Raport Stiintific Nr. 1 Guran [311731]

RAPORT ȘTIINȚIFIC NR. 1

„EVOLUȚIA ÎN TIMP A AMENAJÃRILOR DE ÎMBUNÃTÃȚIRI

FUNCIARE ÎN ROMÂNIA”

Conducător științific: Doctorand: [anonimizat]. MAN THEODOR EUGEN ing. GURAN (COJOCINESCU)

MIHAELA IVONA

cuprins

Introducere și probleme generale.

1.1. Istoric.

1.1.1. Istoricul lucrărilor de îmbunătățiri funciare pe plan mondial

1.1.2. Istoricul lucrărilor de îmbunătățiri funciare în Banat

1.2.Definiții.

1.3.Amenajările de îmbunătățiri funciare din lume

1.4.Clasificarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare.

1.5.Obiectivele tezei de doctorat.

2. Evoluția în timp a amenajărilor de îmbunătățiri funciare.

2.1. Rolul și importanța lucrărilor hidroameliorative

2.2. Organizarea amenajărilor de îmbunătățiri funciare în județul Timiș

2.1.1.Prezentarea Filialei de Îmbunătățiri Funciare Timiș

2.1.2. Activitatea de irigații

2.1.3.[anonimizat]

2.1.4. Activitatea de combatere a eroziunii solului

2.1.5.Activitatea de apărare împotriva inundațiilor

2.3. Exploatarea și întreținerea amenajărilor de îmbunătățiri funciare

Evoluția legislație în domeniul îmbunătățirilor funciare.

3.1. Evoluția organizării activității în domeniul îmbunătățirilor funciare

3.2. Legislația Specifică lucrărilor de îmbunătățiri Funciare din Romania

3.2.1. Legislația românească

3.2.2. Legislația europeană în domeniu

Programul național de irigații.

[anonimizat], FOUAI-uri, din fonduri europene FEADR prin AFIR.

5.1. Măsura 125 – Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii agricole și silvice

Prezentarea amenajărilor de îmbunătățiri funciare din partea de vest a României ([anonimizat], Arad și Bihor).

Monitoringul amenajărilor de îmbunătățiri funciare din județul Timiș sub aspectul evoluției solului și apei freatice.

Studii de caz.

Amenajările de îmbunătățiri funciare : evoluția istorică (trecut, prezent , perspectivă)

8.2. Probleme actuale ale desecãrii în judetul Timis.

8.3.Considerații privind lucrările de reababilitare în amenajarilor de îmbunătățiri funciare în partea de vest a României: [anonimizat]

8.4.Considerații privind lucrările de reababilitare în amenajarilor de îmbunătățiri funciare în partea de vest a României: Amenajarea hidroameliorativă Aranca

8.5. [anonimizat]. Reabilitarea stației de pompare de desecare Cenei

8.6. Situația amenajările de îmbunătățiri funciare din Județul Timiș care vor fi supuse reabilitării

8.6.1. Amenjarea Aranca

8.6.2. [anonimizat]

8.6.3. Amenajarea Sannicolau Saravale

Concluzii generale și contribuții.

9.1.Propuneri de măsuri

Bibliografie.

Cap. 1. Introducere și probleme generale.

Istoric

Istoricul lucrărilor de îmbunătățiri funciare pe plan mondial

Lucrările de îmbunatățiri funciare au o importanță deosebită ca mijloc de sporire și asigurare a [anonimizat] o [anonimizat]. [anonimizat], India si Asia Centrală.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], fie secetei.

Pentru combaterea inundațiilor și a secetei s-a impus efectuarea de lucrări de apărare impotriva inundațiilor și a unor lucrări de irigații.

În America de Nord, imperiul Aztec, care se întindea pe teritoriul Mexicului de azi, în secolul XV, s-a dezvoltat datorită unor mari sisteme de irigații, care ulterior au fost distruse sau lăsate în folosire de cotropitorii spanioli.

Dacă înflorirea civilizatior babiloneană, egipteană, indiană, aztecă, incașă, cartegineză, a fost strâns legată de extinderea lucrărilor de irigații, declinul și dispariția acestora s-a datorat degradării terenurilor irigate, că urmare a lipsei cunoștințelor despre relațiile sol-apa-plantă, a lipsei cunoștințelor de hidrogeologie, de salinizare și înmlăștinirea solurilor.

În Europa s-au dezvoltat cu prioritate lucrările de îndiguiri și desecări. Primele indiguri s-au executat în Olanda, în Delta Rinului, în secolul XIII.

În timpul orânduirii feudale agricultura decade și se frânează dezvoltarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare. Un nou avânt au cunoscut lucrările de îmbunătățiri funciare la începutul secolului al XVIII în Europa Centrală, unde apariția capitalismului și dezvoltarea tehnicii au creat condiții favorabile pentru extinderea aestui gen de lucrări, astfel se indiguiește în Italia fluviul Pad și Sigel, se pun bazele îndiguirilor de la Dunăre și Tisa, se asanează sute de mii de hectare terenuri cu exces de umiditate.

Suprafața amenajată pentru irigatii a crescut pe glob într-un ritm din ce în ce mai rapid. La sfârșitul secolului al XVIII-lea în lume existau 8 mil. Ha irigate, pentru ca la sfârșitul secoluului să se ajungă la 40 mil. ha, iar în 1989 la 365 mil. ha .

Pentru multe țări cu ritm rapid de creștere a populației, irigația reprezintă în prezent principalul mijloc care permite producției agricole să țină pasul cu necesitățile determinate cu explozia demografică.

Primele lucrări hidrotehnice atât pe plan mondial cât și la noi în țară pentru combaterea excesului de umiditate pe terenurile agricole au fost cronologic următoarele: asanare bălți, îndiguiri, desecare cu canale deschise, iar în etapa a doua și rețelele de drenaj, respectiv amenajările complexe de desecare-drenaj, combaterea eroziunii solului, drenaj-subirigație etc.

Primele lucrări de desecare-drenaj sunt menționate alături de cele de irigații în Mesopotamia cu 7000 ani î.e.n., apoi lucrările de asanare pe cursul Nilului. Urmează epoca 1122 î.e.n. – 220 e.n. când în Câmpia din Nordul Chinei sunt menționate lucrările de ameliorare a solurilor saline-alcaline, cu lucrări de desecări, irigații-drenaj, cultura orezului sau inundări controlate. Încă înainte de e.n. în lucrările de desecare-drenaj (asanări) pentru evacuarea apei s-a folosit cu succes șurubul lui Arhimede (figura 1.1), care continuă a fi folosit mult îmbunătățit ca realizare tehnică până în sec. XVIII (figura 1.2 și 1.3).

Figura 1.1. Desecarea cu ajutorul șurubului lui Arhimede [407] (î.e.n.)

D. Adameșteanu (1983), semnalează în Italia meridională lucrări importante de asanare-drenaj, datând din secolul al V-lea î.e.n.,

Lucrările de desecare-drenaj realizate de etrusci sunt datate încă din secolul V î.Cr., având ca scop secarea unor lacuri din actuala Vale Baccano, aflată la 30 km de Roma sau a unor mlaștini din valea râului Chiana. Aceste lucrări erau puse sub protecția semizeului Achelaos, care avea darul purificării și ameliorării pământurilor.

Mario Lopes Pegna, un etruscologist Italian, spunea: „Etruscii au fost primii care au abordat și au rezolvat problema îmbunătățirilor funciare, realizând o serie de operații tehnice atât de ingenioase încât stârnesc admirația și constituie o provocare și în ziua de azi. O rețea complicată, din punct de vedere tehnic, de canale de desecare colecta surplusul de apă și îndepărta apa stagnantă din întreaga Etrurie și din Latium. Aceste volume de apă erau apoi canalizate către acele locuri unde puteau fi utilizate în scop agricol iar ceea ce rămânea în plus era apoi transportat în drenuri mari către mare…”

Problema desecării și a drenajelor a fost studiată și prezentată de: M. Terentius Varo (116-28 î.e.n.), M. Vitruvius Polio (sec. I î.e.n. – 26 e.n) Collumela (Sec. I e.n.), C. Publius Plinius Secundus (7-79 e.n.), Sextus Iulis Frontinus (97-103 e.n.) Palladius (Sec. II e.n.) [29].

În perioada republicană când o familie nu avea mai mult de 7 jugăre latine de pământ, adică 2,3 ha, prevenirea excesului de umiditate de pe terenurile grele era o măsură foarte cunoscută. Astfel, Cato Cenzorul recomandă în scrierile sale pentru toamnele ploioase deschiderea unor rigole de evacuare a apei în exces de pe semănăturile de grâu.

Același autor descrie primele drenuri agricole, formate dintr-un șanț trapezoidal, săpat la adâncimea de 1,2 m, cu baza mică de 0,35 m și lățimea la suprafață de 0, 90 m, umplut cu pietriș sau cu crengi de salcie sau coarde de viță de vie așezate longitudinal, având rolul de a scoate apa de pe terenurile cu exces de umiditate.

În Europa, Imperiul Roman a executat numeroase lucrări de eliminare a excesului de apă, putând menționa aici secarea mlaștinilor Pompeiene, secarea bălților Ronului lângă Arles, Franța. În Anglia, romanii au instalat rețele de drenaj la jumătatea secolului II e.n.. Locuitorii din actuala Olanda au folosit rețele de desecare pe malul Atlanticului, în spatele unor diguri pentru a câștiga teren în defavoarea oceanului.

În Rusia regiunea Novgorod, au fost identificate urmele existenței unor sisteme de îndiguire și desecare din secolul XI. Tot în această perioadă se practica desecarea mlaștinilor în Boemia. În secolul XIII, olandezii au construit rețele de canale pentru a colecta precipitațiile în exces. Ca măsură de combatere a inundațiilor, pe teritoriul Cehoslovaciei de azi, în secolele XV – XVI, s-a inițiat construirea mai multor canale: Bela canal (1440), Lansky canal (1450), Golden canal (1506-1520), Opatovicky canal (1554) și Nova Reka canal (1585-1590).

În perioada evului mediu în țările aferente Mării Nordului apa r primele suprafețe câștigate ca teren arabil din mlaștini prin realizarea unor canale, șanțuri, rigole, etc.

În secolele XIII-XIV sunt menționate importante lucrări în Câmpia Padovei pentru asanarea zonelor mlăștinoase, astfel că în jurul anului 1475 sunt menționate amenajări rizicole în împrejurimile Veneției.

În secolul XV, în partea de nord a Flandrei, numită „Holland”, s-au dezvoltat tehnici care utilizau morile de vânt și pompe pentru a crea poldere – “polders” pentru a deseca în continuare suprafețe necesare pentru agricultură. Tehnica de amenajare a fost următoarea: se ridicau diguri mai înalte decât nivelul mării și al fluviilor de secat; se practica o rețea de drenaj în interior; se plasau canale de evacuare pe diguri și cu ajutorul morilor apa era ridicată până la aceste canale. [527].

Folosirea drenajului în scop agricol a apărut în SUA în jurul anului 1600, însă abia doua sute de ani mai târziu în 1830 au apărut primele rețele de canale deschise cu rol de evacuare a apei. Până în 1870, pe cea mai mare parte a terenurilor care reclamau folosirea acestei metode au fost construite rețele de desecare. Potrivit site-ului web Johnston Farm, drenajul orizontal a fost introdus pentru prima oară în Statele Unite în 1838, când John Johnston a adus practica din Scoția natală la ferma sa din Seneca County, New York. După 1870 metoda drenajului subteran a fost folosită cu predilecție, deoarece metoda desecării scotea o suprafață mare de teren din circuitul agricol.

Primul tub de drenaj are aproximativ 4000 de ani vechime și a fost descoperit în Lower Indus River Valley, iar tuburile de drenaj din bambus au fost folosite încă din antichitate în China.

În sec. I î.e.n., drenajul se realiza practic prin introducerea materialelor locale sau a unor materiale voluminoase și permeabile cum ar fi crengi, nuiele, împletitură din paie, fascine legate împreună și așezate pe fundul unei tranșee, acoperite apoi cu brazde de iarbă puse cu vegetația în jos (Pliniu în „Naturalis Historia”).

Conductele de drenaj în accepțiune modernă au apărut în sec. 17 în Anglia, sub formă de tranșee umplute cu pietre și s-a răspândit în continuare pe scară largă în Țările de Jos.

În Scoția și Europa de Vest a apărut drenul tip jgheab. Ulterior au apărut drenuri de diferite forme (poliedrice netede sau profile speciale) până să se ajungă la forma finală de tub cu secțiunea circulară.

Primul tip de conductă a fost cea din argilă arsă(ceramica) produsă în 1810, urmat, după două decenii, de tuburile din beton. Producția mecanizată a acestor tuburi a fost începută mai întâi în Anglia, și apoi s-a răspândit cu rapiditate în SUA și Europa de Vest începând cu mijlocul secolului 19. în toată această perioadă, drenurile tubulare din beton sau ceramică au fost fabricate mecanizat și puse în operă manual.

O descoperire novatoare în tehnica fabricării tuburilor de drenaj a fost făcută în 1940, când în Statele Unite au fost introduse tuburile rigide din materiale plastice, ceea ce a condus la creșterea eficacității și eficienței în instalare. În Olanda în 1960 au apărut primele tuburi de drenaj din material plastic ondulate fabricate din policlorură de vinil și apoi din polietilenă de înaltă densitate. Datorită multiplelor avantaje pe care le aveau față de celelalte materiale folosite până atunci, folosirea lor s-a extins rapid în toate țările interesate în lucrări de drenaje, ceea ce a condus la creșterea considerabilă a productivității muncii (de 2-3 ori comparativ cu productivitatea realizată la drenajul executat cu tuburi ceramice). Aceasta a determinat ca, în țările industrializate, peste 90% din lucrările de drenaj să se execute cu tuburi din plastic riflat – flexibil (Olanda, Marea Britanie, Germania, Franța, etc.).

Amenajări de desecare similare s-au practicat în Japonia. Utilizarea morilor de apă pentru pompare a făcut posibil ca lacuri adânci să fie transformate în poldere, ca de exemplu cele 7000 ha ale Polderului Beemster din Olanda în anul 1612. Cuvântul polder vine din limba olandeză și este folosit la nivel internațional pentru a indica „o zonă joasă înconjurată de diguri și în care nivelul apei poate fi controlat independent de nivelul apei din exterior”.

Aceste lucrări iau amploare în secolele XVI, XVII și XVIII când tehnica drenajului se extinde în toată Europa, inclusiv Rusia și ajunge și în Statele Unite.

În secolul XVII, tehnica îndepărtării excesului de apă prin drenuri închise a fost introdusă în Anglia. Cel mai vechi exemplu cunoscut de drenaj tubular datează din prima jumătate a secolului XVII (1620), într-o grădină a unei mănăstiri din Franța.

Practicile de instalare a drenurilor au evoluat de la montarea manuală la cea mecanizată. Mașinile care facilitau punerea în operă a drenurile au început să fie folosite la începutul sec. XX. Modernizarea mașinilor de drenaj a fost în continuu perfecționată până în anul 1960-1969. De-a lungul secolului XX, tehnologia de instalare a drenurilor a rămas asemănătoare cu metodele folosite pentru prima dată în 1838 adică au fost folosite mașini de săpat tranșee pentru pozarea liniilor de drenuri. Tehnicile și tehnologiile folosite în această perioadă și-au dovedit o parte din dezavantaje ce pot fi rezumate astfel:

la utilizarea drenurilor din argilă sau beton și a la realizarea filtrelor pentru drenuri din materiale organice sau pietriș apar:

costuri de transport și de instalare mari, din cauza greutății și formei materialelor;

calitate slabă a construcției, din cauza numărului mare de drenuri puse în operă, fiecare îmbinare sau racord între drenuri putând crea un punct slab în sistemul de drenaj;

scăderea rapidă a calității filtrelor organice folosite la drenuri și utilizate în mod tradițional în Europa., datorată schimbării condițiilor climatice;

metoda tradițională de control a calității pozării liniei de drenuri, prin verificarea post-construcție a pantei drenurilor, s-a dovedit a fi inadecvată.

După Stuyt și colaboratorii (2005), sistemele de drenaj, introduse pentru prima oară în Anglia de către romani și care au fost „uitate” pentru o lungă perioadă de timp, au reapărut în jurul anului 1544, când olandezii au început „să exporte” în Anglia îndemânarea și priceperea inginerilor lor care se bucurau de un deosebit respect. Primul olandez care a preluat o lucrare de drenaj în Anglia a fost Cornelius Vanderdelf, urmat mai târziu de alți ingineri faimoși precum Cornelius Vermuyden și Joos Croppenburgh, la începutul secolului XVII.

La sfârșitul Evului Mediu, olandezii au început să folosească puterea vântului pentru desecarea terenurilor. Morile de vânt (figura 1.3) funcționând în serii de 3 sau 4 mori pompau apa prin utilizarea unei roți hidraulice (începând cu 1634) sau a șurubului lui Arhimede (figura 1.2).

Figura 1.2. Șurubul lui Arhimede (sec. XVII, Olanda) [406]

Figura 1.3. Morile de vânt utilizate la desecarea terenului [112, 407]
(sec. XVII, Olanda)

Terenul aflat sub nivelul apei era astfel desecat. Înălțimea la care o singură moară putea pompa apa era limitat. Prin asocierea mai multor mori, fiecare din ele pompa apa într-un rezervor aflat la o cotă mai înaltă, ultima pompând apa într-un râu sau lac. Morile de vânt aveau un rol crucial și esențial în hidroameliorarea și conservarea terenurilor până la apariția pompelor acționate de motorul cu aburi și ulterior a celui diesel.

Drenajul în sistem organizat (desecare cu canale deschise) pentru agricultură și în scopuri publice a început în S.U.A. în secolul XVII la început în zonele umede din Oregon și Washington (unde precipitațiile anuale depășesc 1500 mm), urmat de cele din partea de sud-est pe Câmpia Atlanticului (Carolina de Nord, de Sud și Georgia) și apoi în partea de nord a Câmpiei Atlanticului (New Jersey, Delaware, Maryland și Virginia).

În 1810 au început să fie folosite tuburile din lut pentru drenaj, pe moșia lui Sir James Graham în Northumberland (Marea Britanie), iar după 1830 s-au introdus tuburile din beton făcut cu ciment portland, formate din două piese: un U inversat așezat pe o placa plată. Un alt tip de drenaj tubular a fost introdus în 1832, de către Smith din Deanston, Scoția. Literatura tehnică de specialitate menționează faptul că producția de tuburi de drenaj a fost mecanizată prima dată în Anglia, de aici răspândindu-se în Europa Continentală și Statele Unite.

Inventarea motorului cu abur la începutul secolului 19 a adus o creștere importantă a capacității de pompare, permițând obținerea unor suprafețe mai mari de teren prin evacuarea apei în exces sau prin realizarea unor noi poldere. (Exemplu cele 15000 ha din Haarlemmermeer, din sud-vestul Amsterdamului, în 1852).

În SUA rețelele de drenaj au început să fie realizate începând cu anul 1830. Legile terenurilor mlăștinoase din 1849 și 1859 au favorizat lucrările de desecare-drenaj obținându-se suprafețe întinse de teren în defavoarea mlaștinilor și a zonelor cu exces de umiditate. După acest an, drenajul prin de tuburi de drenaj a devenit metoda de drenaj preferată pentru a se evita pierderea de suprafețe de teren agricol.

În 1834 se realizează în Anglia prima mașină pentru realizarea tuburilor de drenaj, iar în 1848 o mașină pentru realizarea tuburilor de drenaj a fost explorată în Statele Unite ale Americii.

În Ungaria, proiecte de drenaj la scară mare au fost demarate în 1880-1890. La sfârșitul secolului 19, funcționau deja aproximativ 2300 km canale de desecare pe valea Dunării respectiv 3800 km pe valea râului Tisa care evacuau excesul de apă.

În Polonia, suprafețele cu exces de umiditate care necesitau lucrări de desecare, totalizau 10,9 milioane hectare în anul 1970. Lucrările de desecare executate cuprindeau: peste 1,5 milioane hectare pășuni și fânețe respectiv peste 3,6 milioane hectare terenuri arabile. Pe pășuni și fânețe, desecarea s-a realizat cu rețele de canale deschise; pe terenurile arabile drenajul închis ocupând peste 70% din suprafața desecată.

În SUA drenajul s-a răspândit foarte mult în timpul crizei economice din anii 1930 când fermierii nu-și puteau permite pierderea recoltelor din cauza inundațiilor. La sfârșitului anului 1963, în Statele Unite ale Americii, 8 milioane hectare de teren agricol afectate de exces de umiditate erau amenajate cu lucrări de drenaj închis.

Figura 1.4. Șurubul lui Arhimede tipul deschis (Hydro Delft, 1972)

Figura 1.5. Șurubul lui Arhimede pe un canal de desecare (Olanda)

În tabelul 1.1 se prezintă suprafețele drenate din mai multe țări ale lumii, populația implicată în sectorul agricol precum și producțiile de cereale obținute și respectiv producțiile de cereale la hectar.

Tabelul 1.1. Situația suprafețelor drenate din mai multe țări ale lumii
[Schultz, 313, 314] ICID

Dezvoltarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare în România

În lipsa unor mărturii scrise nu se poate stabili cu precizie a perioadă în care s-au executat primele lucrări de îmbunătățiri funciare pe teritoriul românesc. Din documente, rezultă că primele lucrări de îmbunătățiri funciare au fost lucrări de desecare executate în anul 1211 în Țara Bârsei, cu ocazia înființării comunelor Sânpetru, Prejmer și Harman. Rețeaua de canale a funcționat în condiții bune timp de peste 600 de ani.

În Moldova, dintre lucrările de îmbunătățiri funciare, o dezvoltare foarte mare a cunoscut, începând din secolul XIV, amenajarea unor iazuri și eleștee, care în secolul XVII au ajuns la 1500, cu o suprafața de 20000 ha. Aceste acumulări s-au executat atât pentru dezvoltarea pisciculturii cât și pentru combaterea inundațiilor și a efectelor secetelor.

O data cu accelerarea eroziunii în suprafața și în adâncime datorită defrișării pădurilor, pășunatul nerațional, executării neraționale a lucrărilor agricole, multe din lacurile de acumulare au fost distruse sau colmatate, iar altele au fost secate pentru a extinde suprafețele agricole.

În jurul anului 1850 au început lucrările pentru regularizarea Crișului, îndiguirea se desecarea terenurilor joase din Câmpia Cranei și bazinul Someș – Crasna.

1.1.2. Istoricul lucrărilor de îmbunătățiri funciare în Banat

La începutul secolului al XIX- lea s-au executat primele îndiguiri în Banat, s-a îndiguit Mureșul, s-a canalizat valea Aranca, apoi s-a îndiguit Bârzava, Timișul.

Dacă astăzi Sistemul Timiș-Bega este constituit într-o formă riguroasă de Gospodărire și stăpânire a apelor, faptul s-a datorat unei imperioase necesități.

În zona Banatului existența mlaștinilor, o haotică împletire a cursurilor Timiș și Bega, combaterea inundațiilor, redarea unui sol fertil agriculturii au constituit preocupări multiseculare mai mult sau mai puțin organizate.

Zona de mare tradiție a lucrărilor de îmbunătățiri funciare cuprinde suprafețe din câmpia de vest a României aferente județelor Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare. In aceste zone predomină lucrările de îndiguire și desecare, lucrări indispensabile unor activități agricole. Primele lucrări au fost începute în Banat, imediat după alungarea turcilor din zona de către imperiul Austro – Ungar în anul 1718.

Ca o caracterizare a situației din Banat, stau mărturisirile lui Griselini, care în 1780 editează la Viena o lucrare despre Banatul Timișean, în care arăta: “In afără de mlaștina de la Aranca, apele râurilor Beghei, Timiș, Bârzava, împreună cu o mulțime de pâraie și scurgeri ale izvoarelor fuseseră lăsate în voia sorții, neîndiguite, aceste ape inundaseră aproape toate terenurile joase, formând curând noi mlaștini, mai mari decât cele vechi. Renumitele mocirle pontice din vechea și noua Romă nici nu se puteau compara cu cele din Banat. Permanentele schimbări atmosferice în această regiune, grație poziției naturale este expusă și evaporărilor infecțioase care se ridicau de pe atâtea ape greu mirositoare și putregăite, o făceau a fi cel mai trist loc de ședere“. Aceasta a determinat ca în cei peste 220 de ani trecuți să se impună realizarea unor lucrări de îmbunătățiri funciare în acea zonă.

De asemenea, în anul 1902, în expunerea de motive la Legea 22/1902 privitor la regularizarea canalului Bega, ministrul agriculturii din acea vreme d-nul Barany Ignaz arăta: “Este de notorietate că acel jumătate de inel în lungime de 300 km, constând din dealuri si coline, care înconjoară dinspre nord, est și sud marele șes al Banatului, trimite asupra acestui teritoriu de huma străveche, cu o suprafață de aproximativ 700.000 jughere cadastrale (399.000 ha), apele din precipitațiuni ce se aglomerează, pe o suprafață de 8.776 km², unde apele cu un secol si jumătate, de-a lungul râurilor Timiș și Bega, apoi înspre sud și în regiunile Alibunarului, formau mlaștini pe întinderi de sute de mii de jugăre. Aceste inepuizabile regiuni de agricultură, numai prin investițiuni importante au putut fi dobândite ca temei al îmbogățirii naționale…“.

Aprecierile de mai sus cu corecturile ce trebuiesc făcute de specificul fiecărei zone, sunt valabile și astăzi pentru întreaga Câmpie de Vest.

Concomitent cu lucrările de îndiguire și asanare a mlaștinilor, au fost făcute lucrări pentru alimentarea cu apă a unor folosințe piscicole, orezarii, irigații sau alimentari cu apă a unor centre populate. În acest sens, este de amintit nodul hidrotehnic Costei – Topolovăț, Canalul Italian – jud. Timiș, Canalul Morilor – jud. Arad, Canalul Colector – jud. Bihor. Aceste lucrări funcționează în bune condiții până în zilele noastre – fără nici un consum de energie.

Lucrările de hidroameliorație și canalizare sunt atestate încă din secolul XVIII – lea, Dimitrie Cantemir amintindu-și în scrierile sale despre ,,….Canalizarea raului Bega prin mijlocul Timișorii (…) într-un loc, unde în toate verile se simte atat de tare lipsa de apă…”, lucrare realizată de turci. Ceva mai tarziu in secolul XVIII, Eugen de Savoya ordona lucrări de hidroameliorație iar în 1716 contele Francisc Mercy, guvernator austriac al Banatului impune să se efectueze lucrări de desecare a mlaștinilor, întaia regularizare a raului Bega, în aval de Făget, în vederea navigației plutelor și tot acum începe săpatul canalului Bega pe distanța de 70 km in aval de Timișoara.Lucrările incep în 1727 iar în luna noiembrie 1732 prima navă parcurge drumul Timișoara- Pancevo, deschizand navigația fluvială pe raul Bega.

Acesta este legat mai mult de zona joasă a acestui ținut și a fost determinată de evoluția istorică și dezvoltarea social-economică a acestei părți de țară care era descrisă de Griselini în 1780, într-o lucrare editată la Viena despre Banatul Timișean astfel : “în afară de mlaștina de la Aranca, apele râurilor Beghei, Timiș, Bârzava, împreună cu o mulțime de pâraie și scurgeri ale izvoarelor fuseseră lăsate în voia soartei, … neîndiguite ; aceste ape inundaseră aproape toate terenurile joase, formând curând noi mlaștini, mai mari decât cele vechi. Renumitele mocirle pontice, din vechea și nouă Romă nici nu se puteau compara cu cele din Banat. Permanentele schimburi atmosferice la această regiune, grație poziției naturale este expusă și evaporărilor infecțioase care se ridicau de pe atâtea ape greu mirositoare și putregai o făceau a fi cel mai trist loc de ședere “. Așadar condițiile insalubre naturale ale zonei de șes au favorizat ocupația otomană, care a dăinuit în aceste locuri 164 de ani și așa se face că Banatul ocupat de austrieci în 1718 să fie considerat regiune depopulată, pentru a cărei ridicare social-economică trebuiau întreprinse mari lucrări de regularizare a apelor și asanarea mlaștinilor.

Așa după cum se menționează în literatura de specialitate, în execuția lucrărilor de îmbunătățiri funciare din Banat se disting 5 etape importante corelate cu evoluția istorică politică și dezvoltarea social-economică a societății.

– prima etapă, până în 1840, când inundațiile mari și repetate au transformat întinse suprafețe de teren în mlaștini. Astfel, încep în anul 1728 sub supravegherea lui Claudiu Florimund de Mercy guvernator militar al Banatului, primele lucrări de regularizarea albiei râului Bega și asanarea mlaștinilor din împrejurimile Timișoarei ; punerea în stare de navigație a Begăi fiind realizată cu dublu scop : pentru a ușura aprovizionarea cetății Timișoarei și pentru transportul produselor existente în zonă (lemne prin plutărit, cereale, materiale de construcții, etc). Acțiunea se continuă sub o formă mai mult sau mai puțin avansată tehnic până în anul 1756.

Se realizează astfel (1728-1756) prima albie regularizată a canalului Bega, între localitățile Făget Timișoara – Klek (Yugoslavia) pe o lungime de 160,5 km, având realizat ulterior pe malul stâng, la vest de cetatea Timișoarei, un drum de halaj (deponie sistematizată) transformat mai târziu în dig de apărare. Avalul canalului a fost executat în perioada 1734-1756. Partea amonte a canalului era folosită pentru plutărit (piatră și lemn din munții Semenic) iar cea din aval pentru navigație. Tot atunci, s-au început operațiile de regularizarea Bârzavei și asanarea mlaștinilor din împrejurimi, prin săparea unui canal între localitățile Denta și Konak (Yugoslavia). Lucrările executate însă sub conducerea directă a autorităților militare, fără existența unor proiecte temeinic studiate, nu au dus la rezultate dorite. Apele mici la etiaj pe Bega nu erau suficiente navigației iar apele din inundații nu puteau fi evacuate corespunzător din secțiunea albiei canalului Bega, producând uneori inundații.

După încetarea administrației militare asupra Banatului și înlocuirea ei cu una civilă (1751) se inițiază lucrări de desecări de o mare anvergură cu un temeinic suport tehnic, după proiecte și asistența tehnică asigurată de inginerul olandez Maximilian Freymoth. Aceste lucrări au un caracter oarecum general pentru întreaga zonă de șes a Banatului, încep în anul 1757 și continuă până spre sfârșitul secolului XVIII.

Astfel, prima acțiune întreprinsă este îmbunătățirea funcționării canalului de plutărit și navigație Bega, prin asigurarea adâncimii de pescaj pe timp de secetă, precum și pentru evitarea scurgerii apelor de viitură ale canalului Bega prin orașul Timișoara, în scopul prevenirii inundațiilor.

Se realizează de asemenea, legătura dublă Timiș – Bega și primele stăvilare de la Coștei și Topolovăț (1758-1760), care a contribuit la o mai bună exploatare a canalului Bega. Acestea au fost refăcute și completate ulterior (1860) și modernizate (1912), soluția tehnică pentru rezolvarea problemelor de protecție a Timișoarei de inundații și nivel navigabil permanent pe Bega este salutară și în zilele noastre.

O dată cu terminarea acțiunii de colonizare în Banat spre sfârșitul secolului XVIII și cu trecerea la o bună parte din terenurile statului în proprietatea particularilor, rolul statului în executarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare îl preiau autoritățile statului. Acestea dispun însă, de mijloace financiare mult mai reduse, ritmul general al lucrărilor este încetinit, păstrând în continuare mai mult un interes local.

Deoarece efectele distructive ale apelor se făceau resimțite în continuare prin inundații periodice, la începutul secolului al XIX-lea sub Coordonarea Tehnică a Banatului, prin contribuția obștească încep primele lucrări de îndiguiri locale propriu-zise pe principalele cursuri de apă, pentru apărarea în primul rând a centrelor populate și ulterior și a terenurilor agricole.

Contribuția materială a statului în această acțiune este minoră, investiția propriu-zisă fiind suportată de proprietarii de terenuri care au fost direct interesați în apărarea terenurilor împotriva inundațiilor. În aceste condiții, în prima jumătate a secolului al XIX-lea nu se pot realiza decât unele lucrări locale de îndiguiri pe râul Bega, Timiș și Bega Veche, fără să existe la baza acestora o concepție unitară de rezolvare a problemei inundațiilor în bazinele râurilor menționate. În plus, datorită exploatărilor neraționale a pădurilor din bazinul Timiș – Bega în prima jumătate a secolului al XIX-lea, lemnul codrilor din Banat fiind transportat în cantități tot mai mari spre centrul imperiului austro-ungar prin canalul Bega, viiturile de apă pe Bega și Timiș cresc atât ca intensitate cât și ca frecvență. Astfel, au loc inundații din ce în ce mai mari, cum sunt cele din anii 1813, 1814, 1830 și 1836, care pun în evidență influențele nefaste exercitate asupra modificărilor de scurgere ca urmare a defrișărilor neraționale efectuate în bazin.

Dar cele mai mari inundații cunoscute în secolul trecut sunt acelea din iunie 1859 în bazinul Timiș și Bega, care au avut un caracter c a t a s t r o f a l, acoperind cu apă localități și terenuri agricole în suprafață de 285.000 ha numai în aceste bazine. Aceste inundații cu urmările lor nefaste au determinat o nouă etapă de dezvoltare a lucrărilor de îmbunătățiri funciare.

– etapa a II- a ( 1840-1899 ). Ca o consecință a celor întâmplate în 1859, fără o contribuție proprie, statul concretizează sarcinile celor interesați prin înființarea primei asociații hidraulice a deținătorilor de terenuri, denumită “Asociația pentru regularizarea Văii Timișului și Begheiului“.

În cadrul acestei asociații, precum și a altora asemănătoare care au luat ființă pe parcurs s-au executat în a doua jumătate a secolului XIX și începutul secolului XX, lucrări de îndiguire pe Bega Veche, Beregsău, Timiș și afluenții săi principali, Lanca – Birda, Bârzava și Mureș, în lungime totală de cca 630 km, precum și unele lucrări de desecări de interes local în bazinul Aranca, Timișaț, Lanca – Birda și altele cu o lungime de rețea de canale totală de cca 570 km.

În această perioadă, conform unor legi mai vechi existente (17/1807 ; 36/1836 ; 10/1840) problemele lucrărilor de apărare au fost încredințate asociațiilor înființate de către proprietarii de terenuri agricole interesați.

– etapa a III- a ( 1899-1919 ). Inundațiile catastrofale din anii 1910 și 1912 reliefează necesitatea executării unor lucrări de mai mare anvergură, dat fiind că cele existente la acea dată nu au fost suficiente. Astfel, această perioadă este marcată de executarea unor lucrări de supraînălțare și întărire a digurilor existente și implicit modificarea construcțiilor hidrotehnice, realizându-se 6 ecluze navigabile pe canalul Bega aval de Timișoara (2 pe teritoriul nostru și 4 pe cel sârbesc, 1901-1915 ) și banchete la digurile de pe râurile Timiș, Bârzava, canalul Terezia etc.

– etapa a IV- a ( 1919-1944 ). În această perioadă situația hidroameliorativă a Banatului nu a fost îmbunătățită decât pe alocuri și în mică măsură. În general însă, datorită crizelor succesive prin care trecea agricultura în acea perioadă și datorită arendării majorității moșiilor marilor proprietari, investiții în noi lucrări de îmbunătățiri funciare nu s-au făcut decât în unele cazuri de amenajări locale, în timp ce în majoritatea sistemelor de desecare existente, datorită neîntrebuințării lucrărilor, creșteau suprafețele înmlăștinite.

– etapa a V- a, după anul 1944. Reconsiderarea problemelor de hidroameliorații în Banat și așezarea justă a acestora pe scara importanței economice prin transformarea lor într-o problemă de stat s-a realizat abia după 1944. Interpretarea justă a condițiilor naturale specifice ale terenurilor agricole din zona de șes a Banatului a dus la concluzia că agricultura nu se poate dezvolta în viitor la nivelul cerințelor impuse de dezvoltarea armonioasă a întregii economii, fără realizarea prealabilă a lucrărilor de hidroameliorații.

Din acest punct de vedere, s-a considerat că în prima etapă trebuie realizată schema hidrotehnică necesară prevenirii pericolului inundării teritoriului aflat în zona de luncă și câmpie și care reprezintă în total o suprafață de cca 465.000 ha.

După anul 1950, datorită restricțiilor de trecere a apelor peste frontiera cu Serbia au fost necesare lucrări de completare și modernizare a sistemelor de desecare aferente frontierei de stat ( Aranca, Țeba – Timișaț, Checea – Jimbolia etc. ) cu rol de a asigura evacuarea integrală și la timp a apelor excedentare din această zonă. După anul 1970 a fost adoptat un program de amenajare complexă a spațiului Banat când s-au realizat și la nivel de schemă hidrotehnică cele mai importante sisteme de desecare (Vinga – Biled – Beregsău 25.530 ha, Checea – Jimbolia 54.451 ha, Aranca 55.582 ha, Timișul Mort 19.692 ha, Nord – Lanca – Birda 31.615 ha etc.), acumulări cu folosință complexă (atenuarea viiturii, irigații, piscicultură) la Satchinez, Dumbrăvița, Surduc etc. și acumulări de șes la Hitiaș, Pădureni și Cenei.

În anul 1980 a fost terminată execuția sistemelor de desecare din zona joasă ca: Țeba -Timișaț 28.063 ha, Sânnicolau – Saravale 19.998 ha, Moravița 12.700 ha etc. și s-a început realizarea de sisteme de desecare în zonele mai înalte din județul Timiș : Bega Superioară 364 ha, Timișul Superior 2.725 ha etc.

Pentru rezolvarea problemei dejecțiilor de la combinatul agroindustrial de creștere și îngrășare a porcilor existent în zona joasă a Câmpiei Banatului, au fost proiectate și executate mai multe amenajări pentru distribuirea apelor reziduale la irigații, dar care datorită lipsei de interes și înțelegere a factorilor interesați au fost abandonate și se află într-un grad avansat de degradare ; nefolosirea lor conducând la poluarea cursurilor de apă aferente (Bega Veche, Bârzava, canalul Lanca etc.), degradarea prin colmatare a rețelei de canale de desecare și poluarea accentuată a apei ( îndeosebi prin fântânile casnice ) și solului din zonele limitrofe.

Deși în mod logic noțiunile de secetă și exces de umiditate se exclud, efectele secetei apar destul de frecvent pe solurile afectate de exces. Din observațiile efectuate rezultă că efectele secetei au un caracter negativ mult mai pronunțat asupra plantelor cultivate pe astfel de soluri, ceea ce menține într-o mare actualitate problema irigațiilor în Banat, încadrată însă în alte coordonate de gândire și realizare decât în sudul țării și Dobrogea. Astfel, nu se poate vorbi de irigații înainte de coborârea și menținerea sub nivel critic de influența negativă a apelor freatice (150-200 cm pentru cea mai mare parte din Câmpia Banatului) și de regularizarea regimului de apă de la suprafață și masa solului, astfel ca să nu se creeze condiții pentru ridicarea nivelului freaticului și apariția fenomenelor de exces permanent de umiditate, înmlăștinire și salinizare secundară.

În această concepție a fost realizată amenajarea complexă Șag-Topolovăț (1978-1982) care cuprinde 2.653 ha cu lucrări de desecare, 8.216 ha cu irigații și 4.260 ha cu drenaje.

În zona colinară și de deal au fost realizate o serie de amenajări de combaterea eroziunii solului, ca de exemplu : Miniș – Chizdia 13.411 ha, Bethausen – Ohaba 4.247 ha, Fădimac -Cladova 4.771 ha, Fibiș – Alioș 1.619 ha.

Astfel, până la sfârșitul anului 1991, când practic s-a sistat execuția lucrărilor de îmbunătățiri funciare în județul Timiș erau amenajate și puse în funcțiune următoarele capacități :

– desecări 437.898 ha în sisteme mari ;

– irigații 16.379 ha, din care 8.216 ha în sisteme mari și 8.163 ha în amenajări locale;

– combaterea eroziunii solului 40913 ha în sisteme mari.

La aceeași dată, lungimea rețelei de canale de desecare, irigații și combaterea eroziunii solului la nivelul județului Timiș a fost de 11542 km, iar stațiile de pompare (irigații, irigații ape uzate și desecare) în număr de 103 aveau o capacitate totală de pompare de 295 m3 /s.

1.2.Definiții.

1.3.Amenajările de îmbunătățiri funciare din lume

1.4.Clasificarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare.

1.5.Obiectivele tezei de doctorat.

Cap. 2. Evoluția în timp a amenajărilor de îmbunătățiri funciare.

2.1. Rolul și importanța lucrărilor hidroameliorative

Pentru urmărirea realizării și exploatării în bune condiții a lucrărilor de îmbunătățiri funciare a fost necesară organizarea de unități de specialitate, cu rol mai important fiind cele înființate după 1944 când statul s-a implicat direct în executarea și întreținerea lor.

În perioada 1944-1953 lucrările hidroameliorative existente au fost administrate de către “colective hidraulice “ cu sedii în Timișoara, Oradea, Arad și Satu Mare. Acestea erau unități cu economie proprie, finanțându-se din încasarea unor taxe pentru prestațiile efectuate și din exploatarea unor bunuri proprii (terenuri, localuri etc.), fiind conduse de consilii de administrație constituite din reprezentanți ai unităților beneficiare și ai organelor locale ale puterii de stat.

Ca urmare a dezvoltării lucrărilor de îmbunătățiri funciare și schimbării relațiilor din agricultură, în 1953 a fost înființată Întreprinderea de Stat pentru Gospodărirea Apelor din Agricultură ( ISGAA ) care a avut în subordine 6 întreprinderi teritoriale : Timișoara, Arad, Oradea, Satu Mare, București și Galați.

În perioada 1957-1970 unitățile bugetare de exploatare și întreținere a lucrărilor hidroameliorative de interes comun, care proiectau și executau și lucrări noi au fost :

– Direcții Zonale de Îmbunătățiri Funciare ( DZIF, 1957-1959 ) ;

– Oficii Regionale de Îmbunătățiri Funciare ( ORIF, 1959-1962 ) ;

– Direcții Regionale de Îmbunătățiri Funciare și Organizarea Teritoriului (DRIFOT, 1966-1969).

Tot în această perioadă se înființează primele cercetări de îmbunătățiri funciare în cadrul Laboratorului din Timișoara al ISCIF București.

În 1970 datorită volumului mare a lucrărilor de îmbunătățiri funciare are loc o separare a activităților : pentru cea de studii, proiectare și execuție s-a înființat Trustul de Construcții pentru Îmbunătățiri Funciare (TCIF) Timișoara pentru activități în tot vestul țării, iar pentru lucrări de exploatare și întreținere au fost înființate Întreprinderi de Exploatarea Lucrărilor de Îmbunătățiri Funciare ( IELIF ) în număr de 13. În 1983 numărul lor a crescut la 41, reunind activități la nivel de județ atât la proiectare și execuție, cât și de exploatare și de întreținere a lucrărilor de îmbunătățiri funciare și care au fost coordonate de Direcția Generală Economică de Îmbunătățiri Funciare și Construcții Agricole (DGEIFCA) aflată în subordinea Ministerului Agriculturii. IELIF Timiș avea în subordine 6 sisteme hidroameliorative (Timișoara, Sânnicolau Mare, Cărpiniș, Deta, Șag și Coștei ) și Secția SISPA Timișoara.

În anul 1962 a luat ființă la Timișoara la Facultatea de Construcții Timișoara din cadrul Institutului Politehnic secția de Hidrotehnică Agricolă, transformată în 1968 (ca denumire) în secție de Îmbunătățiri Funciare ce funcționează și în prezent în cadrul Facultății de Hidrotehnică/Construcții a Universității „Politehnica” din Timișoara.

Schimbările generate de Revoluția din decembrie 1989 duc la transformări în agricultura țării și conform prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1990 are loc reorganizarea sectorului de îmbunătățiri funciare.

Astfel, din 1991 activitatea de îmbunătățiri funciare se desfășoară în cadrul Ministerului Agriculturii prin Departamentul de Îmbunătățiri Funciare și Dezvoltare Rurală (DIFDR), existând în fiecare județ cate două societăți comerciale pe acțiuni. La Timișoara funcționează S.C. „SAIFTIM“ S.A. pentru efectuarea lucrărilor de proiectare-execuție, care desfășoară activitatea prin 3 șantiere de execuție ( Timișoara, Giulvăz și Sânnicolau Mare ) și a unui atelier de studii și proiectare a bazei de mecanizare Timișoara și producție industrială (Giarmata) și S.C. „SCELIF“ S.A. având ca obiect de activitate întreținerea și exploatarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare, ce se desfășoară prin 8 sisteme hidroameliorative (Timișoara, Sânnicolau Mare, Cărpiniș, Deta, Șag, Coștei, Topolovăț și Periam ) și o secție de întreținere și automatizare stații de pompare ( SISPA Timișoara ). Activitatea se desfășoară la nivel de județ până în anul 2004 inclusiv (deși denumirile instituției suferă schimbări: RAIF, SNIF SA), când în baza Legii 138/2004 ia naștere Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare RA – Sucursala teritorială Timiș-Mureș Inferior cu perimetru de acțiune județele: Arad, Timiș, Caraș-Severin, având drept subunități 4 (patru) unități de administrare.

Începând cu anul 2012, urmare OUG nr.82/2011, activitatea de îmbunătățiri funciare se restructurează și se reorganizează, luând naștere Agenția Națională de Îmbunătățirilor Funciare cu rază de activitate la nivelul fiecărui județ, concomitent cu reducerea drastică a personalului și resurselor materiale necesare exploatării, întreținerii și reparării lucrărilor din patrimoniul administrat.

Situația economică actuală a condus nu numai la întreruperea execuției lucrărilor de îmbunătățiri funciare ci și la restrângerea activităților de întreținere și exploatare a acestora, la un nivel care pune în pericol păstrarea în timp și funcționarea amenajărilor existente în care s-a investit forță de muncă, materiale, echipamente și energie ce însumează valori foarte mari.

Analizând sursele istorice și informațiile tehnice evoluate pe parcursul timpului, se desprinde realitatea că Banatul s-a născut din mlaștină și s-a dezvoltat cu eforturi mari făcute de generațiile trecute, dar se va reîntoarce în mlaștină dacă nu se vor găsi căile de înțelegere și de soluționare a problemelor de îmbunătățiri funciare la adevărata lor importanță pentru realizarea unei agriculturi raționale așa cum se practică în țările dezvoltate.

2.2. Organizarea amenajărilor de îmbunătățiri funciare în județul Timiș

Anul 1982 a însemnat pentru timișoreni aniversarea a 250 de ani de la intrarea în funcțiune a primelor mari lucrări de gospodărire a apelor din Banat.

Praguri de nisip înfunda canalul, astfel între anii 1753-1755 se sapă o noua albie, la sud de prima, această variantă este actualul canal Bega Veche.

În anul 1757 sosește în Banat hidrostaticianul olandez Maximilian Fremaut, recomandat de guvernatorul olandez Cobenzl.În anul următor încep o serie de lucrări însemnate : se folosesc punctele unde albia raului Timiș e la inălțime mai mare decat a raului Bega și invers, pentru săparea canalului de alimentare de la Coștei, care deversează apa în Bega pentru a-i suplimenta debitul și canalul de evacuare a surplusului de debit de la Topolovățul Mare din raul Bega în raul Timiș.Canalul Bega are astfel apă suficientă chiar în perioade secetoase și dispare și orice pericol de inundare a Orașului Timișoara.

În paralel cu aceste lucrări Fremaut regularizează și cursurile unor afluenți mai mici, protejandu-se astfel împotriva inundațiilor o serie de localități

Toate aceste lucrări au fost realizate prin munca fizică a populației localnice, numai pentru săpatul manual al Canalului Bega s-au efectuat trei milioane de zile de muncă.S-a consemnat că lucrarea era situată la un nivel de varf ca soluție hidrotehnică in aceasta epocă, la nivel european.

La sfarsitul secolului XVIII se construiesc barajele de pe Canalul Bega la Coștei, Timișoara, Sanmihaiul Roman și Uivar .Încă un secol și se începe îndiguirea malurilor Canalului Bega.Între anii 1901-1916 se execută lucrări de regularizare pentru menținerea nivelului constant al apei în Canalul Bega.

De la vărsarea în Tisa a Begăi și pană la Sanmihaiul Roman se construiesc 6 ecluze .Lungimea totală a șenalului navigabil de la Uzina de apă din Timișoara pană la vărsare în Tisa este de 118 km. Diferența de nivel reprezintă o,,cascadă” virtuala de aproape 8 m.

Anul 1839 a înregistrat un varf de navigație pe Canalul Bega,canal ce leagă orașul Timișoara de Raul Tisa, Dunăre și Rin.

În anul 1910 s-a înființat primul Serviciu Național de Îmbunătațiri Funciare, al cărui director general a fost renumitul Ing. Anghel Saligny.

Etapa după anul 1944 a reprezentat o perioadă de mare avant pentru lucrările de Îmbunatațiri Funciare.Între anii 1944-1953 lucrările hidroameliorative au fost administrate de catre ,,Colective Hidraulice” reunite în patru Administrații ale Colectivelor Hidraulice cu sediile în Timișoara, Arad, Oradea, Satu Mare, București și Galați.

Unitățile bugetare de exploatare și întreținere a lucrărilor hidroameliorative care puteau proiecta și executa lucrări au fost :

între anii 1957-1959 Direcțiile Zonale de Îmbunătățiri Funciare

între anii 1959-1962 Oficiile Regionale de Îmbunătățiri- Funciare

între anii 1966-1969 Direcțiile Regionale de Îmbunătățiri Funciare și Organizarea Teritoriului.

în anul 1970 s-au înființat 13 Întreprinderi de Execuție și Exploatare a lucrărilor de Îmbunătățiri Funciare , în anul 1983 numărul lor ridicandu-se la 41de unități.

în anul 1991 IEELIF se divide în două societăți comerciale:

– SAIFTIM SA cu activitatea de studiu, proiectare si execuție

– SCELIF SA cu activitatea de exploatare și întrețere a lucrărilor de Îmbunătățiri Funciare care la nivelul județului Timiș și-a desfășurat activitatea prin 8 Sisteme Hidroameliorative și o secție mecanică pentru întreținerea și automatizarea statiilor de pompare.

În perioada anilor 2000-2004 unitatea care se ocupa de întreținerea și exploatarea lucrărilor de îmbunatatiri funciare este Societatea națională de ,,Îmbunătățiri Funciare” S.A. București care era organizată în 25 de sucursale județene respectiv 16 sisteme zonale, la nivelul județului Timiș a funcționat o Sucursală RAIF.

În noiembrie 2004 fosta Societate Națională,, Îmbunătățiri Funciare’’ S.A. s-a divizat în baza H.G. nr.1407/02.09.2004 în două unități:

– A.N.I.F.-R.A.-Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare

– S.N.I.F.-S.A.- Societatea Națională a Îmbunătățirilor Funciare.

Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare – are statut de regie autonomă este persoană juridică romană de interes public național în sectorul Îmbunătățirilor Funciare și funcționează sub autoritatea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe baza de gestiune economică și autonomie financiară avand 12 Sucursale Teritoriale, sucursale ce nu au personalitate juridică .

A.N.I.F R.A. aplică principiile realizării obiectivelor Îmbunătățirilor Funciare stabilite de Legea nr.138/2004, gestionează eficient resursele proprii și pe cele date în administrarea sa, prin valorificarea optimă a acestora și asigură integritatea și funcționarea durabilă a amenajărilor de Îmbunătățiri Funciare aflate în administrarea sa.

Administrația desfășoară următoarele activități:

– exploatează, întreține și repară amenajările de utilitate publică;

-realizează investiții privind reabilitarea amenajărilor de îmbunătațiri funciare și construcția de noi amenajări.

-desfașoară activități de informare și instruire în domeniul îmbunătățirilor funciare;

– realizează și asigură funcționarea sistemului național de supraveghere,

evaluare, prognoză și avertizare privind efectele economice și ecologice ale activităților de îmbunătîțiri funciare;

– organizează, realizează și ține la zi cadastrul de îmbunătățiri funciare; – prestează servicii de îmbunătățiri funciare către organizații, federații și

alți deținători de teren.

Administrația îndeplinește următoarele atribuții:

– întocmește și pune în aplicare planurile anuale de exploatare, întreținere și reparații ale amenajărilor de îmbunătățiri funciare declarate de utilitate publică;

-inventariază anual amenajările de irigații funcțional;

-stabilește tarife pentru servicii de îmbunătățiri funciare;

-elaborează studii, proiecte, programe și propuneri anuale pentru investiții în reabilitarea amenajărilor de îmbunătațiri funciare existente sau execută noi amenajări și supraveghează realizarea acestor lucrări de investiții;

-urmărește impactul asupra mediului înconjurător al activităților de îmbunătățiri

funciare și ia măsuri de diminuare sau corective în conformitate cu legislația protecției mediului;

-asigură paza și protecția infrastructurii de îmbunătățiri funciare din cadrul amenajărilor de îmbunătățiri funciare pe care le administrează, exploatează, întreține și repară;

-urmărește permanent starea tehnică a amenajărilor de îmbunătățiri funciare aflate în administrație;

-desfașoară acțiuni de prevenire și protecție a amenajărilor de îmbunătațiri funciare aflate în administrarea sa față de acțiunea factorilor de risc și a calamităților naturale, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice;

-pregătește și pune în aplicare planurile de acțiune în cazuri de urgență;

– emite avize tehnice pentru instalațiile care se amplasează și construcțiile care se execută în zona amenajărilor de îmbunătățiri funciare din administrarea sa;

-elaborează și finanțează planul propriu de cercetare, proiectare și informatică;

-avizează documentațiile tehnice, contractează, finanțează.

Sucursala Teritoriala Timis Mureș Inferior își desfășoară activitatea de exploatare, întreținere și reparații a amenajărilor de îmbunătațiri funciare prin patru Unitati de Administrare :

Unitatea de Administrare Arad pe județul Arad

Unitatea de Administrare Bega Sud pe județul Timiș

Unitatea de Administrare Bega Nord pe judetul Timis

Unitatea de Administrare Caraș Severin pe judetul Caraș Severin.

Repartizarea suprafetelor amenajate pe Sucursala și pe Unitatile de Administrare este prezentata in tabelul si graficul de mai jos

Suprafetele amenajate cu lucrari de imbunatatiri funciare ale Sucursalei Timis Mures Inferior,

distribuite pe Unitati de Administrare

Graficul
suprafetelor amenajate cu lucrari de imbunatatiri funciare,

pe Unitati de Administrare

Ca și prezentare a principalelor lucrări de Îmbunătățiri Funciare

Amenajările de irigații

La nivel de Sucursală

Suprafața amenajată cu lucrari de irigații este de 34392 ha, suprafata brută de 33403 ha, suprafața netă este distribuită pe un numar de 11 amenajari de irigatii din care pe Unități de Administrare

U.A. Arad- 8 amenajari de irigatii

U.A. Bega Nord-2 amenajari de irigatii

U.A.Bega Sud-1 amenajare de irigatii

Distribuirea apei catre beneficiari se realizeaza printr-o retea de conducte ingropate cu o lungime totala de 242,882 km din care 42,735 km conducte principale, 18,872 km conducte secundare si 183,275 km antene pe care sunt amplasati 2.680 hidranti.

Suprafețele amenajate cu lucrări de desecare sunt de 693520 ha, din care :

474197 ha desecare prin pompare ;

219323 ha desecare gravitațională.

Stațiile de pompare de desecare care deservesc suprafața desecată prin pompare sunt în număr de 159, dintre care :

133 bucăți electrice ;

26 bucăți termice.

Lungimea de drenuri care deservește suprafața amenajată este de  1055 km.

Suprafața amenajată cu lucrări de CES este de 95107 ha, din care ponderea cea mai mare o are:

UA Caraș Severin cu 43910 ha;

UA Bega Nord cu 31986 ha.

Lungimea canalelor din amenajările de CES este de 461,26 km.

La nivelul sucursalei, suprafața apărată este de 433956 ha, prin diguri la râurile inferioare de 114,5 km , diguri polder 5,31 km, 79 de baraje și 153 clădiri de exploatare.

Valoarea patrimoniului aflată în administrarea sucursalei este de 39514874 lei, din care:

– 39071192 lei, patrimonial public.

Principalele elemente de patrimoniu sunt :

Canale 14.395 km la desecare, la 381 km la irigatii.

Podete in numar de 8747 la desecare,159 irigatii,340 la CES

Statii de pompare de irigatii, in numar de 37 buc.

Statii de pompare de desecare, in numar de 159 buc.

Vai, ravene si altele

Numarul total al elementelor de patrimoniu public la nivel de Sucursala este de 22.245, de care raspunde prin nominalizare, personalul din Unitatile de Administrare

2.1.1.Prezentarea Filialei de Îmbunătățiri Funciare Timiș

2.1.1.1. Domeniul de activitate

Activitățile desfășurate sunt în concordanță cu OUG 82/2011, Art.4, după cum urmează:

a) exploatarea, întreținerea și reparațiile amenajărilor de îmbunătățiri funciare declarate de utilitate publică, cu excepția amenajărilor sau parților de amenajare preluate de federații, precum și a amenajărilor cărora li s-a retras recunoașterea de utilitate publică și in cadrul cărora s-au constituit organizații;

b) executarea lucrărilor de conservare a amenajărilor de îmbunătățiri funciare sau a părților de amenajare cărora li s-a retras recunoașterea de utilitate publică;

c) scoaterea din funcțiune a lucrărilor din amenajările de îmbunătățiri funciare sau părți de amenajare cărora li s-a retras recunoașterea de utilitate publică și valorificarea materialelor rezultate, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență;

d) redarea in circuitul agricol a terenurilor rezultate în urma dezafectării lucrărilor de îmbunătățiri funciare;

e) realizarea de investiții pentru reabilitarea amenajărilor de îmbunătățiri funciare existente și execuția de noi amenajări;

f) informarea si instruirea în domeniul îmbunătățirilor funciare;

g) realizarea si asigurarea funcționării sistemului național de supraveghere, evaluare, prognoză și avertizare privind efectele economice și ecologice ale activităților de îmbunătățiri funciare;

h) asigurarea alimentarii cu apă a unor localități, amenajări piscicole, incinte agricole și industriale, prin amenajările de îmbunătățiri funciare aflate in administrarea sa, în condițiile legii;

i) prestarea de servicii de îmbunătățiri funciare către organizații, federații și alte persoane fizice și juridice;

j) cooperarea internațională, în limitele împuternicirii acordate de minister;

k) desfășurarea altor activități de interes public prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

(2) Agenția aplica principiile realizării obiectivelor îmbunătățirilor funciare stabilite de lege, gestionează eficient resursele proprii și pe cele date în administrarea sa, prin valorificarea optimă a acestora, și, totodată, asigură integritatea și funcționarea durabilă a amenajărilor de îmbunătățiri funciare aflate in administrarea sa și contractează cu terți furnizori achiziția de bunuri și servicii, cu respectarea legislației privind achizițiile publice de bunuri și servicii, pentru desfășurarea activităților prevăzute la alin. (1).

Atribuțiile desfășurate sunt în concordanță cu HG 1223/14.12.2011, Art.12, după cum urmează:

a) întocmesc și transmit unității centrale pentru aprobare planurile anuale de exploatare, întreținere și reparații ale amenajărilor de îmbunătățiri funciare declarate de utilitate publică, pe care le pun în aplicare;

b) elaborează propuneri pentru proiectul de buget de venituri și cheltuieli și planul de activitate pentru exercițiul financiar următor, pe care le transmit unității centrale;

c) întocmesc anual inventarul amenajărilor de irigații, cu evidențierea distinctă a celor funcționale, pe care îl comunică unității centrale;

d) urmăresc impactul activităților de îmbunătățiri funciare asupra mediului și propun unității centrale măsuri de diminuare sau corective, în conformitate cu legislația privind protecția mediului;

e) asigură paza și protecția infrastructurii de îmbunătățiri funciare din cadrul amenajărilor de îmbunătățiri funciare pe care le gestionează, exploatează, întrețin și repară;

f) urmăresc permanent starea tehnică a amenajărilor de îmbunătățiri funciare pe care le gestionează;

g) desfășoară acțiuni de prevenire și protecție a amenajărilor de îmbunătățiri funciare pe care le gestionează față de acțiunea factorilor de risc și a calamităților naturale, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice;

h) pregătesc, propun spre aprobare unității centrale și pun în aplicare planurile de acțiune în cazuri de urgență;

i) emit avize tehnice pentru instalațiile care se amplasează și construcțiile care se execută în zona amenajărilor de îmbunătățiri funciare pe care le gestionează, pe baza unei metodologii aprobate prin decizie a directorului general;

j) asigură exploatarea, întreținerea și repararea amenajărilor de îmbunătățiri funciare de utilitate publică care nu au fost predate, în condițiile legii, la organizațiile și federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare;

k) întocmesc referatele tehnice și proiectul de protocol de predare-preluare a amenajărilor de îmbunătățiri funciare către organizațiile și federațiile de organizații din domeniul îmbunătățirilor funciare;

l) elaborează propuneri de tarife pentru prestarea serviciilor de îmbunătățiri funciare, pe care le supun aprobării unității centrale;

m) încheie, în numele Agenției, contracte de prestări de servicii pentru livrarea apei pentru irigații, în condițiile prevăzute de lege;

n) țin contabilitatea separat pentru veniturile proprii, pentru subvențiile de la bugetul de stat acordate în completarea acestora pentru activitățile de îmbunătățiri funciare, precum și pentru veniturile obținute din alte activități și întocmesc balanța de verificare lunară;

o) analizează anual îndeplinirea criteriilor potrivit cărora o amenajare de îmbunătățiri funciare sau o parte autonomă funcțional a unei amenajări de îmbunătățiri funciare a fost declarată de utilitate publică;

p) în urma analizei prevăzute la lit. n), înaintează unității centrale documentațiile privind propunerea de retragere a statutului de utilitate publică și scoaterea din funcțiune a amenajărilor de îmbunătățiri funciare, precum și documentațiile privind trecerea în conservare a lucrărilor de îmbunătățiri funciare care nu mai îndeplinesc statutul de utilitate publică;

q) înaintează unității centrale lista amenajărilor sau a lucrărilor de îmbunătățiri funciare degradate ori care au fost scoase din funcțiune sau și-au pierdut rolul pentru care au fost executate, ca urmare a efectuării unor lucrări de investiții, în vederea casării lor și a scoaterii din evidența amenajărilor de îmbunătățiri funciare și a valorificării acestora;

r) execută lucrări de conservare a amenajărilor de îmbunătățiri funciare sau a părții de amenajare cărora li s-a retras recunoașterea de utilitate publică;

s) redau în circuitul agricol terenurile rezultate în urma dezafectării lucrărilor de îmbunătățiri funciare, potrivit prevederilor <LLNK 11991 18 11 202 101 47>art. 101 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

ș) asigură alimentarea cu apă a unor localități, amenajări piscicole, incinte agricole și industriale prin amenajările de îmbunătățiri funciare aflate în gestiunea lor în condițiile legii;

t) asigură funcționarea sistemului național de supraveghere, evaluare, prognoză și avertizare privind efectele economice și ecologice ale activităților de îmbunătățiri funciare;

ț) participă în grupul de suport tehnic al comitetului județean pentru situații de urgență la gestionarea situațiilor de urgență, generate de inundații;

u) prestează contra cost servicii de îmbunătățiri funciare către organizații, federații și alte persoane fizice și juridice, în condițiile <LLNK 12004 138 11 201 0 18>Legii nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

v) îndrumă, coordonează, controlează și verifică activitatea unităților de administrare din alcătuirea lor;

w) îndrumă, după caz, unitățile de administrare din subordine în vederea încheierii contractelor de prestări de servicii, urmăririi impactului activităților de îmbunătățiri funciare asupra mediului, precum și pentru desfășurarea oricăror altor activități tehnice;

x) elaborează propuneri de plan de investiții cu consultarea consiliului de filială și le transmite unității centrale pentru avizare și transmitere la minister spre aprobare;

y) întocmesc propuneri de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe, inclusiv infrastructura din amenajările de îmbunătățiri funciare, cărora li s-a retras recunoașterea de utilitate publică;

z) întocmesc și transmit lunar unității centrale rapoarte privind activitatea proprie și a unităților de administrare din alcătuirea lor;

aa) desfășoară alte activități date în sarcina lor, potrivit legii, regulamentelor proprii și delegărilor de competență aprobate de directorul general;

bb) desfășoară alte activități, în condițiile prevăzute de lege.

2.1.2. Activitatea de irigații

2.1.3.Activitatea de desecare-drenaj

2.1.4. Activitatea de combatere a eroziunii solului

2.1.5.Activitatea de apărare împotriva inundațiilor

2.3. Exploatarea și întreținerea amenajărilor de îmbunătățiri funciare

Evoluția legislație în domeniul îmbunătățirilor funciare.

3.1. Evoluția organizării activității în domeniul îmbunătățirilor funciare

Lucrările începute în secolul al XVIII-lea au continuat în diverse etape până în zilele noastre, cu o dezvoltare accentuată în perioada anilor 1960-1989. După 1989, volumul investițiilor în lucrările de îmbunătățiri funciare a fost redus simțitor iar activitatea de exploatare, întreținere și reparații, finanțată doar de la bugetul de stat, a înregistrat un regres crescut, cu consecințe dramatice asupra funcționalității lucrărilor, fapt ilustrat prin calamitățile naturale ce s-au abătut asupra României an de an (inundații, perioade de secetă, alunecări de teren etc.).

Lucrările de îmbunătățiri funciare existente, începute în anul 1718, au fost realizate de administrația militară a Banatului și continuate, tot cu fonduri guvernamentale, până în anul 1840, an în care prin legile adoptate, finanțarea lucrărilor noi este împărțită între proprietarii interesați în lucrările de apărare împotriva inundațiilor, în raport cu sporul de beneficiu, iar cheltuielile cu regularizările de albii, în interesul navigației, au fost suportate de stat.

Tot în această perioadă, exploatarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare a fost încredințată asociațiilor înființate de către proprietarii de terenuri agricole interesate.

In anul 1863 se înființează primul sindicat hidraulic (Sindicatul pentru Regularizarea Râului Timiș) unitate economică cu buget de venituri și cheltuieli propriu, a cărui venituri au fost asigurate în principal de așa numitele dări de apă, care erau tarife percepute beneficiarilor de teren pentru exploatarea, întreținerea și repararea amenajărilor de îmbunătățiri funciare care deserveau terenurile acestora.

In perioada 1944-1953, lucrările hidroameliorative existente au fost administrate de către așa numitele “colective hidraulice”, reunite în patru Administrații ale Colectivelor Hidraulice (ACH) cu sedii în Timișoara, Arad, Oradea și Satu Mare. ACH erau unități cu economie proprie, finanțându-se din încasarea unor taxe pentru prestațiile efectuate și din exploatarea unor bunuri proprii (terenuri, localuri etc.), fiind conduse de consilii de administrație constituite din reprezentanți ai unităților beneficiare și ai organelor locale ale puterii de stat.

După anul 1953 a fost constituită Întreprinderea de Stat pentru Gospodărirea Apelor în Agricultură (ISGAA), având în subordine șase întreprinderi teritoriale: Timișoara, Arad, Oradea, Satu Mare, București, Galați. Intre anii 1957 și 1969 exploatarea și întreținerea lucrărilor de îmbunătățiri funciare a funcționat în cadrul unor direcții zonale sau regionale. După anul 1969 au luat ființă întreprinderile județene de exploatare a lucrărilor de îmbunătățiri funciare (IELIFGA, IELIF, IEELIF).

Primele lucrări de îmbunătățiri funciare au apărut în partea de vest a României, ca o necesitate, dezvoltându-se foarte mult în ultimii 200 de ani.

Primele lucrări de îmbunătățiri funciare au fost de eliminare a excesului de umiditate prin asanări, desecări, drenaj, îndiguiri, urmând ca în ultimii ani să se recurgă la compensarea deficitului de umiditate pentru zonele în care se practică irigații.

3.2. Legislația Specifică lucrărilor de îmbunătățiri Funciare din Romania

3.2.1. Legislația românească

1. Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, modificată și completată ulterior, publicată în Monitorul Oficial nr. 88 din 13 februarie 2009.

2. O.U.G nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, publicată în Monitorul Oficial nr. 694 din 30 septembrie 2011.

3. H.G nr. 1223/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 20 Decembrie 2011.

4. H.G. nr. 1872/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, modificată și completată ulterior, publicată în Monitorul Oficia] nr. 109 din 6 februarie 2006.

3.2.2. Legislația europeană în domeniu

1. Regulamentul (CE) Nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1783/1999.

2. Regulamentul (CE) Nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999

3. REGULAMENTUL COMISIEI (CE) NR. 1828/2006 din decembrie 2006 stabilind regulile pentru implementarea Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1083/2006 în care se stabilesc prevederile generale cu privire la Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și pentru implementarea Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului pentru Fondul European de Dezvoltare Regională Regulamentul Comisiei (CE) nr. 885/2006 din 21 iunie 2006 de stabilire a normelor comunitare detaliate pentru aplicarea Regulamentului Consiliului nr. 1290/2005 privind acreditarea agențiilor de plați si a altor organisme si lichidarea conturilor FEGA si FEADR

4. REGULAMENTUL CONSILIULUI (CE) nr. 1782/2003 din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE) nr. 2358/71 și (CE) nr. 2529/2001

Ca organisme nonguvemamentale în prezent pot fi menționate: Asociația pentru îmbunătățiri Funciare și Construcții Rurale din România (A.I.F.C.R.); Comitetul Național Român pentru Irigații și Drenaje (CNRID) și Organizația utilizatorilor de apa în irigații (OUAI), respectiv a Federațiilor utilizatorilor de apa în irigații (FOUAI).

Programul National de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații

România deține o suprafață amenajată pentru irigații de cca. 3,1 milioane hectare, care ocupă circa 22% din suprafața agricolă a țării și circa 34% din suprafața arabilă, sistemele de irigații au fost înființate până în anul 1991, si care in urmatorii ani au fost lasate in paragina o parte importanta a acestora.

Amenajările de irigații sunt într-un stadiu avansat de degradare și pe 75 % din suprafața acestor amenajări, irigațiile nu sunt funcționale, iar cele funcționale sunt ineficiente din punct de vedere al consumului de apă și energie și costisitoare pentru fermieri.

Problemele principale cu care se confruntă sistemele de irigații sunt următoarele: eficiență hidraulică scăzută; cost ridicat al energiei electrice pentru sistemele bazate încă pe pompare (Dunărea fiind principala sursă de apă); tarife mari ale apei.

Între anii 2007 – 2013, au accesat Măsura 125a din cadrul PNDR, un număr de 134 OIF(OUAI), sumele alocate au fost folosite de către OIF(OUAI) pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigații preluate de la ANIF, în conformitate cu prevederile Legii nr.138/2004 a îmbunătățirilor funciare – Republicată, cu modificările și completările ulterioare.Incepind din anul 2016 masura 125a s-a transformat in masura 4.3

Infrastructura principală de irigații aparținând domeniului public al statului, care alimenteză infrastructrura secundară de irigații aflată în proprietatea sau administrarea FOIF/FOUAI și OIF/OUAI este în cea mai mare parte nereabilitată, stațiile de pompare și repompare funcționând cu randamente mici, iar canalele de aducțiune prezintă pierderi de apă semnificative, toate acestea ducând la prețuri mari la 1000 mc apă pompată, prețuri suportate în totalitate de fermierii care doresc să irige.

Instituția publică responsabilă cu implementarea Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare.

Situația actuală a infrastructurii principale de irigatii este următoarea:

– randamentul stațiilor de bază si repompare este de 50%;

– gradul de degradare a impermeabilizării canalelor și a construcțiilor hidrotehnice de pe aceste canale este de 72%;

– pierderile de apă de pe canalele de transport sunt de 52%.

Prin aplicarea acestui program de reabilitare se urmareste imbunatatirea substantiala a acestor parametri.

Programul vine în întâmpinarea unor măsuri din sectorul irigațiilor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, atât din perioada de programare 2007 – 2013, cât și din actuala perioadă de programare financiară europeană 2014 – 2020. În acest context, pentru reabilitarea amenajărilor interioare de irigații aparținând organizațiilor și federațiilor de organizații de îmbunătățiri funciare (OIF și FOIF) a fost alocată suma de 128 milioane euro prin PNDR 2007 – 2013, submăsura 125 a, urmând ca în perioada de programare 2014 – 2020, fondurile europene alocate prin PNDR 2014 – 2020, sub-măsura 4.3 – Irigații să fie de 435 milioane euro, destinată reabilitării infrastructurii secundare de irigații aflată în proprietatea/folosința organizațiilor/federațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații.

După aprobarea Programului se vor efectua expertize și se vor elabora proiectele necesare implementării acestuia.

Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații pentru Romania, are prevazuta o valoare a investiției de 1,015 miliarde euro conform Legii nr.269/2016 și aprobat prin HG nr. 793/2016 – aprobarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România, publicat in Monitorul Oficial nr. 879 din 02 noiembrie 2016.

Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații este un program în trei etape, a fost elaborat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu ajutorul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale precum și a Direcției Generale Dezvoltare Rurală – Autoritatea de Management pentru PNDR.

Perioada de implementare a Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații este 2016-2020.

Problemele amenajărilor de irigații pe care Programul își propune să le soluționeze sunt:

a) starea tehnică necorespunzătoare a infrastructurii principale de irigații aparținând domeniului public al statului;

b) capacitatea redusă a utilizatorilor de a contribui la reabilitarea infrastructurii principale de irigații.

Obiectivul general al Programului vizează reabilitarea infrastructurii principale de irigații care va conduce la creșterea suprafeței funcționale din suprafața viabilă și marginal viabilă economic pentru irigații la 70% în anul 2020 și 90% la orizont 2030, și constă în reabilitarea infrastructurii principale de irigații din 86 de amenajări viabile aparținând domeniului public al statului, în suprafață de aproximativ 1,8 mil. ha, până la sfârșitul anului 2020.

Reabilitarea infrastructurii principale de irigații are rolul de a crește randamentele de funcționare ale amenajărilor de irigații, cu reflectare directă în reducerea tarifului/1000 m 3 apă pompată, ceea ce va crea posibilități mai mari fermierilor pentru utilizarea apei pentru irigații.

Infrastructura principală de irigații este alcătuită din:

-prize,

-stații de pompare de bază (fixe sau plutitoare), inclusiv cele reversibile,stații de repompare,

-canale și conducte de aducțiune și distribuție a apei pentru irigații până la stațiile de pompare de punere sub presiune.

Există trei etape de implementare a Programului:

Etapa I va fi de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din 40 de amenajări aparținând domeniului public al statului.

Etapa a II – a de reabilitare cuprinde un număr de 37 de amenajări declarate viabile în urma studiului “Actualizarea strategiei investițiilor în sectorul irigațiilor – expertiza privind viabilitatea economică a sistemelor de irigații – raport final” elaborat de către SC Experco – ISPIF SRL, în suprafață de 490.089 ha. Pe aceste amenajări sunt constituite OIF care vor putea reabilita infrastructura secundară de irigații în cadrul sub-măsurii 4.3 din PNDR 2014-2020.

Etapa a III – a de reabilitare va include 9 amenajări viabile de irigații, în suprafață de 199.810 ha pe care nu sunt constituite actualmente OUAI –uri. În cazul în care se vor constitui, acestea vor trece în etapa a II a de reabilitare.

Perioada de implementare a etapelor I, II și III este 2016 – 2020 și se suprapune cu perioada implementării PNDR 2014-2020.

În cele trei etape for fi supuse reabilitării:

-prize,

-stații de pompare de bază, inclusiv cele reversibile,

– stații de repompare, canale și conducte de aducțiune și distribuție a apei pentru irigații până la stațiile de pompare de punere sub presiune,

-construcții hidrotehnice.

Suprafata totală care va fi reabilitată este de 2.006.941 ha din 86 amenajări de irigații viabile.

În etapa I se va reabilita infrastructura principală de irigații din domeniul public al statului formată din 69 stații de pompare de bază, 87 de stații de repompare, 2.525 m conducte de refulare, 1.226.505 m canale de aducțiune, 1.965.488 m canale de distribuție, și 3.125 construcții hidrotehnice din 40 de amenajări de irigații pe care s-au constituit Organizații și Federații ale Organizațiilor de Îmbunătățiri Funciare, care au accesat Măsura 125a din cadrul PNDR 2007- 13.

În prezent, randamentul stațiilor de bază și de pompare, gradul de degradare a impermeabilizării canalelor și construcțiilor hidrotehnice, pierderile de apă de pe canale sunt foarte mari, urmănd ca după reabilitare toate acestea să crească.

În etapa a II – a se va reabilita infrastructura principală de irigații din domeniul public al statului formată din: 32 stații de pompare de bază, 37 stații de repompare, 678.389 m canale de aducțiune, 494.478 m canale de distribuție și 1.345 construcții hidrotehnice din 37 amenajări de irigații viabile pe care s-au constituit Organizații și Federații ale Organizațiilor de Îmbunătățiri Funciare care vor putea accesa sub-măsura 4.3 din cadrul PNDR 2014-2020.

La fel ca după prima etapa, vor fi cresteri semnificative a randamentelor la stațiile de pompare și de baza, va crește impermeabilizarea canalelor de transport, iar pierderile de paă de pe canale vor fi doar din evapotranspiratie.

În etapa a III – a se va reabilita infrastructura principală de irigații din domeniul public al statului formată din: 9 stații de pompare de bază, 13 stații de repompare, 92.587 m canale de aducțiune, 425.107 m canale de distribuție și 525 construcții hidrotehnice din 9 amenajări de irigații viabile pe care nu sunt constituite actualmente OUAI –uri. În cazul în care se vor constitui, acestea vor trece în etapa a II a de reabilitare.

În urma reabilitării infrastructurii principale de irigații va crește ponderea suprafetei viabile și marginal viabile pentru irigatii, ajungân în 2030 la 90%.

Lucrările de reabilitare a amenajărilor de irigații se vor face promovând protectia mediului în conformitate cu standardele de mediu, se va tine cont de folosirea ineficientăa apei, de eroziunea solului, de excesul de umiditate.

Investițiile de rabilitarea ainfrastructurii principale de irigații vor genera o serie de efecte ce vor duce la creșerea productivității terenurilor, sporirea producției medii la hectar.

În urma analizei SWOT asupra amenajărilor de irigații s-au identificat o serie de puncte tari și puncte slabe.

4.1. Rezultatele analizei SWOT asupra amenajărilor de irigații din Romania

Analiza SWOT facuta de ANIF Bucuresti [5], o apreciem ca pertinenta și ea evidentiaza urmatoarele :

Obiectivele de irigații care vor fi supuse acțiunii de reabilitare în cele trei etape sunt: prize, stații de pompare de bază, inclusiv cele reversibile, stații de repompare, canale și conducte de aducțiune și distribuție a apei pentru irigații până la stațiile de pompare de punere sub presiune, construcții hidrotehnice.Astfel, se va reabilita o suprafață totală de 2.006.941 ha din 86 amenajări de irigații viabile care includ următoarele obiective: 110 stații de pompare de bază, 137 stații de repompare, 2.525 m conducte de refulare, 1.997.481 m canale de aducțiune, 2.885.073 m canale de distribuție și 4.995 construcții hidrotehnice, din care [5]:

În etapa I se va reabilita infrastructura principală de irigații din domeniul public al statului formată din 69 stații de pompare de bază, 87 de stații de repompare, 2.525 m conducte de refulare, 1.226.505 m canale de aducțiune, 1.965.488 m canale de distribuție, și 3.125 construcții hidrotehnice din 40 de amenajări de irigații pe care s-au constituit Organizații și Federații ale Organizațiilor de Îmbunătățiri Funciare, care au accesat Măsura 125a din cadrul PNDR 2007- 2013.

Situația actuală a infrastructurii prezentată mai sus este următoarea:

randamentul stațiilor de bază și repompare este de 40%;

gradul de degradare a impermeabilizării canalelor și a construcțiilor hidrotehnice de pe aceste canale este de 80%;

pierderile de apă de pe canalele de transport sunt de 60%.

După reabilitare, infrastructura principală de irigații prezentată mai sus va avea următoarele caracteristici generale:

randamentul stațiilor de bază și repompare va fi de 75%;

impermeabilizarea canalelor de irigații și construcțiile hidrotehnice vor fi refăcute în

totalitate;

pierderile de apă de pe canalele de transport vor fi de 30% și vor fi reprezentate numai de

evapotranspirație.

În etapa a II – a se va reabilita infrastructura principală de irigații din domeniul public al statului formată din: 32 stații de pompare de bază, 37 stații de repompare, 678.389 m canale de aducțiune, 494.478 m canale de distribuție și 1.345 construcții hidrotehnice din 37 amenajări de irigații viabile pe care s-au constituit Organizații și Federații ale Organizațiilor de Îmbunătățiri Funciare (FOUAI si OUAI) care vor putea accesa sub-măsura 4.3 din cadrul PNDR 2014-2020.

Situația actuală a infrastructurii prezentată mai sus este următoarea:

randamentul stațiilor de bază și repompare este de 45%;

gradul de degradare a impermeabilizării canalelor și a construcțiilor hidrotehnice de pe

aceste canale este de 75%;

pierderile de apă de pe canalele de transport sunt de 55%.

După reabilitare, infrastructura principală de irigații prezentată mai sus va avea următoarele

caracteristici generale:

randamentul stațiilor de bază și repompare va fi de 77%;

gradul de degradare a impermeabilizării canalelor și a construcțiilor hidrotehnice de pe

aceste canale va fi de 20%;

pierderile de apă de pe canalele de transport vor fi de 28% și vor fi reprezentate numai de

evapotranspirație.

În etapa a III – a se va reabilita infrastructura principală de irigații din domeniul public al statului formată din: 9 stații de pompare de bază, 13 stații de repompare, 92.587 m canale de aducțiune,

m canale de distribuție și 525 construcții hidrotehnice din 9 amenajări de irigații viabile pe care nu sunt constituite actualmente OUAI –uri. În cazul în care se vor constitui, acestea vor trece în etapa a II a de reabilitare.

După reabilitare, infrastructura principală de irigații prezentată mai sus va avea următoarele

caracteristici generale:

randamentul stațiilor de bază și repompare va fi de 79%;

gradul de degradare a impermeabilizării canalelor și a construcțiilor hidrotehnice de pe

aceste canale va fi de 20%;

pierderile de apă de pe canalele de transport vor fi de 26% și vor fi reprezentate numai de

evapotranspirație.

Prin efectuarea investițiilor în reabilitarea infrastructurii principale de irigații se are în vedere creșterea ponderii suprafeței funcționale din suprafața viabilă și marginal viabilă economic pentru irigații (%) de la 50% cât este nivelul actual, la 70% în anul 2020. Ținta pe termen lung (orizont 2030) va fi de 90%.

Exploatarea amenajărilor de irigații supuse reabilitării se va face în corelare cu lucrările de gospodărire a apelor, hidroenergetice, silvice, de gestionare a căilor de comunicație, în acord cu interesele proprietarilor de terenuri, ținând seama de cerințele de protecție a mediului.

Exploatarea amenajărilor de irigații supuse reabilitării se va face astfel încât să se prevină folosirea ineficientă a apei, excesul de umiditate, eroziunea și poluarea solului și să se promoveze protecția mediului în conformitate cu standardele de mediu.

Sursa de finanțare a investițiilor de reabilitare a infrastructurii principale de irigații o reprezintă bugetul de stat, cadrul legal fiind asigurat de prevederile articolului III din Legea nr.269/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, cu modificările ulterioare.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, sub condiția asumării de către Guvern, prin hotărâre, a Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații, va primi în perioada 2016-2020 suma de 1,015 miliarde euro necesară reabilitării infrastructurii principale de irigații, după cum urmează: în anul 2016, 145 milioane euro, urmând ca în următorii 4 ani fondurile alocate să crească anual cu circa 17%, astfel încât să se atingă plafonul aprobat aferent programului de investiții multianual.

Sursa de finanțare a investițiilor de reabilitare a infrastructurii principale de irigații o reprezintă bugetul de stat, cadrul legal fiind asigurat de prevederile articolului III din Legea nr.269/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, cu modificările ulterioare.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin hotărâre asumată de către Guvern, va primi în perioada 2016-2020 suma de 1,015 miliarde euro necesară reabilitării infrastructurii principale de irigații, după cum urmează: în anul 2016, 145 milioane euro, urmând ca în următorii 4 ani fondurile alocate să crească anual cu circa 17%, astfel încât să se atingă plafonul aprobat aferent programului de investiții multianual.

Instituția publică responsabilă cu implementarea Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare.

Investițiile în reabilitarea infrastructurii principale de irigații vor genera efecte macroeconomice constând în principal, în obținerea unui spor de venit net comparativ cu situația dinainte de reabilitare prin:

– îmbunătățirii productivității terenurilor, în prezent cu deficit de umiditate, sărăturate, acide etc.;

– îmbunatățirii structurii planului de cultură, prin utilizarea de plante valoroase și rentabile;

– sporirii producției medii la hectar.

Din calculele ANIF [1,5] efectuate privind valoarea producției agricole obținute pe terenuri cu amenajări de irigații nereabilitate comparativ cu cele reabilitate a rezultat un beneficiu net de cca. 19.580 mii Euro/100.000 ha.

Calculul s-a realizat pe un asolament general pentru agricultura României, luându-se în considerare prețurile medii de piață ale produselor agricole, alcătuit din următoarele culturi, cu următoarea pondere: grâu – 20.70%, orz – 2.30%, porumb – 46.90%, sfeclă de zahăr – 0.80%, floarea soarelui – 5.20%, legume – 1.90%, orzoaică – 0.30%, alte culturi (soia) – 0.10%, cartofi – 1.20%, vie – 17.40%,

livada – 2.40%, ovaz – 0.80%, total -100.00%.

În calculul costurilor s-au luat in considerare o serie de cheltuieli privind prețul apei, al transportului, al materialelor, al energiei electrice, etc. Astfel, beneficiul net s-a obținut după scăderea tuturor cheltuielilor din veniturile brute. Prețul apei (/1000 m3) care va fi suportat de beneficiari va reflecta toate costurile de la preluarea apei din sursă până la plantă.

De asemenea, acțiunea de reabilitare va conduce, pe de o parte, la creșterea randamentului aducțiunii principale de irigații, care constituie sursa de alimentare cu apă pentru amenajările interioare de irigații aparținând OIF precum și a celorlalte lucrări de IF și pe de altă parte, la creșterea randamentului amenajărilor interioare de irigații aparținând OIF cu reflectare în micșorarea tarifului pentru 1000 m3 apă pompată pentru irigații, tarif care este suportat în totalitate de către beneficiari.

Impactul este cu atât mai important având în vedere creșterea randamentului de funcționare a amenajărilor de irigații pe care s-au constituit Organizații și Federații de Îmbunătățiri Funciare, care au accesat Măsura 125a din PNDR 2007-2013 precum și a amenajărilor de irigații viabile pe care s-au constituit Organizații și Federații de Îmbunătățiri Funciare, care vor putea accesa sub-măsura 4.3 din PNDR 2014-2020.

Fermierii vor resimți efectele măsurilor de reducere a tarifelor pentru irigații, în sensul reducerii costurilor de producție și implicit a creșterii rentabilității activităților agricole.

Reabilitarea infrastructurii principale de irigații va conduce la realizarea unor economii de resurse de apă și energie, prin reducerea pierderilor și aplicarea unui management eficient al resurselor.

Impact social se realizeaza prin realizarea acțiunii de reabilitare se va reduce vulnerabilitatea comunităților umane la secetă prin evitarea afectării unei populații de 1.097.433 locuitori din 190 localități.

In ceea ce priveste impactul ecologic – prin reabilitarea unor lucrări existente al căror a impact ecologic a fost evaluat la data execuției, nu va genera modificări în impactul ecologic inițial.

Programul a fost aprobat, urmind ca pe baza de licitatii sa se efectueze expertize și sa se elaboreze proiectele (DALI si DE) necesare implementării acestuia.Astfei in prezent pe SEAP sint in derulare licitatiile pentru primele lucrari scoase la licitatie.

In paralel mentionam ca in present sunt in derulare realizarea unor amenajari noi locale de irigatii, in special in vestul tarii (Jud. Timis) sustinute financiar din fondurile personale ale proprietarilor de terenuri. Credem ca ar fi necesare fonduri EU si pentru sprijinirea proprietarilor de terenuri pentru realizarea de amenajari de irigatii noi, in aceste zone in care datorita incalzirii globale se resimte in perioada de vara efectul negative al secetei [6 – 10].

5.Programe de finanțare pentru OUAI-uri, FOUAI-uri, din fonduri europene FEADR prin AFIR.

Programe de reabilitare:

2007 – 2013

5.1. Măsura 125 – Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii agricole și silvice

Măsura 125 se încadrează în Axa I – „ Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea agriculturii și silviculturii” și are ca obiectiv general adaptarea infrastructurii agricole și forestiere la noile structuri de proprietate apărute ca urmare a procesului de restituire a proprietăților în vederea creșterii competitivității sectorului agricol și forestier.

Măsura cuprinde trei submăsuri pentru care obiectivele specifice se detaliază mai jos, după cum urmează:

5.1.1. Submăsura 125 a "Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea agriculturii (proiecte pentru "Irigații și alte lucrări de îmbunătățiri funciare" și "Infrastructura agricolă de acces")

Obiective specifice Creșterea eficienței activității agricole prin îmbunătățirea aprovizionării cu input-uri și o mai bună valorificare a produselor rezultate; Diminuarea riscului și incertitudinii în agricultură prin reducerea incidenței fenomenelor naturale (seceta, eroziunea solului etc.); Ameliorarea calității mediului și diminuarea surselor de poluare. Obiective operaționale Modernizarea și/ sau retehnologizarea sistemelor de irigații și a altor lucrări de îmbunătățiri funciare (drenaje, desecări etc.).

5.1.2. Submăsura 125 b "Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea silviculturii"
5.1.3. Submăsura 125 c "Lucrări de refacere și modernizare a infrastructurii de prevenire și de protecție împotriva inundațiilor"

2014 – 2020

Programul național de dezvoltarew rurală 2014 – 2020, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

5.2. Submăsura 4.3 – „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice” – Componenta de infrastructură de irigații –

Până pe data de 1 iulie 2019, au fost depuse pe submăsura 4.3. – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice – Componenta infrastructura de irigații,

305 proiecte, în valoare de 299.605.045 euro.

Măsura se închide pe 31.08.2019.

Plafonul de depunere a cererilor de finanțare este de 300 milioane euro.

Prezentarea amenajărilor de îmbunătățiri funciare din partea de vest a României (Județele Caraș Severin, Timiș, Arad și Bihor).

7.Monitoringul amenajărilor de îmbunătățiri funciare din județul Timiș sub aspectul evoluției solului și apei freatice.

Din timpul migrației popoarelor mediteraneene dinspre țărm spre înteriorul continentului, în aflarea de terenuri noi, propice activităților agricole pentru a răspunde unei presiuni umane în creștere, procesele degradării solului au rădăcini adânci, manifestate prin intensitatea și gradul de extindere ale acestora.

Diferitele procese negative de degradare agrofizică a solurilor o constituie aplicarea timp îndelungat a sistemelor tehnologice convenționale, care au determinat înrăutățirea proprietăților fizice, chimice, biologice ale solurilor și în final a stării de productivitate ale acestora. Datorită aplicării unui management agricol defectuos, mărește riscul apariției degradării agrofizice a solurilor și intensificarea proceselor negative care afectează deja suprafețe importante de teren.

Fenomenul de deșertificare se intensifică treptat în condiții geografice variabile, cauzele acestuia pot varia în ceea ce privește ponderea lor, ca și factorii care determină manifestarea acestui fenomen, ezultatul rămânând același în orice scenariu: transformarea ecosistemelor terestre și apariția deșertificării.

Pentru a identifica factorii care au condus la declanșarea proceselor de degradare și instalarea fenomenului de deșertificare, este important să se pornească de la faptul că acestea apar ca o consecință a unor combinații complexe de cauze a unor factori direcți și indirecți care acționează conjugat în zonele aride, semiaride și subumede, atât prima, cât și cea de-a doua în totalitate fiind înfluențate de originea antropică a acestora.

Principalele procese care preced deșertificării sunt deteriorarea însușirilor fizice, chimice și biologice solului concomitent cu degradarea sau distrugerea covorului vegetal la care se adaugă diminuarea semnificativă a resurselor de apă disponibile. Deteriorarea fizică include ca principale forme de degradare: destructurarea, crustifierea, compactarea și fenomenul de eroziune a solului.

Degradarea biologică apare la nivelul solului ca o rezultantă indirectă a tuturor celorlalte procese și cauze ale degradării geosistemelor terestre, mai ales ale agroecosistemelor (unitatea funcțională a biosferei creată și controlată de către om, în scopul obținerii de produse agricole). Procesele de degradare biologică sunt reflectate cel mai bine în reducerea conținutului de materie organică a solului și sunt determinate în principal de reducerea activității și a populațiilor de microorganisme a solului, iar pe lârgă aceasta se adaugă scăderea biomasei de C, reducerea mezofaunei specifice, creșterea intesității și a ratei de mineralizare datorată factorilor și condițiilor de mediu (în principal a climei, respectiv temperatura solului și a aerului).

Cap. 8 Studii de caz

8.1. Amenajările de îmbunătățiri funciare : evoluția istorică (trecut, prezent , perspectivă)

Pe plan mondial cu 5000 de ani în urmă sunt menționate lucrări hidroameliorative în Mesopotamia și Egipt pentru amenajarea fluviilor Nil și Gange. Lucrările au apărut odată cu dezvoltarea primelor civilizații. Exploatarea nerațională a acestor amenajări a făcut ca acestea să dispară în timp. În secolul al XVIII – lea în Olanda s-a dezvoltat delta Rinului.

Dezvoltarea capitalismului pune în evidență și o dezvoltare a lucrărilor de Îmbunătățiri Funciare. În Italia s-au efectuat lucrări de îndiguire la Padova. Erau 8.000.000 de ha irigate. În anul 1989 au fost 265.000.000 de ha irigate, iar în anul 2000 – 300.000.000 de ha. [131]

Cercetările arheologice au stabilit că agricultura irigată a apărut înaintea celei neirigate, deci irigațiile au fost primele lucrări de îmbunătățiri funciare care s-au dezvoltat încă din perioada preistorică.

Despre irigații se spune că sunt cunoscute de acum 12.000 de ani, paralel cu acestea fiind executate și lucrări de mare amploare pentru acel timp, de protejare contra inundațiilor provocate de cursurile de apă ; furia apelor au provocat mari daune nu numai agriculturii, ci și așezărilor omenești.

Indiferent de sursa de apă folosită pentru irigare, metoda folosită presupunea devierea sau dirijarea apei spre terenul interesat, inundarea acestui teren și apoi evacuarea ei. Deci, încă de la început, irigația a fost inseparabilă de desecare și drenaj, înțelese prin cele mai simple măsuri menite a îndepărta surplusul de apă de pe terenurile cultivate. Astfel, încă de la sfârșitul mileniului IV î.Cr, atât în Mesopotamia cât și în Egipt s-au construit rețele de canale cu rol de alimentări cu apă sau irigații-desecare și baraje pentru regularizarea debitelor râurilor, ca de exemplu : barajul Iowa ( 3200 î.Cr ) folosit pentru alimentări cu apă, sistemul de lacuri și canale de pe râul care alimenta cu apă orașul Ninive și terenuri agricole în vechiul Babilon, canalul de irigație Eden, construit de Ur Nina ( 2900 i.Cr) etc.

Cu toate acestea, primele lucrări de desecare, atestate documentar s-au efectuat în secolul XIX i.Cr., în timpul lui Amenemhat al III-lea și au constat din asanarea unei parți a oazei Fajun, probabil irigată dat fiind faptul că este amplasată pe cursul inferior al Nilului.

Tot în Egipt, dar în timpul faraonului Ramses al III-lea, sec. VIII i.Cr., se realizează asanarea unor teritorii din partea răsăriteană a Deltei Nilului.

Tehnica irigării prin inundare, dezvoltată și perfecționată în timp de mesopotamieni și egipteni a fost preluată și îmbunătățită cu elemente specifice, de popoarele vecine din bazinul mediteranean, prin intermediul cărora a putut fi cunoscută de civilizația greacă și romană.

Astfel, civilizația greacă a contribuit la modernizarea irigațiilor prin introducerea mecanismelor pentru ridicarea apei la mică înălțime, prin generalizarea utilizării șurubului lui Arhimede.

Hidroameliorațiile au cunoscut o largă răspândire în perioada daco-romană. Astfel, începând din ultimul secol al mileniului trecut, Iuliu Cezar introduce irigațiile în provinciile cucerite, astfel încât la sfârșitul primului secol d.Cr., acestea erau folosite în tot Imperiul Roman, din Germania până în nordul Africii și din Spania până în Carpații Daciei Romane. Sistemele de irigații din Țara Făgărașului, Țara Hațegului sau Oltenia sunt de origine romană, fiind construite în apropierea marilor drumuri romane.

În această perioadă, de asemenea este îmbogățită tehnica eliminării excesului de umiditate cu unele elemente noi. Astfel, în scrierile sale Columela recomandă generalizarea rigolelor pentru eliminarea excesului de umiditate de pe semănăturile de toamnă, indiferent dacă anii sunt ploioși sau nu. Referitor la drenajul subteran, el recomandă reducerea adâncimii șanțului la 0,9 m și umplerea acestuia doar pe jumătate cu pietriș sau fascine, restul fiind umplut cu pământ. De asemenea modelările în benzi cu coame, practicate până în zilele noastre de țăranii transilvăneni și rigolele de m e j d i e utilizate în Moldova și Țara Românească își au originea în această perioadă.

În perioada evului mediu, datorită migrației numeroaselor popoare barbare, a avut loc un regres în dezvoltarea științei și tehnologiei, multe din cunoștințele tehnice romane se pierd, fiind redescoperite mult mai târziu, cum este și cazul tehnicii drenajului subteran.

Pentru țara noastră, această perioadă foarte tulbure coincide cu perioada formării poporului și limbii române.

Invazia popoarelor migratoare a determinat populația băștinașă să se retragă în locuri mai sigure, găsindu-și adăpost în inima munților sau imensitatea bălților și mlaștinilor din Lunca și Delta Dunării, unde au continuat să practice agricultura. Deși nu sunt dovezi scrise sau arheologice, se presupune că cei retrași în zonele mlăștinoase greu accesibile au folosit tehnica apărării contra inundațiilor și desecarea, pentru construirea unor drumuri de acces sau luarea în cultură a unor terenuri agricole. De asemenea, retragerea populației spre munți din fața invadatorilor a putut contribui și la extinderea irigațiilor spre zone mai înalte.

Lucrările de asanare a polderelor din Olanda au fost începute în această perioadă, folosindu-se morile de vânt pentru pomparea apei peste diguri.

În țara noastră, primele lucrări de asanare a unor mlaștini, datează din secolul al XIII-lea, fiind executate de cavalerii teutoni în Depresiunea Bârsei cu scopul amplasării localității Prejmer, dar și cu scopuri agricole.

La noi în țară în anul 1211 în Țara Bârsei odată cu înființarea comunei Prejmer, Sînpetru și Harman pe zonele mlăștinoase apar primele lucrări de desecări, care au funcționat în bune condiții peste 600 de ani. În secolul al XVII –lea apar primele iazuri și heleștee, circa 1500 de lacuri mici s-au găsit în Moldova, având o suprafață de cca. 20.000 ha. În secolul al XVII – XVIII – lea apar lucrări de îndiguire și regularizări în Banat, și anume regularizarea Văii Aranca.

După anul 1850 lucrările se extind în zona Crișurilor, apoi pe Someș și Crasna. În anul 1895 s-au efectuat lucrări în Lunca și Delta Dunării. După anii 1700 s-au realizat primele orezării. În anul 1868 Ion Ionescu de la Brad menționează în lucrările sale amenajări de irigații pe pășuni și fânețe. În anul 1907 inginerul Roșu V. propune realizarea unui canal de 80 km între Siret și Călmățui, ce urma să fie folosit la irigații. [6]

Între anii 1728-1756 se realizează prima albie a canalului Bega între localitățile Făget și Timișoara de 160,5 km, având realizat ulterior pe malul stâng, la vest de cetatea Timișoarei, un drum de halaj (deponie sistematizată) transformat mai târziu în dig de apărare. Avalul canalului a fost executat în perioada 1734-1756. Partea amonte a canalului era folosită pentru plutărit (piatră și lemn din munții Semenic) iar cea din aval pentru navigație. Tot atunci, s-au început operațiile de regularizare a Bârzavei și asanarea mlaștinilor din împrejurimi, prin săparea unui canal între localitățile Denta și Konak (Yugoslavia). [55]

Inginerul olandez Maximilian Frymonth a proiectat dubla interconexiune Timiș – Bega. Timișul nu a mai fost inundat și se asigură pe râul Bega nivel minim pentru navigație. În anul 1911 s-a înființat primul serviciu de Îmbunătățiri Funciare, avându-l ca director pe inginerului Anghel Saligny, care a avut funcția de director.

Ion Ionescu de la Brad descrie în anul 1850, că există la noi în țară amenajări antierozionale pe aproximativ 2.300.000 de ha de terenuri agricole. Lucrările de CES se observă că au început să se dezvolte mai mult doar în secolul al XX –lea și sunt rezultatul necesității stabilizării versantului alunecat și efectelor de degradare produse de apă și vânt asupra suprafețelor agricole.

În perioada modernă, apariția motorului cu aburi a permis extinderea pe suprafețe mai întinse a lucrărilor hidroameliorative.

În țara noastră primele lucrări hidroameliorative pe suprafețe mari s-au executat în Câmpia Banatului, imediat după alungarea turcilor, în perioada 1717-1756, urmărindu-se asanarea unor mlaștini din jurul orașului Timișoara și a bazinului Bârzavei, îndiguirea și desecarea Begăi și Timișului, precum și amenajarea canalului navigabil Bega. Despre situația din Banat, înainte de execuția primelor lucrări hidroameliorative se pot trage concluzii din lucrările lui Griselini, care vorbește despre mărimea mlaștinilor și a terenurilor neproductive din zonă cât și despre bolile pe care acestea le generează.

În Țara Românească, au existat preocupări pentru apărarea orașului București împotriva inundațiilor, încă din 1870 când domnitorul Alexandru Ipsilanti începe construcția canalului de deviație care îi poartă numele, iar în Moldova cel mai cunoscut este canalul de deviație a apelor Prutului spre Focșani, executat de Mihail Sturza în 1857 cu scopuri edilitare, utilizat apoi și pentru irigarea unor grădini și legume.

Inundațiile din 1938, care au afectat inclusiv Budapesta, au determinat o abordare generală, la scara întregului bazin hidrografic al Tisei, a problemelor de hidroameliorații iar viitura catastrofală din 1845 dă un nou impuls execuției lucrărilor proiectate prin constituirea Societății Centrale a Văii Tisei și a Asociației de Îndiguire a Riveranilor.

În domeniul irigațiilor, se remarcă extinderea acestora atât pentru noi culturi cât și în spațiu. Astfel, la începutul secolului al XVIII-lea este introdusă cultura orezului în Banat, în orezarii folosindu-se apă de irigație deviată din râuri prin metoda tradițională.

Execuția în România a unor sisteme de irigații moderne, extinse pe suprafețe mari, a necesitat, într-o primă etapă o intensă campanie de popularizare a realizărilor din țările dezvoltate ca Franța, Italia, SUA etc. În perioada anilor 1900-1935, mari personalități științifice ca de exemplu I.I. de la Brad, Gh. Ionescu-Sisești, Cezar Nicolau etc., ajutați și de secetele frecvente din această perioadă demonstrează necesitatea extinderii irigațiilor în Dobrogea și Câmpia Română și propun chiar soluții de amenajare.

Se pare că în țara noastră, drenajul subteran al terenurilor agricole a fost utilizat încă din vremea Mariei Tereza ( 1740-1780 ), fiind folosite în acest scop cărămizile refractare, secțiunea de dren fiind formată dintr-o cărămidă așezată pe fundul tranșeei, două cărămizi așezate pe cant și încă una deasupra.

În domeniul combaterii eroziunii solului, primul care a sesizat încă din anul 1868 efectul dăunător al eroziunii pentru agricultură, a fost I.I. de la Brad, semnalând manifestările acestui fenomen în județele Mehedinți și Putna. Au urmat o serie de căutări pentru stabilirea metodelor de prevenire și combatere a acestui fenomen, la care și-au adus contribuția P.S. Aurelian, Gh. Maior și Gh. Ionescu-Sisești.

Dacă până în 1944 au fost îndiguite 622.000 ha, asanate și desecate 358.000 ha și irigate în sisteme locale 18.000 ha; începâd cu anul 1950 se reia acțiunea de execuție a unor amenajări, începându-se cu refacerea și modernizarea lucrărilor de îndiguire din Câmpia Tisei și Lunca Dunării. Se construiesc primele sisteme de irigație pe brazde a bumbacului ( 1952 ) amplasat pe terasele Dunarii, iar din 1957 se realizează sisteme de irigație prin folosirea instalațiilor de conducte transportate manual, acționate de motopompe și pentru instalațiile cu jet lung montate pe tractor.

Hidroameliorațiile astăzi sunt rezultatul amploarei pe care a luat-o dezvoltarea economică în unele țări, evidențiindu-se marile sisteme de irigații din Spania, amenajările regionale completate de îndiguiri, desecări și irigații din Italia, lucrările de îndiguire, asanare, drenaj și irigații a lacului Zniderzee din Olanda, amenajarea complexă a Rhonului în Franța, amenajarea complexă a fluviului Tennesse în SUA etc.

Tendința actuală de abordare în complex pe bazine hidrografice mari a problemelor hidroameliorative, fac ca pe aceeași suprafață să se suprapună lucrări de protecție împotriva inundațiilor, desecări-drenaje și irigații.

În condițiile actuale, nu se mai poate vorbi de practicarea unei agriculturi moderne și intensive bazată pe mecanizare, chimizare și măsuri agrotehnice și științifice, fără a concepe prin aceasta și aplicarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare. Acest lucru este demonstrat de ritmurile rapide în care s-au executat aceste lucrări, de concepțiile tehnice în care se realizează.

Astfel, suprafața amenajată în țara noastră pentru irigații este de 3,2 milioane ha, fiind frecvente sistemele moderne cu conducte îngropate sub presiune, cu un grad înalt de automatizare a distribuției apei, întinse pe zeci de mii de hectare, unele cum sunt Carasu și Mostiștea chiar cu peste 200 mii ha.

Cel mai înalt ritm de creștere a suprafețelor amenajate s-a realizat în perioada 1965-1985, acesta fiind de 136,6 mii ha pe an. De remarcat este faptul că această perioadă coincide cu perioada în care pe glob se amenajau 8,3 milioane ha pe an, această perioadă fiind cea mai prolifică.

Din punct de vedere al metodei de udare, aspersiunea reprezintă 80% din suprafața amenajată, iar udarea prin brazde doar 20%.

După anul 1990 gradul de utilizare al amenajărilor de irigații respectiv suprafața irigată anual a fost foarte mult diminuată prin trecerea unei importante părți din terenul amenajat în sectorul privat.

Lucrările de îndiguire realizate în țara noastră au rezolvat aproape complet problema inundațiilor; după îndiguirea completă a Luncii Dunării s-a trecut la îndiguiri în luncile râurilor interioare, atingându-se astăzi o suprafață considerabilă. Într-o etapă următoare, în incintele îndiguite s-au realizat moderne sisteme de desecare-drenaj.

Lucrările de desecare – drenaj nu s-au limitat doar la zona de luncă, acestea fiind întâlnite, într-o proporție mai mică, chiar și pe terase și în zonele colinare, unde excesul de umiditate este cauzat de precipitații și favorizat de permeabilitatea slabă a solului și caracterul acumulativ al reliefului.

Se remarcă faptul că începând din 1965, ritmul de execuție al lucrărilor de desecare a crescut foarte mult datorită mecanizării lucrărilor de săpare a canalelor, ajungându-se astăzi la o suprafață amenajată de 3,2 milioane ha.

Ritmul de realizare a acestor amenajări fiind de 18-28 mii ha pe an, mai mare în perioada 1980-1989.

Pe plan mondial, în anul 1980, suprafața amenajată cu desecări era de circa 160000 mii ha., iar ponderea acesteia pe continente este prezentată figura 1.1.1

Figura 8.1.1 Ponderea suprafețelor amenajate cu desecări pe plan mondial

În prezent, pe plan mondial, situația amenajărilor de desecare-drenaj este conform datelor din fig. 8.1.2.

Figura 8.1.2. Situația amenajărilor de desecare-drenaj pe plan mondial, în prezent

[ Man; Buran C.]

În țara noastră, cea mai puternică dinamică a lucrărilor de desecare s-a înregistrat în perioada 1950 – 1990, prezentată în graficul din fig.8.1.3.

Figura 8.1.3. Evoluția amenajărilor de desecare în România (1950-1990) [Man;Buran,C.]

După anul 1989, investițiile în acest domeniu s-au redus drastic datorită resurselor financiare din ce în ce mai mici alocate. La începutul anilor 1990 erau în diferite stadii de execuție peste 700 obiective de investiții de îmbunătățiri funciare, cu documentații tehnico-economice aprobate. Alocațiile bugetare acordate au fost foarte mici, ajungând ca în anul 1995 să reprezinte numai 1,7% din alocațiile anului 1989. Din acest motiv, Regia de Îmbunătățiri Funciare a fost nevoită să aloce fonduri destinate continuării investițiilor la doar un număr de 54 de obiective. În aceste condiții, pentru unele obiective de investiții, oprirea lucrărilor de execuție au constituit o sursă mare de risc pentru așezările rurale, cât și pentru agricultură și obiective industriale din zonele respective, fapt confirmat în perioada inundațiilor catastrofale din anii 2005-2006.

8.2. Probleme actuale ale desecãrii în judetul Timiș

Amenajările de îmbunătățiri funciare sunt constituite din suprafețe agricole și neagricole delimitate de perimetre bine stabilite în care sunt amenajate lucrări de îmbunătățiri funciare – canale, construcții hidrotehnice, stații de pompare, cantoane de exploatare, drenuri, guri de evacuare, cămine de vizitare, puțuri hidrogeologice, drumuri de exploatare, conducte îngropate irigații, hidranți, etc. – patronate de reguli de exploatarea, întreținerea și repararea acestora în condițiile asigurării resurselor ținând cont de caracteristicile tehnice ale acestora, aplicabile inventarului fizic al fiecărei amenajări.

Primele lucrări hidroameliorative pe suprafețe mari s-au executat în Câmpia Banatului, în perioada 1717-1756, urmărindu-se asanarea unor mlaștini din jurul orașului Timișoara și a bazinului Bârzavei, îndiguirea și desecarea Begăi și Timișului, precum și amenajarea canalului navigabil Bega.

Cea mai puternică dinamică a lucrărilor de desecare s-a înregistrat în perioada 1950 – 1990.

Fig. 8.2.1 Evoluția amenajărilor de desecare în România (1950-1990) [Man;Buran]

După anul 1989, investițiile în acest domeniu s-au redus drastic fapt datorat mai multor factori printre care resursele financiare alocate, fărămițarea fondului funciar, cadrului legislativ și altele.

În ultimii ani în contextul politicilor și al directivelor Uniunii Europene, direcționate spre o liberalizare a pieței, se impune pentru țara noastră necesitatea implementării unor programe de consolidare a sectorului agriculturii, luând în considerare că dezvoltarea nu trebuie să se realizeze în detrimentul perturbării calității mediului înconjurător.

Amenajările de îmbunătățiri funciare – irigații, desecare-drenaj, combatere a eroziunii solului și de apărare împotriva inundațiilor – au ca principale obiective:

– asigurarea protecției terenurilor de orice fel și a oricăror categorii de construcții față de inundații, alunecări de teren și eroziuni, precum și protecției lacurilor de acumulare împotriva colmatării și regularizarea cursurilor de apă.

– asigurarea unui nivel corespunzător de umiditate a solului, care să permită sau să stimuleze creșterea plantelor, incluzând plantațiile viti-pomicole, culturile agricole și silvice;

– asigurarea ameliorării solurilor acide, sărăturate și nisipoase, precum și protecția împotriva poluării.

Ponderea mare a amenajării suprafețelor cu lucrări de îmbunătățiri funciare în partea de vest a României este rezultatul execuției acestora pentru combaterea efectului excesului de umiditate, ținerea acestuia sub control precum și reglarea acestuia funcție de necesarul de apă al plantelor din cultura agricolă.

În figura 8.2.2 sunt prezentate amenajările de îmbunătățiri funciare existente în județul Timiș.

Fig.8.2.1 Amenajările de îmbunătățiri funciare din județul Timiș [ANIF]

Lucrările de desecare – drenaj reprezintă activitatea principală a județului Timiș, care raportată la suprafață total amenajată cu lucrări hidroameliorative reprezintă 91,5%.

Tabel 8.2.1

Suprafețe amenajate cu lucrări de îmbunătățiri funciare, județul Timiș [ANIF]

Suprafața amenajată cu lucrări de îmbunătățiri funciare a județului Timiș este structurată în 42 de amenajări. Prezentarea acestor amenajări se face centralizat în tabelul 2.

Tabel 8.2.2

Amenajările de îmbunătățiri funciare în județul Timiș, România [ANIF]

Principalele lucrări de îmbunătățiri funciare prezente în amenajările de îmbunătățiri funciare se afla în inventarul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Timiș – Mureș Inferior, fiind parte a patrimoniului public al Statului Român.

Table 8.2.3

Principalele lucrări de îmbunătățiri funciare în județul Timiș, România [ANIF]

Scăderea suprafețelor agricole și a suprafețelor amenajate cu lucrări de îmbunătățiri funciare: irigații, desecare, combaterea eroziunii solului în perioada 1997-2016 s-a datorat în principal dezvoltării urbane și extinderii localităților.

Table 8.2.4

Situația suprafețelor amenajate cu lucrări de îmbunătățiri funciare în județul Timiș, România [INS]

Starea de degradare în care se găsesc în prezent lucrările de îmbunătățiri funciare accelerează, în marea majoritate a zonelor, creșterea nivelului freatic, sărăturarea secundară, înmlăștinirea și, în final, degradarea gravă, uneori ireversibilă a terenurilor agricole, cu consecințe negative asupra potențialului productiv al solurilor.

Exploatarea agricolă a terenurilor face necesară reabilitarea infrastructurii primare de îmbunătățiri funciare – stații de pompare și a rețeaua de canale principale, dar și a celorlalte părți componente ale amenajării.

Prin posibilitățile de finanțare disponibile, mediul privat reprezentat de agricultori – prin constituirea în organizații sau asociații și preluarea infrastructurii, cât și ANIF administratorul rețelei –– trebuie să facă demersuri în privința reabilitării și întrețineri amenajărilor existente.

In prezent functioneaza 3 cai de finantare/promovare a amenajarilor de irigatii :

– din fonduri private ale proprietarilor/detinatorilor terenurile agricole, pentru realizarea unor amenajari noi de irigatii;

– din fondul FEADR (PNDR) prin AFIR submasurii 4.3 – „Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice” – componenta de Infrastructura de acces agricola (irigatii, agricol, silvic) ca o continuare a masurii 1.2.5

– prin Programul National de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigatii din Romania Programul National de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații din România – conform Legii nr.269/2016 si aprobat prin Hotărârii de Guvern nr. 793/2016 avind valoarea investiției de 1,015 miliarde euro pentru urmatorii 5 ani, pornit si gestionat de ANIF. In cadrul caruia se va reabilita obiective din o suprafață de 2.006.941 ha, din 86 amenajări de irigații viabile care includ următoarele obiective: 110 stații de pompare de bază, 137 stații de repompare, 2.525 m conducte de refulare, 1.997.481 m canale de aducțiune, 2.885.073 m canale de distribuție si 4.995 construcții hidrotehnice.

Pentru a se asigura funcționalitatea amenjărilor de îmbunătățiri funciare existente trebuie efectuate demersuri în vederea conservării și reabilitării infrastructurii. Diversele surse de finanțare permit utilizarea fondurilor în acest scop de către stat sau de către mediu privat.

Lucrările de întreținere și reabilitare necesită respectarea cadrului legislativ și a normelor de protecție a mediulu și gospodărire a apelor, prin grija și sub stricta observație a administratorului infrastructurii de îmbunătățiri funciare.

Se constata o revigorare a amenajarilor de irigatii prin finantarile pornite, precum si interesului din ce in ce mai mare al proprietarilor/detinatorilor terenurilor agricole, asigurind astfel dezvoltarea agriculturii romanesti si obtinerea de productii sigure , mai mari si stabile , independent de evolutia climatica.

8.3.Considerații privind lucrările de reababilitare în amenajarilor de îmbunătățiri funciare în partea de vest a României: Amenajarea hidroameliorativă Teba – Timiș

Amenajarea Teba-Timisat este situată în interfluviul Timiș – Bega aval de Timișoara, în bazinul hidrografic al râurilor Timiș și Bega. Amenajarea Teba-Timisat este constituită din 3 compartimente

Principalele lucrări fizice amplasate în perimetrul amenajării constau din: canale de desecare 818,5 km, 8 stații de pompare desecare, 701 poduri și podețe, 8 noduri hidrotehnice, 27,3 km drenuri absorbante, 21,4 km diguri râuri interioare și 4 cantoane de exploatare.

Rețeaua de canale are o lungime totală de 818,5 km și este în momentul actual funcțională dar afectată parțial cu vegetație acvatică, ierboasă și lemnoasă. Principalele lucrări care s-au executat în ultimii 25 de ani au fost lucrări de întreținere a rețelei de canale – despotmoliri a canalelor principale și colectoare, distrugerea vegetației pe rețeaua de canale, întreținerea construcțiilor hidrotehnice, ale cantoanelor de exploatare și a stațiilor de pompare, excepție făcând perioada 2005 – 2008, când urmare inundațiilor din anul 2005 urmare ruperii digului râului Timiș mal drept în zona Crai Nou și inundării a 75% din suprafața amenajării, au fost efectuate lucrări de decolmatări canale, reparații la construcțiile hidrotehnice și la stațiile de pompare.

Figura 8.3. Plan de situatie al amenajarii Teba-Timisat

Evacuarea excesului de umiditate din această amenajare se face prin pompare în râul Bega și mixt în râul Timiș. In cadrul acestei amenajări sunt 8 statii de pompare de desecare, din care: 3 statii de pompare de bază (Cruceni – 16,96 mc/s, Otelec mal stâng – 7,76 mc/s, Diniaș – 5,2 mc/s) și 5 statii de prepompare (Mlaca – 3,75 mc/s, Bica – 1,16 mc/s, Șanț în Cot – 1,16 mc/s, Otelec Sud – 1,20 mc/s, Temeșiț – 1,2 mc/s), din care 1 statie de pompare deversează apele în râul Timiș, 2 statii de pompare deversează în canalul Bega Navigabil, iar 5 statii de prepompare deversează în canalul CPE Otelec (Temeșiț), fiind alcătuite din 43 de agregate cu un debit instalat de 40,17 mc/s și o putere instalată de 4449 kw.

Rețeaua de drenaj închis în lungime de 27,31 km nu a fost întreținută după anul 1989 datorită lipsei tehnologiei aferente, la această dată fiind funcțională parțial datorită colmatării drenurilor, fapt pentru care necesită o reparație capitală.

În vederea realizării cercetării s-a avut în vedere analiza din punct de vedere tehnic al exploatării amenajării privind pompările efectuate în ultimii 5 ani de zile și analiza din punct de vedere economic privind costurile de reabilitare ale principalei stații de pompare din amenajare.

Principala stație de pompare a amenajării Teba-Timisat este stația de pompare Cruceni, amplasată pe malul drept al râului Timiș la km 0+900, fiind dimensionată la un debit instalat de 18,74 mc/s. Stația de pompare Cruceni reprezintă o stație de pompare de bază cu rol de desecare formată din 12 agregate cu următoarele caracteristici: 6 agregate cu o putere pe agregat 200 kW, tipul pompei Flygt Dn 800, debit agregat 1,75 mc/s, înălțimea de pompare 7,6 mCA; 2 agregate cu o putere pe agregat 90 kW, tipul pompei Flygt, debit agregat 1,03 mc/s, înălțimea de pompare 5,7 mCA; 4 agregate cu putere pe agregat 160 kW, tipul pompei Flygt Dn 800, debit agregat 1,1 mc/s, înălțimea de pompare 7,6 mCA; puterea totală instalată este de 1960 kW. Suprafața deservită este de 16.011 ha.

Lucrările de reabilitare și modernizare au cuprins schimbarea pompelor, tubulatura pompelor, conductele de refulare, instalația electrică și clădirea stației de pompare.

Figure 8.3.2 Stația de pompare Cruceni

Analizând situația pomparilor în perioada anilor 2013 – 2017 s-au obținut următoarele date centralizate în tabelul de mai jos.

Table 8.3.1 Situatia functionarii statiilor de pompare in amenajarea Teba-Timisat

Din costurile de reabilitare ale stației de pompare Cruceni au fost centralizate următoarele situații prezentate în tabelul de mai jos.

Table8.3.2 Cheltuieli pentru reabilitarea statiei de pompare pentru desecare Cruceni

Din analiza datelor obținute se poate observa că stația de pompare Cruceni are un volum cumulate din pompări pentru ultimii 5 ani, mediu față de celelalte stații de pompare ale amenajării Teba-Timisat. Debitul total evacut prin stația de pompare Cruceni este în realitate mult mai mare, stația de pompare fiind dotată și cu o evacuare gravitațională, care este funcțională la cote mici ale râului Timiș, în secțiune de 2,00 x 2,00 x 2,20 m.

Figure 8.3.1 Grafic cu rezultatele pomparilor total pe 5 ani pe fiecare stație de pompare

De asemenea din evaluari anterioare, dar și din rezultatele prezentei cercetări se estimează ca pentru a se ajunge la o funcționalitate în parametri de maximă eficiență ai amenajării Teba-Timisat, sunt necesare investiții în infrastructura de baza pentru desecare de aproximativ 23.426.200 lei.

Figure 8.3.2 Grafic cu cheltuielile necesare pentru reabilitarea amenajării comparative cu cheltuielile pentru reabilitarea statiei de pompare Cruceni

Amenajarea de desecare Teba-Timisat este funcțională datorită întreținerii prioritare a lucrărilor de bază implicate în exploatare și care necesită în continuare reparații. În cadrul amenajării se pot observa deficiențe datorită neîntrețirerii rețelei de canale de rang inferior, dar și datorate de aplicarea tehnologiei de lucru asupra terenurilor agricole, fiind exclusă din rândul acestor lucrări operațiunea de scarificare periodică.

Stația de pompare pentru desecare Cruceni este una dintre cele mai importante lucrări ale amenajării, perimetrul deservit de aceasta reprezentând 60,35 % din cadrul amenajării Teba-Timisat.

Lucrările de întreținere și reabilitare sunt necesare în continuare pentru a se obține rezultate agricole crescute pe terenurile agricole din cadrul amenajării, fapt pentru care este necesară o bună colaborare între instituțiile statului și fermierii locali, astfel încât să se identifice problemele de funcționalitate și modalitățile de intervenție, inclusive fondurile necesare investițiilor din surse de finanțare proprii sau bugetare.

8.4.Considerații privind lucrările de reababilitare în amenajarilor de îmbunătățiri funciare în partea de vest a României: Amenajarea hidroameliorativă Aranca

Amenajarea Aranca face parte din bazinul Mureș – Aranca, din punct de vedere hidrografic, cod cadastral IV – 2. Amenajarea Aranca este constituită din 12 unități de desecare.

Amenajarea Aranca a fost executată pe o suprafață brută care constituie capacitate de desecare de 55582 ha, respectiv 52548 ha – suprafață netă. Amenajarea Aranca dispune și de drenaj subteran închis în suprafață de 25 ha.

Perimetrul amenajat mai cuprinde: 581 buc podețe, 17 stăvilare, 12,4 km drenuri, 27 guri de evacuare, 28 puțuri hidrogeologice, 6 construcții de exploatare.

Rețeaua de canale are o lungime totală de 986 km și este în momentul actual funcțională dar afectată parțial cu vegetație acvatică, ierboasă și lemnoasă. Din lipsa fondurilor alocate, lucrările care s-au efectuat în ultimii 25 ani în această amenajare au fost lucrări de întreținere – despotmoliri de canale pe rețeaua de canale colectoare, distrugerea vegetației pe rețeaua de canale, întreținerea construcțiilor hidrotehnice, ale cantoanelor de exploatare și a stațiilor de pompare.

Figure 8.4.1. Plan de situatie al amenajarii Aranca

Evacuarea excesului de umiditate din această amenajare se face prin pompare în canalul Aranca și râul Mureș. În cadrul acestei amenajări sunt 9 stații de pompare pentru desecare cu un debit instalat de 64,07 mc/s, astfel: Aranca – 13,52 mc/s, Cheglevici mal drept – 1,8 mc/s, Cheglevici mal stâng – 1,81 mc/s, Colonia Bulgară – 4,68 mc/s, Mureș – 27,0 mc/s, Teremia – 0,9 mc/s, Țiganca – 10,91 mc/s, Valcani 1 – 1,5 mc/s, Valcani 2 – 1,95 mc/s.

Rețeaua de canale de desecare este parțial folosită în transportul apei pentru irigații în amenajările locale, care sunt în curs de extindere în această amenajare.

Rețeaua de drenaj închis în lungime de 12,4 km nu a fost întreținută după anul 1989 datorită lipsei tehnologiei aferente, la această dată fiind funcțională parțial datorită colmatării drenurilor, fapt pentru care necesită o reparație capitală.

În vederea realizării cercetării s-a avut în vedere analiza din punct de vedere tehnic al exploatării amenajării privind pompările efectuate în ultimii 5 ani de zile și analiza din punct de vedere economic privind costurile de reabilitare ale principalei stații de pompare din amenajare.

Principala stație de pompare a amenajării Aranca este stația de pompare Aranca, care reprezintă o stație de pompare de bază cu rol de desecare, fiind formată din 12 agregate, cu o putere pe agregat 160 kW. Pompele sunt de tipul Flygt cu un debit per agregat de 1,69 mc/s, la o înălțimea de pompare 6,0 mCA. Suprafața deservită este de 17013 ha. Debitul instalat al stației de pompare este de 20,28 mc/s.

Lucrările de reabilitare și modernizare au cuprins schimbarea pompelor, tubulatura pompelor, conductele de refulare, instalația electrică și clădirea stației de pompare.

Figure 8.4.2 Stația de pompare Aranca

Analizând situația pomparilor în perioada anilor 2013 – 2017 s-au obținut următoarele date centralizate în tabelul de mai jos.

Tabel 8.4.1 Situatia functionarii statiilor de pompare in amenajarea Aranca

Din costurile de reabilitare ale stației de pompare Aranca au fost centralizate următoarele situații prezentate în tabelul de mai jos.

Tabel 8.4.2 Cheltuieli pentru reabilitarea statiei de pompare pentru desecare Aranca

Din analiza datelor obținute se poate observa că stația de pompare Aranca are un volum cumulate din pompări pentru ultimii 5 ani, mai mare decât celelalte stații de pompare ale amenajării Aranca, reprezentând astfel o stație de pompare de importanță majoră în cadrul amenajării.

Fig.8.4.1 Grafic cu rezultatele pomparilor total pe 5 ani pe fiecare stație de pompare

De asemenea din evaluari anterioare, dar și din rezultatele prezentei cercetări se estimează ca pentru a se ajunge la o funcționalitate în parametri de maximă eficiență ai amenajării Aranca, sunt necesare investiții în infrastructura de baza pentru desecare de aproximativ 29.643.628 lei.

Fig. 8.4.2. Grafic cu cheltuielile necesare pentru reabilitarea amenajării comparative cu cheltuielile pentru reabilitarea statiei de pompare Aranca.

Amenajarea de desecare Aranca este funcțională datorită întreținerii prioritare a lucrărilor de bază implicate în exploatare și care necesită în continuare reparații. În cadrul amenajării se pot observa deficiențe datorită neîntrețirerii rețelei de canale de rang inferior, dar și datorate de aplicarea tehnologiei de lucru asupra terenurilor agricole, fiind exclusă din rândul acestor lucrări operațiunea de scarificare periodică.

Stația de pompare pentru desecare Aranca este una dintre cele mai importante lucrări ale amenajării, perimetrul deservit de aceasta reprezentând 32,40 % din cadrul amenajării Aranca.

Lucrările de întreținere și reabilitare sunt necesare în continuare pentru a se obține rezultate agricole crescute pe terenurile agricole din cadrul amenajării, fapt pentru care este necesară o bună colaborare între instituțiile statului și fermierii locali, astfel încât să se identifice problemele de funcționalitate și modalitățile de intervenție, inclusive fondurile necesare investițiilor din surse de finanțare proprii sau bugetare.

8.5. Amenajarea de desecare Checea Jimbolia, din județul Timiș. Reabilitarea stației de pompare de desecare Cenei

Amenajarea Checea Jimbolia este situată în bazinul hidrografic Bega Veche și are o suprafață brută de 54451 ha, din care drenaj închis 684 ha, respectiv 52560 ha suprafață netă, din care 660 ha drenaj închis, fiind pusă în funcțiune în anul 1970. Amenajarea se încadrează în bazinul hidrografic Bega – Veche, cod cadastral V-1-21 și este compartimentată în 8 Unități de Desecare: UD Cenei – Checea, UD Cenei, UD Uihei – Cărpiniș, UD Clarii Vii, UD Grabați, UD Comloș și UD Iecea – Beregsău.

Rețeaua de canale de desecare în lungime totală de 828507 m este funcțională, dar parțial este acoperită cu vegetație acvatică, ierboasă și lemnoasă. Principalele lucrări care s-au executat în ultimii 25 de ani au fost lucrări de întreținere a rețelei de canale – despotmoliri a canalelor principale și colectoare, distrugerea vegetației pe rețeaua de canale (parțial), întreținerea construcțiilor hidrotehnice, ale cantoanelor de exploatare și a stațiilor de pompare.

Lucrările care s-au efectuat în ultimii ani în această amenajare au fost lucrări de întreținere – despotmoliri de canale pe rețeaua de canale colectoare, distrugerea vegetației pe rețeaua de canale, întreținerea construcțiilor hidrotehnice, ale cantoanelor de exploatare și a stațiilor de pompare.

Figure 8.5.1 Plan de situatie al amenajarii Checea Jimbolia [1,2]

Apele în exces sunt evacuate prin pompare cu SP Cenei I, SP Cenei II și Bobda I, care sunt stații de bază, în canalul Bega Veche și cu stațiile de prepompare: Jimbolia în canal CS 12; Grabați în canal CPE, Comloș în canal CS 17.

Rețeaua de drenaj închis în lungime de 59,5 km nu a fost întreținută după anul 1989 datorită lipsei tehnologiei aferente, la această dată fiind funcțională parțial datorită colmatării drenurilor, fapt pentru care necesită o reparație capitală.

Amenajarea este funcțională datorită întreținerii prioritare a lucrărilor de bază implicate în exploatare, dar care necesită în continuare reparații.

Principala stație de pompare din amenajarea Checea Jimbolia, estre stația de pompare SP Cenei, formată din stațiile de pompare SP Cenei I, care reprezintă o stație de pompare de bază cu rol de desecare, tip stație SPB, formată din: 1 grup format din 3 agregate, putere pe agregat 130 kW, tipul pompei DH750, debit agregat 1,5 mc/s și un grup format dintr-un agregat, putere pe agregat 75 kW, tipul pompei Brateș 500, debit agregat 0,66 mc/s, înălțimea de pompare 5,6 mCA, suprafața deservită: 3000 ha și SP Cenei II, destinația stației este de desecare, tip stație SPB, formată din: 1 grup format din 3 agregate, putere pe agregat 400 kW, tipul pompei DV 5-47, debit agregat 0,77 mc/s respectiv 3 agregate, putere pe agregat 75 kW, tipul pompei DV 2-10, debit agregat 3,68 mc/s, înălțimea de pompare 7 mCA, suprafața deservită: 43651 ha.

Figure 8.5.1 Stația de pompare Cenei

În urma verificărilor în teren și a măsurătorilor topografice s-a constatat gradul avansat de colmatare al canalelor de desecare, în proporție de 20-40% și apariția vegetației acvatice pe toate canalele din amenajare, fiind astfel necesară executarea de urgență a lucrărilor de întreținere și reparații în amenajarea de desecare Checea Jimbolia din jud.Timiș , atât la stațiile de pompare cât și la canale de desecare.

Tabel 8.5.1. Lucrări propuse a se executa în cadrul amenajării de desecare Checea Jimbolia [2]

Amenajarea Checea-Jimbolia este impartita in doua zone ,respectiv

Zona 4 cu suprafata de 28638 ha si Zona 5 cu o suprafata de 25813 ha

Schema hidrotehnica a amenajarii Checea-Jimbolia cuprinde 2 compartimente:

– Compartimentul I Cenei cu o suprafata de 46692 Ha impartit in 7 unitati de desecare:

UD Cenei- Checea 4373 Ha

UD Cenei 4474 Ha

UD Uihei- Carpinis 14805 Ha

UD Clarii Vii 3512 Ha

UD Jimbolia 5918 Ha

UD Grabat 7915 Ha

UD Comlos 5695 Ha

– Compartimentul II Bobda cu o suprafata de 7759 Ha :

UD Iecea – Beregsau 7759 Ha

Amenajarea este amplasata astfel:

in bazinul hidrografic Bega Veche

pe malul drept al cursului de la km 0+000 la km 23+785

din punct de vedere administrativ terenurile sint amplasate in

cadrul a 10 teritorii comunale (inclusiv orasul Jimbolia)

Perimetrul amenajarii Checea Jimbolia se limiteaza la:

sud de canalul Bega Veche

vest de frontiera cu Serbia

nord amenajarea Aranca

est amenajarea Vinga-Biled-Beregsau

Relieful este caracteristic zonelor de lunca formate sub influenta apelor de divagare ale riului Bega Veche.

Specific perimetrului amenajarii Checea Jimbolia sint soluri de natura mijlocie si grea,cu adincimea apei freatice de la 0.5m la 3m agresivitate sulfatica in toata zona sinisipuri refulante de la 2m la 4m.

Nivelul apelor freatice este influentat de:

precipitatiile locale;

apa freatica ce aflueaza din zonele mai inalte;

nivelul apelor in riul Bega Veche.

Rul Bega Veche ,singurul drenor natural,fiind putin adinc ,mentine nivelul apelor freatice la mica adincime.

Nivelul apelor freatice ce au fost captate in lunile de toamna,primavara se gasesc cu cca 1m mai la suprafata.

Amenajarea Checea –Jimbolia, are urmatoarele statii de pompare, dupa cum urmeaza:

Tabel 8.5.2. Stațiile de pompare din amenajarea Checea Jimbolia și caracteristicile acestora [1,2]

Din schema funcțională a Amenajarii Checea Jimbolia fac parte și construcțiile de alimentare – evacuare legate de stația de pompare care deservește întreg sistemul de desecare Checea – Jimbolia prin evacuarea apelor interne în emisarul Bega Veche sau în acumularea Cenei ,prin pompare sau gravitational.

Canalul C.P.E. este canalul principal de colectare și de evacuare a apelor în exces din zona aferentă, are o lungime totală de 35.705 km și este împărțit pe 10 tronsoane cu caracteristici constructive corespunzătoare debitelor ce le transportă, de la 0.06 m3/s la 16.36 m3/s.

Din evaluari anterioare, dar și din rezultatele prezentei cercetări se estimează ca pentru a se ajunge la o funcționalitate în parametri de maximă eficiență ai amenajării Checea Jimbolia, sunt necesare investiții în infrastructura de baza pentru desecare.

Stația de pompare Cenei reprezintă o stație de pompare de importanță majoră în cadrul amenajării, reprezentind inima amenajarii, care asigura pomparea apei din desecare in emisar.

În urma lucrărilor de reabilitare din cadrul amenajării se urmărește a se obține o mai bună funcționare a întregii amenajări în ceeea ce privește eliminarea excesului de umiditate, creșterea randamentului statiei de pompare, randamentul global al sistemului de desecare, scăderea consumurilor de energie, etc. [1,2,3,4].

Amenajarea de desecare Checea Jimbolia este funcțională datorită întreținerii prioritare a lucrărilor de bază implicate în exploatare și care necesită în continuare reparații. În cadrul amenajării se pot observa deficiențe datorită neîntreținerii rețelei de canale de rang inferior, dar și datorate de aplicarea tehnologiei de lucru asupra terenurilor agricole, fiind exclusă din rândul acestor lucrări operațiunea de scarificare periodică.

Stația de pompare pentru desecare Cenei este una dintre cele mai importante lucrări ale amenajării,reprezentind „inima” amenajarii, de buna ei functionare depinzind eficienta si functionalitatea amenajarii de desecare Checea Jimbolia.

De remarcat reinceperea din acest an, dupa o lunga perioada de pauza, a finantarii lucrarilor de intretinere si reparatii si pentru lucrarilor de desecare.

Lucrările de întreținere și reabilitare sunt necesare în continuare pentru a se obține rezultate agricole crescute pe terenurile agricole din cadrul amenajării, fapt pentru care este necesară o bună colaborare între instituțiile statului și fermierii locali, astfel încât să se identifice problemele de funcționalitate și modalitățile de intervenție, inclusiv fondurile necesare investițiilor din surse de finanțare proprii sau bugetare.

8.6. Situația amenajările de îmbunătățiri funciare din Județul Timiș

care vor fi supuse reabilitării

Filiala de Îmbunătățiri Funciare Timiș este cea mai mare din cadrul ANIF, astfel față de o suprafață agricolă de 705000 ha, județul Timiș deține o suprafață amenajată cu lucrări de îmbunătățiri funciare de 479701 ha (68%), din care desecarea reprezintă 438788 ha (91,5 %) și combaterea eroziunii solului 40913 ha (8,5 %). Evacuarea excesului de umiditate se efectuează prin pompare de pe 332042 ha (75,67%) și gravitațional de pe 106746 ha (24,33%). Suprafața amenajată cu lucrări de irigații din administrarea ANIF se suprapune peste suprafața desecată și însumează 9202 ha (suprafață netă) – de neutilitate publică.

Zona de șes a județului Timiș face parte din Câmpia Vestică a României, este considerată o zonă predispusă excesului de umiditate și peste anumite limite chiar la inundații datorită unui ansamblu de condiții naturale defavorabile, cum ar fi: drenaj extern deficitar, suprafețe mari de teren agricol cu textură grea a solurilor, adâncimi mici ale apei freatice, regimul torențial al cursurilor de apă în amonte în anumite perioade din an, pante mici ale cursurilor de apă, existența vegetației lemnoase în exces în albia majoră a Timișului în zona limitrofă frontierei, pe teritoriul sârbesc, etc.

Lucrările amplasate în zona de interes comun limitrofă frontierei de stat fac obiectul protocoalelor și convențiilor de apărare împotriva inundațiilor cu țările vecine, reglementate de peste 50 de ani.

Activitățile desfășurate de instituția noastră la nivelul județului Timiș în perimetrele amenajate cu lucrări de îmbunătățiri funciare constau în:

lucrări de aducțiune a apei pentru irigații;

lucrări de pompare a apei pentru irigații;

lucrări de evacuare (desecare) prin pompare a apelor în exces;

lucrări de evacuarea gravitațională a apelor în exces;

lucrări de combaterea eroziunii solului de pe terenurile în pantă.

Începând cu anul 2012, activitatea de apărare împotriva inundațiilor a fost atribuită în totalitate Administrației Naționale”Apele Române” în conformitate cu HG 271/04.04.2012, fapt pentru care mijloacele fixe, materialele și obiectele de inventar aferente au fost transferate prin protocolul încheiat între ANIF ȘI ANAR.

În ultimii ani s-au realizat lucrări de reabilitare a unor lucrări la stații de pompare și decolmatări de canale.

Amenajările în care s-au efectuat lucrări de reabilitare în ultimii ani sunt :

-amenajarea de desecare Aranca- SP Mureș;

-amenajarea de desecare Checea Jimbolia – SP Cenei;

-amenajarea de desecare Sânnicolau Saravale – SP Cenad.

8.6.1. Amenjarea Aranca

Amenajarea a fost executată în anul 1965, iar completarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare din această amenajare au fost executate în perioada 1974 – 1977 pe o suprafață brută de 55582 ha care constituie capacitate de desecare, respectiv 52548 ha – suprafață netă.

Din punct de vedere hidrografic suprafața face parte din bazinul Mureș – Aranca. Amenajarea Aranca este constituită din 12 Unități de Desecare (UD).

Evacuarea excesului de umiditate din această amenajare se face prin pompare în canalul Aranca și râul Mureș.

În cadrul acestei amenajări sunt 9 SP desecare (Aranca – 13,52 mc/s , Cheglevici mal drept – 1,8 mc/s, Cheglevici mal stâng – 1,81 mc/s, Colonia Bulgară – 4,68 mc/s, Mureș – 27,0 mc/s, Teremia – 0,9 mc/s, Țiganca – 10,91 mc/s, Valcani 1 – 1,5 mc/s, Valcani 2 – 1,95 mc/s).; 1 post de transformare devastat la SP Cheglevici mal drept.

Din totalul stațiilor de pompare, 4 sunt integral funționale (Colonia Bulgară, Valcani 2, Valcani 1, SP Teremia); Cheglevici mal dr. este integral nefuncționala din cauze electrice si mecanice. În afară de SP Aranca, toate stațiile necesită reparații.

Stația de pompare de bază SP Mureș, care este dotatată cu 9 pompe Dunărea (6xDV750 + 3xDV5-110) și este functională în proporție de 60%, care deservește prin pompare o suprafață de 49861 ha și face obiectul protocolului româno-sârb și protocolului româno-ungar de evacuare a excesului de umiditate, prin urmare s-au făcut demersuri pentru a se reabilita.

Stația de pompare Mureș face parte din sistemul de desecare Aranca – compartimentul IV, este amplasată pe digul stâng al râului Mureș în dreptul km 1 + 100, din patrimoniu public al statului în administrarea Filialei de Îmbunătățiri Funciare Timiș. Sistemul de desecare Aranca – compartimentul IV este situat în județul Timiș, fiind delimitat astfel:

la nord de frontiera româno-ungară și digul stâng al râului Mureș între km 0+000-14+864;

la sud de frontiera româno-sârbească și cumpăna apelor între compartimentul IV și III Galațca;

la vest frontiera româno-sârbească;

La est compartimentul II Aranca.

Din punct de vedere hidrografic suprafața amenajată face parte din bazinul Mureș – Aranca, din punct de vedere administrativ terenurile sunt amplasate în perimetrul mai multor comune.

Propuneri de lucrări

Pompele Dunărea 750, au fost scoase din fabricație, iar pentru reabilitarea lor se pot folosi subasamble de la o pompă similară AV 702, cu sprijinire pe planșeul superior, care se poate adapta la pompa veche de la care se refolosește motorul electric, crapodina și cotul de refulare care sunt în stare tehnică bună. După reparație, pompa se poate monta în instalație fără alte modificări.

Avantajele folosind soluția descrisă mai sus sunt:

– Randamentul nominal al pompei este de cca. 83-85%.

– Construcția generală suspendată, cu sprijinire pe planșeul superior adaptată la pompele noi, elimină necesitatea punerii la uscat a camerei de aspirație în cazul scoaterii pompei din instalație, în vederea reviziilor planificate. În multe cazuri punerea la uscat a camerei de aspirație se realizează cu foarte mare dificultate, datorită neetanșeității batardourilor de izolare.

– Condițiile de protecția muncii atât la scoaterea din instalație, cât și la reinstalarea pompelor Dunărea sunt precare (datorită construcției generale adoptate pentru sprijinirea pompei) planând permanent riscul unor accidente mortale pentru care există deja precedente.

Rețeaua de canale de desecare este parțial folosită în transportul apei pentru irigații în amenajările locale, care sunt în curs de extindere în această amenajare.

Rețeaua de canale are o lungime totală de 986054 km și este în momentul actual funcțională dar infestată parțial cu vegetație acvatică, ierboasă și lemnoasă. Din lipsa fondurilor alocate, lucrările care s-au efectuat în ultimii 25 ani în această amenajare au fost lucrări de întreținere – despotmoliri de canale pe rețeaua de canale colectoare (canal Legător Aranca – Mureș), distrugerea vegetației pe rețeaua de canale (parțial), întreținerea construcțiilor hidrotehnice, ale cantoanelor de exploatare și a stațiilor de pompare.

Tabel 8.6.1. Lucrări propuse a se executa în cadrul amenajării de desecare Aranca

Figure 8.7.1 Stația de pompare Mureș

8.6.2. Amenajarea Checea – Jimbolia

Este situată în bazinul hidrografic Bega Veche și are o suprafață brută de 54451 ha, din care drenaj închis 684 ha, respectiv 52560 ha suprafață netă, din care 660 ha drenaj închis, fiind pusă în funcțiune în anul 1970. Amenajarea se încadrează în bazinul hidrografic Bega – Veche, cod cadastral V-1-21 și este compartimentată în 8 Unități de Desecare: UD Cenei – Checea, UD Cenei, UD Uihei – Cărpiniș, UD Clarii Vii, UD Grabați, UD Comloș și UD Iecea – Beregsău.

Rețeaua de canale de desecare în lungime totală de 828507 m este funcțională, dar parțial este acoperită cu vegetație acvatică, ierboasă și lemnoasă. Principalele lucrări care s-au executat în ultimii 25 de ani au fost lucrări de întreținere a rețelei de canale – despotmoliri a canalelor principale și colectoare, distrugerea vegetației pe rețeaua de canale (parțial), întreținerea construcțiilor hidrotehnice, ale cantoanelor de exploatare și a stațiilor de pompare.

In cadrul acestei amenajări sunt 5 SP de desecare (Cenei I – 5,16 mc/s, Cenei II – 13,46 mc/s, Bobda I – 2,88 mc/s, Jimbolia – 2,22 mc/s, Grabați – 2,0 mc/s Comloș – 1,14 mc/s), din care, sunt echipate cu pompe: 3*DH 750, 3*DV2-110, 3*DV5-47, 1*Brateș 350, 4*Brareș 400, 8* Brateș 500, 3*Brateș 600).

Apele în exces sunt evacuate prin pompare cu SP Cenei I, SP Cenei II și Bobda I, care sunt stații de bază, în canalul Bega Veche și cu stațiile de prepompare: Jimbolia în canal CS 12; Grabați în canal CPE, Comloș în canal CS 17.

Principala stație de pompare din amenajarea Checea Jimbolia, estre stația de pompare SP Cenei, formată din stațiile de pompare SP Cenei I, care reprezintă o stație de pompare de bază cu rol de desecare, tip stație SPB, formată din: 1 grup format din 3 agregate, putere pe agregat 130 kW, tipul pompei DH750, debit agregat 1,5 mc/s și un grup format dintr-un agregat, putere pe agregat 75 kW, tipul pompei Brateș 500, debit agregat 0,66 mc/s, înălțimea de pompare 5,6 mCA, suprafața deservită: 3000 ha și SP Cenei II, destinația stației este de desecare, tip stație SPB, formată din: 1 grup format din 3 agregate, putere pe agregat 400 kW, tipul pompei DV 5-47, debit agregat 0,77 mc/s respectiv 3 agregate, putere pe agregat 75 kW, tipul pompei DV 2-10, debit agregat 3,68 mc/s, înălțimea de pompare 7 mCA, suprafața deservită: 43651 ha.

SP Cenei I, destinația stației este de desecare, tip stație SPB, formată din: 1 grup format din 3 agregate, putere pe agregat 130 kW, tipul pompei DH750, debit agregat 1,5 mc/s și un grup format dintr-un agregat, putere pe agregat 75 kW, tipul pompei Brateș 500, debit agregat 0,66 mc/s, înălțimea de pompare 5,6 mCA, suprafața deservită: 3000 ha.

Evacuarea apelor în exces se face prin pompare fiind condiționată de „Regulamentul comun de apărare împotriva inundațiilor încheiat între România și Serbia”. În perioada de restricție a pompării în pârâul Bega Veche apele în exces sunt dirijate în Acumularea de șes Cenei amonte.

Rețeaua de drenaj închis în lungime de 59,5 km nu a fost întreținută după anul 1989 datorită lipsei tehnologiei aferente, la această dată fiind funcțională parțial datorită colmatării drenurilor, fapt pentru care necesită o reparație capitală.

Amenajarea este funcțională datorită întreținerii prioritare a lucrărilor de bază implicate în exploatare, dar care necesită în continuare reparații.

În amenajarea de desecare Checea Jimbolia din județul Timiș pe rețeaua de canale de desecare este necesară executarea de urgență a lucrărilor de reparații datorită gradului avansat de colmatare și apariția vegetației acvatice, iar la stațiile de pompare sunt necesare lucrări de reabilitare datorită exploatării îndelungate și a vechimii agregatelor de pompare și a tuturor instalațiilor hidromecanice și auxiliare.

Tabel 8.6.2. Lucrări propuse a se executa în cadrul amenajării de desecare Checea Jimbolia

Figure 8.6.2 Stația de pompare Cenei

8.6.3. Amenajarea Sannicolau Saravale

Amenajarea Sannicolau Saravale se află în partea de nord a județului Timiș, cuprinzând terenuri aferente teritoriilor cadastrale ale localităților Sânnicolau Saravale, Lovrin, Sînpetru Mare, și Periam și face parte din compartimentul II Aranca avînd ca emisar rîul Mureș, în care sunt evacuate apele gravitațional sau prin pompare.

Sistemul hidroameliorativ Sînnicolau –Saravale face parte din bazinul hidrografic Tisa-Mureș, subbazinul Aranca-Compartimentul II, fiind delimitată astfel:

la nord, sistemul de desecare Mureșan și dig stâng Mureș;

la sud, subbazinul Aranca-Compartimentul III – Galațca;

la vest, subbazinul Aranca-Compartimentul IV;

la est, subbazinul Aranca-Compartimentul I – limită județul Arad.

În perimetrul Sannicolau Saravale există construcții de exploatare formate din cantoane existente de-a lungul canalului Aranca, precum și spațiile existente la stația de pompare Cenad-Mureș, unde se evacuează debitele de apă colectate în sistemul Sînnicolau-Saravale și Mureșan.

Excesul de umiditate în cadrul sistemului Sînnicolau-Saravale apare diferențiat pe suprafațe variabile în funcție de condițiile orografice, pedologice și hidrogeologice locale create ca efect al precipitațiilor căzute în perimetru, precum și a viiturilor scurse pe râul Mureș, care produc o alimentare freatică abundentă a zonei.

Frecvența maximă a excesului de umiditare se manifestă în perioada noiembrie-mai, când precipitațiile căzute reprezintă în medie 66% din totalul anual, iar consumul de apă reprezintă 44%, rezultând un erxcedent de apă de 22%, ceea ce reprezintă în medie 1220 mc/ha exces în masa solului și băltiri.

Regimul torențial al precipitațiilor din perioada de vegetație nu produce efecte negative esențisle, având în vedere caracterul lent al concentrării și scurgerii cât și posibilitățile de acumulare temporară.

Din punct de vedere hidrografic , se remarcă:

emisar general este râul Mureș;

colectorul principal este depresiunea Aranca regularizată, evacuările în Mureș realizându-se dirijat, printr-un sistem de stăvilare, prin canalul Silvia și S.P. Cenad, în perioada restricțiilor de frontieră atinse pe Aranca, în restul perioadelor scurgerea se realizează prin canalul Aranca.

Sistemul de desecare Sînnicolae-Saravale face parte din compartimentul II – Aranca, împreună cu sistemul Mureșan.

Ambele sisteme au același emisar, râul Mureșîn care sunt evacuate gravitațional sau prin pompare apele colectate, în acest scop SP. Cenad Reversibil cu debitul de 3 mc /s a fost amplificată la 16,25 mc / s din care 12 mc/s sunt prevăzuți pentru amenajare Sannicolau Saravale. Această amenajare are o suprafață de 19998 ha și o rețea de canale în lungime de 402 km cu 260 podețe și cuprinde patru unități de desecare și anume UD Sannicolau Tomnatic,UD Sînpetru Lovrin, UD Saravale Igriș si UD Periam.

Canale sunt funcționale dar sunt infestate cu vegetație ierbacee, acvatică și lemnoasă.

În cadrul amenajării sunt 3 stații de pompare:

– SP Cenad reversibil cu rolul de desecare și irigare cu două agregate de tip VSK 8R cu putere pe agregat de 145 kw, debit pe agregat 1,5mc /sec deservind o suprafață de 3438 ha și pusă în funcțiune în anul 1958.

– SP Cenad amplificare are rol de desecare avînd 8 agregate cu pompe Brateș 600 cu debit pe agrgat de 1,1 mc/sec. deservind o suprafață de 19998 ha fiind pusă în funcțiune în anul 1986 .

– SP Sannicolau cu rolul de desecare avînd 6 agregate cu pompe Brateș 600 cu debit pe agregat 1,0 mc/ sec. deservind o suprafață de 10272 ha fiind pusă în funcțiune în anul 1986.

Principalele lucrări care au fost executate în ultimii ani au fost lucrări de întreținere curentă în principal decolmatări canale colectoare ,întreținere stații de pompare și cantoane.

Stația de pompare reversibilă SP Cenad a fost pusă în funcțiune în anul 1957 și este echipată cu două agregate VSK-8R cu un debit total de 3,0 mc/s. Stația a fost dimensionată atât pentru a livra apă în vederea irigării suprafeței de 638 ha (Sinagro – 378 ha, SCPP Sânnicolau – 60 ha, orezăria fostului CAP Sânnicolau Mare – 200 ha) cât și pentru evacuarea apelor în exces din incintă.

Stația de pompare reversibilă SP Cenad este în stare de funcționare dar agregatele au un randament scăzut având în vedere vechimea lor cât și rolul dublu pe care îl îndeplinește.

Preluarea apei pentru irigații se face din râul Mureș, prin stația de pompare reversibilă Cenad, iar distribuția apei se face prin canalele deschise Silvia și Aranca, fiind apoi preluată de beneficiarii de teren prin intermediul unei stații de punere sub presiune.

Transportul apei la beneficiari se realizează prin manevrarea stăvilarelor de pe canalele de desecare Beșenova-Cenad, Legător Țiganca-Beșenova-Cenad și Mureșan, care sunt degradate și nu mai asigură distribuția debitelor necesare pe fiecare canal în parte.

Pentru a putea satisface necesarul de apă pentru irigarea suprafeței de 12.738 ha este necesară reabilitarea stației de pompare SP Cenad prin modernizarea și mărirea capacității de pompare, pentru preluarea apei din râul Mureș și executarea unor construcții hidrotehnice pentru dirijarea apei spre beneficiari.

Figure 8.6.3 Stația de pompare Cenad

Tabel 8.6.3. Lucrări propuse a se executa în cadrul amenajării de desecare Sânnicolau Saravale

În ultimii ani datorită secetei, s-au diminuat mult producțiile agricole ceea ce a determinat ca autoritățile locale și marile exploatații agricole din zonă să solicite amenajarea pentru irigații a terenurilor agricole.

Prin investiția propusă se vor eficientiza cheltuielile făcute pentru obținerea de producții agricole stabile utilizând agrotehnica modernă.

Lucrările de reabilitare urmăresc o bună funcționare a amenajărilor privind eliminarea excesului de umiditate de pe terenurile agricole, scăderea consumului de energie, o creștere a randamentului stațiilor de pompare din amenajările de desecare etc.

Datorită întreținerii prioritare a lucrărilor de bază implicate în exploatare și care necesită în continuare reparații amenajările de desecare sunt în stare de funcționare. Totodată neîntreținerea rețelei de canale de rang inferior și datorită aplicării defectuoase a tehnologiei de lucru asupra terenurilor agricole se pot observa deficiențe în cadrul amenajărilor de desecare, scarificarea periodică fiind exclusă din rândul lucrărilor.

După o lungă perioadă de pauză s-a remarcat în acest an reînceperea finanțării lucrărilor de întreținere și reparații în amenajările de desecare.

Pentru a se obține rezultate agricole crescute pe terenurile agricole sunt necesare lucrări de reabilitare a tuturor construcțiilor din cadrul amenajărilor de desecare de aceea o colaborare între instituțiile statului și deținătorii de terenuri este necesară pentru identificarea problemelor de funcționalitate și modalități de intervenție, aceasta incuzând și fonduri necesare investițiilor.

Cap. 9. Concluzii

– Studiile de specialitate arată că din teritoriul Banatului românesc, de 1,9 mil. ha, în anii ploioși, 470.000 ha (25%) erau afectate de excesul de apă datorat revărsării râurilor sau precipitațiilor locale. Pe baza observațiilor hidrometrice începute în 1813, a rezultat o frecvență medie a apelor mari extraordinare o dată la 7 ani, dar după 1989 există tendința de manifestare grupată a anilor secetoși (1990, 1992, 1993, 1994) și a celor cu perioade ploioase și cu manifestarea inundațiilor (1999, 2000, 2005);

– Se poate considera că pe teritoriul județului Timiș nu au avut loc dezechilibre ecologice, ci doar inundații fără efecte catastrofale. Se pot produce însă, dacă nu se iau măsuri serioase pentru combaterea acestora prin alocarea de resurse financiare pentru întreținerea și exploatarea lucrărilor de investiții din domeniul îmbunătățirilor funciare și gospodăririi apelor;

– Prevenirea și combaterea fenomenelor naturale dezastruoase (inundațiile și secetă) trebuie să constituie o problemă de stat, iar măsurile de contracarare să fie luate în permanență, deoarece schimbările climatice pot duce la manifestarea acestora în perioade succesive;

– Prin protocol între statele învecinate, există subcomisii de apărare împotriva inundațiilor și fenomenelor meteorologice periculoase, care funcționează în cadrul comisiilor mixte româno-ungare și româno-sârbe, care urmăresc respectarea măsurilor din protocol de verificare a întreținerii și exploatării lucrărilor cu rol de apărare pe cursurile de apă ce traversează sau sunt limitrofe frontierei;

– La activitatea de apărare împotriva inundațiilor sunt implicate cursurile de apă, diguri, baraje, consolidări de maluri, stăvilare, lucrările de îmbunătățiri funciare de desecare , respectiv stațiile de pompare de desecare, rețeaua de canale de desecare, construcțiile hidrotehnice aferente și personalul de deservire (întreținere și exploatare) direct și indirect până la înlăturarea efectelor și intrarea în ritmul normal de funcționare al sistemelor hidrotehnice aferente;

– Pe toată perioada desfășurării activității de apărare împotriva inundațiilor, există o conlucrare permanentă si o schimbare de informații continuă între instituțiile participante, comisiile de apărare ale organelor locale, comunale, județene, dar și cu comisiile de apărare ale Serbiei și Ungariei, în baza relațiilor internaționale și a regulamentelor de exploatare stabilite la nivel internațional;

– Având în vedere că activitatea de îmbunătățiri funciare nu mai este subvenționată de stat din cursul anului 2011, se impune introducerea de urgență a Tarifelor de IF pe unitatea de suprafață prevăzute de altfel în legislația actuală (L.138/2004), pentru asigurarea suportului financiar de susținere a activității. Menționăm că și înainte de anul 1989 se practica plata tarifelor de IF pe activități (irigații, desecare cu pompare, desecare gravitațională, combaterea eroziunii solului, apărare împotriva inundațiilor) de către instituțiile existente (IAS, CAP, AUS);

– Încă din anul 2011 se lucrează la acte normative legate de elaborarea Normelor Metodologice privind calculul și modalitatea de implementare și încasare a tarifelor pentru serviciile de îmbunătățiri funciare, fiind elaborat Ordinul MADR nr.157/24.06.2011 în baza unui studiu emis de o comisie complexă de specialități diverse și complementare de la ANIF RA, dar căruia nu i s-a dat curs din motive necunoscute;

– De la un an la altul se modifică noțiunea de tarif IF în taxă IF și invers, apărând diferite variante de proiecte de lege de Norme Metodologice, unul mai neconcludent decât altul, care au lipsuri – neavând început și nici sfârșit, fără a da explicațiile necesare pas cu pas pentru elaborarea acestora și fără să ducă ideile până la capăt;

– Activitatea de îmbunătățiri funciare a avut foarte mult de suferit odată cu dezmembrarea instituției S.N.”I.F.”-S.A. prin Legea 138/2004, când toată partea mecanică (utilaje terasiere, mijloace de transport, utilaje de construcții) a constituit o societate comercială (SNIF SA), iar patrimoniul de lucrări de îmbunătățiri funciare a rămas în sarcina administrației ANIF – RA, cu rolul de a exploata, întreține și repara lucrările pentru a fi funcționale și a-și atinge scopul pentru care au fost executate, dar cheltuind în acest sens mai mult (ca SNIF-SA se lucra la cheltuială efectivă și aproape toate lucrările erau executate cu personalul propriu, iar ca ANIF-RA, lucrările de reparații și unele servicii erau executate cu terții); culminând cu apariția agenției ANIF (OUG 82/2011), când toate lucrările de întreținere, reparații și servicii trebuie efectuate cu terții. Urmare Legii 199/01.11.2012, se pot executa lucrări de exploatare și întreținere cu personalul propriu.

– Pentru executarea lucrărilor de exploatare și întreținere cu personalul propriu la nivelul inventarului fizic al ANIF Timiș (9265 km canale, 96 stații de pompare (din care 5 de irigații) cu 363 agregate, 3396 poduri și podețe, 88 stăvilare, 812 căderi de ruperi de pantă, 855 km drenuri, 8940 buc. guri de evacuare, 476 km drumuri de exploatare, 315 puțuri hidrogeologice, 59 de cantoane de exploatare), personalul alocat de 116 persoane este foarte mic, fiind contrar regulilor de protecția muncii și neputând rezolva operativ problemele tehnice din teritoriu, așa cum se pretinde de către beneficiarii lucrărilor noastre și pe care i-am obișnuit în acest sens;

– În anul 2012, Filiala Timiș nu a beneficiat de alocare de fonduri necesare pentru întreținerea și repararea lucrărilor solicitate pentru activitățile de desecare și combaterea eroziunii solului și numai într-o măsură infimă – neglijabilă pentru partea de irigații, dar cu mare întârziere;

– De altfel, niciodată fondurile alocate pentru desfășurarea activității nu au fost suficiente fapt pentru care:

– plouă în stațiile de pompare urmare nereparării hidroizolației;

– stațiile de pompare au aspect neîngrijit datorită neîntreținerii elementelor de construcție (ziduri interioare/exterioare, ferestre, uși, jgheaburi, burlane, etc.);

– cantoanele de exploatare necesită zugrăveli interioare/exterioare și amenajări;

– canalele de desecare sunt infestate cu vegetație acvatică și lemnoasă, unele fiind implicate în contracte de evacuări de ape, care aduc venit la ANIF Filiala Timiș; neîntreținerea canalelor implicate în evacuările de ape pluviale/tehnologice provenite de la agenții economici (care plătesc tarife în acest scop), poate atrage rezilierea contractelor acestora și implicit pierderea unei surse de venit;

– construcțiile hidrotehnice (poduri, podețe, stăvilare, căderi) necesită întreținere și reparații datorită uzurii și expunerii în exploatare la intemperii;

– posturile TRAFO de la stațiile de pompare din administrarea noastră (10 buc.) necesită verificări și întreținere – 6 buc. , iar 4 (patru) necesită reparații.

– După anul 1989, datorită evoluției situației economice, neasigurării personalului necesar pentru lucrări și servicii de pază, unele lucrări (stații de pompare, construcții hidro) au avut de suferit fiind distruse, devastate, vandalizate de persoane necunoscute, care nici până azi nu au fost prinse de instituțiile abilitate. În acest sens, din totalul de 91 stații de pompare de desecare, la această dată nu sunt funcționale 25 – toate fără canton de exploatare, din care la 15 dintre ele, posturile TRAFO – proprietatea ENEL Timiș lipsesc sau sunt defecte – obligația de repunere în funcțiune fiind a ENEL, aspect cunoscut până la nivel de Prefectura Timiș.

– Personalul de specialitate din domeniul de îmbunătățiri funciare este din ce în ce mai puțin, este îmbătrânit, iar pe linie de exploatare este pe cale de dispariție. În acest sens ar trebui regândită strategia rezervei de cadre și numai prin prisma economică;

– Persoanele cu drept de decizie de la eșaloanele superioare, care hotărăsc destinul activității de îmbunătățiri funciare trebuie să țină cont de foarte multe considerente, să cunoască specificul activității în toate aspectele acesteia, să pună în balanță efortul depus de generații pe parcursul a unui sfert de veac în slujba executării și întreținerii lucrărilor, coroborat cu asigurarea condițiilor de bunăstare umană;

– Asigurarea unui microclimat agricol adecvat pentru dezvoltarea culturilor agricole, conduce la obținerea de recolte bogate și rezultate pozitive pentru o viață sănătoasă.

9.1.Propuneri de măsuri

– Regândirea unei noi strategii în organizarea activității de îmbunătățiri funciare;

– Asigurarea suportului legal pentru asigurarea resurselor umane și materiale pentru

desfășurarea activității cu personalul propriu la cheltuială efectivă, consumând în acest fel mai puțin pentru obținerea acelorași rezultate sau mai bune;

– Este necesară stabilirea unor Norme Metodologice cu o metodologie de lucru și formularistica necesară pentru un calcul unitar, limpede și clar, care să nu lase loc de interpretare, astfel ca fiecare „operator” să parcurgă etapele și aceleași operațiuni în determinarea tarifului IF; la elaborarea acestora trebuie implicate cadre de specialitate, chiar și cadre universitare de la facultățile cu profil;

– Trebuie asigurată continuitatea activității instituției la parametri funcționali cel puțin medii până la intrarea în posesie a contravalorii tarifelor IF, prin grija instituției decizionale;

– Alocarea personalității juridice filialelor ANIF și descentralizarea activității până la nivelul filialei teritoriale;

– Colectarea contravalorii tarifelor la nivel teritorial prin modalitățile prevăzute în norme și folosirea acesteia pentru funcționalitatea lucrărilor de pe suprafețele amenajate aferente;

– Asigurarea cu personal de specialitate (direct și indirect) a filialelor să se facă funcție de necesități, coroborat cu veniturile filialei;

– Asigurarea reabilitării/modernizării stațiilor de pompare de irigații și desecare care reclamă/justifică aceste lucrări; instalațiile și agregatele de pompare au un grad avansat de uzură explicabil după 30-40 ani de exploatare, exploatarea lor in continuare realizându-se cu mari consumuri energetice; inundațiile din anul 2005 impun elaborarea unei noi strategii de prevenire si minimalizare a efectelor inundațiilor. România trebuie să depună eforturi majore pentru a preveni/minimaliza efectele propriilor inundații. Astfel, stațiile de pompare trebuie regândite și optimizate pentru a evita inundațiile, sau cel puțin să micșoreze daunele produse.

– Încurajarea deținătorilor de teren pentru dezvoltarea și creșterea suprafețelor amenajate cu lucrări de irigații în amenajări locale, respectiv de folosire a amenajărilor existente;

– Folosirea prizelor de apă de pe râul/canalul Bega pentru irigații prin alimentarea controlată a canalelor de desecare limitrofe în acest sens, sau dezvoltarea de suprafețe irigate;

– Repararea stațiilor de pompare afectate ca urmare a acțiunii răufăcătorilor pentru readucerea la parametri proiectați de funcționare;

– Punerea în funcțiune a posturilor TRAFO lipsă sau cu defecțiuni de la stațiile de pompare, prin grija proprietarului ENEL;

– Dotarea filialelor cu utilaje mecanice și utilaje de construcții pentru întreținerea și repararea lucrărilor cu personalul propriu la cheltuială efectivă;

– Continuitate în asigurarea serviciului de pază a obiectivelor pentru asigurarea integrității acestora;

– Asigurare de facilități personalului ANIF din cantoanele de exploatare care au și rol de asigurare a integrității stației de pompare;

– Asigurarea unei stabilități decente a resurselor (umane, materiale) în domeniul activității de îmbunătățiri funciare, asigurată în baza unei legislații corespunzătoare, durabile (nu care se modifică de la an la an);

– Atragerea, angajarea și promovarea cadrelor tinere de specialitate prin asigurarea de condiții atractive și stabile de muncă (locuri de muncă, salarii, facilități).

Filiala de Îmbunătățiri Funciare Timiș se poate transforma dintr-o instituție tradițională cu un slab contact cu beneficiarii, într-o instituție modernă cu un puternic contact cu proprietarii de terenuri agricole, care le poate oferi acestora calitate, viteză, eficiență, satisfacție și corectitudine.

Angajații sectorului de îmbunătățiri funciare pot da dovadă de profesionalism în activitatea lor prin deprinderea aptitudinilor de marketing și a sensibilității față de nevoile proprietarilor de terenuri agricole.

Cap. 10. Bibliografie

[1] Man T.E., “Drainage”, Chapter VIII, vol I and II, Orizonturi universitare Publishing House, Timisoara, 2014;

[2] xxx NATIONAL LAND IMPROVEMENT AGENCY – LAND IMPROVEMENT TIMIS – LOWER MURES BRANCH, Statistics arrangement – archive;

[3]National Institute of Research and Development for Land Reclamation – I.N.C.D.I.F. – “ISPIF” Bucharest, Banat Branch, "Arrangement of irrigation accumulation basin", Știuca Commune, Oloșag Locality, Timiș County, Project 260/2017, Archive, Timisoara, Romania;

[4] Halbac R., “Effective technical and economical drainage studies for excess moisture”, Doctoral dissertation, Politehnica Publishing House, 2010;

[5] Man T.E., Exploitation of land improvement systems Lithography of the Technical University Timișoara, 1983;

[6] Man T. E., “Constructive and operational solutions of hydrotechnical systems in impact with the environment“ Land Improvements in Banat, Past, Present and Future, National Conference, Timișoara, 1991;

[7] Man T.E., Nedelcu R., “Land improvement works in Banat, Timis county, past, present and future hydrotechnical space”, Scientific Bulletin of the Polytechnic University of Timisoara, Transactions of Hydrotechnics Tomul 43(57), 1998;

[8] MAN T.E., SABĂU N.C., CÎMPAN GABRIELA, BODOG MARINELA, Hidroameliorații, Vol I, II, 2010 reeditare, Ed.Aprilia Print,Timișoara;

[9] Măgdălina I., Mărăcineanu F., Cismaru C., Man E.T., “Exploitation of land improvement works”, Didactic and Pedagogical Publishing House, Bucuresti, 1983;

[10] Nedelcu R., “Impact of hydromeliorative and other sources on the quality of transboundary waters in the hydrographic area Banat”, Doctoral dissertation, Politehnica Publishing House, 2008;

[11] Wehry A., David I., Nicolaescu I., “Design of reversible drainage-drainage facilities in sub-irrigation”, Hidrotehnica Magazine, Revista, vol. 30, nr. 1/1985, p.20-22;

[12] Wehry A., Man T.E, Eleș G., Drainage and open channels arrangements vital component for a sustainable agriculture in west part of Romania, Workshop: ICID, Drainage and the Environment, 21-29 April. 1996, Lubliana, Slovenia;

[13] Wehry A., Man T.E., Orlescu M., Eleș G., Bârdiță I., Todorescu C, Udriște N., Comparative analyses concerning the value for the aridity index using different methods in the west part of Romania, Workshop Papers: Sustainable irrigation in areas of water scarcity and drought, ICID–Oxford 1997, Anglia, p.1-6;

[14] COJOCINESCU M. I., PELEA GEORGE NARCIS, MAN T. E., Current situation of land improvement arrangements in Timis County, Romania, International Symposia Risk Factors For Environment And Food Safety, November 10-11, 2017, Oradea, Romania Natural Resources and Sustainable Development, eISSN 2601-5676, Print ISSN-L 2066-6276, Vol. 7, 2017, p. 1-8

[15], Oradea, RomaniaNatural Resources and Sustainable Development, eISSN 2601-5676, Print ISSN-L 2066-6276, Vol. 7, 2017, p. 1-8

[16]SR 1846-2/2017- Determination of the flow of meteoric water discharged through sewage

[17]SR 9470-73Hidrotehnica. Maximum rainfall. Intentions, duration, frequency.

[18]SR 1846-2/2017River Regeneration Works. Dikes. Execution conditions and verification methods.

Blidaru V., Blidaru T.V., State I., State D., Amenajări hidrotehnice complexe de-a lungul coridoarelor navale Pan Europene și interioare pentru dezvoltare teritorială, Editura Performantica, Iași, 2011

Blidaru V., Blidaru T.V., State I., State D.,, Amenajări hidrotehnice complexe de–a lungul coridoarelor navale Pan Europene și interioare pentru dezvoltare teritorială, Editura Performantica, Iași, 2011, (vol. 1-4)

Blidaru V., Wehry A., Pricop Gh,, Amenajǎri de irigații și drenaje, Ed. Interprint, București, 1997

Măgdălina I., Cismaru C., Mărăcineanu F., Man T.E., 1983, Exploatarea și întreținerea lucrărilor de îmbunătățiri funciare, Editura Didactică și Pedagogică, București

Man T.E., Exploatarea sistemelor de îmbunătățiri funciare Litografia Universității Tehnice Timișoara, 1983

Man T.E., Mateoc–Sîrb N., Dezvoltarea rurală și regională durabilă a satului românesc, Editura Politehnica, Timișoara, 2008

Man T.E., Sabău N.C., Cîmpan G., Bodog M., Hidroameliorații, Editura Aprilia Print, Timișoara, 2007 (Red. 2008)

Man T. E. : Drenaje vol.I si II, Editura Orizonturi universitare Timisoara, 2014.

Man T.E., Îmbunătățiri funciare în Banat, SNRRS–A XII–a Conf. Naționala pentru Știința solului, Timișoara, 1983

Man T. E., Îmbunătățiri funciare în Banat, trecut, prezent și viitor, Conf. Națională “ Soluții constructive și de funcționare a sistemelor hidrotehnice în impact cu mediul “ UTT, Timișoara, 1991

Man T.E., Todor V., Activitatea de exploatare – întreținere a amenajărilor de desecare drenaj din jud. Timiș, Revista AIFCR, Nr. 2 / 1993

Man T.E., A. Wehry, David I., Popescu F.,, Drainage studies for ground arrangement solutions of soils with humidity excess form the western part of Romania (Timiș, Arad, Bihor, Maramureș and Satu Mare counties, 8th International Drainage Symposium of ASAE Sheraton Grand Hotel & Sacramento Convention Center Sacramento USA,21-24.03. p. 272-280, 2004

Man T. E., Nastea I., Blagoescu C.,.Gabor A, Lauer I., Reorganizarea SNIF S.A. Timiș, cadru instituțional pentru perspective retehnologizării, modernizării și exploatării eficiente a amenajărilor de îmbunătățiri funciare, p. 138-146, Buletinul Științific al Universității “Politehnica” Timișoara, Seria Hidrotehnica, Tom. 49 (63), Fabc. 1, Ed. Politehnica, 2005

Man T. E., R. Halbac-Cotoara, Metode clasice și moderne de proiectare a amenajărilor de drenaje folosite in tara noastră și pe plan mondial, p. 146-154, Buletinul Științific al Universității “Politehnica” Timișoara, Seria Hidrotehnica, Tom. 49 (63), Fabc. 1, Ed. Politehnica, 2005

Man T.E., Posibilitatea României de a performa în pomparea din Îmbunătățirile Funciare, Revista Hidrotehnica, Nr. 9/10 din 2008

Man T.E. David, I., Șumălan, I., 60 de ani de învățământ hidrotehnic în cadrul Universității “Politehnica” din Timișoara – 60 Years of Hydrotechnical Education at the „Politehnica” University of Timisoara, Buletinul Științific al U.P.T., Tom 53(67), Fascicola 1, 23-24 octombrie 2008

Man T.E., I.David, I.Șumălan, Istoricul învățământului hidrotehnic la Timișoara, Revista Hidrotehnica, Nr.9/10, 2008

Man T.E., L.Constantinescu, Determination of the economically and technically efficient drainage solutions for the main soil types affected by moisture excess in Timis, Arad, Bihor, Maramures and Satu–Mare Counties, Annals of Food Science and Technology, Volume 10, Issue 1, p.570-576, 2009

Man T.E., Bodog Marinela, Constantinescu Laura, Hălbac Rareș, New software for the optimal design of drainage network in steadystate sub–irrigation case study: Greoni–Ticvanu mare drainage arrangement, XVIIth World Congress of the International Commission of Agricultural Engineering (CIGR) Québec City, Canada 2010, June 13-17.

Man T.E., Bodog Marinela, Constantinescu Laura, Hălbac Rareș, DrenVSubIR soft for the optim technical–economic design of drainage network in stadystate regime of functioning and verifying operation in subirrigation. Study case: Greoni–Ticvanu Mare drainage arragement, XVIIth World Congress of the International Commission of Agricultural Engineering (CIGR), Québec City, Canada, June 13-17, 2010

Schilfgaafde J. van, Drainage for Agriculture, Number 17, in the series of Agronomy ASA Inc. Publisher Madison, Wisconsin, USA, 1974

Smedema L.K., Vlotman W.F. and Rycroft D.W., Modern Land Drainage: Planning, Design, and Management of Agricultural Drainage Systems, Batsford Academic and Educational Ltd, London, U.K. 2004

Wehry A., David I, Man T.E., Probleme actuale in tehnica drenajului, Edit. Facla, Timișoara, 1982

Wehry A., Panțu H., Amenajări hidroameliorative, vol. I și II, Ed. Aprilia Print, Timișoara 2008

Wehry A., Man T.E., 1980, Exploatarea lucrărilor de I.F. (vol. I și II), I.P.T.V. Timișoara

26(www.afir.info.ro)