Particularitățile sprijinului de Apărare CBRN în cadrul [311528]

Maior Boiuru Lucian

Programul de studii universitare de master
Conducere interarme Forțe Terestre

Tema: Particularitățile sprijinului de Apărare CBRN în cadrul

operațiilor marilor unități tactice din forțele terestre în medii

specifice ducerii luptei

CUPRINS

CUPRINS……………………………………………………………………………………………….100

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………….100

CAPITOLUL I MEDIUL OPERAȚIONAL ACTUAL

Provocări ale mediului operațional actual și tendințele de manifestare ale conflictelor militare moderne……………………………………………………………….100

1.2. Tipologia actorilor și pericolelor CBRN din mediul operațional actual……..100

CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚILE SPRIJINULUI CBRN ÎN OPERAȚIILE MARILOR UNITĂȚI TACTICE DESFĂȘURATE ÎN LOCALITĂȚI ȘI ZONE INDUSTRIALE………………………………………………..100

2.1. Particularități ale operațiilor desfășurate de mari unități tactice în localități și platforme industriale …………………………………………………………………………………100

2.2. [anonimizat]………100

2.3. Specificul acțiunilor de apărare CBRN în sprijinul marilor unități tactice care desfășoară operații în localități și platforme industriale………………………………….100

CAPITOLUL III. [anonimizat]…………………………………………………………………….100

3.1. [anonimizat]…………………………………………………………………………………..100

3.2. [anonimizat]-împădurite……………………………………………………………..100

3.3. [anonimizat]……………………………………………100

CAPITOLUL IV. PARTICULARITĂȚILE SPRIJINULUI CBRN ÎN OPERAȚIILE MARILOR UNITĂȚI TACTICE DESFĂȘURATE ÎN ZONE ARCTICE……………………………………………………………………………………………….100

4.1. Particularități ale operațiilor desfășurate de mari unități tactice în zone arctice ………………………………………………………………………………………………………100

4.2. [anonimizat]………………………………………………………………………………..100

4.3. Specificul acțiunilor de apărare CBRN în sprijinul marilor unități tactice care desfășoară operații în zone arctice……………………………………………………………….100

CONSIDERAȚII FINALE………………………………………………………………………100

GLOSAR CU ABREVIERI ȘI ACRONIME……………………………………………100

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………….100

LISTA ANEXELOR……………………………………………………………………………….100

INTRODUCERE

În contextul actual, cea mai mare amenințare la adresa securității mondiale rămâne în continuare, ca acum 50 de ani, posibilitatea utilizării arsenalului nuclear. Acest arsenal continuă să fie modernizat, să înglobeze noi tehnologii tot mai evoluate și vectori de ultimă generație capabili să transporte aceste mijloace cu viteze foarte mari și la distanțe aproape nelimitate.

O caracteristică a conflictelor militare moderne este caracterul multidimensional, specific razboiului de tip hibrid. Deși există o multitudine de încercări de a defini conflictele sau războaiele de tip hibrid, de principiu, elementul hibrid s-ar putea defini ca fiind utilizarea unor metode neconvenționale pentru a contracara acțiunile convenționale ale unei forțe net superioare. În cadrul acestor amenințări hibride sau neconvenționale, trebuie considerate și posibila întrebuințare a armelor de distrugere în masă chimice, biologice, radiologice și nucleare (ADMCBRN), dar și producerea de acțiuni de distrugere sau sabotaj care poate avea ca urmări contaminări cu substanțe toxice industriale.

Atacurile cu ADMCBRN, dar si efectele incidentelor CBRN, care pot duce la afectarea conducerii și a funcțiilor esențiale ale operației, pot avea loc pe toată suprafața de dispunere sau de responsabilitate a structurilor militare, indiferent dacă se acționează împotriva unui adversar care luptă cu mijloace convenționale sau neconvenționale.

Scopul acestei lucrări este de a detalia sprijinul apărării CBRN în cadrul operațiilor marilor unități tactice din forțele terestre în unele dintre cele mai reprezentative și actuale dintre mediile specifice ducerii luptei, respectiv mediul urban, mediul arctic și mediul muntos împădurit.

Schimbările climatice survenite în ultimele decenii, concentrarea populației în mari centre urbane cu facilități industriale numeroase, precum și caracterul hibrid al conflictelor militare moderne în care elementul conventional al unei confruntări armate clasic se întrepătrunde cu elementele specifice ale unui conflict neconvențional, au constituit fundamenul conceptual al tratării acestui subiect în lucrarea de față.

Deși subestimate în trecut, acțiunile militare în mediile urbane pot deveni din ce în ce mai raspândite. Vechile concepte privind ocolirea pe timpul operației militare a zonelor urbane nu mai sunt posibile pentru că ele își aveau rădăcina într-o societate preponderant agrară, în care rolul orașelor și ponderea numerică a populației din mediul urban erau foarte mici. Rolul centrelor urbane va crește în viitor datorită tendinței de migrație a populației de la sate la orașe, preconizandu-se ca până în 2050 populația urbană globală va fi la fel de numeroasă ca populația globală din 2002 .

Istoria conflictelor militare cuprinde un număr însemnat de batălii desfășurate la început în orașe-cetăți iar ulterior în centre urbane. Vom evidenția doar câteva dintre acestea, începând cu antichitatea până în perioada modernă: războiul Troiei din anii 1260-1180 î.e.n. dintre ahei și locuitorii cetății Troia, asediul Romei din anii 408-410 e.n. condus de conducătorul goților, Alaric, sau cucerirea Constantinopolului de către sultanul Mehmed al II-lea în 1453, având ca finalitate căderea imperiului bizantin. Din istoria militară a poporului român, putem menționa bătălia de la orașul Baia dintre oastea lui Ștefan cel Mare și oastea maghiară condusă de Matia Corvinul din 14-15 decembrie 1467, luptele de la Brașov și București din timpul primului război mondial, precum și luptele în mediul urban din cel de-al doilea război mondial la care a participat Armata României, dintre care menționăm bătălia de la Odessa (8 august-16 octombrie 1941), Stalingrad (21 august 1942-2 februarie 1943), București (25-27 august 1944), Chișinău (august-septembrie 1944) și Budapesta (29 decembrie 1944-13 februarie 1945).

Operațiile militare desfășurate în medii urbane sunt influențate major de elementele de infrastructură specifice, de existența populației civile și nu în ultimul rând de existența facilităților industriale și a riscurilor privind contaminările cu substanțe toxice generate de acestea. Considerăm că una dintre prioritățile majore ale unui conflict modern, desfășurat într-un mediu preponderent urban, trebuie să fie preocuparea de a cauza un număr cât mai mic de victime colaterale. Astfel, măsurile specifice de protecție din timpul și post conflict trebuie adaptate la numărul de locuitori afectați, tipul infrastructurii și sursele de risc.

Lucrarea detaliază particularitățile sprijinului de apărare CBRN în mediile urbane, inclusiv avantajele acestui mediu asupra protecției CBRN, dar și implicațiile surselor de risc reprezentate de facilitățile industriale asupra operațiilor militare.

Un alt capitol care va fi tratat în această lucrare se referă la particularitățile sprijinului de apărare CBRN a marilor unități tactice în mediul arctic. Deși România, din punct de vedere geografic, nu se regăsește într-un astfel de mediu, poate fi pusă în situația de a participa, în cadrul alianței NATO, în operații militare în acest mediu extrem. Acest capitol tratează elemente de actualitate privind efectele încălzirii globale asupra mediului geostrategic arctic a cărui accesibilitate și importanță vor crește în viitor. De asemenea, vom prezenta particularitățile protecției CBRN, precum și impactul acestui mediu asupra personalului și tehnicii militare.

Ultimul capitol al acestei lucrări tratează problematica sprijinului CBRN în operațiile marilor unități tactice desfășurate în zone montane-împădurite. Operațiile militare în mediul montan au un caracter special deoarece specificul acestui tip de relief, coroborat cu o forță având o experiență îndelungată în ducerea operațiilor în acest mediu, puternic motivată și cu un moral bun, pot duce la o rezistență îndelungată împotriva unui inamic net superior din punct de vedere al numărului de militari și a mijloacelor tehnice. Unul din factorii decisivi ai continuității elementului românesc în spațiul actual al României îl constituie relația apropiată cu zonele muntoase și împădurite. După retragerea administrației romane din Dacia în timpul împăratului roman Aurelian din anii 271-275 și începerea perioadelor turbulente ale invaziilor popoarelor migratoare, populațiile locale își căutau protecția în zonele păduroase și în munți. Acest mediu a constituit poate marea șansă a populațiilor proto-românești de a rezista într-o masă compactă care a permis păstrarea limbii și a identității culturale în fața invaziilor goților, vizigoților, vandalilor, hunilor, cumanilor, pecenegilor și ungurilor. Nu este întâmplător faptul că în primele atestări documentare ”românii (valahii) sunt localizați în întinse ținuturi împădurite, fiindcă acolo, în dumbrăvi înconjurate de codrii deși, se adăposteau mai lesne împotriva călărimii năvălitorilor”. Mai mult decât atât, victoria cea mai importantă a primului domnitor al Țării Românești, Basarab I are loc în 1330 într-o trecătoare numită Posada înconjurată de versanți abrupți împotriva armatei condusă de Carol Robert de Anjou care era formată din elita nobilimii maghiare și care dispunea de cai, armuri și echipament militar foarte avansat pentru acele timpuri.

Istoria miliară română și universală cuprinde multe bătălii de o importanță majoră desfășurate în zone muntoase și împădurite. Din primul război mondial menționăm bătălia de la Valea Oltului din 26-29 septembrie 1916, bătălia de la Predeal din 09-25 octombrie 1916, sau lupta de la Cireșoaia din 12 august 1917 care a avut ca rezultat zădărnicirea forțelor puterii centrale de a forța Munții Carpați prin trecătoarea Oituz.

Din istoria conflictelor universale majore desfășurate în teren muntos în timpul și după cel de-al doilea război mondial, menționăm lupta de la Monte Casino din 17 ianuarie-18 mai 1944 dintre trupele aliate și Armata a X-a germană, bătălie care s-a soldat cu peste 120.000 de victime și bătălia de la Chosin Reservoir în Coreea de Nord din 27 noiembrie-13 decembrie 1950 dintre forțele americane și cele ale aliaților sud-coreeni pe de o parte și cele chineze și nord coreene ca și forțe oponente.

Poate cel mai reprezentativ conflict pentru zona arctică puternic împădurită a fost Războiul de Iarnă sau Războiul ruso-finlandez din 30 noiembrie 1939-12 martie 1940. Spiritul combativ al poporului finlandez, hotărât să-și apere cu orice preț teritoriul și modul de viață, adaptarea tacticilor specifice folosind terenul greu accesibil și temperaturile foarte scăzute în folos propriu, coroborate cu libertatea de acțiune a liderilor militari finlandezi și necunoașterea suficientă a mediului de confruntare de către forțele sovietice, au făcut ca mica țară din zona baltică să opună o rezistență dârză și îndelungată unei forțe mult superioară din punct de vedere numeric și al mijloacelor tehnice. Ambuscadele, raidurile pe schiuri, tacticile Motti, atacarea locurilor de odihnă și a formațiunilor logistice (cu predilecție a bucătăriilor de campanie și a depozitelor de hrană) sunt câteva particularități tactice care au creat o permanentă stare de nesiguranță armatei sovietice. Ca rezultat politic al acestei rezistențe dârze, Finlanda a obținut o pace în condiții foarte avantajoase și un prestigiu internațional deosebit.

Considerăm că într-un context viitor în care populația va fi concentrată tot mai mult în zone urbane, iar încălzirea globală, pe lângă efectele negative, va transforma zona arctică într-un loc tot mai accesibil, eventualele conflicte militare vor avea loc sau vor produce efecte și în astfel de medii. Astfel, problematica sprijinului CBRN va trebui detaliată și adaptată pentru a face față noilor provocări.

CAPITOLUL I. MEDIUL OPERAȚIONAL ACTUAL

1.1. Provocări ale mediului operațional actual și tendințele de manifestare ale conflictelor militare moderne

Mediul operational actual apare cristalizat într-o nouă formă, mai rafinată și complexă a războiului rece, cu două mari blocuri strategice clasice, respectiv NATO și țările partenere de o parte și Federația Rusă ca și pol opus. Bineînțeles, cei doi mari actori nu sunt singurele elemente constitutive ale ansamblului geostrategic actual, la care se adaugă conflictul din Siria, tensiunile din Israel și Palestina, relația complicată dintre SUA și Iran din cauza programului nuclear al acestui stat, volatilitatea regimului Kim Jong-un din Coreea de Nord și nu în ultimul rând ascensiunea Chinei și Indiei ca superputeri economice și militare.

În ultimii ani, observăm o tendință de reconsiderare a importanței zonelor arctice, atât de către SUA și Canada, dar mai ales de către Rusia. Astfel, guvernul Federației Ruse a elaborat un set de reglementări publicate și în publicația “Izvestia” din 07 martie 2019, privind notificarea cu 45 de zile înainte privind traversarea de către nave de război aparținând altor state a Căii Maritime de Nord și prezența la bord a piloților ruși autorizați. Calea maritimă de nord (Northern Sea Route -NSR) conectează porturile vest europene din Marea Nordului sau cele rusești, precum Murmansk sau Arhanghelesk, cu Strâmtoarea Bering și se întinde de-a lungul întregului țărm nordic rusesc. Mai mult decât atât, Rusia și-a extins din punct de vedere militar infrastructura și prezența în zona arctică, tocmai pentru a controla mai bine zona Căii Maritime de Nord dar și pentru a-și întării securitatea teritoriului național.

Pentru o mai bună percepție a situației geostrategice actuale din zona arctică, trebuie prezentată, din punct de vedere istoric, evoluția situației de securitate a acestei zone. În primul rând, trebuie menționat că zona de nord a Federație Ruse, aflată în vecinătatea NSR, este foarte bogată în rezurse naturale. Acest lucru, coroborat cu fenomenul încălzirii globale care duce la topirea suprafețelor de sol acoperite cu gheață și la deschiderea pe timpul verii integral a căii maritime de nord, concură la interesul crescut de a controla această zonă.

Încă din timpul războiului rece, administrația din fostul URSS a dispus amplasarea de baze aeriene, stații radar și baterii antiaeriene pentru apărarea țărmurilor nordice ale URSS. Zona arctică din vecinătatea polului nord, a nordului Canadei și statului American Alaska, respectiv Marea Bering, au devenit între 1961 și 1991 martore ale unor tatonări și interceptări continue atât dintre submarinele americane și sovietice, cât și dintre aeronavele forțelor aeriene ale SUA și Canadei pe de o parte și cele Sovietice pe cealaltă parte. Din cauza faptului că cea mai scurtă cale, atât pentru avioanele de bombardament strategic, dar și pentru rachetele continentale dintre SUA și Rusia este pe deasupra Polului Nord, cele două state au încercat să împingă cât mai la nord echipamentele de detecție, dar și bazele aeriene. Astfel, URSS a reușit performanța să construiască o bază aeriană în insula Graham Bell din Arhipelagul Franz Joseph, aceasta fiind cea mai nordică pistă militară de aterizare din URSS. Istoria acestei baze aeriene sintetizează foarte bine situația geopolitică a zonei arctice și prezintă dorința de reafirmare ca putere mondială a Rusiei: înființată în mijlocul anilor 1950 ca efect al intensificării activității de recunoaștere aeriană ale aviației militare ale SUA în zonă, operând ca punct de escală și realimentare pentru avioanele militare sovietice până în 1991, a fost abandonată pe timpul destrămării URSS. În conformitate cu ambițiile geostrategice de reafirmare ca mare putere mondială a Rusiei, această bază aeriană, situată la numai 896 de kilometri de Polul Nord, a fost redeschisă în 2012.

Un alt element definitoriu al evoluției militare a zonei arctice ruse îl reprezintă efectuarea testelor nucleare. Între anii 1955 și 1990, în zona arhipelagului Novaya Zemlya au avut loc un număr de 130 de teste nucleare, 88 atmosferice, 39 subterane și 3 subacvatice dintre care menționăm și cea mai mare deflagrație nucleară din istorie, respectiv “Bomba Țarului”, testată la 30 octombrie 1961 și care a avut o putere estimată la 50-58 mega tone, de aproximativ 4.200 ori mai puternică decît explozia nucleară de la Hiroșima (12 KT). Unul dintre ultimele teste de armament nuclear din zona arctică rusă a avut loc în data de 08 August 2019, probabil cu o rachetă de tip Burevestnik SSC-X-9 Skyfall, care a explodat pe timpul testelor, ducând la moartea a opt persoane dintre care cinci oameni de știință din domeniul armamentului. Acest tip de rachetă, care este încă în faza de dezvoltare, folosește un sistem de propulsie nuclear care i-ar putea conferi, teoretic, o rază de acțiune nelimitată. În data de 9 august 2019, agenția rusă de energie nucleară Rosatom a confirmat emisia radioactivă pe site-ul de testare a rachetelor Nyonoksa, lângă  Severodvinsk regiunea Arhanghelsk din nordul Rusiei, și a declarat că este legată de un accident care a implicat testarea unei „surse radioizotopice pentru o rachetă cu motor cu combustibil lichid”. Acest incident a dus la creșteri semnificative ale nivelului de radiații în zona orașului Severodvinsk, înregistrându-se valori de 16 ori mai mari decât fondul natural de radiații, pentru o perioadă de 30 de minute. Conform datelor oficiale publicate de agenția rusă TASS, nivelul de radiații în zona orașului Severodvinsk a depășit de aproximativ trei ori nivelul maxim admis de 0.6 microsievert pe oră, înregistrându-se timp de 30 de minute o valoare de 2 microsievert pe oră.

Între anii 1957-1962, s-au desfășurat 86 de teste nucleare numai în Novaya Zemlya, ducând la acumulări importante de material radioactiv în calota de gheață ce acoperă arhipelagul. Testele produse cu zeci de ani în urmă va continua să producă efecte deoarece topirea unui număr mare de ghețari din zona arctică cauzată de încălzirea globală va duce la eliberarea materialului radioactiv rezultat după efectuarea testelor nucleare în apa mării.

În ultimii ani asistăm la o accentuare a activității militare a Federației Ruse, aceasta implicând desfășurarea de exerciții militare de mare amploare, dintre care amintim exercițiul “Vostok 18” la care Federația Rusă a participat cu un număr de 300.000 de militari, dintre care se estimează că 75.000-100.000 combatanți, 1.000 de aeronave (avioane și elicoptere), 80 vase de luptă și 36.000 de mijloace tehnice blindate și neblindate. O asemenea participare majoră nu a mai avut loc din era sovietică, din anul 1981, când s-a desfășurat exercițiul ZAPAD 1981. În zona arctică, la acest exercițiu au participat elemente din infanteria marină și infanteria motorizată, precum și din flota nordului, care au executat acțiuni de desant amfibiu pe coastele Mării Chukhi. Navele de luptă ruse au parcurs peste 4.000 de mile nautice de-a lungul căii maritime de nord.

Nivelul de interes din punct de vedere miliar al administrației ruse pentru zona arctică s-a concretizat prin construirea unei baze militare moderne la Nagurskoye în insula Alexandra din arhipelagul Franz Joseph, situată la aproximativ 600 km est de arhipelagul Svalbard și la 1.350 kilometri nord de Murmansk. Rusia construiește și alte patru baze militare arctice la Rogachevo, Cape Schmidt, Wrangel și Sredniy. Dacă urmărim dispunerea geografică a acestor baze, putem observa că acestea sunt dispuse de la vest la est, de la Murmansk până la Strâmtoarea Bering, de-a lungul căii maritime de nord.

Activitatea militară intensă în zona arctică desfășurată de Rusia este cu siguranță foarte costisitoare. Scopul principal al acestor acțiuni este, probabil, controlul asupra traficului naval pe calea maritimă de nord și exploatarea în siguranță a resurselor naturale care vor fi tot mai accesibile datorită încălzirii globale. Aceste acțiuni au și un rol de descurajare și sunt îndreptate împotriva entităților NATO sau non-NATO care ar putea constitui, din perspectiva Rusiei, o amenințare la adresa securității naționale și a rezervelor naturale proprii. Conform unui interviu realizat de agenția de știri Deutsche Welle în 3 septembrie 2019 , Carsten Breitfeld, reprezentant de top din domeniul industriei auto, relata că, în unele state care pot apărea în viziunea occidentală ca “regimuri autoritare”, progresele tehnologice pot avea loc mult mai rapid, față de un stat occidental, în care sistemul democratic poate duce la o birocrație excesivă și la întârzieri majore în dezvoltarea proiectelor macro-industriale. Extrapolând, putem estima că această afirmație se potrivește și domeniului militar care poate beneficia de o alocarea substanțială de resurse în timp scurt pentru punerea în practică a proiectelor majore din domeniul apărării.

Un alt aspect al mediului de confruntare actual îl constituie amenințarea hibridă, sau războiul de tip hibrid.

Termenul de acțiune hibridă poate fi definită ca o activitate întreprinsă de „un adversar care întrebuințează în mod adaptiv și simultan o combinație de mijloace politice, militare, economice, sociale și informaționale, în cadrul unor metode de acțiune convenționale, neregulate, catastrofice, teroriste și disruptive/criminale. Acest tip de adversar poate include în combinație actori statali și non-statali.”

O caracteristică definitorie a conflictului de tip hibrid este continua fluctuație între acțiunile convenționale și cele neconvenționale. De exemplu, la 24 August 2014, atunci când forțele neconvenționale de factură paramilitară pro-ruse păreau a suferi o înfrângere din partea forțelor armate ucrainene în Donetsk și Luhansk, a generat din partea Rusiei o reacție convențională, aceasta trimițând elemente de luptă regulate de nivel batalion pentru a împiedica această ofensivă.

Din punct de vedere al problemei de specialitate părivind sprijinul CBRN , mediul de confruntare hibrid impune o abordare complexă, multidimensională. Problematica amenințărilor privind folosirea mijloacelor de distrugere în masă de către un inamic foarte greu de identificat este completată de acțiunile de sabotaj și distrugeri industriale care pot produce efecte asupra forțelor militare, populației și mediului înconjurător. Considerăm efectele unei acțiuni de tip hibrid ca producând efecte multistratificate, profunde și insidioase. Cel mai elocvent caz al unui stat afectat de războiul hibrid este Ucraina. Acțiunile de subminare din interior și exterior concură la instabilitate, înrăutățirea condițiilor de viață, scăderea nivelului de trai, având ca rezultat migrația populației, exodul specialiștilor, degradarea infrastructurii și generează condiții de risc chimic/biologic.

Figura nr. 1.1.1. – Diagramă relații acțiuni hibride-dezastre ecologice

Pentru exemplificare, menționăm că una dintre cele mai grave probleme de mediu raportate în zona de contact dintre forțele ucrainiene și cele separatiste a fost cauzată de inundarea minelor de cărbuni din zona Donbas. Acest eveniment poate duce în viitor la contaminarea surselor de apă și chiar la creșteri ale radioactivității în zonă, concurând astfel la un adevărat dezastru ecologic. Există astfel o relație de interdependență între consecințele conflictelor hibride, potențialele dezastre naturale și afectarea ecosistemelor (fig. 1.1.1.).

1.2. Tipologia actorilor și pericolelor CBRN în mediul operațional actual

1.2.1 Pericolul nuclear

Din punct de vedere al capabilităților de distrugere, armele nucleare constituie, în mod categoric, cea mai mare amenințare. Deși SUA a dorit ca arma nucleară să facă parte doar din arsenalul său, mai multe state au dezvoltat propriile programe și ulterior au efectuat teste nucelare. Astfel, Uniunea Sovietică/Rusia a efectuat primul test nuclear în 1949, urmată de Marea Britanie în 1952, Franța în 1960 și China în 1964. Conștientă de pericolul care poate fi generat de numărul necontrolat de focoase nucleare, SUA a inițiat în 1968 Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare (Nuclear Nonproliferation Treaty (NPT), iar în 1996, împreună cu alte state, tratatul de interzicere a testelor nucleare ( Comprehensive Nuclear Test Ban Treaty (CTBT). Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare a fost semnat de către un număr de 191 de state, incluzând, pe lângă SUA, și alte statele care au dezvoltat programe și teste cu arme nucleare, cum ar fi Rusia, Marea Britanie, Franța sau China. Un statut special îl au patru state care nu au acceptat să aderea la NPT, anume India, Israel, Pakistan și Sudanul de Sud. Coreea de Nord, deși a fost semnatară în 1985 a acestui tratat, și-a anunțat în anul 2003 retragerea din acesta. În timp ce India, Pakistan și Coreea de Nord au efectuat teste și au declarat că dețin arme nucleare, poziția Israelului privind arsenalul său nuclear este ceva mai ambiguă, numărul real al focoaselor nucleare deținute de acesta nefiind niciodată confirmat. Motivul deținerii de către Israel a mijloacelor nucleare este sintetizat cel mai bine de fostul prim ministru al Israelului, Ben-Gurion care menționa că “deținerea de arme nucleare este ca un ultim mijloc de securitate și supraviețuire, în condițiile în care niciun alt stat nu are toți vecinii hotărâți să îl elimine ca existență”. După ultimele evaluări din anul 2019, arsenalul nuclear mondial însumează un număr estimat de aproape 14.000 de focoase nucleare dintre care 9.500 sunt operaționale iar restul în diferite stadii de dezafectare.

Figura nr. 1.2.1. – Inventarul estimativ al focoaselor nucleare la nivel global în anul 2019

Estimăm că arsenalul nuclear va rămâne în continuare principalul mijloc de descurajare la îndemâna marilor puteri iar rolul strategic al acestor mijloace va fi folosit în continuare pentru a servi intereselor economice și militare ale acestora. Asistăm de asemenea, odată cu redefinirea statului de mare putere militară a Rusiei, la o dezvoltare continuă a sistemelor care sunt corelate cu existența acestor arme de distrugere în masă, respectiv modernizarea și chiar construcția de noi baze militare, în special în zona arctică, îmbunătățirea tehnologiei vectorilor purtători de focoase nucleare, în special a rachetelor intercontinentale, dar și a platformelor de transport, în special a submarinelor. De asemenea, asistăm la o modernizare a tehnologiilor de intercepție ale acestor mijloace nucleare, care se constituie în componente strategice ale sistemul de apărare colectiv.

Cât timp vor exista aceste mijloace de distrugere în masă va exista și o amenințare privind întrebuințarea lor. Astfel, măsurile și mijloacele de diminuare a efectelor acestora trebuie să se regăsească în pachetul de forțe, echipamente și în setul de proceduri din cadrul tuturor armatelor moderne.

1.2.2. Pericolul chimic și biologic

Încă din antichitate și ulterior în perioada evului mediu, utilizarea mijloacelor chimice și biologice (săgeți otrăvite, fumuri toxice, cadavre contaminate biologic) au avut o reputație negativă, fiind considerate inumane și perfide, chiar după standardele acelor timpuri. Prima încercare de a reglementa interzicerea acestor mijloace a avut loc în 1675, atunci când a fost semnat un tratat la Strasbourg între Franța și Germania privind interzicerea utilizării gloanțelor otrăvite. Următoarele tratate semnate în 1874 la Brussel, în 1899 și 1907 la Haga privind interzicerea folosirii gazelor toxice pe câmpul de luptă nu au împiedicat folosirea a 124.000 de tone de clor, iperită și alte substanțe toxice de luptă în primul război mondial, provocând moartea a peste 90.000 de oameni și rănirea a peste 1.000.000. În anul 1925, la Geneva, a fost semnat un protocol de interzicere a utilizării gazelor toxice și a mijloacelor biologice, pentru a nu se repeta ororile din primul război mondial.

După cel de-al doilea război mondial unde, cel puțin în Europa, nu s-au întrebuințat substanțe toxice de luptă, a urmat perioada războiului rece. Suspiciunea că unul din opozanți ar putea folosi arme de distrugere în masă, a făcut ca arsenalul chimic și biologic al SUA și Uniunii Sovietice să crească vertiginos, cantitățile fiind de ordinul zecilor de mii de tone. Tocmai existența acestor cantități foarte mari a făcut necesară constituirea, după o lungă perioadă de negocieri, în 1997 a Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (Organisation for the Prohibition of Chemical Weapons (OPCW), având ca scop asigurarea distrugerii întregului arsenal chimic mondial. Până în prezent, 193 de state au aderat la OPCW ceea ce reprezintă 98% din populația globului, iar 97% din arsenalul chimic declarat de către statele deținătoare a fost distrus.

La constituirea OPCW, următoarele state dețineau sau dezvoltaseră programe chimice sau biologice: Albania, China, Cuba, Egipt, India, Iran, Irak, Israel, Libia, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Rusia, Sudan, Siria, Taiwan și SUA.

Datorită măsurilor luate și a politicii deschise privind eliminarea arsenalului chimic și biologic, gradual, Albania, India, Irak, Libia, Coreea de Sud și după propria declarație, Taiwanul, au neutralizat total stocurile deținute. Cuba, Egipt și Iran, deși au facilitățile necesare cercetării în domeniul microbiologiei și au capabilitatea producerii substanțelor toxice de luptă, se aliniază prevederilor OPCW.

SUA și Rusia constituie o categorie separată, în primul rând datorită cantităților uriașe de agenți chimici și biologici de care au dispus. De exemplu, până la începerea neutralizării agenților chimici, Rusia a raportat la OPCW existența a proximativ 40.000 tone de agenți chimici, incluzând VX, sarin, soman, iperită, levizită, amestec iperită-levizită și fosgen iar SUA a raportat existența a 27.770 de tone de agenți chimici.. Deși se estimează că aproape 90% din arsenalul chimic a fost distrus, atât Rusia cât și SUA se acuză reciproc că nu au renunțat în totalitate la întregul arsenal chimic, fapt probabil veridic.

Israelul, ca și în cazul armelor nucleare, nu a oferit foarte multe informații privitoare la arsenalul chimic dar această poziție trebuie considerată ca o reacție la situația specială a Israelului care deține o poziție geostrategică complicată și este înconjurată de entități statale și nonstatale ostile.

Țările care au cea mai volatilă politică în ceea ce privește deținerea și utilizarea armelor chimice și biologice, la acest moment sunt Coreea de Nord, Siria și Sudan.

Coreea de Nord

Este foarte probabil ca regimul de la Phenian să considere folosirea armei biologice ca opțiune militară. În anul 2012, Ministerul apărării din Coreea de Sud a estimat că Coreea de Nord este capabilă să producă agenții biologici care produc anthrax, variolă, ciumă, tularemie și febră hemoragică. Dovada clară că regimul Nord Coreean nu ar ezita să folosească armele de distrugere în masă biologice și chimice a avut loc în Februarie 2017, când agenți aparținând Coreei de Nord au folosit agentul neuroparalitic Vx pentru a-l asasina pe Kim Jong Nam, fratele vitreg al dictatorului Kim Jong Un, în aeroportul Kuala Lumpur din Malaezia.

Privitor la armele chimice, se estimează că Coreea de Nord deține cantități mari de agenți chimici de luptă, aparținând tuturor claselor de substanțe toxice.

Siria

Se estimează că Siria deține agenți biologici, dar nu sunt foarte multe informații privitoare la tipul și cantitatea de agenți. Singura informație certă este că în Iulie 2014, Siria a declarat că deține facilități de producție și stocuri de ricină purificată.

Deși Siria a declarat la OPCW că a distrus o cantitate de 1.308 tone de iperită în Ianuarie 2016, este foarte probabil ca în Siria să existe în continuare cantități însemnate de substanțe toxice de luptă, incluzând VX, sarin, agenți vezicanți, dar mai ales clor, care poate fi folosit ca și gaz de luptă, fară a face parte din lista de substanțe toxice care trebuie declarată la OPCW. O entitate statală care intenționează să utilizeze o substanță toxica poate produce legal diferitele derivate ale clorului, pretextând uzul industrial al acestuia. Și mai grav este faptul că Siria are capabilitatea de a lansa acești agenți cu rachete de tip SCUD.

Între 2012 și 2018, în Siria au avut loc un număr de aproximativ 300 de atacuri chimice, atacuri atribuite în cea mai mare măsură forțelor guvernamentale.

Figura nr. 1.2.2. – Reprezentarea grafică a celor mai grave atacuri chimice din Siria

Cel mai grav atac cu muniție chimică a avut loc la data de 21 august 2013 într-o suburbie a orașului Damasc, Gouta. Acest atac, executat cu rachete de artilerie, având muniție de tip sarin, s-a soldat cu un număr de cel putin 281 de morti, dintre care jumătate femei și copii. Aceste date au fost emise de către ministerul de apărare al Franței pe baza unei analize detaliate, a imaginilor înregistrate și a studiului patologiei celor răniți.

Un alt atac deosebit de grav a avut loc la 4 aprilie 2017 la Khan Shaykuh , probabil tot cu sarin, și s-a soldat cu un număr de 74 de morti și peste 500 de răniți.

Acest eveniment deosebit de grav a determinat reacția președintelui SUA, Donald Trump de a ordona un atac aerian cu rachete Tomahawk împotriva bazei aeriane Shayrat, de unde se crede a fost executat atacul.

Trebuie menționat că guvernul sirian a negat vehement orice implicare în aceste atacuri, și a susținut că, de cele mai multe ori este vorba de lovirea unor depozite de arme chimice ale insurgenților. Un alt aspect important este că Rusia, ca și susținătoare a regimului Bashar al-Assad, și-a folosit dreptul de veto la adunările ONU pentru a împiedica represaliile internaționale împotriva regimului acestuia.

Sudan

Sudanul se confruntă din decembrie 2013 cu un război civil care a cauzat moartea a peste 400.000 de oameni. În unul dintre conflictele majore ale acestui război, respectiv ofensiva forțelor guvernamentale împotriva rebelilor la Jebel Marra din ianuarie 2016, se estimează, cu un grad foarte mare de certitudine că au fost folosite arme chimice, respectiv agenți toxici de luptă vezicanți. Deoarece accesul reprezentanților organizațiilor mondiale pentru drepturile omului, a medicilor sau specialiștilor în domeniul armelor chimice a fost interzis, estimarea privind folosirea acestor mijloace toxice s-a făcut exclusiv pe baza mărturiilor victimelor și a celor care au oferit îngrijiri medicale și a puținelor imagini înregistrate cu victimele acestor atacuri. Conform agenției Amnesty International, numai în atacul chimic din aprilie 2017 din Idlib, Siria au murit mai mult de 80 de persoane și alte sute au fost răniți. Multe dintre victime, mai ales copii, au murit în somn .

În urma acestei sinteze, rezultă că pericolul întrebuințării armelor chimice și biologice este cât se poate de actual, în ciuda eforturilor organizațiilor internaționale de a elimina din arsenalul statelor aceste mijloace. Mai mult decât atât, orice stat cu o industrie chimică și un program de cercetare evoluat poate produce substanțe toxice care pot fi folosite într-un potențial conflict. Nu în ultimul rând, trebuie considerat și pericolul utilizării cu scopuri teroriste de către entități sau organizații nonstatale a agenților chimici și biologici. Cel mai reprezentativ caz de actualitate privind utilizarea de arme chimice de către organizațiile teroriste reprezintă utilizarea de către ISIS a muniției chimice de tip iperită împotriva forțelor armate curde Peshmerga la 11 august 2015. Colonelul Christian von Blumroder, Comandantul forțelor germane de reconstrucție în regiunea Iraq și Kurdistan a afirmat, într-un interviu difuzat de postul de știri Kurdistan 24, că se impune dotarea forțelor Daesh cu echipamente de protecție CBRN și antrenarea lor privind modul de acțiune în caz de atac CBRN. Eliminarea amenințării chimice și biologice din modul de abordare al unui conflict armat, cu atât mai mult în cadrul acțiunilor unei forțe de tip coaliție multinațională, ar constitui o gravă eroare. Ilustrul teoretician militar, Carl von Clausewitz sublinia faptul că “Evenimentele fiecărei epoci trebuie judecate ținând cont de particularitățile ei și scopul teoriei este invățătura despre război nu în condiții ideale ci reale”.

1.2.3. Pericolul emisiilor altele decât atacul

La nivel mondial există numeroase facilități industriale, dintre care se estimează că peste 25.000 produc, procesează sau stochează substanțe chimice care, deși au o utilitate industrială, se pot constitui și ca substanțe toxice de luptă.

Lipsa unor asemenea facilități industriale nu trebuie să excludă în mod automat existența pericolului, deoarece sunt foarte multe substanțe chimice care, deși nu sunt clasificate ca agenti toxici de luptă, pot produce efecte de tip sufocant, iritant, neuroparalitic sau vezicant. Este adevărat că efectele acestora sunt mai slabe decât cele ale agenților toxici de luptă, dar nu pot fi neglijate. Mai mult decât atât, contaminarea rezultată în urma deversărilor de TIM poate produce contaminarea aerului, a terenului și a apelor , sau incendii, având astfel și implicații majore asupra mediului înconjurător. Astfel, este obligatoriu pentru comandanții de la toate nivelurile tactice, să cunoască sursele de risc din zona de responsabilitate pentru a fi în măsură să aplice mijloacele de protecție CBRN necesare în urma unei contaminări chimice accidentale sau intenționate.

Pentru exemplificare, menționăm că cel mai grav accident industrial chimic din istorie a avut loc în 2 decembrie 1984 în Bhopal, India când aproximativ 40 de tone de metilizocianat, derivat gazos al cianurii folosit la producerea pesticidelor s-au scurs dintr-un rezervor, provocând peste 3.800 de decese într-un timp foarte scurt și cauzând moartea prematură a aproximativ 15.000 de oameni.

Considerăm că sursele de risc chimic industrial constituie un element foarte important în cadrul mediului de confruntare ale unui conflict armat deoarece urmările unui incident chimic industrial pot fi deosebit de grave. În primul rând, capacitatea de protecție și detecție a acestor substanțe chimice industriale în cadrul forțelor militare este mult diminuată, deoarece echipamentul de protecție și detecție este orientat mai mult către substanțele toxice de luptă. Un alt element care complică foarte mult managementul unor situații de criză cauzat de un eveniment chimic industrial este efectul asupra populației civile și asupra mediului înconjurător, acest efect durând și ani de zile. Un element poate puțin abordat dar pe care îl considerăm foarte important este constituit de răspunderea juridică pentru producerea unui acest tip de eveniment dar și dezastrul de imagine al acelei forțe care este responsabilă de accidentul chimic. Aceste evenimente ar constitui o sursă bogată pentru campaniile info-ops ale forțelor adverse, mai ales dacă acel eveniment se înregistreze cu victime umane și afectarea gravă a mediului înconjurător. Pentru a preveni aceste evenimente, este necesară o cooperare foarte strânsă cu autoritățile locale, cu personalul tehnic al acestor facilități și nu în ultimul rând cu inspectoratele pentru situațiile de urgență locale (sau echivalentele acestora, în funcție de zona de conflict) și în special cu formațiunile locale de pompieri care ar trebui să aibă o bază de date actualizată cu obiectivele de risc din zonele de responsabilitate.

CAPITOLUL II

PARTICULARITĂȚILE SPRIJINULUI CBRN ÎN OPERAȚIILE MARILOR UNITĂȚI TACTICE DESFĂȘURATE ÎN LOCALITĂȚI ȘI ZONE INDUSTRIALE

2.1. Particularități ale operațiilor desfășurate de mari unități tactice în localități și platforme industriale

Mediul urban constituie un obstacol major în cadrul desfășurării unei operații militare, rezistența unui apărător motivat și bine pregatit producând mari întârzieri și pierderi în personal și tehnică militară forței care atacă. Practic, normele tactice devin foarte flexibile într-o confruntare în mediul urban unde, pe lângă efectele produse de inamic, operația militară este influențată de populația civilă, clădiri, facilități industriale și nu în ultimul rând de rețeaua de străzi, de multe ori înguste, unde se pot produce blocaje sau ambuscade ale inamicului. De exemplu, pentru cucerirea orașului Groznâi din Cecenia pe timpul conflictului din 1994-1995, forțelor ruse, care constau ca valoare din aproximativ 2 Divizii de Infanterie (20.000 de militari) li s-au opus forțele separatiste cecene conduse de Djohar Dudaev care însumau în prima fază aproximativ 2 Brigăzi de Infanterie plus întăriri (5-6000 de militari). Forțele ruse au reușit cucerirea orașului după mai bine de două luni și jumătate, cu pierderi foarte mari (1456 de morți, 4.630 de răniți și 96 de prizonieri).

Având la bază studiul unor conflicte relativ moderne desfășurate preponderent în mediul urban, respectiv Conflictul din Liban din anul 1982 dintre forțele siriene și cele israeliene și conflictul din Cecenia din 1994-1995, dorim să subliniem câteva dintre particularitățile tactice ale luptei marilor unități tactice în mediul urban:

Adaptarea modului de acțiune în localități, în funcție de mărimea acestora

Este foarte greu de stabilit un șablon tactic precis de acțiune în funcție de mărimea unei localități, deoarece fiecare dintre acestea poate genera un mozaic acțional determinat de numeroși factori, dintre care cei mai reprezentativi sunt populația civilă, numărul, puterea de luptă, nivelul de pregătire și moralul forțelor oponente (convenționale și neconvenționale) și nu în ultimul rând caracteristicile structurale ale așezărilor umane. Fără a intenționa a oferi un standard privind modul de abordare sau acțiune, acesta constituind prerogativele comandanților și planificatorilor acțiunilor militare, vă vom prezenta, în funcție de lecțiile învățate în urma desfășurării unor conflicte în mediul urban, câteva modalități de abordare a conflictelor în acest mediu specific. În unele cazuri, o abordare prevăzătoare, prudentă, mai puțin agresivă, bazată pe evitarea unui conflict direct și decisiv poate avea succes, ca în cazul luptei din Beirut din 1982, iar în alte situații, o abordare deosebit de agresivă, curajoasă aproape până la inconștiență ca în cazul cuceririi Bagdadului în războiul din Irak din 2003 poate duce la succes sau la un eșec catastrofal ca în cazul operațiunii “Gothic Sarpend ” desfășurată în Mogadiscio, Somalia în anul 1993. Dacă ar fi să emitem o judecată cu caracter general, considerăm că premizele succesului în ducerea acțiunilor în mediul urban sunt următoarele: cunoașterea temeinică a câmpului de luptă, profesionalismul și nivelul de pregătire al militarilor, capacitatea liderilor de a acționa descentralizat și folosirea eficace a tehnicii blindate și mijloacelor aeriene.

În cazul acțiunilor ofensive asupra localităților de foarte mici dimensiuni, de până la 3.000 de locuitori, cum a fost cazul localității Jezinne din Liban, tendința este să se treacă direct la cucerirea acestui obiectiv, din mișcare, dacă se dispune de forțe nivel Brigadă. Dacă obiectivul de cucerit este un oraș de mari dimensiuni, cum ar fi Beirut sau Groznâi, Brigada de Infanterie poate fi întrebuințată fie pentru cucerirea/ securizarea/ controlarea unui sector de oraș sau participă la constituirea inelelor exterioare de siguranță în cadrul acțiunii de încercuire/ blocadă organizată de eșaloanele superioare. Schematic, o variantă de algoritm al acțiunilor pentru cucerirea/securizarea unei localități, ar fi conform schemei de mai jos:

Figura nr. 2.1.1. –Variantă de algoritm al acțiunilor pentru cucerirea/securizarea unei localități de mici dimensiuni

Pentru operația de apărare, în cazul localităților mici se poate executa blocarea inamicului, organizarea de ambuscade, folosirea cu precădere a mijloacelor portabile anti-blindate și a lunetiștilor, întârzierea și producerea de numeroase pierderi omenești și pagube materiale inamicului iar ulterior retragerea pe rute de evacure pentru a continua ulterior lupta în condiții avantajoase.

În cazul localităților de mari dimensiuni, care de multe ori pot constitui un adevărat centru de greutate la nivel strategic sau au o valoare simbolică deosebită, abordarea poate fi diferită, în sensul că se pot constitui inele concentrice/ perimetre de apărare. Primul s-ar putea constitui în jurul unei instituții simbol al acelui oraș/stat, următorul s-ar realiza într-o zonă mediană iar cel de-al treilea ar putea avea ca limită perimetrul exterior al localității. Suprafața estimativă a acestor cercuri concentrice ar putea fi de 10 km2 pentru primul inel, 20 km2 pentru al doilea inel și 50 km2 pentru al treilea inel pentru un oraș de aproximativ 300.000 de locuitori. De altfel, acesta a constituit modelul defensiv pentru apărarea orașului Groznâi de către armata cecenă.

În cazul asediului orașului Beirut, oraș cu aproape 2 milioane de locuitori, abordarea a fost diferită deoarece dimensiunile mari ale orașului, densitatea de clădiri înalte din beton și numărul mare de forțe inamice și populație civilă conduceau invariabil la un număr foarte mare de victime. Forța principală desemnată să cucerească orașul, respectiv Divizia 91 israeliană a adoptat o tactică menită să priveze forțele dispuse în oraș de toate utilitățile și resursele. Astfel, în urma unei ample operații pe uscat și amfibii, a reușit cucerirea periferiilor orașului, ocuparea aeroportul international Beirut, și instaurarea unor inele concentrice de siguranță care au dus la încercuirea completă a orașului. În cele din urmă după aproximativ 90 de zile de blocadă, scopul a fost atins și s-a ajuns la un acord de încetare a focului. De principiu, pe același sistem a fost organizată și apărarea orașului Bagdad de către forțele irakiene pe timpul războiului din Irak din 2003, cu mențiunea că în acest caz, fiind vorba de un oraș de 5 milioane de locuitori, s-au constituit un număr de 5 inele concentrice de apărare.

Folosirea grupărilor de forțe tip task-force sprijinite de aviație

În cadrul acțiunilor în mediul urban este imposibil de desfășurat mari unități tactice preponderent din cauza tipologiei terenului urban, a locuințelor, a drumurilor, a elementelor de infrastructură și alte caracteristici care ar face imposibilă asigurarea securității flancurilor a spatelui și intervalelor dintre unități. Istoria recentă a conflictelor în mediul urban a reliefat faptul că se vor utiliza pentru realizarea unui obiectiv preponderent grupările de forțe nivel companie, batalion întărit sau maxim 2 batalioane. Concret, în conflictul din Groznâi, forțele ruse au folosit “Grupuri de luptă” constituite dintr-o companie infanterie moto, un pluton de tancuri, o baterie de artilerie, un pluton de aruncătoare de 82mm, un pluton de Apărare CBRN și un pluton tehnic și “Detașamente de luptă” constituite dintr-un batalion de infanterie moto, o companie de tancuri, un pluton de apărare AA și o grupă de aruncătoare de flăcări. Rolul lor a fost preponderent de a executa ambuscade împotriva forțelor ruse îmbarcate pe tehnică blindată (vezi figura 2.1.2.).

Figura nr. 2.1.2. –Variantă de tactică urbană cecenă

În conflictul din Liban din 1982, armata israeliană a acționat pe trei direcții, respectiv Est, Cetru și Vest. Pe fiecare din aceste direcții au acționat forțe constituite din aproximativ două divizii având fiecare 3 – 4 brigăzi organice, fiind sprijinite de forțe aeropurtate, elicoptere de atac și transport, aviație de vânătoare bombardament și forțe navale cu rol de transport/desant și sprijin cu foc. Valoarea forțelor adverse siriene era aproximativ egală, respectiv 6 Divizii.

Pe direcția centrală unde au acționat Diviziile 36 și 162 israeliană, cel mai important obiectiv a fost localitatea Jezzine. Situată pe un important nod de comunicații, având o populație de sub 3.000 de locuitori, o dezvoltare frontală de 2 km și o adâncime de aproximativ 3 km, localitatea era apărată de un batalion sirian de infanterie întărit cu tancuri T-72, precum și structuri de tip comando înzestrate cu mijloace anti-tanc. Pentru cucerirea localități Jezzine, armata israeliană a desemnat o grupare de forțe constituită din elemente ale Brigăzii 460 Infanterie Mecanizată, respectiv două batalioane, sprijinite de o companie de cercetare și un pluton de geniu având ca sarcină de bază asigurarea mișcării.

Manevra pe spații restrânse și folosirea preponderent a armamentului cu ochire directă

Bătăliile în mediul urban au constat adesea în confruntări violente, de multe ori pe străzi înguste, manevre cu forțe de nivel companie de blindate și tancuri de tipul “1/3 asigură, 2/3 manevrează” , în cooperare cu elicoptere de atac. Alte particularități ale luptei urbane sunt folosirea artileriei, adesea sub distanța de siguranță și introducerea în luptă a batalionului din eșalonul 2 pentru continuarea ofensivei în momentul în care batalionul din eșalonul 1 a fost oprit și a suferit pierderi mari în tehnică de luptă, în special tancuri. Din partea apărătorului evidențiem folosirea ambuscadelor, a capcanelor, a obstacolelor explozive și neexplozive, precum și a armamentului dirijat anti-tanc. Totuși, armamentului dirijat anti-tanc are și unele limitări în ceea ce privește folosirea în mediul urban deoarece, de regulă, racheta dirijată are nevoie de o distanță de minim 500 m pentru armare. Astfel, utilizarea acestor mijloace se va face de la distanță.

Ca și norme tactice orientative, o brigadă ar putea acoperi în mediul urban un front de până la 5 km, iar batalioanele un front de până la 2 km, de-a lungul a 2-3 străzi principale, între companii realizându-șe intervale minime de pănă la 300 m. O altă particularitate a conflictelor în mediul urban îl constituie folosirea cu preponderență a armamentului cu ochire direct, executarea focurilor de la distanțe mici și foarte mici, uneori beligeranții aflându-se la câțiva metrii sau zeci de metrii unii de alții.

Violența extremă, numărul mare de victime și amploarea distrugerilor materiale

Luptele în localități degenerează de multe ori în conflicte sângeroase, cu aspect de luptă de gherilă, de multe ori fiind afectată, din păcate, și populația civilă. În ciuda regulilor de angajare clar stabilite, dinamica conflictelor din mediul urban poate crea confuzie, în urma acțiunilor militare rezultând de multe ori și victime colaterale. De multe ori populația civilă este privită cu suspiciune, în mare parte și din cauza infiltrării elementelor paramilitare, extremiste sau teroriste în rândul acesteia. Numărul mare de victime omenești pot să apară și indirect, deoarece acțiunile militare pot provoca alterări grave ale aprovizionării cu bunuri esențiale, cum ar fi hrană, apă sau medicamente precum și afectarea instituțiilor responsabile cu asigurarea securității populației. Unul dintre cele mai odioase masacre care au avut loc pe timpul unui conflict în mediul urban, desi nu a fost provocat direct de acțiunile militare, s-a petrecut în două tabere de refugiați situate la periferia orașului Beirut unde milițiile creștine falangiste au ucis un număr de ordinul miilor (numărul exact nu a putut fi determinat, fiind contestat de ambele părți implicate) de refugiați palestinieni și libanezi șiiți în taberele de la Sabra și Shatila, la mică distanță de pozițiile militarilor din unitățile de luptă israeliene care asigurau securitatea perimetrului exterior al orașului Beirut. În conflictul din Groznâi, din populația orașului de apoximativ 300.000 de locuitori s-au înregistrat aproximativ 60.000 de victime, dintre care 25.000 de victime colaterale doar în prima lună de conflict.

Timpul și consumul foarte mare de resurse

Ritmul de ofensivă în localități este mult diminuat. Valorile estimative în localitate, în funcție de densitatea clădirilor ar putea fi de 0,5-1,5 km/h iar ritmul mediu de ofensivă al unei Bg. I de 5-15km/zi. În realitate, aceste norme sunt doar orientative sau mai bine spus ideale. Astfel, pentru cucerirea unei mici localități ca Jezzine din Siria, au fost necesare aproximativ 10 ore, pierderile constând în 6 morți, 11 răniți și 9 tancuri scoase din luptă din rândul forțelor israeliene, respectiv 1 companie, 24 de tancuri și 3 vehicule blindate din partea siriană. Pentru cucerirea altor localități asemănătoare, (ex. Rashidiya) au fost nevoie de până la 4 zile de lupte grele. Forțele ruse au pierdut la Groznâi doar în primele trei zile de luptă 26 de tancuri și 120 de transportoare și au reușit cucerirea acestei localități având aproximativ 10 km lungime și 8 km lățime după două luni și jumătate de lupte grele. De altfel, această confruntare a fost descrisă ca “exemplu definitoriu al uni asalt prost executat cu tancuri într-o zonă urbană de mari dimensiuni”.

Considerații generale privind executarea operațiilor militare în zona urbană

Concluzionând, putem afirma că în cazul localităților de mici dimensiuni se poate trece din mișcare la cucerirea lor, bineînțeles având o pregătire solidă de informații și beneficiind de superioritate numerică, tehnică și ca mijloace de artilerie și aviație. În cazul localităților de mari dimensiuni, problematica abordării militare se complică foarte mult. Aplicarea modelului de luptă tip “Stalingrad”, clădire cu clădire și stradă cu stradă concomitent cu utilizarea focului de artilerie și aviație este puțin probabil a mai fi abordat într-un conflict modern, cel puțin din perspectiva NATO, din cauza pierderilor inacceptabile de vieți omenești. În era rețelelor sociale și a accesului permanent la INTERNET, brutalitatea nejustificată a unor acțiuni militare va avea un impact catastrofal asupra imaginii entității care recurge la ea, putând duce la grave repercusiuni de ordin intern, extern și organizațional. În cazul ducerii luptei în mediul urban, evidențiem:

importanța mesajelor INFOOPS pentru informarea populației, evitarea pe cât posibil a victimelor colaterale și evacuarea populației civile din zona de conflict;

executarea manevrei cu o parte din forțe în localitate și pe cât posibil cu altă parte în afara localității pentru sprijinul forțelor sau blocarea rutelor de exfiltrare a inamicului/realizarea încercuirii;

menținerea intersecțiilor mari și a punctelor dominante din localitate;

cooperarea cu autoritățile locale;

preocuparea privind viețile civililor și proprietatea privată;

intensificarea măsurilor de coordonare, control și evitare a izolării sau rătăcirii unor elemente.

În cazul ducerii luptei în localități mari, nivelul de complexitate este foarte mare, iar în cazul analizei specificului localității respective trebuie luați în considerare numeroși factori incluzând:

populația civilă;

inamicul conventional și neconvențional;

tipologia orașului (structura străzilor, tipul clădirilor, relieful, existența parcurilor, etc);

elementele de infrastructură și facilitățile industriale;

impactul distrugerilor care pot rezulta în urma operației militare.

Indiferent dacă se adoptă o abordare mai prudentă caracterizată prin executarea unei acțiuni tactice de încercuire și blocare a inamicului în interiorul orașului coroborate cu securizarea periferiilor și a obiectivelor industriale și de infrastructură (ex.aeroporturi) situate spre exteriorul orasului, blocarea accesului la utilități a inamicului, coroborat cu lovituri ale forțelor speciale și aviației asupa țintelor de mare importanță sau o abordare agresivă de pătrundere rapidă, trebuie insistat pe intensificarea acțiunilor INFOOPS și CIMIC în scopul obținerii suportului populației și reducerea pierderilor de vieți omenești, binențeles în paralel cu acțiunile de negociere la nivel politic.

2.2. Efectele incidentelor CBRN-TIM în localități și platforme industriale

Mediul urban exercită o influență majoră asupra caracteristicilor și implicit al efectelor ADMCBRN, agenților toxici biologici și chimici industrial, și nu în ultimul rând al agenților patogeni naturali. Ca toate mediile specifice, mediul urban poate acționa ca intensificator sau diminuator al efectelor produse de acești agenți iar în cadrul acestui subcapitol vom analiza detaliat acest impact.

Orașele sunt entități fizice în care sunt concentrate grupuri sociale umane de mari dimensiuni și care îndeplinesc multiple funcțiuni administrative, educaționale, economice, culturale, etc. Din punct de vedere al clasificării orașelor și al stabilirii tipologiei acestora, s-au făcut studii complexe, detaliate pe regiuni ale globului. Ca principiu general, menționăm că din punct de vedere al caracteristicilor de bază ale localităților care au o influență majoră asupra acțiunilor militare în general și asupra efectelor agenților CBRN în speță, orașele pot fi clasificate în funcție de:

numărul de persoane din localități;

forma de relief pe care se situiază orașul (șes, depresiune, coline) și clima predominantă în acea zonă;

configurația localităților (forma acestora);

dispunerea cartierelor;

forma și densitatea străzilor;

tipul materialelor și durabilitatea construcțiilor;

înălțimea construcțiilor;

lucrările subterane;

densitatea construcțiilor;

caracteristicile terenului și ale mediului înconjurător unde este amplasată localitatea.

O caracteristică definitorie a mediului urban este multistratificarea sau tridimensionalitatea acestuia. De regulă, orașul este constituit din trei niveluri fizice, completate cu dimensiunea umană, conform figurii de mai jos:

Vom detalia modul cum fiecare din aceste entități structurale influențează efectele agenților toxici chimici de luptă, agenților chimici industriali, agenților biologici și nu în ultimul rând efectele contaminării radioactive.

Agenți chimici de luptă

Din punct de vedere al clasificării fiziopatologice și al efectelor toxicologice, substanțele chimice toxice de luptă pot fi structurate în următoarele clase:

neuroparalitice , care produc efecte asupra sistemului nervos: Vx, sarin, soman, tabun;

toxice cu acțiune toxică generală care atacă unele tipuri de celule vitale și sisteme enzimatice și care pot fi de două tipuri: tisulare (acid cianhidric, clorcian) și hematice (oxid de carbon, hidrogen arseniat, hidrogen fosforat);

vezicante care atacă pielea: iperita, azotiperita, levizita, fosgenoxima;

sufocante care atacă căile respiratorii: fosgen, difosgen, fosgenoximă;

iritante: lacrimogene (cloracetofenona, CS, cianura de brombenzil, cloropicrina) și strănutătoare (difenilclorarsina, difenilcianarsina, adamsita);

psihochimice : LSD-25, BZ, psilocibina, bufotenina, mescalina.

Nivelul subteran

În cadrul acestui nivel se găsesc subsolurile clădirilor, rețelele de canalizare, parcările și pasajele subterane, tunelurile și nu în ultimul rând stațiile și galeriile de metrou. Ca și principiu general, în acest mediu condițiile meteorologice au o influență mult diminuată. Nivelul subteran poate atenua sau, din potrivă, accentua considerabil unele dintre efectele agenților toxici.

În cazul utilizării substanțelor toxice neuroparalitice care reprezintă, din cauza efectelor deosebit de agresive la concentrații mici de toxic, cea mai periculoasă clasă de substanțe toxice, mediul subteran poate oferi în prima fază o protecție superioară față de mediul terestru deoarece aceste tipuri de substanțe sunt, de regulă, transportate de vectori de tipul proiectilelor, bombelor sau rachetelor. Prin detonarea acestor mijloace, se produce trecerea substanței toxice (care de obicei se găsește sub forma unui produs tehnic vâscos) în stare de vapori sau aerosoli foarte fini. Deși cantitatea de toxic care intră în acest mediu este mult diminuată față de suprafață, va persista mai mult timp din cauza temperaturii, care de regulă este mai scăzută, a volumului mic de aer și a lipsei vântului care să permită propagarea pe distanțe mari și să reducă concentrația pe m3 de aer. Tensiunea de vapori și concentrația maximă a vaporilor în aer crește proporțional cu temperatura. Persistența este invers proporțională cu tensiunea de vapori și implicit cu temperatura. Influența temperaturii, asupra persistenței unei substanțe toxice, (în cazul de față Tabun), este reprezentată mai jos:

Concret, dorim să reliefăm prin intermediul acestor grafice că mediul subteran conferă condiții de concentrație mică spre medie de vapori în aer și tensiune mică de vapori ceea ce conduce către o persistență medie spre ridicată a agenților toxici. Menționăm că una dintre clasificările substanțelor de luptă, în funcție de persistența este bazată pe temperatura de fierbere. Temperatură de fierbere scăzută și tensiune de vapori ridicată înseamnă persistență scăzută. Graficul de mai jos prezintă modul de clasificare a persistenței principalelor substanțe toxice de luptă în funcție de caracteristicile fizice ale acestora și constituie unul dintre criteriile de analiză a influenței mediilor specifice.

Figura nr. 2.2.3. –Reprezentarea grafică a clasificării unor substanțelor toxice de luptă în funcție de temperatura de fierbere

Sintetizând aceste date, putem afirma că mediile subterane conferă protecție în cazul diseminării substanțelor chimice toxice de luptă, în special sub formă de ceață și picături. Chiar și în cazul pătrunderii acestor agenți, temperatura relativ scăzută (10-15°C) nu permite o acțiune agresivă de evaporare și implicit o creștere a concentrației la nivel maxim în timp scurt. Pentru substanțele toxice diseminate sub formă de fum, mai ales atunci când apar diferențe majore de temperatură între mediul subteran și cel exterior, coroborat cu apariția fenomenului de inversie termică, duce la posibile acumulări de fumuri toxice în zonele subterane. Concret, mediul urban subteran este vulnerabil la substanțele toxice de luptă trecătoare și semipersistente din clasa celor cu acțiune toxică generală, psihochimice și neuroparalitice și mai puțin vulnerabil la acțiunea substanțelor toxice din clasa vezicantelor. Odată pătrunse în mediul subteran, în special tuneluri și stații/galerii de metrou, caracterizate de temperaturi relativ scăzute și constante, mediul nu favorizează evaporarea rapidă și nici răspândirea pe distanțe mari, dar persistența va fi crescută iar decontaminarea și evacuarea foarte dificilă. O modalitate eficientă de evacuare a substanțelor toxice, dar doar în cazul în care acestea se acumulează sub formă de vapori pe acoperișul galeriilor (tensiunea de vapori a acestora este mare și temperatura de fierbere mică – vezi diagramele din figura 2.2.2. și 2.2.3.) o constituie utilizarea puțurilor de evacuare orizontale, paralele cu galeriile și care sunt prevăzute cu instalații de pompare/evacuare a aerului. De principiu, foarte multe galerii/tuneluri subterane au fost prevăzute cu aceste sisteme proiectate pentru evacuarea fumului produs în urma incendiilor care, la nevoie, ar putea fi folosite și pentru evacuarea contaminării toxice.

Teoretic, cu un control eficient al nivelului de contaminare CBRN, coroborat cu luarea măsurilor de monitorizare și control al fluxului de aer, mediul subteran urban poate fi în în anumite situații convertit în adăpost cu scop de protecție colectivă. Aceste date prezentate sunt relevante considerând că mediul subteran este probabil a fi întrebuințat ca punctul de comandă al marii unități care se poate dispune, în interiorul localității în lucrări subterane, subsoluri și demisoluri, bine consolidate, cu posibilități de ieșire pe mai multe direcții.

Nivelul de suprafață

Folosind datele detaliate în graficele de mai sus, vom evidenția ca și diferențe față de mediul subteran că în mediul de suprafață persistența, toxicitatea și propagarea agenților toxici sunt mult influențați de condițiile meteorologice și de particularitățile fizice ale centrelor urbane. Mediul de suprafață este influențat direct de condițiile meteorologice, variațiile de persistență, toxicitate și răspândire a substanțelor toxice fiind mult mai mari în comparație cu nivelul subteran caracterizat prin constanță. Un alt element definitoriu al mediului de suprafață este constituit de tipul clădirilor, drumurilor și a suprafețelor deschise (piețe, parcări, esplanade, etc.). Concret, acestea pot canaliza propagarea norilor contaminați chimic, iar suprafețele acoperite cu beton/piatră sau asfalt cu porozitate mică facilitează scăderea rapidă a concetrațiilor toxice și decontaminarea fără dificultăți a agenților toxici. Pe de cealaltă parte, parcurile, grădinile publice, cartierele cu case preponderent din lemn sau cărămidă expusă având și grădini, precum și zonele virane permit îmbibarea suprafețelor clădirilor și a solului cu agenți contaminanți și implicit o persistență mai mare. De asemenea, decontaminarea este foarte dificilă și există și pericolul suplimentar al contaminării pânzei freatice. Un alt dezavantaj este faptul că ruinele și molozul rezultat în urma distrugerilor au o porozitate mare și acționează ca un sorbant al substanțelor toxice, acestea persistând mai mult și fiind dificil de înlăturat/decontaminat.

Ca și avantaje ale mediului de suprafață față de cel subteran, acumulările se fac mai greu datorită mediului deschis și relativ plat, iar datorită expunerii la radiațiile UV, substanțele toxice suferă degradări mult mai rapide.

Nivelul clădirilor înalte

Acest nivel urban, constituit din clădiri înalte având peste 4 niveluri, conferă o bună protecție împotriva efectelor substanțelor toxice diseminate la nivelul solului, mai ales în cazul substanțelor toxice diseminate sub formă de ceață și fum, semipersistente și trecătoare. Și în cazul substanțelor diseminate sub formă de picături, clădirile înalte oferă o bună protecție, mai puțin acoperișurile unde se pot produce acumulări de substanțe toxice. Suprafața clădirilor înalte, preponderent acoperite cu beton și sticlă cu porozitate mică, nu favorizează îmbibarea suprafețelor cu toxic și favorizează evaporarea rapidă.

O altă particularitate a mediului suprateran, mai ales în cazul existenței clădirilor înalte și foarte înalte, construite la distanță mică una de alta și dispuse paralel cu alt șir de clădiri înalte, este apariția efectului Venturi care duce la turbulențe . Datorita scăderii presiunii unui fluid/gaz care traverseaza o secțiune îngustă, în cazul de față strada/bulevardul limitat de două șiruri paralele de clădiri înalte, crește viteza de deplasare în interiorul acelei secțiunii. Concret, în condiții identice climatice, viteza de propagare a agenților chimici/biologici este mai mare în interiorul căilor de comunicații situate între clădirile înalte și apropiate.

Figura nr. 2.2.4. –Reprezentarea grafică a efectului Venturi în zona cu clădiri înalte, apropiate și dispuse paralel

Un avantaj considerabil al acestui sub-mediu urban este faptul că poate fi folosit ca loc de instalare a posturilor de observare CBRN. Nu în ultimul rând, sistemul de sirene existent pe aceste clădiri ar putea fi folosit pentru transmiterea semnalelor de alarmare/alertare în cazul unui atac/pericol CBRN.

Agenții chimici industriali

De principiu, modul de abordare a problematicii influenței mediului urban asupra emisiilor de agenți chimici industriali este foarte apropiată de analiza prezentată mai sus pentru agenții toxici de luptă.

Cel mai mare pericol în cazul incidentelor cu emisii toxice industriale îl reprezintă eliberarea de vapori care au tendința să se acumuleze în concentrații mari în zonele joase pe direcția de propagare, incluzând aici și mediul subterane. O influență foarte mare în cazul producerii unui eveniment/incident cu agenți chimici industriali este dată de condițiile meteorologice. Temperaturile scăzute pot condensa vaporii în particule lichide, iar temperaturile ridicate pot transforma particulele lichide în gaz.

Putem afirma că periculozitatea unui agent chimic, indiferent dacă este de luptă sau industrial, este conferită de patru elemente esențiale:

-toxicitatea ridicată;

-densitatea mare în raport cu aerul;

-volatilitatea mare;

-ușurința de fabricare/existența stocurilor mari.

Figura nr. 2.2.5. –Reprezentarea grafică a proprietăților fizice ale principalelor substanțe toxice industriale

La nivel mondial există un număr uriaș, de ordinul miilor, de agenți toxici industriali. Dintre aceștia, cei mai răspândiți și care au potențialul toxic cel mai mare sunt:

amoniac;

clor;

acid azotic;

fosgen;

acid sulfuric.

Amoniacul (NH3) este o substanță chimică gazoasă folosită cu precădere în industrie pentru producerea de îngrășăminte pentru agricultură, sisteme de refrigerare, industria cosmetică, fibrelor sintetice și materialelor plastice. Are o toxicitate ridicată, producând afecțiuni severe ale ochilor și tractului respirator superior conducând la edem pulmonar. Dintre toți agenții enumerați mai sus, este singurul care are o densitate mai mică decât aerul, de aceea este puțin probabil să producă concentrații mari în arealul subteran urban. În cazul pătrunderii în acest mediu, amoniacul se va concentra în zonele superioare (tavane) ale incintelor subterane, de unde pot fi îndepărtate prin ventilație. În zonle deschise urbane, amoniacul se poate răspândi în atmosferă pe distanțe mari. Nivelul clădirilor înalte este destul de vulnerabil din cauza faptului că, fiind mai ușor decât aerul, amoniacul are tendința de a se ridica de la sol la înălțimi mari.

Clorul (Cl) este unul dintre foarte puținele substanțe industriale care au fost folosite distinct ca și gaz de luptă în primul razboi mondial. Clorul se prezintă la temperatură normală sub formă de gaz și se utilizează în combinație cu alți compuși ca dezinfectant, pentru purificarea apei, în industria coloranților, vopselurilor și diluanților. În facilitățile industriale, clorul se păstrează sub formă de lichid rezultat în urma lichefierii gazului sub presiune. Având o densitate mai mare de 2,5 ori decât a aerului (vezi figura 2.2.5.) și un caracter foarte toxic, are tendința de se deplasa sub forma unui nor de culoare pal verzuie pe direcția vântului și poate produce acumulări în zonele joase, incluzând aici și zona subterană urbană. Periculozitatea crescută este datorată faptului că, fiind foarte reactiv în aceste medii umede, se combină cu apa rezultând un alt compus deosebit de toxic, anume acidul clorhidric. Un alt factor agravant al mediului subteran, pe lângă faptul că permite acumulări mari de toxic, clorul fiind mai greu decât aerul, este faptul că nu permite radiației ultraviolete să producă degradări asupra moleculelor de gaz, crescând implicit concentrația, toxicitatea și persistența acestuia. În mediul de suprafață, clorul se poate răspândi pe distanțe mari pe direcția de propagare a vântului și are tendința de a se depune pe sol. Clorul este foarte reactiv, atât cu substanțele anorganice cât și cu cele organice. Mediul clădirilor înalte conferă o protecție destul de ridicată datorită tendinței amoniacului de a se fixa pe sol.

Fosgenul (COCl2) este o substanță toxică din clasa sufocantă folosită în primul război mondial unde se apreciază că ar fi produs contaminarea a 80-90% din totalul persoanelor intoxicate cu “gaze de luptă”. În industrie, fosgenul este folosit, la fabricarea unor mase plastic, cum ar fi poliuretanul sau la fabricarea insecticidelor. După cum se poate vedea și în figura 2.2.5., fosgenul se prezintă la temperatură normal sub formă de gaz incolor, de 3,5 ori mai dens decât aerul, având un miros specific de fân sau mere putrede. Ca și mechanism biochimic de reacție, moleculele de fosgen reacționează cu moleculele de aminoacizi din alveole, împiedicând schimbul normal de gaze din pulmon. Efectele produse asupra organismului uman de acest gaz sunt absolut terifiante, moartea survenind după 2 – 3 ore de la inhalare. În tot acest timp, pacientul este chinuit de o tuse înecăcioasă, treptat instalându-se edemul pulmonar și asfixia. Dacă doza nu este suficient de mare să producă moartea în secunde sau minute, persoana contaminată nu își pierde cunoștința, suferind îngrozitor până în momentul morții.

Din punt de vedere al modului de acțiune în mediul urban, acțiunea fosgenului seamănă cu cea a clorului, dar fiind mai dens decât acesta, are tendința de a se fixa la nivelul solului și poate afecta spațiile joase, subterane.

Acid azotic(HNO3) este o substanță chimică industrială folosită la fabricarea îngrășămintelor, a explozivilor, a coloranților precum și în industria metalurgică.

Efectele includ arsuri grave ale pielii, iritație, tuse, dispnee, perforarea stomacului, edem pulmonar și risc de orbire. Având punctul de fierbere destul de ridicat, în jurul a 86° C (vezi figura 2.2.5. ), se prezintă preponderent sub forma unui lichid incolor-galben deschis cu miros înțepător. Acidul azotic este foarte reactiv, este un oxidant puternic și devine foarte inflamabil în combinație cu alte substanțe. Fumul rezultat este foarte toxic și se poate raspândi pe distanțe apreciabile pe direcția vântului. Mediul de suprafață este foarte vulnerabil, iar ca și particularitate menționăm că acidul azotic este extrem de coroziv, afectând pe lângă organismul uman și echipamentele sau clădirile, mai ales dacă în compunerea lor se găsește lemn, metal sau hârtie. Clădirile înalte pot fi vulnerabile la fumul rezultat, pe lângă efectul toxic adăugându-se și cel coroziv, mai ales la structurile metalice. O particularitate distictă este faptul că acidul azotic reacționează extrem de violent cu cărbunele, putând astfel afecta instalațiile de climatizare/aer condiționat dotate cu filtre conținând acest material.

Acidul sulfuric (H2SO4) este unul dintre cei mai răspândiți agenți chimici insustriali, fiind folosit în special în producția de îngrășăminte, acumulatori, pentru procesarea minereurilor și a apelor reziduale, în sinteza produselor chimice și rafinarea petrolului. Acidul sulfuric se prezintă sub formă lichidă-uleioasă, incolor sau cu o ușoară tentă galbenă, are o densitate mare (vezi figura 2.2.5.) și este deosebit de coroziv, solubil în apă cu reacție puternic exotermă. Ca și efect toxic menționăm efectul caustic, provoacând arsuri grave ale pielii si leziuni asupra ochilor foarte periculoase putand duce la pierderea vederii. Produsul nu este volatil, dar la temperatura de 500C, emite vapori de SO3 –care impreuna cu vaporii de apa din aer formeaza o ceata de acid sulfuric iritanta (vezi figura 2.2.6.). Prin incalzire se descompune cu formare de gaze si vapori toxici (dioxid de sulf, trioxid de sulf, vapori de acid sulfuric). După cum se poate observa și din imaginile unui incident industrial petrecut în anul 2017 în localitatea Oberhausen, Germania, vaporii de acid sulfuric se pot răspândii sub formă de ceață și are tendința de a se lăsa pe sol și de a se depune în zonele joase. Astfel, zonele subterane și de suprafață sunt cele mai expuse în cazul contaminării cu acest compus, zona clădirilor înalte fiind mai protejată, bineînțeles cu condiția închiderii și pe cât posibil a etanșeizării ferestrelor și ușilor de acces în clădire.. O dificultate sporită în cazul unui incendiu la o instalație în care se găsește acid sulfuric este că acesta reacționează deosebit de violent cu apa, reacția fiind puternic exotermă.

Figura nr. 2.2.6. –Răspândirea norului contaminat de acid sulfuric în cazul incidentului chimic industrial din localitatea Oberhausen, Germania din anul 2017 care a cauzat internarea în spital a 150 de persoane

În mediul urban se pot găsi senzori instalați de autorități pentru monitorizarea nivelului calității aerului, incluzând binențeles și detecția substanțelor toxice. Acești senzori ar putea completa SSACBRN, concomitent cu stabilirea protocoalelor de cooperare cu autoritățile.

Agenții biologici

Agenții biologici sunt microorganisme sau produse de metabolism ale acestora care pot produce îmbolnăviri deosebit de grave și care pot avea caracter contagios. Cele mai importante grupe de agenți biologici, precum și reprezentanții lor principali sunt:

-bacterii și rickettsii: antrax, ciuma, febra Q, tulatremia;

-virusuri: variola, encefalita, febra hemoragică, virusul Zika;

-toxine: toxina botulinică, ricinul, enterotoxinele, micotoxinele.

Datele privind modul de transmitere, mortalitate, perioada de incubație și tratamentul medical sunt detaliate în anexa…..

Agenții biologici pot fi depozitați sau diseminați sub formă de aerosoli, lichid sau pulbere uscată. În general, diseminarea sub formă de pulbere uscată este mult mai eficientă decât sub formă de aerosoli. O altă modalitate de diseminare a unui agent biologic este prin infectare a unor animale sau oameni și ulterior transmitere de la o persoană la alta a agentului contagios.

O particularitate a ducerii conflictelor în mediul urban, mai ales dacă acestea durează foarte mult și sunt afectate elementele de infrastructură care asigură condițiile pentru o igienă corespunzătoare a persoanelor (canalizare, apă curentă, energie electrică, bunuri de larg consum folosite în igienă, etc) este apariția focarelor de boli infecțioase, fără o legătură cu diseminarea lor voită. De exemplu , în conflictul din Cecenia 15% din militarii ruși au suferit de virus hepatic din cauza apei contaminate.

Mediul urban, coroborat cu condițiile meteorologice, influențează eficiența răspândirii și acțiunii agenților biologici. Asffel, condițiile meteorologice de stabilitate a aerului pe verticală sau inversie termică sunt considerate favorabile diseminării agenților biologici. În aceste condiții, norul de agent biologic se va răspândi pe distanțe mari pe direcția vântului în zonele urbane, având tendința de a rămâne uniform și compact. Condițiile de umiditate ridicată sau ploaie ușoară favorizează diseminarea agenților sub formă de picături, dar temperatura foarte scăzută scade eficiența acestora.

În condiții meteorologice favorabile, zonele urbane de suprafață sunt foarte vulnerabile, al fel și zonele subterane dacă nu s-au luat măsuri de etanșeizare a acestora. Acest lucru este posibil din cauza faptului că tendința norului contaminat, mai ales sub formă de micropicături, este de a se lăsa la nivelul solului și în zonele joase. În asemenea condiții, în care norul contaminat vine compact și uniform, având tendința de a se lăsa la sol, clădirile înalte sunt mai puțin expuse, acoperișurile acestora fiind deasupra zonei periculoase.

În cazul pătrunderii agenților bilogici în zonele subterane, acestea găsesc un mediu foarte propice dezvoltării, caracterizat prin temperaturi medii sau scăzute constante, umiditate și nu în ultimul rând lipsa radiațiilor solare ultraviolete. Mediul de suprafață, pe de altă parte, este mai ostil dezvoltării agenților biologici, datorită radiațiilor UV, dar conferă avantajul major al răspândirii acestora din cauza existenței vântului și a concentrației mari de indivizi/gazdă pentru incubație și înmulțire.

Agenții nucleari

Principala sursă de radiație în cazul unui conflict armat este reprezentat de o eventuală detonație nucleară. Pe lângă aceasta, există și alte surse de risc radioactiv dintre care menționăm sursele naturale, industriale, medicale și cele militare. În anexa… sunt prezentate elementele chimice care emit radiații nucleare, numiți radionuclizi, precum și aplicabilitatea lor.

Indiferent de modul de contaminare, radiațiile nucleare sunt de tip gama, particule alfa, particule beta, raze X sau neutroni.

Neutronii se găsesc în nucleele atomilor, au masă și sunt neutrii din punct de vedere al sarcinii electrice. Au o putere mare de penetrare, și sunt dificil de detectat cu echipamentele standard, necesitând echipament specializat. Neutronii dunt ecranați cu succes de materiale care conțin hidrogen, cum ar fi apa sau plasticul.

Particule Alfa au dimensiuni mari, au sarcină electrică pozitivă și sunt constituite din nuclee de heliu. Au o penetrabilitate foarte scăzută, de nivelul centimetrilor în aer sau micronilor în țesut. Sunt foarte greu de detectat, fiind ușor de ecranat de o foaie de hârtie sau de pielea umană. Totuși, odată ingerate sau inhalate, particulele alfa sunt deosebit de periculoase pentru organismul uman.

Particulele Beta sunt constituite din electroni sau pozitroni emiși de nucleul unui atom instabil. Acestea au o energie mai mică decât particulele alfa, dar au o distanță mai mare de penetrare (metrii în aer, milimetrii în țesut). Particulele beta sunt facil de detectat cu echipamentul din dotarea structurilor de apărare CBRN. Plexiglasul și aluminiul ecranează foarte bine fluxul de radiații beta.

Radiațiile Gamma și X sunt fluxuri de energie electromagnetică, nu au sarcină electrică și sunt foarte penetrante. Diferența dintre cele două tipuri de radiații este constituită de punctul de origine. Radiațiile Gama provin de la nucleele atomilor, în timp ce razele X sunt emise de electroni. Aceste radiații sunt ușor de detectat, iar materialele care ecranează radiațiile gama și X sunt materiale cu densitate ridicată, cum ar fi oțelul sau plumbul.

Cele mai periculoase surse de contaminare sunt, bineînțeles cele militare dintre care detonațiile nucleare constituie cea mai mare amenințare, dar și sursele industriale, incluzând și centralele atomo-electrice. Efectele expunerii la radiații nucleare sunt detaliate în anexa….

În mediul urban o lovitură nucleară de mare putere având epicentrul în interiorul localității ar provoca distrugeri catastrofice și un număr foarte mare de vieți. Problematica protecției și a influenței mediului urban în acest caz este foarte greu de determinat, probabil doar adăposturile și structurile subterane foarte adânci sau clădirile de mici dimensiuni din beton armat de grosimi foarte mari putând oferi o protecție semnificativă. Totuși, în cazul unei deflagrații nucleare de putere mică, în afara orașului sau în cazul unui dispozitiv exploziv cu material radioactiv (tip “dirty bomb”), măsurile de detecție, protecție și tratament ar putea fi foarte eficiente. În cele din urmă, indiferent de sursa de contaminare, se vor aplica principiile de protecție care se referă la diminuarea timpului de expunere, mărirea distanței față de sursa de radiații și folosirea materialelor ecranante/adăposturilor.

Diminuarea timpului de expunere se realizează de principiu prin monitorizarea dozei de radiații absorbite și rotirea personalului, dacă misiunea impune acțiunea în zona contaminată radioactiv.

Mărirea distanței față de sursa de contaminare este foarte importantă, deoarece doza de radiații scade în relație dublă față de distanță (de exemplu, prin dublarea distanței față de sursă, radiațiile scad de 4 ori). Solul absoarbe cea mai mare cantitate de material radioactiv, de aceea mediul de suprafață din zonele urbane este cel mai periculos, orice element situat de asupra lui (vehicule, platforme, clădiri înalte) oferind o protecție suplimentară.

Folosirea materialelor ecranante sau adăposturilor presupune, de fapt, poziționarea unui material care să reducă doza de radiații între sursa de radiații și persoane. Pentru cele mai penetrante tipuri de radiații, respectiv gama și X, cele mai bune materiale ecranante sunt plumbul și oțelul. Spre exemplificare, blindajul unui tanc atenuiază de aproximativ 20 de ori doza de radiații gama. Totuși, și alte materiale mai puțin costisitoare, cum ar fi betonul, pământul sau nisipul pot oferi o protecție bună. Astfel, rezultă că cel mai sigur mediu din punct de vedere al protecției împotriva radiațiilor nucleare este cel subteran, eficiența acestora crescând foarte mult odată cu adâncimea, mai ales dacă în compoziție se găsește și beton armat.

Ca și considerații generale privind efectele unui atac CBRN sau a unui eveniment implicând agenți CBRN în mediul urban, putem afirma că până și un eveniment izolat poate duce la evacuarea unui număr mare de civili și la creșterea exponențială a nevoii de asistență medicală, de asigurare a condițiilor de trai, hrană și nu în ultimul rând sprijin CBRN, în special decontaminare. Toate aceste nevoi se vor manivesta într-un mediu disfuncțional, în care distrugerile fizice ale infrastructurii și plecarea populației civile va duce invariabil la probleme grave de asigurare a condițiilor de trai și de securitate. Putem afirma că un singur eveniment CBRN poate produce efecte la nivel național sau chiar global.

2.3. Specificul acțiunilor de apărare CBRN în sprijinul marilor unități tactice care desfășoară operații în localități și platforme industriale

În acest subcapitol, vom detalia sprijinului de apărare CBRN în cadrul acțiunilor brigăzii și diviziei de infanterie, în mediul urban și vom reliefa influența acestui mediu atât în cadrul procesului de planificare cât și pe timpul fazei de execuție.

2.3.1 Planificarea acțiunilor de apărare CBRN în sprijinul marilor unități tactice care desfășoară operații în localități și platforme industriale

După cum se cunoaște foarte bine, procesului de planificare la nivel tactic are șase faze generice, anume:

Faza 1. Cunoașterea situației inițiale a unei crize potențiale/actuale

Faza 2. Aprecierea la nivel tactic a mediului strategic;

Faza 3. Estimarea la nivel tactic;

Faza 4. Elaborarea planului de nivel tactic:

4a. Elaborarea concepției;

4b. Elaborarea planului/ordinului de operații;

Faza 5. Execuția;

Faza 6. Tranziția.

În timpul Fazei 1, Cunoașterea situației inițiale a unei crize potențiale/ actuale planificatorii experți în domeniul apărării CBRN demarează cu o analiză detaliată de identificare a elementelor privind riscurile și amenințările din punct de vedere CBRN în zona de operații a marii unități pe care o deservesc. În timpul acestei faze, un rol deosebit de important îl au analiștii/personalul specializat din structurile de informații deoarece acuratețea informațiilor se va reflecta direct în măsurile luate pentru diminuarea efectelor utilizării ADMCBRN sau eventualele incidente chimice/biologice/radiologice industriale. Un alt element definitoriu al acestei faze este identificarea doctrinei statului respectiv privind utilizarea ADMCBRN, precum și cunoașterea potențialelor locații ale vectorilor armelor de distrugere în masă, ale facilităților de producere și ale eventualelor stocuri de agenți toxici de luptă. Nu trebuie neglijate nici amenințările asimetrice, structurile de informații ale marii unități tactice trebuind să centralizeze date cu privire la istoricul utilizării “bombelor murdare” cu material radioactiv, ale dispozitivelor explozive cu agenți chimici, biologici și nu în ultimul rând stocurile industriale de substanțe toxice și existența în ZO a centralelor atomoelectrice. În cadrul conflictelor desfășurate în zonele urbane, dificultățile sunt sporite datorită identificării dificile ale rețelelor teroriste și conducătorilor acestora, precum și multitudinii de obiective industriale care pot deține stocuri de substanțe toxice care pot afecta grav viețile civililor și acțiunile militare în ansamblul lor. Mai trebuie menționat și impactul deosebit pe care o acțiune de cercetare, prelevare de probe sau decontaminare CBRN îl poate avea atât asupra militarilor, dar mai ales al civililor (incluzând aici și autoritățile locale) care își proiectează idea că structurile militare constituie ultima soluție de salvare în caz de dezastru/atac CBRN. De altfel, anticipăm că legăturile dintre organizațiile militare, cele ale ministerelor de interne și nu în ultimul rând cele civile (NGO, etc.) trebuie să fie foarte puternice, mai ales în ultima fază a unui conflict militar, în etapa de tranziție/reconstrucție, dar și pe timpul executărilor misiunilor altele decât războiul. Bineînțeles, dacă în zona de operații a MU proprii se găsesc zone urbane importante, datele mai sus amintite se vor adăuga la analiza amănunțită a acestora, bazată pe studiul factorilor PMESII (Politic, Militar, Economic, Social, Informații și Infrastructură). Toate aceste date din domeniul apărării CBRN se concretizează în Matricea de aspecte relevante din punct de vedere CBRN pentru cunoașterea situației din zona de interes.

În cadrul Fazei 2, aprecierea la nivel tactic a mediului strategic elementele determinante din punct de vedere al apărării CBRN sunt constituite din informațiile prevăzute în corpul principal și anexa de specialitate din cadrul CONOPS/OPLAN al eșalonului superior. Concomitent cu desfășurarea procesului de planificare, se pun în aplicare planurile de reacție imediată, de ridicare a capacității operaționale și/sau mobilizare, după caz. Aceste planuri includ și anexe CBRN care prevăd proceduri privind măsurile de protecție ce trebuie luate în funcție de nivelul de amenințare CBRN curent. Produsele fazei 2 sunt elaborarea îndrumărilor inițiale ale comandantului și emiterea WARNO 1.

În cadrul cerințelor de informații ale comandantului, în special în cadrul ducerii acțiunilor în mediul urban, imputul din punct de vedere CBRN se poate concretiza în dispunerea unor surse/senzori de informații CBRN, în special în proximitatea facilităților industriale sau în alte zone urbane de importanță majoră și la realizarea legăturilor cu structuri din administrația locală, inclusiv formațiunile ISU pentru accesarea unei baze de date actualizată cu privire la stocurile de agenți industriali toxici . Tot în acest moment se pot transmite cereri de informații la eșaloanele superioare cu privire la situația actualizată din punct de vedere CBRN a ZO.

Ordinul preliminar, WARNO 1 care este produsul diseminat principal al acestei faze poate conține și sarcini privind pregătirea structurilor de apărare CBRN pentru misiune și stabilirea unor sarcini pentru elementele de cercetare, de principiu în ceea ce privește identificarea sau confirmarea amenințărilor CBRN ale inamicului. De asemenea, considerăm oportună prezența permanentă a specialiștilor de Apărare CBRN în cadrul modulelor informații/ G2 și planificare/G3, G5 deoarece pot conferi expertiza necesară corelării sarcinilor pentru structurile de cercetare și cele de Apărare CBRN. Un alt element deosebit de important în culegerea de informații privind arsenalul CBRN al inamicului îl constituie acțiunea structurilor de cercetare în dispozitivul inamic și cele de forțe speciale care pot conferi cele mai detaliate informații “on site”. Datorită acestui fapt, considerăm oportună relaționarea dintre specialiștii CBRN și structurile specializate în culegerea de informații și forțe speciale.

Pe timpul Fazei 3, estimarea la nivel tactic, efortul se va axa pe înțelegerea concepției sprijinului de apărare CBRN ale eșalonului superior și elaborarea estimărilor inițiale pe linie de armă care vor fi prezentate în cadrul briefingului de analiză a misiunii. Esența planificării sprijinului apărării CBRN trebuie să fie asigurarea tuturor măsurilor de menținere a capabilității operaționale ale marii unități tactice care acționează într-un mediu caracterizat prin existența amenințărilor CBRN.

Pe timpul acestei faze are loc și pregătirea informativă a câmpului de luptă (IPB). Particularizând din punct de vedere CBRN acest proces, determinăm următoarele elemente valabile pentru desfășurarea acțiunilor în mediul urban:

-evaluarea capabilităților inamicului de a întrebuința armele ADMCBRN în mediul urban, incluzând în cadrul acestei analize și elementele neconvenționale, de tip paramilitar/gherilă/terorism care ar putea utiliza agenți CBRN sau ar putea executa atacuri/acțiuni de sabotaj asupra facilităților industriale;

-analiza amănunțită a tuturor facilităților industriale pe baza bazelor de date, schimbului de informații cu autoritățile locale sau prin acțiunile proprii de cercetare și determinarea posibilelor zone contaminate în cazul unui atac/incident asupra acestora;

-determinarea influenței exercitate de mediul urban și vreme asupra efectelor atacurilor/incidentelor CBRN în funcție de tipologia orașului, tipul locuințelor, materialele de construcții și nu în ultimul rând de populația urbană;

-evaluarea elementelor de infrastructură existente în orașe care ar putea facilita acțiunile de apărare CBRN, dintre care amintim drumurile, sursele de apă, adăposturile, canalizările, facilitățile medicale, clădirile înalte, aeroporturile, gările, suprafețele largi deschise (parcuri, stadioane).

În cadrul desfășurării briefing-ului de analiză a misiuni se va prezenta și Estimarea inițială pe linia apărării CBRN care, de principiu, cuprinde următoarele elemente:

-situația CBRN a inamicului și a structurilor de apărare CBRN proprii;

-constrângeri, restricții și presupuneri în domeniul apărării CBRN;

-posibilitățile structurilor de apărare CBRN;

-concluzii și recomandări.

În cadrul situației CBRN a inamicului, se vor determina locațiile în care acesta ar putea cel mai probabil sa-și dispună mijloacele de diseminare a ADMCBRN, luând în considerare bătaia maximă a mijloacelor de lansare ale acestuia precum și doctrina de întrebuințare a ADMCBRN. Analiza trebuie să includă de asemenea capabilitățile adversarului de a produce ADMCBRN, modul depozitare și vechimea stocurilor acestuia, în special în cazul agenților chimici. Un alt indicator de urmărit, corelat indirect de intenția inamicului de a folosi ADMCBRN este statusul și dispunerea structurilor de apărare CBRN ale acestuia.

În mediul urban, constrângerile pot fi :

-necesitatea echipării forțelor cu mijliace de protecție specifice substanțelor toxice industriale;

-poziționarea surselor/senzorilor de cercetare CBRN în proximitatea obiectivelor industriale cu risc mare de contaminare.

Exemple de restricții în mediul urban pot fi:

-interzicerea dispunerii forțelor în apropierea surselor de risc chimic;

-evitarea instalării raioanelor de decontaminare în apropierea sistemelor de canalizare a apelor uzate;

-dispunerea forțelor în zone cu străzi înguste și apropiate;

-izolarea forțelor de apărare CBRN.

Imediat după ce comandantul emite orientările de planificare, statul major transmite subordonaților WARNO 2. Din punct de vedere al imput-urilor de apărare CBRN, se va pune accentul pe modificări ale organizării pentru misiune le structurilor de apărare CBRN, întăriri sau detașări, actualizarea cerințelor critice de informații ale comandantului (CCIR), cu cele trei tipuri de cerințe de informații: cerințe prioritare de informații/PIR, cerințe de informații despre forțele proprii/FFIR și elementele esențiale ale informațiilor despre forțele proprii /EEFI. Pentru ducerea operațiilor în mediul urban, cîteva exemple de CCIR pot fi:

PIR:

-existența munițiilor chimice artizanale și a grupurilor teroriste în măsură să le întrebuințeze;

-situația detaliată a surselor chimice industrială și a zonelor de excludere.

FFIR:

-existența structurilor de apărare CBRN specializate pe intervanția la dezastre, incluzând detașamentele de salvare-evacuare din clădiri/dărâmături;

-gradul de asigurare cu echipamente de detecție și de protecție împotriva agenților toxici industriali;

-asigurarea legăturilor în condițiile acțiunii descentralizate a unor structuri de apărare CBRN în mediul urban.

EEFI

-pozițiile structurilor constitutive ale SSACBRN, în special SAP, CAP și celule;

-localizarea sistemelor COLPRO;

-locația raioanelor de decontaminare totală a personalului, tehnicii și armamentului.

De asemenea, se vor include în WARNO 2 riscurile identificate, măsurile de eliminare a acestora, precum și măsurile de protecție a forțelor și securitatea acțiunilor specifice mediului urban. Riscurile din punct de vedere CBRN se determină pe baza unei analize a riscurile care îl asistă și ajută pe comandant în identificarea și luarea măsurilor optime de protecție a personalului împotriva efectelor utilizării ADMCBRN. Măsurile de contracarare a riscurilor se cuantifică prin aplicarea unui status de protecție (vezi Anexa….) corespunzător nivelului de risc, care se actualizează permanent. Arta comandantului, susținută și de expertiza ofițerilor de specialitate Ap. CBRN din cadrul comandamentului marii unități, este de a adoptarea măsurile de protecție în mod eficace și eficient. Concret, eficacitatea se referă la adoptarea măsurilor de protecție necesare împotriva posibilelor amenințări, concomitent cu îndeplinirea sarcinilor ordonate. Eficiența se referă la evitarea luării măsurilor de protecție CBRN care nu sunt necesare și care pot duce la consumuri mari de resurse, timp și efort.

În cadrul Fazei 4, elaborarea planului de nivel tactic, subfaza 4 a – elaborarea concepției operației de nivel tactic sunt prevăzute următoarele activități:

a) analiza statului major;

b) elaborarea cursurilor de acțiune proprii;

c) desfășurarea jocurilor de război;

d) desfășurarea briefingului de luare a deciziei;

e) elaborarea CONOPS;

f) aprobarea CONOPS.

Analiza statului major, referitoare la sprijinului de apărare CBRN al marii unități tactice care acționează în mediul urban se referă, de principiu, la stabilirea măsurilor de control (aliniamente, puncte de coordonare, limite, vecini, care în mediul urban coincid cu străzi, bulevarde, cvartale de locuințe sau obiective distincte, ușor de recunoscut (ex. monumente, clădiri distincte, piețe, intersecții mari/sensuri giratorii). Analiza cuprinde, de asemenea, influența mediului urban asupra efectelor agenților CBRN, incluzând și obiectivele de risc din ZO. Se va urmări în permanență executarea schimbul de informațiilor relevante CBRN cu autoritățile locale, vecini, eșaloane superioare sau forțe care au acționat în mediul respectiv.

Pe lângă cooperarea cu structurile militare, în mediul urban cooperarea cu structurile civile este deosebit de importantă deoarece densitatea mare de facilități industriale pot duce la emisii de substanțe toxice care vor afecta un număr mare de locuitori. În acest caz, structurile militare de apărare CBRN precum și cele medicale for fi intens folosite pentru diminuarea efectelor acelui incident.

Concepția operației se întocmește grafic și text și reprezintă documentul pe baza căruia se elaborează OPLAN/OPORD. Concepția operației, de regulă, cuprinde: dispozitivul și cursul probabil de acțiune al adversarului; misiunea reformulată prevăzută în cursul de acțiune optim; dispozitivul și cursul de acțiune propriu.

În cadrul elaborării cursurilor de acțiune proprii, problematica apărării CBRN are un dublu rol. În primul rând, situația CBRN poate influența direct COA marii unități iar ofițerii specialiști trebuie să consilieze staff-ul marii unități încă din fazele incipiente ale procesului de planificare pentru adoptarea unei concepții fezabile din punct de vedere al apărării CBRN. Al doilea aspect se referă la stabilirea cursului propriu de acțiune al structurilor de apărare CBRN care trebuie să asigure sprijinul acțiunii forțelor marii unități. Concret, în această etapă se vor stabili dispunerea, compunerea și concepția de acțiune a tuturor structurilor de apărare CBRN ale marii unități care vor susține concepția marii unități tactice.

Rolul jocului de război (wargame) din punct de vedere al sprijinului CBRN este de a oferi variante de soluționare, folosind structurile de apărare CBRN proprii, cu predilecție în punctele de decizie stabilite, pentru optimizarea ducerii acțiunilor într-un mediu contaminat ca urmare a utilizării AMCBRN. În mediul urban, se va pune accent pe accidente industriale, acte de terorism/sabotaj sau contaminări provovate accidental de forțele proprii.

În cadrul briefingului de luare a deciziei ofițerul specialist de apărare CBRN va arăta modul în care structurile de apărare CBRN vor sprijini cursurile de acțiune și va prezenta recomandările pe linie de armă. Concret, pe timpul briefingului de luare a deciziei sa vor prezenta următoarele elemente specifice apărării CBRN:

a. Estimarea capabilităților CBRN ale inamicului și a posibilităților de întrebuințare a armelor CBRN. Aceasta va cuprinde nivelul actual al amenințării CBRN și fereastra de vulnerabilitate pentru marea unitate, analiza terenului din care să rezulte concret locurile probabile de întrebuințare a ADMCBRN coroborat cu manevra forțelor proprii și nu în ultimul rând estimarea personalului scos din luptă de către aceste mijloace. Particularitatea în mediul urban rezultă din caracterul deosebit al acestui mediu caracterizat prin existența clădirilor, bulevardelor, spațiilor subterane și nu în ultimul rând al facilităților industiale. În cadrul întocmirii prognozelor privind efectele norului contaminat chimic ar fi oportună existența unor soft-uri detaliate care să cuantifice influența acestui mediu asupra zonei contaminate prognozate. O altă particularitate este faptul că pe lângă estimarea pierderilor asupra militarilor trebuie considerat și efectul asupra populației civile.

b. Gradul de vulnerabilitate propriu și nivelul protecției CBRN care este corelat cu nivelul actual de pericol .

c. Forțele și mijloacele de apărare CBRN care cuprind SSACBRN, forța de sprijin CBRN și structurile aflate sub diferite relații de comandă (OPCOM, OPCON, TACON, etc.).

d. Organizarea misiunilor de apărare CBRN. În cadrul acestui punct va fi detaliată concepția sprijinului de apărare CBRN pe fiecare fază a operației. De principiu, în mediul urban, particularitățile concepției de apărare CBRN ar putea fi:

Acțiunile surselor de informare CBRN constituite ca POCBRN se vor planifica, de regulă, să fie în măsură să acopere o zonă cât mai mare pentru a fi în măsură să asigure cu informații unitatea/marea unitate în folosul căreia acționează. Astfel, POCBRN se pot dispune pe clădiri înalte, zone dominante sau intersecții care asigură o bună observare a dispozitivului propriu. Dispunerea surselor de informare CBRN trebuie planificată în apropierea elementelor de dispozitiv propriu pentru a beneficia de siguranță și comunicații.

Acțiunile structurilor de cercetare se pot planifica de-a lungul străzilor și bulevardelor care permit apropierea în special a forțelor din eșalonul 2, dar și în locurile deschise (parcuri, locuri virane, platforme industriale) unde se preconizează dispunerea sau regruparea forțelor. O atenție deosebită se va acorda și obiectivelor industriale de risc care trebuie permanent monitorizate. Pentru forțele care ocolesc localitatea în vederea trecerii la blocare/încercuire, de va planifica executarea cercetării CBRN a rutei de ocolire.

Raioanele de decontaminare totală RBC se vor planifica, de principiu, în apropierea forțelor din eșalonul 2, în perimetre securizate aflate sub controlul forțelor proprii, preferabil în zone de periferie, în proximitatea unor surse de apă sau platforme industriale, în locuri care conferă mascare și permit desfășurarea forțelor, evitând pe cât posibil interferența cu populația civilă și contaminarea surselor de apă.

Elaborarea planului/ordinului de operații presupune integrarea tuturor elementelor specifice din domeniul apărării CBRN în OPORD. În cadrul Anexei “U” de Ap. CBRN se vor regăsi detaliat concepția, misiunile și sarcinile pentru toate structurile de Ap. CBRN ale marii unități, corelate cu nivelul de amenințare și sarcinile structurilor marii unități.

Faza 5, execuția, evaluarea și revederea planului presupune executarea instructajelor specifice și repetițiilor. În cadrul ducerii operațiilor în mediul urban, repetițiile sunt deosebit de importante și se recomandă folosirea cu prioritate a imaginilor din satelit cu structura detaliată a orașului, pe cartiere/cvartale pentru a se evita rătăcirea/izolarea sau pentru a întării măsurile de control. Revederea planului, din punct de vedere al apărării CBRN poate avea ca efect efectuarea de modificări sau în unele situații deosebit de grave chiar încetarea misiunii din cauza implicațiilor majore, uneori de nivel startegic, ale incidentului CBRN. Mediul urban, cu aglomerarea specifică de populație, este în special vulnerabil în cazul producerii acestor incidente. În acest caz, se impune aplicarea unor proceduri specifice domeniului managementului multinational al consecintelor unor evenimente CBRN, cu implicarea integrata a intregii comunitati internationale.

Faza 6 a procesului de planificare, tranziția, are o importanță majoră, deoarece structurile de Ap. CBRN vor acționa după încheierea conflictului armat pentru înlăturarea consecințelor unor incidente/evenimente CBRN și vor preda gradual responsabilitatea către autoritățile/instituțiile locale. Starea finală a acestui proces este abilitatea națiunii gazdă de a-si asuma responsabilitatea pentru operatiile în desfasurare. Acțiunile de Ap. CBRN din această fază, desfășurate în mediul urban, se vor concentra, de principiu pe următoarele efecte:

– reducerea pierderilor asupra personalului;

– sprijinul si recupearea facilitatilor si serviciilor critice;

– tratarea si decontaminarea personalului afectat în urma incidentelor CBRN-TIM, inclusiv cooperarea cu structurile de Ap. CBRN ale națiunii gazdă;

– identificarea sursei, echipamentelor și zonelor contaminate, marcarea si controlul pentru evitarea expunerii personalului la efectele contaminării CBRN.

Sintetizând elementele prezentate anterior, concluzionăm că pe timpul desfășurării procesului de planificare, contribuția ofițerilor specialiști în domeniul apărării CBRN se va concentra pe analiza informațiilor specifice, oferirea stafului marii unități și comandantului acesteia în mod special a unei imagini completă și actualizată privind amenințările CBRN și modul de contracarare a acestora. Planificarea acțiunilor structurilor de apărare CBRN se va concentra pe asigurarea măsurilor de avertizare, asigurare și protecție a forțelor astfel încât ritmușl acțiunilor și starea finală a operației să nu fie afectate. Ca și particularități în mediul urban, menționăm: necesitatea cooperării cu autoritățile și instituțiile locale; rolul considerabil al subunităților de Ap. CBRN de intervenții la dezastre; analiza detaliată a influenței mediului urban asupra efectelor incidentelor CBRN-TIM; numărul mare de surse de risc industrial; nivelul crescut de descentralizare a acțiunilor, în special cele de decontaminare RBC; efectele și implicațiile producerii incidentelor CBRN-TIM asupra populației urbane.

Procesul de planificare și conducere al acțiunilor militare este influențat permanent de producerea unui eveniment CBRN/TIC. Sintetic, acest impact este prezentat în schema următoare:

Figura nr. 2.3.1. – Impactul producerea unui eveniment CBRN/TIC asupra procesului de planificare și

conducere al acțiunilor militare

2.3.2 Executarea acțiunilor de apărare CBRN în sprijinul marilor unități tactice care desfășoară operații în localități și platforme industriale

a. Executarea acțiunilor de apărare CBRN în sprijinul marilor unități tactice care desfășoară operații în localități și platforme industriale în cadrul operației ofensive

În funcție de importanța localităților din punct de vedere al poziționării și al rolului în cadrul unei operații, acestea se ocolesc sau se blochează cu forțele din eșalonul unu, urmând a fi cucerite de forțele din eșalonul 2. În cazul în care localitățile nu pot fi ocolite și se găsesc pe direcția de înaintare a forțelor, nu sunt foarte mari și inamicul nu dispune de forțe foarte numeroase pentru apărarea lor, se va trece direct la cucerirea lor, din mișcare, cu forțele din eșalonul unu.

Direcția principală de ofensivă va viza în mediul urban cucerirea unor obiective vitale, unde probabil se vor concentra elementele principale ale grupării de forțe ale inamicului. Pentru o bună libertate de acțiune și posibilitatea executării manevrelor, coroborat cu buna protecție împotriva mijloacelor portabile antiblindate ale inamicului, se va căuta să se acționeze, pe cât posibil, în zone urbane deschise, cu clădiri joase, de-a lungul bulevardelor largi sau a zonelor virane. Cooperarea și coordonarea acțiunilor, coroborat cu măsurile de control, sprijin cu foc și evitarea pierderilor de vieți omenești din rândul civililor și a distrugerilor inutile sunt elementele cheie din cadrul conflictelor desfășurate în mediul urban. După cum am prezentat și în cadrul capitolului 2, subcapitolul 2.1. Particularități ale operațiilor desfășurate de mari unități tactice în localități și platforme industriale, pagina 29, folosirea grupărilor de forțe tip task-force sprijinite de aviație reprezintă o caracteristică a ducerii luptei în mediul urban. Astfel, pentru cucerirea unor obiective importante, se vor constitui detașamente de asalt cu valoare de la o companie la un batalion și grupuri de asalt cu valoare pluton, întărite cu tancuri, artilerie, artilerie antitanc.

Sprijinul de apărare CBRN se va axa, de principiu, pe sprijinul forțelor din eșalonul doi, în special pe timpul executării loviturilor în adâncime și în flancul dispozitivului adversarului, în situația pericolului întrebuințării ADMCBRN sau a pericolului generat de agenții chimici industriali. De asemenea, sprijinul de Ap. CBRN, se va concentra și pe cercetarea și monitorizarea CBRN a obiectivelor cucerite și a raioanelor de regrupare.

Astfel, cercetarea CBRN se va concentra în prima fază pe cercetarea căilor de apropiere spre localitate iar ulterior a arterelor principale unde se va executa deplasarea forțelor din eșalonul doi în vederea introducerii în luptă. Cercetarea CBRN și monitorizarea CBRN va viza și raioanele de dispunere/regrupare recunoscute în zonele care permit dispunerea în condiții de siguranță a forțelor (zone virane, parcuri, baze sportive, platforme industriale), precum și sprijinul PC și al structurilor logistice.

În schele de mai jos vă prezentăm căteva variante de executare a misiunilor de cercetare CBRN în cadrul operației ofensive a marii unități în mediul urban.

Provocarea cea mai mare pentru elementele SSACBRN este de a-și dispune elementele în mediul urban în locuri care să ofere o bună vizibilitate, de preferință clădiri înalte sau cote dominante, astfel încât să observe zona în care acționează elementele proprii de dispozitiv, să asigure supravegherea străzilor pe unde se vor deplasa forțele și raioanele de dispunere/regrupare ale acestora. Este de evitat dispunerea posturilor de observare și a senzorilor în zonele exterioare ale orașului deoarece caracteristicicele topografice specifice mediului urban îngreunează foarte mult cercetarea. De asemenea, prioritar în mediul urban este asigurarea comunicațiilor, ținând cont de influența negativă a clădirilor înalte asupra propagării undelor electromagnetice, asupra cooperării și securității posturilor de observare.

O variantă de constituire a sistemului SSACBRN este prezentat în schema de mai jos:

O caracteristrică specifică a mediului urban este și diminuarea posibilităților de manevră, mai ales în cazul distrugerilor și blocării unor străzi. Astfel, posibilitatea de redislocare sau ieșire șin zona contaminată este mult diminuată, ducând la necesitatea executării operațiilor pe timp îndelungat în condițiile ridicării nivelului de protecție individuală și colectivă. În acest context, rolul executării decontaminării operaționale este mult crescut, structurile de Decontaminare RBC trebuind să fie în măsură să sprijine executarea decontaminării operaționale ale forțelor din eșalonul unu.

Decontaminarea RBC totală va viza PC ale marii unități, forțele din eșalonul doi și structurile logistice. Raioanele de decontaminare totală a personalului, tehnicii și armamentului se vor planifica în zone care permit desfășurarea tehnicii și personalului, cum ar fi zone virane, periferii, platforme industriale dezafectate sau parcuri și baze sportive; locuri carte conferă o bună protecție a forțelor, mascare, posibilități de manevră și surse de apă. Din cauza distrugerilor, sistemul de furnizare a apei va fi probabil grav afectat, de aceea trebuie luate în considerare sursele naturale de apă (râuri, lacuri). Decontaminarea terenulu se va planifica și executa doar în puncte obligatorii de trecere, de pe căile de acces spre localitate pe timpul apropierii sau în intersecțiile importante de străzi cu rol deosebit în deplasarea sau manevra forțelor.

b. Executarea acțiunilor de apărare CBRN în sprijinul marilor unități tactice care desfășoară operații în localități și platforme industriale în cadrul operației de apărare

Localitățile și zonele/platformele industriale constituind puncte tari ale dispozitivului, exercitând o mare influență asupra desfășurării operației, unele dintre ele constituindu-se chiar ca centre de greutate de importanță strategică. Din această cauză, localitățile se pregătesc pentru apărare.

După cum am prezentat anterior, modelul clasic de apărare al unui oraș este constituit de inele concentrice de apărare, coroborat cu amenajări genistice de blocare a accesului pe principalele căi de apropiere din afara orașului și ulterior pe principalele bulevarde din interiorul orașului. Scopul apărătorului este de a afecta libertatea de mișcare a adversarului prin interzicerea accesului și manevrei tehnicii blindate și a tancurilor, canalizarea forței atacatoare folosind baraje către zone de angajare pegătite anterior. Intenția apărătorului este de a transforma zona de operații într-un mediu deosebit de ostil pentru atacator, de a produce pierderi inacceptabile în personal și tehnică adversarului cu scopul ca acesta să abandoneze obiectivul stabilit inițial de cucerire a zonei urbane.

Ca și în cazul operației de apărare, sprijinul de apărare CBRN se va concentra pe asigurarea acțiunilor forțelor, în afara sau în interiorul localității, în funcție de concepția operației de apărare.

Forțele care trec la apărarea unui oraș își concentrează forțele și mijloacele în special la apărarea unor obiective importante, cum ar fi clădiri cu rol administrativ, concentrații mari de clădiri înalte, bulevarde, facilități industriale, elemente de infrastructură (poduri, aeroporturi, porturi, rețele de metrou), locuri care ar putea oferi adversarului un avantaj tactic important. În consecință, acestea sunt și locurile în care ar putea constitui o țintă în ceea ce privește utilizarea de către adversar a ADMCBRN.

Ca și în cazul operațiilor ofensive, și la apărarea dusă în mediul urban rolul companiei salvare-evacuare din cadrul batalionului de apărare CBRN este foarte important datorită specificului acesteia de intervenție și evacuare a personalului în caz de incendii sau din clădiri înalte sau avariate.

Modul de dispunere al forțelor la lupta de apărare în mediul urban depinde foarte mult de arta comandantului de a organiza o rezistență puternică și de lungă durată într-un mediu care îl favorizează. De principiu, eșalonul unu se poate dispune în interiorul localității în zone cu clădiri solide, întărite cu lucrări de amenajare genistică, în puncte cheie cum ar fi intersecții mari de bulevarde sau zone dominante, cu scopul de a interzice pătrunderea inamicului pe căile de acces spre localitate sau în interiorul localității. Indiferent unde se organizează pozițiile de apărare ale forțelor din eșalonul unu, acestea trebuie să împiedice inamicul să execute manevrele de învăluire, întoarcere sau lovituri în adâncime. O altă particularitate a apărării în mediul urban este mobilitatea și viteza de reacție a forțelor, mutarea rapidă a efortului de apărare pe un flanc atacat și folosirea sprijinului cu foc al artileriei și aviației.

Forțele din eșalonul doi se dispun, în funcție de situație, în afara localității sau în interiorul ei, în apropierea căilor de acces astfel încât să poată interveni oportun pentru dezvoltarea contraatacurilor, trecerea la apărare pe anumite direcții sau nimicirea forțelor aeromobile/aeropurtate sau de cercetare-diversiune.

Luptele din mediul urban desfășurate în cadrul conflictului din Liban din 1982, cele din doilea război din Irak desfășurate în Bagdad în 2003, dar și luptele actuale desfășurate în Siria de către forțele guvernamentale susținute de forțe ruse împotriva facțiunilor separatiste demonstrează că, în ciuda tuturor suspiciunilor manifestate, rolul unităților și subunităților de tancuri este determinant în cadrul conflictelor desfășurate în mediul urban, cu mențiunea că acțiunea acestora trebuie sprijinită de forțe de infanterie, geniu și ISR. Astfel, în mediul urban se pretează și în cazul apărării utilizarea structurilor de tip “Task-force” de infanterie de valoare pluton, companie sau batalion întărite cu tancuri pentru executarea contraatacurilor și evitarea încercuirii.

Rolul mediului subteran, constituit din adăposturi, galerii de metrou, parcări și pasaje subterane este deosebit de important în cadrul operației de apărare, constituind locuri ideale de adăpostire și deplasare a elementelor de dispozitiv și nu în ultimul rând de dispunere a punctelor de comandă.

Luptele desfășurate în mediul urban sunt mari consumatoare de resurse, de aceea menținerea liniilor logistice este deosebit de importantă, acesta fiind și motivul primordial pentru care se va căuta evitarea încercuirii. Unul din motivele rezistenței susținute ale armatei sovietice în lupta de la Stalingrad (21 august 1942 – 2 februarie 1943) a fost faptul că forțele germane nu au fost în măsură să blocheze aprovizionarea forțelor sovietice peste fluviul Volga, pe când acestea erau în situația încercuirii și s-au bazat exclusiv pe aprovizionarea executată de forțelor aeriene germane.

Cercetarea CBRN în cadrul operație de apărare în mediul urban se va axa pe asigurarea sprijinului de specialitate a forțelor din eșalonul unu pentru prevenirea contaminării acestora în eventualitatea în care adversarul ar utiliza substanțe chimice toxice de luptă semipersistente sau trecătoare pentru scoaterea forțelor din adăpostiri. O atenție suplimentară în mediul urban se va acorda posibilității întrebuințării armelor chimice sau radiologice artizanale de către formațiuni paramilitare sau teroriste și nu în ultimul rând asupra producerii de emisii de substanțe industriale periculoase de la facilitățile industriale avariate. Structurile de cercetare CBRN vor acționa, de asemenea, în sprijinul forțelor din eșalonul doi pe rutele de deplasare și aliniamentele de introducere în luptă ale acestora, iar ulterior în raioanele de dispunere/regrupare, în special în zone deschise virane, parcuri, baze sportive sau platforme industriale. Cercetarea CBRN se va axa și pe monitorizarea adăposturilor sau galeriilor subterane unde se pot dispune punctele de comandă ale marii unități tactice. Nu în ultrimul rând, cercetarea CBRN se va planifica și executa și pe rutele de aprovizionare logistică, menținerea viabilității acestora constituind una din condițiile unei rezistențe îndelungate în acest mediu.

SSACBRN se va planifica și executa după aceleași principii ca în cazul luptei ofensive, sursele de informare fiind dispuse în locuri înalte care să confere o bună vizibilitate asupra elementelor de dispozitiv, ale căilor de comunicații și ale facilităților industriale cu risc chimic. Ca și particularitate în cadrul operației de apărare, o importanță deosebită o constituie asigurarea informațiilor de specialitate pentru prevenirea contaminării forțelor din eșalonul doi care se află în deplasare pentru executarea contraatacului.

Decontaminarea RBC se va executa în raioane de decontaminare care se vor dispune, de regulă, în zona de spatele a dispozitivului propriu, în zone deschise, preferabil cu elemente de vegetație care să ascundă dispunerea forțelor, având căi de acces și o suprafață suficient de mare pentru desfășurarea personalului și tehnicii.

Sarcinile structurilor de decontaminarea RBC pentru sprijinul operației de apărare în mediul urban sunt asemănătoare cu cele executate pentru sprijinului operației ofensive a marii unități, cu mențiunea că resursele de apă și de soluții de decontaminare vor fi mult diminuate din cauza distrugerilor și inevitabilelor diminuări ale posibilităților logistice de asigurare cu materiale și echipamente de apărare CBRN. Astfel, în acest mediu se pune accent pe aplicarea principiului prioritizării acțiunilor de decontaminare, acestea având rolul de a menține operativitatea structurilor cu rolul cel mai important în cadrul operației. Ca și în cazul celorlalte structuri de apărare CBRN, în mediul urban forțele vor fi de multe ori în situația de a acționa izolat, cu momente de pierdere a legăturilor cu elementele de comandă. Astfel, comanda descentralizată, inițiativa și aplicarea principiului “mission control” au un rol predominant. În cadrul sarcinilor structurilor de decontaminare se pot regăsi și decontaminarea personalului militar și civil, a răniților și a rămășițelor umane, dar și a adăposturilor subterane, a clădirior și elementelor de infrastructură critică, mai ales cele de importanță strategică, cum ar fi porturile și aeroporturile.

Sintetizând acest capitol, menționăm că problematica sprijinului de apărare CBRN în cadrul acțiunilor marilor unități tactice în mediul urban este deosebit de complexă, mediul urban constituind în sine un factor agravant prin existența populației civile, multidimensionalitatea structurală, amenințările hibride/neconvenționale, existența facilităților industriale cu surse de risc și nu în ultimul rând posibilitatea propagării bolilor contagioase. Cu toate acestea, comandanții trebuie să ia în considerare și unele avantaje oferite de acest mediu în ceea ce privește diminuarea efectelor ADMCBRN/TIC, dintre care cele mai semnificative vizează nivelul ridicat de protecție oferit de mediul subteran, existența facilităților civile medicale cu posibilități de tratament ale personalului contaminat și nu in ultimul rând existența nodurilor de comunicații și terminalelor de tip gări/porturi/aeroporturi de unde se pot evacua facil persoanele afectate de atacurile CBRN sau prin care forțele se pot aproviziona cu echipamente și materiale de apărare CBRN.

În mediul urban, structurile de apărare CBRN pot trece de la îndeplinirea sarcinilor de asigurare a acțiunilor de luptă la acțiunile specifice fazei post-conflict sau la asigurarea managementului consecințelor, în cazul unui eveniment CBRN-TIM deosebit de grav, care poate submina întregul efort al operației.

CAPITOLUL III. PARTICULARITĂȚILE SPRIJINULUI CBRN ÎN OPERAȚIILE MARILOR UNITĂȚI TACTICE DESFĂȘURATE ÎN ZONE MONTANE-ÎMPĂDURITE

3.1 Particularități ale operațiilor desfășurate de mari unități tactice în zone montane-împădurite

3.1.1 Influența mediului muntos împădurit asupra desfășurării operațiilor

Din punct de vedere geografic, munții sunt forme dominante de relief, având înălțimi de minim 300 metrii, pante cuprinse intre 15° si 45°, pereți verticali sau chiar surplombe. Ca și variantă de clasificare în funcție de înălțime, aceștia pot fi:

-foarte înalți : peste 3.000 de metri;

-înalți : între 1.800 – 3.000 metri;

-medii : între 900- 1.800 metri;

-mici : între 300- 900 metri

Ca și etajare a vegetației, mediul muntos cuprinde, în funcție de altitudine cinci niveluri , astfel:

-etajul stejarului și gorunului: 300-400 m;

-etajul fagului: 700-1300 m cu păduri de fag și molid;

-etajul molidului: 1300-1600 m cu păduri de molid și brad;

-etajul jneapănului: 1600-2200 m cu arbuști și ierburi montane;

-etajul vegetației de tundră alpină: peste 2200 m cu vegetație ierboasă.

Terenul muntos cuprinde trei niveluri operaționale:

nivelul 1 cu zonele de vale și principalele căi de comunicații;

nivelul 2 cu crestele, pante și trecatori;

nivelul 3 cu terenul dominant și vârfurile munților.

Unitățile de vânători de munte sunt structuri specializate în ducerea operațiilor în mediul montan și trebuie să fie în măsură să execute acțiuni în oricare din aceste niveluri. În consecință, este foarte important să tratăm problematica sprijinului de apărare CBRN a acestor structuri specializate în vederea asigurării desfășurării operațiilor în condițiile unui eventual eveniment CBRN în acest mediu specific.

În mediul muntos împădurit, chiar și erorile care pot părea lipsite de importanță, cum ar fi lipsa anvelopelor cu profil specific pentru teren frământat sau lipsa aparaturii de vedere pe timp de noapte pot avea consecințe tactice deosebit de grave, propagate exponențial până la nivelul îndeplinirii obiectivelor de către marea unitate tactică. Astfel, pe timpul desfăsurării acțiunilor în mediul alpin, comandanții trebuie să planifice lupta cu doi adversari: mediul înconjurator și fortele opozante. Vom detalia modul în care terenul, vremea și obstacolele specifice mediului muntos-împădurit influențează modul de executare a acțiunilor tactice.

Terenul

Terenul limitează dispunerea tehnicii și armamentului greu, de aceea, uneori, sprijinul de artilerie nu va fi disponibil în zonele foarte înalte și greu accesibile.

De asemenea, terenul greu accesibil face ca aprovizionarea cu muniție să fie foarte dificilă, impunănd astfel comandanților restricții privind cantitatea de muniții folosită pentru angajarea țintelor.

Totuși, identificăm și unele avantaje. Terenul dominant oferă comandanților o bună perspectivă asupra situației tactice și poate conferi condiții excelente de mascare și acoperire.

Una dintre cele mai mari provocări pe care le condferă mediul muntos împădurit se referă la executarea deăplasării. Aspectul acțiunii terenului muntos ca o barieră și influența nefastă pe care o exercită asupra deplasării forțelor a fost reliefată sugestiv de Carl con Clausewitz care preciza că “drumurile proaste de munte por duce o armată la disperare. Nu rareori acestea au provocat retragerea după ce au supt măduva și sângele armatei” .

Vulnerabilitatea căilor de comunicații în acest tip de teren a fost demonstrată în multe conflicte militare, unul dintre cele mai reprezentative fiind războiul ruso-finlandez din iarna anului 1939. Pe timpul acestui conflict, finlandezii au executat cu succes acțiuni în teren muntos-împădurit pe timp de iarnă împotriva unui inamic superior în forțe și mijloace, dar care depindea de folosirea căilor de comunicații. Finlandezii au folosit tacticile Motti care vizau lovirea coloanelor de blindate, imobilizarea, fracționarea și izolarea acestora iar ulterior distrugerea prin atacuri concentrice. Tacticile Motti s-au dovedit atât de eficiente, încât constituie și în prezent un element tactic de bază în cadrul procesului de instruire desfășurat de armata SUA la centrului de pregătire al ducerii operațiilor în mediul arctic “Northern Warfare Training Center (NWTC)” din Black Rapids, Alaska.

Vremea extremă

Utilizarea eficientă a condițiilor meteorologice crează oportunități de a executa atacuri prin surprindere. Aceasta include exploatarea fenomenelor meteorologice care limitează foarte mult vizibilitatea, cum ar fi viscolului, ninsorile abundente, ceața sau plafonul jos de nori. Comandanții pot folosi aceste caracteristici meteorologice și le pot transforma în avantaje majore. Cu toate acestea, executarea operațiunilor ofensive în condiții meteorologice severe restricționează utilizarea sprijinului aviației și limitează capabilitățile structurilor de cercetare. Comandanții trebuie să analizeze acest avantaj dar și riscul pierderii controlului asupra unităților lor.

Obstacole

Traversarea obstacolelor și pregătirea rutelor ocolitoare care permit forței să atace o poziție de apărare a inamicului trebuie să fie o parte integrantă a planului de operații. În teren accidentat, obstacolele artificiale care sunt acoperite cu foc creează o barieră deosebit de periculoasă. Controlul traversării obstacolelor, în acest tip de teren, este mai dificil decât în ​​teren deschis și sprijinul pentru mobilitate este extins dacă obstacolul nu poate fi traversat. Acest aspect este cu atât mai important considerând dificultatea ocolirii obstacolelor în acest tip de teren. Ofensiva în teren muntos împădurit implică aproape întotdeauna pregătirea rutelor folosite preponderent de forțele din eșalonul 2 și de sprijin să se deplaseze rapid peste obstacole naturale dificile.

Cercetarea

Cercetarea, în special în zona frontală și la flancuri este esențială pentru a preveni infiltrarea inamicului într-un teren care favorizează foarte mult acest lucru. Executarea cercetării în acest mediu este deosebit de dificilă. De cele mai multe ori, subunitatea de cercetare din cadrul brigăzii nu este în măsură să acopere integral cererea de informații. Astfel, de multe ori plutoanele de infanterie/VM din cadrul batalioanelor vor primi și sarcini specifice de cercetare, respectiv observare și confirmare a prezenței inamicului în anumite zone.

Structurile de cercetare trebuie să fie în măsură să acționeze timp îndelungat în dispozitivul inamic, fără posibilități de aprovizionare, fără vehicule, fiind dependenți de materialele și echipamentele pe care le pot căra.

Totuși, ca și particularități ale mediului muntos împădurit, acesta oferă condiții excelente de mascare și deplasare în ascuscuns ale structurilor de cercetare. În urma experienței ducerii acțiunilor în acest mediu, s-a dovedit că acesta diminuiază mult capacitățile de observare vizuală dar cercetarea prin ascultare este deosebit de eficientă. Astfel, se impune cu atât mai mult respectarea disciplinei zgomotelor. În acest mediu, structurile de cercetare pot executa cu succes și misiuni de executare a raidurilor, cu efecte devastatoare asupra adversarului.

Mijloacele UAV se pot folosi cu mare eficiență în acest mediu, cu mențiunea că este recomandat un antrenament susținut al operatorilor pentru a se putea familiariza cu operarea acestor mijloace ISR în mediul muntos-împădurit.

Comanda misiunii (Mission command)

Terenul muntos împădurit, prin complexitatea sa, are tendința să provoace izolarea subunităților. Acest fapt constituie o provocare pentru comandanții acestora, deoarece necesită un nivel ridicat de descentralizare în procesul de luare a deciziilor. Mai mult decât atât, dinamica deosebită și faptul că situația se modifică extrem de rapid necesită luarea deciziilor și inițiativa structurilor tactice mici, chiar până la nivel grupă sau echipă. Astfel, în acest mediu este încurajată punerea în aplicare a unei concepții centralizate printr-o conducere descentralizată și este apreciată inițiativa.

Pentru facilitarea realizării acestui concept, comandanții trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

– emiterea din timp a WARNO pentru a oferi subordonaților timp suficient pentru pregătirea și planificarea paralelă a operațiunilor;

– intenția comandantului explică în mod clar scopul, sarcinile cheie și starea finală dorită;

– relații de comandă care sunt clar înțelese și facilitează exercitarea inițiativei de către subordonați;

– SOP-uri sunt implementate, înțelese și aplicate.

Deplasarea

Deplasarea pe los

În unele situații, acțiunile tactice ale structurilor de vânători de munte se vor executa în teren de nivel 2 și 3, în care accesul cu tehnică pe roti sau senile este foarte dificil sau chiar imposibil. Astfel, structurile vor executa deplasarea pe jos într-un mediu puternic frământat și greu accesibil. Una dintre greșelile frecvente care se fac, mai ales dacă forțele nu au o experință îndelungată în desfășurarea acțiunilor în acest mediu este supraîncărcarea cu echipament a militarilor. Pentru a contracara acest efect, există două opțiuni: ajustarea echipamentului și lăsarea elementelor neesențiale pentru misiune în bazele de patrulare sau antrenarea intensivă desfășurată în faze anterioare, pentru ca militarii să fie în măsură să răspundă la efortul necesar îndeplinirii misiunilor.

Totuși, tactica de tip “luptă ușor-fight light” și-a dovedit limitările în terenul muntos-împădurit frământat. Deși se recomandă renunțarea la echipamentele neesențiale, trebuie luat în considerare faptul că luptătorii trebuie să se bazeze pe echipamentul cărat. Militarii britanici denumesc acest principiu “fight from the bergens”-luptă cu ce poți căra în rucsac.

Unitățile care execută deplasarea către contact în munți sunt mai vulnerabile la atacuri și ambuscadă. Pe timpul deplasării în coloane către contact, trebuie evitată deplasarea de-a lungul crestei topografice (schema 3.1.1) deoarece forțele pot fi ușor observate de inamic datorită siluetei pronunțate. Concomitent cu luarea măsurilor de mascare, se recomandă executarea deplasării de-a lungul crestei militare care conferă o expunere mai redusă, o mai bună observare și o mai bună acoperire pentru focul direct. Una dintre sarcinile majore trasate de comandanți în acest caz trebuie să fie realizarea controlului și securizarea zonei de creastă care coincide cu calea de apropiere planificată.

Deplasarea pe tehnică

Mijloacele tehnice aflate în dotarea batalioanelor de manevră din cadrul brigăzii VM, fie că vorbim de tehnica blindată (TABC-79, MLVM) sau camioane (DAC 665 T) asigură mobilitatea doar în teren de categoria 1 și partial de categoria 2. În cazul terenului puternic frământat și în condiții meteorologice nefavorabile, aceste vehicule nu vor fi în măsură să se deplaseze pe comunicațiile înguste, construite din pietriș sau pământ, cu pantă mare și puternic afectate de condițiile meteorologice. Astfel, atât pentru forțele luptătoare cât și pentru cele de sprijin se recomandă dotarea cu autovehicule de tip ATV-quad-bike. Cea mai potrivită variantă a acestui vehicul pentru executarea deplasării tactice în mediul muntos-împădurit frământat, agreată și de alte forțe NATO, este autovehiculul MRZR 4 Polaris (vezi figura 3.1.2).

Totuși, trebuie menționat că, deși sunt extrem de mobile, MRZR 4 Polaris sunt lipsite de protecție împotriva focului cu armament de infanterie al inamicului, a minelor sau a IED-urilor.

Pentru a contracara aceste amenințări, structurile de infanterie specializată în ducerea acțiunilor în mediul muntos din armata SUA au fost dotate cu vehicule de luptă de tip JLTV Oshkosh (vezi figura 3.1.3). Alte tipuri de vehicule cu capacitate excelentă de trecere, folosite mai ales în zone cu drumuri forestiere și suprafețe acoperite cu zăpadă sunt vehiculele de teren articulate cu șenile (vezi figura 3.1.4.).

Figura 3.1.4. Autovehiculul tactic de teren articulat cu șenile M-973

Folosirea tehnicii cu remorcă reprezintă o soluție bună de optimizare a transportului de echipamente și materiale, dar cu limitări datorate deselor împotmoliri. O soluție foarte bună identificată este ca aproximativ ½ din vehiculele unei coloane să nu aibă remorci atașate pentru a putea interveni facil la scoaterea din împotmolire a celorlalte vehicule.

Deplasarea cu ajutorul elicopterelor

În terenul alpin, folosirea elicopterelor, referindu-ne în cazul de față a celor destinate transportului de trupe, poate constitui o soluție tactică avantajoasă, dar cu unele limitări. Aeronavele oferă comandantilor o bună capacitate de manevră, permițându-i să concentreze puterea de luptă rapid și decisiv pe anumite obiective. Transportul de forțe cu elicopterul în mediul muntos împădurit se execută pentru rezolvarea unor necesități tactice, dintre care amintim infiltrarea unui detașament de întoarcere, transportul unei forțe pentru a executa lovituri în adâncime, infiltrarea pe calea aerului a unor structuri de cercetare, infiltrarea pe calea aerului a unor forțe în vederea executării unui raid, etc.

Mediul muntos crează unele avantaje privind folosirea elicopterelor, dar sunt și unele efecte negative care pot afecta deplasarea aeriană, astfel:

Avantaje

-terenul muntos împădurit conferă căi de apropiere ascunse pentru elicoptere, infiltrarea acestora executându-se cu succes, fără a fi reperată de structurile AA;

-infiltrarea forțelor se face foarte rapid, evitând posibilitatea capturării de către inamic sau pierderea legăturii cu detașamentul respectiv pe timpul deplasării.

Dezavantaje:

-mediul muntos împădurit este caracterizat prin instabilitate climatică, de aceea misiunea de transport pe calea aerului poate fi deseori amânată/anulată din cauza vremii, comandanții trebuind să ia în considerare pe timpul planificării soluționarea acestui punct de decizie;

-dificultatea identificării și recunoașterii unui loc de aterizare (LZ-landing zone) facil;

– altitudinile mari reduc sarcinile utile ale aeronavelor;

-necesitatea augumentării punctului de comandă cu un ofițer de legătură din forțele aeriene pe timpul desfășurării misiunilor comune.

Comananți trebuie consiliați de ofițeri de legătură cu forțele aeriene privind condițiile, limitările și capabilitățile aeronavelor primite în sprijin pe timpul desfășurării acțiunilor în mediul alpin.

Mijloacele antitanc

Folosirea sistemelor dirijate anti-tanc în mediul muntos împădurit, aceasta în situația în care mijloacele blindate ar avea acces în acest tip de teren, este sever limitată de mediul înconjurător. Realistic vorbind, chiar și în poiene sau văi, sunt foarte puține situațiile în care distanța de tragere este mai mare de 300 m. Totuși, pe căile de comunicații, care în mediul muntos împădurit sunt puține și lipsite de posibilitatea varientărilor, efectul utilizării mijloacelor anti-tanc în ambuscade este devastator, după cum am precizat și în punctul 3 (Deplasarea) al acestui articol.

Cel mai bun mod de întrebuințare al subunităților de nivel pluton anti-tanc dotate cu sisteme portabile, este independent, ca și echipe de vânători de tancuri sau distribuiți în cadrul companiilor de infanterie/VM. Dacă acțiunea militară are loc într-un teren deschis, dominant, cu o bună vizibilitate, atunci subunitățile anti-tanc pot fi dispuse în zona de la contact a dispozitivului de luptă. În anumite situații și condiții, plutoanele cu mijloace AT portabile pot fi folosite și pentru protecția punctelor de comandă și raioanele de dispunere a forțelor împotriva elicopterelor de atac inamice.

Sprijinul logistic

Dificultatea aprovizionărilor cauzată de accesul deosebit de dificil de-a lungul liniilor de aprovizionare logistice (MSR) și ducerea luptei la 360° duc la un efort logistic uriaș. Ca prioritate a sprijinului logistic în acest mediu menționăm aprovizionarea forțelor din eșalonul unu cu apă și muniție și evacuarea răniților către formațiunile medicale din zona de spate.

Utilizarea în acest mediu al convoaielor logistice, chiar dacă s-ar realiza cu vehicule de tip ATV-quad bike se dovedește în cazul unui conflict real foarte vulnerabilă. Pentru contracararea acestei vulnerabilități, se recomandă executarea aprovizionării prin convoaie care să urmeze o rută securizată.

Snow-mobilele dotate cu remorci pot fi de asemenea folosite în unele situații, în special la misiuni de aprovizionare atunci când au avut loc căderi masive de zăpadă și este foarte greu de folosit alte mijloace.

Asigurarea cu anvelope cu crampoane bine profilate și cu lanțuri pe timp de iarnă s-a dovedit deosebit de importantă pentru menținerea capabilităților de deplasare a tehnicii, de aceea este foarte importantă asigurarea stocurilor necesare cu acest tip de consumabile.

3.1.2. Particularități ale operațiilor ofensive desfășurate de mari unități tactice în zone montane-împădurite

Pe timpul planificării operațiilor ofensive în mediul muntos împădurit comandanții trebuie Speed, flexibility, and surprise which are normally advantages enjoyed by the attacker, are limited by restrictive terrain and the defender’s increased ability to see and acquire targets at greater distances. These limitations make it difficult for units above the company team level to conduct hasty attacks against prepared positions. Additional time should be allocated to conduct deliberate planning for fire support coordination, route selection, and command, control, and support coordination.

As the temperature drops, terrain-oriented objectives become more likely than force-oriented objectives since mobility worsens and the enemy seeks sheltered defensive positions. Units may significantly impair the enemy’s will and unit cohesion if they coordinate their attack as an operation in depth. Units can

disrupt the enemy’s ability for sustainment in cold regions by attacking LOCs or support facilities.

Although the enemy’s defense may be more concentrated due to requirements for shelter and individual sustainability, this may be offset by maneuver limitations on the attacker as well as degradation of fire support

assets. If the enemy’s proficiency at preparing a mountain/cold weather defense is greater than the friendly forces’ proficiency at conducting a mountain/cold weather attack, delays in preparing for a deliberate attack may favor the enemy.

Planning an Attack

When planning and conducting attacks, commanders should recognize that the enemy will generally seek to control the valleys and trail networks, including adjacent slopes and high ground. The enemy will attempt to engage the attacker in the valleys and low ground with flanking fires and artillery, often in a direct

fire mode. Commanders must analyze the terrain to determine not only how the enemy will organize his defensive positions but also how the terrain might contribute to the enemy’s ability to counterattack. As friendly forces attempt to deploy for the attack, the enemy while using his advance knowledge of the terrain

and prepared routes, may maneuver forces to counterattack from the flank or rear. In snow covered terrain, concentration of forces may prove extremely difficult due to mobility restrictions and periods of limited visibility. Surprise may be more difficult to achieve when snow is present.

The enemy can easily see moving objects on the snow and hear Soldiers moving because of better sound transmission in cold air. Additionally, the enemy may occupy specific locations so the only way surprise can be achieved is during periods of limited visibility. If ample over the snow transportation exists, suddenly

increasing the tempo of an initially slow attack through the snow may surprise the enemy.

Raid and Ambush

The restrictive terrain of mountainous areas also affords increased opportunities to conduct raids and ambushes. These operations should take advantage of limited visibility and terrain that the enemy may consider impassable. In steep terrain, movement time increases significantly and only light equipment can be taken. The force should use special climbing techniques to negotiate the difficult routes during limited visibility. Commanders must carefully consider the routes and methods used for extraction to ensure that the combat force does not become isolated after executing the mission. They can ensure a successful operation by avoiding detection through proper movement techniques and by skillfully using natural cover and concealment. It may be necessary to reposition some indirect fire support assets to cover dead space or use attack helicopters and close air support (CAS). The ambush or raid commander must know in advance if

supporting fires cannot cover his routes to and from the objective.

Demonstrations and Feints

Because maneuver space is usually limited or confined and restricts the number of avenues of approach for heavier forces, deception plays an important part in the mountain battle. Commanders should plan systematic measures of deception to mislead the enemy regarding friendly intentions, capabilities, and objectives

EXPLOITATION AND PURSUIT

In a mountainous/cold weather environment, exploitation and pursuit operations must be conducted discriminately. Air assault and attack helicopter units can be used to augment exploitation and pursuit operations. The exploiting commander must compensate for the ground mobility restrictions imposed by

terrain and weather. Speed can be achieved best by isolating enemy positions with the smallest force possible.

Engineer support should be well forward with the necessary equipment to allow combat troops to maintain momentum and avoid delay by enemy or natural obstacles such as snow removal or compaction. The commander must be careful to prevent overextending either the exploiting force or its sustaining logistics. A

withdrawing force is capable of establishing numerous delaying positions and firing positions on heights that allow it to quickly dissipate the combat power of the exploiting force. Consideration must be given to shelter and heat during even moderate times of rest in cold weather. Audacity must be tempered with good judgment if the cold weather presents a significant risk for injury on a broad scale. Conversely, if friendly forces can sustain a pursuit in cold regions, the enemy may be annihilated from the combined effects of combat and the environment.

FORMS OF MANEUVER

The forms of maneuver are common to all environments, so only such considerations for mountain and or cold weather operations are addressed in the following subparagraphs. While frequently used in combination, each form of maneuver attacks the enemy in a different way and some pose different challenges to the commander when attacking in the mountains.

FRONTAL ATTACK

The frontal attack is an offensive maneuver in which the main action is directed against the front of the enemy forces. It is used to rapidly overrun or destroy a weak enemy force or fix a force in place to support a flanking attack or envelopment. Aviation forces and supporting arms should be used to create gaps in the enemy’s front or to prevent or delay enemy reinforcements from reaching the front lines. The frontal attack is generally the least preferred form of maneuver because it strikes the enemy where he is the strongest.

Frontal attacks in hilly or mountainous areas, even when supported by heavy direct and indirect fires, have a limited chance of success. Mountainous terrain adds to the relative combat power of the defender, requiring that the ratio of attacking forces exceeds three to one, such as in military operations on urban terrain.

ENVELOPMENTS AND TURNING MOVEMENTS

Envelopments and turning movements are used extensively in mountain operations. These techniques are a superior form of maneuver used by the attacker to bypass the enemy’s principal defensive positions.

These forms of maneuver seek to avoid the enemy’s strength and attack where the enemy is weakest or unprepared. The enemy’s defensive positions may be bypassed using ground, air, or vertical envelopment.

When conducting dismounted movements, the corridors through which the maneuver elements travel are key considerations. Commanders should place considerable emphasis on the use of mountain pickets to act as connecting files and overwatch as maneuver forces move across the valley floor in order to achieve surprise. The enemy also may neglect these security measures if road bound and lacking mobility over the snow for flank security. The ability of forces to successfully execute flanking attacks, envelopments, and turning movements is enhanced by employing organizational mountaineers, airborne insertions, and air assaults.

INFILTRATION

Infiltration is frequently used in the mountains. The difficult terrain and recurring periods of limited visibility allow for undetected movement. Infiltration in a mountainous environment shapes the battlefield by moving undetected through or into an area occupied by enemy forces to occupy a position of advantage in the enemy rear while exposing only small elements to enemy defensive fires, securing key terrain in support of decisive operations, or disrupting enemy sustainment operations. Infiltration is normally conducted using one of three techniques of movement: in small groups along one axis, movement in one group, or movement in small groups along several routes at the same time. Regardless of the technique used, units conduct tactical movement and employ noise and light discipline while leveraging existing/available natural concealment to reduce the chance of enemy contact.

Infiltration may be particularly useful during cold weather. This especially applies if the enemy’s defensive area is relatively great and if inclement weather impairs enemy counter reconnaissance and surveillance assets. Highly mobile units such as ski-mobile personnel or units equipped with over-snow vehicles may be used against deeper objectives while larger and less mobile units attack more immediate key objectives.

Movement in Small Groups Along One Axis

With movement in small groups along one axis, all members of the force use the best route. Small groups are harder to detect, easier to control, and do not compromise the total force if detected. This technique is time consuming, requires an increased number of guides and lead climbing teams, and requires an assembly area or linkup point prior to conducting the decisive action. If detected, the risk to follow on groups being ambushed is greater.

Movement in One Group Along One Axis

The enemy can more easily detect movement of one large group along a single axis of advance. If the force is detected, the overall mission may be endangered. This technique, however, does not require reassembling the force prior to going into the attack. Since everyone uses the same route, navigation is easier and the requirement for guides and lead climbing teams is reduced. A large force can fight out of a dangerous situation more easily than a small one. This technique also minimizes coordination problems among infiltrating units.

Movement in Small Groups Along Multiple Axes

When conducting operations in the mountains, movement in small groups along several axes avoids putting the total force in danger and makes them less likely to be seen. It forces the enemy to react in many locations and makes it harder to determine the size of the force or its mission. The challenges associated with

this technique include reassembly of the force, mission command, sustainment, and the need for more specialized training, equipment, and personnel.

When conducting operations in the non-mountainous cold regions, movement in small groups along several axes creates a huge signature in the snow with multiple trails going in the same direction. This may enable the enemy to not only identify where forces are headed but also where likely logistical nodes are to

support those operations.

PENETRATION

Mountainous terrain normally makes penetrations extremely dangerous due to the difficulty of concentrating overwhelming combat power at the area of penetration. Due to mobility restrictions, it is also difficult to develop and maintain the momentum required to move through the point of penetration. The area

of penetration is vulnerable to flank attack, especially in mountainous terrain. A penetration may be useful when attacking an enemy that is widely dispersed or overextended in his defense. Flank defensive positions must be eliminated before the initial breach of enemy positions. Successful penetrations require surprise,

security, and covered and concealed terrain at selected breach points.

THE DEFENSE

The purpose of the defense is to create conditions for a counteroffensive that allows Army forces to regain the initiative. Other reasons for conducting defensive actions include: retaining decisive terrain or denying a vital area to the enemy, attriting or fixing the enemy as a prelude to offensive actions, surprise action by the enemy, and increasing the enemy’s vulnerability by forcing the enemy commander to concentrate subordinate forces. This section will focus on the defense and defensive tasks as they apply to mountainous terrain and cold regions.

The immediate objective of a mountainous defense is to deny the enemy access to key terrain that helps him conduct further operations. Therefore, it is necessary to defend in terrain that restricts and contains the enemy as well as to control the high ground that dominates this terrain. The terrain provides the defender with cover, concealment, and camouflage that can deceive the enemy regarding the strength and disposition of friendly forces. The defender should know the terrain, control the heights, fortify positions, site weapons in advance, stockpile supplies, and prepare lateral trail networks to allow for mobility.

Special techniques are required to construct fighting positions in snow. In general, to construct fighting positions above ground proves more efficient due to the frozen ground. However, the time of year and amount of frozen ground present determine what type of fighting position to construct and the degree to which it is

located above ground or below ground.

Restrictive terrain inherent to mountainous areas is one of the primary advantages of the defender because it interferes with the attacker’s synchronization, canalizes his movement, and impedes his ability to maneuver. To capitalize on this advantage, commanders should carefully analyze the vertical and horizontal components of terrain from both friendly and enemy viewpoints.

A screening force provides early warning to the protected force and is usually an economy-of-force measure. The compartmented nature of mountainous terrain can lead to gaps and exposed flanks. The rugged terrain also restricts movement of both friendly and enemy forces. In these instances, commanders may

choose to use minimum combat power to observe, identify, and report enemy actions at these locations and engage and destroy enemy reconnaissance within the screening force’s capability. The screening force can avoid being decisively engaged by withdrawing into restrictive terrain.

In mountainous terrain, the screening force should adjust to the enemy advance and continue to screen as far forward as possible, even though elements of the force may have to withdraw. Retention of selected forward positions may allow surveillance and targeting forward of the area of operations, upsetting the

enemy’s coordination. By allowing the enemy to bypass advance positions, the screening force can facilitate a counterattack by providing observation of and access to the flanks and rear of the attacking forces.

If a significant enemy force is expected, or a significant amount of time and space is required, commanders may employ a guard or covering force. Security forces that can maintain a mobility advantage over the enemy can effectively delay and counterattack the enemy force. The appropriate use of a guard or covering force provides greater depth in the security area.

Defending forces must prevent enemy infiltration by carefully positioning observation posts and conducting continuous patrols and ambushes. Reconnaissance patrols may rely heavily on technical climbing skills. Ground surveillance radar and ground sensors can be used to add greater depth to the defense.

Defensive positions along ridges or on dominating heights should include both forward and reverse slopes to add greater depth and security. Fighting positions and observation posts should be echeloned vertically, as well as in depth. When defending a mountain valley, forces should establish fighting positions that are located on adjacent heights and in depth to permit covering the valley with interlocking fires.

Defensive positions must be anchored to restrictive terrain or adjacent defensive forces to prevent enemy infiltration or envelopment. In wooded terrain, defensive positions may be organized on the forward edge of the woods as well as on commanding heights. Obstacles should be widely employed to slow or stop enemy movement.

Mountain warfare demands that forces defend aggressively. Defending units must infiltrate enemy units and attack headquarters, supply lines, and rear areas. Small patrols and observation posts should be deployed well forward to direct artillery and attack aircraft fire on targets of opportunity and to conduct antiarmor

and personnel ambushes. Operations should be conducted to force the enemy to deploy additional assets and also to disrupt preparations.

Commanders may need to rely on their reserve as the principal means of restoring a defense’s integrity or exploiting opportunities through offensive action. Reserves should be mobile enough to react to enemy action in any portion of the perimeter. Large centrally placed reserve forces are normally unable to intervene

in time unless the terrain permits mounted movement or sufficient helicopter lift assets are committed or rapidly available to the reserve. Less mobile reserves are positioned to block the most dangerous avenues of approach and assigned on-order positions on other critical avenues. Sharply compartmented terrain may require the creation of more than one reserve. Because of the difficulties of movement, small reserves may be located near primary defensive positions, ready for immediate counterattack. This type of small responsive counterattack may be much more effective than a large-scale major counterattack. To minimize the vulnerability of sustaining operations, sustainment resources must be dispersed, redundant, and as far from enemy approaches as possible. Because of limited space available in rear areas, the commander must be careful in selecting and locating positions for sustainment unit activities. These positions are likely to be confined to small valleys. A perimeter defense is planned for each operating base within the defensive area. Defensive positions should be selected on the dominating high ground. Sensors, observation posts, and radars are used to cover avenues of approach and gaps between positions.

Particularități ale deplasării în teren muntos împădurit

MOUNTED MOVEMENT

Armored and Stryker operations in complex and compartmentalized terrain are hampered by terrain, infrastructure, and weather. Narrow roads and movement corridors will limit vehicle traffic to predictable patterns. While simplifying traffic control, maneuvering and recovering vehicles will be problematic.

Terrain and weather limit the type of vehicles that travel on certain roads, especially during inclementweather conditions. Roads that are wide enough for high mobility multi-purpose wheeled vehicle (HMMWVs) may not support larger wheeled vehicles mine resistant ambush protected (MRAP) or armored vehicles (tanks, armored personnel carriers, or amphibious assault vehicles). Fuel consumption for vehicles also increases due to the effects of road slope and grade.

Precipitation (snow and rain) hampers the mobility of both armored and Stryker assets. Roads close to rivers can flood during the spring when snowpack starts to melt at higher elevations. The seasonal impact on vehicle movement must always be considered when planning convoys in complex terrain.

Generally, mountainous terrain above the valley floor limits movement of wheeled vehicles and is too restricted for tracked vehicles. Trafficable terrain, such as roads and trails, tend to contour along rugged terrain features which makes mounted movement vulnerable to ambushes and attack aircraft. Recovery vehicles accompany mounted forces in mountainous terrain to remove disabled vehicles from the limited and narrow road networks.

The M973 Small Unit Support Vehicle (SUSV) is specifically designed to carry troops and equipment cross country under most snow conditions. The planning considerations for operating the SUSV are much the same as they are for dismounted travel.

Tanks and other armored vehicles, such as infantry fighting vehicles, are limited to movement in valleys and existing trail networks at lower elevations. Even at lower elevations, roads and trails require extensive engineer work to allow tracked vehicle usage. In mountain operations, there is an operational need

for an up-armored over-the-snow vehicle similar to the SUSV.

Due to terrain limitations, tracked vehicles rarely accompany dismounted infantry in the assault. Tanks, infantry fighting vehicles, and cavalry fighting vehicles assist forces conducting dismounted movement by occupying support-by- fire positions and by using their firepower to isolate objectives. If employed above

Level I terrain, armored vehicles decentralize and operate as smaller units but should be complemented by dismounted forces. Armored vehicles are more vulnerable in mountainous terrain because they are susceptible to attack from higher elevations and unable to elevate their weapon systems sufficiently in order

to return fire.

The lower atmospheric pressure at higher elevations increases the evaporation of water in batteries and vehicle cooling systems and impairs cylinder breathing. Consequently, vehicles expend more fuel and lubricant and experience engine power reductions by four to six percent for every 1,000-meter increase in

elevation above sea level. As a result, mileage and load carrying capacity is reduced during operations.

Consequently, the need for fuel and oil increases approximately 30 to 40 percent.

Small cargo vehicles with improved cross-country mobility sustain and transport units at high altitudes.

For example, a vehicle used in recent mountain operations is the Small Unit Support Vehicle (SUSV), formerly a program of record and produced by Hagglunds of Sweden. The SUSVs are specially designed for restrictive terrain, can operate on top of snow, if the snow can support the weight, or through snow up to 1.2 meters (four feet) deep, and can drive over any road with packed snow. In snow, tracked, over-the-snow vehicles are invariably required for movement off roads and necessary on roads in icy conditions. All-terrain vehicles, such as the John Deere Gator, are useful in the mountains. They are highly mobile but may be

limited by their lack of protection against enemy fires, mines, or IEDs. Snowmobiles with a small trailer or Ahkio sled can be used to resupply up to a company effectively. The SUSV can tow a trailer as well, however, there should be a SUSV without a trailer to break trail as using one vehicle in extreme cold weather operations is not advised.

The HMMWV is a useful vehicle in mountain operations. The high-back variant may be the only troopcarrying vehicle that can negotiate some of the terrain encountered.

Aspectul acțiunii terenului muntos ca o barieră și influența nefastă pe care o exercită asupra deplasării forțelor a fost reliefată sugestiv de Carl con Clausewitz care preciza că “drumurile proaste de munte por duce o armată la disperare. Nu rareore acestea au provocat retragerea după ce au supt măduva și sângele armatei” .

Vulnerabilitatea căilor de comunicații în acest tip de teren a fost demonstrată în multe conflicte militare, unul dintre cele mai reprezentative fiind războiul ruso-finlandez din iarna anului 1939. Pe timpul acestui conflict, finlandezii au executat cu succes acțiuni în teren muntos-împădurit pe timp de iarnă împotriva unui inamic superior în forțe și mijloace, dar care depindea de folosirea căilor de comunicații. Finlandezii au folosit tacticile Motti care vizau lovirea coloanelor de blindate, imobilizarea, fracționarea și izolarea acestora iar ulterior distrugerea prin atacuri concentrice. Tacticile Motti s-au dovedit atât de eficiente, încât constituie și în prezent un element tactic de bază în cadrul procesului de instruire desfășurat de armata SUA la centrului de pregătire al ducerii operațiilor în mediul arctic “Northern Warfare Training Center (NWTC)” din Black Rapids, Alaska.

Foot marches in the mountains are measured in time and elevation rather than just distance. For a map reconnaissance, map distance plus one-third is a good estimate of actual ground distance covered. One hour is planned for each three kilometers (about two miles) of distance. An additional hour is added for each 305

meters (1,000 feet) of ascent or each 610 meters (2,000 feet) of descent. The shortest man in the unit needs to be placed in the front of the formation due to his shortened gait, allowing the unit to maintain a uniform march rate.

If dismounted troops deploy into column (wedge) formation outside the file formation, the unit will move more slowly. With no one breaking the trail, all personnel must now move through undisturbed snow.

In temperate regions, column formation is ideal since it maximizes fields of fire and supports the exercise of mission command. However, when operating in a snow-covered environment, the ideal formation is the file formation. Leaders only deploy into column formation if enemy contact is imminent because the rate of

movement is so constrained. Table 4-1 shows dismounted movement rates of march in the mountains. This is just a rough guide. As slope angle increases, the amount of time is likely to exponentially increase as well.

ATP 3-90.97, p 4-4

Commanders incorporate scheduled rest halts in movement plans based on distance and availability of covered and concealed positions. As a general rule, units should stop and rest for five minutes after 25 minutes

moving. If possible, commanders should not conduct rest halts during steep ascents or descents. At the start of a march, everyone dresses lightly so that they begin the march cool. A short halt should be taken to adjust clothing and equipment after the first 15 minutes of movement.

In glacial areas, the principal dangers and obstacles to movement are crevasses and snow and ice avalanches. Exposure to the hazards of glaciated mountains increases at the company-level and above and movement should be limited to separate platoons and lower levels. When moving on glaciers, an advance element should be used. The advance element identifies the best routes of advance, marks the trail, and provides directions and distances for follow-on units. A marked trail is especially important during inclement weather and low visibility and provides a route for retrograde. Commanders must carefully weigh the advantages of a marked route against the possibility of ambush and the loss of surprise.

In the extreme cold weather environment, every effort should be made to keep the Soldier with his personal approach load (rucksack). The sleeping bags, extra clothing, rations, and other equipment, can mean the difference between life and death. Approach loads can be cached before an assault but avoid leaving them

behind altogether. Sustainment loads must be pushed forward as soon as practical.

4.2 Efectele incidentelor CBRN-TIM asupra operațiilor desfășurate de mari unități tactice în zone montane-împădurite

Appendix A

Altitude and Environmental Hazards

Appendix B

Mountain Weather Data

4.3. Specificul acțiunilor de apărare CBRN în sprijinul marilor unități tactice care desfășoară operații în zone montane-împădurite

Nu în ultimul rând, măsurile de control sunt deosebit de importante în mediul muntos împădurit pentru asigurarea sprijinului cu foc, coordonarea și fazarea deplasărilor, identificarea obiectivelor și evitarea fratricidului.

70 years NATO! 65th Annual Session of the NATO Parliamentary Assembly, London

Stoltenberg said. Briefly on climate change, one among the many other questions, the Secretary General said that this has security consequences and “will influence the way we plan and conduct military operations”.