Specializarea : Profesor de biologie [311432]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Specializarea : [anonimizat] I

Conducător științific:

Prof. univ.dr. Mariana Marinescu

Autor: Filip Livia Cristina

Unitatea de învățământ: Școala Gimnazială Nr.1 Localitatea : Abram

Județul : Bihor

Oradea 2018 –

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Specializarea : Profesor de biologie

MODALITĂȚI DE REALIZARE A EDUCAȚIEI PENTRU SĂNĂTATE ȊN ȊNVĂȚĂMȂNTUL GIMNAZIAL

Conducător științific:

Prof. univ.dr. Mariana Marinescu

Autor: Filip Livia Cristina

Unitatea de învățământ: Școala Gimnazială Nr.1

Localitatea : Abram

Județul : Bihor

– Oradea 2018 –

Cuprins

Argument

MOTTO:”[anonimizat] ȋn puterea lor s-o mențină și că luptȃnd ȋmpotriva ei prin lipsa de

măsură,o trădează prin goana lor după plăceri”. (Democrit)

Dreptul la sănătate este unul din drepturile fundamentale ale omului. Ȋnsă ȋn ultimii ani factorii care ne afectează sănătatea sunt tot mai mulți și mai nocivi. De aici a pornit și necesitatea unor “noi educații”, printre care se regăsește și Educația pentru sănătate. Sănătatea a fost abordată ȋn ultimele decenii de tot mai mulți cercetători ȋn [anonimizat], căutȃnd relații cu alte domenii ele științelor.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății ,sănătatea individului este definită ca fiind “ o [anonimizat], și nu doar absența bolii și a infirmității”. [anonimizat], sănătatea constituie din perspectivă publică unul dintre elementele cele mai vizate de politicile și strategiile guvernamentale din ȋntreaga lume. Astfel ȋn anul 1977 statele membre ale Organizației Mondiale a Sănătății printre care se afla și Romȃnia, și-[anonimizat] a ȋntregii populații a globului, care să le permită o viață productivă atȃt din punct de vedere economic cȃt și din punct de vedere social. Astfel, consecința promovării acestui mod de abordare a problematicii sănătății, a fost considerabila creștere a speranței de viață ȋn rȃndul populației din ȋntreaga lume. Ȋn [anonimizat] a sănătății. De aici și importanța desfășurării activităților de educației pentru sănătate ȋn [anonimizat] a [anonimizat].

Ȋn multe țări educația pentru sănătate este obligatorie ȋncă din ciclul primar.

[anonimizat] ȋn mod negativ starea de sănătate a populației, este foarte important și de datoria cadrelor didactice ca prin intermediul școlii să vină ȋn [anonimizat]ȃndu-i să ȋnțeleagă că ei sunt parte importantă a [anonimizat], iar sănătatea lor este dată ȋn ansamblu de sănătatea fiecarui individ care face parte din această societate. Astfel, educația pentru sănătate ȋn școală devine o componentă esențială a educației. Ȋn condițiile ȋn care lumea contemporană se confruntă cu schimbări majore accelerate, cȃnd rata ȋmbolnăvirilor și a deceselor printre copii și tineri a crescut, una dintre direcțiile prioritare ale strategiei educaționale este asigurarea unei stări de sănătate a copiilor. E foarte important ca elevii să conștientizeze că sănătatea este cel mai de preț dar pe care ȋl primește la naștere și avem obligația să o păstrăm. Putem cumpăra orice pe lumea acesta, mai puțin sănătatea.

Acum cȃnd ȋntreaga societate cȃt și știința au evoluat, cȃnd parcă viața individului devine tot mai agitată, mai complicată, educația pentru sănătate devine o necesitate, o condiție esențială a educației unei națiuni civilizate.

Ȋn prezent societatea noastră se confruntă cu o creștere a impactului bolilor și cu o mare creștere a costurilor serviciilor medicale. Astfel sloganul “este mai ieftin să previi decȃt să tratezi ” este mai adevărat decȃt oricȃnd, ceea ce impune să facem educație pentru sănătate prin desfășurarea activităților de educație ȋn școli și să promovăm sănătatea ȋn Romȃnia, ȋn concordanță cu standardele internaționale.

Actualitatea temei este indiscutabilă, dat fiind faptul că este nevoie de o mai bună promovare a sănătății ȋn școală, ȋn curriculumul școlar.

Ȋntregul demers al lucrării de față a pornit tocmai de la nevoia de a desfășura activități de educație pentru sănătate cȃt mai variate care

să dezvolte elevilor comportamente sănătoase. Elevii au nevoie de cunoștințe specifice despre sănătate, care să devină premisa adoptării unui stil de viață sănătos.

Scopul demersului investigativ a fost acela de a studia modalitățile prin care se poate realiza educația pentru sănătate ȋn școala gimnazială și felul ȋn care aceste activități influențează comportamentele sănătoase ale elevilor.

Lucrarea este abordată din dublă perspectivă, una teoretică și una practic-aplicativă. Prima parte este cea teoretică, iar cea de a doua parte este cea aplicativă ce vine ȋn susținerea expunerii teoretice.

În finalul lucrării sunt prezente concluziile ce reies în urma cercetării interprinse precum și formularea unor implicații pedagogice.

Capitolul 1

Educația pentru sănătate – componentă a noilor educații

1.1.Educația – delimitări conceptuale

Educația, ca obiect al pedagogiei, pare dificil de definit, datorită probabil unor cauze care țin de complexitatea educației dar și de marea varietate a situațiilor în care aceasta se poate desfășura.

Educația, acest concept de mare complexitate este greu de etichetat, lucru dovedit și de numeroasele și variatele definiții care i- au fost date de- a lungul timpului.Pentru a sublinia diversele puncte de vedere legate de acest concept atât de complex, definițiile educației sunt adesea citate de numeroși autori în studiile și lucrările lor.

Dacă se definește educația din punct de vedere epistemologic, aceasta provine de la cei doi termeni de origine latină -e și duco-. Din punct de vedere etimologic, termenul de educație provine din cuvintele latinești educo- educare care înseamnă ,,a crește’’, ,, a cultiva’’, ,,a hrăni’’, ,,a forma’’, ,, a instrui’’.

În literatura de specialitate sunt enumerate tot mai des sensurile termenului de educație- sensul extensiv, care desemneazăt fenomenul social prin care se formează și dezvoltă oamenii ca subiecți ai acțiunii, cunoașterii, prin intermediul exercițiului și al comunicării, prin integrarea acestora în activități și relații sociale. Sensul restrictiv al educației face referire la sistemul de circumstanțe și acțiuni dirijate în mod conștient și organizat care vizează formarea tinerelor generații în raport cu un obiectiv ideal, în raport cu diversele cerințe actuale și de perspectivă.Putem concluziona că cele două semnificații ale fenomenului educațional sunt complementare.

Prin educație, definită ca un fenomen socio- uman, se transmit tinerelor generații achiziții teoretice și practice, adică informații și abilități pe care omenirea le-a obținut pe parcursul evoluției sale social- istorice.Aceste acumulări contribuie la formarea personalității și profesionalității necesare tinerelor generații pentru a desfășura activități utile în plan social, pentru dezvoltarea societății.

Exercitată în mod conștient, sistematic, organizat și realizată printr-un lanț nesfârșit de acțiuni, educația ca activitate socială complexă, are ca scop transformarea obiectului, subiect în același timp, într-o personalitate activă și creatoare, care să corespundă condițiilor societății actuale și viitoare.Conform postulatului aflat la baza educației, acceptat atât în teorie cât și practică, omul este modificabil într-o oarecare măsură , deci ființa umană este o ființă educabilă.

Dacă inițial educația a desemnat o acțiune socială deschisă, în timp educația a ancorat tot mai mult pe tărâmul școlii.Putem spune că scopul educației vizează atât efortul depus de părinți și în special cel depus de cadrele didactice pentru a modela copiii, în vederea unei mai bune socializări a celor din urmă.

Numeroși autori, mai mult sau mai puțin cunoscuți, au dat o sedie de definiții educației, tocmai din dorința de a demonstra că acest demers nu este unul ușor de realizat și nu determină o viziune unitară asupra obiectului aflat în discuție. După E. Planchard (1992) și R. Deldime, R. Demoulin (1975), astfel de definiții sunt redate în rândurile următoare.

,,Educația urmărește realizarea întregii perfecțiuni de care natura omului este capabilă’’ (I. Kant).

,,Educația are drept scop să dea sufletului și corpului întreaga frumusețe și perfecțiune de care sunt susceptibile’’ (Platon).

,,Educația este dezvoltarea naturală, progresivă și sistematică a tuturor facultăților’’(J. Pestalozzi).

,,Educația este o operație prin care un spirit formează alt spirit și o inimă formează altă inimă’’ (J. Simon).

,,Scopul educației este de a produce un interes larg și echilibrat’’ (J. Herbart).

,,Formarea unui suflet sănătos într-un corp sănătos, iată care este scopul educației’’(J. Locke).

,,Educația constă în trecerea din conștient în inconștient’’ (G. Lebon).

,,Rolul educației este pregătirea pentru o viață completă’’ (H. Spencer).

,,Educația, ca știință, se ocupă cu descoperirea celor mai semnificative adaptări ale unui individ la persoanele, la lucrurile și la condițiile din lume; ca artă, educația se străduiește să promoveze schimbările naturii umane, deosebite de schimbările lumii exterioare, în așa fel încât acestea să ducă la adaptarea dorită’’(E. Thorndike).

,,Educația nu înseamnă pregătirea pentru viață, ea este viața însăși’’ (J. Dewey).

,,Educația este organizarea unor deprinderi de activitate capabile să adapteze individul la mediul său înconjurător fizic și social’’(W. James).

,,Adevăratul creștin, fruct al educației creștine, este omul supranatural care gândește, judecă, activează cu consecvență și spirit de continuitate, urmând dreapta rațiune, clarificată de lumina supranaturală a exemplelor și a doctrinei lui Hristos’’(Papa Pius al XI-lea).

,,Educația este arta de a forma oameni, nu specialiști’’ (M.de Montaigne).

,,Educația este o formare datorită careia individul asimilează un ansamblu de cunoștințe, își însușește un grup de idealuri de viață și își perfecționează aptitudinea de a utiliza cunoștințele pentru realizarea acestor idealuri’’(W. Cunningham).

,,Educația este ansamblul mijloacelor cu ajutorul cărora este dirijată dezvoltarea copilului’’(H. Pieron).

,,Educația este acțiunea exercitată de către un adult asupra unei tinere ființe în vederea dezvoltării fizice, intelectuale și morale a acesteia și a integrării sale în mediul în care este destinată să trăiască’’(L. Rafon).

,,Educația este arta de a dezvolta calitățile morale, intelectuale și fizice pe care copilul le posedă în stare potențială’’ (N. Sillamy).

,,Educația este sistemul de comunicare având drept scop, la modul general, de a modifica, prin repetarea actelor de comunicare, repertoriul de semne, de obișnuințe, de tehnici, de moduri de comportament aflate la dispoziția receptorului (educație pasivă) sau a emițătorului (educație activă)’’(A. Moles et all).

Ar fi inutilă examinarea în amănunt a tuturor definițiilor date educației, însă este necesar să se sublinieze faptul că în fiecare se regăsește într-o proporție mai mare sau mai mică clar indicat scopul muncii educative.

Pentru a transforma individul într-o ființă conștientă, liberă în deciziile sale, educația individului uman cere un anumit număr de condiționări reflexe, altfel riscă să nu fie decât un drenaj, pierzându-și adevărata însemnătate.

Așa cum spunea Binet, ,,este necesar să se utilizeze inconștientul pentru a permite conștientului să ajungă la deplina sa dezvoltare’’. A educa înseamnă, deci, să creăm autonomia persoanei. O educație care nu caută această independență, această autodeterminare a elevului, nu-i demnă să își poarte numele (E. Planchard, 1992, p. 36 ).

I. Jinga și E. Istrate(2001), pe seama definițiilor prezentate aici precum și în alte manuale de pedagogie,, au desprins câteva caracteristici importante specifice educației:

caracterul intenționat, adică educația se realizează într-un mod conștient, deliberat, conform unui scop prestabilit;

caracterul sistematic și organizat al educației;

pregătirea individului pentru prezent , însă și pentru viitor,raportat la idealul social și educational, la cerințele societății, dar și raportat la interesele și aspirațiile celor implicați în educație ;

caracterul complex și permanent al procesului educativ;

obiectul educației este reprezentat de toate componentele ființei umane, limitele ei sunt determinate doar de cele bilogice precum și de nivelul dezvoltării istorice a omului;

Educația privită ca fenomen social, este o acțiune umană specifică, ea schimbându-și

finalitățile, conținuturile precum și funcțiile doar dacă apar schimbări ale societății însăși, pe care o influențează , la rândul ei.

În ceea ce privește dreptul la educație, concepțiile societății contemporane se deosebesc radical de cele din epocile anterioare ale dezvoltării omenirii, când accesul la educație era un privilegiu al celor bogați, al celor care dețineau avuția și puterea în societate.

Atât în cadrul procesului de socializare, cît și în cadrul procesului de culturalizare și de transmitere a cunoștințelor, există o strânsă legătură între natura educației, multitudinea rolurilor sale, precum și diversitatea de funcții ale educației .

Funcțiile principale pe care le îndeplinește educația în România , după cum afirmă I. Jinga și E.Istrate sunt următoarele:

selecționarea și transmiterea unui sistem de valori fundamentale, valori materiale și spirituale, din generație în generație;

asigurarea realizării idealului educațional care este întemeiat pe valorile democrației, pe tradițiile umaniste, dar și pe aspirațiile societății românești, contribuind și la păstrarea idealurilor naționale;

pregătirea copiilor,tinerilor și adulților pentru a se integra socio-profesional, pentru a se adapta la schimbările survenite în știință și cultură, în muncă, în societate în general dar și în modul de viață al oamenilor;

realizarea dezvoltării libere, integrale și armonioase a individualității umane, dar și formarea personalității autonome și creative ;

asigurarea pregătirii resurselor umane, în conformitate cu cerințele dezvoltării economico- sociale, ale pieței muncii;

asigurarea mijloacelor necesare tuturor indivizilor pentru dezvoltarea lor permanentă, pe tot parcursul vieții, conform principiului educației permanente;

Progresul omenirii determinat de continuitatea civilizației umane la nivel zonal dar și

planetar, de schimbările înnoitoare, este asigurat de educație, prin exercitarea funcțiilor sale.

Semnificația conceptului originar ,,educatio’’, care în limba latină înseamnă,, creștere’’, făcând referire atât la plante și animale, cât și la oameni, a fost depășit de mult, ajungând astăzi unul dintre cele mai complexe concepte ,cu largi reverberații în toate comunitățile omenești.

Una din prioritățile comunității mondiale o constituie viitorul educației, națiunile având nu numai dreptul ci și datoria de a se sprijini reciproc pentru că prin educație , știință și cultură să ajungă la pace, progres și prosperitate, nu la haos, dezumanizare sau disperare provocată de un mediu aflat în continuă degradare.

Cu toate că sunt mari așteptările față de educație, în ceea ce privește modelarea omului, în conformitate cu zestrea lui ereditară, cu mediul familial și dar social, dacă este realizată cu competență și responsabilitate, ea poate conduce la performanțe superioare celor obținute de generațiile anterioare.

1.2.Noile educații – abordare sintetică

Omenirea parcurge una din treptele cele mai agitate , lucru care determină schimbări

structurale,profunde în toate domeniile vieții. Așa zisa ,,era informaticii’’, ,,era nucleară’’creează un nou mediu de viață dar și o nouă conștiință în raport cu aceasta.Ca urmare a ritmului rapid al acestor schimbări, lumea contemporană se află în fața unei problematici complexe, omenirea fiind adusă în fața unei alternative extreme: o împlinire a societății umane fără precedent sau cu catastrofă finală.Ceea ce urmează să se întâmple depinde de înțelegerea și acțiunea umană.

Nu se poate afirma că problematica lumii contemporane are un caracter național , particular, problematica lumii contemporane are un caracter universal, global dar și o cauzalitate complexă ce poate fi luminată și rezolvată doar de demersuri globale, holistice. Problematica lumii contemporane (PLC) demonstrează tot mai pregnant că soluțiile cele mai eficiente nu pot fi găsite prin demersuri și angajări secvențiale, parcelare, ci este nevoie de o viziune holistică în studierea și decantarea celor mai eficiente mijloace de rezolvare a marilor probleme cu care se confruntă omenirea (degradarea mediului, explozia demografică, proliferarea conflictelor dintre națiuni etc.)(C. Cucoș, 2002, p.54)

Educația, prin structură, obiective dar și prin continuturi presupune astăzi un demers

care trebuie să răspundă exigențelor evoluției naționale și internaționale.Disponibilitățile educației de a se adapta și autoregla față de sfidările din ce în ce mai numeroase ale spațiului social, dovedesc eficiența actului educativ.

Prin formula ,,noilor educații’’corespunzătoare unei schimbări de paradigmă a actului educativ, educația presupune astăzi un demers care să răspundă exigențelor valorilor lumii contemporane. Prin acest demers se realizează o disociere între învățarea de menținere și învătarea inovatoare.

Învățarea de menținere a fost adoptată de societătile tradiționale și se bazează pe achiziția de metode și reguli fixe, pentru a putea face față situațiilor recurente, cunoscute. Prin acest tip de învățare se urmărește să se asigure funcționarea unui mod de viață cunoscut. Învătarea inovatoare are ca scop pregătirea indivizilor și a societăților pentru situații noi, în condițiile apariției unor schimbări, înnoiri, rupturi sau șocuri existențiale.

Conținutul valoric al educației , complex și dinamic, pentru a se îmbogăți necesită schimbarea sensului formării și anume trecerea de la modelul pluridisciplinar la modelul interdisciplinar.Analiza problemelor complexe ale lumii contemporane precum și identificarea marilor teme de reflecție , au determinat constituirea, în plan educațional, a unor răspunsuri specifice prin ,,noile educații’’.

,,Noile educații’’, așa cum apreciază și specialiștii, sunt purtătoare de noi obiective precum și noi tipuri de conținuturi, fiind cel mai util și pertinent răspuns al sistemelor de educație la imperativele generate de problematica lumii contemporane.Nu pot fi considerate epifenomene, deoarece fiecare dintre ele au apărut datorită unor necesități. Aceste noi conținuturi se pot raporta la oricare din cele cinci conținuturi generale ale activității de formare- dezvoltare morală, estetică, tehnologică, intelectuală, psihofizică a personalității umane.

Datorită faptului că noile tipuri de conținuturi corespund unor trebuințe de ordin sociopedagogic tot mai bine conturate și din dorința de a răspunde imperativelor, ,,noile educații’’ s- au constituit și impus într- un timp foarte scurt .Ele sunt integrative și cumulative.Un rol esențial în asigurarea progresului oricărei societăți îl are știința și tehnologia, însă punerea în valoare a achizițiilor lor depinde atitudinea pe care o afișază omul față de știință și tehnologie, de capacitatea lui de a le domina și utiliza în funcție de trebuințele și idealurile societății.Având componente de asimilare și acomodare reciproce, între educație și societate se poate identifica o permanentă circularitate.Mai mult de atât, nu există o relație liniară între creșterea economică și progresul social, cel din urmă nerezultând automat din creșterea economică, ci trece prin educație.Actul educativ este cel care creează mediul de primire, de preluare și oferă răspunsuri mai mult sau mai puțin potrivite creșterii economice. Calitatea umană reprezintă valoarea fundamentală și criteriul ultim de evaluare a eficienței educației .

„Noile educații” se pot adapta la nivelul fiecărei dimensiuni a educației, în funcție de particularitățile acestora, de condițiile sociale caracteristice fiecărui sistem educațional dar și de „ciclurile vieții”.Toate dimensiunile( morală, tehnologică, estetică, fizică, intelectuală) dar și formele educației(formală, informală și nonformală) sunt vizate de metodologia valorificării ,,noilor educații”. Procesul care a fost declanșat stimulează trecerea de la demersurile specifice la abordări globale, interdisciplinare, permițând astfel aprofundarea unor probleme sociale care necesită soluții concrete precum: mediul, sănătatea, protejarea copiilor și a tinerilor, alimentația, pacea, democrația, justiția social, dezvoltarea, promovarea învățământului și a cercetării științifice…

Pentru a fi implementate, ,,noile educații”necesită elaborarea și aplicarea unor strategii pedagogice și sociale speciale care vizează:

– pătrunderea „noilor educații” în programele școlare și universitare sub forma unor recomandări sau module de studiu independente, difuzate și prin sistemele de comunicare moderne :televiziune, radio, rețele de calculatoare, etc.;

– implicarea „noilor educații” în programele educaționale ca alternative proiectate în diferite formule pedagogice: module de instruire complementară (formală-nonformală), ghiduri, îndrumări metodologice, lucrări fundamentale centrate asupra problemelor mari ale lumii contemporane(dezvoltarea economică, tehnologia societății informatizate, educația permanentă, democratizarea școlii, reforma educației…);

– regândirea sistemelor de selectare și de organizare a informației în cadrul unui curriculum care, fie „introduce module specifice”- pentru „noile educații” – integrate ca discipline distincte în planul de învățământ (educația ecologică, educația pentru o nouă ordine economică internațională…), fie introduce conținuturile specifice unei „noi educații” în sfera mai multor discipline, printr-o „abordare infuzională” ( Vaideanu, George, , .,).

O altă tendință tipică proiectelor transdisciplinare pot dezvolta aceste strategii: abordarea unei probleme sau chiar a unei discipline de învățământ cu contribuția unor cunoștințe metodologice care provin din direcția tuturor conținuturilor integrate generic în ceea ce se numesc ,, noile educații”.

Există patru demersuri de proiectare a conținutului instruirii pe baza cărora este realizată sau realizabilă integrarea ,,noilor educații’’ în programele școlare.

A) Demersul infuzional presupune abordarea problematicii ,,noilor educații’’ în cadrul unor discipline școlare diferite. Un exemplu în acest sens este abordarea simultană a problematicii educației ecologice la nivelul chimiei, biologiei, geografiei, fizicii dar și la nivelul educației intelectuale – morale – tehnologice – estetice – fizice / igienico-sanitare.Apar însă două probleme metodologice de maximă importanță pedagogică și socială și anume, necesitatea de integrare a informației aduse de la nivelul „educației ecologice” în structura programei școlare, aceasta nemafiind doar o anexă la sfârșitul unui capitol sau manual; cea de a doua problemă este reprezentată de necesitatea realizării efective a unei sinteze curriculare între cele două tipuri și circuite informaționale.

B) Demersul modular presupune abordarea „noilor educații”în cadrul unor discipline de studiu integrate la nivelul unor trepte școlare dar și la nivelul unor dimensiuni ale educației.Spre exemplu, „educația ecologică” este abordată în cadrul biologiei ca „modul”, în învățămâtul liceal, având obiective specifice dimensiunii educației intelectuale. Se ridică însă problema corelației existente între diferitele „module” introduse în cadrul unor discipline școlare, dar și

problema riscului unilateralității obiectivelor specific în cadrul aceleiași dimensiuni a educației.

C) Demersul disciplinar persupune abordarea „noilor educații” în cadrul unor discipline de studiu distincte. Spre exemplu, „educația ecologică” apare ca disciplină de studiu integrată în planul de învățământ, având obiective pedagogice instituționalizate la nivelul programei școlare care prelucrează adecvat resursele generale dar și specifice ce aparțin tuturor dimensiunilor educației. Noi discipline de studiu precum educația ecologică, educația civică, educația sanitară, educația pentru drepturile omului, educația demografică sau educația tehnologică au fost consacrate deja în planurile de învățământ prin acest tip de demers. Problema metodologică ridicată de acest tip de demers este legată de statutul special al disciplinelor școlare promovate pe această cale care nu au baza academică specifică științelor particulare, care dau și titulatura majorității disciplinelor de studiu. Proiectarea lor presupune depășirea obiectivă a tendințelor monodisciplinare în favoarea strategiilor pluridisciplinare centrate simultan asupra conținuturilor științifice preluate informativ dar și a efectelor sociale, ce se pot aplica și care sunt prelucrate formativ, în sens moral, intelectual, estetic, tehnologic, fizic.

D) Demersul transdisciplinar presupune abordarea „noilor educații” la nivelul unor „sinteze științifice” propuse anual, trimestrial sau semestrial de „echipe de profesori”.Un exemplu în acest sens este abordarea problemelor globale și speciale ale educației ecologice de către o echipă de profesori de chimie, fizică, biologie, geografie, sociologie, filosofie, etc., în cadrul unor lecții de sinteză, dezbateri ideologice, concursuri școlare, seminarii etice, conferințe tematice, etc. Acest tip de demers care răspunde unor teme ce sunt incluse în conținutul „noilor educații” și care reflectă tensiunea psihosocială și ideologică a problematicii lumii contemporane( democrația, relațiile dintre sexe, rolul religiei, apărarea mediului natural, etc.) este „probabil cel mai interesant, mai promițător, dar și mai greu de pus în aplicare” (Vaideanu, George, , ). Problema care se ridică prin acest demers se referă la angajarea sensibilității și responsabilității sociale a educatorilor,adică a capacității lor de abordare globală(morală- intelectuală- tehnologică- estetică- fizică) a activității de formare și dezvoltare a personalității, voința lor de auto-perfecționare continuă, atitudinea de deschidere a educatorilor față de problemele instruirii permanente. Continutul educatiei, Dimensiunile educatiei.
Într-un fel, „noile educații” reprezintă o continuare a curentului pedagogic afirmat la începutul secolului XX sub numele de „Educația nouă” sau „Școala activă”care anunța voința de inovare a învățământului școlar și mai ales înnoirea raportului metodologic educator- educat. În programele UNESCO adoptate în ultimele decenii sunt definite
„noile educații”ca fiind „răspunsuri ale sistemelor educaționale la imperativele lumii contemporane”.În denumirea lor se folosesc expresii care figurează în programele UNESCO, ce au fost adoptate în cele peste 160 de state membre precum și în dicționarele sau glosarele internaționale. Preocupările școlii românești pentru problematica „noile educații” au coincis cu preocupările din lumea occidental, lucru dovedit de faptul că în urmă cu mai bine de 30 de ani, profesorul George Văideanu și colaboratorii săi utilizau și descriau „noile educații”.

„Noile educații” adoptate în programele și recomandările UNESCO, sunt prezentate în rândurile ce urmează , în ordinea apariției lor, concentrându-ne atenția asupra unora dintre cele mai importante dimensiuni ale acestora.

Educația relativă la mediu (educația ecologică). Conștientizată mai mult sau mai puțin ca o relație de parteneriat, în relația sa cu mediul, omul trebuie să demonstreze înțelegerea faptului că prin distrugerea mediului înconjurător se autodistruge ca ființă și specie. Educația ecologică vizează formarea uor deprinderi, convingeri, conștiințe ecologice și a unor comportamente trainice de protecție a biosului. Datoria și sarcina primordială a fiecărui locuitor al acestei planete este de a se păstra sănătos mediul său de viață., iar familiarizarea cu obiectivele educației ecologice se impune ca o necesitate.

Educația demografică are ca scop cultivarea în cadrul comunităților umane a responsabilității civice în raport cu problemele specifice populației( creștere, scădere, migrație, structura pe sex, vârste, structura profesională, etc.), situate în context global, regional, national, teritorial, zonal, local.

Educația nutrițională este întălnită uneori ca disciplină de studiu și adeseori ca activitate extrașcolară. Deoarece sunt tot mai frecvente bolile de nutriție și mai ale în țările cu o situație economică bună, se dovedește că omul contemporan nu respectă regulile unei alimentații sănătoase. Obiectivele educației nutriționale vin în sprijinul celor care doresc să-și întocmească o rație alimentară zilnică corectă în scopul îmbunătățirii stării de sănătate(C. Cucoș, 2002, p.58)- carte marinescu :formarea unei culturi culinare, cultivarea unor practice culinare sănătoase, salvgardarea specificității în materie de artă culinară, estetizarea existenței private prin propensarea gusturilor culinare veritabile, cultivarea respectului față de alte obiceiuri sau practici culinare, experimentarea unor noi conduit în această direcție.

Educația tehnologică (Educație pentru noua tehnologie și progres) a devenit o necesitate în condițiile în care trăim în era computerială, în care s-a generat un nou tip de analfabetism, cel computațional, datorat decalajului dintre progresul tehnologic și pregătirea individului pentru a folosi noua tehnologie și accesul la informație.În acest context , educația tehnologică vizează formarea pentru știință dar și în spiritul științei, respectiv formarea și cultivarea unor aptitudini generale și speciale, a atitudinilor afective, caracteriale și motivaționale, deschise în direcția aplicării sociale a cuceririlor științifice în condiții economice, culturale și politice specifice modelului societății de tip informațional.

Educația pentru comunicare și mass- media vizează formarea unei atitudini adecvate și selective față de avalanșa informațională oferită de presă, radio, televiziune, formarea capacității de valorificare culturală a informației primite, cultivarea receptivității față de valorile culturale autentice. Dezvoltarea educației în acestă direcție reprezintă o necesitate în condițiile dezvoltării într-un ritm fără precedent în istoria culturii, a mijloacelorde comunicare și de difuzare a informațiilor.

Educația pentru pace și cooperare vizează cultivarea unor atitudini superioare, a conduitei în familie, școală și societate, formarea oamenilor în vederea evitării conflictelor și promovarea dialogului constructiv, cultivarea respectului față de valori și aspirații, față de sine și față de alții, cultivarea flexibilității , a priceperii de a identifica punctele comune și de a respecta diversitatea situațiilor și a stilurilor de viață.Prin toate obiectivele propuse, acest tip de educație reprezintă piatra de încercare în procesul de formare a fiecărei personalități.

Educația pentru participare și democrație. Prin participare se înțelege șansa oferită tinerilor de a-și defini și delimita nevoile, aspirațiile, de a inova , de a dobândi capacitatea de autogestiune. Învățarea participativă ,trebuie înțeleasă nu doar ca o interiorizare a unor cerințe, norme, ci ca angajare conștientă și afectivă, manifestată prin dorința de autoperfecționare, de dezvoltare prin contactul active cu modele de acțiune dezirabile social.

Educația pentru democrație are ca scop promovarea, consolidarea și protejarea culturii democratice a drepturilor și responsabilittăților care reprezintă calea către acțiunea voluntară, eficientă, susținută a cetățenilor, cotribuind astfel la formarea unui comportament democratic.

Educația sanitară modernă sau educația pentru sănătate urmărește formarea și cultivarea la elevi a capacităților specifice de proiectare și organizare rațională a vieții în condițiile rezolvării unor probleme specifice educației sexuale, educației fizice, educației casnice moderne, educației nutriționale, educației pentru petrecerea timpului liber, etc.Această ,,nouă educație ”vizează și dobândirea de cunoștințe privind diverse aspecte ale sănătății, sensibilizarea față de principiul profilaxiei, formarea unor atitudini și deprinderi indispensabile unui organism sănătos și unui comportament responsabil.

Educația economică și casnică modernă vizează inițierea în problematica economiei casnice, formarea capacității de autogestiune, imperative izvorâte din faptul că realitățile economice ale societății se răsfrâng asupra individului, asupra colectivității, având un important rol asupra formării umane.

Educația pentru schimbare și dezvoltare vizează dezvoltarea receptivtății față de schimbare, formarea și cultivarea capacităților de adaptare rapidă, responsabilă a individului la noile condiții sociale., formându-l pentru a deveni un bun cetățean.

Educația pentru timpul liber vizează informarea tinerilor în legătură cu modalități specifice de petrecere a timpului liber ,formarea unor abilități de proiectare și organizare eficientă a timpului liber, prin îmbinarea activităților intelectuale cu cele sportive, cultural-artistice, distractive.

Educația interculturală, în contextul în care în unele țări fenomenul migrației este o problemă, constituie un instrument eficient pentru a lupta împotriva intoleranței și xenofobiei și poate fi definită ca o formă de educație pentru toți. Acest tip de educație urmărește formarea conștiinței și a capacității individului de a comunica , de a se raporta la alte culturi, de evitare a conflictelor interculturale, de toleranță.

Această listă a „noilor educații” poate suferi modificări pe viitor, fie prin apariția unor noi educații, fie prin dispariția unora dintre cele existente deja, ele implicând reconsiderarea conținuturilor și a obiectivelor educației în contemporaneitate.

1.3.Educația pentru sănătate ȋn contextul noilor educații

Educația reprezintă un complex și unitar fenomen uman ce asimilează mai multe dimensiuni care acționȃnd ȋntre ele participă la formarea personalității individului. Educația se realizează prin transmiterea către tȃnăra generației a cunoștințelor teoretice și practice, ceea ce contribuie la dezvoltarea societății. Reprezentanții speciei umane nu devin oameni doar datorită bagajului genetic pe care ȋl moștenesc, ci datorită influențelor mediului socio- cultural, datorită acțiunilor organizate a factorilor educaționali.

Dimensiunile educației sunt definite ȋn pedagogia postmodernă ca fiind conținuturi generale ale educației, avȃnd o vastă arie de aplicabilitate la nivelul sistemului și al procesului de ȋnvățămȃnt, avȃnd următoarea prezentare: educația morală, educația intelectuală, educația tehnologică, educația estetică, educația psihofizică. (Cristea S., Fundamentele științelor educației)

S. Cristea menționează că toate aceste educații acționează ca variabile abstracte care au aplicabilitate ȋn diferite contexte pedagogice și constituie structura valorică stabilă a procesului educațional cu caracteristici funcționale proprii orientate ȋn direcția noilor educații, generate periodic de anumite condiții și cerințe sociale. (Cristea S., Fundamentele științelor educației, p.124 )

Educația pentru sănătatea se află atȃt ȋn raport de interdependență cȃt și de comple-mentaritate cu conținuturile generale ale educației, cu cerințele noilor educații, astfel educația realizată ȋn societate, familie și școală are un caracter deschis și dinamic, fiind necesară o continuă perfecționare, o axare pe caracterul sistemic și prospectiv al acesteia. Continua evoluție, rapidele schimbări din regiunea europeană condiționează noi provocări și oportunități variate pentru promovarea sănătății.

Ȋn zilele noastre sănătatea este percepută ȋn mod diferit din perspectiva diferiților oameni. Medicul consideră că sănătatea este lipsa bolii, sportivii vor considera sănătatea ca fiind condiționată de practicarea regulată a unor exerciții fizice precum și adoptarea unui regim de viață sănătos care va duce implicit la greutate normală și la o condiție fizică mai bună. Psihologii consideră că sănătatea este deplină dacă există un echilibru ȋntre fizic și psihic, lipsa conflictelor, depășirea unor traume psihice, integrarea reușită ȋn societate. Aceste considerente, definiții vizavi de sănătate sunt considerate incomplete de către specialiști, cercetători din domeniul ocrotirii sănătății și științelor educației. Ei consideră că sănătatea trebuie analizată ȋn strȃnsă legătură cu profilaxia, tratamentul bolilor și călirea organismului. Sănătatea este ȋn fond un suflet armonios ȋntr-un corp sănătos. (B.Bursuc, Educație pentru sănătate, 2005)

Pentru menținerea stării de sănătate este necesar să știm definiția sănătății, componentele acesteia precum și modalitățile prin care o putem menține ȋncă de la vȃrste timpurii. Sănătatea reprezintă cerința fundamentală a vieții, este privită ca un ideal, fiecare individ din societatea fiind preocupat de menținerea ei. O serie de factori concură la realizarea sănătății printre care factorii morali, ereditari, tehnici, sociali, culturali, ecologic, etc, fapt pentru care este dificilă o ȋncadrare a acesteia ȋntr-o noțiune absolută sau unanim acceptată.

Studiile teoretice de specialitate au permis delimitarea a patru aspecte a sănătății omului, după cum urmează: absența bolii, starea completă de bine, starea de bine fizic și starea de bine psihic și moral. (B.Bursuc, Educație pentru sănătate, 2005)

Dacă părintele medicinii europene, Hipocrat, definea sănătatea ca pe o stare de echilibru ȋntre corp, minte și mediu, specialiștii contemporani o consideră o stare de absență a bolii, lipsa disconfortului și invalidității; stare completă de bine, confort și fericirecare presupune pe lȃngă starea bună a factorilor biologici și satisfacerea aspirațiilor omului cu privire la influențele pozitive asupra sferei afective; stare de bine fizic, moral și social și nu doar absența bolii sau a infirmității (Organizația Mondială a Sănătății-OMS)

Luată ca problemă complexă biopsihosocială, sănătatea nu este produsul exclusiv al sistemului medical, ci doar ȋn mică proporție, restul revenind situației economice și sociale a populației, calităților mediului- ecologiei, condițiilor de trai, culturii, educației.

Caracterul unitar al procesului de dezvoltare precum și interacțiunea tutoror fenomenelor pe care le presupune determină interdependența dintre laturile educației și educația pentru sănătate. Este subliniată astfel ȋncă o dată varietatea interconexiunilor omogene și eterogene dintre dezvoltare și educație. Personalitatea individului este complexă, caracterizată prin diversitate și unicitate, impunȃnd interdependența ȋntre laturile educației.

După cum am subliniat și ȋn capitolul anterior, dezvoltarea, evoluția lumii contem-porane a impus oarecum apariția noilor educații care sunt de fapt extensii ale conținuturilor, noi abordări metodologice ale educației tradiționale precum și a diferitelor sale componente. Prin conținuturile lor și prin modalitățile de realizare, aceste noi educații vin ȋn completarea educației tradiționale.

Astfel ȋn contextul noilor educații, educația pentru sănătate se află ȋntr-o strȃnsă interdependență cu celelalte educații, completȃndu-se ȋntre ele, astfel:

– educația pentru mediu ȋși propune dezvoltarea conștiinței ființei umane, a simțului responsabilității ȋn raport cu mediul și problemele sale;

– educația pentru pace vizează cultivarea unor stitudini superioare, astfel ȋncȃt oamenii să fie capabili să evite conflictele;

– educația pentru timpul liber care cuprinde un complex de componente culturale, artistice, turistice, sportive, sociale care vizează folosirea timpului liber ȋn mod util și formativ;

– educația nutrițională vizează cunoașterea alimentelor, a substanțelor nutritive, conservarea acestora.

Sănătatea este constituită din trei mari dimensiuni după cum urmează:

-biologică/ fizică;

-psihologică;

-socială

Ȋn ceea ce privește dimensiunea biologică, sănătatea este definită ca fiind acea stare a organismului neafectat de boală, ȋn care toate sistemele și organele funcționează normal. Acestă dimensiune presupune ca individul să desfășoare o activitate fizică corespunzătoare, o alimentație sănătoasă, să aibă o igienă personală corespunzătoare, să evite factorii de risc (fumatul, drogurile, alcoolul, etc.), consultații medicale periodice.

Din punct de vedere psihologic sănătatea este privită ca o armonie dintre valorile fundamentale promovate de individ și comportamentele sale, este acea stare ȋn care capacitatea de a munci, de a ȋnvăța, de a desfășura activități cu placere este optimă. Individul este capabil ȋn această situație să ȋși ȋnțeleagă emoțiile, să le controleze, să facă față problemelor cotidiene. O persoană sănătoasă din puct de vedere psihologic are implicit o sănătate fizică, este capabilă să facă față problemelor, situațiilor stresante, fără a da ȋn diferite dependențe care pun sănătatea ȋn pericol, au capacitatea de a munci productiv, de a fi preocupați de soarta proprie și de a celor din jur, iubesc și trăiesc ȋn armonie. (Gȋgă M., Minte sănătoasă ȋn corp sănătos, 1999)

Sănătatea se consideră a fi un proces ȋn care dimensiunile emoțională, intelectuală, fizică, socială, spirituală interacționează ȋntre ele pe tot parcursul vieții, ceea ce presupune acordarea unei mari atenții fiecărei dimensiuni ȋn parte, examinarea și consolidarea sistematică a fiecărei dimensiuni ȋn parte. Astfel individul ajunge la starea de sănătate care ȋi va permite nu doar să trăiască o perioadă lungă de timp, ci să se și bucure de viață, să aibe o viață ȋmplinită. Aceste dimensiuni nu funcționează ȋn mod izolat. Organismul, spiritul, mintea, familia, locul de muncă, localitatea, țara, educația primită și convingerile sun toate ȋntr-o interrelaționare. Ȋn funcție de individ, acestor dimensiuni ale sănătății li se conferă un grad diferit de importanță. Unii sunt interesați mai mult de sănătatea intelectuală, alții de cea emoțională sau fizică, ȋnsă cercetările din domeniu au demonstrat că fiecare dimensiune are un efect asupra celeilalte. Armonia dintre trup, suflet și minte contribuie la susținerea sănătății noastre. Sănătatea emoțională este puternic influențată de sănătatea spirituală, cea emoțională se răsfrănge asupra relațiilor sociale, toate aceste dimensiuni asigurȃnd un nivel optim al sănătății fizice. Cultivarea unei dimensiuni atrage dezvoltarea celorlalte dimensiuni și implicit neglijarea uneia dintre ele poate duce la degradarea sănătății ȋn ansamblu, influențȃnd ȋn mod negativ bunăstarea organismului. Toți factorii care influențează sănătatea sunt importanți, ȋnsă cel mai important este stilul de viață abordat de individ. Este foarte important ca fiecare să conștientizeze că este necesar să-și controleze permanent sănătatea. Ereditatea și mediul joacă un rol deosebit, ȋnsă alegerea unui stil de viață sănătos influențează direct sănătatea, afectȃnd-o sau ȋntreținȃnd-o.

Sănătatea intelectuală se referă la potențialul intelectual;

Sănătatea emoțională se referă la capacitatea de exprimare, dirijare, controlul emo.iilor n mod constructiv;

Sănătatea fizică se referă la condiția organismului și la răspunsul pe care ȋl dă acesta ȋn caz de boală.

Sănătatea spirituală se referă la echilibrul care apare ȋn promovarea valorilor;

Sănătatea socială se referă la capacitatea de a realiza cu succes rolurile sociale.

Aceste aspecte ale sănătății se află ȋn feedback permanent. Efectele pozitive dobȃndite ȋntr-o dimensiune vor influența ȋn mod pozitiv celelalte dimensiuni, iar efectele negative care pot apărea n cadrul unor dimensiuni vor duce implicit la degradarea celorlalte dimensiuni.

Ca deziderat al noilor educații, educația pentru sănătate apare ca răspuns la imperativul lumii contemporane- deteriorarea sănătății oamenilor. (L.Cuznețov, Curriculum educație pentru familie, 2004 ) Astfel obiectivul de bază al educației pentru sănătate vizează formarea și dezvoltarea unei concepții și a unui comportament igienic, sanogenic ȋncă de la vȃrste fragede, ȋn vederea consolidării sănătății, dezvoltării armonioase, fortificării oeganismului, adaptării la condițiile mediului natural și social. Este necesară ȋn acest sens formarea unei opinii de masă fundamentată științific față de formarea deprinderilor de alimentație, de respectare a igienei personale și colective, formarea deprinderilor de muncă, odihnă, stil vestimentar, față de utilizarea rațională a timpului liber și a factorilor naturali de călire a organismului, față de evitarea factorilor de risc, precum și a modului de solicitare a asistenței medicale ȋn caz de investigație sau tratament.

Una din principalele căi de promovare a educației pentru sănătate, a cunoștințelor corecte privind sănătatea persoanei, de formare a atitudinilor indispensabile unui comportament sănătos este ȘCOALA.

Noile educații reprezintă noi conținuturi specifice, care se raportează la oricare din cele cinci conținuturi generale ale activității de formare și dezvoltare morală, intelectuală, estetică, tehnologică, psihofizică a personalității umane. Aceste noi educații reflectă problematica lumii contemporane prin obiectivele propuse și conținutul științific, ca disciplină de studiu, concepute disciplinar, interdisciplinar, pluridisciplinar, transdisciplinar. (S.Cristea, Funda-mentele științelor educației, 2003) Ȋn urma studiilor și cercetărilor făcute, UNESCO Și cercetătorii au avansat ȋn conturarea conținuturilor noilor educații, subliniind faptul că acestea sunt ȋntr-o strȃnsă legătură cu educația pentru sănătate. (Arhip A., Papuc L., Noile educații-imperative ale lumii contemporane, 1996)

Educația pentru sănătate desemnează ocaziile de ȋnvățare care facilitează formarea și dezvoltarea comportamentelor ȋn vederea atingerii obiectivului predeterminat care favorizează sănătatea. Prin această abordare s-a ȋncercat conștientizarea relațiilor de cauzalitatecare apar ȋntre starea de sănătatea și factorii de mediu, econimici, sociali. Prin educația pentru sănătate se realizează astfel informarea vizavi de promovarea sănătății.

Educația pentru sănătate vizează astfel transmiterea acelor informații care face posibilă cunoașterea deciziilor referitoare la sănătate, formarea comportamentelor pozitive vizavi de sănătate, formarea atitudinilor pozitive care constituie fundament pentru comportamentele favorabile sănătății, prin valorificarea eficientă a altor deziderate ale noilor educații.

Din cele subliniate mai sus, se observă preocuparea ȋn creștere a implementării noilor educații, ȋnsă studiile realizate la nivel național și internațional reflectă faptul că programele școlare actuale nu situează ȋncă problematica lumii contemporane ȋn ȃndul surselor de alimentare a conținutului ȋnvățămȃntului. (Albu G., Ȋn căutarea educației autentice, 2002)

Datorită implicațiilor individuale, sociale, demografice, din perspectivă publică sănătatea constituie un element foarte important vizat de politicile din ȋntreaga lume. Din perspectivă educațională sănătatea reprezintă un mijloc și obiectiv major al educației și autoeducației ȋn ceea ce privește evoluția viitoare a societății.

Educația pentru sănătate trebuie să reprezinte un obiectiv major al politicii sanitare naționale, să se dezvolte activitățile medicale preventive, să se realizeze o creștere a culturii sanitare a populației.

Astfel, un obiectiv prioritar al instituțiilor sociale ȋn general și al instituțiilor furnizoare de educație ȋn special, ar trebui să fie acela da a implementa programe de cultivare a modului de viață sănătos.

Capitolul 2

Locul și rolul educației pentru sănătate ȋn societate și școală- considerații generale

2.1. Educația pentru sănătate – considerații generale

După cum am subliniat și ȋn capitolul anterior, conform definiției Organizației Mondi-ale a Sănătății, sănătatea este acea stare de bună funcționare a organismului, care se caracterizează prin acea bunăstare fizică, mentală și socială care nu constă doar ȋn absența bolii sau infirmității. După Schopenhauer “ sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic ”. Și ȋntr-adevar totul se poate cumpăra, mai puțin sănătatea. De aceea trebuie să- i acordăm o mare importanță, să o menținem, să ȋnvățăm să prevenim boala sub orice formă ar apărea.

Dimensiunile sănătății pot fi influențate de diverși factori. Un factor evident este accesul la o educație ȋn acest sens și la servicii medicale de calitate, prin care individul poate beneficia ȋn aceeași măsură de sănătate fizică, mentală și socială.

Menținerea sănătății și lupta contra bolilor sunt printre cele mai vechi preocupări ale oamenilor. Cuvȃntul sănătate, care evocă acea stare de neprețuit, apare frecvent ȋn vorbirea uzuală, pȃnă și ȋn formulele de salut.

Astfel educația pentru sănătate este preocupată de dezvoltarea nivelului de cultură sanitară a populației, care va duce la formarea unui comportament sanogenic. Termenul sanogen se referă la ceea ce ȋnseamnă ceea ce promovează sănătatea. Termenul provine din sistemul medical de sănătate, se ocupă cu asigurarea sănătății populației, studiind mediul social ca factor patologic, influența locului de muncă, a locuinței, fenomenelor de poluare, etc.

Obiectivul principal al educației pentru sănătate vizează formarea și dezvoltarea ȋncă de la vȃrste fragede, a unui comportament igienic, sanogenic, ȋn vederea apărării sănătății, dezvoltării armonioase și ȋntărirea organismului, precum și adaptarea acestuia la condițiile mediului natural și social, cȃt și de implicarea a acestuia la ocrotirea sănătății populației.

Este mai mult decȃt necesară formarea opiniei de masă, cu fundamente științifice, față de igiena proprie cȃt și cea colectivă, față de ceea ce ȋnseamnă o alimentație adecvată, ȋmbrăcăminte, muncă cȃt și odihnă, față de o utilizare rațională a timpului liber, a factorilor naturali care duc la călirea organismului, față de factorii de risc ce pot apărea și nu ȋn ultimul rȃnd față de modul de solicitare a asistenței medicale, a mijloacelor de investigație și tratament.

Educația pentru sănătate cuprinde trei laturi importante precum cea cognitivă, motivațională și comportamentală- volițională.

Latura cognitivă vizează comunicarea și ȋnsușirea de noi cunoștințe, competențe necesare menținerii și apărării sănătății.

Latura motivațională are ca obiectiv convingerea populației privind necesitatea prevenirii și combaterea bolilor pentru a fi posibilă dezvoltarea armonioasă a organismului prin respectarea regulilor de sanogeneză.

Latura comportamentală- volițională constă ȋn ȋnsușirea deprinderilor sanogenice și aplicarea lor ȋn viața cotidiană. ( B.Bursuc, Educație pentru sănătate, 2005)

Principiile educației pentru sănătate au o mare importanță, după cum urmează:

– principiul priorității subliniază faptul că sănătatea va fi mai eficace cu cȃt intervenția este mai timpurie;

– principiul specificității și autorității se referă la faptul că puterea exemplului este foarte mare, opinia celor cu autoritate legitimă este mai credibilă dacă aceștia sunt exemple grăitoare ȋn ceea ce privește comportamentul sanogenic;

– al treilea principiu se referă la integrarea educației pentru sănătate ȋn obiectivele politicii social- sanitare a statului. Este necesar ca educația pentru sănătate să fie legată de condițiile societății, de statutul social – economic și cultural al acesteia, de progresele ȋnregistrate ȋn domeniul științelor medicale.

Este fundamental ca ȋntre educație și sănătate să existe o intercondiționare prin prisma funcțiilor majore ale educației pentru sănătate: funcția sanogenică și funcția prevențională.

Funcția sanogenică vizează optimizarea sănătății individului și comunității ȋn vederea atingerii idealului de sănătate

Funcția prevențională vizează atingerea obiectivelor ȋn ceea ce privește prevenția primară, secundară și terțiară. Sănătate individuală se manifestă ȋntre cei doi poli: sănătatea optimă sau boală. Indiferent de stadiul ȋn care se află individul, ȋntre cei doi poli, actul educațional interferează toate treptele stării de sănătate sau boală. Sănătatea este o calitate a vieții care rezultă ȋn urma unui mod de viață sanogen, reprezentȃnd ȋn esența sa un fapt de educație.

Ȋn cadrul activităților educativ-sanitare se pot utiliza o gamă largă de forme și mijloace precum convorbiri, proiecții, mese rotunde, etc, fiind preferate activitățile practico- aplicative.

Educația pentru sănătate cuprinde ȋn ansamblu trei grade:

– educația pentru sănătate de gradul 0 este o componentă a formării profesionale, care oferă un cadru de dezvoltare a competențelor cadrelor din profesiile nemedicale și a celor care răspund de organizarea și conducerea vieții sociale ȋn anumite probleme de sănătate;

– educația pentru sănătate de gradul I cuprinde atȃt noțiunile teoretice cȃt și cele practice necesare pregătirii profesionale a cadrelor ce ocupă funcții cu caracter educativ și care contribuie la instruirea și educarea tuturor celor incluși ȋn sistemul instructiv- educativ;

– educația pentru sănătate de gradul II vizează promovarea sănătății, cuprinzȃnd ansamblul teoretic și practic al măsurilor educațiobnale ce vizează ȋntreaga populație.

Scopul educației pentru sănătate este acela de a forma cultura pentru sănătate, de a dezvolta o conduită optimă de apărare a sănătății precum și dezvoltarea sănătății subiecților implicați ȋn educație și a celor apropiați lor. La nivel macro- social, educația pentru sănătate reprezintă un criteriu de evaluare a respectivei civilizații.

Recent, Organizația Mondială a Sănătății a dat următoarea definiție educației pentru sănătate- “educația pentru sănătate constituie un ansamblu de eforturi organizate urmărind a favoriza dezvoltarea cunoștințelor, atitudinilor și comportamentelor menite a ȋmbunătăți nivelul de sănătate al individului și al colectivității.”

Educația pentru sănătate poate fi definită ca fiind un proces de ȋnsușire și aplicare a unor cunoștințe, comportamente care să influențeze ȋn mod favorabil practicile igienice ale individului, a familiei lui precum și a comunității din care face parte.

Sub aspect educațional educația pentru sănătate reperezintă procesul de informare, formare și dezvoltare a individului ȋn domeniul sănătății, ȋnzestrarea individului cu atitudini, cunoștințe și obișnuințe privind sănătatea. Totodată educația pentru sănătate este un sistem constituit din măsuri ce duc la formarea comportamentului igienic, la trecerea copilului, tȃnărului de la condiția de ființă umană naturalăla cea de ființă social- culturală ȋn probleme legate de sănătate.

2.2.Promovarea sănătății ȋn societate

Organizația Mondială a sănătății sublinia ȋn 1986 că sănătatea este mult prea importantă astfel ȋncȃt este necesar ca educația și politicile elaborate să fie centrate pe dezvoltarea sănătății atȃt la nivel individual, comunitar și național. Este absolut nevoie de promovare a sănătății la nivelul societății, la nivel național.

Promovarea sănătății este o strategie care vizează medierea ȋntre individ și mediul său, avȃnd scopul asigurarea ȋn viitor a unei stări de sănătate mai bune, prin combinarea alegerii personale a individului cu responsabilitatea socială. (WHO-EURO, Health Promotion Glossary, 1989 )

Promovarea sănătății reprezintă procesul prin intermediul căruia oamenii reușesc să-și să dețină controlul propriei sănătăți, ȋmbunătățind- o prin luarea unor decizii ȋn cunoștință de cauză. Promovarea sănătății este un concept unificator pentru cei care doresc și simt nevoia de schimbare a stilului de viață și a condițiilor de trai ȋn vederea ȋmbunătățirii vieții, implicit a sănătății.

Promovarea sănătății presupune o reală colaborare ȋntre educația pentru sănătate, serviciile preventive și serviciile de ȋngrijire a sănătății. Pentru o bună promovare a sănătății la nivelul societății este necesară o acțiune coordonată a mai multor factori interesați precum guvernul, domeniile educațional, social și economic, asociațiile neguvernamentale, mass- media, autoritățile locale.

Este foarte important ca toți membrii societății să conștientizeze importanța propriului comportament ȋn declanșarea sau nu a diferitelor afecțiuni precum și conștientizarea aspectelor preventive.

Ȋn orice societate, o politică bună de promovare a sănătății combină o multitudine de metode și mijloace complementare precum legislația, impozitele, măsuri fiscale, fiind identificate obstacolele care ar duce la impiedicarea punerii ȋn practică a acestor măsuri.

Ȋn primul rȃnd, premisele și resursele prealabile necesare sunt: pacea, un adăpost, un venit decent, hrana, accesul la educație, respect pentru drepturile umane, șanse egale pentru toți.

Cum am subliniat și la ȋnceputul acestui capitol, promovarae sănătății este un concept multidisciplinar care cuprinde trei sfere de activitate, care se suprapun, deși sunt trei sfere distincte:

– Educația pentru sănătate;

– Prevenția;

– Protejarea sănătății.

Prin intermediul acestor sfere se realizează promovarea sănătății astfel:

1.Educația ȋn medicina preventivă- sfaturi și informații ce țin de renunțarea la fumat, etc.

2.Servicii preventive- măsurarea tensiunii arteriale, imunizări, etc.

3.Protejarea sănătății prin metode preventive- fluorizarea apei, etc.

4.Educația pentru protejarea stării de sănătate prin metode preventive- lobby ȋn vederea adoptării unei legi care prevede obligativitatea purtării centurii de siguranță, etc.

5.Mesaje pozitive pentru protejarea sănătății- fumatul ȋn locuri publice, etc.

6.Educație pentru sănătate pozitivă- dezvoltarea unor comportamente sănătoase ȋncepȃnd de la vȃrste fragede, etc.

7.Educația pentru sănătate orientată spre o sănătate pozitivă- legi prin care se interzic reclamele la tutun, alcool, etc.

Specialiști ȋn domeniu au identificat cinci principii care stau la baza promovării sănătății (Ashton, 1988):

1.Promovarea sănătății implică activ populația ȋn vederea stabilirii unui program echilibrat care să favorizeze sănătatea, ȋn loc să se orienteze preponderent ȋnspre acei indivizi care au legătură cu serviciile medicale. Acest principiu vizează utilizarea strategiilor preventive populaționale ecologice, prin care se ȋncearcă scăderea incidenței bolilor prin modificarea distribuției factorilor de risc ȋn populație. Potențialul acestei metode este mare, ȋnsă marele dezavantaj este că deși oferă mari beneficii populației generale, beneficiile pentru indivizii la risc fiind mici. Ȋnsă combinarea strategiei ecologice și a indivizilor la risc ȋnalt poate asigura cel mai bun impact;

2.Cel de-al doilea principiu al promovării sănătății este orientat ȋnspre cauzele care produc ȋmbolnăviri;

3.Conform unui alt principiu, promovarea sănătății folosește abordări care contribuie la ȋmbunătățirea stării de sănătate, prin informarea și educarea, dezvoltarea comunității, legislația și pledoaria pentru sănătate. Conform acestui principiu promovarea sănătății implică nu numai sectorul de sănătate ȋn demersurile sale, ci mai multe sectoare, mai multe discipline.

4.Participarea populației influențează ȋn mod special promovarea sănătății.

5.Un rol important ȋn facilitarea promovării sănătății o au specialiștii, ȋn special cei din asistența primară de sănătate.

Ȋn multe țări bine dezvoltate accesul populației la programe preventive reprezintă unul din factorii cheie ai prelungirii speranței de viață cu cel puțin 10-15 ani.

Promovarea sănătății prin diferite activități și investiții acționează eficient asupra factorilor ce influențează starea de sănătate, aducȃnd mari cȃștiguri ȋn ceea ce privește sănătatea oamenilor, fiind respectate drepturile umane.

Ȋn zilele noastre, multe dintre problemele actuale de sănătate sunt privite ca fiind probleme sociale, mai mult decȃt ca fiind probleme individuale. Ȋn aceste condiții mediul este perceput ca fiind social, psihologic dar și fizic. Astfel, este absolut necesar ca sănătatea să reprezinte o preocupare a tuturor cetățenilor și nu doar a reprezentanților din sănătate sau a altor specialiști.

Ȋn „ Charta de la Ottawa de promovare a sănătății ˮ subliniază necesitatea realizării următoarelor aspecte ȋn vederea promovării sănătății:

1.Elaborarea de politici publice care duc la favorizarea sănătății:

Promovarea sănătății pornește de la ideea că sănătatea reprezintă o prioritate ȋn toate domeniile, atȃt la nivel guvernamental cȃt și la nivel de instituție. Promovarea sănătății vizează identificarea obstacolelor care pot apărea ȋn adoptarea politicilor de promovare a sănătății ȋn sectorul medical și celelalte sectoare nemedicale colaboratoare, precum și găsirea de soluții pentru a ȋnlătura aceste obstacole. Scopul comun este acela de a găsi soluțiile optime, favorabile sănătății, ușor accesibile tuturor indivizilor.

2.Crearea de medii favorabile:

Acest aspect subliniază faptul că sănătatea omului este influențată de felul ȋn care tratăm mediul ȋn care trăim. Efectele nu ȋntȃrzie să apară ȋn societățile ȋn care mediul este exploatat fără a se ține cont de echilibrul ce trebuie menținut ȋntre mediu și om. Aceste probleme se extind atȃt ȋn mediul sanitar cȃt și cel social. Sănătatea este influențată permanent de mediu, munca și timpul liber, de aceea promovarea sănătății trebuie să creeze condiții de trai și muncă favorabile care să influențeze sănătatea ȋn mod pozitiv.

3.Ȋntărirea acțiunii comunitare:

Promovarea sănătății se realizează prin acțiuni comunitare, pilonul principal fiind aici comunitățile care au o forță proprie și pot controla cu succes propriile inițiative și activități. Ȋn loc să fie considerată comunitatea un element pasiv, specialiștii trebuie să găsească metode noi de lucru care să implice individul și comunitatea, să lucreze cu ei și pentru ei.

4.Dezvoltarea sau ȋmbunătățirea abilităților individuale:

Promovarea sănătății vine ȋn sprijinul individului și a societății prin oferirea de informații, educație pentru sănătate, ajutȃnd astfel la luarea deciziilor favorabile sănătății. Ȋn acest mod, oamenii dobȃndesc control crescut asupra propriei sănătăți și asupra mediului,ȋnvățȃnd de-a lungul vieții să fie pregătiți pentru diferite situații, sau să facă față diferitelor accidente sau boli cronice. Dezvoltarea acestor abilități trebuie să se desfășoare acasă, ȋn instituțiile școlare, la locul de muncă și ȋn comunitate.

5.Reorientarea serviciilor medicale:

Ȋn cadrul serviciilor medicale, responsabilitatea promovării sănătății revine atȃt indivizilor cȃt și grupurilor comunitare, specialiștilor din sănătate, asistenților sociali, birocraților și guvernului. Este nevoie de o conlucrare ȋn vederea organizării unui sistem sanitar care să contribuie la ȋmbunătățirii stării de sănătate. Este necesar ca sectorul medical să se reorienteze și către promovarea sănătății depășind doar responsabilitățile curative.

Scopul principal al promovării sănătății este de a crește durata medie de viață a indivizilor, prioritățile actuale fiind:

1.Promovarea responsabilității sociale să se desfășoare ȋn cadrul comunității locale, iar sectorul bugetar cȃt și cel privat să promoveze sănătatea prin adoptarea de politici și practici care evită afectarea sănătății oamenilor, protejează mediul și restricționează producția și comercializarea produselor dăunătoare cum ar fi tutunul.

2.Creșterea investițiilor ȋn vederea dezvoltării sănătății. Este necesar ca aceste investiții să refelecte nevoile anumitor grupuri printre care femeile, copiii, vȃrstnicii, populațiile sărace și marginalizate.

3.Extinderea și consolidarea parteneriatelor pentru sănătate ȋntre diferite sectoare ale societății, parteneriate care aduc beneficii pentru sănătateprin ȋmpărtășirea abilităților și resurselor.

4.Creșterea capacităților comunitare și ȋmputernicirea individului. Ȋn acest sens, promovarea sănătății se realizează de către oameni pentru oameni și contribuie la cunoașterea modului de a trăi, facilitȃnd alegerile sănătoase.

Toate cercetările ȋn domeniu au demonstrat că promovarea sănătății dă ȋntr-adevăr rezultate, dacă se aplică pe baza unui program constituit și organizat ȋn conformitate cu necesitățile și cu realitatea locală. Educația pentru sănătate nu se referă strict la individ ci și la comportamentele fie ele sănătoase, fie identificate ca fiind factori de risc ȋn declanșarea diferitelor afecțiuni.

Deoarece dobândirea unor cunoștințe nu duce ȋntotdeauna la modificarea comportamentelor, strategiile de modificare comportamentală se bazează pe cunoașterea mijloacelor de educație pentru sănătate, pe cunoașterea eficienței canalelor de comunicare. Astfel canalele de comunicare au un rol important ȋn transmiterea informațiilor, a mesajelor, acestea putând fi orale(auditive), vizuale și audio- vizuale.

Calea de transmitere:

-orală, auditivă sau verbală: radioemisiunea, consilieri, consultații, convorbiri de grup, canalele interpersonale;

-vizuală: tipăriturile precum broșurile, ziarele, panouri publicitare, postere;

-audio- vizuală: internetul, emisiuni, filme, videoclipuri, emisiuni, demonstrații practice.

Mijloacele verbale sunt cele mai accesibile și răspândite. Acestea oferind o legăturaă vie ȋntre cel ce transmite și auditoriu, transmițătorul având posibilitatea de a sesiza manifestările ascultătorului, ȋn funcție de starea acestuia modificându-și maniera de transmitere a mesajului. Mijloacele vizuale au un grad de eficiență ridicat mai ales ȋn cazul ȋn care se adresează populației cu un grad de școlarizare scăzut. Mijloacele scrise sunt foarte eficiente deoarece pot fi difuzate ȋn tiraje de zeci și sute de mii de exemplare.

Indiferent de canalul de transmitere utilizat, se poate concluziona educația pentru sănătate și promovarea sănătății sunt ȋntr-o permanentă interdependență.

2.3. Promovarea sănătății ȋn școală

Educația pentru sănătate devine tot mai necesară la nivelul instituțiilor școlare fiind una din principalele căi de promovare a sănătății prin intermediul căreia se realizează o promovare a cunoștințelor corectă vizavi de sănătate, formarea deprinderilor necesare unui comportament responsabil și sănătos. Ȋn multe țări educația pentru sănătate este materie de studiu obligatorie ȋncă din clasele mici.

Realizarea educației pentru sănătate ȋn unitățile de ȋnvățămȃnt este foarte importantă fiind aduse mai multe argumente ȋn acest sens. Unul din scopurile activităților din ȋnvățămȃnt este acela de a transmite copiilor, adolescenților informații din diverse domenii ale culturii și științei, informații ce sunt puse ȋn paralel ȋn practică.

Astfel, educația pentru sănătate nu numai că transmite informații corecte din punct de vedere științific, ci pune bazele unor comportamente sănătoase, a unor atitudini ce corespund idealului educațional.

Instituțiile de ȋnvățămȃnt sunt ideale pentru a transmite cunoștințe din sfera edu-cației pentru sănătate, adresȃndu-se unui procent reprezentativ din populație. Pentru ca activitățile desfășurate să aibă impactul dorit, este necesar ca acestea să fie inițiate de la v\rste timpurii. Comportamentele de prevenție se realizează ȋn timp, paralel cu dezvoltarea educativă. Realizate la vȃrste timpurii activitățile au un impact major asupra individului, avȃnd un impact redus asupra adulților deja formați. Prin faptul ca Educația pentru sănătate a fost introdusă ca disciplină ȋn școli se recunoaște importanța acesteia pentru viața individului.

Ȋn diferite județe ale țării au fost derulate proiecte pilot, fie prin intermediul instituțiilor guvernamentale sau nonguvernamentale, fiind dovedită eficacitatea acestora, tinerii fiind receptivi la astfel de inițiative.

Educația pentru sănătate ȋn școală are un rol foarte important ȋn ceea ce privește cultura sanitară a elevilor. Prin intermediul acestei discipline elevul dobândește cunoștințe sanitare elementare și se deprinde cu respectarea regulilor de igienă. Cadrele didactice duc o muncă susținută pentru a reuși să dezvolte comportamente sănătoase elevilor, să colaboreze cu părinții ȋn remedierea deficiențelor vizavi de igiena corporală și vestimentară a elevilor.

O direcție prioritară a strategiei Ministerului Educației Naționale ȋn momentul actual este asigurarea stării de sănătate a copiilor, a tinerilor. Astfel, programul „Educația pentru sănătate ȋn școala românească ˮ reprezintă un demers eficient și posibil de realizat prin intermediul căruia se realizează o promovare reală a sănătății ȋn școală. Ca disciplină opțională „Educația pentru sănătate ˮ urmărește promovarea cunoștințelor corecte care privesc diferite aspecte ale sănătății și formarea atitudinilor și deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil și sănătos. Ca disciplină opțională „Educația pentru sănătate ˮ oferă o gamă largă de activități care se pot desfășura la clasă și anume:

-inițierea și desfășurarea de jocuri pe teme de igienă;

-formularea și rezolvarea de situații problemă privind starea de sănătate;

-discuții;

-elaborare de mesaje;

-realizarea de proiecte;

-confecționare de afișe și pliante;

-concursuri;

-elaborarea de senarii pentru valorificarea deșeurilor comunitare;

-realizare de cercetări;

-proiecte comunitare, etc.

Alte modalități de promovare a sănătății sunt activitățile extrașcolare care pot lua forma :

-concursurilor pe teme de sănătate;

-acțiuni de curățare a curții școlii, a parcurilor din apropiere;

-proiecte comunitare;

-spectacole artistice pe teme de sănătate;

-acțiuni de combatere a poluării care implicit dăunează sănătății;

-cercuri (micii ecologiști, sanitarii pricepuți);

-concursuri tematice;

-cercuri culinare;

-acțiuni comune cu familia (excursii, vizite, ȋntreceri);

-dezbateri pe teme nutriționale;

-activități practice- realizarea de postere pe diferite teme de interes și decorarea pereților clasei, școlii cu acestea;

-realizarea de materiale informative;

-ȋntâlniri și dezbateri cu specialiști(medici pediatrii, nutriționiști, specialiști ȋn producerea și comercializarea de alimente ), etc.

De asemenrea la nivelul instituțiilor școlare pot fi implementate programe care aduc o contribuție substanțială ȋn transmiterea cunoștințelor de educație pentru sănătate și care au abilitatea de a cuprinde un procent mare de populație.

Aplicarea ȋn practică a unui program de măsuri igienice spre exemplu, are ca scop implicarea tuturor elevilor ȋn acțiuni de control igienic reciproc, cât și ȋn acțiuni de autocontrol, sub supravegherea atentă a cadrului didactic.

Autocontrolul are rol ȋn dezvoltarea spiritului de observație cât și a simțului de răspundere personală. Elevii se deprind astfel cu combaterea lipsurilor ȋn ceea ce privește igiena personală și colectivă. Elevii se stimulează reciproc ȋn ȋnlăturarea lipsurilor prin controlul igienic reciproc, fiind exercitate astfel influențe favorabile a unuia asupra celuilalt.

Ȋn fiecare unitate școlară va exista trusa de prim ajutor, echipată corespunzător, iar ȋn urma activităților desfășurate elevii vor fi capabili să execute manevre de prim ajutor.

Indiferent de forma pe care o iau activitățile de promovare a sănătății ȋn școli, acestea au ca scop informarea copiilor, a elevilor cu noțiuni din domeniul sănătății, ca ȋntr-o etapă teoretică să se contureze imagini asupra problemelor de sănătate, formarea unor atitudini igienice și a unor valori, ca mai apoi, ȋntr-o etapă cu caracter practic să se formeze deprinderi și obișnuințe igienice, cultivarea voinței de a acționa ȋn folosul propriei sănătăți și a sănătății colectivității.

Prin tot ceea ce transmite, educația pentru sănătate are rolul de a explica modul ȋn care elementele de mediu fizic, emoțional și social influențează sănătatea individului și maniera ȋn care individul trebuie să acționeze ȋn fața acestor influențe. Informațiile obținute prin intermediul activităților desfășurate ȋn școli ȋn vederea promovării sănătății influențează nu numai nivelul de bunăstare a individului, ci statutul viitor de sănătate al mediului, al comunității.

Se poate concluziona că toți indivizii, ȋncepând de la cei mai mici la cei mai mari trebuie informați asupra schimbărilor permanente ale mediului, pentru ca prin educație să se poată forma o generație care să reziste efectelor mediului.

Capitolul 3

Programa școlară la educație pentru sănătate- abordare sintetică

3.1.Programa școlară- considerente generale

Programa școlară este parte a Curriculumului național. Termenul de curriculum derivă din limba latină având printre altele și ȋnțelesul de drum către. Conceptual, Programele școlare actuale pun accent pe interiorizarea unui mod de gândire specific fiecărui domeniu transpus ȋn școală prin intermediul unui obiect de studiu. Actualele programe școlare subliniază rolul reglator pe cele două niveluri de generalitate al obiectivelor: obiective cadru și de referință. Celelalte componente ale programei vizează realizarea obiectivelor cu succes. Programa școlară prezintă și descrie oferta educațională a unei anumite disciplinepentru un anumit parcurs școlar bine determinat.

Programa școlară este acel document oficial prin intermediul căruia este planificat conținutul ȋnvățămȃntului, sunt definite obiectivele generale și specifice, se stabilesc conținuturile care trebuie predate- ȋnvățate- evaluate, se anticipează metodele și tehnicile de evaluare, sunt prezentate materialele necesare pentru realizarea activității de ȋnvățare, se precizează dispozițiile necesare pentru formarea inițială și continuă a cadrelor didactice (Gaston, M, Sciences de l’éducation. Aspects historiques. Problèmes méthodologiques )

Deoarece activitatea unui individ necesită o proiectare cât mai riguros proiectată ȋn vederea atingerii scopului propus, a dus implicit la elaborarea programelor școlare pentru toate clasele.

Din perspectiva curriculară, proiectarea programei școlare presupune elaborarea unor răspunsuri la patru ȋntrebări fundamentale (idem) după cum urmează:

a)Pentru ce ȋnvățăm?- elaborarea programei se realizează prin raportare la finalită.ile macrostructurale;

b)Ce ȋnvățăm?- conținuturile programei sunt alese ȋn raport cu obiectivele pedagogice generale cât și specifice și cu cerințele pedagogice;

c)Pentru cine ȋnvățăm?- conținuturile programei sunt structurateȋn raport cu posibilitățile de ȋnvățare ale elevului. ȋn vederea optimizării corelației dintre informare- formare- dezvoltare;

d)Cum ȋnvățăm?- alegerea metodelor de predare- ȋnvățare- evaluare ȋnvederea valorificării depline a capacității de ȋnvățare a elevului.

Programa școlară prezintă o structură ce presupune o ierarhizare a cunoștințelor la nivel de tipologii pedagogice ȋn funcție de obiectivele generale și specifice prioritare din punct de vedere formativ. Această tipologie ierarhică angajează cinci tipuri de cunoștințe după cum urmează:

a)cunoștințele de bază ce reprezintă nucleul disciplinei școlare care sunt indispensabile pentru

formarea și dezvoltarea personalității elevului ȋn cadrul educației permanente;

b)cunoștințele funcționale care stimulează ȋnțelegerea fenomenelor studiate prin inte-riorizareși relaționare, ȋn diferite contexte de transfer operațional;

c)cunoștințe catalizatoare care condiționează intelectual și socioafectiv realizarea secvențelor de ȋnvățare ulterioară;

d)cunoștințele deschise care antrenează orizontul cultural al elevului;

e)cunoștințe ȋnchise, care „ȋncarcă memoriaˮ(idem)

Elaborarea programei școlare este o acțiune specifică care se realizează ȋn concordanță cu proiectarea curriculară stabilită la nivelul planului de ȋnvățământ. Această acțiune specifică de elaborare a programei vizează ierarhizarea următoarelor operații pedagogice: raportarea la obiectivele specifice, stabilirea unei structuri tematice a respectivei discipline școlare, precizările metodologice, precum și proiectarea calendaristică a activităților de predare- ȋnvățare- evaluare.

Raportarea la obiectivele specifice presupune traducerea orientărilor valorice stabilite ȋn plan macrostructural pentru fiecare nivel și treaptă de ȋnvățămant, ȋn planul didactic. Aceste orientări devin finalități microstructurale care acționează ȋntre obiectivele generale și cele operaționalizate de către cadrul didactic ȋn cadrul activitățlor de predare- ȋnvățare- evaluare desfășurate.

Stabilirea structurii tematice a programelor școlare trebuie să țină cont de o serie de criterii funcționale printre care accesibilitatea cunoștințelor ce urmează să fie dobândite de către elevi ȋn cadrul diferitelor trepte de ȋnvățământ, corelarea intradisciplinară interdisciplinară, trandisciplinară a cunoștințelor, realizarea unui echilibru ȋntre cunoștințe și resursele de spațiu și timp existente.

Precizările metodice vin ȋn sprijinul elaborării strategiilor de predare- ȋnvățare- evaluare necesare pentru optima desfășurare a activității ȋn vederea realizării obiectivelor specifice programelor școlare.

Proiectare activității didactice este direcționată de programele școlare ȋn vederea elaborării planului calendaristic necesar cadrelor didactice pe parcursul anului școlar. Optimizarea acestui plan calendaristic se realizează prin adaptarea obiectivelor generale și specifice la condițiile existente la nivelul colectivului de elevi, la particularitățile acestuia.

Programa școlară sugerează posibilități de operaționalizare a obiectivelor ținându-se

cont de resursele de timp și spațiu existente. Aceasta presupune proiectarea unor structuri flexibile care să cuprindă capitolele, numărul de ore alocat, succesiunea activităților, a lecțiilor, termene stabilite, obiective propuse, conținuturi, strategii didactice, criterii de evaluare, observații, conținutul procesului de ȋnvățământ, proiectare pedagogică.

Programa școlară configurează conținutul procesului instructiv- educativ la fiecare disciplină de ȋnvățământ ȋn parte. Acest document numit programă, detaliază planul- cadru, adică desfășoară fiecare disciplină pe ȋntreaga ei ȋntindere. Programa reprezintă pentru cadrele didactice principalul ghid ce sprijină proiectarea și desfășurarea activităților cu valoare operațională și instrumentală.

Programa este un document complex care poate suplini lipsa vreunui manual, incluzând elemente precum: importanța disciplinei și valoarea instructiv- educativă a acesteia, obiectivele ce trebuie realizate la disciplina respectivă, volumul și natura cunoștințelor și abilităților ce trebuie predate și ȋnsușite de către elevi, enumerarea temelor și a subtemelor cu capitolele și subcapitolele cu timpul afectat pentru fiecare dintre ele, lecțiile, indicații metodologice vizavi de predare și evaluare, temele suplimentare sau la dispoziția cadrului didactic, indicații bibliografice, etc. Ȋn vederea concretizării principiului didactic al legăturii dintre teorie și practică, ȋn funcție de disciplină, sunt recomandate lucrări practice și de laborator, forme și modalități de aplicare a cunoștințelor.

Programele actuale pentru ȋnvățământul obligatoriu cuprind:

Nota de prezentare- descrie obiectul de studiu precum și parcursul acestuia, argumentează structura didactică, sintetizând recomandările considerate semnificative de către autori.

Obiective- cadru- vizează formarea capacităților și atitudinilor generate de specificul disciplinei, urmărite pe parcursul mai multor ani școlari.

Obiectivele de referință- specifică rezultatele așteptate ȋn procesul ȋnvățării, urmărind progresia ȋn formarea capacităților și achiziția cunoștințelor elevului de la un an la altul. Aceste obiective, utilizate corect la nivelul evaluării, oferă o imagine clară a evoluției capacităților dezvoltate, oferind posibilitatea stimulării deprinderilor insuficient formate și dezvoltate.

Exemple de activități de ȋnvățare- pentru fiecare obiectiv de referință ȋn parte. Aceste activități sunt astfel gândite ȋncât să pornească de la experiența concretă a elevului, integrându-se strategiilor didactice adecvate contextelor variate de ȋnvățare.

Conținuturile- orgenizate tematic, servesc drept mijloc ȋn atingerea obiectivelor cadru și de referință. Unitățile de conținut sunt organizate tematic ȋn conformitate cu ale domenii ale diferitelor obiecte de studiu.

Standardele curriculare de performanță- reprezintă criteriile de evaluare a calității procesului de ȋnvățământ. Aceste standarde curriculare de performanță sunt standarde naționale necesare ȋn condițiile unei educații centrate pe diversitate(standarde concretizate ȋn exixtența unor planuri- cadru, programe școlare și manuale alternative ). Aceste standarde reprezintă un sistem de referință comun și echivalent pentru toți elevii și vizează ȋn același timp finalul unei trepte de școlaritate. Ele vizează cunoștințele , competențele și comportamentele dobândite de elevi ȋn urma studierii unei discipline, fiind exprimate simplu, sintetic și inteligibil pentru factorii implicați ȋn actul educațional, fiind punct de plecare ȋn eleborarea descriptorilor de performanță, acriteriilor de notare.

3.2.Curriculum- ul disciplinei Educație pentru sănătate

Curriculum reperezintă un concept central, un concept cheie ȋn teoria și practica instruirii. Termenul de curriculum provine din limba latină și are ȋnțelesul de alergare, fugă, locul unde se desfășoară ȋntreceri, mersul vieții (curriculum vitae).

Conceptul de curriculum a fost timp ȋndelungat un concept controversat al pedagogiei. Pe parcursul secolelor XVI și XX definițiile au fost variate și contradictorii, ȋn funcție de metodologia de cercetare a conceptului și de concepția pedagogică a autorilor care a fost influențată de prioritățile și caracteristicile reformelor din ȋnvățământ și educație.

Curriculum semnifică ȋn sens larg ȋntreaga experiență de ȋnvățare realizată ȋn contexte educaționale formale, nonformale și informale.

Ȋn sens tradițional, restrâns, curriculum cuprinde conținuturile ȋnvățării obiectivate ȋn planuri de ȋnvățământ, programe și manuale.

Conceptul de curriculum reprezintă ȋn accepțiune tradițională setul de instrumente școlare/ universitare ce planifică conținuturile instruirii, reprezintă un program oficial de ȋnvățare organizat instituțional.

Conceptul de currriculum reprezintă ȋn accepțiune modernă experiențele de ȋnvățare, fie directe sau indirecte ale elevilor și studenților.

Curriculum-ul este definit ca fiind sistemul de valori ideatice, gnoseologice și de abilități practice, sau poate fi definit ca fiind ansamblul constituit din sistemul de cunoștințe, priceperi, deprinderi care sunt transmise și dobândite ȋn vederea dezvoltării personalității umane, fapt ce duce la integrarea socio- profesională a individului.

Ȋn zilele noastre curriculum-ul este o importantă resursă a inovării, având ca scop adaptarea instituțiilor, programelor și practicilor ȋnvățământului la nevoile și solicitările societății ȋntr-o dinamică continuă.

Curriculum-ul Național pentru ȋnvățământul obligatoriu este documentul curricular fundamental, alcătuit din două segmente:

1.Curriculum nucleu 70%- reprezintă trunchiul comun, numărul minim de ore pentru fiecare disciplină obligatorie prevăzută ȋn planul de ȋnvățământ, fiind structurat ȋn:

a) curriculum nucleu profundat;

b) curriculum extins;

c) curriculum extins;

c) curriculum elaborat de școală;

d) curriculum formal;

e) curriculum local;

f) curriculum ascuns.

2. Curriculum la decizia școlii (CDȘ)- acoperă diferența de ore dintre curriculum-ul și numărul minim/maxim de ore pe săptămână, prevăzute ȋn planurile- cadru de ȋnvățământ, pe disciplină și pe an de studiu. Curriculum-ul la decizia școlii reprezintă ansamblul proceselor educative și al experiențelor de ȋnvățare pe care fiecare școală le propune elevilor prin intermediul ofertei curriculare proprii, cuprinzând următoarele categorii:

a) curriculum extins;

b) curriculum nucleu aprofundat;

c) curriculum elaborat de școală;

Educația pentru sănătate ca disciplină opțională elaborată la nivelul școlii, ȋn cadrul ofertei de curriculum școlar urmărește promovarea cunoștințelor corecte privind diversele aspecte ale sănătății și formarea unor atitudini și deprinderi indispensabile comportamentelor sănătoase și responsabile. „ Educația pentru sănătate ȋn școala românească ˮ se adresează ȋn special cadrelor didactice dornice să devină facilitatori ai dezvoltării armonioase a copiilor, adolescenților, astfel ȋncât aceștia să cunoască starea de bine și să trăiască o viață echilibrată din toate punctele de vedere. Acest program național oferă din perspectiva strategiei de realizare, dezvoltarea componentei de educație pentru sănătate ȋn cadrul curriculum-ului, dar și prin activități extracurriculare și extrașcolare.

Ȋn elaborarea curriculum-ului de Educație pentru sănătate ȋn ȋnvățământul primar, gimnazial cât și cel liceal s-a ținut cont de trei repere fundamentale după cum urmează:

raportarea la necesitățile și dinamica actuală precum și la finalitățile sistemului de ȋnvățământ românesc, generate de evoluțiile sociale;

raportarea la actualele tendințe și la criteriile internaționale acceptate ȋn domeniul reformelor curriculare;

raportarea la tendințele sistemului de ȋnvățământ românesc, pertinente din punct de vedere al redimensionării valorilor educației.

Ȋn elaborarea programei școlare s-a mai ținut cont pe lângă reperele amintite anterior și de următorii indicatori:

varietatea, complexitatea intereselor educaționale vizavi de problemele de sănătate ale elevilor.

formarea personalității elevului ȋntr-o lume ȋn permanentă schimbare;

multiplicarea rapidă și permanentă a domeniilor cunoașterii și a nevoilor de educație.

Ȋn elaborarea curriculum-ului de Educație pentru sănătate s-a urmărit:

adecvarea curriculum-ului la contextul socio- cultural național;

racordarea curriculum-ului la evoluțiile ȋn domeniu ȋnregistrate ȋn plan internațional;

coerență, la nivelul relației dintre curriculum și finalitățile sistemului de ȋnvățământ precum și la nivelul diferitelor componente intrinseci ale acestuia;

pertinența curriculum-ului ȋn raport cu obiectivele educaționale;

articularea optimă a fazelor procesului curricular ȋn ansamblul său: elaborare, proiectare, aplicare, revizuire permanentă.

Curriculum-ul Educație pentru sănătate a fost elaborat ȋn variantă modulară, concepție care

ȋi aparține lui L.D' Hainaut, conform căruia este necesar ca un modul didactic să satisfacă anumite cerințe fundamentale precum:

„ a) să prezinte sau să definească un ansamblu de situații de ȋnvățare; b) să posede o funcție proprie, specificată cu grijă și să vizeze obiective bine definite; c) să propună probe ȋn vederea orientării celui ce studiază și/sau a acelui ce predă și să le ofere un feed- back; d) să poată să se integreze ȋn itinerariile și logicele ȋnvățării. ˮ

Această organizare modulară reprezintă o bază flexibilă pentru aplicarea Educației pentru sănătate ȋn Școala românească, ȋn cadrul orelor de Curriculum la Decizia Școlii.

Curriculum- ul de Educație pentru sănătate cuprinde următoarele module:

Educația pentru sănătate, clasele I/a II- a;

Educația pentru sănătate, clasele a III-a/a IV- a;

Educația pentru sănătate, clasele a V-a/a VI- a;

Educația pentru sănătate, clasele a VII-a/a VIII- a;

Educația pentru sănătate, clasele a IX-a/a X- a;

Educația pentru sănătate, clasele a XI-a/a XII- a;

Aceste module sunt elaborate ȋn coerență verticală și orizontală fiind raportate la achizițiile

de trunchi comun prevăzute pentru clasele respective. Aceste module sunt ȋn acord cu programele pentru ȋnvățământul obligatoriu.

3.3.Obiectivele Educației pentru sănătate

Programul Național „ Educația pentru sănătate ȋn școala romȃnească ˮ se adresează elevilor, părinților, ȋntregii comunități și ȋn special cadrelor didactice care se doresc a fi facilitatori ai dezvoltării armonioase a copilului și adolescentului, a stării lui de bine și a unei calități superioare a vieții. Acest program constituie un instrument necesar și util ȋn desfășurarea activităților de educație pentru sănătate ȋn școală.

Educația pentru sănătate ca disciplină opțională urmărește promovarea cunoștințelor ce vizează diferite aspecte ale sănătății, formarea unor atitudini și deprinderi necesare compotamentului sănătos și responsabil.

Cadrul didactic este liber să folosească și să armonizeze informațiile ȋn funcție de nivelul clasei, de dezvoltarea individuală și de particularitățile locale. Formarea unui stil de viață sănătos, controlul stresului, orientarea profesională și școlară sunt factori esențiali ȋn dezvoltarea armonioasă a personalității elevului. Ȋn acest sens, programele școlare vin ȋn ȋntâmpinarea nevoilor principale de educație ale elevilor.

Ca disciplină opțională elaborată ȋn cadrul ofertei de curriculum, „Educația pentru sănătateˮ promovează cunoștințele corecte ce țin de diverse aspecte ale sănătății și urmărește formarea unor atitudini, deprinderi indispensabile comportamentelor sănătoase și res-ponsabile.

Școala are o mare contribuție ȋn transmiterea cunoștințelor de educație pentru sănătate, adresându-se ȋn timp unui procent ridicat din populație.

Obiectivele Programului Național „ Educația pentru sănătate ȋn școala româ-nească ˮ vizează:

1.promovarea sănătății și a stării de bine a elevului, respectiv:

funcționarea optimă din punct de vedere somatic, fiziologic, mintal, emoțional, social și spiritual;

formarea unui stil de viață sănătos.

2. dezvoltarea personală a elevului, respectiv:

autocunoașterea și construirea unei imagini pozitive despre sine;

comunicare și relaționare interpersonală;

controlul stresului

dezvoltarea carierei personale.

3. prevenire, respectiv:

prevenirea accidentelor și a comportamentelor cu risc pentru sănătate;

prevenirea atitudinii negative față de sine și viață;

prevenirea conflictelor interpersonale, a dezadaptării sociale și a situațiilor de criză.

Programul național și curriculum-ul de Educație pentru sănătate urmăresc:

să asigure educarea populației școlare pentru un stil de viață sănătos;

să faciliteze accesul la o informație corectă, avizată, atât ȋn mediul urban cât și ȋn mediul rural;

să realizeze, ȋn mod direct, educația adulților;

să conducă la diminuarea numărului de ȋmbolnăviri și reducerea comportamentelor cu risc pentru sănătate;

să contribuie la creșterea calității actului medical.

Ȋn cele ce urmează se va face referire doar la obiectivele ce vizează ciclul gimnazial.

Așadar obiectivele cadru pentru clasele V- VIII sunt următoarele:

1.Utilizarea unor noțiuni, norme și principii specifice educației pentru sănătate;

2..Formarea unor atitudini și comportamente responsabile privind starea de sănătate;

3.Dezvoltarea capacității de a rezolva situații problemă privind sănătatea și mediul.

Pentru modulul Educația pentru sănătate, clasele a V-a/a VI- a au fost elaborat 10 obiective de referință ce corespund celor trei obiective cadru din gimnaziu astfel:

1.1.Să identifice modificările organismului la pubertate, folosind un limbaj adecvat;

1.2.Să explice diferențele dintre stările de sănătate/ disconfort fizic/ boală;

1.3.Să identifice sursele de informație corectă ȋn problemele de sănătate;

2.1.Să aplice reguli de igienă personală și igienă a mediului;

2.2.Să ia decizii responsabile/ corecte ȋn situații de amenințare a stării de sănătate;

2.3.Să dezvolte relații sănătoase interpersonale și cu mediul;

2.4.Să se implice ȋn activități de prevenire și combatere a factorilor de risc asupra sănătății;

2.5.Să manifeste un comportament responsabil referitor la igiena personală;

3.1.Să identifice nevoia de ajutor și să acorde primul ajutor ȋn cazul unor urgențe medicale simple;

3.2.Să aprecieze efectele pe termen scurt și lung ale factorilor de risc pentru sănătate;

3.3.Să se implice ȋn tratarea diferențială a deșeurilor menajere;

3.4.Să evalueze factorii favorizanți și consecințele abuzurilor și violenței domestice;

Pentru modulul Educația pentru sănătate, clasele a VII-a/a VIII- a au fost elaborat 9 obiective de referință ce corespund celor trei obiective cadru din gimnaziu astfel:

1.1.Să-și susțină propriile idei conforme cu principiile educației pentru sănătate;

2.1.Să-și identifice punctele tari și punctele slabe ale propriei stări de sănătate;

2.2.Să evalueze pericolul reprezentat de consumul de substanțe toxice și droguri pentru starea de sănătate;

2.3.Să analizeze efectele unor comportamente neadecvate stării de sănătate, pe grupe de vârste;

2.4.Să manifeste inițiativă ȋn combaterea comportamentelor neadecvate observate la cei din jur: violența intragrupală, violența mass- media, traficul de ființe umane;

2.5.Să utilizeze instrumentele necesare susținerii unui comportament alimentar sănătos;

3.1.Să identifice oportunitățile pentru sănătatea mediului și factorii de risc la adresa acestuia;

3.3.Să analizeze consecințele consumului de substanțe toxice asupra sănătății fizice și mentale;

3.4.Să cunoască consecințele debutului vieții sexuale;

3.5.Să intervină eficient ȋn situațiile problemă din domeniul sănătății.

Capitolul 4

Cercetarea psihopedagogică

4.1.Cercetarea psihopedagogică- abordare sintetică

Cercetarea pedagogică este acțiunea prin care observăm și investigăm, ȋn urma căreia cunoaștem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educațional.

Prin practica educativă cercetătorul cunoaște, experimentează, verifică ipoteze și generalizează experiențe pozitive. Se afirmă că prin concluziile ei, cercetarea pedagogică contribuie la inovarea și perfecționarea procesului de ȋnvățământ și de educație.

Cercetarea pedagogică ȋmbracă diferite forme și anume: fundamentală și aplicativă, observațională sau experimentală, spontană sau științifică. Cercetarea pedagogică are ca rol explicarea, interpretarea,generalizarea și inovarea fenomenului educațional prin modificări aduse la nivel structural, sau prin introducerea de metodoloogii mai eficiente.

Funcțiile cercetării pedagogice asunt:

funcția explicativă;

funcția praxiologică;

funcția sistematizatoare;

funcția referențial- informațională;

funcțiile de evaluare și control științific a procesului de instruire și formare a personalității, raportate la cerințele sociale;

funcția de perfecționare și inovare a ȋnvățământului și educației;

funcția predictivă.

Funcția explicativă este specifică cercetării pedagogice fundamentale, orientată spre noutate științifică, ce conduce la elaborarea de modele teoretice explicative, necesare cunoașterii legităților fenomenelor educaționale.

Funcța praxiologică vizează faptul că cercetarea aplicativă contribuie prin investigațiile empirice la creșterea eficienței acțiunilor educaționale și la inovarea practicii școlare, prin introducerea unor noi modele acționale;

Funcția sistematizatoare cercetarea pedagogică oferă baza logică de sinteză, de organizare și prelucrare a datelor experimentale;

Funcția referențial- informațională asigură culegerea informațiilor cu privire la funcționalitatea procesului instructiv- educativ, raportând datele cercetării pedagogice la un sistem teoretic general, cu valoare explicativă;

Funcția de perfecționare și inovare a ȋnvățământului și educației, ȋn raport de cerințele dezvoltării științei, tehnicii, culturii și economiei de piață;

Funcția predictivă de anticipare a unor modele educaționale, cerute de perspectivele dezvoltării social- economice.

Un proiect de cercetare reprezintă o sinteză a orgănizării cercetării pe etape, poate avea următoarea structură:

tema de cercetare;

motivarea alegerii temei;

istoricul cercetării problemei;

ipoteza generală, parțială și obictivele cercetării;

metodologia cercetării (durata, locul, etape, variabile, eșantion, metode, tehnici, mijloace de ȋnvățământ, instrumente de cercetare );

verificarea ipotezei de cercetare prin teste finale sau alte modalități;

finalizarea cercetării și valorificarea ei (implementarea concluziilor).

Etapele cercetării:

1.Organizarea cercetării cuprinde mai multe etape:

a) Formularea temei de cercetat care trebuie să aibă un caracter original, să fie de actualitate, să contribuie la ameliorări sau progres, să fie aleasă cu rigurozitate și precis delimitată, importantă sub aspect practic sau teoretic, să servească unor priorități teoretico- metodologice sau practico- aplicative, să poată fi verificată ȋn situații educaționale și să asigure cunoașterea științifică a fenomenului educațional și să propună soluții de ameliorare;

b) Documentarea și elaborarea instrumentelor de cercetare presupune precizarea bibli-ografiei și a surselor de documentare, utilizarea metodelor de documentare(lectura științifică, fișe conspect, fișe de idei și de citate respectând aparatul științific) și nu ȋn ultimul rând elaborarea instrumentelor de cercetare(teste inițiale, teste finale, proiecte didactice experimentale, grafice, diagrame, etc.)

c) Elaborarea proiectului de cercetare;

d) Formularea ipotezei generale și parțiale;

e) Precizarea obiectivelor pe baza ipotezelor care trebuie să anticipeze soluția, să fie corect formulate și să se bazeze pe date reale, să dirijeze ȋntregul p[roces de cercetare, să poată fi completată pe parcursul cercetării, să fie verificabilă ȋn procesul educațional, putând fi confirmată prin cercetare;

f) Precizarea metodologiei cercetării prin stabilirea etapelor de cercetare( preexperimentală, experimentală și finală ), fixarea metodelor de cercetare, a tehnicilor și mijloacelor, precizarea eșantionului de elevi și a echipei de cercetare, stabilirea variabilelor și fixarea modalităților de experimentare și culegere a datelor.

1. Desfășurarea cercetării pe etape și aplicarea proiectului

etapa preexperimentală ȋn care se aplică testele inițiale n vederea constatării nivelului de la care ȋncepe cercetarea;

etapa experimentală ȋn care se aplică instrumentele de cercetare (proiecte didactice, programe, etc.);

etapa finală ȋn care se aplică testele finale.

2. Finalizarea cercetării prin:

analiza, interpretarea și sintetizarea datelor experimentale;

compararea rezultatelor obținute prin experimentare, cu clasa de control și a rezultatelor obținute prin tehnica rotației grupelor (de control și experimentare);

verificarea ipotezei generale și a ipotezelor parțiale;

confruntarea rezultatelor cercetării cu obiectivele acesteia, rezultatele din ipoteza generală;

elaborarea unei lucrări științifice care să cuprindă tema, motivarea alegerii acestei teme, scopul cercetării, metodologia cercetării, concluzii și bibliografia;

implementarea cercetării și evaluarea rezultatelor.

Metodele și tehnicile de cercetare se pot clasifica astfel:

lectura științifica;

rezumatul;

conspectul;

metoda observației;

metoda studiului de caz;

analiza produselor activității școlare;

experimentul pedagogic;

eșantionarea;

metoda testelor

interviul și chestionarele scrise;

metoda analizei psihopedagogice a datelor experimentale;

metoda scărilor de opinii și atitudini.

4.2. Actualitatea temei

După cum bine se știe, sănătatea este cel mai de preț dar al omului, deși uneori, unii dintre noi nu știm cum să o păstrăm. Din păcate, ȋn secolul ȋn care trăim, apar cu o frecvență ridicată, sau putem spune chiar ȋn mod alert tot mai multe boli. Din păcate incidența acestora apare de la mic la mare, indiferent de vârstă, naționalitate sau gen. Nu este suficient doar să știm să tratăm boala ȋn sine, ci este imperios necesar să prevenim apariția bolii. Astfel este necesar să găsim un echilibru ȋn primul rând ȋntre fizic, mental și mediu, să ne cunoaștem limitele, să știm să ȋntreținem starea de bine care o avem.

Pe parcursul vieții oamenii au diverse preocupări, iar una dintre aceste preocupări este păstrarea sănătății și lupta contra bolilor. Sănătatea este cea mai prețioasă stare a fiecărui individ, fără sănătate nu există fericire, „sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic ˮ după cum afirma și Schopenhauer. Sunt nenumărate afecțiuni, boli care nu prezintă simptome. Multe din bolile „greleˮ nu debutează cu durere sau se manifestă prin simptome discrete, nefiind luate ȋn seamă. De aceea se poate ȋntâmpla ca ceea ce ȋnțelegem prin sănătate deplină să nu corespundă stării reale de sănătate, fie datorită neglijenței, neatenției noastre. Medicina susține că este mai ușor să se prevină apariția suferinței, decât să acționăm pentru vindecarea ei.

Sănătatea permite individului să-și ȋndeplinească eficient rolul ȋn societate. Sănătatea unui adult este influențată de evoluția lui pe parcursul copilăriei, adolescenței. Dezvoltarea organismului și activitatea școlară a elevului sunt influențate de stilul de viață sănătos și de starea de sănătate.

Dacă ȋn deceniile trecute medicina avea rolul de tratare a bolilor, ȋn prezent accentul cade pe actul preventiv prin luarea de măsuri corespunzătoare. Astfel școala este un mediu propice, alături de cadrele medicale, de mass-media, ȋn care elevii pot fi informați, ȋși pot ȋnsuși norme igienico- sanitare de prevenție a bolilor, ȋși pot forma și dezvolta comportamente sănătoase individuale și de grup, pot ȋnvăța cum să-și apere organismul de factorii nocivi, etc.

„Educația pentru sănătate ˮ, introdusă ȋn contextul reformei ȋnvățământului românesc urmărește cu precădere ȋnțelegerea respectării unui comportament igienic individual și de grup, realizarea funcționării relațiilor interumane ȋn mod armonios și respectarea normelor igienice adecvate condițiilor de viață și de muncă.

„Educația pentru sănătate ˮeste imperios necesară deoarece un randament școlar poate fi așteptat doar din partea unor copii sănătoși care mai târziu se vor integra cu succes ȋn viața socială și profesională.

4.3. Ipoteza de lucru și obiectivele cercetării

Ȋn vederea ocrotirii sănătății se pune foarte mult accent pe măsurile cu caracter preventiv, de aceea un rol important ȋi revine educației pentru sănătate a tuturor cetățenilor și anume dobândirea de cunoștințe ȋn această direcție precum și formarea unor deprinderi igienice corecte.

Ȋn vederea desfășurării activităților ȋn cele mai bune condiții este necesar să ne menținem sănătoși, atât fizic cât și psihic, iar acest lucru devine posibil prin cunoașterea și respectarea normelor de igienă și prin dobândirea de bune deprinderi ȋn acest sens. Sănătatea este un amplu și complex concept, cuprinzând dimensiunea emoțională, intelectuală, fizică, socială cât și spirituală. Acest concept complex contribuie la echilibrul și la bunăstarea individului.

Lucrarea de față ȋși propune surprinderea formării comportamentelor necesare menținerii sănătății din toate punctele ei de vedere. Familiarizarea cu educația pentru sănătate și conținuturile acesteia reprezintă o prioritate și o necesitate, sănătatea individului fiind ȋn esență cea mai importantă. Prin autoritatea morală, școala are o contribuție substanțială ȋn transmiterea cunoștințelor de educație pentru sănătate și ȋn formarea comportamentelor sănătoase. Există o paletă largă de activități școlare și extrașcolare prin intermediul cărora copilului ȋi sunt formate comportamente, conduite sanitare care să-i permită să ducă o viață echilibrată și sănătoasă. Ȋnvățământul modern ȋn care educația pentru sănătate se realizează de la vârste fragede, va contribui substanțial la ȋmbunătățirea stării de sănătate, stării de bine a individului precum și a factorilor externi ce influențează această stare. Activitățile desfășurate se bazează pe metode active de instruire, activități practic- aplicative, activități extrașcolare pe parcursul anului școlar care iau forma unor programe precum sanitarii pricepuți, programul școala altfel,opționalul „ˮ etc.

De aici a fost generată ipoteza cercetării: utilizarea intensivă a activităților de educație pentru sănătate ȋn procesul instructiv- educativ , va duce la formarea comportamentelor sănătoase, de prevenție și de acordarea primului ajutor.

Obiectivele cercetării:

O1: Identificarea nivelului de cunoștințe al elevilor privind sănătatea, factorii ce influențează această stare de bine, prevenția și tehnicile de prim ajutor;

O2: Identificarea celor mai eficiente activități ce pot fi desfășurate ȋn vederea creșterii gradului de formare a comportamentelor sănătoase;

O3: Monitorizarea impactului pozitiv al desfășurării unei palete largi de activități, cuprinse ȋn diferite programe ȋn vederea dobândirii de cunoștințe corecte vizavi de sănătatea individului;

O4: Ȋnregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de către elevi ȋn cadrul testării inițiale cât și finale;

O5: Evaluarea progresului ȋnregistrat de către elevi ȋn ceea ce privește dobândirea cunoștințelor vizate de educația pentru sănătate și formarea de comportamente sănătoase (prin chestionar)

4.4.Eșantion investigat

Ȋn vederea verificării ipotezei și urmăririi obiectivelor formulate, am cuprins ȋn cercetare un eșantion format dintr- un efectiv de 20 elevi din clasa a VII – a din cadrul Școlii Gimnaziale Nr.1 Abram, elevii provenind din mediul rural, de naționalitate română.

Ȋn vederea unei eficiente organizări a cercetării, care s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2017- 2018, am adunat date informative cu privire la compoziția clasei pe sexe, frecvența elevilor la școală, mediul familial și pregătirea profesională a părinților.

1.După sex:

2.După frecvență:

3.După climatul din familie:

4.După nivelul profesional de pregătire al părinților:

4.5.Desfășurarea cercetării:

Cercetarea s-a desfășurat ȋn perioada septembrie 2017- iunie 2018, locația fiind Școala Gimnazială Nr.1 Abram. Pentru o bună desfășurare a cercetării pe care mi-am propus-o, am cules date despre elevi și părinții acestora, folosind metode și instrumente pe care le voi detalia ȋn cele ce urmează.

4.5.1. Metode de investigație

Ȋn cadrul acestei cercetări am optat pentru următoarele metode: ancheta socială, studiul documentelor personale, experimentul. Metodele folosite, pe care le voi prezenta ȋn continuare au fost folosite atât ȋn culegerea datelor cât și ȋn interpretarea acestora.

Ancheta socială- metodă de cercetare psihologică ce presupune recoltarea unor informații despre viața psihică a unui individ sau grup social și interpretarea acestora ȋn vederea desprinderii semnificației lor psihocomportamentale. Modalitatea prin care s-a realizat această anchetă a fost chestionarul.

Chestionarul este acea metodă de cercetare din psihologie constituită dintr-o listă de ȋntrebări alcătuită cu scopul de a obține pe baza răspunsurilor date, informații asupra unei persoane sau a unei probleme.

A fost utilizat un chestionar pentru părinți ȋn vederea colectării a cȋt mai multe informații despre elevi deoarece o bună cunoaștere a acestora este absolut necesară pentru o bună desfășurare a procesului instructiv- educativ, (anexa 1) ,cât și un chestionar aplicat elevilor ȋn etapa preexperimentală și ȋn etapa finală a cercetării (anexa 2).

Experimentul a vizat măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii unuia sau mai multor factori experimentali. În orice experiment este necesară o observare inițială a fenomenului psihic pe care dorim să-l cercetăm, găsim problema ce trebuie soluționată și lăsăm o ipoteză pentru soluționarea ei. Se desfășoară apoi experimentul, înregistrându- se toate datele, care vor fi prelucrate, analizate și interpretate.

4.5.2. Desfășurarea experimentului

Cercetarea s-a desfășurat ȋn perioada 24.09.2017- 08.06.2018

Obiectivele propuse au fost realizate ȋn trei etape după cum urmează:

etapa preexperimentală – etapă ȋn care au fost culese date și a fost aplicat chestionarul elevilor pentru a determina nivelul de cunoștințe vizavi de educația pentru sănătate și comportamentele sănătoase dezvoltate ȋn rândul elevilor.

etapa experimentală – etapa cu cea mai mare ȋntindere, etapă care a presupus derularea unui cerc „Sanitarii pricepuțiˮ, desfășurarea unor activități cuprinse ȋn programul național„ Școala Altfel ˮ, precum și desfășurarea unor activități cuprinse ȋn opționalul de „Educație pentru sănătateˮ

etapa finală(evaluativă) – reevaluarea elevilor ȋn urma programului derulat ȋn etapa experimentală, prin reaplicarea chestionarului utilizat ȋn etapa preexperimentală.

4.5.2.1. Etapa preexperimentală constatativă (pretest) s-a desfășurat în perioada 24.09.2017 – 08.10.2017 și a avut ca scop culegerea cât mai multor date despre elevii clasei , date menite să identifice nivelul de cunoștințe al elevilor privind sănătatea, factorii ce influențează această stare de bine, prevenția și tehnicile de prim ajutor.

Informațiile necesare au fost culese prin intermediul anchetei sociale prin intermediul unui chestionar adresat părinților, menit să aducă informații importante despre elevi (vezi anexa 1) . Datele obținute ȋn această etapă au fost centralizate ȋn urma aplicării unui chestionar elevilor (vezi anexa 2) Chestionarul a cuprins 18 ȋntrebări ȋnchise, directe, iar ȋn funcție de punctajul totalizat ȋn final, elevii se ȋncadrează astfel:

80- 100 pct: Profilul stilului de viață este mult peste medie. Are un nivel ridicat de cunoștințe ȋn ceea ce privește sănătatea și prevenția ȋn caz de boală. Are formate comportamente sănătoase.

50- 79pct: Un nivel mediu de cunoștințe legate de sănătate și prevenție ȋn caz de boală.

20- 49pct: Cunoștințe minime ȋn ceea ce privește sănătatea și prevenția ȋn caz de boală, comportamentele sănătoase fiind slab dezvoltate.

0- 19pct: Este timpul să evaluezi situația și să iei măsuri imediate ȋn ceea ce privește sănătatea proprie și dezvoltarea unor comportaente sănătoase pentru tine și cei din jur.

În urma culegerii informațiilor necesare și aplicarea chestionarului elevilor pe parcursul etapei constatative , au fost obținute următoarele date pe care le-am reprezentat grafic astfel :

Fig.4.5.2.1.1

Din totalul de 20 de elevi, un număr de 3 elevi, adică un procent de 15% au obținut un total de puncte cuprins ȋntre 0- 19 puncte ceea ce ȋnseamnă că este timpul să evalueze situația și să ia măsuri imediate ȋn ceea ce privește sănătatea proprie și dezvoltarea unor comportaente sănătoase

Fig.4.5.2.1.2

Din totalul de 20 de elevi, un număr de 10 elevi, adică un procent de 50% au obținut un total de puncte cuprins ȋntre 20- 49 puncte ceea ce ȋnseamnă că dețin cunoștințe minime ȋn ceea ce privește sănătatea și prevenția ȋn caz de boală, comportamentele sănătoase fiind slab dezvoltate.

Fig.4.5.2.1.3

Din totalul de 20 de elevi, un număr de 7 elevi, adică un procent de 35% au obținut un total de puncte cuprins ȋntre 50- 79 puncte ceea ce ȋnseamnă că dețin un nivel mediu de cunoștințe legate de sănătate și prevenție ȋn caz de boală.

Fig.4.5.2.1.4

Din totalul de 20 de elevi, niciun elev, adică un procent de 0% nu a obținut un punctaj cuprins ȋntre 80- 100 puncte care denotă faptul că profilul stilului de viață este mult peste medie, având un nivel ridicat de cunoștințe ȋn ceea ce privește sănătatea și prevenția ȋn caz de boală. Are formate comportamente sănătoase.

Distribuția rezultatelor (așa cum este evidențiată în grafice) a condus la următoarele constatări:

-predominant, elevii au un nivel minim de cunoștințe legate de sănătate și prevenție ȋn caz de boală, comportamentele sănătoase fiind slab dezvoltate.

4.5.2.2. Etapa experimentală a fost perioda cu cea mai mare întindere , perioadă în care a fost desfășurată o paletă largă de activități cuprinse ȋn Programul Național „ Școala Altfel ˮ , ȋn cadrul cercului „Sanitarii pricepuți ˮ precum și ȋn cadrul opționalului de „Educație pentru sănătateˮ

Programul „Școala Altfel ˮ este un program implementat de către Ministerul Educației și deși ȋn debutul acestuia toți cei implicați, cadre didactice, elevi, părinți, autorități priveau cu scepticism acest nou concept, program, odată cu derularea acestuia, au fost observabile și beneficiile aduse de acest program pentru toți beneficiarii. Scopul acestui program este dezvoltarea competenței de ȋnvățare și a abilităților socio- emoționale ale preșcolarilor/ elevilor.

Ȋn cadrul acestui program este necesar ca toate cadrele didactice să proiecteze, să testeze și să evalueze abordări eficiente pentru dezvoltarea acestor competențe și abilități. Acest program oferă posibilitatea de experimentare, cadrele didactice precum și elevii fiind ȋncurajați să- și manifeste creativitatea ȋmbinând eficient și atractiv teoria și aplicațiile ei ȋn viața cotidiană.

Activitățile educaționale desfășurate ȋn perioada alocată „Școlii Altfel ˮ este necesar să aibă următoarele caracteristici:

transdisciplinaritate;

experiențiale;

proiectate ȋn parteneriat cu elevii, părinții acestora, diferite instituții sau organizații non- guvernamentale, operatori economici;

inovatoare;

bazate pe bune practici din domeniul educațional sau pe constatări ale diferitelor cercetări.

Obiectivele cât și activitățile derulate ȋn cadrul Programului „Școala Altfel ˮtrebuie să răspundă intereselor copiilor, determinând cadrele didactice să identifice soluții la provocările ȋntâmpinate ȋn facilitarea dezvoltării competenței de ȋnvățare și a abilităților socio- emoționale. Toate aceste activități vin să completeze experiențele de ȋnvățare pe discipline, „amplificând componenta de dezvoltare socio-emoțională și legătura cu viața de zi cu zi .ˮ(Școala Altfel, Ghid de implementare 2016)

Ȋn ceea ce privește Educația pentru sănătate, oferă o paletă largă de activități care să vină ȋn completarea cunoștințelor elevilor vizavi de sănătate, prevenție ȋn caz de boală precum și ȋn acordarea de prim ajutor ȋn diferite situații, aplicarea cunoștințelor ȋn practică.

Aceste acțiuni pot determina schimbări de atitudine cu un puternic impact pozitiv atât asupra celor ce ȋși ȋnsușesc informații, cât și asupra celor ce le transmit. Toți trebuie să conștientizăm și să ȋnțelegem că poate de fiecare dintre noi poate depinde o viață, chiar și cea proprie. Este necesar să subliniem faptul că acei copii care conștientizează de mici importanța unei alimentații sănătoase, a igienei personale, a activității fizice, evitarea obiceiurilor nocive pentru sănătate, vor dezvolta comportamente sănătoase și mai mult vor deveni ambasadori ai unui stil de viață sănătos.

Ȋn cadrul Programului „Școala Altfel ˮ se poate face prevenție și promovare a prevenției. Educația pentru sănătate trebuie să acționeze la toate nivelurile și este necesară o implicare activă a tuturor ȋn vederea ȋmbunătățirii și dezvoltării acestui deziderat al prevenției. Nu ȋntotdeauna putem preveni toate bolile, ȋnsă adoptarea unui stil de viață sănătos reduce riscul apariției unor grave afecțiuni. Educația pentru sănătate implementată ȋncă din perioada copilăriei pune bazele unui stil de viață sănătos, precum și formarea și dezvoltarea unor comportamente sănătoase, formarea și deprinderea unei conduite preventive pentru a avea o populație sănătoasă.

Scopul programului „Sanitarii pricepuțiˮ a fost acela de a pune bazele unor com-portamente sanatoase ȋn rândul elevilor, de a le furniza informații necesare dezvoltării acestor comportamente, informații necesare prevenției și acordării primului ajutor ȋn caz de nevoie. Pentru aceasta, programul a cuprins o gamă largă de activități necesare atingerii scopului propus.

Ȋn cadrul opționalului „Educație pentru sănătateˮ derulat tot pe parcursul perioadei experimentale au fost desfășurate activități care au vizat:

-Igiena personală

-Activitate și odihnă

-Sănătatea mediului : omul si mediul de viata

-Sănătatea mintală

-Sănătatea alimentatiei

-Sănătatea reproducerii și a familiei

-Accidente,violențe,abuz,valori umanitare

-Consumul si abuzul de substante toxice.

Activitățile au fost foarte variate ca structură și formă de realizare precum:

-convorbiri

-mese rotunde

-realizare de postere, afișe

-vizionare materiale ppt

-confecționare de obiecte din materiale reciclabile

-rebus

-concursuri

Elevii au participat cu plăcere la aceste activități, s-au implicat activ , și- au dat interesul asimilând informații necesare ȋn dezvoltarea comportamentelor sănătoase, siuații de prevenție, de acordare a primului ajutor ȋn diferite situații.

Opțional „Educație pentru sănătateˮ

1 oră/ săptămână 35 ore anual

Programul activităților „Sanitarii pricepuți ˮ

Activitate din cadrul Programului „ Școala Altfel ˮ

Tema activității: „ Dependența de tabagism-Spune NU fumatului ˮ

Obiective:

-să cunoască pericolele consumului de tutun ;

-să cunoască efectele pe termen scurt și lung al consumului de tutun;

-să cunoască componentele unei țigări și efectele negative ale acestora asupra organismului atât pe termen scurt cât și pe termen lung;

-să cunoască efectele fumatului pasiv;

Mijloc de realizare: convorbire, explicația, activitate practică

Desfășurarea activității:

Se poartă discuții referitoare la consumul de țigări după care li se cere elevilor să noteze la tablă ce le trece prin minte când aud termenul FUMAT. Ȋn continuare elevii sunt antrenați să găsească cât mai multe motive pentru care tinerii sunt ȋmpinși ȋnspre această deprindere nesănătoasă- fumatul (să pară maturi, să impresioneze, prin prisma anturajului ).Având suport ppt , se prezintă ȋn continuare elevilor, nicotina, substanța chimică prin care se crează dependența de obiceiul de a fuma. Elevii discută despre efectele pe care le consideră dăunătoare, respectiv respirație urât mirositoare, miros neplăcut al hainelor, degete ȋngălbenite, riduri, bani risipiți și cel mai important boli precum bronșite, tuberculoză, infarct, cancer pulmonar, al faringelui, al esofagului, etc. De asemenea se punctează faptul că la fel de nociv este și fumatul pasiv.

Ȋn continuare elevii sunt solicitați să realizeze un poster prin care să tragă un semnal de alarmă vizavi de nocivitatea consumului de țigări, promovând astfel o viață sănătoasă spunând STOP fumatului.

(Anexa 3)

Tema activității: „ Modalități de intervenție ȋn situații speciale- sufocarea cu corp străinˮ

Obiective:

-să cunoască semnificația termenului sufocareprecum și cauzele care duc la apariția sufocării;

-să cunoască semnele, simptomele specifice sufocării;

-să cunoască manevrele de prim ajutor ȋn cazul sufocării atât la copii cât și la adulți;

-să aplice ȋn practică manevrele de prim ajutor ȋn caz de sufocare la copil și adul.

Mijloc de realizare: convorbire, explicația, observația, demonstrația, exercițiul.

Desfășurarea activității:

Ȋn debutul lecției se discută despre ccea ce semnifică sufocarea, una dintre marile urgențe cu care ne putem ȋntâlni și care netratată poate fi fatală. Cauza principală a sufocării este de obicei blocarea traheei cu mâncare sau diverse obiecte. Primul semn al sufocării este ducerea mânilor la gât. Se evidențiază faptul că există două feluri de obstrucție a căilor aeriene, ușoară și severă.

Se prezintă metoda Heimlich, aplicată ȋn cazul obstrucției severe a căilor respiratorii- modul de operare a acesteia. Ȋn continuare se prezintă manevra care se aplică ȋn cazul ȋn care pacientul devine inconștient. Aceste metode sunt demonstrate de către cadrul didactic timp ȋn care elevii sunt atenți la explicații. Se trece mai apoi la prezentarea manevrei de prim ajutor ȋn cazul sufocării copiilor și bebelușilor – explicații urmate de demonstrația cadrului didactic.

După prezentarea informsațiilor și demonstrarea modului de acordare a primului ajutor ȋn caz de sufocare, elevii grupați ȋn perechi vor pune ȋn practică cele ȋnvățate.

(Anexa 4)

Activități din cadrul programului „Sanitarii pricepuțiˮ

Tema activității: „Minte sănătoasă ȋn corp sănătosˮ

Obiective:

-să determine trăsăturile unei persoane sănătoase;

-să explice categoriile de alimente prezente ȋn piramida alimentelor;

-să realizeze afișe, machete care să promoveze alimentația sănătoasă;

-să pregătească alimente sănătoase din produse sănătoase;

Mijloc de realizare: convorbire, activitate practică

Desfășurarea activității:

Ȋn debutul activității se poartă discuții vizavi de ceea ce inseamna o persoană sănătoasă. Elevii ȋși exprimă părerea vizavi de acest subiect. Se prezintă ȋn continuare piramida alimentelor, explicându-se categoriile alimentare prezente ȋn cadrul acestei piramide. Se poartă discuții referitoare la aportul alimentelor ce se regăsesc ȋn piramidă, frecvența consumării acestora, beneficii sau dimpotrivă efecte secundare a abuzului de alimente mai puțin sănătoase.

Ȋn continuare elevii se ȋmpart pe grupe și au ca sarcină de muncă realizarea de afișe, machete care să promoveze alimentația sănătoasă.

Ȋn finalul activității se prepară prăjiturele sănătoase din ingrediente precum: migdale, fulgi de ovăz hidratați, pudră de roșcove, smochine, precum și sucuri de fructe și legume.

(Anexa 5)

Tema activității:„ Apa- izvorul viețiiˮ

Obiective:

– să colecteze informații din diverse surse despre apă ca element natural, despre utilizările și importanța ei pentru ființele vii;

-sensibilizarea elevilor față de problemele de mediu legate de apă;

-să-și dezvolte creativitatea prin realizarea unor creații artistice pe tema dată;

Mijloc de realizare: convorbire, activitate practică

Desfășurarea activității:

Ȋn debutul activității se prezintă un material ppt despre apă ca element natural, ca simbol al vieții, ca element vital al vieții. Sunt prezentate diverse curiozități legate de acest element esențial din natură. Se discută de ignorarea în mod constant a puterii apei, cea care sculptează pământul, cea aducătoare de viață, fără de care nu am putea supraviețui. Se concluzioneză că orice gest minor are un impact puternic, în timp, asupra planetei noastre.

Activitatea continuă cu completarea unui rebus care are ca obiectiv verificarea unor termeni cheie legați de poluarea apei.

Elevii realizează lucrări artistico- plastice având ca temă principală apa și importanța ei, notând pe postit-uri diverse mesaje legate de utilizarea rațională, reducerea și prevenirea poluării apei.

(Anexa 6)

Tema activității: „Un mediu curat, o viață sănătoasăˮ

Obiective:

– să definească noțiunile de mediu, poluare;

-să recunoască intervențiile pozitive sau negative ale omului asupra mediului;

-să recunoască diferite moduri de poluare;

-să compare manifestări ale naturii ȋn prezența sau lipsa poluării;

-să-și dezvolte creativitatea prin confecționarea de obiecte din materiale reciclabile;

-să-și formeze aptitudini și atitudini necesare pentru desfășurarea unor activități responsabile, conștiente ce duc la îmbunătățirea calității mediului;

Mijloc de realizare: convorbire, material ppt, confecționarea de obiecte din materiale reciclabile, realizarea unor creații artistico- plastice , activitate practică

Desfășurarea activității:

Activitatea a debutat cu prezentatea unui material ppt în care sunt definite noțiunile de mediu, poluare, sunt prezentate diferite modalități de poluare și efectele acesteia. Se discută pe marginea materialului prezentat, elevii recunosc intervențiile omului asupra mediului, atât cele pozitive cât și cele negative, fac comparație între o natură curată și una poluată.

Grupați pe echipe, elevii au ca sarcină realizarea de afișe cu mesaje legate de importanța păstrării curate a mediului cu impact major asupra sănătății.

În continuare, pentru a- și pune în evidență creativitatea, elevii împărțiți în două grupe confecționează roboței din peturi.

Activitatea se încheie cu participarea efectivă a elevilor la ecologizarea curții școlii .

(Anexa 7)

Tema activității: „Trusa de prim ajutor- conținut, utilitateˮ

Obiective:

-să cunoască utilitatea trusei de prim ajutor;

-să cunoască caracteristicile cutiei de prim ajutor;

-să cunoască conținutul minim obligatoriu al trusei de prim ajutor;

-să cunoască utilitatea conținutului trusei de prim ajutor;

Mijloc de realizare: convorbire, observația

Desfășurarea activității:

Ȋn debutul activității se discută despre ceea ce ȋnseamnă primul ajutor ȋn diferite cazuri precum și despre trusa de prim ajutor care este necesar să existe ȋn instituții, spații comerciale, ȋn autovehicule, mijloace de transport ȋn comun, spații agroalimentare, etc

Având ca suport trusa de prim ajutor, li se prezintă elevilor conținutul minim obligatoriu al acesteia, prezentându-se utilitatea fiecărei componentă ȋn parte. Elevii realizează o scurtă recapitulare a caracteristicilor trusei de prim ajutor cât și a conținutului acestuia.

Ȋn continuare elevii sunt ȋmpărțiți pe echipe având ca sarcină de muncă să noteze pe coli albe conținutul minim obligatoriu al trusei de prim ajutor, după care fiecare echipă ȋși va alege câte un reprezentat care va prezenta ceea ce a notat echipa pe coala albă timp ȋn care celelalte grupe sunt atenți. Se continuă până ȋn momentul ȋn care toate echipele și-au prezentat munca depusă.

Se analizează conținutul informațional prezentat de fiecare echipă, se face o autoevaluare a activității și se subliniază importanța prezenței trusei de prim ajutor ȋn diferiteinstituții, la domiciliu, ȋn autoturisme, etc.

(Anexa 8)

Tema activității: „Tehnica resuscitării cardio- respiratoriiˮ

Obiective:

-să cunoască semnificația termenilor resuscitare, cardio- respiratorii;

-să cunoască tehnicile de prim ajutor, pașii care trebuie urmați ȋn caz de nevoie;

-să aplice practic tehnica de prim ajutor ȋnsușită;

Mijloc de realizare: convorbire,explicația, observația, demonstrația, exercițiul

Desfășurarea activității:

Ȋn debutul activității se poartă discuții despre situațiile de urgență ȋn care este vital să fie acordat prim-ajutor. Având ca suport un material ppt se discută mai exact despre două dintre cele mai importante tehnici de salvare a vieții ȋn situații grave și anume ventilația artificială și masajul cardiac- resuscitarea cardio- respiratorie. Dacă aceste proceduri sunt făcute corect și repede chiar și de către persoane care nu au pregătirea necesară, pot salva viața unui pacient aflat ȋn stop cardio- respirator.

Li se prezintă copiilor pas cu pas fiecare procedură ce trebuie făcută. După ce se poartă discuții pe marginea celor prezentate, se trece la aplicarea ȋn practică a procedurilor de către cadrul didactic timp ȋn care elevii sunt atenți. Ȋn continuare se trece la aplicarea in practică de către elevi a tehnicii de resuscitare cardio- respiratorii.

(Anexa 9)

Activitate din cadrul Opționalului „ Educație pentru sănătate ˮ

Tema activității: „Imaginea corporală și comportamentul alimentarˮ

Obiective:

-să promoveze un model alimentar corect;

-să cunoască consecințele unor obiceiuri alimentare nesănătoase (obezitate, diabet, etc)

-să reducă consumul de alimente nesănătoase;

-să cunoască factorii care influențează obiceiurile alimentare;

-să cunoască necesitatea unei alimentații corecte ca premisă a sănătății personale.

Mijloc de realizare: convorbire, problematizarea, activitate practică

Desfășurarea activității:

Se poartă discuții despre alimente și cum influențează acestea viața individului. Elevii sunt solicitați să ȋși exprime opinia vizavi de obiceiurile alimentare sănătoase sau mai puțin sănătoase, de cum influențează alimentația aspectul fizic cât și sănătatea individului. De asemenea elevii sunt solicitați să să enumere câțiva din factorii externi care influențează comportamentul alimentar (culturali, de mediu, influența industriei alimentare, etc).

Se subliniază faptul că un pericol ascuns ȋn majoritatea alimentelor pe care le consumăm din comerț este reprezentat de aditivii alimentari cunoscuți sub denumirea de E-uri, ce au invadat ȋntreaga industrie alimentară. Unele din aceste substanțe sunt foarte toxice, chiar cancerigene.

Elevii vor explica ȋn continuare sintagma „ Suntem ceea ce mâncăm ˮ, urmând să realizeze un poster cu acest titlu.

Ȋn continuarea activității elevii pregătesc un preparat culinar sănătos- salată de fructe, degustându-l ȋn final.

(Anexa 10)

4.5.2.3. Etapa finală (evaluativă)

Pe parcursul acestei ultime etape a avut loc o reevaluare a cunoștințelor elevilor vizavi de cunoștințele legate de sănătate și prevenție ȋn caz de boală la finele anului școlar și implicit la finalul etapei de experiment în cadrul căreia a fost folosită a gamă largă de activități care au avut un important rol în formarea comportamentelor sănătoase. În urma reevaluării, datele obținute se pot reprezenta grafic astfel :

Fig.4.5.2.3.1

Din totalul de 20 de elevi, niciun elev, nu a obținut punctaj cuprins ȋntre 0- 19 puncte ceea ce ȋnseamnă că elevii dețin cunoștințe referitoare la sănătate și prevenție ȋn caz de boală.

Fig.4.5.2.3.2

Din totalul de 20 de elevi, 1 elev, adică un procent de 5% au obținut un total de puncte cuprins ȋntre 20- 49 puncte ceea ce ȋnseamnă că dețin cunoștințe minime ȋn ceea ce privește sănătatea și prevenția ȋn caz de boală, comportamentele sănătoase fiind slab dezvoltate.

Fig.4.5.2.3.3

Din totalul de 20 de elevi, un număr de 11 elevi, adică un procent de 55% au obținut un total de puncte cuprins ȋntre 50- 79 puncte ceea ce ȋnseamnă că dețin un nivel mediu de cunoștințe legate de sănătate și prevenție ȋn caz de boală.

Fig.4.5.2.3.4

Din totalul de 20 de elevi, 8 elevi, adică un procent de 40% au obținut un punctaj cuprins ȋntre 80- 100 puncte care denotă faptul că profilul stilului de viață este mult peste medie, având un nivel ridicat de cunoștințe ȋn ceea ce privește sănătatea și prevenția ȋn caz de boală. Are formate comportamente sănătoase.

4.5.3.Prelucrarea și interpretarea datelor

După desfășurarea programului formativ și a activităților cuprinse ȋn Programul „Școala Altfelˮ care s-au derulat pe tot parcursul etapei experimentale, fiind folosite intensiv activități menite să dezvolte comportamentele sănătoase ale elevilor și să vină ȋn completare cu noi cunoștințe vizavi de sănătate, prevenție, prim ajutor, elevii au fost reevaluați prin chestionarul aplicat ȋn etapa preexperimentală pentru a se observa evoluția ȋn ceea ce privește achiziția de informații, formarea, dezvoltarea de comportamente sănătoase a elevilor cuprinși ȋn eșantionul experimental.

Analizând rezultatele obținute ȋn urma evaluării și reevaluării elevilor prin chestionarul aplicat, se observă un progres semnificativ ȋn ceea ce privește punctajele obținute, ceea ce denotă faptul că ȋn urma perioadei experimentale elevii au dobândit cunoștințe vizavi de sănătate, prevenție, prim ajutor, reușind să-și formeze, dezvolte comportamente sănătoase, ceea ce mă ȋndreptățește să afirm că activitățile cuprinse ȋn programul „Sanitarii Pricepuțiˮ și „Școala Altfelˮ au adus un mare aport ȋn ceea ce ȋnseamnă sănătate, prevenție, prim ajutor, echilibrul ȋntre fizic-psihic-mediu.

Făcând o comparație ȋntre rezultatele, procentele obținute ȋn cele două etape ale experimentului (preexperimentală și finală (evaluativă)), se poate observa că ȋn prima etapă, ȋn urma completării chestionarului, elevii cuprinși ȋn eșantionul experimental au obținut punctaje mici, ceea ce denotă faptul că aceștia dețineau cunoștințe minime ȋn ceea ce privește sănătatea, prevenția ȋn caz de boală, comportamentele sănătoase fiind slab dezvoltate. Ȋn schimb, ȋn etapa postexperimentală se observă o creștere semnificativă a punctajelor obținute ȋn urma reevaluării elevilor prin aplicarea chestionarului inițial, ceea ce denotă faptul că activitățile desfășurate ȋn perioada experimentală au fost de un real succes.

Tabel comparativ reprezentânt procentele obținute în etapa preexperimentală / etapa fina-lă (evaluativă)

Dacă ȋn perioada preexperimentală elevii au acumulat preponderent punctaje ȋntre 0-19 puncte și 20-49 puncte ceea ce reflectă faptul că dețin cunoștințe minime vizavi de sănătate, acordarea de prim ajutor, comportamentele sănătoase fiind slab dezvoltate, ȋn urma implicării acestora ȋn diverse activități ȋn etapa experimentală, ȋn etapa finală se observă o evoluție cons-iderabilă, un număr mai mare de elvi obținând punctaje ȋntre 50-79puncte și 80-100puncte, ceea ce reflectă faptul că au reușit să dobândească un nivel ridicat de cunoștințe despre sănătate, formâmdu-și totodată comportamente sănătoase.

Rezultatelor comparative obținute în etapa preexperimentală și finală sunt reprezentate grafic în continuare după cum urmează :

Fig.4.5.3.1

Ȋn graficul de mai sus se poate observa că ȋn etapa preexperimentală 3 elevi, adică 15%

au acumulat punctaj cuprins ȋntre 0-19pct ceea ce reflectă faptul că nu dețin cunoștințe și nu au formate comportamente sănătoase, iar ȋn etapa finală niciun elev nu a acumulat punctaj ȋntre aceste valori ceea ce arată o evoluție, neexistând elevi care nu dețin cunoștințe vizavi de sănătate.

Fig.4.5.3.2

Ȋn graficul de mai sus se poate observa că ȋn etapa preexperimentală 10 elevi, adică 50% au acumulat punctaj cuprins ȋntre 20-49pct ceea ce reflectă faptul că dețin cunoștințe minime vizavi de sănătate, comportamentele sănătoase fiind slab dezvoltate, iar ȋn etapa finală 1 elev, adică 5% se ȋncadrează ȋn această grupă de elevi.

Fig.4.5.3.3

Ȋn graficul de mai sus se poate observa că ȋn etapa preexperimentală 7 elevi, adică 35% au acumulat punctaj cuprins ȋntre 50-79pct ceea ce reflectă faptul că dețin un nivel mediu de cunoștințe vizavi de sănătate, comportamentele sănătoase fiind ȋn formare, iar ȋn etapa finală se observă o creștere a numărului de elevi care au acumulat punctaje ȋntre 50-79pct, 11elevi, adică 55% .

Fig.4.5.3.4

Ȋn acest grafic se observă o reală evoluție ȋn ceea ce privește acumularea de informații și dezvoltarea de comportamente sănătoase ȋn rândul elevilor. Dacă ȋn etapa preexperimentală niciun elev nu se ȋncadra ȋn această categorie care reflectă deținerea unui nivel ridicat de cunoștințe vizavi de sănătate, comportamentele sănătoase fiind formate, ȋn eteapa finală 8 elevi, adică 40% au acumulat punctaje ȋntre 80-100pct

Capitolul 5

Concluzii

După cum spunea și Schopenhauer „Sănătatea este totul, dar fără sănătate totul este nimic.ˮ Sănătatea nu presupune doar absența bolii, ci menținerea unei stări de bine atât la nivel fizic, mental cât și social. Ȋn momentul de față o direcție prioritară a strategiei educaționale a Ministerului Educației Naționale este asigurarea stării de sănătate a elevilor. Prin intermediul Educației pentru Sănătate se urmărește astfel promovarea sănătății și a stării de bine a elevului, dezvoltarea personală a elevului precum și prevenția.

Prin intermediul educației pentru sănătate elevii dobândesc cunoștințe ȋn ceea ce privește sănătatea, prevenția ȋn caz de boală, formându-și comportamente sănătoase.

Lucrarea de față se ȋnscrie ȋn sfera cercetărilor care ȋși propun să obțină date

care reflectă felul ȋn care activitățile de educație pentru sănătate sub diversele forme pe care le ȋmbracă au un impact major asupra formării și dezvoltării comportamentelor sănătoase a elevilor, dobândirea de cunoștințe despre sănătate și prevenție ȋn caz de boală.

Lucrarea este structurată pe cinci capitole. Primele trei capitole conțin o fundamentare teoretică vizavi de educația pentru sănătate ȋn contextul noilor educații, locul și rolul educației pentru sănătate ȋn societate și ȋn școală și programa școlară la educație pentru sănătate.

Capitolul patru cuprinde cercetarea personală care s-a desfășurat ȋn intervalul septembrie 2017- iunie 2018, locația fiind Școala Gimnzială Nr.1 Abram. Eșantionul supus cercetării a fost reprezentat dintr- un număr de 20 de elevi din clasa a VII- a, provenind din mediul rural, naționalitate română.

Metodele de cercetare utilizate au fost ancheta socială, experimentul, chestionarul fiind instrumentul folosit.

Ultimul capitol, respectiv capitolul cinci cuprinde concluziile deprinse ȋn urma cercetării.

Ipoteza cercetării a fost: utilizarea intensivă a activităților de educație pentru sănătate ȋn procesul instructiv- educativ , va duce la formarea comportamentelor sănătoase, de prevenție și de acordarea primului ajutor.

Obiectivele cercetării au fost:

O1: Identificarea nivelului de cunoștințe al elevilor privind sănătatea, factorii ce influențează această stare de bine, prevenția și tehnicile de prim ajutor;

O2: Identificarea celor mai eficiente activități ce pot fi desfășurate ȋn vederea creșterii gradului de formare a comportamentelor sănătoase;

O3: Monitorizarea impactului pozitiv al desfășurării unei palete largi de activități, cuprinse ȋn diferite programe ȋn vederea dobândirii de cunoștințe corecte vizavi de sănătatea individului;

O4: Ȋnregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de către elevi ȋn cadrul testării inițiale cât și finale;

O5: Evaluarea progresului ȋnregistrat de către elevi ȋn ceea ce privește dobândirea cunoștințelor vizate de educația pentru sănătate și formarea de comportamente sănătoase(chestionarul aplicat elevilor)

Compararea rezultatelor obținute de către elevi ȋn cadrul acestui experiment a oferit suficiente date ȋn vederea susținerii validității ipotezei propuse.

Se poate afirma că derularea acestui experiment a avut efecte benefice asupra elevilor. Beneficiile s-au extins pe lângă dobândirea de cunoștințe vizavi de sănătate și prevenție asupra comportamentelor sănătoase ale elevilor, acestea cunoscând o frumoasă dezvoltare. Se poate afirma astfel că toată gama largă de activități utilizate ȋn cadrul acestui experiment au dus la promovarea sănătății elevilor, a prevenției, a stării de bine a acestora precum și la dezvoltarea lor personală.

Din cercetarea desfășurată se poate afirma că educația pentru sănătate este absolut necesară ȋn școli aducând un aport deosebit ȋn ceea ce privește comportamentele sănătoase ale elevilor, adoptarea unui stil de viață sănătos, prevenția ȋn caz de boală, păstrarea sănătății cu precădere, deoarece sănătatea este cea mai importantă ȋn viața unui individ.

Activitățile din cadrul acestei cercetări au oferit cadrului didactic posibilitatea utiliz[rii informației ȋn funcție de nivelul clasei, acestea venind ȋn ȋntâmpinarea nevoilor fundamentale de educație ale elevilor, formarea stilului sănătos de viață devenind o condiție esențială ȋn dezvoltarea armonioasă a personalității elevului.

Prin activitățile desfășurate pe totată perioada cercetării s-a reușit o bună relaționare ȋntre discursul teoretic din planul educației pentru sănătate care este ȋn strânsă interdependență cu noile educații și transpunerea lor ȋn practică prin implicarea directă a elevilor. Activitățile desfășurate au răspuns intereselor elevilor, stimulându-i să participe la acțiuni variate ȋn contexte nonformale. Astfel, ȋn strânsă legătură cu educația pentru mediu a fost dezvoltat simțul responsabilității individului ȋn raport cu mediul și problemele sale, prin activități de reciclare, ecologizare,etc. Ȋn interdependență cu educația pentru pace s-a urmărit formarea elevilor pentru evitarea conflictelor. Ȋn legătură cu educația nutrițională elevii au fost antrenați ȋn activități prin care să cunoască importanța alimentației sănătoase, cunoașterea alimentelor și a substanțelor nutritive, producerea și conservarea acestora. Ȋn ceea ce privește educația pentru timpul liber au fost desfășurate activități care le-a format elevilor o viziune asupra ceea ce ȋnseamnă petrecerea timpului ȋn mod util și formativ.

Activitățile din cadrul acestui experiment au adus o contribuție substanțială ȋn transmiterea cunoștințelor de educație pentru sănătatea elevilor. Activitățile practice au avut un rol important ȋn formarea deprinderilor și stimularea creativității elevilor.

Trebuie recunoscută importanța educației pentru sănătate ȋn școli deoarece prin intermediul activităților desfășurate ȋn cadrul acestei discipline elevii vor reuși să cunoască modul ȋn care se păstrează sănătatea corpului și a psihicului, vor ȋnțelege necesitatea unui comportament igienic individual și de grup, necesitatea respectării normelor igienice adecvate condițiilor de muncă și viață precum și realizarea funcționării ȋn mod armonios a relațiilor interumane.

„ Sănătatea este o stare de armonie completă ȋntre corp, minte și spirit. Când nu suferim de afecțiuni fizice și distrageri ale minții, porțile sufletului se deschid.ˮ

B.KS. Iyengar

Anexa 1

CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI

Vă rog să răspundeți cu sinceritate la următoarele întrebări. La completarea chestionarului, vă rog să puneți un X în căsuța(le) care corespund(e) opiniei dvs., iar pentru răspunsurile care conțin puncte de suspensie vă rog să vă exprimați părerea încercând să vă încadrați răspunsurile în spațiul rezervat.

1.Copilul d-voastra suferă de boli cronice, alergii, alte boli?

a. □ nu ;

b. □ da;

c. □ dacă da, dați detalii…………………………………………………………………………………

2.Copilul d-voastră are un program zilnic echilibrat?

a. □ nu ;

b. □ da;

c. □ alt răspuns……………………………………………………………………………………………………

3.Copilul d-voastră are un meniu zilnic sănătos?

a. □ nu ;

b. □ da;

c. □ alt răspuns……………………………………………………………………………………………………

4.Care este situația școlară a copilului dvs.?

a. □ medii de 9 – 10;

b. □ medii de 7 – 8;

c. □ medii de 5 – 6;

d. □ corigent.

5. Copilul este ajutat la lecții?

a. □ de un părinte;

b. □ de un frate;

c. □ de o

d. □ de un meditator;

e. □ de o altă persoană (cine?…………………………………………………………………………..);

f. □ nu este ajutat.

6. Cunoașteți preocupările copilului dvs.?

a.□ da;

b.□ nu;

c.□ nu știu;

d.□ alt răspuns…………………………………………………………………………………………………

7. Cum vă ocupați de evoluția școlară a copilului dvs.?

a.□ vizite la școală;

b.□ supraveghere atentă;

c.□ controlul caietelor (carnetul de note);

d.□ ajutor la lecții;

e.□ pedepsirea când este cazul;

f .□ angajarea unui meditator;

g .□ recompensarea când este cazul;

h.□ alt răspuns…………………………………………………………………………………………………

8. Cât timp acordați copilului dvs:?

a. □ o oră zilnic;

b. □ două – trei ore zilnic;

c. □ numai la sfârșitul săptămânii;

d. □ nu am timp;

e.□ alt răspuns…………………………………………………………………………………………………..

9. Cunoașteți bine: ▪ prietenii copilului: □ da; □ nu;

▪ colegii de școală: □ da; □ nu;

▪ profesorii copilului: □ da; □ nu.

10. Obișnuiți să luați legătura cu profesorii copilului dvs.?

a. □ periodic (lunar, semestrial);

b. □ când sunt probleme deosebite;

c. □ rareori;

d.□ când sunt anunțat;

e.□ nu obișnuiesc;

f. □ alt răspuns…………………………………………………………………………………………………..

11. Cum credeți că v-ar ajuta profesorii în obținerea unor rezultate școlare bune de copilul dvs.?

a.□ consultații la școală;

b.□ vizite la domiciliul copilului;

c.□ consultații acordate părinților pentru a-și ajuta copilul la pregătirea lecțiilor;

d.□ alt răspuns……………………………………………………………………………………………….

12. Care din următoarele situații vi se potrivește?

a.□ nu pot supraveghea copilul;

b.□ nu-l pot ajuta în mod direct la lecții;

c.□ doresc numai să promoveze;

d.□ nu urmăresc să fie premiant;

e.□ alt răspuns……………………………………………………………………………………………….

13. Copilul d-voastră este un copil problemă la școală sau acasă?

a. □ nu ;

b. □ da;

c. □ alt răspuns…………………………………………………………………………………………………….

14. Care din următoarele motive explică rezultatele școlare slabe obținute la învățătură de copilul dvs:?

a. □ nu învață;

b. □ nu are voință;

c. □ nu-l interesează;

d. □ alt răspuns……………………………………………………………………………………………………

VĂ MULȚUMIM!

Anexa 2

CHESTIONAR PENTRU ELEVI

Răspunde cu sinceritate la următoarele ȋntrebări, ȋncercuind varianta care ți se potrivește. Totalizează apoi punctajul obținut.

1. Consumi alimente sănătoase ȋn general?

a. de cele mai multe ori -6pct

b. uneori -3pct

c. rareori -0pct

2. Câte mese servești pe zi de obicei?

a. cinci -5pct

b. trei -3pct

2. două -0pct

3. Consumi zilnic fructe și legume?

a. totdeauna -6pct

b. de cele mai multe ori -4pct

c. ocazional -1pct

4. Ai cunoștințe despre regimul de activitate și odihnă al elevului?

a. da -6pct

b. câteva -2pct

c. nu -0pct

5. Puteți exemplifica câteva boli contagioase și modalități de prevenire ?

a. da -5pct

b. puține -4pct

c. nu -1pct

6. Ai cunoștințe legate de reguli de circulație rutieră și de prevenire a accidentelor de circulație?

a. da -5pct

b. nu -2pct

7. Aveți cunoștințele necesare efectuării unor manevre corecte de acordare a primului ajutor în cazul unor accidente?

a.da -6pct

b.câteva -4pct

c.nu -0pct

8. Cât de des ați realizat în ultimul an simulări ale unor accidente și ați acordat prim ajutor?

a.regulat -6pct

b.o dată -4pct

c.niciodată -0pct

9. Evitați consumul de alimente care conțin zahăr?

a. da -7pct

b. uneori -3pct

c. nu -0pct

10. Aveți cunoștințe despre ceea ce ȋnseamnă modificările organismului uman la pubertate?

a. da -5pct

b. câteva -4pct

c. nu -0pct

11. Alegeți enunțul care vi se potrivește cel mai bine ȋn legătură cu fumatul:

a. nu am fumat niciodată -6pct

b. am fumat dar nu o mai fac ȋn prezent- 3pct

c. fumez ȋn prezent -1pct

12.Cunoașteți consecințele consumului de substanțe toxice, alcool, tigări, etc?

a. da -6pct

b. puțin -3pct

c. nu -0pct

13. Cât de des vă faceți un control medical?

a. o dată pe an -6pct

b. la fiecare 2-3 ani -4pct

c. doar când sunt bolnav -1pct

14. Cunoașteți care este relația dintre mediu și sănătatea organismului uman?

a. da -6pct

b. ȋn mică măsură -4pct

c. nu -0pct

15. Cunoașteți ȋn ce constă solidaritatea umană ȋn situații de cataclisme, război?

a. da -5pct

b. câteva aspecte -3pct

c. nu – 0pct

16. Va enervați repede ȋn situații de criză?

a. da -0pct

b. nu -4pct

17. Știți să vă gestionați stresul ȋn diferite situații ?

a. da -4pct

b. nu -0pct

18. Aveți cunoștințe despre diferitele forme de violență ȋn familie?

a. da -4pct

b. nu -0pct

80- 100 pct: Profilul stilului de viață este mult peste medie. Are un nivel ridicat de cunoștințe ȋn ceea ce privește sănătatea și prevenția ȋn caz de boală. Are formate comportamente sănătoase.

50- 79pct: Un nivel mediu de cunoștințe legate de sănătate și prevenție ȋn caz de boală.

20- 49pct: Cunoștințe minime ȋn ceea ce privește sănătatea și prevenția ȋn caz de boală, comportamentele sănătoase fiind slab dezvoltate.

0- 19pct: Este timpul să evaluezi situația și să iei măsuri imediate ȋn ceea ce privește sănătatea proprie și dezvoltarea unor comportaente sănătoase pentru tine și cei din jur.

Anexa 3

Tema activității: „ Dependența de tabagism-Spune NU fumatului ˮ

Anexa 4

Tema activității: „ Modalități de intervenție ȋn situații speciale- sufocarea cu corp străinˮ

Anexa 5

Tema activității:„Minte sănătoasă ȋn corp sănătosˮ

Anexa 6

Tema activității: „ Apa- izvorul vieții ˮ

Anexa 7

Tema activității: „ Un mediu curat, o viață sănătoasăˮ

Anexa 8

Tema activității: „Trusa de prim ajutor- conținut, utilitate ˮ

Anexa 9

Tema activității: „Tehnica resuscitării cardio- respiratorie ˮ

Anexa 9

Tema activității: „ Imaginea corporală și comportamentul alimentar ˮ

Bibliografie:

*** Educatia sanitara in invatamantul de cultura generala si pedagogic, Editura Medicala

***Educatie pentru Sanatate in Scoala Romaneasca, Ministerul Educatiei si Cercetarii

***Invatamantul Primar, nr.2 -3 ,2006

Airinei Greta, Amos Stefania,Avramia Valeriu, Movileanu Lenuta, Carvatchi Ileana, Ieremie Zenaida, Educatie pentru sanatate (caietul elevului – clasa a II – a), Editura Corint, Bucuresti, 2005

Airinei Greta, Movileanu Lenuta, Sima Carmen, Educatie pentru sanatate (caietul elevului – clasa I), Editura Corint,Bucuresti, 2005

Airinei Greta, Movileanu Lenuta, Sima Carmen, Educatie pentru sanatate (caietul elevului – clasa a III – a), Editura Corint, Bucuresti, 2005

Albu G. În căutarea educației autentice. – Iași: Polirom, 2002.

Ardeleanu, I. Tănăsescu, Gh. – „ Stadiile dezvoltării fizice a copiilor și tinerilor”, Editura

Arhip A., Papuc L. Noile educații – imperative ale lumii contemporane. – Chișinău, 1996.

București, 2001.

Bunescu Gh. Educația părinților – strategii și programe. – Chișinău, 1986.

Bursuc B. Educație pentru sănătate. – Cluj-Napoca, 2005.

Călugăru D. Dreptul la educație și sănătate / Seminarul național de educație pentru sănătate, 2003.

Carpet J. Cum să-ți păstrezi sănătatea creierului. – București: Editura Cartea Veche, 1992.

Carvatchi Ileana, Movileanu Lenuta, Ieremie Zenaida, Educatie pentru sanatate (caietul elevului), Editura corint, Bucuresti, 2005

Crețu E. Probleme ale adaptării școlare. Ed. ALL, 1999.

Cristea S. Fundamentele științelor educației. – București: Litera Internațional, 2003.

Cuznețov L. Curriculum educația pentru familie. Ministerul Educației al RM, Institutul de Științe ale Educației,

Cuznețov L. Tratat de educație pentru familie. Pedagogia familiei. – Chișinău: CEP USM, 2008.

Debesse M. Psihologia copilului. – București, 1970.

Dimitriu – Tiron Elena, Dimensiunile educatiei contemporane,Institutul European, 2005

Drăgan, I., Nicola, I., (1995), „Cercetarea psihopedagogică”, Editura Tipomur, Târgu-Mureș

Drăgan, Ioan ― “Medicina Sportivă”, Editura Medicală, București, 2002;

Gaston Mialaret, Sciences de l’éducation. Aspects historiques. Problèmes méthodologiques

Gîgă M. Minte sănătoasă în corp sănătos. – București: Ed. Coresi, 1999.

Gray John. Copiii sunt din rai. Metode de educație pozitivă pentru a crește copii cooperanți, încrezători și sufletiști. –

Hassenforder, L., „Inovația în învățământ”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976

Ioan Nicola, Farcas Domnica, Teoria educatiei si notiuni de cercetare pedagogica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1993

Ivan, Aurel – „Medicina omului sanatos”, Ed. Medicală, București, 1993.

Marin, Stoica – „Pedagogie și Psihologie pentru examenele de definitivare și grade didactice”, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002;

Marks D.F., Myrrey M. et. al. Health Psyhology. – London: Sage Publications, 2000.

Medicală București, 1964.

Momanu M., Teoria educatiei, Editura Polirom, Iasi

Neagu Anca, Din tainele si curiozitatile corpului omenesc, vol.X, Editura Portile Orientului, Iasi,2002

Paris, PUF, 2007, 288 p.

Stama Ioana, Educatie pentru sanatate, manual optional, clasele III – IV, Editura Corint,Bucuresti, 2005

Stama Ioana, Partin Zoe, Educatie pentru sanatate, manual optional, clasele I –II, Editura Corint, Bucuresti, 2005

Stan, Liliana – „Cercetarea pedagogică și inovarea în învățământ”, în vol. „Psihopedagogie”, Editura Spiru Haret, Iași, 1994

Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă”. – Chișinău, 2004.

Vaideanu G., Educatia la frontiera dintre milenii, Editura Politehnica,Bucuresti

Vladescu, C. -Managementul serviciilor de sanatate, Ed. Expert, 2000.