau atitudini, deși absurde și costisitoare, atât la
nivel mintal cât și fizic, nu este greu de realizat în condiția în care această manevră este făcută
sub impresia unui favor. Tratarea treptată a unor nevoi sau deficiențe, p e un timp îndelungat, deși
minimalizează efortul populației, este remarc at ca fiind o ofertă ofensatoar e, în schimb impactul

16
direct, brutal aliniază și calmează orice revoltă sau apariția unor întrebări „Cel mai nepotrivit va
putea să fie, practic, cel mai bun pentru mase, dacă este mascat și, aparent, cel mai puțin
apăsător. Astfel un impozit indirect, chiar dacă este exorbitant, va fi întotdeauna acceptat de
mase . Extras zi de zi din obiectele de consum, prin fracțiuni infime, nu stânjenește obișnuințele
maselor și le impresionează prea puțin. Înlocuiți -l cu un impozit proporțional pe salariu sau pe
alte venituri, plătibil într -o singură tranșă – chiar dacă ar fi de zece ori mai puțin împovărător
decât celălalt, va stârni proteste unanime. ― 6
E mult mai uș or să gândească un singur individ o reformă care poate fii aplicată prin
impact puternic asupra populației. Exe mplu elocvent poate fi susț inut de episoadele
mineriadelor7 propulsate în România anilor ‘90, moment avantajos pentru afirmarea un ei figuri
de lider, deoarece populația era deja epuizată și confuză după deceniile su portate în întunericul
comunist, moment favorabil pentru bombardarea cu impresii salvatoare sau retorici de
proclamare a unei independențe mult așteptată. Prin urmare, a fost un moment de teroare, de
impact major, asupra căruia s -a conce ntrat atenția întregii țări, cel care a ordonat acest manifest
terifi ant, a scos la lumină mesajele de eliberare , mod implicit prin care se autoproclama
următorul conducător, ceea ce în final a și reușit .
Se mizează, desigur de multe ori p e conștientizarea maselor de puterea pe care o pot
exercita asupra sistemului , de îndepărtare a straturilor sociale superioare, în avantajul omului de
rând. Această î naintare a doleanțelor poporale este onorabilă, însă irealistă, apropiată fiind de
domeniul fantasticului. Aspirarea spre o lume lipsită de categorii sociale sau civilizarea nivelară
a umanității, lipsită de granițe, a sisteme lor de conducere și interesele acestora, tinde spre
irațional itate, spre absurd și lipsă față de realitatea dură înconjurătoare. Jocurile care se fac la
nivel înalt, sunt mult avansate față de lipsa de discernământ colectivă pe care o manifestă
mulțimile. Realitatea, privită la adevărata ei însemnătate, prinde cu to tul altă formă decât cea pe
care umanitatea nu doar o asimilează, dar o acceptă . Lipsa de inițiativă pe care o manifestă
comportamentul indivizilor est e justificată de lipsa de efort psihic, h rănită îndeosebi de sistemele
de conducere, prin achitarea la nivel superficial a unor bunuri de consum , relevarea unor oferte

6 Ibidem, p.6.
7 Mineriadele din România postdecembristă au constat în intervenția brutală a muncitorilor din minele
din Valea Jiului, pentru contra cararea manifestelor din București, identificate sub denumirile de
„Golaniada“ sau Fenomenul Piața Universității între 22 aprilie și 15 iunie 1990, care militau pentru
idealul libertății, în favoarea democrației. Promotorul acestor acțiuni violente a fost fostul președinte al
României, Ion Iliescu.

17
de nerefuzat pentru populație, care condusă de instinctele primare, primesc, chiar cumpără,
darurile ieftine care le sunt oferite. Scopul urmărit de formele de conducere este de a întreține un
confort de suprafață, pe care umanitatea l -a cultivat și înrădăcinat de secole, mulțumindu -se cu
puțin , deși dintotdeauna a dorit schimbarea, înlocuirea conducerii, a atitudinii și
comportamentului sistemelor. Astfel este remarcată dubla natură umană, redată atât prin
acceptare dar și p rin lipsa satisfacerii complete, dorind calitatea în format cantitativ, însă
acceptând cantitativul în detrimentrul calității. Sistemele de conducere întotdeauna au încercat
să îmbine cele două stări antitetice, alimentând avid nevoile primordiale și folosind felurite
metode prin care masele să recunoască superio ritatea celor care îi ghidează. Prin urmare, se
probează expresia „panem et circenses―8, prin care mulțimile sunt ademenite cu diverse tertipuri
insignifiante, pentru a li se abate interesul de la adevărata realitate.
Adaptabilitatea umană constă în admiterea și recunoașterea unor elemente de sine
stătătoare sau impuse , în funcție de contextu l în care se formează o situație. Contrar voinței lor,
masele au îmbrățișat de multe ori împrejurările din mediul cărora se desfășurau. Valul de
schimbări propuse de suverani, deși negate la începuturi, au fost de cele mai multe ori înglobate
în atmosfera cotidiană. Acest lucru este un fenomen ce demonstrează acceptarea condiți ei
individului, permiterea trecerii unui element pe care nu l -a autentificat, creându -l, ci doar a
aprobat existența lui, fiind formulat de alte organe, în lipsa propriului raport de contribuție.
Legitimarea unui aspect nedorit, însă consimțit în unanimitate, alocă individului rolul de
participant, de complice, în mod direct, la propria soartă. Ipocrizia nu constă în participarea la
situația creată, constatată ca fiind nefavorabilă în final, ci în eschivarea în fața vinovăției, mai
mult sau mai puțin conștientizate la momentul respectiv. Faptul că indivizii refuză recunoașterea
propriilor alegeri, în condiții parțial cunoscute, însă negate, denotă variabilitate și instabilitate în
exist ența naturii umane. Egoismul devine notă de superioritate , atunci când individul este pus în
fața unei judecăți , atât exterioare cât și din interiorul lui, iar recunoașterea acceptării unor situații,
care nu întotdeauna țin de capacitățile acestuia, sau de validarea unor măsuri care i -au fost

8Redac ția, „De unde vine expresia …“ www.historia.ro , Expresia este întâlnita în Satirele lui Iuvenal si se
refera la perioada de decadenta a Romei republicane, când plebeilor nemultumiti li se ofereau
spectacole de circ, la sfârsitul carora primeau gratuit alimente. In sens general, a oferi pâine si circ
înseamna a da maselor lucruri neînsemnate, pentru a le distrage atentia de la lucrurile reale ., accesat
ultima data pe data de 19 mai 2016, la URL: http://www.historia.ro /exclusiv_web/general/articol/unde –
vine -expresia .

18
induse, nu se formulează într-un mod onorabil, născând frustrări și găsind false motive prin care
își poate explica respectiva atitudine.
Populațiile, de -a lungul timpului au fost conduse de către un grup al unei clase sociale,
privilegiat, pe motivele provenienței, a situației materiale foarte bune, dar și a rang ului de bun
augur pe care îl pos edau în societate. Pe considerentele un ui intelect măreț , care le era atribuit
acest or figuri aristocratice, s-a mers pe premiza unei pronunțări în favoarea superiorității în
puterea de decizie , pe care acestea o aveau, în defavoarea comportamentului sălbatic, manifestat
de gloate „O civilizație presupune reguli fixe, disciplină, trecerea de la instinctiv la rați onal,
preocupări legate de viitorul ei, un nivel ridicat de cultură – condiții total înaccesibile m aselor,
abandonate lor înseși.―9 Masele sunt privite ca fiind o forță nimicitoare, având caracter limitat,
orientându -se doar spre acțiunea de anihilare sau de creare a haosului. Acestea duc la distrugerea
unui sistem, în special în c azul în care baza de conformație a acestuia este șubredă. Dintr -un
anumit punct de vedere, capacitatea de dominație se măsoara în termeni cantitativi . Masele nu se
conduc dup ă noțiunile logicii, ci după considerentele instinctuale ale acestora.
Gruparea maselor se realizează conform unor particularități ale acestora, pe care le vor
deprinde de -a lungul axei timpului. Pentru a ilustra tipologia lor, se pleacă de la exponentul
masei primitive, formată din populații distincte, cea care presupune un grup de oameni, sub
forma unei organizări social -politice, sub guvernarea unui sigur suveran , exemple fiind
populațiile migratoare . Plecând de la mulțimea simplă, se adaugă anumite componente specifice,
datorită modelării prin elemente și împrejurări la care au fost expuse, de exemplu trecerea
timpului, sau migrațiile, schimbul de culturi, dezvoltările în diverse domenii dar și crearea unor
civilzații, ceea ce rezultă formarea unor popoare. Acestea prezintă caracteristici similare, prin
indivizii pe care îi însumează, datorită similitudinilor care îi definesc. Gustave le Bon realizează
o structură a acestor popoare, formulând astfel dou ă categorii după cum urmează : Masele
eterogene care cuprind anonimitatea cetățenilor și non -anonime, care însumează grupările
cunoscute, ex emplul fiind clasele politice. A doua categorie este cea a maselor omogene, care
este împărțită în trei clase : secte le, fiind precizate clasele politice, castele în care sunt încadrate
ordinele armate, preoții sau muncitorii și clasele, fiind atribuite burgheziei și țărănimii. Masele
eterogene cumulează oameni care aparțin diferitelor straturi sociale, celor de rând în d eosebi,
nefiind important aici coeficientul de inteligență pe care îl posedă, deoarece în acest sens doar

9Gustave le Bon, op.cit ., p. 4.

19
procesele instinctuale contează. Un rol esențial îl are însă rasa, care leagă un grup, deosebindu -l
de altul, sau îl dispersează, datorită divergențel or la nivel de identitate existente în interiorul lui .
Grupurile formate din subiecți care au aceeași origine, va prezenta o notă reprezentativă, redată
prin particularitatea rasei, deosebindu -se de cele formate din diferite etnii. Se evidențiază
dezacorduri puternice în ceea ce privește conformația și natura întregului sistem de judecată sau
intelectului, realizat prin ereditat e. Acest aspect este subliniat în formarea popoarelor și exprimat
prin dorințele sau idealurile acestora. Diferențierea p opoarelor se face întocmai prin apartenența
la un anumit tip de rasă, de proveniență, care prin trăsături specifice duce la apropierea
indivizilor, formând asfel o mulțime cu identitate. Prin descoperirea unei identități comune,
popoarele creează națiuni, conștiente de însușirile asemănătoare pe care le posedă. Masele sunt
definite ca elemente din punct de vedere psihologic, tratate ca exponente în manifestarea față de
anumite concepte sau ideologii, pe când națiunile se identifică mai mult evoluței din pun ct de
vedere istoric, prin migrații, revoluții sau schimbări politice.
Masa este privită ca o formare a ansamblului de modificări la care este supus un grup, un
popor sau o națiune. De aceea, referirea la masă nu poate îngloba întreaga existență a omenirii,
ea identificându -se în special cu indivizii unei singure rase , ceea ce sugerează existența unui
număr foarte mare de populații, care de -a lungul timpului au evoluat într -un număr restrâns de
națiuni, prin coagulare, acestea reprezentând masele pr incipale. Entitatea rasei stăpânește
conștiința mulțimilor de indivizi, presupunând baza pe care se construiește stabilitatea și
specificul acestora . Diferențele care există la nivelul maselor au o valoare deficitară în momentul
în care este reliefată domi nația rasei.

20

II. Considerentul religios în conștiința maselor

Influența asupra maselor se produce în momentul în care anumite idei sunt sugerate, fiind
implementate în conștientul colectiv, pasul până la obediență și apoi executare a ordinelor fiind
destul de mic. Credințele maselor au atârnat întotdeauna de propriile nevoi și de egoismul pe care
îl manifestă. Superioritatea unui cult sau deificarea unui lider s -au tradus prin necesitatea
mulțimilor de a fi conduse, fie aceasta de natură compro mițătoare, ferindu -se întotdeauna de
rătăcirea fără de cauză . Imaginea neajutorată , pe care o manifestă grupurile , face parte dintr -un
ipohondrism mecanic, atomatizat, urmare a supunerii pe care au acceptat -o, în urma manipulării
realizate în mod repetat. Apartenența maselor la par adigmele unei figuri salvatoare oferă
sentimentul de protecție, de mântuire, de speranță, indiferent dacă este vorba despre o cutezan ță
politică sau diferitele forme ale unei instituții religioase. Certitudinile maselor, pe care le
exteriorizează, sunt marcate de un puternic sentiment de adorație . Individul nu este supus doar
cultului religios, a credinței pe care o propovăduiește acesta , ci își pune resursele la dispoziția
unei imagini a unei entită ți politice sau de alt specific , care îi devine obiectiv sau chiar mentor.
Propagarea dogmelor religioase sau politice a stat la baza expansiunii lideri lor mondiali,
fiind susținuți de fanatismul pe care îl manifestau gloatele , față de filosofiile pe care acestea le
propuneau. Credințele popoarelor devin astfel proiecții ale unor motive de manipula re, deoarece
indivizii manifestă comportamente infantile, dând crezare și urmând întocmai pașii stabiliți de
cei ce își exercită puterea. Inițiatorul unei ideologi i sau al unui criteriu religios a mizat pe
naivitatea individului, impunându -i acestuia un soi de devotament habotnic pe care să -l urmeze.
Strategia de îndobitocire a oamenilor prin predicarea unor teze s -a realizat exclusiv prin
declararea sau aut oproclamarea în primul rând a autorității. Forțarea psihicului uman pentru a -l
reduce la o scară inferioară s-a desfășurat în conformitate cu inducerea stării de intimid are sau
teroare. Fie că a fost vorba de impunerea creștinismului, în mediul religios, fie a ideologiei
comuniste , în mediul politic, criteriul prin care mentalitățile unei colectivități au fost supuse a
fost întotdeauna frica , fiind subliniată diferența în raport cu impunerea ideologiei naziste, în care
poporul german a îmbrățișat fervent principiile exprimate. În creștinism s -a dezvoltat încă de la
începuturi elementul conform căruia oamenii nu pot trăi fără existența divinității în viața lor.

21
Cultul în sine nu a fost unul criminal, deoarece s -a plecat de la ideea unei mântuiri și a căințe i,
iar învățăturile pe care le oferă nu au avut ca țel paralizarea inteligenței umane. Ideologia creștină
s-a fundamentat pe cultivarea spiritului uman și a unor îndrumări teoretice. Aplicarea acestui
sistem de noțiuni salvatoare s -a materializat în cu tot ul alt mod.
Instituțiile religioase, în speță cele creștine , au manifestat dintotdeauna o figură
impozantă în relația cu popoarele lumii. Deși declarau o practică de educație spirituală, în
numele mântuitorului Iisus Hristos, prin transmiterea unor credințe și alegorii care au căpătat
viață pe pământul iudaic, apărute în prima jumătate a secolului I , ele induc adepților o reformare
a gândirii, implementarea unui mesaj mondial, generic de raporta re la o entitate existentă , însă
neîntrupată . Aceste teorii teologice au fost propovăduite timp de mai bine de 2000 de ani,
începând cu moartea lui Iisus pe cruce, dar au fost realizate în mod violent, armat, fiind folosite
ca motiv de cucerire și expansiune.
Deși istoria creștinismului indică o imagine pozitivă a propagării ideii de izbăvire prin
adoptarea acestui rit, prin iubirea și respectarea aproapelui , reușind impunerea atât în Imperiul
Roman , cât și pe alte meleaguri . Formularea extinderii creștinismului ca formă de impunere și
influență în subjugarea maselor este redată de evenimentele istorice , de formele ide ologice
manifestate de indivizi în favoarea intereselor politice și de deținere a controlului, dezvoltând
astfel o perspectivă negativă în ceea ce privește abordarea evoluției acestui rit de -a lungul
timpului. De precizat, în apropierea temei care urmează să fie dezbătută , sunt câteva evenimente
renumite în istorie, datorită importanței lor în dezvoltarea și exp ansiunea cultului religios.
Anumite situații , de natură politică, religioasă sau îmbinarea celor două cadre, au dus la
schimbări demografice, genetice și extinderea pe plan mondial al creștinismului . De asemenea,
densitatea populațiilor a scăzut sau a crescut prin factorul de emigrare al popoarelor, în special
către noul continent american, care reprezintă încadrarea în spațiu a celor mai multe etnii și
medii rasiale. Această constatare a fost realizată printr -un proces de migrare și emigrare realizat
pe parcursul a aproximativ patru secole.

22

1. Legitima re și impunere prin teroare a creștinismului

Prin edictul de la Milan , formulat de Constantin I în 313, se sista procesul de prigonire a
desfășurării activităților spirituale ale creștinilor , evidențiat de vestita, accerba și abominabila
persecuție realizată din ordinele împăratului Dioclețian.
Într-o conjunctură religioasă diversă, în anul 380 după Hristos, împăratul Teodosie I
acord a legitimare creștinismului , transformând -o în religie imperială, printr -un decret care
constrângea libertatea de alegere a venerației față de alte rituri , combătând astfel culte le păgâne
existente.
În acest context istori c, sunt introduse anumite aspecte care contravin părerilor majoritare
susțin ătoare ale fermit ății și corectitud inii creștinismului, de la începuturi și până astăzi.
Atitudinea de preaslăvire a cultului devine exacerbată, transformându -se în habotnicie, datorită
nivelului de naivitate și credulita te pe care îl manifestă masele.
Filmul Agora realizat în 2009 de regizorul Alejandro Amenábar , plasează acțiunea în
orașul Alexandria, prezentând particular Egipt ul de la sfârșitul secolului al IV -lea, în
momentelele de criză ale unui cadru religios pestriț, în care știința încearcă să -și găsească o cale
spre evoluție. Rolul principal, care reprezintă de altfel și logos -ul subiectului filmului, este
întruchipat de Hypatia , personaj istoric , filoso f, matematician și astrono m de origine greacă, care
și-a întreprins activitățile științifice în orașul Alexandria , al Egiptului provincial roman. Aceasta
a sprijinit utilizarea gândirii raționale, matematice, în detrimentul credințelor care se bazau pe
forțe supranaturale sau de legătură realizată prin revelație. Evenimentele se derulea ză pe fondul
unor conflicte dintre știință și misticism, dar și în contextul decăderii greco -romană a religiei
politeiste și creștinarea teritoriilor care se aflau sub autoritatea Imperiului Roman.
Fiind o figură importantă și respectată în mediul social și academic , este c aracterizată cu
o mentalitate noncomformistă, revendicând dreptul l a gândirea logică și științifică prin
dezvoltarea unei independenț e intelectual e, manifestând opunere față de limitele impuse de
apariția dogmelor religioase. Aceasta devine un element deranjant prin influența ei asupra
celorlalți oameni sau studenți ai e i, care erau provocați sau intrigați de gândirea neoplatonistă ,
deschizând subiecte pe dezbateri filosofice , propunerea unor noi descoperiri, devenind adepți ai
practicilor academice și științifice ale acesteia. Hypatia a fost un om de știință renumit și ilustru

23
al Antichității, multe dintre invențiile care au ajutat lumea pe calea spre evoluție, purtând semnul
inteligenței ei. Din nefericire, contextul istoric nefavorabil, simultan existenței ei, a dus la finalul
dramatic al vieții acesteia, odată cu distrugerea bibliotecii din Alexandria.10
Astfel, patriarhul Theofil al Alexandriei califică practicile păgâne c a fiind ilegale, ducând
o campanie de devastare a templelor care aparțineau acestor culte, în urma unor legi adoptate de
Teodosie I din 391, prin care se accentu a lupta împotriva desfășurării lor , după cum relatează și
Mircea Eliade „ Către finele secolului al IV -lea, se asistă, din Mesopotamia până în Africa de
Nord, la un val de violențe săvârșite de călugări : în 388 ei incendiază o sinagogă din Callinicum,
lângă Eufrat, și terorizează satele siriene în care se găseau temple păgâne ; în 391, patriarhul din
Alexandria, Theofil, îi cheamă pe călugări să <<curețe >> Serapeumul, citadela marelui templu al
lui Serapis . În aceeași epocă, ei pătrund cu forța în casele păgânilor ca să caute idoli. ―11
Urmașul patriarhului Theo fil, Chiril al Alexandriei , organizează începând cu 412, o
acțiune autoritară de continuă și înverșunată combatere a inamicilor creștinismului, prin
izgonirea și nimicirea acestora. În cadrul acestor conflicte între masele care aparțineau diferitelor
forme de credințe, Hypatia își găsește monstruosul sfârșit, datorită refuzului acceptării
creștinismului ca normă spirituală . În ciuda sfaturilor primite de la prefectul Oreste sau ale
episcopului de Ciene, Synesi os, ambii fiind foști studenți de -ai săi, pentru recunoaște rea
apartenenț ei la creștinism, ea sfârșește printr -o moarte violentă și cumplită, fiind ucisă din
ordinul patriarhului Chiril, în 415, de către gloata de creștini revoltați „în 415, un grup de
călugări fanatici comit una din cele mai odioase crime din istorie : ei o linșe ază pe Hypatia,
nobila femeie -filosof din Alexandria, pe care discipolul ei, episcopul Synesios, o evoca astfel :
<<mamă, soră, profesoaară și binefăcătoare>>. ―12

10 Jacques Bergier, Cărțile blestemate , Editura Moldova, Iași, 1995, p. 15.
11 Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase , Partea a II -a De la Gautama Buddha până la
triumful creștinismului, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000, p.469.
12 Idem .

24

2. Inchiziț ia în contextul intereselor monarhice de expansiune

Apogeul macabru pe care îl atinge afirmarea și impunerea lugubră a normelor
creștinismului este reda t în continuare de figura reprezentativă a monarhiei și a instituției
bisericii prin apariția Inchiziției. Aceasta a fost stabilită ca formă de reglementare a unor
manifestări ce ieșe au din canoanele hotărâte de către susținătorii creștinismului. Investirea în
funcția de instituție de drept s-a materializat în urma mai multor hotărâri și poziții pe care le -au
aplica t diver se figuri politice sau religioase de -a lungul timpului. Printre primele măsuri luate în
această direcție, au fost deciziile luate de Constantin I (Constantin cel mare), în 325, în urma
Primului Consiliu de la Niceea13, în urma căruia biserica primea mai multe atribuții, alocându -se
acesteia forme de reprimare caracteris tice statului, în supunerea necredincioșilor. Pe de altă
parte, se evidențiază importanța edictul ui notat mai sus, al lui Teodosie I, din 380 prin care se
urmărea legitimarea creștinismului ortodox, dar și controlarea altor culturi păgâne.
În același timp, numărul propovăduitorilor creștinismului creștea, fiind amintită
personalitatea istorică a lui Augustin de Hipona, care duce o puternică demonstrație pentru a
sprijini extinderea adepților la creștinism, folosindu -se de argumente logice și re torice . Reușește
astfel să influențeze următoarele decenii în medievalitate , prin aplicarea învățăturilor
plantoniciene în teologie, ajungând chiar figură emblematică, ale cărui lucrări au stat la bazele
acțiunilor de expansiune a le Bisericii Catolice, refacerea pământului sfânt, care au început odată
cu declanșarea cruciadelor. Îndrumările lui Augustin erau exprimate prin adresarea directivelor
atât pașnice, sub forma unor povețe și convingeri , dar și violente, deoarece impuneau un anumit
tip de atitudine celui care se supunea și aproba veridicitatea lor. Acesta încuraja forțarea
indivizilor pentru acceptarea normelor bisericești, fiind cunoscute principiile redate în expresiile
„compelle intrare― și „temperata severitas―14, din lucra rea sa „De Civitate dei contra paganos―,
adoptate și practicate de cei învestiți în cadrul autorității bisericii , în perioada desfășurării
Inchiziției.

13 Primul conciliu ecumenic, realizat de Constantin cel Mare în 325, în urma căruia s -au formulat
dogmele religiei și a bisericii creștine.
14 Elphege Vacandard, The inquisition : a critical and historical study of the coercive power of the church,
Longmans, Green and Co., Londra , 1908, p. 16.

25
Astfel, o nouă etapă în procesul de convertire la creștinism ia naștere, prin impunerea
unui ansamblu de elaborări ale unor dogme religioase , aplicate într -o manieră cutremurătoare în
perioada antichității târzii, dar în special în medievalitate.
De la sfârșitul secolului al XII -lea, Inchiziția avea să devină suprema curte de judecată,
apărân d ideile promovate de creștinism, prin combaterea și eradicarea forțată a altor rituri, dar și
perpetuarea cu ajutorul terorii și pedepselor , atât fizice cât și morale a necredincioșilor. În
numele mântuitorului și al bisericii , Inchiziția, ca ordin suprem de acuzare și legiferare, s -a
angajat în purificarea lumii cunoscute, de tot ceea ce însemna interferență în legătură cu sistemul
de învățături date de Iisus Hristos și discipolii acestui crez. De asemenea, s -a dus o campanie de
expansiune a acestor îndrumări, devenite doctrine, pe fondul unui caracter războinic, în ceea ce
mai târziu vor purta numele de cruciade. Inchiziția a fost înzestrată cu libertatea de a pedepsi pe
aceia care nu se supuneau dogmelor stabilite, prin compo rtamentul lor, numindu -i eretici. Nu
numai negarea apartenenței la creștinism presupunea eretismul, punându -se accent în primul rând
pe faptele sau acțiunile cotidiene atât ale nesupușilor cât și a celor care au acceptat schimbul
religios, trecând de la al te forme de adulație, la îmbrățișarea lui Hristos ca înțelepciune absolută.
Erau gestionate astfel toate mișcările populației care se afla u pe teritoriul Europei Occidentale,
guvernat e de instituția monarhică, exercitând o puternică autoritate asupra maselor, fiind de
asemenea creș tinată în favoarea catolicismului, ceea ce prezenta un exemplu pentru muritorii de
rând.
Impunerea superiorității conducătorilor, în special în Spania, unde suveranii Ferdinand al
II-lea de Aragon și Izabela I a Castiliei au instituit Inchiziția spaniolă în 1478 , fiind cea mai dură
formă de impunere a creștinismului cu forța, ce a constat în exercitarea și profitarea de pe urma
acestor titulaturi în favoarea menținerii unității teritoriilor pe care le posedau și crearea unei
dependențe forțate a poporului față de supremația monarhică, dar și față de biserică. La început
controlul Inchiziției viza doar indivizii creștinați, aplicând condițiile doar asupra acestora, însă în
final, în acest sens puterea monarhică s -a suprapus cu cea a bisericii iar tratarea doar a creștinilor
a devenit totalitară , lărgind sfera de afirmare ale acelorași metode față de aparținătorii altor
rituri , deoarece oricine se afla sub puterea coroanei trebuia să răspundă conform legilor emise de
aceasta, i ar Inchiziția făcea parte din ansamblul de norme.
Inchiziția a presupus una dintre metodele de robie sau obediență, care s -a folosit de
imaginea lui Iisus și a pildelor propagate în numele lui , pentru a construi un plan în pregătirea

26
nearmată spre expansiunea teritorială, ceea ce demonstrează interesele existente la nivel politic ,
dar și preocupările mârșave, lipsite de umanitate a suveranilor. Aceste lucruri sunt dovedite de
caracterul sinistru al activităților pe care le -au întreprins înalte le fețe bisericești ale vremii, sub
stindardul și crezul cultului lui Hristos . Ororile care s -au desfășurat în timpul Inchiziței probează
veridicitatea perversă și scelerată a naturii umane, indiferent de statutul pe care îl are individul
sau de natura acțiunilor sale, întotdea una primează propriile interese, în special în contextul în
care acestea vizează supremația asupra unor teritorii vaste și îmbelșugate.
Se dorea unitatea religioasă pe întregul teritoriu guvernat, astfel adepții aceluiași cult
puteau fi ușor controlați sub aceeași stăpânire. Diversitatea riturilor ar fi dus la dispersarea
puterii, însă supunerea maselo r sub un singur stindard, închinându -se acelorași credințe, aduce la
o constantă comună conștiința indivizilor, executând aceleași o biceiuri . Colectivul devine un
element solitar, având o formă materială exactă, un întreg, care prin supunere și dependență față
de cult, renunță la rațiune. Este mult mai accesibilă conducerea unui întreg, a le cărui mentalități
și convingeri sunt adânc sădite cu ajutorul implementări i fricii, decât guvernarea unui popor pluri
religios, în special în acele timpuri în care viața era dirijată de teroare, haos și nesiguranță, fiind o
epocă de tranziție, în care s -a declanșat iluminarea omului, prin inovații în domeniul medi cinei
sau în genere a științei, domeniu aflat într -o continuă divergență cu dispozițiile specifice
bisericii.

27

3. Cristofor Columb în antiteză și p rocesul de colonizare forțată

În timpul domniei lui Ferdinand al II -lea și Isabela I, conducători ai statelor spaniole, s -a
stabilit un ansamblu de reguli în 1480, după care va fi organizat viitorul stat spaniol. În acest cod
de norme a fost inclusă și investirea Inc hiziției ca formă d e judecată supremă, motivul fiind unul
politic, de a omogeniza din punct de vedere religios regatele. În acest context istoric format,
apare figura antagonistă a lui Cristofor Columb, recunoscut navigator spaniol, care a condus
expediții în vederea descope ririi un ui drum către Asia, însă el a contribuit la explorarea unor noi
teritorii de pe continentul american. De -a lungul timpului au fost formulate diferite teorii,
conform cărora cei care au reușit să calce primii pe acest pământ au fost populațiile din isulele
Pacificului, apoi descoperirea continentului este acreditată vikingilor, în cele din urmă ajungând
la formularea ipotezelor conform cărora Amerigo Vespucci ar fi realizat marea descoperire. Deși
Amerigo Vespucci, Cristofor Columb , Vasco da Gama și Fernando Magellan erau contemporani,
ei au realizat trasarea unor noi rute maritime spre celelalte continente, indian și american , găsind
diferite căi spre cunoașterea temeinică a acelor teritorii despre care s -au formulat speculații
înainte de inițiativa lor. Ei se plasează în epoca marilor descoperiri ale Europei de Vest, dintre
secolele al XV -lea și al XVI -lea, în care datorită expedițiilor permanente , care plecau dintr -un
punct relativ comun (Portugalia, respectiv Spania) , este creată o perspectivă realistă a glo bului
pământesc . Desigur, au mai existat expediții realizate, însă cele efectuate până în acest moment
nu ofereau o privire atât de veridică de ansamblu asupra pământului.
În contextul istoric în care s -au manifestat aceste că lătorii de explorare s -a mizat foarte
mult pe descoperirea unor teritorii care priveau interesele politice ale monarhiei spaniole sau
portugheze. Acapararea populațiilor, efectuarea unor noi legături politice sau crearea coloni lor
erau suținute de rivalitatea dintre state, ceea ce a generat focusarea pe întreprinderea acestor
expediții. Din punct de vedere al înaintării în cunoașterea geografică sau a diferitelor
caracteristi ci ce țin de dezvoltarea civiliz ațiilor, expedițiile au sporit cunoștințele pe diferite
planuri și au dus la evoluția și uni formizarea lumii. Impresionantele revelări geografice au fost
precedate de întreceri aprige între statele vestice europene pentru stabilirea unei poziții
dominante în cadrul controlului comercial și naval dar și al coloniilor. S -a ajuns astfel la

28
declanșarea unei lupte între puterile spaniole și portugheze, care au marcat spațiile de extindere a
influenței comerciale, coloniale și st ăpânire asupra rutelor navale, vel eități care au trezit
împotriviri și contraofensive din partea Angliei și a Olandei, de asemenea angajate în deținerea
monopolului. În urma descoperirilor geografice, s -a dus o politică de colonizare aprigă, prin
lupta mar ilor puteri imperiale ale Europei, fixarea sferelor de influență ducând la exercitarea
puterii și impunerea autorității suverane. Procesul este susținut de interesele politice de
expansiune a puterii, de intrarea în posesie a resurselor existente pe terito riile controlate dar și de
impunere a autorității, în pofida reacțiilor potrivnice ale populațiilor care urmau a fi asimilate.
Au fost create ordine și regimuri militare speciale pentru a valorifica stăpânirea respectivelor
dominații asupra teritoriilor, e xemplu fiind conchistadorii15, grup armat care înrola atât soldați
cât și exploratori .
Astfel, unul dintre exponenții care a ma nifestat o înclinație spre însușirea meritelor de
revelato r, în numele conducerii spaniole, a fost Cristofor Columb. Personajul istoric naște teorii
contradictorii în ceea ce privește natura expediției realizate, a manierei de manifestare expuse,
dar și a prezenței, față de nativii întâlniți în zonele pe care le -a studiat. Este cunoscută teoria
conform căreia aventurierul a consacrat redescoperirea lumii noi, aducând astfel importante
contribuții asupra civilizației, atât a băștinașilor dar și autohtone, prin adăugarea în ambele medii
a inovațiilor specifice fiecăreia dintre civilizații, prin schimbul de cunoștințe. Însă, deși această
participare la înaintarea procesului de dezvoltare a umanității a fost apreciată, teoria mitului
eroului și a inovatorului este demontată de perspectiva conform căreia figura victorioasă a lui
Columb nu a fost întocmai în favoarea ambelor părți participante. Privind în mediul spaniol,
concentrat pe cucerire și expansiune, desigur, aceste descoperiri prezintă veridicitate în avantajul
ridicării unor standarde ale suveranității, însă analizând obie ctiv cealaltă sferă , asupra căreia a
fost manifestată dominația monarhică, contextul transmite existența u nui episod fatidic în ist orie.
Cristofor Columb în ciuda aspirațiilor temerare, devine figura denaturată a unui tiran despotic,
care conform titlului primit de la liderii spanioli, de guvernator și vicerege al Indiilor (aflându -se
mai târziu originea pământului explorat, acesta fiind teritoriul actual al continentului american ),
nu a prezentat gândurile pașnice ale unui propovăduitor , venit în numele creștinismului, pentru a
educa, civiliza și ajuta la evoluția barbarilor. Propaganda care este perpetuată în istorie, prezintă

15 Expansiunea colonială a fost realizată de conchistadorii spanioli, inițiat apoi de misionarii coroane i
spaniole. Argumentul expansiunii a fost comerțul și răspândirea credinței catolice prin preschimbarea
indigenilor.

29
în continuare trăsăturile carismatice și faptele deosebite pe care l e înglobează Columb, fiindu -i
recunoscute m eritele aduse în modificarea cursului civilizației , pentru a ascunde un episod
murdar al istoriei, care avea pretenția de a califica importanța atât a personajului temerar cât și a
Spaniei, în istoria umanității. După anul 1492, moment în care este realiza tă prima îmbarcare a
lui Columb spre presupusele Indii, pământul nativ american nu va mai avea aceeași conformație.
Una dintre consecințele negative pe care le -a reprezentat interesul față de deținerea monopolului
asupra Lumii Noi, a constat în lezarea acu tă a populației native existente.
Prin debarcarea lui Columb și a coloniștilor , în cele patru călătorii pe care le -a întreprins,
s-au arătat numeroase incidente, printre care brutalitatea europenilor manifestată față de
aborigeni , ducând astfel la numeroase conflicte. Impunerea unui model euro pean, administrativ
și religios de conviețuire nu a fost făcut, cum se presupune, în condiții pașnice. Printre altele, la
baza procesul ui de creare a statului american a u stat deopotrivă asimilarea și impunerea normelor
specifice monarhiei spaniole din acea perioadă, dar și nimicirea sistematică a indigenilor
amerindieni pentru ocuparea totală sau parțială a spațiului de către europeni , cu scopul de a fi
preluate sub semnul suveranității toate resursele existent e ale teritoriului. Asimilarea poporului
autohton ar fi adăugat o forță de muncă numeroasă, însă din cauza greutăților întâlnite în acest
proces, a fost aplicată măsura anihilării acestora. Cruzimile efectuate de coloniștii europeni și
exterminarea a dus l a eradicarea aproape totală a populației existente pe suprafața statului
american. Bartolomeu de Las Casas, un reprezentant al bisericii catolice, observă acțiunile
cumplite la care erau supuși localnicii, repreze ntând în lucrările sale mărturii și descrieri ale
faptelor petrecute în procesul de coloni zare ale teritoriului american „On the island Hispaniola,
wich was the first, as we said, wherein the Christians entered and began the devastations and
perditions of these nations, and first destroyed t hem and wiped the land clean of inhabitants to
serve them and use them ill, and they would eat their victuals that issued from the sweat of their
brow and their hard work, and yet still were not content with what the Indians gave them
willingly, (…) The Christians would smite them with their hands and strike them with their fists ,
and beat them with sticks and cudgels, until they finally laid hands upon the lords of the villages.
(…) They would enter into the villages and spare not children, or old peop le, or pregnant women,

30
or women with suckling babes, but would open the womanțs belly and hack the babe to pieces,
as though they were butchering lambs shut up in thei r pen.―16

16 Bartolomé de las Casas, eds. Andrew Hurley , Franklin W. Knight , An account much abbreviated, of the
Destruction of the Indies , , Hackett Publishing Company, Inc, Indianapolis, 2003, p. 8 -9. „Pe insula
Spaniola/Hispaniola, care a fost prima, după cum am afirmat, pe care creștinii au debarcat și au început devastările
și pierzania acestor națiuni, mai întât distrugându -le și nimicind locuito rii de pe pământuri pentru a se servi de ele
și a le folosi greșit și le mâncau proviziile obținute cu sudoarea frunții și muncă grea și tot nu erau mulțumiți cu
ceea ce indienii le dădeau de bunăvoie. (…) Creștinii îi doborau cu mâinile și îi loveau cu pu mnii, îi băteau cu bâte și
ciomege, până când puneau mâna pe conducătorii satelor. (…) Intrau în sate și nu cruțau copii sau bătrâni, femei
gravide sau care aveau sugari; în schimb le tăiau burțile și ciopârțeau pruncii, ca și cum ar măcelări miei închiși în
țarcul lor. “

31
4. Problema Amerindienilor și schimbări le demografice

Deși subiectul crează controverse, atrocitățile săvârșite de autoritatea europeană, în
numele creștinismului și al civilizației, sunt de neconceput. Acest genocid a schimbat
considerabil densitatea populației, ducând la o catastrofă demografică. După cum s usține David
E. Stannard, America precolumbiană reprezenta un teritoriu vast, bogat în resurse, nefiind
exploatat de aborigeni. Colum a contiuat ororile în toate zonele pe care le -a vizitat, atât în
centrul, cât și sudul Americii, dar și de -a lungul coaste lor. Oriunde a călcat omul alb, locuitorii
de drept ai pământului au fost prinși între boli transmisibile și violențe crude din partea
europenilor, ajungându -se la o distrugere de 95% din populația indigenă. Este demonstrată astfel,
perfidia care a înfăți șat-o creștinismul, în diversele forme pe care le -a luat. Propovăduirea
bunelor credințe ale catolicismului a fost realizată și exercitată cu forța, prin teroare și cruzime
fără margini. Privind dogmele creștine, încă de la începuturi acestea manifestau po ziții potrivnice
față de orice altă manifestare diferită, ceea ce a constat în implementarea, pregătirea și existența
unor concepte și a unui context cultural în ceea ce privea campaniile de extindere și eliminare a
unor presupuse populații.
Acest episod este numit în istorie ca Holocaustul împotriva amerindienilor, formulându –
se asemănări față de ceea ce va urma în secolul al XX -lea, prin aplicarea ideologiei naziste și a
planurilor de exterminare a evreilor. Deși afirmația prezintă veridicitate în privin ța constatării
crimelor săvârșite în masă asupra unor populații, s -a formulat ipoteza conform căreia
Holocaustul este singurul care poate fi numit genocid, crimele în masă realizate de -a lungul
timpului sunt doar mari tragedii. Acest lucru nu este susținut , deoarece în primul rând în privința
evreilor avem de -a face cu o rasă unitară în primul rând din punct de vedere religios, apoi etnic,
național și politic, pe când aborigenii de pe continent nu reprezentau o națiune de sine stătătoare,
etnia acestora fii nd prestabilită abia după venirea lui Columb, fiind numiți în mod greșit indieni,
deoarece în primă fază s -a crezut descoperirea Indiilor. Din punct de vedere religios, ei nu
aparțineau niciunuia dintre riturile cunoscute, fiind motivați spiritual în primu l rând de o cultură
proprie, primitivă, mergând pe premiza politeismului, manifestându -se prin ritualuri și obiceiuri
șamanice, urmând ca abia la venirea lui Columb să se pună problema unei posibile convertiri.
De asemenea, naționalitatea nu putea fi pres tabilită, deoarece de -a lungul continentului se aflau
diferite civilizații, triburi sau ginți, aztecii fiind total diferiți de indienii americani din nord.

32
Analiza este făcută prin deosebirea maselor omogene, de cele eterogene, iar termenul de
holocaust, d esemnează la origine ardere completă, în cultura evreiască fiind identificat cu
sacrificarea unei jertfe adusă zeilor, prin ardere, mai târziu, după cel de -al Doilea Război
Mondial fiind utilizat în marcarea procesului de eradicare al evreilor din Europa. Astfel,
teermenul „holocaust― nu este singurul prin care se poate exprima manifestarea unui genocid,
fiind folosit doar ca simbol și denumire generală a distrugerii în masă, însă desemnează în speță
unitatea lexicală ce intitulează în genere ansamblul de atrocități exclusiv poporului evreiesc,
după cel de -al Doilea Război Mondial.
De asemenea, prin diferențierea maselor, dar și a practicării dogmelor creștine sau a
conceptelor naziste, nu se susține sau emite teoria conform căreia la baza eradicării popul ației
amerindiene sau a holocaustului a stat aceeași ideologie. Desigur, asemănarea dintre cele două
episoade este în primul rând crima împotriva umanității și anihilarea unei mulțimi de indivizi,
dar diferențele constau în principiile care au stat la baza acestor evenimente. În cadrul distrugerii
aborigenilor au fost implicate interese religioase, implicit politice, apoi de asimilare a teritoriului
bogat, însă în mediul nazist, nimicirea rasei evreiești are rădăcinile în primul război mondial,
ducându -se o poltică de curățire a rasei ariene, fiind deținătorii de drept ai teritoriului german,
autohtoni, iar faptul că cei care dețineau presupusa vină pentru pierderea războiului, și altele,
erau evrei, este pură coincidență. Aceștia din urmă puteau la fel de b ine să fie musulmani sau
puteau avea orice alt rit, eradicarea forțată și curățarea Germaniei de inamic ar fi avut loc oricum,
deoarece ideologia preuspune importanța purității rasei ariene.
Sfârșitul secolului al XVIII -lea și începutul secolului al XIX -lea, a reprezentat o perioadă
tulbure în existența amerindienilor. Suportând secole de prigonire și tensiuni, aceștia aveau să
cunoască noi forme de înlăturare și exterminare.
Existența lor pe teritoriile statelor americane din est, Carolina de Nord, Flori da, Alabama
sau Georgia, a reprezentat un impediment pentru coloniștii existenți la acea vreme pe teritoriul
american, englezii, spaniolii și francezii. Aceștia din urmă lansau pretenții pentru împărțirea
teritoriilor, în funcție de interesele pe care le e xprimau. Poporul autohton reprezenta de secole o
problemă, pe tot teritoriul continentului american, deoarece între 1492, de la venirea lui Columb
și până 1830, când este emis actul de mutare al amerindienilor din statele sud estice, dincolo de
râul Missis ippi în așa zisele „rezervații indiene― care reprezintă statul Oklahoma, s -au produs
schimbări la nivelul populațiilor. Marșul pe care aceștia urmau să îl facă, datorită intereselor

33
politice care vizau o curățare a teritoriilor ocupate pentru implementarea propriilor norme de
infrastructură ale popoarelor suverane, a constat într -un proces de transhumanță uman, denumit
mai târziu „Drumul lacrimilor―, deoarece pe parcursul deportării, nativii au suferit decimări ale
rasei datorită condițiilor meteorologice n efavorabile, a maladiilor și foametei. Mutarea forțată a
reprezentat de asemenea și dispariția propriei culturi și civilizații, pentru că aceste formațiuni
amerindiene estice erau distincte din mai multe puncte de vedere față de cele vestice. De
asemenea u na dintre cauzele exodului este evidențiată prin necesitatea zonelor fertile libere,
pentru migrarea în masă a europenilor, ducând la sporirea populației albe pe teritoriul american.
Civilizarea forțată pe care au practicat -o coloniștii nu a avut un carac ter creștin, deși s -a
susținut întotdeauna buna credință pe tot parcursul exterminării națiunii native americane, din
contră, s -a realizat prin îndreptare socială, ruinarea culturilor și civilizațiilor diferite existente,
considerate păgâne, stabilirea uno r măsuri de rezervare a unor drepturi dar și desproprietărirea
acestora, modificarea apartenenței religioase prin impunerea creștinismului și obligarea
recunoașterii culturii europene dar și a limbii engleze. Din 1830 și până la sfârșitul secolului, s -a
dus o politică de restrângere, implicit de exterminare, a amerindienilor, atât prin dezvoltarea
emigranților europeni, care și -au extins domeniile agricole și proprietățile, dar și prin
multitudinea de evenimente dramatice din care a rezultat încă o triere a mulțimii native (
masacrul de la Woonded Knee, Războiul de independență, descoperirea aurului în California)
Până în 1924, moment în care orice locuitor născut pe teritoriul Statelor Unite ale Americii
primea cetățenie americană, mulțimea popoarelor ameri ndiene scăzuse alarmant, iar pământurile
aride pe care au fost trimiși, pentru a -și continua existența, au fost transformate în rezervații.
În urma procesului de eradicare a indienilor nativi americani care a pornit de la sfârșitul
perioadei precolimbiene , pe parcursul secolului al XX -lea s -a dus o politică de reabilitare și
restituire a stării și drepturilor acestora. Astfel în 1968 este înființată Mișcarea amerindiană ,
organizație fondată în Minnesota, având ca scop menținerea identității culturale a na tivilor
americani, apărarea acestora de rasismul care s -a născut în urma conflictelor desfășurate pe
suprafața unui timp îndelungat. În această perioadă, după sfârșitul celui de -al Doilea Război
Mondial, în America a avut loc o transformare de atitudine fa ță de acordarea și apărarea
drepturilor civile, având loc numeroase manifeste în cadrul cărora erau expuse hotărâri,
dezvoltându -se concepte și acțiuni în favoarea libertății și a drepturilor.

34
În 1973, la a 45 -a ediție a acordării premiilor Oscar, Marlon Brando a câștigat premiul
pentru cel mai bun actor, cu rolul principal pe care l -a jucat în filmul care prezintă legăturile și
conflictele dintre familiile mafiei siciliene, stabilite în America, Nașul. Actorul a refuzat premiul,
fiind înlocuit la decernar ea premiilor de o reprezentantă activistă în favoarea drepturilor civile a
nativilor americani, Sacheen Littlefeather. Aceasta a fost trimisă în numele actorului pentru a
prezenta respingerea premiului ca un manifest al acestuia față de tratarea amerindien ilor în
producțiile americane de film. Marlon Brando s -a implicat în Mișcarea amerindiană la începutul
anilor 1970, iar în 1973 el a contactat această organizație pentru a găsi o persoană potrivită care
să transmită mesajul lui la decernarea premiilor. Dis cursul pregătit de actor, care conținea 15
pagini, nu a putut fi reprodus în totalitate în fața auditoriului din cadrul festivității, deoarece
reprezentanta a avut la dispoziție doar un minut în care să poată exprima reacția actorului față de
atitudinea Ho llywoodu -lui și introducerea și înfățișarea nepotrivită a personajelor sau a temelor
cu specific indian în producții „very regrettfully cannot accept this generous award, the reasons
for this being…are the treatment of American Indians today by the film industry and on television
in movie reruns, and also with recent happenings at Wounded Knee .―17 În același an, Marlon
Brando realizează un interviu în cadrul emisiunii lui Dick Cavett , The Dick Cavett Show, în care
enunță și enumeră anumite păreri și argumente în legătură cu starea amerindienilor, manifestând
indignare față de tratarea acestora atât de -a lungul istoriei pe teritoriul american, dar și în
poziționarea neadecvată a acestora în contextul producției de film hollywodian. În timpul
interviului el emite desconsiderarea poporului american față de suferințele la care au fost supuși
atât nativii americani, cât și atitudinea pe care o are poporul, statul și totalitatea mijloacelor
media față de toate minoritățile, în special cele native „ I don’t think people realize what the
motion picture industry has done to the American Indian, and a matter of fact, all ethnic groups.
All minorities. All non -whites. People just simply don’t realize. Th ey took it for granted that
that’s the way people are going to be presented, and that these cliches were just going to be
perpetuated. So when someone makes a protest of some kind and says, ‘No, please don’t present
the Chinese this way.' … On this netwo rk, you can see silly renditions of human behavior. The
leering Filipino houseboy, the wily Japanese or the kook or the gook. The idiot black man, the

17 Ryan Bort, „The time Marlon Brando boycotted Oscars to protest Hollywood’s treatment of native
americans“, www.europe.newsweek.com , 23 ianuarie 2016, accesat ultima dată pe data de 16 iunie
2016, la URL: http://europe.newsweek.com/marlon -brando -boycotted -oscars -native -americans –
418545?rm=eu

35
stupid Indian. It goes on and on and on, and people don’t realize how deeply these people are
injured by seeing themselves represented —not the adults, who are already inured to that kind of
pain and pressure, but the children. Indian children, seeing Indians represented as savage, ugly,
vicious, treacherous, drunken —they grow up only with a negative image of themselves, and it
lasts a lifetime.―18
Acțiunea de deportare forțată, asistată de armată, poate fi comparată cu fenomenul
înființărilor ghetourilor naziste, din perioada celui de -al Doilea Război Mondial, însoțite apoi de
deportările masive, realizate sub figura autoritară marcantă a secolului XX, Adolf Hitler.
Ghetourile reprezentau cartiere de blocuri, separate de restul orașelor, evreii fiind izolați de
populația societății germane. Deportările au făcut parte din planul soluției finale de exterminare a
evreilor, fiind realizate de recunoscute le trenuri ale morții, care a ajutat la decimarea populației,
deoarece o mare parte de oameni mureau în timpul transporturilor către lagăre din cauza lipsei de
apă, hrană, a condițiilor nefavorabile ale vremii sau a maladiilor.
Deși popoarele care au real izat colonizări, reprezentau populația minoritară a locului în
care emiteau pretenții de suveranitate, fiind predispuși inițial la dispariție din punct de vedere
genetic, prin principiul derivei genetice, ele au devenit mulțime majoritară de -a lungul timpu lui,
prin impunerea modelului autoritar european, a terorii și înrobirea poporului autohton, practicând
o politică de expansiune violentă, armată, folosind de asemenea pretextul ideologic al
creștinismului. S -ar presupune că prin intermediul endogamiei, co lonia este predispusă la
dispariție, însă în cazul coloniilor, cei care au ajuns pe teritorile necunoscute au luat locul
băștinașilor, omul alb devenind majoritar în timp. Densitatea populațiilor americane native a
devenit minoritară, în urma atrocităților , bolilor sau a războaielor perpetue pentru cucerirea

18 Ibidem . „Nu cred că oamenii își dau seama ce a făcut industria de film indienilor americani , de fapt,
tuturor grupurilor etnice. Tuturor minorităților. Tuturor celor care nu sunt albi . Oamenii pur și simplu,
pur și simplu nu își dau seama. Au luat la sine înțeles că acesta este modul î n care oamenii vor fi
prezentati, iar aceste clișee for fi perpetuat e. Astfel, atunci când cineva face un protest de un anumit fel
și spu ne: "Nu, vă rugăm să nu prezentați chinezii în acest fel." … În această l inie, puteți vedea reacții
stupide ale comportamentului u man. Servitorul filipinez , șiretul japonez sau Kook sau Gook . Idiotul om
negru, indianul prost. Merge mai departe și mai departe, și oamenii nu -și dau seama cât de profund
acești oameni sunt răniți de a se vedea reprezentați așa , nu adulții, care sunt deja învățați la acest tip de
durere si presiune, dar copiii. copiii indieni, văzând indieni i reprezentați ca sălbatic i, urât, vicioși, perfizi,
beți, ei cresc doar cu o imagine nega tivă de sine, care v a ține toată viața .“

36
Lumii Noi, ducând astfel la o scădere tragică a numărului specific civilizațiilor găsite în acest
spațiu.

37

5. Creștinismul în spațiul transilvănean ca simbol de in tegritate și
identitate

La polul opus al definiției de unitate, așa cum a fost ea implementată, prin inducție și în
favoarea facilității subjugării , cu intenția unei simplificări a exercitării autorității, a existat
unitatea populației în scopul unei independețe majoritar dorite, cum s -a întâmplat în cazul
identității românești din Transilvania. Credința de rit ortodox a românilor din Transilvania s -a
suprapus cu această identitate românească, păstrând legătura strânsă între populațiile de origine
română, în special în Transilvani a, marcând conștiința colectivă. Aflați în diversitatea altor rituri
dar și culturi, grupările de naționalitate română și -au format și conștientizat existența,
raportându -se la valo rile și ideile esențiale care le defineau.
Prin procesul de colonizare a Transilvaniei, regiunea primește denumirea de Principat
Autonom în Regatul Ungariei, ceea ce ducea la o serie de modificări politico -administrative, prin
desființarea formațiunilor prestatale ale vechiului voievodat. Kurt Horedt formul ează teoria
conform căreia maghiarizarea ar fi avut loc în cinci etape, între secolele al X -lea și al XIII -lea,
ajungându -se astfel, începând cu anul 900 și până la 1200, la popularea întregului spațiu
transilvănean, implicată fiind și schimbarea societății r omânești dar și a celei maghiare, prin
reorganizarea administrativă, politică, socială și economică. De asemenea un rol important în
procesul de maghiarizare al teritoriului l -au avut celelalte două națiuni existente, secuii și sașii,
posedând atribuții po litico -militare, interferându -se de -a lungul timpului „Fâșia de pământ ce se
întindea de -a lungul Târnavei Mari a constituit totodată, la începutul secolului al XII -lea, și
hotarul stăpânirii maghiare din Transilvania. Pe la mijlocul secolului al XII -lea, cel mai târziu în
timpul domniei regelui Geza al II -lea (1141 -1162), acest teritoriu a trecut din posesiunea secuilor
în cea a sașilor, după ce așezarea unor grupuri de germani în Ungaria propriu -zisă începuse deja
în secolul al XI -lea. Legile regelui Colo man (1095 -1116) îi desemnează pe coloniștii germani
drept <<liberi și oaspeți>> (liberi et hospites)―19

19 Ioan -Aurel Pop, coord. Thomas Nägler , Istoria Transilvaniei , Vol. I (până la 1541), Institutul Cultural
Român – Centrul de Studii Transilvane, 2003, p. 7.

38
Astfel, s -au luat anumite măsuri prin care s -a impus modelul vestic, punându -se accent de
asemenea în mediul religios pe impunerea catolicismului, în spe cial după creștinarea
conducătorului maghiar Vajk, devenind astfel Ștefan I, rege al Ungariei, la 1100. După acest
eveniment s -a dus o politică de populare a Transilvaniei, în urma unor bă tălii și acaparare de
teritorii. După cum arată izvoarele istorice, în 1111, se înregistra în spațiul transilvănean, la Alba
Iulia, denumită în unele documente Bălgrad sau Bellegrad, primul statut de înalt funcționar laic,
sub titulatura de „Mercurius Princeps Ultrasilvanus―, însoțit de o față bisericească catolică sub
numele de Simion Ultrasilvanus, menționați într -un act, de către regele Coloman. (Kalaman).20
Deși suveranitatea maghiară devenea din ce în ce mai autoritară, iar în urma semnării
actului de la 16 septembrie 1437 la Căpâlna, cu denumirea de „Unio Trium Nationu m― sau
„Fraterna Unio―, ca efect al Răscoalei de la Bobâlna (1437 -1438), prin care cele trei națiuni
existente în Transilvania, nobili maghiari, sași și secui, au ajuns la inițiativa de a acorda toleranță
din punct de vedere social și politic, în special i obagilor de etnie română, însă la acest tratat se
supuneau și țăranii unguri, deoarece actul consemna doar privilegiile nobilimii, care era
reprezentată în mar e parte de națiunea maghiară. De asemenea, sub semnul tratatului intra și
Biserica Ortodoxă Română, aceasta nefiind inclusă în legitimitatea statului.
Spre sfârșitul secolului al XVI -lea, marea parte dintre locuitorii sași ai Transilvaniei trece
la luteranism, iar maghiarii la calvini sm, ambele fiind forme de mișcări reformante, plecând de la
Martin Luther, ramificând astfel Biserica Catolică. Românii din Transilvania, rămân în
majoritate sub Biserica Ortodoxă, provocare pentru celelalte credințe reformatoare, deoarece
asimilarea acest eia putea duce la o întărire a poziției uneia dintre reforme. Întrecerea dintre
confesiunea catolică și cea reformatoare s -a dat în secolul al XVII -lea, ducând la mari conflicte
în spațiul intracarpatic, fiind atestate numeroase incidente. Începând cu 1600 , conducătorii
Transilvaniei au aparținut calvinismului, încercând să combine principiile de acaparare ale
Reformei, cu mediul religios tolerat „Un exemplu în acest sens a fost atitudinea lui Gabriel
Bethlen, atât în problema ortodocșilor, cât și în cea a catolicilor. Deși ar fi dorit trecerea la
calvinism a supușilor ortodocși, a fost sensibil la cererea Patriarhului Chiril Lucaris de a respecta
Biserica Ortodoxă.―21Pe de altă parte, sub conducerea principelui Mihai Apafi I, populația care
avea confesiunea ortodoxă nu a fost scutită de amenințare, deoarece la 19 septembrie 1662,

20Ibidem , p. 10.
21 Șarolta Solcan, Societatea Românească din secolul al XVII-lea în izvoarele de expresie maghiară ,
Editura Universității din București, 2000, p. 221.

39
acesta susținea „preoților români să nu le îngăduiți niciun fel de ceremonie superstițioasă, nici cu
crucile, nici cu pomenile, nici cu deprinderea superstițiilor, nici să nu -i lăsaț i să împlinească
niciun fel de rit potrivnic cuvântului lui Dumnezeu și obiceiului creștin.― 22
În continuare, în secolul al XVII -lea, deși se confruntau cu refuzul provenit din partea
populației de rit ortodox, planul de a acapara populația română prin im punerea calvinismului a
fost prelungit prin păstrarea acestei populații la rangul de tolerați, realizându -se astfel alte acțiuni
conflictuale prin care nobilii maghiari, folosindu -se de această situație avantajoasă, au silit
preoții și călugării să părăsea scă proprietățile și locurile în care își defășurau activitățile în
propovăduirea ortodoxiei, pentru a și le însuși „În toamna anului 1614, preoții și nobilii români
din două sate ale comitatului Satu Mare, Groși și Ocoliș, se plângeau că noul proprietar l e-a
ocupat mănăstirea <<în care nici tatăl său nu s -a amestecat cu nimic, nici nemeșii, nici domnii de
odinioară. >>― 23Atacurile la adresa românilor ortodocși au continuat și mai târziu în acel secol,
în 1680 cronicarul Mihai Cserei se arăta consternat de soarta mitropolitului Sava Brancovici,
căruia i s -a acordat un tratament dur, prin biciuire, în urma unui complot dintre nobilii maghiari
Ladislau Székely și Ștefan Naláczi „a început să fie invidiat de unii nobili, și deși Ladislau
Székely era rudă apropi ată cu episcopul, totuși a fost învins de setea de bani și pentru că altfel nu
putea ajunge la banii episcopului, a conspirat împreună cu Ștefan Naláczi, pentru că altfel nu -l
puteau aduce în dizgrația principelui (…) Pe nenorocitul episcop într -o cămașă și încălțări l -au
scos afară și l -au biciuit până i s -a rupt cămașa, încălțările și carnea de pe șale (…) Bunurile i -au
fost împărțite d e Ladislau Székely și Naláczi.―24
Conștiința religioasă românească din secolul al XVII -lea a evoluat în circumstanțe
complicate, fiind înconjurată de activitățile desfășurate ale celorlalte confesiuni. În acea perioadă
exista un puternic conflict în ceea ce privea apartenența la o religie, indivizii fiind atacați în
continuare, atât moral, cât și fizic, pentru credințele lor. În schimb, statutul de toleranță atribuit
instituției bisericești ortodoxe poate fi privit ca un avantaj, deoarece ieșea din sfera de influență a
politicii, dar și a a ntagonismului creat între Refomă și catolicism, deși fiecare dintre ele urmărea
să stăpânească mulțimea majoritară a principatului, cea română, ceea ce a dus la abuzul asupra
acestei națiuni. În păstrarea unității românești, o funcție importantă a fost rep rezentată de
preoțime, fiind printre singurii învățați în mediul social românesc, aceștia au reușit să propage

22 Ibidem, p.225
23 Idem, p. 229.
24 Idem, p. 232.

40
învățături și să mențină o constantă în viața cotidiană a oamenilor, fiind apreciați de mulțimea
rurală, care de obicei nu ieșea din rânduiala no rmelor bisericești. Faptul că identitatea
românească era supusă unor încercări de reorganizare, prin dorirea acaparării religioase al
numărului majoritar de origine română, ceea ce ar fi dus la un control din punct de vedere politic
mult mai redutabil, a î nfiripat în conștiința coletcivă un sentiment de solidaritate, pe care, după
cum ne arată câteva episoade istorice, românii nu s -au privat să -l arate.
Se remarcă astfel evenimentul Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, din 1784, care a
reprezentat un mom ent de răzvrătire a țăranilor români, maghiari și secui, aflați în iobăgie în
Principatul Transilvaniei. Motivul pentru care mulțimea s -a mobilizat a avut drept cauze
nemulțumirile și măsurile din ce în ce mai drastice în ceea ce privea munca pe care trebu iau să o
îndeplinească șerbii, dările care erau siliți să le plătească, dar și o serie de condiții la care erau
supuși. Deși Maria Tereza, împărăteasa țărilor aflate sub dominație austriece, oferă pintr -un
decret, în continuare statutul de toleranță pentru țăranii români ortodocși, acesasta referință nu
are prea mare eficacitate. Astfel, Horea întreprinde un număr de vizite la Viena, pentru a
consemna petiții în ceea ce privește starea populației din Transilvania. În cadrul aceluiași an,
împăratul Iosif al II-lea emite o măsură prin care cei care se înrolau în armată erau aboliți de
legarea de pământ, revenindu -le dreptul de a -și însuși proprietățile pe care le munceau. Acest
lucru a fost abrogat de guvernatorul Transilvaniei Samuel von Brukenthal, fiind in fluențat de
nemulțumirile nobililor maghiari, privind această cauză, deoarece aceștia pierdeau avantajele
care le reveneau de la populația aservită. Se evidențiază în acest mod, receptarea populației
române, care neîndreptățită, manifestă un spirit de revo ltă colectiv, manifestându -se astfel într -un
context violent de răzvrătire spontană, ceea ce demonstrează caracterul instinctiv de apărare.
Această însușire ia naștere din intriga contextului, conflictul ducând la sponetaneitatea pe care o
adoptă indivizii aceleiași mulțimi, având trăsături sau mod de viață comun, identificându -se cu
același ideal. Deși nefiind un popor violent, deoarece istoria arată caracterul destul de pașnic al
românilor, neavând dorința de expansiune, natura umană este evidențiată și î n acest caz.
Schimbarea stării psihice comune a masei, pusă în fața unei inconveniențe continue și
persistente, fiind întărită de tensiunea și presiunea la care este supusă un timp îndelungat, duce la
o izbucnire.
Un astfel de comportament este de aștepta t, având în vedere flexibilitatea caracterului
uman, în special aflat în astfel de circumstanțe, ceea ce trimite la încadrarea acestei mulțimi, ca

41
reper istoric, în definirea maselor criminale. Desigur, este luată în considerare doar starea
momentului resp ectiv, de răzvrătire, conturat puternic în special în opoziție cu natura pașnică și
supusă de care mulțimea a dat dovată timp de patru secole. De subliniat este în speță
temperamentul sau structura punctului culmintant, deoarece acela reprezintă nota de id entificare
a caracterului și naturii umane.
Starea latentă de care dă dovadă caracterul unei astfel de mulțimi, este înșelătoare,
deoarece răbufnirea poate apărea oricând, fiind nevoie doar de un impuls la care aceștia să se
trezească și să reacționeze vi olent. Încă din Antichitate, după bine cunoscuta afirmație formulată
de presupusul părinte al istoriei, Herodot, cum că „Geții sunt cei mai viteji și mai drepți dintre
traci.―25 poate fi demonstrată în cazul urmașilor lor, care aflați într -un context discre pant, găsesc
soluția într -o revoltă temporară, care însă a dus la desființarea de glie a țăranilor și legitimarea
unor drepturi prin dispoziția dată de Iosif al II -lea, la 22 august 1785, prin care era înlăturată
dependența țăranului de stăpânul feudal.
Maniera de reeducare a omului universal a fost realizată printr -o prepropagandă instituită
cultului creștinismului.
Creștinismul poate fi privit prin perspectiva unei ideologii promovate, deoarece
presupune aceeași structură de elemente prin care s -au form at și alte teze, doar că în acest
context fundamentul pe care s -a construit a fost unul spiritual, de convingeri în favoarea unei
entități care a avut un caracter variabil, element al necunoscutului care a produs o frivolitate mult
mai mare în rândul maselor, supuse voluntar sau involunta r prin frică, față de exponentul viu al
unui lider. Existând o astfel de dominație, mai presus de cea umană, aceasta a contribuit la
înrobi rea popoarelor. Acest lucru a fost întărit prin exercitarea stăpânirii reprezentanților din
cadrul politic sau religios, atât în mod pozitiv , propovăduind învățăturile într -un mod degajat,
ajutând la formarea unor idealuri și crezuri de întregire și identitate , dar și negativ prin
dezmembrarea sau anihilarea unor civilizații și culturi . Creștinismul ca motor de propagare și
înrădăcinare al principiilor pe care s -a fundamentat și modificare la nivelul judecății umane,
putea fi tradus ca un curent sau m anifest, dar datorită primitivismului, necivilizării și lipsei de
emancipare umană, el s -a perpetuat, fixând adânc în conștiința colectivă dogleme pe care le -a

25 George Pruteanu, „Jumătăți (Herodot și Guizot)“, www.pruteanu.ro , 25 apr ilie 1997, accesat ultima
data pe data de 31 mai 2016, la URL: http://www.pruteanu.ro/4doarovorba/emis54herodot.htm

42
promovat, devenind o ideologie, apoi un simbol al tradiției, integrat în activitatea inconștient ă de
judecată a generațiilor, care au fost conduse după aceleași norme.
Astfel, creștinismul a creat un alt model de propagandă, în numele unei figuri
determinate, fiind ilustrat și răspândit la nivel global de-a lungul timpului sub forma unor
dispoziții prielnice mântuirii . Iertarea păcatelor de către o ființă supremă, naște atât siguranță cât
și frică. Ambele sentimente, aflate la extreme , generează conflicte în rândul i divizilor, care
profită de oferta salvării în favoarea prilejului greșelii. Cu ajutor ul căinței, greșeala este
înlăturată, iar individul constată acest lucru ca fiind un privilegiu acordat în contextul
mărturisirii, ceea ce produce noi greșeli. De asemenea există și frica pe care o manifestă oamenii
în raport cu divinitatea, provocând astfel căderea în bigotism, fapt realizat prin naivitatea și
incapacitatea indivizilor de a distinge rațional anumite aspecte.
Susținând propaganda dogmelor creștine, expresii precum „God is everywhere !―, tradus
prin omniprezența divinității creștine în totalitatea existenței umane, se realizează nivelarea
sentimentului de control , îmbinat cu cel de frică , manifestat în rândul indivizilor de apartenență
la aceeași confesiune, în speță cea creștină. De a semenea „frica de Dumnezeu― solidifică starea
de domnație exercitată asupra oamenilor a unei entități impalpabile, care însă are puterea de a
defini existența umană , dezvoltând în conștiința colectivă umană o formă de responsabilitate și
vigilență, stări c are influențează habotnicia.

43

III. Nazism, comunism, propaganda și manipularea în masă

Întotdeauna masele au fost conduse de indivizi care ave au anumite trăsături distincte făță
de resutul mulțimii. Grupurile de indivizi sunt formate în așa fel încât să urmeze instinctual
conceptele pe care le propovăduiește un individ care are calități de conducător. Cei mai mari
lideri ai lumii adesea au respectat o anumită conduită a însușirilor care îi diferenția de restul
indivizilor, în special prin maniera lor de a o manifesta. Febrilitatea pe care o manifestau de cele
mai multe ori conducătorii, în special cei din mediul totalitarismului, convingea masele de
veridicitatea discursurilor oratorice. Cele mai mari victorii pe care le -au avut marii conducători
în arta retoricii, au avut loc după mari schimbări care au avut loc în cadrul societăților, sfârșitul
războaielor sau al revoluțiilor, momente de repaus, în care masele sunt derutate și slăbite în urma
unor lup te fizice sau psihice. Populația aflându -se într -o stare dezolantă, primește o așa zisă
șansă, care o poate scoate din confuzia, poziția inadecvată și neajutorare. Aceasta primește
necondiționat oferta care i se face, din necesitatea de a nu rămâne în cont extul nefavorabil în care
se află, doritoare de schimbarea care pare a fi promițătoare de cele mai multe ori, datorită
artificiilor prin care este mascat viitoarea construire a socității și a mediului, după normele bine
definite ale unei ideologii. Există numeroase exemple în istorie, simboluri marcante ale
dominației mulțimilor, atât prin arta oratoriei, a persuasiunii continue și intense, care de cele mai
multe ori a dus la eșec. Pornirea întotdeauna a fost fastuoasă, deoarece complicitatea a venit în
primul rând din partea maselor, care au contribuit prin adorație la creearea unei imagini de
salvator a liderului lor.
De cele mai multe ori impus, dar susținut atât conștient dar și condiționat, cultul
personalității conducătorului a contribuit la înrădăcin area subjugării mulțimii, atât a celei în mod
direct aflate sub influența exercitării puterii, dar și a generațiilor care au urmat -o, anumite
trăsături și concepte perpetuându -se, fiind influențate de diferiți factori de mediu, de spațiu
geografic și de cu ltura sau civilizația în care s -a dezvoltat o națiune. Conturarea unor astfel de
cutume în interiorul societăților, la nivelul mulțimilor, prin intermedul generațiilor, este realizată
formulând ideologii politice, care apoi sunt transformate în sisteme pol itice. Unul dintre
exponenții acestui proces a fost totalitarismul, care s -a pe puterea unui singur conducător, a unui
singur partid și implementarea ideii de uniformizare a poporului sub aceeași conducere.

44
În cadrul spectrului conceptului ideologic, mas ele sunt supuse unor procese de acceptare
a terorii. Manevrarea psihicului uman, cu atât mai mult la scară mare este realizată cu ajutorul
propagandei, etapă în care sunt reliefate două mari ramificații ideologice, declarate totalitare prin
manifestarea re gimului în care au fost aplicate.
În secolul XX, începând cu 1933, Germania se înscria în suținerea unei noi figuri politice
promițătoare, astfel Adolf Hitler devine simbolul unei populații după Primul Război Mondial,
fenomen explicat prin binecunoscuta p ropagandă. Explicația acestui fenomen este redată prin
binecunoscuta propagandă. Este știut că Tratatul de la Versailles din 1919, reprezintă un episod
umilitor, care a produs frustrări în cadrul poporului german. Tratatul susținea restabilirea
Germaniei p rin plata unor mari daune, asumându -și totală responsabilitate pentru declanșarea
războiului, pierzând teritorii, limitând forțele militare, fiind deposedată de colonii, iar în cazul
teritoriilor locuite de germani, s -a aplicat metoda istorică, nu cea nați onală. Între timp, în mintea
oamenilor creștea aversiunea pentru aceasta hotărâre nefondată, după cum era considerată.
Bineînteles după marele război, țara este în stare de criză, ceea ce amplifică situația dezolantă.
Împrejurările aveau să se schimbe, deo arece în scena politică urma să apară cel care și -a impus
controlul dictatorial într -un timp uimitor de scurt asupra unui aparat guvernamental extrem de
dezvoltat, elaborat și complex.
Din 1933, organul care se ocupa cu organizarea statului pe plan inter n, a avansat ideea
unei transformări radicale, prin care mulțimea putea înțelege „eforturile “. Susținerea populară nu
a fost niciodată totală, însă a acordat legitimare prin consultarea prealabilă a cetățenilor, pentru
acțiunile lui Hitler. Motorul propag andei de stat a procurat un mare număr de fanatici
combatanți, element de provocare și mobilizare a celor tulburați. Partidul era angajat în punerea
în practică a ideii naziste, pe care o înțelegeau ca fiind nedespărțită de „voința Fuhrerului―.
Deificare a concretă a lui Hitler realizată de către mașina de propagandă, i -a produs o figură de
lider care are însușiri supradimensionale, întrupare a unei „misiuni istorice―, formând un punct
important în organizația de putere a celui de -al Treilea Reich.
Adolf H itler și -a creat propria filosofie, o viziune ideologică, pe care a aplicat -o cu
succes, deși finalul nu a fost întocmai fericit. În această situație, nu totul a ținut de puterea unui
singur om, victoria asupra maselor fiind realizată prin metode persuasiv e. Nazismul a
reprezentat, dincolo de mediul politic, un curent social, pe care poporul l -a ales în urma unui vot
realizat în mod democratic. Neștiința și inconștiența oamenilor au dus la succesul lui Hitler, fiind

45
rezultatul unei afectivități colective, a l unei așteptări și al unei speranțe de revenire întâlnite la un
popor doritor de demnitate națională și stabilitate. Hitler devi ne astfel, în contextul creat, eroul
mult dorit de către popor, imaginea politicianului salvator , potolind antipatia față de Tratatul
rușinos. Activitatea care se ocupa cu imaginea F ührerului și a ideologiei naziste a ajutat la
conspirația nazistă și la impunerea acesteia prin diverse metode manipulatoare. Propaganda și -a
făcut partea din rol, producând alegerea și concretizare a puterii naziste.
Propaganda nazistă este un model de campanie electorală superioară, elevată, din cauza
căreia puterea a ajuns în mâna unor oameni perfizi, fiind exercitată cu succes în defavoarea
omenirii. Propaganda a creat cultul conduc ătorului, însă aceasta nu ar fi fost manifestată fără
existența unui exponent înzestrat cu anumite trăsături bizare ca ale lui Hitler. Ideile stricte, de un
caracter sever ale liderului nazist au fost cu ușurință implmentate în mintea poporului german
slăbit de războaie și avid al unei conduceri sistematice. Mulțimea a fost manipulată vizual dar și
moral. Influențarea maselor prin prezentarea unor artificii nu este o manieră nou apărută, însă
reușită de către adepții și susținătorii politici ai lui Hitler. Fiind însărcinat cu un nou minister, și
anume acela al Informării Populare și al Propagandei, Joseph Goebbels, una dintre personalitățile
Partidului Nazist, s -a asigurat de pregătirea maselor pentru îndatoririle naționale și înfăptuirea
unei pseudorealităț i.
Fascinat de către Hitler, s -a ocupat de formarea imaginii Partidului Nazist, atingând în
mod perfid mulțimea : „bună este propaganda care conduce la success ( …) aceasta nu trebuie să
fie corectă, blândă, prudentă sau onorabilă (…) fiindcă important nu este o propagandă să aibă
ținută, ci să dea rezultatele scontate “ 26. Puterea se poate obține modificând realitatea. Conceptul
constă în denaturarea realității, disimularea adevărului fiind un procedeu prin care se ajunge la
putere printr -o cale mai scurtă și mai ingenioasă decât cea în mod normal. Armele folosite de
Partidul Nazist împotriva poporului, au constat în utilizarea perspicace a unor cuvinte care
atingeau vulnera bilitatea mentală colectivă. Propaganda a fost realizată cu un întreg arsenal de
mijloace științifice și tehnologice printre care radioul, tipăriturile, presa, statisticile, arta.
Goebbels a reușit să dea o lecție de propagandă, utilizând masiv și fără pre cedent toate
mijloacele media pe care le avea la dispoziție, afirmând oriunde prezența Partidului Nazist,
copleșind țara cu manifeste, afișe roșii cu svastici, ziare distribuite pe stradă, mașini cu portavoci,
proclamând cuvintele și discursurile liderilor partidului. De asemenea mitingurile nu lipseau,

26Adelin Guyot, Arta Nazistă ,Editura Corint , București , 2002, p. 16

46
fiind realizate în așa fel încât oricine putea reține cu ușurință dintre sloganurile acestora, acest
lucru fiind întocmai scopul celor care le -au creat, devenind un avantaj în planul de manipulare.
Goebbels realiza cu pasiune principiile lui Hitler „Imaginea în toate formele ei, până la film, are
încă mai multă putere, sub acest aspect. Acolo omul trebuie și mai puțin să -și lase rațiunea să
intervină ; îi este de ajuns să privească și, cel mult să citească tex tele cele mai scurte. ― 27. Norma
propagandei lui Goebbles este efectul asupra maselor. Mesajul său este simplu, se restrânge la
câteva linii, puncte, puține și esențiale, simetric repetate. Un slogan este menit memorării,
concentrat și conține doar enunțur i afirmative. Stadiul informațiilor transmise, trebuia să fie în
limita facultăților de asimilare ale celui mai slab dintre cei cărora li se adresează. Făcând o
paralelă, acest concept este folosit în contemporaneitate de către agențiile de publicitate,
demonstrând încă o dată culpabilitatea maselor pentru alegerile făcute.
Pe de altă parte, cultul conducătorului a fost exercitat și în blocul comunist, deși diferit
prin cultivarea egalității în rândul indivizilor, constituind un motor de propagare al fric ii prin
impunerea adorației față de lider, lucru aflat în contradicție cultului promovat de Nazism, în care
masele contribuiau voluntar la slăvirea dictatorului. Comunismul s -a construit forțat, dorința de
control venind doar din partea celor care conduce au, nefiind în cele mai multe cazuri îmbrățișată
de indivizi, care participau la desfășurarea regimului datorită împrejurărilor, fiind forțați să
gândească într -un anumit mod, pregătit de normele comuniste, ceea ce diferă de Nazism, unde
impunerea unui anu mit tip de gândire s -a făcut printr -o educare a conștiinței și stimulare a
convingerilor. Ceea ce dovedește într -adevăr faptul că poporul deține puterea, lucru afirmat în
legile democrației, este reprezentat cu atât mai mult în regimurile totalitare . Ea este indusă la
nivel psihologic în conștiința colectivă deoarece ea se află în număr ul care formează un întreg
mai ușor de manipula t. Puterea devine simbolul pe care îl propagă liderii în mentalitatea
mulțimii. Impresia de deținere al controlului reiese în tocmai din manifestările grupurilor atât în
manifestații, ceremonii de preaslăvire sau revolte și răscoale, deoarece atunci este exercitat
sentimentul de siguranță și încredere în stăpânirea absolută pe care o manifestă fiecare dintre
indivizi, trăsătură s pecifică instinctelor pe care se fundamentează structura unei mulțimi .

27 Adolf Hitler, Mein Kampf , Editura Pacifica , București , 1993, p. 21

47

Parabola Orbilor

Arta a reprezentat de -a lungul timpului o manieră de înfățișare estetică, plastică a
referințelor mediului. Aceasta a acționat în diverse forme în perioade și contexte istorice de la
apariția omului și până în zilele noastre. Arta plastică, exclusiv aborda tă în pictură a manifestat la
nivel de perspectivă, evoluția atât din punct de vedere compozițional dar și conceptual anumite
noțiuni, sentimente sau atitudini față de mediul înconjurător dar și de evenimente. Astfel ea a fost
folosită drept obiect de expr esie în pronunțarea manifestului artiștilor în raprt cu unele situații la
care luau parte sau care le trezeau anumite aspirații și sentimente. Pictura este o formă de
transpunere nonverbală a afectelor, certitudinilor, credințelor, ca rezultat al aplicării directe sau
indirecte asupra artistului a unui factor extern, de natură fizică, spirituală sau morală. Prin artă s –
a produs cizelarea intelectului uman, în care reacțiile impulsive, de indignare sau ostilitate au
devenit o consecință estetică , plastică, o refulare nobilă a unor sentimente contradictorii.
Bineînțeles arta plastică a reprezentat refugiul, exaltarea sau preamărirea frumosului și
sublimului, însă aceste sentimente sunt umbrite în fața unor trăiri întunecate, de aceea lugubrul
produce unul din tre cele mai puternice sentimente, și anume frica.
Urâtul reprezentat în artă a frapat întotdeauna , deoarece oribilul este redat într -o manieră
acceptabilă, comodă, tema fiind ușor de suportat, fiind creată armonia și echilibru l la nivelul
privirii, iar simetria sau spațialitatea duc spre transcendență . Arta creează desăvârșire, indiferent
de subiectul pe care îl modelează sau încearcă să -l reproducă la cel mai realist nivel.
Referitor la temele abordate, o operă simbolică în reflectarea contagiunii în mentalitatea
umană este redată de tabloul flamand din 1568, al pictorului renascentist Peter Bruegel cel
Bătrân, denumită Parabola Orbilor . Titlul face trimitere la un pasaj biblic, din Noul Testament,
care îi aparține apostolului Matei (15 :14) „Lăsații p e ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; și dacă orb
pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă. “ 28, în care Iisus Hristos face o analogie între
orbirea fizică și cea spirituală, vorbind despre întunecarea minții oamenilor. Pictura redă șirul
unor bărbați ne văzători, mergând pe un teren accidentat, noroios. Aceștia întruchipează țărani

28 Sfânta Evanghelie după Matei, www.bibliaortodoxa.ro , accesat ultima dată pe 22 iunie 2016 , la URL:
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=15&id=55

48
aliniați, realizând astfel diagonala descendentă a tabloului, de la stânga sus la dreapta, ceea ce se
poate traduce prin decăderea ființei umane . Sunt surprinși fotografic, într -un moment înghețat,
deoarece deși blocați într -o ipostază, pictura sugerează mișcare. Ei se deplasează în șir,
asigurându -se că nu se pierd unul de celălalt prin legătură fizică, fiind prinși cu mâinile de umerii
celui din f ață, respectiv agățându -se cu un toiag. Mâna stângă sprijinită de cel din față ilustrează
plecarea pe o cale greșită, cu atât mai mult cu cât cel care îi conducea este redat căzut într -o
groapă , iar cel de -al doilea fiind pe cale de a -și urma călăuza , fiin d ilustrat cu o reacț ie de frică
dar și surprindere, prin care se adresează privitorului, ca o rugăminte în a încerca modificarea
viitorului apropiat. Privir ea în ansamblu a lucrării conturează sfărșitul inevitabil care urmează,
fiecare dintre ei având ace eași soartă ca a celui dinainte, aceea de căd ere în necunoscut. Al treilea
țăran prezintă o figură terorizată, deoarece pricepe ceea ce va urma datorită toiagului înclinat,
care îl va trage și pe el în jos. Cel de -al patrulea om este redat prin prezentarea unei poziții care
exprimă confuzie, dar prin ridicarea feței la cer, se poate considera ruga acestuia pentru ajutorul
divin.
Desigur, plasarea bisericii pe fundal, între cel de -al doilea și cel de -al tre ilea om, nu este
făcută îmtâmplător. Există de asemenea o polemică în ceea ce privește simbolica acestei
reproduceri . Pe de o parte semnificația așezării bisericii între primii doi deja pierduți și ultimii,
care ar mai putea primi o șansă, poate fi tradusă ca o refuzare și negare a indivizilor a credinței și
a entității divine, dar și ca un semnal de apel asupra îndoctrinării și orbirii oamenilor prin
propovăduirea dogmelor, pentru supunerea acestora.

49

Concluzie

Lucrarea de disertație prezentă a îngloba t subiecte și teorii conform cărora adevărul
istoric este redat prin prisma conceptelor și evenimentelor care au dus la întreținerea continuității
umane și evoluția acesteia în funcție de diferiți factori . Prin descrierea introductivă despre
psihologia maselor, am încercat formularea unor trăsături fundamentale care reies din temele și
subiectele abordate, prezentate ulterior în structura lucrării. Cercetarea domeniului istoric a creat
un sentiment de intrigă față de natura imprecisă a caracterului uman , prin urmare rezultând baza
aleger ea temei în cauză, păstrând de asemenea afinitatea față de acest domeniu. Lucrarea poate fi
privită ca un mers invers al dezbaterii științifice, deoarece în primă fază am ales prezentarea
analizei asupra maselor, urmând c a în conținut să redau factorii care determină caracteristicile
derivate ale studiului maselor. Argumentele privind caracterul deviant al indivizilor au constat în
cercetarea pe fondul istoric al anumitor evenimente. Plasarea elementului uman în diferite
contexte istorice a ajutat la evidențierea particulatităților emise în primul capitol al lucrării.
Curiozitatea stârnită în studiul asupra istoriei a generat îndreptarea atenției spre examinarea
esenței psihice care stă la baza mișcărilor de desfășurare și dezvoltare a omenirii. Descoperirea
faptelor sau a noțiunilor specific e istori ei este incomplet ă în lipsa fondului cunoașterii mentale a
populațiilor, care a dus la proiecția și afirmarea lor de -a lungul existen ței omului. Înțelegerea
manifestărilor sau fenomenelor întâmplate în trecut se justifică în momentul în care se
conturează priceperea cauzelor care au determinat faptele în sine, acestea devenind consecințe le
sau efectele, din punct de vedere al analizei psihologice.
Construcția celei de -a doua părți este compusă din relatarea și examinarea, în paralel sau
succesiv , a anumitor împrejurări sau procese istorice , care conturează înaintarea mai mult sau
mai puțin onorabilă a rasei umane, prin afirmarea dezideratelor , a ideologiilor sau manifestelor
efectuate. Temel e sau episoadele istorice , care probează analiza maselor, au fost alese în
conformitate cu preferințele personale, fiind astfel evidențiată predilecția către anumite scenarii
istorice care posedă un caracte r polemic. De asemenea , pe această cale am dorit demarajul către
demistificarea unor figuri simbolice din istorie și a anumitor perspective asupra proceselor de
continuitate a unei națiuni prin identificarea și plasarea acestora într -un context istoric veridic.

50
În partea a treia am dorit să sugerez diferențele dar și asemănările dintre imaginile
mesianice ale conducătorilor regimurilor totalitate, atât de extremă dreapta, prin exemplificarea
cultului conducătorului și mo torului de propagandă nazistă, dar și de extremă stânga, prin
evocarea unor caracteristici specifice comunismului.
Adăugarea analizei tabloului flamand al lui Peter Bruegel cel Bătrân, Parabola orbilor, a
fost aleasă pentru a consolida ipoteza și subiect ul dezbătut în lucrare, dar și în determinarea unui
simbol generic al mentalității deficitare a maselor.
Definiția istoriei poate fi cea regizată, care se formulează în favoarea studiului omenirii
de la începuturi până în prezent, înglobând de asemenea ce lelalte ramuri științifice (muzeologie,
arheologie), care ajută la descoperirea, plasarea și identificarea originilor popoarelor, însă istoria
primește de asemenea o valoare superficială în situațiile de polemică și contracarare a
argumentelor, remarcată p rin cantitatea aproape infinită a subiectivității. Desigur, anumite fapte,
evenimente sau izvoare nu pot fi înșelătoare, însă perspectivele contradictorii, care iau naștere în
urma expunerii acestora, depășesc de multe ori limitele rațiunii. Ca atare, isto ria nu poate fi un
model de cercetare exact, dată fiind natura mistificării, modelării sau alienării adevărului. Istoria
ca obiect de cercetare, poate primi o etichetă veridică doar prin compararea acesteia cu domeniul
literaturii. Este subliniată existenț a unei granițe firave între cele două medii de cercetare,
deoarece istoria de multe ori tinde să identifice anumite caracteristici cu cele pe care le găsim în
sectorul literar ( legende, mituri). Reversul acestui lucru poate fi acceptat, deoarece mediul li terar
poate propulsa anumite subiecte de factură istorică, modificând sau utilizând evenimente, factori
sau contexte istorice, însă transformarea istoriei în literatură degenerează veridicitatea acestei
științe, fiind astfel exemplificate doar variante ale adevărului.

51
Anexă

Parabola Orbilor, Pieter Bruegel cel Bătrân, picture flamandă 1569

52

Bibliografie

I. Lucr ări generale și speciale :

1. Audergon, Arlene, The War Hotel: Psyhological Dynamics in Violent Conflict ,
Whurr Publishers, London, 2004.
2. Bergier, Jaques, Cărțile blestemate , Editura Pro, București, 2007.
3. Brown, Peter, The Rise and Function of the Holy Man in Late Antiquity în The
Journal of Roman Studies, The Roman Society, Cambrige, 1971.
4. De Las Casas, Bartolomé, eds. Andrew Hurley ,Frank lin W. Knight , An Account,
Much Abbreviated, of the Destruction of the Indies , Hackett Publishing Company
Inc., Indianapolis, 2003.
5. Eliade, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase , Partea a II -a De la
Gautama Buddha până la triumful creștinismului, Editura Univers Enciclopedic,
București, 2000.
6. Le Bon, Gustave, Psihologia maselor , Editura Antet XX Press, București, 2002
7. Guyot, Adelin, Arta Nazistă , București, Editura Corint, 2002.
8. Hitler, Adolf, Mein Kampf , București, Editura Pacific a, 1993.
9. Lupaș, Ioan, Studii, conferințe și comunicări istorice Vol. II , Cartea românească
din Cluj, Cluj, 1940.
10. Munteanu, Eugen, Confesiuni , Editura Nemira, Bucure ști, 2003 -2006.
11. Păunescu, Adrian, Totuși, iubirea în volumul Cele mai frumoase poezii de
dragoste , Editura Curtea Veche, București, 2011.
12. Pop, Ioan -Aurel, coord. Thomas Nägler , Istoria Transilvaniei , Vol. I (până la
1541), Institutul Cultural Român – Centrul de Studii Transilvane, 2003.
13. Prodan, David , Răscoala lui Horea, Vol.I , Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1979.
14. Prodan, David , Supplex Libellus Valachorum Din istoria formării națiunii
române , Editura Științifică și Enciclopedică, București, , 1984.

53
15. Solcan, Șarolta, Societatea Românească din secolul al XVII -lea în izvoarele de
expresie maghiară , Editura Universității din București, 2000.
16. Stannard, David E., American Holocaust : The Conquest of the New World ,
Oxford University Press, Oxford, 1992.
17. Vacandard, Elphège, The Inquisition: A critical and historical study o f the
coercive power of the church , Longmans, Green and Co., Londra, 1908.
18. Churchill, Ward, A Little Matter of Genocide : Holocaust and Denial in the
Americas 1492 to the Present, City Lights Books, San Francisco, 1997.

54

II. Surse edite
Izvoare electronice:

1. www.historia.ro
2. www.europe.newsweek.com
3. www.pruteanu.ro
4. www.descopera.ro
5. www.filmedocumentare.com/cristofor -columb -epoca -descoperirilor
6. history.state.gov/milestones/1 830-1860/indian -treaties

Izvoare documentare:
1. Marlon Brando: Hollywoods Treatment of Ethnic Minorities – Interview (1973),
sursa: www.youtube.com
2. Filmul Agora de Alejandro Amenábar , 2009.