I.1. Repere ale dezvoltării neuro-psiho-motorii [311619]
CUPRINS
ARGUMENT
Rolul specialistului psihopedagog în cadrul echipei multidisciplinare se plasează între studiul stării patologice și a [anonimizat], prevenirea, diagnoza, recuperarea, terapia, educarea și orientarea școlar\profesională, integrarea socio\profesională și monitorizarea evoluției ulterioare a persoanei cu dizabilități sau aflate în dificultate. Toate etapele respective fiind incluse în cadrul specific domeniului psihopedagogiei speciale. Deasemenea sarcina psihopedagogului este aceea de a [anonimizat]-psiho-motorii și a cauzelor acestora. [anonimizat]-motrică ocupă un loc important în sistemul metodelor de recuperare din psihopedagogia speciala. Importanta recuperării psihomotrice este foarte mare atât pentru copilul cu deficiențe cât și pentru copilul normal.
Principala obligație a [anonimizat]-motorii. [anonimizat] (Mârza-Dănilă D., 2012). [anonimizat], [anonimizat]. Sfera de cuprindere a [anonimizat], [anonimizat] (Albu C., Vlad T.L., Albu A., 2004).
Motivația redactării prezentei lucrări este aceea de a preciza și demonstra importanța colaborării dintre kinetoterapeut și psihopedagog. Astfel, [anonimizat]-[anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] a cazurilor, [anonimizat] o radiografiere instantanee a [anonimizat] o [anonimizat] (medic, psihopedagog, [anonimizat], kietoterapeut, etc) și persoana cu cerințe speciale.
Prezenta lucrare descrie câteva cazuri ale copiilor cu deficiențe psihomotorii cât și prezentarea planurilor de intervenție personalizate ce vin în sprijinul lor. [anonimizat].
[anonimizat] o [anonimizat], psihomotricitate, kinetoterapie și psihopedagogie. [anonimizat]. Capitolul patru a fost destinat concluziilor generale rezultate în urma cercetării psihopedagogice efectuate.
CAPITOLUL I. Dezvoltare neuro-psiho-motorie
I.1. Repere ale dezvoltării neuro-psiho-motorii
Dezvoltarea neuro-psiho-motorie face referire la modificarile ce apar secvențial într-un organism pe parcursul traseului de la concepție până la moarte. Acest proces implică trei tipuri de factori: factori biologici, factori de mediu si factori educaționali.
Dezvoltarea neuro-psiho-motorie are loc pe trei paliere:
dezvoltare fizică – presupune modificari în înălțime și greutate, modificari ale organelor interne, creierului, scheletului si musculaturii. Aceste modificari influențează major dezvoltarea intelectuală, fizică și personalitatea;
dezvoltare cognitivă – constă în modificari ce apar la nivelul percepțiilor, învățării, limbajului, memoriei, rationamentului, influențând atât dezvoltarea motorie cât și cea emotionala;
dezvoltare psihosocială – constă în modificari ce apar la nivelul personalității și în relatiile sociale cu alți oameni.
Principiile generale ale proceselor de creștere și dezvoltare neuro-psiho-motorie ce stau la baza proceselor de creștere și dezvoltare sunt următoarele:
Ritmul de creștere se reduce treptat, fiind mai mic pe măsură ce copilul crește;
Ritmul creșterii este neuniform, perioadele de creștere lentă alternând cu cele în care evoluția este alertă;
Ritmul creșterii și dezvoltării diferitelor organe și țesuturi este deosebit pentru același interval de timp. Creșterea este neuniformă, fiind orientată în sens cefalo-caudal și proximo-distal. Unele organe au o dezvoltare rapidă (creierul), în timp ce altele evoluează lent (sistemul muscular);
Dezvoltarea organelor și sistemelor se face în interdependență, astfel există o relație directă între dezvoltarea sistemului osteoarticular și muscular sau între dezvoltarea creierului și cea a analizatorilor;
Cele două sexe prezintă o dezvoltare fizică diferită (Albu C., Albu A.,Vlad T. L., Iacob I., 2006).
Determinantă în dezvoltarea neuro-psiho-motorie a copilului este interactiunea dintre acești trei factori (ereditate, mediu și educație). Astfel, dezvoltarea și evoluția acestuia se desfășoară pe etape și cicluri de dezvoltare. Dezvoltarea neuro-psiho-motorie este parte a dezvoltarii sale generale somato-psihice, în mod normal neexistând mari discrepanțe între dezvoltarea psihomotorie și cea cognitivă care se stimulează și se susțin reciproc. Orice anomalie care apare în conduita psihomotorie poate fi un semn de întrebare asupra unor tulburari la nivelul proceselor psihice. Cele doua mișcări fundamentale (mersul și prehensiunea) se dezvoltă stadial, astfel, orice intârziere evidentă în dezvoltarea acestora se constituie într-un semnal de alarmă. La vârste fragede, toate aceste elemente sunt foarte importante în stabilirea unui diagnostic.
I.2. Capacitatea motrică
Capacitatea motrică a individului este o reacție complexă la stimuli ambianți, care cuprinde într-o unitate caracteristică mai multe elemente: aptitudini psihomotrice (ca înzestrare naturală psiho-fizică), aptitudinile motrice atletice (ca expresie concretă și specifică a celor de mai sus), toate influențate de manifestarea firească a funcțiilor, de exersare și de factorii interni motivaționali (Epuran M., 1984).
Conform părerilor emise de Dragnea A., și Bota A., 1999, capacitatea motrică este o rezultantă plurifactorială, un vector ce rezultă din interacțiunea componentelor stabile: aptitudini, calități motrice, deprinderi motrice, structuri operaționale, cunoștințe, experiență și a componentelor de stare: motivație, stări emoționale, care pot favoriza, reduce sau bloca exprimarea capacității motrice. Capacitatea motrică reprezintă un complex de manifestări preponderent motrice (priceperi și deprinderi), condiționat de nivelul de dezvoltare a calităților motrice, indicii morfo-funcționali, procesele psihice (cognitive, afective, motivaționale) și procesele biochimice, metabolice, toate însumate, corelate și reciproc condiționate, având ca rezultat efectuarea eficientă a acțiunilor și actelor solicitate de condițiile specifice în care se practică activitățile motrice (Dragnea A., Bota A., 1999). Deci sintetizând, cei doi autori subliniază faptul că, capacitatea motrică este ansamblul posibilităților motrice naturale și dobândite prin care se pot realiza eforturi variate ca structură și dozare sau, capacitatea unui individ de a îndeplini o sarcină dată (Dragnea A., Bota A., 1999).
I.3. Motricitatea
Motricitatea reprezintă totalitatea posibilităților de a acționa ale ființei umane (Șchiopu U., 1997). Motricitatea este definită și ca însușire a ființei umane, înnăscută sau dobândită, de a reacționa cu ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi și interni, sub forma unei mișcări, la baza sa stând o serie de factori neuro-endocrino-metabolici și musculari care condiționează deplasarea în spațiu a corpului omenesc sau a segmentelor sale (Moțet D., 2001).
Motricitatea reunește totalitatea actelor motrice efectuate pentru întreținerea relațiilor cu mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor specifice ramurilor sportive (Dragnea A., și Bota, A., 1999)
Motricitatea reprezintă o funcție care desemnează relațiile cu ambianța și are ca suport periferic musculatura scheletică, este ansamblul funcțiilor care asigură menținerea posturii și execuției mișcărilor specifice ființelor vii, ea este gândită în opoziție cu funcțiile de recepție și senzoriale (Epuran M., 2005).
I.2. Psihomotricitatea
În literatura de specialitate psihomotricitatea este considerată ca o funcție extrem de complexă, care integrează aspecte ale activitații motorii, cât și manifestări ale funcțiilor perceptive. Conduitele psihomotorii ale fiecărei persoane evoluează în funcție de gradul său de dezvoltare fizică și intelectuală, de înzestrarea sa aptitudinală, și de influentele educative ce au avut loc pe parcursul copilăriei sale. Ca functie complexă ce determina reglarea comportamentului uman, psihomotricitatea include participarea diferitelor procese si functii psihice care asigura atat receptia informatiilor cat si executia adecvata a actelor de raspuns. Prin componentele sale de baza, psihomotricitatea face posibila adaptarea pragmatica (invatarea tehnicilor profesionale, manuale, intelectuale), adaptarea sociala (modalitati de comunicare interpersonala), adaptarea estetica (tehnici de expresie corporala), adaptarea educativa.
După Constantin Păunescu, psihomotricitatea, constituie o direcție complexă de dezvoltare a persoanei, care rezultă din interacțiunea și interconexiunea dintre dispozitivele neuropsihologice (în special la nivel cortical și periferic) ce asigură elaborarea și execuția mișcării, dintre procesele mentale și afective și sub coordonarea conștiinței (Păunescu C., 1997).
Psihomotricitatea este expresia complexă a interrelațiilor dintre procesele psihice și cele motrice, care asigură atât receptarea și prelucrarea informațiilor, cât și căile de transmisie pentru executarea corespunzătoare a răspunsului (Moțet D., 2001). Epuran M., 1976, definește psihomotricitatea, ca expresie a maturizării și integrării funcțiilor motrice și psihice la nivelul pretins de adaptarea funcțională bună a individului la ambianță, ca aptitudine și ca funcție complexă de reglare a comportamentului individual, incluzând participarea diferitelor funcții care asigură atât recepția informațiilor, cât și execuția adecvat a actului de răspuns (Epuran M., 1976).
Psihomotricitatea reprezintă o funcție complexă, care înglobează și conjugă caracteristici motorii și psihice care determină reglarea comportamentului individual, încorporând și participarea diferitelor procese și funcții psihice, ce asigură execuția adecvată a răspunsurilor la diferite situații – stimul (Preda V.,1999).
În continuare, vom încerca prezentarea componentelor psihomotricității după Epuran, M., considerată a fi una dintre clasificările cele mai complete, astfel:
a. schema corporală;
b. coordonarea dinamică segmentară și generală;
c. lateralitatea;
d. coordonarea statică – echilibrul;
e. coordonarea perceptiv – motrică (percepția spațiului, ritmului și a mișcărilor proprii);
f. rapiditatea mișcărilor;
g. ideomotricitatea (ca sinteză dinamică a schemei corporale și a coordonărilor perceptiv – motrice cu sarcina motrică), (Epuran M., 1976).
Rene Zazzo considera că educația psihomotrică constituie o educatie de bază în școala elementară întrucât ea condiționează întregul proces de învațare școlară. Procesul de învatare nu poate fi eficient daca copilul nu are constiinta corpului sau, nu cunoaste lateralitatea sa, nu se poate situa in spatiu, nu este stapan pe timp si nu a castigat o suficienta coordonare si stabilitate a gesturilor si miscarilor sale (Gherguț A, 2007) după (Zazzo R, 1965).
În subcapitolul următor vom prezenta principalele tulburări psihomotorii.
I.3. Tipuri de tulburări psihomotorii
Suprapunerea cu alte dificultăți specifice de învățare este obișnuită în cazurile tulburărilor psihomotorii. Dificultățile psihomotrice se definesc pe baza lipsei de a dobândi abilități în ambele categorii de mișcări fine care pot fi explicate prin învățarea generală deteriorată sau o afecțiune medicală, cum ar fi paralizia cerebrală. Există dovezi extinse că aceste dificultăți pot avea un impact considerabil asupra vieții copiilor și că ei se luptă să se planifice și să se organizeze. Acest lucru afectează în mod obișnuit atât copilul la școală și la domiciliu, în contrast cu copiii de vârstă similară care dobândesc aceste abilități cu efort mai puțin (Kirby A., 2010). Dovezi de la Gillberg (1998), Pitcher et al (2003) și Rasta & Eliot (1999), arată suprapunerea psihomotricității cu alte tulburări ale neuro-dezvoltării. De exemplu, în studiul populației canadiene (Kaplan et al (1997), arată că la 23% dintre copii care au arătat tulburări de psihomotricitate, 8% au îndeplinit și criteriile pentru ADHD iar 19% au fost clasificați ca fiind dislexici. Aproape 25% dintre copiii afectați au fost găsiți având toate cele trei tulburări (psihomotrice, ADHD, dislexie), în timp ce 10% au avut atât ADHD cât și tulburări de psimotricitate, iar 22% au avut dislexie și tulburări de psihomotricitate. Gillberg (1998) a descris, de asemenea, un model în care deficiențele de coordonare, motorii și percepție a lateralității se suprapun în proporție de 40% cu ADHD (apud, Kirby A., 2010, pg. 1-10).
Consecințele tulburărilor de psihomotricitate sunt dintre cele mai diverse și cu efecte importante asupra evoluției și dezvoltării persoanei (Gherguț A., 2005, pg.171).
a. Tulburări de lateralitate
Lateralitatea exprimă inegalitatea funcționară a părții drepte sau stângi a corpului ca o consecință a repartiției în emisferele cerebrale. Dominanța unei părți a corpului asupra celeilalte determină lateralitatea (stângaci sau dreptaci). Tulburările lateralității sunt determinate în principal de contrarierea lateralității, de încercarea de a reeduca stângăcia sau de lateralizare forțată în cazul unei lateralități nedefinite.
b. Tulburări de orientare, organizare și structurare spațio – temporală
Spațiul și timpul sunt formele de bază ale materiei în mișcare. Spațiul este perceput și construit în plan mintal ca urmare a sesizării pozițiilor, direcțiilor, distanțelor, deplasărilor. El se organizează pornind de la nivelul senzorio – motor al percepțiilor legate de acțiune, pe baza cunoașterii schemei corporale proprii și a interlocutorului, a diferitelor poziții ale obiectelor în raport cu propria persoană și între ele și pe baza elaborării noțiunilor topologice. Pentru a opera cu aceste noțiuni este necesară o dezvoltare mintală de 8 – 9 ani. Orientarea, organizarea și structurarea spațio – temporală reprezintă elementele de bază ale cunoașterii în prima perioadă școlară atât pentru copiii tipici cât și pentru deficienți de intelect. Cunoașterea schemei corporale proprii și a partenerului, cunoașterea poziției obiectelor în spațiu, a direcției, a distanței precum și a noțiunilor temporale: prezent, trecut, viitor, etc., formează premisa pentru învățare indiferent de domeniul de cunoaștere și în același timp și premisa pentru dezvoltarea mentală.
Tulburările de structurare spațio – temporală se manifestă astfel:
copilul ignoră termenii spațiali și temporali;
copilul percepe greșit pozițiile, duratele, succesiunile;
copilul percepe corect spațiul și timpul dar se orientează greșit;
copilul se orientează corect dar nu are memoria spațiului și timpului.
c. Tulburări de realizare motrică
Grupa tulburărilor de realizare motrică cuprinde trei tipuri de perturbări motorii și anume:
Apraxia, reprezintă pierderea capacității de a executa gestul, mișcări adaptate la un scop fără ca aceasta să fie consecința unei paralizii;
Dispaxia, se manifestă prin lipsa de îndrumare și de control al mișcărilor cu repercusiuni în actul grafic, lexic, de calcul,
Disgrafia motrică, scrisul este strâns legat de evoluția posibilităților motrice. El este posibil numai în condițiile existenței unui anumit nivel de organizare a motricității, a coordonării mișcărilor fine.
Pentru scris sunt necesare o serie de componente motrice cum sunt: forța, coordonarea, viteza, ritmul. Lipsa acestor componente determină variate tipuri de disgrafii motrice cum sunt: tipul rigid, crispat, cu neregularități în dimensionarea literelor și utilizarea spațiilor, organizarea defectuoasă a paginii, dezordine și confuzii.
d. Tulburări psihomotorii de natură afectivă
Aceste tulburări se întâlnesc în general la indivizii cu hiperemotivitate sau în stările de furie exagerată. Ele se caracterizează prin gesturi necontrolate, frângerea degetelor, frecarea palmelor, atingerea repetată a unei părți a corpului (urechea) mișcarea de pe un picior pe altul. În unele cazuri emotivitatea excesivă paralizează mișcările individului.
I.4. Concluzii
După cum am descris în subcapitolele anterioare, în literatura de specialitate psihomotricitatea este considerată ca o funcție extrem de complexă, care integrează aspecte ale activitații motorii, cât și manifestări ale funcțiilor perceptive. Conduitele psihomotorii ale fiecărei persoane evoluează în funcție de gradul său de dezvoltare fizică și intelectuală, de înzestrarea sa aptitudinală, și de influentele educative ce au avut loc pe parcursul copilăriei sale. Procesul de învatare nu poate fi eficient dacă copilul nu are conștiința corpului său, nu cunoaște lateralitatea sa, nu se poate situa in spațiu, nu este stăpân pe timp și nu a câștigat o suficientă coordonare și stabilitate a gesturilor și mișcărilor sale (Gherguț A, 2007). De aceea, studiul psihomotricitatii este fundamental în organizarea procesului instructiv-educativ-recuperator pentru toate tipurile de deficienți indiferent de vârstă atât pentru persoanele cu diferite deficiențe cât și pentru persoanele fără deficiențe.
Educarea psihomotricitatii deține un loc important în terapeutica educațională, dacă ținem cont de faptul că deficiența mintală este asociată, în general, cu debilitatea motrică. În general, handicapul de intelect presupune lipsa echipamentului psihologic al primei copilării, ceea ce impune ca printr-o educație sistematică sa se reia și să se completeze achizițiile privitoare la mecanismele motorii si psihomotrice care constituie baza pentru toate mecanismele mentale, pregătind formele de activitate intelectuală superioară.
În capitolul următor vom încerca să descriem rolul specialiștilor psihopedagogi și kinetoterapeuți în dezvoltarea și educarea psihomotricității și bineînțeles vom prezenta succint câteva metode și tehnici utilizate de aceștia în terapia complexă recuperatorie a psihomotricității.
CAPITOLUL II. Rolul psihopedagogului și al kinetoterapeutului în dezvoltarea și educarea neuro-psiho-motorie
Dezvoltarea neuro-psiho-motorie a copilului este parte a dezvoltarii sale generale somato-psihice. În mod normal nu există mari discrepanțe între dezvoltarea psihomotorie și cea cognitivă care se stimulează și se susțin reciproc. De aceea, orice anomalie care apare în conduita psihomotorie poate fi un semn de întrebare asupra unor tulburari la nivelul proceselor psihice. Cele doua mișcări fundamentale (mersul și prehensiunea) se dezvoltă stadial, orice intârziere ce apare în dezvoltarea acestora se constituie într-un semnal de alarmă. La vârste fragede, toate aceste elemente sunt foarte importante în stabilirea unui diagnostic. Precocitatea intervenției terapeutice este hotăratoare in obținerea unui rezultat optim.
Primul care examinează copilul este medicul pediatru care urmărește și ingrijește respectivul copil încă din perioada intrauterină. Deficiența trebuie recunoscută cu mult înainte ca ea să fie vizibilă pentru părinți. Recuperarea și readaptarea copilului cu deficiență neuromotorie, și nu numai, se pot concepe numai printr-o activitate de echipă. Pentru certificarea diagnosticului sau pentru elucidarea lui, ca și pentru stabilirea celei mai corecte atitudini terapeutice, alături de pediatru, trebuie să se țină cont și de părerea altor specialiști: neurolog, pedopsihiatru, psihopedagogi, ergoterapeuți, proteziști, chirurgi ortopezi. În unele situații sunt necesare și unele examene complementare: radiografii, electroencefalografii, electrocardiograme, audiograme, analize biologice de laborator etc. Din punct de vedere psihologic, copilul este bine să fie ferit de examinări multiple, inutile, de prezența unor aparate complicate (Gherguț A., 2005).
Concluzionand, putem spune că diagnosticul și mai ales programul terapeutic și recuperator trebuie să aparțină unei echipe multidisciplinare (medic, psihopedagog, kinetoterapeut, asistent medical , asistent social, etc) care să monitorizeze continuu evoluția persoanei cu deficiențe neuro-psiho-motrice.
II.1. Dezvoltarea și educarea psihomotricității
Evaluarea și educarea psihomotricității deține un loc important în terapia educațională dacă ținem cont de faptul că deficiențele motrice sunt asociate și cu deficiența mintală de cele mai multe ori. În general, deficiența de intelect presupune absența suportului psihologic constituit din achizițiile primei copilării, ceea ce impune ca printr-o educație sistematică să se reia și să se completeze achizițiile privitoare la mecanismele motrice și psihomotrice care constituie baza pentru toate mecanismele mintale, pregătind formele de activitate intelectuală superioară. Procesul de învățare nu poate fi eficient în cazul în care copilul nu are conștiința corpului său, nu cunoaște lateralitatea sa, nu se poate situa în spațiu, nu este stăpan pe timp și nu a caștigat o suficientă coordonare și stabilitate a gesturilor și mișcărilor sale (Zazzo, 1979). Reeducarea neuro-psiho-motrică ocupă un loc important în sistemul metodelor de recuperare din psihopedagogia speciala. Importanta recuperării psihomotrice este foarte mare atât pentru copilul cu deficiențe cât și pentru copilul normal. Premergător programului de terapie educațională a psihomotricității trebuie să fie efectuată o evaluare a deprinderilor și achizitiilor psihomotrice ale copilului respectiv la un moment dat, pentru a se putea face o comparație cu cele pe care ar trebui să le aibă acesta la vârsta respectivă.
Reeducarea neuro-psiho-motorie este un complex structurat de tehnici și activități menit să redea total sau parțial mobilitatea normală a întregului organism sau a unor segmente ale acestuia ( Moțet, 2001). Terapia și educația psihomotricității se referă la acele activități destinate recuperării, ameliorării, dezvoltării și antrenării conduitelor și structurilor perceptiv-motrice: schemă corporală, lateralitate, orientare, organizare și structurare spațio-temporală, realizare motrice (Gherguț A., 2013).
Conținutul programelor de terapie și educare a psihomotricității include următoarele metode, tehnici și procedee:
recuperarea întârzâierilor în dezvoltarea motorie;
recuperarea tulburărilor de lateralitate;
recuperarea tulburărilor de orientare, organizare și structurare spațială;
recuperarea tulburărilor de echilibru și coordonare;
recuperarea tulburărilor de sensibilitate;
recuperarea de tipul disgrafiei, dispracxiei, apraxiei; identificarea și discriminarea structurilor perceptive de formă și culoare;
influențarea pozitivă a reprezentării schemei corporale;
activități practice de relaxare, sportive, de comunicare și expresie corporală (dans, gimnastică aerobică, ritmică) ( Gherguț A., 2013, pag. 306).
Dezvoltarea psihomotricității la copii prezintă o serie de caracteristici importante care stau la baza evaluarii nivelului și calității dezvoltării de la un moment dat. Aceste caracteristici sunt urmatoarele:
dezvoltarea psihomotricitatii se produce stadial, în etape distincte, cu caracteristici proprii fiecarei varste;
dezvoltarea psihomotricitatii înregistreaza salturi calitative, pe baza unor acumulari cantitative;
noile calități nu le desființează pe cele anterioare, ci le includ prin restructurari succesive;
formele noi de comportament sunt întotdeauna superioare celor precedente.
transformarile din domeniul psihomotricității sunt continue șși imperceptibile la intervale mici de timp;
de cele mai multe ori dezvoltarea psihomotrică este asincronă la nivelul diferitelor procese si însușiri, acestea având ritmuri proprii de dezvoltare la diverse etape de varsta.
Activitatea de recuperare neuro-psiho-motorie se desfășoară în baza unor obiective specifice (Moțet, 2001, pg. 104):
conștientizarea mișcărilor posibile și normalizarea răspunsului motor (voluntar și automat);
asigurarea forței și rezistenței musculare în schemele de mișcare necesare realizării activităților de bază și profesionale;
creșterea forței musculare;
creșterea rezistenței musculare prin folosirea ortezelor și a altor dispozitive;
ameliorarea coordonării mișcărilor corpului;
remedierea și îmbunătățirea mobilității articulare;
prevenirea și eliminarea contracturilor și retracturilor provocate de dezechilibrul de forță musculară, prin întărirea antagoniștilor.
Pentru a măsura nivelul dezvoltării psihomotrice, trebuie să precizăm că există diverse metode și teste dintre care enumerăm: testul Ozeretski – Guilmain, scala Gessel (prima scala de dezvoltare psihomotrică), scala Brunet-Lezine, testul Buhler si Hetzer, testul Scholl, ghidul Portage pentru educație timpurie, etc.
II.1. Rolul psihopedagogului în echipa multidiscipinară
Rolul specialistului psihopedagog în cadrul echipei multidisciplinare se plasează între studiul stării patologice și a celei de normalitate, parcurgand un itinerariu complex ce include depistarea, prevenirea, diagnoza, recuperarea, terapia, educarea și orientarea școlar \profesională, integrarea socioprofesională și monitorizarea evoluției ulterioare a persoanei cu dizabilități sau aflate în dificultate. Toate etapele respective fiind incluse în cadrul specific domeniului psihopedagogiei speciale. Toate etapele respective pot fi incluse într-o formulă specifică acestui domeniu care justifică în mare parte caracterul pragmatic, al psihopedagogiei speciale. Astfel, există 3 componente fundamentale după care se ghidează specialistul psihopedagog în relația sa cu persoanele cu dizabilități, după cum urmează:
a) componenta psihologică, care include următoarele aspecte:
cunoașterea tuturor particularităților specifice dezvoltării psihice și a tuturor componentelor personalității persoanei;
reacțiile și atitudinea persoanei în raport cu deficiența sau cu incapacitatea sa și în relațiile cu persoanele din jur;
modul de manifestare comportamentală în situații diferite;
identificarea diferitelor disfuncții la nivelul psihicului;
identificarea căilor de recuperare, terapie și compensare a tuturor funcțiilor și proceselor psihice afectate;
asigurarea unui suport de confort și securitate afectiv pentru echilibrul psihic și dezvoltarea echilibrată a personalității;
b) componenta pedagogică:
evidențierea problemelor specifice în instruirea, educarea și profesionalizarea persoanelor cu diferite tipuri de deficiențe;
adaptarea obiectivelor, mijloacelor și metodelor de învățămant la cerințele impuse de particularitățile dezvoltării psihofizice a persoanelor cu cerințe educative speciale;
Asistența psihopedagogică a copiilor cu cerințe educative speciale constituie un sistem de măsuri de natură pedagogică, psihologică și socială în vederea depistării recuperării, diagnosticării, instruirii, educării, profesionalizării, adaptării și integrării sociale a copiilor care prezintă o serie de deficiențe de natură fizică, psihică, senzorială sau intelectuală tulburări de limbaj, carențe comportamentale și de relaționare, precum și a celor aflați în situații de risc din cauza mediului în care locuiesc, a insuficienței resurselor de subzistență sau a apariției unor boli cronice ori a unor fenomene degenerative ce le afectează integritatea lor biologică, psihologică sau fiziologică (Gherguț A., Neamțu C., 2000).
c) componenta socială care pune accentul pe inserția bio-psiho-socio-culturală a persoanei prin următoarele acțiuni:
acțiuni de combatere și prevenire a comportamentelor de inadaptare socială;
susținerea și promovarea unor politici și metode flexibile și coerente, organizarea unor servicii eficiente pentru asistența și protecția socială a copiilor aflați în dificultate (Gherguț A, 2005).
Revenind la deficiențele neuro-psiho-motorii trebuie să precizăm că acestea reprezintă categoria tulburărilor care afectează în special componentele motrice ale persoanei, avand și o serie de consecințe în planul imaginii de sine și în modalitățile de relaționare cu factorii de mediu sau cu alte persoane. Dacă deficiențele fizice și/sau neuromotorii nu sunt asociate cu alte tipuri de deficiențe, iar gradul deficienței este accentuat, afectand anumite componente vizibile sau limitand capacitatea de mișcare a persoanei, se produc unele transformări în procesul de structurare a personalității și în modalitățile de relaționare cu cei din jur, adesea fiind prezente simptomele complexului de inferioritate, stări depresive, tendințe accentuate de interiorizare a trăirilor și sentimentelor, izolare față de lume, refugiu în activități care pot fi efectuate în manieră individuală etc. Dacă deficiențele motrice sunt asociate cu alte tulburări (cel mai adesea cu deficiențe mintale sau de intelect), fie din cauza etiologiei comune sau consecutive unei intervenții tardive în plan recuperator, fie din cauza întarzierilor în procesul de educație, tabloul clinic devine mai complex, iar prognosticul cu privire la nivelul evoluției și al dezvoltării psihofizice a persoanei capătă un grad mai ridicat de relativitate. Deficiențele neuromotorii sunt determinate în principal de afectarea structurilor și funcțiilor neuronale, de la nivel central sau periferic, răspunzătoare de funcționarea mecanismului neuromuscular (reprezentat in cele maimulte situații de placa motorie și vizibilă prin calitatea și modul de producere a reflexelor neuromusculare primare sau complexe). Consecința directă a deficiențelor neuromotorii constă în perturbarea controlului funcționării fibrelor musculare datorată disfuncțiilor în transmiterea impulsurilor nervoase către efectorii din sistemul muscular ( Gherguț A., 2005, pg. 76-107).
Din cele descrise în rândurile de mai sus derivă foarte clar rolul specialistului psihopedagog care trebuie să precizăm deține importante cunoștințe din domeniul psihologiei care vor ajuta în relația sa cu pacientul cu diferite deficiențe psihomotrice. În subcapitolul care urmează vom prezenta sintetic câteva dintre cele mai importante terapii utilizate de specialistul psihopedagog în tulburările neuro-psiho-motorii.
II.1.1.Terapii utilizate în practica psihopedagogică a deficiențelor neuro-psiho-motorii
a.Terapia și educația psihomotricității
Se referă în principal la activitățile destinate recuperării, ameliorării, dezvoltării și antrenării conduitelor și structurilor perceptiv-motrice (schema corporală, lateralitate, orientare, organizare și structurare spațiotemporală, realizare motrice). Conținutul programelor de terapie și educare a psihomotricității include metode, procedee și tehnici pentru:
recuperarea întarzierilor în dezvoltarea motrice;
influențarea pozitivă a reprezentării schemei corporale ;
recuperarea tulburărilor de lateralitate ;
recuperarea tulburărilor de orientare, organizare și structurare spațială;
recuperarea tulburărilor de orientare și structurare temporală;
identificarea și discriminarea structurilor perceptive de formă și culoare;
recuperarea instabilității psihomotorii;
recuperarea tulburărilor de tipul disgrafiei, dispraxiei, apraxiei;
recuperarea tulburărilor de echilibru și coordonare;
recuperarea tulburărilor de sensibilitate;
activități practice, de relaxare, sportive, de comunicare și de expresie corporală (dans, gimnastică ritmică, aerobică etc).
Conduitele psihomotorii ale fiecărui individ evoluează în funcție de înzestrarea sa aptitudinală, de gradul de dezvoltare fizică și intelectuală și de influențele educative exercitate asupra sa pe tot parcursul copilăriei (Gherguț A., 2005, pg., 256-258).
b.Organizarea și formarea autonomiei personale și sociale
Adaptarea socială este procesul prin care o persoană sau un grup social devine capabil să trăiască într-un nou mediu social, ajustandu-și comportamentul după cerințele noului mediu. Integrarea este o acțiune exercitată asupra unei persoane, implicand o continuă fransformare și restructurare a potențialului și însușirilor individuale pentru a permite familiarizarea cu mediul, modificarea unor stereotipuri vechi și punerea lor în acord cu o nouă situație, cunoașterea și acomodarea cu specificul locului de muncă etc. Altfel spus, procesul integrării constituie o acțiune complexă care generează o fuziune între elementele sistemului personalității și elementele sistemului social, determinand o dinamică de dezvoltare prin intermediul unor factori purtători de valori morale, spirituale culturale (familia, școala, instituțiile publice din comunitate etc.) aparținand grupului social. Abilitățile și competențele necesare adaptării și integrării sociale sunt rezultatul unui proces continuu de învățare și antrenament al deprinderilor copilului în situații diverse de viață.
c.Terapiile ocupaționale
Includ, în cazul persoanelor cu deficiențe neuropsihomotorii, activități practice și recreative care urmăresc să dezvolte forța și rezistența musculară, activități de muncă și sportive care să permit dezvoltarea mobilității și activități diverse care să asigure un echilibru și un confort psihic constant (Gherguț A., 2005). Terapia ocupatională este potrivita pentru copiii diagnosticati cu:
dizabilitati intelectuale;
paralizii;
alte afectiuni neurologice;
retard psihomotor;
tulburare din spectru autist;
sindroame genetice (sindrom Down, sindrom Williams etc.).
Scopul terapiei ocupaționale este acela de a dobândi abilități pentru a trăi independent și a acționa neasistat. Pentru a putea atinge o calitate a vietii satisfacatoare, copii cu dizabilități au nevoie sa fie capabili sa acționeze.
Astfel, terapia ocupatională se focalizeaza pe urmatoarele aspecte:
stima de sine;
încredere in sine;
constientizarea realitatii;
constientizare corporală;
comunicare si abilitati sociale;
responsabilitate pentru propria persoana;
putere de concentrare, atentie, perseverenta;
abilitatea de a lua decizii;
toleranta la furie și frustrare;
gestionare a fricii, tensiunii si agresivitatii;
exprimare a emotiilor;
motivatie (Gherguț A., 2005, pg., 256-258.
II.2. Rolul kineteoterapeutului în echipa multidisciplinară
Sistemul mijloacelor kinetoterapiei, cuprinzând mijloace de bază sau fundamentale, mijloace ajutătoare sau complementare și mijloace asociate, poate oferi o imagine a complexității domeniului, dar si o imagine a importanței cunoașterii unor aspecte care caracterizează folosirea fiecărui mijloc în parte, în asa fel încât specialistul să poată opta pentru folosirea unuia sau a altui mijloc, să-l poată folosi corect pentru a-si îndeplini obiectivele.
Kinetoterapeutul are ca primă obligație stabilirea diagnosticului funcțional (care este apanajul exclusiv al său). Diagnosticul funcțional se stabileste pe baza diagnosticului clinic (cu care pacientul vine de la medic) și a rezultatelor testării stării funcționale, cât mai complete si complexe (Mârza Dănilă D., 2012). Testarea funcționalității pacienților se realizează printr-o serie de metode, denumite în kinetoterapie metode de explorare si evaluare, unele preluate din medicina generală (cum ar fi anamneza si examenul general), altele specifice (cum ar fi somatoscopia, antropometria, examinarea funcționalității aparatelor si sistemelor organismului prin goniometrie, testing muscular, teste de efort etc.). Aplicarea corectă a acestor metode va conduce la obținerea unor informații care ajută kinetoterapeutul la stabilirea diagnosticului funcțional. Diagnosticul funcțional stă la baza stabilirii obiectivelor de tip finalitate, generale si specifice intermediare si chiar la baza stabilirii obiectivelor urmărite de fiecare ședință de intervenție. Pe stabilirea corectă a obiectivelor se bazează alegerea corectă a mijloacelor de intervenție si, ca atare elaborarea corectă a programului de intervenție, precum si aplicarea acestuia în practică (Mârza Dănilă D., 2012, pg. 5).
Principalele etape în elaborarea programelor de recuperare kinetoterapeutică a tulburărilor neuro-psiho-motorii sunt (Gherguț A., 2005):
stabilirea diagnosticului clinic;
recomandările și, mai ales, contraindicațiile medicului în raport cu diagnosticul stabilit;
evaluarea complexă a persoanei și identificarea resurselor biologice, neurofiziologice psihologice și sociale care pot susține activitatea de recuperare;
stabilirea obiectivelor programului kinetoterapeutic și a principiilor de acțiune care sa corespundă fiecărui copil în parte;
stabilirea strategiilor operaționale de derulare a programului de kinetoterapie;
stabilirea conținutului programului de recuperare (în general și pe etape).
Intervenția kinetoterapeutică se fundamentează pe o serie de principii care pot căpăta accente specifice de la un caz la altul, în funcție de particularitățile anatomo-fiziologice și neuropsihice ale subiectului (Gherguț A., 2005):
toate ființele umane au potențial latent care poate fi valorificat in activitățile de recuperare;
deprinderile motorii timpurii sunt dominate de activitățile reflexe și caracterizate prin mișcări spontane, care oscilează între extrema flexie și extensie;
deprinderile motorii ale adultului sunt susținute sau întărite de reflexele posturale;
etapele dezvoltării componentelor motorii au o succesiune ordonată, intre ele existand suprapuneri de la o etapă la alta (copilul nu iși incheie dezvoltarea unei etape inainte de a trece la următoarea etapă);
locomoția are la bază contracția reciprocă a flexorilor și extensorilor;
frecvența stimulilor și a activităților repetitive sunt folosite pentru a dezvolta forța și rezistența muscular și pentru a susține învățarea actelor motorii.
În recuperarea copiilor cu tulburări neuropsihomotorii se impune cunoașterea normelor și etapelor învățării motorii, pentru a putea folosi eficient și in scop terapeutic exercițiul fizic.
Principalii parametri ai unui exercițiu motric sunt:
durata mișcării;
forța necesară efectuării mișcării;
direcția/direcțiile de efectuare a mișcării;
amplitudinea mișcării.
La acești parametri în condițiile activităților terapeutice, se mai adaugă:
tensiunea psihică și fizică implicată in realizarea mișcării;
nivelul rezistenței musculare, solicitată de mișcare;
nivelul solicitărilor cardio-respiratorii;
gradul de participare al receptorilor.
II.2.1.Metode utilizate în practica kinetorepautică a deficiențelor neuro-psiho-motorii
Programele de intervenție asupra componentelor motrice pot valorifica mai multe direcții recuperatorii-terapeutice (Gherguț A., 2005):
a) terapii bazate pe stimulare – urmăresc antrenarea controlului motor în conformitate cu parametrii dezvoltării neuromotorii, respectiv:
mobilitatea – capacitatea inițierii și executării unei mișcări in limita amplitudinii fiziologice;
stabilitatea – capacitatea de menținere a echilibrului in pozițiile de balans ;
mobilitatea controlată – capacitatea de menținere a echilibrului postural in timpul mișcării;
abilitatea – capacitatea de a executa mișcări precise cu extremitățile distale în scop funcțional.
Intensitatea, durata și frecvența stimulărilor sunt condiționate de particularitățile neuropsihice ale subiecților. Astfel, un subiect apatic, depresiv impune aplicarea unor stimulări mai intense, in timp ce un subiect hiperactiv va necesita o stimulare mai redusă.
Tehnicile de stimulare pot fi:
proprioceptive (intindere rapidă, intindere prelungită, vibrația, presiunea pe tendon etc;
exteroceptive (atingerea ușoară, periajul, crioterapia, atingere continuă, căldură neutră;
vestibulare sau senzoriale (balansări lente repetate, rostogoliri, rotații libere).
Principalele strategii și direcții de acțiune vor urmări îmbunătățirea mobilității, a stabilității, a mobilității controlate și a abilităților motrice prin categorii diverse de exerciții adresate segmentelor și grupelor muscular interesate.
b) terapii bazate pe inhibiție – urmăresc antrenarea engramelor motorii de la nivel central, coordonarea și precizia mișcărilor, imbunătățirea vitezei și cursivității acestora prin intermediul activităților și exercițiilor destinate influențării proceselor de inhibiție a neuronilor motori care nu sunt implicați direct in efectuarea mișcării (se urmăresc astfel inhibarea impulsurilor corticale din zonele efectoare destinate grupelor muscular neinteresate de o anumită mișcare și distribuirea comenzilor doar acelor grupe musculare implicate direct în efectuarea unei mișcări voluntare);
c) terapii bazate pe facilitare – urmăresc reducerea spasticității musculaturii, corectarea posturii și a mobilității segmentelor corpului prin exerciții și procedee specifice;
d) facilitarea neuromusculară proprioceptivă – prin tehnici care intervin asupra grupelor musculare antagoniste și tehnici care determină relaxarea;
Practica din acest domeniu a determinat și apariția unor sisteme și programe complexe de terapie a psihomotricității. Suzanne Naville este autoarea unei scheme metodologice de recuperare și dezvoltare a psihomotricității, structurată pe patru niveluri:
a) mișcările globale – solicită organismul și permit persoanei să-și simtă propriul corp și capacitățile acestuia prin exerciții motrice; acțiunile sunt direcționate către educarea echilibrului general, coordonarea dinamică generală și coordonarea ocul-manuală;
b) schema corporală și lateralitatea – acțiunile sunt direcționate către trăirea, perceperea și reprezentarea corporalității și a lateralității;
c) organizarea spațio-temporală – concentrare și memorie vizuală, noțiuni spațiale, orientare și structurare spațială, structurare temporală, noțiuni motrico-ritmice;
În această categorie de terapii, cele mai cunoscute metode sunt: metoda Bobath, metoda Kabat, metoda Kenny, metoda Phelps, metoda Rood, metoda Frenkel, metoda Tardieu (Gherguț A., 2005, pag. 174-176).
După cum am descris mai sus, înțelegerea schemei corporale, tulburarea de orientare temporo-spațială și de lateralitate, se referă la un sindrom pe care copiii cu diferite dizabilități îl au atunci când există o lipsă de coordonare vizual-motor datorită unui probleme fizice neobișnuite (Bowens A., Smith I.,1999; Kirby A., 2010). Deficiența psihomotrică este o tulburare care apare mai ales la copiii cu deficiențe mintale, autism, sindrom Asperger, tulburare de deficit de atenție. Mai multe studii au a arătat că, copiii cu deficiențe psihomotrice au de multe ori și dizabilități multiple, cum ar fi dislexia, dyscalculia sau probleme de memorie pe termen scurt care trebuie tratate cu programe educaționale individualizate (Wong B., 1996).
Un studiu din anul 2013 al lui Altanis G., et all., arată că un obiectiv major pentru terapeuți și specialiști în educație este de a ajuta copiii cu deficiențe neuro-psihomotrice în înțelegerea limitelor corpului uman și ai ajuta să interacționeze cu mediu înconjurator. Astfel, una dintre cele mai inovatoare abordări în utilizarea tehnologiilor pentru ajutarea copiilor cu deficiențe psihomotrice pentru aș îmbunătăți percepția vizuală, planificarea motorie și execuția este folosirea tehnologiilor interactive integrate bazate pe mișcare, cum ar fi Wii, Kinect, Leap Motion. Mai ales pentru dispozitivul Kinect, a apărut o nouă abordarea ,,Kinems”. Acesta sugerează că amestecul de învățare bazat pe joc și interacțiune încorporată folosind senzori cum ar fi Kinect, poate ajuta copiii să-și atingă întregul potențial psihomotric. Filosofia fundamentală a Kinems este aceea bazată pe jocuri Kinect de învățare care combină învățarea activă și distracția prin interacțiunea cu utilizatorul prin modalități naturale (gesturile mâinilor și ale corpului) ce pot îmbunătăți abilitățile copiilor, în ciuda faptului că ar putea fi nevoie de eforturi semnificative (Prensky M., 1996). Abordarea Kinems este însoțită de suite de jocuri de învățare Kinect care permit unui copil să interacționeze cu jocurile de învățare bazate pe gesturi ale mâinilor și ale corpului. Caracteristicile inovatoare ale jocului sunt: (1) profesorul sau terapeutul poate modifica setările jocului în timpul desfășurării acestuia pentru ca jocul să fie adaptat întotdeauna la nevoile copilului, și (2) datele (scor, greșelile, reluarea mișcărilor de interacțiune) sunt stocate în așa fel încât să se poată folosi de către specialistul educator sau terapeut pentru a putea vedea progresul copiilor așa cum este descris de analiza cinetică. În aceast studiu este prezentat jocul ,,Uni Paca Girl”, care este în acord cu principiile Kinems inovatoare ale jocului Kinect de învățare bazat pe abordarea copiilor cu dizabilități de învățare și tulburări multiple psihomotorii. Adaptarea conceptului de bază a binecunoscutului joc ,,Packman”, jocul ,,Uni Paca Girl” a fost conceput astfel încât copilul să poată executa mișcări orizontale / verticale / diagonale, conducând o ,,fată” de-a lungul căilor conexe (a se vedea figura 1). Acest joc a fost validat într-un mediu școlar special de către copii cu deficiențe motorii. Constatările în privința utilizării jocului de către acești copii au fost făcute într-o școală specială din regiunea Attica din Grecia, pe copii care prezintau tulburări motorii grave. Terapeuții care au sprijinit și observat procesul de învățare / terapeutic au fost foarte entuziasmați de progresele înregistrate de către acești copii în comparație cu performanțele copiilor la care nu s-a folosit această metodă în timpul sesiunilor terapeutice (apud, Altanis G., Boloudakis M., Retalis S., Nikou N., 2013).
Fig. 1. Jocul ,,Uni_Paca_Girl” – exerciții de mișcare a mâinilor în timpul jocului
Sursa: Altanis G., Boloudakis M., Retalis S., Nikou N., (2013), Children with Motor Impairments Play a Kinect Learning Game
Concluzionând putem spune că ,,Kinems” este o abordare extrem de inovatoare de învățare pentru copiii cu diferite deficiențe psihomotorii care utilizează tehnologii de interacțiune încorporate. Kinems oferă o suită de jocuri de învățare ,,Kinect” pentru ajutarea copiilor cu dispraxie, autism, ADHD și dificultăți motorii ajutând la îmbunătățirea coordonării ochi-mâini, percepție vizuală, planificare motorie și diferite abilități de execuție, cultivând simultan capacitățile mentale, atingând nivelurile planificate ale școlii și performanțe în funcție de indicatorii abilităților lor cognitive dobândite. Cadrul pedagogic al abordării Kinems este că jocurile multi-senzoriale urmează cele patru principii de intervenție terapeutică – educațională ale lui Cain și Seeman:
exerciții repetitive;
fluxul personalizat al activităților de învățare;
combinație de stimuli vizuali, auditivi și kinestezici;
activități executatepas cu pas, cu feedback și întăriri frecvente (Cain D.J., Seeman J., 2002).
II.3. Colaborarea dintre kinetoterapeut și psihopedagog
C. Păunescu a evidențiat faptul că actul motor stă la baza organizării cunoașterii și învățării, determinand, într-o proporție considerabilă, organizarea mintală a persoanei (Păunescu, 1990). Astfel, studiul psihomotricității este considerat primordial în organizarea procesului instructiv-educativ-recuperator pentru toate varstele și tipurile de deficienți, ca și pentru persoanele obișnuite.
Evaluarea persoanelor cu deficiențe psihomotorii este fundamentată pentru cunoașterea complexă în plan medical, psihologic, educațional și social, cuprinzând întreaga problematică întâmpinată de către acestea în mediul obișnuit de viață. Trebuie subliniat faptul că, în imensa majoritate a cazurilor, evaluarea este un proces continuu, și nu o radiografiere instantanee a stării subiectului, fiind necesară o colaborare prelungită, diferențiată între membrii echipei multidisciplinare (medic, psihopedagog, asistent social, pedagog, kietoterapeut, etc) și persoana cu cerințe speciale.
Kinetoterapeutul are ca primă obligație stabilirea diagnosticului funcțional (care este apanajul exclusiv al său). În contextul recuperării medicale, kinetoterapia joacă un rol fundamental în refacerea potențialului funcțional al persoanelor aflate în diferite situații de incapacitate sau handicap (Mârza-Dănilă D., 2012). În accepțiunea sa cea mai largă, kinetoterapia aduce în discuție mișcarea, sistematizată sub formă de exerciții fizice, având ca obiectiv un scop terapeutic. Sfera de cuprindere a specialităților medicale care beneficiază de aportul kinetoterapiei, vizând restabilirea sau menținerea stării de sănătate, este extreme de largă, contraindicațiile interesând doar bolile sau cazurile în care pacientul este în situații de risc vital (Albu C., Vlad T.L., Albu A., 2004, pag.9).
Psihopedagogului îi revine rolul de a depista în plan psihic, pedagogic și social eventualele probleme cu care se confruntă persoana cu deficiențe neuro-psiho-motorii. Deci, printr-un ansamblu de măsuri de natură psihologică, pedagogică și socială în vederea depistării, diagnosticării, recuperării, instruirii și adaptării sociale a persoanelor care prezintă o serie de deficiențe de natură intelectuală, fizică, psihică, tulburări de limbaj, carențe comportamentale și de relaționare, psihopedagogul urmărește implementarea unui program terapeutic-recuperator pentru recuperarea parțială sau în totaliate a pacientului cu deficiențe neuro-psiho-motrice.
De aceea, actul terapeutic care va sta la baza recuperării pacientului cu deficiențe psihomotrice trebuie să aibă la bază o strânsă colaborare între membrii echipei multidisciplinare printre care se numără și psihopedagogul și kinetoterapeutul.
II.4. Concluzii
Deficiențele sau tulburările psihomotorii sunt determinate în principal de calitatea proceselor psihice care influențează controlul și funcționarea mecanismului neuromuscular. La nivelul sistemului nervos central își au originea și procesele psihice care, datorită particularităților funcționale ale structurilor nervoase cerebrale, ajung să influențeze semnalele nervoase transmise către efectorii din sistemul muscular, controland astfel motilitatea voluntară sau reflexă (așa se explică de ce suntem mai agitați sau mai relaxați în anumite situații, de ce reacționăm aproape instantaneu prin mișcări de orientare în spațiu sau de adaptare la un scop, de ce în situațiile cu mare încărcătură afectivă avem unele gesturi necontrolate sau ticuri etc). Această diferențiere în prezentarea tulburărilor neuromotorii și psihomotorii ne ajută să înțelegem detaliile și mecanismele specifice fiecărui process. În realitate este foarte dificil să identificăm limita dintre cele două categorii de tulburări sau procese datorită gradului mare de integrare la nivel superior a funcțiilor neuromotorii și psihomotorii (nu putem vorbi despre reacții/efecte neuromotrice fără o minimă influență a factorului psihic, la fel cum orice reacție psihomotrică are drept suport o componentă neuromotorie). Astfel, dacă psihopedagogului îi revine rolul de a depista în plan psihic, pedagogic și social eventualele probleme cu care se confruntă persoana cu deficiențe neuro-psiho-motorii, kinetoterapeutul are ca primă obligație stabilirea diagnosticului funcțional (care este apanajul exclusiv al său).
CAPITOLUL III. Designul experimental de cercetare psihopedagogică
Prezentul studiu își propune să analizeze o grupă de copii cu deficiențe neuro-psiho-motorii cu vârste similare cărora li se aplică un program therapeutic asemănător, în același număr de ore, în vederea stabilirii evoluției lor pe o perioadă determinată de timp, pentru a se observa dacă aceștia manifestă schimbări pozitive în urma aplicării programului therapeutic.
III.1. Scopul cercetării
Evaluarea și recuperarea persoanelor cu deficiențe psihomotorii este fundamentată pentru cunoașterea complexă în plan medical, psihologic, educațional și social, cuprinzând întreaga problematică întâmpinată de către acestea în mediul obișnuit de viață. Trebuie subliniat faptul că, în imensa majoritate a cazurilor, evaluarea este un proces continuu, și nu o radiografiere instantanee a stării subiectului, fiind necesară o colaborare prelungită, diferențiată între membrii echipei multidisciplinare (medic, psihopedagog, asistent social, pedagog, kietoterapeut, etc) și persoana cu cerințe speciale.
Scopul studiului constă în identificarea și demonstrarea progresului copiilor cu deficiențe neuro-psiho-motorii în dezvoltarea psihomotricității cu ajutorul specialiștilor psihopedagogi și kinetoterapeuți.
III.2. Obiectivele cercetării studiului
Obiectivele urmărite pe parcursul studiului:
1.Dezvoltarea psihomotricității
2.Însușirea schemei corporale
3.Înlăturarea deficiențelor de lateralitate și echilibru
4.Depistarea modurilor de comunicare deficitare și realizarea unor demersuri educative în scop ameliorativ
III.4. Subiecții investigației
Din anul 2014 sunt sundent la psihopedagogie specială. Astfel, în anul 2017 în cadrul orelor de practică efectuate am decis să îi observ mai atent pe B.L., C.I., A.P., B.V., B.A., E.T. elevi în clasa a II a B la școala specială Ioan Holban având acces la documentarea necesară studiilor de caz.
Descrierea grupului:
În cursul anului 2017 pe parcursul orelor de practică am observat și notat evoluția celor șase elevi care fac subiectul studiilor de caz ce urmează a fi prezentate în această lucrare. Sunt elevi în clasele a II a la scoala specială Ion Holban din Iași. Diagnosticele medicale ale elevilor sunt: B.L. 10 ani – paralizie infantilă cerebrală, tetrapareză spastică, retard mintal sever, alalie, dificultăți psihomotrice; C.I. 9 ani – autism infantil, retard mintal moderat, parapareză spastică, întârzâiere în dezvoltarea limbajului, dificultăți de concentrare, dificultăți psihomotrice; A.P. 9 ani – deficiență neuro-motorie, retard neuropsihic moderat de tip dizarmonic, elemente de autism, dificultăți psihomotrice, alalie, slabă concentrare a atenției; B.V. 10 ani – scolioză neuromusculară regiune toraco-lmbară, deficiență neuro-motorie, dificultăți psihomotrice, dislalie polimorfă; B.A. 10 ani – deficiență mintală medie în context genetic, sindrom Apert, dislalie polimorfă, dificultăți psihomotrice; E.T. 11 ani – retard mintal mediu, dificultăți psihomotrice, alalie, incontinență
În mod regulat au fost verificate capacitățile elevilor de a aplica anumite cunoștințe, precum și nivelul de dezvoltare al deprinderilor și priceperilor de ordin practic. În cadrul lucrării, vom prezenta cu ajutorul studiilor de caz, diferențele ce apar în evoluția psihomotricității, a însușirii schemei corporale, lateralității și a comunicării copiilor. Astfel, vom urmări menținerea și întărirea stării de sănătate a copiilor precum și corectarea deficiențelor, în special însușirea schemei corporale și a lateralității, deci dezvoltarea generală a psihomotricității.
III.4. Metode și instrumente utilizate în cercetare
Principala metodă abordată a fost tehnica studiului de caz, prin intermediul observațiilor curente am avut posibilitatea de a surprinde și consemna evoluția pe palierele psihomotricității, cogniției, limbajului și comportamentului în cazul elevilor din eșantionul experimental și de a înregistra progresele la probele de evaluare finală.
Totodată, cu ajutorul studiului documentelor școlare, colectarea datelor privind influența traumelor psiho – afective asupra integrării în societate, analiza psihopedagogică a subiecților care au stat la baza proiectării și prezentării studiilor de caz. Studiul documentelor școlare, constă în analiza datelor pe care ni le oferă documentele școlare. Totodată am consultat și fișele psihopedagogice ale copiilor din care am extras datele esențiale necesare cercetării ca: date generale despre familie (tipul, numărul fraților, starea materială).
Metoda observației a fost utilizată în toate etapele investigației psihopedagogice, însoțind toate celelalte metode de cercetare și ajutând la acumularea materialului faptic. Fiecare dintre probele de evaluare aplicate s-a concentrat asupra unui aspect important al motricității, cu scopul de a identifica în ce măsură copilul se servește de aceasta, la nivelul de utilizare.
În cadrul acestei lucrări, în evaluarea dezvoltării motricității la elevii cu deficiență mintală m-am orientat spre modalitățile care să evidențieze progresul copilului pe parcursul procesului său unic de dezvoltare și învățare, în contextul particular de viață și în funcție de calitățile și potențialul acestuia. Probele utilizate sunt specifice pentru măsurarea recepției și expresiei, verbale și nonverbale, descriind nivelul performanțelor atinse de un subiect, cuprinzând și deficitele sale actuale. Motivația acestei alegeri rezidă în necesitatea identificării nevoilor sale de intervenție, în scopul ameliorării nivelurilor de motricitate afectate, elemente care stau la baza stabilirii strategiilor de recuperare ce urmează a fi realizate.
Dintre instrumentele de evaluare a psihomotricității consacrate vom detalia: Testul Ozeretski – Guilmain și inventarul de abilități motorii și psihomotorii cuprins în ghidul Portage pentru învățarea timpurie.
Testul Ozeretski – Guilmain cuprinde cinci capitole:
Coordonarea dinamică a mâinilor;
Coordonarea dinamică generală;
Echilibrul (coordonarea statică);
Rapiditatea;
Orientarea în spațiu (dreapta – stânga).
Testul cuprinde probe ce vizează comportamente motorii proprii copiilor normali între 4 -11 ani. Probe aplicate individual de către specialist împreună cu observațiile asupra comportamentului motric al fiecărui elev în diferite împrejurări și dau posibilitatea să aprecieze nivelul achizițiilor psihomotrice și sa le raporteze la vârsta cronologică. Această apreciere va indica totodată și modalitățile de intervenție și indicații importante pentru elaborarea programelor educațional – terapeutice.
Inventarul de abilități motorii și psihomotorii cuprins în Ghidul Portage:
Ghidul Portage este o scala de evaluare a nivelului de dezvoltare a copiilor cu vârste cuprinse între 0 – 6 ani. Scala cuprinde un numar de 83 de itemi, care evalueaza deprinderile, abilitățile și capacitățile copilului în 6 domenii: în ansamblu, scala prezintă principalele comportamente, capacități și deprinderi pe care un copil ar trebui sa la manifeste sau sa le posede într-o anumita etapa de dezvoltare din existenta sa, pentru a se putea stabili în mod just existența unei concordanțe între vârsta sa cronologică și varsta mentală. Aceste abilități sunt prezentate în ordinea cronologică firească a apariției lor, așa cum se succed ele în cursul unei dezvoltări normale.
III.5. Desfășurarea cercetării și înregistrarea rezultatelor
Principala metodă a cercetării a fost experimentul psihopedagogic. Această modalitate presupune crearea unor situații noi, prin introducerea unor modificări în desfășurarea secvențelor instructiv – educative. În cadrul experimentului am urmărit relația instituită între utilizarea kinetoterapiei și alte metode și tehnici utilizate de specialiștii psihopedagogi pentru dezvoltarea și reeducarea psihomotricității. De asemenea, am abordat și tehnica studiului de caz, întrucât prin intermediul observațiilor curente am avut posibilitatea de a surprinde și consemna evoluția pe palierele cogniției, motricității grosiere și comportamentului în cazul elevilor din eșantionul experimental și de a înregistra progresele la probele de evaluare finală.
Metoda observației a fost utilizată în toate etapele investigației psihopedagogice, însoțind toate celelalte metode de cercetare și ajutând la acumularea materialului faptic. De exemplu, am urmărit comportamentul elevilor în anumite situații de comunicare. Fiecare dintre probele de evaluare aplicate s-a concentrat asupra unui aspect important al motricității, cu scopul de a identifica în ce măsură copilul se servește de achizițiile psiho – motrice.
Dintre instrumentele de evaluare a psihomotricității consacrate am folosit testul Ozeretski – Guilmain și inventarul de abilități motorii și psihomotorii cuprins în Ghidul Portage.
Studiul de caz – 1
1. DATE BIOGRAFICE :
Nume: B. L.
Data și locul nașterii: 15.07.2006, jud. Iași
Domiciliul: Sat Miroslava, Comuna Miroslava, jud.Iași
Integrată în Centrul de Plasament ,,Ion Holban” Iași
Clasa a II a – B
Mediul familial:
tata – zilier;
mama – casnică;
frați: un frate, elev 12 ani;
2.DIAGNOSTIC :
paralizie cerebrală infantilă;
tetrapareză spastică;
retard mintal sever ; dificultăți psihomotrice;
alalie;
incontinență.
3.EXAMINARE PSIHOPEDAGOGICĂ:
3.1.Dezvoltare fizico-motorie : medie
Coordonare, orientare și mobilitate :
Coordonare manuală deficitară, coordonare mână ochi marcată de deficiență, realizată cu ușoară dificultate, schemă corporală slab formată, orientare spațio- temporală deficitară, ritm lent de deplasare , dificultăți psihomotrice, insuficientă dezvoltare a motricității fine.
3.2.Aspecte privind dezvoltare intelectuală:
Retard mintal, vocabular sărac, dificultăți în actul grafic și al literației cât și în realizarea comunicării, imaginație săracă, memorie predominant mecanică, dificultăți de concentrare a atenției, ritm lent de lucru. Tulburări de limbaj.
3.3.Aspecte particulare privind procesele reglatorii:
motivația de învățare insuficient conturată, voința slab conturată necesitând permanent încurajare și susținere;
dificultăți în realizarea autonomiei personale și sociale;
dificultăți de concentrare a atenției;
3.4.Aspecte ale personalității:
temperament – introvertit, nesigur, lipsit de încredere, tăcută, uneori cu ieșiri violente atunci când se simte nedreptățită, aptitudini și interese necristalizate;
afectivitate instabilă;
este marcată de dizabilitate și răbufnește uneori rupăndu-și încălțările și hainele pentru a fi luat de părinți acasă.
3.5.Adaptare școlară și socială:
Se adaptează cerințelor școlare având nevoie de mai mult timp pentru realizarea sarcinilor și manifestă un comportament predominant pasiv în cadrul activităților. Se conformează uneori cu dificultate la un set minim de reguli, în anumite contexte (familie, școală, locuri publice). Prezintă dificultăți în realizarea autonomiei personale și sociale. Nu are prieteni, puțin comunicativă, nu se implică în jocuri decat la cererea adultului, în recreații preferă să stea în bancă când este în clasă, iar afară pe bancă, urmărindu-i pe ceilalți.
4. PARTICULARITĂȚI ALE CAZULUI:
B. L. face parte dintr-o familie constituită legal, organizată, dar cu dificultăți de ordin material. Locuința este modestă format din două camera și un paravan. Starea de igienă este satisfăcătoare. Familia dispune de păsări de curte, o vacă și o parcelă de 1000mp de teren pe care familia o cultivă. Împreună cu familia mai locuiește și bunica din partea mamei. Nivelul de sprijin și interes al familiei față de B.L. este permanent în perioada vacanțelor și a perioadei de timp cât locuiește acasă. B.L este luată frecvent în weekend-uri acasă pentru a preveni intențiile acesteia de a fugi din Centrul de Plasament ,,Ion Holban”, unde este integrată pe timpul școlarizării.
5. REZULTATELE EVALUĂRII:
În urma evaluării inițiale obține un punctaj slab în ceea ce privește abilitățile în plan senzorial, cognitiv, psihomotricitate cu accent pe motricitatea fină, nu are încredere în forțele proprii, este timidă. Prezintă dificultăți în actul grafic și al literației, tulburări de limbaj oral și scris, vocabular sărac insuficient dezvoltat. Se impune desfășurarea unor activități de compensare specifice, sistematizate, gradate ca dificultate cu scopul de a ameliora funcțiile deficitare. Eleva va urma programul unui opțional menit să-i dezvolte motricitatea fină prin activități diverse ce impun cooperare, comunicare, inter-relaționare pozitivă în cadrul grupului.
6. OBIECTIVELE INTERVENȚIEI : (sept.2016 – iunie 2017)
înțelegerea schemei corporale;
dezvoltarea psihomotricității generale cu accent pe motricitatea fină;
dezvoltarea abilităților de relaționare și a comportamentelor emoționale;
7. DOMENII DE INTERVENȚIE:
cognitive
psihomotor – motricitate fină
comportamental
8. TIPURI DE EXERCIȚII :
Kinetoterapie exerciții pentru stimularea și dezvoltarea motricității
exerciții de recunoaștere a părțile corpului pe o imagine;
exerciții de asamblare a unui puzzle/incastru reprezentând părțile corpului;
exerciții de recunoaștere a părților corpului în mișcare;
exerciții de desenare și denumire a părților corpului uman;
exerciții și jocuri de mișcare (de prindere și aruncare a mingii, realizarea de trasee simple aplicative, etc);
exerciții de modelare, de manipulare, construcție, înșiruire;
exerciții de mototolire, pliere, decupare a hârtiei;
jocuri de rol;
exerciții de dezvoltare a autonomiei personale și sociale;
exerciții și jocuri de identificare a stărilor sufletești exprimate de figura umană;
exerciții joc de management a emoțiilor negative și pozitive;
9. MATERIALE DIDACTICE, METODE ȘI INSTRUMENTE DE EVALUARE:
fișe de exersare și evaluare;
grilă de observare inițială și finală a achizițiilor motrice;
realizarea unor expoziții, participarea la concursuri cu lucrări realizate de copiii ce urmează activități în cadrul opționalului;
consumabile, incastre, acuarele, creioane colorate, carioca, fișe diverse;
hârtie creponată, carton colorat, mingea, popicele, mărgele, puzzle-uri, material reciclabile;
ace, ață, șabloane, jocuri de construcții, plastilină, etc.
Situația atitudinii globale a copilului înainte și după intervenție
10. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI :
La sfărșitul clasei a II-a, B.L. obține rezultate semnificative în ceea ce privește achizițiile cognitive, psihomotrice – a motricității fine, observându-se și o schimbare pozitivă în ceea ce privește relaționarea cu cei din jur. Este mai încrezătoare în forțele proprii, se implică în activitățile clasei. În urma implicării în activitățile descrise mai sus se observă o dezvoltare a motricității fine, o mai buna coordonare oculo-motorie și manualitate, este perseverentă în realizarea sarcinilor, reușește să-și concentreze atenția pentru finalizarea sarcinii date. Preferă activitățile de modelare, colorare/pictare în contur sau colorare urmând ordinea crescătoare a cifrelor sau spațiile ce conțin anumite litere, a îndrăgit jocurile cu mingea și jocul Domino în diverse variante.
Studiul de caz – 2
1. DATE BIOGRAFICE :
Nume: C.I.
Data și locul nașterii: 13.08.2007, jud. Iași
Domiciliul: Sat Lunca Cetățuii, Com. Ciurea jud.Iași
Clasa a II-a B
Mediul familial:
tata – mecanic întreținere linie de cale ferată;
mama – casnică;
frați : un frate, elev 13 ani;
2.DIAGNOSTIC :
autism infantil;
retard minal moderat;
parapareză spastică;
întârzâiere în dezvoltarea limbajului;
dificultăți de concentrare; dificultăți psihomotrice.
3. EXAMINARE PSIHOPEDAGOGICĂ:
3.1. Dezvoltare fizico-motorie : medie
Coordonare, orientare și mobilitate:
Coordonare manuală deficitară, coordonare mână-ochi scăzută, realizată cu dificultate, schemă corporală insuficient formată, orientare spațio- temporală deficitară, ritm lent de deplasare, dificultăți psihomotrice, insuficientă dezvoltare a motricității fine.
3.2. Aspecte privind dezvoltare intelectuală:
prezintă un vocabular sărac, dificultăți în actul grafic cât și în realizarea comunicării;
imaginație săracă;
memorie predominant mecanică;
dificultăți de concentrare a atenției, ritm lent de lucru.
manualitate scăzută, insuficient dezvoltată;
gândire – operativitate scăzută.
3.3. Aspecte particulare privind procesele reglatorii:
motivația de învățare insuficient conturată, voința slab conturată necesitând permanent încurajare și susținere; gândire – operativitate scăzută;
dificultăți în realizarea autonomiei personale și sociale;
dificultăți de concentrare a atenției.
3.4. Aspecte ale personalității:
temperament – introvertit, aptitudini și interese necristalizate;
afectivitate instabilă;
cănd este agitată /emoționată scoate diverse sunete și bate cu degetul în bancă.
3.5. Adaptare școlară și socială:
Se adaptează relativ cerințelor școlare având nevoie de mai mult timp pentru realizarea sarcinilor și manifestă un comportament predominant pasiv în cadrul activităților. Este nevoie să stea permanent cineva alaturi pentru a finalize sarcina. Se conformează uneori cu dificultate la un set minim de reguli, în anumite contexte (familie, școală, locuri publice). Nu salută când intră într-o încăpere, nu spune multumesc când primește ceva. Prezintă dificultăți în realizarea autonomiei personale și sociale. Nu se implică în jocuri decât la cererea adultului, în recreații preferă să stea în bancă când este în clasă, iar afară pe bancă urmărindu-i pe colegi. Ritm scăzut de lucru. În timpul liber preferă jocul cu jucăriile sale preferate, ascultă muzică, jocul în parc.
4. PARTICULARITĂȚI ALE CAZULUI:
C.I. face parte dintr-o familie organizată, dar cu dificultăți de ordin material. Locuința este modestă format din două camera și o magazie. Starea de igienă este bună. Familia dispune de păsări de curte, o vacă, un porc și o parcelă de 800 mp de teren pe care familia o cultivă. Mama este cea care se implică mai mult în educația și îngrijirea minorei. Vine ori de cate ori este solicitată, implicându-se frecvent și în activitățile de parteneriat cu părinții desfășurate la clasă.
5. REZULTATELE EVALUĂRII:
În urma evaluării inițiale obține un punctaj slab în ceea ce privește abilitățile în plan sensorial, cognitiv, psihomotricitate cu accent pe motricitatea fină, necesită permanent ghidare și aprobare din partea adultului, este timidă. Prezintă dificultăți în actul grafic, tulburări de limbaj oral și scris, vocabular sărac insuficient dezvoltat. Se impune desfășurarea unor activități de compensare specifice, sistematizate, gradate ca dificultate cu scopul de a ameliora funcțiile deficitare. Elevul va urma programul unui opțional menit să-i dezvolte motricitatea fină prin activități diverse ce impun cooperare, comunicare, inter-relaționare pozitivă în cadrul grupului.
6. OBIECTIVELE INTERVENȚIEI: (sept.2016 – iunie 2017)
însușirea schemei corporale;
dezvoltarea psihomotricității generale cu accent pe motricitatea fină;
dezvoltarea autonomiei personale.
7. DOMENII DE INTERVENȚIE:
cognitive
psihomotor – motricitate fină
autonomie personală
8. TIPURI DE EXERCIȚII
Kinetoterapie exerciții pentru stimularea și dezvoltarea motricității;
exerciții de recunoaștere a părțile corpului pe o imagine;
exerciții de asamblare a un puzzle/incastru reprezentând părțile corpului;
exerciții de recunoaștere a părților corpului în mișcare;
exerciții de desenare și denumire a părților corpului uman;
exerciții și jocuri de mișcare(de prindere și aruncare a mingii, realizarea de trasee simple aplicative, etc);
exerciții de modelare, de manipulare, construcție, înșiruire;
exerciții de mototolire, pliere, decupare a hârtiei;
exerciții de colorare/pictare în contur, dactilopictură;
jocuri de rol;
exerciții de dezvoltare a autonomiei personale.
9. MATERIALE DIDACTICE, METODE ȘI INSTRUMENTE DE EVALUARE:
fișe de exersare și evaluare;
grilă de observare inițială și finală a achizițiilor motrice;
realizarea unor expoziții, precum și participarea la concursuri cu lucrări realizate de copiii ce urmează activități în cadrul opționalului;
consumabile, incastre, acuarele, creioane colorate, carioca, fișe diverse;
hârtie creponată, carton colorat, mingea, popicele, mărgele, puzzle-uri, materiale reciclabile;
ace, ață, șabloane, jocuri de construcții, plastilină, etc.
Situația atitudinii globale a copilului înainte și după intervenție
10. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI :
La sfărșitul clasei a II a, C.I. obține rezultate semnificative în ceea ce privește achizițiile cognitive, a motricității fine, observându-se și o schimbare pozitivă în ceea ce privește autonomia personală. Este mai veselă, se implică în activitățile clasei. În urma implicării în activitățile descrise mai sus se observă o dezvoltare a motricității fine, o mai buna coordonare oculo-motorie și manualitate, este perseverenă în realizarea sarcinilor, reușește să-și concentreze atenția pentru finalizarea sarcinii date. Îmbunătățiri în ceea ce privește însușirea schemei corporale. Preferă activitățile de modelare, colorare/pictare în contur, a îndrăgit jocurile cu mingea și desenatul pe asfalt. Demonstrează însușirea unor deprinderi practice de desenare după șablon, decupare după contur (linii drepte), îmbină 6-10 piese pentru a realiza o construcție.
Studiul de caz – 3
1. DATE BIOGRAFICE :
Nume: A.P.
Data și locul nașterii: 11.07.2007, jud. Iași
Domiciliul: Str. Mașinei, nr.1,bl.C5, et.3, ap.9, Iași, jud.Iași
Clasa a II-a B
Mediul familial:
tata – asistent personal;
mama – plecată la muncă în Italia;
frați : o soră, studentă 22 ani;
2. DIAGNOSTIC:
deficiență neuro-motorie;
retard neuropsihic moderat de tip dizarmonic;
elemente de autism;
dificultăți psihomotrice;
alalie;
slabă concentrare a atenției;
rezistență scăzută la frustrare.
3.EXAMINARE PSIHOPEDAGOGICĂ:
3.1.Dezvoltare fizico-motorie : medie
Coordonare, orientare și mobilitate :
Coordonare manuală deficitară, coordonare mână-ochi realizată cu dificultate, schemă corporală insuficient formată, orientare spațio- temporală deficitară, dificultăți psihomotrice, insuficientă dezvoltare a motricității fine, dificultăți în utililizarea noțiunilor și raporturilor de orientare spațială (sus-jos, pe-sub, în față-în spate, deasupra-dedesubt, la început, la mijloc, la sfârșit, lângă) și temporal (zilele săptămânii, momentele zilei, anotimpurile și lunile corespunzătoare fiecăruia, activitățile specific momentelor zilei și anotimpurile).
3.2. Aspecte privind dezvoltare intelectuală:
Prezintă un vocabular sărac;
dificultăți în realizarea comunicării, imaginație săracă;
memorie predominant mecanică, dificultăți de concentrare a atenției;
ritm lent de lucru;
manualitate scăzută, insuficient dezvoltată;
gândire – operativitate scăzută;
ritm scăzut de lucru.
3.3. Aspecte particulare privind procesele reglatorii:
motivația de învățare scăzută, voința slab conturată necesitând permanent încurajare și susținere; gândire – operativitate scăzută; imaginația nivel scăzut
dificultăți de concentrare a atenției;
3.4. Aspecte ale personalității:
temperament – extrovertit, agitat, aptitudini și interese necristalizate;
afectivitate instabilă;
când este agitat /emoționat scoate diverse sunete, bate cu degetul în bancă și-și mușcă degetul arătător;
3.5. Adaptare școlară și socială:
Se adaptează cu dificultate cerințelor școlare, având nevoie de mai mult timp pentru realizarea sarcinilor și manifestă un comportament de neliniște și agitație în cadrul activităților. Este nevoie să stea permanent cineva alaturi pentru a finalize sarcina. Se conformează uneori cu dificultate la un set minim de reguli, în anumite contexte (familie, școală, locuri publice). Prezintă dificultăți în realizarea autonomiei personale și sociale. Nu se implică în jocuri decât la cererea adultului, în recreații preferă să stea pe holuri ascultând manele la căști și reacționând scoțând diverse sunete atunci când trec colege de la alte clase, iar afară pe bancă urmărindu-i pe colegi.
4. PARTICULARITĂȚI ALE CAZULUI:
A.P. face parte dintr-o familie organizată în care primează relațiile armonioase și interesul pentru A.P., dar cu dificultăți de ordin material. Locuința este modestă reprezentată de o cameră de cămin mobilată corespunzător, proprietate personală. Starea de igienă este bună.
5. REZULTATELE EVALUĂRII:
În urma evaluării inițiale obține un punctaj slab în ceea ce privește abilitățile în plan psihomotric – motricitate fină, cognitiv, necesită permanent ghidare și aprobare din partea adultului, este timid în relațiile cu colegii, însă tinde să devină agitat. Prezintă dificultăți în actul grafic, tulburări de limbaj oral, vocabular sărac insuficient dezvoltat. Se impune desfășurarea unor activități de compensare specifice, sistematizate, gradate ca dificultate cu scopul de a ameliora funcțiile deficitare. Elevul va urma programul unui opțional menit să-i dezvolte motricitatea fină prin activități diverse ce impun cooperare, comunicare, concentrarea atenției, inter-relaționare pozitivă în cadrul grupului.
6. OBIECTIVELE INTERVENȚIEI : (sept.2016 – iunie 2017)
însușirea schemei corporale;
dezvoltarea psihomotricității generale cu accent pe motricitatea fină;
dezvoltarea autonomiei personale;
7. DOMENII DE INTERVENȚIE:
cognitive
psihomotor – motricitate fină
autonomie personală
8. TIPURI DE EXERCIȚII :
Kinetoterapie exerciții pentru stimularea și dezvoltarea motricității;
exerciții de recunoaștere a părțile corpului pe o imagine;
exerciții de asamblare a un puzzle/incastru reprezentând părțile corpului;
exerciții de recunoaștere a părților corpului în mișcare;
exerciții de desenare și denumire a părților corpului uman;
exerciții și jocuri de mișcare(de prindere și aruncare a mingii, realizarea de trasee simple aplicative, etc);
exerciții de modelare, de manipulare, construcție, înșiruire;
exerciții de mototolire, pliere, decupare a hârtiei;
exerciții de dezvoltare a autonomiei personale;
9. MATERIALE DIDACTICE, METODE ȘI INSTRUMENTE DE EVALUARE :
fișe de exersare și evaluare;
grilă de observare inițială și finală a achizițiilor motrice;
realizarea unor expoziții, precum și participarea la concursuri cu lucrări realizate de copiii ce urmează activități în cadrul opționalului;
consumabile, incastre, acuarele, creioane colorate, carioca, fișe diverse;
hârtie creponată, carton colorat, mingea, popicele, mărgele, puzzle-uri, material reciclabile;
ace, ață, șabloane, jocuri de construcții, jocuri pe calculator, plastilină, etc.
Situația atitudinii globale a copilului înainte și după intervenție
10. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI :
La sfărșitul clasei a II-a, A.P. obține rezultate semnificative în ceea ce privește achizițiile cognitive, psihomotrice – a motricității fine, observându-se și o schimbare pozitivă în ceea ce privește autonomia personală. În urma implicării în activitățile descrise mai sus, se observă o dezvoltare a motricității fine, o mai buna coordonare oculo-motorie și manualitate, este perseverent în realizarea sarcinilor, reușește să-și concentreze atenția pentru finalizarea sarcinii date. Îmbunătățiri în ceea ce privește însușirea schemei corporale. Preferă activitățile de modelare, colorare/pictare în contur, a îndrăgit jocurile cu mingea și traseele cu obstacole. Demonstrează însușirea unor deprinderi practice de desenare după șablon, decupare după contur (linii drepte, curbe), îmbină 10-20 de piese pentru a realiza o construcție. Se recomandă urmarea în paralel cu programul de terapie complex și integrat realizat în școală a unui program terapeutic realizat acasă împreună cu familia.
Studiul de caz – 4
1. DATE BIOGRAFICE :
Nume: B.V.
Data și locul nașterii: 7.06.2006, jud. Iași
Domiciliul: Ocrotită în Centrul de plasament C.R.C.H.S. Galata, Iași, jud.Iași
Clasa a II-a B
Mediul familial:
tata – decedat;
mama – decedată;
frați : nu are ;
2.DIAGNOSTIC :
scolioză neuromusculară regiune toraco-lombară;
deficiență neuro-motorie;
dificultăți psihomotrice;
retard mintal mediu;
dislalie polimorfă
3. EXAMINARE PSIHOPEDAGOGICĂ:
3.1. Dezvoltare fizico-motorie : medie
Coordonare, orientare și mobilitate :
Coordonare manuală deficitară, coordonare mână-ochi realizată cu dificultate, schemă corporală insuficient formată, orientare spațiotemporală deficitară, dificultăți psihomotrice, insuficientă dezvoltare a motricității fine, dificultăți în utililizarea noțiunilor și raporturilor de orientare spațială (sus-jos, pe-sub, în față-în spate, deasupra-dedesubt, la început, la mijloc, la sfârșit, lângă) și temporal (zilele săptămânii, momentele zilei, anotimpurile și lunile corespunzătoare fiecăruia, activitățile specific momentelor zilei și anotimpurile).
3.2. Aspecte privind dezvoltare intelectuală:
Prezintă un vocabular sărac, dificultăți în actul grafic cât și în realizarea comunicării, imaginație săracă, memorie predominant mecanică, dificultăți de concentrare a atenției, ritm lent de lucru. Realizează exerciții de numerație și calcul matematic în concentru 1-10 cu sprijin, capacități logico-matematice nivel scăzut, manualitate scăzută, insuficient dezvoltată, gândire – operativitate scăzută, ritm scăzut de lucru.
3.3. Aspecte particulare privind procesele reglatorii:
motivația de învățare scăzută, voința slab conturată necesitând permanent încurajare și susținere; gândire – operativitate scăzută, imaginația nivel scăzut
dificultăți de concentrare a atenției;
3.4.Aspecte ale personalității:
temperament – extrovertit, agitat, aptitudini și interese necristalizate;
afectivitate instabilă;
3.5.Adaptare școlară și socială:
Se adaptează cu dificultate cerințelor școlare, având nevoie de mai mult timp pentru realizarea sarcinilor necesitănd sprijin permanent. Se conformează uneori cu dificultate la un set minim de reguli, în anumite contexte (familie, școală, locuri publice). Prezintă dificultăți în realizarea autonomiei personale și sociale. Se implică în activități, însă abandonează la scurt timp sarcina.
4. PARTICULARITĂȚI ALE CAZULUI:
B.V. este ocrotită în Centrul de Plasament Galata, iar datorită tulburărilor de comportament grave frecventează școala doar două zile pe săptămână.
5. REZULTATELE EVALUĂRII:
În urma evaluării inițiale obține un punctaj slab în ceea ce privește abilitățile în plan psihomotric – motricitate fină, cognitiv, necesită permanent ghidare și aprobare din partea adultului, devine uneori agresivă fără motiv în relațiile cu colegii. Prezintă dificultăți în actul graphic, tulburări de limbaj oral și scris, vocabular sărac insuficient dezvoltat. Se impune desfășurarea unor activități de compensare specifice, sistematizate, gradate ca dificultate cu scopul de a ameliora funcțiile deficitare. B.V. va urma programul unui opțional menit să-i dezvolte motricitatea fină prin activități diverse ce impun cooperare, comunicare, concentrarea atenției, inter-relaționare pozitivă în cadrul grupului.
6. OBIECTIVELE INTERVENȚIEI : (sept.2014 – iunie 2015)
însușirea schemei corporale;
dezvoltarea psihomotricității generale cu accent pe motricitatea fină;
dezvoltarea autonomiei personale;
7. DOMENII DE INTERVENȚIE:
cognitive
psihomotor – motricitate fină
autonomie personală
8. TIPURI DE EXERCIȚII :
Kinetoterapie exerciții pentru stimularea și dezvoltarea motricității;
exerciții de recunoaștere a părțile corpului pe o imagine;
exerciții de asamblare a un puzzle/incastru reprezentând părțile corpului;
exerciții de recunoaștere a părților corpului în mișcare;
exerciții de desenare și denumire a părților corpului uman;
exerciții și jocuri de mișcare(de prindere și aruncare a mingii, realizarea de trasee simple aplicative, etc);
exerciții de modelare, de manipulare, construcție, înșiruire;
exerciții de mototolire, pliere, decupare a hârtiei;
exerciții de dezvoltare a autonomiei personale;
9. MATERIALE DIDACTICE, METODE ȘI INSTRUMENTE DE EVALUARE :
fișe de exersare și evaluare;
grilă de observare inițială și finală a achizițiilor motrice;
realizarea unor expoziții, precum și participarea la concursuri cu lucrări realizate de copiii ce urmează activități în cadrul opționalului;
consumabile, incastre, acuarele, creioane colorate, carioca, fișe diverse;
hârtie creponată, carton colorat, mingea, popicele, mărgele, puzzle-uri, material reciclabile;
ace, ață, șabloane, jocuri de construcții, jocuri pe calculator, plastilină, etc.
Situația atitudinii globale a copilului înainte și după intervenție
10. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI:
La sfărșitul clasei a II-a, B.V. obține rezultate semnificative în ceea ce privește achizițiile cognitive, psihomotrice – a motricității fine, observându-se și o schimbare pozitivă în ceea ce privește autonomia personală. În urma implicării în activitățile descrise mai sus se observă o dezvoltare a motricității fine, o mai buna coordonare oculo-motorie și manualitate, este perseverentă în realizarea sarcinilor, reușește să-și concentreze atenția pentru finalizarea sarcinii date. Preferă activitățile de modelare, colorare/pictare în contur, a îndrăgit jocurile cu mingea și traseele cu obstacole. Demonstrează însușirea unor deprinderi practice de desenare după șablon, decupare după contur (linii drepte, curbe), îmbină 10-20 de piese pentru a realiza o construcție. Se recomandă urmarea în paralel cu programul de terapie complexă și integrată realizat în școală, continuarea kinetoterapiei cu kinetoterapeutul din centrul de plasament.
Studiul de caz – 5
1. DATE BIOGRAFICE :
Nume: B.A.
Data și locul nașterii: 14.10.2006, jud. Iași
Domiciliul: Str. Olari, nr.2,bl.628, et.3, ap.12, Iași, jud.Iași
Clasa a II-a B
Mediul familial:
tata – decedat;
mama – asistent personal;
frați : două surori, 34, respective 32 ani, ambele cadre didactice ;
2.DIAGNOSTIC :
deficiență mintală medie în context genetic;
sindrom Apert;
dislalie polimorfă;
dificultăți psihomotrice.
3.EXAMINARE PSIHOPEDAGOGICĂ:
3.1.Dezvoltare fizico-motorie: medie
Coordonare, orientare și mobilitate:
Coordonare manuală deficitară, coordonare mână-ochi realizată cu dificultate, schemă corporală insuficient formată, orientare spațio- temporală deficitară, dificultăți psihomotrice, insuficientă dezvoltare a motricității fine, dificultăți în utililizarea noțiunilor și raporturilorde orientare spațială (sus-jos, pe-sub, în față-în spate,deasupra-dedesubt, la început, la mijloc, la sfârșit, lângă) și temporală (zilele săptămânii, momentele zilei, anotimpurile și lunile corespunzătoare fiecăruia, activitățile specific momentelor zilei și anotimpurile).
3.2.Aspecte privind dezvoltare intelectuală:
Prezintă un vocabular sărac, dificultăți în actul grafic cât și în realizarea comunicării, imaginație săracă, memorie predominant mecanică, dificultăți de concentrare a atenției, ritm lent de lucru. Realizează exerciții de numerație și calcul matematic în concentru 1-5 cu sprijin, capacități logico-matematice nivel scăzut, manualitate scăzută, insuficient dezvoltată; gândire – operativitate scăzută;
3.3.Aspecte particulare privind procesele reglatorii:
motivația de învățare scăzută, voința slab conturată necesitând permanent încurajare și susținere; gândire – operativitate scăzută; imaginația nivel scăzut
dificultăți de concentrare a atenției;
3.4.Aspecte ale personalității:
temperament – extrovertit, agitat, aptitudini și interese necristalizate;
afectivitate instabilă; imaturitate emoțională;
dificultăți de adaptare și relaționare;
3.5.Adaptare școlară și socială:
Se adaptează cu dificultate cerințelor școlare, având nevoie de mai mult timp pentru realizarea sarcinilor și manifestă un comportament de neliniște și agitație în cadrul activităților.Este nevoie să stea permanent cineva alaturi pentru a finalize sarcina. Se conformează uneori cu dificultate la un set minim de reguli, în anumite contexte(familie,școală, locuri publice). Prezintă dificultăți în realizarea autonomiei personale și sociale. Autocontrol insufficient în relația cu obietele.
4. PARTICULARITĂȚI ALE CAZULUI:
B.A. face parte dintr-o familie organizată în care primează relațiile armonioase și interesul pentru recuperarea lui. Starea de igienă este bună.
5. REZULTATELE EVALUĂRII:
În urma evaluării inițiale obține un punctaj slab în ceea ce privește abilitățile în plan psihomotric – motricitate fină, cognitiv, necesită permanent ghidare și aprobare din partea adultului, este timid în relațiile cu colegii, însa tinde să devină agitat. Prezintă dificultăți în actul graphic, tulburări de limbaj oral și scris, vocabular sărac insuficient dezvoltat. Se impune desfășurarea unor activități de compensare specifice, sistematizate, gradate ca dificultate cu scopul de a ameliora funcțiile deficitare. Elevul va urma programul unui opțional menit să-i dezvolte motricitatea fină prin activități diverse ce impun cooperare, comunicare, concentrarea atenției , inter-relaționare pozitivă în cadrul grupului.
6. OBIECTIVELE INTERVENȚIEI : (sept.2016 – iunie 2017)
dezvoltarea psihomotricității generale cu accent pe motricitatea fină;
dezvoltarea autonomiei personale;
însușirea schemei corporale
7. DOMENII DE INTERVENȚIE:
cognitive
psihomotor – motricitate fină
autonomie personală
8. TIPURI DE EXERCIȚII :
Kinetoterapie exerciții pentru stimularea și dezvoltarea motricității;
exerciții de recunoaștere a părțile corpului pe o imagine;
exerciții de asamblare a un puzzle/incastru reprezentând părțile corpului;
exerciții de recunoaștere a părților corpului în mișcare;
exerciții de desenare și denumire a părților corpului uman;
exerciții și jocuri de mișcare (de prindere și aruncare a mingii, realizarea de trasee simple aplicative, etc);
exerciții de modelare, de manipulare, construcție, înșiruire;
exerciții de mototolire, pliere, decupare a hârtiei;
exerciții de colorare/pictare în contur, dactilopictură;
jocuri de rol;
exerciții de dezvoltare a autonomiei personale;
9. MATERIALE DIDACTICE, METODE ȘI INSTRUMENTE DE EVALUARE :
fișe de exersare și evaluare;
grilă de observare inițială și finală a achizițiilor motrice;
realizarea unor expoziții, precum și participarea la concursuri cu lucrări realizate de copiii ce urmează activități în cadrul opționalului;
consumabile, incastre, acuarele, creioane colorate, carioca, fișe diverse;
hârtie creponată, carton colorat, mingea, popicele, mărgele, puzzle-uri, material reciclabile;
ace, ață, șabloane, jocuri de construcții, jocuri pe calculator, plastilină, etc.
Situația atitudinii globale a copilului înainte și după intervenție
10. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI :
La sfărșitul clasei a II a, B.A. obține rezultate semnificative în ceea ce privește achizițiile cognitive, psihomotrice – a motricității fine, observându-se și o schimbare pozitivă în ceea ce privește autonomia personală. În urma implicării în activitățile descrise mai sus se observă o dezvoltare a motricității fine, o mai buna coordonare oculo-motorie și manualitate, este perseverent în realizarea sarcinilor, reușește să-și concentreze atenția pentru finalizarea sarcinii date. Îmbunătățiri în ceea ce privește însușirea schemei corporale. Preferă activitățile de modelare, colorare/pictare în contur, a îndrăgit jocurile cu mingea. Demonstrează însușirea unor deprinderi practice de desenare după șablon, decupare după contur (linii drepte, curbe). Se recomandă continuarea kinetoterapiei și urmarea, în paralel cu programul de terapie complex și integrat realizat în școală, a unui program terapeutic, realizat acasă împreună cu familia.
Studiul de caz – 6
1. DATE BIOGRAFICE :
Nume: E. T.
Data și locul nașterii: 25.10.2005, jud. Iași
Domiciliul: Iași, , jud.Iași
Integrat în Centrul de Plasament ,,Ion Holban” Iași
Clasa a II a – B
Mediul familial:
tata – electrician;
mama – casieră;
frați: o soră, elevă 16 ani;
2.DIAGNOSTIC :
retard mintal mediu ;
dificultăți psihomotrice;
alalie;
incontinență.
3.EXAMINARE PSIHOPEDAGOGICĂ:
3.1.Dezvoltare fizico-motorie : medie
Coordonare, orientare și mobilitate :
Coordonare manuală deficitară, schemă corporală insuficient formată, orientare spațio- temporală deficitară. Dificultăți în realizarea motricității fine, dificultăți în adaptarea la noi situații, dificultăți în stabilirea relațiilor cu cei din jur, dificultăți în exprimarea independentă,dificultăți în înțelegerea mesajului și ideilor unui text
3.2.Aspecte privind dezvoltare intelectuală:
Retard mintal, dificultăți în realizarea comunicării cât și în actul grafic și al literației, memorie predominant mecanică, dificultăți de concentrare a atenției, imaginație săracă, ritm lent de lucru. Tulburări de limbaj.
3.3.Aspecte particulare privind procesele reglatorii:
dificultăți în realizarea autonomiei personale și sociale;
motivația de învățare insuficient conturată, voința slab conturată necesitând permanent încurajare și susținere;
dificultăți de concentrare.
3.4.Aspecte ale personalității:
temperament – introvertit, tăcută, nesigură, lipsită de încredere;
afectivitate instabilă;
este marcată de dizabilitate și răbufnește uneori plângâng și țipând pentru a fi luată de părinți acasă.
3.5.Adaptare școlară și socială:
Manifestă un comportament predominant pasiv în cadrul activităților, se adaptează greu cerințelor școlare. Prezintă dificultăți în realizarea autonomiei personale și sociale. puțin comunicativă, nu are prieteni, în recreații preferă să rămână în clasă.
4. PARTICULARITĂȚI ALE CAZULUI:
E.T. face parte dintr-o familie constituită legal, organizată, fără dificultăți de ordin financiar. Locuiește la bloc într-un apartament cu trei camere. Starea de igienă este foarte bună. Nivelul de sprijin și interes al familiei față de E.T. este permanent în perioada vacanțelor și a perioadelor în care locuiește acasă. E.T. este luată în weekend-uri acasă.
5. REZULTATELE EVALUĂRII:
În urma evaluării inițiale obține un punctaj slab în ceea ce privește abilitățile în plan senzorial, cognitiv, psihomotricitate cu accent pe motricitatea fină, nu are încredere în forțele proprii, este timidă. Prezintă tulburări de limbaj oral și scris, dificultăți în actul grafic și al literației, vocabular sărac insuficient dezvoltat. Se impune desfășurarea unor activități de compensare specifice, gradate ca dificultate, sistematizate, cu scopul de a ameliora funcțiile deficitare. Eleva va urma programul unui opțional menit să-i dezvolte motricitatea fină (modelat plastilină,strâgere minge de cauciuc în mână, trasat linii cu creta pe tablă, etc) și alte activități diverse ce impun comunicare și cooperare pozitivă în cadrul grupului.
6. OBIECTIVELE INTERVENȚIEI : (sept.2016 – iunie 2017)
înțelegerea schemei corporale;
dezvoltarea încrederii în forțele proprii
dezvoltarea psihomotricității generale cu accent pe motricitatea fină;
participarea activă în relaționarea cu cei din jur.
7. DOMENII DE INTERVENȚIE:
cognitiv;
psihomotor – motricitate fină;
terapia tulburărilor de limbaj;
comportamental;
activitate individuală
8. TIPURI DE EXERCIȚII :
Kinetoterapie exerciții pentru stimularea și dezvoltarea motricității
exerciții de recunoaștere a părțile corpului pe o imagine;
exerciții de recunoaștere a părților corpului în mișcare;
exerciții de desenare și denumire a părților corpului uman;
exerciții de asamblare a unui puzzle/incastru reprezentând părțile corpului;
exerciții și jocuri de mișcare (de prindere și aruncare a mingii, realizarea de trasee simple aplicative, etc);
exerciții de modelare, de manipulare, construcție, înșiruire;
exerciții de mototolire, pliere, decupare a hârtiei;
jocuri de rol;
exerciții de dezvoltare a autonomiei personale și sociale;
exerciții și jocuri de de identificare a stărilor sufletești exprimate de figura umană;
9. MATERIALE DIDACTICE, METODE ȘI INSTRUMENTE DE EVALUARE:
fișe de exersare și evaluare;
grilă de observare inițială și finală a achizițiilor motrice;
consumabile, acuarele, creioane colorate, carioca, fișe diverse;
hârtie creponată, carton colorat, mingea, popicele, mărgele, puzzle-uri, șabloane, jocuri de construcții, plastilină, etc.
Situația atitudinii globale a copilului înainte și după intervenție
10. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI :
La sfărșitul clasei a II-a, E.T. obține rezultate satisfăcătoare în ceea ce privește achizițiile cognitive, psihomotrice – a motricității fine, tulburărilor de limbaj, observându-se o schimbare pozitivă în ceea ce privește comunicarea cu persoanele din jur. Este mai încrezătore în forțele proprii, se implică în activitățile clasei. În urma implicării în activitățile descrise mai sus se observă o dezvoltare a motricității fine, o mai bună manualitate și coordonare oculo-motorie. Preferă activitățile de modelare a plastilinei, colorare în contur sau colorare urmând spațiile ce conțin anumite litere și cifre.
IV.Concluzii generale
Conduitele psihomotorii ale fiecărei persoane evoluează în funcție de gradul său de dezvoltare fizică și intelectuală, de înzestrarea sa aptitudinală, și de influențele educative ce au avut loc pe parcursul copilăriei sale. Procesul de învățare nu poate fi eficient dacă copilul nu are conștiința corpului său, nu cunoaște lateralitatea sa, nu se poate situa in spațiu, nu este stăpân pe timp și nu a câștigat o suficientă coordonare și stabilitate a gesturilor și mișcărilor sale (Gherguț A, 2007). De aceea, studiul psihomotricitatii este fundamental în organizarea procesului instructiv-educativ-recuperator pentru toate tipurile de deficienți indiferent de vârstă atât pentru persoanele cu diferite deficiențe cât și pentru persoanele fără deficiențe.
Dacă deficiențele motrice sunt asociate cu alte tulburări (cel mai adesea cu deficiențe mintale sau de intelect), fie din cauza etiologiei comune sau consecutive unei intervenții tardive în plan recuperator, fie din cauza întarzierilor în procesul de educație, tabloul clinic devine mai complex, iar prognosticul cu privire la nivelul evoluției și al dezvoltării psihofizice a persoanei capătă un grad mai ridicat de relativitate. Deficiențele neuromotorii sunt determinate în principal de afectarea structurilor și funcțiilor neuronale, de la nivel central sau periferic, răspunzătoare de funcționarea mecanismului neuromuscular (reprezentat în cele maimulte situații de placa motorie și vizibilă prin calitatea și modul de producere a reflexelor neuromusculare primare sau complexe). Consecința directă a deficiențelor neuromotorii constă în perturbarea controlului funcționării fibrelor musculare datorată disfuncțiilor în transmiterea impulsurilor nervoase către efectorii din sistemul muscular ( Gherguț A., 2005, pg. 76-107).
Reeducarea neuro-psiho-motrică ocupă un loc important în sistemul metodelor de recuperare din psihopedagogia speciala. Importanța recuperării psihomotrice este foarte importantă atât pentru copilul cu deficiențe cât și pentru copilul normal. Specialistului psihopedagog îi revine rolul de a depista în plan psihic, pedagogic și social eventualele probleme cu care se confruntă persoana cu deficiențe neuro-psiho-motorii. Deci, printr-un ansamblu de măsuri de natură psihologică, pedagogică și socială în vederea depistării, diagnosticării, recuperării, instruirii și adaptării sociale a persoanelor care prezintă o serie de deficiențe (de natură intelectuală, fizică, psihică, tulburări de limbaj, carențe comportamentale și de relaționare), psihopedagogul urmărește implementarea unui program terapeutic-recuperator pentru recuperarea parțială sau în totaliate a pacientului cu deficiențe neuro-psiho-motrice.
Kinetoterapia în accepțiunea sa cea mai largă aduce în discuție mișcarea, sistematizată sub formă de exerciții fizice, având ca obiectiv un scop terapeutic. Sfera de cuprindere a specialităților medicale care beneficiază de aportul kinetoterapiei, vizând restabilirea sau menținerea stării de sănătate, este extrem de largă, contraindicațiile interesând doar bolile sau cazurile în care pacientul este în situații de risc vital (Albu C., Vlad T.L., Albu A., 2004).
În contextul recuperării medicale, kinetoterapia joacă un rol fundamental în refacerea potențialului funcțional al persoanelor aflate în diferite situații de incapacitate sau handicap (Mârza-Dănilă D., 2012). Principala obligație a specialistului kinetoterapeut constă în stabilirea diagnosticului funcțional al pacientului cu deficiențe neuro-psiho-motorii. Una dintre cele mai inovatoare abordări în utilizarea tehnologiilor pentru ajutarea copiii cu deficiențe psihomotrice pentru aș îmbunătăți percepția vizuală, planificarea motorie și execuția este folosirea tehnologiilor interactive integrate bazate pe mișcare, cum ar fi Wii, Kinect, Leap Motion. Mai ales pentru dispozitivul Kinect, a apărut o nouă abordarea ,,Kinems”. Acesta sugerează că amestecul de învățare bazat pe joc și interacțiune încorporată folosind senzori cum ar fi Kinect, poate ajuta copiii să-și atingă întregul potențial (Altanis G., Boloudakis M., Retalis S., Nikou N., 2013).
Actul terapeutic care va sta la baza recuperării pacientului cu deficiențe neuro-psiho-motorii trebuie să aibă la bază o strânsă colaborare între membrii echipei multidisciplinare printre care se numără și psihopedagogul și kinetoterapeutul.
Această analiză a avut spre observare un grup de 6 elevi. Aria dezvoltării și recuperării neuro-psiho-motrice a fost investigată pe palierul înțelegerii și al utilizării, urmărindu-se progresele realizate de cei șase copii cu ajutorul specialistului psihopedagog și kinetoterapeut, apelându-se la probe care au pus în evidență progresul copiilor pe parcursul programului therapeutic-recuperator. La sfărșitul clasei a II a, cei șase copii au obținut rezultate satisfăcătoare în ceea ce privește achizițiile cognitive, psihomotrice, a motricității fine și tulburărilor de limbaj, observându-se o schimbare pozitivă în ceea ce privește comunicarea cu persoanele din jur. Ei sunt mai încrezători în forțele proprii si au o mai mare implicare în activitățile clasei. În urma implicării în activitățile de la clasă se observă o dezvoltare a motricității fine, o mai bună manualitate și coordonare oculo-motorie.
S-a observat și o integrare mai bună a copiilor în activitățile extra-școlare, creșterea interesului pentru învățare, participarea activă la diferitele activități, progres în acumularea de noi informații, comunicare, socializare. Atunci când sunt lăsați să improvizeze, copiii au găsit libertatea de exprimare exteriorizându-și trăirile, emoțiile, sentimentele în mod propriu, creându-și premisele necesare unei comunicări bune cu persoanele din jur.
În ceea ce privește primul obiectiv, dezvoltarea psihomotricității, acesta a fost atins de către toți subiecții în ritmul propriu, cu ajutorul diferitelor metode și tehnici kinetoterapeutice sub îndrumarea specialistului kinetoterapeut. Copii au format o strânsă legătură cu, colegii lor, comunicarea fiind bazată pe încredere, ajutând la atingerea obiectivului;
Al doilea obiectiv, însușirea schemei corporale a fost atins de către toți subiecții, fiind diminuat decalajul dintre capacitatea de recepție și cea de exprimare, înțelegerea cât mai adecvată a schemei corporale, a termenilor și folosirea lor corectă în context situațional, sub îndrumarea specialiștilor kinetoterapet și psihopedagog;
Al treilea obiectiv, înlăturarea deficiențelor de lateralitate și echilibru, a fost atins de către toți copii, în urma aplicării programului therapeutic-recuperator, cu ajutorul spacialistului psihopedagog și kinetoterapeut;
Al patrulea obiectiv, depistarea modurilor de comunicare deficitare și realizarea unor demersuri educative în scop ameliorativ a fost atins de către toți copii, în urma aplicării programului therapeutic-recuperator sub îndrumarea specialistului psihopedagog, cu ajutorul terapiilor logopedice.
Rezultatele cercetării noastre sunt în concordanță cu cercetarea lui Fotiadou E.G., Neofotistou K.H., Giagazoglou P.F. și Tsimaras V.K., (The Effect of a Psychomotor Education Program on the Static Balance of Children With Intellectual Disability, 2017). Aceștia au demonstrat că, copiii cu dizabilități intelectuale demonstrează o capacitate mai mică de echilibru, ceea ce duce la întârzieri substanțiale în dezvoltarea psihomotricității și astfel este limitat nivelul funcțional al acestora. Educația psihomotorie cuprinde o abordare holistică a psihomotricității, cu scopul de a îmbunătăți toate aspectele fie că țin de aspectele fizice sau de personalitatea copilului. Scopul acestui studiu a fost evaluarea efectului unui program educațional psihomotor asupra echilibrului static al copiilor cu deficiențe de vârstă școlară. La studiu au participat 20 de copii cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani. Aceștia au fost repartizați în 2 grupe, (1) experiment și (2) control. Grupul experimental a participat la un program de educație psiho-motrică de 16 săptămâni, cu o frecvență de 2 lecții pe săptămână, timp de 45 de minute. Toți copiii care au participat la măsurătorile de mai sus aveau (a) înregistrarea caracteristicilor antropometrice, (b) evaluarea indicelui de dezvoltare motorică, și (c) măsurarea echilibrului static. Capacitatea de echilibrare statică a fost măsurată cu ajutorul unei platforme electronice de presiune. Fiecare copil a fost rugat să mențină o postură liniștită în 4 condiții diferite: postură dublă cu ochii deschiși sau închiși în timp ce ei au observat o imagine sau au auzit un zgomot. Participanții grupului de intervenție au redus valorile variabilelor de balanță statică pentru toate pozițiile. Astfel, concluziile acestui studiu indică în mod clar că programul de educație psihomotorie are o contribuție importantă în a face ca beneficiarii, copii cu deficiențe psihomotorii asociate cu deficiente de intelect (cei din grupul țintă) să beneficieze de un mult mai bun echilibru static, dublu-picior poziție cu ochii deschisi sau închși în timp ce au observat o imagine sau au auzit un zgomot. Participanții grupului de control (2) au valorile variabilelor de balanță statică pentru toate pozițiile, mai reduse. În concluzie, acest studiu indică în mod clar că programul de educație psihomotorie are o contribuție importantă în a îmbunătăți situația copiilor cu deficiențe psihomotorii (Fotiadou E.G., Neofotistou K.H., Giagazoglou P.F., Tsimaras V.K., 2017).
BIBLIOGRAFIE
Albu C., Vlad T.L., Albu A., (2004), Kinetoterapia pasivă, Editura Polirom, Iași, pg.9;
Albu C., Albu A.,Vlad T.L., Iacob I., (2006), Psihomotricitatea, Institutul European, Iași;
Altanis G., Boloudakis M., Retalis S., Nikou N., (2013), Children with Motor Impairments Play a Kinect Learning Game: First Findings from a Pilot Case in an Authentic Classroom Environment, pg., 5-6;
American Psychiatric Association (2000) DSM-IV-TR Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders. Washington, DC;
Bowens A., Smith I., (1999), Childhood dyspraxia: Some issues for the NHS, Nuffield Institute for Health: Nuffield Portfolio Programme Report No. 2, University of Leeds;
Cain D.J., Seeman J., (2002), Humanistic Psychotherapies: Handbook of Research and practice, Washington DC: American Psychological Association;
Dragnea A., Bota, A., (1999), Teoria activităților motrice, Editura Didactică și Pedagogică, București;
Epuran M., (1976), Psihologia educației fizice, Editura Sport – Turism, București;
Epuran M. (1984), Reglarea psihică, Institutul de Educație fizică și sport, București;
Epuran M., (2005), Metodologia cercetării activităților corporale. Exerciții fzice, sport, fitness, Editura FEST, București;
Fotiadou E.G., Neofotistou K.H. Giagazoglou, P.F., Tsimaras V K., (2017), The Effect of a Psychomotor Education Program on the Static Balance of Children With Intellectual Disability, Jurnalul de Cercetare în Forță și Condiționare, volumul 31, numărul 6, pg. 1702-1708;
Gherguț A., Neamțu C., (2000), Psihopedagogie special, editura Polirom, Iași;
Gherguț A. (2005), Sinteze de psihopedagogie specială, Iași, Editura Polirom, pg. 174-176;
Gherguț A. (2013), Sinteze de psihopedagogie specială, Iași, Editura Polirom, pg. 306;
Horghidan V. (2000), Problematica psihomotricității, Editura Globus, București;
Kaplan B.J., Crawford SG, Wilson BN, Dewey D (1997) Comorbidity of developmental coordination disorder and different types of reading disability, J Int Neuropsychol Soc 3;
Kirby A., (2010), Children with Developmental Co-ordination Disorder, The Dyscovery Centre, University of Wales, Newport, pg. 1-10;
Mârza-Dănilă D., (2012), Bazele generale ale kinetoterapiei, Editura Alma Mater, Bacău pg.5;
Moțet D., (2001), Psihopedagogia recuperării handicapurilor neuromotorii, Editura Fundației Humanitas, București, pg. 104;
Preda V., 1999, Intervenții terapeutice în psihopatologia comportamentelor motorii, în Societate și handicap nr2;
Prensky M., (2006), Don't bother me, mom, I'm learning! St. Paul, MN: Paragon House;
Pitcher TM, Piek JP, Hay DA (2003) Fine and gross motor ability in males with ADHD. Dev Med Child Neurol 45: 525-35;
Rasta SP, Eliot J (1999) Written expression in boys with attention deficit hyperactivity disorder. Dev Med Child Neurol 41:159 -65;
Șchiopu U., (1997), Dicționar de psihologie, Editura Babel, București;
Păunescu C., (1997), Psihologie specială integrată, Editura Pro Humanitate, București;
Zazzo R. (1979), Debilitățile mintale Editura Didactică și Pedagogică, București;
Wong B., (1996), The ABCs of learning disabilities, San Diego: Academic Press.
Surse de referintă ONLINE:
https://scholar.google.ro/
https://www.cambridge.org/core
http://www.sciencedirect.com/
http://www.springer.com/
http://www.emeraldinsight.com/
http://onlinelibrary.wiley.com/
http://www.psihologiaonline.ro/
https://vdocuments.site/psihomotricitate
ANEXE
ANEXA 1. Fișă cu situația atitudinii globale a copilului
FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE
Situația atitudinii globale a corpului
Mediul: urban ___ rural ___
Data efectuării măsurătorilor __________ Profesor __________________________
ANEXA 2. Fișă înregistrare probe motricitate
FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE
Rezultatele probelor de motricitate
Mediul: urban ___ rural ___
Data efectuării măsurătorilor __________
Profesor __________________________
ANEXA 3. Fișa de evaluare psihomotricitate
FIȘĂ DE EVALUARE PSIHOMOTRICĂ
1. Motricitate generală
a.Mobilitatea capului și a gâtului:
execută mișcări stânga-dreapta;
execută mișcări sus-jos;
execută mișcări față-spate;
execută mișcări de rotație în ambele sensuri.
b.Motricitatea membrelor superioare:
realizează mișcări stânga-dreapta;
realizează mișcări sus-jos simultan și alternativ;
realizează mișcări de rotație în aceeași direcție simultan și alternativ;
realizează mișcări de rotație ale brațelor în sensuri diferite;
aruncarea și prinderea unei mingi cu mâna dreaptă și apoi cu mâna stângă.
c. Motricitatea membrelor inferioare:
execută sărituri într-un picior (stângul-dreptul);
execută săritura cu ambele picioare;
realizează urcare-coborâre pe scări cu ambele picioare și alternativ;
îndoaie genunchii;
realizarea mișcărilor de balansare stânga-dreapta;
realizarea mișcărilor de rotație stânga-dreapta.
2. Motricitatea fină:
rupe în bucățele hârtia; taie diferite materiale;
modelează plastilina;
îndoaie și rulează o bucată de hârtie sau carton;
pune într-o sticluță mărgele sau bile;
trasează linii cu creta pe tablă;
introduce ața în ac;
strânge o minge de cauciuc în mână.
3. Schema corporală:
indică, numește părțile propriului corp;
indică numește părțile corpului unei alte persoane;
duce mâna dreaptă la ochiul, urechea, piciorul, mâna dreaptă;
duce mâna dreaptă la ochiul, urechea, piciorul, mâna stângă;
indică părțile corpului pe o imagine;
desenează o figură umană-asambleazăsiluiete din carton decupat;
completează o figură umană lacunară.
4. Lateralitate:
indică partea dreaptă-stângă în raport cu propriul corp;
indică partea dreaptă-stângă în raport cu corpul altor persoane;
indică partea dreaptă-stângă pe o imagine grafică dată.
5. Structura perceptiv-motrică de culoare:
denumește culoare obiectelor;
denumește culorile din imaginile date;
realizează clasificări după criteriul culoare;
utilizează la cerere anumite culori în cadrul unui desen.
6. Structura perceptiv-motrică de formă și mărime:
prezintă și denumește principalele forme geometrice;
identifică forme geometrice dintr-o mulțime, pe anumite criterii;
construiește imagini simple cu ajutorul figurilor geometrice.
7. Structura perceptiv-motrică de spațiu:
cunoaște parametrii ce servesc la organizarea spațiului (stânga, dreapta, sus, jos, lângă,etc);
execută mișcări ale corpului în diferite direcții;
indică reperele spațiale față de propriul corp;
cunoaște parametrii ce servesc la organizarea spațiului foii:
8. Structura perceptiv-motrică de timp:
cunoaște parametrii ce servesc la organizarea timpului(înainte, după, ultimul);
parcurge o distanță mai întâi încet apoi cu pas normal și în final în fugă, urmărind timpul necesar parcurgerii (timp mai scurt sau mai lung);
recunoaște momentul în care are loc o acțiune (bate din palme când cineva spune un cuvânt, când trece prin dreptul unui obiect);
cunoaște momentul, succesiunea unei acțiuni (mai întâi îmi pun haina, apoi căciula);
descrie acțiuni ce vizează propria persoană (programul zilnic);
răspunde la întrebări legate de reperele temporale de bază (momentele zilei, zilele săptămânii, lunile anului, anotimpuri).
Pentru fiecare item se noteză cu ,,+” fiecare comportament realizat cu ,,-” fiecare comportament nerealizat și cu ,,+ -” ficare comportament realizat parțial.
ANEXA 4. Fișă de evaluare kinetoterapie
FIȘA DE EVALUARE KINETOTERAPIE
Nume si prenume:
Varsta:
Diagnostic:
ANEXA 5. Plan de interventie personalizat/ PIP
Plan de interventie personalizat/ PIP
Numele si prenumele beneficiarului……………………………………………………………………………………….
Data si locul nasterii……………………………………………………………………………………………
Domiciliul……………………………………………………………………………………
Scoala/ institutia………………………………………………………………………………………….
Echipa de lucru……………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………
Probleme cu care se confrunta copilul ( rezultatele evaluarii complexe )………………………
…………………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………………………..Prioritati pentru perioada ( se specifica perioada de timp )……………………………………..
……………………………………………………………………………………………………
Structura programului de interventie personalizat:
Evaluarea periodica:
Obiective realizate………………………………………………………………………………….
Dificultati întâmpinate…………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..
Metode cu impact ridicat:
Pozitiv……………………………………………………………………………………
Negativ…………………………………………………………………………………..
Revizuirea programului de interventie educational- terapeutica ( in functie de rezultatele evaluarilor periodice )……………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Recomandari particulare………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..
Rolul si modul de implicare a parintilor in program…………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: I.1. Repere ale dezvoltării neuro-psiho-motorii [311619] (ID: 311619)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.