UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA [311722]

CUPRINS

STUDIUL BIODIVERSITĂȚII VEGETALE CU AJUTORUL INDICILOR ECOLOGICI ÎN ARBORETELE DIN AREALUL MUNICIPIULUI HUNEDOARA

Student: [anonimizat]-Csaba MARTON

Îndrumător științific: Șef lucr. dr. [anonimizat]. Mănăștur,

Nr. 3-5, 400372, Cluj-Napoca, [anonimizat], precum și caracterizarea acestora prin indicii de biodiversitate, a [anonimizat]. [anonimizat] (C) a înregistrat valorile cele mai mari în cazul speciilor Rosa canina (100,0%), Quercus petraea (83,3%) și Quercus cerris (33,3%), considerate specii euconstante (C4). Dominanța (D) cu valorile cele mai mari s-a înregistrat la speciile: Fagus sylvatica (28,5 %) și Quercus petraea (24,3 %), specii considerate eudominante (D5), iar Indicele de semnificație ecologică (W) cu cele mai mari valori a fost întâlnit la speciile: Quercus petraea (20,2 %), Fagus sylvatica (19,0 %), [anonimizat]. [anonimizat], Crataegus monogyna și Quercus cerris au fost euconstante (C4), bine adaptate la condițiile de mediu din arealul respectiv. [anonimizat], au avut producția cea mai mare de biomasă. Tot acestea au avut cel mai mare indice de semnificație ecologică (W5, cu valori peste 10 %). Analiza indicilor ecologici a oferit informații utile privind biodiversitatea din arealul analizat. [anonimizat].

[anonimizat], păduri, statistică

STUDIUL BIODIVERSITĂȚII VEGETALE CU AJUTORUL INDICILOR ECOLOGICI ÎN ARBORETELE DIN AREALUL MUNICIPIULUI HUNEDOARA

Student: [anonimizat]-Csaba MARTON

Supervisor: Lecturer Dr. Adriana SESTRAȘ

University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine,

3-5 Manastur St., 400372, Cluj-Napoca, [anonimizat], precum și caracterizarea acestora prin indicii de biodiversitate, a [anonimizat]. [anonimizat] (C) a înregistrat valorile cele mai mari în cazul speciilor Rosa canina (100,0%), Quercus petraea (83,3%) și Quercus cerris (33,3%), considerate specii euconstante (C4). Dominanța (D) cu valorile cele mai mari s-a înregistrat la speciile: Fagus sylvatica (28,5 %) și Quercus petraea (24,3 %), specii considerate eudominante (D5), iar Indicele de semnificație ecologică (W) cu cele mai mari valori a fost întâlnit la speciile: Quercus petraea (20,2 %), Fagus sylvatica (19,0 %), [anonimizat]. [anonimizat], Crataegus monogyna și Quercus cerris au fost euconstante (C4), bine adaptate la condițiile de mediu din arealul respectiv. [anonimizat], au avut producția cea mai mare de biomasă. Tot acestea au avut cel mai mare indice de semnificație ecologică (W5, cu valori peste 10 %). Analiza indicilor ecologici a oferit informații utile privind biodiversitatea din arealul analizat. Pe baza acestor informații, se pot lua și măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor și perpetuării speciilor și asociațiilor vegetale din Ocolului Silvic Hunedoara.

KEYWORDS

Biodiversitate, indici de diversitate, păduri, statistică

INTRODUCERE

Biodiversitatea poate fi definită foarte simplu ca “diversitatea lumii vii”. În Ordonanța de urgență privind protecția mediului nr.195/2005 se definește ca fiind “ variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale și complexelor ecologice; aceasta include diversitatea intraspecifică, interspecifică și diversitatea ecosistemelor”.

Ecosistemul este „un complex dinamic de comunități de plante, animale și microorganisme și mediul lor fără viață, care interactionează ca o unitate funcțională”. Pădurea sau ecosistemul forestier este „unitatea functională a biosferei, constituită din biocenoză, în care rolul predominant îl au populația de arbori și stațiunea pe care o ocupă aceasta”, iar arboretul este “porțiunea omogenă de pădure atât din punctul de vedere al populației de arbori, cât și al condițiilor staționale” (Codul Silvic).

România prezintă un teritoriu cu o remarcabilă diversitate biologică, amplificată de evoluția lanțului muntos reprezentat de Carpați, care a realizat o importantă eșalonare a biocenozelor forestiere pe scara altitudinală. Datorită condițiilor diferite de vegetație impuse de limitele altitudinale, teritoriul țării a fost împărțit în următoarele zone (etaje) fitoclimatice:

FSa-Etajul subalpin;

FM3-Etajul montan de molidișuri;

FM2-Etajul montan de amestecuri;

FM1+FD4-Etajul montan premontan de făgete;

FD3-Etajul deluros de gorunete, făgete si goruneto-făgete;

FD2-Etajul deluros de cvercete (de gorun, cer, gârniță, amestecuri dintre acestea) și șleauri de deal;

FD1-Etajul deluros de cvercete cu stejar (și cu cer, gârniță, gorun și amestecuri ale acestora);

CF-Câmpie forestieră;

Ss-Silvostepă;

SL-Stațiuni din Lunca Dunării.

Pădurile luate în studiu sunt cuprinse în etajele de vegetație FD3 și FD2, dominate, după cu spune și denumirea lor, de specii precum Quercus petraea, Quercus robur, Quercus cerris, Quercus freinetto, Fagus sylvatica.

SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRILOR

Pădurile constituie cele mai diversificate sisteme biologic de pe Pământ, dar în același timp și cu o mare stabilitate și continuitate comparativ cu alte sisteme biologice, respectiv biomuri. Pe lângă importanța lor economică, socială, ecologică și funcțiile lor de protecție, pădurile oferă habitatul necesar pentru o gamă extrem de largă de plante, animale și microorganisme. Prin urmare, biodiversitatea pădurilor trebuie înțeleasă nu doar la nivelul plantelor, în special al arborilor, care prin măreția lor ies întotdeauna în evidență, ci și prin restul organismelor vegetale, totalitatea plantelor și animalele care trăiesc în păduri. La rândul lor, toate aceste organisme trebuie privite în ansamblul lor, inclusiv la nivelul diversității lor genetice, a interacțiunii cu factorii ecologici, de natura abiotică și biotică, dar și a acțiunii asupra lor a factorului antropic.

În România, fiecare zonă geografică sau areal forestier prezintă particularități proprii, specifice, care oferă și individualitatea și unicitatea concretă pentru fiecare habitat, ocupat de asociații vegetale distincte sau generale pentru suprafețe de anumite dimensiuni, a căror valoare economică, socială, culturală, ecologică trebuie protejată.

Într-un asemenea context, pădurile din Ocolul Silvic Hunedoara se diferențiază și particularizează în patrimoniul forestier național, fiind caracteristice pentru subprovincia piemonturilor vestice, din ținutul Carpaților Banatului, Munții Poiana Ruscă, versanții nord-estici din Vârful Rusca, spre râurile Cerna, Runcu, Valea Zlaști, Valea Roatei.

Condițiile de relief, variat și complex, precum și cele de mediu, au influențat în mod direct sau indirect structura vegetației forestiere din cadrul Ocolului Silvic Hunedoara. Menținerea și perpetuarea, respectiv conservarea genofondului forestier și al biodiversității specifice arealului, reprezentat de specii de importanță silvică deosebită cum sunt molidul, răspândit pe solurile brune acide de pe versanții superiori, gorunul și cerul, predominante pe solurile brune luvice și brune argiloiluviale de pe versanții însoriți, bradul, fagul, carpenul, pe versanții inferiori cu soluri brune eumezobazice, mai mult sau mai puțin umbriți, sau aninul alb sau negru, întâlnit pe luncile interioare, cu soluri aluviale.

Printre scopurile și obiectivele propuse în cadrul prezentului proiect s-au situat și cele referitoare la evaluarea ecosistemelor silvice din arealul Municipiului Hunedoara, respectiv Ocolului Silvic Hunedoara, și caracterizarea acestora inclusiv prin indicii de biodiversitate, în scopul obținerii unor informații utile pentru asigurarea condițiilor favorabile pentru conservarea diversității floristice și, ca urmare, faunistice din zonă.

Biodiversitatea pădurilor la nivel local este, similar celei la nivel global, într-o permanentă amenințare, datorită reducerii suprafețelor acoperite cu păduri, fragmentarea fondului forestier, schimbările climatice, poluare sau ploi acide (întâlnite în zonă), altor factori stresanți și intervențiilor antropice cu efecte și consecințe distructive de multe ori asupra mediului și pădurilor. Exploatarea accentuată și de multe ori axată pe interesul financiar în detrimentul celui de a asigura funcțiile și continuitatea pădurii, a determinat și în acest areal o pauperizare a resurselor genetice forestiere și a biodiversității.

Printr-o evaluare exhaustivă a biodiversității care să permită o bună cunoaștere a situațiilor concrete fiecărei zone, se pot lua și măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor și perpetuării speciilor și asociațiilor vegetale de interes general, precum și co-existența factorului antropic și pădurii, astfel încât resursele forestiere să nu fie expuse unor riscuri inevitabile de alterare sau pierdere.

CAPITOLUL I

CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL

1.1. CADRUL NATURAL AL OCOLULUI SILVIC HUNEDOARA

Teritoriul Ocolului Silvic Hunedoara se situează în subprovincia piemonturilor vestice, ținutul Carpaților Banatului, Munții Poiana Ruscă, cuprinzând pădurile de pe versanții nord-estici, din Vârful Rusca spre râurile Cerna, Runcu, Valea Zlaști, Valea Roatei.

Cele mai însemnate vârfuri sunt: Rusca (1358 m), Lotrului (1265 m), Măgurii(1184 m), Cerbului (1072m), Văratec (1031 m), Curăluri (938 m), Nămișle (746 m) și Silvașu (526 m).

Altitudinile sunt cuprinse între 220 m, în partea nordică a teritoriului și 1240 m, în partea sudică, pe cuprinsul Munților Poiana Ruscă, din zona de câmpie până în zona de munte.

Unitatea de relief este versantul cu configurația ondulată și frământată, de expoziție parțial însorită.

Relieful variat și complex din cadrul Ocolului Silvic Hunedoara influențeazã în mod direct geneza solurilor și în mod indirect structura vegetației forestiere. Astfel, pe versanții superiori și însoriți întâlnim solurile brune acide, unde predominã molidul sau solurile brune luvice și brune argiloiluviale, unde predominã gorunul și cerul, iar pe versanții inferiori și mai mult sau mai puțin umbriți, întâlnim solurile brune eumezobazice unde predominã bradul, fagul, carpenul, iar pe luncile interioare gãsim solurile aluviale, pe care se dezvoltã aninul alb sau negru.

1.2. AMPLASAREA ZONEI DE STUDIU ÎN CADRUL GEOGRAFIC – ADMINISTRATIV

Geografic, unitatea de producție I Teliuc este situată în nordul Carpaților Banatului, cuprinzând trupurile de pădure de pe versanții râului Cerna, în amonte de municipiul Hunedoara, până în comuna Toplița și ambii versanți ai lacului de acumulare Cinciș.

Teritorial, unitatea de producție se întinde pe raza comunelor Ghelar, Teliuc, Toplița, Răchitova și municipiului Hunedoara, județul Hunedoara.

Unitatea de producție I Teliuc, cu o suprafață de 2973,1 ha este administrată de Regia Națională a Pădurilor prin Ocolul Silvic Hunedoara, din cadrul Direcției Silvice Hunedoara.

1.2.1. Vecinătăți, limite, hotare

Tabelul 1.1.

Vecinătăți, limite, hotare

1.2.2. Organizare administrativă

Tabelul 1.2.

Organizare administrativă

1.3. STUDIUL STAȚIUNII ȘI AL VEGETAȚIEI

1.3.1. Geomorfologie

U.P. I Teliuc este situat în ținutul Carpaților Banatului, în partea estică a Munților Poiana Ruscă, în bazinul inferior al râului Cerna, pe ambii versanți ai lacului de acumulare Cinciș și în aval de acesta până la Hunedoara.

Altitudinile limită sunt: 250 m (u.a. 3B) și 780 m (u.a. 43B), fiind situat în zona de câmpie (16%) și de deal (84%).

Unitatea de relief reprezentată este versantul având configurația ondulată și mai rar frământată.

Etajele de vegetație reprezentate în U.P. sunt:

– FD3 – Etajul deluros de gorunete, făgete și goruneto-făgete – 63%;

– FD2 – Etajul deluros de cvercete (de gorun, cer, gârniță, amestecuri dintre acestea) -37%.

Repartiția suprafețelor din punct de vedere al expoziției este următoarea:

– expoziție însorită: 878,9 ha (30%);

– expoziție parțial însorită: 1355,4 ha (45%);

– expoziție umbrită: 738,8 ha (25%).

Repartiția suprafețelor pe categorii de înclinare este următoarea:

– înclinare mai mică de 16 grade: 216,4 ha (7%);

– înclinare între 16 și 30 grade: 1162,3 ha (39%);

– înclinare între 31 și 40 grade: 1561,0 ha (53%);

– înclinare mai mare de 40 grade: 33,4 ha (1%).

Repartiția suprafețelor pe categorii de altitudine este următoarea:

– altitudini cuprinse între 201-400 m: 634,9 ha (21%);

– altitudini cuprinse între 401-600 m: 1937,5 ha (65%);

– altitudini cuprinse între 601-800 m: 400,7 ha (14%).

1.3.2. Geologie

Substratul litologic este constituit din șisturi sericito-cloritoase, astfel în cuprinsul unității de producție predomină versanții moderat spre puternic înclinați și văile înguste, care au dus la formarea solurilor cu un conținut mare de schelet.

Zona Chizid și Cinciș prezintă dealuri joase, cu pante mici, având ca substrat litologic marne argiloase.

Subtratul litologic a avut o influență majoră în formarea solurilor. Roca mamă influențează foarte puternic condițiile de vegetație în stațiunile accidentate, unde poate ajunge la suprafața solului.

1.3.3. Hidrologie

Pe suprafața unității de producție se află lacul de acumulare Cinciș, alimentat de principalul colector, râul Cerna, afluent de stânga al râului Mureș. Pârâurile mai importante sunt: Codrișor, Dosu, Izvoarele, Bocșelor, Peștilor, Tătăuș, Mănăstirea, Bulgarului, Galațiului și Ursului. Acestea au un debit mic, însă constant.

Prezența lacului de acumulare Cinciș face ca pădurile din această unitate de producție să aparțină grupei funcționale I (vegetație forestieră cu funcții de protecție).

1.3.4. Climatologie

1.3.4.1. Regimul termic

Tabelul 1.3.

Regimul termic al aerului

Valorile sunt oscilante, dependente de relief, înregistrându-se valori mai scăzute pe măsura creșterii în altitudine.

Temperatura medie anuală este cuprinsă între 5,1 °C (la altitudine superioară) și 9,5 °C (la altitudine inferioară). Cea mai caldă lună este iulie, cu temperaturi cuprinse între 14,5 °C și 20,5 °C , iar cea mai rece lună este ianuarie, cu temperaturi cuprinse între – 2,2 °C și –5,8 °C .

Amplitudinea temperaturii medii anuale este cuprinsă între 20,3 °C și 22,7 °C .

Temperatura medie pe anotimpuri este următoarea:

– primăvara: +8,1 °C;

– vara: +16,8 °C;

– toamna: +8,2 °C;

– iarna: -1,3 °C.

Gerurile și înghețurile târzii sunt mai frecvente decât cele timpurii, fiind posibilă apariția lor și în luna mai, mai rar în iunie, respectiv în septembrie.

Primul îngheț se înregistrează în jurul datei de 15 octombrie, iar ultimul îngheț în jurul datei de 10 aprilie.

Durata medie a perioadei în care nu se înregistrează îngețuri este de 188 de zile, iar numărul mediu al zilelor cu îngheț (temperaturi mai mici de 0 °C) este de 109. Numărul zilelor cu temperaturi maxime mai mari de 30 °C este de 19.

Temperatura medie în timpul sezonului de vegetație este 16,9 °C.

Lungimea sezonului de vegetație (perioada din an cu temperaturi medii de peste 10 °C )

este de 5 luni, fiind o valoare normală, cu regim termic favorabil speciilor principale (Fa, Go).

1.3.4.2. Regimul pluviometric

Tabelul 1.4.

Regimul precipitațiilor

Media precipitațiilor anuale în partea din aval (la altitudine inferioară) este de 730 mm, în lunile iunie și iulie înregistrându-se valoarea maximă de 100 mm, iar în luna februarie se înregistrează valoarea minimă de 30 mm. În partea din amonte (la altitudine superioară), media anuală a precipitațiilor este de 870 mm, valoarea maximă de 120 mm înregistrându-se în luna iunie, iar în luna februarie se înregistrează valoarea minimă de 40 mm.

În perioada de vegetație cad 63% din precipitații (500 mm). În zona deluroasă, numărul zilelor cu precipitații este de circa 22, în timp ce în zona montană numărul crește la 40 zile pe an.

Stratul de zăpadă persistă de la 40 de zile în aval, la 150 zile în amonte.

Precipitațiile medii pe anotimpuri sunt următoarele:

– precipitații medii primăvara: 180 mm;

– precipitații medii vara: 290 mm;

– precipitații medii toamna: 175 mm;

– precipitații medii iarna: 145 mm.

Cantitatățile de precipitații variază în funcție de altitudine și de anotimp.

Umiditatea relativă a aerului are valoarea de 77%. Valorile pe anotimpuri se prezintă astfel: 76% – primăvara, 72% – vara, 76% – toamna și 84% – iarna. Maxima se înregistrează în luna octombrie și minima în luna august.

În sezonul de vegetație, valoarea umiditatății relative este de 74%.

În general, anotimpul cel mai secetos este iarna, iar vara este cel mai ploios, primăvara și

toamna prezintă condiții medii.

Tabelul 1.5.

Evapotranspirația potențială

Evapotranspirația potențială medie anuală este cuprinsă între 459 mm în zona motană și 669 mm în zona de colinară.

În luna iulie se înregistrează valoarea maximă, iar minima se înregistrează pe perioada lunilor de iarnă.

Valorile evapotranspirației potențiale comparate cu precipitațiile medii anuale, indică o perioadă critică în timpul lunilor de vară, în deosebi la altitudini scăzute, care poate afecta starea de vegetație a pădurilor (poate apărea fenomenul de uscare).

Tabelul 1.6.

Indici de umiditate și ariditate

1.3.4.3. Regimul eolian

Tabelul 1.7.

Viteza medie a vântului pe direcții și luni

Din tabelul de mai sus, reiese faptul că vânturile cele mai puternice au loc în afara perioadei de vegetație, dar se înregistrează vânturi puternice și la începutul primăverii până la jumătatea verii, când acestea pot provoca daune vegetație forestiere.

Direcțiile NV, V, V și SV prezintă vânturile cele mai periculoase, iar NV este directția cu vânturi predominante.

Tabelul 1.8.

Frecvența medie a vântului pe direcții (%) și perioada de calm pe luni

Relieful influențează puternic viteza, cât și frecvența vânturilor.

În timpul anului, se înregistrează o perioadă de calm de aproximativ 30% din zile, iar în restul anului se înregistrează vânturi de intensități diferite.

Vânturile nu produc doborâturi masive, doar izolate, cu precădere în zone înalte din cuprinsul unității de producție, fără pagube de proporții mari.

1.3.4.4. Indicatori sintetici ai datelor climatice

Tabelul 1.9.

Indicatori sintetici

1.3.5. Soluri

Geomorfologia, clima, relieful și geologia au dus la formarea tipurilor genetice de soluri din cuprinsul unității de producție pe care s-a făcut studiul.

Tipurile și subtipurile de sol au fost determinate cu ajutorul a 29 profile principale de sol, iar în cuprinsul fiecărei unități amenajistice s-a executat un profil de control. Pe suprafețe mici (microstațiuni), necartabile, se găsesc subtipuri de sol într-un număr mult mai mare, însă a fost luat în considerare doar subtipul de sol majoritar.

Tabelul 1.10.

Evidența tipurilor și subtipurilor de sol

1.3.5.1. Descrierea tipurilor și subtipurilor de sol

Soluri brune luvice

Solurile brune luvice sunt răspandite pe o suprafață de 1942,7 ha (66%) în cadrul U.P. I Teliuc.

Caracteristic acestui tip de sol este un orizont Bt, având culori diverse și un orizont El.

Solurile brune luvice se întâlnesc cu precădere sub arboretele de fag și de gorun, pe versanți cu pante diverse. Acestea prezintă următoarea succesiune de orizonturi: Ao-El-Bt-C. Orizontul Ao prezintă o grosime de 15-25 cm, culoare brună, cu o structură grăunțoasă. Orizontul El, de 10-20 cm grosime este parțial spălat de argilă și sescvioxizi, are culoare gălbuie și textură mai grosieră decât a orizontului Bt. Orizontul Bt prezintă o grosime de 60-80 cm, de culoare brun gălbuie sau ruginie, cu textură mijlocie, mijlocie fină și structură prismatică. Orizontul C este format din loessuri decarbonatate și luturi.

Solurile brune luvice au textură luto-nisipoasă în Ao, nisipo-lutoasă în El și luto-argiloasă, uneori argiloasă în orizontul Bt. Oxizii de fier și argila sunt spălate din orizonturile superioare și depozitate în cele din adâncime. Structura solului este grăunțoasă în Ao, lamelară sau poliedrică în El și prismatică în Bt. Apa pluvială străbate cu ușurința orizonturile Ao și El și stagnează deasupra orizontului Bt, astfel în perioadele umede prezintă exces de apă, iar în perioadele secetoase deficit de apă. Conținutul în humus este relativ mic (circa 2%) și de calitate inferioară, mai bogat în acizi fulvici. Reacția este de la moderat acidă la puternic acidă (pH=4,5-5,6). Substanțele nutritive sunt relativ puține și activitatea microbiologică este slabă. Au un conținut mare de azot (0,26- 0,33 g%).

Subtipurile întâlnite în unitatea de producție sunt: tipic, pe o suprafață de 778,6 ha (26%), litic, pe o suprafață de 647,4 ha (22%) și pseudogleizat, pe o suprafață de 516,7 ha (18%).

Solul brun luvic tipic a fost descris mai sus.

Solul brun luvic litic se aseamănă cu cel tipic, cu diferența că primul prezintă un orizont R de la adâncimea cuprinsă între 20 și 50 cm. Succesiunea orizonturilor se prezintă astfel: Ao-El-Bt-R.

Solul brun luvic pseudogleizat prezintă profilul: Ao-Elw-BtW-C cunoscut și sub denumirea de sol brun podzolit pseudogleizat. Datorită stagnării apei pe o perioadă îndelungată, deasupra unui orizont impermeabil sau foarte puțin permeabil, se deosebește orizontul W pe profilul solului sau la suprafața acestuia.

Solurile brune luvice, în general prezintă o troficitate minerală și azotată mică, cel mult mijlocie. Umiditatea acestor soluri este influențată și poate diferi în funcție de expoziție, poziția pe versant, conținutul de schelet. Pe versanții umbriți, făgetele realizează clase de producție mijlocii, în timp ce pe versanții însoriți gorunetele realizează clase de producție mijlocii.

Soluri brune eumezobazice

Solurile brune eumezobazice sunt răspândite pe o suprafață de 954,5 ha (32%).

Caracteristic este orizontul Bv (B cambic) cu un grad de saturație în baze care depășește 55%, de culoare brun gălbuie. Solurile brune eumezobazice se întâlnesc în zona de deal, pe versanți cu pante diverse. Acestea prezintă următoarea succesiune de orizonturi: Ao-Bv-C. Orizontul Ao, prezintă o grosime de 10-30 cm, culoare brună gălbui închisă datorită acumulării humusului, cu structură grăunțoasă, permeabil, afânat, usor de străbătut de către rădăcini. Orizontul Bv prezintă grosimi între 20 și 100 cm, culoare brună cu nuanță gălbuie sau roșcată, textură mijlocie, structură poliedrică, permeabil și deseori conține mult schelet. Orizontul C este format din depozite de suprafață provenite din alterarea rocilor bogate în calciu, fier și magneziu.

Solurile brune eumezobazice au textură uniformă pe întreg profilul, de la mijlocie grosieră până la fină, această variație este datorată materialului parental din care s-a format solul. Orizontul Ao are o structură grăunțoasă, iar orizontul Bv, poliedrică. Textura nediferențiată și structura bună a orizonturilor conferă solului proprietăți fizice, fizico-mecanice, hidrofizice și de aerație favorabile. Prezintă humus de tip mull într-un procent mai mare de 2% și raportul C/N mai mic de 15. Prezintă reacție slab spre moderat acidă (pH=5,8-6,5) și un grad de saturație în baze mai mare de 55%. Activitatea microbiologică și asigurarea cu substanțe nutritive sunt relativ bune.

Subtipurile întâlnite în unitatea de producție sunt: tipic, pe o suprafață de 710,2 ha (24%) și litic, pe o suprafață de 244,3 ha (8%).

Solul brun eumezobazic tipic a fost descris mai sus.

Solul brun eumezobazic litic se aseamănă cu cel tipic, dar prezintă un orizont R care începe la o adâncime cuprinsă între 20 și 50 cm. Profilul acestui subtip este: Ao-Bv-R.

Solurile brune eumezobazice au fertilitate variată, în funcție de volumul edafic și expoziția versanților. Cele profunde, cu o structură bună, care sunt aprovizionate cu apă și conțin cantități însemnate de substanțe nutritive sunt soluri cu fertilitate mare pentru goruneto-făgete și făgete de deal. Solurile brune eumezobazice cu un conținut mare de schelet și textură nisipoasă, pe versanți puternic înclinați și expoziție însorită, au fertilitate mică pentru arborete.

Litosolurile

Litosolurile sunt răspândite pe o suprafața de 51,2 ha (2%).

Aceste soluri prezintă orizontul Ao urmat imediat de roca dură R, care începe de la o adâncime mai mică de 20 cm. Litosolurile se întâlnesc în zone cu relief accidentat și roci dure, fiind un stadiu imtermediar spre formarea altor tipuri de sol. Pe versanții cu pante accentuate și eroziune pronunțată, litosolurile se vor mențime perioade mai lungi de timp. Acestea prezintă următoarea succesiune de orizonturi: Ao-R. Orizontul Ao are o grosime de 5-10 cm, format în general din amestecul de humus, resturi organice în curs de humificare și părți de rocă.

Textura litosolurilor este variabilă, de la grosieră până la fină, au un conținut ridicat de schelet, reacție de la puternic acidă până la slab alcalină, în funcție de roca mamă și condițiile staționale. Au volum edafic și conținut de humus mic. Proprietățile fizice, fizico-mecanice, de aerație și hidrofizice sunt inferioare, dotorită prezenței rocii la adâncime mică, uneori chiar la suprafață. Activitatea microbiologică este redusă și au un conținut mic de elemente nutritive.

Litosolul tipic este singurul subtip întâlnit în unitatea de producție. Acesta a fost descris mai sus.

Litosolurile prezință în general fertilitate scăzută, chiar foarte scăzută, datorită factorilor limitativi: volumul edafic mic și foarte mic, conținut mare de schelet, drenaj intern și lateral foarte mare, cât și rezerve reduse de apă și substanțe nutritive. Litosolurile susțin, în general, arborete de productivitate scăzută, din clasele a IV-a și a V-a de producție.

1.3.6. Tipuri de stațiune

Lucrările de cartare stațională la scară mijlocie sunt baza stabilirii tipurilor de stațiuni din cuprinsul unității de producție luată în studiu. S-au considerat caracteristici staționale precum: substratul litologic, forma de relief, climat și microclimat , tip și subtip genetic de sol, pătura vie, bonitatea și tipul de pădure. Tipul de stațiune a fost determinat pentru fiecare unitate amenajistică. S-au identificat un număr de 14 tipuri de stațiuni, evidențiate în Tabelul 1.11.

Tabelul 1.11.

Evidența tipurilor de stațiune pe categorii de bonitate

1.3.6.1. Descrierea tipurilor de stațiuni cu factorii limitativi

Etajul deluros de gorunete, făgete și goruneto-făgete (FD3)

Deluros de gorunete Bi, puternic podzolit edafic submijlociu și mic cu Luzula albida (5.1.3.1.)

Întâlnit pe 10% din suprafața unității de producție, pe versanți superiori cu expoziții predominant însorite. Substratul litologic reprezentat de roci acide, silicioase, care au format depozite de suprafață. Prezintă soluri brune luvice litice, superficiale, frecvent scheletice, cu volum edafic mic. Stațiunea este de bonitate inferioară pentru gorunete.

Deluros de gorunete Bm, podzolit și podzolic argiloiluvial cu floră de tip mezofit cu graminee (5.1.3.2.)

Întâlnit pe 14% din suprafața unității de producție, pe versanți superiori cu expoziții predominant însorite. Substratul litologic reprezentat de roci acide, silicioase, care au format depozite de suprafață. Solurile întâlnite sunt brune luvice tipice, mijlociu profunde, semischeletice și cu volum edafic mijlociu. Stațiunea este de bonitate inferioară pentru gorunete.

Deluros de făgete Bi, stâncărie și eroziune excesivă (5.2.1.2.)

Întâlnit pe 1% din suprafața unității de producție, pe versanți abrupți cu stâncărie, parțial însoriți sau umbriți. Substratul litologic reprezentat de șisturi cristaline. Prezintă soluri brune luvice tipice, de la slab scheletice la semischeletice, cu volm edafic mijlociu la submijlociu. Are bonitate mijlocie pentru făgete, gorunete și goruneto-făgete.

Deluros de făgete Bi, divers podzolit, edafic mic, cu Vaccinium-Luzula (5.2.3.1.)

Ocupă 3% din suprafața unității de producție, întâlnită pe versanți puternic înclinați, umbriți sau parțial umbriți. Substratul litologic este reprezentat de șisturi cristaline. Prezintă soluri brune luvice litice, semischeletice sau scheletice, cu volum edafic mic sau foarte mic.

Stațiunea este de bonitate inferioară pentru făgete și goruneto-făgete.

Deluros de făgete Bm, podzolit edafic mijlociu, cu Festuca (5.2.3.2.)

Ocupă 6% din suprafața unității de producție, întâlnită pe versanți moderat-puternic înclinați, parțial însoriți sau umbriți. Substratul litologic este reprezentat de șisturi cristaline. Tipul genetic de sol este brun luvic tipic, semischeletic, cu volum edafic de la mijlociu la submijlociu. Are bonitate mijlocie pentru făgete, gorunete și goruneto-făgete.

Deluros de făgete Bi, brun edafic mic (5.2.4.1.)

Răspândit pe 8% din suprafața unității de producție, pe versanții superiori, repezi, umbriți și semiumbriți. Substratul litologic este format din depozite de suprafață de material pământos. Solurile întâlnite sunt brune eumezobazice litice cu volum edafic mic. Stațiunea este de bonitate inferioară pentru făgete, datorită volumului edafic mic, acidității active, rezervei de substanțe nutritive.

Deluros de făgete Bm, brun edafic mijlociu cu Asperula-Asarum (5.2.4.2. )

Intâlnit pe 20% din suprafața unității de producție, cu precădere pe versanți mijlocii, semiumbriți și umbriți, moderat înclinați. Substratul litologic este format din depozite de suprafață de material pământos și de schelet în sol. Solurile sunt brune eumezobazice tipice, de la mijlociu profunde la profunde, slab scheletice, cu volum edafic mijlociu. Stațiunea este de bonitate mijlocie pentru fag.

Etajul deluros de cvercete (de gorun, cer, gârniță, amestecuri dintre acestea) și șleauri de deal (FD2)

Deluros de cvercete Bi, stâncărie și eroziune excesivă (6.1.1.2.)

Ocupă 1% din suprafața unității de producție, fiind întâlnită pe creste, pe versanți repezi și abrupți, cu expoziții însorite. Substratul litologic este constituit din roci consolidate, rezistente la dezagregare și alterare. Solurile sunt litosoluri limitative pentru vegetația forestieră. Stațiunea este de bonitate inferioară pentru cvercete.

Deluros de cvercete Bi, podzolit edafic mic cu acidofile mezoxerofite (6.1.3.1.)

Ocupă 6% din suprafață, fiind întâlnită pe versanți moderat la puternic înclinați cu expoziții însorite sau parțial însorite. Tipul genetic de sol este brun luvic litic, semischeletic, cu volum edafic mic la foarte mic. Bonitatea tipului de stațiune este inferioară pentru gorunete, cvercete și amestecuri.

Deluros de cvercete Bm, podzolit edafic mijlociu cu graminee mezoxerofite (6.1.3.2.)

Ocupă 6% din suprafața unității de producție și este răspândit pe versanți superiori, cu expoziții predominant însorite, cu înclinare moderată la puternică. Substratul litologic este format din depozite de suprafață provenite din roci majoritar acide, silicioase. Solurile întâlnite sunt brune luvice tipice, semischeletice, cu volum edafic mijlociu. Stațiunea este de bonitate mijlocie pentru gorunete, cvercete și amestecuri.

Deluros de cvercete Bm, podzolit-pseudogleizat, edafic mijlociu (6.1.4.2.)

Întâlnit pe 17% din suprafață, pe versanți slab înclinați, platforme, terase. Substratul litologic este reprezentat de șisturi cristaline și argile. Tipul genetic de sol este brun luvic pseudogleizat, cu schelet puțin și volum edafic submijlociu. Bonitatea este mijlocie pentru gorunete, cvercete și cereto-gârnițete.

Deluros de cvercete II (6.1.5.2.)

Răspândit pe 1% din suprafață, pe versanți slab la moderat înclinați, cu expoziții însorite și parțial însorite. Substratul litologic este format din șisturi cristaline și cloritoase. Solurile sunt slab scheletice, cu un volum edafic foarte mare. Bonitatea este mijlocie pentru gorunete și făgete.

Deluros de făgete de limită inferioară podzolit III (6.2.3.1.)

Întâlnit pe 2% din suprafață, pe versanți puternic înclinați, cu diverse expoziții. Substratul litologic este format din andezite. Prezintă soluri semischeletice la scheletice, cu un volum edafic mic. Bonitatea este inferioară pentru făgete, făgeto-cărpinete și șleauri de deal.

Deluros de cvercete cu făgete de limită inferioară Bm, brun edafic mijlociu cu Asperula – Asarum (6.2.5.2.)

Ocupă 5% din suprafață, fiind răspândit pe versanți inferiori, umbriți, cu înclinări diferite.

Substratul litologic este format din roci sedimentare argiloase, iar litiera este continuă. Solul este brun eumezobazic tipic, slab scheletic, cu volum edafic mijlociu. Bonitatea este mijlocie pentru făgete, făgeto-cărpinete și șleauri de deal.

1.3.7. Tipuri de pădure

Potrivit condițiilor staționale și climatice, în cadrul unității de producție luate în studiu, s-au identificat 15 tipuri de pădure.

Tabelul 1.12.

Evidența tipurilor naturale de pădure

1.3.7.1. Formații forestiere și caracterul actual al tipului de pădure

Tabelul 1.13.

Evidența formațiilor forestiere

1.3.8. Arborete slab productive și provizorii

U.P. I Teliuc cuprinde 159 unități amenajistice (u.a.) care prezintă arborete slab productive, pe o suprafață de 1262,4 ha. Acestea se prezintă în felul următor:

natural fundamental de productivitate inferioară: 574,1 ha;

natural fundamental subproductiv: 338,3 ha;

total derivat de productivitate mijlocie: 7,1 ha;

total derivat de productivitate inferioară: 83,5 ha;

artificial de productivitate inferioară: 259,4 ha.

1.3.9. Arborete afectate de factori destabilizatori

Situația arboretelor afectate de factorii destabilizatori și limitativi din unitatea de producție în care s-a efectuat studiul se prezintă în felul următor:

doborâturi de vânt: 2,3 ha;

uscare: 666,5 ha;

poluare: 578,2 ha;

alunecări: 14,9 ha;

înmlăștinări: 0,3 ha;

rocă la suprafață: 1028,9 ha;

tulpini nesănătoase: 1469,1 ha.

1.3.10. Starea sanitară a pădurii

Arboretele de pe suprafața unității amenajistice au o stare sanitară bună. Nu au fost înregistrate atacuri însemnate ale insectelor xilofage sau defoliatoare. De alt fel, datorită secetei din ultima perioadă, multe arborete au fost afectare de fenomenul de uscare.

Pagubele produse de vânat sunt nesemnificative și s-au produs, în proporții mai însemnate doar în timpul iernilor grele.

Pentru ca starea fitosanitară bună să fie menținută este nevoie de intervenții regulate de igienizare și curățire a arboretelor, conform prevederilor legale. Aceste intervenții presupun intervenții asupra următoarelor categorii de material lemnos:

arbori deperisați: căzuți, rupți sau doborâți de vânt/zăpadă, uscați sau pe cale de uscare, atacați de insecte sau agenți patogeni, arbori cursă care au fost utilizați pentru protecția arboretelor;

uscături și crăci groase răspândite în pădure;

resturi de exploatare, nevalorificate (lemn cu putregai, vârfuri, etc.);

material lemnos subțire provenit din curățiri în arborete tinere, amplasate în stațiuni greu accesibile;

cioate dezrădăcinate în mod natural.

1.3.11. Concluzii privind condițiile staționale și de vegetație

Arboretele din această unitate de producție au condiții relativ bune de vegetație, un procent de 68% din suprafața pădurii prezintă stațiuni de bonitate mijlocie. Aceste arborete nu valorifică însă întreg potențialul productiv al stațiunilor. Diferența negativă dintre bonitatea stațiunilor și productivitatea arboretelor se datorează în principal suprafețelor mari care au fost exploatate în trecut prin tăieri rase, fără a se asigura regenerarea arboretelor. Pe aceste suprafețe se află, în prezent, arborete regenerate din lăstari, cuprinse în clase de producție inferioare, cu arbori rău conformați. O altă cauză care a dus la această diferență între potențialul stațiunii și productivitatea arboretelor este poluarea industrială din zonă, realizată prin Combinatul Siderurgic din Hunedoara și Întreprinderea de prelucrare a Minereului din Teliuc, poluare care în prezent a scăzut semnificativ, datorită reducerii activității industriale.

Prin intervențiile viitoare, se va urmări menținerea și promovarea speciilor care corespund condițiilor impuse de stațiuni, pentru a se realiza o valorificare superioară a acestora. Se vor aplica tratamente care au la bază regenerarea arboretelor pe cale naturală, din sământă, cunoscut fiind faptul că arborii proveniți din sămânță sunt superiori celor regenerați pe cale vegetativă.

Măsurile silvotehnice aplicate, vor avea în vedere aducerea fondului de producție la starea normală. Prin împăduriri artificiale se vor introduce specii care corespund condițiilor ecologice ale zonei, având în vedere și caracterul economic.

CAPITOLUL II

CARACTERIZAREA PRINCIPALELOR SPECII ÎNTÂLNITE ÎN CADRUL UNITĂȚII DE PRODUCȚIE I TELIUC

2.1. Fagus sylvatica (FAG)

Fagus sylvatica este un arbore de mărimea I, care poate atinge înălțimea de 40-45 m și diametrul de 2 m.

Prezintă înrădăcinare pivotant-trasantă care îi oferă o rezistență relativ bună la doborâturi de vânt.

Tulpina fagului, în masiv de consistență mare este cilindrică, dreaptă, bine elagată. Scoarța este netedă, subțire, fără ritidom (prezintă ritidom foarte rar, exclusiv la baza trunchului), având un aspect distinct datorită lichenilor sub formă de pete mari, albe.

Lemnul este de culoare alb-roșiatic, greu, tare, fară duramen evident, deseori prezintă duramen fals (inimă roșie), care se prezintă ca o pată roșiatică poziționată central. Lemnul de fag este unul de calitate bună, utilizat în mare măsură în industria cherestelei. Are putere calorică mare, fiind luat ca unitate etalon cu valoarea 1.

Coroana este ovoidală în masiv, lujerii anuali sunt geniculați, de culoare brună sau verzuie, păroși, apoi glabri. Mugurii sunt lungi (2-3 cm), ascuțiți, fusiformi, cu solzi bruni. Frunzele sunt eliptice sau ovate, de 5-10 cm lungime, cu vârf acut, bază rotunjtă, margini sinuate sau întregi și cu pețiol de circa 1 cm. În primăvară sunt moi, iar spre toamnă devin pieloase. La exemplarele tinere, acestea rămân pe ramuri peste iarnă, până în primăvară (frunze mercescente).

Florile sunt unisexuat monoice, apar odată cu înfrunzirea, în aprilie-mai. Florile mascule sunt grupate în panicule pendente, pe un peduncul lung. Cele femele sunt grupate câte două într-un ivolucru pendent, erect, cu peduncul scurt.

Fructul (jir) este o achenă trimuchiată, de 1-1,5 cm lungime, brun-roșcată. Fructele sunt grupate câte două într-un incolucru lemnos, cu aspect țepos. Au putere germinativă cuprinsă între 50 și 70%.

Maturitatea are loc la 40 de ani la arborii izolați și la 70-80 de ani la arborii din masiv. Maturația este anuală, în luna septembrie-octombrie, periodicitate de 4-6 ani, fructificând slab (stropeli) în anii dintre două fructificații abundente.

Fagul lăstărește slab și doar în tinerețe, dar nu drajonează.

Longevitatea fagului este de aproximativ 200-300 ani, dar poate ajunge până la 500 ani. La noi este specia cea mai răspândită, regăsită pe toată suprafața Carpaților.

Limita inferioară de altitudine a fagului este de 300–500 m, iar limita superioară de 1200-1400 m. Ocupă cu precădere zona de deal și de munte.

Este o specie sensibilă la arșiță, secetă, uscăciune, ocupând, în general, treimea inferioară a versanților. În același timp, este sensibil la înghețurile timpurii/târzii și la gerurile puternice, care ii pot provoca gelivuri (crăpături ale scoarței).

Are temperament de umbră.

2.2. Carpinus betulus (CARPEN)

Carpenul (Carpinus betulus) este un arbore de mărimea a 2-a, cu înălțimea de 20-25 m, rar peste 25 de metri.

Înrădăcnarea este pivotant-trasantă, cu multe ramificații.

Tulpina prezintă caneluri (șanțuri longitudinale), uneori răsucită, torsionată. Scoarța este netedă, subțire, cenușie, cu pete albe, mici, se aseamănă cu cea a fagului, caracteristic asestei specii fiind canelurile.

Lemnul are culoare albicioasă, este dur, dens, greu, nu prezintă duramen.

Coroana are frunziș des, formă ovoidală și acoperă bine solul. Lujerii sunt geniculați, supli, cei tineri fiind pubescenți, apoi devin luctori și prezintă lenticele mici, albe. Mugurii sunt solzoși, conici-fusiform, alungiți, alipiți de lujer, de 5-8 mm lungime și dispuși altern.

Frunzele sunt ovat-eliptice, de 5-10 cm lungime, cu vârful acuminat, dublu serate pe margine, rotunjite la bază, pubescente pe dos, cu nervuri proeminente care încrețesc suprafața limbului.

Florile sunt unisexuat monoice, sub formă de amenți pendenți și apar odată cu frunzele (aprile). Cei masculi sunt galbeni, de 4-6 cm lungime, iar cei femeli sunt verzi, la care bracteea și cele două bracteole se contopesc rezultând un înveliș trilobat.

Fructele sunt achene de 8-10 mm lungime, dispuse la baza involucrului trilobat, costate longitudinal, verzi, brune la coacere. Au putere germinativă mare, de 50-70%.

Maturitatea apare timpuriu, la 15-20 ani, cu periodicitatea fructificației de 1-3 ani.

Maturația este anuală, în luna octombrie.

Carpenul nu drajonează, însă lăstărește puternic, având creșteri deosebit de puternice între 5 și 30 de ani, conferindu-i un caracter invadant, care duce la fenomenul de “carpinizare”.

Longevitatea este destul de mică, de 100-120 de ani.

Limitele de altitudine optime sunt cuprinse între 100 și 450 m, răspândit îndeosebi în zona de câmpie și de deal, dar pătrunde și în zona de munte, urcând până la 1000 m altitudine.

Această specie rezistă bine la geruri și înghețuri, instalându-se în “găurile de ger”. Nu rezistă la secetă și uscăciune.

Are temperament de semiumbră.

2.3. Quercus petraea (GORUN)

Gorunul este un arbore de mărimea I, cu înălțimi care pot atinge 40-45 m, în general, inferior stejarului.

Înrădăcinarea este pivotantă, conferindu-i rezistență mare la doborâturile de vânt. Rădăcinile sale nu sunt la fel de putenice precum ale stejarului.

Tulpina este dreaptă, cilindrică, mai bine elagată și conformată decât a stejarului.

Scoarța formează de timpuriu un ritidom cenușiu-închis, mărunt crăpat, ușor exfoliabil. Acesta este un caracter după care se poate distinge gorunul de celelalte specii de qvercinee.

Lemnul este unul de valoare însemnată, prezintă alburn și duramen, cu inele anuale fine și uniforme, fiind considerat superior celui de stejar.

Coroana este uniformă, mai bine conformată decât la stejar, având ramurile îndreptate în sus. Lujerii sunt măslinii, bruni, cu lenticele mici, albe. Mugurii sunt ovoizi, de circa 8 mm lungime, grupați spre vârful lujerilor.

Frunzele, de 8-16 cm lungime, sunt rombic–obovate, sinuat-lobate pe margini, îngustate la vârf și la bază, neauriculate, prinse pe un pețiol de 1-2,5 cm lungime, îngrămădite spre vârful ramurilor.

Florile sunt unisexuat monoice, cele mascule grupate în amenți, cele femele sesile, amplasate terminal pe un peduncul lung.

Fructele (ghindele) sunt ovoid-elipsoidale, de 1,5-2,5 cm lungime, așezate solitar sau grupate câte 2-5 în capătul unui peduncul. Cupa prezintă solzi bombați, cu marginile concrescute, pubescenți.

Maturitatea apare la 40-60 ani la arborii izolați, în timp ce la arborii din masiv apare la vârste înaintate, de 60-80 ani. Periodicitatea fructificației este de 4-6 ani.

Maturația este anuală, iar ghindele au o putere germinativă de 60 – 70 %.

Gorunul lastărește foarte puternic, drajonează slab.

Longevitatea, în general, de 600-700 ani, chiar mai mult, în condiții staționale favorabile.

Optimul de vagetație al gorunului este zona colinară, frecvent urcă până la 600-700 m. Poate forma amestecuri cu fagul. Crește la altitudini mai mari în comparație cu stejarul.

Este mai puțin pretențios față de căldura estivală decât stejarul.

Are caracter de lumină.

2.4. Quercus cerris (CER)

Cerul este un arbore de mărimea I, care poate atinge înălțimi de 35 m și diametre de 1 m.

Înrădăcinarea este pivotantă, care se poate dezvolta bine și în soluri compacte.

Tulpina este dreaptă, cilindrică, se poate urmări până la vârf, cu gelivuri frecvente.

Scoarța formează de timpuriu un ritidom negricios, mult mai gros decât la gorun, având crăpături profunde, de culoare roșie-cărămizie.

Lemnul nu are voloare economică ridicată, fiind tare, greu de prelucrat, având duramen roșiatic și alburn lat. Are putere calorică mare, comparabilă cu cea a fagului.

Coroana este ralativ bogată în frunziș, îngustă, concentrată spre vârf. Lujerii sunt tomentoși, de culoare brun-verzuie. Mugurii sunt mici, ovoizi, având stipele cu aspect filamentos, care depășesc lungimea mugurilor.

Frunzele, de 5-15 cm lungime, eliptice până la oblong-ovate, acute la vârf, îngustate sau rotunjite la bază, cu marginea sinuat-lobat-dințată. Lobii sunt scurți, ascuțiți, mucronați, triunghiulari. Limbul este verde închis pe față, cenușiu și pubescent pe dos. Pețiolul relativ lung, de până la 2,5 cm, având uneori stipele roșcate.

Florile sunt unisexuat monoice, cele mascule grupate în amenți, cele femele grupate câte 1-5, apar în luna mai.

Fructele (ghindele) sunt ovoide, alungite, de 4-5 cm lungime (mai lungi decât la celelalte specii de qvercinee), scurt pedunculate sau sesile. Cupa prezintă solzi ghimpoși, recurbați.

Maturitatea apare la 25-30 ani la arborii izolați. Periodicitatea este de 3-5 ani.

Maturația este bienală, iar ghindele au o putere germinativă de 65-75 %.

Cerul lastărește foarte puternic și drajonează slab.

Longevitatea este de 200-300 ani, însă, în general, după 100 de ani se instalează putregaiul.

Optimul de vagetație îl reprezintă zonele de silvostepă și câmpie, dar urcă și în zona de deal, uneori chiar până la altitudinea de 900 m.

Este o specie xerofită, termofilă, de stațiuni cu un climat blând și sezon de vegetație lung. Suportă bine seceta și uscăciunea, dar este mai sensibil la geruri, în comparație cu celelalte specii de qvercinee.

Are caracter de lumină.

2.5 Quercus frainetto (GÂRNIȚĂ)

Gârnița este un arbore de mărimea I, care poate atinge înălțimi de 30 m.

Înrădăcinarea este pivotantă, care se poate dezvolta bine și în soluri compacte, argiloase.

Tulpina este dreaptă, cilindrică, se aseamănă cu cea a gorunului.

Scoarța formează de timpuriu un ritidom brun-negricios, solzos, friabil și subțire. Lemnul este tare, greu, rezistent, cu alburn lat și duramen evident. Este mai trainic decât lemnul de stajar.

Coroana este largă. Lujerii de culoare măslinie, tomentoși, cu lenticele eliptice. Mugurii sunt mari, de 1,5-1,8 cm lungime, alterni, brun-gălbui, cu stipele mai scurte decât cele de cer. Frunzele sunt mari, de 10-20 cm lungime și 6-12 cm lățime, lat obovat-eliptice, îngrămădite spre vârful lujerilor, scurt pețiolate sau sesile, auriculate, cu lobi adânci. Sunt marcescente.

Florile sunt unisexuat monoice, cele mascule grupate în amenți, cele femele grupate pe un peduncul foarte scurt.

Fructele (ghindele) sunt ovoid-elipsoidale, de 2,5 cm lungime, trunchiate, grupate câte 2-8. Cupa este conică, lățită, cu solzi lanceolați, depărtați de cupă.

Periodicitatea fructificației este de 4-6 ani.

Maturația este anuală, ghindele se coc în luna septembrie-octombrie.

Gârnița lastărește foarte puternic până la vârste înaintate.

Longevitatea este mai mică decât a gorunului, ajungând la câteva sute de ani.

Optimul de vagetație îl reprezintă zonele de silvostepă și câmpie, suprapus cu cel al cerului, însă nu urcă deseori peste 450 m altitudine.

Este o specie xerofită, termofilă, de stațiuni cu veri lungi și calde. Suportă bine seceta și uscăciunea, chiar și gerurile, dar este sensibilă la înghețuri.

Are caracter de lumină, dar mai puțin pronunțat decât stejarul.

2.6. Betula pendula (MESTEACĂN)

Mesteacănul este un arbore de mărimea a II-a, uzual atinge 15-20 m înălțime, uneori se prezintă ca arbust.

Înrădăcinarea este pivotant-trasantă.

Tulpina este conică, zveltă, deseori prezintă creșteri neregulate.

Scoarța de culoare albă, netedă, exfoliabilă în fâșii circulare, la bătrînețe formează un ritidom gros, negricios.

Lemnul este de culoare alb-gălbuie, fără duramen, elastic, moale.

Coroana este foarte afânată, luminoasă, cu ramuri subțiri. Lujerii sunt subțiri, glabri, flexibili, având verucozități albe. Mugurii sunt ovoid-conici, alterni, glabri, acoperiți cu o ceară de cosistență vâscoasă.

Frunzele au forma romboidală-triunghiulară, 4-7 cm lungime, acuminate, lucitoare pe față, cu un pețiol de 2-3 cm lungime.

Florile sunt unisexuat monoice, cele mascule grupate în amenți pendenți, cele femele sunt conulețe erecte, care apar odată cu frunzele.

Fructele (samare) foarte mici, cu două aripioare de 2-3 ori mai late decât sămânța proriu-zisă.

Maturitatea apare la vârste mici, la circa 10 ani. Periodicitatea este anuală.

Maturația este anuală, fructele se coc în iulie-august, cu o putere germinativă scăzută, de 20-40 %, însă cu o producție de semințe care poate ajunge până la 30 milioane pe arbore.

Mesteacănul lăstărește numai în tinerețe.

Longevitatea depășește rareori 100 ani.

Are un areal de răspândire larg, în deosebi din zona colinară până în zona muntoasă superioară. Poate depăși 1500 m altitudine. Optimul de vagetație îl reprezintă zonele de silvostepă și câmpie, dar urcă și în zona de deal, uneori chiar până la altitudinea de 900 m.

Este o specie cu o foarte mare amplitudine ecologică, având caracter de specie pionieră. Uscăciune și seceta nu le suportă bine.

Are caracter pronunțat de lumină.

CAPITOLUL III

MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU

3.1. OBIECTIVE URMĂRITE

Obiectivele prezentului proiect au avut în vedere evaluarea ecosistemelor silvice din arealul Municipiului Hunedoara, respectiv Ocolului Silvic Hunedoara, și caracterizarea acestora inclusiv prin indicii de biodiversitate, în scopul obținerii unor informații utile pentru asigurarea condițiilor favorabile pentru conservarea diversității floristice și, ca urmare, faunistice din zonă.

După cum s-a menționat, biodiversitatea pădurilor la nivel local esteîntr-o permanentă amenințare, situaație similară celei la nivel național și global, datorită reducerii suprafețelor acoperite cu păduri, fragmentarea fondului forestier, schimbările climatice, poluare (ex. ploi acide, întâlnite în zonă), altor factori stresanți și intervențiilor antropice cu efecte și consecințe distructive de multe ori asupra mediului și pădurilor. Exploatarea accentuată și de multe ori axată pe interesul financiar în detrimentul celui de a asigura funcțiile și continuitatea pădurii, a determinat și în acest areal o pauperizare a resurselor genetice forestiere și a biodiversității.

Studiul are ca scop ca, printr-o evaluare științifică a biodiversității, să se obțină informații prin care să ofere o bună cunoaștere a situațiilor concrete fiecărei zone. Pe baza acestora, ulterior pot fi luate și măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor și perpetuării speciilor și asociațiilor vegetale de interes general și particular, evitarea unor riscuri de alterare sau pierdere a biodiversității, precum și conservarea resurselor forestiere din Ocolul Silvic Hunedoara, ca valori ale patrimoniului național și internațional.

3.2. MATERIALUL ȘI METODA DE STUDIU

Materialul pe care s-a efectuat studiul ese reprezentat de speciile arborescente, descrise în capitolul precedent, întâlnite în cadrul U.P. I Teliuc. Zona din cuprinsul unității de producție, în care a fost concentrat materialul studiat este amplasată pe versantul stâng tehnic al lacului de acumulare Cinciș, de pe cuprinsul comunei Teliucul Inferior. Locul amplasării studiului este indicat în Figura 3.1.

3.3. MODUL DE PRELUCRARE ȘI INTERPRETARE A INDICILOR ECOLOGICI

Sunt utilizați mai mulți indici de diversitate în ecologie, fiecare dintre aceștia având puncte forte și puncte slabe. Un indice ideal ar discrimina în mod clar și precis probele, nu ar fi foarte afectat de diferențele de dimensiune a pieței de probă și, în plus, ar trebui să fie relativ simplu de calculat. În biologie și silvicultură se utilizează adesea combinații de mai mulți indici, pentru a se valorifica cât mai bine punctele forte ale fiecăruia, iar în acest fel să se obțină date cât mai relevante și obiective, care să permită o înțelegere mai completă a structurii comunităților de plante.

3.3.1 Constanța (C) evidențiază continuitatea apariției unei specii într-un anumit areal. În ecologie, în studiile observaționale ale ecosistemelor, constanța este folosită pentru a prezenta sistemele vii care pot rămâne neschimbate. Acest indicator structural al biocenozei reliefiază proporția unei anumite specii într-un anumit biotop. Cu cât valoarea indicatorului este mai mare, cu atât se consideră că specia dată este mai bine adaptată la condițiile oferite de biotop. Constanța se estimează cu ajutorul relației:

unde:

CA – constanța speciei A ;

npA – numărul probelor în care se găsește specia A;

Np – numărul total de probe examinate.

În funcție de valoarea acestui indicator, speciile se distribuie în următoarele clase:

C1 accidentale, prezente între 1-25 % din probe;

C2 accesorii, prezente între 25,1-50% din probe;

C3 constante, prezente între 50,1-75 % din probe;

C4 euconstante, prezente între 75,1-100 % din probe.

3.3.2. Dominanța (D) ilustrează în ce relație se găsește efectivul unei specii față de suma indivizilor din celelalte specii cu care se asociază, exprimând abundența relativă. În ecologie, dominanța reprezintă gradul în care un taxon este mai numeros ca număr de indivizi decât concurenții săi dintr-o comunitate ecologică, sau constituie cea mai mare pondere din biomasa totală. Cele mai multe comunități ecologice sunt definite de speciile lor dominante. Ex. în multe păduri umede din vestul Europei, arborele dominant este arinul (Alnus glutinosa); în mlaștinile din zona temperată, vegetația dominantă este de obicei reprezentată de specii de mușchi (Sphagnum) etc. Prin urmare, dominanța este un indicator al productivității, deoarece indică procentul de participare al fiecărei specii la realizarea producției de biomasă din biocenoză.

Se calculează cu ajutorul indicelui de dominanță:

unde:

DA – dominanța speciei A;

nA – numărul total de indivizi din specia A, găsiți în probele examinate;

N – numărul total de indivizi al tuturor speciilor prezente în probele examinate.

În funcție de valoarea acestui indicator, speciile se distribuie în următoarele clase:

D1 subrecedente (sub 1,1%);

D2 recedente (între 1,1-2%);

D3 subdominante (între 2,1-5%);

D4 dominante (între 5,1-10%);

D5 eudominante (peste 10%).

3.3.3. Indicele de semnificație ecologică (W) reprezintă relația dintre indicatorul structural (C) și cel productiv (D), ilustrând mai bine poziția unei specii în biocenoză:

În funcție de valoarea acestui indicator, speciile se distribuie în următoarele clase:

W1 cu valori sub 0,1% (specii accidentale);

W2 cu valori între 0,1-1% (specii accesorii);

W3 cu valori între 1,1-5% (specii accesorii);

W4 cu valori între 5,1-10% (specii caracteristice cenozei date);

W5 cu valori peste 10% (specii caracteristice cenozei date).

3.3.4. Indicele de afinitate cenotică (q) ilustrează afinitățile existente între speciile unui grup dintr-o biocenoză dată, stabilite în baza preferințelor comune pentru condițiile aceluiași mediu de viață. Indicele evidențiază speciile cu afinitatea cea mai mare pentru o anumită biocenoză.

Indicele de afinitate cenotică se calculează cu ajutorul coeficientului lui Jaccard (q), după cum urmează:

q= c/(a+b)-c*100

unde:

a – numărul probelor în care se găsește specia A, indiferent dacă este sau nu și B;

b – numărul probelor în care se găsește specia B, indiferent dacă este sau nu și A;

c – numărul probelor care conțin ambele specii.

Pentru cuantificarea biodiversității într-un habitat sunt utilizați indicii de caracterizare a biodiversității, de exemplu: indicele de biodiversitate (IB), indicele de diversitate Simpson, indicele de diversitate Shannon, echitabilitatea.

Indicii de biodiversitate reprezintă măsura matematică a diversității speciilor într-o comunitate. Capacitatea de a cuantifica diversitatea prin intermediul indicilor constituie un instrument important al biologilor de a înțelege și compara structura unei comunități (Begon și colab., 1996).

3.3.5. Indicele de diversitate Shannon

Indicele de diversitate Shannon este un parametru comun utilizat în caracterizarea diversității speciilor dintr-o comunitate. Acesta se bazează atât abundența, cât și pe echitabilitatea distribuției speciilor. Calcularea acestui indice se efectuează cu următoarea formulă:

unde:

H – indicele de diversitate Shannon;

s – numărul total de specii dintr-o comunitate;

p – proporția fiecărei specii dintr-o comunitate.

Echitabilitatea reprezintă măsura abundenței relative a diferitelor specii și se calculează prin împărțirea lui H la Hmax, unde Hmax este lnS.

Indici ai bogăției de specii

Bogăția de specii este cea mai simplă măsură a biodiversității, reprezentând numărul de specii diferite dintr-o anumită zonă. Aceasta este dependentă de dimensiunea de eșantionare.

Indicele de diversitate Margalef:

Indicele de diversitate Menhinick:

Unde:

N = numărul total de indivizi din eșantion;

S = numărul de specii înregistrate.

Indicii de diversitate Margalef și Menhinick pot juca un rol util în investigarea diversității biologice, însă sunt puternic influențați de efortul de eșantionare, cu toate eforturile de a corecta dimensiunea eșantionului.

3.3.6. Indicele Simpson este folosit adesea în ecologie pentru a cuantifica biodiversitatea unui habitat. Acesta ia în considerare numărul de specii dintr-un habitat (areal), precum și abundența fiecărei specii.

Prin urmare, indicele Simpson ilustrează proporția indivizilor dintr-o specie într-un anumit areal și importanța acestei specii pentru diversitatea arealului respectiv. Indicele de diversitate Simpson se calculează cu formula:

în care:

D – indicele de diversitate Simpson;

pi – proporția fiecărei specii din comunitate;

ni – numărul de indivizi ai speciei;

N – numărul total de indivizi ai tuturor speciilor.

Indicele Simpson poate avea valori de la zero, până la valoarea numărului total de specii. Valoarea D = 1 înseamnă ca toți indivizii aparțin unei singure specii, iar valoarea D = S (numărul total de specii) presupune ca fiecare individ aparține unei specii diferite.

Derivați din indicele Simpson sunt:

-Indicele de diversitate Simpson 1-D;

-Indicele reciproc Simpson 1/D.

Indicele Simpson este important întrucât ia în considerare atât numărul speciilor, cât și proporția fiecăreia. De la elaborarea sa de către Simpson, în anul 1949, în publicațiile de specialitate se utilizează prin cele trei variante: Indicele Simpson (D), Indicele de diversitate Simpson (1 – D), Indicele reciproc Simpson (1/D). Indicele Simpson (D) măsoară probabilitatea ca doi indivizi extrași aleator dintr-o probă să aparțină aceleiași specii.

3.4. EFECTUAREA MĂSURĂTORILOR ȘI OBSERVAȚIILOR

Pentru realizarea studiului de față, s-au efectuat măsurători și observații asupra caracteristicilor cantitavive și calitative a unui număr de 189 de arbori.

a) Caracteristici cantitative:

– diametrul la 1,30 m (cm), a fost determinat cu ajutorul clupei (Figura 3.2. A). Punctul de măsurare pe trunchi a fost la 1,30 m de înălțimea solului, avându-se grijă ca măsurătorile să fie corectate, în cazul în care trunchiul a prezentat gâlme, înfurciri sau alte defecte situate la înălțimea de 1,30 m, precum și pe terenuri cu înclinare accentuată;

– înălțimea arborilor (m), s-a determinat cu ajutorul dendrometrului Suunto (Figura 3.2. B). Măsurătoarea a presupus amplasarea observatorului la o distanță față de arbore, aproximativ egală cu înălțimea sa, apoi vizarea, mai întâi a vârfului, apoi a bazei arborelui și citirea valorilor afișate de dendrometru în fiecare din cazuri. Cele două valori s-au însumat, rezultând înălțimea totală a arborelui;

Figura 3.2. A. Clupă forestieră (sursa: http://tinyurl.com/q5jtdcm). B. Dendrometru Suunto (sursa: http://tinyurl.com/n995p3k)

– înălțimea trunchiului (m), s-a determinat similar înălțimii arborelui, cu diferența că în acest caz, prima viză s-a realizat la punctul de inserție a primei ramuri groase pe trunchi;

– înălțimea coroanei (m), s-a calculat prin diferența dintre înăltimea totală și înălțimea trunchiului, determinate anterior;

– diametrul coroanei (m), a fost determinată prin măsurarea diametrului proiecției coroanei, pe două direcții perpendiculare și calcularea mediei aritmetice dintre cele două rezultate măsurate. Măsurătorile s-au făcut cu ajutorul ruletei cu bandă din fibră de sticlă;

– unghiul de inserție al ramurilor pe trunchi (°), s-a determinat cu ajutorul unui raportor.

b) Caracteristici calitative:

– clasa de calitate, s-a determinat prin aprecierea vizuală a arborilor, după proporția lemnului de lucru din înălțimea totală. Arborii au fost încadrați în 4 clase de calitate, notate de la I la IV. Pentru aprecierea calității arborilor, s-au considerat și defectele trunchiului, în special cele situate în partea inferioară a trunchiului;

– starea de sănătate, s-a apreciat prin observații asupra frunzișului arborilor, cu estimarea procentului de defoliere. Defolierea a fost cauza acțiunii factorilor biotici sau abiotici asupra arborilor. Starea de sănătate a fost exprimată prin clasele: normală (arbori care nu au prezentat defolieri), uscare ușoară (arbori uscați în proporții mici) și uscare puternică (arbori uscați în proporții mai mari de 50%);

– rectitudinea trunchiului, s-a apreciat prin observații asupra trunchului arborilor. A fost exprimată prin categoriile: rectiliniu, curbură simplă, într-un singur plan și curbură în planuri diferite.

3.4. MODUL DE PRELUCRARE ȘI INTERPRETARE A DATELOR

Datele obținute în teren au fost prelucrate statistic prin analiza variație, stabilirea semnificației diferenței dintre variantele analizate s-a realizat cu ajutorul „testului t” (Student). Valorile caracterelor de comparat au fost mai întâi trecute într-un tabel provizoriu cu „date brute”. Pentru a calcula varianța (s2) și valorile „t” au fost utilizte următoarele elemente de calcul:

numărul total al arborilor analizați: n;

suma valorilor individuale pentru caracterul studiat: ;

valoarea medie a caracterului: = ;

termenul de corecție: C = ;

suma pătratelor: ;

suma pătratelor abaterilor de la medie (martor): SPA = – C;

gradele de libertate: GL = n-1;

eroarea mediei: s = ;

eroarea diferenței: s= ;

diferența față de medie (martor): = .

Astfel, varianța s-a calculat cu ajutorul formulei: s2 = și valorile “t” cu ajutorul formulei: t = .

Valorile “t” obținute din calcule au fost comparate cu valorile teoretice “t”, date de gradele de libertate ale variantelor studiate.

Coeficientul de variabilitate (s% sau CV%) a fost utilizat pentru stabilirea variabilității caracteristicilor analizate, cu ajutorul formulei: s% = · 100, unde „s” reprezintă abaterea standard a caracterului și „” reprezintă media caracterului respectiv.

Aprecierea variabilității caracterelor studiate s-a făcut în felul următor:

– variabilitate mică: s% < 10%;

– variabilitate medie: 10% < s% < 20%;

– variabilitate mare: s% ≥ 20%.

Corelațiile dintre caracteristicile măsurate au fost apreciate pe baza coeficienților de corelație (r), calculați cu ajutorul programului Microsoft Excel. Semnificația coeficientului de corelație a fost determinat prin comparație între el și coeficienții de corelație teoretici, pentru P5%, P1%, P0,1%.

Coeficientul de determinare (R2) și ecuația dreptei de regresie liniară au fost determinate tot cu ajutorul programului Micrososft Excel.

CAPITOLUL IV

REZULTATELE PRIVIND BIODIVERSITATEA DIN ARBORETELE U.P. I TELIUC

4.1. REZULTATELE OBȚINUTE ÎN URMA CALCULĂRII INDICILOR ECOLOGICI

4.1.1. Rezultate privind calcularea indicilor ecologici constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică

Tabelul 4.1.

Rezultatele privind constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică pentru speciile lemnoase

După analiza indicilor ecologici calculați pentru speciile lemnoase, s-au obținut următoarele rezultate:

Constanța (C) a înregistrat valorile cele mai mari în cazul speciilor: Rosa canina (100,0 %), Quercus petraea (83,3 %), Quercus cerris (33,3 %), acestea fiind specii euconstante (C4).

Dominanța (D) cu valorile cele mai mari s-a înregistrat la speciile: Fagus sylvatica (28,5 %) și Quercus petraea (24,3 %), specii considerate eudominante (D5).

Indicele de semnificație ecologică (W) cu cele mai mari valori a fost întâlnit la speciile: Quercus petraea (20,2 %), Fagus sylvatica (19,0 %) și Carpinus betulus, reprezentând specii caracteristice ale acestui areal.

Figura 4.1. Ponderea speciilor pe clase de constanță

Speciile lemnoase luate în calcul s-au situat în următoarele clase:

accidentale (C1): Betula pendula, Acer campestre;

accesorii (C2): Quercus frainetto, Carpinus betulus, Prunus avium, Prunus spinosa;

constante (C3): Fagus sylvatica, Cornus mas;

euconstante (C4): Rosa canina, Quercus petraea, Crataegus monogyna, Quercus cerris.

Speciile euconstante, sunt adaptate cel mai bine la condițiile de vegetație din arealul respectiv.

Figura 4.2. Ponderea speciilor pe clase de dominanță

Încadrarea speciilor în clasele de dominață arată în felul următor:

specie subrecedentă (D1): Quercus cerris, Betula pendula, Acer campestre;

specie recedentă (D2): Prunus avium;

specie subdominantă (D3): Quercus frainetto, Cornus mas;

specie dominantă (D4): Carpinus betulus, Crataegus monogyna, Rosa canina;

specie eudominantă (D5): Quercus petraea, Fagus sylvatica.

Speciile eudominante, Quercus petraea, Fagus sylvatica, sunt cele care au producția cea mai mare de biomasă dintre toate speciile analizate.

Figura 4.3. Ponderea speciilor pe clase de semnificație ecologică

După calcularea indicelui de semnificație ecologică (W), speciile lemnoase au fost cuprinse în clasele:

specii accidentale (W1, cu valori sub 0,1 %): Quercus cerris, Betula pendula, Acer campestre, Prunus spinosa;

specii accesorii (W2, cu valori între 0,1-1 %): Prunus avium;

specii accesorii (W3, cu valori între 1,1-5 %): Quercus frainetto, Cornus mas;

specii caracteristice (W4, cu valori între 5,1-10 %): Carpinus betulus, Crataegus monogyna, Rosa canina;

specii caracteristice (W5, cu valori peste 10 %): Quercus petraea, Fagus sylvatica.

Cele două specii caracteristice, Quercus petraea și Fagus sylvatica, au poziția dominantă în arealul studiat.

4.1.2. Rezultate privind calcularea afinității cenotice

Rezultatele care au în vedere afinitatea dintre speciile identificate în cele șase site-uri sunt sintetizate în următorul tabel:

Tabelul 4.2.

Afinitatea cenotică (Q, coeficientul Jaccard) analizată la speciile lemnoase

Valoarea mai mare a coeficientului Jaccard (Q) reprezintă o afinitate ridicată față de biocenoza în care se află.

Indicele de similaritate Jaccard a pus în evidență asemănarea pe baza compoziției specifice de la diferite site-uri evaluate, dar mai ales a reliefat diferențele dintre comunitațile de specii existente. Afinitățile cele mai remarcabile (100,0 %) s-au realizat între speciile Quercus petraea, Crataegus monogyna și Quercus frainetto, Quercus cerris. Afinități remarcabile au prezentat și speciile Quercus petraea, Rosa canina (83,3 %), Crataegus monogyna, Rosa canina (83,3 %), Fagus sylvatica, Rosa canina (66,7 %), Rosa canina, Cornus mas (66,7 ).

4.1.3. Rezultate privind calcularea indicilor ecologici de biodiversitate

În urma inventarierii speciilor lemnoase din cele 6 suprafețe de probă s-a realizat ponderea speciilor, care este ilustrată în figura următoare:

Figura 4.4. Ponderea speciilor lemnoase în cele șase site-uri evaluate

Biodiversitatea redă bogăția unui habitat prin compararea numărului de specii și al numărului de indivizi. Cei mai folosiți indici pentru calcularea biodiversității sunt: Margalef, Menhinick, Simpson, Shannon-Wiener, Echitatea și McIntosh.

Valoarea indicilor de caracterizare a biodiversității utilizați pentru cuantificarea biodiversității în arealul studiat sunt prezentați în Tabelul 4.2.

Tabelul 4.3.

Cuantificarea biodiversității în arealul studiat cu ajutorul principalilor indici de caracterizare a biodiversității la speciile lemnoase

Prin compararea indicilor de biodiversitate calcultați pentru cele șase site-uri analizate se poate preciza ca Indicele Margalef (DMg), a avut valoarea cea mai mare în site-ul II, apoi valoarea imediat inferioară în site-ul IV, ceea ce înseamnă că cele două site-uri sunt cele mai bogate în ceea ce privește numărul de specii.

Indicele Shannon (H) a avut valori reduse, cuprinse între 0,88 și 1,33, ceea ce denotă condiții de habitat instabil și un echilibru cu valori mici. Indicele presupune că pentru o valoare mare a biodiversității, numărul de specii și distribuția acestora trebuie să crească.

Indicele McIntosh poate lua valori între 0-1, valoarea 1 repezentând un habitat foarte omogen, cu distribuția omogenă a speciilor în toate site-urile. Se observă că acesta a luat valori sub 0,58 în toate site-urile, ceea ce ilustrează că omogenitatea nu este satisfăcătoare.

Indicele Simpson poate lua valori între 0-1, astfel 0 reprezintă diversitatea infinită și 1 diversitatea scăzută. Biodiversitatea este mai mare, cu cât valoarea lui D este mai mică. Diversitatea cea mai mare s-a realizat în site-ul II, unde valoarea indicelui a fost de 0,26.

La indicele Simpson 1 – D, valoarea acestui indice variază de asemenea între 0 și 1, dar în acest caz, diversitatea crește odată cu creșterea valorii indicelui. Cea mai mare valoare a indicelui s-a înregistrat pentru site-ul II (0,74).

Reciproca Indexului Simpson 1 / D, are valori care încep cu 1, în majoritaea cazurilor, ilustrând faptul că în arealul respectiv există o singură specie. Cu cât valoarea este mai mare cu atât diversitatea este mai mare în arealul respectiv. Valoarea maximă este egală cu numărul de specii din eșantion. Astfel, site-urile I și II au cele mai mari valori ale acestui index (3,7 și 3,8), ceea ce indică cea mai mare biodiversitate în aceste site-uri.

Legăturile dintre indicii studiați pentru speciile lemnoase sunt redate în Tabelul 4.3.

Tabelul 4.4.

Valoarea coeficienților de corelație dintre indicii ecologici în cadrul speciilor lemnoase

P 5%=0,754; P 1%= 0,875; 0,1%= 0,950

Figura 4.5. Corelațiile fenotipice dintre principalii indici ecologici

În urma calculării corelațiilor dintre principalii indici ecologici pentru speciile lemnoase se poate evidenția că între Indicele Margalef (DMg) și Indicele Menhinick (DMn) s-a înregistrat o corelație foarte semnificativ pozitivă, iar între Indicele Shannon-Wiener și Echitatea s-a înregistrat o legătură distinct semnificativ pozitivă. În schimb, între Indicele Simpson și Indicele McIntosh s-a realizat o corelație foarte semnificativ negativă.

Figura 4.6. Dreapta și ecuația de regresie a Indicele Margalef (DMg) față de Indicele Menhinick (DMn) la speciile lemnoase

Corelații foarte strânse se observă între Indicele Margalef (DMg) și Indicele Menhinick (DMn) (r=0.996***). Rezultatele regresiei dintre cele două variabile descriu cu mare precizie dreapta de regresie. Indicele Menhinick a fost considerat dependent de Indicele Margalef (DMg).

CAPITOLUL V

REZULTATELE CERCETĂRII CARACTERELOR CANTITATIVE ALE ARBORILOR

5.1. REZULTATE PRIVIND DIAMETRUL ARBORILOR

5.1.1. Rezultate privind diametrul arborilor din suprafața de probă numărul 1

Valorile ”t” obținute în urma calculelor se compară cu valorile ”t” teoretice, corespunzătoare gradelor de libertate ale variantelor luate în calcul. Semnificația diferențelor dintre fiecare variantă și martor s-au stabilit în funcție de valorile ”t” obținute. Tabelul următor ilustrează rezultatele.

Tabelul 5.1.

Sinteza rezultatelor pentru diametrul arborilor analizați din suprafața de probă numărul 1

Rezultate obținute ilustrează faptul că diametrul mediu la cele trei variante luate în calcul a fost cuprins între 17,09 cm și 21,28 cm. Quercus cerris a înregistrat cele mai mici diametre, în timp ce Quercus petraea a înregistrat cele mai mari diametre.

Varianta martor, reprezentată de media experienței a avut valoarea de 19,80 cm. În comparație cu varianta martor, variantele unu (Quercus petraea) și doi (Quercus frainetto) nu au înregistrat diferențe asigurate statistic. Varianta trei (Quercus cerris) a înregistrat diferențe semnificativ inferioare.

5.1.1.1. Variabilitatea diametrului arborilor (s%) din suprafața de probă numărul 1

În tabelul următor sunt prezentate valorile variabilității diametrului arborilor, prin coeficientul de variabilitate. Acesta se obține în funcție de abaterea standard (s) și valoarea medie a caracterului studiat ():

Tabelul 5.2.

Variabilitatea diametrului trunchiului în suprafața de probă nr. 1

Figura 5.1. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul arborilor din suprafața de probă nr. 1

Variabilitatea diametrului mediu a fost cuprinsă între 13,2 % și 37,3 %, cu limita minimă la Quercus cerris și limita maximă la Quercus petraea. Media experienței a avut valoarea de 23,0 %.

Coeficienții de variabilitate calculați pentru diametrul trunchiului (%) la variantele testate au avut valori relativ medii și mari, ceea ce denotă o variație mare a caracterului analizat.

5.1.2. Rezultate privind diametrul arborilor din suprafața de probă numărul 2

Rezultatele obținute în urma măsurătorilor și calculelor pentru suprafața de probă 2 sunt prezentate în următorul tabel:

Tabelul 5.3.

Sinteza rezultatelor pentru diametrul arborilor analizați din suprafața de probă numărul 2

Rezultatele obținute privind diametrul mediu al arborilor sunt cuprinse între 19,85 cm și 15,73 cm. Media experienței pentru caracteristica analizată a avut valoarea de 17,79 cm.

Comparativ cu media experienței, considerată variantă martor, ambele variante au înregistrat valori asigurate statistic. Varianta unu, reprezentată de specia Quercus petraea a avut cel mai mare diametru, cu diferențe semnificativ superioare variantei martor. Varianta doi, reperzentată de specia Quercus frainetto, a avut diametrul mediu cel mai mic, înregistrând diferențe semnificativ inferioare variantei martor.

5.1.2.1. Variabilitatea diametrului arborilor (s%) din suprafața de probă numărul 2

Valorile variabilității diametrului arborilor, calculate în funcție de abaterea standard (s) și valoarea medie a caracterului () sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 5.4.

Variabilitatea diametrului trunchiului în suprafața de probă nr. 2

Figura 5.2. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul arborilor din suprafața de probă nr. 2

Variabilitatea caracterului analizat, dată de valorile coeficientului de variabilitate a oscilat între 15,8 % și 19,9 %, cu limita minimă la Quercus petraea și limita maximă la Quercus frainetto. Media experienței a avut valoarea de 17,8 %.

Coeficienții de variabilitate calculați pentru diametrul trunchiului (%) la variantele testate au avut valori relativ medii, ceea ce denotă o variație medie a caracterului analizat.

5.1.3. Rezultate privind diametrul arborilor din suprafața de probă numărul 3

Rezultatele obținute în urma calculelor nu au prezentat diferențe semnificative pentru nicio variantă studiată.

5.1.3.1. Variabilitatea diametrului arborilor (s%) din suprafața de probă numărul 3

Valorile coeficientului de variabilitate pentru variantele din suprafața de probă număul 3 sunt redate în tabelul următor:

Tabelul 5.5.

Variabilitatea diametrului trunchiului în suprafața de probă nr. 3

Figura 5.3. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul arborilor din suprafața de probă nr. 3

Valorile coeficientului de variabilitate s-au situat între 26,2 % și 47,2 %. Varianta doi (Quercus petraea) prezentând valoarea minimă și varianta unu (Fagus sylvatica) prezentând valoarea maximă. Media experienței a avut valoarea de 36,7 %.

Rezultatele indică faptul variantele testate au prezentat coeficienți de variabilitate cu valori mari și foarte mari, caracterul analizat având o variație mare și foarte mare.

5.1.4. Rezultate privind diametrul arborilor din suprafața de probă numărul 4

În urma măsurătorilor efectuate în suprafața de probă 4 s-au obținut valorile prezentate în tabelul următor:

Tabelul 5.6.

Sinteza rezultatelor pentru diametrul arborilor analizați din suprafața de probă numărul 4

Din datele obținute se poate constata că diametrul mediu al arborilor la cele trei variante ale experienței a fost cuprins între 16,99 cm și 36,41 cm. Cel mai mic diametru al arborilor s-a înregistrat la specia Carpinus betulus, iar cel mai mare la specia Quercus petraea.

Media experienței, utilizată ca variantă martor, a avut valoarea de 24,76 cm. Comparativ cu această valoare considerată variantă martor, variantele doi și trei reprezentate de speciile Fagus sylvatica și Quercus petraea nu au prezentat diferențe asigurate statistic. La polul opus varianta unu reprezentată de Carpinus betulus a înregistrat diferențe foarte semnificativ negative.

5.1.4.1. Variabilitatea diametrului arborilor (s%) din suprafața de probă numărul 4

În următorul tabel sunt prezentate valorile variabilității diametrului arborilor:

Tabelul 5.7.

Variabilitatea diametrului trunchiului în suprafața de probă nr. 4

Figura 5.4. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul arborilor din suprafața de probă nr. 4

Variabilitatea caracterului a oscilat între 32,6 % și 42,8 % cu limita minimă la Carpinus betulus și limita maximă la Quercus petraea, iar media pe experiență a avut valoarea de 38,7 %.

Coeficienții de variabilitate calculați pentru diametrul trunchiului (%) la variantele testate au avut valori foarte mari, ceea ce denotă o variație foarte mare a caracterului analizat.

5.1.5. Rezultate privind diametrul arborilor din suprafața de probă numărul 5

Rezultatele obținute în urma prelucrării statistice a datelor nu au indicat diferențe semnificative pentru niciuna din variantele studiate.

5.1.5.1. Variabilitatea diametrului arborilor (s%) din suprafața de probă numărul 5

Tabelul 5.8.

Variabilitatea diametrului trunchiului în suprafața de probă nr. 5

Figura 5.5. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul arborilor din suprafața de probă nr. 5

Variabilitatea caracterului studiat a cuprins valori între 26,9 % și 28,0 %. Varianta unu, reprezentată de specia Fagus sylvatica a obținut valoarea minimă și varianta doi, reprezentată de specia Quercus petraea a obținut valoarea maximă.Valoarea medie a experienței a fost de 27,5 %.

Conform rezultatelor, se poate priciza faptul că există o variație mare a caracterului analizat.

5.1.6. Rezultate privind diametrul arborilor din suprafața de probă numărul 6

În Tabelul 5.9 sunt trecute valorile rezultate în urma măsurătorilor și calculelor asupra diametrului arborilor:

Tabelul 5.9.

Sinteza rezultatelor pentru diametrul arborilor analizați din suprafața de probă numărul 6

Valorile medii privind diametrul arborilor sunt cuprinse între 36,25 cm și 25,14 cm. Comparativ cu media experienței, care a avut valoarea de 30,70 cm, prima variantă (Fagus sylvatica) nu a prezentat abateri asigurate statistic. A doua variantă, reprezentată de specia Quercus petraea, a înregistrat diferențe semnificativ inferioare.

5.1.6.1. Variabilitatea diametrului arborilor (s%) din suprafața de probă numărul 6

Tabelul 5.10.

Variabilitatea diametrului trunchiului în suprafața de probă nr. 6

Figura 5.6. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul arborilor din suprafața de probă nr. 6

Coeficientul de variabilitate pentru diametrului trunchiului a avut valori cuprinse între 29,3 % și 30,1 %. Valoarea minimă a fost înregistrată în cazul speciei Quercus petraea, în timp ce valoarea maximă a fost înregistrată de specia Fagus sylvatica. Media experienței a avut valoarea de 29,7 %.

Coeficienții de variabilitate calculați pentru diametrul trunchiului (%) la variantele testate au avut valori mari, fapt ce indică o variație mare a caracterului analizat.

5.2. REZULTATE PRIVIND ÎNĂLȚIMEA ARBORILOR

5.2.1. Rezultate privind înălțimea arborilor din suprafața de probă numărul 1

În uma măsurătorilor și calculelor care au vizat înălțimea arborilor, au rezultat următoarele valori:

Tabelul 5.11.

Sinteza rezultatelor pentru înălțimea arborilor analizați din suprafața de probă numărul 1

Arborii luați în calcul au avut înălțimi cu valori cuprinse între 16,67 m și 19,11 m. Valoarea minimă a fost înregistrată de specia Quercus cerris, iar valoarea maximă de specia Quercus frainetto.

Varianta martor, reprezentată de media experienței a avut valoarea de 17,64 m. În comparație cu varianta martor, variantele unu (Quercus petraea) și trei (Quercus cerris) nu au prezentat diferențe asigurate statistic. În schimb, varianta doi (Quercus frainetto) a înregistrat diferențe semnificativ pozitive.

5.2.1.1. Variabilitatea înălțimii arborilor (s%) din suprafața de probă numărul 1

Tabelul 5.12.

Variabilitatea înălțimii arborilor în suprafața de probă nr. 1

Figura 5.7. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea arborilor din suprafața de probă nr. 1

Variabilitatea înălțimii arborilor a fost cuprinsă între 11,1 % și 22,7 %, cu limita minimă la Quercus frainetto și limita maximă la Quercus cerris. Valoarea medie pe experiență a fost de 17,0%.

Coeficienții de variabilitate obținuți pentru înălțimea arborilor au avut valori medii și mari, ceea ce denotă o variație medie spre mare a caracterului analizat.

5.2.2. Rezultate privind înălțimea arborilor din suprafața de probă numărul 2

În uma măsurătorilor și calculelor care au vizat înălțimea arborilor din suprafața de probă numărul 2, au rezultat următoarele valori:

Tabelul 5.13.

Sinteza rezultatelor pentru înălțimea arborilor analizați din suprafața de probă numărul 2

Valorile înălțimii arborilor au fost cuprinse între 16,27 m și 18,05 m. Valoarea minimă a fost înregistrată de specia Quercus freinetto, iar valoarea maximă de specia Quercus petraea.

Media experienței a avut valoarea de 17,16 m. În comparație cu aceassta, varianta unu (Quercus petraea) a obținut diferențe semnificativ pozitive, în timp ce varianta doi (Quercus frainetto) nu a înregistrat diferențe asigurate statistic.

5.2.2.1. Variabilitatea înălțimii arborilor (s%) din suprafața de probă numărul 2

Tabelul 5.14.

Variabilitatea înălțimii arborilor în suprafața de probă nr. 2

Figura 5.8. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea arborilor din suprafața de probă nr. 2

Variabilitatea înălțimii arborilor a fost cuprinsă între 6,8 % și 11,5 %, cu limita minimă la Quercus petraea și limita maximă la Quercus frainetto. Valoarea medie a experienței a fost de 9,2 %.

Coeficienții de variabilitate obținuți pentru înălțimea arborilor au avut valori mici și medii, ceea ce relevă o variație mică spre medie a înălțimii arborilor.

5.2.3. Rezultate privind înălțimea arborilor din suprafața de probă numărul 3

În uma măsurătorilor și calculelor care au vizat înălțimea arborilor din suprafața de probă numărul 3, au rezultat următoarele valori:

Tabelul 5.15.

Sinteza rezultatelor pentru înălțimea arborilor analizați din suprafața de probă numărul 3

Valorile înălțimii arborilor au fost cuprinse între 21,20 m și 24,17 m. Fagus sylvatica a înregistrat valoarea minimă,iar Quercus petraea valoarea maximă.

Media experienței a înregistrat valoarea de 22,68 m. În urma comparației mediei cu fiecare variantă s-au obținut diferențe semnificativ pozitive la varianta doi (Quercus petraea), dar nu s-au înregistrat diferențe asigurate statisctic la varianta unu (Fagus sylvatica).

5.2.3.1. Variabilitatea înălțimii arborilor (s%) din suprafața de probă numărul 3

Tabelul 5.16.

Variabilitatea înălțimii arborilor în suprafața de probă nr. 3

Figura 5.9. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea arborilor din suprafața de probă nr. 3

Variabilitatea caracterului studiat s-a situat între 3,2 % și 18,5 %, cu valoarea minimă la Quercus petraea și valoarea maximă la Fagus sylvatica. Valoarea medie a experienței a fost de 10,8 %.

Valorile mici și medii ale coeficienților de variabilitate obținuți, arată o variabilitate mică spre medie a caracterului luat în calcul.

5.2.4. Rezultate privind înălțimea arborilor din suprafața de probă numărul 4

În uma măsurătorilor și calculelor care au vizat înălțimea arborilor din suprafața de probă numărul 4, au rezultat următoarele valori:

Tabelul 5.17.

Sinteza rezultatelor pentru înălțimea arborilor analizați din suprafața de probă numărul 4

Valorile înălțimii arborilor au fost cuprinse între 15,96 m și 18,00 m. Carpinu betulus a realizat cea mai mică valoare, iar Quercus petraea a realizat cea mai mare valoare.

Media experienței a avut valoarea de 16,70 m. Comparativ cu mediei experienței, doar varianta 3, reprezentată de specia Quercus petraea a prezentat diferențe semnificativ pozitivă.

5.2.4.1. Variabilitatea înălțimii arborilor (s%) din suprafața de probă numărul 4

Tabelul 5.18.

Variabilitatea înălțimii arborilor în suprafața de probă nr. 4

Figura 5.10. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea arborilor din suprafața de probă nr. 4

Variabilitatea caracterului a fost între 2,8 % și 17,1 %, cu valoarea cea mai mică la Quercus petraea și valoarea cea mai mare la Fagus sylvatica. Valoarea medie a experienței a fost de 11,4 %.

Valorile mici și medii ale coeficienților de variabilitate rezultați, indică o variabilitate mică spre medie a caracterului studiat.

5.2.5. Rezultate privind înălțimea arborilor din suprafața de probă numărul 5

În uma măsurătorilor și calculelor care au vizat înălțimea arborilor din suprafața de probă numărul 5, au rezultat următoarele valori:

Tabelul 5.19.

Sinteza rezultatelor pentru înălțimea arborilor analizați din suprafața de probă numărul 5

Valorile înălțimilor arborilor s-au situat între 22,00 m și 25,00 m. Valoarea minimă a fost înregistrată de specia Quercus petraea, iar valoarea maximă de specia Fagus sylvatica.

Varianta martor, reprezentată de media pe experiență a avut valoarea de 23,50 m. În comparație cu varianta martor, varianta unu (Fagus sylvatica) a înregistrat diferențe semnificativ pozitive. Varianta doi (Quercus petraea) nu a înregistrat diferențe asigurate statisctic.

5.2.5.1. Variabilitatea înălțimii arborilor (s%) din suprafața de probă numărul 5

Tabelul 5.20.

Variabilitatea înălțimii arborilor în suprafața de probă nr. 5

Figura 5.11. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea arborilor din suprafața de probă nr. 5

Variabilitatea înălțimii arborilor a prezentat valori cuprinse între 9,6 % și 13,2 %, cu limita minimă la Quercus petraea și limita maximă la Fagus sylvatica. Media experienței a avut valoarea de 11,4 %.

Coeficienții de variabilitate obținuți pentru înălțimea arborilor au avut valori relativ medii, asigurând o variație medie a caracterului analizat.

5.2.6. Rezultate privind înălțimea arborilor din suprafața de probă numărul 6

În uma măsurătorilor și calculelor care au vizat înălțimea arborilor din suprafața de probă numărul 6, au rezultat următoarele valori:

Tabelul 5.21.

Sinteza rezultatelor pentru înălțimea arborilor analizați din suprafața de probă numărul 6

Valorile înălțimilor arborilor au fost cuprinse între 20,11 m și 24,08 m. Valoarea minimă a fost înregistrată de specia Quercus petraea, iar valoarea maximă de specia Fagus sylvatica.

În urma comparației variantelor cu media experienței, pentru varianta unu (Fagus sylvatica) nu s-au obținut diferențe semnificative. Varianta doi (Quercus petraea) a obținut diferențe semnificativ negative. Varianta martor (media pe experiență) a avut voloarea de 22,10 m.

5.2.6.1. Variabilitatea înălțimii arborilor (s%) din suprafața de probă numărul 6

Tabelul 5.22.

Variabilitatea înălțimii arborilor în suprafața de probă nr. 6

Figura 5.12. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea arborilor din suprafața de probă nr. 6

Variabilitatea înălțimii arborilor din suprafața de probă 6 a prezentat valori cuprinse între 11,3 % și 13,9 %,. Valoarea minimă a fost înregistrată de Fagus sylvatica. și valoarea maximă de Quercus petraeaa. Media experienței a avut valoarea de 12,6%.

Coeficienții de variabilitate au avut valori medii, astfel variația caracterului analizat este medie.

5.3. REZULTATE PRIVIND ÎNĂLȚIMEA TRUNCHIULUI

5.3.1. Rezultate privind înălțimea trunchiului din suprafața de probă numărul 1

Rezultatele obținute în urma prelucrării statistice a datelor cu ajutorul “testului t” nu au prezentat diferențe semnificative pentru nicio variantă studiată.

5.3.1.1. Variabilitatea înălțimii trunchiului (s%) din suprafața de probă numărul 1

Tabelul 5.23.

Variabilitatea înălțimii trunchiului arborilor în suprafața de probă nr. 1

Figura 5.13. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 1

Înălțimea trunchiului arborilor a variat 25,3 și 40,2 %, fiind minimă la Quercus petraea și maximă la Quercus cerris. Media experienței a avut valoarea de 31,0 %.

Coeficienții de variabilitate care au fost obținuți au prezentat valori mari și foarte mari, descriind o variabilitate mare și foarte mare a caracterului luat în calcul.

5.3.2. Rezultate privind înălțimea trunchiului din suprafața de probă numărul 2

Rezultatele obținute în urma aplicării “testului t” nu au prezentat diferențe asigurate statistic pentru nicio variantă calculată.

5.3.2.1. Variabilitatea înălțimii trunchiului (s%) din suprafața de probă numărul 2

Tabelul 5.24.

Variabilitatea înălțimii trunchiului arborilor în suprafața de probă nr. 2

Figura 5.14. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 2

Variabilitatea caracterului analizat a avut valoarea minimă de 16,6 % la Quercus frainetto și valoarea maximă de 19,2 % la Quercus petraea.

Coeficienții de variabilitate calculați pentru înălțimea trunchiului arborilor au înregistrat valori medii, care reflectă un grad de variație mediu a caracterului studiat. Media experienței a înregistrat valoarea de 17,9 %.

5.3.3. Rezultate privind înălțimea trunchiului din suprafața de probă numărul 3

Rezultatele și măsurătorile efectuate asupra înălțimii trunchiului arborilor au fost prelucrate statistic, obținându-se următoarele valori:

Tabelul 5.25.

Sinteza rezultatelor pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 3

Trunchiurile arborilor au avut înălțimi cu valori cuprinse într-e 13,50 m și 18,00 m, cu valoarea minimă înregistrată de specia Fagus sylvatica și valoarea maximă de specia Quercus petraea. Media pe experiență a avut valoarea de 15,75 m.

Varianta unu (Fagus sylvatica) a înregistrat diferențe semnificativ negative, comparativ cu media experienței. Varianta doi (Quercus petraea) nu a înregistrat diferențe asigurate statistic.

5.3.3.1. Variabilitatea înălțimii trunchiului (s%) din suprafața de probă numărul 3

Tabelul 5.26.

Variabilitatea înălțimii trunchiului arborilor în suprafața de probă nr. 3

Figura 5.15. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 3

Valoarea minimă înregistrată, în ceea ce privește variabilitatea înălțimii trunchiului a fost de 20,0 %, în timp ce valoarea maximă a fost de 23,4 %. Minima a fost înregistrată de Quercus petraea, iar maxima de Fagus sylvatica. Media experienței a prezentat valoarea de 21,7 %.

Coeficienții de variabilitate obținuți au avut valori mari, fapt ce denotă o variație mare a caracterului testat.

5.3.4. Rezultate privind înălțimea trunchiului din suprafața de probă numărul 4

Rezultatele și măsurătorile efectuate asupra înălțimii trunchiului arborilor au fost prelucrate statistic, obținându-se următoarele valori:

Tabelul 5.27.

Sinteza rezultatelor pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 4

Valorile măsurate pentru înălțimea trunchiului arborilor au fost cuprinse între 7,72 m și 11,50 m. Carpinus betulus a reprezentat limita minimă, iar Fagus sylvatica limita maximă. Media experienței a fost de 9,13 m.

Prin comparație cu varianta martor (media experienței), varianta unu (Carpinus betulus) a înregistrat diferențe semnificativ negative, varianta doi (Fagus sylvatica) a înregistrat diferențe semnificativ pozitive, iar varianta trei nu a prezentat diferențe asigurate statistic.

5.3.4.1. Variabilitatea înălțimii trunchiului (s%) din suprafața de probă numărul 4

Tabelul 5.28.

Variabilitatea înălțimii trunchiului arborilor în suprafața de probă nr. 4

Figura 5.16. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 4

Variabilitatea caracterului luat în calcul a oscilat între 13,7 % și 58,2 %. Valoarea minimă a coincis speciei Fagus sylvatica, iar valoarea maximă speciei Quercus petraea. Media experienței a avut valoarea de 37,3 %.

Coeficienții de variabilitate obținuți au avut valori relativ mari și foarte mari, caracterul analizat prezentând o variație mare.

5.2.5. Rezultate privind înălțimea trunchiului din suprafața de probă numărul 5

Rezultatele obținute în urma aplicării “testului t” nu au prezentat diferențe asigurate statistic pentru nicio variantă care aparține suprafeței de probă 5.

5.2.5.1. Variabilitatea înălțimii trunchiului (s%) din suprafața de probă numărul 5

Tabelul 5.29.

Variabilitatea înălțimii trunchiului arborilor în suprafața de probă nr. 5

Figura 5.17. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 5

Variabilitatea înălțimii trunchiului arborilor a prezentat valori cuprinse între 22,2 % și 22,8 %, cu limita minimă la Fagus sylvatica și limita maximă la Quercus petraea. Media experienței a avut valoarea de 22,5 %.

Coeficienții de variabilitate obținuți pentru înălțimea trunchiului arborilor au avut valori mari, prin urmare, variația acestui caracter este mare.

5.2.6. Rezultate privind înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă numărul 6

Rezultatele obținute după prelucrarea statistică a datelor sunt afișate în tabelul următor:

Tabelul 5.30.

Sinteza rezultatelor pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 6

Valorile înălțimii trunchiului arborilor au fost cuprinse între 11,77 m și 16,42 m. Valoarea minimă a fost înregistrată de specia Fagus sylvatica, iar valoarea maximă de specia Quercus petraea.

În urma comparației variantelor cu media experienței, varianta unu (Fagus sylvatica) a obținut diferențe semnificativ pozitive și varianta doi (Quercus petraea) a obținut diferențe semnificativ negative. Varianta martor (media pe experiență) a avut voloarea de 14,09 m.

5.2.6.1. Variabilitatea înălțimii trunchiului (s%) din suprafața de probă numărul 6

Tabelul 5.31.

Variabilitatea înălțimii trunchiului arborilor în suprafața de probă nr. 6

Figura 5.18. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 6

Variabilitatea caracterului analizat a prezentat valori cuprinse între 13,0 % și 26,5 %,. Valoarea minimă a fost înregistrată de Fagus sylvatica și valoarea maximă de Quercus petraea. Media experienței a avut valoarea de 19,8 %.

Coeficienții de variabilitate au avut valori medii și mari, ceea ce face ca variația caracterului să fie medie spre mare.

5.4. REZULTATE PRIVIND ÎNĂLȚIMEA COROANEI

5.4.1. Rezultate privind înălțimea coroanei din suprafața de probă numărul 1

Rezultatele obținute în urma prelucrării statistice a datelor cu ajutorul “testului t” nu au prezentat diferențe semnificative pentru nicio variantă studiată.

5.4.1.1. Variabilitatea înălțimii coroanei (s%) din suprafața de probă numărul 1

Tabelul 5.32.

Variabilitatea înălțimii coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 1

Figura 5.19. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 1

Variabilitatea înălțimii coroanei a fost cuprinsă între 31,5 % și 41,8 %, fiind minimă la Quercus frainetto și maximă la Quercus cerris. Media experienței a obținut valoarea de 37,5 %.

Variabilitatea înălțimii coroanei, calculată cu ajutorul coeficientului de variabilitate a fost foarte mare.

5.4.2. Rezultate privind înălțimea coroanei din suprafața de probă numărul 2

În urma măsurătorilor și calculelor efectuate asupra arborilor din suprafața de probă numărul 2 s-au obținut valorile prezentate în tabelul următor:

Tabelul 5.33.

Sinteza rezultatelor pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 2

Valorile înălțimii coroanei arborilor au fost cuprinse între 4,50 m și 6,45 m. Valoarea minimă a fost înregistrată de specia Quercus frainetto, iar valoarea maximă de specia Quercus petraea. Media pe experiență a avut valoarea de 5,48 m.

În urma comparației variantelor cu media experienței, varianta unu (Quercus petraea) a obținut diferențe nesemnificative, iar varianta doi (Quercus frainetto) a obținut diferențe semnificativ negative.

5.4.2.1. Variabilitatea înălțimii coroanei (s%) din suprafața de probă numărul 2

Tabelul 5.34.

Variabilitatea înălțimii coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 2

Figura 5.20. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 2

Variabilitatea caracterului analizat a avut valoarea minimă de 30,4 % la Quercus frainetto și valoarea maximă de 36,9 % la Quercus petraea. Media experienței a înregistrat valoarea de 33,7 %.

Coeficienții de variabilitate calculați au prezentat valori foarte mari, ceea ce reflectă un grad de variație mare al caracterului studiat.

5.4.3. Rezultate privind înălțimea coroanei din suprafața de probă numărul 3

Rezultatele și măsurătorile efectuate asupra înălțimii coroanei arborilor au fost prelucrate statistic, dar s-au obținut rezultate nesemnificative.

5.4.3.1. Variabilitatea înălțimii coroanei (s%) din suprafața de probă numărul 3

Tabelul 5.35.

Variabilitatea înălțimii coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 3

Figura 5.21. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 3

Valoarea minimă înregistrată, pentru variabilitatea înălțimii coroanei a fost de 41,8 %, în timp ce valoarea maximă a fost de 52,8 %. Minima a fost înregistrată de Fagus sylvatica, iar maxima de Quercus petraea. Media experienței a avut valoarea de 47,3 %.

Coeficienții de variabilitate obținuți au avut valori foarte mari, fapt ce denotă o variație mare a caracterului testat.

5.4.4. Rezultate privind înălțimea coroanei din suprafața de probă numărul 4

Rezultatele și măsurătorile efectuate asupra înălțimii coroanei arborilor au fost prelucrate statistic, obținându-se următoarele valori:

Tabelul 5.36.

Sinteza rezultatelor pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 4

Valorile măsurate pentru înălțimea coroanei arborilor s-au situat între 4,63 m și 9,83 m. Fagus sylvatica a reprezentat limita minimă, iar Quercus petraea limita maximă. Media experienței a fost de 7,57 m.

În comparație cu varianta martor (media experienței), varianta doi (Fagus sylvatica) a înregistrat diferențe semnificativ negative, în timp ce variantele unu și trei, reprezentate de speciile Carpinus betulus și Quercus petraea nu au prezentat diferențe asigurate statistic.

5.4.4.1. Variabilitatea înălțimii coroanei (s%) din suprafața de probă numărul 4

Tabelul 5.37.

Variabilitatea înălțimii coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 4

Figura 5.22. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 4

Variabilitatea caracterului luat în calcul a oscilat între 36,0 % și 53,4 %. Valoarea minimă a fost prezentată de specia Carpinu betulus, iar valoarea maximă de specia Quercus petraea. Media experienței a avut valoarea de 45,2 %.

În urma analizei coeficienților de variabilitate s-a constatat o variație foarte mare a caracterului analizat.

5.4.5. Rezultate privind înălțimea coroanei din suprafața de probă numărul 5

Rezultatele obținute în urma aplicării ”testului t” nu au prezentat diferențe asigurate statistic pentru nicio variantă care aparține suprafeței de probă numărul 5.

5.4.5.1. Variabilitatea înălțimii coroanei (s%) din suprafața de probă numărul 5

Tabelul 5.38.

Variabilitatea înălțimii coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 5

Figura 5.23. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 5

Variabilitatea înălțimii coroanei arborilor a prezentat valori cuprinse între 22,2 % și 28,6 %, cu limita minimă la Quercus petraea și limita maximă la Fagus sylvatica. Media experienței a avut valoarea de 25,4 %.

S-a stabilit o variație mare a caracterului luat în calcul.

5.4.6. Rezultate privind înălțimea coroanei din suprafața de probă numărul 6

În urma aplicării” testului t” nu s-au obținut valori asigurate statistic.

5.4.6.1. Variabilitatea înălțimii coroanei (s%) din suprafața de probă numărul 6

Tabelul 5.39.

Variabilitatea înălțimii coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 6

Figura 5.24. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 6

Variabilitatea caracterului analizat a avut valori cuprinse între 35,6 % și 46,1 %. Valoarea minimă a fost înregistrată de Fagus sylvatica și valoarea maximă de Quercus petraea. Media pe experiență a avut valoarea de 40,9 %.

În urma calculelor, s-a constatat o variație mare a înălțimii coroanei arborilor.

5.5. REZULTATE PRIVIND DIAMETRUL COROANEI

5.5.1. Rezultate privind diametrul coroanei din suprafața de probă numărul 1

Rezultatele obținute în urma prelucrării statistice a datelor cu ajutorul “testului t” sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 5.40.

Sinteza rezultatelor pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 1

Valorile diametrului coroanei arborilor au fost cuprinse între 3,83 m și 5,14 m. Valoarea minimă a fost înregistrată de specia Quercus cerris, iar valoarea maximă de specia Quercus frainetto. Media pe experiență a avut voloarea de 4,52 m.

În urma comparației variantelor cu media experienței, varianta trei (Quercus cerris) a obținut diferențe semnificativ negative, în timp ce variantele unu (Quercus petraea) și doi (Quercus frainetto) au obținut valori nesemnificative.

5.5.1.1. Variabilitatea diametrul coroanei (s%) din suprafața de probă numărul 1

Tabelul 5.41.

Variabilitatea diametrul coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 1

Figura 5.25. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 1

Variabilitatea diametrului coroanei a fost cuprinsă între 7,5 % și 60,6 %, fiind minimă la Quercus cerris și maximă la Quercus petraea. Media experienței a obținut valoarea de 30,9 %.

Variația diametrului coroanei a obținut valori de la mici la foarte mari.

5.5.2. Rezultate privind diametrul coroanei din suprafața de probă numărul 2

Valorile obținute cu ajutorul testului ”t” nu au prezentat diferențe semnificative.

5.5.2.1. Variabilitatea diametrul coroanei (s%) din suprafața de probă numărul 2

Tabelul 5.42.

Variabilitatea diametrului coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 2

Figura 5.26. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 2

Variabilitatea acestui caracter a avut valoarea minimă de 26,9 % la Quercus frainetto și valoarea maximă de 30,0 % la Quercus petraea. Media experienței a înregistrat valoarea de 28,4 %.

Coeficienții de variabilitate calculați au prezentat valori relativ mari, ceea ce denotă o variație mare a caracterului studiat.

5.5.3. Rezultate privind diametrul coroanei din suprafața de probă numărul 3

Calculele și măsurătorile efectuate asupra diametrului coroanei nu au asigurat diferențe semnificative.

5.4.3.1. Variabilitatea diametrului coroanei (s%) din suprafața de probă numărul 3

Tabelul 5.43.

Variabilitatea diametrului coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 3

Figura 5.27. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 3

Valoarea minimă reprezentată pentru variabilitatea diametrului coroanei a fost de 19,9%, în timp ce valoarea maximă a fost de 52,7 %. Minima a fost înregistrată de Quercus petraea, iar maxima de Fagus sylvatica. Media experienței a avut valoarea de 36,3 %.

Coeficienții de variabilitate obținuți au avut valori mari și foarte mari, fapt ce arată o variație mare a caracterului studiat.

5.5.4. Rezultate privind diametrul coroanei din suprafața de probă numărul 4

Rezultatele și măsurătorile efectuate asupra diametrului coroanei arborilor au fost prelucrate statistic cu ajutorul ”testului t”, obținându-se următoarele valori:

Tabelul 5.44.

Sinteza rezultatelor pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă numărul 4

Valorile diametrului coroanei arborilor s-au situat între 5,13 m și 9,33 m. Fagus sylvatica a reprezentat limita minimă, iar Quercus petraea limita maximă. Media experienței a fost de 6,57 m.

În comparație cu media experienței, varianta unu (Carpinus betulus) a înregistrat diferențe semnificativ negative, iar variantele doi și trei, reprezentate de speciile Fagus sylvatica și Quercus petraea nu au prezentat diferențe asigurate statistic.

5.5.4.1. Variabilitatea diametrului coroanei (s%) din suprafața de probă numărul 4

Tabelul 5.45.

Variabilitatea diametrului coroanei în suprafața de probă nr. 4

Figura 5.28. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 4

Variabilitatea caracterului luat în calcul a fost cuprinsă între 36,8 % și 45,6 %. Valoarea minimă a fost prezentată de specia Fagus sylvatica, iar valoarea maximă de specia Quercus petraea. Media experienței a avut valoarea de 39,9 %.

În urma analizei coeficienților de variabilitate s-a constatat o variație foarte mare a diametrului coroanei.

5.4.5. Rezultate privind diametrul coroanei din suprafața de probă numărul 5

Rezultatele obținute în urma aplicării ”testului t” nu au prezentat diferențe asigurate statistic pentru nicio variantă care aparține suprafeței de probă numărul 5.

5.2.5.1. Variabilitatea diametrului coroanei (s%) din suprafața de probă numărul 5

Tabelul 5.46.

Variabilitate diametrului coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 5

Figura 5.29. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 5

Variabilitatea diametrului coroanei arborilor a prezentat valori cuprinse între 28,4 % și 41,2 %, cu limita minimă la Fagus sylvatica și limita maximă la Quercus petraea. Media experienței a avut valoarea de 34,8 %.

Variația caracterului luat în calcul a fost foarte mare.

5.5.6. Rezultate privind diametrul coroanei din suprafața de probă numărul 6

În urma aplicării ”testului t” nu s-au obținut valori asigurate statistic pentru diametrul coroanei arborilor.

5.5.6.1. Variabilitatea diametrului coroanei (s%) din suprafața de probă numărul 6

Tabelul 5.47.

Variabilitatea diametrului coroanei în suprafața de probă nr. 6

Fig 5.30. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 6

Variabilitatea caracterului analizat a avut valori cuprinse între 37,6 % și 41,6 %. Valoarea minimă a fost înregistrată de Quercus petraea și valoarea maximă de Fagus sylvatica. Media pe experiență a avut valoarea de 39,6 %.

Coeficienții de variabilitate calculați indică o variație foarte mare a caracterului studiat.

CAPITOLUL VI

CORELAȚII ȘI REGRESII

6.1. CORELAȚII ÎNTRE CARACTERELE CANTITATIVE ALE ARBORILOR DIN SUPRAFAȚA DE PROBĂ 1

În suprafața de probă 1 au fost analizate corelațiile dintre caracterele măsurabile ale arborilor din specia Q. Petraea, rezultatele fiind prezentate în tabelul următor:

Tabelul 6.1.

Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor din specia Q. petraea

P 5%=0,576; P 1%= 0,708; 0,1%= 0,823

Semnificațiile au fost stabilite prin compararea coeficinților de corelație calculați cu cei teoretici. Astfel, legături foarte semnificativ pozitive au avut diametrul trunchiului cu înălțimea arborelui, înălțimea coroanei, diametrul coroanei și înălțimea arborelui cu diametrul coroanei. Corelații distinct semnificativ pozitive s-au găsit între perechile: diametrul coroanei – înălțimea coroanei și diametrul trunchiului – înălțimea trunchiului. Între înălțimea arborelui și înălțimea coroanei au existat legături semnificativ pozitive, iar între înălțimea trunchiului și unghiul de inserție al ramurilor pe trunchi, legături semnificativ negative.

Figura 6.1. Regresia înălțimii arborilor față de diametrul trunchiului

Considerând corelația foarte strânsă între diametrul trunchiului și înălțimea arborelui (r=0.860***), s-a calculat regresia dintre cele două variabile. Astfel, în Figura 6.1 se observă că rezultatele descriu dreapta de regresie de gradul I, variabila independentă fiind diametrul trunchiului și cea dependentă fiind înălțimea arborelui.

6.2. CORELAȚII ÎNTRE CARACTERELE CANTITATIVE ALE ARBORILOR DIN SUPRAFAȚA DE PROBĂ 2

Pentru stabilirea coeficienților de corelație dintre caracterele măsurabile din suprafața de probă 2, s-au ales arborii din specia Q. frainetto.

Tabelul 6.2.

Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor din specia Q. frainetto

P 5%=0,532; P 1%= 0,661; P 0,1%= 0,780

Înălțimea arborelui a avut legături distinct semnificativ pozitive cu înălțimea trunchiului, în timp ce, cu unghiul de inserție a realizat legături distinct semnificativ negative. Corelații semnificativ pozitive a avut diametrul coroanei cu înălțimea arborelui și înălțimea coroanei. Înălțimea trunchiului cu unghiul de inserție al ramurilor pe trunchi au prezentat legături semnificativ negative.

6.3. CORELAȚII ÎNTRE CARACTERELE CANTITATIVE ALE ARBORILOR DIN SUPRAFAȚA DE PROBĂ 3

În suprafața de probă numărul 3 s-au stabilit coeficienții de corelație pe baza speciei Fagus sylvativa.

Tabelul 6.3.

Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor din specia F. sylvatica

P 5%=0,349; P 1%= 0,449; P 0,1%= 0,554

Diametrul coroanei a prezentat legături foarte semnificativ pozitive cu diametrul trunchiului, înălțimea arborelui și înălțimea coroanei. Corelații la fel de strânse au înregistrat și diametrul trunchiului cu înălțimea arborelui și înălțimea coroanei, înălțimea arborelui cu înălțimea trunchiului și înălțimea coroanei. Corelații semniifcativ pozitive s-au obținut între diametrul trunchiului și înălțimea trunchiului, în timp ce, între înălțimea arborelui și unghiul de inserție al ramurilor pe coroană au existat corelații semnificativ negative.

Figura 6.2. Regresia diametrului coroanei față de diametrul trunchiului

Cele mai trânse legături s-au realizat între diametrul trunchiului și diametrul coroanei (r=0.927***). Regresia dintre cele două variabile a avut rezultate care urmăresc cu mare precizie dreapta de regresie de gradul I. S-a considerat diametrul coroanei dependent de diametrul trunchiului.

6.4. CORELAȚII ÎNTRE CARACTERELE CANTITATIVE ALE ARBORILOR DIN SUPRAFAȚA DE PROBĂ 4

În suprafața de probă numărul 4 s-a ales calcularea coeficienților de corelație dintre caracterele măsurate la specia Carpinus betulus.

Tabelul 6.4.

Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor din specia C. betulus

P 5%=0,381; P 1%= 0,487; P 0,1%= 0,597

Coeficienții de corelație au indicat diferențe foarte semnificativ pozitive între diametrul coroanei și diametreul trunchiului, înălțimea arborelui, înălțimea coroanei. Legături la fel de strânse s-au realizat și între diametrul trunchiului și înălțimea coroanei. La polul opus, cu legături foarte semnificativ negative a fost perechea de caractere înălțimea trunchiului – înălțimea coroanei.

Figura 6.3. Regresia înălțimii arborelui față de diametrul trunchiului

Diametrul coroanei și înălțimea trunchiului au fost strâns corelate (r=0.671***). Figura 6.3 prezintă rezultatele regresiei dintre cele două variabile, care urmăresc, cu unele excepții dreapta de regresie de gradul I. Variabila independentă s-a considerat diametrul trunchiului, iar cea dependentă, înălțimea arborelui.

6.5. CORELAȚII ÎNTRE CARACTERELE CANTITATIVE ALE ARBORILOR DIN SUPRAFAȚA DE PROBĂ 5

Pentru compararea legăturii dintre caracterele măsurate s-au foslosit arborii din specia Fagus sylvatica.

Tabelul 6.5.

Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor din specia F. sylvatica

P 5%=0,381; P 1%= 0,487; P 0,1%= 0,597

În urma calculelor au rezultat corelații foarte semnificativ pozitive doar între între înălțimea arborelui și înălțimea trunchiului. Înălțimea coroanei a prezentat legături semnificativ pozitive cu diametrul trunchiului și legături semnificativ negative cu înălțimea trunchiului.

6.6. CORELAȚII ÎNTRE CARACTERELE CANTITATIVE ALE ARBORILOR DIN SUPRAFAȚA DE PROBĂ 6

Din suprafața de probă 6, analiza legătuilor dintre caracterele măsurate s-a realizat asupra arborilor din specia Quercus petraea.

Tabelul 6.6.

Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor din specia Q. petraea

P 5%=0,456; P 1%= 0,575; P 0,1%= 0,693

Legături foarte semnificativ pozitive s-au realizat între diametrul trunchiului și înălțimea arborelui. Corelații distinct semnificativ pozitive a obținut diametrul coroanei cu diametrul trunchiului și cu înălțimea arborelui, aceași semnificație a rezultat și între înălțimea coroanei și înălțimea arborelui. Înălțimea coroanei a fost semnificativ pozitiv corelată cu diametrul trunchiului. De alt fel, între înălțimea trunchiului și înălțimea coroanei s-au stabilit corelații foarte semnificativ negative.

Figura 6.3. Regresia înălțimii arborelui față de diametrul trunchiului

S-a calculat regresia dintre înălțimea arborelui și diametrul trunchiului, rezultatele obținute fiind ilustrate în Figura 6.4. Se observă că rezultatele urmăresc fidel dreapta de regresie de gradul I, rezultând o corelație strânsă a înălțimii arborelui față de diaetrul trunchiului.

CAPITOLUL VII

REZULTATELE CERCETĂRII CARACTERELOR CALITATIVE ALE ARBORILOR

7.1. REZULTATE PRIVIND CLASA DE CALITATE

7.1.1. Rezultate privind clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 1

Figura 7.1. Clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 1, pe specii

7.1.2. Rezultate privind clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 2

Figura 7.2. Clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 2, pe specii

7.1.3. Rezultate privind clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 3

Figura 7.3. Clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 3, pe specii

7.1.4. Rezultate privind clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 4

Figura 7.4. Clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 4, pe specii

7.1.5. Rezultate privind clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 5

Figura 7.5. Clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 5, pe specii

7.1.6. Rezultate privind clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 6

Figura 7.6. Clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 6, pe specii

7.2 REZULTATE PRIVIND STAREA DE SĂNĂTATE

7.2.1. Rezultate privind starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 1

Figura 7.7. Starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 1

7.2.2. Rezultate privind starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 2

Figura 7.8. Starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 2

7.2.3. Rezultate privind starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 3

Figura 7.9. Starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 3

7.2.4. Rezultate privind starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 4

Figura 7.10. Starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 4

7.2.5. Rezultate privind starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 5

Figura 7.11. Starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 5

7.2.6. Rezultate privind starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 6

Figura 7.12. Starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 6

7.3. REZULTATE PRIVIND RECTITUDINEA TRUNCHIULUI

7.3.1. Rezultate privind rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă 1

Figura 7.13. Rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 1

7.3.2. Rezultate privind rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă 2

Figura 7.14. Rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 2

7.3.3. Rezultate privind rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă 3

Figura 7.15. Rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 3

7.3.4. Rezultate privind rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă 4

Figura 7.16. Rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 4

7.3.5. Rezultate privind rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă 5

Figura 7.17. Rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 5

7.3.6. Rezultate privind rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă 6

Figura 7.18. Rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 6

CAPITOLUL VIII

CONCLUZII

Evaluarea ecosistemelor silvice din arealul Municipiului Hunedoara, respectiv Ocolului Silvic Hunedoara, precum și caracterizarea acestora prin indicii de biodiversitate, a avut ca scop obținerea unor informații utile pentru asigurarea condițiilor necesare conservării diversității speciilor vegetale, reprezentată de cele mai importante specii forestiere din zonă.

Analiza indicilor ecologici calculați pentru speciile lemnoase, precum și modelele statistice de analiză a varianței, au permis obținerea unor rezultate exhaustive privind bogăția speciilor și particularităților asociațiilor vegetale, dar și la nivel de specii de interes forestier deosebit pentru țara noastră. Dintre indicii calculate, Constanța (C) a înregistrat valorile cele mai mari în cazul speciilor Rosa canina (100,0%), Quercus petraea (83,3%) și Quercus cerris (33,3%), considerate specii euconstante (C4). Dominanța (D) cu valorile cele mai mari s-a înregistrat la speciile: Fagus sylvatica (28,5 %) și Quercus petraea (24,3 %), specii considerate eudominante (D5), iar Indicele de semnificație ecologică (W) cu cele mai mari valori a fost întâlnit la speciile: Quercus petraea (20,2 %), Fagus sylvatica (19,0 %), Carpinus betulus, reprezentând specii caracteristice ale acestui areal. Dintre speciile lemnoase analizate, Betula pendula și Acer campestre s-au încadrat la accidentale (C1); Quercus frainetto, Carpinus betulus, Prunus avium, Prunus spinosa la accesorii (C2); Fagus sylvatica și Cornus mas la constante (C3); Rosa canina, Quercus petraea, Crataegus monogyna și Quercus cerris la euconstante (C4). Ultimele, cele euconstante, sunt specii mai bine adaptate la condițiile de mediu din arealul respectiv. În funcție de încadrarea în clase de dominață, speciile s-au grupat astfel: subrecedente (D1): Quercus cerris, Betula pendula, Acer campestre; recedente (D2): Prunus avium; subdominante (D3): Quercus frainetto, Cornus mas; dominante (D4): Carpinus betulus, Crataegus monogyna, Rosa canina; eudominante (D5): Quercus petraea, Fagus sylvatica. Ultimele, cele eudominante, au producția cea mai mare de biomasă. În funcție de indicele de semnificație ecologică (W), speciile lemnoase au fost încadrate în clasele: accidentale (W1, cu valori sub 0,1 %): Quercus cerris, Betula pendula, Acer campestre, Prunus spinosa; accesorii (W2, cu valori între 0,1-1 %): Prunus avium; accesorii (W3, cu valori între 1,1-5 %): Quercus frainetto, Cornus mas; caracteristice (W4, cu valori între 5,1-10 %): Carpinus betulus, Crataegus monogyna, Rosa canina; caracteristice (W5, cu valori peste 10 %): Quercus petraea, Fagus sylvatica. Ultimele, cele caracteristice, au poziția dominantă în arealul studiat.

Compoziția specifică a site-urilor evaluate și relațiile dintre specii, respectiv dintre comunitațile de specii existente în site-urile evaluate, a fost analizată cu ajutorul Indicelui de Similaritate Jaccard. Afinități de 100,0% s-au identificat între speciile Quercus petraea – Crataegus monogyna și Quercus frainetto – Quercus cerris. Afinități strînse au prezentat și speciile Quercus petraea – Rosa canina (83,3%), Crataegus monogyna – Rosa canina (83,3%), Fagus sylvatica – Rosa canina (66,7%), Rosa canina, Cornus mas (66,7%).

Compararea indicilor de biodiversitate din cele șase site-uri analizate a ilustrat că Indicele Margalef (DMg), a avut valoarea cea mai mare în site-urile II și IV, acestea fiind cele mai bogate în privința numărului de specii.

Indicele Shannon (H) a avut valori reduse, cuprinse între 0,88 și 1,33, ceea ce denotă condiții de habitat instabil și un echilibru cu valori mici. Indicele presupune că pentru o valoare mare a biodiversității, numărul de specii și distribuția acestora trebuie să crească.

La indicii care pot avea valori între 0-1, McIntosh-ul (la care ‘1’ reprezintă un habitat foarte omogen) a fost de 0,58 în toate site-urile, ilustrând o omogenitate peste medie. La Indicele Simpson (D), la care biodiversitatea este cu atât mai mare, cu cât valoarea lui D este mai mică. diversitatea cea mai mare s-a realizat în site-ul II, unde valoarea indicelui a fost de 0,26. Pentru indicele Simpson 1 – D, la care diversitatea crește odată cu creșterea valorii indicelui, cea mai mare valoare a indicelui s-a înregistrat la site-ul II (0,74). Indexul Reciproc Simpson 1 / D, cu valori care încep de la ‘1’, când în arealul respectiv există o singură specie, iar valoarea maximă este egală cu numărul de specii din eșantion, a indicat cea mai mare biodiversitate în site-urile I și II, cu cele mai mari valori (3,7 și 3,8).

Interpretarea acestor rezultate a oferit informații utile privind biodiversitatea din arealul analizat, precum și o bună cunoaștere a situațiilor concrete din fiecare zonă. Pe baza acestor informații, se pot lua și măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor și perpetuării speciilor și asociațiilor vegetale de interes general, precum și co-existența factorului antropic și pădurii, astfel încât resursele forestiere din arealul Municipiului Hunedoara, respectiv Ocolului Silvic Hunedoara să nu fie expuse unor riscuri inevitabile de alterare sau chiar pierdere.

BIBLIOGRAFIE

Amenajamentul unității de producție I Teliuc, Ocolul Silvic Hunedoara, 2013.

Chiriță, C., Stațiuni forestiere II, 1977, Editura Academiei, București.

Clinovschi, F., 2005, Dendrologie, Editura Universității Suceava.

Jarvis, PH., Fowler, J., Cohen, L., 1998, Practical Statistics for Field Biology, John Wiley & Sons.

Jorgensen, SE., 2009, Ecosystem Ecology, Academic Press.

Miller, GT., 2006, Essentials of ecology, Thomson Brooks/Cole.

Munteanu, C., Dumitrașcu, M., Iliuță, R-A., 2011, Ecologie și protecția calității mediului, Ed. Balneară, București.

Păcurar, I., 2005, Pedologie forestieră, Editura AcademicPress, Cluj-Napoca.

Sestraș, A., 2013, Ecologie și protecția mediului – suport de curs, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca.

Sestraș, R., 2012, Biostatistică și tehnică experimentală forestieră, Cluj-Napoca.

Stănescu, V., 1979, Dendrologie, Editura didactică și pedagogică, București.

Stugren, B., 1982, Bazele ecologiei generale, Ed. St. Enciclop., București.

Stugren, B., 1994, Ecologie teoretică, Ed. Sarmis, Cluj-Napoca.

Turner, MG., Gardner, RH., O'Neill, RV., 2001, Landscape Ecology in Theory and Practice, Springer-Verlag, New York, NY, USA.

Wilson, EO., Peter, FM., 1988, Biodiversity, National Academy Press,Washington, D.C.

Wu, J., 2008, Landscape ecology, In: Jorgensen SE (ed), Encyclopedia of Ecology, Elsevier, Oxford.

WEBOGRAFIE

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=87661 – Legea nr.46 din 19 martie 2008 – Codul silvic.

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=61631 – Ordonanța de urgență privind protecția mediului nr.195/2005.

https://maps.google.com.

http://www.wikipedia.org.

http://tinyurl.com/p6bs7nq – imagine hartă.

http://tinyurl.com/nov6hfa – imagine fag.

http://tinyurl.com/ox2z3fx – imagine carpen.

http://tinyurl.com/ndhoue5 – imagine gorun.

http://tinyurl.com/o89q6c9 – imagine cer.

http://tinyurl.com/nd5kdd7 – imagine gârniță.

http://tinyurl.com/pbj9hcy – imagine mesteacăn.

http://tinyurl.com/q5jtdcm – imagine clupă forestieră

http://tinyurl.com/n995p3k – imagine dendrometru

LISTĂ TABELE

Tabelul 1.1. Vecinătăți, limite, hotare

Tabelul 1.2. Organizare administrativă

Tabelul 1.3. Regimul termic al aerului

Tabelul 1.4. Regimul precipitațiilor

Tabelul 1.5. Evapotranspirația potențială

Tabelul 1.6. Indici de umiditate și ariditate

Tabelul 1.7. Viteza medie a vântului pe direcții și luni

Tabelul 1.8. Frecvența medie a vântului pe direcții (%) și perioada de calm pe luni

Tabelul 1.9. Indicatori sintetici

Tabelul 1.10. Evidența tipurilor și subtipurilor de sol

Tabelul 1.11. Evidența tipurilor de stațiune pe categorii de bonitate

Tabelul 1.12. Evidența tipurilor naturale de pădure

Tabelul 1.13. Evidența formațiilor forestiere

Tabelul 4.1. Rezultatele privind constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică pentru speciile lemnoase

Tabelul 4.2. Afinitatea cenotică (Q, coeficientul Jaccard) analizată la speciile lemnoase

Tabelul 4.3. Cuantificarea biodiversității în arealul studiat cu ajutorul principalilor indici de caracterizare a biodiversității la speciile lemnoase

Tabelul 4.4. Valoarea coeficienților de corelație dintre indicii ecologici în cadrul speciilor lemnoase

Tabelul 5.1. Sinteza rezultatelor pentru diametrul arborilor analizați din suprafața de probă numărul 1

Tabelul 5.2. Variabilitatea diametrului trunchiului în suprafața de probă nr. 1

Tabelul 5.3. Sinteza rezultatelor pentru diametrul arborilor analizați din suprafața de probă numărul 2

Tabelul 5.4. Variabilitatea diametrului trunchiului în suprafața de probă nr. 2

Tabelul 5.5. Variabilitatea diametrului trunchiului în suprafața de probă nr. 3

Tabelul 5.6. Sinteza rezultatelor pentru diametrul arborilor analizați din suprafața de probă numărul 4

Tabelul 5.7. Variabilitatea diametrului trunchiului în suprafața de probă nr. 4

Tabelul 5.8. Variabilitatea diametrului trunchiului în suprafața de probă nr. 5

Tabelul 5.9. Sinteza rezultatelor pentru diametrul arborilor analizați din suprafața de probă nr. 6

Tabelul 5.10. Variabilitatea diametrului trunchiului în suprafața de probă nr. 6

Tabelul 5.11. Sinteza rezultatelor pentru înălțimea arborilor analizați din suprafața de probă numărul 1

Tabelul 5.12. Variabilitatea înălțimii arborilor în suprafața de probă nr. 1

Tabelul 5.13. Sinteza rezultatelor pentru înălțimea arborilor analizați din suprafața de probă numărul 2

Tabelul 5.14. Variabilitatea înălțimii arborilor în suprafața de probă nr. 2

Tabelul 5.15. Sinteza rezultatelor pentru înălțimea arborilor analizați din suprafața de probă numărul 3

Tabelul 5.16. Variabilitatea înălțimii arborilor în suprafața de probă nr. 3

Tabelul 5.17. Sinteza rezultatelor pentru înălțimea arborilor analizați din suprafața de probă numărul 4

Tabelul 5.18. Variabilitatea înălțimii arborilor în suprafața de probă nr. 4

Tabelul 5.19. Sinteza rezultatelor pentru înălțimea arborilor analizați din suprafața de probă numărul 5

Tabelul 5.20. Variabilitatea înălțimii arborilor în suprafața de probă nr. 5

Tabelul 5.21. Sinteza rezultatelor pentru înălțimea arborilor analizați din suprafața de probă numărul 6

Tabelul 5.22. Variabilitatea înălțimii arborilor în suprafața de probă nr. 6

Tabelul 5.23. Variabilitatea înălțimii trunchiului arborilor în suprafața de probă nr. 1

Tabelul 5.24. Variabilitatea înălțimii trunchiului arborilor în suprafața de probă nr. 2

Tabelul 5.25. Sinteza rezultatelor pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 3

Tabelul 5.26. Variabilitatea înălțimii trunchiului arborilor în suprafața de probă nr. 3

Tabelul 5.27. Sinteza rezultatelor pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 4

Tabelul 5.28. Variabilitatea înălțimii trunchiului arborilor în suprafața de probă nr. 4

Tabelul 5.29. Variabilitatea înălțimii trunchiului arborilor în suprafața de probă nr. 5

Tabelul 5.30. Sinteza rezultatelor pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 6

Tabelul 5.31. Variabilitatea înălțimii trunchiului arborilor în suprafața de probă nr. 6

Tabelul 5.32. Variabilitatea înălțimii coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 1

Tabelul 5.33. Sinteza rezultatelor pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 2

Tabelul 5.34. Variabilitatea înălțimii coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 2

Tabelul 5.35. Variabilitatea înălțimii coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 3

Tabelul 5.36. Sinteza rezultatelor pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 4

Tabelul 5.37. Variabilitatea înălțimii coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 4

Tabelul 5.38. Variabilitatea înălțimii coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 5

Tabelul 5.39. Variabilitatea înălțimii coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 6

Tabelul 5.40. Sinteza rezultatelor pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 1

Tabelul 5.41. Variabilitatea diametrul coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 1

Tabelul 5.42. Variabilitatea diametrului coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 2

Tabelul 5.43. Variabilitatea diametrului coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 3

Tabelul 5.44. Sinteza rezultatelor pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă numărul 4

Tabelul 5.45. Variabilitatea diametrului coroanei în suprafața de probă nr. 4

Tabelul 5.46. Variabilitate diametrului coroanei arborilor în suprafața de probă nr. 5

Tabelul 5.47. Variabilitatea diametrului coroanei în suprafața de probă nr. 6

Tabelul 6.1. Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor din specia Q. petraea

Tabelul 6.2. Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor din specia Q. frainetto

Tabelul 6.3. Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor din specia F. sylvatica

Tabelul 6.4. Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor din specia C. betulus

Tabelul 6.5. Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor din specia F. sylvatica

Tabelul 6.6. Coeficienții de corelație dintre caracteristicile cantitative ale arborilor din specia Q. petraea

LISTĂ FIGURI

Figura 1.1. Localizarea pe hartă a Județului Hunedoara și amplasarea U.P. I Teliuc în cadrul județului

Figura 2.1. Fagus sylvatica

Figura 2.2. Carpinus betulus

Figura 2.3. Quercus petraea

Figura 2.4. Quercus cerris

Figura 2.5. Quercus frainetto

Figura 2.6 Betula pendula

Figura 3.1. Localizarea suprafețelor de probă pe hartă

Figura 3.2. A. Clupă forestieră (sursa: http://tinyurl.com/q5jtdcm). B. Dendrometru Suunto

Figura 4.1. Ponderea speciilor pe clase de constanță

Figura 4.2. Ponderea speciilor pe clase de dominanță

Figura 4.3. Ponderea speciilor pe clase de semnificație ecologică

Figura 4.4. Ponderea speciilor lemnoase în cele șase site-uri evaluate

Figura 4.5. Corelațiile fenotipice dintre principalii indici ecologici

Figura 4.6. Dreapta și ecuația de regresie a Indicele Margalef (DMg) față de Indicele Menhinick (DMn) la speciile lemnoase

Figura 5.1. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul arborilor din suprafața de probă nr. 1

Figura 5.2. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul arborilor din suprafața de probă nr. 2

Figura 5.3. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul arborilor din suprafața de probă nr. 3

Figura 5.4. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul arborilor din suprafața de probă nr. 4

Figura 5.5. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul arborilor din suprafața de probă nr. 5

Figura 5.6. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul arborilor din suprafața de probă nr. 6

Figura 5.7. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea arborilor din suprafața de probă nr. 1

Figura 5.8. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea arborilor din suprafața de probă nr. 2

Figura 5.9. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea arborilor din suprafața de probă nr. 3

Figura 5.10. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea arborilor din suprafața de probă nr. 4

Figura 5.11. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea arborilor din suprafața de probă nr. 5

Figura 5.12. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea arborilor din suprafața de probă nr. 6

Figura 5.13. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 1

Figura 5.14. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 2

Figura 5.15. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 3

Figura 5.16. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 4

Figura 5.17. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 5

Figura 5.18. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 6

Figura 5.19. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 1

Figura 5.20. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 2

Figura 5.21. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 3

Figura 5.22. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 4

Figura 5.23. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 5

Figura 5.24. Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 6

Figura 5.25. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 1

Figura 5.26. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 2

Figura 5.27. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 3

Figura 5.28. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 4

Figura 5.29. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 5

Fig 5.30. Coeficientul de variabilitate pentru diametrul coroanei arborilor din suprafața de probă nr. 6

Figura 6.1. Regresia înălțimii arborilor față de diametrul trunchiului

Figura 6.2. Regresia diametrului coroanei față de diametrul trunchiului

Figura 6.3. Regresia înălțimii arborelui față de diametrul trunchiului

Figura 6.3. Regresia înălțimii arborelui față de diametrul trunchiului

Figura 7.1. Clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 1, pe specii

Figura 7.2. Clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 2, pe specii

Figura 7.3. Clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 3, pe specii

Figura 7.4. Clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 4, pe specii

Figura 7.5. Clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 5, pe specii

Figura 7.6. Clasa de calitate a arborilor din suprafața de probă nr. 6, pe specii

Figura 7.7. Starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 1

Figura 7.8. Starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 2

Figura 7.9. Starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 3

Figura 7.10. Starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 4

Figura 7.11. Starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 5

Figura 7.12. Starea de sănătate a arborilor din suprafața de probă nr. 6

Figura 7.13. Rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 1

Figura 7.14. Rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 2

Figura 7.15. Rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 3

Figura 7.16. Rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 4

Figura 7.17. Rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 5

Figura 7.18. Rectitudinea trunchiului arborilor din suprafața de probă nr. 6