ȘCOALA POSTLICEALĂ MED FARM SPERANȚA ARAD [311557]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

ȘCOALA POSTLICEALĂ MED FARM SPERANȚA ARAD

CALIFICAREA PROFESIONALĂ: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

PROIECT DE CERTIFICARE A

COMPETENȚELOR ACUMULATE

Coordonator științific:

Prof…………………………………………..

Absolvent: [anonimizat]

2016

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

ȘCOALA POSTLICEALĂ TEOS SPERANȚA ARAD

CALIFICAREA PROFESIONALĂ: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

ANTIHIPERTENSIVE INHIBITOARE

A ENZIMEI DE CONVERSIE

Coordonator științific:

Prof…………………………………………..

Absolvent: [anonimizat]

2016

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………………….3

Capitolul I

[anonimizat]-fiziologice…………………………………………………………4

1.1. Baze anatomice…………………………………………………………………………………….4

1.2. Baze fiziologice……………………………………………………………………………………………………..9

Capitolul II

Baze fiziopatologice și farmacologice…………………………………………………………………………..13

2.1. Baze fiziopatologice……………………………………………………………………………………………..13

2.2. Baze farmacologice………………………………………………………………………………………………15

[anonimizat]……………….18

3.1. Substanțe active…………………………………………………………………………………………………..18

3.1.1. Captopril………………………………………………………………………………………………………….18

3.1.2. Lisinopril………………………………………………………………………………………………..20

3.2. Prodroguri…………………………………………………………………………………………………………..22

3.2.1. Enalapril…………………………………………………………………………………………………………..22

3.2.2. Perindopril…………………………………………………………………………………………..24

3.2.3. Ramipril…………………………………………………………………………………………………………..25

3.2.4. Quinapril………………………………………………………………………………………………………….27

3.2.5. Benazepril, benazeprilum……………………………………………………………………………………29

3.2.6. Fosinopril, fosinoprilum……………………………………………………………………………………..30

3.2.7. Trandolapril, trandolaprilum……………………………………………………………………………….32

3.2.8. Zofenopril, zofenoprilum……………………………………………………………………………………33

Concluzii…………………………………………………………………………………………………………………..35

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………….36

INTRODUCERE

Bolile cardiovasculare sunt suferințe cu indice de mortalitate mare, fapt pentru care, inhibitoarele enzimei de conversie a Angiotensinei I în Angiotensină II, sunt medicamente moderne de primă alegere, cu eficacitate mare, utilizate în: hipertensiunea arterială, insuficiența cardiacă, etc.

Hipertensiunea arterială este dată de creșterea, în mod constant, a tensiunii arteriale, peste valorile fiziologice de 140/90 mmHg, la pacienții care nu utilizează tratament antihipertensiv. În funcție de stadiul în care sunt afectate anumite organe există: hipertensiune stadiul I, caracterizată prin creșteri temporare și moderate ale tensiunii arteriale, dar fără modificări EKG, hipertensiune stadiul II, caracterizată prin creșteri permanente ale tensiunii arteriale, cu modificări EKG și hipertensiune stadiul III, caracterizată prin creșteri mari permanente ale tensiunii arteriale, modificări EKG și cu afectarea majorității organelor vitale. În funcție de etiologie există hipertensiune: esențială și secundară.

În funcție de gravitate, există următoarele tipuri de insuficiență cardiacă: Clasa I asimpto-matică, Clasa II simptomatică, care se caracterizează prin dispnee la efort, Clasa III simpto-matică, la care simptomele sunt mai evidente și Clasa IV simptomatică, la care apare dispnee de repaus. În insuficiența cardiacă pot fi tratate medicamentos următoarele categorii de tulburări: deficitul de contracție, tahicardia, presarcina și postsarcina. Șocul cardiogen apare în situația când debitul cardiac se reduce atât de mult, încât fluxul sangvin devine insuficient pentru susținerea funcțiilor vitale.

În acest proiect sunt prezentate: baze anatomo-fiziologice ale aparatului cardiovascular, baze fiziopatologice, baze farmacologice ale medicamentelor IEC și exemple de astfel de medicamente.

CAPITOLUL I

APARATUL CARDIOVASCULAR

BAZE ANATOMO – FIZIOLOGICE

1.1. BAZE ANATOMICE

Aparatul cardiovasular având următoarele componente: inimă, vase sangvine, vase limfa-tice, este o entitate cu rol vital în organism și în permanență adaptat la nevoile interne, respectiv externe ale organismului [6].

1.1.1.INIMA

1.1.1.1. Aspecte generale

Este organ tetracameral format din: două atrii și două ventricule, cu o greutate de aproxi-mativ 300 de grame (mai mică la femei și mai mare la bărbați). Miocardul, stratul mijlociu al inimii, are țesut muscular striat, are rolul de a pompa sânge în artere, sânge reprimit prin sistemul venos [6].

Figura nr.1. Secțiune longitudinală prin inimă [11]

Inima desfășoară o activitate uriașă, contractându-se de aproximativ 100.000 ori și pompând peste 7200 de litri de sânge zilnic.

Atriile și ventriculele, nu comunică între ele, fiecare atriu comunicând cu ventriculul situate pe aceași parte a inimii, prin orificii atrio-ventriculare, prevăzute cu valve unisens, deschiderea fiind spre ventricule. Între atriul și ventriculul drept există valvă tricuspidă, iar între atriul și ventriculul stâng există valvă bicuspidă.

Inima este o pompă dublă care:

– pompează sângele venos spre mica circulație: ventriculul drept, artera pulmonară, capilare, plămân, venele pulmonare;

– și spre marea circulație: ventriculul stâng, artera aortă, arterele mari și mici, arteriole, capilare, venule, venele mijlocii, vene mari, venele cave, care se deschid în atriul drept.

Figura 2. Aparatul cardiovascular [11]

1.1.1.2. Structura histologică a inimii

Peretele inimii este alcătuit din trei straturi concentrice: endocard, miocard și pericard [6].

1.1.1.2.1. Endocardul

Prezintă pe membrana bazală un endoteliu, apoi stratul subendotelial, format din: fibre de colagen, reticulină, fibre elastice, rar celule ale țesutului conjunctiv și un număr mare de terminații nervoase senzitive.

1.1.1.2.2. Miocardul

Mai dezvoltat în cadrul ventriculelor este compus din:

– fibre musculare striate circulare și oblice, în cazul atriilor;

– și fibre musculare striate oblic spiralate, în cazul ventriculelor.

Miocardul atrial neted pe fața internă este separat de miocardul ventricular, prin inele fibroase atrio-ventriculare.

Celula miocardică se caracterizează prin: membrană celulară subțire, nucleu situat central, citoplasmă abundentă, multe mitocondrii, reticul endoplasmatic bogat, iar miofibrilele sunt numeroase și se evidențiază structura striată, asemănătoare fibrelor striate scheletice.

Fibrele țesutului muscular striat miocardic au diametrul și lungimea mai mică decât fibrele țesutului muscular striat scheletic și se leagă între ele, atât lateral, cât și longitudinal, reali-zându-se o structură aparent sincițială. La microscopul electronic s-a observat că nu este un sincițiu adevărat, deoarece se evidențiază limitele de separație între celule.

În structura peretelui inimii se evidențiază, în afara celulelor miocardice, și celule specializate în generarea și conducerea impulsurilor de contracție și anume: țesutul excito-conductor nodal.

Țesutul excitoconductor nodal este format din: nodulul sinoatrial, situat în peretele atrial, lângă orificiul de vărsare a venei cave în atriul drept, nodulul atrioventricular, situat în septul interatrial, fasciculul His, care pornește din nodul atrioventricular și rețeaua Purkinje, situată în fibrele miocardului contractil.

Țesutul nodal se diferențiază de miocardul contractil prin următoarele:

– celulele miocardice sunt fuziforme, cu striații, dar incomplet delimitate;

– au mai mult glicogen și mai multă sarcoplasmă, decât miocardul contractil;

– reticulul endoplasmatic este mai redus;

– au mai puține mitocondrii.

1.1.1.2.3. Pericardul

Este format din două foițe: una aderentă de miocard și una în exterior, între care se găsește lichid, care are rolul de a favoriza mișcările inimii în timpul activității.

1.1.1.3. Vascularizația inimii

Vascularizația inimii este formată din arterele coronare dreaptă și stângă, care se desprind din originea aortei. Arterele coronare se împart în ramuri, care nu se anostomozează. Sângele venos al cordului este colectat în venele coronare, care se varsă în sinusul coronarian, apoi în atriul drept.

1.1.1.4. Inervația inimii

Este realizată de sistemul nervos vegetativ:

– simpatic, ale cărui fibre provin din ganglionii cervicali, cu rol stimulator cardiac;

– și parasimpatic, ale cărui fibre provin din nervul vag și inervează mai ales nodul sinusal și nodul atrioventricular, având rol inhibitor cardiac.

1.1.2. SISTEMUL VASCULAR

Este format dintr-un sistem de vase închise, prin care circulă sângele bidirecțional, de la cord la țesuturi, prin sistemul arterial și de la țesuturi spre cord, prin sistemul venos [6].

1.1.2.1. Sistemul arterial

Este compus din artera aortă, care are următoarele porțiuni:

– aorta ascendentă;

– cârja aortei;

– și aorta descendentă, cu două segmente: supradiafragmatic (toracic) și subdiafragmatic (abdominal), care se împarte în arterele iliace comune, dreaptă și stângă.

Din porțiunea inițială a aortei se desprid cele două artere coronare, iar din cârja aortei se desprinde trunchiul brahiocefalic, format din: artera subclaviculară dreaptă, artera carotidă comună dreaptă, artera subclaviculară stângă și artera carotidă comună stângă.Arterele carotide irigă encefalul, organele feței și a gâtului. Arterele subclaviculare continuă cu: arterele axilare, brahiale, radiale, ulnare, arcadele palmare și arterele digitale.

Din partea toracică a aortei se desprind arterele esofagiene, bronșice și intercostale.

Aorta abdominală formează trunchiul celiac, din care se desprind arterele: splenică, hepa-tică, gastrică stângă, artera mezenterică superioară (care irigă pancreasul, intestinul subțire și colonul drept), artera mezenterică inferioară (care irigă restul colonului și rectul), arterele renale, arterele genitale, arterele iliace comune: internă, care irigă organele micului bazin și externă, care irigă membrele inferioare, continuând cu: arterele femurale, poplitee, tibiale, fibulare, care formează arcadele plantare, din care se desprind în continuare, arterele digitale.

Arterele mari, ca aorta și ramurile ei, sunt artere de tip elastic, pe când arterele mici, respectiv arteriolele, au perete mai gros comparativ cu diametrul vasului, în peretele acestora predominând fibrele musculare netede.

1.1.2.2. Capilare

Capilarele sunt vasele de cea mai mică dimensiune, având lungimi de aproximativ 0,5 mm și diametru cuprins între 5 -20 μm.

Capilarele sunt în continuarea metaarteriolelor și fac legătura cu venulele sau se anasto-mozează cu alte capilare, formând o rețea cu forme și dimensiuni dependente de activitatea metabolică a țesutului respectiv.

Numărul capilarelor pe mm2 al miocardului este dublu față de mușchiul striat.

Figura 3. Capilarele sanguine [11]

1.1.2.3. Sistemul venos

Este compus din: capilare, venule și vene (cavă inferioară, cavă superioară etc).

Venele au diametrul de trei ori mai mare decât al arterelor, au pereții mai subțiri și transportă sângele dinspre țesuturi spre inimă.

Există două vene mari: cava inferioară și cava superioară.

a. Vena cavă superioară

Colectează sângele din partea superioară a organismului și rezultă prin unirea celor două trunchiuri brahiocefalice drept și stâng.

Trunchiurile brahiocefalice se formează prin unirea venelor jugulare interne, care drenează sângele venos de la nivelul capului, al gâtului și venele subclaviculare, care colectează sângele de la nivelul membrelor superioare.

b. Vena cavă inferioară

Vena cavă inferioară colectează sângele din partea inferioară a corpului și se formează prin unirea venelor iliace interne (din bazin) și externe (din membrele inferioare).

În traiectul ascendent, vena cavă inferioară colectează sângele din venele: hepatice, renale, genitale, diafragmatice și lombare. Venele hepatice drenează sângele care a irigat ficatul, sânge adus de vena portă, care se formează prin unirea venelor: splenice, mezenterică superioară și mezenterică inferioară.

1.1.2.4. Sistemul limfatic

Este compus din: capilare limfatice, colectoare limfatice, trunchiuri limfatice și ganglioni limfatici.

În structura pereților arteriali și venoși, se disting:

– tunica internă, care este formată din: endoteliu, strat subendotelial, țesut conjunctiv bogat în rețele de fibre și lamele elastice;

– tunica medie, care este formată din: lamele elastice concentrice și celule musculare, care se atașează rețelei elastice;

– tunica externă, care este formată din: țesut conjunctiv, prin care sunt distribuite vase și terminații nervoase.

1.2. BAZE FIZIOLOGICE

1.2.1. Proprietățile fiziologice ale mușchiului cardiac

Miocardul are în afară de proprietățiile specifice musculaturii striate și proprietăți caracteristice și anume: ritmicitatea, conductibilitatea, excitabilitatea, contractibilitatea și toni-citatea [6].

Ritmicitatea (Automatismul, efect cronotrop)

Ritmicitatea este proprietatea miocardului de a se contracta ritmic, datorită stimulului contractil, generat de nodul sinoatrial, cu o frecvență de 70-80 bătăi/minut. În cazul stopării nodului sinoatrial, comanda este preluată de nodul atrioventricular, dar cu o frecvență de 40 bătăi/minut, iar în cazul opririi acestui centru de comandă, activitatea este preluată de către fasciculul His, dar cu o frecvență de 20-25 contracții/minut.

Conductibilitatea (efect dromotrop)

Este proprietatea miocardului de a conduce unda de contracție de la nodul sinusal în toată masa miocardului, declanșând astfel sistola atrială și apoi ventriculară.

Excitabilitatea (efect batmotrop)

Este proprietatea miocardului de a răspunde, prin contracție, la stimuli care depășesc un anumit prag.

Tonicitatea (efect tonotrop)

Este proprietatea miocardului de a menține un tonus normal și în stare de repaus.

Contractibilitatea (efect inotrop)

Este proprietatea miocardului de a se contracta ca răspuns la stimuli adecvați. Contracția este numită sistolă, iar relaxarea este numită diastolă. Energia necesară contracției este furni-zată de ATP, care se refac prin utilizarea diferitelor substraturi energetice, ca de exemplu: glucoză, acizi grași, aminoacizi etc. Pentru realizarea acestor procese este nevoie de o cantitate suficientă de oxigen.

1.2.2. Activitatea mecanică a inimii. Revoluția cardiacă

Cordul este din punct de vedere fiziologic o pompă dublă, care aspiră și pompează sângele. Aceste funcții sunt realizate de contracțiile ventriculare ritmice prin artere, aparținând celor două tipuri de circuite: pulmonar și sistemic, iar prin intermediul valvelor este imprimat un sens unic obligatoriu intracardiac.

Timpul succesiv necesar pentru o contracție (sistolă) și o relaxare (diastolă) este numit ciclul cardiac sau revoluție cardiacă și are o durată de aproximativ 0,8 s la un ritm de 70 bătăi/minut.

În diastolă, sângele pătrunde și se acumulează în cele două atrii din circuitul venos sistemic și pulmonar, deoarece valvele atrio-ventriculare sunt închise.

După încheierea sistolei, presiunea din ventricule scade, devenind astfel inferioară celei atriale, conducând la deschiderea valvelor și astfel sângele curgând pasiv (în procent de aproximativ 70%), din atrii în ventricule, diferența de 30% din sângele atrial ajunge în ventricule, ca urmare a sistolei atriale. În timpul sistolei atriale, sângele nu refulează în vene, deoarece în același timp are loc și contracția fibrelor circulare de la nivelul de vărsare a sângelui venos în atrii. Sistola atrială durează 0,1 secunde și este de eficiență redusă, datorită faptului că miocardul atrial este slab dezvoltat. Diastola atrială durează 0,7 secunde. Sistola ventriculară urmează consecutiv celei atriale și durează 0,3 secunde.

După declanșarea sistolei ventriculare, presiunea intraventriculară este superioară celei atriale, fapt care determină închiderea valvelor atrioventriculare, după care ventriculul este închis, până în momentul în care presiunea intraventriculară este superioară celei din artere, moment în care se deschid valvele semilunare, care despart ventriculele de artere. După deschiderea valvelor, sângele este evacuat în artere, la început cu viteză mare, apoi cu viteză mai mică, proporțional cu scăderea presiunii intraventriculare.

Debitul sistolic ventricular este de 70-90 ml. După sistolă, ventriculele se relaxează, iar când presiunea intraventriculară ajunge sub nivelul presiunii din arterele mari, se închid valvele sigmoide. În momentul în care presiunea ventriculară scade sub cea atrială, se deschid valvele atrioventriculare, repetându-se un nou ciclu cardiac.

Diastola ventriculară durează 0,5 secunde.

După încheierea sistolei ventriculare până la o nouă sistolă atrială, inima se găsește în repaus, repausul este numit diastolă generală și durează 0,4 secunde.

Activitatea mecanică a cordului este evaluată în funcție de următorele valori:

– debitul sistolic, care este cantitatea de sânge expulzată de inimă în timpul unei sistole ventriculare, cantitate egală cu 70-90 ml;

– debitul cardiac, care este produsul dintre debitul sistolic și frecvența cardiacă pe minut.

În mod normal, debitul cardiac este de aproximtiv 5,5 litri/minut, în stare de repaus, dar poate crește în diferite situații și anume: în efort (până la valori de 30-40 litri/minut), sarcină, febră sau scade în timpul somnului.

1.2.3. Zgomotele inimii

În urma activității mecanice cardiace, se percep două zgomote și anume:

– zgomotul sistolic, care este mai prelungit, de frecvență sonoră mai mică și este produs de închiderea valvelor atrioventriculare și prin contracția mușchiului ventricular;

– zgomotul diastolic, care este scurt, de frecvență sonoră mai mare și este produs de închiderea valvelor semilunare arteriale.

Prin înregistrarea grafică a oscilațiilor sonore din timpul activității mecanice a cordului, se obține fonocardiograma, iar prin înregistrarea grafică a potențialelor electrice, se obține electrocardiograma.

1.2.4. CIRCULAȚIA SANGVINĂ SISTEMICĂ

1.2.4.1. Circulația arterială

Circulația sângelui prin artere este determinată de: activitatea mecanică a cordului, de structura pereților arteriali și de vâscozitatea sângelui etc.

În timpul sistolei ventriculare cordul pompează sânge în artere, care se destind pasiv, datorită elasticității, înmagazinând o anumită cantitate de energie [6].

În timpul diastolei, pereții arteriali revin la tonusul anterior, comprimând sângele prezent în artere, care neputând refula în cord, din cauza închiderii valvei semilunare dintre ventricule și artere, este forțat să înainteze spre țesuturi, asigurându-se un flux continuu, la nivelul arterelor mai mici și a capilarelor.

Presiunea sub care circulă sângele se transmite pereților vasculari și este numită tensiune arterială. Acest parametru este corelat cu sistola și diastola ventriculară.

În timpul sistolei ventriculare, presiunea sângelui în aortă și ramurile mari, crește rapid, la 120-140 mm Hg, această valoare fiind numită tensiune arterială maximă sau sistolică. În timpul diastolei ventriculare, presiunea sângelui în aortă și ramurile mari scade la 70-80 mm Hg, această valoare fiind numită tensiune arterială minimă sau diastolică.

Valoarea tensiunii arteriale este dependentă de: factori cardiaci, vasculari, renali, volemia, vâscozitatea sângelui și elasticitatea pereților vasculari.

În reglarea tensiunii arteriale intervin următoarele mecanisme: nervos, umoral și sistemul renină – angiotensină – aldosteron.

Valorile fiziologice ale tensiunii arteriale depind de mai mulți factori, printre care un rol deosebit îl are vârsta.

1.2.4.2. Circulația capilară

Circulația capilară este dependentă de deschiderea sfincterului precapilar, situat între metaarteriole și capilare, care, în stare de repaus, este închis. Aceste sfinctere au țesut muscular neted și prezintă contracții periodice.

Structura peretelui arteriolar este adaptată la schimburile de substanță între sânge și țesuturi. Circulația sângelui la nivelul capilarelor are loc în mod continuu și foarte lent 0,7 mm/s.

Deși capilarele conțin numai 5% din sângele circulant, ele reprezintă cel mai important sector funcțional al circulației, deoarece la nivelul lor se realizează, prin intermediul lichidului interstițial, schimbul de: substanțe energetice, plastice, oxigen și se înlătură deșeurile metabolice.

1.2.4.3. Circulația venoasă

Circulația sângelui prin vene este mult mai lentă decât prin artere în venule, atingând o viteză de 0,5 mm s, iar în venele mari de aproximativ 10 cm/s.

Viteza cu care se reîntoarce sângele prin sistemul venos la cord, crește pe măsura trecerii de la venule la vene mai mari, iar mecanismele care determină circulația sângelui spre cord sunt: aspirația toracică, contracțiile ventriculare, presiunea sângelui în capilare, pulsațiile arte-relor, contracția musculaturii scheletice și gravitația.

1.2.5. CIRCULAȚIA SANGVINĂ PULMONARĂ

Sângele venos este propulsat din ventricul, prin intermediul arterei pulmonare la plămâni, unde are loc schimbul de gaze, oxigen cu bioxid de carbon, după care se întoarce în atriul drept, prin intermediul celor patru vene pulmonare [6].

CAPITOLUL II

BAZE FIZIOPATOLOGICE ȘI FARMACOLOGICE

2.1. BAZE FIZIOPATOLOGICE

Medicamentele inhibitoare ale enzinei de conversie a Angiotensinei I în Angiotensină II, sunt utilizate în tratamentul unor boli cardiovasculare, ca de exemplu: hipertensiunea arterială, insuficiența cardiacă și stări postinfarct miocardic. Înainte de prezentarea mecanismelor de acțiune, se vor prezenta câteva aspecte legate de aceste suferințe.

2.1.1. Insuficiența cardiacă

Este suferință cardiacă, foarte răspândită, mai ales la persoanele în vârstă, din cauza deficitului de pompă, cu incapacitatea inimii de a asigura cantitatea de sânge necesară, la nivelul organelor și țesuturilor. Mecanismele fiziopatologice, care sunt implicate în apariția bolii, ar fi următoarele: afectarea fibrelor mușchiului striat al miocardului și supraîncărcarea inimii cu volum de sânge, din cauza presarcinii ridicate [1-10].

Consecințele disfuncției sistolice sunt: oboseală la efort, dispnee, staze sangvine, edeme, cât și declanșarea unor mecanisme compensatorii.

Dintre mecanismele compensatorii cardiace menționăm:

– hipertrofia ventriculară;

– și mecanisme neuroendocrine, ca: stimulare simpatică, stimularea sistemului Renină-Angiotensină-Aldosteron și eliberarea altor substanțe active la nivelul aparatului cardiovascular, ca de exemplu: dopamină, prostaglandine etc.

2.1.1.1. Tipuri de insuficiență cardiacă

2.1.1.1.1. Din punct de vedere clinic

Formele clinice sunt:

– insuficiență cardiacă stângă, cu următoarele cauze: leziuni ale ventriculului stâng, hipertensiunea arterială, diferite valvulopatii, iar ca manifestări tulburări în mica circulație, ca: stază hepatică, renală, stomac în stază, hepatomegalie etc;

– insuficiență cardiacă dreaptă, care poate fi cauzată de: valvulopatii, boli pulmonare cronice etc, iar ca manifestări, tulburări în marea circulație: astm cardiac, dispnee, cianoză, stază pulmonară, edem pulmonar etc;

– insuficiență cardiacă globală, când apar atât de insuficiență cardiacă stângă, cât și de insuficiență cardiacă dreaptă.

2.1.1.1.2. După stadiul bolii și modul de manifestare

În funcție modul de manifestare și stadiu, insuficiența cardiacă este: acută și cronică.

2.1.1.1.3. După gravitate

În funcție de gravitate există insuficiență cardiacă:

– Clasa I, asimptomatică, caracterizată prin lipsa simptomelor și nu necesită reducerea activității fizice;

– Clasa II, simptomatică, caracterizată prin dispnee la efort, fiind necesară o ușoară limitare a activității fizice;

– Clasa III, simptomatică, la care simptomele devin mai evidente și presupune o limitare importantă a activității la efort;

– Clasa IV, simptomatică, caracterizată prin dispnee de repaus.

În insuficiența cardiacă pot fi tratate: deficitul de contracție, tahicardia, presarcina și post-sarcina.

2.1.2. Șocul cardiogen

Este situația în care debitul cardiac se reduce atât de mult, încât fluxul sangvin devine insuficient pentru susținerea funcțiilor vitale [1-10].

2.1.3. Hipertensiunea arterială

2.1.3.1. Definiție

Este creșterea, în mod constant, a tensiunii arteriale, peste valorile fiziologice de 140/90 mm Hg, la pacienții, care nu utilizează tratament antihipertensiv [1-10].

2.1.3.2. Clasificarea diferitelor forme de hipertensiune arterială

Hipertensiunea arterială se poate clasifica în funcție de: stadiu, etiologie etc.

2.1.3.2.1. În funcție de stadiul în care sunt afectate anumite organe:

a. Hipertensiune stadiul I, caracterizată prin tulburări vasomotorii, prin creșteri temporare și moderate ale tensiunii arteriale, dar fără modificări EKG și fără semne de afectare a unor organe.

b. Hipertensiune stadiul II, caracterizată prin tulburări vasomotorii, care dau creșteri permanente ale tensiunii arteriale, având ca rezultat modificări EKG și cu semne de afectare a unor organe (rinichi, inimă etc.).

c. Hipertensiune stadiul III, caracterizată prin tulburări vasomotorii, care au ca rezultat creșteri mari permanente ale tensiunii arteriale și cu apariția unor modificări EKG și cu afectarea majorității organelor vitale (rinichi, inimă, arteroscleroză, cardiopatie, retinopatie etc.).

2.1.3.2.2. În funcție de etiologie

a. Hipertensiune esențială

Este întâlnită în aproximativ 75-90 % dintre cazuri, este plurietiologică, greu de diagnosticat și debutează la vârste cuprinse între 25-55 ani [1-10].

b. Hipertensiune secundară

Este întâlnită în aproximativ 10-15 % dintre cazuri și rezultă ca efect secundar al unor boli: cardiovasculare, renale, tiroidiene sau ca reacții adverse ale unor medicamente, ca de exemplu: corticosteroizi, AINS, anticoncepționale, fiind mai caracteristică pentru copii și adolescenți.

2.1.3.2.3. În funcție de valorile tensiunii arteriale

În funcție de aceste valori există următoarele situații:

– tensiune normală sau de hotar: normală (<120-139/<80-90), optimă (<120/90), medie normală (<130/85), înaltă normală de hotar (130-139/85-89);

– hipertensiune arterială sistolică și diastolică, care poate fi de următoarele feluri: ușoară de gradul I (> 140/90), ușoară de graniță (140-149/90-94), moderată de gradul II (160-179/100-109), severă de gradul III (>180/110);

– hipertensiune arterială sistolică izolată (>140/<90), de graniță (140-149/90).

2.1.3.3. Complicațiile hipertensiunii arteriale (HTA)

Hipertensiunea arterială poate da complicații: cardiace, coronariene, cerebrovasculare (atac vascular cerebral etc), vasculare (accidente artero-trombotice), insuficiență renală etc [1-10].

2.1.3.4. Factorii de risc la hipertensivi

Factorii de risc cardiovasculari sunt:

– factori de risc major, ca de exemplu: fumat, diabet, obezitate, tulburări ale lipidelor plasmatice etc;

– și boala cardiovasculară cu leziuni ale organelor țintă, ca de exemplu: infarct miocardic, insuficiență cardiacă, retinopatie, nefropatie, accidente vasculare cerebrale etc.

2.2. BAZE FARMACOLOGICE

Medicamentele din această clasă sunt împărțite în:

– substanțe active, ca atare: captopril și lisinopril;

– și prodroguri: IEC de tip enalapril.

2.2.1. Farmacocinetică

Absorbția orală este rapidă și bună, diminuată de alimente, în cazul substanțelor active ca atare și neinfluențată de alimente, în cazul prodrogurilor. Prin metabolizare, substanțele active ca atare sunt inactivate, iar prodrogurile sunt bioactivate. Distribuția în organism este largă, dar nu traversează bariera hematocefalică.Concentrația maximă plasmatică este atinsă la 1 oră, în cazul substanțelor active ca atare și în 4 ore, în cazul prodrogurilor. Timpul de înjumătățire este mare, în cazul prodrogurilor, fapt care explică administrarea în priză unică zilnică. Medicamentele din această grupă prezintă diferențe, în funcție de subgrupă: substanțe active, ca atare sau prodroguri.

2.2.2. Mecanism de acțiune

Medicamentele din această grupă inhibă enzima de conversie a Angiotensinei I în Angiotensină II [1-10].

2.2.3. Farmacodinamie

Efectele farmacodinamice ale acestor medicamente sunt:

– arteriolodilatație, cu scăderea postsarcinii;

– efecte cardioprotectoare, prin prevenirea hipertrofiei ventriculului stâng;

– efect antihipertensiv;

– dilatarea arteriolelor glomerulare, cu creșterea fluxului renal, dar fără mări-rea filtrării glomerulare;

– reflexe vegetative circulatorii, dar fără modificarea frecvenței cardiace și a debitului cardiac etc.

2.2.4. Farmacoterapie

Medicamentele IEC sunt de elecție în:

– insuficiența cardiacă;

– disfuncții ale ventriculului stâng;

– nefropatie diabetică;

– hipertensiune arterială etc.

– stări post infarct miocardic acut;

– boli vasculare periferice;

Sunt antihipertensive eficace, care rezolvă în monoterapie sau în asociere cu diureticele, peste 90 % dintre cazurile de hipertensiune arterial [1-10].

Se pot face următoarele asocieri:

– în biterapie: IEC + Diuretic tiazidic sau blocant calcic;

– în triterapie: IEC + Diuretic tiazidic + beta1-blocant sau simpatolitic central.

2.2.5. Particularități farmacotoxicologice și contraindicații

Reacțiile adverse care pot apărea sunt:

– erupții cutanate: pruriginoase, maculopapuloase;

– hematologice: leucopenie, neutropenie, anemie aplastică;

– edem angioneorotic;

– scăderea funcției renale reversibilă;

– hiperkaliemie, datorită secreției de aldosteron etc.

– hipotensiune;

– tuse uscată și obstrucție nazală, datorate excesului de bradikinina și prostaglandine;

– tulburări de gust;

Aceste medicamente sunt contraindicate în: sarcină și hiperkaliemie.

2.2.6. Farmacografie

Pentru evitarea reacțiilor adverse se iau următoarele măsuri farmacografice:

– este contraindiată asocierea cu diuretice antialdosteronice: sironolactonă, triamteren, amilorid etc;

– la asociarea cu diuretice, diureticul se utilizează inițial în doze mici;

– trebuie monitorizată funcția renală cu risc și întreruperea terapiei, în caz de nevoie;

– doze inițiale mici: 1/4-1/2 din dozele obișnuite;

– medicația diuretică și hiposodată: luate anterior instituirii acestui tratament, sunt sistate cu 2-3 zile înainte;

– la prodrogurile moderne, potența este mai mare și dozele eficace mai mici.

CAPITOLUL III

MEDICAMENTE INHIBITOARE ALE ENZIMEI DE CONVERSIE

UTILIZATE ÎN TERAPIE

3.1. SUBSTANȚE ACTIVE

3.1.1. CAPTOPRIL, CAPTOPRILUM [1-10]

Structură chimică

Figura 4. Captopril [11]

Farmacocinetică

Are absorbție digestivă bună, pic plasmatic o oră, realizând o biodisponibilitate de 70%, dacă se administrează înainte de mese și 30-40% administrată după mese, timpul de înjumătățire de 2-3 ore, nu difuzează prin bariara hematocefalică, difuzează puțin prin bariera sânge lapte, metabolizare hepatică, eliminare renală 95% în primele 24 ore și peste 50% biotransformată.

Farmacodinamie

Este inhibitor al enzimei de conversie al Angiotensinei I în Angiotensină II.

Indicații

Este indicat în: hipertensiune, forme ușoare și moderate, cu funcție renală normală și insuficiență cardiacă congestivă post infarct miocardic.

Contraindicații

Este contraindicat în: sarcină, hiperkaliemie, insuficiență renală, alăptare, hipersensibili-tate la produs etc.

Reacții adverse

Poate da: hipotensiune, cefalee, amețeli, tuse, erupții cutanate, trombopenie, leucopenie, angioedem, agravarea astmului bronșic, hiperkaliemie etc.

Precauții

Se recomandă atenție la pacienții cu probleme renale ușoare și de insuficiență hepatică. Interacționează cu alcoolul și tutunul, iar cu sarea fără de sodiu, dă hiperpotasemie.

Doze și administrare

Se poate administra oral, în următoarele doze:

– în hipertensiune, la adulți, inițial 2 x 12,5 mg/zi, asociat cu diuretic, la vârstnici dozele se reduce cu 50 %, iar ca doze de întreținere, dozele se cresc până la 2 x 25 mg/zi;

– în hipertensiune, la adulți, inițial 1-2 x 6,25-12,5 mg/zi, asociat cu diuretic, la vârstnici dozele se reduce cu 50 %, iar ca doze de întreținere, dozele se cresc până la 2-3 x 25 mg/zi, maxim 150 mg/zi;

– după infarct miocardic la adulți, inițial 1 x 6,25 mg/zi, se crește progresiv până la 2-3 x 25 mg/zi, maxim 150 mg/zi;

– în nefropatie diabetică, la adulți 50-75 mg/zi, în 2-3 prize zilnice.

Produse tipizate

Se găsește sub formă de:

– comprimate de 12,5 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Captopril (Egis, Ungaria), Captopril MCC (Magistra C&C, România);

– comprimate de 25 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Captopril AC (AC Helcor, România), Captopril (Arena Group, România), Captopril EEL (Bio Eel, România), Captopril (Egis, Ungaria), Captopril MCC (Magistra C&C, România), Captopril LPH (LaborMed Pharma, România), Captopril Farmex (Farmex, România), Captopril Sintofarm (Sintofarm, România);

– comprimate de 50 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Captopril AC (AC helcor, România), Captopril (Arena Group, România), Captopril EEL (Bio Eel, România), Captopril (Egis, Ungaria), Captopril MCC (Magistra C&C, România), Captopril LPH (LaborMed Pharma, România).

Figura 5. Captopril cp. 50 mg [11]

3.1.2. LISINOPRIL [1-10]

Structură chimică

Figura 6. Lisinopril [11]

Farmacocinetică

Absorbție digestivă bună, inhibiția enzimei apare la 30 de minute, este maximă după 6 ore și se menține 72 de ore. Este inactivată după metabolizare, are difuziune largă și se elimină predominant renal.

Farmacodinamie

Este inhibitor al enzimei de conversie al Angiotensinei I în Angiotensină II.

Indicații

Este indicat în hipertensiune, forme ușoare și moderate, cu funcție renală normală și insuficiență cardiacă congestivă post infarct miocardic.

Contraindicații

Este contraindicat în: sarcină, hiperkaliemie, insuficiență renală, alăptare, hipersensibili-tate la produs etc.

Reacții adverse

Poate da: hipotensiune, tuse, erupții cutanate, cefalee, amețeli, trombopenie, leucopenie, angioedem, agravarea astmului bronșic, hiperkaliemie etc.

Doze și administrare

Se poate administra oral, în următoarele doze:

– în hipertensiune, la adulți: inițial 2,5 mg/zi, iar ca doze de întreținere, dozele se cresc până la 10-40 mg/zi, în priză unică zilnică;

– în insuficiență cardiacă: inițial 2,5 mg/zi, iar ca doze de întreținere, dozele se cresc până la 5-20 mg/zi, în priză unică zilnică;

– după infarct miocardic la adulți, inițial 5 mg/zi, timp de 2 zile, apoi 10 mg/zi, în priză unică zilnică;

– în nefropatie diabetică, la adulți: inițial 2,5 mg/zi, iar ca doze de întreținere, dozele se cresc până la 10-20 mg / zi, în priză unică zilnică.

Produse tipizate

Se prezintă sub formă de:

– comprimate de 2,5 mg, cu următoarea denumire comercială: Tonolysin (Gedeon Richter, Ungaria);

– comprimate de 5 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Tonolysin (Gedeon Richter, Ungaria), Ranolip (Ranbaxy, Marea Britanie), Lisinopril Sandoz (Hexal, Germania), Lisinopril Medo (Medochemie, România), Lisigamma (Worwag Pharma, Germania), Lisinopril Actavis (Actavis Group PTC EHF, Islanda);

Figura 7. Tonolysin cp. de 5 mg[11]

– comprimate de 10 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Tonolysin (Gedeon Richter, Ungaria), Ranolip (Ranbaxy, Marea Britanie), Lisinopril Sandoz (Hexal, Germania), Lisinopril Medo (Medochemie, România), Lisigamma (Worwag Pharma, Germania), Lisinopril Actavis (Actavis Group PTC EHF, Islanda), Lisinopril Antibiotice (Antibiotice, România), Lisiren (AC Helcor, România);

– comprimate de 20 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Tonolysin (Gedeon Richter, Ungaria), Ranolip (Ranbaxy, Marea Britanie), Lisinopril Sandoz (Hexal, Germania), Lisinopril Medo (Medochemie, România), Lisigamma (Worwag Pharma, Germania), Lisinopril Actavis (Actavis Group PTC EHF, Islanda), Lisinopril Antibiotice (Antibiotice, România), Lisiren (AC Helcor, România);

– comprimate de 40 mg, cu următoarea denumire comercială: Lisinopril Antibiotice (Antibiotice, România).

3.2. PRODROGURI

3.2.1. ENALAPRIL [1-10]

Structură chimică

Figura 8. Enalapril [11]

Farmacocinetică

Este derivat de prolină, cu absorbție digestivă bună, picul plasmatic la 1-3 ore, timpul de înjumătățire de 11 ore, durata de acțiune 24 ore, este activat după metabolizare prin hidroliză hepatică, fiind transformat în enlaprilat activ, are difuziune largă și se elimină predominant renal.

Farmacodinamie

Este inhibitor al enzimei de conversie al Angiotensinei I în Angiotensină II.

Indicații

Este indicat în hipertensiune, forme ușoare și moderate, cu funcție renală normală și insuficiență cardiacă congestivă post infarct miocardic.

Contraindicații

Este contraindicat în: sarcină, hiperkaliemie, insuficiență renală, alăptare, hipersensi-bilitate la produs etc.

Reacții adverse

Poate da: hipotensiune, cefalee, amețeli, trombopenie, leucopenie, agravarea astmului bronșic, hiperkaliemie etc.

Doze și administrare

Se poate administra oral, în următoarele doze:

– în insuficiența cardiacă: inițial 2,5 mg/zi, iar ca doze de întreținere, dozele se cresc până la 20 mg/zi, în 1-2 prize zilnice;

– în hipertensiune, la adulți: inițial 5 mg/zi, iar ca doze de întreținere, dozele se cresc până la 10-20 mg/zi, maxim 40 mg/zi, în priză unică zilnică.

Produse tipizate

Se prezintă sub formă de:

– comprimate de 2,5 mg, cu următoarea denumire comercială: Ednyt (Gedeon Richter, Ungaria)

Figura 9. Ednyt [11]

– comprimate de 5 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Ednyt (Gedeon Richter, Ungaria), Enalapril (Arena Group, România), Enalapril LPH (LaborMed Pharma, România), Enalapril (Laropharm, România), Enalapril (Magistra C&C, România), Enalapril (Terapia, România), Enalapril Sandoz (Sandoz, România), Enalapril (Vim Spectrum, România), Enalapril AL (Aliud Pharma, Germania), Enap (Krka, Slovenia), Invoril (Terapia, România), Renitec (Merck-Sharp & Dohme, România);

– comprimate de 10 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Ednyt (Gedeon Richter, Ungaria), Enalap (Epico, Egipt), Enalapril (Arena Group, România), Enalapril LPH (LaborMed Pharma, România), Enalapril (Laropharm, România), Enalapril (Magistra C&C, România), Enalapril (Terapia, România), Enalapril (Fabiol, România), Enalapril Sandoz (Sandoz, România), Enalapril (Slavia, România), Enalapril (Vim Spectrum, România), Enalapril AL (Aliud Pharma, Germania), Enap (Krka, Slovenia), Renitec (Merck-Sharp & Dohme, România);

– comprimate de 20 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Ednyt (Gedeon Richter, Ungaria), Enalapril (Arena Group, România), Enalapril LPH (LaborMed Pharma, România), Enalapril (Laropharm, România), Enalapril (Magistra C&C, România), Enalapril (Terapia, România), Enalapril (Fabiol, România), Enalapril Sandoz (Sandoz, România), Enalapril AL (Aliud Pharma, Germania), Enap (Krka, Slovenia), Renitec (Merck-Sharp & Dohme, România).

Figura 10. Enalapril cp. 20 mg [11]

3.2.2. PERINDOPRIL [1-10]

Structură chimică

Figura 11. Perindopril [11]

Farmacocinetică

Absorbție digestivă bună, activat după metabolizare prin hidroliză hepatică, difuziune largă și eliminare predominant renală.

Farmacodinamie

Este inhibitor al enzimei de conversie al Angiotensinei I în Angiotensină II.

Indicații

Este indicat în hipertensiune, forme ușoare și moderate, și insuficiență cardiacă.

Contraindicații

Este contraindicat în: sarcină, hiperkaliemie, insuficiență renală, alăptare, hipersen-sibilitate la produs etc.

Reacții adverse

Poate da: hipotensiune, cefalee, amețeli, trombopenie, leucopenie, agravarea astmului bronșic, hiperkaliemie etc.

Doze și administrare

Se poate administra oral, în următoarele doze:

– în insuficiența cardiacă: inițial 2 mg/zi, dimineața, primele 2 săptămâni, apoi se crește până la 4 mg/zi, înainte de mese, în 1 priză zilnică;

– în hipertensiune, la adulți: inițial 4 mg/zi, iar ca doze de întreținere, dozele se cresc până la 8 mg/zi, maxim 40 mg/zi, în priză unică zilnică;

Produse tipizate

Se prezintă sub formă de:

– comprimate de 2 mg, cu următoarea denumire comercială: Prenesa (Krka Polska Sp.Z.O.O., Polonia);

– comprimate de 4 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Coverex (Egis, Ungaria), Perindopril (Teva, România), Prenesa (Krka Polska Sp.Z.O.O., Polonia), Prindex (Medicamenta, Cehia), Stoppress (Polpharma, Polonia), Trezen (Terapia, România), Vidotin (Gedeon Richter Ro SA, România);

– comprimate de 8 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Perindopril (Teva, România), Prenesa (Krka Polska Sp.Z.O.O., Polonia), Prindex (Medicamenta, Cehia), Stoppress (Polpharma, Polonia), Trezen (Terapia, România), Vidotin (Gedeon Richter Ro SA, România);

– comprimate filmate de 5 mg, cu următoarea denumire comercială: Prestarium (Servier, Franța);

– comprimate filmate de 10 mg, cu următoarea denumire comercială: Prestarium (Servier, Franța).

Figura 12. Prestarium cp.filmate de 10 mg [11]

3.2.3. RAMIPRIL, RAMIPRILUM [1-10]

Structură chimică

Figura 13. Ramipril [11]

Farmacocinetică

Are absorbție digestivă 60%, neinfluențată de prezența alimentelor, picul plasmatic la 2-3 ore, este activat după metabolizare prin hidroliză hepatică, are difuziune largă și se elimină predominant renal.

Farmacodinamie

Este inhibitor al enzimei de conversie al Angiotensinei I în Angiotensină II.

Indicații

Este indicat în hipertensiune, forme ușoare și moderate, și insuficiență cardiacă și stări postinfarct acut de miocard.

Contraindicații

Este contraindicat în: sarcină, hiperkaliemie, insuficiență renală, alăptare, hipersen-sibilitate la produs etc.

Reacții adverse

Această substanță poate da următoarele tipuri de reacții adverse: hipotensiune, cefalee, amețeli, trombopenie, leucopenie, agravarea astmului bronșic, hiperkaliemie etc.

Doze și administrare

Se poate administra oral, în următoarele doze:

– în hipertensiune, la adulți: inițial 1,25 mg/zi, diureticele se întrerup cu cel puțin 3 zile înainte, iar ca doze de întreținere, se crește cantitatea administrată până la 2,5-10 mg/zi, în priză unică zilnică;

– în stări postinfarct miocardic: inițial 5-10 mg/zi, în 2 prize zilnice.

Produse tipizate

Se prezintă sub formă de:

– comprimate de 2,5 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Ampril (Krka Slovenia), Hartil (Egis Pharmaceutticals PLC, Ungaria), Piramil (Sandoz, România), Ramipril AC (Helcor AC, România), Ramiran (Ranbaxy, Anglia), Vivace (Actavis Group, Islanda), Tritace (Sanofi Aventis, România), Vivocar (LaborMed Pharma, România), Zenra (Zentiva SA, România);

– comprimate de 5 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Ampril (Krka Slovenia), Hartil (Egis Pharmaceutticals PLC, Ungaria), Piramil (Sandoz, România), Ramipril AC (Helcor AC, România), Ramiran (Ranbaxy, Anglia), Vivace (Actavis Group, Islanda), Tritace (Sanofi Aventis, România), Vivocar (LaborMed Pharma, România), Zenra (Zentiva SA, România), Ramigamma (Worwag Pharma, Germania);

– comprimate de 10 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Ampril (Krka Slovenia), Hartil (Egis Pharmaceutticals PLC, Ungaria), Piramil (Sandoz, România), Ramigamma (Worwag Pharma, Germania), Ramiran (Ranbaxy, Anglia), Tritace (Sanofi Aventis, România), Vivocar (LaborMed Pharma, România), Zenra (Zentiva SA, România);

– comprimate filmate de 1,25 mg, cu următoarea denumire comercială: Ramiran (Ranbaxy, Anglia);

– comprimate filmate de 2,5 mg, cu următoarea denumire comercială: Ramiran (Ranbaxy, Anglia);

Figura 14. Ramiran cp.filmate de 2,5 mg [11]

– comprimate filmate de 5 mg, cu următoarea denumire comercială: Ramiran (Ranbaxy, Anglia);

– comprimate filmate de 10 mg, cu următoarea denumire comercială: Ramiran (Ranbaxy, Anglia).

3.2.4. QUINAPRIL, QUINAPRILUM [1-10]

Structură chimică

Figura 15. Quinapril [11]

Farmacocinetică

Absorbție digestivă bună, neinfluențată de prezența alimentelor, timpul de înjumătățire de 1/2 – 3 ore, activat după metabolizare prin hidroliză hepatică, difuziune largă și se elimină predominant renal.

Farmacodinamie

Este inhibitor al enzimei de conversie al Angiotensinei I în Angiotensină II.

Indicații

Este indicat în hipertensiune, forme ușoare și moderate, și insuficiență cardiacă și stări postinfarct acut de miocard.

Contraindicații

Este contraindicat în: sarcină, hiperkaliemie, insuficiență renală, alăptare, hipersensi-bilitate la produs etc.

Reacții adverse

Poate da: hipotensiune, cefalee, amețeli, trombopenie, leucopenie, agravarea astmului bronșic, hiperkaliemie etc.

Doze și administrare

Se poate administra oral, în următoarele doze:

– în hipertensiune, la adulți: inițial 10 mg/zi, iar ca doze de întreținere, se crește cantitatea administrată până la 20-40 mg/zi, în 1-2 prize zilnice;

– în insuficiență cardiacă: inițial 2,5 mg/zi inițial, iar ca doze de întreținere 10-40 mg/zi, în 1-2 prize zilnice.

Produse tipizate

Se prezintă sub formă de:

– comprimate filmate de 5 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Accupro (Pfizer Europe, Anglia), Quinaran (Ranbaxy, Anglia);

– comprimate filmate de 10 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Accupro (Pfizer Europe, Anglia), Aquiril (LaborMed Pharma, România), Quinaran (Ranbaxy, Anglia);

– comprimate filmate de 20 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Accupro (Pfizer Europe, Anglia), Quinaran (Ranbaxy, Anglia);

Figura 16. Accupro cp.filmate de 20 mg [11]

– comprimate filmate de 40 mg, cu următoarea denumire comercială: Quinaran (Ranbaxy, Anglia).

3.2.5. BENAZEPRIL, BENAZEPRILUM [1-10]

Structură chimică

Figura 17. Benazepril [11]

Farmacocinetică

Absorbție digestivă bună, picul plasmatic de 1,5 ore, activat după metabolizare prin hidroliză hepatică, difuziune largă și se elimină complet în 24 ore, predominant renal, ca metabolit.

Farmacodinamie

Este inhibitor al enzimei de conversie al Angiotensinei I în Angiotensină II.

Indicații

Este indicat în hipertensiune.

Contraindicații

Este contraindicat în: sarcină, hiperkaliemie, insuficiență renală, alăptare, hipersensi-bilitate la produs etc.

Reacții adverse

Poate da: hipotensiune, cefalee, amețeli, trombopenie, leucopenie, agravarea astmului bronșic, hiperkaliemie etc.

Doze și administrare

Se poate administra oral, în următoarea doză:

– în hipertensiune, la adulți: inițial 10 mg/zi, în priză unică zilnică, iar ca doze de întreținere, se crește cantitatea administrată până la 20 mg/zi, în 1-2 prize zilnice.

Produse tipizate

Se prezintă sub formă de:

– comprimate filmate de 5 mg, cu următoarea denumire comercială: Cibacen (Novartis, Elveția);

– comprimate filmate de 10 mg, cu următoarea denumire comercială: Cibacen (Novartis, Elveția);

Figura 18. Cibacen cp.filmate de 10 mg [11]

– comprimate filmate de 20 mg, cu următoarea denumire comercială: Cibacen (Novartis, Elveția).

3.2.6. FOSINOPRIL, FOSINOPRILUM [1-10]

Structură chimică

Figura 19. Fosinopril [11]

Farmacocinetică

Este derivat de prolină, cu absorbție orală parțială, este activat după metabolizare prin hidroliză hepatică, rezultând fosinoprilat, care are legare plasmatică mai mare de 95 %, are difuziune largă și se elimină predominant renal.

Farmacodinamie

Este inhibitor al enzimei de conversie al Angiotensinei I în Angiotensină II.

Indicații

Este indicat în hipertensiune și insuficiență cardiacă.

Contraindicații

Este contraindicat în: sarcină, hiperkaliemie, insuficiență renală, alăptare, hi-persensibilitate la produs etc.

Reacții adverse

Această substanță poate da următoarele tipuri de reacții adverse: hipotensiu-ne, cefalee, amețeli, trombopenie, leucopenie, hiperkaliemie etc.

Doze și administrare

Se poate administra oral, în următoarele doze:

– în hipertensiune, la adulți: inițial 20 mg/zi, în priză unică zilnică;

– în insuficiență cardiacă, la adulți: inițial 10 mg/zi, în priză unică zilnică, doza crescându-se treptat, în funcție de nevoie, până la 40 mg, iar doza de întreținere este de 20 mg/zi.

Produse tipizate

Se prezintă sub formă de:

– comprimate de 10 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Fosypril Terapia (Terapia, România), Monopril (Bristol Myers Squibb, SUA);

– comprimate de 20 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Fosypril Terapia (Terapia, România), Monopril (Bristol Myers Squibb, SUA), Fosinopril Teva (Teva Pharmaceutical, România).

Figura 20. Monopril comprimate de 20 mg [11]

3.2.7. TRANDOLAPRIL, TRANDOLAPRILUM [1-10]

Structură chimică

Figura 21. Trandolapril [11]

Farmacocinetică

Este derivat de indol, cu absorbție orală bună. Este activat după metabolizare prin hidroliză hepatică, rezultând Trandolaprilat, care are legare plasmatică mai mare de 95 %, are difuziune largă și se elimină predominant renal.

Farmacodinamie

Este inhibitor al enzimei de conversie al Angiotensinei I în Angiotensină II.

Indicații

Este indicat în hipertensiune etc.

Contraindicații

Este contraindicat în: sarcină, hiperkaliemie, insuficiență renală, alăptare, hipersensibili-tate la produs etc.

Reacții adverse

Poate da: hipotensiune, cefalee, amețeli, trombopenie, leucopenie, hiperkaliemie etc.

Doze și administrare

Se poate administra oral, în următoarea doză:

– în hipertensiune, la adulți: 0,5-2 mg/zi, în priză unică zilnică, la aceeași oră, de obicei seara la culcare, iar tratamentul anterior cu diuretice trebuie întrerupt cu cel puțin 2-3 zile înainte de instituirea tratamentului cu trandolapril.

Produse tipizate

Se prezintă sub formă de:

– capsule de 0,5 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Fezzor (LaborMed Pharma, România), Gopten (Abbott Pharma, Germania);

– capsule de 1 mg, cu următoarea denumire comercială: Fezzor (LaborMed Pharma, România);

– capsule de 2 mg, cu următoarele denumiri comerciale: Fezzor (LaborMed Pharma, România), Gopten (Abbott Pharma, Germania), Trandolapril (Galex, Slovenia).

Figura 22. Gopten capsule de 4 mg [11]

3.2.8. ZOFENOPRIL, ZOFENOPRILUM [1-10]

Structură chimică

Figura 23. Zofenopril [11]

Farmacocinetică

Este prodrog cu absorbție orală rapidă și completă digestivă. Este activat după metabolizare prin hidroliză hepatică, rezultând zofenoprilat, picul seric de 1,5 ore, are difuziune largă și se elimină predominant renal 76 %, iar digestiv 16 %.

Farmacodinamie

Este inhibitor al enzimei de conversie al Angiotensinei I în Angiotensină II.

Indicații

Este indicat în hipertensiune, infarct miocardic etc.

Contraindicații

Este contraindicat în: sarcină, hiperkaliemie, insuficiență renală, alăptare, hipersensi-bilitate la produs etc.

Reacții adverse

Poate da: hipotensiune, cefalee, amețeli, trombopenie, leucopenie, hiperkaliemie etc.

Doze și administrare

Se poate administra oral, în următoarele doze:

– în hipertensiune, la adulți: inițial 15 mg/zi, în priză unică zilnică, doza uzuală eficace fiind de 30 mg/zi, maxim 60 mg/zi, în 1-2 prize zilnice;

– în infarct miocardic, la adulți: în zilele 1-2 se dă 2 x 7,5 mg, în zilele 3-4, 2 x 15 mg, iar din ziua a V-a, 2 x 30 mg, timp de șase săptămâni.

Produse tipizate

Se prezintă sub formă de:

– comprimate filmate de 7,5 mg, cu următoarea denumire comercială: Zomen (Menarini, Luxemburg);

– comprimate filmate de 30 mg, cu următoarea denumire comercială: Zomen (Menarini, Luxemburg).

Figura 24. Zomen comprimate filmate de 30 mg [11]

CONCLUZII

Medicamentele IEC sunt moderne de primă alegere, cu eficacitate mare, utilizate în: insuficiența cardiacă, hipertensiunea arterială etc.

Bolile cardiovasculare sunt suferințe cu indice de mortalitate mare, motiv pentru care, inhibitoarele enzimei de conversie a Angiotensinei I în Angiotensină II, prezintă importanță deosebită.

În acest proiect sunt prezentate, pe lângă baze anatomo-fiziologice ale aparatului cardiovascular, baze fiziopatologice, baze farmacologice ale medicamentelor IEC, și următoarele medicamente IEC utilizate în mod frecvent în terapie: captopril, lisinopril, enalapril, benazepril, fosinopril, perindopril, quinapril, zofenopril, ramipril și trandolapril.

BIBLIOGRAFIE

1. Cristea AN – Farmacologie generală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2009

2. Cristea AN – Tratat de farmacologie, Ediția 1, Editura Medicală, București, 2005

3. Dobrescu D – Farmacodinamie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977

4. Dobrescu D – Farmacoterapie practică, vol.I și II, Ed. Medicală, București, 1989

5. Rad I – Farmacologie generală, Tipărit: Digital Color Center, Tg-Mureș, 2008

6. San-Marina I, Danciu I, Nedelcu Al – Anatomia și Fiziologia Omului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979

7. Stroescu V – Bazele Farmacologice ale practicii medicale, ed.a VII-a, Ed. Medicală, București, 2001

8. xxxx Agenda Medicală 2006-2007, Editura Medicală, București, 2006

9. xxxx Farmacopeea Română, Ediția a X-a, Editura Medicală București, 1993

10. xxxx Memomed, Editura Universitară, București, 2014

11. xxxx www.google-Wikipedia the free enciclopedia