ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI [311240]
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Școala Doctorală de Cibernetică și Statistică Informatică Economică
DRAFT TEZĂ DE DOCTORAT
Prezentată și susținută public de către autor:
Georgiana Cristina Fl. Toma (Roșu)
EFECTELE REFORMĂRII SISTEMULUI DE PENSII ASUPRA MECANISMELOR ECONOMICE ȘI SOCIALE
Conducător de doctorat:
Prof. Univ. Dr. Mihai Daniel Roman
Comisia de susținere a tezei de doctorat:
……………………….(președinte) – Universitatea
……………………….(referent) – Universitatea
……………………….(referent) – Universitatea
……………………….(referent) – Universitatea
Prof. Univ. Dr. Mihai Roman (conducător de doctorat) – [anonimizat] …2020
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat
Școala Doctorală de Cibernetică și Statistică Informatică Economică
EFECTELE REFORMĂRII SISTEMULUI DE PENSII ASUPRA MECANISMELOR ECONOMICE ȘI SOCIALE
Georgiana Cristina Fl. Toma (Roșu)
Conducător de doctorat:
Prof. Univ. Dr. Mihai Daniel Roman
BUCUREȘTI 2020
CUPRINS
Lista de abrevieri de completat
Lista de figuri de completat
Lista de tabele de completat
Mulțumiri de completat
keywords:
[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], performanță, [anonimizat], invaliditatea, șomajul, situația economică și familială a locuitorilor unor țări au determinat apariția sistemelor de securitate socială.
Pentru existența unui sistem de securitate socială sustenabil și adecvat trebuie să existe o [anonimizat], [anonimizat], recreative, de asistență socială și de protecție socială propice integrării acestora în societate.
În acest sens Comisia Europeană a elaborat o serie de politici având printre obiectivele principale și:
– [anonimizat] a îngrijirilor medicale;
– promovarea incluziunii sociale prin înlăturarea și prevenirea sărăciei pornind de la principiul că cea mai bună metodă de eradicare a sărăciei o reprezintă participarea la viața economică și socială principalul instrument fiind reprezentat de crearea de locuri de muncă;
– promovarea mobilității forței de muncă înlăturând în acest mod barierele mobilității geografice;
– [anonimizat], precum și crearea unor forme adecvate de angajare și muncă pentru persoanele cu nevoi speciale;
În cadrul acestor politici sociale lucrarea abordează cea mai importantă formă de protecție socială care o [anonimizat]. Orice individ are dreptul la asigurări sociale care este garantat de stat și se exercită prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale denumit sistem public de pensii.
Rolul primordial al unui sistem de pensii este acela de a [anonimizat], [anonimizat], speranța medie de viață. Adecvarea sistemului de pensii trebuie să țină cont de cele trei dimensiuni:
Protejarea împotriva sărăciei;
Netezirea consumului;
Diferențe de adecvarea între sexe.
Astfel prima dimensiune reprezintă măsura în care sistemul de pensii protejează persoanele în vârstă împotriva sărăciei. A doua dimensiune caracterizează perioada economică de activitate fiind un punct de plecare în evaluarea nivelului de venit/consum în perioada pensionării. În vederea estimării consumului, acesta trebuie aplicat pe tot parcusul ciclului de viață prin variabilitatea veniturilor și a nivelurilor de nivelarea a consumului. Evaluarea sărăciei printre pensionari și veniturile din pensii reprezintă o practică cuprinzătoare a evaluării gradului de adecvare a pensiilor, în timp ce evaluarea doar a discrepanțelor în sărăcie și veniturile între sexe sunt practic nesigure, deoarece nu permit deducerea în ceea ce privește adecvarea pensiilor în rândul populației totale.
Factorul de îmbătrânire a populației, prezent pe întregul continent european și nu numai, determinat de scăderea natalității, de creșterea speranței de viață și nu în ultimul rând de migrație, influențează negativ sustenabilitatea financiară a sistemului de pensii. Ȋn acest sens, Comisia Europeană propune direcții în sensul „adaptării locurilor de muncă și a organizării muncii, promovarea învățării pe tot parcursul vieții, politici eficiente din punctul de vedere al costurilor destinate să permită echilibrul între viața profesională și cea privată și de familie, aplicarea unor măsuri de sprijinire a îmbătrânirii în condiții bune de sănătate și lupta împotriva inegalităților de gen și a discriminării pe criterii de vârstă” (Comisia Europeană, 2012).
Deasemenea criza financiară globală din anul 2007 a agravat sistemul de pensii. Creșterea rapidă a datoriei publice în condițiile persistenței crizei globale și a volatilității piețelor financiare a ridicat problema sustenabilității datoriei publice, inclusiv pentru România. În pofida efectelor contagioase mai intense în funcție de conectivitatea piețelor globale, a crescut importanța specificității țării în evaluarea riscului suveran, factor decisiv în dimensionarea costurilor îndatorării. În cazul României, a fost observată o deteriorare puternică a nivelului cadrului fiscal în perioada post-criză, raportul datoriei publice către PIB atingând aproximativ 40%, dublându-se astfel față de anul 2008.
Creșterea șomajului, diminuarea creșterii economice reprezintă alți factori care influențează negativ sistemul de pensii. În plus, ieșirile masive anticipate la pensie după anii 1990 au redus numărul de contribuabili și au mărit numărul de pensionari, ușurința cu care se ieșea la pensie de invaliditate, ieșirea la pensie mai devreme cu cinci sau zece ani mai devreme datorită încadrării în grupe de muncă au dus la un dezechilibru la bugetul fondurilor de asigurări sociale.
În acest contex din nevoia de a-și echilibra bugetele de pensii în vederea asigurării sustenabilitattii și viabilității acestora a fost absolut necesară reformarea sistemului de pensii atât la nivel internațional cât și la nivel național. Complexitatea temei abordate în această lucrare și anume analiza efectelor reformării sistemului de pensii asupra mecanismelor economice și sociale a fost demostratata prin studierea literaturii de specialitate atât la nivel național cât și internațional precum și prin studiile empirice elaborate.
Actualitatea temei
O problemă majoră a îmbătrânirii populației este reprezintata de scăderea ratei de dependență (reprezintă relația dintre populația care lucrează și populația care nu lucrează). În urmă cu douăzeci de ani, dacă erau aproximativ cinci persoane în vârstă de muncă pentru fiecare persoană în vârstă de 65 de ani, zece ani mai târziu, raportul a fost de 4: 1, iar în prezent acest raport este de aproape de 3: 1, adică 3 persoane care lucrează pentru a sprijini un vârstnic.
Populația vârstnică s-ar putea dubla în următorii 20 de ani, iar plata pensiilor de stat poate fi o provocare majoră. Un studiu realizat de Comisia Europeană afirmă că în 2050, numărul pensionarilor din România va fi de 6,6 milioane, iar numărul de persoane care lucrează va fi de 6,26 milioane.
O altă problemă cu care se confruntă România o reprezintă creșterea ratei riscului de sărăcie. Astfel, conform Eurostat, rata riscului de sărăcie pentru pensionarii din România (ponderea pensionarilor cu un venit sub pragul de risc al sărăciei) este de 16,4%, în creștere față de 2016 când era 15.9%, media UE pentru 2016 fiind de 13,8%.
Așa cum este specificat în Raportul de îmbătrânire (Eurostat, 2018) costul total al îmbătrânirii (cheltuieli publice pentru pensii, asistență medicală, îngrijire de lungă durată, educație și prestații de șomaj) este de așteptat să crească în ansamblu în UE cu 1,7 puncte procentuale la 26,7% PIB între 2016 și 2070.
În consecință, în acord cu cele prezentate mai sus, alocarea de pensii indivizilor dintr-o societate care îmbătrânește continuu reprezintă o provocare permanentă pentru țările europene și nu numai.
Obiectivele cercetării
Lucrarea are ca obiectiv principal analiza efectelor reformării sistemelui de pensii al țărilor din Uniunea Europeană asupra mecanismelor economice și sociale, punându-se accent pe analiza efectelor reformei sistemului de pensii din România comparativ cu cel al țărilor membre ale Uniunii Europene. Pentru a realiza o imagine de ansamblu a construcției și a reformei sistemului de pensii din România și din țări membre ale Uniunii Europene lucrarea debutează cu o abordare teoretică a acestei probleme globale. Cu scopul de a putea elabora fundamentarea unor decizii în ceea ce privește implicațiile dar și provocările care și-au pus amprenta asupra sistemelor de pensii la nivel european rezultatele științifice obținute în literatura de specialitate atât la nivel național cât și internațional reprezintă principala sursă de informații și date.
Un rol deosebit de important în elaborarea prezentei lucrări a fost acordat abordării aplicative, a intrumentelor statistice și informatice de cuantificare a evoluției sistemului de pensii din România dar și din țările membre ale Uniunii Europene, din punct de vedere al diferiților indicatori și anume: analiza factorilor economici și sociali care influențează deficitul/surplusul guvernamental, pensia medie de asigurări sociale, riscul de sărăcie, cheltuielile cu pensiile, PIB-ul pe cap de locuitor, rata de ocupare a vârstnicilor, eficiența cheltuielilor cu pensiile, raportul pensionar versus angajat în România pe grupe de sexe, precum și analiza performanței și eficienței sistemelor de pensii din țări europene dar și previzionarea raportului pensionar versus angajat în România.
Identificarea direcțiilor de reformă a sistemelor de pensii din România precum și a provocărilor determinate de aderarea la Uniunea Europeană au fost posibile prin abordarea teoretică îmbinată cu abordarea aplicativă a instrumentele statistice, a modelelor econometrice dar și a prognozelor pe termen scurt și lung a sistemelor de pensii conducând astfel la complexitatea lucrării.
Metodologia cercetării
Lucrarea elaborată conține două părți: partea I- în care este prezentat stadiul actual al cunoașterii în domeniul cercetării (structurată la rândul său în două capitole ce conțin informații generale ale sistemelor de pensii din țări ale UE dar și din România) și partea a II a- în care sunt prezentate contribuțiile personale aduse domeniului cercetării (structurată la rândul său în trei capitole). În partea teoretică a cercetării s-a interpretat și analizat evoluția sistemului de pensii din România dar și din țările membre ale Uniunii Europene cu scopul de a evidenția complexitatea și diversitatea sistemelor de pensii existente la nivel european precum și impactul reformării sistemului de pensii asupra mecanismelor economice și sociale.
Cu scopul de a identifica soluții de creștere a veniturilor persoanelor cu vârsta peste 65 de ani (pensionari) în partea aplicativă a cercetării s-au elaborat analize econometrice și statistice ale factorilor economici și sociali care influențează riscul de sărăcie, cheltuielile cu pensiile, surplusul/deficitul bugetar, pensia medie de asigurări sociale, raportul pensionari- salariați în funcție de sexe pentru această categorie de populație. Lucrarea este structurată în cinci capitole din care primul capitol și al doilea capitol analizează aspecte teoretice ale sistemului de pensii atât la nivel național cât și la nivel european. Capitolul trei și patru tratează prin intermediul modelelor econometrice factorii economici și sociali care influențează sistemele de pensii din țările membre ale UE. Eficiența, eficacitatea precum și performanța sistemelor de pensii din țări ale UE a fost studiată în capitolul patru al lucrării. Lucrarea se încheie cu prezentarea unor prognoze pe termen scurt dar și lung ale sistemului de pensii din România precum și câteva propuneri legislative menite să îmbunătățească sistemul de pensii din România toate acestea fiind prezentate în capitolul cinci al lucrării.
Primul capitol ….de completat.
Capitolul doi…….. de completat.
Capitolul trei…. de completat..
Capitolul patru…… de completat.
Capitolul cinci…. de completat.
CAPITOLUL 1
CONSIDERATII TEORETICE PRIVIND SISTEMUL DE PENSII
Îmbătrânirea populației este un fenomen global cu profunde implicații sociale și economice. Pe de o parte fenomenul de îmbătrânire al populației poate fi privit ca o realizare a omenirii datorită îmbunătățirilor condițiilor de trai, a evoluției și a descoperirilor medicale care au condus la scăderea mortalității în rândul populației statelor membre și nu numai. Pe de altă parte fenomenul de îmbătrânire al populației reprezintă o provocare pentru economia tarillor europene și a sistemelor de securitate socială. Astfel îmbătrânirea populației concomitent cu scăderea populației apte de muncă, peste care interferă criză economică globală din anul 2007 și alte fenomene demografice precum și fenomenul migrației forței de muncă au ca efect erodarea coeziunii sociale, economice și teritoriale între statele membre ale Uniunii Europene.
Cea mai importantă formă de protecție socială ce se adresează vârstnicilor o reprezintă pensiile- o recunoaștere socială a muncii depuse de către o persoană și are un rol decisiv în realizarea solidarității între generații. Cu scopul de a diminua efectele negative ale numeroaselor provocări economice și sociale trebuie aduse permanent îmbunătățiri sistemelor de pensii, crearea de reformare ale sistemului de pensii. Politici menite să atenuezee pe termen lung impactul fenomenelor demografice asupra sistemului de pensii pot fi reprezentate de crearea unor programe de lucru pentru persoanele vârstnice și a accesului la educație. Statele membre au început să creeze diferite strategii menite să crească participarea vârstnicilor pe piața muncii să aibe o îmbătrânire activă: ”procesul de optimizare a oportunităților de sănătate, participare și securitate pentru a îmbunătăți calitatea vieții pe măsură ce oamenii îmbătrânesc. Permite oamenilor să își realizeze potențialul de bunăstare fizică, socială și mentală pe parcursul întregii vieți și să participe la societate în funcție de nevoile, dorințele și capacitățile lor, oferindu-le în același timp protecție, securitate și îngrijire adecvate atunci când au nevoie de asistență. Îmbătrânirea activă își propune să extindă speranța de viață sănătoasă și calitatea vieții pentru toate persoanele odată cu înaintarea în vârstă, inclusiv pentru cei vulnerabili, cu dizabilități și care au nevoie de îngrijiri”.
În contextul crizei economico-financiară mondiale din 2007, al fenomenului de îmbătrânirea al populației concomitent cu scăderea populației active monitorizarea precum și prognozarea variabilelor privind dezvoltarea economică au devenit o mare îngrijorare în Europa.
Astfel problema gestionării sistemului de pensii reprezintă un subiect actual ce vizează reducerea efectelor negative atât la nivel național cât și internațional, impunându-se în acest
mod reformarea sistemelor de pensii în vederea asigurării sustenabilității, durabilității, adevarii precum și a viabilității sistemelor de pensii.
1.1. Noțiuni introductive:
Reformele sistemelor de pensii care au fost adoptate și implementale de-a lungul anilor au urmărit reducerea prestațiilor sociale, a posibilităților de pensionare anticipate, creșterea vârstei de pensionare precum și modificarea formulelor de calcul ale pensiilor. Scopul acestor măsuri a fost unul economic vizând în acest mod asigurarea adecvării și sustenabilității financiare pe termen lung a sistemelor de pensii. Trecerea la sistemele private de pensii reprezintă una din principala preocupări a țărilor membre ale Uniunii Europene fiind o soluție temporară viabilă de redresare a sistemelor de pensii publice în vederea creșterii economice. Dacă reformele adoptate au avut în vedere respectarea principiului durabilității sistemelor de pensii cel al adecavrii veniturilor obținute a fost neglijat.
Criza economică din Europa a evidențiat problema adecvării și a inegalității veniturilor obținute din pensie, astfel încât cu scopul de a reduce aceste probleme numeroase măsuri au fost adoptate cu scopul trecerii la sistemele de pensii private precum și o trecere a responsabilității acordării veniturilor viitoare din pensie de la sistemul public către sistemul privat. Deoarece reformele implementate au avut ca efect scăderea ratelor de înlocuire a veniturilor, la nivelul uniunii europene s-a dezvoltat un mixt de pensii public-privat.
Dacă în unele țări gestionarea sistemului de pensii multipilon reprezintă o tradiție îndelungată în alte țări datorită faptului că dezvoltarea pensiilor private nu este completă sistemele publice de pensii o tradiție predominantă, acest lucru fiind influențat de modelul de pensii adoptat Bismark sau Beveridge.
Modul în care este furnizat un venit adecvat la vârsta de pensionare diferă la nivel de state membre astfel că țările membre au un pilon de pensii nefinanțat, Pay-as-You-Go (PAYG) la care contribuie toată forța de muncă ocupată, acest pilon fiind completat în unele țări prin furnizarea de pensii ocupaționale private, care pot fi facultative sau obligatorii. Dacă în Europa Centrală statele membre se bazează preponderant pe pensii de tip PAYG, în Europa de Nord-Vest (ca de exemplu Marea Britanie, Olanda, Danemarca) țările membre se bazează pe pensii ocupaționale în Europa de Est un număr cât mai mare de țări au introdus sistemul obligatoriu (Bulgaria, Estonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Suedia).
Venitul primit sub formă de pensie reprezintă o componentă esențială a ciclului de viață a fiecărui individ, el provenind fie din pilonul de pensii publice redistributive, pensii private cu acumulare de fonduri sau economii private directe și muncă post-pensionare. Totodată pensiile reprezintă o componentă vitală al sistemului de protective socială, rolul major al sistemului de pensii fiind acela de a acorda un venit de înlocuire pentru pierderea integrală sau parțială a veniturilor provenite din activitatea profesională.
Multitudinea de factori economici și sociali interni dar și externi care au contribuit la schimbări majore atât la nivelul sistemului public de pensii dar și în ceea ce privește sistemul privat de pensii au condus la reformarea sistemul de pensii din România și nu numai. Statisticile au arătat că mai puțin de un salariat susține mai mult de un pensionar, iar din contribuția la pensia din sistemul public rezultând că un număr din ce în ce mai mare de pensionari este susținut de un număr din ce în ce mai mic de contribuabili la sistemul de pensii. Bună funcționare a sistemului de pensii precum și succesul măsurilor adoptate depind de numeroși factori precum: mărirea contribuțiilor, un mediu economic stabil, nivelul și răspândirea gradului de acoperire al sistemului de pensii.
Pentru o mai bună înțelegere a acestor fenomene care au generat reformarea sistemelor de pensii este prezentată în capitolul ce urmează situația sistemelor de pensii atât la nivel European cât și la nivel național precum și câteva previziuni pe termen lung conform dateleor statistice existente.
1.2. Factori economici și sociali care influențează sistemul de pensii la nivel european:
Criza economico-financiară precum și dezechilibrele demografice au afectat bugetul național și a adus deficite la un nivel alarmant, ridicând întrebări cu privire la sustenabilitatea și viabilitatea financiară sistemelor de pensii din țările UE și nu numai. Pentru o mai bună înțelegere a fenomenelor care au contribuit la criza sistemelor de pensii din țările europene s-a prezentat o scurtă trecere în revistă a celor mai importanți factori contributivi la dezechilibrarea sistemelor de pensii din Europa.
Dacă inițial deficitul mediu guvernamental al țărilor UE era de doar 0.9 % în perioada crizei economice acest deficit mediu guvernamental al țărilor europene a ajuns la 6.7% din PIB impunându-se în acest mod reducerea deficitului guvernamental până la 3% și o datorie maximă de 60% din PIB.
Rapoartele de analiză au indicat că 25 dintre cele 28 de țări membre ale UE au depășit această limită de deficit de-a lungul anilor, Suedia, Estonia și Luxemburg fiind singurele țări care au reușit să respecte regulă. Potrivit unui studiu realizat de Bloomberg în anul 2016, au existat cinci țări din UE în pericol să depășească limita de deficit de 3%. Printre aceste cinci țări europene- U.K., Franța, Spania, Grecia și Croația – fac parte trei dintre cele mai mari trei economii ale Europei. Alte trei țări – Finlanda, Polonia și România – se așteaptă să fie în pragul deficitului (Vezi Figura 1.1)
Figura 1.1: Predicția deficitului/surplusului guvernamental ca procent din PIB în țările europene pentru anul 2016
Sursă: Analiza realizată de economistul Bloomberg în perioada folosind informații din perioada ianuarie-martie 2016
Conform unei alte analize realizată de Eurostat (în aprilie 2016) în anul 2015 deficitul guvernamentalal UE28 a scăzut în comparație cu anul 2014, de la 3,0% la 2,4%. Luxemburg, Germania și Estonia au înregistrat un excedent guvernamental, în timp ce Suedia a raportat un echilibru guvernamental. Cele mai mici deficite guvernamentale ca procent din PIB în anul 2015 s-au înregistrat în Lituania, Cehia, România și Cipru. Șapte state membre au avut deficite egale sau mai mari de 3% din PIB: Grecia, Spania, Portugalia, Regatul Unit, Franța, Croația și Slovacia. Deficitul guvernamental mediu al UE-28 s-a extins rapid în perioada de criză financiară și economică 2007-2008, până în 2011 s-a situat la – 4,5% din PIB și a fost redus la -2,4% până în 2015. Studiul empiric realizat Tuchilus și Toma (Roșu) (2016) a arătat că un procent mai mare de vârstnici conduce de un excedent bugetar mai mic. În ceea ce privește populația activă analiza autorii au arătat că o creștere a ratei de ocupare mărește surplusul bugetar. Nu în ultimul rând, migrația reprezintă un factor care influențează surplusul bugetar, în sensul că o creștere a ratei migrației are ca rezultat un excedent bugetar mai mare, deoarece migrația crește PIB-ul.
Scăderea numărului de contribuabili la sistemul de asigurări sociale (la sistemul de pensii) și creșterea numărului de pensionari au dus la un deficit în bugetul de pensii. Stabilitatea minimă a sistemelor de securitate socială în majoritatea țărilor europene este reflectată de alocarea acestora ca procent din PIB (această stabilitate minimă este cuprinsă între 8% și 11%), dar această stabilitate este depășită de țările europene.
În 2016, România a înregistrat o cheltuială de protecție socială de 14,6% din PIB, urmată de Letonia cu 15,2% din PIB, Lituania cu 15,4%, în timp ce Germania a înregistrat o cheltuială a PIB de 29,4%, aproximativ de două ori mai mare decât România. Cel mai mare procent din cheltuielile cu protecția socială ca procent din PIB este înregistrat în Franța de către Franța (34,3% din PIB) în 2016, urmată de Finlanda (31,8% din PIB) (a se vedea Figura 1.2).
Figura 1.2: Cheltuielile cu protecția socială ca % din PIB în anul 2016 pentru țările europene
Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/tgm/graph.do?tab=graph&plugin=1&pcode=tps00098&language=en&toolbox=sort
Datorită intensificării îmbătrânirii populației în țările europene s-a impus adoptarea de reforme menite să managerieze cheltuielile cu pensile cu scopul de a asigura viabilitatea și a reduce riscul de sărăcie. Statisticile Eurostat din 2015 au arătat că țările europene au înregistrat o rată a riscului de sărăcie pentru vârstnici cuprinsă între 6,1% și 51,8% (România – 33,3%, Bulgaria – 51,8%) ca urmare a reformelor diferite introduse pentru a răspunde problemelor legate de inadecvarea pensiilor și durabilitatea. Toate aceste reforme au dus la creșterea cheltuielilor publice cu pensii.
Astfel potrivit Eurostat, în 2015, puțin peste un sfert din populația UE-28 (26,0%) a primit cel puțin o pensie (a se vedea Figura 1.3, datele exclud Polonia). Proporția populației care a primit o pensie a fost cea mai mare în Lituania (32,4%) și s-a situat peste 30,0% în Estonia, Slovenia, Bulgaria, Luxemburg și Letonia. În schimb, ponderea populației beneficiare a cel puțin unei pensii a fost sub 20,0% în Irlanda și Malta, cu 16,2% în Cipru.
Figura 1.3: Cheltuieli cu pensiile în anul 2015
Sursa: Eurostat
Fenomenul de îmbătrânire al populației este rezultatul scăderii fertilității și a creșterii speranței de viață a vârstnicilor cu multiple implicații în economia unei țări. Toate aceste probleme acute au un efect negativ asupra creșterii economice, de aceea participarea și contribuirea vârstnicilor la activități economice, o îmbătrânire activă reprezintă o provocare pentru țările membre ale Uniunii Europene.
În Figura 1.4, rata de dependență în statele membre ale UE este reprezentată. În 2017, raporturile cele mai mari au fost recordul în Italia (34,8%), Grecia (33,6%) și Finlanda (33,2%), urmate de Portugalia (32,5%) și Germania (32,4%). La capătul opus, cele mai mici raporturi au fost înregistrate la Luxemburg (20,5%) și Irlanda (20,7%), în fața Slovaciei (21,5%) și Cipru (22,8%).
Figura 1.4: Rata de dependență pentru anul 2017 în UE
Sursa: Eurostat
Costul total al îmbătrânirii (cheltuieli publice pentru pensii, asistență medicală, îngrijire de lungă durată, educație și prestații de șomaj) este previzionat să crească cu 1,7 puncte procentuale la 26,7% PIB între 2016 și 2070 conform Raportului de îmbătrânire (Eurostat, 2018).
Conform rezultatelor Eurostat din 2012, 80% dintre persoanele în vârstă, din țări precum România și Grecia, au continuat să lucreze motivul principal fiind cel financiar, chiar dacă au primit pensie În schimb, în Norvegia și Danemarca, motivul continuării activității post-pensionare a fost cel nefinanciar, și anume un factor care contribuie la satisfacția profesională. Germania și Danemarca au combinat ratele de angajare ridicate cu motive preponderent financiare pentru ca oamenii să continue să lucreze în timp ce primesc o pensie. (a se vedea Tabelul 1.1).
Tabel 1.1: Evoluția structurii vârstei populației în țările UE ca procent din totalul populației în perioada 2007-2017
Sursa: : http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Population_structure_and_ageing#The_share_of_elderly_people_continues_to_increase
Potrivit Eurostat, în anul 2017 persoanele în vârstă din UE-28 au înregistrat o creștere de 0,2 puncte procentuale în comparație cu anul precedent și o creștere de 2,4 puncte procentuale comparativ cu 10 ani mai devreme. Italia (22,3%), Grecia (21,5%) și Germania (21,2%) au înregistrat cea mai mare creștere a populației în vârstă în 2017 (a se vedea Tabelul 1.2).
Tabel 1.2: Evoluția structurii vârstei populației în țările UE ca procent din totalul populației în perioada 2007-2017
Sursa:http://ec.europa.eu/eurostat/statistics explained/index.php/Population_structure_and_ageing#The_share_of_elderly_people_continues_to_increase
Un alt factor semnificativ în criza sistemelor de pensii publice îl reprezintă demografia populației. Conform studiilor efectuate, la nivel european, situația demografică arată că populația Uniunii Europene va crește până în 2035 (de la 501 de milioane de locuitori în 2010 la 525,7 de milioane în 2040) și va scădea treptat până la 516,9 milioane în 2060. Structura populației se va schimba însa dramatic. Ponderea populației tinere (0-14 ani) este estimată să rămână relativ constantă până în 2060, în timp ce ponderea populației cu vârsta între 15-64 de ani va scădea de la 67% la 56%. Persoanele în vârstă de peste 65 de ani vor ajunge să reprezinte 30% din populație (față de 18% în 2010), iar ponderea celor cu vârsta de peste 80 de ani va ajunge să fie aproape egală cu cea a populației tinere (12%).
Conform datelor furnizate de Eurostat populația EU28 este proiectată să îmbătrânească în următorii 60 de ani. Astfel până în anul 2080 piramida vârstelor va lua forma unui bloc, îngustând astfel mijlocul piramidei (adică vârsta de 45-54 de ani) (vezi Figura 1.5).
Figura 1.5: Piramida vârstelor a populației EU-28 pentru anul 2017 vs. 2080
Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=File:Population_pyramids,_EU-28,_2017_and_2080_(%25_of_total_population).png
1.3. Evoluția și contextul socio-economic al sistemului de pensii din România:
Evoluția sistemul de pensii din România după anii 1990 a fost atipică față de evoluția majoritară a sistemelor de pensii din Europa, deoarece a cuprins și alte tipuri de prestații pe termen scurt (concediile medicale, concediile de creștere și îngrijire copil, decesul). Ca urmare reforma sistemului de pensii în România în perioada 1990-2011 s-a realizat gradual în patru etape de reformă a sistemelor de pensii. Conform Șeitan et al. (2012) cele patru perioade ale evoluției sistemului de pensii, după anul 1990 au fost:
Prima etapa-perioada 1990-2000
În această perioadă a avut loc separarea bugetului de asigurări sociale de bugetul de stat (în anul 1991) precum și introducerea unor contribuții diferite în funcție de grupa de muncă (grupa I dădea posibilitatea ieșirii anticipate la pensie cau până la zece ani iar grupa II cu până la cinci ani). Măsurile întreprinse au avut ca rezultat dublarea numărului de pensionari prin reducerea vârstei medii reale de pensionare, înjumătățirea contribuabililor la sistemul public de pensii, degradării raportului pensie versus salariu. În lipsa unei reforme imediate guvernul a crescut substanțial contribuția de asigurări sociale de la 14 % în anul 1990 la peste 30 % în anul 2000)
A doua etapa-perioada 2001-2005
Datorită erodării semnificative a raportului pensionar versus salariat precum și a puterii de cumpărare a pensiilor în România, dar și în țările europene, în această perioadă s-au început demersuri privind implementarea unei reforme complexe a pensiilor care să echilibreze sistemul public de pensii. În aceste condiții în 2001 a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale având ca obiectiv principl creșterea sustenabilității financiare a asistemului de pensii publice, introducându-se creșterea vârstei standard de pensionare de la 57 la 60 de ani pentru femei și de la 62 la 65 de ani pentru bărbați gradual până în anul 2014, o nouă metodologie de calcul a pensiilor-bazata pe un sistem de puncte în vederea stimulării participării pe piața muncii după îndeplinirea condițiilor cumulative de pensionare și creșterea stagiului minim de cotizare de la 10 la 15 ani, gradual până în anul 2014. Măsurile întreprinse au permis crearea unor baze de date la sistemul de pensii însă nu a avut loc o creștere semnificativă a sustenabilității financiare a sistemului public de pensii.
A treia etapa-perioada 2005-2010
În această perioadă s-a implementat sistemul de pensii multi-pilon. Pilonul I-PAYG-pensii de stat a fost consolidat prin eliminarea prestațiilor non-contributive din sfera pensiilor publice (ca de exemplu plata pensiilor agricultorilor, a indemnizațiilor de creștere și îngrijire copil fiind transferate la bugetul de stat). Tot în această perioadă s-au recalculat
pensiile aflate în plata la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 (s-au recalculat aproximativ 4,5 mil. de pensii), s-a produs creșterea punctului de pensie și s-a introdus pensia socială minim garantată. S-a implementat Pilonul II-pensii administrate privat și Pilonul III-pensii facultative administrate privat realizându-se în acest mod trei surse de alimentare în ceea ce privește pensiile și trei moduri diferite de administrare a fondurilor. Astfel a existat posibilitatea asigurării sustenabilității financiare a pensiilor pe termen lung precum și realizarea unui venit decent persoanelor vârstnice.
A patra etapa-perioada 2010-2011
Când sustenabilitatea financiare a pensiilor părea că s-a asigurat pe termen lung în decembrie 2007 început criză economică globală care a adus dezechilibre majore în întreg sistemul de pensii din România și nu numai. În acest context conform estimărilor efectuate în anii 2008 și 2009 s-au constatat că:
– numărul de contribuabili va scădea drastic în următorii cincizeci de ani (rata de scădere depășind procentul de 16 % din nivelul contribuabililor din anul 2009) în timp ce numărul de pensionari va crește într-un ritm alarmant (rata de creștere depășind procentul de 15 % în anul 2060)
– deficitul bugetului asigurailor sociale va atinge un procent de aproximativ 12 % din PIB;
– nivelul beneficiarilor din sistemul public de pensii-pilonul I- de va reduce drastic;
– rata medie de înlocuire se va reduce cu aproape 50 % (conform estimărilor făcute conform legislației de până în anul 2010 față de estimările făcute la nivelul anului 2050 în cazul în care se vor reduce beneficiile în scopul menținerii echilibrului financiar al sistemului public de pensii.
În această perioadă datorită constrângerilor economico-sociale generate de criză economică globală s-a adoptat Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii și Legea 187/2011 Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private. Principalele măsuri luate prin legea 263/2010 au vizat creșterea bazei fiscale a contribuțiilor de asigurări sociale, descurajarea pensionărilor anticipate și a celor de invaliditate precum și integrarea sistemelor speciale de pensii în sistemul unitar public.
Contextul socio-economic al sistemului de pensii din România:
O creștere a populației României de 26 % s-a înregistrat în perioada 1960-1990 în România, în Franța înregistrându-se o creștere de 25 % , însă după 1990 în următorii 16 ani (în perioada 1990-2015) România a înregistrat o scădere a populației cu 14 % în timp ce Frântă a înregistrat o majorare de 13 %.
Conform informațiilor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) și de Banca Mondială (BM):
– perioada 1990-2011 a fost caracterizată de o scădere a populației României cu 3,1
milioane de locuitori (de la 23,2 milioane de locuitori la 20,1 milioane de locuitori)
– în perioada 2017-2050 populația României este prognozată să scadă ajungând la aproximativ 16,4 milioane de locuitori de la 19,7 milioane locuitori (o scădere de aproximativ 17%, așa cum este specificat într-un raport al Organizației Națiunilor Unite-ONU);
– în perioada 1990-2010 rata natalității în România a înregistrat o scădere de 3,8‰ de la de la 13,7‰ în 1990 la 9,9‰ în 2010 (potrivit INS);
– deasemenea o scădere a ratei fertilității s-a înregistrat în România în perioada 1989-2010 ( de la 2,3 copii / femeie în 1989 la 1,4 copii / femeie în 2010);
– în perioada 1990-2010 s-a înregistrat o creștere a vârstei medie a mamei în România, de la 22,3 ani la aproape 28 de ani în perioada 1990-2010 conform Institutului Național de Statistică;
– o creștere a duratei medie a vieții în România s- a inregsitrat în perioada 1990-2010 cu aproximativ 4 ani (de la 70 de ani în anul 1990 la 74 de ani conform datelor înregistrate (potrivit INS) ;
Deasemenea începând cu anul 1990 odată cu scăderea a ratei de creștere a populației din România s-a accentuat scăderea demografică a populației, conducând astfel la dezechilibre majore pe piața muncii în România cu multiple implicații în economia României. Un alt factor care contribuie la aceste dezechilibre îl reprezintă migratia- faptul că populația migratoare din România mu este inclusă pe piața muncii reprezintă un potențial factor de încetinire al progresului ratei de ocupare din România. Productivitatea scăzută a muncii, corelația minimă între programele educaționale cu piața muncii, instabilitatea legislativă reprezintă alți factori care influențează negativ piața muncii în România.
Criză economică mondială din 2007 precum și problemele demografice din ultimele decenii: reducerea natalității, creșterea speranței de viața concomitent cu îmbătrânirea populației a plasat România (conform unui studiu ONU) printre statele cu cea mai accentuată scăderea a populației în următoarele decenii.
Toate aceste dezechilibre cu care s-a confruntat România au reprezentat factori care au influențat negativ creșterea economică a României în care fondurile de pensii joacă un rol important. În vederea creșterii economice și îmbunătățirii în acest mod a ocupării forței de muncă a fost important să se sprijine fondurile de pensii, de aceea au fost introduse în România în anul 2007 pensiile private, în cadrul unui nou sistem de pensii construit pe trei piloni, un pilon stat și doi piloni privați.
Colomeishi, T. Iancu, E. (2015) au propus o analiză a modului în care a evoluat numărul de participanți la Pilonul II al pensiilor private obligatorii din România în perioada următoare aderării inițiale, vizând următorii indicatori: numărul total de participanți înscriși în registru, numărul de participanți cu contribuțiile individuale, numărul participanților cu contribuții plătite în luna curentă, numărul participanților cu contribuții plătite în luna curentă, numărul de participanți, fără contribuții, numărul de participanți repartizați aleatoriu, numărul participanților la Pilonul II grupate în funcție de vârstă și în funcție de sex. O evoluție ascendentaa numărului de participanți la Pilonul II de pensii În ceea ce privește evoluția numărului de participanți la Pilonul II al pensiei private în perioada următoare aderării inițiale, a fost oservata de autori. În cei șase ani analizați creșterea a fost continuă pentru persoanele înscrise în registru (o creștere totală de 50.43 %, numărul de persoane cu contribuții individuale plătite în fiecare lună, a avut o creștere cumulativă continuă de 90 %, numărul de participanți cu contribuțiile plătite în luna curentă în ansamblu a crescut cu 20.35 %, iar numărul de participanți, fără contribuții plătite în luna curentă a crescut cel mai mult în această perioadă, cu 150,8 %). La polul opus numărul de participanți fără contribuții plătite în sistem a înregistrat o scădere a procentului de – 82.24% per total. Analizând componența Pilonului II în funcție de participanți în funcție de vârsta, autorii au constatat că numărul celor cu vârsta sub 35 de ani a crescut cu un total de 18,24%, în timp ce numărul de participanți peste 35 de ani a înregistrat o creștere mai rapidă, continuă, atingând nivelul de 109.09%. Ca pondere din totalul participanților la Pilonul II, persoanele sub 35 de ani au fost cea mai mare parte, cota lor fiind în continuă scădere, aceasta va fi în curând depășită de cei cu vârsta de peste 35 de ani. Ultimul aspect analizat a fost componența Pilonului II participanți grupați în funcție de sex, caz în care s-a constatat că numărul de participanți de sex masculin a crescut în mod continuu, în perioadă mai 2008 – noiembrie 2014, cu un total de 53,46%, iar numărul de participanți de gen feminin a fost, de asemenea, într-o creștere permanentă, cu un total de 47,28%.
Cu toate că în România a avut loc o creștere economică în anii 2000 piața forței de muncă s-a confruntat cu o creștere a deficituui de muncă dar și de competențe, concomitent cu rate scăzute de participare pe piața muncii.
Ȋn România, evoluția ratei de activitate a cetățenilor cu vârste cuprinse între 50 și 64 de ani (calculată ca raport între populația activă din această grupă de vârstă și populația totală din aceeași grupă de vârstă) arată că doar 52,7% dintre lucrătorii vârstnici erau încă pe piața muncii, la sfârșitul anului 2012 (locul 25 la nivelul Uniunii Europene, puțin peste Slovenia și Malta). În trimestrul II al anului 2012 principalii factori determinanți pentru încetarea activității profesionale a fost preferința de a înceta lucrul odată cu îndeplinirea condițiilor de pensionare și existența problemelor de sănătate, în cazul a 38,1% și respectiv 29,9% dintre pensionarii retrași de pe piața muncii care au făcut obiectul acestei anchete. Alte motive invocate au fost: obligația de a se pensiona odată cu îndeplinirea condițiilor de pensionare (11,7%), probleme personale sau familiale (7,3%), pierderea locului de muncă (6,5%), motive legate de locul de muncă (3,8%), considerente financiare (2,3%) și alte motive (0,4%). Uneori, ieșirea de pe piața muncii a persoanelor care îndeplinesc criteriile de pensionare sunt stimulate în special de sistemele de pensii.
De asemenea, rata de dependență a vârstnicilor (raportul dintre populația pensionară și populația totală) se va tripla în această perioadă, de la 21,4% la 64,8% în 2060, România urmând să ajungă printre statele cu cea mai mare presiune demografică din Europa. Prognoza Eurostat arată că România va ajunge de la situația actuală, în care fiecărui pensionar (persoană cu vârsta peste 65 de ani) îi corespunde un număr de 4,7 adulți în vârsta de muncă la cea în care, ăn anul 2060, la întreținerea fiecărui pensionar vor putea contribui doar 1,5 adulți în vârstă de muncă.
Dacă piramida populației pentru grupurile de vârstă cuprinse între 0 și 24 de ani a fost largă în 1992, a început să se restrângă de la vârsta de 25 de ani atât pentru populația masculină, cât și pentru populația feminină (a se vedea Figura 1.6). Conform piramidelor vârstelor, populația de sex masculin și feminin, începând cu grupa de vârstă de 25-29 de ani, continuă să crească în 2018 față de 1992. Singura excepție de la această creștere a fost pentru grupă de vârstă de 55 de ani la 59 atât pentru sex feminin cât și pentru bărbați. Astfel, în anul 1992, populația din această categorie de vârstă pentru ambele sexe este mai numeroasă decât în anul 2018.
Figura 1.6: Piramida populației din România pentru anul 2018 vs. 1992
Sursa: Dezvoltat de către autori cu date furnizate de INS
1.4. Sistemul de pensii din România: arhitectură, comparație și descriere:
Pilonul I -pensia publică sau pensia de stat- reprezintă pensia de tip Pay-As-You-Go (PAYG), ce funcționează pe baza solidarității între generații și redistribuirii veniturilor, conform căreia actualii contribuabili plătesc pensionarii actuali, iar pentru acețtia vor plăti contribuabili de mâine. Sistemul funcționează în baza Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice cu modificările și completările ulterioare fiind aprobată anul acesta și Legea 127/08.07.2019 privind sistemul unitar de pensii publice ce va intra în vigoare la data de 01 septembrie 2021 excepție făcând:
articolul 86 alin (2) lit a) în vigoare de la 01 septembrie 2019;
articolul 86 alin (2) în vigoare de la 01 septembrie 2020;
articolul 139, art. 145, art. 148 alin (2) , art. 157 alin (2) și (5) precum și art 183 alin (1) în vigoare de la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial a Legii 127/2019 și anume 09 iulie 2019.
Organismul care administrează sistemul public de pensii și sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale dar și acordă pensiile și alte drepturi de asigurări sociale este Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Acest organism are în subordine case județene de pensii precum și Casa de Pensii a Municipiului București (CPMB), având personalitate juridică. Contribuabilul plătește în prezent 25% din salariul său brut pentru CAS -conditii normale de muncă, 10 % din salariu brut pentru CASS iar angajatorul plătește o contribuție asiguratorie de muncă de 2.25% din salariul brut al angajatului și un procent de 4 % din salariu brut al angajatului pentru condiții deosebite respectiv 8% pentru condiții speciale de muncă. O parte din această contribuție, aproximativ 3% este oprită anual și reprezintă fondul de rezervă. Rezerva fiind foarte mică a apărut necesitatea pensiilor private. Astfel a apărut necesitatea trecerii de la un sistem ce funcționa pe baza solidarității între generații și redistribuirii veniturilor la un nou sistem bazat pe economisire și investiții proprii.
Pilonul II- pensia privată obligatorie pentru cei cu vârsta sub 35 de ani și opțională pentru cei cu vârsta între 35-45 de ani. Sistemul funcționează în baza Legii 411/2011 privind fondurile administrate privat cu modificările și completările ulterioare. Această pensie a venit în sprijinul celei publice de stat, la fel ca și cea din Pilonul III. Pilonul II ți III fac parte din Reforma pensiilor din România. Organismul responsabil cu aceste pensii private este ASF- Autoritatea de Supraveghere Financiară-Sectorul Pensii Private. Conform acestui organism această pensie administrată privat suplimentează pensia acordată de sistemul public, pe baza colectării și investirii de către companii private specializate, în interesul participanților, a unei părți din contribuția individuală de asigurări sociale.
Pilonul III- pensia ocupațională sau facultativă. Această pensie facultativă reprezintă suma de bani suplimentară pe care contribuabilul decide să o retribuie unui administrator de fonduri private autorizat pentru Pilonul III. Sistemul funcționează în baza Legii 204/2006 privind pensiile facultative cu modificările și completările ulterioare. Avantajul major al angajatorului, în cazul în care deține angajați care plătesc pensie facultativă, este deductibilitatea fiscală. Organismul responsabil cu aceste pensii private este tot ASF- Autoritatea de Supraveghere Financiară-Sectorul Pensii Private. Pentru acest tip de pensie nu există restricție de vârstă, orice poate contribui la o astfel de pensie facultativă cu un procent de maxim 15 % din veniturile salariale brute lunare, însă pentru a putea beneficia de o astfel de pensie exită următoarele condiții: vârstă minimă de 60 de ani și un minim de cotizație de 90 de contribuții lunare.
Sistemul de pensii din România mai cuprinde și sistemul de pensii pentru agricultori, sistemul de pensii al avocaților și sistemul de pensii al unor culte religioase.
Pentru a evidenția modificările majore aduse de Legea 127/2019 în prezenta lucrare s-a elaborat o comparație între cele două legi folosind ca informație forma consolidată a Legii 263/2010 valabilă până la data de 14 martie 2019 cu modificările și completările respective versus Legea 127/2019 (vezi Anexa 1.4. 1.).
Sistemul de pensii publice sau Pilonul I funcționează având la bază opt principii conform Legii 263/2010 privind sistemul public de pensii iar conform Legii 127/2019 zece principii. Dacă legea 263/2010 privind sistemul public de pensii conține 196 de articole și 8 Anexe Legea 127/2019 privind sistemul public de pensii conține 183 de articole și 9 Anexe în care sunt detaliate toate informațiile necesare aplicării și respectării acestor articole.
Cele opt principii de bază comune celor două legi sunt:
principiul unicității= potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul de pensii pentru toți participanții la acest sistem de pensii;
principiul obligativității= potrivit căruia persoanele fizice și juridice au obligativitatea de a participa la sistemul de pensii conform legii;
principiul contributivității= potrivit căruia fondul de asigurări sociale se constituie în urma contribuțiilor persoanelor fizice ți juridice iar drepturile de asigurări cuvenite se distribuie în baza asigurărilor sociale plătite;
principiul egalității= potrivit căruia pentru toți contribuabilii sau beneficiarii se aplică un tratament nediscriminatoriu;
principiul repartiției= potrivit căruia din baza fondului de asigurări sociale se redistribuie în scopul de a fi plătite obligațiile pentru asigurare socială;
principiul solidarității sociale= potrivit căruia pentru toți participanții la sistemul public de pensii există reciprocitatea obligațiilor conform legii;
principiul autonomiei= potrivit căruia sistemul de pensii se administrează singur conform legii;
principiul incesibilității= potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat.
în timp nouă legea a pensiilor aduce două principii noi și anume:
principiul imprescriptibilității= potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;
principiul disponibilității= potrivit căruia pensionarii pot renunța la pensia stabilită de prezenta lege în favoarea legislației specifice asistenței sociale dacă au realizat un stagiu de cotizare inferior stagiului minim de cotizare din prezența lege.
Dacă conform Legii 263/2010 perioadele asimilate (necontributive) intră în calculul stagiului minim de cotizare noutatea adusă de Legea 127/2019 constă în faptul că stagiul minim de cotizare nu mai conține perioadele asimilate.
Stagiul minim de cotizație atât pentru bărbați cât și pentru femei a rămas de 15 ani conform art. 53 alin (2) din Legea 263/2010 respectiv art. 48 alin (2) din Legea 127/2019, la fel și stagiul complet de cotizare s-a plafonat la 35 de ani conform alineatului 3 din aceleași articole și legi. În ceea ce privește vârstele standard de pensionare aceasta a rămas de 63 de ani pentru femei și de 65 de ani pentru bărbați în ambele legi iar vârsta de pensionare redusă nu poate fi mai mică de 50 de ani pentru femei și 52 de ani pentru bărbați. O opțiune legată de posibilitatea femeilor de a alege vârsta de pensionare de 63 de ani sau vârsta standard conform anexei 5 a fost intodusa în legea 127/2019 prin alineatul 4 al aceluiași articol.
O altă noutate adusă de Legea 127/2019 este beneficierea reducerii cu 6 ani a vârstei de pensionare acordată la cerere femeilor care au realizat stagiul minim de cotizare și care au născut trei copii crescându-i până la vârsta de 16 ani (conform articolului 56). Tot în acest articol este menționat că la reducerea acordată la cerere se mai adăugă câte un an pentru femei începând cu al patrulea copil. Important este de menționat faptul că cu toate că se reduce vârsta de pensionare pentru femeile care au cel puțin trei copii, această reducere nu reprezintă stagiu de cotizare iar reducerea se aplică și pentru copii adoptați și crescuți cel puțin 13 ani.
Conform articolului 86 din legea 127/2019 valoarea punctului de pensie se va mări eșalonat pe parcursul a trei ani iar pensiile anticipate și cele anticipate parțial fără diminuare din prezența Lege 263/2010 vor deveni pensii pentru limita de vârsta conform articolului 62 din Legea 127/2019, recalculandu-se prin adăugarea perioadelor asimilate și nevalorificate la stabilirea pensiei precum și a stagiilor de cotizare realizate până la data recalculării.
Studiile de licență, master sau doctorat sunt considerate, conform articolului 14 din Legea 127/2019, perioade asimilate condiționate fiind de obținerea acestora cu diplomă de licență/master/doctorat, la zi/cu frecvență și să existe un stagiu minim de ccotizatie de 15 ani.
Un alt element de noutate îl reprezintă articolul 113 din Legea 127/2019 conform căruia soțului supraviețuitor i se acordă un ajutor , calculat că procent
din pensia soțului decedat. Există totuși un plafon de maxim 80 % din salariu minim brut pe țara garantat în plată.
Dacă conform actualei legi a pensiilor deciziile de pensionare se pot contesta la comisia centrală de contestații din cadrul casei de pensii noutatea adusă prin Legea 127/2019 constă în faptul că aceste decizii de pensionare se pot contesta în termen de 45 de zile de la comunicare la instanța judecătorească competentă.
Modificarea cea mai importantă adusă de către noua lege este reprezentată de modul de calcul a pensiei. Astfel conform articolelor 85-90 din această lege noua pensie va fi reprezentată de numărul total de puncte (suma punctajelor anuale) înmulțit cu Valoarea Punctului de Referință.
Categoriile de beneficiari ai pensiei publice de stat conform Legii 263/2010 privind sistemul public de pensii modificată și completată prin OUG 103/2017 sunt:
– contribuabili care au contract individual de muncă;
– funcționarii publici;
– alți contribuabili care realizează venituri asimilate salariilor pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale conform legii 227/2015 privind Codul fiscal;
2. – persoane care își desfășoară activitatea în funcții elective sau persoanele care fac
parte în cadrul autorității executive, legislative sau judecătorești sau membrii dintr-o cooperare meșteșugărească;
– șomeri;
– persoanele care realizează venituri din activități independente și/sau drepturi de
proprietate intelectuală;
– persoanele care se pot asigura în baza unui contract de asigurare socială în vederea
obținerii unei pensii pentru limită de vârstă sau pentru completarea venitului asigurat
utilizat la această categorie de pensie.
Tipurile de pensii care se acordă în sistemul public de pensii conform Legii 263/2010 cu modificările și completările ulterioare sunt:
Pensia pentru limită de vârstă;
Pensia anticipată;
Pensia anticipată parțial;
Pensia de invaliditate;
Pensia de urmaș.
Pensia pentru limită de vârsta:
Elementele care stau la baza deschiderii acestui tip de pensie sunt vârsta standard de pensionare, stagiul minim de cotizare și stagiul complet de cotizare
Vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei și de 65 de ani pentru bărbați, stagiul minim de cotizare este de 15 ani atât pentru femei cât și pentru bărbați, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani atât pentru femei cât și pentru bărbați, această vârsta atingându-se gradual conform eșalonării din Anexa 5 a prezenței legi. Conform acestei anexe vârsta standard de pensionare crește pentru bărbați de la 64 de ani la 65 de ani în perioada 2011-ianuarie 2015, iar pentru femei de la 59 de ani la 63 de ani în intervalul 2011-2030. La fel și stagiul complet de cotizare crește pentru bărbați de la 33 de ani la 35 de ani în intervalul 2011-ianuarie 2015, iar pentru femei crește de la 28 de ani la 35 de ani în intervalul 2011-2030.
Un beneficiu al acestui tip de pensie îl reprezintă condițiile de muncă. Astfel, o persoană care a efectuat stagiul complet de cotizare dar a lucrat în condiții deosebite de muncă, condiții speciale sau alte condiții de muncă, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare dar și de o suplimentare la vechimea în muncă (fostele grupe I și II de muncă)
Reducerea vârstei standard de pensionare
Reducerea vârstei standard de pensionare pentru condiții deosebite de muncă este prevăzută între 1 și 8 ani conform eșalonării vechimei în muncă regăsindu-se în tabelul nr.1 din Legea 263/2010. Această reducere este condiționată de atingerea stadiului complet de cotizare și reprezintă grupa I conform legislației până în aprilie 2001. Potrivit legislației anterioare anului 2001 reducerile vârstei standard de pensionare, pentru grupa I de muncă, cu excepția prevederilor art 30 alin 1), pentru condiții speciale de muncă sunt cuprinse între 3 și 13 ani, cu condiția realizării stagiului complet de cotizare. Stagiul minim de cotizare în acest caz este de 6 ani pentru timpul de muncă efectuat integral.
Reducerea vârstei standard de pensionare pentru condiții speciale de muncă este între 1 și 13 ani conform eșalonării vechimei în muncă regăsită în tabelul nr.2 din Legea 263/2010. Această reducere este condiționată de atingerea stagiului complet de cotizare. Stagiul minim de cotizare în acest caz este de 2 ani pentru timpul de muncă efectuat integral. Condițiile speciale de muncă sunt definite conform legii.
Reducerea vârstei standard de pensionare în aceste condiții poate fi cumulată cu reducerea aplicată pentru condițiile din legea nr. 341/2004 cu condiția că totalul reducerii să nu depășească 13 ani.
În tabelul nr.6 din legea pensiilor se regăsește reducerea vârstei standard de pensionare pentru categoriile de beneficiari ai pensiilor publice din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale cu condiția respectării stagiului complet de cotizare precumsi a stagiului minim de cotizare. Plafonul minim pentru vârsta de pensionare în acest caz este de 50 de ani pentru femei, de 52 de ani pentru bărbați și de 45 de ani pentru persoane care au desfășurat activități în domeniul apărării naționale, a ordinii publice și a siguranței naționale.
Pentru aceste persoane vârsta standard de pensionare se reduce cu câte 6 luni pentru fiecare an întreg de privare de libertate, după 23 august 1944, de prizonierant, sau de deportare în străinătate.
Pentru persoanele care au lucrat în unități miniere minim 20 de ani, având un procent de timp efectiv lucrat într-o lună intraga de activitate de cel puțin 50 % , vârsta standard de pensionare se reduce cu 20 de ani. Astfel vârsta standard de pensionare nu poate fi mai mică de 45 de ani, iar stagiul complet de cotizare este de 30 de ani.
Pentru pesoanele care au profesii precum cascador, acrobat, balerin, solist vârsta standard de pensionare se reduce cu 15 ani, în condițiile în care au un stagiu de cotizare de minim 20 de ani. Pentru această categorie de beneficiari ai reducerii vârstei standard de pensionare stagiul complet de cotizare este de 30 de ani iar vârsta standard de pensionare nu poate fi mai mică de 50 de ani, excepție făcând balerinii care au vârsta minimă de pensionare de 40 de ani pentru femei și de 45 de ani pentru bărbați.
Pentru persoanele care desfășoară activități în domeniul cercetării, explorare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații vârsta standard de pensionare se reduce dacă au realizat un stagiu de cotizare de minim 15 ani în zona I de expunere la radiații și de minim 17 ani în zona a-II-a de expunere la radiații. În această situație stagiul complet de cotizare pentru zona I de expunere la radiații este 22 de ani și 6 luni, iar pentru zona a II-a de expunere la radiații este de 25 de ani și 6 luni.
Beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare și persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap înaintea existenței calității de asigurat. Condiția care se impune pentru aplicarea reducerii este de a realiza un minim de o treime din stagiul complet de cotizare în cazul asiguraților cu handicap grav, reducerea fiind de 15 ani, în cazul realizării unui minim de două treimi din stagiul complet de cotizare pentru asigurații cu handicap accentuat reducerea fiind de 10 ani, iar în cazul realizării stagiului complet de cotizare pentru asigurații cu handicap mediu reducerea este de 10 ani.
Conform art.59 din legea pensiilor în urma obținerii certificatului de încadrare în gradul de handicap corespunzător, pot beneficia de pensie pentru limită de vârstă și nevăzătorii, cu condiția realizării unui minim de o treime din stagiul complet de cotizare.
După înscriere la pensie, pensia pentru limită de vârstă se poate recalcula prin adăugarea veniturilor sau a stagiilor de cotizare care nu au fost luate în considerare atunci când a fost acordate aceste pensii dar și a stagiilor de cotizare atunci când beneficiarul realizează stagii de cotizare fiind deja pensionar. Se beneficiază de pensie din luna următoare îndeplinirii vârstei de pensionare. Pensia se acordă de la data depunerii cererii de înscriere la pensie. Revizuirea pensiei pentru limită de vârstă se efectuează din oficiu sau la solicitarea pensionarlui în urma constatării diferențelor între sumele stabilite și cele cuvenite legal.
Pensia anticipată:
Pensia anticipată poate fi solicitată cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare de către persoanele care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare. Deasemenea în aceleași condiții pot solicita și pensie anticipată și persoanele din administrația penintenciara, militarii în activitate, soldații și gradații voluntari, polististii și funcționarii publici, în plus dacă au stabillit și stagiul minim de cotizație în domeniul respectiv. La fel pot beneficia de pensie anticipată și militarii trecuți în rezervă sau care au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca fiind inapt pentru serviciu de către expertiza medico-militara. Totodată beneficiari ai pensiei anticipate sunt și militarii trecuți în rezervă sau care au încetat raporturile de muncă ca urmare a împlinirii limitei de vârstă în grad prevăzut de statutul cadrelor militare/ polițiștilor/funcționarilor publici.
Pentru exemplificarea acestui tip de pensie anticipată am ales următorul exemplu: pentru o femeie născută în luna februarie 1958 vârsta standard de pensionare este conform Tabelului nr. 6 de 61 de ani, iar stagiul complet de cotizare de 31 de ani. Pentru a putea solicita pensie anticipată prin reducerea vârstei standard de pensionare, cu 5 ani, odată cu impliniraea vârstei de 56 de ani (februarie2014) trebuie să facă dovada realizării unui stagiu de cotizare de 39 de ani (31 de ani reprezentând stagiul complet de cotizare prevăzut de lege la care se adaugă cei 8 ani de cotizare impuși de lege pentru acest tip de pensie).
Pensia anticipată partial-cu penalizarea cuantumului dreptului de pensie
Acest tip de pensie se acordă atât persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare dar și persoanelor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani, cu cel mult 5 ani înainte de a împlini vârsta standard de pensionare. În situația cadrelor militare în activitate, a soldaților și gradaților voluntari, a polițiștilor și a funcționarilor publici condiția de acordare a pensiei anticipate este aceeași și în plus trebuie să realizeze și stagiul minim de cotizare în specialitate.
Conform legii acest tip de pensie se acordă prin diminuarea cuantumului proporțional cu stagiul de cotizare realizat și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare. În vederea stabilirii stagiului de cotizare pentru acest tip de pensie nu se iau în considerare stagiile de cotizare din sistemul de asigurări sociale ale avocaților, ale cultelor precum și perioadele asimilate stagiului de cotizare atunci când asiguratul a beneficiat de pensia de invaliditate, sau a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, sau a fost elev/student al unei instituții de învățământ din sistemul de apărare națională, ordine pubblica și siguranța națională, sau a efectuat stagiul militar în termen sau termen redus.
Odată cu împlinirea condițiilor de acordare a pensiei standard pentru limită de vârstă acest tip de pensie se transformă recalculandu-se prin eliminarea diminuării și valorificarea perioadelor asimilate dar și a stagiilor de cotizare realizate.
Pensia anticipată partial-fara penalizarea cuantumului dreptului de pensie
Persoanele care au locuit pe o rază de 8 km în jurul localităților afectate de poluare datorită extracției și prelucrării minereurilor neferoase și a emisiilor de NH3, precum Baia Mare, Târgu Mureș, Copșa Mică, Zlatna, minim 30 de ani au o reducere a vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare conform Tabelului nr.2.
Pensia de invaliditate
Acest tip de pensie se acordă indiferent de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii persoanelor care sunt încadrate într-un grad de invaliditate conform deciziei emise de medicul expert al asigurărilor sociale. În funcție de gravitatea invalidității aceasta se împarte în trei categorii:
gradul I, atunci când se pierde total capacitatea de muncă și de autoingrijire;
gradul II, atunci când se pierde total capacitatea de muncă și cu păstrarea capacității de autoîngrijire;
gradul III, atunci când se pierde cel puțin jumătate din capacitatea de muncă.
Acest tip de pensionari sunt supuși periodic revizuirii medicale, la intervale de un an sau de trei ani, până când îndeplinesc vârsta standard de pensionare. Neprezentarea la programarea revizuirii medicale atrage încetarea plății pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală. Revizuirea medicală încetează atunci când beneficiarii acestui tip de pensii au împlinit vârsta standard de pensionare, care au vârstă mai mică cu până la 5 ani față de vârsta standard de pensionare și au realizat stagiul complet de cotizare sau au invalidități ireversibile capacității de muncă.
Pensia de urmaș
Acest tip de pensie se acordă în cazul în care pensionarul sau asiguratul decedează, beneficiarii fiind copiii și soțul supraviețuitor. Condițiile impuse de prezenta lege privind copii sunt limitarea vârstei de 16 ani, ia dacă își continuă studiile copii beneficiari au dreptul la această pensie până la vârsta de 26 de ani. Pentru soțul supraviețuitor condițiile de acordare a pensiei de urmaș sunt următoarele:
dacă nu realizează venituri la data decesului sau realizează venituri mai mici de 35 % din câștigul salarial mediu brut se acordă o pensie de urmaș timp de 6 luni de la data decesului;
dacă durata căsătoriei a fost de minim 15 ani se acordă pensia de urmaș la împlinirea vârstei standard de pensionare, ea diminuându-se la jumătate dacă durata căsătoriei a fost de 10 ani, respectiv gradual cu 6% pentru fiecare an în minus de căsătorie;
dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin un an, indiferent de vârstă, pe întreaga perioadă a invalidității gradului I sau II;
dacă decesul s-a produs datorită unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, sau nu realizează venituri lunare sau sunt mai mici de 35 % din câștigul salarial mediu brut, beneficiază de pensie indiferent de vârstă și de durata căsătoriei;
dacă la data decesului soțul supraviețuitor are în îngrijire unul sau mai mulți copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaș până la data împlinirii copilului vârsta de 7 ani dacă veniturile sale sunt mai mici decât 35% din câștigul salarial mediu brut.
Există opțiunea alegerii pensiei celei mai avantajoase în cazul în care soțul supraviețuitor are dreptul și la o pensie proprie.
CAPITOLUL 2
TIPURI DE SISTEME DE PENSII EUROPENE
Datorită necesității echilibrării bugetelor de pensii țările membre ale Uniunii Europene au implementat reforme ale sistemelelor proprii de pensii. Aceste reforme a condus la diminuarea beneficiilor oferite de sistemele publice de pensii publice, a mărit vârsta standard de pensionare și nu în ultimul rând a determinat apariția sistemelor private de pensii. Sustenabilitatea sistemelor de pensii a reprezentat fundamentul reformelor sistemelor de pensii în timp ce caracterul adecvat al venitului obținut din pensie nu a fost un obiectiv principal de urmărit, el fiind adesea neglijat.
Cu toate acestea riscul la sărăcie precum și inegalitatea între veniturile obținute din pensie sunt în creștere ca urmare a renunțării graduale la sistemele publice de pensii și influență din ce în ce mai mare a sistemelor private de pensii. În acest mod au trecut de la sistemul PAYGO, la sisteme finanțate, de la scheme de pensii cu contribuții definite la scheme de pensii cu beneficii definite. Unele țări au ales varianta de mijloc dându-le vârstnicilor posibilitatea de a alege între sisteme cu contribuții definite administrate public și beneficii definite administrate privat, dar și crearea de conturi individuale de pensii în vederea asigurării sociale.
Criză economică care a cuprins întreaga Europă a generat un declin al randamentului oferit de sistemele de pensii, întrucât scăderea salariilor a implicat scăderea ratelor de contribuții la bugetul sistemelor de pensii, afectând dublu sistemele de pensii publice, deoarece șomajul ridicat nu a putut asigura nivelul de colectare adecvat ca să se poate menține promisiunea pentru vârstnici.
În sistemele de pensii finanțate, necesarul de buget disponibil pentru plata pensiilor a fost afectat de schimbările apărute în structura demografică, pensia fiind plătită de capitalul acumulat de către pensionari și nu de contribuțiile tinerilor salariați. Sistemele de pensii din Europa combină sistemul de pensii public cu cel privat în diferite forme, datorită Modelului Bismark- al obținerii veniturilor din cadrul sistemelor publice de pensii sau Modelului Beveridge- al obținerii veniturilor ca fiind rezultatul combinației dintre pensiile publice și un supliment obținut din pensiile administrate privat.
Astfel dacă o primă clasificare, mai simplistă, a sistemelor de securitate socială cuprinde două modele (Bismark și Beveridge) o clasificare mai amplă a acestor sisteme de securitate cuprinde cinci tipuri de sisteme de pensii.
Primul tip de sistem de inspirație „bismarkiana” – sistem inspirat după modelul cancelarului Bismark la sfârșitul secolului al XIX-lea în 1889 (Germania, Franța, Țările de Jos, Italia Belgia) funcționează pe baza principiului solidarității profesionale în timp ce sistemul de inspirație „beveridgiana”- sisteme inspirate după modelul Lordului Beveridge în 1942 (după al doilea război mondial se extinde în multe țări europene precum Marea Britanie, Danemarca, Suedia) avea ca principiu solidaritatea națională. Conform principiului solidarității naționale securitatea socială asigură prestații noncontributive egale ca valoare provenite din impozite tuturor persoanelor rezidente ale statului respectiv, în timp ce securitatea socială bazată pe solidaritatea profesională asigură prestații contributive în raport cu salariul muncitorilor care au obținut prin contribuția lor dreptul de a beneficia de aceste prestații. În plus persoanele pot primi un ajutor de asistență socială calculat pe baza situației economico-socială a fiecărei persoane în parte chiar dacă nu au obținut dreptul de asigurări sociale.
O clasificare mai amplă a sistemelor de pensii a apărut datorită numeroaselor probleme precum: îmbătrânirea populației, sărăcia, șomajul, criză economică, migrația forței de muncă. Sistemele naționale de securitate socială s-au diversificat astfel încât la nivelul Uniunii Europene există cinci sisteme naționale de securitate socială:
2.1. Sistemul continental (Germania, Austria, Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg);
2.2. Sistemul țărilor nordice (Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda);
2.3. Sistemul anglo-saxon (Marea Britanie și Irlanda de Nord);
2.4. Sistemul mediteranean (Italia, Spania, Portugalia, Grecia);
2.5. Sistemul țărilor din Sud-Estul UE (Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Slovacia, România).
Secțiunea următoare prezintă o detaliere a arhitecturii sistemelor de pensii din cadrul Uniunii Europene vizând zece țări țări precum Germania, Franța, Danemarca, Olanda, Suedia, U.K., Italia, Ungaria, Polonia și Slovenia.
2.1. Sistemul de pensii continental. Sistemul de pensii în Germania, Franța și Olanda:
Acest sistem de pensii de tip continental este caracterizat de tradiția bismarkiana în care predomină principiul asigurărilor sociale bazându-se pe solidaritatea profesională.
Arhitectura sistemului de pensii din Germania este amplă și cuprinde trei piloni (vezi Figura 2.1) structurați după cum urmează:
Primul pilon (obligatoriu și de stat) cuprinde:
asigurarea obligatorie de pensie pentru angajați „Arbeiter- und Angestelltenversicherung”;
sistemul de pensii pentru agricultori (Altershilfe för Landwirte);
asigurarea funcționarilor publici și asigurarea judecătorilor (asigurare finanțată prin impozitare „Beamtenversorgung”);
mai multe scheme profesionale. Un procent de aproximativ 82 % din totalul locurilor de muncă este acoperit de asigurarea statutară de pensii (Gesetzliche Rentenversicherung, GRV).
Cel de-al doilea pilon (voluntar și administrat privat) conține diferite sisteme de finanțare profesională care sunt subvenționate prin reduceri fiscal și oferite de sponsori variați. Angajatorii germani au obligația să ofere cel puțin un tip de pensii ocupaționale (Entgeltumwandlung) având opțiuni diferite: pot să administreze singuri sistemul (Direktzusage), prin intermediul instituțiilor de asigurări (Unterstütyungskasse, Pensionskasse sau Pensionsfond), pot încheia o asigurare directă cu o companie de asigurări pentru angajatul lor (Direktversicherung).
Cel de-al treilea pilon este alcătuit din planuri individuale subvenționate, fiind puternic încurajate prin reformele Riester și Rürup (din anii 2001 respectiv 2004). Așa-numitul Riester-Rente are scopul de a încuraja lucrătorii cu venituri mici să economisească.
Planul de pensii Riester
Planul de pensii Riester reprezintă planul de anuitate pe viață care este subvenționat până la o sumă de 2.100 € anual. Conform acestui plan cel puțin 4% din venitul persoanei este pus la planul de pensii, guvernul subvenționând 154 EUR și încă 185 EUR pentru 1 copil (300 EUR dacă este născut după 2008), acest tip de pensii este potrivit persoanelor cu venituri mici, care intenționează să beneficieze pe o perioadă lungă de timp. Acest plan de pensii conține: planul de economii bancare clasic, unitar, bancar și două tipuri de contracte de împrumut pentru construcții (Wohn-Riester). Suma acestora reprezintă beneficiul de pensie care este 100% impozabilă;
Planul de pensii Rürup
Planul de pensii Rürup este un plan de anuitate de viață și un plan de pensii mai flexibil, comparativ cu planul de pensii Riester, fiind mai potrivit pentru persoanele care desfășoară activități independente. Planul de pensii Rürup conține: anuitate clasică, unitară și imediată. Contribuția la această formă de plan de pensii este deductibilă. Plafonul anual de evaluare a contribuțiilor a fost stabilit la 22.766 € pentru persoane fizice și 45.532 € pentru cupluri. Un procent de 82% din acest plafon de evaluare a contribuției poate fi transferat pentru cheltuieli speciale (prognoza acestuia arată o creștere de 2 % până în anul 2025). Atunci când persoana se retrage, un anumit procent din drepturile de pensie se impozitează. Datele statistice au arătat că în anul 2016, acest procent a fost de 74%, iar prognozele efectuate până în anul 2040 au arătat caacest procent va crește cu procent de 2%. Procentajul impozabil este definit de primul an în care persoana se pensionează.
Figura 2.1: Arhitectura sistemului de pensii din Germania
Sursa: Igor Guardiancich, GERMANY Current pension system: first assessment of reform outcomes and output, European Social Observatory www.ose.be, May 2010, pag 24
Conform analiștilor are Germania are două opțiuni: fie continuarea abordării de tip voluntar (ca în U.K) retrăgându-și persoanele vârstnice sărace la asistența socială fie susținerea universalismului unei scheme de tip olandez sau danez și să dispună suplimentar economii private pentru lucrătorii cu venituri mici și deținătorii de locuri de muncă atipici.
Arhitectura (vezi Figura 2.2) sistemului de pensii din Franța a fost sub presiunea schimbării încă din anii 1980 datorită fragmentării sistematice extrem de complexe precum și a consolidării forței de muncă.
Primul pilon (obligatoriu) conține două nivele, unul de bază -PAYG și unul suplimentar bazat pe punctele de pensie, fiind deasemenea împărțit în patru categorii. Din prima categorie fac parte angajații din sectorul privat și reprezintă 65% din forța de muncă. O schemă de bază pentru salarii sub un plafon de securitate socială este oferită de primul nivel (Caisse Naționale d'Assurance Vieillesse des Travailleurs Salariés- CNAVTS) în timp ce nivelul secundar este secționat în scheme complementare diferite (Association des Regimes de Retrăite Complémentaire-ARRCO- pentru angajați și este formată din 67 de fonduri și Association Générale des Institutions de Retrăite des Cadres-AGIRC- pentru directori și este formată din 34 de fonduri). A doua categorie (angajații din sectoarele publice și reprezintă un procent de 20 % din forța de muncă) cuprinde membrii schemelor de pensii cu benefici definite și generoase în cadrul tipurilor de regimuri speciale. Aceștia sunt participanții la suplimentarea nivelului secundar de scheme precum Société Naționale des Chemins de Fer français- SNCF sau Transports en Ile-de-France- RATP. Angajații din sectorul agricol reprezintă 3 % din forța de muncă, participă la o schemă numită regim agricol, fac parte din a treia categorie. Din a patra categorie fac parte lucrătorii fără salarii și cei care desfășoară activități independente reprezentând restul de 12 % din forța de muncă. Aceștia din urmă au scheme noi care sunt mai puțin generoase decât schemele suplimentare AGIRC-ARRCO (Caisse Naționale d'Assurances Vieillesse des Artisans- CANCAVA).
Al doilea pilon (voluntar și administrat privat) conține un număr mare de contracte colective de asigurare pentru întreprinderile mici și mijlocii pentru care contribuțiile variază. Astfel dacă pentru salariații din sectorul privat există contracte de asigurare de viață și contracte de asigurare de grup, pentru lucrătorii care desfășoară activități independente există contracte de asigurare cu deduceri fiscal generoase (Loi Madelin) iar pentru angajații din sectorul public pot contribui voluntar la Caisse Naționale de Prévoyance de la Fonction Publique-PREFON, în timp ce personalul medical beneficiază de un sistem opțional special numit Comité de Gestion de Ouvres Sociales (CGOS).
Mult mai târziu în anul 2004 a fost înființat pilonul trei prin care s-a stability un plan de economii individuale, subvenționate pentru economiile de pensii. Contracte cu anuitate obligatorie sunt reprezentate de planul individual de pensii pentru angajați precum și de sistemul de economii de pensii al angajaților voluntar (Plan d’Épargne Individuel pour la Retraite-PEIR și Plan Parternarial d’Épargne Salariale Volontaire pour la Retrăite, PPESVR.)
Legenda:
Pilonul I- acoperire universală;
Pilonul II- schema ocupaționala;
Al treilea pilon- program individual.
Figura 2.2: Arhitectura sistemului de pensii din Franța
Sursa: Igor Guardiancich, FRANCE Current pension system: first assessment of reform outcomes and output, European Social Observatory www.ose.be, May 2010, pag 15
Datorită complexității sistemului de pensii acest sistem francez de pensii este dificil de evaluat. Dacă viabilitatea fiscală pe termen mediu a fost echilibrată inegalitatea tratamentului precum și fragmentarea excesivă au reprezentat problemă majoră în luarea deciziilor politice.
Una dintre cele mai cuprinzătoare protecție împotriva riscului de sărăcie și excluziune socială la bătrânețe este protecția oferită de sistemul de pensii din Olanda (vezi Figura 2.3)
Acest sistem de pensii și-a păstrat caracterul dublu atât cel de tip Beveridge cât și cel de tip Bismark și anume: un sistem de bază universal bazat pe reședință (Algemene Ouderdoms Wet- AOW) completat de scheme ocupaționale administrate privat. Guvernul olandez, prin legislația abordată, a extins acoperirea sistemului de pensii la categorii de lucrum ai puțin privilegiate (locuri de muncă cu timp parțial de muncă, cu o durată determinate de muncă precum și alte locuri de muncă atipice). Totuși, lacunele au existat în continuare, cu toate ca sistemul de pensii olandez se numără ca fiind printre cel mai efficient din lume, acesta a suferit începând cu 1990 trei tendințe de reformă:
individualizarea pensiilor ocupaționale;
participarea pe piața forței de muncă pe tot parcursul vieții prin eliminarea aranjamentelor de pensionare;
privatizarea implicită a nivelului public din cauza indexării incomplete și a creșterii vârstei de pensionare.
Primul pilon (de stat și obligatoriu) are un singur nivel. În cadrul acestui pilon de pensii pensionarea anticipat nu este pemisa, de asemenea nici amânarea, iar persoanele vârstnice rezidente (începând cu 65 de ani, în anul 2009 crescând la 66 de ani până în anul 2020 și la 67 de ani până în anul 2025) au fost acoperite. Persoanele care locuiesc singure au dreptul la o pensie AOW bazată pe 70% din salariu minim net (în jur de 1050 EUR în anul 2009), cele care sunt căsătorite sau locuiesc cu un partener au dreptul la o pensie bazată pe 50 % din salariu minim net (în jur de 730 EUR în anul 2009). A existat o alocație suplimentară pentru partenerii cu vârsta mai mică de 65 de ani care a venit în completarea pensiei AOW, de aproximativ 30 % din salariu minim net (fiind întreruptă după anul 2015). Salariu minim net este majorat bianual și odată cu el și indicele AOW existând în acest mod o discrepanță între salariile brute și AOW care încetinește rata de înlocuire a veniturilor. Conform legii de suspendare a condițiilor de indexare Parlamentul olandez poate suspenda indexarea dacă raportul dintre persoanele inactive și persoanele active din punct de vedere al angajării scade sub 82,6:100 AOW reprezentând în acest mod o asigurare impotriva sărăciei pentru majoritatea populației olandeze. Totuși, atunci când beneficiile parțiale nu sunt asociate cu un tip de pensie din al doilea pilon, acestea reprezintă o amenințare la adresa incluziunii sociale pe parcursul vârstei înaintate. Datorită creșterii numărului de imigranți beneficiile parțiale au crescut, această creștere fiind triplă în ultimile două decenii. În schimb, persoanele olandeze emigrante se pot asigura prin Banca de Asigurări Sociale (Sociale Verzekeringsbank, SVB) atunci când lucrează în afara Olandei.
Al doilea pilon este alcătuit din scheme ocupaționale cvasi-obligatorii fiind reglementată de Legea privind economiile de pensii (Pensioen en Sparfondsen Wet- PSF). Legea privind participarea obligatorie la fondurile de pensii sectoriale permite Ministerului Afacerilor Sociale să solicite un întreg sector să participe la același fond de pensii odată ce partenerii sociali instituie un regim de pensie în acest sector. Prin urmare, circa 91% din persoanele salariale sunt acoperite de sistemele ocupaționale. Astfel la sfârșitul anului 2008 existau trei tipuri de pensii: fondurile de pensii sectoriale (Bedrijftakspensioenfonds- BPF), fondurile de pensii ale societăților (Ondernemingpensioenfonds- OPF) și fondurile de pensii pentru persoanele care desfășoară activități independente. Cu scopul de a stimula participarea pe piața forței de muncă a lucrătorilor în vârstă a fost eliminat programul de pensionare anticipată (Vervroegde Uittreding- VUT) ce cuprindea prestații de pensionare anticipate pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 60 și 65 de ani. Una dintre lacune a fost reprezentată de persoanele care lucrează cu jumătate de normă (Olanda este singura țară OECD în care există mai multe femei care lucrează cu jumătate de normă decât cu normă întreagă), această problemă fiind rezolvată prin obținerea acestor persoane de pensii profesionale. Pentru persoanele cu activități independente contribuțiile pot fi reînvestite în firmă și ulterior transformate într-o anuitate. Pensiile acumulate în timpul căsătoriei sunt împărțite între cuplu iar femeile divorțate continuă să primească beneficiile chiar dacă se recăsătorește.
Cel de-al treilea pilon constă în sisteme de pensii facultative, care beneficiază de subvenții mari de impozitare, în cazurile în care valoarea combinată a beneficiilor sistemelor profesionale și a sistemelor profesionale nu garantează o rată definitivă de înlocuire de 70%.
Figura 2.3: Arhitectura sistemului de pensii din Olanda
Sursa: Igor Guardiancich, Netherlands Current pension system: first assessment of reform outcomes and output, European Social Observatory www.ose.be, May 2010, pag 46
Sistemul de pensii olandez garantează adecvarea socială pentru majoritatea populației rezidente, totuși creșterea costurilor din primul și din al doilea pilon reprezintă o provocare. O problemă din punct de vedere al adecvării sociale a sistemului o reprezintă rezidența incompletă (u număr din ce în ce mai mare de imigranți primește beneficia parțiale pentru AOW putând fi excluse din punct de vedere social. Deasemenea o altă problemă o reprezintă mobilitatea forței de muncă, deoarece angajatorii se află în imposibilitatea acoperirii deficitului.
2.2. Sistemul de pensii al țărilor nordice. Sistemul de pensii în Danemarca, Suedia:
Un drept al cetățeanului, prin care poate primi un minimum de resurse, prin care salariaților li se percepe prestații complementare proporționale cu salariul lor în cadrul regimurilor profesionale este reprezentat în Suedia , Danemarca, Norvegia și în Finlanda de protecția socială.
Sistemul de pensii din Danemarca
(vezi Figura 2.4)
Danemarca este descrisă ca fiind una dintre primele țări care a adoptat un sistem de pensii atât cu influențe de tip beveridgean (o pensie națională bazată pe reședința forfetară) cât și influențe de tip bismarckian (pensii private profesionale bazate pe contracte colective), care reproduce aproape în totalitate sistemul mulipilon propus de Banca Mondială,
Primul pilon (de stat și obligatoriu) constă din două niveluri și este universal acoperit. Primul nivel este o pensie națională (folkepension) bazată pe reședință, care este compusă din două elemente diferite:
– suma de bază, care este o rată forfetară și legată de durata șederii;
– suplimentul de pensie testat la venituri Folkepensionul este PAYG și este finanțat din veniturile bugetului general, unde guvernul central rambursează cheltuielile pentru pensie.
Cel de-al doilea nivel constă într-o serie de sisteme complementare finanțate integral având diverse scopuri și structuri operaționale. Fondul de pensii suplimentare pentru piața muncii (Arbejdsmarkedets Tillaegspension, ATP) este destinat tuturor angajaților între 16 și 67 de ani, în cazul în care timpul de lucru depășește 9 ore pe săptămână.
Sistemul special de economii de pensii, un sistem de economisire de 1% introdus în anul 1997 (Særlig Pensionsopsparing, SP) este o schemă finanțată integral pentru salariați, lucrători care desfășoară activități independente, beneficiari de șomaj și prestații de boală. Schema de pensii suplimentare pentru piața forței de muncă pentru pensionarii cu handicap (Supplerende arbejdsmarkedspension, SUPP) a fost introdusă în 2003 și este o schemă finanțată voluntar pentru completarea pensiilor de invaliditate.
Cel de-al doilea pilon este alcătuit din scheme ocupaționale, complet cvasi-obligatorii și finanțate integral. Acestea se bazează pe contracte colective stabilite de partenerii sociali pentru care nu sunt vizate două categorii de muncitori:
– tinerii muncitori, care vor avea un loc de muncă asigurând pensii profesionale;
– angajații privați cu venituri mari care recurg la alte forme individuale de economii suplimentare.
Cel de-al treilea pilon constă în sisteme de pensii facultative, complementare, gestionate de bănci sau de societăți de asigurări. În cadrul acestui pilon indexarea nu este obligatorie, contribuțiile sunt deductibile din impozit, iar dobânzile și beneficiile sunt impozate.
Figura 2.4: Arhitectura sistemului de pensii din Danemarca
Sursa: Igor Guardiancich, DENMARK Current pension system: first assessment of reform outcomes and output, European Social Observatory www.ose.be, May 2010, pag 7
Danemarca, alături de Olanda, combină cu succes sustenabilitatea fiscală a sistemului său de pensionare cu adecvarea socială cvasi-universală. Exemplul sistemului de pensii din Danemarca ilustrează faptul că problema trebuie să fie abordată atât din partea pensiilor, cât și din partea pieței forței de muncă pentru a obține rezultate satisfăcătoare.
Sistemul de pensii din Suedia
(vezi Figura 2.5)
Sistemul de asigurare bismarckian (beneficiu definit- allmän tilläggspension ATP) este combinat cu cel de tip beveridgean (pensie universală -folkpension) garantând astfel o protecție generoasă și cuprinzătoare asupra riscului de îmbătrânire în cadrul sistemului de pensii din Suedia. Cele două scheme de pensii de mai sus sunt completate de pensii ocupaționale. Datorită dificultăților majore din anii 1980 s-a început un efort de reformă de 10 ani. Datorită fondurilor naționale de pensii (AP-Fonden) a fost posibilă reforma cu ajutorul cărora s-au investit excedentele ATP ajungând să atingă capacitatea de acoperire din punct de vedere al beneficiilor tipm de 5 ani consecutivi.
Primul pilon (de stat și obligatoriu) are în componența sa trei niveluri.
Nivelul zero, este un nivel universal, impozitat cotat și indexat la prețuri. Este o pensie de garantare iar eligibilitaea acesteia se bazează pe reședința și vârsta. Primul nivel este pensia de venit ATP, fiind un sistem de contribuție defintia și care presupune luarea în considerare a venitului pe viață. Al doilea nivel reprezintă pensia finanțată integral, finanțată de restul de 2,5% din contribuțiile totale (reprezintă un centru de compensare prin care se acordă anuități).
Al doilea pilon este alcătuit din scheme cvasi-obligatorii suplimentare finanțate din fonduri profesionale. Acestea se bazează pe contracte colective și acoperă un procent de 90% din angajați. Nivelul contribuției este între 2 și 5% din salariu și cuprinde patru categorii de pensii unele dintre acestea permițând pensionarea începând cu vârsta de 55 de ani, însă majoritatea populației le solicită începând cu vârsta de 65 de ani.
Al treilea pilon este reprezentat de schemele de pensii facultative. Sistemul de pensii din Suedia este considerat ca fiind cel mai fiabil din lume, deoarece introducerea sistemului NDC a condus la reducerea ratelor de înlocuire. Suedia a avut o serie de împrejurări favorabile care a generat o reformă radicală (10 ani de dezbatere fondur AP bogate și o forță de muncă active).
Figura 2.5: Arhitectura sistemului de pensii din Suedia
Sursa: Igor Guardiancich, SWEDEN Current pension system: first assessment of reform outcomes and output, European Social Observatory www.ose.be, May 2010, pag 67
2.3. Sistemul de pensii anglo-saxon. Sistemul de pensii în Marea Britanie:
Principiul universal al protecției sociale și al solidarității naționale reprezintă cele două principii care stau la nbaza funcționării sistemului anglo-saxon din țări precum Marea Britanie și Irlanda.
Sistemul de pensii din Marea Britanie
(vezi Figura 2.6)
Sistemul de pensii englez se diferențiază de celelalte sisteme europene prin două carcteristici specific și anume:
Sistemul de pensii este rezultatul unei stratificări continue a reformei fapt ce determină complexitatea acestuia;
Sistemul de pensii nu a suferit de o vârstă de aur de expansiune a beneficiilor și o vârstă de argint de retragere fiind însă caracterizată de o protecție insuficientă a grupurilor sociale.
Dacă primul pilon este constituit din scheme de protecție socială cu caracteristici redistributive, pilonul al doilea și al treilea constutuie regimuri private de economii profesionale și individuale. Lucrătorii cu venituri mici, locurile de muncă atipice precum și femeile generează dezavantaje care pun în pericol veniturile pensionarilor.
Primul pilon (de stat și obligatoriu) este reprezentat de pensia de stat de bază Basic State Pension (BSP) și are o schemă de plată de tip PAYG ce conduce la excluderea socială la bătrânețe. Condițiile de încadrare în acest tip de pensie sunt: persoanele să fie active (să contribuie la bugetul asigurărilor sociale), să aibe o vechime în muncă pentru care s-a plătit contribuție și să aibe credite pentru 90% din viitoarea lor activitate profesională. Toate aceste condiții echivalează cu faptul că atât femeile cât și bărbații trebuie să realizeze o contribuție integrală în câmpul muncii pentru a beneficia de BSP complet. Estimările au arătat că o șesime dintre femei au dreptul la un BSP complet (în schimb bărbații au dreptul la o pensie BSP completă un procent de 90 %) iar această proporție s-a estimat că va crește la 75% în anul 2010 și la 90 % până în anul 2025.
Al doilea și al treilea pilon constau în pensii suplimentare de stat sau private. Schema de funcționare este cea de a doua pensie de stat- State Second Pension (S2P). Există totuși posibilitatea alegerii: fie între sisteme nou înființate de tipul:
Scheme de pensii Stakeholder din anul 2001;
Conturilor personale (Personal Accounts -PA) din anul 2008
fie între planurile private traditionale-scheme din al doilea pilon ocupaționale:
sisteme de pensii ocupaționale contractate – scheme de salarizare contractate (Contracted-out Salary-related Schemes-COSRS), sisteme de achiziții bancare contractate (Contracted-out Money-Purchase Schemes-COMPS), scheme de beneficii mixte contractate (Contracted-out Mixed Benefit Schemes COMBS), scheme hibride contractate (Contracted-out Hybrid Schemes-COHS);
programe de ocupare a forței de muncă voluntare contractate – schema de înregistrare a schemelor din industria construcțiilor (Construction Industry Scaffolders Record Scheme-CISRS);
al treilea pilon – Scheme de pensii personale (Personal Pensions Scheme-PPS), scheme de pensii personale adecvate (Appropriate Personal Pension Schemes-APPS), Schema de pensii personale a grupului (Group Personal Pension Scheme-GPPS)
Figura 2.6: Arhitectura sistemului de pensii din Marea Britanie
Sursa: Igor Guardiancich, UNITED KINGDOM Current pension system: first assessment of reform outcomes and output, European Social Observatory www.ose.be, May 2010, pag 76
Principalul motiv al lipsei de incluziune socială este reprezentat de interacțiunea slabă dintre sistemul public de pensii neguvernamentale (BSP, Creditul de pensii și S2P) și contractele de muncă. Modificările continue ale sistemului au atenuat, dar nu au eliminat problemele legate de riscul ridicat de sărăcie la vârste înaintate. O mișcare mai radicală, cum ar fi imitarea soluțiilor olandeze sau daneze și introducerea unei rețele de securitate socială generoasă Beveridgean ar putea rezolva impasul.
2.4. Sistemul de pensii meditarean. Sistemul de pensii în Italia:
Sistemul de pensii în Italia
(vezi Figura 2.7):
Sistemul de pensii italian conține un sistem de plată tip PAYG tradițional bismarkian care a fost finalizat în anul 1969 fiind martorul a cinci reforme în aproape două decenii după cum urmează:
În perioada 1992-1993 reforma Amato;
În anul 1995 reforma Dini;
În anul 1997 reforma Prodi,
În anul 2003-2004 reforma Maroni-Tremonti
În perioada 2006-2007 reforma în cadrul guvernului Prodi II.
Fiind un sistem foarte fragmentat (primul pilon conținând un număr de 50 de scheme), inechitabil și nesustenabil din punct de vedere fiscal sistemul de pensii italian a fost modificat substanțial cu scopul:
de a asigura sustenabilitaea financiară;
de a înăspri normele de eligibilitate;
de a consolida legatura dintre contribuții și beneficii;
de a diversifica riscul prin introducerea unei arhitecturi multiple;
de a stimula economiile private prin programe suplimentare.
Primul pilon (de stat și obligatoriu) conține două niveluri. Nivelul zero a fost introdus în anul 1995 și este reprezentat de pensia socială care asigură un nivel minim de venit pentru vârstnici. Cecul social (assegno sociale) este acordat vârstnicilor rezidenți din Italia care nu au o contribuție suficientă pentru a beneficia legal de o pensie publică. Primul nivel se bazează pe plată în avans și acoperă toate persoanele angajate fiind finanțat prin contribuții sociale. Tipurile de pensii pe care acest nivel le acoperă snt cele pentru limită de vârstă, invaliditate și urmaș. Reforma Dini din anul 1995 a modificat formula de calcul prin introducerea unui sistem național definit de contribuție. Această schimbare a permis anumitor categorii de angajați publici să se pensioneze după o contribuție de doar 20 de ani (pensiile de vechime). Cu toate că sistemul este în continuare PAYG contribuțiile se virează în conturi individuale virtuale care sunt indexate. Astfel suma acumulată la pensionare este convertită printr-un coeficient legat de vârstă (revizuit din 10 în 10 ani) într-o anuitate, ffind apoi indexată la indicele prețului de consum. Ratele de contribuție eficiente și inpozitate creaaza dezechilibre, comunicarea noilor norme de pensioanare fiind insuficientă. O problemă suplimentară este reprezentată în structura salariilor pentru care regulile de vechime aspre descurajează angajarea vârstnicilor. Luând în considerare această problemă perioada de contribuție și vârsta efectivă de pensionare nu corespund așteptărilor.
Al doilea pilon conține sistemele ocupaționale suplimentare și sunt reprezentate de fondurile de pensii închise -gestionate de partenerii sociali și fondurile de pensii deschise în cazul afilierii colective-gestionate de instituții financiare. Aceste tipuri de fonduri suplimentare folosește formule de contribuții definite pentru lucrătorii de pendenti și beneficii definite pentru lucrătorii care desfășoară activități independente. În schimb vârsta de pensioanre precum și cerințele contributive sunt identice ca în primul pilon. Noutatea acestui pilon este aceea că în cadrul acestui pilon se aplică o remunerație compensatorie (Trattamento Fine Rapporto-TFR) finanțată de un procent de aproape 7% din totalul contribuțiilor salariale brute. După reforme diferite TFR a fost utilizată ca o poartă instituțional pentru acordarea de pensii suplimentare. Însă acest lucru nu a fost apreciat de către angajatori care au folosit TFR ca o sursă ieftină de finanțare internă. Structura pieței forței de muncă reprezintă o problemă majoră în cadrul acestui pilon de pensii. Asigurații din întreprinderile mijlocii și mari au hotărât să transfere TFR în scheme suplimentare, în schim întreprinderile mici și persoanele care desfășoară activități independente precum și sectorul public au fost aproape excluse. De aceea componenta privată a sistemului de pensii italian reprezintă o problemă pe piață muncii prin lipsa de acoperire ce favorizează sărăcia.
Cel de-al treilea pilon este reprezentat de schemele de pensii facultative Piano Individuale Pensionistico- PIP și de fonduri deschise pentru afilierea individuală, ambele fiind gestionate de instituții financiare. În mod voluntar TFR poate fi transferat în aceleași conditiide eligibilitate ca cele din al doilea pilon. Cu toate că stabilitatea financiară a sistemului s-a sporit, s-au întărit stimulentele de pensioanre târzie totuși au existat și probleme. Vârsta de pensionare ar trebui egalizată între femei și bărbate, iar pentru reducerea sărăciei la bătrânețe acoperirea pensiilor suplimentare precum și dezvoltatrea acestora ar trebui să crească.
Figura 2.7: Arhitectura sistemului de pensii din Italia
Sursa: Igor Guardiancich, ITALY Current pension system: first assessment of reform outcomes and output, European Social Observatory www.ose.be, May 2010, pag 38
2.5. Sistemul de pensii al țărilor din Sud-Estul UE. Sistemul de pensii în Ungaria, Polonia și Slovenia:
Sistemul de pensii din Ungaria (Vezi Figura 2.8):
Sistemul de pensii din Ungaria a fost printre primele sisteme de pensii din Europa Centrală, Europa de Est și de Sud-Est în care s-au introdus sistemele multipilon. Cu scopul de a asigura un venit minim pentru vârstnici Ungaria are o schemă universală de asistență socială. Pentru a îndeplini condițiile de eligibilitate trebuie să se încadreze intru-un venit total sub 80% din pensia minimă pentru limită de vârstă și să aibe 62 de ani.
Primul pilon (obligatoriu) conține două niveluri:
– primul nivel: este finanțat prin contribuții sociale pe bază de salarizare și este un nivel public;
– al doilea nivel: este finanțat integral prin contribuții sociale și este un nivel privat.
Începând cu anul 1998 baza de evaluare este reprezentată de salariu mediu câștigat în aceast an. Formula de beneficii descrescătoare care ar trebui să se diferențieze între participanții nivelului public și cel privat (a devenit liniară în anul 2013) a înregistrat o pierdere de 25 % din beneficiile publice. Introducerea celui de-al treisprezecelea salariu , atunci când contribuțiile au fost excluse din baza de calcul a noului pensionar au redus pensiile cu aproximativ 8%. Cu ajutorul celor 19 fonduri de pensii obligatorii s-a colectat aproape 6,8% din PIB în anul 2009 și a reprezentat o structură operațională ineficientă a sistemului de pensii în Ungaria. Toate aceste probleme au generat pierderi în perioada crizei financiare globale astfel înregistrându-se pierderi de 13 % din totalul activelor precum și pierderi totale ale contribuțiilor.
Al doilea și al treilea pilon (privat și voluntar) conține economii individuale sau ocupaționale în fodurile de tip voluntar. Cu toate că în acest mod angajatorii au fost scutiți de plata contribuțiilor participanții au stagnat iar contribuțiile au fost scăzute. Dacă până în anul 2009 mai puțin de 30 % din fondurile autorizate în anii 1990 au funcționat pe piață, iar contribuțiile pe cap de locuitor au fost modeste începând din anul 2008 angajatorii au putut contribui la doar jumătate din salariu minim. Cu scopul de a crește investițiile private pe termen lung pe piața internă a fost introdus al treilea pilon, totuși cheltuielile anuale și costurile de administrare a activelor au fost limitate.
Astfel sistemul de pensii din Ungaria este caracterizat de câteva probleme:
o reformă neprofesionala a pensiilor publice PAYG;
reforma din anul 1997 a dezechilibrat sistemul de pensiii prin introducerea numeroaselor amendamente;
nivelul finanțat a conținut fisuri de guvernanță care pot fi abordate doar printr-o reformă sistematică aprofundată.
Figura 2.8: Arhitectura sistemului de pensii din Ungaria
Sursa: Igor Guardiancich, UNGARY Current pension system: first assessment of reform outcomes and output, European Social Observatory www.ose.be, May 2010, pag 31
Sistemul de pensii din Polonia (vezi Figura 2.9):
Arhitectura sistemului de pensii polonez a fost revizuită sistematic în anul 1998. Regulile poloneze de pensionare au condus la riscul de excluziune socială datorită unor niveluri scăzute privind prevederiile obligatorii, a unei protecții ineficiente a femeilor din afara căsătoriei precum și a dezvoltării scăzute a asigurărilor suplimentare. Prin acordarea de prestații de asistență socială pentru gospodăriile al căror venituri se situează sub un prog minim (în anul 2009 acest prag a fost de aproape 600 PLN) a fost asigurată reducerea sărăciei.
Primul pilon (de stat și obligatoriu) cuprinde trei niveluri. Nivelul zero este reprezentat de o pensie minim garantată și este plătită persoanelor care au vârsta legală de pensionare și au o contribuție minimă de 20 de ani, respectiv 25 de ani în muncă. În anul 2009 aceste beneficii minime garantate au reprezentat 46% din pensia medie pentru limită de vârstă. Primul și al doilea nivel au început să se plătească începând cu anul 2009. Începând cu anul 1999 sistemul de pensii din Polonia cuprindea de fapt două sisteme pentru pensia pentru limită de vârstă: vechiul sistem cu prestații definite și aplicabile persoanelor cu vârsta de 50 de ani și noul sistem aplicabil celor tineri. Astfel acestea conțin două categorii:
prima categorie conține persoanele sub 30 de ani care sunt asigurate obligatoriu atât în sistemul public cât și în cel privat;
a doua categorie conține persoanele cu varstacuprinsa între 30 de ani și 50 de ani, care au optat pentru o contribuție definită.
Primul și al doilea nivel au fost finanțate prin contribuții individuale (19,52 % din salariu brut) împărțite în mod egal între angajatori și angajați. Dacă primul nivel este PAYG administrat de stat și a adoptat o contribuție definită cel de-al doilea nivel are un statut privat și este finanțat integral și investit pe piață.
Suplimentar față de pilonul I obligatoriu, factorii de decizie politică a introdus planurile de pensii ocupaționale și individuale în anii 1999 și 2004. Fondurile de pensii ale angajaților (Pracowniczy Fundusz Emerytalny- PFE), Programe de pensii ale angajatului (Pracowniczy Program Emerytalny- PPE) și conturi de pensii personale (Indywidualne Konto Emerytalne- IKE) au constituit al doilea și al treilea pilon fiind finanțați atât integral cât și privat.
Reforma sistemului de pensii din Polonia din anul 1999 a modernizat sistemul fiscal de pensii socialiste făcându-l sustenabil din punct de vedere fiscal în detrimentul obiectivelor de adecvare socială și reducere a sărăciei. Astfel femeile ar trebui să muncească mai mult, să aibe un acces mai mare la facilitățile pentru copii și ocupând funcții la locurile de muncă mai puțin precare.
Figura 2.9: Arhitectura sistemului de pensii din Polonia
Sursa: Igor Guardiancich, POLAND Current pension system: first assessment of reform outcomes and output, European Social Observatory www.ose.be, May 2010, pag 34
Sistemul de pensii din Slovenia (vezi Figura 2.10):
În anii 1990 sistemul de pensii din Slovenia a suferit două reforme. Sistemul de pensii generat de prima reformă din anul 1992 a condus la deficite mari datorită reducerii aproape la jumătate a contribuției angajatorului. A doua reformă din anul 1999 a generat Legea privind pensiile și asigurările pentru persoanele cu handicap.
Sistemul de pensii actual conține trei piloni principali în care programele de asigurări sociale sunt combinate cu dispoziții de asistență socială asigurând în acest mod siguranța de bază pentru persoanele aflate în dificultate.
Primul pilon (public și obligatoriu) conține două niveluri și este reprezentat de câștiguri finanțate prin contribuții sociale. Nivelul zero este reprezentat de pensia de stat introdusă în 1999. Această pensie de stat a reprezentat o treime din baza minimă de evaluare a pensiilor, înregistrându-se în anul 2009 o rată de înlocuire de aproape 20 % din salariu mediu net. Primul nivel este finanțat pe bază de salarizare prin contribuții plătite de salariați, angajatori, lucrători independenți dar și prin contribuții compensatorii de stat.
Cel de-al doilea pilon (privat, voluntar sau obligatoriu) este voluntar pentru angajații din sectorul privat, obligatoriu pentru anumite categorii de lucru și pentru sectorul public. Anumitor furnizaori li se permite oferirea unor planuri de pensii private precum: fonduri de pensii mutuale, facilități ale fondului de pensii public Kapitalska družba. Această facilitate oferită are un statut privilegiat și este integral susținută de stat administrând patru fonduri de pensii:
fondul de pensii mutual de capital (Capital Mutual Pension Fund)- un fond voluntar deschis de asigurare suplimentară de pensii;
fondul de pensii mutual închise pentru functionarii publici (Closed Mutual Pension Fund for Civil Servants)- fond închis de asigurare de pensie pentru functionarii publici;
fondul de asigurări suplimentare de pensii obligatorii al Republicii Slovenia (Compulsory Supplementary Pension Insurance Fund of the Republic of Slovenia) – fond obligatoriu de asigurări de pensie obligatorie pentru anumite locuri de muncă pentru care angajatorii sunt obligați să plătească contribuții suplimentare ca despăgubire pentru pensionarea anticipată;
primul fond de pensii al Republicii Slovenia (First Pension Fund of the Republic of Slovenia) – fond de închidere pentru cei care au schimbat cupoane de pensii pentru punctele de poliță de asigurare.
Cel de-al treilea pilon se contrunta cu obstacole majore pentru dezvoltare, deoarece este privat și voluntar. Primele plătite și care sunt supuse scutirilor fiscal sunt mai mici decât în cazul sistemelor profesionale.
Sistemul de pensii din Polonia se confruntă cu două probleme majore:
cele două reforme din anul 1992 respectiv din 1999 au stabilitzat doar pe termen mediu cheltuielile;
acoperirea în sistemele complementare ocupaționale dar și individuale a fost insuficientă.
Conform unor scenarii efectuate de analiști în domeniu chiar dacă în anul 2004 se înregistra un procent de aproape 11% al cheltuielilor din PIB în anul 2050 acestea vor ajunge aproape să se dubleze. Analiștii au propus ca și soluții de remediere a acestei situații crearea de măsuri care să descurajeze ieșirea anticipată la pensie dar și totodată încurajarea participării pe piața forței de muncă pe termen lung.
Figura 2.10: Arhitectura sistemului de pensii din Slovenia
Sursa: Igor Guardiancich, SLOVENIA Current pension system: first assessment of reform outcomes and output, European Social Observatory www.ose.be, May 2010, pag 60
CAPITOLUL 3
ANALIZA FACTORILOR CARE INFLUENȚEAZĂ SISTEMUL DE PENSII ÎN ȚĂRILE MEMBRE ALE UE
3.1. Factori care influențează riscul la sărăcie în UE:
Creșterea dramatică a procentului de pensionari ce primesc pensie pe o perioada de timp mai îndeplungată concomitent cu existența unui număr din ce în ce mai scăzut de personae active care susține un pensionar, a determinat creșterea riscului la sărăcie in majoritatea țărilor europene.
Problema duală cu care se confruntă sistemele de pensii europene, pe de o parte amploarea fenomenului de îmbătrânire al populației din ultimii ani, iar pe de altă parte scăderea dramatică a populatiei vârstnice pe piața forței de muncă, a determinat țările europene să adopte numeroase reforme menite să managerieze cheltuielile cu pensiile cu scopul de a le asigura viabilitatea, a reduce riscul la sărăcie pentru vârstnici, de a le oferi un sistem de pensii adecvat.
Conform literaturii de specialitate (Comisia Europeană, 2012, Holzmann și Guven, 2009, Fornero et al., 2009) un sistem de pensii adecvat este reprezentat de următoarele caracteristici:
un sistem de pensii adecvat previne sărăcia în rândul persoanelor vârstnice;
un sistem de pensii adecvat acordă venituri adecvate oferind pensionarilor un standard de viață asemănător cu cel din perioada activă;
un sistem de pensii adecvat susține solidaritatea și echitatea între generații;
susține populația la economisire pentru pensionare precum și la retragerea de pe piața muncii la momentul oportun și
propagă ideea procurării venitului la pensionare și din alte surse.
O modalitate de evaluare a unui sistem de pensii din punct de vedere al adecvării îl reprezintă compararea standardului de viață pe perioada când este activ cu perioada de după pensionare. De aceea obiectivul central al studiului de caz elaborat a fost găsirea factorilor care influențează riscul la sărăcie precum si cuantificarea acestei influențe.
3.1.1. Literatura de specialitate:
Utilizând date de tip panel cu ajutorul Comitetului Gospodăriilor Europene (The European Community Household Panel- ECHP) Borella and Fornero (2009) au revizuit ratele de înlocuire pentru perioada cuprinsă între anii 1996 și 2001 pentru opt țări europene: Italia, Spania, Franța, Germania, Regatul Unit, Danemarca, Olanda și Luxemburg. Autorii au utilizat modelul de simulare semi-agregat CeRPSAM în perioada 2005-2020 pentru a previziona ratele de înlocuire globale (CORE) din țările europene folosite în analiză. Atunci când au fost folosite veniturile disponibile proiecțiile au arătat o stabilitate în jur de 75-80% în patru țări ( Italia, Spania, Olanda și Luxemburg) în timp ce o stabilitate a CORE mai joasă (55, 65 și respectiv 70 %) a fost în Germania, U.K. și Danemarca. Pentru Franța CORE este previzionat să scadă drastic cu 10-14 procente ajungând în anul 2050 la un procent mai mic de 50%.
Chybalski și Marcinkiewicz (2016) au abordat problema tridimensională a adecvării pensiilor: protejarea împotriva sărăciei (indicator folosit: rata riscului la sărăcie pentru pensionari-ARP), netezirea consumului (indicator folosit: raportul de înlocuire agregat-ARR și raportul de venit relativ mediu pentru populația în vârstă-RMI) și tratarea disproporțiilor cu privire la adecvarea pensiilor între bărbați și femei (ARP_GD, ARR_GD, RMI_GD) folosind datele din perioada 2007-2012 și țările 29EU: Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția și Regatul Unit. Rezultatele au arătat că raportul de inlocuire agregat- ARR nu este o măsură a adecvării pensiilor din punct de vedere bidimensional (protejarea împotriva sărăciei și netezirea consumului) în schimb raportul de venit relativ mediu-RMI a explicat retragerea sărăciei.
Utilizând opt indicatori statistici pentru 27 de țări europene din perioada 1990 – 2010 Vasile și colab. (2012) au investigat riscul sărăciei și rata de înlocuire totală prin elaborarea mai multor analize. Astfel în prima etapă au estimat un model VAR (Vector Autoregression) cu scopul de a analiza relația dintre adecvarea și sustenabilitatea sistemelor de pensii, apoi în etapa următoare au calibrat diferite modele cu scopul de a găsi factorii care au influența cea mai mare asupra adecvării și sustenabilității sistemului de pensii. Pentru aceasta au folosit alternativ ca variabilă dependentă rata de acoperire de agregare- ARR și rata riscului la sărăcie- RISKPOV. În ultima etapă au creat un model numit SPOS cu scopul de a găsi combinația cea mai bună pentru a defini adecvarea și sustenabilitatea unui sistem de pensii. Autorii au ajuns la concluzia că o rată mare de înlocuire afectează în mod negativ alternativa de a avea o viață de muncă mai lungă, încurajând astfel pensionarea anticipată. Prin suplimentarea veniturilor la pensionare, autorii au concluzionat deasemenea că pensiile private vor putea îndeplini cele doua obiective (pensii adevate și pensii sustenabile).
Cu scopul de a construi un indicator care să măsoare gradul de adecvare al sistemului de pensii Ciuraru-Andrica (2013) a utilizat nouă indicatori care au fost împărțiți în trei categorii ținând cont de caracterul tridimensional al adecvării (indicatori de venit: rata relativă a venitului vârstnicilor, rata de înlocuire agregată, rata relativă a inegalității distribuției venitului vârstnicilor, indicatori ce evidențiază nivelul sărăciei: rata riscului de sărăcie, rata schimbării riscului de sărăcie după pensionare și indicatori ce evidențiază diferențele de gen: rata diferențelor de gen privind riscul de sărăcie, privind rata de înlocuire agregată, privind schimbarea riscului de sărăcie, privind rata relativă a venitului vârstnicilor). Pornind de la ideea lui Chybalski (2012) autorul a cuprins în analiză anii 2007, 2009 si 2011 si 26 de țări europene printre care si România folosind date furnizate de Eurostat. Rezultatele obținute au indicat faptul că Luxemburg, Franța și Ungaria au avut de-a lungul anilor analizați cele mai mari valori ale indicatorului construit pentru măsurarea adecvarii sistemului de pensii în timp ce cele mai mici valori ale nivelului de adecvare s-au înregistrat în Bulgaria, Cipru, Lituania, Letonia, Slovenia și România. Totuși o îmbunătățire pentru România s-a înregistrat în anul 2011 față de anul 2007 datorându-se fie creșterii valorii punctului de pensie, a introducerii indemnzației sociale pentru pensionari sau fie a creșterii ratei de înlocuire a salariului prin pensie.
Folosind indicatorul „bogăția pensiilor” Grech (2012) a furnizat o dovadă a impactului reformelor de pensii în zece țări europene: Austria, Finlanda, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Polonia, Slovacia, Suedia și Marea Britanie. Cu ajutorul modelului de simulare APEX autorul a explicat parametrii pre-reformă și post-reformă. Rezultatele obținute au confirmat faptul că reformele din anii 1990 si 2000 au redus substanțial generozitatea pebnsiilor de stat. În Slovacia pragul sărăciei poate fi atins prin injumatățirea transferurilor de pensii către persoanele cu venituri mici atunci când se ia în considerare ratele de participare pe piața muncii proiectate. Analiza a arătat ca săracia în rândul pensionarilor reprezintă o problemă majoră în zilele noastre.
Corelația fertilitatii, ca de exemplu corelația între pensii și participarea femeilor pe piața muncii (Female Labour force Participation – FLP) precum și corelația între rata FLP și rata totală de fertilitate (Total Fertility rate -TFR) a fost analizată de Tomas and Vozarova (2017). Studiul efectuat a cuprins perioada dintre 1990 și 2013 pentru 34 de țări OECD: Australia, Austria, Belgia, Canada, Chile, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Luxemburg, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Slovacă, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Turcia, Regatul Unit și Statele Unite. Autorii au concluzionat că anii 1990-1999 au fost caracterizați de o relație negativă între fertilitate si salariu mediu și o relație pozitivă între fertilitate și rata FLP. Rezultatele obținute pentru perioada 2000-2013 au indicat faptul că în această perioadă a existat un efect pozitiv al diferențelor salariale între genuri și cheltuielile sociale pro-familiale asupra fertilității și un efect negativ al altor cheltuieli sociale (în special al pensiilor) asupra fertilității.
În urma revizuirii studiilor de specialitate s-au obținut informații valoroase care au determinat și susținut obiectivul central al studiului de caz elaborat: găsirea de factori care influentează riscul la sărăcie al vârstnicilor.
3.1.2. Evoluția indicatorilor folositi în analiză pentru Romania versus media 28 UE în perioada 2007-2015:
Cele trei obiective care guvernează pensiile conform Metodei Deschise de Coordonare a UE sunt pensii adecvate, pensii sustenabile și pensii modernizate pentru care există un întreg portofoliu de indicatori care caracterizează aceste obiective.
În analiza cantitativă efectuată s-au folosit indicatori care fac parte din primele două obiective:
pensii adecvate:
“Asigurarea de venituri adecvate la pensionare pentru toți și accesul la pensii care să permită oamenilor să-si mențină standardul de viață după pensionare într-o măsură rezonabilă în spiritul solidarității și al echității între generații și în cadrul aceleași generații”
și anume: rata riscului la sărăcie-POVRE, rata de înlocuire agregată-ARR
pensii sustenabile:
“Asigurarea viabilității financiare a sistemelor de pensii publice și private având în vedere presiunile asupra finanțelor publice și îmbătrânirea populației, în contextul strategiei cu trei componente de abordare a implicațiilor bugetare ale îmbătrânirii în special prin: sprijinirea prelungirii perioadei de viață activă și îmbătrânirea activă; echilibrarea contribuțiilor și beneficiilor într-un mod adecvat și corect din punct de vedere social; și prin încurajarea accesibilității și securității sistemelor de pensii finanțate și private”
și anume: rata de ocupare a vârstnicilor-EROW, speranța de viață atât pentru femei cât și pentru bărbați- DWLMEN, DWLFEM precum și rata de dependență a vârstnicilor- OADR
și un indice de percepție al corupției-CPI.
Fiind un subiect atât de discutat în Europa și luând în considerare numeroasele analize și discuții legate de adecvarea și sustenabilitata sistemelor de pensii s-a considerat ca fiind necesară o descriere a evoluției principalilor indicatorii care influențează aceasta problemă a sistemelor de pensii. Astfel a fost prezentată evoluția celor șase indicatori din perioada 2007-2015 pentru România versus media țărilor europene folosind date furnizate de Eurostat și Transparență Internațională (Transparency International). Cele 29 de țări supuse analizei au fost: Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Olanda, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Marea Britanie, Islanda, Norvegia.
Rata de înlocuire agregată- Aggregate replacement ratio (ARR) reprezintă nivelul veniturilor pensionarilor în raport cu venitul acestora înainte de pensionare. Venitul acestora a scăzut în perioada 2005-2007 iar în anul 2009 a revenit la nivelul anului 2005 (un nivel de 0,51-ceea ce semnifică faptul că jumătate din beneficiile primite după pensionare reprezintă jumătate din veniturile de dinaintea pensionării). În ultimii ani, rata de înlocuire agregată pentru țările UE-28 a crescut de la 0,48% în 2007 la 0,52% în 2011, rămânând constantă în 2012 și urmată de o ușoară creștere a ratei de înlocuire, ajungând la valoarea 0,54% în anul 2014. În cazul României, cel mai înalt nivel al ratei de înlocuire s-a înregistrat în anul 2013 (0,68%). Pentru perioada 2007-2011, aceasta a crescut de la 0,44% la 0,67%, în timp ce în anul 2012 acest nivel a rămas constant. Începând cu anul 2014, aceasta a înregistrat o scădere, atingând valoarea de 0,65% în anul 2015 (detalii în Figura 3.1).
Figura 3.1: Evoluția ratei de înlocuire agregată (ARR) în România vs. UE-28 în perioada 2007-2015
Sursa: Elaborat de autor folosind date furnizate de Eurostat
Rata riscului la sărăcie- at-risk-of-poverty as a share of the total population in the same age group (POVRE) a scăzut în perioada 2007-2009 pentru România 57,90 %. Pentru România proporția persoanelor vârstnice cu risc de sărăcie scade de la 57,90% la 33,3% in perioada 2007-2015 în timp ce în țările UE-28, proporția persoanelor în vârstă cu risc de sărăcie variază de la 25,72% în 2007 la 19,00% în 2015 (vezi Figura 3.2).
Figura 3.2: Evoluția riscului la sărăcie pentru vârstnici (POVRE) în România vs. UE-28 în perioada 2007-2015
Sursa: Elaborat de autor folosind date furnizate de Eurostat
Rata de ocupare a vârstnicilor-Employment rate of older workers (EROW) reprezintă raportul dintre numărul de persoane vârstnice active și populația din aceeași categorie de vârstă. România a înregistrat în anul 2015 o rată de ocupare a vârstnicilor de 41,1% în scădere față de nivelurile de 43,1% din anul 2014 și 41,8 % din anul 2013, dar în urcare față de anul 2010 (40,7%) și respectiv anul 2011 (39,9%). Proporția persoanelor vârstnice la nivelul UE-28 a crescut în perioada 2007-2015 de la 48,20% la 54,05%. Pragul de 50 % a fost depășit începâand cu anul 2012 pentru UE-28 (vezi Figura 3.3).
Aceste discrepanțe înregistrate se datorează seriilor de reforme adoptate și implementate ce au avut ca obiective: reducerea pensionărilor anticipate, introducerea de stimulente pentru prelungirea perioadei de viață activă precum și creșterea gradului de angajare a vârstnicilor.
Figura 3.3: Evoluția ratei de ocupare a vârstnicilor (EROW) în România vs. UE-28 în perioada 2007-2015
Sursa: Elaborat de autor folosind date furnizate de Eurostat
Rata de dependență- old-age dependency ratio (OADR) reprezintă raportul dintre numărul vârstnicilor inactivi și populația activă. În perioada 2009-2012 în România acest raport a stagnat la nivelul de 23,7% iar în perioada următoare 2012-2015 s-a înregistrat o creștere constantă de la nivelul de 23,7% la nivelul de 25,2% în anul 2015. Rata de dependență în UE-28 în anul 2009 a înregistrat o valoare de 23,8% aproximativ egală cu cea din România din același an (23,7%) (vezi Figura 3.4).
Figura 3.4: Evoluția ratei de dependență (OADR) în România vs. UE-28 în perioada 2007-2015
Sursa: Elaborat de autor folosind date furnizate de Eurostat
Durata de viață activă pentru bărbați- Duration of working life for men (DWLMEN) reprezintă numărul de ani în care o persoană cu vârsta de 15 ani se preconizează să fie activă pe piata muncii (definiție conform Eurostat). În România durata de viață activă variază în perioada 2011-2015 între un nivel minim de 34,6 ani activi în anul 2011 și un nivel maxim de 36 de ani activi în anul 2015. Începand cu anul 2010 durata de viață pentru UE-28 a crescut constant ajungând în anul 2015 la 38,10 ani activi (vezi Figura 3.5).
Figura 3.5: Evoluția duratei de viață activă (DWLMEN) în România vs. UE-28 în perioada 2007-2015
Sursa: Elaborat de autor folosind date furnizate de Eurostat
Durata de viață activă pentru femei- Duration of working life for women (DWLFEM) reprezintă numărul de ani în care o persoană cu vârsta de 15 ani se preconizează să fie activă pe piata muncii (definiție conform Eurostat). Pentru România durata de viață activă pentru femei a înregistrat cea mai mica valoare în anul 2009 (nivelul de 29,2) iar cea mai mare valoare s-a înregistrat în anii 2012, respectiv 2013 (29,5 ani activi) (vezi Figura 3.6).
Figura 3.6: Evoluția duratei de viață activă (DWLFEM) în România vs. UE-28 în perioada 2007-2015
Sursa: Elaborat de autor folosind date furnizate de Eurostat
3.1.3. Metodologie și rezultate:
În acest context, studiul de caz elaborat și-a propus să examineze factorii determinanți ai rezultatelor riscului de sărăcie, care pot ajuta țările UE să analizeze adecvarea pensiilor. Astfel un studiu empiric a fost dezvoltat folosind date de tip ’’cross-section’’ în 29 de țări europene (Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Olanda, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Marea Britanie, Islanda, Norvegia) în perioada 2007-2015.
Studiul elaborat și-a propus sa ofere o analiză detaliată a modului în care riscul de sărăcie pentru pensionari (POVRE, variabila dependentă) poate varia în funcție de variabilele independente conform ecuației de mai jos:
(1)
unde este interceptul modelului, (1,2,..6) sunt coeficienții variabilelor care arată schimbarea riscului de sărăcie pentru vârstnici (POVRE) datorită schimbării unității în variabilele independente și este termenul de eroare a modelului.
Cu scopul de a scădea heteroskedasticitatea s-au folosit în model forma logaritmică a seriilor de date, astfel încât ecuația (1) a luat forma de mai jos:
(2)
Analiza a fost realizată cu ajutorul software-ului E-Views 9.5 Student Version, estimându-se atât Modele cu Efecte Fixe (Fixed Effects Model) cât si Modele cu efecte aleatoare (Random Effects Model).
În Tabelul 3.1 au fost prezentate rezultatele Modelului cu efecte aleatorii. Toate variabilele reprezentate în estimarea modelului ecuației (2) au fost semnificativ statistic la nivelul de 5%, cu excepția ratei ocupării a vârstnicilor (EROW). Rata de înlocuire agregată (ARR) are un impact asupra riscului de sărăcie pentru persoanele în vârstă de peste 65 ani (valoare p = 0,0000). Modelul cu efecte aleatorii a raportat un coeficient egal cu -1,51. Semnul negativ susține afirmația că o creștere a ARR contribuie la scăderea riscului de sărăcie pentru vârstnici. Când ARR crește cu 1%, riscul sărăciei pentru vârstnici este scăzut cu 1,51%. Indicele de percepție a corupției (CPI) este semnificativ cu un coeficient egal cu -0,88 (valoarea p = 0,0000). Semnul negativ presupune că, de fiecare dată când acest indice crește cu 1%, riscul de sărăcie pentru vârstnici este redus cu 0,88%. Tinând cont de interpretarea pentru indicele de percepție a corupției (și anume 0- semnifică corupt până la 100- semnifică curat) s-a concluzionat că într-o țară curată riscul sărăciei pentru vârstnici este mai mic decât în cel corupt. Raportul de dependență pentru vârstnici (OADR) a raportat un coeficient egal cu 0,45 (valoarea p = 0,0003) cu un semn pozitiv care sugerează că o creștere cu 1% din aceasta rată va conduce la o creștere a riscului de sărăcie cu 0,45%. Acest lucru sugerează că, dacă numărul persoanelor în vârstă de 65 de ani și mai mult depășește numărul de persoane între 15 și 64 de ani, persoanele în vârstă sunt expuse sărăciei.
Tabelul 3.1 Rezultatele Modelului cu efecte aleatorii în perioada 2007-2015
Sursa: elaborat de autor cu ajutorul software-ului E-Views 9.5
3.1.4. Concluzii
Pe măsură ce Europa îmbătrânește, sistemul național de pensii trebuie să se asigure că cetățenii în vârstă primesc un venit stabil după încheierea vieții de muncă și nu sunt amenințați de sărăcie. Pentru a vedea cum putem reduce riscul sărăciei pentru vârstnici, s-au analizat factorii care pot avea o influență asupra ei. Rezultatele studiului au arătat o creștere a procentului veniturilor lunare ale pensionării anterioare ale unui angajat pe care le primește în fiecare lună după ce se pensionează duce la o scădere a riscului de sărăcie pentru vârstnici. Această rată este o măsură comună utilizată pentru a determina cât de eficient este un sistem de pensii.
Îmbătrânirea populației a devenit una dintre cele mai semnificative transformări sociale ale secolului XXI, fiecare țară din lume cunoaște o creștere a numărului și proporției de persoane în vârstă din populația lor. Concluziile sugerează faptul că, dacă numărul persoanelor în vârstă de 65 de ani și mai mult depășește numărul de persoane între 15 și 64 de ani, persoanele în vârstă sunt expuse sărăciei.
În timp ce persoanele în vârstă sunt destul de bine protejate împotriva sărăciei, există diferențe clare între bărbați și femei în mare parte din țările UE. Venitul mediu din pensie al unei femei este în prezent mai mic decât al unui bărbat, din cauza lacunelor de remunerare, ore de muncă și durata vieții profesionale pentru femei. De asemenea, vârsta de pensionare pentru femei este încă mai mică decât pentru bărbați, în unele sisteme de pensii, ceea ce duce la o contribuție mai mică, la beneficii mai mici și implicit la un risc de sărăcie pentru vârstnici. O pensie adecvată la bătrânețe constă în viețile de muncă mai lungi și mai puțin întrerupte, însă rezultatele obținute a indicat faptul că alinierea diferențelor de gen pe piața muncii nu va conduce la evitarea sărăciei pentru vârstnici. Mai mult decât atât, dacă durata vieții de muncă pentru bărbați este mai lungă, riscul sărăciei este redus.
Nu în ultimul rând, s-a demonstrat empiric că și corupția este o amenințare serioasă pentru persoanele în vârstă: o țară cu un nivel ridicat de corupție prezintă un risc mai mare de sărăcie pentru vârstnici decât o țară curată.
3.2. Factori care influențează surplusul/deficitul bugetar în UE:
Cu scopul ca țările membre să se alăture Uniunii Economice și Monetare (UEM) și a adopta moneda euro prin prevederile tratatului de la Maastricht din 1993 s-au stabilit următoarele:
– rata dobânzii nominale pe termen lung să nu depășească cu 2 procente rata dobânzii din primele trei state cu cele mai bune performanțe din punct de vedere al stabilității prețurilor;
– datoria publică să nu depășească ponderea de 60 % din PIB;
– rata inflației să nu depășească ponderea de 1.5% peste media primelor trei state membre cu cea mai scăzută inflație;
– marjă de fluctuație să se încadreze în limita +/- 15% în ultimii doi ani premargatori examinării;
– deficitul bugetar al statelor membre nu trebuie să depășească pragul de 3%.
Limită de 3% pentru deficitul bugetar rezultă din formula de determinare a deficitului bugetar care stabilizează datoria guvernamentală :
(1)
unde
Def= deficitul guvernamental că % din PIB;
x= rata de creștere a PIB-ului nominal;
b= nivelul sustenabil la care deficitul guvernamental poate fi stabilizat că % din PIB
Deficitul bugetar (D) reprezintă datoria guvernamentală (B’)unde ‘ reprezintă rata de creștere:
(2)
Astfel :
(3)
unde
(4)
și Y reprezintă PIB
Combinând formula (2) cu (3) se obține:
(5)
Sau
(6)
Putându-se rescrie:
(7)
Unde
(8)
Si
X=Y’/Y (9)
Sustenabilitate înseamnă b’ nul ceea ce implică formula (1).
Formula (1) arată că pentru a stabiliza datoria guvernamentală la 60% din PIB deficitul bugetar trebuie adus la 3 % din PIB dacă și numai dacă creșterea PIB-ului nominal este de 5% :
0.03=0.05*0.6 (10)
Deficitul/surplus bugetar reprezintă soldul negativ/soldul pozitiv al bugetului public între veniturile încasate și cheltuielile efectuate până la încheierea execuției bugetare.
În contextul crizei economice globale unul din efectele negative îl reprezintă creșterea cheltuiellilor publice. Din acest punct de vedere deficitul bugetar a reprezentat în ultimii ani una din problemele majore cu care s-a confruntat economia din întreaga lume.
3.2.1. Literatura de specialitate:
Pentru evidențierea deficitului bugetar un rol important îl are determinarea ponderii deficitului financiar public în cadrul cheltuielilor și veniturilor bugetului general consolidat. În acest sens Molanescu și Aceleanu (2011) au analizat evoluția deficitului bugetar general consolidat ca procent din PIB în perioada 1991-2010 precum și structura bugetului consolidat în perioada 2008-2010 pentru România folosind informațiile furnizate de Ministerul Finanțelor Publice și Rapoartele BNR. Deasemenea autorii au analizat efectele pe termen lung dar și cele pe termen scurt ale deficitului bugetar asupra pieței muncii dar și măsurile de finanțare a deficitului bugetar. Pe de o parte deficitul bugetar duce la micșorarea veniturilor și deci o scădere a veniturilor bugetare, pe de altă parte o mărire a deficitului bugetar implică o reducere a investițiilor guvernamentale cu implicații asupra locurilor de muncă. Pe termen scurt deficitul bugetar duce la o diminuare a ofertei fondurilor pe piața ceea ce implică creșterea ratei dobânzilor.
Utilizând date de tip panel Doron și Florea (2017) au analizat influența deficitului bugetar în 27 țări europene în perioada 2001-2015. Variabilele dependente din studiul efectuat de autori au fost rata reală de creștere a PIB-ului și rata inflației. Rezulatate obținute cu ajutorul software-ului STATA au arătat că odată cu creșterea deficitului bugetar are loc și creșterea PIB-ului, iar odată cu creșterea deficitului bugetar rata inflației scade. Împotriva dezechilibrelor economice autorii au propus o serie de teorii menite să stimuleze creșterea economică și rolul pe care îl are în acest scop deficitul bugetar. Legătura dintre deficitul bugetar, masa monetară și inflația în economia de tranziție a fost studiată de Petraq (2012). Autorul testează ipoteză conform căreia inflația se datorează dezechilibrelor finanțelor publice. În modelul econometric folosit de autor creșterea ofertei de bani este o funcție a deficitului bugetar și a ratei de creștere a PIB-ului iar inflația este o funcție a cresterii ofertei de bani și a deficitelor bugetare țările analizate fiind Albania, Bulgaria și România. Constatarea empirică a arătat o relație pozitivă mai puternică între finanțarea deficitelor bugetare și creșterea bazei monetare în Bulgaria și Albania, ca fiind mai puternică autoritatea bazei monetare decât în cazul României. Finanțarea deficitelor bugetarea condus la o extindere a ofertei de bani pentru cele trei țări analizate, fiind mai mare în cazul Bulgariei. Xie și Chen (2014) au examinat relația cauzală dintre deficitul contului curent și deficitul bugetar al guvernului pentru unsprezece țări OECD prin utilizarea analizei de cauzalitate a grupului Granger. Dintre rezultatele principale, se constată că ipoteza Barro-Ricardo Equivalence se aplică Franței și Regatului Unit. În același timp, Georgescu (2014) a studiat situația datoriei publice a României și a constatat că cauzele economice care au condus la boom-ul împrumuturilor suverane sunt legate de deficitul bugetar și creșterile contului curent. Un studiu recent arată că, în Polonia, creșterea limitelor datoriei a fost determinată în mod semnificativ de variabilele privind situația financiară atât în sectorul finanțelor publice, cât și în administrația locală, precum și costul capitalului (Galinski, 2015)
Annicchiarico (2007) a observat că economiile cu raporturi ale datoriilor publice mai mari și ajustarea fiscală lentă, înregistrează abateri mai mari ale nivelului prețurilor de la tendința sa după o expansiune fiscală. Puține informații valoroase pentru monitorizarea și prognozarea evoluției anuale a deficitului public general în zona euro pot fi găsite în cifrele deficitului de conturi publice intra-anuale (Perez, 2007).
3.2.2. Metodologie și rezultate:
Conform analizei Eurostat din aprilie 2016, în 2015 deficitul public al UE28 comparativ cu 2014, de la 3,0% la 2,4%. Luxemburg, Germania și Estonia s-au înregistrat cu un excedent guvernamental, în timp ce Suedia a raportat un sold guvernamental. Cele mai mici deficite guvernamentale ca procent din PIB în 2015 au fost înregistrate în Lituania, Republica Cehă, România și Cipru. Șapte state membre au avut deficite egale sau mai mari de 3% din PIB: Grecia, Spania, Portugalia, Regatul Unit, Franța, Croația și Slovacia. Specialiștii prognozează pentru acest an 5 membri ai UE în pericol bugetar: Marea Britanie, Franța, Spania, Grecia și Croația și alte trei țări – Finlanda, Polonia și România – la frontieră.
Cu scopul de a reduce deficitul public în țările europene au fost examinați diferiți factori care influențează acest deficit public. Studiul empiric realizat cuprinde date de tip „cross-section” pentru 16 țări (Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Germania, Estonia, Grecia, Spania, Italia, Luxemburg, Ungaria, Austria, Polonia, România, Finlanda, Suedia și Marea Britanie) din perioada 2001-2015 și șapte indicatori (deficitul/excedentul guvernamental general, rata șomajului și a ocupării forței de muncă, migrația, raportul de dependență pentru bătrânețe, productivitatea muncii și corupția) (vezi Tabelul 3.2).
Tabelul 3.2 Descrierea variabilelor utilizate in analiză pentru perioada 2001-2015
Sursa: elaborat de autor
Cu ajutorul programului E-Views 9.5 Student Version a fost aplicată Metoda celor mai mici pătrate estimandu-se atât Modelul cu efecte aleatoare (Random Effects Model) cât și Modelul cu efecte fixe (Fixed Effects Model) având ecuația următoare:
GGDS= α + β1 RLPW + β2 OADR + β3 ERA + β4 UNR + β5 CRNMPA + β6 CPI+ (1)
unde GGDS variabila endogenă iar RLPW, OADR, ERA, UNR, CRNMPA, CPI reprezintă variabilele exogene
Pentru a determina specificația adecvată a modelului s-a efectuat testul Haussman. Ipoteza nulă a testului a fost ca Modelul cu efecte fixe este semnificativ statistic iar ipoteza alternativă că Modelul cu efecte aleatorii este semnificativ. Rezultatele testului Haussman (p> 0,01 respinge ipoteza alternativă și se acceptă ipoteza nulă) au indicat faptul că Modelul cu efecte fixe este de preferat.
Rezultatele Modelului cu efecte fixe (vezi Tabelul 3.3) au indicat că toți indicatori folosiți în analiză au fost semnificativ statistici (p< 0,10) mai putin rata de șomaj (p=0,6820).
Corupția are un impact asupra deficitelor bugetare (valoarea p = 0,0001). Modelul la întâmplare a raportat un coeficient care este egal cu 1.012. Semnul pozitiv susține afirmația că scăderea nivelului corupției (măsurat pe o scară de la 0 [foarte coruptă] la 100 [curată]) contribuie la creșterea excedentului bugetar. Când indicele de corupție crește cu 1 unitate, excedentul bugetar (măsurat ca procent din PIB) crește sau deficitul scade cu 1,012%.
Raportul de dependență la bătrânețe este semnificativ cu un coeficient egal cu 0,387 (valoarea p <0,0005). Semnul său negativ presupune că, de fiecare dată când proporția dintre populația inactivă și cea activă crește cu 1%, excedentul bugetar este redus cu 0,387% sau poate fi înregistrat un deficit. În contrast, creșterea cu 1% a Rata ocupării forței de muncă pe sexe pentru grupa de vârstă 20-64 de ani mărește surplusul / diminuează deficitul cu 0,441% (valoarea p = 0,0000).
Rata brută a migrației nete (plus ajustarea), considerată semnificativă statistic la un nivel de 10% are un coeficient egal cu 0,063 (valoare p = 0,0899). Când raportul dintre migrația netă (inclusiv ajustarea statistică) pe parcursul unui an cu media populației din acel an crește cu 1%, excedentul bugetar crește / deficitul scade cu 0,063 puncte procentuale. Aceste rezultate sunt susținute de o mulțime de cercetări care au arătat că migrația crește PIB, deoarece migranții adaugă forței de muncă.
Productivitatea reală a muncii pe oră lucrată are un coeficient egal cu 0,175 (valoarea p = 0,0021). Semnul pozitiv presupune că, de fiecare dată când populația ocupată crește cu 1%, surplusul este mărit / deficitul este redus cu 0,175%.
Tabel 3.3 Rezultatele modelului cu efecte fixe
Sursa: elaborat de autor cu ajutorul software-ului E-Views 9.5
3.2.3 Concluzii:
Acest studiu investighează care factori influențează semnificativ variația nivelului deficitului bugetar în 16 țări ale UE.
Utilizând modelul cu efect fixe pentru datele colectate în perioada 2001-2015 pentru 16 țări ale UE, s-a concluzionat că nivelurile mai mari de corupție duc la deficite bugetare anuale mai mari din cauza investițiilor excesive sau netransparente, evaziunii fiscale, cheltuielilor guvernamentale mai mari și altor motive. Pe baza datelor empirice, s-a concluzionat că un procent mai mare de vârstnici din populație este legat de un excedent sau deficit bugetar mai mic. În ceea ce privește populația activă, o creștere a ratei de ocupare mărește surplusul sau diminuează deficitul. Nu în ultimul rând, migrația este, de asemenea, un factor semnificativ, deoarece o creștere a ratei migrației are ca rezultat un excedent bugetar mai mare sau un deficit mai mic, deoarece migrația crește PIB-ul.
Comparația dintre factorii care influențează deficitul / excedentul bugetar în țările dezvoltate față de țările dezvoltate ar putea reprezenta o direcție de urmat în viitor.
3.3. Factori care influențează cheltuielile cu pensiile în țările UE precum și compararea acestora:
Datorită schimbărilor demografice sistemul de pensii din țările europene a suferit numeroase schimbări, iar cheltuielile cu pensiile au devenit greu de comparat și de gestionat.
Rata de dependență este folosită pentru a studia nivelul de suport oferit persoanelor tinere/în vârsta de către persoanele active pe piața muncii. Conform Tabelului 3.4 în anul 2017 rata de dependență pentru UE28 a fost de 29,9% ceea ce semnifică faptul că 1 persoană vârstnică este sustinută de mai puțin de trei persoane active pe piața fortei de muncă. Acest raport a variat pentru țările europene astfel încât valorile cele mai scăzute s-au înregistrat în Luxemburg (20,5%) urmată de Irlanda (20,7%) iar cele mai mari niveluri ale ratei de dependență pentru vârstnici s-au înregistrat în Italia (34,8%) urmată Grecia (33,6%) și Finlanda (33,2%).
Tabelul 3.4 Indicatori privind structura de vârstă a populației UE 28 în anul 2017
Sursa: Eurostat: https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Population_structure_and_ageing/ro#Ponderea_persoanelor_.C3.AEn_v.C3.A2rst.C4.83_continu.C4.83_s.C4.83_creasc.C4.83
3.3.1. Literatura de specialitate:
Milos (2012) a studiat îndeaproape factorii care influențează sustenabilitatea cheltuielilor de securitate socială, cum ar fi ratele de fertilitate, raportul de dependență pentru bătrânețe, vârsta de pensionare efectivă și speranța de viață. Testele econometrice confirmă importanța majoră a tuturor acestor variabile pentru cheltuielile publice de pensii din statele membre ale UE-15 luate în considerare. Pe baza acestor rezultate, Milos a sugerat câteva măsuri speciale de care guvernele ar putea lua în considerare în politicile publice viitoare. Printre aceștia menționăm: pensionarea ar trebui să vină mai târziu în viața cetățenilor, dar pentru a implementa această nouă abordare, este nevoie urgentă de locuri de muncă adecvate care ar putea fi disponibile pentru persoanele în vârstă. Miyazaki (2014) a studiat modul în care variabilele economice sunt influențate de creșterea vârstei standard de pensionare. El a descoperit că acest lucru nu crește cantitatea de producție. Aceasta reduce beneficiile sistemului de securitate socială. Cheltuielile cu pensiile prezintă riscuri atât în ceea ce privește salariile, cât și situația demografică a populației. Utilizând modelul de simulare dinamică Sapiri (2010) a studiat impactul schimbărilor demografice și al salariilor asupra cheltuielilor de pensii. Rezultatele arată că cheltuielile cu pensiile din fiecare grup de servicii în 2027 cresc cu 100% din cheltuielile de pensii în 1995. Pe baza simulării efectuate, cheltuielile cu pensiile sunt afectate de modificările demografice și salariale. În acest context al îmbătrânirii demografice, Ciobanu (2014) a analizat, de asemenea, modificările care pot apărea în structura și volumul cheltuielilor de asigurări sociale (pensii). Procesul de îmbătrânire afectează direct bugetele de stat din cauza creșterii cheltuielilor publice pentru pensii și securitate socială. Analiza arată că cheltuielile publice de pensii sunt influențate pozitiv de datoria publică și de structura de vârstă a populației și, în mod negativ, de rata șomajului. Pentru a analiza factorii care influențează cheltuielile cu pensiile, Chybalsky (2013) a analizat cinci grupuri de indicatori care au un impact important: factori demografici (raportul de dependență la vârstă și speranța de viață), factori legați de piața muncii (durata vieții de muncă, rata forței de muncă pe grupe de vârstă) sau produsul național (Creșterea PIB, productivitatea muncii și PIB pe cap de locuitor), factori care arată venitul real al pensiilor (rata de înlocuire) și nivelul de educație (procentul populației cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani cu studii superioare). Analiza acoperă 25 de țări europene, iar perioada folosită a fost 2005-2010. Ei au concluzionat că factorii care influențează semnificativ cheltuielile cu pensiile sunt în mare parte demografici, dar și creșterea economică și piața forței de muncă au un impact major. Reeves et al (2017) a evaluat dacă o nevoie mai mare de pensie publică reduce inegalitățile de sănătate pentru persoanele în vârstă. Această ipoteză a fost testată în 16 țări europene în perioada 2004-2010 folosind indicatori precum pensii publice, asigurări sociale, indicatori ai șomajului. Ei au ajuns la concluzia că un rol crucial în reducerea inegalităților pentru nevoile medicale ale persoanelor în vârstă este dreptul la o pensie publică mai mare. Goger și Tatli (2017) a analizat durabilitatea sistemelor de securitate socială între 1990 și 2013 pentru 15 țări europene. Conform rezultatelor empirice, sistemul de securitate socială are o durabilitate scăzută. Odată cu creșterea cheltuielilor de securitate socială, veniturile sistemului de securitate socială cresc, iar această creștere nu poate acoperi cheltuielile de securitate socială. Pentru a anticipa politicile care pot contribui la atingerea sustenabilității financiare a sistemului public de pensii autorul a analizat factorii care influențează cheltuielile publice cu pensii.
3.3.2. Evoluția indicatorilor folosiți în analiză:
În prima etapă a studiului cercetarea s-a focusat pe analiza evoluției indicatorilor în perioada cuprinsă între 2006 și 2015 pentru România comparativ cu 25 UE precum și a schimbărilor dinamice ale cheltuielilor cu pensiile ca procent din PIB din țările europene supuse analizei. Astfel, conform datelor furnizate de Eurostat (Vezi Tabelul 3.5) în anul 2015 cele mai mari valori ale cheltuielilor cu pensiile ca procent din PIB s-au înregistrat în Grecia (17.8%), realizându-se o creștere de 5.9 procente față de anul 2006 (11.9%). Cea mai mare creștere a cheltuielilor cu pensiile-10.2 procente, s-a înregistrat în Cipru (de la 6% înregistrat în anul 2006 la 10.8% în anul 2015). Aceste creșteri ale cheltuielilor cu pensiile se datorează fenomenului de îmbătrânire al populației raspândit în întreaga Europă. De remarcat este faptul că singura țară pentru care cheltuielile cu pensiile au rămas constante este Irlanda, în timp ce în trei țari au avut loc cele mai mici scăderi ale cheltuielilor cu pensiile ca procent din PIB (Germania- 0,7 procente Malta- 0.9 procente și Ungaria-1.1).
Tabelul 3.5 Schimbările cheltuielilor cu pensiile ca procent din PIB în 28UE pentru anul 2006 vs 2015
Sursa: date furnizate de Eurostat și calcule elaborate de autor
Franța si Croația au fost eliminate din analiză datorită datelor inexistente (NA). Conform datelor furnizate de Eurostat rata de dependență (OADR) a atins valoarea minimă în România în anul 2007 (21.5%) urmată de o creștere până în anul 2009, următoarea perioadă 2009-2013 fiind caracterizată de o stagnare a acestei rate de dependență, iar perioada 2013-2015 a fost caracterizată de o creștere atingând în anul 2015 valoarea maximă de 25.2% (vezi Figura 3.7). Pentru media 25 UE același indicator a înregistrat valoarea minimă în anul 2016 (23.2%). Următoarea perioadă a fost caracterizată de o creștere cu 4,23 procente atingând valoarea maximă în anul 2015 de 27.43%.
Figura 3.7: Evoluția ratei de dependență (OADR) în România vs. UE-25 în perioada 2006-2015
Sursa: Elaborat de autor folosind date furnizate de Eurostat
Conform Figurii 3.8 rata de ocupare a forței de muncă în vârstă (EROW) pentru România a înregistrat cea mai mică valoarea în anul 2011 (39.9%) urmată de o creștere atingând în anul 2015 valoarea de 43.1%. Pentru media 25UE evoluția ratei de ocupare a forței de muncă a variat, astfel că valoarea minimă de 44.64% s-a înregistrat în anul 2006, urmând o ușoară creștere până în anul 2008, apoi în perioada 2008-2010 o ușoară scădere, iar începând cu anul 2010 o creșere constantă până în anul 2015 atingând valoarea de 52.31%.
Figura 3.8: Evoluția ratei de ocupare a forței de muncă în vârstă (EROW) în România vs. UE-25 în perioada 2006-2015
Sursa: Elaborat de autor folosind date furnizate de Eurostat
Raportul dintre venitul relativ mediu al persoanelor în vârstă și al veniturilor relative medii al persoanelor cu vârste cuprinse între 0 și 59 (MRIOP) a înregistrat valoarea minimă în anul 2007 de 0,8% în România urmând o creștere până în anul 2013 atingând valoarea maximă de 1.11%, apoi o ușoară scădere atingând în anul 2015 valoarea de 1.07% . Media UE-25 a înregistrat valoarea minimă de 0,82 în 2008, atingând apogeul în 2013 și continuând să fie constantă în anul următor (0,91) (vezi Figura 3.9)
Figura 3.9: Evoluția raportului dintre venitul relativ mediu al persoanelor în vârstă și al veniturilor relative medii al persoanelor cu vârste cuprinse între 0 și 59 (MRIOP) în România vs. UE-25 în perioada 2006-2015
Sursa: Elaborat de autor folosind date furnizate de Eurostat
În România, speranța de viață (LEBT) înregistrează o valoare minimă de 72,5 în 2006, urmată de o creștere, atingând în 2013 valoarea maximă de 75,1. Pentru același indicator în media UE-25, minimul a fost de 77,74 în 2016 și maxim în 2014 (80,04) (vezi Figura 3.10)
Figura 3.10: Evoluția speranței de viață (LEBT) în România vs. UE-25 în perioada 2006-2015
Sursa: Elaborat de autor folosind date furnizate de Eurostat
Conform figurii de mai jos rata de dependență este estimată aproape să se dubleze în perioada 2017-2080 de la 29,9% (în anul 2017) la 52,3% (în anul 2080) datorită migrației populației între diferite categorii de vârstă.
Figura 3.11: Rata de dependență proiectată pentru 2017-2080 pentru UE-28
Sursa: Eurostat: https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Population_structure_and_ageing/ro#Ponderea_persoanelor_.C3.AEn_v.C3.A2rst.C4.83_continu.C4.83_s.C4.83_creasc.C4.83
Cu scopul de a monitora efectele reformării sistemului de pensii Comisia Europeană a ales un indicator reprezentativ: cheltuielile cu pensiile ca procent din PIB (produsul intern brut). Datorită complexității și ambiguității sustenabilității sistemului de pensii au fost realizate numeroase studii cu scopul de a furniza o imagine de ansamblu și de a evalua sustenabilitatea sistemului de pensii.
3.3.3. Metodologie și rezultate:
Cu scopul de a identifica factorii care influențează nivelul cheltuielilor cu pensiile precum și de a compara aceste cheltuieli în 28 de țări Europene, au fost estimate diferite modele folosind cinci variabile și date din perioada 2006-2015 (Vezi Tabelul 3.6).
Tabelul 3.6 Descrierea variabilelor utilizate in analiză pentru perioada 2006-2015
Sursa: elaborat de autor
A doua etapă a studiului a cuprins trei analize econometrice de tip panel data incluzând date din perioada 2006-2015 și 28 țări europene: Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Olanda, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia și Marea Britanie.
Multicoliniaritatea, cea mai importantă ipoteză a modelului de regresie liniară, este testată cu ajutorul coeficientului de corelație. Acesta arată modul în care se asociază variabilele dependente ale modelului de regresie (Andrei et al, 2008). Pentru a exista o corelație, adică o legătură între variabile, valoarea coeficientului de corelație dintre variabile trebuie sa fie cât mai aproape de cifra 1. Tinând cont de această regulă (Andrei et al, 2008) matricele de corelație (vezi Tabelele 3.7, 3.8 și 3.9) au sugerat că nu există o corelație puternică între variabile, respingându-se aceasta ipoteză de multicoliniaritate, datorită faptului ca nu există corelații puternice între variabilele dependende.
Tabelul 3.7 Matricea de corelație pentru M1 pentru perioada 2006-2015
Sursa: elaborat de autor cu ajutorul software-ului E-views
Tabelul 3.8 Matricea de corelație pentru M2 pentru perioada 2010-2015
Sursa: elaborat de autor cu ajutorul software-ului E-views
Tabelul 3.9 Matricea de corelație pentru M3 pentru perioada 2006-2010
Sursa: elaborat de autor cu ajutorul software-ului E-views
Staționaritatea seriilor a fost realizată prin utilizarea testului The Panel Unit Root Test (Fisher –PP) cu prima diferență. Rezultatele au indicat că toate seriile au fost staționare (prob <0,05). S-au estimat modele cu efecte fixe (The Fixed Effect Models) și aleatorii (The Random Effect Models) pentru datele secțiunii transversale pornind de la următoarea ecuație:
(1)
unde α este interceptul modelului, β (1,2 … 4) sunt coeficienții variabilelor care arată modificarea EXP_PEN ca% din PIB datorită variației unității variabilelor independente și ɛ este termenul erorii modelului.
S-au efectuat teste de heteroskedasticitate pentru toate variabilele folosind date dezechilibrate (unbalanced data). Probabilitatea p (obs * r-square)<0,05 indică prezența heteroskedasticității în modele. Pentru a corecta heteroskedasticitatea s-au estimat modelele cu efect aleatoriu și fix cu secțiune albă (the Random and Fixed Effect Models with White cross-section).
Analizând ce se întâmplă cu cheltuielile cu pensiile după criza economică (2010-2015), s-a decis să se elimine din estimare indicatorul nesemnificativ -RLEBT. De aceea modelul ia forma matematică:
(2)
Studiul a continuat prin construirea unui model de cheltuieli pentru pensii în perioada de criză economică (2006-2010). Ținând cont de rezultatele obținute anterior, s-a decis să se elimine indicatorul EROW din cauza neimportanței acestuia. Prin urmare, modelul ia forma matematică:
(3)
În Tabelul 3.10 sunt prezentate rezultatele modelului M1 cu efecte aleatorii. Toate variabilele reprezentate în estimarea modelului ecuației (1) sunt semnificative statistic la nivelul de 5%, respectiv de 10% cu excepția coeficientului C. OADR are un impact asupra EXP_PEN (ca% din PIB) (valoare p = 0,0000). Modelul a raportat un coeficient egal cu 0,37. Semnul pozitiv susține afirmația că o creștere de 1% a acestui raport contribuie la o creștere a EXP_PEN cu 0,37%. EROW este semnificativ cu un coeficient egal cu -0.06 (valoarea p = 0.0025). Semnul negativ presupune că, de fiecare dată când această rată crește cu 1%, EXP_PEN se reduce cu 0,06%. MRIOP are un coeficient egal cu 8,09 (valoarea p = 0,0000) cu un semn pozitiv care sugerează că o creștere cu 1% a acestui raport va duce la o creștere a EXP_PEN cu 8,09%. LEBT calculat ca un ritm este, de asemenea, o variabilă semnificativă în model (p = 0.0729) având un coeficient pozitiv de 0,40. Considerând-o semnificativă la nivel de semnificație de 10%, când acest ritm crește cu 1%, cheltuielile cu pensiile vor crește cu 0,40%. Deoarece criza financiară și economică globală a afectat sistemele de pensii, urmează să analizăm factorii care au avut impact asupra cheltuielilor de pensii în perioada crizei dar și dupa criză.
Tabelul 3.10 Rezultatele Modelului cu efecte aleatorii cu secțiune albă pentru perioada 2006-2015
Sursa: elaborat de autor cu ajutorul software-ului E-Views 9.5
În Tabelul 3.11 s-au prezentat factorii care influențează EXP_PEN (ca procent din PIB) după criza financiară și economică (2010-2015). Modelul cu efect aleatoriu M2 sugerează că toate cele 3 variabile considerate sunt semnificative statistic, cu probabilitatea p = 0,0000. Rezultatele obținute sunt similare cu analiza precedentă, singurele diferențe fiind procentele. Prin urmare, atunci când OADR crește cu 1%, EXP_PEN crește cu 0,22%. EROW are același semn negativ, ceea ce înseamnă că o creștere cu 1% a acestei rate va duce la o reducere a EXP_PEN cu 0,10%. Așa cum era de așteptat, MRIOP are un coeficient pozitiv care duce la concluzia că o creștere de 1% în vârsta medie va contribui la o creștere EXP_PEN cu 5,27%.
Tabelul 3.11 Rezultatele Modelului cu efecte aleatorii cu secțiune albă pentru perioada 2010-2015
Sursa: elaborat de autor cu ajutorul software-ului E-Views 9.5
Un model econometric (M3) care are în vedere factorii care au avut un impact semnificativ asupra EXP_PEN în timpul crizei economice este prezentat în Tabelul 3.12. Ambele variabile considerate sunt semnificative statistic cu o probabilitate p = 0,0000. respectiv p = 0,0001. Rezultatele arată că o creștere cu 1% a OADR duce la o creștere a EXP_PEN cu 0,55%. La fel, când MRIOP cu 1%, EXP_PEN crește cu 6,45%. Comparând factorii care influențează EXP_PEN (ca% din PIB) în timpul crizei față de criză, putem concluziona că OADR și MRIOP au un impact semnificativ în ambele perioade analizate. Dar în timpul crizei, când economia este prăbușită, impactul lor este mai costisitor pentru sistemul de pensii.
Tabelul 3.12 Rezultatele Modelului cu efecte fixe cu secțiune albă pentru perioada 2006-2010
Sursa: elaborat de autor cu ajutorul software-ului E-Views 9.5
3.3.4. Concluzii:
În acest articol, s-a examinat efectul unui set de variabile economice explicative utilizate în literatura de specialitate pentru analiza factorilor care influențează cheltuielile cu pensiile. Rezultatele au furnizat o dovadă asupra a 28 de țări ale UE, subliniind că OADR, EROW, MRIOP și RLEBT sunt factorii cheie care au impact asupra cheltuielilor cu pensiile. Astfel, OADR, MRIOP și RLEBT conduc la o creștere a EXP_PEN, în timp ce EROW contribuie la reducerea cheltuielilor cu pensiile. Pe baza rezultatelor obținute, cheltuielile de pensii sunt puternic influențate de factorii demografici. Așa cum s-a arătat în acest articol, RLEBT reprezintă unul dintre factorii demografici care influențează creșterea cheltuielilor de pensii ca % din PIB. Rezultatele au susținut sugestia lui Milos: „ar trebui să oferim locuri de muncă mai adecvate pentru persoanele în vârstă, contribuind astfel la reducerea cheltuielilor de pensii”. O altă modalitate de a contribui la reducerea cheltuielilor cu pensiile poate fi creșterea vârstei standard de pensionare sau creșterea nivelului contribuțiilor sociale ale angajaților și ale angajatorilor.
3.4. Factori care influențează pensia socială de stat în Romania. Studiu de caz
Fenomenul de îmbătrânire al populației, care a devenit fenomen global cu profunde implicații economice și sociale, a afectat și sistemul de protecție socială din întreaga lume. Datorită schimbărilor demografice dinamice au fost afectate și sistemele de pensii din România, pe de o parte de lipsa de stabilitate financiară iar pe de altă parte de gradul de adecvare al pensiilor. Creșterea cheltuielilor cu pensiile într-un ritm alert a reprezintat o provocare pentru guvern. Un factor determinant al cheltuielilor cu pensiile îl reprezintă creștere situatiei demografice.
Conform analizelor economice pensia medie de asigurări sociale a scăzut sub pragul de 30% din salariul net pe economie. Vârful pensiei medii de securitate socială în raport cu salariul mediu net a fost în 2011, în perioada 1990 – 2016, raportul dintre salariul mediu mediu de pensii și asigurări sociale a atins media de 39%. Cele mai mari valori s-au înregistrat după criza economică, pensiile au fost mai puțin afectate decât reducerea salariilor în sectorul public și ajustările consecințe în timpul crizei pe piața muncii în sectorul privat. în 2011, în prezent acest raport a scăzut de la 52,1% în 2016, ajungând la 45,8%. Raportul mediu dintre pensii și salarii între 2010 și 2016 a fost de 50%. Este de așteptat ca în anii următori raportul să scadă la o rată de 40%, dacă tendința de creștere va continua. După cum s-a relevat ultima criză, pensiile sunt mai puțin afectate de economia de piață și de deciziile politice.
Noutatea studiului elaborat care completează literatura de specialitate în acest domeniu a constat în testarea și validarea diverselor modele econometrice pentru pensia medie lunară, folosind date de tip panel data. Modelele elaborate cu ajutorul software-ului E-views includ date statistice despre indicatori precum: numărul mediu de angajați față de pensionari, populația activă civilă, șomeri înregistrați cu experiență de muncă, rata de angajare și respectiv rata șomajului, gradul de dependență economică și emigranții permanenți care au fost colectați pentru o perioadă de 20 de ani.
3.4.1. Literatura de specialitate:
România se confruntă cu numeroase probleme în ceea ce privește pensiile asigurărilor sociale de stat și sistemul de pensii din cauza unui număr mic de contribuabili în raport cu beneficiarii cauzate de scăderea ratei de ocupare a lucrătorilor. Acesta din urmă este puternic afectat de șomaj din cauza ratelor ridicate ale activităților nedeclarate și neimpostate. Toate aceste probleme demografice au impus România să implementeze scheme de pensii suplimentare: pensie privată obligatorie și pensie voluntară. Astfel Croitoru (2015) a obținut o imagine a dinamicii demografice a populației României, datorita faptului ca reprezintă un factor esențial în analiza sistemului de pensii din România și implicit a pensiilor de asigurări sociale de stat.
Folosind un model de regresie multiplă, Lepadatu et al (2012) au măsurat relația dintre valoarea pensiei medii pentru securitatea socială și următoarele variabile determinante: salariul mediu brut, rata anuală a inflației și creșterea PIB în perioada 1990-2010. Aceștia au calculat și analizat multe modele de regresie care au ca variabilă dependentă valoarea punctului de pensie, în al doilea rând, prestațiile de asigurări sociale (fără agricultori) și nu în ultimul rând salariul brut, deoarece reprezintă baza pentru calcularea valorii contribuției la securitatea socială. Rezultatele evidențiază impactul favorabil pe care îl are creșterea salariilor asupra valorii punctului de pensie, în timp ce inflația are o influență negativă asupra pensiilor de securitate socială și creșterea salariilor.
Pentru evaluarea și prognoza nivelurilor de pensii există două proceduri de calcul: stabilirea pensiilor și actualizarea pensiilor. În acest scop, Mitrut et al (2012) au realizat un studiu pentru a examina corelația dintre salarii și pensii folosind modele de regresie. Ei au descoperit că actualizarea ciclică a pensiilor a fost făcută în scopul stabilității sociale.
Anghelache și Diaconu (2016) au analizat evoluția pensiilor și a numărului de pensionari din județele României în perioada 2000-2015. Ei au observat că există o variație a nivelului pensiilor de asigurări sociale de stat. Astfel, pentru Giurgiu, Ialomița, Călărași, Bistrița și Botoșani există un nivel scăzut al asigurărilor de pensii sociale de stat, în timp ce la Hunedoara, Brașov, Cluj, Prahova și București pensiile sunt mai mari.
Unul dintre indicatorii sustenabilității sistemului de pensii este cheltuielile cu pensiile. Gomulka (2000) a studiat dezvoltarea pensiilor și reformele în patru țări ex-comuniste: Cehia, Ungaria, Polonia și România în anii 1990. Studiul arată că cheltuielile din Ungaria și Polonia sunt în mare parte moștenite (în special în Polonia) și o proporție mai mică din reformele acestor cheltuieli sunt influențate de restructurare. Ani mai târziu, Marcinkiewicz și Chybalsky (2014) au abordat această problemă, făcând o comparație între costurile pensiilor din diferite țări europene, inclusiv România. Ei au propus doi indicatori alternativi: unul este coeficientul de cheltuieli pentru pensii și PIB și raportul de dependență pentru limită de vârstă, în timp ce cel de-al doilea înlocuiește raportul de dependență pentru limita de vârstă la procentul populației în vârstă de 65 de ani și peste. Nu au reușit să găsească cheltuielile cu pensiile ca procent din PIB ca un indicator semnificativ pentru a vedea care țară susține mai mulți pensionari.
Alte studii au descoperit că țările dezvoltate europene se caracterizează printr-o scădere a ratelor de fertilitate și o creștere a ratei de participare pe piața muncii femeilor. Această problemă se dovedește a fi una importantă, deoarece în acest fel sărăcia poate fi evitată (prin participarea la pensia salarială a obligațiilor pentru pensionarii actuali), dar în același timp, scăderea populației afectează sustenabilitatea sistemului de pensii (Jaba et al; 2016).
3.4.2. Evoluția indicatorilor utilizați în analiza econometrică:
Studiul elaborat utilizează date anuale la nivel de regiune din România, datele statistice fiind colectate pentru o perioada de 20 de ani (perioada 1996-2015) pentru următoarele nouă variabile de interes precum:
pensia medie a asigurărilor sociale de stat, numărul mediu de angajați (PMASS);
numărul mediu de pensionari (NMS);
emigranții permanenți (Em);
numărul mediu de pensionari (NMP);
gradul de dependență economică (GDE);
populație activă civilă (PAC);
șomeri înregistrați cu experiență de muncă (ScuExP);
rata ocupării forței de muncă (RORM);
rata șomajului (RS).
Datele utilizate în analiză au fost obținute cu ajutorul bazei de date naționale ale Institutului Național de Statistică. Cele opt regiuni din România analizate au fost: Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Est, Vest, Centru, Sud-Vest Oltenia, Sud Muntenia și nu în ultimul rând regiunea București-Ilfov.
Pensia medie a asigurărilor sociale de stat (PMASS) reprezintă variabila dependentă a studiului. Unitatea de măsură folosită pentru pensia medie a asigurărilor sociale de stat este RON. Aceasta a fost calculată prin împărțirea sumelor datorate (conform deciziei) pensionarilor existenți în plată în anul de referință la numărul lor mediu lunar înmulțit cu 12.
Conform statisticilor INS, cea mai mare creștere a pensiei medii a asigurărilor sociale de stat (PMASS) din perioada supusă analizei este în regiunea de dezvoltare București-Ilfov, atingând în anul 2015 valoarea de 1083 RON. Regiunea Vest a înregistrat în anul 2015 o valoare a PMASS de 925 RON. Dependența cea mai mare număr mediu de pensionari în funcție de numărul mediu de angajați este înregistrată, conform statisticilor, în anul 2011, în regiunea Sud, cu un grad de dependență (GDE-raportul dintre numărul de pensionari și numărul de salariați-variabilă independentă) de 1,46 %. (Vezi Figura 3.12)
Figura 3.12: Evoluția pensiei medii sociale de stat (PMASS) și a gradului de dependență (GDE) din România pe regiuni în perioada 1996-2015
Sursa: elaborat de autor folosind date INS
Conform statisticilor furnizate de Institutul Național de Statistică pentru regiunea de Nord-Est a înregistrat în anul 1999 cea mai mare creștere a ratei șomajului-RS ( și anume valoarea de 14,9)- raportul dintre numărul de șomeri (înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă) și populația activă civilă (șomeri + populație ocupată) conform metodologiei echilibrului definit de forță de muncă. Aceasta a reprezentat cea mai mare valoare înregistrată din perioada 1996-2015. Cea mai mică valoare pentru rata șomajului (RS) a fost înregistrată în anul 2015 pentru regiunea București-Ilfov, când a atins valoarea de 1,6. În termeni statistici, rata de ocupare a forței de muncă (RORM – este raportul, exprimat ca procent dintre forța de muncă civilă și resursele de muncă) a avut o evoluție semnificativă în București-Ilfov. Astfel, RORM a scăzut de la 84,8% valoare înregistrată în anul 2008 la valoarea de 83,1% înregistrată în anul 2015 (vezi Figura 3.13)
Figura 3.13: Evoluția ratei de ocupare a forței de muncă (RORM) și a ratei șomajului (RS) din România pe regiuni în perioada 1996-2015
Sursa: elaborat de autor folosind date INS
Conform statisticilor INS, există o scădere vizibilă a indicelui persoanelor active civile (PAC- caracterizează oferta potențială de muncă și ocuparea forței de muncă a populației, inclusiv: ocuparea forței de muncă civile și șomeri înregistrați, folosit în analiză ca index) pentru toate regiunile în curs de dezvoltare în perioada 1996-2015. Așadar, în 2015, cel mai mic indice al PAC înregistrat în regiunea Sud-Vest Oltenia a ajuns la un total de 96,76, ceea ce înseamnă o scădere de 3,25% față de anul de bază. Spre exemplificare unei valori de 113,26 înregistrată în anul 2000 pentru PAC înseamnă o creștere de 13,26% față de anul de bază înregistrat în Regiunea București-Ilfov. Din Figura 3.14 se observă o creștere constantă în perioada 2001-2003, a indicelui numărului mediu de pensionari (NMP- numărul mediu anual de pensionari pentru asigurările sociale de stat pe regiunile de dezvoltare) pentru toate cele opt regiuni de dezvoltare din România. Regiunea care a înregistrat cea mai mare creștere a NMP este regiunea Sud-Vest Oltenia în valoare de 105,39 în 2001. Potrivit statisticilor, cea mai reprezentativă regiune este dezvoltarea București-Ilfov în 2000, când a înregistrat cel mai mare indice al numărului mediu de angajați (NMS- numărul mediu de angajați din regiunile de dezvoltare – care include persoanele angajate cu contract de muncă / serviciu raport pe o durată limitată sau nelimitată (inclusiv lucrători sezonieri, manager sau administrator), al căror raport de muncă / serviciu nu a fost suspendat în anul de referință) și anume atingând un total de 112,57, ceea ce înseamnă o creștere de 12,57% față de anul de bază (1996 = 100). În anul 2015 indicele numărului mediu de salariați a atins valoarea de 103,58. Acest număr indică o creștere de 3,58% față de anul de bază. Tot în figura de mai jos în anul 2009, indicele numărului de șomeri cu experiență de muncă (ScuExM- șomeri înregistrați cu experiență de muncă în regiunile de dezvoltare) din toate regiunile în curs de dezvoltare din România înregistrează cel mai înalt vârf. Deci, numărul indicelui în Regiunea de Dezvoltare a Sud-Vestului Olteniei înregistrează valoarea de 225,71, ceea ce înseamnă o creștere de 25,71% față de anul de bază, urmată de regiunea de Nord-Est cu valoarea 256,4, adică o creștere de 56,4% de la anul de bază, apoi în regiunea București-Ilfov valoarea de 463,58, ceea ce înseamnă o creștere de 363,58% față de anul de bază.
Figura 3.14: Evoluția indicilor persoanelor active civile (PAC) a numărului mediu de pensionari (NMP) a numărului mediu de salariați (NMS) precum și a numărului de șomeri cu experiență de muncă (ScuExM) din România pe regiuni în perioada 1996-2015
Sursa: elaborat de autor folosind date INS
3.4.3. Metodologie și rezultate:
Forma matematică a Modelul econometric elaborat cu ajutorul software-ului E-views 9.5 este:
(1)
unde α reprezintă interceptul modelului, β (1,2 … 8) sunt coeficienții variabilelor care arată modificarea pensiei medii lunare a asigurărilor sociale de stat (PMASS) datorită schimbării unității în variabilele independente și ɛ este termenul de eroare al modelului.
Ecuația (1) este modelul complet al studiului care include toate variabilele independente menționate. Datorită rezultatelor obținute din primul model, s-a decis eliminarea rataei șomajului (RS), deoarece este puternic corelată cu indicele de numărul mediu de angajați (NMS) și indicele numărului mediu anual de pensionari (NMP) iar prin efectuarea modelului cu efect fix, acesta a rezultat că nu este semnificativ. De asemenea, indicele populației civile active (PAC) și al emigranților permanenți (Em) au fost eliminați datorită contribuției lor statistice nesemnificative.
Prin urmare următorul Model (Model 2) a luat următoarea formă matematică:
(2)
În Tabelul 3.13 au fost prezentate principalele rezultate ale estimării analizei de panou efectuate. Toate variabilele reprezentate în estimarea modelului ecuației (2) au fost semnificative statistic: gradul de dependență economică, indicele numărului mediu anual de pensionari la asigurările sociale de stat, numărul mediu de indici de angajați, rata de ocupare a resurselor de muncă au foost semnificative la nivelul de 5%, iar indicele șomerilor înregistrați cu experiență de muncă a fost semnificativ la 10%.
Gradul de dependență economică a avut un impact asupra deficitelor bugetare (valoare p = 0,0000). Modelul cu efecte fixe a raportat un coeficient care este egal cu 831.4057. Semnul pozitiv susține afirmația că creșterea gradului de dependență economică contribuie la creșterea pensiei medii lunare a asigurărilor sociale de stat. Când gradul de dependență economică crește cu 1%, pensia medie lunară crește cu aproape 831 RON.
Numărul mediu anual de pensionari pe indicele asigurărilor sociale de stat pe regiunile de dezvoltare este semnificativ, cu un coeficient egal cu 59.35107 (valoarea p <0,0000). Semnul său negativ presupune că, de fiecare dată când acest indice crește cu 1 unitate, pensia medie lunară se reduce cu 59,35 RON.
În mod surprinzător, numărul mediu de angajați din regiunile de dezvoltare are același semn ca numărul mediu anual de pensionari la asigurările sociale de stat, ceea ce înseamnă că atunci când indicele numărului mediu de salariați crește cu 1 unitate, pensia medie lunară scade cu 13,19 lei (valoarea p = 0,0001).
Rata de ocupare a resurselor de muncă pe sexe pe regiunile de dezvoltare are un coeficient egal cu 22.16992 (valoare p = 0.0000). Semnul pozitiv implică faptul că, de fiecare dată când rata ocupării forței de muncă crește cu 1%, pensia medie lunară crește cu 22,16 RON.
Indicele șomerilor înregistrați cu experiență de muncă, considerat semnificativ statistic la un nivel de 10% are un coeficient egal cu 0,445897 (valoarea p = 0,0639). Acest rezultat arată că creșterea cu 1 unitate a Indexului șomerilor înregistrați cu experiență de muncă va duce la o creștere a pensiei medii lunare cu 0,44 lei, ceea ce nu va fi resimțit de români.
Tabelul 3.13: Rezultatele estimării Modelului
Sursa: elaborat de autor cu ajutorul software-ului E-views 9.5
3.4.4. Concluzii:
Având în vedere că sistemul de pensii al României este slab în comparație cu alte țări europene, obiectivul acestui document este identificarea factorilor care influențează pensia medie lunară. Întreaga analiză empirică se face folosind o analiză de date a grupului colectată între 1996-2015 pe regiuni. Modelul cu efecte fixe arată că gradul de dependență economică, numărul mediu anual de pensionari de asigurări sociale de stat, numărul mediu de angajați, rata de angajare și șomerii înregistrați cu experiență de muncă au un rol decisiv în determinarea cuantumului mediu lunar al pensiei, în timp ce pentru rata șomajului, a populației civile active și a emigranților, nu am reușit să găsim o relație.
O direcție interesantă care trebuie urmată în viitor ar putea fi o analiză a pensiilor lunare pe județe, urmată de o comparație a valorii pensiilor între regiunile dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate.
3.5. Influența îmbătrânirii active asupra PIB e locuitor în țările UE. Participarea vârstnicilor pe piața muncii. Studiu de caz
Îmbătrânirea activă este un fenomen care necesită multe analize critice. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), una dintre definițiile date de îmbătrânire activă este: „procesul de optimizare a oportunităților de sănătate, participare și securitate pentru a îmbunătăți calitatea vieții pe măsură ce oamenii îmbătrânesc. Permite oamenilor să își realizeze potențialul de bunăstare fizică, socială și mentală pe parcursul întregii vieți și să participe la societate în funcție de nevoile, dorințele și capacitățile lor, oferindu-le în același timp protecție, securitate și îngrijire adecvate atunci când au nevoie de asistență. Îmbătrânirea activă își propune să extindă speranța de viață sănătoasă și calitatea vieții pentru toate persoanele odată cu înaintarea în vârstă, inclusiv pentru cei vulnerabili, cu dizabilități și care au nevoie de îngrijire.” O altă dimensiune a îmbătrânirii active este reprezentată de capacitatea persoanelor îmbătrânite de a conduce sănătos, viața independentă și securizarea, continuarea activității, implică o viață socială dinamică și participarea pe piața muncii. Persoanele în vârstă sunt resurse prețioase, dar încă subestimate pentru societate și dezvoltare socială. Aceștia contribuie la bunăstarea socială ca muncitori plătiti sau voluntari, la îngrijirea copiilor și a nepoților lor, la adulți mai în vârstă sau pot participa politic. Având în vedere starea lor bună de sănătate, experiența ridicată și cunoștințele dobândite de-a lungul vieții profesionale pot contribui direct la dezvoltarea economică și socială a societății.
Îmbătrânirea activă este cu siguranță un fenomen care influențează evoluția PIB pe cap de locuitor. Astfel, productivitatea lucrătorilor în funcție de structura de vârstă a populației este legată de nivelurile de dezvoltare economică.
Noutatea studiului elaborat, care completează literatura de specialitate în acest domeniu, constă în testarea și validarea modelelor econometrice pentru PIB pe cap de locuitor, folosind date de tip panel data, urmate de analizarea efectelor îmbătrânirii active asupra PIB pe cap de locuitor, care este un indicator relevant al îmbătrânirii active.
Pentru a răspunde la următoarea întrebare de cercetare: Care sunt efectele îmbătrânirii active asupra PIB pe cap de locuitor? s-au prezentat rezultatele testării econometrice a PIB pe cap de locuitor în perioada 2006-2016 pentru țările UE-20, care includ indicatori din trei domenii ale îmbătrânirii active. Deoarece variabile precum: speranța de viață, nevoile nesatisfăcute pentru examinarea stomatologică, realizarea învățământului secundar superior, rata de participare la educație și instruire, anii de viață sănătoși, speranța de viață și riscul sărăciei nu au prezentat rezultate semnificative statistic, au fost eliminați din analiză.
3.5.1. Literatura de specialitate:
Folosind o abordare metodologică bazată pe analiza învăluirii datelor (DEA) Carla et al (2016) au propus o metodologie alternativă de evaluare performanța relativă a țărilor europene în ceea ce privește îmbătrânirea activă, care acoperă mai multe limitări ale AAI. De asemenea, au identificat puterea și slăbiciunea fiecărei țări în ceea ce privește îmbătrânirea activă. Au ajuns la concluzia că șapte țări pot atinge scorul maxim. În lucrarea intitulată: „Îmbătrânirea activă: o abordare empirică a modelului OMS”, autorii au validat construcția îmbătrânirii active și au testat empiric modelul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) de îmbătrânire activă. Întregul model de șase factori pentru cele 22 de variabile a fost analizat folosind șase grupuri de elemente derivate din explorarea analizei factorilor.
Exercițiul numeric de aplicare a metodologiei AAI în datele ruse prezentate de Varlamova, Ermolina și Sinyavskaya (2017) arată că, în contextul european, situația generală cu îmbătrânirea activă în Rusia este nu cel mai serios. Ocupa locul 18 în clasamentul celor 28 de țări AAI (2012). Cu toate acestea, aceasta înseamnă 30% din potențialul neutilizat pentru îmbătrânirea activă a vârstnicilor, comparativ cu cele mai bune practici europene. Diferența de gen este chiar mai mică decât în UE în medie. Rezultatele indică faptul că capacitatea și mediul favorabil îmbătrânirii active oferă contribuția principală (mai mult de 1/3) la nivelul general al AAI. Diferențele de gen sunt cele mai evidente în intervalul 1: 31.1 și 21.3 pentru bărbați și femei în mod corespunzător. Rusia are cele mai proaste rezultate pe cel de-al treilea câmp, unde se află pe locul 26 în clasamentul țării.
Având în vedere trei indicatori determinanți pentru un statut activ pe piața muncii (nivelul de educație, condițiile de sănătate și conștientizarea societății), Anghel și Vasile (2016) au aplicat mai multe modele de regresie pe datele grupului asigurat de Eurostat pentru țările UE28 și 2001- Perioada 2014 pentru a testa factorii cheie menționați asupra persoanelor în vârstă pentru a continua să lucreze chiar și după vârsta de pensionare. Programele de învățare de-a lungul vieții, stimulente pentru îmbunătățirea nivelului de educație de-a lungul vieții de adult și oportunitățile pentru persoanele în vârstă care caută o schimbare în viața profesională reprezintă aceleași metode care au demonstrat deja că pot fi eficiente în țările conducătoare din întreaga lume. În afară de diferențele dintre gradul de utilizare a potențialului bărbaților și femeilor în vârstă, pot exista și diferențe între diferite grupuri sociale. Presupunerea este că grupurile mai privilegiate din punct de vedere al educației sau al nivelului de venit, de exemplu, au AAI mai ridicate. Aceste diferențe potențiale de grup în rezultatele AAI au fost analizate în „Analiza specifică a criteriilor pentru indexul de îmbătrânire activă (AAI) la nivel național în Germania” în 2017. Astfel, scopul principal al studiului în cauză este colectarea datelor și calcularea AAI pentru diferite grupuri de populație pentru diferite perioade de timp (2008, 2010, 2012 și 2014) în Germania și pentru a le analiza în raport cu contextul național. Marsillas et al (2017) au lucrat la dezvoltarea unui nou instrument de măsurare bazat pe un model de îmbătrânire activă, axat pe un nivel individual, construit folosind două mari categorii de variabile: variabile procedurale și de stat care grupează cele mai importante dimensiuni găsite în literatura științifică. În al doilea rând, au explorat relația dintre îmbătrânirea activă și satisfacția vieții și, în final, analizează potențialul rol de predicție al strategiilor de combatere a îmbătrânirii active.
Folosind metoda statistică a distanței compuse I (CIDI), Djurovic et al (2017) au propus o nouă metodologie pentru construcția AAI. Printre avantajele utilizării acesteia, această metodă determină care indicatori de intrare sunt cei mai importanți în ordonarea acestora. De asemenea, identifică indicatorii, precum și zonele care contribuie cel mai mult la rangul țării. Rezultatele obținute de autori reprezintă o bază solidă pentru luarea deciziilor și implementarea celor mai bune politici.
AAI pentru Spania este calculat de Rodriques et al (2017) pe baza resurselor de date spaniole. Spania ocupă locul 17 în ceea ce privește indicele de îmbătrânire activă în 28EU. Rezultatele obținute de autori au furnizat un indice (27,9) cu o valoare absolută mai mică decât cea calculată pentru AAI-UE din Spania (32,8), datorită modificărilor surselor care măsoară indicatorii independenți.
Gomez și Hernandez de Cos (2008) au descris rezultatele empirice și au arătat impactul maturității demografice asupra evoluției PIB pe cap de locuitor în perioada 1960-2000. Ei au descoperit că țările definite ca fiind mature din punct de vedere demografic sunt semnificativ mai bune în ceea ce privește PIB pe cap de locuitor decât cele ne mature.
Pentru a putea anticipa anumite politici care pot contribui la creșterea PIB-ului pe cap de locuitor, s-au analizat factorii care influențează PIB-ul pe cap de locuitor.
3.5.2. Metodologie și rezultate:
Metodologia folosită a fost una bazică, cu analiză statistică clasică și modelare econometrică cu ajutorul datelor de tip panel data. Datele au fost culese din baza internațională de date Eurostat, iar software-ul folosit pentru procesarea datelor a fost E-Views 10.0 Student Version Lite.
Variabilele independente utilizate în analiză au fost:
– MDEP_M- Rata de privare materială pentru bărbați;
– RMI_T- Rata relativă totală a venitului mediu;
– ERA_T – Rata de angajare totală pentru lucrătorii mai în vârstă;
– ERA_M1 – Rata de angajare pentru lucrătorii mai în vârstă de genul masculin.
Cercetarea a inclus trei analize în cadrul cărora au fost folosiți patru indicatori: rata de ocupare a lucrătorilor în vârstă (ERA_T), raportul mediu de venit relativ (RMI_T), rata de ocupare a bărbaților muncitori în vârstă de 60-64 de ani (ERA_M1), rata de de privare materială a bărbaților ( MDEP_M)) care influențează PIB pe cap de locuitor (variabila independentă, GDP) în perioada 2006-2016 în țările UE-20: Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Letonia, Olanda, Austria, Polonia, Portugalia, Slovenia, Finlanda, Suedia, Marea Britanie (a se vedea Tabelul 3.14).
Tabelul 3.14: Rezumatul analizelor econometrice
Sursa: elaborat de autor
Conform lui Evans (1996) a fost studiată corelația dintre variabile. Rezultatele obținute privind corelația dintre ERA_T și GDP ca fiind slabă (coeficientul 0.345129 <0.39) și semnul pozitiv al t-statisticii (5.429380>2) au indicat faptul că există o asociere semnificativă pozitivă și o relație semnificativă (prob = 0,000 <0,05) (vezi Tabelul 3.15).
Tabelul 3.15: Matricea de corelație pentru Modelul 1 pentru perioada 2006-2016
Sursa: elaborat de autor folosind software E-Views 10.0 și date furnizate de Eurostat
Corelația dintre RMI_T și GDP fiind foarte slabă (-0.013675 <0.19) precum și semnul negativ al t-statisticii (-0.201921 <2) au indicat faptul că există o asociere semnificativă negativă și o relație nesemnificativă (prob este 0.8402> 0.05) (vezi Tabelul 3.16).
Tabelul 3.16: Matricea de corelație pentru Modelul 2 pentru perioada 2006-2016
Sursa: elaborat de autor folosind software E-Views 10.0 și date furnizate de Eurostat
Corelația dintre ERA_M1 și GDP fiind slabă (0.267219 <0.39) precum și semnul pozitiv al statisticii t (4.094333>2) au indicat că există o asociere semnificativă pozitivă și o relație semnificativă (prob este 0.0001 <0.05). Corelația dintre MDEP_M și GDP fiind foarte slabă (-0.709712 <0.39) precum și semnul negativ al t-statisticii (-14.87424 <2) au indicat că există o asociere semnificativă negativă și o relație semnificativă (prob este 0.000 <0.05) (vezi Tabelul 3.17).
Tabelul 3.17: Matricea de corelație pentru Modelul 3 pentru perioada 2006-2016
Sursa: elaborat de autor folosind software E-Views 10.0 și date furnizate de Eurostat
Un alt set de analize elaborat a fost cu scopul de a verifica staționaritatea seriilor. Folosind metoda Levin, Lin & Chu, metoda Im, Pesaran și Shin W-stat, metoda ADF-Fisher și metoda PP-Fisher, rezultatele au indicat o probabilitate > 0,05. În același timp, Metoda Haidri a indicat o probabilitate <0,05. Deoarece mai mult de 2 teste au indicat o probabilitate mai mare de 0,05, s-a testat radăcina unitară cu prima diferență (Unit Root test with first difference) pentru toate variabilele, cu excepția raportului mediu de venit. Rezultatele obținute au indicat că toate seriile au devenit staționare după realizarea acestui test.
Un alt test efectuat a fost testul de heteroskedasticitate pentru toate variabilele. Probabilitatea p (obs * r-pătrat) <0.05 a indicat prezența heteroskedasticității la toate modelele, cu excepția Modelului 3 unde p (obs * r-pătrat)> 0.05 a indicat prezența homoskedasticității. Pentru a corecta heteroskedasticitatea am estimat atât modelele cu efect aleatoriu cât și cele cu efect fix cu secțiune albă începând de la următoarea ecuație:
(1)
unde α este interceptul modelului, β1 este coeficientul variabilei care arată schimbarea PIB pe cap de locuitor datorită variației unității variabilelor independente și ɛ este termenul de eroare al modelului.
Analiza a continuat prin introducerea unui alt indicator. Astfel, Modelul 1 ia următoarea formă matematică:
(2)
Un alt model elaborat a conținut dependența PIB pe cap de locuitor în funcție de populația masculină, având următoarea formă matematică:
(3)
În Tabelul 3.18 au fost prezentate rezultatele Modelului 1 cu efecte fixe. Variabila reprezentată în estimarea modelului ecuației (1) a fost semnificativă statistic la nivelul de 5%. ERA_T are un impact asupra PIB pe cap de locuitor (valoarea p = 0,0015). Modelul a raportat un coeficient egal cu 0,611. Semnul pozitiv susține afirmația că o creștere de 1% a acestui raport contribuie la creșterea PIB pe cap de locuitor cu 0,611%.
Tabel 3.18: Rezultatele Modelului 1 cu efecte fixe cu secțiuni albe pentru corecția heteroskedasticității pentru perioada 2007-2016
Sursa: elaborat de autor folosind software E-Views 10.0 și date furnizate de Eurostat
Deasemenea s-a elaborat un alt model econometric, incluzând factori care influențează PIB pe cap de locuitor (vezi Tabelul 3.19). Modelul 2 cu efecte aleatorii cu secțiune albă sugerează faptul că doar ERA_T este semnificativ statistic cu probabilitatea p = 0,0001. Rezultatele obținute sunt similare cu analiza precedentă, singurele diferențe fiind procentele. Prin urmare, atunci când ERA_T crește cu 1%, PIB-ul pe cap de locuitor crește cu 0,613%.
Tabel 3.19: Rezultatele Modelului 2 cu efecte aleatorii cu secțiuni albe pentru corecția heteroskedasticității pentru perioada 2007-2016
Sursa: elaborat de autor folosind software E-Views 10.0 și date furnizate de Eurostat
Un alt model econometric, în funcție de sex, care au determinat factorii care au avut un impact semnificativ asupra PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2006-2016, este prezentat în Tabelul 3.20. Ambele variabile considerate sunt semnificative statistic, cu o probabilitate p = 0.0276. respectiv p = 0,0061 la nivel de 5%. Rezultatele au arătat că o creștere cu 1% a ERA_M1 duce la o creștere a PIB pe cap de locuitor cu 0,24%. MDEP_M este semnificativ cu un coeficient egal cu 0,38 (valoarea p = 0,0061). Semnul negativ presupune că, de fiecare dată când această rată scade cu 1%, PIB-ul pe cap de locuitor crește cu 0,38. S-a concluzionat că ERA_T și ERA_M1 și MDEP_M au avut un impact semnificativ în perioadele analizate.
Tabel 3.20: Rezultatele Modelului 3 cu efecte fixe pentru perioada 2006-2016
Sursa: elaborat de autor folosind software E-Views 10.0 și date furnizate de Eurostat
3.5.3. Concluzii:
În acest articol, s-a examinat efectul unui set de variabile economice explicative utilizate în literatura de specialitate pentru analiza factorilor PIB pe cap de locuitor. Concluziile au furnizat dovezi pentru 20 de țări ale UE supuse analizei, subliniind faptul că ERA_T, ERA_M1 și MDEP_M reprezintă factorii cheie care au avut impact asupra cheltuielilor de pensii în perioada analizată. Astfel, ERA_T și ERA_M1 conduc la o creștere a PIB-ului pe cap de locuitor, în timp ce MDEP_M contribuie la reducerea PIB-ului pe cap de locuitor. Pe baza rezultatelor obținute, PIB-ul pe cap de locuitor este puternic influențat de factorii economici. Așa cum s-a arătat în acest articol, ERA_T și ERA_M1 reprezintă factorii economici care influențează creșterea PIB-ului pe cap de locuitor.
Populația în vârstă are un rol cheie în procesul de dezvoltare economică și implicit în creșterea PIB pe cap de locuitor. Astfel, persoanele în vârstă au experiență pe piața muncii, câștigând salarii mai mari decât tinerii. O țară care are mai mulți lucrători în vârstă va diferi de o țară care are mai mulți tineri.
O modalitate de a contribui la creșterea PIB-ului pe cap de locuitor poate fi creșterea vârstei standard de pensionare sau creșterea nivelului contribuțiilor sociale ale angajaților și ale angajatorilor.
3.6. Factori care influențează participarea vârstnicilor pe grupe de sexe pe piața muncii. Studiu de caz
Persoanele vârstnice reprezintă un factor important pentru societate dar și pentru dezvoltarea socială datorită contribuției la bunăstarea societății fie ca muncitori, fie ca voluntari, sau chiar ca formatori și susținători ai tinerelor generații, dar care sunt din păcate încă subestimați în societate.
Experiența profesională acumulată în timp de către persoanele vârstnice contribuie la dezvoltarea economică și socială însă fenomenul de îmbătrânire demografică reprezintă o amenințare pentru dezvoltarea durabilă, privind sustenabilitatea socială și economică. Astfel creșterea ratelor de dependență concomitent cu scăderea productivității muncii, suplimentată de neintegrarea persoanelor vârstnice pe piața forței de muncă afecteză sustenabilitatea fiscală dar și creșterea economică, cu implicații colosale asupra nivelurilor bugetare și chiar a bugetelor de securitate sociala, a sistemelor de pensii.
Abordarea lui (Zaidi et al., 2013) pentru „îmbătrânirea activă” este reprezentată de capacitatea îmbătrânirii oamenilor de a duce vieți sănătoase, aceea de a rămâne activ implicând o viață socială dinamică sau participarea pe piața muncii, cât și contribuția la activități de voluntariat dar valoroase pentru comunitate și familie.
În acest studiu s-a încercat să se analizeze dacă există informații valoroase care să influențează participărea persoanelor în vârstă pe sexe pe piața muncii. Analiza se bazează pe studiul lui Anghel și Vasilescu (2016), iar gruparea se face conform tipologiei lui Esping-Andersen et. Al (2001) și a literaturii ulterioare (Fenger, 2007).
Noutatea studiului care completează literatura de specialitate în acest domeniu constă în testarea și validarea modelelor econometrice pentru rata de ocupare a persoanelor în vârstă în funcție de gen, folosind date de tip panel data pentru perioada 2007-2016.
Pentru a răspunde la următoarea întrebare de cercetare: Care sunt indicatorii care influențează rata de ocupare a vârstnicilor? s-au prezentat rezultatele analizei econometrice. Datorită faptului că: raportul veniturilor medii relative (65+) pe sexe, speranța de viață (55) pe sexe și atingerea nivelului de învățământ secundar superior, pentru grupa de vârstă 25-64 de ani nu au fost semnificativă statistice au fost eliminate din analiza datelor. Rezultatele empirice ale studiului sugerează că nevoile nesatisfăcute auto-raportate pentru examinare dentară în funcție de sex, motivul principal declarat și gradul de urbanizare 65+, riscul ratei sărăciei 65+ în funcție de sex și rata de deprivare materială pe sexe sunt semnificative statistic.
Motivele de a rămane activi pe piața muncii a persoanelor vârstnice sunt numeroase, iar dacă în timp ce motivele familiale sunt complexe și antagonice, o stare bună a sănătății, concomitent cu experiența acumulată în timp reprezintă o condiție prealabilă privind reintegrarea vârstnicilor sau continuarea acestora pe piața muncii. De aceea s-au ales trei indicatori relevanți, din literatura de specialitate, pentru statutul activ pe piața muncii a vârstnicilor:
– nivelul de educație: cu cât nivelul de ducație este mai mare cu atât există dorința, interesul și mai ales pasiunea pentru profesia aleasă, fiind în acest mod mai deschis în a găsi alternative de muncă plătită sau sub formă de antreprenoriat propriu și chiar de voluntariat. În țările mai puțin dezvoltate există nevoia mai mare de forță de muncă pentru a suplimenta veniturile mici;
– starea de sănătate: este esențială privind capacitatea persoanei de a rămâne la locul de muncă. Deasemenea starea fizică și psihologică reprezintă rezultatul factorilor genetici, a stilului de viață, al venitului, al accesului la informații precum și la serviciile de sănătate;
– conștientizarea societății: privind îmbătrânirea populației precum și consecințele acesteia pe termen scurt si lung, dar și eficacitatea răspunsului societății la această provocare.
Bazat pe literatura de specialitate disponibilă precum și statistici relevante, acest articol analizează factorii care influențează persoanele în vârstă să rămână active pe piața muncii.
3.6.1. Literatura de specialitate:
Pentru a examina probabilitatea de participare pe piața muncii pe sexe Mueen și Mubashir (2000) au efectuat o analiză Probit pentru șapte variabile independente: vârstă, persoane căsătorite care trăiesc cu soții lor, educație formală, formare și abilități tehnice de către o persoană, rural sau reședința urbană, oamenii care trăiesc într-o familie nucleară, efectul câștigului asupra participării pe piața muncii. Rezultatele au arătat că efectul vârstei este mai pronunțat la femei decât la bărbați. De asemenea, probabilitatea ca persoanele căsătorite să participe la activități pe piața muncii este mai puțin probabilă decât să nu fie căsătorite sau văduve. Pregătirea tehnică și profesională crește probabilitatea participării pe piața muncii atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Probabilitatea participării bărbaților pe piața muncii crește dacă face parte din familia nucleară.
Bratberg, Holmås și Monstad (2017) au constituit o bază instituțională pe piața muncii în Norvegia în general și în sectorul educației. Folosind modelul OLS cu erori individualizate standardizate și o diferență de strategie de diferență, au ajuns la concluzia că reducerea volumului de muncă a dus la scăderea absenței bolii la bărbați. O altă constatare empirică a fost aceea că angajații bărbați și femei reacționează diferit la schimbările instituționale.
Un factor important în asigurarea forței de muncă este sănătatea (Trevisan și Zantomio, 2016). Există numeroase studii în literatura de specialitate care se concentrează pe efectul reformelor care vizează stimularea participării pe piața muncii a persoanelor în vârstă. Astfel, a fost reformată sistemele de invaliditate ca în Marea Britanie (Banks, Blundell și Emmerson, 2015) și a fost implementată o reformă a pensiilor, precum în Norvegia, unde această reformă a dus la o creștere semnificativă a locurilor de muncă ale persoanelor în vârstă din sectorul privat (Hernaes et al., 2016).
Utilizând modelelor de regresie pe datele oferite de Eurostat pentru 28 de țări europene, Anghel și Vasilescu (2016) au testat influența factorilor cheie, și anume: nivelul de educație, condițiile de sănătate și conștientizarea societății despre înclinația naturală a persoanelor în vârstă de a lucra chiar și după vârsta de pensionare. Rezultatele empirice au arătat că nivelul de educație pentru țările din CNE pentru grupa de vârstă 65-74 de ani este semnificativ pentru rata de activitate. De asemenea, condițiile de sănătate explică parțial variația ratei de activitate a persoanelor în vârstă pentru fiecare grup de țară.
Evoluțiile pieței muncii din Germania au fost descrise de Steiner (2017). De asemenea, au fost furnizate dovezi empirice cu privire la schimbările în ocuparea forței de muncă și șomajul de lungă durată, pensionarea anticipată și salariile relative în anii 2000-2014.
Fenger (2007) a folosit analiza ierarhică a clusterului pentru a evalua empiric dacă țările de bunăstare din Europa Centrală și de Est pot fi clasificate în funcție de oricare dintre tipologiile de bunăstare ale lui Esping-Andersen sau dacă aceste țări formează un grup distinct dintre ele. Studiul arată că există o distincție clară între țările europene de bunăstare care au făcut obiectul tipologiei Esping-Andersen și țările Europei Centrale și de Est.
Tonin și Vlassopoulo (2015) au examinat empiric dacă angajații din sectorul public și cel privat diferă în funcție de motivația pro-socială, folosind exemple din 12 țări europene. Rezultatele empirice au arătat diferențe semnificative în motivarea prosocială în cele două sectoare de activitate, dar cu excepția sectorului educațional. Această diferență se explică prin faptul că există diferențe atât în educație, cât și în ocuparea lucrătorilor.
Cipollone, Patacchini și Vallanti (2014) au furnizat dovezi macroeconomice detaliate privind participarea femeilor pe piața forței de muncă în ultimii douăzeci de ani pentru țările UE care folosesc micro-date din sondajele ECHP și UE-SILC. Autorii au arătat că tendințele legate de participarea femeilor pe piața muncii nu sunt uniforme la nivelul țării. De asemenea, aceștia au descoperit că tendințele de participare a femeilor pe piața muncii sunt legate de diferențele dintre condițiile instituționale ale pieței muncii și mediul de politică socială. Analiza sugerează că există o asociere pozitivă între ratele de activitate ale femeilor și schimbările instituționale.
În scopul dezvoltării unei metodologii de dezvoltare a strategiilor de politică socială pe termen lung, Esping-Andersen et al. (2001) a analizat diverse scenarii emergente prin dinamica ciclului de viață. Obiectivul studiului a fost bunăstarea familiei, viața profesională și piața muncii, garantarea viabilității pensiilor și gestionarea inevitabil a costurilor de îngrijire pentru persoanele în vârstă și necesitatea regândirii dicotomiei de bunăstare public-privată. Tipologia aplicată pe țările europene s-a soldat cu 3 grupuri: țările din nordul (Danemarca, Finlanda și Suedia) țările continentale (Austria, Belgia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg) și Olanda, Portugalia și țările anglo-saxone au fost tratate în termeni de bunăstare.
Pentru a anticipa politicile care pot contribui la creșterea ratei de ocupare a persoanelor în vârstă, acest articol își propune să analizeze factorii care influențează rata de ocupare a persoanelor în vârstă și să clasifice țările UE-20 în funcție de sex.
3.6.2. Metodologie și rezultate:
Variabilele utilizate în analizele acestui studiu au fost:
Tabelul 3.21: Descrierea variabilelor utilizate în analiză pentru perioada 2008-2016
Sursa: elaborat de autor
Cercetarea a inclus două părți. Prima parte a cuprins analizele datelor pentru trei indicatori independenți în funcție de sex (POV_M/POV_F, NUNHLTHY-M /NUNHLTHY-F, MDEP_M /MDEP_F) care influențează rata de ocupare a persoanelor în vârstă (ERA_M/ERA_F) în perioada 2008-2016 în țările UE-26: Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Letonia, Ungaria, Olanda, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit, Islanda, Norvegia, Elveția.
Metodologia folosită în lucrare a fost una de bază cu analize statistice clasice și modele de date de tip panel data. Datele au fost furnizate de baza de date internațională Eurostat, iar software-ul folosit pentru procesarea datelor a fost E-Views 10.0, software Lite Version Version. Testele de staționaritate efectuate (Levin, Lin & Chu Method, Im, Pesaran and Shin W-stat Method, ADF-Fisher Method and PP-Fisher Method) au indicat faptul ca seriile ERA_M și MDEP_M au devenit staționare după efectuarea testului Unit Root cu prima diferență. Testul de heteroskedasticitate efectuat pentru variabile a fost realizat folosind date nebalansate, iar rezultatele obținute (probabilitatea p (obs* R2)>0.05) au indicat prezența homoskedasticității.
Modelul econometric elaborat pentru bărbați are forma matematică:
(1)
unde α este interceptul modelului, β1, β2, β3 sunt coeficienții variabilelor care arată schimbarea ERA_M datorită variației unității variabilelor independente și ɛ este termenul de eroare al modelului. Studiul continuă cu un alt model în care sunt introduși indicatorii pentru femei. Forma matematică a acestui model este:
(2)
unde α este interceptul modelului, β1, β2, β3 sunt coeficienții variabilelor care arată schimbarea ERA_F datorită variației unității variabilelor independente și ɛ este termenul de eroare al modelului.
Rezultatele, conform Evans (1996), au indicat o corelație foarte slabă între POV_M și ERA_M (0.154195<0.19) iar semnul pozitiv al statisticii t (2.506718> 2) indică o asociere semnificativă pozitivă și o relație semnificativă (prob = 0.0128 <0.05). Corelația dintre POV_M și MDEP_M este slabă (= 0,205851 deoarece valoarea r este între 0,2-0,39) semnul pozitiv al statisticii t (3,378818> 2) indică o asociere semnificativă pozitivă și o relație semnificativă (prob este 0,0008 <0,05) (vezi Tabelul 3.22)
Tabelul 3.22: Matricea de corelație pentru indicatorii de genul masculin folosiți în modelul econometric pentru perioada 2007-2016
Sursa: elaborat de autor folosind software E-Views 10.0 și date furnizate de Eurostat
Corelația dintre POV_F și ERA_F este slabă, deoarece este egală cu valoarea 0,215420 r este între 0,2 și 0,39 semnul pozitiv al statisticii t (3.543346>2) indică o asociere semnificativă pozitivă și o relație semnificativă (deoarece prob este 0,0005 <0,05). Corelația dintre POV_F și MDEP_F este slabă (= 0.2316662, deoarece valoarea r este cuprinsă între 0,2-0,39) semnul pozitiv al statisticii t (3.825100> 2) indică o asociere semnificativă pozitivă și o relație semnificativă (prob este 0,0002 <0,05) (vezi Tabelul 3.23)
Tabelul 3.23: Matricea de corelație pentru indicatorii de genul feminin folosiți în modelul econometric pentru perioada 2007-2016
Sursa: elaborat de autor folosind software E-Views 10.0 și date furnizate de Eurostat
În Tabelul 3.24 s-a prezentat rezultatele Modelului cu efect aleatoriu. Variabilele utilizate la estimarea modelului ecuației (1) sunt semnificative statistic la nivelul de 5%.
Astfel MDEP_M are un impact asupra ERA_M (valoarea p = 0,0000). Coeficientul raportat este egal cu -0.243638. Semnul negativ susține afirmația că o scădere cu 1% a acestui raport contribuie la scăderea ERA_M cu 0,243638%. Semnul negativ al coeficientului de POV_M înseamnă că o scădere cu 1% a acestui raport contribuie la scăderea ERA_M cu 0,048377%. Ultimul indicator analizat sugerează că o creștere cu 1% a acestui raport înseamnă o creștere a ERA_M cu 0,057900%.
Tabelul 3.24: Modelul cu efect aleatoriu pentru genul masculin în perioada 2008-2016
Sursa: elaborat de autor folosind software E-Views 10.0 și date furnizate de Eurostat
în timp ce cele prezentate în estimarea modelului ecuației (2) sunt semnificative la nivel de 10%, cu excepția NUNHLTHY-F.
Rezultatele obținute în cel de-al doilea model de efect aleatoriu (vezi Tabelul 3.25) efectuat (2) sunt similare analizei precedente, singurele diferențe sunt procentele.
Tabelul 3.24: Modelul cu efect aleatoriu pentru genul masculin în perioada 2008-2016
Sursa: elaborat de autor folosind software E-Views 10.0 și date furnizate de Eurostat
În a doua parte a cercetării, pentru a identifica clase, grupuri sau clusteri dintr-un set de date, astfel încât elementele care aparțin aceleiași clase să fie la fel de asemănătoare cu elementele aparținând diferitelor clase s-a efectuat o analiză de cluster pentru media de 10 ani (perioada 2007-2016) în țările UE-26 și toți cei 8 indicatori. Software-ul folosit pentru analiză a fost software-ul IBM SPSS Statistics. Analiza clusterului ierarhic a fost realizată cu metoda lui Ward și variabile standardizate atât pentru bărbați și cât și pentru femei.
Patru grupuri diferite au fost identificate pentru bărbați. Analiza noastră a grupat Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Irlanda, Franța, Olanda, Austria, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit, Islanda, Norvegia, Elveția într-un singur grup. Aici au fost înregistrate cele mai ridicate valori pentru auto-raportate nevoi nesatisfăcute pentru examinare dentară în funcție de sex (M), vârstă, motivul principal declarat și gradul de urbanizare 65+. Cel de-al doilea grup cuprinde Estonia, Cipru, Letonia – țări în care raportul mediu de venit relativ pentru bărbați de peste 65 de ani a fost cel mai mic și cu risc de sărăcie pentru bărbații cu vârsta de peste 65 de ani au fost cele mai mari în perioada 2007-2016.
Al treilea cluster este reprezentat de PIGS – economiile țărilor din sudul Europei din Portugalia, Italia, Grecia și Spania.
Ultimul grup a grupat România, Ungaria și Polonia – țările cu cel mai mare raport mediu de venit relativ pentru bărbați 65+ în perioada 2007-2016. (vezi Figura 3.15)
Figura 3.15: Dendograma pentru genul masculin folosind metoda Ward și analiza clusterului ierarhic în perioada 2007-2016 pentru UE-26
Sursa: elaborat de autor folosind software SPSS și date furnizate de Eurostat
Pentru femei, dendrograma sugerează tot patru grupuri. Primul grup include Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Olanda, Austria, Slovenia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit, Islanda, Norvegia, Elveția – țări în care valorile auto-raportate au nevoi nesatisfăcute pentru examinare dentară în funcție de sex (F), vârsta, motivul principal declarat și gradul de urbanizare 65+ au fost cea mai mare, iar rata de privare materială a femeilor a fost cea mai mică în perioada 2007-2016.
Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Portugalia, Slovacia sunt incluse în al doilea grup, fiind țări în care rata de privare materială a femeilor a fost cea mai mare în perioada 2007-2016.
Al treilea cluster este reprezentat de Estonia, Cipru, Letonia, România, țări care au cele mai mici valori pentru nevoile nesatisfăcute auto-raportate pentru examinare dentară în funcție de sex (F), vârstă, motivul principal declarat și gradul de urbanizare 65+.
Ultimul grup, dar nu cel mai puțin important, este format din Grecia, Spania, Franța, Italia și Portugalia, țări în care cel puțin cel mai înalt nivel de învățământ secundar superior, grupa de vârstă 25-64 de ani pentru femeile furnizate este cea mai mică (vezi Figura 3.16)
Figura 3.16: Dendograma pentru genul masculin folosind metoda Ward și analiza clusterului ierarhic în perioada 2007-2016 pentru UE-26
Sursa: elaborat de autor folosind software SPSS și date furnizate de Eurostat
3.6.3. Concluzii:
Persoanele în vârstă sunt bunurile oricărei națiuni. Au experiență de viață, înțelepciune și o mulțime de cunoștințe care pot fi folosite pentru a reconstrui o națiune. Programele de reformă tehnică pe termen scurt ar trebui dezvoltate pentru persoanele în vârstă în funcție de capacitatea lor fizică și psihică, astfel încât serviciile persoanelor în vârstă să poată fi utilizate în mod productiv. La nivel guvernamental, persoanele în vârstă ar trebui să fie securizate social, dar și pentru sănătate, astfel încât să poată trăi onorabil și confortabil.
În legătură cu ocuparea forței de muncă, lucrătorii mai în vârstă renunță mai ușor la pensionare în schimbul unui salariu mai mare decât al veniturilor de pensionare. Creșterea participării la forța de muncă a femeilor în vârstă se datorează creșterii speranței de viață și a văduvirii. Creșterea sărăciei duce la participarea pe piața muncii, deoarece, în absența prestațiilor de protecție socială și a lipsei de sprijin pentru copii, aceasta este singura opțiune rămasă pentru a supraviețui.
În această lucrare, s-a examinat influența unui set de variabile economice explicative utilizate în literatura de specialitate pentru analizarea factorului ERA în funcție de sex și, de asemenea, am identificat grupurile de clustere din cadrul unui set de variabile. Rezultatele au furnizat o dovadă asupra a 26 de țări ale UE, subliniind că MDEP și NUNHLTHY sunt factorii care au impact asupra ERA atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Singurul factor care nu are impact asupra ERA este POV pentru femei. Astfel, MDEP_M, MDEP_F și POV_M duc la o scădere a ERA_M respectiv ERA_F, în timp ce NUNHLTHY pentru bărbați și pentru femei contribuie la creșterea ERA. Pe baza rezultatelor obținute ERA este puternic influențată de factorii sociali. După cum s-a arătat în această lucrare, NUNHLTHY este factorii economici care influențează creșterea ERA.
Populația în vârstă are un rol cheie în procesul de dezvoltare economică și implicit în creșterea ERA. Astfel, persoanele în vârstă au experiență pe piața muncii, câștigând salarii mai mari decât tinerii. O țară care are mai mulți lucrători în vârstă va diferi de o țară care are mai mulți tineri.
O modalitate de a contribui la creșterea ERA poate fi creșterea vârstei standard de pensionare sau creșterea nivelului contribuțiilor sociale ale angajaților și ale angajatorilor.
CAPITOLUL 4
EVALUAREA EFICIENȚEI, EFICACITĂTII ȘI PERFORMANȚEI SISTEMELOR DE PENSII ÎN UE
4.1. Considerații teoretice:
Cu o medie de aproape 30% din cheltuielile cu protecția socială în majoritatea țărilor europene, cheltuielile sociale reprezintă o prioritate a protecției sociale. Dezvoltarea strategiilor de reformă este esențială, deoarece asigură o creștere economică, care este susținută de sisteme de protecție socială adecvate și durabile. Aceasta implică faptul că toate țările UE trebuie să crească eficiența și eficacitatea sistemelor care pot fi benefice pentru vârstnici și nu numai. Modul în care aranjamentele de protecție socială pot fi mai eficiente și mai eficiente poate fi identificat cu rezultatele analizelor europene comparative.
Situația socio-demografică diferită din țările europene reprezintă un factor important în analiza diferențelor în structura cheltuielilor cu protecția socială. Ținând cont de cele trei obiective europene privind pensiile, și anume: adecvarea, durabilitatea și adaptabilitatea, pensiile trebuie să fie durabile, sigure și adaptabile la schimbările demografice și economice. Conform ECOFIN (2007) „În ceea ce privește redistribuirea, eficacitatea cheltuielilor sociale poate fi definită prin gradul în care alocarea realizată se apropie de rezultatul dorit social. De exemplu, un obiectiv social ar putea fi reducerea riscului de sărăcie (definit de un prag de venit). Dacă alocarea pieței fără intervenție guvernamentală lasă 30% din populație în pericol de sărăcie, eficacitatea este măsurată în măsura în care intervenția guvernului reduce riscul sărăciei. Eficiența poate fi definită prin cantitatea de resurse anterioare, prin trecerea la alocarea dorită. Cheltuielile sociale sunt mai eficiente dacă sunt utilizate mai puține resurse pentru o schimbare dată sau dacă, pentru un anumit nivel de resurse anterioare, economia se apropie mai mult de alocarea dorită. "
Cheltuielile sociale sunt considerate eficiente atunci când obținem rezultatele dorite. Eficiența și eficacitatea sistemelor de protecție socială din UE a fost evaluată în ceea ce privește progresul în atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020 privind reducerea sărăciei și excluderea socială.
Analiza de eficiență a sistemelor de pensii încearcă să răspundă la următoarele întrebări: Sistemul de pensii va fi finanțat sau va rămâne subfinanțat? Trebuie să se bazeze pe o contribuție definită sau pe un beneficiu definit? Ar trebui să fie mai mult un sistem de pensii din Beveridgian sau un Bismarckian?
Contribuțiile de pensionare și prestațiile de pensionare sunt esențiale pentru fondul de pensii cu prestație determinată (DC) și fondul pentru pensii (DB). Fondul de pensii DC stabilește contribuția în avans și beneficiul fondului se bazează pe comportamentul economic al contribuabilului. În DB, prestația este inițial stabilită, iar contribuțiile contribuabililor ar trebui ajustate continuu înainte de pensionare.
La nivel mondial, calitatea sistemelor de pensii disponibile pentru lucrători variază mult (a se vedea Figura 4.1). Potrivit raportului OECD „Pensii la vedere” (2017), pensionarii din Olanda, Turcia și Croația primesc peste 100% din salariul de muncă atunci când se pensionează (olandezii – 101% și turcii – 102%, dar croații primesc 129%). Acest raport dezvăluie, de asemenea, că India (99%), Portugalia (95%) și Italia (93%) au rate de pensii foarte competitive. Cele mai grave situații se înregistrează în Africa de Sud și Regatul Unit, cu doar 18%, respectiv 29% din salariul de muncă primit în 2017 când lucrătorii se pensionează. Pentru comparație, media OCDE este de 63%, iar media pentru statele membre ale UE este de 71%.
Figura 4.1: Salariul de muncă al lucrătorilor primit la pensionare la nivel mondial ca procentaj pentru anul 2017
Sursa: OECD
Indicele global de pensii Melbourne Mercer utilizează trei sub-indici – adecvare, durabilitate și integritate – pentru a măsura fiecare sistem de venituri la pensionare cu peste 40 de indicatori. Valoarea totală a indicelui pentru fiecare sistem reprezintă media ponderată a celor trei sub-indici. Ponderile utilizate sunt de 40% pentru subindexul de adecvare, 35% pentru subindexul de durabilitate și 25% pentru subindexul de integritate, care au rămas neschimbate de la primul indice din 2009.
Pe baza Raportului din 2017 pentru indicele global de pensii Melbourne Mercer (a se vedea Figura 4.2), sistemul danez se clasează ca cel mai important sistem de pensii din Europa și din lume, punctând 78,9 din 100 posibile, beneficiind în special de scorul său de sustenabilitate, care a fost cel mai bun dintre cele 30 de sisteme evaluate cu un grad B +. Cu aceeași clasă, Olanda a obținut 78,8 și s-a clasat în primele trei pentru toate cele trei secțiuni: adecvare, durabilitate și integritate. Norvegia a debutat în indicele Melbourne Mercer în 2017 și s-a situat pe locul patru în general, punctând 74,7 și obținând un grad B. Finlanda a obținut 72,3 grade cu gradul B, iar sistemul său de pensii este pe primul loc în secțiunea de integritate. Franța a obținut 59,6 cu scorul C. Acesta a ocupat primul loc în ceea ce privește adecvarea sistemelor de pensii, menținând scorul C în ultimii 3 ani. Raportul mai spune că Austria, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Olanda și Polonia au nevoie de creșterea participării forței de muncă în rândul grupurilor de vârstă, în timp ce Franța, Suedia, Elveția și Marea Britanie ar trebui să ia în considerare creșterea vârstei pensiei de stat.
Figura 4.2: Clasamentul sistemului de pensii în Europa
Sursa: https://www.ipe.com
4.2. Eficiența și eficacitatea sistemelor de pensii în țările europene:
Analiza eficienței și eficacității se bazează pe relația dintre intrări (inputs), rezultatele (outputs) și efecte (outcomes) conform Mandl U., Dierx A., Ilzkovitz F., (2008) ( vezi Figura 4.3). Resursele monetare și nemonetare utilizate (adică aportul) produc un rezultat. De exemplu, cheltuielile cu educația (contribuția) afectează ratele de realizare (rezultat) educațional. Raportul input-output este cea mai de bază măsură a eficienței. Cu toate acestea, în comparație cu măsurarea productivității, conceptul de eficiență încorporează ideea de frontieră a posibilității de producție, care indică niveluri de producție fezabile, având în vedere scara operațiunilor. Cu cât este mai mare o ieșire pentru o anumită intrare sau o intrare mai mică pentru o anumită ieșire, cu atât activitatea este mai eficientă. Productivitatea, prin comparație, este pur și simplu raportul dintre rezultatele produse și input-ul utilizat.
Figura 4.3: Relația dintre eficiență și eficacitate
Sursa: Mandl U., Dierx A., Ilzkovitz F., (2008): The effectiveness and efficiency of public spending, p.3.
Există mai multe tehnici pentru a măsura și evalua forma eficienței. Metoda non-parametrică cnstruiește o frontieră de eficiență folosind date de intrare/ieșire pentru întreg eșantion, urmând o metodă de programare matematică. Metoda de înfășurare a datelor (Data Envelopment Analysis-DEA) se bazează pe o combinație liniară de intrări și ieșiri pentru a specifica frontiera de eficiență.
Metoda DEA, dezvoltată de Charnes, Cooper și Rhodes (1978) și aprofundată de Banker, Charnes și Cooper (1984) analizează eficiența relativă printr-un raport între intrări și rezultate pentru a evalua fiecare unitate de luare a deciziilor (DMU) și își măsoară eficacitatea în comparație cu alte unități de luare a deciziilor. Formula eficienței unei unități de decizie cu o intrare și ieșire sigură este definită de relația:
Eficiență = ieșire / intrare (1)
iar pentru intrări și ieșiri multiple este definit prin relația:
Eficiență = zumă ponderată a ieșirii / zumă ponderată a intrării (2)
Modelele utilizate pentru a măsura eficiența pot fi consistente cu randamentele constante la scară (CRS) sau cu randamentele variabile la scară (VRS) orientate pentru a minimiza intrările sau a maximiza rezultatele.
Revenirile la scară sunt asociate cu fiecare tip de zonă de învățare determinată de fiecare DMU. Această zonă se referă la frontiera de eficiență. Cei care aparțin acestei zone sunt considerați eficienți, iar cei care nu aparțin sunt considerați ineficienți. Pentru ca unitățile de decizie ineficiente să devină eficiente, putem alege următoarele opțiuni: reducerea intrărilor în timp ce ieșirile rămân constante (analiză orientată la intrare); creșterea rezultatelor în timp ce intrările rămân constante (analiză orientată spre ieșire); creșterea rezultatelor reducând intrările (versiune dublă). Măsurarea orientată la intrare este echivalentă cu măsurarea orientată către ieșire a eficienței tehnice (TE) doar în randamentul constant la scară (CRS). Potrivit Farrel (1957) eficiența ar trebui să fie compusă din două componente: eficiența tehnică (TE) care reflectă capacitatea de a obține randamentul maxim dintr-un set dat de intrări și eficiența alocativă (AE) care reflectă capacitatea de utilizare intrări într-o proporție optimă. Aceste două măsuri de eficiență sunt combinate pentru a asigura eficiența economică totală (TEE).
Metoda DEA a eficienței sistemelor de pensii folosită în acest studiu încearcă să răspundă la următoarea întrebare: Există sisteme de pensii care par să funcționeze mai bine decât altele în perioada 2007-2015? Pornind de la ipoteza că sistemele de pensii sunt multidimensionale (Chybalski, 2016), s-au ales indicatori reprezentativi pentru aderența pensiilor și piața forței de muncă: cheltuieli de pensii ca% din PIB, raportul la riscul de sărăcie, raportul dintre venitul relativ mediu al persoanelor în vârstă și persoane cu venituri medii relative, raport de înlocuire totală, rata de ocupare a lucrătorilor mai în vârstă de 65-69 ani, vârsta medie de pensionare atât pentru bărbați cât și pentru femei. Studiul utilizează date de tip cross-section pentru 26 de țări ale UE preluate din bazele de date Eurostat și OECD pentru perioada 2007-2015. Pentru a măsura eficacitatea unui sistem de pensii, s-a efectuat o comparație a cheltuielilor de pensii ca% din PIB cu ratele sărăciei (Uniunea Europeană, 2015) în cele 26 de țări europene pentru perioada 2007-2015.
4.2.1. Literatura de specialitate:
Considerând că eficiența sistemului de pensii este multidimensională, Chybalsky (2016) a stabilit 4 dimensiuni care se referă la: distribuția PIB, adecvarea pensiilor, influența pieței muncii și costurile administrative au grupat sistemele de pensii analizate și a evaluat această problemă atât din punct de vedere static, cât și dinamic. Activitatea se bazează pe coeficientul de corelație de rang și pe analiza clusterului Spearman și acoperă cele 28 de țări ale UE în perioada 2007-2011. Rezultatele obținute au arătat că Norvegia și Islanda sunt cele mai eficiente din grupul analizat.
O măsură pentru a preveni extinderea cheltuielilor publice ca procent din PIB este creșterea eficienței cheltuielilor publice. Folosind metoda DEA și un set de țări OECD în jurul anului 2012, Dutu și Sicari (2016) au propus măsurarea eficienței cheltuielilor publice în trei domenii: sănătate, educație și administrație generală. Rezultatele obținute de autori au arătat că există o largă dispersie în măsurile de eficiență în țările OCDE, dar și în îmbunătățiri cuantificate ale punctelor tari și ale rezultatelor în termeni de eficiență.
Autorii au calculat eficacitatea cheltuielilor pentru sănătate pe baza speranței de viață la naștere. Rezultatele au arătat că țările din Europa de Est (Slovacia și Ungaria) ar putea crește semnificativ speranța de viață prin simpla menținere a contribuțiilor lor monetare. Drept urmare, Ungaria ar crește speranța de viață cu 7% (de la 75 la 80 de ani). Pe de altă parte, Japonia, Islanda și Elveția au puțin spațiu pentru a-și spori speranța de viață cheltuind mai eficient. Calculul eficienței cheltuielilor pentru educație a fost făcut folosind scorul PISA sintetic – variabila de ieșire și variabila de intrare PPP. Rezultatele au arătat că scorul sintetic PISA pentru OCDE a crescut în general între 2009 și 2012. Toate țările sondate au crescut cheltuielile pe student între 2006 și 2008. În scopul calculării eficienței cheltuielilor cu administrația publică, autorii au utilizat un indicator compozit de performanță. Rezultatele au indicat faptul că un grup mare de țări a redus semnificativ cheltuielile, menținând scorul, urmând cele mai bune practici (Spania, Italia).
Kryger (2011) a sugerat un set de criterii pentru a măsura corectitudinea și eficiența schemelor de pensii. De asemenea, autorul a evidențiat caracteristicile unui design optim în două situații: în primul caz când se ia în considerare doar generația curentă și al doilea caz în care se ia în calcul moștenirea pentru generațiile viitoare. Rezultatele au indicat că atunci când eficacitatea este obiectul maximizării și corectitudinea este condiția laterală, atunci există o gamă restrânsă de strategii non-dominante în ambele cazuri.
Afonso și Kazemi (2016) au măsurat eficiența cheltuielilor publice și au evaluat dacă țările dezvoltate au performanțe eficiente între ele pentru un set de 20 de țări OCDE din 2009-2013 cu metoda DEA. Autorii au realizat 6 modele diferite de abordare DEA după ce au construit cei doi indicatori compuși ai PSP (Performanța sectorului public) și PSE (Eficiența sectorului public). Rezultatele au indicat că țările cu un nivel mai ridicat al cheltuielilor publice operează mai puțin eficient decât cele cu un nivel mai mic al cheltuielilor. Singura țară care a atins frontiera de eficiență este Elveția.
Eficiența sistemului de pensii a fost analizată și de Mikulec (2011). Cercetarea sa se bazează pe date statistice pentru 25 de țări UE și 2 AELS (Islanda și Norvegia) colectate pentru perioada 2005-2007. Cu un număr de 21 de indicatori și utilizând analiza clusterului, a fost făcută o clasificare a sistemelor de pensii din țările analizate. El a găsit o caracteristică comună în eficiența sistemelor de pensii pentru unele țări din Europa Centrală și de Est (și anume Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia, Republica Cehă), date în special din istoricul lor comun în ultimele decenii. El a susținut că un sistem optim de pensii oferă stimulente lucrătorilor productivi pentru a-și realiza pe deplin potențialul, oferind în același timp beneficii persoanelor care se confruntă cu o productivitate scăzută. Cu toate acestea, lucrătorii productivi sunt stimulați în timp pentru a obține o pensie anticipată.
Eficiența cheltuielilor publice în domenii precum sănătate, educație, protecție socială, recreere, cultură și religie a fost evaluată în raport cu indicatorii economici (PIB pe cap de locuitor și ocuparea forței de muncă de către Halaskova și colab. (2018) pentru 27 de țări europene și 2009 și 2016. Rezultatele au arătat că doar 7 țări au fost eficiente în 2016, în timp ce în 2009 aproape jumătate dintre țările analizate (13 țări europene) au fost eficiente.
Pentru a evalua eficacitatea sistemelor de pensii europene, Chybalski și Gumola (2018) au investigat dacă aceste sisteme au devenit convergente, ținând cont de obiectivele Metodei deschise de coordonare (OMC) (adecvare, durabilitate și modernizare a pensiilor). Analiza statistică de tip cluster cuprinde 27 de țări europene și 2005, 2010 și 2015. Rezultatele au arătat că OMC nu este un mijloc eficient pentru îmbunătățirea sistemului de pensii din punct de vedere al adecvării, durabilității și modernizării.
Eficiența și eficacitatea sistemului de pensii sunt extrem de importante din perspectiva persoanelor care se bazează pe acesta pentru veniturile lor de pensionare, prin urmare, un sistem eficient de pensii este crucial pentru viitorul nostru.
4.2.2. Metodologie și rezultate:
Studiul a inclus două părți și a fost aplicat pe datele colectate cu ajutorul bazelor de date Eurostat și OECD pentru 26 de țări UE între anii 2007 și 2015: Belgia (BE), Bulgaria (BG), Cehia (CZ), Danemarca (DK), Germania ( DE), Estonia (EE), Irlanda (IE), Grecia (EL), Spania (ES), Italia (IT), Cipru (CY), Letonia (LV), Lituania (LT), Luxemburg (LU), Ungaria (HU), Malta (MT), Olanda (NL), Austria (AT), Polonia (PL), Portugalia (PT), România (RO), Slovenia (SI), Slovacia (SK), Finlanda (FI), Suedia (SE) și Regatul Unit (U.K.).
Prima parte a studiului a măsurat și a analizat eficiența sistemului de pensii, luând în considerare indicatorii care se referă la două dimensiuni ale sistemului de pensii – eficiența adecvată și influența pieței forței de muncă asupra sistemelor de pensii – pe care se aplică cadrul DEA. Cu toate acestea, a doua parte analizează eficacitatea sistemului de pensii pornind de la ideea propusă de Uniunea Europeană (2015), care se bazează pe o comparație a cheltuielilor de pensii ca% din PIB cu ratele sărăciei.
Alegerea numărului de intrări și ieșiri a fost stabilită ținând cont de regula lui Dyson (1991) care recomandă ca numărul de unități observate să depășească de două ori numărul total de intrări și ieșiri. Variabilele utilizate în analiza DEA sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Tabelul 4.1: Descrierea variabilelor utilizate în analiza DEA pentru perioada 2007-2015 și 26 EU
Sursa: elaborat de autor
Principalul indicator de monitorizare a performanței sociale (SPPM) privind eficacitatea sistemului de protecție socială se bazează pe compararea ratelor de sărăcie. Deci, cheltuielile cu pensiile (ca% din PIB) sunt reprezentate de ratele de risc de sărăcie. Această abordare unidimensională pentru evaluarea eficienței cheltuielilor cu pensiile UE este ilustrată în mod exemplar în acest studiu pentru o medie de 9 ani (perioada 2007-2015) și 26 de țări UE.
În Tabelul 4.2 sunt prezentate rezultatele statistice ale analizei DEA.
O clasificare a unităților observate (adică țări) în funcție de eficiență a fost obținută după cum urmează:
• Eficient din punct de vedere tehnic: Italia, Cipru și Polonia;
• Eficiența medie (scor de eficiență mai mare de 5,0): Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Olanda, Austria, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia și Regatul Unit.
S-a observat, de asemenea, că numai Letonia este în creștere la porțiunea de scară (irs) a frontierei VRS, în timp ce toate celelalte țări se scad la porțiunea de scară (drs) a frontierei CRS.
Notațiile utilizate în tabel au fost:
• crste = eficiența tehnică de la CRS DEA
• vrste = eficiența tehnică de la VRS DEA
• scale = scara de eficiență = crste / vrste
Tabelul 4.2: Rezultate DEA pentru perioada 2007-2015 și 26 EU
Sursa: Calcule elaborate de autor bazate pe datele furnizate de Eurostat și OECD cu ajutorul programului DEAP Versiunea 2.1
Corelația negativă între media perioadei 2007-2015 zEXP_PEN (valori standardizate) și zPOVRE (valori standardizate) (a se vedea Tabelul 4.3) arată că țările UE cu o valoare mai mare a cheltuielilor de pensii (ca% din PIB) raportează o scădere a sărăciei risc.
Tabelul 4.3: Corelația între zEXP_PEN și zPOVRE în perioada 2007-2015 pentru 26 UE
Sursa: elaborat de autor cu ajutorul datelor furnizate de EUROSTAT
Acest tip de analiză evidențiază eficiența cheltuielilor de pensii – scăderea riscului de sărăcie al persoanelor în vârstă. Țările UE cu cheltuieli de pensii mai mari (cu procent din% din PIB) sunt Grecia, Italia, Austria și Portugalia (a se vedea Figura 4.3):
Figura 4.3: Compararea cheltuielilor de pensii ca% din PIB cu ratele sărăciei din 26 de țări europene pentru perioada 2007-2015
Sursa: elaborat de autor cu ajutorul datelor furnizate de EUROSTAT
4.2.3. Concluzii:
O consecință a îmbătrânirii populației în multe țări europene este reprezentată de cheltuielile cu pensiile care vor trebui să crească pentru a sprijini numărul viitor al persoanelor în vârstă. Aceasta este o problemă serioasă pentru majoritatea țărilor care le-a determinat să ia în considerare și să pună în aplicare diferite măsuri de reformare a sistemului de pensii pentru a reduce efectele negative.
Studiul elaborat a analizat eficiența și eficacitatea sistemelor de pensii în 26 de țări ale UE în perioada 2007-2015.
Ca urmare a rezultatelor studiului elaborat în ceea ce privește eficiența sistemelor de pensii, merită să se menționeze că în țările cu cheltuieli mai mari de pensii, reducerea sărăciei este redusă. Astfel de țări sunt Grecia, Italia, Austria și Portugalia. Mergând mai departe, rezultatele obținute după aplicarea metodei DEA sugerează că doar Italia, Cipru și Polonia sunt eficiente atunci când se presupun atât variabilele la modelul de scară (VRS), cât și modelul de scară (CRS).
Pentru cercetările viitoare, o idee de urmat este reprezentată de măsurarea eficienței pensiilor și eficacitatea acestora folosind și alte metode, în scop de comparație.
4.3. Evaluarea eficienței sistemelor de pensii europene folosind metoda DEA si Modelul Tobit:
Pentru a îmbunătăți situația cu care se confruntă Europa, este necesară o analiză cuprinzătoare a sistemelor de pensii din regiune cu privire la eficiența cheltuielilor de pensii. Prin urmare, obiectivul acestui studiu a fost de a evalua eficiența cheltuielilor cu pensiile și de a examina efectele mai multor variabile, cum ar fi creșterea PIB pe cap de locuitor (% anual), raportul de dependență pentru limită de vârstă și populația cu vârsta de peste 65 ani asupra eficienței cheltuielilor de pensii. S-a aplicat o analiză în două etape, după cum urmează: scorurile de eficiență pentru cheltuielile cu pensiile din fiecare țară sunt obținute dintr-o analiză a dezvoltării datelor (DEA) și utilizate în a doua etapă ca variabilă independentă pentru a estima prin modelul Tobit factorii care influențează eficiența cheltuielilor cu pensiile. În urma analizei elaborate s-a concluzionat că creșterea PIB-ului pe cap de locuitor reprezintă o măsură esențială pentru asigurarea eficienței, în timp ce fenomenul îmbătrânirii populației contribuie la un nivel mai redus de eficiență.
Există două modele care pot fi folosite pentru a măsura eficiența: primul model numit CCR Model după autorii care l-au dezvoltat (Charnes, Cooper și Rhodes) cu revenirea constantă la scară (CRS) și al doilea model numit BCC Model (după autori care l-au dezvoltat, Banker, Charnes și Cooper) cu revenirea variabilă la scară (VRS) orientată pentru a minimiza intrările sau a maximiza rezultatele. În studiul nostru aplicăm al doilea model, și anume modelul DEA cu VRS pentru a construi o frontieră de producție și a evalua eficiența.
Problema de programare liniară CRS pentru a explica VRS adăugând condiția de convexitate este:
(1)
unde N1 este un vector cu elemente egale cu 1, mărimea Nx1. O suprafață de învelire VRS formează o acoperire convexă a planurilor care se înfășoară în jurul punctelor de date „strânse” decât suprafața conică determinată de suprafața de înfășurare CRS.
Modelele DEA orientate la ieșire sunt similare cu modelele DEA orientate la intrare. Un model DEA-VRS orientat la ieșiri cu variabile DEA-VRS este dat de programul:
(2)
unde 1≤ϕ≤∞ și ϕ-1 reprezintă creșterea proporțională care poate fi adusă la ieșire prin menținerea nivelului de intrare constant pentru firma i. Raportul 1 / ϕ definește mărimea eficienței care variază între 0 și 1.
4.3.1. Literatura de specialitate:
Îmbătrânirea populației este un fenomen global care pune presiune asupra cheltuielilor publice și Europa nu este iertată. Într-un studiu recent, eficacitatea politicilor sociale la nivel european a fost măsurată folosind un indicator nou dezvoltat de protecție socială (Antonelli și De Bonis, 2018). Acest indice a fost creat folosind șapte sub-sectoare ale cheltuielilor sociale (familie, sănătate, piața muncii, persoanele în vârstă, persoanele cu dizabilități, șomajul și inegalitatea) pentru 22 de țări europene. Rezultatele obținute au arătat că niveluri similare de cheltuieli sociale nete au fost însoțite de un grad ridicat de variabilitate a performanței (Grecia, Portugalia, Austria și Danemarca).
Cheltuielile publice destinate populației în vârstă de 60-65 de ani au crescut în ultimii ani ducând la necesitatea reformării sistemelor de pensii, deoarece creșterea acestor cheltuieli în totalul cheltuielilor publice va genera probleme majore, iar bugetele pentru alte zone pot suferi considerabil. reduceri. Croitoru (2012) anticipează că până în anul 2050, populația tânără activă din statele europene va scădea dramatic, în timp ce populația în vârstă va crește de trei ori, tendință care va avea un impact semnificativ asupra politicilor sociale ale fiecărui stat. Astfel, cheltuielile cu pensiile vor crește, ceea ce duce la necesitatea reformării sistemelor de pensii. Datorită acestor dificultăți, unele țări (Bulgaria, România, Estonia, Letonia, Ungaria, Polonia, Slovacia și Suedia) și-au reformat sistemele de pensii publice, fie prin redirecționarea unor contribuții din partea sistemelor publice către administrația privată, fie prin propunerea unor scheme de pensii suplimentare. Tendința observată necesită unele măsuri precum creșterea vârstei de pensionare sau egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbați și femei.
Factorii importanți pentru sustenabilitatea cheltuielilor de securitate socială sunt ratele de fertilitate, ratele de dependență de vârstă, vârsta de pensionare efectivă sau speranța de viață. Testele econometrice elaborate de Milos (2012) evidențiază importanța acestor factori pentru sustenabilitatea cheltuielilor publice pentru pensii din 15 țări europene. Utilizând datele furnizate de Eurostat și Banca Mondială în perioada 1995-2009, rezultatele au arătat efectul negativ al fertilității asupra cheltuielilor de pensii (ratele scăzute de fertilitate determină cheltuieli mari de pensii). Speranța de viață determină o creștere a cheltuielilor de pensii, dar și în ratele de dependență de vârstă. Pentru a asigura sustenabilitatea cheltuielilor sociale, autorul propune încurajarea persoanelor în vârstă să lucreze cu forța de muncă, crescând astfel vârsta de pensionare. Autorul propune, de asemenea, evitarea pensionării anticipate.
enomenul îmbătrânirii și efectul său au fost studiate de Freudenberg și colab. (2018). Un rol important pentru creșterea vârstei de pensionare îl are ratele de declinare a pensiilor. Autorii au dezvoltat un model de calcul al acestor rate de declinare a pensiilor care duc la neutralitatea financiară a deciziei de pensionare. Cu ajutorul conceptului de neutralitate marginală individuală, ei au evaluat dacă schemele de pensii oferă sau nu stimulente financiare pentru a se pensiona mai devreme. Modelul a fost aplicat în 19 țări europene, iar rezultatele arată că viitoarele rate de scădere neutră în mod individual tind să ajungă la 2035 mai mici decât ratele neutre în majoritatea țărilor studiate pentru bărbați, cu excepția Germaniei și Slovaciei. Excepție pentru femei se găsește în țări precum Germania, Finlanda, Lituania și Slovacia.
Într-un studiu foarte recent, Garcia și Silva (2019) au investigat impactul variabilelor demografice și economice (îmbătrânirea și șomajul) asupra cheltuielilor de pensii. Folosind datele din 1975-2014 și patru indicatori (șomaj, productivitate aparentă a forței de muncă, indice de dependență pentru bătrânețe și cheltuieli pentru pensii), autorii au arătat că îmbătrânirea are un impact aproape nesemnificativ pe termen lung.
Jaba și colab. (2016) consideră că piața muncii feminine este un factor cheie în asigurarea plății obligațiilor de pensie pensionarilor actuali care evită sărăcia, în special în rândul femeilor, întrucât declinul continuu al nivelului populației face mai puțin probabil ca actualele sisteme europene de pensii să poată fi susținute. Corelația dintre pensii și participarea femeilor pe piața muncii a fost analizată și de Evan și Vozárová (2018). Folosind date din 1990 până în 2013 și opt indicatori (cheltuieli sociale pentru pensii, cheltuieli sociale pentru familie , alte cheltuieli sociale, rata fertilității totale, salariul mediu, decalajul salarial, participarea forței de muncă feminine și șomajul feminin), autorii au ajuns la concluzia că țările dezvoltate continuă să aibă un nivel de reproducere nesustenabil datorită participării la forța de muncă a femeilor și un nivel ridicat al cheltuielilor sociale, în special atunci când analizăm pensiile.
Brycz (2018) a utilizat indicatori de eficiență propuși de Chybalski (2016) pentru a examina eficiența sistemului de pensii nordice în comparație cu omologii europeni. Analiza principală a componentelor (APC) a fost aplicată pentru 2008 și 2013 pentru a vedea dacă criza financiară din 2008 afectează eficiența sistemului de pensii. Rezultatele au arătat că Islanda, Norvegia și Suedia sunt eficiente în ceea ce privește piața forței de muncă atât înainte, cât și după criza financiară.
După aceeași idee de măsurare a eficienței pensiilor, Roman și colab. (2018) au analizat eficiența sistemelor de pensii din 26 de țări ale Uniunii Europene în perioada 2011-2015. Folosind trei dimensiuni economice și sociale (în abordare statică și dinamică), respectiv eficiența distribuției PIB, eficiența adecvată și eficiența pieței forței de muncă, a fost realizată o analiză cluster pentru a clasifica țările Uniunii Europene din perspectiva eficienței sistemului de pensii. Rezultatele dezvăluie faptul că sistemele de pensii maghiare, luxemburgheze și românești sunt cele mai eficiente, în timp ce cele mai grave sisteme de pensii sunt raportate în Grecia, Portugalia și Italia.
Pentru a monitoriza adecvarea pensiilor, reducerea sărăciei și sustenabilitatea fiscală, Domonkos și Simonovits (2017) au analizat efectele reformelor de pensii în 11 foste națiuni socialiste care au aderat la Uniunea Europeană din 2004. Analizând calitatea pensiilor în ceea ce privește echitatea și eficiența Sistemul de pensii autorii au evidențiat greșelile de proiectare ale acestor sisteme de pensii care lezează viabilitatea fiscală.
Revizuirea literaturii de specialitate evidențiază varietatea de lucrări desfășurate în evaluarea sistemelor de pensii din țările europene, precum și măsurarea eficienței și eficienței sistemelor de pensii. Există un potențial considerabil de extindere a studiilor în acest domeniu, contribuind astfel la cercetările existente cu un model în două etape care evaluează eficiența cheltuielilor de pensii și factorii care o influențează.
4.3.2. Metodologie și rezultate
:
Datele utilizate în analiză au fost colectate pe baza disponibilității din baza de date Eurostat, OECD și Banca Mondială pentru 26 de țări UE (Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Slovacia, Slovenia, Suedia și Regatul Unit) care acoperă perioada 2007-2015.
În timpul cercetării s-au întâlnit câteva obstacole în ceea ce privește seturile de date. Planul inițial era să analizeze datele până în 2018, dar nu a fost posibil din cauza indisponibilității datelor. Franța și Croația au fost excluse din analiză din cauza datelor lipsă.
S-a aplicat o metodă în două etape compusă din:
1. Metoda DEA adoptată pentru a evalua eficiența a 26 de țări europene anual în perioada 2007 – 2015.
2. Scorurile de eficiență obținute în prima etapă au fost apoi explicate folosind analiza Tobit.
O descriere detaliată a variabilelor este prezentată în tabelul de mai jos.
Tabelul 4.4: Descrierea variabilelor folosite pentru DEA și Modelul Tobit în perioada 2007-2015 și 26 țări EU
Sursa: elaborat de autor
Alegerea intrărilor și ieșirilor a fost realizată ținând cont de regula enunțată de Dyson (1991), care implică faptul că numărul de unități observate depășește de două ori numărul total de intrări și ieșiri.
Prin construirea unei frontiere a „celor mai bune practici” (o inversare liniară a rezultatelor cheltuielilor de pensii pentru țările alese în analiza empirică), a fost abordată problema optimizării cheltuielilor de pensii. Rezultatul acestei frontiere / scor de eficiență descrie cele mai eficiente condiții în ceea ce privește performanța țării și este, de asemenea, o referință pentru compararea între țări. Eficiența cheltuielilor de pensii (eficiența punctajului este egală cu 1) este măsurată față de o astfel de frontieră (a se vedea Anexa 4.1. pentru rezultate). Prin urmare, țările cu acest scor sunt considerate eficiente în ceea ce privește cheltuielile cu pensiile, în timp ce țările cu valori mai mici sunt considerate ineficiente.
Tabelul 4.5 și Tabelul 4.6 evidențiază eficiența sistemului de pensii din punct de vedere al cheltuielilor de pensii, precum și indicatorii relevanți ai acestei cheltuieli. Pentru a analiza cele mai performante sisteme de pensii din Tabelul 4.5, au fost incluse țările considerate eficiente din punct de vedere al cheltuielilor de pensii. Pornind de la faptul că sistemele de pensii din aceste țări au fost punctul de referință pentru analiza altor țări, este foarte important să investigăm modul în care sunt cheltuielile cu pensiile și indicatorii relevanți comparativ cu media celor 26 țări, pentru a înțelege eficiența.
Atunci când s-au verificat indicatorii de pensie pentru cei mai performanți, s-a observat că ARA_M și ARA_F sunt peste media UE în toate țările, dar ceilalți indicatori relevanți pentru pensii diferă de la o țară la alta, iar acest lucru necesită o revizuire detaliată.
Prin urmare, printre cele mai performante sisteme s-au evidențiat în Bulgaria, Ungaria, Luxemburg, România și Slovacia pe primul loc, cu un scor de eficiență de 1. Pentru România, toți indicatorii de odihnă sunt semnificativ mai mari decât media 26 UE, cu excepția EXP_PEN. Vecina sa – Ungaria – raportează sub medie doar pentru POVRE și EROW. Situația Bulgariei diferă de România cu următoarele: EROW și MRIOP sunt sub media 26 UE.
Luxemburgul este total diferit de țările analizate mai sus, înregistrând cel mai scăzut POVRE – 6.367 față de media UE26 – 22.301. Alți indicatori, și anume EXP_PEN și EROW sunt sub medie, în timp ce restul sunt peste (tendințe similare sunt raportate și pentru Slovacia).
În Lituania, toți indicatorii au performanțe peste medie, cu excepția EXP_PEN și MRIOP, în timp ce în Irlanda, excepția este făcută de EXP_PEN și POVRE.
Austria, Belgia și Polonia sunt singurele țări cu EXP_PEN mai mare decât media 26 UE. Tendințele sunt aceleași în Austria și Polonia (EROW sub 26 medie UE), însă situația Belgiei diferă prin faptul că POVRE și MRIOP sunt sub medie.
Tabelul 4.5: Indicatori de pensii și cea mai bună performanță a cheltuielilor de pensii în perioada 2007-2015
Sursa: Calculul autorului
Analizele comparative pentru țările considerate a fi ineficiente (cu cea mai slabă performanță legată de eficiența sistemului de pensii) sunt prezentate în Tabelul 4.6. Toate țările enumerate raportează cheltuieli de pensii mai mari decât media 26 UE, dar aceasta nu corespunde rezultatelor favorabile. la sistemul de pensii. De asemenea, este de remarcat faptul că pentru toate cele 5 țări cu cele mai slabe performanțe, ARA_F și ARA_M sunt peste media 26 UE; prin urmare, acest indicator nu contribuie esențial la eficiența sistemului de pensii. Portugalia raportează toate indicatoarele care depășesc media 26 UE, fiind o combinație nereușită din punct de vedere al eficienței. Cu toate acestea, cea mai mică eficiență a sistemului de pensii este înregistrată în Suedia, toți indicatorii fiind mai mari decât media 26 UE, cu excepția POVRE (rezultate similare în ceea ce privește tendințele se obțin în Olanda și Finlanda). Alături de acesta vin Spania și Germania – unde toți indicatorii sunt peste medie, cu excepția EROW. Danemarca raportează POVRE și MRIOP sub media 26 UE.
Tabelul 4.6: Indicatorii de pensii și cea mai slabă performanță a cheltuielilor de pensii din perioada 2007-2015
Sursa: Calculul autorului
Pentru a estima relația dintre variabila dependentă yi (scoruri de eficiență) și un vector de variabile explicative xi, a fost utilizat un model Tobit pe baza următoarei ecuații:
(3)
unde β este un vector de coeficienți necunoscuți și εi este termenul de eroare model.
Următoarea ecuație de formă redusă a fost specificată în scopul estimării:
(4)
Unde i reprezint țara, t anul și αi interceptul modelului.
Modelul de mai sus a fost estimat și testat în programul E-Views 9.5 Student Version Lite.
Testul pentru multicolinearitate a fost realizat și a indicat că nu există corelații puternice între variabile (vezi Tabelul 4.7 de mai jos). Cu toate acestea, se poate observa o corelație negativă a săptămânii între OADR – EF, LEBT – EF și LEBT – GDPPC.
Tabelul 4.7: Matricea de corelație pentru variabilele utilizate în modelul Tobit
Sursa: Calculul autorului cu ajutorul software E-Views 9.5 Student Version
Rezultatele modelului Tobit în ceea ce privește efectul variabilelor explicative luate în considerare asupra performanței eficienței cheltuielilor de pensii sunt prezentate în Tabelul 4.8. Toate variabilele utilizate în estimarea modelului ecuației (4) sunt semnificative statistic la nivelul 0,05 (5%), cu excepția GGPPC care se află la graniță și este considerat semnificativ la nivelul 0,10 (10%).
Singura variabilă care are o influență pozitivă este PGPC pentru care modelul a raportat un coeficient egal cu 0,0004. Semnul pozitiv susține afirmația că o creștere de 1% a PIB-ului contribuie la creșterea EF cu 0,04%. Aceasta înseamnă că creșterea PIB pe cap de locuitor joacă un rol esențial în determinarea eficienței cheltuielilor pentru pensii, iar țările cu un PIB pe cap de locuitor îmbunătățit ar putea avea performanțe mai bune.
OADR și LEBT arată, de asemenea, o influență semnificativă asupra eficienței, dar una negativă.Prin urmare, atunci când OADR crește cu 1%, EF scade cu 0,06%. Aceasta implică faptul că, cu cât este mai mare raportul de dependență vechi, cu atât este mai slabă performanța sistemului de pensii din punct de vedere al eficienței cheltuielilor de pensii.
Similar pentru LEBT, de fiecare dată când LEBT crește cu 1%, EF scade cu 0,001 ceea ce implică că speranța de viață mai mare la naștere este, cu atât este mai eficientă.
Această relație negativă între îmbătrânirea populației și eficiența sistemului de pensii se explică prin faptul că creșterea rapidă a îmbătrânirii populației generează cheltuieli mai mari de pensii. Evitarea scăderii nivelului de pensii poate fi astfel realizată prin adoptarea unor rate mai mari de contribuție sau creșterea ratei de ocupare pentru a acoperi diferența.
Tabelul 4.8: Modelul Tobit care explică eficiența cheltuielilor de pensii
Sursa: elaborat de autor folosind software E-Views 9.5 și date furnizate de Eurostat și World Bank
4.3.3. Concluzii:
Având în vedere că proiecțiile demografice pentru regiunea UE implică creșterea costurilor de pensii în viitor, multe țări se confruntă cu provocări ridicate în ceea ce privește cheltuielile cu pensiile, în ciuda numeroaselor reforme făcute pentru ca sistemele de pensii să fie durabile și adecvate. În acest context, s-au explorat cheltuielile și rezultatele pensiilor în 26 de țări ale Uniunii Europene, cu scopul de a examina eficiența cheltuielilor de pensii, precum și efectele mai multor indicatori asupra eficienței cheltuielilor de pensii.
Dovada modelului DEA arată o variație semnificativă a eficienței cheltuielilor de pensii în toate țările. Bulgaria, Ungaria, Luxemburg, România și Slovacia au cele mai eficiente sisteme de pensii, în timp ce Spania, Suedia, Germania și Danemarca stau la polul opus.
Pe baza rezultatelor, un sistem eficient de pensii este conectat la cheltuielile cu pensii mai mici. Însă reducerea cheltuielilor cu pensiile nu este o soluție, deoarece „cheltuielile cu pensiile reprezintă […] atenuarea sărăciei și furnizarea de înlocuire a veniturilor în timpul pensionării. Deși cheltuielile reprezintă o constrângere importantă, cheltuielile reduse nu ar trebui ridicate la statutul unui obiectiv. Un sistem de pensii nu are succes doar pentru că implică cheltuieli reduse – un sistem de succes este acela care își atinge obiectivele cu cea mai mică presiune asupra constrângerilor "(Grech, 2010).
Scorurile de eficiență obținute din DEA sunt utilizate ca variabilă dependentă în estimarea modelului Tobit, cu scopul de a afla cum crește PIB-ul pe cap de locuitor, populația cu vârsta de peste 65 de ani sau raportul de dependență pentru vârstă influențează eficiența cheltuielilor de pensii. Printre rezultate putem observa că creșterea PIB-ului pe cap de locuitor este crucială în asigurarea eficienței, în timp ce fenomenul îmbătrânirii populației contribuie la o eficiență mai scăzută. Posibil prin adaptarea vârstei de pensionare la creșterea speranței de viață ar putea duce la economii bugetare în viitor.
Concluzia inevitabilă este că, în cazul în care ratele de angajare sau cotele de contribuție nu cresc substanțial, veniturile de pensionare vor fi în pericol. Deoarece multe țări nu iau în considerare majorarea contribuției la pensii, îmbunătățirea ocupării forței de muncă pare să fie singura soluție pentru ca sistemele de pensii să fie durabile.
4.4. Eficiența sistemelor de pensii în țările europene. Corelația Spearman și analiza tip cluster:
Criza demografică din întreaga lume a făcut ca multe țări să-și reformeze sistemele de pensii. Problema fundamentală în acest context este direcția către care ar trebui să se îndrepte reformele de pensii. Un criteriu (după adecvarea sistemelor de pensii) conform căruia sistemele de pensii pot fi evaluate este eficiența acestora. Conform ECOFIN (2007) „eficiența poate fi definită prin cantitatea de resurse anterioare, înaintând către alocarea dorită. Cheltuielile sociale sunt mai eficiente dacă sunt utilizate mai puține resurse pentru o schimbare dată sau dacă, pentru un anumit nivel de resurse anterioare, economia se apropie mai mult de alocarea dorită. "
Pentru a măsura și evalua eficiența sistemului de pensii, s-a aplicat abordarea statică și dinamică a lui Chybalsky. În conformitate cu cele patru dimensiuni propuse de Chybalsky (2016), în acest studiu au fost aleși următorii indicatori reprezentanți pentru perioada 2011-2015: cheltuielile de pensii ca procent din PIB, raportul la riscul de sărăcie, raportul mediu de venit relativ de persoanele în vârstă cu vârsta de peste 65 ani, rata de înlocuire totală, rata de ocupare a lucrătorilor mai în vârstă de 55-64 ani și 65-69, vârsta medie de pensionare pentru bărbați și femei. Pe baza rezultatelor, abordările statice și dinamice ar trebui tratate ca fiind complementare, nu ca alternative în măsurarea eficienței pensiei. Studiul folosește date de tip cross-section pentru 26 de țări ale UE preluate din bazele de date Eurostat și OCDE și se bazează în principal pe coeficientul de corelație Spearman și pe analiza de tip cluster. Prin această abordare, sunt posibile comparații cantitative între țări și pot fi utilizate pentru a căuta sisteme de pensii mai eficiente.
4.4.1. Literatura de specialitate:
Eficiența sistemelor de pensii este o problemă foarte sensibilă pentru toate țările. Datorită complexității și ambiguității eficienței sistemelor de pensii, s-au gasit multe studii din literatura de specialitate care vizează revizuirea și evaluarea acestor sisteme. Considerând eficiența sistemului de pensii ca fiind multidimensională, Chybalsky (2016) a stabilit 4 dimensiuni care se referă la distribuția PIB, adecvarea pensiilor, influența pieței muncii și costurile administrative, a grupat sistemele de pensii analizate și a evaluat această problemă atât din punct de vedere static, cât și dinamic. Activitatea sa se bazează pe coeficientul de corelație Spearman și pe analiza tip cluster și acoperă cele 28 de țări ale UE în perioada 2007-2011. Rezultatele obținute au arătat că sistemele de pensii din Norvegia și Islanda au fost cele mai eficiente din grupul analizat.
Pentru a identifica un sistem de pensii optim, Fehr și Uhde (2013) au cuantificat eficiența sistemelor de securitate socială ale diferitelor proiecte instituționale. Rezultatele au arătat o rată optimă de înlocuire de aproximativ 50% din câștigul mediu. Autorii au evidențiat în modelul optim de proiectare compromisul dintre progresivitate și generozitate (adică, rata de înlocuire optimă a unui sistem de pensii este mai mare decât cea a unui sistem de prestații).
Un an mai târziu, folosind aceeași ipoteză, Fehr și Uhde (2014) au determinat calea optimă de tranziție între statele stabile, eliminând în același timp efectele reformelor, cu și fără prestații de securitate socială.
Brzęczek și Szczepański (2017) au comparat rolurile angajatorilor în sistemele de pensii voluntare suplimentare din țările Europei Centrale, precum Cehia, Polonia, România, Slovacia și Ungaria. Au observat o mare varietate de soluții instituționale și fiscale aplicate în perioada 2009-2011. Astfel, Polonia și Ungaria au furnizat scheme de pensii profesionale tipice, scheme cvasi-profesionale au fost furnizate în Slovacia, iar Republica Cehă și România au furnizat planuri individuale cu opțiune finanțată de angajator în locul celei pur profesionale. În legătură cu rolul angajatorului, Bossler (2015) a verificat dacă angajatorul a oferit pensii profesionale prin evaluarea angajamentului angajaților față de munca lor. Autorul a constatat un efect semnificativ și pozitiv al pensiilor profesionale asupra angajamentelor de angajare.
Kryger (2011) a sugerat un set de criterii pentru a măsura corectitudinea și eficiența schemelor de pensii. Autorul a subliniat, de asemenea, caracteristicile unui design optim în două situații: în primul rând, atunci când se ia în considerare doar generația curentă și în al doilea rând, când se ia în considerare legătura pentru generațiile viitoare. Modelul său a indicat că atunci când eficiența este obiectul maximizării sau al corectitudinii, atunci în ambele cazuri există diverse strategii non-dominante ca echilibru.
Guan and Liang (2015) au analizat optimizarea planului de pensii DC, folosind criteriul de mediație. De asemenea, au studiat impactul condițiilor economice asupra frontierei eficiente, folosind metoda DEA și au determinat strategiile eficiente. Rezultatul principal indică faptul că strategia eficientă, pentru a reduce la minimum riscul pierderii de avere la pensionare, este de a investi mai puțin în acțiuni și mai mult în obligațiuni. Metoda DEA a fost utilizată de Hsu și Lee (2014) pentru a evalua eficiența cheltuielilor publice pentru 18 țări OCDE în perioada 1995-2002. Rezultatele au arătat că 14 țări ar putea reduce ineficiența tehnică.
Lobonț și colab. (2018) a comparat performanța sectorului public (inclusiv performanța sistemului de pensii) în țările europene între 1995 și 2014. În această lucrare autorii construiesc un indice de performanță al sectorului public (folosind șapte indicatori relevanți pentru sectorul public) și au dovedit că politicile de administrare au contribuție majoră la performanța sectorului public. Cheltuielile guvernamentale în economiile avansate sunt împărțite de prestațiile de securitate socială, subvențiile private de pensii și veniturile în vârstă. Folosind un model OLG, O 'Dea (2018) determină combinația perfectă a acestor abordări. Analiza sugerează că subvențiile private și pensiile care sunt strâns legate de câștigurile medii în carieră ar trebui să fie înlocuite cu o combinație de venituri mai mari din veniturile de pensionare și impozitele pe venituri mai mici.
4.4.2. Metodologie și rezultate:
Urmând ideea lui Cybalsky de a măsura eficiența pensiilor, s-a considerat următoarele variabile:
Tabelul 4.9: Descrierea variabilelor folosite pentru analiza statică și dinamică în perioada 2011-2015 și 26 țări EU
Sursa: elaborat de autor
Această abordare se bazează pe date statistice care descriu categoriile menționate mai sus și propune două modalități complementare de măsurare și evaluare a eficienței sistemului de pensii în studiile de tip cross-country, și anume una statică și una dinamică.
Pentru a analiza eficiența generală a sistemelor de pensii în abordarea statică pentru cele trei dimensiuni descrise mai sus, s-au definit următorii indicatori:
Indicatorul primei dimensiuni (eficiența distribuției PIB) este:
(1)
unde PIB-D_E indică PIB – indicator de eficiență a distribuției.
Pentru a doua dimensiune – eficiența adecvării – cei trei indicatori sunt:
(2)
(3)
(4)
unde POVRE_E, MRIOP_E și ARR_E denumește eficiența atenuării sărăciei, eficiența netezirii consumului măsurată prin raport mediu relativ, respectiv prin raport de înlocuire agregat.
Setul pentru a treia dimensiune – eficiența pieței muncii – include trei indicatori de eficiență ca:
(5)
(6)
(7)
(8)
unde: EROW (55-64) _E, EROW (65-69) _E și ARA_E indică eficiența pe termen a pieței forței de muncă pentru fiecare grupă de vârstă și, respectiv, bărbați sau femei.
Potrivit lui Cybalsky, eficiența sistemului de pensii este rezultatul unei combinații care implică reducerea sărăciei (POVRE) și netezirea consumului (MRIOP și ARR). Pe baza lor, s-au definit următorii trei indicatori dinamici:
(9)
(10)
(11)
Indicatorii dinamici de eficiență propuși mai sus pot fi interpretați astfel: POVRE_DE măsoară eficiența reducerii sărăciei, MRIOP_DE și ARR_DE măsoară eficiența creșterii nivelului de netezire a consumului. S-au determinat acești indicatori folosind aceeași perioadă de bază (0) și perioada curentă (t).
Prin urmare, măsurarea eficienței sistemului de pensii propusă de noi este comparabilă cu cea a lui Cybalsky: aceasta se bazează pe doua dimensiuni diferite. Cercetările efectuate au inclus coeficientul de corelație Spearman și analiza de tip cluster. Pentru a răspunde la întrebarea principală privind numărul de dimensiuni de eficiență, indicatorii propuși trebuie clasificați. Analiza acoperă 26 de țări ale Uniunii Europene (fără Franța și Croația, fără date). S-au folosit date în secțiune din perioada 2011-2015. Sursele datelor sunt Eurostat și bazele de date OCDE. Coeficienții de corelație Spearman sunt calculați pentru întreaga perioadă analizată, iar analiza clusterului este realizată separat pentru fiecare an.
Tabelul 4.10 prezintă coeficienții de corelație Spearman între indicatorii de eficiență. După cum era de așteptat, indicatorul GDP-D_E este corelat (negativ) cu toți indicatorii. Coeficientul de corelație Spearman pentru perechea GDP-D_E, POVRE_E este nesemnificativ (0.048), ceea ce înseamnă că există o relație slabă între acești doi indicatori. Această valoare poate indica eficiența asigurării diminuării sărăciei în sistemul de pensii este rezistentă la modificările relației dintre cheltuielile de pensie și demografie. Semnul negativ al coeficientului de corelație Spearman între GDP-D_E și alți indicatori arată că o eficiență mai mare a distribuției PIB (o valoare mai mică a acelui indicator) crește eficiența pieței forței de muncă. Deoarece indicatorul GDP-D_E măsoară rezistența sistemului de pensii la schimbările demografice, această rezistență influențează pozitiv eficiența pieței muncii. GDP-D_E influențează pozitiv MRIOP_E și ARR_E, care măsoară eficiența asigurând o netezire a consumului. Aceasta înseamnă că o mai mare eficiență a distribuției PIB crește o netezire a consumului. Indicatorii de eficiență a adecvării și indicatorii de eficiență a pieței muncii sunt corelați pozitiv în perioada analizată. Cu toate acestea, corelația dintre POVRE_E și EROW_E (65-69) este statistic nesemnificativă (0,025). Aceeași situație este observată și pentru ARA_M (0.142) și ARA_F (0.148). Acest lucru duce la concluzia că există o independență între riscul de sărăcie și rata de ocupare a persoanelor cu vârste între 65 și 69 de ani, respectiv vârsta de pensionare atât pentru bărbați, cât și pentru femei.
Tabelul 4.10: Corelația Spearman între indicatorii statici de eficiență (2011-2015)
** Corelația este semnificativă la nivelul 0.01
Sursa: Calcule autor cu ajutorul software-ului E-Views și date furnizate de Eurostat
În plus, s-a utilizat analiza clusterului pentru indicatorii folosiți deoarece oferă alte rezultate privind cele două seturi de indicatori de eficiență propuși și confirmă că eficiența sistemului de pensii este multidimensională. Rezultatele obținute după aplicarea analizei cluster sunt prezentate în Tabelul 4.11. Prin urmare, 4 sau 5 clustere pentru fiecare an pot fi observate după cum urmează: 4 clustere pentru 2011 și 2013 și 5 clustere pentru restul anilor analizați. Pentru perioada 2011-2015, analiza clusterului nostru arată că primul grup include numai GDP-D_E, care se referă la rezistența unui sistem de pensii la factorii demografici. Ultimul grup include EROW_E (65-69) (în anii 2012, 2014 și 2015), care se referă la rata de ocupare a persoanelor cu vârste între 65 și 69 de ani și care indică o pierdere importantă a veniturilor după pensionare. În anii 2011 și 2013, indicatorul EROW_E (65-69) este inclus în al patrulea grup și care indică o variație de comportament pentru persoanele angajate în perioada de vârstă 65-69. Mergând mai departe, se observă că pentru intervalul de timp analizat al doilea grup constă din POVRE_E, care se referă la reducerea sărăciei. O excepție a apărut în 2011, când POVRE_E a fost grupat cu ARR_E. Acest mod de grupare sugerează că nivelul consumului devine mai aproape de reducerea nivelului sărăciei.
În anii 2011 și 2012, al treilea cluster conține indicatori privind adecvarea pensiilor și dimensiunile pieței muncii: MRIOP_E, EROW_E (55-64), ARA-M_E, ARA-F_E. Acest fapt sugerează că toți acești indicatori sunt foarte conectați la decizia de pensionare (vârsta medie efectivă de pensionare) și la rata de ocupare a lucrătorilor cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani. Pentru anul 2013, se observă că ARR_E (raportul de înlocuire totală) se grupează cu indicatorii de mai sus dintr-un cluster. Acest fapt indică faptul că netezirea consumului este mai aproape de adecvarea pensiilor și de indicatorii pieței muncii în acest an.
Tabelul 4.11: Analiza de tip cluster pentru indicatorii statici de eficiență (2011-2015)
Sursa: Calcule autor cu ajutorul datelor furnizate de Eurostat
Tabelul 4.12 prezintă coeficienții de corelație Spearman între indicatorii de eficiență statici și dinamici selectați pentru perioada 2012-2015. Rezultatele prezentate confirmă argumentul în favoarea aplicării celor două abordări la evaluarea eficienței propuse de Chybalsky. Prin urmare, se observă că corelația Spearman este nesemnificativă statistic între eficiența statică și cea dinamică. Cu alte cuvinte, POVRE_E și POVRE_DE nu sunt corelate, aceleași rezultate obținându-se și pentru celelalte perechi: (MRIOP_E, MRIOP_DE) și (ARR_E, ARR_DE). Aceasta înseamnă că nu există nicio relație între abordările statice și cele dinamice ale evaluării eficienței pensiei. La verificarea corelațiilor indicatorilor dinamici „Spearman”, se observă că următoarele perechi arată corelație la nivelul 0.01: (POVRE_DE, MRIOP_DE), (ARR_DE, POVRE_DE) și (ARR_DE, MRIOP_DE). Corelația primei perechi sugerează că o creștere a eficienței riscului de sărăcie măsurată de POVRE_DE corespunde în mare măsură scăderii eficienței netezirii consumului măsurată de MRIOP_DE. ARR_DE și POVRE_DE sunt, de asemenea, corelate cu POVRE_DE, ceea ce înseamnă că o creștere a eficienței raportului de înlocuire a agregatelor este asociată cu scăderea eficienței sărăciei la risc. Nu în ultimul rând, există o corelație între ARR_DE și MRIOP_DE, ceea ce sugerează că o creștere a eficienței raportului de înlocuire a agregatelor corespunde unei creșteri a eficienței de netezire a consumului măsurată de MRIOP_DE.
Tabelul 4.12: Corelația Spearman între indicatorii statici și dinamici de eficiență (2012-2015)
*Corelația e semnificativă la nivelul 0.05
** Corelația e semnificativă la nivelul 0.01
Sursa: Calcule autor bazate pe date furnizate de Eurostat
Cercetare continuă cu o analiză cluster pentru sistemele de pensii pentru fiecare țară. Utilizând Metoda Centroid, s-au obținut obținut dendrograme pentru indicatorii de eficiență statică (a se vedea Figura 4.4) în perioada 2011-2015. Principalele grupuri (determinate ca țări care rămân în același grup pentru toți anii analizați) sunt:
– Primul grup principal: Danemarca, Finlanda, Germania și Olanda;
– Al doilea grup principal: Belgia, Polonia, Slovenia și Spania;
– Al treilea grup principal: Bulgaria, Irlanda, Letonia și Lituania;
Al patrulea grup principal: Ungaria, Malta și Slovacia.
Atunci când se examinează clusterele, se observă unele țări foarte apropiate unele de altele din punct de vedere al eficienței pe întreaga perioadă analizată, în funcție de proximitatea geografică (vezi clusterul 1). Alte țări sunt grupate în funcție de eficiența sistemului de pensii (clusterul 2) sau de eficiența consumului (clusterul 4). La agregarea indicatorilor statici de eficiență și la analiza eficienței distribuției, Lituania se situează printre țările de top, cu cea mai bună distribuție a PIB pentru sistemul de pensii din întreaga perioadă analizată. De asemenea, Bulgaria, Estonia, Letonia și România ar trebui clasificate în acest grup, împreună cu Lituania. Aceste țări sunt clasificate ca fiind eficiente (grupate în al doilea grup). Pe de altă parte, cea mai slabă distribuție a PIB pentru sistemele de pensii în rândul țărilor analizate în ceea ce privește eficiența statică se regăsește în Austria, Grecia, Italia, Olanda, Polonia și Portugalia, grupate în cea mai mare parte în primul grup în anul 2012. În ceea ce privește reducerea sărăciei, Republica Cehă, Irlanda, Ungaria, Luxemburg, Olanda și Slovacia sunt raportate de cea mai rapidă creștere a eficienței. În principal sunt țări din grupurile 1 și 2 din analiza clusterului (2011-2014), în timp ce în anul 2015 sunt incluse în primul și al treilea cluster. În același timp, cea mai rapidă scădere a acestui tip de eficiență se observă în Bulgaria, Cipru, Grecia, Italia, Letonia, Portugalia și România. Acestea sunt în principal țări clasificate în 1 și 2 grupuri.
În ceea ce privește netezirea consumului, cea mai rapidă creștere a eficienței este raportată de Ungaria, Letonia, Luxemburg, România și Slovacia (grupate în principal în al doilea grup). La polul opus, cea mai rapidă scădere este observată în Belgia, Germania, Grecia, Olanda și Portugalia. Când s-a analizat eficiența pieței forței de muncă, Irlanda și țările baltice au raportat cea mai rapidă creștere, în timp ce Austria, Belgia, Grecia și Italia au raportat cea mai rapidă scădere.
2015
Figura 4.4: Analiza cluster pentru țarile 26UE și indicatori de eficiență statică (2011-2015)
Sursa: calcule autor cu ajutorul datelor furnizate de Eurostat
Rezultatele indică, de asemenea, că sistemele de pensii din Ungaria, Luxemburg și România par a fi cele mai eficiente în grupul analizat, în timp ce cele mai grave sisteme de pensii se găsesc în Grecia și Portugalia, urmate de Italia. Atunci când se analizează indicatorii dinamici de eficiență, se observă că în ceea ce privește reducerea sărăciei, Estonia și Letonia au raportat cea mai rapidă creștere a eficienței, în timp ce Polonia a raportat cea mai rapidă scădere. În ceea ce privește consumul, rezultatele sunt diferite de la un an la altul. Când se compară grupurile dinamice cu grupurile celor mai bune și mai proaste sisteme de pensii din punct de vedere static, se oberrvă că acestea diferă semnificativ. Rezultatele obținute confirmă că abordările statice și dinamice pot fi tratate ca fiind complementare și nu ca alternative.
4.4.3. Concluzii:
Populația care îmbătrânește rapid în țările europene a exercitat o presiune suplimentară asupra durabilității și adecvării pensiilor publice. În acest context, eficiența câștigă un loc cheie, deoarece un sistem de pensii ineficient nu poate fi adecvat și durabil. Pornind de la această ipoteză, am testat metodele lui Cybalsky pentru a evalua eficiența sistemului de pensii pentru un set de 26 de țări UE. Unul dintre punctele forte ale acestei abordări este reprezentat de faptul că permite comparații între diferite sisteme de pensii, atât din punct de vedere static, cât și dinamic. Această abordare nu necesită standardizarea prealabilă a datelor, prin urmare, se asigură că evoluția indicatorilor este în aceeași direcție cu fenomenul pe care îl măsoară. Cu toate acestea, această abordare are unele limitări, deoarece funcționează în mod eficient numai atunci când sunt comparate cel puțin mai multe sisteme de pensii sau un sistem de pensii dat este analizat în timp (an după an) și nu oferă o linie de frontieră între un sistem de pensii eficient și ineficient.
Acesta oferă doar posibilitatea de a compara multe sisteme de pensii și de a le grupa în grupuri, după un set de criterii prestabilite. O altă limitare a acestei abordări este aceea că unele dintre variabilele pe care le folosește se referă doar la sistemul public de pensii, în timp ce celelalte se referă la sistemele de pensii care conțin și alte tipuri de prestații (cum ar fi scheme individuale de pensii sau alte venituri plătite pensionarilor). Indicatorii pieței muncii vizează doar sistemul public de pensii și ar trebui să-l ia în considerare și pe cel privat, deoarece decizia de părăsire a forței de muncă ar putea fi afectată și de sistemele de pensii private. În ciuda tuturor limitelor de mai sus, metoda lui Cybalsky pare să funcționeze în furnizarea unei evaluări a eficienței pensiilor. Folosind metoda de bază a lui Cybalsky (dar diferită, din cauza numărului de indicatori și dimensiuni implicate în analiză), pentru o perioadă diferită (2007-2011 în lucrarea lui Cybalsky și 2011-2015 în această lucrare), s-a obținut o separare a grupurilor de țări diferite. De asemenea, s-a introdus o grupare suplimentară de indicatori principali care descriu eficiența sistemului de pensii.
Verificarea empirică a indicatorilor implicați în analiză susține ipoteza că un sistem de pensii este multidimensional. Rezultatele arată că o creștere a eficienței riscului de sărăcie corespunde scăderii eficienței de netezire a consumului. Mergând mai departe, se observă că o creștere a eficienței raportului de înlocuire agregată este asociată cu scăderea eficienței riscului de sărăcie. Nu în ultimul rând, o creștere a eficienței raportului de înlocuire agregată corespunde unei creșteri a eficienței netezirii consumului, măsurată de raportul dintre venitul relativ mediu al persoanelor în vârstă și venitul relativ mediu al persoanelor cu vârste între 0-59 ani. Analiza clusterului pentru țările Uniunii Europene indică un rezultat interesant. În primul rând, se obține o grupare geografică de țări (mai ales țări din nordul Europei) care au sisteme de pensionare foarte închise. În al doilea rând, analizând eficiența pieței forței de muncă, observăm cea mai rapidă creștere în Irlanda și în țările baltice, în timp ce Austria, Belgia, Grecia și Italia au raportat cea mai rapidă scădere. În ceea ce privește reducerea sărăciei, cea mai rapidă creștere a eficienței se înregistrează în Cehia, Irlanda, Ungaria, Luxemburg, Olanda și Slovacia. În același timp, cea mai rapidă scădere a acestui tip de eficiență se observă în Bulgaria, Cipru, Grecia, Italia, Letonia, Portugalia și România. În cele din urmă, analiza sugerează că sistemele de pensii maghiare, luxemburgheze și românești sunt, în general, cele mai eficiente. Dimpotrivă, cele mai grave sisteme de pensii din punct de vedere al eficienței sunt înregistrate în Grecia, Portugalia și Italia.
4.5. Analiza performanței și eficienței sistemelor de pensii europene folosind Radar Chart și Metoda Malmquist DEA:
Pentru a îmbunătăți sustenabilitatea, menținând în același timp un venit de pensii adecvat, majoritatea statelor membre ale UE au efectuat reforme de pensii treptate și substanțiale în ultimele decenii, dar acest lucru pare să nu fie suficient, întrucât multe sisteme de pensii sunt în dificultate. Întrucât multe dintre sistemele de pensii europene sunt amenințate, studiul elaborat își propune să analizeze și să măsoare performanța și eficiența acestora, ceea ce va ajuta la proiectarea reformelor în vederea îmbunătățirii sistemelor de pensii. Pentru aceasta s-au ales șapte indicatori cheie și s-au colectat date pentru perioada 2007-2015 din bazele de date Eurostat și OECD după cum urmează: cheltuieli cu pensii ca% din PIB, raportul risc-sărăcie, raportul dintre venitul relativ mediu al persoanelor în vârstă și venituri relative medii, raport de înlocuire agregat, rata de ocupare a lucrătorilor mai în vârstă de 65-69 ani, vârsta medie de pensionare atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Studiul acoperă 26 de țări din UE.
Folosind metoda DEA Malmquist, s-a încecat să se găsească dacă există vreun sistem de pensii care a funcționat mai bine decât altul în perioada 2007-2015 în ceea ce privește eficiența și s-au investigat schimbările de productivitate. Analiza performanței indicatorilor cheie este realizată cu ajutorul graficului radar pentru cele șase regiuni europene (Europa de Nord-Vest, Europa de Nord, Europa de Est, Europa Centrală, Europa de Vest și nu în ultimul rând, Europa de Sud). Utilizând această abordare, sunt posibile comparații cantitative între țări și pot fi utilizate pentru a căuta sisteme de pensii mai bune.
4.5.1. Literatura de specialitate:
Mulți cercetători au efectuat numeroase cercetări pentru a analiza indicatorii cheie de performanță și pentru a vedea dacă sistemele de pensii funcționează în mod eficient.
Afonso și Kazemi (2016) au aplicat metoda DEA pe un set de date din 20 de țări OCDE, în perioada 2009-2013, pentru a măsura dacă cheltuielile publice sunt cheltuite în mod eficient și pentru a evalua dacă țările dezvoltate sunt mai eficiente în comparație cu altele. În acest scop, au fost proiectați doi indicatori compuși PSP (performanța sectorului public) și PSE (eficiența sectorului public) și s-au folosit în șase modele diferite de DEA. Principalele rezultate sugerează că țările cu un nivel mai ridicat al cheltuielilor publice performează mai puțin eficient decât cele cu un nivel mai mic al cheltuielilor. Un alt rezultat a evidențiat Elveția ca singura țară care a atins frontiera de eficiență.
Pensiile private erau și ele subiecte de interes. De aceea Antolin (2008) a comparat performanța investițională a fondurilor de pensii administrate privat în țările OECD, America Latină și CEE. Lucrarea a inclus o evaluare detaliată a performanței pe o bază ajustată la risc, folosind raporturile Sharpe și analiza de atribuire, iar față de unele portofolii de referință, utilizând maximizarea portofoliului Markowitz. Rezultatele arată că fondurile de pensii s-au redus în general în raport cu portofoliul ipotetic cu cel mai mare randament (mediu) pentru un anumit nivel de risc. Interesant, analiza sugerează că restricțiile de investiții din mai multe țări au avut un impact negativ asupra performanței.
Dacă unele studii au ajuns la concluzia că dependența și rata șomajului negativ afectează sistemul de securitate socială (în sensul că dezechilibrează) și imigrația are rolul de a echilibra sistemul de securitate socială, studiul realizat de Belea și Panzaru (2012) a încercat să argumenteze că migrația alături de șomaj și îmbătrânirea populației ar fi un posibil factor determinant al durabilității sistemului de securitate socială.
Chybalsky (2016) a pornit de la presupunerea că eficiența sistemului de pensii este multidimensională și a luat în considerare următoarele 4 dimensiuni: distribuția PIB, adecvarea pensiilor, influența pieței muncii și costurile administrative au grupat sistemele de pensii analizate. El a folosit mai mulți indicatori-cheie pentru fiecare dimensiune și a evaluat eficiența sistemelor de pensii folosind abordări atât statice, cât și dinamice, folosind coeficientul de corelație de rang al Spearman și analiza clusterului. Cercetarea a cuprins 28 de țări din UE pentru care au fost colectate date pentru perioada 2007-2011 și au ajuns la concluzia că Norvegia și Islanda au cele mai eficiente sisteme de pensii din cele 28 luate în considerare. În urma aceleiași idei de măsurare a eficienței pensiilor, Roman et al. (2018) a examinat eficiența sistemelor de pensii din 26 de țări din Uniunea Europeană în perioada 2011-2015 și a efectuat o analiză cluster pentru a clasifica țările Uniunii Europene. Rezultatele dezvăluie că sistemele de pensii maghiare, luxemburgheze și românești sunt cele mai eficiente, în timp ce cele mai proaste sisteme de pensii sunt raportate în Grecia, Portugalia și Italia.
Kryger (2011) a evaluat corectitudinea și eficiența schemelor de beneficii pentru pensionare, prin evidențierea caracteristicilor unui proiect optim, având în vedere două cazuri: (1) atunci când este luată în considerare doar generația curentă și (2) când moștenirea pentru generațiile viitoare este luat în considerare. Rezultatul indică că există o gamă restrânsă de strategii non-dominante atunci când eficacitatea este obiectul maximizării, iar corectitudinea este condiția laterală. Kupcik și Gottwald (2016) s-au concentrat pe măsurarea și compararea performanței investiționale a fondurilor de pensii prin raportul Sharp și raportul Sortino în unele țări europene: Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Suedia, Elveția și Olanda pentru 2005-2013 perioadă. Primele trei țări au fost alese pentru că au multe caracteristici comune, iar celelalte au fost introduse în analiză, deoarece în scopul de a vedea diferențele dintre un sistem complet dezvoltat și mai puțin dezvoltat finanțat complet. Rezultatele arată că fondurile de pensii din Suedia au performanțe mai bune (au o valoare mai mare a raportului Sharpe), dar fondurile elvețiene de pensii au un risc mai mic de pierderi mari (au o valoare mai mare a raportului Sortino). Republica Cehă, Republica Slovacă și Polonia au în comun multe schimbări în sistemele de pensii, cum ar fi: modificarea contribuțiilor la pensii, eliminarea economiilor la pensie, prin urmare, fondurile de pensii din aceste țări nu se bucură de o apreciere reală.
Creșterea eficienței cheltuielilor publice este considerată un factor cheie care poate preveni și stopa extinderea cheltuielilor publice ca procent din PIB. Dutu și Sicari (2016) au măsurat eficiența cheltuielilor publice în sănătate, educație și administrație generală în 2012, în țările OECD, folosind analiza de înfășurare a datelor (DEA). Rezultatele preliminare au indicat că există o largă dispersie în măsurile de eficiență în țările OECD, dar și în îmbunătățirea cuantificată a punctelor tari și a rezultatelor în ceea ce privește eficiența. Eficiența cheltuielilor pentru sănătate a fost calculată pe baza speranței de viață la naștere și a sugerat că țările din Europa de Est (Slovacia și Ungaria) își pot crește semnificativ speranța de viață prin simpla menținere a contribuțiilor lor monetare. Drept urmare, Ungaria ar crește speranța de viață cu 7% (de la 75 la 80 de ani). La polul opus, Japonia, Islanda și Elveția au șanse mici de a-și spori speranța de viață cheltuind mai eficient. Calculul eficienței cheltuielilor de educație a fost făcut folosind scorul PISA sintetic – variabila de ieșire și variabila de intrare PPP. Rezultatele au arătat că scorul sintetic PISA pentru OECD a crescut în general între 2009 și 2012. Toate țările sondaj au crescut cheltuielile pe student între 2006 și 2008. În scopul calculării eficienței cheltuielilor cu administrația publică, autorii au utilizat un indicator de performanță compus. Rezultatele au indicat faptul că un grup mare de țări a redus semnificativ cheltuielile, menținându-și scorul, urmând cele mai bune practici (Spania, Italia).
Sănătatea sistemului de pensii este un factor cheie pentru persoanele care se bazează pe acesta pentru veniturile de pensionare, de aceea scopul viitoarelor reforme ar trebui să fie menținerea sau proiectarea unui sistem de pensii eficient, eficace și performant.
4.5.2. Metodologie și rezultate:
Datele folosite în analiză pentru 26 UE au fost furnizate de Eurostat și OECD pentru perioada 2007-2015 și include indicatori relevanți ai adecvării, eficienței și piața forței de muncă ce influențează sistemele de pensii (vezi Tabelul 4.13).
Tabelul 4.13: Descrierea indicatorilor folosiți în analiză în perioada 2007-2015 (Metoda Malmquist DEA)
Sursa: elaborat de autor
Primul pas în studiul nostru este să alegem DEA Malmquist orientat către ieșire. Produsul începe cu o listă a distanțelor (sau a tehnicilor tehnice) necesare pentru calculele Malmquist (Coelli, 1996). Rezultatele sunt prezentate în Anexa 4.2. Valoarea medie anuală a indicilor de schimbare a productivității totale a factorului (tfpch), schimbare tehnologică (techch), schimbare tehnică pură de eficiență (pech) și schimbare de scară de ecuență (sech) sunt raportate în Tabelul 4.14. Toți indicii sunt raportați la anul precedent. Prin urmare, primul an din analiză (2007) nu este prezent în tabel. Anul 2014 a definit cea mai mică creștere în termeni de pech, care măsoară performanța numai datorită activității manageriale (pech = 0,981), în timp ce anul 2009 arată cea mai mare creștere în termen de pech (pech = 1,021). Indicele modificării totale a productivității factorului (tfpch) a scăzut cu 14,9% între 2008 și 2009 și cu aprox. 29% în 2014.
Tabelul 4.14: Indexul Malmquist pentru media anuală pentru perioada 2008-2015
Sursa: elaborat de autor cu ajutorul software-ului DEAP 2.1 Version
Tabelul 4.15 prezintă rezultatele mediei UE-26 în perioada 2007-2015 pentru indicii de schimbare a productivității totale a factorilor (tfpch), schimbare tehnologică (techch), schimbare pură a eficienței tehnice (pech) și schimbare de eficiență la scară (sech). În termeni de pech, unele țări indică stagnare din cauza valorii egale cu 1 (BE, CZ, IE, EL, ES, IT, NL, PL, RO, SI, FI, SE, UK). Schimbarea eficienței rămâne constantă doar pentru DE, IT, NL, SE și UK în perioada 2007-2015. Modificarea totală a productivității factorului (tfpch) indică o scădere pentru BE, BG, CZ, DK, DE, EE, IE, IT, CY și LT.
Tabelul 4.15: Indexul Malmquist pentru 26UE pentru perioada 2007-2015
Sursa: elaborat de autor cu ajutorul software-ului DEAP 2.1 Version
Analiza graficelor radar permite ilustrarea performanței unei țări atât din punct de vedere al inputurilor, rezultatelor și dimensiunilor contextului, cât și în comparație cu alte țări ale UE și media UE. Pentru a asigura comparabilitatea, fiecare dimensiune este standardizată. Alegerea mediei UE ca punct de referință nu are o valoare normativă, ci urmărește ușurarea comparației. Media pentru perioada 2007-2015 a valorilor standardizate pentru toate cele șase regiuni europene (Europa de Nord-Vest, Europa de Nord, Europa de Est, Europa Centrală, Europa de Vest și Europa de Sud) sunt reprezentate în graficele radar după o corelație Pearson realizată în prealabil. Linia neagră care reprezintă media UE urmărește deci o poziție perfect geometrică; diamante mai mari indică apoi o performanță peste medie a regiunilor europene în dimensiunile respective, în timp ce observațiile din poligonul UE-27 semnalează valori sub medie.
Rezultatele analizei radar chart sunt prezentate în Figura 4.5.
Analizând regiunea Europei de Nord se observă că Suedia a obținut cele mai bune rezultate din punct de vedere al performanței, prezentând o performanță peste medie în următoarele dimensiuni: MRIOP, EROW (65-69), ARA_M, ARA_F, EXP_ PEN, ARR, în timp ce valori sub medie poate fi observate doar pentru POVRE. Suedia este urmată de Olanda, care are o performanță peste medie în următoarele dimensiuni: MRIOP, EROW (65-69), ARA_M, ARA_F, EXP_ PEN, în timp ce valori sub medie sunt înregistrate pentru POVRE și ARR. Danemarca nu este departe de Olanda care raportează o performanță peste medie în următoarele dimensiuni: EROW (65-69), ARA_M, ARA_F, EXP_PEN și valori sub medie pentru MRIOP, POVRE, ARR. Nu în ultimul rând, Finlanda raportează o performanță peste medie în următoarele dimensiuni: ARA_F, EXP_PEN, în timp ce valori sub medie pot fi observate pentru MRIOP, POVRE, ARR, EROW (65-69), ARA_M.
Atunci când se verifică situația Europei de Nord-Vest, se observă că Regatul Unit prezintă o valoare peste medie în următoarele dimensiuni: EROW (65-69), ARA_M, ARA_F, EXP_PEN și valori sub medie pentru MRIOP, POVRE, ARR. Poziția Irlandei este foarte ușor diferită de Marea Britanie, raporteazănd performanțe sub medie pentru EXP_PEN. Mergând mai departe, se analizează sistemele de pensii din Europa de Est în termeni de performanță. În ceea ce privește țările baltice, se observă că Estonia și Letonia raportează o performanță peste medie în următoarele dimensiuni: EROW (65-69), POVRE, ARA_M, ARA_F, în timp ce valori sub medie sunt înregistrate pentru MRIOP, ARR, EXP_PEN. Situația Lituaniei este ceva mai gravă, înregistrând în plus performanțe sub medie pentru ARA_F. România prezintă performanțe peste medie în toate dimensiunile, cu excepția EXP_PEN care este sub medie. La polul opus, Bulgaria raportează valori sub medie pe toate dimensiunile, cu excepția POVRE.
Regiunea Europei Centrale nu raportează rezultate satisfăcătoare pentru performanța sistemelor de pensii. Polonia și Slovenia prezintă o performanță peste medie în următoarele dimensiuni: MRIOP, ARR și EXP_PEN, în timp ce valori sub medie pot fi observate pentru POVRE, EROW (65-69), ARA_M, ARA_F. Situația nu este foarte diferită pentru Ungaria și Slovenia, singura diferență fiind aceea că acestea raportează și performanțe sub medie pentru dimensiunea EXP_PEN. Cele mai grave rezultate sunt înregistrate pentru Cehia, care înregistrează valori sub medie pe toate dimensiunile, cu excepția ARR.
Cercetând regiunea Europei de Vest, se observă că Austria prezintă o performanță de mai ridicată în următoarele dimensiuni: MRIOP, POVRE și EXP_PEN, în timp ce valorile sub medie pot fi observate pentru ARR, ARA_M, ARA_F, EROW (65-69). Mergând mai departe, Germania raportează o performanță peste medie în următoarele dimensiuni: MRIOP, ARA_F și EXP_PEN și valori sub medie pentru restul. Situația performanței sistemului de pensii din Luxemburg este mai puțin dramatică decât în Germania, deoarece prezintă o performanță peste medie în următoarele dimensiuni: MRIOP și ARR, în timp ce valorile sub medie pot fi observate pentru EXP_PEN, POVRE, ARA_M, ARA_F și EROW (65-69). Belgia raportează cele mai slabe rezultate având sub medie în toate dimensiunile, cu excepția EXP_PEN unde este interceptată o performanță peste medie.
Situația Europei de Sud nu este deloc dramatică. Portugalia raportează performanțe peste medie în toate dimensiunile, fiind țara cu rezultatele favorabile studiului nostru. Vecina ei – Spania – prezintă o performanță peste medie în următoarele dimensiuni: MRIOP, ARR și ARA_F, în timp ce valori sub medie pot fi observate pentru EROW (65-69), POVRE, ARA_M, EXP_PEN. Cipru se raportează puțin mai bine la o performanță peste medie în următoarele dimensiuni: POVRE, EROW (65-69), ARA_M și ARA_F și valori sub medie pentru restul. În Grecia, putem observa performanțe peste medie în următoarele dimensiuni: MRIOP, POVRE și EXP_PEN, în timp ce valori sub medie sunt înregistrate pentru EROW (6569), ARA_M, ARA_F și ARR. Rezultatele pentru Italia arată o performanță peste medie pentru dimensiunile MRIOP, ARR și EXP_PEN, în timp ce pentru restul valorilor sub medie sunt interceptate. Ultima în topul Regiunii de Sud, Malta raportează valori sub medie în toate dimensiunile, cu excepția ARA_F unde se observă o performanță peste medie.
Figura 4.5: Rezultatele graficelor radar care măsoară performanța sistemelor de pensii în Europa (2007-2015)
Sursa: elaborat de autor cu ajutorul programului Microsoft excel
4.5.3. Concluzii:
Reformarea sistemelor de pensii este un subiect de mare interes în rândul țărilor europene care caută modalități și metode diverse de îmbunătățire a sistemelor de pensionare. Studiul elaborat oferă o analiză a performanței și eficienței sistemelor de pensii din 26 de țări ale UE în perioada 2007-2015. Analiza este realizată folosind câțiva indicatori cheie pentru sistemele de pensii, precum: cheltuielile de pensii ca% din PIB, cu risc raportul dintre sărăcie, raportul dintre venitul relativ mediu al persoanelor în vârstă și persoanele cu venituri relative medii, raportul de înlocuire agregat, rata de ocupare a lucrătorilor în vârstă de 65-69 de ani, vârsta medie de pensionare atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Prin urmare, pentru a măsura eficiența, s-a aplicat metoda DEA Malmquist care a adus următoarele rezultate: în perioada studiată (2007-2015), scala schimbării de eficiență a rămas constantă numai pentru IT, CY, NT, AT, SE și Marea Britanie, în timp ce schimbarea de eficiență a fost constantă doar în DE, IT, NT, SE și Marea Britanie. În plus, s-a studiat analiza performanței folosind graficul radar și s-a constatat că Portugalia este singura țară care raportează performanța peste medie pentru toți indicatorii cheie. Locul următor este ocupat de România, care prezintă o performanță peste medie în toate dimensiunile, cu excepția cheltuielilor de pensii ca % din PIB. La polul opus, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă și Malta au raportat performanța scăzută a sistemelor de pensii.
CAPITOLUL 5
PROGNOZE ALE SISTEMULUI DE PENSII DIN ROMÂNIA
Sistemele de pensii din întreaga lume sunt sub presiune din cauza numeroaselor provocări cu care se confruntă din cauza îmbătrânirii populației. Tranzițiile demografice împreună cu fenomenul de îmbătrânire a populației reprezintă o provocare majoră pentru configurația politică a sistemului de pensii.
Un model al tranziției demografice a fost formulat de Thomson (1929) care cuprinde cinci etape ale tranziției demografice privind natalitatea și mortalitatea. Conform Figurii 5.1 cele cinci etape sunt:
Etapa echilibrului relativ (creștere lentă) care se caracterizează printr-o mortalitate ridicată datorită condițiilor grele de trai, a războaielor, a bolilor și o natalitate mare raportată la acoperirea necesarului de forță de muncă;
Etapa exploziei demografice (creștere agresivă) care se caracterizează printr-o creștere a natalității datorită creșterii nivelului de trai și a cererii de forța de muncă datorită dezvoltării industriei și de o scădere a mortalității datorită evoluției medicinii;
Tranziția demografică (creștere moderată) în care mortalitatea se stabilizează, natalitatea scade și implicit rata fertilității scade datorită implicării femeii în activitățile economice;
Echilibru relativ (creștere lentă sau stagnare) în care rata natalității scade apropiindu-se de rata scăzută a mortalității;
Declinul demografic datorită îmbătrânirii populației.
Figura 5.1: Modelul tranziției demografice
Sursa: https://ourworldindata.org/world-population-growth#note-11
În 2017, România a înregistrat o cheltuială de protecție socială de 14,6% din PIB, urmată de Letonia cu 15,2% din PIB, Lituania cu 15,4%, în timp ce Germania a înregistrat o cheltuială a PIB de 29,4%, aproximativ de două ori mai mare decât România. Cel mai mare procent din cheltuielile cu protecția socială ca procent din PIB este înregistrat în Franța (34,3% din PIB) urmată de Finlanda (31,8% din PIB) (vezi Figura 5.2).
Figura 5.2: Cheltuielile cu protecția social ca % din PIB pentru UE în anul 2016
Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/tgm/graph.do?tab=graph&plugin=1&pcode=tps00098&language=en&toolbox=sort
Stabilitatea minimă a sistemelor de securitate socială în majoritatea țărilor europene este reflectată de alocarea lor ca procent din PIB (această stabilitate minimă este cuprinsă între 8% și 11%), dar această stabilitate este depășită de țările europene.
Pentru a atenua această problemă, guvernele nu numai că au adoptat, dar sunt în mod continuu interesate de reformarea sistemului de securitate socială și de a-l face adecvat nevoilor actuale. Întrebările referitoare la sustenabilitatea sistemului de pensii din România au apărut în 2007-2008, când sistemul a fost transformat într-un sistem cu mai mulți piloni pentru a-și asigura sustenabilitatea.
România ar putea deveni copleșită de îmbătrânirea populației în viitor. Una dintre problemele îngrijorătoare este scăderea ratei de susținere, care arată relația dintre populația care lucrează care plătește impozite și populația care nu lucrează, cu vârsta de 65 de ani sau mai mult (pensionarii). Scăderea numărului de contribuabili la sistemul de asigurări sociale (la sistemul de pensii) concomitant cu creșterea numărului de pensionari au generat un deficit în bugetul de pensii. De aceea cunoașterea și analiza raportului pensionari vs. salariați reprezintă o problemă majoră pentru durabilitatea sistemelor de pensii în vederea elaborării de politici economice ale sistemului de pensii pentru fiecare țară.
5.1. Factori care influențeză raportul pensionar versus salariat și proiecții ale acestuia în România:
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI [311240] (ID: 311240)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.