În viață există trei etape importante: [311593]

Cuprins

Introducere

Tema aleasă „Evaluarea biomotrică a femeii tinere” este din dorința de a afla mai multe informații despre sănătatea genului feminin. Am avut dorința de a [anonimizat] a înțelege constituția corporală a tinerei femei și de a înțelege în ce mod activitatea fizică practicată încă de la o vârstă foarte tânără poate dezvolta corpul acesteia. [anonimizat], sunt sigură că voi găsi informații la care nu m-am așteptat.

Consider că fiecare fată ar trebui să afle cât mai multe despre ea deoarece fiecare persoană este diferită din toate punctele de vedere: organism, comportament, gândire, idei, sentimente, [anonimizat].[anonimizat], stilul de viață vor fi diferite.

În viață există trei etape importante:

copilăria, pubertatea și adolescența (0-20/24 ani – vârsta a I-a) (fig.1);

tinerețea; maturitatea; climacteriul (20/24-65 ani – vârsta a II-a) și presenescența (fig.2, 3),

senescența (de la 65 [anonimizat] a III-a).

Figura nr.1 Femeia tânără 0-20 ani

Figura nr. 2 Femeia adultă 24-65 ani

Figură nr 3.Femeia vârstnică 65 ani- deces

Fundamentarea teoretică

Particularități anatomo fiziologice ale femeii tinere 21-13 de ani

Anatomia funcționalională a organelor genitale feminine

Reproducerea începe cu dezvoltarea ovulelor în ovare. [anonimizat]-[anonimizat]. Acest ovul parcurge apoi una dintre trompe și ajunge în uter; dacă a [anonimizat], [anonimizat]-născutul. [anonimizat] a [anonimizat]. [anonimizat]. Fiecare ovul va colecta apoi în jurul său un strat de celule fusiforme din stroma ovariană (țesutul de susținere al ovarului) și va induce transformarea acestora în celule cu caracteristici epitelioide; acestea se vor numi ulterior celule grcmuloase. Ovulul înconjurat de un singur strat de celule granuloase se numește folicul primordial. Ovulul este încă imatur în această etapă și necesită mai multe diviziuni celulare Înainte de a putea fi fecundat de către un spennatozoid. În acest stadiu ovulul poartă numele de ovocil primar. În perioada reproductivă a [anonimizat] 13 și 46 [anonimizat] 400 și 500 de foliculi primordiali capabili de a [anonimizat]; [anonimizat].

Bazinul femeii tinere

A)Bazinul moale

Bazinul moale reprezintă învelișul care căptușește (pe dinafară și pe dinăuntru) [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] (la nivelul bazinului mare); [anonimizat], [anonimizat] (la nivelul bazinului mic) precum și din planșeul pelvi-perineal, străbătut de uretră, vagin și rect.

Vascularizația bazinului moale este asigurată de artera rușinoasă internă, iar inervația de către plexul rușinos.

B) Bazinul osos

Pelvisul osos sau bazinul osos este format din cele două oase coxale, sacrul și coccigele. De forma unui trunchi de con cu baza mare în superior caruie i se descriu o cirfumferința superioară și una inferioară și o suprafață exterioară și o suprafață

inferioară.

Circumferința superioară

Este formată din marginea superioară a simfizei pubiene, marginea anterioară a coxalului creasta iliacă și baza sacrului.

Diametre:

• Diametrul biliac superior = 25 cm – separă spinele iliace anterosuperioare

• Diametrul transversal maxim = 29 cm – unește punctele cele mai îndepărtate ale crestei iliace.

Aceste diametre sunt importante pentru obstetrician. Evaluarea lor la femeia gravidă face parte dintr-o metodă obstetricală, cunoscută sub numele de pelvimetrie externă

Suprafața exterioară (exopelviana)

Este formată din totalitatea elementelor anatomice existente pe fețele laterale ale celor două oase coxale și de pe fetele dorsale ale sacrului și coccigelului. Lateral diameterul bispinos posterior întins între cele 2 spine iliace posterosuperioare, măsoară 8-10 cm. Diametrul bitrohanterian uneste fețele laterale ale celor două trohantere și o întindere de 32 de cm. Rombul lui Michaelis este cuprins între patru repere : pe verticală se situează procesul spinos al celei de a5a vertebră lombară și vârful plicii intergluteale, iar pe orizontală spinele iliace posterosuperioare, dreapa și stânga: măsoară 11 cm pe verticală și 10 pe orizontală

Suprafața interioară (endopelviana)

Linia terminală delimitează strâmtoarea superioară a pelvisului. Strâmtoarea superioară împarte suprafața interioară într-o porțiune situate deasupra (pelvisul mare) și una dedesubtul ei (pelvisul mic).

Pelvisul mare este delimitat:

-superior – circumferința superioară,

-inferior – strâmtoarea superioară,

-lateral – cele două fose iliace ale coxalelor și de aripioarele sacrului.

Strâmtoarea superioară, de forma unui oval neregulat, este formată din:

-anterior – marginea superioară a simfizei pubiene care continua crestele pectineale,

-posterior – promontoriu și marginea anterioară a aripioarelor sacrului,

– lateral- liniile arcuate ale celor două coxale prelungite prin crestele pectineale.

Diametre:

• Diametrul transversal maxim= 13,5 cm.

• Diametrul promonto-suprapubian= 11,5 cm.

• Diametrul promonto-retropubian (Conjugată)= 11 cm.

• Diametrele oblice = 12 cm.

4. Circumferința inferioară

Sau baza mică a pelvisului osos este formată: anterior, de marginea inferioară a simfizei pubiene; posterior, de vârful coccigelui; lateral, de cele două tuberozități ischiatice; acestea sunt legate anterior – de simfiza pubiană, prin ramurile ischiopubiene, iar posterior de sacru și coccige prin ligamentele sacrotuberale și sacrospinoase. Cele două ramuri ischiopubiene alcătuiesc împreună un arc osos, al cărui vârf este situat la nivelul marginii inferioare a simfizei pubiene. Acest arc se numește a r c a d a p u b i a n ă . Unghiul format între ramurile inferioare ale celor două oase pubiene se numește u n g h i u l s u b p u b i a n. Măsoară aproximativ 75° la bărbat și 90- 100° la femeie. Atât arcul pubian, cât și unghiul subpubian au o deosebită importanță obstetricală.

Este formată din:

-anterior – marginea inferioară a simfizei pubiene,

-posterior- vârful coccigelui,

-lateral- tuberozitățile ischiadice.

Diametre:

• Diametrul anteroposterior = 9,5 cm,

• Diametrul transversal = 11 cm.

Înclinația pelvisului în stațiune verticală

Pelvisul mic apare foarte înclinat față de coloană vertebrală, deoarece planul strâmtorii superioare este orientat dinapoi înainte și de sus în jos, trecând prin promontoriu și marginea superioară a simfizei pubiene. Promontoriul este situat la 9-10 cm deasupra simfizei pubiene în stațiunea verticală, planul strâmtorii formează cu orizontală un unghi de 60° ce trece prin marginea inferioară a simfizei, numit unghiul de înclinație al pelvisului în decubit dorsal, unghiul de înclinație se reduce la 45°. Planul strâmtorii inferioare trece prin vârful coccigelui și marginea inferioară a simfizei pubiene. Este oblic, ca și planul strâmtorii superioare, dar formează cu orizontala un unghi de numai 10°. Acest unghi se anulează în decubit dorsal.

Pelvisul prezintă diferențe sexuale, de vârstă și individuale

Diferențele sexuale încep să apară la vârsta de 8-10 ani. Oasele constitutive sunt mai groase și proeminențele mai evidente la bărbați. Pelvisul la femeie are diametrele transversale mai mari; la bărbați predomină cele anteroposterioare. La femei, pelvisul este mai înclinat decât la bărbați, de asemenea, arcada pubiană este mai deschisă, deformarea ei îngreunând nașterea în condiții normale.

Diferențele de vârstă

La nou-născut lipsește promontoriul; diametrele strâmtorii superioare sunt aproape egale. Pelvisul are formă de pâlnie; ulterior, după ce copilul începe să șadă, baza sacrului proemină în pelvis, se accentuează promontoriul și crește diametrul transversal. Diferențele individuale. Există variații de formă ale pelvisului care se încadrează în normal: pelvis lat, pelvis rotund, pelvis oval, pelvis triunghiular. Aceste variații determină modificarea diametrelor pelvisului.

Pentru evaluarea pe viu a dimensiunilor bazinului, se execută pelvimetria externă și pelvimetria internă. În pelvimetria externă se utilizează repere osoase care slujesc la cunoașterea formei și a diametrelor pelvisului; aceste repere au fost menționate la descrierea circumferinței superioare a pelvisului. Pelvimetria internă a fost, de asemenea, menționată la descrierea strâmtorii inferioare a bazinului.

Figura nr. 4 Diferențele pelvisului în funcție de sex

Sursa: Frank H. Netter- Atals de Anatomie a Omului, ediția a4a, editura Medicală Callisto, anul 2008- plansa 34

Sistemul hormonal feminin

Sistemul hormonal feminin, ca și cel masculin, e alcătuit din hormoni ierarhizați în trei categorii, după cum urmează:

I. Un hormon de eliberare hipotalamic, hormona de eliberare a gonadotropinelor

2. Hormonii sexuali ai hipofizei anterioare, hormonul foliculostimulant (FSH) și hormonul Iuleinizant (LH), ambii secretați ca răspuns la eliberarea de GnRH din hipotalamus

3. Hormonii ovarieni, estrogenul și progeslerolul, secretați de ovare ca răspuns la acțiunea celor doi hormoni sexuali din hipofiza anterioară Acești hormoni variați nu sunt secretați în cantități constante pe întreaga perioadă a ciclului sexual feminin lunar, ci dimpotrivă, au rate de secreție complet diferite în fiecare dintre etapele cic1ului.

Particularități psihoemoționale și sociale ale femeii tinere

Creierul uman este divizat în două emisfere responsabile de activități diferite. Aceste emisfere sunt interconectate prin corpul calos, o comisură transversă care transmite informațiile dintr-o emisferă către cealaltă. La femei această secțiune nervoasă pare a fi mai lată decât la bărbați, ceea ce face ca partea emoțională a creierului (cea dreptă) să comunice mai bine cu cea analitică (stânga). Diferența determină femeile să-și poată exploata mai bine latura emoțională și în plus, să încorporeze mai ușor emoțiile cu vorbirea sau gândirea. De asemenea, atunci când realizează sarcini complexe, femeile tind să-și folosească ambele emisfere, în timp ce bărbații selectează emisfera care este mai potrivită pentru efectuarea sarcinii. Emotiile sunt definite ca fiind reacții afective complexe a unui individ, de intensitate mijlocie, însoțită de tulburări fiziologice, stare de excitație mentală sau impuls interior direcționat către un obiect definit, cu un impact psihologic și comportamental, care se însoțește de manifestări vegetative și este caracterizată ca fenomen tranzitor.

O perioadă îndelungată în evoluția psihologiei, afectivitatea a fost echivalată unei trăiri interioare, unei vibrații ca reacție față de un anume eveniment ori situație. Ea reprezentă ceea ce simte fiecare dintre noi la un moment dat, ca reacție la stimulările din mediu; putem așadar vorbi despre existența afectivă.

Longevitatea acestei concepții a fost susținută în primul rând de compatibilitatea ei cu experiența de simț comun a omenirii: termeni precum bucurie, frică ori tristețe ne trimit cu gândul la o trăire subiectivă de care suntem conștienți. Studii recente relevă însă faptul că manifestările afective înglobează mai multe elemente, stare afectivă fiind doar una dintre acestea. Din acest motiv, sintagma de procese afective definite ca reacții psiho-fiziologice complexe, manifestate în plan cognitiv, comportamental, biologic și subiectiv, declanșate automat în scopul adaptării la mediu, este una mult mai adecvată realității.

Deși cauzele unei stări afective nu sunt întotdeauna evidente, orice emoție are un factor declanșator; vestea reușitei la un examen ne bucură, în timp ce pierderea unei persoane dragi atrage o stare de tristețe. Cu toate că , în ultima analiză orice informație receptată dispune de o coloratură afectivă, nu toți stimulii induc o reacție emoțională semnificativă.

Metode specifice:

Valorificarea modificărilor spontane ale stării afective

Valorificarea unor evenimente cu potențial emoțional

Reactualizarea unor situații cu potențial emoțional

Utilizarea stimulilor verbali (cuvinte izolate, fraze ori scenarii cu conținut emoțional)

Expunerea de imagini în formă fotografiilor propriu-zise, a dispozitivelor sau imaginilor digitale

Proiecția de filme aduce fata de tehnicile menționate anterior câteva avantaje suplimentare (animația și dublarea stimulilor vizuali de cei acustici), informația astfel dobândită fiind una mult mai realistă.

Administrarea unor substanțe chimice.

Manipularea interacțiunilor interpersonale

Modificările fiziologice

Emoțiile implică declanșarea unor reacții organice, vegetative, datorită participării sistemului nervos vegetativ, cu cele două ramuri ale sale: simpatic și parasimpatic. Mai specific, apar o serie de modificări ale parametrilor bazale de funcționare ai organismului, puse în slujba adaptării acestuia la situația nou creată.

Principalele aspecte fiind următoarele:

● La nivelul activității electrice a creierului, apar modificări în funcționarea diferitelor structuri ale acestuia

● La nivelul activității cardiace și a sistemului circulator, au loc modificai ale pulsului și tensiunii arteriale, reacții de vasoconstricție și vasodilatație ce duc la schimbarea coloritului epidermic (în speță facial).

● La nivelul aparatului respirator pot interveni modificări de ritm, amplitudine, întreruperi ale funcționării normale, putându-se ajunge până la senzația de sufocare.

● La nivelul musculaturii netede și striate, cel mai evident aspect este tremurul ( cum este cazul fricii), care apare datorită funcționarii nesincronizate a mușchilor antagoniști ducând astfel la dezorganizarea răspunsului motor, deși modificări importante, dar mai greu sesizabile din exterior, au loc la nivelul mobilității gastrointestinale, care se inhibă în caz de teamă, iritare, dezgust, aplificandu-se în stări de bucurie, surpriză.

● Activitatea sistemului endocrin, dată de calitatea și cantitatea de hormoni secretată în sânge, este o altă fațetă a proceselor afective.

● Reacțiile emoționale pot fi înregistrate și la nivelul glandelor cu secreție externă. Plânsul (dat de secreția glandelor lacrimale) însoțește emoțiile profunde cum sunt tristețea dar și bucuria;

Modificările fiziologice pezentate în rândurile de mai sus într-o manieră preponderent didacticistă, în realitate nu sunt simple elemente juxtapuse. Ele funcționează interdependent, în cadrul sistemului organism. Astfel, descărcările hormonale descrise imprimă modificări ale activității inimii și sistemului circulator; consecutiv, ritmul și amplitudinea respirației se adaptează, pentru a face față arderilor din organism, necesare pentru a susține activitatea musculară. Toate acestea au rolul de a face față provocărilor cu care se confruntă, și nu doar de a genera o anumită trăire, stare afectivă.

Marele avantaj al operaționalizării emoțiilor prin modificările fiziologice este că, aflându-se sub controlul sistemului vegetativ, funcționarea acestora poate fi influențată voluntar foarte greu sau deloc (reacția electrodermală este cel mai bun predictor al stimulării), dar pe de altă parte, conectarea subiectului la senzorii diferitelor aparate poate inhiba manifestarea naturală a emoțiilor, putând apărea secundar chiar frică față de situația în care este pus subiectul.

Manifestările comportamentale

Un alt element al proceselor afective sunt manifestările în plan comportamental. Ele se grupează în conglomerații specifice numite expresii emoționale.

Dacă modificările fiziologice descrise mai sus se desfășoară în plan lăuntric, manifestările comportamentale sunt expresia externă a funcționării conjugate a acestora.

Alte categorii de manifestări : mimica, pantomimica și modificări ale vorbirii.

● Mimica reprezintă ansamblul modificărilor la care participă elementele mobile ale feței, dată de contracțiile succesive ale musculaturii faciale, în funcție de starea emoțională a unei persoane. Expresia facială este cel mai accesibil indice al emoției în viața cotidiană.

● Pantomimica include manifestări mai ample ce implică întregul corp. Starea emoțională se traduce astfel prin mers, ținuta corporală, gesturi, tremur. Tot în această categorie se încadrează paternurile reacționale la stimulii amenințători de tipul fuga sau lupta.

● Exprimarea orală este un alt indice al emotiilor. Aici se include modificări în materie de timbru vocal, intonație, accent, intensitate sau chiar ritm al vorbirii. Este cunoscută de pildă tendința de a vorbi mai tare, răstit, caz de furie; ritmul accelerat de pronunție poate fi un indice al fobiei sociale de a vorbi în public; accentuaea nespecifica a unui cuvant poate fi un semn de ironie;

Emoțiile puternice si Emoțiile de bază

Majoritatea specialiștilor consideră că există un număr precis de emoții “discrete” (adică diferențiate unele de celelalte) numite emoții de bază sau primare (basic emotions). Emoțiile în cauză sunt caracterizate de trăiri, comportamente și manifestări fiziologice specifice.

Unele sunt acceptate de toată lumea , altele sunt mai discutate după cum vă voi prezenta și în tabelul de mai jos:

În general, au fost delimitate și definite pornind de la clasificări de fotografii care reprezintă chipuri umane și desene sau de la analiza vocabularului subiecților incitați să vorbească despre emoțiile lor. Rezultatele obținute coincid cu distincțiile familiare marelui public.

Diverse argumente, bazate pe descrieri comportamentale sau studii ale unor corespondenți fiziologici, par să le confirme.

Există două surse care oferă o idee destul de generală asupra problemei și permit evidențiarea chestiunilor care trebuie discutate și cercetate, însă cea mai importantă este prezentată în lucrările lui Ekman.

Date antropometrice normale pentru vârsta și gen.

2. Contribuția personală

Obiectivele cercetării

Estimarea procentului de țesut adipos subcutanat

Evaluarea statusului nutrițional pe baza țesutului adipos proentual și a indicelui de masă corporală

Discutarea acestuia în funcție de activitatea fizică practicată

Prezentarea subiecților și a desfășurării studiului

În acest studiu au intrat 8 subiecți, tinere femei cu varsta medie 22, valoarea medie a taliei 1,66±0,08 și a greutății 62,3±0,07.

Studentele participante sunt colegele mele de la Facultatea de Geografie, Turism si Sport. Înainte de începerea studiului am obținut consimțământul lor.

Studiul s-a desfășurat in perioada 1aprilie -1 mai 2014, în cadrul facultății noastre in sala de kinetoterapie.

Metode de evaluare folosite

Evaluarea antropometrică

Calcularea indicilor antropometrici

Examenul antropometric a cuprins:

1) Statura sau talia (înălțimea)

S-a măsurat cu taliometrul între vertex și planul plantelor (fig 5). Subiectul este în ortostatism. Tija verticală a taliometrului atinge călcâiele lipite între ele, șanțul interfesier și coloana vertebrală în dreptul omoplaților.

Capul nu se lipește de tija verticală și pentru ca vertexul să fie cel mai înalt punct de pe calota craniană, capul va fi ținut astfel încât linia imaginară care unește unghiul extern al ochiului cu marginea superioară a conductului auditiv extern să fie paralelă cu planul plantelor (planul orizontal).

Figura nr.5 Evaluarea taliei

2) Perimetrul toracic s-a măsurat

În repaus respirator (la sfârșitul unei expirații normale)

În inspirație maximă

În expirație forțată

Figura nr.6 Măsurarea perimetrului toracic

3) Perimetrul toracic

La femei se măsoară cu banda metrică așezată posterior pe sub vârful omoplaților și anterior la nivelul articulației coastei a IV-a cu sternul (fig.6).

Elasticitatea toracică este dată de diferența dintre perimetrul toracic în inspirație maximă și perimetrul toracic în expirație forțată.

Pentru reperarea coastei a IV-a se așează subiectul în profil și se localizează proeminențele formate de unghiul lui Louis (unirea manubriului sternal cu corpul sternului). La acest nivel se articulează coasta a II-a cu sternul. Se cuprinde coasta a II-a între police și index și apoi, prin coborârea succesivă a degetelor, se numără coasta a III-a și aIV-a.

4) Greutatea corporală

Se măsoară cu cântarul de persoane în kg și sute de grame (fig. 7). Cântărirea se face înainte de defecație și urinare. Înainte de cântărire se va verifica și eventual regla cântarul.

Fotografie nr 7. Măsurarea greutății

5) Plicile cutanate

Se măsoară grosimea stratului subcutanat de țesut adipos. Se măsoară cu adipocentimetrul în milimetri.

Abdominal – policele și indexul, depărtate la o distanță de 5 cm se așează lateral față de ombilic, fie sub-, fie supraombilical, în funcție de dispoziția țesutului adipos subcutanat la acest nivel. Se cuprinde pielea și se strâng degetele formându-se o plică, grosimea acesteia va fi măsurată cu adipocentimetrul. Unii autori indică măsurarea acesteia în axul longitudinal, la 5 cm lateral față de ombilic.

Biceps – cu MS extins, se măsoară pe partea anterioară a brațului, la același nivel ca și cel al tricepsului, se prinde pliul în axul longitudinal, în punctul median al brațului.

Subscapular – subiectul are umerii relaxați, se prinde pliul astfel încât să formeze o linie diagonală pe marginea internă a omoplatului, la un centimetru sub vârful omoplatului. Pliul trebuie să formeze un unghi de aproximativ 45 cu coloana vertebrală, orientat inferior.

Coapsă – la jumătatea feței anterioare, în axul longitudinal.

Măsurătorile se fac numai pe partea dreaptă (stângă la stângaci), se repetă de trei ori făcându-se media între cele trei valori obținute.

Indici antropo-fiziometrici

1) Elasticitatea toracică este dată de diferența dintre perimetrul toracic în inspirație maximă și perimetrul toracic în expirație forțată.

2) Indicele de masă corporală (IMC) (în engleză Body mass index, sau BMI) este un indicator statistic a masei unei persoane raportată la înălțimea persoanei respective. Prin urmare, este utilă numai pentru măsurarea unei populații și nu este folosită pentru a pune diagnosticul asupra unei singure persoane. A fost inventată între anii 1830 și 1850 ce către belgianul Adolphe Quetelet în timpul dezvoltării "fizicii sociale".

Indicele de masă corporală este definit ca raportul dintre masa corporală, exprimată în kilograme, împărțită la pătratul înălțimii, exprimată în metri. Formula are ca rezultat un cantitate exprimată în kg/m2.

Este metodă foarte bună pentru verificarea stării de sănătate este evaluarea periodică a indicelul de masă corporală (IMC). IMC este o măsură care poate indica dacă o persoană are o greutate sanătoasă pentru înălțimea sa. Practic nu contează neapărat forma corpului deoarece greutatea optimă este calculată pentru o înălțime în mod particular.

Deși e folositor pentru majoritatea oamenilor, IMC nu funcționează pentru toată lumea. NU se potrivește copiilor sau oamenilor în vârstă. De asemenea nu e relevant dacă aveți mulți mușchi din cauza că faceți mult sport. Mușchii cântăresc mai mult în comparație cu depozitele de grăsime, deci IMC va fi mai mare în cazul unui corp atletic. De exemplu jucătorii de rugby au un IMC care indică stare de obezitate, chiar dacă nu au grăsime corporala în exces.

IMC sub 18,5 Risc pentru sănătate: ridicat Aceasta valoare indică riscuri pentru sănătate, este mult prea mică pentru o sănătate optimă.

IMC 18,5-24,9 Risc pentru sănătate: minim/scăzut

IMC 25-29,9 Risc pentru sănătate: scăzut/moderat

IMC 30-34,9 Risc pentru sănătate: moderat/ridicat Acesta e un semn de avertisment

IMC peste 35 Risc pentru sănătate: ridicat Greutatea afectează în mod radical sănătatea.

IMC se poate determina folosindu-se graficul BMI, care are pe orizontală greutatea (axa orizontală) și înălțimea (pe axa verticală), folosindu-se liniile de contur pentru diferite categorii de valori pentru valoarea indexului IMC.

Figura nr. 8 Valorile IMC

Redăm în tabelul numărul 1, criteriile de apreciere a adipozității corporale realizate prin studii ample populaționale în SUA, de aceea ele nu trebuie absolutizate (ele sunt valabile numa pentru populația studiată), ci folosite doar in scop orientativ. Cifrele se referă la populația adultă cu vârtă peste 25 ani.

Tabel nr 1. Criterii de apreciere a adipozității corporale după Franks și Howley, 1989

În mod normal suma acestor plici la un sportiv nu trebuie să depășească 20 mm.

Metoda Buskirk propune măsurarea plicilor subcutanate subscapular, abdominal și triceps . Clasificarea în funcție de aceste măsurători este redată în tabelul nr 2 .Se utilizează la sportivi în funcție de sex.

Tabel nr. 2 Clasificarea sportivilor in funcție de procentul de țesut adipos

Date anamnetice

Au fost culese date referitoare la activitatea fizică și sportivă a subiecților prezentă și trecută.

Rezultate

In urma evaluărilor antropometrice, am obținut rezultatele trecute în tabelul nr. 1.

Tabelul nr. 3 Datele antropometrice ale subiecților cuprinși în cercetare

Tabelul nr. 4 Plicile cutanate, procentele de adipozitate și aprecierea lor, și IMC-ul subiecților

Datele referitoare la activitatea fizică practicată în prezent și în trecut de subiecți sunt prezentate în tabelul nr. 5

Tabelul nr. 5 Activitatea fizică practicată în trecut și în prezent

Discuții

Tinerele femei încardate în studiul nostru normoponderale și normostaturale, iar dezvoltarea lor este armonioasă și proporțională.

Valorile perimetrului toracic și a elasticității toracice se încadrează în valorile normale pentru vârstă.

Indicele de masă corporală și procentul de masă grasă are valori normale pentru grupa de vârstă la toate tinerele participante la prezentul studiu, cu o singură excepție.

Valoarea IMC-ului lui P.A. (nr.7) este la limita supraponderalului. Dacă se ține cont de constituția osoasă, care este de medie, atunci subiectul nostru se încadrează la supraponderal, și ar trebui să aibă cu 10 kilograme mai puțin. Se consideră că riscurile pentru sănătate cresc pentru această valoare a IMC. Totuși trebuie ținut cont de faptul că tânăra a practicat până acum 4 ani aruncarea ciocanului la nivel competițional și că ea continuă să practice în mod regulat activități fizice pentru sănătate, iar tonusul și forța musculară sunt încă foarte bune, la o apreciere vizuală. Cu toate acestea suma plicilor subcutanate este peste 15%, ceea ce este apreciat din punct de vedere al sportivul de performanță ca fiind în excces. În schimb, această valoare este considerată optimă din punct de vedere ale femeii nesportive. Subliniem că sportul de performanță a fost întrerupt de patru ani, dar în continuare subiectul a practicat numeroase activități sportive în cadrul facutății, iar în prezent pratică fitness. Deci încadrarea la spotiv/nesportiv este relativă, și calcularea greutății optime ar trebui să se facă individualizat, folosindu-se metode mai exacte.

Cele două tinere care din punct de vedere al sportului de performană au țesut adipos în exces, prezintă totuși un IMC în valori normale și adipozitate procentuală optimă pentru categoria nesportivilor. Pentru că ambele au părăsit sportul competițional acum trei ani, dar au continuat activitatea sportivă la facultate, dar de un an nu mai practică nici un fel de activitate fizică regulată, este greu de precizat ptin prisma cărei categorii populaționale sportiv/nesportiv să le fie încadrată greutatea corporală, respectiv procentul de țesut adipos.

Concluzii

Grupul compact de tinere femei, cu aceași vârstă (22 ani), cu o singură excepție, cu date anamnetice privind practicarea activităților fizice și sportive foarte asemănătore, se încadrează în valorile normale ale greutății corporale, ale indicelui de masă corporală și ale adipozității subcutanate. Fiind la cumpăna de trecere de la practica unei activități sportive de performanță la o practică a unor activități fizice pentru sănătate, sau chiar la sedentarism, este greu de decis cărei gategorii le aparțin, și unde ar trebui încadrați acești parametri și indicatori ai sănătății. Fiind o perioadă de profunde transformări ale vieții personale, profesionale și sociale, este foarte important de a nu lăsa să intervină schimbări radicale ale stilului de viață activ, neîntrerupând practicarea regulată a activității fizice.

Bibliografie

Bonchiș, Elena, Psihologie generală , Editura Universității din Oradea, 2006

Cosnier, J. Introducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor, Editura Polirom, Iași, 2002

Dima, E.- Dexi, Editura Gunivas 2007

Guyton, A. C. – Fiziologie- București: Editura Medicală AMALTEA, 1996,

Munteanu, I. – Tratat de obstetrică , Ediția a2a, volumul 1, Editura Academiei Romane, 2006

Netter, F. H. – Atals de Anatomie a Omului, ediția a4a, editura Medicală Callisto, anul 2008

Papilian, V. Anatomia Omului, Ediția a 11a Volumul I, Editura All, anul 2003

Pop T. – Ginecologie Curs – Etitura Universității Oradea, 2011

9. Șerbescu, Carmen, Kinetoprofilaxie primară Biologia condiției fizice, Editura Universității din Oradea, 2007

http://www.warnerloughlin.com/News0111.htm

http://www.cugetliber.ro/andreea-raicu

http://sănătate.flu.ro/articol/De_ce_sunt_femeile_mai_emotive_decât_bărbații_.html

5.http://ro.wikipedia.org/wiki/Indice_de_mas%C4%83_corporal%C4%83