Învățătoare grad II : SANDU (DAJBOG) MIHAELA [311539]
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” [anonimizat] I
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Lector universitar doctor : [anonimizat]: [anonimizat] : SANDU (DAJBOG) MIHAELA
Școala Gimnazială nr.1 Rediu, jud.Galați
– 2014 –
Modalități de dezvoltare a creativității elevilor în învățământul primar
CUPRINS
ARGUMENT……………………………………………………………………………………………………….3
PARTEA I FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI
CAPITOLUL 1 INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CREATIVITĂȚII
1.1. Conceptul de creativitate……………………………………………………………………………….7
1.2. Teorii ale creativității………………………………………………………………………………….11
1.3. Factorii stimulativi și inhibitori ai creativității………………………………………………..14
1.4. Particularități ale creativității la vârstă școlară mică………………………………………..26
1.5. Învățarea creativă la școlarul mic………………………………………………………………….28
CAPITOLUL 2 MODALITĂȚI DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII
LA VÂRSTĂ ȘCOLARĂ MICĂ
2.1.Strategii didactice orientate spre stimularea creativității elevilor………………………..33
2.1.1. Metode de stimulare a creativității elevilor………………………………………………..35
2.1.2. Forme de organizare a [anonimizat]………………………………42
2.1.3. Mijloace de învățământ……………………………………………………………………………46
2.2. Conduita creativă a învățătorului ca factor de stimularea creativității elevilor………48
2.3. [anonimizat] a educației copiilor……………………………………..52
2.4. Modalități de realizare a [anonimizat]…………..56
PARTEA A II-A [anonimizat] 3 STUDIU EXPERIMENTAL PRIVIND MODALITĂȚILE DE DEZVOLTARE A CREATIVITĂȚII ȘCOLARULUI MIC CU APLICABILITATE
ÎN ARIA CURRICULARA ”ARTE”
3.1.Ipoteza și obiectivele cercetării…………………………………………………………………………61
3.2.Metodologia cercetării…………. ………………………………………………………………………..62
3.2.1. Tipul cercetării.Variabile……………………………………………………………………….. 62
3.2.2. Eșantion………………………………………………………………………………………………..63
3.2.3. Metode și tehnici de cercetare…………………………………………………………………64
3.2.4. Etapele cercetării (procedura)…………………………………………………………………70
3.2.4.1. Etapa inițiala(pretest) …………………………………………………………………….70
3.2.4.2 . Etapa formativă …………………………………………………………………………….74
3.2.4.3. Etapa finală(postest) …………………………………………………………………….101
3.3.Prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute …………………………………………….105
3.4.Concluzii finale……………………………………………………………………………………………108
3.5.Direcții de valorificare a rezultatelor.Propuneri și recomandări metodice……………110
ANEXE …………………………………………………………………………………………………………..111
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………….130
ARGUMENT
Motto:
,,La baza necesităților noastre sociale stă necesitatea individului de a fi el însuși și de a contribui cu propriul său act creator la bunăstarea generală.Respectul pentru unicitatea fiecărui copil este simțit adânc de sufletul fiecărui educator adevărat .”
(OTTAWAY, 1962)
Potențialul creativ, explică J.P.Guilford, reprezintă orice abilitate intelectuală care poate contribui la succesul producției creatoare.Pot exista persoane care posedă însușirile necesare creației,aptitudinile,dar acestea nu au fost actualizate.Potențialul creativ nu este totuna cu manifestarea creatoare,după cum aptitudinea nu este identică cu capacitatea.Fără îndoială că direct răspunzător de nivelul creativității este factorul intelectual, dar în lipsa pasiunii, perseverenței, încrederii în sine, toate calitățile intelectuale rămân în stare potențială.
Dezvoltarea creativității-ca oricare fenomen educațional-este mediată de particularitățile psihice ale copiilor.Potențialul creator al acestora este acompaniat de curiozitatea veșnic trează și activă, de receptivitate, sensibilitate, predilecție pentru inedit.
Ca să poți deveni un om luminat cu preocupări multiple, un bun specialist, receptiv față de schimbări, un om cu inițiativă, un inovator care să înțeleagă sensurile superioare ale vieții umane, trebuie mai întâi să te cunoști bine și să folosești sprijinul factorilor educaționali.
,,Am intrat într-o epocă, în care, în curând, nu va mai fi loc decât pentru creatori'', spunea Gaston Berger în ,,L'homme moderne et son education'' aceste cuvinte ale unui mare specialist în educație mă fac să pornesc de la premisa că dezvoltarea potențialului creativ al elevului este importantă și de mare actualitate, cred însă, că niciodată nu a fost suficient de bine explorat.
Valorificând cele mai de preț însușiri ale copilăriei (inventivitatea, fantezia, imaginația, căutările pasionale, elanul spre aventură și cunoaștere – regăsite și în activități artistico-plastice) vom stimula și vom forma inteligențe îndrăznețe, oameni cu o gândire independentă, creativă.
Deoarece aceste activități redau echilibrul, speranța și puterea, deoarece iubesc frumosul și libertatea de exprimare și gândire, am desfășurat lecții prin care am încercat să ofer această libertate și celor ale căror caractere încerc să le modelez de la o vârstă destul de fragedă, astfel, am convingerea că voi reuși să stimulez disponibilitățile creatoare existente mai mult sau mai puțin în fiecare dintre elevii mei.
Lecturând titlurile orientative pentru lucrările metodico-științifice de gradul I am descoperit o temă care am considerat că vine în întâmpinarea demersurilor făcute de mine până la momentul actual și mai mult de atât, făcând o cercetare pe această temă aș putea să-mi creionez o imagine reală a implicațiilor acestor tipuri de activități în dezvoltarea creativității, în primul rând a elevilor de vârstă școlară mică apoi a celorlate categorii umane implicate.
Am observat până acum că elevii preferă foarte mult activitățile artistico-plastice care ies din tiparul unei lecții obișnuite iar asimilarea unor cunoștințe planificate în programa școlară, au făcut-o mult mai ușor, mai rapid și mai creativ prin activități de acest gen. Pentru reușita deplină a acestor activități, am avut și voi avea o atitudine încurajatoare față de elevi. Prin aprecieri pozitive am stimulat spontaneitatea și inițiativa elevilor, creând o curiozitate neobosită, o prospețime a imaginației și acele stări pozitive necesare pentru antrenarea acestora în rezolvarea sarcinilor propuse. Elevii s-au dovedit mult mai creativi decât de obicei.
Ceea ce vreau să spun este faptul că, fără a nega importanța celorlalte arii curriculare, devine tot mai evident faptul că educația pentru frumos , pentru formarea gustului estetic, își are rolul și locul bine stabilit în formarea personalității tinerilor, în dezvoltarea creativității.
Am abordat această temă „Modalități de dezvoltare a creativității în învățământul primar” justificând această opțiune prin predilecția mea pentru creativitate ca domeniu de manifestare deosebită ,originală a personalității umane.
PARTEA I FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI
CAPITOLUL 1 INTRODUCEREA ÎN PROBLEMATICA CREATIVITĂȚII
1.1. Conceptul de creativitate
Conceptul de creativitate își are originea în cuvântul latin “creare” care înseamnă zămislire, făurire, naștere. Într-o accepțiune largă, creativitatea constituie un proces de însușiri și aptitudini psihice care, în condiții favorabile, generează produse noi și de valoare pentru societate. Ea este forma cea mai înaltă a activității omenești. Definirea creativității se face prin referire la produsele creației, care dau marcă personalității creative. Un produs este valoros dacă prin el se rezolvă o problema, sporește adaptabilitatea la mediu a creatorului sau schimbă condițiile existenței acestuia.
În psihologie, termenul de creativitate a fost introdus de G. V. Allport în 1937, desemnându-se prin el capacitatea de a produce noul, dispoziția personalității spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate. La început studiile asupra creativității au fost orientate spre factorii motivaționali, ca de altfel și în plan internațional, emoțional-afectiv sau de personalitate în general. Mai târziu, studiile asupra creativitații au fost orientate spre investigarea procesului creativ, persoanelor creative, etapelor creației, structurii individuale și de grup a creativității, mijloacelor de identificare, evaluare și educare a creativității.În prezent există sute de modalități prin care este definită creativitatea. Psihologii susțin în general că ,, a fi creativ’’ înseamnă,, a crea ceva nou, original și adecvat realității’’. Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate și expresivitate, este imaginativ, generativ, deschizător de drumuri, inventiv, inovativ, etc.(Mihaela Rocco, 2004) .
Al.Roșca este de părere că, datorită complexității fenomenului creației, este puțin probabil să se ajungă la o definiție unanim recunoscută, deoarece fiecare autor pune accent pe dimensiuni diferite. Astfel, se arată că după unii autori ,,creativitatea este aptitudinea sau capacitatea de a produce ceva nou și de valoare”, iar după alții ea constituie un proces prin care se realizează un produs (Al. Rosca, 1981).
După P. Popescu-Neveanu ,,creativitatea presupune o dispoziție a personalității spre nou, o anumită organizare (stilistica) a proceselor psihice în sistem de personalitate” (P.Popescu-Neveanu, 1987). Margaret A.Boden (1992) a inventariat definițiile creației consemnate în diferitele dicționare, concluzionând că în general creativitatea constă în ,,realizarea de combinații noi, originale, de idei vechi“. Combinațiile noi trebuie să aibă o anumită valoare.
Creativitatea este capacitatea de a imagina răspunsuri la probleme, de a elabora soluții inedite și originale. A fi creativ înseamna a vedea același lucru ca toată lumea, dar a te gândi la ceva diferit.
Rezumând contribuțiile mai multor autori, autoarea româncă, M. Roco enumeră calitățile pe care le prezintă fenomenul complex al creativității:
– productivitatea ce reflectă numărul mare de idei, soluții, lucrări de specialitate, produse materiale sau spirituale;
– utilitatea, vizând rezultatele acțiunii, care trebuie să aibă o folosință pentru demersul activității;
– eficiența, reflectând caracterul economic al performanței, randamentul acțiunii obținut prin folosirea produselor activității creatoare;
– valoarea produselor activității creatoare, respectiv, importanța lor teoretică sau practică, recunoașterea și respectul pe plan social;
– ingeniozitatea, implicând eleganță și eficacitate în folosirea metodelor de rezolvare;
– noutatea, adică distanța în timp a lucrurilor, ideilor;
– originalitatea, evaluată după raritatea ideilor, produselor, fiind considerate originale acele rezultate ce apar o singură dată într-o colectivitate, deci sunt unice.
Psihologii au formulat o serie de criterii pentru a delimita activitatea creatoare de cea reproductivă.
I. A.Taylor ( 1959 ) considera că:
performanța creatoare trebuie să prezinte o anumită însemnatate economică, culturală, tehnică, etc, valoare care să fie recunoscută social;
rezultatele trebuie să fie formulate coerent și inteligibil.
S. Gollan (1963 ) stabilește patru tipuri de criterii în aprecierea creativității:
performanța creatoare care se caracterizează prin eficiență, utilitate, noutate și originalitate;
procesul creativ, ale cărui trăsături specifice sunt: spontaneitatea, asociativitatea, flexibilitatea, capacitatea combinatorică;
însușirile persoanei creative care privesc în primul rând motivele și atitudinile creative;
potențialul creativ, situație în care sunt evaluate fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea și capacitatea de elaborare prin intermediul unor teste specifice.
Conceptul de creativitate este foarte apropiat lingvistic și semantic de conceptul de creație, astfel că adesea se operează, în mod nejustificat, substituiri între cele două noțiuni. Diferența rezidă în conținutul celor doi termeni, creativitatea constând în producerea de idei noi și originale, pe când creația vizează finalizarea ideii și transpunerea ei în opera artistică, stiințifică, tehnică, etc. Creația succede procesului creativ. În eforturile de a descrie creativitatea, actul de creație, s-au formulat variate criterii prin care se poate diferenția activitatea creatoare de cea reproductivă, de serie. Astfel, I. A. Taylor enunță două criterii: însemnătatea economică, socială culturală, științifică a performanței creatoare, dublată de recunoaștere socială; rezultatele activității creatoare, formulate coerent și inteligibil. De asemenea, mai analitic, S. Gollan vorbește de patru criterii pe care le-am amintit mai sus. Fr. Baron consideră că atât performanța, cât și produsul creator trebuie să dispună de un grad ridicat de neobișnuit, să fie rar întâlnit în activitatea respectivă, dar să fie și adecvat realității, pentru că unele soluții neobișnuite pot fi consecința unor confuzii, sau pot fi bizare.
Pornind de la ideea lui C.W. Taylor care credea că există un potențial creator la fiecare individ, precum și de la F. Taylor care credea că există mai multe niveluri de structurare a creativității, A. Munteanu propune o abordare pe verticală a creativității, distingând următoarele niveluri:
– creativitatea expresivă, caracteristică vârstelor mici, important fiind comportamentul și nu abilitatea sau calitatea produsului; se manifestă liber și spontan mai ales în construcțiile și desenele copiilor, fiind o modalitate de dezvoltare a aptitudinilor creatoare;
– creativitatea productivă sau dobândirea unor abilități utile pentru anumite domenii, pentru crearea de obiecte, materiale sau spirituale, în anumite domenii; contribuția personală este destul de la acest nivel, fiind utilizate redusă tehnicile consacrate deja;
– creativitatea inventivă este capacitatea de a realiza legături noi între elementele deja existente; este, așadar, un plan specific doar indivizilor ce aduc unele ameliorări unor utilaje, unei teorii controversate;
– creativitatea inovativă, care există doar la un număr restrâns de persoane și implică găsirea unor soluții noi, originale cu importanță teoretică sau practică; este nivelul specific talentelor;
– creativitatea emergentivă, specifică geniilor, care pot duce la revoluționarea unor domenii ale științei, tehnicii sau artei, fiind nivelul accesibil geniului.
Principalele dimensiuni care pot fi delimitate și descrise în cazul creativității sunt: procesul de creație, produsul creat, personalitatea creatoare, mediul sau climatul social.În încercarea de a diferenția personalitatea înalt creatoare de celelalte, A. Koestler distinge elemente legate de nivelul de conștiință depășit. Pornind de la ideea existenței unui potențial creator la nivelul fiecărui individ, A. Munteanu, 1994, descrie nivelurile la care se poate structura creativitatea: expresiv, productiv, inventiv, inovativ și emergentiv.
invenția presupune găsirea noului care se adaugă cunoștințelor și obiectelor deja existente;
inovația are o conotație pragmatică și implică aplicarea noutății într-o formă de activitate din domeniul economic;
descoperirea este dezvăluirea unor legități existente deja în realitate și înainte de relevarea, explicarea lor teoretică;
talentul este o formă superioară de manifestare a aptitudinilor, care poate duce la valori noi și originale;
geniul este cea mai înaltă formă de dezvoltare a aptitudinilor societate, pentru progresul cunoașterii umane, științei, tehnicii, culturii cu un ridicat nivel de originalitate;
1.2.Teorii ale creativității
În cadrul unor școli psihopedagogice au fost formulate mai multe teorii asupra creativității din care amintesc câteva abordate și tratate de mari cercetători și psihologi.
Teoria gestaltistă
Creativitatea este definită de către” Teoria configuraționistă” (gestaltistă) produs al imaginației și nu al gândirii logice, cu ajutorul căreia sesizăm brusc lacunele din configurația întregului, completându-le. Abordarea gestaltistă, reprezentată prin W. Köhler, M. Wertheimer, R. Arnheim, R.L. Mooney, în contradicție cu modelul asociaționist, prezintă demersul creativ nu ca pe un demers aleator, ci se raportează permanent la întreg, la structura internă a fenomenului respectiv, la găsirea relației dintre formă și volum. Înțelegerea unei probleme are loc prin intuiție (Einsight), nu pe cale rațională.În privința creatorului, R. Arnheim crede că profilul său psihologic trebuie să includă și deschiderea față de simetrie și echilibru. Mooney, la rândul său, s-a oprit asupra procesului creativ, care presupune interacțiunea dintre mai multe dimensiuni, și anume: persoana, procesul, produsul și mediul.
Teoria umanistă
O alta teorie ar fi teoria umanistă .Existențialiști, cum sunt A. Maslow, C. Moustakas, C. Rogers, R. May, E.G. Schachtel considerau că ființa umană își poate valorifica unicitatea prin fenomenul creației (A. Munteanu, 1994). Creativitatea îi permite individului să-și satisfacă trebuința de autorealizare, prin confruntarea individului cu mediul înconjurător. Pentru R. May, în procesul creației nu este importantă rațiunea, ci angajarea autentică în acest proces prin care se realizează autoactualizarea. C.Rogers apreciază că factorii gândirii creatoare sunt următorii: deschiderea fața de experiențele noi, toleranță la ambiguitate; autoevaluarea produselor creatoare de către creator însuși; aranjarea spontană și inedită, neobișnuită a elementelor.( C. Rogers, 1959 )
Același autor considera că asigurarea unor condiții de securitatea psihologică constituie premisa pentru dezvoltarea potențelor creative.
Teoria psihanalitică
Teoria psihanalitică este explicată de S. Freud prin fenomenul creației pornind de la teoria sublimării, considerând că fenomenul creației poate fi determinat, generat de tensiunea cauzată de tendințele, impulsurile refulate în inconștient, tendințe ce pot apărea sub forme deghizate, în forme rezistente la existența socială.
– regresia adaptativă, este procesul primar care asigură stimularea creativității prin combinarea gândurilor nemodulate în conștient, adică a gândurilor ce apar în timpul somnului, în timpul unor stări modificate ale conștiinței sau a psihozelor;
– elaborarea, este un proces secundar care asigură transformarea materialului obținut în timpul somnului prin gândire realistă și conștientă;
Teoria behavioristă
În „Teoria behavioristă”, C.F.Osgood, J. Rossman, J. Parnes, R. Hyman, explică fenomenul creator, pornind de la schema S-R, astfel: ponderea majoritară în dezvoltarea creativității unui individ o dețin modalitățile în care au fost stimulate, recompensate, manifestările sale creative. Este vorba de o condiționare instrumentală, accentul fiind pus pe influența educativă a părinților, care prin recompensele acordate pot determina orientarea copiilor către gândirea creativă.O persoană înalt creativă este caracterizată, în viziunea behavioriștilor, de următoarele trăsături: capacitate de discriminare a cunoștințelor și variabilelor, abilitatea de redefinire a acestora și utilizarea în situații cât mai diferite, sesizarea cu promptitudine a modificărilor apărute. Ulterior, perspectiva comportamentalistă, este revizuită, prin introducerea, în schema S-R, a variabilelor intermediare, individul contribuind activ la dezvoltarea sa personală, iar gândirea creativă este corelată cu trăsăturile sale proprii.
Teoria factorială
Abordarea factorială a creativității a fost lansată de J. P. Guilford și promovată de H. G. Gough, W. J. Brittain, V. Lowenfeld. Pornind de la concepția lui C. Spearman și L.S. Thurstone, Guilford prezintă o concepție sistemică asupra creativității, cu posibilitatea de a releva structura internă a acesteia. Astfel, el prezintă un model tridimensional al intelectului, în care factorii intelectuali sunt implicați în activitatea creatoare .(C.Alpopi.2002)Cele trei dimensiuni ale intelectului prezintă următoarea structură: 5 operații, 4 conținuturi, 6 produse:
a)operații:cunoașterea(descoperirea,recunoașterea,înțelegereainformației);memoria(stoca-
rea); producția divergentă (generarea de informații alternative, pornind de la o informație dată sau cunoscută); producția convergentă (generarea unor concluzii logice, a unui răspuns, pornind de la o informație dată);evaluarea (prin care se stabilește dacă o informație este bună sau nu);
b)conținuturi:figural (concret sau amintit ca imagine perceptivă);simbolic (alcătuit din semne);semantic (înțelesurile);comportamental (propriu sau al celorlalți);
c)produsele:(formele pe care informația le poate lua prin prelucrarea cu ajutorul operațiilor):unități(componente ale informației);relații(care se stabilesc între unități);clase(ansambluri de unități cu proprietăți comune);sisteme (structuri organizate);transformări (redefiniri, modificări ,tranzacții); implicașii ( extrapolări, conectări, circumstanțieri);
Există și în psihologia românească un model factorial al creativității, model ce-i aparține lui P. Popescu-Neveanu, prezentat în1971, conform căruia creativitatea este rezultatul interacțiunii dintre aptitudini și atitudini:
– aptitudinile generale și specifice trebuie să aibă cel puțin un nivel mediu, aceasta fiind o condiție necesară, dar nu și suficientă;
– atitudinile creative sunt indispensabile pentru procesul creativ, având rolul de factori ce provoacă și declanșează aptitudinile, coordonându-le în mod constructiv.
Teoria cognitivă
O altă teorie care explică creativitatea este teoria cognitivă. Cognitiviștii sunt preocupați de diferențele existente între persoanele înalt creative și cei la care predomină gândirea convergentă, prin prisma modului în care ei se confruntă cu solicitările mediului exterior. Personalitățile cu nivel ridicat al creativității sunt caracterizate astfel:
– au capacitatea să-și asume riscuri;
– sunt deschise față de informațiile ce vin din mediul înconjurător;
– își pot schimba cu ușurință perspectiva de abordare.
Valoarea activității creatoare este dependentă de nivelul activității cognitive în care se încadrează structurile mentale cu care operează subiectul, nivelul cel mai înalt fiind, evident, cel epistemic.
Concluzionând, abordările creativității cuprind orientări majore asupra explicării complexului fenomen,astfel:
psihanaliștii explică creativitatea prin fenomenul sublimării (S.Freud) sau prin compensare, anularea complexului de inferioritate (A.Adler);
asociaționiștii cred că apariția noului se bazează pe forme de combinare a elementelor deja existente ;
gestaltiștii explică fenomenul creației ca pe unul ce se raportează la întreg, la structura internă a fenomenului ;
behavioriștii pornesc în explicarea fenomenului de la conceptul de condiționare instrumentală, contribuția majoră revenind părinților, mai târziu neobehavioriștii luând în considerare și contribuția individului, structura lui de personalitate ;
umaniștii pun în centrul preocupărilor nevoia de autoactualizare iar în teoria cognitiviștilor este accentul pus pe conceptul de stil cognitiv, prin care putem diferenția indivizii înalt creativi de ceilalți;
1.3.Factori stimulativi și inhibitori ai creativității
Creativitatea este o dimensiune psihologică proprie, în limitele normalului, tuturor copiilor, manifestându-se însă cu o intensitate diferită de la unul la altul.Ea rezultă din îmbinarea într-un mod irepetabil, în cadrul personalității fiecărui individ, a unor factori de natură diferită, ceea ce-i asigură posibilitatea să răspundă original diferitelor solicitări din exterior. Încercările de a delimita principalele categorii de factori sunt multiple în literatura de specialitate.
M.Zlate vorbește de patru categorii de factori care acționează în scopul de a crea mediul favorabil manifestării creativității, ca fenomen multidimensional (M.Zlate,1994)
1.Factori interiori-structurali sau factori de natură psihologică din care fac parte
trei categorii:
-intelectuali: gândire, inteligența creatoare în forma ei esențială pentru creativitate-gândirea divergentă;
-afectiv-emoționali:curiozitatea, pasiunea, creșterea tensiunii motivaționale, tendința de autorealizare, tendința de a comunica;
-factori de personalitate:aptitudinali, atitudinali, temperamentali;
2.Factori exterior-conjuncturali sau socio-culturali:particularitățile sociale, istorice, clasa socială, grupul din care face parte individul, condițiile materiale;
3.Factori psiho-sociali:ambianța relațională, climatul psihosocial al individului;
4.Factori socio-educaționali:nivelul educațional, influențele educative ale familiei, instituțiilor de învățământ, colectivelor de muncă;
Această clasificare poate fi reformulată în factori generali și speciali sau factori stimulatori și inhibitori ai creativității.
Alte clasificări au mai făcut Maria Moldoveanu, A.Cosmovici sau Al.Roșca, acesta împărțind factorii creativității în factori subiectivi sau însușiri ale personalității creatoare(intelectuali, aptitudini speciale, motivație, temperament, caracter) și factori obiectivi-condițiile socio-educative (Al.Roșca, 1972)
Pentru descrierea factorilor stimulativi pentru creativitate voi apela la taxonomia A.Munteanu din 1994, care a fost considerată una dintre cele mai complete și care vorbește de trei mari categorii de factori:psihologici, biologici și sociali (A.Munteanu, 1994) .
Factorii psihologici
În această primă categorie sunt incluși factorii intelectuali și nonintelectuali:
1.Factorii intelectuali includ trei dimensiuni: gândirea divergentă, gândirea convergentă, stilul perceptiv (aprehensiunea):
a)Gândirea divergentă-a fost introdusă de J.P.Guilford prin modelul tridimensional al intelectului,fiind o dimensiune din categoria operațiilor și descrisă ca fiind o gândire de tip multidirecționat, care include aptitudinile: fluiditate, flexibilitate, originalitate, elaborare, sensibilitate, redefinire;
-fluiditatea-reprezintă volumul și rapiditatea debitului asociativ sau numărul de răspunsuri obținut, formele ei fiind: verbală, ideațională, asociativă, expresională;
-flexibilitatea-este aptitudunea de restructurare a demersurilor gândirii în raport cu noile cerințe sau varietatea răspunsurilor formulate, presupunând apelul la centrări și decentrări succesive; formele ei pot fi: spontană sau adaptativă.Al.Roșca (1968) o consideră cel mai important factor al creativității;
-originalitatea-este abilitatea unui subiect de a da răspunsuri neobișnuite,neuzuale,cu o frecvență statistică redusă.Dar originalitatea nu este dată doar de raritatea răspunsurilor ci și de relevanța sau corespondența cu cerințele realității. Evaluarea originalității poate fi realizată obiectiv prin prelucrări statistice sau subiectiv prin aprecierea unor evaluatori;
-elaborarea-este acțiunea propriu-zisă de producere a unor soluții inedite;
-sensibilitatea față de probleme, ca abilitate de identificare a problemelor;
-redefinirea-capacitatea de a folosi obiectele în modalități neuzuale;
Între aceste componente ale gândirii divergente există relații ce sunt în intercorelație și atunci când este cazul, de compensație.
b) Gândirea convergentă are rolul ei în derularea demersului creativ,întrucât reprezintă principalul mijloc de asimilare a informațiilor, esențial pentru asigurarea unui nivel corespunzător mecanismului creativ.
c) Aprehensiunea sau stilul perceptiv este o dimensiune stilistică a intelectului care reflectă modalitatea de reacție a proceselor cognitive la problemele ce urmează a fi rezolvate.
2.Factorii nonintelectuali sunt motivația, caracterul, afectivitatea, temperamentul, rezonanța intimă.
a)Motivația este esențială pentru înlăturarea eventualelor obstacole ce pot apărea susținând efortul creatorului. Dintre formele ei cea intrinsecă este foarte importantă pentru demersul creator deși se crede că și motivația extrinsecă are rolul ei, mai ales pentru sarcinile pe termen lung.
b) Caracterul este stimulator pentru creativitate prin următoarele tipuri caracteriale: puterea de muncă, perseverență, răbdare, conștiinciozitate, inițiativă, curajul, încrederea în sine, independența, nonconformismul, capacitatea de asumare a riscului. (A.Munteanu,1994)
c)Afectivitatea- asigură energizarea și valorificarea dimensiunilor caracteriale, a celor cognitive, a aptitudinilor speciale.
d)Temperamentul-nu este un factor care diferențiază indivizii creativi de cei mai puțin creativi, deci nu putem vorbi de existența unui tip temperamental nepotrivit pentru creativitate, ci poate există o adecvare după natura domeniului respectiv. Al.Roșca credea că temperamentul influențează mai ales stilul activității creatoare, continuu sau în salturi, care influențează productivitatea și eficiența (Al.Roșca,1972).
e)Rezonanța intimă este un factor stilistic al personalității, ce reprezintă modul în care experiențele trăite reflectă la nivel individual, și cele două categorii care pot exista sunt tipul centripetal, orientat spre propria interioritate și tipul centrifugal orientat spre mediul exterior.Unii psihologi au constatat că persoanele înalt creative sunt, în general, ambiegal orientate.
3.Aptitudinile speciale În cadrul potențialului creator putem distinge două dimensiuni majore :potențialul creativ general și cel specific, constituit dintr-un ansamblu de însușiri care permit obținerea unor performanțe în domenii ca arta, literatura, știința, tehnica.
Dezvoltarea aptitudinilor speciale asigură atingerea nivelurilor superioare ale creativității, cel inovativ și emergentiv, prin direcționarea, specializarea și susținerea potențialului creativ general.
Aptitudinile speciale se constituie ca o rezultantă a combinării, cu ponderi variabile a următoarelor componente:
-senzoriale (acuitate vizuală, auditivă);
-psihomotorii (dexteritate manuală, coordonare oculo-motorie);
-intelectuale (inteligența);
-fizice (forța fizică, memoria kinestezică)
Inteligența are ponderi diferite în funcție de aptitudinea specială implicată, astfel are o pondere ridicată în știință și matematică, mai redusă în tehnică și literatură și cel mai redus nivel în muzică, arte plastice, sport, coregrafie. Inteligența tehnică, în schimb, este implicată de aptitudinile tehnice.
Câteva dintre aptitudinile speciale implicate în diferite domenii de activitate sunt:
a)aptitudinea organizatorică sau de conducere, cea care reunește calitățile:
-trăsături volitiv-caracteriale (conștiința responsabilității sociale, inițiativă, capacitate de risc, capacitatea de a depăși greutăți, exigența fată de sine și de ceilalți, spirit de răspundere, principialitate, fermitate, corectitudine, sinceritate, modestie);
-calități intelectuale (inteligență, spirit critic și autocritic, capacitate de clarificare și coordonare, capacitate de predicție a cosecințelor unor acțiuni, capacitate de cunoaștere a consecințelor);
-trăsături afective (dragostea de muncă, capacitatea de a se entuziasma și a mobiliza pe alții, capacitate empatică);
-structură temperamentală (sangvinicul -de exemplu- ar fi potrivit pentru conducere prin forța sa psihică, echilibru, mobilitate psihofizică, adaptabilitate la noi situații, sociabilitate, optimism, din acestea putând rezulta un stil democratic de conducere);
-extraversiunea (importantă prin dinamism și sociabilitate);
-trăsături fizice (înfățișare agreabilă, talie înaltă);
b) aptitudinea matematică- desemnează un ansamblu de însușiri care asigură desfășurarea, cu succes, a activității în domeniul matematicii. În privința vârstei, se consideră că această aptitudine se cristalizează la nivelul gimnaziului și se afirmă plenar în liceu.Calitățile relevante pentru această aptitudine sunt:
-factorii intelectuali: dimensiuni ale gândirii (capacitatea de abstractizare, de generalizare, originalitate, fluență, capacitate de problematizare, viziune spațială, analiză critică, atenție, memorie logică);
-factorii nonintelectuali: interes și pasiune pentru matematică, putere de muncă, perseverență;
c)aptitudinea pedagogică – este consecința interiorizării acțiunii educative, în care sunt incluse trăsături psihologice, psihopedagogice, psihosociale .(A.Munteanu,1994)
c)aptitudinea muzicală – implică niveluri superioare la simțul ritmului, al înălțimii și intensității sunetului, al timpului.Calitățile necesare pentru structurarea acestei aptitudini sunt:
-intelectuale (inteligența, imaginația);
-psihofizice (discriminare auditivă și anumite funcții motorii);
d)aptitudinea pentru desen și muzică – implică mai ales factori psihofiziologici (acuitate vizuală, abilitate manuală).Componentele esențiale ale acestei aptitudini ar fi:
-fixarea rapidă, precisă și durabilă a imaginii vizuale a obiectelor;
-tendința de percepere a întregului, cu o înclinare mai redusă spre analiză;
-aprecierea corectă a abaterii liniilor de la verticală sau orizontală;
-aprecierea sau reproducerea corectă a proporției obiectelor;
-aprecierea sau judecata corectă artistică (capacitatea de a distinge între o copie și originalul unui tablou);
e)aptitudinea literară – este interesant descrisă de Tolstoi care credea că în scriitor trebuie să se întâlnească trei persoane: gânditorul, care ridică o problemă importantă din punct de vedere social, artistul care pune ideea în imagini artistice și criticul care analizează intenția operei, realizarea și obiectivarea ei;
Componentele aptitudinii literare sunt:
-observația –permite autorului să reflecte esențialul și are caracter empatic;
-exigența față de sine;
-responsabilitatea față de oameni și societate;
-convingeri morale puternice;
f)aptitudinea tehnică sau mecanică – este utilă mai ales pentru invenții și este constituită din componentele:
-vizualizarea relațiilor spațiale, bi sau tridimensional;
-inteligența de tip tehnic (identificarea principiilor operațiilor mecanice);
-dexteritatea manuală;
-informația tehnică;
Factori biologici
În categoria factorilor biologici sunt incluși: ereditatea, vârsta, sexul și sănătatea mentală.
a)Ereditatea-indică nivelul superior până la care se pot dezvolta potențele creative înnăscute, dar fără a garanta, în mod obligatoriu, atingerea acestora. Argumentele științifice aduse de literatura de specialitate în favoarea susținerii importanței eredității sunt cele care vorbesc de copii superior înzestrați din punct de vedere al unor aptitudini speciale și existența mai multor generații cu talente deosebite în cadrul aceleiași familii. Domeniile în care au fost înregistrate performanțe speciale la vârste mici sunt variate (muzică, literatură, pictură, știință și tehnică).
Talente deosebite întâlnite de-a lungul mai multor generații au fost semnalate în domeniile muzică, pictură, literatură, matematică, științe ale naturii.
Hysenck arăta că talentele sunt o consecință a interacțiunii dintre ereditate și mediu, structura fiind stabilită de ereditate și funcția de mediu.
În contradicție cu dovezile care demonstrează rolul eredității în structurarea aptitudinilor speciale, au fost aduse și argumente care le contrazic:
-așa-numiții”superkids” sau invulnerabilii sunt copii ce au performanțe superioare în unele domenii chiar dacă au premise nefavorabile ca familii dezbinate, părinți cu retard mintal, alcoolici;
-existența polivalenței predispozițiilor care explică existența unor talente multilaterale ca Leonardo da Vinci (pictor, sculptor, filosof, naturalist, fizician, inginer, matematician) Goethe (poet, fizician, naturalist) sau Blaga (poet, filosof, istoric);
-înregistrarea unor manifestări târzii ale aptitudinilor-Cervantes care publică la 60 de ani sau Walter Scott care publică primul roman la 30 de ani;
Putem menționa și argumente care vin în favoarea rolului major al influențelor social-educative ca:
-cercetările longitudinale făcute pe gemeni ce au crescut în medii socio-culturale diferite, care au arătat că evoluția lor era diferită, influențată de particularitățile mediului;
-unele aptitudini speciale (literare, muzicale, artistice) impun în mai mare măsură prezența dotării ereditare față de cele organizatorice, științifice, tehnice sau pedagogice;
-importanța modelării sociale asupra omului;
Anca Munteanu apreciază că ereditatea influențează mai ales supradotarea iar factorii socio-culturali sunt responsabili de dotarea periferică (A.Munteanu,1994).Alți autori apreciază că atitudinea cea mai adecvată în această problemă, este aceea de apreciere nu a unei direcții sau alteia, ci a calității influențelor exercitate de ereditate și mediu.
Deși în unele condiții compensarea joacă rol important între factorii de mediu și cei ereditari, când între cele două categorii de factori diferențele de nivel și calitate sunt mari, aptitudinile speciale nu se pot dezvolta corespunzător.Performanțele sunt maxime atunci când între acești factori există o coincidență din punct de vedere al calității lor.
b)Vârsta-ca factor stimulator al creativității a fost abordată în psihologie din două direcții:
1.-creativitatea are un parcurs invers proporțional cu vârsta, datorită creșterii puterii de judecată, dezinteresului sistemului școlar față de creativitate, diminuării plasticității, diminuării motivației, scăderii puterii și rezistenței fizice, a acuității vizuale și a stării de sănătate, în general această orientare pare să fie contrazisă de exemple ca : Goethe compune la 82 de ani, Verdi la 80 de ani, Edison inventator și la 80 de ani, C.Noica scrie principalele opere după 70 de ani.
2.-pe parcursul creativității pot fi distinse fluctuații. Și aici sunt variate opiniile: americanii consideră că, în general, se înregistrează o scădere a creativității școlare la trecerea de la un ciclu școlar la altul; I.Câmpeanu apreciază că intervalul 30-40 ani ar fi maxim pentru creativitate; alți autori aduc nuanțări ale acestor intervale în funcție de domeniul de activitate în care se dezvoltă creativitatea: sport- până la 25 de ani; poezie, chimie, matematică, fizică – 25-35 de ani; medicină, arhitectură, filosofie- 35-45 de ani;
c)Sexul-cel de-al treilea factor biologic, luat în considerare în analiza dinamicii factoriale a creativității, nu este un element de diferențiere în nivelul potențialelor creatoare. E.P. Torrance crede ca productivitatea de tip creativ presupune îmbinarea caracteristicilor femeilor cu cele ale bărbaților: sensibilitate și deschidere, dar și independență în gândire, deci și o divergență a gândirii. De multe ori, interesele fetelor creative sunt percepute de ceilalți ca fiind tipic masculine, iar băieții supradotați pot avea interese pentru domenii considerate, în mod convențional ca fiind specific feminine. Totuși, este evident că în istoria culturii s-a înregistrat un număr mai mic al femeilor care au avut contribuții creative în matematică, arhitectură, muzică, sculptură. Torrance a constatat structuri diferite ale intereselor la un sex față de celălalt, iar Roe crede că aceasta este consecința influențelor exercitate de societate și familie, întrucât așteptările din partea celor două sexe sunt diferite, în privința comportamentului. Astfel, prejudecățile sociale duc la conturarea unor comportamente față de știință diferite la bărbați și femei. A. Anastasi crede, de asemenea, că nu putem vorbi de superioritate sau de inferioritate când ne referim la bărbați și femei, ci doar de diferențe între aptitudinile celor două sexe, ca o consecință a factorilor culturali și a celor legați de experiențele trăite. În același sens, F. Turcu, în studiile sale asupra creativității tehnice nu a constatat diferențe relevante la nivelul creativității în funcție de sex.Deși între bărbați și femei nu se înregistrează diferențe în valoarea și calitatea potențialității lor creatoare, pot apărea unele diferențe în funcție de domeniul de activitate în care aceste potențialități pot fi valorificate. (A. Munteanu, 1994)
d)Sănătatea mentală-Autori cum sunt Platon, Cicero, Horațiu, vorbesc de o relație existentă între genialitate și nebunie, dar înzestrarea și genialitatea nu pot fi explicate prin nebunie, ci putem vorbi, mai bine zis, de un nonconformism comportamental întâlnit la marii creatori. Percepția populară a relației genialitate – nebunie are la bază viziunea romantică asupra nebuniei, conform căreia nebunia este o modalitate diferită de a interpreta existența, diferită de cele tradiționale, conformiste. În contradicție cu autorii care pun creativitatea în relație cu nebunia, umaniștii, Rogers, Maslow, cred că există o relație de inversă proporționalitate între genialitate și nebunie. Se poate ca în unele cazuri, normalul și patologicul să coexiste, dar aceasta nu înseamnă că manifestările psihopatologice sunt premise ale creației, chiar dacă au fost constatate la multe celebrități, cum sunt: Van Gogh, Ch. Baudlaire, G. Flaubert, F.Dostoievski, W. A. Mozart.
Bolile mentale pot fi prezente la persoanele geniale, dar fără a se constitui în premisă sau consecință a acesteia, dovadă stau multiplele exemple din istoria culturii care arată că multe personalități geniale nu au prezentat tulburări psihice, ci au dat dovadă de robustețe și longe-vitate, cum ar fi: Leonardo da Vinci, B. Michelangelo, J.W. Goethe, V. Hugo, G. Verdi. Se consideră că geniul nu poate fi explicat prin tulburările psihice, aceasta fiind doar o etichetă, o formă convențională de a eticheta elanurile creatoare ale unui artist. Opera se poate constitui în mijloc terapeutic pentru autorul său, actul creator putând avea valențe pozitive pentru igiena sa mentală. Chiar munca poate fi un refugiu, un act terapeutic, prin reorientarea către alte orizonturi de trăire în care disconfortul legat de problemele vieții se estompează.
Procesul creator este un mijloc prin care autorul își poate reorienta neliniștea interioară și se poate autovaloriza.
Factorii sociali
În această categorie sunt incluse condițiile socio-economice și culturale și condițiile educative.
a)Condiții socio-economice și culturale.
Orice personalitate creatoare este influențată de epoca, clasa, familia, grupurile cu care vine în contact și din care face parte. Astfel, putem vorbi de situație creativă și de climatul creativ care cuprinde totalitatea particularităților ambientale, materiale și psihosociale, ce pot influența creativitatea (A. Munteanu). S-a constatat că în privința dotării ereditare, nu există diferențe în distribuția oamenilor cu aptitudini excepționale în populația generală în toate zonele culturale, dar valorificarea acestor potențe impune anumite condiții favorabile.Marile descoperiri și invenții apar în legătură cu ambianța științifică a timpului în care trăiesc creatorii. În același sens, menționăm contribuția lui J. Piaget, pentru care „societatea este unitatea supremă, iar individul nu ajunge la invențiile și construcțiile sale intelectuale decât în măsura în care el este sediul de interacțiuni colective al căror nivel de valoare depinde natural de ansamblul societății. Marele punct de intersecție sau de sinteză a unor idei elaborate printr-o cooperare continuă." În istoria culturii există multiple exemple de descoperiri simultane ale unor cercetători ce au lucrat independent, aceasta fiind dovada factorului socio-istoric sau a spiritului timpului de care vorbea Goethe, numit Zeitgeist.
Un exemplu de descoperire simultană fiind, de exemplu, Newton și Leibnitz care au inventat calculul diferențial independent unul de altul. Desigur că există o bază cultural-științifîcă a marilor creații în știință și artă, că cercetătorul poartă amprenta timpului epocii sale, dar în analiza dinamicii factoriale nu trebuie să uităm aspectele individual – psihologice (Al. Roșca, 1981).
Climatul creativ poate fi abordat din următoarele perspective:
a) influența climatului asupra formării și afirmării creativității, asupra formării capacităților creatoare la copii și adolescenți;
b) influențele asupra performanțelor creatoare la persoane angajate într-o activitate profesională.
A. Munteanu a sintetizat influențele socio-economice și culturale benefice pentru creativitate, și prezintă condiții ce pot stimula creativitatea (A. Munteanu, 1994) :
-condiții socio-economice medii, între opulență și sărăcie;
-un grad ridicat de aspirație și de cultură al grupului;
-existența unor relații sociale de tip democratic;
-prezența libertății și securității psihologice;
-posibilitatea individului de a avea încredere în viitorul său;
La polul opus se situează barierele, factorii inhibitori pentru creativitate specifici condițiilor sociale:
-ideea falsă că există o incompatibilitate între muncă și umor;
-supraevaluarea efortului în detrimentul rezultatelor („geniul este 99% transpirație și 1% inspirație", Edison);
-teama de a greși;
-teama de a pune întrebări;
-teama de a fi diferit în grupul de care aparține individul;
-teamade aborda probleme considerate ca aparținând sexului opus;
-promovarea falsei modestii;
-autoritarismul, de orice natură, politic, profesional, școlar, familial.
b) Condiții educative sunt influențele exercitate de două instituții principale, familia și școala.
1) Familia -își exercită influența asupra copilului prin intermediul a trei poli principali: tatăl, ce acționează după principiul autorității, mama, după cel al afectivității și frații ce se supun principiului rivalității. Influențele pe care le poate exercita familia sunt cele legatede formarea personalității, calitatea și valoarea fondului său cultural, formarea și afirmarea creativității.
Condițiile stimulative pentru creativitate pe care le poate crea familia sunt:
-condiții socio-economice de nivel mediu;
-nivel cel puțin mediu al fondului cultural al membrilor familiei;
-mărimea familiei este foarte importantă: competiția între frați poate fi stimulativă; copilul unic nu este întotdeauna creativ; un număr prea mare de copii nu asigură influențe educative corespunzătoare, deci nu este benefic pentru creativitate;
-printre primii născuți au fost înregistrați cei mai mulți creatori, întrucât ei beneficiază de un mare entuziasm educativ din partea părinților;
-integrarea copilului într-o instituție preșcolară asigură completarea fondului educațional oferit de familie.
Un climat creativ poate fi asigurat de familie dacă va respecta următoarele principii (A. Munteanu, 1994):
-fiecare părinte să-și asigure o profesie, dar fără ca acesta să împieteze securitatea psihologică a copilului;
-relațiile din familie să fie de tip democratic, generatoare a unei atmosfere de calm, toleranță, dar nu excesivă prin afecțiune sufocantă, ci să-i lase posibilitatea de inițiativă;
-educația precoce și intensă;
-stimularea de timpuriu a inițiativei și independenței intelectuale și de acțiune a copilului;
-încurajarea dorinței de comunicare, de a pune întrebări a copilului;
-obiceiul de a citi ziare și reviste;
-interesul părinților pentru performanțele școlare ale copilului să fie moderate, să nu fie exagerate;
-critica să se manifeste cu bunăvoință;
-flexibilitatea, corectitudinea și nuanțarea sistemului de pedepse și recompense;
-încurajarea și stimularea capacității copilului de a-și asuma riscuri;
-nivelul afecțiunii părinților să fie moderat.
2)Școala -poate deveni un promotor al inițiativelor creative atunci când asigură condiții, cum sunt:
-democratizarea relației profesor-elev, prin participarea elevului la procesul instructiv-educativ, proces care să fie interactiv ;
-crearea unei atmosfere școlare între autoritarism și liber-arbitru;
-restructurarea programelor școlare, atât pe orizontală, prin extinderea acelor discipline care stimulează în mod direct creativitatea (literatura, muzica, desenul), dar și prin includerea unor discipline noi, cât și pe orizontală, prin evitarea supraîncărcării, a excesului de informații;
-includerea unor strategii creative și promovarea unor metode noi (de exemplu: învățarea prin descoperire, prin care elevul descoperă informațiile prin eforturi proprii, prin formarea unei anumite scheme cognitive; metoda descoperirii dirijate).
A. Munteanu adaugă la aceste condiții și unele recomandări care au ca scop înlăturarea unor piedici în calea dezvoltării creativității și care sunt specifice sistemelor de învățământ contemporan: înlăturarea modelului elevului care știe să reproducă manualul; focalizarea exagerată a profesorului pe programa școlară; supraestimarea notelor și a metodelor tradiționale de învățământ; aprecierea mai mult a memoriei și rațiunii, și mai puțin a imaginației și a altor dimensiuni ale personalității (A. Munteanu, 1994). Profesorul deține un loc aparte în procesul de încurajare a inițiativelor creative, în valorificarea potențialului creator, iar măsurile pe care el le poate lua în sistemul de învățământ sunt:
-promovarea unei atmosfere școlare favorabile creativității, în care să se înlăture inhibițiile, criticismul exagerat, să mărească încrederea în sine a elevilor;
-îmbunătățirea pregătirii sale psihopedagogice;
-stimularea tuturor dimensiunilor de personalitate ale elevilor;
-disponibilitatea sa și în afara orelor de curs;
-să-l facă pe elev să-și cunoască atât calitățile, cât și lipsurile, defectele;
-promovarea unei ușoare supraevaluări a capacității elevilor;
-în cadrul orelor de curs, organizarea unor perioade de suspendare a notării elevilor;
În plus, profesorul trebuie să țină cont de un aspect important, și anume, de tendința copiilor înalt creativi de a fi mai puțin interesați de lucrul în echipă și de a-și elabora un plan personal de lucru, având un cerc restrâns de prieteni. Sistemul de învățământ influențează semnificativ dezvoltarea unor aptitudini speciale, influență care este diferită de la un domeniu la altul. Astfel, Schaeffer și Anastasi au observat că programele școlare stimulează potențele creative mai ales în domeniul artistic, pentru domeniul științific neconstatându-se afirmări ale copiilor, aceștia nu se deosebesc de ceilalți la nivelul școlii elementare. Iată deci, că învățământul tradițional elementar, încurajează mai mult aptitudinile artistice decât cele științifice (M. Bejat, 1981).
Factorii amintiți nu acționează separat ci în combinații diferite de la un individ la altul, ceea ce asigură obținerea performanțelor creative. Combinările factorilor sunt dinamice, putându-se compensa reciproc sau se pot modifica parțial. Așa cum am observat când am discutat despre aptitudinile specifice diverselor domenii de activitate, și în cazul factorilor în ansamblu putem spune că structura acestora variază în funcție de domeniu (știință, artă, tehnică). Astfel, în condiții minime de natură socio-culturală, de asemenea pentru factorii intelectuali și aptitudinali de nivel minim necesar, motivația și trăsăturile caracteriale pot asigura obținerea performanțelor superioare.
Blocajele creativității.
După ce am amintit factorii stimulatori pentru creativitate, factori ce reprezintă structura creativității, putem considera că factorii opuși acestora se pot constitui în factori frenatori pentru creativitate și se impune o sistematizare suplimentară a blocajelor creativității, sistematizare ce este frecvent amintită de diverși autori.
1.Blocaje culturale:
-conformismul- cei care se comportă diferit sunt sancționați de ceilalți, priviți cu suspiciune și, în consecință, persoanele creative sunt descurajate; atitudinile pe care le putem include aici sunt: dorința de a se conforma modelelor sociale, de apartenență, conformism la ideile vechi, slabă capacitate de a transforma sau modela ideile, încredere exagerată în statistici și experiența trecută, sentimentul că îndoiala este un inconvenient social;
-neîncrederea în imaginație, în fantezie, prin acordarea unei atenții exagerate raționamentelor, unde putem include: primordialitatea factorilor practici în luarea deciziilor, slaba capacitate de a modifica ideile, încredere exagerată în rațiune.
2. Blocaje emoționale, printre care amintim:
-teama de a nu greși;
-teama de a fi minoritar;
-graba de a accepta prima idee;
-descurajarea rapidă;
-tendința exagerată de a-i întrece pe alții;
-capacitatea redusă de a se destinde, de a lăsa incubația să lucreze;
3.Blocaje metodologice-sunt cele ce reflectă procedeele de gândire:
-rigiditatea algoritmilor folosiți anterior sau insistența în aplicare a acelorași algoritmi pe care i-am mai folosit în situații în care nu sunt potriviți;
-fixitatea funcțională este folosirea obiectelor potrivit funcției lor obișnuite, fără a încerca să le utilizăm și în alt mod;
-critica prematură, evidențiată de Al. Osborn, este frânarea sugestiilor ce pot apărea pentru rezolvarea diferitelor probleme;
4.Blocaje perceptive:
-incapacitatea de a se interoga asupra evidentului;
-incapacitatea de a face distincția dintre cauză și efect;
-dificultăți în definirea problemei;
-dificultăți în defalcarea problemei în elementele sale componente, care ar putea fi abordate mai ușor;
-dificultatea de a distinge între fapte și problemă;
-discordanță între proiectul realizat și cel personal;
5.Blocaje legate de relația individ-grup:
-lipsa de comunicare care poate avea formele: comunicare imposibilă din cauza discordanței limbajului, vocabularului; comunicare incompletă; comunicare deformată, denaturată voluntar;
-marginalizarea individului creativ, întrucât comportamentul său nu respectă normele sociale;
-lipsa de autenticitate datorită presiunilor exercitate de constrângerile sociale sau culturale;
-izolarea, fie datorită respingerii de către ceilalți, fie din inițiativă personală determinată de teama de a nu greși;
-dependența încurajată de grup, obținută prin intermediul recompenselor și pedepselor, a informațiilor, a căilor financiare;
1.4. Particularități ale creativității la vârstă școlară mică
Vârsta școlară se distinge prin orientarea obiectivă a intereselor, diminuarea egocentrismului, sociabilitate crescută dar încă diferențiată. Mica școlaritate este perioada când se modifică substanțial regimul de muncă și de viață, caracteristicile tensionale generate de evenimente care domină și marchează tabela de valori ale școlarului mic.
Școlaritatea creează funcției imaginative noi solicitări și condiții. Descrierile, tablourile, schemele utilizate în procesul transmiterii cunoștințelor solicită participarea activă a proceselor imaginative. Este foarte mult solicitată imaginația reproductivă, se dezvoltă imaginația creatoare. Ascultând o povestire, școlarul mic este capabil să și-o reprezinte transformator, introducând modificări în desfășurarea subiectului .
Formele creative ale imaginației școlarului mic sunt stimulate de joc și fabulație, de povestire și compunere, de activitățile practice și muzicale, de contactul cu natura și de activitățile de muncă. Comparativ cu vârsta preșcolară, imaginația devine mai „critică”, se apropie mai mult de realitate, copilul însuși adoptând față de propria imaginație o atitudine de autocontrol.
În cursul micii școlarități continuă să se întărească deprinderile de autoservire, conturate la vârsta preșcolară, și începe formarea unor categorii de deprinderi și priceperi legate de nevoile tipului de activități și relații în care este încadrat copilul. În procesul însușirii scrierii și citirii, se formează deprinderea de a folosi corect componentele grafice și sonore ale cuvintelor ; deprinderea de măsurat , deprinderea de calcul numeric , iar în cursul familiarizării cu alte cunoștințe, (geografie, istorie, geometrie), se formează deprinderea de mânuire a unor instrumente cum sunt: linia, echerul, compasul.
Studierea disciplinelor școlare desen, muzică, abilități practice va sta la baza formării unor deprinderi și priceperi tehnice și artistice, mult mai creative, cum ar fi cele de mânuire corectă și expresivă a culorii, a pensulei sau a cuvântului. Aptitudinile școlarului mic se dezvoltă în legătură cu principala activitate pe care o desfășoară el, învățătura.Una din aptitudinile generale care se dezvoltă la această vârstă este aptitudinea de a învăța. Din aceasta se desprind și se dezvoltă, la micul școlar, elementele unor aptitudini specializate, cum sunt cele matematice, literare, plastice, muzicale .Cele plastice și muzicale nu se dobândesc exclusiv prin învățare,ele presupunând și anumite premise native : o anumită dotare a ochiului, a urechii, a mâinii.
Deosebit de important este mecanismul prin care se ajunge la înclinații și aptitudini creative. Din nucleul unor atitudini și relații interpersonale favorabile se dezvoltă înclinația copilului către activitatea de învățare creativă și către obiectele de învățământ. În procesul devenirii aptitudinilor, contează nu numai reușitele copilului, ci și modul cum reacționează cei din jur la aceste reușite. De aici, necesitatea ca în educarea aptitudinilor creative să se îmbine aprecierea externă pozitivă cu stimularea atitudinii exigente a copilului față de propria activitate.
Creativitatea copilului este diferită de creativitatea autentică pe care o întâlnim la adult, în sensul că produsul activității sale „cretoare“ nu este un nou și valoros din punct de vedere social. El este însă nou pentru copil, beneficiază de atributul originalității și este realizat în mod independent. Rezolvarea unei probleme bine definite, pe o altă cale decât cea prescrisă, poate fi considerată o activitate creativă. P. Osborn consideră că de fiecare dată când elevul este pus în fața unei probleme, acesta restructurează datele problemei sau imaginează noi procedee ce pot duce la soluție, indiferent dacă aceasta este o sarcină școlară, o problemă curentă de viață sau un test, el realizează o activitate creatoare. Suplețea cu care elevii găsesc noi soluții pentru rezolvarea problemelor le oferă acestora o stare emoțională pozitivă, bucurie, surpriză sau satisfacție, motivându-i și alimentându-le dorința și curiozitatea de a căuta și alte căi de rezolvare.
Creativitatea elevilor din ciclul primar este o premiză esențială și necesară pentru activitatea de creație autentică a omului matur de mai târziu, care reprezintă momentul final al unui lung proces de valorificare a resurselor existente și consolidate pe parcursul formării individului, în care școala are un rol hotărâtor.
Școlarii mici posedă o creativitate naivă și efervescentă. Pe măsura dezvoltării operațiilor mintale și a capacității logice, aceștia vor înțelege realitatea obiectivă și naivitatea fanteziei înregistrează o scădere bruscă. La aceasta contribuie și sistemul de cerințe școlare, focalizate predilect spre o abordare logică, ca și sistemul de evaluare care descurajează și sancționează modalitățile neuzuale de rezolvare a problemelor. Cercetătorii demonstrează că, cu cât se oferă mai mult copilului posibilitatea de a fi spontan și independent, cu atât mai creativ va fi el mai târziu.
Problematica creativității infantile și a stimulării ei este frecvent abordată în cercetările de specialitate din ultimii ani. Structurându-se ca însușire esențială a personalității, creativitatea conturează și desăvârșește individualitatea, conferindu-i valoare socială și umană. Stimularea creativității elevilor de vârstă școlară mică reprezintă nu numai o sarcină a școlii, ci și un aspect al formării personalitații, conform particularităților psihice (Sima I., 1997). La nivelul copiilor din ciclul primar, orice rezolvare de probleme, de situații problematice, constituie o manifestare a creativității gândirii lor.
1.5. Învățarea creativă la școlarul mic
Esența strategiei educaționale întreprinse pentru stimularea potențialului creator constă în centrarea pe dezvoltarea personalității creatoare a elevilor. Această strategie presupune două coordonate complementare: descoperirea potențialului creativ și promovarea unor modalități care să stimuleze trecerea de la creativitatea potențială la cea manifestă. Pedagogic vorbind aceasta nu înseamnă a-l forța pe copil să devină un mic geniu sau un inventator de lucruri noi, ci de a-i modela personalitatea în sensul cerințelor integrării creatoare în viața socială. Analizând poziția cadrului didactic în fața problemelor instruirii și ale învățării, profesorul Ioan Neacșu afirmă că ,,educatorii sunt solicitați astăzi, în mod continuu, să promoveze învățarea eficientă. Și nu orice învățare eficientă, ci una participativă, activă și creativă.”(1990, p.12)
În cadrul învățării interactiv-creative elevul descoperă, imaginează, construiește și redefinește sensurile, filtrându-le prin prisma propriei personalități și solicitând procesele psihice superioare de gândire și creație.Învățarea creativă exclude pe cea reproductivă și presupune nu numai formarea operațiilor și mecanismelor intelectuale, a algoritmilor, a procedeelor euristice și a procedeelor imaginative, cât mai ales formarea motivației și a atitudinilor creative. Ea apare ca urmare a eforturilor individuale și colective, al interacțiunii educatului cu ceilalți, bazându-se pe schimburile sociale în dobândirea noului. Individul care învață activ este ,,propriul inițiator și organizator” al experiențelor de învățare, capabil să-și reorganizeze și să-și restructureze în permanență achizițiile proprii, în viziune sistemică. Acest tip de învățare nu se opune învățării școlare clasice, ci este o nouă calitate a acesteia prin obiectivele pe care le urmărește privind formarea personalității umane. Ea pune accentul pe învățarea prin cercetare-descoperire, pe învățarea prin efort propriu, independent sau dirijat; pune accent mai ales pe echipamentul intelectual operatoriu, pe gândire și imaginație creatoare. Interactivitatea are la bază relațiile reciproce și se referă la procesul de învățare activă, în cadrul căreia, cel care învață acționează asupra informației pentru a o transforma în una nouă, personală și interiorizată. În sens constructiv, cel ce învață reconstruiește sensuri prin explorarea mediului înconjurător/educativ, rezolvând probleme și/sau aplicând informația dobândită în situații noi. Nu sunt excluse însă preocupările pentru educarea memoriei, îmbogățirea blocului memorial și dezvoltarea calităților acesteia, deoarece fără aceste instrumente gândirea și imaginația creatoare nu ar dispune de material de proiectare.
Condițiile și situațiile specifice care pot duce la dezvoltarea spiritului investigativ, a gândirii divergente, a atitudinii creative și active în școală, pot fi considerate următoarele:
încurajarea elevilor să pună cât mai multe întrebări;
limitarea constrângerilor și a factorilor care produc frustrare;
stimularea comunicării prin organizarea de discuții și dezbateri între elevi, între profesor și elevi;
activizarea elevilor prin solicitarea lor de a opera cu idei, concepte, obiective în vederea reconsiderării acestora și a emiterii de noi variante;
cultivarea independenței cognitive, a spontaneității și a autonomiei în învățare;
stimularea spiritului critic constructiv, a capacității de argumentare și de căutare a alternativelor;
posibilitatea de a contesta ,,lămuritul”și ,,nelămuritul” în lucruri și în fapte.
Activitățile propuse elevilor în scopul sporirii gradului de implicare activă și creativă în școală, trebuie să asigure:
stimularea gândirii productive, a gândirii critice, a gândirii divergente și laterale;
libertatea de exprimare a cunoștințelor a gândurilor, a faptelor;
utilizarea talentelor și a capacităților specifice fiecărui individ în parte;
incitarea interesului către nou, necunoscut și oferirea satisfacției găsirii soluției după depunerea unui efort de căutare de către elev;
exersarea capacităților de cercetare, de căutare de idei, de informații, de posibilități de transfer de sensuri, de criterii de clasificare;
dezvoltarea capacității de organizare de materiale, de idei prin întocmirea de portofolii asupra activității proprii, de colecții de cuvinte, de obiecte, de contraste;
educarea capacității de a privi altfel lucrurile, de a-și pune întrebări neobișnuite despre lucruri obișnuite.
Promovarea învățării creative la elevi vizează două direcții principale: conținutul învățământului și tehnologia desfășurării sale. Existența unui echilibru între cultura generală și cea de specialitate constituie un factor stimulativ pentru elementele potențialului creator al elevilor. De cele mai multe ori procesul creator rezultă din combinarea și recombinarea unor informații din domenii diferite, uneori chiar opuse. Ori, restrângerea câmpului informațional, printr-o specializare exagerată nu face decât să diminueze activitatea creatoare.
A. Stoica,(1983 ) stabilește câteva trăsături privind conduita elevului creativ:
a)în clasă:
înțelege profund lecțiile, prelucrează mult și se poate detașa de informație exprimând-o într-o manieră personală;
răspunde la întrebări ,,pe sărite”;
pune întrebări ,,sâcâitoare” profesorului sau vine cu propriile explicații;
rezolvă singur probleme de tip școlar;
are alte preocupări în timpul lecțiilor (deseneză, citește, visează etc.); nu este agreat de profesor întrucât îi perturbă lecția și-i consumă timpul cu întrebările sale;
în activitățile didactice de grup problematizate, colegii fac front comun împotriva lui, căci vine cu soluții ,, ne la locul lor”;
b) în pauză:
vrea să știe tot ce se petrece (e curios);
vine cu soluții neobișnuite (e original);
plin de sine;
povestește ,,istorii” (este imaginativ, fantezist);
veșnic preocupat (activ);
îi place să organizeze jocuri în curtea școlii (are inițiativă, e dominator);
găsește utilizări neobișnuite ale obiectelor;
e în stare să se amuze de lucruri simple și în moduri ingenioase (e ,,neserios”și ,,copilăros”);
c) oricând și oriunde:
perseverent și tenace, până la încăpățânare, nu abandonează ușor;
are spirit de observație ;
,, nemulțumire creatoare” permanentă;
propune mereu ceva spre îmbunătățire;
este curios, are tendința de informare;
are interese multiple (simultan sau succesive) de tip ,,hobby”;
este ascendent, are tendința de a-i domina pe ceilalți;
are un fond emoțional bogat, este sensibil, trăiește intens;
are încredere în sine și în cadrul de evaluare care-i permite să suporte minoritatea de unu vizavi de ceilalți;
se autoapreciază destul de corect;
nu-l derutează situațiile neclare, tolerează ambiguitatea și o valorifică;
nu se mulțumește cu prima formă a produsului activității, îl imbogățește și cizelează, este ,,rezistent la închidere”( A.Barna , G.Antohe, 2001).
În procesul de învățământ învățătorii nu trebuie neapărat să formeze mari creatori ale căror produse să se caracterizeze prin originalitate și valoare socială, ci trebuie să fie preocupați de formarea unor capacități cognitive ca fundament al procesului creativ real de mai târziu.
Asimilarea unui volum mare de informații la care se adaugă o anumită experiență de viață ajută la dezvoltarea potențialului creativ.
Un copil creativ se manifestă prin: curiozitate, originalitate, independență, nonconformism, flexibilitate în gândire, permanent preocupat, preferă complexitatea.
Dintre modalitățile de manifestare a elevului creativ în activitatea școlară, sunt de remarcat:
nu e sociabil în raport cu egalii săi, uneori e sfidător față de profesori;
nu e prea conștiincios,învață în salturi;
este imprudent, se avântă în răspunsuri înainte de formularea lor în minte;
e curios, activ, are un nivel superior de aspirații;
are încredere în forțele proprii;
își asumă riscurile legate de îndeplinirea unor proiecte dificile și curajoase;
este perseverent în căutarea de soluții și realizarea proiectului propus;
are simțul valorii și atitudine valorizatoare;
este receptiv la tot ce este nou;
cultivă consecvent originalitatea, pentru care are un respect deosebit.
Pentru stimularea potențialului creator este recomandat :
utilizarea unor metode active , învățarea prin efort propriu;
adoptarea unei atitudini creatoare de către învățător în conceperea activităților și în relațiile cu elevii;
asigurarea unui climat de încredere, relaxare psihică care să permită descătușarea energiilor.
Unul dintre specialiștii domeniului – Lowenfeld- afirma că: “ primii pași spre creativitate sunt făcuți atunci cand îndemnăm un copil să miroase o floare , să observe un pom în toate amănuntele sale , să mangâie blana unei pisici . Copilul trebuie îndemnat să-și folosească ochii, nu numai pentru a vedea, dar și pentru a privi; urechile, nu numai pentru a auzi, dar și pentru a asculta cu atenție; mâinile, nu numai pentru a apuca obiectele, ci și pentru a le pipăi și simți”.
Copilul care are posibilitatea să fie spontan și independent, va putea în viitor să fie creativ. De aceea învățământul trebuie să capete un caracter participativ , de aceea învățătorul trebuie să dirijeze, ca un adevărat dispecer, dialogul euristic sau exploatarea ipotezelor.
Ana Stoica, (1983) propune o listă ce poate fi utilizată în identificarea elevilor creativi:
curios, investigator cu întrebări profunde;
original, în gândire și acțiune,oferă soluții neobișnuite;
independent în gândire și conduită, individualizat, plin de sine;
imaginativ, fantezist, povestitor de istorii;
nonconformist;
vede corelațiile;
plin de idei, cu fluență verbala și conversațională;
experimentator care încearcă idei noi, produse noi;
flexibil în idei și gândire;
persistent, perseverent;
construiește, reconstruiește;
preferă complexitatea, se ocupă de mai multe idei în același timp;
Oricât de optimal ar organiza învățătorul condițiile și factorii învățării, elevul este cel care decide asupra rezultatelor, prin efortul direct pe care îl depune, prin gradul de angajare și participare la activitatea de învățare, prin mobilizarea internă, activismul său.Când începe să funcționeze motivația internă, elevul simte nevoia de a desfășura o activitate de învățare determinată de un impuls intern și așteaptă plăcerea, satisfacția ce i se cuvine la sfârșitul procesului de instruire, când începe să simtă nevoia spirituală de a se cultiva, atunci când formează o zonă de intersecție între solicitările învățătorului (impulsurile externe) și răspunsurile elevului, tot mai anticipative, pe care o numim zonă de activizare optimă.
( N.Oprescu,1991, p.16).Această zonă reprezintă fuziunea dintre eforturile învățătorului privind activizarea elevului, cu activismul din interiorul său, constituind terenul cel mai productiv al învățării.
Sensibilizarea joacă un rol important, fiind vorba de orientarea atenției, a interesului elevilor spre ceea ce urmează a fi învățat. O importanță deosebită o au crearea și cultivarea unui climat de încredere și asigurarea unei atmosfere de lucru antrenante. Crearea unui climat tonifiant și angajant se bazează pe corectitudine, sinceritate, modestie, cultivarea frumosului, adevărului, pasiunii pentru muncă, acestea fiind atribuite învățătorului.
CAPITOLUL 2 MODALITĂȚI DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII LA VÂRSTĂ ȘCOLARĂ MICĂ
2.1.Strategii didactice orientate spre stimularea creativității școlarului mic
În sens larg, ,,strategia” poate fi definită ca fiind o modalitate de desfășurare și ameliorare a acțiunilor întreprinse în vederea atingerii unui scop.Din punctul de vedere al didacticii generale, strategiile didactice se pot defini ca sisteme de metode, procedee, mijloace și forme de organizare a activității de instruire, integrate în structuri operaționale, care au la bază o viziune sistemică și care sunt menite să asigure o învățare activă și creatoare a cunoștințelor și abilităților și să raționalizeze procesul instruirii.
Strategiile didactice ocupă un loc central în cadrul procesului de învățământ.Proiectarea și organizarea lecției, se definesc și se înfăptuiesc în funcție de decizia strategică a profesorului.”Procesul de învățământ se constituie dintr-o serie de strategii” (Ioan Cerghit, 2002, p.274).Acest lucru ne demonstrează că activitățile întreprinse de învățător cu elevii săi au un caracter organizat și nu unul haotic sau întâmplător, iar lecția care este forma principală de organizare a învățării școlare, reprezintă cadrul predilect pentru valorificarea strategiilor didactice.
Strategiile didactice:
– au caracter normativ, dar nu și rigiditatea unei reguli sau a unui algoritm de desfășurare; constituie componenta dinamică și deschisă a situațiilor de instruire, caracterizată prin flexibilitate și elasticitate internă;
– funcția strategiilor este de a structura și modela înlănțuirea situațiilor de învățare în care sunt puși elevii și de a declanșa la aceștia mecanismele psihologice ale învățării;
– elementele componente ale strategiilor didactice alcătuiesc un sistem; între ele se stabilesc conexiuni, interrelații și chiar interdependențe;
– strategia didactică vizează procesul instruirii în ansamblul său, nu o singură secvență de instruire;
– strategiile nu se asimilează cu lecția, întrucât ele pot fi și trebuie să fie valorificate nu doar în cadrul lecțiilor și al activităților didactice desfășurate în clasă, ci în cadrul tuturor tipurilor de activități desfășurate de binomul profesor-elev;
– strategiile au caracter probabilistic, stocastic; există un mare număr de variabile și subvariabile care intervin în acest proces.
M. Ionescu propunea în 1997 câteva criterii necesare în stabilirea strategiilor didactice:
– concepția pedagogică și didactică generală a perioadei respective, principalele orientări din didactică și concepția personală a cadrului didactic;
– sistemul principiilor didactice generale și cel al principiilor didactice specifice disciplinei de studiu;
– obiectivele generale, cadru, de referință și specifice, în funcție de finalitatea urmărită;
– natura și specificul conținutului științific care face obiectul activității instructiv-educative; acesta poate fi predat și asimilat în moduri diferite, în funcție de rolul deținut de profesor sau elev;
– particularitățile clasei de elevi (număr de elevi, grad de omogenitate, nivel de pregătire, de dezvoltare intelectuală, particularități de vârstă și individuale, nivelul motivațional, sistemul de interese și aspirații, aptitudini etc.);
– experiența și tipul de învățare ale elevilor (cele mai eficiente strategii sunt cele care promovează tipul de învățare activă, euristică și creatoare);
– natura și formele probelor de evaluare;
– dotarea didactico-materială a școlii, caracteristicile spațiului școlar;
– timpul disponibil;
– personalitatea și competența științifică, psihopedagogică și metodică a cadrului didactic, stilul, ingeniozitatea și creativitatea sa.
Strategiile didactice se clasifică după mai multe criterii:
● după gradul de generalitate:generale (comune mai multor discipline de studiu); particulare (specifice unei discipline de studiu);
● după caracterul lor: de rutină; bazate pe sisteme de deprinderi, pe moduri generale de abordare a predării pentru categorii de probleme; novatoare, creative (elaborate chiar de către cei care predau).
● după natura obiectivelor pe care sunt centrate:cognitive; acționale; afectiv-atitudinale.
● după evoluția gândirii elevilor: inductive; deductive; analogice; transductive; mixte.
● după gradul de dirijare a învățării: a)algoritmice (de învățare riguros dirijată);semialgoritmice (de învățare semiindependentă); nealgoritmice (de învățare preponderent independentă);b) prescrise/participative (de dirijare riguroasă a învățării): imitative; explicativ-reproductive (expozitive);explicativ-intuitive (demonstrative); algoritmice; programate; c)neprescrise/participative (de activizare a elevilor):euristice: explicativ-investigative (descoperire semidirijată); investigativ-explicative; de explorare observativă; de explorare experimentală; de descoperire independentă, dirijată sau semidirijată; bazate pe conversația euristică; problematizante; bazate pe cercetarea în echipă; creative (bazate pe originalitatea elevilor); d)mixte;algoritmico-euristice;euristico-algoritmice.
Componentele principale ale unei strategii de instruire sunt:
– sistemul metodologic, respectiv sistemul metodelor și al procedeelor didactice;
– sistemul formelor de organizare și desfășurare a activității didactice;
– sistemul mijloacelor de învățământ.
Specificul strategiilor creative și implicit al metodelor și tehnicilor de același tip, este faptul că ele promovează interacțiunea dintre mințile participanților, dintre personalitățile lor, ceea ce duce la o învățare activă cu rezultate sigure și evidente. Acest tip de strategii determină identificarea elevului cu situația de învățare în care este antrenat, ceea ce va duce la transformarea acesteia în stăpâna propriei formări. Învățarea creativă înseamnă interactivitate ceea ce presupune competiție – prin care elevul se afirmă rivalizând cu ceilalți dar și cooperare – prin care se atinge un țel comun.Acestea nu devin antitetice ci implică un anumit grad de interacțiune, în opoziție cu comportamentul individual.
2.1.1.Metode didactice de stimulare a creativității elevilor
Specialiștii au elaborat diverse metode de stimulare a creativității.Iată câteva ce pot fi aplicate cu eficiență la clasele I-IV.
Metoda pălăriilor gânditoare:
Acest nou tip de metodă de predare – învațare este un joc în sine. Copiii se împart în șase grupe – pentru șase pălării. Ei pot juca și câte șase într-o singură grupă. Împățirea elevilor depinde de materialul studiat. Pentru succesul acestei metode este important însă ca materialul didactic să fie bogat, iar cele șase pălării să fie frumos colorate, să-i atragă pe elevi.
Ca material vor fi folosite 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru. Bineînțeles că rolurile se pot inversa, participanții fiind liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă. Fiecare culoare reprezintă un rol.
Pălăria albă:
•este obiectivă asupra informațiilor;
•este neutră;
Pălăria roșie:
•lasă liber imaginației și sentimentelor;
•este impulsivă;
•poate însemna și supărare sau furie;
•reprezintă o bogată paletă a stărilor afective;
Pălăria neagră:
•exprimă prudența, grija, avertismentul, judecata;
•oferă o pespectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situației în discuție;
•reprezintă perspectiva gândirii negative, pesimiste;
Pălăria galbenă:
•oferă o pespectivă pozitivă și constructivă asupra situației;
•culoarea galbenă simbolizează lumina soarelui, strălucirea, optimismul;
•este gândirea optimistă, constructivă pe un fundament logic;
Pălăria verde:
• exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă;
• este simbolul fertilității, al producției de idei noi, inovatoare;
Pălăria albastră:
• exprimă controlul procesului de gândire;
• albastru este culoarea cerului care este deasupra tuturor, atotvăzător și atotcunoscător;
• supraveghează și dirijează bunul mers al activității;
• este preocuparea de a controla și de a organiza;
Participanții trebuie să cunoască foarte bine semnificația fiecărei culori și să-și reprezinte fiecare pălărie, gândind din perspectiva ei. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce semnifică ea, ceea ce induce culoarea fiecăreia.
Cele 6 pălării gânditoare pot fi privite în perechi:
pălăria albă – pălăria roșie
pălăria neagră – pălăria galbenă
pălăria verde – pălăria albastră
Pălăriile gânditoare au rolul :
pălăria albă → informează; Ce informații avem?\ Ce informații lipsesc?\ Ce informații am vrea să avem? Cum putem obține informațiile?
pălăria albastră→clarifică
pălăria verde → generează ideile noi și efortul; Șansa succesului este dacă…\ Cum poate fi altfel atacată problema?\ Putem face asta și în alt mod?\ Găsim și o altă explicație?
pălăria galbenă → aduce beneficii creative; Pe ce se bazeză aceste idei?\ Care sunt avantajele?\ Pe ce drum o luăm?\ Dacă începem așa… sigur vom ajunge la rezultatul bun
pălăria neagră → identifică greșelile;\ Care sunt erorile?\ Ce ne împiedică?\ La ce riscuri ne expunem?
pălăria roșie → spune ce simte despre…\ Punându-mi pălăria roșie, uite cum privesc eu lucrurile…\ Sentimentul meu e că…\ Nu-mi place felul cum s-a procedat.
Marele avantaj al acestei metode este acela că dezvoltă competențele inteligenței lingvistice, inteligenței logice și inteligenței interpersonale.
Metoda Brainstorming („furtună în creier”):
Metoda a fost concepută de A.F. Osborn în 1938 și prezintă numeroase asemănări cu o veche metodă indiană numită Prai Barshana, ceea ce în traducere etimologică înseamnă strategie ce nu admite niciun fel de critică. Braistorming-ul se bazează pe două principii: amânarea judecății și cantitatea crește calitatea din aceste principii derivând patru reguli:
– manifestarea cât mai liberă a imaginației;
– suspendarea oricărui gen de criticism;
– stimularea unei cantități cât mai mari de idei;
– preluarea ideilor emise de alții și prelucrarea lor ca într-o reacție în lanț.
Structura grupului brainstorming:
-un număr par de membri (între 2-12 min), fiecare grup își va alege un conducător și un secretar.
-etapa producției de idei durează între 15-45 minute (optim 30 min.)
Metoda brainstorming cuprinde două etape majore:
– etapa luminii verzi în care se emit ideile (secretarul consemnează cu maximă exactitate toate ideile emise de participanți);
– etapa luminii roșii care constă în evaluarea critică (conducătorul verifică lista ideilor colectate).
Sinectica:
Această metodă îi aparține lui W.J.J. Gordon pe care a elaborat-o în 1944, fiind mai complexă este mai puțin utilizată ca brainstormingul.
Sinectica se individualizează prin următoarele:
– se aplică doar în situație de grup;
– pentru că se elaborează doar o singură idee (o singură soluție), este o metodă calitativă;
– complexitatea metodei rezidă prin faptul că nu se rezumă doar la găsirea soluției problemei ci merge mai departe la elaborarea modelului, experimentarea acestuia, prospectarea pieții.
Are la bază două principii:
– transformarea a ceea ce este necunoscut în familiar (accesibil);
– transformarea familiarului în straniu, adică distanțarea de problemă, reconstituirea ei dintr-o perspectivă neuzuală.
Starbursting (explozia stelară):
Starbursting (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = a exploda), este o metodă nouă de dezvoltare a creativității, similară brainstormingului. Scopul metodei este de a obține cât mai multe întrebări și astfel cât mai multe conexiuni între concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup. Organizată în grup, starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei. Modul de procedare este simplu. Se scrie problema a cărei soluție trebuie “descoperită” pe o foaie, apoi se înșiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul ce?, când?, cum?, de ce? – unele întrebări ducând la altele din ce în ce mai complexe care necesită o concentrare tot mai mare.
Metoda frisco:
Prin metoda Frisco participanții trebuie să interpreteze un rol specific, care să acopere o anumită dimensiune a personalității, abordând o problemă din mai multe perspective. Astfel, membrii grupului vor trebui să joace, fiecare, pe rând, rolul conservatoristului, rolul exuberantului, rolul pesimistului și rolul optimistului. Metoda a fost propusă de echipa de cercetare Four boys of Frisco (cei patru băieți din San Francisco), iar scopul ei este de a identifica problemele complexe și dificile și de a le rezolva pe căi simple și eficiente. Metoda Frisco are la bază brainstorming-ul regizat și solicită din partea elevilor capacități empatice, spirit critic, importantă fiind stimularea gândirii, a imaginației și a creativității.
Etapele metodei Frisco:
1. etapa punerii problemei: învățătorul sau elevii sesizează o situație problemă și o propun spre analiză;
2. etapa organizării colectivului: se stabilesc rolurile: conservatorul, exuberantul, pesimistul, optimistul și cine le joacă,rolurile pot fi abordate individual sau, în cazul colectivelor numeroase, același rol poate fi jucat de mai multi participanți concomitent, aceștia formând o echipă.
3. etapa dezbaterii colective: fiecare interpretează rolul ales și-și susține punctul de vedere în acord cu acesta:
– conservatorul are sarcina de a aprecia meritele soluțiilor vechi, pronunțându-se pentru menținerea lor, fără a exclude însă posibilitatea unor eventuale îmbunătățiri.
– exuberantul privește către viitor și emite idei aparent imposibil de aplicat în practică, asigurând astfel un cadru imaginativ-creativ, inovator și stimulându-i și pe ceilalți participanți să privească astfel lucrurile, se bazează pe un fenomen de contagiune.
– pesimistul este cel care nu are o părere bună despre ce se discută, cenzurând ideile și soluțiile inițiale propuse, el relevă aspectele nefaste ale oricăror îmbunătățiri.
-optimistul luminează umbra lăsată de pesimist, îmbărbătând participanții să privească lucrurile dintr-o perspectivă reală, concretă și realizabilă, el găsește fundamentări realiste și posibilitățile de realizare a soluțiilor propuse de către exuberant, stimulând participanții să gândească pozitiv.
4. etapa sistematizării ideilor emise și a concluzionării asupra soluțiilor găsite.
Metoda Frisco este asemănătoare cu tehnica „Pălăriilor gânditoare” atât din punct de vedere al desfășurării, cât și în ceea ce privește avantajele și limitele.
Ciorchinele
Ciorchinele reprezintă o metodă care-i încurajează pe elevi să vorbeasca liber și deschis.Prin această metodă se stimulează evidențierea conexiunilor între ideile unei teme luate în discuție. De asemenea, ciorchinele este și o tehnică de căutare a căilor de acces spre propriile cunoștințe, evidențiind modul propriu de a înțelege o anumită temă, un anumit conținut. Ajută cadrul didactic să înțeleagă maniera în care fiecare elev înțelege noțiunile și îi oferă posibilitatea de a interveni diferențiat.
Diagrama WENN este o metodă grafică ce poate fi utilizată în activitățile de învățare sau la fixarea cunostințelor, putând constitui și o modalitate de evaluare.Este eficientă în formarea capacităților copiilor de a compara două evenimente, procese, noțiuni, personalități, – scopul lor este să evidențieze asemănări, deosebiri și elemente comune, în cazul a două concepte, personaje sau evenimente .
Copacul ideilor – tehnica ce presupune munca în grup,este o metodă grafică în
care cuvântul cheie este scris într-un dreptunghi la baza paginii,în partea centrală,de la acest dreptunghi se ramifică asemenea crengilor unui copac toate cunoștințele evocate.Foaia pe care este desenat copacul trece de la un membru la altul al grupului și fiecare elev are posibilitatea să citească ce au scris colegii săi. Această formă de activitate în grup este avantajoasă deoarece le propune elevilor o nouă formă de organizare și sistematizare a cunoștințelor.
Jocul de rol se bazează pe ideea că se poate învăța din experiența stimulată.
Se știe că jocul este esența și rațiunea de a fi a copilăriei. Prin joc, copilul aspiră la condiția adultului. Jocul socializează, umanizează, prin joc se realizează cunoașterea realității. Se exersează funcțiile psihomotrice și socioafective, el are rolul de a bucura, destinde, delecta, de a crea confort spiritual, de a compensa terapeutic tensiunea și neîmplinirile individuale.
Jocul de rol poate fi:
-jocul cu rol prescris ,în care participanții primesc cazul și descrierea rolurilor,interpretându-le ca atare;
-jocul cu rol improvizat,creat de cel care interpretează, se pornește de la o situație dată și fiecare participant trebuie să-și dezvolte rolul;
Etapele metodei:
1.stabilirea obiectivelor urmărite, a temei pe care jocul de rol trebuie să le ilustreze și a personajelor de interpretat;
2.pregătirea fișelor cu descrierile de rol;
3.repartizarea rolurilor;
3.stabilirea modalităților de interpretare, de exemplu simultan, în grupuri mici sau cu toată clasa;ca o povestire în care un narator povestește desfășurarea acțiunii și diferite personaje o interpretează;ca o scenetă în care personajele interacționează,inventând dialogul odată cu derularea acțiunii;
4.jucarea situației, după pregătirea rolurilor și aranjarea mobilierului dacă este nevoie, în această etapă sunt permise unele intervenții ale animatorului dacă se ajunge la un moment exploziv în interpretarea unui conflict, se poate asigura asistarea fiecărui actor de către un membru al grupului, care să-l consilieze, să-l susțină, să-l încurajeze;
5.analiza modului în care s-a derulat jocul de rol, eventual valorizarea teoretică a ceea ce s-a întâmplat împreună cu actorii și spectatorii.
Jocul de rol este o metodă derivată din psihodramă, metodă terapeutică creată de J. L. Moreno în 1921, prin care se urmărește, în principal, formarea modului de a gândi, simți și acționa, specific unui anumit statut, dezvoltarea capacităților empatice, a capacității de a rezolva situații problematice, verificarea corectitudinii și eficienței comportamentelor formate la elevi și înlăturarea comportamentelor inadecvate, neeficiente. În pregătirea și derularea jocului de rol, din punct de vedere metodologic, principalele etape care trebuie parcurse sunt:
-identificarea și definirea situației care va fi simulată, în concordanță cu obiectivele educaționale și cu specificul cunoștințelor (deprinderilor, comportamentelor) ce urmează a fi învățate;
-modelarea situației și proiectarea scenariului, constând în selectarea statusurilor și rolurilor celor mai importante din situația reală și a interacțiunilor esențiale, elaborându-se un scenariu;
-alegerea participanților și instruirea lor în legătură cu specificul fiecărui rol pe care urmează să-l interpreteze (în funcție de vârsta copiilor, se pot folosi în acest scop fișe cu descrierea fiecărui rol, sau ilustrarea prin desene, în cazul elevilor de clasa I);
-interiorizarea (internalizarea) rolului și conceperea modului de interpretare, durata acestui moment fiind mai extinsă sau mai restrânsă, în funcție de timpul total avut la dispoziție;
-interpretarea rolurilor;
-dezbaterea cu toți participanții la joc a modului de interpretare prin intervievarea actorilor, analiza conținutului și analiza comportamentului de rol ;
Dramatizarea poate fi:o variantă a jocului de rol, metodă care valorifică tehnicile artei dramatice (dialog, gest, mimică, pantomimică, decor, etc.), prin care se urmărește în special adâncirea înțelegerii unor aspecte studiate și fixarea lor, pe un fond afectiv intens, în acest sens, dramatizarea constă în transpunerea în acțiune dialogată a faptelor, evenimentelor, aspectelor studiate la literatură, istorie, ( în cazul preșcolarilor, la educarea limbajului, educație pentru societate, cunoașterea mediului prin povestiri, memorizări, lecturi ale educatoarei, etc.), sau transpunerea în roluri socio-profesionale, se realizează, de obicei, pe baza textelor studiate la diverse obiecte de învățământ .
La nivelul claselor I – IV, în structura metodelor activ-participative își găsesc cu maximă eficiență locul jocurile didactice care constituie o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preșcolară și activitatea specifică școlii – învățarea. Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului. Considerarea jocului didactic ca metodă de stimulare și dezvoltare a creativității se argumentează prin capacitățile de antrenare în joc a factorilor intelectuali și non intelectuali. Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la modificarea creatoare a deprinderilor și cunoștințelor achiziționate la realizarea transferurilor între acestea, la dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoștințe. Ele angajează întreaga personalitate a copilului constituind adevărate mijloace de evidențiere a capacităților creatoare, dar și metode de stimulare a potențialului creativ al copilului, referindu-se la creativitatea de tip școlar, manifestată de elev în procesul de învățământ, dar care pregătește și anticipează creațiile pe diferite coordonate.Ideea folosirii jocului în ativitățile educative nu este nouă.
Utilizarea unor modălități eficiente de activizare este o exigență care se referă la folosirea unor strategii de instruire și autoinstruire bazate pe un sistem de metode activizante, îmbinate cu mijloace de învățământ eficiente și adecvate.
Avantajele folosirii metodelor active:
transformă elevul din obiect în subiect al învățării;
este coparticipant la propria formare;
angajează intens toate forțele psihice de cunoaștere;
asigură elevului condiții optime de a se afirma individual și în echipă;
dezvoltă gândirea critică;
dezvoltă motivația pentru învățare;
permite evaluarea propriei activități.
Creativitatea, ca formațiune complexă de personalitate, se formează și exersează cu metode cât mai adecvate structurii sale, metode care să acționeze pentru stimularea potențialului creator.
2.1.2.Forme de organizare a activităților instructiv- educative
În limbajul pedagogic curent se folosesc mai multe sintagme pentru a denumi formele de organizare a procesului instructiv-educativ: forme de organizare a activitatii, forme de organizare a activitatii elevilor, forme de organizare a procesului de învatamânt. Exista divergente si în ceea ce priveste utilizarea termenului ,,forme, fiind înlocuit cu: moduri,modalitati,metode.
Profesorul Miron Ionescu își îndreaptă atenția asupra a două sintagme pe care le considera cele mai potrivite pentru acoperirea unor segmente diferite ale realitatii pedagogice:
– forme de organizare a procesului instructiv-educativ / activitati instructiv-educative – reprezinta structura organizatorica, cadrul de desfasurare a activitatii educationale formale si nonformale, ansamblul modalitatilor specifice si operationale de derulare a acestui proces. Multitudinea posibilitatilor practice de organizare a activitatii instructiv-educative face necesara existenta unui sistem al formelor de organizare a activitățiiinstructiv-educative;
– formele de organizare a activității elevilor – reprezintă modalități specifice de proiectare și realizare a interacțiunilor profesor-elevi, de instituire și promovare a anumitor tipuri de colaborare între aceștia, în conformitate cu finalitățile educaționale urmărite.
Sistemul formelor de organizare a activității elevilor cuprinde:
a) Organizarea frontală a activității elevilor, care presupune îndrumarea și controlarea activității tuturor elevilor din clasă, simultan, într-un anumit interval de timp, în conformitate cu obiective educaționale comune. În aceste situații profesorul transmite, explică, demonstrează informații frontal, iar elevii rezolvă simultan și în același ritm sarcinile de instruire comunicate de profesor. .
b)Organizarea colectivă a elevilor reprezintă acea variantă a organizării colective, în care elevii alcătuiesc un grup, un colectiv autentic, în cadrul căruia colaborează și cooperează între ei, se ajută reciproc în vederea atingerii unor finalități comune.
c)Organizarea individuală a activității elevilor se asigură în doua categorii de situații educaționalediferite:
– în situații în care profesorul își exercită influențele educative asupra unui singur elev (în educația estetică, muzicală, fizică, în învatamântul special, în cazul consultațiilor, meditațiilor);
– în situațiile în care fiecare elev realizează sarcinile de instruire în mod independent de colegii săi, cu sau fără sprijin din partea învățătorului sau se autoinstruiește.
Se impune precizarea diferenței dintre termenii individual și independent. Activitatea individuală a elevilor poate fi independentă – atunci când elevii rezolvă sarcinile de lucru fără ajutor/sprijin din partea învățătorului sau îndrumați de către învățător, în timp ce activitatea independentă poate fi individuală și pe grupe și presupune autoinformarea elevilor, autoorganizarea, automonitorizarea activității lor și autoînvațare. Exista mai multe variante de organizare individuală a activității elevilor: cu sarcini de instruire comune pentru toti elevii, cu teme diferite pentru fiecare elev. În acest ultim caz, activitatea se numește individualizată sau personalizată, pentru ca ține cont de particularitățile fizice și psihice ale fiecărui elev, de nivelul pregătirii sale, de aptitudinile lui.
d) Organizarea pe grupe a activității elevilor – se caracterizează prin faptul că învățătorul îndrumă și conduce activitatea unor microcolectivități (grupe) alcătuite din elevii unei clase și care urmăresc anumite obiective educaționale, identice sau diferite de la o grupă la alta. Grupele sunt alcătuite de obicei din 3-8 elevi și pot fi omogene (alcătuite după criterii bine stabilite înainte) sau eterogene ( constituite prin inițiative spontane, individuale, după preferințele elevilor și care au un coordonator).
e) Organizarea în binom – presupune activitatea acestora în perechi, alcătuite fie de învățător, fie de elevi, aleatoriu, sau după anumite preferințe sau criterii bine precizate.
f) Organizarea combinată a activității elevilor – se referă la îmbinarea formelor prezentate anterior, în funcție de obiectivele educaționale urmărite și de caracteristicile situației concrete.
Forme de organizare a procesului instructiv-educativ
Dacă sistemul formelor de organizare a activității elevilor include cele menționate mai sus, taxonomia formelor de organizare a procesului instructiv-educativ include alte criterii, criterii cu valoare pedagogică relevantă.
Astfel, procesul instructiv-educativ este clasificat:
după ponderea activității;
după tipul de metode didactice predominante;
– după locul de desfășurare;
după formele educației cu care se corelează;
după mediul în care se desfășoară;
din punct de vedere al construcției curriculum-ului;
după etapa procesului de învățământ în care se desfășoară.
După ponderea activității, putem menționa activitățile frontale (în care predomină acțiunea frontală- lecții, activități în laboratoare și cabinete școlare, activități în ateliere școlare, activități în sala de sport, vizite, excursii, vizionări și analizări de spectacole), activitățile grupale (în care predomină acțiunea grupală-cercuri școlare, vizite în grupuri mici, întâlniri cu diferite personalități, concursuri, cenacluri, serate literare și muzicale, editări de reviste școlare) și activități individuale (în care predomină acțiunea individuală-activități independente, efectuarea temelor pentru acasă, efectuarea de lucrări practic-aplicative și experimentale, rezolvări de exerciții și probleme, lectură, elaborarea de proiecte și materiale, pregătirea pentru concursuri etc).
După ponderea categoriei de metode didactice, activitățile pot fi activități care au la bază metode de comunicare (lecții), activități care au la bază metode de cercetare (activități în cabinete școlare și biblioteci, vizite și excursii didactice), activități care au la bază metode experimentale (activități în laboratoare, efectuarea de lucrări practic-aplicative, elaborarea de proiecte) și activități care au la bază metode aplicative (activități în ateliere școlare, în sala de sport).
După locul de desfășurare, activitățile desfășurate pot fi activități organizate în mediul școlar (în clasă, în afara clasei, sub îndrumarea învățătorului, în afara orelor prevăzute de orar, pentru a aprofunda pregătirea realizată în timpul lecțiilor; lecții- permanente sau facultative; activități în cabinete, laboratoare, ateliere; activități independente; studiu individual; cercuri școlare pe discipline de studiu; întâlniri cu diverse personalități; jocuri și concursuri pe diferite teme; cenacluri; serbări școlare) și activități organizate în mediul extrașcolar (organizate de colectivul didactic al școlii și de instituții din afara școlii- teatre, case de cultură, cluburi, organizații sportive, tabere etc.) într-un cadru instituționalizat, situat în afara școlii, respectiv a sistemului de învățământ.
Palatele și cluburile copiilor sunt unități de învățământ cu personalitate juridică, cu dreptul de sigiliu, siglă și firmă proprie, care funcționează în baza legislației generale și specifice, a actelor normative elaborate de instituțiile abilitate. Ele pot colabora, în condiții de parteneriat, cu unitățile de învățământ, în vederea realizării obiectivelor propuse ce urmăresc petrecerea timpului liber al copiilor prin programe educative.
După formele educației cu care se corelează, pot fi activități educative formale (conținutul informațional variat, bogat din sistemul de învățământ, dirijat de o evaluare formativă care urmărește formarea valențelor educaționale prestabilite), activități educative nonformale/neformale (parașcolare și perișcolare, influențele educative sunt structurate, organizate și instituționalizate în afara sistemului de învățământ fiind variate, flexibile, oferind posibilitatea unei bune plieri pe interesele, abilitățile și opțiunile elevului, iar lipsa unor demersuri evaluative sistematice determină necesitatea creșterii ponderii autoevaluării), activități informale cu valențe educative (fluxul informațional este eterogen, aleatoriu, neorganizat, nedirijat, nesistematic, achizițiile dobândite sunt aleatorii, neselectate, dobândite involuntar, ca urmare a trăirii unor experiențe de viață).
După mediul în care se desfășoară, activitățile sunt parașcolare ( desfășurate în mediul socio-profesional: unități economice, științifice, firme) și activități perișcolare (desfășurate în mediul socio-cultural: biblioteci, cluburi, muzee, cercuri științifice, activități de loisir, de divertisment).
Din punct de vedere al construcției curriculum-ului, activitățile pot fi curriculare ( sugerate în programele școlare, legate de curriculum-ul nucleu/ trunchiul comun sau de curriculum-ul la decizia școlii) și extracurriculare (realizate la opțiunea cadrului didactic și a elevilor- serbări școlare, excursii, vizite etc.)
În funcție de momentul sau etapa procesului de învățământ în care se desfășoară,activitățile instructiv-educative care se organizează și în afara clasei, pot fi clasificate în activități introductive (la începutul studierii unei discipline de învățământ, a unui capitol sau a unei teme- vizitarea unor instituții de cultură sau economice), activități desfășurate pe parcursul studierii capitolului sau temei (în paralel cu formele de organizare a activității din proiectul unității de învățare- excursii în natură, vizite la muzee) și activități finale/de încheiere ( la finele studierii capitolului sau al temei- utilizarea unor mijloace media etc.) (M. Ionescu, I. Radu, 2004).
Având în vedere aceste aspecte, am utilizat în cercetare unele forme de organizare care mi-au oferit posibilitatea de a observa ansamblul achizițiilor și modificărilor înregistrate în planul personal al elevilor: proiecte, concursuri, etc.
2.1.3.Mijloace de învățământ
Realizarea obiectivelor procesului de învățământ impune ca necesară, în diferite etape ale învățării, intuirea obiectelor, proceselor, fenomenelor realității, fie direct, fie prin intermediul unor substitute.Totodată, formarea unor priceperi și deprinderi solicită prezența unor suporturi materiale pentru exersarea acțiunilor.Există astfel în învățământ o diversitate de asemenea“instrumente pedagogice” numite mijloace de învățământ.
Mijloacele de învățământ reprezintă ansamblul de obiecte,dispozitive, aparate care contribuie la desfășurarea eficientă a activitățiididactice. Ele sunt resurse materiale ale procesului de învățământ,selecționate din realitate, modificate sau confecționate în vederea atingerii unor obiective pedagogice.Progresul tehnicii a impulsionat diversificarea și perfecționarea acestor resurse. În literatura de specialitate sunt semnalate cinci generații de mijloace de învățământ care reprezintă tot atâtea etape în inovarea instrucției. Din prima generație fac parte tabla, manuscrisele, obiectele de muzeu, etc.; ele nu pot fi utilizate decât direct, prin acțiunea comună profesor – elev. Celei de-a doua generații îi aparțin mijloacele purtătoare de informații gata elaborate: manuale, alte texte tipărite. În acest caz,acțiunea adultului asupra elevului este imediată prin intermediul unui cod – scrisul.A treia generație de mijloace de învățământ este generată de introducerea mașinilor în procesul de comunicare interumană și este reprezentată de mijloacele audiovizuale (diapozitive, filmul, nregistrările sonore, emisiunile T.V. etc). A patra generație de mijloace de învățământ se bazează pe dialogul direct între elev și mașină, cum ar fi cel desfășurat în laboratoarele lingvistice sau în învățământul programat. A cincia generație, complementară precedentei și dezvoltând interacțiunea elev – mașină, aparține calculatoarelor electronice.Calculatorul este cel mai complex mijloc de învățământ.
Clasificarea mijloacelor de învățământ are drept criteriu funcția pedagogică îndeplinită cu priorități de acestea . Se desprind astfel următoarele categorii:
mijloace informativ–demonstrative, care facilitează dobândirea informațiilor, formarea reprezentărilor și noțiunilor:1.mijloace intuitive, care cuprind: obiectele naturale sau originale (ierbare, insectare, preparate microscopice, aparate, unelte, dispozitive, instrumente); obiecte confecționate în scopuri didactice care reproduc sau reconstituie obiecte sau fenomene reale evidențiind trăsăturile caracteristice ale acestora (machete, mulaje, corpuri geometrice etc);- substituenți imagistici: planșe, hărți, scheme, diapozitive, diafilme, folii pentru retroproiector, filme, înregistrări audio sau videoetc.;2.mijloace logico–raționale: simboluri și complexe de simboluri(formule matematice, note muzicale, textul scris). În acest context, manualul este un mijloc de învățământ.
mijloace de exersare și formare, necesare formării priceperilor și deprinderilor sau cultivării capacităților creatoare. Din această categorie fac parte: truse, aparate, instalații de laborator; scule, instalații, mașini–unelte de atelier; aparate sportive; instrumente muzicale; simulatoare etc.
mijloace de raționalizare a timpului școlar , din care fac parte șabloane, ștampile, mașini de multiplicat.
mijloace de evaluare a performanțelor școlare, care cuprind:seturi de teste, mașini sau instalații complexe pentru verificări, etc.Mijloacele de învățământ dispun de un însemnat potențial pedagogic. Dimensiunile acestui potențial pedagogic pot fi conturate prin evidențierea funcțiilor pe care aceste mijloace le pot îndeplini în activitatea instructiv–educațională.Literatura de specialitate sintetizează următoarele funcții de bază :funcțiade comunicare: mijloacele de învățământ pot transmite un volum mare de informații, într-un timp scurt și într-o formă accesibilă și atractivă; funcția demonstrativă : mijloacele de învățământ asigură un suport concret–senzorial, necesar înțelegerii proceselor și fenomenelor,cărora, prin tehnici specifice, le pot mări sau micșora dimensiunile, le pot accelera sau încetini ritmul real de desfășurare sau le pot simplifica și schematiza structura; funcția motivațională : mesajele audio-vizuale pot sensibiliza elevii pentru problemele studiate, le pot stimula interesele de cunoaștere, cultivând astfel motivația pentru activitatea școlară; funcția formativă : dirijați să recepteze corect mesajul audio-vizual, elevii își dezvoltă atenția, spiritul de observație, capacitatea deanaliză, sinteză ș.a.; funcția de evaluare a performanțelor școlare, eliminându-se, în acest fel, o serie de factori ai subiectivității în notare; funcțiade școlarizare substitutivă : prin intermediul emisiunilor de radio, televiziune și mai ales al calculatorului, se poate realiza unînvățământ la distanță.De cele mai multe ori,același mijloc de învățământ poate îndeplini mai multe funcții pedagogice. Actualizarea și realizarea acestora la parametrii superiori este condiționată de corecta lui integrare într-o strategie didactică.
La o lecție sau capitol se utilizează de regulă mai multe mijloace de învățământ. Ele alcătuiesc un complex de mijloace de învățământ , îndeplinind următoarele condiții:sunt subordonate realizării acelorași obiective; sunt în relații de complementaritate.
Cerințe pentru utilizarea mijloacelor de învățământ
Selectarea judicioasă a mijloacelor de învățământ pentru o lecție se face având în vedere următoarele criterii: obiectivele urmărite;specificul conținuturilor; particularitățile elevilor; condițiile locale de dotare; competențele cadrului didactic; integrarea mijloacelor de învățământ în strategii didactice adecvate. În general, se parcurg trei etape:
pregătirea elevilor în vederea receptării mesajului didacto-vizual, ceea ce presupune: stimularea atenției, a curiozității; actualizarea unor cunoștințe anterior învățate; orientarea elevilor în vederea receptării optime a mesajului audio-vizual (elevii află ce au de urmărit, cum să consemneze informațiile etc.);
utilizarea efectivă a mijlocului de învățământ, urmărindu-se activarea elevilor pe parcursul utilizării;
valorificarea informațiilor dobândite în urma utilizării mijlocului de învățământ, prin activități ulterioare (conversație, efectuarea unei teme etc.).
Pregătirea cadrului didactic- se are în vedere în primul rând proiectarea strategiilor didactice în care sunt integrate mijloacele de învățământ, dar și activitățile de întreținere a materialului didactic, a aparaturii tehnice și mai ales de confecționare de noi mijloace de învățământ (folii, fișe, planșe etc.)
Instruirea asistată de calculator (IAC)
Informatizarea societății determină pătrunderea calculatorului în instituțiile de învățământ. Calculatorul poate fi folosit în școală pentru activități de: predare-învățare-evaluare; cercetare; administrație,gestiune.Raportat la procesul de învățământ, calculatorul constituie mijlocul de învățământ cel mai nou și mai complex. El este utilizat: în predarea informaticii, mijlocind învățarea elevilor în utilizarea unor tehnici de comunicare; în predarea celorlalte discipline școlare, determinând o nouă formă de concepere și realizare a învățării, denumită instruirea asistată de calculator (IAC).În acest context, calculatorul devine o resursă valoroasă, care generează o serie de avantaje , precum: posibilitatea furnizării unor informații de calitate, în baza unor programe elaborate de echipe multidisciplinare; posibilitatea de a dirija învățarea unui număr mare de elevi, acordându-le o asistență pedagogică de calitate; posibilitatea individualizării învățării prin respectarea ritmului de lucru și a nivelului de pregătire al fiecărui elev; Cu ajutorul calculatorului pot fi prezentate: informații; aplicații, exerciții, probleme; jocuri didactice; simularea unor fenomene; itemi de evaluare sau autoevaluare; Eficiența instruirii asistată de calculator depinde de: calitatea programelor; competențele didacto-metodice și tehnice ale cadrului didactic; competențele tehnice ale elevilor.
2. 2. Conduita creativa a învățătorului ca factor de stimulare a creativității elevilor
Pentru înfăptuirea cerințelor creativității la lecție, este necesară instaurarea unui climat favorabil “caracterizat printr-o tonalitate afectivă-pozitivă, de exigența și de înțelegere, de responsabilitate”, afirmă( Ana Stoica, 1983). Tot autoarea continuă, arătănd că :”Învățătorii și profesorii creativi determină avântul creativității de la profesor la elev, fenomen urmat de automodelarea copilului în funcție de atitudinile și convingerile devenite ale lui”. Consider că cel mai important rol în stimularea creativității elevilor îl au profesorii . Aceștia pot face multe pentru stimularea creativității elevilor.Am constatat că atitudinea pozitivă a profesorului față de creativitate este unul dintre cei mai importanți factori care facilitează creativitatea. Condiția principală a dezvoltării creativității este ca profesorul să știe ce înseamnă a fi creativ, să aibă cunostințe de bază despre creativitate, despre posibilitățile de dezvoltare a acesteia în procesul de învățământ.Astfel, el nu va putea încuraja ceva ce nu înțelege sau despre care nu știe mare lucru.Este, de asemenea, necesară respectarea personalității creatoare a elevului. O alta sarcină importantă pentru profesor este întreținerea unei atmosfere permisive, a unor relații care să nu exagereze nici prin autoritarism, nici prin laissez-faire.În egală masură, și profesorul trebuie să învețe să fie creativ în activitatea didactică. Dacă profesorul nu face el dovada creativității va fi foarte dificil să dezvolte această caracteristică la elevi. În activitatea de predare învățare profesorul creativ folosește strategii menite să cultive flexibilitatea intelectuală. Elevul este pus să abordeze o problemă din unghiuri diferite, să o interpreteze, să caute independent o soluție.Astfel, elevul se obișnuiește să abordeze fără teamă problemele, să le analizeze și să le rezolve.Este stimulat să devină curios și deschis, să îndeplinească cu plăcere sarcinile.Elevii învață să-și cunoască propriile capacități și să le compare cu ale colegilor din clasă, capătă încredere în forțele proprii, comunică mai ușor cu ceilalți, își exprimă opiniile cu mai mult curaj. Nu există rețete miraculoase prin care putem realiza stimularea creativității elevilor. Important este să favorizăm manifestarea atitudinilor creative și a aptitudinii de a căuta și formula probleme.Predarea orientată spre creativitate implică un set de condiții favorabile, iar hotărâtoare este încurajarea copiilor să lucreze și să gândească independent, să-și elaboreze propriile proiecte și să se debaraseze de ideea că, în școală, orice activitate trebuie să fie strict dirijată și controlată de profesor. Este necesar ca învățătorul să-i pună pe elevi în situația de a învăța să dobândească cunostințele în mod independent, să caute soluții noi, originale,să aplice creator cunoștințele. Învățătorul creativ oferă învățarea într-o atmosferă neautoritară, încurajează procesul gândirii creative.El știe cum să folosească întrebările. Conduita creatoare este provocată de întrebarea operațională potrivită să ducă la explorare și dezvoltarea curiozității. Un învațător creativ încurajează elevii să exprime teorii ce par ridicole, să combine materialele și noțiunile în modele noi, originale. Cadrul didactic trebuie să fie un mediator între elev și lumea înconjurătoare. Direcțiile de acțiune ale învățătorilor în ceea ce privește dezvoltarea potențialului creativ sunt: să-i introducă pe elevi în intimitatea proceselor gândirii și acțiunii creatoare, pentru a le dezvălui “ misterele” acestui proces și a le întări convingerea că fiecare dispune de capacități creatoare într-un domeniu sau altul; să-i îndrume cu competență , tact și răbdare pe drumul sinuos al cunoașterii, încurajându-i și ajutându-i să depășeasca greutățile prin efort propriu. În activitatea școlară se face transferul setului de valori propice creativității de la profesor la elev, colaborarea are tendința de a stimula efortul fiecăruia.
Învățătorul creativ :
– oferă învățarea autoinițiată, atmosfera neautoritară, îi încurajează pe elevi să învețe suplimentar, încurajează procesele gândirii creative;
îi îndeamnă pe copii să caute conexiuni noi între date, să asocieze, să-și imagineze, să găsească soluții la probleme, să facă propuneri, să emită idei;
încurajează elevul să jongleze cu elemente ce par a nu fi corelate,să exprime teorii ce par a fi ridicole, să combine materiale în modele noi, neașteptate;
permite elevilor să-și asume riscuri intelectuale, să speculeze, să sondeze relațiile dintre lucruri.
învătătorul creativ știe să folosească ,,întrebările”, care sunt deschise, au sens, care provoacă conduita creatoare, pentru că ele duc la explorare, dezvoltă curiozitatea;
instaurează în clasă un climat favorabil unei conlucrări fructuoase, climat caracterizat printr-o tonalitate afectivă-pozitivă, de exigență, înțelegere și responsabilitate;
stimulează efortul personal al elevului și tendința acestuia de a aduce o contribuție proprie, de a fi original, inventiv, creator.
Identificarea elementelor potențialului creativ presupune multă atenție și preocupare din partea învățătorului. La nivelul școlii ea se realizează cu precădere prin observații curente, la lecții și în afara lor. Indicatorii plauzibili ai acestui potențial sunt produsele activității lor și comportamentul adoptat în anumite situații. La vârsta școlară mică potențialul creativ al copilului este în plină dezvoltare chiar dacă în timpul ciclului curricular al achizițiilor fundamentale (clasele I – a II-a) stă preponderent sub semnul acumulării acelor structuri ce îi vor permite lărgirea orizontului și recombinările atât de necesare creației.Școlarul din primele două clase manifestă fantezii mai reduse în execuții de desene, modelaje, colaje și încă nu are formate deprinderile compunerii scrise. Manifestă și un spirit critic ridicat față de propriile produse pentru că le evaluează mai sever din punct de vedere al recognoscibilității ca formă. Se formează treptat, după 8-9 ani capacitatea de a compune, de a povesti și de a crea povestiri. Tot dincolo de această vârstă desenul devine mai încărcat de atmosferă, clișeele încep să fie eliminate, se manifestă elemente de originalitate deosebită.
Creativitatea, fiind dimensiunea principală a omului contemporan trebuie să constituie o problemă centrală a școlii. Pentru a dezvolta capacitățile creatoare ale elevilor cadrele didactice trebuie să cunoască în primul rând trăsăturile comportamentului creator, care se referă la nivelul de inteligență generală; gândirea divergentă; fluența gândirii; receptivitatea față de probleme; spiritul de observare; imaginația creatoare; originalitatea; capacitatea combinatorie; perseverența, inițiativa.
S-a confirmat experimental însă faptul că randamentul școlar nu reflectă fidel nivelul de creativitate al unui elev. Rezultatele școlare se bazează preponderent pe memorare, reproducere, repetare, structuri algoritmice, în timp ce creativitatea presupune intuiție, fantezie, originalitate. Drept căi de depistare a potențialului creativ al școlarului mic se folosesc:
analiza realizărilor obținute de aceștia la olimpiade, concursuri, competiții, probe școlare cu caracter creativ
testele de investigare a originalității
aprecierile proprii sau ale cadrului didactic pe baza unor chestionare
Rolul cadrului didactic constă în cel de stimulare și dirijare. El trebuie nu numai să organizeze spațiul și activitatea, ci și să participe alături de elevi la elaborarea cunoștințelor, să servească drept model în legăturile interpersonale și să încurajeze interacțiunile cooperante dintre elevi; să-i îndrume cum să-și folosească timpul, spațiul, echipamentul și materialele, să ajute invidul sau grupul să extragă din experiențe informațiile necesare, valorile și să le interpreteze și evalueze.
Stimularea creativității se realizează prin dezvoltarea curiozității la elevi, a sensibilității la problemele cu caracter euristic, încurajează demersurile imaginative, cultivarea bunei imagini de sine, stimularea încrederii în sine, dezvoltarea interesului pentru situațiile problematice. Toate acestea presupun un învățământ creativ prin care elevii sunt încurajați să-și manifeste spontaneitatea, curiozitatea, primind sprijin în situații de frustrare, eșec, nesiguranță și ambiguitate.Activizarea elevilor constă într-o „suită de acțiuni de instruire/autoinstruire, de dezvoltare și modelare a personalității lor prin stimularea și dirijarea metodică a activității pe care o desfășoară.” (Ionescu, M., Radu, I., 2001, p. 135)
Această suită de acțiuni cuprinde stimularea și dirijarea activităților elevilor, stimularea interesului pentru cunoaștere și acțiune, exercitarea proceselor psihice de cunoaștere prin activitatea proprie, formarea priceperilor și deprinderilor de orientare autonomă în problemele ridicate de practică și rezolvarea independenta a lor. Aceasta reclamă o participare intensă, sub tensiunea unui efort intelectual real al elevului, o antrenare în activitate, integrare voită, susținută de motive interne, o angajare creatoare în îndeplinirea sarcinilor școlare.Activizarea este atât un rezultat școlar, dar și o premisă pentru o instrucție de nivel superior. Considerând activizarea ca rezultat al procesului instructiv-educativ, utilizarea metodelor de învățământ active asigură structurarea proceselor și mecanismelor gândirii, precum și o motivație adecvată pentru învățare, acțiune, cercetare.
Orice act creativ presupune existența unui material care să fie prelucrat în mod creativ. Cunoștințele pe care le posedă elevul, gradul de stapânire a lor constituie condiția esențială a creativității școlare. Gândirea creatoare are nevoie, deci, de un material bogat cu care să opereze și să faciliteze generalizarea. Dar nu este vorba de simpla acumulare a cunoștințelor ci mai ales de sistematizarea lor, de însușirea structurilor interioare a cunoștințelor, de ințelegerea relațiilor reciproce ale obiectelor și fenomenelor. Oricât de bogat ar fi fondul de informații, nu este suficient pentru realizarea creativității. El trebuie prelucrat, de aceea sunt necesare anumite instrumente de prelucrare a cunoștințelor și capacității intelectuale.
Între multiplele modalități de activitate didactică creativă trebuie menționate acelea care antrenează cu precădere gândirea euristică, stimulează efortul de gândire al elevilor în direcții divergente și în acest fel contribuie la dezvoltarea flexibilității gândirii (Sima I.,1997). Fiecare elev dispune deci, de un potențial creativ, respectiv de anumite însușiri favorizante actului creator. Deosebirea se exprimă prin intensitatea cu care se manifestă acest potențial. Aceste însușiri se referă la intelectul copilului și la fantezia sau imaginația sa. Cele două categorii de însușiri nu evoluează în mod linear și în același ritm. O dezvoltare mai accentuată a gândirii convergente, bazată pe raționament și spirit critic, poate înăbuși exprimarea spontaneității și intuiției imaginative. Pe măsura trecerii elevilor de la un stadiu la altul al dezvoltării, spontaneitatea și fantezia sunt inhibate și subordonate instanțelor raționale. De aici concluzia unei stagnări sau chiar regresii în exprimarea creativității copiilor ( Barna , Antohe, 2001 )
2.3. Educația artistico-plastică ca latură a educației
Pentru creația copiilor, caracteristică este descoperirea, nu invenția, aceștia trăind o surpriză în fața descoperirilor lor. Ori de câte ori un copil e pus în fața unei probleme, restructurează datele problemei sau imaginează procedeul ce conduce la soluție, independent de faptul că este o sarcină școlară, a vieții curente sau un test, el înfăptuiește o invenție. Cultivarea capacității creatoare a devenit o sarcină importantă a școlilor contemporane, chiar dacă au existat și poziții sceptice care au susținut că învățământul actual nu contribuie la dezvoltarea creativității, observându-se că el cultivă mai ales gândirea critică, disciplina, conformismul, incompatibile cu climatul de libertate favorabil imaginațieicreatoare.
Școala trebuie să stimuleze exprimarea potențialului creativ al fiecărui copil, să încurajeze inițiativele lui, ingeniozitatea și curiozitatea, să favorizeze stabilirea unor relații care să nu exagereze prin autoritate, să ofere ocazii elevului de a lua singur decizii și să stimuleze încrederea în sine, într-o atmosferă de comunicare liberă.
Activitățile școlare chiar dacă urmăresc însușirea de către elevi a unor cunoștințe temeinice, a unor priceperi și deprinderi, implicând în ansamblu o concepție științifică despre lume și viață și chiar dacă duc la formarea și dezvoltarea unei personalități creatoare, nu pot răspunde suficient dorinței de cunoaștere și de creație – însușiri caracteristice copiilor.
Modernizarea și perfecționarea procesului instructiv-educativ impun îmbinarea mai multor tipuri de activități școlare ce au numeroase valențe formative.Desfășurarea activităților artistico-plastice în multiple tipuri și forme, permite și manifestarea creativității de grup, a relațiilor creative.În acest cadru, și educatorul își poate afirma spiritul novator, creativitatea didactică.
Aceste activități sunt complementare activității de învățare realizată la celelalte arii curriculare, urmăresc lărgirea și adâncirea informației, cultivă interesul pentru arte, atrag individul la viața socială, la folosirea timpului liber într-un mod plăcut și util, la formarea personalității. De aceea școala trebuie să fie deschisă spre acest tip de activitate să orienteze elevii către activități utile care să întregească educația școlară, în variate forme.
Activitatea artistico-plastică este terenul conlucrării largi a învățătorului cu elevii clasei sale. Aceasta reprezintă de fapt o modalitate prin care dascălul își oferă sprijinul în activitățile propuse și de elevi în timpul liber (cluburi, ateliere), pentru a-i ajuta să acționeze singuri, cu simț de răspundere, cu pricepere și eficacitate în direcțiile utile pentru ei.
Trebuie luat în considerare și domeniul aparte în care această activitate poate fi cantonată – o parte din timpul liber al elevilor – chemată fiind de aceea să ofere prilejul de destindere și recreere, de amuzament și distracție, răgazul de a face „și altceva” decât împlinirea obligațiilor cotidiene prin ceea ce se cheamă „odihnă activă”, printr-un gen de manifestări libere, mai spontane, implicând se înțelege, și o angajare formativă. Diversitatea activităților educative oferite de școală crește interesul copiilor pentru oferta educațională. Activitatea educativă școlară și extrașcolară permite transferul și aplicabilitatea cunoștințelor, abilităților, competențelor dobândite în cadrul orelor prevăzute în programa școlară. Elevii sunt atrași de activitățile artistice, recreative, distractive, care ajută la dezvoltarea creativității, gândirii critice și stimulează implicarea în acte decizionale .Mai mult decât alte activități, ele incluse în aria crriculară “Arte” constituie cadrul și mijlocul cel mai generos de activare și stimulare a potențialului creativ. Arta îl pregătește pe elev să trăiască în frumusețe, înarmonie, să recepteze frumosul și să vibreze în fața lui.Cuvintele, sunetele, gesturile, formele plastice, culorile sunt mijloace de exprimare,de exteriorizare a dorințelor, a așteptărilor, a relațiilor cu ceilalți, a problemelor.Mijloacele artei devin pentru elev unelte autentice de rezolvare curajoasă și cu știință a problemelor de echilibrare, de modelare a spațiului în care trăiește și învață, de automodelare.
Reluând ideea lui A.Gramsci, că arta este un educator pentru că este artă, profesorul I.Neacșu precizează: ”Prin bucurie și trăire, elevul va reasimila în adâncime și înălțime frumosul și armoniosul prezente ca paternitate și realitate, ca sensibilitate și raționalitate.”(I.Neacșu, 1978, p.334)
Pornind de la cele spuse de Pablo Picasso că: “Toți copiii sunt artiști, problema este cum să rămâi artist odată ce crești” noi, educatorii, trebuie să-i facem pe cei mici să rămână artiști stimulându-le creativitatea încă de la vârsta preșcolară și apoi să o continuăm la școală, mai întâi prin practicarea unor jocuri specifice vârstei acestora. Se știe că jocul este esența și rațiunea de a fi a copilăriei. Prin joc, copilul aspiră la condiția adultului.
Dintre limbajele artei, limbajul plastic este cel mai apropiat școlarului mic.Acesta are menirea de a echilibra și armoniza relațiile elevului cu natura, cu ceilalți, cu sine. Învățătorul nu va cere elevului să execute perfect până la identificare cu natura, pentru că astfel îl va indepărta de artă și de propriile posibilități creative, ci îl va încuraja, sensibiliza în fața frumosului, el având rolul de a instrumenta cu limbajul și operațiile specifice artei plastice. Prin empatie și respect necondiționat, învățătorul îl va ajuta cu adevărat pe școlarul mic să se autodescopere, să se armonizeze cu sine, să descopere și să rezolve probleme de compoziție și de tehnică artistică.Cunoscând limbajul artei plastice dar și particularitățile individuale ale elevilor săi, învățătorul poate acționa eficient în vederea dezvoltării potențialului creativ al acestora.Deși nu este un artist, școlarul mic elaborează plastic cu o plăcere imensă.Lucrând cu pensula sau creioane colorate, este permanent încântat de propriile produse.Acesta consider că este un preludiu la viitoarea conduită creativă.De aceea, se impune identificarea și activarea predispozițiilor artistice la copii:
a)simțul culorii actualizat pe parcurs în prezența atributelor cromatice ale naturii(culori calde și reci, pete fuzionate, vibrate, plate) se manifestă la toți copiii;
b)simțul formei ce se manifestă prin aprecierea mentală sau pipăind;
c)simțul ritmului ce are o nuanță de echilibrare fizico-comportamentală și de armonie;
Instrumentând cu elemente de limbaj plastic ca: punctul plastic, static sau dinamic; forma plastică spontană sau eleborată; culorile supuse amestecurilor, juxtapunerilor, contrastelor; linia cu care va exprima mișcare, energie, spațialitate, separare dar și unificare; compoziție plastică sau spațiu plastic; școlarul mic va realiza cu delicatețe sau vigoare adevarate „opere” de artă.Aceasta dacă se vor îmbina elementele de limbaj cu tehnicile specifice, cum sunt: dactilo-pictura, tehnica tamponului sau ștampilei, tehnica conturului, cea a stropirii, scurgerii, suflării sau tehnica „pieptenului” cu efecte deosebite.
Activitățile artistico-plastice au o mare valoare educativă întrucât realizarea lor se face și din punct de vedere interdisciplinar (exprimarea prin desen a celor învățate).Cred că în orice școală cadrele didactice trebuie să promoveze acest tip de activități, stimulând astfel inventivitatea și creativitatea elevului.
Ele sunt o componentă educațională valoroasă și eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenție, adoptând el, în primul rând, o atitudine creatoare, atât în modul de realizare al activității, cât și în relațiile cu elevii, asigurând astfel o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a elevilor.
În concluzie, cadrul didactic poate face multe pentru educarea spiritului creativ în cadrul activităților artistico-plastice .Dar, se vede necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire, să evite critica, în astfel de activități, să încurajeze elevii și să realizeze un feed- back pozitiv.
Școala trebuie să stimuleze exprimarea potențialului creativ al fiecărui copil, să încurajeze inițiativele lui, ingeniozitatea și curiozitatea, să favorizeze stabilirea unor relații care să nu exagereze prin autoritate, să ofere ocazii elevului de a lua singur decizii și să stimuleze încrederea în sine, într-o atmosferă de comunicare liberă.
2.4.Modalități de realizare a educației artistico-plastice la vârstă școlară mică
Orice copil normal vădește în interiorul său către creația picturală.Probe vizibile sunt desene -le pe pereți, uși, pardoseli-adevărate acte de creativitate înnăscută.De obicei însă ne concentrăm atenția în educația copilului cu precădere spre dobândirea de cunoștințe conceptuale neglijând astfel imboldul acestuia spre cunoașterea vizuală.
Crescând, copilului îi scade chemarea creativă dar capacitatea rămâne, nu dispare în totalitate ci dimpotrivă poate fi trezită și valorificată.
În orele de educație plastică creația este activitatea ce se concretizează într-o formă specială, originală, cu efect vizual, irepetabilă și cu destinația precisă de a produce satisfacție emoțional-artistică.Această formă este compoziția plastică,iar vocabularul folosit este constituit din elementele de limbaj plastic. Ele formează baza cognitivă cu care gândirea și calitățile sale vor opera pentru a obține un produs nou, original.
Procesul de elaborare artistico-plastică la toate vârstele școlare este simultan și unic,copilul nerepetând niciodată, chiar dacă e pus în fața aceleași probleme plastice.Elementele de limbaj plastic constituie baza îndrumărilor oferite elevilor, într-o formă adecvată, atractivă, interesantă, potrivit capacităților lor de înțelegere, la începutul abordării fiecărei activități :exercițiu sau compoziție.În continuare voi exemplifica câteva dintre ele:
Punctul-face parte dintre cele mai simple și directe mijloace de comunicare vizuală încă de la începuturile manifestării plastice multimilenare ale omului când imaginile pictate,cioplite sau modelate ale preistoriei nu au fost altceva decât rezultatul spiritual al adaptării omului la condițiile naturale necunoscute în mare parte.
În pictură, punctul, rezultat din contactul unui instrument cu suportul, devine material, cu o anumită mărime determinată de întinderea suprafeței de care este atașat.
În creația plastică contemporană, punctele au o gamă largă de manifestare, ele putând reprezenta orice formă plană sau spațială, cu condiția ca acestea să aibă dimensiuni reduse, respectând câteva principii compoziționale.
Punctul este deci forma plană sau spațială ale cărei dimensiuni sunt reduse sau tind să se micșoreze simultan și proporțional până la despărțirea lor totală în cea mai mică formă plastică, în raport cu o anumită mărime de suprafață suport.De exemplu, o casă poate deveni un punct când apare redusă ca mărime în raport cu suprafața și celelalte elemente ale spațiului.
Punctul plastic sugerează, în anumite configurații, mai multe tipuri de mișcare.Ca și celelalte elemente din care se constituie imaginea plastică, punctul poate sugera efectul spațial,apropierea, în două feluri:
-prin alăturări de intinderi (pete) realizate din puncte de aceeași culoare dar mărimi diferite;
-prin puncte de aceeași culoare și de aceeași mărime dar dispuse cu densități(aglomerări)diferite pe aceeași pagină;
Folosirea punctului ca mijloc de expresie se poate face prin exerciții-joc pe toată suprafața, cu pensula, creionul, pixul sau carioca, prin compoziții libere în puncte cu scopul de a realiza efectul spațial, pe pagină albă sau colorată, prin exerciții de obținere a punctelor prin lovirea pensulei sau cu degetul muiat în culoare sau prin compoziții libere în pete plate și puncte monocrome sau colorate de mărimi diferite dispuse în aglomerări diferite.Se obțin compoziții originale și interesante folosind tehnica ștampilei confecționată din diferite materiale(plastilină, gumă, cartof, plută) fie în gamă rece fie în gamă caldă.
Ca element constructiv, punctul ne ajută să reprezentăm forme materiale din natură:nisip, pietricele, semințe, fructe, flori, insecte, etc.Punctele uniforme,monocrome și mobile pot sugera efectul spațial și de mișcare sau pot reprezenta orice formă plană(o casă, un copac, un deal etc.)totul depinde de imaginația noastră.
Punctul ca element plastic este o formă percepută vizual ca reprezentare a unui lucru concret și percepută, prin intervenția creatoare a celui care execută,ca reprezentare a unei idei;el capătă o semnificație care poate fi înțeleasă în contextul compozițional din care face parte.Acest lucru se poate realiza prin compoziții libere folosindu-se drept pretext, de exemplu: florile de câmp, globurile din bradul de Crăciun, lanul de grâu, stelele, copacii sau chiar casele din satul bunicilor.Altă tehnică este cea a montajului, prin juxtapunere de puncte decupate, pe o compoziție liberă cu scopul de a sugera o idee.Interesant este și „action-painting”-ul, un joc de culori, armonioase sau stridente, din puncte și pete ce pot sau nu să fie interpretate oricum.
Linia-posedă ca și punctul aceleași stări potențiale explozive și spațiale.Este un mijloc de materializare a simțurilor și conceptelor intelectuale ale elevilor, dar și un mijloc de comunicare a afectivității și inteligenței omului.Ca simbol al dinamicii, linia este definită convențional punct în mișcare.Pentru obținerea liniei se pot face multe exerciții-joc cu pensula cu vârf subțire, pixul sau carioca, așezând liniile în diferite poziții, folosind tehnica scurgerii aderente cu picături picurate, așa se observă mișcarea unui punct care generează o linie.Linia, în diferite ipostaze, poate fi dreaptă, unghiulară, curbată; poate fi element de sine stătător sau linie de contur pentru diferite forme; poate să exprime mișcare, energie, spațialitate; poate să prezinte forme sau să exprime dispoziții.Ea poate fi redată în diferite tehnici și procedee de lucru, acestea ducând la noi expresivități plastice care poartă amprenta temperamentului fiecărui elev.Trecerea de la o linie greoaie, inexpresivă la o linie expresivă este indiciul unei transformări calitative în gândirea elevilor.Acest lucru se realizează treptat pe baza diferitelor exerciții-joc și a cercetării unor lucrări de artă plastică.
Ca element de sine stătător, linia are mai multe posibilități de expresie, având în vedere considerațiunile de ordin optic pe o suprafață dată.Acestea sugerează:stări staționare, de mișcare accentuată, de mișcare atenuată, de mișcare liberă etc.În artele plastice, linia este și are semnificația unui gest cu multiple înțelesuri psihofiziologice, energie, hotărâre, nesiguranță, eleganță, agresivitate, rigiditate etc.Ca sens liniile pot fi: orizontale, verticale, oblice, curbe. Fiecare dintre ele sugerează altceva: orizontala-liniște, calm, spațiu deschis; verticala- noblețe, înălțare, spiritualitate; oblica-rupe echilibrul, mișcare, agitație, confruntare de forțe; curbă- mișcare, dinamism, melancolie, armonie.Într-o lucrare se folosesc întotdeauna toate sensurile de linii, lăsând una ca dominantă.
Ca formă linia poate fi:subțire, groasă, continuă, întreruptă. Deasemeni, fiecare dintre ele expimând altceva:subțire-gingășie, sensibilitate; groasă-lasă impresia de spontan dar cere precizie și capacitate de sinteză; continuă (modulată sau nemodulată) -volum, imprevizibil, preocupare pentru simplificare; discontinuă-obținută atunci când conturul desenat este fragmentat.Pentru a obține efectele liniei se utilizează diferite mijloace: mărime (lung-scurt, rar- des), distanță (aglomerat- dispersat), intensitate (modul și instrumentele de lucru), sens (dispuse drept, curb, orizontal, oblic, paralel, radial).Ca sugestii de folosire a liniei ca mijloc de expresie sunt exercițiile-joc cu linii pe toată suprafața (frânte,drepte , curbe, de diferite culori sau grosimi) care pot întâmpina obstacole sau nu.Tehnica trasării liniilor cu lumânarea poate pune în valoare expresivitatea liniei.
Ca agent al ritmului plastic, linia este cel mai sugestiv element. Ritmul liniar al unei lucrări devine specific, ușor de recunoscut, datorită particularităților datelor de organizare ritmică a liniilor, caracterului grafic al liniaturii existente, tipului de modul liniar folosit și gradului de desfășurare orientată spre o anumită direcție. În crearea unui ritm liniar, determinante sunt:forma, orientarea, poziția, sensul și direcția liniei. Astfel pentru un ritm ascendent se folosesc verticalele, pentru calm, repaos-orizontale drepte, pentru nesiguranță- alte orientări și forme de linii. Posibilități expresive au și raporturile dintre linii: paralelismul, perpendicularitatea, divergența și convergența.
Linia este un procedeu ingenios, foarte sumar și abstract, de a realiza un subiect. După formă, grosime, trasare, poziție sau instrumentele care o produc, linia poate oferi tot atâtea posibilități de a construi imagini foarte diverse. Se folosesc diferite subiecte pretext care să ducă la compunerea suprafeței prin construcția formelor cu ajutorul liniilor:”Grădina mea”, ”Cartierul meu”, „Flori”,”Satul”, „Măști” etc.
Pata plată și picturală.
Pata este așezarea cu pensula sau prin alte mijloace(scurgere, suprapunere, amprentă, îndoirea foii peste puncte de culoare, carton, zid etc.).Pata în sine este plană, dar prin alăturarea, înlăturarea și întrepătrunderea ei cu alte pete de forme, mărimi și intensități diferite se poate crea volum, relief, expresie spațială. Petele pot fi cromatice sau acromatice. Pata acromatică și cromatică poate fi plată sau picturală.
Pata plată are forme și mărimi diferite și poate fi folosită ca mijloc de reprezentare sau ca semn plastic într-o compoziție, poate fi și modul, poate avea efect termodinamic, juxtapuse joacă rol de pauză, odihnă pentru ochi, pot crea diferite semnificații dacă sunt așezate dezordonat-aglomerat sau dezordonat-curat, poate fi centru de interes, între petele plate se pot stabili contraste de culoare, de valoare, de formă, pata plată se poate vibra prin suprapunere grafică cu linii și puncte pentru mărirea expresivității sau poate fi opacă, transparentă, translucidă.
Pata picturală, în comparație cu pata plată, apare ca o suprafață vibrată realizată prin vibrație facturală, prin puncte prin vibrație valorică și prin vibrație coloristică. Ea are margini precise, obținute prin așternerea ei pe suport uscat sau margini difuze prin aplicarea ei pe suport umed. Deasemeni, are diferite semnificații după modul în care a fost realizată (culori, așezare, relații cu petele din jur) ; se poate obține și prin suprapunerea sau îndoirea planșei peste picături de culoare, prin dirijarea jetului de aer suflat liber sau prin tub, prin scurgerea aderentă sau stropirea forțată a culorilor. Lucrările lui Seurat, Monet, Van Gogh, Vlaminek și multe altele pot fi folosite pentru exemplificarea modului de tratare picturală.
Tehnici de realizare a petei de culoare sau nonculoare (plată sau picturală): cu ajutorul pensulei, pe suprafețe mari sau mici, precum și prin tehnica colajului sau a vitraliului; prin urma lasată de pensulă (tușe mai mari sau mai mici prin dirijarea jetului de aer suflat liber sau prin tub, pai, prin scurgere aderentă și prin stropirea forțată, prin suprapunere de culori sau îndoirea planșei peste picături de culoare, prin puncte alăturate). Se poate lucra pe suport uscat sau umed. Pentru mărirea expresivității se insistă pe obținerea petelor prin nuanțare și rupere de tonuri, fuzionare și prin suprapunerea de linii și puncte. Se pot folosi subiecte pretext ca „Păsări fantastice”, „Pădurea”, „Zmeul” pentru obținerea petei vibrate valoric și coloristic, urmărind ca acestea să devină centre de interes în lucrările elevilor, celelalte elemente care definitivează compozițiile să se realizeze la liberă alegere. Expresivitatea crește și prin utilizarea tehnicii imprimării materialului textil pe suportul de hârtie, în prealabil îmbibat în culoare și stors, peste care se pune o altă coală de hârtie și se presează sau prin tehnica suprapunerii aceluiași desen pe cealaltă jumatate.Compozițiile libere pornite de la o culoare, o linie sau o formă dau frâu liber creației ducând la lucrări cât mai originale.
Copilul care nu beneficiază de influența binefăcătoare a unor lecții de artă își blochează multe căi de percepere a lumii înconjurătoare.Orele de educație plastică nu înseamnă multă teorie de artă și tehnică, ci mai mult exercițiu practic. Solicitările copiilor sunt multe și diverse, de aceea au nevoie să fie sfătuiți, învățați, în consecință: să stăpânească folosirea instrumentelor, materialelor, procedeelor de lucru care aparțin diferitelor tehnici de artă; să descopere soluții posibile de expresivitate; să continue un exercițiu sau o demonstrație tehnologică începută; să distingă un subiect ca pretext de o problemă plastică de descoperit prin exersare; să poată aborda liber orice compoziție, grupând echilibrat formele-semne și detaliile lor, spațiile între ele etc. Aici intervine rolul dascălului care pe lângă competență profesională trebuie să dea dovadă și de „competență sufletească”.
PARTEA A III-A CERCETARE EDUCAȚIONALĂ PRACTIC-APLICATIVĂ
CAPITOLUL 3 STUDIU EXPERIMENTAL PRIVIND MODALITĂȚILE DE DEZVOLTARE A CREATIVITĂȚII ȘCOLARULUI MIC CU APLICABILITATE ÎN ARIA CURRICULARĂ „ARTE”
3.1. Ipoteza și obiectivele cercetării
Dacă urmărim modernizarea și perfecționarea procesului instructiv-educativ care impun îmbinarea tuturor activităților școlare ce au numeroase valențe formative, atunci copiii îsi pot dezvolta potențialul creativ individual și de grup iar educatorul își poate afirma spiritul novator, creativitatea didactică, dar în același timp va reuși să-i atragă și pe micii școlari . În baza constatărilor furnizate de cercetările în psihologia educației pedagogice, precum și a datelor empirice desprinse din experiențele și practica școlară proprie, mi-am propus ca punct de plecare pentru această cercetare, următoarea ipoteză:
Valorificarea constantă și sistematică a strategiilor didactice creative în activitățile artistico-plastice poate contribui la dezvoltarea potențialului creativ al școlarului mic.
Am realizat operaționalizarea acestei ipoteze prin următoarele obiective generale care pot fi considerate ca „decupaje curriculare” din schema orară la clasa a III-a, și anume:
Dezvoltarea capacității de exprimare metaforică a trăirilor sufletești, utilizând valențele imaginației și ale creativității;
Dezvoltarea imaginației creatoare;
Dezvoltarea factorilor creativității(a fluenței, flexibilității și originalității);
Educarea spiritului creativ artistic; precum și prin următoarele obiectivele specifice reprezentând finalități ale pașilor / etapelor parcurse în cercetare:
O1. Identificarea potențialului creativ al elevilor;
O2. Proiectarea unui program de antrenament creativ;
O3. Aplicarea propriu-zisă a demersului formativ propus cu precădere în cadrul activităților artistico-plastice;
O4. Identificarea nivelului final de dezvoltare a creativității;
O5. Elaborarea unui set de propuneri și recomandări metodice consecutiv cercetării întreprinse;
Am realizat o cercetare de tip formativ datorită metodologiei folosite și constatativă după scopul urmărit.
Am pornit de la potențialul creativ pe care elevii îl dețineau, potențial pe care l-am constatat în urma verificărilor prin testele inițiale, apoi am aplicat strategii creative în diverse activități , cu precădere în cele artistico-plastice și în final am constatat eficiența acestora aplicând testele finale.
3.2.Metodologia cercetării
3.2.1.Tipul cercetării.Variabile
Cercetarea psihopedagogică pe tema ,,Modalități de dezvoltare a creativității elevilor din învățământul primar” s-a desfășurat timp de un an școlar (2012-2013).Cercetarea realizată a fost una de tip formativ deoarece a vizat formarea și dezvoltarea gândirii creative a elevilor, în speță a unor particularități ale acesteia: flexibilitate, fluență și originalitate, prin introducerea în grupul cercetat a unor factori de progres, în cazul nostru a metodelor activ-participative, a exercițiilor cu caracter creator, folosite sistematic mai ales în în activitațile artistico-plastice, în vederea dezvoltării gândirii creative, imaginației creatoare, atitudininilor creative, motivației creatoare, intereselor creative. S-a pornit de la potențialul creativ pe care elevii îl dețin, acesta fiind constatat în urma verificărilor inițiale și dezvoltat pe parcursul cercetării. Comparând performanțele elevilor înainte de introducerea programului de antrenament creativ, cu cele după implementarea acestuia, vom constata eficiența acestuia. Cercetarea educațională realizată a avut însă și o dimensiune constatativă deoarece pe întreg parcursul cercetării au fost observate aspecte referitoare la conduita creativă a elevilor manifestată de aceștia în cadrul activitaților artistico-plastice astfel prin observarea sistematică a elevilor au fost urmărite și înregistrate în fiecare etapă a cercetării fapte de conduită referitoare la manifestările creative ale elevilor .
În cadrul experimentului au intervenit următoarele variabile: variabile independente, variabile dependente, variabile intermediare .
Variabile independente reprezentate de inovațiile/ modificările/ schimbările introduse pentru a influența pozitiv desfășurarea faptelor pedagogice în vederea studierii efectelor lor. În cazul de față, variabila independentă a fost reprezentată de strategiile didactice creative selectate, adaptate și aplicate în cadrul activităților artistico-plastice , în lecțiile de educație plastică dar și în activitățile de proiect desfășurate pe parcursul anului școlar,în speță de programul de antrenament creativ. Acest program a vizat adoptarea și aplicarea unor strategii didactice creative, a unor metode activ-participative utilizate pentru dezvoltarea potențialului creator al elevilor. Programul de antrenament creativ aplicat a îndemnat elevii să-și pună în joc imaginația, înțelegerea și a oferit prilej de afirmare și valorificare maximă a potențialului de creație al elevilor. Prin interacțiunea bazată pe cooperare, membrii grupului își promovează reciproc reușita, oferind și primind asistență și sprijin, realizând schimburi de resurse și informații, oferind și primind feedback, promovând eforturile susținute pentru a atinge obiective stabilite, utilizând abilitățile creative, obținând rezultatele așteptate. Numai folosind cele mai adecvate variante de îmbinare a acestor metode și strategii didactice, am putut constitui variabile independente reale care să aducă modificări și să influențeze faptele pedagogice.
Variabile dependente cuprind modificările produse în urma aplicării măsurilor experimentale, fiind cele care urmează a fi măsurate și explicate. Ca variabilă dependentă a experimentului efectuat pot nominaliza evolutia factorilor intelectuali ai creativității: fluența, flexibilitatea, originalitatea gândirii creative a elevilor ( potențialul creativ) în cadrul activităților artistico-plastice. Aceste trăsături ale gândirii creative au fost măsurate prin rezultatele/ performanțele obținute de elevi la probele de evaluare a particularităților gândirii creative, probe administrate în etapele inițială și finală.
Variabile intermediare – mijlocesc relațiile dintre variabilele independente și cele dependente. Acestea sunt de natură psihosocială și se referă îndeosebi la trăsăturile de personalitate și climatul relațional care se interpune în acest proces.
3.2.2.Eșantion
Am întreprins cercetarea asupra unui singur eșantion (16 subiecți – numărul de elevi ai clasei a III-a, clasa la care predau). Pentru a pune în evidență rolul factorului experimental, am testat clasa înainte de introducerea acestui factor și după, diferențele constatate fiindu-i atribuite. Este vorba de tehnica cercetării unui eșantion „înainte și după”( „before and after method”). Deci, eșantionul experimental a fost clasa de elevi în momentul în care s-a acționat asupra ei cu ajutorul factorului experimental, iar în situația de eșantion de control s-a aflat aceeași clasă de elevi dar înainte de a se introduce factorul experimental. La încheierea cercetării am comparat rezultatele obținute în ambele situații de eșantionul considerat, pentru a conchide că diferențele se datorează introducerii factorului experimental.
Cercetarea s-a desfășurat în anul școlar 2012-2013, la Școala Gimnazială nr.1 Rediu, județul Galați . Elevii au aproximativ vârsta de 9 ani. Sunt dezvoltați normal din punct de vedere fizic și prezintă trăsături psihice și acționale caracteristice vârstei lor.
Nivelul de pregătire al eșantionului a fost omogen din punct de vedere al posibilităților intelectuale și al particularității mediului familial de apartenență, elevii provenind din familii care depun minimum de eforturi pentru a oferi condiții necesare desfășurării actului învățării. Eșantionul experimental a fost neselecționat, cuprinzând membri de diferite sexe, din medii sociale diferite, cu trăsături diverse de personalitate. Structura eșantionului în funcție de criteriul sex este prezentată în tabelul următor.
Tabelul 2 Structura eșantionului în funcție de criteriul sex și vârstă
În ceea ce privește nivelul de trai al familiei, 7 elevi provin din familii cu un nivel socioeconomic ridicat ( și au acces la internet), 6 elevi provin din familii cu un nivel socioeconomic mediu, iar 3 provin din familii numeroase cu un nivel socioeconomic scăzut, un copil este în grija bunicilor (părinții despărțiți). Fiind o clasă de nivel peste mediu, în anii precedenți o parte din elevi au participat la diferite concursuri pe discipline sau de cultură generală unde au obținut și pemii, cum ar fi: 3 elevi au luat premiul I la concursul național „Voinicel”, alți 2 elevi la concursul național „Cangurașul în lumea poveștilor”,1 elev premiul II și 2 mențiuni.S-au mai luat premii și la concursuri de talente cum ar fi „Tradiții de primăvară”- pe plan regional- pentru desene și încondeierea ouălor, cântece și scenete tematice, 4 elevi premiați.
În urma pretestării am constatat că elevii manifestă o imaginație relativ vie, ei putând reprezenta nu numai imaginea artistică pe care și-au format-o asupra lumii reale, dar și (într-o oarecare măsură) imaginea unei lumi posibile, care ar putea exista, flexibilitatea la nivelul clasei este minim pronunțată și doar cinci copii au dovedit originalitate evidentă în lucrările lor. Acum acționează mai mult motivația extrinsecă cum sunt calificativele, recompensele materiale și morale. De aceea, este necesar să se dezvolte și să se conștientizeze motivele interioare, cum ar fi setea de cunoaștere, dragostea și pasiunea pentru învățătură, conferind astfel valențe superioare evoluției psihice a elevului.
Referitor la procesele afective, putem spune că acestea sunt prezente. Pe unii dintre ei totul îi impresionează , îi entuziasmează, îi bucură sau îi întristează.
3. 2. 3. Metode și tehnici de cercetare
Dat fiind caracterul multidimensional și multidisciplinar al fenomenului creativității, metodele de investigare care se utilizează sunt variate. Există abordări diferite în ceea ce privește clasificarea lor pe baza unor criterii multiple. Valorificând aceste abordări diferite și aplicând criteriul functionalității, metodele de cercetare pot fi clasificate astfel:
Metode acționale sau de intervenție: experimentul pedagogic.
Metode nonexperimentale de colectare a datelor: observația, metoda analizei produselor activității, probele de diagnosticare a potențialului creativ, convorbirea cu elevul.
Metode de prelucrare, interpretare și prezentare a datelor cercetării: reprezentări grafice, tabelul de rezultate, calculul unor indici statistici.
Fiecare disciplină abordează, însă, studiul creativității prin metode proprii. Metodele sunt de valoare inegală dar, în general, complementare. Este necesar ca ele să fie utilizate diferențiat și totodată combinate, în funcție de condiții și posibilități, în vederea obținerii unor date cât mai obiective și cât mai concludente. Am folosit următoarele metode de cercetare: , metoda experimentului psihopedagogic, metoda observației sistematice, care presupune urmărirea atentă și sistematică a unor comportamente, convorbirea cu elevul, probe/ teste de evaluare a particularităților gândirii creative a elevilor, metoda analizei produselor activității elevilor, metode de prelucrare matematico-statistică.
Metoda experimentului psihopedagogic este o metodă fundamentală de investigație prin care se urmăreste „schimbarea realității educaționale prin crearea unor situații noi, prin introducerea unor modificări în desfășurarea procesului instructiv-educativ și constatarea efectelor acestora” (Alecu,S., 2005, p. 67). Deoarece întreaga cercetare a fost concepută pe structura unui design experimental, utilizarea acestei metode a presupus modificarea fenomenului pedagogic investigat, stimularea potențialului creator, creându-se condiții speciale de apariție și desfășurare, în mod repetat, orientat și controlat prin utilizarea frecventă a modalităților și tehnicilor de stimulare a creativității. Investigarea a parcurs toate etapele specifice acestei metode: faza prealabilă, în care am selectat eșantionul, s-au înregistrat date cu privire la variabilele implicate în experiment, s-a stabilit ipoteza, obiectivele cercetării, tipul cercetării și strategia desfăsurării experimentului; faza administrării experimentului în vederea confirmării sau infirmării ipotezei prin introducerea programului de antrenament creativ conceput și aplicat în cadrul programei de activități artistico-plastice ; faza înregistrării rezultatelor în care s-au analizat comparativ, rezultatele obținute în etapa pretest și posttest, progresul făcut de elevi în urma aplicării programului de activități ce are ca scop dezvoltarea gândirii creative.
Metoda observației sistematice a comportamentului elevilor a însoțit toate etapele cercetării permițând urmărirea diferitelor aspecte ce intervin pe parcursul activității desfășurate. Realizată în condiții naturale, obișnuite, normale, observația are avantajul de a surprinde faptele așa cum se desfășoară ele, fără a altera spontaneitatea lor. Observația sistematică a comportamentului și activității școlare a elevilor, presupune elaborarea prealabilă a unui plan de observație, obiectivele urmărite, cadrul în care se desfăsoară și instrumentele care sunt cuprinse sub forma unei grile de observație, în care se vor înregistra indicatori comportamentali referitori la conduita creativă a elevilor.
Obiectivul principal urmărit pe parcursul realizării observației sistematice a subiecților a fost modul în care subiecții au atins comportamentele stabilite în grila de observație. În observațiile făcute în timpul activităților am consemnat: reacțiile elevilor în timpul activitații (reacții urmarite îndeaproape prin verificări orale, evaluări permanente și verificarea produselor activitații) , atitudinea și modul de abordare a temelor cu caracter creator, gradul de participare la rezolvarea sarcinilor în echipă, modul de manifestare în momentele tensionale ale unei sarcini de lucru cu caracter creator, respectarea regulilor de joc, greșelile frecvente în însușirea și aplicarea unor noțiuni, feedback-ul activităților realizate (ce au preferat elevii în cadrul activităților, ce sarcini au fost considerate dificile, care au fost cerințele lor referitoare la o activitate cu caracter creator). Caracterul sistematic al observației a fost asigurat prin realizarea unei grile de observație a comportamentului și activităților școlare ale elevilor.
Această grilă de observație a cuprins o serie de 9 indicatori comportamentali referitori la conduita creativă a elevilor, cum ar fi:
– se adapteaza flexibil la situații diferite;
– oferă mai mult de două soluții la o problemă sau sarcină dată;
– se implică cu interes în activitățile de grup care au ca scop rezolvarea unor sarcini creative;
– oferă soluții sau răspunsuri originale, necomune, mai puțin obișnuite la problemele sau sarcinile rezolvate;
– manifestă curiozitate , pune mereu întrebări cu privire la ceea ce nu înțelege;
– își modifica rapid fluxul creativ în scopul găsirii unor idei și soluții noi;
– asociază și combină într-un mod nou și original variate cunoștințe;
– oferă spontan răspunsuri originale;
– manifestă inițiativă în cadrul activităților
GRILA DE OBSERVAȚIE
Tabel 1. Grilă de observație a comportamentului și activității elevilor în cadrul activităților artistico-plastice.
Legendă:
xx – comportamentul observat apare la elev frecvent, adică în majoritatea situațiilor;
x – comportamentul observat apare prezent la elev doar câteodată;
o – comportamentul observat apare prezent la elev foarte rar sau deloc.
Analizând datele înregistrate în grila de observație am constatat că există o parte semnificativă de subiecți care nu manifestă comportamente creative. Mediul social din care provin aceștia este strâns legat de gradul de motivare față de instruirea și activitatea școlară.
Convorbirea cu elevul – metodă de cercetare directă prin care se discută în mod intenționat cu elevii pentru obținerea unor date ( opinii, dorințe, interese, aspirații), în legătură cu anumite fenomene și manifestări. Dialogul purtat cu elevii clasei a III- a fost cât mai natural, pe baza unor întrebări bine elaborate, menite să-l stimuleze pe elev să-și exprime gândurile, părerile, trăirile. Am folosit convorbirea în momente diferite, ca de exemplu: organizarea expozițiilor cu produsele activităților elevilor, impresii, observații în urma activităților tip proiect, etc . Panotarea a fost făcută cu ajutorul lor, moment care mi-a oferit prilejul de a afla impresiile, observațiile, interpretările făcute de ei asupra produselor și activităților colegilor.
Probele de diagnosticare a potențialului creativ al elevilor, au fost alese ca instrumente de investigație, elaborate în vederea înregistrării prezenței sau absenței unor aptitudini și capacități creatoare la pretest, iar la postest pentru a marca evoluția factorilor creativi: fluență, flexibilitate, originalitate . Un prim pas a constat în aplicarea în etapa pretestului a unor teste pentru a determina nivelul potențialului creativ al elevilor la momentul declanșării experimentului educațional. De menționat faptul că în etapa testării inițiale, ca și în cea finală, nu am vizat exclusiv domeniul activităților artistico-plastice, adică diagnosticarea creativității specifice de nivel artistic, ci diagnosticrea nivelului general de creativitate.
Metoda analizei produselor activității elevilor a permis studierea produselor muncii elevilor adică desene, obiecte confectionate, machete, colaje, fișe de lucru individuale sau de grup, etc., elaborate de copii în cadrul diverselor activități plastice. Au fost analizate produsele elevilor după următoarele criterii:
originalitatea lucrării;
exprimarea sugestivă și expresivă a compoziției;
exprimarea sugestivă a conținutului de idei;
organizarea echilibrată a compoziției;
combinarea materialelor și tehnicilor ;
Produsele activității elevilor au fost analizate cu scopul relevării unor trăsături ale gândirii creative a elevilor (flexibilitatea, fluența, originalitatea) manifestate de elevi în cadrul acestor activități.
Metode de prelucrare a datelor
Am folosit următoarele:
întocmirea tabelului cu rezultate obținute după administrarea unei probe și poate fi:
– analitic (se consemnează rezultatele individuale ale subiecților);
– sintetic (se realizează o grupare a datelor măsurate după amplitudine și frecvență).
reprezentări grafice întocmite pe baza rezultatelor și datelor în sistemul celor două axe (abcisa și ordonata) ce au prezentat clar, sintetic, în cifre sau procente evoluția eșantionului. Formele de reprezentare grafică au fost: histograma și diagrama aureol. Rezultatele obținute la testele aplicate le-am înregistrat în tabele de măsurare și comparare. Pentru interpretarea rezultatelor am realizat un grafic din care reiese progresul înregistrat de elevii clasei a III-a, progres datorat în mare parte factorului experimental introdus la această clasă.
3.2.3. Etapele cercetării (procedura)
Fiind un proces secvențial, cercetarea educațională s-a realizat în trei mari etape.
3.2.3.1. Etapa inițială (pretest)
Punctul de plecare în cercetarea efectuată l-a constituit testul ințial format din 3 probe, aplicat la începutul clasei a III-a, pentru a stabili prezența potențialului creativ de care dispun elevii la începutul cercetării formative. Punctajul la fluiditate a fost dat de numărul total de răspunsuri la o probă. Flexibilitatea am cotat-o în funcție de numărul de domenii în care s-au putut încadra răspunsurile la un item. Originalitatea am măsurat-o în funcție de raritatea statistică a unui răspuns într-o colectivitate dată. Probele pentru determinarea factorilor intelectuali ai creativității au fost inspirate din testele concepute de E.P. Torrance, având meritul de a diagnostica potențialul creativ diferențiat, respectiv nivelul fluidității gândirii elevilor. De asemenea, am utilizat și un test de imaginație și creativitate preluat din Mihaela Roco, precum și un test de originalitate adaptat după Margareta Dincă (2001).
Testarea clasei de elevi în faza prealabilă aplicării experimentului a scos în evidență următoarele aspecte:
Elevii dispun de potențial creativ, dar nu îndeajuns stimulat și dezvoltat, se exprimă cu dificultate, reușesc cu greu să se transpună într-o anumită situație, orizontul lor de cunoaștere este limitat. Am observat că nu neapărat elevii care dispun de fluiditate dispun și de flexibilitate și originalitate. Predispozițiile creatoare ale elevilor mei favorizează începerea unui antrenament de stimulare prin activități cu precădere de creație plastică, dar nu numai, care să stimuleze o gândire creativă, să determine un comportament imaginativ creativ.
Diagnoza prin teste a potențialului creativ o voi face urmărind trei factori ai creativității:
– originalitate – măsurată în funcție de raritatea statistică a unui răspuns;
– flexibilitate – cotată în funcție de numărul total de categorii diferite în care se pot încadra răspunsurile la un item;
– fluiditate – dată de numărul total de răspunsuri la o probă.
Nivelul destul de scăzut al creativității elevilor de la clasa a III-a, constatat în urma observațiilor preliminare, trebuie confirmat sau infirmat de un test de creativitate, ca mai apoi să pot vedea dacă în demersul experimental, la finele implementării programului de antrenament creativ acesta a fost sau nu eficient.Astfel, am aplicat un test inițial de creativitate ce reprezintă o adaptare după un test propus de Mihaela Roco în lucrarea sa,”Creativitate și inteligență emoțională” care la rându-i a adaptat acest test după E.P.Torrance, Al.Osborn, J.P.Guilford ș.a.
Am aplicat la clasă următoarele tipuri de teste:
Descrierea probelor și înregistrarea rezultatelor
Proba inițială 1- Jocul cuvintelor
Prin intermediul acestei probe am urmărit diagnosticarea nivelului fluidității verbale a elevilor. Constă în abilitatea cu care elevii au găsit cât mai multe cuvinte care să conțină cerințele date. M-am inspirat din Testul Torrance de gândire creativă descris de Ana Stoica,1983.
Instructaj: În 3 minute elevul trebuie să scrie cât mai multe cuvinte, formate după cerințele date.
Conținutul probei:
Scrieți cât mai multe cuvinte care au o vocală la început și o consoană la sfârșitul lor;
Adăugați una sau mai multe silabe înaintea grupului de litere ea și formați cât mai multe cuvinte;
Tabel 3. Proba inițială 1 de diagnosticare a fluidității verbale
Tabel 4. Rezultatele obținute de elevi la proba inițială 1 de evaluare a fluidității verbale
Figura 1. Rezultate obținute în pretest la proba ințială 1 de evaluare a fluidității
Analizând răspunsurile obținute la prima probă inițială, am constatat că elevii foarte buni dispun de fluiditate în gândire. Mai mulți elevi au exemplificat, în majoritatea cazurilor, cu acele cuvinte însușite în clasele anterioare, atunci când au lucrat intens cu aceste notiuni.
Proba inițială 2- „Obiecte care au formă rotundă?”
Prin intermediul acestei probe am urmărit diagnosticarea nivelului flexibilității elevilor. Este un test de imaginație și creativitate preluat din Mihaela Roco, 2004 și adaptat la nivelul clasei.
Instructaj: în 10 minute elevii trebuie să deseneze cât mai multe obiecte de formă rotundă, iar cuvintele sugerate de desene s-au integrat în categorii diferite de răspuns.
Clasele de răspuns au fost:
1.Jucării: minge, balon, bilă,
2.Produse de panificație: covrig, gogoașă, pâine, colac
3.Corpuri cerești: soare, lună, planete
4.Obiecte de uz personal: ceas, inel, brățară, nasture
5.Fructe: vișină, cireașă, măr, portocală, prună
6.Legume: cartof, ridiche, ceapă, roșie
Flexibilitatea a fost cotată în funcție de numărul total de categorii diferite în care se pot încadra răspunsurile la un item.Scorarea am făcut-o pe o scară de la 1 la 6 puncte, pentru fiecare categorie am acordat un punct.
Tabel 5-Proba inițială 2 de diagnosticare a flexibilității
Tabel 6. Rezultatele obținute de elevi la proba inițială 2 de evaluare a flexibilității
Figura 2. Rezultate obținute în pretest la proba initială 2 de evaluare a flexibilitatii
Analizând desenele din punct de vedere al componentelor creativității, am constatat o flexibilitate pronunțată la 6 dintre copii, aceștia desenând obiecte din cele șase clase, doar 4 au reprezentat forme din 3-4 clase, iar 6 s-au situat la un nivel scăzut, ei reprezentând forme care s-au integrat în una sau cel mult două categorii.
Proba inițială 3- „Felicitarea” – Prin intermediul acestei probe am urmărit diagnosticarea nivelului originalității gândirii elevilor. Este un test adaptat după Margareta Dincă, 2001.
Instructaj: timp de 20 de minute elevii trebuie să realizeze o felicitare într-un mod cât mai original combinând elemente de limbaj plastic și decorative. În realizarea produsului final elevii trebuie să dea dovadă de unicitate, de ingeniozitate.
Scorarea pentru factorul originalitate am făcut-o pe o scară cuprinsă între 1-3 puncte, corespunzătoare frecvențelor de apariție a aceluiași răspuns:
pentru nivel scăzut am acordat 1 punct, pentru felicitările care au cele mai multe modele asemănătoare, obișnuite, pentru compoziție cu structură aleatoare.
pentru nivel mediu am acordat 2 puncte, pentru felicitările care au un număr mai mic de asemănări, pentru existența unor elemente de simetrie .
pentru nivel ridicat am acordat 3 puncte, pentru produse unice, neobișnuite, compoziție integrată .
Tabel 7 -Proba inițială 3 de diagnosticare a originalității
Tabel 8- Rezultatele la proba inițială 3 de evaluare a originalității
Figura 3. Rezultate obținute în pretest la proba inițială 3 de evaluare a originalitățtii
Din probele administrate am desprins următoarele concluzii: elevii dispun de potențial creativ, dar nu îndeajuns stimulat și dezvoltat, se exprimă cu dificultate, reușesc cu greu să se transpună într-o anumită situație, orizontul lor de cunoaștere este limitat. Am observat că nu neapărat elevii care dispun de fluiditate dispun și de flexibilitate și originalitate . Predispozițiile elevilor mei favorizează începerea unui program bazat, în special, pe activități artistico-plastice creative, dar nu numai, care să formeze și să dezvolte o gândire creativă, să determine un comportament imaginativ creativ.
3.2.3.2. Etapa formativă
Pe baza rezultatelor obținute în urma probelor inițiale de testare a gradului de dezvoltare a capacităților creative ale fiecărui subiect în parte, precum și gradul de dezvoltare a factorilor intelectuali ai creativității: flexibilitate, fluiditate, originalitate am elaborat strategii didactice care au avut ca scop formarea și dezvoltarea gândirii creative prin desfășurarea activităților artistico-plastice. Acest demers de valorificare a strategiilor didactice creative a luat forma unui program de antrenament creativ care deși a fost aplicat cu precădere în zona activităților artistico-plastice, nu a vizat totuși exclusiv acest domeniu. Altfel spus, stimularea și dezvoltarea potențialului creativ presupune o acțiune integrată și multidirecționată cu specific multi și interdisciplinar. De aceea, în acest program de antrenament creativ am luat în considerare și activități de acest tip.
Obiectivele destinate programului de antrenament creativ pentru clasa a III-a au fost:
– Stimularea fluidității și flexibilității verbale în comunicarea orală și scrisă;
Încurajarea independenței și imaginației creatoare, a originalității;
Educarea spiritului creativ artistico-plastic;
– Consolidarea relațiilor de comunicare și relaționare între copii -profesor-părinți.
Graficul activităților corespunzător programului de antrenament creativ
Clasa a III-a
Tabel 9. Programa destinată antrenamentului creativ
În cadrul acestui program am reorganizat creativ activitățile curriculare și extracurriculare ca aspect, prin prezentarea creativă a sarcinilor de îndeplinit și ca structură, utilizând metode și tehnici creative în tratarea conținuturilor.
Am pornit de la activități care formeaza comportamente sociabile pentru că acestea ajută elevii să treacă peste rețineri, să-și exprime deschis opiniile personale, să vorbească despre temele și evenimentele la care participă, despre calitățile și defectele lor. Am continuat apoi cu activitați care stimulează fluiditatea și flexibilitatea exprimării verbale, scrise și plastice deoarece acestea încurajează elevul să discute liber, să dialogheze, să realizeze comparații și asocieri, să se exprime artistic etc. Au urmat activitățile care încurajează independența și imaginația creatoare, originalitatea, pentru că am urmărit ca elevul să nu mai fie un simplu receptor de informație ci pe parcursul activităților el să fie pus în situația de a participa la rezolvarea unui număr de operații mintale: discriminare, modelare, argumentare, interpretare de rezultate, generalizare și particularizare, integrare. Nu în ultimul rând am căutat să elimin rigiditatea, exigența sporită, stereotipia, manifestând dorința de receptivitate pentru nou în utilizarea modalităților de consiliere modernă a elevilor prin activități care educă spiritul creativ artistic
De asemenea, am ținut cont de o condiție ce trebuie realizată pentru dezvoltarea creativității și anume am creat un climat caracterizat printr-o tonalitate afectiv-pozitivă, de înțelegere, de stimulare a efortului personal al elevului și tendința acestuia de a aduce o contribuție proprie, de a fi original, inventiv, creator. Climatul de creativitate trebuie să fie un climat permisiv, în care se înlătură critica, se instituie o atmosferă de libertate și bucurie de a comunica, presupune crearea unor situații capabile să trezească spiritul de inițiativă, de investigație, de găsire a unor modalități originale de rezolvare a problemelor, de încurajare a atitudinilor creative. Pornind de la ideea că o pedagogie a grupului este esențială pentru un climat creativ, copilul având nevoie de ceilalți pentru a se cunoaște și a se construi, am trecut la reorganizarea clasei ca și grup creativ de formare. Prin această reorganizare am integrat elevii timizi care se tem de greșeli, sunt nesiguri ori nu au încredere în sine, elevi care în condițiile învățământului frontal nu îndrăznesc să se afirme. Apartenența la grup le oferă elevilor încredere și siguranță, antrenare reciprocă, dispariția fricii de eșec, curajul de a-și asuma riscul.
Grupul creativ are ca obiective:
descoperirea și dezvoltarea potențialului creativ / inventiv;
dezinhibarea / deblocarea acestui potențial individual și de grup;
crearea unui climat generator de efecte psihoterapeutice;
transferul abilităților creative în procesul instructiv-educativ;
însușirea artei de a te pune în valoare;
educarea gândului bun.
Am trecut împreună la stabilirea unui cod al grupului creativ format din reguli care să stimuleze participarea tuturor elevilor în activitatea de creație. S-au stabilit câteva reguli de grup.
Acceptam, nu criticăm ideile altora! ( critica ideilor, opiniilor care se exprimă în grup este interzisă);
Dăm frâu liber imaginației!
Aici și acum începem schimbarea!
Bun venit gândului pozitiv!
Eșecul este o provocare la creativitate și schimbare!
Preluăm ideile altora și le dezvoltăm!
Emitem un număr cât mai mare de idei!
Tot ce este neobișnuit, este original!
În timpul activității de grup, formarea se face prin creativitate cu scopul de stimulare, dezvoltare, dezinhibare, creștere și manifestare a potențialului creativ a tuturor elevilor. Școala, oricât de bine ar fi organizată, oricât de bogat ar fi conținutul cunoștințelor pe care le comunicăm elevului, nu poate da satisfacție setei de investigare și cutezanță creatoare, trăsături specifice copiilor. Ei au nevoie de acțiuni care să le lărgească lumea lor spirituală, să le împlinească setea de cunoaștere, să le ofere prilejul de a se emoționa puternic, de a fi în stare să iscodească singuri pentru a-și forma convingeri durabile.
Activitățile curriculare și extracurriculare artistico-plastice contribuie la adâncirea și completarea procesului de învățământ, la dezvoltarea înclinațiilor și aptitudinilor elevilor dar și la organizarea rațională și plăcută a timpului lor liber. Ele prezintă unele particularități prin care se deosebesc de activitățile din cadrul celorlalte lecții. Aceasta se referă la conținutul lor, durata , la metode folosite și la formele de organizare a activităților. Conținutul acestor activități este stabilit de programa școlară, dar în mare parte de către cadrele didactice, în funcție de interesele și dorințele elevilor.
Având un caracter atractiv, elevii participă într-o atmosferă de voie bună și optimism, cu însuflețire și dăruire, la astfel de activități.
Activitățile artistico-plastice curriculare se realizează în cadrul lecțiilor de educație plastică iar cele extracurriculare se pot realiza prin intermediul: spectacolelor (serbări școlare, șezători, carnaval, sărbători), concursuri (pe diverse teme), parteneriate, proiecte etc. Alegerea din timp a materialului și ordonarea lui într-un repertoriu cu o temă centrală este o cerință foarte importantă pentru orice fel de activitate.
Educația artistico-plastică având un rol important în dezvoltarea armonioasă a școlarului mic, schimbările actuale din sistemul de învățământ au avut în vedere și această disciplină. Modificarea debutului școlarității implică schimbări în ceea privește obiectivele cadru și de referință, precum și conținuturile, schimbări care se reflectă la nivelul strategiilor didactice. Derularea activităților în clasă solicită echipamente minime specifice și o minimă bază de documentare (steaua culorilor, reproduceri de artă, planșe didactice etc.). Totodată, obiectivele sunt astfel elaborate încât elevii să nu își însușească noțiunile abstracte din domeniu, ci să opereze cu tehnici de lucru, să-și cultive gustul pentru frumosul artistic, să-și exprime liber, prin compoziții plastice, propriile gânduri și sentimente în legătură cu spațiul perceput sau cel imaginar. De asemenea, prin conceperea conținuturilor, a obiectivelor și a activităților de învățare se facilitează dezvoltarea legăturilor interdisciplinare, relațiile dintre educația plastică și celelalte discipline pe care le studiază elevii.
Noua programă școlară de educație plastică aduce înnoiri în structurarea problemelor, astfel că distribuirea temelor nu mai este strict concentrică, ci se îmbină structurarea liniară și cea concentrică, cu reveniri asupra unor probleme pentru ,,a fi duse mai departe”, completate.
Ora de educație plastică oferă copilului posibilitatea de a învăța ,,gramatica artei”, cu părțile ei: morfologia și sintaxa. Este prilejul de a învăța limbajul specific artei cu elementele lui de bază: culoarea, punctul, linia, forma, compoziția, iar în primele clase noi, învățătorii, ca ,,animatori” ai acestor ore avem menirea să dirijăm și să ajutăm elevii pentru ca în lucrările lor să se regăsească energia și vârsta copilăriei. De aici specificul de exercițiu-joc al acestor ore. În micile lui compoziții, simple la început, cu forme stângace, uneori deformând realitatea, copilul ,,povestește” prin intermediul celor învățate, prin intermediul culorilor, impresiile și gândurile lui. Acest lucru este posibil deoarece totul este culoare, culoarea este viață și, după cum afirma Johanes Itten, unul dintre marii practicieni ai culorii, culoarea este ,,energia radiantă care ne influențează în mod pozitiv sau negativ”, iar omul ,,are nevoie de culoare cum are nevoie de lumină”.
În plin proces de reformare a învățământului din țara noastră și orientare a actului didactic spre modern, care presupune în special caracterul activ, implicant al elevului, aria curriculară ,,Arte” se aliniază celorlalte domenii de studiu prin adoptarea, diversificarea, înnoirea și transformarea metodelor și tehnicilor de lucru specifice combinate cu strategii de organizare activă. Această înnoire este un proces continuu, un veritabil experiment viu, care se consumă în ceea ce se poate numi ,,marele laborator experimental” al activității școlare. Această mișcare nu de desfășoară într-o singură direcție, ci favorizează pluridirecționalitatea întregii activități didactice.
Pe lângă lecțiile de la clasă vizitele la muzee, drumețiile la pădure și alte excursii, i-au determinat să fie mândri de locurile unde trăiesc. Ulterior, analizând creațiile literare și plastice pe care elevii le-au avut de realizat în activitațile curriculare, am constatat că în realizarea lor elevii s-au folosit de cunoștințele asimilate în excursii, de imaginile surprinse în timpul vizitelor, fiecare elev fiind original în exprimare iar răspunsurile diversificate la aceeași temă au măsurat nivelul crescut al fluidității.
Un rol deosebit în stimularea creativității îl constituie biblioteca școlară, care îl pune pe copil în contact cu cărți pe care acesta nu le poate procura. Pentru a ilustra afirmațiile anterioare voi prezenta în continuare o activitate interdisciplinară desfășurata în timpul uneia dintre vizitele la bibliotecă.
Tema–„ Biblioteca-o lume mereu nouă!”
Resurse materiale – cărți de povești ilustrate din bibliotecă
Tipul activității– interdisciplinară
Resurse procedurale: observația, conversația, brainstorming, jocul de rol, jocul didactic
Resurse umane: elevii clasei a III-a
Locație – Biblioteca comunală
Obiective:
– stimularea creativității copiilor în exprimarea orală;
– cultivarea interesului pentru lectură;
– realizarea de compoziții plastice după povești
Desfășurare:
Activitatea s-a desfășurat în bibliotecă. Pentru început d-na bibliotecară i-a familiarizat pe elevi cu interiorul nou al bibliotecii (biblioteca și-a schimbat locația).
Copiii vin aici uneori (mai des apelează la biblioteca școlii), pentru a citi cărți sau a le împrumuta să le citescă acasă după care le aduc înapoi.
Dupa ce și-au liniștit curiozitatea s-au oprit la sectorul Carte pentru copii și de pe rafturi au luat câteva cărți cunoscute de copii:” Fram-ursul polar”, „Dumbrava minunată”, „Cuore-inimă de copil”, „Basme-de Petre Ispirescu”… Copiii au recunoscut cu ușurință despre ce povestire sau personaj era vorba după lecturarea unui scurt fragment sau după o scurtă descriere a personajului, apoi s-au analizat prin comparație personajele pozitive-negative. S-au făcut asocieri: zâna seamănă cu o mamă bună, care îngrijește copiii, îi iubește și le aduce bucurie; ursul seamănă cu un copil cuminte și ascultător …Au analizat comportamentul personajelor și l-au argumentat –„ zmeul rău și lacom probabil că era vrăjit și de aceea voia să-l omoare pe Făt-frumos”
Câțiva copii au interpretat cu plăcere dialogul dintre Lizuca și Patrocle, apoi dintre alte personaje din basme cunoscute. În același mod s-a procedat și cu personajele lui Creangă, ultima fiind „Pupăza din tei” după care elevii au interpretat cântecul cu același titlu.
Împărțiți în trei grupe au jucat jocul ,,Povestea interactivă !’’ ale cărui obiective au fost:
dezvoltarea flexibilitǎții gândirii și imaginației creatoare;
îmbogǎțirea și activizarea vocabularului;
redarea conținutului prin desen;
Sarcina didacticǎ: Crearea unei povești pornind de la fragmente date.
Desfǎșurarea jocului: Într-un coșuleț au fost pregătite fișe de lucru numerotate de la 1 la 5, pe care era scris câte un fragment dintr-o poveste.
Un copil de la una din grupe a extras fișa numărul 1 care începea cu fraza ,,A fost odatǎ…’’,apoi introducea personajele și câteva date despre locul și timpul acțiunii.Povestirea se oprește și fiecare grup are ca sarcină să o continue cu ajutorul câtorva enunțuri (4-5) ajutați fiind de ideea sugerată.
Urmează un elev din grupa a doua care extrage o altă fișă,de pe care citește un alt fragment din poveste.Lectura se întrerupe, sugerând din nou elevilor din fiecare grupă, să continue povestea cu ideile lor (alte 4-5 enunțuri). Se continuă așa până se epuizează toate fragmentele iar elevii au realizat singuri, fiecare grupă o poveste nouă, cu alt final.Fiecare grupă are membri desemnați care ilustrează prin desen ceea ce compun. Câștigă grupa care a realizat cea mai frumoasă poveste și bine ilustrată.
Lectura ajută foarte mult la dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului cu cuvinte și expresii frumoase pe care elevul le va folosi în creațiile literare iar desenul după lectură ajută la creșterea potențialului imaginativ, creator.
Nu este domeniu al activității umane în care să nu manifeste o puternică înrâurire actul creativ din aceasta activitate .
Serbarea școlară a reprezentat o modalitate eficientă de cultivare a capacităților creatoare și înclinațiilor artistice ale elevilor. Prin conținutul vehiculat în cadrul serbării, elevii au cules o bogăție de idei, impresii, au trăit autentic, spontan și sincer situațiile redate.
Stimularea creativității a constituit un obiectiv important care s-a realizat prin intermediul serbării. Interpretarea rolului pe care l-a avut de jucat fiecare elev , realizarea costumului pe care l-a îmbracat pentru a pune cât mai bine în valoare personajul, recitarea poeziilor, răspunsurile date la ghicitori, etc., au contribuit la dezvoltarea aptitudinilor creatoare ale elevilor..
Contribuția copilului la pregătirea și realizarea unui spectacol artistic nu trebuie privită ca un scop în sine, ci prin prisma dorinței de a oferi ceva spectatorilor: distracție, înălțare sufletească, plăcerea estetică, satisfacție- toate acestea dezvoltandu-le imaginația, îmbogățindu-le viața, făcând-o mai frumoasă, mai plină de sens.
A fost un succes extraordinar, o trăire minunată, când au reușit să trezească o emoție în sufletul spectatorilor. Reușita spectacolului a produs ecou în public, iar reacția promptă a spectatorilor i-a stimulat pe copii să dea tot ce sunt în stare.
Am realizat astfel de acțiuni dedicate unor evenimente importante din viața de elev (Carnavalul fulgilor de nea, 8 Martie, 1 Iunie sau sfârșit de an școlar), oferindu-le elevilor posibilitatea de a se exprima liber, oral , prin desen sau prin muzică.
Pentru început am pregătit cadrul corespunzator pentru prezentarea serbării. Copiii au contribuit la amenajarea spațiului cu obiecte confecționate de ei la orele de educație tehnologică și educație plastică (fulgi de nea, obiecte pentru împodobirea bradului, desene de iarnă, etc.). De asemenea, s-au costumat în funcție de personajul pe care îl reprezentau în scenete sau poezii. În prezența părinților, într-un decor de iarnă, elevii au participat efectiv conform rolului pe care l-a avut de îndeplinit fiecare: personaje biblice relevante pentru punerea în scenă a nașterii Domnului, personaje din viața reală, Moș Craciun, crăciunițe, etc. Fiecare și-a confecționat costumul în funcție de propria imaginație, decorându-l cu desene și diferite ornamente.
De asemenea, pentru serbarea de 8 martie, elevii au avut de pregătit pentru mame felicitari și marțișoare realizate la orele de educație plastică sau tehnologică, pe care le-au oferit la sfârșitul programului. Elevii au fost liberi să-și aleagă felul cum se vor costuma pentru a pune cât mai bine în valoare personajul interpretat. Învațarea versurilor și interpretarea artistică au fost realizate de elevi cu bucuria și plăcerea caracteristică unei preocupări pentru timpul liber.
Am observat că lectura artistică, dansul și cântecul au devenit puternice stimulări ale creativității. Valoarea creativă a fost sporită și de cadrul organizatoric: sala de festivități, un colț din natură ( grădina școlii) amenajate în chip sărbătoresc.
În această călătorie , călăuziți de zâne, prinți, pitici și cenușărese, gândul lor a descoperit noi personaje, elevii învațând să caute sau să creeze frumosul.
Una dintre cele mai atractive activități a fost șezătoarea literară organizată mai ales într-un cadru special cum ar fi acela al imitării unei case de la sat, din timpul străbunicilor noștri când lucrurile făcute de mâna femeilor erau de mare valoare. Șezătoarea a reprezentat o formă atractivă, creativă, recreativă și dinamizatoare, foarte potrivită pentru realizarea cu succes a obiectivelor propuse. Șezătoarea este un joc și concentrează în structura ei toate funcțiile formative ale jocului extins însă la dimensiuni mult mai mari. Aici copilul se manifestă liber și cultivă relațiile de prietenie, de colaborare, de încredere.
Secvență din șezătoarea realizată cu ocazia sărbătoririi „Celui mai frumos mărțișor-Ion Creangă!”.
Tema –„Ion Creanga-cel mai frumos mărțișor”
Resurse materiale – carți de povești ilustrate din bibliotecă, videoproiector, obiecte populare,etc.
Tipul activității– interdisciplinară
Resurse procedurale : observația, conversația, brainstorming, jocul de rol, jocul didactic
Resurse umane: elevii clasei a III-a
Locație – sala de festivități
Obiective:
– să dramatizeze secvențe din povești;
să redea prin desen fragmente din textele audiate ;
să schimbe finalul unei povești;
să recunoască o operă după un text audiat;
să spună ghicitori, glume, frământări de limbă, proverbe.
Desfășurare
Texte suport:
Amintiri din copilărie, de I.Creangă
Fata babei și fata moșneagului, de I. Creangă;
Ursul păcălit de vulpe, de I. Creangă;
Capra cu trei iezi, de I. Creangă;
Punguța cu doi bani, de I. Creangă.
Elevii au fost anunțați că iau parte la o șezătoare literară cu poezii, ghicitori, glume, cântece, desene, jocuri și dramatizări.
Copiii au reînviat atmosfera șezătorilor din trecut. Au venit îmbrăcați în costume populare, au ornat clasa cu obiecte lucrate manual: căni de lut, castronașe de lut, linguri de lemn, prosoape brodate, covorașe țesute, desene după poveștile amintite.
Deschiderea șezătorii:
Șezătoarea s-a deschis printr-un cuvânt scurt al învățătoarei, care a precizat scopul activității și a subliniat importanța momentului.
Le-a urat tuturor bun venit la șezătoare, remarcând printr-un proverb frumusețea momentului: ,, Că de om bun și de vreme bună nu te mai saturi ” .
În continuare a precizat că evenimentul este o sărbătoare pentru că îl vor omagia pe cel mai mare scriitor al copiilor din țara noastră: Ion Creangă. Poveștile lui sunt pildă pentru elevi, le dezvoltă valorile morale, îi îmbogățesc spiritual și le înfrumusețează viața. Cum ar fi putut să își amintească această zi decât printr-o șezătoare literară care pune accent pe tradițiile populare păstrate din străbuni, căci Ion Creangă este scriitorul care valorifică, în creațiile sale, tocmai tradițiile poporului român.
Explicarea regulilor: În trăistuța pe care o au sunt atâtea bilețele câți copii sunt. Fiecare bilețel conține o sarcină. Fiecare elev va scoate pe rând câte un bilețel din trăistuță, îl va citi și, în funcție de ceea ce este scris pe el, va răspunde. Dacă unul dintre ei nu cunoaște răspunsul, se adreseaza colegilor, spunând :,, Eu nu știu să răspund, răspundeți voi! „
S-au scos pe rând bilețele în care se cerea să se spună ghicitori, glume, frământări de limbă, proverbe, să povestească, să alcătuiască propoziții, să recunoască un text audiat, să recunoască imagini din povești, să dea un alt curs poveștilor, să participe la jocuri de rol, să dramatizeze o poveste, să ilustreze prin desen un fragment din poveste, etc..
Modele de bilete:
1) Spune repede și bine:
“Bucuroaia se bucură de bucuria lui
Bucurel de la București.”
2) Spune o ghicitoare despre vulpe!
3) Spune o poezie despre Ion Creangă!
4) Spune o glumă despre școală!
5) Citește ! ,, Mihai Eminescu a auzit pentru întâia oară Amintirile și poveștile lui Ion Creangă. A fost încântat de limba mlădioasă, simplă a marelui scriitor al Humuleștiului ”. Cine a fost Mihai Eminescu? Recită o poezie scrisă de acest poet !
6) Povestește ,, Capra cu trei iezi ”, de Ion Creangă.
7) Dramatizare: ,, Fata babei și fata moșneagului ”.
8) Spune un proverb despre lenevie!
9) Recunoaște povestea din care fac parte imaginile arătate!
10) Spune un proverb despre vulpe!
11) Recunoaște povestea audiată și autorul!
12) Joc de rol: ,, La scăldat ”,”La cireșe”.
13) Găsește un alt sfârșit pentru povestea ,, Ursul păcălit de vulpe ”, de Ion Creangă.
14) Alcătuiește propoziții în legătură cu textul „La urat”.
15) Interpretează cântecul „Ursul păcălit de vulpe!”
16) Spune o ghicitoare în legătură cu povestea ,, Punguța cu doi bani ”!
17) Spune o ghicitoare în legătură cu povestea ,, Capra cu trei iezi ”!
18) Interpretează un cântec legat de amintirile scriitorului Ion Creangă!
19) Ilustrează prin desen scena din „La cireșe”- tăvălirea cânepii.
Șezătoarea se încheie cu cântece și dansuri populare iar la sfârșit elevii sunt premiați cu stimulente și diplome.
Creativitatea elevilor este rodnică, improvizațiile de moment sunt deosebit de reușite. Aceste șezători plac atât de mult copiilor, încât am observat că ei au început să se joace, "de-a șezătoarea", ori de câte ori au ocazia. De multe ori în conținutul acestor șezători, am organizat și teatru de păpuși sau dramatizări, sau pe acorduri muzicale, am depănat cu spor lâna toarsă de bunica, dar și copiii au fost încântați sa vadă cum se toarce lâna, ei aducând de acasă furca de tors a bunicilor lăsate ca zestre pentru mamele copiilor. A fost foarte plăcut să combinăm jocul cu munca.
În timp ce pictau, modelau, țeseau, cuseau, copiii cântau cântece de muncă și acest prilej era pentru ei o sărbătoare dar și un prilej de destindere.
Valoarea deosebită a șezătorilor este determinată, pe de o parte de conținutul educativ al materialului utilizat ca și calitatea artistică a acestuia, iar, pe de altă parte, de modul de organizare și de antrenare a copiilor.
Obiceiul șezătorii se păstrează la sate datorită unor oameni inimoși, ce nu vor uita niciodată datinile și obiceiurile, transmise din generație în generație.
Carnavalul este o manifestare veselă, antrenantă, plină de mișcare și surprize. Am organizat astfel de activități cu ocazia sărbătorilor de iarnă sau cu ocazia zilei de 1 Iunie .Elevii au purtat costume realizate de ei, întruchipând diverse personaje, iar jocul de rol le-a stimulat imaginația .
Vizionarea în colectiv a filmelor sau a unor spectacole este o activitate foarte îndrăgită de copii, nu numai datorită fascinației pe care imaginea filmului sau a rolurilor jucate de actori o exercită asupra lor, ci și dorinței de a se afla în grupul prietenilor și colegilor cu care pot să facă schimb de impresii. În clasele I și a II-a elevii erau atrași mai mult de desene animate, dar pe măsura înaintării în vârstă au început să urmărească și alte emisiuni (filme cu caracter istoric, emisiuni legate de viața plantelor, a animalelor etc.). În acest sens elevii au vizionat diverse filme inspirate din povești pentru vârsta lor: „Pinocchio”, „Dumbrava minunată”, dar și filmul copilului universal „Amintiri din copilărie”, etc. Activitatea nu s-a rezumat doar la vizionare. Acesta a fost un prim pas căci următorii au constat în povestirea celor vizionate, redarea prin desen a unor imagini , schimbarea finalului povestirii și nu în ultimul rând crearea propriei povești.
Concursurile au fost necesare în dezvoltarea creativității copiilor și au presupus o cunoaștere aprofundată a materiei învățate. Întrebările au cuprins: interpretare, recitare, priceperi și deprinderi formate în activitățile practice și plastice.
Am organizat la nivel regional concursuri de matematică, de limba română, de creație artistică și plastică între clase din școala noastră și școli învecinate (în parteneriat) sau între clasele de nivel primar, dar am participat și la alte concursuri naționale unde am obținut premii .
Am participat cu elevii la diferite concursuri. Printre acestea se enumeră și concursul de creații artistice cu tema „Primăvara în culori” desfașurat în cadrul Festivalului Sărbătorile Primăverii la Casa Rurală Ioan Avram Dunăreanu, aflată sub patronajul Muzeului de Istorie Galați.
La concurs au participat atât elevi ai claselor I-IV ai școlii noastre, cât și elevi din alte școli din județ.
Concursul a avut două secțiuni bazate pe creația artistică: desene de primăvară și ouă încondeiate.
După aflarea temei și a datei concursului, elevii au avut la dispoziție două săptămâni pentru a realiza produsele artistice. În realizarea acestui demers, aceștia au fost sprijiniți atât de învățătoare cât și de parinți , în sensul că li s-au oferit exemple, s-au purtat discuții despre primăvară, despre sărbătoarea Paștelui (obiceiuri și tradiții), semnificația încondeierii ouălor, etc. Mai mult de atât, parinții au fost mobilizați să ofere un exemplu de activitate ce a constat în încondeierea ouălor. Apoi, elevii au fost lăsați liberi să picteze și să încondeieze ouă după propria imaginație. Rezultatul a fost câștigarea locului II la secțiunea „Ouă încondeiate” și a locului I la secțiunea „Desene de primavară”.
Un alt concurs la care au participat elevii clasei a III-a a fost „Cangurașul în lumea poveștilor”, concurs literar național. Pentru pregătirea acestui concurs elevilor li s-a recomandat o bibliografie pe care au avut-o de lecturat până la data desfășurării lui. În ziua concursului elevii au primit broșurile cu subiectele. Testul a fost grilă., iar materialul suport a constat în texte studiate de ei . Elevii trebuiau să lectureze cu atenție și să bifeze răspunsurile corecte. O parte a întrebărilor au vizat și gândirea creatoare.
Câștigătorii acestui concurs au fost premiați în cadrul unei festivități ocazionate de sărbătorirea Zilei internaționale a copilului.
De ziua educatorului, 5 octombrie, concursurile au fost la mare înălțime. De imaginație bogată au dat dovadă și la concursul de desene “Învățătoarea mea” unde elevii au transpus pe hârtie chipuri de poveste, viu colorate și cu trăsături suave.
1 Iunie, ziua copilului, o zi dedicată întrecerilor de orice fel a prilejuit și ocazia de a organiza “Concursul de desene pe asfalt” care a avut două probe care au vizat creativitatea: prima probă a constat într-un desen la alegere iar a doua probă s-a numit “ Continuă desenul”, probă pe care o voi descrie în continuare. Proba constă în continuarea unui desen pornind doar de la o linie frântă care sugerează în primă fază creste de munți. Elevii, în majoritate, s-au conformat acestei cerințe și au continuat linia obținând desene interesante (mașini ale viitorului, roboți, jucării, animale, mijloace de transport peisaje de pe lună, etc.).La sfârșit le-am cerut elevilor să dea un titlu lucrării realizate.
Mijloacele proprii ale copilului care, deseori, prin prospețimea și forța sugestiei, spun mai mult decât schema impersonală și stereotipă, vin în conflict cu desenul model. Tocmai de aceea, pornind de la exemplele date, copiii au creat alte modele, jucându-se cu linia frântă.
Dintre lucrările copiilor realizate pornind de la linia frântă menționez: „Pisica”, „Vasul Titanic”, „ Brazi”,”Soarele ”.
„Natura depinde de tine” este un proiect inițiat de școala noastră cu 6 ani în urmă dar care a devenit tradiție locală și în fiecare an ne oferă ocazia manifestării aptitudinilor elevilor noștri în multe domenii,cum ar fi și concursul eco, care a constat în prezentarea costumelor realizate din materiale reciclabile. Concursul desfășurat în Pădurea Plevna, între elevii școlii noastre și elevi de la alte școli din județ, a evidențiat ideile novatoare de care au dat dovadă elevii în realizarea costumelor. În sprijinul realizării acestei activitați ne-au venit și părinții care au contribuit la confecționarea acestor costume.
Stimularea creativității prin creare de poezii și eseuri cu mesaj ecologic, realizarea de compoziții plastice libere, evidențierea capacității imaginativ interpretative, activizarea exprimării verbale fluente, flexibile, originale, motivația de a se pregăti suplimentar, atmosfera mai puțin autoritară, au facilitat dezvoltarea aptitudinilor, asigurând participarea activă a fiecărui elev înscris, creând un cadru propice intercomunicării, încurajând procesele gândirii creative, stimulându-i să caute noi conexiuni, să asocieze, să-și imagineze, să găsească soluții, să facă propuneri nebănuite, să emită idei, să perfecționeze ideile altora, să-și asume riscuri intelectuale prin imaginație și cutezanță. Faptul că s-au legat noi prietenii, că elevii s-au aflat de aceeași parte în concurs – ca iubitori de frumos, de natură, că au dovedit o bună adaptabilite exprimând opinii colective sau personale, implicându-se în luarea de decizii, dezvoltându-și capacitatea de explorare și investigare, dovedind creativitate în realizarea temei plastice și interpretare, participarea activă și afectivă, acestea toate au dovedit că deprinderile și cunoștințele achiziționate au fost valorificate creator. Fiind motivați afectiv, elevii au arătat interes pentru creație .
Proiectele și parteneriatele educaționale ajută elevul să descopere cum se învață creativ și eficient . Încurajează colaborarea și cooperarea, într-un climat de învățare plăcut, relaxant, în care elevul învață de la ceilalți, își exprimă părerile, oferă acestora oportunitatea de a prezenta cunoștințele într-o manieră originală, dezvoltându-le astfel creativitatea, interesul pentru învățare. Roadele proiectelor parteneriale sunt elevii și modul lor de a se integra într-o societate supusă controlului social.
În planificarea activităților extracurriculare în anul scolar 2012-2013 am proiectat și derulat apoi proiecte de parteneriat educațional cum ar fi : “Clubul micului artist”, “Cele mai frumoase sărbători”, „ Natura depinde de tine” – proiect ecologic (continuare) .
“Clubul micului artist”- a fost un proiect care a avut ca scop implicarea elevilor (și a altor membri ai familiilor elevilor) în activități artistico-plastice desfășurate în cadrul clasei , în vederea stimulării și dezvoltării capacităților creatoare ale copiilor și asigurării unui climat favorabil dezvoltării legăturilor afective și comunicării eficiente dintre familie-scoală-comunitate. „Modul în care școlilor le pasă de copii este reflectat în felul în care le pasă de familiile lor. Dacă educatorii îi privesc pe copii ca pe niște simpli elevi, e probabil să considere familia ca fiind separată de școală. De aceea, familia este așteptată să-și facă treaba și să lase școlii educarea copiilor. Dacă, însă, îi privesc ca pe niște copii, e posibil să vadă atât familia, cât și comunitatea, că parteneri ai școlii în dezvoltarea și educația copiilor. Partenerii recunosc interesele lor comune și responsabilitățile față de copii și lucrează împreună pentru a crea programe mai bune și oportunități pentru elevi”(Epstein,1995)
Acest proiect s-a desfășurat în anul școlar 2012 – 2013 și a avut ca scop principal dezvoltarea potențialului creativ al elevilor prin activități artistico-plastice dar și sprijinirea părinților care simțeau că nu mai comunică eficient cu proprii copii din cauză că erau prea ocupați cu problemele de zi cu zi . Activitățile clubului au ținut seama de norme didactice specifice care să ocupe timpul liber al copiilor într-un mod plăcut și util, urmărind descoperirea și promovarea potențialului creator și valorificarea acestuia în vederea obținerii de performanțe individuale. Grupul țintă a fost compus din elevii clasei, părinții acestora, precum și alți elevi ai școlii și membri ai familiilor lor.
Obiectivele pe care copiii le-au avut de atins au fost:
– Să comunice emoții, sentimente, trăiri care au legătură cu temele activităților
– Să fie originali și creativi în realizarea sarcinilor de lucru
– Să descopere forme de exprimare artistică ce le pun în valoare personalitatea
– Să-și exprime gândurile și sentimentele prin formă și culoare, prin imagini creative, prin diverse tehnici de lucru
– Să colaboreze cu părinții / tutorii lor în cadrul activităților
– Să respecte regulile de cooperare stabilite, atât în cadrul activităților, cât și acasă
– Să-și însușească tehnici de lucru specifice artei picturale
– Să-și întărească încrederea în ei înșiși și în propriile forțe creatoare
Câteva dintre modalitățile de realizare cuprinse în proiect au fost:
– Reunirea în același spațiu (sala de clasă-spațiu verde al școlii) a copiilor și părinților pentru a lucra împreună, în echipă, diverse sarcini creative și recreative
– Prezentarea și învățarea unor tehnici de lucru specifice desenului, picturii, Origami, Quilling, decupaj, modelaj, etc.
– Realizarea unor expoziții cu creațiile membrilor clubului în holurile școlii, primăriei locale, interiorul bisericii din comună sau al altor instituții publice
– Crearea de obiecte decorative originale, jucării, cadouri, mărțișoare, ouă de Paște etc.
– Ieșiri în natură pentru adunarea materialelor naturale folositoare activităților de creație (plante, semințe uscate, pietricele, crenguțe etc.)
– Prezentarea unor pictori și sculptori români sau străini prin intermediul unor albume, pps-uri, documentare, cuprinzând creațiile lor reprezentative
– Participarea la diferite concursuri de creație artistico-plastică, expediind lucrări reprezentative prin poștă;
Într-un alt proiect “Cele mai frumoase sărbători” am urmărit stimularea și dezvoltarea capacității creatoare a copiilor precum și oferirea unor contexte educaționale pentru cultivarea sociabilității copiilor, a deprinderilor de cooperare, a intercomunicării libere și civilizate. Sunt multe prilejuri de a sărbători această „vârstă fericită”- copilăria și implicit de a însenina fețele copiilor. „1 Iunie”, „Sf. Nicolae”, „Crăciunul”, „1 Martie”, „Paștele” și nu numai de a oferi cadouri, diverse atenții, dar și ocazii de a participa împreună la acțiuni și evenimente deosebite, atractive pentru copii și ideale pentru a lega noi prietenii, pentru a ne întâlni cu toții: copii, dascăli, părinți într-o lume miraculoasă – lumea copiilor.
Prin acest proiect ne-am propus să dezvoltăm creativitatea elevilor, să închegam relații de prietenie și colaborare între elevii celor doua școli dar și între elevi, părinți și comunitatea locală.
Derularea proiectului „Cele mai frumoase sărbători ” are drept motivație deschiderea și entuziasmul cu care copiii reacționează la această vârstă, la stabilirea unor relații noi de prietenie, la realizarea unor produse și activități creative și la disponibilitatea de a dărui.
Obiectivele:
Realizarea unei cunoașteri a elevilor prin intermediul produselor activităților desfășurate de fiecare școală în parte;
Desfășurarea de activități educative în parteneriat la ambele școli implicate;
Stimularea expresivității și creativității prin creații literare, plastice, abilitate manuală;
Grup țintă:
direct: – 16 elevi ai clasei a III-a Școala Gimnazială Nr.1 Rediu;
– 20 elevi ai clasei a III-a de la Școala Gimnazială Cuca;
– reprezentanți ai Comitetelor de părinți ale claselor implicate;
indirect: – elevi și cadre didactice ai Școlii Gimnaziale Rediu;
– elevi și cadre didactice ai Școlii Gimnaziale Cuca;
– părinții elevilor;
– comunitatea locală
Durata: 7 luni (decembrie 2012 – iunie 2013).
Exemplu de activitate cuprinsă în proiect:
Clasa : a III-a (Școala Gimnazială Rediu, Școala Gimnazială Cuca) – activitate în parteneriat
Titlul activitații :” Copiii-oglinda părinților sau a dascălilor”
Obiective urmărite:
– să redea prin desen întâmplări din lecturi sau filmulețe;
– să recunoască personajele pozitive și cele negative precum și faptele acestora ;
– să distingă prin jocul de rol faptele bune de cele rele ;
– să schimbe finalul unei întâmplări ;
– să facă predicții.
Locul desfașurare : sala de clasă
Activitatea s-a desfășurat în parteneriat cu părinții și elevii clasei a III-a de la Școala Gimnazială Cuca și a vizat familiarizarea copiilor și părinților cu metode care contribuie la formarea unui comportament pozitiv .
Invitați : directorii celor două școli,autorități locale;
Derularea activității :
Activitatea începe cu prezentarea unui film de un minut sugestiv pentru părinți care vizează comportamente nedorite pe care copiii le văd și le copiază de la adulți. În continuare, se prezintă în power point un material cu titlul “Formarea comportamentului la copii”după care se poartă un scurt dialog cu părinții. Captarea atenției elevilor care urmează să vizioneze un filmulet, se face cu ajutorul ghicitorilor, elevii ghicind personajele din filmul ce urmează să-l vizioneze. După vizionare urmează o scurtă conversație cu elevii dar și cu părinții în vederea verificării înțelegerii de către aceștia a mesajului filmului, mesaj care este sugerat de răspunsul la întrebarea: Duce discriminarea la un comportament nedorit?
Exercițiu pentru elevi: “Așa da……..așa nu” – Elevii lucrează pe grupe. Selectează și lipesc ilustrațiile de pe masă (la rubrica “Așa da” pe cele care vizează comportamente pozitive și la “Așa nu” pe cele negative) creând postere pe care le expun și le discută. Cu mici excepții dovedesc cunoașterea regulilor de comportare civilizată la școală.
Urmează două eleve care prezintă sceneta ”Portretul colegei de bancă”, M. Sîntimbreanu
Discuții: Se întâmplă “conflicte” de acest gen la școală. Care trebuie să fie atitudinea părintelui atunci când copilul vine acasă și spune: Victorița m-a făcut bondoacă, umflată, năsoasă, etc., uitând să adauge că și el are partea lui de vină?
Răspunsuri părinți………
În continuare elevii vizionează povestirea “După faptă și răsplată”. După vizionare răspund la întrebări, fac predicții și li se cere să schimbe finalul povestirii. Răspunsurile sunt cât se poate de originale și pline de imaginație.
Activitatea a continuat cu vizionarea unor secvențe sugestive din filme de desene animate. După ce au raspuns întrebărilor care au vizat comportamentul personajelor, elevii, ajutați de părinți, au realizat postere pe echipe (fiecare echipă a ales o poveste). Utilizând metoda ciorchinelui, elevii au recunoscut personajele pozitive și pe cele negative (faptele pentru care sunt caracterizate ca personaje negative sau pozitive) și au desprins morala povestirii. Posterele au fost expuse și prezentate de fiecare echipă în parte.
Spre final, reprezentanții autorității locale au vorbit copiilor despre felul cum trebuie să se comporte acasă, la școală și în societate.
Activitatea se încheie cu prezentarea unui scurt program de cântece și poezii de către copiii de la Școala Rediu, iar elevii de la Școala Cuca au interpretat sceneta “Iedul cu trei capre”, de Octav Pancu Iași.
Chestionarele aplicate părinților dar si răspunsurile elevilor la întrebările de final au arătat că activitatea și-a atins obiectivele pentru care a fost proiectată.
Cel de-al treilea proiect derulat cu elevii clasei a III-a s-a numit “Natura depinde de tine”, proiect ecologic cu tradiție de 6 ani, care a vizat următoarele obiective:
să experimenteze starea de bine, de confort, de frumos trăită în mijlocul naturii, în pădure;
să dezvolte potențialul creativ prin promovarea curajului, a curiozității, a dorinței de cercetare a mediului înconjurător ;
să desfășoare activitățile prevăzute de curriculum-ul școlar într-o manieră diferită, mai plăcută și mai interesantă;
să conștientizeze la școlarii mici importanța naturii, a pădurii pentru o viață sănătoasă, obiectiv ce va avea drept țintă adoptarea unui comportament protector față de acestea;
să permită exersarea de către școlarii mici a aptitudinilor artistico-plastice prin intermediul comportamentului ecologic.
Perioada de desfășurare: septembrie 2012– iunie 2013;
Etapele proiectului:
Etapa pregătitoare, de documentare s-a desfășurat în clasă și a constat în:
– activități de informare a elevilor în legătură cu obiectivele acestui proiect;
activități de informare vizând cunoașterea de către elevi a rolului pădurii în marele sistem al naturii, pentru sănătatea și buna noastră dispoziție;
activități de documentare ce au constat în selectarea unor texte, imagini, cântece sau a altor tipuri de materiale despre pădure și rolul ei în viața noastră;
activități de organizare a colectivului de elevi și distribuirea de sarcini referitoare la activitățile ce se vor desfășura în pădure.
Etapa practic-aplicativă s-a desfășurat în Pădurea Plevna, din apropierea comunei noastre ; ieșirile în pădure au ținut seama de caracteristicile meteo; această etapă a urmărit derularea următoarelor activități:
– discuții cu elevii în vederea sesizării problemelor cu care se confruntă aria luată în studiu;
– activitate de ecologizare a zonei ce a constat în colectarea deșeurilor din zona respectivă (a hârtiilor și a materialelor plastice) și transportul acestora la coșurile de gunoi ce se află situate în imediata apropiere a pădurii;
– activități didactice prevăzute de curriculum-ul național în cadrul disciplinelor limba română, cunoașterea mediului înconjurător, educație muzicală, educație plastică, abilități practice; în cadrul acestor activități elevii vor recita poezii, vor cânta cântece ce au drept temă pădurea, vor colecționa materiale din natură ( crenguțe, iarbă, frunze, conuri etc) pentru realizarea unor lucrări la educație tehnologică, vor realiza desene ce ilustrează colțuri din natură,peisaje,vor desfășura jocuri didactice care vor viza toate disciplinele școlare ;
-participarea la realizarea revistei « Eco-logos », nr.6, mai 2013, cu articole ecologice, poezii despre natură și desene sugestive ;
-participarea la concursul « Salvați bujorul românesc ! » din cadrul priectului la secțiunile de creație literară, desen și realizare de costume din materiale reciclabile ;
Etapa finală ( de evaluare ) s-a desfășurat în școală și a avut în vedere următoarele aspecte:
– aprecierea manierei în care elevii s-au implicat în desfășurarea activităților propuse;
– observarea comportamentului ecologic al elevilor în activitățile curente;
– verificarea cunoștințelor pe care elevii le-au dobândit despre pictură, modalitate de evaluare ce va fi realizată prin realizarea unor lucrări la educație plastică ;
– organizarea unor expoziții cu materialele realizate în cadrul proiectului;
– popularizarea proiectului desfășurat la nivelul școlii și al comunității.
Concluzii :
Desfașurarea activitaților din proiect au dus la dezoltarea creativitații elevilor, fapt remarcat din analiza produselor activității.
3.2.4.3. Etapa finală (postest)
Posttestarea a fost concepută sub forma a trei probe, care au avut scopul de a constata evoluția factorilor intelectuali ai creativității: fluență, flexibilitate, originalitate în cadrul activităților artistico-plastice. Aceste trăsături ale creativității au fost măsurate prin rezultatele/ performanțele obținute de elevi la probele de evaluare a particularităților gândirii creative, probe administrate în etapele inițială și finală.Probele finale s-au aplicat spre sfârșitul clasei a III-a , după ce s-a încheiat etapa experimentală, având un grad mai ridicat de dificultate. În alcătuirea probelor finale s-au respectat obiectivele cadru și de referință specifice clasei a III-a, avându-se în vedere conținutul probelor inițiale și tema de cercetare ,,Modalități de dezvoltare a creativității elevilor din învățământul primar”care s-a desfășurat timp de un an școlar (2012-2013). Probele finale au urmărit aceleași obiective ca și probele inițiale, însă a crescut gradul de dificultate.Reamintesc faptul că nu am vizat exclusiv domeniul activităților artistico-plastice, adică diagnosticarea creativității specifice de nivel artistic, ci diagnosticarea nivelului general de creativitate.
Proba finală 1- Jocul cuvintelor-evaluarea fluidității
Fluiditatea este în bună măsură o componentă a gândirii reproductive sau o aptitudine predominant verbală, dependentă în mare măsură de influențele educative.Acest test este inspirat din Testul Torrance de gândire creativă descris de Ana Stoica (1983).Scopul acestei probe este de a stabili gradul de dezvoltare a nivelui de fluiditate verbală.
Instructaj: În 30 minute elevii au avut ca sarcină să scrie enunțuri dezvoltate în care cuvintele să respecte cerința dată.
Conținutul probei: a)alcătuiți 5 propoziții în care toate cuvintele au trei silabe;
b)alcătuiți 5 propoziții dezvoltate în care toate cuvintele să aibă patru silabe;
Am calculat scorul pentru factorul fluiditate astfel:
pentru nivel ridicat am acordat între 7-10 puncte;
pentru nivel mediu am acordat între 4-6 puncte;
pentru nivel scăzut am acordat între 1-3 puncte;
Tabel 10. Proba finală de diagnosticare a fluidității
Tabel 11. Rezultatele obținute de elevi la proba finala 1 de evaluare a fluidității
Figura 4. Rezultate obținute în posttest la proba finală 1 de evaluare a fluiditații
În ceea ce privește rezolvarea sarcinilor am constatat că la exercițiile propuse elevii s-au descurcat bine dând dovadă de fluiditate în exprimare. Propozițiile au avut în general patru cuvinte și patru silabe/cuvânt, dar s-a și depășit acest număr (Primăvara înveselea chipurile minunate ale copiilor;).
Proba finală 2-evaluarea flexibilității
Flexibilitatea am apreciat-o cu ajutorul Testului de îmbunătățire sau al soluțiilor, din bateria de teste Minnnesota (E.P. Torrance) și preluat de A. Stoica (1983). Flexibilitatea a fost cotată în funcție de numărul total de categorii diferite în care răspunsurile se pot încadra . Timpul a fost nelimitat.
Instructaj: Am prezentat elevilor o pisicuță de jucărie și le-am cerut să scrie cum și-ar dori să fie pentru a o face mai agreabilă lor.
Categoriile de răspuns au fost:
a) însușirile fizice :să fie frumoasă, să fie pufoasă, să aibă părul lung, să aibă ochii albaștri, negri, cenușii, să aibă mustăți lungi, lăbuțe moi
b) însușirile morale :să fie bună, să fie darnică, să dea din hrana ei și șoriceilor, să fie cinstită, să fie prietenoasă, să fie blândă, să fie înțeleaptă, să fie deșteaptă,să fie inteligentă
c) activități omenești : să se ducă la școală, să facă și cumpărături, să mă ajute la teme,să mă aducă la școală cu mașina tatei, să facă curățenie, să învețe, să scrie, să citească, să rezolve exerciții și probleme în locul meu
d) însușiri supranaturale : să găsească peștișorul de aur, să se transforme într-o prințesă, să se transforme în « Neghiniță » și să-mi sufle la ureche în timpul orelor, să se lupte cu balaurii de pe tarâmul fermecat
e) stări emoționale: să plângă dacă o supără colegul meu, să râdă, să zâmbească, să se bucure dacă mă joc cu ea.
Tabel 12. Proba finală 2, de diagnosticare a flexibilității
Tabel 13. Rezultatele obținute de elevi la proba finala2 de evaluare a flexibilitătii
Figura 5. Rezultate obținute în posttest la proba finală 2 de evaluare a fllexibilitătii
Am constatat o flexibilitate pronunțată la 7 elevi, răspunsurile lor fiind date din 4-5 categorii, 5 elevi au dovedit o flexibilitate medie iar 4 dintre ei o flexibilitate scăzută.
Proba inițială 3- „Felicitarea” – evaluarea originalității .
Instructaj: timp de 20 de minute elevii trebuie să decoreze felicitarea într-un mod cât mai original combinând elementele plastice și decorative . Spre deosebire de testul inițial, elevii au avut la dispoziție elemente decorative de mai multe culori. În realizarea produsului final elevii trebuie să dea dovadă de unicitate, de ingeniozitate.
Scorarea pentru factorul originalitate am făcut-o pe o scară cuprinsă între 1-3 puncte, corespunzătoare frecvențelor de apariție a aceluiași răspuns:
pentru nivel scăzut am acordat1 punct, pentru felicitările care au cele mai multe modele asemănătoare, obișnuite, pentru compoziție cu structură aleatoare .
pentru nivel mediu am acordat 2 puncte, pentru felicitările care au un număr mai mic de asemănări, pentru existența unor elemente de simetrie .
pentru nivel ridicat am acordat 3 puncte, pentru răspunsuri unice, neobișnuite, compoziție integrată.
Tabel 14 Proba finală 3, de diagnosticare a originalității
Tabel 15. Rezultatele obținute de elevi la proba finala3 de evaluare a originalității
Figura 6. Rezultate obținute în posttest la proba finală 3 de evaluare a originalității
Din analiza rezultatelor obținute de elevi se constată un nivel ridicat al originalității la 5 dintre ei (aceștia realizând modele diferite, unice), 7 elevi au atins un nivel mediu de originalitate, modelele realizate de ei având un număr mic de asemănări cu celelalte modele, iar 4 elevi au realizat modele obișnuite, acestia situându-se la un nivel scăzut al originalității.
Analiza și interpretarea rezultatelor
Tabel 16. Rezultate comparative la probele ințiale și finale
Din reprezentările anterioare se observă diferențe procentuale în rezolvarea probelor finale. S-a înregistrat un salt la nivelul clasei care a fost supusă experimentului vizând dezvoltarea potențialului creativ.
S-au comparat rezultatele obținute în etapa inițială și finală la fiecare din probele de evaluare a trăsăturilor gândirii creative: fluență,flexibilitate și originalitate.
La proba finală 1, care a vizat cunoștințe de limba și literatura română și manifestarea factorului de fluiditate al creativității, indicele pentru fluiditate ridicată a crescut cu 18,75%. Nivel scazut de fluiditate s-a înregistrat doar la 25,00% dintre elevi ceea ce înseamna o scădere de 12,50% față de pretestare. Gradul de dificultate al probei finale de pretestare a nivelului de fluiditate verbala a crescut , elevii au obținând rezultate mai bune la testul final indicând o creștere și un progres făcut de aceștia in ceea ce privește gradul de dezvoltare al fluidității verbale.
La proba finală 2 de evaluare a flexibilității, comparativ cu proba inițială 2 elevii au înregistrat progrese. Numărul elevilor care au un grad , mediu și ridicat de dezvoltare a flexibilității a crescut usor, procentual se observă o creștere de la 25,00% la 31,25% (mediu) și de la 37,50% la 43,75% ( ridicat). Diferența dintre pretest și posttest este de 6,25% ceea ce reprezintă un ușor progres în dezvoltarea gândirii creative privind latura flexibilității. Se observă micșorarea procentelor pentru flexibilitate scăzută de la 37,50% la 25,00%,ceea ce înseamnă o scădere a numărului de elevi care înregistrează rezulte slabe la testarea flexibilității , și o creștere a numărului de elevi care înregistrează rezultate bune la testarea flexibilității.
La proba finală 3, privind testarea nivelui de originalitate s-au obținut rezultate mai bune comparativ cu proba inițială. Numărul de subiecți care înregistreaza un nivel mediu de originalitate nu este semnificativ, el crescând cu 6,25% ceea ce înseamna o creștere a gândirii creative. La nivelul ridicat rezultatele au rămas aceleași. În ce privește nivelul scăzut a factorului de originalitate, s-a înregistrat o diminuare de la 31,25% la 25,00% cu 6,25% însemnând reducerea numărului de elevi care au un nivel scăzut de dezvoltare a originalității.
Din probele administrate și din rezultate am desprins faptul că nivelul creativității elevilor participanți la experiment a crescut în faza finală.Prin analiza comparativă a datelor pretest și posttest s-a putut confirma ipoteza de la care a plecat cercetarea și anume implementarea în învățământul primar a unui program special de activități artistico-plastice curriculare și extracurriculare la baza căruia să existe strategii creative de învățare, va determina o creștere a potențialului creativ a școlarului mic.
Comparând performanțele elevilor înainte de introducerea programului de antrenament creativ,cu cele după implementarea acestuia am constatat eficiența prin obținerea unor rezultate mai bune la probele finale care au avut scopul de a constata evoluția factorilor intelectuali ai creativității: fluența, flexibilitatea, originalitatea gândirii creative a elevilor prin desfașurarea activitaților artistico-plastice .
Figura7. Histrograma prezintă comparativ rezultatele obținute în pretest și posttest în urma probelor inițiale și finale care au avut ca scop diagnosticare gradului de fluiditate, flexibilitate și originalitate
Observând histrograma care prezintă comparativ rezultatele obținute în pretest și posttest putem concluziona că în urma experimentului desfășurat se confirmă ipoteza că: prin implementarea acestui program creativ s-au format condiții de stimulare a potențialului creator, de formare a unei gândirii creatoare, care duc implicit la creșterea nivelului factorilor intelectuali ai creativității. Ipoteza de lucru propusă a putut fi confirmată prin indeplinirea obiectivelor cercetării, am identificat strategii didactice care au stimulat potențialul creator al școlarului mic, am antrenat resursele intelectuale prin solicitarea cărora s-au obținut produse creative de un nivel ridicat, am utilizat cele mai adecvate modalități și tehnici de lucru pentru ca fluența, flexibilitatea, originalitatea creativității să fie stimulate și dezvoltate. Cercetarea de tip formativ efectuată, a abordat problema stimularii potențialului creator, formării unei gândirii creatoare, prin aplicarea unor modalități de lucru care să dezvolte manifestările creatoare ale elevilor.
3.4. Concluzii
Persoana creativă este capabilă să ,,mențină deschisă și să amâne închiderea impusă de desenul stimul suficient de mult pentru a permite saltul mintal ce face posibilă apariția unor idei originale” (M. Dincă, 2001, pag. 41). Potențialul creator pe care îl au toți copiii nu trebuie lăsat să evolueze la întâmplare, el trebuie educat prin instruire și muncă.
În lucrarea de față am vrut să arăt cum s-au oglindit preocupările mele în direcția stimulării potențialului creator al elevilor din ciclul primar prin desfașurarea activităților artistico-plastice curriculare cât și extracurriculare .Aceste activități desfășurate în mod sistematic și variat contribuie la dezvoltarea gândirii creative a elevilor în speță a unor particularități ale acesteia: flexibilitate, fluiditate și originalitate a gândirii prin introducerea în grupul cercetat a unor factori de progres, în cazul nostru activitățile artistico-plastice, a metodelor și exercițiilor cu caracter creator utilizate în desfășurarea activităților în vederea dezvoltării gândirii creative, imaginației creatoare, atitudinilor creative, motivației creatoare, intereselor, a judecăților și raționamentelor creative.
Este binecunoscut faptul că orice rezultat pozitiv se obține în urma efectuării unui număr mare de activități. Am observat că aceste activități i-au antrenat pe elevi, le-a creat o stare psihică reconfortantă, ei chiar așteptând cu nerăbdare începerea lor, însă mie mi-a revenit rolul de a-i călăuzi pe elevi în desfășurarea activităților. În acest sens am încercat să-mi valorific cunoștințele și întreaga mea pricepere și pasiune pentru a imprima un autentic caracter activ, util și creator. De asemenea, am căutat să mă perfecționez, să aflu noutăți legate de creativitate pe care, ulterior să le aplic la clasa pe care o îndrum.
Prin activitatea desfășurată am constatat că, în condițiile unei preocupări speciale, se poate realiza în mare măsură dezvoltarea creativității elevilor, în ciuda obstacolelor întâlnite în organizarea unor activități. Prin întreaga activitate desfășurată am căutat să dezvolt abilități de gândire la elevi, să-i formez pentru viață, să le pot oferi acel minim necesar de cunoștințe și deprinderi care să-i ajute să se integreze activ în viața socială.
Propria experiență nu a fost suficientă pentru a trata tema de cercetare. De aceea, am apelat la o documentare amplă în problematica abordată. Am studiat lucrări de specialitate care au tratat teme legate de creativitatea elevilor. O privire retrospectivă asupra cercetării efectuate îmi oferă posibilitatea formulării unor concluzii generale privind dezvoltarea și cultivarea creativității elevilor:
încercările de ordin metodic pe care le-am prezentat în lucrare au scos în evidență faptul că educarea creativității la școlarul mic este posibilă la majoritatea elevilor;
activitațile pe care le-am desfășurat au fost ele însele, adevărate acte de creație, modele de originalitate pentru elevi, în care cunoștințele prevăzute în programa școlară au fost organizate într-un sistem logic, accesibil, astfel încât să asigure o reală dezvoltare a elevilor;
activizarea elevilor în cadrul activitaților nu s-a putut realiza numai prin metode, mijloace și tehnici selecționate. A fost nevoie să organizez toate componentele procesului de învățământ, în primul rând conținutul rațional, incitant, astfel ca ele să provoace și să susțină o anumită „efervescență” intelectuală;
participarea elevilor la activități se învață, la fel și creativitatea. Aceasta presupune un permanent exercițiu la care sunt supuși elevii, o integrare voită în activitatea de învățare, susținută de o motivație robustă, o angajare creatoare;
modalitățile de activizare și stimulare a elevilor în procesul de instruire au urmărit depistarea potențialului creativ al elevilor și stimularea creativității;
elevii sunt stimulați în propria instruire atunci când învățătorul le cunoaște potențialul și apreciază diversitatea de idei și experiențe (nu există mentalitatea „unicului răspuns” și a „uniformității capacităților”).
– programul de antrenament creativ schimbă comportamentul copiilor prin trecerea de la confort, imitație, memorare, la atitudinea de efort, elaborări, interpretări personale.
conștientizarea de către copii a propriului potențial creativ a contribuit la dobândirea încrederii în forțele proprii, la exprimarea dorinței de a lucra cât mai mult pentru a se evidenția prin producții cu note deosebite de creativitate.
– în cadrul activităților am ținut să insuflu elevilor o atitudine și un stil de gândire creatoare, am direcționat potențialul creativ spre acele zone în care ei au șansele cele mai mari de manifestare eficientă, de realizare efectivă, am asigurat acel climat optim pentru manifestarea liberă, spontană.
disponibilitățile creative ale școlarilor stimulate în cadrul antrenamentului creativ devin o premisă a dezvoltării creativității prin valorificarea lor în cadrul tuturor categoriilor de activitate.
Produsele finale ale activităților artistico-plastice pot fi diverse: desene, colaje, postere, albume, portofolii, pliante, afișe, CD-uri. Triada inovație – creativitate – educație reprezintă în totalitatea ei spiritul unor actori educaționali care primesc aplauze pe scena educației actuale și de viitor.Resursa umană a școlii ar trebui să promoveze o învățare eficientă , participativă, activă și creativă.
Concepând astfel de activități se dezvoltă parametrii creativi, contribuind la dezvoltarea și la formarea gândirii creative a elevilor, în speță a unor particularități ale acesteia: flexibilitate, fluența și originalitate.
3.5. Direcții de valorificare a rezultatelor. Propuneri și recomandări metodice
Identificarea potențialului creativ al elevilor constituie prima etapă în dezvoltarea creativității lor. Creativitatea nu se realizează de la sine, ci este nevoie de acțiuni continue și organizate, de stimulare și activare a potențialului creativ. Programul de dezvoltare și formare a potențialului creativ poate fi antrenat, cultivat și valorificat și în următorii ani de studiu.
Schimbările vieții de zi cu zi, nevoia de inovație și invenție au făcut ca dezvoltarea creativității să devină o prioritate a timpurilor noastre. Mi-am propus să valorific rezultatele cercetarii în următoarele direcții:
prin dezvoltarea autoperfecționării mele ca și cadru didactic;
prin organizarea unor activități de formare și informare în cadrul comisiei metodice a învățătorilor;
-lărgirea tematicii activităților artistico-plastice și practicarea unor metode active care să înlăture rutina;
-întocmirea unor probe de evaluare având la bază nivelul de dezvoltare al capacităților creatoare ;
-organizarea de parteneriate și realizarea unor proiecte pe teme diverse care să implice activități artistico-plastice;
Formarea prin creativitate conduce la modelarea personalității, la transformarea aptitudinilor creative într-un comportament adecvat și manifestarea acestora la potențialul maxim, astfel încât subiectul să poată rezolva creativ orice situație-problemă ivită. Cercetarea realizată a fost una de tip formativ deoarece a vizat formarea și dezvoltarea gândirii creative a elevilor, în speță a unor particularități ale acesteia: flexibilitatea, fluența și originalitatea gândirii prin introducerea în grupul cercetat a unor factori de progres, în cazul nostru a activitaților artistico-plastice, a metodelor și exercițiilor cu caracter creator folosite în desfășurarea lor, în vederea dezvoltării gândirii creative, imaginației creatoare, atitudinilor creative, motivației creatoare, intereselor creative. S-a pornit de la potențialul creativ pe care elevii îl dețineau, acesta fiind constatat în urma verificărilor inițiale și dezvoltat pe parcursul cercetării. Cercetarea educațională realizată a avut însă și o dimensiune constatativă deoarece pe întreg parcursul cercetării au fost observate aspecte referitoare la conduita creativă a elevilor manifestată de aceștia în cadrul desfașurării activităților, astfel prin observarea sistematică a elevilor au fost urmărite și înregistrate în fiecare etapă a cercetării fapte de conduită referitoare la manifestările creative ale elevilor
Școala trebuie să stimuleze exprimarea potențialului creativ al fiecărui copil, să încurajeze inițiativele lui, ingeniozitatea și curiozitatea, să favorizeze stabilirea unor relații care să nu exagereze prin autoritate, să ofere ocazii elevului de a lua singur decizii și să stimuleze încrederea în sine, într-o atmosferă de comunicare liberă.
ANEXA 1
Proiect didactic
Proiect de activitate
Clasa:a III-a
Denumirea activității:” În Țara Poveștilor”
Loc de desfășurare:sala de clasa
Obiective operaționale :
– să recunoască personaje din povești dupa imagini sau din ghicitori;
-să povestească filmele vizionate;
– să creeze o poveste;
– să realizeze o carte cu povești,ilustrată;
Resurse:-de timp: 4 ore(8-12)
-umane: elevii clasei a III-a .
-materiale: calculator, videoproiector, cărți cu povești, creioane colorate, carioci, etc.
Număr de participanți:16 elevi;
Tipul activității: interdisciplinară
Pregătirea activității: Pentru activitate am selectat patru texte scrise de Ion Creangă(“Amintiri din copilărie”): La cireșe, La scăldat, Caprele Irinucăi, Cu uratul.
Desfășurarea activității: În prima oră de activitate elevii au vizionat filmul întâmplărilor. În a doua oră au povestit și au citit fragmente din “Amintiri”.
În următoarele două ore activitatea s-a desfășurat sub formă de concurs. Elevii au fost împărțiți în patru grupe: Isteții, Hărniceii, Curajoșii și Curioșii (denumiri date de ei).
Fiecare grupă a trebuit să treacă urmatoarele probe:
Cine este personajul?- Dintr-un săculeț au extras ghicitori despre personaje pe care le-au citit (dupa ce li s-a acordat un timp pentru citire în gând).
Mâna oarbă – cu ochii închiși fiecare elev din grupă a extras un personaj având ca sarcină să spună din ce text face parte și ce știe despre el. Atunci când nu știe, elevul este ajutat de colegii de grupă.
Puzzle – fiecare grupă a primit câte un pazzle cu imagini din “Amintiri”. A primit un maximum de puncte echipa care a refăcut cel mai repede și corect imaginea.
Cartea mea cu povești – Cele patru texte au fost distribuite aleatoriu fiecarei echipe sub forma unei cărți care urma să fie redactată. Pentru fiecare întâmplare elevii au avut ca sarcini să scrie autorul, personajele și să povestească cu cuvinte proprii textul. De asemenea, pentru fiecare text au desenat imagini și au lipit postere.Pe ultima parte a cărții fiecare elev a creat propria poveste.
Câștigătoare, dupa însumarea tuturor punctelor de la cele patru probe, a fost grupa Curajoșii.
Concluzii:
Activitatea și-a dovedit utilitatea din mai multe puncte de vedere:
– elevii au creat texte jucandu-se,
-și-au îmbogățit vocabularul dezvoltându-și astfel capacitatea de a povesti;
– au învățat cum trebuie să se comporte atunci când vizionează un film;
– au învățat să realizeze o carte cu povești ilustrată.
Proiect de activitate
Clasa a III-a
Denumirea activității:”Lumina îvierii”
Loc de desfășurare:sala de clasă
Obiective operaționale :
– să picteze ouă;
– să vizioneze secvențe despre învierea lui Iisus;
-să povestească ceea ce au vizionat;
– să picteze imagini care ilustrează Sfintele Sărbători de Paște;
– să confecționeze o machetă “Satul meu la ceas de sărbătoare”
Resurse:-de timp: 4 ore(8-12)
-umane: elevii clase a III-a .
-materiale: calculator, videoproiector, acuarele, coli de desen, ouă, creioane colorate, carioci, polistiren, crenguțe, etc.
Număr de participanți:elevii clasei a III-a;
Tipul activității: interdisciplinară
Pregătirea activității: Pentru activitate am anunțat elevii cu o zi înainte că trebuie să aducă la școala ouă pe care urmează să le pictăm, crenguțe, bețe de chibrit, hârtie creponată, carton, polistiren, etc.
Desfășurarea activității:
În prima oră de activitate elevii au vizionat secvențe de film care ilustrau însemnătatea sărbătorii pascale și au povestit despre obiceiurile pe care le-au văzut în familie legate de această sărbătoare.
În a doua oră au realizat desene în care au arătat ceea ce au înțeles ei despre Sărbătoarea Paștelui.
În următoarea oră activitatea a constat în încondeierea ouălor. După ce am discutat despre semnificația culorii roșii pe care gospodinele o folosesc pentru a vopsi ouăle, elevii au pictat fiecare dupa propria imaginație.
Ultima activitate a constat în confecționarea unei machete în care elevii au surprins imaginea satului lor așa cum și-o doresc la ceas de sărbătoare. Analizând fiecare machetă – ele au fost lucrate pe grupe- s-a concluzionat că elevii își doresc un sat curat, cu spații verzi și locuri de joacă pentru ei, clădiri impunătoare și drumuri asfaltate. Ideile au fost interesante și foarte creative.
Concluzii:
Activitatea și-a dovedit utilitatea din mai multe puncte de vedere:
-elevii și-au îmbogățit vocabularul dezvoltandu-și astfel capacitatea de a povesti;
– au învățat să vopsească ouăle de Paște;
– au aflat semnificația sarbătorilor pascale;
– au creat un sat al lor așa cum și-l doresc.
PROIECT DE ACTIVITATE
extracurriculară,”Ecoșcoala”- concurs costume din materiale reciclabile
Clasele a III-a –Sc.Gimnazială nr.1 Rediu și Șc.Gimnazială Cuca
Denumirea activității:”Ecoșcoala”- concurs de costume din materiale reciclabile
Loc de desfășurare:spațiul verde al școlii
Obiective :
O1 – stimularea creativității elevilor ;
O2 – reciclarea materialelor refolosibile ;
O3 – promovarea talentului și a fanteziei copiilor;
Resurse:-de timp: 2 ore(8-10)
-umane: elevii claselor a III-a.
-materiale: diverse costume din materiale reciclabile etc.
Număr de participanți: 32 de elevi;
Tipul activității: extracurriculară
Pregătirea activității:
Motto : “Natura nu știe de glumă, ea este gravă, severă și are întotdeauna dreptate. Defectele și greșelile sunt de fiecare dată ale omului. “
Goethe
Școala joacă un rol deosebit de important nu numai în informarea ci și în formarea omului capabil să protejeze mediul, protejându-se astfel pe sine. Omul este o parte a comunității, deci școala poate fi considerata responsabila în ceea ce privește problema mediului înconjurător și nu numai.
Elevii claselor a III-a și-au propus să înfrumusețeze mediul în care locuiesc, prin colectarea și reciclarea materialelor refolosibile, dorind să demonstreze că un mediu curat este favorabil tuturor. Folosind materialele reciclabile, copiii de vârstă școlară mică și-au folosit creativitatea , mânuind materiale reciclabile. Inocența lor poate fi un model pentru adulți în îndreptarea unor greșeli pe care le săvârșesc față de mediul înconjurător.
Venindu-ne în ajutor părinții, am reușit să colectăm materiale reciclabile pe care le-am valorificat împreună, realizând costume frumoase si interesante .Aceste costume le-am prezentat într-o frumoasă paradă realizată în spațiul verdeal școlii ecologizat tot de noi.Au defilat pe podium costume create din: pungi de plastic,carton,sticle de plastic, hârtie creponată, pălărioară din farfurie unifolosibilă, fâșii din ziare împletite, etc.
Concluzii:
Activitatea și-a dovedit utilitatea din mai multe puncte de vedere:
Elevii au învățat:
– să folosească într-un mod plăcut și creativ materialele reciclabile
– să păstreze curat mediul înconjurator;
– să dea frâu liber imaginației creând lucruri frumoase;
ANEXA 3 PROIECTE
Proiect educațional
“Clubul micului artist”
(Clubul părinților și copiilor creatori-parteneriat pentru viitorul copiilor noștri)
Argument:
„Modul în care școlilor le pasă de copii este reflectat în felul în care le pasă de familiile lor. Dacă educatorii îi privesc pe copii ca pe niște simpli elevi, e probabil să considere familia ca fiind separată de școală. De aceea, familia este așteptată să-și facă treaba și să lase școlii educarea copiilor. Dacă, însă, îi privesc ca pe niște copii, e posibil să vadă atat familia, cât și comunitatea, că parteneri ai școlii în dezvoltarea si educația copiilor. Partenerii recunosc interesele lor comune si responsabilitățile față de copii și lucrează împreună pentru a crea programe mai bune si oportunități pentru elevi”(Epstein,1995)
A fost un proiect care a avut ca scop implicarea mamelor (și a altor membri ai familiilor elevilor) în activitățile artistico-plastice școlare și extrașcolare desfășurate în cadrul clasei sau al școlii, în vederea stimulării și dezvoltării capacităților creatoare ale copiilor și asigurarea unui climat favorabil dezvoltarii legaturilor afective si comunicării eficiente dintre familie-scoala-comunitate. Se constată în ultimul timp numărul mare de familii monoparentale (din cauze multiple: separarea părinților, divorț, decesul unuia dintre părinți), dar și numărul mare al familiilor care trăiesc la limita subzistenței (mulți sunt asistați social/ casnici) sau pur și simplu fără o educație elementară lasă în plan secund sau chiar renunță la preocuparea pentru educația propriului copil. Toate acestea se reflectă în activitatea școlară și în comportamentul elevilor de la clasă, așa încât am considerat ca, pe lângă consultațiile cu părinții și cele cu elevii, să găsesc și alte soluții, mai… creative.
Chestionarele aplicate părinților au avut în cuprinsul lor și o întrebare referitoare la timpul pe care părinții pot / sunt dispuși să-l aloce pentru a-și ajuta și susține copilul în cadrul activităților sale zilnice. Multe dintre răspunsuri au făcut apel la școală, respectiv la învățătoarea clasei, alte răspunsuri au fost difuze, fără să se menționeze o perioadă anume, foarte puține fiind răspunsurile în care se ținea cont de necesitățile reale ale copiilor.
Astfel, am simțit că este imperios necesar ca, prin intermediul activităților Clubului micului artist , să recreez și să dezvolt legăturile afective și comunicarea eficientă dintre mame și copiii lor prin intermediul artei. De asemenea, activitățile clubului au ținut seama de norme didactice specifice care să ocupe timpul liber al copiilor într-un mod plăcut și util, urmărind descoperirea și promovarea potențialului creator și valorificarea acestuia în vederea obținerii de performanțe individuale. Scopul principal al acestui proiect a fost asigurarea unui climat favorabil pentru modelarea relațiilor dintre copii și membrii familiilor lor, pentru oferirea unui sprijin suplimentar în găsirea de soluții eficiente pentru comunicare în cadrul familiei copiilor și nu în ultimul rând pentru dezvoltarea imaginației și potențialului creativ.
Grup țintă: elevii clasei a III-a,părinții sau tutorii acestora precum și alți membri ai familiilor elevilor
Resurse de timp: 2012 – 2013
Resurse umane: învățătorul clasei, elevi, părinții acestora sau tutori legali, alți membri ai familiilor elevilor
Resurse materiale: acuarele, guașe, carioci, creioane colorate, hârtie colorată, carton colorat, carton ondulat, pâslă, pensule, foarfeci, aracet, staniol, hârtie creponată, hârtie glasată, etc.
Modalități de realizare:
Reunirea în același spațiu (sala de clasă) a copiilor și părinților pentru a lucra împreună, în echipă, diverse sarcini creative și recreative
Prezentarea și învățarea unor tehnici de lucru specifice desenului, picturii, Origami, Quilling, decupaj, modelaj, etc.
Vizitarea Muzeului “Casa Rurala Ioan Avram Dunareanu Suhurlui”
Realizarea unor expoziții cu creațiile membrilor clubului în holurile scolii, primăriei locale sau al altor instituții publice
Crearea de obiecte decorative originale, jucării, cadouri, mărțișoare, ouă de Paște etc.
Ieșiri în natură pentru adunarea materialelor naturale folositoare activităților de creație (plante, semințe uscate, pietricele, crenguțe etc.)
Prezentarea unor pictori și sculptori români sau străini prin intermediul unor albume, pps-uri, documentare, cuprinzând creațiile lor reprezentative
Scopul:
Implicarea elevilor și a altor membri ai familiilor lor în activitățile artistico-plastice școlare și extrașcolare desfășurate în cadrul clasei sau al școlii în vederea stimulării și dezvoltării capacității creatoare a copiilor și asigurarea unui climat favorabil dezvoltarii legaturilor afective și comunicării eficiente dintre familie-școală-comunitate
Obiective pentru părinți:
Să susțină și să ajute desfășurarea activităților clubului prin participare directă alături de copii
Să petreacă “timp de calitate” împreună cu copiii într-un mod reconfortant și util în cadrul activităților clubului
Să lucreze în echipe “familiale” formate din mămici-copii, tătici-copii, bunici-nepoți sau alte variante care implică membrii ai familiei ce au elevul în grijă (mătuși, frați mai mari)
Să respecte și să aplice regulile de cooperare stabilite, atât în cadrul activităților, cât și acasă
Să înțeleagă importanța relaționării și comunicării permanente cu proprii copii
Să fie atenți la nevoile și așteptările copiilor, atît cele care decurg din specificul activităților propuse în cadrul clubului, cât și cele care converg către viața de familie a fiecărei echipe de lucru
Să-și însușească tehnici de lucru specifice artei picturale, Origami, Quilling, modelaj etc.
Să colaboreze cu copiii lor la realizarea diferitelor sarcini de lucru (crearea de obiecte ornamentale, tablouri, mărțișoare etc.)
Să fie originali și creativi în realizarea sarcinilor de lucru
Să comunice eficient cu copiii lor pentru a le afla necesitățile și problemele specifice vârstei
Să contribuie cu idei proprii pentru viitoarele acțiuni ale clubului
Obiective pentru copii:
Să comunice emoții, sentimente, trăiri care au legătură cu activitățile la care participă
Să fie originali și creativi în realizarea sarcinilor de lucru
Să descopere forme de exprimare artistică ce le pun în valoare personalitatea
Să-și exprime gândurile și sentimentele prin formă și culoare, prin imagini creative, prin diverse tehnici de lucru
Să colaboreze cu părinții / tutorii lor în cadrul activității
Să respecte regulile de cooperare stabilite, atât în cadrul activităților, cât și acasă
Să-și însușească tehnici de lucru specifice artei picturale, Origami, Quilling, modelaj etc.
Să înțeleagă mai multe despre ei înșiși și despre părinții lor, despre cum pot interacționa mai bine cu aceștia
Să-și întărească încrederea în ei înșiși și în propriile forțe creatoare
Să-și îmbogățească creativ propria identitate
Să-și dezvolte spiritul de echipă
Să-și armonizeze personalitatea lucrând împreună cu un membru al familiei
Programul activităților – an școlar 2012 – 2013
Toamna și culorile ei (octombrie 2012) – își propune dezvoltarea abilităților plastice, practice, dar și creative ale copiilor și mămicilor (sau alți membri ai familiei). Folosind acuarele,guașe, creioane colorate, carioci, pensule dar și materiale naturale sau refolosibile, cum ar fi plante presate, semințe uscate, pietricele, melcișori, scoici, material textil, hârtie, lemn, rumeguș și altele, echipele părinți – copii vor fi provocate să realizeze diverse compoziții plastice și obiecte decorative, având astfel posibilitatea de a-și pune în aplicare ideile și de a-și folosi creativitatea într-un mod foarte original. Pentru aceasta, vom organiza o ieșire în natură pentru adunarea materialelor naturale necesare, apoi un atelier de creație în care membrii familiei împreună cu elevii vor crea diverse produse din materialele adunate.
Evaluare:
Expoziție de lucrări în sala de clasă și pe holurile școlii
Vizită la Muzeul “Casa Rurală Ioan Avram Dunăreanu” Suhurlui (noiembrie 2012) – oferă părinților și elevilor posibilitatea de recreere, cunoaștere reciprocă și îmbogățire a cunoștințelor în domeniul artei prin observarea exponatelor din muzeu.
Jurnal de impresii
Sărbători de iarnă. (decembrie 2012 – ianuarie-februarie 2013) – a fost un modul de folosire a imaginației și capacității creatoare a participanților la cote maxime, deoarece tematica este foarte darnică, iar tehnicile de lucru pot fi multiple și combinate. Expunerea lucrărilor – pe holurile de la intrarea în școală și Biserica Rediu.
împodobirea coronițelor pentru uși
desene cu peisaje de iarnă
realizarea de icoane cu Nașterea Domnului
crearea unor podoabe pentru pomul de iarnă
confecționare de sorcove
povești, poezii -create de copii
Lumea jucăriilor (aprilie 2013) – copiii și părinții au posibilitatea de a crea împreună jucării din diverse material, prin diverse tehnici. Expunerea lucrărilor se va face în sala de clasă, la păpuși din ațe colorate, din linguri de lemn, din material textil
Coroane pentru prinți și prințese, roboței
Brățări, medalii, poșetuțe
Căsuțe din bețișoare de lemn sau carton
Personaje din povești- din aluat
Caracatițe din fire de lână
Figurine din hârtie colorată / carton
Primăvară ,sărbătoare și culoare! (martie – aprilie 2013)
Decorațiuni de primavară:
felicitări, tablouri și cutiuțe de bijuterii pentru fetițe și mămici
ouă de Paște și iepurași
expoziții în clasă și pe holurile școlii
Să stăm de vorbă… creativ! (iunie 2013) – expoziție finală cu cele mai reușite creații din timpul anului școlar 2012 – 2013
Activitate de evaluare a proiectului la care participă reprezentanți ai instituțiilor colaboratoare, ai școlii, elevii implicați în proiect, părinții sau tutorii acestora, alți membrii ai familiilor etc. se vor înmâna participanților premii, diplome.
Mediatizarea proiectului
În școală, prin intermediul fluturașilor creați de elevii implicați în proiect, prin intermediul invitațiilor la activitățile proiectului adresate cadrelor didactice
Expoziții cu lucrările elevilor în holurile instituțiilor colaboratoare
Prin intermediul părinților antrenați în derularea proiectului
Evaluarea impactului:
Chestionare aplicate participanților la proiect și colaboratorilor
Chestionare aplicate vizitatorilor expozițiilor cu lucrările realizate în cadrul clubului
Portofoliul clasei
Realizarea unei prezentări Power Point cu activitățile desfășurate
„Cele mai frumoase sărbători”
Tipul de proiect:
Proiect educațional în parteneriat.
Parteneri :
Școala Gimnazială nr.1 Rediu – Clasa a III-a
Școala Gimnaziala Cuca – Clasa a III-a
Echipa de proiect și coordonatori proiect:
Înv. Dajbog Mihaela (Școala Gimnazială nr.1 Rediu)
Înv. Mihăluță Tatiana (Școala Gimnazială Cuca)
Argument
"Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singura este vesela și nevinovată. Și, drept vorbind, acesta-i adevărul. Ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe bățul său, gândește că se află călare pe un cal de cei mai strașnici, pe care aleargă, cu voie bună, și-l bate cu biciul și-l strunește cu tot dinadinsul, și răcnește la el din toată inima, de-ți ia auzul; și de cade jos, crede că l-a trântit calul, și pe băț își descarcă mânia în toată puterea cuvântului…
Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea asta și pământul, măcar să zică cine ce-a zice."
Ion Creangă – Amintiri din copilărie
Sunt multe prilejuri de a sărbători această „vârstă fericită”- copilăria și implicit de a însenina fețele copiilor. „1 Iunie”, „Sf. Nicolae”, „Crăciunul”, „1 Martie”, „Paștele” sunt prilejuri nu numai de a oferi cadouri, diverse atenții, dar și ocazii de a participa împreună la acțiuni și evenimente deosebite, atractive pentru copii și ideale pentru a lega noi prietenii, pentru a ne întâlni cu toții: copii, dascăli, părinți într-o lume miraculoasă – lumea copiilor.
Prin proiectul de față ne-am propus să dezvoltam creativitatea elevilor, sa închegăm relații de prietenie și colaborare între elevii celor două școli dar și între elevi-părinți și comunitatea locală.
Derularea proiectului „Cele mai frumoase sărbători” are drept motivație deschiderea și entuziasmul cu care copiii reacționează la această vârstă la stabilirea unor relații noi de prietenie, la realizarea unor produse și activități creative și la disponibilitatea de a dărui.
Scopul proiectului:
• Stimularea și dezvoltarea capacității creatoare a copiilor precum și oferirea unor contexte educaționale pentru cultivarea sociabilității copiilor, a deprinderilor de cooperare, a intercomunicării libere și civilizate;
Obiectivele:
Realizarea unei cunoașteri a elevilor prin intermediul produselor activităților desfășurate de fiecare școală în parte;
Desfășurarea de activități educative în parteneriat la ambele școli implicate;
Stimularea expresivității și creativității prin creații plastice, literare, abilitate manuală, sport (desen, pictură, modelaj, origami, quilling, etc. );
Sporirea atenției familiei față de nevoile și așteptările copiilor
Grup țintă:
direct: – 16 elevi ai clasei a III-a Școala Gimnazială nr.1 Rediu;
– 16 elevi ai clasei a III-a de la Școala Gimnazială Cuca;
– reprezentanți ai Comitetelor de părinți de la clasele implicate;
indirect: – elevi și cadre didactice ai Școlii Gimnaziale Rediu;
– elevi și cadre didactice ai Școlii Gimnaziale Cuca;
– părinții elevilor;
– comunitatea locală
Durata: 7 luni (decembrie 2012 – iunie 2013).
Conținutul proiectului
Proiectul a cuprins activitățile:
Ghetuța lui Moș Nicolae
Durata: 1 decembrie – 10 decembrie 2012.
Sărbătorii i se mai spune și Crăciunul Copiilor, fiindcă Moș Nicolae este patronul lor și le aduce daruri, dacă au fost cuminți, pe care le pune noaptea în încălțămintea acestora. Dacă nu au fost cuminți, atunci le aduce o nuielușă pe care părinții le-o arată din când în când odraslelor, când se întrec cu năzbâtiile.
Activitatea având scopul exersarea unor deprinderi de comportament social, se va derula separat, în fiecare școală, după următorul program:
„Cu gândul la cei dragi” – confecționarea unor felicitări din diverse materiale;
„Moș Nicolae – prietenul copiilor” – activitate concurs „cea mai frumoasa ghetuță a lui Moș Nicolae”
„Să fim buni și inimoși!” – organizarea în fiecare școală a unei expoziții cu vânzare a unor felicitări,icoane și ornamente pe tema sărbătorilor de iarnă realizate de colectivele celor două clase partenere.
Cel mai iubit moș – Moș Crăciun!
Durata: 10 decembrie 2012 – 15 ianuarie 2013.
Moș Crăciun cu barba și mustăți cernite , cu mantie roșie, tivită cu blană albă și căciulă specifică este poate cel mai iubit personaj al copilăriei și nu numai …La orice vârstă el îți reamintește emoția așteptării și bucuria darurilor, te reîntoarce pentru scurt timp în “anii de aur “ când totul ți se părea posibil, când jocul și viața erau noțiuni identice.
Având ca obiectiv stimularea creativitatii, activitatea se va desfășura separat, în cele două școli, dar respectând același filon:
scrisori și felicitări, desene, lucrări practice inspirate din anotimpul iarna confecționate de către copii dar și în colaborare cu familia;
serbare cu ocazia sărbătorilor de iarnă;
întocmirea unui album al clasei.
la final elevii vor face un schimb de albume .
Mărțișoare, mărțișoare!
Durata: 23 ianuarie – 16 martie 2013.
Din bătrâni se spune că după cum este vremea în prima zi a lui martie, așa va fi vremea toată primăvara, dar și vara. De această zi se leagă „mărțișorul” – obiceiul care va da numele lunii. După credința populară, cine poartă mărțișor va fi sănătos și va avea noroc.
Activitatea are ca obiectiv stimularea expresivității și creativității prin abilitate manuală și artistică în vederea realizării unor obiective comune și se va derula separat, în fiecare școală, după următorul program:
„Mărțișorul!” – confecționarea unor mărțișoare și felicitări din diverse materiale;
„Simbolurile primăverii” – activitate concurs de creații artistico-plastice;
„Să fim buni și inimoși!” – organizarea în fiecare școală a unei expoziții cu vânzare a unor mărțișoare, felicitări realizate de colectivele celor două clase partenere.
„La mulți ani, mămica mea!” – program artistic de ziua mamei
Iepurașul de Paști
Durata: mai 2013
În timpul sfintelor sărbători de Paște, toți copiii așteaptă Iepurașul să le aducă multe cadouri, în general haine, dulciuri sau jucării. Dar oare de unde a apărut acest iepure în contextul sărbătoririi Paștelui?
Se presupune că Iepurașul de Paște își are originea în credințele precreștine ale fertilității. Iepurele, cel mai fertil animal, era văzut ca un simbol al renașterii întregii naturi în această perioadă a primăverii.
Prima apariție a iepurașului ca simbol al Paștelui a avut loc în Germania, apărând menționat în cărți în jurul anului 1500.
Iepurașul din acest an va aduce copiilor pe lângă așteptatele cadouri și noi prieteni.
Activitatea „Iepurașul de Paști”, având scopul cunoașterea reciprocă a partenerilor, se va derula separat, în fiecare școală, după următorul program:
„Aceștia suntem noi!” – vizionarea unor materiale Power Point cuprinzând prezentarea celor două colective de elevi și diferite aspecte ale unor activități desfășurate, precum și-a obiectivelor principale din cele două localități;
„Scrisoarea Prieteniei” – citirea scrisorii trimisă reciproc de parteneri;
realizarea unor produse inedite și originale cu aceasta tema de către fiecare clasa și întocmirea unui album pe care și-l vor dărui unii altora
„1 Iunie: Ziua Copilului, Ziua Prieteniei”
Activitatea va avea scopul stabilirea unor relații de prietenie între copii și se va desfășura în data de 1 iunie la Școala Gimnazială Rediu după următorul program:
„Bine ați venit!”- schimb de saluturi și oferire de suveniruri;
„Școala noastră” – vizitarea Scolii Gimnaziale nr.1 Rediu și a expoziției cu lucrările copiilor;
„Copiii și copilăria” – concurs de desene pe asfalt;
„Vă așteptăm la noi, prieteni dragi!”- schimb de saluturi și de adrese. Se va încuraja corespondența prin intermediul scrisorilor între elevi.
Metode și tehnici de lucru, forme de organizare :
Metode și procedee: activități de informare, activități practice, expunerea, explicația, concursuri, munca în echipe, pictură, abilitati practice, jocul de rol;
Formede organizare: activități comune și independente între elevii acestor școli (activități frontale, activități individuale,activități în echipă)
Rezultate:
calitative:
– dezvoltarea creativității prin realizarea diferitelor produse în cadrul activităților proiectate
legături de prietenie și colaborare între elevii și cadrele didactice de la cele două școli partenere;
creșterea gradului de colaborare și înțelegerea că toți copiii, indiferent unde trăiesc, trebuie să fie prieteni și sunt egali în drepturi;
conștientizarea de către părinți a valorii parteneriatelor și că împreună pot construi o lume în care copii lor se pot bucura de o copilărie fericită.
cantitative:
albume cu fotografii;
2 portofolii;
mape cu lucrări ale copiilor;
CD-uri cu aplicație în Power Point reprezentând momentele semnificative ale proiectului;
un parteneriat dintre două școli;
expoziții tematice;
Resurse:
umane: echipa de proiect formată din învățătorii celor două clase, directorii școlilor, reprezentanții a primăriilor celor două localități, elevii, părinții acestora;
materiale: caiete, aparat foto, albume, blocuri desen, plicuri pentru corespondență, acuarele, carioca, lipici, foarfece, polistiren, calculator, imprimante multifuncționale, xerox, coli A4, A2, tempera, ipsos, cartoane colorate, microbuzul școlii, etc
informaționale: broșuri, pliante, cărți, internet, comunicări, expoziții.
Evaluarea internă a proiectului
– evaluări curente, intermediare și finale;
– concursuri pe diferite teme stabilite de comun acord;
– rapoarte privind desfășurarea activităților;
– expoziție cu lucrările elevilor (desene, lucrări practice);
– analiza produselor activității (compuneri, poezii, ghicitori);
– sondaj de opinie în rândul comunității;
-chestionare de evaluare a cunoștințelor asimilate în cadrul activităților desfășurat.
Sustenabilitatea proiectului:
În scopul asigurării durabilității proiectului activitățile vor consta în:
implicarea membrilor comunității în derularea activităților;
vor fi continuate colaborările cu diverse unități școlare;
Bugetul proiectului:
Resurse financiare: – autofinanțare prin:
sponsorizări din partea părinților,
sponsorizări din partea unor agenți economici locali;
– sponsorizări din partea Primăriilor locale.
BIBLIOGRAFIE
Alecu, S., Metodologia cercetarii educationale, Ed. Fundatiei Universitare ,, Dunarea de Jos’’, Galati, 2005
Alpopi, Cristina, Creativitate și inovare, Editura ASE, București, 2002
Barna, A., Antohe, G.,Curs de pedagogie. Fundamentele si teoria educatiei, Ed. Logos, 2001.
Băban, A., Consiliere educațională, Cluj-Napoca, 2001.
Bejan, M., Talent, știință, creativitate, Ed. Științifică, București, 1981
Cerghit, I., Metode de invatamant,E.D.P.,Bucuresti, 1997
Creghit, I, Sisteme de instruire alternative și complementare.Structuri, stiluri și strategii, Editura Aramis, București, 2002
Cosmovici, A.,Iacob,L., Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 1998
Cristea, S., Creativitatea in procesul de invățămant, Revistă de pedagogie , nr. 7-8/1992.
Cucoș C., (coord.) Psihopedagogie, Editura Polirom, Iași, 1998.
Dincă, M., Teste de creativitate, Ed. Paidea, București, 2001.
Drăgan, I., Nicola, I., Cercetarea psihopedagogica, Ed. Tipomur, Tg. Mureș, 1993
Enache, M., Munteanu, M.,Jocuri didactice, Ed. Porto-Franco, Galați, 1998.
Gârboveanu, M., și colab.,Stimularea creativitatii elevilor în procesul de invățămant, E.D.P.,Bucuresti, 1981.
Gheorghe Boboc, – Profilul moral-dimensiune axiologică a personalității, în Învățământul primar, nr. 1a 1995, pag.6
Gollan, S,E, Psychological Study of Creativity, Psichological Bulletin,1963
Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001.
Munteanu,Anca,Incursiuni în creatologie,Editura Augusta,București,1994;
Neacșu, Ioan, (coord.), Metode și tehnici de învățare eficientă, Editura Polirom, Iași,1990.
Nicola, G.,(coord), Stimularea creativității elevilor prin procesul de învățare, E.D.P., București, 1981.
Oană, M., Dezvoltarea creativității în orele de compunere, Revista Învățamântului primar, nr. 1/2003.
Oprea, C., L., Strategii didactice interactive, E.D.P., București, 2006.
Popescu-Neveanu,Paul, (coord.), Psihologie școlară, Centrul de multiplicare, Universitatea București, 1987.
Roco, M., Creativitate și inteligență emoțională, Ed. Polirom, Iași, 2004.
Roșca, Al., Creativitatea elevilor, E.D.P., București, 1985.
Rosca,Al.,Creativitatea generală și specifică,E.D.P.,București,1981;
Sălăvăstru, Dorina, Psihologia educației, Ed.Polirom, Iași, 2004;
Sima, I., Creativitatea la vârsta preșcolară și școlară mică, E.D.P., București, 1997.
Stoica, A., Creativitatea elevilor. E.D.P., București 1983.
27. Stoica,D.,Stoica,M.,Psihopedagogie școlară,Ed.Scrisul românesc,Craiova,1982
28.Tudorache, V., Școlarul mic si jocul didactic, Ed., Terra, Focșani, 2000.
29.Voicu, M. (colab.), Învață jucându-te, Ed. Terra, Focșani, 2000.
30.Vrabie, D., Psihologia educației, Ed. Geneze, Galați, 2002.
31.Zlate, Mielu, Introducere în psihologie, Editura Șansa, București, 1994.
32. Învățământul primar- Revista dedicată cadrelor didactice, Nr. 2-3/2000, Ed.Discipol, București.
33.www.didactic.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Învățătoare grad II : SANDU (DAJBOG) MIHAELA [311539] (ID: 311539)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.