The following ad supports maintaining our C.E.E.O.L. service [600098]

The following ad supports maintaining our C.E.E.O.L. service  
 
 ASPECTE DIN ISTORIA ȘI LUPTA PENTRU SUPRAVIEȚUIRE A
POPORULUI AFGAN
«HISTORICAL ASPECTS AND THE FIGHT FOR SURVIVAL OF THE AFGHAN
PEOPLE»
by Rita PALAGHIA
Source:
Bulletin of "Carol I" National Defence University (Buletinul Universității Naționale de Apărare "Carol
I"), issue: 01 / 2014, pages: 184­191, on  www.ceeol.com .

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 184Istoria Afganistanului este una foarte încercată.
Este o națiune distrusă de invazii, presiuni externe
și mișcări interne, încă dinainte de venirea lui
Alexandru cel Mare. Pentru majoritatea afganilor
tot ceea ce a fost schimbat de-a lungul ultimului
mileniu au fost doar armele folosite împotriva lor,
în condițiile în care nu mulți erau cei care puteau
localiza Afganistanul pe harta lumii înaintea
invaziei sovietice. Sursă de recompense a marilor
cuceritori în trecut și stat tampon între marii rivali
ai lumii în era modernă, a fost apoi câmp de luptă
în timpul Războiului Rece, iar mai recent, loc de
refugiu pentru teroriști în peșterile din munți. Este
locul aflat de milenii la încrucișarea drumurilor și a
intereselor unor civilizații mărețe ale Lumii Vechi,
care este asaltat acum de superputerile Lumii Noi,
pentru poziția strategică pe care o deține, dar și
pentru resursele sale1.ASPECTE DIN ISTORIA ȘI LUPTA PENTRU
SUPRA VIEȚUIRE A POPORULUI AFGAN
hISTORICAL ASPECTS AND ThE fIghT
fOR SUR vIvAL Of ThE AfghAN PEOPLE
Drd. Rita PALAGHIA*
Punte de legătură între Europa, Asia și Africa, Afganistanul a fost de-a lungul istoriei „o rută de invazie” a fostelor
mari imperii și „Pământ al nimănui” greu de străbătut, de cucerit și de păstrat, având o populație extrem de săracă, dar și
resurse naturale extraordinare. A fost și este înconjurat de vecini puternici (India, Pakistan, Iran), bucurându-se de pace doar
când aceștia au avut interese economice comune în a păstra o stare de normalitate și de calm pentru a și le realiza. Situația
actuală și retragerea aliaților, prevăzută în acest an, vor avea implicații majore care se vor traduce prin insecuritate politico-
socială, instabilitate economico-financiară, scăderea dramatică a ajutoarelor umanitare și investițiilor și, nu în ultimul rând,
război civil.
Linking Europe, Asia and Africa, Afghanistan was along the History an „Invasion Route” of the Great Empires and
the „No Man’ s Land” hard to be crossed, conquered or kept, having an extremely poor population, but very rich in terms of
natural resources. It was always surrounded by strong neighbors (such as Pakistan, India or Iran), enjoying the Peace only
when those neighbors had common economic interests to keep its status-quo of normality and calm. The current situation
combined with the scheduled withdrawal of the Allies this year will have a major impact translated on the ground into socio-
political insecurity, economic and financial instability, a dramatic reduction of the humanitarian aid and investments and
finally, most probably into Civil War.
Cuvinte cheie : Afgan; Afganistan; talibani; Programul de Solidaritate Național (NSP); USAID.
Keywords: Afghan; Afghanistan; Talibans; National Solidarity Program (NSP); USAID .
*Comandamentul ISAf din Kabul, Afganistan
e-mail: [anonimizat] nu a avut norocul să se situeze în
afara conflictelor, ci, din contră, s-a aflat în mijlocul
ambițiilor marilor puteri imperialiste, începând cu
prima putere transcontinentală, Imperiul Persan și
continuând cu toate celelalte mari puteri până în
zilele noastre. Nici în plan intern statul afgan nu
și-a găsit odihna, continuând lupta între propriile
triburi, într-un teren care a facilitat întotdeauna
diviziunea puterii și a dezvoltat o oarecare rezistență
împotriva controlului centralizat.
Poporul afgan are și acum aceleași probleme
pe care le avea acum 2.500 de ani. Luptele
continue dintre culturi și religii diferite constituie
o sursă permanentă de motive pentru declanșarea
unor conflicte armate, rămânând nu doar locul de
încleștare a forțelor armate, ci și cel de ciocnire a
civilizațiilor.
Harta geografică, mai mult decât cea politică,
poate explica cel mai bine importanța acestui
loc de-a lungul vremii. Situat în estul extrem al
Platoului Iranian, este spațiul în care se realizează

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 185conexiunea dintre marile imperii ale Asiei Centrale,
Orientului Mijlociu și Indiei. Afganistanul a fost
și este „o rută de invazie”. Trecătorile sale stau
mărturie mută a trecerii armatelor Persiei, Greciei,
Mauritaniei, hune, mongole, britanice, sovietice,
americane și a multor altora. Afganistanul a dat,
de asemenea, naștere unor imperii demult uitate:
Gaznavid, Gorid, precum și a Dinastiei Durrani,
care au răspândit faima luptătorilor afgani, de la
Delhi până la Marea Caspică2.
Secole de transmitere orală păstrează constant
informația că originile afganilor se află într-unul
dintre triburile rătăcite ale Israelului. Ridicarea
Imperiului Persan, în 550 î.H., a marcat începuturile
istoriei scrise despre teritoriul actualului stat.
Cuvântul „afgan” apare pentru prima dată în cele
mai bune puncte de pornire în examinarea istoriei
timpurii a acestei țări, scrierile persane cu sensul
de „zgomotos, gălăgios, nesupus”, precum și în
cele grecești.
Istoricul Arnold Toynbee afirma în lucrările
sale că: „După nașterea civilizației în centrul
Mesopotamiei, harta Lumii Vechi a început să se
clarifice. Două zone au apărut distinct: Siria, ca
legătură între Europa, Asia și Africa, pe de o parte,
și Afganistan, ca punct nodal între civilizațiile
Indiei, Asiei Estice și Centrale, Orientului Mijlociu
și Europei. Poziționează-te în Irak și va deveni
evident că jumătate din drumurile Lumii Vechi
duc la Aleppo și cealaltă jumătate spre Bagram”.
Secolul XXI a însemnat debutul descinderilor în
acest punct strategic nu doar al trupelor americane,
ci și al celor britanice, germane și australiene.
În Afganistan, în special, în regiunile muntoase,
se păstrează încă organizarea de tip tribal guvernată
după structura feudală. Aceste triburi nu au
fost niciodată subjugate de către nicio formă de
guvernare, armatele invadatoare întâlnind în calea
lor doar comunități sedentare despre care nu se
poate afirma că sunt unele pacifiste.
În afara situațiilor când pur și simplu s-au
bucurat de libertate, nederanjați de către guvern,
de multe ori aceste triburi au coborât din munți,
cu rezultate devastatoare, participând la acțiuni
de apărare colectivă, războaie civile și acțiuni
de jefuire. Atunci când au acționat pentru cauze
comune, acestea au dat dovadă de unitate, dovedind
că poporul afgan este capabil, atunci când este
necesar, să răspundă la o amenințare externă3.
Granițele Afganistanului modern au fost
delimitate doar acum 150 de ani, cu scopul de a crea cel mai eficient tampon între India Britanică și
Rusia, astfel orice referință la Afganistan și afgani
înainte de această perioadă, cere flexibilitate în
înțelegere. Astfel, granița urmează râul Oxus, în
nord și râul Hari Rud, în vest, formând granița cu
Iranul. În zona situată între cele două râuri, la acea
vreme, rușii ocupau o zonă în care se afla o oază
importantă încă înainte de semnarea înțelegerii de
fixare a granițelor. În sud nu au fost obiecții din
partea Pakistanului (Balocistan), deoarece întreaga
regiune era și este un deșert care nu prezenta nici
un interes. În est, britanicii conduși atunci de către
Sir Mortimer Durant au delimitat cu minuțiozitate
o linie de separare între state, chiar prin mijlocul
grupului etnic Paștun, cu intenția de a limita resursele
politice și cele oferite de teren, ale Afganistanului.
În 1947, când britanicii au părăsit India, Durant
nu și-a imaginat că într-un moment al istoriei se
va forma, la granițele cu Afganistanul, un alt stat,
acesta fiind Pakistanul. Britanicii și rușii au trasat
de comun acord granițele Afganistanului modern,
o țară de aproximativ 250.000 km2, dominate, în
centru, de munții Hindukuș, cu diferite grupuri
etnice de-o parte și de alta a acestora. Forma de
deget a teritoriului afgan, care atinge teritoriul
Chinei în partea de nord-est, a fost impusă de către
britanici, pentru ca rușii să nu aibă acces în India
prin niciun punct de graniță.
În interiorul Afganistanului a fost un continuu
război civil. Uzbecii, Tadjicii și Turkmenii de la
nord de Hindukuș au opus o rezistență constantă
regulilor impuse de Paștunii din sud (aproximativ
40% din totalul populației, care au primit ajutor
constant din Pakistan – rol care a rămas o dilemă
inexplicabilă).
Odată cu trecerea timpului, răspunsul la
întrebarea „Ce este un afgan?” a devenit din ce
în ce mai complex, odată cu marile migrații și
trasarea granițelor politice de azi. Astăzi știm că un
afgan este o persoană care se trage din Afganistan,
termenul incluzând etniile Paștună, Turcă, Hazară,
Nuristană, Brahnă, Balucă, Aimakă, Tadjică,
Uzbecă, Arabă, Kirghiză, Pașai și Persană. Dar
afgan înseamnă și Bactrianș, și Gaznavid, etnii
care își au originile în timpuri foarte îndepărtate ale
istoriei, și Grecii și Partianșii, care își au originile în
afara acestui teritoriu, dar care au lăsat urme adânci
în istoria și în civilizația acestor locuri. Când, în
termeni geopolitici, centrul atenției se afla în Est,
Afganistanul a exercitat un rol crucial în soarta
națiunilor, cu toate că importanța sa a început să Access via CEEOL NL Germany

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 186scadă la începutul perioadei medievale. Istoricul
Rhea Talley Steward a afirmat că au existat doi
oameni care au adus prejudicii ireparabile acestui
stat. Primul a fost Gingis Han, iar cel de-al doilea
Christofor Columb, care a descoperit rutele
maritime mai eficiente reducând importanța celor
terestre. Afganistanul a devenit astfel „Pământul
nimănui”, teren de luptă al tuturor, important pentru
marile puteri, dar greu de străbătut, de cucerit și
de păstrat.
Invazia Arabă din secolul VII a adus cu
sine Islamul. În 1747, Ahmad Șah (cunoscut ca
Duranni) a preluat Afganistanul, reușind să unifice
diferite triburi afgane și cucerind teritorii întinse
din ceea ce azi reprezintă teritoriile Iranului estic,
Pakistanului, părții de nord a Indiei și Uzbekistan.
Sub conducerea sa acest teritoriu a devenit cel mai
mare imperiu musulman din a doua jumătate a
secolului XVIII, clanul său continuând să conducă
acest teritoriu într-o formă sau alta pentru încă 200
de ani după moartea lui.
Începând cu anul 1800, situația internă a
Afganistanului se agravează dramatic datorită
creșterii intervenției celor două mari puteri
imperialiste: Imperiul Britanic și Rusia Țaristă. În
timpul Războiului Rece, Afganistanul a devenit
un teritoriu foarte important pentru cele două mari
imperii participante la „Marele Joc”, devenind un
spațiu vital pentru acestea și perceput ca un tampon
între sferele largi de influență4.
În două rânduri separate, cunoscute ca „Primul și
al doilea război britanico-afgan”, Imperiul Britanic
a impus „marionete” la guvernarea Afganistanului,
cu scopul de a folosi acest stat ca tampon și
ca instrument de luptă împotriva Imperiului
Țarist, cu mari prejudicii aduse poporului afgan.
Statul a rămas Protectorat Britanic până în 1919
când, în urma Revoluției Bolșevice și ajutat de
revoltele populare de-a lungul întregii Asii, regele
Amanullah declara Afganistanul stat independent,
semnând un tratat de ajutor cu Lenin și declarând
război Angliei. După o perioadă de lupte și dispute
legate de granițe, Anglia recunoaște independenta
acestui stat, iar după abdicarea lui Amanullah,
în 1929, puterea este preluată succesiv de către
Muhammad Nadir Shah apoi de către Muhammad
Zahir Shah, considerat părintele națiunii, care a
condus țara în mod autocratic timp de 40 de ani și
pe care a încercat să o modernizeze (a adoptat, în
1964, o nouă constituție, a creat un stat democratic
cu alegeri libere, un parlament și drepturi civile pentru femei, fiind perceput ca fiind cel care a
adus libertatea5.
În 1973, regele este înlăturat de la putere de
către un membru al familiei sale, Daoud, care se
declară președinte și declară statul Republică.
Puterea acestuia a crescut cu sprijinul Partidului
Democrat al Poporului din Afganistan (PDPA –
un partid comunist promoscovit), care a încercat
impunerea unor reforme populare, contestate
ulterior de opoziția triburilor ultrareligioase și
implicit a populației.
În 1979, Uniunea Sovietică invadează țara și
dă puterea unui membru nepopular din fracțiunea
moderată a PDPA-ului, Karmal, concomitent cu
aducerea în țară a noi efective militare. În acest
context, fundamentaliștii islamiști au început
lupta de guerilă cu sprijinul USA, Arabiei Saudite,
Chinei, Iranului și Pakistanului. În același timp,
CIA au început să furnizeze Mujahedinilor și lui
Osama Bin Laden armament și pregătire militară
în valoare de miliarde de dolari, parte a participării
la „Războiul sfânt” împotriva sovieticilor, care în
final se vor retrage în 1989 și vor permite acestora
să controleze diferite părți ale țării (1992).
Serviciul de Informații Pakistanez nu și-a
pierdut interesul pentru această zonă și, cu scopul
de a pune capăt războaielor între Mujahedini (un
pericol pentru securitatea și stabilitatea granițelor
proprii), creează o nouă mișcare fundamentalist
islamică, Talibanii, în școlile Islamice din zonele
în care se află afgani refugiați în Pakistan (student,
în limba Arabă/Persană/ Paștu). În 1996, aceștia
au capturat Kabulul și i-au forțat pe cei de la
putere să se retragă în nordul țării, controlând
patru ani mai târziu aproximativ 90% din teritoriul
țării. Aceștia impun crearea unui stat teocratic
bazat pe interpretarea Coranului. Se va interzice
femeilor accesul lor la orice formă de educație și
să lucreze orice altceva în afara casei, televiziunea
este interzisă din dorința de a păstra țara în afara
influențelor vestice, iar țara este complet izolată din
punct de vedere politic și diplomatic.
Ulterior, evenimentele de la 11 septembrie
2001 au schimbat totul. Forțele de Coaliție s-au
implicat în războiul antiterorist împotriva Al-
Qaeda. SUA îl acuză pe Osama Bin Laden de crimă
și solicită talibanilor să-l predea, fapt refuzat de
aceștia. Țara este bombardată și începe războiul,
talibanii se retrag în munți, în timp ce populația
suferă și nu se întrezărește niciun sfârșit al acestei
suferințe6. Guvernul de coaliție creat, format din

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 187diferite fracțiuni cu interese opuse, nu pare să
reprezinte interesele populației. În ianuarie 2004
este adoptată o nouă Constituție. Noul guvern
încearcă promovarea egalității între sexe, dar mai
este cale lungă până se va ajunge acolo7.
După mai mult de trei decenii de războaie și
lupte interne, talibanii continuă efortul de a reveni
la putere, iar reconstrucția fizică, economică și
politică a infrastructurii este foarte înceată. Educația
și sprijinul continuu, prin diferite programe, ale
organizațiilor internaționale par că au deschis
poarta speranței pentru poporul afgan, fiind doar o
chestiune de timp pentru ca acest popor să realizeze
beneficiile unei existențe fără războaie, dar oare
interesele marilor puteri vor permite acest lucru?
În 2013, Secretarul General NATO, domnul
Rasmussen a afirmat că Afganistanul a făcut pași
accelerați pe drumul stabilității și progresului ca
urmare a imensului efort și a sacrificiilor făcute
în ultima decadă de către militarii și civilii din
națiunile participante la ISAF. „Schimbările sunt
remarcabile, iar investiția în vieți și resurse este
fără precedent în istorie. Nimeni nu poate nega
acest fapt, iar efortul trebuie respectat. Membrii
Coaliției și forțele NATO lucrează în parteneriat
cu forțele de securitate afgane pentru a combate
insurgența talibană și elementele Al-Qaeda care
continuă să influențeze negative guvernul și să
terorizeze populația”8.
Trecând de la importanța strategică în regiune
a zonei la interesul generat de resursele subsolului
afgan, avem o altă perspectivă a războiului modern
din această parte a lumii. Afganistanul are resurse
importante, care exploatate corect ar avea efecte
pozitive asupra economiei locale generând, în același
timp și unele efecte negative datorită competiției
mondiale acerbe pentru resurse. În acest context
politico-economic, complex, extracția resurselor
naturale necesită abordări specifice, în funcție
de tipul și mărimea resurselor și de diferitele părți
ale țării9.
În acest context se cunoaște situația unor
„mega resurse” cum ar fi minele de cupru de la
Aycan și cele de fier de la Hajigak, unde guvernul
afgan a desfășurat acțiuni susținute pentru a încheia
contracte de exploatare în condiții favorabile pentru
Stat cu companiile străine.
Din nefericire, aceste resurse se află deseori
sub controlul forțelor locale sau al insurgenților, în
condițiile în care țări puternice din regiune sunt
foarte interesate în exploatarea acestora (China în Aynak și India în Hajigak), dar și o serie de țări aflate
în competiție cu ceilalți actori, cum ar fi Pakistan și
Iran. Exploatarea lor va avea nevoie de investiții
masive în infrastructura de transport, cu un impact
major asupra mediului și a forței de muncă.
În altă ordine de idei, exploatarea relativ ușoară
și cu investiții minime a unor resurse extrem de
profitabile cum ar fi bazinele nordice de petrol,
rezervele de aur, carbid, crom etc., au determinat
formarea de alianțe între diferite firme locale sau
internaționale și factori politici influenți facilitând
astfel împărțirea deținerii controlului acestor
resurse, ca factor de reducere a riscului producerii
unor conflicte pe termen scurt, dar care determină
creșterea accelerată a riscului de corupție.
Resursele de crom au fost deja exploatate masiv,
ilicit, de către bande criminale organizate aflate în
conexiune cu membrii corupți ai guvernului și cu
elemente insurgente10.
Exploatările „neoficiale”, concentrate local, ale
resurselor de mare valoare, în general pietre prețioase,
se realizează folosind instrumente artizanale
rudimentare. Uneori acestea sunt exportate ilicit în
țările învecinate (lapis lazuli, smaralde) fie pentru
sprijinul cu fonduri a rezistenței contra ocupației
sovietice sau, în cazul rubinelor de exemplu pentru
procurarea de fonduri pentru grupările locale
antiguvernamentale. În plus, personalitățile locale
au tendința de a controla extracția acestor resurse,
ceea ce generează conflicte la nivel local11.
Din 2009, volumul schimburilor comerciale
dintre China și Afganistan a crescut de la 20 de
milioane USD la 214 milioane USD. China a
investit, în special în sectorul minier, construcții și
telecomunicații.
În 9 octombrie 2013, Turkish Petroleum
International Company, Drago Oil și Ghazanfar
Group of Afganistan au semnat o înțelegere de
investiție a 12 miliarde de dolari cu guvernul afgan
pentru a extrage în următorii 12 ani petrol și gaze
naturale. Aceasta va crea alte aproximativ 12.000
de locuri de muncă12.
Iranul, Rusia, India, Pakistanul, Turkmenistanul
sunt principalii contributori în Afganistan. Interesul
lor pentru resursele de petrol și gaze din regiune este
foarte mare. De asemenea, aceste state au interese
comune în finanțarea conductei de gaz TAPI,
având ca potențial lider compania multinațională
americană Chevron13.
Prima fabrică de sare iodată s-a deschis în
provincia Samangan, în 2013, iar prima fabrică de

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 188producție a fibrelor sintetice s-a deschis în Kabul,
în 13 octombrie 2013. Toate aceste demersuri
înseamnă investiții și locuri de muncă. Este un
început timid, care așteaptă doar stabilitate politică
pentru a înflori, în condițiile în care Afganistanul
dispune de bogații ale subsolului estimate la
aproximativ două mii de miliarde de dolari. Doar
exploatările miniere pot genera cel puțin 500.000
de locuri de muncă.
Fiind una dintre cele zece țări cele mai sărace
din lume, Afganistanul a beneficiat de ajutoare
umanitare și investiții în valoare de aproximativ șase
miliarde de dolari în ultimii zece ani. Aproximativ
6% dintre copiii afgani suferă de malnutriție, iar
deficitul de hrană reprezintă cea mai mare problemă
care generează insecuritate la nivel social.
Serviciile de asigurare a apei potabile sunt
extrem de limitate. În zonele rurale, mai mult de 89%
din totalul populației nu beneficiază de sisteme de
colectare și evacuare a dejecțiilor. 75% din totalul
populației consumă apă contaminată și aproximativ
10% dintre copii mor înaintea împlinirii vârstei de
5 ani din cauza unor boli care pot fi prevenite și/sau
tratate ușor în țări civilizate14.
În urma analizelor, Banca Mondială preconizează
o acută scădere a nivelului ratei de dezvoltare
economică, de la 14,4% în 2012 la 3,1% în 2013,
această rată a creșterii economice fiind atribuită
perioadei de tranziție a securității și a pregătirilor
pentru alegerile prezidențiale, condiții în care
Guvernul actual a avut în 2013 o slabă performanță
economică. Tot ea monitorizează impactul
Programului de Solidaritate Național (NSP), care
are un puternic impact asupra accesului la utilitățile
de bază cum ar fi: apa potabilă, electricitate,
educație, sănătate, serviciul de consiliere a femeilor
etc. Acest program a facilitat, de asemenea, accesul
fetelor la educație. Fiind cel mai mare program de
dezvoltare în Afganistan, NSP a înființat 32.000
Consilii de Dezvoltare Comunitară (CDCs) la
nivelul întregii țări și a finanțat aproximativ 65.000
de programe de dezvoltare15.
Președintele afgan Hamid Karzai continuă
să încheie diferite alianțe cu vecinii. Recentele
sale vizite în Tadjikistan, Iran și Pakistan au
scos în evidență continua îngrijorare a acestor
state cu privire la prezența trupelor americane
în Afganistan.
Discuții la nivel înalt au loc de asemenea între
SUA și Afganistan cu scopul încheierii unui Acord
Bilateral de Securitate (BSA), însă liderii talibanilor din Afganistan și ai celor din Pakistan răspândesc
mesaje de avertizare a populației și opiniei publice
internaționale cu privire la intențiile reale ale unor
companii internaționale, în special americane de
a „pune mâna” pe pământul afgan cu bogățiile
subsolului său, cât și intenția acestora de a pune la
conducerea țării un guvern marionetă16.
Prin decizie unanimă, Consiliul de Securitate
a extins autorizația ISAF-ului de a menține un
nivel acceptabil al prezenței unor forțe militare în
Afganistan până la sfârșitul anului 2014. Transferul
de responsabilitate între ISAF și autoritățile afgane
a început în iulie 201117. Retragerea forțelor din
Afganistan înseamnă și preluarea de către Forțele
Naționale de Securitate Afgane (Afgan National
Security Forces – ANSF) a responsabilității de
reparare a echipamentelor militare defecte. Acest
lucru a fost agreat datorită lipsei de fonduri și a unui
sistem dezvoltat de aprovizionare cu componente,
pe fondul corupției de la nivelul Ministerului
Apărării Afgan (MoD), în condițiile în care Armata
Afgană nu dispune de mijloacele și facilitățile
necesare reparării sau înlocuirii acestora, cu
implicații majore în domeniul securității pe termen
mediu și lung.
În timpul vizitei oficiale în Kabul a ministrului
indian al apărării, în iulie 2013, acesta a reiterat
intenția Indiei de a iniția, susține și dezvolta
programele de pregătire ale Armatei Naționale
Afgane (ANA) prin următoarele programe:
programul de pregătire antiteroristă, cunoașterea și
anihilarea dispozitivelor explozive în luptă (CIED),
prim ajutor, cursuri de limba engleză, informații și
contrainformații, pregătirea piloților militari și a
tehnicienilor de elicoptere.
Guvernul Afgan a semnat contractul de
achiziționare a treizeci de elicoptere Mi17 „Hip” de
la agenția Rusă de Stat Rosoboronexport, contract
în valoare de 572.2 milioane USD. Inspectorul
special al SUA pentru Reconstrucția Afganistanului
(SIGAR) atrage atenția, în raportul său, că Forțele
Aeriene Afgane nu au personal și expertiză
pentru operarea și menținerea acestor elicoptere.
El recomandă amânarea acestei achiziții, care
reprezintă consum de fonduri, până când Guvernul
afgan va avea capacitatea de a face față mentenanței
și criteriilor de operabilitate.
Un alt fenomen și-a făcut simțită prezența
odată cu conștientizarea faptului că Forțele Aliate
se vor retrage. Concomitent cu trecerea de partea
insurgenților a comandanților militari afgani (de

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 189exemplu Comandantul Forțelor Speciale Afgane,
Monsif Khan), luând cu ei cantități masive de
echipament militar performant, forțele Aliate se
confruntă cu atacuri din interior („insider atacks”),
din partea soldaților afgani (doar în 2013 au fost zece
atacuri letale, declanșate de soldați afgani, contra
trupelor aliate, în interiorul bazelor militare)18.
O altă problemă gravă cu care întreaga țară se
confruntă este consumul de droguri. La mijlocul
anului 2013 s-a deschis primul Centru de Reabilitare
a Consumatorilor de Droguri din Afganistan.
Deși numărul consumatorilor se ridică la sute
de mii, capacitatea acestui centru este de doar 20
de paturi.
În domeniul învățământului, rata educației
afganilor refugiați în Iran este cea mai înaltă rată
a educației refugiaților din lume. În 1981, când a
început emigrarea masivă a afganilor în Iran, nivelul
de alfabetizare era de 6% în timp ce, în 2013, este
de 70%. În 2013, la Universitatea Politehnică din
Kabul au absolvit primii studenți de studii masterale
din Afganistan.
În același timp, s-a intensificat efortul de
susținere a drepturilor femeilor, cu sprijinul
susținut al Agenției Americane pentru Dezvoltare
Internațională (USAID) care a cheltuit aproximativ
200 de milioane de dolari în cadrul programelor de
susținere a femeilor din societatea afgană (cu vârsta
cuprinsă între 18 și 30 de ani). Ele au fost ajutate cu
microcredite și programe de pregătire să deschidă
în jur de 3.500 de mici afaceri.
În plan economic, Afganistanul se bazează în
prezent pe acordurile de realizare a unor schimburi
comerciale, nu prea favorabile, încheiate cu
Pakistanul. În 2013 au fost demarate negocierile
cu Iranul pentru a obține accesul la unul dintre
porturile acestuia19. Pe de altă parte, comercianții
afgani s-au plâns autorităților guvernamentale
de slaba securitate și atacurile repetate care au
loc pe autostrada Kabul – Kandahar. În același
timp, securitatea transportului s-a erodat mult de
când Forța Publică de Protecție Afgană (APPF) a
preluat responsabilitatea de a asigura securitatea
deplasărilor logistice.
Spălarea de bani este un alt fenomen acut care
amenință dezvoltarea economică a Afganistanului
și subminează încrederea investitorilor în sistemul
bancar afgan. Sume mari de bani sunt scoase din
țară folosindu-se ca poartă de ieșire Aeroportul
Internațional Kabul, Aeroportul din Heral și alte
canale. Una dintre strategiile dezvoltate de Banca Centrală Afgană a fost impunerea limitării sumelor
scoase din țară la maximum 20.000 de dolari SUA20.
Nu în ultimul rând, aș vrea să mă refer la
statele contributoare la securitatea și la stabilitatea
Afganistanului, care și-au anunțat intenția de
retragere graduală anul acesta. După transferul total
al controlului de securitate, care va avea loc până
la sfârșitul anului 2014, în Afganistan vor rămâne
până la 10-13.500 de militari și civili ai națiunilor
contributoare având drept scop de a instrui și de a
consilia/sprijini cei 350.000 de militari și polițiști
afgani. În aceste condiții, atât populația afgană,
cât și o parte a comunității internaționale și-au
exprimat îngrijorarea cu privire la cursul istoriei
după retragerea aliaților.
În 23 iulie 2013, Comitetul Internațional
al Crucii Roșii (CRC) a anunțat de asemenea
reducerea dramatică a activității acestei organizații
în Afganistan, considerând că înmulțirea grupărilor
înarmate extremiste agravează și mai mult
funcționarea, într-un mediu deja instabil.
În acest context, Chita D. Maass și Thomas
Ruttig21, experți ai Institutului German pentru
Securitate Internațională, văd patru posibile scenarii
după retragerea trupelor aliate din Afganistan.
În primul scenariu, situația din Afganistan
poate evolua într-un „fragil sistem oligarhic” în care
se realizează o interdependență între președintele
afgan și grupările locale puternice. În acest scenariu,
talibanii nu vor avea acces la puterea centrală.
Guvernul central va fi capabil să dețină puterea în
marile centre urbane, în timp ce multe zone rurale
se vor afla sub controlul indirect al acestora.
În cel de-al doilea scenariu, puterea oligarhică
va fi extinsă și asupra talibanilor și altor grupări
insurgente care vor fi integrate în guvern. În ambele
scenarii, experții estimează că sistemul politic
va continua să funcționeze ineficient, corupt, cu
o fragilă balanță a puterii, cu o criminalitate în
creștere și o constantă amenințare a războiului civil.
În scenariul trei Talibanii exercită controlul asupra
capitalei și a unei părți largi a teritoriului țării.
În ultimul scenariu, situația poate degenera în
război civil de intensitate variabilă.
Punte de legătură între Europa, Asia și Africa,
Afganistanul este înconjurat de vecini puternici
(India, Pakistan, Iran). Statul s-a bucurat de pace
doar când vecinii săi au avut interese comune în a
păstra acest lucru. Este foarte probabil ca Pakistanul
să continue susținerea insurgenților. În comparație
cu acest stat, India și China doresc să mențină

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 190pacea în Afganistan datorită intereselor economice
pe care le au aici.
În concluzie, retragerea aliaților, la sfârșitul
anului 2014, va însemna probabil, pe lângă
insecuritate socială, instabilitate economică,
politică, bancară, scăderea dramatică a ajutoarelor
umanitare și a investițiilor în diferite programe și,
nu în ultimul rând, război civil.
NOTE:
1 Staphen Tanner , Afganistan – A military history of
Afganistan from Alexander the Great to the war against the
Taliban .
2 Ibidem.
3 William Byrd, Lessons from Afganistan’ s History for
the Current Transition and Beyond , United States Institute of
Peace (USIP), September 2012. William Byrd, Ten lessons
the U.S. should learn from Afganistan’ s history , Foreign
Policy, October 2012
4 Olga Oliker, Building Afganistan’ s Security Forces
in Wartime: The Soviet Experience, RAND , 2011. Richard
Hogg, Claudia Nassif, Camilo Gomez Osorio, William Byrd
and Andrew Beath, Afganistan in Transition: Looking beyond
2014 , World Bank, February 2013.
5 Erica Gaston, Akbar Sarwari and Arne Strand , Lessons
Learned on Traditional Resolution in Afganistan , United
States institute of Peace, April 2013.
6 Brian Michael Jenkins, “Al Qaeda in Its Third Decade:
Irreversible Decline or Imminent Victory?” RAND, 2012.
7 Anthony H. Cordesman, The Challenges of Leadership
and Governance: The Afgan War in 2013; Meeting the
Challenges of Transition – V olume I,” CSIS, March 2013.
Anthony H. Cordesman, Afganistan in Transition: A Trip
Report, CSIS, March 2013. Anthony H. Cordesman, Transition
in the Afganistan-Pakistan War: How does this war end, CSIS,
January 2011. Antonio Giustozzi, Negotiating with the Taliban:
Issues and Prospects, The Century Foundation, 2010.
8 Anthony H. Cordersman, The Afgan War in 2013:
Meeting the Challenges of Transition V olume II: Afgan
Economics and Outside Aid, CSIS, April 2013.
9 Lydia Poole, Afganistan: Tracking Major Resource
Flows : 2002 – 2010, Global Humanitarian Assistance Briefing
Paper, January 2011.
10 Afganistan: Development progress and prospects
after 2014 , House of Commons International Development
Committee, October 2012. Afganistan: Key Oversight Issues,
United States Government Accountability Office (GAO),
February 2013. Afganistan: The long, hard road to the
2014 transition, International Crisis Group, October 2012.
Anthony H. Cordesman, Afganistan: Meeting the Real World
Challenges of Transition, CSIS, January 2013. Anthony H.
Cordesman, The Uncertain Role of the ANSF in Transition,
CSIS, February 2013.
11 Kenneth Katzman, Afganistan: Post-Taliban
Governance , Security, and U.S. Policy, Congressional
Research Service, March 2013. Kenneth Katzman, Afganistan:
Politics, Elections, and Government Performance, CRS,
March 2013. Key Findings – Afganistan in 2012: A Survey of
the Afgan People, The Asian Foundation, November 2012.12 Afganistan Price Bulletin , October 2013, FEWS
Net, October 2013.
13 Natural Resource Management and Peacebuilding
in Afganistan , United Nations, July 2013.
14 Afganistan Humanitarian Bulletin Issue 19 ,
UNOCHA, September 2013.
Crop prospects and food situation, Food and Agriculture
Organization, December 2012.
ECHO Factsheet, Humanitarian Air Services, European
Commission, July 2013.
15 Talking about Talks: Toward a Political Settlement
in Afganistan, International Crisis Group March 2012.
Vanda Felbab-Brown, Slip-Sliding on a Yellow Brick Road:
Stabilization Efforts in Afganistan, The Brookings Institution,
October/November 2012. Sarah Chayes, Afganistan’s
Roadmap to the Past, Carnegie Endowment for International
Peace, December 2012. The Cost of War: Afgan Experiences
of Conflict, 1978 – 2009, OXFAM, November 2009. Thomas
Ruttig, The Battle for Afganistan: Negotiations with the
Taliban, New America Foundation, May 2011.
16 James Dobbins and James Shinn, Afganistan:
Guidelines for a Peace Process , Survival, 53(4), 2011.
17 Tody Dodge and Nicholas Redman ed., Afganistan to
2015 and Beyond , IISS, New York: Routlege, 2011. Transition in
Afganistan Looking Beyond 2014, World Bank, November 2011.
18 Development Assistance in Afganistan after 2014:
From the Military Exit Strategy to a Civilian Entry Strategy ,
SIPRI, October 2013.
19 Seth G. Jones, After the Withdrawal: A Way Forward
in Afganistan and Pakistan : Testimony presented before the
House Foreign Affairs Committee, RAND, March 2013.
20 Fourth Six Month Report , Independent Joint Anti-
Corruption Monitoring and Evaluation Committee, September 2013.
21 Citha D. Maas, Thomas Ruttig, Is Afganistan on the
Brink of a New Civil War? Stiftung Wissenschaft und Politic
(German Institute for International and Security Affairs),
2011. Catherine Dale, Next Steps in the War in Afganistan?
Issues for Congress, CRS, December 2012.
BIBLIOGRAFIE
Katz Mark N., Lessons of the Soviet Withdrawal
from Afganistan , Middle East Policy Council, March
2011. Mona K. Sheiks and Maja T. J. Greenwood
ed., Taliban Talks: Past, Present and Prospects for
the US, Afganistan and Pakistan , Danish Institute
for International Studies, February 2013. Noah
Coburn, Anna Larson, Justifying the Means: Afgan
Perceptions of Electoral Processes, United States
Institute of Peace, March 2013.
Shinn James, Dobbins James, Afgan Peace Talks:
A Primer, RAND , 2011.
Fourth Six Month Report , Independent Joint Anti-
Corruption Monitoring and Evaluation Committee,
September 2013.
The situation in Afganistan and its implications
for international peace and security , UN General
Assembly / Security Council, June 2013.

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 191Afganistan Food Security Outlook Update , Famine
Early Warning System Network, November 2012.
Dangerous liaisons? A historical review of
UNHCR’ s engagement with non-state armed actors ,
UNHCR, December 2012.
Landmine Monitor 2012 , International Campaign
to Ban Landmines, November 2012.
Agricultural Commodity Price Bulletin , Government
of Afganistan, November 2012.
Country Brief: Afganistan , Food and Agriculture
Organization, November 2012.
Zabul Province, Qalat District Flash Floods
Incident Report No.1 , OCHA, November 2012.
Initial Market Price Bulletin for the month of
September 2013 , WHO, October 2013.
Afganistan – Complex Emergency Fact Sheet #7,
Fiscal Year 2013 , USAID, September 2013.
Afganistan: Emergency Response Fund Update , 06
October 2013 , UNOCHA, October 2013.
Afganistan Food Security Outlook Update , FEWS
Net, September 2013.Afganistan: Humanitarian Dashboard (as of 31
August 2013) , UNOCHA, September 2013.
National AIDS Control Program HACCA
Newsletter , Government of Afganistan, June 2013.
Mine Action Programme of Afganistan (MAP A)
Newsletter: June 2013 , MACCA, June 2013.
Humanitarian Needs Assessment and Engagement
Strategy , European Union/Danish Refugee Council,
January 2013.
Afganistan – Complex Emergency (Factsheet 5,
Fiscal Year 2013) , USAID, July 2013.
Summary of DFID’ s Work in Afganistan 2011-2015 ,
DFID, June 2013.
Afganistan. Common Humanitarian Action Plan
Mid-Year Review , United Nations, July 2013.
Afganistan Price Watch , FEWS NET, May 2013.
Natural Resource Management and Peacebuilding
in Afganistan , United Nations, July 2013.
National Priority Program: Health for All Afgans ,
Ministry of Public Health, July 2012.