ARGUMENT … p. 5 [311758]

[anonimizat] I

ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. Univ. Dr. Gabriela Alina ANGHEL

CANDIDAT: [anonimizat]. înv. preșcolar GRECU (VASILE) Mihaela

TÂRGOVIȘTE

2020

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE

ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR. NEVOI ȘI PERSPECTIVE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. Univ. Dr. Gabriela Alina ANGHEL

CANDIDAT: [anonimizat]. înv. preșcolar GRECU (VASILE) Mihaela

TÂRGOVIȘTE

2020

C U P R I N S

ARGUMENT …………………………………………………………………………………………………. p. 5

CAPITOLUL I. PREȘCOLARITATEA – ETAPĂ ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ȘI FORMAREA STILULUI DE VIAȚĂ SĂNĂTOS

Nivelul de dezvoltare a preșcolarilor …………………………………………………………… p. 8

Subperioadele preșcolarității ………………………………………………………………………. p. 9

Dezvoltarea fizică și consolidarea autonomiei ………………………………………………. p. 10

Dezvoltarea psihică …………………………………………………………………………………… p. 13

Pe plan senzorial ……………………………………………………………………… p. 13

Pe plan intelectual ……………………………………………………………………. p. 15

Pe plan reglatoriu …………………………………………………………………….. p. 17

Personalitatea ………………………………………………………………………………………….. p.19

Jocul – activitate fundamentală ………………………………………………………………….. p. 20

[anonimizat] – elemente de bază ale unui stil de viață sănătos ……………………………………………………………………………………….. p. 22

Bibliografie …………………………………………………………………………………………………….. p. 25

CAPITOLUL II. [anonimizat]

2.1. Educația pentru sănătate între realitate și necesitate ……………………………………….. p. 26

2.2. Educația pentru sănătate și promovarea sănătății în România – o perspectivă istorică ……………………………………………………………………………………………………………………….. p. 31

2.3. Educația pentru sănătate în învățământul preșcolar ………………………………………… p. 36

2.3.1. [anonimizat] ………………………………………………. p. 36

2.3.2. Cadrul și forme de realizare a educației pentru sănătate în învățământul preșcolar …………………………………………………………………………………………………………. p. 41

2.3.3. Obiectivele educației pentru sănătate în învățământul preșcolar …………. p. 44

2.3.4. Conținutul activităților de educație pentru sănătate. Teme orientative și mijloace de realizare ………………………………………………………………………………………… p. 45

2.3.5. Metode de învățare utilizate în cadrul activităților de educație pentru sănătate ………………………………………………………………………………………………………………………. p. 54

Bibliografie …………………………………………………………………………………………………….. p. 58

CAPITOLUL III. EXEMPLE DE BUNE PRACTICI PRIVIND EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

3.1. Proiecte didactice pentru activități de învățare din Planul de învățământ pentru educație timpurie……………………………………………………………………………………………… p. 60

3.1.1. Domeniul psihomotric…………………………………………………………………… p. 60

3.1.2. Domeniul Știință…………………………………………………………………………… p. 71

3.1.3. Domeniul Limbă și comunicare …………………………………………………….. p. 81

3.1.4. Domeniul Om și societate …………………………………………………………….. p. 94

3.1.5. Domeniul Estetic și Creativ …………………………………………………………… p. 88

3.2. Proiecte tematice pe teme de educație pentru sănătate…………………………………… p. 103

3.3. Proiecte de opțional de Educație pentru sănătate ………………………………………….. p. 108

3.4. Proiecte și programe educaționale de educație pentru sănătate ………………………. p. 115

Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………. p. 120

Capitolul 4. ROLUL ACTIVITĂȚILOR DE EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII PREȘCOLARULUI ȘI FORMAREA UNUI STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS

Motivația cercetării ……………………………………………………………………………… p. 121

Scopul cercetării …………………………………………………………………………………. p. 121

Metodologia și limitele cercetării ………………………………………………………….. p. 125

Obiectivele cercetării …………………………………………………………………. p. 125

Unitatea de analiză și înregistrare ……………………………………………….. p. 125

Ipotezele cercetării…………………………………………………………………….. p. 126

Operaționalizarea conceptelor …………………………………………………….. p. 126

Tipul de cercetare ……………………………………………………………………… p. 126

Instrumente de cercetare …………………………………………………………….. p. 127

Eșantionul cercetării ………………………………………………………………….. p. 131

Desfășurarea și etapele cercetării ………………………………………………… p. 133

Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor …………………………………. p. 162

Concluziile cercetarii ………………………………………………………………… p. 173

CONCLUZII ………………………………………………………………………………………………… p. 176

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………….. p. 180

ANEXE ……………………………………………………………………………………………………….. p. 182

ARGUMENT

Motto: „Sănătatea este o comoară pe care puțini știu să o prețuiască,

deși aproape toți se nasc cu ea.” (Hipocrate)

Dreptul la sănătate este unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, sănătatea individului este definită drept „o stare de bine fizică, mentală și socială și nu doar absența bolii sau infirmității”. Din perspectivă publică, sănătatea constituie, datorită imenselor sale implicații individuale, dar și sociale și demografice, unul dintre elementele cele mai vizate de politicile și strategiile guvernamentale din întreaga lume. În acest sens, statele membre ale OMS au decis în mod unanim că „Țelul social principal al guvernelor și OMS în decadele viitoare să fie realizarea unei stări de sănătate a întregii populații a Globului, care să permită tuturor oamenilor să ducă o viață productivă din punct de vedere economic și social”.

Sănătatea este una dintre cele mai importante valori, atât pentru individ, cât și pentru societate, fiind, totodată, o condiție importantă a dezvoltării durabile a unei națiuni. Indivizii sănătoși pot să muncească și, implicit, să contribuie optim la bunăstarea socială.

Fiind un bun al tuturor, sănătatea trebuie conștientizată prin acțiuni educative începând de la vârsta preșcolară și până la vârsta senctuții. Sănătatea, ca demers practic, presupune împlinirea persoanei și a comunității și chiar mai mult decât atât, trecerea de la interesul individului la interesul comunității.

Educația pentru sănătate își propune să ajute oamenii să înțeleagă factorii care le afectează starea de sănătate și, de aceea, este legată obligatoriu de calitatea vieții, de promovarea bunăstării individului din punct de vedere fizic, social și mental, de cunoștințe despre ce este benefic și periculos pentru bunăstarea individului. Cunoștințele despre sănătate se oferă treptat, la fiecare palier de vârstă, din ce în ce mai complexe, mai corelate, având grijă să se asigure continuitatea în predarea și însușirea acestora.

Educația pentru sănătate la nivelul unităților de învățământ reprezintă una din principalele căi de promovare a cunoștințelor corecte privind diferite aspecte ale sănătății și totodată de formare a atitudinilor și deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil și sănătos.

Există mai multe argumente ce pot fi aduse în favoarea realizării educației pentru sănătate în cadrul unităților de învățământ:

educația pentru sănătate, ca parte a științelor medicale, vizează nu numai transmiterea către elevi a unui bagaj informativ corect din punct de vedere științific, cât mai ales crearea unor comportamente individuale sănătoase, a unor atitudini ce corespund idealului educațional;

impactul semnificativ al acestor activități, demonstrat deja, prin studii și cercetări competente, autorizate;

experiența și accesul programelor preventive de educare a populației din alte țări, reprezintă unul dintre factorii cheie al prelungirii speranței de viață cu 10-15 ani, la nivelul statelor respective;

unul dintre elementele esențiale pentru dezvoltarea impactului dorit este inițierea și realizarea programelor de educație pentru sănătate la vârste cât mai tinere. Conduita preventivă devine astfel un comportament care se edifică în timp în paralel cu dezvoltarea educativă. Asupra unei persoane deja formate, adulte, astfel de activități au întotdeauna un impact mai redus decât acțiunile similare, realizate la vârste mai timpurii. (Program Național „Educația pentru sănătate în școala românească”)

Astfel, grădinița și, mai apoi, școala reprezintă cadrul instituționalizat propice educației pentru sănătate. Aici se pot conștientiza aspecte legate de sănătate și de boală, se pot oferi cunoștințe mai mult decât educația medicală în sens tradițional; ea include noțiuni și cunoștințe nu numai despre propriul organism, igienă, accidente și prim ajutor, alimentație, siguranță în circulația pe stradă, ci și despre boală și sănătate, despre sărăcie și bogație, despre egalitate și inegalitate socială, despre sănătatea și îmbolnăvirea naturii sau a planetei.

Educația pentru sănătatea copilului preșcolar este o latură a educației generale, alături de educația psiho-motrică, educația artistico-plastică, educația intelectuală, educația moral-civică și are particularitatea că se realizează prin intermediul acestora.

Scopul acesteia este să asigure cunoștințele despre sănătate în noua reconsiderare a conceptului și formarea deprinderilor de viață sănătoasă adecvate vârstei preșcolare, stadiului dezvoltării psihologice și cerințelor vieții sociale de a forma persoane flexibile care se pot integra și adapta ușor la condițiile de mediu social.

Obiectivele unei astfel de educații vizează conștientizarea unor probleme de sănătate fizică, mentală și socială, pe înțelesul copilului preșcolar, depistarea unor deficiențe și boli și îndrumarea spre cabinetele de specialitate pentu asistență.

Educația privind stilul de viață sănătos în perioada copilăriei creează premisele câștigării unor deprinderi sanogene, care vor fi practicate pe toată durata vieții persoanei, favorizând menținerea unei bune stări de sănătate pentru o perioadă cât mai lungă de timp.

Desigur, familia are un rol esențial în crearea deprinderilor sănătoase ale copilului. Cu toate acestea, ne confruntăm în etapa socială actuală cu numeroase provocări socio-economice: părinți foarte ocupați, care petrec puțin timp cu copilul, părinți plecați în străinătate, copii din familii vulnerabile (alcoolici, familii cu mulți copii), tentații foarte mari legate de disponibilitatea, de aspectul, de prețul alimentelor înalt procesate și de publicitatea realizată acestora; la care se adaugă și presiunea grupului.

De remarcat este faptul că educația, în faza de început, în cadrul instituțiilor preșcolare și școlare este, în mare parte, o responsabilitate a statului și a părinților, iar la fiecare etapă superioară de studii, copilul este, în mare măsură, dependent de etapele anterioare, amplificând astfel importanța educației timpurii, educația preșcolară devenind o etapă indispensabilă în procesul educațional.

CAPITOLUL I. PREȘCOLARITATEA – ETAPĂ ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ȘI STILULUI DE VIAȚĂ

Nivelul de dezvoltare a preșcolarilor

Dacă prima copilărie este în grija familiei, etapa următoare, a doua copilărie – preșcolaritatea – cuprinsă între 3 și 6/7 ani, se află sub îndrumarea primei instituții de educație – grădinița de copii.

Preșcolaritatea este o perioadă de continuare a maturizării și dezvoltării intensive a omului.

Pe parcursul celor 3 – 4 ani de grădiniță, copilul continuă să se dezvolte fizic, înregistrează mari progrese intelectuale, i se înfiripă personalitatea, apar înclinații și aptitudini precoce, se încadrează în normele de conduită social-morală și mai sunt de depășit și eventualele erori de educație în familie.

Învățământul preșcolar completează educația primită în familie și asigură formarea și dezvoltarea fizică, intelectuală, afectivă, socială și morală a copiilor, mai ales prin joc.

Pentru a realiza aceste obiective, Pestalozzi afirma: „ Materialul cu care lucrează educatorul este omul – copilul – pe care trebuie să-l cunoască de aproape și exact, întocmai cum cunoaște grădinarul legumele din grădina sa.” (Revista învățământului preșcolar nr. 4/1991)

Studierea individualității copiilor nu este doar o cerință teoretică, ea decurge dintr-o realitate științifică și anume din caracterul de originalitate, de unicat al ființei umane. Nu există doi indivizi identici, chiar frați gemeni fiind, această diversitate a particularităților individuale remarcându-se încă de la vârstele mici.

Vârsta preșcolară este o perioadă a descoperirii, copilul învață că există o lume interesantă dincolo de spațiul casei și dorește să se implice în cunoașterea ei.

Legătura dintre copil și adulți capătă noi forme: activitățile efectuate în comun cu aceștia sunt înlocuite treptat cu îndeplinirea de sine stătătoare a indicațiilor adultului. Astfel devine posibilă o învățare relativ sistematică, datorită creșterii capacității copilului de sesizare a diversității lumii și vieții. Se pun bazele personalității copilului, prin creșterea gradului de emancipare a capacităților de comunicare, de expresie și de proiecție. Tot în această perioadă se dezvoltă procesele imaginative, tentativele copilului de a se transpune în situații imaginare, dorința de a interveni, de a crea, de a schimba ambianța.

Deosebit de activă este formarea comportamentelor implicate în dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de deprinderi și obișnuințe: comportamentele alimentare, de îmbrăcare și de igienă.

Datorită participării copilului la activitățile comune, activitățile de grup din grădiniță, cresc performanțele comunicativității și sociabilității. Apar elementele de opinie colectivă, care pot fi utilizate ca factor de grup în fructificarea disponibilităților prosociale ale preșcolarilor (F. Golu, 2004).

Jocul este activitatea fumdamentală pe tot parcursul preșcolarității, devenind, în timp, un instrument de manifestare a inițiativelor, a acțiunilor voite și gândite.

Subperioadele preșcolarității

Perioada preșcolară poate fi împărțită în trei subperioade:

Subperioada preșcolară mică (3 ani – 4 ani);

Subperioada preșcolară mijlocie (4 ani – 5 ani);

Subperioada preșcolară mare (5 ani – 6/7 ani). (P. Golu, E Verza, M. Zlate, 1993)

Subperioada preșcolară mică se caracterizează printr-o creștere a intereselor, a aspirațiilor și a aptitudinilor mărunte, necesare satisfacerii plăcerii de explorare a mediului.

Copilul la această vârstă are dificultăți de adaptare la mediul grădiniței, deoarece este dependent de mamă, dar și din cauza faptului că nu înțelege prea bine ce i se spune și nu știe să se exprime clar. Principala lui formă de activitate este jocul.

Preșcolarul mic se joacă mai mult singur, jocul practicat fiind sărac, mai degrabă o repetare stereotipă a unor acțiuni. Limbajul său păstrează un pronunțat caracter situativ, comunicările din timpul jocului sunt reduse, nu înțelege prea bine indicațiile verbale care i se dau.

În plan afectiv este instabil, trece cu rapiditate de la o stare la alta, trăiește foarte intens emoțiile. Manifestă interes pentru adulți, îi place să fie plimbat de aceștia.

Subperioada preșcolară mijlocie este caracterizată de progrese atât pe linia dezvoltării motricității, cât și pe cea a funcțiilor cognitive și a însușirilor de personalitate.

Copilul se adaptează cu mai multă ușurință mediului grădiniței. Jocul devine mai bogat în conținut, iar activitățile obligatorii mai solicitante.

Mișcările sunt mai precise și mai rapide. Prin mișcare, prin manipularea obiectelor are loc o dilatare a câmpului perceptiv, ceea ce duce la dezvoltarea bazei intuitive a gândirii.

Copilul devine mai sensibil la evenimentele din jurul său și este capabil să facă aprecieri față de comportamentul altora.

Se remarcă în această perioadă și ritmul accelerat al socializării copilului. Jocurile sale au căpătat un caracter colectiv, de la însingurare, rivalitate și competiție se trece la cooperare. (P. Golu, M. Zlate, E. Verza, 1993)

Subperioada preșcolară mare este o perioadă de trecere între perioada preșcolară și mica școlaritate. Preșcolarul se adaptează ușor nu numai la mediul grădiniței, ci și în contact cu orice tip de situație nouă. La această vârstă, alături de joc, care continuă să rămână activitate dominantă, își fac loc din ce în ce mai mult și activitățile de învățare sistematică.

Se manifestă o conduită duplicitară în funcție de cele două medii, grădiniță și familie, în sensul că un copil poate fi destins, disponibil la grădiniță și răsfățat, nervos acasă sau invers, acest comportament fiind determinat de existența, în unul dintre aceste medii, a unor persoane devalorizate psihic pentru el sau a unor persoane cu care nu stabilește relații din cauza unor baraje psihice: teamă, antipatie, nesiguranță.

Capacitatea de învățare devine activă și este dublată de interese de cunoaștere, ceea ce favorizează pregătirea pentru școală, pentru exigențele învățării școlare.

Esența profilului psihologic al acestei etape de dezvoltare se exprimă prin trezirea sentimentului de personalitate. (Ghe. Tomșa, 2005)

Organizarea diferitelor structuri psihocomportamentale, inserția mai bună în mediul social constituie premise importante pentru intrarea în școală.

Drumul parcurs de copil, traversând substadiile perșcolarității este lung și bogat. Din etapă în etapă, copilul iese din lumea lui confuză și se îndreaptă spre începutul evoluției personalității sale.

Dezvoltarea fizică și consolidarea autonomiei

Creșterea organismului este intensă, astfel că, de la 92 cm înălțime și 14 kg greutate la începutul perioadei, copilul are, la sfârșitul acestei perioade, în medie, 115 cm înălțime și 22 kg greutate (Verza, 1993). Crește mai ales masa musculară în detrimentul țesutului adipos, cresc mult și oasele scheletului, conferind forță și rezistență crescută preșcolarului. Elasticitatea și flexibilitatea acestor țesuturi (mai ales a celor musculare), maturizarea și dezvoltarea sisemului nervos central creează condiții pentru un control tot mai fin și mai eficient al mișcărilor, fie că ne referim la motricitatea fină responsabilă de articulație și fonație (emisia limbajului), de desen și deprinderi grafice în general, fie că abordăm motricitatea mare, responsabilă de locomoție, practicarea sporturilor etc. Creierul crește în volum și greutate, de la 1100 grame la 3 ani, până în jur de 1200 grame la 7 ani, dar la fel de importantă este maturizarea acestuia prin:

continuarea mielinizării intense, mai ales a axonilor neuronilor lungi ce compun căile ascendente/descendente ce fac legătura între etajele și substructurile creierului ca și ai neuronilor componenți ai analizatorilor; prin acest tip de dezvoltare-maturizare se realizează în fapt o specializare și eficientizare a structurilor neurofiziologice, astfel încât circulația în fluxul nervos să se facă, la rândul ei, tot mai eficient, fără pierderi și redirecționări în beneficiul unei activități psihice mai complexe și mai integrate;

dezvoltarea cu precădere a zonelor corticale interesate în reglajul și controlul manualității (deprinderi) în realizarea vorbirii; ariile corticale ale vorbirii se vor dezvolta și departaja tot mai clar în relațiile cu alte zone, fapt ce ne confirmă din plan neuro-fiziologic importanța limabjului în viața psihică;

specializarea tot mai clară a celor două emisfere cerebrale, inclusiv prin conturarea, în această perioadă, a dominației uneia din ele privind controlul activității psiho-motorie (control mai evident în plan motric prin lateralitatea specifică fiecărei persoane; faptul de a fi dreptaci sau stângaci);

integritatea și relaționarea tot mai complexă a substructurilor creierului într-un sistem nervos central tot mai eficient într-o formă ierarhizată, în care controlul cortical devine la rândul lui, tot mai fin, complex și eficient.

Creșterea și maturizarea somatică, deși orientată prin specificul ei să elimine disproporționalitatea specifică perioadelor precedente nu reușește decât să o reducă. Astfel, preșcolarul are încă un cap mai mare în raport cu trunchiul, membrele mai scurte, fiind încă departe de armonia proporțiilor specifică sfârșitului adolescenței.

Încă din perioada preșcolară, apar o serie de diferențe între fete și băieți. Aceste caracteristici specifice sexului sunt mai evidente spre sfârșitul perioadei preșcolare. Astfel, R. Zazzo se referă la o agitație mai mare la băieți, o cooperare mai dezvoltată la fete, însoțită de o activitate verbală mai bogată, la o tendință de izolare a băieților în activități de construcții etc.

Deosebit de activă este formarea comportamentelor implicate în dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de deprinderi și obișnuințe, dintre acestea mai specifice fiind comportamentele alimentare, de îmbrăcare și igienice.

Comportamentele alimentare se culturalizează intens. Astfel, alimentația nu se reduce la satisfacerea unei trebuințe vitale, ci este impregnată de anumite ritualuri, diferențiate în mesele principale ale zilei, plus două gustări. Consistența și orarele acestor mese se află în plină transformare sub influența regimului de viață modern.

Foarte important este și modul cum se realizează alimentația, din acest punct de vedere interesează așezarea și ținuta la masă, utilizarea tacâmurilor, paharului și a altor ustensile, corelarea cu cei din jur și respectarea regulilor de igienă. Sunt evidente acumulări de deprinderi mai active spre sfârșitul perioadei preșcolare. Modul de a cere, de a mulțumi, de a respecta pe ceilalți are importanță pentru conduitele civilizate de mai târziu.

În conduitele alimentare poate apărea o formă de neadaptare culturală (carențe în constituirea deprinderilor curente implicate în alimentație: mânuirea neadecvată a tacâmurilor, neutilizarea șervețelelor, murdărirea feței de masă etc.) și chiar așa numita mică psihopatologie alimentară (reacții nevrotice sau excesive ca voma, dezgustul, obsesiile alimentare, refuzul unor alimente etc.).

Între 4 -5 ani, copilul trece printr-o diminuare a poftei de mâncare, adesea determinată de lipsa de varietate a regimului alimentar sau de tensiuni afective.

Progrese similare se manifestă și în domeniul culturalizării legate de îmbrăcare, igienă și toaletă. Aceste conduite implică numeroase deprinderi, dar și competențe implicate în decizia de a alege îmbrăcămintea în funcție de o serie de factori, de a păstra curat, de a se spăla și folosi toaleta etc.

Igiena alimentară, de spălare a mâinilor înainte de masă și după folosirea toaletei, spălarea, baia, tăierea unghiilor, pieptănarea părului, spălarea dinților oglindesc gradul de dezvoltare a deprinderilor igienice și formarea imaginii de sine. Astfel, se mențin încă, diferențe mari între copii. Unii au preocupări excesive și numeroase, iar alții transformă momentele de îngrijire în joc. Cei „7 ani de acasă” sunt implicați în adaptarea culturală ulterioară, programul din grădiniță întărind de cele mai multe ori, o asemenea adaptare culturală.

Sunt semnificative și o serie de aspecte legate de somn. În perioada preșcolară, copilul se opune să meargă la culcare, deoarece îl interesează spectacolul relaționării cu ceilalți, interesul pentru ce fac adulții, ca și plăcerea jocului. Există diferențe mari între copii în ceea ce privește adormirea, modul de a dormi, trezirea, dispoziția.

Așadar, până la 6 ani, are loc acest amplu proces de constituire de deprinderi exprimate prin conduite alimentare, vestimentare și igienice etc. Importanța lor este foarte mare – pentru toată viața – și creează personalității un suport de adaptare ce are ecouri profunde ordonatoare generale, creând și un suport de responsabilitate pentru propria persoană și de autonomie reală, dar și de contribuție la structura conștiinței de sine, a eului corporal.

1.4. Dezvoltarea psihică

Așa cum observă A. Gessel (1953), vârsta preșcolară constituie perioada structurării viitoarei personalități, ce este deosebit de permeabilă unor influențe diverse. Structurile psihologice se diversifică și se nunațează, contribuind la schițarea vieții interioare a copilului. El devine mai sociabil și mai comunicativ.

1.4.1. Pe plan senzorial

Asistăm la progrese remarcabile ale sensibilității tuturor organelor de simț. La preșcolarul mare, tactul pierde din teren în favoarea văzului și auzului. Cooperarea dintre tact și văz se îmbunătățește, astfel încât un obiect poate fi identificat fără a fi văzut, doar prin simpla palpare și invers, o însușire care altădată era reflectată prin pipăit să poată fi evocată doar cu ajutorul privirii.

Sub aspect auditiv, se perfecționează auzul fonematic, muzical, precum și abilitatea de a repera obiectele și fenomenele numai după sunetul lor. Reușește să își controleze mai bine propriile emisii vocale, inclusiv să cânte linii melodice simple.

Copilul face progrese și pe plan gustativ și odorific, mediul de proveniență având un rol decisiv în reglarea preferințelor și aversiunilor sale pe acest plan.

După opinia lui P. Fraisse și M. Blauchteau (1960), capacitatea de recunoaștere a senzațiilor (și implicit ridicarea pragului senzorial) este dependentă de valoarea informațiilor pe care le achiziționează preșcolarul.

Solicitarea complexă, prin joc și alte activități generează achiziții notabile sub raport perceptiv, în sensul trecerii de la forme elementare de percepție „puternic încărcate emoțional” (Verza, 2000) la forme superioare, ca observația. Preocupările copilului pe linia cunoașterii, tot mai diverse, țin de lărgirea progresivă a mediului de viață ce depășește progresiv casa, vecinătatea apropiată și chiar cea mai îndepărtată: locul de joacă, parcul, grădinița, etc. Este absorbit de cunoașterea tot mai profundă a obiectelor, plantelor, animalelor, denumirea și rostul lor, de mașinării, aparate și mecanisme, fie ele sub forma jucăriilor, fie în mărime naturală (mașina de spălat, televizorul, aspiratorul), deseori tentația mergând până la descompunerea și distrugerea lor. Cu animalele se joacă, experimentează, are o curiozitate specială față de ele tocmai pentru că acestea sunt vii și contactul cu ele se stabilește mai natural.

Faptul că multe dintre aceste animale devin adevărați eroi (Tom și Jerry, Capra cu trei iezi, Ursul păcălit de vulpe, etc.) purtători de mesaje și valori social-morale nu face altceva decât să confirme și să întărească interesul copilului față de această diemnsiune a existenței. Aici găsim punctul de plecare în ceea ce numim educație ecologică, educație pentru sănătate, educație în spiritul respectului și dragostei pentru natură dar și pe direcția formării conștiinței morale prin oportunitățile de cunoaștere și înțelegere a unor atitudini și comportamente sociale.

Lipsa prejudecăților, candoarea specifică și nu în ultimul rând curiozitatea, ca și multitudinea de situații și modele sociale pe care le exprimentează dau cunoașterii copilului o deschidere și o dinamică nemaiîntâlnită în etapele precedente și care nu va mai fi observată nici în perioadele următoare, chiar dacă acest proces este continuu și permanent. Prin achiziții și exersare se ajunge, către sfârșitul acestei perioade, la constituirea unor constante perceptive ce vor avea un rol determinant în cunoașterea senzorială viitoare. Constantele de mărime, formă, culoare, cantitate și chiar greutate (9-10 ani), ca și relațiile dintre ele devin reale repere pentru preșcolarul de 6-7 ani în formele complexe ale percepției și în alimentarea gândirii, memoriei și imaginației cu informații calitativ și operativ superioare și eficiente.

Ca urmare a evoluției senzorialității și integrării ei strânse în structurile cunoașterii și reprezentările se realizează la un nivel mai ridicat de claritate și complexitate, dar mai ales, capătă un grad mai mare de stabilitate în timp, ca imagini mintale ale obiectelor anterior percepute. Astfel, reprezentările devin un suport mai rezistent și mai stabil de conservare a experienței, de organizare a acesteia în funcție de succesiunea temporală a evenimentelor, suport și conținut al istoriei persoanei, istorie care începe, de regulă după vârsta de 3-4 ani. Chiar dacă întâlnim persoane ce pot reactualiza experiențe avute înainte de această vârstă, ele sunt puține și păstrează amintiri, imagini (reprezentări) vagi în legătură cu acele evenimente, deseori doar o anumită încărcătură emoțională specifică și aceasta doar dacă acele întâmplări au avut un impact cu totul deosebit asupra copilului.

1.4.2. Pe plan intelectual

Un salt spectaculos se produce la nivelul dezvoltării proceselor superioare și a celorlalte funcții psihice, ceea ce permite restructurarea și consolidarea formațiunii decisive pentru întreaga activitate psihică, intelectul. Acesta este deosebit de sensibil la modificări, transformări, reorganizări și este supus unei evoluții constante și determinante pe întreaga durată a vieții omului.

Memoria capătă caracteristici psihice și sociale importante, mai cu seamă datorită vorbirii. Psihologi ca Decroly, Claparede, Leontiev și Piaget au subliniat virulența memoriei în joc. Dacă în antepreșcolaritate predomină memorarea involuntară și cea mecanică, în preșcolaritate, îndeosebi după vârsta de 4 ani, devin tot mai evidente formele intenționate și logice ale memorării. Ele sunt posibile mai cu seamă ca efect al dezvoltării gândirii și limbajului; pe măsura dezvoltării calităților memoriei, conținutul celor memorate se îmbogățește, iar reactualizarea acestuia se declanșează mai ușor.

Copilul memorează ușor chiar dacă nu înțelege, dar uită repede, ceea ce atestă fragilitatea structurilor mnezice. În plus, memoria are și o puternică amprentă afectogenă, dar și intuitiv – concretă. În această etapă ontogenetică, memoria îndeplinește și importante funcții sociale, deoarece contribuie prin mecanismul imitației la însușirea conduitelor civilizate fundamentale.

Limbajul. Dacă debutul vârstei este caracterizat de limbajul situativ, format din propoziții simple, acompaniate de exces gestual și piperat cu exclamații, interjecții, repetiții, onomatopee, treptat se impune limbajul contextual, fapt ce îi permite copilului ca în comunicare să se poată referi la o arie largă și complexă de evenimente trăite anterior sau la cele proiectate în viitor.

Prin intermediul limbajului, copilul își lărgește contactul cu cei din jur, realizează noi achiziții odată cu îmbogățirea experiențelor sale de viață, se deschide spre experiența socială și culturală, își dezvoltă capacitatea de maifestare a gândurilor și sentimentelor și ceea ce este deosebit, cu ajutorul cuvântului imprimă dinamism și ordine la nivelul întregii activități psihice. Sporește socializarea și înțelegerea cu cei din jur, ia parte activă la viața acestora și reușește să-și facă cunoscute dorințele, aspirațiile, interesele.

Limbajul se îmbogățește continuu atât sub raport cantitativ, prin creșterea volumului vocabularului, cât și sub raport calitativ ca urmare a dezvoltării capacității de formulare logico-gramaticale și a frazării coerente, a organizării de mici discursuri verbale și a introducerii unor conținuturi cu sens și semnificație tot mai precise, bine structurate.

Încă din subperioada mică a preșcolarității apare limbajul interior, pe baza căruia, copilul are posibilitatea de a-și urmări mintal acțiunile ce le desfășoară, de a introduce ajustări și de a-și regla conduitele în funcție de scopurile propuse și situațiile ivite.

În planul emiterii verbale sau a articulării, ca urmare a insuficientei dezvoltări și sincronizări a mișcărilor elementelor aparatului fonoarticulator, se mai mențin unele dificultăți concretizate în omisiuni, deformări, substituri, inversiuni de sunete și, uneori, chiar de silabe și cuvinte. În mod obișnuit, asemenea dificultăți dispar odată cu dezvoltarea generală psihofizică a copilului preșcolar, dar în anumite situații, pe un fond etiologic negativ, prin imitarea unor modele negative în vorbire etc. pot apărea și tulburări de limbaj cu caracter pasager, ce pot fi corectate printr-o activitate logopedică specifică.

Gândirea, în această etapă, după concepția lui Piaget (1965), este preoperațională, realizându-se predominant doar în condițiile suportului oferit de percepții, fără a putea surprinde esențialul, invarianța și reversibilitatea unor relații.

De asemenea, ireversibilitatea determină mari dificultăți de stabilire a cauzalității: unele aspecte ale realității sunt întâmplătoare, altele au cauze clare ce pot fi evidențiate; copilul vrea explicații pentru toate pentru că nu poate accepta întâmplarea (de aceea „De ce”-urile lui insistente) – acest stadiu este numit de Piaget stadiu precauzal. Cu toate progresele ce se înregistreză la nivelul gândirii preșcolarului, ea nu poate depăși anumite limite, fiind predominant preconceptuală.

Caracterul intuitiv al gândirii produce dificultăți în desprinderea de imagine și în reflectarea ansamblului elementelor cu care operează. În plus, are mari dificultăți de a renunța la propriile puncte de vedere, pentru că este încă puternic centrat pe sine atunci când se raportează la ceilalți și la mediu, gândirea preșcolarului rămâne încă puternic egocentrică. Pentru că nu face diferențe fine între real și ireal, între adevăr și minciună, gândirea păstrează caracteristici de animism și sincretism, caracteristici ce se depășesc treptat prin îmbogățirea cunoașterii și experienței copilului, prin dezvoltarea capacității de comunicare și de folosire a raționamentelor. Astfel, noțiunile empirice se extind, devin tot mai cuprinzătoare și mai adecvate, facilitând instalarea operațiilor gândirii, ceea ce îl face pe Piaget să sublinieze caracterul preoperator al gândirii cu semnificație pentru progresul general al intelectului.

H. Wallon este de părere că în perioada preșcolară cunoașterea și gândirea se antrenează în structuri insulare, iar L.S. Vîgotski descrie zone de examinare de mare interes în jurul cărora devin active formele intelectuale ale operativității gândirii și de organizare a cunosștințelor.

Prin urmare, perioada preșcolară se caracterizează prin mari achiziții culturale, intensă asimilare intelectuală, de creștere a posibilității gândirii în înțelegerea situațiilor noi și în depășireac animismului primar, a sincretismului simplist cu ajutorul inteligenței.

Imaginația, dezvoltată în contextul lărgirii cunoașterii și în strânsă legătură cu aspectele magice, sincretice și preconceptuale ale gândirii, se manifestă în moduri diverse în atitudinile, comportamentele și activitatea copilului. Începând de la bățul încălecat și îndemnat ca un căluț (aspect simbolic al gândirii, dar și combinatorică specifică imaginației) și până la crearea unor jocuri sau a unor îmbinări originale a obiectelor în joc, la replici sau soluții de rezolvare a unor probleme privind interdicțiile adultului, aspectele predominante sunt cele imaginative. Chiar conduitele de alterare a adevărului (minciuna începând de la 6 -7 ani), deși din punct de vedere moral nu sunt acceptate, ele constituie soluții găsite de copil pentru a rezolva unele situații conflictuale, soluții purtătoare de procesualitate imaginativă. Desigur ele trebuie controlate și limitate prin intervenția adultului pentru a nu degenera în conduite deviante cu răsunet în dezvoltarea ulterioară a copilului.

1.4.3. Pe plan reglatoriu

Atenția este importantă în desfășurarea oricărei activități, focalizând și centrând energia psihicului. În preșcolaritate, în contextul întregii activități psihice, se dezvoltă formele atenției voluntare și o serie de calități ale acesteia, cum sunt: volumul, stabilitatea, concentrarea și altele.

Atenția voluntară este alimentată de dorințele și intențiile copilului de a finaliza activitatea. Concentrarea atenției crește de la 5-7 minute la preșcolarul mic, la 12-14 minute la preșcolarul mijlociu și la 20-25 minute la cel mare în situații obișnuite, chiar și la 45-50 minute în joc, în audiția sau vizionarea de filme, teatru de copii etc. Evident, capacitatea de concentrare în timpul acestor consumuri culturale este strict proporțională cu interesul copilului pentru aceste activități.

Afectivitatea parcurge și ea un traseu interesant pe linia dezvoltării în perioada preșcolară. Plasarea copilului în grădiniță diversifică registrul trăirilor afective, atât pe orizontală, cât și pe verticală. Astfel, educatoarea devine un nou destinatar pentru plasamentele sale afective. Unele stări afective, ca și o parte dintre expresiile acestora, se dezvoltă și pe bază de imitație, când copilul adoptă trăirile celorlalți, în special ale mamei. Se pot prelua și modele ale stărilor afective trăite de unele personaje din povești, desene animate, emisiuni TV etc.

Fascinația față de adult este și mai expresivă în fenomenul identificării și formării conștiinței morale, care, în perioada preșcolară se face pe baza asemănărilor fizice și psihice între copil și modelul parental. Frații și surorile mai mari pot constitui modele pentru copil, după vârsta de 5 ani căutând modele în afara căminului, inclusiv în basme, cărți, filme. Identificarea constituie un factor important în evoluția personalității copilului.

Ca aspect general, afectivitatea preșcolarului, mai ales la începutul etapei, se distinge prin caracterul ei exploziv, instabil,. Apoi, stridențele se mai estompează, stările afective devin mai profunde și mai nuanțate.

Dacă la 3 ani apare sentimentul de vinovăție și la 4 ani cele de pudoare și mândrie, la 5 ani (U. Șchiopu, 1967) apare „sindromul bomboanei amare” (starea afectivă ce apare când copilul primește o recompensă nemeritată), la 6 ani începe să trăiască unele stări complexe legate de rolul și prestigiul lui. În jurul vârstei de 4-5 ani, poate simula cu succes unele stări afective de o anumită factură (supărare, tristețe, exuberanță) pentru a obține de la adult ceea ce dorește.

Toate aceste aspecte apar și se dezvoltă în relațiile copilului cu părinții și adulții, în general, concretizându-se în formele conștiinței morale și a imaginii de sine.

Voința se dezvoltă în contextul evoluției celorlalte paliere și procese psihice și tinde să devină factor important în reglarea comportamentului. Dezvoltarea gândirii și a unei minime capacități de a alege, de a categorisi, dezvoltarea capacității de învățare și de conservare a informației și mai ales, dezvoltarea limbajului (inclusiv cu funcția lui reglatoare) determină apariția și dezvoltarea proceselor voluntare, mai întâi sub aspect frenatoriu și apoi în sens propulsiv. Aspectul frenatoriu, important mai ales în reglajul comportamentului, se structurează și operționalizează încet, progresiv, sub presiunea impertivelor adultului: „să fii cuminte!”; „nu este voie!”, etc.

Aceste imperative, exersate în contextul comportamentului cotidian devin încet, încet ordine interne ale copilului: „a spus mama să fiu cuminte, a spus tata să nu fac prostii” etc. Numai în acest fel pot fi inhibate și în final interzise conduitele sancționate social, numai astfel pot fi luate sub control aspectele motivaționale hedoniste și de afectivitate debordantă specifice copilului în această perioadă.

Activitatea ludică se instituie ca o bună ucenicie a voinței. Astfel, apar o serie de trăsături pozitive: stăpânirea de sine, ierarhizarea motivelor acțiunii. Preșcolarul va fi capabil să îndeplinească și activități care nu îi plac sau îi plac mai puțin, dacă poate procura o bucurie celor dragi sau își pregătește, astfel, terenul pentru o activitate plăcută.

Părinții pot contribui la exersarea voinței sale, atribuindu-i o serie de sarcini permanente: ștersul prafului, așezatul tacâmurilor la masă, udatul florilor etc. . Carențele volitive pot prefața debutul unor maladii, dar evocă, de cele mai multe ori, deficiențe educative (răsfăț, neglijență, inconstanță etc.).

1.5. Personalitatea

La vârsta preșcolară se pun bazele personalității copilului, așa cum arată G.W. Allport (1981), începe să dobândească caracteristici de „proprium”, adică de unicitate. Astfel, pe fondul unui anumit tip temperamental, care are o importantă filiație ereditară, se schițează primele trăsături caracteriale pozitive, generate de joc sau de alte activități colective: inițiativă, independență, hotărâre, stăpânire de sine, hărnicie, perseverență etc.

Copiii au nevoie nu numai de țeluri imediate, ci și de evaluări prompte și frecvente din partea adultului. De asemenea, este recomandabil să li se ofere cât mai multe ocazii să guste din bucuria succesului, pentru a face față inevitabillelor nereușite. Pentru aceasta, părinții și educatoarea vor trebui să practice uzual stilul sarcinilor eșalonate, stil care oferă copiilor șansa de a-și finaliza activitățile începute.

Formarea caracterului la preșcolar are o motivație practică și presupune, mai ales, adeziune afectivă la normele morale. El este capabil să interiorizeze unele reguli postulate de familie sau grădiniță. Așa cum remarcă Piaget, „morala micii copilării are un caracter heteronom”, deoarece sub acest aspect, individul se lasă pilotat de rigorile impuse de părinți sau alte persoane respectate.

Educatoarea are un rol crucial în dezvoltarea conștiinței morale, în conștientizarea regulilor și a normelor colective de conduită.

În cea de-a doua copilărie apar și primele aptitudini speciale. Cele care se manifestă inițial sunt din domeniul muzical, dar și în literatură, pictură, în știință și tehnică.

Până la sfârșitul vârstei se perfecționează componenta senzorială a aptitudinilor. Aria opțională cuprinde o paletă amplă de manifestări: muzică, arte plastice, coregrafie, teatru, tehnică etc., deoarece apare o autentică nevoie de exprimare creativă.

Obținerea unor performanțe superioare, înregistrarea unor progrese statornice, dar și precocitatea, constituie indicatori prețioși în identificarea corectă a aptitudinilor speciale. Îată cum, prin antrenarea copilului în activități adecvate, se poate interveni la timp pentru valorificarea complexă și timpurie a acestei neprețuite comori.

Producțiile preșcolarului, mai ales desenul, se pot constitui și ca importante probe proiective, care radiografiază profund și nuanțat, atât personalitatea copilului, cât și climatul în care trăiește.

1.6. Jocul – activitate fundamentală

Jocul, ca activitate fundamentală la vârsta preșcolară, se realizează și în afara unui scop clar, ca plăcere gratuită, cum spune J. Chateau. Cu timpul, jocul capătă contur și devine tot mai organizat, mai ales având în vedere plasarea copilului în grădiniță. Jocul constituie nu numai un excelent mod de a exersa toate dimensiunile sale de personalitate, ci și o oglindă fidelă pentru lumea în care trăiește coplilul.

La această vârstă, se poate identifica registrul cel mai diversificat de jocuri din întreaga copilărie. Jocul este un proces necesar, care, fără să fie opus muncii, oferă un resort evolutiv prețios, structurându-se în funcție de mediu și modelându-se după contextul și materialele pe care le uzitează.

Principalele tipuri de activități ludice, prezente în această etapă ontogenetică sunt:

jocul cu reguli, care în opinia lui J. Henriot se definește prin câteva trăsături: „e o instituție, implică o cooperare, suscită o obligație”. Acest tip de joc este sugestiv ilustrat de „Jocul de-ascunselea”, care, după opinia specialiștilor, implică o evoluție în ceea ce privește asimilarea regulilor aferente, de la preșcolarul mic la cel mare.

jocul cu subiect este uzual în universul preșcolarului; poate fi subordonat jocului simbolic, ce apare încă de la vârsta antepreșcolară. Specific acestui tip de joc este dorința copilului de a nu imita pur și simplu un model anumit, ceea ce sugerează o bună funcționare a reprezentării. Exemple de jocuri cu subiect: „De-a familia”, „De-a medicul”, „De-a vânzătorul”, „De-a constructorul” etc.

jocul de mișcare este și el foarte frecvent în activitatea copilului preșcolar, ca și jocul de mișcare cu reguli (Șotronul). Cu preșcolarul mare se inițiază, în cadrul organizat al grădiniței, jocuri didactice de mișcare, care contribuie la dezvoltarea abilităților motrice, la disciplinarea comportamentului, precum și la creșterea rezistenței copilului;

jocul de construcții, la 5 ani copilului îi plac mult cuburile, iar la 6 ani construiește castele, tunele etc. din pământ și apă;

jocul de creație, se organizează spontan, după un eveniment marcant și impresionant. Apare și jocul dramatic („De-a teatrul”), în care va întruchipa diverse personaje. Fetițele răscolesc dulapurile pentru recuzită, iar băieții se inspiră din filme TV, imitând personaje ca indieni, cowboy, pirați etc.

La 4 ani, copilul simte nevoia unui partener de joc, nevoie care se acutizează la 5 ani, atracția sa fiind dirijată fie către un copil mai mare ca vârstă, fie către unul mai mic, caz în care el devine coordonatorul jocului. Dacă partenerul lipsește, el creează unul imaginar, ceea ce sugerează apariția jocului de alternanță.

Către vârsta de 5 ani, conduitele implicate în joc sunt tot mai diversificate, numărul jucăriilor utilizate scad, dar cresc sunstitutele lor imaginare. În a doua copilărie, se produce o socializare a subeictelor de joc, dar și a rolurilor.

Jocurile au numeroase funcții: de relaxare, de adaptare la ambianță, de umanizare, de educație socială și morală, cumulând numeroase virtuți terapeutice, ancorându-l pe copil în realitate.

Jocurile efectuate cu pasiune constituie un izvor de bucurie pentru copil și o debordare a personalității. Dar există pentru preșcolar și alte activități ce au mai mult sau mai puțin o componentă ludică în care personalitatea copilului strălucește prin contribuții remarcabile, de multe ori. Astfel, se dezvoltă trebuința de expresie creativă, în întreținerea căreia, un rol important îl are mass-media.

De multe ori, la preșcolar se defășoară sub formă de joc, pictura, desenul, modelajul, colajul, care încep să intereseze și să emoționeze pe copil în mod deosebit după vârsta de 4 ani. Momentele de creație ale copilului pun în evidență nivelul dezvoltării activității psihice, în general, și al imaginației, limbajului și stărilor afective, în special. Aprecierea artei este o altă latură a activității creatoare care se dezvoltă în perioada preșcolară.

Așadar, copilul preșcolar trăiește noi experiențe în relațiile cu cei din jur la care el trebuie să se adapteze și să acționeze nu numai în funcție de dorințele sale, ci să țină seama și de cerințele celorlalți. Aceste conduite de interrelaționare au semnificația socializării copilului și a valorificării potențialului său din planul personalității ce se află într-o continuă dezvoltare și expansiune. Socializarea este mai avansată atunci când identificarea și imaginea de sine este corectă, când este realizată prin raportarea la alții și când în relație cu aceștia se motivează pentru activitățile desfășurate și pentru o comunicare eficientă.

Pe fondul acesteia, o serie de trăsături de personalitate se formează, în timp ce altele se dezvoltă și se regăsesc în comportamentele copilului. Sensibilitatea, inițiativa, egoismul, încăpățânarea, aroganța, altruismul, neglijența, spiritul de întrajutorare etc. conturează forme specifice de comportament, îi diferențiază pe copii și proiectează o tipologie a personalității care se poate regăsi, în proporții diferite, și în vârstele ulterioare.

1.7. Formarea deprinderilor și obșnuințelor igienico-sanitare – elemente de bază ale unui stil de viață sănătos

Un rol fundamental în educarea și păstrarea sănătății îl au deprinderile igienice.

Deprinderile – „componente automatizate ale activității”, se elaborează mai repede la vârsta preșcolară. Încă din primii ani, omul își automatizează o serie de reacții, conduite, gesturi care, repetate, exersate sistematic în aceleași situații, dar și în situații diferite, devin deprinderi și, mai apoi, obișnuințe.

Se știe că deprinderea nu este innascută, ci întotdeauna dobândită, fiind rezultatul unui proces complx, care se realizează în timp, în următoarele etape fundamentale:

1. etapa familiarizării cu acțiunea sau cu conținutul deprinderii, în care se realizeză instrucția verbală asupra scopului, a condițiilor și a mijloacelor de realizare a acțiunii, dar și demonstrarea model de către adult, respectiv educatoare, care permitre perceperea componentelor acțiunii.

În această etapă, copilul își formează reprezentarea completă a acțiunii. El poate realiza o primă încercare sub îndrumarea și controlul adultului.

etapa învățării analitice, când deprinderile complexe se fragmentează în unități mai mici și se învață pe rând.

etapa organizării și sistematizării, în care asistăm la o execuție bună a componentelor acțiunii într-un tot unitar.

etapa sintetizării și automatizării, în care elementele acțiunii sunt integrate pe deplin, iar acțiunea se desfășoară cu fluență, într-un timp mai scurt. Controlul conștient se face numai în ansamblu, iar solicitarea atenției scade treptat.

etapa perfecționării deprinderii, când acțiunea este executată corect cu viteză și precizie.

Formarea deprinderilor necesită realizarea unor exerciții. Exemplificând, deprinderea spălatului pe mâini presupune:

informarea copiilor asupra scopului și importanței spălării pe mâini și asupra mijloacelor de realizare a activității (apă, săpun);

demonstrația model a educatoarei a complexului de acțiuni sau mișcări: deschiderea robinetului, luarea săpunului, săpunirea mâinilor, frecarea mâinilor, clătirea acestora, închiderea robinetului;

realizarea de către copii a unei prime încercări de executare a acțiunii;

executarea fiecărei mișcări, ca o acțiune de sine stătătoare;

executarea acțiunii greoi, imprecis, cu mișcări inutile, ineficiente (copilul deschide robinetul cu greutate, îi alunecă săpunul, așază savoniera, ia săpunul, nu se săpunește suficient, nu freacă și nu se clătește bine, se udă pe hăinuțe);

executarea cu precizie a acțiunii prin coordonarea mișcărilor, adică se spală pe mâini corect, săpunul nu îi mai alunecă cu atâta ușurință, își freacă mâinile, se clătește bine, leagă misșcările între ele);

se spală pe mâini corect, cu rapiditate.

Deprinderea de a se spăla pe mâini se formează încă de la grupa mică, însă se reia, se îmbogățește și se perfecționează la grupa mijlocie și mare. De fapt, la anumite deprinderi (deprinderea de a se spăla pe mâini, de a se spăla pe dinți, de a se pieptăna) li se pun bazele din familie, de la 2 ani. Însă de cele mai multe ori, acestea sunt învățate greșit, iar în grădiniță copilul întâmpină dificultăți, în sensul că și le formează corect mai greu decât ceilalți copii. În această situație, intervine tactul pedagogic al cadrului didactic și buna colaborare cu familia, care trebuie atenționată asupra necesității urmăririi copilului pentru respectarea regulilor de igienă.

După ce și-a format deprinderea de a se spăla pe mâini, copilul trebuie obișnuit să o aplice înainte de a se așeza la masă, după terminarea mesei, după fiecare utilizare a toaletei, după atingerea animalelor, după ce și-a petrecut timpul în afara casei (la joacă, în grădină).

La vârsta preșcolară se formează și alte deprinderi, precum:

deprinderea de a spăla dinții;

deprinderea de a se pieptăna;

deprinderea de a se spăla pe față;

deprinderea de a utiliza corect prosopul și de a-l așeza la locul său;

deprinderea de a folosi corect tacâmurile;

deprinderea de a se încălța și descălța;

deprinderea de a se îmbrăca și dezbrăca;

deprinderea de a executa corect exercițiile fizice și jocurile de mișcare;

deprinderea de a spăla fructele și legumele înainte de a le consuma etc.

Deprinderile repetate zilnic se transformă în obișnuințe, care nu se mai execută sub îndemnul unui factor extern. De exemplu, când deprinderea de a se spăla pe mâini a devenit o obișnuință, copilul nu mai așteaptă indicațiile adultului, ci execută acțiunea din proprie inițiativă. E indicat să se suscite interesul copiilor pentru respectarea regulilor de igienă prin motivarea acestora, prin explicarea regulilor.

Elaborarea deprinderilor igienice contribuie la dezvoltarea armonioasă a copilului prin formarea unui comportament igienic.

BIBLIOGRAFIE

1. Golu, P., Zlate, M., Verza, E. (1994). Psihologia copilului. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Munteanu, A. (2003). Psihologia copilului și a adolescentului. Ediție revizuită și adăugită. Timișoara: Editura „Augusta”.

Nicola, I. (1996). Tratat de pedagogie școlară. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Piaget, J. (1972). Psihologie și Pedagogie. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Popescu-Neveanu, P. (1978). Dicționar de psihologie. București: Editura Albatros.

Șchiopu, U. (1992). Dezvoltarea psihică a copilului preșcolar în „Cunoașterea copilului preșcolar”. Colecția „Cathedra” a Revistei de pedagogie. București.

Șchiopu, V., Verza, E. (1997). Psihologia vârstelor. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Verza, E., Verza, F.E. (2000). Psihologia vârstelor. București: Editura Pro Humanitate.

CAPITOLUL II. BAZELE CONCEPTUAL – TEORETICE ALE EDUCAȚIEI PENTRU SĂNĂTATE

2.1. Educația pentru sănătate între realitate și necesitate

Educația și sănătatea sunt două resurse de bază ale societății. Pentru o mai bună înțelegere a activității de educație pentru sănătate, se impune analiza separată a acestor noțiuni: educație și sănătate.

Educația este definită de I. Nicola ca fiind „o activitate socială complexă, care se realizează printr-un lanț nesfârșit de acțiuni exercitate în mod conștient, sistematic și organizat; în fiecare moment, un subiect, individual sau colectiv, acționează asupra unui obiect, individual sau colectiv, în vederea transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă și creatoare, corespunzătoare atât condițiilor istorico-sociale prezente și de perspectivă, cât și potențialului său biopsihic individual”. Educația este o activitate specific umană, al cărei scop este formarea și dezvoltarea personalității copilului în direcția dezvoltării potențialului nativ, cât și în direcția integrării socio-profesionale.

Sănătatea, cea de-a doua noțiune se definește în mod curent ca fiind „starea unui organism la care funcționarea tuturor organelor se face în mod normal și regulat”.

Organizația Mondială a Sănătății a propus în 1946 următoarea definiție: „Sănătatea este o stare deplin favorabilă atât fizic, cât și social și nu doar absența bolilor sau infirmităților”. La o analiză mai atentă, privită în viziune interdisciplinară la confluența dintre medicină, științele educației și psihologie, sănătatea prezintă câteva dimensiuni esențiale:

bunăstarea fizică – presupune o creștere și dezvoltare somatic armonioasă, integritatea și buna funcționare a organismelor și sistemelor vitale, o bună activitate motorie;

bunăstare mintală – dezvoltarea intelectuală, aptitudine de a stabili relații armonioase cu mediul înconjurător, reacții emoționale adecvate;

bunăstare socială – condiții optimale ale mediului de trai și activitate, alimentație echilibrată ș.a.;

bunăstare spirituală – prezența unui scop, a unui ideal necesar de realizat în timpul vieții.

Pornind de la înțelegerea temeinică a comportamentelor pro-sănătate, a factorilor ce influențează sănătatea, a sănătății ca stil și mod de viață, specialiștii au delimitat domeniul psihologiei sănătății și dezideratul noilor educații – educația pentru sănătate, care este axată pe cultura prevenției situațiilor de risc și a îmbolnăvirii omului.

Educația pentru sănătate permite învățarea comportamentelor sanogene și integrarea lor în rutinele comportamentale.

În sens larg, educația pentru sănătate este reprezentată de toate experiențele de învățare care conduc la îmbunătățirea și menținerea stării de sănătate.

În sens restrâns, educația pentru sănătate implică dezvoltarea abilităților cognitive, sociale și emoționale cu rol protector asupra sănătății și dezvoltarea unui stil de viață sănătos prin consolidarea comportamentelor sănătoase și reducerea comportamentelor cu risc.

Ca disciplină științifică recentă și de sine stătătoare, educația pentru sănătate s-a constituit dintr-o îmbinare creatoare a științelor medicale, sociale, educaționale.

Pentru prof. Ioan Neacșu, educația pentru sănătate are următoarele semnificații:

abordează ființa ca întreg, ca unitate, ca armonie, a aspectelor fizice, mentale, sociale, emoționale și spirituale;

este un proces care se desfășoară de-a lungul întregii vieți, ajutându-i pe oameni să se adapteze la solicitările mediului;

se ocupă atât de oamenii sănătoși, cât și de cei bolnavi;

se focalizează deopotrivă asupra subiecților ca entități unice, dar și asupra familiilor, grupurilor și întregii comunități;

presupune instruire, învățare și evaluare;

are finalități prioritare (cunoașterea relevantă, orientată spre formarea unei culturi sanitare temeinice, progresiv adâncite și stăpânite; schimbări pozitive în comportamente, atitudini, valori, stil de viață, la nivel individual, grupal și comunitar);

implică drepturi și responsabilități privind respectul pentru mediul apropiat, al legislației naționale și al celei internaționale.

Educația pentru sănătate are trei laturi:

cognitivă, care constă în comunicarea și însușirea de noi cunoștințe necesare apărării și menținerii sănătății;

motivațională, care asigură convingerea populației de necesitatea prevenirii și combaterii bolilor și a dezvoltării armonioase a organismului, prin respectarea regulilor de sanogeneză;

comportamental-volițională, care constă în însușirea deprinderilor și obișnuințelor sanogenice, cu aplicarea lor în practica cotidiană.

În continuare este de subliniat importanța celor trei principii de bază ale educației pentru sănătate.

Primul este cel al priorității: cu cât intervenția în „cariera sănătății” este mai timpurie, cu atât educația pentru sănătate va fi mai eficace.

Potrivit celui de-al doilea principiu, al specificității și autorității, opinia celor cu autoritate legitimă este mai credibilă, mai cu seamă dacă aceștia constituie un exemplu elocvent de comportament sanogenic.

Al treilea principiu se referă la integrarea educației pentru sănătate în obiectivele politicii social-sanitare a statului; educația pentru sănătate trebuie să fie strâns legată de condițiile concrete ale societății și să fie compatibilă cu statutul social-economic și cultural al acesteia, precum și cu progresele înregistrate în domeniul științelor medicale.

Cerințele educației pentru sănătate sunt: larga accesibilitate; orientarea (spre prevenție) profilactică; participarea activă a populației la apărarea propriei sănătăți; caracter optimist; să fie convingătoare; exprimare accesibilă; carcater științific; tematică adecvată.

De asemenea, sunt evidențiate gradele educației pentru sănătate:

Educația pentru sănătate de gradul zero care reprezintă o parte componentă a formării profesionale, asigurând cadrelor din profesiile nemedicale, cu rol determinant în dezvoltarea economică/socială, și cadrelor de răspundere în organizarea și conducerea vieții sociale o mai mare competență în anumite probeme de sănătate.

Educația pentru sănătate de gradul I cuprinde noțiunile teoretice și aspectele practice care trebuie integrate în pregătirea profesională a cadrelor ocupând funcții cu caracter predominat educativ, pentru ca, prin activitatea lor profesională, să contribuie la includerea efectivă a educației pentru sănătate în formele de instruire și educație de la nivelul tuturor treptelor sistemului instructiv-educativ.

Educația pentru sănătate de gradul II înglobează ansamblul teoretic și practic al măsurilor educaționale destinate întregii populații. În acest caz, scopul este obținerea unei cooperări eficiente în aplicarea politicii sanitare, cooperare întemeiată pe receptivitate și comportament adecvat promovării sănătății.

Educația pentru sănătate este o problemă socială, economică și politică, iar pentru o corectă transpunere a ei în practică contribuie societatea, familia, instituțiile școlare, biserica. De aceea, este necesară o bună relaționare între aceste instituții.

Perioada copilăriei este extrem de importantă. În cadrul ei începe să se contureze dezvoltarea personalității. Mecanismele de reglare, autoreglare și capacitatea de reacție sunt încă în curs de formare. Pe acest fond, numeroși factori care acționează în familie, în școală, în societate, în natură și care par inofensivi la prima vedere, pot agresiona organismul în formare. Copiii trebuie ajutați să-și dezvolte capacitatea de adaptare rapidă și activă la mediu, să-și formeze o manieră rațională, igienică de activitate, de odihnă, de folosire a timpului liber. Copiii trebuie să fie învățați treptat să cunoască, la nivelul lor de înțelegere, care este valoarea regimului de viață ordonat, care este importanța unor deprinderi igienice, alimentare, comportamentale, bine constituite, care sunt avantajele ritmului și alternanțelor în activitatea de învățare, care sunt efectele nocive și consecințele vieții dezordonate. Copilul trebuie ferit de epuizare. Este necesar să i se ofere condiții de odihnă și momente de recreere și joc.

Viața omului, întregul proces de formare a lui, se defășoară în mediul înconjurător. Devine evidentă necesitatea ca, alături de organism, specialistul să cunoască și împrejurările în care are loc procesul de dezvoltare a copilului. Numai decelând factorii care au vreun efect dăunător asupra organismului și stabilind împrejurările în care aceștia se manifestă în mod negativ el va putea decide asupra măsurilor de înlăturare a lor. Totodată, cunoscând condițiile care exercită o influență favorabilă asupra organismului, urmează ca ele să fie promovate pentru întărirea sănătății. Deci, în colectivele de copii, pe lângă criteriile sau indicatorii în baza cărora se apreciază starea lor de sănătate, trebuie studiate și acele componente ale mediului care pot avea repercursiuni asupra sănătății (regimul alimentar, regimul zilei, orarul lecțiilor, activitatea și odihna, condițiile mediului fizic, etc.)

În societatea contemporană, unde părinții sunt foarte ocupați cu serviciul, există o explozie de produse care ademenesc organele de simț (fie vizuale, fie gustative), iar copilul este lăsat să-și aleagă și să se hrănească fără să cunoască consecințele consumului de produse.

Majoritatea alimentelor conțin substanțe cu E-uri, de care medicii ne avertizează, dar alegerea este a noastră în consumarea produselor care nu dăunează dezvoltării sănătoase.

Deși nu toate bolile pot fi prevenite, adoptarea unui stil de viață sănătos reduce simțitor riscul apariției unor maladii grave. Mai mult decât atât, un mod de viață sănătos îmbunătățește calitatea vieții și îi crește durata.

Pentru a putea răspunde acestor cerințe trebuie luate în vedere unele particularități biologice și sociale caracteristice pentru populație.

O primă particularitate constă în faptul că, în acestă etapă organismul fiind în plină dezvoltare, receptivitatea lui față de influențele mediului înconjurător este mai mare decât în alte perioade ale vieții. De aceea, obiectivul educației pentru sănătate constă în prevenirea dezechilibrului dintre organism și mediul corespunzător și în prescrierea măsurilor care să asigure creșterea capacității de adaptare și de rezistență a organsmului față de nocivitățile mediului.

A doua particularitate este dată de specificul activității concretizate în diferite forme ale procesului educațional. Această activitate trebuie să fie adaptată gradului de dezvoltare morfofuncțională a organismului.

A treia particularitate a vârstei copilului constă în trecerea de la viața din cercul restrâns al familiei la viața în colectivități (instituții preșcolare, școală etc.).

Cunoașterea acestor particularități, necesare în vederea luării de măsuri eficace pentru prevenirea aspectelor negative și promovarea celor pozitive, constituie preocuparea de seamă a sectorului de igienă școlară.

Dacă mai amintim că de sănătatea copilului de azi depinde sănătatea adultului de mâine, vom îmțelege pe deplin necesitatea apărării și întăririi sănătății copiilor.

Necesitatea colaborării dintre medic, pedagog și psiholog, atât de frecvent enunțată, ar putea să apară neîntemeiată sau cel puțin forțată, având în vedere că natura activității lor diferă. Totuși, acțiunea lor comună, care s-a dovedit utilă în trecut, se impune și pe viitor prin faptul că vizează același colectiv: asigurarea unei dezvoltări armonioase somato-psihice a copilului, orientarea lui spre o profesie atractivă în concordanță cu capacitățile sale fizice și mintale, profesie în care, mai târziu, el să poată lucra cu randament maxim și care să-i asigure o deplină satisfacție morală și materială.

Concluzionând, educarea copiilor, ca mijloc de dezvoltare a cunoștințelor și de modificare a comportamentului într-un stil de viață nou, favorabil sănătății, trebuie să devină unul din scopurile principale ale instituțiilor de învățământ.

Pentru o societate cu adulți care să manifeste un comportament igienic în vederea rezolvării unor probleme sociale de sănătate, educația pentru sănătate devine o activitate necesară, ce trebuie să înceapă de la cea mai fragedă vârstă.

2.2. Educația pentru sănătate și promovarea sănătății în România

– o perspectivă istorică

Evoluția de la educația pentru sănătate la promovarea sănătății a avut un parcurs lung, de secole chiar, strâns legat de realitățile istorice dar și de evoluția și dezvoltarea științelor medicale . Educația pentru sănătate și promovarea sănătății sunt percepute ca fiind similare, însă acestea reprezintă noțiuni distincte. Educația pentru sănătate reprezintă furnizarea de cunoștințe către indivizi, către grupuri de indivizi, astfel încât aceștia să –și poată modifica, în mod voluntar anumite comportamente, de obicei la risc.

Promovarea sănătății este un concept definit prima dată în anul 1986 de către Organizația Mondială a Sănătății, ca fiind procesul care permite oamenilor să exercite control asupra determinanților sănătății și să-și îmbunătățească astfel starea de sănătate. Promovarea sănătății implică acțiuni politice și de mediu, sub formă de politici de sănătate sau acțiuni concertate.

La începutul secolului al XIX-lea, populația țării era afectată de boli datorate condițiilor de viață insalubre, hranei insufciente, a surselor de apă necorespunzătoare. Lipsa de cunoștințe despre boli dar și reticența în aplicarea de măsuri de protecție au determinat medicii din acea perioadă să întreprindă diferite acțiuni de educație sanitară.

Principala metodă a constat în publicarea de materiale educative pe diverse teme. Dintre lucrările cu rol de educație sanitară reținem câteva mai importante atât în Ardeal, cât și în Principatele Române. În Transilvania, prin grija adminstrației militare, se publică o serie de broșuri informative cum ar fi „Învățătura pe scurt a vindeca bolile sfrântului” (Sibiu, 1803).

În anul 1803, Vasile Aron (1770-1822) scrie prima carte cu mesaje anti alcool în versuri „Vorbire în versuri de glume între Leonat bețivul din Longobarda și între Dorofata muierea sa”.

În anul 1824, doctorul Ștefan V. Episcupescu (1777-1850) publică la București cărticica „Mijloace și leacuri de ocrotire a ciumei”, el fiind considerat primul medic autor de materiale sanitare educative din Țara Românească. În anul 1827, doctorul N. Kiriacopul publică „Douasprezece învățături pentru femeile cele îngreunate pentru ceasul nașterii și pentru lehuzie”. În anul 1843-1845, M. Kogălniceanu publică „Almanahul de învățătură și de petrecere” care cuprinde articole de igienă inserate pe paginile unui calendar.

Între anii 1891-1897 apare bilunar revista „Apărătorul sănătății” sub redacția lui N. Manolescu (1850-1910). În paginile revistei întâlnim explicații în legătură cu fiziologia anumitor organe, descrieri ale diferiților agenți patogeni și a modului de acțiune, descrieri ale bolilor, măsuri de igienă, plante curative, legislație sanitară. Revista se distribuia pe bază de abonamente, în paginile acesteia fiind citați un număr de 4.000 de abonați. Dintre revistele în paginile cărora s-au publicat materiale de educație sanitară amintim „Albina Moldovei”, „Foaia Societății Medicilor Naturaliști din Moldova” (1851), „Învățătorul satului” (1843).

Alte metode de educație sanitară erau conferințele publice. Distingem prestigioasa activitate în acest sens a dr. Carol Davila și dr. Victor Babeș.

Orientarea sistematică spre profilaxie apare odată cu legile sanitare moderne, ocazie cu care se creează structuri administrative și de suport pentru controlul bolilor transmisibile.

Înțelegerea necesității educației pentru sănătate se regăsește și în mediul politic al vremii. Astfel, în expunerea de motive pentru sprijinirea legii Cantacuzino din 1910, ministrul de interne I. C. Brătianu subliniază importanța serviciilor preventive preluând un citat din filozoful Spencer care susținea importanța rolului de educator sanitar al medicului, spunând că „medicul viitorului va fi dascălul națiunii”. Adoptarea acestei legi a adus atât implementarea de măsuri de igienă publică, cât și recunoașterea rolului de educator sanitar al medicului de circumscripție.

Legea din 1930 prevede înființarea institutelor de științe aplicate, foruri științifice și metodologice pentru ocrotirea sănătății. Rolul lor era de a efectua cercetări științifice și anchete privind starea de sănătate a populației, de a propune măsuri de ocrotire a sănătății, dar și de a coordona aplicarea acestora în teritoriu. Ele erau responsabile și de organizarea cursurilor de perfecționare în domeniul prevenției. Aceste institute sunt: Institutul de seruri și vaccinuri Dr. Ion Cantacuzino (înființat la 16 iulie 1921), Institutele de Igienă și Sănătate Publică (cel din București este înființat la 26 februarie 1927).

În anul 1948 este creat în cadrul Ministerului Sănătății un serviciu de documentare, presă și propagandă. Acest serviciu a organizat conferințe regionale de educație sanitară la care au luat parte cercetătorii din Institutele de Igienă, membrii ai Crucii Roșii, șefi de instituții sanitare. Cu acest prilej s-a decis înființarea Comisiei centrale de educație sanitare, precum și a Comisiilor regionale și raionale, formarea de colective științifice în cadrul secțiilor sanitare ale Sfaturilor Populare. Scopul acestui demers era prefecționarea instruirii sanitare de masă. Organul tehnic pentru desfășurarea acestor activități devine Sanepidul (Decretul 37/1951) prin care Serviciul educației sanitare și a presei din cadrul ministerului își exercita activitatea în teritoriu. O încercare de apropiere a propagandei igienico-sanitare de populație a fost înființarea Caselor de cultură sanitară (1952). Acestea au înlocuit temporar activitatea secțiilor de educație sanitară de la nivelul Sanepid-ului, însă au fost desființate în perioada 1955-1958. Secțiile de educație sanitară fiind lipsite de susținerea metodologică și financiară, activitatea de educație sanitară este preluată de Crucea Roșie, în perioada 1958-1965, aceasta având o Direcție medico-socială și de tineret, cu medici angajați și pregătiți pentru activități educațive sanitare.

În anul 1966 a fost lansat primul plan unic de educație sanitară cu scopul afirmat de îmbunătățire a stării de sănătate a populației și de creștere a calității vieții. Au fost inițiate multiple acțiuni de educație sanitară: filme educativ-sanitare, broșuri, emisiuni televizate.

După 1989, promovarea sănătății a rămas în continuare responsabilitatea Ministerului Sănătății prin compartimentele de promovare a sănătății din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică Județene.

Se observă că în această perioadă, până în 1990, promovarea sănătății și educația pentru sănătate erau asimilate cu „educația sanitară”; termenul folosit în România fiind cel de educație sanitară, noțiune consacrată pentru transmiterea unor informații legate în special de deprinderile igienice. Ulterior se încearcă trecerea la un concept mai cuprinzător, și anume, educația pentru sănătate. Se poate totuși comenta că este nevoie de învigorarea educației sanitare, mai precis a principiilor elementare de igienă în conceptul de educație pentru sănătate. Constatăm, din problemele de sănătate care apar la noi în țară, că aceste principii elementare de igienă personală, ca și de igienă a colectivităților, sunt din ce în ce mai puțin luate în considerare.

( „Promovarea sănătății și educație pentru sănătate”, Școala Națională de Sănătate Publică și Management)

În 1991, trei agenții internaționale – Comisia Europeană, Biroul Regional European al OMS și Consiliul Europei – au lansat un proiect inovativ prin care să combine promovarea educației și a sănătății, pentru a realiza potențialul ambelor domenii. În timp, zeci de țări europene (printre care și România) și sute de școli și-au alăturat eforturile prin ceea ce azi se numește Rețeaua Europeană a Școlilor ce Promovează sănătatea (ENHPS), cu scopul de a crea în cadrul școlilor medii ce asigură sănătatea.

În 1992 a fost creat Centrul Național de Promovare a Sănătății și Educație pentru Sănătate, centru metodologic pentru Compartimentele județene de educație pentru sănătate și promovarea sănătății organizate în cadrul Autorităților Județene de Sănătate Publică. Acest centru se regăsește începând cu anul 2006, după adoptarea legii 95, în cadrul Școlii Naționale de Sănătate Publică și Management. Obiectivul acestui centru este de a elabora strategii specifice sănătății publice în ceea ce privește promovarea sănătății și educația pentru sănătate. În acest scop desfășoară activități specifice în parteneriat cu Ministerul Sănătății și cu alte organizații internaționale, programe de educație medicală și programe de informare și educație a populației privind sănătatea.

În anul 2004 România și-a elaborat Strategia Națională de Sănătate Publică (Ordin 923/16.07.2004), respectând principiile formulate în documentele internaționale „Sănătatea pentru toți în secolul 21” adoptată în 1998 de OMS. În mod tradițional și în concordanță cu cu politicile și modelele furnizate de OMS, unitățile de învățământ au reprezentat un mediu important de furnizare a educației pentru sănătate. În prezent, activitatea de promovare a sănătății în școli și grădinițe este reglementată în principal în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, prin Ordinul nr. 5298/2012 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preșcolarilor și a elevilor din unitățile de învățământ de stat și particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenței medicale gratuite și pentru promovarea unui stil de viață sănătos, cu modificările și completările ulterioare. Actul normativ prevede expres tipurile de servicii de sănătate necesare a fi furnizate preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, precum și responsabilitățile instituțiilor publice de la nivel județean și local și atribuțiile personalului, pe categorii.

Ministerul Educației a adus mai multe argumente în favoarea programelor ce vizează educația și sănătatea: informarea elevilor, crearea unor comportamente individuale sănătoase, a unor atitudini ce corespund idealului educațional românesc. S-a realizat că școala este un loc ideal pentru difuzarea acestor cunoștințe în rândul tinerilor, nicio altă instituție neavând abilitatea și capacitatea de a cuprinde și de a se adresa, în timp, unui procent atât de ridicat de populație.

De fapt, educarea cetățenilor, ca mijloc de dezvoltare a cunoștințelor și schimbarea comportamentului într-un stil de viață nou, favorabil sănătății este unul dintre scopurile principale ale programului național de educație pentru sănătate.

În abordarea acestui domeniu, România ia în considerare legislația UE, conform căreia „scopul promovării sănătății este de a îmbunătăți standardele generale de sănătate în comunitate prin îmbunătățirea cunoștințelor despre factorii de risc și încurajarea populației să adopte comportamente și stiluri de viață sănătoase”. În consecință, după anul 2001 au fost implemenate mai multe programe de promovare a sănătății în școală.

În timpul guvernării 2000-2004, în decembrie 2001, a fost lansat Programul Național „Educație pentru sănătate în Școala Românească”, ca urmare a nevoilor identificate și transmise de către cadrele didactice. Acestea au participat, alături de organizații naționale și internaționale, la conturarea abordării Programului Național.

Scopul acestui program este introducerea „Educației pentru Sănătate” în toate unitățile de învățământ, ca disciplină opțională (ofertă integrală) și/sau ca ore integrate în alte materii, cât și ca activitate extrașcolară, în vederea formării de atitudini responsabile în rândul elevilor față de propria sănătate cât și a celor din jur.

Obiectivele programului național sunt următoarele:

promovarea sănătății și a stării de bine a elevilor;

dezvoltarea personală a elevilor;

prevenție.

În cadrul Programului Național „Educație pentru sănătate în școala românească”, au fost stabilite următoarele teme:

noțiuni elementare de anatomie și fiziologie;

igiena personală;

activitatea fizică și odihna;

sănătatea mediului;

sănătatea mintală;

sănătatea alimentației;

sănătatea reproducerii și a familiei;

consumul și abuzul de substanțe toxice;

accidente, violențe, abuz, valori umanitare; teme ce vor fi abordate gradual, în concordanță cu ciclurile de dezvoltare fizică și psihică ale elevilor.

Programul se adresează în mod direct elevilor și cadrelor didactice și în mod indirect, părinților, întregii comunități. Astfel se remarcă o creștere a interesului pentru această categorie de activitate, care a fost inclusă, chiar și în procesul instructiv-educativ din grădiniță.

În anul 2002 a fost implementat Programul Național „Laptele și cornul”, având componentă de alimentație sănătoasă și promovare a sănătății, care se desfășoară și în prezent.

Între anii 2010-2013, în 150 sate din România s-a desfășurat Programul „Pentru sănătatea ta, pentru a nu abandona școala!” – componentă de analiză și remediere a problemelor de sănătate ce afectează parcursul educațional al elevilor.

În prezent, în țara noastră există un spectru larg de organizații non-guvernamentale care se ocupă cu promovarea sănătății, desfășurând proiecte de educație pentru sănătate prin finanțare privată sau din fonduri europene, cu impact asupra categoriilor de risc specifice.

2.3. Educația pentru sănătate în învățământul preșcolar

2.3.1. Educația timpurie – aspecte generale

Reforma educațională din România ur.mărește stimularea unor demersuri interactive menite să conducă la o mai mare eficiență a învățării și la plasarea copilului în centrul actului educațional, ca obiect și subiect al propriei deveniri.

În învățământul actual, prin educație timpurie („early education”) se înțelege „acțiunea multidimensională și multifactorială a modelării persoanei în intervalul cuprins între naștere și momentul intrării în școală” (Stan, 2016, p16), adică la vârsta de 6, 7 sau 8 ani, în funcție de țară.

Altfel spus, educația timpurie sprijină supraviețuirea, creșterea, dezvoltarea și învățarea copiilor, referindu-ne la sănătate, nutriție, igienă, dezvoltare cognitivă, socială, fizică și emoțională a lor.

Cele mai importante descoperiri ale științelor naturii și ale celor socio-umane încearcă să determine factorii care dau un start adecvat în viață ființei umane, pornind de la premisa că, pentru orice copil, nicio perioadă nu va conta mai mult în viață ca primii ani.

Alegerile făcute în perioada timpurie de copil și acțiunile efectuate de adulții implicați în evoluția sa, scot în evidență impactul major și de durată asupra copilului, felul în care acesta va reuși sau nu, să fie pregătit pentru viață. Prin modul în care ne preocupă în educația timpurie îngrijirea și protecția copilului, evităm mortalitatea infantilă, diversele boli ale copilăriei, cu efecte dramatice mai târziu, abuzurile, traumele emoționale, eșecurile etc.

Conștientizând importanța educației timpurii, societatea actuală promovează o multitudine de programe educaționale care determină schimbări benefice asupra întregului sistem de învățământ, de la preșcolari la studenți.

Până la intrarea în creșă sau grădiniță copilul mic este în grija familiei sale. De aceea, chiar și după intrarea în creșă sau grădiniță, copilul este parte constituentă a familiei, în care își petrece în continuare cea mai mare parte a timpului. Este esențial, ca toate instituțiile implicate în educația lui, să nu încerce să înlocuiască familia, ci să o sprijine, să o îndrume în dezvoltarea acestuia.

Educația timpurie se bazează pe amplificarea strategiilor de stimulare și dezvoltare a copilului în mediul familial, pornind de la igiena și îngrijirea sugarului, la stimularea preșcolarului de a învăța prin descoperire, cooperare, experimentare.

Specialiștii consideră că perioada de timp pentru educația timpurie este definită de la concepție până la vârsta de 7 ani, perioadă când are loc cea mai rapidă dezvoltare a creierului. Totuși, cei mai importanți sunt primii doi ani de viață, când apar cele mai semnificative schimbări din punct de vedere intelectual, emoțional, psihologic și social.

Învățământul preșcolar se află la baza piramidei cunoașterii și dispune de un cadru organizat, de bază materială, cadre didactice specializate, ce asigură un mediu care garantează sănătatea și siguranța copiilor, ținând cont de caracteristicile psihologice și de particularitățile individuale ale acestora, implicând atât familia, cât și comunitatea în procesul de învățare.

În preșcolaritate, educația este un proces holist, cu accent pe dezvoltarea fizică, cât și pe cea cognitivă și socio-emoțională, constând în activități și experiențe care influențează dezvoltarea copilului. Privit din perspectivă sistemică, învățământul preșcolar are o structură, desfășoară un proces și generează niște produse (rezultate) specifice.

Din punct de vedere structural, învățământul preșcolar este organizat pe trei niveluri: grupa mică (2/3 – 4 ani), cea mijlocie (4 -5 ani) și cea mare (5 – 6 ani).

Din punct de vedere procesual, procesul de învățământ din grădiniță este un autentic proces de învățare, realizat prin strategii și cu mijloace specifice vârstei preșcolare (sunt respectate specificul preșcolarului de a precepe, reflecta, înțelege, interoriza realitatea înconjurătoare), ceea ce presupune o paletă foarte largă de activități care se bazează pe relația dintre joc și învățare, jocul fiind activitatea fundamentală la această vârstă.

Educația preșcolară este organizată și realizată din prespectiva a două aspecte dominante:

socializarea copiilor: grupa mică și mijlocie;

pregătirea copiilor pentru școală: grupa mare.

Educația preșcolară își realizează obiectivele în relație cu ceilalți factori educogeni: familia și mediul/comunitatea. Ea nu se reduce la pregătirea intelectuală, ci are în vedere mai ales stimularea curiozității, educarea simțurilor, a comportamentului civilizat, a stăpânirii de sine, a voinței, a creativității, a autonomiei, a atitudinii de deschidere și comunicare spre și cu ceilalți copii și adulți.

În grădinița de copii, educația preșcolară vizează mai multe dimensiuni ale educației: educația intelectuală, morală, fizică, estetică, profesională, tehnologică, religioasă, emoțională, alături de noile educații (educația pentru sănătate, educația ecologică, educația financiară etc) toate acestea contribuind la dezvoltarea armonioasă a personalității copilului. Câteva caracteristici ale învățământului preșcolar actual sunt:

învățarea prin joc;

învățarea centrată pe copil;

participarea copiilor la alegerea activităților, jocurilor, jucăriilor;

organizarea adecvată a mediului ambiant în conformitate cu tema proiectului tematic și tema săptămânii;

realizarea parteneriatului educațional grădiniță – familie – comunitate, părinții devenind parteneri egali în procesul de educație a preșcolarului;

flexibilitatea strategiilor de predare – învățare – evaluare.

Centrarea procesului educațional pe copil presupune preocuparea permanentă a educatorilor pentru cunoașterea copilului ca individualitate și adaptarea strategiilor de instruire pentru a-l ajuta pe acesta să se dezvolte și să înregistreze progrese.

Prin participarea copiilor la alegerea activităților le asigurăm acestora continuitate între cunoștințele deja însușite și informațiile noi.

Activitățile desfășurate în parteneriat cu părinții sunt modalități propice pentru atingerea unor obiective comune în ceea ce privește educația preșcolarilor; o comunicare autentică cu aceștia și implicarea lor în activitățile din grădiniță duce la o cunoaștere amănunțită a copiilor și la evoluția lor. Părinții trebuie să cunoască specificul educației preșcolare pentru a putea contribui și continua ceea ce grădinița realizează, oferindu-le copiilor contexte nonformale de învățare, o valorificare a experiențelor însușite în contexte formale.

Reforma învățământului preșcolar românesc prevede democratizarea sistemului de învățământ prin: descentralizare, flexibilitate, schimbarea mentalității și formarea unor dascăli reflexivi, promovarea egalității de șanse în educație, îmbunătățirea conținutului, adaptarea metodelor și mijloacelor pedagogice la revoluția care a intervenit în tehnica de comunicare.

Grădinița pune în centrul acțiunii educative copilul, care își achiziționează și valorifică prin forțele proprii cunoștințele, cadrul didactic fiind cel care organizează, îndrumă și dirijează actul învățării (însușirea de cunoștințe).

Actualul curriculum preșcolar pune accent pe tendințele moderne ale pedagogiei: folosirea metodelor activ-participative, abordarea integrată a conținutului, proiectarea bazată pe proiecte etc.), dar și o serie de aspecte pozitive: evoluțiile din domeniul tehnologiei informaționale și gradul de maturizare a copiilor de vârstă preșcolară. Învățământul preșcolar este canalizat spre structuri și conținuturi noi.

Spre deosebire de alte subsisteme ale învățământului, acest nivel al educației pare a fi singurul în care chimbarea a început din interior, omogenă în atitudini și scopuri:

libera exprimare a copilului;

eliberarea de formalism a celor doi participanți la actul educațional;

învățământul preșcolar nu asigură educația prin instrucție, după anumite șabloane didactice, ci educația stă la baza instruirii copiilor.

În grădinița de copii transpunerea cunoștințelor din diferite științe, artă sau cultură în structuri didactice complexe ia forma convențională de categorii de activitate: activități pe domenii experiențiale – ADE (educarea limbajului, activități matematice, cunoașterea mediului, educație muzicală, educație artistico-plastică, educație pentru societate, educație psiho-motrică, activități practice), activități liber-alese – ALA (bibliotecă, construcții, arte, știință, joc de rol, nisip și apă), activități de dezvoltare personală – ADP (rutine, tranziții, întâlnirea de dimineață, activități opționale) și activități recreative (jocuri de mișcare, jocuri senzoriale, jocuri distractive, jocuri liniștitoare, jocuri în aer liber).

Proiectarea semestrială și săptămânală se axează în jurul metodei proiectelor tematice și a temelor independente.

Pentru a realiza toate acestea, la 1 septembrie 2008 a fost elaborat și aplicat în învățământul preșcolar Curriculum pentru educația timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 6/7 ani și concomitent, a fost reorganizat și Curriculumul pentru educația timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 6/7 ani.

Anul școlar 2019-2020 a început cu un nou curriculum pentru educație timpurie (aprobat prin OMEN nr. 4694/02.08.2019) care își propune să realizeze o reactualizare și o restructurare a Curriculumului național pentru educația timpurie, suportând o revizuire structurală, care a condus la decongestionarea acestuia și o corelare cu prevederi legislative în vigoare.

Astfel, au fost eliminate detaliile cu privire la conținuturile întâlnirii de dimineață; s-a eliminat partea tabelară cu exemple de comportament și conținuturi pentru fiecare temă anuală de studiu; a fost revizuit planul de învățământ, Fișa de apreciere a progresului copilului și programul zilnic de activitate; s-a reconsiderat modalitatea de organizare și desfășurare a activităților opționale.

De asemenea, au fost eliminate obiectivele cadru și înlocuite cu dimensiuni ale dezvoltării și comportamente preluate din RFÎDTC și a fost reconfigurat curriculumul pe domenii de dezvoltare.

Domeniile de dezvoltare sunt diviziuni convenționale, dimensiuni referitoare la evoluția copilului, în funcție de creștere și de maturizarea sistemului nervos, corelat cu procesul de achiziții în plan psihologic (Arnold Gesell).

Cele cinci domenii de dezvoltare, conturate în Reperele fundamentale privind învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului între naștere și 7 ani, un document reper al sistemului de educație timpurie din România, sunt următoarele:

A. DEZVOLTAREA FIZICĂ, A SĂNĂTĂȚII ȘI IGIENEI PERSONALE – cuprinde o gamă largă de deprinderi și abilități (de la mișcări largi, cum sunt săritul, alergarea, până la mișcări fine de tipul realizării desenelor sau modelarea), dar și coordonarea, dezvoltarea senzorială, alături de cunoștințe și abilități referitoare la îngrijire și igienă personală, nutriție, alte practici de menținere a sănătății și securității personale.

B. DEZVOLTAREA SOCIO-EMOȚIONALĂ – vizează debutul vieții sociale a copilului, capacitatea lui de a stabili și menține interacțiuni cu adulți și copii. Interacțiunile sociale mediază modul în care copiii se privesc pe ei înșiși și lumea din jur. Dezvoltarea emoțională vizează îndeosebi capacitatea copiilor de a-și percepe și exprima emoțiile, de a înțelege și răspunde emoțiilor celorlalți, precum și dezvoltarea conceptului de sine, crucial pentru acest domeniu. În strânsă corelație cu conceptul de sine se dezvoltă imaginea despre sine a copilului, care influențează decisiv procesul de învățare.

C. CAPACITĂȚI ȘI ATITUDINI FAȚĂ DE ÎNVĂȚARE – se referă la modul în care copilul se implică într-o activitate de învățare, modul în care abordează sarcinile și contextele de învățare, precum și la atitudinea sa în interacțiunea cu mediul și persoanele din jur, în afara deprinderilor și abilităților menționate în cadrul celorlalte domenii de dezvoltare.

D. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ȘI PREMISELE CITIRII ȘI SCRIERII – vizează dezvoltarea limbajului (sub aspectele vocabularului, gramaticii, sintaxei, dar și al înțelegerii semnificației), a comunicării (cuprinzând abilități de ascultare, comunicare orală și scrisă, nonverbală și verbală) și preachizițiile pentru scris-citit și însoțește dezvoltarea în fiecare dintre celelalte domenii.

E. DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ȘI CUNOAȘTEREA LUMII – a fost definită în termenii abilității copilului de a înțelege relațiile dintre obiecte, fenomene, evenimente și persoane, dincolo de caracteristicile lor fizice. Domeniul include abilitățile de gândire logică și rezolvare de probleme, cunoștințele elementare matematice ale copilului și cele referitoare la lume și mediul înconjurător.

2.3.2. Cadrul și forme de realizare a educației pentru sănătate

în învățământul preșcolar

La nivel de proces de învățământ, educația pentru sănătate reprezintă o resursă importantă în alcătuirea programelor școlare, care poate fi valorificată prin patru tipuri de demersuri:

infuzional, realizabil de fiecare cadru didactic prin mijloace de realizare diverse în cadrul activităților obligatorii ADE și ALA;

modular, realizabil prin construirea unor „module”, respectiv proiecte tematice sau teme independente cuprinse în planificarea calendaristică anuală și semestrială;

disciplinar, realizabil prin includerea în planul de învățământ a unei discipline opționale cu tematică de educație pentru sănătate;

interdisciplinar si transdisciplinar, realizabil în cadrul activităților de dezvoltare personală: rutine (întâlnirea de dimineață, micul dejun, igiena, masa de prânz, somnul, gustările), tranziții; momentul poveștilor; proiecte și programe educaționale la care a aderat unitatea de învățământ sau cadrul didactic; activitățile extrașcolare și extracurriculare; activitatea de consiliere și orientare parentală.

La nivelul învățământului preșcolar, activitatea constituie forma de bază a organizătii procesului de învățământ, care asigură integrarea într-un tot unitar a componentelor acestuia (obiective, conținuturi, metode, mijloace didactice, resurse umane etc.). Principala formă de activitate la vârsta preșcolară este jocul, însă acesta este completat și de alte tipuri de activități comune, de grup sau individuale, activități opționale, extinderi de activități.

În ceea ce privește educația pentru sănătate, aceasta poate fi organizată atât ca activitate opțională, activitate extrașcolară, cât și în cadrul activităților comune și a celor alese, permițând abordarea conținuturilor interdisciplinar și transdisciplinar.

Reușita formării deprinderilor igienico-sanitare la copii, efect al eficienței activității de educație pentru sănătate desfășurată în cadrul procesului instructiv-educativ din învățământul preșcolar, este în raport direct cu metodele utilizate, cu perfecta cunoaștere și corecta folosire a acestora de către educatoare, cu tactul pedagogic al acesteia, necesare în aplicarea oricăruia dintre mijloacele și procedeele de lucru cu copiii.

Întregul ansamblu de influențe educaționale necesare elaborării deprinderilor și formării obișnuințelor igienice se realizează prin mijloacele și formele „clasice” de lucru cu preșcolarii, adaptate de la caz la caz problematicii educativ-sanitare.

În acord cu planul de învățământ, educatoarele pot să introducă elemente de educație pentru sănătate în corelație cu temele din programa fiecărei grupe și în concordanță cu particularitățile de vârstă ale copiilor.

Luând în considerare planul de învățământ, care reglementează volumul activităților obligatorii pe grupe de vârstă, educatoarea are datoria ca, stabilind orarul orientativ și planificarea conținuturilor, să prevadă și timpul necesar exercitării influențelor educativ-sanitare.

Activitățile obligatorii / ADE reprezintă forma principală prin care se realizează sarcinile instructiv-educative ale educației pentru sănătate (mai ales la grupa mică), însă este dezirabil, date fiind necesitatea și importanța educației pentru sănătate, să se organizeze și o activitate opțională pe săptămână, pentru atingerea obiectivelor domeniului.

PLAN DE ÎNVĂȚĂMÂNT PENTRU EDUCAȚIA TIMPURIE

Notă:

Precizăm că numărul minim și maxim de activități pe săptămână cuprins în Planul de învățământ constituie diferențierea pe cele două/tipuri de program din grădinițe: normal și, respectiv, prelungit sau săptămânal.

Prezentul plan de învățământ este valabil pentru toate tipurile de servicii de educație și îngrijire oferite copiilor de la naștere la 7 ani, inclusiv copiilor cu dizabilități din grupele de intervenție timpurie.

Educația pentru sănătate contribuie, alături de celelalte categorii de activitate, la formarea personalității, fapt pentru care se recomandă începerea ei cât mai de timpuriu.

Aceasta este perioada când se pun bazele comportamentului igienic, când copilul învață să respecte regulile de igienă personală, să fie îngrijit, să respecte un regim rațional de alimentație, să distingă comportamentele sănătoase de cele cu risc, să respecte un program de viață echilibrat.

Climatul psihosocial, procesul de învățământ cu toate componentele sale (obiective, resurse umane, conținut, mijloace de învățământ, forme de organizare, relațiile interumane, timpul, strategia didactică, stilul cadrului didactic) asigură condițiile necesare, favorabile formării deprinderilor igienice și transformării acestora în obișnuințe.

Activitatea de educație pentru sănătate prezintă o serie de caracteristici, și anume: se desfășoară după coordonatele pedagogiei generale, adică face apel la metodele, strategiile, principiile acesteia; are obective și conținuturi specifice, însă anumite conținuturi care aparțin altor categorii de activitate pot fi îmbogățite cu caracter educativ-sanitar; se raportează la particularitățile psihofizice ale vârstei. Prin urmare, la vârsta preșcolară se pun bazele comportamentului civilizat al viitorului adult.

2.3.3. Obiectivele educației pentru sănătate în învățământul preșcolar

Activitatea de educație pentru sănătate își propune atingerea unor obiective complexe, ținând cont de particularitățile psihofizice ale vârstei preșcolare.

Dintre acestea specificăm:

cunoașterea structurii și funcționării organismului uman, a legităților de creștere și dezvoltare a acestuia;

formarea deprinderilor și obișnuințelor igienice necesare dezvoltării armonioase a organismului, menținerii și promovării sănătății acestuia ;

cunoașterea noțiunilor legate de sănătate și de boală;

stimularea interesului pentru sport și mișcare, ca modalitate de menținere a sănătății;

cultivarea interesului pentru problematica sănătății;

dezvoltarea atitudinii de ocrotire a mediului.

Putem vorbi de obiective directe, precum cele prezentate, dar și de obiective indirecte, cum ar fi: îmbunătățirea indicatorilor de sănătate, menținerea și promovarea sănătății, dezvoltarea armonioasă a copilului din punct de vedere fizic, mental, social.

Activitatea de educație pentru sănătate se defășoară în direcția atingerii unor finalități, în sensul producerii unor schimbări în personalitatea copilului.

2.3.4. Conținutul activităților de educație pentru sănătate. Teme orientative și mijloace de realizare

Axa programei pentru educația timpurie o constituie: domeniile de dezvoltare – dimensiuni ale dezvoltării – comportamente, ca premise ale competențelor ulterioare. Valorificând această axă, educatoarea va realiza derivările pedagogice necesare și, pornind de la domeniile de dezvoltare vizate în Curriculum pentru educația timpurie și detaliate în Reperele fundamentale în învățarea și dezvoltarea copilului de la naștere la 7 ani:

va selecta dimensiunile de dezvoltare, pe fiecare domeniu de dezvoltare specific nivelului de vârstă și comportamentele aferente, pe care le va urmări;

va transfera în practica didactică și va „operaționaliza” comportamentele selectate, prin conceperea unor activități de învățare adecvate.

În toate domeniile de dezvoltare există dependențe și interdependențe, astfel că fiecare achiziție dintr-un domeniu influențează semnificativ progresele copilului în celelalte domenii.

De exemplu, când copilul încearcă să povestească ceva, în cea mai mare parte este implicat domeniul Dezvoltarea limbajului și a comunicării, dar copilul este implicat și socio-emoțional, pentru că urmărește reacțiile celorlalți și învață semnificația acestora, gesticulează (motricitate fină) sau se manifestă chiar prin mișcări largi (motricitate grosieră), uneori inventând cursul narativ sau problematizând cursul narativ (dezvoltare cognitivă).

În fine, când experimentează, execută mișcări de motricitate fină, copilul este implicat din punct de vedere senzorial, stabilește relații de cauzalitate, trăiește emoții și descoperă ce poate și ce nu poate să facă (își construiește imaginea de sine), sau simte dacă are nevoie de ajutorul unui alt copil sau adult (dezvoltare socio-emoțională).

În contextul Curriculumului pentru educația timpurie, care include și teme educativ-sanitare obligatorii, pe diferitele dimensiuni ale domeniilor de dezvoltare, se așteaptă de la copil următoarele:

A . DEZVOLTAREA FIZICĂ, A SĂNĂTĂȚII ȘI IGIENEI PERSONALE

DEZVOLTAREA SOCIO-EMOȚIONALĂ

CAPACITĂȚI ȘI ATITUDINI ÎN ÎNVĂȚARE

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ȘI A PREMISELOR CITIRII ȘI SCRIERII

DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ȘI CUNOAȘTEREA LUMII

Primul domeniu de dezvoltare este extrem de important în activitatea cu copiii preșcolari și include numeroase deprinderi ce aparțin și tematicii educației pentru sănătate, motiv pentru care este detaliat mai jos.

Dezvoltarea fizicã, sãnãtatea și moticitatea sunt elemente centrale ale tuturor experiențelor de învățare ale copiilor și stau la baza unui stil de viață activ și sănătos de-a lungul întregii vieți.

O stare bună de sănătate fizică dă copiilor energie, echilibru și rezistență pentru a participa activ în numeroase activități. Dezvoltarea motorie este strâns legată de dezvoltarea limbajului (de ex. gânguritul, indicarea obiectelor), a capacităților cognitive (de ex. explorarea mediului), a abilităților sociale (de ex. îmbrățișarea, salutul de „la revedere”) și dezvoltarea emoționalã (de ex.zâmbetul, râsul). Deși există o oarecare predictibilitate în dezvoltarea abilităților mai sus menționate, dezvoltarea fizică și a motricității este deseori inegală datorită ritmului individual de dezvoltare, dar și datorită factorilor externi care le influențează dezvoltarea, precum nutriția sau mișcările fizice pe care copiii sunt stimulați de adulți să le efectueze.

Motricitatea cuprinde trei categorii mari de abilități: motricitate grosieră, fină și abilități senzorio-motorii.

Abilitățile de motricitate grosieră se referã la mișcări ale întregului corp sau ale unor părți mari ale corpului, în care sunt implicați mușchii mari și include mișcări precum: rostogolirea, mersul, alergatul, săritura, ocolirea, cățărarea. Aceste abilități îi oferă copilului posibilitatea de a-și coordona mușchii corpului în demersul de adaptare la mediul său înconjurător și la investirea sa, ajutându-l să exploreze. Dezvoltarea forței musculare determinã copilul să participe activ și independent la activități de joc și învățare, în medii cunoscute sau noi pentru el.

Abilitățile de motricitate fină se referã la abilitatea de coordonare a mușchilor mici ai mâinilor, ai brațelor, ai degetelor, precum și ai mușchilor feței. Aceste abilități includ:

prinderea/apucarea obiectelor, folosirea instrumentelor de pictat/scris/modelat, lipirea, tăierea, mototolirea, înșirarea, utilizarea de instrumente de deservire, încheierea/descheierea nasturilor, fermoarelor. Toate aceste abilități pun bazele multor deprinderi necesare pe tot parcursul vieții.

Abilitățile senzorio-motrice presupun capacitatea de a utiliza simțurile pentru a-și orienta mișcările: auzul, văzul, mirosul, gustul, pipăitul. Abilitatea de a utiliza relația strânsă între auz și tactil îl susțin în aprecierea culorilor, dimensiunilor, categoriilor și se condiționeazã cu dezvoltarea limbajului și dezvoltarea cognitivã. Atenția este susținutã de dezvoltarea auzului, de abilitatea de a-și orienta corpul către sunetele cunoscute, cuvinte sau muzică. Deprinderea limbajului este influențată de modul în care copilul își dezvoltã abilitățile și competențele în acest plan. Cunoașterea obiectelor cu ajutorul gurii, îl ajută pe copil să își dezvolte percepțiile și senzațiile gustative și olfactive, permițându-i să-și determine preferințele, să învețe despre mediul înconjurător. Coordonarea oculo-motorie (văz, mișcare) este fundamentală pentru însușirea multor deprinderi ce îi sunt absolut necesare copilului pe tot parcursul vieții (autoservirea, scrisul, etc.) și care sunt strâns legate de dezvoltarea cognitivã.

Sănătatea și igiena personală condiționează, de asemenea, dezvoltarea sănătoasă a copilului. Sănătatea și igiena personală cuprind igiena corporală (baie, igiena dentară, îmbrăcăminte), a somnului, a alimentației, mișcarea în aer liber. Pentru a pune bazele unui stil de viață sănătos, copilul are nevoie să dobândească abilități de autoservire în timpul mesei, deprinderi de nutriție sănătoasă, de dobândire a capacității de a dovedi control sfincterian și de a utiliza toaleta în mod adecvat, de a participa în momentele de îmbăiere, de a utiliza voluntar și corect obiectele igienico-sanitare.

Nevoia esențială a copilului de asumare a independenței este condiționată de dezvoltarea abilităților și deprinderilor acestuia de asigurare a securității personale. Dar pentru a reuși acest lucru, copilul trebuie să aibă abilitatea de a-și cunoaște schema corporală pentru a se putea delimita de mediul înconjurător, de a-și cunoște abilitățile motrice, de a anticipa gesturi și mișcări sau de a-și gestiona emoțiile în raport cu propriile dorințe.

Este esențială pentru siguranța copilului abilitatea acestuia de a distinge între siguranță, risc sau pericol. El trebuie să aibă capacitatea de a solicita ajutor în aceste situații. Integrarea regulilor generale (pentru un stil de viață sanogen) și particulare (date de diferite contexte de viață sau de dezvoltare ale copilului – copilul cu dizabilități, de exemplu) sunt abilități importante pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului.

La nivelul preșcolar, accentul se pune pe problemele elementare de igienă individuală, insistându-se pe formarea unor deprinderi și obișnuințe, care au fost deja prezentate și pe însușirea unor cunoștințe despre:

Corpul omenesc: denumirea principalelor părți ale corpului omenesc, precizarea unor acțiuni și funcții ale organelor, cunoașterea unor reguli de igienă personală – igiena cavității bucale, a mâinilor și unghiilor, a părului, a corpului; cunoașterea necesității exercițiilor fizice pentru dezvoltare.

Obiecte de toaletă: cunoașterea obiectelor folosite pentru îngrijirea corpului, cunoașterea locului de păstrare a acestor obiecte, precizarea importanței pe care o are folosirea lor și a consecințelor nefolosirii acestora; cunoașterea, precizarea și respectarea regulilor de igienă în diferite momente ale zilei.

Obiectele de îmbrăcăminte: cunoașterea obiectelor de imbrăcăminte și denumirea lor; cunoașterea modului de utilizare și păstrare a acestora;

Alimentație: cunoașterea alimentelor de bază folosite de om și a importanței acestora pentru creșterea și dezvoltarea copilului; cunoașterea regulilor de igienă în consumarea alimentelor în diferite momente ale zilei și, mai ales, în timpul meselor; cunoașterea necesității unui mod de alimentație rațională;

Mediu: cunoașterea unor reguli de comportament; cunoașterea unor comportamente nocive, a unor modalități de păstrare a mediului curat.

Prin activitățile de educație pentru sănătate nu numai că se însușesc cunoștințe, se formează și se consolidează deprinderi, dar se și îmbogățesc, se sistematizează o serie de cunoștințe asimilate în cadrul altor activități, se consolidează și se exersează deprinderile.

Educatoarea, în funcție de cunoștințele pe care dorește să le transmită, își alege subiectul activității și mijlocul de realizare corespunzător.

Pentru realizarea obiectivelor se recurge la o serie de mijloace de realizare, precum: memorizarea, convorbirea, jocul didactic, povestirea, lectura după imagini. În cadrul acestor activități, educatoarea exercită influențe educativ-sanitare pentru integrarea unor noțiuni cu caracter igienic.

Activitățile de memorizare a unor poezii cu tematică sanitară contribuie pe lângă formarea deprinderii de a memora logic și conștient, pe lângă dezvoltarea vorbirii expresive, a imaginației, la însușirea unui limbaj specific educației pentru sănătate și la formarea unor deprinderi igienico-sanitare. De exemplu, prin intermediul poeziei „Prietenii” de Dan Faur, copiii se familiarizează cu activitățile pe care trebuie să le desfășoare dimineața (spălatul pe față, pe dinți) și cu obiectele necesare (săpun, periuță de dinți), își îmbogățesc vocabularul, învață să recite clar, expresiv versurile unei poezii.

Un mijloc eficient de a determina copiii să se exprime prin intermediul imaginilor pe o temă legată de sănătate îl constituie lectura după imagini. Prin aceasta se urmărește familiarizarea copiilor cu diverse aspecte, îmbogățirea cunoștințelor acestora despre obiectele de uz personal, despre corpul omenesc, despre regulile igienico-sanitare, despre plantele medicinale ș.a., dar și stimularea capacităților de analiză și sinteză, de generalizare, de a stabili relații între imagine și realitatea obiectivă, dezvoltarea vorbirii și a spiritului de observație.

În lectura după imagini „În baie”, activitatea se sprijină pe o imagine care presupune realizarea unei analize de către copii, adică identificarea obiectelor și a activității pe care o desfășoară copilul, prezentarea caracteristilor obiectelor din această încăpere, precizarea altor activități ce se realizează în baie.

Analizând imaginea intitulată „Fetița spală rufele păpușii”, copiii denumesc activitatea desfășurată de fetiță, identifică obiectele pe care le utilizează și rolul acestora, precizează importanța activității.

Pentru a stimula observarea imaginii, educatoarea trebuie să acorde o atenție deosebită planului de idei, dar și întrebărilor orientative.

De asemenea, convorbirea contribuie la realizarea obiectivelor educației pentru sănătate. Aceste activități se bazează pe cunoștințele acumulate anterior. Astfel, este indicat ca înainte de a organiza activități de convorbire cu tema „Ce știm despre obiectele de uz personal” să se realizeze, în prealabil, observarea obiectelor, jocuri didactice depre acestea, precum: „Ce se ascunde în săculeț?”, „Ce este și la ce folosește?” ș.a.

În convorbirea „Mierea, izvor de sănătate” se urmărește consolidarea cunoștințelor despre modul de producere a mierii, acumulate în cadrul activităților de cunoaștere a mediului, dar și evidențierea importanței utilizării mierii pentru sănătatea omului.

Povestirea presupune audierea de către copii a unei povestiri cu temă educativ-sanitară, reținerea momentelor principale ale acesteia, povestirea după un șir de ilustrații, sesizarea și înțelegerea mesajului.

Un alt mijloc eficient pentru exercitarea unor influențe educativ-sanitare este jocul cu cele trei tipuri: de creație (cu subiecte din viața cotidiană, din povești, basme, de construcții), de mișcare și didactice. Aceste jocuri contribuie la formarea comportamentului igienic, în mod direct, și la dezvoltarea multilaterală, în mod indirect. De exemplu, în jocurile de mișcare se împletește obiectivul acestora, dezvoltarea fizică a copilului, cu atingerea unor obiective din sfera comportamental-igienică.

Jocurile didactice contribuie la consolidarea, sistematizarea și îmbogățirea cunoștințelor igienice și la consolidarea unor deprinderi care vor fundamenta comportamentul igienic al copilului. Jocul „Ce face păpușa?” contribuie la consolidarea cunoștințelor copiilor privind părțile corpului omenesc și a deprinderii de a executa anumite acțiuni simple. Jocul „Ghici ce este?”(obiecte de uz personal) permite consolidarea cunoștințelor despre obiectele de toaletă și însușirea unor aspecte caracteristice ale acestora.

Obiectivele și elementele tematicii educației pentru sănătate se îmbină armonios cu obiectivele și conținuturile celorlalte categorii de activitate. De exemplu, tematica activităților artistico-plastice poate fi îmbogățită cu subiecte destinate educației pentru sănătate, cum ar fi: „Periuța de dinți”, „Pasta de dinți”, „Săpunul”, „Prosopul”, „Pieptenele”, ș.a.

Activitățile practice pot fi îmbogățite cu teme care au în vedere acțiuni de igienizare, acțiuni de confecționare și de mânuire a unor obiecte de igienă personală.

În activitățile de educație fizică se urmărește formarea și consolidarea unor deprinderi motrice, dar și cultivarea interesului copiilor pentru mișcare, subliniindu-se rolul acesteia pentru păstrarea sănătății.

Desenul, modelajul, cântecele, teatrul de păpuși, dramatizările, plimbările, excursiile, șezătorile, mișcarea în aer liber, convorbirile, memorizările, lecturile după imagini, povestirile (povestirea educatoarei, povestirea cu început dat, povestirea după un șir de imagini), jocurile axate direct pe teme educativ-sanitare oferă educatoarei condiții pentru instruirea și educarea preșcolarilor în favoarea sănătății.

Toate categoriile de activitate, jocurile și activitățile alese, activitățile extrașcolare oferă modalități de abordare a tematicii educației pentru sănătate.

Metode de învățare utilizate în cadrul activităților de

educație pentru sănătate

Sarcinile didactice se realizează cu ajutorul metodelor, al tehnicilor și al procedeelor didactice. Folosirea corectă a metodelor didactice are o importanță covârșitoare pentru reușita activității la catedră. Conținuturile fiecărei discipline, cât și obiectivele pe care își propune să le realizeze, necesită metode adecvate.

Prin „metodă de învățare” se înțelege o modalitate comună de acțiune educatoare – preșcolari, în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Metoda reprezintă un mod de a proceda, o cale eficientă de urmat, ce tinde să plaseze copilul într-o situație de învățare, mai mult sau mai puțin dirijată, în vederea realizării obiectivelor instruirii.

Metoda de învățare poate lua parte la realizarea mai multor obiective de predare – învățare. Cadrul didactic alege o metodă sau alta în procesul instructiv-educativ, în concordanță cu scopurile urmărite, cu deosebirile de vârstă, psihologice, individuale, cu experiența sa didactică. Metodele de învățare fac parte din condițiile externe ale învățării, care determină eficiența acesteia.

Metoda se aplică printr-un ansamblu de operații concrete numite procedee. Procedeul didactic este o componentă a metodei, este un element de sprijin în sensul valorizării metodei, cu care se află în raport de complementaritate și în relație de interdependență.

Dintre metodele utilizate în învățământul preșcolar, în cadrul activităților de educație pentru sănătate, amintim următoarele:

explicația – constă în clarifcarea unor idei, noțiuni, ipoteze, legi, relații, fiind legătura cauzală între obiecte și fenomene, realizate de educatoare pe baza unei serii de argumentații. De exemplu, explicația este utilizată în transmiterea unor informații despre corpul omenesc, reguli de păstrare a sănătății, a igienei, „Microbii – dușmanii sănătății”, „Dinți frumoși și sănătoși”, „Cum ne păstrăm hainele curate”, „Ce și cum mâncăm”, „Importanța plantelor medicinale” etc.

povestirea – prezentarea informației prin narațiune sau descrierea unor fapte, evenimente, fenomene, întâmplări în formă expresivă, respectând ordinea acestora în spațiu și în timp, menită să declanșeze stări afective la copii. Exemple de activități în care se poate utiliza povestirea: „Cine sunt eu?”, „Maricica” de L. Vădescu, „Periuța supărată”, „Supărarea Danielei” de V. Gafița, „Cana de ceai” de H. C. Andersen etc.

conversația – printr-un dialog realizat dintr-o succesiune de întrebări logice și răspunsuri, sunt atinse obiectivele propuse. Exemple de subiecte ale conversației: „Cine e sănătos, cine e bolnav?”, „Vreau să cresc voinic”, „Secretul mâinilor curate”, „De ce ne spălăm?” etc.

problematizarea – crearea unor „situații-problemă” și rezolvarea acestora de către copii, prin activitate independentă, gândire și efort personal, utilizând mai multe alternative. Această metodă se utilizează cu precădere la vârstele mari. Exemple: „Ce este și la ce folosește?”, „Cum prevenim cariile”, „Un mediu sănătos” ș.a.

brainstorming-ul – metodă de dezvoltare a creativității, în condițiile unei activități de grup, reprezintă un mod simplu și eficient de a genera idei noi. Exemple: „De ce ne imbolnăvim?”, „Cu ce ne ajută vitaminele?”, „De ce trebuie să facem mișcare?”, „Rolul fructelor și legumelor” etc.

observația – constă în urmărirea/investigarea sistematică de către preșcolari a unor obiecte sau fenomene, în scopul surprinderii însușirilor semnificative ale acestora. Exemple: „Apa și săpunul”, „Batista”, „Corpul meu”, „Îmbrăcămintea și încălțămintea”, Grădinița mea”, „Baia”, „Camera mea” ș.a.

experimentul – constă în provocarea intenționată a unui fenomen, în scopul studierii lui. Exemple: „Importanța Soarelui în viața plantelor”, „Pasta de dinți și protejarea dinților”, „Spălatul mâinilor cu săpun distruge microbii” s.a.

demonstrația – constă în prezentarea, de către educatoare, a unor obiecte, fenomene reale sau acțiuni, operații ce urmează a fi învățate. Demonstrația este foarte des utilizată în activitățile de educație pentru sănătate în care se formează deprinderi igienico-sanitare: spălatul mâinilor, a dinților, îmbrăcatul, servirea mesei, etc.

exercițiul – se referă la executarea repetată, conștientă și sistematică a unor acțiuni, operații sau procedee cu scopul formării deprinderilor practice și intelectuale. La fel ca și demonstrația, exercițiul are o largă aplicabilitate în activitățile de educație pentru sănătate, în formarea și consolidarea deprinderilor igienico-sanitare specifice.

jocul didactic – ansamblu de acțiuni și operații prin intermdiul cărora se îmbogățesc, se consolidează, se sintetizează și se evaluează cunoștințele copiilor. Exemple: „”Ce este și la ce folosește?”, „Așază-mă la locul potrivit”, „Imbracă păpușa”, „Spune ce face păpușa”, „Așa da, așa nu!”, „Ce și cum mâncăm?”, „Ghici ce gust are?” (joc senzorial) etc.

jocul de rol – constă în simularea unor funcții, relații, activități. Exemple: ”De-a gospodinele”, „Spălăm vasele/rufele păpușii”, „De-a cabinetul medical”, „Să facem baie păpușii”, „Medicul consultă păpușa”, „La stomatolog”, „De-a bucătarii” etc.

metoda cubului – facilitează analiza unui subiect din diferite puncte de vedere: pe fiecare față a cubului, cu fond coloristic diferit, sunt scrise instrucțiuni:

DESCRIEȚI obiectul, după ce îl priviți cu atenție!

COMPARAȚI – cu ce este asemănător? Dar față de ce este diferit?

ASOCIAȚI – la ce vă face să vă gândiți?

ANALIZAȚI – spuneți cum este făcut, din ce și ce părți conține?

APLICAȚI – cum poate fi utilizat?

ARGUMENTAȚI – pro sau contra. Exemple: „Ciocolata în alimentația copilului”, „Utilizarea săpunului în igiena zilnică”, „Fructe / legume”, etc.

R.A.I. – „Răspunde – Aruncă – Intreabă” este o metodă de consolidare și evaluare a cunoștințelor, se desfășoară în scopuri constatativ-ameliorative. Se poate aplica la finalul oricărei activități de educație pentru sănătate, pentru a reactualiza, consolida sau evalua cunoștințele transmise.

Blazonul – presupune completarea compartimentelor unei scheme cu desene, jetoane, cuvinte care prezintă sinteza unui aspect real. Exemple: „Alimente sănătoase”, „Coșul cu vitamine” etc.

Harta conceptuală – tehnică de reprezentare vizuală a conceptelor și legăturilor dintre ele. Exemple: „Corpul omenesc”, „Organe de simț”, „Obiecte de igienă” ș.a.

diagrama Venn și bula dublă – pe un suport de lucru sunt trasate două cercuri care se suprapun, corespunzătoare a două noțiuni/concepte. În intersecția cercurilor se consemnează asemănările, iar in spațiile libere ale cercurilor se consemnează trăsăturile distincte/ deosebirile. Exemple: „Mâncare fast-food vs fructe și legume”, „Substanțe nocive vs vitamine”, „Copii – părinți”, „Fructe – legume” ș.a.

tehnica viselor – copilul își lasă imaginația să lucreze pentru a exprima ceea ce a gândit că poate face în viitor; cum va arăta locuința lui, colegii, grădinița, parcul etc. și apoi va compara visul cu realitatea, în vederea obținerii unor situații viabile pentru viitor.

puzzle – este un joc-exercițiu ce constă în reconstituirea unei imagini din forme, figuri, piese.

posterul – realizarea în grupuri mici a ansamblului, prin folosirea unor materiale didactice, variate imagini și fotografii, desene, ilustrații. Exemple: „Sănătate de la Soare”, „Fructe și legume pentru a crește sănătoși”, „Plantele medicinale – izvor de sănătate”, „Sănătate prin mișcare” etc.

Metoda are un caracter multifuncțional, în sensul că poate fi aplicată ca un instrument didactic de sine stătător sau în combinație cu alte metode, rezultând astfel o strategie didactică.

Cele mai eficiente strategii didactice sunt cele care îmbină metodele tradiționale cu cele moderne, tendința actuală fiind de a transforma și optimiza metodele de învățământ în sensul sporirii eficienței lor educaționale.

Pentru o utilizare eficientă a acestor metode, în practica didactică, este necesară cunoașterea teoretică, o minimă experiență în utilizarea acestor metode și integrarea corespunzătoare în proiectul didactic. Acest mod de predare transformă preșcolarul într-un actor, participant activ în procesul învățării, pregătit să-și însușească cunoștințele prin efort propriu, o angajare optimă a gândirii, mobilizându-l în raport cu sarcinile de învățare date. Se identifică cu situația de învățare în care este antrenat, fiind parte activă a propriei transformări și formări, generate de cunoaștere.

BIBLIOGRAFIE

1. Borțeanu, S., Preda, V., Vodiță A.-C. (2016). Metoda proiectelor la vârste timpurii. București: Editura Miniped.

2. Bucur, G. E., Popescu, O. (2005). Educație pentru sănătate în familie și în școală. București: Editura Fiat-Lux.

3. Călugărița, A. (2009). Educație pentru sănătate – consiliere și orientare școlară. Tecuci: Editura DOR.

4. Cerghit, I. (2006). Metode de învățământ. ediția a IV-a. Iași: Editura Polirom.

5. Chiticaru, V. M. (2000). ABC-ul sănătății. Editura V&I Integral.

6. Ciolan L. (2008). Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar. Iași: Editura Polirom.

7. Cristea, S. (1998). Dicționar de termeni pedagogici. București: Editura didactică și pedagogică.

8. Cucoș, C. (2002). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.

9. Cuzanu, S. (2005). Educație pentru sănătate. București: Editura Erc Press.

10. Dumitru, I. (2007). Educație pentru sănătate. Pitești: Editura Carminis Educational.

11. Marinescu, C. Educație pentru sănătate, educație pentru viață.

12. Marinescu, M. (2013). Noile educații în societatea cunoașterii. București: Editura Pro Universitaria.

13. Moise, D. M. (2011. a. Ghid metodic de educație pentru sănătate. Timișoara: Editura Solness.

14. Moise, D. M. (2011). b. Îndrumător metodologic de educație pentru sănătate. Timișoara: Editura Solness.

15. Nichita, A., Mitroi, M. (2008). Educație pentru sănătate – îndrumător. București: Editura Aramis Print.

16. Oprea, R. (2011). Sănătatea în mâinile tale. Iași: Editura Ștef.

17. Penciu, P., Pavlid, V., Dorobanțu, I. (1970). Educația sanitară – teorie și metodă. București: Editura Medicală,

18. Popescu, L. (2006). Educație pentru sănătate. Constanța: Editura Ex Ponto.

19. Partin, Z. (2014). Educație pentru sănătate. București: Editura Corint Educational.

20. Sandu, D. (2017). Tradițional și alternativ în predarea opționalului „Educație pentru sănătate”. karta.ro.

21. Stan, L. (2016). Educația timpurie. Probleme și soluții. Iași: Editura Polirom.

22. Stana, I. (2005). Vreau să fiu sănătos. București: Editura Corint.

23. Teclici, V. (2004). Ghid de educație pentru sănătate. Editura Oscar Print.

24. Vrăsmaș, E. (2014). Educația timpurie. București: Editura Arlequin.

25. Institutul de Igienă și Sănătate Publică. (1979). Educația pentru sănătate în învățământul preșcolar. Îndrumător metodic. București: Editura Medicală

***Ghid de intervenție pentru alimentație sănătoasă și activitate fizică în grădinițe și școli (2009). INSP, UMF, Asociația de Psihologia Sănătății din România, Ministerul Fondurilor Europene, Norway Grants.

*** Curriculum pentru educația timpurie (a copiilor de la naștere până la vârsta de 6 ani). (2019). M.E.N.

*** Ghid de bune practici pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani. (2019). M.E.N.

*** Ordin 3851/2010 cu privire la aprobarea Reperelor Fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a copilului de la naștere la 7 ani. M.E.N.

*** Programa activităților instructiv – educative din grădiniță. (2008). M.E.C.T.

***Program național „Educația pentru sănătate în școala românească”. (2001). MEC.

CAPITOLUL III. EXEMPLE DE BUNE PRACTICI PRIVIND EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

3.1. Proiecte didactice pentru activități de învățare din

Planul de învățământ pentru educația timpurie

În acord cu Planul de învățământ pentru educația timpurie, educatoarele trebuie să introducă elemente de educație pentru sănătate în corelație cu temele din planificarea fiecărei grupe, în concordanță cu particularitățile de vârstă și individuale, atât în cadrul Activităților pe domenii experiențiale cât și în cadrul activităților la alegere și a celor de dezvoltare personală, ca activități de sine stătătoare sau activități integrate.

3.1.1. Domeniul psihomotric

„Copilul este un atlet dotat cu o mare energie”. Van Aaken

Educația fizică a copiilor preșcolari are ca scop educarea unei generații de tineri sănătoși, viguroși, rezistenți și puternici.

Pe lângă activitățile desfășurate în mediul familial, grădinița este instituția în care copiii pot să-și satisfacă dorința de mișcare, locul unde se realizează exercițiile și jocurile necesare pentru dezvoltarea lor fizică.

La intrarea în grădiniță bagajul de deprinderi motrice al copilului este redus, însă pe parcursul activităților de educație fizică acesta se va îmbogăți, deoarece jocul îl ajută să-și controleze pornirile și sentimentele.

În grădinița de copii cele mai importante forme ale practicării educației fizice sunt următoarele: activități frontale de educație fizică, gimnastica de înviorare, plimbările, excursiile, jocurile sportive, dansurile și alte forme în afara activităților obligatorii: serbări sportive, întreceri și concursuri sportive, demonstrații sportive.

Forma de bază în cadrul grădiniței de copii este activitatea obligatorie-frontală de educație fizică. Mijlocul fundamental și preponderent folosit în toate activitățile de educație fizică este exercițiul fizic care are la orice vârstă, dar mai ales în perioada de creștere, un puternic rol educativ. Executând regulat exerciții fizice corespunzătoare vârstei, copiii își perfecționează o serie de deprinderi motrice aplicative necesare în viață: mersul, alergarea, săritura, echilibrul, cățărarea, aruncarea și prinderea etc.

Activitățile de educație fizică din grădiniță pot avea ca teme de bază, în afară de exerciții fizice sau jocuri de mișcare, dansuri populare și dansuri tematice.

Dansurile, în general, dezvoltă copiilor simțul ritmului, capacitatea de coordonare a mișcărilor, gustul pentru frumos, pentru armonie. Prin dansul tematic formăm și educăm copiii pentru dobândirea eleganței, grației și bunelor maniere în comportament, pentru exprimarea sensibilității, siguranței și expresivtății copiilor.

Dansul trebuie să pună în evidență calitățile copiilor, personalitatea acestora, să transpună în roluri prezentând diverse personaje cunoscute, să trezească dorința și interesul în mânuirea unor obiecte. În corelație cu toate acestea trebuie selectată o muzică adecvată, sonoră, armonioasă, vioaie. Aceasta trebuie să asigure o stare emoțională și să contribuie la dezvoltarea simțului ritmic.

Alegerea și îmbinarea exercițiilor trebuie făcută în așa fel de către educatoare încât acțiunea lor să antreneze întregul organism al copiilor.Un bun educator nu poate fi decât acela care-l învață pe copil să devină o persoană puternică și responsabilă, armonios dezvoltată, fizic și psihic.

În privința dezvoltării psihice optime, mișcarea efectuată sub forma unor exerciții fizice susținute, conduce la obținerea echilibrului psihic, autocontrolului, creșterii aprecierii de sine, dobândirii încrederii în forțele proprii. Pentru o viață sănătoasă și pentru un organism îngrijit, este necesar ca orice copil să fie învățat să respire corect.

Sarcina principală a educației fizice la preșcolari este formarea poziției corecte a corpului, aceasta fiind absolut necesară atât pentru dezvoltarea mișcărilor tot mai complexe folosite de copii, cât mai ales din considerente de sănătate, ca premiză a creșterii și dezvoltării normale în continuare.

Spre deosebire de celelalte activități, activitatea de educație fizică presupune instruirea și formarea copilului în și prin mișcare. Exercițiul fizic stimulează nu numai respirația, ci și circulația sanguină care întărește și dezvoltă sistemul muscular și osos și realizează puntea de legătură între gândire și acțiune.

Piaget a demonstrat că există un raport între motricitate și inteligență. La vârsta preșcolară interesul copiilor pentru mișcare în general, și jocuri și exerciții în special, este foarte mare.

Pentru o dezvoltare fizică și psihică optimă influența aerului curat, luminii și soarelui în timpul desfășurării jocurilor de mișcare este de o mare importanță.

Respectarea disciplinei colectivului, regulilor de întrecere, asumarea unor sarcini în cadrul colectivului, integrarea în colectiv, spiritul competitiv reprezintă doar câteva din caracteristicile jocului.

Jocurile de mișcare au ca element caracteristic de desfășurare întrecerea, care impune existența unui fond de deprinderi și calități motrice temeinic consolidate. Întrecerea sporește interesul copiilor pentru activitate, le mobilizează forțele și-i stimulează.

Activitățile de educație fizică și sport au fost introduse în grădiniță pentru că se cunoșteau efectele lor benefice atât asupra dezvoltării fizice a copiilor cât și a celor psihice: îi ajută pe copii să se maturizeze emoțional, relaționează mai bine cu anturajul, le dezvoltă simțul tactic și solidaritatea. De asemenea, sportul este benefic pentru copiii timizi, închiși în ei, care în acest fel își pot ,,elibera” personalitatea.

Jocurile desfășurate în grădiniță contribuie la creșterea capacității fizice și intelectuale a copiilor, la dezvoltarea lor armonioasă, deoarece stimularea practicării activității fizice este un obiectiv prioritar, iar succesul în atingerea sa este o garanție pentru sănătatea viitoare.

PROIECT DIDACTIC 1

Grupa Mică „Albinuțele”

Educatoare: Grecu Mihaela

Tema: „Când/cum și de ce se întâmplă?”

Subtema: „Pentru mine, vitamine! – fructe exotice”

Tema zilei: „Vitamine, vitamine, pentru cine?”

Tipul activității: activitate integrată: ALA + ADE: DPM

Scenariu didactic

Activități de dezvoltare personală (ADP)

Activitatea debutează cu întâlnirea de dimineață prin intermediul salutului. Copiii sunt salutați de către educatoare cu ajutorul versurilor:

„Dimineața a sosit

La grădiniță am venit.

În semicerc ne adunăm

Pe covor ne așezăm,

Cu toții să ne salutăm:

-Bună dimineața, dragi pitici,

Mă bucur că sunteți aici.

A-nceput o nouă zi,

Bună dimineața, copii!”

Copiii răspund salutului apoi intonează cântecul „Bună dimineața” împreună cu educatoarea. Fiecare copil spune cum se numește, astfel se face prezența copiilor.

Voi descoperi împreună cu copiii anotimpul, ziua și starea vremii din ziua respectivă pentru a completa calendarul naturii cu imaginile corespunzătoare.

Tranziții: Mâinile sus, mâinile jos

Stânga, dreapta dansăm frumos

Batem din palme, ne răsucim

Dăm din cap și ne oprim!

Activităti liber alese

ALA : Arii de stimulare

Sectorul I: Artă

Subiectul activității: ‚‚Fructe bune’’

Mijloc de realizare: modelaj

Obiective operaționale: – să modeleze cu ajutorul plastilinei, fructe exotice;

-să lucreze îngrijit, ținând cont de indicațiile date;

Material didactic: planșete, plastilină;

Metode și procedee: explicația, exercițiul;

Desfășurarea activității: Copiii modelează cu ajutorul plastilinei, fructe exotice.

Evaluarea activității: Se fac aprecieri referitoare la corectitudinea modului de îndeplinire a sarcinii.

Sectorul II: Știință

Subiectul activității: ‚‚Sortează după formă’’

Mijloc de realizare: sortare

Obiective operaționale: -să grupeze fructele avute la dispoziție după criteriul formă;

Material didactic: jetoane cu fructe exotice

Metode și procedee: explicatia, exercițiul;

Desfășurarea activității: Copiii sortează jetoanele cu fructe exotice avute pe masă după criteriul formă.

Evaluarea activității: Se fac aprecieri referitoare la corectitudinea modului de îndeplinire a sarcinii.

Tranziții: Bat din palme clap, clap, clap

Din picioare trap, trap, trap

Ne-nvârtim, ne răsucim

Spre scăunele să pornim

Activități pe domenii experiențiale (ADE)

Domeniul experiențial: Domeniul psihomotric

Categoria de activitate: Activitate psihomotrică

Teme : 1.Rostogolirea mingei pe sol cu ambele mâini

2. Joc: „Lovește fructele”

Loc de desfășurare: sala de sport

Obiective operaționale:

O1-să execute corect exercițiile de mers și alergare;

O2-săexecute corect principalele exerciții de dezvoltare fizicăa segmentelor corpului;

O3-să execute rapid și corect mișcările comandate la semnale vizuale, audive;

O4-să execute corect rostogolirea mingei pe sol cu ambele mâini

O5-să participe cu interes la activitate, respectând regulile jocului;

O6-să urmărească verbalizarea educatoarei în timpul jocului;

Mijloace de învățământ: minge, fructe din plastic

Metode și procedee: explicația, demonstrația, exercițiul

Durata: 15 – 20minute

Bibliografie:

MECT, „Curriculum pentru învățământul preșcolar”, Editura Didactica Publishing House, București, 2009

Antonovici, Ș., „Educația fizică în grădiniță”, Editura Didactica Publishing House, București, 2010

Desfășurarea activității de educație fizică

PROIECT DIDACTIC 2

Grupa: mică „Albinuțele”

Tema anuală de învățare: „Când/cum și de ce se întâmplă?”

Tema săptămânii: ,,Casuța Iernii”

Tema activității: „Călătorie în Ținutul Iernii”

Elementele componente ale activității integrate:

* Domeniul știință (DȘ)–”Cu Iarna ne jucăm”- joc exercițiu

* Domeniul psihomotric ( DPM) – „Călătorie în Ținutul Iernii”-parcurs aplicativ

Scopul activității: Verificarea cunoștințelor matematice referitoare la recunoașterea obiectelor pe baza unor însușiri comune (formă, mărime), ținînd cont de pozițiile spațiale indicate și a deprinderilor motrice de bază și utilitar aplicative.

Obiective operaționale:

Să execute corect deprinderile motrice de bază solicitate cu indici scăzuți de efort (mers de pe un picior pe celălalt, mers cu sprijin pe antebrațe și genunchi, mers în echilibru).

Să formeze grupede de obiecte după formă și mărime;

Să aseze obiectele în funcție de pozițiile spațiale cunoscute: sus, jos, lângă, pe;

Să compare două mulțimi prin apreciere globală ;

Să sintetizeze într-o piramidă informațiile despre anotimpul iarna;

Strategii didactice:

Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, învățarea prin descoperire, observația, piramida, jocul;

Resurse materiale: oameni de zăpadă, săniuțe din carton, castel din poliestiren, decor de iarnă, fluier, DVD-player, CD, planșă metodică-Piramida, fulgi de zapada, băncă, perne, ecusoane.

Forme de organizare: frontal, individual, pe grupe;

Eelemente de joc: surpriza, aplauze, mânuirea materialelor, mișcarea;

Durata: 45 minute

Bibliografie:

-„Activitatea integrată din grădiniță” (ghid pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar), Laurenția Culea, Angela Sesovici, Filofteia Grama, Mioara Pletea, Daniela Ionescu, Nicoleta Anghel; Ed. Didactica Publishing House, Buc., 2008

– „Curriculum pentru învățământul preșcolar – Ed. Didactica Publishing House ,București 2019;

– Lovinescu, A.,( 1979), “Jocuri-exercițiu pentru preșcolari”, Editura didactică și pedagogică București;

– Metodica predării educației fizice în grădinița de copii, G.Dragomorescu, I. Kun, E. Bojin, EDP, București, 1975

SCENARIUL ACTIVITĂȚII

Copiii intră ordonat în sala de grupă intonând cantecul ”Ține baba iarnă sfat” (Tranziție), se vor așeaza pe covor în semicerc și la inițiativa educatoarei, se începe o conversație despre cum se joacă copiii iarna. La un moment dat se aud batăi în ușă și în sala de grupă intră Zâna Iarnă, spunând: ”Iarna sunt și am venit/ Cu steluțe-n frunte/ Zăpadă am presărat/ Sus în vârf de munte.”Zâna Iarnă adresează câteva întrebări copiilor, după care îi invită în „Tărâmul de gheață”.

Educatoarea anunță tema zilei „Călătorie în Ținutul Iernii” și obiectivele, pe înțelesul copiilor. Mergând ca oamenii de zăpadă, copiii vor face un șir și vom începe călătoria noastră (DPM):

Drumul va fi lung și greu , iar pentru asta ne vom pregăti treptat, exersând variante de mers și alergare pentru a vedea cine poate călători cu noi. Ajunși aproape de „Tărâmul Iernii”, copiii vor exersa câteva elemente de gimnastică pentru diferite segmente ale corpului pe ritm de muzică („Ține baba iarnă sfat”-negativ).

Ajunși pe „Tărâmul Iernii” copiii vor privi și admira peisajul înghețat, exprimându-și curiozitatea. În calea noastră vom observa niște oameni de zăpada și niște săniuțe amestecate. Pentru a putea trece va trebui să sortăm saniuțele de oamenii de zăpadă și să-i așezăm pe bucata de gheață corespunzătoare (DȘ). Continuând drumul, vom merge în echilibru pe-o suprafață suspendată, după care vor ajunge la Castelui Iernii a cărui intrare este blocată de bucăți de gheață (DPM).

Copiii vor sorta bucațile de gheață după mărime și vor elibera intrarea în Castelul Iernii (DȘ). Fiecare copil va trece prin ”Castelul Iernii” , mergând în sprijin pe palme și genunchi. Drumul fiind greu, copiii se vor odihni pe pernițe. Fiind aproape de finalul călătoriei, copiii vor repara Castelul Iernii, asezând cuburile de gheață în funcție de poziția indicată de educatoare: sus, jos, langă, pe- (DS). Obstacolele fiind înlăturate, vom relua drumul ( traseul aplicativ) fără să ne mai oprim (mers de pe un picior pe celălalt, mers în echilibru, mers cu sprijin pe palme și genunchi). Revenind pe covor copiii vor completa o piramidă, ajutați fiind de întrebările domnei educatoare:

1).Din ce este construit Castelul Iernii?

2)Ce jucării ați întâlnit în călătorie?

3)Alege imaginea cu Zâna Iarnă.

La finalul călătoriei, copiii vor fi întâmpinați de Zâna Iarnă, vor dansa pe melodia ”Fulgi de nea” și vor recita poezia ”Iarna”. Pentru că au străbătut ”Ținutul Iernii”, Zâna Iarnă îi va răsplăti pe copii cu niște ecusoane în formă de steluțe de gheață. Îndreptându-ne atenția spre panoul cu roata emoțiilor, copiii își vor exprima sentimentele pe care le-au trăit pe parcursul călătoriei în ”Ținutul Iernii”.

Plutind ca fulgii de zăpadă (tranziție), copiii se vor îndrepta spre grupul sanitar unde vor desfășura rutina ”Apa și săpunul sunt prietenii mei”(R).

3.1.2. Domeniul Științe

Domeniul Științe include atât abordarea domeniului matematic, prin intermediul experiențelor practice, cât și înțelegerea naturii, ca fiind modificabilă de ființele umane cu care se afla în interacțiune. Accentul cade în aceste activități pe utilizarea, în contexte variate, a capacității de rezolvare de probleme, pe deprinderea ordinii în gândire, care poate influența copilul în plan atitudinal și social.

PROIECT DIDACTIC – CUNOAȘTEREA MEDIULUI

Nivelul: I grupa mică

Tema anuală de studiu: Când, cum și de ce se întâmplă?

Tema săptămânii: „ Legumele toamnei”

Tema zilei: “Legume bune și gustoase”

Tipul activității: predare

Domeniul de activitate: DȘ

Subiectul activității: „Morcovelul”

Mijloc de realizare: observare

Scopul activității: Dezvoltarea capacității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător, precum și stimularea curiozității pentru investigarea acestuia.

Obiective operaționale:

– să denumească legume de toamnă;

– să utilizeze corect noțiunea de „legumă”;

– să denumească corect părțile componente ale morcovului;

– să descrie sumar reguli de igienă referitoare la consumarea acestei legume.

Metode și procedee: observația, conversația, explicația, demonstrația, exercițiul

Mijloace de învățământ: coșulețul cu legume de toamnă

Forma de organizare: frontală

Durata: 15 minute

Material bibliografic:

– Curriculum pentru învățământ preșcolar 3 – 6/7 ani, M.E.C.T., 2008.

– E. Verzari, M. Taiban și alții, – “Cunoașterea mediului înconjurător și dezvoltarea vorbirii- Metodică”, E.D.P., București, 1971;

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

PROIECT DIDACTIC – ACTIVITATE MATEMATICĂ

GRUPA: mică (nivel I)

TEMA ANUALĂ DE STUDIU: ,,Cine sunt/ suntem?”

TEMA SĂPTĂMÂNII: ”Sănătos, voios, frumos”

TEMA ACTIVITĂȚII: ,,O zi cu Maricica”

FORMA DE ORGANIZARE: Frontal, individual, pe grupe

FORMA DE REALIZARE: activitate integrată

TIPUL DE ACTIVITATE: Formare de cunoștinte, priceperi și deprinderi

COMPONENȚA ACTIVITĂȚII

ACTIVITĂȚI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ:

Întâlnirea de dimineață: Salutul, Prezența, Calendarul naturii ”Vrei să fii ca Maricica?”

Tranziții: „Două mânuțe” – cântec

”Fac gimnastică voios să cresc mare și frumos” – exerciții de gimnastică

JOCURI ȘI ACTIVITĂȚI DIDACTICE ALESE

ALFABETIZARE: ”Dinții pieptenului“ (linia vertical)

ARTĂ: ”Prosopul”- dactilopictură

STIINȚĂ: ”De ce trebuie să folosim săpunul?” (experiment)

Joc distractiv: ”1,2,3 soare!”

Joc de atenție: ”Știti ce face colegul vostru?”

ACTIVITĂȚI PE DOMENII EXPERIENȚIALE

DOMENIUL ȘTIINȚA –D.S. Activitate matematică- ,,Obiectele de igienă le grupăm pe Maricica o ajutăm’’- joc didactic

SCOPUL ACTIVITĂȚII: Formarea deprinderii de a forma grupe de obiecte după criteriul formă.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

La sfârșitul activității copiii vor fi capabili:

Să formeze grupe de obiecte după formă;

Să denumească grupele de obiecte;

Să aplice cu degetul culoarea pentru a decora prosopul;

Să traseze linia verticală peste modelul punctat;

Să experimenteze modul în care microbii sunt îndepărtați sub acțiunea săpunului;

STRATEGII DIDACTICE:

Metode si procedee: explicația, demonstrația, conversația, observația, exercițiul, experimentul, jocul, metoda „Turul galeriei”.

Material didactic:calendarul naturii, periuță de dinti, servețele, săpun, bețișoare de urechi, pieptene, burete de baie, prosop, pahare, creioane, fișe, acuarele, coli de desen, apă, piper, săpun.

SARCINA DIDACTICĂ: Formarea de grupe după criteriul formă.

ELEMENTE DE JOC: Aplauze, închiderea și deschiderea ochilor, mișcarea, mânuirea materialului, versuri vesele.

REGULILE JOCULUI :

Se recită versurile ”1,2,3, vino dacă vrei/ Să ne jucăm/ Pe Maricica să o ajutăm ajutăm”. Copilul în dreptul căruia s-au terminat versurile va trebui să formeze grupe după criteriul formă . Dacă sarcina a fost rezolvată corect copilul va fi aplaudat. Dacă sarcina nu a fost rezolvată corect copilul va primi ajutor din partea colegilor.

DURATA: o zi

BIBLIOGRAFIE:

***Curriculum pentru invațământul prețcolar 3-6/7 ani, MECTS 2008;

Magdalena Dumitrana., (2002), Activitățile matematice în grădiniță, București: Editura Compania;

Magdalena Bulboacă, Marilena Alecu., (1996), Metodica activităților matematice în grădiniță și clasa I, București: Editura Sigma;

*** Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii., (2005), București: Editura V& Integral.

SCENARIUL DIDACTIC

Activitatea debutează cu intrarea copiilor în sala de grupă.

Întâlnirea de dimineață. Copiii stau așezați pe scăunele în semicerc și rostesc următoarele versuri: Dimineața a sosit/ Toți copiii au venit/ Haideți să ne adunăm/ Cu toții să ne salutăm!.

Are loc salutul: Bună dimineața, albinuțe,/ Mă bucur că sunteți aici!. Urmează prezența: un copil completează panoul de prezență. Apoi, se va completa calendarul naturii, cu datele necesare (starea vremii și ziua respectivă). Tranziție: cântec ”Două mânuțe”

Activitatea de grup se va realiza prin intermediul jocului ,,Ridica-te sau ia loc!”. În cadrul acestui joc se citește o listă de enunțuri legate de sănătate. Dacă enunțul este adevărat copiii se vor ridica iar dacă enunțul este fals vor ramâne jos.

– Mă spăl pe dinti de cel puțin două ori pe zi.

– Mă spăl pe mâini inainte să mănânc.

– Trebuie să mâncăm multe dulciuri.

– Dimineața mă spăl pe fața și pe mâini.

– Noi ne spălăm cu apă și săpun.

– Nu avem voie să ne pieptănăm părul.

– Trebuie să mâncăm fructe și legume zilnic.

– Fructele trebuie să le mâncăm nespălate.

NOUTATEA zilei o reprezintă un ghiozdanel trimis de Maricica. Aceasta îi roagă pe copii să o ajute să grupeze obiectele de igienă deoarece nu știe cum să le folosească și nu mai vrea să meargă murdară la grădiniță.

Activitatea Matematică se va desfașura frontal prin jocul didactic „ Obiectele de igienă le grupăm pe Maricica o ajutăm”, având ca sarcină didactică: formarea de grupe dupa un criteriu formă. Ca elemente de joc, vor fi incluse așteptarea, mișcarea, mânuirea materialului, versuri vesele, închiderea și deschiderea ochilor, aplauzele, ecusoane.

Activitatea va începe cu prezentarea regulilor jocului și a modului de desfășurare. Se recită versurile ”1,2,3, vino dacă vrei/ Să ne jucăm/ Pe Maricica să o ajutăm”.Copilul în dreptul căruia s-au terminat versurile va trebui să formeze o grupă după criteriul formă. Dacă sarcina a fost rezolvată corect copilul va fi aplaudat. Dacă sarcina nu a fost rezolvată corect copilul va primi ajutor din partea colegilor. Se va desfășura un joc de probă pentru verificarea înțelegerii regulilor jocului de către copii, apoi se va trece la desfășurarea propriu-zisă a jocului. Copilul în dreptul căruia se termină versurile va alege din cutie periuțele de dinți, formând astfel grupa periutelor de dinți. Un alt copil va forma grupa servețelelor. Astfel se va proceda pană când toate obiectele se vor termina.

Copiii vor fi solicitați să spună de fiecare dată ce grupă au format și de ce după ce (pentru că au aceiași formă, eu am format grupa …. ). Complicarea jocului se va realiza prin introducerea unui element perturbator și anume aparția unei jucării printre grupele deja formate. In acest timp copiii vor avea ochii inchiși.

Se va incheia jocul prin intermediul unei fișe de lucru avand ca sarcini : Să formeze grupe de obiecte de acelasi fel ; Să coloreze grupa prosoapelor.

Tranziție : ”Fac gimnastică voios să cresc mare și frumos”

După parcurgerea cu succes a probelor copiii vor merge la centrele deschise, intuiesc materialele de la fiecare centru, ascultă cerințele educatoarei și sarcinile pentru fiecare dintre centre.

La centrul ALBABETIZARE copiii au la dispozitie fișe de lucru și creioane colorate, ei, vor trasa peste puncte linia verticală realizand astfel ”dinții” pieptenelui.

La centrul STIINȚĂ copiii vor realiza un experiment ”De ce trebuie să folosim săpunul?” În cadrul acestui experiment copiii vor observa cum se îndepărtează microbii de deget dacă folosim săpun.

La centrul ARTA copiii vor decora cu ajutorul degetelui prosopul.

După terminarea lucrului la măsuțe, lucrările copiilor vor fi afișate și se vor evalua folosind metoda turul galeriei.

În încheierea activității, se vor desfășura jocurile ”1,2,3, soare!” si ”Stiti ce face colegul vostru?”.

3.1.3. Domeniul Limbă și Comunicare

Domeniul Limbă și Comunicare acoperă stăpânirea exprimării orale și scrise, ca și abilitatea de a înțelege comunicarea verbală și scrisă. Va fi abordat într-o viziune integrată, urmărindu-se simultan cele două laturi importante ale sale: cea receptivă și cea expresivă.

PROIECT DIDACTIC – DLC

TEMA ANUALA: ,,Cine sunt/suntem?’’

TEMA PROIECTULUI: “In lumea copilariei”

TEMA ZILEI SI A ACTIVITATILOR: “Maricica murdarica”

TIPUL ACTIVITATII: Dobandire de noi cunostinte;

Formare de priceperi si deprinderi

ACTIVITATI DE INVATARE: “Sanatosi si voiosi” – Activitate integrata (ADP+ALA+ADE)

I ADP: ACTIVITATE DE DEZVOLTARE PERSONALA

Intalnirea de dimineata: „Vreau sa fiu sanatos!.”– dezvoltarea unor deprinderi de igiena personala..

II ALA 1 : ACTIVITATI LIBER ALESE – “Am grija de corpul meu”

Stiinta :

„Ce ai pipait?” – joc senzorial

Joc de rol:

„Plantele le ingrijim, nasul sa nu-l pedepsim” – joc de rol

Artă:

„Ca parul sa straluceasca, peria decoreaza” – lipire

Biblioteca:

„Ajutor de la Zana Maseluta!” – joc interactiv Piticlic

Tranzitie „Canta”- cantec

„“Unul după altul/ În rând ne asezăm, / Unul după altul, / Spre centre plecăm.“” joc cu text si cant

III ADE: ACTIVITATI PE DOMENII EXPERIENTIALE

DLC: Limba si Comunicare – povestirea educatoarei “ Maricica-murdarica”

IV ALA 2: : “Batista parfumată” – joc de mișcare

„Mima” –joc distractiv

FORMA DE REALIZARE: Frontal, pe grupuri, individual

DURATA: o zi

SCOPUL: Formarea deprinderilor de igienă personală corectă prin adoptarea unui regim sănătos de viață;

METODE SI PROCEDEE DIDACTICE: povestirea, jocul, conversatia, explicatia, exercitiul, problematizarea, munca in echipa, strategia de invatare prin cooperare “cerc interior, cerc exterior” combinata cu metoda A.I.FP (amesteca, ingheata, formeaza perechi), metoda “mana oarba”, dialogul dirijat.

MATERIAL DIDACTIC:.

decor specific temei, imagini reprezentând povestea “Maricica- murdarica” , siluete cu obiecte de igiena personala din poveste (confectionate din placaj), materiale din natură, jucarii specifice temei, servetele, creioane colorate, fise de lucru, suport pentru pipait, obiecte de igiena personala (periuta, pasta,de dinti, sapun, perie de par, hartie igienica), lipici, perii de lemn, stante decorative, pensule, calculator, CD Piticlic (Ajutor de la Zana Maseluta).

MATERIAL BIBLIOGRAFIC:

Borțeanu, S., Vodiță, A., (2013), 100 de întâlniri, 100 de idei reușite (documentar privind organizarea “întâlnirii de dimineață” în grădinița de copii), Pitești: Ed Diamant;

Culea, L., (2008). Aplicarea noului curricculum – sugestii metodologice. Pitești: Ed. Diana.

Dumitrana, M., (1994), Educarea limbajului în învățământul preșcolar. București: Ed. Compania;

MECT, (2008). Curriculum pentru învățământul preșcolar 3-6/7 ani;

(2005), Metodica predării activităților instructiv – educative în grădinița de copii, București: Ed. Humanitas;

SCENARIUL ZILEI

Copiii intra in sala de curs intr-un decor de poveste, unde domina obiecte de igiena personala. Salutul: “Dimineata a venit,/ toti copiii au sosit, / in cerc sa ne adunam, / cu totii ne salutam”. Salutul are loc prin jocul de miscare “cerc interior, cerc exterior” combinat cu metoda A.I.F.P pe melodia “Buna dimineata”(textul adaptat). Copiii se asaza pe pernute pentru Intalnirea de dimineata. Dupa rugaciune, numaratul copiilor, Calendarul naturii, se impartasesc informatii legate de igiena personala si importanta acesteia asupra corpului.

Activitatea de grup, se va desfășura printr-un joc intitulat „Cu ce ma spal?” – fiecare copil va primi un jeton care reprezinta un obiect de igiena (periuta, piptan s.a.). La semnalul educatoarei „- Floricica, floricea, eu ma spal cu … uite-asa!”, copiii care au desenate pe jeton obiectul numit de educatoare isi vor schimba locul intre ei.

Noutatea zilei: constă în apariția personajului surpriză – Maricica, o fetiță care este foarte tristă pentru că nu are niciun prieten deoarece nimeni nu vrea să se joace cu ea, De obicei ea este o fata cuminte, darnică (care împarte jucăriile cu toți copiii) și veselă. Fetița este ciufulită, cu mâinile și obrajii murdari de mâncare, cu rochița murdară, șifonată, și cu șireturile nelegate.

Maricica a venit în vizită la grădiniță cu speranța că va reuși să își gasească câțiva prieteni cu care să se joace, așa că își ia inima în dinți și îi intreabă pe copii dac doresc sa se joace cu ea.

Văzând că niciun copil nu își dorește să devină prietenul Maricicăi, ii roaga pe acestia daca o pot ajuta sa devina din nou curat

Mesajul zilei: “Totul e-n puterea noastră!”, făcându-se trimitere la capacitatea copiilor de a o ajuta pe Maricica să își facă prieteni.

Anuntarea temei: Convinsă că le-a stârnit curiozitatea, educatoarea le propune copiilor să asculte povestea „Maricica- murdarica” de Luiza Vladescu.(Educarea limbajului).

Educatoarea incepe sa dramatizeze povestea, introducand rand pe rand obiectele de igiena personala. Inainte de finalul povestii, copiii se vor indrepta spre centrele de interes deschise (Stiinta, Joc de rol, Arta, Biblioteca) unde, dupa ce vor rezolva sarcinile, vor primi obiecte de igiena personala cu care o vor ajuta pe Maricica sa devina din nou o fetita curata.

Tranzitie

Se va realiza prin jocul cu text si cant “Unul după altul/ În rând ne asezăm, / Unul după altul, / Spre centre plecăm”.

Copiii vor fi indrumati si observati, la centrele de interes, de catre educatoare.

Stiinta: Copiii vor pipai obiectele din cutia senzoriala, dupa care le vor identifica pe fise si le vor colora.

Joc de rol: Vor exersa deprinderi practic-gospodaresti (vor ingriji plantele) si deprinderi de ingrijire personala (folosirea batistei/servetelului).

Arta: Vor decora peria de par prin lipirea unor stante decorative.

Bibloteca: Impreuna cu Zana Maseluta il vor ajuta pe Piticlic sa invete despre igiena dentara.

Asezate la vedere, obiectele de igiena personala (Periuta, peria de par, sapunul, prosopul) vor fi descoperite repede de copii. Cu acestea, cei mici se intorc la poveste, o vor ajuta pe Maricica sa le foloseasca pentru a deveni iar curata si vor deveni prieteni din nou.

Tranzitie : “Unul după altul/ În rând ne-asezăm, / Unul după altul, / Spre baie plecăm”– joc cu text si cant

Copiii se indreapta catre grupul sanitar.

Rutine : deprinderi igienico-sanitare. Gustarea.

Ziua se incheie cu etapa a III-a, în care copiii desfasoara jocul distractiv “Mima” si jocul lde miscare “Batistuta”

Copiii parasesc sala de grupa pregatindu-se pentru masa de pranz (rutina).

Rutina: “Prosopelul umed” – deprinderi de igiena personala.

3.1.4. DOMENIUL OM ȘI SOCIETATE

Domeniul Om și societate include omul, modul lui de viață, relațiile cu alți oameni, relațiile cu mediul social, ca și modalitățile în care acțiunile umane influențează evenimentele. Domeniul are o extindere și către contexte curriculare care privesc tehnologia, în sensul abordării capacităților umane de a controla evenimentele și de a ordona mediul.

PROIECT DIDACTIC – EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE

Grupa: Mică

Domeniul de activitate: Om și societate

Categoria de activitate: Educatie pentru societate

Tema: “ Singurel ma ingrijesc “

Tipul activitatii: consolidare de cunostinte

Mijloc de realizare: joc didactic

Scopul:

Consolidarea deprinderilor de igiena personala,

Obiective operationale: La sfarsitul activitatii, copiii vor fi capabili:

Sa denumeasca obiectele de igiena personala;

Sa explice modul de utilizare al obiectelor de igiena personala;

Sa precizeze importanta obiectelor de igiena personala pentru sanatate;

Sa recite scurte poezii despre obiectele de igiena personala;

Sa mimeze activitati in care se aplica reguli de igiena.

Sarcina didactica:

Recunoasterea obiectelor de igiena personala si explicarea modului in care ele se utilizeaza correct.

Regulile jocului:

alegerea unui “cadou” din sacul lui Mos Craciun

denumirea obiectelor de igiena personala

explicarea modului de utilizare a obiectelor de igiena personala

recitarea unui catren despre obiectul de igiena personala ales

La joc participa, pe rand, cate un copil care va fi ales de “ajutorul lui Mos Craciun”.

Copiii care respecta regulile jocului si care raspund corect intrebarilor educatoarei vor fi aplaudati si se vor intoarce la locul lor.

Varianta: Copiii sunt indemnati sa deschida ochii, iar educatoarea plaseaza un “cadou” in dreptul reprezentantului fiecarei echipe.

Elementele de joc: prezenta “ajutorului lui Mos Craciun”,surpriza, aplauzele.

Metode si procedee: conversatia, explicatia, demonstratia, exercitiul.

Material didactic:

jucaria care va fi “ajutorul lui Mos Craciun”,

scrisoarea de la Mos Craciun,

cutiute de cadouri; obiecte de igiena personala; panou; buline pentru punctaj.

Material bibliografic:

Manolache,Adriana, Singurel ma ingrijesc, Editura Aramis, Bucuresti, 2000;

Ca sa cresc mare si voinic, Editura Medicala, Bucuresti, 1980;

Nicola Ioan, Tratat de pedagogie scolara, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1996.

Durata: 20-25 minute

PROIECT DIDACTIC – ACTIVITATE PRACTICĂ

GRUPA: mică

DOMENIUL DE ACTIVITATE: DOS – Activitate practică

TEMA ANUALA: Când/cum și de ce se întâmplă?

SUBTEMA: Legume timpurii

SCOPUL: Îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre importanța legumelor, formarea deprinderii de a le consuma; realizarea sarcinilor în comun, prin obținerea salatei de legume.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Să recunoască legumele;

Să precizeze importanța consumului de legume în alimentație;

Să stabilească reguli de igienă referitoare la conservarea și consumarea legumelor;

Să mânuiască corect instrumentele de bucătărie;

Să coopereze cu colegii pentru realizarea sarcinilor.

STRATEGII DIDACTICE

METODE ȘI PROCEDEE: Conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, expunerea.

MATERIAL DIDACTIC: Ceapă verde, salată, ridichi, castraveți, roșii, marar, pătrunjel, cuțite de plastic, funduri, șervețele, bol, lămâi, ulei, sare.

FORMA DE REALIZARE: Individual, pe grupuri mici.

MATERIAL BIBLIOGRAFIC

– Antonovici , Ș. ,Peneș , M. ,(2004) , , Editura Aramis , București.Activități practice;

– Programa activității instructiv – educative în grădinița de copii, (2009), ED. V&I INTEGRAL, București.

3.1.5. DOMENIUL ESTETIC ȘI CREATIV

Domeniul Estetic și creativ acoperă abilitățile de a răspunde emoțional și intelectual la experiențe perceptive, sensibilitatea față de diferitele niveluri de manifestare a calității, aprecierea frumosului și a adecvării la scop sau utilizare.

PROIECT DIDACTIC – EDUCAȚIE ARTISTICO-PLASTICĂ

Grupa: Mică

Tema anuală de studiu: "Cine sunt/suntem"

Subtema: Vreau să mă cunosc

Tema activității: Învăț despre mine

Forma de realizare: Activitate integrată (ADP + ADE(DLC) + ADE(DEC) – educație plastică + ALA)

Tipul activității: Mixtă

Componența activității:

Activități de dezvoltare personală:

Întâlnirea de dimineață – Învăț despre mine

Jocuri și activități didactice alese (etapa I):

Jocuri manipulative/Matematică: Îmbrăcăm băiețelul/fetița – joc de îmbinare

Construcții: Conturul corpului meu

Joc de rol: La medic

Activități pe domenii experiențiale:

Domeniul limbă și comunicare: Învăț despre mine – Memorizare

Domeniul estetic și creativ (Educație plastică): Tema: pata de culoare

Subiect: Corpul meu

Scopul:

Formarea deprinderii de a memora și de a reproduce voluntar și logic poezia.

Consolidarea abilității de a realiza o lucrare prin tehnica picturii cu o temă dată, folosind diferite materiale de lucru.

Obiective:

La sfârșitul activității copiii vor fi capabili:

să memoreze logic poezia propusă de educatoare;

să recite poezia corect și expresiv, respectând intonația, ritmul și pauzele necesare;

să picteze în culori potrivite, respectând indicațiile primite;

sǎ-și exprime opinia fațǎ de lucrarea proprie și a colegilor, motivându-și pǎrerea.

Strategii didactice:

Metode și procedee: Conversația, explicația, povestirea, exercițiul, tehnica comunicării rotative, demonstrația, jocul de rol, Amestecă-Îngheață-Formează perechi.

Material didactic: calendarul naturii, cutie cu ghicitori, Tedy – mascota grupei, ilustrații, aparatură audio, cuburi, acuarele, pensule, pahare, oglinzi, cuburi, trusă de doctor, joc de masă etc.

Durata: 1,5 h

Bibliografie

Culea L., Sesovici A., Grama F., Pletea M., Ionescu D., Anghel N., (2008). Activitatea integrată din gădiniță. București: Editura Publishing House.

Walsh K.B., Hansen K.A., Kaufmann R. (1999). Crearea claselor după necesitățile copililui. București: Editura C.E.D.P. Step by Step.

SCENARIUL ZILEI

Rutină și tranziție: Ne pregătim pentru activități. Copiii se așază pe pernițe în cerc.

Rutină: Întâlnirea de dimineață:

Salutul: „Bună dimineața!” Salutul se realizează prin tehnica comunicării rotative. Salutul pornește de la educatoare și este continuat de toți copiii grupei, fiecare salutându-și colegul din partea dreaptă.

Prezența se realizează prin întrebarea educatoarei: Cine lipsește astăzi?. Un copil merge la panoul de prezență și sortează fotografiile. Apoi se poartă o scurtă discuție despre anotimp, urmată de completarea Calendarului naturii, ajutați de întrebările: ,,În ce anotimp suntem?”, ,,În ce lună ne aflăm?”, ,,În ce zi a săptămânii suntem?”, ,,Cum este vremea astăzi?”.

Noutatea zilei. Mascota grupei, Tedy, va aduce o cutie cu ghicitori și le va spune copiilor că nu știe răspunsul acestora și faptul că el nu-și cunoaște corpul. Copiii vor descoperi răspunsurile, îl vor ajuta pe Tedy sa isi cunoasca mai bine corpul, invatand si ei lucruri noi despre corpul lor.

Tranziție:

,,Zâmbim și eu, și tu,

Cu drag noi ne privim,

Dă-mi mâna și de-acum

Prieteni buni să fim.

Hai noroc! Hai noroc!Hai noroc-noroc-noroc!"

Se precizează numele poeziei Învăț despre mine și sarcinile ce revin copiilor: de a asculta, de a-l ajuta pe Tedy să se descopere.

După însușirea conținutului poeziei, copiii pornesc prin sala de grupă, către locul în care sunt pregătite centrele de activitate deschise, prin intermediul tranziției "Urmăm pașii lui Tedy".

La activitatea pe centre sunt inserate elemente din poezie, realizând astfel integrarea conținuturilor.

Se intuiesc materialele descoperite la centre. Prezentarea este însoțită de explicațiile de rigoare referitoare la sarcinile de rezolvat, specificul unor materiale și rezultatele dorite a fi obținute. Se amintește copiilor comportamentul dezirabil în cazul acestor activități – vorbim în șoaptă pentru a nu-i deranja pe alții, să lucrăm frumos, să utilizăm cu grijă materialele, apreciem și protejăm lucrările făcute de colegi și cooperăm pentru realizarea acestora.

Copiii aleg liber centrul la care lucrează și pot să-l schimbe după ce și-au realizat sarcinile. În timp ce copiii lucrează, se bucură de monitorizarea și sprijinul educatoarei la nevoie.

Se fac aprecieri asupra modului de desfășurare al întregii activități.

PROIECT DIDACTIC – EDUCAȚIE MUZICALĂ

Grupa: mică

Tema anuală: “Cine sunt/suntem?”

Tema proiectului: “Sunt copil de grădiniță “

Tema săptămânii: “ Corpul omenesc“

Subtema: Cântec “ Fața copilului ” versuri și muzică de Sofica Matei

Domeniul experiențial: Estetic si Creativ – educație muzicală

Formă de realizare: Cântec

Tipul activității: mixtă

Scopul activității: consolidarea cunoștințelor copiilor despre părțile componente ale capului;

Formarea auzului muzical și a vocii, a deprinderilor elementare de cânt.

Obiective operaționale

O1. – să execute corect și conștient exercițiile de respirație, ritmice, melodice;

O2. – să prezinte corect părțile componente ale capului pe baza cunoștințelor anterioare;

O3. – să respecte poziția corectă în timpul cântatului;

O4. – să interpreteze melodic versurile cântecelor;

O5. – să execute corect variantele de interpretare a cântecelor, respectând indicațiile educatoarei.

Strategia didactică:

Metode și procedee: instructajul, conversația, explicația, demonstrația, exercițiul;

Material didactic: CD-ul care conține cântecul, planșe ce ilustrează corpul omenesc

Formă de realizare: frontal, individual

Durata: 20 minute

Desfășurarea activității

3.2. Proiecte tematice pe teme de Educație pentru sănătate

Procesul de însușire a regulilor de igienă, precum și a normelor de protecție a vieții proprii și a altora trebuie să înceapă de la cunoașterea lor. Educatoarea este aceea care trebuie să-l familiarizeze pe copil cu toate normele accesibile vârstei cu privire la: igiena corpului, igiena îmbrăcămintei, igiena alimentației, igiena locuinței, igiena mediului înconjurător, rolul alimentației sănătoase și a mișcării în păstrarea sănătății și prevenirea unor boli.

Comportamentele sănătoase sunt învățate social de către copii prin observarea și imitarea adulților. Exemplul personal devine o metodă eficace în formarea deprinderilor atunci când este însoțit de explicații bine chibzuite, indicații precise care orientează și dirijează activitatea. De exemplu, alimentația, practicarea exercițiului fizic sunt comportamente care se învață din familie și se fixează în educația timpurie (grădiniță), având un rol definitoriu în dezvoltarea atitudinilor și practicilor din perioadele ulterioare de dezvoltare și din viața adultă relaționate cu stilul de viață sănătos.

La vârsta preșcolară copii învață comportamente prin observarea și imitarea adulților, își formează atitudinile față de comportamentele ce privesc sănătatea și protecția personală. Exemplul poate fi prezentat și indirect copiilor în cadrul discuțiilor, poveștilor, prin folosirea ilustrațiilor, a programului distractiv. În acest fel, exemplele pozitive și cele negative, prin conținutul lor, îl determină pe copil să înțeleagă că îngrijirea și curățenia corpului constituie o cerință absolut necesară menținerii sănătății.

Toate acestea nu ar fi suficiente fără exercițiul efectuat zilnic, supravegheat sistematic, controlat și evaluat obiectiv. Controlul trebuie însoțit de aprecierea verbală a acțiunilor, faptelor, comportării corecte, precum și sublinierea celor greșite.

Părinții și adulții care interacționează direct cu copii au un rol major în dezvoltarea comportamentelor cu rol protectiv și preventiv asupra sănătății. Adulții sunt principalii furnizori ai oportunităților de petrecere a timpului liber și ai diversității alimentare. Părinții și educatorii sunt cei care conturează preferințele copiilor și atitudinile lor față de comportamentul alimentar și exercițiul fizic prin întăririle și reacțiile de aversiune pe care le exprimă.

Educația pentru sănătate la preșcolari permite învățarea comportamentelor sanogene și integrarea lor în rutinele comportamentale.

În continuare vom prezenta un proiect tematic al cărui conținut tratează această temă:

Nivel: I (3 – 5 ani, grupa mică)

Tema anuală de studiu: „Cine sunt, suntem?”

Proiect tematic: „Sănătatea – bunul cel mai de preț”

Durata proiectului: 2 săptămâni

Subteme:„Hrană sănătoasă”

„Mișcarea înseamnă sănătate”

Inventar de probleme:

Subtema: „Mișcarea înseamnă sănătate”

3.3. Proiect de opțional de Educație pentru sănătate

Curriculum la decizia școlii a fost implementat în anul 2001 prin ordinul Ministrului nr. 3638 din 11. 04. 2001 și a adresei 39595 conform căreia începând din 18.09.2006, în schema orară a fiecărui elev din învățământul obligatoriu trebuie să existe minimum o oră de opțional (www.edu.ro).

Opționalele au de atunci rolul de a personaliza o unitate de învățământ, făcând-o să fie diferită, într-un peisaj uniformizant și uneori neatractiv. Opționalele ca tipuri de curriculum la decizia școlii reprezintă modalități concrete prin care cadrele didactice pot da dovada măiestriei lor profesionale, oferind preșcolarilor și părinților acestora oportunități de a alege domeniul în care doresc să-și dezvolte deprinderi și să-și contureze propriul sistem de valori. Disciplinele opționale propuse în cadrul curriculum-ului la decizia școlii pot avea caracter interdisciplinar și sunt privite ca posibilități de integrare dintre diferite domenii printr-o organizare modulară.

Opționalele deschid noi perspective creativității la nivelul practicii școlare, cadrul didactic devenind „conceptor de curriculum”, el orientându-și proiectarea didactică pornind de la obiective clar definite pe care le va urmări pe toată durata desfășurării opționalului, sprijinindu-se pe unele conținuturi accesibile preșcolarului, conținuturi construite de către copil prin aplicarea unor strategii didactice centrate pe nevoile, interesele, deprinderile și abilitățile existente sau așteptate (Crișan, A., 1994).

Bennet (2007) este de părere că orice curriculum la decizia școlii trebuie să eficientizeze curriculum școlar prin faptul că trebuie să fie relevant pentru nevoile elevilor, angajându-i activ în propriile alegeri privind învățarea. Trebuie să fie variat în ceea ce privește metodologia de implementare, dar cu accent pe utilizarea unei învățări active și experiențiale.

În învățământul preșcolar, activitatea opțională intră în norma cadrului didactic și i se acordă o plajă orară de 0-1 activitate / săptămână. Activitățile opționale intră în categoria activităților de învățare, respectiv a celor pentru dezvoltare personală și se includ în programul zilnic al copilului în grădiniță.

Programa unei activități opționale poate fi elaborată de educatoare sau poate fi aleasă din oferta de programe opționale avizate de MEN sau de ISJ.

PLANIFICARE ACTIVITATE OPȚIONALĂ DE EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

„SĂ CREȘTEM MARI ȘI SĂNĂTOȘI ”

ARGUMENT

Astăzi, la începutul mileniului trei, când viața individului a devenit mai complicată, când știința și întreaga societate au evoluat, educația pentru sănătate se impune ca o necesitate și devine o condiție esențială a educației unei națiuni civilizate.

Educația constituie un sistem complex și unitar, care prezintă mai multe dimensiuni, corespunzătoare principalelor laturi ale personalității umane: educația intelectuală, educația estetică, educația civică, educația pentru sănătate, educația fizică, etc. Aceste dimensiuni se află în raporturi de interdependență și complementaritate, ce-i conferă educației în cadrul grădiniței un caracter sistemic, deschis, dinamic. Din acest punct de vedere, educația pentru sănătate în grădiniță devine o componentă esențială a educației.

Educația pentru sănătate în grădiniță este imperios necesar să se efectueze, ca în majoritatea țărilor, începând din prima zi din grupa mică, deoarece, la vârste mici copiii dobândesc deprinderi și obiceiuri care sunt relevante pentru activitățile ulterioare.

Astfel opționalul ,,Sănătate-bunul cel mai de preț”, prin abordare și strategia de derulare, este astfel proiectat încât se încadrează în ceea ce numim ,,noile educații” și este ancorat în realitatea și nevoile societății românești, stabilind un set de valori ce vizează cu prioritate perspectiva evoluției educației. Prin alegerea acestui opțional am urmărit ca preșcolarii să-și formeze un stil de viață sănătos.

Abordarea domeniilor din cadrul opționalului de educație pentru sănătate (noțiuni de anatomie și fiziologie, noțiuni de igienă, activitate și odihnă, sănătatea mediului, sănătatea alimentației, sănătatea mintală, prevenirea consumului de substanțe toxice, accidentelor, abuzurilor, violenței, etc.) se realizează sistemic și respectă principii și metodologia specifică, novatoare.

Tratarea din punct de vedere sistemic a opționalului, care este centrat pe copil, facilitează posibilitatea cunoașterii riguroase și profunde a psihicului și personalității copiilor, identificându-se în același timp noi modalități de eficientizare a scopului propus prin acest opțional.

A învăța copilul de la cea mai fragedă vârstă, să fie îngrijit, să respecte regulile de igienă personală, să se obișnuiască cu un regim rațional de alimentație, înseamnă a pune bazele trainice formării comportamentului igienic. Modul de abordare a acestor activități pleacă de la ideea că este bine pentru copii să înțeleagă de mici că sănătatea nu înseamnă numai absența bolii, ci și un mod de viață echilibrat.

În desfășurarea acestei activități cu preșcolarii, își vor forma deprinderea de a se spăla corect pe mâini, pe față, pe dinți; deprinderea de a se pieptăna; de a folosi șervețelul; de a utiliza corect prosopul și de a-l așeza la locul lui; de a folosi corect tacâmurile; de a se încălța și descălța; de a se îmbrăca și dezbrăca; de a respecta programul zilnic; de a spăla fructele și legumele înainte de a le consuma.

Deprinderile repetate zilnic, se transformă în obișnuințe, care apoi nu se mai execută sub îndemnul părinților, al educatoarei, ci vor deveni reflexe.

TIPUL OPTIONALULUI : La nivelul mai multor domenii experiențiale

ARIA CURRICULARĂ : D.L.C. ; D.E.C. ; D.O.S.

NIVEL PREȘCOLAR

DURATA : 1 AN ȘCOLAR

OBIECTIVE CADRU:

Formarea unui comportament igienic pentru asigurarea echilibrului dintre sănătatea individuală și cea colectivă;

Formarea unui limbaj specific educației pentru sănătate;

Formarea și cultivarea interesului pentru problematica sănătății.

Cunoașterea organismului uman și a funcțiilor sale vitale și a unor norme de comportament pentru asigurarea echilibriului dintre sănătatea individuală și cea colectivă.

Formarea deprinderilor de alimentație rațională și de desfășurare de exerciții fizice în vederea menținerii sănătății.

Dezvoltarea capacității de utilizare a normelor igienico-sanitare prin corectarea deprinderilor greșite și încurajarea celor corecte.

Obiective de referință:

– Să cunoască schema corporală umană: părțile principale ale organismului uman și rolul organelor de simț.

– Să identifice reguli de igienă personală, dovedind aceasta și prin folosirea din proprie inițiativă a obiectelor sanitare personale.

– Să cunoască necesitatea curățeniei, păstrându-și curate corpul, hainele, camera.

– Să precizeze implicațiile respectării regulilor de igienă personală și consecințele nerespectării acestora.

– Să deosebească prin comportament atitudini favorabile ocrotirii mediului și sănătății propriului organism.

– Să conștientizeze noțiunile de sănătate, igienă, boală.

– Să cunoască propria stare de sănătate și simptomele unei stări de boală.

– Să respecte reguli de igienă dentară.

– Să cunoască alimentele care mențin sănătatea dinților, diferențiindu-le de cele dăunătoare.

– Să sesizeze că după o activitate solicitantă sunt necesare și binevenite jocul și odihna.

– Să respecte programul zilnic pentru dezvoltarea armonioasă a organismului.

CONȚINUTURI:

1. Corpul uman –părțile componente

– organele de simț

– sănătos – bolnav

2. Igiena personală –igiena cavității bucale

– igiena mâinilor și a unghiilor

– igiena părului

– igiena corpului

– igiena îmbrăcămintei și încățămintei

3. Despre alimentație

4. Plantele medicinale

5. Muncă, odihnă, mișcare

6. Sănătatea mediului : curățenia camerei / a sălii de grupă ; curățenia locului de joacă ; exerciții joc de descoperire a părților componente ale corpului uman;

MODALITĂȚI DE EVALUARE:

– Probe orale.

– Probe practice.

– Autoevaluare.

– Probe scrise (fișe de muncă independentă)

– Album foto

BIBLIOGRAFIE:

Preda Viorica, Carte de bună purtare“, Ed. Didactica

Alice Nichita, Mihaela Mitroi, Educație pentru sănătate“, Ed. Aramis

Învăț, mă îngrijesc, sunt sănătos“, Ed. Gama

Marcela, Peneș ,,Igiena personală”, Ed. Ana, București, 2004

Codul bunelor maniere ,,Cei șapte ani de acasă”, Ed. Coresi, București

Siminica Șova ,,Activități opționale în grădiniță” Ed. ASS

Semestrul I

Semestrul II

3.4. Proiecte și programe educaționale

Școala modernă se bazează pe metodele care diferă mult de cele uzuale bazate pe expunere, memorizare, repetare. Elevii de azi au nevoie de metode care se bazează pe participare interactivă, socială, pe experimentare de situații de observare a realității, dar și pe posibilitatea de a valorifica cele învățate și în viața de zi cu zi. De multe ori se pune problema cum pot fi motivați elevii, cum să fie puși în situații în care să-și testeze cunoștințele într-un mod cât mai eficient și nu în ultimul rând, cât mai atractiv.

Parteneriatele educaționale facilitează realizarea unor proiecte prin care preșcolarii au posibilitatea să își perfecționeze și să pună în practică cunoștințele, să participe la competiții, excursii, schimburi de experiențe, socializând și perfecționându-și  competențele de comunicare.
Proiectarea și implementarea unor activități extracurriculare și extrașcolare, în grădiniță și în comunitate, pe baza proiectelor și parteneriatelor dintre preșcolari, profesori și membri ai comunității locale este o necesitate a activității didactice.

Parteneriatul reprezintă procesul de colaborare dintre două sau mai multe părți care acționează împreună pentru realizarea unor interese sau scopuri comune. În practica școlară există mai multe expresii destinate parteneriatului educațional: acord de parteneriat, acord cadru de parteneriat pentru educație, parteneriat de colaborare, protocol de colaborare, protocol de parteneriat, contract de parteneriat, convenție de parteneriat, parteneriat, parteneriat de colaborare instituțională, proiect de parteneriat și altele.

Termenul de parteneriat este definit ca „asocierea a doi sau mai mulți parteneri, iar în literatura de specialitate, parteneriatul reprezintă modalitatea, formală sau informală, prin care două sau mai multe părți decid să acționeze împreună pentru atingerea unui scop comun.” (Cucoș, 2009)

Printre efectele majore pe care le produc proiectele educative, se pot menționa:

creșterea calității actului educațional  și a rezultatelor învățării;

stimularea și multiplicarea inițiativelor tinerilor în dezvoltarea vieții comunității școlare/comunității;

creșterea gradului de socializare și valorizare a elevilor;

reducerea procentului fenomenelor antisociale, a abandonului și absenteismului școlar;

creșterea ratei promovabilității școlare;

asigurarea șanselor egale de dezvoltare personală;

ridicarea calității resursei umane din sistemul educațional;

formarea resursei umane necesare dezvoltării societății cunoașterii;

asigurarea sustenabilității proiectelor educative prin conștientizarea comunității cu privire la potențialul pe care programele educaționale le au asupra formării tinerei generații ce urmează a se integra;

transformarea educației în sursă de dezvoltare comunitară.

Proiectele de  parteneriat educaționale vizează întărirea relațiilor dintre părinți, copii, dascăl și comunitate, creșterea gradului de implicare a tuturor factorilor educaționali.  Activitatea în parteneriat are nenumărate avantaje, deoarece creează relații de colaborare, clarifică diverse probleme educative, oferă un nou cadru în dezvoltarea personalității elevului. Inițierea diferitelor proiecte de parteneriat educaționale sunt benefice atât pentru preșcolari, cât și pentru toți factorii implicați: grădiniță, familie, comunitate.

În continuare, vă propunem un proiect educativ care contribuie la dezvoltarea copilului din punct de vedere al sănătății fizice și psihice. Proiectul se numește „Cum să creștem sănătoși” și este implementat de Agenția Națională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița.

Prin acest proiect, ne propunem să promovăm un stil de viață sănătos în rândul copiilor de vârstă preșcolară și școlară mică, astfel încât să prevenim comportamentele adictive în perioada adolesecenței.

Activitățile au fost gândite în concordanță cu nivelul de dezvoltare socio-emoțională a copilului de vârstă preșcolară și școlară mică, astfel încât să fie atractive și ușor de înțeles. Copilul va învăța prin joc și activități practice (desenat, decupat, scenete, etc.) care sunt comportamentele care îl ajută să se dezvolte sănătos și cum să se ferească de comportamentele periculoase.

PROIECT NAȚIONAL „CUM SĂ CREȘTEM SĂNĂTOȘI”

DESCRIERE

Acest proiect presupune formarea de deprinderi de viață sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preșcolară și școlară mică (clasa pregătitoare), punând accent pe importanța adoptării unui stil de viață sănătos (alimentație, igienă, mișcare), a comportamentelor sănătoase (fără fum de tigară, alcool și medicamente fără prescripție medicală) și a modalităților adecvate de rezolvare a conflictelor fără violență și de luare a deciziilor.

Proiectul are un număr de 7 activități:

 Activitățile 1-3 vizează adoptarea unui stil de viață sănătos („Să facem cunoștință”, „Cum să ne păstrăm sănătatea”, „Alimente sănătoase”);

 Activitățile 4-6 abordează consecințele pentru sănătate ale utilizării substanțelor periculoase („Substanțe periculoase”, „Să ne ferim de fumul de țigară”, „Alcoolul și medicamentele”);

 Activitatea 7 urmărește dezvoltarea încrederii în sine și prevenirea comportamentelor de risc („Rezolvarea conflictelor, fără violență”).

Activitățile sunt concepute în concordanță cu nivelul de dezvoltare socio-emoțională al copiilor de vârstă preșcolară și școlară mică, astfel încât să fie atractive și ușor de înțeles. Copii vor învăța prin joc și activități practice (desenat, decupat, scenete, etc.) care sunt comportamentele care îi ajută să se dezvolte sănătos și cum să se ferească de comportamentele periculoase.

Proiectul conține următoarele materiale:

 Ghidul educatorului;

 Caietul cu fișe de lucru pentru copii;

 Model de diplomă pentru copii;

 Model de scrisoare pentru părinți.

JUSTIFICARE

Proiectul corespunde Strategiei naționale antidrog 2013-2020, aprobată prin H.G. 784/09.10.2013, capitolul REDUCEREA CERERII DE DROGURI- A. PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI – A.1 PREVENIREA ÎN ȘCOALĂ- Obiectivul specific nr 1: „Creșterea nivelului de informare, educare și conștientizare a populației școlare în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri, în cadrul programelor școlare, extrașcolare și de petrecere a timpului liber”.

SCOP

 Promovarea unui stil de viață sănătos în rândul copiilor cu vârsta între 5-7 ani (preșcolari de grupă mare și școlari din clasa 0) pentru prevenirea comportamentelor cu risc pentru sănătate, precum și pentru neînceperea sau întârzierea debutului consumului de droguri.

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ȘI METODOLOGICĂ

In perioada educației timpurii, educația pentru sănătate, reprezintă una din principalele căi de promovare a cunoștintelor privind diferite aspecte ale sănătății și, totodată, de formare a atitudinilor si deprinderilor specifice unui stil de viață sănătos.

La vârsta preșcolară și școlară mică copiii învață comportamente prin observarea și imitarea adulților, își formează reprezentarea stării de sănătate și de boală. Pentru perioada învatamântului prescolar și debutul în învățământul școlar, prevenirea consumului de droguri coincide cu acțiuni de promovare a sănătății, încurajând copiii să adopte un stil de viață sănătos.

GRUPUL ȚINTĂ

Beneficiari direcți:

o cadrele didactice din grădinițele și școlile gimnaziale formate

o copiii (preșcolari de grupă mare și școlari din clasa 0) participanți în proiect

Beneficiarii indirecți:

o familiile copiilor și comunitățile locale

CUPRINS

Activitatea 1: Să facem cunoștință

Activitatea 2: Cum să ne păstrăm sănătatea

Activitatea 3: Alimente sănătoase

Activitatea 4: Substanțe periculoase

Activitatea 5: Să ne ferim de fumul de țigară

Activitatea 6: Alcoolul și medicamentele

Activitatea 7: Rezolvarea conflictelor, fără violență

BIBLIOGRAFIE

Cuciinic, C. (2000). „Cum să fiu sănătos?”. București; Editura Aramis.

Cucoș, C. (2002). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.

Dima, S. (2005). Metoda proiectelor la vârste timpurii, ghid metodologic.

Manolache, A. (2000). „Singurel mă îngrijesc”. București: Editura Aramis.

Nichita, A., Mitroi, M. (2008). „Educație pentru sănătate”. București: Editura Aramis;

Peneș, M. (2000). „Igiena personală”. București: Editura Ana.

Șova, S. (2009). „Activitățile opționale în grădiniță”. Iași: Editura ASS.

Vladu, V., Tăpurin, A., Pârcălabu, R., Bican. M. (2003). „Sănătatea un drept pentru care se luptă. Îndrumător metodic pentru cadrele didactice, carte de colorat pentru copii, ghid pentru părinți”. Editura Comenius.

Zepca, V., Bahnarel, I., Petrescu, C. (2012). „Promovează sănătatea. Ghidul specialistului. Formarea stilului de viață sănătos”. Chișinău: Editura Elan Poligraf.

*** Curriculum pentru Învățământul Preșcolar. (2008). 3-6/7 ani. M.E.C.T..

*** Curriculum pentru educația timpurie. (2019). M.E.N.

*** Ghid de bune practici. (2009). M.E.C.T.;

CAPITOLUL IV. ROLUL ACTIVITĂȚILOR DE EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII PREȘCOLARULUI ȘI FORMĂRII UNUI STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS

4.1. Motivația cercetării

Creșterea complexității civilizației moderne și contemporane, nevoia implicării active și responsabile a tuturor membrilor speciei umane la „lumea modernă” au determinat preocupări din ce în ce mai vaste. Pe bună dreptate se zice, că ideea ce definește societatea contemporană este schimbarea. Trecerea la noul mileniu a adus cu sine și multe probleme sociale, economice, politice, care în momentul de față își caută soluțiile. Implicațiile acestor categorii de probleme antrenează noi exigențe și provocări pentru sistemele educaționale, luând în considerare legăturile organice dintre educație și societate.

În prezent, problema educației este abordată în strânsă legătură cu problematica lumii contemporane.

La ora actuală asistăm la o modificare radicală a stilului de viață al omului modern, prin sedentarism, obiceiurile alimentare nesănătoase, izolarea socială, abuz de substanțe toxice, cu impact dramatic asupra sănătății și dezvoltării organismului. Asistăm la o creștere alarmantă a frecvenței obezității infantile în țara noastră și în același timp a diabetului zaharat în rândul tinerilor, extinderea bolilor contagioase. Obezitatea – o afecțiune complexă, multifactorială, este caracterizată prin creșterea greutății corporale pe seama țesutului adipos. În secolul XXI se vorbește tot mai des despre obezitate ca despre o epidemie a civilizației moderne. Acest fapt este confirmat și de statisticile internaționale, care indică pentru prima dată că obezitatea face mai multe victime decât bolile cronice.

Prevalența excesului de greutate și a obezității în rândul copiilor și adolescenților cu vârsta cuprinsă între 5 și 19 ani a crescut dramatic, de la doar 4% la peste 18%.

Premisa de la care am pornit acest demers constă în faptul că doar prin educație pot fi conștientizate de către populație toate aspectele ce țin de adoptarea corectă a propriului stil de viață, menținerea unei sănătăți bune și cunoașterea acțiunilor preventive. Instituțiile școlare sunt locul ideal unde se pot iniția și realiza programe de educație pentru sănătate încă de la cele mai fragede vârste.

Transmiterea unor informații corecte din punct de vedere științific, dezvoltarea unor comportamente individuale sănătoase, a unor atitudini ce corespund idealului educațional, ar trebui vizate în cadrul activităților desfășurate cu preșcolarii, ca mai apoi să producă învățarea comportamentelor sanogene și integrarea acestora în rutinele comportamentale. Conceptul holistic de educație timpurie trebuie să combine elemente din zonele de stimulare a copilului: sănătate, nutriție, educație timpurie, precum și comunitate.

Educația trebuie să răspundă provocărilor cerințelor societății în continuă schimbare și restructurare, pentru a fi capabilă să „șlefuiască” personalitatea umană. În acest sens, este imperios să fie regândite, redimensionate și transformate paradigmele educaționale. Necesitatea de corelare mai organică a politicilor economice, de sănătate, sociale, școlare și culturale la nivelul întregii societăți ar permite un demers pe termen lung, concentrând eforturile în direcția dezvoltării semnificative a capacității educogene a fiecăruia în parte.

Educația pentru sănătate la nivelul instituțiilor de învățământ reprezintă una din principalele căi de promovare a cunoștințelor corecte privind diferite aspecte ale sănătății și totodată de formare a atitudinilor și deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil și sănătos.

Evoluția didacticii și psihologiei copilului a încercat și încearcă încă să ne dea răspunsuri, opțiunea fiind a noastră pentru a aplica una sau mai multe dintre soluțiile sugerate. Cu toții ne întrebăm ce anume am putea face pentru ca activitatea din clasă să fie mai atractivă și mai interesantă pentru copii, pentru ca aceștia să devină autorii propriei învățări și rezultatele să dureze în timp.

Formarea continuă a educatoarelor din ultimii ani a furnizat, în unele ipostaze, idei și practici care au încurajat schimbarea abordării de la un curriculum centrat pe disciplină la un curriculum centrat pe copil.

În acest context, este de semnalat importanța acordată metodelor activ-participative, cu caracter interactiv, care încurajează plasarea copilului în situația de a explora și de a deveni independent, alături de joc care continuă să fie principala formă de învățare și de exprimare a copilului la această vârstă.

Dintre metodele interactive utilizate pe scară largă în grădinițele de copii, metoda proiectelor tematice și-a dovedit în ultimii ani eficiența, fiind metoda ce asigură o învățare diferențiată, bazată pe experiență, individualizată, în cadrul căreia copilul experimentează lucruri noi, apoi își însușește algoritmul învățării.

Copiii sunt permanent bombardați informațional prin mass-media, iar educatoarelor le revine sarcina de a sintetiza, aranja și corecta aceste informații în cadrul activităților din grădiniță. Se împletește astfel învățarea spontană cu cea dirijată. Această metodă oferă posibilitatea de a respecta ritmul individual de dezvoltare a fiecărui copil din grupă, cadrul didactic stabilind obiectivele de învățare, dar și metodele specifice prin care va urmări realizarea acestora. Copiii învață în ritmuri diferite, deci strategiile de predare-învățare-evaluare trebuie adaptate în consecință. Toți copiii au puncte forte, adică lucruri pe care știu să le facă foarte bine, dar și lucruri cu care se descurcă mai greu. Pentru a depăși punctele slabe, educatoarea trebuie să se bazeze pe interesele și pe capacitățile fiecărui copil.

Indiferent că este vorba despre Domeniul limbă și comunicare, despre Domeniul Științe, Domeniul om și societate, Domeniul estetic și creativ sau Domeniul psihomotric, ori de dobândirea unor informații culturale, metoda proiectelor tematice le oferă copiilor posibilitatea de a cunoaște în profunzime domenii noi, cum este cel al educației pentru sănătate, de a acumula cunoștințe în mod independent și de a dezvolta competențe precum: creativitatea, spiritul de inițiativă, capacitatea de a comunica și de a lucra în echipă.

Predarea prin proiecte contribuie la învățarea unui mod de gândire interdisciplinară și a unui mod de abordare unitar – modul integrat. În învățarea integrată accentul cade pe activitățile de grup, nu pe cele cu întreaga grupă. Integrarea se va face prin îmbinarea într-un scenariu bine închegat a unor conținuturi care aparțin unor domenii diferite. Evident, conținuturile propuse au un subiect comun, care urmează a fi investigat și elucidat în urma parcurgerii acestora și a realizării obiectivelor propuse, însă întregul program se desfășoară sub formă de joc, dar nu un joc întâmplător, ci unul temeinic organizat.

Activitatea insuctiv-educativă din grădiniță asigură temelia procesului de formare a personalității copiilor. Pentru aceasta, este deosebit de utilă abordarea, în mod corect și constant a conținuturilor specifice educației pentru sănătate în activitatea zilnică a preșcolarilor.

4.2. Scopul cercetării

Scopul principal al acestei microcercetări constă în identificarea valențelor formative ale activităților cu conținut specific educației pentru sănătate asupra personalității copilului de vârstă preșcolară și formării unui stil de viață sănătos.

Educația pentru sănătate contribuie considerabil la dezvoltarea multilaterală a personalității copilului, evaluând câteva niveluri:

– informarea copiilor și a întregii populații cu cunoștințe, noțiuni, idei din domeniul sănătății. Este o sarcină teoretică, având o funcție cognitivă, urmărind formarea unor reprezentări teoretice igienico-sanitare, a bazei cognitive necesare înțelegerii științifice a măsurilor de apărare și promovare a sănătății.

– al doilea nivel al educației igienico-sanitare urmărește formarea unei poziții (stări) efectiv emoțională a individului, dirijarea sa afectivă – pozitivă spre acceptarea fenomenelor și faptelor educativ-sanitare. Aceasta este o treaptă esențială în calea spre practică, deoarece numai prin crearea unor sentimente și emoții pozitive, se favorizează adoptarea cunoștințelor teoretice și transpunerii lor în viață.

– al treilea nivel cu caracter practic urmărește formarea deprinderilor, obișnuințelor și capacității de acțiune practică sanitară, a voinței de a acționa în folosul propriei sănătăți și a sănătății colectivului – formarea unei concepții, a unui comportament, stil de viață sănătos.

Educația pentru sănătate trebuie să influențeze copilul încât acesta să știe: ce trebuie să facă în problemele de sănătate: să știe de ce este important să facă astfel; să știe cum să facă; să vrea să facă; să facă efectiv; iar efectuarea să producă mulțumire.

Motivațiile constituie puntea între cunoștințe și practică. Copilul trebuie să-și însușească acele motivații, care să-l determine să dorească a aplica riguros cunoștințele sale. Motivațiile trebuie bazate pe argumentările legate de interesele specifice ale copiilor în funcție de satisfacțiile imediate pe care practicarea regulilor le poate aduce (favorizează o creștere mai rapidă, o stare de vioiciune și veselie care ușurează munca și joaca, o înfățișare personală frumoasă și sănătoasă ș.a).

Sănătatea emoțională se referă la capacitatea de exprimare și de soluționare a emoțiilor unei persoane într-un mod constructiv. Sănătatea intelectuală se referă la capacitatea de evaluare a informației și de luare a unei decizii importante. Sănătatea fizică se referă la condiția organismului și la răspunsul acestuia în cazul vătămării și a bolii. Sănătatea socială reprezintă capacitatea de a aranja, de a se bucura, de a contribui și beneficia de relațiile dezvoltate cu alte persoane.

Educația pentru sănătate trebuie să înceapă la vârste mici pentru că în această etapă se dobândesc deprinderi care sunt relevante pentru activitățile ulterioare.

4.3. Metodologia și limitele cercetării

Obiectivele cercetării

Microcercetarea derulată vizează următoarele obiective:

Obiectivul general: identificarea bunelor practici educaționale de realizare a educației pentru sănătate în învățământul preșcolar.

Obiective specifice:

OS1 – cunoașterea nivelului de dezvoltare intelectuală a preșcolarilor și stabilirea performanței individuale;

OS2 – evidențierea rolului formativ al activităților cu conținut specific educației pentru sănătate asupra personalității copilului de vârstă preșcolară și formării unui stil de viață sănătos;

OS3 – identificarea impactului activităților cu conținut specific educației pentru sănătate asupra comportamentului cognitiv, social, moral, emoțional și practic al preșcolarilor;

OS4 – identificarea dificultăților în realizarea obiectivelor educației pentru sănătate la grupa de preșcolari;

OS5 – identificarea limitelor în realizarea eficientă a activităților de educație pentru sănătate la grupa de preșcolari;

4.3.2. Unitatea de analiză și înregistrare

Grupul țintă pentru realizarea cercetării a fost format din efectivul grupei mici de preșcolari, Grupa Albinuțele, de la Grădinița cu program prelungit nr. 1 Târgoviște, în anul școlar 2019-2020, având vârsta cuprinsă între 3 și 4 ani, format din 12 fete și 14 băieți.

4.3.3. Ipotezele cercetării

1. Dacă educatoarea desfășoară constant și corect o proiectare cuprinzând activități de educație pentru sănătate, atunci preșcolarii vor înregistra progrese semnificative în formarea deprinderilor și obișnuințelor sanogene.

2. Dacă educatoarea realizează activități de educație pentru sănătate, în cadrul programului zilnic al preșcolarilor, în funcție de interesele, dorințele, aptitudinile, particularitățile individuale ale preșcolarilor, atunci acestea vor contribui la creșterea relevanței conținuturilor educaționale de educație pentru sănătate și a impactului formativ asupra preșcolarilor.

4.3.4. Operaționalizarea conceptelor

Variabilele independente sunt activitățile didactice abordate prin demersul didactic întreprins de educatoare în vederea însușirii cunoștințelor, a formării de deprinderi, priceperi și comportamente. Cadrul didactic apelează la o serie întreagă de instrumente pentru a facilita și accelera asimilarea și aplicabilitatea informațiilor: strategii didactice interactive (metode, tehnici și procedee ce au la bază învățarea prin cooperare), mijloace de învățământ moderne, atractive, interesante. Variabila independentă este reprezentată de totalitatea activităților de educație pentru sănătate desfășurate cu preșcolarii pe toată durata unei zile, începând cu activitățile de dezvoltare personală, activitățile și jocurile liber alese și activitățile pe domenii experiențiale, prezentate în capitololele anterioare, dar și altele.

Variabilele dependente ale cercetării de față se referă la progresul înregistrat de preșcolari la nivel cognitiv, social, moral, emoțional și practic prin: cercetare, descoperire, colaborare, cooperare, comunicare; progres școlar individual și de grup; gradul de implicare al copiilor în cadrul jocurilor și activităților. Variabilele dependente sunt reprezentate de competențele spcifice pe care preșcolarii le-au dobândit în urma aplicării variabilei independente.

4.3.5. Tipul de cercetare

Cercetarea este de tip experimental cu scop practic-aplicativ. Prima caracteristică a acesteia se regăsește în măsurarea nivelului de cunoștințe din sfera educației pentru sănătate și a diferitelor comportamente sanogene, înainte și după aplicarea experimentului, cea de-a doua vizează aplicabilitatea practică și contribuie la îmbogățirea modalităților concrete de acțiune prin utilizarea conținuturilor de educație pentru sănătate.

4.3.6. Instrumente de cercetare

Dezvoltarea științelor psihologice și pedagogice a fost impulsionată de evoluția și perfecționarea metodelor, a tehnicilor și procedeelor de cercetare în mare măsură. În cercetarea fenomenelor pedagogice este necesar să nu ne limităm la generalizarea experienței, ci, pornind de la ea să întreprindem cât mai multe experiențe care prin particularitățile lor concretizate cu rigurozitate și obiectate științific oferă soluții optime infinitelor probleme pe care le ridică viața grădiniței și educația în general. În desfășurarea studiului pe care mi l-am propus, am folosit următoarele metode: documentare, observația, experimentul, metoda testelor, convorbirea, metode și tehnici de prelucrare statistică a datelor culese, analiza produselor realizate de preșcolari.

a. documentarea (literatura de specialitate, cu profil psihopedagogic)

În această etapă am studiat mai multe materiale de specialitate, cu profil psihopedagogic și metodic. Documentarea sistematică m-a ajutat la conturarea unei viziuni de ansamblu asupra temei propuse spre abordare, dar și la formularea ipotezelor și obiectivelor cercetării.

Conceptele fundamentale studiate: educația timpurie, noile educații, educația pentru sănătate, repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului, educația permanentă, stil de viață sănătos, modul de proiectare a activităților de educație pentru sănătate, rolul și importanța acestora în dezvoltarea armonioasă a preșcolarilor, metode interactive moderne, metoda proiectelor, învățarea activă. Învățarea activă este un obiectiv fundamental al procesului instructiv-educativ. Schimbările de tip inovativ ale societății actuale impun învățarea de tip inovator, învățarea activă, ce are drept caracteristici esențiale: caracterul anticipativ și participativ.

b. observația metodă fundamentală de cunoaștere a copilului în grădiniță, a constat în urmărirea atentă a faptelor de educație așa cum se desfășoară ele în condiții obișnuite, cu scopul sesizării aspectelor esențiale sau a celor diferențiate. Utilizată ca metodă de colectare a datelor, observația reprezintă procedura de constatare și înregistrare a acestora fără intervenția educatorului, scopurile ei fiind cunoașterea și predicția faptelor.

Am folosit această metodă în toate etapele experimentului având scopul de a ne procura date suplimentare în legătură cu diverse aspecte ale realizării activităților de educație pentru sănătate la grupă. Datele obținute din observație le-am înregistrat exact, fără interpretări.

Astfel, observația a avut rolul de a surprinde unele trăsături de personalitate ale copiilor, aptitudinile acestora, inteligența emoțională, gradul de adaptabilitate la situații noi a preșcolarilor, pe toată durata programului zilnic, începând de la activitățile de dezvoltare personală și terminând cu activitățile relaxante și recuperatorii. Pe lângă acestea, observația a vizat și acțiunea mecanismelor învățării, procesul dezvoltării motivației, gradul de asimilare a informațiilor obținute în cadrul activităților didactice de educație pentru sănătate.

În activitatea din grădiniță observarea comportamentului copiilor poate fi structurată urmărind atingerea indicatorilor comportamentali cuprinși în curriculum și corelarea acestora cu domeniile de dezvoltare ale copilului. Important este de reținut că toate comportamentele prevăzute în curriculum trebuie însușite de toți copiii și, de aceea, urmărirea lor trebuie făcută logic și sistematic.

În funcție de indicatorii propuși pentru o anumită perioadă de timp (pe durata unui proiect tematic, de exemplu), se fixează un număr de copii pe care să-i observăm, având în vedere comportamentele vizate. Durata observării lor poate fi de mai multe zile, întrucât obiectivele propuse sunt avute în vedere pe parcursul mai multor activități în zile diferite. Întrucât perioada de completare a fișelor de observație și apreciere a progresului se realizează pe toată durata grădiniței (grupa mică, mijlocie, mare), observarea realizării indicatorilor de către toți copiii se face prin revenire asupra observării lor periodic. Scopul observării este acela de a constata salturile în dezvoltare, dar și dificultățile întâmpinate de copii pentru a ști cum să ne proiectăm activitatea în continuare.

c. experimentul pedagogic

Prin experiment, împreună cu coordonatorul lucrării, am urmărit cercetarea unui fenomen modificat de noi în demersul instructiv-educativ de la grupă. Astfel, experimentul a constat în măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii unuia sau mai multor factori experimentali, de exemplu abordarea constantă și cu precădere a temelor de educație pentru sănătate în activitatea zilnică cu copiii, în diferite momente. Am organizat activități educaționale practice, pe cele cinci domenii experiențiele, în concordanță cu cele menționate în ipoteză, iar rezultatele au fost înregistrate și prelucrate pentru a demonstra eficiența lor educativă și caracterul formativ asupra personalității copiilor.

Am acordat o atenție deosebită constituirii probelor, adică conținutului de informație și exercițiu (aspectul informativ și formativ) care a intervenit în experiment.

Toate conținuturile (cunoștințe, priceperi și deprinderi igienico-sanitare) au fost adaptate nivelului de vârstă a preșcolarilor și particularităților individuale ale acestora. De asemenea, am ales metode care să le stimuleze gândirea creativă, gândirea divergentă, să-i ajute în soluționarea de probleme.

Experimentul s-a derulat folosind metoda grupului experimental, grupa de preșcolari fiind formată din subiecți apropiați ca vârstă și dezvoltați normal din punct de vedere motric și cognitiv. Această metodă ne-a dat posibilitatea verificării cu acuratețe a adevărurilor descoperite pe calea observației sau pentru a descoperi altele noi.

Experimentul pe care l-am desfășurat a cuprins trei etape:

1. prima etapă sau etapa inițială (preexperimentală) – orientată spre cunoașterea realității ce urmează să fie supusă schimbării.

Această etapă se caracterizează nu prin intervenția noastră în sens ameliorativ, ci prin surprinderea fenomenelor, așa cum se desfășoară în condiții normale. În luna octombrie 2019, (14 – 25.10.2019) am aplicat evaluarea inițială, o probă de constatare pentru a stabili nivelul de cunoștințe, priceperi, deprinderi și capacități al copiilor, în domeniul educației pentru sănătate.

2. etapa experimentală – desfășurată în perioada 28.10.2019 – 28.02.2020, la grupa experimentală, am intervenit în procesul instructiv – educativ cu planificarea unor demersuri didactice ce au la bază conținuturi ale educației pentru sănătate. Metodele și tehnicile pe care le-am desfășurat la grupă au fost foarte diverse, au fost elaborate sub forma unor jocuri interactive și au răspuns nevoilor și dorinței de explorare a copiilor.

3. etapa finală (postexperimentală) – pe care am desfășurat-o în perioada 02 -13.03.2020 și a constat în realizarea unei evaluări finale la grupa experimentală. În această perioadă am aplicat la grupă o probă asemănătoare cu cea din prima parte a experimentului și am comparat rezultatele obținute în cele două etape. Am interpretat datele utilizând comportamentele „atins”, „în dezvoltare” și „necesită sprijin” și am notat progresul înregistrat de preșcolari la nivel cognitiv, social și practic.

d. metode și tehnici de prelucrare statistică a datelor culese

Datele pe care le-am obținut în urma celor două evaluări (inițială și finală) au fost înregistrate sistematic și centralizate. Am stabilit diferențele înregistrate, am prelucrat statistic datele, am interpretat și argumentat rezultatele obținute și am elaborat concluziile parțiale.

e. analiza produselor realizate de preșcolari

Această metodă poate fi utilizată cu succes în vederea obținerii unor informații despre volumul și precizia cunoștințelor însușite de preșcolari, despre aptitudinilor lor, dar și despre trăsăturile lor de personalitate, despre modul în care aceștia percep lumea înconjurătoare.

Studierea produselor activității preșcolarilor a constat în evaluarea lucrărilor practice, desenelor, posterelor, hărților conceptuale, a fișelor de muncă individuală sau a altor produse realizate de aceștia în urma activităților de educație pentru sănătate.

f. metoda testelor este o probă care îngăduie descrierea comportamentului preșcolarului în condiții bine determinate, o serie de probe bine bine gândite ce ilustrează un proces psihic, o aptitudine, o reacție particulară într-un anumit context. Testul presupune standardizarea, adică precizarea unor reguli de administrare a probei, o riguroasă definire a modalităților de răspuns și etalonarea, adică elaborarea unei scări de valori considerată etalon, la care vor fi raportate rezultatele individuale. Standardizat la nivelul conținutului, condițiilor de aplicare, modalităților de formulare a răspunsurilor și a criteriilor de apreciere a acestora, testul este un instrument precis, practic indispensabil oricărei cercetări în domeniul educației și personalității, al dezvoltării psiho-sociale-morale.

g. convorbirea am utilizat-o mai ales pentru a identifica dorințele și interesele copiilor în legătură cu utilizarea metodei proiectelor, alegerea temei proiectului sau a modalității de evaluare, volumul informațional și timpul necesar asimilării cunoștințelor.

Convorbirea (cu copiii) se desfășoară în condițiile unei dispoziții normale a copilului, prin care acesta oferă anumite informații la o temă anterior fixată. Ea trebuie să fie liberă, degajată, să decurgă într-o atmosferă sinceră de încredere, de sinceritate, în condiții naturale, pentru că numai așa vor putea fi surprinse manifestările spontane ale copilului, mecanismele psihice așa cum sunt ele în realitate. De asemenea, pe lângă demersul gândirii copilului, ea ne dezvăluie atitudinea față de ceilalți copii, față de cadrul didactic, influența familiei și a mediului social. Convorbirile le-am desfășurat în timpul activității, când copiii lucrau în centre sau la finele acesteia, când copilul și-a realizat sarcina dată, sub forma unor scurte dialoguri cu acesta, el fiind pus în situația de a se exprima independent, folosind cuvinte uzuale.

Un mare avantaj al acestei metode este acela că permite recoltarea a numeroase informații, prețioase și variate despre motivele, aspirațiile, interesele, trăirile afective, într-un timp relativ scurt. Este recomandabil de utilizat în combinație cu observarea sau subordonată unei activități pe care pe care copilul o are de îndeplinit (în timp ce el „soluționează” o problemă sau realizează un desen, i se pot pune diverse întrebări).

De exemplu desenele copiilor trebuie însoțite de explicațiile lor, știut fiind faptul că prin acestea, copiii transmit idei, sentimente legate de relația pe care o au cu ceilalți și cu mediul înconjurător. Copiii transpun plastic ceea ce văd în jur, iar fără explicațiile lor, desenele ar avea o mai slabă valoare informativă. Mărturia copilului dezvăluie certe aptitudini practice, dar mai ales trăsături ale personalității.

4.3.7. Eșantionul cercetării

Pentru a atinge obiectivele, dar și pentru a verifica ipotezele cercetării, am realizat experimentul în Grădinița cu program prelungit nr. 1 Târgoviște la grupa Mică „A”, „Albinuțele” (nivel I) – Step by step, formată dintr-un efectiv de 26 preșcolari cu vârsta cuprinsă între 3 și 4 ani, pe care o coordonez împreună cu colega mea.

Tabel nominal cu preșcolarii de la grupa mică „A” – „Albinuțele”

Tabelul nr. 1 – Tabel nominal cu preșcolarii grupei mici A

Repartizarea pe sexe a preșcolarilor din Grupa mică: 46% fete, 54% băieți

Figura nr. 1 Repartizarea pe sexe a preșcolarilor din Grupa Mică A

Majoritatea preșcolarilor provin din familii de intelectuali, doar câțiva copii (2) din familii cu părinți care au o pregătire medie.

Specific acestui colectiv este faptul că este un colectiv eterogen, atât în ceea ce privește posibilitățile intelectuale, efortul și angajarea cu care acești copii se implică în activitățile instructiv-educative, cât și din punct de vedere comportamental.

De asemenea, părinții sunt adevărați parteneri în educația copilului, fiind interesați în permanență de activitățile desfășurate în grădiniță, de progresul realizat de preșcolari, de participarea la diferite activități curriculare sau extracurriculare.

4.3.8. Desfășurarea și etapele cercetării

Documentarea pedagogică a avut loc în perioada februarie 2019 – septembrie 2019, fiind continuată apoi de aplicarea evaluărilor inițiale pe eșantionul experimental.

Experimentul pedagogic s-a desfășurat în perioada octombrie 2019 – martie 2020, prin parcurgerea următoarelor etape:

1. etapa preexperimentală (14 – 25.10.2019) am aplicat o serie de probe de evaluare inițială, prin care am urmărit determinarea nivelului de cunoștințe pe care îl dețin preșcolarii grupei mică A „Albinuțele” Step by Step, după perioada de adaptare.

În elaborarea probelor de evaluare am ținut cont ca ele să fie în acord cu obiectivele și ipotezele cercetării. (Anexa nr. 3)

2. etapa experimentală (28.10.2019 – 28.02.2020) când am desfășurat activități cu tematică de educație pentru sănătate pe domenii experiențiale integrate, activități didactice frontale și activități de dezvoltare personală – în cadrul proiectelor tematice sau ca teme independente; activități educaționale extracurriculare și în parteneriat, la grupa experimentală, fiind vizate îndeosebi activitățile de cunoașterea mediului, educarea limbajului, educație pentru societate, educație fizică.

Conținuturile educației pentru sănătate abordate au fost structurate respectând:

principiul accesibilității și individualizării, prin adaptarea volumului de cunoștințe și deprinderi la stadiul de dezvoltare și la puterea de înțelegere a copilului, potențialului biopsihic individual.

Principiul caracterului intuitiv, fondat pe necesitatea perceperii directe și active a fenomenelor și obiectelor sau a imaginii lor, materialul didactic fiind extrem de bogat în cadrul activităților de educație pentru sănătate, în special la grupa mică.

Principiul participării conștiente și active – efectiva participare a copiilor în procesul instructiv-educativ, repetarea cunoștințelor și exersarea deprinderilor în curs de însușire și elaborare constituie o contribuție fără de care noțiunile și deprinderile igienico-sanitare nu pot avea un fundament solid.

Principiul temeiniciei și durabilității rezultatelor obținute – se referă la repetarea și fixarea cunoștințelor nou transmise și exersarea deprinderilor, până la transformarea lor în obișnuințe.

Principiul sistematizării, structurării și continuității – transmiterea cunoștințelor și formarea deprinderilor se realizează gradat și succesiv, într-o anume continuitate și înlănțuire logică.

Metodele și tehnicile aplicate, mijloacele diverse de realizare a activităților au dinamizat demersul didactic, au oferit preșcolarilor ocazia de a-și concretiza nevoia de a lucra împreună, într-un climat colegial de cooperare și sprijin reciproc. Pe măsura desfășurării acestei etape a experimentului am observat faptul că învățarea prin cooperare a asigurat o relație optimă în cadrul grupurilor și în afara lui, copiii stabilind relații de prietenie și un climat motivant pentru învățare și descoperire. Am observat, de asemenea, faptul că prin cooperare copiii și-au dezvoltat atitudini și comportamente bazate pe încredere, au răspuns prompt și pozitiv la sarcinile date. Prezența partenerilor de echipă a constituit un stimulent intelectual și un declanșator al schimbului de opinii și informații.

Pe parcursul anului școlar, la această grupă au fost derulate mai multe proiecte tematice, a căror temă de educație pentru sănătate a fost în concordanță cu nevoile sau interesele de cunoaștere ale copiilor sau a fost aleasă de copii, împreună cu educatoarea.

Dintre acestea menționez (pe lângă cele prezentate în capitolul anterior) următoarele:

TEMA ANUALĂ DE STUDIU : Cine sunt/suntem?

TEMA PROIECTULUI: Eu și lumea mea!

SUBTEMELE PROIECTULUI: Eu și familia mea!;

Eu sunt unic! (Corpul omenesc)

În lumea fermecată!

Comunitatea

NIVELUL : I

DURATA: 4 săptămâni

DIMENSIUNI DE DEZVOLTARE:

Conduită senzorio-motorie, pentru orientarea mișcării

Sănătate (nutriție, îngrijire, igienă personală) și practici privind securitatea personală

Interacțiuni cu adulții și cu copiii de vârste apropiate

Comportamente prosociale, de acceptare și de respectare a diversității

Conceptul de sine

Activare și manifestare a potențialului creativ

Mesaje orale în diverse situații de comunicare

Cunoștințe și deprinderi elementare matematice pentru rezolvarea de probleme și cunoașterea mediului apropiat

Caracteristici structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare

COMPORTAMENTE VIZATE:

– Utilizează simțurile (văzul, auzul, simțul tactil, mirosul etc.) în interacțiunea cu mediul apropiat.

– Manifestă deprinderi de păstrare a igienei personale

– Își însușește și respectă reguli, înțelege efectele acestora în planul relațiilor sociale, în contexte familiare

– Manifestă curiozitate și interes pentru experimentarea și învățarea în situații noi

– Exersează, cu sprijin, ascultarea activă a unui mesaj, în vederea înțelegerii și receptării lui (comunicare receptivă)

– Este atras de cărți, reviste, imagini și le privește/răsfoiește fără să fie asistat

– Participă la experiențe de lucru cu cartea, pentru cunoașterea și aprecierea cărții

RESURSE:

Materiale: obiecte de diferite culori, cărți, albume, imagini, planșe, atlase, pliante, jetoane, puzzle, joc de masă, mozaic, foi colorate, foi de bloc de desen, acuarele, pensule, șevalete, pahare pentru apă, creioane colorate, creioane cerate, carioci, plastilină, planșete, planșe povești, calculator, slide-uri, CD cu cântece, hârtie creponată, hârtie glacee, lipici, fișe de lucru, truse de construcții, etc.

Umane: copii, părinți, educatoare

De timp: 4 săptămâni

METODE ȘI PROCEDEE: brainstorming, jocul, observarea spontană și dirijată, conversația euristică și spontană, povestirea, exercițiul, învățarea prin descoperire, demonstrația, explicația, modelarea, diagramele Venn, etc.

CENTRE DE INTERES DESCHISE ȘI MATERIALE puse la dispoziția copiilor:

DESCRIEREA PROIECTULUI:

Într-una din zile, o fetiță a venit la grădiniță și întreba copii de ce ea e fetiță și colegul ei e băiat. Copiii s-au adunat în jurul ei, punându-i tot felul de întrebări. Surprinzând discuțiile copiilor nu am pierdut ocazia și le-am propus să vorbim în perioada care urmează despre ei și familia lor. Așadar, am început o discuție despre familie si despre ei, pentru a vedea ce știm și ce dorim să mai aflăm pentru a ne organiza.

INVENTAR DE PROBLEME

SCRISOARE ADRESATĂ PĂRINȚILOR

Stimați părinți, în perioada ce urmează, vom desfășura proiectul tematic ,,Eu și lumea mea!”. Doresc să îmbogățesc sfera de cunoștințe a copiilor cu lucruri interesante despre aspecte legate de familie, corpul uman, igiena organismului, alimentația sănătoasă, importanța sportului pentru organism, despre obligațile și drepturile și obligațile copiilor.

Vă rog să discutați cu copiii despre aceste aspecte și importanța lor. Dacă aveți materiale (pliante, jetoane, reviste) legate de tema noastră, vă rugăm să ne ajutați pe perioada derulării proiectului.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!

Preșcolarii și educatoarea grupei

TEMA: CINE SUNT/SUNTEM?

SUBTEMA: EU ȘI FAMILIA MEA

Povestirea educatoarei „Căsuța din oală” și dramatizare după poveste

TEMA: CINE SUNT/SUNTEM?

SUBTEMA: CORPUL OMENESC

TEMA: CINE SUNT/SUNTEM?

SUBTEMA: În LUMEA FERMECATĂ

TEMA: CINE SUNT/SUNTEM?

SUBTEMA: COMUNITATEA

Nivelul: I

Tema anuală: ,,CINE ȘI CUM PLANIFICĂ / ORGANIZEAZĂ O ACTIVITATE ?

Tema proiectului tematic: „ SĂNĂTATE DE LA TOATE ”

ARGUMENT

E o zi obișnuită , cu activități deosebite . Numărăm , udăm , plantăm și cu toții ne jucăm . Își doresc toți să planteze , de-odată ,semințele mari și mici , colorate ,dar , nu avem decât o stropitoare și două lopățele ,mititele. !! E, e ,e ,e ! Și așteptarea e un pic cam lungă ,parcă fiecare vrea să-I vină rândul odată , și nici plantele nu-s mari ca să facem ceva cu ele, Dar , o promisiune ne-aduce-n dată , soarele-n priviri , că de toate astea vom mai vorbi, Când plantele vor crește-un pic , și noi ne vom mai liniștiți. Așa că așteptăm , dar ,

Între timp hai cu toții să ne și jucăm !

DIMENSIUNI DE DEZVOLTARE:

Conduită senzorio-motorie, pentru orientarea mișcării

Sănătate (nutriție, îngrijire, igienă personală) și practici privind securitatea personală

Interacțiuni cu adulții și cu copiii de vârste apropiate

Comportamente prosociale, de acceptare și de respectare a diversității

Conceptul de sine

Activare și manifestare a potențialului creativ

Mesaje orale în diverse situații de comunicare

Cunoștințe și deprinderi elementare matematice pentru rezolvarea de probleme și cunoașterea mediului apropiat

Caracteristici structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare

COMPORTAMENTE VIZATE:

Exersează, cu sprijin, respectarea unor principii de bază specifice unei alimentații sănătoase

Manifestă deprinderi de păstrare a igienei personale

Își însușește și respectă reguli; înțelege efectele acestora în planul relațiilor sociale, în contexte familiare

Exersează, cu sprijin, asumarea unor responsabilități specifice vârstei, în contexte variat

Își promovează imaginea de sine, prin manifestarea sa ca persoană unică, cu caracteristici specifice

Demonstrează creativitate prin activități artistico -plastice, muzicale și practice, în conversații și povestiri creative

Respectă regulile de exprimare corectă, în diferite contexte de comunicare

Demonstrează extinderea progresivă a vocabularului

Demonstrează familiarizarea cu informații despre mărime, formă, greutate, înălțime, lungime, volum

Identifică și numește formele obiectelor din mediul înconjurător

Descrie unele caracteristici ale lumii vii, ale Pământului și Spațiului

DESCRIEREA PROIECTULUI

GRUPUL ȚINTĂ : grupa mică

RESURSE UMANE : educatoare , copii , părinți , bunici

RESURSE MATERIALE: ghivece cu plante vii plantate de copii , cărți illustrate,dicționar encyclopedic pentru copii ; imagini cu legume, fructe , lactate, carne ; petale de crin în spirt, ceaiuri în coșulețe; materiale puse la dispoziție de către părinți ; casetofon , dvd , laptop; jetoane cu materiale de igienă personală; cuburi ,lego , diferite materiale de construit; coli ;creioane colorate; acuarele ,pensule ,bureți ,șervețele; plastilina , planșete, șervețele umede; hârtie glasată /carton colorat / lipici ; pălării confecționate , siluete ,cifre ; diverse jucării ,etc.

DURATA : o săptămână ;

SCOPURI :

– reactualizarea și verificarea cunoștințelor copiilor referitoare laimportanța folosirii legumelor, fructelor, lactatelor, cărnii, peștelui ,oului în alimentația zilnică pentru o creștere armonioasă ;

– consolidarea deprinderii de a cunoaște cine și cum organizează mesele principale ale unei zile;

– consolidare deprinderilor și a regulilor de igienă individuală și colectivă .

OBIECTIVE :

– să cunoască importanța folosirii legumelor, fructelor, lactatelor,cărnii, oului, peștelui în alimentația zilnică pentru o creștere armonioasă;

– să recunoască cine și cum organizează mesele principale ale unei zile .

METODE : conversația, observația, explicația, demonstrația, exercițiul, povestirea, expunerea.

INVENTARUL DE PROBLEME

TEHNICI DE EVALUARE :

1. Secvențială :

Probe orale : -evidențierea aspectelor legate de temă , ghicitori , convorbire, observare curentă , brainstorming-ul , conversația, jocul de rol , explicația , demonstrația , exercițiul, problematizarea , metode interactive – pălăriile gânditoare , turul galeriei ;

Probe scrise : -fișe individuale ;

Probe practice :-observarea sistemică .

2 . Finală :

-expozțtie cu lucrările realizate de copii pe perioada derulării proiectului

-poze din activitațile desfășurate pe parcursul proiectului .

SCRISOARE DE INTENȚIE PENTRU PĂRINȚI :

Dragi părinți,

le dorim copiilor noștri sănătate dinainte ca ei să se nască. Așa că trebuie să-i învățăm cum să fie sănătoși toată viața, să păstreze acest dar neprețuit de la Dumnezeu . Depinde de noi ce-i învățăm zi de zi prin exemplele personale pe care le dăm . Un vechi proverb spune că ,,mâncăm ca să trăim nu trăim ca să mâncăm”. La vârsta preșcolară se formează obiceiurile alimentare, dar și deprinderile de igienă . De asemenea mișcarea în aer liber este foarte importantă în dezvoltarea armonioasă a copiilor noștri – cum ne declarați de curând într-o felicitare .

Curiozitatea lor e fără frontiere și și-au manifestat dorința de a afla mai multe despre plăntuțele sădite de ei , despre cum vor arăta roadele acestora și cum vor putea realiza și organiza mesele unei zile cu ajutorul lor. Pentru a putea derula proiectul tematic al acestei săptămâni ,,SĂNĂTATE DE LA TOATE”, vă rugăm să veniti si dumneavoastra în sprijinul nostru, cu orice materiale care considerați că ne vor fi de folos : cărți , reviste , pliante , enciclopedii , jocuri , etc.

Pentru sprijinul acordat, ,

Va multumim !

Educatorele și micii gospodari ai

Grupei mici

INVENTARUL DE ACTIVITĂȚI :

Plante sădite și îngrijite de copii folosite la activități

TEMA ANUALĂ DE STUDIU: CÂND, CUM ȘI DE CE SE ÎNTÂMPLĂ?

TEMA PROIECTULUI TEMATIC: “TOAMNA CEA BOGATĂ”

SCOPUL / SCOPURILE PROIECTULUI TEMATIC:

dezvoltarea capacității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător, precum și stimularea curiozității pentru investigarea acestuia.

utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor fenomene din natură și din mediul înconjurător.

COMPETENȚE SPECIFICE VIZATE:

recunoașterea legumelor și fructelor de toamnă;

însușirea și respectarea regulilor de igienă privind consumul de fructe și legume

însușirea unor aspecte privind caracteristicile anotimpului toamna.

reproducerea clară, corectă și expresivă a unor scurte versuri despre toamnă și roadele ei

interpretarea unor cântece specifice anotimpului toamna

ARGUMENT

Cunoașterea mediului reprezintă un domeniu important în dezvoltarea armonioasă a preșcolarului..

Prin intermediul proiectului voi încerca să îi familiarizăm pe copii cu toate aspectele ce țin de anotimpul toamna: caracteristici generale, fructe, legume, flori, mod de îmbrăcăminte, fenomene specifice. Toate cunoștințele și deprinderile dobândite prin intermediul acestui proiect îi vor ajuta să se orienteze mai bine în timp, să se adapteze la spațiul în care trăiesc și să își îmbogățească percepțiile despre ceea ce ne înconjoară.

INVENTAR DE PROBLEME

:

DURATA PROIECTULUI: patru săptămâni

Subtemele proiectului:

INVENTARUL DE ACTIVITĂȚI :

SUBTEMA: „PICĂTURA BUCLUCAȘĂ”

SUBTEMA: „FRUCTELE TOAMNEI”

SUBTEMA: „LEGUMELE TOAMNEI”

SUBTEMA: „BATE VÂNTUL FRUNZELE”

Pe parcursul etapei experimentale, în cadrul acestor proiecte tematice, dar și ca teme independente, am desfășurat activități didactice, precum și activități educative cu teme specifice educației pentru sănătate, cuprinzând următoarele conținuturi :

1. NOȚIUNI ELEMENTARE DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

1.1 Corpul uman: părți componente, localizarea organelor interne

1.2. Organele de simț

1.3. Starea de sănătate și boală. Ce înseamnă să fii sănătos?

2. IGIENA PERSONALĂ

2.1. Igiena cavității bucale

2.2. Igiena mâinilor și a unghiilor

2.3. Igiena părului

2.4. Igiena corpului

2.5. Igiena îmbrăcămintei

2.6. Igiena încălțămintei

2.7. Boli cauzate de lipsa de igienă (diareile, hepatita, parazitozele etc.)

2.8. Gripa și virozele respiratorii

2.9. Importanța igienei pentru sănătate (în prevenirea îmbolnăvirilor)

3. ACTIVITATE ȘI ODIHNĂ

3.1. Regimul de activitate și odihnă în perioada copilăriei

3.2. Timpul liber: activități școlare și extrașcolare

4. SĂNĂTATEA MEDIULUI

4.1. Mediul înconjurător, mediu sănătos

4.2. Curățenia în clasa și școala mea

6. SĂNĂTATEA ALIMENTAȚIEI

6.1. Tipuri de alimente

6.2. Termenul de valabilitate al alimentelor. Reguli de păstrare a acestora

6.3. Diversitatea alimentelor – condiție a sănătății (importanța vitaminelor, a iodului în alimentație etc.)

În cadrul acestor activități, am urmărit următoarele obiective specifice educației pentru sănătate:

1. Utilizarea limbajului specific educației pentru sănătate

1.1. să identifice principalele părți ale organismului, utilizând termeni simpli de anatomie

2. Dezvoltarea unor comportamente de protejare a sănătății personale și a mediului

2.1. să recunoască comportamentele sănătoase și comportamentele de risc;

2.3. să aplice corect normele igienico-sanitare;

2.4. să identifice rolul activității fizice și al odihnei în menținerea sănătății;

2.6. să utilizeze corect noțiuni privind calitatea produselor alimentare, a proceselor din mediul înconjurător

2.7. să-și formeze reprezentări corecte asupra sinelui și celorlalți

Conținuturile și obiectivele enumerate mai sus fac parte din programa integrată din Programul Național "Educația pentru sănătate în școala românească" care au fost adaptate de către educatoare la specificul vârstei copiilor și a dezvoltării psihice si fizice a acestora, precum și la specificul activităților din învățământul preșcolar.

Programa este adresată în special cadrelor didactice care doresc să își asume roluri de formatori și facilitatori ai dezvoltării armonioase a copilului și adolescentului, a stării lui de bine și a unei calități superioare a vieții.

Exemple de teme și mijloace de realizare pentru activitățile de educație pentru sănătate:

1. Corpul uman:

Teme pentru Întâlnirea de dimineață: Cine e sănătos, cine e bolnav?, Acesta sunt eu?, Când și de ce mergem la doctor?, Vreau să cresc voinic

Teme pentru DLC, DOS, DȘ, DEC:

– memorizări: Oglinda de I. Bumbac, Simțurile de N. Nasta, Învăț despre mine de G. N. Stanciu, Vreau să cresc voinic de V. Boiculesi;

– lecturi după imagini/observări/ povestiri create: Cine sunt eu?; Corpul omenesc; Microbii, dușmanii sănătății

– jocuri – exercițiu: Ce ne spune oglinda?; Cu ce văd? Cu ce aud?; Ce se aude?, Omul din figuri geometrice

– jocuri de rol: Medicul consultă păpușa, Cu păpușa la doctor

– jocuri senzoriale: Mirosim florile, Cine te-a strigat?,

– cântece și jocuri muzicale: Deschide urechea bine; Fața copilului, Am două mânuțe, Eu am 10 degețele, Ne jucăm cu degețelele etc.

– desene, pictură, modelaj, activitate practică: Autoportret, Chipul prietenului meu, Educatoarea mea, Familia mea, Păpușa etc.

Suntem valoroși și unici – fișe de lucru

DȘ (Cunoașterea mediului) „Corpul omenesc”- lectură după imagini

2. Igiena personală

Teme pentru Întâlnirea de dimineață: De vorbă cu Maricica, Măseluța cariată, Prietenii mei: apa, peria, săpunul; Secretul mâinilor curate, De ce ne spălăm?

Teme pentru DLC, DOS, DȘ, DEC:

lecturi după imagini/observări/ povestiri create: La stomatolog, Periuța supărată, Șamponul și peria de păr, Fetița urâtă; Apa și săpunul, Cum mă spăl?,

povestiri: Maricica de L. Vlădescu, Șorțulețul de L. Vlădescu, Supărarea Danielei de Viniciu Gafița, Mihaela și cei trei ursuleți de Nell Cobar; Povestea unui nas năzdrăvan de Aristide Bujoiu ș.a.

memorizări: Doi dinți și două întrebări de Stelian Filip, Periuța de M. Filip, Sfatul periuței de dinți de Marieta Marancea, Stomatologul de M. Marancea, Forfecuța de M. Filip, La baie de C. Dragomir, Alandala de Daniela Crăsnaru, Prietenii Curățeniei de Sen Alexandru, Grădiniță te-ai trezit de Elena Dragoș, Ce frumoasă e fetița de D. Sălcudean, Fetița cu fundițe roșii de Cella Aldea, Prietenii de D Faur, N-ai batistă? de Elena Dragoș ș.a.

– jocuri – exercițiu: Asa da, Așa nu!, Arată-mi ce și cum pot folosi, Așază-mă la locul potrivit!, Ce este și la ce folosește?, Ce face păpușa?

jocuri de rol: să facem baie păpușii, Spălăm rufele păpușii, periem hăinuțele de praf, Spălăm pe dinți bebelușul, Îmbracă păpușa etc.

cântece și jocuri muzicale: Ne spălăm, Numărăm și mânuțele spălăm, Dințișorii veseli etc.

desene, pictură, modelaj, activitate practică: pot fi abordate diverse teme, în funcție de creativitatea educatoarei

Activitate și odihnă:

Invățăm, ne distrăm – joc

Când și cum ne odihnim?, Când și cum dormim?, Când, cât și cum ne jucăm?, Mișcarea mă face sănătos, Aer, soare mișcare – convorbiri, discuții libere

Gimnastica de înviorare de Ana Ruse, Facem gimnastică de Emilia Căldăraru, Unu-doi de Ion Cernea, Vreau să cresc voinic de Valeria Boiculesi – memorizări

Sănătatea mediului:

Soarele strălucește în clasa noastră, Să ne păstrăm jucăriile curate – activități practic-gospodărești

Să trăim într-un mediu sănătos, Să păstrăm camera curată, Unde nu intră soarele pe geam, intră doctorul pe ușă! – convorbiri, discuții libere, lecturi după imagini

Sănătatea alimentației: este o temă preferată de cei mici, care poate fi abordată cu ușurință în activitățile didactice zilnice, referindu-ne la secvențe/momente din programul zilnic (de exemplu micul dejun sau masa de prânz) sau la diferite conținuturi din Curriculum pentru educație timpurie ce se pot încadra în Tema anuală „Când, cum și de ce se întâmplă?” . Proiectele tematice referitoare la fructe, legume, plante medicinale abordează o vastă paletă de conținuturi prin care sunt transmise cunoștințe despre părțile componente ale plantelor, utilitatea fructelor/legumelor, modalități de consum și păstrare, reguli de igienă privind consumul fructelor și legumelor, importanța consumului de fructe și legume pentru menținerea sănătății.

Dintre temele de educație pentru sănătate cu pronunțat caracter educativ formativ, enumăr:

Teme pentru Întâlnirea de dimineață: Dacă aș fi o legumă/fruct, aș vrea să fiu…; Alimente bogate în vitamine; Mănânc sănătos ca să cresc voinic; Ce dulce și bună e mierea de albine; Vitamine, de la cine?

Teme pentru DLC, DOS, DȘ, DEC:

lecturi după imagini/observări/ povestiri create: observări despre fructe și legume, Piramida alimentelor; Când și cum mâncăm?; Coșul cu fructe/legume; Toamna/Primăvara în grădina/ livada mea, De pe câmp pe masa noastră, Cum se face pâinea?

memorizări: Cum mâncăm? De Sivia Dumea, Masa la cămin de D. Botez, Sănătate de la toate de Ana Ciobanu, alte poezii despre fructe, legume, reguli de igienă

Întâlnirea de dimineață: „Dacă aș fi o legumă, aș vrea să fiu…”

DOS: (Activitate practică): „Piramida alimentelor” – aplicație realizată după finalizarea lecturii după imagini

Dactilopictură – Legume de toamnă

Joc exercițiu – „Spune ce știi despre”

Harta conceptuală – „Bogățiile toamnei”

Activitate practic – gospodărească – „Salata de legume”

Joc senzorial – „Ghicește ce ai gustat!”

Activitate educativă în colaborare cu asistentele medicale „Sănătate de la toate”

Activitate extracurriculară în cadrul Programului Școala Altfel – Concurs sportiv

Activitate extracurriculară în cadrul Programului Școala Altfel –

„Știm să facem sandvișuri sănătoase”

Activitate educativă – „Preparăm ceaiuri gustoase și sănătoase”

Activitate educațională – „Sănătate prin mișcare”

Cântece, jocuri muzicale și jocuri cu text și cânt

Jocuri de mișcare în aer liber

3. etapa finală (postexperimentală) (02-13.03.2020) a constat în realizarea unei evaluări finale la grupa experimentală, când am administrat probe de evaluare finală care au vizat nivelul cunoștințelor și deprinderilor igienico-sanitare însușite de către copii. (vezi Anexa nr. 4)

4.3.9. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor

În etapa preexperimentală, la grupa mică „Albinuțele”, au fost aplicate evaluări inițiale la activitățile de: cunoașterea mediului, activitate practică și educație fizică având ca scop stabilirea nivelului de cunoștințe, deprinderi și capacități care vor reprezenta premisele pentru asimilarea noilor conținuturi și formarea altor deprinderi și abilități.

Probele de evaluare, aplicate în etapa inițială, au avut următoarele obiective:

Domeniul Știință

Cunoașterea mediului – Lectură după imagini „O zi cu Martinel/Martinica”

O1 – să denumească corect obiectele de uz personal, prezentate în imagini;

O2 – să identifice regulile igienico-sanitare din suita de imagini prezentate;

O3 – să selecteze alimentele sănătoase pentru organism;

Domeniul Om și Societate:

Activitate practic – gospodărească: „Salata de legume de toamnă”

O1 – să identifice rolul legumelor în alimentația zilnică pentru menținerea sănătății;

O2 – să aplice regulile de igienă înaintea și în timpul preparării salatei;

O3 – să prepare salata, respectând etapele de lucru și indicațiile educatoarei.

Domeniul Psihomotric

Educație fizică: „Albinuțele se antrenează ” – traseu aplicativ

O1 – să denumească părți ale corpului implicate în mișcare (brațe, picioare, cap, gât, genunchi, palme)

O2 – să execute corect deprinderi motrice la comanda educatoarei;

O3 – să respecte regulile jocului sportiv, manifestând încredere în forțele proprii, fair-play și spirit de cooperare.

În urma administrării testărilor inițiale, preșcolarii de la grupa mică „A” – „Albinuțe”au obținute următoarele rezultate:

Tabelul nr. 2 Centralizator cu rezultatele testărilor inițiale la grupa mică „A”

LEGENDĂ:

O1/O2/O3 – obiective

Î – însușit

D – în dezvoltare

A – absent

Centralizator cu rezultatele totale obținute la evaluările inițiale – grupa mică A

Tabel nr. 3 Centralizator pe comportamente obținute la evaluările inițiale – mică A

LEGENDĂ:

C.Î – comportament însușit

C.D – comportament în dezvoltare

C.A – comportament absent

Centralizator cu rezultatele obținute la evaluările inițiale – grupa mică A (procente)

Tabel nr. 4 Centralizator pe comportamente obținute la evaluările inițiale – mică A „Albinuțele” (procente)

Centralizarea rezultatelor inițiale obținute de preșcolarii din grupa mică A la Cunoașterea mediului, Activitate practică și Educație fizică – reprezentare procentuală

Figura nr.2 Analiză comparativă pe domenii la evaluarea inițială – reprezentare

Procentuală

Din analiza rezultatelor prezentate mai sus, se desprind următoarele concluzii:

– în contextul evaluării inițiale, preșcolarii de la grupa mică „A” – „Albinuțele” au obținut la evaluările inițiale, la activitățile de Cunoașterea mediului , Activitate practică și Educație fizică o medie a comportamentelor în dezvoltare și comportamentelor absente de aproximativ 42% și 45%;

– referindu-ne la activitatea de Cunoașterea mediului, majoritatea copiilor nu au denumit corect obiectele de uz personal, recunoscând doar câteva dintre cele prezentate în imagini (prosop, periuță de dinți, șampon), câțiva copii au reușit să identifice regulile igienico-sanitare din suita de imagini prezentate și să selecteze alimentele sănătoase pentru organism;

– la Activitatea practică, chiar dacă unii dintre preșcolari au denumit corect legumele puse la dispoziție, nu au reușit să formuleze propoziții simple despre rolul acestora în alimentația zilnică, pentru menținerea sănătății. De asemenea, doar doi dintre copii au știut că trebuie să se spele pe mâini și să spele legumele înainte de prepararea salatei. Majoritatea copiilor au reușit să prepare salata, însă nu au respectat etapele de lucru, având nevoie de indicații și ajutor suplimentar din partea educatoarei.

– la activitatea de Educație fizică, majoritatea copiilor nu a reușit să denumească corect anumite părți ale corpului implicate în mișcare (brațe, picioare, cap, gât, genunchi, palme), fiind nevoie de intervenția educatoarei, însă au reușit să execute corect deprinderi motrice la comanda educatoarei. Având în vedere specificul vârstei, copiii sunt energici și cei mai mulți participă cu plăcere la jocurile sportive și de mișcare, însă nu reușesc să respecte în totalitate regulile jocului sportiv, nu manifestă încredere în forțele proprii, refuzând anumite probe, se supără și plâng atunci când pierd sau au rezultate mai slabe decât alți copii.

După aplicarea testelor de evaluare inițială, centralizarea rezultatelor obținute de preșcolari și stabilirea planului de măsuri ameliorative, am derulat la grupa mică „A” – „Albinuțele”, activități instructiv – educative ce au avut ca fundament aplicarea conținuturilor specifice educației pentru sănătate, adaptate nivelului grupei și necesităților acestora. Toate acestea au fost descrise în capitolul III și în subcapitolul anterior, fiind prezentate și în proiectele didactice anexate lucrării.

După ce a fost identificată tema relevantă, al doilea pas a fost acela al explorării sale din perspectiva diferitelor câmpuri disciplinare. Am identificat legăturile pe care fiecare categorie de activitate de învățare le poate avea cu tema pusă în discuție și modul cel mai eficient în care putem implica părinții și comunitatea.

În continuare am planificat riguros activitățile didactice, asigurând continuitate și coerență proiectelor tematice, activităților independente, activităților educative și extracurriculare, folosind cât mai eficient resursele umane, materiale, de timp, bibliografice, informaționale, precum și a strategiilor utilizate, jocul fiind activitatea fundamentală a copiilor în procesul instructiv-educativ general.

Colaboratorii proiectului și anume părinții, primii colaboratori, dar și membrii comunității (asistentele și doctorul de la cabinetul școlar arondat, medic stomatolog, bucătar chef) implicați în educația preșcolarilor sau având o funcție legată de tema proiectului, au fost înștiințați printr-o scrisoare cu privire la rolul lor și intențiile noastre în derularea acestuia. Aceștia au fost receptivi și încântați, sprijinind activitatea noastră cu diferite materiale. Astfel centrul tematic a fost dotat cu fructe, legume, cereale, flori, insecte, alte materiale din natură, câteva borcane cu murături și gemuri, pe care am încercat să le reproducem și la grupă, cărți, pliante, reviste, soft-uri educaționale etc.

Am planificat și desfășurat cu preșcolarii variate și multiple activități instructiv-educative outdoor, pentru a asigura un contact nemijlocit cu mediul, am desfășurat cât mai multe activități și momente în programul zilnic ce implică mișcarea, pentru a dezvolta copiilor motivația și voința de a adopta un stil de viață sănătos în care să evite sedentarismul.

Alături de transmiterea cunoștințelor teoretice igienico-sanitare, în cadrul activităților, am urmărit cu precădere formarea unei poziții (stări) efectiv emoțională pozitive a individului, formarea deprinderilor, obișnuințelor și capacității de acțiune practică sanitară, a voinței de a acționa în folosul propriei sănătăți.

Dintre deprinderile igienico-sanitare însușite în această perioadă menționăm: deprinderea de a spăla corect mâinile, deprinderea de a se piptăna, de a folosi șervețelul la masă sau pentru ștergerea nasului, deprinderea de a se îmbrăca/dezbrăca (cu ajutor), deprinderea de a utiliza corect tacâmurile, deprinderea de a se încălța/descălța, deprinderea de a spăla fructele și legumele înainte de a le consuma, deprinderea de a executa corect exercițiile fizice și jocurile de mișcare, unele dintre ele transformate chiar in obișnuințe (de exemplu spălatul mâinilor înainte și după de masă).

Efectele derulării acestor activități cu specific de educație pentru sănătate la grupa de preșcolari, vizând diferite categorii de activități și multiple mijloace de realizare, dar mai ales formarea deprinderilor sanogene specifice vârstei, dezvoltarea emoțională și a competențelor sociale s-au făcut simțite în rezultatele obținute de aceștia la evaluările continue și finale. De asemenea, din perspectiva strategiilor didactice utilizate, am remarcat o coeziune foarte bună a grupului, copiii au cooperat în rezolvarea și finalizarea sarcinilor, s-au stimulat reciproc, au colaborat și au negociat soluțiile găsite, fiecare contribuind la progresul personal și al grupului.

În cadrul evaluării finale am realizat o măsurare a nivelului de cunoștințe, capacități, comportamente și abilități dobândite, precum și deprinderi formate și, pe baza acestor date, am putut scoate în evidență și interpreta evoluția procesului de asimilare a acestora, prin sarcini specifice individualizate.

Etapa finală

În această etapă, am aplicat testări finale copiilor de la grupa mică, grupa experimentală, unde am urmărit nivelul de cunoștințe, priceperi și deprinderi igienico-sanitare asimilate în urma desfășurării activităților specifice. Evaluarea finală s-a desfășurat în aceeași manieră ca și evaluarea inițială, având conținuturile probelor evaluate adaptate la necesitățile, interesele și nivelul de competențe al copiilor, în scopul de a efectua o comparație mai exactă între rezultatele celor două evaluări.

Activitățile didactice, privind evaluarea finală, aplicate în etapa finală au avut următoarele obiective:

Domeniul Știință

Cunoașterea mediului – joc didactic „Săculețul cu surprize”

O1 – să denumească corect obiectele de uz personal;

O2 – să identifice regulile igienico-sanitare din suita de imagini prezentate;

O3 – să selecteze alimentele sănătoase pentru organism;

Domeniul Om și Societate:

Activitate practic – gospodărească: „Salata de fructe”

O1 – să identifice rolul fructelor în alimentația zilnică pentru menținerea sănătății;

O2 – să aplice regulile de igienă înaintea și în timpul preparării salatei;

O3 – să prepare salata, respectând etapele de lucru și indicațiile educatoarei.

Domeniul Psihomotric

Educație fizică: „Exatlonul copiilor ” – traseu aplicativ

O1 – să denumească părți ale corpului implicate în mișcare (brațe, picioare, cap, gât, genunchi, palme)

O2 – să execute corect deprinderi motrice la comanda educatoarei;

O3 – să respecte regulile jocului sportiv, manifestând încredere în forțele proprii, fair-play și spirit de cooperare.

Tabel nr.5 Centralizator cu rezultatele testărilor finale la grupa mică „A” – „Albinuțele”

LEGENDĂ:

O1/O2/O3 – obiective

Î – însușit

D – în dezvoltare

A – absent

Centralizator cu rezultatele totale obținute la evaluările finale – grupa mică A

Tabel nr. 6 Centralizator pe comportamente obținute la evaluările finale – mică A

LEGENDĂ:

C.Î – comportament însușit

C.D – comportament în dezvoltare

C.A – comportament absent

Centralizator cu rezultatele obținute la evaluările inițiale – grupa mică A (procente)

Tabel nr. 7 Centralizator pe comportamente obținute la evaluările finale – mică A „Albinuțele” (procente)

Centralizarea rezultatelor finale obținute de preșcolarii din grupa mică A la Cunoașterea mediului, Activitate practică și Educație fizică

reprezentare procentuală

Fig. Nr. 3 Analiză comparativă pe domenii la evaluarea finală– reprezentare

procentuală

Centralizator cu rezultatele procentuale obținute la evaluările inițiale și finale – grupa mică A

Tabel nr. 8 Centralizator pe comportamente obținute la evaluările inițiale și finale – mică A „Albinuțele” (procente)

În urma analizei rezultatelor de la evaluările inițiale și finale, de mai sus, se desprind următoarele concluzii:

– se constată că preșcolarii grupei mici au înregistrat progrese remarcabile în ceea ce privește însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor igienico-sanitare, în cadrul activităților Cunoașterea mediului, Activitate practică și Educație fizică, deoarece conținuturile au fost sistematizate și organizate în acord cu principiile curriculum-ului național, cu particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor, cu potențialul acestora, cu nevoile, dorințele și interesele lor de cunoaștere. De asemenea, metodele și tehnicile interactive utilizate în completarea celor tradiționale pun accent pe dezvoltarea gândirii critice și creative, oferindu-le copiilor posibilitatea de a investiga, de a învăța să rezolve situații problemă sau de a exprima puncte de vedere diferite; astfel, la evaluările finale derulate în cadrul activităților de Cunoașterea mediului, niciun preșcolar nu a obținut calificativul „Absent”, iar comportamentul „Însușit” a crescut cu aproximativ 60%.

– copiii au denumit corect obiectele de uz personal, au descris regulile igienico-sanitare din suita de imagini prezentate și au selectat alimentele sănătoase pentru organism, din totalitatea celor date;

– referindu-ne la activitatea practică, am remarcat că 70% au respectat integral regulile igienico-sanitare înainte și în timpul preparării salatei de fructe, au respectat etapele de lucru și indicațiile educatoarei, au construit enunțuri despre importanța consumului de fructe pentru menținerea sănătății.

– preșcolarii au denumit corect părți ale corpului implicate în mișcare (brațe, picioare, cap, gât, genunchi, palme), au executat corect deprinderi motrice la comanda educatoarei (mers, alergare, săritura cu diferite variante) și au respectat regulile jocului sportiv, manifestând încredere în forțele proprii, fair-play și spirit de cooperare, demonstrând că și-au însușit comportamentele specificate în proporție de peste 75%.

Astfel că și la nivelul domeniului psihomotric s-a obținut un progres remarcabil.

Caracterul formativ al conținuturilor sanogene abordate a permis fiecărui copil să evolueze și să se dezvolte în ritmul propriu, promovând cu adevărat „învățarea centrată pe copil”, aspect care le-a dat încredere în forțele proprii, dezvoltându-se astfel motivația pentru învățare.

Toate acestea demonstrează că mijloacele de realizare și strategiile utilizate în predarea conținuturilor de educație pentru sănătate au determinat o rată de achiziții considerabilă și au creat, prin cunoștințele dobândite, baza pentru viitoare experiențe.

Efectele benefice ale formării corecte a deprinderilor și obișnuințelor igienico-sanitare s-au remarcat și asupra dezvoltării personalității copiilor, în general: aceștia au învățat să devină autonomi, să socializeze, să coopereze, să comunice unii cu alții, dar și să ceară ajutor, atunci când au nevoie, să lupte pentru a soluționa problemele care apar.

Preșcolarii au dobândit încredere în ei și în cadrul didactic, s-au obișnuit să dezbată ceea ce îi deranjează sau nu le este clar, au învățat să comunice între ei și cu educatoarea.

La toți preșcolarii am observat o activizare a vocabularului prin utilizarea limbajului specific educației pentru sănătate, copiii răspund cu dezinvoltură, participă cu plăcere și interes la activitățile igienico-sanitare, sunt atrași de lucrurile noi, își fac cu mai multă ușurință prieteni, gestionează cu calm situațiile necunoscute, acest lucru datorându-se și varietății proiectelor tematice derulate la grupă. Metoda proiectelor, ca strategie de învățare și evaluare, reprezintă abordarea educațională propusă de curriculum preșcolar actual, în care lucrul în echipă și acțiunea directă a copilului cu mediul sunt mijloacele de bază ale procesului de predare – învățare – evaluare.

4.3.10. Concluziile cercetării

Conținuturile educației pentru sănătate utilizate în cadrul activităților de Cunoașterea mediului, Educație pentru societate/Activitate practică și Educație fizică au contribuit în mod vizibil la îmbogățirea nivelului de cunoștințe igienico-sanitare și la formarea unor priceperi, deprinderi și obișnuințe igienico-sanitare, concretizate în adoptarea unor comportamente sanogene, contribuind la formarea și dezvoltarea multilaterală a personalității copilului.

Prin atingerea ipotezelor și obiectivelor cercetării am demonstrat rolul și importanța pe care o au activitățile de educație pentru sănătate asupra formării unor achiziții cognitive valoroase, asupra comportamentului copiilor, dar mai ales asupra formării și dezvoltării personalității în plan social, moral, emoțional și practic.

În urma desfășurării acestei cercetări la grupă am remarcat faptul că, utilizarea metodei proiectelor în abordarea conținuturilor de educație pentru sănătate contribuie la dezvoltarea unui mod de gândire interdisciplinară, a unui mod de abordare unitar a demersului didactic, modul integrat.

Maniera integrată presupune abordarea realității printr-un demers globalizat, în cadrul căruia tema se lasă investigată cu mijloacele diferitelor științe, dispărând granițele dintre variatele categorii.

Metoda proiectului tematic presupune o abordare transdisciplinară a unei teme bine stabilite în raport cu cerințele curriculumului, cu capacitățile intelectuale implicate, cu interesele și abilitățile practice igienico-sanitare ale copiilor, fiind o formă de evaluare motivantă pentru ei, chiar dacă volumul de muncă este sporit. Activitățile integrate care se desfășoară pe parcursul unui proiect tematic de educație pentru sănătate asigură o învățare activă, reflectând interesele și experiența copiilor și au finalități reale.

În cadrul lor, copilul își concentrează atenția și energia, cu atât mai mult cu cât are oportunitatea de a-și personaliza cunoștințele dobândite prin mijloace artistice: desene, picturi, postere educative, afișe, produse practice etc.

Este o metodă complexă, care necesită o perioadă mare de timp (una sau mai multe săptămâni) și care se poate realiza individual și în grup, aducând, astfel, beneficii pe plan cognitiv, social, moțional, motivațional, practic – acțional.

Constatările ce au decurs din cercetarea întreprinsă reflectă eficiența activităților de educație pentru sănătate în formarea și dezvoltarea personalității, precum și în formarea unui stil de viață sănătos. Astfel:

În plan cognitiv, preșcolarii au avut dobândit un volum mai mare de informații despre corpul uman, obiecte de igienă, obiecte de îmbrăcăminte, igiena personală, alimentația sănătoasă, igiena mediului, comportamente sănătoase și comportamente de risc, importanța mișcării și a odihnei, negocierea conflictelor și menținerea unor relații emoționale pozitive cu cei din jur, exersându-și astfel capacitatea de analiză și sinteză.

În plan social preșcolarii și-au exersat abilitățile de relaționare cu copiii de aceeași vârstă (dar și cu adulții), ei fiind puși în situația de a colabora unii cu ceilalți în rezolvarea sarcinilor primite, toate acestea consolidându-le spiritul de cooperare, de apartenență la grup, de socializare. De asemenea, implicarea părinților și a comunității locale în desfășurarea proiectelor tematice a lărgit sfera de integrare a copilului în social, mărind șansele acestuia de adaptare la societate.

În plan afectiv, emoțional, copiii și-au format conceptul de sine, au căpătat încredere în ei, li s-a dezvoltat simțul demnității și cel al autoaprecierii, atunci când cele propuse de ei au fost luate în seamă de toată grupa și analizate. Copiii și-au dezvoltat comportamente prosociale, de acceptare și respectare a diversității, sentimentul de solidaritate, de altruism, de generozitate și ajutor față de ceilalți, ei dezvoltându-și conștiința de sine prin raportarea la ceilalți. Copiii au învățat să-și aprecieze forțele proprii, să se bucure de rezultatele muncii lor, fiind în permanență motivați să se autoevalueze sau să evalueze produsele realizate de ceilalți. Au demonstrat autocontrol și expresivitate emoțională.

În urma derulării acestei cercetări la grupă, alături de avantaje, am identificat și dezavantaje. Unul dintre ele este multitudinea de resurse materiale necesare desfășurării în condiții optime a activităților de educație pentru sănătate, unele dintre ele greu accesibile în mediul grădiniței. Am remarcat acest aspect ca fiind un dezavantaj pentru că obiectivele propuse de proiectarea activităților igienico-sanitare pot fi atinse doar dacă copiii sunt puși să cerceteze, să efectueze, să cunoască, să vadă, să guste, să simtă, adică să acumuleze cât mai multe informații legate de tema propusă prin intermediul unui număr mare de analizatori, acest lucru fiind realizabil doar punând la dispoziție cât mai multe materiale. E necesar ca pentru derularea de activități integrate să existe materiale suport atât pentru preșcolari, cât și pentru cadrele didactice.

În formarea și exersarea deprinderilor igienico-sanitare nu există personal de sprijin care să ajute educatoarea pentru a realiza activități practice cu toți copiii, într-un timp mai scurt pentru a evita apariția îmbulzelii sau a plictiselii în rândul copiilor, iar desfășurarea unora dintre activitățile practice preferate de copii (conservarea legumelor, realizarea unor produse alimentare sănătoase ș.a.) au fost interzise in interiorul sălii de grupă (din motive de igienă), deși nu există alte spații dedicate realizării acestora.

Un alt dezavantaj îl constituie lipsa surselor de informare adecvate din grădiniță. Lipsa materialelor informative pe tema educației pentru sănătate, a planșelor, jetoanelor, jocurilor, mulajelor, a internetului sau calculatorului sunt impedimente care îngreunează parcurgerea conținuturilor propuse prin faptul că educatoarele nu se pot informa asupra temei propuse și nu pot pune la dispoziția copiilor suficient material intuitiv.

În urma cercetării întreprinse la grupa mică, am putut constata faptul că activitățile de educație pentru sănătate, de sine stătătoare sau integrate procesului de învățământ general, au un puternic caracter formativ care valorifică potențialul individual al copiilor și stimulează dezvoltarea inteligenței și a personalității lor, contribuie la formarea unui stil de viață sănătos, pentru a îi pregăti să devină adulți sănătoși și responsabili.

C O N C L U Z I I

„Sănătatea nu este numai o problemă individuală, ci privește întreaga societate. Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic.”

Schopenhauer

Unele cercetări axate pe identificarea semnificațiilor plurisemnatice ale conceptului, au conchis că sănătatea este definită fie ca împlinire, realizare de sine, fie ca satisfacție, fie, pentru persoanele în vârstă, ca putere de a rezista.

Este important să se conștientizeze la toate nivelurile și să se recunoască, că sănătatea reprezintă nu numai unul dintre drepturile de bază ale omului, ci și o resursă a statului. Ea este o condiție necesară pentru progresul societății, care urmează să fie realizată prin ameliorarea standardelor de trai ale oamenilor, promovarea unui stil de viață sănătos, protecția mediului ambiant și întărirea eficienței serviciilor curative și de prevenire a maladiilor și epidemiilor.

Ca o componentă a educației generale, educația pentru sănătate este un sistem de măsuri și influențe pentru formarea comportamentului igienic, este activitatea de conducere a copilului și tânărului de la condiția sa de ființă naturală la aceea de ființă social-culturală în probleme de sănătate.

Scopul educației pentru sănătate este de a preveni comportamentul de sănătate negativ și de a promova comportamentul de sănătate pozitiv. În acest sens, copiii vor fi încurajați să practice comportamente pozitive, iar numărul oamenilor care se vor îmlolnăvi și vor muri prematur va fi mai mic.

În zilele noastre a crescut interesul pentru sănătate, mai ales, cel față de educația pentru sănătate. Educația pentru sănătate reprezintă calea cea mai scurtă prin care noțiunile ajung la copil ca reguli sau norme. Instituțiile de învățământ constituie mediul cel mai eficient pentru informarea și formarea copiilor, privind diferite aspecte ale sănătății.

Literatura de specialitate a demonstrat faptul că cea mai potrivită vârstă pentru formarea deprinderilor igienice este cea preșcolară. Organizarea și desfășurarea unor activități de educație pentru sănătate de la vârste cât mai mici reprezintă o modalitate de prevenire a îmbolnăvirilor și a unor comportamente de risc. Formarea deprinderilor igienice constituie o condiție pentru creșterea și dezvoltarea sub aspect fizic, intelectual, social și emoțional al copilului.

Activitatea de educație pentru sănătate se desfășoară în direcția atingerii unor finalități, în sensul producerii unor schimbări în personalitatea copilului. Aceasta se poate realiza în cadrul activităților didactice specifice învățământului preșcolar (ADE, ALA, ADP), permițând abordarea conținuturilor interdisciplinar și transdisciplinar, însă pentru a asigura atingerea obiectivelor domeniului se recomandă ca aceste activități să fie completate de o activitate opțională, pe parcursul unui semestru sau an școlar.

Astfel, educației pentru sănătate, parte componentă de netăgăduit a educației generale a elevilor, i se acordă o justificată însemnătate de către Ministerul Educației Naționale, prin Programul Național de „Educație pentru Sănătate în Școala Românească”, care a fost lansat în decembrie 2001, ca urmare a nevoilor identificate și transmise de către cadrele didactice. Acestea au participat, alături de organizații naționale și internaționale, la conturarea abordării Programului Național. După o perioadă de 4 ani de pilotare a proiectului, materia „Educație pentru Sănătate” devine disciplină opțională din anul 2004 (OMECS 4496/2004), inclusă în cadrul Curriculumului la Decizia Școlii, iar programele sunt disponibile pentru clasele I-XII. Materia este predată în școli de către profesorii de biologie sau de către învățători, în urma unui program de formare dedicat, astfel încât elevilor să li se ofere programe de informare și educație pentru sănătate la standarde internaționale.

În anul școlar 2014-2015, din totalul populației școlare, un număr de 157.086 elevi (aproximativ 6%) au beneficiat de cursurile „Educație pentru Sănătate”, 5798 de cadre didactice fiind implicate în predare, dintr-un număr de 2558 de unități școlare care au introdus această materie în lista opționalelor. Curriculum-ul actual pentru „Educație pentru Sănătate” vizează să asigure educarea populației școlare pentru un stil de viață sănătos, să faciliteze accesul la informații corecte, avizate, atât în mediul urban, cât și în cel rural, să realizeze, în mod indirect, educația adulților și să conducă la diminuarea numărului de îmbolnăviri și la reducerea comportamentelor cu risc pentru sănătate.

În prezent, curriculum-ul conține aspecte legate de anatomia și fiziologia corpului uman, igienă personală, sănătate mentală, abuzul de substanțe, răniri, violență, abuz fizic, sănătate reproductivă, bio-etică etc. Totodată, pe parcursul ultimilor ani au existat mai multe proiecte implementate de diverse instituții și organizații, care au vizat această temă.

Deși acest proiect nu se referă în mod direct la învățământul preșcolar, disciplina opțională „Educație pentru sănătate” a fost introdusă, în mod similar, prin adecvarea conținuturilor și a obiectivelor la specificul vârstei preșcolare.

Deși un procent mic de elevi au beneficiat de opționale de educație pentru sănătate, s-a constatat că există un grad mai mare de probabilitate ca aceștia să aibă rezultate superioare în nivelul de cunoștințe și comportamente ce privesc stilul de viață sănătos comparativ cu elevii care participă la procesul general de instruire. Acest fapt subliniază necesitatea introducerii disciplinei de Educație pentru sănătate începând cu învățământul preșcolar până în clasa a XII-a, având în vedere schimbările economice, sociale, culturale din toată lumea, care exercită o influență profundă asupra dezvoltării copiilor și tinerilor.

Mai jos sunt prezentate o serie de aspecte de care trebuie să se țină cont în realizarea educației pentru sănătate în învățământul preșcolar (nevoi):

deși cunoașterea este necesară, nu este suficientă pentru a produce schimbări majore în comportamentul copiilor;

comportamentul pentru sănătate nu apare în vid, dar este influențat de percepții, motivații, atitudini și mediul social în care au loc;

percepția familiilor preșcolarilor despre comportamentul și obiceiurile alimentare pe care le au, despre practicarea unor activități sportive în mod sistematic, în vederea educării și orientării stilului de viață sănătos al preșcolarului;

necesitatea unei colaborări permanente și optimizarea parteneriatului grădiniță-familie prin introducerea unor activități cu părinții privind educația pentru sănătate;

responsabilitățile întregului personal din grădiniță față de alimentația copilului, activitatea sa fizică și educația pentru un stil de viață sănătos a acestuia; intervenția unui medic nutriționist în realizarea meniurilor zilnice ale copiilor în grădinițele cu program prelungit;

nevoia de formare inițială și continuă a profesorilor pentru învățământ preșcolar (singura categorie care nu a beneficiat de formare inițială în cadrul Programului Național Educația pentru sănătate în școala românească) din perspectiva educației pentru sănătate;

dezvoltarea și implementarea unei programe specifice de educație pentru sănătate la nivel preșcolar, cu caracter științific și nu bazate pe cunoștințele și experiența fiecărei educatoare;

elaborarea și punerea în practică a unei politici interne a unităților de învățământ preșcolar, legate de alimentația sănătoasă și de activitatea fizică a copiilor cuprinși în aceste unități (având în vedere modelul Rețelei Europene a Școlilor ce Promovează Sănătatea);

identificarea unor parteneri (asociații, fundații, membri ai comunității, instituții ș.a.) în realizarea de programe educaționale complexe de educație pentru sănătate pentru copii și părinți.

În cadrul dezbaterii „Educație pentru sănătate” organizată de Administrația prezidențială, prin Departamentul de Educație și Cercetare și Departamentul de Sănătate Publică (în noiembrie 2015), au fost identificate o serie de soluții sau direcții de abordare a acestei teme, dintre care menționăm următoarele perspective:

redefinirea și clarificarea rolului medicilor și asistenților școlari, a atribuțiilor și responsabilităților acestora;

accentuarea rolului asistentei medicale din cabinetele școlare în predarea de activități cu teme de educație pentru sănătate;

implicarea medicilor de familie din comunități, în colaborare cu autoritățile locale;

reevaluarea programelor cu impact asupra sănătății;

implicarea părinților, inclusiv prin sesiuni de informare;

introducerea metodologiei de predare a cursului de Educație pentru sănătate în procesul de formare inițială a cadrelor didctice;

reglementarea publicității difuzate în intervalele dedicate emisiunilor/televiziunilor cu programe pentru copii, pentru a nu mai promova produsele considerate a avea un impact negativ asupra stării de sănătate a copiilor (dulciuri, fast-food, băuturi carbogazoase etc.)

crearea unor campanii de informare cu privire la educația pentru sănătate realizate de echipe mixte de specialiști, din domeniul educației și sănătății;

conectarea proiectelor de educație pentru sănătate la fondurile structurale, pentru a putea asigura infrastructura, resursele și sustenabilitatea acestora.

Inițiativele în acest domeniu trebuie să ia în calcul realitățile sistemului național de educație, de aceea trebuie realizată și adoptată o strategie coerentă, o serie de obiective clar conturate și un plan de acțiune pe termen mediu și lung, care să fie monitorizate și evaluate.

Un aspect important în acest context îl reprezintă faptul că, în societatea modernă, cele mai răspândite boli sunt cele evitabile prin prevenție.

Epidemia de COVID 19 ne-a reamintit că avem nevoie de cadre didactice competente și de igienă în unitățile de învățământ. De asemenea, principalele măsuri de prevenire constau în utilizarea deprinderilor elementare de igienă formate în învățământul preșcolar (spălatul frecvent al mâinilor, acoperirea gurii cand tușim sau strănutăm etc)

Se poate deduce clar importanța Educației pentru sănătate la toate categoriile de vârstă, cu debut de la cele mai fragede vârste.

BIBLIOGRAFIE:

Borțeanu, S., Preda, V., Vodiță A.-C. (2016). Metoda proiectelor la vârste timpurii. București: Editura Miniped.

Bucur, G. E., Popescu, O. (2005). Educație pentru sănătate în familie și în școală. București: Editura Fiat-Lux.

Călugărița, A. (2009). Educație pentru sănătate – consiliere și orientare școlară. Tecuci: Editura DOR.

Cerghit, I. (2006). Metode de învățământ. ediția a IV-a. Iași: Editura Polirom.

Chiticaru, V. M. (2000. ABC-ul sănătății. Editura V&I Integral.

Ciolan, L. (2008). Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar. Iași: Editura Polirom.

Cristea, S. (1998). Dicționar de termeni pedagogici. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Cuciinic, C. (2000). „Cum să fiu sănătos?”. București: Editura Aramis.

Cucoș, C. (2002). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.

Cuzanu, S. (2005). Educație pentru sănătate. București: Editura Erc Press.

Dumitru, I. (2007). Educație pentru sănătate. Pitești: Editura Carminis Educational.

Dima, S. (2005). Metoda proiectelor la vârste timpurii, ghid metodologic.

Golu, P., Zlate, M., Verza, E (1994). Psihologia copilului. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Manolache, A. (2000). „Singurel mă îngrijesc”. București: Editura Aramis.

Marinescu, C. Educație pentru sănătate, educație pentru viață.

Marinescu, M. (2013). Noile educații în societatea cunoașterii. București: Editura Pro Universitaria.

Moise, D. M. (2011). a. Ghid metodic de educație pentru sănătate. Timișoara: Editura Solness.

Moise, D. M. (2011). b. Îndrumător metodologic de educație pentru sănătate. Timișoara: Editura Solness

Munteanu, A. (2003). Psihologia copilului și a adolescentului. Ediție revizuită și adăugită. Timișoara: Editura „Augusta”.

Nichita, A., Mitroi, M. (2008). Educație pentru sănătate – îndrumător. București: Editura Aramis Print.

Nicola, I. (1996). Tratat de pedagogie școlară. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Oprea, R. (2011). Sănătatea în mâinile tale. Iași: Editura Ștef.

Partin, Z. (2014). Educație pentru sănătate. București: Editura Corint Educational.

Penciu, P., Pavlid, V., Dorobanțu, I. (1970). Educația sanitară – teorie și metodă. București: Editura Medicală.

Peneș, M. (2000). „Igiena personală”. București: Editura Ana.

Piaget, J. (1972). Psihologie și Pedagogie. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Popescu, L. (2006). Educație pentru sănătate. Constanța: Editura Ex Ponto.

Popescu-Neveanu, P. (1978). Dicționar de psihologie. București: Editura Albatros.

Sandu, D. (2017). Tradițional și alternativ în predarea opționalului „Educație pentru sănătate”. karta.ro.

Șchiopu, U. (1992). Dezvoltarea psihică a copilului preșcolar în „Cunoașterea copilului preșcolar”. Colecția „Cathedra” a Revistei de pedagogie. București.

Șchiopu, V., Verza, E. (1997). Psihologia vârstelor. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Șova, S. (2009). „Activitățile opționale în grădiniță”. Iași: Editura ASS.

Verza, E., Verza, F.E. (2000). Psihologia vârstelor. București: Editura Pro Humanitate.

Vladu, V., Tăpurin, A., Pârcălabu, R., Bican. M. (2003). „Sănătatea un drept pentru care se luptă. Îndrumător metodic pentru cadrele didactice, carte de colorat pentru copii, ghid pentru părinți”. București: Editura Comenius.

Zepca, V., Bahnarel, I., Petrescu, C. (2012). „Promovează sănătatea. Ghidul specialistului. Formarea stilului de viață sănătos”. Chișinău: Editura Elan Poligraf.

*** (2008). Curriculum pentru Învățământul Preșcolar. 3-6/7 ani. M.E.C.T.

*** (2019). Curriculum pentru educația timpurie (a copiilor de la naștere până la vârsta de 6 ani). M.E.N.

*** (2009). Ghid de bune practici. M.E.C.T.

***(2009). Ghid de intervenție pentru alimentație sănătoasă și activitate fizică în grădinițe și școli INSP, UMF, Asociația de Psihologia Sănătății din România, Ministerul Fondurilor Europene, Norway Grants.

***(Nr. 3851/2010). Ordin cu privire la aprobarea Reperelor Fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a copilului de la naștere la 7 ani. M.E.N.

*** (2008). Programa activităților instructiv – educative din grădiniță. M.E.C.T.

***(2001). Program național „Educația pentru sănătate în școala românească”. MEC.