INFLUENȚA SOIULUI ȘI A FERTILIZANȚILOR ASUPRA CULTURII DE CYCLAMEN PERSICUM [311565]

INFLUENȚA SOIULUI ȘI A FERTILIZANȚILOR ASUPRA CULTURII DE CYCLAMEN PERSICUM

Diana Maria POP1, Maria CANTOR1

1[anonimizat]. Mănăștur, Nr. 3-5, 400372,

Cluj-Napoca, România; [anonimizat]; [anonimizat]

REZUMAT

Prin studiile și cercetările efectuate în cadrul prezentei lucrări s-a încercat să se evidențieze importanța unor aspecte tehnologice în ceea ce privește cultura cyclamenului în spații protejate.

[anonimizat], bucurându-se de nenumărate aprecieri în rândul consumatorilor. Perioada de decor a [anonimizat], interval în care există un deficit de plante decorative prin flori. [anonimizat] (de la 2 săptămâni până la 3 luni) și întreținerea ușoară mențin cyclamenul în topul preferințelor consumatorilor români. [anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat] 10 soiuri aparținând la 2 serii (seria Picola cu soiul „Pure White” și seria Halios cu soiurile: „Light Purple”, „Purple”, „Salmon Rose”, „Magenta”, „Purple Flamed”, „Bright Scarlet”, „Rose Eye”, „Pure White”, „Wine Red Flamed”) și comportarea lor în condițiile aplicării unor diferite programe de fertilizare ( primul pe bază de Osmocote și al doilea pe bază de îngrășăminte din gama Peters).

Rezultatele au fost intrepretate statistic cu ajutorul Testului Duncan.

[anonimizat], varietăți, [anonimizat], fertilizare

INFLUENCE OF THE VARIETY AND FERTILIZERS ON THE CYCLAMEN PERSYCUM CULTURE

Diana Maria POP1, Maria CANTOR1

1 University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine, 3-5 Manastur St., 400372,

Cluj-Napoca, Romania; [anonimizat]; [anonimizat]

ABSTRACT

The studies and researches carried out in this prove the importance of some technological aspects regarding the culture of Cyclamen in protected areas.

[anonimizat]. [anonimizat], when there is a deficiency of decorative flowering plants. [anonimizat] (from 2 weeks to 3 months) and easy maintenance keep these plants in the top of Romanian consumer preferences. [anonimizat]'s culture has become a [anonimizat] a determined role in achieving healthy and harmoniously developed plants.

[anonimizat] 10 varieties belonging to 2 series (Picola series with Pure White and Halios series with the following varieties: "Light Purple", "Purple", "Salmon Rose", "Magenta", "Purple Flame "," Bright Scarlet "," Rose Eye "," Pure White "," Wine Red Flamed ") were compared and their behavior under the application of various fertilization programs (Osmocote first and second fertilizer based on the range Peters).

The results were statistically interpreted using the Duncan Test.

[anonimizat], varieties, morpho-[anonimizat]le continue ale specialiștilor față de cultivarea plantelor în scop ornamental și comercial face din floricultură una dintre ramurile de bază ale horticulturii.

În țara nostră, după declinurile politice din jururl anilor '90, suprafața cultivată cu flori în spații protejate a scăzut din cauza costurilor energetice ridicate și a importurilor. De-a lungul vremii însă s-au ridicat micii producători în sectorul privat care cultivă flori în câmp, dar și în spații protajate, ajutând la creșterea producției prin luarea în cultură a unor specii și soiuri noi.

Cyclamenul a fost introdus în cultură în secolul al XVIII-lea. Azi cuprinde o mare varietate de soiuri cu forme și culori interesante, fiind una dinre cele mai căutate plante decorative prin flori cultivată la ghiveci în spații protejate.

Cyclamenul decorează atât prin flori divers colorate (albe, roz, somon, roșii, până la mov închis, bordo și alte culori intremediare), forma și dimensiunile florilor, dar și prin coloritul și portul ordonat al tufei. În zona lui de origine este peren, însă în țara noastră, din cauza condițiilor climatice, cyclamenul poate fi cultivat numai în spații protejate și utilizat ca plantă decorativă pentru interioare. Perioada de decor se desfășoară în lunile noiembrie-martie, perioadă când pe piață există un deficit al plantelor decorative prin flori. Această perioadă se poate extinde prin eșalonarea culturii, în funcție de momentul semănatului și de condițiile asigurate.

Fiind o plantă atât de apreciată, producătorii i-au exploatat potețialul economic, pentru mulți dintre ei devenind cultura cu ponderea cea mai mare. Pentru aceasta însă sunt necesare cunoștințe detaliate despre nevoile fiziologice ale plantei pentru a putea duce la bun sfârșit cultura și pentru a o valorifica la maximum. Acest aspect constituie tema prezentei lucrări care abordează cercetări privind comportarea plantelor în funcție de soi și în funcție de planul de fertilizare aplicat în incinta unei firme private în condiții de seră.

Un impedimet major în această cultură este faptul ca plantele necesită o perioadă lungă de vegetație până ajung la valorificare, perioadă în care se consumă multă energie și forță de muncă, cultura fiind una costisitoare. Acest aspect face diferența între producători prin necesitatea unei infrastructuri bine puse la punct (sisteme de încălzire, ventilație, fertirigație etc.). Prin actualizarea continuă a cunștințelor, utilizarea soiurilor potrivite pentru condițiile asigurate în serele de producție și a noilor tehnologii se urmărește micșorarea perioadei de cultură fără a compromite calitatea. În prezent, această perioadă a fost redusă la 10 luni.

Lucrarea cuprinde date despre stadiul actual al cunoașterii în domeniul strict al temei abordate și anume, în prima parte, istoricul, importanța și originea cyclamenului, aspecte referitoare la tehnologia de cultură și probleme generale ale acestei culturi. În ultima parte sunt structurate rezultatele și interpretările pe baza măsurătorilor efectuate.

PARTEA I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

ÎN DOMENIUL STRICT AL TEMEI ABORDATE

CAPITOLUL I

ISTORICUL, IMPORTANȚA ȘI ORIGINEA CYCLAMENULUI

ISTORICUL CULTURII CYCLAMENULUI

Denumirea latină „cyclamen” își are originea în grecescul „kyklā́mīnos” însemnând rotund, disc sau cerc, cu referire la forma tuberului sau la forma curbată pe care o iau pedunculii florali după fecundarea florilor. O denumire mai veche a cyclamenului a fost „pâinea porcilor” („sowbread”, „pigs bread” în engleză) datorită faptului ca tuberculuii erau consumați de porci. (http://www.cyclamen.com)

În antichitate era cunoscut pentru proprietățile lui homeopatice. Tuberculul speciilor sălbatice conține substanțe care ajută la ameliorarea depresiei, detoxifierea organismului etc. Beduinii utilizau tuberculii în diverse amestecuri pe care le răspândeau la suprafața lacurilor sau bălților cu pește. Fiind semiotrăvitoare, amestecurile forțau peștii să iasă la suprafață, pescuitul devenind mult mai ușor. În prezent conținutul în substanțe al tuberculului de cyclamen nu mai prezintă interes în medicina alternativă, fiind apreciat strict ca plantă decorativă. (https://en.wikipedia.org/wiki/Cyclamen#Tuber)

Primele mențiuni despre cyclamen au fost făcute de botanistul Tournefort care susține că în 1603 Cyclamen persicum se găsea în Grădina botanică a Reginei Elisabeta. Tot el apreciază că în 1620 exista o formă de cyclamen cultivată de familia de grădinari Morin din Paris. Cyclamen persicum a fost adus de delegatul papal Bachelui împreună cu alte plante rare în anul 1656 din Constantinopol în Franța. Anul 1731 este considerat ca anul introducerii în cultură a speciei Cyclamen persicum Mill, dar sunt documente care atestă faptul că cyclamenul a fost folosit cu decenii mai înainte ca plantă cultivată în grădină. În sec. XVI-lea botanistul Caspar Bauhiu enumera 13 specii de cyclamen, englezul Marison cu 100 ani mai târziu enumera 26 de specii, iar francezul Tournefort, la începutul sec. al XVII-lea 32 de specii.

În anul 1827 au fost cunoscute varietățile: ”albiflorum”, ”odoratum”, ”purpurescens” și ”inodoratum”. În lucrările de selecție s-au urmărit și obținerea unor soiuri cu flori parfumate, astfel în 1834 Pregeter și Mirtl au realizat o varietate de cyclamen parfumat Cyclamen odoratum. În anul 1869 a fost expusă la expoziția din Berlin o noutate: varietatea ”atropurpureum” cu următoarea descriere: flori roșii închise, parfumate, cu înflorire timpurie, începând din februarie până în mai.

Lucrările în ameliorarea au continuat astfel că în anul 1870 apare Cyclamen persicum giganteum având floarea mare, de culoare roz închis. Tot în același an s-a obținut și Cyclamen periscum var. robusta care are flori mari, pline și parfumate.

În 1897 s-a obținut Cyclamen persicum splendens fimbriatum. Din încrucișarea acestei specii cu Cyclamen giganteum a rezultat Cyclamen rococo. În anul 1908 a fost creat soiul Cyclamen rococo gloria cu flori pline, de culoare roșie selecționat de Paul Werner, un colecționar de cyclamen. În 1909 apare Cyclamen splendens gigantum album violaceum striatum care are dungi violete sau liliachii pe fond alb.

Preocuparea pentru obținerea de noi sortimente care să cuprindă toate însușirile apreciate de cumpărători este continuă. Plantele trebuie să fie viguroase, cu formă regulată, frunze nu prea mari, flori timpurii și în număr mare. Florile să fie mari , bine formate, compuse din 5 petale plane, ovale și de o singură culoare. Tijele florale să fie viguroase, distanțate oarecum între ele și nu prea înălțate deasupra frunzelor. Se impune obținerea unor forme noi rezistente la boli și dăunători. De la aceste însușiri de bază apar noi soiuri cu petale în culori deosebite, unele panașate, sau petale mari, franjurate, foarte crețe.

La noi în țară Cyclamenul se cultivă pe scară industrială în diferite zone ale țării (SCPP Cluj, serele Codlea, Oradea, București, Tărgu-Mureș etc.) dând rezultate foarte bune, dar este cultivată și de amatori în apartamente și la locurile de muncă, în ciuda duratei lungi de cultură nu necesită tehnici speciale.

1.2. ORIGINEA ȘI ARIA DE RĂSPÂNDIRE

Cyclamenul este originar din zona Bazinului Mării Mediterane și zonele vecine, din sudul și centrul Turciei, până în Israel. Crește spontan în regiunile răcoroase din Algeria și Tunisia, precum și în insulele grecești Rhodes, Karpathos și Creta, zone în care se crede că a fost introdus de către călugări. Este o plantă caracteristică regiunilor muntoase mai joase și împădurite crescând pe pământ calcaros, bogat în humus sau între pietre pe pajiști.

După Anton și colab. (2007) se cunosc peste 20 de specii și 22 se subspecii care se disting prin unele particularități botanice, dar mai ales prin zona geografică de proveniență: Cylamen europaeum, Cyclamen napolitanum, Cyclamen vernum, Cyclamen coum, Cyclamen persicum.

Dintre toate speciile cunoscute Cyclamen persicum este cea mai importantã și cea mai răspândită în culturã stând la baza soiurilor cultivate astăzi și care au fost create în circa 100 de ani de la inițierea primelor lucrări de ameliorare întreprinse la aceastã specie.

Formele cu 10 petale la o floare s-au evidențiat la Suptitz din Hamburg, Fischer din Hamburg și Pregetter din Steismare.

Cyclamen giganteum de azi probabil provine dintr-o mutație cu dublarea numărului de cromozomi. Prin încrucișarea speciei cu flori mici și înflorire îmbelșugată, Cyclamen persicum splendens cu Cyclamen persicum care a fost adusã din Orient în Europa, sau cu Cyclamen persicum giganteum și prin încrucișarea soiurilor între ele s-a obținut un număr mare de soiuri întâlnite astăzi în culturã. Prin încrucișarea soiurilor sălbatice au apărut noile plante parfumate.

1.3. IMPORTANȚA CULTURII CYCLAMENULUI PE PLAN MONDIAL

ȘI ÎN ȚARA NOASTRĂ

Valoarea decorativă a cyclamenului constă în habitusul aranjat al plantei, coloritul frumos și variat al florilor cât și menținerea acestor calități timp îndelungat fac să fie cea mai apreciată floare cultivată la ghiveci, mult solicitată toamna, primăvara și mai ales iarna.

Florile unor soiuri sunt folosite mai nou și ca flori tăiate deoarece sunt foarte rezistente; se pot valorifica în buchete, coșuri sau vaze. Cyclamenul este apreciat în majoritatea țărilor atât ca floare la ghiveci, în pricipal, cât și pentru flori tăiate. Ghivecele cu flori pot fi folosite singure sau în aranjament, în combinații cu alte soiuri de cyclamen sau alte specii de plante, în coșuri de nuiele, vase din ceramică, lemn etc.

În Olanda cyclamenul ocupă locul de frunte între plantele cultivate la ghiveci, cunoscându-se și aici o creștere a valorificării lor ca flori tăiate. Expozițiile organizate anual în luna noiembrie arată măiestria specialiștilor în ceea ce privește ameliorarea cyclamenului.

În Elveția are o poziție specială față de alte plante la ghiveci care se cultivă în număr restrâns cum ar fi: crizantemele, violetele africane, begoniile.

În țara noastră cyclamenul ocupă încă primul loc în ceea ce privește cultura plantelor la ghiveci. În prezent cultura cyclamenului ocupă o suprafață de 5 ha ceea ce reprezintă 650 000 de plante anual. Tehnologia clasică practicată încă pe scară largă în unitățile productive din țara noastră conduce la obținerea de plante valorificabile în 12-14 luni și uneori chiar mai mult. Neajunsurile semnalate în procesul tehnologic al culturii cyclamenului și durata prelungită de la semănat la valorificare a necesitat luarea în studiu a acestor probleme și obținerea rezultatelor dorite.

În vederea înlăturării acestor deficiențe s-au făcut numeroase cercetări care în majoritatea cazurilor s-au soldat cu rezultatele dorite. De mult timp s-au făcut unele încercări de a reduce sau de a suprima unele operații de lucru în ciclul de cultură

În prezent se utilizează în cultură soiuri și hibrizi cu durata medie de cultură de 10 luni timp în care se obțin plante valorificabile.

CAPITOLUL II

ASPECTE GENERALE REFERITOARE LA CULTURA CYCLAMENULUI

2.1. CARACTERIZAREA BOTANICÃ A CYCLAMENULUI

Cyclamenul face parte din familia Primulaceae, subfamilia Cyclamenareae, genul Cyclamen. Este înrudit cu genurile Dodecatheon, Primula și Androsaceae. În cadrul genului Cyclamen se pot deosebi 16 specii cu tuberculi (Toma, 2009) și 22 specii (Grey-Wilson, 2002) specii la care se adaugă nenumărate subspecii având diferite forme, culori și grade de precocitate.

Cyclamenul este o plantã perenã erbacee (fig. 2.1.), dar în culturã se comportă ca planta anualã, pentru cã din anul doi numărul florilor scade tot mai mult și pierde din aspectul ei decorativ.

Perioada de vegetație durează 8-10 luni, înflorirea decalșându-se la 12-14 luni de la semănat sau la 4-5 luni de la repunerea tuberculilor în vegetație (Toma, 2009). Buzatu (2001) afirmă că perioada de la însamânțare până la inflorire este de 12-14 luni, însă în prezent s-au obținut plante mult mai precoce.

Din punct de vedere morfologic planta prezintă o axã hipocotilã puternic îngroșatã numitã impropriu tubercul. Tuberculul la început este rotund, iar pe măsură ce crește capătă o formã turtitã. Aceastã tulpinã tuberizatã scurtã reprezintă un organ de rezervã a substanțelor hrănitoare, care la exterior este protejatã de o epidermã brun roșcatã. Sistemul radicular este fibros format din numeroase rădăcini care pornesc din partea inferioarã a tuberculului. Consistența rădăcinilor este semicãrnoasã, ajungând 20-25 de cm lungime.

Figura 2.1. Plantă de Cyclamen persicum

(Sursa: http://www.istockphoto.com/vector/persian-cyclamen-gm587197492-100789241)

Din axa hipocotilã pornesc frunzele (fig. 2.2.) simple sprijinite pe peduncul lung, cilindric, de culoare roz sau roșie-brunie. Frunzele sunt mari, în jur de 11 cm diametru în funcție de soi, marmorate sau cu zone concentrice în nuanțe de verde și argintiu. Sunt glabre pe ambele fețe, pe partea inferioarã prezintă o culoare mov-roșcat, violet sau verde închis.

Figura 2.2. Frunze de Cyclamen persicum

(Sursa: original)

Florile sunt lung pedunculate, au forme și culori diferite în funcție de specie și soi. Pedunculii sunt cu câțiva cm mai lungi decât pedunculii frunzelor. Sunt îndoiți la capăt și poartã în vârf flori solitare. Florile apar în mod eșalonat pornind de pe fața superioarã și centrul tuberculului. Înainte de înflorire bobocul este răsucit în formă de spiralã, sepalele florii sunt verzi, alungite, ovale sau cordiforme. În mod obișnuit florile nu prezintă parfum. Au 5 petale obtuz ovale. La bazã petalele sunt unite și formează un tub scurt. Partea terminalã a petalelor este rotunjitã, ascuțitã sau franjuratã în funcție de soi. După deschiderea florii petalele se răsucesc într-o anumitã măsură spre stânga (fig. 2.3.). Culoarea petalelor poate prezenta nuanțe diferite: alb, violaceu, roz, roșu, în general mai închise spre bazã. Ele pot fi unicolore sau bicolore (alb cu roșu, roz cu roșu, roșu cu violet). Androceul este format din 5 – 7 stamine prinse cu un filament scurt și lat cu aspect cordiform, care pe partea exterioară prezintă mici papile maro – roșcate. Pistilul este puțin ieșit deasupra staminelor ușurând astfel polenizarea artificială. La început polenul este galben, iar după 2 – 3 zile de la deschiderea florii polenul se usucă și se prezintă ca un praf cenușiu. Polenizarea este autogamă dar nu este exclusă și polenizarea străină, alogamă (entomofilă și anemofilă). (http://www.cyclamen.com/)

Figura 2.4. Flori de Cyclamen persicum

(Sursa: https://www.gardeningknowhow.com/)

Fructul este o capsulă cărnoasă, dehiscentă, cu 25 – 50 semințe într-o capsulă. Semințele sunt maro – roșcate, sferice sau colțuroase. La Cyclamen persicum pedunculul fructului este răsucit în spirală (fig. 2.5.).

Figura 2.5. Fruct și sămânță de Cyclamen persicum

(Sursa: original)

Pentru hibridări este necesară castrarea florilor genitorului matern. Lucrarea se execută cu 1 – 2 zile înainte de înflorire.

2.2. SPECII ȘI SOIURI DE CYCLAMEN

2.2.1. Specii de Cyclamen

Dintre speciile spontane de Cyclamen cu importanță în ameliorarea plantelor utilizate în cultură sunt acelea care au talie redusă, înflorire abundentă, floriile sunt fin parfumate, plantele au rezistență sporită la frig și în general la condițiile climatice nefavorabile, rezistență mare la boli și dăunători. Dintre acestea vor fi descrise următoarele:

Cyclamen aleppicum: provine tot din nordul Africii, din împrejurimea Tunisului, unde se găsește în stare spontană. Frunzele prezintă desene de culoare argintie. Înflorește târziu în februarie – martie. Petalele sunt de culoare albă și roz cu pete liliachii. Pedunculii capsulelor sunt drepți și la maturitate se îndoaie către sol. Acest soi a avut un rol important în ameliorarea soiurilor care se găsesc azi în cultură.

Cyclamen cilicium: răspândit în Orient, înflorește toamna în septembrie – octombrie. Vârful petalelor este ascuțit iar stilul iese din tubul corolei. Tuberculul este sferic turtit, frunzele se dezvoltă concomitent cu mugurii florali sau ceva mai târziu. Pețiolul frunzelor și pedunculii florali sunt lungi, florile au culoare roșie – trandafirie sau roz, iar tubul corolei prezintă pete de culoare cenușie. Frunzele plantei sunt oval rotunjite, metalizate și în mijlocul frunzei sunt verzi. Florile sunt de culoare roz intens având petalele drepte. Înflorește în octombrie – noiembrie. Pedunculul fructului se răsucește sub formă de spirală.

Cyclamen coum: se întâlnește în Asia Mică, Liban. Crește în zonele subalpine uneori se întâlnește și în pădurile de pin. Are tuberculul mic, sub 5 cm diametru. Frunzele sunt variabile ca formă, dar de regulă ovale. Sunt verzi sau cu pete și cu nervuri vizibile. Florile sunt mici și de culori diferite de la roșu – carmin până la alb. Se utilizează în aranjamente de stâncării.

Figura 2.6. Cyclamen coum

(Sursa: https://www.gardeningexpress.co.uk/hardy-cyclamen-coum-pack-of-three-plants-in-bud/)

Cyclamen europaeum (fig. 2.7.) datorită tuberculului se mai numește popular și „pâinea porcului”. Crește în regiunea subalpină a muțiilor din Europa Centrală. La noi se găsește în Dobrogea și dealurile Oradei, în zone muntoase joase și împădurite, cu sol calcaros și humus de frunze. Plantele au înălțimea de 10 – 15 cm, înfloresc din august până în decembrie. Tuberculul este sferic turtit, frunzele se dezvoltă concomitent cu mugurii florali, au formă ovoidală cu baza cordiformă, cu o îndoitură adânc ascuțită în partea anterioară. Pe partea superioară frunza este de culoare verde – albăstruie cu macule marmorate. Pedunculii florali devin mai târziu răsuciți la bază un tub drept, partea liberă a petalelor este de 3 – 4 ori mai lungă decât tubul. Floriile au culoare roșie, trandafirie și sunt parfumate.

Figura 2.7. Cyclamen europaeum

(Sursa: http://www.alamy.com/stock-photo-botany-cyclamen-european-cyclamen-cyclamen-europaeum-blossoms-at-shoot-19845598.html)

Cyclamen graecum: este întâlnită în Grecia și înflorește în septembrie. Tuberculul este de culoare roșie – cărămizie cu rădăcini puține dar groase. Pedunculii florali sunt răsuciți, vârful sepalelor este scurt lanceolat, petelele sunt de 5 ori mai mari decât tubul corolei. Corola este roșie – trandefirie cu 10 dinți bifurcați. Se cultivă ca plantă la ghiveci.

Cyclamen ibericum: creste în Caucaz și în Peninsula Iberică. Înflorește primăvara, vârful corolei este de formă ovoidală, partea superioară a frunzei prezintă pete unghiulare de culoare albă. Planta are aspect tipic, florile sunt roșii purpurii.

Cyclamen libanoticum hildber: este o specie rară, dar merită atenție prin aspectul deosebit al plantelor. Florile sunt mici cu parfum plăcut de culoare diferită, de la alb la roșu deschis. Este sensibilă la temperaturile scăzute.

Cyclamen neapolitanum: este o specie răspândită în jurul Mării Mediteraneene în locuri umbrite, de la poalele munților până la altitudinea pădurilor de pin. Frunzele sunt diferite ca formă și aspect. Florile sunt mari, fără parfum, de culoare roz cu roșu carmin la baza petalelor. Marginea corolei are 5 laturi și bifurcări în urma cărora rezultă 10 dinți cu pete purpurii. Vârful corolei este albicios sau de culoarea cărnii. Petalele sunt alungite, de 3 ori mai lungi decât tubul corolei. Înflorește în septembrie – octombrie. A fost introdus în cultură cu mult timp în urmă și este apreciat pentru efectul decorativ în grădinile din zonele cu climat blând. Se cultivă ca plantă la ghiveci și pe stâncării acoperite cu frunze și crengi de molid.

Cyclamen persicum: este o plantă de seră originară din insula Cipru. Pedunculii florali nu sunt spiralați; înflorește toamna sau iarna. Frunzele au sinusul deschis cu marginile crenate sau dințate. Pe partea superioară a frunzelor prezintă pete, desene argintii. Florile sunt mari și au parfum plăcut. Foliolele corolei sunt late și adeseori sunt mai largi decât lungimea totală a corolei. Vârful corolei este ascuțit sau turtit. În stare spontană se caracterizează printr-o variabilitate mare în ceea ce privește culoarea florilor, nuanța și desenul acestora.

Cyclamen purpurescens (fig. 2.8.) este răspândit în Europa. În Ungaria crește spontan în pădurile din Győr, Sopron și Zala. Frunzele sunt marmorate și cordiforme. Florile sunt parfumate, de culoare violet închis. Pedunculul capsulei la maturitate se răsucește.

Figura 2.8. Cyclamen purpurascens

(Sursa: http://www.jimjermynalpines.com/wp-content/uploads/2011/07/Cyclamen-purpurascens-2.jpg)

Cyclamen repandum: specie de grădină care se înmulțește ușor prin semințe. Are flori roz – pal până la roz intens, mov cu spot închis la bază care apar primăvara în aprilie și sunt parfumate. Are înălțimea de 10 cm, iar tuberculii sunt mai mari de 12 cm. Florile apar deodată cu frunzele care sunt verzi, variat marmorate cu alb – argintiu sau gri – verzui. Preferă solurile drenate, cu humus, preferă umbra și umiditatea. Iarna necesită protejare de îngheț.

Cyclamen romanicum: crește în regiunea Alpilor, în Italia și Franța. Tuberculul este acoperit cu peri scurți. Vârful corolei este alungit, stilul se prelungește în afara corolei. Frunzele sunt ovoidale, ascuțite la vârf iar la bază au adâncitură cordiformă. Pedunculii florali în timpul fructificării se răsucesc în formă de spirală. Florile sunt de culoare carmin, lucioase, au parfum plăcut și apar primăvara.

Cyclamen verum: este răspândit în Crimea, Asia Mică. La noi în Delta Dunării se găsește o specie endemică apropiată de specia tipică. Frunzele au o formă rotunjită sau cordată, marginea limbului este întreagă sau dințată. Frunzele sunt groase, pieloase, pe partea superioară de culoare verde închis, iar pe partea inferioară roșu-sângeriu. Pedunculii florali sunt răsuciți, vârful sepalelor este lung lanceolat sau scurt lanceolat ascuțit. Partea liberă a petalelor este egală ca lungime cu tubul corolei, vârful lor nefiind bifurcat. Florile au culoare roșie, roz până la roșu purpuriu, albe sau alb – roșcate. Are o înflorire abundentă.

2.2.2. Soiuri de Cyclamen

Datorită interesului cultivatorilor, specialiștilor și cercetătorilor asupra cylamenului prin lucrările de ameliorarea s-au obținut și se obțin în continuare un număr foarte mare de soiuri cu diferite culori și nuanțe: de la roșu pal până la roșu închis, de la mov deschis la mov închis.

Determinarea soiurilor de cyclamen se poate face în bune condiții numai atunci când florile sunt deschise. Recunoașterea după frunze este foarte greoaie, deoarece numeroase soiuri au frunziș asemănător, precum și culoarea pedunculului.

În cele mai multe cazuri denumirea soiului este dată de culoare. Soiurile cu formă deosebită ale florilor sunt denumite după culoare, indicându-se de fiecare dată și forma florii respective.

Cyclamen persicum cu numeroase sale varietăți este una dintre cele mai atrăgătoare plante ornamentale de la noi, datorită faptului că înflorește toamna, iarna și primăvara.

Numeroasele soiuri existente astăzi în cultură sunt grupate în felul următor:

• grupa Cyclamen persicum grandiflorum: soiurile din această grupă se caracterizează prin flori mari, simple cu marginea petalelor întreagă, de culoare albă până la roșu închis.

• grupa Cyclamen persicum fibriatum: are flori variat colorate cu petale franjurate, rococo și ondulate.

• grupa Cyclamen persicum odoratum: în urma selecționării repetate s-au obținut flori cu miros asemănător celui de lămâiță. Forma și coloritul florilor este la fel ca la cele fără parfum.

• grupa Cyclamen persicum grandiflorum semi – duplex: cuprinde varietăți ce tind spre flori înalte cu 8 – 10 petale în loc de 5. Frunzele sunt mari, pielose și lucioase.

S-a observat că plantele a căror frunze prezintă pe partea inferioară o culoare verde, vor da flori albe sau roz deschis, iar cele cu nuațe de violet vor da flori de culoare închisă.

Sortimentul de cyclamen este deosebit de bogat și se schimbă destul de des. Acesta se prezintă sub formă de serii (fig. 2.9.), fiecare având caracteristici morfo-biologice diferite și o gamă variată de culori:

• Super Serie® Micro® F1 cu frunze mici și creștere compactă, potrivit pentru cultura în ghivece mici (diametru de 6-9 cm);

• Seria Smartiz® pretabilă la cultivare deasă, înflorire uniformă, înflorire de vară-toamnă, culori stabile;

• Seria Goblet cu floare caracteristică în formă de potir;

• Seria Metis® cu cea mai bogată gamă de culori, plante foarte tolerante la Botrytis, înfloresc rapid și uniform;

• Super Serie® Verano® cu creșterea frumoasă, rotundă, special conceăut pentru lunile de vară;

• Super Serie® Compact® prezintă o creștere foarte deasă, rotundă, înflorire abundentă, sensibil la Botrytis;

• Super Serie® Picasso®F1 are frunze argintii, port mai aerat, mai puțin susceptibil la atacul de Botrytis, potrivit pentru valorificare tărzie și plantarea în exterior;

• Seria Latinia® se remarcă datorită plantelor compacte cu flori mari și abundente, uniforme. Cuprinde câteva culori speciale, deosebite;

• Seria Melody Outdoor® este perfectă pentru amenajările piesagere. Are peducului viguroși, flori rezistente la intemperii, frunze cu aspect deosebit, de marmură;

• Seria Rocolina este o serie midi cu flori perfect franjurate (stil rococo). Este este uniformă în ceea ce privește forma florilor, precocitatea și creșterea;

• Seria Halios® și Halios® HD F1 combină soiurile cu o nouă linie genetică. Noile însușiri constau în creșterea compactă care permite cultivarea mai multor plante pe metru pătrat, flori mari și adaptabilitate la producția în sezonul târziu;

• Super Serie® XL® F1 și Mammoth®F1 au o creștere care se ridică la înalțimea numelui. Prezistă rezistență pe raft, infloresc uniform, pe peduncului groși și fermi, florile sunt foarte mari.

Figura 2.9. Principalele serii de Cyclamen

(Sursa: http://www.cyclamen.com/en/professional)

Această clasificare pe serii ajută cultivatorii la stabilirea sortimentului care se pretează cel mai bine la condițiile asigurate de serele proprii și de cerințele pieței. Cele mai mici dimensiuni le înregistrează seria Mini sau Picola cu aproximativ 15 cm în înălțime și 25 cm lățime, apoi ca și mărime medie (30 cm înălțime) seria Halios, Latinia, Rocolina etc. Seria XL și Mammoth depășesc aceste dimensiuni.

Durata în cultură este influențată bineînțeles de cultivar. Astfel seriile mini au o durată de cultură de până la 14 săptamâni, în timp ce seriile midi și cele mai mari chiar și 20 de săptămâni ( http://www.greenhousemag.com/article/super-cyclamen/).

2.3. CERINȚE FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU

2.3.1. Lumina

Având în vedere locul de origine a cyclamenului și locul de creștere a speciilor sălbatice, care după F. Böhming este ”mai ales la umbra pădurilor foioase sau în umbra arbuștilor”, se poate deduce ușor că cyclamenul are pretenții moderate față de lumina directă.

Semințele germinează în întuneric, deci în primele 3 săptămâni de la începerea ciclului de cultură, nu au nevoie de lumină. Odată ce au germinat cerințele față de lumină cresc.

Valoarea optimă de lumină trebuie să se situeze în jurul a 10000 lucși. Peste 18000 lucși plantele pot suferi arsuri, iar sub 6000 lucși dezvoltarea va fi inhibată. (http://www.hortigala.ro/)

În timpul verii plantele trebuie protajte de lumina puternică prin cretizarea serelor sau prin acoperirea lor cu materiale speciale de umbrie (plasă antigrindină care are rol și de umbrire). Cu cât lunile avansează spre cele de toamnă-iarnă, începând cu luna octombrie, trebuie îndepărtate materialele cu care s-a umbrit pentru a favoriza o iluminare potrivită.

Pentru ca plantele să beneficize iarna de lumină sufientă se stabilesc distanțe de repicare corecte, caracteristice pentru fiecare cultivar în parte.

Din luna martie se începe din nou umbrirea treptată a spațiilor, la început mai slabă, mai apoi, cu cât crește intensitatea luminii se adoptă metodele menționate, în funcție de posibilități. Se are în vedere ca umbrirea să nu fie excesivă în nici un sens, întrucât lumina prea puternică sau umbrirea totală sunt dăunătoarea deopotrivă, ducând la deprecierea calității plantelor și implicit la scăderea prețului de valorificare sau chiar pierderea lor.

Se cunoaște faptul că pentru o înflorire normală și de durată cyclamenul are nevoie de luminozitate ridicată, însă nu de insolație directă. Cea mai mare cerință față de lumină o înregistrează în momentul polenizării, fecundării și dezvoltării semințelor. Acest aspect este important în tehnologia de obținere a semințelor de Cyclamen când cultura se dirijează astfel încât fecundarea să aibă loc la sfârșitul iernii- începutul primăverii când intensitatea luminii crește. În acest mod este asigurată și formarea semințelor. (http://www.syngentaflowers.com/ country/us/en/seeds/GrowingGuidelinesLib/Cyclamen.pdf)

2.3.2. Temperatura

Temperatura este un factor important în cultura cyclamenului însă pretențiile față de acest factor de mediu diferă în funcție de fazele de dezvoltare. Semințele aflate în repaus relativ necesită temperaturi scăzute, de 5 –9 °C, pentru menținerea facultății germinative. De aceea vara semințele se păstrează în depozite frigorifice la temperatura menționată.

Pentru germinare semințele au nevoie de o temperatură de 20°C. La valori diferite de cea menționată, temperaturi mai mari de 25°C și mai mici de 15°C semințele vor germina greu sau deloc. În perioada de răsad temperatura optimă este de 18°C ziua, iar noapte 16°C. La 17 saptămâni, când răsadurile se vor planta în ghivece cu diametrul de 9-13 cm, temperaturile se vor crește cu 2°C. După înrădăcinare și trecerea perioadei de stres, valorile temperaturilor vor reveni la cele normale. Formarea bobocilor nu este influențată de lungimea zilei ci doar de temperatură. Determinantă pentru apariția bobocilor florali este valoare de 14°C, temperatură care va fi apoi menținută până la valorificare.

Temperatura medie de vegetație a plantelor este în jur de 15°C. Pentru controlul temparaturii în spații protejate de utilizează aceleași metode ca și pentru priotejarea de lumină prea puternică. În plus, pentru a scădea temperatuile în zilele de primăvară serele de aerises. O altă metoda de răcorire a plantelor este udarea prin miscroaspersie (de 4-5 ori pe zi în funcție de tempearturile înregistrate), metodă prin care se crează o perdea de ceață în seră, cu efect de scădere a temperaturii. Această metodă se poate aplica însă numai până la pariția bobocilor florali și în condiții de vențilație sporită. După înflorire apare pericolul de depreciere a florilor din cauza umidității și a atacului de Botrytis. Apa pulverizată se dirijează spre coama serei pentru a răci un volum cât mai mare de aer și pentru a încălzi apa înainte de contactul acestuia cu frunzele plantelor. În acest mod se poate imita o ploaie de vară.

Toamna, când are loc scăderea temperaturilor, se revine la încălzirea serelor pentru a asigura temperatura necesară unei dezvoltări normale.

Dacă se dorește întârzierea înfloririi temperaturile se mențin în jur de 10 – 13°C , iar dacă se dorește grăbirea înfloririi se ridică temperatura la 18 – 22°C.

Cyclamen persicum este o specie pretențioasă față de lumină în sensul că nu rezistă la temperaturi negative. În schimb, rudele ei, Cyclamen coum, hederifolium, purpurascens, alpinum rezistă până la -14- -20°C (Grey-Wilson, 2002).

2.3.3. Apa

Originea cyclamenului (Bazinul Mediteranean) și constituția lui morfologică (pețiol și frunze cărnoase, glabre, peducnulii florilor turgencenți și viguroși) ne indică faptul că genul planta este iubitoare de umiditate.

Prin umiditate se face referire la umiditatea atmosferică și cea de la nivelul solului. Cele două pot fi conduse relativ ușor în spații protejate și se corelează cu temperatura și lumina. Cu cât cele din urmă ating valori mai ridicate cu atât și nevoia pentru apă crește, iar la scăderea lor și scade și cantitatea de apă din udări deoarece intensitatea fotosintezei și a traspirației scade.

După semănat lădițele se acoperă cu un strat de turbă care va menține umiditatea constantă. Pe măsură ce plantele cresc, crește și nevoia lor pentru apă, consumul maxim realizându-se în mai – iunie. Ridicarea temperaturilor din seră duce la creșterea consumului de apă, de aceea udările devin zilnice și se realizează cu furtunul prin sită, pulverizări de 2 –3 ori pe zi, prin picurare la fiecare ghiveci sau prin mese inundabile.

Indiferent de metoda de udare apa folosită trebuie să aibă un conținut scăzut de calcar pentru a nu favoriza creșterea plantelor. Nu se folosește apa a cărei duritate depășește 11 mg/l săruri. Folosirea apei prea dure dăunează plantelor, iar prin evaporare calcarul se depune pe frunze ca un sediment albicios conferind un aspect neplăcut și poate schimba pH-ul solului.

În perioada de germinare a semințelor umiditatea aerului se păstrază la 95-100%. La apariția cotiledoanelor umiditatea relativă trebuie scăzută la 85%, iar mai apoi la 75%. Cyclamenul este sensibil la umiditatea atmosferică după repicare, de aceea nivelul optim al acestuia se menține prin pulverizări repetate. Plantele necesită cantități mari de apă în perioada înfloritului. Dacă udatul nu se execută la timp apare fenomenul de ”înflorire sub frunziș”. Apa folosită la udat trebuie să aibă temperatura mediului înconjurător pentru a nu cauza șocuri (Șelaru, 2000).

Umiditatea ridicată a solului creează condiții optime apariției Botrytisului care atacă toate organele aeriene ale cyclamenului.

Plantele mamă pentru semințe cer o cantitate mare de apă în faza de formare a capsulelor și a semințelor.

2.3.4. Aerul

Ca orice plantă cyclamenul are nevoie de aer pentru derularea optimă a proceselor fiziologice: respirație, transpirație și fotosinteză. În cursul dezvoltării lor, plantele au cerințe diferite față de factorul aer. După semănat și pe perioada germinării aerul trebuie să fie cald și umed. Iarna aerisirea se reduce făcându-se doar prin geamurile de pe coamă. Primăvara durata de aerisire crește progresiv. În luna aprilie aceasta se realizează între orele 8 – 15. În cazul scăderii temperaturilor din exterior sau apariției vânturilor puternice aerisirea se sistează. Începând cu luna mai, ferestrele de aerisire sunt deschise zi și noapte; se pot deschide și ferestrele laterale pentru o circulație permanentă a aerului.

În timpul înfloritului dacă umiditatea relativă este prea mare florile se pătează.

2.3.5. Substratul de cultură

În locul de origine cyclamenul crește în soluri ușoare, bogate în pământ de frunze, pe roci calcaroase. În cultura cyclamenului se folosesc o multitudine de substraturi, amestecuri de: pământ de frunze, pământ de turbă, compost, mraniță, pământ de țelină, perlit în care componentele intră într-o anumită combinație și proporție.

Se utilizează pământ de frunze de fag deoarece acesta menține mai bine structura substratului. Pentru semănat, acest pământ se cerne și i se analizează pH-ul. Mranița trebuie să fie bine descompusă. Turba se folosește pentru a afâna pământul și pentru a-i menține aciditatea. Pentru semănat și repicat turba se macină și înainte de amestecare se umezește cu o soluție nutritivă ce conține sulfat acid de potasiu, sulfat acid de magneziu, superfosfat sau îngrășăminte complexe. Nisipul este necesar pentru aerarea substratului și pentru a asigura un drenaj corespunzător; el trebuie să fie curat și grosier. Compostul se folosește la plantele mature la ultima transplantare. Compostul trebuie să fie bine descompus cu un conținut ridicat de substanțe nutritive.

Amestecul de pământ se așează mai întâi în grămezi, se lopătează și numai după aceea se poate folosi. Înainte de folosire pământul se dezinfectează termic cu aburi sau chimic, se analizează conținutul în substanțe nutritive și pH-ul solului care trebuie să fie între 5 – 6,5.

Pentru o bună reușită a culturii trebuie respectate anumite proporții între componentele substratului. Menționăm câteva rețete:

• 50% pământ de frunze, 25% pământ de turbă, 25% nisip;

• 30% mraniță, 30% pământ de frunze, 20% pământ de compost, 10% pământ de turbă, 10% nisip;

• 50% mraniță, 25%pământ de țelină, 15% pământ de frunze, 10% nisip.

Pe faze de vegetație componentele amestecului pot fi:

Tabelul 2.1.

Raportul componentelor utilizate pe faze de vegetație la Cyclamen

Sursa: (Cantor și colab., 2008: 148)

Se pot utiliza și formule standard de pământ pentru cultura cyclamenului din comerț.

2.4. FERTILIZAREA

Cyclamenul necesită cantități diferite de substanțe nutritive în funcție de perioada de fenofaza prin care trece. De acest fapt se ține cont și la prepararea substratului. Lipsurile unor substanțe nutritive din substratul de cultură se manifestă prin diferite cerințe. După literatura de specialitate cyclamenul necesită în 100g sol următoarele concentrații de macroelemente: N 20 – 50 mg, P2O5 50-60 mg, K2O5 60 –80 mg, MgO 15-25 mg (Șelaru, 2006).

Amestecul utilizat la semănat poate conține o cantitate mai scăzută de substanțe nutritive deoarece plăntuțele folosesc substanțele de rezervă din sămânță până la formarea frunzelor adevărate. Pe parcursul dezvoltării plantele necesită un substrat tot mai bogat în substanțe nutritive atingând valori maxime la ultima transvazare, lucrare efectuată în octombrie.

De cele mai multe ori substratul utilizat (turba) nu asigură conținutul impus în substanțe nutritive astfel se iau măsuri pentru completarea acestora cu îngrășăminte ușor solubile. În lunile de iarnă creșterea și dezvoltarea plantelor se poate stimula cu îngrășăminte pa bază de potasiu. Dozele ridicate de azot duc la o sensibilitate la atacul bolilor și dăunătorilor. În cazul plantelor semincere se măresc dozele de fosfor și potasiu.

Deoarece în fiecare unitate substratul folosit este preparat după rețete diferite, nu se poate da o schemă de fertilizare general valabilă. Se aplică îngrășăminte chimice care nu conțin clor: sulfat acid de potasiu, sulfat acid de magnzeiu. Îngrășămintele cu N se vor aplica în perioada de creștere vegetativă a cyclamenului. Fertilizarea unilaterală cu N duce la putrezirea tuberculului.

Dintre îngrășămintele cu P se utilizează: superfosfatul deoarece se dizolvă ușor în apă și are o acțiune rapidă.

Cele mai bune rezultate se obțin utilizând îngrășăminte complexe. Acestea se aplică în substrat numai după ce au fost în prealabil amestecate cu turbă.

Programele de fertilizare se concep după posibilitățile fiecărei unități, dar cu respectraea principalelor reguli. Se pot utiliza diferite tipuri de îngrășâminte chimice (cu eliberare controlată, în amestec cu apa de udat) în diferite raporturi sau separat, atîta timp cât plantei i se asigură condiții normale de creștere.

2.5. VASELE DE CULTURĂ

În cultura cyclamenului în afară de vasele în care se seamănă și se repică avem nevoie de ghivece de lut ars, ghivece din material plastic sau turbă. Ghivecele din material plastic au avantajul că se pot curăța mai ușor decât cele din lut ars.

Vasele de cultură trebuie să fie curățate și dezinfectate înainte de începerea ciclului de cultură. În urma cercetărilor, Springer a demonstrat că cyclamenul dă rezultate mai bune dacă crește în ghivece de lut ars noi decât în ghivece folosite. Se utilizează ghivece cu diametre de 8-9-10-12 cm în funcție de fenofază. Mai utilizate sunt cele de 10-12 cm.

Ghivecele din material plastic (fig. 2.10.) au nevoie de o cantitate mai mică de apă deoarece pereții nu sunt permeabili, nu se face schimb de apă ca și la ghivecele din lut ars. La ghivecele din material plastic se folosește un substrat cu structură stabilă (turbă sau pământ standard).

Pentru repicat se recomandă plăci alveolare. La executarea lucrării de repicat rădăcinile nu mai sunt puternic derajate cum se întâmplă în cazut lădițelor de lemn. În cultura cyclamenului se mai folosesc și ghivece “Jiffy pots” care sunt confecționate din turbă presată și au mărimea cuprinsă între 6-11 cm diametru. Acestea au avantajul că asigură un drenaj bun, o aerisire corespunzătoare și în cazul transplantării plantele nu mai trebuie scoase din pastila ghiveci.

Figura 2.10. Ghivece din material plastic Teku

(sursa: https://www.poeppelmann.com/en/teku/products/round-pots-and-containers/)

2.6. METODE DE VALORIFICARE A CYCLAMENULUI

Pentru cultivatori momentul livrării constituie sfârșitul unei culturi. La Cyclamen acest moment este determinat de stadiul în care planta are minim 5-6 flori deschise și alți boboci care se pregătesc să înflorească.

Sunt preferate plantele care au tufa medie și multe flori. Coloritul interesant este de asemena apreciat, în funcție de ochiul consumatorului.

La noi în țară cultura este astfel condusă încât perioada de valorificare să se situeze în lunile decembrie-martie. Fiind lunile cadourilor cyclamenul se valorifică atât solitar, la ghiveci, cât și în fel și fel de compoziții florale cu alte plante la ghiveci fiind oferite drept cadou.

Este necesar ca după înflorire temperaturile să se mențină scăzute (8-12°C) pentru anu forța înflorirea, udările să se facă în fucție de necesitate, iar ventilația și aerisirile în mod susținut.

Pentru a îmbunății calitatea decorativă, dar și pentru al proteja planta de stresul și vătămările din timpu manipulării, cyclamenul se îmbracă într-o folie subțire, transparentă sau cu diferite modele. Plantele se așeză în cutii într-un număr determinat de mărimea ei și mărimea plantelor, iar acestea cât mai strâns și mai stabil posibil în mașina de transport. Plantele trebuie să ajungă la consumator cât mai repede posibil deoarece după 24 de ore în ambalaj, datorită transpirației și lipsei apei, plantele încep să sufere.

Un alt mod de valorificare este reprezentat de utilizarea cyclamenului în aranjamente (fig. 2.11.) cu alte soiuri sau chiar alte specii de plante.

Figura 2.11. Utilizarea cylamenului în aranjamente cu alte specii

(Sursa: original)

Florile mai pot fi utilizate în buchete de legătorie, în vaze, ca flori tăiate. În fucție de soi are o anumită rezistență după de a fost detașată de plantă: câteva ore dacă nu este ținută în apă, până la câteva zile în condiții prielnice. Florile se culeg prin simpla smulgere pe pe tubercul, cu tulpina floriferă intactă, în momentul în care floarea este deschisă la maxim (rămâne în acest stadiu și după ce a fost tăiată). Nu se înființează culturi în acest sens. Se pot lua florile plantelor care înfloresc prea repede și abundent, sau cele de la plante aflate la al doilea ciclu de cultură.

La fel de puțin răspândită, la noi în țară, este utilizarea în amenajări peisagere de exterior, la care se pretează numai speciile rezsitente la intemperii. Este întâlnit mai ales în Anglia.

CAPITOLUL III

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A CYCLAMENULUI

3.1. ÎNMULȚIREA CYCLAMENULUI

Cyclamenul este o plantă floricolă care se poate înmulți atât pe cale generativă cât și pe cale vegetativă.

3.1.1. Înmulțirea pe cale generativă (semințe)

Este metoda de bază în înmulțirea cyclamenului și se realizează din semințe de la plante cultivate în acest scop. Semințele trebuie să fie de calitate, să provină de la unități specializateîn domeniu care garantează materialul de însămânțat livrat. Cultura cyclamenului este mai rentabilă prin obținerea semințelor în cadrul întreprinderilor cultivatoare de cyclamen, deoarece sămânța acestuia se vinde la bucată.

Greutatea a 1000 de semințe este de circa 10 g. Semințele sunt muchiate, brune cu luciu caracteristic și au dimensiunea de 3-7 mm.

Pentru semănat se folosesc semințe după 4-5 luni de la recoltare, acestea având capacitatea germinativă de 75-80%. Cele mai bune plante se obțin din semințe de 2-3 ani, însă procentul de plante răsărite scade an de an. Capacitatea germinativă a semințelor este influențată de umiditatea și de temperatura de depozitare.

Pentru producerea de semințe se vor alege plantele mamă corespunzătoare care prezintă tipicitate de soi. Alegerea definitivă a semincerilor se face la începutul înfloririi. Plantele mamă trebuie să prezinte flori mari, uniform colorate cu număr mare de boboci florali, să aibă o stare generață de sănătate. Pentru ușurarea formării semințelor se recomandă polenizarea artificială. Pentru maturarea capsulelor și semințelor sunt necesare 3-5 luni. Recoltarea se face când pedunculii devin moi și încep să se usuce. Capsulele se recoltează cu o parte din peduncul și se usucă în locuri aerisite. O capsulă conține în medie 35 de semințe. O plantă poate da în medie 500-700 semințe, excepție făcând soiurile de culoare albă care produc numai jumătate din această cantitate.

Înainte de semănat, semințele trebuie pregătite, la fel și materialele necesare. Se determină facultatea germinativă care se exprimă prin procentul de semințe care germinează la o puritate fizică de 100%. Această facultate germinativă trebuie să fie cât mai mare.

Pregătirea semințelor pentru semănat începe chiar după recoltarea lor când după uscarea la semiumbră sunt expuse timp de 6 ore la radiații solare puternice în vederea distrugerii germenilor de pe suprafața lor; până la semănat sunt ținute în pungi de pânză în încăperi uscate.

Înainte de semănat semințelor li se aplică un tratament termic cu apă caldă la temperatura de 20°C timp de 24 de ore pentru a ușura germinația. După acest tratament semințele se zvântă și se seamănă.

Semănatul cyclamenului se face în lădițe pentru semănat care au un drenaj foarte bun. Lădițele se dezinfectează obligatoriu cu sulfat de cupru, aldehidă formică sau cu aburi.

Amestecurile folosite pentru semănat au compoziție și proporții diferite.

Componentul principal al amestecului este pământul de frunze și turba. Acestea asigură un amestec ușor cu o capacitate de aerisire ridicată a substratului, dau posibilitatea unei pătrunderi ușoare a rădăcinilor în sol și o bună reținere a apei. Indiferent de amestec pH-ul trebuie să fie între 5,2-6. Amestecul mai poate conține nisip pentru un drejan cât mai eficient.

Amestecul de pământ se așează în lădițe de semănat care sunt ordonat așezatela o distanță de aproximativ 2 cm una de alta. După semănat lădițele se udă și se acoperă cu un strat de turbă de 3 cm pentru menținerea umidității constante. În loc de turbă se pot folosi plăci de sticlă opacizate pentr a se împiedica formarea algelor. Sticlele se așează în așa fel încât să nu blocheze aerația solului.

Respectând distanțele de semănat de 2/2 cm într-o lădiță cu dimensiunile de 60/40 se seamănă 6000 semințe, iar pe 1 m² se seamănă 2500 semințe. În funcție de disponibilitatea spațiului distanțele de semănare se pot mări și astfel se poate elimina o repicare.

Epoca de semănat se calculează în funcție de perioada de cultură a fiecărui cultivar și de cea în care se dorește valorificarea plantelor. Aceasta poate să fie în decembrie până la sfârșitul lunii februarie sau, pentru noile soiuri cu o perioadă de vegetație mai scurtă perioada de semănat se situează în luna iunie.

Atât semănatul prea devreme cât și prea târziu duc la dezechilibre în cultură. Semănatul prea de timpuriu duce la formarea de plante viguroase înainte cu mult timp de perioada de valorificare, florile pot fi trecute în momentul vânzării, iar perioada de vegetație poate să se desfășoare în luni mai puțin favorabile creșterii și dezvoltării. Semănatul înârziat de asemenea înseamnă pierderi. Perioada de decor poate întârzia, în momentul de maxima cerere plantele fiind insufucient dezvoltate.

În primele 3-4 săptămâni după semănat lădițele pot sta la întuneric la temperaturi de 18-20°C cu condiția asigurării umidității corespunzătoare (95-100%). În condiții optime semințele încep să încolțească după circa 20 zile (fig. 2.12.).

Stratul de turbă de pe substrat adăugat pentru menținerea umidității constante se îndepărtează atunci când semințele încep să încolțească și să pătrundă prin pământ. Dacă se întârzie această lucrare apare riscul etiolării răsadurilor. Stratul de turbă se îndepărtează cu ajutorul unei scânduri.

Dacă se folosesc sticle în loc de turbă, acestea se îndepărtează odată ce apar primele semințe germinate. Cu timpul începe tuberizarea axei hipocotile a plăntuțelor și o parte din ea se ridică la suprafața substratului de cultură, de aceea trebuie acoperit cu amestec folosit pentru semănat.

Figura 2.12. Semințe germinate de Cyclamen persicum

(Sursa: https://houseplantz.net/sow-bread-cyclamen-seeds/)

3.1.2. Înmulțirea pe cale vegetativă

Se face mai mult la nivel gospodăresc, când există un număr mic de plante, prin divizarea tuberculilor. Tuberculii sunt tulpini subterane metamorfozate care nu prezintă tunici sau solzi de protecție. În schimb, alături de mugurii principali care se găsesc în zona apicală și din care se formează organele aeriene (frunze, flori) prezintă și muguri axilari. Pentru înmulțirea vegetativă tuberculii se secționează cu un cuțit sau briceag ascuțit în plan longitudinal în două sau mai multe porțiuni care trebuie să conțină mai mulți muguri. În urma fragmentării porțiunile rănite sunt tratate cu fungicide pentru a preveni atacul bolilor, sunt puse în ghivece cu substrat, sunt ținute în condiții optime de înrădăcinare unde vor forma rădăcini și vor reproduce fidel caracterele plantei mamă.

Plantele obținute sunt identice cu planta mamă de la care provin și durata timpului de vegetație este mult scurtată, astfel că ajung la perioada de decor mult meme decât plantele obținute din sămânță. Principalele dezavantaje sunt reprezentate de degenerarea materialului biologic în timp, coeficient redus de înmulțire, volum mare, dificultate în păstrarea și transportul materialului utilizat la înmulțire, posibilități mari de transmitere a unor boli și dăunători.

3.2. LUCRĂRI DE ÎNTREȚINERE ȘI FORMAREA PLANTELOR

Repicarea reprezintă o lucrare de bază în cultura cyclamenului și determină obținerea răsadului de bună calitate. Repicatul contribuie la asigurarea unor condiții mai bune de desfășurarea a pricipalelor procese vitale: spațiu nutritiv mai mare,o mai bună dezvoltare rădăcinilor și tulpinilor, aerisirea și iluminarea plantelor. Repicarea se face în substrat nou, mai afânat și mai bogat în substanțe nutritive.

Primul repicat se execută după circa 3 luni de la semănat când frunzele plăntuțelor se ating între ele. Repicatul se execută în lădițe dacă avem puține plante sau pe parapetul serei dacă avem un număr mai mare de plante. Amestecul de preparate este format din pământ de frunze, turbă și nisip în proporție de 2:1:1. Pământul deasupra se cerne, restul rămâne necernut și se asigură un drenaj corespunzător în cazul repicatului în lădițe.

Înainte de repicat plăntuțele se udă bine pentru ușurarea scoaterii acestora din lădițe și pentru a evita scuturarea pământului de pe sistemul radicular.

Substratul de pe parapet se pregătește înainte de repicat cu circa 2 săptămâni pentru germinarea buruienilor și eliminarea acestora. Amestecul se așează pe un strat de turbă cu grosimea de 2-3 cm pentru asigurarea drenajului. Acest amestec va avea grosimea de 7 cm. Marcarea rândurilor se face cu ajutorul unor șipci de lemn, paralel cu lățimea parapetului la distanțe de 4 cm.

Plăntuțele se repică la distanța de 4/4 cm. Repicatul se face în așa fel încât după irigare tuberculii să rămână acoperiți cu un strat de amestec de 1-2 cm. Dacă rămân neacoperiți se lemnifică discul de unde pornesc frunzele și răsadurile se vor dezvolta lent. Dacă se repică prea adânc atunci partea inferioară a pețiolilor devine mai deschisă la culoare și mai puțin rezistentă, încât la ultima transvazare când se plantează mai la suprafață pețiolii frunzelor nu au rezistență, rigiditate și rozeta frunzelor cade răsfirat pe ghiveci.

După primul repicat se udă abundent; plăntuțele trebuie umbrite și este importantă aerisirea spațiului de cultură. Udările se aplică de câte ori este nevoie și se afânează solul care se tasează în urma udărilor repetate. După repicare 2-3 zile nu se aerisește; se asigură 16-18°C apoi se scade temperatura la 14-16°C și se aerisește în orele de amiază. Trebuie evitați curenții reci din seră care au efect negativ asupra dezvoltării plantelor.

Dacă semănatul s-a făcut în tavițe alveolare, lucrarea este mult ușurată. Se îmbunătățesc condițiile de viață ale plantei prin schimbarea în tăvițe alveolare cu dimensiuni mai mari. Bolul de pământ din jururl rădăcinuțelor nu este atât de puternic deranjat ca la plantele semânate în lădițe, astfel că micile plăntuțe nu suferă de stresul cauzat de repicare.

Între cele două repicări udatul se execută cu ajutorul furtunelor de cauciuc prevăzute cu o sită metalică. Apa trebuie să aibă temperatura de 15-19°C ceea ce se realizează prin montarea conductelor paralel și apropiat de țevile de încălzire a serei sau prin acumularea apei într-un bazin pentru uniformizarea temperaturii.

Se fac fertilizări faziale cu soluții de îngrășăminte complexe cu formule special concepute pentru fenofaza aflată în desfășurare. Se iau măsuri de prevenire a atacului de Pythium de Baryanum prin amestecarea în soluția de fertilizare a fungicidului Zineb 0.3%. Alternativ se face o săptămână fertirigare și o săptămână fertilizare foliară combinată cu fungicide.

Al doilea repicat se execută în funcție de gradul de dezvoltare a plantelor, la 5-6 săptămâni după primul repicat. Lucrarea se execută pe parapet la distanța de 8/8 cm în același substrat ca și în cazul primului repicat. După repicat este nevoie de protejarea plantelor de radiațiile solare prin umbrire.

După al doilea repicat se execută aceleași lucrări ca și în urma primului repicat. Udările se execută dimineața în jurul orei 7. Pentru scăderea temperaturilor ridicate din timpul zilelor însorite și pentru creșterea umidității relative a aerului plantele se pulverizează cu apă de 2-3 ori pe zi. Aerisirea în aprilie se face prin lăsarea deschisă a ferestrelor până la orele 17-18, iar în timpul nopții se închid și se pornește încălzirea dacă este cazul.

Plantarea răsadurilor de cyclamen în ghivece este determinată de momentul când frunzele plantelor se ating între ele și se realizează după aproximativ 17 săptămâni de la semănat. Se pot folosi amestecurile prezentate anterior sau amestec standard pentru acest tip de cultură.

Amestecul se pregătește înainte de plantare cu circa 2 luni. Turba se umectează cu apa în care s-au dizolvat îngrășăminte complexe și se adaugă la amestec.

Pentru valorificarea în lunile februarie martie plantarea definitivă în ghiveci se face în primele decade ale lunii octombrie și începe printr-o udare abundentă a plăntuțelor pentru ca pământul să adere la rădăcini. Se recomandă ca apa de udat să conțină îngrășăminte 0.1%. Se folosesc ghivece cu diametru de 10-12 cm, în funcție de soiul cultivat.

Tehnica plantării este cea obișnuită: plantele se așează în centrul ghiveciului în care în prealabil s-a așezat noul strat de cultură și se adaugă substrat nou. Fiind ultima transplantare tuberculul nu se acopră complet cu pământ, se lasă 1/3 la suprafața substratului. Serele nu se aerisesc câteva zile pentru a stimula înrădăcinarea.

După plantare plantele se udă de câte ori este nevoie cu furtunul cu sită fină. În timpul zilelor însorite se pulverizează în seră zilnic cu apă de 2-3 ori. În primele zile de la plantare se menține umiditatea aerului la valori ridicate și se reduce aerisirea la minimum. După 2-3 zile de la plantare se intensifică aerisirea mai ales în zilele însorite. De asemenea după plantare se menține temperatura la 18-20°C timp de 2-3 zile apoi se scade treptat și se menține la 16-18°C până la transvazare.

Fertilizarea se realizează la săptămânal de la plantare, iar combaterea principalelor boli și dăunători se face cu substanțe specifice..

Pe măsură ce plantele cresc și frunzele se ating între ele se face rărirea ghivecelor. Este important ca plantele să intre în perioada de iarna la distanțe corepsunzătoare pentru a beneficia de o iluminare cât mai bună.

Lucrările de întreținere sunt identice cu cele de la prima transvazare. Temperatura în momentul înfloritului se scade la 12-14°C. Udatul se face în așa fel încât apa să nu cadă pe tubercul pentru a evita putrezirea frunzelor și a bobocilor.

După cum s-a mai specificat valoarea decorativă a unei plante de cyclamen depinde de numărul și mărimea florilor. Nutriția plantelor trebuie dirijată în așa fel încât numărul florilor să fie cât mai mare și frunzișul să fie cât mai decorativ, între cele două formându-se un echilibru plăcut din punct de vedere vizual.

Cultura de cyclamen este rentabilă dacă valorificarea se realizează în lunile de iarnă când cererea este mare din cauza deficitului de flori. Dacă semănatul se face în mai-iunie înflorirea are loc în februarie-martie, anul umător.

Plantele valorificabile (fig. 2.13.) trebuie să aibă 20-50 de flori, incluzând și bobocii care se vor deschide în zilele următoare. Cyclamenul decorează prin florile sale 3-6 săptămâni, în funcție de condițiile de păstrare.

Figura 2.15. Cyclamen aflat în stadiul de valorificare

(Sursa: original)

3.3. BOLILE ȘI DĂUNĂTORII CYCLAMENULUI

În spațiile protejate se crează condiții prielnice de dezvoltare atăt pentru plante cât și pentru diferite boli și dăunători. Dacă nu sunt prevenite sau ținute sub control, cultura poate fi ușor compromisă.

Pe lângă acestea stresul cauzat de diferiți factori de cultură care se găsesc în exces sau definciență pot determina manifestări sub formă de defecte ale plantelor precum:

• înflorirea sub frunziș cauzată de tasarea pământului, de temperaturi prea ridicate, doze prea mari de azot sau udarea abundentă, iluminare defectuoasă;

• răsucirea pețiolului frunzei apare la plantele tinere în zilele cu temperaturi prea ridicate și umiditatea relativă a aerului prea scăzută;

• temperaturile prea scăzute determină încetinirea creșterii tijelor florale;

• dacă se neglijează la transvazare acoperirea tuberculului cu pământ, înflorirea poate fi forțată din cauza legnificării suprafeței rămase descoperită;

• neefectuarea la timp transvazărilor mai poate cauza pierderea bobocilor florali;

• înflorirea redusă are mai multe cauze: plantarea în ghivece de dimensiuni prea mari, fertilizare unilaterală pe bază de azot, transvazarea prea târzie;

• pH-ul prea alcalin, conținut ridicat în acizi, deficitul de calciu și potasiu determină îngălbenirea frunzelor, respectiv încrețirea lor.

3.3.1. Bolile cyclamenului și combaterea lor

Veștejirea cyclamenului este cauzată de ciuperca Fusarium oxisporum, forma cyclamensis, se instalează foarte ușor în lunile de vară când se înregistrează temperaturi ridicate de 27°C prin rănile de la nivelul rădăcinilor cauzate de transplantări. Primele semne sunt date de frunze și boboci tineri încep să se îngălbenească în cele mai multe cazuri dintr-o singură parte a plantei, apoi se usucă. Tuberculul scos prezintă brunificarea țesutului vascular.

Prevenirea se realizează prin metode de igienă culturală (dezinfectarea lădițelor și vaselor de cultură, eliminarea plantelor bolnave și a substratului infectat) și prin conducerea temperaturii astfel încât să nu ajungă la cea potrivită pentru dezvoltarea bolii.

Brunificarea rădăcinilor cauzată de ciuperca Thielaviopsis basicola este o boală specifică cyclamenului. Ciuperca atacă rădăcinile și tuberculul plantelor slabe, care stagnează în vegetație, plantele viguroase nu sunt atacate mai ales dacă pământul se menține afânat. Simptomele bolii sunt următoarele: ofilirea frunzelor, în special a celor bătrâne, care se smulg ușor și stagnarea creșterii. Pe rădăcini apar pete de culoare negru-bruniu cu centrul negricios care mai târziu se necrozează. La un atac masiv tuberculul se înmoaie. Organele atacate prezintă deseori un strat de pruină de culoare deschisă. Boala apare puternic în lunile iunie-iulie după prima transplantare la ghiveci când tuberculul este acoperit cu pământ, iar plantele sunt ținute în spații prea umede și călduroase. Excesul de azot sensibilizează de asemenea plantele la atacul ciupercii.

În stadiu incipient boala se poate combate cu Malipur și Captan 0.5%, Orthocid 0.3%. Plantele bolnave trebuie izolate de cele sănătoase. Pentru prevenire se recomandă dezinfectarea substratului de cultură, a ghivecelor, lădițelor și a spațiilor de cultură, precum și o fertilizare echilibrată. În timpul repicărilor, dacă se observă plante bolnave, acestea trebuie eliminate. Aerisirea substratului prin afânări repetate ajută plantele să-și refacă rădăcinile pierdute.

Putrezirea plantelor tinere este provocată de ciuperca Pythium de Baryanum și de Rhizoctonia solani. Atacul se manifestă prin brunificarea și putrezirea bazei pețiolului frunzelor deasupra tuberculului. Tuberculii prezintă pete brune adâncite, dar rădăcinile rămân sănătoase. Boala poate ataca chiar și cultura de seminceri. Apariția bolii este favorizată de umiditatea ridicată a substratului, temperatura ridicată, aerisirea insuficientă, lipsa de lumină, semințele de calitate inferioară, etc.

Prevenirea apariției bolii se poate realiza prin asigurarea condițiilor optime creșterii și dezvoltării plantelor. De asemenea trebuie să se asigure distanțe de semănat și repicat optime, umiditate corespunzătoare și un material de semănat sănătos. Este importantă dezinfectarea vaselor de cultură, a serelor, a răsadnițelor, a substratului cu zeamă bordeleză 0.25-0.5%. Combaterea se realizează cu: Captan 0.3%, Zineb 0.3%.

Putregaiul cenușiu este provocat de Botrytis cinerea în special iarna. Se manifestă prin putrezirea pedunculilor, a frunzelor și florilor. Pe suprafața organelor atacate se formează o pâslă alb-cenușie care este de fapt miceliul ciupercii, la suprafața căruia mai târziu se dezvoltă fructificațiile. La soiurile albe și roz petele au culoare roșietică, iar la cele roșii petele sunt aproape transparente. Centrul petalelor se usucă și se colorează în brun-cenușiu. Dezvoltarea ciupercii este favorizată de excesul de umiditate și insuficiența luminii.

Prevenirea bolii se poate realiza prin respectarea distanțelor de repicare și a distanțelor dintre ghivece, asigurarea unei umidități moderate și o aerisire bună, înlăturarea organelor atacate. Combaterea se realizează cu Captan 0.2-0.3% și Orthofaltan 0.2-0.3%.

Făinarea atacă aparatul foliar sub formă de pete acoperite cu o pulbere făinoasă albă sau cenușie fiind o micoză. Stratul făinos constituie miceliul și sporii ciupercii care pot acoperi în scurt timp întreaga plantă. Făinarea distruge țesuturile atacate împiedicând desfășurarea normală a proceselor fiziologice din plantă.

Plantele bolnave se elimină și se ard. Pentru a preveni această boală, la interval de 10 zile, se fac tratamente pe bază de sulf. Se pot face stropiri cu sulf muiabil 0.4%, zeamă bordeleză 0.2%.

Putrezirea tuberculului este o boală provocată de Cylindro carpone radicol. La început boala se manifestă prin porțiuni adâncite pe suprafața tuberculului, care în timp putrezesc. Simptomele pot să apară și pe tijele florale sub forma unor strangulări.

Combaterea se realizează cu Captan 0.3%, Moneozeb 0.2%, Zineb 0.3-0.5% etc.

3.3.2. Dăunătorii cyclamenului și combaterea lor

Afidele sunt foarte periculoase deoarece înțeapă aparatul foliar și sug sucul celular. Pot să atace și bobocii florali. Organele atacate se deformează, în cazul unor atacuri puternice cultura poate fi ditrusă. Sunt periculoși deoarece trăiesc în colonii, au două generații pe an, una sexuată și alta partenogenică. Generația sexuată se compune din masculi și femele care apar toamna. Femela depune ouă care iernează sub această formă. Primăvara din ouă apare generația formată din femele care nu depun ouă ci nasc pui vii, fără a fi fecundate.

Combaterea se poate realiza prin utilizarea substanțelor pe bază de fosfor.

Tripsul este un dăunător cu dimensiunea de 1 mm, are 2 picioare, 4 aripi și își depune ouăle în țesutul vegetal unde se dezvoltă timp de 20-30 zile. În seră se înmulțesc pe tot parcursul anului. Se pot observa pe frunze, petale sub forma unor striațiuni înguste mici, întrucât aripile insectelor sunt una peste alta în stare de rapaus, iar coloritul este maro spre negru. Piesele bucale au o formă tubulară și sunt dotate cu organe pentru înțepat și supt cu ajutorul cărora insecta extrage seva plantelor. Durata ciclului de dezvoltare de la ou la insectă este de circa 4 săptămâni. Atacă preponderent frunzele tinere și bobocii floriferi. O data spațiul infestat cu tripși trebuie menținut un control riguros asupra lor. Au foarte multe generații, se gasesc concomitent mai multe vârste, de aceea este necesar ca stropirile să se facă cu substanțe ovicide cu efect asupra ouălor și cu efect asupra larvelor și puilor.

Gărgărița (Otiorrhynchus sulcatus). Larvele sale atacă rădăcinile, tuberculii și frunzele tinere. Plantele atacate se ofilesc brusc și mor. Larvele atacă noaptea, iar ziua se ascund în pământ.

Prevenirea se poate realiza și prin dezinfectarea chimică a substratului.

Omizile cenușii (larvele de buha semănătorilor) sunt groase, cărnoase de 4-5 cm, cenușii cu 16 picioare. Ziua stau la baza plantelor unde se ascund, iar noaptea rod frunzele și tuberculii.

Prevenirea se realizează prin dezinfecția solului cu Aldin, Heclotox 3%, Daplitox. Plantele atacate se stropesc cu emulsie de Ecatox și Detox.

Acarienii se răspândesc la fel de repede ca și tripții și provoacă de asemena mari daune dacaă nu sunt depistați la timp. Înțeapă epiderma inferioară a frunzei și o deformează. În funcție de intensitatea atacului, plantele pot să se oprească din dezvoltare sau să moară. Dimensiunea acarienilor este de 0.2-0.3 mm și de aceea nu se pot observa cu ochiul liber. Se adăpostesc în mugurii florali și foliari.

Viermele sârmă (Agriotes segetum) dăunează prin roaderea frunzelor și a pedunculilor tineri. Adulții pot fi identificați după statutul lor specific făcut printr-o destindere bruscă a corpului, concomitent producând și un mic zgomot. Atacul este ușor recunoscut prin excrementele lăsate pe frunzele mâncate. La maturitate viermii au 2 cm lungime, au corpul liliform, chitinos, galben-portocaliu.

Viermele rădăcinilor. La plantele atacate frunzele au la început marginile galbene, iar apoi se îngălbenesc. Pe rădăcini apar umflături de 5-6 cm diametru care se măresc pe măsura apariției larvelor. Umflăturile sunt datorate înțepăturilor și inoculării anumitor substanțe toxice în țesuturile rădăcinii.

Se înmulțesc partenogenic; în seră pot da 8 generații pe an. Formează chiști foarte rezistenți, astfel că Heterodera poate supraviețui câțiva ani în stare de repaus.

Combaterea se are în vedere că este un dăunător de carantină. Plantele atacate se ard. Pentru a preveni atacul substratul se amestecă cu 100 g Nemagon granulos la 1 m². Utilajele se dezinfectează de asemenea.

Șoarecii și șobolanii sunt dăunători periculoși care rod bobocii florali, în special ovarul. Perioada periculoasă este toamna târziu când se refugiază în sere și răsadnițe.

Combaterea se face cu curse, momeli, cu otrăvuri, carbonat de bariu (1 parte la 8 părți momeală), prăfuirea galeriilor cu Toxapen 90% și Aldrin 10%.

PARTEA A II-A

MATERIALUL ȘI METODA

CAPITOLUL IV

PREZENTAREA UNITĂȚII ȘI A LOCULUI DE CERCETARE

4.1. ISTORICUL STAȚIUNII DE CERCETARE ȘI PRODUCȚIE POMICOLĂ CLUJ

Cercetările s-au efectuat la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Cluj, care a luat naștere în 1953 la 1 Iunie sub denumirea Stațiunea Experimentală Pomicolă Cluj.

Suprafața sa inițială a fost de 6.5 ha.

Între 1953 – 1957 se înființează primele colecții floricole. Se încep lucrările de creare de noi soiuri care se finalizează cu apariția de soiuri valoroase.

Între 1957 – 1970 a fost considerată ca deținător al celui mai complex fond de germoplasmă din România.

Din 1977 unitatea trece în rețeaua Institutului de Cercetare și Producție pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni și își schimbă denumire în Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Cluj (SCDP Cluj).

În zilele noastre s-au redus mult suprafețele stațiunii însă suprafața de seră a rămas aceeași (5 ha), cultivată doar 0,5 ha datorită declinului din ultim ani și costurilor energetice deosebit de ridicate.

CAP V. PREZENTAREA FACTORILOR DINAMICI CU INFLUENȚĂ ASUPRA CREȘTERII ȘI DEZVOLTĂRII PLANTELOR STUDIATE

5.1. CONDIȚIILE DE MEDIU DE DESFĂȘURARE A EXPERIENȚELOR

Factorii climatici:

SCDP Cluj fiind situat la periferia Municipiului Cluj are microclimatul acestuia. Climatul este unul continental cu ierni mai aspre și veri mai răcoroase.

Temperatura: este un factor climatic important deoarece în corelație cu ea se calculează necesarul de căldură în vederea asigurării optimului cerut de cyclamen.

Temperatura medie anuală la Cluj între 2000-2009 a fost de 9.8°C. Deoarece cyclamenul este sensibil la temperaturile scăzute, iar cultura este rentabilă numai dacă plantele se valorifică în perioada de iarnă, acesta se cultivă în sere, unde temperatura optimă pentru vegetație este cuprinsă între 14-15°C. În perioadele de vară, pentru scăderea temperaturilor ridicate, se fac aerisiri, pulverizări și cretizări.

Lumina: ca factor de vegetație este foarte importantă în cultura forțată a cyclamenului. În sere se dirijează greu și trebuie folosită la maximum în special în perioadele cu zile scurte. Lumina influențează întreg procesul de creștere și dezvoltare a plantelor. Dacă plantele nu primesc lumină suficientă se etiolează. Prin repicare se poate mări gradul de luminare a plantelor, același efect putând fi obținut și prin distanțarea ghivecelor.

Umiditatea: în substrat trebuie să fie moderată pentru a nu produce putrezirea, dar nici deshidratarea tuberculului. Se menține la nivel optim prin udări și pulverizări repetate.

Umiditatea atmosferică se menține la un nivel ridicat. Vara acest lucru se realizează prin pulverizări repetate.

Factori pedologici: Cyclamenul este pretențios în ceea ce privește substratul. Acesta se prepară după diferite rețete. În cazul de față s-a folosit: 50% mraniță, 25% pământ de frunze, 15% pământ de țelină și 10% nisip. Acest amestec a fost așezat în grămezi, lopătat periodic și utilizat după un an de la prepararea sa. Substratul a fost bine aerisit, cu structură grăunțoasă, textură mijlocie, un conținut ridicat în humus, în substanțe nutritive și un pH de 5.5.

Plantele au fost fertilizate corespunzător fiecărei fenofaze de dezvoltare cu îngrășăminte simple, complexe și foliare.

CAP VI. ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII DE CERCETARE

6.1. MATERIAL ȘI METODĂ

S-au făcut observații privind data semănatului, data răsăririi, numărul de plante răsărite, data înfloririi (început, maxim, sfârșit) și durata de decor. S-au efectuat determinări morfologice asupra frunzelor soiurilor de cyclamen și asupra florilor (număr, lungime, lățime, diametru).

Soiul cu caractere și însușiri superioare reprezintă un important mijloc de producție capabil să valorifice eficient un nivel agrotehnic superior și un material corespunzător lucrărilor de îmbunătățire a soiurilor de cyclamen.

Materialul folosit în cercetare a fost ales din sortimentul de cyclamen existent în colecția SCDP Cluj. Astfel au fost luate și studiate următoarele soiuri de cyclamen: “Superba”, “Syphide´s Selection”, “Blanc Argente”, “Mascot”, “Leucthfieur” și “Bordo". Au fost utilizate 6 soiuri, din fiecare soi fiind examinate câte 10 plante. În total au fost cercetate 60 de plante.

Datele obținute în perioada 2008-2010 au fost prelucrate folosind metoda clasică în calculul statistic. Pentru un calcul mai exact soiurile au fost caracterizate cu ajutorul analizei variantei. Această metodă permite testarea semnificației diferențelor dintre variante cu ajutorul DL-ului. Caracteristicile soiurilor folosite vor fi descrise în subcapitolul următor.

Folosind varianta erorii, variantele și repetițiile au fost așezate liniar fără randomizare, având în vedere avantajele pe care le oferă sera în așezarea experiențelor.

6.2. CARACTERIZAREA SOIURILOR DE CYCLAMEN

“Superba” este un soi cu frunze de mărime mijlocie, cordiforme, de culoare verde cu desene argintii. Florile prezintă diferite nuanțe de roz, sunt grupate pe plantă și au o petală răsfrântă pe peduncul. Lungimea tijei deasupra frunzelor este de 8 cm. Acest soi are nevoie de 322 zile de la semănat până la înflorire, prezentând în medie 27 de flori pe plantă. Florile sunt lipsite de parfum. (Figura 6.1.)

“Syphide´s Selection” – un soi foarte tardiv, care are nevoie de 335 zile de la semănat până la înflorire. Frunzișul este foarte bogat, cu un diametru al rozetei de frunze de 35 cm. Frunza este cordiformă, de culoare verde, cu desene argintii, de mărime mijlocie. Florile sunt dispuse uniform pe plantă și au culoarea roz, violaceu deschis. Pe o plantă se dezvoltă în medie 26 de flori care sunt lipsite de parfum. Acest soi are defectul că tijele florale se inseră foarte slab pe tubercul, de aceea florile se înclină lateral. (Figura 6.2.)

“Blanc Argente” – soi timpuriu, are nevoie de 286 zile de la semănat până la înflorire. Frunzele sunt cordiforme, mari, cu desene albicioase sub forma unor pete regulate. Înflorește mai slab, în medie 20 de flori pe plantă, acestea însă sunt mari, cu lungimea petalelor în medie de 7.41 cm; sunt de culoare albă și sunt lipsite de parfum. (Figura 6.3.)

“Leucthfieur” – soi mijlociu care are nevoie de 300 de zile de la semănat până la înflorire. Frunzele sunt ovat-cordate, de culoare verde închis, marmorate, de mărime mijlocie. Pe o plantă se formează în medie 25 de flori. Florile sunt de mărime mijlocie și sunt lipsite de parfum. (Figura 6.4.)

“Bordo” – soi tardiv, necesită 330 zile de la semănat la înflorire. Are frunzele mici spre mijlocii, de culoare verde închis în mijloc și verde argintiu pe margini. Are o înflorire bună, în medie 30 de flori pe o plantă. Florile sunt de culoare vișinie și lipsite de parfum. Ca defect menționăm dimensiunea mică a florilor. (Figura 6.5.)

“Mascot” – soi timpuriu, necesită 286 zile de la semănat până la înflorire. Prezintă frunze mici, cu petale franjurate de culoare roșie, în medie 21 de flori neparfumate pe o plantă. Ca defect amintim portul mic și îndesat al plantei. (Figura 6.6.)

6.3. OBSERVAȚII ȘI DETERMINĂRI

S-au făcut observații fenologice cu privire la data semănatului, data răsăritului, începutul, maximul și sfârșitul înfloritului. Determinările morfologice au fost făcute privind: diametrul frunzișului, numărul de frunze, lungimea pedunculului, lungimea și lățimea frunzelor, numărul de flori, lungimea petalelor, lățimea petalelor și lungimea tijei florale.

Determinările au fost făcute în timpul înfloritului maxim când planta a ajuns în faza de decor maxim.

Diametrul frunzișului a fost măsurat cu rigla gradată la jumătatea înălțimii plantei, unde aceasta are mărimea maximă. Dimensiunile florilor și frunzelor au fost măsurate tot cu rigla gradată.

Lungimea și lățimea petalelor s-au măsurat făcându-se o medie de la toate florile de pe plantă. La fel s-a procedat și cu lungimea și lățimea frunzelor.

PARTEA A III-A. REZULTATE ȘI DISCUȚII

CAP VII. REZULTATE OBȚINUTE

7.1. OBSERVAȚII FENOLOGICE

Au fost făcute observații cu privire la semănat, răsărit, repicat, începutul, maximul și sfârșitul înfloririi. Experiența a fost semănată în 25 octombrie 2008. Cu privire la data răsăritului s-au făcut observații asupra fiecărei variante. Dacă peste 75% din semințe au răsărit, ziua respectivă se poate considera ca dată a răsăritului plantelor. În cazul de față se poate afirma că toate variantele au răsărit între 26 noiembrie – 10 decembrie 2008.

Din tabelul 7.1., al observațiilor fenologice s-a constatat că numărul de zile de la semănat la răsărire variază de la un soi la altul. Există soiuri care pentru răsărire necesită un număr mic de zile: “Superba”, “Leucthfieur” necesită 31 respectiv 36 zile. Cel mai mare număr de zile pentru răsărire îl necesită soiul “Mascot” și “Syphide´s Selection” (46 de zile).

Nu toate soiurile au aceiași capacitate de germinare. Această capacitate depinde de materialul biologic folosit, iar semințele trebuie să fie întregi și sănătoase. Vârsta semințelor până la 5 ani nu influențează germinația.

După ce au apărut primele frunze, s-a efectuat repicatul pe parapet. Primul repicat s-a făcut în data de 03 martie 2009 pentru toate soiurile. Când plantele au crescut și au început să se stânjenească reciproc, pentru a evita pericolul etiolării, s-a trecut la efectuarea celui de-al doilea repicat. Acesta a avut loc în data de 12 decembrie, tot pe parapet la distanța de 8/8 cm.

Au fost înregistrate data începutului, maximului și sfârșitului înfloritului. Datele se regăsesc în tabelul 7.2. Începutul înfloritului diferă foarte mult de la un soi la altul, prin aceasta putând observa timpurietatea și tardivitatea unor soiuri. Cel mai repede a înflorit soiul “Mascot”, în data de 27.10.2009, urmat de soiul “Blanc Argente” în 29.10.2009. Soiul cel mai tardiv s-a dovedit a fi “Bordo” la care primele flori au apărut în 05.12.2009.

Maximul înfloritului se realizează atunci când planta a ajuns în cel mai mare stadiu de decor. Planta are multe flori deschise și o rezervă mare de boboci. Maximul de înflorire a fost când s-au efectuat măsurătorile biometrice și toate determinările. Numărul de zile de la începutul înfloririi până la înflorirea maximă este foarte variat în funcție de soi. Sunt soiuri care necesită un număr mic de zile de la începutul înfloririi până la înflorirea maximă: “Mascot” (8 zile), “Blanc Argente” (13 zile). Sunt soiuri care necesită 25 de zile, cum este “Bordo” și “Superba”.

S-au făcut observații și asupra duratei decorului (tabelul 7.2.), care este un caracter mult urmărit de cultivatori. Se urmărește obținerea unor plante cu număr mare de flori și cu o durată de decor cât mai lungă. Numărul de flori pe plantă variază atât în funcție de soi cât și de tehnologia aplicată. Deoarece tehnologia aplicată a fost aceeași la toate soiurile, numărul de flori pe plantă diferă în funcție de soi.

Toate soiurile prezintă un număr cuprins între 20-30 de flori pe plantă. Cel mai mic număr de flori pe o plantă îl are soiul “Blanc Argente” (20), iar cel mai mare număr de flori îl are soiul “Bordo” (30).

Durata decorului este cu atât mai mare cu cât numărul de flori pe plantă este mai mare.

Tabelul 7.1.

Observații fenologice

Tabelul 7.2.

Dinamica creșterii și durata înfloritului

7.2. DETERMINĂRI MORFOLOGICE

7.2.1. Observații și determinări asupra frunzelor

Pentru a crea posibilitatea descrierii amănunțite a materialului cu care s-a lucrat, s-au făcut observații și măsurători biometrice asupra caracterelor mai importante de care depinde calitatea plantelor.

Astfel s-au făcut măsurători asupra numărului, lungimii și lățimii frunzelor, diametrului frunzișului și lungimii pețiolilor. (tabelul 7.3.)

Amelioratorii de cyclamen tind să obțină soiuri uniforme și constante, dar se izbesc de variabilitatea foarte mare al acestui gen, care se consideră a fi greu de învins. Soiurile din cultură prezintă o variabilitate accentuată. Pentru a putea caracteriza mai bine soiurile studiate, prezentăm determinările morfologice efectuate asupra caracterelor sus amintite.

Tabelul 7.3.

Determinări morfologice asupra frunzelor soiurilor de Cylamen

Referitor la lungimea frunzei se constată mărimi asemănătoare la majoritatea soiurilor excepție făcând soiul “Mascot” care are frunza de 7.8 cm. Celelalte soiuri prezintă valori ce oscilează în jur de 6.5 cm. În cea ce privește lățimea frunzei, soiul “Syphide´s Selection” prezintă valoarea cea mai mare de 11 cm. Pețiolul cel mai lung pare să prezinte soiul “Bordo” (9.56 cm), iar cel mai scurt soiul “Mascot” (6.7 cm). Cel mai mare număr de frunze pare să aibă soiul “Bordo” (69 frunze) și cele mai puține frunze are soiul “Mascot” (39 frunze). În cea ce privește diametrul rozetei soiul “Syphide´s Selection” are rozeta cea mai mare, de 35.4 cm, iar rozeta cea mai mică o are soiul “Mascot”, de 26.7 cm.

7.2.1.1. Lungimea frunzei

Frunza contribuie într-o măsură foarte mare la aspectul decorativ al cyclamenului. Atât lungimea frunzei cât și lățimea acesteia sunt elemente biometrice care determină în primul rând forma și mărimea frunzei. Corelată cu numărul frunzelor și diametrul frunzișului dau plantelor de cyclamen un aspect unic cu valoare decorativă mare. Se urmărește obținerea unor soiuri cu frunza cât mai mare, cu desen cât mai pronunțat și armonios constituite.

În ce privește lungimea frunzelor, se observă că aceasta variază în cadrul celor 6 soiuri în limite nu prea largi, de la 6.1 cm la soiul “Leucthfieur”, la 7.8 cm soiul “Mascot”. Astfel luând media caracterului, 6.67 cm, și analizând celelalte variante se observă că unele soiuri au lungimi mai mici decât media: “Leucthfieur” 6.1 cm, “Bordo” 6,2 cm, “Blanc Argente” 6.4 cm, iar altele mai mari decât media: “Syphide´s Selection” 6.9 cm, “Superba” 7.24 cm și “Mascot” 7.8 cm.

Exprimând prin mărimi relative aceste abateri de la medie, soiul “Leucthfieur” se abate cel mai mult negativ (9.77%), iar soiul “Mascot” se abate cel mai mult pozitiv (15.3%).

Din punct de vedere statistic diferența pozitivă semnificativă se înregistrează la soiul “Mascot” (varianta 6). Toate celelalte soiuri prezintă diferențe nesemnificative. Soiul “Mascot” se remarcă a fi soiul cel mai valoros în cea ce privește lungimea frunzelor.

Tabelul 7.4.

Lungimea frunzei

DL 5% = 1.03; DL 1% = 1.39; DL 0.1% = 1.88.

7.2.1.2. Lățimea frunzei

Datele referitoare la acest caracter sunt sintetizate în Tabelul 7.5. Din tabel se observă că lățimea frunzei variază la cele 6 soiuri analizate, de la 11 cm la soiul “Syphide´s Selection”, la 7.2 cm la soiul “Blanc Argente”. Astfel luând media caracterului, care este 8.22 cm, avem soiuri cu lățimea frunzei mai mică decât media: “Blanc Argente” 7.2 cm, “Superba” 7.7 cm, “Mascot” 7.7 cm și “Leucthfieur” 8 cm. Următoarele soiuri au lățimea frunzei mai mare decât media: “Bordo” 8.4 cm și “Syphide´s Selection” 11 cm.

Exprimând în valori relative, abateri de la medie prezintă soiuri “Blanc Argente” care se abate cel mai mult negativ cu 2.41% și soiul “Syphide´s Selection” care se abate cel mai mult pozitiv 33.81%.

Din punct de vedere statistic diferență pozitivă semnificativă față de medie o are soiul “Syphide´s Selection”. Celelalte soiuri prezintă valori nesemnificative în ceea ce privește lățimea frunzei.

Tabelul 7.5.

Lățimea frunzei

DL 5% = 2.21; DL 1%= 3.01; DL 0.1%= 4.08.

7.2.1.3. Diametrul rozetei

Pentru caracterizarea mai exactă a soiurilor cu ajutorul determinărilor morfologice, s-au preluat datele statistice făcând analiza variantei. Această metodă permite testarea semnificațiilor diferențelor dintre variante pe două căi: o testare globală a semnificațiilor tuturor diferențelor prin proba F și o testare a semnificației fiecărei diferențe folosind pentru aceasta eroarea medie a diferențelor calculate din varianta erorii.

Analizând datele obținute privind caracterul, diametrul frunzișului se pot spune următoarele: acesta este unul din elementele, care contribuie la valoarea decorativă a soiurilor de cyclamen. Analizele, datele și observațiile efectuate, cu privire la acest caracter, au fost prelucrate statistic cu ajutorul variantei și au fost trecute în Tabelul 7.6.

Caracterul analizat variază în cadrul celor 6 variante în limite nu prea largi, de la 26,7 cm la “Mascot” la 35,4 cm la soiul “Syphide´s Selection”.

Cu ajutorul mediei care este de 31,3 cm, exprimată în mărimi absolute, s-au putut observa abaterile negative sau pozitive de la medie. Următoarele soiuri au valori mai mici decât media: “Mascot” cu 26,7 (varianta 6), “Leucthfieur” cu 28 cm (varianta 1), “Superba” cu 30,6 cm (varianta 4), “Blanc Argente” cu 32,2 cm (varianta 2). Valori mai mari decât media au prezentat doar două soiuri: “Bordo” 115,5%, iar soiul “Syphide´s Selection” se abate cel mai mult pozitiv de la medie cu 13,09%.

Sub aspect statistic, diferență pozitivă distinct semnificativă față de medie prezintă soiul “Syphide´s Selection” (varianta 3) iar diferență pozitivă semnificativă prezintă soiul “Bordo” (varianta 5). Soiul “Leucthfieur” prezintă o diferență negativ semnificativă față de medie, iar soiul “Mascot” prezintă diferență negativ distinct semnificativă. Celelalte două soiuri “Superba” și “Blanc Argente” prezintă diferențe nesemnificative.

În urma acestei analize putem afirma că soiul “Syphide´s Selection” este cel mai valoros din punct de vedere al diametrului frunzișului, aspect apreciat în decorul acestui soi.

Tabelul 7.6.

Diametrul rozetei

DL 5% =2,71; DL 1% = 3.69; DL 0,1% = 5.

7.2.1.4. Numărul de frunze

Este un caracter foarte important deoarece este unul din elementele decorative ale cyclamenului. O plantă este cu atât mai decorativă cu cât are mai multe frunze.

Frunzele trebuie să fie bine dispuse în jurul ghiveciului, numărul lor să fie cât mai mare, existând o corelație între numărul de frunze și numărul de flori pe plantă.

Ideal ar fi ca la toate soiurile numărul de flori să fie cât mai mare și aranjarea lor să fie cât mai compactă, să acopere jumătatea din partea superioară a ghiveciului. Cu cât frunzele sunt mai multe la număr cu atât valoarea decorativă a plantei este mai mare.

Datele referitoare la numărul de frunze sunt sintetizate în Error: Reference source not foundTabelul 7.7., prelucrate statistic cu ajutorul metodei analizei variantei. Din tabel reiese că numărul de frunze variază de la 39,2 la soiul “Mascot”, la 69,0 ce aparține soiului “Bordo”.

Luând media caracterului care este de 54,26 avem soiuri cu un număr de frunze mai mic decât media: “Mascot” cu 39,2 frunze, “Leucthfieur” cu 47,8 și “Superba” cu 49,2 frunze. Trei dintre soiuri au prezentat un număr de frunze mai mare decât media: “Blanc Argente” cu 55,2, “Syphide´s Selection” cu 65,2 și “Bordo” cu 69.

Limitele extreme ale abaterilor relative de la medie sunt: limita minimă a soiului “Mascot” cu 27,76% și limita maximă a soiului “Bordo” cu 26,16%.

Sub aspect statistic diferența este semnificativ mai mare la soiul “Bordo” și distinct semnificativ mai mică la soiul “Mascot”. Celelalte soiuri prezintă diferențe nesemnificative. Din punct de vedere al numărului de frunze soiul “Bordo” este cel mai valoros.

Tabelul 7.7.

Numărul de frunze

DL 5% = 10,95; DL 1% = 14,88; DL 0.1% = 20,17.

7.2.1.5. Lungimea pețiolului

Pețiolul are rol important în susținerea frunzei. Analizând lungimea pețiolului s-a constatat că pețiolul cel mai scurt aparține soiului “Mascot” (6,7 cm) și pețiolul cel mai lung îl au frunzele soiului “Bordo” (9,56 cm). Media caracterului este de 7,70 cm.

Există soiuri care prezintă valori mai mici decât media: “Mascot” cu 6,7 cm, “Blanc Argente” cu 6,72 cm, “Leucthfieur” cu 7,36 cm, însă sunt și soiuri care au valori mai mari decât media: “Superba” 8,2 cm și “Bordo” cu 9,56 cm.

Exprimând prin mărimi relative aceste abateri de la medie, soiul “Mascot” se abate cel mai mult negativ (87,01%), iar soiul “Bordo” se abate cel mai mult pozitiv (24,15%).

Din punct de vedere statistic soiul “Bordo” prezintă diferență distinct semnificativ mai mare decât media. Celelalte soiuri prezintă diferențe nesemnificative.

În urma analizei caracterului de lungime a pețiolului, soiul “Bordo” este cel mai valoros.

Tabelul 7.8.

Lungimea pețiolului

DL 5% = 1,34; DL 1% = 1,81; DL 0,1% = 2,43.

7.2.2. Observații și determinări asupra florilor

O plantă este cu atât mai decorativă cu cât are mai multe flori. La Cyclamen florile trebuie să fie înflorite simultan, într-un număr cât mai mare, nu una câte una. Efectul decorativ va fi cu atât mai mare cu cât florile vor fi mai multe, așezate radiar și cât mai uniform deasupra frunzișului. Buchetul trebuie să fie compact, să nu fie lax sau cu florile în jos.

Datele privind numărul de flori, lungimea petalelor, lățimea petalelor și lungimea tijelor florale au fost sintetizate în Tabelul 7.9.

Tabelul 7.9.

Determinarea morfologică asupra florilor soiurilor de Cyclamen

7.2.2.1. Numărul de flori

Numărul mare de flori este corelat cu numărul mare de frunze. În urma cercetărilor acest fapt s-a dovedit a fi real deoarece analizând Tabelul 7.10. se poate observa că numărul de flori variază de la 20 la soiul “Blanc Argente”, la 30,6 la soiul “Bordo”. Soiul “Bordo” a prezentat și cele mai multe frunze.

Luând media caracterului, numărul de flori este de 23-25. S-au evidențiat trei soiuri cu un număr mai mare de flori decât media: “Syphide´s Selection” 26, “Superba” 27,4 și “Bordo” 30,6. Sunt de asemenea și soiuri care au numărul de flori mai mic decât media: “Blanc Argente” 20, “Mascot” 21 și “Leucthfieur” 25.

Exprimat în valori relative aceste abateri de la medie se poate afirma că soiul “Blanc Argente” se abate negativ cu 20,73%, iar soiul “Bordo” se abate pozitiv cel mai mult cu 21,28%. Statistic, soiul “Bordo” prezintă diferențe semnificativ mai mari decât media, iar soiul “Blanc Argente” semnificativ mai mici.

Urmărind numărul de flori pe plantă, soiul “Bordo” este cel mai valoros, iar soiul “Blanc Argente” are cea mai mică valoare decorativă. Celelalte soiuri prezintă diferențe nesemnificative.

Tabelul 7.10.

Numărul de flori

DL 5% = 4,66; DL 1% = 6,33; DL 0,1% = 8,58.

7.2.2.2. Lățimea petalei

Aceasta este un caracter de care depinde organizarea florii, eleganța și valoarea decorativă a acesteia. Cu cât lungimea și lățimea sunt mai mari, florile sunt mai mari, mai dezvoltate, cu valoare decorativă superioară. Datele privind lățimea petalei sunt sintetizate în Tabelul 7.11.

Se poate observa că lățimea petalelor nu variază pe o scară largă; de la 2,26 cm la 3,90 cm la soiul “Syphide´s Selection”. Celelalte soiuri au valori intermediare.

Media caracterului este de 3,11 cm. Soiuri cu lățimea petalei mai mică decât media sunt: “Bordo” (varianta 5) cu 2.26 cm, “Mascot” (varianta 6) cu 2,31 cm și “Leucthfieur” cu 3,02 cm. Soiurile: “Blanc Argente” (varianta 2) cu 3.54 cm, “Superba” (varianta 4) cu 3.65 cm și “Syphide´s Selection” cu 3,9 cm prezintă lățimi a petalelor mai mari decât media.

Din punct de vedere statistic diferențe distinct semnificative pozitive, prezintă soiul “Syphide´s Selection”. Diferențe distinct semnificative mai mici decât media au soiurile “Mascot” (varianta 6) și “Bordo” (varianta 5). Celelalte 3 soiuri: “Leucthfieur”, “Blanc Argente” și “Superba” prezintă diferențe semnificative.

Tabelul 7.11.

Lățimea petalei

DL 5% = 0,58; DL 1% = 0,79; DL 0.1% = 1,07.

7.2.2.3. Lungimea petalei

Datele referitoare la acest caracter sunt prezentate în Tabelul 7.12., prelucrate statistic cu ajutorul analizei variantei. Lățimea petalelor variază în cadrul celor 6 soiuri analizate de la 4,26 cm la soiul “Mascot” (varianta 6), la 7,55 cm la soiul “Superba” (varianta 4). Astfel, luând media caracterului 6,13 cm și analizând celelalte soiuri se observa că sunt soiuri cu valori mai mici decât media: “Mascot” (varianta 6) cu 4,27 cm, “Leucthfieur” (varianta 1) cu 5,78 cm și “Bordo” cu 5,38 cm. Valori mai mari decât media au soiurile: “Syphide´s Selection” (varianta 3) cu 6,4 cm, “Blanc Argente” (varianta 2) cu 7,41 cm și “Superba” (varianta 4) cu 7,55 cm.

Analizând procentual, sunt soiuri cu un procent mai mic față de medie cu 69,65% (soiul “Mascot”), dar și soiuri cu un procent mai mare față de medie cu 123,16% (soiul “Superba”).

Din punct de vedere a lungimii petalelor , diferențe semnificativ mai mari decât media a prezentat soiul “Superba”. Soiurile “Mascot” și “Bordo” prezintă diferențe semnificativ mai mici decât media.

Soiurile: “Blanc Argente”, “Syphide´s Selection” și “Leucthfieur” sunt nesemnificative în ceea ce privește lungimea petalei.

Amelioratorii urmăresc obținerea unor plante cu flori, cu lungimea petalei cât mai mare pentru a putea fi folosite ca flori tăiate.

În ceea ce privește lungimea petalei, soiul “Superba” este cel mai valoros.

Tabelul 7.12.

Lungimea petalei

DL 5% = 1,42; DL 1% = 1,95; DL 1% = 2.56.

7.2.2.4. Lungimea pedunculului

Tijele florilor de cyclamen sunt lungi, mai lungi decât pețiolii frunzelor, au culoare roșietică, sunt cărnoase și au rolul de a susține florile. Trebuie să fie destul de rigide pentru a nu se îndoi sub greutatea florilor, dar destul de elastice pentru a nu se rupe ușor. Tijele florilor trebuie să fie uniform dezvoltate până la floare, iar înălțimea lor să depășească bine nivelul frunzișului, dar nu în exces.

În urma prelucrării statistice a datelor luate privind lungimea tijelor, rezultatele au fost sintetizate în Tabelul 7.13.

În cadrul celor 6 soiuri lungimea pedunculilor variază de la 18,6 cm (soiul “Mascot”), la 24,4 cm (soiul “Blanc Argente”). Celelalte soiuri au valori intermediare.

Media caracterului analizat este de 21,9 cm. Două soiuri au valori mai mici decât media: “Mascot” (varianta 6) cu 18,6 cm și “Bordo” (varianta 5) cu 20,4 cm. Celelalte 4 soiuri au valori mai mari decât media: “Syphide´s Selection” 22,0 cm, “Leucthfieur” 23,0 cm, “Superba” 23,4 cm și “Blanc Argente” 24,4 cm.

Exprimând în valori relative aceste abateri de la medie, vom obține următoarele rezultate: soiul “Mascot” se abate cel mai mult negativ (25,07%) și soiul “Blanc Argente” se abate cel mai pozitiv (11,41%).

Analizând statistic, diferență semnificativ mai mică decât media are soiul “Mascot” (varianta 6). Celelalte soiuri prezintă diferențe nesemnificative.

Tabelul 7.13.

Lungimea pedunculilor

DL 5% = 3,26; DL 1% = 4,43; DL 0,1% = 6.

CAP VIII. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În urma observațiilor efectuate asupra soiurilor de cyclamen luate în studiu, se pot afirma următoarele:

• Numărul de zile de la plantare la răsărire precum și perioada de timp până la începutul înfloritului diferă în funcție de soi. În cazul de față soiul “Superba” a răsărit cel mai repede (31 zile), iar soiul “Mascot” cel mai târziu (46 zile). Din punct de vedere al înfloritului, cel mai timpuriu soi s-a dovedit a fi “Mascot”, iar cel mai tardiv “Bordo”.

• Analizând numărul de frunze se remarcă în mod deosebit soiul “Bordo” cu în medie 69 frunze pe plantă. Cele mai puține frunze are soiul “Mascot” (39,2 frunze în medie).

• Soiul “Syphide´s Selection” se remarcă a fi cel mai valoros privind diametrul frunzișului (35,4 cm), iar cel mai slab soi privind acest caracter este “Mascot” (26,7 cm).

• Lungimea frunzei este un caracter la care toate soiurile se grupează în jurul mediei de 6,76 cm, excepție făcând soiul “Mascot” care are o lungime medie de 7,8 cm.

• Lățimea frunzei variază de la 11 cm la soiul “Syphide´s Selection”, la 7,2 cm la soiul “Blanc Argente”. Media caracterului la cele 6 soiuri fiind de 8,22 cm.

• În ceea ce privește lungimea pețiolului, soiul cel mai valoros se dovedește a fi “Bordo”, iar soiul “Mascot” are pețiolul cel mai scurt 6,7 cm.

• Soiul “Bordo” (varianta 5) are cele mai multe flori pe plantă, mărind foarte mult efectul decorativ al plantei. Numărul de flori oscilează de la 20 la soiul “Blanc Argente” la 30,6 la soiul “Bordo”.

• Sub aspectul lățimii petalelor, avem soiuri cu lățime mare a petalelor 3,90 cm la Syphide´s Selection și Superba 3,65 cm. Soiuri cu lățimea mică a petalelor: Bordo 2,26 cm și Mascot cu 2,31 cm.

• În privința lungimii petalelor, avem un soi cu lungimea de peste 7 cm: soiul “Superba” cu 7,55 cm, urmat de “Blanc Argente” cu 7,41 cm. Soiul “Mascot” are petala cea mai subțire de 4,26 cm, urmat de soiul “Leuchtfieur” 5,78 cm. Cu cât dimensiunile petalelor sunt mai mari, cu atât efectul decorative al plantei este mai mare.

• Tijele florale lungi, reprezintă un avantaj în cultura de cyclamen pentru flori tăiate. Pedunculul cel mai lung prezintă soiul “Blanc Argente” cu 24,4 cm, iar tijele cele mai scurte le are soiul “Mascot”, de 18,6 cm.

Prin cercetările întreprinse, privind diversificarea sortimentului de Cyclamen persicum, s-a urmărit creșterea numărului de cultivaruri de cyclamen din colecția didactică.

În urma cercetărilor efectuate, colecția Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca precum și cea a SCDP Cluj-Napoca a fost îmbogățită cu 6 cultivaruri de Cyclamen persicum: “Blanc Argente”, “Bordo”, “Leucthfieur, Mascot”, “Syphide’s Selection” și “Superba”.

În selectarea și asocierea florilor trebuie luate în considerare: înălțimea plantei, diametrul acesteia, culoarea, perioada de înflorire; de asemenea trebuie să se țină cont și de specificul climatic al zonei care trebuie să satisfacă cerințele plantei.

Caracteristicile florale, pe toată perioada verii și până toamna târziu, reprezintă unul dintre criteriile de bază în selecția speciilor floricole.

Pe baza rezultatelor obținute se recomandă, pentru îmbunătățirea sortimentului de Cyclamen sau pentru lucrări de ameliorare, utilizarea soiurilor:

“Bordo” care are flori vișinii, are cele mai multe frunze (69), și o rozetă cu diametrul de 34,9 cm; are cei mai lungi pețioli (9,56 cm) și aproape cele mai late frunze (8,4 cm). De asemenea are cel mai mare număr de flori (30,6). Perioada de decor este de 112 zile.

Soiul “Syphide´s Selection” are o culoare de roz-violaceu. Are rozeta de frunze cea mai mare (35,4 cm) și este al doilea soi în ceea ce privește numărul de frunze (65,2). Are cele mai late frunze (11 cm) și cele mai late petale (3,9 cm). Perioada de decor al soiului este de 105 zile.

Soiul “Superba” are flori de culoare roz. Are florile cu cele mai lungi petale (7,55), iar după soiul “Bordo” are cele mai multe flori (27,4). Perioada de decor este 109 zile.

BIBLIOGRAFIE

Anton Doina, Carmen Nicu, Manuela Manda, 2007, “Floricultură specială”, Vol.II, Editura Universitaria, Craiova.

Ardelean M., R. Sestraș, 1996, “Tehnică experimentală”, Editura Tipo Agronomia, Cluj–Napoca.

Băla Maria, 2007, “Floricultură generală și specială”, Editura de Vest, Timișoara.

Buta Erzsebet, Maria Cantor, 2009, “Floricultură-îndrumător de lucrări practice”, Editura Todesco, Cluj-Napoca.

Buzatu Mihaela, 2001, “Plante floricole cu bulbi rezistente la îngheț”, Editura Eutopia Gardens, Arad.

Cantor Maria, 1999, “Floricultură“, Editura Bahai, Cluj-Napoca.

Cantor Maria, Adelina Dumitraș, D. Zaharia, 2007, “Plante bulboase utilizate în amenajări peisagistice”, Editura Todesco, Cluj-Napoca.

Cantor Maria, Ioana Pop, 2008, “Floricultură-Bază de date”, Editura Todesco, Cluj-Napoca.

Cantor Maria, 2008, “Plante ornamentale de interior”, Editura Todesco, Cluj-Napoca.

Cantor Maria, 2009, “Floricultură generală”, Editura Todesco, Cluj-Napoca.

Debussche M, JD. Thompson, 2002, “Morphological differentiation among closely related species with disjunct distributions”, Botanical Journal of the Linnean Society, 139(2): 133-144.

Draghia Lucia, 2001, “Floricultură”, Editura Reprografia USAMV, Iași.

Fritzscheg M., 2003, “Studiul selecției și obiectivele acestuia la cyclamen”, Editura Ceres, Bucuresti.

Krause W., 1997, “Cyclamen: Variétés classiques ou hybrides F1, que choisir?”, PHM Revue Horticole.

Manoliu A. și colab., 1993, “Bolile și dăunătorii plantelor ornamentale”, Editura Ceres, București.

Morel G., 2004, “Les Cyclamens, des plantes toujours ameliorées”, Jardins de France, p. 19-24.

Neagu M., 1976, “Amelioarea plantelor decorative”, Editura Ceres, București.

Preda M., 1970, “Cyclamen”, Editura Ceres, București.

Preda M., 1976, “Floricutură”, Editura Ceres, București.

Roman Dorina, 2001, “Plante de apartament”, Editura Aquila ’93, București.

Șelaru Elena, 2000, “Flori pentru casa noastră”, Editura Ceres, București.

Șelaru Elena, 2006, “Plante de apartament”, Editura Ceres, București.

Toma Florin, 2009, “Floricultură și Artă florală, Specii utilizate ca plante în ghivece pentru decorul interioarelor”, Vol. 3, Editura Invel Multimedia, București.

Zaharia D., 1994, “Floricultură – curs”, Editura Tipo Agronomia, Cluj–Napoca.

***, 2001, “Plante de apartament”, Editura Allfa, București.

www.gradina-online.ro/CYCLAMEN, ultima accesare12.04.2010.

http://en.wikipedia.org/wiki/Cyclamen, ultima accesare 22.05.2010.

http://hortchat.com/info/cyclamen, ultima accesare 10.03.2010.

http://plantfanatics.e-monsite.com/cyclamen-persicum, ultima accesare 10.05.2010.

http://www.cyclamen.com/, ultima accesare 2.02.2010.