Lect. univ. dr. MIHAELA MODORAN [311639]

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANȚA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

LUCRARE DE LICENȚǍ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Lect. univ. dr. MIHAELA MODORAN

ABSOLVENT: [anonimizat]

2011

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANȚA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

LUCRARE DE LICENȚǍ

ROLUL AUDIȚIEI ÎN DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII DE RECEPTARE A MUZICII

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Lect. univ. dr. MIHAELA MODORAN

ABSOLVENT: [anonimizat]

2011

CUPRINS

ARGUMENT ….. 5

CAPITOLUL I

[anonimizat]Ǎ

1. Interrelația muzicii cu organismul uman la nivel psihic și somatic

1.1. Efectele generale psihologice ale muzicii………………………………………………7

1.2. [anonimizat]…………………………………………………..13

2. Impactul muzicii asupra dezvoltării proceselor si capacităților

psihice la vârsta preșcolarǎ………………………………………………………………………..15

2.1. Muzica si afectivitatea……………………………………………………………………..16

2.2. Muzica si memoria…………………………………………………………………………. 18

2.3. Funcția cognitiva a muzicii………………………………………………………………..21

2.4. Funcția sociala a muzicii ……………………………………………………………………………………23

3. Capacitățile de receptare a muzicii …………………………………………………………………………………24

[anonimizat]

1. Criterii de selecție a lucrărilor muzicale destinate audierii ………………………………………….28

2. Genurile muzicale incluse in repertoriul de audiat …………………………………………………….30

2.1.Muzica clasica …………………………………………………………………………………………….31

2.1.1.Muzica vocala………………………………………………………………………………………31

2.1.2.Muzica instrumentala…………………………………………………………………………….32

[anonimizat]………………………………………………………………….33

Muzica programatica…………………………………………………………………………..33

Muzica populara………………………………………………………………………………………33

Muzica ușoară………………………………………………………………………………………….34

Muzica însoțită de imagini filmate………………………………………………………………34

CAPITOLUL III

MODELUL PEDAGOGIC DE DEZVOLTARE A CAPACITATILOR DE RECEPTARE A MUZICII PRIN INTERMEDIUL AUDITIILOR MUZICALE

Rolul cercetării pedagogice în îmbunătățirea calitativă a [anonimizat] ……………………….. .36

Ipoteza și obiectivele cercetării ……………………………………………………………………………………….38

Etapele cercetării ……………………………………………………………………………………………………….39

Metodele de cercetare………………………………………………………………………………………………..41

5. Prezentarea lotului de subiecți ………………………………………………………………………………………………………..47

6. Diagnosticarea nivelului de dezvoltare a capacității de receptare a muzicii –

evaluarea inițială…………………………………………………………………………………………………………………..49

6.1.Prezentarea probelor aplicate …………………………………………………………………………………49

6.2. Interpretarea rezultatelor obținute de elevi la evaluarea inițială…………………………………52

7. Modelul pedagogic de dezvoltare a capacității de receptare a muzicii prin intermediul audiției………………………………………………………………………………………………………………………………58

8. Evaluarea finală……………………………………………………………………………………………………………..72

8.1. Prezentarea probelor aplicate la evaluarea finală………………………………………………………..72

Prezentarea rezultatelor obținute în urma probelor aplicate ……………………………………….74

9. Preluarea și interpretarea rezultatelor cercetării……………………………………………………………….81

CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………………………………………92

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………………………..94

ANEXE ……………………………………………………………………………………………………………….96

ARGUMENT

Muzica este graiul în care se oglindesc fără putință de prefăcătorie, însușirile sufletești ale omului.

George Enescu

Muzica – arta sunetelor – face parte din patrimoniul cultural și spiritual al întregii omeniri, constituind un limbaj și un mijloc specific de exprimare și impresionare de care omul se servește din timpuri preistorice.

,,Dezvoltând continuu elementele sale de expresie, muzica a ajuns la gradul de înaltă manifestare a simțirii și gândirii umane, a cărei capacitate de reflectare și oglindire a vieții afective a înrâurit nespus de mult omenirea, contribuind – împreună cu celelalte domenii ale culturii – la cunoașterea și transformarea omului și a lumii înconjurătoare”.

Poporul român, iubitor profund al acestei arte, deține un inestimabil tezaur muzical – sub forma creației populare și a celei culte – manifestându-se, totdeauna extrem de sensibil la frumusețea și forța de impresionare a muzicii.

Ca mijloc de comunicare a ideilor cu caracter emoțional muzica are darul de a captiva atenția copilului de timpuriu, realizând apropierea lui de umanitate, dezvăluind o parte din lumea interioară a omului, din idealurile și crezurile sale pentru bine, frumos și adevăr.

Prin valențele formative deosebite, învățarea și practicarea muzicii poate constitui un real ajutor în dezvoltarea intelectului copilului, muzica influențând o serie de procese psiho-intelectuale, dar și asupra dezvoltării fizice.

Prin îmbinarea armonioasă a mijloacelor de realizare a educației muzicale (cântecul, jocul muzical, audiția muzicală) și folosirea mijloacelor audio – vizuale contribuim la consolidarea cunoștințelor și a deprinderilor muzicale, la dezvoltarea dispozițiilor speciale care se vor transforma ulterior în aptitudini sau chiar talent.

Audițiile muzicale susținute în grădinița de copii ocupă un loc important în educația muzicală a preșcolarilor. Cu ajutorul acestora se formează de timpuriu dragostea pentru muzică, priceperea de a desluși unele idei și sentimente pe care le transmite cântecul.

Primul contact al copiilor cu muzica îl constituie audiția muzicală în forme neorganizate, iar cele organizate ocupă un loc însemnat printre mijloacele educației muzicale folosite în grădiniță.

Abordarea acestei teme – ,,Rolul audiției în dezvoltarea capacității de receptare a muzicii” consider că este un subiect foarte important în învățământul românesc.

Pornind de la prezumția că dacă în procesul educației muzicale profesorul diversifică paleta audițiilor muzicale se vor înregistra progrese în dezvoltarea capacității de receptare a muzicii.

Am optat pentru derularea unei cercetări practic – aplicative, în ideea unor adcvate și optime modalități de dezvoltare a capacității de receptare a muzicii în învățământul preșcolar.

Lucrarea a fost structurată în trei capitole, cu subcapitolele aferente.

Primele două capitole prezintă aspecte ale dimensiunii psihopedagogice privind receptarea muzicii la vârsta preșcolară și audițiie muzicale în contextul procesului educativ muzical din învățământul preșcolar. Am prezentat succint, interrelația muzicii cu organismul uman la nivel psihic și somatic, impactul muzicii asupra dezvoltării proceselor și capacităților psihice la vârsta preșcolară, funcțiile muzicii, capacitățile de receptare a muzicii, criterii de selecție ale lucrărilor muzicale destinate audiției, genuri muzicale incluse în repertoriul de audiat și metodica de audiere a muzicii.

Al treilea capitol a fost rezervat cercetării, pentru a prezenta modelul pedagogic de dezvoltare a capacității de receptare a muzicii prin intermediul audițiilor muzicale. În acest sens am elaborat ipoteza și obiectivele cercetării, modele de cercetare și lotul de subiecți.

În urma aplicării probelor, a interpretării și prezentării rezultatelor am stbilit modelul pedagogic de dezvoltare a capacităților de receptare a muzicii prin intermediul audițiilor muzicale.

Aplicând în practică ceea ce am argumentat, am încercat să dezvolt intelectul copiilor prin ceea ce avem la îndemână, mai ieftin și mai pe placul lor – jocul și cântecul – acestea fiind mijloace la care ei se angajează firesc și cu afectivitate, realizându-se astfel, pe neobservate și cu plăcere, dezideratul major al învățământului contemporan: dezvoltarea capacității intelectuale ale copiilor.

Muzica este o disciplină prin experiență practică și ea se învață numai practicând-o, iar mesajul ei se pătrunde și se receptează cel mai bine tot în practică.

CAPITOLUL I

DIMENSIUNI PSIHO-PEDAGOGICE ALE RECEPTĂRII MUZICII LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

Interrelația muzicii cu organismul uman la nivel psihic și somatic

Efectele generale psihologice ale muzicii

Muzica se naște în suflet și este adresată sufleului

George Enescu

Dacă muzica începe undeva, apoi începutul ei se află în conștiința umană, nu în voce, nici în degete, nici chiar în auz, ci în profunzimile insondabile ale Eu-lui. De aceea, orice abordare a muzicii – estetică, artistică, muzicologică – nu poate să dea un răspuns la întrebarea: ce este totuși acest fenomen plin de taină și de vrajă, care este natura lui intimă, de ce și pentru cer există? Afirmația precum că muzica aste un fenomen psihologic (sau că ar deține calități psihologice) e identică cu afirmația precum că apa este udă. Muzica e ,,vocea profunzimilor noastre”. Ea îi apare omului inițial ca mister, ca vrajă. Misterul dezlegat, însă se transformă în problemă.

Cercetările psihologice asupra fenomenului sonor s-au intensificat în timpurile moderne însă, nici unul din marii gânditori care au meditat asupra esenței vieții, sensului existenței, asupra problemelor fundamentale ale spiritului și conștiinței umane, n-a rămas indiferent față de muzică. Intrigați inegalabila acțiune a acestei arte asupra interiorului uman, a rolului ei în constituirea și evoluția ființei umane, ei au lăsat pagini sau chiar tratate întregi despre muzică și despre relația ei cu viața umană. Vom aduce, ca informație inițială, câteva date generale care demonstrează forța psihologică a muzicii.

Muzica – declarație de dragoste. Oamenii au început să cânte înainte de a vorbi. Motivul – divizarea lumii în sexe opuse, mascul și femelă. Ch. Darwin era convins că însușirea de a emite sunete muzicale (sau aproape de cele muzicale) a apărut inițial ca mijloc de a face curte și se asocia cu așteptarea celor mai puternice desfătări: a dragostei, a concurenței, a victoriei. Predecesorii speciei umane emiteau sunete muzicale înainte de a căpăta aptitudinea vorbirii. Mai întâi a apărut limbajul sonor-intonațional, generat de porniri afective, ,,sentimentale” și abia după aceea cel articulat.

Muzica – mijloc de soluționare a problemelor vitale, de stat și politice. În antichitate cântecul constituia un mijloc de transmitere a marilor evenimente, deoarece mass-media lipsea (se cântau legile statului, scrise în versuri). În timpurile antice cântecul era folosit în cele mai diverse situații: un cântăreț a potolit o revoltă socială în Sparta, altul a sensibilizat inimile ostașilor înfuriați ce porniseră să omoare alți ostatici. Existau arii ale doicilor pentru liniștea copiilor ce trebuiau alăptați etc.

Muzica – mijloc de tratament. Conform Bibliei, împăratul iudeic Saul, care suferea de melancolie gravă revenea la starea normală ascultând harpa lui David, viitorul împărat și autor al Psalmilor. Un papirus egiptean conținea o rețetă de tratament prin muzică a sterilității feminine. Hipocrat a tratat insomnia cu ajutorul celor cinci strune ale lirei sale. Democrit vedea în cânt un mijloc specific împotriva unor tipuri de gravă deviere mintală. Pitagora și Aristotel recomandau, la fel, cântatul pentru tratarea bolilor psihice.

În sistemul yoga educația auzului are o mare importanță. Ea începe cu ascultarea îndelungată a sunetelor vocii proprii pe întregul diapazon. Pentru tratarea durerii de dinți, de exemplu, se aplică intonarea prelungită (10 – 15 minute) a celui mai grav sunet al propriului diapazon. Începutul prieteniei dintre medicină și muzică se pierde în negura vremurilor. Cândva pregătirea muzicală intra ca parte indispensabilă a profesionalismului oricărui medic specialist. O ramură a medicinii o constituie astăzi meloterapia (muzicoterapia) – tratarea diverselor boli. În special de ordin psihic, cu ajutorul muzicii. Însăși înțelepciunea poporului vorbește despre acțiunea psihologică (,,tămăduitoare”) a muzicii, de exemplu, în versul – Doina nu e numai cântec, doina este și descântec.

Cântecul ca armă. Cântecul militar încurajează și îmbărbătează, amplificând vitejia ostașilor – fapt cunoscut și amplificat din vechime până azi. Un anumit tip de muzică se folosește astăzi ca armă psihotronică (de acțiune la distanță la nivel inconștient asupra mentalității oamenilor în anumite scopuri ideologice și politice).

Cântecul ca mijloc de cunoaștere a omului. Se zice că dacă vrei să cunoști un om – pune-l să-ți cânte. Oamenii ranchiunoși, mincinoși cântă destul de rar sau nu cântă deloc. În timpul cântului omul devine el însuși.

Aceste câteva date ne vorbesc despre imensa forță a muzicii asupra ființei umane.

Muzica se adresează diverselor planuri ale lumii psihice: ,,După ritm, intonație, etc, muzica poate provoca somn sau excitație nervoasă, veselie sau tristețe, dinamizare sau inhibiție, optimism sau pesimism, poate releva adevăruri sau pune întrebări profunde despre existență, poate aduce răspunsuri, poate fructifica gândirea abstractă, poate produce limpeziri teoretice etc” subliniază medicul A. Athanasiu.

Muzica este exemplul însuși al echilibrului și ordinii care se bazează pe noțiunea de temporalitate. Fenomenul muzicii ne este dat pentru a institui o ordine în lucruri și mai ales o ordine între om și timp”.

Ea provoacă emergența de amintiri , de emoții, de senzații, pe care limbajul verbal este adesea incapabil să le exprime în toată intensitatea sa, dacă nu s-ar ajuta de timbrul vocii și de melodia cuvintelor, altă muzică.

Ea este securizantă – cu atât mai mult cu cât ascultarea ei se face în special pe un mod regresiv, reproducând o situație arhaică.

Este un factor de liniște, capabilă să atenueze tensiunile individuale și interpersonale; mai mult încă, e capabilă de a consola.

Ea permite evadarea, uneori benefică, dacă aceasta poate fi controlată și răspunde unui mecanism de sublimare, alteori periculoasă, dacă ea antrenează și favorizează un refuz al realității.

Muzica este tonifiantă și așa cum reiese din cercetările neuropsihologice și psihofiziologice făcute le Institutul de la Salzburg, ar putea crește rezistența ființei umane la dificultăți și boală.

Muzica ușurează comunicarea și acest lucru este valabil atât la omul normal în prada dificultăților vieții cotidiene, cât și la bolnavul care a pierdut posibilitatea de a comunica normal cu semenul său.

Având un astfel de impact, muzica joacă un rol important în echilibrul și adaptarea individului și la același subiect ea poate să îndeplinească simultan sau succesiv diverse funcții, atingând un obiectiv uneori mai mult cultural decât terapeutic, uneori mai mult terapeutic, uneori amândouă.

Muzica are trei roluri principale: cel de divertisment-delectare, cel cultural și cel terapeutic.

Primul rol, cel de divertisment-delectare, este în funcție de nivelul de ascultare al muzicii: de la simpla audiție distrată la ascultarea atentă care se asociază cu un efort de analiză, cu incursiune în amintiri, până la ascultarea afectivă în care ne lăsăm adânc pătrunși de muzică. Aici avem o depășire a rolului său cultural, permițându-ne să mergem dincolo de îmbogățirea cunoștințelor, desfășurându-se tot evantaiul darurilor pe care ea poate să ni le aducă: vis, stare de bine, liniște, frisoane, plenitudine, evadare, uitare, reconfort, bucurie, extaz.

Pe de altă parte, practicarea unui instrument, în cadru preocupărilor de recreere activă, este un factor de dezvoltare, element de îmbogățire a personalității, suport de creativitate.

În ceea ce privește rolul cultural al muzicii, importanța educației muzicale în dezvoltarea copilului și achiziționarea patrimoniului său cultural este dovedită. Fie că se aplică metode educative clasice, fie că se face apel la metode active, ele au meritul de a lăsa liberă acea prospețime care este, până la vârsta de 10 – 12 ani, apanajul copilăriei. Copilul este într-adevăr capabil de un contact spontan, fără învățare prealabilă, cu lumea muzicii.

Educația muzicală pune la contribuție un anumit număr de facultăți și prin aceasta favorizează dezvoltarea lor: ascute finețea auzului, obligă atenția să se fixeze, face să intervină memoria, suscită imaginația și creativitatea.

În obiectivul terapeutic propriu-zis, muzica depășește rolul său de divertisment, de îmbogățire culturală, de metodă socio- și ergoterapeutică, pentru a servi ca suport unor tehnici particulare de psihoterapie.

,,Muzica vorbește prin intermediul celui care o ascultă, ea având condensate în structurile ei gândurile și sentimentele compozitorului, potențate și explicate prin eforturile interpretului. Ea atunci când este ascultată cu atenție și când ascultătorul îi gustă comorile pe care le aduce celor neinspirați are un larg impact asupra psihicului uman. Muzica ajunge să ne comunice, să ne evoce sau să ne inducă acele trăiri sufletești al căror ecou, mult prelungit, ne face să dorim cu ardoare o nouă reîntâlnire cu această incontestabilă artă a absolutului”.

Muzica acționează cu abstracția instantanee a sunetelor înlăuntrul individului. Ea îl face pe acesta să înțeleagă mult mai bine sensul intrinsec al vieții, ca și minunile lumii, intensitatea excepției frumosului (al radicalului, al goticului, macabrului și oribilului), precum și încărcătura morală (sau amorală) conținută în mesajul ei.

Observațiile psihologice arată că zonele întunecate ale sufletului nostru se luminează atunci când ne simțim la unison și în acord deplin cu o lucrare muzicală; este ca și cum recunoaștem în noi un sunet care așteaptă acest moment, deplasându-se într-un balans continuu. Prin această recunoaștere și autocunoaștere specială ajunge audiția muzicală la o trăire plenară a recepției muzicii și la sentimente estetice, concomitent cu o bucurie profundă și atotcuprinzătoare.

Impactul psihosomatic al muzicii asupra ascultătorului se realizează cvasincron cu derularea sonoră și se manifestă în cele două planuri intercorelate: psihic și somatic.

Psihic:

Efectul catarhic (purificator față de emoțiile negative acumulate) și relaxant (în ceea ce privește acumularea oboselii).

Forță de evocare a unor trăiri anterioare însoțite de o rezonanță afectivă variabilă (importantă participare a condiționării diverșilor stimuli în cadrul experienței individului).

Sugerarea unor situații concrete sau relații în plan abstract ori a unor stări emoționale atribuite altui subiect. Depinde și de imaginația ascultătorului, pe care, însă, o stimulează și o îmbogățește.

Stimularea psihică multiplă: senzorială (inclusiv creșterea rezistenței la efort), intelectuală (mai ales ideația), volițională (efect mobilizator în diverse activități: profesională, militară etc.).

Potențarea unor procese psihice (intelectuale – pornind de la atenție și memorie – și mai ales afective) coexistente sau persistente. ,,Este cunoscută acțiunea muzicii de a amplifica o stare de bucurie (o aduce la paroxism) într-o împrejurare fericită din viața cuiva (în expresia ,,Să cânte muzica!”) sau de adâncire a unei stări de tristețe (dar și de ,,claritate interioară” – în cazul unui marș funebru)”. Referitor la inspirația intelectuală, sporită de muzică, a savanților sau oamenilor de artă, fenomenul este îndeajuns de cunoscut (cazul cel mai elocvent îl reprezintă Einstein).

Conotații erotice. În legătură cu locul sexualității în geneza fenomenelor artistice se pare că Freud a avut o viziune foarte concentrată a procesului de sublimare, ca expresia investirii unei neîmpliniri în plan sentimental/sexual în crearea unor opere artistice și chiar științifice.

Muzica – element de comunicare interumană

Muzica deschide și cimentează comunicarea interumană. Dovada cea mai elocventă este cea a audițiilor colective care ,,înfrățesc” ascultătorii, începând cu convivii entuziaști care își însoțesc bucuria colectivă de intonarea unor cântece dragi (la ruși, la români – romanțe, la germani – lieduri etc.), cunoscute de către toți, continuând cu publicul unei săli de concert, solemn dar brusc încălzit de temperatura incandescentă a muzicii interpretate ,,divin” de un solist sau dirijor remarcabil și terminând cu atmosfera de ,,infern” festiv pe care o au concertele pop –rock în care spectatorul ascultător trăiește dezlănțuirile muzicii, amplificate de ritmul amețitor de decibeli supraliminari, la unison cu interpretul dar și cu cei din jur, rezultând o adevărată familie, cu relații prelungite și după concert prin activitatea de fani ai tipului de muzică îndrăgit (ca și al anumitor interpreți).

Există melodii care exprimă sufletul unui popor și care întrunesc o adeziune generală, apropiind pe conaționali în momentul intonării lor. Cel mai concludent este imnul național (,,Deșteaptă-te române”, ,,Marseillese”), a cărui intonare înaintea unui concurs internațional, sudează pe cei prezenți între ei dar și cu protagoniștii disputei respective.

Există cântece rituale și aici ne referim în primul rând la cele legate de practica de cult religios, există colinde – același caracter dar impregnat de o notă laică ce accentuează comunicarea (ex. colindele românești de Crăciun); toate exaltă ce este mai bun în fiecare din noi și induc o stare de tentație irezistibilă de comunicare ce poate, adesea, trece peste bariere create, în timp – din diferite motive, între membrii grupului.

Emoțiile estetice produse de muzică

Ascultarea muzicii are la bază un lung și complex lanț de procese neurofiziologice a căror desfășurare în timp este, însă, cvasiinstantanee. Aceste procese, inițial acustice, sunt ,,convertite” într-o recepție complexă (după J. Eccles 1995):

senzorială: cu participarea analizatorului acustic (inclusiv ,,segmentul” lui cortical) dar cu o importanță decisivă pentru ,,urechea muzicală”;

acustică propriu – zisă: recepția sunetelor, ca atare, în ambele zone simetrice din lobii temporali;

muzicală propriu – zisă: integrarea unor calități izolate ale sunetelor dar și a unor motive și fraze muzicale, ca și a ritmurilor la nivelul emisferei cerebrale drepte, într-o zonă simetrică cu cea a centrilor vorbirii din emisfera stângă. Această zonă, ,,veritabil centru al muzicii”, este indispensabilă perceperii muzicii, sub forma ei structurală (melodie, ritm etc.);

intelectual – afectivă: având sediul în emisfera cerebrală stângă și fiind implicată în conștientizarea percepției muzicale, analiza conținutului ,,tehnic” muzical, dar și trăirea ideal-emoțională a ,,mesajului” vehiculat de muzica ascultată.

,,Participarea la aceste procese integrative este asigurată datorită conexiunilor corticale temporale cu anumite zone din lobii prefrontali ( ipoteză a lui J. Eccles) și cu sistemul limbic ( + hipotalamusul), aceste din urmă conexiuni fiind implicate în trăirea ,,corporală” a muzicii”.

Funcția comunicativă prin care creatorul se eliberează, prin operă, de tensiunea ideilor și sentimentelor și transmite receptorului un mesaj cu valențe semantice variate. Se comunicăm idei, mentalități, emoții și sentimente, atitudini, stări de spirit.

Funcția ludică scoate în relief efectul relaxant, competițional, atractiv, agreabil al muzicii. În contact cu opera de artă, receptorul își relaxează mintea agresată de cerințele vieții cotidiene, trăiește sentimentul satisfacției în contact cu plăcutul, agreabilul. Receptorul preia jocul imaginației, jocul ideilor, jocul confruntării binelui cu răul sau își creează singur universul ludic. Ambianța ludică pe care o creează perceperea și receptarea muzicii are ca efect relaxarea, plăcerea divertismentului sau solicită gândirea.

Funcția contemplativă se manifestă în situațiile de prelungire admirativă în contact cu opera de artă. Impresia senzorială și emoția plăcută sunt depășite și se ajunge la starea de meditație, de reflecție profundă, de sentiment pur. Receptorul de muzica își transferă mesajul operei în propriul registru de simțire și trăire, în planul propriei experiențe. În starea de contemplație, muzica este obiect propriu de trăire profundă, de satisfacție deplină, de desfătare spirituală.

Funcția hedonistă. Muzica este sursă a confortului fizic și sufletesc. Contactul cu muzica oferă posibilitatea trăirii incandescente, a trăirii prin simțuri și la nivel intelectual. Stările de încântare, entuziasm și extaz sunt dovada spiritualizării simțurilor și a intelectului.

Funcția de catharsis a muzicii. Receptorul este invitat să perceapă și să trăiască muzica, produsul gândirii și simțirii autorului. Importante sunt trăirile în contact cu muzica (impresii senzoriale, receptarea ideilor), dar mai cu seamă trăirile ulterioare ca efect al perceperii estetice. Muzica poate declanșa emoții, trăiri zguduitoare, poate avea efect de catharsis individualizat, colectiv și în masă (efectele spectacolelor de muzică), poate contribui la eliberarea stărilor de tensiune, a frustrărilor, la exteriorizarea stărilor de suferință; ea trebuie să producă efecte întârziate de balsam pentru suferință și stres. Muzica are și menirea de a tămădui, de a purifica, de a-l înălța pe om în sfere idealizate.

Funcția educativă. Pentru a se crea o relație de comunicare între muzică și subiectul receptor este necesară inițierea, prin educație, în sensul perceperii și trăirii mesajului muzical, al stimulării și cultivării instinctului pentru frumos. Se formează și se dezvoltă modul de a reacționa la mesajul muzical, modul de a simți și gândi. Prin educație se descătușează și se exprimă sensibilitatea pentru frumos, trăirea bucuriei muzicale, se formează capacitatea de a reacționa la valorile muzicale, se exersează judecata muzicală, se creează un sistem de raportare axiologică. Prin educație se cultivă gusturile, interesele, modul de a gândi, capacitatea de a vibra, de a intra în rezonanță cu mesajul de gândire și simțire, se construiește cultura estetică și artistică, se formează atitudini și convingeri estetice.

O valoare estetică certă, probată de istorie și de mari categorii de cunoscători și experți, poate fi ignorată sau respinsă dacă, instinctiv și intuitiv, subiectul receptor nu este capabil să reacționeze, dacă nu este pregătit, prin educație, să reacționeze și să trăiască estetic în contact cu muzica. De aceea, prin educația muzicală trebuie să se creeze deschideri ample spre valori muzicale autentice, să creeze un teren aperceptiv larg și flexibil, avantajul fiind posibilitatea unor trăiri complexe și comunicarea cu semenii prin gusturi și preferințe comune.

1.2. Efectele somato – viscerale ale muzicii

„Pornind de la cele mai banale observații și atingându-le pe cele mai pretențioase, remarcăm existența unei permanente nevoi de muzică. În mod paradoxal, zărim fenomenul chiar în acele zone unde conștiința colectivă nu sesizează nici cel mai mic impuls muzical. Asemănător cu mediul continuu vibrant în care trăim fără a-l conștientiza, ne ducem viața într-o permanentă dependență de muzică, deși în majoritatea cazurilor nu o simțim ca realitate. ”

,,Este consecința unei duble acțiuni asupra unor organe și aparate prin intermediul scoarței cerebrale (indirectă) și prin acțiunea directă a vibrațiilor sonore”.

Efectele binefăcătoare ale armoniilor sonore asupra sănătății au fost recunoscute din cele mai vechi timpuri, dar abia în secolul al XIX-lea, datorită dezvoltării cercetărilor științifice, a apărut posibilitatea de a analiza și de a măsura efectele fiziologice ale muzicii asupra respirației, ritmului cardiac și tensiunii arteriale.

Atunci s-au pus bazele muzicoterapiei, care folosește influențele sonore armonioase în scopul ameliorării sau vindecării afecțiunilor somatice și psihice.

În secolul XX, muzica s-a impus ca temă de cercetare, lumea medicală încercând să ofere rigoare și validitate științifică muzicoterapiei.

Mecanismele implicate în efectele psihosomatice ale muzicii au ca suport sistemul limbic, care constituie sediul integrării experienței psihice, transmise organelor interne prin conexiunile sale cu hipotalamusul, reglatorul activității organelor interne.

În afară de conexiunile de la nivelul hipotalamusului, Parhon și colaboratorii săi (1950) au bănuit existența unor conexiuni între calea aferentă vegetativă la nivelul substanței reticulare a bulbului.

La conferința Internațională anuală ,,Muzica pentru vindecare” din anul 2002, organizată la Universitatea Seattle, Arthur Harvey a arătat că muzica modifică neurochimia creierului, având efect asupra sistemului nervos central și periferic și asupra sistemului nervos vegetativ. De asemenea, acționează și asupra sistemului endocrin și asupra imunității.

Dar poate avea și o influență directă asupra unor organe și aparate prin acțiunea vibrațiilor sonore.

Astfel, ascultarea unor piese muzicale (de exemplu părțile lente din sonatele și simfoniile marilor compozitori Bach, Beethoven, Mozart, Debussy) determină o scădere a secreției sudoripare, tradusă printr-o diminuare a intensității curentului psihogalvanometrului (Spintge R., Droht R., 1992).

,,În timpul audiției unei piese muzicale cu ritm accelerat, cu acorduri cu caracter disonant sau a unei partituri muzicale cu tonalitate joasă care creează o atmosferă anxioasă are loc o creștere a secreției sudoripare și un reflex galvano-cutanat intens”.

O muzică excitantă în tempo rapid induce o creștere a tonusului muscular.

Influența muzicii asupra tonusului muscular este utilizată mai ales la copii cu handicap motor și la bătrânii cu sechele ale accidentelor vasculare cerebrale.

Studii recente au demonstrat că muzica de pian prin efectul său anxiolitic și deconectant, determină, înaintea intervențiilor chirurgicale, o reducere a stresului psihic preoperator și a unor parametrii fiziologici: tensiunea arterială, pulsul și frecvența respiratorie.

Cercetării recente arată că impactul somato – visceral al muzicii este mai mare în cazul pieselor muzicale cu frecvente modificări de ritm, intensitate și combinații timbrale.

,,Există date experimentale mai vechi care evidențiază efectul benefic al muzicii lui Mozart asupra bolnavilor cu hiperclorhidrie gastrică, cărora le normalizează secreția acidă”.

Mica serenadă în sol major a lui Mozart, cu caracter sublim care exprimă frumosul în aspectele sale cele mai atrăgătoare, a fost folosită în muzicoterapie la pacienții cu ulcer duodenal, cu rezultate favorabile.

În virtutea legăturilor dintre sistemul nervos și cel endocrin, toate procesele psihoneurologice declanșate de audierea muzicii se însoțesc de modificări hormonale.

Muzica influențează nivelurile de melatonină. Studiile au arătat că persoanele care studiază sau cântă muzică dorm mai bine.

Endorfinele stimulate de muzică ne ajută să ne simțim bine și ne ameliorează durerea.

Muzica techno ascultată prelungit conduce la exagerarea reacției catecolaminice generatoare de distres.

Datele prezentate confirmă și susțin importanța utilizării muzicoterapiei în domeniul medical, pentru: tratarea unor simtome psihosomatice prin reglarea proceselor fiziologice neurovegetative, ameliorarea durerilor acute sau cronice, antagonizarea distresului favorizant al patogenezei și creșterii imunității.

T. Bălan considera că finalitatea ideatică a muzicii este aceea de „a dezvolta capacitatea de a simți și înțelege în mod just ceea ce este frumos și apoi de a prelua această înțelegere în propria noastră activitate creatoare”.

Elementele de bază – melodice, armonice și ritmice ale limbajului sonor se află în relații polimorfe cu organismul uman aflat ,,în stare de funcționare”. Atât pentru cel care o interpretează, cât și pentru cel care o ascultă, muzica poate să devină un fel de medicament psihotrop, dar nu numai atât. Evoluția către o exprimare proprie trebuie cercetată la fiecare dintre ascultători în legătură cu formarea personalității lor.

Impactul muzicii asupra dezvoltării proceselor și capacităților psihice la vârsta preșcolară

„Pornind de la cele mai banale observații și atingându-le pe cele mai pretențioase, remarcăm existența unei permanente nevoi de muzică. În mod paradoxal, zărim fenomenul chiar în acele zone unde conștiința colectivă nu sesizează nici cel mai mic impuls muzical. Asemănător cu mediul continuu vibrant în care trăim fără a-l conștientiza, ne ducem viața într-o permanentă dependență de muzică, deși în majoritatea cazurilor nu o simțim ca realitate. ”

Educația estetică a preșcolarilor urmărește cultivarea capacităților de a aprecia frumosul din artă, natură, viața socială și de a contribui la crearea frumosului prin forme de manifestare specifice vârstei, contribuind astfel la formarea și desăvârșirea personalității copiilor.

Prin forme și direcții de lucru specifice ei, a constituit una din preocupările centrale ale școlii din toate timpurile, reprezentând o veche activitate pedagogică.

Având în vedere particularitățile de vârstă preșcolare cât și faptul că în această perioadă se pun bazele dezvoltării ulterioare a copilului se impune începerea realizării unei educații estetice organizate, folosindu-se metode și procedee adecvate vârstei.

Toate activitățile organizate în grădiniță au valențe estetice dar un rol deosebit revine activităților de educație muzicală. Copilăria este perioada celei mai intense dezvoltări fizice și psihice a omului. Vârsta copilăriei e aptă nu numai de educație în general dar și de educație muzicală în special.

Prin îmbinarea armonioasă a mijloacelor de realizare a educației muzicale (cântecul, jocul muzical, audiția muzicală) și folosirea mijloacelor audio – video contribuim la consolidarea cunoștințelor și a deprinderilor muzicale.

2.1 Muzica și afectivitatea

„Procesele psihice care reflectă relațiile dintre subiecți sub formă de trăiri, uneori atitudinale, poartă denumirea de procese afective.”

Afectivitatea este proprietatea individului de a simți emoții și sentimente: ansamblul proceselor, stărilor și relațiilor emoționale sau afective.

,,Afectivitatea preșcolarului cunoaște expansiune, modificări, reorganizări generate de:

pătrunderea copilului într-un mediu instituționalizat unde cunoaște persoane noi, de vârste diferite;

contradicțiile dintre dorințele copilului de a-l satisface pe adult, pe care-l iubește, apoi de autonomie și de restricțiile impuse”.

Se produc fenomene de transfer afectiv și de identificare afectivă. Copilul își transferă dragostea către educatoare cu care se și identifică, fiind pentru el, pentru o perioadă de timp, un substitut al mamei.

Preșcolaritatea este perioada dezvoltării, ca urmare a noului tip de relații, a sentimentelor superioare: morale, intelectuale, estetice.

Din categoria sentimentelor morale cel mai timpuriu este sentimentul de rușine, apoi sentimentul de mulțumire, de prietenie, tovărășie, al colectivității: Din categoria sentimentelor intelectuale se structurează sentimentul de mulțumire ce apare în legătură cu satisfacerea trebuinței de cunoaștere și sentimentul de mirare declanșat de contactul cu diferite fenomene noi. Apar și sentimentele estetice generate de contactul cu frumosul din obiecte, povestiri, muzică, mișcări, din natură.

Preșcolarul își dezvoltă și capacitatea de a-și dirija în mod conștient expresiile emoționale, acestea devenind mijloace de comunicare cu celelalte persoane.

Muzica și afectivitatea sunt considerate ca ,,părți componente”ale procesului formativ-educativ în grădinița de copii deoarece muzica educă și dezvoltă la preșcolari o serie de procese psiho-intelectuale priceperi și deprinderi precum gândirea, memoria, atenția, afectivitatea, imaginația și creativitatea. Se pare că există o relație strânsă între zonele corticale auditive, frontale și sistemul limbic, cel din urmă având rolul de a integra viața intelectuală cu cea emoțională și cea vegetativ-viscerală a organismului.

S-a constatat că sub influența timbrului, a melodiei și a armoniei muzicale, se eliberează intracerebral endorfinele, cunoscuții hormoni ai plăcerii dar și cu rol de stimulare a imunității. Așa se explică starea emotivă la auzul unei muzici care ne produce gânduri și sentimente însoțite de modificări neurovegetative și viscerale (ni se ,,taie” respirația, apar palpitațiile, ni se face pielea ,,ca de găină”, tactăm măsura cu piciorul, etc). Poate și din acest motiv se susține teoria conform căreia creierul, acel seif de informații, promovează stimulii capabili să fie prelucrați dar și anticipați.

Audițiile muzicale ne pot oferi câteva puncte de sprijin în înțelegerea legăturii dintre muzică și afectivitate. Compozitorii își lasă amprenta în structura piesei muzicale, așa încât putem deveni, în timpul audiției melancolici sau cu tonusul ridicat. În centrul trăirilor afective ale preșcolarului se află rezonanța socială a activității școlare, el reacționând printr-o variată gamă de stări afective: de plăcere, bucurie, tristețe, satisfacție sau nemulțumire față de realizările sau eșecurile sale școlare.

Un loc deosebit îl ocupă emoțiile și sentimentele. Aceste stări nu se învață, se trăiesc de câte ori intervine situația generatoare. Registrul emoțiilor este destul de extins și sunt în strânsă legătură cu situațiile concrete în care se află copilul.Tonusul emoțional accentuează sensibilitatea și receptivitatea la schimbările ce intervin în ambianța din care face parte. Viața copilului este stimulată și întreținută de modul în care sunt sau nu satisfăcute anumite trebuințe privind modul de conservare a vieții: foame, somn, sete, precum și trebuințele privind conviețuirea socială: comunicarea, ocrotirea, etc. În funcție de (ne)respectarea acestor necesități se instalează starea de confort sau disconfort.

Comparativ cu emoțiile, sentimentele sunt mai stabile, constituind un liant al personalității. De aceea, ideal ar fi dacă, procesul instructiv-educativ s-ar desfășura într-o atmosferă în care predomină emoțiile pozitive. Atât prin specificul și conținutul său, cât și prin virtuțile sale formative, muzica solicită fondul intelectual dar și cel afectiv, psihologic, implicate în declanșarea unor stări emoționale menite să pregătească preșcolarul pentru ,,vibrația” marilor probleme ale vieții.

. Bălan considera că finalitatea ideatică a muzicii este aceea de ,,a dezvolta capacitatea de a simți și înțelege în mod just ceea ce este frumos și apoi de a prelua această înțelegere în propria noastră activitate creatoare.”

Arta muzicală nu este doar un țel chemat să îmbogățească și să armonizeze conținutul vieții psihice umane, Ea antrenează în ritmul trăirii estetice întreaga ființă psiho-fizică. De aceea, ea poate fi privită ca una dintre căile de acces spre sufletul copilului, ca unul din mijloacele de infuențare și orientare a personalității sale.

Exprimarea emoțiilor și sentimentelor prin mijloacele proprii artei muzicale, receptarea afectivă a conținutului de idei și sentimente exprimat de muzică, stimularea încrederii în capacitățile proprii și valorificarea efortului și a muncii personale conturează formarea capacităților afective și atitudinale.

Profesorilor din învățământul preșcolar le revine rolul de a asigura perceperea mesajului acestei arte, conducând prin procesul educațional căutarea și descoperirea sensurilor tainice ale muzicii. Ele sunt cele care deschid porțile către înțelesul artistic adevărat prin care copiii vor putea pătrunde într-o lume ce le va îmbogăți și înfrumuseța nu doar caracterul și sufletul, ci întreaga viață.

Exprimând idei și sentimente, activitățile muzicale din grădiniță se adresează afectivității și sensibilității, care la această vârstă sunt suportul sufletesc al tuturor acțiunilor. La această vârstă, muzica antrenează întreaga ființă a preșcolarului, fiind cunoscut faptul că receptivitatea copiilor este extrem de mare. În acest fel îi putem sensibiliza, deoarece muzica îi emoționează, le dezvoltă sentimente, convingeri, exercitând o funcție social-educativă.

Prin utilizarea cântecelor, jocurilor și audițiilor muzicale, copilul poate fi mai ușor modelat și sensibilizat, făcându-l mai bun și mai apropiat de semenii săi.

2.2. Muzica și memoria

„Memoria este procesul psihic de întipărire, stocare (depozitare) și reactualizare selectivă a informațiilor.” Memoria este implicată în marile comportamente ale vieții omului: cunoaștere și învățare, înțelegere și rezolvare de probleme, inteligență și creativitate. Memoria este aceea care întipărește, conservă și reactualizează experiența anterioară a omului și a societății în care trăiește, asigurând continuitatea vieții lui psihice.

,,În perioada micii școlarități copilul este, înainte de toate, o ființă receptivă și mai puțin creatoare”.

Referindu-ne la caracteristicile memoriei, precizăm că se întâlnesc particularități ce se prelungesc din perioada anterioară: se sprijină pe concret, pe perceptibil, ceea ce face ca fixarea și păstrarea cunoștințelor să se facă mai ușor prin apelul la concretul senzorial. Memoria păstrează, mai ales, ceea ce a impresionat profund, ceea ce subliniază încărcătură afectivă a acestui proces; are caracter spontan, predominant involuntar.

Memoria este funcția psihică fundamentală care face posibilă fixarea, conservarea, recunoașterea și reproducerea fenomenelor psihice.

La vârsta de 6/7 ani, memoria are un caracter spontan, datorită dezvoltării gândirii și, mai ales, a limbajului interior, alături de memoria mecanică se dezvoltă memoria logică, alături de cea neintenționată apare cea intenționată. Aceasta din urmă se dezvoltă mai ales atunci când informațiile au semnificație pentru copil și în strânsă legătură cu sarcinile de joc.

Datorită dezvoltării progresive a limbajului, memoria începe să capete anumite caracteristice, devenind o memorie pe bază verbală. Atât în planul fixării, păstrării, recunoașterii și reproducerii acțiunilor (memorie motorie), cât și al impresiilor (memorie afectivă) și al situațiilor (amintirea), memoria preșcolarului progresează mult și se caracterizează prin creșterea trăiniciei asociațiilor, îndeosebi prin contiguitate.

Odată cu activitatea de învățare se intensifică caracterul activ al proceselor de cunoaștere și, implicit, al memoriei. Pe măsură ce răspunde sarcinilor activității școlare, memoria devine mai organizată, crește electivitatea și natura sistematizatoare a memoriei. Treptat, centrul de greutate în fixare și păstrare se mută de pe detaliile și aspectele concrete, descriptive, pe ceea ce este esențial.”

Jocul, activitatea fundamentală a preșcolarului, creează atmosfera și condițiile în care se activează capacitatea de fixare, păstrare, recunoaștere și reproducere. Fixarea și păstrarea au un larg suport afectiv. Reproducerea este mult mai dezvoltată, bazată pe amănunte și detalii. Predomină memoria involuntară, caracterizată de asociații de moment și nu comparativ-analitice. Condițiile activității în general și jocul, în special, creează necesitatea căutării și utilizării unor procedee de reproducere a încercării active de a-și aminti.

Memoria este strâns legată de interesele copilului. Conținutul ei este foarte bogat: mișcări, stări afective, imagini, cuvinte, idei. Este semnificativă creșterea intervalului de timp în care devine posibilă recunoașterea unui material după o singură percepție.

,,Nu se poate concepe ascultarea muzicii fără participarea memoriei de scurtă durată care permite influxul continuu al perceperii muzicii. Memoria de lungă durată, permite recunoașterea ulterioară a uneia sau mai multor audiții, a unei pagini muzicale sau chiar evocarea ei de către subiect”. Muzica este cea care trezește și întreține pe o durată mai mare atenția copiilor. Atenția concentrată și atenția distributivă se dezvoltă atunci când profesorul solicită copiilor și executarea unor mișcări, pași de dans concomitent cu intonarea melodiei.

Memoria se dezvoltă prin reflectarea experienței anterioare, prin fixarea, păstrarea, recunoașterea și reproducerea materialului sonor, a textului, a ideilor, a stărilor afective sau a mișcărilor asimilate. Pe baza reprezentărilor sonore și a memoriei muzicale se dezvoltă imaginația și, la acei copii cu înclinații deosebite imaginația creatoare. În strânsă interdependență cu atenția muzicală, memoria muzicală se dezvoltă prin exerciții ritmice, melodice sau ritmico-melodice, urmărindu-se formarea deprinderilor de a reproduce corect anumite fragmente muzicale, cu condiția ca materialul supus retenției să fie plăcut auzului și conform cerințelor legitime ale copiilor. Elevii înzestrați muzical pot fredona fragmente din melodia audiată, după câteva perceperi redând-o în totalitate. Este evidentă dezvoltarea mai multor calități ale memoriei: perenitatea informației sub forma cântecului, exactitatea reproducerii, promptitudinea și rapiditatea reactualizării precum și volumul memoriei.

Cu ajutorul muzicii profesorul pentru învățământ preșcolar dezvoltă următoarele tipuri de memorie: memoria imaginativă- care asigură și redă reprezentările; memoria verbal-logică, privind ideile; memoria afectivă- care permite retrăirea emoțiilor și sentimentelor și memoria motrică- care dă posibilitatea formării priceperilor și deprinderilor.

La dezvoltarea memoriei și randamentului acesteia, contribuie audițiile muzicale și materialul literar sau muzical supus memorării. Întotdeauna, trebuie să ținem cont de dispoziția copilului, de interesele lui, de condițiile și mijloacele de memorare și reproducere a materialului supus învățării.

În această perioadă memoria își accentuează treptat caracterul voluntar și conștient și se îmbogățește volumul de cunoștințe prin intermediul cărora se creează o nouă bază de motivație, de trebuințe și interese cognitive mărind ansamblul domeniilor de operare eficientă a memoriei copilului. Treptat, preșcolarii devin capabili să-și planifice memorarea unui cântecel și să se autocontroleze în timpul redării acestuia, formele logice ale memoriei bazându- se pe legăturile de sens dintre date.

Pentru memorarea unor melodii materialul ilustrativ are funcții importante – suscită interesul pentru temă, ordonează materialul, prezintă o problemă, stimulează gândirea, provoacă discuții, clarifică sau exemplifică un concept, facilitează recapitularea, etc. În cazul lecțiilor de educație muzicală, acesta se poate concretiza în scheme, reprezentări grafice, desene, imagini și alte mijloace substitutive ce prezintă realitatea sonoră în mod indirect sau asigură o prezentare inductivă a conținutului muzical prezentat.

Deosebit de utile se dovedesc ilustrațiile cântecelor, reprezentările vizuale ale direcției liniei melodice sau desenele proporționale ce sugerează în mod intuitiv duratele sonore.

În cadrul activităților de învățare, preșcolarul trebuie solicitat să depună un efort operațional mental (de gândire) și un efort acțional, de aplicare a cunoștințelor, adică să fie conștient și activ în același timp. Învățarea trebuie să fie deci, un act de trecere a cunoștințelor prin  filtrul  gândirii sale și prin eforturile proprii.

Un rol important în procesul fixării priceperilor și deprinderilor muzicale îl are exercițiul. Pe lângă formarea și consolidarea unor deprinderi, exercițiul poate realiza și alte sarcini ca: adâncirea înțelegerii cunoștințelor învățate, consolidarea cunoștințelor și deprinderilor muzicale, dezvoltarea operațiilor mintale, sporirea capacității operatorii a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, prevenirea uitării și evitarea confuziilor, dezvoltarea unor capacități și aptitudini intelectuale și muzicale, a unor calități morale, a unor trăsături de voință și de caracter.

2.3. Funcția cognitivă a muzicii

Funcția cognitivă are un puternic caracter emoțional și prin operarea cu valori artistice de certă autenticitate, vizează însușirea unor cunoștințe, priceperi, deprinderi, trăiri și sentimente muzicale în vederea dezvoltării capacităților de receptare și interpretare muzicală precum și a dezvoltării memoriei muzicale.

Funcția cognitivă ,,constă în bogata încărcătură de cunoaștere pe care o conține adevărata literatură muzicală și care are specificul ei, reflectând îndeosebi trăirile sufletești care nu pot fi surprinse în alte limbaje”.

Cunoașterea științifică și cunoașterea artistică sunt două tipuri de cunoaștere deosebite, deosebirile dintre ele trebuie conștientizate de către cadrul didactic, deoarece ele oferă argumente de prim ordin pentru proiectarea, derularea și evaluarea demersurilor educative.

Dezvoltarea capacităților cognitive se realizează prin utilizarea în interpretarea și improvizația muzicală a unor tehnici ce vizează observarea și analizarea creațiilor muzicale în vederea identificării elementelor de limbaj muzical și a operării cu criterii de apreciere valorică.

Cezar Bârzea realizează ,,specificul cunoașterii artistice”, raportată la cea științifică.

Astfel, cunoașterea științifică:

este pozitivă, căutând adevărul;

este rațională, având ca principal instrument conceptul;

este analitică, insistând asupra relațiilor dintre elemente;

este indirectă, obiectul putând lipsi;

este obiectivă și impersonală;

limbajul științific este precis și închis.

Iar cunoașterea artistică:

este sensibilă. Căutând frumosul;

este intuitivă, operând cu imagini artistice;

este sintetică, implicând relațiile afective, globale;

este directă, stimulată cu perceperea obiectului;

este reflexivă și comportă o trăire afectivă;

limbajul artistic este metaforic și are un caracter deschis, imprevizibil.

Învățământul modern ne cere să nu dopăm elevii, ci să le dezvoltăm propriile capacități. Desigur că o astfel de lecție te solicită mai mult decât dacă ai organiza audiții toata ora sau dacă ai dicta elevilor cunoștințele deja existente în manual; este concludent faptul că numai aceasta este calea de realizare a unui învățământ muzical eficient. Cunoscând aceste aspecte ale problemei în grădiniță trebuie să se cânte și să se învețe muzica și pentru a asigura dezvoltarea intelectuală a copiilor. Herbert în predarea disciplinelor artistice arăta că:"Prima condiție pe care o pune dezvoltarea culturii în țările care au atins un anumit grad de civilizație este existența unui sistem de învățământ sau de educație care își propune să întrețină sensibilitatea înnăscută a copilului, dar face din această sensibilitate chiar baza dezvoltării sale intelectuale". Astfel la grădinițele de copii din Franța, arată Anne Bustarret se cântă și se dansează zilnic, scopul acestor activități nefiind acela de a se realiza o educație muzicală propriu-zisă, ci de a se asigura dezvoltarea fizică și intelectuală a copiilor.

Cântatul – ca și vorbirea – este o manifestare fundamentală a ființei umane. Dar ca și vorbirea, el se desprinde la vârstele cele mici prin exemplul anturajului adult și în primul rând al părinților. Din păcate, ușurința și comoditatea de a produce muzica cu ajutorul aparatelor

i-a făcut pe aceștia să piardă deprinderea de a cânta, astfel că ei nu mai au cum să o transmită copiilor. Este motivul pentru care sarcina de a-i învăța pe cei mici să cânte trebuie preluată de educația în colectivități.

Un cântec frumos, se spune, este un bun educator, iar profesorul Aurel Ivășcanu are o reflecție remarcabilă pe această temă: „a cânta frumusețile patriei, oameni și fapte înseamnă a fi rezonatorul afectiv al acestor realități”. Pedagogi cu experiență au constatat că buna dispoziție obținută prin cântare, relaxarea copilului după o "cură de muzică" refac energia nervoasă printr-o formă de odihna activă. Si toate acestea au o consecință pozitivă asupra situației la învățătură în disciplinarea copiilor și în atitudinea lor generală. Mulțimea de idei și date conținute în cântec îmbogățesc copiilor volumul de cunoștințe și le prezintă lumea înconjurătoare. Deci, se vede clar că, din conținutul cântecelor cu referiri la viața plantelor, insectelor, animalelor, la anotimpuri, părinți și prieteni, din aceste prezentări directe sau metaforice, copiii învață să fie buni, generoși, corecți, curajoși, demni, iubitori de familie și țară.. Discuțiile educative pe marginea cântecelor constituie un moment foarte important în cadrul activității de învățare a unui cântec. Pe parcursul învățării cântecului, învățătorul are obligația de a întreține între elevi o puternică atmosferă afectivă dusă chiar până la emoționare, știut rolul extraordinar al emoțiilor pozitive din copilărie în dezvoltarea ulterioară a adultului. Numai așa vom contribui și noi la creșterea și educarea unui tineret cu dragoste de muncă și viață, cu un optimism și o buna dispoziție molipsitoare, în defavoarea celor blazați, lipsiți de vigoarea și elanul specific vârstei.

Aplicând în practică ceea ce am încercat sa argumentam, dezvoltăm intelectul copilului tocmai cu ceea ce avem la îndemână, mai ieftin și mai pe placul lui – jocul și cântecul, acestea fiind mijloace la care ei se angajează firesc și cu afectivitate, realizându-se astfel, pe neobservate și cu plăcere, dezideratul major al învățământului contemporan: dezvoltarea capacităților intelectuale ale copiilor.

Funcția socială a muzicii

Muzica și-a demonstrat în timp, forța de socializare și de modelare a trăsăturilor de caracter ale practicanților și auditorilor. Înființarea instituțiilor muzicale a demonstrat o fază superioară în promovarea artei cu implicații serioase în integrarea socială. Sfântul Vasile cel Mare se întreba: ,,Cum poți să dușmănești pe cel împreună cu care ai cântat psalmi?”.

Rolul de socializare al artei muzicale, pentru interpreți și ascultătorii lor, decurge și din faptul că muzica în general nu se practică în forma individuală decât în faza însușirii partiturii.

Dintre toate disciplinele școlare, muzica are cele mai puternice legături cu viața socială, furnizează acesteia elemente pentru manifestările cultural – artistice.

Cultivarea sentimentelor de respect și acceptare față de opiniile și gusturile altora, colaborarea cu colegii în cadrul activităților de educație muzicală și comunicarea sentimentelor și ideilor prin intermediul muzicii duc la formarea capacităților de relaționare interpersonală.

Capacitățile de integrare socială se realizează prin valorificarea ofertei artistice a societății și participarea la viața muzicală a societății.

Structurile interrelaționale constituite la nivelul grupului formează matricea de bază a socializării și, ideal ar fi dacă, procesul instructiv-educativ s-ar desfășura, pe cât posibil, într-o atmosferă de bună dispoziție ce favorizează formarea sentimentelor superioare, de natură intelectuală, morală și estetică.

Amplificarea interacțiunilor psihosociale, vieții și lucrului în echipă conduc la accentuarea sensibilității umane, la consolidarea unor sentimente morale de prietenie, de respect, atașament, încredere. Simultan cu apariția unor manifestări de izolare, neacceptare, se constată o accentuare a spiritului de cooperare prin trebuința de a participa la activități comune, de a constitui echipe competitive. Stimularea mecanismului coordonare–competiție constituie o preocupare importantă a profesorului, evitând exagerarea care poate conduce la apariția unor stări conflictuale, iar lipsa acestora poate ,,priva” interacțiunea psihosocială de unul dintre factorii stimulativi care o întrețin. În concluzie, sentimentul apartenenței la grup funcționează din plin la această vârstă, ei dorindu-și să facă parte dintr-un grup și să colaboreze cu membrii lui.

Capacitățile de receptare a muzicii

,,Muzica trezește în noi o întreagă lume de gânduri și emoții. Orice ființă umană reacționează cu plăcere la muzică deși în grad diferit și nu la orice fel de muzică. Există pe de o parte, o anumită calitate a muzicii care o face mai atrăgătoare și, pe de altă parte, o anumită capacitate a unui individ de rezonanță față de muzică – de la aproape toate genurile muzicale și până la numai un singur fel de muzică”.

Muzica, atunci când este ascultată cu atenție și când ascultătorul îi gustă comorile pe care ea le ascunde celor neinițiați, are un larg impact asupra psihicului uman.

Caracterul holistic (global) al acțiunii muzicii creează premisele decodificării mesajului muzical, iar mecanismele acestei recepții rămân , în mare parte, în stadiul ipotezelor.

Muzica acționează cu abstracția instantanee a sunetelor înlăuntrul individului. Ea îl face pe acesta să înțeleagă mai bine sensul intrinsec al vieții, ca și minunile lumii, intensitatea recepției frumosului, precum și încărcătura morală conținută în mesajul ei.

În fiziologie prin sunet se înțelege senzația produsă asupra organului auditiv de către vibrațiile naturale ale corpurilor impulsionate din afară pe calea undelor atmosferice. Noțiunea de sunet este, în consecință de ordin fiziologic, în natură corespunzându-i vibrațiile corpurilor elastice. Studiul fiziologic al sunetului privește efectul pe care-l produce simțul auditiv, mișcările vibratorii pătrunse în organism și modalitatea de transformare a acestora în senzație sonoră.

Mișcările vibratorii ajunse pe calea undelor sonore la urechea noastră impulsionează timpanul care, fiind și el corp elastic, vibrează la unison cu sursa sonoră. De aici, impulsurile vibratorii se transmit urechii interne unde se află fibrele ,,Corti” (cca. 25 000 la număr), un fel de filamente microscopice, terminații ale nervului acustic, care vor transmite fenomenul spre zona auditivă a sistemului nervos (spre creier), unde se localizează senzația de sunet ca proces al conștiinței noastre.

La nivelul creierului, au loc procese complexe de analiză și comparare a unui sunet cu altul, sau chiar cu fenomene de altă natură. Capacitatea omului de a sesiza, compara și înțelege lumea nesfârșită a sunetelor – a combinațiilor și formelor complexe pe care acestea le primesc în opera de artă – formează ceea ce numim auz muzical.

Se numește domeniu sau câmp de audibilitate totalitatea sunetelor ce pot fi percepute de aparatul auditiv al omului. În știință, acest domeniu mai poartă numele de spectru – audio. Limitele pe baza cărora se stabilește câmpul sonor auditiv se referă la trei dintre parametrii naturali ai sistemului: înălțime, durată și intensitate.

Câmpul sonor perceptibil de către urechea omului, din punct de vedere al înălțimilor, se cuprinde între sunetul cel mai grav având 16 Hz (Do – 2 din contraoctavă) și cel mai acut aproximativ 20 000 Hz. Aceste limite (minima și maxima frecvențelor audibile) variază însă de la un individ la altul și chiar de la același individ în raport cu vârsta, capacitatea auditivă a omului scăzând pe măsură ce înaintează în vârstă.

Un sunet se consideră muzical dacă are frecvența (înălțimea) determinabilă, adică la o înălțime precisă, fiind efectul vibrațiilor repezi și periodice (isocrone) ale corpurilor sonore.

Un sunet se consideră zgomot în cazul în care nu are înălțimea precisă, fiind efectul vibrațiilor neuniforme și periodice (neomogene).

Muzica folosește – în principal – sunete cu înălțimi precise (muzicale), dar, pentru anumite efecte și imagini artistice, utilizează expresiv și zgomotele, în care scop și-a făurit și instrumente speciale (instrumente de percuție neacordabile).

În contact cu facultățile auditive ale omului, calitățile fizice (naturale) ale vibrațiilor se transformă în proprietăți (mărimi) fiziologice, după cum urmează:

frecvența vibrațiilor se percepe auditiv ca înălțime sonoră;

continuitatea în timp a vibrațiilor se percepe auditiv ca durată;

amplitudinea vibrațiilor se percepe auditiv ca intensitate;

forma spectrală a vibrațiilor (compoziția în armonice) se percepe auditiv ca timbru;

Aceste patru proprietăți naturale determină, deci, pe plan fiziologic, ceea ce numim și percepem obișnuit, ca sunet muzical.

Datorită înălțimii, un sunet oarecare ne apare mai acut sau mai grav față de alte sunete, de aceea, înălțimea este criteriul principal de organizare și folosire a spațiului sonor pe plan intonațional. Din punct de vedere muzical, înălțimea stă la baza evoluției și dezvoltării artei sunetelor, din jocul variat de înălțimi sonore rezultând în muzică cele trei principale forme ale expresiei intonaționale: melodia, armonia și polifonia.

Melodia – mijlocul primordial de expresie al artei sonore – se compune din succesiuni de sunete de diferite înălțimi, dispuse într-o ordine succesivă (diacronică).

Armonia – se compune, de asemenea, din sunete de înălțimi diferite, dar dispune într-o ordine sincronică de realizare (suprapunerii de acorduri).

Polifonia – arta îmbinării și suprapunerii mai multor melodii – folosește, de asemenea, înălțimi sonore, în ambele sensuri ale realizării artistice: linii melodice (plan orizontal) și suprapuneri acordice (plan vertical). De altfel, toate sistemele muzicale intonaționale melodice, armonice și polifonice – începând cu cele simple și primitive până la cele complexe utilizate în creația contemporană – pleacă de la condițiile fiziologice ale perceperii înălțimii sunetelor și de la organizarea artistică a materialului sonor după acest criteriu.

Originea tuturor sistemelor intonaționale rezidă, așadar, în posibilitatea fiziologică a omului de a percepe complexul de sunete de diferite înălțimi și de a le conferi – prin mijlocirea muzicii – un sens estetico – emoțional bine definit.

Ca dimensiune de ordin muzical durata reprezintă axa pe care evoluează și se desfășoară în timp toate componentele muzicii, ea fiind elementul care configurează ritmul, factorul de impuls, de mișcare și propulsie al întregii arte sonore. Variatele posibilități de combinare a duratelor muzicale exprimate prin valori auditive (sunete) și neauditive (pauze) duc la conturarea ritmului în forme structurale infinite: de la ritmurile simple primare, până la cele mai complexe, așa cum se prezintă în creația contemporană.

Prin intensitate sonoră – în sens fiziologic – se înțelege senzația pe care o produce asupra organului nostru auditiv amplitudinea (volumul vibrației).

Cu cât presiunea acustică – în speță amplitudinea vibrațiilor – este mai mare, cu atât crește și intensitatea sunetului rezultat și viceversa: cu cât presiunea acustică este mai mică, în aceeași măsură intensitatea sunetului descrește.

,,Limbajul muzical este unicul mijloc prin care se conferă intensității sonore sensuri și valențe expresive, emoționale, ce vin să se adauge celor obținute pe plan intonațional și ritmic”.

Muzica audiată are ca element constant structura ei inițială, modelată de natura interpretării și de condițiile de audiție.

Urechea este un element ,,vital” , în special, datorită particularităților favorizante pentru aprecierea înălțimii unui sunet, recunoașterea notelor. Ea reprezintă și unul dintre punctele de impact somatic negativ al muzicii, în cazul hipoacuziei apărute la tinerii care ascultă muzică foarte bogată în decibeli.

Psihicul este elementul central în recepția muzicii, ,,bazându-se” pe prelucrarea la nivelul creierului a informațiilor transmise corect, deformat sau excelent de către ureche, iar procesele mantale sunt de o varietate extremă începând cu reprezentări, de regulă complexe (evocări dar și construcții imaginare), preponderent vizuale și cuplate cu procesele afective. Urmează procesele ideațional-afective extrem de variate, de la senzația de plăcere extremă prezentă și până la evocarea unor stări afective caleidoscopice sau ,,fixe”, dominante (tristețe, elan, duioșie etc.). În esență, procesele mentale generate de muzică au un grad înalt de stabilitate, datorită structurii mentale și biografiei – ambele fixate, alături de influențele educaționale, în personalitatea subiectului – însă condițiile conjuncturale de ascultare a muzicii, de la dispoziția de moment și până la locul audiției, interesul pentru muzica respectivă etc. creează o variabilitate a ,,rezultantei psihologice” a ascultării muzicii.

Soma (corpul) este afectată prin transmiterea psihosomatică a efectelor psihologice ale muzicii prin intermediul releelor cortico-subcortico-neurovegetative și a hormonilor și , prin aceasta, muzica produce modificări cu caracter reglator asupra organelor și aparatelor (atenuarea unor funcții cu rol nociv și stimularea altora benefice). Procesele de retroaferentație somato – psihice – fenomene de feedback prezentate în timpul ascultării muzicii capătă o importanță uriașă în cazul execuției muzicale deoarece prin informațiile auditive-tactile kinestezice și balansul provenit de la corp-instrument-auz-creier-corp se poate regla apăsarea clapelor pianului sau a corzilor viorii etc.

,,Muzica vorbește prin intermediul psihicului celui care o ascultă, ea având condensate în structurile ei gândurile și sentimentele compozitorului (mesajul muzical), potențate și explicitate prin eforturile interpretului”. Acest mesaj – voluntar (transmis într-o formă precisă de autor) sau involuntar (imaginat de autor), prezintă aspecte codificate, conform cu legile muzicii, pe care ascultătorul pentru a găsi sensuri muzicii ascultate se poate sprijini pe anumite analogii referitoare la raporturile complexe dintre sunete și cele dintre obiectele și fenomenele pe care el le-a sedimentat – cu ajutorul gândirii și muzicii – la nivelul explicației sale trăite. Astfel, pe baza izomorfismului (,,aceeași formă”) există profunde analogii între structura gândiri verbale și structura gândirii muzicale. Punctul de pornire al decodificării îl reprezintă procesul memoriei auditive care permite recunoașterea și retrăirea elementelor limbajului muzical (conceput și elaborat de compozitor) de o manieră proprie ascultătorului (conform cu gândirea sa verbală).

Izomorfismul dintre muzică și gândire poate avea la bază analogii simple din domeniul senzorial perceptiv așa cum este cel ca permite identificarea sau evocarea unor zgomote din natură considerate Menuhin drept materie primă pentru crearea muzicii. Arta sunetelor muzicale tălmăcește forme și culori, senzații, impresii, emoții și sentimente, pasiuni gânduri. Vibrații muzicale ritmice, melodice cu care omul, animalul și planta intră în rezonanță, vin din univers, din natură (freamătul pădurii, susurul izvoarelor, sunetele și cântecele emise de viețuitoare), din vorbirea umană, din arta sunetelor creată de om. Captarea și trăirea muzicalității este o trebuință esențială a vieții, în general, a vieții umane ,în special. Între om și sursa muzicală se creează o comuniune, o dependență necesară confortului biologic și psihic datorită vibrațiilor. Armonia ritmică și melodică a muzicii se transferă, în actul perceperii și trăirii, în intimitatea sufletului. Captarea și trăirea muzicalității din natură și din artă depinde de disponibilitatea instinctivă și de structurile psihomentale, afective și atitudinale dobândite prin instruire și educație.

Muzica este forma de activitate umană creatoare, obiectivată în structuri (opere) menite să comunice mesaje de idei și sentimente, să transmită, prin limbaje, mijloace și tehnici specifice, stări de spirit în actul de receptare. În cele mai multe teorii și concepții estetice , muzica se află într-un izomorfism cu frumosul. Prin sunete, ritm și melodicitate, cuvinte, etc. muzica oglindește o realitate obiectiv – subiectivă. Ea exprimă în variate forme comportamentul sensibil uman, intelectiv al creatorului, moduri specifice de a vedea, a simți ,gândi. Receptarea muzicii are loc la nivel mental, ideatic, verbal-logic. Funcția cognitivă oferă posibilitatea cunoașterii operelor de artă cu reale virtuți estetice. Operele muzicale constituie izvoare de cunoaștere a idealurilor de viață, a modelelor morale, a vieții și activității personalităților.

CAPITOLUL II.

AUDIȚIILE MUZICALE ÎN CONTEXTUL PROCESULUI EDUCATIV

MUZICAL DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Criterii de selecție a lucrărilor muzicale destinate audierii

„În epoca actuală, ascultătorul, decis să se bucure de virtuțile muzicii, este invitat prin diversitatea programului de radio sau a concertelor ,,pe viu” dar și prin disponibilitățile sofisticate la care poate avea acces (combine muzicale, de exemplu) să audieze o anume muzică conform cu preferințele sale. În alte situații ascultătorul este obligat să ,,suporte” o anume muzică”.

Conținutul pieselor muzicale destinate audiției trebuie să fie atrăgător, valoros și accesibil, după criteriul dezvoltării treptate a ambitusului vocii, a auzului, a atenției, a simțului ritmic și melodic, să îmbine teoria cu practica, să fie selecționat în conformitate cu particularitățile de vârstă ale copiilor, să fie accesibil dar și pentru plăcerea de a cânta, astfel încât să trezească puternice trăiri în planul afectiv al copiilor.

Accesibilitatea, se referă pe de o parte, la posibilitatea copiilor de a recepta mesajul muzical transmis de compozitor prin intermediul creației audiate, iar pe de altă parte, la posibilitatea acestora de a interpreta creațiile muzicale integral sau pe fragmente. Profesorul va crea acele contradicții optime dintre cunoscut și necunoscut, dintre ușor și greu, dintre concret și abstract astfel încât să-i incite pe copii la interogație și cercetare, la implicarea activă în actul de învățare.

Respectarea particularităților individuale este un alt criteriu de selecție a pieselor muzicale destinate audiției. Fiecare copil este o individualitate irepetabilă care necesită un tratament individualizat. Nivelul diferențiat al capacităților muzicale de exprimare și receptare a muzicii, de cunoaștere și utilizare a elementelor de limbaj muzical, a diferențelor existente în planul sensibilității trebuie valorificat cu atenție în selectarea pieselor muzicale audiate.

Tratarea individuală, „implică răspundere și grijă pentru ca toți copiii să atingă un nivel corespunzător de instrucție și educație. Ea solicită, totodată, o profundă cunoaștere a elevilor și mult tact pedagogic pentru asigurarea unor condiții favorabile de manifestare pentru toți elevii.”

Teoria muzicală trebuie să vină în sprijinul activităților muzicale destinate audiției oferindu-i eficiență și fundamentând-o științific deoarece aceasta „oferă cadrul favorabil pentru dezvoltarea auzului muzical, a vocii, a ambitusului, a memoriei muzicale, a simțului ritmic și armonic, a sensibilității muzicale și a capacității de receptare a muzicii. Prin intermediul ei se formează deprinderile de asculta, cânta și audia, de a percepe, recunoaște si reproduce, de a sesiza și analiza anumite elemente, de a-și apropia lumea minunată a muzicii prin interpretare sau prin audiere.”

Piesele muzicale destinate audiției trebuie selecționate astfel încât ordonarea logică a conținuturilor să fie în așa fel ca tot ce se transmite, la un moment dat, să aibă legătură cu ceea ce s-a însușit până în momentul respectiv. Ordonarea conținuturilor trebuie să se realizeze printr-un demers concentric (în spirală) ce presupune reluarea conținuturilor în plan superior, cu adăugarea de noi semnificații ce pot fi asimilate la vârsta preșcolară. Pregătirea condițiilor psihologice și a fondului aperceptiv pentru însușirea noilor cunoștințe constituie o cerință de mare importanță.

Selecția repertoriului de cântece și audiții trebuie să se reflecte prin realizarea unei continuități în planul dezvoltării capacităților interpretative și de audiere a copiilor.

Sistematizarea și continuitatea logică, științifică și pedagogică a conținuturilor elimină situațiile de transmitere a unor cunoștințe muzicale fragmentate, izolate, dezordonate, incoerente care pot diminua foarte mult calitatea și performanțele învățării.

Piesele muzicale audiate trebuie să respecte și principiul intuiției, deoarece dezvoltarea capacităților de receptare a muzicii se realizează prin tratarea noilor probleme teoretice pornind de la exemple concrete, prin participarea activă a copiilor la învățare, prin stabilirea unor sarcini ce solicită analiza, observarea și identificarea acestora și prin folosirea rațională a materialului didactic ilustrativ. Materialul ilustrativ are funcții importante. El suscită interesul copiilor pentru temă, prezintă o problemă, stimulează gândirea, provoacă discuții, clarifică sau exemplifică un concept, facilitează recapitularea, etc..

Piesele muzicale audiate trebuie selectate și în funcție de valorile validate de o anumită tradiție culturală, națională sau universală. Numai în acest mod se formează gustul estetic care permite copiilor să abordeze selectiv creațiile muzicale ce urmează a fi audiate. Materialul muzical va debuta cu piese simple din punct de vedere ritmic, cu pătrimi, doimi, optimi și pauzele acestora, iar ca ambitus se preferă cvinta, progresiv, până la octavă – gama Do major. Nu trebuie omise nici preocupările de ordin psihic, deoarece jocul și cântecul sunt foarte importante pentru copii. Pe lângă scopul instructiv-educativ piesele muzicale selectate, trebuie să poată fi integrate în viața lor, ca un bun câștigat, temele vizând atât cotidianul cât și mediul ambiental: mediul familial, cu animale și plante, meseriile, cântecele cu onomatopee, preocupările curente, Colinde, fragmente din operele reprezentative ale compozitorilor cunoscuți, totul ,,contribuind la îmbogățirea vieții spirituale, aducând bucurie și satisfacție”.

Pentru realizarea obiectivelor prevăzute în Curriculul este nevoie de aparatură adecvată ( casetofon, CD- player, combină muzicală, pian, alte instrumente sau jucării muzicale, casete, cd-uri, planșe cu imagini din diferite povești, povestiri, lecturi literare, istorice și muzicale, retroproiector, computer, laptop). Chiar și-n lipsa multor astfel de mijloace materiale, pentru realizarea unei activități muzicale trebuie să încercăm realizarea unui cadru optim, iar ajutorul solicitat preșcolarilor va dinamiza atmosfera lecției. În acest sens se vor alege cu multă atenție lucrări din diferite genuri muzicale și incluse repertoriului de audiat, respectând atât cerințele educative cât și cele psiho-fizice ale preșcolarului, căruia trebuie să-i determinăm și să-i menținem dorința de a participa la activitățile muzicale prin audiție, cânt și joc.

Antrenarea copiilor în eforturi de gândire în procesul învățării și al cunoașterii, înțelegerea obiectivelor învățării, a importanței activității desfășurate ajută la realizarea învățării active și conștiente.

Genurile muzicale incluse în repertoriul audiat

Principalele genuri muzicale contemporane europene sunt reprezentate de: muzica religioasă, muzica simfonică, muzica instrumentală și de cameră, muzica de operă, muzica populară, muzica ușoară, muzica de jazz, muzica de operetă, muzica însoțită de imagini filmate.

Repertoriul destinat audiției trebuie să cuprindă piese cât mai variate. Se va opta pentru acele lucrări sau prelucrări accesibile ce pot lărgi orizontul muzical al elevilor și, în poemele simfonice, simfoniile, concertele și rapsodiile. Din multitudinea pieselor muzicale destinate audiției cele mai cunoscute sunt:

Cântecele pentru copii – Dormi copile – D.D. Stancu; Cântec de leagăn – J Brahms; Cântec de leagăn – W.A. Mozart.

Cântece patriotice – Pe-al nostru steag – C. Porumbescu; Pui de lei – G. Brătianu; Tricolorul – C. Porumbescu; Marșul lui Tudor – din repertoriul Tudor Vladimirescu – Gh. Dumitrescu; Marșul lui Iancu – T Popovici; Limba noastră – Al. Cristea; Imn Păcii – G. F. Hondel.

Cântece și jocuri populare românești – Are mama fată mare – N. Oancea; Sârba pe loc – Gh. Danja s.a.

Melodii populare vechi

Melodii de muzică folk

Melodii de muzică ușoară

Muzică instrumentală – Rapsodia I – G. Enescu – fragmente; Balada – C. Porumbescu – partea I; Valsuri – Fr. Chopin; Mica serenadă – W. A. Mozart; Fur Elise – L. Van Bethoven.

Piese corale (altele) – Revedere – D. G. Kiriac; Păstrăvul – Fr. Schubert; Corul Vânătorilor – din opera Freischutz – C. M. Van Weber.

Recunoașterea cântecelor sau fragmentelor muzicale, după auz, este posibilă după repetarea acestora, urmărind recunoașterea instrumentelor muzicale, a titlului piesei și a mesajului transmis de acestea, precum și unele procese psihice implicate. Ideal ar fi ca elevii să intervină, dirijat, cu jucării, obiecte sonore și chiar instrumente muzicale, în funcție de temă, dacă este cazul, se poate se face o sumară prezentare a conținutului de idei înaintea audiției și o scurtă conversație rezumativă la finalul acesteia.

2.1. Muzica clasică

Ca perioadă din istoria muzicii europene, clasicismul muzical a fost periodizat în intervalul cuprins dintre a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea.Muzica clasică poate fi prezentată ca un corolar al acumulărilor privind expresia, limbajul creațiilor, proporția, diversitatea și claritatea conținutului concentrate în forma muzicală, în munca tematică și armonică. Altfel spus, muzica clasică ,,este caracterizată printr-o anumită arhitectură, o anumită construcție din care răzbate echilibrul perfect, precum și prin tonalismul definit cu deplin contur, folosit acum ca un purtător al ideilor pline de vigoare, înălțătoare.”

Acest gen muzical rămâne ,,baza” materialului sonor folosit la orele de educație muzicală. Marea parte a pieselor sunt prelucrări ale operelor muzicale( în special de percuție, care îmbogățesc sonor atmosfera orei de educație muzicală. În acest fel se poate spune că receptarea melodiei și mesajului se realizează mai bine prin marcarea timpilor sau a ritmului. Memoria muzicală este solicitată din plin iar randamentul sporit este dat de implicarea atenției auditive prin alternarea exercițiilor practice cu jocuri muzicale diverse care, la rândul lor, contribuie la formarea gândirii și imaginației muzicale: De-a instrumentele, De-a sunetul principal, De-a dictatul, În lanț, etc. La fel de agreat și accesibil oricărui colectiv de elevi, este acompaniamentul corporal, prin bătăi din palme sau picioare.

2.1.1. Muzica vocală

Începuturile acestui gen muzical se conturează încă din perioada medievală prin cântecele distractive, de petrecere. Până la începutul secolului XX, cea mai mare parte a lucrărilor corale au avut bază religioasă. Începând cu secolul al XX-lea, după două secole de vals, se dezvoltă alte ,,ramuri” ale acestui gen: muzica de dans: tango, samba, cha-cha, rock, disco; muzica de ascultat – cu melodii simple, ușor de fredonat, tematica fiind cu precădere de dragoste. Muzica vocală este destinată vocilor soliste, cu sau fără acompaniament (de regulă la pian) și este cea mai veche formă muzicală, pentru că cel mai vechi ,,instrument” este vocea umană. ,,Vocea umană – ca instrument muzical este cel mai fidel mesager al ideilor și sentimentelor vehiculate de muzică și această afirmație este valabilă, chiar dacă intonarea unei melodii vocale nu este însoțită de cuvinte. Cu atât mai mult, un cântec în care cuvintele sunt punctate de melodie – exprimând cu precizie sensurile dorite de compozitor – este recepționat de ascultător într-un mod ce constituie rezultanta factorului ideațional, afectiv și estetic”

Orice compozitor a scris ceva care să implice vocea umană. În forma ei cea mai simplă, muzica vocală este formată dintr-o linie monodică, ce definește originea muzicii corale fără acompaniament și, încă de la începuturi, a avut un conținut profund umanist dezvoltat în balade, motete, misse și mai ales madrigale cu ritmuri simple, armonioase, sugestive, într-o simbioză deosebită cu opera și opereta. Reprezentative, prin accesibilitate, sunt: Bărbierul din Sevilla, de Rossini, Romeo și Julieta, de P. Ceaikovski, Carnavalul, de Schumann, I vaghi fiori, de Liviu Comes, inclus repertoriului renumitului nostru ansamblu Madrigal. Aceste piese muzicale vin în ajutorul cultivării sensibilității, a imaginației și a fanteziei muzicale, prin teme muzicale inspirate de un text, de regulă literar, prelucrate în forme adecvate nivelului de înțelegere al elevilor. Interpretarea cântărețului de operă precum și intervenția unor instrumente, pot sugera ascultătorului idei și imagini ,,codificate” de compozitor. Acestea ar putea fi ,,traduse “de ascultător, imaginându-și natura mesajului transmis de muzica audiată, desenând sau compunând scurte texte literare. Întregul proces de educație muzicală se bazează pe cântarea vocală. Pentru realizarea acestei activități fiind necesar să se creeze o atmosferă de liniște și calm, care să determine elevii către ascultare, cu stimuli spre redare vocală a piesei audiate. Muzica vocală are repertorii diferite pentru copii și adulți, conform ambitusului vocal și al particularităților de vârstă. Pentru redarea corectă a materialului sonor audiat trebuie respectate cerințele de cânt: poziția corectă în timpul cântării, exerciții de cultură vocală.

2.1.2. Muzica instrumentală

Ca și cântarea vocală, cea instrumentală își are ,,izvorul” încă din antichitate, dezvoltându-se permanent din dorința omului de a se perfecționa și de a-și exterioriza trăirile, sentimentele de bucurie sau tristețe. Cercetările în domeniu au dovedit faptul că instrumentul muzical sau jucăria muzicală-constituie un valoros mijloc de stimulare și muzicalizare a tuturor școlarilor și preșcolarilor, inclusiv a celor mai puțin dotați din punct de vedere muzical. Acest gen muzical oferă un vast câmp de activitate artistică, la care pot participa toți copiii și poate fi considerat chiar un mijloc de a-i stimula și pe cei timizi. În plus, prin varietatea desfășurării acestui gen de activitate, se îmbogățește atât forma cât și conținutul activităților, oferind variate posibilități de exprimare a elementelor de limbaj muzical. Cântarea instrumentală constituie și un important mijloc de conștientizare a tuturor elementelor muzicale de natură ritmică, melodică și armonică la care trebuie să adăugăm și aspectul de spectacol, copiii simțindu-se admirați, apreciați, importanți, mici vedete. Fără a ne propune practicarea cântării instrumentale, ca scop în sine, ci doar ca mijloc de însușire conștientă a elementelor de limbaj muzical, copiii sunt antrenați într-un mod plăcut și creator. Pentru acompaniamente se pot folosi xilofonul, trianglul, clopoțeii, tobițele și orga sau pianul.

Muzica vocal-instrumentală

Reprezintă simbioza perfectă a două genuri muzicale și are efect benefic în dezvoltarea armonioasă și echilibrată a copiilor. În același timp, solicitările din partea preșcolarilor pentru activitățile muzicale sunt pozitive deoarece ne ajută să orientăm preferințele și atitudinile lor spre muzica de valoare. Dintre piesele aparținând acestui gen muzical amintim opera, oratoriul, liedul. Cântarea vocală este acompaniată de unul sau mai multe instrumente, de taraf sau orchestră. Putem aminti corul acompaniat de pian, cântăreții de muzică ușoară sau populară acompaniați de orchestră sau taraf; cântăreții de muzică rock, folk, jazz, toți acompaniați de formații sau de un instrument (chitară, tobe, saxofon, flaut, pian, vioară, orgă). Audiind astfel de piese elevii au mari posibilități de orientare spre un anumit gen sau altul.

Muzica programatică

Acest gen muzical vine în ajutorul cultivării sensibilității, a imaginației și a fanteziei muzicale și dezvoltarea ei a cunoscut mai multe etape, începând cu anii 1950, odată cu apariția generatoarelor de sunete electronice, de semnale cu sunete sintetice. Creația muzicii de gen presupune structuri de baze fixe, în funcție de înălțime, durată și intensitate. Dezvoltarea tehnicii audio-video a permis crearea de noi forme de instrumentalizare a muzicii care dau formalismul compoziției, lucrările fiind subordonate informaticii. Partiturile apar ca niște grafice, alcătuite pe hârtie milimetrică, descifrarea solicitând multă muncă. Liviu Dandara (1933-1991) a fost unul dintre compozitorii pieselor acestui gen muzical: ,,Timpul suspendat”(1971), ,,Timpul care arată nordul”(1980).

Muzica populară

Lăsată ,,pe dinafară” de către celelalte genuri muzicale ,,emancipate” și tratată cu superioritate de către acestea în cursul evoluției muzicii, muzica populară s-a dezvoltat pe baza principiilor ce au generat sedimentarea ,,înțelepciunii populare”(folclorului) de-a lungul secolelor.

Un loc important în educația muzicală îl ocupă muzica populară care a evoluat de-a lungul timpului conturându-și prin creațiile folclorice principalele caracteristici legate de anonimat, colectivitate și oralitate. Dintre genurile de factură populară au fost selectate pentru studiu cântecul de leagăn, folclorul copiilor, cântecul propriu-zis, cântecul de joc și melodiile instrumentale de joc. Tradițiile folclorice ale copiilor pot constitui, mai ales în mediul rural, primii pași spre cunoașterea muzicii. Textele și melodiile respectă particularitățile de vârstă. Cele mai multe creații sunt însoțite de mimică și gestică. Cel mai adesea jocurile copiilor sunt însoțite de cântece, ,,Unele dintre acestea sunt create chiar de ei.”. Tematica este diversă: natura, dragostea, bucuria sau tristețea, iar melodia este simplă, accesibilă preșcolarilor. Din materialul muzical de acest gen amintim: ,,Cucule, pasăre sură”; ,,Fata de păstor”; ,,Povestea unui ciobănaș”, precum și jocuri și/ sau dansuri populare însoțite sau nu de strigături : Alunelul, Pandelașul, Brașoveanca, Șchioapa etc. Accesibile rămân și piesele care descriu momente din viața omului, elemente din natură sau sentimente: ,, Bade, pălărie nouă; Hai, Dunărea mea; Așa-i românul, etc.

Muzica ușoară

Muzica ușoară este constituită dintr-o variată gamă de genuri (rock, folk, disco, tehno, etc., alături de ,,clasicele” tangouri, valsuri sau șansonete, etc.), trăsăturile de bază ale acestei muzici sunt accesibilitatea (…ușoară), larga răspândire ( atractivitatea maximă – la nivelul tuturor vârstelor) și asocierea frecventă a mișcării în cursul execuției (caracterul dansant).

Cuprinde lucrări pentru voce și acompaniament și are caracter de divertisment prin text și melodie. Începuturile acestui gen muzical se profilează încă din perioada medievală prin cântece distractive și de petrecere. Dezvoltându-se de-a lungul timpului, acest gen muzical s-a împărțit în muzica de dans și muzica de ascultat. Tematica acestor cântece este diversă dar predomină cântecele de dragoste. Pentru repertoriul copiilor sunt alese piese accesibile precum: Flori pentru mama; La casa cu flori, Sus în deal…, Trecea fanfara militară, etc.

Muzica însoțită de imagini filmate

Încă de la începuturile filmului mut, autorii acestor creații pe peliculă au simțit nevoia de a înlocui liniștea nefirească ce ,,însoțea” o acțiune adeseori palpitantă, prin asocierea unui acompaniament muzical capabil să sublinieze elementele esențiale ale întânmplărilor de pe ecran.

Odată cu apariția filmului vorbit – cu complexitatea sonoră – muzica a putut să ocupe un rol și mai complex, făcând parte din acțiune – putând să înlocuiască începutul sau sfârșitul unei scene filmate prin marea ei forță de sugestie – dar, mai ales, permițând anticiparea unei situații sau sublinierea unor emoții ale personajelor.

Acest gen muzical are o influență deosebită asupra psihicului micuților, aceștia operând cel mai bine cu concretul, imaginile contribuind la înțelegerea mai bună a mesajului ce se dorește transmis, copilul făcând corelările aproape instantaneu, intuind următoarea secvență sau acțiune. În acest sens avem basmele sau poveștile muzicale: Ursul păcălit de vulpe; Scufița Roșie, Punguța cu doi bani- piese muzicale ce dau posibilitatea evidențierii, la unii preșcolari, a calităților actoricești prin dramatizarea cântată a pieselor. Un efect deosebit îl au decorurile, cu atât mai mult dacă la realizarea lor participă și preșcolarii în activitățile de abilități practice, stimulând și dezvoltarea simțului estetic. Prezentând genurile muzicale implicate în audițiile muzicale am menționat succint și câteva metode de realizare a audiției propriu-zise. Pentru că urmărește formarea capacității de a audia conștient lucrări muzicale, de a analiza, a observa și de a înțelege anumite elemente de limbaj muzical, în urma familiarizării și memorării repertoriuului propus. Audiția este considerată o activitate complexă prin intermediul căreia preșcolarii iau contact cu arta sunetelor. Perseverența, ca urmare a continuității dar și îmbogățirea calitativ-progresivă a materialului muzical audiat, poate conduce la receptarea unor lucrări vocale și instrumentale mai dezvoltate ca: fragmente din opere și operete, menuete, suite instrumentale, sonate și chiar simfonii. Valoarea artistică și educativă a pieselor audiate condiționează menținerea atenției și interesul preșcolarilor pentru acest tip de activitate. În același timp copilul reușește , ,,să observe, să compare, să recunoască, să indentifice, să extrapoleze și să generalizeze criterii de judecată estetică, să-și dezvolte percepția muzicală și să le servească drept argumente pentru participarea la manifestări artistice autentice.”

CAPITOLUL III

MODELUL PEDAGOGIC DE DEZVOLTARE A CAPACITĂȚILOR DE RECEPTARE A MUZICII PRIN INTERMEDIUL AUDIȚIILOR MUZICALE

Rolul cercetării pedagogice în îmbunătățirea calitativă a procesului educativ-muzical

Cercetarea pedagogică are ca obiect propriu de studiu acțiuni sau fapte pedagogice care, sunt dominante, provocate, orientate, modificate sau după caz suprimate, în cadrul cercetării.

Aceasta “este o strategie întreprinsă în vederea surprinderii unor relații inedite între componentele acțiunii educaționale și a desprinderii unor soluții și variante optime în desfășurarea sa ulterioară. Cercetarea pedagogică conduce în mod inevitabil la descoperirea și redescoperirea unor manifestări și interacțiuni proprii educației și sugerează reguli în vederea creșterii randamentului său.”

Importanța cercetării pedagogice este majoră atât pentru planul teoretic al educației – cunoașterea, interpretarea micilor și marilor probleme ale educației, cât și pentru cel practic – orientarea, optimizarea, inovarea, reforma practicilor educative. Putem spune că între cercetarea pedagogică și practica educațională se stabilește o relație de complementaritate, în sensul că cercetarea pedagogică poate constitui un autentic factor de reglare, autoreglare și optimizare a sistemului de învățământ și un factor de promovare a progresului în general în educație.

În sens restrâns, cercetarea pedagogică tinde spre o explicație și o înțelegere normativă a acțiunii de educație. Ea urmărește definirea și argumentarea legilor și principiile care ordonează acțiunea de proiectare și de realizare a educației la nivel de sistem și de proces.

Provine din latinescul ,,circitare”, adică ,,a da târcoale și se referă la ,,căutare”, în contextul nostru la căutarea unei soluții de îmbunătățire a unui fapt sau fenomen. Din punct de vedere metodologic, cercetarea pedagogică ,,este o acțiune de observare și investigare, pe baza căreia cunoaștem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educațional”.

Metodologia cercetării include: metodele pentru ,,recoltarea’’ faptelor, a demersului logic  și a colectivului sau lotul experimental.

În general se practică două tipuri de cercetare: observațională (neexperimentală), care are de regulă ca subiect însuși observatorul, valoarea cercetării fiind predominant descriptivă, demersul inductiv, iar gradul de obiectivitate este redus ,,Deoarece valoarea empirică nu reușește să pătrundă în profunzimile fenomenului, aria ei de aplicabilitate fiind restrânsă”. Acest fapt se petrece deoarece experimentatorul își propune analiza diferitelor sale activități pe baza cărora să desprindă concluzii de natură pedagogică.

Al doilea tip de cercetare este experimentală și declanșează acțiuni educaționale originale, rezultatele fiind înregistrate și prelucrate pentru a demonstra eficiența lor educativă.

După problematica abordată se disting tot două categorii de cercetare: teoretico-fundamentală cu caracter teoretic, generând investigații concret – aplicative asupra unor aspecte particulare circumscrise, iar al doilea se referă la cercetarea practic-aplicativă care abordează o tematică mai restrânsă și vizează o aplicabilitate practică imediată. Deși între cele două categorii de cercetare există interferării, fiecare are strategiile și particularitățile sale organizatorice. Debutul oricărui studiu este problema care, fiind o incertitudine, cere o soluție care poate să aducă o îmbunătățire operei școlare, regula de conduită care nu trebuie niciodată pierdută din vedere. Pentru a forma un tânăr cu o cultură muzicală de bază, capabil să înțeleagă lumea din jurul său, să-și exprime propriile gânduri, păreri, sentimente, trebuie să folosim metode de cercetare adecvate și diferite.

În perspectiva postmodernă, cercetarea pedagogică reprezintă o activitate de conducere managerială a sistemului și a procesului de învățământ, proiectată și realizată în mod special pentru reglarea autoreglarea acțiunii educaționale, respectiv a actului didactic. Ea permite sesizarea unor relații pedagogice noi, relevante în cadrul acțiunii educaționale / didactice, constituind baza soluțiilor optime de rezolvare a problemelor care apar la nivelul sistemului și al procesului de învățământ.

În literatura de specialitate este folosită și sintagma cercetare psihopedagogică datorită faptului că dimensiunile pedagogice și psihologice ale unei cercetări realizate în câmpul educației sunt inseparabile, fiind imposibil să ne referim la aspecte pedagogice, la înțelegerea și ameliorarea fenomenului educațional, fără să ne referim la interacțiunea subiecților educației cu realitatea educațională și fără să explicăm transformările ce au loc la nivelul structurilor și funcțiilor psihice.

Specific pentru ,,cercetarea pedagogică practic aplicativă este echivalența cu presupunerile implicate de ipoteză care trebuie să ne asigure că, în urma cercetării, rezultatele formative la care vom ajunge nu sunt inferioare situației de la care s-a pornit.”

Rolul cercetării pedagogice constă în explicarea, interpretarea, generalizarea și inovarea fenomenului educațional prin schimbări de structură sau prin introducerea de noi metodologii mai eficiente.

Progresul pedagogiei ca știință este determinat, pe de o parte, de generalizarea experienței educative practice dintr-o etapă dată a dezvoltării societății, de inițierea și organizarea unor cercetări experimentale, pe de altă parte. Ca latură a educației, educația estetică îndeplinește multiple funcții educative, exercitând o acțiune polivalentă asupra dezvoltării personalității. Educația muzicală, aduce o importantă contribuție la realizarea educației estetice a copiilor, deoarece de la cea mai fragedă vârstă, acesta manifestă vădite înclinații, plăceri și preferințe muzicale, muzica constituind pentru viața lor psihică o imperioasă necesitate.

Astfel rolul unei cercetări, urmărește la preșcolari dezvoltarea sensibilității față de arta sunetelor, formarea gustului estetic, manifestări muzicale ale copiilor, crește voioșia, buna dispoziție, se dezvoltă spiritul colectiv, se intensifică emoțiile pozitive față de profesor, de locul unde învață și se joacă, față de natura patriei, de realizările oamenilor.

Pornind de la capacitatea de receptare a copiilor față de lumea sunetelor, cadrul didactic va căuta să le dezvolte vocea și auzul muzical, simțul melodic, ritmic, al armoniei, să le formeze priceperi și deprinderi practice de a emite judecăți de valoare. Treptat, prin aplicarea unor probe, copilul devine conștient de diferitele componente ale fenomenului muzical, învață să le distingă, să le deosebească, să le stăpânească.

Pentru îmbunătățirea valorii educative a activității de educație muzicală, preșcolarii trebuie să audieze ceea ce le place, o muzică adecvată vârstei care să le stârnească interesul.

Exprimând idei și sentimente, activitățile muzicale din grădiniță se adresează afectivității și sensibilității, care la această vârstă sunt suportul sufletesc al tuturor acțiunilor.

Ipoteza și obiectivele cercetării

Ipoteza reprezintă, în esența ei, anticiparea unui posibil răspuns la întrebarea pe care și-o pune cercetătorul, o supoziție referitoare la evoluția variabilelor cercetării în anumite situații. În funcție de ipoteză se aleg și instrumentele de cercetare și de colectare a datelor. Investigațiile nu se realizează niciodată în lipsa sau în afara unei ipoteze, întrucât ea presupune investigarea unor relații de tip cauză – efect. Valoarea de adevăr a ipotezei avansate de cercetător urmează a fi testată și stabilită prin cercetare proiectată și desfășurată ulterior.

Pornind în mod indistinctiv de la datele pe care realitatea educațională le oferă, cât și de la teoretizările efectuate până la un moment dat, ipoteza le depășește, inițial numai pe plan ideal, sub forma previziunii și anticipării, urmând ca după aceea cercetarea propriu-zisă să infirme sau să confirme cele presupuse în ipoteză. Între materialul propus (faptele) și cel conceptual (ipoteza) se stabilesc relații funcționale, astfel încât cel dintâi localizează și descrie problema pe când cel din urmă reprezintă o metodă posibilă de soluție.

Ipoteza avansează prezumții explicative privitoare la anumite aspecte sau manifestări pe care le incumbă desfășurarea procesului instructiv-educativ.

Muzica impresionează de timpuriu pe copii. Ea le trezește în suflet stări emoționale plăcute și puternice, le dezvoltă treptat sensibilitatea și receptivitatea artistică, contribuind la crearea premiselor necesare dezvoltării reprezentărilor muzicale și sentimentelor estetice.

În grădinița de copii, în ambianța educației muzicale trebuie să privim aspectul formativ, urmărind dezvoltarea și coordonarea analizatorului auditiv, formarea și consolidarea deprinderilor muzicale, asigurând prin aceasta, întregirea procesului de cunoaștere prin imagini sonore, la nivelul vârstei preșcolarității. Imaginea sonoră conectată la ideea textului contribuie la dezvoltarea gustului pentru frumos, la înțelegerea și aprecierea frumosului din muzică. Crearea imaginii sonore, printr-o interpretare emoțională, convingătoare, asigură mobilizarea afectivității copiilor, condiție de bază în influențarea pozitivă a trăsăturilor de caracter și voință.

În consecință, practica tradițională, care punea accent pe procesul învățării unor cântece (după auz), intonate de profesor, a fost echilibrată cu audiția muzicală mijlocită de tehnici moderne.

Opțiunea pentru prezentul studiu: ,,Rolul audiției în dezvoltarea capacităților de receptare a muzicii” este motivată de faptul că, preșcolarii intrând în contact direct cu muzica prin intermediul audiției muzicale au nevoie de ajutor pentru a o ,,înțelege” și a reacționa pozitiv la auzul melodiilor destinate audierii.

Astfel ipoteza lucrării este: dacă în procesul educației muzicale profesorul diversifică paleta audițiilor muzicale atunci preșcolarii vor obține rezultate superioare în dezvoltarea capacității de receptare a muzicii. Contribuția muzicii la educația preșcolarului, poate fi apreciată ca pozitivă dacă acesta demonstrează că știe să asculte, să cânte și să aprecieze calitatea muzicii și mesajul ei transmis de compozitor.

Obiectivele cercetării sunt cele care subordonează întreaga strategie de cercetare ce urmează a fi aplicată. Obiectivele încearcă să răspundă la întrebarea „Ce își propune prezenta lucrare?” și sunt subordonate finalităților generale ale cercetărilor pedagogice. Prin obiectivele propuse cercetătorul se apropie și mai mult de problematica abordată.

În susținerea ipotezei acestei cercetări, mi-am propus să urmăresc următoarele obiective:

– evidențierea valențelor formative ale activității de audiere a muzicii;

– prezentarea criteriilor de selecție a materialului sonor destinat audierii;

– selecționarea creațiilor muzicale ce vor fi valorificate pe parcursul cercetării;

– elaborarea unui model pedagogic de dezvoltare a capacității de receptare a muzicii;

– realizarea unor înregistrări audio cu lucrări diversificate ca gen și categorie.

Etapele cercetării

Organizarea cercetării a presupus planificarea în timp a activităților, a modului de îmbinare a elementelor de metodica cercetării cu elementele de metodica specialității, adaptate la specificul grupei de elevi vizate de studiu, a modalităților de monitorizare a cercetării și de culegere a datelor acesteia, ținând cont de condițiile concrete de activitate. Organizarea cercetării pedagogice implică parcurgerea următoarelor etape:

etapa formulării problemei care urmează a fi cercetată;

delimitarea surselor de abordare teoretică și practică;

orientarea investiției la nivel de cercetare fundamentală – aplicativă;

angajarea inovației la nivel strategic – tactic – operațional;

etapa proiectării cercetării care vizează orientarea investigației ca cercetare observațională – experimentală, spontană – sistematică, longitudinală – transversală;

stabilirea obiectivelor cercetării, specifice sistemului, respectiv procesului de învățământ;

formularea ipotezei cercetării, care vizează alegerea metodologiei de cercetare, bazată pe un ansamblu de metode, tehnici, mijloace de investigație: extensie – intensie, participative – neparticipative, de colectare – prelucrare a datelor etc.;

organizarea cercetării prin: stabilirea eșantionului (experimental), alegerea instrumentelor operaționale pentru culegerea datelor empirice și a informațiilor teoretice;

dirijarea cercetării în sens longitudinal și transversal.

În lucrarea de față am optat pentru o cercetare de tip practic-aplicativă.

Desfășurarea propriu zisă a cercetării pedagogice constată în aplicarea în practică, în manieră flexibilă, a etapelor și a subetapelor prevăzute în proiectul cercetării, în vederea verificării ipotezei de lucru, conform obiectivelor cercetării prestabilite. Etapele parcurse sunt, în linii mari, următoarele;

etapa preexperimentală, când s-au aplicat testele inițiale pentru a constata nivelul de la care începem cercetarea;

etapa experimentală, când s-au aplicat instrumentele de cercetare (proiecte didactice, teste etc.);

etapa finală, când s-au aplicat testele finale

Finalizarea cercetării a fost realizată prin:

analiza, interpretarea și sintetizarea datelor experimentale;

compararea rezultatelor obținute;

prelucrarea statistică a rezultatelor;

valorificarea rezultatelor prin elaborarea unei lucrări științifice.

Cercetările științifice pretind, din partea celor care le proiectează și le realizează, valorificarea și îmbinarea de demersuri care țin de arta și de știința educației. Cercetările pedagogice presupun ansambluri de demersuri sistematice și complexe, gândite, proiectate, organizate, realizate, coordonate și evaluate, respectându-se o ierarhizare algoritmică, cu etapele și subetapele stabilite. Stabilirea etapelor și subetapelor are caracter flexibil, apelând la creativitatea cercetătorului, la potențialul său adaptativ la situația concretă, la atitudinea sa critică, la imaginația sa creatoare.

Cercetarea pe care am realizat-o, pe parcursul anului școlar 2010 – 2011, a fost la Grădinița cu orar normal din județul Constanța, comuna Istria, sat Nuntași, care face parte din Școala cu clasele I- VIII Istria, al cărei director este Doamna Stoian Cati.

Mi-am ales tema ,,Rolul audiției în dezvoltarea capacității de receptare a muzicii” având în vedere faptul că este de actualitate în învățământul românesc și pentru că predarea-învățarea presupune o activitate interdisciplinară sau transdisciplinară.

►Desfășurarea cercetării

Tema lucrării reclamă o cercetare de tipul practic-aplicativă și a urmărit

îmbunătățirea modalităților de formare a capacităților de audiere a muzicii, de a observa,

de a analiza anumite elemente de limbaj muzical, de a se familiariza și memora repertoriul muzical vocal și instrumental. Pentru realizarea acestui deziderat s-au stabilit trei etape de desfășurare:

• etapa de constatare a nivelului de la care se începe cercetarea, etapa în care se aplică

evaluarea inițială;

• etapa experimentală, când se aplică instrumentele de cercetare;

• etapa finală, când se aplică evaluarea finală.

În toate cele trei etape sunt interpretate și prezentate rezultatele probelor de evaluare.

►Finalizarea cercetării

Această ultimă etapă include analiza, interpretarea și sintetizarea datelor experimentale, compararea rezultatelor evaluărilor inițială și finală cu ajutorul tabelelor, ogivelor, histogramelor, graficelor, verificând veridicitatea ipotezei. Cunoscând toate aceste aspecte am elaborat structura lucrării științifice cu: tema, cuprinsul, argumentul, cele trei capitole cu subcapitolele aferente, concluziile, bibliografia și anexele.

Metodele de cercetare

Pentru o acțiune eficientă, orice profesor trebuie să renunțe la tipare unice și la prejudecăți și să-și direcționeze predarea pe cunoașterea reprezentărilor și sentimentelor copiilor la vârste diferite, folosind mijloace eficiente de influență și formare.

Această lucrare își propune o cercetare experimentală pornind de la metodologia și materialul utilizat, desfășurând acțiuni educaționale, proiectate, planificate și derulate în timp și spațiu, ale căror rezultate sunt analizate și prelucrate pentru a stabili eficiența lor educațională, iar toate acestea presupun identificarea unor soluții metodologice, organizatorice, a unor posibilități de ameliorare, chiar și de reformare a practicii educative.

La fel ca și în cazul activităților educaționale, în cercetarea științifică, metodele și procedeele de cercetare nu se utilizează izolat, ci integrate în complexe de tehnici în cadrul cărora ele interacționează, se completează unele pe altele, se sprijină reciproc și acționează convergent.

Literatura de specialitate exemplifică diferite metode, tehnici și procedee dezvoltându-le după specificul modului de abordare a problemelor și ordonându-le, având criteriu de bază obiectivul urmărit în cercetare și aspectul funcțional al metodelor în demersul întreprins.

Metodele pentru sesizarea problemei, clarificarea bazei teoretice: tehnicile de documentare și studiu independent, metodele logice de analiză și interpretare, metoda comparativă, tehnici de creativitate individuală și în grup;

Metode de acumulare științifică și empirică a datelor, în diferite faze ale cercetării: observația, analiza produselor activității, analiza documentelor școlare, tehnicile sociometrice (ancheta, convorbirea, chestionarul, interviul, testul sociometric, metoda aprecierii obiective), metoda panel, metoda biografică, studiul de caz, tehnici de înregistrare audio-video;

● Metode pentru introducerea și aplicarea măsurilor ameliorative, de intervenție

educativă: experimental pedagogic, cercetarea-acțiune (panel);

● Metode pentru interpretarea parțială/ finală a rezultatelor: metode de măsurare, de interpretare cantitativă ( metode și tehnici statistice), metode de interpretare calitativă (metoda diferențelor, a concordanțelor, a comparației criteriale, a rămășițelor, metode deductive, de interpretare teoretică);

● Metode pentru finalizarea cercetării: tehnicile specifice de redactare, de comunicare, de generalizare, prin intermediul formelor de formare continua a cadrelor didactice.

Metodele de cercetare ale pedagogiei pe care le-am aplicat în realizarea acestei lucrări sunt: studiul documentelor școlare, observarea, convorbirea, experimentul, analiza produselor activității elevilor și metode de măsurare a datelor cercetării.

Aceste metode mi-au furnizat date esențiale privind anumite aspecte ce vizează rolul și impactul audițiilor muzicale asupra dezvoltării capacității de receptare a muzicii în perioada preșcolarității și schimbările survenite la nivelul subiecților în urma efectuării cercetării didactice.

Prin studiul documentelor școlare am apelat la lucrări din domeniul experențial al esteticii muzicale (planuri de învățământ, manuale, teze), metodica educației muzicale în grădiniță, a ghidurilor metodice de aplicare a Programei activităților instructiv – educative în grădinița de copii, a revistelor de învățământ preșcolar, a lucrărilor de psihologie și a altor lucrări. Titlurile acestora se află menționate în bibliografie. O parte din aceste documente sunt oficiale, obținându-le pe baza unor procese verbale întocmite într-o instituție.

A doua metodă pe care am avut-o în vedere a fost cea a observației.

„Prin observație, ca metodă științifică de cercetare, se înțelege urmărirea atentă, sistematică, planificată a manifestărilor psihice, în vederea descoperirii aspectelor lor esențiale.”

Observația este o metodă de cunoaștere ce constă în contemplarea unui obiect, proces sau persoană. Cu ajutorul acestei metode cercetătorul reușește să acumuleze un registru bogat de date și să păstreze naturalețea condițiilor de activitate.

OBSERVAREA este folosită pe scară largă pentru investigarea și culegerea unor date și poate fi spontană, științifică, de explorare și de experimentare,

înregistrarea datelor realizându-se sub diferite forme: clasic, video, audio, precedate de clasificarea, compararea, raportarea și interpretarea acestora. Această metodă mi-a permis să constat comportamentul și capacitatea de concentrare a elevilor în timpul activităților susținute precum și dificultățile întâmpinate de aceștia în identificarea unor elemente de limbaj muzical și în decodificarea mesajului transmis de compozitor.

Termenul de observare se referă la activitatea cercetătorului – observator, în

vreme ce observația face referiri la faptul constatat prin observare.

Observația ca metodă de investigație psihopedagogică am folosit-o în următoarele împrejurări:

Conduita elevilor în timpul predării,

Conduita elevilor în timpul evaluărilor,

Reacția elevilor la stimuli noi.

Rezultatele observațiilor făcute le-am valorificat în proiectarea demersului didactic în următoarele etape. Metoda a fost folosită în toate etapele cercetării. În folosirea acestei metode am avut în vedere ca observația să se bazeze pe un comportament natural de tratare a subiectului în activitate. În legătură cu observația, Eduard Claparede preciza că “pentru cine știe să deschidă ochii, simpla observare a faptelor din viața zilnică oferă o recoltă bogată de documente prețioase și de sugestii interesante”.

Indiferent de natura ei, spontană sau indusă, observația implică analiza atentă a obiectelor și fenomenelor, comparația și corelarea lor cu alte obiecte și fenomene. Este o metodă cu un statut și o funcție aparte în ansamblul metodelor de colectare de date, intrând în combinație metodologică cu toate celelalte componente ale acestui sistem. Practic, nici o metodă nu poate fi utilizată în absența observației.

În organizarea unei observații științifice eficiente se are în vedere o planificare cu scopuri și obiective bine precizate, asigurarea condițiilor de desfășurare naturală a fenomenelor educaționale, înregistrarea exactă a datelor, urmărirea aceluiași fenomen în ipostaze diferite și confruntarea datelor obținute, finalizarea observării cu explicarea fenomenelor investigate și formularea unor concluzii.

În perioada în care am fost în grădiniță am observat că, în cadrul activităților de educație muzicală, copiii participă cu plăcere la interpretarea cântecelor audiate introduse de profesor prin diverse mijloace de realizare. Pentru a îmbogății aceste cunoștințe muzicale ale copiilor, mi-am propus, cu permisiunea educatoarei, să introduc diverse probe, vizând dezvoltarea capacității de receptare muzicală a preșcolarului.

O altă metodă de cercetare pedagogică pe care am întrebuințat-o în demersul meu științific este convorbirea care constă în dialogul dintre cercetător și subiecții supuși investigației în vederea colectării unor date în legătură cu fenomenele pe care le urmărește., desfășurându-se pe baza unui plan și a unor întrebări dinainte elaborate. Dacă pe parcurs intervin situații neprevăzute, cercetătorul se poate abate, intervenind cu întrebări suplimentare, lăsând impresia că dialogul se desfășoară cât mai natural posibil.

Preșcolarii au fost deschiși dialogului, răspunzând cu ușurință întrebărilor pe care le-am adresat, manifestând o curiozitate deosebită asupra materialului prezentat.

În selecționarea materialului verbal utilizat am respectat principiul accesibilității, folosind cuvinte și denumiri cunoscute de copii. Întrebările au urmărit identificarea preocupărilor lor de natură muzicală.

Prin metoda convorbirii am urmărit la elevi și aspecte ,,auxiliare”privind:

→ încurajarea elevilor să vorbească despre propriile lor preferințe;

→ formularea corectă (gramatical) a răspunsurilor pentru întrebările de genul:

„- Ce gen de muzică asculți ?”

„- Ce cântăreț îți place?”

,,- La ce spectacol ai fost ultima dată?”

,,- În familia ta ce fel de muzică se ascultă?”

Simultan am adresat și întrebări despre jocurile și filmele preferate, despre meserii, la ce ascultă ei muzică, ce și-ar dori să ajungă când vor fi mari, dacă le place să asculte muzică. Consider că exprimarea orală, este esențială în educație deoarece preșcolarii sunt încurajați să vorbească, sunt ascultați și li se acceptă comentariile, pot vorbi în nume propriu, se simt încurajați în activitatea lor de ,,cercetare’’ și raportare a ceea ce au descoperit.

Penultima metodă utilizată a fost metoda experimentului.

Termenul „experiment” provine din latinescul „experimentum”, termen care are semnificația de probă, experiență; în cazul cercetărilor pedagogice este vorba de verificarea unei ipoteze.

Experimentul, ca metodă de cercetare științifică, presupune provocarea conștientă, voită, planificată, a condițiilor de apariție și desfășurare a fenomenelor educaționale. Aceste condiții sunt supuse unor variații sistematice controlate, datele experimentelor fiind înregistrate cu obiectivitate.

Experimentul înseamnă o modalitate nouă, o inovație în contextul obișnuit al activității pedagogice. Această modalitate inedită, menită să optimizeze procesul educațional este expresia unei idei sau ipoteze, iar experimentul însuși se organizează pentru a proba sau testa ipoteza respectivă.

Pe de altă parte, experimentul presupune controlul situației nu în formă globală, ci într-o manieră analitică, precisă. Este vorba de controlul factorilor care participă la actul pedagogic și de înregistrarea obiectivă a rezultatelor.

În forma sa clasică, experimentul constă în modificarea sistematică a unui factor, lăsându-i neschimbați pe ceilalți.

Uneori rezultatele obținute nu sunt concludente, alteori se înregistrează doar o reușită parțială. Intervine astfel un test de comparație: datele finale obținute trebuie raportate la anumite date de referință, de comparație: datele finale obținute fiind raportate la anumite date de referință. În acest scop, experimentarea pedagogică se desfășoară, de regulă, în trei etape:

• primă etapă, cu caracter de constatare, numită și pre-test s-a concretizat în elaborarea și aplicarea unor probe de evaluare inițială a nivelului de dezvoltare a capacității de receptare a muzicii;

• a doua etapă cuprinde experimentul propriu-zis, când se aplică, modelul pedagogic experimental, care urmărește dezvoltarea capacităților de receptarea muzicii, în urma audierii materialului sonor selectat, prin: recunoașterea melodiilor audiate, exprimarea stării afective determinată de piesele audiate, capacitatea de analiză structurală a cântecului sub aspectul construcției strofă-refren și capacitatea copiilor de a transpune în desen mesajul muzical în urma audiției .

• ultima etapă, cea finală, numită și etapă post-test, va conduce la determinarea nivelului de dezvoltare a capacității de receptare a muzicii de către preșcolari, ca urmare a implementării modelului pedagogic propus.

Analiza produselor activității preșcolarilor este o cale extrem de utilă de investigare a fenomenelor psihice. Într-adevăr studiul desenelor, al compozițiilor, al diferitelor creații artistice și tehnice, pe lângă conținutul lor nemijlocit (artistic, tehnic etc.), reflectă totodată și calități sau deficiențe de ordin psihic. Cum toate produsele enumerate sunt concretizări materiale, fixate, ale unor trăiri, aptitudini, priceperi etc., ele pot fi studiate multilateral, chiar și vreme îndelungată.

Această metodă este o variantă a metodei observației și anume ”este o formă a observației indirecte (mijlocite), cu ajutorul căreia deducem existența și calitatea unor procese psihice sau a unor trăsături ale personalității.”

Metoda constă „în analiza diferitelor produse ale activității copiilor și a

documentelor școlare cu scopul relevării unor trăsături ale personalității acestora prin prisma obiectivării ei în produsele muncii, cât și unele aspecte ale procesului instructiv-educativ așa cum se oglindesc ele în diferite documente.” Studiul curriculumului ne-a oferit indirect, date privind obiectivele urmărite în planul formării capacităților muzicale de conștientizare a mesajului muzical și sugestii privind repertoriul muzical, produsele activității copiilor (desene, reprezentări grafice), prin care aceștia concretizează aspecte ale elementelor de limbaj muzical, date importante privind nivelul de dezvoltare a capacităților muzicale vizate. Pentru prelucrarea și interpretarea rezultatelor înregistrate, am folosit sistemul metodelor de măsurare a datelor cercetării care include:

Măsurarea – mi-a permis constatarea valorilor, în funcție de atingerea parametrilor stabiliți anterior și exprimarea lor prin numere naturale. Rezultatele cercetării le-am măsurat anterior operației de prelucrare, interpretare și reprezentarea acestora, determinând premisa acestor operații.

Ca știință educațională, pedagogia urmărește aspectele incluse procesului care vizează formarea personalității umane. După Ioan Radu și Dumitru Muster, cele mai frecvente metode de măsurare a datelor cercetării sunt: numărarea, clasificarea, compararea, organizarea, prezentarea și prelucrarea statistico-matematică a datelor cercetării, așezarea în serie, clasificarea grupată și verificarea ipotezelor statistice. Dintre aceste metode eu am folosit:

Numărarea – notează prezența sau absența unor particularități obiective ale subiecților cercetați care își găsesc corespondent în manifestările lor exterioare și în comportamentul lor, este vorba ,,. de numărarea răspunsurilor corecte sau greșite, de numărarea subiecților care au obținut anumite rezultate, dispuse pe o scară elaborată în prealabil, de numărarea notelor sau mediilor obținute de un eșantion de subiecți etc.”

Clasificarea /ordonarea – mi-a permis să așez datele crescător sau descrescător, după un criteriu bine stabilit. Prin metoda clasificării grupate, folosind scara numerică, am ordonat subiecții pe intervale de grupare, la fiecare probă, prelucrând mai eficient datele.

Compararea/ raportarea s-a făcut prin considerarea valorii totale a lotului prin 100% și operarea s-a realizat în procente pentru fiecare valoare numărată, raportând

apoi unitățile măsurate la mărimea totală posibilă. Raportarea procentuală am folosit-o în ilustrarea rezultatelor probelor inițiale, finale, cât și în prelucrarea datelor.

Organizarea și prezentarea datelor – ca operație pregătitoare celei de prelucrare matematico-statistică a datelor, mi-a servit la prezentarea în tabele sintetice înregistrările rezultatelor individuale ale subiecților, consemnându-le inițialele numelor în ordine alfabetică( analitic). Am utilizat și tabele statistice sintetice pentru a ilustra modul de grupare al subiecților în funcție de rezultatele obținute la probele susținute.

Graficile statistice evidențiază prin intermediul imaginii rezultatele și forma distribuției. Ca formă de reprezentare grafică am apelat la:

→ ogiva frecvențelor/ogiva lui Galton – pentru date negrupate;

→ diagrame de evidențiere a rezultatelor;

→ diagrama de comparație– evinențiază rezultatele obținute la evaluarea inițială – finală

ilustrând evoluția, stagnarea sau regresul pe fiecare subiect și pe fiecare probă aplicată;

→ diagrama de structură (areolară), prezintă sintetic rezultatele experimentului;

→ histogramele le-am folosit pentru a evidenția distribuțiile de frecvență la valorile

înregistrate, în diferite momente ale experimentului;

→ prin curba de distribuție ilustrată la finalul capitolului al III-lea am comparat grafic

valorile mărimilor în evaluarea rezultată.

Înaintea folosirii tuturor metodelor am strâns diferite informații, privind

dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală, pentru a avea un punct de sprijin în

derularea cercetării propriu-zise. Simultan am pregătit lotul de subiecți, adică ,,fragmentul"

din populația preșcolară asupra căruia am efectuat cercetarea pedagogică.

Prezentarea lotului de subiecți

Lotul de subiecți – caracteristici minime

Lotul de subiecți a fost format din 22 de preșcolari de la grupa pregătitoare înscriși la Grădinița cu orar normal din comuna Istria, sat Nuntași, județul Constanța. În lotul experimental sunt douăzeci și doi de copii – zece fete și doisprezece băieți – grupa fiind considerată eterogenă. În alcătuirea grupei intră copii de 5, 6 și 7 ani (10 copii de 5 ani, 10 copii de 6 ani și 2 copii de 7 ani).

Preșcolarii grupei sunt disciplinați în timpul activităților, sunt comunicativi și sociabili, observându-se inițiativa și interesul față de activitățile desfășurate în sala de grupă, dar și în cadrul activităților extracurriculare. Nivelul de dezvoltare este bun și foarte bun. Preșcolarii grupei sunt la nivel optim al programei instructiv – educative, lucrând în ritm propriu, bine organizat. Capacitatea de cunoaștere și aplicare în sarcinile impuse de educatoare sunt realizate lucrând în ritm propriu, astfel și-au format un stil de muncă bine organizat. Copiii socializează atât între ei cât și cu educatoarea, procesul de relaționare cu adulții fiind bine închegat. Motivația pentru învățare a colectivului este susținută prin activități interesante, atractive, bazându-se pe imaginația și creativitatea copiilor. Strategiile didactice și mijloacele de realizare folosite de educatoare sunt diverse activități desfășurate sub formă de jocuri (de limbaj, cunoașterea mediului, matematice, creativitate, imaginație, muzicale, sportive), fișe individuale, materiale intuitive și diverse metode de predare.

Preșcolarii au diferite trăsături de personalitate: optimiști, supărăcioși, ambițioși,serioși, îndrăzneți, timizi, prietenoși, sociabili, hotărâți, echilibrați, cu spirit ludic dar și seriozitate în rezolvarea sarcinilor date de educatoare. De îngrijirea și educarea copiilor în afara programului de la grădiniță se ocupă părinții și bunicii. Familiile copiilor prezintă condiții materiale bune și oferă un climat afectiv propice pentru educația și liniștea acestora.

În unele familii lucrează doar tații, aceștia asigurând existența financiară, mamele fiind casnice și ocupându-se de gospodărie și de copii. În alte familii ambii părinți sunt încadrați în diverse locuri de muncă, copii fiind lăsați în grija bunicilor. Nu există situații de divorț în nici una dintre familiile grupei.

Datele sumare se referă la nume și prenume (inițiale), vârsta, data nașterii, sexul, nivelul de studii al părinților și tipul de familie din care fac parte. Colectivul prezintă următoarele caracteristici:

•este omogen din punct de vedere naționalitate (români), religie( ortodocși), habitat (mediul rural), sănătate fizică și psihică( dezvoltați normal conform avizului medicului de familie ,, clinic sănătos, normal, fără antecedente”);

•este eterogen, format dintr-un număr de 22 elevi ( 10 fete și 12 băieți);

•este neomogen ca vârstă (5-7 ani).

Repartizare pe sexe Histograma nr.1

22 elevi din care:

12 băieți – 54 %

10 fete – 45 %.

Histograma nr.2

Vârsta subiecților

10 cu vârsta de 5 ani – 45%

10 cu vârsta de 9 ani – 45%

2 cu vârsta de 7 ani – 10%

6. Diagnosticarea nivelului de dezvoltare a capacității de receptare a muzicii – evaluarea inițială

Evaluarea inițială s-a desfășurat în perioada 24 septembrie – 20 decembrie 2010,

în primul semestru al anului școlar 2010- 2011, având ca sprijin documentele școlare

6.1. Prezentarea probelor aplicate

Evaluarea inițială cuprinde 4 probe și a urmărit identificarea particularităților individuale ale copiilor, privind capacitatea de receptare a muzicii audiate. Evaluarea inițială s-a desfășurat în sala de clasă în condiții optime. Copiii au dat dovadă de un interes deosebit și au fost activi pe toată durata în care s-au desfășurat activitățile.

PROBA NR. 1

Obiectiv:

Evaluarea capacității de receptare a mesajului transmis de text și muzică.

Cerința:

,,Lipește imaginea corespunzătoare mesajului transmis de text și muzică!”

Instructajul probei:

Copiii vor primi câte un pliculeț care va conține imagini corespunzătoare mesajului transmis de text și muzică și o fișă de lucru (vezi anexa nr.1) pe care vor lipi, în dreptul fiecărei audiții imaginea corespunzătoare. După ce vor fi explicate imaginile se va audia următoarele cântece:

1. ,,Dormi copile” muzica D. D. Stancu

2. ,,Hora” – melodie populară

3. ,,Valsul trandafirilor” – vals

4. ,,Revedere” versuri M. Eminescu, muzica D. D. Kiriac

5. ,,Pui de lei” muzica G. Brătianu

iar copii vor rezolva sarcina de lucru.

Acordarea punctajului:

Pentru fiecare cerință rezolvată corect s-a acordat 5 puncte din 25 maximum.

PROBA NR. 2

Obiectiv:

Evaluarea capacităților de receptare a stării afective exprimate de text și muzică.

Cerința:

,,Încercuiește chipul stării afective transmisă de text și muzică!”

Instructajul probei:

Copiii vor primit o fișă de lucru (vezi anexa nr. 2) pe care o vor rezolva astfel:

– vor identifica numărul audiției și vor încercui în dreptul acesteia chipul stării afective transmise de text și muzică. După explicarea jetoanelor ei vor audia următoarele melodii:

1. ,,Doina”interpretată de Gheorghe Zamfir

2. ,,Drag mi-e jocul românesc”- folclorul copiilor

3. ,,Brașoveanca”- melodie populară

4. ,,O ce veste minunată!”

5. ,,Waka, Waka” – muzică ușoară

apoi vor trece la rezolvarea cerinței.

Acordarea punctajului:

Pentru fiecare cerință rezolvată corect s-a acordat 5 puncte din 25 maximum.

PROBA NR. 3

Obiectiv:

Evaluarea capacității de identificare a structurii unui cântec audiat (strofă – refren).

Cerință:

,,Colorează tot atâtea globulețe câte strofe recunoști și tot atâția brăduți câte refrene

recunoști!”

Instructajul probei:

Copiii vor primi o fișă de lucru (vezi anexa nr. 3) pe care vor colora, în urma audiției muzicale, atâtea steluțe câte strofe recunosc și atâția brăduți câte refrene recunosc în cântecul ,,Săniuța”.

Se va purta o discuție despre cum recunoaștem strofele și refrenele dintr-un cântec, apoi vor

trece la rezolvarea sarcinii de lucru.

Acordarea punctajului:

Pentru fiecare cerință rezolvată corect s-a acordat 5 puncte din 20 maximum.

PROBA NR. 4

Obiectiv:

Evaluarea capacității de receptare a mesajului muzical prin transpunerea în desen.

Cerință:

,,Desenează ceea ce îți spune textul și muzica!”

Instructajul probei:

După ce vor audia melodia ,,Iarna veselă” muzica Grigore Teodosiu copiii vor fi îndrumați

să deseneze ceea ce le transmite textul și muzica.

Acordarea punctajului:

Punctajul se va acorda astfel:

– dacă vor recunoaște și desena un peisaj de iarnă – 10 puncte, case 5 puncte, copii 5

puncte, săniuțe 5 puncte, pârtia 5 puncte. Totalul a fost de 30 de puncte.

6.2. Interpretarea rezultatelor obținute de elevi la evaluarea inițială

La proba nr.1 din 22 de copii:

3 copii au obținut punctajul maxim de 25 puncte, însemnând 14%;

7 copii au obținut 20 de puncte din 25, însemnând 32%;

8 copii au obținut 15 puncte din 25, însemnând 36%;

4 au obținut 10 puncte din 25, însemnând 18%;

Rezultatele demonstrează că preșcolarii au capacități scăzute de receptare a mesajului transmis de text și muzică.

Graficul valorilor obținute la proba nr. 1

Diagrama radială a probei nr.1

În urma aplicării probei nr.2, privind capacitățile de receptare a stării afective exprimate de text și muzică rezultatele au fost următoarele, din 22 de copii:

1 copil a obținut punctajul maxim de 25 puncte, însemnând 5%,

4 copii au obținut 20 de puncte din 25, însemnând 18%;

10 copii au obținut 15 puncte din 25, însemnând 45 %;

5 copii au obținut 10 puncte din 25, însemnând 23%

2 copii au obținut 5 puncte din 25, însemnând 9%.

Graficul valorilor obținute la proba nr. 2

Diagrama radială a probei nr.2

La proba nr.3 care a urmărit capacitatea de identificarea structurii unui cântec audiat (strofă, refren), din 22 de copii:

7 copii au obținut 15 puncte din 20, însemnând 41%;

9 copii au obținut 10 puncte din 20, însemnând 32%;

6 copii au obținut 5 puncte din 20, însemnând 27%.

Graficul valorilor obținute la proba nr. 3

Diagrama radială a probei nr.3

La proba nr.4 din 22 de copii:

1 copil a obținut 25 de puncte din 30, însemnând 15%;

4 copii au obținut 20 de puncte din 30, însemnând 18%;

10 copii au obținut 15 puncte din 30, însemnând 45%;

5 copii au obținut 10 puncte din 30, însemnând 23%;

2 copii au obținut 5 puncte din 30, însemnând 9%.

Proba nr.4 care a urmărit evaluarea capacității de receptare a mesajului muzical prin desen a fost foarte îndrăgită de copii, deoarece manifestau un interes deosebit pentru desen. Aceștia au ascultat cu atenție melodia destinată audiției și au încercat să rezolve cât mai corect cerința. Copiii au desenat, fluturașii și floricelele dar nu au desenat și celelalte lucruri cum ar fi soarele, câmpia sau poienița. În modelul pedagogic am explicat copiilor și celelalte detalii la care trebuie să fie atenți când ascultă o melodie.

Graficul valorilor obținute la proba nr. 4

Diagrama radială a probei nr.4

Centralizarea rezultatelor la evaluarea inițială

Ogiva frecvențelor – valorile obținute la cele 4 probe ale evaluării inițiale

Graficul valorilor obținute la evaluarea inițială – din totalul de 100 de puncte

La evaluarea inițială punctajul maxim și minim nu a fost obținut de nici un elev. În urma analizei aplicării probelor inițiale se evidențiază rezultate mai bune la probele 1 și 4 cu un punctaj între 58% și 64% și rezultate mai slabe la probele 2 și 3 la care copiii au obținut un punctaj între 51% și 55% din totalul de 100 de puncte posibile. Astfel:

un copil a obținut 85 puncte din maxim 100, însemnând 5%;

un copil a obținut 80 puncte din maxim 100, însemnând 5%;

un copil a obținut 75 de puncte din 100, însemnând 5%;

3 copii au obținut 70 de puncte din 100, însemnând 14%;

3 copii au obținut 65 de puncte din 100, însemnând 14%;

4 copii au obținut 60 de puncte din 100, însemnând 17%;

3 copii au obținut 55 de puncte din 100, însemnând 13%;

3 copii au obținut 50 de puncte din 100, însemnând 13%;

un copil a obținut 45 de puncte din 100, însemnând 5%.

2 copii au obținut 40 de puncte din 100, însemnând 9%

Diagrama radială a evaluării inițiale

7. Modelul pedagogic de dezvoltare a capacității de receptare a muzicii prin intermediul audiției

Am constatat că prin intermediul audiției organizate preșcolarii iau contact direct cu arta sunetelor, își formează și dezvoltă deprinderea de ascultare conștientă și capacitatea de a înțelege mesajul muzical. Copiii prezintă un viu interes pentru ascultarea diferitelor surse sonore din mediul ambiant și pentru audierea unor genuri muzicale specifice muzicii populare, culte și ușoare cu care sunt familiarizați prin intermediul radioului și televiziunii în special. Pentru a evita caracterul pasiv i-am încurajat pe copii să-și spună preferințele muzicale pentru că trebuie să știe de ce ascultă anumite fapte sonore, indiferent de genul muzical abordat, ce urmăresc și ce să descopere în urma audierii lucrării muzicale, să-și exprime trăirile și emoțiile provocate de lucrarea audiată, să înțeleagă ceea ce ascultă. Astfel se realizează ascultarea activă ce devine activitate intelectuală, imaginativă, care presupune o ascultare bazată pe cauzalitate.

Coordonarea preșcolarilor în parcurgerea etapelor specifice, de la ascultarea empirică, pasivă la cea conștientă și activă are un rol hotărâtor în dezvoltarea capacităților de receptare a muzicii și în dezvoltarea gustului estetic al acestora. Eficiența audiției în activitatea muzicală depinde de îndeplinirea unor condiții: să fie accesibilă, să aibă valoare estetică și educativă, să fie în concordanță cu Programa și subiectul activității.

În lipsa unei săli de muzică, am amenajat sala de clasă, preșcolarii alegându-și locul ce li se pare potrivit pentru a auzi mai bine. Am pregătit aparatura audio (calculator, laptop sau casetofon), urmând instruirea elevilor pentru audiția muzicală.

Astfel, în timpul audiției:

am asigurat disciplina solicitând: liniștea, poziția lejeră de ascultare;

am creeat starea afectivă propice caracterului piesei de audiat, orientând gândirea copiilor spre temele ce pot fi rezolvate prin povestire sau conversație legată de conținutul piesei având un instrument suport, transmițând date despre compozitor, piesă, interpret;

am stabililit și creeat elemente-problemă în timpul audiției pe temele muzicale care au fost recunoscute de copii în urma audiție;

iar copiii:

au renunțat la alte preocupări ascultând, recepționând și recunoscând melodiile;

au participă la conversație, povestire sau descriere;

au interpretat piesele muzicale stabilite.

În această etapă cele mai cunoscute metode pe le-am folosi au fost explicația și conversația, pentru a creea starea emoțională necesară contactului nemijlocit cu muzica. Familiarizarea copiilor cu datele specifice creației muzicale am realizat-o eficient prin intermediul lecturilor muzicale, prezentând conținuturi specifice istoriei muzicii, formelor și genurilor muzicale într-un limbaj accesibil elevilor, neinsistând pe terminologie. Aceste date au constituit achiziții importante pentru preșcolarii interesați de orizontul cunoașterii prin elemente suplimentare privind înțelegerea corectă a unor lucrări celebre, motiv pentru care am introdus în anexele lucrării un set de materiale ce poate fi valorificat în lecțiile și activitățile ce-și propun dezvoltarea capacităților de receptare a muzicii.

În finalul momentului pregătitor al audiției am stins lumins, am solicitat copiilor închiderea ochilor sau am tras jaluzele. Aceste procedee le-am folosit pentru a simula activitatea din clasă cu atmosfera unei săli de concert. Am urmărit izolarea ascultătorilor de alți stimuli, mai ales vizuali pentru a îmbunătăți randamentul percepției muzicale.

În predarea-învățarea capacităților de receptare a muzicii la preșcolari am respectat următoarele etape specifice audițiilor muzicale: audiere pieselor, comentarea audiției și reaudierea pieselor.

Prin audierea propriu-zisă am urmărit depistarea imaginilor muzicale cuprinse în lucrarea propusă, uneori fiind reluate unele audiții, fie în cadrul aceleiași lecții, fie

în altele viitoare. Am recomandat copiilor să comunice răspunsurile la problema urmărită în audiție, numai după încheierea acesteia și consumarea ultimelor impresii și trăiri generate de ea.

Efecte educative deosebite am obținut prin înlocuirea în audiții a înregistrărilor sonore cu interpretările „pe viu” , acolo unde s-a putut, copiii având un reper important în înțelegerea muzicii produsă de instrumente sau vocea unui interpret cunoscut, observând direct și modalitatea concretă de interpretare. Alt avantaj al demonstrației a constat în revenirea asupra unor fragmente dificile sau mai expresive. Prezentarea în calitate de interpret instrumental sau vocal a stimula dorința copiilor de a cânta vocal sau la un instrument muzical.

Comentarea audiției de către copiii a reprezentat un excepțional feed- beck, deoarece am surprins reacțiile copiilor, nivelul de dezvoltare a capacităților de receptare a muzicii și dificultățile de receptare care, uneori, țin mai ales de posibilitatea de a exprima verbal ceea ce ei simt. Copiii au comunicat „descoperirile” legate de ceea ce le-am propus și acestea au fost foarte diferite, pentru că au intervinit elementele subiective ale percepției. Această etapă a reprezentat faza conștientizării a ceea ce s-a intuit în momentul audiției, a trecerii de la emoțional la rațional.

Comentariile copiilor au avut în vedere elemente specifice ale lucrării audiate: receptarea mesajului transmis de text și muzică, receptarea stării afective exprimate de text și muzică, identificarea structuriii unui cîntec (strofă-refren) și transpunerea în desen a mesajului muzical. În timpul audițiilor am avut în vedere faptul că la nivelul înțelegerii formelor complexe ale lucrărilor muzicale se poate ajunge dacă sunt formate deprinderile de a distinge elementele de bază ale unui asemenea demers: motive, propoziții sau fraze, teme. Exprimarea muzicală are multe asemănări cu cea literară, folosind unități sintactice identice sau asemănătoare:

● expoziție, dezvoltare, reexpoziție–echivalentele introducerii, tratării și concluziilor literare.

● fraze, rânduri melodice- echivalentele versurilor;

● refrene, perioade – echivalentele paragrafelor, strofelor;

Copiii au fost familiarizați și cu cel de-al doilea sistem de construire al discursului muzical, sinonim celui literar, la care se adaugă elemente melodice, ritmice, dinamice, polifonice, timbrale. Discuțiile au avut în vedere structura și caracteristicile pieselor, concordanța dintre conținut și propriile impresii, pentru care au fost , în permanență încurajați.

O importanță deosebită am acordat însușirii de către copii a unor elemente de limbaj specifice muzicii și analizei creației muzicale. Antrenarea copiilor în comentarea lucrărilor audiate a fost condiționată de profunzimea percepției din timpul audiției, de stăpânirea limbajului prin care aceștia și-au exprimat propriile impresii și trăiri. Aprecierea audiției a fost condiționată și de toleranța copiilor de a accepta păreri diferite, pentru a se stabili un consens apropiat semnificației reale a piesei muzicale.

A urmat , apoi, ultima etapă specifică audiției muzicale și anume reaudierea piesei muzicale. Această etapă a impus întoarcerea de la rațional la emoțional, la conținutul propriu-zis al lucrării audiate, copiii deținând elemente suplimentare relevate de comentarea ei. Astfel, reaudierea a reprezentat o fază superioară, percepția fiind sporită și de relevarea unor aspecte discutate dar și de reabordarea a ceva deja cunoscut.

La grupa pregătitoare audiția a avut o desfășurare liberă în ceea ce privește comportamentul copiilor. Ei au fost tentați să se apropie de sursa sonoră, să vorbească, să se miște, iar eu a trebuit să stimulez acestă formă specifică a copiilor de a intui muzica, de a o transpune în mișcare și cuvânt. Pentru eficiența audiției muzicale a fost important ca în organizarea ei să se implice metoda problematizării vizând stimularea interesului pentru această activitate:

• Desenăm ce ne spune muzica!;

• Recunoaștem un cântec!;

• Recunoaștem o problemă muzicală!.

Audiția își poate găsi locul în orice moment al lecției, în funcție de obiectivul urmărit de profesor, nu doar la sfârșitul orei, ca o anexă a lecției și trebuie să fie un mijloc specific educației muzicale, utilizându-se eficient prin:

• pregătirea interpretării – model a unui cântec ce urmează a fi însușit după auz;

• fixarea însușirii unui cântec comparând interpretarea copiilor cu cea înregistrată;

• stabilirea asemănărilor după însușirea unui cântec, audiindu-se altul, cu același conținut

și caracter sau de același compozitor;

• verificarea/ consolidarea pentru recunoașterea unor probleme muzicale (măsuri, nuanțe

sau tempouri, ritmuri specifice unor dansuri populare).

În această ipostază, audițiile se constituie ca demonstrații ale unor probleme teoretice muzicale. Pentru ca audiția să constituie o surpriză pentru preșcolari, am relizat-o sub forma unui spectacol sau concurs de cântece. În ceea ce privește timpul destinat audierii, acesta poate fi extins progresiv, pornind de la 3 minute, cât durează de obicei, un cântec simplu, prezentat, până la circa 10 minute la sfârșitul acestuia. Repertoriul audițiilor copiilor a fost divers. Un material atrăgător și educativ, adecvat audițiilor muzicale pentru preșcolari, l-a constituit muzica populară românească, iar jocurile instrumentale (hora, sârba, brâul, călușul) interpretate de diferite formații, muzica corală, muzica de operă și balet au servit și ele ca material de audiție copiilor din grupa pregătitoare. Dacă audițiile muzicale devin o permanență a activităților de educație muzicală, se poate trece la audierea unor lucrări vocale și instrumentale mai dezvoltate, din diferite genuri muzicale, inclusiv muzica programată, dansuri clasice, suite și concerte instrumentale, sonate, simfonii, valoarea artistică și educativă a pieselor audiate condiționând menținerea atenției preșcolarilor pentru acest tip de activitate.

Activitatea de învățare a pretins, începând cu această perioadă, un volum-suport de cunoștințe care, selectate și corelate între ele, va fundamenta instruirea ulterioară la un nivel mai ridicat asigurând dezvoltarea capacității intelectuale de receptare a muzicii. În acest sens, am studiat Curriculum pentru educație timpurie din învățământul preșcolar 3 – 6/7 ani.

Obiectivele de referință specifice acestor activități au fost:

Să intoneze cântece pentru copii;

Să cânte cântecele în aranjamente armonico-polifonice elementare;

Să exprime prin mișcare starea sufletească creată de muzica audiată;

Să exprime într-un joc impresia muzicală;

Să asculte și să recunoască fragmente din creații muzicale naționale și universale, corespunzătoare specificului de vârstă al copilului preșcolar și preocupărilor acestuia.

Stabilirea obiectivelor operaționale și a audițiilor muzicale utilizate le-am realizat în concordanță cu obiectivele prevăzute în Programă și cu nivelul de formare a capacităților de identificare a elementelor de limbaj și expresie muzicală, nivel pe care l-am constatat în urma aplicării probelor incluse în evaluarea inițială. Proiectarea a fixat și audițiile muzicale valorificate la fiecare temă în parte.

Selecția lucrărilor muzicale am realizat-o în funcție de accesibilitate, valoare estetică și educativă, în concordanță cu subiectul activității. Pentru a fi accesibile, am respectat:

* mersul gradat în alegerea lucrărilor, de la interpretări vocale spre cele vocal-instrumentale, precum și de la formații restrânse la formații mai ample.

* capacitatea de concentrare în timp a copiilor;

* capacitatea copiilor de intuire a structurii muzicale și de recepționare a mesajului de idei și sentimente al pieselor;

Pentru captarea atenției copiilor am folosit material didactic care să îndeplinească anumite condiții, cum ar fi:

* creațiile să fie cât mai valoroase din punct de vedere al realizării artistice (din repertoriul național și universal), corespunzând intereselor afective ale copiilor (să fie adecvate vârstei din punct de vedere al conținului și al formei);

* să fie interpretate cât mai expresiv;

* să se facă pregătirea în prealabil a conținutului de idei exprimat prin versuri și muzică.

Repertoriul pieselor de audiat l-am selecționat din:

* cântece și jocuri muzicale pentru copii;

* creație corală și prelucrări de folclor;

* muzică populară vocală și instrumentală;

* piese accesibile din literatura cultă, instrumentală și/ sau instrumentală

Toate acestea le-am completat cu exerciții și jocuri muzicale în strânsă concordanță cu particularitățile de vârstă ale copiilor și cu nivelul lor de dezvoltare muzicală. Obiectivele de referință corelate cu Conținuturile specifice au vizat următoarele 4 teme:

* Legătura dintre text și melodie

* Identificarea stării afective exprimate de text și muzică

* Structura melodică a cântecului – strofă- refren.

* Transpunerea în desen a mesajului muzical

Prima activitate a fost pentru stabilirea legăturii dintre text și melodie.

Scopul: constatarea nivelului de dezvoltare a capacității de receptare a muzicii audiate.

Obiectivele operaționale vizate au fost:

a) Cognitiv – formative:

să identifice mesajul transmis de text și muzică;

să asocieze melodiile audiate cu imaginile puse la îndemâna lor;

b) Psiho – motorii:

– să respire corect costo-diafragmatic executând exercițiile de respirație și cultură vocală;

– să adopte o poziție corectă în timpul audiției muzicale.

c) Afectiv – atitudinale:

Manifestarea bucuriei și satisfacției în timpul audiției muzicale;

Strategiile didactice folosite:

Metode și procedee: conversația, demonstrația, explicația, exercițiul, audiția;

Mijloace și materiale didactice: laptop, C.D. – uri, fișe de lucru, planșe, jetoane

Forme de organizare: frontal, pe grupe

Locul de desfășurare: sala de clasă

Durata: 35 minute

Activitatea a început cu momentul organizatoric când au fost create condițiile necesare pentru desfășurarea optimă a activității:

– pregătirea materialului didactic necesar;

– invitarea copiilor pe scăunele;

– s-a stabilit poziția corectă în timpul activităților muzicale: picioarele lipite de podea, spatele drept, lipit de spătarul scaunului, mâinile pe genunchi sau pe bancă.

Captarea atenției: a fost realizată cu un moment surpriză:

În sala de grupă a intrat un ursuleț care le-a adus copiilor un pliculeț cu imagini și un C.D. cu cântece.

Anunțarea titlului și a obiectivelor: a fost realizată pe înțelesul celor mici. Astăzi vom asculta muzică și vom încerca să povestim și să selectăm imaginile corespunzătoare melodiilor audiate.

Dirijarea învățării: a fost etapa în care s-au desfășurat audițiile muzicale care a cuprins următoarele melodii:

,,Cântec de leagăn” de J. Brahms

,,Hai la joc” – melodie populară

,,Vals Vienez” de J Brahms

,,Trei culori” – cântec patriotic

Astfel:

* S-a ascultat primul cântec ,,Cântec de leagăn” de J. Brahms. S-au familiarizat copiii cu conținutul textului (explicându-se cuvintele necunoscute) care s-a făcut printr-o scurtă convorbire după un plan de întrebări și ajutați de o planșă model (vezi anexa nr.4).

Despre cine este vorba în cântecel? (Despre o mămică care îi cântă copilașului un cântecel de leagăn, pentru ca acesta să doarmă liniștit.)

Cum este vocea mamei atunci când cântă?

De ce?

Pe baza imaginii și a audiției s-a realizat povestirea piesei muzicale.

* S-a ascultat al doilea cântec ,,Hai la joc!” – melodie populară. S-au familiarizat copiii cu

conținutul textului care s-a făcut tot printr-o scurtă convorbire după un plan de întrebări și ajutați de o planșă model (vezi anexa nr.5).

– Ce au încins oamenii? (Oamenii au încins o horă.)

– Unde au jucat hora? (Pe câmpia cea cu flori.)

– De ce?

Se povestește cântecul și se trage următoarea concluzie, hora este o melodie populară pe care oamenii o dansează cu drag atunci când se distrează.

* S-a ascultat al treilea cântec ,,Vals Vienez” de J. Brahms însoțit de o derulare video. Printr-o scurtă conversație le-am explicat copiilor că există și alte feluri de dans, iar melodia pe care au ascultat-o este un vals. Pe baza imaginilor vizionate, copiii au povestit despre acest dans. (Valsul este un dans care se dansează în doi. Femeile sunt îmbrăcate în rochii lungi, elegante iar bărbații în costume.) (vezi anexa nr.6).

* S-a audiat și ultima melodie ,,Tricolorul” de C. Porumbescu (vezi anexa nr.7). În timp ce copiii au audiat acest cântec le-am cerut să se ridice în picioare și să pună mâna în dreptul inimii. Pe baza imaginilor s-au familiarizat copiii cu conținutul cântecului. Pe scurt am povestit că noi suntem români și că de mii de ani ne apărăm țara. În cinstea ei oamenii au compus cântece patriotice. Oamenii care își apără țara, cu prețul vieții se numesc eroi.

După audiția celor patru melodii le-am împărțit copiilor fișele de lucru însoțite de pliculețul cu imagini. Le-am cerut să mai asculte încă o dată melodiile și le-am solicitat detalierea orală a mesajului transmis de compozitor prin jocul ,,Povestește ce ți-a spus muzica!”. Apoi i-am îndrumat să deschidă pliculețele și să lipească imaginea corespunzătoare din dreptul cântecului audiat pentru a observa cât de bine au învățat să stabilească legătura dinte text și melodie.

După strângerea fișelor am prezentat copiilor o fișă suport cu rezolvarea corectă a probei.

Activitatea s-a încheiat cu aprecieri verbale pozitive, evidențiind eforul copiilor disciplinați și atenți care au rezolvat foarte bine sarcinile date. Am acordat recompense tuturor copiilor.

A doua activitate – Identificarea stării afective exprimate de text și muzică a vizat atingerea următoarelor obiective operaționale:

a) Cognitiv –formative

– să intoneze în grup/colectiv cântece receptate după auz;

– să identifice corect starea afectivă unind numărul audiției cu imaginea corespunzătoare cântecului audiat;

– să motiveze alegerea răspunsului pentru care a optat pe fișa de lucru.

c) Psiho – motorii:

– să respire corect costo-diafragmatic executând exercițiile de respirație și cultură vocală;

– să adopte o poziție corectă în timpul audiției muzicale.

b) Afectiv – atitudinale:

– Manifestarea bucuriei și satisfacției în timpul audiției muzicale;

Strategiile didactice folosite:

Metode și procedee: conversația, demonstrația, explicația, exercițiul, audiția, jocul;

Mijloace și materiale didactice: laptop, C.D. – uri, fișe de lucru, planșe, jetoane

Scopul celei de-a doua teme urmărește identificarea stării afective în timpul audierii cântecelor prin unirea numărului audiției cu imaginea (fața) corespunzătoare cântecului audiat pornind de la conținutul de idei și sentimente exprimat de text și muzică.

Activitatea introductivă debutează cu momentul organizatoric în care se asigură ordinea și disciplina necesare unei bune desfășurări a lecției de muzică. Se pregătesc materialele necesare. Se solicită elevilor să adopte o poziție corectă în bănci pentru a putea cânta corect (spatele drept, mâinile pe genunchi sau la spate, capul drept, privirea la mine).

Urmează momentul muzical când anunț copiii că pentru a cânta frumos trebuie să ne încălzim vocile executând exerciții de respirație și de cultură vocală (suflăm, umflăm baloane ….).

Se verifică cântecul ,,Primăvara” parcurgând următoarele etape:

Reamintirea cântecului

Cântarea cântecului cu toată clasa la început fără acompaniament muzical, pe grupe și individual;

Se va cânta întregul cântec de către toți copiii cu acompaniament muzical.

Captarea atenției se va realiza cu ajutorul unei planșe model în care se află fețe care exprimă mai multe stări afective: bucurie, tristețe, indiferență, nostalgie. Voi explica copiilor sensul acestor cuvinte și de ce se simt oamenii așa și care ar trebui să fie starea generală de fiecare zi a copiilor care vin la grădiniță (fericiți și bucuroși).

Anunțarea titlului și a obiectivelor urmărite se va realiza pe înțelesul celor mici. Astăzi vom asculta muzică și vom încerca să recunoaștem starea pe care ne-o transmite muzica unind numărul audiției cu imaginea corespunzătoare cântecului.

Dirijarea învățării este etapa în care are loc audiția muzicală.

* S-a ascultat primul cântec ,,Voinicii”, muzica Nelu Ionescu. S-au familiarizat copiii cu conținutul textului (explicându-se cuvintele necunoscute: ,,ceata”, ,,pițigoi”, ,,zăvoi”, ,,soi” …) care se va face printr-o scurtă convorbire după un plan de întrebări și ajutați de o planșă model.

Despre cine este vorba în cântecel?

Cum trece ceata lui pițigoi prin zăvoi?

Cum sunt luptătorii?

Solicit copiii să exprime starea pe care o simt în urma audiției muzicale (Veselie, bucurie, fericire) cu ajutorul jocului ,,Spune ce simți când asculți cântecul!”.

* S-a ascultat al doilea cântec ,,Cântec de leagăn pentru păpușă”, muzica I Potolea. Se familiarizează copiii cu conținutul textului. Îi voi solicita (prin joc) și de data aceasta să-și exprime părerea despre starea pe care o simt în urma audiției (Liniște și duioșie).

* S-a ascultat și ultimul cântec ,,Cățelușul șchiop”, versuri E. Farago, muzica L. Petrescu. Se familiarizează elevii cu conținutul textului . Îi voi solicita (prin joc) să-și exprime părerea despre starea pe care o simt în urma audiției (Tristețe).

Le-am împărțit copiilor fișele de lucru și le-am cerut să mai asculte încă o dată melodiile, apoi să unească numărul melodiei cu imaginea (fața) corespunzătoare cântecului audiat.

După strângerea fișelor am prezentat copiilor o fișă suport cu rezolvarea corectă a probei și am făcut comentariile necesare.

Activitatea se încheie cu aprecieri verbale pozitive, evidențiind efortul acelor copii care au fost disciplinați, atenți și au executat foarte bine sarcinile date. Se vor acorda recompense (fețe fericite).

A treia activitate – Structura melodică a cântecului – strofă-refren.

Scopul activității a fost capacitatea de identificare structurii unui cântec audiat (strofă-refren), iar obiectivele operaționale urmărite au fost:

a) Cognitiv –formative

– să cânte pe echipe și colectiv cântecul ,,Copăcelul” respectând tonul, semnalul de început și sfârșit;

– să identifice câte strofe și câte refrene are cântecul ,,Copăcelul”, colorând flori și fluturi.

b) Psiho – motorii:

– să aibă o dicție și o respirație corectă în timpul cântării;

– să adopte o poziție corectă pe parcursul cântării.

c) Afectiv – atitudinale:

– Manifestarea bucuriei de a cânta corect și expresiv cântecul;

– Aprecierea interpretării proprii și a celorlalți colegi.

Strategiile didactice folosite:

Metode și procedee: conversația, demonstrația, explicația, exercițiul, audiția, jocul;

Mijloace și materiale didactice: laptop, C.D. – uri, fișe de lucru, planșe, jetoane, orga.

Activitatea introductivă debutează cu momentul organizatoric în care se asigură ordinea și disciplina necesare unei bune desfășurări a lecției de muzică. Se pregătesc materialele necesare. Se solicită elevilor să adopte o poziție corectă în bănci pentru a putea cânta corect (spatele drept, mâinile pe genunchi sau la spate, capul drept, privirea la mine).

Urmează momentul muzical când anunț copiii că pentru a cânta frumos trebuie să ne încălzim vocile executând exerciții de respirație și de cultură vocală.

Am propus copiilor să-și imagineze că se află într-o pădure apoi au executat câteva exerciții de respirație. Am recitat versurile:

,,Spatele de scaun rezemăm ,,Balonul mare acum îl umplem

Pieptul înainte îl îndreptăm Deci cu toții în aer în el să suflăm!”

Trandafirul roșu cu drag mirosim

Și rostim:

Ce frumos miroase floarea!”

Urmăresc realizarea unei respirații ample, lungi și bine dozate.

Am continuat cu exerciții de dicție și de respirație prin jocul ,,Repetă după mine!”:

,,Trenul pleacă de la gară ,,Toba bate: bum, bum ,bum

Și străbate-ntreaga țară, Hai copii cu toți la drum!”

Tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu ,,Într-un lift pe covoraș

Tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu. Un pui mic de iepuraș

Plânge că n-are curaj

Să se urce la etaj.”

S-au făcut și exerciții de încălzire vocală: vocalize cu ajutorul vocalelor a, e, i, o, u.

S-a verificat cântecul ,,Primăvara a sosit” parcurgând următoarele etape:

Reamintirea cântecului

Cântarea cântecului cu toată clasa la început fără acompaniament muzical, pe grupe

și individual;

Se va cânta întregul cântec de către toți copiii cu acompaniament muzical.

PRIMĂVARA A SOSIT

Muzica: NICOLAE OANCEA

&=2=V==T=!==V==T=!==F==G==F==E=!==T==:=!==U==T=!==T==U!==T==S==!==R==:!

&==V==T=!==V==T=!==F===G==F==E=!==T==:=!=U==T=!==S==V=!==T===S=!==R==:=!

&=(C==C==C==C=!==B==D==F==E=!==T==V=!==Y==:=!

&=C==C==C==C=!==B==D==F==E=!==T==S=!==R==:=)

1.Primăvara iarăși a sosit 2.Păsărelele cirip în zbor

Hai copii, haideți le joc! Hai copii, haideți le joc!

Și câmpia iarăși a înverzit Ciripesc, cirip în glasul lor

Hai copii, haideți le joc! Hai copii, haideți le joc!

Refren: Hai cu mare bucurie

Hai la joc!

Să jucăm mingea-n câmpie

Hai la joc!

Să cântăm și noi ca ele

Hai la joc!

Ale noastre cântecele

Hai la joc!

Captarea atenției: s-a realizat observând planșa ,,Copacul înflorit”(vezi anexa nr.8) și discutând despre anotimpul în care s-au aflat copiii.

Am anunțat că pe parcursul activității vor învăța un cântec nou intitulat ,,Copăcelul” muzica Corneliu Mereș, iar la sfârșitul activității vor fi capabili:

– să cânte pe echipe și colectiv cântecul, respectând tonul, semnalul de început și sfârșit;

– să coloreze un număr egal de imagini, corespunzător strofelor și refrenelor din cântec.

S-a trecut la învățarea noului cântec. Am solicitat copii să asculte cu atenție pentru că le voi prezenta vocal instrumental cântecul. Copiii au ascultat cu atenție pentru a putea răspunde întrebărilor pe baza textului.

Le-am recitat versurile cântecului ,,Copăcelul” muzica Corneliu Mereș, familiarizând copiii cu conținutul noului cântec și explicând cuvintele necunoscute ,,rod”, ,,curățit”. Am recitat prima strofă și am reluat cu copiii, procedând asemănător și cu celelalte. În final am recitat împreună cu copii tot textul.

S-a trecut apoi la învățarea melodică pe fragmente:

Am prezentat primul fragment muzical folosind vocea și instrumentul și am reluat acest fragment de 2 ori cu copiii dând de fiecare dată tonul și semnalul de început;

Am prezentat cel de-al doilea fragment muzical și l-am reluat cu copiii de 2 ori;

Am prezentat pe rând și celelalte fragmente muzicale și le-am reluat până când s-a învățat cântecelul.

Fixarea cântecului s-a realizat:

– prin cântarea pe grupe cu acompaniament: copiii au fost împărțiți în 4 grupe, fiecare grupă a cântat câte o strofă. S-au făcut aprecieri asupra cântării și s-a stabilit echipa câștigătoare.

– prin cântarea solistică: am solicitat câtorva copiii să iasă în fața clasei pentru a cânta cântecul. Am făcut aprecieri pozitive asupra cântării fiecărui copil.

– prin cântarea integrală a cântecului cu toată clasa: am cântat cântecul în întregime cu toți copiii, acompaniindu-i la instrument.

COPĂCELUL

Muzica: CORNELIU MEREȘ

&==2=B==D==F==F=!==F==G==F==D=!==E==E==D==D=!==C==C==R=)

&=(==G==G==V=!==G==G==V=!==G==G==F==D=!=D==C==F=)=D==C==R=.

1.Copăcelul din grădină 2.Primăvara copăcelul

Primăvara a-nverzit De omizi l-am curățit

Și c-o rază de la soare Și la toamna următoare

Alb ca neaua a-nflorit. Rod bogat am adunat.

Refren: Copăcel, copăcel,

Te iubesc de mititel.

Pentru însușirea structurii cântecului le-am explicat copiilor cum recunoaștem strofele și refrenele dintr-un cântec (Strofele sunt versurile care ne aduc informații noi, iar refrenele sunt versurile care se repetă după fiecare strofă), apoi am împărțit copii în două grupe. Prima grupă a cântat strofele cântecului iar a doua grupă a cântat refrenele. Printr-o fișă de lucru am solicitat copiii să coloreze floricele câte strofe sunt și frunze câte refrene are în cântecul ,,Copăcelul”.

După strângerea fișelor am prezentat copiilor o fișă suport cu rezolvarea corectă a probei și am făcut comentariile necesare.

Evaluarea s-a realizat la încheierea activității. Am făcut aprecieri pozitive asupra desfășurării orei de educație muzicală și am împărțit stimulente copiilor.

A patra activitate a vizat transpunerea în desen a mesajului muzical.

Scopul activității a fost identificarea mesajului muzical prin transpunerea în desen.

Obiectivele operaționale urmărite :

a) Cognitiv –formative:

– să identifice mesajul transmis de piesa muzicală audiată, ,,Zboară fluturii”;

– să descrie imaginile mesajului muzical al cântecului audiat, transpunându-l în desen;

b) Psiho – motorii:

– să adopte o poziție corectă pe parcursul activității.

c) Afectiv – atitudinale:

– Manifestarea interesului în transpunerea unei piese muzicale audiate, în desen;

Strategiile didactice folosite:

Metode și procedee: conversația, demonstrația, explicația, exercițiul, audiția, jocul,

turul galeriei;

Mijloace și materiale didactice: laptop, C.D. – uri, fișe de lucru, planșe, jetoane, orga.

Activitatea introductivă debutează cu momentul organizatoric în care se asigură ordinea și disciplina necesare unei bune desfășurări a lecției de muzică. Se pregătesc materialele necesare. Se solicită elevilor să adopte o poziție corectă în bănci pentru a putea cânta corect (spatele drept, mâinile pe genunchi sau la spate, capul drept, privirea la mine).

Urmează momentul muzical când anunț copii că pentru a cânta frumos trebuie să ne încălzim vocile și să respirăm corect. Se explică copiilor și li se demonstrează exercițiile de respirație și de cultură vocală:

se solicită imitarea suflării unui fulg din palmă, a pufului de păpădie din cealaltă palmă, facem liniște ,,șșșș..”, mirosim flori;

pe nota sol se vor aplica vocalele a, e, i, o, u, intonându-se prima dată fiecare vocală separat, cu sunete lungi, apoi unindu-le toate într-o singură respirație;

se vor introduce diferite silabe: ma, me, mi, mo, mu, aplicate tot pe nota sol.

S-a verificat cântecul ,,Copăcelul” parcurgând următoarele etape:

Reamintirea cântecului

Cântarea cântecului cu toată clasa la început fără acompaniament muzical, pe grupe și individual;

Se va cânta întregul cântec de către toți copiii cu acompaniament muzical.

Captarea atenției: s-a realizat cu ajutorul instrumentelor de lucru pentru activitatea de educație plastică (acuarele, planșe, pensule).

Am anunțat că pe parcursul activității vom asculta melodia ,,Zboară fluturii” iar la sfârșitul activității vor fi capabili să povestească piesa muzicală și să transpună în desen mesajul muzical al cântecului.

Dirijarea învățării este etapa în care are loc audiția muzicală.

S-a ascultat melodia ,,Zboară fluturii”. S-au familiarizat copiii cu conținutul textului (explicându-se cuvintele necunoscute) care s-a realizat printr-o scurtă convorbire după un plan de întrebări:

* Despre cine este vorba în cântecel?

* Unde zboară fluturii?

* Cum sunt fluturii?

* Unde se odihnesc fluturii?

* Ce reprezintă soarele pentru copii și pentru fluturi?

Le-am cerut să mai asculte încă o dată melodia și le-am solicitat detalierea orală a mesajului transmis de compozitor prin jocul ,,Povestește ce ți-a spus muzica!”. Apoi i-am îndrumat să transpună în desen mesajul muzical al cântecului.

Copiii au desenat în liniște fiind atenți să realizeze lucrări cât mai frumoase și mai originale.

După terminarea lucrării s-a realizat un tur al galeriei și s-au discutat lucrările, dacă au respectat sau nu cerințele.

Evaluarea s-a realizat la încheierea activității. Am făcut aprecieri pozitive asupra desfășurării orei de educație muzicală și am împărțit stimulente copiilor.

8. Evaluarea finală

8.1. Prezentarea probelor aplicate la evaluarea finală

Evaluarea finală cuprinde 4 probe și a urmărit identificarea particularităților individuale ale copiilor, privind capacitatea de receptare a muzicii audiate. Evaluarea finală s-a desfășurat în sala de clasă în condiții optime. Copiii au dat dovadă de un interes deosebit și au fost activi pe toată durata în care s-au desfășurat activitățile.

PROBA NR. 1

Obiectiv:

Evaluarea capacității de receptare a mesajului transmis de text și muzică.

Cerința:

,,Lipește imaginea corespunzătoare mesajului transmis de text și muzică!”

Instructajul probei:

Copiii vor primi câte un pliculeț care va conține imagini corespunzătoare mesajului transmis de text și muzică și o fișă de lucru (vezi anexa nr.9) pe care vor lipi, în dreptul fiecărei audiții imaginea corespunzătoare. După ce vor fi explicate imaginile se va audia următoarele cântece:

1. ,,Cântec de leagăn” de W. A. Mozart

2. ,,Hora” – melodie populară

3. ,,Pe-al nostru steag” C. Porumbescu

4. ,,Valsul Fluturilor”

5. ,,Codrule, codruțule” versuri M. Eminescu, muzica D.D. Kiriac

iar copii vor rezolva sarcina de lucru.

Acordarea punctajului:

Pentru fiecare cerință rezolvată corect s-a acordat 5 puncte din 25 maximum.

PROBA NR. 2

Obiectiv:

Evaluarea capacităților de receptare a stării afective exprimate de text și muzică.

Cerința:

,,Încercuiește chipul stării afective transmisă de text și muzică!”

Instructajul probei:

Copiii vor primit o fișă de lucru (vezi anexa nr.10) pe care o vor rezolva astfel:

– vor identifica numărul audiției și vor încercui în dreptul acesteia chipul stării afective transmise de text și muzică. După explicarea jetoanelor ei vor audia următoarele melodii:

1. ,,Doina” – interpretează Dumitru Fărcaș

2. ,,Alunelul” –folclorul copiilor

3. ,,Dansul țigăncii”

4. ,,Ce seară minunată!” – muzică ușoară

5. ,,Primăvara” de Vivaldi (fragment)

apoi vor trece la rezolvarea cerinței.

Acordarea punctajului:

Pentru fiecare cerință rezolvată corect s-a acordat 5 puncte din 25 maximum.

PROBA NR. 3

Obiectiv:

Evaluarea capacității de identificare a structurii unui cântec audiat (strofă – refren).

Cerință:

,,Colorează tot atâtea flori câte strofe recunoști și tot atâția fluturi câte refrene recunoști!”

Instructajul probei:

Copiii vor primi o fișă de lucru (vezi anexa nr.11) pe care vor colora, în urma audiției muzicale, atâtea flori câte strofe recunosc și atâția fluturi câte refrene recunosc în cântecul ,,Primăvara”.

Se va purta o discuție despre cum recunoaștem strofele și refrenele dintr-un cântec, apoi vor

trece la rezolvarea sarcinii de lucru.

Acordarea punctajului:

Pentru fiecare cerință rezolvată corect s-a acordat 5 puncte din 20 maximum.

PROBA NR. 4

Obiectiv:

Evaluarea capacității de receptare a mesajului muzical prin transpunerea în desen.

Cerință:

,,Desenează ceea ce îți spune textul și muzica!”

Instructajul probei:

După ce vor audia melodia ,,Primăvara” muzica Grigore Teodosiu copiii vor

fi îndrumați să deseneze ceea ce le transmite textul și muzica.

Acordarea punctajului:

Punctajul se va acorda astfel:

– Dacă vor recunoaște și desena un peisaj de primăvară – 10 puncte, case 5 puncte,

copii 5 puncte, fluturi 5 puncte, flori 5 puncte. Totalul a fost de 30 de puncte.

Prezentarea rezultatelor obținute în urma probelor aplicate

La proba finală nr.1 din 22 de copii:

11 copii au obținut punctajul maxim de 25 puncte, însemnând 50%;

6 copii au obținut 20 de puncte din 25, însemnând 27%;

4 copii au obținut 15 puncte din 25, însemnând 18%;

1 copil a obținut 10 puncte din 25, însemnând 5%.

Graficul valorilor obținute la proba finală nr. 1

Diagrama radială a probei finale nr.1

În urma aplicării probei finale nr.2, privind capacitățile de receptare a stării afective exprimate de text și muzică rezultatele au fost următoarele, din 22 de copii:

4 copii au obținut punctajul maxim de 25 puncte, însemnând, 18%;

8 copii au obținut 20 de puncte din 25, însemnând 36% ;

9 copii au obținut 15 puncte din 25, însemnând 41%;

1 copil a obținut 10 puncte din 25, însemnând 5%

Graficul valorilor obținute la proba finală nr. 2

Diagrama radială a probei finale nr.2

La proba finală nr.3 care a urmărit capacitatea de identificarea structurii unui cântec audiat (strofă, refren), din 22 de copii:

5 copii au obținut punctajul maxim de 20 de puncte, însemnând 59%;

13 copii au obținut 15 puncte din 20, însemnând 23%;

4 copii au obținut 10 puncte din 20, însemnând 18%

Graficul valorilor obținute la proba finală nr. 3

Diagrama radială a probei finale nr.3

La proba finală nr.4 din 22 de copii:

4 copii au obținut punctajul maxim de 30 de puncte, însemnând 36% ;

8 copii au obținut 25 de puncte din 30, însemnând 41%;

9 copii au obținut 20 de puncte din 30, însemnând 18% ;

1 copil a obținut 15 puncte din 30, însemnând 5%

Graficul valorilor obținute la proba finală nr. 4

Diagrama radială a probei finale nr.4

Centralizarea rezultatelor la evaluarea finală

Ogiva frecvențelor – valorile obținute la cele 4 probe ale evaluării finale

Graficul valorilor obținute la evaluarea finală – din totalul de 100 de puncte

La evaluarea finală rezultatele au fost următoarele:

2 copii au obținut punctajul maxim de 100 de puncte, însemnând 9%

1 copii au obținut 95 de puncte din 100, însemnând 5%;

5 copii au obținut 85 de puncte din 100, însemnând 23%;

9 copii au obținut 75 de puncte din 100, însemnând 40%;

4 copil a obținut 65 de puncte din 100, însemnând 18%;

1 copil a obținut 55 de puncte din 100, însemnând 5%.

Diagrama radială a evaluării finale

Evaluarea finală s-a derulat în perioada 02. mai – 31. mai 2011 și a urmărit identificarea nivelului de dezvoltare a capacității de receptare a muzicii în contextul audițiilor muzicale la preșcolarii grupei pregătitoare de la G.O.N. Nuntași – Istria, în urma aplicării modelului pedagogic pe care

l-am elaborat după evaluarea inițială. În acest sens am elaborat patru probe care vizau patru teme:

Receptarea mesajului transmis de text și muzică;

Receptarea stării afective exprimate de text și muzică;

Identificarea structurii melodice a cântecului: strofă – refren;

Receptarea mesajului muzical prin transpunerea în desen.

La fiecare probă am realizat proiectele de lecție și am formulat Scopul și obiectivele operaționale, în conformitate cu Curriculum pentru educație timpurie 3 – 6/7ani (2008), am respectat strategiile didactice și am consultat diferite publicații de specialitate pe care le-am menționat la Bibliografie. Am selectat materialul sonor destinat audiției (vezi Anexa nr.12) în care am diversificat cântecele destinate audiției, oferind posibilitatea copiilor să participe activ și cu plăcere la activități.

Rezultatele obținute la evaluarea finală evidențiază o creștere importantă a rezultatelor în comparație cu cele obținute la același gen de probă aplicat evaluării inițiale.

După analiza datelor înregistrate în urma aplicării probelor evaluării finale s-a observat că preșcolarii au reuși să recunoască mesajul transmis de text și muzică, obținând un procent de 90%, să recunoască stările afective exprimate de text și muzică, obținând un procent de 91%, să identifice structura melodică a cântecului, obținând un procent de 90% și să transpună mesajul muzical în desen obținând un procent de 86%.

9. Preluarea și interpretarea rezultatelor cercetării

Prin gestionarea rezultatelor am verificat dacă copiii și-au însușit la sfârșitul experimentului stadiul dezvoltării capacității de receptare a muzicii cu ajutorul audiției muzicale.

Studiul produselor activității s-a concretizat prin elaborarea, aplicarea, adunarea, studierea și interpretarea probelor de evaluare aplicate pe lotul de subiecți.

În activitățile desfășurate la grupa pregătitoare de la G.O.N. Nuntași Istria am folosit în actul predării, învățării și evaluării strategii didactice clasice cum ar fi conversația, demonstrația, exercițiul, activ-participative precum și cele moderne ca turul galeriei și instruirea programată – instruirea asistată pe calculator.

Probele aplicate în timpul experimentului au vizat capacitatea de receptare a mesajului transmis de text și muzică, capacitatea de receptare a stării afective exprimate de text și muzică, identificarea structurii unui cântec și transpunerea în desen a mesajului muzical.

Cercetătorii și specialiștii în politici educaționale consideră că educația se sprijină pe trei piloni: a învăța să știi, a învăța să faci și a învăța să trăiești împreună cu alții. Astfel, dacă învățământul tradițional tinde să avanseze acumularea unor cunoștințe în defavoarea altora, învățământul modern urmărește să formeze competențe, oameni capabili, adaptabili la diferite contexte sociale, să lucreze în echipă, să dezvolte capacități de studiu eficient, pentru a profita de oportunitățile care pot apărea în timpul vieții.

Modul diferit de a percepe conținutul de idei exprimat de materialul sonor a condus, firesc, la reprezentarea decodificării mesajelor transmise de compozitor, prin cântecele audiate în manieră proprie, conform stării de moment, a experiențelor personale, a temperamentului fiecărui copil, într-un cuvânt ai tuturor factorilor conjuncturali implicați în intervalul experimentului.

Am aplicat probe care au vizat implicarea tuturor copiilor în activitatea de învățare. Astfel, în timpul desfășurării activității cu un copil ceilalți au fost atenți pentru a putea interveni cu aprecieri sau chiar corecturi la nevoie.

Evaluarea finală a demonstrat că subiecții și-au însușit variate cunoștințe muzicale bazate pe informații, achiziții pe care le-au dobândit în timpul experimentului. Copiii au participat cu interes și bucurie la activitățile desfășurate, au demonstrat că se pot concentra pentru a rezolva sarcinile impuse mai ales că acestea s-au realizat sub formă de joc.

PROBA NR.1

Grafic al valorilor obținute la proba nr.1 la ambele evaluǎri

În acest grafic observăm că nici un subiect nu a obținut minimum de 5 puncte la niciuna din evaluări, punctajul mediu de 10 puncte s-a obținut la evaluarea inițială de 4 subiecți (9, 16, 18, 20) iar la evaluarea finală de un subiectul numărul 16. Punctajul maxim a fost obținut de 11 subiecți (1, 2, 4, 10, 12, 13, 14, 19, 21, 20) iar 4 dintre aceștia doar la evaluarea inițială. Progresul s-a înregistrat la 21 de subiecți, unul singur obținând același punctaj la cele două evaluări.

Tabel pentru prezentarea rezultatelor în formă grupată la proba numǎrul 1

Tabelul oferǎ date evidente ale rezultatelor, procentajul maxim înregistrând o creștere de 8 procente, de la 3 la 11 subiecți, din 22 maxim. Nu s-au obținut minim de puncte și nici 0 puncte.

Diagrama de comparație a frecvențelor rezultatelor de la proba nr. 1

PROBA NR.2

Grafic al valorilor obținute la proba nr.2 la ambele evaluǎri

În acest grafic observăm că 2 subiecți (5 și 21) au obținut minimum de 5 puncte la evaluarea inițială, dar au progresat la evaluarea finală, punctajul mediu de 10 puncte s-a obținut la evaluarea inițială de 5 subiecți (4, 9, 10, 12 și 16) iar la evaluarea finală de un subiectul numărul 5. Punctajul maxim a fost obținut de 4 subiecți (2, 14, 15, 19) iar unul dintre aceștia doar la evaluarea inițială. Progresul s-a înregistrat la toți subiecții cu 5 sau 10 puncte.

Tabel pentru prezentarea rezultatelor în formă grupată la proba nr. 2

Tabelul oferǎ date evidente ale rezultatelor, procentajul maxim înregistrând o creștere de 3 procente, de la 1 la 4 subiecți, din 22 maxim. S-au obținut minim de puncte la 2 subiecți doar la evaluarea inițială iar la evaluarea finală 10 puncte a obținut subiectul cu numărul 5, obținând un progres cu 5 puncte față de evaluarea inițială.

Diagrama de comparație a frecvențelor rezultatelor de la proba nr. 2

PROBA NR.3

Graficul valorilor obținute la proba nr.3 la ambele evaluǎri

La proba nr.3 punctajul minim de 5 puncte a fost obținut de 6 subiecți (4, 5, 10, 12, 16, 21) care au progresat cu 5 sau 10 puncte la evaluarea finală. Punctajul maxim de 20 de puncte a fost obținut de 5 subiecți (2, 10, 14, 15, 19) doar la evaluarea finală. S-a remarcat subiectul cu numărul 10 care la evaluarea inițială a obținut 5 puncte iar la evaluarea finală aa obținut maximum de puncte.

Tabel pentru prezentarea rezultatelor în formă grupată la

proba nr. 3

Diagrama de comparație a frecvențelor rezultatelor de la proba nr. 3

PROBA NR.4

La proba nr. 4 s-au înregistrat modificări considerente de la 62% la evaluarea inițială la 78% la evaluarea finală, o creștere de 16 procente. Punctajul inițial a fost de 410 puncte din 660, iar la cel final de 515 puncte. Această creștere semnificativă constituie un pas important spre dezvoltarea capacității de transpunere în desen a mesajului muzical.

Graficul valorilor comparate obținute la proba numărul 4

În graficul valorilor comparate se observă că la evaluarea inițială au obținut minimum de 5 puncte 2 subiecți. Aceștia au progresat vizibil la proba de evaluare finală. Subiectul 7 a înregistrat aceleași punctaje la cele două evaluări. Punctajul maxim de 30 de puncte a fost realizat de subiecții 11, 15, 19, 21. În diagrama de comparație se observă progresul subiecților la evaluarea finală nr.4.

Tabel pentru prezentarea rezultatelor în formă grupată la proba nr. 4

Diagrama de comparație a frecvențelor rezultatelor obținute la proba nr. 4

În tabelul următor am prezentat, comparativ, valorile înregistrate de copii la cele 4 probe de evaluare inițială și finală. S-a constatat că punctajul obținut la evaluarea inițială este de 60% procente, iar la evaluarea finală este de 77% procente.

La prima evaluare au obținut un punctaj de 80 și 85 de puncte 2 subiecți iar la evaluarea finală aceștia și-au mărit punctajul la maximum de puncte ( 100 puncte).

Punctajele totale obținute la cele douǎ evaluǎri

FRECVENȚA REZULTATELOR

În tabelul de mai sus am prezentat frecvența rezultatelor, ca urmare a prelucrării punctajelor individuale în funcție de amplitudinea scării de notare (0-9, 10-19, 20.29, 30-39, 40-49,50-59, 60-69, 70-79, 80-89, 90-100) și de frecvența lor obținute de subiecți la cele două evaluări.

Rezultatele globale

Se observă că frecvența este pe ordonată cu albastru și roșu iar pe abscisă sunt intervalele de măsurare în ordine crescătoare de la stânga la dreapta, ceea ce evidențiază sintetic rezultatele globale ale cercetării. Se constată o deplasare spre dreapta a curbei de distribuție a rezultatelor și o înălțime diferențiată ce indică o grupare a subiecților în intervalul 60-70, la evaluarea inițială, iar la evaluarea finală în intervalele 70-80-90.

În următoarea ogivă a lui Galton observăm, prin contrastul culorilor creșterea punctajelor obținute de subiecți în urma aplicării celor 4 probe de evaluare inițială și finală. Astfel că pe axa ,,x” sunt trecute numerele subiecților în ordine crescătoare de la 1 la 20, iar pe axa ,,y”, pe abscisă, sunt trecute valorile de măsurare de la 10 la 100.

Ogiva lui Galton- Rezultatele cumulate ale celor douǎ probe aplicate

lotului experimental

Rezultatele probelor evaluării finale au evidențiat un progres semnificativ în dezvoltarea capacității de receptare a muzicii ca urmare a folosirii audițiilor la fiecare activitate muzicală, subiecții manifestând interes maxim, curiozitatea fiind în armonie cu jocul, caracteristică de bază a preșcolarilor care pot da maximum de randament dacă profesorul folosește în derularea demersului didactic variate strategii didactice.

Cele două evaluări și-au atins scopul, evaluarea inițială constatând nivelul capacității de receptare a muzicii la preșcolari, iar evaluarea finală a scos în evidență saltul calitativ stimulat de implementarea , pe parcursul experimentului, a modelului pedagogic. Subiecții au demonstrat o bună memorie la recunoașterea mesajului transmis de text și muzică, în identificarea stării afective transmise de muzică, au recunoscut structura melodică a cântecelor audiate și au demonstrat o dezvoltată capacitate de transpunere în desen a mesajului muzical.

Prin rezultatele obținute în cazul experimentului, în cadrul evaluării inițiale, Ogiva lui Galton nr.1, prezintă stadiul mediu de cunoaștere a lotului de subiecți. Pentru eșantionul de subiecți care nu au înregistrat punctaj mare se va aplica un program de ameliorare prin activități suplimentare.

Cumularea evaluărilor inițiale și finale pentru cele patru probe

La proba nr.1, din totalul punctajelor obținute, pe lotul de subiecți, s-a realizat un procent de 70% în faza inițială, iar în faza finală 84%.

La proba nr.2, din totalul punctajelor obținute, pe lotul de subiecți, s-a realizat un procent de 57% în faza inițială, iar în faza finală 73%.

La proba nr.3, din totalul punctajelor obținute, pe lotul de subiecți, s-a realizat un procent de 51% în faza inițială, iar în faza finală 73%.

La proba nr.4, din totalul punctajelor obținute, pe lotul de subiecți, s-a realizat un procent de 62% în faza inițială, iar în faza finală 78%.

Exprimând în procente comparate, se constată că la proba nr.1 rezultatul s-a îmbunătățit cu 14 procente, la proba nr. 2 cu 16 procente, la proba nr.3 cu 21 procente iar la proba nr.4 cu 16 procente. Rezultatul cumulat al probelor evaluării finale a cunoscut o ameliorare cu 17 procente față de probele evaluării inițiale, fapt ce se poate constata și din graficul următor.

Graficul cu rezultatele procentuale obținute la probele evaluǎrilor

Se constată considerabile creșteri procentuale la toate probele dar mai ales la proba nr.3 care viza capacitatea de identificare a structurii unui cântec.

Am prezentat graficele următoare, prin comparație, evaluării (inițială și finală). Cu albastru sunt reprezentate valorile individuale obținute la testarea inițială, iar cu roșu reprezintă valorile obținute la evaluarea finală.

La toate aceste probe nu s-au înregistrat nici un regres și putem identifica subiecții care au înregistrat un progres la proba finală comparativ cu proba din evaluarea inițială, în următoarea Ogivă a lui Galton.

Am prezentat, în continuare, prin Ogiva lui Galton, rezultatele cumulate ale probelor de evaluare inițială și finală, pe axa ,,x” am scris inițialele subiecților, iar pe axa ,,y” valorile obținute de aceștia.

Rezultatele cumulate ale probelor evaluǎrii inițiale și evaluǎrii finale

Prin gestionarea rezultatelor am verificat ceea ce copiii și-au însușit la sfârșitul experimentului, stadiul dezvoltării capacității de receptare a muzicii în urma audițiilor muzicale.

Rezultatele probelor evaluării finale au evidențiat un progres semnificativ în dezvoltarea capacității de receptare a muzicii, ca urmare a folosirii audițiilor în activitățile muzicale la preșcolari. Cele două evaluări și-au atins scopul, prima a constatat nivelul capacității de receptare a muzicii, iar a două saltul calitativ stimulat de implementarea, pe parcursul experimentului, a modelului pedagogic pe care l-am conceput.

CONCLUZII

Ca mijloc de comunicare a ideilor cu caracter emoțional muzica are darul de a captiva atenția copilului de timpuriu, realizând apropierea lui de umanitate, dezvăluind o parte din lumea interioară a omului, din idealurile și crezurile sale pentru bine, frumos și adevăr.

În prezenta lucrare mi-am propus un studiu teoretic dar și practic asupra rolului audiției muzicale în dezvoltarea capacității de receptare a muzicii la vârsta preșcolară.

În acest scop lucrarea a fost constituită din următoarele capitole:

Capitolul I: ,,Dimensiuni psiho-pedagogice ale receptării muzicii la vârsta preșcolară”;

Capitolul II: ,,Audițiile muzicale în contextul procesului educativ-muzical din învățământul preșcolar;

Capitolul III: ,,Modelul pedagogic de dezvoltare a capacităților de receptare a muzicii prin intermediul audițiilor muzicale”.

Copiii de grupă pregătitoare sunt sensibili și receptivi. Activitățile desfășurate de ei pot fi susținute de o motivație externă dar și de o motivație internă, care activează procesul de asimilare a cunoștințelor într-un mod continuu. Aceasta se naște când profesorul asigură stimularea și menținerea într-o permanentă stare activă a vioiciunii și curiozității copilului.

Organizarea specifică a acțiunilor instructiv-educative este dependentă de cunoașterea individualității copiilor și de organizarea sistemului școlar care să permită găsirea unor posibilități integrative, accesibile pentru fiecare. În acest scop profesorul trebuie să determine printr-un procedeu de diagnosticare caracteristicile specifice individualității pentru ca apoi să poată proiecta condițiile cele mai potrivite de desfășurare a activităților didactice, să selecteze cele mai adecvate acțiuni de asistență și intervenție.

Tabelul cu rezultatele obținute de copii la evaluarea inițială mi-a folosit în elaborarea probelor următoare și mi-a permis să evaluez mai bine competențele obținute. Fișele individuale de lucru mi-au atras atenția asupra criteriilor care nu au putut fi îndeplinite de copii și am putut să adopt un model pedagogic în urma căruia copii au obținut rezultate mai bune și odată cu aceasta au îndrăgit și mai mult muzica. Copii au dat dovadă de colaborare, unii dintre ei au fost receptivi nu numai la grădiniță dar și acasă prin faptul că au început să fie conștienți de muzica pe care o ascultă în familie, la televizor sau la alte surse sonore. Au început să aibă chiar preferințe muzicale, să cânte și să danseze voioși și cu mare drag.

Scopul pe care l-am urmărit în studiul de față a dorit să confere coerență și rigoare în dezvoltarea capacității de receptare a muzicii în contextul audițiilor muzicale.

Prin activitățile desfășurate copiii au reușit să decodifice mai ușor mesajul transmis de muzică, să identifice stările afective transmise de aceasta, să recunoască structura unui cântec, să transpună în desen mesajul piesei muzicale audiate.

La grupa pregătitoare audiția a avut o desfășurare liberă în ceea ce privește comportamentul copiilor. Ei au fost tentați să se apropie de sursa sonoră, să vorbească, să se miște, iar eu a trebuit să stimulez acestă formă specifică a copiilor de a intui muzica, de a o transpune în mișcare și cuvânt.

Antrenarea copiilor în comentarea lucrărilor audiate a fost condiționată de profunzimea percepției din timpul audiției, de stăpânirea limbajului prin care aceștia și-au exprimat propriile impresii și trăiri. Aprecierea audiției a fost condiționată și de toleranța copiilor de a accepta păreri diferite, pentru a se stabili un consens apropiat semnificației reale a piesei muzicale.

Muzica, prin audițiile sale, a evidențiat rolul în dezvoltarea proceselor psihice ale preșcolarului, ajutându-l să-și exprime trăirile într-o manieră proprie, să perceapă lumea imaginilor, fără imagini să citească doar cu ochii minții ceea le sugerează muzica ascultată.

În urma analizei rezultatelor evaluărilor comparative am observat că lotul de copii cu care am lucrat a obținut un progres vizibil în ceea ce privește audiția muzicală.

Convingerea noastră este că școala va completa însușirea empirică a capacității de receptare a muzicii, oferind tuturor copiilor șansa de a-și forma deprinderi corecte de audiere, intonare și manifestare a trăirilor personale, contribuind la dezvoltarea capacității de receptare a muzicii, atât de necesară în activitatea școlară viitoare, care se realizează mai eficient atunci când se îmbină cu jocul, cântul și muzica.

Educația muzicală începută sistematic în grădiniță, continuată în școală, va deveni cu siguranță un fundament al necesității continuării ei în celelalte perioade de vârstă.

Testele și cercetările în domeniul muzicii au relevat faptul că aptitudinea muzicală este un fenomen cu răspândire generală, fiind prezentă la toți indivizii, cel puțin într-un grad minimal. De asemenea s-a ajuns la concluzia că fiecare individ, în cadrul propriilor sale virtualități, este capabil să realizeze progrese sub acțiunea educației muzicale.

Ca artă, muzica îi ajută pe copii să sesizeze frumosul din natură, să-l perceapă, să-l înțeleagă. Ea aduce bucurie, satisfacții, cultivă sentimente frumoase, se adresează sufletului creând stări afective emoționale, constituind o adevărată terapie pentru intelectul copilului.

BIBLIOGRAFIE

1.*** Curriculum pentru învățământul preșcolar (3- 6/7 ani), București, 2008

2.*** Programa activităților instructiv- educative în grădinița de copii, Ediția a II-a revizuită și

adăugită, M.E.C., București, 2005

3. Athanasiu, Andrei – Medicina și muzica, Editura Medicală, București, 1986

4. Csire, I – Educația muzicală din perspectiva creativității, Universitatea de Muzică,

București, 1998

5. Debesse, M. – Etapele educației, Editura Didacticǎ și Pedagogicǎ, București, 1981

6. Dragu, A; Cristea, S.– Psihologie și pedagogie școlară, University Press Ovidius,

Constanța, 2004

7. Drǎgan, I.; Nicola, I.- Cercetarea psihopedagogicǎ (Ghid pentru elaborarea lucrǎrilor

metodico-științifice în vederea obținerii gradului didactic I), Editura Tipomur,

Târgu-Mureș,1993

8. Farcaș, Domnica; Nicola, Ioan – Teoria educației și noțiuni de cercetare Pedagogică, E.D.P., București, 1994

9. Gagim, Ion – Dimensiunea psihologică a muzicii, Editura Timpul, 2003

10. Giuleanu, Victor, Teoria muzicii, Curs însoțit de solfegii aplicative, Ed. Fundației

România de Mâine, București, 2004 11.Golu, P.; Zlate, M; Verza, E.- Psihologia copilului, E. D. P., București, 1994

12. Iamandescu, Bradu, I.- Muzicoterapia receptivă, Editura Info Medica, București, 2004

13. Iacob, Aurelia; Vasile, Vasile- Manual de educație muzicalǎ pentru clasa a VI-a,

Ed.Petrion, București, 2007

14. Motora- Ionescu, Ana; Dogaru, Ana – Îndrumǎri metodice pentru predarea muzicii,

E.D.P.,București,1983 15. Munteanu, Gabriela- Metodica predării educației muzicale, Ed. Sigma Primex, București,

1999

16. Muster, Dumitru, Metodologia cercetării în educație și învățământ, Ed. Litera,

București, 1985

17. Nicola, Ioan – Tratat de pedagogie școlarǎ, Editura Aramis, București, 2000

18. Nicola, Ioan, Dezvoltarea aptitudinilor creatoare, E.D.P., București, 2001

19. Nicola, Ioan, Tratat de pedagogie preșcolară, Ed. Aramis, București, 2004

20. Nicola, Ioan; Farcaș, Domnica- Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogicǎ,

Manual pentru clasa a XI-a, Școli Normale, E.D.P. R.A.., București, 1992

21. Petculescu, Valentin – Armonia, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2006

22. Robu, Maria – Empatia în educație. Necesități pedagogice moderne, Ghid

pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, Colecția New

School, București, 2008

23. Salade, Dumitru; Ciurea, Rodica – Educația prin artă și literatură, E. D. P.,

București. 2002

24. Șchiopu, Ursula – Psihologia copilului, Editura Didacticǎ și Pedagogicǎ ,

București, 1990

25. Șchiopu, Ursula; Verza, Emil- Psihologia vârstelor, E. D. P., București, 1981

26. Vasile, Vasile – Curs de metodica educației, Universitatea Națională de Muzică,

București, 2002

28. Vasile, Vasile – Metodica educației muzicale, Editura Muzicală, București, 2004

29. Zavelea, Elena – Îndrumator metodic pentru activitatea de educație

muzicală destinat educatoarelor, învățătorilor și institutorilor, Editura Ex Ponto, Constanța,

2003

ANEXE

ANEXA NR. 1

PROBA NR.1 – evaluare inițială

Fișă de lucru

Cerința: ,,Lipește imaginea corespunzătoare mesajului transmis de text și muzică!”

Acordarea punctajului:

Pentru fiecare cerință rezolvată corect s-a acordat 5 puncte din 25 maximum.

2.

4.

5.

ANEXA NR. 2

PROBA NR.2 – evaluare inițială

Fișă de lucru

Cerința:

,,Încercuiește chipul stării afective transmisă de text și muzică!”

Acordarea punctajului:

Pentru fiecare cerință rezolvată corect s-a acordat 5 puncte din 25 maximum.

1.

2.

3.

4.

5.

ANEXA NR.3

PROBA NR.3 – evaluare inițială

Fișă de lucru

Cerință:

,,Colorează tot atâtea globulețe câte strofe recunoști și tot atâția brăduți câte refrene recunoști!”

Acordarea punctajului:

Pentru fiecare cerință rezolvată corect s-a acordat 5 puncte din 20 maximum.

ANEXA NR.4

Tema: ,,Cântec de leagăn” muzica J. Brahms

Material destinat copiilor pentru familiarizarea cu mesajul transmis de text și muzică

ANEXA NR.5

Tema: ,,Hai la joc!”- melodie populară

Material destinat copiilor pentru familiarizarea cu mesajul transmis de text și muzică

ANEXA NR.6

Tema: ,,Vals Vienez” muzica J. Brahms

Material destinat copiilor pentru familiarizarea cu mesajul transmis de text și muzică

ANEXA NR.7

Tema: ,,Tricolorul”- muzica C. Porumbescu

Material destinat copiilor pentru familiarizarea cu mesajul transmis de text și muzică

ANEXA NR.8

COPĂCELUL

Muzica: CORNELIU MEREȘ

&==2=B==D==F==F=!==F==G==F==D=!==E==E==D==D=!==C==C==R=)

&=(==G==G==V=!==G==G==V=!==G==G==F==D=!=D==C==F=)=D==C==R=.

1.Copăcelul din grădină 2.Primăvara copăcelul

Primăvara a-nverzit De omizi l-am curățit

Și c-o rază de la soare Și la toamna următoare

Alb ca neaua a-nflorit. Rod bogat am adunat.

Refren: Copăcel, copăcel,

Te iubesc de mititel.

ANEXA NR. 9

PROBA NR.1 – evaluare finală

Fișă de lucru

Cerința: ,,Lipește imaginea corespunzătoare mesajului transmis de text și muzică!”

Acordarea punctajului:

Pentru fiecare cerință rezolvată corect s-a acordat 5 puncte din 25 maximum.

2.

4.

5.

ANEXA NR. 10

PROBA NR.2 – evaluare finală

Fișă de lucru

Cerința:

,,Încercuiește chipul stării afective transmisă de text și muzică!”

Acordarea punctajului:

Pentru fiecare cerință rezolvată corect s-a acordat 5 puncte din 25 maximum.

1.

2.

3.

4.

5.

ANEXA NR.11

PROBA NR.11 – evaluare finală

Fișă de lucru

Cerință:

,,Colorează tot atâtea flori câte strofe recunoști și tot atâția fluturi câte refrene recunoști!”

Acordarea punctajului:

Pentru fiecare cerință rezolvată corect s-a acordat 5 puncte din 20 maximum.

ANEXA NR.12

MATERIALUL SONOR DESTINAT AUDIȚIEI