Teza Doctorat Madalina Galatchi 06septembrie 2018 [311742]

Cuprins

OBIECTIVELE ȘI SCOPUL LUCRĂRII

Cercetările asupra resurselor vii ale Mării Negre au o [anonimizat]-lea de savantul Grigore Antipa. “Cartea despre Marea Neagră și ichtiologia ei, o prevăzusem în programul meu de la 1893 [anonimizat], reprezintă un adevărat laborator natural pentru studierea unor serii întregi de probleme biologice” (Antipa Gr., 1941).

[anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat] a populației a [anonimizat], într-un ritm la fel de alert. [anonimizat] a dus la diminuarea drastică a [anonimizat].

Cercetările în domeniu evidențiază că în ultimii ani apetitul uman pentru aceste tipuri de hrană depășește producția sustenabilă a sistemelor acvatice. Aproximativ 75% din resursele naturale de pește sunt exploatate dincolo de capacitatea lor de suport (Brown, 2006). În anul 2011, [anonimizat], era estimat la 18,9 kg, iar în anul 2012 la 19,2 kg; în România aproximativ 5 kg în anul 2012 (date INS, 2013).

Peștele reprezintă sursa a 16% din totalul de proteine animale utilizate anual pe glob (Bran et al., 2004). Acesta este unul dintre principalele motive pentru care este nevoie să se elaboreze și să se implementeze un sistem de management comun țărilor riverane bazinului Mării Negre care să aibă în prim plan exploatarea durabilă a [anonimizat].

[anonimizat] a fi o sursă importantă de acizi grași polinesaturați care sunt recunoscuți pentru acțiunea lor în reducerea riscurilor apariției bolilor cardiovasculare (Saglik & Imre, 2001).

Principalele specii de pești comerciale de la litoralul românesc al Mării Negre sunt: șprot, hamsie, stavrid, barbun, calcan, rechin și bacaliar.

[anonimizat] a [anonimizat] a supraexploatării dar și a altor factori.

Studiul comportamentului hamsiei ([anonimizat], reproducere și iernare) este important pentru înțelegerea impactului asupra populației și identificarea de soluții durabile pentru a gestiona aceste probleme.

Scopul acestei lucrări este contribuția la studiul comportamentului speciei Engraulis encrasicolus (Linnaeus, 1758) [anonimizat].

[anonimizat]:

[anonimizat], determinarea vârstei și compararea acestor aspecte cu altele identificate la nivelul bazinului Mării Negre;

evidențierea influenței factorilor de mediu asupra comportamentului de migrație al hamsiei;

cercetări privind comportamentul de migrație pentru hrănire al hamsiei; [anonimizat] frecvență, coeficientul de umplere al stomacului;

cercetări privind comportamentul de migrație pentru reproducere al hamsiei, susținute de analiza stadiilor de maturare, calcularea indexului gonadosomatic, fecunditatea;

cercetări privind comportamentul de migrație pentru iernare al hamsiei, prin evidențierea nivelului de lipide în țesut, calcularea indexului hepatic;

analiza comparativă a bioacumulării de metale grele;

aspecte privind gradul de contaminare cu pesticide al hamsiei.

Aportul de noutate în cadrul acestui studiu derivă din analiza concomitentă a unor aspecte din comportamentul hamsiei în procesul de migrație pentru hrănire, pentru reproducere și pentru iernare, susținută de cercetări realizate în anii 2014 și 2015. De asemenea, studii realizate în perioada 2011-2016, prin contribuția personală în activitatea de cercetare din cadrul INCDM „Grigore Antipa” au fost folosite în vederea actualizării informațiilor privind aspecte de biologie și etologie a hamsiei de la litoralul românesc al Mării Negre.

Activitatea de cercetare mi-a fost coordonată de domnul profesor universitar doctor Dragomir COPREAN. Îi mulțumesc și-i sunt recunoscătoare pentru toate recomandările și observațiile pe care mi le a făcut și care m-au ajutat foarte mult în elaborarea acestei lucrări.

Doamnei Cercetător științific I, dr. ing. Tania ZAHARIA, directoarea științifică a Institutului de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”, care întotdeauna mi-a fost aproape cu sfaturi și recomandări dar și cu prietenie, îi transmit mulțumire și recunoștință.

De asemenea, doresc să-mi exprim recunoștința pentru domnul director general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”, dr. ing. Simion NICOLAEV, pentru tot sprijinul acordat.

Le mulțumesc profesorilor din cadrul Universității Ovidius, Școala Doctorală de Științe Aplicate-Biologie, pentru sfaturi și îndrumări.

Mulțumire și recunoștință adresez colegilor din cadrul INCDM Grigore Antipa: domnilor dr. ing. Gheorghe RADU și dr. ing. Valodia MAXIMOV, pentru sfaturi și susținere, doamnei dr. ing. Elena RADU, care m-a inițiat în studiul ihtioplanctonului, tuturor colegilor din cadrul Departamentuui de Resurse Marine Vii care m-au ajutat la recoltarea probelor și analiza acestora; doamnelor dr. Andra OROS, dr. Valentina COATU și Daniela ROȘIORU pentru ajutor în determinările chimice și biochimice; prietenei și colegei, dr. Magda NENCIU care m-a susținut și ajutat constant și tuturor colegilor pe care nu am reușit să-i menționez aici dar cărora le port recunoștință pentru tot ajutorul.

Familiei mele, fetița Maria-Teodora GALAȚCHI, a cărei prezențe în viața mea mi-a dat putere când părea că nu se mai poate și care, a evoluat (intrauterin și extrauterin) o dată cu elaborarea acestei lucrări, soțului meu, lect. univ. dr. Liviu-Daniel GALAȚCHI, pentru dragoste și constantă încurajare, părinților mei, Anton și Ioana CRISTEA, pentru dragoste și susținere necondiționată, le mulțumesc din suflet și le sunt recunoscătoare.

1. Stadiul cunoașterii

Primele studii de sistematică asupra organismelor Mării Negre au fost făcute de cercetătorii ruși de la Academia de Științe Sankt Petersburg. Între 1800-1900 au fost descrise numeroase specii de pești din Marea Neagră (Pallas P.S. / 1793 – 1810, Nordman A. / 1837, Kessler C.T. / 1857 – 1858, Ostrumov A. A. / 1896).

După 1900, cercetările ihtiologice au luat amploare, începe studierea ihtioplanctonului (Vodianițki V.A. / 1927), apare prima carte despre hamsie (Puzanov I.I. / 1927), se publică prima Monografie a Mării Negre (Antipa Gr. / 1941), urmată de Monografia peștilor din Marea Neagră (Svetovidov A.N. / 1964) și Fauna RPR ,,Pisces – Osteichthyes, vol. XIII (Bănărescu / 1964).

Urmează numeroase studii și lucrări referitoare la Marea Neagră și ihtiofauna marină, de exemplu: Ghidul faunei Mării Negre și al Mării de Azov (Morduhai Boltovski F.D. / 1968 – 1972), Ihtioplanctonul Mării Negre (Dehnic T.V. 1973), The Black Sea (Sorokin Zu.I / 1982), Lista speciilor Mării Negre (Rass T.S. Boltacev A. / 1999), Ecologia Mării Negre (Sorokin Zu. I. / 2004).

Cercetările asupra ihtiofaunei Mării Negre au o tradiție îndelungată și în țara noastră, fiind inițiate încă de la sfârșitul secolului trecut de Grigore Antipa, care în anul 1893, a organizat o primă expediție de cercetare, pe o perioadă de nouă luni, pe întregul bazin al Mării Negre. Astfel, a adunat material și a publicat monografia Mării Negre, cu observații asupra clupeidelor și sturionilor.

Prin înființarea de către profesorul Ioan Borcea la Agigea, a primei Stațiuni Zoologice Marine, studiul în domeniu a căpătat un cadru instituționalizat. În anul 1932, cercetătorul Grigore Antipa a înființat Institutul Biooceanografic la Constanța, acesta devenind cu timpul Stațiune de Cercetări Marine ce a promovat cercetări asupra oceanografiei fizice, chimice și biologice. Pe măsura dezvoltării cercetărilor la Marea Neagră, apar mai des și mai detaliat informații cu privire la răspândirea și biologia peștilor, fiind publicate lucrări privind reproducerea (Vodianițki, 1936; Pcelina, 1936; Koseakina, 1938; Maleatski, 1938), rutele de migrație, determinarea vârstei și date privind pescuitul clupeidelor (Klainenberg, 1936 și 1937; Pileavskaia, 1938).

În ultimii 50 de ani, mulți specialiști (I. Băcescu, M. T. Gomoiu, Petran, I. G. Muller, Cautiș, Pârcălăboiu, Porumb și alții) au efectuat studii asupra florei și faunei marine, precum și studii de sistematică în zona caracteristică a litoralului românesc.

În anul 1970 a fost înființat Institutul Român de Cercetări Marine / INCDM Grigore Antipa, institut specializat în domeniul cercetărilor marine, unde a început să se realizeze un inventar al florei și faunei marine, precum și studii asupra structurii calitative și cantitative a populațiilor din ecosistemele marine. Până în anul 1990, problematica privind resursele vii a fost orientată mai ales asupra studiului biologiei speciilor, după această dată, studiile au fost direcționate spre protecția mediului, evidențierea cauzelor diminuării fondului genetic și al reducerii capturilor pescărești și identificarea și analiza presiunilor antropice în mediul marin.

De asemenea, au fost dezvoltate cercetări pentru uniformizarea metodelor de evaluare a stocurilor organismelor exploatabile, fiind demarate programe comune cu țările riverane.

Astfel că, în ultimii ani se constată ușoare îmbunătățiri ale calității mediului la litoralului românesc, cel mai probabil datorate reducerii nutrienților deversați prin apele Dunării, dar și a unor acțiuni întreprinse la nivel decizional cu scopul reducerii poluării mediului marin.

1.1. Contextul studiului hamsiei – analiza datelor istorice

Din punct de vedere comercial și ecologic, hamsia de la Marea Neagră este specie de importanță primară în bazinul marin. Acum câteva decenii, fiind o specie abundentă, sprijinea în mod tradițional cel mai mare pescuit comercial din Marea Neagră. Poziția trofică a hamsiei prezintă un rol important în circuitul materiei, energiei la un nivel ridicat, astfel, influențând circuitul trofic la nivelul întregului ecosistem.

În cadrul INCDM “Grigore Antipa” au fost realizate studii privind evaluarea biomasei hamsiei încă din anii 50’ când apoi direcția cercetării s-a întreptat spre analize referitoare la hrană, impactul speciilor invazive asupra celor autohtone și altele (Fig. 1).

De asemena, o dată cu desfășurarea Programului Național de Colectare Date Pescărești, început în anul 2011, cercetările au devenit complete, astfel că, pe lângă analize biometrice au fost determinate gradul de maturare al gonadelor, determinată vârsta, s-au efectuat determinarea sexului, repartizarea indivizilor pe clase de lungime și greutate iar datele au fost analizate în corelație cu factorii de mediu pentru a evidenția comportamentul hamsiei (informații ecofiziologice).

Dintre țările riverane, în mediul on-line Turcia este foarte activă prin publicarea de articole cu rezultate din activitatea de cercetare privind impactul speciilor invazive, hrană și biomasă / distribuție.

Cele mai puține date au fost identificate ca fiind din partea Federației Ruse, care și-a manifestat totuși interesul pentru realizarea de studii referitoare la tipul de hrană al hamsiei și de rată de reproducere.

În contextul scăderii enorme a biomasei hamsiei capturate în apele românești ale Mării Negre, și ținând cont de mobilitatea speciei, analiza comportamentului privind migrația pentru hrănire, reproducere și iernare este foarte importantă pentru elaborarea unor recomandări care să permită exploatarea acestei resurse de hrană importantă de toate țările riverane Mării Negre în mod durabil și echitabil.

1. 2. Informații privind abordarea ecosistemică a pescuitului hamsiei la coasta românească a Mării Negre

Modificările intervenite, în ultimile decenii, la nivelul ecosistemului Marii Negre, au contribuit la deteriorarea componentelor structurale și funcționale ale ecosistemului marin, ceea ce a avut repercusiuni directe în reducerea diversității și productivității biologice, cu afectarea echilibrului ecologic și al calității vieții. Aceste modificări sunt cauzate în principal, de intensitatea poluării mării și de supraexploatarea resurselor sale naturale.

Abordarea ecosistemică a pescuitului este o abordare care susține conceptul de dezvoltarea durabilă prin promovarea menținerii resurselor halieutice în cantități suficiente atât pentru generațiile actuale, cât și pentru cele viitoare și se are în vedere ca elaborarea măsurile de conservare și gestionare să se bazeze pe cele mai bune dovezi științifice (ecologice, sociale și economice) dar luând în considerare și cunoștințele tradiționale (Staples & Funge, 2009).

În ultimul deceniu, concurența creată de deschiderea importurilor de produse pescărești, în special a importurilor de șprot congelat, lipsa de experiență a unei exploatări în noile condiții legislative, îmbătrânirea parcului de nave, creșterea costurilor combustibililor și a celor de întreținere, au dus la o involuție drastică a pescuitului activ în sectorul românesc al Mării Negre (Maximov, 2012).

Pescuitul marin din zona litoralului românesc al Mării Negre, este caracterizat, în ultimii ani, de practicarea unui pescuit staționar, în zona de coastă, de mică adâncime, utilizând unelte fixe de tip: taliene, setci, paragate, năvoade, volte. Acest tip de pescuit la scară mică, se evidențiază prin concentrarea activității în perioada martie – octombrie, când, de regulă, principalele specii de pești de interes comercial se apropie de coastă pentru reproducere și hrănire (Raport INCDM, 2014).

Pescuitul de larg, practicat de navele trauler, este caracterizat printr-o slabă activitate.

Efortul de pescuit continuă tendința de reducere semnalată încă din anul 2000. Astfel, în 2014, în pescuitul activ au activat 2 nave (24 – 40 m), utilizând în pescuit: 2 traule pelagice, 4 beam traule, 350 setci de calcan, respectiv 10 nave (12 – 18 m), utilizând: 3 traule pelagice, 16 beam traule, 1.430 setci de calcan, 60 setci de scrumbie, 20 setci de rechin, 50 cuști și 2 paragate de rechin (Raport INCDM 2017, nepublicat).

Pescuitul este practicat de-a lungul litoralului, în patru porturi pescărești (Fig. 2) (Sulina, Cap Midia, Constanța și Mangalia) și în alte 18 puncte pescărești mici, situate între Sulina și Vama Veche (Raportul de stare a mediului marin în 2017, INCDM, 2018, nepublicat).

În urma analizei probelor colectate în perioada 2010-2016, se observă că biomasa speciilor de pești cu valoare comercială a înregistrat o scădere continuă și cu mici creșteri în ultimii ani (Tab. 1).

Tabelul nr. 1. Biomasa (tone) principalelor specii comerciale de pești din sectorul românesc al Mării Negre (date Rapoarte INCDM)

După anul 2010, valoarea biomasei principalelor specii de pești comerciale, a înregistrat fluctuații minore, fară diferențe semnificative (p = 0,0000).

Doar la șprot a fost înregistrată o valoare ridicată în anul 2016, dublă decât cea din anul precedent (Fig. 3).

Valoarea biomasei hamsiei capturate în apele românești ale Mării Negre a înregistrat unele fluctuații, nesemnificative dar și o ușoară creștere în anii 2015 și 2016 (Fig. 4).

Nivelul total al capturilor la litoralul românesc dar și eficiența pescuitului au oscilat de la un an la altul, acest proces, s-a datorat în principal, reducerii efortului de pescuit (scăderii numărului de traulere costiere și implicit a personalului angrenat în activitatea de pescuit), a influenței condițiilor hidroclimatice asupra populațiilor de pești precum și a creșterii costurilor de producție și a lipsei pieții de desfacere (Raportul de stare a mediului marin în 2017, INCDM, 2018, nepublicat).

În ultimii cinci ani, capturile au avut o tendință de creștere, dar care nu s-a datorat capturii de pești ci apariției interesului agenților economici, în recoltarea manuală și cu beam traul-ul, a gastropodului rapana (Rapana venosa), care a crescut de la un an la altul de la circa 65% în anul 2012, la 98,6% în anul 2017, din captura totală realizată la litoralul românesc al Mării Negre (Raportul de stare a mediului marin în 2017, INCDM, 2018, nepublicat).

Deși valoarea TAC (captura totală admisibilă) pentru perioada 2014-2016 a rapanei a fost cuprinsă între 5000-8000 tone, biomasa populației de rapana a fost estimată la 13000-14000 de tone (Fig. 5).

De asemenea, a fost înregistrată o tendință de creștere a nivelului capturilor din ultimii cinci ani dar care nu s-a datorat ihtiofaunei piscicole, ci intensificării interesului agenților economici în recoltarea manuală și cu beam traulul a speciei rapana (Rapana venosa), care a crescut de la un an la altul, de la circa 65 % / 2012, la 95,1% / 2016, din captura totală. În continuare, nivelul redus al capturilor realizate s-a datorat în principal atât reducerii efortului de pescuit (scăderii numărului de traulere costiere, și implicit, a personalului angrenat în activitatea de pescuit), cât și a influenței condițiilor hidroclimatice asupra populațiilor de pești, precum și a creșterii costurilor de producție și a lipsei pieții de desfacere (Rapoarte interne INCDM 2017, nepublicat).

Structura populațională, din ultimii ani, indică prezența în capturi a unui număr mare de specii (peste 20), din care de bază au fost atât speciile de talie mică (șprot, hamsie, bacaliar, stavrid, guvizi) cât și cele de talie mai mare (calcan și scrumbie de Dunăre). Dacă în perioada 2000–2013, dominanța în capturi, revenea în principal speciei Sprattus sprattus -șprot (60 – 80%), urmată de speciile: Engraulis encrasicolus – hamsie (2-10%), Merlangius merlangus euxinus – bacaliar (3-6%), Gobiidae – guvizi (3–5%), Psetta maeotica – calcan (2-12%), Trachurus mediterraneus ponticus – stavrid (0,6-1,7%), Squalus acanthias – rechin (până la 2%), Alose – alose (1-3%) și alte specii, începând cu anul 2014, capturile de moluște au ridicat valoarea comercială, prin capturarea în cantități mari de rapana – Rapana venosa (Raportul de stare a mediului marin în 2017, INCDM, 2018, nepublicat).

Procentul speciilor ale căror stocuri sunt în afara limitelor de siguranță a fost aproape de 90% în ultimii ani. Depășirea limitelor de siguranță nu se datorează numai exploatării din sectorul marin românesc, majoritatea speciilor de pești având o distribuție transfrontalieră, fapt ce necesită un management la nivel regional.

Pentru perioada 2008-2012, pentru hamsie, a fost estimată F (1-3) = 1,295 valoare care depășește rata de exploatare stabilită de E≤0,4, și valoarea M (1-3) = 0,81; astfel, stocul a fost supraexploatat (Radu et al., 2013).

Astfel, studiul unor aspecte privind schimbările ce apar la nivelul parametrilor biologici la speciile de pești comerciali, este foarte important din multe puncte de vedere. Variabilitățile ce apar la nivelul mărimii, are implicații în ceea ce privește pescăria și dinamica populației speciei analizate (Erzini, 1994).

Referitor la dimensiuni, lungimea maximă pe care o poate atinge hamsia este de 17 cm, iar lungimea medie până la bifurcarea caudalei este de aproximativ 11,8 cm (Bănărescu, 1964).

Lungimile indivizilor analizați la litoralul românesc al Mării Negre în perioada 2008-2014, au oscilat identificându-se exemplare cu lungimea cuprinsă între 45-145 mm (Fig. 6).

Repartiția pe clase de lungime la hamsie, care este un indicator ce arată buna reprezentare a indivizilor într-un ecosistem și, desigur starea bună de sănătate a populației respective, a evidențiat pentru anul 2014 clasele de lungime dominante cuprinse între 80-85mm și 105-110mm (Fig. 7).

În 2014, în mai și iulie au fost identificați predominant indivizi cu lungimea cuprinsă între 90 – 110 mm, iar greutatea de 6,83 – 8,41 g și în lunile august și septembrie predominat indivizi cu lungime cuprinsă între 80-100 mm și cu greutatea între 5,21-7,43 g. Analiza pentru anul 2014 indică o valoare medie a lungimii de 91,1 mm și 4,63 gr valoarea medie a greutății.

În ceea ce privește distribuția pe clase de greutate, acestea pot fi ușor corelate cu clasele de lungime, urmărind dezvoltarea în mod proporțional cu lungimea.

Ținând cont de ecuația generală a dreptei, când y = ax+b; în cazul corelațiilor semnul lui a indică tipul de corelație (când a > 0, atunci corelația este pozitivă sau directă, când a < 0, atunci corelația este negativă sau indirectă.

În cazul exemplarelor de hamsie analizate pentru perioada mai-august 2014, corelațiile lungime greutate au avut valori pozitive (Fig. 8).

Se observă în cadrul graficelor de mai sus că exemplarele analizate cresc în lungime și în greutate, în mod proporțional. În perioada ma-iulie se observă o creștere ușor mai accelerată în lungime decât în greutate pe când în luna august creșterea în greutate este mai accentuată.

Corelația capătă valori între 0 și 1 R2(0;1] ceea ce poate fi transformat în valori procentuale (√R2). Valoarea corelației devine foarte importantă când valorile pot fi comparate pentru un set mai mare de date și pe o perioadă de timp îndelungată.

De asemenea, cu cât valoare lui R se apropie de 1, cu atât corelația este mai strânsă (Fowler et al., 1998).

Măsurătorile realizate pentru anul 2015, indică indivizi cu lungimea cuprinsă între 70 – 135 mm, au predominat clasele între 95 – 115 mm, cu valori medii de 102,8 mm și 6,61 gr; valori mai ridicate decât cele din anul 2014.

În ceea ce privește relația lungime-greutate, analizată la exemplarele din 2015, a fost identificată o corelație semnificativ pozitivă, cu valoarea p = 9, 776 și r2 = 0,9558 (Fig. 9).

Relația lungime – greutate este utilizată pentru a determina starea de întreținere a peștilor și tipul de creștere (izometrică sau alometrică). Un coeficient b = 3 semnifică o creștere izometrică liniară a peștelui (lungimea și greutatea cresc proporțional) (Ricker, 1975).

Astfel, pentru masculi ecuația W = 0,005754·Lt3,0256 iar pentru femele W = 0,004158·Lt3,1923, înregistrându-se astfel un tip de creștere izometrică liniară, nediferențiată pe sexe (Fig. 10).

O supra-creștere în lungime față de greutate se va reflecta într-un coeficient b < 2,5, iar o supra-creștere a greutății față de lungime este reflectată de a valoare a lui b > 3,5 (Froese, 2006).

Referitor la analiza pe luni a lungimii, se observă în figura nr. 10 că în luna mai au fost identificate clasele cele mai numeroase.

De asemenea, se observă că femelele au predominat în toate probele prelevate în perioada mai-august 2015 (Fig. 11). În luna mai, luna în care se apropie hamsia de zona de coastă pentru hrănire și reproducere, a fost evidențiată o bună repartizare pe clase de lungime și cu predominanța celor de 100 – 115 mm, trend care se menține pe întreaga perioadă analizată doar în luna august se observă o scădere a exemplarelor aparținând claselor de lungime mai mari.

Analizând măsurătorile din perioada mai-august 2015, și aplicând t-Test, nu se observă diferențe semnificative, p = 0.761.

Totuși, analizând valorile medii pentru ultimii ani (Fig. 12) se observă că în anul 2015 s-a înregistrat o creștere atât a valorii medii a lungimii cât și a valorii medii a greutății.

Aceste creșteri în lungime dar și în greutate, pot fi considerate semne de îmbunătățire a stării de sănătate a populației de hamsie studiată.

Analiza măsurătorilor din perioada 1970-2010 (Fig. 13) indică o descreștere continuă a valorilor medii ale celor doi parametri; astfel, dacă în anul 1970 lungimea medie era de 12,9 cm și greutatea medie de 13,7 gr, în anul 2014, lungimea medie a fost de 9,11 cm și greutatea medie de 4,63 gr.

De asemenea, diferențele atât de evidente au fost exprimate și din punct de vedere statistic (Tab. 2).

Tabelul nr. 2 Informații privind descrierea statistică a evoluției valorilor medii anuale pentru lungime și greutate la hamsie (original)

Se observă nu numai o scădere a valorilor medii a lungimii și greutății la hamsie, dar, dacă în perioada 1970-1980, au fost ani în care valorile medii ale greutății au depășit valorile medii ale lungimii, fapt ce se poate explica prin disponibilitate mare de hrană și condiții optime de creștere, în perioada ulterioară, valoarea medie a greutății nu a mai depășit-o pe cea a lungimii, și mai mult, a scăzut foarte mult.

Referitor la relația lungime-greutate, valori ale coeficienților a și b au fost analizate și din alte studii, de la nivelul Mării Negre dar și din alte zone, comparându-le cu prezentul studiu (Tab. 3).

Tabelul nr. 3. Valorile coeficienților a și b la hamsie, în diverse studii (original)

În cadrul studiilor realizate pentru exemplare de hamsie din Marea Neagră, deși nu a fost înregistrată diferență semnificativă între sexe au fost înregistrate creșteri negative alometrice (b<3; p<0,05).

Parametrii de creștere și mortalitatea pentru stocul de hamsie analizat în apele românești ale Mării Negre, au fost calculați anual (Tab. 4).

Tabelul nr. 4. Parametrii de creștere și mortalitatea la hamsie (date INCDM și date originale)

Analiza valorilor parametrilor de creștere indică creșteri de tip izometric.

De asemenea, valoarea lui M, care este în creștere, indică o presiune mare care este exercitată asupra stocului de hamsie de la litoralul românesc al Mării Negre.

Hamsia, este ca alte specii pelagice de tale mică, cu durată de viață scurtă, și cu rate ridicate de mortalitate naturală dar și de fecunditate, la care recrutarea joacă un rol important în stabilirea modificărilor anuale la nivelul stocului (Fréon et al., 2005).

2. Condițiile specifice ale ecosistemului Marea Neagră care determină dezvoltarea și structura ihtiofaunei

2.1. Generalități (istoric, geografia mării)

Marea Neagră prezintă caracteristici biologice proprii, care i-au făcut pe Knipovici (1932) și Zernov (1956) să afirme că “Marea Neagră este un unicum hydrobiologicum”, particularități datorate genezei și trecutului paleogeografic al Bazinului Pontic, poziției sale geografice și caracteristicilor hidrologice ale fluviilor tributare (Onciu, 2006).

Caracteristica de bazin relativ izolat (Fig. 14), cuprins în masa continentală, cu schimbări doar de ape superficiale, dublate de o dinamică relativ redusă și o lipsă aproape totală a curenților verticali, a contribuit la acumularea în zona de sub 200 de metri a unor cantitați mari de hidrogen sulfurat, care face impropriu pentru viață întregul volum de ape situat sub această adâncime (Antonescu, 1968).

Hidrogenul sulfurat apare în unele locuri chiar de la adâncimea de 100 de metri. În general însă, apariția lui se se observă la circa 200 de metri adâncime.

Hidrogenul sulfurat poate proveni din două surse, și anume din reducerea sulfaților de către bacteriile sulfat-reducătoare; astfel se produce 99% din gazul existent și din acțiunea fermentativă a bacteriilor anaerobe asupra substanțelor organice ce conțin sulfați (Genul Clostridium), în acest mod s-ar produce restul de 1% din gaz (Pora și Oros, 1974).

Litoralul românesc al Mării Negre (Fig. 15), între Musura în nord și Vama Veche în sud, are o lungime de 244 km și, din punct de vedere geomorfologic, este împărțit în 2 sectoare distincte: nordic (între Musura și Capul Midia), cu țărm deltaic și lagunar, și sudic (Capul Singol-Vama Veche), cu faleze active până la 35 m înălțime, la baza cărora se dezvoltă plaje. Între aceste 2 sectoare există o unitate de tranziție reprezentată de bariera nisipoasă Mamaia (Vespremeanu, 2004).

Bazinul Euxinic se află în apropierea contactului plăcilor litosferice eurasiatice, africană și arabică. Structura, tectonica și relieful actual sunt rezultate ale proceselor de formare a platformelor, munților și bazinelor de sedimentare care au avut loc aici (Vespremeanu, 2004).

Astfel, temperatura, salinitatea, transparența apei, curenții dar și prezența hidrogenului sulfurat, identificat în unele zone de la adâncimea de 100 de metri și, în general de la 200 de metri adâncime, sunt aspecte care determină dezvoltarea și structura ihtiofaunei.

Proprietăți fizico –chimice

Temperatura apei Mării Negre, de la litoralul românesc, în ultimii ani a înregistrat o tendință ușoară de creștere dar cu oscilații nesemnificative. Mediile lunare ale apei, sunt reprezentate în graficele de mai jos și au fost calculate prin analiza probelor prelevate de la suprafață în cadrul INCDM Grigore Antipa.

Astfel, minima absolută în 2012 a fost -1,0˚C și a fost inregistrată pe 4 februarie iar maxima s-a înregistrat pe 19 iulie și a fost de 27,2 ˚C (Fig. 16).

În anii următori tendința a fost asemănătoare doar valorile maxime din anul 2015 au fost ușor atipice cu o maximă de 27,6˚C înregistrată în luna august (date INCDM, 2011-2015).

Temperatura este indicatorul cel mai folositor pentru a determina schimbările condițiilor ecologice. Sulivan (1954) a arătat că temperatura poate acționa asupra peștelui ca stimul nervos, modificator al proceselor metabolice și modificator al activității corpului.

Alte studii, au evidențiat că influența temperaturii apei asupra comportamentului peștilor este mai pronunțată în timpul reproducerii; însă și înainte de reproducere, are o influență ridicată, deoarece influențează maturarea produselor sexuale.

La fel ca temperatura și salinitatea influențează comportamentul peștilor.

În anul 2012 salinitatea minimă a fost de 0,56 psu (practical salinity unit / echivalent cu ‰) în octombrie la Sulina și maxima în aprilie la Sfântul Gheorghe înregistrându-se 24,22 psu. Salinitatea apelor din zona litoralului românesc a oscilat între 0,37 psu în Sulina în mai și 18,44 psu maxima în august în Constanța Est iar în anul 2014 minima salinității s-a înregistrat la Sulina primăvara 0,11 psu și maxima de 18,78 psu în luna iulie în Constanța Est (Rapoarte interne, INCDM, 2011-2015).

Media salinității Mării Negre de la litoralul românesc în perioada 2011-2014 este prezentată în graficul de mai jos (Fig. 17) și a fost calulată prin analiza probelor de apă prelevate de la suprafață.

Studii mai recente, din anul 2016, evidențiază temperatura apei marine (Fig. 17), la Constanța, cu 1,49°C mai ridicată decât cea de referință (1959 – 2015).

Temperatura maximă zilnică de 25,97°C a fost măsurată pe data de 2 august. Față de situația multianuală, mediile la Constanța le-au depășit aproape pe toată durata anului 2016 (Raport INCDM, 2017-nepublicat).

De asemenea, se observă în figura nr. 18 o legătură între temperatură și salinitate, când valorile temperaturilor cresc, scad valorile salinității.

Informații privind indicatorii de eutrofizare

Nutrienții se găsesc în zona eutrofică a mării, în cantitați care satisfac necesitățile de creștere și dezvoltare a populației fitoplanctonice. Dunărea, contribuie de asemenea, la înmulțirea cu substanțe biogene (azot, fosfor) a apei Mării Negre.

Conținutul nutrienților variază cu adâncimea și cu anotimpul. După datele din zona litoralului nostru, se semnalează azotați numai până la adâncimea de 25 de metri; sub această limită azotații lipsesc. Fosfații prezintă variații sezoniere. Vara concentrația apei în fosfați se reduce la minimum iar spre toamnă, apele superficiale se îmbogățesc cu fosfați, cel mai probabil datorită reducerii consumatorilor, eliberării lor tot mai intense din corpul organismelor moarte, precum și răscolirii apelor de la fund de către valuri, mai ales deasupra platformei continentale (Rapoarte interne, INCDM 2011-2014).

În perioada 1959-2015, valorile medii anuale ale concentrațiilor fosfaților au oscilat între 0,13µM (1967) – 12,44µM (1987) observându-se descreșterea lor începând cu anul 1987. Cele mai recente date, din anul 2016, indică valoarea medie a anului 2016 de 0,30µM, care se încadrează în domeniul caracteristic perioadei de referință (Raport INCDM, 2017, nepublicat).

Referitor la valoarea azotaților, în general, s-au observat valori mai ridicate ale acestora în zona de directă influență a Dunării (Sulina, Sf. Gheorghe), primăvara, odată cu debitele fluviale mai ridicate. Formele reduse, azotit și amoniu, predomină în zonele cu impact antropic, în zona de sud a Constanței. Totuși, în 2016, s a înregistrat minima anuală istorică de 2,02 µM (Raport INCDM, 2017, nepublicat).

Oxigenul dizolvat înregistrează valori maxime în stratul superficial dintre suprafață și -10 m, unde variază între 330 și 380 μM/l (Oguz, Marray, Callahan 2001). În perioada 2011-2014, la litoralul românesc, concentrațiile oxigenului dizolvat au oscilat între 129,7 µM (2,91 cm3/L) și 577,9 µM (12,94 cm3/L), (media 300,3 µM (6,72 cm3/L), mediana 293,6 µM (6,57 cm3/L), deviația standard 77,3 µM (1,73 cm3/L). Toate valorile minime se regăsesc la sfârșitul sezonului cald la interfața apă-sediment (Rapoarte interne, INCDM 2011-2014).

Concentrațiile metalelor grele determinate în perioada 2011-2014 au înregistrat valori diverse, în domenii de variație: cupru 2,08±1,60 (0,18-8,36) µg/L; cadmiu 2,19±2,04 (0,40-9,12) µg/L; plumb 3,29±1,96 (1,13-8,61) µg/L; nichel 4,27±3,70 (0,81-22,78) µg/L; crom 1,22±0,90 (0,28-5,1) µg/L. În raport cu standardele de calitate a mediului în domeniul apei recomandate de legislația națională (Ord. 161/2006 – 30 µg/l Cu; 5 µg/L Cd; 10 µg/L Pb; 100 µg/L Ni; 100 µg/l Cr), toate concentrațiile analizate s-au încadrat în limitele admise, în timp ce pentru cadmiu un procent de cca 10% dintre eșantioane au înregistrat ușoare depășiri (Rapoarte interne, INCDM 2011-2014).

Marea majoritate a eșantioanelor au prezentat valori situate în domeniile normale de variabilitate, existând și situații, punctuale în care s-au măsurat concentrații ușor mărite. Anumite diferențe interspecifice de bioacumulare a metalelor grele au fost observate, de exemplu la Rapana venosa, specie care se caracterizează în mod normal de concentrații mai mari de cupru în țesuturi în comparație cu celelalte moluște; cadmiul a înregistrat bioacumulări crescute la Scapharca și Rapana, în timp ce la Mya au fost identificate valori mai mari de nichel și crom.

Analiza poluanților organici au evidențiat valori scăzute (< 200 µg/l) ale conținutului total în hidrocaburi petroliere – HPT (µg/l) în probele de apă. Valoarea medie a poluantului petrolier a fost de 33,5 (µg/l), cuprinsă între limitele de variație 5,8 și 758,3 (µg/l). Nivelul de poluare cu hidrocarburi petroliere înregistrat în perioada 2011-2014 este semnificativ mai scăzut comparativ cu perioada 2006-2009 (Rapoarte interne, INCDM 2011-2014).

2.2. Informații privind fauna și flora din zona românească a Mării Negre

Marea Neagră adăpostește o floră și faună specifică.

În ultimii ani în componența fitoplanctonului de la litoralul românesc al Mării Negre, au fost identificate peste 200 de specii, aparținând la 7 grupe taxonomice (Bacillariophyta, Dinoflagellata, Chlorophyta, Cyanobacteria, Chrysophyta, Euglenophyta și Cryptophyta). Numărul cel mai mare de specii a fost identificat în apele tranziționale, unde speciilor marine li s-au alăturat speciilor de orgine dulcicolă și dulcicol-salmastricole (date Rapoarte INCDM, 2014).

Referitor la fitobentos, în perioada 2011-2014, au fost identificați peste 20 de taxoni, repartizați pe filumuri astfel: Chlorophyta, Phaeophyta (Cystoseira barbata și Punctaria latifolia – epifită, la începutul verii la o adâncime de 3 m), Rhodophyta și fanerogame (Zostera noltii și Potamogeton pectinatus).

De asemenea, Cystoseira barbata a fost identificată de-a lungul zonei Mangalia-Vama Veche. De semnalat refacerea populației de Cystoseira în zona 2 Mai, unde, se cunoaște că în trecut aici exista un câmp bine dezvoltat. Cel mai probabil, condițiile de mediu prielnice existente în această zonă, substratul dur favorabil au dus la regenerarea acestei specii cheie pentru ecosistemul acvatic (date Rapoarte INCDM, 2014).

În cadrul faunei marine sunt cuprinse următoarele componente: zooplancton, zoobentos, pești și mamifere.

În structura calitativă a zooplanctonului au fost identificați peste 20 de taxoni, aparținând la 12 grupe taxonomice. Dinoflagelatul Noctiluca scintilans, copepodele Acartia clausi, Pseudocalanus elongatus, Paracalanus parvus, Oithona davisae, Oithona similis și Centropages ponticus, cladocerele Pleopis polyphemoides, Penilia avirostris, Pseudevadne tergestina, apendicularul Oikopleura dioica și chetognatul Parasagitta setosa au fost prezente în mod constant în probele analizate. În nordul litoralului românesc au fost întâlnite specii dulcicole – Daphnia cuculata, Bosmina longirostris, Moina sp.,ca urmare a aportului de ape din Dunăre iar, dintre speciile exotice au fost semnalate ctenoforele Mnemiopsis leidyi și Beroe ovata (date Rapoarte INCDM, 2014).

În componența zoobentosului au fost identificate peste 50 de specii; dominanța numerică a fost atribuită prezenței speciilor cu o largă valență ecologică, polichetele Neanthes succinea, Polydora cornuta și amfipodul tubicol Ampelisca diadema (date rapoarte INCDM, 2014).

Ihtiofauna

În anul 1941, ihtiologul Grigore Antipa nota despre Marea Neagră ca fiind “una dintre cele mai productive mări, organismele pelagice și bentale înregistrând o abundență remarcabilă”. În anul 1981, 40 de ani mai târziu prof. univ. Gomoiu nota că “starea ecologică a ecosistemului a fost puternic afectată, înregistrându-se o reducere semnificativă a biodiversității” menționând un rol în această direcție a izolării mării de oceanul mondial dar și aportul fluvial semnificativ al Dunării.

Problemele provocate de eutrofizare și poluare au început cu adevărat în a doua jumătate a anilor ’70. Mari cantități de compuși anorganici și organici au fost introduși anual în mare, atât prin râuri, cât și prin deversări de ape uzate menajere și industriale, ducând la modificări dramatice la toate nivelurile ecosistemului. Creșterea nutrienților și a substanțelor periculoase în apă au produs schimbări majore în ecosistemele costiere, având un impact major asupra diversității biologice și asupra utilizării legitime ale mării (pescuit, transport, turism) (Bologa et al, 1995; Gomoiu, 2004).

Astfel, compoziția ihtiofaunei Mării Negre s-a modificat ca reacție la schimbările condițiilor de viață din mare. Unele dintre modificări au avut un impact asupra apelor de coastă și din zona platformei continentale, altele, asupra zonei pelagice, afectând speciile comune și rare, puiet și adulți, specii comerciale și non-comerciale (Zaitsev și Mamaev, 1997).

Modificările în componența ihtiofaunei Mării Negre au implicat în primul rând reduceri în ceea ce privește numărul de indivizi în rândul populațiilor specifice. Pentru multe specii, populațiile au scăzut atât de mult, încât și-au pierdut importanța pentru pescuitul comercial și rămân în cadrul ihtiofaunei de la Marea Neagră numai în calitate de reprezentanți din specia respectivă (Zaitsev, 1992) de exemplu, specii precum scrumbia albastră, pălămida.

Totuși, ihtiofauna Marii Negre nu a suferit numai un declin în ultimele decenii ci a câștigat chiar și specii noi (Zaitsev și Mamaev, 1997); la litoralul românesc a fost semnalată specia de chefal Mugil soiuy, care a fost introdusă intenționat de sovietici din Marea Japoniei.

Principalele specii de pești de interes comercial de la litoralul românesc al Mării Negre

Fauna piscicolă de la litoralul românesc al Mării Negre cuprinde peste 140 de specii și subspecii. Pentru mai multe specii de pești, populațiile au scăzut așa de rapid încât și-au pierdut importanța din pescuitul comercial, rămânând în ihtiofauna marină numai ca reprezentanți zoologici ai specie (Radu și Radu, 2008).

La nivelul anilor 1960 – 1970 existau 26 de specii comerciale de pești care au dat producții de sute de mii de tone la nivelul întregului bazin al Mării Negre (Radu, Radu, 2008). Dar, numărul speciilor de pești comerciale a scăzut treptat, rămânând în prezent câteva: Sprattus sprattus – șprot, Merlangius merlangus euxinus – bacaliar, Engraulis encrasicolus – hamsie, Mullus barbatus ponticus – barbun, Trachurus mediterraneus ponticus – stavrid, Psetta maeotica – calcan, Squalus acanthias – rechin și Gobies (hanos, strunghil).

Speciile de pești de interes economic din zona marină românească se caracterizează în general prin: ciclu de viață scurt, maturitate sexuală timpurie, reproducere în fiecare an, cu depunerea în porții a icrelor la unele specii și cu populații compuse dintr-un număr mic de grupuri de vârstă (Nikolski, 1962).

Una dintre acestea este specia care reprezintă analiza din cadrul prezentului studiu, hamsia (Engraulis encrasicolus – Linnaeus, 1758), (Fig. 19).

Specie pelagică, gregară, costieră, hamsia coboară în timpul iernii la 100-180 m adâncime în Marea Mediterană și la aproximativ 60-70 m în Marea Neagră (Radu și Radu, 2008).

Este o specie eurihalină (suportă salinități de 5-41 PSU), pătrunde în estuare și lagune, formează cârduri imense și efectuează migrații. Are o largă distribuție în Oceanul Atlantic de Est, pe coastele de vest africane și în nord până în Scandinavia (FAO, 1987).

În 1964, Bănărescu notă că la litoralul românesc hamsia se pescuiește mai ales la taliene și în cantități puțin însemnate la traul, situația menținându se similară și în prezent.

Șprotul (Sprattus sprattus – Linnaeus, 1758) este specie pelagică costieră (Fig. 20), uneori ajunge foarte aproape de coastă, pătrunde în estuare tolerând salinități de până la 4 psu (Stăncioiu, 1976).

În timpul zilei se menține la adâncimi mai mari și noaptea se ridică la suprafață. Formează concentrații importante și efectuează mari migrații între locurile de hrănire și zonele de reproducere. Se poate reproduce în tot cursul anului iar prima maturitate sexuală în jurul vârstei de un an (Radu și Radu, 2008).

Are o largă distribuție geografică întâlnindu-se în Oceanul Atlantic de Est, Marea Baltică, la coastele Marocului. În Marea Mediterană și Marea Neagră coabitează aceeași specie cu particularitățile sale pentru fiecare bazin (FAO, 1987).

Șprotul din Marea Neagră preferă apele reci și execută migrații neregulate determinate de condițiile de temperatură. Există o tendință de deplasare a cârdurilor spre coastă și spre nord primăvara și spre larg toamna. Tineretul se găsește larg răspândit în straturile de apă caldă pe suprafața mării. Adulții tind să rămână în general sub termoclină, pătrunzând deasupra ei numai primăvara și toamna (Stăncioiu, 1976).

Șprotul iernează în largul mării la adâncimi de circa 80-100 m; în lunile aprilie-mai el se apropie de zona litorală în cantități exploatabile, vara evită temperaturile ridicate ale apei, efectuând migrații de la coastă spre larg unde, la adâncime, găsește straturi de apă cu temperaturi de până la 17oC; în lunile iulie – august, când temperatura apei depășește 20oC, șprotul apare la coastă numai cu contracurenții de apă rece. Adulții se hrănesc mai ales cu crustacei planctonici, ouă și larve de copepode, precum și cu diatomee (Stăncioiu, 1976).

Stavridul (Trachurus mediterraneus ponticus Aleev, 1956), (Fig. 21), este o specie marină pelagică, migratoare, trăiește în cârduri mari de la suprafață până la circa 100 m adâncime, mai aproape de coastă vara (Radu și Radu, 2008).

Se reproduce vara iar prima maturitate sexuală o atinge la 23 cm lungime totală. Este răspândit în Marea Neagră, Marea de Azov (afară de părțile sale dulci), Marea Marmara (mai ales iarna) și de asemenea în Atlanticul de Est. La litoralul Mării Negre este răspândit mai ales în partea nordică și iernează în zona de est și de sud a Mării Negre (Radu, 2011).

Apariția stavridului la litoralul românesc este strâns legată de încălzirea apei până la 140C, care are loc de regulă în ultima decadă a lunii mai. De asemenea, salinitatea de 12-16 g‰ și vânturile din sectorul sudic sunt factori care favorizează apropierea cârdurilor de litoralul nostru. Hrana constă îndeosebi din pești (hamsie, aterină, barbun, șprot) și crustacei (creveți și misidacee) (Radu, 2001).

O familie de pești, importantă din punct de vedere economic, din Marea Neagră este familia Acipenseridae (sturioni), care este reprezentată de două genuri: Acipenser și Huso. Sturionii sunt specii migratoare, anadrome, care trăiesc în mare iar pentru reproducere migrează în fluvii.

Sturionii din Marea Neagră pătrund în fluvii unde se reproduc, fiind orientați de curentul de apă dulce al fluviului pe care-l sesizează în această stare de sensibilitate la distanțe considerabile. Totodată s-a constatat că sturionii din zona marină românească pătrund în Dunăre diferențiat în funcție de temperatura apei (Radu și Radu, 2008).

De menționat că pescuitul la sturioni în apele românești ale Mării Negre a fost interzis începând cu anul 2007 pentru o perioadă de 10 ani, iar în 2016 pentru încă 5 ani, exemplarele din imaginile de mai jos au fost capturate, marcate și apoi eliberate în cadrul unor expediții de cercetare realizate de cercetătorii de la INCDM „Grigore Antipa” (Fig. 22).

O specie de pește valoroasă din punct de vedere economic este calcanul (Psetta maeotica, Fig. 23). Specie demersală care se întâlnește pe funduri nisipoase și pietroase până la 80 m adâncime.

În perioada martie-aprilie părăsește locurile de iernat și migrează către țărm, până la 18-30 m, pentru reproducere și hrănire. Reproducerea are loc din martie până în iunie iar maturitatea sexuală o atinge la 3-4 ani, rar la 2-5 ani. Adulții se întâlnesc iarna la adâncimi de 60-70m. Cele mai mari aglomerări de calcan se găsesc în regiunile vestice și nord-vestice, la coastele Bulgariei, României, Rusiei și mai puține în apropierea strâmtoarei Kerci. Se hrănește cu pești și nevertebrate (Radu, Radu, 2008).

Bacaliarul (Merlangus merlangius euxinus, Fig. 24) este specie comună în Marea Neagră și Marea de Azov; în Mediterana este prezent în Marea Egee și Marea Adriatică; se întâlnește în ape costiere până la 200 m în general, de la 30 la 100 m, pe funduri pietroase, nisipoase, mâloase și argiloase răspândită în toate regiunile Mării Negre. Toamna și primăvara se întâlnește în vecinătatea țărmului iar vara, când temperatura apei crește, se retrage la adânc și se apropie de coastă numai cu contracurenții de apă rece. Icrele și larvele sunt pelagice. Reproducerea are loc mai ales din ianuarie până în aprilie dar și pe parcursul întregului an. Prima maturitate sexuală la 2 ani în Marea Neagră (Bănărescu, 1964).

Rolul lui în procesele biologice ale Mării Negre este deosebit de important în sensul că face legătura între viețuitoarele pelagice și cele care populează zona din apropierea fundului. Acest rol este determinat și de faptul că el se hrănește îndeosebi cu viețuitoare pelagice (Fig..) și este la rândul său consumat de răpitorii care populează zona din apropierea fundului (Radu, Radu, 2008).

Rechinul (Squalus acanthias) este o specie cu valoare economică mare și este răspândit în apele temperate, calde până la boreale ale Oceanului Atlantic și Pacific. Este vorace, foarte bun înotător, în general demersal de la 10 la 200 m în Mediterana și până la 120 m în Marea Neagră. Formează adeseori cârduri mari de exemplare de același sex sau de aceleași dimensiuni. Specie ovovivipară care se reproduce primăvara, dezvoltarea embrionară durează 18-22 de luni. Adulții migrează primăvara către coastă. Iarna și vara rechinul se găsește cantonat de obicei la adâncimi de 30-90m, sub termoclină, hrănindu-se cu pești de dimensiuni mici cum ar fi șprot și tineret de bacaliar (Radu, Radu, 2008).

Pe lângă speciile ce aparțin ihtiofaunei, în Marea Neagră trăiesc și trei specii de cetacee: marsuinul (Phocoena phocoena), delfinul comun (Delphinus delphis) și afalinul (Tursiops truncatus ponticus); mamifere marine situate în vârful piramidei trofice, ca indivizi lipsiți de prădători naturali în acest bazin.

Afalinul, a fost observat în Marea Negră, organizat în comunități de zeci de indivizi, preferând apele continentale de mică adâncime dar, desigur, observat și în zonele de larg.

Începând cu anul 2008, afalinul de Marea Neagră a fost clasificat ca specie periclitată și inclus în Lista Roșie cu Speciile Periclitate a IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii). Motivul principal fiind declinul populației care a avut loc prin exploatare directă (ucidere, în perioada când era legal acest lucru), mortalitate accidentală (prinderea în plasele de pescuit) dar și modificări în cadrul habitatului prin intensificarea presiunii antropice.

Delfinul comun, preferă zonele de larg, unde au fost semnalați cel mai adesea dar au fost observați și în zonele de coastă, când vin după hrană; preferă speciile de pești pelagice mici (șprot, hamsie) dar și stavridul (Radu și Radu, 2008).

De asemenea, este încadrat în Lista Roșie a IUCN dar în categoria Vulnerabil; motivele includerii sunt aceleași ca la afalin.

Marsuinul populează în principal apele puțin adânci ale șelfului continental, de-a lungul întregului perimetru al Mării Negre. În lunile noiembrie și decembrie sunt întâlniți în dreptul gurilor Deltei Dunării. Grupuri de Phocoena sunt întâlnite la sud de Constanța până la Costinești, la adâncimi reduse, în imediata apropiere a litoralului. Sunt ihtiobentofagi, hrănindu-se cu pești și nevertebrate (cambulă, calcan, guvid, aterină, gasteropode). Rația zilnică de hrană este de 3-5 kg (Birkun & Frantzis, 2008).

Marsuinul de Marea Neagră a fost evaluat ca specie periclitată și inclus în Lista Roșie a Speciilor Periclitate a IUCN.

Cetaceele, parte integrantă a ecosistemului marin, sunt vertebrate cu ciclu lung de viață, aflate pe cele mai înalte niveluri ale lanțului trofic și cu o rată de reproducere foarte scăzută. Acestea sunt vulnerabile la un complex de amenințări derivate dintr-o varietate de acțiuni umane, între care exploatarea și vânarea directă, capturarea accidentală în timpul activităților pescărești, pierderea și degradarea habitatelor, substanțele contaminante și perturbările datorate traficului maritim (Birkun, 2002).

2.3. Infuența factorilor biotici și abiotici asupra resurselor pescărești

Raporturile dintre organism și diferitele elemente ale mediului său abiotic și biotic nu există izolat unele de altele, ele aflându-se într-un sistem de relații unitar, indisolubil. Modificând în natură o anumită legătură biotică sau abiotică, provocăm inevitabil o restructurare a întregului sistem de relații reciproce dintre organism și mediu (Nikolski, 1962).

Comportamentul (migrațiile, agregarea, dispersia) și în consecință accesibilitatea peștelui este determinată de o multitudine de factori de mediu care și ei la rândul lor sunt influențați sau determinați de condițiile meteorologice. Deși, se încearcă analiza comportamentului peștelui din punct de vedere al unei cauze, trebuie avut tot timpul în vedere că reacțiile peștelui pot varia considerabil și că mai mulți stimuli pot fi prezenți la un moment dat (Radu et al. 2004).

Influența curenților marini asupra distribuției și comportamentului peștilor

Un impact puternic asupra stocurilor de pești o pot avea curenții marini.

La maturare, unele specii încep migrația activă, înotând împotriva curentului până la locurile de reproducere. De asemenea, după reproducere peștele poate fi extenuat, slăbit, fiind transportat de către curent spre locurile de hrănire (Radu et al., 2004)

De cele mai multe ori, recrutarea unui stoc de pește depinde foarte mult de transportul icrelor și larvelor de la locurile de reproducere către zonele de creștere și hrănire (Fraser, 1958).

De asemenea, efectul curenților asupra peștilor poate fi potențat de intensitatea și durata vântului.

Rodewald (1960) a analizat fluctuațiile în debarcările de pește și disponibilitatea diferitelor stocuri de pește în corelație cu anomaliile vântului din Marea Barenț, rezultând că variațiile la scară mare în presiunea atmosferică determină disponibilitatea în pescuit a unui număr important de specii comerciale.

Zusser (1958) susține o teorie conform căreia există o agregare semnificativă a peștilor comerciali în mod obișnuit în centrul curenților circulari, unde peștele se odihnește sau se hrănește, acolo existând și o acumulare de plancton, icre și puiet de pește.

La litoralul românesc al Mării Negre, au fost observate deosebiri în ceea ce privește cantitatea peștilor dar și numărul de specii capturate prin pescuitul cu unelte fixe (talian) din cele trei zone (de nord, din centru și de sud) unde prezența curenților este repartizată diferit.

Sedykh (1979) studiind relațiile dintre condițiile hidrologice, în special a curenților de upwellig și ciclu biologic al diferitelor specii de pești pelagici, a pus în evidență raporturile directe existente între variațiile intensității upwellingului cu variațiile perioadei de maturare, ritmul de creștere, abundența numerică pe grupe de vârstă și a biomasei.

Influența valurilor

Este cunoscut faptul că peștele evită straturile superioare ale apei când este vremea neprielnică, cu valuri puternice, coborând de obicei în straturile mai adânci ale apei, unde acțiunea valurilor nu se resimte (Cărăușu, 1952).

O influență deosebit de mare exercită asupra peștilor valurile din zonele litorale ale mării, unde forța unui val poate atinge până la 1,5 t/m2. Totuși, peștii care trăiesc în zona litorală se caracterizează prin adaptări speciale, care îi ajută să supraviețuiască în condiții extreme.

Valurile nu exercită numai o influență mecanică directă asupra peștilor, ci și o mare influență indirectă, contribuind la amestecarea apei și coborârea saltului termic. În apele de mică adâncime furtunile sporesc turbiditatea apei și limitează distribuția către țărm a unor specii care nu suportă condiții de turbiditate (Cărăușu, 1952).

Influența temperaturii apei marine

În cele mai multe studii, temperatura apei constituie indicatorul cel mai folositor pentru a determina schimbările condițiilor ecologice.

Sulivan (1954) a arătat efectele temperaturii apei asupra mișcării și distribuției peștelui, prezentând rolul și mecanismul de receptor al sistemului nervos central ca răspuns la temperatură. Aceasta poate acționa asupra peștelui ca: stimul nervos, modificator al proceselor metabolice și modificator al activității corpului.

Schmidt (1931) și Nikolski (1962) au arătat efectul temperaturii apei asupra caracterelor meristice ale peștilor, manifestându se prin numărul vertebrelor și al radiilor care cresc atunci când temperatura scade.

Temperatura poate determina o diferențiere în distribuția regională a juvenililor și adulților, deoarece aceștia au cel mai adesea o preferință și toleranță diferită pentru aceasta (Alverson et al., 1964).

Abundența și reproducerea peștilor sunt dependente în aceeași măsură de legăturile trofice și condițiile de mediu (Christensen & Pauly, 2004).

Influența temperaturii apei asupra comportamentului peștilor este cea mai pronunțată în timpul reproducerii. Însă și înainte de reproducere, are o importanță ridicată, deoarece influențează maturarea produselor sexuale (Nikolski, 1962).

Fiecare specie de pești are un domeniu de temperatură optimă pentru reproducere. Temperatura în afara limitelor optime face ca organismul peștelui să reacționeze, de exemplu, maturarea gonadelor să întârzie.

Temperaturi neobișnuite în zonele de reproducere și în timpul sezonului de reproducere determină peștele să se reproducă și în alte zone decât acelea în care el merge în mod obișnuit pentru aceasta (Simson, 1953).

Dezvoltarea icrelor și larvelor constituie indubitabil perioada cea mai critică din viața unui pește, deoarece acum sunt cel mai puternic afectați direct și indirect de condițiile fizice. Temperatura influențează direct rata de dezvoltare și în relație cu salinitatea determină densitatea apei, afectând astfel flotabilitatea icrelor. De asemenea, perioada de incubare și durata vieții larvare depind direct de temperatură, care, în relație cu intensitatea curenților, va determina intensitatea eclozării și rata de supraviețuire a larvelor (Kurita, 1959).

Ratele de hrănire și creștere sunt afectate nu numai prin disponibilitatea hranei, ci și indirect prin temperatura apei. La o temperatură în afara limitelor optime, activitatea de hrănire este în mod obișnuit redusă. După Brett (1958), există un nivel al temperaturii la care diferența dintre ratele metabolice din timpul odihnei și din perioada activă este maximă. De aceea, există o temperatură optimă pentru rata metabolică (viteza de convertire a materialului nutritiv în materie vie) și, implicit pentru o creștere optimă.

Deși, studiile au arătat că, cele mai multe specii de pești au un domeniu larg al toleranței față de temperatură, totuși, creșterea va fi optimă doar într-un domeniu limitat.

Influența salinității

Influența directă a salinității asupra celor mai multe specii poate fi considerată minoră. Acest lucru a fost demonstrat de Holliday și Blaxter (1960) care au arătat că fertilizarea, dezvoltarea și eclozarea icrelor de hering există în salinități care variază de la 5,9 la 52,5PSU.

Variațiile salinității în zonele de larg sunt relativ mai mici, însă în zonele costiere sunt considerabile datorită aportului apelor curgătoare. Aceste variații pot afecta reglările osmotice ale peștelui, cu implicații la nivel de consum energetic (Boeuf & Payan, 2001) și pot avea influență asupra flotabilității icrelor pelagice.

La litoralul românesc, acțiunea apelor dulci se resimte foarte activ în stratul de suprafață (0-10 m), având o puternică influență asupra speciilor pelagice ce populează acest strat de apă. Dintre speciile comerciale, și hamsia este afectată; deoarece migrează primăvara pentru hrănire în zona costieră. De asemenea, influența salinității se observă și prin analiza capturilor înregistrate prin pescuitului cu taliene, astfel, în partea de sud capturile sunt mai însemnate datorită unei fluctuații ale salinității mai mici decât în parte de nord.

Influența oxigenului dizolvat

În condiții normale ale mediului marin, conținutul de oxigen dizolvat al apei nu ar trebui să devină un factor limitator în distribuția peștilor. Totuși, în unele cazuri, oxigenul poate afecta comportamentul peștelui, fiind un factor de întârziere a depunerii icrelor sau controlând migrațiile peștilor demersali către zonele cu adâncime mică (Radu et al., 2006).

O influență asupra distribuției peștilor dar care poate determina și mortalități în masă, este fenomenul de upwelling al stratului de apă puțin oxigenată (Cărăușu, 1952).

Astfel, un strat de apă puțin oxigenat, identificat mai ales, în zona de fund, unde oxigenul este consumat prin descompunere și apele sunt mai slab ventilate, sub acțiunea upwellingului poate fi adus către suprafață având ca posibil rezultat mortalitatea peștilor.

Un exemplu în acest sens îl constituie situația de la litoralul românesc în vara anului 1999. Ca urmare a persistenței fenomenelor de înflorire algală din lunile iunie și iulie, a temperaturilor caniculare prelungite dar și a unei slabe agitații a apelor, în zona costieră s-au înregistrat frecvente situații de subsaturație în oxigen, cu o concentrație a acestuia sub 5 cm3/l (Rapoarte interne INCDM).

Acestor manifestări ce au prelungit starea de fapt, s-au suprapus în prima parte a lunii august și efe ctele apariției la coastă a fenomenului de upwelling prin împingerea spre larg a apelor de coastă și apariția la țărm a unor mase de apă rece, cu salinitate ridicată și conținut slab de oxigen. Apoi a urmat o scădere a temperaturii apei (cu până la 11oC în 3 zile) și o diminuare a concentrației de oxigen până la valori de 3,64-4,78 cm3/l. Urmare a acestui fenomen, în Baia Mamaia s-au semnalat cantități importante de pești morți sau în stare letargică, care au fost împinse de val la țărm (Raport intern INCDM).

Influența luminii

Lumina exercită o anumită influență asupra metabolismului la pești, precum și asupra maturației produselor sexuale (Batty et al., 1990).

Astfel, pentru majoritatea peștior lumina constituie un element indispensabil al mediului. Pătrunderea luminii în apa mării este dependentă de intensitatea luminii la suprafață iar compoziția spectrală a luminii se schimbă cu adâncimea.

Lumina și vederea peștelui sunt două elemente de bază exploatate de pescăriile cu unelte capcană, mai ales în proiectarea aripii conducătoare, fiind necesar de a spori contrastul vizual al aripii conducătoare prin fire mai groase și colorate. A fost determinat faptul că galbenul sporește contrastul (Nomura, 1980). Evitarea uneltei de pescuit descrește cu cât lumina este mai slabă; astfel, pentru a descrește vizibilitatea și contrastul setcilor și traulului, sunt folosite culorile albastru și verzui pentru plasă.

În ceea ce privește, relațiile biotice la nivelul ihtiofaunei, de menționat că legăturile biotice ca și cele abiotice nu există izolat în natură; atât relațiile interspecifice cât și intraspecifice sunt condiționate reciproc și legate în mod direct de mediul abiotic.

Natura relațiilor interspecifice dar și intraspecifice se formează în cadrul procesului de geneză a speciilor în condițiile habitatului ce urmează a fi populat. Astfel, se stabilesc diverse legături, normale, între indivizii prezenți în habitatul respectiv; la care se adaugă adaptări speciale la condițiile existente sau care pot apărea în cursul evolutiv.

La pești, una dintre cele mai cunoscute forme de relații biotice intraspecifice o constituie formarea bancurilor; această manifestare are importanță la nivel de protecție, nivel trofic dar și reproductiv.

Peștii aflați în banc observă de la distanță mai mare pericolul (răpitorul sau unealta de pescuit). Uneori bancul de pești are și o importanță protectoare directă împotriva răpitorilor. Astfel, la apropierea unui răpitor, de exemplu a stavridului, hamsia din Marea Neagră formează o aglomerare compactă, începând uneori să se miște în cerc. Atât timp cât stavridul nu reușește să “spargă” această aglomerare, el nu poate prinde nici măcar un singur exemplar (Nikolski, 1962).

Relațiile interspecifice la pești au un caracter mai variat, și se pot manifesta prin prădătorism, parazitism, comensalism, raporturi reciproce contradictorii pe baza nutriției cu hrană asemănătoare, dar și alte tipuri de legături.

Un exemplu clar de astfel de relație și cu implicații puternice asupra resursei pescărești, s-a manifestat în Marea Neagră prin pătrunderea accidentală a ctenoforului Mnemiopsis leidyi, semnalată în anul 1982.

Această specie a înregistrat dezvoltări masive astfel încât, după 1987 în perioadele de vară-toamnă s-a ajuns la valori ale biomasei de 109 tone pe întreaga mare; în unele zone de coastă abundența sa a fost de 10-12 kg/m2 (Rapoarte INCDM).

Specie concurentă la hrana peștilor zooplanctonofagi și mare consumatoare de icre și larve de pește, această specie a fost considerată ca având influență puternică în diminuarea comunităților pelagice și a stocurilor peștilor comerciali planctonofagi, ca hamsia.

II. Contribuții personale la evidențierea comportamentului hamsiei

Informații privind comportamentul de migrație al hamsiei la Marea Neagră, au fost obținute prin analiza probelor colectate de la punctele pescărești situate de-a lungul coastei românești a Mării Negre dar și a probelor colectate în campaniile de pescuit științific cu traulul pelagic, din perioada 2011 – 2016.

Atfel, au fost evidențiate unele aspecte ale biologiei și etologiei hamsiei în perioada de migrație pentru hrănire, reproducere și iernare.

3. Material și metodă

3. 1. Colectarea probelor

Probele colectate de la punctele pescărești situate de-a lungul coastei românești a Mării Negre (Fig. 24.) dar și probe colectate în campaniile de pescuit științific cu traulul pelagic, au fost aduse în cadrul laboratorului de Ihtiologie al INCDM Grigore Antipa.

3.2. Determinarea și încadrarea sistematică

Pentru identificarea și încadrarea sistematică a materialului studiat, a fost folosit “Determinatorul principalelor specii de pești din Marea Neagră“ (Radu & Radu, 2008).

Hamsia, Engraulis encrasicolus (Linnaeus, 1758) face parte din Ordinul Clupeiformes, Familia Engraulidae.

În primă fază, proba a fost analizată prin repartizarea indivizilor pe specii, ulterior s-au făcut observații în funcție de obiectivul propus (Fig. 25).

3.3. Determinarea parametrilor de creștere

Pentru studiul parametrilor de creștere au fost realizate diverse măsurători la hamsie.

Un eșantion de analiză a fost format dintr-un număr aproximativ de 200 de indivizi.

Astfel, exemplarele de hamsie au fost măsurate cu ajutorul unui ihtiometru și repartizate pe clase de lungime; de asemenea, pentru determinarea greutății corporale a fost utilizat un cântar electric (Fig. 26).

Determinarea sexului a fost efectuată vizual și exemplarele repartizate pe sexe. Gradul de maturare al gonadelor a fost determinat vizual. Stadiile de dezvoltare folosite în cadrul INCDM Grigore Antipa, sunt cele stabilite de Nikolski (1962):

*stadiul I: indivizi, tineri, imaturi; glandele genitale sunt slab dezvoltate cu aspect de cordoane sau benzi înguste și care aderă de pereții abdominali; sexul nu poate fi determinat cu ochiul liber;

*stadiul II: glandele sunt mici, sexul poate fi determinat cu ochiul liber, ovarul are aspect granular iar testiculele pot avea aspectul unui organ lățit, cu o margine ascuțită;

*stadiul III: glandele incă nu sunt mature, dar ovaru; ocupă 1/2 – 1/3 din volumul cavității abdominale și încep să se vadă icre mici iar testiculul are suprafața roz (de obicei);

*stadiul IV: glandele sunt bine dezvoltate și ocupă 2/3 din cavitatea abdominală, icrele sunt mari și transparente și se separă ușor unele de celelalte; testiculele sunt de culoare albă (Fig. 27, 28).

*stadiul V: indivizii sunt în plin proces de reproducere, nivel maxim, cu eliberarea produselor sexuale, acestea curg prin orificiul genital la cea mai mică presiune exercitată asupra abdomenului (Fig…).

*stadiul VI: indivizii deja au eliberat complet icrele și lapții.

Pentru determinarea raportului lungime-greutate, s-a utilizat relația W = axLtb (Carlander, 1977), unde: W = greutatea (masa) peștelui; Lt = lungimea totală a peștelui; a și b = constantele de regresie.

Relația lungime – greutate este utilizată pentru a determina starea de întreținere a peștilor și tipul de creștere (izometrică sau alometrică). Un coeficient b = 3 semnifică o creștere izometrică liniară a peștelui (lungimea și greutatea cresc proporțional) (Ricker, 1975).

Parametrii de creștere (L∞, k, to) sunt valori numerice într-o ecuație Von Bertalanffy prin care se poate estima mărimea corpului unui pește când acesta ajunge la o anumită vârstă.

L∞ se interpretează ca lungimea medie a celui mai în vârstă individ (se mai numește și lungimea asimptotică.

k este un parametru de curbură care determină cât de repede se apropie peștele de L∞.

Speciile cu ciclu de viață scurt, ca al hamsiei, ajung la L∞ într un an sau doi și au valori ridicate pentru parametrul k.

To mai este numit și <parametru de stare inițială> determină punctul în timp când un pește are lungimea 0 (Radu, 2006).

Pentru rata de mortalitate a fost folosită formula (Radu, 2006):

E = rata de exploatare: 0.00 – 0.05 (stoc exploatat);

0.5 – 1.0 (stoc puernic exploatat)

FT = MET/1-ET unde: FT = mortalitatea prin pescuit la timpul T ; M = mortalitatea naturală ET = rata de exploatare în anul T;

De asemenea ecuația, Beverton și Holt calculată astfel:

Z = K (L∞ – Lm)/ Lm – Lc

unde, Lc = lungimea la care 50% din peștii intrați în unealta de pescuit sunt reținuți; Lm = lungimea medie a capturii.

Pentru calcularea mortalității naturale a fost folosită formula (Rikhter si Efanov):

M =1.521/Tm0.720 – 0.155

unde, Tm = vârsta maturării masive

3.4. Determinarea vârstei

La majoritatea speciilor de pești vârsta poate fi determinată prin analiza discontinuităților care se formează în structura scheletică. Structurile osoase cele mai folosite pentru determinarea vârstei sunt otoliții și solzii. La hamsie, vârsta a fost determinată prin analiza otoliților.

Otoliții au fost prelevați din urechea internă (Fig. 29).

După prelevare otoliții au fost degresați cu alcool și apoi analizați cu ajutorul unui binocular 40X (Fig. 30).

Otoliții sunt structuri tridimensionale, pe suprafața lor apar zone concentrice și în funcție de materia organică depusă pe fiecare zonă, cercurile pot fi opace sau transparente (Fig. 31).

Astfel, un inel anual de creștere este considerat cel format dintr-o zonă opacă urmată de una transparentă (Galațchi et al., 2016).

Pentru o evaluare obiectivă, a fost analizat câte un eșantion lunar. Eșantionul este format dintr-un număr de aproximativ 200 indivizi, repartizați pe clase de lungime (Tab. 4).

Tabel nr. 4 Eșantion de analiză al vârstei la hamsie, luna mai 2015 (original)

De asemenea, a fost calculată lungimea medie pe clasă de vârstă dar și greutatea medie.

După determinarea vârstei otoliții sunt stocați în mediu uscat.

3.5. Determinarea indicatorilor generali și de tip fiziologic

În vederea evidențierii comportamentului de migrație la hamsie, pentru hrănire, reproducere și iernare au fost calculați mai mulți indicatori.

Pentru analiza datelor privind conținutul stomacului a fost calculat indicele de frecvență; înregistrarea numărului de stomacuri care conțin unul sau mai mulți indivizi din fiecare categorie de hrană, poate fi exprimată în procente din totalul stomacurilor analizate, după formula (Surugiu, 2007):

F = ni/N x 100

unde, ni=numărul de stomacuri în care s-a găsit specia i;

N=numărul total de stomacuri analizate

De asemenea, a fost calculat coeficientul de umplere al tubului digestiv sau coeficientul de îngrășare după formula (Frost și Smyly, 1952):

CU = ms / mp x 100

unde, CU – coeficientul de umplere a tubului digestiv la pești

ms – masa conținutului stomacal

mp – masa totală a peștelui

Această formulă de calcul a fost folosită pesntru speciile de talie mică, astfel, se potrivește și pentru hamsie.

Cântărirea conținutului stomacal s-a realizat cu ajutorul unui cântar electric, a fost prelevat stomacul, a fost cântărit individul înainte de prelevare, după prelevarea stomacului și stomacul individual (Fig. 32).

Au fost analizați indivizi extrași în mod aleatoriu din probele prelevate lunar, pentru a obține o situație cât mai reprezentativă a valorii coeficientului de umplere al stomacului.

După realizarea măsurătorilor biometrice și a cântăririi indivizilor am calculat coeficientul Fulton (K), (Beverton & Holt, 1957). Acest indice caracterizează condiția fiziologică a peștelui. Acesta se calculează după următoarea formulă:

K = (g/ l³) x 100, unde

g = greutatea în grame

l = lungimea standard în cm

Cu cât valorile coeficientului Fulton sunt mai apropiate de valoarea 1, cu atât peștele este mai bine dezvoltat.

Pe lângă analiza stadiilor de maturare la hamsie, pentru o evaluare obiectivă a fost propusă și calcularea indicelui gonado-somatic, după formula (Radu și Maximov, 2006):

IGS = Greutate gonade / Greutate totală * 100

Astfel, au fost prelevate de la exemplarele de hamsie, gonadele și au fost cântărite (Fig. 33).

Acesta este un indicator ce oferă informații despre succesul reproducerii unei specii, astfel, a fost calculat pentru perioada de reproducere intensă mai-iulie.

Un alt indicator care a fost analizat este fecunditatea, cantitatea de icre din ovarele peștilor. Pentru calcul a fost folosită formula Wiliams, 1997:

N = p x F / m x 100

unde, N= fecunditatea

p = raportul gonadosomatic

F = greutatea corpului

m = greutatea medie a unui ovul

De asemenea, a fost calculat un indice de creștere de tip fiziologic – indexul hepatosomatic. Peștii stochează energia în țesutul muscular, dar acumulează energie și în ficat pe perioade de consum ridicat de energie.

A fost prelevat ficatul de la hamsie, cântărit și calculat indicatorul hepatosomatic după formula:

IH=(greutatea ficatului/greutatea corporală) x 100

Un indice hepatosomatic mare indică un pește care este bine hrănit (Schreck și colab., 1990).

3.6. Determinarea concentrației de metale grele

Determinarea concentrației de metale grele a fost realizată în cadrul Laboratorului de Măsurători și Analize Fizico-Chimie din INCDM “Grigore Antipa”, sub îndrumarea doamnei dr. Andra Oros, cercetător științific I.

Astfel, pentru determinarea concentrației de metale grele în țesut de hamsie, conservarea și prelucrarea preliminară a probelor, precum și metodologia de analiză au respectat metodele de referință recomandate în studiul poluării mediului marin (IAEA-MEL, 1999).

Probele de hamsie au fost au fost liofilizate, omogenizate, cântărite și supuse digestiei cu 5 mL de acid azotic (HNO3 65%, Suprapur Merck) în recipiente de Teflon sigilate (60 mL Savillex), pe plită, la temperatura de 1200C. După încheierea procesului de digestie, probele au fost aduse la un volum de 100 mL folosind apă deionizată (18,2 MΩ.cm, Millipore). Metalele grele (cupru, cadmiu, plumb, nichel, crom) au fost analizate din soluțiile astfel obținute după digestia probelor utilizând spectrofotometrele de absorbție atomică cu cuptor de grafit model ATI-UNICAM 939Z și SOLAAR M6 Dual Thermo Electron-UNICAM.

Acuratețea metodelor de analiză a fost verificată cu materiale de referință certificate (MRC). Metoda absorbției atomice cu cuptor de grafit (Graphite Furnace Atomic Absorption Spectroscopy – GF AAS) este extrem de sensibilă și permite determinarea cu precizie și acuratețe a metalelor din probele de mediu (Oros, 2009).

Spectrometria de absorbție atomică se bazează pe proprietatea atomilor de a absorbi radiația luminoasă de anumite lungimi de undă. Astfel, intensitatea radiației absorbite este proporțională cu numărul atomilor prezenți. Absorbția atomică prezintă o mare specificitate rezultată din faptul că asupra atomilor liberi se proiectează radiația care poate fi absorbită numai de o specie atomică dată (Oros, 2009).

Metoda absorbției atomice este cantitativă și relativă, în sensul că necesită efectuarea unei etalonări prealabile. Astfel, s-au utilizat soluții stoc standard în concentrație de 1000±2 mg/l element, disponibile de piață (Merck). Din acestea s-au preparat, prin diluții successive, soluții stoc standard intermediare (5000 ng/ml) și soluții standard de lucru (concentrația cea mai mare de pe curbă, top standard). În funcție de domeniul de linearitate al fiecărui element (linearitatea curbei de etalonare), acestea au avut concentrații de 10 ng/ml (Cd), 25 ng/ml (Pb), 50 ng/ml (Ni, Cu) sau 100 ng/ml (Cr). La soluțiile standard de lucru, s-au adăugat și 5 ml de acid azotic pentru a avea acceași matrice ca probele în urma prelucrării preliminare (Oros, 2009).

Tehnica GF AAS este foarte selectivă și permite dozarea elementelor prezente la nivel de urme (limite de detecție de 0,010 μg/l Cd, 0,25 μg/l Cr, 0,065 μl/ Cu, 0,03 μl/Pb, 0,065 μl/Ni).

3.7. Determinarea concentrației de pesticide organoclorurate

Determinarea concentrației de pesticide organoclorurate a fost realizată în cadrul Laboratorului de Măsurători și Analize Fizico-Chimie din INCDM “Grigore Antipa”, sub îndrumarea doamnei dr. Valentina Coatu, cercetător științific I.

Astfel, pentru determinarea pesticidelor organoclorurate (POC) în hamsie, țesutul a fost liofilizat; pentru analiză, s-au folosit circa 3 g de țesut liofilizat. Pentru aprecierea recuperării s-a folosit ca standard intern 2,4,5 triclorbenzen. Extracția pesticidelor organoclorurate din probele de biotă s-a realizat cu 30 ml acetonă/hexan (1:1,v:v), într-un sistem de extracție cu microunde Start E Milestone, timp de 30 minute la 120°C. Procesarea ulterioară a probelor a respectat următoarele etape: concentrarea extractelor la rotoevaporator, purificarea probelor pe coloană de florisil, respectiv aluminiu/siliciu și concentrarea probelor utilizând concentratorul Kuderna-Denish și flux de azot. Determinarea conținutului de pesticide organoclorurate s-a realizat prin metoda gaz-cromatografiei, cu un gaz-cromatograf Perkin Elmer CLARUS 500, echipat cu detector de captare a electronilor (Coatu at al., 2013).

Compușii analizați au fost HCB, Lindan, Heptaclor, Aldrin, Dieldrin, Endrin, p,p'DDE (Diclor-Difenil-Dicloretilen), p,p'DDD (Diclor-Difenil-Dicloretan) și p,p'DDT (Diclor-Difenil-Tricloretan).

3.8. Determinarea compoziției biochimice globale

Determinarea compoziției biochimice globale din țesutul hamsiei, a fost realizată în cadrul Laboratorului de Biochimie din INCDM “Grigore Antipa”, sub îndrumarea doamnei dr. Daniela Roșioru, cercetător științific I și s-au utilizat chiar metode standard de analiză, perfecționate de doamna Roșioru, în cadrul institutului (Roșioru, 2008).

Astfel, umiditatea și substanța uscată au fost determinate prin uscare în etuvă la 105oC timp de 24 h, iar substanța minerală s-a determinat prin ardere la 550oC timp de 6 h (Farmacopeea Română, 1993). Cantitatea de material afost cântărită într-un creuzet de porțelan, în prealabil cântărit, și s-a uscat la etuvă la temperatura de 105oC timp de 2h. Apoi s-a răcit în exicator și s-a cântărit, după care s-a calcinat până la greutate constantă la 550 oC. Creuzetul s-a lăsat în exicator să se răcească și s-a cântărit. S-a repetat calcinarea până la obținerea unei greutăți constante.

Diferența de greutate dintre creuzetul cu substanță uscată la temperatura de 105oC și creuzetul gol reprezintă conținutul de substanță uscată. Iar diferența de greutate dintre creuzetul cu material calcinat și creuzetul gol reprezintă conținutul de reziduu mineral/substanță minerală (cenușa).

Conținutul de proteine (% din substanța uscată) al țesutului de hamsie fost analizat prin metoda Lowry (Lowry et al., 1951).

Conținutul de lipide s-a determinat prin extracție cu eter cu aparatul Soxhlet. Metoda Soxhlet se bazează pe extracția repetată cu eter etilic sau eter de petrol a substanțelor grase din probă, urmată de îndepărtarea solventului și cântărirea reziduului gras obținut.

Metodele de determinare cantitativă a grăsimii se bazează pe proprietatea acesteia de a se dizolva în solvenți organici. Metoda Soxhlet se bazează pe extracția repetată cu eter etilic sau eter de petrol a substanțelor grase din probă, urmată de îndepărtarea solventului și cântărirea reziduului gras obținut (Soxhlet, 1879).

Toate datele au fost analizate prin metode de calcul adaptate domeniului.

3.9. Prelucrarea statistică a datelor

Rezultatele au fost interpretate din punct de vedere statistic atât cu programul Microsoft Excel 2007 (Testul T, One-Way Anova – Analysis of Variance) cât și cu programul Statistica v. 10.

4. Rezultate și discuții

4.1. Aspecte privind comportamentul de migrație al hamsiei pentru hrănire

Hamsia (Engraulis encrasicolus, Linnaeus, 1758) are corpul alungit, fusiform; ochii sunt mari, situați în jumătatea anterioară a corpului și sunt lipsiți de pleoape. Gura este net inferioară și foarte largă, dechiderea ei depășește mult marginea posterioară a ochiului iar botul este obtuz și comprimat lateral (Bănărescu, 1964). Este o specie pelagică cu rol important în circuitul materiei organice în cadrul bazinului acvatic Marea Neagră.

Studii realizate de-a lungul anilor (Rapoarte interne INCDM), au evidențiat preferința de hrănire a acestei specii pentru componenta planctonică, astfel, reprezintă o verigă de legătură din cadrul multor lanțuri trofice la nivelul mării, fiind la rândul ei hrană pentru alte specii, răpitoare mai mari cum ar fi stavridul, bacaliarul, delfinii (Fig. 34).

La o temperatură a apei de peste 8°C, de regulă această temperatură este înregistrată încă din luna aprilie, hamsia, își face prezența în capturile realizate în apropierea zonei de coastă (Rapoarte interne INCMD).

Deoarecere, abundența și reproducerea peștilor sunt dependente în aceeași măsură de legăturile trofice și condițiile de mediu (Christensen & Pauly, 2004) hamsia se apropie de zona de coastă unde resursa de hrană este mai abundentă.

Hamsia este o specie omnivoră. Componenta zooplanctonică pare să fie preferată, în principal Copepode și Cladocere. Atunci când biomasa zooplanctonică este scăzută, hamsiile pot consuma alte organisme cum ar fi larve de pești, de Polichete dar și fitoplancton (Bulgakova, 1993a).

Dinamica hrănirii hamsiei în Marea Neagră nu este constantă. Studiile au arătat că aceasta a variat pe parcursul a 24 de ore și a fost legată de compoziție alimentară. Atunci când se hrănesc cu copepode, hamsiile încetează activitatea de căutare a hranei în timpul nopții, în timp ce, când se hrănesc cu fitoplancton se înregistrează o creștere a activității de noapte pentru căutare de hrană. Astfel, hamsiile se pot alimenta în mod continuu zi și noapte în cazul în care există o pradă disponibilă (Bulgakova, 1996).

Referitor la zonele preferate pentru hrănire, studii realizate de țările riverane au demonstrat că zonele de coastă sunt cele mai căutate. În perioada anilor 1970-1980, concentrații mari de hamsie au fost identificate, primăvara, în zonele de coastă ale României, Bulgariei, Ucrainei. După anii 90’ au fost înregistrate concentrații mai mari de-a lungul coastei Turciei (Fig. 35).

Studii mai recente, realizate în cadrul expedițiilor de cercetare în apele românești ale Mării Negre au evidențiat prezența hamsiei de-a lungul întregii zone de coastă, mai ales în perioada de hrănire intensă (mai-iulie) în zonele cu adâncime cuprinsă, în principal, între 20-50m (Radu et al., 2013).

De asemenea, pentru a evidenția mai bine zonele preferate de hamsie pentru hrănire a fost calculat parametrul populațional dominanța. Dominanța exprimă așa-numita abundențã relativă a unei specii, reprezentând raportul dintre efectivele unei specii și suma efectivelor celorlalte specii din aria studiatã (Gomoiu & Skolka, 2001).

Acest indice se calculeazã împărțind numărul indivizilor speciei A la numãrul total de indivizi din probã și totul înmulțit cu 100; în funcție de valoarea procentului, speciile se împart în specii subrecedente (> 1,1%), specii recedente (1,2-2%), specii subdominante (2,1-5%), specii dominante (5,1-10)% și speciile eudominante (> 10,1%).

Hamsia este o specie eudominată, a fost identificată în procente de peste 30% în toate eșantioanele analizate din stațiile situate de-a lungul coastei românești a Mării Negre (Fig. 36).

4.1.1. Aspecte privind tipul de hrană – indicele de frecvență

Hrana hamsiei este compusă din organisme fitoplanctonice și zooplanctonice. Studiile au arătat că se hrănește mai intens vara și mai puțin iarna. Analizele efectuate asupra valorii zilnice a hranei consumate au arătat o valoare de până la 32% din greutatea corporală umedă (Bulgakova, 1993b).

De asemenea, eficacitatea procesului de hrănire pare să fie mai legată de compoziția zooplanctonului decât de abundența lui (Plounevez S., Champalbert G., 1999).

Studii realizate în cadrul INCDM în anii ’70-’80, referitoare la compoziția hranei hamsia au evidențiat prezența în proporție mare (30-40%) la toate grupele de vârstă a copepodului Paracalanus parvus cât și a naupliilor de Balanus la peștii de talie mică, și cypris de Balanus la peștii de talie medie și mare. Aceste informații indică o hrănire activă.

Stomacuri de hamsie, prelevate în perioada mai-septembrie 2014, au fost analizate iar speciile din conținutul stomacal au fost identificate cu ajutorul unui microscop (100x) și a Determinatorului ilustrat al florei și faunei României sub redacția Stoica Preda Godeanu, Vol I Mediul Marin, 1995.

Astfel, a fost evidențiată preferința hamsiei pentru copepode, larve veligere de moluște, nauplii de Balanus (Tab. 5).

Tabelul nr. 5 Speciile identificate în stomacul hamsiei pe perioada de analiză mai-septembrie

2014 (original)

*de asemenea, a fost identificată și specia Noctiluca scintillans

După cum se observă în Tabelul nr. 5, în perioada analizată, grupul Copepodelor a fost cel care a predominat în preferința hamsiei pentru hrană.

Grupul copepodele este hrana preferată a hamsiilor și din alte mări. Borme și colaboratorii (2009) au evidențiat preferința pentru copepode a hamsiilor din Marea Adriatică. Mai mult, în conținutul stomacal al multor exemplare au fost identificate doar câteva specii de copepode.

Analiza tipului de hrană pe clase de vârstă a evidențiat o preferință a exemplarelor mai mari pentru grupul copepodelor și a celor mai mici pentru larve de moluște (Fig..).

Se observă o corelație pozitivă semnificativă (p = 0,0001) cu o valoare a lui r = 0,9217 a procentului de copepode indentificate în stomacurile hamsiei și clasele mai mari de lungime.

De asemenea, se observă o corelație negativă semnificativă (p = 0,00008), unde r = -0,9342 între procentul de larve de moluște și clasele mai mici de lungime.

Acestă constatare a fost evidențiată și în anul 2015, corelația mărime indivizi și procent copepode, fiind și mai puternic semnificativă (Fig…).

Analiza de stomacuri de hamsie, prelevate în perioada mai-septembrie 2015, au evidențiat o compoziție a hranei asemănătoare cu cea din 2014 (Tab. 6).

Tabelul nr. 6 Speciile identificate în stomacul hamsiei pe perioada de analiză mai-septembrie

2015 (original)

*de asemenea, a fost identificată și specia Noctiluca scintillans

Totuși, de evidențiat identificarea copepodului Oithona similis în perioada rece din anul 2015.

Concluziile unui studiu realizat în apele turcești ale Mării Negre (Yldiz și Feyzioglu, 2007) au evidențiat legătura directă dintre creșterea capturii de hamsie și creșterea abundenței de copepode.

În mediul acvatic, componenta zooplanctonică are importanță vitală în hrana speciilor de pești comerciale (Deniz & Gonolul, 2016).

O metodă obiectivă și simplă de analiză a datelor adunate prin studiul conținutului stomacului este de a înregistra numărul de stomacuri care conțin unul sau mai mulți indivizi din fiecare categorie de hrană, care poate fi exprimat în procente din totalul stomacurilor analizate. Acesta este indicele de frecvență (F) și a fost calculat după formula de mai jos (Surugiu, 2007):

F = ni/N x 100

unde, ni=numărul de stomacuri în care s-a găsit specia i;

N=numărul total de stomacuri analizate

Astfel, după cum se observă în figura nr. 37, grupul de specii cu cea mai mare frecvență în stomacurile de hamsie analizate este cel al copepodelor.

Referitor la preferința hranei analizată pe sexe, studii realizate pentru indivizi de hamsie capturați din apele Mării Mediterane, partea de N-E au evidențiat că nu există diferențe semnificative (Tudela S., Palomera I., 1997).

Totuși, a fost evidențiat atât în prezentul studiu cât și în alte studii dedicate analizei cantității hranei pe sexe că femelele au un stomac mai plin decât masculii.

4.1.2. Coeficientul de umplere al stomacului

Stomacurile relativ mai grele identificate la hamsii colectate din perioade cu nivel de recrutare ridicat poate sugera o stare biologică bună ce poate favoriza supraviețuirea peste iarnă a unui procent mai mare a stocului de juvenili. (Bachiller et al., 2013).

Metodele de analiză a conținutului stomacal la pești sunt multe.

Hyslop, 1980 propune pe cel care analizează dieta unei populații de pește în vederea evaluării preferințelor nutriționale ale speciei în contextul dezvoltării comunității piscicole. Astfel, a fost calculat coeficientul de umplere al stomacului la hamsie.

Cântărirea conținutului stomacal s-a realizat cu ajutorul unui cântar electric, a fost prelevat stomacul, a fost cântărit individul înainte de prelevare, după prelevarea stomacului și stomacul individual după care s-a calculat coeficientul de umplere al tubului digestiv sau coeficientul de îngrășare.

În ceea ce privește formula de calcul privind Coeficientul de umplere al stomacului (a tubului digestiv) am identificat în literatura de specialitate mai multe variante de calcul.

Schreck et al., 1990 propun următoarea formulă:

CU = <Cs/(Gt-Cs)> x 1000

unde, CU = coeficientul de umplere

Cs = greutate conținut stomac

Gt = greutatea totala a peștelui

Porumb I., 1961, realizând studii referitoare la biologia stavridului, propune următoarea formulă de calcul pentru coeficientul de umplere al stomacului:

CU = ms x 10000 / mp

unde, CU – coeficientul de umplere a tubului digestiv la pești

ms – masa conținutului stomacal

mp – masa totală a peștelui

Frost și Smyly, 1952 lucrând cu o cantitate mai mică de conținut stomacal au propus următoarea formulă de calcul:

CU = ms / mp x 100

unde, CU – coeficientul de umplere a tubului digestiv la pești

ms – masa conținutului stomacal

mp – masa totală a peștelui

Această formulă de calcul se potrivește și pentru hamsie, fiind o specie de talie mică. Astfel că, au fost analizați indivizi extrași în mod aleatoriu din probe, pentru a obține o situație cât mai reprezentativă a valorii coeficientului; stomacele au fost prelevate la un interval de 2-3 ore maxim, de la extragerea acestora din mediul lor de viață, pentru a diminua cât mai mult rata de eroare privind analiza conținutului stomacal atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ, ținând cont de faptul că procesul de digestie al hranei continuă și după scoaterea peștilor din mediul natural.

În tabelul nr. 7, sunt prezentate valorile coeficientului de umplere al stomacului, obținute prin analiza indivizilor de hamsie prelevați în luna mai, 2014. Se observă că au predominat femelele (în procent de 60%), lungimea a fost cuprinsă între 9,6 – 11,5cm și greutatea cuprinsă între 5,12 – 8,33gr.

Tabelul nr. 7 Valori ale CU la hamsie, luna mai 2014 (original)

Referitor la valoarea Coeficientului de umplere al stomacului, aceasta a variat între 2,44 – 4,86%, valori procentuale care indică preocuparea indivizilor pentru hrănire la începutul perioadei de migrație spre zonele de coastă unde este hrana mai abundentă.

În tabelul nr. 8, analiza indivizilor prelevați in luna iunie, evidențiază tot o predominare a femelelor (65%); exemplare cu lungimea totală a corpului cuprinsă între 9,1 – 12,2 cm, iar greutatea totală a corpului cuprinsă între 3,82 – 11,18gr.

Tabelul nr. 8 Valori ale CU la hamsie, luna iunie 2014 (original)

Valoarea Coeficientului de umplere al stomacului pentru lunai iunie a variat între 2,51 – 6,74%, valori procentuale în creștere față de valorile calculate pentru indivizii analizați în luna mai. Valorile mai ridicate indică o creștere a preocupării indivizilor pentru hrănire.

De asemenea, în tabelul nr. 9, sunt prezentate informații privind indivizii de hamsie prelevați în luna iulie 2014; se observă că au predominat femelele în procent de 55%;indivizii analizați au avut lungimea totală a corpului cuprinsă între 10,3 – 12,9cm, iar greutatea totală a corpului cuprinsă între 7,39 – 13,93gr.

Tabelul nr. 9 Valori ale CU la hamsie, luna iulie 2014 (original)

Referitor la valoarea Coeficientului de umplere al stomacului, aceasta a variat între 3,41 – 9,14%, valorile sunt în creștere față de cele obținute în luna iunie și sunt legate de creșterea continuă a consumului de hrană.

Analiza indivizilor prelevați în luna august 2014, indică tot o predomaniare a femelelor, la fel ca în lunile precedente, dar în procent de 55%; exemplarele au avut lungimea totală a corpului cuprinsă între 9,9 – 12,8cm, iar greutatea totală a corpului cuprinsă între 7,25 – 12,25gr (Tab. 10).

Tabelul nr. 10 Valori ale CU la hamsie, luna august 2014 (original)

De asemenea, se observă în tabel că valoarea Coeficientului de umplere al stomacului, a variat între 5,17 – 7,64%, fiind în creștere față de cele obținute pentru indivizii prelevați în luna iulie. Valorile mai ridicate indică o creștere continuă a consumului de hrană.

În tabelul nr. 11, sunt evidențiate informații privind indivizii de hamsie prelevați în luna septembrie 2014 și se observă, la fel ca în lunile precedente, predominanța femelelor (65%), indivizi cu valori ale lungimii totale a corpului cuprinsă între 10,3 – 12,5cm, iar greutatea totală a corpului cu valori cuprinse între 6,92 – 11,92gr.

Tabelul nr. 11 Valori ale CU la hamsie, luna septembrie 2014 (original)

În ceea ce privește valoarea Coeficientului de umplere al stomacului, aceasta a variat între 5,15 – 9,69%, valori procentuale în creștere față de valorile calculate pentru indivizii prelevați în luna august. De asemenea, valorile mai ridicate de la o lună la cealaltă, indică o creștere continuă a preocupării indivizilor pentru hrănire dar și disponibilitatea hranei (Fig. 39).

Deși, valorile CU sunt asemănătoare atât la femele cât și la masculi, s-a înregistrat totuși, o valoarea mai ridicată la femele (Fig. 40).

Comparând valorile medii lunare, ale coeficientului de umplere al stomacului la hamsie, obținute pentru perioada analizată se observă creșterea acestora în perioada premergătoare procesului de migrație spre zonele de iernare, ceea ce se explică prin intensificarea hrănirii înaintea perioadei de iernare.

De asemenea, o analiză a valorilor medii lunare ale CU pe clase de lungime la hamsie, evidențiază o creștere lunară a acestui coeficient dar și creșterea în funcție de lungime (Fig. 41).

Totuși, valori ușor mai ridicate ale CU au fost evidențiate în luna septembrie.

Calcularea coeficientului de umplere al stomacului a fost efectuată și pentru exemplare de hamsie din perioada mai –septembrie 2015.

Un procent mare de stomacuri goale indică faptul că obținerea de hrană poate fi problematică pentru populația analizată și că evacuarea intestinală a fost rapidă de la ultima hrănire. În mod alternativ, un procent redus de stomacuri goale indică o recentă disponibilitatea de hrană (Pope et al., 2010).

De asemenea, unele studii au arătat că o concentrație mare a resurselor de hrană nu este întotdeauna un factor determinant în procesul de ingestie la hamsii. Analiza greutății stomacului în corelație cu distribuția speciei a arătat că stomacele indivizilor analizați în zona platoului, unde biomasa zooplanctonică era mai scăzută, erau mai pline decât greutatea stomacelor indivizilor din zona de coastă unde hrana este mai abundentă (Bachiller et al., 2013).

Totuși, în zona de larg riscul ca hamsia să devină pradă este mai mare, astfel, abundența de hrană relativ mai mică poate oferi condiții mai bune de hrănire atunci când este combinată cu un risc mai mic de a deveni pradă.

4.1.3. Coeficientul Fullton

După realizarea măsurătorilor biometrice și a cântăririi indivizilor am calculat coeficientul Fulton (K), (Beverton & Holt, 1957). Acest indice caracterizează condiția fiziologică a peștelui. Acesta se calculează după următoarea formulă:

K = (g/ l³) x 100, unde

g = greutatea în grame

l = lungimea standard în cm

Cu cât valorile coeficientului Fulton sunt mai apropiate de valoarea 1, cu atât peștele este mai bine dezvoltat.

Tabelul nr. 12 Valorile coeficientului Fulton la hamsie (original)

După cum se observă în tabelul de mai sus (Tab. 12) valorile acestui indice cresc lunar; acest lucru poate fi corelat cu faptul că hamsia preferă temperaturi cuprinse între 15-19șC (Bănărescu P., 1964) pentru a se hrăni și totodată hrana devine mai abundentă o dată cu creșterea temperaturilor.

De asemenea, se observă că valoarea cea mai mare înregistrată este în luna septembrie, fenomen ce poate fi corelat cu procesul de pregătire al hamsiei pentru iernare, deci și de conservare a hranei (energia de care are nevoie pentru a trece prin perioada de iarnă când se confruntă cu o penurie a hranei).

Aplicând Anova pentru analiza valorilor indicelui Fulton pentru perioada 2014-2015, se observă că există o diferență nesemnificativă între cele două seturi de date (Tab. 13).

Tabelul nr. 13 Analiza comparată a valorilor indicelui Fulton pentru perioada 2014-2105 (original)

Valorile coeficientul Fullton calculat au oscilat în intervalul 0,55 – 1,08. Valorile obținute în urma calculării indicelui de creștere se apropie de valoarea 1, rezultând că indivizii analizați sunt bine dezvoltați. De asemenea, valorile acestuia poate varia în funcție de sezon și condițiile de habitat (Battes et. al., 2003).

De asemenea, studii realizate de cercetătorii din Turcia (Osman et al., 2004) în două perioade ale sezonului de pescuit la hamsie (1998-1999 și 1999-2000) au evidențiat o valoare a factorului de condiție asemănătoare cu cea analizată în prezentul studiu (Tab. 14).

Tabelul nr. 14 Valori ale coeficientului Fullton (modificat după Osman et al., 2004)

Totuși, se observă o scădere a valorii spre finalul sezonului de pescuit, ceea ce poate fi corelat cu faptul că au consumat rezervele de hrană acumulate în perioada de vară când se apropie de zonele de coastă iar în perioada de iarnă posibilitățile de hrană sunt mai reduse.

Studii recente (Gucu et al., 2018), au evidențiat o descreștere liniară a factorului de condiție pentru o perioada de iernare la hamsie. Relația negativă observată între factorul de condiție și biomasa stocului de reproducători, poate avea la origine faptul că, pe timpul iernii, când resursa de hrană este limitată, competiția interspecifică poate avea un impact puternic asupra factorului de condiție.

4.2. Aspecte privind comportamentul de migrație al hamsiei pentru reproducere

Reproducerea este etapa cea mai critică în ciclul de viață al unei specii și care determină supraviețuirea acesteia.

Succesul reproductiv al unei specii depinde, în general, de structura populației adulte, condițiile biologice din mediul de viață dar și de condițiile hidrodinamice din perioada de după reproducere (Planque et al., 2004).

Determinarea sexului și a maturității sexuale sunt esențiale pentru analiza stocurilor de pești; informațiile de acest tip pot fi folosite și la stabilirea vârstei și a dimensiunii la care peștii ating maturitatea sexuală.

Maturitatea sexuală la pești are o mare importanță practică. O specie care se reproduce târziu (de exemplu sturionii) trebuie exploatată în mod responsabil pentru ca populația să nu aibă de suferit. Este cunoscut procesul prin care cu cât un pește crește mai încet cu atât devine matur sexual mai târziu.

De asemenea, determinarea raportului între sexe și schimbările stadiului de maturare în cursul anului sunt foarte importante pentru cunoașterea biologiei generale a stocurilor exploatate, constituind baza unor evaluări a stocurilor (Radu, 2009).

În rapoartele realizate în cadrul institutului, în perioada 1995-2006, se concluzionează că efectivul populației de hamsie a înregistrat fluctuații de la un an la altul și de la un sezon la altul. Aceste variații de la un an la altul pot fi determinate atât de instabilitatea factorilor de mediu de la litoralul românesc pe de o parte dar și de presiunea exercitată prin pescuit asupra populației de hamsie și implicit asupra stocului de reproducători (Raport intern, INCDM).

Astfel, estimarea abuntenței relative a icrelor de hamsie din luna mai 2006 relevă o valoare de 67109 exemplare ceea ce reprezintă de 4 ori mai puțin decât în mai 2003 și în același timp rezultatul dublul valorii înregistrate în luna mai 2001 (Raport intern, INCDM).

În perioada caldă a anului (iunie-august) hamsia este dominantă în probele de ihtioplancton. Astfel, în iulie 2006 densitățile medii ale icrelor de hamsie s-au situat în intervalul 5,2 ex/m2 și 335,2 ex/m2, valoare înregistrată în centrul acvatoriului (Fig. 42), iar abundența relativă a fost de 757,186109 exemplare.

Cu un efectiv de 3763,93106 exemplare și o densitate medie care s-a încadrat între 0,14 ex/m2 și 4,47 ex/m2 larvele de hamsie au fost prezente pe 49% din suprafața cercetată semnalându-se în general, dincolo de izobata de 20 m (Fig. 42).

Astfel, luna iulie este evident vârful reproducerii la hamsie (Fig. 43).

În cadrul expediției din iulie 2014, în cadrul ihtioplanctonului, au fost identificate densități medii ale icrelor de hamsie cuprinse în intervalul 2,7 – 29,52 exemplare/m2. O valoare mult mai mică decât cea înregistrată în iulie 2006. Acest aspect poate fi interpretat din mai multe puncte de vedere; colectarea și deci, analiza a mai puține probe în anul 2014 dar și presiunea exercitată prin pescuit asupra acestei specii, pot fi factori ce au determinat scăderea densității icrelor de hamsie.

La hamsie, reproducerea are loc în tot cursul verii. În primăverile timpurii, începe din luna aprilie până în septembrie. Depunerea icrelor de face în porții; în decursul unei veri o femelă se poate reproduce de trei ori. Temperatura minimă de reproducere este de aproximativ 12,8șC și maximă de 26șC (Bănărescu P., 1964).

Investigații privind biologia reproducerii hamsiei (Engraulis encrasicolus ponticus, Alexandrov 1927) efectuate în perioada 1987-1992 în nord-vestul Mării Negre, considerată principala zonă de reproducere a acesteia relevă faptul că înmulțirea are loc vara în stratul superior cald, într-un interval de temperatură mare, 16-28° C (Lisovenko și Andrianov, 1996).

Reproducerea apare mai ales în apele de coastă, cu salinitate redusă (7-18 psu). Perioada embrionară durează aproximativ 24 de ore (la 22,0-23,4 ° C) și icrele sunt pelagice și eliptice. Până la sfârșitul verii, unii dintre peștii tineri care au eclozat la începutul perioadei de reproducere, pot deveni maturi la o lungime a corpului de 55-65 mm și o greutate de 1,2- 2,4 g și să ia parte la reproducere (Radu et al., 2013).

Frecvența reproducerii depinde de temperatura apei și variază în timpul sezonului de reproducere iar lotul de fecunditate depinde de disponibilitatea hranei, temperatura apei și dimensiunea corpului (Lisovenko și Andrianov, 1996).

După cum se observă în hărțile cu distribuția icrelor, zona cea mai aglomerată este partea de sud a coastei Mării Negre.

Studiile realizate la litoralul românesc al Mării Negre, confirmă rezultatele studiilor realizate de țările riverane. Astfel, zona de reproducere se suprapune cu zona de hrănire (Fig. 44).

Referitor la distribuția pe orizonturi de adâncime, studii realizate în cadrul institutului, în anul 1980, când au fost prelevate probe de ihtioplancton de la suprafață dar și din orizontul de 10 m au evidențiat faptul că, la suprafață au fost identificate mai multe icre și larve decât în zona orizontului de 10 m (Tab. 15).

Tabelul nr. 15 Numărul mediu de icre și larve la hamsie, la 100m3 în anul 1980 (după date Rapoarte interne INCDM)

Această distribuție a icrelor și larvelor înspre zona de suprafață poate fi corelată cu preferința de hrănire și abundența hranei. Marea Neagră, fiind o mare cu turbiditate crescută, organismele fitoplanctonice și zooplanctonice se concentrează în zonele de suprafață, unde transparența este mai mare.

În perioada mai-septembrie 2014 și 2015, material biologic proaspăt a fost adus la laborator unde a fost determinat sexul, gradul de maturare și au fost colectate gonadele pentru a calcula raportul gonadosomatic și fecunditatea.

În tabelele prezentate mai jos, se evidențiază prezența stadiilor de maturare tot mai mari începând cu luna mai 2015, fiind considerată începutul perioadei de reproducere la hamsie.

Tabelul nr. 16 Informații privind stadiul de maturare la exemplarele prelevate în luna mai 2015

În tabelul nr. 16 se observă, pentru exemplarele analizate în luna mai, că predomină femelele, indivizii cu vârsta de 2 ani și stadiul de maturare III, luna mai fiind considerată perioada de început a fenomenului de reproducere la hamsie, la litoralul românesc al Mării Negre.

Tabelul nr. 17 Informații privind stadiul de maturare la exemplarele prelevate în luna iunie 2015

De asemenea, pentru indivizii analizați din probele prelevate în luna iunie se observă o dominanță a femelelor iar stadiul de maturare cel mai des identificat este cel de nivelul al III-lea și mult mai prezent decât în luna mai este stadiul al IV-lea.

Tabelul nr. 18 Informații privind stadiul de maturare la exemplarele prelevate în luna iulie 2015

În luna iulie predomină stadiile mari de maturare, astfel luna iulie poate fi considerată perioada maximă de reproducere; desigur că depinde de mulți factori externi, în principal temperatura apei.

Tabelul nr. 19 Informații privind stadiul de maturare la exemplarele prelevate în luna august 2015

Pentru exemplarele analizate în luna august, au fost identificate grade de maturare mari, dar se observă o scădere în greutate care poate fi corelată cu faptul că hamsia depune icrele în porții.

Tabelul nr. 20 Informații privind stadiul de maturare la exemplarele prelevate în luna septembrie 2015

Analiza exemplarelor de hamsie, care au fost prelevate în luna septembrie, a arătat o predominare a stadiilor de maturare mici, o etapă spre final de depunere și începutul formării de noi icre pentru a fi depuse pe parcursul anului.

Referitor la distribuția pe luni a stadiilor de maturare, de observă în figura nr. 45, că în luna iulie predomină stadiile cele mai mari de maturare. Astfel, perioada iunie-iulie poate fi considerată maximul procesului de reproducere.

4.2.2. Indicele gonado-somatic

Indicele gonado-somatic este un indicator ce oferă informații despre succesul reproducerii unei specii.

Pe lângă analiza stadiilor de maturare la hamsie, pentru o evaluare obiectivă a fost propus și calcularea indicelui gonado-somatic, după formula: Radu E.,

IGS = Greutate gonade / Greutate totală * 100

Acest indice a fost calculat pentru perioada de reproducere intensă mai-iulie, indivizi prelevați în anii 2014 și 2015.

Tabelul nr. 19 Valorile indicelui gonado-somatic (IGS) la hamsia prelevată în luna mai 2015

Se observă în tabelul de mai sus, cum valorile indicelui gonado-somatic sunt strâns legate de stadiile de maturare și de asemenea, se observă că valoarea indicelui crește o dată cu creșterea în lungime și greutate a indivizilor analizați.

Pentru a întâri această afirmație, a fost realizată o corelație a valorilor medii ale indicelui gonado-somatic cu stadiile de maturare (Fig. 47).

Ecuația corelației pentru datele analizate în luna mai, indică o corelație pozitivă între cei doi parametri.

Tabelul nr.20.Valorile indicelui gonado-somatic (IGS) la hamsia prelevată în luna iunie 2015

Se observă în tabelul de mai sus că valorile IGS sunt în ușoară creștere față de valorile din luna mai.

Și pentru luna iunie corelația dintre cei doi parametri este pozitivă.

Tabelul nr.21 Valorile indicelui gonado-somatic (IGS) la hamsia prelevată în luna iulie 2015

În luna iulie valorile pentru IGS au fost cele mai mari din toată perioada analizată. De asemenea, corelația dintre valorile analizate este pozitivă (Fig. 48).

În cazul în care populația unei specii nu este limitată de disponibilitatea hranei, atunci o cantitate mare de energie va fi îndreptată spre dezvoltarea gonadelor. În acest caz, valorile IGS vor fi relativ mari. Totuși, valorile medii ale indicelui gonado-somatic indică, de obicei, un statut favorabil pentru populația de pești analizată (Taube, 1976).

De asemenea, determinarea proporției celor două sexe în cadrul unei populații permite o analiză corectă din punct de vedere ecologic. Raportul sexelor indică starea populației la un moment dat, dacă se menține la un anumit nivel sau se modifică în timp. Raportul dintre numărul de femele mature sexual și efectivul populației constituie indicele sexual (sex ratio) al populației și se calculează după formula (Pârvu, 1999):

I = n♀/N

unde, i = indice sexual; n♀ = numar femele mature sexual; N = efectivul populației

La diferitele specii de pești examinate în cadrul proiectelor derulate în institut, privind ihtiofauna, raportul numeric între sexe oscilează de la un an la altul. Numărul femelelor este de obicei, mai mare ca cel al masculilor; dar uneori, raportul dintre sexe variază odată cu vârsta, la cele mai multe specii de pești, ca și la hamsie este 1 : 1.

4.2.3. Aspecte privind fecunditatea

Cantitatea de icre din ovarele peștilor se numește prolificitate (fecunditate) și se poate calcula după formula (Radu esantionaj):

N = L * V/S

L = lungimea corpului (cm)

V = greutatea peștelui (gr)

S = numărul icrelor

Fecunditatea absolută se poate calcula și după formula (Williams, 1996.):

N=p*F/m*100

p = greutatea peștelui

F = valoarea indexului gonadosomatic

m = greutatea medie a ovulelor

La speciile cu depunerea icrelor în porții, în timpul sezonului de reproducere o femelă poate produce în medie, aproximativ 50 de porții de icre. Fecunditatea totală, per individ, poate atinge mai mult de 200.000 icre (Lisovenko L., Andrianov D., 1996).

Analize privind fecunditatea la hamsie, au fost efectuate în perioada mai-iulie, 2015 (Tab. 22).

Tabelul nr. 22 Valori ale fecunditatății la hamsie, 2015 (original)

Valoarea mai ridicată a fecundității a fost înregistrată pentru luna iulie, care în majoritatea studiilor a fost identificată ca fiind perioada maximă de fecunditate la hamsie.

De asemenea, aplicând ANOVA, a fost identificată o diferență semnificativă între valorile înregistrate pentru perioada analizată, p = 0,772.

Este cunoscut faptul că hamsia atinge maturitatea sexuală la vârsta de 1 an. Depune icre, care sunt ușor de recunoscut, având formă elipsoidală (Fig. 49) și care se dezvoltă în timpul verii.

Larvele sunt foarte mici la eclozare (lungimea 1,58-1,60 mm) având sacul vitelin foarte mare, de formă ovală și capul strâns aplicat pe el. Vitelusul este segmentat și format din granule mari. Larvele nu au pigment nici pe cap, nici pe corp; ochii de asemenea nu sunt pigmentați; dar, larvele de 3 zile ating în medie 3,88 mm; au gura mare și ochii intens pigmentați (Radu, 2008).

Sezonul de reproducere al hamsiei din Marea Neagră durează de la mijlocul lunii mai până la jumătatea lunii august. Vârful reproducerii începe la mijlocul lunii iunie până la sfârșitul lunii iulie.

Hamsia este o specie ce investește mai mult în procesul de reproducrere decât în competivititate, astfel, putem spune că are o strategie de dezvoltare de tip r (Cogălniceanu, 2007), cu dezvoltare rapidă și reproducere timpurie.

Succesul reproductiv al unei specii poate fi reprezentat ca durata de viață totală a juvenililor care ajung la maturitate și se estimează ca produs al fecundității pe sezon, durata de viață a reproducătorilor adulți și supraviețuirea descendenților (Clutton-Brock, 1988).

Perioada de hrănire se suprapune cu perioada de reproducere, astfel, comportamentul de migrație al hamsiei din zona de larg către zona de coastă este dictat atât de nevoia de hrană cât și de instalarea procesului de reproducere.

4.3. Aspecte privind comportamentul de migrație al hamsiei pentru iernare

Hamsia este o specie pelagică, gregară și care efectuează migrații neregulate în întreg acvatoriul Mării Negre. În perioada octombrie-noiembrie se desfășoară migrația pentru iernare, înspre zona de sud a Mării Negre (Fig. 50), spre coastele Anatoliene și Caucaziene (Puzanov, 1936).

În conformitate cu schema propusă de Puzanov (1936), migrația are loc de obicei de-a lungul linii de coastă a României și Bulgariei, apoi urmată de zonele de iernare la coastele Anatoliei, Turcia și apoi coastele Georgiei. Potrivit lui Danilevsky (1964) poate ierna în zona de Est a Mării Negre, în apropierea coastei Georgiene și poate forma, de asemenea, bancuri în apele coastei Turcești.

La coasta românească a Mării Negre, hamsia este identificată, în mod semnificativ, în probele de la taliene (10m) începând cu luna aprilie. Prezența hamsiei în capturile prelevate din stațiile situate de a lungul coastei Mării Negre, crește de la nord la sud (Fig. 51).

Procesul de migrație pentru iernare, la hamsie, este cuprins între lunile noiembrie-martie și este declanșat de o schimbare a temperaturii care are efect direct asupra procesului de hrănire.

Energia folosită pentru obținerea și prelucrarea hranei la temperaturi scăzute nu acoperă necesarul cerut de organism (Shulman, 2002). Când consumul de energie nu poate fi satisfăcut prin hrănire, peștii trec la consumul de energie din depozitele interne (Shulman, 1964).

Există o relație între nivelul de acizi grași stocat în organism și impulsul extern de schmbări de temperatură. Predicții legate de termenii și caraterul procesului de migrație la pești, ar trebui să se bazeze atât pe date privind nivelul de îngrășare dar și pe date hidrometeorologice (Chashchin & Akselev, 1990).

4.3.1. Aspecte de biochimie corelate cu procesul de migrație

În scopul unei mai bune înțelegeri a comportamentului de migrație la hamsie, au fost realizate studii de biochimie.

Hamsia este un pește foarte important pentru țările riverane Mării Negre. Consumul anual pe cap de locuitor este de aproximativ 8 kg în Turcia, din care 40% este reprezentat de hamsie (Kaya și Turan, 2010).

Schimbări în compoziția acizilor grași la hamsia din apele turcești ale Mării Negre, în perioada sezonului de pescuit, au fost observate de mai mulți cercetători.

Öksüz și Özyılmaz, 2010, au identificat că nivelul de lipide a variat foarte mult (16.32-6.49%) în perioada sezonului de pescuit (Tab. 23).

Tabelul nr. 23 Lipide în hamsie (adaptat după Öksüz și Özyılmaz, 2010)

În cadrul altui studiu, conținutul de lipide din hamsie a fost maxim (18,57%) în luna noiembrie și minim (15,57%) în ianuarie iar conținutul de proteine a variat de la 16,94% la 17,24% iar (Kaya și Turan, 2010).

Analiza conținutului de lipide, glucide și proteine în hamsii capturate din apele românești ale Mării Negre, în perioada de pregătire pentru migrația de iernare au evidențiat valori ridicate ale acestor substanțe organice (Tab. 24).

Tabelul nr. 24 Conținutul de lipide, glucide și proteine în hamsii, 2014 (original)

*SU – substanță uscată

Pregătirea pentru migrația spre zona de larg pentru iernare, implică o stocare a energiei care se evidențiază printr-un nivel mai ridicat de lipide (Fig. 52).

Deoarece hamsia nu face obiectul unui pescuit industrial în apele românești ale Mării Negre, probele analizate pentru identificarea nivelului substanțelor organice au fost prelevate în perioada august-octombrie, de la punctele pescărești fixe.

4.3.2. Indexul hepatosomatic

Orice organism viu este străbătut continuu de un flux de energie; preia din mediu energia chimică potențială, inclusă în substanțele organice alimentare și, prin procesele metabolismului intermediar eliberează energia potențială și o transformă în tipurile de energie cu ajutorul cărora își desfășoară activitatea (Strungaru et al., 1983).

Peștii stochează energia în țesutul muscular, dar acumulează energie și în ficat pe perioade de consum ridicat de energie. Când peștele obține mai multă energie decât este necesar pentru a satisface cerințele metabolice și de creștere, o anumită cantitate de energie este stocată în ficat ca glicogen (Plante și colab., 2005). Astfel, mărimea relativă a ficatului ar trebui corelată cu statusul nutrițional al peștelui și cu rata de creștere – aceasta se exprimă prin indexul hepatosomatic, care poate fi calculat astfel:

IH=(greutatea ficatului/greutatea corporală) x 100

Indexul hepatosomatic este un indice de creștere de tip fiziologic.

Un indice hepatosomatic mare indică un pește care este bine hrănit (Schreck și colab., 1990).

Tabelul nr. 25 Indicele hepatosomatic la hamsie, luna mai 2014 (original)

Valorile IH pentru luna mai sunt cuprinse în intervalul 0,58 – 2,94 %. Se observă astfel că indivizii analizați nu duc lipsă de hrană.

Tabelul nr. 26 Indicele hepatosomatic la hamsie, luna iunie 2014 (original)

Pentru luna iunie valorile IH au fost cuprinse în intervalul 0,98 – 3,22%. Se observă o ușoară creștere a valorii maxime comparativ cu valoarea maximă identificată în luna precedentă; astfel se poate spune că preocuparea indivizilor pentru hrană a crescut deci și disponibilitatea ei.

Tabelul nr. 27 Indicele hepatosomatic la hamsie, luna iulie 2014 (original)

Valorile IH pentru luna iulie au fost cuprinse în intervalul 1,13 – 3,30% și se observă că se menține o valoare ridicată, ca în luna precedentă.

Tabelul nr. 25 Indicele hepatosomatic la hamsie, luna august 2014 (original)

Pentru luna august valorile IH au fost cuprinse în intervalul 1,07 – 3,16%, observându-se o ușoară scăderea a valorilor identificate care poate fi corelată cu creșterea temperaturii ce poate reprezenta un factor limitativ de creștere, implicit de hrănire.

Tabelul nr. 29 Indicele hepatosomatic la hamsie, luna septembrie 2014 (original)

Valorile IH pentru luna septembrie au fost cuprinse în intervalul 1,12 – 3,01% și se observă că se menține o ușoară scăderea a valorii ca în luna precedentă. Această scădere poate fi corelată cu pregătirea indivizilor de hamsie pentru migrație spre larg în vederea iernării.

Analize ale valorii IH, realizate pentru indivizii capturați în anul 2015, au arătat o evoluție asemănătoare cu cea din anul 2014. Totuși, în anul 2014 valorile au fost ușor mai ridicate; acest fapt poate indica o diponibilitate mai mare de hrană decât în anul 2015.

Tabelul nr. 30 Valori medii ale IH la hamsie, pentru perioada 2014-2015

Aplicând testul Anova pentru varianță celor două seturi de date referitoare la indicele hepatosomatic, din 2014 și 2015, se observă o diferență nesemnificativă (p<0,05) astfel, în ambele perioade analizate se poate concluziona că hamsiile se pregătesc la nivel metabolic pentru migrația de iernare (Tab. 31).

Tabelul nr. 31 Anova pentru valorile IH, perioada 2014-2015 (original)

De asemenea, scăderi de procentaj ale indicelui pot apărea și ca urmare a supunerii peștelui la un factor de stres, printre altele și lipsa de hrană; iar creșteri ale indicelui pot apărea ca urmare a expunerii la un nivel ridicat de materii organice (Schreck și colab., 1990).

Înainte ca un pește să se maturizeze, se utilizează cea mai mare parte a energiei, care nu este necesară pentru metabolismul de bază, pentru procesul de creștere. După ce un pește se maturizează, excesul de energie este împărțit între creștere și reproducere (Taube, 1976).

De asemenea, am observat la exemplare de hamsie capturate în luna septembrie, 2015 că aveau grăsime depozitate pe intestine (Fig. 53).

Acest aspect contribuie la evidențierea comportamentului de pregătire pentru migrație de iernare al hamsiei.

5. Aspecte de bioacumulare a unor poluanți legate de procesul de migrație

Bioacumularea este un proces prin care un organism absoarbe substanțe chimice prin toate căile de expunere care vin din mediul natural, de exemplu la pești prin prin procesul de hrănire și prin procesul de respirație (Arnot & Gobas, 2006).

În ultimile decenii, aportul crescut de poluanți au produs modificări însemnate în cadrul ecosistemelor acvatice. Repartiția poluanților în mediul marin include: acumularea în substratul bentic, distribuția în coloana de apă și preluarea de către organisme (Oros, 2009).

Preluarea contaminanților conduce la concentrarea lor în țesuturi iar rata de bioacumulare nu depinde numai de factori biologici (vârstă, mărime, ciclu reproductiv, stare fiziologică), ci și de condițiile hidro-chimice ale mediului, care influențează speciația și biodisponibilitatea metalelor (CIESM, 2002).

De asemenea, unele studii au arătat că înfloririle algale, contribuie la trecerea metalelor din coloana de apă de la formele dizolvate la cele particulate și intensifică procesele de bioacumulare. Prezența crescută a algelor, pot chiar să dubleze eficiența de asimilare a cadmiului și zincului (Reinfelder, 1998).

Organismele acvatice au dezvoltat diferite strategii de gestionare ale metalelor, adesea prin combinarea a două modalități: fie excreția excesului de metale fie stocarea într-o formă inactivă fiziologic (Oros, 2009).

Hamsia, având rol important în lanțul trofic marin, fiind o verigă importantă poate fi considerată și bioindicator, astfel am decis efectuarea studiului acumulării de către hamsie a metalelor grele.

De asemenea, am umărit identificarea unor corelații între nivelurile de contaminanți identificate în țesutul hamsiei și valorile unor indicatori ce prezintă informații depre comportamentul de migrație al hamsiei.

În prezentul studiu s-a urmărit acumularea a două grupe de contaminanți (metale grele și pesticide) la hamsie.

5.1. Acumularea de metale grele

Un raport prezentat de Consiliul Europei arată că mii de tone de metale grele și de elemente radioactive de la Cernobîl, Canalul Bâstroe și pescuitul excesiv au provocat un dezastru ecologic în Marea Neagră, la sfârșitul secolului XX. Descărcarea reziduurilor toxice și radioactive, exploatarea resurselor și lipsa oxigenului au provocat mari pagube în Marea Neagră. Numai Dunărea evacuează anual în Marea Neagră cca. 280 de tone de cadmiu, 60 de tone de mercur, 4.500 de tone de plumb, 6.000 de tone de zinc, 1.000 de tone de crom și 50.000 de tone de hidrocarburi (Dragomir, 2014).

Cunoașterea stării de acumulare a metalelor grele în organismele marine prezintă o deosebită importanță, având implicații în domenii diverse, precum protecția mediului și a sănătății publice, controlul respectării standardelor și evaluarea riscului (UNEP, 1993). Deoarece, organismele marine au capacitatea de a acumula prin diverse metode metalele prezente în mediul lor de viață, utilizarea acestora ca bioindicatori ai nivelului de poluare marină este susținută de numeroase exemple. Pe lângă moluștele bivalve, și alte specii au fost investigate și utilizate, de exemplu peștii (Misra 1993; ICES, 1991).

În timp ce organismele situate la baza rețelei trofice, precum algele unicelulare, preiau metalele predominant din faza dizolvată, organismele situate pe nivele trofice superioare sunt expuse și altor surse, precum materia în suspensie, particulele sedimentare dar și resursele de hrană (Oros, 2009). Totodată, studii realizate pe specii planctonofage ca hamsia și șprotul, au evidențiat concentrații de metale grele mai mari decât la specii prădătoare. O explicație poate fi aceea că hrana consumată de prădători, fiind mai diversă, metalele trec prin mai multe transformări până să fie acumulate.

Diferențe între concentrațiile metalelor corelate cu modul de hrănire al peștilor pelagici și bentici au fost adesea puse în evidență. Investigații efectuate asupra mai multor specii de pești din Marea Egee au evidențiat faptul că peștii bentali au acumulat în general concentrații mai mari de metale grele decât cei pelagici (Uysal & Tuncer, 1982).

De asemenea, studii efectuate la Marea Adriatică au evidențiat diferențe interspecifice semnificative între hamsie (Engraulis encrasicholus) și sardină (Sardina pilchardus), concentrațiile de metale, mai ridicate la hamsie fiind explicate pe baza diferențelor între modul de hrănire dar și a rutelor de migrare (Gilmartin și Revelante, 1975).

Studii realizate de țările riverane Mării Negre, de exemplu Turcia, au raportat concentrații ale metalelor grele în mușchiul dorsal la hamsie care s-au încadrat în principal în domeniile de valori apropiate cu cele raportate la litoralul românesc (Tab. 32).

Tabelul nr. 32 Concentrații ale metalelor grele la hamsie, valori comparate (original)

Pentru perioada 2010 – 2013, valorile metalelor Cd și Pb, identificate în hamsie nu au depășit nivelurile stabilite prin legislație, Regulamentul CE nr. 1881/2006 de stabilire a nivelurilor maxime pentru anumiți contaminanți din produsele alimentare (JO L 364, 20.12.2006, p. 5; amendată în 2007, 2008, 2010), care stabilește valorile 0,1 μg/g s.p. Cd și 0,3 μg/g s.p. Pb în carnea de pește.

Prin analiza Student T-test se observă o diferență semnificativă (p<0.05) a valorilor celor două elemente pentru perioadele analizate (Tab. 33).

Tabelul nr. 33 Diferențele dintre valorile concentrațiilor de Cd și Pb la hamsia prelevată în 2010 și 2013 din apele românești ale Mării Negre (Galațchi, 2017)

Astfel, valorile din anul 2013 indică concentrații mult mai scăzute pentru elementele analizate; poate fi un indicator de îmbunătățire a condițiilor mediului marin, lucru confirmat și de evaluarea anuală efectuată de INCDM.

Peștii sunt considerați buni indicatori ai concentrațiilor de metale grele în ecosistemele acvatice deoarece ocupă diferite niveluri trofice (Boran & Altinok, 2010).

Există și diferențe de bioacumulare ale metalelor grele între organisme provenite din aceeași zonă, unele pot fi semnificative și se pot explica prin varietatea căilor de expunere și procesele interne. Investigații asupra capacității de bioacumulare la câteva specii din Marea Mediterană au evidențiat diferențe importante (Conti & Cecchetti, 2003).

Primele studii despre toxicitatea metalelor la pește au arătat că peștele ar putea să se aclimatizeze la creșterea concentrațiilor unor metale grele (Addison, 1988).

În cadrul INCDM, interesul cercetărilor referitoare la bioacumularea de metale grele în mediu marin s-a îndreptat și către înțelegerea modelelor de distribuție spațială și temporală a acestora și s-au realizat investigații complexe asupra unor specii de organisme reprezentative pentru zona litoralului românesc, care au urmărit variațiile la nivel intra- și interspecific (Oros, 2009). Aceste informații au fost obținute prin analiza nivelurilor metalelor grele în indivizi ai aceleiași specii, hamsia, prelevată din stații diferite de a lungul zonei de coastă a Mării Negre.

În plus, au fost analizate nivelurile de metale grele în mai multe tipuri de țesuturi pentru a evidenția diferențele de bioacumulare (preluare, acumulare și eliminare).

Deși, la pești, se consideră că majoritatea metalelor toxice au tendința de a se acumula în ficat sau rinichi (ICES, 1991) studii mai recente au arătat că, metodele de pătrundere a contaminanților în organism pot fi digestive dar și prin absorbție la nivelul epiteliilor și mucoaselor (branhii, epidermă) iar la specii de chefali (Liza aurata) s-au evidențiat concentrații de Cu și Zn mai ridicate în branhii decât în mușchi (Licata et al., 2003).

De asemenea, valorile metalelor grele determinate în branhii, tub digestiv și mușchi, la hamsia din diferite mări (Tab. 34) evidențiază acumularea diferită în țesuturi, astfel în branhii și tubul digestiv au fost identificate valorile cele mai ridicate.

Tabelul nr. 34 Acumularea diferențiată a metalelor grele la hamsie

Deoarece, unele studii au evidențiat o legătură clară între hrănire și nivelul de metale grele la pești și cunoscând faptul că hamsia migrează pentru hrănire și reproducere în zonele de coastă în perioada mai-septembrie, am realizat o corelație între Coeficientul de umplere al stomacului și nivelul de metale acumulate în țesutul muscular, pe luni (Fig. 54).

Se observă o legătură între valoarea CU și nivelul mediu de metale prezente în hamsie. Nivelul de CU crește lunar și la fel nivelul de metale acumulate.

5.2. Acumularea de pesticide

Informațiile privind nivelul poluanților în biota marină sunt extrem de importante atât pentru analiza efectelor acestora la nivelul organismelor dar și pentru siguranța hranei omului.

Prezența pesticidelor organoclorurate în apele Mării Negre a fost corelată cu practicarea unui tip de agricultură necontrolat, în deceniile trecute. Desigur că, acțiunea acestora asupra organismnelor marine depinde de formula chimică dar și de gradul lor de persistență (Galațchi, 2017).

Efectele pesticidelor asupra peștilor pot fi variate. În afara de mortalitate, care poate fi cauzată în mod direct ca urmare a înfometării sau prin eliminarea resursei de hrană, pesticidele pot avea impact indirect asupra peștilor prin afectarea ratei de creștere, de reproducere (Holden, 1973).

Studii realizate în cadrul INCDM, au evidențiat prezența în apa marină, în concentrații mai ridicate a elementelor HCB (hexachlorobenzene) și lindan (concentrații stabilite prin Ordinul 147/2004

În vederea definirii statusului de mediu bun (GES – Good Environmental Status) au fost realizate studii complete privind nivelurile de pesticide în apa marină și depășiri frecvente au fost înregistrate pentru lindan, cyclodiene (aldrin, dieldrin, endrin) și DDT (Raport INCDM, 2014).

De asemenea au fost realizate studii privind nivelul acestor pesticide organoclorurate în biota marină. Astfel în biotă, valorile pesticidelor organoclorurate au variat între limita de detecție și 0,178 µg/g de țesut uscat. Cele mai mari concentrații au fost observate la specia Mytilus galloprovincialis pentru p,p’ DDD (0,178 µg/g țesut uscat), p,p’ DDT (0,102 µg/g țesut uscat), p,p’ DDD (0,091 µg/g țesut uscat) și hexaclorbenzen (0,088 µg/g țesut uscat) în zona Mangalia. Legislația în vigoare (Directiva 2013_39_EU) prevede valori prag în biotă, care definesc starea ecologică bun numai pentru heptaclor și HCB. Aceste valori au fost depășite în proporție de 50% în cazul heptaclorului și 25% în cazul HCB. (Raport de stare a mediului marin în 2017, INCDM, 2018, nepublicat).

Nivelul identificat în țesutul hamsiei indică niveluri ridicate pentru p,p′-DDE, linden și heptachlor (Fig. 55).

De asemenea, referitor la zonele de prelevare a hamsiei, se observă că în zona de sud-Olimp a fost identificat nivelul cel mai ridicat de p,p′-DDE (6.76±1.21 ng/g/uscat) urmat de p,p′-DDD (3.88±0.97 ng/g/uscat).

În zona de centru, zona Mamaia au fost identificate niveluri ridicate a mai multor pesticide analizate; lindan 5.15±1.28 ng/g/uscat, heptaclor 4.70±0.85 ng/g/uscat, dieldrin 3.26±0.54 ng/g/uscat (Galațchi, 2017).

Au fost analizate și alte specii de pești, de exemplu șprotul; studiile din perioada 2012-2013 au indicat valori sub nivelul maxim admisibil. Valori ridicate au fost înregistrate de DDT și metaboliții săi (Coatu et al., 2015) valori similare cu cele identificate în țesutul muscular al hamsiei.

În țesutul muscular al hamsiei au fost identificați și bifenoli popiclorurați (PCB) care sunt poluanți organic persistenți.

Aceștia au fost produși în multe țări puternic industrializate, fiind utilizați în transformatoare datorită capacității lor de termoizolare (Galațchi, 2017).

Efectul acestor chimicale a fost studiat mai târziu iar studiile au evidențiat că au un impact negativ asupra sănătății umane. Deși a fost interzisă producția de echipamente ce conțin PCB încă din anii 1970, încă se găsesc în mediul natural datorită persistenței lor.

Nivelul bifenolilor policlorurați identificați în țesutul hamsiei nu a fost diferit pentru stațiile analizate (Fig. 56).

Rezultatele studiilor privind nivelul poluanților în țesutul muscular al hamsiei au evidențiat că există dieferențe semnificative între diferite stații, în general valorile cele mai ridicate ale poluanților au fost identificate în zonele urbane aglomerate din zona de coastă.

Impactul poluanților se poate produce la diferite niveluri de complexitate funcțională: molecular, celular sau întregul organism. Deoarece fiecare nivel de organizare reprezintă o integrare a unui număr de procese de la un nivel inferior, rezultă astfel o gamă de măsurători ale efectelor biologice, cu diferite caracteristici de sensibilitate și specificitate, precum și de relevanță ecologică (Livingstone et al., 1989).

Concluzii

Cercetările efectuate în perioada 2011 – 2016, au avut ca scop evidențierea unor parametri biologici la hamsie. Au fost analizați aproximativ 1000 de indivizi.

Pentru analiza comportamentului hamsiei au fost prelevate probe lunare în perioada mai-septembrie anii 2014 și 2015. Au fost vizate aspectele privind comportamentul de migrație al hamsiei pentru hrănire, pentru migrație și pentru iernare.

După anul 2010, valoarea biomasei principalelor specii de pești comerciale, a înregistrat fluctuații minore, fară diferențe semnificative (p = 0,0000).

Biomasa hamsiei capturate în apele românești ale Mării Negre a înregistrat fluctuații ușoare în ultimul deceniu dar și o creștere în 2015-2016.

Repartiția pe clase de lungime la hamsie, care este un indicator ce arată buna reprezentare a indivizilor într-un ecosistem și, desigur starea buna de sănătate a populației respective, a evidențiat pentru anul 2014 clasele de lungime dominante cuprinse între 80-85mm și 105-110mm.

În 2014, în mai și iulie au fost identificați predominant indivizi cu lungimea cuprinsă între 90 – 110 mm, iar greutatea de 6,83 – 8,41 g și în lunile august și septembrie predominat indivizi cu lungime cuprinsă între 80-100 mm și cu greutatea între 5,21-7,43 g. Analiza pe anul 2014 indică o valoare medie a lungimii de 91,1 mm și 4,63 gr valoarea medie a greutății.

În ceea ce privește distribuția pe clase de greutate, acestea pot fi ușor corelate cu clasele de lungime, urmărind dezvoltarea în mod proporțional cu lungimea. În cazul exemplarelor de hamsie analizate pentru perioada mai-august 2014, corelațiile lungime greutate au avut valori pozitive.

Măsurătorile realizate pentru anul 2015, indică indivizi cu lungimea cuprinsă între 70 – 135 mm, predominant clasele 95 – 115 mm, cu valori medii de 10,28 cm și 6,61 gr; valori mai ridicate decât cele din anul 2014.

În ceea ce privește relația lungime-greutate, analizată la exemplarele din 2015, a fost identificată o corelație semnificativ pozitivă, cu valoarea p = 9, 776 și r2 = 0,9558

Femelele au predominat în toate probele prelevate în perioada mai-august 2015. În luna mai, luna în care se apropie hamsia de zona de coastă pentru hrănire și reproducere, a fost evidențiată o bună repartizare pe clase de lungime și cu predominanța celor de 100 – 115 mm, trend care se menține pe întreaga perioadă analizată doar în luna august se observă o scădere a exemplarelor aparținând claselor de lungime mai mari.

Analizând măsurătorile din perioada mai-august 2015, și aplicând t-Test, nu se observă diferențe semnificative, p = 0.761.

Totuși, analizând valorile medii pentru ultimii, a fost identificat faptul că în anul 2015 s-a înregistrat o creștere atât a valorii medii a lungimii cât și a valorii medii a greutății.

Analiza măsurătorilor din perioada 1970-2010 a indicat o descreștere continuă a valorilor medii ale celor doi parametri (lungime și greutate) astfel, dacă în anul 1970 lungimea medie era de 12,9 cm și greutatea medie de 13,7 gr, în anul 2014, lungimea medie a fost de 9,11 cm și greutatea medie de 4,63 gr.

Se observă nu numai o scădere a valorilor medii a lungimii și greutății la hamsie, dar, dacă în perioada 1970-1980, au fost ani în care valorile medii ale greutății au depășit valorile medii ale lungimii, fapt ce se poate explica prin disponibilitate mare de hrană și condiții optime de creștere, în perioada ulterioară, valoarea medie a greutății nu a mai depășit-o pe cea a lungimii, și mai mult, a scăzut foarte mult.

Relația lungime – greutate care evidențiază starea de întreținere a peștilor și tipul de creștere (izometrică sau alometrică) a fost calculată. Astfel, pentru masculi ecuația W = 0,005754·Lt3,0256 iar pentru femele W = 0,004158·Lt3,1923, înregistrându-se astfel un tip de creștere izometrică liniară, nediferențiată pe sexe.

Studiile realizate pentru hamsia capturată în zona românescă a Mării Negre, au evidențiat că, în ultimii ani au predominat clasele de vârstă de 1 : 1+ și 2 :2+, s-a păstrat tendința din ultimele decenii când clasele de vârstă de 3 : 3+ și 4 : 4+ sunt identificate tot mai rar. Până în 2008, compoziția pe clase de vârstă indica prezența indivizilor cu vârste cuprinse între 0: 0+ 4: 4+ ani, clasele 0: 0+ și 3: 3+ ani predominante. După acea perioadă, la capturile de hamsie vârstele cuprinse între 3: 3+ și 4: 4+ aproape că au dispărut, grupurile 0: 0+ și 1: 1+ ani au început să predomine.

În anul 2014, statutul a rămas similar, clasele de vârstă care au fost predominante sunt incluse între 0: 0+ și 1: 1+ ani iar clasa de vârstă 3: 3+ ani a reprezentat un procent mic. Clasa de vârstă 4: 4+ ani nu a fost identificată în nici o stație de pescuit cu unelte fixe.

Totuși, pentru anul 2015, se observă o diminuare a procentului exemplarelor din clasa de vârstă 0: 0+ și predomină clasele 1 : 1+ și 2 : 2+, situație întâlnită până în anul 2008.

Efectuarea unei piramide pe sexe și vârste a populației de hamsie analizată în anul 2015, evidențiază o segmentare cu clasa de vârstă 1 : 1+ dominantă.

Analiza comportamentului de migrație pentru hrănire al hamsiei a evidențiat următoarele:

perioada de hrănire se suprapune cu perioada de reproducere, astfel, comportamentul de migrație al hamsiei din zona de larg către zona de coastă este dictat atât de nevoia de hrană cât și de instalarea procesului de reproducere.

analize realizate, pentru exemplarele de hamsie din apele românești ale Mării Negre au evidențiat preferința hamsiei pentru copepode, larve veligere de moluște, nauplii de Balanus. în perioada analizată, grupul Copepodelor a fost cel care a predominat în preferința hamsiei pentru hrană.

a fost identificată o corelație pozitivă semnificativă (p = 0,0001) cu o valoare a lui r = 0,9217 a procentului de copepode indentificate în stomacurile hamsiei și clasele mai mari de lungime;

de asemenea, identificată o corelație negativă semnificativă (p = 0,00008), unde r = -0,9342 între procentul de larve de moluște și clasele mai mici de lungime;

referitor la valoarea Coeficientului de umplere al stomacului, aceasta a variat între 2,44 – 4,86%, valori procentuale care indică preocuparea indivizilor pentru hrănire la începutul migrației spre zonele de coastă unde este hrana mai abundentă;

valorile CU sunt asemănătoare atât la femele cât și la masculi, s-a înregistrat totuși, o valoarea mai ridicată la femele;

comparând valorile medii lunare, ale coeficientului de umplere al stomacului la hamsie, obținute pentru perioada analizată se observă creșterea acestora în perioada premergătoare procesului de migrație spre zonele de iernare, ceea ce se explică prin intensificarea hrănirii înaintea perioadei de iernare;

valorile coeficientul Fullton calculat au oscilat în intervalul 0,55 – 1,08. Valorile obținute în urma calculării indicelui de creștere se apropie de valoarea 1, rezultând că indivizii analizați sunt bine dezvoltați și preocuparea pentru hrănire este intensă.

Analiza comportamentului de migrație pentru reproducere al hamsiei a evidențiat următoarele:

în perioada caldă a anului (iunie-august) hamsia este dominantă în probele de ihtioplancton;

se observă în hărțile cu distribuția icrelor, zona cea mai aglomerată este partea de sud a coastei Mării Negre, unde valorile salinității nu prezintă fluctuații semnificative, factor care ar putea produce un stres pentru hamsie în perioada de reproducere;

în cadrul expediției din iulie 2014, în cadrul ihtioplanctonului, au fost identificate densități medii ale icrelor de hamsie cuprinse în intervalul 2,7 – 29,52 exemplare/m2. O valoare mult mai mică decât cea înregistrată în iulie 2006. Acest aspect poate fi interpretat din mai multe puncte de vedere; colectarea și deci, analiza a mai puține probe în anul 2014 dar și presiunea exercitată prin pescuit asupra acestei specii, pot fi factori ce au determinat scăderea densității icrelor de hamsie;

referitor la distribuția pe luni a stadiilor de maturare, a fost evidențiat că în luna iulie predomină stadiile cele mai mari de maturare;

valorile indicelui gonado-somatic sunt strâns legate de stadiile de maturare și de asemenea, se observă că valoarea indicelui crește o dată cu creșterea în lungime și greutate a indivizilor analizați;

valoarea mai ridicată a fecundității a fost înregistrată pentru luna iulie, care în majoritatea studiilor a fost identificată ca fiind perioada maximă de fecunditate la hamsie;

de asemenea, aplicând ANOVA, a fost identificată o diferență semnificativă între valorile înregistrate pentru perioada analizată, p = 0,772.

sezonul de reproducere al hamsiei din Marea Neagră durează de la mijlocul lunii mai până la jumătatea lunii august. Vârful reproducerii începe la mijlocul lunii iunie până la sfârșitul lunii iulie.

Analiza comportamentului de migrație pentru iernare al hamsiei a evidențiat următoarele:

procesul de migrație pentru iernare, la hamsie, este cuprins între lunile noiembrie-martie și este declanșat de o schimbare a temperaturii care are efect direct și asupra procesului de hrănire;

analiza conținutului de lipide, glucide și proteine în țesutul hamsiilor capturate din apele românești ale Mării Negre, în perioada de pregătire pentru migrația de iernare au evidențiat valori ridicate ale acestor substanțe organice;

pregătirea pentru migrația spre zona de larg pentru iernare, implică o stocare a energiei care se evidențiază printr-un nivel mai ridicat de lipide în țesut (de la 22,24±0,41 % SU în luna iulie, la 39,15±0,70 % SU în luna septembrie).

analize ale valorii IH, realizate pentru indivizii capturați în anul 2015, au arătat o evoluție asemănătoare cu cea din anul 2014, valori crescânde în perioada premergătoare procesului de migrație,

Hamsia are rol important în lanțul trofic, astfel poate fi folosită ca specie bioindicatoare.

Pentru perioada 2010 – 2013, valorile metalelor Cd și Pb, identificate în hamsie nu au depășit nivelurile stabilite prin legislație, Regulamentul CE nr. 1881/2006 de stabilire a nivelurilor maxime pentru anumiți contaminanți din produsele alimentare (JO L 364, 20.12.2006, p. 5; amendată în 2007, 2008, 2010), care stabilește valorile 0,1 μg/g s.p. Cd și 0,3 μg/g s.p. Pb în carnea de pește.

Rezultatele studiilor privind nivelul poluanților în țesutul muscular al hamsiei au evidențiat că există dieferențe semnificative între diferite stații, în general valorile cele mai ridicate ale poluanților au fost identificate în zonele urbane aglomerate din zona de coastă.

De asemenea, a fost identificat în țesutul hamsiei valori ridicate pentru p,p′-DDE, linden și heptachlor.

Referitor la zonele de prelevare a hamsiei, se observă că în zona de sud-Olimp a fost identificat nivelul cel mai ridicat de p,p′-DDE (6.76±1.21 ng/g/uscat) urmat de p,p′-DDD (3.88±0.97 ng/g/uscat).

În zona de centru, zona Mamaia au fost identificate niveluri ridicate a mai multor pesticide analizate; lindan 5.15±1.28 ng/g/uscat, heptaclor 4.70±0.85 ng/g/uscat, dieldrin 3.26±0.54 ng/g/uscat.

Rezultatele studiilor privind nivelul poluanților în țesutul muscular al hamsiei au evidențiat că există dieferențe semnificative între diferite stații, în general valorile cele mai ridicate ale poluanților au fost identificate în zonele urbane aglomerate din zona de coastă.

De asemenea, a fost identificată o corelație pozitivă a creșterii nivelului de metale în țesutul hamsiei cu creșterea Coeficientului de umplere al stomacului.

Bibliografie

Addison R. F., 1988 – Biochemical effects of a pollutant gradient, Marine Ecology-Progress Series, vol. 46: 31-37;

Ahlbeck I., Hansson S., Hjerne O., 2012 – Evaluating fish diet analysis methods by individual-based modeling, Canadian Journal Fish Aquat. Sci. 69: 1184-1201;

Aldanondo N., Cotano U., Etxebeste, E., 2011 – Growth of young-of-the-year European anchovy (Engraulis encrasicolus, L.) in the Bay of Biscay, Scientia Marina, 75 (2), 227-235;

(Alverson et al., 1964). Alverson, D., L., M., J., Carney, 1975 – A graphic review of the growth and decay of population cohorts. J. Cons. Int. Explor. Mer 36: 133-143.

Arnot, J., A., Gobas F., A., P., 2006 – A review of bioconcentration factor (BCF) and bioaccumulation factor (BAF) assessments for organic chemicals in aquatic organisms, Environ. Rev. 14: 257-297;

Antipa G., 1941 – Marea Neagră, vol. I, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională, București, 32-37;

Antonescu C. S., 1968 – Biologia apelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 37-41;

Bachiller E., Cotano U., Boyra G., Irigoien X., 2013 – Spatial distribution of the stomach weights of juvenile anchovy (Engraulis encrasicolus L.) in the Bay of Biscay, ICES Journal of Marine Science, 70 (2), 362–378;

Battes K., Măzăreanu C., Pricope F., Cărăuș I., Marinescu V., Rujinschi R., 2003 – Producția și productivitatea ecosistemelor acvatice, Editura „Ion Borcea”, Bacău: 204-275;

Batty R. S., Blaxter J. H. S., Richard J. M., 1990 – Light intensity and the feeding behaviour of herring, Clupea harengus, in Marine Biology, vol 107, pp: 383-388;

Bănărescu P., 1964 – Fauna Republicii Populare Române, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 247-251;

Benoni L., 1999 – Ecologie și Protecția Mediului. Editura Presa Universitară Română, Timișoara, 57-59;

Beverton R. J. H., Holt S. J., 1957 – On the dynamics of exploited fish populations. Fishery Investigations, London Series 2, Volume 19, 67-75;

Birkun A., JR., Frantzis A., 2008 – Phocoena phocoena ssp. relicta; in: Notarbartolo di Sciara G. & A. Birkun Jr., 2010; Conserving whales, dolphins and porpoises in the Mediterranean and Black Sea; ACCOBAMS status report 2010; Monaco, pag. 201-212;

Boeuf G., Payan P., 2001 – How should salinity influence fish growth? Comp. Biochem. Physiol. C 130, 411–423;

Bologa A. S., Bodeanu N., Petran A., Tiganus V., Zaitsev Y. P., 1995 – Major modifications of the Black Sea benthic and planktonic biota in the last three decades. Bull. Inst. Oceanogr., Monaco Special, 15, 85–110;

Boran M., Altinok I., 2010 – A Review of Heavy Metals in Water, Sediment and Living Organisms in the Black Sea, Turkish Journal of Fisheries and Aquatic Sciences 10: 565-572;

Borme D., Tirelli V., Brandt S., B., Fonda Umani S., Arneri E., 2009 – Diet of Engraulis encrasicolus in the northern Adriatic Sea (Mediterranean): ontogenetic changes and feeding selectivity, Mar Ecol Prog Ser, Vol. 392: 193–209;

Bran, F., Ioan, I., Tricã, C., 2004 – Eco-economia ecosistemelor și biodiversitatea, Editura ASE, București: 128-134;

Brett (1958),

Brezeanu Ghe., Cioboiu O., Ardelean A., 2011 – Ecologie acvatică, „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 218-233;

Brown L., R., 2006 – Planul B / Salvarea unei planete sub presiune și a unei civilizații în impas, Editura Tehnicã, București, pag. 96-99;

Bulgakova Yu., 1993a – Diurnal dynamics of feeding in anchovy, Engraulis encrasicolus, and factors determining it. J. Ichthyol., 33(7): 395-400;

Bulgakova Yu., 1993b – Intensity of feeding of the Black sea anchovy, Engraulis encrasicolus, during the spawning period, J. Ichthyol., 32(7): 146-151;

Bulgakova Yu., 1996 – The european anchovy and its environment, Scientia Marina, 60 (Supl. 2), 283-284;

Cărăușu S., 1952 – Tratat de ichtiologie, Editura Academiei R.P.R., 281-304;

Chashchin A., K., Akselev O., I., 1990 – Migration of the stocks and availability of Black Sea anchovy to the fishery in autumn and winter; Biological Resources of the Black Sea (V. A. Shlyakhov, ed), VNIRO Moscow, pag. 80 – 93 (in Russian);

Chashchin A., K., 1996 – The Black Sea populations of anchovy, Scientia Marina, 60 (Supl. 2), 219-225;

Christensen V., Pauly D., 2004 – Placing fisheries in their ecosystem context, an introduction, Ecol Model 172: 103–107;

Chugunova N. I., Petrova E.G., 1953 – Adaptive peculiarities of spawning of Black Sea anchovy (maturation and fecundity). Vopr. Ichthyol., 1: 68-72 (in Russian);

Coatu V., Țigănuș D., Oros A., Lazăr L., 2013 – Analysis of Hazardous Substance Contamination of the Marine Ecosystem in the Romanian Black Sea Coast, Part of the Marine Strategy Framework Directive (2008/56/EEC) Implementation, in Cercetări Marine / Recherches Marines, INCDM Constanța, vol. 43, ISSN: 0250-3069, pp. 174-186;

Coatu V., Oros A., Țigănuș D., Lazăr L., 2015 – Assessment of chemical contamination in biota from Romanian marine waters in respect with maximum admissible levels regulated by legislation for human consumption. J. Environ. Protect. Ecol. 16 (1): 117–125;

Conti M., E., Cecchetti G., 2003 – A biomonitoring study: trace metals in algae and molluscs from Tyrrhenian coastal areas, Environmental Research; 93(1): 99-112;

Copat C., Bella F., Castaing M., Fallico R., Sciacca S., 2012 – Heavy Metals Concentrations in Fish from Sicily (Mediterranean Sea) and Evaluation of Possible Health Risks to Consumers, in Bull Environ Contam Toxicol 88:78–83;

Coprean D., Ecofiziologie animală, note de curs

Cortés E., 1997 – A critical review of methods of studying fish feeding based on analysis of stomach contents: application to elasmobranches fishes, Canadian Journal of Fish. Aquat. Sci., 54 (3): 726- 738;

Clutton-Brock, T., H., 1988 – Reproductive success. Studies of individual variation in contrasting breeding systems, The University of Chicago Press, Chicago, IL, 421-437;

Danilevsky N., N., 1964 – The most important factors determining a period and region of fishery schooling of the Black Sea anchovy. Trudy Azcher NIRO, 22, 115-124 (in Russian);

Dean T., L., Richardson J., 1999 – Responses of seven species of native freshwater fish and a shrimp to low levels of dissolved oxygen, New Zealand Journal of Marine and Freshwater Research, 33:1, 99-106;

Deniz E., Gonolul A., 2016 – Mesozooplankton fauna and distribution in the Kizilirmark River mouth and Samsun Harbour area (Samsun, Black Sea), J. Black Sea/Mediterranean Environment Vol. 22, No. 1, 74-92;

Dragomir M., Vătafu R., Florian C., 2014 – Water quality in the coastal zone of the Black Sea and the phenomen of massive algae development, 2nd International Conference – Water resources and wetlands, Tulcea, pg. 372-377;

Erzini, K., 1994 – An empirical study of variability in length at age of marine fishes, Journal of Applied Ichthyology, 10: 17-41;

FAO, 1987 – Statistique des pêches. Captures. Organisation des Nations Unies pour l'Alimentation et l'Agriculture, Rome, vol. 86, 711;

Farmacopeea Română, 1993 ediția a X-a, Editura Medicală București;

Fowler J., Cohen L., Jarvis P., 1998 – Practical Statistics for Field Biology, Wiley, pag. 131-135;

Fraser J. H., 1958 – The drift of the planktonic stages of fish in the northeast Atlantic and its possible significance to the stocks of commercial fish. ICNAF Special Publication, 1, 289-310;

Frost W., Smyly W., 1952 – The brown trout of Moorland fish pond. Journal Animal Ecology, 21: 62-86;

Galațchi M., Radu Ghe., Zaharia T., Țoțoiu A., Coprean D., 2015 – Studies regarding biological aspects of anchovy (Engraulis encrasicolus, Linnaeus 1758) from the Romanian Black Sea Coast, Journal of Environmental Protection and Ecology, 16, no. 3, pp: 1041-1048;

Galațchi M., Roșioru D., Nenciu M., Zaharia T., Coprean D., 2015 – Aspects of Romanian Black Sea Coast anchovy (Engraulis encrasicolus, Linnaeus 1758) biology, during 2013-2014, in book of the 15h International SGEM Conference ISSN 1314-2704, pp: 603-609;

Galațchi M., Nenciu M., Costache M., Maximov V., Coprean D., 2017 – Age determination aspects in anchovy (Engraulis encrasicolus, LINNAEUS, 1758) at the Romanian Black Sea Coast, in Annals Series on Biological Sciences -Academy of Romanian Scientists, Online Edition ISSN 2285-4177, Volume 6, No. 1, 2017, pp. 75-81

Galațchi M., Oros A., Coatu V., Costache M., Coprean D., Galațchi L., D., 2017– Pollutant bioaccumulation in anchovy (Engraulis encrasicolus) tissue, fish species of commercial interest at the Romanian Black Sea coast, Ovidius University Annals of Chemistry, Vol. 28, No. 1, pp. 11-17;

Gilmartin M., Revelante N., 1975 – The concentration of trace metals in the northern Adriatic anchovy (Engraulis encrasicolus) and sardine (Sardina plichardus), Fishery Bulletin, 73: 193—201;

Godeanu, S., 1995 – Diversitatea lumii vii – Determinator ilustrat al florei și faunei României, partea a I-a, Mediul Marin, Editura Bucura Mond, București: pp. 369;

Godeanu, S., 2002 – Diversitatea lumii vii – Determinator ilustrat al florei și faunei României, partea a II-a, Editura Bucura Mond, București: 609-627;

Gomoiu M. T., 2004 – Starea actuală a faunei ihtiologice a Mării Negre – sectorul românesc. Necesitatea urgentă a unei abordări ecosistemice pentru pescării responsabile la Marea Neagră și pentru managementul lor rațional și dezvoltare durabilă. Studia Universitatis Vasile Goldiș, Arad. Seria Stiințele vieții, 14

Gomoiu M., T., Skolka M., 2001 -Ecologie – metodologii pentru studii ecologice, Ovidius University Press, Constanța, 27-42;

Gomoiu M. T., Skolka M., 2004 – Specii invazive în Marea Neagră Impactul ecologic al pătrunderii de noi specii în ecosistemele acvatice, Ovidius University Press, Constanța, 41-88;

Hernández C., Villamor B., Abaunza P., Landa J., 2009 – Age and Growth of European anchovy (Engraulis encrasicolus) in the Bay of Biscay (NE Atlantic), 1994-2008; Working Document to ICES Workshop on Age reading of European anchovy ;

Hyslop E., J., 1980 – Stomach contents analysis-a review of methods and their application, J. Fish. Biol. 17, 411-429;

Holden A., V., 1973 – Effects of pesticides on fish, C. A. Edwards (ed.), Environmental Pollution by Pesticides, pp: 213-215;

Holliday F., G., T., Blaxter J., H., S., 1960 – The effects of salinity on the developing eggs and larvae of the herring, Journal of the Marine Biological Association of UK, vol 39. issue 3, pp. 591-603;

Holliday F., G., T., 1963 – Osmoregulation in marine teleost eggs and larvae, Reports vol. X, Natural History Department, Aberdeen University, Scotland, 89-95;

ICES (International Council for the Exploration of the Sea), 1991 – Statistical analysis of the ICES Cooperative Monitoring Programme data on contaminants in fish liver tissue and Mytilus edulis for the determination of temporal trends, Coop. Res. Rep., 176: 1-189;

Irvine, S. B., Stevens, J. D., Laurenson, L. J. B., 2006 – Comparing external and internal dorsal-spine bands to interpret the age and growth of the giant lantern shark, Etmopterus baxteri (Squaliformes: Etmopteridae), Environ. Biol. Fish, 77: 253-264

Kaya Y., Turan H., 2010 – Comparison of protein, lipid and fatty acids composition of anchovy (Engraulis encrasicolus L. 1758) during the commercial catching season, Journal of Muscle Foods, vol. 21(3): 474 – 483;

Kalayci F., Samsun N., Bilgin S., Samsun O., 2007 – Length-Weight Relationship of 10 Fish Species Caught by Bottom Trawl and Midwater Trawl from the Middle Black Sea, Turkey, Turkish Journal of Fisheries and Aquatic Sciences 7: 33-36;

Kaufman S. D., Johnston T., A., Leggett W., C., Moles M., D., Casselman J., M., Schulte-Hostedde A., I., 2007 – Relationships between body condition indices and proximate composition in adult walleyes; Transactions of the American Fisheries Society 136: 1566–1576;

Knipovici N., M., 1932. – Recherches hydrologiques en mer Noire. Trud. Azov. Tchernom. nauch. Promisl. Exped., 10-22;

Kramer D., L., 1987 – Dissolved oxygen and fish behavior, Environmental Biology of Fishes, Volume 18, Issue 2, 81-92;

(Kurita, 1959)

La Mesa M., Donato F., Giannetti G., Arneri E., 2009 – Growth and mortality rates of European anchovy (Engraulis encrasicolus) in the Adriatic Sea during the transition from lar-val to juvenile stages, Fish. Res., 96: 275-290;

Licata P., Di Bella G., Dugo G., Naccari F., 2003 – Organochlorine pesticides, PCBs and heavy metals in tissues of the mullet Liza aurata in lake Ganzirri and Straits of Messina (Sicily, Italy), Chemosphere 52 (1): 231-8;

Lisovenko L., Andrianov D., 1996 – Reproductive biology of anchovy (Engraulis

encrasicolus ponticus Alexandrov 1927) in the Black Sea, Scientia Marina, 60 (Supl. 2): 209-218;

Lowry O., H., Rosebrough, N., J., Farr L., Randall R., J., 1951 – Protein measurement with the folin phenol reagent, J. Biol. Chem. 193: 265-275;

Maximov V., 2012 – Managementul durabil al calcanului la litoralul românesc, Editura Boldaș, Constanța,

Maximov V., Patras E., Oprea L., Zaharia T., Radu G., Sion C., 2011 – Analysis of quantitative and qualitative evolution of fishing main fish species of commercial value in the last two decades in the Romanian sector of the pontic basin, Journal of Environmental Protection Ecology, 12 vol 3, pp 1007,

Maximov V., Radu G., Anton E., Zaharia T., 2009 – Analysis of the evolution of the fishing and biological characteristics of main fish from the Romanian pontic basin, between 2000 and 2008;

Misra R. K., 1993 – Trend analysis using a multivariate procedure for data with unequal residual covariance and regression coefficient matrices: Application to Canadian Atlantic cod contaminant data, Marine Pollution Bulletin, 26, 73-79;

Morey G., Moranta J., Massuti E., Grau A., Linde M., Riera, F., Morales-Nin B., 2003 – Weight-length relationships of littoral to lower slope fishes from the Western Mediterranean. Fisheries Research, 62: 89-96;

Motos L., Andres U., Valencia V., 1996 – The spawning environment of the Bay of Biscay anchovy (Engraulis encrasicolus L.), Sci. Mar., 60 (2), 117-140;

Mustață, G., 2001 – Biologie marină, Editura Venus, Iași: 202-248;

Nisbet C., Terzi G., Pilger O., Sarac N., 2010 – Deternination of heavy metal levels in fish sample collected from the Middle Black Sea, Kafkas Üniv. Veteriner Fak. Dergisi, 16: 119-125;

Nikolski G., V., 1962 – On some adaptations to the regulation of population density in fish species with different types of stock structure. The Exploitation of Natural Animal Populations. Blackwell Oxford, 265-282;

(Nomura, 1980).

Norcross B., Shaw R., F., 1984 – Oceanic and Estuarine Transport of Fish Eggs and Larvae, Transactions of the American Fisheries Society, Vol. 113, Issue 2, 153-165;

Öksüz A., Özyılmaz A., 2010 – Changes in Fatty Acid Compositions of Black Sea Anchovy (Engraulis encrasicolus L. 1758) During Catching Season, Turkish Journal of Fisheries and Aquatic Sciences 10: 381-385;

Oguz T., Murray J.W., Callahan A.E., 2001 – Modeling redox cycling across the suboxic-anoxic interface zone in the Black Sea, Deep-Sea Research, vol. 48, 761 – 787;

O'Neill B., De Raedemaecker F., McGrath D., Brophy D., 2011 – An experimental investigation of salinity effects on growth, development and condition in the European flounder (Platichthys flesus. L.), Journal of Experimental Marine Biology and Ecology 410, 39–44;

Oros A., N., 2009 – Trace metals concentrations in the Romanian Black Sea coastal waters between 1997-2007. Cercetări Marine, 37

Oros A., N., 2009 – Contribuții la cunoașterea consecințelor poluării cu metale grele asupra ecosistemelor marine costiere de la litoralul românesc al Mării Negre”, Teză de doctorat, Univ. Ovidius Constanța, 150-167;

Oros A., Gomoiu M. T., 2012 – A review of metal bioaccumulation levels in the Romanian Black Sea Biota during the Last Decade – A Requirement for Implementing Marine Strategy Framework Directive (Descriptors 8 and 9), Journal of Environmental Protection and Ecology 13, No 3A, 1730–1743;

Özdamar E., Khiara K., Sakuramato K., Erkoyuncu İ., 1994 – Variation in the population structure of European anchovy, Engraulis encrasicolus L. in the Black Sea. Journal of Tokyo University, Fisheries, 81: 123-134;

Ozturk, B., Karakulak, S., 2003 – Workshop on Demersal Resources in the Black Sea & Azov Sea, Istanbul: 104-129;

Pârvu C., 1999 – Ecologie generală, Editura Tehnică București,

Pynkas L., Oliphant M. S., Iverson I. L. K., 1971 – Food habits of albacore, Bluefin tuna, and bonito in California waters, Fish Bull., 152, 9-32;

Planque B., Bellier E., Lazure P., 2004 – Potential spawning habitat of sardine (Sardina pilchardus) and anchovy (Engraulis encrasicolus) in the Bay of Biscay, ICES CM 2004/Q:02, 1-27;

Plante S., Audet C., Lambert Y., J. de la Noue, 2005 – Alternative methods for measuring energy content in winter flounder, North American Journal of Fisheries Management 25:1–6;

Plounevez S., Champalbert G., 1999 – Feeding behaviour and trophic environment of Engraulis encrasicolusin the Bay of Biscay, Estuarine, Coastal and Shelf Science, Volume 49, Issue 2, 177–191;

Pope K., Lochmann S., E., Young M., 2010 – Metode pentru evaluarea populațiilor de pești, Nebraska Cooperative Fish & Wildlife Research Unit – Staff Publications, nr. 74, 342-343;

Pora, E., Oros I., 1974 – Limnologie și oceanologie, București;

Porumb I., 1961 – Contribuții la studiul biologiei lui Trachurus mediterraneus ponticus, din Marea Neagră. Hrana la adult, tineret precum și creșterea tineretului în dreptul litoralului românesc al Mării Negre. Analele Științifice ale Universității “Alexandu I. Cuza” din Iași, Științele Naturale, Tomul VII, Fasc. 2, 285-312;

Porumb I., 1972 –

Puzanov I., I., 1936 – The Anchovy, Uchanyia zapiski Gorkovskogo Gos. unta., (in Russian);

Radu E., Maximov V., 2006 – Ghid de eșantionaj, prelucrare a datelor, statistică pescărească, Editura Ex Ponto, Constanța, 37-81;

Radu Ghe.., 2006 – Ghid de evaluare a stocurilor de pești, Editura Ex Ponto, Constanța, 61-72;

Radu Ghe., Radu E., 2008 – Determinator al principalelor specii de pești din Marea Neagră, Editura Virom, Constanța, 79-83;

Radu Ghe., Radu E., Anton E., 2004 – Influența principalilor factori de mediu asupra resurselor pescărești de la litoralul românesc. Sesiunea de comunicări științifice «Meteorologia în contextul dezvoltării durabile a mediului», București, 821-825;

Radu Ghe., Radu E., Nicolaev S., Anton E., 2008 – Atlas al principalelor specii de pești din Marea Neagră. Pescuitul marin românesc. Editura Virom, Constanța, 293;

Radu G., Anton E., Golumbeanu M., Raykov V., Yankova M., Panayotova M., Shlyahov V., Zengin M., 2011 – State of the Main Black Sea Commercial Fish Species Correlated with the Ecological Conditions and Fishing Effort, J Environ Prot Ecol, 12 (2), 549;

Radu Ghe., Maximov V., Anton E., Cristea M, Țiganov G., Țoțoiu A., Spânu A., D., 2013 – State of the Fishery Resources in the Romanian Marine Area. Cercetări Marine, 43, 268-271;

Reinfelder J.,R., Fisher N., S., Luoma S., N., Nichols J., W., Wang W., X., 1998 – Trace element trophic transfer in aquatic organisms: a critique of the kinetic model approach, Sci Total Environ., 219 (2-3):117-35;

Ricker, W. E., 1975 – Computation and interpretation of biological statistics of fish populations. Bulletin of the Fisheries Research Board of Canada, 191, 209-215;

Roșioru D., 2008 – „Studiul biochimic al aglomerărilor de organisme marine în interacțiune cu mediul ambiant”, Teză de Doctorat, Universitatea „Ovidius” Constanța, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, conducator științific prof. univ.dr. CS I Natalia Roșoiu, 210 p.;

Saglik S., Imre S., 2001 – Fatty acids in some fish species from Turkey, Journal of Food Science, 66(2), 210-212;

Samsun O., Samsun N., Kalayci F., Bilgin S., 2006 – Study on Recent Variations in the Population Structure of European Anchovy (Engraulis encrasicolus L., 1758) in the Southern Black Sea, E.U. Journal of Fisheries & Aquatic Sciences, Volume 23, 4, 301–306;

Schmidt, 1931

Schreck, C., B., Moyle, P., B., 1990 – Methods for fish biology. American Fisheries Society, Bethesda, Maryland, pag.: 363-382;

Sedykh (1979)

Shulman G., E., 1964 – Life Cycles of Fish. Physiology and Biochemistry. – New York, Hulsted Press, John Wiley & Sons, pag. 253;

Shulman G., E., 2002 – Anchovies of the Sea of Azov and the Black Sea regularities of wintering migrations, A. O. Kovalevsky's Institute of Biology of the Southern Seas, National Academia of Sciences of Ukraine, 574.5: 597.8: 639.2.053.3, pag: 67 – 77;

(Simson, 1953).

Sinovčić G., 2000 – Anchovy, Engraulis encrasicolus (Linnaeus, 1758): biology, population dynamics and fisheries case study, Acta Adriatica, 41 (1): 1-5;

Sinovčić G., Franicevic M., Zorica B., Ciles-Kec V., 2004 – Length-weight and length-length relationships for 10 pelagic fish species from the Adriatic Sea (Crotia). Journal of Applied Ichthyology, 20: 156-158;

Soxhlet, F., 1879 – Determinarea greutății analitice a grăsimilor din lapte, Polytechnisches J. (Dingler's), 232, 461;

Staples, D. & Funge-Smith, S. (2009) Ecosystem approach to fisheries and aquaculture: Implementing the FAO Code of Conduct for Responsible Fisheries. FAO Regional Office for Asia and the Pacific, Bangkok, Thailand. RAP Publication 2009/11, 48 pp.

Stevenson, D. K., and S. E. Campana [ed.] 1992 – Otolith microstructure examination and analysis. Can. Spec. Publ. Fish. Aquat. Sci. 117: 126;

Stăncioiu S., 1976 – Curs de Ihtiologie Generală, Universitatea Dunărea de Jos, Galați, 278-321;

STECF, 2011 – Report of the 5th Meeting of the Mediterranean Planning Group for Methodological Development (PGMed), Vienna, 7th – 11th February 2011;

STECF, 2013

Strungaru G., Pop M., Hefco V., 1983 – Fiziologie animală, Editura Didactică și Pedagogică, București, pag: 363;

Sullivan C., M., 1954 – Temperature reception and responses in fish, Journal of the Fisheries, Research Board of Canada, 11 (2): 153-170;

Surugiu V., 2007 – Ecologie Marină, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași, pag. 167-182;

Svetovidov A.N. / 1964

Topçuoğlu S., Kırbașoğlulu C., Güngör N., 2002 – Heavy metals in organisms and sediments from Turkish coast of the Black Sea, 1997-1998, Environmental International, 27: 521-526;

Tudela S., Palomera I., 1997 – Trophic ecology of the European anchovy Engraulis encrasicolus in the Catalan Sea (northwest Mediterranean), Marine Ecology, vol. 160: 121 -134;

Turan C., Dural M., Oksuz A., Öztürk B., 2009 – Levels of heavy metals in some commercial fish species captured from the Black Sea and Mediterranean Coast of Turkey, Bulletin of Environmental Contamination and Toxicology, 82: 601-604;

Tüzen M., 2003 – Determination of heavy metals in fish samples of middle Black sea (Turkey) by graphite furnace atomic absorption spectrometry, Food Chemistry, 80: 119-123;

Tüzen M., 2009 – Toxic and essential trace elemental content in fish species from the Black Sea, Turkey, Food and Chemical Toxicology, 47:1785-1790;

Uluozlu O. D., Tüzen M., Mendil D., Soylak M., 2007 – Trace metal content in nine species of fish from the Black and Aegean Seas, Turkey, Food Chemistry, 104: 835-840;

UNEP, 1993 – Guidelines for monitoring chemical contaminants in the sea using marine organisms, Reference Methods for Marine Pollution Studies. 6, p1-28;

Uysal H., Tuncer S., 1982 – Levels of heavy metals in some commercial food species in the Bay of Izmir, Turkey, VI Journees Etud. Pollutions, Cannes, CIESM, 323-327;

Vespremeanu E., 2004 – Geografia Mării Negre, Editura Universității din București, 21-38;

Vodianițki V.A. / 1927

Welty J., C., 1934 – Experiments in Group Behavior of Fishes. Physiological Zoology 7 (1), 85–128;

Williams M., A., 1997 Quantitative methods in biology, Elsevier, North Holland Biomedical Press, vol. 6, pp. 234;

Yildiz I., Feyzioglu A., M., 2007 – Biological diversity and seasonal variation of mesozooplankton in the south eastern Black Sea coastal ecosystem, Faculty of Marine Sciences, Karadeniz Technical University, Trabzon, Turkey; http://reefsproject.net/biological-diversity-and-seasonal-variation/

Zaitsev Yu. P., 1992 – Situația ecologică a zonei de șelf din Marea Neagră. Gidrobiologgiya zhurnal, 28 (4): 3-18;

Zaitsev, Yu. P., 1993 – Impact of eutrophication on the Black Sea fauna, Studies and

Reviews, General Fisheries Council for the Mediterranean, FAO, Rome, 64: 63-86;

Zaitsev Yu., V., Mamaev, 1997 – Marine Biological Diversity in the Black Sea. A study of Change and Decline. United Nations Publications. New York,. 208-215;

Zernov S., A., 1934 – General Hydrobiology, Biomedgiz, Moscow-Leningrad, 124-132;

Zusser, 1958

IAEA-MEL, 1999 – Standard operating procedures for trace metals analyses

*Order no. 147/2004 for Approving the Sanitary Veterinary and Food Safery Norms on Pesticide Residues in Animal and Non-animal Products and Residues of Veterinary Drugs in Animal Products. Official Journal, 143 of 17 February, 2005.

*http://www.grida.no/graphicslib/detail/changes-in-the-spawning-grounds-of-anchovy_8904

*Rapoarte de stare a mediului, 2011 – 2016- Cercetari Marine/Recherches Marines, INCDM Constanta;

*Raportul de stare a mediului marin în 2017, INCDM, 2018, nepublicat

Lucrări științifice publicate

ZAHARIA TANIA, MICU DRAGOȘ, NIȚĂ VICTOR, MAXIMOV VALODEA, MATEESCU RĂZVAN, SPÎNU ALINA, NEDELCU MARIUS., GNEA GABRIEL, URSACHE CORNEL, GOLUMBEANU MARIANA, CRISTEA MĂDĂLINA, 2012 – Preliminary data on habitat mapping in the Romanian Natura 2000 Marine sites; Journal of Environmental Protection and Ecology (JEPE), vol. 13, no. 3a, p. 1777-1782, http://www. jepe-journal.info, ISSN 1311-5065 ISI – factor de impact 0,259;

ZAHARIA TANIA, DUMITRESCU ELENA, MAXIMOV VALODIA, CRISTEA MĂDĂLINA, NENCIU MAGDA (2012), Observations on the Parasite Influence on the Fish Conservation Status in Romanian Marine Natura 2000 Sites, Proceedings of the International Conference BENA 2012: SUSTAINABLE LANDSCAPE PLANNING AND SAFE ENVIRONMENT, ISTANBUL, June 22-24, 2012, Istanbul, 2012, ISBN 978-975-561-421-2: 501-510;

ZAHARIA TANIA, DUMITRESCU ELENA, MAXIMOV VALODIA, CRISTEA MĂDĂLINA, NENCIU MAGDA, ȚOȚOIU AURELIA (2012), Observations on the Parasite Influence on the Fish Conservation Status in Romanian Marine Natura 2000 Sites, Recherches Marines, INCDM, Constanța, 42, pp. 173-184;

ȚOȚOIU AURELIA, ZAHARIA TANIA, DUMITRESCU ELENA, MAXIMOV VALODIA, NENCIU MAGDA, CRISTEA MĂDĂLINA (2013), Assessing the Nematode Infestation Degree of Commercial Clupeids at the Romanian Coast, in Cercetari Marine (Recherches Marines), Issue 43/2013, ISSN 0250-3069, p. 241-248;

G. RADU, V. MAXIMOV, E. ANTON, M. CRISTEA, G. TIGANOV, A. TOTOIU, A. SPANU, 2013 – State of the Fishery Resources in the Romanian Marine Area, in Cercetari Marine (Recherches Marines), Issue 43/2013, ISSN 0250-3069, p. 268-295;

ȚOTOIU AURELIA, ȚIGANOV GEORGE, GALAȚCHI MĂDĂLINA, NENCIU MAGDA (2014), Food Array Analysis in Turbot Psetta maeotica (Pallas, 1811) at the Romanian Black Sea Coast in 2013, in Cercetari Marine, Issue 44/2014, ISSN 0250-3069, pp. 164-172;

C. G. nICOLAE, M. GALAȚCHI, M. MARIN, V. MAXIMOV, I. RADUCUTA, G. BAHACIU, 2014 – Quantitative and qualitative evaluation of ichthyoplankton in the ROSCI0066 Danube Delta – The marin area site, in Current trends in Natural Sciences-Universitatea din Pitesti, Vol 3, issue 5, ISSN: 2284-9521; p. 12-19;

Radu G., Toțoiu A., Galațchi M., 2015 – Evolution of the Sprat Fishery at the Romanian Black Sea Coast During 1950-2014, Cercetari Marine/Recherches Marines, ISSN:0250-3069, 46:128-175,

C. IOAKEMIDIS, C. ZERI, H. KABERI, M. GALATCHI, K. ANTONIADIS, N. STREFTARIS, F. GALGANI, E. PAPATHANASSIOU, G. PAPATHEODOROU, 2014 – A comparative study of marine litter on the seafloor of coastal areas in the Eastern Mediterranean and Black Seas, in Marine Pollution Bulletin, Vol. 89, issue 1-2, p: 296–304 (http://www.journals.elsevier.com/marine-pollution-bulletin) ISI – factor de impact 2.793, ISSN 0025-326X

M. GALAȚCHI, G. RADU, T. ZAHARIA. A. ȚOȚOIU, D. COPREAN, 2015 – Studies regarding biological aspects of anchovy (Engraulis encrasicolus, LINNAEUS 1758) from the Romanian Black Sea Coast, Journal of Environmental Protection and Ecology, 16, no. 3, p: 1041-1048, ISI – factor de impact 0,838, ISSN 1311-5065;

M. GALAȚCHI, D. ROȘIORU, M. NENCIU, T. ZAHARIA, D. COPREAN, 2015 – Aspects of Romanian Black Sea Coast anchovy (Engraulis encrasicolus, LINNAEUS 1758) biology, during 2013-2014, in book of the 15h International SGEM Conference ISSN 1314-2704, p: 603-609, ISI;

NENCIU MAGDA-IOANA, ȚOȚOIU AURELIA, GALAȚCHI MĂDĂLINA, DANILOV CRISTIAN, RADU GHEORGHE (2016), Black Sea Sprat Case Study in the Frame of the GOFORIT Project – “Intelligent Oceanographically-Based Short-Term Fishery Forecasting Applications”, in Proceedings of the 16th International Multidisciplinary Scientific Geoconference SGEM 2016 on Water Resources, Forest, Marine and Ocean Ecosystems, 30 June – 6 July 2016, Albena, Bulgaria, Volume II, Book 3, pp. 711-718 – DOI: 10.5593/sgem2016B32 – ISI;

ȚOȚOIU AURELIA, GALAȚCHI MĂDĂLINA, DANILOV CRISTIAN, TIMOFTE FLORIN, RADU GHEORGHE, 2016 – The state of sprat(Sprattus sprattus, LINNAEUS 1758) POPULATION IN THE ROMANIAN MARINE AREA, ITS IMPORTANCE IN LOCAL ECONOMY AND AS PREY FOR LARGER FISHERIES DOI: 10.5593/SGEM2016/B32/S15.116, ISI

GALAȚCHI MĂDĂLINA, RADU GHEORGHE, ZAHARIA TANIA, ȚOȚOIU AURELIA, COPREAN DRAGOMIR (2015), STUDIES REGARDING THE MIGRATION BEHAVIOR OF ANCHOVY (Engraulis encrasicolus, Linnaeus 1758) FROM THE ROMANIAN BLACK SEA COAST, in Annals Series on Biological Sciences -Academy of Romanian Scientists, Online Edition ISSN 2285-4177, Volume 5, No. 1, 2016, pp. 38-52 – B+;

NENCIU MAGDA, OROS ANDRA, ROȘIORU DANIELA, GALAȚCHI MĂDĂLINA, FILIMON ADRIAN, ȚIGANOV GEORGE, DANILOV CRISTIAN, ROȘOIU NATALIA (2016), Heavy Metal Bioaccumulation in Marine Organisms from the Romanian Black Sea Coast, in Annals Series on Biological Sciences -Academy of Romanian Scientists, Online Edition ISSN 2285-4177, Volume 5, No. 1, 2016, pp. 38-52 – B+;

A. ȚOȚOIU, M. GALAȚCHI, G. RADU, 2016 – Dynamics of the Romanian Sprat (Sprattus sprattus, Linnaeus 1758) Fishery between Evolution of the Fishing Effort and the State of the Environmental Conditions, Turkish Journal of Fisheries and Aquatic Sciences 16: 371-384 (http://trjfas.org/uploads/pdf_881.pdf), ISI – factor de impact 0,711, ISSN 1303-2712;

PĂTRAȘCU VASILE, Romul Mircea Mărgineanu, Valodia Maximov, Ana Maria Blebea-Apostu, Mădălina Galațchi, Claudia Gomoiu, George Tiganov, 2017 – RADIOACTIVE CONTENT IN FISH FROM BLACK SEA CACHES. ITS IMPACT ON POPULATION BY FOOD CONSUMPTION, In “Diversity in the Coastal Marine Sciences: Historical Perspectives and Contemporary Research of Geology, Physics, Chemistry, Biology and Remote Sensing”, A Festschrift in Honor of Associate Professor Alexandru S. Bologa, Finkl C.W. (Ed.), Dordrecht, The Nertherlands: Springer, Coastal Research Library, vol. 23, pp. 241 – 246, ISI,

GALAȚCHI MĂDĂLINA, NENCIU M., COSTACHE M., MAXIMOV V., COPREAN D., 2017 – Age determination aspects in anchovy (Engraulis encrasicolus, LINNAEUS, 1758) at the Romanian Black Sea Coast, in Annals Series on Biological Sciences -Academy of Romanian Scientists, Online Edition ISSN 2285-4177, Volume 6, No. 1, 2017, pp. 75-81 – B+;

Mădălina GALAȚCHI, Andra OROS, Valentina COATU, Mioara COSTACHE , Dragomir COPREAN, Liviu-Daniel GALAȚCHI, 2017 – Pollutant bioaccumulation in anchovy (Engraulis encrasicolus) tissue, fish species of commercial interest at the Romanian Black Sea coast, in Ovidius University Annals of Chemistry, Vol. 28, N0. 1, pp. 11-17 – ISI

M. GOLUMBEANU, M. NENCIU, M. GALATCHI, V. NITA, E. ANTON, A. OROS, C. IOAKEIMIDIS, C. BELCHIOR, 2017 – Marine litter watch app as tool for ecological education and awareness raising along the Romanian Black Sea Coast in Journal of Environmental Protection and Ecology 18, No 1, 348–362, http://www.jepe-journal.info/journal-content/vol-18-no-1, ISSN 1311-5065, ISI – factor de impact 0,774;

CĂRȚI

T. Zaharia, E. ANTON, GHE. RADU, M. CRISTEA, V. MAXIMOV, S. NICOLAEV, G. TIGANOV, R. SUCIU, I. NAVODARU, L. ALEXANDROV, T-M. ONCIU, M. SAMARGIU, M. FAGARAS, D. MICU, V.NITA, 2013 – Ghid sintetic de monitorizare pentru speciile marine si habitatele costiere si marine de interes comunitar din România, Editura Boldaș, București, ISBN 978-606-8066-45-5, pag. 27-42;

GALAȚCHI MĂDĂLINA, NENCIU MAGDA, ȚIGANOV GEORGE, NIȚĂ VICTOR, MARIN OANA, FILIMON ADRIAN (2013), VIAȚA ÎN MAREA NEAGRĂ, IV. Rezervația Marină Vama Veche – 2 Mai, GWP ROMÂNIA, ED. AUREO, ORADEA, 63 p.;

NICOLAEV SIMION, ZAHARIA TANIA, GALAȚCHI MĂDĂLINA, NENCIU MAGDA, NIȚĂ VICTOR, MARIN OANA, FILIMON ADRIAN, ȚIGANOV GEORGE (2014), VIAȚA ÎN MAREA NEAGRĂ, V. Siturile de importanță comunitară de la litoralul românesc al Mării Negre, GWP ROMÂNIA, ED. AUREO, ORADEA, ISBN 978-606-8614-29-8, 98 p.;

NICOLAEV S., ZAHARIA T., MAXIMOV V. (coordonatori) (autori: M. Galațchi, M. Nenciu, V. Niță, O. Marin, G. Țiganov) (2015), Marine Protected Areas, Ed. Aureo, 54 pp.;

NICOLAEV S., ZAHARIA T., ANTON E. (coordonatori) (autori M. Galațchi, M. Nenciu G. Țiganov) (2015), Natura te învață! – Manual de educație eco-turistică, Proiectul Delphi, Programul de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria 2001-2013, 20 p.

Boicenco L., Alexandrov L., Anton E., Coatu V., Cristea M, Diaconeasa D., Dumitrache C., Filimon A., Lazar L., Malciu V., Marin O., Mateescu R., Micu D., Mihailov M., Nicolaev S., Nita V., Oros A., Radu G., Spanu A., Stoica E., Tabarcea C., Teodor C., Țigănuș D., Timofte F., Zaharia T., 2012 "Evaluarea inițială a apelor românești ale Mării Negre", cerință a Directivei Strategia pentru Mediul Marin, pag. 219 (http://www.mmediu.ro/beta/wp-content/uploads/2012/07/2012-07-17_evaluare_impact_planuri_evaluareinitialamediumarin.pdf)

ABSTRACTE PUBLICATE ÎN VOLUME LA CONFERINȚE

GOLUMBEANU MARIANA, NICOLAEV SIMION, VOSNIAKOS FOKION, TOFAN LUCIA, NENCIU MAGDA, CRISTEA MĂDĂLINA (2013), Educational Tool for Integrated Coastal Zone Management, in Book of Abstracts of the 1st International U.O.C.-B.EN.A Conference “The Sustainability of Pharmaceutical, Medical and Ecological Education and Research SPHAMEER 2013, 20-23 June 2013, Constanta, Romania“, ISBN 978-973-614-784-5, p. 169;

M. CRISTEA, e. anton, s. nicolaev, g. tiganov, l-d. galAtchi, 2013 – European Approach to Marine Litter in the Romanian Black Sea Waters, in Abstracts book of The 4th Bi-annual Black Sea Scientific Conference 28-31 October 2013, Constanta, Romania, Editura Boldas, ISBN 978-606-8066-46-2, p. 12;

ȚOȚOIU AURELIA, ZAHARIA TANIA, DUMITRESCU ELENA, MAXIMOV VALODIA, NENCIU MAGDA, CRISTEA MĂDĂLINA (2013), Assessing the Nematode Infestation Degree of Commercial Clupeids at the Romanian Coast, in Book of Abstracts of the 4th Black Sea Scientific Conference – Black Sea, Challenges towards Good Environmental Status, 28-31 October 2013, Constanta, Romania, ISBN 978-606-8066-46-2, p. 220;

ANTON EUGEN, NICOLAEV SIMION, ZAHARIA TANIA, GALAȚCHI MĂDĂLINA, ȚIGANOV GEORGE, GALAȚCHI LIVIU-DANIEL, NENCIU MAGDA-IOANA (2014), Assessment of Marine Litter from the Romanian Black Sea Coast, in Proceedings of the International Conference “New Tools for the Sustainable Management of Aquatic Resources“, Book of Abstracts, Bucharest, 17-18 January 2014, editors Dr. Deak Gyorgy, Prof. Dr. Fokion Vosniakos, ISBN 978-973-741-357-4, p. 23;

m. Galatchi, s. nicolaev, v. maximov, e. anton, l. d. galatchi, g. tiganov, 2014 – Compositional analysis of stationary fishing catches of the Romanian Black Sea Coast, in Aqualires-New tools for sustainable management of aquatic living resources: Book of abstracts, ISBN: 978-973-741-357-4; p. 38;

GALAȚCHI MĂDĂLINA, OROS ANDRA, ȚOȚOIU AURELIA, NENCIU MAGDA-IOANA, MAXIMOV VALODIA, ZAHARIA TANIA, COPREAN DRAGOMIR (2015), Health State of Some Commercial Fish Species of the Romanian Black Sea Coast, (2015), in Deltas and Wetlands (Book of Abstracts) (ed. L. Torok), vol. 3, ISSN 2344-3766, Danube Delta Technological Center Publishing House, Tulcea, Romania, 19-21 April 2015, p. 24, DOI 14592/DDI.D.W.03.2015;

ȚOȚOIU AURELIA, GALAȚCHI MĂDĂLINA, ȚIGANOV GEORGE, DANILOV CRISTIAN, GOLUMBEANU MARIANA, NENCIU MAGDA, RADU GHEORGHE (2015), Data of Fish Landings and Population Parameters of the Main Pelagic Commercial Fishes in the Romanian Black Sea Area, în Abstracts Book of the 1st International Conference on Sea and Coastal Development in the Frame of Sustanability, MACODESU 2015, Trabzon, Turkey, 18-20 September 2015, p. 185;

GOLUMBEANU MARIANA, NENCIU MAGDA, GALAȚCHI MĂDĂLINA, NIȚĂ VICTOR, ANTON EUGEN, OROS ANDRA, IOAKEIMIDIS CHRISTOS, BELCHIOR CONSTANÇA (2015), Marine Litter Watch App as a Tool for Ecological Education and Awareness Raising Along the Romanian Black Sea Coast, in Book of Abstracts of the International Symposium “Protection of the Black Sea ecosystem and sustainable management of maritime activities: PROMARE 2015, 96 p., ISBN 978-606-8066-52-3:81-82: p. 90.

NENCIU MAGDA, OROS ANDRA, ROȘIORU DANIELA, GALAȚCHI MĂDĂLINA, FILIMON ADRIAN, ȚIGANOV GEORGE, DANILOV CRISTIAN, ROȘOIU NATALIA (2016), Heavy Metal Bioaccumulation in Marine Organisms from the Romanian Black Sea Coast, in Book of Abstracts of the Romanian Scientist Academy/Spring Session, 27-28 May 2016, Bucharest-Mioveni, Romania, p. 64;

PARTICIPĂRI LA CONGRESE ȘTIINȚIFICE INTERNAȚIONALE

UAB-B.EN.A. International Conference “Environmental Engineering and Sustainable Development“, Alba Iulia, România, 23-25 mai 2013 – prezentare orală;

U.O.C.-B.EN.A Conference “The Sustainability of Pharmaceutical, Medical and Ecological Education and Research“ – SPHAMEER 2013, Constanța, România, 20-23 iunie 2013 – prezentare orală;

4th Black Sea Scientific Conference – Black Sea, Challenges towards Good Environmental Status, Constanța, România, 28-31 octombrie 2013 – poster;

International Conference “New Tools for the Sustainable Management of Aquatic Resources“, București, România, 17-18 ianuarie 2014 – prezentare orală + poster;

1st International Medical Conference “Environment and Public Health“ MEDENV 2014, Constanța, România, 12-14 septembrie 2014 – poster;

BSB Net-Eco-“Deltas and Wetlands“, 15-17 septembrie 2014, Tulcea, România – prezentare orală;

FABA 2014 International Symposium on Fisheries and Aquatic Sciences, Trabzon, Turcia, 25-27 septembrie 2014 – poster;

The 24th Symposium “DELTAS and WETLANDS“, 19-21 mai 2015, Tulcea, România – prezentare orală;

PARTICIPĂRI ÎN CALITATE DE MEMBRĂ ÎN CONTRACTE DE CERCETARE