COLEGIUL SILVIC „TRANSILVANIA” NĂSĂUD PROIECT DE ABSOLVIRE MODULUL: ÎNDRUMĂTOR: ABSOLVENT: ABSOLVENT: ING. 2018 Tema proiectului ÎNDRUMĂTOR:… [311549]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

COLEGIUL SILVIC „TRANSILVANIA” NĂSĂUD

PROIECT DE ABSOLVIRE

MODULUL:

ÎNDRUMĂTOR: ABSOLVENT: [anonimizat]:

ING.

2018

Tema proiectului

ÎNDRUMĂTOR: ABSOLVENT: [anonimizat],păsări,ovine și caprine :ghinda,jirul,[anonimizat], zmeură, mure, măcese și altele. Alunele si castanele comestibile se utilizează in consumul alimentar uman.Valoarea nutritivă a [anonimizat].

1.1.Jirul

Jirul (samânta de fag Fagus silvatica L.) [anonimizat], prin adunarea de pe jos. [anonimizat], frunzelor ,crenguțelor si prin vânturare se pune in straturi de 3-4 [anonimizat]-se de 3-4 [anonimizat] 15-20 zile.

[anonimizat], fară a mai fi selecționat si uscat. In stare uscată poate fi folosit la prepararea nutrețurilor combinate. [anonimizat], necomestibil, dar apt pentru utilizări industriale. Un fag în vârstă de peste 20 [anonimizat], de sub coroana lui O achenă, [anonimizat]. Jirul a [anonimizat] (este foarte apreciat și de mistreți).

Miezul fructului are importanță nutritivă.[anonimizat], mâncau jirul ca pe alune. [anonimizat], [anonimizat]. Principalii constituenți cunoscuți (ai miezului):- apa 4,74%; – proteină brută 14,34%; – materii grase 23,08%; – materii extractive neazotate 32,27%; – fibre 21,99%; – substanțe uscate 3,58%. Denumire științifică: FAGUS SYLVATIC ; Denumire populară: [anonimizat] 40 m în înălțime și 1m în diametru. Înrădăcinarea în primii 5-6 [anonimizat], constituindu-[anonimizat] 94 calea vântului; ancorarea este asiguratăși prin concreșterea rădăcinilor între arborii vecini.

[anonimizat], bine elagată. [anonimizat], cu pete mari albicioase care sunt în fapt niște licheni crustacei; nu formeazăritidom decât foarte rar la bătrânețe și numai la bază. Pe urmele crăcilor căzute apar douădungi negricioase ce atârnăca niște mustăți lăsate în jos (“bărbi chinezești”). [anonimizat], [anonimizat] (“oglinzi”); [anonimizat]; [anonimizat], cu valoarea 1.00 și are numeroase întrebuințări. [anonimizat], cu ramurile principale îndreptate în sus.

[anonimizat], [anonimizat]; brachiblastele sunt drepte, subțiri, des inelate, terminate cu un mugure. Muguri alterni, lung-fusiformi, mari de 2-3 cm, depărtați de lujer, cu solzi bruni, numeroși, cei floriferi sunt mai lungi și mai umflați. Frunze eliptice sau ovate, 5-10 cm, acute, la bazărotunjite, cumarginea întreagă, ondulatăsau distanțat denticulată, în tinerețe cu peri moi pe ambele fețe și ciliate pe margini, mai târziu glabre pe față, pieloase, cu un pețiol de circa 1 cm; la exemplarele tinere frunzele sunt marcescente.

Flori unisexuat monoice, din care cele mascule sunt grupate în capitule pendente lung pedunculate, cu perigonul florilor mascule în formăde pâlnie cu 5-6 lacinii spintecate pânăaproape de bazăși prevăzut cu peri deși; florile femele sunt câte două, rar trei, stau erect pe pedunculi scurți, înconjurate de uninvolucru ruginiu păros cu apendiculi țepoși; apar odatăcu înfrunzirea, prin aprilie-mai.

Fructele (jirul)sunt achene trimuchiate, brun-roșcate, 1-1.5 cm, stau câte două închise complet într-o cupălemnoasăprevăzutăla exterior cu peri și apendiculi subulați, țepoși; la 1 kg intră3000-5000 bucăți. Maturația este anuală, prin septembrie-octombrie, iar periodicitateaeste de 4-6 ani, cu fructificaț ii slabe între douăfructificații succesive, numite “stropeli”. Puterea germinativă este de 50-70%, cu păstrarea ei pânăîn primăvară.Maturitateasurvine după40 ani la arborii izolați și după70-80 ani la cei din masiv.

Germinațiaeste epigee, plantula având douăcotiledoane mari, reniforme, pe dos argintiu-tomentoase. Lăstărește slab și numai în tinerețe și nu drajonează; creșterile medii la 80-120 ani sunt de 12-13 m³/an/ha. Longevitate – 200-300 ani, excepțional poate depăși 500 ani.

1.1.1.Importamta culturi fagului in Romania.

În evoluția padurilor amestecate,fagul,datorită insușiri pe care o are de a rezista destul de mult timp sub acoperiș, s-a substituit multor specii, pe care le-a eliminat : este cazul stejarului , pinilor și mesteacanului. În țara noastră fagul a ajus sa fie o specie prioritara deoarece este o specie cu temperament de umbra care se regenereaza foarte bine natural in pepiniere find cultivat mai rar. Deși constituie arborete pure de buna calitate, carora nu li se poate reproșa nimic, desi lemul lui se afla a fi apt pentru multe utilizari, totuși este mai putin valoros decat al altor specii.

De acea, in cultura lui trebuie sa se urmareasca mai putin formarea de arborete pure si mai mult ametecul lui cu alte specii, al caror lemn are mai multa cautate si au valoare mai mare,cum sunt: bradul, molidul, larita,pinul, frasin, paltin, gorunul..Din intiderea mare teritoriului pe cerenoastră ,se vor găsi suficiente suprafețe în care să se amestece cu alte specii . Ca arbore de umbră , fagul este excelent pentru a fi amestecat cu speciile menționate . Însușirile lui amelioratoare de sol sunt neîntrecute .

Prin asocierea lui cu speciile amintite , arboretele devin mai sănătoase , mai robuste și mai viguroase. Pentru același motiv , pretutindeni , în compunerea arboretelor constituite de celelalte specii în stațiunile proprii lui va trebui să fie introdus menținerea fagului în arborete pure sau amestecate existențe urmează să se facă prin aplicarea judicioasă a celor indicate tratamente diferitelor arborete . Introducerea lui acolo unde lipsește trebuie să se facă prin aplicarea împăduririlor artificiale .

1.1.2. Semănături directe cu fag .

Introducerea fagului nu se poate face decât sub masiv . Temperamentul lui de umbră nu face posibilă utilizarea altor căi . Faptul că jirul se poate păstra mai mult de 6 luni și că în pepinieră cultivarea lui este greoaie și nu se obișnuiește , fac să se recurgă la semănături directe . Acestea , înafară de motivul că sunt mai simple și cu mult mai ieftine , dau rezultate sigure și bune . Întrucât jirul se păstrează greu peste iarnă , semănatul se face totdeauna toamnă în cuiburi cu diametrul de 40 -50 cm , distanțe la 0,75 m unul de altul . La fiecare cuib se pun 15 -20 de semințe , folosindu-se astfel 60 -80 kg de jir la hectar .

Standardul de stat 1808-50 privind semințele de iarbă și arbuști pentru culturile forestiere , stabilite pentru jir următoarele caracteristici .Tabelul.1.

1.1.3. Recoltarea jirului :

Jirul se poate coace în septembrie – octombrie , iar recoltarea lui se face în octombrie- noiembrie . Modalitatea de recoltare este aceași ca în cazul ghindei cu deosebire că se execută numai toamna . Se păstrează în mediu umed (nisip jilav ) numai până se seamănă . Totuși , în prealabil el trebuie zvântat bine , căci astfel mucegăiește . Păstrăm un aer curat mai mult de 6 luni , numai încolțește . Un om recoltează într-o zi 50 kg de jir .

1.1.4.. Creșterea și dezvoltarea arboretelor de fag .

În primii ani , puiezimea din sămânța crește încet , mai încet decât carpenul , circa 1 dm pe an . După primii 5 ani , creșterea se activează . Comparat cu bradul și molidul , în tinerețe crește mai încet decât molidul , dar mai repede decât bradul . Maximul creșterii curente în înălțime se realizează la vârstă de 30 de ani , iar maximul creșterii medii între 60-80 de ani . Spre 45 de ani fagul nu mai crește sesizabil în înălțime . În general , dezvoltarea arboretului este ușoară , fiind puțin atacat de ciupercă phytophlora/omniora . Înghețul târziu este un dușman de temut în prima tinerețe până când ajunge la înălțimea de 2 metrii , după care scap

1.2 Ghinda

Este fructul stejarului este o formă de achenă ghindele stejarului pot fi amare (Quercus ilex subsp. ilex) sau dulci (Quercus ilex subsp. ballota).Se recolteaza de la speci de stejar pedunculat (Quercus robur L )Gorun (Quercus petraea Liebl). Cer (Quercus cerris L), Gârnita (Quercus frainetto Ten), incepând din 15 septembrie până toamna tarziu, pe masura caderii din arbori. Nu se adună ghindele incolțite Ghinda recoltată se depozi- teaza in incaperi aerisite in straturi si se lopătează la 5-7 zile.Ghinda conține proteină brută, grasime brută, celuloza. substanțe extractive neazotate.

Ghinda a fost folosită de-a lungul timpului atât pentru hrănirea porcilor (fiind foarte apreciată și de mistreți, alături de jir) cât și a caprinelor.Au existăt triburi preromanice în peninsula Iberică care obțineau făină din ghinde. În zonele unde există o tradiție în consumul de ghinde, fructul se mănâncă crud sau prăjit. De asemenea, se fabrică și o băutură din ghinde. Ghindele sunt utilizate și la confecționarea de coliere și păpuși pentru copii, și chiar la unele piese de mobilier sau „bibelouri” rustice.

Valoare nutritiva a ghinda (după vechiul sistem de apreciere a conținutului nutritiv a furajelor ):- proaspătă: necojită – 0,67 UN și 27 gPD/kg; decojită – 0,94 UN și 39 gPD/kg; – uscată: necojită – 1,15 UN și 46 gPD/kg; decojită – 1,25 UN și 52 gPD/kg. Conținutul energetic ridicat al ghindei uscate și decojite nu este egalat decât de porumb și de unele făinuri de proveniență animală. Frunzele de salcâm. Chiar dacă se recoltează între înfloritul deplin, când o parte din flori încep să se ofilească, nemaifiind vizitate de albine, și apariția primelor păstăi, frunzele de salcâm păstrează un bogat conținut în proteină, în hidrați de carbon, în celuloză și în hemiceluloză utilizabile pentru organism. Lignina (ADL) este o componentă neutilizabilă și nu afectează semnificativ valoarea nutritivă și consumabilitatea salcâmului.

De altfel, conținutul mediu în lignină este mai mic decât cel indicat în tabel pentru frunze, datorită aportului adus prin consum de pedicul (nervuri sau codițe), care reprezintă 15,2% din totalul masei verzi ingerate

1.2.1.Recoltarea , condiționarea și păstrarea ghindei .

Recoltarea ghindei se face după ce a atins momentul de maturizare adică prin octombrie – noiembrie . Ea se culege stil bandit de pe jos , fiind permisă se se scuture , dar interzis să se bată cu bețele . Ghindă căzută singură la început și la urmă , nefiind bună ( stricată , atacată de insecte )etc . sau insuficint dezvoltat , trebuie să fie culeasă . Un om poate strânge pe zi 60 de kg de ghindă.

Proaspăt recoltata ghindă conține multă apa ( 80-90%) în această stare , ea nu poate fii păstrată chiar și un timp mai scurt. De aceea , ghindă trebuie pusă în prealabil la zvântat ( nu la uscat ) , cu scopul de a i se reduce cantitatea de apa până la 60 – 65% , dar nu mai mult . La un conținut 50% apa , când se ia în mână și se scutură , ghinduta începe să sune ; în această stare , ea nu mai este suficient de rezistentă la atacul speciilor de penicillium sau al altor ciuperci . La un conținut de umidicate de 30-35% (40%) ghindă se uscă și pierde vitalitatea . Zvantarea se face în locuri adăpostite , aerisite și uscate (șoproane , magazii sau chiar în aer liber ) , punându-se în straturi numai de 15-20 de cm , unde timp de 5-6 zile se răvășește zilnic de 2-3 ori , cu o loptă de lemn înfășurată în cârpe pentru a nu se vătăma ghindă . Ea nu trebuie călcată căci ea se vătăma embrional , din care cauza se înegrește pierzându-și facultatea de a încolții . Pusă în grămezi mari , în spațiu umed și cald neaerisite , ghindă își pierde vitalitatea , se închide , putând fi ușor atacată de ciuperci de aceea atunci când se constată în masă de ghindă o temperatură 18șC, trebuie lopătată până se răcorește . Păstrarea în timpul iernii este o operațiune dificilă , căci ghindă poate îngheța sau rancezii .

La păstrare , condițiile de temperatuta diferă după starea ei fiziologică . Astfel , neîncolțita ea își poate menține vitalitatea până la temperatură de -7șC , ea încolțită până la -5șC . Cea mai indicată temperatură pentru păstrarea vitalității ei și pentru a fi ferită de boli iripotogemice ea este de -3șC-+3șC . Înainte de a fi pus la păstrat , ghindă se selecționează înlăturându-se cea stricată . Selecționarea se face cu mână atunci când este în cantități mai mici și scufundansu-se în apa când este multă .

După ce se zvânta de apa , se scufundă într-o formulă de formalină în concentrații de 0,1% pentru a se împiedică transmiterea agenților patogeni . În această soluție ghindă se ține timp de 5-10 minute , apoi se zvânta din nou . Păstrarea se poate face în vase închise , în lăzi cu nisip puse în bordee sau magazii , în grămezi acoperite cu paie , în șanțuri sau în gropi , în apa sau în zăpada . În cazul depozitării în grămezi , șanțuri sau gropi se pune în straturi alternând cu nisip . În toate împrejurările trebuie să se asigure o bună aerisire , ferind-o în același timp de ger , umezeală și șoricei . În filtratiile de apa și stagnarea ei produce asfixierea ghindei și înlesnesc atacul bacteriilor și ciupercilor . Controlul periodic al ghindei oricare ar fi sistemul de păstrare este absolut necesar , pentru a se putea luă , la timp , măsuri de remediere a râului ce s-ar constată. Denumire populară: STEJAR, STEJAR PEDUNCULAT, TUFAN (Quercus Robur).

Arbore indigen de mărimea I, ce atinge 50 m înălțime și 1 m diametru. Înrădăcinarea este pivotantă, mai puternicădecât la celelalte specii de stejar,putând pătrunde la 8-10 m adâncime.Tulpina nu este așa de dreaptăși înaltăca la gorun, mai degrabăavând tendinț a de a se dezvolta în grosime; la arborii crescuți izolat, tulpina se ramifică de jos cu crăci puternice și ritidom adânc crăpat, iar în masiv, aceasta este bine elagatăpânăla mari înălțimi. Scoarță netedă, lucitoare pânăla 20-25 ani,apoi formeazăun ritidom negricios, tare, pietros, larg și adânc crăpat longitudinal și transversal. Lemnul este extrem de valoros, cu alburn îngust și duramen brun, cu inele anuale late și mai neregulate fațăde gorun, cu multiple utilizări.

Coroana este largă, neregulat întreruptă, cu ramuri puternice, noduroase, evident întinse orizontal. Lujerii suntviguroși, muchiați, glabri, verzi-cenușii sau brun-roșcați. Muguri alterni, ovoizi sau subglobuloși, cu 5 muchii, din ce în ce mai îngrămădiți spre vârful lujerilor. Frunze de6-20 cm, variabile, obovate sau oblong-obovate, cu lățimeamaximăîn 1/3superioară, la vârf rotunjite, la bazăîngustate și auriculate, (figura 52) scurt pețiolate, sinuat-lobate până la penat-partite, cu 4-8 perechi de lobi inegali, asimetrici și cu margini ondulate, glabre pe ambele fețe, la maturitate oarecum pieloase. Flori unisexuat monoice, cele mascule grupate în amenți, iar cele femele grupate în ciorchine câte 3-6 pe un peduncul lung de 3-8 cm; apar prin aprilie-mai. Fructele (ghindele) stau câte 2-5 pe un peduncul lung; ghinda are 2-4 cm, este ovoid-alungită, brună-gălbuie, cu câteva dungi longitudinale întunecate, fiind așezatăîntr-o cupămicăcu solzitriunghiulari plani, regulat imbricați, cei de la bazăpuțin bombați, pubescenți cu marginile concrescute și vârful brun dezlipit. La 1 kg intră200-400 ghinde, maturațiaeste anuală, se coc prin septembrie-octombrie.

Maturitateasurvine la 40-50 ani la arborii crescuți izolat și la 70-80 ani la cei dezvoltați în masiv. Periodicitateaeste de 6-10 ani, cu “stropeli” între 2 fructificații abundente succesive, iar puterea germinativăeste de 60-75%, cu păstrarea ei pânăîn primăvară. Explicația constăîn faptul căfructele sunt mari, iar prin deshidratare este afectat embrionul. Lăstărește puternic pânăla vârste înaintate, iar puieții vătămați se recepează. Longevitate– obișnuit 500-600 ani, excepțional ajunge la 2000 ani. Denumire populara : Gorun (Quercus Petrea) . Arbore indigen, de mărimea a I-a, ce poate atinge 45 m. Înrădăcinarea este pivotantă, mai puțin profu ndădecât la stejar. Tulpinăevident dreaptă, cilindrică, ce poate fi urmărităpânăla vârf. Scoarța formeazăun ritidom relativ subțire, cenușiu-negricios, mai moale, cu crăpături mărunte, friabil, ce se exfoliazăsuperficial. Ritidomul reprezintă principalul caracter de recunoaștere și deosebire în raport cu celelalte specii de Quercus, în stare de masiv. Lemnulextrem de valoros, cu alburn și duramen, prezintăcreșteri mai mărunte și mai regulate decât stejarul, mai fin și mai uniform. Are numeroase întrebuințări. Coroanaeste mai bogată, mai strânsăși mai regulatădecât la stejar, cu ramurile îndreptate în sus; protejeazămai bine solul, fiind asemănă toare cu cea de gârniță. Lujerii sunt verzi-măslinii sau bruni, glabri, cu puține lenticele mici, eliptice. Muguri sunt alterni, ovoizi sau subrotunzi, de circa 8 mm, îngrămădiți spre vârful lujerilor.

Frunze de 8-16 cm, rombic-obovate, variabile, cu lățimea maximăîn ½ superioară, cuneate, la vârf îngustate, pețiol de 1-2.5 cm, scurt lobate pânăla fidat lobate, cu 5-8 perechi de lobi rotunjiți, întregi sau rar lobulați, din ce în ce mai mici către vârful frunzei, glabre. Flori unisexuat monoice, cele mascule grupate în amenți, iar cele femele îngrămădite aproape sesil spre vârful lujerilor; apar prin aprilie-mai. Fructele(ghindele) suntlățit ovoide, în formăde butoiaș, 15-25 mm, grupate câte 1-5 aproape sesile; cupăcu pereți subțiri, solzi slab bombați(negheboși), des pubescenți cu marginile concrescute; la 1 kg intră 300-600 ghinde. Maturațiaeste anuală, iar ghindele se coc prin septembrie-octombrie; maturitatesurvine la 40-60 ani la arborii crescuți izolat și la 60-80 ani la cei crescuți în masiv. Periodicitateafructificației este o datăla 4-6 ani, putere germinativăde 60-75%, păstrându-se pânăîn primăvară. Lăstărește puternic și drajoneazăslab. Longevitate– rar depășește 600-700 ani.

1.3Castane porcesti (Aesculus hippocastanum L)

Fructul său este o capsulă, acoperită cu o coajă verzuie, de dimensiuni relativ reduse.Preferă o climă temperată, cu ierni blânde și veri răcoroase, fiind prezent în special în zonele montane și cu climat oceanic.

Valoare nutritivă: Castanele au o compozitie similara cu cea a graului, fiind surse excelente de carbohidrati, fosfor, lecitina si vitamina C. Contin si protide (proteine), acizi grasi esentiali, calciu, fier, magneziu, mangan, zinc si potasiu. Informatiile nutritionale pentru 100 de grame de castane sunt urmatoarele:Calorii 200 kcal;Carbohidrati 45 g,Proteine 2 g, Grasimi totale 2 g,Fibre alimentare 8 g, Acid folic 60 mcg,Niacina 1 mg, Acid pantotenic 0,5 mg, Piridoxina 0,4 mg,Riboflavina 0,2 mg,Tiamina 0,2 mg,Vitamina A 28 UI,Vitamina C 40 mg,Sodiu 3 mg,Potasiu 500 mg,Calciu 30 mg,Cupru 0,5 mg,Fier 1 mg,Magneziu 30 mg,Mangan 1 mg,Fosfor 90 mg,Zinc 0,5 mg,Fitosteroli 20 mc.

Se adună manual pe jos in septembrie octombrie si se păstrează in straturi subțiri, in camere aerisite Se pot utiliza ca hrana pentru porci, oi, cai si chiar pești, daca sunt macinate in prealabil Castanele sălbatice se pot folosi la fabricarea spirtului a uleiurilor eterice Conțin mult amidon saponina, ulei comestibil, albumn. Denumire populara: Castan Porcesc (Aesculus Hippocastanuml)

Arbore exotic, de mărimea a I-a. Tulpinaeste scurtă, groasă, puternic ramificată, torsionată. Scoarțăcenușiu-închisă, cu ritidom timpuriu, negricios, ce se desprinde în plăci. Coroanăglobuloasă, deasă, cu ramuri groase. Lujerigroși, brun-deschiși, uneori spre vârf pubescenți. Muguriopuși, mari, brun-roșcați, lipicioși, lucitori, cei terminali foarte mari (circa 2 cm). Frunzepalmat compuse, cu 5-7 foliole mari, sesile, obovate, cuneate, acuminate, crenat-serate; pețiolul este lung de 15-20 cm. Flori poligame, de circa 3 cm, pe tipul 5, grupate în panicule terminale erecte depânăla 30 cm, cu petale albe pătate cu roșu; înflorește în mai-iunie Fructelesunt capsule cărnoase, globuloase, 3-5 cm, la exterior cu țepi mari, cu una, mai rar 2-3 semințe, de 1-3 cm, turtit sferice, brun-roșcate, cu o pată gălbuie (hil); se coc toamna, în septembrie-octombrie. Castanul porcesc este originardin Asia Mică, munții Balcani, la noi fiind introdus doar în scop ornamental. Specia prezintăo amplitudine ecologicălargă: rezistentăla secetă, geruri, nepretențioasăfațăde sol. Temperamentul este de lumină..

1.4.Castanele comestibile

Se recoltează in octombrie. Se consumă in stare proaspată, coapte sau fierte si preparate ca pireu. Au un conținut bogat in ulei si se utilizează la prepararea produselor de cofetărie . Au un continut bogat in ulei ahar si se utilizează la prepararea produselor de cofetărie. Au o valoare energetica si nutritionala mare (199kcal pentru 100g) castanele sunt bogate in glucide, potasiu (600mg/100g), vitaminele C si B, iar 15 % din necesarul zilnic de magneziu este acoperit de 100g de castane. Castane proaspete se gasesc pe piata din septembrie pana in februarie, dar cel mai bun gust si consistenta o au in lunile octombrie si noiembrie

.

Denumire populară: Castan bun ( Castanea stativa )

Arbore indigen (dupăunii autori specie subspontană), de mărimeaa I-a,putând atinge 30 m înălțime și 1.5-2 m diametru. Înrădăcinarea la început tipic pivotantă, dezvoltăapoi ramificații laterale puternice ce pătrund adânc în sol. Tulpinaestedreaptă, cilindrică; la noi crește izolat sau în arborete rărite, astfel încât la bătrânețe exemplarele au tulpini groase, înălțimi reduse, coroana deasă, lăbărțată, și ramuri joase, larg dezvoltate. Scoarța estenetedă, cenușiu-verzuie, cu pete mici albicioase, la bătrânețe cu ritidom brun-închis adânc crăpat. Lemnulde calitate superioară, comparabil cu al stejarului și gorunului, cu duramen larg brun-închis, cu numeroase întrebuințări. Lujerii muchiați, glabri, nelucitori, cu lenticele rare albicioase.

Muguri alterni, turtit-ovoizi, acuți, obișnuit cu doi solzi roșcați ciliați pe margine, deplasați lateral față de cicatrice. Frunze – mari, 10-15 cm, oblong lanceolate, acuminate, pe margine cu dinți rari lung spinoși, nervațiune proeminentă.Flori unisexuat monoice, apar prin iunie,cele mascule sunt grupate în amenți erecți, galbeni, lungi de 10-30 cm, iar cele femele stau câte 2-3 la baza amenților masculi, înconjurate de un involucru verde cu spini lungi .

Fructele (castane)sunt achene de 2-3 cm, brune, câte 1-3 închise complet în involucrul transformat într-o cupăglobuloasăacoperităcu ghimpi deși; se coc prin octombrie, când se desfac în 4 valve. Maturitateasurvine la arborii crescuți izolat după20-25 ani, iar la cei din masiv, la 40-60 ani. Periodicitatea fructificației este anualăși abundentă, puterea germinativăeste de 50-60%, iar germinația hipogee. Producția de fructe la 70 ani este de câteva tone la hectar.

1.5 Alunele

Se recolteaza in august-septembrie Au un gust placut si un continut mare de ulei si zahar, consumandu-se proaspete. Alunele se utilizea za a prepararea prajiturilor, inghetatei bomboanelor. Originare din Europa și Asia, alunele de pădure sunt astăzi un aliment foarte consumat, atât datorită gustului, cât și a proprietăților nutritive. Bogate în vitamina E, vitamina A, acid oleic, acid folic, proteine, grăsimi mononesaturate și minerale precum mangan, cupru, seleniu și zinc, alunele de pădure mențin o stare de sănătate bună și ajută chiar la ameliorarea unor afecțiuni precum colesterol mărit, depresie sau boli cardiovasculare.

Denumire populară: Alun(Corylus Avellana)

Arbust indigen ce poate atinge 4-5 m, rareori 8 m, cu înrădăcinare pivotant-trasantă, destul de superficială. Tulpina se ramificăobișnuit de la bazăca o tufă, dezvoltând din cioatălăstari lungi și drepți ca niște nuiele. Scoarța este cenușiu-gălbuie, lucioasă, cu pete mari albicioase; nu formează ritidom. Lujerii suntgeniculați, gălbui-cenușii, nelucitori, glandulos-pubescenți, cu numeroase lenticele.

Muguri alterni, distici, ovoid-globuloși, cu peri mari glanduloși. Frunze lățit-ovate, 6-13 cm, scurt pețiolate, la bazăcordiforme, la vârf acute, dublu serate, pe dos păroase, cu peri glandulariFlori unisexuat monoice, cele mascule grupate în amenți, câte 2-4 și sunt formați din anul precedent, iar cele femele apar primăvara devreme prin februarie-martie, lăsând săiasădintre catafile doar stilele roșii .Fructelesunt achene (alune) câte 1-4 sau mai multe, cu coaja netedă, subțire brună, iar involucrul rezultat din concreșterea bracteolelor formeazăo cupămai scurtădecât aluna, prevăzutăcu peri glanduloși și cu vârfuri divizate neregulat; maturațiaesteanuală, prin octombrie, iar germinațiaeste hipogee. Lăstărește puternic, drajoneazămai rar; longevitate – 80-90 ani.

CAPITOLUL II

Frunzarelee si cetina

2.1 Frunzarele

Unor specii forestiere pot fi folosite pentru asigurarea hranei vanatului precum si a unor animale domestice (vite. oi, capre) in anii secetosi Frunzarele se fac din frunzele si lujerii cu muguri de ulm. paltin, stejar, alun carpen, salcii, plopi, salcam, frasin, teii acerinee, mesteacan. Frunzele si lujerii cu frunze se pot recolta din parchetele care vin in rand de exploatare, de la arborii extrasi prin taierile de ingrijire i de la cei de pe islazuri si pasuni impa- durite Recoltarea are loc primăvara, după aparitia frunzelor, dar mai ales intre 15 iunie-15 august, cand in frunze si muguri sunt inmagazinate substante nu tritive din abundenta Lujerii cu frunze recoltati se pun la uscat in padure, in straturi subtiri, la umbra. La 2-3 zile straturile se intorc. După uscare lujerii cu frunze se leaga in snopt si se clădesc in capite, ca si fanul natural, apoi, dupa 2-3 saptamani, se transporta la locul de consum sau de depozitare (in soproane deschise, acoperite).

2.2 Cetina

Este formata din lujerii de rasinoase acoperiti cu ace, cu diametrul ca patului gros de pana la 6 mm la molid si brad si pana la 10 mm la pin Prin lu crările de exploatare a pădurilor rezulta insemnate cantitati de cetina. In stare proaspătă cetina de utilizeaza in unele regiuni de munte, iarna pentru hrana or intrucat contine insemnate substante nutritive.

Pentru furajarea unor animale cetina se poate administra in mai multe feluri:

-in stare proaspata, maruntita in bucati de 10-1,5 cm, in amestec cu nutreturi uscate;

-in stare proaspata amestecata in proportie de 1:4 sau 1:5 cu paie, amestec ce se umezeste cu 10% saramura;

-infuzie de cetina, preparata in cazi, prin turnarea a cate 10 l apa ierbinte (75-80° C) la fiecare kilogr aina biostimulatoare, realizata din cetina verde maruntita in mori cu ciocanele", uscata la 30" C in instalatii speciale.Se administreaza ca hrana la porci si scroafe vaci, tauri, vitei pasari avand efecte pozitive prin cresterea greutatii vii la oi, cresterea productiei de lapte oua combaterea sterilitat .

-faina din cetina din care s-au extras uleiurile eterice uscata in nutreturile combinate pentru porcine pasan produsul contine proteine substante minerale

am de cetina verde;

Faina biostimulatoare de cetina si faina de cetina se obtin prin prelucra rea cetini in instalatii special. Cetina in stare verde este bogata in proteine brute, grasimi brute hidrati de carbon, substante minerale vitamine( A, C, E, K). Cetina proaspata si fainurile de cetina constituie furaje naturale utile in zotehnie.

CAPITOLULU.III.

Ierburi si fanuri ; Frunze pentru viermi de matase.

3.1 Ierburi si fânuri

În poieni si goluri in arboretele cu consistenta rară cresc ierburi din familile leguminoase, graminee si din alte familii cunoscute sub denumirea de fan natural . Unele din acestea sunt valoroase cum ar fi ghizdeiul, lucerna mazarichea. trifoiul alb si rosu, coada vulpii, iarba campului, pieptănărită, moftica, altele sunt mai putin valoroase ca: sparceta, sulfina, firuța, paiusul, pirul, chimionul ,coada soricelului, volbura. Altele sunt fara valoarea furajeră ca: busuiocul salbatic, ciubotica cucului ș.a.

În paduri mai cresc si plante toxice , vatămatoare: barba ursului, brândușa de toamnă, spânzul, steregoaia ș.a.care scad valoarea nutritivă a fanului natural SATS 3533-87 prevede trei clase de calitate pentru fanul natural, in functie de culoare miros, epoca de recoltare, umiditate, tinut proteina in celuloza Recoltarea fanului se face inainte de coacerea semintelor, deoarece dupa coacerea acestora creste continutul in celulozain dauna proteinei brute.Acest timp este specific statiunii si variaza altitudinal intre 1 iulie si 31 august .

Dupa cosire, uscare, adunare si cladirea in stoguri receptia fanului se face prin stabilirea volumului claii (stogului) cu relatia V (0,04P 0,012 C) C² in care P este lungimea medie a profilului clai, masurata crucis peste vîrful acesteia pana la baza si C circumferinta claii, masurata la 1 m inaltime de sol. Greutatea fanului se determina prin inmultirea volumului cu coeficienti stabiliti in functie de provenienta fanului si de perioada scursa de la cladirea claii. Fanul cladit isi micsoreaza volumul cu 20-35% prin pastrare (depozitare) de la 15 la 90 de zile fata de momentul ciadirii in clai, interval in care se produce si scaderea umiditatii. Fanul recoltat din fondul forestier se utilizează pentru hrana animalelor din dotare si a vanatului, iar surplusul se valorifică.

3.2 Descrierea frunzelor unor specii de foioase

3.2. 1Genul Acer

Acer platanoides (Platin de camp)

Frunzele sunt de 10-15 (18) cm lungime, palmat-lobate, cu 5-7 lobi despartiti prin sinuri rotunjite. Lobi au varful evident acuminat, fin ascutit (setaceu), iar pe margine sunt prevazuti cu dinti (lobuli), de asemenea ascutit-acuminati. Baza frunzei este larg cordata sau aproape trunchiata, iar pe dos, spre deosebire de cele de paltin, sunt verzi. Petiolul este lung de 8-15 cm si, la rupere, elimina un lichid albicios. (Fig. 1-dreapta)

Acer pseudoplatanus (Paltin de munte)

Frunzele 5-palmat-lobate, de 10-18 cm lungime, cu baza cordiforma, terminate intr-un petiol lung de 5-15 cm, care nu contine suc laptos. Lobii sunt ovati, pe margine neregulat crenati-serati, la varf acuti sau scurt acuminati, despartitit prin sinuri cu baza ingustata, ascutita, pe fata sunt verzi-inchis, iar pe dos verzi-albastrui-mate. (Fig. 1- stanga)

Fig. 1 -Acer pseudoplatanus (stanga) si Acer platanoides (dreapta)

11

Acer campestre ( Jugastru)

Frunzele de 5-10 cm lungime, 3-5-lobate; lobii sunt de regula obtuzi sau rotunjiti, cu marginile obtuz-lobulate, sinuate sau intregi. Baza frunzei este cordata, iar pe dos, mai ales pe nervuri, sunt pubescente ( uneori glabrescente sau chiar gabre). Petiolul lung de 3-6 (10) cm, la rupere elimina suc laptos. (Fig. 2)

Fig. 2 – Acer campestre

3.2.2 Genul Alnus

Alnus glutinosa ( Anin negru, Arin negru)

Frunzele adesea obovate, alteori subrotunde, de 6-10 cm lungime, cu varful larg emarginat sau rotunjit, baza cuneata, mai rotunjita, marginea neregulat dublu-serata, spre baza insa intreaga; pe fata sunt verzi inchis lucioase, glabre, pe dos verzi-galbui, smocuri de peri ruginii in unghiurile dintre nervuri. Petiolul este lung de 2-3 cm, iar frunzele tinere sunt evident lipicioase. (Fig. 3)

Fig. 3 -Alnus glutinosa

12

Alnus incana (Anin alb)

Frunzele ovate sau ovat-eliptice, de 4-10 cm lungime, cu marginea dublu-serata si varful, caracteristic, acut sau acuminat, pe fata glabre, pe dos si pe petiolcenusiu-pubescente; sunt nelipicioase. (Fig. 4)

Fig. 4 –Alnus incana

3.2. 3Genul Betula

Betula pendula ( Mesteacan)

Frunzele robic-ovate sau trunghiular-ovate, de circa 3-7 cm lungime, cu varful prelungacuminat, pe margine dublu serate, uneori cu tendinta de lobulare; sunt glabre, pe fata lucitoare, pe dos verzi-dechis, iar la aparitie sunt lipicioase. Petiolul este de 2-3 cm lungime. (Fig. 5)

Fig. 5 -Betula pendula

13

3.2.4 Genul Castanea

Castanea sativa (Castan bun)

Frunzele oblong-anceolate, mari (10-22 cm lungime si 4-8 cm latime), cu varful treptat ingustat, pe margine pronuntat-setaceu dintate, glabre; nervratiunea proeminenta. (Fig. 6)

Fig. 6 -Castanea sativa

3.2.5 Genul Fagus

Fagus sylvatica (Fag)

Frunzele sunt eliptice pana la ovate, mai rar slab obovate, de 5-10 cm lungime, cu varful acut si baza ingusta sau rotunjita , pe margini sinuate, rar dintate sau aproape intregi, in tinerete moi paroase pe ambele fete, ciliate pe margine, ulterior glabre pe fata, pe dos pastrand smocuri de peri in unghiurile dintre nervuri; petiolul de circa 1 cm lungime. Toamna devin pieloase si, inainte de cadere, devin aramii. (Fig. 7)

Fig. 7 – Fagus sylvatica

14

3.2.6. Genul Fraxinus

Fraxinus excelsior (Frasin)

Frunzele imparipenat-compuse, mari (pana la 40 cm lungime), cu petiol lung de 5-10 cm; au 7—11 (15) foliole ovat-lanceolate sau lanceolate, lungi de 4-14 cm, sesile, acuminate, cu marginile marunt serate, la baza obisnuit cuneate, pe dos slab paroase ( numai in lungul nervurilor). (Fig. 8)

Fig. 8 –Fraxinus excelsior

Fraxinus ornus (Mojdrean)

Frunzele imparipenat-compuse, cu 7-9 filiole ovate sau eliptice, cea terminala de regula obovata, de obicei petiolate (cele de frasin sunt sesile), cu vraful brusc si scurt acuminat, marginile fin serate sau crenat-serate, pe dos, in lungul nervurii principale, la inceput alburiu pubescente, ulterior perii devin ruginii. (Fig. 9)

Fig. 9 –Fraxinus ornus

15

3.2.7. Genul Populus

Populus alba (Plop alb)

Frunzele sunt dimorfice: cele de pe lujerii lungi si d epe lastari de 5-12 cm lungime, ovate sau rotund-ovate, cu 3-5 lobi palmati, la varf acuti, baza frunzei trunchiata pana la slab cordata, pe dos si pe petiol alb tomentoase; cele de pe lujerii scurti sunt mai mici, de 2-5 cm lungime, ovate, eliptice, oblongi sau subrotunde, pe margine numai situat-dintate sau lobulate, pe dos tomentoase, dar de culoare cenusie. Ambele feluri de frunze sunt lung petiolate (petiol de pana la 3-4 (5) cm, usor comprimat catre baza laminei). (fig. 10)

Fig. 10 –Populus alba

Populus nigra (Plop negru)

Frunzele rombic-ovate, de 5-10 cm lungime, lung acuminate, la baza lat-cuneate sau chiar ingust-cuneate, pe margine marunt crenat-serate, glabre, pe dos verzi-deschis, cele de pe lujerii scurti mai mici, la baza trunchiate sau rotunjite. Petiolul este de pana la circa 6 cm lungime, comprimat. (fig. 11)

Fig. 11 –Popaulus nigra

16

Populus tremura (Plop tremurator)

Frunzele dimorfice: cele de pe lujerii lungi sunt subrotunde sau lat ovate, de 4-8 cm diametru (lungime), cu varful acut sau rotunjit, baza trunchiata, rotunjita sau slab cordata, pe margine inegal serat-crenate, glabre, (numai la inceput sericeu paroase), cu petiol lung de pana la circa 8 cm, puternic comprimat (tremuratoare la cea mai mica adiere de vant); cele de pe lastari sunt mai mari, de pana la 15 cm lungime, paroase pe dos, ovat-triunghiulare, cordiforme, mai scurt petiolate. (fig. 12)

Fig. 12 –Populus tremula

3.2.8. Genul Quercus

Quercus borealis (Stejar rosu)

Frunzele oblongi, eliptice sau obovate, de 1-22 (25) cm lungime, cu 3-4 (5) perechi de lobi triunghiulari-ovati, lobulati; lobii si lobulii terminati in varfuri setacee, alungite; sinurile dintre lobi relativ inguste si rotunjite, patrund pana la mijlocul jumatatii laminei. Frunzele sunt verzi inchis pe fata, verzi-galbui sau cenusii pe dos, cu smocuri de peri ruginii in axilele nervurilor; sunt mercescente, iar toamna se coloreaza in rosu sau in portoocaliu. Petiolul foliar de 2-5 cm lungime. (fig. 13)

Fig. 13 –Quercus borealis

17

Quercus cerris (Cer, ceroi)

Frunzele eliptice pana la ovat-oblongi, uneori ovat-lanceolate, de 5-15 cm lungime, cu varful acut si baza ingustata sau slab cordata, pe margini de la penat-fidate pana la penat-sectate, cu lobi intregi sau lobulati, triunghiulari, acuti, terminati intr-un mucron scurt; sunt pieloase, pe fata verzi inchis-lucioase, aspre, pe dos cenusii sau galbui, tomentoase (la maturitate numai in lungul nervurilor); au 4-8 (10) perechi de lobi, iar petiolul este evident, lung de pana la 2-2,5 cm, prevazut adeseori cu cu stipele la baza. In tinerete frunzele sunt marcescente. (fig. 14)

Quercus frainetto (Garnita)

Frunzele relativ mari de 10-18 cm lungime si de 6-12 cm latime, ingramadite spre varful lujerului, lat-eliptice pana la obovat eliptice, la baza auriculate si sesile sau scurt petiolate, cu 8-9 (10) perechi de lobi, penat-fidate, pana la penat-partite, lobii dispusi simetric, aproape patenti, despartiti adesea prin sinuri foarte inguste si adanci. Pe dos, la inceput sunt catifelat-cenusiu-paroase, cu peri bruni, spre toamna adesea glabrescente. (fig. 15)

Fig. 15 –Quercus frainetto

18

Quercus petraea ( Gorun)

Frunzele de 8-16 cm lungime, variabile ca forma, obisnuit rombic-obovate, alteori eliptice sau eliptic-ovate, cu baza ingustata, neauriculate, pe mergini sinuat-lobatepana la penat-fidate, cu 5-8 perechi de lobi, dispusi relativ simetric, rotunjiti, intregi sau slab lobulati; lobii descresc treptat ca marime din zona de latime maxima a frunzei spre varf. Pe dos, la maturitate, sunt fin pubescente, sau cu smocuri fine de perisori in axilele nervurilor. Petiolul este de 1-2 (2,5) cm lungime. (fig. 16)

Fig. 16 –Quercus petraea

Quercus robur ( Stejar pedunculat)

Frunzele variabile ca marime (6-20 cm lungime) si forma, mai adesea obovate, cu baza auriculata, uneori asimetrica, scurt petiolate (uneori aproape sesile) –petiolul de pana la circa 5-6 mm kungime; au 4-8 perechi de lobi (sunt lobate pana la penat-fidate) obtuzi sau rotuniti, separati prin sinuri inegale; pe fata sunt verzi inchis, iar pe dos sunt glabre sau mai rar, puberule, mai ales in lungul nervurilor; lamina este pieloasa. (fig. 17) Fig. 17 –Quercus robur

19

3.2.9. Genul Robinia

Robinia pseudacacia (Salcam)

Frunzele imparipenat-compuse, alcatuite din 9-19 foliole scurt petiolate, eliptice sau eliptic-ovate, de 2,5-4,5 (6) cm lungime, la varf rotunjite, emarginate si scurt mucronate, cu margini intregi, pe fata verzi-inchis, pe dos verzi-surii, glabre, subtiri. (fig.. 18) Fig. 18 –Robinia pseudacacia

3.2.10. Genul Salix

Salix alba (Salcie alba)

Frunzele lanceolate, de 4-10 cm lungime si de 1-2 (3) cm latime, cu varful acuminat, baza ingustata si marginile marunt glanduros-serate, la inceput, pe ambele fete argintiu-matasos-sericeu paroase, ulterior numai pe dos paroase sau uneori glabrescente, semi-argintii sau glaucescente; petiol de circa 0,7-1 cm lungime. Stipete de timpuriu cazatoare. (fig. 19)

Fig. 20 –Salix alba

20

Salix caprea (Salcie capreasca)

Frunzele lat-eliptice pana la oblongi, de 4-8 (11) cm lungime, cu varful acut sau scurt acuminat, baza rotunjita sau ingustata (foarte rar slab cordata), marginile intregi sau neregulat sinuat-dintate sau crenate, pe fata, la inceput slab tomentoase, apoi glabre, pe dos aburi-cenusii, tomentoase, cu nervurile foate proeminente, astfel ca limbul apare incretit; petiolul lung de pan la 2 cm. (fig. 20)

Fig. 20-Salix caprea

3.2.11. Genul Tilia

Tilia cordata (Tei pucios, Tei cu frunza mica)

Frunzele subrotunde pana la lat ovate, relativ mici, de 5-7 cm lungime, cu varful brusc acuminat, marginile serate, la baza cordiforme sau oblic trunchiate, adeseori asimetrice, pe dos cu smocuri caracteristice de peri ruginii la subsuoara nervurilor, indeosebi la intersectia nervurilor, la baza laminei, in rest glabre (la inceput perii sunt alburii, apoi galbui). Petiolii sunt glabri, de 1,5-4 cm lungime. (fig. 21)

Fig. 21 –Tilia cordata

21

Tilia platyphyllos (Tei cu frunza mare)

Frunzele mari, de 6-12 (15) cm lungime, subrotunde pana la lat ovate, adeseori asimetrice, tot brusc acuminate, pe margini acut serate, pe dos cu smocuri de peri albiciosi sau galbui in axilele nervurilor, in rest moi paroase, cu peri simpli (chiar si pe fata sunt adeseori paroase, dar fara smocuri de peri). Nervurile sunt foarte proeminete, chiar si cele tertiare, paralele. (fig. 22)

Fig. 22 – Tilia platyphyllos

Tilia tomentosa (Tei argintiu)

Frunzele sunt mari, de 7-13 cm lungime, subrotunde sau lat ovate, cordiforme sau, uneori, oblic trunchiate, cu varful brusc acuminat, pe margini serat-dintate pana la lobulate, pe fata verzi, slab lucitoare, la inceput razlet stelat pubescente, apoi glabre, pe dos argintii sau cenusii, stelat-tomentoase, fara smocuri de peri in axilele nervurilor. Petiolii sunt si ei stelat pubescenti. (fig. 23)

22

3.2.12. Genul Ulmus

Ulmus glabra/scabra/montana (Ulm de munte)

Frunzele eliptice pan la obovate, mai mari decat la ulmul de camp, de 8-16 cm lungime, brusc acuminate (uneori cu tindinta de trilobare, in special pe lastari), pe margine acut dublu-serate, la baza asimetrice, scurt petiolate (0,3-0,5 cm). Pe fata pubescente, la maturitate foarte aspre, pe dos, de asemenea, pubescente si scabre, cel putin in lungul nervurilor, mai rar glabre.(fig. 24)

Fig. 24 –Ulmus glabra

Ulmus minor (Ulm de camp)

Frunzele eliptice sau obovate, de 5-9 (13) cm lungime, scurt acuminate, cu baza evident asimetrica, pe margini dublu-serate, cu petiol de 6-12 mm lungime; la maturitate, pe fata netede, glabre, lucitoare, verzi-inchis, pe dos cu smocuri mici de peri albi in axilele nervurilor, in rest glabre sau scurt pubescente pe nervuri, scabre, cu numeroase glande punctiforme rosii in lungul nervurilor secundare. (fig. 25) Fig. 25 –Ulmus minor

23

3.2.Frunzele de dud

Frunzele de dud sunt subțiri, foarte diferite ca formă (ovate sau eliptice, acute sau scurt acuminate), cu baza rotundă și cu marginea neregulat serată; sunt divizate în 3-5 lobi inegali sau nedivizate, glabre, netede, puțin lucioase pe față și scurt pubescente la nivelul nervurilor, pe dos.

Denumire populară: Dud alb (Morus Alba)

Specie exotică devenită sub spontană, deseori cultivată, de mărimea a III-a, cu înălțimi ce pot depăși 15 m și diametre de pânăla 1.5 m. Tulpinaeste dreaptă, ramificatăde la micăînălțime. Scoarțaeste brun-cenușie cu ritidom timpuriu larg, superficial crăpat. Lemnul asemănător cu cel de salcâm, cu duramen galben-brun sau brun-roșcat. Coroana globuloasăcu lujerizvelți, brun-cenușii, glabri sau slab pubescenți Muguri alterni,ovoizi,mucronați, cu 5-7 solzi bruni, glabri.

Frunzelat ovate, de 6-18 cm, lung pețiolate, întregi sau cu 3-5 lobi inegali, serate, acute sau acuminate, ușor cordate, pe față verzi-deschis netede și glabre, pe dos răzlețpubescente. Flori verzui ce apar prin mai. Fructelesunt de tip soroză(dude), 1.5-2 cm, albe, roșiatice sau negricioase, cu pedunculi lungi cât ea, comestibile. Maturitateaeste timpurie, cu fructificații anuale și abundente. Longevitateaeste de pânăla 150 ani. Dudul alb este originar din China și Japonia, fiind introdusăîn Europa încă din sec. al VI-lea și apoi extinsăpentru creșterea viermilor de mătase. În România a devenit subspontanăîn regiunea de câmpie și dealuri, în lunca și Delta Dunării. Este o specie de climat blând (specie termofilă), suportăbine seceta și gerurile iernii, dar suferăla înghețurile târzii. Se dezvoltă bine pe soluri ușoare, fertile, cu suficientăumiditate, dar vegetează și pe terenuri bătătorite din curți, marginea șoselelor. Suportăși unele inundații de scurtă durată. Are un temperamentde lumină, dar în tinerețe necesită o oarecare protecție

Denumire populară: Dud negru (Morus Nigra)

Se deosebește de dudul alb prin:-coroanamai largăși mai deasă, lujeri pubescenți și mugurimai mari cu solzi mai puțini, -frunzede obicei nelobate, adânc serate, la bazăprofund cordate, mai scurt pețiolate, relativ groase, pe fațăscabre, iar pe dos pubescente, -duderoșii-închis sau negre, foarte scurt pedunculateDudul negru este originar din Iran și Transcaucazia, iar în România este cultivat prin grădini, curți etc., dar mai rar decât dudul alb. Are o importanță sericicolă redusă datorită frunzelor ce nu sunt consumate de viermele de mătase. Se poate folosi în culturile forestiere din stepăși silvostepă

3.3.Viermel de mătase

Vermele de matase este singura insecta domisticita pana acum. Numele stiintific este Bombycidelor. Face parte din ordinul Lepidopterelor (fluturi). Toate speciile care produc matase au o metamorfoza completa compus din patru stadii: ou, larva, crisalida (pupa) si fluture.Cicul de viață al viermelui de mătase: ou – larvă – cristalidă – fluture de mătaseViermele de mătase al dudului, sau fluturele de mătase, face parte din clasa insectelor, ordinul Lepidoptera, familia Bombycidelor.

Este una dintre insectele cu metamorfoză completă, prezentând un ciclu evolutiv tipic cu 4 stadii: ou, larvă (omidă), crisalidă și fluture de mătase.Oul fecundat, sau sămânța reprezință primul stadiu din ciclul evolutiv al fluturelui. Oule fecundate trec apoi printr-o perioadă de repaus aparent, care poartă numele de diapauză și obișnuit, în zona țării noastre coincide cu anotimpul de iarnă.Viermii de mătase care au un singur ciclu complet pe an se numesc monovoltini, iar cei la care acest ciclu se repetă de 2-3 ori sau chiar de mai multe ori pe an, se numesc bi, tri sau polivoltin.

3.4 .Frunzele de dud folosite pentru creșterea viermilor de matase.

Nutriția este un factor important al creșterii viermilor de mătase. Cercetările privind nutriția viermilor de mătase au cunoscut un adevărat progres ca urmare a apariției și folosirii dietei artificiale, ceea ce a dus la obținerea de importante beneficii în industria textilă. Singurul stadiu de dezvoltare în care viermii de mătase consumă hrană este cel larvar. În acest stadiu sunt acumulate rezerve de substanțe nutritive suficiente pentru faza de crisalidă și fluture. Principala sursă de hrană pentru specia Bombyx mori o reprezintă frunzele de dud, acestea conținând cantități suficiente de proteine, glucide, grăsimi, săruri minerale, apă. Modul de asimilare a acestora depinde de condițiile de microclimat asigurate larvelor, dar și de calitatea frunzei de dud administrate.

Materialele utilizate la organizarea seriilor de creștere Creșterile viermilor de mătase au fost posibile datorită existenței plantației de duzi din specia Morus alba. Acest soi de origine ucraineană este rezistent la ger, pretându-se la exploatare în zona climaterică a Transilvaniei, fiind totodată foarte rezistent la bacterioze. Din punct de vedere fizic și calitativ frunza administrată a fost de calitate superioară. Recoltarea s-a făcut pe timp răcoros, dimineața și seara, pentru că în aceste momente ale zilei frunza are o valoare nutritivă mai ridicată. Administrarea acesteia s-a făcut de 4 ori/zi. Păstrarea frunzei fost făcută într-o încăpere răcoroasă (100 C), iar înainte de administrare a fost introdusă în camera de pregătire a hranei la temperaturi de 250 C

Pentru cele mai tinere larve frunza a fost tăiată înainte de administrare la o grosime de aproximativ 0.5cm. Pentru larvele din vârsta a II-a grosimea frunzelor a fost de 1-2 cm, iar pentru larvele din vârsta a III-a de 2-3 cm. Înaintea intrării în somn a larvelor frunzele nu au fost tăiate pentru a evita ofilirea prematură a acestora și pentru a evita riscul îmbolnăvirii larvelor. Pentru ca frunza să rămână proaspătă o perioadă mai lungă de timp, larvelor din vârstele înaintate (a IV-a și a V-a) li s-au administrat frunze nedesprinse de pe ramuri. Spațiu destinat creșterii seriilor experimentale a avut o suprafață de 40 mp, cu amplasare nordică. Înainte de începerea creșterii seriilor experimentale sala de creștere, modulul de creștere și inventarul necesar au fost spălate mecanic și apoi dezinfectate cu vapori de formaldehidă.

Pentru o bună realizare a dezinfecției au fost izolate toate ferestrele și ușile, iar pentru sporirea eficacității acesteia temperatura în interior a fost ridicată la 300 C, iar umiditatea relativă a aerului la 85%. Vaporii au fost lăsați să acționeze timp de 48 de ore, după care spațiul astfel dezinfectat a fost lăsat să se aerisească pentru 3 zile.

La intrarea în spațiul de creștere a fost montat un dezinfector conținând soluție de hidroxid de sodiu 2%.În spațiul destinat creșterii larvelor viermilor de mătase au fost amplasate stelaje suprapuse pe patru nivele (Figura 1) cu picioare fixe și paturi de creștere mobile. Distanța dintre paturile de creștere este de 50 cm, iar cea dintre primul pat și pardoseală este de 60 cm, pentru a echilibra diferențele de temperatură dintre primul și ultimul pat de creștere asigurând astfel condiții uniforme de temperatură pentru toți indivizii studiați. Pe paturile de creștere s-a pus hârtie albă, iar apoi s-au așezat larvele eclozionate.

Schimbarea așternutului s-a realizat cu ajutorul hârtiei perforate. Ochiurile făcute în hârtia de așternut prezintă diametre diferite, în funcție de vârsta larvelor pentru care este utilizată hârtia perforată: 6 mm până a vârsta a III-a, 10 mm pentru vârsta a IV-a și 13-15 mm pentru ultima vârstă a stadiului larvar. În perioada de somn larvele nu se mai hrănesc, ele revenind la comportamentul alimentar inițial atunci când 90% din larve au ieșit din perioada de somn. Larvele care din diferite motive nu-și pot schimba tegumentul vor muri, întrucât vechiul tegument, de dimensiuni mai mici decât cele necesare, nu le permite creșterea. Un important factor în perioada de creștere a larvelor îl constituie densitatea acestora. Astfel, pe perioada desfășurării experimentului s-a asigurat un spațiu între două larve egal cu grosimea acestora.

BIBLIOGRAFIE

1. Nicolae Sofletea, Lucian Curtu, 2000, Dendrologie, Editura “Pentru viata”, Brasov

Contents

24